456
Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunaoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului „Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competiti vitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească” Contract POSDRU/159/1.5/S/140106 CURS PRIVIND GENERAREA DE CURRICULUM EMERGENT TUTORE: DR. GHEORGHIȚA NISTOR Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească

Curs Generare Curriculum

Embed Size (px)

DESCRIPTION

În ultimul timp s-au remarcat din ce în ce mai multe voci ale specialiştilor privind premisele performanţelor în domeniul învăţării academice şi pe tot parcursul vieţii. Acest fapt ne duce cu gândul implicit la nevoia permanentă de adaptare la societatea bazată pe cunoaştere, la modernizarea şi actualizarea cunoştinţelor, competenţelor dar şi la implicarea în programe de formare academică avansate (formale, informale, nonformale). În acest context, doctoranzii și postdoctoranzii trebuie să cunoască modalitatea de dezvoltare de curriculum emergent. Cursul se adresează acestui grup țintă.

Citation preview

Page 1: Curs Generare Curriculum

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin

Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunaoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului „Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi

responsabilitate în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească”

Contract POSDRU/159/1.5/S/140106

CURS PRIVIND

GENERAREA DE

CURRICULUM

EMERGENT

TUTORE:

DR. GHEORGHIȚA NISTOR

Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020:

promovarea interesului naţional prin

excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în cercetarea ştiinţifică

fundamentală şi aplicată românească

Page 2: Curs Generare Curriculum

CUPRINS:

1. TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII. GHID PENTRU ÎNVĂȚAREA ACADEMICĂ ÎN CADRUL

PROIECTULUI POSDRU/159/1.5/S/140106 (GHEORGHIȚA NISTOR)

2. GHID/SUPORT PENTRU CONSTRUCŢIA CURRICULUMULUI ACADEMIC ÎN

CADRUL PROIECTULUI POSDRU/159/1.5/S/140106 (GHEORGHIȚA NISTOR)

3. GHID PENTRU ELABORAREA MATERIALELOR DE STUDIU ÎN TEHNOLOGIE ID.

SUPORT EDUCAȚIONAL PENTRU BURSIERII PROIECTULUI

POSDRU/159/1.5/S/140106 (GHEORGHIȚA NISTOR)

4. GHID PRIVIND ASIGURAREA CALITATII ACADEMICE. SUPORT FORMATIV

PENTRU BURSIERII PROIECTULUI POSDRU/159/1.5/S/140106 (BRÎNDUȘA COVACI)

5. MODELE DE CURRICULUM ACADEMIC PENTRU BURSIERII PROIECTULUI

POSDRU/159/1.5/S/140106 (GHEORGHIȚA NISTOR)

6. GHID PRIVIND ASIGURAREA CALITĂȚII PRIN DOCTORAT ȘI CERCETARE

ȘTIINȚIFICĂ. SUPORT PENTRU BURSIERII PROIECTULUI POSDRU/159/1.5/S/140106

(BRÎNDUȘA COVACI)

Page 3: Curs Generare Curriculum

TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII.

GHID PENTRU ÎNVĂȚAREA ACADEMICĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI

POSDRU/159/1.5/S/140106

În ultimul timp s-au remarcat din ce în ce mai multe voci ale specialiştilor privind premisele

performanţelor în domeniul învăţării academice şi pe tot parcursul vieţii. Acest fapt ne duce cu

gândul implicit la nevoia permanentă de adaptare la societatea bazată pe cunoaştere, la

modernizarea şi actualizarea cunoştinţelor, competenţelor dar şi la implicarea în programe de

formare academică avansate (formale, informale, nonformale).

Daca ne raportăm la competenţele ce caracterizează munca intelectuală la nivel academic

trebuie să avem în vedere diverse pachete de cunoştinţe, abilităţi, atitudini de care au nevoie

absolvenţii pentru dezvoltare personală, peformanţe ridicate, integrare şi inserţie profesională rapidă

pe piaţa muncii. Aminitm astfel cele opt domenii cheie de competenţe stabilite de Uniunea

Eurepeană pe care le vom prezenta şi noi aici. Acestea sunt:

- „1. comunicare în limba maternă; 2. comunicare în limbi străine; 3. abilităţi de calcul matematic şi

competenţe de bază în ştiinţă şi tehnologie; 4. abilităţi privind tehnologiile informaţionale şi de

comunicare; 5. a învăţa să înveţi; 6. competenţe civice şi interpersonale; 7. antreprenoriat; 8.

conştiinţă culturală.”(Neacşu I., 2006:9).

Gândirea modernă asupra procesului de învăţare încearcă să răspundă la întrebarea dacă în

educaţie se poate vorbi de un singur tip sau o singură formă de învăţare sau vorbim de un pluralism

sau diversitate. După consultarea literaturii de specialitate (Lowton D., Gordon P., Ing M., Gibby

B., Pring R., More T., 1978; Neacşu I. (2006); Negreţ-Dobridor I. (2008), Pânişoară I.-O.(2008),

Potolea D., Neacşu I., Iucu R., Pânişoară I.-O., (coord.) (2008), Potolea D., Neacşu I., Ciolan L.,

Rusenescu I.(2011), ş.a.) putem susţine că există o bogată taxonomie şi sunt utilizate mai multe

strategii de învăţare. Cadrul didactic poate recomanda sau sugera iar subiecţii pot aplica una sau mai

multe strategii, teorii dar diferite ca performanţă, stil, valoare sau adecvare la vârsta şi psihologia

celui care învaţă.

Realizând o sinteză a teoriilor din literatura de specialitate, prof. I. Neacşu (2008:242-244)

face o trecere în revistă a celor mai cunoscute şi aplicate teorii ale învăţării ale celor mai cunoscuţi

autori.

Paradigma asociaţionistă, condiţionare clasică: teoria condiţionării clasice (I.P.Pavlov; J. Konorski), teoria condiţionării prin contiguitate (E. Guthrie), teoria condiţionării anticipate,

simultane şi întârziate (K.Werner) ş.a.;

Paradigma comportamentistă (behavioristă): teoria conxionistă (Thorndike), teoria condiţionării operante (Skiner), teoria mediaţiei (Osgood) şa.;

Paradigma gestaltistă: teoria pricipiilor organizării (Wertheimer), teoria insight-

ului/gestatului (K. Kofka), teoria câmpului social (K. Lewin);

Paradigma psihosocială: teoria imitaţiei (Miler; Dolard), teoria învăţării observaţionale (A. Bandura), teoria atribuirii (B, Weier), teoria resocializării conduitelor deviante (A.S.

Makarenko), teoria sociogenezei cuturale (Vîgoţki), teoria dezvoltării competenţelor sociale

(M.Argyle), teoria învăţării socio-emoţionale (D. Goleman) ş.a.;

Paradigma cognitivă, operaţional-genetică şi dinamică: teoria formări pe etape a acţiunilor mentale, a cunoştinţelor şi convingerilor (P. Galperin), teoria psihogenezei stadiale a

operaţiilor intelectuale (J.Piaget, B. Inhelder), teoria cognitiv-operaţională (M.Minder),

teoria învăţării accelerate (M.Lawlor, P.Handley), teoria anticipării operaţionale (P.

Popescu-Neveanu) ş.a.;

Paradigma cognitivistă: teoria structurală, genetic-cognitivă (J.S. Bruner), teoria

organizatorilor cognitivi verbali (D.Ausubel), teoria cognitivă a stilurilor de învăţare (N.

Entwistle, R. Sims, E. Davies);

Page 4: Curs Generare Curriculum

Paradigma metacognitivistă: teoria transformaţională (W.Randal), teoria procesării informaţionale (J. Bettman, J. Gregoire),teoria învăţării mutistrategice (V. Orlando) ş.a.,

Paradigma integrativistă: teoria învăţării depline (B.Bloom), teoria interdependenţei

proceselor cognitive, dinamice şi reacţionale (J. Nuttin) ş.a.;

Paradigma învăţării sociale şi personale creative: teoria rezolvării de probleme (L. Torp, A. Hughes), teoria jocului de rol (F. Shaffel) , teoria grupului sinectic (W. Gordon), teoria

brainstormingului (A. Osborn), teoria investigaţiei sociale prin proiecte (B. Cox, P.

Campbell),

Paradigma intervenţiilor convenţionale şi nonconvenţionale: teoria psihodinamică a terapiei ca învăţare (S, Freud, E. Erikson), teoria învăţării prin ajutor centrat pe client (C. Rogers),

teoria învăţării prin modele asertive (J.Wolpe), teoria programării neruolingvistice (R.

Bandler, S. Knight), teoria antrenamentului mental pozitiv (J.Cantella, R. Giuseppe) ş.a.;

Paradigma persuasivă a învăţării destinate consumului de servicii şi mesaje publice: teoria căutării informaţiei utie (w. Hozer, R. Layton), teoria procesării mesajelor multimedia (J.R.

Bettman), teoria învăţării organizaţionale (C. Argyris, E. Schein) ş.a.

Multitudinea teoriilor de învăţare evidenţiază că performanţele educaţionale nu se pot obţine

în afara unui cadru logic de organizare şi a unor condiţii care ce ţin de personaităţile celor

imăplicaţi.

În învăţarea academică trebuie să avem în vedere o serie de condiţii şi factori (Blackemore,

Frith,2006; Gagne, 1976; Srebert, 2001; Negovan, 2007; Neacşu, 2008):

factori interni: personalitatea subiectului, motivaţie, stil de învăţare şi factori externi:

personalitatea profesorului, climatul şcolar, managementul timpului,

factori interpersonali, relaţii sociogrupale,

factori psihologici, pedagogici, socio-culturali, igienico-ergonomici ş.a. Potrivit unor cercetări în domeniu se (A.Norman, T.T.Well, C. Rosen, M.Nichol in Neacşu,

2006:38) subiecţii memorează 20 % din ceea ce citim, 30% din ceea ce auzim, 40% din ceea ce

vedem, 50% din ceea ce spunem, 60% din ceea ce facem iar din combinatorica senzorială, 90 % din

ceea ce vedem, auzim, spunem şi facem. Alţi autori atribuie comunicării non-verbale un rol major

în relaţiile directe de comunicare interpersonale. De exempu, R. Birdwhistel, 1977 (in S. Chelcea,

L.Ivan, A. Chelcea, 2005) atribuie acestui tip de comunicare în relaţiile interpersonale, prin voce şi

corp o contribuţie majoritară - 65%, comparativ cu transmiterea de informaţii prin cuvinte, 35%.

Alţii (A. Miller apud S. Chelcea, L.Ivan, A. Chelcea, 2005) susţin că în relaţiile interpersonale

informaţiile sunt transmise în proporţie de 82% cu ajutorul corpului şi al vocii şi doar 18% prin

limbajul verbal. G. Johns (1998:335) afirma despre comunicarea nonverbală că mesajele transmise

astfel “pot fi foarte puternice prin aceea că scot la iveală cum stau lucrurile în realitate, în timp ce

cuvintele servesc doar ca perdea de fum”.

De asemenea, ca urmare a utilizării unor strategii adaptate subiecţilor, aplicării metodelor şi

tehnicilor de studiu, se estimează că vom obţine performanţe ridicate prin:

creşterea motivaţională cu 68%,

creşterea încrederii în sine cu 78%,

creşterea capacităţii de asimilare a informaţiilor strucurate cu 13-15%,

creşterea vitezei de lecturare cu 12-15% şi a ratei de înţelegere a cuvintelor cu de 2,3 ori -6,8 ori,

reducerea timpului destinat citirii cu 10-15%,

reducerea erorilor de înţelegere cu 32-60%,

reducerea lungimii textelor de studiu cu 40-50% şi a timpului de regăsire a informaţiilor cu 80%,

reducerea timpului pentru elaborarea proiectelor de studiu cu 83% şi a recapitulării,

revizuirii cu 75%,

accentuarea procesului de învăţare cu 23-89%,

Page 5: Curs Generare Curriculum

îmbunătăţirea hărţii mentale cu 20-60% (A.Norman, T.T.Well, C. Rosen, M.Nichol in Neacşu, 2006:39).

Invocând un repertoriu bogat de strategii utilizat în învăţarea academică vom prezenta

câteva modele consacrate ale unor experţi în domeniu. Astfel, O'Maley, Chamat et al. (1993)

prezintă în modelul învăţării asistate de calculator o serie de strategii aplicate printr-o serie de

tehnici şi operaţii specifice:

a. strategii meta-cognitive care fac apel la auto-control, auto-evaluare, atenţei direcţionată şi

selectivă, auto-management, panificare cognitivă;

b. strategii cognitive: care folosesc tehnici deductive, fac ael a resurse şi materiale de referinţă,

luarea de notiţe, vizuaizare, tehnici predictive, de grupare, de contextualizare şi transfer;

c. strategii socio-afective: care fac apel la tehnici cooperante (de rezolvare în grup a problemelor),

de austimuare şi clarificatoare.

R.Oxford (1990, apud I.Neacşu, 2006:39) face o altă taxonomie a strategiilor învăţării

academice grupându-le în 2 mari clase, 6 grupe şi 19 modele:

A.Strategii

directe

1.Memoria a. Creare de legături mentale

b. Aplicarea imaginilor şi sunetelor

c. Revederea eficientă

d. Folosirea acţiunii

2.Strategii cognitive a. Practica, exerciţiul

b. Primirea şi expedierea de mesaje

c. Analiza şi raţionamentul

d. Crearea de structuri pentru input şi producere

3.Strategii de

compensare

a. Ghicitul inteligent

b. Depăşirea limitelor în scris şi vorbit

B. Strategii

indirecte

1.Strategii metacognitive a. Concentrarea procesului propriu de învăţare

b. Aranjarea şi planificare propriei învăţări

c. Evaluarea învăţării proprii

2.Strategii sociale a. Reducerea anxietăţii

b. Auto-încurajarea

c. Luarea temperaturii emoţionale

3.Strategii afective a. Punerea de întrebări

b. Cooperarea cuc eilaţi

c. Empatizarea cu alţii.

În activitatea de învăţare academică independentă a studentului specialiştii nominalizează

abilităţile de ascultare activă, gândire flexibilă, critică, încrederea în abilităţile intelectuale,

deprinderile bazate pe algoritmi creativi, autonomie şi responsabilitate asumată, valori conceptual-

metodologice absout indispensabile unui astfel de demers. Din raţiuni metodologice prezentăm

succint câteva strategii şi tehnici de învăţare, ele fiind extrem de numeroase în literatura de

specialitate (Neacşu, 2006).

Strategia lecturii active contextuale presupune existenţa unor modele de lectură activă,

valorificarea mecanismelor procedurale din teoriile învăţării aplicabile lecturii (medierea

semnificaţiilor, lexiconmental, memorie semantică, oragnizare contextuală), cunoaşterea şi

valorizarea principalelor criterii de eficienţă în didactica organizării lecturii (viteza lecturii, gradu

de înţelegere contextuală, coeficient de motivaţie sau interes pentru lectuară ş.a.). Astfel, pot fi

îmbunătăţite performanţele în lectură prin creşterea activismului şi interactivităţii studentului

(concentrarea asupra diverselor forme de context lingvistic, extraingvistic, facilitator, inhibitor),

micşorarea distanţei epistemologice între diferite teme, capitole au chiar discipline academice.

Page 6: Curs Generare Curriculum

Metoda lecturii performante se bazează pe acumularea unor deprinderi şi abilităţi de

recunoaştere rapidă a cuvintelor cheie, înţelegere rapidă între semnificaţii şi sensuri, operativitatea

structurilor inferenţiale şi holistice. Această metodă presupune existenţă unor caracterisictici la

nivelul celor trei elemente implicate: lector, text, situaţia de învăţare independentă. . Tehnica RICAR presupune un mod raţional de lectură prin cinci faze: 1. Răsfoire (se face un

plan de organizare a ideilor în funcţie de economia textului; se recomandă 5-8% din timpul alocat);

2. Întrebări (se pun întrebări cheie privind utilitatea, semnificaţia sau relevanţa textului; 10-12% din

timpul alocat); 3. Citirea propriu-zisă (lecturarea textului cu ierarhizarea ideilor principalr după

importanţă, se alocă 15% din timp); 4.Aprofundarea mesajului (sunt reţinute ideile esenţiale, se

fixează şi corelează nodurile cognitive, se consemnează ideie de bază, se alocă 45% din timp);

5.Recapitulare (sunt verificate, sintetizate informaţiile reţinute, cam 15 % din timp).

Tehnica comentariului de text sau metoda învăţării prin îndrăzneala de a gândi odată cu

autorul unui text (după J. Russ, 1997) presupune parcurgerea a 6 etape: pregătirea pentru lectură,

lectura atentă a textului, clarificarea prin efort proproiu a problemei, evidenţierea şi explicarea

organizării conceptuale, studiul reflectiv aprofundat asupra textului de cpmentat şi formularea unor

concluzii de tip bilanţ inovativ.

Metoda hărţii mentale (H. Gardner, 2005 şi M.Joly, 1998) evidenţiază potenţialul simbolic

metafizic şi constructiv al mentalului uman, acceptată fiind teza că există reprezentări mentale,

imagini care transmit anumite mesaje ale gandirii noastre printr-un limbaj iconic. Prin această

metodă sunt evidenţiate anumite componente ale stilurilor de învăţare dar şi anumite tipuri de

învăţare specifice unor specializări sau discipline. Materialul de învăţat este integrat într-o

arhitectură uşor de memorat sub forma unei hărţi conceptuale formată din reprezentări diagramatice

organizate radial, ierahic, ramificaţii de idei ş.a.

Metoda învăţării prin demonstraţie este o metodă care arată un anumit tip de maturitate şi

eficienţă în învăţarea academică. Se stabileşte un model mental din care învăţăm să deducem

adevărul unui enunţ utilizând conexiuni logice, într-o anumită succesiune şi organizate într-un

ansamblu.

Concluzionând, putem spune că studiind diversitatea metodelor şi tehnicilor de învăţare, le

putem pune în practică pe cele mai eficiente sau care se potrivesc cel mai mult domeniului de

studiu.

Bibiografie:

Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana, Chelcea, Adina (2005), Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura. Cuvintele nu sunt de ajuns, Editura Tritonic, Bucureşti

Johns Gary (1998), Comportament organizaţional. Înţelegerea şi conducerea oamenilor în procesul muncii, Editura Economică, Bucureşti

Lowton D., Gordon P., Ing M., Gibby B., Pring R., More T. (1978), Theory and practice of

curricullum studies, Routledge&Kegan Paul, London

Neacşu I. (2006), Învăţarea academică; ghid pedagogic, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti

Negreţ-Dobridor I. (2008), Teoria generală a curriculumului educaţional, Editura Polirom, Iaşi

Niculescu, R. M. (2000), Curriculum educaţional. Concepte fundamentale, principii

operaţionale, modalităţi de acţiune, Editura Pro Humanitate, Bucureşti

Pânişoară I.-O.(2008), Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică, Editura Polirom, Iaşi

Potolea D., Neacşu I., Iucu R., Pânişoară I.-O., (coord.) (2008), Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II, Editura Polirom, Iaşi

Potolea D., Neacşu I., Ciolan L., Rusenescu I. (2011), Enhancing curriculum relevance, Editura Universitară, Bucureşti

Page 7: Curs Generare Curriculum

GHID/SUPORT PENTRU

CONSTRUCŢIA CURRICULUMULUI ACADEMIC ÎN CADRUL PROIECTULUI

POSDRU/159/1.5/S/140106

CURRICULUM EDUCAŢIONAL

Literatura de specialitate s-a confruntat cu o multitudine de tendinţe în definirea şi analiza

curriculumului educaţional. Teoriile moderne pedagogice abordează definirea acestui concept din două perspective

(Negreţ-Dobridor, 2008:187-188). O perspectivă restrictivă unde acesta vizează conţinutul

pocesului educaţional: cunoştinţele din planurile şi programele de învăţământ care sunt predate

de către cadrele didactice iar alţii completază prin adăugarea noţiunilor de informaţii şi capacităţi

intelectuale (deprinderi, atitudini, abilităţi cognitive) de a folosi şi valoriza aceste cunoştinţe în

învăţare. A doua abordare, care este dominantă, defineşte curriculum în sens larg, extensiv, unde

sunt incluse toate componentele procesului educativ: finalităţi şi obiective, conţinuturi ale

învăţării, medologia de predare şi evaluare, normele pedagogice. Shorter Oxford Dictionary

prezintă patru trăsături ale curriculumului: a. Forma, structura şi aranjarea logică a discipineor de

studiu, b. Armonizarea părţilor componente, c. Uniformitatea procedurilor în ceea ce priveşte

organizarea, conducerea şi evaularea activităţilor educaţionale, d. Conformarea la regulile şi

standardele impuse de instituţia educativă prin obiective predefinite.

Teoriie moderne vorbesc depre un curriculum educaţional formal unde sunt incluse

produsele curriculare, adică toată documentaţia necesară procesului educativ : plan de

învăţământ, programele analitice, manualele/cursurile şcolare, panificările calendaristice,

proiectele pedagogice . O altă clasificare ar viza trei obiectivări ale demersurilor curriculare

(Negreţ-Dobridor, 2008:228):

a. obiectivări primare, unde includem planul de învăţământ, programele analitice, cu caracter

obligatoriu şi oficial;

b.obiectivări secundare: manualele/cursurile şcolare pentru elevi/studenţi şi metodicile pentru

cadrele didactice, care au caracter oficial dar nu şi obligatoriu,

c.obiectivări terţiare: orarele, planificările calendaristice ale disciplinelor, diverse proiecte

pedagogice, cu caracter sugestiv şi orientativ.

Din perspectiva procesului de design curricular se poate vorbi de a. documente

curriculare oficiale, adică plan de învăţământ, programele analitice, manualele/cursurile şcolare

şi b. proiectele pedagogice, realizate de către cadrele didactice, care pun in practică documentele

curriculare oficiale.

Planul de învăţământ este documentul cel mai important, el având caracter oficial,

normativ şi obligatoriu. În învăţământul academic validarea panului de învăţământ revine

instituţiilor de învăţământ superior care au autonomie universitară conform Constituţiei şi Legii

educaţiei. În planul de învăţământ se va regăsi un core curriculum alcătuit din discipine cu

caracter obligatoriu şi un curriculum secundar („fused curriculum”) format din discipline

opţionale şi facultative.

