Curs de Advocacy – Manualul Participantului

CURS DE ADVOCACY Manualul participantului Sinaia, 21-24.06.2005

„Participarea tinerilor la combaterea stigmei şi discriminării – Reţea de tineri activişti

pentru drepturile tinerilor în context HIV/SIDA”

Participarea tineri lor la combaterea stigmei ş i discriminări i – Reţea de t ineri activişt i pentru drepturile t inerilor în context HIV/SIDA” (Sinaia, 21-24.06.2005)

2

SESIUNEA 1


3

«Advocacy pentru apărarea şi promovarea drepturilor

tinerilor în context HIV/SIDA»

Atelier de formare

Sinaia, 20 – 23 iunie 2004

Acest atelier este parte componentă a proiectului UNOPA intitulat „Participarea tinerilor în

lupta contra stigmatizării şi discriminării – lucru în reţea a tinerilor avocaţi pentru drepturile

copiilor în context HIV/SIDA” (proiect derulat din martie până în decembrie 2005).

Scopul atelierului Pregătirea unui grup de tineri lideri pentru a forma o reţea funcţională de promovare şi apărare

a drepturilor tinerilor.

Obiectivele generale ale atelierului sunt următoarele: 1. cunoaşterea şi înţelegerea unor elemente definitorii ale procesului de advocacy (PA)

2. cunoaşterea, înţelegerea şi asumarea misiunii de „avocat” al tinerilor

3. formarea/dezvoltarea unor abilităţi folositoare pentru îndeplinirea cu succes a misiunii

4. cunoaşterea şi înţelegerea unor modalităţi practice de lucru în vederea îndeplinirii misiunii

5. mai buna cunoaştere şi înţelegere a persoanei şi a relaţiilor interpersonale

Aceste obiective se regăsesc operaţionalizate sub formă de obiective specifice astfel:

Obiective generale Obiective specifice

1, 2 Identificare/formulare de elemente definitorii ale PA

1, 2 Caracterizarea paşilor unui PA

2 Formularea misiunii de „avocat” al tinerilor

2 Identificarea conţinutului misiunii

1, 2 Identificarea şi descrierea contextului în care acţionează avocatul tinerilor


4

1, 2, 3, 4 Identificarea de reglementări în materie cuprinse în legislaţia română actuală/documente europene

5,2 Enumerarea de drepturi şi obligaţii ale copiilor/persoanelor adulte

1,2 Identificarea şi analiza problemelor/dificultăţilor şi a soluţiilor posibile

3, 4, 5 Caracterizarea unor metode de advocacy – beneficii şi costuri

3, 4, 5 Utilizarea unor metode de advocacy

3, 5 Folosirea/exersarea unor abilităţi necesare îndeplinirii misiunii

4, 5 Analiza de rezultate/produse/activităţi-teste de autocunoaştere

Formarea se adresează unui grup de 16 tineri, reprezentând asociaţii membre UNOPA,

potrivit cu lista ataşată în anexă.

Participanţii au fost selectaţi în urma unui concurs de tip „Debate”, anul acesta. Ei au

calităţi/potenţial de lideri în organizaţiile lor şi şi-au exprimat liber voinţa de a participa la

realizarea scopului acestui atelier.

Formarea este asigurată de o echipă:

Traian Stanciu – TEASER Media, formator, PR manager

Lăcrămioara Olteanu – Asociaţia MASTER Forum, formator, coordonator Proiect PAL-TIN

(Cv-urile se găsesc în anexă)

Atelierul de formare este organizat pe sesiuni de lucru de o oră şi jumătate fiecare.

Conţinutul cognitiv-formativ este centrat pe următoarele probleme:

I. Cine suntem?

II. Ce misiune ne asumăm?

III. Cum ne putem duce la îndeplinire misiunea asumată?


5

Descrierea proiectului Acest proiect vine în continuarea celor cinci ateliere de lucru şi cursuri pentru tinerii din

cadrul organizaţiilor membre UNOPA, organizate în 2004 de UNOPA în parteneriat cu

UNICEF şi Fundaţia „Alături de Voi”, Reuniune Naţională Master Forum, în cadrul cărora

am identificat nevoia de implicare a tinerilor în problemele legate de impactul HIV/SIDA

asupra calităţii vieţii lor.

În egală măsură, UNOPA a identificat în planificarea ei strategică 2004-2006, nevoia

dezvoltării unei axe de intervenţie privind implicarea tinerilor din cadrul organizaţiilor sale

membre în problematica HIV/SIDA, în perspectiva atragerii la nivelul conducerii federaţiei a

unui grup de tineri cu potenţial de lideri/advocates pentru probleme de interes comun ale

persoanelor infectate/afectate de HIV/SIDA şi care să aibă o viziune de ansamblu asupra

misiunii UNOPA.

Cele 22 de organizaţii membre UNOPA au ca beneficiari direcţi, în prezent, un număr de

1200 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 13 -19 ani, aproximativ 6% din totalul cazurilor

înregistrate oficial la această categorie de vârstă. Convenţia Drepturilor Copilului, Constituţia

României, precum şi alte reglementări în vigoare înţeleg prin „copil” orice persoană care nu a

împlinit vârsta de 18 ani.

Din monitorizarea cazurilor de încălcare a drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

efectuată de UNOPA în 2004, precum şi din cea în curs de derulare, a rezultat că Drepturile

Copilului care trăieşte cu HIV/SIDA în România nu sunt respectate în integralitatea lor,

UNOPA documentând cazuri de

- discriminare a copiilor în şcoli, spitale, comunitate, servicii medicale specializate

(stomatologie, ginecologie etc.)

- discontinuităţi în privinţa accesului la tratament antiretroviral şi a unei

monitorizări clinice conforme cu Ghidul terapeutic naţional

(Cf. Rapoarte de monitorizare UNOPA publicate în www.unopa.ro).


6

În 2004, cu ocazia atelierelor de lucru cu şi pentru adolescenţi organizate de UNOPA cu

sprijin financiar şi tehnic UNICEF, s-a constatat o dorinţă de implicare a adolescenţilor şi

tinerilor seropozitivi în dezbaterile şi deciziile relative la promovarea şi apărarea drepturilor

lor. La Conferinţa Naţională din martie 2004, „HIV/SIDA şi Drepturile Omului”, organizată

de UNOPA în parteneriat cu UNICEF, o adolescentă, Ancuţa, a vorbit public reprezentanţilor

autorităţilor centrale şi ai altor organisme guvernamentale şi neguvernamentale, despre ce

înseamnă să trăieşti cu HIV. În cea de-a doua zi a lucrărilor Conferinţei, în cadrul atelierului

de lucru al tinerilor, un grup de adolescenţi a decis ca în plenul conferinţei să prezinte

rezultatele atelierului lor, dar şi să comunice o fărâmă din suferinţa adolescentului discriminat

din cauza statusului sau medical. Atât audienţa, cât şi conducerea UNOPA, au fost

impresionate de forţa acestor tineri şi de impactul pe care „vocea” lor l-a avut în sensibilizarea

participanţilor cu privire la problemele care afectează copiii şi tinerii care trăiesc cu

HIV/SIDA.

La conferinţa de presă din 2 decembrie 2004, organizată de Ministerul Sănătăţii cu prilejul

Zilei Mondiale Anti-SIDA, un grup de copii şi adolescenţi ai asociaţiei membre UNOPA,

„Glasul inimii” (Iaşi) a prezentat un spectacol de dans şi peer-drama care a avut un succes

deosebit în mass-media centrală.

Toate aceste evenimente au consolidat argumentarea unora din obiectivele planificării

strategice UNOPA 2004-2006, care face referire la creşterea gradului de implicare a tinerilor

PLWHA în acţiunile federaţiei de promovare şi apărare a Drepturilor Copilului care trăieşte

cu HIV/SIDA din România, precum şi în mecanismul decizional UNOPA şi al organizaţiilor

sale membre.

Acest proiect este, prin facilitarea implicării directe a copiilor şi adolescenţilor

seropozitivi în promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor infectate şi afectate HIV,

un răspuns concret la evoluţia misiunii UNOPA, a procesului de emancipare a

persoanelor afectate de HIV/SIDA din România, şi, în mod special, la nevoile de

implicare activă în probleme şi decizii care îi afectează direct, nevoi exprimate de

adolescenţii şi tinerii din cadrul federaţiei.


7

Scopul proiectului: Creşterea gradului de respectare a drepturilor copiilor şi tinerilor care trăiesc cu

HIV/SIDA din România.

În acest sens, obiectivele pe care UNOPA şi le propune în cadrul acestui proiect, sunt:

1. Până la finalul proiectului, 30 de tineri seropozitivi cu abilităţi de leaderi vor fi

implicaţi în dezbateri şi forumuri de discuţii cu privire la problematica copiilor şi

tinerilor afectaţi de HIV/SIDA

2. Până la finalul proiectului, 15 tineri seropozitivi cu abilităţi de leaderi îşi vor dezvolta

cunoştinţele si abilităţile de „advocate” prin intervenţii în promovarea şi apărarea

drepturilor persoanelor seropozitive

3. Până la finalul proiectului, UNOPA va crea o reţea funcţională care va include cei 15

tineri seropozitivi cu abilităţi de leaderi şi care se va implica direct în monitorizarea,

promovarea şi apărarea drepturilor în sectorul HIV/SIDA.

1.5. Beneficiari direcţi:

• 30 de tineri din 22 de organizaţii membre UNOPA, precum şi din cadrul altor

organizaţii/centre de plasament: Health Aid, ARAS, Fundaţia Alături de Voi, Romanian

Angel Appeal, FDPSR etc pentru selecţia participării la concursul de debate

• 15 tineri lideri din sectorul ONG – HIV/SIDA, care vor forma o reţea de tineri activişti

pentru apărarea/promovarea drepturilor copiilor şi tinerilor care trăiesc cu HIV/SIDA

• 22 de organizaţii membre UNOPA


8

Activităţi 1. Organizarea unui concurs de dezbatere (debate contest)

2. Organizarea unui atelier de formare pentru tinerii cu potenţial de „avocaţi”

(advocates)

• Pentru însuşirea conceptului de advocacy, planificarea unui proces de Advocacy

(definirea problemei, informarea, stabilirea obiectivelor, identificarea target-ului,

identificarea aliaţilor, resurse, stabilirea planului de lucru, implementarea

monitorizarea şi evaluarea demersului de advocacy), dezvoltarea de strategii de

advocacy, dezvoltarea de abilităţi (scrierea şi utilizarea uni comunicat de presă,

susţinerea unui interviu, susţinerea unei prezentări, lobby-ul şi întâlnirile face to face,

organizarea unei conferinţe de presă), integrarea demersurilor de advocacy în strategia

organizaţiei.

3. Coordonare şi asistenţă tehnică pentru implicarea reţelei de tineri în analiza

cazurilor de încălcări de drepturi monitorizate de UNOPA

3.1 Asigurarea circuitului informaţional între UNOPA şi reţeaua de tineri advocates se

va face prin email, telefon, poştă, întâlniri regionale. Întâlnirile regionale vor fi

organizate trimestrial şi au ca scop, pe de o parte, oferire de asistenţă tehnică

pentru tinerii leaderi şi, pe de alta parte, monitorizarea proiectului. La aceste

întâlniri vor participa coordonatorul de proiect şi membri ai Consiliului de

Administraţie UNOPA şi tinerii leaderi.

3.2 Sprijin tehnic pentru înţelegerea/analiza cazurilor semnalate în monitorizarea

cazurilor de încălcare de drepturi constă în acordarea de răspunsuri la întrebări şi

explicaţii detaliate pentru anumiţi termeni, întocmirea listei de indicatori pentru

analiza cazurilor de încălcare a drepturilor, furnizarea oricărui tip de informaţie

solicitat de tineri relativ la analiza cazurilor.


9

4. Sprijin tehnic/recomandări, sugestii, informaţii utile pentru iniţiativele de

advocacy ale tinerilor la nivel local include furnizarea de informaţii şi instrumente de

lucru (organizare evenimente etc.)

4.1. Cei 15 lideri identificaţi vor fi implicaţi de UNOPA în analiza, şi intervenţie în

măsura posibilităţilor, în cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor care

trăiesc cu HIV/SIDA monitorizate de organizaţiile membre UNOPA.

4.2. Lunar cei 15 lideri identificaţi vor trimite un raport de analiză privind cazuri de

încălcare a drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, referate de

UNOPA.

4.3. Staff-ul proiectului va centraliza/capitaliza rapoartele liderilor.

5. Organizarea unei conferinţe de presă a tinerilor advocates

Follow–up: conferinţă de presă (monitorizare presă scrisă şi audio-video) – pentru a evalua

impactul atât al conferinţei de presă, dar şi al proiectului, în general, se va monitoriza presa

scrisă şi audio-video timp de 3 zile dupa derularea evenimentului.

2.6. Calendarul activităţilor

Titlul activităţii M1 M2 M3 M4 M5 M6 M7 M8 M9

Organizarea unui concurs de dezbateri x x

Organizarea unui atelier de formare pentru tinerii cu potenţial de advocates

x x

Coordonare şi asistenţă tehnică pentru implicarea reţelei de tineri în analiza cazurilor de încălcări de drepturi monitorizate de UNOPA

x x x x x


10

Organizarea unei conferinţe de presă a tinerilor advocates

x x


11

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA

(UNOPA) este singura federaţie neguvernamentală din România formată din organizaţii ale

persoanelor afectate de HIV/SIDA, axată pe advocacy pentru promovarea şi apărarea

drepturilor persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA din România.

Din iunie 2000 şi până în prezent, UNOPA a apărat şi promovat drepturile a mii de copii,

tineri şi adulţi infectaţi HIV sau bolnavi de SIDA, precum şi drepturile familiilor lor:

� Acces la tratament antiretroviral continuu, gratuit şi nediscriminatoriu

� Acces egal la servicii şi îngrijiri medicale

� Dreptul la o protecţie socială adecvată nevoilor persoanelor infectate/afectate de HIV/SIDA

şi la un suport psiho-social adecvat

� Dreptul la nediscriminare şi incluziune socială

� Dreptul la educaţie şi integrare socio-profesională.

UNOPA este o voce la nivel naţional pentru: � Persoanele infectate HIV sau bolnave SIDA (copii, tineri, adulţi) din România

� Familiile afectate de HIV/SIDA din România

Organizaţiile comunitare membre (în prezent 23) din Bucureşti şi din 15 judeţe din România

şi care numără peste 1200 de beneficiari, persoane infectate HIV sau bolnave de SIDA.

UNOPA este o voce la nivel naţional prin:

� Activitatea de promotor şi Vicepreşedinte în Comisia Naţională pentru Supravegherea,

Controlul şi Prevenirea Cazurilor de Infecţie HIV

� Organizarea de conferinţe, seminarii şi reuniuni de lucru

� Organizarea/participarea la campanii publice, proteste, scrisori deschise, apeluri la

solidaritate, manifeste, comunicate şi conferinţe de presă

� Organizarea de expoziţii, spectacole şi evenimente specifice

� Publicaţii (Rapoarte de monitorizare, revista „Pozitiv”)

� Reprezentare în instanţă

� Advocacy/Lobby pentru:

� promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

� influenţarea politicilor publice din România în sensul adaptării lor la nevoile persoanelor

care trăiesc cu HIV/SIDA în România


12

� servicii publice, medicale şi sociale de calitate

Principii de intervenţie

Drepturile (universale şi specifice) - instrumente de reducere a vulnerabilităţii fizice şi sociale

a persoanelor la HIV/SIDA, de reducere a impactului şi transmiterii virusului HIV:

� Suport pentru liderii copiilor, tinerilor şi adulţilor infectaţi HIV/SIDA, la toate nivelurile

de răspuns la HIV/SIDA

� Suport pentru dezvoltarea instituţională a organizaţiilor membre şi a federaţiei ca reţea

� Suport pentru dezvoltarea serviciilor sociale oferite de organizaţiilor membre


13

SESIUNEA 2


14

Identitatea personală

Obiective Cunoaşterea personală şi interpersonală

Cunoaşterea legislaţiei pentru identificarea de drepturi şi obligaţii

Folosirea unor concepte-cheie (status, rol)

Formarea/dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă şi de prezentare publică

Metode Expunere

Lucru pe echipe

Analiză de text

Test de autocunoaştere

Prezentarea publică

Materiale suport Suport conceptual

Abilităţi de prezentare publică – listă de feed-back

Testul Belbin

Legislaţie (selecţie)

Rezultate listarea rolurilor în echipă (roluri Belbin) pentru toţi membrii grupului de participanţi

listare drepturi-obligaţii/aşteptări pentru diferitele categorii de persoane

Conţinuturi


15

Definirea identităţii personale prin conceptele de status şi rol/roluri

A. Status (statut) şi rol – concepte în definirea identităţii Statutul şi rolul pot fi definite în varii feluri. Iată mai jos două astfel de abordări.

a. definirea în funcţie de drepturi şi obligaţii

Statutul - ansamblul de drepturi ale unei persoane

Rolul – ansamblul de obligaţii ale unei persoane, corespunzătoare statutului sau

b. definirea în funcţie de „aşteptări”

Statutul – aşteptările persoanei faţă de ceilalţi

Rolul – aşteptările celorlalţi faţă de acea persoană

Exerciţiu:

Ce statut şi ce rol au copiii în raport cu părinţii lor?

Comentariu: Statutul şi rolul unei persoane sunt strâns legate, se presupun reciproc. Mai mult, ceea ce este

un drept pentru o persoană, este o obligaţie pentru altă persoană/persoane. Ceea ce este o

obligaţie pentru unii, este un drept pentru alţii.

Exemplu:

Notele din catalog, la şcoală.

- a pune note în catalog este dreptul exclusiv al profesorului

- el are obligaţia de a pune notele în catalog

- elevul are obligaţia de a recunoaşte dreptul profesorului de a pune notele în catalog

- elevul are dreptul să ceară profesorului să pună nota în catalog, nu pe un carnet, foaie

etc

Recunoaşterea statutului înseamnă recunoaşterea drepturilor aferente acelui statut.

Asumarea rolului înseamnă înţelegerea şi acceptarea obligaţiilor care sunt conţinute în rolul

respectiv.


16

Întrebări particularizate:

1. Ce înseamnă copil seropozitiv?

2. Ce statut are el?

3. Ce rol corespunde acestui statut?

4. Cum îi este recunoscut statutul de către ceilalţi?

5. Cum îşi asumă rolul de persoană seropozitivă?

Exerciţiu:

Lucru pe echipe

Listaţi elementele definitorii pentru statutul şi rolul următoarelor categorii de persoane:

primar, parlamentar, persoană seropozitivă, elev şi profesor, cetăţean român, cetăţean

european.

B. Ce roluri pot avea într-o echipă?

Testul Belbin ne poate da o măsură (chiar dacă relativă), a diferitelor roluri pe care le pot

avea membrii echipei. Testul ne spune şi ce roluri ne asumăm cu mai multă plăcere şi mai

multă eficacitate.

Administrarea testului.


17

Cum să... analizăm legislaţia sau politica

Introducere

Primul pas în analizarea şi influenţarea legislaţiei sau politicii este înţelegerea exactă

a prevederilor cuprinse într-o lege şi a felului în care ar putea fi îmbunătăţite.

Intrebări pentru analizarea prevederilor legale

Atunci când citiţi prevederi politice şi legi, le puteţi analiza cu ajutorul

următoarelor întrebări:

1 Cine beneficiază de aceste prevederi legale (dacă e cazul)?

2 Cine are de suferit (dacă e cazul)?

3 Care vor fi consecinţele intrării în vigoare a acestei legi în următorii 5 ani?

4 Cum sunt afectate grupurile marginalizate de această lege/politică?

5 Este ceva uşor de înţeles de către oamenii obişnuiţi?

6 Cine sprijină această lege/politică şi de ce?

7 Cum a fost adusă la cunoştinţa factorilor de decizie?

8 Care sunt costurile?

9 Poate fi impusă? Dacă da, de cine şi cum?

10 Care sunt pedepsele pentru încălcarea acestei legi/politici?

11 Această lege/politică încalcă Declaraţia Drepturilor Omului sau altă convenţie

internaţională semnată de ţara noastră?

12 Respectă Constituţia ţării?

Referinţe: Adaptare după Training for Transformation, Book 4, by Anne Hope and

Sally Timmel, Mango Press, Zimbabwe, 2000.

NOTĂ: Când folosiţi aceste întrebări pentru a analiza legi sau politici care nu au fost

consemnate în formă scrisă, începeţi cu următoarea întrebare:

Ce prevede această lege/politică/tradiţie "nescrisă"?


