Upload
dana-maria-martin
View
31
Download
5
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Curs psihologie
Citation preview
PSIHOLOGIE ORGANIZATIONALA - CURS 6
STILURI SI MODELE PSIHOSOCIOLOGICE DE CONDUCERE A ORGANIZATIILOR
Definitie: Conducerea, in sensul managementului, se refera la capacitatea de
a organiza si administra elementele componente ale unei organizatii.
Conducerea a fost analizata din diferite perspective:
1. a trasaturilor de personalitate ale liderului
2. a stilului practicat de acesta
3. a situatiilor ce urmeaza sa fie rezolvate in cadrul organizatiei
Toate analizele facute au urmarit descoperirea acelor stiluri caracteristice care
permit conducerii sa devina mai eficiente.
Perspective de cercetare
1. Analiza listelor cu trasaturile de personalitate ale unor lideri celebri nu a reusit
sa ajunga la concluzii concludente cu privire la trasaturile cerute pentru o
conducere eficienta (ducind la rezultate adeseori condradictorii)
2. Perspectiva axata pe gasirea celui mai bun stil de conducere dorea sa gaseasca
cel mai bun stil general de conducere universal aplicabil in toate situatiile; a dus si
ea la rezultate confuze
3. Perspectiva situationala sau de contingent argumenteaza ca nu exista un stil de
conducere general aplicabil oricarei situatii
Stilul de conducere depinde de mai multi factori: caracteristicile
conducatorului, caracteristicile subordonatilor, natura sarcinilor de munca, nivelul
organizational si mediul extern.
Deoarece cercetarile bazate pe identificarea trasaturilor de personalitate ale
liderului au dus la un esec, cercetarile s-au axat dupa anii 1950 pe analiza stilului sau
comportamentului conducatorului.
Aceste cercetari au fost influentate de rezultatele cercetarilor lui Lewin Lippit si
White cu privire la efectele celor trei stiluri fundamentale de conducere –autoritar,
1
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
democrat si permisiv- asupra performantelor unor grupuri de copii in cadrul
activitatilor extrascolare.
In absenta conducatorului s-a observat ca, productivitatea grupului
condus autoritar tindea sa scada, acelui condus democratic ramanea
neschimbata, iar a celui condus permisiv crestea.
Membrii grupului condus autoritar au manifestat mai multa neincredere in
lider si au exprimat mai multe nemultumiri. Cei condusi democratic erau mai
prietenosi, mai putin centrati pe lider si mai mult pe grup.
Concluzia a fost ca, stilul democratic de conducere a fost preferat
celorlalte.
PERSPECTIVA DE STUDIU A STILURILOR DE CONDUCERE
Aceste cercetari au deschis perspectiva studierii liderilor in functie de doi
factori:
o modul de raportare la sarcinile de munca (productie);
o modul de raportare la oameni.
Ambii factori formeaza stilul de conducere, ce se refera la raportarea
conducatorului la sarcini si la oameni.
Scoli si cercetari ale stilului de conducere
I. Studiile de la Ohio s-au bazat pe aplicarea, dupa cel de-al doilea razboi
mondial a Chestionarului de descriere a comportamentului de conducere
alcatuit de Halpin si Winer. Acestia au proiectat o lista cu 150 de itemi descriptivi
ai comportamentului de conducere, rugand apoi membrii unui grup sa isi evalueze
propriul conducator. Din analiza raspunsurilor reiese ca exista 2 factori care explica
comportamentul conducatorilor eficienti:
o Consideratia;
o Initierea de structura.
Consideratia se refera la centrarea conducatorului pe oameni, pe stabilirea
unor relatii armonioase de activitate, bazate pe incredere si respect si pe stimularea
participarii subalternilor la organizarea si realizarea sarcinilor de munca.
2
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
Initierea de structura reprezinta comportamentul de conducere centrat pe
sarcina, pe organizare si structurarea eficienta a activitatii.
Liderii caracterizati prin valori inalte obtinute la factorul consideratie,
produce cea mai inalta satisfactie subalternilor, si invers, cei axati pe structura
produc cele mai mari insatisfactii.
