Curs 2

Necesități alimentare din

perspectiva anatomo-fiziologică

•Necesități alimentare

•Anatomia aparatului digestiv

•Prelucrarea digestivă a alimentelor

Necesități alimentare • Principalele substanțe care intervin în nutriție sunt:

proteinele, lipidele, glicidele, substanțele minerale și

vitaminele.

• Nevoile energetice ale organismului sunt destinate

metabolismului bazal, consumului de hrană, termoreglare și

activitate profesională.

• Metabolismul bazal – reprezintă energia necesară unui

individ aflat în stare de repaus fizic și psihic, la cel puțin 12

ore de la ultima masă și la cel puțin 24 ore după ultima

ingestie de proteine, în condiții de neutralitate termică.

• Metabolismul bazal este influențat de: masa corporală,

înălțime, tipul morfofuncțional, compoziția organismului,

vârsta (metabolsimul bazal este mai mare la copii decât la

adulți).

Proteinele în alimentație

Rol:

- structural sau plastic: intra în compoziția citoplasmei și

structurilor organice din celulele țesuturilor solide și lichide,

contribuind la reînnoirea și refacerea acestora;

- catalitic - enzime, hormoni

- imunologic – participare la formarea de anticorpi

- fizico-chimic – intervenție în reglarea schimburilor de apă și

electroliți în interiorul și în afara celulei. Aceasta se

datorează caracterului coloidal și amfoter al proteinelor și

capacității lor de a fixa compuși fosforați. Proteinele leagă

apa prin intermediul electroliților

- aprovizionarea cu substanțe pentru biosinteza unor

compuși necesari organismului: aminoacizi rezultați prin

catabolismul proteinelor, plasmatici și musculari

- 1 g de proteine eliberează 4 kcalorii.

Calitatea biologică și biochimică a proteinelor

• În componența proteinelor intră aminoacizi. Din cei 20 de aminoacizi cunoscuți, 8

sunt considerați esențiali, întrucât nu pot fi sintetizați în organismul omului și

trebuie aduși zilnic cu alimentele. Aceștia sunt valina, lizina, leucina, izoleucina,

metionina, triptofanul, treonina, fenilalanina.

- Pentru copiii sub 1 an histidina este aminoacid esențial.

- Ceilalți au fost numiți neesențiali întrucât pot fi sintetizați în organism din alte

substanțe.

- Pentru sinteza proteinelor organismului este nevoie de aminoacizi esențiali și

neesențiali în anumite proporții.

• Proteinele alimentare se împart în 3 categorii:

• I - proteinele din ou, carne, lapte, pește care conțin toți aminoacizii esențiali în

proporții optime pentru sinteza proteinelor organismului, mențin echilibrul proteic

în organism;

• II - proteinele din legume uscate, cereale care conțin toți aminoacizii esențiali, dar

nu în proporții suficiente pentru sinteza proteinelor omului;

• III - gelatina din oase, tendoane, cartilagii, zeina din porumb din structura cărora

lipsesc mai multi aminoacizi iar cei prezentați sunt în raporturi dezechilibrate și au

valoarea biologica scazută. Valoarea lor biologica poate fi mărită prin asocierea

cu proteine de calitate superioara. De exemplu: mămăliga cu lapte sau brânză.

• Lipsa proteinelor în alimentatie duce la stari de denutritie cronica, diferite boli

(hepatoza, pelagra s.a.), crestere intarziata la copii, reducerea sintezei hormonilor

suprarenalelor, hipofizei, tiroidei, pancreasului, glandelor sexuale, micsorarea masei

corpului, anemie, leucopenie, polihipovitaminoza, dereglari ale metabolismului

mineral (osteoporoza); pielea devine uscata, unghiile fragile, parul cade.

• Este daunator pentru organism si surplusul de proteine. Excesul lor în ratia

alimentara se soldeaza cu supraîncarcarea organismului cu produsele

metabolismului proteic, cu intensificarea proceselor de putrefactie în intestine, cu

supraîncarcarea ficatului si rinichilor.