Planul de învăţământ reprezintă un macroproiect pedagogic adică proiectarea întregului proces de

învăţământ. Astfel, strucutura planului de învăţământ va cuprinde:

a. -obiectivele generale ale pregătirii academice,

b. -competenţele finale şi standardele pregătirii academice,

Page 8: Curs Generare Curriculum

c.-structura conţinuturilor pregătirii educaţionale, obiectivate în discipline de studiu, organizate modular, inter- sau transdisciplinar,

d.-proiectarea în timp a pregătirii academice; aici sunt incluse succesiunea parcurgerii

disciplinelor, numărul de ore alocat săptămânal, anual fiecărei discipline, numărul anilor de

studiu, calendarul activităţilor universitare (structura anului universitar incluzând perioadele de

studiu şi examinare, vacanţele),

e.- sistemul de acces şi modalitatea de finalizare a studiilor,

d.-modul de evaluare a competenţelor şi a standardelor pregătirii universitare .

Programa analitică (programa şcolară), al doilea produs curricular ca importanţă în

demersul educativ, prezintă într-o logică pedagogică şi ştiinţifică temele care vor fi abordate la un

anumit modul sau disciplină.

Strucutura programei trebuie să facă referire la modelul de bază al discipinei şi trebuie să

cuprindă obiectivele generale prin referire la competenţe şi capacităţi, obiectivele specifice ale

unităţilor de învăţare, unităţile de conţinut prezentate într-o logică a parcurgerii acestora şi

standardele de performanţă prin care vor fi evaluate competenţele. Ea poate fi văzută ca un

macroproiect al disciplinei de studiu strucuturată pe ani academici, cu limitele de timp în care va

fi parcursă. De asemenea are rolul de a orienta direct cadrul didactic prin proiecte pe termen scurt

(de 1-2 cursuri) sau mediu (pe semestru, anual).

Proiectarea pedagogică şi activitatea directă cu studenţii reprezintă cele mai importante

acticvităţi ale cadrului didactic iar prin microproiectarea pedagogică se trece de la obiective

generale la cele practic-aplicative.

În literatura de specialitate românească, curriculumul emergent a fost definit ca fiind

instrumentul prin care se armonizează pregătirea viitorilor absolvenți de programe academice în

funcție de cerințele pieței muncii (vezi proiect POSDRU/107/1.5/S/77082). Curriculum emergent

reprezintă un model de planificare a curriculumului educaţional în funcţie de interesul şi pasiunile

studentului, la fel ca cele ale profesorului. Planificarea, realizarea unui astfel de demers

presupune observaţia, documentarea, un brainstorming creativ, flexibilitate şi răbdare.

În acest sens, proiectul actual își propune argumentarea prin diverse instrumente și

modele de pregătire academică realizate de experții programului în vederea inserției profesionale

mai rapide și eficiente a persoanelor din grupul țintă vizat în planul de formare

POSDRU/159/1.5/S/140106.

“Emergent curriculum is a way of planning curriculum based on the student’s interest

and passions as well as the teacher’s. To plan an emergent curriculum requires observation,

documentation, creative brainstorming, flexibility and patience. Rather than starting with a

lesson plan which requires a “hook” to get the children interested, emergent curriculum starts

with the children’s interests. This is not to say that the teacher has no input, in fact teachers may

well have a general topic they think is important for children to study and they may purposely

include certain materials or experiences related to it as jumping off points. Elizabeth Jones

points out:

We are the stage directors; curriculum is teacher’s responsibility, not children’s. People who

hear the words emergent curriculum may wrongly assume that everything simply emerges from

the children. The children’s ideas are an important source of curriculum but only one of many

possible sources that reflect the complex ecology of their lives. (Jones p. 5).”

(http://en.wikipedia.org/wiki/Emergent_curriculum)

Page 9: Curs Generare Curriculum

RECOMANDĂRI ARACIS (P.191-192)

PROGRAMUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

B. CONŢINUTUL PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

1. Planul de învăţământ cuprinde:

- discipline obligatorii (70 - 80%);

- discipline opţionale (20 - 30%);

- discipline facultative

2. a) Planul de învăţământ este alcătuit din următoarele categorii de discipline:

- discipline fundamentale (20 - 30%)

- discipline de pregătire în domeniu şi în specialitate (55 - 65%);

- discipline complementare (5 - 15%).

3. La toate profilurile figurează o disciplină de informatică aplicată.

4. La toate profilurile figurează cel puţin o limbă străină oficială în UE.

5. La toate profilurile învăţământului de lungă durată figurează o disciplină de

iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice.

6. Programele analitice cuprind în mod explicit:

- elementele de identificare a poziţiei disciplinei în planul de învăţământ (an

studiu, număr ore curs / seminar / laborator / proiect / titular / număr credite

alocate);

- obiectivele urmărite, tipuri şi modalităţi de activitate didactică, conţinuturi,

sistemul de evaluare a studenţilor.

7. Stagiile de practică profesională reprezintă minim 10 % din pregătirea de

specialitate.

8. Practica profesională se realizează sub coordonarea unui cadru didactic, pe baza

unor convenţii de practică şi potrivit unor programe proprii care includ: obiective,

tipuri de activităţi, documentele completate de studenţi şi modalităţile de evaluare.

9. Lucrările de diplomă respectă standardele academice: temă de cercetare relevantă

pentru domeniu, acurateţe în redactare, aspecte teoretice definitorii, ipoteze de

lucru şi instrumente de cercetare, utilizarea corectă a aparatului critic, bibliografie

actualizată şi adecvată temei şi domeniului.

Page 10: Curs Generare Curriculum

RECOMANDĂRI ARACIS (P.200-203) PENTRU COMISIA DE ŞTIINŢE SOCIALE, POLITICE ŞI ALE COMUNICĂRII

STANDARDE SPECIFICE

DOMENIUL: ASISTENŢĂ SOCIALĂ

PROGRAMUL DE LICENŢĂ: A S I S T E N Ţ Ă S O C I A L Ă

A. Discipline fundamentale (obligatorii pentru toate programele de studii din

domeniul Asistență Socială)

1. Psihologie

2. Psihologia dezvoltării/Psihologia vârstelor

3. Sociologie

4. Probleme sociale

5. Psihologie socială

6. Metodologia cercetării în ştiinţele socio-umane

7. Informatică, statistică socială și analiza datelor

B. Discipline în domeniu (obligatorii pentru toate programele de studii din

domeniul Asistență Socială)

1. Teorii şi metode în asistenţă socială:individ, familie, grup, comunitate (min.3

semestre);

2. Sistemul de asistenţă socială

3. Politici sociale

4. Etica profesională în asistenţa socială/Deontologia profesiei de asistent social

5. Legislaţie în asistenţa socială

6. Practica de specialitate (6 ore pe săptămână)

7. Practică compactă de specialitate (maxim 60 de ore pe semestru)

Discipline de specialitate obligatorii - listă orientativă de discipline care să completeze

numărul de credite

1. Managementul în serviciile de asistenţă socială

2. Dezvoltare comunitară

3. Teorii ae devianţei şi controlului social

4. Consiliere în asistenţa socială

5. Comunicare socială

6. Asistenţa în spaţiul justiţiei

7. Asistența socială a persoanelor cu dizabilități

8. Management de caz

9. Politica şanselor egale

10. Asistenaţa vârstniclor

11. Asistenţa socială a refugiaţilor

12. Politici de incluziune socială

13. Parteneriat public-privat-ONG în asistenţă socială

14. Diagnoza şi soluţionarea problemelor sociale

Page 11: Curs Generare Curriculum

15. Demografie şi planificare familială

16. Protecţia copilului

17. Asistenţa persoanelor dependente de substanţe

18. Asistenţa socială a familiei

19. Asistenţa victimelor violenţei

20. Elaborare de proiecte

21. Voluntariat în servicii sociale

22. Sănătate mintală/Psihopatologie

23. Intervenţie în criză/psihoterapie

24. Relaţii interetnice

25. Adopţie/pasament familial

26. Asistenţa grupurilor/comunităţilor minoritare

27. Dezvoltare umană

Discipline complementare

1. Antropologie

2. Limbă străină (o limbă oficială în UE) – se recomandă studierea limbii străine în

stadiu avansat, cu aplicaţie la domeniul Asistență Socială

3. Economie

4. Psihiatrie

5. Medicină socială

Bibiografie: Ivănescu M., Stanciu M.D., Florescu M.C. (coord.) (2010), Suport de curs pentru formarea

evaluatorilor ARACIS, Contract POSDRU/2/1.2/S1, cod proiect 3933, Editura QualMedia

Negreţ-Dobridor I. (2008), Teoria generală a curriculumului educaţional, Editura Polirom, Iaşi

http://dictionary.babylon.com/emergent%20curriculum/

Page 12: Curs Generare Curriculum

GHID PENTRU ELABORAREA

MATERIALELOR DE STUDIU ÎN TEHNOLOGIE ID.

SUPORT EDUCAȚIONAL PENTRU BURSIERII PROIECTULUI

POSDRU/159/1.5/S/140106

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS)

Precizări ale Standardelor ARACIS pentru învățământul la distanță (ID)

1. Diferenţiere în realizarea programelor de studiu

•Toate disciplinele prevăzute în planul de învăţământ vor avea acoperire cu materiale specifice

destinate studiului în tehnologia ID.

•Fiecare material de studiu va include obiectivele specifice, organizarea sarcinilor de lucru,

elemente aplicative pentru clarificarea şi consolidarea cunoştinţelor, teste de autoevaluare,

recomandări bibliografice şi teme de control.

•Materialele didactice vor fi organizate şi proiectate pe principii educaţionale specifice ID, cu

prezentarea informaţiilor într-o formă accesibilă, concisă şi riguroasă şi cu o distribuţie echilibrată

de grafică şi text.

•Resursele de învăţământ vor fi structurate ca o succesiune de sarcini de învăţare, care să faciliteze

studenţilor studiul individual şi dezvoltarea unor deprinderi de pregătire specifică ID.

- Suportul tutorial, desfăşurat la distanţă prin mijloace de comunicaţie bidirecţionale şi completat

periodic cu sesiuni asistate faţă în faţă, sunt parte integrantă a procesului de pregătire aferentă

fiecărei discipline din planul de învăţământ.

•Materialele de studiu vor fi furnizate pe suporturi tipărite (obligatoriu).

Suplimentar se pot elabora şi furniza materiale de studiu multimedia.

•Resursele de învăţământ vor fi realizate corespunzător scopului pentru care au fost dezvoltate,

multiplicate vizibil, legate corespunzător şi prezentate într-o formă atractivă. Materialele didactice

vor fi realizate într-o manieră unitară pentru întregul program de studiu ID.

•Sistemul tutorial va fi suficient de flexibil pentru a asigura consilierea, îndrumarea diferenţiată şi

personalizată a studenţilor. Comunicarea între studenţi şi tutori se realizează periodic prin schimburi

de mesaje individualizate, utilizând mijloace de comunicare bidirecţionale la care toţi studenţii au

acces.

2.Proiectarea materialelor de studiu În programele ID, materialele de studiu reprezintă instrumente de lucru care trebuie să suplinească

rolul şi prezenţa formatorului din procesele tradiţionale de instruire.

Elemente minimale:

•Caracterul general al mediilor de învăţare pentru pregătirea la distanţă trebuie să fie de sinteză,

accentuând asupra principiilor fundamentale şi articulării acestora cu realitatea concretă.

•Dimensionarea unităţilor de învăţare (module / teme) se face în funcţie de capacitatea de

concentrare în studiu individual şi nu trebuie să mobilizeze atenţia continuă a studenţilor mai mult

de două-trei ore.

•Forma de prezentare a materialelor didactice trebuie să fie sugestivă şi să ajute la însuşirea

sistematică a cunoştinţelor şi deprinderilor conţinute în modulele de studiu.

•Aplicaţiile practice trebuie să ilustreze cele mai potrivite metode de soluţionare, în raport cu

complexitatea problemelor / situaţiilor abordate.

•Cerinţe specifice. Resursele de învăţământ destinate procesului de pregătire la distanţă trebuie:

Page 13: Curs Generare Curriculum

-să fie proiectate corespunzător obiectivelor declarate în programa analitică;

-să conţină o prezentare preliminară a rezultatelor aşteptate şi a competenţelor dobândite prin însu

şirea conţinutului;

-conţinutul materialului didactic să fie subdivizat în module, lecţii şi unităţi de studiu (unităţi de

învăţare) care facilitează învăţarea graduală şi structurată;

-să conţină indicarea timpului mediu necesar pentru asimilarea fiecărui modul/unitate de învăţare,

cu precizarea ritmului recomandat de studiu.

FIŞA VIZITEI

b) STANDARDE ŞI INDICATORI DE PERFORMANŢĂ

în vederea autorizării / acreditării programelor de studiu prin ID

Domeniul B. EFICACITATE EDUCAŢIONALĂ

S.B.1.1. ADMITEREA STUDENŢILOR

S.B. 1.2 Structura şi prezentarea programelor de studiu

1. Structura programelor de studiu

Min: În cadrul fiecărei discipline se vor cuantifica următoarele tipuri de activităţi:

1. activităţi tutoriale (AT) şi de evaluare pe parcurs (TC), echivalentul orelor de seminar de la

forma de învăţământ de zi;

2. activităţi aplicative asistate - laborator, proiect, practică, şi alte activităţi faţă în faţă (AA),

echivalentul orelor de laborator, proiect sau practică de la forma de învăţământ de zi.

3. orele de curs de la forma de învăţământ de zi sunt compensate prin studiu individual (SI), pe

baza resurselor de învăţare specifice ID

Activităţile asistate (AA) vor cuprinde acelaşi număr de ore cu cel prevăzut în planurile de

învăţământ de zi şi se vor desfăşura pe parcursul semestrului în care sunt programate. Se va evita

programarea grupată, înainte de sesiunile de examene, a activităţilor asistate.

În cadrul contractului de şcolarizare / contractului anual de studii se va specifica obligativitatea

activităţilor asistate. Aceste activităţi vor fi incluse în fişa şi în calendarul disciplinei, precizându-se

explicit perioadele în care acestea se efectuează.

Pentru fiecare disciplină se programează semestrial cel puţin două activităţi tutoriale desfăşurate

prin întâlniri directe (AT).

Numărul de credite repartizat disciplinelor şi forma de verificare finală se menţin ca în planul de

învăţământ de zi.

Programele analitice ale disciplinelor din planul de învăţământ trebuie să fie, din punct de vedere

cantitativ şi calitativ, la fel cu cele din învăţământul de zi, cuprinzând obiectivele, conţinutul de

bază, bibliografia necesară şi modul de evaluare.

Programele analitice stabilesc şi condiţionarea cu alte discipline, acestea menţionându-se în planul

de învăţământ.

Ref.1:Fiecare program de studiu este prezentat conform pachetului standard menţionat, dar

realizarea programelor de studiu se face la nivel de universitate prin cooperare inter-facultăţi şi prin

facilitarea mobilităţii studenţilor în interiorul universităţii cu ajutorul transferului şi acumulării de

credite de studiu.

Page 14: Curs Generare Curriculum

2. Diferenţiere în realizarea programelor de studiu

Min: Toate disciplinele prevăzute în planul de învăţământ vor avea acoperire cu materiale specifice

destinate studiului în tehnologia ID.

Fiecare material de studiu va include obiectivele specifice, organizarea sarcinilor de lucru, elemente

aplicative pentru clarificarea şi consolidarea cunoştinţelor, teste de autoevaluare, recomandări

bibliografice şi teme de control.

Materialele didactice vor fi organizate şi proiectate pe principii educaţionale specifice ID, cu

prezentarea informaţiilor într-o formă accesibilă, concisă şi riguroasă şi cu o distribuţie echilibrată

de grafică şi text.

Resursele de învăţământ vor fi structurate ca o succesiune de sarcini de învăţare, care să faciliteze

studenţilor studiul individual şi dezvoltarea unor deprinderi de pregătire specifică ID.

Suportul tutorial, desfăşurat la distanţă prin mijloace de comunicaţie bidirecţionale şi completat

periodic cu sesiuni asistate faţă în faţă, sunt parte integrantă a procesului de pregătire aferent

fiecărei discipline din planul de învăţământ.

Materialele de studiu vor fi furnizate pe suporturi tipărite (obligatoriu). Suplimentar se pot elabora

şi furniza materiale de studiu multimedia.

Resursele de învăţământ vor fi realizate corespunzător scopului pentru care au fost dezvoltate,

multiplicate vizibil, legate corespunzător şi prezentate într-o formă atractivă. Materialele didactice

vor fi realizate într-o manieră unitară pentru întregul program de studiu ID.

Distribuirea resurselor de învăţare este asigurată de către instituţia de învăţământ organizatoare

pentru fiecare student, conform contractului încheiat la începutul fiecărui an de studii.

Pentru disciplinele care solicită suplimentar consultarea unor titluri de referinţă – cursuri

universitare, manuale, tratate etc. –, instituţia organizatoare va asigura tuturor studenţilor condiţii de

documentare prin bibliotecile proprii sau prin punctele de documentare organizate la centrele

teritoriale.

Ref.1: Pentru disciplinele cu suporturi de studiu multiple se vor elabora ghiduri de utilizare, cu

indicaţii detaliate privind modul de folosire a acestora. Prin mijloace pedagogice specifice, studenţii

vor fi permanent încurajaţi să îşi asume responsabilitatea propriei pregătiri.

Ref.2: În cazul utilizării tehnologiilor bazate pe Internet pentru transmiterea resurselor de

învăţământ şi asigurarea suportului tutorial, se va furniza studenţilor un ghid de norme etice privind

folosirea acestora.

3. Relevanţa programelor de instruire şi evaluare

Min: Sistemul tutorial va fi suficient de flexibil pentru a asigura consilierea, îndrumarea diferenţiată

şi personalizată a studenţilor. Comunicarea între studenţi şi tutori se realizează periodic, prin

schimburi de mesaje individualizate sau de grup, utilizând mijloace de comunicare bidirecţionale la

care toţi studenţii au acces.

Activităţile de laborator, lucrările practice şi proiectele se desfăşoară conform numărului de ore

prevăzut în planurile de la forma de învăţământ de zi.

Page 15: Curs Generare Curriculum

Pentru specializările care implică perfecţionarea şi confirmarea practică a pregătirii profesionale,

planul de învăţământ va include stagii de practică în unităţi de profil.

Sistemul de evaluare a cunoştinţelor în vederea promovării disciplinelor şi acordării creditelor

include proceduri de evaluare continuă şi finală. Acestea sunt menţionate în calendarul disciplinelor

Procedurile de evaluare continuă sunt asigurate prin sistemul tutorial şi au forme specifice.

Ponderea acestora în evaluarea finală se stabileşte de către coordonatorul de disciplină şi se

precizează în programa analitică.

Evaluarea finală se realizează în sesiuni programate semestrial prin examene, colocvii sau probe

practice, care sunt menţionate în calendarul disciplinelor.

4. Proiectarea materialelor de studiu

Min: Caracterul general al mediilor de învăţare pentru pregătirea la distanţă trebuie să fie de

sinteză, accentuând asupra principiilor fundamentale şi articulării acestora cu realitatea concretă.

Dimensionarea unităţilor de învăţare (module / teme) se face în funcţie de capacitatea de

concentrare în studiu individual şi nu trebuie să mobilizeze atenţia continuă a studenţilor mai mult

de două-trei ore.

Forma de prezentare a materialelor didactice trebuie să fie sugestivă şi să ajute la însuşirea

sistematică a cunoştinţelor şi deprinderilor conţinute în modulele de studiu.

Aplicaţiile practice trebuie să ilustreze cele mai potrivite metode de soluţionare, în raport cu

complexitatea problemelor / situaţiilor abordate.

Cerinţe specifice. Resursele de învăţământ destinate procesului de pregătire la distanţă trebuie:

- să fie proiectate corespunzător obiectivelor declarate în programa analitică;

- să conţină o prezentare preliminară a rezultatelor aşteptate şi a competenţelor dobândite

prin însuşirea conţinutului;

- conţinutul materialului didactic să fie subdivizat în module, lecţii şi unităţi de studiu care

facilitează învăţarea graduală şi structurată;

- să conţină indicarea timpului mediu necesar pentru asimilarea fiecărui modul, cu

precizarea ritmului recomandat de studiu;

- subiectele tratate să fie prezentate secvenţial, fiecare modul fiind constituit pe baza celor

prezentate anterior şi cu referire la acestea;

- să utilizeze o gamă largă de procedee care facilitează reţinerea faptelor esenţiale:

rezumate, concluzii, exemple ilustrative etc.;

- să includă cu regularitate teste de autocontrol;

- să conţină instrucţiuni clare pentru a ghida studentul cum să parcurgă resursa de

învăţământ prezentată;

- să fie prezentate atractiv, într-un format convenabil.

Page 16: Curs Generare Curriculum

Bibiografie: http://www.aracis.ro/uploads/259/Partea_a_V-a_-_Ghid_evaluare-ID.pdf

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, Fișa vizitei, standarde și

indicatori de performanță în vederea autorizării / acreditării programelor de studiu prin ID,

Domeniul B. Eficacitate educațională, p.7-11

Acest ghid are rolul de a prezenta succint principalele recomandări elaborate de experţi în domeniu

(în special, dl. Prof.dr.ing. Iordan Petrescu – preşedintele ARACIS) privind elaborarea materialelor

de studiu (suporturilor de curs) în tehnologie ID.

Page 17: Curs Generare Curriculum

PARTEA a V – a EVALUAREA EXTERN Ă A PROGRAMELOR DE STUDII

OFERITE PRIN ÎNV ĂłĂMÂNT LA DISTAN łĂ

1. GeneralităŃi 1.1. Dezvoltările recente din domeniul tehnologiilor informaŃionale şi ale comunicaŃiilor au produs o schimbare esenŃială atât în planul necesităŃilor de dobândire a cunoştinŃelor şi a capacităŃii de a răspunde acestora, cât şi în modul în care sunt oferite programele de studiu în cadrul instituŃiilor de învăŃământ. Principala modificare se referă la oferta de învăŃământ centrată pe nevoile studentului, care îl plasează în centrul procesului de învăŃământ, şi la integrarea tehnologică a resurselor de învăŃământ distribuite. Din acest punct de vedere, ÎnvăŃământul la DistanŃă (ID) se concentrează mai mult pe modul în care studentul învaŃă şi mai puŃin asupra locului în care acesta studiază. 1.2. ÎnvăŃământul la DistanŃă este un proces educaŃional care pune la dispoziŃia studenŃilor resurse de învăŃământ cu următoarele caracteristici:

• separarea în timp şi/sau spaŃiu a studenŃilor în raport cu instituŃia care oferă programe de studiu, a studenŃilor între ei şi a studenŃilor faŃă de resursele de învăŃământ şi cadrele didactice;

• interacŃiunea între studenŃi şi instituŃia care oferă programe de studiu, cu ceilalŃi studenŃi şi între studenŃi şi resursele de învăŃământ se realizează prin unul sau mai multe medii de comunicare bidirecŃionale.

