DIMENSIUNILE CREATIVITĂŢII. DIMENSIUNILE CREATIVITĂŢII. CULTIVAREACULTIVAREA

CREATIVITĂŢII LA ELEVICREATIVITĂŢII LA ELEVI

Curs 8

Delimitări conceptuale în studiul creativităţii

Definiţii: “disponibilitate generală a personalităţii aflate în interacţiune cu

sine şi cu lumea pentru producerea noului (Gh. Dumitriu, C. Dumitriu, 2003)”;

„creativitatea este un complex de însuşiri şi aptitudini psihice, care în condiţii favorabile, generează produse noi şi de valoare pentru societate" (Al. Roşca, 1981).

Originea conceptului: conceptul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin creare

care înseamnă zămislire, făurire, naştere;

Accepţiuni:

într-o accepţiune foarte largă creativitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activităţii omeneşti.

din perspectiva ceva mai restrânsă şi specific psihologică, creativitatea apare în 4 accepţiuni importante:

- ca produs, proces şi ca disponibilitate;- ca potenţialitate general umană; - ca o capacitate, respectiv abilitate creativă;- ca dimensiune complexă de personalitate.

Aspectele psihologice ale conceptului de creativitate

Etapele procesului creativ (Wallas, 1926) sunt:prepararea, constă în acumularea de cunoştinţe, realizarea

de observaţii, emiterea de ipoteze ;incubaţia: timpul eforturilor, al încercărilor, constă în

activarea latentă a trăirilor afectiv - emoţionale. Poate avea loc reorganizarea datelor iniţiale. Durează variabil, de la intervale foarte scurte până la ani de zile;

iluminarea: constă în apariţia noului, a soluţiei; datele sunt integrate conştient;

verificarea: este necesară pentru a evita posibilele erori sau lacune.

B) Produsul creativCriterii de apreciere a produsului creativ :criteriul originalităţii:- noutatea;- impredictibilitatea: relaţia neaşteptată dintre lucrurile

existente în lumea reală şi obiectul creat.criteriul conexiunilor - activitate combinatorică;criteriul nonraţionalităţii (nonraţionalitatea corespunde

stării incubaţiei, care constă în integrarea unor evenimente spontane şi necontrolabile după anumite legi aparent autonome).

Personalitatea creatoare

a. Creativitatea ca dimensiune a personalităţii

creativitatea integrează în sine întreaga personalitate şi activitate psihică a individului, iar, la rândul ei, se subsumează şi integrează organic în structurile de personalitate devenind astfel una dintre dimensiunile cele mai complexe ale personalităţii;

după Guilford (1959) personalitatea creatoare se distinge prin fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, sensibilitate faţă de probleme, capacitate de redefinire.

Caracteristicile personalităţii creatoare:

fluenţa de idei : posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un mare număr de imagini, idei, situaţii; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce se numeşte „bogăţia" de idei, viziuni, dar care nouă nu ne-ar putea trece prin minte;

flexibilitatea: capacitatea subiecţilor de a-şi modifica rapid fluxul ideativ în scopul găsirii unor utilizări noi ale unor produse uzuale;

originalitatea : reprezintă expresia noutăţii, a inovaţiei, ea se poate constata când vrem să testăm posibilităţile cuiva, prin raritatea unui răspuns, a unei idei.

Principala caracteristică rămâne originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare.

Factorii creativităţii (A. Cosmovici, 1999)

factori de natură intelectuală:- imaginaţia, ca funcţie esenţială a creativităţii şi ca aptitudine; - memoria, prin volumul experienţei şi varietatea acestora; - nivelul gândirii, inteligenţa.factori caracteriali:- motivaţie, dorinţă, aspiraţie, creatoare; - voinţă fermă, perseverenţă.factori sociali:- condiţii ale mediului ambiant şi a mediului social; - stadiul dezvoltării acelei discipline;- influenţele exercitate asupra elevilor de către predecesori,

profesorii lor.

Predarea creativă - învăţarea creativă

a) Predarea creativăModificarea relaţiei profesor-elev: relaţia profesor-elev/student se redimensionează: educatul îşi asumă rolul de subiect, de agent al propriei formări, iar profesorul este ghidul său în demersurile întreprinse; Modalităţi psihopedagogice pentru stimularea capacităţilor creatoare la elevi (Gh. Dumitriu, 2004, p. 31):

conduita creativă a profesorului; atitudinea pozitivă fată de creativitatea elevilor; prevenirea şi înlăturarea factorilor de blocaj ai creativităţii; folosirea unor metode active, participative; utilizarea unor tehnici specifice de stimulare şi cultivare a creativităţii.

Conduita creativă a cadrului didactic (C. L. Oprea, 2003):

predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev şi lumea ce-l înconjoară;

el trebuie nu numai să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe alături de elevi la elaborarea cunoştinţelor;

să servească drept model în legăturile interpersonale şi să încurajeze interacţiunile cooperante dintre elevi;

să-i îndrume cum să-şi folosească timpul, spaţiul, echipamentul şi materialele;

să ajute individul sau grupul să extragă din experienţe informaţiile necesare, valorile şi să le interpreteze şi evalueze.