• Sunt bogate în proteine: carnea (20%), pestele (18%), ouale (12,7%), brânza de vaci

(18%), cascavalul (30%), soia (35%), fasolea (21%), nucile (18%), pâinea (8%),

pastele fainoase (11%).

• Alimentatia rationala recomanda ingerarea în 24 ore a 1 g de proteine la 1 kg de

greutate corporala. Asadar, o persoana cu masa corpului de 70 kg are nevoie zilnic

de 70 g de proteine. Aportul minim de proteine nu trebuie totusi sa fie mai mic de 40

g zilnic.

• O cantitate de proteine sub acest indice are drept consecinta faptul ca organismul îsi

consuma proteinele tesuturilor. În unele situatii organismul necesita cantitati crescute

de proteine: în perioada de crestere, copiii au nevoie de 2 g la kg, femeile în

perioada sarcinii - de 1,5 g/kg/corp, iar când alapteaza de 2g/kg/corp.

• Valoarea energetica a proteinelor trebuie sa constituie 10-15 % din totalul de calorii

pe care îl contine ratia alimentara.

Grasimile in alimentatie • Lipidele (grasimile), alaturi de proteine si glucide, fac parte din familia

macronutrientilor alimentari, elemente de baza ale alimentatiei noastre.

• Grasimile joaca un rol important in producerea de energie si, mai ales in stocarea acesteia in modul cel mai economic, densitatea calorica a acestora fiind cea mai mare -prin arderea a 1 g de grasimi se elibereaza 9,3 kcal.

• Lipidele intra in compozitia membranelor celulare, nucleului, tesutului nervos si hormonilor steroizi (cortizol, estrogeni, progesteron, testosteron). Dintre acizii grasi, o importanta deosebita o au acizii polinesaturati omega 3 (AlA, DHA si EPA) si omega 6 (acidul linoleic si arahidonic), acizi esentiali pentru organismul uman, pentru ca acesta nu-i ii poate sintetiza de novo ci ii obtine din alimente.

• Acizii omega 3 scad nivelul trigliceridelor, riscul bolilor cardiovasculare, riscul de cancer, dilata vasele de sange, inhiba coagularea sangelui si au efect antidepresiv si antianxiogen.

• Acizii omega 6 au rol in pastrarea integritatii pielii, in cresterea armonioasa a corpului si in procesul nasterii prin inducerea unei bune hemostaze (oprirea sangerarii).

• Un alt rol al grasimilor este de a transporta vitamine liposolubile: A, D, E si K.

• D.p.d.v. senzorial, grasimile imbunatatesc acceptabilitatea alimentelor, textura, gustul

Surse de grasimi saturate, mono si

polinesaturate

Tipul de

grasime

Surse

Saturate Unt, branzeturi, carnuri si produse din carne, lapte integral,

iaurt gras, untura, margarine tari, grasimi pentru prajire,

ulei de cocos, ulei de palmier

Mononesaturate Maslinele si uleiul de masline,uleiul de arahide, alune si

uleiul de alune, nucile si uleiul de nuci

Polinesaturate Omega 3-polinesaturate: somon, macrou, hering (acizi cu

lant lung-acidul eicosapentanoic si docosahexanoic),

semintele de rapita si uleiul de rapita, soia si uleiul de soia

- acid alfa-linoleic, germenii de porumb si uleiul din

germeni de porumb, susanul si uleiul de susan, semintele

si uleiul de bumbac, semintele si uleiul de ricin.

Grasimi care

contin acizi

grasi trans

Grasimi pentru prajire si panificatie, patiserie, cofetarie

(uleiuri vegetale hidrogenate), produse lactate, carnuri

grase.