1.3. ÎnvăŃământul la DistanŃă implică utilizarea unei game largi de tehnologii de învăŃământ: materiale de studiu tipărite, tehnici audio şi video interactive, multimedia, tele-cursuri, tehnologii de învăŃare mediate de calculator sau reŃele de calculatoare etc. Prin natura sa, ID este o formă flexibilă de educaŃie, întrucât oferă studenŃilor posibilitatea de a opta asupra locului şi timpului în care să se instruiască. De asemenea, ID oferă studenŃilor posibilitatea de a studia individual, la locul de muncă sau acasă, şi de a desfăşura activităŃi de învăŃământ în grup, în centre de studiu ID situate la distanŃă faŃă de instituŃia de învăŃământ. 1.4. InstituŃiile de învăŃământ superior, conform legislaŃiei în vigoare, pot oferi prin ID următoarele categorii de programe de studii:

• studii universitare de licenŃă şi masterat; • studii postuniversitare de specializare sau perfecŃionare atestate prin diplome sau

certificate; • perfecŃionare profesională atestată prin certificate; • conversie profesională atestată prin diplome sau certificate.

1.5. Pentru asigurarea calităŃii proceselor educaŃionale oferite prin ID se impune utilizarea unei metodologii unitare de evaluare şi acreditare. Acreditarea şi evaluarea academică periodică a programelor care asigură calificări universitare se face în baza standardelor, standardelor de referinŃă, a indicatorilor de performanŃă şi a metodologiei elaborate de către AgenŃia Română de Asigurare a CalităŃii în ÎnvăŃământul Superior (ARACIS) (H.G. 1418/11.10.2006).

Page 18: Curs Generare Curriculum

2

1.6. Acreditarea este un proces de recunoaştere publică conform căruia programele de studiu prin ID, oferite de o instituŃie de învăŃământ superior, îndeplinesc cerinŃele minime stabilite prin standarde specifice. 1.7. Acreditarea oferă beneficiarilor sistemului ID garanŃia că instituŃia de învăŃământ are asigurate resurse financiare pentru derularea programelor de studiu, are planuri de învăŃământ conforme specializării, dispune de personal calificat pentru a opera cu tehnologii ID, dispune de facilităŃi şi echipamente adecvate pentru învăŃare şi evaluare prin tehnologia ID, are o politică de management şi promovare a programelor de studiu prin ID care respectă etica profesională. 2. Cadrul juridic 2.1. Suportul legal al organizării în România a formei de învăŃământ ID este dat de Legea ÎnvăŃământului Nr. 84/1995, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Legea Nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare şi H.G. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat. În prezent, organizarea şi funcŃionarea programelor ID în învăŃământul superior este reglementată prin H.G. 1011/2001, H.G. 1175/2006.

3. Proceduri pentru acreditare şi evaluare periodică 3.1. InstituŃia de învăŃământ superior care intenŃionează să organizeze programe de studiu ID va proiecta, implementa şi administra aceste programe utilizând aceleaşi principii generale cu cele folosite la forma de învăŃământ de zi, Ńinând însă seama de specificul tehnologiei ID. Procedura de evaluare a calităŃii academice a programelor de studiu ID se realizează prin autoevaluare, în cadrul instituŃiei de învăŃământ superior, prin evaluare externă realizată de către ARACIS şi aplicarea recomandărilor rezultate din cele două evaluări. 3.2. InstituŃiile de învăŃământ superior pot solicita obŃinerea autorizării func Ńionării provizorii sau a acreditării programelor de studiu oferite prin ID numai pentru acele specializări care au fost autorizate provizoriu sau acreditate la forma de învăŃământ de zi. Pot fi organizate şi susŃinute programe de studiu ID în parteneriat de către consorŃii constituite conform cu legislaŃia în vigoare. În acest caz, solicitarea de obŃinere a acreditării programelor de studiu ID se face de către o singură instituŃie de învăŃământ superior acreditată, declarată instituŃie coordonatoare. 3.3. InstituŃia coordonatoare a programelor de studiu ID elaborează un Raport de autoevaluare pentru fiecare specializare, pe baza criteriilor stabilite de legislaŃia în vigoare privind organizarea şi funcŃionarea ID în învăŃământul superior precum şi pe baza standardelor, standardelor de referinŃă, a indicatorilor de performanŃă şi a metodologiei elaborate de către AgenŃia Romană de Asigurarea CalităŃii în ÎnvăŃământul Superior (ARACIS) (H.G. 1418/2006). 3.4. Conform acestor criterii, pentru obŃinerea autorizării func Ńionării provizorii instituŃia de învăŃământ superior va demonstra documentat că dispune de resurse financiare asigurate şi garantate necesare derulării programului de studiu ID pentru cel puŃin primul an de studiu, de baza materială adecvată asigurării suportului şi serviciilor către studenŃi, de resurse de

Page 19: Curs Generare Curriculum

3

învăŃământ specifice şi o reŃea tutorială cu cadre de specialitate pregătite în tehnologia ID pentru toate disciplinele aferente planului de învăŃământ şi că asigură administrarea întregului proces didactic prin departamentul ID. Ca urmare a analizei raportului de autoevaluare, a verificării îndeplinirii Standardelor ID, a vizitelor efectuate în instituŃiile solicitante şi a raportului Comisiilor de experŃi, Consiliul ARACIS validează raportul experŃilor şi propune Ministerului EducaŃiei şi Cercetării acordarea sau, după caz, neacordarea autorizaŃiei de funcŃionare provizorie. 3.5. Procedura de acreditare a programelor de studiu oferite prin ID se declanşează la cererea instituŃiei de învăŃământ superior pentru specializările care au fost acreditate la forma de învăŃământ de zi şi demonstrează că desfăşoară pentru aceste programe activităŃi specifice ID în conformitate cu standardele, standardele de referinŃă şi indicatorii de performanŃă specifice ÎnvăŃământului la DistanŃă, pentru cel puŃin un ciclu de studii. Termenul de depunere al cererii în vederea acreditării nu poate depăşi trei ani de la data absolvirii primei promoŃii de absolvenŃi prin tehnologia ID. InstituŃia de învăŃământ superior va urma aceeaşi procedură ca în cazul solicitării obŃinerii autorizării provizorii, îndeplinind integral criteriile prevăzute în standardele, standardele de referinŃă şi indicatorii de performanŃă specifice ÎnvăŃământului la DistanŃă pentru întreaga durată a programului de studiu. Pentru acreditare vor fi avute în vedere experienŃele de funcŃionare a tehnologiilor specifice ID şi gradul de dezvoltare a unei culturi a calităŃii. 3.6. Procedura de evaluare academică a programelor de studiu ID se bazează pe un ansamblu de criterii specifice, definite şi cuantificate prin standardele, standardele de referinŃă şi indicatorii de performanŃă specifice ÎnvăŃământului la DistanŃă. Aceste criterii se referă la principiile fundamentale de organizare, implementare şi funcŃionare a ID: capacitatea institu Ńională (cadrul organizatoric, conducere şi administraŃie, servicii pentru studenŃi, baza materială şi responsabilităŃi financiare), eficacitatea educaŃională (conŃinutul învăŃământului, medii de instruire, evaluare, studenŃi), managementul calităŃii (informaŃie publică, personal didactic, resurse de învăŃare, sisteme de informaŃii). Standardele ID sunt formulate în termeni de reguli sau rezultate şi definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activităŃi în educaŃie specifică ID. Standardele de referinŃă ID sunt acele standarde care definesc un nivel optimal de realizare a unei activităŃi de către o organizaŃie furnizoare de educaŃie, pe baza bunelor practici existente la nivel naŃional, european sau mondial. 3.7. Autorizarea funcŃionării provizorii sau acreditarea unui program de studii la forma ID se realizează pe baza îndeplinirii nivelului minim al tuturor standardelor şi indicatorilor de performanŃă. Nerealizarea nivelului minim al unui indicator de performanŃă atrage după sine neacordarea autorizării sau acreditării. 4. Declanşarea procedurilor de autorizare sau acreditare 4.1. InstituŃia organizatoare de ID va solicita Consiliului ARACIS, prin cerere scrisă, începerea procedurilor de autorizare sau acreditare; în cerere se specifică numărul programelor de studiu care urmează a fi evaluate. 4.2. ARACIS încheie un contract cu instituŃia de învăŃământ superior solicitantă. Pe baza acestui contract instituŃia solicitantă transmite Raportul de autoevaluare, prin registratură, Comisiei de ID al ARACIS. Odată cu depunerea Raportului de autoevaluare se face dovada plăŃii sumei prevăzute în contract pentru realizarea activităŃii solicitate.

Page 20: Curs Generare Curriculum

4

5. Raportul de autoevaluare Raportul de autoevaluare este un document care cuprinde informaŃii fundamentale privind îndeplinirea standardelor, standardelor de referinŃă şi indicatorilor de performanŃă specifici ÎnvăŃământului la DistanŃă. InstituŃiile solicitante pot prezenta şi alte informaŃii, însoŃite de documentele pe care le consideră relevante în vederea obŃinerii autorizării / acreditării sau a evaluării periodice a programelor de studii ID. Raportul de autoevaluare prezentat de instituŃia de învăŃământ superior va cuprinde facilităŃile şi activităŃile specifice ID care se desfăşoară şi în centrele de studiu ID, pentru programul de studiu supus autorizării / acreditării sau evaluării. În cazul existenŃei unui consorŃiu sau parteneriat, instituŃia de învăŃământ superior coordonatoare va include în raportul de autoevaluare toate datele şi documentele referitoare la parteneri. Raportul de autoevaluare va cuprinde:

• pagina de titlu (macheta-Titlu_specializare_ID); • cuprinsul cu denumirile capitolelor raportului şi ale anexelor acestuia; • un rezumat al profilului instituŃiei de învăŃământ superior, cuprinzând date de bază

care definesc instituŃia, misiunea şi obiectivele acesteia; • conŃinutul raportului structurat conform Standardelor ID; • anexele la raportul prezentat.

Raportul de autoevaluare va fi tipărit pe hârtie albă format A4, negru şi/sau color, pe ambele feŃe ale foii. Paginile raportului vor fi numerotate în continuare, iar pe fiecare pagină va fi menŃionat în partea de sus sau de jos numele instituŃiei de învăŃământ superior. Anexele şi documentele suplimentare vor fi plasate la sfârşitul raportului. Raportul de autoevaluare se depune la Registratura ARACIS în două exemplare tipărite (original + copie) şi în variantă electronică (pe CD). Raportul de autoevaluare va fi însoŃit de dovada de plată a taxei de evaluare în contul ARACIS, conform prevederilor legale.

Page 21: Curs Generare Curriculum

5

Macheta-Titlu_specializare_ID

*) Dacă solicitarea de evaluare se referă numai specializări de licenŃă, atunci se va menŃiona pe copertă:

- Specializarea: - Domeniul de licenŃă:

**) Dacă urmează a fi supuse evaluării alte categorii de programe, atunci se va menŃiona pe copertă tipul programului ID

Nr. înregistrare universitate ……………….

Raport de Autoevaluare - învăŃământ la distanŃă - Date prezentate Departamentului de acreditare evaluare din ARACIS de către: Universitatea Str. Nr. Localitatea Tel: Fax: e-mail: Pentru programul de studiu ID*,** : Datele cuprinse în prezentul Raport sunt complete, corecte şi conforme cu principiile eticii profesionale. Rector, Director dep. ID …………… L.S. Data Nr. înregistrare ARACIS……………….

Page 22: Curs Generare Curriculum

6

5.1.1. CAPACITATEA INSTITU łIONAL Ă Criteriul A.1. – Structuri institu Ńionale, administrative şi manageriale InstituŃia care iniŃiază programe de studiu prin ID trebuie să dovedească faptul că îndeplineşte toate condiŃiile impuse de legislaŃia în vigoare şi de standardele ARACIS privind modul de organizare şi administrare a acestora. Normele sunt elaborate pentru a verifica dacă instituŃia organizatoare a parcurs etapele pregătitoare ale programelor ID şi că asigură o instruire de calitate a studenŃilor. ÎnvăŃământul la Distantă, ca formă modernă de învăŃământ superior, este organizat prin Departamente la nivelul instituŃiilor de învăŃământ superior (universităŃi, facultăŃi). Standarde şi indicatori de performanŃă S.A.1.1. Departamente ID: misiune şi obiective IniŃierea, dezvoltarea şi managementul programelor de studii ID se desfăşoară în structuri instituŃionale specializate, denumite Departamente ID, a căror înfiinŃare este aprobată de Senatele Universitare. Departamentele ID se organizează şi funcŃionează în baza unui Regulament propriu aprobat de Senatele Universitare. Departamentele ID au obligaŃia să asigure publicitatea acestui regulament. Departamentele ID vor colabora cu facultăŃile sau departamentele din cadrul instituŃiei de învăŃământ superior pentru desfăşurarea programelor ID în ceea ce priveşte planurile de învăŃământ, programele analitice, cadrele didactice, baza materială etc. Desfăşurarea programelor ID se face în Centre de studiu – locale sau teritoriale – a căror activitate este direct subordonată instituŃiei de învăŃământ superior coordonatoare. Departamentul ID este condus de un director cu responsabilităŃi manageriale în privinŃa întregului proces ID desfăşurat la nivelul instituŃiei de învăŃământ superior / facultăŃii. Directorul Departamentului ID trebuie să dispună de calificare şi de experienŃă dovedită în metodologia ID şi administrarea acesteia. Indicatori de performan Ńă IP.A.1.1.1 Misiune şi obiective Managementul programelor de studii ID se desfăşoară în structuri instituŃionale specializate, denumite Departamente ID, a căror activitate este subordonată instituŃiei de învăŃământ superior. Min: Principalele responsabilităŃi ale Departamentelor ID sunt:

• asigură accesul tuturor studenŃilor înscrişi într-un program de studiu prin ID la toate serviciile de suport specifice: asistenŃă la înscriere, facilităŃi financiare, asistenŃă educaŃională, livrarea resurselor de învăŃământ, acces la mijloace de comunicaŃie, suport tutorial adecvat, examinare corectă şi asigurarea înregistrărilor privind rezultatele obŃinute şi consiliere profesională;

Page 23: Curs Generare Curriculum

7

• asigură un sistem adecvat de rezolvare operativă a sesizărilor şi solicitărilor studenŃilor înscrişi la ID;

• asigură informarea adecvată şi corectă a studenŃilor privind programele de studiu oferite şi tipul de diplome obŃinute la absolvire, cerinŃele de înscriere şi serviciile oferite, taxele de studiu şi costurile suplimentare, tehnologiile educaŃionale şi de comunicaŃii utilizate, procedeele de examinare;

• asigură infrastructura de comunicaŃie între studenŃi, cadre didactice şi tutori, prin diferite mijloace: poştă, telefon, fax, e-mail, Internet, videoconferinŃe, discuŃii în grup facilitate de tehnologiile informaŃionale etc.

• asigură pregătirea permanentă în tehnologiile ID a cadrelor didactice şi a personalului administrativ din universitate şi din centrele de studiu;

• asigură ca fiecare din Centrele de studiu ID să dispună de resurse de învăŃământ adecvate: materiale de studiu şi suporturi tutoriale, cărŃi de referinŃă, materiale educaŃionale ajutătoare, spaŃii adecvate întâlnirilor periodice asistate, spaŃii pentru studiu individual deschise la ore convenabile, care Ńin seama de necesităŃile locale ale utilizatorilor, produse multimedia, reŃele de calculatoare şi acces Internet;

• asigură derularea în condiŃii optime a contractelor de parteneriat privind: desfăşurarea procesului educaŃional ID, producerea de resurse de învăŃământ specifice ID, utilizarea resurselor de învăŃământ şi tehnologii de comunicaŃie etc.;

Ref. 1: dezvoltă şi promovează o politică clară privind: producerea de resurse de învăŃământ şi asigurarea dreptului de autor, utilizarea tehnologiilor informaŃionale şi accesul la acestea, utilizarea bibliotecilor virtuale proprii, în parteneriat sau închiriate, distribuirea materialelor didactice, a tele-cursurilor, producerea şi utilizarea materialelor şi mijloacelor multimedia; Ref. 2: asigură că bazele de date privind toate activităŃile studenŃilor sunt confidenŃiale, permanent actualizate, stocate în condiŃii de siguranŃă, garantate şi protejate împotriva actelor de vandalism, furtului sau modificărilor neautorizate; Ref. 3: asigură un program de management al calităŃii pentru menŃinerea obiectivelor programului ID la cerinŃele criteriilor de acreditare elaborate de ARACIS.

IP.A.1.1.2. Centrele de studiu ID

Centrul de studiu este locul în care instituŃia organizatoare oferă asistenŃă şi consiliere educaŃională specifică ID în zone mai apropiate de locul de domiciliu al cursanŃilor. O universitate îşi poate forma o reŃea de centre teritoriale de studiu care să ofere sprijin studenŃilor ID de la mai multe specializări. Min: Principalele responsabilităŃi ale Centrelor de studiu ID sunt: • Centrul de studiu trebuie să aibă un personal calificat în domeniul ID, în special în

modalităŃile practice de sprijinire a cursanŃilor ID. • Activitatea în Centrul de studiu se desfăşoară în conformitate cu prevederile

Regulamentului de organizare şi funcŃionare a Departamentului ID al instituŃiei de învăŃământ superior organizatoare.

• Centrele de studiu sunt organizate în spaŃii adecvate învăŃământului, iar în cadrul lor se desfăşoară activităŃi de tipul: întâlniri tutore-cursant, studiu individual, asistenŃă pedagogică, discuŃii între cursanŃi, weekend-uri de studii etc.

Page 24: Curs Generare Curriculum

8

Ref. 1: Centrul de studiu oferă sprijin în activitatea de învăŃare a studenŃilor prin intermediul unei dotări adecvate: cu acces la calculatoare şi Internet, laboratoare pentru lucrări practice, bibliotecă şi spaŃii pentru studiu individual.

S.A.1.2. Conducere şi administraŃie InstituŃia de învăŃământ organizatoare trebuie să asigure personal administrativ corespunzător dimensionat:

• în cadrul Departamentelor şi Centrelor de studiu ID pentru managementul programelor în tehnologia ID: relaŃii cu studenŃii, realizarea şi livrarea materialelor ID, promovarea programelor etc.;

• în cadrul secretariatelor facultăŃilor de care aparŃin programele de studiu ID, pentru gestionarea actelor de studii şi a situaŃiei şcolare.

Indicatori de performan Ńă IP.A.1.2.1. Sistemul de conducere Min: Departamentul ID are un regulament de funcŃionare internă care respectă reglementările legale în vigoare, este transparent şi nu limitează drepturile la informare. Departamentul ID este condus de un director cu responsabilităŃi manageriale privind întregul proces ID desfăşurat la nivelul instituŃiei de învăŃământ superior / facultăŃii. Directorul Departamentului ID trebuie să dispună de calificare şi experienŃă dovedită în metodologia ID şi administrarea acesteia. Ref.1: Membrii echipei manageriale dispun de experienŃă dovedită în dezvoltarea, implementarea şi managementul sistemului ID. Ref. 2: Departamentul ID dispune şi utilizează sisteme informaŃionale şi de comunicare de tip Intranet sau Internet pentru managementul programelor de studiu ID. S.A.1.3. Colaborări cu alte instituŃii InstituŃiile de învăŃământ superior acreditate se pot asocia cu alte instituŃii de învăŃământ superior, fundaŃii, agenŃii sau instituŃii guvernamentale şi neguvernamentale, interesate în programe de studii ID, în condiŃiile specificate prin lege. Indicatori de performan Ńă IP.A.1.3.1. Colaborări Min: Departamentele ID încheie convenŃii de colaborare şi/sau contracte semnate cu organizaŃiile implicate în desfăşurarea programului ID, care trebuie să includă cu claritate în textul lor obligaŃiile părŃilor şi modul în care se vor folosi resursele materiale şi umane ale acestor organizaŃii în desfăşurarea programului ID. Ref. 1: Departamentul ID dispune de convenŃii de colaborare pentru dezvoltarea de programe de studiu comune prin tehnologii ID, cu parteneri acreditaŃi din spaŃiul european.

Page 25: Curs Generare Curriculum

9

Documente prezentate de instituŃie

1. Dovada autorizării provizorii sau acreditării specializării la forma de învăŃământ zi (copie după Monitorul Oficial) şi aprobarea Senatului UniversităŃii pentru organizarea programului de studiu în forma ID.

2. Hotărârea Senatului UniversităŃii pentru organizarea şi funcŃionarea Departamentelor ID şi a Centrelor de studiu.

3. Regulamentul de organizare şi funcŃionare a Departamentelor ID. 4. Diagrama structurii Departamentelor UniversităŃii, cu specificarea poziŃiei

Departamentelor ID şi a Centrelor de studiu, precum şi a relaŃiilor acestora cu facultăŃile şi alte compartimente şi servicii ale universităŃii sau cu alŃi parteneri.

5. Lista echipei manageriale şi administrative a programului de studiu ID, cu responsabilităŃile acestora.

6. CV-urile membrilor echipei manageriale cu evidenŃierea experienŃei în domeniul ID. (conform Anexei A.V.1., maximum o pagină)

7. Contractele şi convenŃiile încheiate cu parteneri pentru derularea programului de studiu ID, însoŃite de o prezentare succintă a partenerilor.

8. Ghidul de prezentare a facultăŃii şi a programului de studiu ID. 9. Prezentarea modului concret de desfăşurare a activităŃilor din cadrul programului ID

(maxim 4 pagini). Prezentarea va cuprinde în mod obligatoriu şi referiri la: a) modul de distribuire a resurselor de învăŃământ; b) modul de comunicare între cursanŃi şi tutori; c) modul de desfăşurare a activităŃilor tutoriale şi asistate; d) modul de verificare pe parcurs şi de evaluare finală prin examen; e) modul de organizare şi de funcŃionare a centrelor teritoriale.

