Generaţiile- de la tradiţie la modernism

Copiii de ieri, copiii de azi, copiii de mâine

Lumea este într-o continuă mișcare, nimic nu este etern, totul are un sfârșit, mai mult

sau mai puțin iminent. Omul, creatura care le-a supus pe toate celelalte, este asemeni lor un

sclav permanent al timpului, iar situația nu pare că se va schimba vreodată.

În fața acestei realități evidente, omul a realizat zădărnicia oricărei încercări de

împotrivire. Trecerea noastră prin lume este la fel de lungă cât o clipire din viața Terrei, dar

nu de fiecare dată neînsemnată. Nu puțini au fost cei care, dedicându-și viața îmbunătățirii vieții celorlalte generații și-au câștigat un loc în istoria lumii, în eternitate.

În prezent, societatea dispune de o multitudine de membri aparținând diferitelor

generații, cu mentalități, aspirații și concepții cât se poate de diverse și diferite. Conflictul

dintre generații este însă o realitate permanentă, mai ales la nivelul celulei societății, familia.

O privire mai profundă asupra acestei probleme clarifică orice nelămurire în legătură

cu cauzele acesteia. Vremurile se schimbă mai ușor decât oamenii, nu neapărat în bine, iar

acest lucru îi face să trăiască în trecut, în lumea pe care probabil o înțelegeau mai bine, căreia

îi aparțineau și ale cărei valori le împărtășeau.

Meditând la metamorfoza

suferită de modelul stilului de viață și

mentalității copiilor, de-a lungul

deceniilor, melancolia își face apariția

inevitabil în orice ființă purtătoare de

suflet. Și privesc la ei, la copii de ieri,

ce astăzi nu mai sunt, dar mi-au fost

bunici, și la cei ce-mi sunt alături,

având grijă de copilul lor de astăzi si

constat ca lumea era un loc mai puțin

protector pentru copii, nu erau tratați ca niște ”bibelouri”, scutiți de orice fel de activități

care pot implica efort, ci dimpotrivă. Încă de foarte mici erau inițiați în tainele agriculturii,

activitatea fără de care, pe atunci, chiar nu se putea trăi, și nu numai.

Fiecare om ce avea o palmă de pământ o exploata la maximum, cultivând pe ea

grânele pentru oi, capre, vaci și

boi, porci și tot felul de alte

păsări. Se înțelege de la sine

faptul că exista o consistentă

cantitate de muncă, și fiecare

era obligat să contribuie activ la

toate acestea, iar copiii nu

făceau excepție.

Primăvara, câmpurile

erau pregătite pentru a fi

cultivate. Pentru a ara erau folosiți boii, iar semințele (de porumb) erau fie puse una câte una

în pământ folosind un par, fie folosind un aparat numit marcator. După ce răsărea și creștea

puțin, porumbul trebuia prășit, rărit, săpat.

Astăzi este sfâșietoare numai cugetarea la

micuții ce abia se zăreau din porumb, abia își

cărau sapele, și nu găseau consolare din nicio

parte. Prioritățile vieții lor erau cu totul altele, iar

educația era privită cu reticență, ca un lucru

nefolositor. Nu e de mirare de ce majoritatea țăranilor abia aveau 4 clase.

Ei păstoreau și îngrijeau animalele, dar încă își găseau timp pentru a învăța diverse

meșteșuguri, cum ar fi împletitul de coșuri din răchită sau plută, torsul și țeserea lânii,

prelucrarea cânepei.

Copiii acelor vremuri, neavând posibilitățile divertismentului de astăzi, erau foarte

apropiați de natură, le plăcea să exploreze, să zburde liberi și neinfricați pe plaiuri. Cred însă

că atunci când se iveau sărbători sau târguri se bucurau pe deplin de ele, pentru că puteau

renunța la postul de adult în miniatură și deveneau ceea ce erau defapt, niște copii.