Caracteristici biochimice si biologice ale grasimilor

Clasa Caracteristici

biochimice

Caracteristici

biologice

Exemple

Lipide alimentare

cu valoare

biologica mare

Continutul AGPN

reprezinta 80%

din totalul acizilor

grasi

Pentru acoperirea

necesarului,

trebuie consumate

15-20 g/zi

Ulei soia, ulei

floarea-soarelui,

ulei germeni de

porumb

Lipide cu valoare

biologica medie

Continutul de

AGPN reprezinta

15-20 % din

totalul acizilor

grasi

Pentru acoperirea

necesarului de

AGPN trebuie

consumate 50-60

g

Ulei masline,

grasime porc,

grasime pasare

Lipide alimentare

cu valoare

biologica redusa

Continutul in

AGPN reprezinta

5-6 % din totalul

acizilor grasi

Nu asigura

necesarul de

AGPN

Seu de vita, oaie,

margarina, unt.

• Aportul zilnic recomandat

Cantitatea zilnica de grasimi nu trebuie sa depaseasca 30% din aportul caloric total.

Dintre acestea, sub o treime trebuie sa fie acizi grasi saturati (de origine animala), o

treime - acizi grasi mononesaturati (ex. acidul oleic din uleiul de masline) si o treime -

acizi grasi polinesaturati (omega 3 si omega 6). In ceea ce priveste acizii grasi

polinesaturati forma trans, exista recomandari conform carora aportul acestora

trebuie sa fie sub 1% din totalul caloric zilnic si chiar zero. Pentru persoanele cu

diabet zaharat sau dislipidemii, aportul de acizi grasi saturati (de origine animala)

trebuie sa fie sub 7% din aportul caloric zilnic, iar cantitatea de colesterol sa nu

depaseasca 300 mg/zi.

• Consecintele aportului inadecvat

Aportul crescut de acizi trans si de acizi grasi saturati duce la aparitia dislipidemiilor

(grasimi crescute in sange) care se asociaza cu risc crescut de boli cardiovasculare:

boala cardiac ischemica, infarct de miocard, accident vascular cerebral.

Un consum de grasimi mai mare de 35% din ratia caloric se asociaza cu surplusul

ponderal/obezitate.

Din contra, un aport prea mic de grasimi duce la deficiente vitaminice si de acizi grasi

esentiali, ce determina leziuni ale pielii, eczeme, inflamatii ale epiteliilor, scaderea

imunitatii etc. Dietele fara grasimi pot conduce la deces daca deficienta nutrientului

nu este corectata.

Glucidele in alimentatie • Monozaharide – pentoze (deoxiriboza si riboza, care sunt componentele

materialului genetic AND si ARN; xiloza-intra in structura inulinei); hexoze (glucoza si izomerii-manoza, galatoza, fructoza: in mere, portocale, struguri, morcovi, porumb dulce)

• Dizaharide – zaharoza (glucoza+fructoza) din sfecla si trestia de zahar, maltoza (2 molecule de glucoza) care rezulta la hicroliza amidonului cu β-amilaza, lactoza (glucoza+galactoza) din lapte si produse lactate, celobioza (2 molecule de glucoza) care este produs de hidroliza a celulozei, gențiobioza (2 molecule de glucoza) care se gaseste in samburii de migdale, melibioza (galactoza+glucoza) ce intra in compozitia rafinozei, trehaloza (2 molecule de glucoza legate 1,1) care se gaseste in drojdia de bere si ciuperci

• Trizaharide – rafinoza (galactoza+glucoza+fructoza) ce se gaseste in sfelca de zahar, solatrioza (glucoza+galactoza+ramnoza), gențianoza (2 molecule de glucoza+1 molecula fructoza) care se gaseste in radacinile de gențiana

• Tetrazaharide – stahioza (2 molecule de galactoza+glucoza+fructoza) in boabele de soia si alte leguminoase, maltotetroza (4 molecule de glucoza) care rezulta la hidroliza enzimatica a amidonului

• Polizaharide– amidonul, celuloza, hemiceluloza, pectina, inulina, gume.