10. Adresa site-lui Web al universităŃii care conŃine informaŃii privind programele de studiu ID.

11. Ghid de consiliere profesională a studenŃilor în tehnologia ID. Criteriul A.2. – Baza materială S.A.2.1. Patrimoniu, dotare, resurse financiare Resursele materiale includ spaŃii de învăŃământ, administrative şi de pregătire individuală sau asistată, laboratoare didactice, unităŃi specializate pentru realizarea materialelor didactice, distribuŃia şi gestionarea acestora şi de publicitate. Tehnologiile informaŃionale şi de comunicaŃii includ următoarele componente: calculatoare şi reŃele de calculatoare conectate la Internet, instrumente software pentru realizarea şi administrarea de biblioteci virtuale, posibilităŃi de acces la canale de radio şi televiziune, pachete software de instruire cu licenŃă, echipamente multimedia etc. Indicatori de performan Ńă IP.A.2.1.1. SpaŃii şi dotări pentru activit ăŃi educaŃionale

Min: Logistica materială şi informaŃională a Departamentelor ID şi a Centrelor de studiu: - spaŃii adecvate pentru conducere, secretariat, compartimentul financiar-contabil,

compartimentul de pregătire şi distribuŃie a materialelor didactice (manuale, chestionare, CD-uri, casete video şi audio etc.) şi de publicitate (pagina web, cataloage, prospecte, pliante etc.);

- spaŃii de învăŃământ adecvate (săli de curs, de seminarii şi laboratoare de specialitate);

Page 26: Curs Generare Curriculum

10

- mijloace de comunicaŃie (telefon, fax, e-mail, servicii ISDN etc.); - echipamente hardware şi software pentru pregătirea materialelor didactice şi de

publicitate în format multimedia (calculatoare, aparatură audio, video şi foto, copiatoare etc.);

- reŃele de calculatoare conectate la INTERNET; - echipamente audio-video pentru prezentarea materialelor didactice în format

multimedia (retroproiectoare, videoproiectoare, televizoare, videorecordere, casetofoane etc.);

- resurse de învăŃământ specifice ID, suporturi tutoriale, cărŃi, tratate şi cursuri universitare de referinŃă necesare pregătirii individuale, ghiduri de studiu pentru studenŃi şi pentru tutori, materiale publicitare etc.

- Ref. 1: produse software specializate pentru realizarea cursurilor în format electronic şi publicarea lor în biblioteca virtuală, controlul accesului studenŃilor la biblioteca virtuală şi evaluarea cunoştinŃelor acestora; Ref. 2: sisteme informatice pentru gestiunea admiterii la forma ID, evidenŃa evaluării cunoştinŃelor şi a obligaŃiilor financiare ale studenŃilor; Ref. 3: posibilităŃi de acces la canale radio şi de televiziune pentru prezentarea de programe educaŃionale şi de specialitate, inclusiv pentru publicitate. Documente prezentate de instituŃie

1. Lista cu spaŃiile de învăŃământ şi administrative aferente Departamentelor ID şi Centrelor de studiu (cu specificarea suprafeŃelor), proprii sau închiriate, dovedite prin documente (acte de proprietate, contracte de închiriere, convenŃii etc.).

2. Lista cu echipamentele aflate în dotare, pe categorii funcŃionale, proprii sau închiriate. 3. Lista cu produsele software şi sistemele informatice utilizate, proprii sau închiriate,

inclusiv licenŃele. 4. Documentele justificative de conectare la reŃeaua INTERNET şi la serviciile

specializate ale acesteia. IP.A.2.1.2. Resurse financiare InstituŃia de învăŃământ superior care organizează programe de studiu ID trebuie să fie capabilă, din punct de vedere financiar, să asigure servicii educaŃionale de calitate, la un nivel similar cu cel oferit de învăŃământul de zi. Min: InstituŃia demonstrează că dispune de surse de finanŃare şi de resurse financiare suficiente, pe termen scurt şi în perspectivă (pentru minimum un ciclu de studiu), pe care le alocă pentru a realiza în mod adecvat misiunea şi obiectivele pe care şi le-a fixat.

• InstituŃia care oferă programe de studiu prin ID va dispune de resurse financiare asigurate pentru întreaga perioadă de studiu, conform planurilor de învăŃământ aprobate.

• Resursele financiare vor oferi tuturor studenŃilor înmatriculaŃi într-un program de studiu ID o perspectivă rezonabilă de a putea finaliza studiile începute. Planurile financiare vor conŃine asigurări adecvate pentru a acoperi toate responsabilităŃile instituŃiei către studenŃi sau parteneri, precum şi procedee specifice de recuperare a datoriilor.

• Politicile financiare ale instituŃiei vor exprima clar modul în care veniturile şi cheltuielile asociate fiecărei activităŃi de pregătire, desfăşurare şi finalizare a

Page 27: Curs Generare Curriculum

11

programelor de învăŃământ ID vor fi împărŃite între instituŃia de învăŃământ, partenerii acesteia şi studenŃi, precum şi modul în care acestea variază în funcŃie de numărul de studenŃi înmatriculaŃi în programul de studiu.

• Resursele financiare aprobate şi alocate fiecărui program de studiu ID vor Ńine seama de situaŃii neprevăzute, la un nivel care asigură ca orice variaŃie între performanŃa financiară planificată şi cea reală nu va compromite standardele academice şi interesele studenŃilor. Acestea vor trebui protejate chiar in situaŃii în care numărul de studenŃi înmatriculaŃi nu concordă cu cel prevăzut iniŃial.

• InstituŃia care oferă programe de studiu ID va demonstra documentat că utilizează cel puŃin 25% din veniturile obŃinute prin taxe pentru dezvoltarea bazei materiale.

Documente prezentate de instituŃie

1. Proiect de buget aferent programului de studiu ID şi Hotărârea Biroului Senatului privind aprobarea şi susŃinerea acestuia.

2. Document privind costurile medii pe student înmatriculat în programul de studii ID. 3. Prezentare sintetică a modului în care se utilizează cel puŃin 25% din veniturile

obŃinute prin programele de studiu ID la dezvoltarea bazei materiale. IP.A.2.1.3. Taxe şi rambursări InstituŃia de învăŃământ superior care oferă programe de studiu ID utilizează politici echitabile de colectare şi de rambursare parŃială sau totală a taxelor. Min: Practici de alcătuire a taxei de studiu

• Taxa de studiu reprezintă contravaloarea tuturor serviciilor oferite studentului de către instituŃia de învăŃământ superior în cadrul programelor de studiu ID. Taxa de studiu cuprinde o serie de costuri, cuantificate separat pentru fiecare componentă a programului de studiu după cum urmează: - costuri de înmatriculare; - costul materialelor didactice (manuale de studiu, ghiduri, caiete de lucrări, etc.); - costul pachetelor software, casete video / audio, CD-uri etc.; - costuri de utilizare a unor echipamente specifice necesare desfăşurării procesului

de pregătire; - costul serviciilor educaŃionale, tutoriale şi administrative; - costuri de utilizare a unor servicii educaŃionale oferite de terŃi şi care fac parte

integrantă din procesul de instruire; - costuri pentru asigurarea întâlnirilor periodice faŃă în faŃă şi a verificărilor pe

parcurs, ca parte integrantă a procesului de instruire; - costuri pentru asigurarea accesului prin diferite mijloace IT la baza materială de

care dispune instituŃia şi partenerii acesteia; - costuri de examinare, conform reglementărilor interne; - cheltuieli de regie; - cheltuieli de dezvoltare; - alte cheltuieli.

• Taxa de studiu, aprobată de Senatul UniversităŃii va fi specificată în contractul de şcolarizare şi poate fi reactualizată anual.

• Taxa de studiu este unică pentru toŃi studenŃii unui an de studiu, la aceeaşi specializare, indiferent de locul de desfăşurare a programului ID (local sau în teritoriu).

Page 28: Curs Generare Curriculum

12

• Reducerile de taxe şi facilităŃile special acordate trebuie anunŃate din timp, cu menŃionarea datei limită până la care acestea sunt valabile.

Notă: Cuantumul taxei de studiu este atributul fiecărei universităŃi, în baza autonomiei universitare.

Min: Practici de rambursare a taxelor de studiu

• InstituŃia de învăŃământ superior care oferă programe de studiu ID va accepta existenŃa unor cauze obiective pentru care studenŃii înmatriculaŃi nu mai pot continua programul de studiu. În consecinŃă, instituŃia trebuie să aibă o politică echitabilă de ajustare a taxelor şi de rambursare parŃială sau totală a acestora. InstituŃia va Ńine la zi toate înregistrările privind cazurile de rambursare a taxelor de studii.

• Fiecare instituŃie care oferă programe de studiu prin ID va face publică procedura de returnare a taxelor de studiu achitate de studenŃi în cazul în care aceştia decid să îşi anuleze înmatricularea. Rambursarea se va face în maximum 30 de zile de la înregistrarea cererii de anulare a înmatriculării.

• Până la exprimarea în scris a retragerii de la programul de studiu la care s-a înmatriculat, fiecare student care a plătit taxa de studiu este îndreptăŃit să primească toate resursele de învăŃământ.

• Criteriile de rambursare parŃială sau totală a taxelor de studiu fac parte integrantă din contractul de şcolarizare semnat între instituŃie şi student. CerinŃele minime ale acestor criterii sunt: - StudenŃii care solicită anularea înmatriculării în cinci zile de la semnarea

contractului, dar nu au primit resursele de învăŃământ, vor primi înapoi taxa de studiu plătită, din care se scad cheltuielile de înmatriculare. StudenŃilor care au primit şi resursele de învăŃământ li se va reŃine şi costul acestora.

- Dacă cererea de anulare a înmatriculării se face după cinci zile de la semnarea contractului, dar înaintea primei activităŃi tutoriale directe, instituŃia poate reŃine o parte din taxa de studiu ca nerambursabilă, reprezentând cheltuieli administrative. Această sumă de bani nerambursabilă va reprezenta cel mult 15% din toată taxa de studiu, la care se adaugă costul resurselor de învăŃământ primite.

- Dacă cererea de retragere se face după completarea primei activităŃi tutoriale directe, dar la mai puŃin de 50% din totalul activităŃilor tutoriale programate, instituŃia de învăŃământ va reŃine cel mult 50% din totalul taxei de studiu, ca nerambursabilă, la care se adaugă costul resurselor de învăŃământ primite.

- După completarea a mai mult de 50% din totalul activităŃilor tutoriale programate, instituŃia de învăŃământ este îndreptăŃită să reŃină întreaga taxă de studiu primită.

• Toate procedurile referitoare la taxele de studiu şi rambursarea parŃială sau totală a acestora se vor aplica unitar şi echitabil de către toŃi partenerii cu care instituŃia de învăŃământ are semnate acorduri de parteneriat.

Ref.1: Pe lângă asigurarea necesarului curent, universitatea dispune de rezerve financiare

consistente, de surse diversificate de finanŃare, care asigură un nivel ridicat al ofertei educaŃionale în tehnologie ID pe platforme e-Learning.

Documente prezentate de instituŃie

1. Devizul de cheltuieli pentru fundamentarea taxei de studiu.

Page 29: Curs Generare Curriculum

13

5.1.2. EFICACITATE EDUCAłIONAL Ă Universitatea organizează activităŃile de predare învăŃare şi evaluare, în termenii rezultatelor procesului de educaŃie, prin raportare la performanŃele de dezvoltare şi transfer ale cunoaşterii şi tehnologiei, în vederea stabilirii nivelului eficacităŃii educaŃionale. Standarde şi indicatori de performanŃă Criteriul B.1. – ConŃinutul programelor de studiu S.B.1.1. Admiterea studenŃilor SelecŃia candidaŃilor pentru programele de studiu ID se desfăşoară după metodologia de admitere aprobată de senatele universitare. Admiterea poate fi organizată de către facultăŃile instituŃiilor de învăŃământ superior numai pentru programele de studiu autorizate provizoriu sau acreditate la forma de învăŃământ ID. Înmatricularea studenŃilor pentru programele de studiu ID se realizează pe baza contractelor de şcolarizare. Parcurgerea planului de învăŃământ se reglementează prin contracte anuale de studii semnate între studenŃi şi facultate. Indicatori de performan Ńă IP.B.1.1.1. Principii ale politicii de admitere al programele de studiu oferite de instituŃie în tehnologia ID Min:

• Înscrierea şi selecŃia candidaŃilor se realizează după metodologia de admitere aprobată de Senatele universitare, conform reglementărilor Ministerului EducaŃiei şi Cercetării.

• Sesiunile de admitere la programele de studiu prin ID se pot desfăşura simultan cu forma de învăŃământ zi şi/sau independent de aceasta.

• Pentru înmatricularea candidaŃilor admişi este obligatorie realizarea unui contract de şcolarizare între instituŃia de învăŃământ superior şi candidat, care va fi semnat de ambele părŃi. O copie a acestuia va fi înmânată candidatului.

• Contractul de şcolarizare va specifica cu exactitate specializarea, durata studiilor, diploma obŃinută la absolvire, serviciile oferite, facilităŃile şi toate obligaŃiile de care instituŃia de învăŃământ este răspunzătoare, drepturile şi obligaŃiile financiare şi de studiu ale candidatului, obligativitatea asigurării materialelor necesare instruirii individuale, condiŃiile de retragere şi rambursare a taxelor de studiu. În baza acestui contract, candidatul este înmatriculat ca un student plătitor de taxe la facultatea la care a fost admis.

• ConŃinutul contractelor anuale de studii reglementează parcurgerea planurilor anuale de învăŃământ în sistemul de credite transferabile, relevând echivalenŃa cu forma de învăŃământ de zi.

Ref. 1:

• EvidenŃa activităŃilor studenŃilor se va realiza printr-un sistem informatic.

Page 30: Curs Generare Curriculum

14

Documente prezentate de instituŃie

1. Contractul de şcolarizare. 2. Contractul anual de studii. 3. Prezentarea metodologiei de admitere la programele de studii ID. 4. SituaŃia înmatriculărilor pe ani şi formaŃii de studii la programele de studii ID. 5. SituaŃia statistică privind rezultatele şcolare pe ani de studiu. 6. Descrierea sintetică a sistemului informatic de evidenŃă a studenŃilor.

S.B.1.2. Structura şi prezentarea programelor de studiu InstituŃia de învăŃământ superior care oferă programe de studiu ID elaborează planurile de învăŃământ în concordanŃă cu misiunea şi obiectivele specializărilor, astfel încât să asigure o pregătire echivalentă celei de la forma de învăŃământ de zi. Indicatori de performan Ńă IP.B.1.2.1. Structura programelor de studiu Min:

• Programele ID pentru studii universitare de licenŃă şi masterat se organizează pe baza planurilor de învăŃământ aprobate pentru aceleaşi specializări în învăŃământul de zi.

• Programarea disciplinelor în planul de învăŃământ se va face corespunzător duratei de şcolarizare la zi. În cadrul fiecărei discipline se vor cuantifica următoarele tipuri de activităŃi:

- activităŃi tutoriale (AT) şi de evaluare pe parcurs (TC), echivalentul orelor de seminar de la forma de învăŃământ de zi;

- activităŃi aplicative asistate - laborator, proiect, practică, şi alte activităŃi faŃă în faŃă (AA), echivalentul orelor de laborator, proiect sau practică de la forma de învăŃământ de zi.

Orele de curs de la forma de învăŃământ de zi sunt compensate prin studiu individual (SI), pe baza resurselor de învăŃare specifice ID.

• ActivităŃile asistate (AA) vor cuprinde acelaşi număr de ore cu cel prevăzut în planurile de învăŃământ de zi şi se vor desfăşura pe parcursul semestrului în care sunt programate. Se va evita programarea grupată, înainte de sesiunile de examene, a activităŃilor asistate. În cadrul contractului de şcolarizare / contractului anual de studii se va specifica obligativitatea activităŃilor asistate. Aceste activităŃi vor fi incluse în fişa şi în calendarul disciplinei, precizându-se explicit perioadele în care acestea se efectuează.

• Pentru fiecare disciplină se programează semestrial cel puŃin două activităŃi tutoriale desfăşurate prin întâlniri directe (AT).

• Numărul de credite repartizat disciplinelor şi forma de verificare finală se menŃin ca în planul de învăŃământ de zi.

• Planul de învăŃământ particularizat pentru forma ID va fi structurat conform Anexei A.V.2. Acesta va fi supus verificării experŃilor de specialitate ARACIS, în vederea asigurării compatibilităŃii cu planurile de învăŃământ de zi.

• Programele analitice ale disciplinelor din planul de învăŃământ trebuie să fie, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, la fel cu cele din învăŃământul de zi,

Page 31: Curs Generare Curriculum

15

cuprinzând obiectivele, conŃinutul de bază, bibliografia necesară şi modul de evaluare. Programa analitică va avea structura conform Anexei A.V.4.

• Programele analitice stabilesc şi condiŃionarea cu alte discipline, acestea menŃionându-se în planul de învăŃământ.

• Programele analitice vor fi însoŃite de calendarul activităŃilor disciplinei, conform Anexei A.V.3.

*Model de echivalare a activităŃilor desfăşurate la forma de învăŃământ zi şi ID

Nr. Crt.

Plan de învăŃământ zi Plan de învăŃământ ID Programa analitică ID

C S L TC AT AA SI TC AT AA 1. 2 2 2 20 8 28 28 20 8 28 2. 2 2 0 20 8 0 28 20 8 0 3. 2 0 2 0 0 28 28 0 0 28 4. 2 0 0 10 4 0 14 10 4 0 5. 0 2 0 10 4 0 14 10 4 0 6. 0 0 2 0 0 28 0 0 0 28

Regulile generale de transformare sunt:

1. Numărul de ore de curs de la forma de învăŃământ zi este egal cu numărul de ore de studiu individual (SI) la forma ID.

2. Numărul de ore de seminar la forma de învăŃământ zi este egal cu suma dintre orele prevăzute pentru teme de control (TC) şi cele pentru activităŃile tutoriale (AT).

3. Numărul de ore de laborator sau alte activităŃi practice este egal cu cel al activităŃilor asistate (AA).

4. ExcepŃiile se întâlnesc atunci când în planul de învăŃământ de la forma de zi nu sunt planificate şi ore de curs şi de seminar. Aceste situaŃii se rezolvă astfel: • Când în planul de învăŃământ de la zi sunt prevăzute doar ore de curs şi de lucrări

practice (cazul 3), orele de lucrări practice se planifică în totalitate ca activităŃi asistate (AA). În cadrul acestor ore tutorele poate analiza şi comenta rezultatele temelor de control şi poate desfăşura unele activităŃi tutoriale.

• Când în planul de învăŃământ de la zi sunt prevăzute doar ore de curs sau de seminar (cazurile 4 sau 5), acestea se transformă 50% în studiu individual (SI) şi 50% în teme de control şi tutoriale (TC+AT).

• Când în planul de învăŃământ de la zi sunt planificate doar activităŃi practice (cazul 6), în planul de la forma ID acestea se transformă integral în activităŃi asistate (AA).

5. Repartizarea orelor între cele dedicate tutorialelor şi cele pentru temele de control se face în aşa fel încât suma (AT+TC) să fie egală cu numărul total de ore de seminar şi să se programeze numărul minim de tutoriale solicitat de standarde (două pentru fiecare disciplină).

Ref. 1: Fiecare program de studiu este prezentat conform pachetului standard menŃionat, dar realizarea programelor de studiu se face la nivel de universitate prin cooperare inter-facultăŃi şi prin facilitarea mobilităŃii studenŃilor în interiorul universităŃii cu ajutorul transferului şi acumulării de credite de studiu.

Page 32: Curs Generare Curriculum

16

Documente prezentate de instituŃie

1. Planurile de învăŃământ propuse pentru programul de studiu ID (conform Anexei A.V.2.), aprobate de Senatul instituŃiei organizatoare.

2. Planurile de învăŃământ aprobate pentru specializarea acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învăŃământ de zi.

3. Programele analitice ale disciplinelor din planul de învăŃământ pentru ID (Anexa A.V.4.).

4. Calendarul corelat al activităŃilor pe discipline (Anexa A.V.3) şi pe semestre. IP. B.1.2.2. DiferenŃiere în realizarea programelor de studiu Organizarea procesului de instruire în sistemul ID este condiŃionată de existenŃa unor materiale didactice corespunzător concepute şi realizate pentru asigurarea unei pregătiri eficiente. Resursele de învăŃământ se asigură de către instituŃia organizatoare prin efort propriu sau prin cooperare cu alte instituŃii, în cazul existenŃei unor contracte de parteneriat. Min:

• Toate disciplinele prevăzute în planul de învăŃământ vor avea acoperire cu materiale specifice destinate studiului în tehnologia ID.

• Fiecare material de studiu va include obiectivele specifice, organizarea sarcinilor de lucru, elemente aplicative pentru clarificarea şi consolidarea cunoştinŃelor, teste de autoevaluare, recomandări bibliografice şi teme de control.

• Materialele didactice vor fi organizate şi proiectate pe principii educaŃionale specifice ID, cu prezentarea informaŃiilor într-o formă accesibilă, concisă şi riguroasă şi cu o distribuŃie echilibrată de grafică şi text.

• Resursele de învăŃământ vor fi structurate ca o succesiune de sarcini de învăŃare, care să faciliteze studenŃilor studiul individual şi dezvoltarea unor deprinderi de pregătire specifică ID.

• Suportul tutorial, desfăşurat la distanŃă prin mijloace de comunicaŃie bidirecŃionale şi completat periodic cu sesiuni asistate faŃă în faŃă, sunt parte integrantă a procesului de pregătire aferentă fiecărei discipline din planul de învăŃământ.

• Materialele de studiu vor fi furnizate pe suporturi tipărite (obligatoriu). Suplimentar se pot elabora şi furniza materiale de studiu multimedia.

• Resursele de învăŃământ vor fi realizate corespunzător scopului pentru care au fost dezvoltate, multiplicate vizibil, legate corespunzător şi prezentate într-o formă atractivă. Materialele didactice vor fi realizate într-o manieră unitară pentru întregul program de studiu ID.

• Distribuirea resurselor de învăŃare este asigurată de către instituŃia de învăŃământ organizatoare pentru fiecare student, conform contractului încheiat la începutul fiecărui an de studii.

• Pentru disciplinele care solicită suplimentar consultarea unor titluri de referinŃă – cursuri universitare, manuale, tratate etc. –, instituŃia organizatoare va asigura tuturor studenŃilor condiŃii de documentare prin bibliotecile proprii sau prin punctele de documentare organizate la centrele teritoriale.

Ref. 1. Pentru disciplinele cu suporturi de studiu multiple se vor elabora ghiduri de utilizare, cu indicaŃii detaliate privind modul de folosire a acestora. Prin mijloace pedagogice specifice, studenŃii vor fi permanent încurajaŃi să îşi asume responsabilitatea propriei pregătiri.