Rolurile şi ipostazele cadrului didactic (Muşata Bocoş, 2002):

pedagog care nu impune informaţiile ştiinţifice ci „construieşte dispozitive de învăţare", practicând o pedagogie diferenţiată şi individualizată;

proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi gestionar al conţinuturilor, activităţilor şi experienţelor de formare;

mediator al învăţării elevului într-un cadru euristic; facilitator al învăţării şi autoformării; consilierul elevului care are nevoie de sprijin în învăţare; partener al elevului într-o relaţie educaţională interactivă;

Rolurile şi ipostazele cadrului didactic - continuare

coordonator al muncii elevilor; animator, activizant şi catalizator al activităţii de formare, al

comunicării, al interacţiunilor şi al schimburilor interindividuale; scenograf, pregătind decorul desfăşurării învăţării eficiente; actor al demersurilor instructiv-educative; strateg-gânditor pentru a ajuta elevul în construirea cunoaşterii

prin restructurări continui; reflexiv în timpul, înaintea şi după acţiunea educaţională,

promovând gândirea reflexivă şi predarea reflexivă; co-evaluator, alături de elev a procesului şi produsului învăţării.

Dezvoltarea atitudinii creative şi active în şcoală:

încurajarea elevilor să pună cât mai multe întrebări; limitarea constrângerilor şi a factorilor care produc frustrare; stimularea comunicării prin organizarea de discuţii şi dezbateri

între elevi, între profesor şi elevi; activizarea elevilor prin solicitarea lor de a opera cu idei,

concepte, obiecte în vederea reconsiderării acestora şi a emiterii de noi variante;

cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii şi a autonomiei în învăţare;

stimularea spiritului critic constructiv, a capacităţii de argumentare şi de căutare a alternativelor;

favorizarea accesului la cunoaştere prin forţe proprii, stimulând atitudinea reflexivă asupra propriilor demersuri de învăţare;

posibilitatea de a contesta „lămuritul" şi „nelămuritul" în lucruri şi în fapte.

Tipuri de blocaje ale creativităţii (S. Shore, 1990, apud C. L. Oprea, 2003)

Blocaje de tip emoţional: teama de a nu comite o greşeală, de a nu părea extravagant; teama de a risca să fii în minoritate; oprirea prematură la prima idee, soluţie care apare sau teama

ori neîncrederea faţă de superiori, colegi, colaboratori; capacitatea slabă de a se destinde, de a lăsa timp incubaţiei să

se desfăşoare, să acţioneze; dorinţa aproape patologică pentru aparenta securitate a

“cunoscutului" şi a „evidentului"; dependenţa excesivă faţă de opiniile altora; lipsa competenţei de a depune efort susţinut pentru a

desfăşura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei până la soluţionare;

Blocaje de ordin cultural:

dorinţa de a se conforma modelelor sociale, dorinţa de apartenenţă;

„conformism" la idei vechi, ca şi la cele noi; tendinţa de a reacţiona conform principiului „totul sau nimic”; prea mare încredere în statistici şi experienţa trecută; punerea pe primul plan a factorilor practici sau economici în

luarea deciziilor, ceea ce reduce timpul pentru a avea un număr suficient de idei;

slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile; sentimentul că tendinţa de a te îndoi sistematic este un

inconvenient social; prea mare încredere în logica a ceea ce se numeşte „raţiune"; exaltare excesivă faţă de spiritul grupului, conducând la

conformism.

Blocaje de ordin perceptiv:

incapacitatea de a se interoga asupra evidentului; incapacitatea de a distinge între cauză şi efect; dificultatea de a defini a problemă sau refuzul de a sesiza; dificultatea de a destructura o problemă în elemente care pot fi

manipulate, dirijate: dificultatea de a diferenţia între fapte şi probleme; prezentarea prematură a pseudo-soluţiilor la o problemă care

nu au fost încă definite; incapacitatea de a utiliza toate sensurile care ne pun în contact

cu mediul; dificultatea de a percepe relaţii neobişnuite între idei şi obiecte; incapacitatea de a defini lucrurile; îngustarea excesivă a punctului de vedere; credinţa negativă: „Nu sunt creativ“.

Învăţarea creativă. Caracteristici (C. L. Oprea, 2003)

învăţare creativă atunci când elevul dobândeşte a experienţă nouă prin propriile puteri, descoperind-o şi exersând-o în cadre problematice divergente;

pune accentul pe învăţarea prin cercetare-descoperire, pe învăţarea prin efort, propriu, independent sau dirijat; pune accent mai ales pe echipamentul intelectual-operatoriu, pe gândire şi imaginaţie creatoare;

Specificul învăţării creative este înţeles de Paul Popescu-Neveanu (1990) ca apropiere maximală de modelul cunoaşterii active, prin explorare, ipoteză, deducţie punere şi rezolvare de probleme, dar şi de realizare practică, de proiecte transformative. Caracteristica proprie acestuia, cea combinatorie este întărită de motivaţie şi de un complex atitudinal specific şi nespecific. Fundamental în acest gen de învăţare este comportamentul de explorare susţinut de cunoaşterea epistemică.