Glucidele din dieta indeplinesc urmatoarele functii in

organismul uman:

• Sursa cea mai importanta de energie

• Rol plastic, intrand in constitutia celulelor (inclusiv a celor

nervoase) sub forma de glicogen, inclusiv in constitutia

acizilor ribonucleici si a unor sisteme coenzimatice

• Cresterea rezistentei organismului fata de substante

toxice, asigurand o buna functionare si tonifiere a ficatului

• Definitiveaza identitatea biologica a individualui uman,

cum ar fi grupa sanguina

• Ajuta la buna functionare a tractului digestiv prin

intermediul polizaharidelor neamidonoase (fibra)

(Banu, C., 2005)

• Organismul uman utilizeaza glucidele sub forma de glucoza, al carui

nivel in sange trebuie mentinut constant; raspunsul organismului la

cresterea/scaderea nivelului de glucoza din sange dupa ingerarea

glucidelor se numeste ,,raspuns glicemicʺ, care este important in

controlul apetitutlui, nutritiei sportivilor si diabeticilor.

• Indicele glicemic (GI) este un concept fiziologic folosit pentru

clasificarea glucidelor si este strans legat de ,,raspunsul glicemicʺ,

ambele referindu-se la capacitatea unui produs alimentar dat de a

ridica concentratia de glucoza din sange, postprandial.

• Alimentele cu GI ridicat elibereaza glucoza rapid in circuitul sanguin

(au un raspuns glicemic rapid), in timp ce alimentele cu GI scazut

elibereaza glucoza lent in curentul sanguin si conduc la imbunatatirea

raspunsurilor glicemic si insulinic. Produsele alimentare bogate in fibre

contribuie la imbunatatirea raspunsului glicemic avand un GI mai

scazut.

• GI ˂ 55 – mere si suc de mere, pere, portocale, iaurt, struguri,

ciocolata, leguminoase uscate, paste fainoase, tarte cu fructe

• GI = 55-70 – orez, banane, bauturi racoritoare, porumb dulce, zahar,

fulgi de ovaz, ananas

• GI ˃ 70 – paine alba si neagra, cartofi fierti, conrflakes, cartofi prajiti,

miere, piure de cartofi (Banu, C., 2005)

Curs 3. Aparatul digestiv

Prelucrarea digestiva a

alimentelor

• Organismul uman, ca orice ființă vie, există grație

corelării fine și perpetue a tuturor structurilor și

proceselor sale, cu scopul realizării funcțiilor

acestora.

• El constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de

sisteme de autoreglare integrate. Deși majoritatea

funcțiilor sunt îndeplinite de structuri specializate,

acestea nu acționează izolat, ci în strânsă

dependență de celelalte.

• Ca orice organism, și cel uman este alcătuit din

unitățile fundamentale ale lumii vii - celulele.

Acestea alcătuiesc tesuturi, iar prin asocierea lor,

diferite tipuri de tesuturi alcătuiesc organele.

Organele pot fi asociate în sisteme sau aparate

pentru îndeplinirea unei funcții.

• Din punct de vedere atât anatomic cât și funcțional,

organismul uman a fost organizat în sisteme și

aparate.

Pentru funcțiile de nutritie:

• Aparatul respirator

• Aparatul digestiv

• Aparatul circulator

• Aparatul excretor

Pentru funcțiile de relație:

• Sistemul nervos

• Sistemul endocrin

• Aparatul locomotor (osteo-muscular).

• Aparatul digestiv (cunoscut și sub numele de canal

alimentar sau tract gastrointestinal) este ansamblul de

organe responsabil cu digestia alimentelor și eliminarea

materiilor ce nu au putut fi digerate.

Aparatul digestiv uman

• Tractul gastrointestinal superior - compus din: gura,

faringe, esofag și stomac.