II. Studiile de la Michigan (Lickert) deriva dintr-o cercetare a lui Lickert cu
privire la comportamentul conducatorilor unor grupuri de munca diferentiate dupa
gradul de productivitate obtinut.
Cercetarea a evidentiat ca liderii grupurilor cu productivitate inalta tind sa fie
centrati pe oamenii respectivi, sa acorde mai multa atentie relatiilor umane din
cadrul grupului.
Conducatorii grupurilor cu productivitate scazuta sunt centrati in special pe
cerintele sarcinilor de munca, fiind mai putin interesati de necesitatile oamenilor.
Deci, exista doua orientari alternative ale conducatorilor:
o un conducator fie centrat pe oameni, fie pe sarcina;
o satisfactia este mai mare in cadrul grupurilor conduse de lideri centrati pe
oameni si mai mica in cazul celor centrati pe sarcini.
Acest model a fost completat de Floyd Mann care adauga la analiza
comportamentului de conducere anterior (centrat pe oameni si sarcina) si
dimensiunea administrativa.
Mann, in viziunea sa, vede comportamentul ca fiind compus din 3 functii
care se bazeaza pe formarea anumitor deprinderi corespunzatoare:
1) Cea a relatiilor umane, respectiv capaciatatea de a lucra cu oamenii ca si
cunoasterea principiilor comportamentului uman, a relatiilor umane si a
motivatiei acestora.
2) Deprindera tehnica referitoare la capacitatea de a folosi cunostintele,
metodele, tehnicile si utilajele necesare pentru realizarea sarcinilor specifice.
3) Deprinderea administrativa care se refera la capacitatea de a intelege si
actiona in concordanta cu obiectivele generale ale organizatiei, si nu numai ale
grupului condus. Aceasta implica abilitatea de a planifica, organiza munca, de
a controla, urmari si coordona activitatea.
3
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
Combinarea optima acelor trei tipuri de deprinderi se face in functie de
fiecare situatie in parte.
Pentru liderii din varful organizatiei, sunt importante deprinderile
administrative. Pentru cei de la baza, mai importante sunt deprinderile necesare
coordonarii.
Ulterior Bowers si Seashore elaboreaza Teoria celor patru factori ai
conducerii eficiente. Cei patru factori sunt:
1. suportul/ajutorul/sprijinul specific fie comportamentului de
conducere centrat pe potentarea sentimentelor si sensibilitatea
oamenilor, fie pe stimularea valorii si importantei personale.
2. facilitarea interactiunii dintre membri grupului, caracteristica a
conducatorului ce incurajeaza dezvoltarea unor relatii stranse si
reciproc satisfacatoare intre componentii grupului.
3. accentuarea scopului bazat pe comportamentul orientat pe stimularea
entuziasmului si a dorintei de realizare, atat a scopurilor grupului cat
si a unor performante inalte necesare dezvoltarii organizatiei.
4. facilitarea muncii caracteristica a comportamentului ce sprijina
grupul in realizarea obiectivelor, atat printr-o buna organizare,
coordonare si planificare, cat si prin furnizarea resurselor materiale si
a cunostintelor tehnice.
Eficienta comportamentului de conducere este, in viziunea autorilor,
determinata de combinarea tuturor celor patru factori enumerati.
Rensis Lickert (1967) elaboreaza Teoria celor patru sisteme de conducere care se
refera in realitate le cele 4 stiluri generale de conducere. Acestea sunt urmatoarele:
1. stilul autoritar-exploatator caracterizat prin faptul ca, puterea,
controlul si deciziile sunt concentrate in varful ierarhiei, iar sistemul de comunicare
pe verticala si orizontala este slab structurat. Deciziile sunt luate la varful ierarhiei, nu
exiata interes pentru problemele oamenilor si productivitatea este relativ scazuta.
4
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
2. stilul autoritar-binevoitor se caracterizeaza prin creearea unor
oportunitati pentru audierea parerilor salariatilor. Deciziile importante se iau la varful
ierarhiei, iar cele de mica importanta pot fi luate la nivelul esaloanelor inferioare.