Metode de stimulare a creativităţii

1. Brainstorming-ul

autor: Alex Osborn, 1939 reguli:

- „Judecata critică este exclusă";

- „Cât mai multe idei";

- „Daţi frâu liber imaginaţiei";

- „Combinările şi ameliorările sunt binevenite"

aplicare:- este utilizat în condiţiile unei activităţi de grup;- sunt selectate persoane, urmărindu-se să facă parte din cele mai

variate profesii, li se specificâ problema (pentru care se caută o soluţie), ziua, ora şi locul întâlnirii;

- aceste persoane se întrunesc, li se comunică cele patru condiţii ale brainstorming-ului:

- există un secretar care notează tot ceea ce se spune, apoi se întâlnesc specialişti care analizează lista şi caută ideea care să sugereze soluţia optimă.

avantaje:- comunicarea unor idei într-un grup are avantajul de a suscita

asociaţii benefice altuia, dând prilejul persoanei să formuleze păreri care poate nu i-ar fi trecut prin minte dacă ar fi lucrat singură.

Sinectica

Sinectica numită şi metoda analogiilor sau metoda asociaţiilor de idei, a fost elaborată de profesorul William J. Gordon (Operational Approach to Creativity) în 1961, când a înfiinţat primul grup sinectic la Universitatea Harvard.

Termanul de sinectică provine din grecescul synecticos („syn” – „a aduce împreună” şi „ecticos” – „elemente diverse”) şi sugerează principiul fundamental al metodei: asocierea unor idei aparent fără legătură între ele.

Metoda Gordon are în vedere stimularea creativităţii participanţilor pentru formularea de idei şi ipoteze, folosind raţionamentul prin analogie.

Etapele sinecticii:

1. Constituirea grupului sinectic;2. Prezentarea problemei;3. Itinerarul sinectic;4. Elaborarea modelului de soluţionare a problemei;5. Experimentarea şi aplicarea modelului.Grupul sinectic este alcătuit din 5-8 persoane, dintre care

unul are rolul de lider şi altul de secretar. Participanţii trebuie să fie cunoscători ai domeniului din care face parte problema în cauză, să aibă aptitudini de a lucra în echipă, capacitate empatică şi toleranţă faţă de ideile emise de ceilalţi colegi de grup. Totodată, se aleg persoane cu capacităţi imaginative şi metaforice dezvoltate, nonconformiste şi dezinvolte.

Itinerariul sinectic presupune:

distanţarea intenţionată de esenţa problemei prin înlăturarea ideilor preconcepute care pot influenţa procesul de creaţie.

Se face apel la tehnici intuitive: analogia, fantezia, empatia, evocarea, inversia.

- Prin analogii fanteziste se propun soluţii care se îndepărtează de realitatea posibilă.

- Prin empatie se produce un transfer de identitate de la problemă la individ.

- Analogiile simbolice permit transpunerea problemei în imagini. Inversia reprezintă schimbarea unghiului de abordare a temei cu scopul de a diminua inerţia psihologică. Pe parcursul acestei etape, subiecţii emit diverse propuneri de soluţionare a problemei, care, mai apoi vor trebui transformate în termeni conformi cu realitatea. Aceasta este etapa elaborării modelului rezolutiv, urmată de experimentare şi aplicare.

Metoda „6-3-5"

Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de hârtie care circulă între participanţi, şi de aceea se mai numeşte şi metoda brainwriting. Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că există:

6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte…

3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de…5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în

fiecare grup).

Metoda Philips 6X6

Caracteristici : este o metodă menită să consulte un număr mare de persoane; acestea se grupează în grupuri de câte 6 persoane, urmând

să discute o anumită problemă timp de 6 minute; se urmăreşte ca acele grupuri să fie cât mai eterogene; fiecare grup îşi desemnează: un secretar (care va reprezenta

ulterior grupul) şi un moderator al discuţiilor (care veghează ca fiecare să poată vorbi şi descurajează locvacitatea unora, prea vorbăreţi).

Aplicare: animatorul explică metoda şi avantajul ei, apoi expune

problema; urmează o discuţie generală, după care se trage concluzia.

Discuţia panel

Caracteristici :panelul este un grup de 5-7 persoane care poartă o discuţie

informală (fără un plan impus, dar şi fără permisiunea de a citi de pe notiţe sau cărţi) fie pe o temă propusă pe loc, fie pe una sau pregătită minuţios în prealabil, în fata unui auditoriu care asistă în tăcere;

Aplicare:cei din sală au permisiunea de a participa numai prin mesaje scrise

(biletele) pe care le expediază spre un injector de mesaje (de obicei liderul îşi asumă acest rol);

mesajele conţin: întrebări, corecturi, completări, atitudini ale celor din bancă faţă de ceea ce discută panelul şi faţă de modul în care se poartă discuţia;

panelul continuă discuţia, ţinând cont de mesajele citite şi răspunzând, dacă vrea, întrebărilor, dar fără obligaţia de a le răspunde pe rând, tuturor.