• În gura, hrana este mestecată și umezita cu ajutorul dintilor și a limbii.

După ce ajunge destul de omogenă pentru a nu răni esofagul, mâncarea

este înghițită, parcurgând întreg faringele, esofagul până în stomac. În

stomac este supusă acizilor gastrici și este descompusă, nu complet însă.

• Faringele este un segment de legatura ce asigura continuitatea traiectului

in organism a alimentelor precum si a curentilor de aer, calea digestiva

intersectandu-se la acest nivel cu cea respiratorie. De asemenea prin

structura, dar si prin localizarea sa, faringele se impune prin functia sa

imunologica, actionand ca o bariera protectoare, restrictionand accesul

agentilor patogeni ajunsi la acest nivel accidental prin intermediul functiilor

sale primordiale.

Tractul gastrointestinal inferior este compus din:

intestin subtire (duoden, jejun si ileon), intestin

gros (cecum, colon, rect) si anus

Organe anexe (ficatul, vezica biliara si

pancreasul) au rol doar în digestie.

Ficatul produce bila, iar vezica biliară o depozitează

și o varsă în tractul gastrointestinal.

Pancreasul, de asemenea, varsă în intestinul subțire

bicarbonat și diverse enzime care au și ele un rol

important în digestie.

Aceste două organe secretoare au doar rol în

digestie.

Cum se face digestia la om? (http://info-medical.info/sistemul-digestiv-alcatuire-si-mod-de-

functionare/)

Digestia are loc intr-un tub

lung de 9 m, care incepe cu

cavitatea bucala si se termina

cu rectul.

Partile principale sunt:

cavitatea bucala, faringele,

esofagul, stomacul si

intestinele.

• Gura, prima portiune a

tubului digestiv, se afla in

cavitatea bucala.

• Aici au loc cele mai

importante subprocese din

cadrul digestiei, incepând

cu descompunerea

moleculelor mari in molecule

mai mici, dizolvabile.

• Cavitatea bucala este

separata de fosele nazale

prin bolta palatina, alcatuita

din palatul dur si valul

palatin.

http://www.copilul.ro/pediatrie/malformatii-congenitale/Palatoschizis-sau-despicatura-valului-palatin-a5525.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Tongue.agr.jpg

• Limba este un organ musculos, alcatuit dintr-o radacina si un

corp liber.

• Limba (lat.: Lingua, grec.: Glossa) este un organ musculos,

acoperit de mucoasă, foarte mobil, cu sensibilitate tactilă

mare, aflat în cavitatea bucala.

• Are rol în prehensiunea alimentelor, în masticație, deglutiție.

Prin faptul că este dotată cu un tip special de chemoreceptori

(mugurii gustativi), este considerată "organul simțului

gustativ", dar are un rol important și în olfacție.

• Dintii sunt organe dure, fixate in cavitati numite alveole

dentare.

• Dintele (latină: dens, dentis; greacă: odous) este un organ

osos, dur, albicios, în general compus dintr-o coroana liberă și

una sau mai multe radacini implantate în cavitatea bucala, mai

precis în osul alveolar al oaselor maxilare (maxilar și

mandibula) și destinat îndeosebi la tăierea, la zdrobirea și la

măcinarea alimentelor.

• In consumarea alimentelor

un rol important il au dintii.

In partea din fata opt

incisivi (patru in dantura

superioara, patru in cea

inferioara), patru canini

(câte unul in partea

superioara si inferioara, pe

ambele laturi), opt

premolari si doisprezece

molari.

• Saliva este secretata de

trei perechi de glande

salivare.

http://medicul.net/stomatologie/dintii/

• Prelucrarea fizica a alimentelor in gura consta in macinarea lor,

amestecarea intre ele, cu secretia salivara si constituirea bolului alimentar.

Masticatia si salivarea, care acompaniaza mancatul, se suprapun ca efect

peste efectele generate de limba, buze, obraji, pentru formarea bolului

alimentar.