18

Cum să folosiţi această analiză pentru a influenţa legislaţia şi hotărârile politice

Odată ce aţi căzut de acord asupra răspunsurilor la aceste întrebări, trebuie să acţionaţi prin

redactarea unei declaraţii de opinie adresată factorilor politici, expedierea unui comunicat de

presă, organizarea unei întâlniri în care faceţi o prezentare etc. Toate aceste forme de

advocacy sunt prezentate în celelalte fişe din acest set de instrumente de lucru.

Sursa: Atelier de instruire pentru advocacy - JSI R&T/România


19

TESTUL BELBIN (partea I)

Instrucţiuni Pentru fiecare din cele 7 secţiuni (grupuri de întrebări) se distribuie un total de 10

puncte între întrebările care credeţi că descriu cel mai bine comportarea dumneavoastră.

Aceste puncte pot fi distribuite cum doriţi: între câteva întrebări sau câte un punct

pentru pentru fiecare întrebare sau toate cele 10 puncte pentru o singura întrebare (din

secţiunea/grupul respectiv).

TEST

Secţiunea 1. Cu ce cred că pot contribui la o echipă: a) Cred că pot vedea şi obţine avantaje de pe urma noilor oportunităţi foarte

rapid.

b) Pot lucra bine cu o gama variată de oameni.

c) Producerea ideilor este una din calităţile mele naturale.

d) Capacitatea mea consta în a susţine oamenii oricând văd că ei au ceva de

valoare cu care ar putea contribui la obiectivele grupului.

e) Capacitatea mea de a urmări lucrurile până la capăt este strâns legată de

eficienţa mea personală.

f) Sunt pregătit să îmi pierd popularitatea pentru o vreme dacă ştiu că asta va

duce la rezultate bune în final.

g) Îmi dau seama rapid ce s-ar potrivi să facem într-o situaţie ce îmi este

familiară.

h) Pot oferi un mod rezonabil de rezolvare pentru diferite feluri de acţiuni fără a

produce prejudicii şi fără a fi părtinitor.

2. Dacă am un posibil neajuns în munca de echipă s-ar putea să fie

pentru că: a) Nu mă simt în largul meu dacă întâlnirile (de lucru) nu sunt bine structurate şi

controlate şi în general bine conduse.

b) Sunt înclinat să fiu prea generos cu cei care au un punct de vedere valid dar

care nu a fost luat în considerare.

c) Am tendinţa să vorbesc o mulţime de îndată ce grupul discută despre idei noi.


20

d) Punctele mele de vedere obiective îmi creează probleme în a mă alătura

colegilor gata pregătit şi entuziast.

e) Sunt uneori privit ca plin de forţă şi autoritar când trebuie să se facă ceva.

f) Îmi vine greu să conduc din frunte poate pentru că reacţionez prea tare la

atmosfera de grup.

g) Sunt capabil să mă las atât de prins de ideile pe care le am, încat pierd din

vedere ce se întâmplă în jur.

h) Colegii tind să mă vadă ca pe o persoană care se îngrijorează peste măsură

din cauza detaliilor sau a posibilităţii ca lucrurile să nu iasă cum trebuie.

3. Când sunt implicat într-un proiect cu alţii: a) Am aptitudinea de a influenţa oamenii fără a face presiuni asupra lor.

b) Vigilenta mea în general face ca greşelile din lipsă de grijă sau omisiunile să

nu aibă loc.

c) Sunt pregătit să preiau controlul ca să fiu sigur că o întâlnire nu este o

pierdere de timp sau că se ignoră obiectivele principale ale întâlnirii.

d) Se poate conta pe mine când e nevoie de o contribuţie originală.

e) Sunt întotdeauna gata să sprijin o sugestie bună când este în interesul comun.

f) Sunt foarte interesat să aflu care sunt ultimele noutăţi în privinţa noilor idei şi

desfăşurarea lor.

g) Cred că cei din jur apreciază capacitatea mea de a hotărî la rece.

h) Se poate conta pe mine pentru ca toată munca esenţială să fie organizată cum

trebuie.

4. Abordarea mea caracteristică faţă de grup constă în faptul că: a) Am un fel liniştit în a-mi manifesta interesul de a-mi cunoaşte colegii mai

bine.

b) Nu mă opun schimbării opiniei celorlalţi sau să am un punct de vedere

singular.

c) De obicei pot găsi argumentele necesare pentru a combate o propunere lipsita

de sens.

d) Cred că am talentul de a face lucrurile să meargă odată ce un plan trebuie pus

în aplicare.


21

e) Am tendinţa de a evita evidentul şi de a scoate la iveală neaşteptatul.

f) Aduc o nota de perfecţionism în orice muncă de echipă pe care o fac.

g) Sunt gata sa mă folosesc de contactele făcute si în afara grupului.

h) Deşi sunt interesat de toate punctele de vedere prezentate nu ezit să mă

hotărăsc odată ce trebuie luata o decizie.

5. Obţin satisfacţie într-o muncă deoarece: a) Îmi place să analizez situaţiile şi să cântăresc toate şansele posibile.

b) Sunt interesat sa găsesc soluţii practice la problemele ivite.

c) Îmi place să simt că adopt relaţii de lucru bune.

d) Pot avea o influenţa puternică în luarea deciziilor.

e) Pot întâlni oameni care au ceva nou de oferit.

f) Pot să-i fac pe oameni să cada de acord în urmarea cursului necesar unei

acţiunii ce trebuie îndeplinite.

g) Mă simt în elementul meu când pot acorda unei sarcini întreaga mea atenţie.

h) Îmi place să găsesc un subiect care să-mi stimuleze imaginaţia.

6. Daca mi se dă deodată o sarcină dificilă ce trebuie să o rezolv într-o

perioadă de timp limitat si cu persoane cu care nu am mai lucrat: a) M-aş simţi ca şi cum aş vrea să mă retrag într-un colt pentru a stabili modul

de a depăşi impasul înainte de a stabili soluţia.

b) Aş fi gata să lucrez cu persoană care a arătat cea mai pozitivă abordare

indiferent cât de dificilă ar fi persoana.

c) Aş găsi un mod de a reduce mărimea sarcinii prin a stabili cu ce poate

contribui mai bine fiecare membru al echipei.

d) Dorinţa mea de a urgenta lucrurile va ajuta la îndeplinirea sarcinilor la timp.

e) Cred ca mi-aş păstra capacitatea de a gândi obiectiv şi la rece.

f) Mi-aş reprima neliniştea de a atinge scopul în pofida oricăror presiuni.

g) Aş fi pregătit să iau o atitudine conducătoare pozitivă dacă aş simţi că nu se

face nici un progres.

h) Aş deschide o discuţie cu dorinţa de a stimula noi idei şi de a face lucrurile să

se mişte.


22

7. În legătură cu problemele la care sunt predispus când lucrez în

echipă: a) Sunt capabil să-mi manifest nerăbdarea cu cei care obstrucţionează progresul.

b) Cei din jur m-ar putea critica pentru că sunt prea analitic şi insuficient de

intuitiv.

c) Dorinţa mea de a fi sigur că lucrurile s-au făcut bine poate ţine din loc treaba.

d) Am tendinţa de a mă plictisi repede şi mă bazez pe unul sau doi membri ai

echipei care să mă scoată din această stare.

e) Îmi este greu să pornesc dacă scopurile acţiunii nu-mi sunt clare.

f) Câteodată nu reuşesc să explic şi să clarific decât cu mare greutate puncte

complexe ce se ivesc.

g) Sunt conştient că trebuie să-i rog pe ceilalţi să facă lucrurile pe care eu nu le

pot face.

h) Ezit în a-mi prezenta punctele de vedere când văd că întâmpin o reală

opoziţie.


23

TESTUL BELBIN (partea a II-a: Punctaj)

punctul

secţiunea a b c d e f g h

1

2

3

4

5

6

7

Transpuneţi punctajele acordate din tabelul de mai sus în cel care urmează. La sfârşit, faceţi

totalul pentru fiecare coloană.

Secţiune I C M IN IR ME LE F

1 G D F C A H B E

2 A B E G C D F H

3 H A C D F G E B

4 D H B E G C A F

5 B F D H E A C G

6 F C G A H E B D

7 E G A F D B H C

total

Transcrieţi caracterizarea care vi se potriveşte.


24

Testul Belbin (partea a III-a: Rolurile in echipa)

Realizatorul ( I – Implementator) Realizatorul este un membru esenţial, deoarece ţelurile sale coincid cu ale echipei. Adeseori, I

este directorul general, care are uneori de îndeplinit sarcini pe care ceilalţi nu vor să şi le

asume. I face o planificare sistematica şi munceşte cu eficienţă pentru a transforma aceste

planuri în activităţi concrete. Stilul de lucru în cadrul echipei este organizarea operaţiunilor.

Uneori aceste persoane pot fi lipsite de flexibilitate şi nu sunt interesate de ideile netestate.

Coordonatorul ( C – Coordonator) Coordonatorul – adesea preşedintele unei companii – organizează operaţiunile şi resursele

echipei în scopul îndeplinirii obiectivelor acesteia. Are idei clare despre atuurile şi cusururile

echipei şi se străduieşte să maximizeze potenţialul fiecărui membru. Nu este neapărat sclipitor

de inteligent, dar se pricepe să lucreze cu oameni. Principala trăsătura a lui C este dominaţia

puternică, dublată de un devotament ferm faţă de ţelurile grupului. C reprezintă faţeta calmă,

serioasă, stabilă, încurajatoare, stimulatoare a liderului de echipă. Stilul comportamental în

cadrul echipei constă în a încuraja contribuţiile şi a le evalua în funcţie de obiectivele echipei.

Nu are capacitate intelectuală sau creativitate deosebită.

Modelatorul (M – Sharper) Reprezintă o altă faţetă a liderului mai manipulativă, mai ambiţioasă, mai întreprinzătoare şi

mai oportunistă. SH face ca lucrurile să se desfasoare şi modelează eforturile echipei prin

stabilirea obiectivelor si prioritatilor. Este incredintat că a juca înseamna a câştiga. Dacă este

necesar, recurge, în stil machiavelic, la tactici imorale sau ilicite. Studiul lui Belbin a indicat

că SH este stilul preferat într-o echipă. Acţiunea de echipă tipică acestui rol este provocarea,

motivarea şi îndeplinirea scopurilor. Ca trăsături personale, SH poate fi provocabil, iritabil şi

nerăbdător.

Designerul/Inovatorul (IN – Plant) Este un membru introvertit, inteligent, inventiv. PL vine cu idei şi strategii noi, încearcă să le

avanseze. Este interesat de aspectele majore, generice, ceea ce poate avea ca rezultat o

diminuare a atenţiei acordate detaliului. Acţiunea de echipa tipica lui SH este de a contribui

de idei noi în operaţiunile, activităţile si ţelurile echipei. Obişnuieşte să fie “ cu capul în nori”

şi să ignore detaliile, protocolurile.


25

Investigatorul de resurse (IR – Resource Investigator) Reprezintă cealaltă extremă, în raport ce Designerul extrovertit, dedicat obţinerii de resurse.

RI analizează şi descrie resursele, ideile si noile evoluţii din afara echipei. Are o înzestrare

naturală în privinţa relaţiilor cu oamenii şi poate crea contacte extrem de utile pentru echipa.

De regula, RI ştie cum să armonizeze oamenii care au interese comune. El ştie cine poate

contribui la soluţionarea unei probleme. Acţiunile tipice ale unui RI sunt crearea de reţele şi

colectarea unor resurse utile pentru echipă. Are tendinţa să-şi piardă interesul pentru o

problemă, de îndată ce a trecut fascinaţia iniţială.

Monitor-evaluator (ME – Monitor-Evaluator) Este obiectiv în analiza unei probleme sau în evaluarea ideilor. Se lasă rareori purtat de

entuziasm. ME împiedică echipa să cedeze unor impulsuri negândite şi să ia decizii riscante.

Acţiunile tipice ale lui ME în cadrul echipei sunt analiza, observaţia obiectivă şi evaluarea

ideilor şi deciziilor acesteia. Este posibil să-i lipsească inspiraţia sau capacitatea de a-i motiva

pe ceilalţi.

Lucrătorul de echipă (LE – Team Worker) Are o orientare spre relaţii, este cooperant. Are o puternică popularitate şi poate fi întâlnit

adesea printre membri echipelor de conducere. TW este foarte sociabil si nu simte nevoia să

domine. TW stimulează spiritul de echipă, îmbunătăţeste comunicarea interpersonală şi

reduce la minimum conflictele din cadrul echipei. Acţiunile tipice ale unui TW în cadrul

echipei sunt consacrate sprijinirii relaţiilor dintre membrii echipei. Poate fi însă indecis în

momentele de criză.

Finalizatorul (F – Completer-Finisher) Se preocupă de ducerea la bun sfârşit a proiectelor, chiar şi după ce entuziasmul şi interesul

celorlaţi membri ai echipei se epuizează. CF este un bun planificator, realizator şi finalizator

al sarcinilor echipei. Îl irită nerespectarea termenelor şi se diminuează nivelul de satisfacţie

dacă o lucrare rămâne nederminată. Acţiunile sale tipice în echipă sunt exercitarea

presiunilor în vederea ducerii lucrărilor la îndeplinire, a respectării termenelor. Îi este însă

greu să lase o lucrare din mână


26

SESIUNEA 3


27

Identitatea organizaţională

Obiective Cunoaşterea rolului şi misiunii asociaţiilor dedicate

Folosirea unor concepte-cheie (ONG, societate civilă)

Formarea/dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă şi de prezentare publică

Metode Expunere

Analiză de documente

Lucru în echipe


Materiale suport ORDONANŢA nr. 26 din 30 ianuarie 2000 - (*actualizată*) cu privire la asociaţii şi fundaţii

(actualizată până la data de 03 februarie 2003*)

Documente europene

a. Directiva CE nr. 43 din 2000 (engleză)

b. Directiva CE nr. 78 din 2000 (engleză)

Desen „Societatea civilă”

Prezentarea de caz pe videoproiector

Conţinuturi Prezentarea unui caz de discriminare.

Discuţie dirijată pe marginea cazului prezentat

Problema:

Cum putem face diferenţa între termeni înrudiţi, asemănători?

Termeni în discuţie:

Discriminare directă şi indirectă

Hărţuire

Victimizare


28

Asociaţiile reprezentate în acest atelier sunt unite prin anumite elemente cum ar fi: un statut

asemănător, o anumită misiune, poate programe/proiecte asemănătoare.

Întrebare:

Ce misiune, ce fel de activităţi desfăşoară organizaţiile voastre?

- listare răspunsuri

În ce context acţionează asociaţiile prezente? Cum poate un ONG să-şi promoveze imaginea

în mediu? Ce instrumente are la îndemână? Cum poate planifica o campanie de conştientizare

de către public a misiunii/activităţilor/programelor sale?

Iată câteva elemente care pot să ne ghideze în găsirea unor răspunsuri satisfăcătoare.

Poziţionarea asociaţiilor în mediu – societatea civilă


29

Stat

Societate civilă

Piaţa


30

A DISCRIMINA: a diferenţia sau a trata diferit două persoane sau două situaţii, atunci

când nu există o distincţie relevantă între acestea sau de a trata într-o manieră identică situaţii

care sunt în fapt diferite. Cele două directive anti-discriminare interzic atât discriminarea

directă, cât şi discriminarea indirectă şi dau aceeaşi definiţie a discriminării.

DISCRIMINAREA DIRECTĂ intervine atunci când o persoană este tratată mai puţin

favorabil decât o altă persoană este, a fost sau ar fi tratată într-o situaţie comparabilă, pe baza

oricărui criteriu pentru care discriminarea este interzisă.

Problema în stabilirea corectă a existenţei unei fapte de discriminare constă în faptul că nu

este întotdeauna uşor să identifici „situaţia comparabilă”. Trebuie să găseşti o persoană a cărei

situaţie poate fi comparată cu situaţia celui care susţine că a fost victimă a discriminării.

Numai în condiţiile în care aceste două situaţii sunt aceleaşi sau similare, comparaţia poate

avea loc. Uneori este imposibil să găseşti un termen de comparaţie care să existe în realitate,

în această situaţie se poate face referire la un termen de comparaţie ipotetic, chiar dacă există

circumstanţe diferite (ex. cineva dintr-o religie majoritară în comparaţie cu o religie

minoritară).

Cu toate acestea, o dată ce s-a demonstrat că două persoane aflate în aceeaşi situaţie sau în

situaţii similare au fost tratate diferit, este destul de greu să arăţi că această diferenţiere este

permisibilă.

DISCRIMINAREA INDIRECTĂ intervine atunci când o prevedere, criteriu, practică

aparent neutra pune într-o situatie de dezavantaj persoane aparţinând unui grup protejat faţă

de alte persoane. Sunt exceptate de la această regulă situaţiile în care prevederea, criteriul sau

practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim şi măsurile folosite pentru

atingerea acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Situaţiile în care excepţiile datorită justificărilor legale sunt acceptate trebuie să se aplice cu

rigurozitate.

De exemplu, cerinţa unui grad înalt de cunoaştere şi fluenţă într-o limbă poate fi justificată în

anumite cazuri de către angajatori, dacă slujba respectivă presupune sarcini a căror îndeplinire

presupune în mod absolut necesar aceste aptitudini, de ex. profesor de gramatică sau de

literatură.


31

Însă dacă slujba presupune muncă fizică, o astfel de cerinţă este foarte puţin probabil să fie

justificată (a se vedea – cerinţe ocupaţionale determinante – mai jos la 1.4).

Directivele prevăd de asemenea hărţuirea ca formă de discriminare. Hărţuirea este definită ca

fiind un comportament nedorit în legatură cu un criteriu de discriminare, care are ca scop sau

efect violarea demnităţii personale a persoanei sau crearea unui cadru intimidant, ostil,

degradant, umilitor sau ofensiv. După cum se poate observa, definiţia discriminării include o

gamă largă de comportamente nedorite. Atunci când se analizează dacă o hărţuire a avut loc,

nu este necesară identificarea unui element comparativ.

Directivele prevăd de asemenea ordinul de a discrimina ca formă de discriminare, de

asemenea interzisă.

În cele din urmă, Directivele includ victimizarea ca unul din actele interzise. Statele membre

trebuie să aplice măsurile necesare pentru a proteja indivizii de la orice formă de tratament

advers (precum concedierea) ca reacţie la o plângere, acţiune sau alte proceduri prin care se

urmăreşte respectarea principiului egalităţii de tratament. Prin această prevedere se doreşte

protecţia nu numai a persoanei discriminate, ci şi a celor care pot oferi probe utile în

procedura anti-discriminare sau care sunt într-un fel sau altul implicaţi în această procedură.

Criterii de discriminare Legislaţia românească în vigoare acoperă toate criteriile de discriminare prevăzute în

directivele europene, precum şi alte criterii: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,

infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu.

Discriminarea directă A fost definită încă de la începuturile legii anti-discriminare ca fiind “orice deosebire,

excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie,

categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică

necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau

efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de

egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de

lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii

publice.” (art.2 alin.1)


32

Deşi diferită faţă de textul directivei, aceasta definiţie acoperă cerinţele directivei în ce

priveşte definiţia discriminării directe, cu atât mai mult cu cât pentru a realiza o transpunere

corectă a directivei nu este obligatoriu să traduci literal definiţiile din directive.

Discriminare indirectă „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent

neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de

alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate

obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.”

(art.2 alin.2)

Hărţuirea „Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă,

naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală,

apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice

alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.” (art.2

alin.3 indice 1)

Victimizarea „Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei ordonanţe orice

tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea

principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.” (art.2 alin.5)

Excepţiile justificate Se regăsesc atât în definiţia discriminării indirecte (de mai sus), dar şi în definiţia măsurilor

afirmative: „Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în

favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea

dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte

persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează

protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.”

(art.2 alin.7) şi a cerinţelor ocupaţionale într-un domeniu: „Prevederile art. 5-8 nu pot fi

interpretate în sensul restrângerii dreptului angajatorului de a refuza angajarea unei persoane

care nu corespunde cerinţelor ocupaţionale în domeniul respectiv, atât timp cât refuzul nu


33

constituie un act de discriminare în sensul prezentei ordonanţe, iar aceste măsuri sunt

justificate obiectiv de un scop legitim şi metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi

necesare.” (art.9)

Ordinul de a discrimina Este o noţiune de asemenea acoperită de legislaţia românească recent: „Dispoziţia de a

discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată

discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.” (art.2 alin.1 indice 1)

Acţiunea pozitivă

Directivele recunosc faptul că pentru a obţine respectarea principiului egalităţii, în practică

este nevoie de mai mult decât prevederi prohibitive; prin urmare ele prevăd posibilitatea

statelor de a adopta măsuri pentru prevenirea sau compensarea dezavantajelor istorice suferite

de anumite grupuri identificate prin originea lor rasială sau etnică, religia sau credinţa lor,

orientarea lor sexuală sau vârstă. Dacă anumite grupuri nu au fost niciodată angajate pentru a

realiza anumite tipuri de muncă, atunci acţiuni pozitive ar putea încuraja persoane din aceste

grupuri să se pregătească pentru acele tipuri de munci sau profesii. Aceasta presupune de

asemenea luarea unor măsuri în plus, planificate, concentrate pentru a încuraja membri unor

astfel de grupuri să aplice, oferindu-le ajutorul necesar în acest sens.

