ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

CUNOAŞTEREA LUCIFERICĂ

de Lucian Blaga

Nicolescu O.R. Iuliana-Andreea

Anul I, grupa 6

Bucureşti

2010

Lucian Blaga este o personalitate importantă a culturii române, care şi-a pus amprenta

atât în poezie, dramaturgie, proză, dar şi filosofie. Întreaga sa creaţie gravitează în jurul

“cunoaşterii luciferice” şi pentru a o crea, Blaga avea nevoie de un transcendent. Refuzând să-l

folosească pe cel kantian, poetul sugerează că transcendentul care coboară atunci când lumea

este nealterată. Deoarece ştia că la un moment dat va fi criticat pentru creaţia sa, în

volumul “Cunoaşterea luciferică“, oferă un capitol “Geneza metaforei şi sensul culturii”, prin

care incearcă să explice diferenţele dintre gândirea lui şi a restului teoreticienilor.

“Eonul dogmatic” este volumul care deschide stilul contradictoriu, iar volumul

“Cunoaşterea luciferică” este cel care îl continuă, ambele bazându-se pe “filosofia stilului”, a

inconştientului şi a metaforelor revelatorii, de care Blaga avea atâta nevoie în creaţia sa.

“Cunoaşterea înţelegătoare” după cum o numeşte Blaga, se situează în faţa “obiectului”

prin nevoia de a afla, de a înţelege, de a descoperi însă, lăsându-l “întreg şi nealterat”.

Acestui tip de cunoaştere Blaga îi spune “cunoaşterea paradiziacă”, care

analizează “obiectul” în ansamblul lui, căutând detaliile acestuia. Cunoaşterea paradiziacă este

oposul cunoaşterii luciferice. Pentru cunoaşterea luciferică, “obiectul este întotdeauna un mister”

şi consideră că “obiectul” are două părţi, o parte care se “arată” şi alta care se “ascunde”.

Cunoaşterea luciferică provoacă o criză, care tulbură structura internă a “obiectului”,

introducând “problematicul”, “riscul”, “nelinştea şi aventura”. În timp ce, cunoaşterea

paradiziacă creează o legătură comună cu “obiectul” şi încearcă să explice raţional trăsăturile

acestuia.

Atât cunoşterea luciferică, cât şi cea paradiziacă fac parte din “cunoaşterea

înţelegătoare”, însă ele se dezvoltă pe două planuri total opuse. Teoreticienii au atribuit două

tipuri de cunoaşteri, una “naivă” şi una “civilizată”, încercând să le aducă la acelaşi “numitor

comun”.

În volumul “Cunoaşterea luciferică”, Blaga încearcă să contrazică această teză şi anume

că între cele două tipuri de cunoaştere există diferenţe foarte mari.

Elementul de bază în cunoşterea luciferică este “criza obiectului”, adică misterul, iar

elementul fundamental al cunoaşterii paradiziace este “detrminarea obiectului”, şi anume

descoperirea “obiectului”.

În cunoşterea luciferică nu se pun întrebări, probleme, totul este luat ca atare, fiind

înconjurată de o multitudine de mistere, ce nu se vor a fi desluşite, iar prin dorinţa de a proteja

misterul se ajunge la criză. Această criză, este rezolvată de cunoaşterea paradiziacă, care îşi pune

întrebări şi încearcă să soluţioneze problemele.

Pentru primul tip de cunoaştere ”necunoscutul“ este “ascuns” şi nu va fi demascat

niciodată, pe când pentru al doilea tip de cunoaştere “necunoscutul” devine cunoscut.

Blaga afirmă că există două procese ale cunoaşterii paradiziace: în primul proces această

cunoaştere, încearcă să desluşească necunoscutul, prin căutarea de “noi obiecte”, iar în doilea

proces “cunoaşterea paradiziacă reduce numeric misterele latente ale lumii prin determinarea lor

conceptuală“.

Pe de altă parte cunoaşterea luciferică conţine trei procese: “misterul deschis” , îşi poate

îmbunătăţii, atenua sau potenţa calitatea. Conform opiniei lui Lucian Blaga există mai multe

tipuri de mistere: ”latente, deschise, atenuante, permanentizate şi potenţate“, dar şi tipuri de

mistere ”viciate”, precum : “mistere-hiaturi, mistere minuni, mistere adventive“.

După cum am observat “obiectul” este format din două componente, partea care se

“arată” şi partea care se “ascunde”. Astfel partea care se “arată” este numită “fanicul misterului

deschis “, iar cea care se ascunde poartă numele de “cripticul misterului deschis”.

Din punctul de vedere al cunoaşterii luciferice, a soluţiona o problemă, înseamnă a scoate

“obiectul” din criza luciferică pentru un moment, prin “revelarea cripticului”. În atenuarea unui

“mister deschis” există mai multe momente: “deschiderea unui mister” şi anume împărţirea

obiectului în fanic şi criptic; accentuarea cripticului “misterului deschis”; utilizarea unei “idei

teorice” ca legătură cu cripticul misterului deschis”; “revelarea cripticului misterului deschis“,

care se realizează prin “ideea teorică”, “degradarea fanicului misterului deschis”, “reducţia

misterului deschis la cripticul său revelat”.