• Bolul alimentar este o pasta mai mult sau mai putin modelabila ce se

prezinta ca un tot uniform si care ajuns in partea mijlocie a limbii, in contact

cu mucoasele reflexogene, declanseaza mecanismul de deglutitie.

Etapele deglutitiei:

1. Etapa bucala

• In aceasta etapa bolul, odata format, este supus unor miscari de

,,basculare" a limbii, pana cand sustinatorii posteriori ai faringelui se

contracta si bolul este supus unei actiuni de piston ce il trimite catre o

regiune cu rezistenta scazuta - orificiul faringian.

(http://www.corpul-uman.com/2010/12/digestia-corpul-uman-functiile-corpului.html)

2. Etapa faringiana comporta doua tipuri de actiuni:

• Impiedicarea bolului alimentar sa urmeze alta cale catre laringe;

• Obligarea bolului de a patrunde in faringe de unde va fi condus catre

orificiul esofagian superior.

• Datorita pozitiei, structurii si relatiilor cu organele invecinate, faringele

reprezinta locul unde se intretaie calea digestiva cu cea respiratorie, cu

rol in conducerea alimentelor si respectiv a aerului catre segmentele

urmatoare ale sistemelor implicate. In cadrul sistemului digestiv

faringele este implicat in deglutitie. Deglutitia reprezinta un act complex

reprezentat printr-o serie de reflexe ce se desfasoara secvential pentru

a transporta masa alimentara prelucrata in cavitatea bucala prin faringe

si esofag in stomac.

• La nivelul faringelui se desfasoara etapa faringiana a deglutitiei

involuntar in aproximativ 0,1s.

• In cadrul sistemului respirator faringele asigura pasajul bidirectional al

curentilor de aer, contribuind in acelasi timp la incalzirea, umectarea si

purificarea acestora.

3. Timpul esofagian al deglutitiei

Esofagul asigura continuitatea digestiei, efectuand transportului masei

alimentare prelucrate in cavitatea bucala, din faringe catre stomac prin

intermediul deglutiei. Etapa esofagiana este consecutiva celei

faringiene si dureaza pana cand bolul alimentar este propulsat in

stomac, in aproximativ 6-8 secunde. Constitutia bolului poate influenta

pozitiv sau negativ durata.

Jonctiunea faringo-esofagiana este prevazuta cu sfincterul

esofagian superior (SES) ce mentine extremitatea proximala a

esofagului inchisa, prevenind refluxul esofaringian prin care continutul

esofagului ar putea reflua in faringe, de unde exista posibilitatea sa fie

aspirat catre laringe sau nazofaringe. In desfasurarea deglutiei,

deschiderea orificiului esofagian superior este determinata de

relaxarea fibrelor musculare ce constituie SES, prin impulsurile

descarcate de centrul deglutiei din bulb care inhiba neuronii vagali

responsabili cu intretinerea tonusului caracteristic SES.

Peristaltismul la acest nivel consta in activitatea motorie a

esofagului, determinata de reflexul deglutiei, prin care bolul alimentar

este transportat de la jonctiunea faringo-esofagiana la cardia.

Desfasurarea peristaltismului implica declansarea si manifestarea

succesiva a undelor peristaltice primare, secundare si tertiare. Undele

peristaltice primare sunt generate consecutiv prezentei bolului

alimentar la nivelul faringelui. Acestea sunt determinate de muschii

constrictori faringieni si au ca efect impingerea bolului alimentar.

4. Patrunderea bolului alimentar in stomac.

Musculatura

esofagiana este

dispusa pe trei

segmente, favorizand

miscarile peristaltice.

http://www.gihealth.com/html/edu

cation/photo/esophagusNormal.h

tml

• Stomacul este un sac in forma

de J, asemanator cu cimpoiul,

ce se imparte in trei parti

functionale: gura stomacului –

cardia, fundul stomacului si

portiunea terminala. Aceste

parti produc sucuri gastrice

diferite.