Adaptarea rezonabilă pentru persoanele cu dizabilităţi

Art.5 din Directiva privind relaţiile de muncă (2000/78/EC) cere angajatorilor să ia măsurile

adecvate şi necesare în cazurile particulare, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi să aibă

acces, să participe sau să promoveze în relaţiile de muncă sau să aibă acces la training, cu

excepţia cazului în care luarea unor astfel de măsuri ar presupune „eforturi disproporţionale”

din partea angajatului.

De exemplu:

– Pentru a permite unei persoane cu deficienţe de auz să aibă acces la training, angajatorul

trebuie să îi asigure un interpret.

– Dacă după un accident de muncă, un angajat care prestează o muncă fizică este inapt pentru

postul respectiv, angajatorul trebuie să îi ofere instruirea necesară şi un loc de muncă adecvat,

la birou.


34

– O persoană care foloseşte fotoliul rulant răspunde unei oferte de muncă pentru postul de

asistent administrativ. Adresa firmei este la etajul 4 al unei clădiri. Dacă angajatorul are

birouri şi la etajul inferior, acesta trebuie să îi ofere un spaţiu de lucru la acest etaj şi să mute

un angajat care poate folosi scările. Pe de altă parte, dacă angajatorul are birouri numai la

etajul 4 şi nu există lift, este posibil să nu existe măsuri rezonabile (fără eforturi

disproporţionate din partea angajatorului) pentru a permite accesul acestei persoane la

respectivul loc de muncă.

– Pentru a permite unei persoane cu deficienţe de vedere să folosească un câine însoţitor

pentru a ajunge la locul de muncă mai repede, angajatorul ar putea să-i schimbe programul de

lucru în aşa fel încât să călătorească în orele de vârf.

Un angajator nu poate susţine că eforturile pe care le implică adaptarea rezonabilă, inclusiv

eforturile financiare, sunt „disproporţionate” dacă există finanţări sau alte ajutoare pentru a

asista angajatorii aflaţi în aceste circumstanţe.

Dovezi ale discriminării Directivele se referă la discriminare “pe criterii precum” origine rasială sau etnică, religie sau

credinţă, dizabilitate, orientare sexuală şi vârstă. Jurisprudenţa şi legislaţia naţională care

transpune directivele în state ca Marea Britanie a clarificat în general ce înseamnă „pe criterii

precum” – în situaţii în care victima prezintă în mod real caracteristicile respective sau este

percepută ca deţinând acele caracteristici sau este asociată cu persoane prezentând aceste

caracteristici.

De exemplu, dacă cineva este exclus dintr-un restaurant pentru că proprietarul a decis „Fără

romi” aceasta situaţie poate fi discriminare directă pe criteriul originii rasiale sau etnice, chiar

dacă persoana exclusă este în realitate sau nu este rom sau dacă aparenţa sa sugerează că ar fi

rom sau dacă este prieten cu romi.

În consecinţă, un reclamant care nu demonstrează în instanţă că este rom, poate în acelaşi

timp să susţină că a fost discriminat pe temeiul presupusei sale origini etnice.

Această abordare este în mod special importantă în cazurile privind orientarea sexuală, când

victimele nu trebuie să demonstreze în faţa instanţei că au o anumită orientare sexuală, ci

numai să demonstreze fapte din care să reiasă că au suferit un comportament mai puţin

favorabil sau că au fost hărţuiţi pe motivul presupusei lor orientări sexuale sau pentru că au

fost asociaţi cu persoane de o anumită orientare sexuală.


35

Sunt mai multe mijloace procedurale în ajutorul victimei prin care să se demonstreze fapta de

discriminare. Aceste mijloace includ testarea, folosirea statisticilor, a înregistrărilor audio-

video, a interogatoriului. Testarea este o modalitate folosită mai ales în Statele Unite pentru a

dovedi discriminarea directă la angajare sau în relaţiile de muncă. În Belgia, testarea este un

mijloc de probă prevăzut de lege. ONG-uri din centrul şi estul Europei folosesc de asemenea

persoane care testează – de ex. persoane în căutarea unui loc de muncă – ele sunt alese pentru

a oferi un element de comparaţie similar în toate caracteristicile, mai puţin una (cel mai

adesea rasa) pe baza căreia se întemeiează discriminarea.

Înregistrările audio şi video pot fi folosite ca mijloace de probă în anumite ţări – de ex.

Republica Cehă – dar nu şi în altele. În Marea Britanie procedura interogatoriului permite

persoanelor în căutarea unui loc de muncă să obţină un răspuns imediat de la angajator cu

privire la motivele respingerii lor. Instanţele din Marea Britanie pot astfel trage concluzii cu

privire la existenţa discriminării din răspunsurile date la interogatoriu sau din lipsa

răspunsului la timp sau la toate întrebările.


36

Documentarea şi colectarea informaţiilor

Documentarea şi colectarea informaţiilor (cercetarea) sunt elemente esenţiale pentru aproape

toate tipurile de activităţi de advocacy. Documentarea şi colectarea informaţiilor sunt

necesare pentru a ne ajuta să ne formulăm ideile şi apoi să ne susţinem opiniile, pentru a fi

luate în considerare de cei pe care dorim să îi influenţăm.

Există două tipuri principale de informaţii care pot fi folosite în campania de advocacy:

primare şi secundare.

Documentarea şi cercetarea primară includ informaţiile şi datele colectate prin forţe proprii.

Poate include documente narative, date (atât numerice cât şi narative) care au fost deja

colectate, interviuri, norme, discuţii de grup pe o temă dată, note, studii, cercetare

participativă (evaluare rapidă), fotografii etc.

Documentarea şi cercetarea secundară includ informaţiile din alte surse, colectate de alţii în

scopuri nelegate de munca noastră. Acestea includ studii precum cele demografice naţionale

şi de sănătate, recensăminte, fapte şi statistici despre HIV/SIDA, studii comportamentale (de

exemplu folosirea prezervativului), reforme de sănătate a reproducerii, studii sociologice cum

ar fi: factori de decizie în familie/gospodărie, cercetarea resurselor pe Internet, website-uri,

forumuri de discuţii, prin e-mail etc. Cercetarea secundară poate include şi cercetarea

academică, cercetarea operaţională, rezumate de la conferinţe.

Există o serie de avantaje legate de folosirea informării secundare dintr-o sursa credibilă:

- obţinerea acestor informaţii nu este scumpă

- sunt disponibile

- valide şi solide

- actuale

- cuprinzătoare

- credibile pentru cei pe care trebuie să îi influenţăm.


37

Totuşi, cercetarea primară are şi ea avantaje:

- demne de mai multă încredere, pentru că ştim exact sursa de unde au fost colectate

informaţiile mai directe şi relevante, ţintite pe problema abordată

- demonstrează experienţa directă în orice problemă.

Documentarea primară este vitală şi cere organizaţiilor să dezvolte sisteme simple pentru

colectarea şi păstrarea informaţiilor. Când apare ocazia sau nevoia de informaţii, acestea pot

fi folosite pentru a ne susţine ideile şi a aduce argumente pentru campania de advocacy, sau

pot fi folosite într-o serie de scopuri în cadrul organizaţiei.

(pentru mai multe informaţii despre dezvoltarea sistemelor de documentare pentru

organizaţii vezi Documenting and Communicating HIV/AIDS Work - A Toolkit to Support

NGOs/CBOs, International HIV / AIDS Alliance, www.aidsalliance.org).

Atelier de instruire pentru advocacy - JSI R&T/România


38

PREZENTAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE A

DREPTURILOR OMULUI ÎN CONTEXT HIV/SIDA

Din aprilie 2001 şi până în prezent, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor

Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a elaborat şi dezvoltat cu sprijinul financiar şi tehnic

acordat de Reprezentanţa UNICEF în România şi ulterior în 2003 de Iniţiativa pentru

Sănătatea Familiei (ISFR) - Parteneriat coordonat şi finanţat de Institutul pentru

Cercetare şi Formare (JSI) şi finanţat de Guvernul Statelor Unite ale Americii prin

Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), un sistem pilot de

monitorizare a cazurilor de violare a drepturilor persoanelor infectate şi afectate de

HIV/SIDA.

În 2004, activitatea de monitorizare se derulează în cadrul proiectului UNOPA « Iniţiativa

pentru promovarea şi apărarea eficientă a drepturilor persoanelor care trăiesc cu

HIV/SIDA » finanţat de Fondul Global pentru combaterea HIV/SIDA, Malariei şi TBC.

Acest sistem a apărut din necesitatea de a corecta situaţii grave de încălcare (criza

tratamentului ARV) şi de a aduce o contribuţie importantă la reforma serviciilor de sănătate şi

protecţie socială din România, în sensul adaptării lor la nevoile PLWHA.

Acest sistem a apărut în egală măsura din nevoia de a promova abordarea problematicii

HIV/SIDA şi din prisma Drepturilor Omului. Discriminarea şi stigmatizarea PLWHA, a

grupurilor vulnerabile la HIV (homosexuali, lucrători sexuali, deţinuţi, populaţia roma etc),

ignorarea lor în ceea ce priveşte posibilitatea implicării lor ca actori în lupta contra SIDA, a

determinat leadershipul mondial din sectorul HIV/SIDA să promoveze o abordare fondată pe

Drepturile Omului.

Scopul monitorizării UNOPA este să determine creşterea responsabilităţii Statului în ceea ce

priveşte promovarea, respectarea şi protecţia drepturilor PLWHA. Nu se doreşte o substituire

a acestei responsabilităţi.

Prin acest sistem de monitorizare, care cuprinde colectarea, centralizarea şi analiza sistematică

şi standardizată a informaţiilor privind încălcarea drepturilor persoanelor infectate şi afectate

de HIV/SIDA, UNOPA urmăreşte eficientizarea promovării şi respectării drepturilor


39

persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA din România, schimbări la nivelul

legislaţiei şi politicilor sociale din sector, creşterea calităţii serviciilor medicale şi de

asistenţă psihosocială adresate persoanelor infectate şi afectate de HIV/SIDA.

În ce constă această monitorizare?

Monitorizarea în domeniul respectării drepturilor este un proces care constă în a observa

îndeaproape o situaţie dată într-o societate pe o perioadă lungă, pentru a vedea dacă normele

relative la drepturile omului sunt respectate. Pentru a efectua o monitorizare este nevoie de

realizarea unor anchete şi de documentarea unui număr important şi/sau reprezentativ de

cazuri/evenimente.

Monitorizarea implică utilizarea unor instrumente, ca de exemplu, un format standard de

colectare şi înregistrare a datelor care vor documenta cazul de violare. Rezultatele sunt apoi

evaluate raportat la o normă sau referinţă precisă.

În cazul persoanelor seropozitive sau bolnave SIDA, de exemplu, pentru a vedea în ce măsura

dreptul la ocrotirea sănătăţii este respectat, se efectuează anchete asupra unor evenimente

care au implicat întreruperea tratamentului antiretroviral din alte motive decât recomandarea

medicului coordonator, lipsa medicamentelor necesare tratamentului bolilor asociate,

neefectuarea analizelor specifice supravegherii infecţiei HIV/SIDA (CD4, viremie, teste de

rezistenţă), evenimente care raportate la norme naţionale şi internaţionale sunt analizate şi

documentate pentru a demonstra cazurile de violare. Spre exemplificare:

Articolul 33 - Constituţia României (dreptul la ocrotirea sănătăţii)

Subprogramul 1.2 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei: „Supravegherea şi controlul

infecţiilor HIV/SIDA”

«Obiective:

Identificarea cazurilor existente de infecţie HIV/SIDA; supravegherea

epidemiologică a cazurilor existente; (…) menţinerea sistemului imunitar

al bolnavilor infectaţi la nivel protector faţă de infecţiile oportuniste, prin

terapia antiretrovirală (ARV) şi faţă de infecţiile asociate.

Activităţi:

(…) Asigurarea medicamentelor antiretrovirale şi pentru infecţiile

asociate”»


40

Articolul 25 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului

„1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării

sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea,

locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, dreptul la

asigurare în caz de somaj, de boală, de invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în

alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, ca urmare a unor

împrejurări independente de voinţa sa.

2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale. (…)”

În situaţia persoanelor seropozitive sau bolnave de SIDA a căror viaţă depinde într-o foarte

mare măsura de administrarea tratamentului antiretroviral, întreruperea sau refuzul acestui

tratament în condiţii de eligibilitate clinică este echivalent cu o încălcare a DREPTULUI LA

VIAŢĂ.

METODOLOGIE

Datele privind încălcările de drepturi sunt colectate direct de către persoane infectate/afectate

de HIV/SIDA1, în baza unor chestionare concepute de UNOPA şi aplicate sub forma unor

interviuri/anchete de teren.

• Echipa: 22 monitori - persoane infectate/afectate de HIV/SIDA, din acest punct de

vedere, sistemul de monitorizare este un instrument prin care se doreşte creşterea

gradului de participare/implicare a PLWHA în promovarea şi apărarea drepturilor lor,

reducând prin aceasta vulnerabilitatea lor la HIV. Anchete de teren.

• Instrumente:

o fişe de monitorizare, formate standard de raportare lunară şi trimestrială

o bază de date prin care se centralizează şi se analizează datele furnizate de

monitori relative la încălcările de drept

o referinţe normative naţionale (legi, Ghidul terapeutic naţional, Strategia

Naţională etc), internaţionale (Conv Dr Copilului etc)

1 Anul acesta echipa monitorilor este formată din 19 persoane infectate/afectate de HIV/SIDA


41

• Aria de acoperire geografică: Bucureşti şi 15/14 judeţe

În prezent, sistemul este alimentat atât de monitori cât şi de media şi alte ONG –uri partenere

din sector.


42

ONG = un grup local, naţional sau internaţional, cu personalitate juridică, cu un scop clar şi

acţiuni vizibile, guvernat de un consiliu director care este autorizat să îi reprezinte pe membri.

Este de obicei o organizaţie non-profit, fără afiliere cu orice entitate guvernamentală sau din

sectorul privat sau cu orice partid politic. Scopurile sale sunt de obicei să promoveze

bunăstarea prin implicarea în probleme sociale şi politice şi prin căutarea de a juca un rol egal

cu alte instituţii democratice în dezvoltarea şi progresul societăţii.

Rolul ONG în zona combaterii discriminării Atunci când se consideră rolul pe care îl pot juca în combaterea discriminării, ONG-urile ar

putea să folosească avantajele rolurilor speciale care li s-au dat prin Directivele Consiliului

European, anume, factori de consultare privind politicile publice.

În vederea obţinerii de către o ţară a ţelurilor sale de pace, democraţie, bună guvernare,

sănătate, prosperitate şi egalitate, ONG-urile sunt esenţiale pentru o dezvoltare de succes.

Rolul unui ONG ca un instrument al societăţii civile în lupta împotriva discriminării poate

include:

• Asigurarea mijloacelor pentru exprimarea şi adresarea directă a nevoilor oamenilor care sunt

discriminaţi

• Suportul pentru victimile discriminării în procesul de acces la justiţie

• Promovarea diversităţii şi egalităţii în societate

• Stabilirea mecanismelor de influenţare a părţilor decizionale

• Urmărirea nediscriminării şi a tratamentului egal în politici

• Provocarea autorităţilor şi a corporaţiilor să ia măsuri împotriva discriminării

• Monitorizarea, documentarea şi denunţarea discriminării

• Menţinerea egalităţii pe agenda politică şi încurajarea mobilizării

Un ONG poate: • să lucreze în parteneriat cu alte ONG-uri pentru a obţine ţelurile comune;

• să lucreze, când este cazul, în parteneriat cu autorităţile pentru a obţine ţelurile şi obiectivele

comune;

• să lucreze, când este cazul, împotriva autorităţilor atunci când acestea promovează politici

care sunt contrare obiectivelor ONG-urilor;


43

• să ofere servicii eficient şi efectiv în cadrul de lucru al politicilor guvernamentale, când este

cazul, şi să adopte strategii consultate şi negociate între ONG-uri şi Guvern;

• să ofere servicii eficient şi efectiv în cadrul de lucru al politicilor guvernamentale, când este

cazul, şi să adopte strategii contrare politicilor guvernamentale;

• să asigure coordonare propriilor servicii şi să angajeze guvernul în discuţii despre

coordonarea serviciilor dintre guvern şi ONG-uri;

• să asigure consiliere profesională şi bine documentată guvernului pe subiecte de importanţă;

• să pledeze pentru schimbare ca răspuns la o necesitate;

• să ghideze şi să contribuie semnificativ la procesul legislativ şi politic prin asigurarea de

consiliere bine documentată şi prin informarea politicienilor din guvern şi opoziţie şi a altor

persoane cu influenţă;

• să fie “câine de pază” vigilent - evidenţiind acolo unde guvernul şi coporaţiile discriminează

în mod activ, sau nu reuşesc să-şi facă datoria de a combate discriminarea sau acolo unde este

nevoie de o îmbunătăţire a performanţelor. În acest rol ONG-ul trebuie, atunci când este

necesar, să pledeze, să facă lobby şi să negocieze cu guvernul şi mediul de afaceri;

• să atace prin mecanisme bine selectate acte, omisiuni politice sau practici administrative

care sunt contrare obiectivelor ONG-ului;

• să urmărească şi să asigure că avantejele date de dezvoltările apărute în combaterea

discriminării sunt preluate, d.e. noi legi (naţionale, EU, internaţionale), noi politici (naţionale,

EU, internaţionale), noi surse de finanţare, decizii juridice de principiu (naţionale, EU,

internaţionale);

• să fie deschis, transparent şi responsabil faţă de membrii săi şi faţă de public;

• să crească puterea participării ONG-urilor în societatea civilă prin formarea de reţele şi

coaliţii şi prin promovare de soluţii şi iniţiative originale. Aceasta poate ajuta la reducerea

prejudecăţilor în societate, astfel favorizând egalitatea;

• să lucreze deschis şi în spirit de colaborare cu alte ONG-uri care operează în arii adiacente şi

poate evita apariţia de conflicte şi dispute între ONG-uri;

• să supună la presiuni statul pentru a ratifica instrumente internaţionale care să permită

organizaţiilor internaţionale să urmărească practicile guvernamentale;

• să trimită corpurilor naţionale şi internaţionale informaţii vitale şi sigure pe care acestea să

le folosească în examinarea istoricului discriminatoriu al unei ţări.

Pe scurt, rolul unui ONG poate fi să verifice, monitorizeze şi critice acţiunile guvernelor şi ale

sectorului privat, să suplimenteze şi să complementeze rolul guvernului în combaterea

discriminării şi să asiste indivizii şi grupurile să-şi realizeze drepturile.


44

Ce poate face concret un ONG în combaterea discriminării? Lista următoare reprezintă activităţile şi serviciile pe care un ONG le poate întreprinde sau

oferi în ajutarea combaterii discriminării la toate nivelurile:

• conştientizare;

• monitorizarea/influenţarea dezvoltării politicilor şi a legii;

• litigii;

• metode alternative de rezolvare a disputelor incluzând medierea;

• ducând campanii, pledând pentru schimbări în practică.

Mai multe detalii despre acestea vor fi explorate în capitolele următoare.

Ce nevoi are un ONG pentru a-şi îndeplini rolul? • Resurse umane

• Abilităţi

• Cunoştinţe

• Expertiză

• Deschidere

• Transparenţă

• Responsabilitate (ONG-urile au fost în primul val al dezbaterilor cu privire la

responsabilitate şi transparenţă - probleme de bază ale acţiunilor voluntare)

• Finanţare

• Atitudini nediscriminatorii în cadrul propriei organizaţii

• Legislaţie naţională relevantă cu privire la crearea şi funcţionarea sa

De ce ONG-urile sunt mai bine plasate decât alte organizaţii în a lucra

pentru combaterea discriminării? • Organizaţiile voluntare joacă un rol crucial în interacţionare cu comunităţile la nivel local,

regional, naţional şi internaţional.

• În timp ce nemulţumirea faţă de politică creşte, angrenarea în activităţi voluntare şi

comunitare reprezintă o modalitate a oamenilor de a contribui la viaţa publică, donându-şi

timpul sau banii şi susţinând cauzele care îi interesează.

• Organizaţiile voluntare au devenit din ce în ce mai mult un loc unde oamenii pot participa la

dezbateri şi se pot implica în probleme care îi afectează, şi unde simt că pot pleda pentru

schimbare.