Părinții copiilor de vârsta mea au copilărit în perioada regimului comunist, iar acest

lucru le-a marcat profund atât copilăria,

cât și mentalitatea. Încă de la vârsta de 4

ani erau incluși într-o organizație

comunistă, numită ”Șoimii Patriei”,

care avea menirea de-a contribui la

„educarea moral-civică a copiilor, în

spiritul umanismului, al dragostei și

respectului față de patrie și popor, față

de Partidul Comunist Român”

Intrarea copiilor în organizație avea loc într-un cadru festiv, în prezența părinților,

reprezentanți ai organelor de partid și de stat (de nivel local sau central). Cu acest prilej,

pionierii înmânau grupelor de șoimi ai patriei însemnele organizației: drapelul, fundele și

insignele.

La vârsta de 8 ani erau incluși în Organizația Pionierilor, până la vârsta de 14 ani.

Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului

angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă

angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata

roșie cu tricolor.”

Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale

erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca

patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în

diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Consider că aceste organizații manipulau și totodată îngrădeau mințile naive ale

copiilor, compromițându-le libertatea de gândire, pentru totdeauna.

Pe de altă parte remarc faptul că educația deja era privită cu mai mult interes, iar

copiii erau tratați mai ca atare, deși continuau să muncească serios în gospodărie. Încă erau

păstorii vacilor și oilor, dar de această dată aveau și alți camarazi alături, și anume, cărțile.

Cărțile erau cea mai bună modalitate de a-și ocupa

timpul și de a afla lucruri noi.

Apariția televiziunii nu avea același impact ca

în ziua de astăzi, programul durând doar câteva ore și

fiind destinat exclusiv cultului personalității conducătorilor politici. Copii preferau jocuri precum:

pititea, țurca, borbonacul, elasticul, etc.

Această izolare colectivă de informațiile reale și

mentalitatea fixistă prin care orice lucru inovativ

noncomunist era respins automat au dus la o

stagnare în dezvoltarea intelectuală a populației,

ce trebuia să respecte aberanta lozincă: ”Noi

muncim, nu gândim”.

Astăzi, după dezrobirea comunistă,

orizonturi noi s-au deschis automat,

pretutindeni, dar ar fi imposibil ca acea

întunecată perioadă pentru libertatea de

cunoaștere și gândire, să nu fi lăsat urme adânci.

Cum sunt copiii de astăzi?

Copiii de astăzi sunt diferiți, nu mai sunt soldați siliți ai unor lucruri pe care nu le

înțeleg, sunt prizonierii lucrurilor pe care le adoră.

Copiii de astăzi nu își mai găsesc libertatea în spatele paginilor, ci în micile ecrane.

Copiii de astăzi nu mai sunt crescuți în spiritul iubirii și al respectului de patrie, ajung

să o disprețuiască.

Copiii de astăzi s-au schimbat...

Se vrea mai mult, se cere mai mult, se crede că merită tot mai mult și mai mult, iar

când obțin, în sfârșit ceea ce au dorit, sentimentele de fericire se spulberă în câteva secunde.

Copiii de astăzi sunt triști...

Cum va fi copilul de mâine?

E greu de spus.

Avem însă un indiciu: părinții lor.

Să ne uităm la noi și să reflectăm...cu cât personalitatea și principiile noastre sunt mai

puternice, cu atât răspunsul va fi mai apropiat de adevăr!

Ceva ce însă nu va fi niciodată altfel este nevoia lor de afecțiune, de protecție și

sentimentul de siguranță.

Fiecare e diferit în felul său, dar totuși suntem atât de ”la fel”, totul depinde de cât

timp avem nevoie să înțelegem acest lucru.

În rest, totul este posibil.

Se vrea o lume mai curată, mai unită, mai cinstită, unde toți suntem egali și fiecare

are garantată șansa la o viață decentă.

Dacă ne pasă de lumea în care vor trăi urmașii noștri, vom dori să devenim persoane

verticale, care împreună pot schimba căminul lor viitor.

Noi înșine suntem singura lor speranță la o lume mai bună.