• Producerea sucului gastric este

controlata in mare parte de

nervi si in parte de hormoni.

• Digestia gastrica este

favorizata de secretia gastrica

(1500 - 3000 ml/24 h HCI si

enzime - pepsina, labferment,

lipaza, gelatinaza) si

motricitatea gastrica (prin

contractiile stomacului gol,

contractiile stomacului umplut,

evacuarea gastrica).

http://www.medipedia.ro/Articole/tabid/70/articleType/ArticleView/articleId/220/Stomacul.aspx

• Pancreasul este un organ din aparatul

digestiv și endocrin care îndeplinește

două funcții majore:

- exocrină (produce sucul pancreatic

care conține enzime digestive) și

- endocrină (produce mulți hormoni

importanți, incluzând și insulina).

• Pancreasul exocrin secreta sucul

pancreatic (un lichid limpede si

incolor), care este condus prin doua

canale in duoden.

• Situat in spatele stomacului, imediat

sub acesta, seamana cu o sticla

culcata.

• Pancreasul incepe sa produca sucul

imediat dupa ce hrana a fost introdusa

in gura.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Pancreasul.jpg

Este o glandă situată sub

stomac, de formă alungită,

cu o greutate de circa 70 g.

Secreția endocrina consta in

insulina si glucagon, care

reglează glicemia, reținând

surplusul de glucoză sub

formă de glicogen, la nivelul

ficatului. Lipsa insulinei duce

la o boală potential gravă,

numită diabet zaharat.

• Vezica biliara este un sac in forma de para atasat de partea de

jos a ficatului, functia ei fiind de a depozita bila care se produce

in ficat si de a o elimina la nevoie.

• Bila este un lichid galben-verzui, având in compozitia sa in cea

mai mare parte apa, plus colesterol, saruri biliare si acizi biliari.

Bila se elimina prin canalul biliar comun in duoden unde se

amesteca cu chimul gastric.

• Corpul uman are nevoie

de bila pentru a digera

grasimile.

http://www.colonhelp.ro/colon

help-pentru-sanatate/alte-

afectiuni-

frecvente/afectiunile-

biliare.html

• Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 – 2kg), este situat in

partea dreapta superioara a abdomenului, sub diafragma.

• Pe fata superioara a ficatului se observa lobul drept si lobul

stâng.

• Lobul drept este mai mare, ocupând toata partea dreapta de

sus a abdomenului.

• La exterior exista o capsula conjuctiva – fibroasa din care

pornesc spre interior pereti, care separa ficatul in lobuli.

• Ficatul produce zilnic aproximativ 1 litru de bila, care

alimenteaza in permanenta vezica biliara.

• Este un adevarat centru de reciclare, in special pentru

globulele sanguine rosii moarte.

• Durata normala de viata a globulelor sanguine rosii este de

aproximativ 100 zile.

• Intestinul subtire este partea din tubul digestiv care face legatura

dintre stomac si intestinul gros.

• Intestinul subțire (numit astfel deoarece diametrul său, de 3 cm, este

cu mult mai mic decât diametrul intestinului gros, de 8 cm) reprezintă

segmentul aparatului digestiv situat între stomac și colon (intestin gros).

• Este un tub elastic si moale de muschi si membrane intestinale, care sta

strâns rasucit in cavitatea abdominala si, care intins, poate ajunge la o

lungime de 6 m.

• In intestinul subtire se disting trei parti: duodenul, jejunul si ileonul.

• Duodenul are forma literei C si este asezat in spatele

abdomenului prin muschiul peritoneal, celelalte parti fiind

acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioara.

• Unit cu partea superioara a stomacului, duodenul este

portiunea initiala a intestinului subtire cu rol in digestia

eficienta a hranei.