45

Care sunt obstacolele pentru ONG-uri şi cum pot fi depăşite? • Reguli complexe legate de cerinţele pe care ONG-urile trebuie să le îndeplinească pentru a fi

înregistrate. ONG-urile care încearcă să se înregistreze ar trebui să cunoască detaliat aceste

reguli şi să fi făcut paşii corecţi şi să fi obţinut documentele necesare.

• Interzicerea unor organizaţii de a face anumite activităţi dacă nu sunt înregistrate.

Organizaţiile trebuie să decidă importanţa acestora şi dacă să se înregistreze sau nu.

• Interzicerea unor anumite activităţi chiar şi după înregistrare. ONG-urile trebuie să fie în

conformitate cu legile naţionale sau dacă acestea sunt arbitrare sau disproporţionate, atacaţi-le

prin mecanismele cuvenite.

• Lipsa reputaţiei pentru a participa la dezbateri politice relevante. ONG-urile vor trebui să se

asigure că au informat indivizii sau organizaţiile care au reputaţie.

• Lipsa reputaţiei pentru a face plângeri. ONG-urile îi pot susţine şi ajuta pe cei care nu au

reputaţie sau caută să reformeze regulile.

• Percepţia afilierii unui guvern sau partid politic ameninţă acceptare ca un avocat imparţial al

problemelor. Un ONG bun trebuie să fie atent la îmbrăţişarea unei cauze, să nu se afilieze

unui partid politic şi trebuie să ia măsuri ca lucrurile să stea astfel.

• Lipsa de cunoştinţe şi de abilităţi, în particular în management organizaţional şi financiar

sau în folosirea IT-ului. ONG-urile trebuie să se asigure că înţeleg importanţa unui

management organizaţional şi financiar bun. Trebuie să obţină serviciile (plătite sau nu) ale

unor profesionişti buni sau să se ocupe de formarea de rigoare (sau amândouă).

• Lipsa fondurilor şi resurse limitate, lipsa informaţiei şi consilierii pentru accesarea

fondurilor naţionale, EU şi internaţionale disponibile. Comisia naţională de egalitate,

corpurile de coordonare ale ONG-ului, reprezentanţii locali ai EU şi donatori regionali sau

internaţionali trebuie contactaţi pentru a identifica surse de finanţare convenabile.

• Impozitare sau alte legi relevante ale ţării donatorului sau recipientului care ar putea să nu

fie în favoarea ONG-urilor. De exemplu, un obstacol considerabil în calea ONG-urilor din

Japonia îl reprezintă faptul că Japonia nu a acordat deduceri de taxe majorităţii organizaţiilor

sale non-profit. Pe de alta parte, experienţa din US a arătat că benficiile din taxe pentru

organizaţiile non profit ajută la stimularea contribuţiilor din partea publicului şi promovează

donaţii caritabile din partea sectorului privat.

• Lipsa unor parteneriate efective între guvern şi ONG. Guvernul, sectorul privat şi ONG-urile

trebuie să se recunoască unul pe celălalt ca fiind parteneri integrali, de talie egală, având de

jucat un rol distinct şi vital în cadrul dezvoltării. Guvernul promulgă şi aplică reguli şi norme


46

care definesc mediul politic necesar dezvoltării activitităţilor ONG-urilor. Sectorul privat

poate oferi “know-how”, resurse şi asistenţă tehnică, în timp ce ONG-urile oferă cunoştinţe

practice primare, relaţionări şi implementarea legăturilor necesare pentru obţinerea unui

produs sustenabil.

• Sub-utilizarea suportului potenţial din partea sectorului privat. ONG-urile ar trebui să caute

să obţină „implicarea mediului de afaceri”. Un număr în creştere de ONG-uri implică mediul

de afaceri în “parteneriate” cu scopul de a adresa colaborativ probleme cheie.

● Incapacitatea de a atinge unele segmente din comunitate datorită unei anumite lipse de

sensibilitate, impunerea din exterior a unor scopuri politice, barierele culturale sau de limbă.

ONG-urile trebuie să se asigure că propriile lor organizaţii prezintă o diversitate a forţei de

muncă şi a personalului pregătit în domeniul combaterii discriminării, a istoriei sociale şi

politice, inclusiv a istoriei excluderilor şi discriminărilor împotriva unor anumite grupuri din

comunitate şi atunci când este necesar, competenţe lingvistice speciale.

● Un management sau practici de angajare defectuoase apar frecvent în cadrul ONG-urilor şi

duc la ineficienţa muncii lor (absenţa unei infrastructuri organizate, a unei ierarhii şi a unui

sistem managerial adecvat). Aceste aspecte se pot datora unui concurs de factori precum: lipsa

finanţărilor, a resurselor, a timpului, rezistenţă în relaţionarea cu angajatorul, continuitatea

personalului (în special în ONG-urile care lucrează cu voluntari) şi conduc la scăderea

potenţialului organizaţiei. Ele pot fi îndepărtate prin alocarea unor atribuţii manageriale,

training specific în probleme de management, un aparat administrativ intern competent, o

revizuire periodică a problemelor administrative şi a celor privind relaţiile de muncă.


47

Creşterea gradului de conştientizare Chiar dacă există persoane care au anumite prejudecăţi cu privire la anumite grupuri şi

săvârşesc acte de discriminare în cunoştinţă de cauză, există un număr mai mare de membri ai

societăţii care nu sunt conştienţi că actele lor sunt discriminatorii. Una dintre sarcinile

principale ce trebuie îndeplinite în lupta împotriva discriminării constă tocmai în informarea

şi educarea societăţii, ce poate fi realizată prin mai multe mijloace.

Majoritatea victimelor discriminării nu îşi cunosc drepturile şi nu stiu ce să facă şi unde să

caute ajutor.

Promovarea propriei organizaţii În urma studiilor efectuate de principalii finanţatori şi consorţii de ONG-uri, s-a demonstrat că

pentru a lucra în mod eficient, ONG-urile trebuie nu numai să încerce o conştientizare a

opiniei publice cu privire la temele pe care le promovează, dar şi cu privire la propria

organizaţie. Acest aspect, deşi foarte important, este deseori neglijat.

ONG-urile care se ocupă în mod special cu discriminarea trebuie să îşi dezvolte strategii

paralele pentru a-şi promova propria organizaţie, precum şi obiectivele urmărite şi aspectele

legate de combaterea discriminării pe care doresc să le dezvolte în activitatea lor. Această

strategie ar putea include:

● Să devină o prezenţă vizibilă participând la întâlniri sau evenimente relevante, alăturându-se

unor comitete sau grupuri de lucru pe probleme importante pentru societate. Astfel de

evenimente pot fi ocazii ideale pentru stabilirea de întâlniri individuale cu alte organizaţii,

căutarea de parteneri sau donori, care pot finanţa servicii în mod direct.

● Să lucreze împreună cu alte organizaţii – de ex. alte ONG-uri care desfăşoară activităţi în

domeniul discriminării, chiar dacă nu se concentrează asupra unui anumit criteriu. Aceasta

include organizarea de întâlniri, activităţi coordonate, identificarea priorităţilor la nivelul

comunităţii.

● Dobândirea de expertiză tehnică şi substanţială – de exemplu:

- Solicitarea unui specialist în domeniul discriminării să ofere asistenţă de specialitate sau să

lucreze cu ONG-ul respectiv;

- Asigurarea anumitor training-uri de specialitate angajaţilor şi colaboratorilor;

- Stabilirea unor parteneriate cu alte organizaţii pentru implementarea unor programe

specifice.


48

Prin îmbunătăţirea imaginii publice a propriei organizaţii, ONG-urile vor putea sa crească

gradul de conştientizare al opiniei publice cu privire la anumite aspecte legate de discriminare

care sunt in sfera lor de interese.

Conştientizarea publicului asupra aspectelor legate de principiul egalităţii Care este scopul conştientizării?

● Schimbarea atitudinilor, comportamentelor, practicilor, mobilizarea oamenilor pentru

sprijinirea unor politici noi, promovarea implementării unei agende pentru respectarea

principiului egalităţii etc.

Care sunt grupurile ţinta?

● Opinia publica, victimele sau potenţialele victime, angajatorii din sectorul public sau privat,

prestatorii de servicii, inclusiv asigurarea unei locuite, instituţiile de învăţământ, forţele de

politie etc.

Cum se realizează?

● Oferind informaţie, organizând campanii, prin educaţie si instruire, prin cercetare si

publicarea acestor cercetări, prin stabilirea de reţele si alinate, prin intermediul media.

● Identificând exemple de discriminare conştienta, intenţionată sau neintenţionată care

intervine in mod special atunci când are loc un comportament inuman sau degradant.

● Oferind argumente pe înţelesul comunităţii si acceptabile pentru un număr cât mai mare de

persoane, de ce astfel de fapte de discriminare sunt interzise si care este semnificaţia faptului

ca interzicerile sunt prevăzute de lege.

● Aducând mai aproape de oameni înţelegere suferinţelor pe care le implică o fapta de

discriminare (de ex. empatia cu victimele discriminării) si ajutând la depăşirea perceperii

victimelor discriminării ca „alte persoane”.

● Oferind informaţie cu privire la:

- legislaţia privind dreptul de a nu fi discriminat;

- legislaţia care aplica acest drept si in mod special dispoziţiile referitoare la obligaţia statului

de a disemina informaţia cu privire la directive prin orice mijloc adecvat (articolul 12 din

Directiva Consiliului 2000/78/EC si articolul 10 din Directiva Consiliului 2000/43/EC);

- căile legale de protecţie împotriva discriminării;

- masuri preventive;

- datele de contact ale autorităţilor si organizaţiilor competente in domeniul combaterii

discriminării.


49

Monitorizarea/Influenţarea dezvoltării de legi si politici ONG-urile au un rol important de jucat in monitorizarea si influenţarea dezvoltării de politici

si legislaţie întrucât ele sunt cel mai bine plasate pentru a cunoaşte problemele grupurilor ţinta

si de a gândi si oferi posibile soluţii autorităţilor competente. ONG-urile trebuie sa decidă

daca din punct de vedere strategic aceasta este o activitate pentru care deţin expertiza si au

capacitatea de a i se dedica.

Ce se monitorizează?

● Implementarea legislaţiei si a politicilor

● Practicile si atitudinile in anumite sectoare (administraţie publica, relaţii de munca, acces la

servicii, etc.)

● Efectele politicilor asupra grupurilor vulnerabile

Cum se face monitorizarea?

● Prin activităţi de cercetare, strângere de informaţii, dezvoltând indicatori.

O monitorizare bine făcută va conduce la obţinerea de informaţii relevante, credibile. O buna

monitorizare este premisa pentru un lobby eficient.

Monitorizarea folosind cercetarea si lobby/advocacy include:

– Organizarea de întâlniri si trimiterea de scrisori oficiale ministerelor sau altor instituţii

publice pentru a le convinge sa adopte aspectele propuse de voi;

– Participarea la consultarile publice organizate de diferite instituţii publice;

– Folosirea procesului politic;

– Abordarea membrilor Parlamentului in legătura cu anumite aspecte încercând a-i convinge

sa îşi asume anumite moţiuni spre dezbatere;

– Lucrul alături de Guvern (in cazurile adecvate) atunci când exista aceasta oportunitate (ca

membri in grupuri de lucru sau in grupuri operative etc.);

– Lucrul împreună cu alte ONG-uri active in domeniul combaterii discriminării;

– Lucrul alături de forumuri anti-discriminare relevante;

– Monitorizarea efectului unor legi noi, iar daca acesta este negativ cu privire la anumite

grupuri, atenţionarea Guvernului in acest sens, a altor ONG-uri etc.


50

Abilităţi ONG-urile au nevoie sa îşi facă un „audit al abilităţilor” in cadrul organizaţiei pentru a stabili

ce aptitudini trebuie sa îşi dezvolte pentru a atinge obiectivele principale ale organizaţiei in

lupta împotriva discriminării.

Organizaţia urmează sa afle daca trebuie sa dobândească cunoştinţe sau expertiza in ce

priveşte:

● membrii staff-ului sau membrii asociaţiei, legăturile cu alte ONG-uri (nu toate dintre

abilităţile prezentate mai jos sunt necesare tuturor ONG-urilor):

● Personal cu abilităţi juridice;

● Personal cu abilităţi de mediere/arbitrare;

● Personal cu abilităţi de consiliere;

● Personal cu abilităţi de predare/training;

● Personal ce poate dezvolta relaţii interpersonale bune;

● Personal cu abilităţi bune de comunicare sau care poate dezvolta relaţii publice bune;

● Personal familiarizat cu procesul politic;

● Personal cu abilităţi lingvistice necesare pentru a dezvolta relaţii internaţionale si a se

informa din surse internaţionale;

● Personal cu experienţa de lucru cu media;

● Personal cu abilităţi de marketing;

● Personal cu abilităţi de fund-raiser;

● Personal cu abilităţi tehnice IT.

Atunci când identifica lipsa unor abilităţi necesare, ONG-urile trebuie sa caute si sa aplice

remediile aferente, de ex:

● Recrutarea unor noi angajaţi care deţin abilităţile necesare;

● Recrutarea unor voluntari care deţin abilităţile necesare;

● Folosirea contactelor cu celelalte ONG-uri pentru training, asistenta, schimb de experienţa

etc.;

● Asigurarea accesului la servicii care presupun anumite cunoştinţe si abilităţi prin stabilirea

contactelor cu firme locale, profesionişti sau traineri;

● Trimiterea de cereri de finanţare daca este necesar.


51

Instrumente ONG-urile trebuie sa treacă printr-un „audit al instrumentelor” in cadrul organizaţiei lor

pentru a afla ce instrumente folosesc sau ar putea să folosească pentru a atinge principalele

obiective identificate.

A. In general - Campanii

� Arena politica

Organizaţiile trebuie sa folosească arena politica locala si naţionala pentru a pleda in favoarea

anumitor aspecte (de ex. pentru o noua legislaţie, pentru extinderea legislaţiei existente) sau

pentru a schimba practicile discriminatorii.

Campaniile ar trebui să aibă in vedere politicienii, autorităţile locale sau alţi factori de decizie.

ONG-urile trebuie sa informeze ministerele asupra realităţilor din jurul temei pentru care

pledează. ONG-urile trebuie sa îşi facă cunoscute opiniile cu privire la proiectele de legi sau

legile in vigoare si sa solicite autorităţilor si agenţiilor guvernamentale sa îşi facă datoria.

� Opinia publica

Aceasta reprezintă un instrument puternic in promovarea obiectivelor campaniei, de aceea

este important ca ea sa se desfăşoare public. Aceste campanii ar trebui sa caute sa păstreze

opinia publica informata in legătura cu aceste aspecte. Schimbarea opiniei publice este

esenţiala pentru succesul campaniei pentru ca daca publicul rămâne neinteresat de subiect,

aceasta nu mai are sens. Daca publicul nu este făcut sa înţeleagă că dreptul de a nu fi

discriminat este fundamental, atunci nici politicienii care se bazează pe voturile publicului nu

vor fi interesaţi de acest lucru.

� Stabilirea de reţele si construirea de alianţe

Interacţiunea cu grupurile ţinta este importanta pentru stabilirea de reţele. In acest sens,

comunicarea cu grupurile si forumurile relevante ajuta la formarea unei imagini fidele a

realităţii intr-un anumit domeniu. Pentru aceasta trebuie să existe o baza de date actualizată cu

contacte utile.

În plus, un mod ideal de a schimba cunoştinţe si informaţii, de a construi relaţii si a îmbunătăţi

contacte pentru un mai mare impact al campaniei consta in stabilirea de relaţii strânse cu alte

grupuri sau organizaţii care împărtăşesc aceleaşi obiective in combaterea discriminării – sau


52

in alte arii de interes conexe – (de ex. pentru îmbunătăţirea standardelor in şcolile din zona

rurală).

ONG-urile pot invita alte organizaţii care lucrează in domenii similare la „mese rotunde” unde

se pot pune de acord asupra obiectivelor comune in realizarea unor campanii si in activităţi de

lobby sau pot sa schimbe informaţii despre proiectele in care sunt implicaţi.

Prin acest gen de „lucru in echipa” se evita duplicarea eforturilor (si a costurilor) în acelaşi

domeniu.

Acest aspect este important mai ales in cazul in care organizaţiile sunt in competiţie pentru

aceleaşi fonduri. Beneficiile economice ale muncii in comun si ale împărţirii cheltuielilor si

cunoştinţelor duce de asemenea la eliberarea unor fonduri care pot fi folosite in alte scopuri,

poate tot pentru acţiuni comune.

Construirea de alianţe cu alte sectoare de activitate asigura un mai bun schimb de informaţii, o

mai buna coordonare a strategiilor si face posibila mobilizarea unei mase mai mari de

persoane care susţin o agenda anti-discriminare.

Prin iniţierea unor seminarii proprii si participarea la alte evenimente sau conferinţe,

organizaţia îşi îmbunătăţeşte propria imagine, îşi transmite mesajele anti-discriminare si îşi

îmbunătăţeşte baza de date cu contacte.

Construirea de alianţe cu alte grupuri din societatea civila poate merge pana la sindicate,

universităţi sau think tanks, organizaţii ale consumatorilor, media etc.

� Cercetare

Opiniile ONG-urilor exprimate prin campanii, prin media etc. trebuie sa se sprijine pe

cercetări temeinice de un înalt grad profesionalism. Aceste cercetări prezintă un rol

semnificativ in influenţarea deciziilor politice la cel mai înalt nivel din Guvern.

Unele din cele mai bune si eficiente cercetări sunt cele întocmite de ONG-uri cu expertiza,

abilităţi şi resurse pentru a realiza o munca la un înalt standard profesional, motiv pentru care

sunt foarte respectate. Multe ONG-uri nu deţin aceste abilităţi si prin urmare nu ar trebui sa se

angajeze in astfel de proiecte in aceste condiţii. Cercetări de o calitate discutabila pot dauna

atât ONG-ului, cat si cauzei respective. In schimb, ONG-urile respective pot contribui cu

informaţii utile cercetărilor unor experţi.

In consecinţă, organizaţia trebuie sa aprecieze daca are abilităţile necesare pentru a promova

propria cercetare sau, daca resursele ii permit, sa subcontracteze cercetarea unor experţi pe

probleme de discriminare. ONG-urile mai mari pot avea interes sa subcontracteze astfel de


53

experţi externi pentru a realiza proiecte de cercetare si o data finalizate sa pregătească

rapoarte mai ample. Modalităţi utile de colectare de informaţii reprezintă de asemenea

promovarea de investigaţii asupra conştientizării si analizele statistice prin folosirea

chestionarelor.

Pe baza acestor cercetări, ONG-urile pot compila si produce rapoarte de cercetare ample,

lucrări de cercetare sau scurte investigaţii pe cazuri, studii de caz, publicaţii cu politici

publice, newsletter-uri periodice, rezumate statistice, rezumate de fapte, fise de cazuri pe care

sa le facă accesibile prin publicarea lor prin diferite mijloace (de ex. biblioteci, website etc.).

De asemenea, ONG-urile pot realiza si trimite informări periodice prin posta electronica sau

tradiţională celor din baza de date, prin care se fac publice propriile cercetări si activităţi

statistice.

Informaţiile dobândite prin intermediul cercetării vor folosi ONG-urilor pentru a dezvolta

proiecte pilot prin care sa-si pună in practica in cadrul comunităţii propriile teorii cu privire la

anumite aspecte.

� Media

In societatea de azi, mass-media reprezintă cel mai puternic mijloc de influenţare a opiniei

publice si de creştere a gradului de conştientizare generala. Prin urmare, colaborarea cu mass-

media este esenţială, iar ONG-urile trebuie sa-si creeze contacte printre jurnalişti (radio, TV,

ştiri prin internet, mass-media scrisa), sa îşi dedice suficient timp şi energie pentru a da

comunicate de presa si campanii de presa pe teme legate de principiul egalităţi si drepturile

omului.

Media poate servi de asemenea pentru diseminarea informaţiei relevante. In acest sens, ONG-

urile trebuie sa folosească mass-media pentru a transmite grupurilor ţinta informaţiile si

educaţia necesara, prin urmărirea următorilor paşi:

● Comunicate de presa atunci când sunt lansate noi politici de către autorităţile locale sau

naţionale;

● Comunicate de presa atunci când sunt luate de către instanţele judecătoreşti hotărâri de

principiu sau hotărâri-ştire;

● Organizarea de conferinţe de presa;

● Invitaţii adresate regulat membrilor media să participe la cursuri de pregătire organizate de

ONG-uri;

● Trimiterea de scrisori către ziare cu scopul de a fi publicate;


54

● Identificarea jurnaliştilor care se ocupa de probleme legate de discriminare si adăugarea lor

la baza de date;

● Informarea regulată a acestor jurnalişti asupra aspectelor relevante din domeniu;

● Efectuarea de monitorizări media pentru a detecta informaţii incorecte, imagini

discriminatorii sau stereotipuri, urmata de colaborarea cu mass-media pentru eliminarea

acestora.

