3
În anul 780 trăia în Dacia de atunci cel de-al 33-lea decheneu, pe nume Kesarion Breb. Într-un manuscris al cărui autor a fost profesorul Stamate, s-au consemnat viaţa, învăţătura şi povestirile lui Kesarion. Autorul primeşte în cele din urmă acest manuscris din partea profesorului al cărui elev a fost chiar autorul. Profesorul considera lucrarea ca fiind o poveste de dragoste. În acelaşi an 780, preotul Zamolxis a decis că trebuia să fie schimbat cu cel de-al 33-lea. Acesta avea să fie în cele din urmă Kesarion Breb. Preotul l-a ales, dar i-a încredinţat o misiune care însemna ca Breb să plece în Egipt. Misiunea era secretă, şi obiectivele ei erau aflarea dacă religia nou apărută, creştinismul, era mai bună sau putea înlocui în vreun fel vechile legi. În aceeaşi măsură, Kesarion a plecat spre Bizanţ deoarece acesta din urmă era sufletul creştinismului. În călătoria sa de a îndeplini misiunea, Kesarion a fost urmat de un slujitor, un dac creştin. Kesarion Breb a urmat apoi învăţăturile preoţilor iniţiaţi în creştinism. În anul 787, Kesarion împreună cu slujitorul său au plecat spre marele Bizanţ pentru a pune în aplicare planul bătrânului decheneu. În Bizanţ, Kesarion l-a cunoscut pe episcopul Platon care era foarte apreciat de Irina , împărăteasa şi mama lui Constantin. Împărăteasa Irina domnea în Bizanţ, unde reuşise să se facă foarte cunoscută prin susţinerea de către aceasta a creştinismului.ea a fost ascultată de popor şi a stabilit creştinismul religia oficială în teritoriu. Pe lângă aceste lucruri, a reuşit să renoveze vechile biserici creştine precum şi icoanele din acestea. Localitatea încotro Kesarion şi slujitorul lui se îndreptau a fost Amnia. Pe drum ei au poposit la un han de unde au aflat de cuviosul Filaret. Acesta era cunoscut în întregul ţinul pentru bunătatea dar şi sfinţenia acestuia. Kesarion avea de la episcopul Platon un dar pentru cuviosul 1

Creanga de Aur de Mihail Sadoveanu

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Creanga de Aur

Citation preview

  • n anul 780 tria n Dacia de atunci cel de-al 33-lea decheneu, pe nume Kesarion Breb. ntr-un manuscris al crui autor a fost profesorul Stamate, s-au consemnat viaa, nvtura i povestirile lui Kesarion. Autorul primete n cele din urm acest manuscris din partea profesorului al crui elev a fost chiar autorul. Profesorul considera lucrarea ca fiind o poveste de dragoste.

    n acelai an 780, preotul Zamolxis a decis c trebuia s fie schimbat cu cel de-al 33-lea. Acesta avea s fie n cele din urm Kesarion Breb.

    Preotul l-a ales, dar i-a ncredinat o misiune care nsemna ca Breb s plece n Egipt. Misiunea era secret, i obiectivele ei erau aflarea dac religia nou aprut, cretinismul, era mai bun sau putea nlocui n vreun fel vechile legi. n aceeai msur, Kesarion a plecat spre Bizan deoarece acesta din urm era sufletul cretinismului.

    n cltoria sa de a ndeplini misiunea, Kesarion a fost urmat de un slujitor, un dac cretin. Kesarion Breb a urmat apoi nvturile preoilor iniiai n cretinism.

    n anul 787, Kesarion mpreun cu slujitorul su au plecat spre marele Bizan pentru a pune n aplicare planul btrnului decheneu. n Bizan, Kesarion l-a cunoscut pe episcopul Platon care era foarte apreciat de Irina , mprteasa i mama lui Constantin.

    mprteasa Irina domnea n Bizan, unde reuise s se fac foarte cunoscut prin susinerea de ctre aceasta a cretinismului.ea a fost ascultat de popor i a stabilit cretinismul religia oficial n teritoriu. Pe lng aceste lucruri, a reuit s renoveze vechile biserici cretine precum i icoanele din acestea.

    Localitatea ncotro Kesarion i slujitorul lui se ndreptau a fost Amnia. Pe drum ei au poposit la un han de unde au aflat de cuviosul Filaret. Acesta era cunoscut n ntregul inul pentru buntatea dar i sfinenia acestuia. Kesarion avea de la episcopul Platon un dar pentru cuviosul

    1

  • Filaret; zece mgari ncrcai cu gru. La vederea darului, Filaret i falimia lui s-au bucurat. ns nu a durat mult bucuria deoarece casa a fost mai trziu ncrcat cu ceretori.

    La casa lui Filaret, Kesarion a cunoscut-o pe Maria, nepoata lui Filaret creia i-a dat s probeze conturul mprtesc, care i s-a potrivit perfect. Astfel Maria a fost dus la palat spre a fi prezentat lui Constantin i Irina. Scopul era o ntrecer ntre fete pentru a deveni soia lui Constantin. Astfel, la palat mai erau nc nousprezece fete frumoase de vi nobil. ns acest lucru nu a npiedicat-o pe Maria de la Amnia s ctige, care, dup un lung concurs, a reuit s ajung lng Constantin ca soie.La nunt a participat, firesc, i familia Mariei care, n cele din urm s-au mutat la curtea nmrteasc.

    ns Constantin a fost necredincios soiei sale dar i mamei dale mpotriva creia a uneltit. Despre acest plan tia i Kesarion Breb care i-a povestit mprtesei Irina, aceasta nchizndu-l pe fiul ei i pedepsindu-l. La aflarea cetii varagii i paznicii s-au rsculat i au reuit s-l elibereze pe Constantin care mai trziu a fost ncoronat nlocuind-o pe mama sa, Irina.

    Constantin a renegat-o pe soia lui, Maria, i s-a cstorit cu Teodota.

    Maria a fost alungat n insula Principelor unde aceasta a fost obligat s se prostitueze, timp n care bunicul ei a murit. Dar Maria a asistat numai la moartea i priveghiul bunicului ei pentru c soul ei nu i-a dat voie s se duc i la priveghiul bunicii ei.

    Dar n tot acest timp, n Bizan poporul aflase de nelegiuirile lui Constantin i l-au detronat n cele din urm.

    Cnd Kesarion Breb s-a ntors n Dacia, Constantin geja l omorse pe episcopul Platon la fel ca i pe Alexie Moseles. Kesarion a aflat despre detronarea lui Constantin dintr-o scrisoare primit n Dacia. Scria cum c fiului lui Irina i-a fost luat locul pe tron de ctre mama sa care l-a pedepsit. n acest proces, Irina a fost ajutat de varangii i de popor. Astfel Irina a revenit pe tronul Bizanului, iar Maria a aflat toate acestea de la un sol trimis la mnstirea unde aceasta tria.

    Astfel Kesarion Breb devenise ultimul decheneu. El a ieit pentru a binecuvnta oamenii Daciei, despre care auzise de la slujitorul su, Constantin , c muli susineau ideea ridicrii de mnstiri cretine n Dacia dar c se temeau de fora slujitorului lui Zamolxis.

    2

  • 3