Productivitatea este acceptabila, dar influentata negativ de manifestari de absenteism
si fluctuatia personalului.
3. stilul consultativ se bazeaza pe o considerare mai atenta a opiniilor si
ideilor subordonatilor in rezolvarea sarcinilor de munca. Exista o interactiune
corespunzatoare intre conducere si subordonati bazata pe incredere si respect.
Deciziile strategice sunt luate la varf, iar cele curente la nivelele de baza.
Sistemul de comunicare este mult imbunatatit, iar motivarea oamenilor se
bazeaza pe recompense si participarea indivizilor la luarea deciziilor.
4. stilul participativ este cel mai democratic sistem de conducere. El se
bazeaza pe urmatoarele principii:
o principiul relatiilor suportive conform caruia conducatorul
trebuie sa se raporteze cu interes si respect la subordonati, trebuie sa fie
sensibil la necesitatile si sentimentele acestora.
o principiul considerarii grupului de munca ca stand la baza
organizatiei. Conform acestui principiu, scopurile organizatiei sunt
definite prin participarea membrilor grupurilor de munca, iar deciziile sunt
luate le toate nivelurile organizatiei.
Informatiile circula liber in toate directiile, motivatia este pozitiva si
organizarea formala si informala se identifica neexistand forte ostile scopurilor
organizationale.
Nici acest model in ultima sa varianta nu poate fi considerat perfect, ci doar
mai bun decit celelalte.
Nici unul dintre modelele anterioare de analiza nu este perfect, deoarece
eficiente conducerii depinde de adecvarea stilului de conducere la situatia
respectiva.
Pentru a explica relatia dintre stilurile de conducere si situatiile sau contextele
in care se prefigureaza, au fost formulate teoriile de contingenta.
Fielder a pus la punct un model care se bazeaza pe supozitia ca, eficienta
conducerii depinde de combinatia intre doi factori:
5
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
A. personalitatea conducatorului; Personalitatea conducatorului este
definita de Fielder dupa tipul de motivitate ce o caracterizeza:
1. motivatia pentru relatii umane. Cei motivati pentru relatii umane se
preocupa in principal de realizarea unor relatii interpersonale puternice cu ceilalti
membrii ai grupului, accentuand necesitatea de a fi acceptati de grup. Ei tind sa-si
centreze interesul pe mentinera unui climat cald, prietenos, ca o strategie eficienta
pentru functionarea grupului.
2. motivatia pentru indeplinirea sarcinii. Cei motivati de sarcina sunt
orientati pe realizarea eficienta a salariilor de munca, fiind putin interesati de
atitudinile si sentimentele subordonatilor. Pentru masurarea motivatiei, Fielder
foloseste o scara intitulata Scara colaboratorului cel mai putin preferat – LPC.
B. variabilele situationale. Sunt evaluate de Fielder in functie de
masura in care acestea sunt favorabile sau nefavorabile conducatorului, in functie de
influenta si controlul pe care acesta il poate exercita asupra situatiilor:
o situatiile favorabile sunt cele in care conducatorul dispune de
influenta si control, fiind sigur ca deciziile, actiunile si sugestiile sale
vor fi realizate de membrii grupului.
o Situatiile nefavorabile sunt cele in care liderul controleaza cu
greu situatia astfel incat eficienta grupului este neclara.
Gradul de control al situatiei este apreciat de Fielder in functie de urmatorii
trei factori:
a. Relatiile subordonat – conducator;
b. Structura sarcinii;
c. Puterea pozitiei conducatorului.
Consecintele modelului lui Fielder se concretizeaza in producerea unui
program de instruire intitulat adecvarea la lider, in cadrul caruia, conducatorii sunt
invatati sa modifice situatia grupului, astfel incat, sa o poata adecva stilului
motivational personal.
Modelul de conducere elaborat de Fielder porneste de la premisa ca indivizii
sunt relativi inflexibili, deoarece in functie de tipul lor de personalitate sunt orientati
spre sarcina sau spre relatii umane.