Page 33: Curs Generare Curriculum

17

Ref. 2. În cazul utilizării tehnologiilor bazate pe Internet pentru transmiterea resurselor de învăŃământ şi asigurarea suportului tutorial, se va furniza studenŃilor un ghid de norme etice privind folosirea acestora. Documente prezentate de instituŃie

1. Lista materialelor didactice (manuale, casete audio-video, CD-uri, cursuri on-line din biblioteca virtuală etc.) realizate pentru disciplinele din planul de învăŃământ (autorii, anul de apariŃie).

2. Raport privind modalitatea de asigurare a necesarului de materiale didactice conform numărului de studenŃi, prin mijloace proprii, închiriate sau la terŃi.

3. Lista ghidurilor şi materialelor de informare privind modul de utilizare a diferitelor resurse de învăŃământ (reŃele de calculatoare, pachete software, pagini Web, Internet, biblioteca virtuală, pachete de învăŃare mediate de calculator etc.).

4. Descrierea procedurii de distribuire a resursele de învăŃământ către studenŃi. IP.B.1.2.3. RelevanŃa proceselor de instruire şi evaluare Procesul de instruire se desfăşoară în mod preponderent prin studiu individual, cu mijloace de învăŃământ specifice ID, în regim tutorial şi prin întâlniri asistate faŃă în faŃă, organizate în instituŃia de învăŃământ superior sau în Centrele de studiu. InstituŃia de învăŃământ superior trebuie să asigure servicii adecvate de evaluare a acumulării continue a cunoştinŃelor dobândite de către studenŃi. Min:

• Sistemul tutorial va fi suficient de flexibil pentru a asigura consilierea, îndrumarea diferenŃiată şi personalizată a studenŃilor. Comunicarea între studenŃi şi tutori se realizează periodic prin schimburi de mesaje individualizate, utilizând mijloace de comunicare bidirecŃionale la care toŃi studenŃii au acces.

• ActivităŃile de laborator, lucrări practice şi proiect se desfăşoară conform numărului de ore prevăzut în planurile de la forma de învăŃământ de zi.

• Pentru specializările care implică perfecŃionarea şi confirmarea practică a pregătirii profesionale, planul de învăŃământ va include stagii de practică în unităŃi de profil.

• Sistemul de evaluare a cunoştinŃelor pentru promovarea disciplinelor şi acordarea creditelor include proceduri de evaluare continuă şi finală.

• Procedurile de evaluare continuă sunt asigurate prin sistemul tutorial şi au forme specifice. Ponderea acestora în evaluarea finală se stabileşte de către coordonatorul de disciplină şi se precizează în programa analitică.

• Evaluarea finală se realizează în sesiuni programate semestrial prin examene, colocvii sau probe practice, desfăşurate obligatoriu în prezenŃa coordonatorului de disciplină şi a tutorilor.

• Perioada de examinare se înscrie în calendarul disciplinelor şi se aduce la cunoştinŃa studenŃilor la începutul fiecărui semestru.

Documente prezentate de instituŃie InformaŃiile care certifică respectarea standardelor de instruire şi evaluare sunt incluse în documentele solicitate anterior. Verificarea îndeplinirii standardelor se va face cu ocazia vizitei Comisiei de experŃi ARACIS.

Page 34: Curs Generare Curriculum

18

IP.B.1.2.4. Proiectarea materialelor de studiu În programele ID, materialele de studiu reprezintă instrumente de lucru care trebuie să suplinească rolul şi prezenŃa formatorului din procesele tradiŃionale de instruire. Min:

• Caracterul general al mediilor de învăŃare pentru pregătirea la distanŃă trebuie să fie de sinteză, accentuând asupra principiilor fundamentale şi articulării acestora cu realitatea concretă.

• Dimensionarea unităŃilor de învăŃare (module / teme) se face în funcŃie de capacitatea de concentrare în studiu individual şi nu trebuie să mobilizeze atenŃia continuă a studenŃilor mai mult de două-trei ore.

• Forma de prezentare a materialelor didactice trebuie să fie sugestivă şi să ajute la însuşirea sistematică a cunoştinŃelor şi deprinderilor conŃinute în modulele de studiu.

• AplicaŃiile practice trebuie să ilustreze cele mai potrivite metode de soluŃionare, în raport cu complexitatea problemelor / situaŃiilor abordate.

• CerinŃe specifice. Resursele de învăŃământ destinate procesului de pregătire la distanŃă trebuie: - să fie proiectate corespunzător obiectivelor declarate în programa analitică; - să conŃină o prezentare preliminară a rezultatelor aşteptate şi a competenŃelor

dobândite prin însuşirea conŃinutului; - conŃinutul materialului didactic să fie subdivizat în module, lecŃii şi unităŃi de

studiu care facilitează învăŃarea graduală şi structurată; - să conŃină indicarea timpului mediu necesar pentru asimilarea fiecărui modul, cu

precizarea ritmului recomandat de studiu; - subiectele tratate să fie prezentate secvenŃial, fiecare modul fiind constituit pe baza

celor prezentate anterior şi cu referire la acestea; - să utilizeze o gamă largă de procedee care facilitează reŃinerea faptelor esenŃiale:

rezumate, concluzii, exemple ilustrative etc.; - să includă cu regularitate teste de autocontrol; - să conŃină instrucŃiuni clare pentru a ghida studentul cum să parcurgă resursa de

învăŃământ prezentată; - să fie prezentate atractiv, într-un format convenabil.

Documente prezentate de instituŃie InstituŃia de învăŃământ superior va anexa la dosarul de autoevaluare patru cursuri elaborate în tehnologia ID la discipline care definesc programul de studiu.

Page 35: Curs Generare Curriculum

19

5.1.3. MANAGEMENTUL CALIT ĂłII InstituŃia dispune de structuri, politici, strategii şi procedee concrete pentru managementul şi asigurarea calităŃii activităŃilor de predare, învăŃare şi pentru dezvoltarea unei culturi proprii a calităŃii. Standarde şi indicatori de performanŃă

Criteriul C.2. – Proceduri privind ini Ńierea, monitorizarea şi revizuirea periodică

a programelor şi activităŃilor desfăşurate

S.C.2.1. Aprobarea, monitorizarea şi evaluarea periodică a programelor de

studiu şi diplomelor ce corespund calificărilor

Departamentul ID dispune de un regulament privitor la iniŃierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea periodică a fiecărui program de studiu la forma ID şi a activităŃilor de educaŃie aferente acestuia, iar acesta este aplicat în mod riguros şi consecvent. Indicatori de performan Ńă IP.C.2.1.1. ExistenŃa şi aplicarea regulamentului privitor la ini Ńierea, aprobarea,

monitorizarea şi evaluarea periodică a programelor de studiu

Min: Prezentarea elementelor concrete de managementul calităŃii utilizat în programul de studiu ID:

- procedura prin care se evaluează periodic performanŃele coordonatorilor de discipline şi tutorilor;

- procedura de monitorizare a planurilor de învăŃământ ID; - procedura de reactualizare periodică a materialelor de studiu, pe baza experienŃei

anterioare; - procedurile de monitorizare ale sistemului tutorial şi de comunicaŃie bidirecŃională; - procedurile de perfecŃionare a întregului personal implicat în programele ID.

Ref. 1: Regulamentul şi monitorizarea sunt asociate cu evaluări periodice, cel puŃin anuale, ale calităŃii pe fiecare program de studiu şi pe instituŃie. Documente prezentate de instituŃie Departamentele ID ale InstituŃiilor de ÎnvăŃământ superior vor prezenta în detaliu procedurile descrise la indicatorul de performanŃă IP.C.2.1.1. Criteriul C.4. – Proceduri de evaluare periodică a calităŃii corpului profesoral S.C.4.1. Calitatea personalului didactic şi de cercetare

Personalul didactic implicat în activităŃile ID din instituŃiile de învăŃământ superior este format din coordonatori de disciplină şi tutori care trebuie să corespundă criteriilor impuse prin Legea ÎnvăŃământului, Statutul personalului didactic şi prin reglementările MEC. Acest personal trebuie să fie instruit în tehnologiile specifice ID.

Page 36: Curs Generare Curriculum

20

UniversităŃile trebuie să dispună de acel personal didactic care, ca număr şi ca bază de funcŃionare, trebuie să fie adecvat numărului total al studenŃilor, în funcŃie de domeniu, iar în privinŃa calificărilor trebuie să corespundă specificului programelor de studiu şi obiectivelor de calitate pe care şi le-au fixat. Indicatori de performan Ńă IP.C.4.1.1. Raportul dintre numărul de cadre didactice şi studenŃi Min:

• Personalul didactic implicat în activităŃile ID din instituŃiile de învăŃământ superior este format din coordonatori de disciplină şi tutori.

• Coordonatorii de disciplină din cadrul unui program de studiu ID sunt cadre didactice titulare din instituŃia de învăŃământ superior organizatoare şi îndeplinesc aceleaşi standarde ca la forma de învăŃământ de zi.

• Coordonatorul de disciplină elaborează programa analitică. • Coordonatorul de disciplină formează echipa care elaborează materialele didactice

(manuale de studiu, ghiduri, lucrări de laborator, culegeri tematice, pagini Web, sisteme expert, materiale multimedia etc.) în formatul specific.

• Tutorele este cadrul didactic care îndrumă studentul pe parcursul unui program de instruire. Îndrumarea se realizează individualizat şi în grup, prin întâlniri directe, corespondenŃă, telefon, poştă electronică sau forme combinate şi constă în direcŃionarea studiului şi evaluarea periodică a parcursului academic.

• Tutorele trebuie să fie absolvent de studii superioare şi este obligat să participe periodic la programe de pregătire în domeniul tehnicilor ID organizate în universitate sau de către alte instituŃii.

• Tutorii pot fi: cadre didactice universitare titulare sau asociate (specialişti în domeniu, cadre didactice din învăŃământul preuniversitar în specialitatea disciplinei) care sunt instruite în tehnologia ID.

ResponsabilităŃile tutorilor: - asigură interfaŃa între studenŃi, resursele de învăŃământ şi coordonatorul de disciplină; - susŃine activităŃi didactice şi de consultanŃă în conformitate cu programa analitică a disciplinei.

Ref. 1: Raportul optim dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenŃi se fixează în funcŃie de calitatea instruirii şi învăŃării. Acesta nu va depăşi 20 de studenŃi pe un tutore. Ref. 2: În stabilirea raportului sunt avute în vedere niveluri superioare ale calităŃii instruirii şi învăŃării, prin comparaŃie cu universităŃi performante din Ńară şi din străinătate. Documente prezentate de instituŃie

1. Lista coordonatorilor de disciplină, semnată de către decanul facultăŃii, la care se ataşează CV-urile (conform Anexei A.V.1.), maximum o pagină, din care să reiasă şi pregătirea în domeniul tehnologiei ID.

2. Lista tutorilor de disciplină şi arondarea lor pe Centre de studiu ID (local / teritorial), semnată de către decanul facultăŃii, din care să rezulte statutul de titular / asociat.

3. Strategia şi programul de perfecŃionare în tehnologia ID a personalului aferent.

Page 37: Curs Generare Curriculum

21

4. Lista personalului didactic implicat în activităŃi aplicative de tipul: laboratoare, proiecte, lucrări practice, practică de specialitate etc.

5. Raport privind gradul de acoperire cu personal didactic pentru fiecare disciplină din cadrul programului ID (numărul de studenŃi raportat la numărul de tutori).

Criteriul C.7. – TransparenŃa informaŃiilor de interes public cu privire la

programele de studii şi, după caz, certificatele, diplomele şi calificările oferite

S.C.7.1. InformaŃie publică

TransparenŃa publică a datelor şi informaŃiilor, în formă tipărită şi în formă electronică, despre toate calificările şi programele de studiu, actualitatea, corectitudinea şi validitatea acestor informaŃii trebuie demonstrate permanent. Indicatori de performan Ńă

IP.C.7.1.1. Oferta de informaŃii publice

InstituŃiile de învăŃământ superior, prin Departamentele ID, vor elabora ghiduri de prezentare a domeniilor şi specializărilor pentru care se oferă programe de studiu prin ID şi de consiliere a studenŃilor în tehnologiile specifice ID. Materialele publicitare de promovare a programelor de studiu ID vor releva cu exactitate şi onestitate situaŃia existentă, potenŃialul şi oferta concretă a instituŃiei în domeniul ID. Materialele publicitare de promovare a programelor de studii ID, afişate sau inserate în diferite publicaŃii sau pe Internet, vor oferi date complete, corecte, netrunchiate şi care să reflecte situaŃia reală în ceea ce priveşte instituŃia, personalul de care dispune şi serviciile oferite. Min: Materialele publicitare de promovare a programelor de studiu ID vor include clar:

• tipul acestora, precum şi al diplomelor obŃinute la absolvire; • antetul oficial al instituŃiei (nume, siglă, adresă, telefon) şi informaŃii referitoare la

partenerii implicaŃi în programele respective; • materialele şi serviciile incluse în taxele de studiu (nu se vor utiliza cuvintele

“gratuit” pentru servicii care sunt incluse în contractul de şcolarizare, respectiv “garantat” pentru acŃiuni care nu sunt cuprinse în contractul de şcolarizare).

Ref. 1: În materialele publicitare se va evidenŃia stadiul acreditării programului de studiu ID ce urmează a fi evaluat.

Documente prezentate de instituŃie

1. Exemplare din documente de publicitate a programelor de studiu ID.

Page 38: Curs Generare Curriculum

22

STANDARDE DE REFERINłĂ PRIVIND UTILIZAREA PLATFORMELOR DE ÎNV ĂłĂMÂNT ELECTRONIC ( e-Learning) ÎN ÎNVĂłĂMÂNTUL LA DISTAN łĂ Rezumat EvoluŃia rapidă a Tehnologiei InformaŃiei şi a ComunicaŃiilor (TIC) (ICT = Information and Comunication Technology), în relaŃie directă cu dezvoltarea reŃelei Internet şi a mijloacelor de comunicaŃie aferente, a condus la o implicare tot mai intensă a acestora în educaŃie. Acest fenomen se petrece în cazul tuturor formelor de învăŃământ, dar el se impune tot mai mult în cazul ÎnvăŃământului la DistanŃă. Efectele asupra calităŃii programelor ID pot fi spectaculoase, în condiŃiile în care tehnologiile noi sunt bine înŃelese şi aplicate în mod eficient. Prin tehnologiile educaŃionale bazate pe Internet, numite adesea şi e-Learning, programele ID pot deveni mai accesibile, iar comunicarea între persoanele implicate în sistem, adică administratori, cursanŃi, coordonatori de disciplină şi tutori, poate deveni mult mai eficientă. Tot prin acest sistem se pot furniza materiale de studiu suplimentare mai variate şi mai bine particularizate nevoilor fiecărui cursant. Totodată însă, folosirea acestor tehnologii implică stăpânirea lor, atât din punctul de vedere al elaborării şi folosirii materialelor educaŃionale „on-line”, cât şi din cel al utilizării eficiente a tehnologiilor de comunicare aferente Internet-ului. InstituŃia de ÎnvăŃământ Superior, prin departamentele ID care iniŃiază programe de studiu ce au ca suport platforme de ÎnvăŃământ Electronic, va dovedi documentat că dispune de dotarea tehnică adecvată implementării şi gestionării unui ÎnvăŃământ Electronic, că are deja implementate sistemele specifice de administrare a datelor şi informaŃiilor legate de procesele educaŃionale on-line, că dispune de sisteme de securitate adecvate, necesare protejării întregii Platforme de ÎnvăŃământ Electronic, că interfaŃa cu utilizatorii interni şi externi este flexibilă şi poate fi adaptată dinamicii proceselor educaŃionale şi că dispune de personal specializat în implementarea, dezvoltarea şi întreŃinerea întregii platforme. Servicii oferite studenŃilor Platformele de ÎnvăŃământ care asigură oferta educaŃională în format electronic trebuie să dispună de facilităŃi de integrare a serviciilor în utilizarea mediului de studiu. CerinŃele minimale sunt următoarele:

• procedurile de înscriere şi selectare a studenŃilor să fie implementate şi funcŃionale; • să asigure comunicarea, sincronă şi asincronă, dintre studenŃi, profesori / tutori şi

personalul tehnico-administrativ; • să aibă implementate instrumente specifice pentru înregistrarea, monitorizarea şi

arhivarea în condiŃii de securitate a tuturor costurilor aferente serviciilor oferite studenŃilor;

• să ofere soluŃii tehnologice capabile să asigure asistenŃa – on-line şi off-line - individuală şi / sau în grup a studenŃilor;

• să dispună de programe specializate, atât pentru colectarea datelor statistice despre studenŃi, cât şi utilizarea acestora în vederea îmbunătăŃirii serviciilor oferite;

• să asigure utilizatorilor avizaŃi din sistem informaŃii privind apelarea şi utilizarea serviciilor educaŃionale disponibile;

Page 39: Curs Generare Curriculum

23

• să asigure facilităŃi de: help online, harta mediului de învăŃare, structura paginii web pe care este implementat suportul de curs sau tutorial, modul de utilizare a pictogramelor etc.;

• să asigure accesibilitatea diferitelor resurse de studiu şi de comunicaŃii: baze de date online, ştiri, corespondenŃă, discuŃii în grup sincrone şi asincrone, seminarii virtuale, biblioteca virtuală;

• să ofere mijloace specifice de evaluare şi autoevaluare online şi/sau offline a cunoştinŃelor dobândite de către studenŃi;

• să dispună de facilităŃi de colectare periodică a feedback-ului studenŃilor asupra serviciilor educaŃionale oferite acestora;

• să pună la dispoziŃia studenŃilor informaŃii detaliate, în format electronic, referitoare la activităŃile desfăşurate sau ce urmează să se desfăşoare în cadrul fiecărui curs. InformaŃiile vor cuprinde şi date suficiente referitoare la cerinŃele tehnice de acces la platformă, modul de organizare a informaŃiei şi la modalităŃile de evaluare a cunoştinŃelor.

Pentru o bună funcŃionare trebuie să fie implementate măsuri de monitorizare şi intervenŃie în cazul apariŃiei unor probleme tehnice similare repetate. Personalul implicat în utilizarea platformei trebuie să dispună de pregătire corespunzătoare pentru a asigura servicii de calitate studenŃilor. Resurse de învăŃământ specifice Platforma de ÎnvăŃământ Electronic include proceduri şi instrumente specifice care facilitează studiul individual în ritm propriu, cu mijloace diversificate de studiu, uşor accesibile. Pentru aceasta este necesar ca:

• personalul didactic implicat în dezvoltarea, implementarea şi utilizarea cursurilor pe platforma de învăŃământ electronic să dispună de ghiduri specifice privind dezvoltarea cursurilor în format electronic şi utilizarea platformei pe care acestea sunt implementate;

• să fie implementate proceduri pentru testarea pe platformă a unor cursuri noi; • să fie implementate proceduri privind actualizarea cursurilor şi suportului educaŃional

al acestora; • platforma să dispună de instrumente specifice pentru dezvoltarea şi implementarea

cursurilor în format multimedia, accesibile prin Internet. Servicii oferite personalului didactic Platforma de ÎnvăŃământ Electronic este promovată şi gestionată de către Departamentele ID din instituŃia respectivă, care îşi asumă responsabilitatea asigurării pregătirii personalului didactic implicat în utilizarea acesteia. Departamentele ID asigură:

• ghiduri, materiale specifice de instruire a personalului didactic în tehnologiile implementate pe platforma de învăŃământ electronică, precum şi, acolo unde este cazul, pregătire specializată în utilizarea acestor tehnologii;

• instruire în utilizarea instrumentelor specifice dezvoltării cursurilor în format multimedia sau pe pagini web;

• evaluarea periodică, de către studenŃi, a performanŃelor personalului didactic şi valorificarea rezultatelor acestor evaluări.

Page 40: Curs Generare Curriculum

24

Accesibilitatea la serviciile oferite de platforma de învăŃământ electronic Platforma de ÎnvăŃământ Electronic trebuie să fie implementată pe o infrastructură de comunicaŃii, care să permită accesul stabil şi simultan a unui număr mare de utilizatori şi care să gestioneze corect diverse formate electronice ale resurselor de învăŃământ. Se va prezenta documentat că:

• platforma permite tehnic accesul simultan al unui număr mare de utilizatori; • reŃeaua folosită de către instituŃia de învăŃământ superior permite accesul la platformă

a tuturor utilizatorilor înregistraŃi, indiferent de locul de solicitare a accesului; • platforma permite accesul simultan al unor utilizatori care folosesc diferite tipuri de

conectare (modem, protocoale diverse etc.); • instituŃia de învăŃământ dispune de o strategie pentru întreŃinerea şi actualizarea

echipamentelor hardware şi a produselor software specifice platformei de învăŃământ electronic.

Managementul calităŃii serviciilor oferite de platformă

• InstituŃia de învăŃământ dispune şi aplică proceduri de monitorizare şi evaluare a rezultatelor proceselor educaŃionale implementate pe platforma de învăŃământ electronic.

• InstituŃia de învăŃământ promovează un set de standarde de calitate pentru evaluarea periodică a serviciilor de învăŃământ, administrative şi de suport oferite pe platforma de învăŃământ electronic.

Documente prezentate de instituŃie

1. Hotărârea Senatului InstituŃiei de ÎnvăŃământ Superior de promovare şi susŃinere a platformei de învăŃământ electronic. Promovarea acesteia în mediul universitar.

2. Prezentarea nivelului la care platforma de învăŃământ electronic este implementată: departament, facultate, universitate, reŃea de universităŃi. Prezentarea stadiului implementării.

3. Date statistice din ultimul an: număr de cursuri implementate pe platformă, număr de studenŃi înscrişi în sistemul online.

4. Lista materialelor de studiu deja implementate pe categorii de subiecte. 5. Lista ghidurilor şi a materialelor de studiu care asigură pregătirea personalului didactic

în utilizarea platformei de învăŃământ electronice. 6. Descrierea platformei de învăŃământ electronic:

• Descrierea infrastructurii existente pentru platforma de învăŃământ electronic. • Structura de personal implicată în dezvoltarea, întreŃinerea şi actualizarea

platformei de învăŃământ electronic. • Descrierea facilităŃilor de comunicaŃie utilizate ( video-conferinŃe, audio-

conferinŃe, Internet, platforma de învăŃământ, software specializat). • Mecanismele prin care platforma de învăŃământ electronic este coordonată,

analizată si actualizată periodic. • Descrierea serviciilor oferite studenŃilor în cadrul platformei de învăŃământ

electronic. • Descrierea modalităŃii prin care studenŃii sunt îndrumaŃi prin sistemul tutorial. Se

va preciza pentru fiecare curs numărul maxim de studenŃi aferent unui tutore. • Descrierea sistemului de evaluare pe parcurs a acumulării de cunoştinŃe de către

studenŃi şi a sistemului de evaluare finală. 7. Descrierea procedurilor de evaluare internă a platformei de învăŃământ electronic.