� Training

Acesta vizează un număr mare de grupuri ţintă. In funcţie de grupul ţintă urmează sa fie

adaptat si conţinutul training-ului (organe de politie, jurnalişti, scoli etc.).

O data ce organizaţia si-a construit propria imagine si a dobândit expertiza necesara pentru

training, va fi in postura de a oferi training-uri pentru promovarea principiului egalităţii.

Organizaţia ar trebui sa aibă in vedere realizarea de training-uri, seminarii sau workshop-uri

bine promovate public, in special pentru avocaţi, judecători, oficiali din autorităţile publice

locale, sectorul privat al angajatorilor si al prestatorilor de servicii, prin intermediul

asociaţiilor lor. Este posibil sa se dorească de exemplu concentrarea asupra unui grup ţinta

particular – procurorii in legătura cu încurajarea pedepsirii infracţiunilor de incitare la ura

rasiala.

Un aspect important dintre abilităţile profesionale necesare pentru organizarea de training-uri

este crearea si producerea unor materiale de training şi seturi de informaţii ca modalităţi

suplimentare de inseminare a informaţiilor. Bineînţeles, tipul de training va depinde de

profilul, obiectivele, abilităţile ONG-ului.

B. In legătura cu tehnica IT

� Crearea de pagini web

Fiecare ONG trebuie sa aibă propria pagina web. In acest sens, se va avea in vedere scopul

căruia va servi aceasta pagina web si se vor cântări costurile si beneficiile.

� Management-ul cunoştinţelor

Una dintre problemele ONG-urilor aglomerate consta in faptul ca deşi deţin cantităţi vaste de

informaţie foarte importanta, de multe ori aceasta este posedata de angajaţii cheie care se

declara prea ocupaţi lucrând ca activişti sau făcând lobby pentru schimbarea legislaţiei si a

politicilor, in loc sa îşi rezerve puţin timp pentru a înregistra ceea ce ştiu, ce fac, cum si de ce.


55

Atunci când sunt plecaţi, organizaţie nu este capabila sa ii înlocuiască, iar dacă părăsesc

organizaţia rămâne o imensa gaura informaţionala.

ONG-urile trebuie sa fie mult mai riguroase in stabilirea unor sisteme de înregistrare a

informaţiei.

astfel încât fiecare din organizaţie sa aibă acces la ea, fie prin informările in cadrul întâlnirilor

săptămânale in care prezenta este obligatorie, fie printr-un sistem adiţional de înregistrări,

rapoarte cu privire la rezultatele întâlnirilor cheie etc.

Funcţionarea eficienta a organizaţiei depinde de aplicarea unui sistem de management al

cunoştinţelor. Instituţia va fi organizata şi ţinută la curent cu ultimele evoluţii dacă se

păstrează contactele, precedentele judiciare, alte baze de date relevante, precum cercetările

realizate sau in curs de realizare a diferiţilor indivizi care lucrează in organizaţie. De

asemenea este importanta capacitatea de a schimba si împărtăşi contacte sau alte informaţii cu

alte părţi.


56

SESIUNEA 4


57

Identitatea de grup

Obiective Conştientizarea misiunii grupului si asumarea ei

Cunoaşterea si utilizarea unor termeni – cheie: scop, viziune, misiune, strategie, legitimare,

reprezentativitate

Metode Prezentare

Grupul nominativ

Lucru pe perechi

Prezentare publica

Materiale suport Schema de intervenţie in mediu: realitate - problema – organizaţie – proiect – modificarea

realităţii

Rezultate aşteptate: formularea viziunii si misiunii grupului

Conţinuturi

Identitatea grupului

Constituirea grupului răspunde nevoii de implicare a tinerilor in promovarea si apărarea

drepturilor lor.

Implicarea tinerilor este permisa atât de legea romana fundamentala – Constituţia, cat si de

documente internaţionale pe care România le-a semnat, de pilda Convenţia cu privire la

drepturile copilului, Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Charta Europeana a

participării tinerilor la viata locala si regionala etc.


58

Autorităţile romane, centrale si locale, sunt ţinute sa respecte aceste prevederi si sa creeze

condiţiile pentru ca tinerii sa-si poată exercita drepturile prevăzute.

La rândul lor, ONG-urile dezvolta programe care permit tinerilor sa se pună in valoare ca

resursa pentru rezolvarea unora dintre problemele specifice vârstei lor.

Charta participării tinerilor – document adoptat în 1992 de Conferinţa Puterilor Locale si

Regionale din Europa si modificata in 2003 – încurajează si alte forme de implicare a

tinerilor, inclusiv constituirea de grupuri de iniţiativa pe diferite probleme/teme de interes.

- ca grup de iniţiativa, urmează sa-si definească, in mare măsura autonom, întinderea acţiunii

sale si limitele acesteia.

- este parte a societăţii civile si se aseamănă unui ONG.

Ca orice ONG, ar urma sa intervină in mediu, potrivit unei minime strategii si sa-si definească

misiunea.

Ca atare, o minima circumscriere a contextului conceptual pare aici necesara.

Definirea unei asociaţii prin misiune si strategie.


59

PLANIFICAREA

STRATEGICA

(Elemente)

SCOPUL (rezultatul

final pe care il urmareste organizatia)

VIZIUNEA (visul realizabil care

trebuie sa devina realitate)

REZULTATE DORITE (rezultate concrete ale activitatii

pe care le doriti atinse intr-un viitor scurt si mediu)

STRATEGII SI ACTIUNI (cum se ajunge de la realitatea curenta

la rezultatele dorite)

REALITATEA CURENTA (aspecte cheie ale realitatii privind organizatia

si mediul in care isi desfasoara activitatea)


60

Elemente de planificare strategică

Treptele “piramidei” de pe prima pagina reprezintă paşii ce trebuie stabiliţi in procesul de

planificare. Prin determinarea acestor paşi, organizaţia nu va mai risipi timp si energie pe

activităţi ce nu se integrează in strategia atingerii scopului propus.

Scopul Reprezintă nivelul cel mai înalt de definire a telului unei organizaţii.

Scopul ar trebui sa definească rezultatul extern final pe care îl urmăreşte organizaţia si

trebuie să cuprindă

- tipul de servicii ce vor fi realizat

- grupul ţintă

- limitele geografice

- modificarea care se doreşte a fi adusa in mediu.

Cel mai adesea, scopul izvorăşte dintr-o problema existenta la nivelul unei comunităţi sau

chiar al societăţii, problema pe care organizaţia in cauza îşi propune sa o rezolve. Rezolvarea

problemei, deci implicit scopul organizaţiei, devine raţiunea de a exista a acesteia.

Definirea scopului este necesară pentru a crea membrilor, utilizatorilor, finanţatorilor si altor

părţi interesate:

- o identitate comună;

- o percepţie asupra ţelului organizaţiei;

- o idee privind rezultatele urmărite de proiect;

- o direcţionare pe termen lung.

Scopul trebuie sa fie suficient de succint formulat incit sa fie cunoscut de către toţi

membrii organizaţiei pe dinafară.


61

Viziunea

Viziunea reprezintă un “popas” intre realitatea curenta si scop. In viziune, viitorul dorit

începe sa capete calitatea a ceea ce este realizabil. Viziunea deci, reprezintă un vis realizabil,

un vis ce cere a fi făcut real. Viziunea nu se concentrează, in primul rând, pe fixarea a ceea

ce exista. Ea indica in totalitate ceea ce încearcă sa creeze organizaţia si modul in care

aceasta diferă de ceea ce este adevărat, in mod curent.

Viziunea include imagini, oameni, emoţii, povesti si rezultate palpabile. Fiecare membru al

organizaţiei ar trebui să poată vedea si relata o parte din acea viziune. Viziunile scrise, care

sunt eficiente, nu conţin mai mult de 1-2 pagini.

Strategii şi acţiuni

Pentru obţinerea “rezultatelor cheie”, ceea ce in final duce la atingerea scopului, organizaţia

trebuie sa îşi propună o anumită strategie. Strategia trebuie sa tina seama, in primul rând, de

rezultatele care se doresc a fi obţinute, iar in al doilea rând, de realitatea curenta de la care se

pleacă. A stabili strategia înseamnă a stabili, in linii mari, “cum obţinem rezultatele cheie”.

Rezultatele

Reprezintă telurile specifice pe care organizaţia se obligă să le realizeze, intr-o anumită

perioada de timp, de obicei nu mai lunga de 3 ani. Ele reprezintă masurile cheie ale

progresului pe calea realizării viziunii, deci in direcţia atingerii scopului.

Organizaţiile care au succes definesc nu mai mult de 6-8 astfel de “rezultate cheie”

pe care le comunica, apoi, intens in întreaga organizaţie, atenţia concentrându-se asupra lor.

In acest fel, se doreşte, si de multe ori se reuşeşte unificarea si regruparea organizaţiei in

jurul telurilor specifice, măsurabile. Este foarte important ca membrii organizaţiei să aibă

sentimentul ca muncesc pentru realizarea a ceva cit mai concret, cit mai “palpabil”, iar

urmărirea si atingerea “rezultatelor cheie” le tine treaz acest sentiment. Rezultatele dorite

semnalează progresul in mai multe categorii: calitatea serviciului, dezvoltarea (financiara si

altfel), eficienta (cantitatea si viteza fata de resursele întrebuinţate) si impactul asupra

clienţilor sau al comunităţii.


62

Extinzând câmpul înţelegerii, putem observa ca intervenţia in mediu a unei asociaţii non-profit se poate înfăţişa astfel:

a. elemente de planificare strategică b. modelul logic al interventiei CLT in mediu

viziune

misiune

rezultate dorite/obiective-cheie

scop

valori

strategii si acţiuni

Situaţie iniţială/realitate

Situaţie avută în vedere/realitate modificată

Probleme ProiecteReorganizarea/reconstrucţia

realităţii


63

MODELUL LOGIC AL INTERVENŢIEI UNUI GRUP ÎN COMUNITATE - Kellog Foundation, Logic Model Development Guide, 2001 (anexa) In ce scop s-a constituit acest grup? Care este viziunea lui? Ce misiune îşi asumă? Ce obiective îşi propune? Cum îşi va îndeplini misiunea? Statutul si rolul grupului Ce legitimitate are? Este reprezentativ? Exerciţiu practic (lucru in echipe) Cum ar putea fi formulate viziunea, misiunea şi obiectivele-cheie ale grupului vostru? Prezentarea rapoartelor de echipa si comentarea lor. Concluzii

Elemente de planificare strategică


64

Reprezentativitatea (legitimitatea)

Implicarea persoanelor afectate direct de problema pentru care se face advocacy

Campania de advocacy poate fi susţinută de persoanele afectate de o problemă, de alte

persoane care le reprezintă, sau de ambele grupuri care acţionează împreună. Activitatea de

advocacy este in general mult mai puternica daca sunt implicaţi cei afectaţi de problema

pentru care se pledează.

Daca pledam cauza altora, trebuie sa fim siguri ca reprezentam corect opiniile si interesele

lor. Aceasta presupune sa fim in strânsă legătura cu cei afectaţi, să înţelegem exact problema,

şi să avem permisiunea de a-i reprezenta. Permisiunea sau "dreptul" de a pleda pentru alte

persoane este cunoscuta ca "legitimitate".

Este de asemenea important să ne asiguram ca activitatea de advocacy este susţinută de

misiunea si scopurile organizaţiei, de superiori, si de finanţatori.

De ce este important sa ii implicăm pe cei direct afectaţi, încă de la început in procesul

de planificare?

• Cunosc cel mai bine problema

• Pot sugera soluţii funcţionale, bazate pe experienţa directa, personală

• Pot avea o perspectiva diferita asupra problemei abordate

• Sunt extrem de motivaţi, pentru ca sunt direct afectaţi

• Persoanele afectate/infectate de HIV/SIDA au fost implicate direct in cele mai

importante progrese care s-au făcut in domeniul HIV /SIDA

• Persoanele sau grupurile afectate vor câştiga mai multe abilităţi si încredere

• Este o ocazie foarte buna de a reduce stigmatizarea persoanelor afectate de

HIV/SIDA.

Probleme generate de lipsa legitimităţii

Implicarea tardiva, superficiala a celor afectaţi sau neimplicarea lor poate duce la:

• Identificarea unor probleme nerelevante

• Propunerea unor soluţii care nu vor rezolva problema, sau o vor agrava

• Dezacord public

• Pierderea credibilităţii organizaţiei şi persoanelor implicate in advocacy


65

• Creşterea stigmatizării, excluderea "legitima" şi neimplicarea celor afectaţi

• Lipsa de împuternicire a celor afectaţi, deci a posibilităţii lor de a controla situaţia.

Metode de a-i implica pe cei afectaţi

Găsirea unei modalităţi reale de a-i implica in advocacy pe cei direct afectaţi va spori efectul

pe termen lung. Dar pe termen scurt implicarea celor afectaţi va necesita mai mult timp, mai

ales daca ei sunt foarte ocupaţi, bolnavi, greu de identificat si contactat, sau provoacă o

schimbare a stilului de lucru al organizaţiei.

Persoanele afectate de problema pentru care se pledează pot fi implicate in toate stadiile

campaniei de advocacy: definirea problemei sau temei campaniei, planificare, implementare

si evaluare - ca si consultanţi, implementatori sau manageri.

"Este important pentru orice organizaţie care lucrează în domeniul HIV/SIDA să

includă persoane afectate de virus, pentru ca ei au fost primii care au trăit problema căreia ne

adresam. " Emily Chigidwe, Chairperson, Zimbabwe National Network of People Living with

HIV/AIDS

Atelier de instruire pentru advocacy - JSI R&T/România


66

SESIUNEA 5


67

Procesul de advocacy ca parte a misiunii grupului de participanţi

Obiective Formularea unei definiţii de lucru pentru advocacy

Caracterizarea generala a procesului de advocacy (PA), a paşilor intr-un proces de advocacy

Dezvoltarea unei comunicări eficiente

Cunoaşterea de sine

Metode Brainstorming

Analiza comparativa de termeni/situaţii

Lucru pe echipe

Materiale suport Definiţii ale termenului „advocacy”

Ce nu este advocacy? Fisa „Conceptul de advocacy si alte concepte înrudite”

Paşii in advocacy – Fisa „Schema procesului de advocacy”

Carduri 1 - 10

Testul de autocunoaştere „Cat de responsabil mă simt?”

Conţinuturi Dezvoltarea unui proces de advocacy poate fi parte componenta a misiunii grupului de lucru

in reţea.

Ce înseamnă advocacy?

Brainstorming

Advocacy vizează schimbarea de politici, de programe, se desfăşoară in spaţiul public, iar

conştientizarea conduce la presiuni din partea publicului pe un decident anume.

Ce nu este advocacy?

O comparaţie cu alte concepte poate fi utilă.


68

Care sunt posibilii paşi intr-un proces de advocacy?

Exerciţiu

Folosind cardurile primite, aranjaţi in ordinea pe care o găsiţi potrivita etapele/paşii unui PA.

Justificaţi ordinea paşilor.

Fiecare echipa va prezenta produsul si vor fi făcute comentarii.

Trainerii vor invita participanţii sa folosească mesaje încurajatoare sau, dimpotrivă,

mesaje negative sau ostile, pentru a putea face diferenţa.

La final vor fi comparate produsele activităţii de echipa cu schema standard a paşilor în

procesul de advocacy.


69

ADVOCACY Un act sau un proces de sprijinire a unei cauze/situaţii/probleme. O campanie de advocacy

este un set de acţiuni direcţionate spre sprijinirea unei cauze/situaţii/probleme si aceasta

deoarece dorim sa cream sprijin pentru o cauza/situaţie/problema, să îi influenţăm pe alţii să o

sprijine; ori încercăm sa influenţăm ori sa schimbăm legislaţia care o afectează (Ghidul pentru

Advocacy IPPF)

CAMPANIA DE ADVOCACY Realizatori/organizatori: ONG-uri, reţele de ONG-uri, grupuri de interes specific, asociaţii

profesionale etc.

Public Ţintă: politicienii, liderii de opinie (directori de companii etc.), toţi cei care iau decizii

si care au autoritatea de a influenta obiectivul/ele campaniei

Obiectiv: schimbarea politicilor, programelor sau alocării resurselor publice

Strategii: concentrarea asupra politicienilor/persoanelor care au puterea de a influenta scopul

advocacy; întâlniri la nivel înalt; evenimente publice (dezbateri, proteste etc.)

Măsurarea succesului: indicatori ai progresului. Adoptarea de politici noi sau mai favorabile;

schimbarea procentuala in alocarea resurselor; o noua componentă a bugetului sectorului

public; monitorizarea presei; sondaje de opinie etc.

Cei 4P pentru un advocacy eficient:

1. Planificare – cât mai amănunţită si exactă, şi bine evaluată ca timp şi resurse

2. Posibil – trebuie urmărit ca atât ceea ce se doreşte să se schimbe prin aceasta

campanie, cât şi mijloacele prin care se realizează campania sa fie posibile (nu trebuie

înţeles ca daca un este dificil de realizat este şi imposibil)

3. Persuasiv / Insistent – unele lucruri nu pot fi realizate imediat, dar e important să fii

insistent pentru a-ţi atinge obiectivele stabilite

4. Politicos – insistent nu înseamnă nepoliticos! Fără respect nu se poate impune respect.


70

Cei 7 paşi ai planificării unei campanii de advocacy:

1. Care este situaţia care este situaţia care necesita sa fie schimbata?

2. Pentru ce luptam? Care este scopul? Care sunt obiectivele pe care le urmărim? Care

este rezultatul pe care îl dorim realizat?

3. Cine sunt actorii implicaţi? Toate persoanele implicate, atât persoanele care lupta

pentru schimbare cat si persoanele care deţin puterea de produce schimbarea. Nu uitaţi

factorii de influenta: mass media de exemplu.

4. Când se vor desfăşura activităţile si cat vor dura ele? Care este întinderea in timp şi

orarul activităţilor pe care ni le propunem?

5. Unde se vor desfăşura activităţile campaniei? Localizarea in spaţiu a acestor activităţi.

Unde trebuie acţionat?

6. Ce acţiuni trebuie întreprinse? Conţinutul planului.

7. Cum se implementează acţiunile planului? Metode de acţiune. De exemplu prin

monitorizări, legislaţie etc.


71

Tema

Selectaţi o tema/problema care necesită o acţiune politică

Scopul Obiectivele

Scopul: formulaţi un rezultat general pe care doriţi să-l obtineţi Obiectivele exprimă etapele de parcurs pentru atingerea scopului; aceste etape se formulează ca obiective SMART


72

Identificarea publicului - ţintă

Decidenţii pe care doriţi sa-i influenţaţi, sa le obţineţi sprijinul – de ex. parlamentari, consilieri, directori, funcţionari din ministere etc.

Formularea mesajului Declaraţii formulate potrivit cu fiecare grup-ţintă; trebuie să cuprindă:

- definirea problemei/temei

- specificarea soluţiilor

- măsurile de luat


73

Identificarea căilor de comunicare

Ce căi sunt mai potrivite cu publicul şi mesajul de transmis: conf. presă, reuniune, emisiune tv/radio…

Construirea de suport Formarea de alianţe/parteneriate cu alte organizaţii, instituţii, grupuri sau persoane care se angajează sa va susţină cauza.


74

Colectare de fonduri

Identificarea si atragerea de resurse materiale si financiare – bani, spaţii, echipamente etc.

Implementare

Punerea in practică a unui set de acţiuni menite sa atingă scopul campaniei de advocacy


75

colectare de informaţii

Ele permit fundamentarea fiecărui pas din campanie

monitorizare, evaluare

Monitorizarea: procesul de strângere de informaţii şi analiza referitoare la parcurgerea fiecărui pas, in scopul de a identifica progresul spre atingerea scopului Evaluarea: strângere de informaţii şi analiza lor pentru a stabili daca scopul a fost atins


76

TEST DE AUTOCUNOAŞTERE – CAT DE RESPONSABIL MĂ SIMT?

Testul pe care vi-l propunem vă poate ajuta să aflaţi cât de responsabili sunteţi in

ceea ce întreprindeţi în viaţa de zi cu zi. Răspundeţi, aşadar, sincer, alegând una

din următoarele variante:

• sunt absolut de acord (7);

• de obicei sunt de acord, deşi uneori se întâmpla şi altfel (6);

• sunt nedecis(ă), dar înclin spre a fi de acord (5);

• nu mă pot decide (4);

• sunt nedecis(ă), dar înclin spre a nu fi de acord (3);

• de obicei nu sunt de acord, deşi uneori se întâmplă şi aşa (2);

• nu sunt in nici un caz de acord (1).