Cunoaşterea paradiziacă nu poate estompa calitatea “misterelor deschise”, deoarece ea nu

poate avea “mistere deschise” şi poate obţine doar o “reducţie numerică a misterelor latente”.

Între conţinutul fanic al misterului deschis şi conţinutul “ideii teorice” există o diferenţă majoră

ce are chiar puterea de excludere a factorilor, ce fac parte din cele două conţinuturi.

În ceea ce priveşte cunoaşterea luciferică, a “pune o problemă” înseamnă a dezlega un

mister care duce inevitabil la dezvăluirea cripticului “misterului deschis”.

“Ideea teorică” este structura ce face legătura dintre problemele “cunoaşterii luciferice”

şi “criptul misterului deschis”. Ideea teorică poate căpăta conţinut diferit în orice problemă,

aceeaşi idee “poate sa ocupe locul teoric în mai multe probleme”, însă ceea ce face cu adevărat

diferenţa este “materialul fanic”. “Materialul fanic” este denumit de Blaga “material intuitiv”,

care nu se implică în problemele “cunoaşterii luciferice”.

“Revelarea” conţine trei planuri: cel al “sensibilităţii înţelegătoare”, al “ imaginaţiei

înţelegătoare” şi planul “înţelegerii conceptuale”. De exemplu, “cripticul misterului deschis”

poate fi revelat în unele teorii pe “planul sensibilităţii înţelegătoare”, pe cel al “imaginaţiei

înţelegătoare”, iar în alte teorii pe “ planul înţelegerii conceptuale”.

Un exemplu de “revelare” oferit de Lucian Blaga este descoperirea lui Franklin. Astfel

că, în secolul XVIII, fizicienii şi laicii acordă atenţie fenomenelor electrice, în principiu

“fulgerului”. Acesta era comparat cu o scânteie, însă de la o simplă supoziţie la adevăr a fost

nevoie de timp. Franklin este cel care reuşeşte să arate şi să demonstreze că “fulgerul”( cripticul

este redus calitativ) este o scânteie electrică.

Obiectul cunoaşterii luciferice este “misterul deschis”, iar prin acceptarea existenţei

cunoaşterii luciferice, cunoaşterea paradiziacă capătă şi ea sens şi are drept obiect al cunoaşterii

“misterele latente”.

Uneori “cripticul unui mister deschis“ depăşeşte “fanicul aceluiaşi mister deschis”.

“Misterele deschise” şi cele “calitativ variate” diferă în funcţie de locul pe care îl are în

planul simbol al “cunoaşterii luciferice”, iar atunci când acestea sunt redeschise, ele pot deveni

mistere şi mai mari.

Pentru Lucian Blaga nu există “explicaţie” care să nu provoace o criză luciferică în

obiect. În ceea ce priveşte “iraţionalul” nu este necesar ca acesta să fie inclus de mister, din

contră, misterul putând conţine şi “raţionalul”. Pe de altă parte, “misterul radicalizat” este în

esenţa sa “iraţional”.

Cunoaşterea este întotdeauna împărţită în două: cunoaşterea luciferică şi cunoaşterea

paradiziacă. Chiar dacă primul tip de cunoaştere este suficientă sieşi, despre cea de-a doua

cunoaştere nu se mai poate spune acelaşi lucru, ea fiind dependentă de cunoaşterea luciferică. De

asemeni, cele două cunoaşteri nu pot fi nicidecum aduse la acelaşi numitor comun.

Blaga este de părere că individul trebuie să fie capabil să se rupă de logica strictă a

gândirii şi să accepte opoziţia, care îi poate oferi mai multe răspunsuri, chiar dacă îi creează în

acelaşi timp o serie de confuzii. Tocmai această dualitate îl face pe poet să caute explicaţii pentru

a-şi susţine punctul de vedere. De fapt, “Blaga începe o luptă împotriva logicului”, după cum

afirmă şi Geo Săvulescu.

Cunoaşterea luciferică este un domeniu-dacă poate fi numit aşa- în care întrebările nu

primesc răspuns, sau cărora nu se vrea să li se găsească un răspuns. De aceea ideea teorică, nu

trebuie să se apropie de mister, ea trebuie să descopere doar o parte a misterului, restul trebuie

protejat, nealterat. Un mister înseamnă un univers al misterelor, care se dezvoltă prin opoziţie.

Conform celor spuse de Geo Săvulescu “Într-o logică a complementarităţii nu mai există

iraţional şi nici nu avem ce logică să depăşim. Astfel am putea să schimbăm afirmaţia lui

Blaga : « logica complementrităţii se consatituie ca o instanţă în sfera cunoaştrii », iar autorul

« Cunoaşterii luciferice » nu mai poate fi acuzat de iraţionalism “.

Bibliografie : Lucian Blaga, Cunoaşterea luciferică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.

Geo Săvulescu, Expunere critică a cunoaşterii luciferice, Editura Noema, 2008.

Prof.univ.dr. Vasile Macoviciuc, Filosofia comunicării, Editura Comunicare.ro,

Bucureşti, 2002.