• Are o forma de potcoava ce inconjoara capul glandei

pancreatice.

• Peretele duodenului are doua straturi musculare care se

contracta si se relaxeaza alternativ, contribuind la

deplasarea continutului alimentar in timpul digestiei.

• Deasupra stratului muscular se gaseste submucoasa ce

contine multe glande care secreta mucusul protectiv.

Aceasta previne autodigestia duodenului sau lezarea lui

de catre compusi acizi reveniti din stomac.

• In stratul superficial al duodenului, mucoasa, se gasesc

glande care secreta un suc alcalin ce contine unele dintre

enzimele necesare pentru digestie.

• Hrana partial digerata care ajunge in duoden contine mult

acid clorhidric. In duoden, aciditatea este neutralizata de

catre secretiile proprii ale duodenului si de actiunea bilei si

a sucurilor pancreatice, care se varsa in duoden din

vezicula biliara si pancreas.

• Duodenul primeste sucurile digestive de la pancreas si

cantitatile importante de bila, care este produsa in ficat si

stocata in vezica biliara, pana cand este nevoie de ea.

• Intestinul subtire reprezinta segmentul digestiv in care se

desavarseste digestia.

• Ajunsi in intestin, produsii din digestia gastrica vor suferi in

continuare transformari, care-i vor aduce in cele din

urma in stare de a se putea absorbi prin epiteliul

intestinal.

• Ca si in celelalte compartimente ale tubului digestiv, au loc

aici procese mecanice si chimice.

• Activitatea motorie a intestinului subtire se manifesta sub

forma de contractii prin care se asigura framantarea,

amestecarea continutului intestinal cu sucurile digestive si

inaintarea masei alimentare in lungul tractusului intestinal.

• Miscarile de transport ale masei alimentare se realizeaza

prin unde peristaltice, care apar in portiunea initiala si se

propaga spre portiunea terminala a intestinului. Intestinul

prezinta contractii tonice care adapteaza capacitatea

intestinala la cantitatea de alimente primite. Toate aceste

miscari sunt controlate si coordonate pe cale nervoasa si

umorala.

Procese chimice in intestin

• Chimul gastric ajuns in duoden capata reactie alcalina si

prin procesele mecanice descrise se imbiba cu sucul

intestinal format din produsul de secretie al glandelor

intestinale, la care se adauga produsul de secretie al celor

doua glande anexe: pancreasul si ficatul.

• Secretiile acestor doua glande sunt primele care actioneaza

asupra continutului venit din stomac, ducand mai departe

digestia, care va fi desavarsita de sucul intestinal propriu.

• Sucul pancreatic prezinta o reactie puternic alcalina care

neutralizeaza aciditatea chimului gastric, creand conditii

prielnice de activitate tuturor enzimelor care actioneaza in

intestin.

• Intestinul gros are o lungime de 1,5 m

si o latime de 6,5 cm.

• Este impartit in 4 sectiuni principale:

cecum, colon, rect si canalul anal.

• Prima portiune a intestinului gros este

colonul, care incepe in partea dreapta a

abdomenului.

• Segmentul inchis de sub aceasta

jonctiune – cecum, de forma unei pungi

din care se prelungeste apendicele.

• Colonul traverseaza abdomenul pe sub

stomac, inainte sa se curbeze din nou

brusc in jos.

• Partea din colon care ajunge la pelvis se

numeste rect- o portiune de trecere de

aproximativ 12 cm lungime, care se

termina in canalul anal.

Imaginea tractusului

digestiv la om:

1= Esofag,

2= Stomac,

3= Pilor,

4= Intestin subțire,

5= Cecum,

6= Apendice,

7= Intestin gros,

8= Rectum,

9= Anus

Durata digestiei la om,

după natura hranei,

poate dura între 33 și 42

de ore, ajuns în rectum

poate rămâne până la 5

zile, unde de fapt nu mai

are loc nici un proces de

digestie.