Alegeţi varianta de răspuns care corespunde cel mai exact modului dumnea-

voastră de a gândi, de a fi şi de a acţiona (plasaţi un X in coloana corespunzătoare).

Enunţuri Varianta de răspuns

7 6 5 4 3 2 1

1. Fiecare om este dator sa consacre o parte din timpul sau liber binelui public.

2. Resimt disconfort psihic când nu duc lucrul la bun sfârşit.

3. Am destule probleme personale ca să nu-mi fac griji pentru binele public.

4. Este imposibil sa faci tuturor oamenilor numai bine.

5. Datoria fiecărui om este de a munci eficient.

6. Este de dorit sa duci lucrul început la bun sfârşit.

7. Prefer sa nu-mi spun părerea, lăsându-i pe alţii să rezolve problemele.

8. Adesea întârzii la întâlnirile fixate.

9. Prefer să acţionez ca marea majoritate a oamenilor, pentru ca singur nu pot schimba lucrurile.

10. Cred că cei care îmi sunt apropiaţi pot conta pe ajutorul meu.

11. Uneori mi se reproşează ca nu respect normele de convieţuire socială.

12. Chiar şi cel mai neînsemnat lucru îl fac foarte bine.


77

Cotarea si interpretarea rezultatelor

Pentru enunţurile 1, 2, 5, 6, 10, 12, obţineţi atâtea puncte câte indică varianta de

răspuns aleasă de dumneavoastră. Spre exemplu, dacă la enunţul nr. 1 aţi optat

pentru varianta "Sunt absolut de acord", aveţi 7 puncte; daca aţi ales varianta "Nu

mă pot decide", atunci primiţi 4 puncte, ş.a.m.d.

La enunţurile 3, 4, 7, 8, 9, 11, punctajul este dat de ordinea inversa a şirului lor.

De exemplu, dacă la enunţul 3 aţi considerat ca varianta de răspuns "De obicei sunt

de acord, deşi uneori se întâmpla si altfel" corespunde cel mai bine situaţiei dum-

neavoastră, primiţi 2 puncte. Daca la acelaşi enunţ v-aţi decis pentru varianta "Nu

sunt in nici un caz de acord", atunci obţineţi 7 puncte.

Pentru calcularea scorului, faceţi suma punctajului obţinut la toate enunţurile.

Punctajul maxim la acest test este 84. Cu cat aţi acumulat mai multe puncte, cu

atât mai probabil sunteţi o persoană responsabila cu adevărat: respectaţi normele de

convieţuire socială, va interesează situaţia celorlalţi, vă implicaţi personal pentru bi-

nele colectiv, vă faceţi datoria, duceţi lucrurile la bun sfârşit. Felicitări!


78

SESIUNEA 6


79

Teme/probleme şi obiective pentru o campanie de advocacy; „harta”

puterii

Obiective Cunoaşterea şi folosirea noţiunilor de tema, scop şi obiectiv de campanie de advocacy

Evidenţierea legăturii dintre misiune şi procesul de advocacy

Cunoaşterea modului in care pot fi identificate forţele pro şi contra

Formarea/dezvoltarea abilitaţilor de lucru in echipă şi de prezentare publică

Metode Lucru în echipe


Evaluarea produselor activităţii

Materiale suport Schema paşilor în procesul de gestionare de advocacy

Documentul „Lista de control a obiectivelor de campanie”

Documentul „Harta puterilor”

Conţinuturi Orice campanie de advocacy va segmenta publicul. Se vor constitui forte pro şi contra intr-un

evantai de nuanţe multiple. Astfel se va distribui puterea de decizie si de influenţare a deciziei

înspre mai multe centre/grupuri/persoane/instituţii.

Harta puterilor ne poate sugera tocmai acest fenomen de care trebuie să ţinem cont.

Distribuirea documentului.

Lucru pe echipe – Cum realizam o campanie de advocacy? Primii paşi.

Partea I Participanţii organizaţi in echipe vor lista câte 5 teme potrivite cu o campanie de advocacy

dedicată promovării si apărării drepturilor copiilor/tinerilor care trăiesc cu HIV/SIDA

Apoi ei vor selecta o singura tema pentru care vor stabili scopul si obiectivele de campanie.


80

Partea a II-a Echipele vor face schimb de foi si pe baza doc. Lista de control a obiectivelor, vor avea de

evaluat obiectivele unei alte echipe.

După evaluare, foile se returnează echipelor iniţiale.

Partea a III-a Raportare in plen. Comentarii si analiza de mesaj.

Finalul

Finalul activităţii constă în completarea, sub forma de joc, a hărţii puterii pentru fiecare grup

în parte. Aliaţii, indecişii şi opozanţii vor fi identificaţi şi înscrişi pe post-ituri si aranjaţi în

căsuţele corespunzătoare de pe harta puterilor. Planşele vor fi afişate la sfârşitul atelierului.


81

Formular de analiza a publicului-ţintă

Publicul-ţintă________________________________

Tema care face obiectul procesului de advocacy_____________________________

Evaluarea publicului-ţintă

1 = mic

5 = mare

Gradul de familiarizare cu reţeaua/ organizaţia dvstra 1 2 3 4 5

Gradul de cunoaştere a temei dvstra de advocacy

Măsura în care este de acord cu poziţia dvs. fata de tema

Gradul de susţinere a unei asemenea teme in trecut

Identificaţi-vă publicul – ţintă:

Interesele si beneficiile potenţiale legate de tema in discuţie

Influenţe (grupuri secundare care ar putea influenta publicul-ţintă)


82

Lista de control pentru selectarea unei campanii de advocacy

Aceasta lista de control este extrasa si adaptata din SARA/AED Advocacy Training Guide

Midwest Academy’s Organizing for Social Change. Ea este destinata a servi grupurile de

advocacy in activitatea lor de dezvoltare si alegere a obiectivelor pentru schimbare sociala.

Criteriul Obiectivul 1

Obiectivul 2

Exista date calitative sau cantitative care să arate ca obiectivul va îmbunătăţi situaţia?

Obiectivul este realizabil? În ciuda opoziţiei?

Va câştiga obiectivul propus suportul multora?

Le pasa oamenilor de acest obiectiv intr-atât încât să treacă la acţiune?

Veţi fi în stare să strângeţi bani şi alte resurse pentru a susţine acel obiectiv?

Puteţi identifica în mod clar decidenţii – ţinta? Cum se numesc ei şi ce poziţie au?

Este obiectivul uşor de înţeles?

Încadrarea în timp a obiectivului este realistă?

Aveţi alianţele necesare cu persoane sau organizaţii – cheie pentru atingerea obiectivului? Cum va ajuta atingerea obiectivului la construirea unor alianţe cu alte ONG-uri, lideri sau actori publici?

Lucrul pe acel obiectiv va furniza oamenilor oportunităţi de a învăţa şi de a se implica în procesul de luare a deciziilor?


83

Harta distribuţiei puterilor Orice obiectiv de campanie de advocacy va segmenta publicul. Se vor constitui forte pro şi

contra într-un evantai de nuanţe multiple.

Completaţi în echipă următoarea hartă.

Obiectiv al campaniei de advocacy.........................................................

Publicul-ţintă...........................................................................................

SPRIJIN OPOZIŢIENEUTRALITATE/

INDECIŞI/ INDIFERENŢI


84

SESIUNEA 7


85

Comunicare strategica; analiza publicului-ţintă

Obiective Conştientizarea misiunii grupului şi asumarea ei

Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni: misiune, strategie, grup-ţintă, persuasiune, comunicare

verbală şi non-verbală

Metode Prezentare

Lucru în echipă

Analiză de produs (harta puterii)

Analiză de mesaj

Prezentare publică

Materiale suport Harta puterii

Statut şi rol

Misiunea organizaţiei

Conţinuturi

Comunicarea strategică se caracterizează prin receptorul pe care îl are, în raport cu care

sunt mobilizate anumite tipuri de resurse. Acest receptor este chiar publicul-ţintă al procesului

de advocacy.

Structura comunicării strategice (care vizează astfel atingerea de obiective/rezultate

fundamentale pentru organizaţie) poate fi următoarea:

1. informare

2. motivare (fundamentare)

3. persuasiune

4. incitare la acţiune


86

Este esentială transmiterea unui mesaj corent, ţintit, clar, persuasiv.

De aceea, o analiză a publicului-ţintă este vitală. Este nevoie de:

• înţelegere clară a publicului-ţintă şi

• de abilitatea de a privi problema din perspectiva acestuia.

Analiza publicului-ţintă duce la identificarea avantajelor potenţiale pe care le poate avea

acesta în urma sprijinirii obiectivului/cauzei urmărite de campanie. Aşadar, cum va beneficia

fiecare individ din public – profesional, politic, personal – ca urmare a sprijinirii problemei

(sau invers, ce risca fiecare)? Răspunsurile la aceste întrebări trebuie luate in considerare si

incluse in mesajele direcţionate către fiecare membru al publicului-ţintă.


87

Pentru a elabora un mesaj eficient trebuie mai întâi să răspundem la următoarele întrebări:

1. CINE din audienta este publicul ţintă pentru o schimbare in atitudine sau de

comportament – de exemplu cei ce vad diferit decât mine, cei ce au o atitudine neutră

sau cei ce deja simt ca si mine legat de acest subiect?

2. CE vreau să facă publicul-ţintă după auzirea mesajului – să scrie Parlamentului, să

contribuie cu bani, să-şi schimbe atitudinea faţă de subiect, să-şi schimbe

comportamentul, să fie motivaţi să-si schimbe comportamentul?

3. CÂND vreau ca audienta să treacă la acţiune – imediat, într-o săptămână, de-acum

înainte, pentru restul vieţii?

4. UNDE poate căuta publicul-ţintă mai multe informaţii, dacă are nevoie de acestea?

5. CUM pot să-mi structurez mesajul astfel încât publicul-ţintă să treacă la acţiunea

dorită – prin includerea de poveşti, exemple sau statistici? Cum mă fac înţeles?

Nu întâmplător prima întrebare este “CINE este publicul ţintă?”. De răspunsul la această

depinde toată campania noastră. Categoriile majore de public sunt:

• presa naţionala, locală şi specializată;

• editorialişti, analişti, comentatori de presă;

• autorităţi publice centrale şi locale;

• consumatori/beneficiari;

• sindicate/angajaţi nesindicalizaţi;

• politicieni;

• comisii parlamentare si parlamentari;

• organizaţii neguvernamentale, mai ales organizaţii comunitare;

• manageri ai companiilor comerciale;

• liderii de opinie.

În funcţie de caracteristicile acestor categorii (stil de viaţa, nevoi, cunoştinţe, obişnuinţe de

comunicare, resurse de care dispun etc.) va trebui sa adaptam stilul şi conţinutul mesajelor,

modul de transmitere, frecvenţă, perioadă etc.


88

Analiza publicului – ţintă se poate face folosind următoarea fişă:

Formular de analiza a publicului-ţintă

Publicul-ţintă________________________________

Tema care face obiectul procesului de advocacy_____________________________

Evaluarea publicului-ţintă

1 = mic

5 = mare

Gradul de familiarizare cu reţeaua/ organizaţia

dvs.

1 2 3 4 5

Gradul de cunoaştere a temei dvs. de advocacy

Măsura în care este de acord cu poziţia dvs. faţă

de tema

Gradul de susţinere a unei asemenea teme în

trecut

Identificaţi-vă publicul – ţintă:

Interesele şi beneficiile potenţiale legate de

tema in discuţie

Influenţe (grupuri secundare care ar putea

influenţa publicul-ţintă)


89

Exerciţiu

Lucru pe echipe

Analizaţi publicul-ţintă potrivit cu tema şi obiectivele propuse în exerciţiul anterior,

folosind fişa de mai sus.

Analiza rapoartelor de grup.

Comentarea abilităţilor de prezentare publică.


90

SESIUNEA 8


91

Elaborarea şi difuzarea mesajului; conferinţa de presă

Obiective Dezvolarea abilităţilor de comunicare cu presa

Metode Joc de roluri

Analiză de mesaj

Joc

Materiale suport Documentul „ONG-urile şi presa”

Documentul „Comunicare verbală şi non-verbală”

Rezultate aşteptate: Organizarea şi derularea unei conferinţe de presă

Conţinuturi Cum elaborăm un mesaj pentru publicul-ţintă

Mesajul de presă

Canalele de comunicare – alegerea lor

Exerciţiu: scrierea unui comunicat de presă

Exerciţiu: organizarea unei conferinţe de presă


92

COMUNICAREA

I. Ce este comunicarea? În comunicare există regulă celor 6 iniţiale “c”: clar, concis, curtenitor, constructiv,

corect, complet.

II. Forme de comunicare:

⇒ vorbită;

⇒ scrisă;

⇒ ascultarea;

⇒ comunicarea non-verbala:

♦ aspect;

♦ gestică;

♦ distanţa între interlocutori;

♦ intonaţiile vocii;

♦ aspect scris.

III. Comunicarea verbală Condiţii:

• bun timbru vocal;

• folosirea atentă a vocabularului;

• ţinuta potrivită în timp ce gândeşti;

• limpezimea gândirii;

• aptitudini importante pentru conversaţie.

O voce cultivată trebuie:

1. să nu aibă un puternic accent regional;

2. să folosească numai forme corecte gramatical;

3. să se evidenţieze prin lipsa limbajului trivial (“rahat”, înjurături etc.);


93

4. să nu folosească porecle peiorative niciodată când se referă la oameni de

altă naţionalitate sau religie (“daga” - termen de dispreţ pentru locuitorii din

sudul Europei, “coon” - negru de rea credinţă, “ţigani”- pentru rromi);

5. să pronunţe toate cuvintele corect;

6. să nu folosească fraze ca: ”Nu este aşa că...”, “ştii ?”;

7. să nu folosească argoul: să înceapă fiecare propoziţie cu “aşa”, “M-am pus

pe gătit.”, să nu numească banii “parale” ori “biştari” sau lichiorul “şnaps”;

8. să nu folosească exprimări ca: îhî, aha, na, iuhu; să nu termine fraza cu OK.

Susţinerea unui discurs

Succesul depinde de:

• credibilitate;

• cunoştinţe despre subiect;

• pregătirea discursului;

• mod de comportare în timpul discursului

• putere de atragere a auditorului.

Mijloace de realizare:

♦ foloseşte corpul, vocea, chiar creierul;

♦ fii natural: nu citi sau memoriza;

♦ nu face pe actorul: arată entuziasm faţă de subiect şi faţă de

ceea ce vorbeşti;

♦ zâmbeşte tot timpul (oamenilor le plac persoanele vesele);

♦ în timp ce vorbeşti urmăreşte reacţiile auditorului la ceea ce

spui tu;

♦ atrage audienţa prin limbajul corpului.

Pregătire : Trebuie răspuns la întrebările: de ce, cine, ce, unde, când, cum.

Subiectul discursului: Buna pregătire a succesului este asigurata în proporţie

de 70% munca si 30% abilităţi.

În pregătirea discursului se răspunde la:

⇒ ce ştiu despre subiect?

⇒ unde pot găsi informaţii?

⇒ cât timp îmi trebuie să le pregătesc?

⇒ ce ştie auditoriul despre mine?


94

⇒ care este opinia lor despre mine?

⇒ vorbesc limba auditoriului?

⇒ exista vre-un scop al discursului meu?

Despre subiect:

• este un subiect de interes comun?

• are un titlu atrăgător?

• cum pot vizualiza conţinutul (exemple, afişe, diapozitive)?

Despre mediul înconjurător:

∗ data discursului;

∗ verificarea condiţiilor tehnice ale aparaturii utilizate

(microfon, proiector etc.);

∗ aranjarea poziţiei scaunelor (masă rotundă, în forma de

U, de stelă) în faţa auditorului.


95

RELAŢIILE ONG - MASS MEDIA

I. De ce este bine ca organizaţiile neguvernamentale să dezvolte relaţii cu mass media?

• Organizaţiile neguvernamentale au un public specific format din beneficiarii programelor

pe care le desfăşoară. Accesul către publicul larg nu se poate face decât prin intermediul

presei. O campanie ecologică, spre exemplu, are rezultate mult mai bune dacă este

sprijinita de presă, mai precis de instituţia de presă potrivită. Dacă campania îşi propune

ca obiectiv curăţarea văii râului ce trece printr-un mic orăşel, sprijinul ziarului din

localitate ori a postului de radio local este suficient.

Prin intermediul presei ONG-urile pot educa indirect publicul şi obţine suport pentru

programele pe care le desfăşoară.

Pentru a avea acces la presă organizaţiile neguvernamentale trebuie să înveţe să înţeleagă

necesităţile acesteia, să-şi însuşească tehnicile de prezentare a informaţiilor către presă.

Pentru că sunt destule de făcut pe aceasta temă este bine ca organizaţia să desemneze o

persoană care să se ocupe sistematic de această relaţie. Această persoană care asigură

legătura cu exteriorul a organizaţiei, relaţionistul, ori PR-istul trebuie să ştie foarte exact

ce vrea ziaristul şi ce aşteaptă publicul lui şi să furnizeze informaţia astfel încât aceasta să

fie utilă, interesantă şi de actualitate.

II. Cu ce fel de subiecte poate fi captat interesul presei?

• Editorii de ziare, emisiuni radio şi TV încearcă să capteze interesul unei audienţe cât mai

largi. Un celebru editor american îşi instruia echipa: “Nu scrieţi despre bănci pentru

bancheri. Scrieţi despre bănci pentru clienţii acestora. Sunt mult mai mulţi deponenţi la

bănci decât bancheri.”

Atunci când aveţi o informaţie pe care vreţi s-o împărtăşiţi presei gândiţi-vă dacă ea este

importantă. Ceea ce din punctul vostru de vedere este important, nu este neapărat

important şi din punctul de vedere al oamenilor de presă care gândesc prin intermediul

audienţei lor mult mai largă decât lumea ONG.

Nu trebuie să “asasinaţi” presa toată ziua cu informaţii. Nu-i sâcâiţi! Nu vă aşteptaţi ca un

reporter să scrie, spre exemplu, despre întâlnirea săptămânala a organizaţiei voastre! V-aţi

putea trezi în situaţia ca reporterul respectiv să nu mai fie în redacţie niciodată pentru voi

şi atunci poate chiar veţi avea cu adevărat nevoie să apăreţi în presă.


96

O ştire pentru presă este o informaţie despre ceva ce a întrerupt cursul firesc al

evenimentelor. Este orice interesează o mare parte a comunităţii si nu a mai fost adus în

atenţia acesteia până acum.

O butadă celebră în lumea jurnaliştilor spune: “Când un câine muşcă un om nu este o

ştire, pentru că se întâmplă tot timpul. Dar dacă un om muşcă un câine este o ştire.”

• Cum determină un ziarist dacă informaţiile care îi parvin sunt necesare pentru publicul

sau?

In general reporterii caută subiecte care întrunesc cât mai multe dintre următoarele

caracteristici (cu cât mai multe cu atât mai bine):

1. Informaţie de actualitate: Fiţi sigur că informaţia este de interes la momentul respectiv

pentru public. Cotidienele îşi scriu ştirile la timpul prezent. Nu contează cât de important

este subiectul, cât de importante sunt persoanele implicate, valoarea ştirilor este

diminuată cu timpul.

Andre Gide definea jurnalismul ca “Tot ceea ce va fi mai puţin interesant mâine decât

astăzi”

2. Informaţia este de interes local: Asiguraţi-vă că informaţia pe care o aveţi interesează

audienţa ziarului, radioului sau postului de televiziune căruia vă adresaţi. Localizarea

"poveştii" pe care o aveţi de spus în imediata apropiere a celui ce o ascultă va creşte

importanţa pe care acesta i-o acordă.

Ex: Sunteţi o organizaţie ce luptă împotriva drogurilor şi vă adresaţi postului de radio

local. Veţi sensibiliza comunitatea locală dacă relataţi povestea unui tânăr adolescent

care învaţă in liceul din localitate. (Nu daţi numele subiectului)

3. Informaţia este umanizată: Scoateţi în evidenţă elementul emoţional în "povestea"

voastră. Astfel va ajunge mult mai uşor la public.


97

Ex: “Povestea” voastră este despre deversarea reziduurilor în râul ce traversează

localitatea de către o fabrică. Mărturia unor pescari, spre exemplu, care obişnuiau să

meargă la pescuit cu 2 km mai jos de locul deversării care acum mai prind arareori

vreun peste vă poate fi de folos.

Dacă aveţi şi poze este foarte bine.