Page 41: Curs Generare Curriculum

25

Anexa A.V.1.

Curriculum vitae Numele şi prenumele Data naşterii FuncŃia didactică actuală InstituŃia la care este titular Studii Data absolvirii InstituŃia Cariera didactică - Denumirea funcŃiei didactice

Perioada Calitatea Titular/asociat

InstituŃia de învăŃământ

PublicaŃii, alte rezultate ale activiŃii didactice şi de cercetare ştiinŃifică Număr CărŃi, monografii, materiale de studiu Articole în reviste cotate ISI Alte articole Participări la conferinŃe internaŃionale Participări la conferinŃe interne Membru în comitete de organizare sau ştiinŃifice ale unor conferinŃe Brevete de invenŃie Alte rezultate (denumirea) ActivităŃi în domeniul ID Denumirea/perioada InstituŃia organizatoare

Data Semnătura

Page 42: Curs Generare Curriculum

26

Anexa A.V.2. UNIVERSITATEA: APROBAT, FACULTATEA: Domeniul: RECTOR Specializarea: Durata programului de studiu: Forma de învăŃământ: ID Anul universitar:

PLAN DE ÎNVĂłĂMÂNT

Anul de studiu:…..

Semestrul :

Semestrul :

Nr.ore/sem

Nr.ore/sem

Nr.crt.

Denumirea disciplinei

Cod

ul

disc

iplin

ei

Con

diŃio

nări

(cod

)

SI AT TC AA

FV

Cr.

SI AT TC AA

FV Cr.

1

2

n

Total ore pe semestru, total probe pe semestru şi total credite pe semestru

Legenda: SI – studiu individual (echivalentul orelor de curs de la forma de zi), AT - activităŃi tutoriale, TC - teme de control, AA - activităŃi aplicative asistate, FV

- forma de verificare, Cr. - număr credite ObservaŃii: AT + TC = numărul orelor de seminar din planul de învăŃământ la zi

AA = numărul orelor de laborator, proiect, practică din planul de învăŃământ la zi DECAN DIRECTOR DEPARTAMENT

Page 43: Curs Generare Curriculum

27

Anexa A.V.3.

Disciplina : Calendarul disciplinei ID Anul de studii: Semestrul : CALENDARUL DISCIPLINEI

Lucr ări de control (TC) Tutorial (AT) Activit ăŃi asistate (AA) Verificări

Săptăm

âna

Tema Termen predare

Tematica Termen

programat Laborator

Lucr ări practice/

proiect Data

Tipul

(E/C/V)

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

Pre

gătir

e cu

rentă

14

1

2

3

Ses

iune

ex

amen

e

4

E – examen, C – colocviu, V – verificare pe parcurs Titular disciplină, Tutore,

Page 44: Curs Generare Curriculum

28

Codul disciplinei

Semestrul

Numărul de credite

Facultatea

Numărul orelor pe semestru/activităŃi

Domeniul de licenŃă

Total

SI

TC

AT

AA

Programul de studii de licenŃă (specializarea)

Categoria formativă a disciplinei DF-fundamentală, DG-generală, DS-de specialitate, DE-economică/managerială, DU-umanistă

Categoria de opŃionalitate a disciplinei: DI -impusă, DO-opŃională, DL -liber aleasă (facultativă)

Obligatorii (condiŃionate)

Discipline Anterioare

Recomandate

Obiective

ConŃinut

(descriptori)

Forma de evaluare (E-examen, C-colocviu/test final, LP-lucrări de control)

- răspunsuri la examen/colocviu/lucrări practice

- activităŃi aplicative atestate/laborator/lucrări practice/proiect etc.

- teste pe parcursul semestrului

Stabilirea notei finale (procentaje)

- teme de control

Bibliografia Lista materialelor didactice necesare

Coordonator de disciplină

Grad didactic, titlul, prenume, numele

Semnătura

Legenda: SI - studiu individual, TC - teme de control, AT - activităŃi tutoriale, AA - activităŃi aplicative aplicate

Anexa A.V.4.

PROGRAMA ANALITIC Ă

Denumirea disciplinei

Page 45: Curs Generare Curriculum

Capitolul 2. Calificarea superioară –

necesitate pentru adaptarea învățământului românesc la emergența pieței muncii

Conform demersului realizat în primul capitol al acestui curs, învățarea este un proces aflat în

continuă evoluție și permanentă dinamică. Acest proces trebuie derulat astfel încât să ofere

subiecților învățării o încadrare eficientă pe piața muncii, prin intermediul calificărilor adaptate la

cerințele emergente ale ocupării.

Alinierea calificărilor din învățământul superior românesc este un demers continuu și complex,

care vizează toți actorii implicați în dezvoltarea parteneriatului dintre educație/formare și piața

muncii. Emergența dezvoltării acestui parteneriat a apărut din necesitatea congruenței dintre

calificările românești și piața muncii, respectiv Cadrul European al Calificărilor (European

Qualifications Framework). În acest sens este necesar ca educația românească să răspundă, din ce

în ce mai specific, cerințelor pieței muncii naționale, europene și internaționale. Acest deziderat

are în vedere atât absolvenții ciclurilor Bologna, licență-masterat-doctorat, cât și cadrele didactice

/ cercetătorii postdoctorat sau seniori. La nivel național au fost create instituții și implementate

concepte care susțin formarea inițială și continuă. Pentru a înțelege ceea ce va fi prezentat în acest

capitol vor fi amintite câteva dintre componentele/instituțiile cheie din domeniul calificărilor din

România, respectiv:

1. Autoritatea Naţională pentru Calificări, care conform Legii 1/2011 (art. 340) elaborează Cadrul

Naţional al Calificărilor (CNC) pe baza Cadrului European al Calificărilor și gestionează Registrul

Naţional al Calificărilor şi Registrul naţional al furnizorilor de formare profesională a adulţilor.

Autoritatea Naţională pentru Calificări coordonează autorizarea furnizorilor de formare

profesională continuă la nivel naţional și sistemul de asigurare a calităţii în formarea profesională

continuă şi activităţile comitetelor sectoriale.

2. Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul

Economic şi Social (ACPART) este agenția care a realizat un sistem informatic integrat având

drept scop centralizarea tuturor descrierilor calificărilor universitare într-un format digital

structurat, într-o bază de date națională - RNCIS, care ofere posibilități flexibile de căutare pentru

calificări, programe de studii și ocupații1.

3. Sistemul digital RNCIS - Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS),

conform Ordinului de Ministru nr. 5703/ 18.10. 2011, dezvoltă în strânsă legătură cu CNCIS

(Cadrul Național al Calificărilor) și reprezintă instrumentul de identificare, înregistrare, consultare

permanentă și actualizare a calificărilor, respectiv a diplomelor și certificatelor emise de catre

instituțiile de învățământ superior. RNCIS este o construcție comună, implicând ANC, instituții de

învățământ superior, angajatori, asociații profesionale etc. și este corelat metodologic cu Registrul

Național al Calificărilor (RNC)2. RNCIS este accesibil prin intermediul internetului tuturor celor

interesați și furnizează informații referitoare la calificările oferite de fiecare universitate, precum

și la conținutul planurilor de învătământ aferente calificărilor3.

Informațiile din RNCIS fac referire la standardele ACPART și conectează informații privind titlul

şi denumirea calificării, titlul de absolvire, denumirea calificării, elementele de identificare ale

calificării, nivelul de studiu, domeniul fundamental, ramura de știință, domeniul de ierarhizare,

1 http://cis01.central.ucv.ro/documente/files/rncis_facultate.pdf 2 http://www.invatamant-superior.ro/?p=3650 3 http://cis01.central.ucv.ro/documente/files/rncis_facultate.pdf

GHID PRIVIND ASIGURAREA CALITATII ACADEMICE.SUPORT FORMATIV PENTRU BURSIERII PROIECTULUI POSDRU/159/1.5/S/140106

Page 46: Curs Generare Curriculum

domeniul de studiu, programul de studiu, numărul total de credite, durata de studiu, competențele

profesionale și competențele transversale ale calificării.

Prezentatea Metodologiei de realizare a cadrului național al calificărilor din învățământul

superior și a calificărilor din RNCIS se va face astfel încât cititorii să fie capabili să își dezvolte

abilitățile de realizare a unui curriculum emergent prin intermediul fișelor de disciplină,

programelor analitice, planurilor de învățământ, etc. Descrierea din acest capitol are drept obiectiv

susținerea bursierilor în realizarea demersului științific privind alcătuirea propriilor instrumente de

curriculum, răspunzând astfel necesităților conceptuale, metodologice și epistemologice ale

capitolului următor.

Page 47: Curs Generare Curriculum

Anexă

METODOLOGIA DE REALIZARE A CADRULUI NAŢIONAL AL

CALIFICĂRILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Page 48: Curs Generare Curriculum

  2

LISTA DE ACRONIME UTILIZATE ÎN METODOLOGIE

ACPART Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi

Parteneriat cu Mediul Economic şi Social

ARACIS Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior

CNC Cadrul Naţional al Calificărilor

CNCIS Cadrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior

CNFPA Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor

CEC (EQF) 1 Cadrul European al Calificărilor (European Qualifications Framework)

MECI Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

MMFPS Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

RNCIS Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior

RNC Registrul Naţional al Calificărilor

                                                            1 În documentele Comisiei Europene se utilizează acronimul EQF.

Page 49: Curs Generare Curriculum

  3

1. INTRODUCERE

1.1. Context

Obiectivele stabilite de Uniunea Europeană prin Strategia Lisabona şi Procesul

Bologna au ca scop reformarea sistemelor de învăţământ superior, în vederea transformării

acestora în sisteme mai flexibile, mai coerente şi mai deschise la nevoile societăţii, capabile să

răspundă provocărilor globalizării şi necesităţii de formare şi reformare a forţei de muncă

europene.

În acest context, în România se instituie Cadrul Naţional al Calificărilor din

Învăţământul Superior (CNCIS), ca instrument unic care stabileşte structura calificărilor şi

asigură recunoaşterea naţională, precum şi compatibilitatea şi comparabilitatea

internaţională a calificărilor dobândite în cadrul sistemului de învăţământ superior. Prin

intermediul acestuia pot fi recunoscute, măsurate şi relaţionate toate rezultatele învăţării

dobândite în cadrul sistemului de învăţământ superior (ciclurile de studii Licenţă, Masterat şi

Doctorat) şi este asigurată coerenţa calificărilor şi a titlurilor certificate.

1.2. Misiunea ACPART în domeniul calificărilor din învăţământul superior

Conform H.G. nr. 1357/2005, Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul

Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social (ACPART) este autoritatea naţională

pentru stabilirea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior şi actualizarea

periodică a acestuia. ACPART elaborează, gestionează şi actualizează periodic CNCIS, în

parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior şi cu partenerii economici şi sociali prin:

Elaborarea, implementarea şi actualizarea CNCIS, privind dezvoltarea,

recunoaşterea şi atestarea calificărilor pe baza cunoştinţelor, abilităţilor şi

competenţelor dobândite de beneficiarii sistemului de învăţământ superior;

Analiza compatibilităţii curriculei specializărilor din cadrul domeniilor

fundamentale ale învăţământului superior cu standardele CNCIS.

În vederea îndeplinirii acestor misiuni, ACPART constituie Consiliul pentru calificările

din învăţământul superior, format din cadre didactice universitare, reprezentanţi ai

studenţilor, ai asociaţiilor profesionale, mediului economic, administraţiei publice,

comitetelor sectoriale şi sindicatelor.

Page 50: Curs Generare Curriculum

  4

1.3. Principiile elaborării şi implementării Cadrului Naţional al Calificărilor din

Învăţământul Superior

În elaborarea şi implementarea CNCIS, ACPART adoptă următoarele principii:

a) Consens şi incluziune

ACPART poartă un dialog permanent cu instituţiile implicate în sistemul naţional al

calificărilor: Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), instituţiile de învăţământ

superior, agenţiile de asigurare a calităţii învăţământului, organizaţiile studenţeşti, Ministerul

Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), Consiliul Naţional de Formare Profesională

a Adulţilor (CNFPA), comitele sectoriale, alţi parteneri sociali (patronate, sindicate), asociaţii

profesionale, precum şi cu alte autorităţi de reglementare.

ACPART consultă toate categoriile de organisme cu privire la:

• armonizarea calificărilor învăţământului superior cu cerinţele pieţei muncii;

• articularea calificărilor din învăţământul superior cu celelalte niveluri de calificare;

• compatibilizarea calităţii programelor de studii universitare cu cerinţele calificărilor

profesionale;

• realizarea curriculum-ului universitar pornind de la competenţele profesionale cerute

de piaţa muncii.

b) Cercetare şi previziune

Activităţile ACPART se bazează pe cercetări teoretice şi aplicative care vizează

deopotrivă situaţia naţională şi pe cea internaţională în domeniul definirii calificărilor şi

constituirii Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior.

Activitatea de cercetare îndeplineşte o funcţie anticipativ-predictivă cu privire la

evoluţia tendinţelor calificărilor pe piaţa muncii. Din această perspectivă, ACPART

orientează şi facilitează demersurile instituţiilor de învăţământ superior, în procesul de

elaborare şi implementare a unor programe de studii adecvate.

c) Asigurarea calităţii CNCIS

ACPART stabileşte proceduri şi instrumente pentru descrierea calificărilor oferite de

învăţământul superior, pentru promovarea unor noi calificări, precum şi proceduri şi

instrumente de monitorizare, evaluare periodică şi actualizare a CNCIS. Totodată, ACPART

asigură consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul său de activitate.

Page 51: Curs Generare Curriculum

  5

Asigurarea calităţii implică mecanisme de evaluare şi reglare a demersului de

proiectare, implementare, monitorizare şi actualizare a CNCIS.

d) Facilitarea schimbării

Societatea impune schimbări semnificative cu privire la raportul cerere-ofertă pe piaţa

muncii şi la structura competenţelor profesionale necesare exercitării unei activităţi

profesionale. CNCIS vine în întâmpinarea acestor schimbări prin actualizarea permanentă a

procedurilor şi instrumentelor de dezvoltare a unui învăţământ superior centrat pe competenţe.

e) Colaborare şi transparenţă internaţională

ACPART stabileşte relaţii bilaterale de colaborare cu instituţiile similare din alte state

europene şi se implică în grupurile de lucru transnaţionale pe tema calificărilor din

învăţământul superior. De asemenea, Agenţia realizează corespondenţa şi corelarea CNCIS

atât cu nivelurile Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC) din România, cât şi cu cele ale

Cadrului European al Calificărilor (CEC). Pentru facilitarea colaborării şi transparenţei,

ACPART elaborează Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS).

Prin RNCIS, accesibil electronic în limbile română şi engleză se asigură transparenţa la nivel

naţional şi european a calificărilor universitare româneşti aflate pe piaţa muncii.

f) Autonomie şi subsidiaritate

ACPART, în calitate de autoritate în domeniu, propune MECI politici, metodologii şi

proiecte de acte normative privind elaborarea şi actualizarea Cadrului Naţional al Calificărilor

din Învăţământul Superior şi asigură condiţii pentru implementarea lor.

ACPART respectă autonomia legal recunoscută a instituţiilor furnizoare de calificări

universitare şi deleagă acestora funcţii, roluri şi responsabilităţi în cadrul demersului de

dezvoltare al CNCIS.

2. CADRUL NAŢIONAL AL CALIFICĂRILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

SUPERIOR (CNCIS)

Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC), potrivit Acordului tripartit privind Cadrul

Naţional al Calificărilor, defineşte structura calificărilor şi asigură recunoaşterea naţională a

calificărilor obţinute prin formarea profesională iniţială şi continuă, pe cale formală, non –

formală şi informală. Cadrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior este parte

Page 52: Curs Generare Curriculum

  6

integrantă a CNC şi reprezintă instrumentul care stabileşte structura calificărilor din

învăţământul superior.

2.1. Structura Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior

Calificările obţinute prin absolvirea studiilor universitare sunt structurate astfel:

- studiile universitare de licenţă corespund nivelului 6 de calificare din

Cadrul European al Calificărilor (CEC);

- studiile universitare de masterat corespund nivelului 7 de calificare din

CEC;

- studiile universitare de doctorat corespund nivelului 8 de calificare din

CEC.

CNCIS descrie calificările corespunzătoare celor trei cicluri stabilite de Legea nr.

288/2004 privind organizarea studiilor universitare: licenţă, masterat şi doctorat. Corelarea

calificărilor obţinute anterior aplicării prevederilor Procesului Bologna se realizează prin

proceduri separate în cadrul CNC, care ţin seama de specificităţile şi corespondenţele din

învăţământul superior românesc.

Fiecare calificare este definită prin rezultatele învăţării, exprimate în termeni de

cunoştinţe, abilităţi şi competenţe, aferente nivelului respectiv de studii universitare.

În descrierea calificărilor, se ţine seama de faptul că activitatea profesională presupune

existenţa mai multor competenţe, de diferite grade de complexitate: competenţe profesionale

şi competenţe transversale.

2.2. Baze conceptuale

2.2.1. Concepte-cheie

Conceptele-cheie cu care se operează în definirea CNCIS sunt: calificare, rezultate

ale învăţării, cunoştinţe, abilităţi, competenţă.

Calificarea reprezintă un rezultat formal al unui proces de evaluare şi de validare,

care este obţinut atunci când un organism competent stabileşte că o persoană a obţinut

rezultate ca urmare a învăţării la anumite standarde2. Prin urmare, calificarea înseamnă

recunoaşterea oficială a valorii rezultatelor individuale ale învăţării pentru piaţa muncii,

                                                            2 „Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi”, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 111 din 6.05.2008 (2008/C 111/01), anexa 1 – Definiţii, p. 4.

Page 53: Curs Generare Curriculum

  7

precum şi pentru educaţia şi formarea profesională continuă, printr-un act de studii (diplomă,

certificat, atestat) ce conferă dreptul legal de a practica o profesie/meserie.

Rezultatele învăţării înseamnă ceea ce recunoaşte, înţelege şi poate face persoana

care învaţă, la terminarea procesului de învăţare. Acestea sunt definite sub formă de

cunoştinţe, abilităţi şi competenţe3.

Prin urmare, rezultatele învăţării reprezintă setul de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe

pe care o persoană le-a dobândit şi este capabilă să le demonstreze după finalizarea procesului

de învăţare pe un anumit ciclu de şcolarizare.

Cunoştinţele reprezintă rezultatul asimilării, prin învăţare, a unor informaţii.

Cunoştinţele reprezintă ansamblul de fapte, principii, teorii şi practici legate de un anumit

domeniu de muncă sau de studiu. Similar Cadrului European al Calificărilor, cunoştinţele sunt

descrise ca teoretice şi/sau faptice4.

Abilitatea înseamnă capacitatea de a aplica şi de a utiliza cunoştinţe pentru a duce la

îndeplinire sarcini şi pentru a rezolva probleme. Similar Cadrului European al Calificărilor,

abilităţile sunt descrise ca fiind cognitive (implicând utilizarea gândirii logice, intuitive şi

creative) sau practice (implicând dexteritate manuală şi utilizarea de metode, materiale, unelte

şi instrumente)5.

Abilitatea include anumite tipuri de structuri operatorii, de la deprinderi până la

capacităţi de interpretare şi rezolvare de probleme.

Competenţa reprezintă capacitatea dovedită de a selecta, combina şi utiliza adecvat

cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii (valori şi atitudini), în vederea rezolvării cu succes a unei

anumite categorii de situaţii de muncă sau de învăţare, precum şi pentru dezvoltarea

profesională sau personală în condiţii de eficacitate şi eficienţă. Similar Cadrului European al

Calificărilor, competenţa este descrisă din perspectiva responsabilităţii şi autonomiei6.

2.2.2. Categorii de competenţe

Competenţele se pot clasifica în două categorii:

a) competenţe profesionale;

b) competenţe transversale.

Prin competenţă profesională se înţelege capacitatea dovedită de a selecta, combina

şi utiliza adecvat cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii (valori şi atitudini), în vederea rezolvării                                                             3 Ibidem; 4 Ibidem; 5 Ibidem; 6 Ibidem. 

Page 54: Curs Generare Curriculum

  8

cu succes a unei anumite categorii de situaţii de muncă sau de învăţare, circumscrise profesiei

respective, în condiţii de eficacitate şi eficienţă.

Competenţele transversale sunt acele capacităţi care transcend un anumit domeniu,

respectiv program de studii, având o natură transdisciplinară. Acestea constau în abilităţi de

lucru în echipă, abilităţi de comunicare orală şi scrisă în limba maternă/străină, utilizarea

tehnologiei informaţiei şi comunicării – TIC, rezolvarea de probleme şi luarea deciziilor,

recunoaşterea şi respectul diversităţii şi multiculturalităţii, autonomia învăţării, iniţiativă şi

spirit antreprenorial, deschiderea către învăţarea pe tot parcursul vieţii, respectarea şi

dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale etc.

2.2.3. Rezultatele învăţării şi descriptorii acestora

a) Competenţele profesionale reprezintă ansamblul unitar şi dinamic al cunoştinţelor şi

abilităţilor.

Cunoştinţele se exprimă prin următorii descriptori:

(1) Cunoaştere, înţelegere şi utilizare a limbajului specific;

(2) Explicare şi interpretare.

Abilităţile se exprimă prin următorii descriptori:

(3) Aplicare, transfer şi rezolvare de probleme;

(4) Reflecţie critică şi constructivă;

(5) Creativitate şi inovare.

Fiecare calificare corelată unui anumit ciclu de studii (licenţă, masterat, doctorat) este definită

în baza descrierii generale a rezultatelor învăţării şi se exprimă prin:

• Competenţe profesionale generale, care se dezvoltă în cadrul mai larg al domeniului

de studii;

• Competenţe profesionale specifice, care se dezvoltă în cadrul mai restrâns al unui

program de studii.

b) Competenţele transversale reprezintă achiziţii valorice şi atitudinale care transcend un

anumit domeniu/program de studii şi se exprimă prin următorii descriptori:

(6) Autonomie şi responsabilitate;

(7) Interacţiune socială;

(8) Dezvoltare personală şi profesională.