6
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
Tinand seama de acestea, Fielder recomanda actiunea pe linia modificarii
situatiilor in asa fel incat acestea sa poata fi adaptate stilului specific al fiecarui
conducator.
Modelul normativ al conducerii eficiente elaborat de V. Vroom (1973)
recomanda conducatorilor sa foloseasca modelul sau atunci cind sunt pusi in situatia
de a alege intre un stil de conducere sau altul.
Vroom isi propune sa analizeze in cadrul acestui model stilurile sau metodele
de conducere,si caracteristicile situatiei care revendica adoptarea unui anumit stil.
Stilurile (5) descrise de el sunt urmatoarele:
1) Autocrat I (A I) – in care liderul ia deciziile singur si rezolva probleme
pe baza informatiilor de care dispune in acel moment
2) Autocrat II (A II) – in care liderul obtine de la subordonati informatiile
necesare si apoi decide singur asupra modului de solutionare a
problemei. Rolul grupului este de a oferi liderului informatii si nu de a
imagina sau evalua solutii alternative
3) Consultativ I (C I) – in care liderul prezinta problema unor membrii
relevanti ai grupului solicitindu-le in mod individual idei si sugestii. In
incheiere decide singur indiferent ca reflecta sau nu parerile grupului.
4) Consultativ II (C II) – liderul aduna membrii grupului si le prezinta
problema in colectiv solicitind opiniile acestora. Apoi ia o decizie care va
reflecta sau nu influienta grupului
5) Grup II (G II) – liderul prezinta problema intregului grup, cerind
membrilor acestuia sa-si expuna opiniile si sa evalueze impreuna diferite
alternative pentru a ajunge la un consdens cu privire la solutia aleasa. El
nu inceraca in nici un fel sa influenteze grupul in adoptarea unei solutii,
specificind ca va accepta si va implementa orice solutie oferita de grup.
Vroom sugereaza ca un conducator poate sa foloseasca fiecare din cele 5
stiluri de decizie in funstie de situatie.
Situatiile la rindul lor se pot imparti in mai multe tipuri dupa urmatoarele
caracteristici:
1) importanta calitatii deciziilor
7
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
2) masura in care liderii dispun de suficienta informatie si experienta pentru a lua
decizii de calitate
3) masura in care problema este structurata
4) posibilitatea ca decizia de tip autoritar sa fie acceptata de subordonati
5) masura in care acceptarea deciziei si angajarea subordonatilor este importanta
pentru aplicarea acesteia
6) masura in care subordonatii sunt motivati sa realizeze scopurile
organizationale asa cum sunt ele prezentate si explicate in formularea
problemei
7) masura in care exista probabilitatea ca subordonatii sa se impotriveasca
deciziei
Modelui lui Vroom a fost astfel proiectat incit alegerea stilului adecvat de
conducere sa protejeze atit caliatatea deciziei cit si acceptarea acesteia de catre
subordonati.
Testarea empirica a modelului a demonstrat ca desi in majoritatea cazurilor
conducatorii incearca sa-si adapteze stilul de conducere situatiilor specifice cu care se
confrunta, nu intotdeauna exista o compatibilitate intre metodele folosite de ei si cele
ale modelului prezentat.
Grila tridimensionala a conducerii eficiente – Reddin
J. W. Reddin (1970) a completat modelul clasic bidimensional al
conducatorului cu a treia variabila si anume eficienta.
Reddin (1970) propune in acest sens o grila tridimensionala a conducerii
eficiente cu scopul de a demonstra conducatorilor ca pot deveni mai eficienti prin
schimbarea adaptiva a stilurilor de conducere.