4. Conflictul: Ziariştii sunt foarte interesaţi să relateze "poveşti" în care există o confruntare

între oameni sau instituţii. Ochiul unui jurnalist este antrenat să caute un conflict. Decizia

unei oficialităţi de a amplasa o cale ferată pe lângă casele a 20 de familii, protestul unor

părinţi care contestă lista de lecturi suplimentare pentru copiii lor din clasa I, reprezintă,

din aceasta cauză, subiecte pentru un jurnalist.

5. Celebrităţi: Publicul are o anumită fascinaţie pentru oameni sau lucruri celebri. Nu

subestimaţi niciodată puterea acestora de "a vă vinde" povestea. Daca puteţi da un NUME

implicat în acţiunea despre care relataţi care pentru comunitatea căreia i se adresează

reprezintă ceva, atunci "povestea" voastră este vândută.

6. Unicitatea: subliniaţi orice trăsătura care face ca "povestea" voastră sa fie neobişnuită.

7. Credibilitatea: Reporterii sunt în special preocupaţi de credibilitatea sursei. Asiguraţi-vă că

informaţia este corectă şi că surse independente pot s-o confirme.

Înţelegând aceste calităţi pe care presa le caută va fi mai mai uşor să vă îmbrăcaţi mesajul

astfel încât acesta să devină interesant.

NU UITAŢI!

Subiectele “bune” pentru presă sunt cele pe care editorii le găsesc utile, interesante şi de

actualitate. "A vinde" un subiect unor oameni de presă înseamnă a-l prezenta astfel încât să

întrunească aceste trei caracteristici.


98

III. Fiţi o sursă bună pentru ziarişti!

• Când aveţi un subiect care credeţi că va interesa presa fiţi pregătiţi să îi spuneţi ziaristului

trei lucruri:

1. Care este "povestea";

2. De ce este aceasta importantă;

3. Cum poate fi aceasta verificată (nu vă aşteptaţi ca presa să vă creadă pe cuvânt).

• Dacă un ziarist vă contactează pentru a afla opinia organizaţiei voastre despre o anumită

problema şi nu sunteţi în măsura să îi daţi un răspuns exact fiţi oneşti, declinaţi-vă

competenta şi trimiteţi acel ziarist la cei ce l-ar putea ajuta. Nu vă gândiţi că faceţi astfel

un serviciu concurenţei! Gândiţi-vă că vă câştigaţi astfel un prieten: i-aţi economisit

timpul şi va tine minte ca l-aţi ajutat. Şi aţi mai realizat ceva: voi şi organizaţia voastră

veţi fi cunoscuţi ca o sursă demnă de încredere la care se va apela şi alta dată când poate

veţi avea ceva de spus şi in numele organizaţiei voastre.

IV. Creează, dezvoltă şi menţine relaţia cu presa!

• Când vrei să începi să lucrezi cu presa primul lucru pe care îl ai de făcut este să alcătuieşti

o listă de presă. Aceasta este o listă cu publicaţiile, posturile de radio şi TV şi persoanele

de contact ce sunt interesate de subiecte pe domeniul vostru de activitate.

LISTA DE PRESĂ conţine:

◊ numele, adresa, numărul de telefon al publicaţiei;

◊ periodicitate, tiraj;

◊ ziua, ora limită pentru transmiterea informaţiei;

◊ orientarea politică;

◊ zona acoperită;

◊ numele redactorului şef, al redactorilor de rubrică;

◊ numele, prenumele, pseudonimul ziaristului specializat în domeniul vostru;

◊ titlul, funcţia, adresa, număr de telefon şi fax direct (eventual şi personale).

◊ nu uitaţi să includeţi şi nume de fotoreporteri.


99

IMPORTANT: Fluctuaţiile de personal în mass media sunt foarte mari. Actualizaţi lista

de presă de cel puţin două ori pe an!

Un alt mod de a actualiza lista de presă este de a adăuga la aceasta ziariştii care semnează

articole pe subiecte apropiate celui de care se ocupă organizaţia voastră. Învăţaţi să citiţi

ziarele altfel decât o făceaţi până acum! Notaţi numele ziaristului şi publicaţia în care a

apărut un articol pe o astfel de temă. Dacă nu vă este prea greu decupaţi-l pentru a vă face

o idee despre modul în care respectivul ziarist obişnuieşte să prezinte informaţia.

• Este important să dezvoltaţi o listă de presă dar nu este de ajuns! Străduiţi-vă să cunoaşteţi

reporterii cheie personal. Întâlniţi-i la o cafea, spre exemplu. Dar nu uitaţi să fiţi

profesionişti! Nu uitaţi că ziariştii sunt întotdeauna în căutare de subiecte şi cele auzite la

"un pahar de vorbă" ar putea apărea în presă.

• Iată câteva reguli generale de lucru cu presa:

◊ Nu minţiţi presa. Niciodată.

◊ Răspundeţi mesajelor telefonice cu toată promptitudinea.

◊ Reformulaţi foarte utilizatul "fără comentarii"; folosiţi în schimb "Din păcate nu vă

pot răspunde la acestea acum, dar vă pot spune că" sau " Ceea ce este cu adevărat

important este că..."

◊ Folosiţi cifre şi statistici pentru a vă susţine punctele de vedere ori de câte ori aveţi

ocazia.

◊ Evitaţi jargonul şi termenii tehnici.

◊ Nu deviaţi de la subiect.

◊ Nu le mâncaţi timpul cu informaţii minore. Altădată nu vă vor mai asculta.

• Presa nu este întotdeauna politicoasă cu ceilalţi. Aproape orice ONG poate relata despre

ocazii în care au existat citate greşite ori scoase din context, erori, exagerări sau chiar

neadevăruri.

Ce facem în asemenea situaţii? Nu pierdeţi nici un moment pentru a îndrepta greşeala

dând un telefon sau trimiţând un fax. Dar întâi asiguraţi-vă ca a fost greşeala reporterului.


100

Este adevărat că ştirea a apărut deja şi cu excepţia cazului în care o corecţie este tipărita

sau data pe post (ceea ce nu s-a întâmplat încă) adevărul nu va fi spus. O scurtă convorbire

politicoasă referitoare la eroare vă va asigura că reporterul va fi mai atent pe viitor.


101

Identificarea nevoii de conştientizare:

- vizibilitate pentru un ONG / o instituţie;

- vizibilitate pentru un proiect al unei ONG / o instituţie (care se va face sau care s-a

făcut – rezultate);

- vizibilitate pentru o anumită situaţie (ex: copiii romi nu sunt primiţi în şcoli,

marginalizarea tot mai accentuată a copiilor/tinerilor infectaţi cu HIV etc.).

Stabilirea unui mesaj unitar pentru întreaga campanie de conştientizare Sloganul campaniei va apărea pe toate documentele, de la cele oficiale, la corespondenţă şi

bineînţeles la toate materialele care se vor folosi în procesul de conştientizare (pliante,

broşuri, afişe, rapoarte, spot radio, spot TV, web-site etc.). Acest mesaj Diferite campanii ale

aceleiaşi ONG/instituţii vor avea slogane diferite:

- ex: Romani CRISS: „copiii romi vor să înveţe”, „rasismul nu are inimă”.

Stabilirea grupului ţintă şi a media necesare: În funcţie de grupul ţintă căruia dorim să ne adresăm, se pot identifica anumite canale de

comunicare mai potrivite. Ex: radio comercial pentru tineri („Radio ProFM, Radio KissFM,

Radio Guerrilla” / radio de stat pentru persoane de vârsta a treia („Radio România

Actualităţi”, „Radio Cultural”), website-uri şi trimiterea de email-uri („spamming”, „chain

mailing”) pentru oameni de afaceri sau amestecarea acestora, după un plan bine pus la punct,

în cazul unei campanii care vizează o categorie generală (ex: întreaga societate trebuie să afle

că lipsa accesibilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi reprezintă o discriminare).

Sfaturi: - Lucraţi cu profesionalism: pregătiţi sau angajaţi una sau mai multe persoane cu

specializare în comunicare şi PR, realizaţi un parteneriat cu o altă ONG care are şi

acest obiect de activitate sau angajaţi o firmă de specialitate. Rezultatele nu vor

întârzia să apară!

- Spuneţi NU mediocrităţii: în limitele posibilului, încercaţi să puneţi ca primă condiţie

CALITATEA materialelor dvs. şi nu CANTITATEA. Dacă grupul ţintă este bine

stabilit, cantitatea devine o problemă în minus.


102

- Cat mai vizibil: există şi materiale care nu vor reprezenta un efort financiar

extraordinar (ex: fluturaşii, pliantele). Cu un design plăcut, cu fotografii de bună

calitate şi în special, cu un mesaj interesant, acestea nu ar trebui să lipsească indiferent

de grupul ţintă vizat.

- Cercetează: încercaţi pe cât posibil să aflaţi ce s-a mai făcut în domeniul în care doriţi

să faceţi campania. Prin intermediul altor organizaţii sau al instituţiilor, pe internet,

aceste informaţii nu vor fi greu de găsit.

- Evenimentele: in cadrul unei campanii de conştientizare, pe lângă promovarea pe care

o veţi realiza, cel mai important ajutor vă va veni/trebuie să vă vina din partea presei.

Participaţi sau organizaţi evenimente (ex: lansare de carte sau de web-site, marşuri,

expoziţii, piese de teatru etc.) şi invitaţi presa.

- Conferinţa de presă: nelipsita conferinţă de presă! Împreună cu alte căi de a ajunge în

atenţia media (comunicate de presă, campania propriu-zisă, participarea la

evenimente), conferinţa de presă este indicată la startul, la finalul sau în ambele puncte

ale campaniei. NU UITAŢI: alcătuiţi un dosar de presă cu toate materialele folosite în

campanie, adăugaţi altele (prezentarea ONG-ului şi a proiectelor) special pentru presă

şi desemnaţi o persoană de contact în relaţia cu presa!

ACTIVITATE:

Construiţi o campanie de conştientizare, astfel:

- stabiliţi situaţia de conştientizat

- delimitaţi un grup ţintă

- identificaţi media cele mai potrivite

- identificaţi principalele activităţi pe care le veţi organiza sau la care veţi participa

- construiţi sloganul campaniei

- construiţi un scenariu (text) pentru un spot radio sau TV al campaniei dvs.


103

Comunicatul de presă

- Este destinat informării mass media despre acţiuni care au loc sau care vor avea loc

sau se detaliază acţiuni care s-au încheiat.

- Un comunicat de presă va răspunde la întrebările CINE? CE? UNDE/CÂND?

CUM? DE CE? (în această ordine)

- Este recomandat ca un comunicat să nu depăşească o pagină A4

- Un comunicat trebuie să conţină: antetul organizaţiei (coordonatele organizaţiei), data

(nr. de înregistrare), persoana de contact, semnătura si ştampila.

TITLUL

Primul lucru care se va citi la un comunicat de presă este titlul. Acesta nu trebuie să lipsească

şi trebuie să aibă următoarele caracteristici:

- să fie incitant, interesant (va fi citit de un jurnalist!)

- să fie scurt, simplu şi explicit

- să vizeze/descrie o acţiune nouă chiar dacă descrie una ce s-a încheiat (ex: raportarea

unei campanii)

CONŢINUTUL

- să fie concis, în paragrafe de maximum 30 de cuvinte

- să nu folosească pe cât posibil termeni de specialitate. Dacă acest lucru este imposibil,

termenii vor trebui explicaţi între paranteze

AŞEZAREA ÎN PAGINĂ

- spaţiere largă (2 rânduri) pentru a permite celor care îl primesc să facă însemnări

- 2.5 cm margine stânga-dreapta a paginii pentru adnotări

- nu se folosesc culori, sublinieri şi alte alternative grafice decât în cazuri foarte

întemeiate (un senzaţional, o foto urgenţă care să dovedească un fapt...)

TIPURI DE COMUNICAT

- de informare, transmite informaţii sau invitaţii

- de tip persuasiv, transmite o opinie sau o poziţie


104

CONFERINŢA DE PRESĂ Se organizează:

- când se doreşte transmiterea unor informaţii pe mai multe mijloace de informare în

masă

- pentru a evita acuzaţia că preferaţi anumiţi jurnalişti sau că vă conduceţi interviurile

- pentru a transmite un mesaj unitar pe toate canalele, preîntâmpinând o multitudine de

interviuri individuale din care s-ar putea să nu reiasă acelaşi lucru.

ORGANIZARE

• Alegeţi o sală încăpătoare, cu mese şi scaune atât pentru ziarişti cat şi pentru cei care

susţin conferinţa

• Aveţi grijă la dotările de genul surse de energie sau sistem de amplificare

• În general, alegeţi ora de desfăşurare în intervalul 10:00 – 14:00

• Stabiliţi participanţi la conferinţa şi cereţi confirmarea participării. Anunţaţi-i despre

subiectul care va fi abordat.

• Pregătiţi un dosar de presă şi pregătiţi un scurt material prin care să-i introduceţi pe

jurnalişti în subiectul propus

• Pregătiţi o lista de întrebări şi răspunsuri posibile

• Desemnaţi:

o un membru al Biroului de Presă care să înregistreze jurnaliştii

prezenţi şi care să le dea dosarele de presă

o un moderator care să aibă grijă de timp, de câte întrebări pun

jurnaliştii şi in ce ordine.

ETAPE

- salutarea ziariştilor

- anunţarea temei şi a duratei

- prezentarea invitaţiilor

- începerea propriu-zisă (anunţ)

- întrebări-răspunsuri

- anunţarea cu X minute apropierea de final

- adresarea de mulţumiri pentru participare.


105

SESIUNEA 9


106

Planul de acţiune - punerea în funcţiune a reţelei

Obiective Cunoaşterea unor metode de advocacy

Dezvoltarea abilităţilor de lider

Scrierea unui plan de acţiune

Cunoaşterea unor principii de lucru în reţea

Cunoaşterea de sine

Metode Studiu de documente

Testarea

Materiale suport Documentul „Cum să alegem o metodă potrivită de advocacy?”

Documentul „Ghid de monitorizare”

Documentul „Prezentare proiect monitorizare UNOPA”

Documentul „Principii de lucru în reţea”

Test de autocunoaştere „Sunteţi o persoană autoritară?”

Rezultate aşteptate: Elaborarea, în linii mari, a unui plan comun de acţiune, utilizabil în reţea

Conţinuturi Cum se poate organiza o reţea functională?

Principii de lucru în retea; organizarea reţelei

Un exemplu practic: prezentarea experienţei UNOPA de monitorizare a respectării

drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA

Exerciţiu:

Scrieţi împreună un plan de acţiune comună de advocacy, care să implice organizaţiile

prezente şi să se desfăşoare în intervalul august – octombrie 2005.


107

NETWORKING (Lucrul în reţea)

Reţeaua asociativă: unirea eforturilor pentru multiplicarea rezultatelor

Lucrul în reţea înseamnă o modalitate de lucru atât în interiorul unei organizaţii cât mai ales

relaţionarea şi cooperarea între două sau mai multe organizaţii. Aceasta se bazează pe

următoarele principii:

Orizontalitate: Relaţia între grupuri şi organizaţiile care lucrează în reţea este una de „egalitate”, sunt relaţii

pe orizontală, nu pe verticală – de subordonare.

Sinergie, lucru de/in echipă: Într-o reţea, fiecare persoană sau organizaţie este o resursă. Un principiu fundamental al

lucrului în echipa este complementaritatea. Fiecare persoană sau organizaţie au abilităţi

diferite care le sunt utile şi celorlalţi, completându-i.

Autonomie / independenţă: Organizaţiile implicate într-o reţea au întreaga responsabilitate asupra a ceea ce au de făcut,

un proces de consultare cu celelalte, ar angrena si întârzia foarte mult activităţile reţelei. Cu

toate acestea, fiecare grup din reţea este permanent conectat şi menţine o comunicare eficientă

cu celelalte.

Participare activă: Activitatea într-o reţea poate fi privită ca un proces de reprezentare sau ca şi contribuţie /

resurse. Acestea sunt două aspecte importante – cu toate acestea, participarea activă

presupune o implicare a celor care formează grupurile, pentru a implementa şi dezvolta

proiectele reţelei.

Responsabilitate: Responsabilitatea înseamnă asumarea sarcinilor/îndatoririlor personale în cadrul reţelei,

respect şi solidaritate faţă de membrii coaliţiei şi asumarea riscurilor şi a consecinţelor.


108

Obiective comune Într-o reţea, obiectivele individuale fiecărei organizaţii nu trebuie să intre în conflict cu

obiectivele reţelei. Din contră, este indicat ca ele să fie asimilate iar toţi participanţii să le

considere obiective comune.

Comunicare Una din cele mai importante chei ale lucrului în reţea este comunicarea, dialogul constant şi

împărtăşirea de idei şi experienţe. Toate acţiunile/activităţile care se întâmplă în cadrul unei

reţele trebuie să fie comunicate întregului grup pentru a se cunoaşte şi pentru a vorbi o limbă

comună.

Managementul cunoştinţelor colective În societatea de astăzi, lipsa sau cantitatea de informaţie nu mai este o problemă. Ceea ce

poate însă reprezenta o barieră în procesul nostru de informare sau în cel de diseminare a

informaţiei este găsirea informaţiei necesare în funcţie de rolul său interesul fiecărei persoane

faţă de o informaţie anume. Pentru acest lucru este necesară o bună cunoaştere a echipei

implicate în lucrul în reţea.

Acţiune comună Lucrul în reţea înseamnă comunicare şi cooperare pentru a produce o schimbare, înseamnă a

lucra împreuna pentru o cauză comună. Această acţiune comună înseamnă atât schimbul de

idei cât, cel mai important, susţinerea unei cauze/idei ca un grup unitar, un grup care s-a

format în primul rând pentru că a identificat o problemă comună.

Simplitate şi flexibilitate organizaţională Un principiu de bază al unei reţele este eliminarea pe cât posibil a procedurilor formale (a

birocraţiei) şi eficientizarea tuturor acţiunilor. Organizarea unei reţele nu trebuie să fie o

barieră în desfăşurarea acţiunilor ci o metodă cât mai flexibilă pentru a putea face ajustări şi

intervenţii pentru o eficienţă cât mai mare.


109

(Tehnici de) conducere O reţea nu poate exista fără o conducere bine pusă la punct, fără o iniţiativă condusa de o

persoană sau un grup de persoane cu un statut în acest sens. Conducerea se poate face prin

rotaţie sau prin orice alt sistem democratic, să fie o responsabilitate împărţită de membrii

grupului pentru ca toţi participanţii să contribuie la acest proces şi să-şi aducă aportul prin

cunoştinţe şi experienţă.

Evaluare şi învăţare continuă Un alt principiu al lucrului în reţea este de a învăţa din experienţa şi expertiza celorlalţi. Şi de

a nu te opri din acest proces de învăţare!

O evaluare permanentă, riguroasă şi obiectivă va contribui foarte mult la a identifica şi

îmbunătăţi unele situaţii/momente mai puţin favorabile în viaţa reţelei.

CE TREBUIE LUAT IN CONSIDERARE CÂND FORMĂM O REŢEA?

A. MISIUNEA, OBIECTIVELE COMUNE ŞI METODELE/ACŢIUNILE DE

ÎNDEPLINIRE A ACESTORA

B. COMUNICAREA, RELAŢIILE INTRE MEMBRII REŢELEI

C. ORGANIZAREA ŞI SUSŢINEREA ACTIVITĂŢILOR ŞI METODELOR DE

LUCRU

D. COMUNICAREA EXTERNALIZATĂ, PROMOVAREA REŢELEI

Concluzii:

O organizaţie poate să facă parte din mai multe coaliţii, dar o coaliţie funcţionează cel mai

bine atunci când este fondată pentru atingerea unui scop precis, bine identificat.

- Identificarea la nivel de organizaţie:

a. resurselor

b. compatibilitatea scopului coaliţiei cu misiunea organizaţiei, cu valorile acesteia

- care sunt persoanele din fiecare organizaţie care pot ajuta şi care este credibilitatea

acestora

- Care sunt motivele pentru care se alătură fiecare coaliţiei?


110

Trebuie să existe un acord cu privire la:

- scopul şi obiectivele coaliţiei

- cine vorbeşte în numele coaliţiei

- care sunt limitele mandatului celor care vorbesc în numele coaliţiei

- structura coaliţiei

- Atribuţii în interiorul coaliţiei – cine face ce? care este modul în care sunt împărţite

atribuţiile?

Participarea tineri lor la combaterea stigmei ş i discriminări i – Reţea de t ineri activişt i pentru drepturi le tineri lor în context HIV/SIDA” (Sinaia, 21-24.06.2005)

111

PLANIFICAREA STRATEGICĂ

Planificarea activităţii reţelei pe un an

Nr. Anul Data Ocazia Ce proiect facem noi? Responsabil de proiect Data începerii pregătirii proiectului

1.

2.

3.