Page 55: Curs Generare Curriculum

  9

2.3. Modelul conceptual – metodologic de descriere a calificărilor din

învăţământul superior

Modelul conceptual – metodologic reprezintă un cadru de referinţă elaborat pentru

analiza, descrierea şi interpretarea calificărilor din învăţământul superior.

Modelul CNCIS este compatibil cu viziunea Cadrului European al Calificărilor

(CEC)7, în principal, cu rezultatele învăţării specificate de acesta pentru nivelurile de

calificare 6, 7 şi 8.

Structura şi conţinutul modelului valorifică descriptorii cadrului general al calificărilor

pentru spaţiul european al învăţământului superior, precum şi elementele de conţinut ale unor

modele care se bucură deja de aprecierea experţilor europeni (modelele francez, irlandez, cele

britanice ş.a.).

În acelaşi timp, modelul CNCIS are o identitate proprie; el integrează categorii şi

tipuri de competenţe, niveluri de calificare şi descriptori specifici, respectând, în mod

consecvent, bazele conceptuale prezentate în paragraful 2.2.

Elementele esenţiale ale modelului se concretizează în Matricea CNCIS (Figura 3) şi

în două instrumente complementare: Grila 1 (Anexele 1, 1a, 1b şi 1c la prezenta Metodologie)

şi Grila 2 (Anexa 2 la prezenta Metodologie).

2.3.1. Matricea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior

Matricea CNCIS cuprinde: nivelurile de calificare, rezultatele învăţării exprimate prin

cunoştinţe, abilităţi şi competenţe, precum şi descriptorii de nivel pentru calificările din

învăţământul superior.

Descriptorii de nivel pentru fiecare tip de rezultat al învăţării explicitează descriptorii

generici pentru fiecare tip de competenţă şi pentru fiecare nivel de calificare: licenţă, masterat

şi doctorat.

Din punct de vedere structural, matricea CNCIS integrează competenţele profesionale

şi competenţele transversale, fiecare dintre cele două categorii de competenţe avându-şi

legitimitatea şi importanţa sa în exercitarea unei profesii. Ele formează un cuplu solidar, prin

care se exprimă eficacitatea şi eficienţa profesională a absolventului unui program de studii.

Competenţele profesionale sunt exprimate prin cunoştinţele şi abilităţile care acoperă

comprehensiv dimensiunea profesională pentru orice calificare.                                                             7 Ibidem.

Page 56: Curs Generare Curriculum

  10

În matrice, competenţele transversale sunt structurate în: competenţe de rol şi

competenţe de dezvoltare personală şi profesională. Acestea au în vedere contextul social şi

de grup al exercitării unei profesii, precum şi conştientizarea nevoii de formare profesională

continuă.

Descriptorii de nivel, introduşi în matrice, indică activităţi, rezultate şi performanţe

aşteptate pentru fiecare nivel de calificare. Ei permit descrierea calificărilor şi, totodată,

formulează repere necesare evaluării nivelului de atingere sau obţinere a rezultatelor învăţării.

Matricea reprezintă o abordare integratoare a calificărilor din învăţământul

superior şi oferă două perspective de analiză a acestora: pe verticală şi pe orizontală.

a) Analiza pe verticală indică progresul competenţelor profesionale de la

cunoaştere şi înţelegere (descriptorul generic 1), nivelul de bază al unui rezultat al învăţării,

până la stadiul creativitate şi inovare (descriptorul generic 5), dar şi competenţele

transversale (descriptorii generici 6, 7 şi 8). În acest fel, competenţele profesionale sunt

examinate şi descrise din perspectiva descriptorilor generici de la 1 la 5, iar competenţele

transversale sunt examinate şi descrise din perspectiva descriptorilor generici 6,7 şi 8.

b) Analiza pe orizontală concretizează un descriptor generic în raport cu cele trei

cicluri de studii universitare: licenţă, masterat şi doctorat. În acest caz, descriptorii

evidenţiază dezvoltarea competenţelor şi creşterea gradului de calificare profesională. Se

observă că modelul vizează un alt tip de progres, sugerând creşterea valorii adăugate la

fiecare tip de rezultat al învăţării, odată cu trecerea de la un nivel de calificare universitară la

altul.

Perspectiva verticală evidenţiază faptul că un anumit rezultat al învăţării nu poate fi

atins dacă palierele subordonate nu au fost realizate şi consolidate.

Perspectiva orizontală demonstrează că fiecare tip de rezultat al învăţării, aferent celor

trei cicluri de studii, integrează în mod obligatoriu nivelurile anterioare. Rezultă că fiecare

rezultat al învăţării are o autonomie relativă, fiind condiţionat de achiziţiile anterioare, atât pe

orizontală, cât şi pe verticală.

Page 57: Curs Generare Curriculum

  11

Figu

ra 1

.

Page 58: Curs Generare Curriculum

  12

2.3.2. Grila 1: Descrierea domeniului/programului de studii prin competenţe

profesionale şi competenţe transversale

Grila 1 (Anexa 1 la prezenta Metodologie), fundamentată pe matricea CNCIS,

reprezintă un instrument de analiză, descriere şi evaluare a unei calificări obţinute printr-un

program de licenţă, de masterat sau de doctorat. Ea cuprinde: denumirea

domeniului/programului de studii8, denumirea şi nivelul calificării, descriptorii de nivel ai

competenţelor profesionale şi transversale, precum şi standardele minimale de performanţă.

Grila 1 reprezintă suportul pentru identificarea ocupaţiilor posibile pentru calificarea

în cauză şi a principalelor competenţe profesionale şi competenţe transversale. Competenţele

profesionale şi competenţele transversale identificate se particularizează în raport de fiecare

descriptor de nivel. Fiecare instituţie de învăţământ superior poate să adauge elemente

specifice ofertei curriculare, completând după modelul Grilei 1 – standard, un formular

asemănător (Anexa 1 bis la prezenta Metodologie) în care va menţiona maximum trei

competenţe, altele decât cele comune prevăzute în Grila 1.

Pentru nivelul de studii Licenţă, Grila 1 va fi realizată atât pentru programele de studii,

cât şi pentru domeniile de studii. În cazul programului de studii, competenţele profesionale

înscrise în Grila 1 sunt cele specifice programului de studii, iar în cazul domeniului de studii,

competenţele profesionale sunt cele generale.

Evaluarea competenţei presupune precizarea standardelor minimale de performanţă.

Evaluarea competenţelor transversale este, în principal, una calitativă. Ea

necesită, de regulă, o abordare holistică a variatelor contexte sociale şi de grup în

exercitarea profesiei, precum şi a dezvoltării personale şi profesionale.

Etapele necesare pentru analiza, descrierea şi evaluarea calificării prin completarea

Grilei 1 sunt prezentate în Capitolul 3.

2.3.3. Grila 2: Corelaţia dintre competenţele profesionale şi competenţele

transversale şi ariile de conţinut, disciplinele de învăţământ şi creditele alocate

Grila 2 (Anexa 2 la prezenta Metodologie) se fundamentează pe Grila 1 şi reprezintă

suportul pentru identificarea corelaţiilor dintre competenţele profesionale şi competenţele

transversale şi ariile de conţinut, disciplinele de învăţământ şi creditele alocate.

                                                            8 Termenul program de studii înlocuieşte termenul specializare.

Page 59: Curs Generare Curriculum

  13

Ariile de conţinut reprezintă principalele câmpuri curriculare – o structurare a

cunoştinţelor teoretice şi aplicative, în funcţie de domeniul/ programul de studii şi setul de

competenţe ce vor fi formate.

Disciplinele de studiu sunt stabilite după analiza şi selectarea ariilor de conţinut,

respectând principiile specifice de dezvoltare, de tip psihopedagogic şi ştiinţific.

Punctele de credit asociate trebuie să fie rezultatul analizei volumului de muncă şi al

ponderii disciplinei la formarea şi/sau dezvoltarea competenţelor de bază ale calificării.

Etapele de parcurs pentru completarea Grilei 2 sunt prezentate în Capitolul 3.

Modelul conceptual–metodologic de descriere a calificărilor din învăţământul

superior presupune utilizarea unitară şi într-o manieră complementară a matricei

CNCIS şi a celor două instrumente, Grila 1 şi Grila 2.

3. DESCRIEREA CALIFICĂRILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Descrierea calificărilor obţinute prin studii universitare necesită parcurgerea

următoarelor patru etape:

• Etapa I – Descrierea domeniului/ programului de studii prin competenţe profesionale

şi competenţe transversale (se completează Grila 1);

• Etapa a II-a – Identificarea, pentru fiecare program de studii, a corelaţiilor dintre

competenţe şi arii de conţinut, discipline de studiu şi creditele aferente acestora din

urmă (se completează Grila 2);

• Etapa a III-a – Elaborarea planului de învăţământ al programului de studii, în

concordanţă cu competenţele care definesc calificarea;

• Etapa a IV-a – Elaborarea fişelor disciplinelor, în concordanţă cu planul de

învăţământ şi competenţele care definesc calificarea.

După parcurgerea acestor patru etape, documentele rezultate (Grila 1, Grila 2, planul

de învăţământ şi fişele disciplinelor) se transmit la ACPART, în vederea validării şi înscrierii

în RNCIS.

Page 60: Curs Generare Curriculum

  14

3.1. Etapa I: Descrierea domeniului/ programului de studii prin competenţe

profesionale şi competenţe transversale

În etapa I, se utilizează Grila 1 – „Descrierea domeniului/programului de studii prin

competenţele profesionale şi competenţe transversale” (Anexa 1 la prezenta Metodologie),

care se completează pentru fiecare nivel de calificare, pe domenii şi programe de studii, după

caz, astfel:

• Licenţă: pentru domenii şi programe de studii;

• Masterat: pentru programe de studii;

• Doctorat: pentru domenii.

În consecinţă, Grila 1 are 3 variante: G1L, G1M şi G1D, corespunzătoare ciclurilor de

studii Licenţă, Masterat şi Doctorat (Anexele 1a, 1b şi 1c la prezenta Metodologie).

În cazul calificărilor deja existente∗ ACPART, prin consultarea instituţiilor de

învăţământ superior şi a comitetelor sectoriale, va constitui un grup de lucru pentru

completarea grilelor G1L, G1M şi G1D. Pentru buna derulare a acestor acţiuni, va asigura

asistenţă tehnică, prin experţii săi.

La nivel naţional, grilele completate se validează de către ACPART, în urma

consultării cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior care au în oferta lor programul

de studii în discuţie, precum şi cu reprezentanţi ai studenţilor, ai comitetelor sectoriale,

angajatorilor, asociaţiilor profesionale, sindicatelor, patronatelor şi cu experţi ai ACPART.

În cazul calificărilor nou propuse, Grila 1 se completată de către ofertantul de formare

profesională care propune calificarea şi este transmisă la ACPART împreună cu dosarul

pentru validarea calificării, prezentat în Capitolul 4.

După finalizarea etapei I, descrierea calificării se înscrie în secţiunea generală a

RNCIS.

3.2. Etapa a II-a: Identificarea pentru fiecare program de studii a corelaţiilor

dintre competenţe şi arii de conţinut, discipline de studii şi creditele aferente acestora

din urmă

În etapa a II-a, competenţele identificate în etapa I (Grila 1) se corelează cu ariile de

conţinut şi cu disciplinele de învăţământ care conduc la dezvoltarea competenţelor respective,

utilizându-se Grila 2 – „Stabilirea corelaţiilor dintre competenţele profesionale şi transversale                                                             ∗ Cele aprobate deja prin hotărâri de guvern.

Page 61: Curs Generare Curriculum

  15

şi ariile de conţinut, disciplinele de învăţământ şi creditele alocate” (Anexa 2 la prezenta

Metodologie).

Ariile de conţinut reprezintă principalele câmpuri curriculare sau zone

interdisciplinare din planul de studii, raportate la logica domeniului şi la setul competenţelor

ce vor fi formate. Ariile de conţinut îndeplinesc rolul de a ghida dezvoltarea ulterioară a

disciplinelor de studiu.

Grila 2 se completează pentru fiecare program de studii de către furnizor şi angajează

responsabilitatea instituţiei de învăţământ superior cu privire la respectarea ei.

3.3. Etapa a III-a: Elaborarea planului de învăţământ al programului de studii în

concordanţă cu competenţele care definesc calificarea

În etapa a III-a, se elaborează planurile de învăţământ, prin analiza corelaţiilor

cuprinse în Grila 2, referitoare la: competenţe – arii de conţinut – discipline de învăţământ –

puncte de credit.

Planul de învăţământ al programului universitar de studii se elaborează în conformitate

cu reglementările legislative în vigoare la nivel naţional şi cu cele existente la nivelul

instituţiei de învăţământ superior. Planul de învăţământ trebuie să conţină ca informaţii

minime: disciplinele de studii, numărul de ore de curs şi de seminar, aplicaţii, proiect, forma

de examinare, precum şi numărul de credite. Pentru calificările existente, această etapă se

parcurge în situaţia în care din etapele I şi a II-a rezultă necesitatea unor schimbări importante

în structura planurilor de învăţământ. Etapa a III-a este obligatorie pentru calificările nou

propuse.

3.4. Etapa a IV-a: Elaborarea fişelor disciplinelor în concordanţă cu planul de

învăţământ şi competenţele care definesc calificarea

Fişa disciplinei se elaborează în conformitate cu prevederile în vigoare ale fiecărui

furnizor de program de studii. Fişa disciplinei trebuie să conţină, ca date minime, informaţiile

din modelul prezentat în Anexa 3 la prezenta Metodologie.

La cerere, ACPART poate acorda furnizorilor de formare consultanţă sau asistenţă de

specialitate pentru descrierea calificărilor.

Page 62: Curs Generare Curriculum

  16

4. VALIDAREA ŞI ÎNREGISTRAREA UNEI NOI CALIFICĂRI

UNIVERSITARE ÎN REGISTRUL NAŢIONAL AL CALIFICĂRILOR DIN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

4.1. Etapa I

Elaborarea şi depunerea dosarului de aplicaţie, în vederea validării unei

calificări

Aplicantul transmite ACPART un dosar de validare a calificării universitare sau

postuniversitare propuse a fi atestată printr-o diplomă sau un certificat ce vor fi recunoscute

pe piaţa muncii şi în cadrul diviziunii academice a calificărilor. Acest dosar se completează

distinct pentru fiecare tip de calificare şi trebuie să cuprindă următoarele:

- Formularul de aplicaţie pentru noua calificare (Anexa 4 la prezenta Metodologie);

- Anexe:

- copii ale documentelor care, potrivit legilor în vigoare în România, îi

dau aplicantului dreptul legal de a conferi diplome şi/sau certificate de studii recunoscute pe

piaţa muncii, care atestă o calificare specifică învăţământului superior pe baza rezultatelor

învăţării;

- Grila 1 (Anexa 1 la prezenta Metodologie);

- Grila 2 (Anexa 2 la prezenta Metodologie);

- planul de învăţământ;

- fişele disciplinelor (Anexa 3 la prezenta Metodologie);

- Rezumatul descrierii calificării pentru introducerea în RNCIS, după validare

(Anexa 5 la prezenta Metodologie);

- Dovada achitării taxei de evaluare.

Aplicaţiile pot fi depuse pe întreg parcursul anului la sediul ACPART. Documentaţia

se prezintă pe suport de hârtie şi electronic.

4.2. Etapa a II-a

Evaluarea şi validarea calificării

ACPART analizează dosarul şi îl evaluează prin aplicarea următoarelor criterii:

• Eligibilitatea furnizorului pentru acordarea dreptului de a conferi diplome şi/sau

certificate care atestă calificări de nivel universitar şi/sau postuniversitar;

• Noutatea calificării şi corelarea cu necesitatea pieţei muncii;

Page 63: Curs Generare Curriculum

  17

• Relevanţa academică şi profesională a calificării propuse, din perspectiva diviziunii

academice a cunoaşterii;

• Consistenţa calificării propuse prin prisma acoperirii calificării cu competenţele

profesionale şi transversale necesare la absolvirea programului;

• Respectarea cerinţelor de încadrare a calificării în RNCIS, din punctul de vedere al

nivelului şi domeniului de studii, potrivit competenţelor profesionale şi transversale

dobândite la absolvirea cu succes a programului de studii.

4.2.1. Verificarea dosarului din punctul de vedere al componentelor sale

(conformitatea administrativă)

La nivelul ACPART, o comisie tehnică va verifica existenţa documentelor precizate la

etapa I.

Eligibilitatea aplicantului va fi stabilită de către ACPART în felul următor:

- în cazul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, eligibilitatea este implicită,

întrucât acestea au dreptul să confere o calificare universitară atestată prin diplomă sau

certificat de studii de nivel universitar şi/sau postuniversitar.

- în cazul instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu

este necesară prezentarea documentului care atestă dreptul legal de a desfăşura pe teritoriul

României activităţi de formare iniţială sau continuă de nivel universitar sau postuniversitar

(statut, certificat de înmatriculare la Registrul Comerţului etc.).

4.2.2. Analiza şi evaluarea dosarului (conformitatea metodologică)

Dacă entitatea solicitantă este eligibilă, se trece la analiza şi evaluarea calificării

propuse urmărindu-se: noutatea calificării, relevanţa academică şi profesională, consistenţa

calificării şi respectarea cerinţelor de încadrare în RNCIS. Rezultatul evaluării efectuate de

către comisia de experţi se transmite Consiliului pentru calificările din învăţământul superior

sub forma unei propuneri de acceptare/respingere a cererii de validare a calificării.

Consiliul verifică aplicarea corectă şi completă a procedurii şi a criteriilor de evaluare de către

comisia de experţi şi validează sau invalidează propunerea comisiei.

Rezultatul este comunicat solicitantului sub forma unui aviz de acceptare, de amânare

sau de refuz privind validarea calificării universitare sau postuniversitare propuse.

În cazul acceptării, ACPART menţionează şi codul/poziţia de identificare a calificării

în RNCIS.

Page 64: Curs Generare Curriculum

  18

Dacă amânarea validării este determinată de faptul că noua calificare nu are

suficiente elemente pentru a se distinge de o altă calificare acordată în acelaşi domeniu de

studii de acelaşi furnizor sau de către alţi furnizori de programe de studii de acelaşi nivel,

ACPART propune solicitantului o redefinire şi, respectiv, o nouă încadrare a calificării, astfel

încât aceasta să fie compatibilă cu RNCIS.

Dacă amânarea este determinată de lipsa unor informaţii relevante, comisiile de

evaluare pot solicita instituţiei aplicante informaţiile suplimentare necesare sau pot transmite

recomandări pentru îmbunătăţirea propunerii, în vederea continuării procesului de validare.

Refuzul de validare a unei calificări poate fi determinat de: inconsistenţa programului,

documente doveditoare incomplete sau insuficient de detaliate, declaraţii incorecte,

nerespectarea recomandărilor făcute de către comisiile de evaluare etc.

4.3. Etapa a III-a

Formularea recomandării de înaintare a cererii de autorizare a funcţionării

provizorii (pentru programele de licenţă) sau de acreditare (pentru programele

de masterat şi doctorat)

Pe baza deciziei de validare, ACPART recomandă furnizorului de programe de studii

să solicite ARACIS autorizarea funcţionării provizorii. ACPART informează Ministerul

Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu privire la deciziile luate şi propune iniţierea hotărârii de

guvern privind introducerea noii calificări în Secţiunea generală a RNCIS. După obţinerea

autorizaţiei de funcţionare provizorie, furnizorul de programe de studii prezintă ACPART

copia documentului de autorizare pentru a completa în Secţiunea specifică a RNCIS

informaţiile corespunzătoare instituţiei care asigură calificarea în discuţie.

4.4. Etapa a IV-a

Înscrierea în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior şi

diseminarea informaţiei

După publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern privind înscrierea unei noi

calificări în RNCIS, ACPART înscrie noua calificare în Registrul Naţional al Calificărilor

din Învăţământul Superior (RNCIS) la domeniul şi pentru nivelul de studii pentru care s-a

făcut validarea, menţionând expres codul/poziţia de identificare în cadrul Registrului. Din

acest moment, descrierea calificării este publică, accesibilă prin intermediul internetului.

Page 65: Curs Generare Curriculum

  19

5. REGISTRUL NAŢIONAL AL CALIFICĂRILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

SUPERIOR (RNCIS)

RNCIS se dezvoltă în strânsă legătură cu CNCIS şi reprezintă instrumentul de

identificare, înregistrare, consultare permanentă şi actualizare a calificărilor, respectiv a

diplomelor şi certificatelor emise de către instituţiile de învăţământ superior. RNCIS este o

construcţie comună, implicând ACPART, instituţii de învăţământ superior, angajatori,

asociaţii profesionale etc. şi este corelat metodologic cu Registrul Naţional al Calificărilor

(RNC).

Responsabilitatea proiectării, implementării şi permanentei actualizări a RNCIS revine

ACPART.

a) Proiectarea RNCIS constă în realizarea de către ACPART a următoarelor operaţii:

conceperea structurii acestuia;

conceperea şi dezvoltarea bazei de date cu informaţiile despre calificările din

învăţământul superior;

stabilirea unor strategii de comunicare eficientă cu instituţiile-cheie şi cu publicul

larg;

realizarea reţelei informatice dedicate Registrului, formată din Ministerul Educaţiei,

Cercetării şi Inovării, ACPART, instituţiile de învăţământ superior şi ceilalţi

furnizori de programe de studii universitare şi postuniversitare.

Structura RNCIS

RNCIS cuprinde două secţiuni pentru descrierea fiecărei calificări: una generală şi una

specifică. Prima se referă la informaţiile generale despre o calificare, iar a doua secţiune

cuprinde date despre instituţiile care oferă formare în această calificare şi informaţii despre

competenţele specifice asigurate de acestea.

Secţiunea generală, comună unei calificări, cuprinde informaţii:

• referitoare la nomenclatorul calificărilor

- titlul obţinut de absolvent;

- denumirea calificării;

- domeniul de studii;

- programul de studii;

- codul calificării.

Page 66: Curs Generare Curriculum

  20

• referitoare la competenţele asociate calificării

- competenţele minimale;

- domenii de activitate în care absolventul poate lucra;

- ocupaţii posibile;

- relaţionarea cu Clasificarea Ocupaţiilor din România – COR;

- conexiuni cu alte calificări.

Secţiunea specifică cuprinde următoarele informaţii:

- denumirea instituţiei de învăţământ superior, cu datele complete de identificare;

- denumirea facultăţii;

- denumirea programului de studiu care conduce la calificarea în discuţie;

- Grila 2;

- planul de învăţământ al programului de studiu.