Elementele modelului lui Reddin sunt urmatoarele:
1) orientarea pe sarcina care defineste gradul in care conducatorul
organizeaza si directioneaza eforturile subordonatilor spre atingerea scopurilor
organizationale. Rolul principal al conducatorului orientat pe sarcina consta in
planificare, organizare si control
8
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
2) orientarea pe relatie semnifica masura in care conducatorul se
preocupa de dezvoltarea relatiilor interpersonale. Un astfel de conducator
manifesta incredere, respect si consideratie pentru ideile, atitudinile si
sentimentele subordonatilor
3) eficienta se refera la masura in care un conducator realizeaza
standardele de performanta corespunzatoare lui si anume:
a) atingerea scopurilor organizationale
b) obtinerea unui inalt grad de angajare al grupului spre
realizarea acestor scopuri
c) producerea unor satisfactii inalte la membrii grupului
Dupa Reddin, comportamentul liderului ---------------
1. orientarea pe relatie
2. orientarea pe sarcina
3. prin ambele modalitati
Astfel rezulta in viziunea sa 4 stiluri de conducere:
1) stilul integrator cind conducatorul este preocupat in mare masura atit de
sarcina cit si de relatiile cu oamenii
2) stilul dedicat in care preocuparea pentru realizarea sarcinii este dominanta
iar cea pentru relatie mai putin importanta
3) stilul relationat cind orientarea pentru relatii este mai accentuata si cea
pentru realizarea sarcinilor mai redusa
4) stilul divizat cind exista preocupare redusa atit pentru sarcina cit si pentru
relatiile cu oamenii
Reddin arata ca aceste 4 stiluri de conducere fundamentale reprezinta in
realitate tot atitea tipuri de comportament.
Fiecare stil poate fi eficient in unele structuri si ineficient in altele. Alegerea
unui stil adaptat fiecarei situatii determina realozarea unei conduceri eficiente.
Prin identificarea si ordonarea stilurilor eficiente si ineficiente este introdus de
autorul american in analiza factorul eficientei.
9
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
Eficienta nu se rezuma doar la performantele obtinute de conducator, ci
depinde de flexibilitatea acestuia in alegerea stilului cel mai adecvat prin care se pot
obtine performante inalte.
Modelul tridimensional al lui Reddin evidentiaza faptul ca un conducator
poate folosi mai multe stiluri in functie de situatie.
o Flexibilitatea unui conducator este determinata de capacitatea sa de a
adopta mai multe stiluri eficiente alternative
o Rezistenta la stil semnifica tendinta conducatorului de a-si mentine
acelasi stil indiferent de context.
Reddin introduce si alte doua concepte fundamentale cu privire la atributele
de stil:
a) stilul in deriva caracteristic conducatorului care isi schimba stilul
pentru reducerea tensiunii create de presiunile situatiei si nu pentru
cresterea eficientei
b) rididitatea de stil specifica conducatorilor care isi mentin un stil
inadecvat si ineficient
Reddin arata de altfel in incheierea studiilor sale ca liderii intilnesc in
activitatea lor un numar egal de situatii de conducere care ofera sanse egale pentru
adoptarea unui stil sau altul.
In concluzie teoriile moderne asupra conducerii pun accentul pe analiza
legaturii dintre caracteristicile conducatorilor si cerintele situatiilor de conducere
subliniind ideea de contingenta (de legatura) dintre acestea.
In viziunea teoriilor contemporane eficienta in conducere depinde de
personalitatea conducatorului situatiile care-i solicita folosirea capacitatilor sale de
conducere.
Validarea acestor teorii pe baza unor cercetari empirice a dus la identificarea
unei multitudini de variabile situationale in cadrul organizatiilor, fapt ce a permis
adincirea analizei cu privire la imbunatatirea activitatii acestora prin intermediul
conducerii eficiente.
10
Psihologie organizaţională – Curs 6 – Stiluri si modele psihosociologice de conducere a organizatiilor
Un dezavantaj major al acestor modele teoretice consta in faptul ca de mule
ori acestea au o aplicabilitate limitata la tipul de societate in care au fost testate, la
specificul indivizilor si organizatiilor dintr-o tara sau alta.
Deaceea extrapolarea acestor modele in alte tari si culturi trebuie facuta cu
atentie tinindu-se seama de specificul dezvoltarii organizatiilor dintr-o anumita tara
(determinata de nivelul sau de dezvoltare / de tipul de cultura organizationala
existent)
11