Planificarea strategică a activităţii reţelei pe un an

Nr. Anul Data Ocazia Ce proiect facem noi

Responsabil de proiect

Data începerii pregătirii proiectului

Resurse umane necesare

Resurse materiale necesare

Buget aproximativ

Obser-vaţii

Participarea tineri lor la combaterea stigmei ş i discriminări i – Reţea de t ineri activişt i pentru drepturi le tineri lor în context HIV/SIDA” (Sinaia, 21-24.06.2005)

112

Planificarea strategică a unui proiect Nr. ce? cine? până când? de ce resurse are nevoie? observaţii Cele de mai sus vă sunt mult mai de folos dacă se afla scrise pe foi mari, lipite pe perete, în sediu!


113

Sloganul: Sloganul este de obicei o afirmaţie („Noi suntem cei mai buni!”) care vizează să-l facă pe cel

ce îl receptează să îşi facă o imagine primară despre cel ce comunică (credinţa, viziune,

misiune, scop, îndemn etc.).

Sloganul are 3 caracteristici importante:

- Memorabilitate: un slogan trebuie să fie în primul rând memorabil. Succesul unei

campanii poate fi dat chiar si numai de acest lucru. Ex: „Casa de copii nu e acasă” –

Salvaţi copiii.

- Recognoscibilitate: un slogan care (cel puţin) pentru început nu este reţinut, trebuie să

poată fi recunoscut. Începând cu afirmaţia sloganului şi până la forma şi culoarea

tipului de scris, persoana care îl receptează, trebuie să-l poată recunoaşte. Ex:

„Nepăsarea. Cel mai mare......” (handicap).

- Asocierea cu campania: este vorba tot de recunoaştere. Ştim sau ne putem aminti un

slogan dar mai ştim din ce campanie a făcut parte? Mai ştim cine a fost iniţiatorul

campaniei? Ex: „Intoleranţa e mai crudă decât SIDA” (SIDA Helpline, ARAS).

Nu constituie o regulă (cu atât mai mult în cazul campaniilor sociale) dar în privinţa

sloganului se mai dau următoarele sfaturi:

- folosiţi maximum 6-7 cuvinte

- folosiţi verbe de acţiune sau substantive/adjective/construcţii care să exprime de ce

sunteţi unici

- nu folosiţi negaţii sau comparaţii (ex: „Noi nu greşim niciodată”, „Noi suntem mai

buni decât concurenta”)

- încercaţi sa nu vă îndepărtaţi foarte mult de la adevărul logic (ex: „Vom stopa tăierea

copacilor cu orice preţ”).


114

Sunteţi o persoană autoritară?

La nivelul limbajului cotidian – şi nu numai – persoana autoritară este cea care

manifestă un anumit grad de agresivitate, de duritate în relaţiile cu ceilalţi. Nu are importanţă

aici cum s-a constituit această caracteristică atitudinală interpersonală; cert este ca ea se

manifesta în situaţiile noastre sociale, uneori cu rezultate neplăcute.

Cunoaşteţi însă toate efectele posibile – mai ales pe termen lung – ale acestui mod de

interacţiune cu ceilalţi? Şi o întrebare mai specială pentru cei interesaţi de o anumită

problematică psihosocială: credeţi ca o persoană autoritară este sau devine întotdeauna lider?

Aplicaţi-vă testul de mai jos şi reflectaţi puţin la semnificaţia interpretării. Multe din

reuşitele şi/sau insuccesele dumneavoastră, în special, vor putea fi astfel explicate şi prin

prisma parametrului pus în discuţie. Decideţi apoi dacă trebuie să schimbaţi ceva în felul

dumneavoastră de a fi.

Răspundeţi cu DA sau NU la fiecare din întrebările de mai jos. 1. Va este greu să refuzaţi atunci când vi se cere să faceţi ceva?

o da

o nu

2. Evitaţi confruntarea chiar şi atunci când consideraţi că aveţi dreptate?

o da

o nu

3. In general vorbind, vă supuneţi cu uşurinţa regulilor şi regulamentelor?

o da

o nu

4. Vă găsiţi deseori în situaţia de a va cere scuze?

o da

o nu


115

5. Vă frământă mult o opinie negativă la adresa dv.?

o da

o nu

6. Cereţi părerea cuiva atunci când vă cumpăraţi ceva de îmbrăcat?

o da

o nu

7. Aveţi tendinţa de a ridica tonul atunci când nu vă convine ceva?

o da

o nu

8. Vi se întâmpla relativ frecvent să apostrofaţi in public o persoană?

o da

o nu

9. Vă pierdeţi răbdarea cu persoanele mai lente?

o da

o nu

10. Folosiţi din când în când un limbaj mai colorat?

o da

o nu

11. Credeţi ca există multe persoane care nu merită atenţie pentru că sunt insignifiante?

o da

o nu

12. Acordaţi multă importanţă opiniilor exprimate prin televiziune?

o da

o nu


116

13. Dacă un subaltern execută necorespunzător o lucrare, aveţi curajul să-i spuneţi imediat că nu

sunteţi mulţumit?

o da

o nu

14. Aveţi tendinţa de a spune ceea ce gândiţi, fără a vă preocupa de consecinţe?

o da

o nu

15. Credeţi că sunteţi o persoană intolerantă?

o da

o nu

16. Vă enervaţi atunci când nu vă puteţi impune punctul de vedere într-o discuţie?

o da

o nu

17. Consultaţi pe cineva în deciziile care vă privesc?

o da

o nu

18. Credeţi ca este mai avantajos să ţineţi banii la bancă decât să-i investiţi într-o afacere?

o da

o nu

19. Credeţi că trebuie să folosiţi orice ocazie pentru a vă remarca?

o da

o nu

20. Vă simţiţi in largul dv. atunci când sunteţi unul dintre cei mulţi?

o da

o nu


117

Cotarea răspunsurilor Acordaţi câte un punct fiecărei întrebări la care aţi răspuns conform grilei: 1. DA; 2.

DA; 3. DA; 4. DA; 5. DA; 6. DA; 7. DA; 8. NU; 9. NU; 10. NU; 11. NU; 12. NU; 13. NU;

14. NU; 15. NU; 16. NU; 17. DA; 18. DA; 19. NU; 20. DA.

Interpretarea rezultatelor Dacă aţi obţinut:

• 14 – 20 puncte. În mod sigur nu sunteţi o persoană agresivă – ceea ce nu e rău

– dar vă lipsesc mijloacele alternative de a vă impune (mai ales daca aţi obţinut

puncte la întrebările 2, 6, 13, 17, 19, 20), ceea ce nu e prea bine din perspectiva

unei viitoare funcţii de conducere. Vă simţiţi bine numai in situaţiile în care

sunteţi condus, dirijat, sfătuit. În momentele de criză preferaţi să-şi asume

altcineva responsabilitatea, deşi sunteţi foarte plin de solicitudine şi dispus să

faceţi ceea ce vi se cere.

În funcţie de aspiraţiile dv. profesionale trebuie să luaţi o decizie: cum agresivitatea vă

este structural străina, iar un stil de conducere bazat pe aceasta atitudine complexă este

ineficient pe termen lung, pentru un post de conducere vă trebuie neapărat un program de

formare psihosocială.

Sunteţi bine integrat şi apreciat în grupul de egali.

• 7 – 13 puncte. Aveţi predispoziţii şi atitudini multiple. Faceţi o analiză a

întrebărilor la care aţi obţinut puncte.

Oricum, sunteţi în măsura sa vă asumaţi responsabilitatea conducerii – şi vă place

acest lucru – , dar nu recurgeţi la agresivitate ca mijloc şi stil decât foarte rar, şi anume atunci

când vă lipsesc alte mijloace.

Aveţi premise pentru a deveni un conducător eficient pe termen lung; prin cooperare,

dirijare, întrajutorare, consiliere puteţi obţine de la ceilalţi ce doriţi.

• 0 – 6 puncte. Aveţi o personalitate puternică şi nu vă simţiţi în largul dv. decât

atunci când daţi ordine, conduceţi. Din păcate, mijlocul principal prin care

credeţi că se obţine sau se menţine autoritatea este agresivitatea. Însă, aşa cum

arătam mai sus, un stil bazat pe agresivitate este eficient pe termen scurt şi in

situaţii destul de puţin frecvente (situaţii emergente, de criză etc.). În situaţii


118

relativ obişnuite şi cu subalterni maturi, responsabili şi competenţi, stilul

autoritar dă greş: naşte, după caz, ostilitate, refuz, izolare, revoltă.

Dacă vă este negată sau refuzată puterea, probabil vă transformaţi într-un rebel,

fenomen cu consecinţe la fel de negative.

Plecaţi de la premisa că şi alţii sunt la fel de buni, încercaţi-vă răbdarea, învăţaţi să şi

ajutaţi, să construiţi, nu numai să negaţi. Evident, finalizarea acestor proceduri cere timp, dar

merită: aţi putea deveni un conducător foarte bun.

Prof. univ. dr. Filaret Sintion


119

SESIUNEA 10


120

Planificarea strategică a lucrului în reţea

Obiective Înţelegerea importanţei parteneriatelor pentru succesul activităţii reţelei

Realizarea unei planificări strategice pentru perioada august 2005 – iulie 2006

Metode Lucru pe echipe şi în plen

Brainstorming

Grupul nominativ

Materiale suport - documente Charta europeana a participării tinerilor – ediţia revizuită

Fişa de proiect

Documentul „Colectare de fonduri”

Rezultate Planificarea strategică a reţelei de tineri activişti

Conţinuturi Prezentarea documentelor pentru a crea cadrul necesar elaborării unui plan strategic

Lucru pe echipe:

Pe baza fişei de planificare, realizaţi o planificare a activităţii reţelei voastre pentru un an de

zile.

Rapoarte de grup

Analiza lor, sugestii

Concluzii la activitatea grupului în timpul atelierului de formare.


121

DREPTURILE VOLUNTARULUI*

Voluntarul are dreptul:

1. de a fi tratat ca un coleg cu drepturi egale;

2. de a-i fi luate în calcul preferinţele personale, temperamentul, deprinderile, studiile şi

experienţa profesională în acordarea de sarcini;

3. de a participa la sesiuni de formare în domeniul în care prestează activitatea, atât la

începutul perioadei, cât si pe parcurs, pentru a beneficia tot timpul de cele mai noi

informaţii în domeniu;

4. de a şti cât de multe despre AID-ONG şi despre organizaţia la care este plasat;

5. la supervizare - orientare din partea unei persoane cu experienţă, bine informată, cu

răbdare, atentă şi care dispune de suficient timp pentru a răspunde nevoilor de informare

ale voluntarului;

6. la un spaţiu unde să îşi desfăşoare activitatea ce şi-a asumat-o;

7. de a fi promovat şi de a-i fi acordate responsabilităţi, în conformitate cu propria capacitate

de acţiune şi rezultatele obţinute;

8. de a fi implicat în planificarea activităţilor, de a face sugestii şi de a-i fi respectate

opiniile;

9. la recunoaşterea meritelor, sub forma unor promovări, premii, exprimarea publică a

aprecierii etc.


122

Voluntarul care beneficiază de drepturile prevăzute în Carta drepturilor voluntarului

trebuie să accepte responsabilităţile şi obligaţiile care decurg din acestea

SFATURI PENTRU VOLUNTARI:

1. FII CONVINS! Cercetează-ţi sentimentele si asigură-te ca vrei să ajuţi alţi oameni

2. FII SIGUR! Nu-ţi oferi serviciile până nu eşti convins de valoarea a ceea ce faci

3. FII LOIAL! Oferă sugestiile, dar acceptă regulile; nu critica ceea ce nu înţelegi (s-ar putea să existe un bun motiv ca lucrurile să fie aşa cum sunt)

4. SPUNE CE GÂNDEŞTI!

Întreabă ceea ce nu înţelegi; nu-ţi păstra pentru tine întrebările şi frustrările până când acestea te îndepărtează sau creează probleme organizaţiei

5. FII DISPUS SĂ ÎNVEŢI!

Instruirea este esenţiala pentru a-ţi putea desfăşura activitatea în bune condiţii

6. ÎNVAŢĂ TOT CE POŢI! Află tot ceea ce poţi despre organizaţie şi despre munca ta

7. ACCEPTĂ SUPERVIZAREA!

Vei fii mai util şi iţi vei îndeplini sarcinile mai eficient dacă vorbeşti cu cineva despre activitatea ta si dacă accepţi îndrumare

8. FII DE ÎNCREDERE!

Fă ceea ce te-ai angajat sa faci; nu promite ceea ce nu eşti sigur că poţi să faci

10. FII UN BUN COECHIPIER!

Găseşte-ţi un loc în echipă. Munca e mult mai plăcuta şi mai plină de satisfacţii atunci când nu eşti singur

*text adaptat de către Pro Vobis si AID-ONG după Carta drepturilor

voluntarului elaborată de Centre National du Volontariat, Paris


123

COLECTARE DE FONDURI

Etapa pregătitoare

A . Pregătirea materiale

• Cărţi de vizită : - reclamă de buzunar

• Broşuri:

Coperta

Ce este proiectul

Asociaţii partenere

Consiliul local al copiilor

Acţiuni viitoare

Ce putem să oferim noi

Buget estimativ

Scrisori de recomandare

• Broşuri proiect (sub formă de pliant sau broşura)

Coperta

Ce este proiectul

Asociaţii partenere

Consiliul local al copiilor

Prezentare proiect

Buget pentru proiect

Program proiect

Invitaţi

• Broşuri pentru străini (despre România, despre localitatea respectivă)

• Foaie de antet

• Materiale mk (tricouri, pixuri, eşarfe)

• Dosarul (fisele sponsorilor – fiecare fişă conţine date despre fiecare sponsor)


124

B .Colectare informaţii

Informaţii ce pot fi colectate “de-a gata”: statistici, jurnale, procese verbale, reclame TV

Colectare de informaţii noi: chestionare, interviuri

Criterii de reuşită:

• Interesaţi-vă sincer de alţii (vezi “colectare informaţii “)

• Dovediţi întotdeauna cine sunteţi (vezi “pregătire materiale”)

• Programaţi-vă dinainte, dacă este posibil (telefon, scrisoare sau direct)

• Pregăteşte-ti discursul (gândeşte-te dinainte ce vei spune şi fă o recapitulare înainte

de a intra)

• Ai grija de ţinuta (mod de a te îmbrăca în diferite ocazii)

• Arata-te sigur pe tine (priveşte interlocutorul de la egal la egal)

• Convinge-l pe cel căruia îi oferi mâinile sau creierul tău că va avea un mare profit

avându-te alături

• Fii sincer: oamenii puternici nu ai nevoie să trişeze

• Comunicarea (vezi training comunicare)

• Zâmbit: zâmbetul nu costă bani, dar vă poate aduce. Am înţeles de mult că eşti

binevenit oriunde dacă ai un zâmbet deschis pe faţă. Aşa că, înainte de a pătrunde

la un client, am întotdeauna grija să mă opresc în faţa uşii şi să mă gândesc la un

lucru care mă face fericit „Gândul aceste îmi aduce surâsul pe buze, aşa că, atunci

când se deschide uşa, eu am obrazul luminat de bucurie”

• Fii atent la limbajul corpului (cum şi când te aşezi pe scaun, cum sa ţii mâinile,

picioarele)

• Spuneţi mereu oamenilor pe nume : amintiţi-vă ca numele unui om este, pentru el,

cuvântul cel mai dulce şi mai important din tot vocabularul

• Învăţaţi să ascultaţi atent interlocutorul; încurajaţi-l să vorbească despre el şi

problemele lui

• Faceţi astfel încât interlocutorul să-şi simtă importanţa, fără ca să puteţi fi acuzat

de flatare interesată

• Nu fi descurajat de un răspuns negativ (încearcă să păstrezi legătura pentru altă

ocazie)


125

Regula celor trei de 20 – primele impresii

“Primul 20 este cel al chipului: cei aproximativ 20 cm pătraţi ai obrazului sunt

cartea de vizită a omului. La ei priveşte mai întâi cel din faţa ta. La expresia

ochilor. La farmecul zâmbetului. La francheţea privirii. Cu chipul tău - dacă se

poate cât mai atrăgător, dar asta nu înseamnă neapărat perfecţiunea trăsăturilor,

trebuie să seduci. Să inspiri încredere, să trezeşti simpatie. Ca să reuşeşti în afaceri

trebuie să-ţi cucereşti partenerii, aşa cum cucereşti femeile .

Al doilea 20 sunt primele 20 de secunde în care cunoşti omul: atunci se hotărăşte

soarta viitoarei colaborări. Atunci se simte dacă treaba va merge sau nu.

Al treilea 20 sunt cele 20 de cuvinte pe care le spui în cele 20 de secunde după ce

spui “mă bucur să vă cunosc”.

Atenţie: “20 de vorbe vă pot pierde, 20 de vorbe vă pot înălţa”, Bernard Tapie


126

Proiectul___________________

(Fişa de proiect)

Promotorul proiectului: este organizaţia care a avut iniţiativa proiectului (în general,

chiar Consiliul Local al Copiilor şi/sau Tinerilor) sau un grup de organizaţii/ instituţii.

Coordonatorul proiectului: este persoana care este responsabila de buna desfăşurare a

întregului proiect.

Echipa de pilotaj: este grupul persoanelor celor mai implicate în proiect, care au

responsabilitatea de a duce proiectul la capăt.

Parteneri: sunt organizaţiile sau instituţiile care iau parte la organizarea proiectului.

Partenerii sunt diferiţi de sponsori sau finanţatori! Ei sunt egali între ei.

Descrierea proiectului: aici, în câteva propoziţii, este nevoie de o poveste a proiectului:

ce va face, cu cine, pentru cine, astfel încât cineva care nu ştie absolut nimic să înţeleagă

despre ce este vorba.

Locul de desfăşurare:

Data/Perioada:

Grupul – ţintă: este grupul căruia i se adresează proiectul, pentru care lucrurile se vor

schimba după acest proiect. De exemplu, la un spectacol pentru bătrânii dintr-un azil, grupul-

ţintă sunt bătrânii din acel azil.

Participanţi: grupul celor care vor fi afectaţi de proiect . De exemplu, la spectacol de mai

sus sunt spectatorii, consilierii si voluntarii care au organizat si spectatorii propriu-zişi.


127

Etapele proiectului: 1. pregătire

2. desfăşurare

3. evaluare

Obiectivele proiectului: obiective SMART!

Activităţile proiectului (povestiţi la fiecare etapă ce se va întâmpla (cum a fost identificată nevoia pentru un astfel de

proiect, când sunt căutaţi sponsori, când e anunţata presa etc.)

Etapa de proiect Activitatea Perioada/data Responsabil Resursele

necesare Indicatorii de succes

pregătire

Constituirea grupului de pilotaj şi organizarea lui

Resursele umane: oamenii de care e nevoie.

Resurse materiale: materialele de care e nevoie, echipamente, săli, pentru transport, etc.

Mediatizare: cum va fi făcut public evenimentul. De la implicarea presei, până la

distribuirea de fluturaşi în oraş.

Evaluarea proiectului: cum veţi măsură dacă proiectul a fost un succes sau nu?

După indicatorii de succes


128

Multiplicarea lui: este un capitol opţional. Puteţi spune în ce măsura, daca este un succes,

acest proiect poate ăa fie organizat şi la anul, sau de un alt consiliu.

Bugetul proiectului

Nr. Capitol de Cheltuieli (de ce ai nevoie)

suma (cat costa acest lucru)

Venituri proprii (câţi bani aveţi deja şi de unde)

Bani solicitaţi altora – finanţatori, sponsori

Total

1. Raport financiar – sinteză

Tipurile de cheltuieli Fonduri primite prin contract

Fonduri raportate

2. Raportul financiar - detalierea cheltuielilor făcute

Nr. Data Document justificativ Emis de Explicarea

cheltuielii Suma


129

3. Raportul financiar – explicaţii pentru unele cheltuieli (dacă este cazul)

1.......

2........

3. Raportul financiar - Copii ale documentelor justificative

Documentele vor fi fotocopiate în ordinea din Raportul financiar - detalierea cheltuielilor

făcute şi vor fi numerotate la fel

Originalele se păstrează la sediu, pentru control.

Obiective SMART

Un obiectiv este un rezultat scontat, rezultat ce trebuie obţinut în efortul de atingere a

scopului.

Obiectivele sunt paşii ce trebuie făcuţi pentru a ne apropia de scop. Pe măsură ce organizaţia

atinge obiectivele proiectului, lacuna dintre stadiul actual şi scop se îngustează.

Obiectivele pot fi clasificate diferit.

O categorie importantă de obiective o constituie obiectivele “operaţionale”; ele se mai numesc

şi obiective “SMART”.

S - specific (specific);

M - measurable (măsurabil);

A - achievable (realizabil);

R - realistic (realist);

T – time bounded (limitat/determinat în timp)


130

SUCCES!

Documents

Curs de Advocacy – Manualul Participantului