Fiecare universitate va avea acces direct la propriile date din secţiunea specifică pentru

a opera actualizări şi completări în RNCIS, în anumite limite, cu notificarea prealabilă a

ACPART.

RNCIS va asigura transparenţa CNCIS şi va permite căutări simple sau avansate, în

funcţie de criterii multiple, precum şi obţinerea unor rapoarte privind aspecte ale calificărilor

din învăţământul superior din România.

b) Implementarea RNCIS contribuie la asigurarea transparenţei şi a lizibilităţii

învăţământului superior în raporturile cu piaţa muncii, în ceea ce priveşte cunoaşterea

rezultatelor învăţării, precum şi compararea calificărilor obţinute în urma absolvirii diferitelor

programe de studii furnizate de instituţiile de învăţământ superior. Pentru implementare,

ACPART stabileşte procedurile tehnice de pilotare şi de experimentare, precum şi

modalităţile de utilizare consecventă, regulată a acestui sistem de către toate instituţiile

implicate.

După încheierea fiecărei etape de realizare a CNCIS, rezultatele parţial obţinute vor fi

introduse în RNCIS. După parcurgerea tuturor celor patru etape de descriere a calificărilor

(Capitolul 3), versiunile finale vor fi introduse în RNCIS.

c) Actualizarea RNCIS presupune:

definirea procedurilor şi instrumentelor de actualizare periodică a calificărilor;

monitorizarea programelor de formare şi a modalităţilor de evaluare şi certificare a

calificărilor;

stabilirea mecanismelor de corelare cu alte cadre naţionale ale calificărilor;

elaborarea metodologiei de introducere a unei noi calificări în RNCIS.

Page 67: Curs Generare Curriculum

  21

ACPART asigură periodic actualizarea RNCIS pe site-ul instituţiei.

ACPART notifică MECI şi CNFPA asupra actualizării RNCIS.

Registrul este un construct multi-actor şi un instrument de interes naţional şi

internaţional de informare:

RNCIS reprezintă rezultatul conlucrării mai multor categorii de instituţii/organisme, în

calitate de actori direct implicaţi în dezvoltarea şi implementarea sa, cât şi de beneficiari:

MECI, ACPART, instituţii de învăţământ superior, dar şi actori/organisme din mediul social

şi economic;

RNCIS este disponibil în varianta sa electronică în limba română şi în limba engleză,

asigurând transparenţa şi lizibilitatea învăţământului superior românesc pentru angajatori,

asociaţii profesionale, sindicate, patronate, profesori, studenţi etc. Registrul este public,

putând fi accesat la nivel naţional, european şi internaţional.

Page 68: Curs Generare Curriculum

  22

6. Anexe la Metodologie

ANEXA 1 – GRILA 1

ANEXA 1 bis - GRILA 1 opţională

ANEXA 1.a – GRILA 1L

ANEXA 1.b – GRILA 1M

ANEXA 1.c – GRILA 1D

ANEXA 2 – GRILA 2

ANEXA 3 – FIŞA DISCIPLINEI

ANEXA 4 – FORMULARUL DE APLICAŢIE PENTRU VALIDAREA UNEI

CALIFICĂRI UNIVERSITARE

ANEXA 5 – REZUMATUL DESCRIERII CALIFICĂRII ÎN CADRUL

REGISTRULUI NAŢIONAL AL CALIFICĂRILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

SUPERIOR

ANEXA 6 – EXEMPLE DE DESCRIERE A UNOR CALIFICĂRI PENTRU

DIFERITE PROGRAME ŞI NIVELURI DE STUDII

Aceste anexe fac parte integrantă din prezenta Metodologie.

Page 69: Curs Generare Curriculum

Anexa 1 Domeniul fundamental …………………………. Domeniul de Studii …………………………………. Programul de Studii……………………………………….

Grila 1 – Descrierea domeniului/programului de studii prin competenţe profesionale şi competenţe transversale

Denumirea calificării .....................................

Nivelul calificării .....................................

Ocupaţii posibile:

Competenţe profesionale∗Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competenţelor profesionale∗∗

C1 C2 C3 C4 C5 C6

CUNOŞTINŢE

1. C1.1 C2.1 C3.1 C4.1 C5.1 C6.1

2. C1.2 C2.2 C3.2 C4.2 C5.2 C6.2

ABILITĂŢI

3. C1.3 C2.3 C3.3 C4.3 C5.3 C6.3

4. C1.4 C2.4 C3.4 C4.4 C5.4 C6.4

5. C1.5 C2.5 C3.5 C4.5 C5.5 C6.5

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei:

Descriptori de nivel ai competenţelor transversale∗∗

Competenţe transversale

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei

6. CT1

7. CT2 8. CT3

∗ Se vor identifica maximum 6 competenţe profesionale ∗∗ Se înscriu în grilă descriptorii de nivel prezentaţi în Matricea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (Figura 3) în funcţie de nivelul calificării (Licenţă/Masterat/Doctorat)

23

Page 70: Curs Generare Curriculum

24

Anexa 1 bis Universitatea ....................................... Facultatea ............................................... Domeniul fundamental …………………………. Domeniul de Studii …………………………………. Programul de Studii………………………………………. Grila 1 – Elemente specifice de descriere a domeniului/programului de studii ∗

Denumirea calificării .....................................

Nivelul calificării .....................................

Ocupaţii posibile:

Competenţe profesionale∗Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competenţelor profesionale∗∗

C7 C8

CUNOŞTINŢE

1. C7.1 C8.1

2. C7.2 C8.2

ABILITĂŢI

3. C7.3 C8.3

4. C7.4 C8.4

5. C7.5 C8.5

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei:

Descriptori de nivel ai competenţelor transversale∗∗

Competenţe transversale

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei

6. CT1

7. CT2 8. CT3

∗ Se vor menţiona maximum trei competenţe ∗∗ Se înscriu în grilă descriptorii de nivel prezentaţi în Matricea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (Figura 3) în funcţie de nivelul calificării (Licenţă/Masterat/Doctorat)

Page 71: Curs Generare Curriculum

Anexa 1a Domeniul fundamental…………………………………………..                         Domeniul de studii…………………………………..                                    Programul de Studii………………………………………. 

Grila 1L – Descrierea domeniului/programului de studii prin competenţe profesionale şi competenţe transversale

Denumirea calificării: ………………………

Nivelul calificării : LICENŢĂ

Ocupaţii posibile:

Competenţe profesionale∗

Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competenţelor profesionale∗∗

C1 C2 C3 C4 C5 C6

CUNOŞTINŢE

1. Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bază ale domeniului şi ale ariei de specializare; utilizarea lor adecvată în comunicarea profesională

C1.1

C2.1

C3.1

C4.1

C5.1

C6.1

2. Utilizarea cunoştinţelor de bază pentru explicarea şi interpretarea unor variate tipuri de concepte, situaţii, procese, proiecte etc. asociate domeniului

C1.2

C2.2

C3.2

C4.2

C5.2

C6.2

ABILITĂŢI

3. Aplicarea unor principii şi metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situaţii bine definite, tipice domeniului în condiţii de asistenţă calificată

C1.3

C2.3

C3.3

C4.3

C5.3

C6.3

4. Utilizarea adecvată de criterii şi metode standard de evaluare, pentru a aprecia calitatea, meritele şi limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode şi teorii

C1.4

C2.4

C3.4

C4.4

C5.4

C6.4

5. Elaborarea de proiecte profesionale cu utilizarea unor principii şi metode consacrate în domeniu

C1.5

C2.5

C3.5

C4.5

C5.5

C6.5

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei:

Descriptori de nivel ai competenţelor transversale∗∗ Competenţe transversale

Standarde minimale de performanţă pentru evalurea competenţei

6. Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată

CT1

7. Familiarizarea cu rolurile şi activităţile specifice muncii în echipă şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate

CT2

8. Conştientizarea nevoii de formare continuă; utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare, pentru dezvoltarea personală şi profesională

CT3

∗ Se vor identifica maximum 6 competenţe profesionale

∗∗ Se înscriu în grilă descriptorii de nivel prezentaţi în Matricea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (Fgura 3) în funcţie de nivelul calificării (Licenţă/Masterat/Doctorat)

25

Page 72: Curs Generare Curriculum

Anexa 1 b Domeniul de studii…………………………………. Programul de Studii………………………………………. Tipul de master …………………………….. Grila 1M – Descrierea programului de studii prin competenţe profesionale şi competenţe transversale

Ocupaţii posibile:

Denumirea calificării: ……………………

Nivelul calificării: MASTERAT Precondiţii de acces:

Competenţe profesionale∗

Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competenţelor profesionale∗∗

C1 C2 C3 C4 C5 C6

CUNOŞTINŢE

1. Cunoaşterea aprofundată a unei arii de specializare şi, în cadrul acesteia, a dezvoltărilor teoretice, metodologice şi practice specifice programului; utilizarea adecvată a limbajului specific în comunicarea cu medii profesionale diferite

C1.1

C2.1

C3.1

C4.1

C5.1

C6.1

2. Utilizarea cunoştinţelor de specialitate pentru explicarea şi interpretarea unor situaţii noi, în contexte mai largi asociate domeniului

C1.2

C2.2

C3.2

C4.2

C5.2

C6.2

ABILITĂŢI

3. Utilizarea integrată a aparatului conceptual şi metodologic, în condiţii de informare incompletă, pentru a rezolva probleme teoretice şi practice noi

C1.3

C2.3

C3.3

C4.3

C5.3

C6.3

4. Utilizarea nuanţată şi pertinentă de criterii şi metode de evaluare, pentru a formula judecăţi de valoare şi a fundamenta decizii constructive

C1.4

C2.4

C3.4

C4.4

C5.4

C6.4

5. Elaborarea de proiecte profesionale şi/sau de cercetare, utilizând inovativ un spectru variat de metode cantitative şi calitative

C1.5

C2.5

C3.5

C4.5

C5.5

C6.5

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei:

Descriptori de nivel ai competenţelor transversale∗∗ Competenţe transversale

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei

6. Executarea unor sarcini profesionale complexe, în condiţii de autonomie şi de independenţă profesională

CT1

7. Asumarea de roluri/funcţii de conducere a activităţii grupurilor profesionale sau a unor instituţii

CT2

8. Autocontrolul procesului de învăţare, diagnoza nevoilor de formare, analiza reflexivă a propriei activităţi profesionale

CT3

∗ Se vor identifica maximum 6 competenţe profesionale ∗∗ Se înscriu în grilă descriptorii de nivel prezentaţi în Matricea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (Figura 3) în funcţie de nivelul calificării (Licenţă/Masterat/Doctorat)

26

Page 73: Curs Generare Curriculum

27

Anexa 1c

Domeniul fundamental………………………………………………….. Grila 1D – Descrierea domeniului prin competenţe profesionale şi competenţe transversale

Denumirea calificării:.....................................

Nivelul calificării: DOCTORAT

Ocupaţii posibile:

Competenţe profesionale∗Descriptori de nivel ai elementelor structurale ale competenţelor profesionale∗∗

C1 C2 C3 C4 C5 C6

CUNOŞTINŢE

1. Cunoaşterea sistematică, avansată a conceptelor, a metodelor de cercetare, a controverselor şi a noilor ipoteze specifice domeniului; comunicarea cu specialişti din domenii conexe

C1.1

C2.1

C3.1

C4.1

C5.1

C6.1

2. Utilizarea de principii şi metode avansate pentru explicarea şi interpretarea, din perspective multiple, a unor situaţii/probleme teoretice şi practice noi şi complexe, specifice domeniului

C1.2

C2.2

C3.2

C4.2

C5.2

C6.2

ABILITĂŢI

3. Selecţia şi aplicarea de principii, teorii şi metode avansate de cunoaştere, transfer de metode dintr-un domeniu într-altul, abordări interdisciplinare pentru a rezolva probleme teoretice şi practice, noi şi complexe

C1.3

C2.3

C3.3

C4.3

C5.3

C6.3

4. Evaluarea critic-constructivă a proiectelor şi a rezultatelor cercetării ştiinţifice, aprecierea stadiului cunoaşterii teoretice şi metodologice; identificarea priorităţilor de cunoaştere şi aplicative ale domeniului

C1.4

C2.4

C3.4

C4.4

C5.4

C6.4

5. Conceperea şi realizarea de cercetări originale, fundamentate pe metode avansate care conduc la dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice, tehnologice şi/sau a metodologiilor de cercetare

C1.5

C2.5

C3.5

C4.5

C5.5

C6.5

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei:

Descriptori de nivel ai competenţelor transversale∗∗ Competenţe transversale

Standarde minimale de performanţă pentru evaluarea competenţei

6. Iniţierea şi dezvoltarea inovatoare de proiecte teoretice şi practice complexe

CT1

7. Asumarea responsabilităţii şi capacitatea de organizare şi conducere a activităţii grupurilor profesionale, de cercetare ştiinţifică sau a unor instituţii

CT2

8. Dezvoltarea unor proiecte centrate pe creativitate, ca temei al autorealizării

CT3

∗ Se vor identifica maximum 6 competenţe profesionale ∗∗ Se înscriu în grilă descriptorii de nivel prezentaţi în Matricea Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (Figura 3) în funcţie de nivelul calificării (Licenţă/Masterat/Doctorat)

Page 74: Curs Generare Curriculum

28

Anexa 2 Universitatea:......................... Facultatea:...................... Calificarea: ........................ Nivelul de studii: ............................ Domeniul fundamental ……………………… Domeniul de studii……………………………… Programul de studii………………………… Grila 2. Stabilirea corelaţiilor dintre competenţele profesionale şi competenţele transversale şi ariile de conţinut, disciplinele de studiu şi creditele alocate

Credite Competenţe profesionale Competenţe explicitate prin descriptori de nivel

Arii de conţinut Discipline de studiu Pe

disciplină* Pe competenţă

D1 D2

C1

D1 D2

C2

D1 D2

C3

D1

D2

C4

D1

D2

C5

D1 D2

C6

Credite Competenţe transversale Discipline de studiu Pe disciplină Pe competenţă

D1 D2

CT1

D1 D2

CT2

D1 D2

CT3

* Se va menţiona numărul de credite prin care disciplina respectivă contribuie la realizarea competenţelor, din totalul de credite alocat disciplinei potrivit planului de învăţământ.

Page 75: Curs Generare Curriculum

Anexa 3

UNIVERSITATEA .........................................

FACULTATEA ..............................................

DEPARTAMENTUL......................................

CATEDRA ......................................................

DOMENIUL DE STUDII..........................................

PROGRAMUL DE STUDII .....................................

...............................................................................

FIŞA DISCIPLINEI

“DENUMIREA DISCIPLINEI” Statutul disciplinei: obligatorie opţională facultativă Nivelul de studii: Licenţă Masterat Doctorat Anul de studii:____________ Semestrul: Titularul cursului: (Titlul şi numele) Număr de ore/Verificarea/Credite Curs Seminar Laborator Proiect Examinare Credite A. OBIECTIVELE DISCIPLINEI (Obiectivele sunt formulate în termeni de competenţe profesionale) B. PRECONDIŢII DE ACCESARE A DISCIPLINEI (Se menţionează disciplinele care trebuie studiate anterior) C. COMPETENŢE SPECIFICE (Vizează competenţele asigurate de programul de studiu din care face parte disciplina)

  29

Page 76: Curs Generare Curriculum

D. CONŢINUTUL DISCIPLINEI

a) Curs Capitolul Conţinuturi Nr.ore 1.

C1 ............................................................................... 1.1 .............................................................................. 1.2 .............................................................................. ...

2. C2 ............................................................................. 2.1 .............................................................................. 2.2 .............................................................................. ...

...

... Total ore

b) Aplicaţii Tipul de aplicaţie* Conţinut Nr.ore 1. ...

2. ...

...

... Total ore

E. EVALUARE (Se precizează metodele, formele de evaluare şi ponderea acestora în stabilirea notei finale. Se indică standardele minime de performanţă, raportate la competenţele definite la punctul A. Obiectivele disciplinei) F. REPERE METODOLOGICE (Strategia didactică, materiale, resurse) G. BIBLIOGRAFIE (Se indică bibliografia minimală obligatorie)  

Data avizării în catedră: DIRECTOR DEPARTAMENT/ ŞEF CATEDRĂ, TITULAR DE DISCIPLINĂ,

.................................................................................... ..................................................

* Se va menţiona: seminar, laborator, proiect sau practică. 

  30

Page 77: Curs Generare Curriculum

FIŞA DISCIPLINEI1

1. Date despre program

1.1 Instituţia de învăţământ superior

1.2 Facultatea

1.3 Departamentul

1.4 Domeniul de studii

1.5 Ciclul de studii

1.6 Programul de studii/Calificarea

2. Date despre disciplină

2.1 Denumirea disciplinei

2.2 Titularul activităţii de curs

2.3 Titularul activităţii de

seminar/laborator

2.4 Anul de studiu

2.5 Semestrul

2.6 Tipul de evaluare

2.7 Regimul disciplinei

3. Timpul total estimat

3.1 Număr de ore pe săptămână din care 3.2 curs 3.3 seminar/laborator

3.4 Total ore din planul de învăţământ din care 3.5 curs 3.6 seminar/laborator

Distribuţia fondului de timp ore

Studiul după manual, support de curs, bibliografie şi notiţe

Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platforme electronice de specialitate şi pe teren

Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri

Tutoriat

Examinări

Alte activităţi…

3.7 Total ore studiu individual

3.8 Total ore din planul de învăţământ (3.4) + Total ore studiu individual (3.7)

3.9 Total ore pe semestru (25-30 ore/ 1 credit)

3.10 Numărul de credite

4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

4.1 de curriculum

4.2 de competenţe

5. Condiţii (acolo unde este cazul)

5.1 de desfăşurare a cursului

5.2 de desfăşurare a seminarului/laboratorului

1 Cf. M.Of. al României, Partea I, Nr.800 bis/13.XII.2011, Ordinul ministrului nr. 5703 din 18 oct. 2011

Page 78: Curs Generare Curriculum

6. Competenţe specifice acumulate

Competenţe

profesionale

Competenţe

transversale

7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice accumulate)

7.1 Obiectivul general al

disciplinei

7.2 Obiectivele specifice

8. Conţinuturi

8.1 Curs Metode de predare Observaţii

8.2 Seminar/laborator Metode de predare Observaţii

Bibliografie

Page 79: Curs Generare Curriculum

9. Coroborarea conţinuturilor disciplinei cu aşteptările reprezentanţilor comunităţii epistemice,

asociaţilor profesionale şi angajatori reprezentantivi din domeniul aferent programului

10. Evaluare

Tip activitate 10.1 Criterii de

evaluare

10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere din nota

finală

10.4 Curs

10.5 Seminar/laborator

10.6 Standard minim de performanţă

Data completării Semnătura titularului de curs Semnătura titularului de seminar

……………………. …………………………….. …………………………………

Data avizării în department Semnătura directorului de department

………………………………….. ……………………………………….

Page 80: Curs Generare Curriculum

31

Anexa 4

FORMULARUL DE APLICAŢIE PENTRU VALIDAREA

UNEI CALIFICĂRI UNIVERSITARE

Page 81: Curs Generare Curriculum

32

Fişa 1: Prezentarea cererii de validare A. Calificarea solicitată Titlul conferit: Nivelul solicitat:

Domeniul fundamental:

Domeniul de studii:

Denumirea calificării: B. Organismul care acordă calificarea atestată prin diplomă sau certificat Denumirea furnizorului: Reprezentat prin (Nume, prenume şi funcţie) : Semnătura reprezentantului legal: Ştampilă:

Spaţiu rezervat pentru ACPART

DOSAR Nr. Expert responsabil:

Reglementări de referinţă:

Data de înregistrare la ACPART :

Data de trimitere la MECI:

Data de trimitere la M.O.:

Informaţiile de publicat în Monitorul Oficial:

Titlul:

Nivelul:

Denumirea calificării:

Codul calificării:

Data de la care intră în vigoare:

Page 82: Curs Generare Curriculum

33

Fişa 2: Date de identificare ale instituţiei care solicită validarea

calificării 1) Numele juridic complet: - Adresă: - Telefon: Fax: E-mail: - Adresă site: 2) Statutul juridic: 3) Referinţe de identificare a organismelor (HG, lege) şi datele de atestare: - - - 4) Activităţile desfăşurate de instituţie, relevante pentru calificarea propusă :

Se vor menţiona activităţile referitoare la cursuri de formare, cercetare sau alte activităţi relevante în domeniu, desfăşurate până în prezent. 5) Alte calificări acordate de instituţie în cadrul aceluiaşi domeniu universitar de studii sau din domenii apropiate:

Se vor menţiona: titlul conferit, denumirea calificării, data primei promoţii.

6) Statutul instituţiei sau al programului de studii, din punctul de vedere al acreditării:

Se va indica dacă instituţia care propune calificarea a fost sau este într-un proces de evaluare de către o agenţie recunoscută în domeniul asigurării calităţii pentru domeniul din care face parte noua calificare.

6.1 Se vor menţiona programele de studiu înrudite sau apropiate: - autorizate – numele, data - acreditate – numele, data - în curs de evaluare – numele, data depunerii documentaţiei 6.2 Situaţia auditării instituţionale:

are: data……………………………

în curs de acordare; data depunerii documentaţiei

nu are

6.3 Organizaţia are proceduri de promovare a unei noi calificări? Da Nu În cazul în care acestea există, ele se vor anexa.

Page 83: Curs Generare Curriculum

34

Fişa 3: Necesitatea şi oportunitatea creării calificării

Demersurile care au condus la propunerea noii calificări: 1) Elemente de fundamentare a calificării : - Relevanţa calificării faţă de piaţa muncii sau dezvoltarea academică - Relevanţa faţă de cerinţele tinerilor - Studii de piaţă, analize, rapoarte, prognoze care justifică propunerea calificării. (Se vor prezenta în maximum o pagină cu indicarea explicită a anexelor) 2) Prezentarea organizaţiilor consultate pentru identificarea şi conceperea calificării în discuţie (angajatori, asociaţii profesionale, comitete sectoriale, sindicate, patronate etc.) a) Specificul organizaţiei (denumirea, obiectul de activitate); b) Persoana de contact (date de identificare); c) Modul de consultare sau colaborare al universităţii cu organizaţia menţionată. 3) Alte informaţii relevante pentru susţinerea propunerii (maximum o pagină) (Dacă este cazul, se anexează documentele considerate interesante pentru susţinerea propunerii)

Page 84: Curs Generare Curriculum

35

Fişa 4: Descrierea calificării A. Ocupaţiile vizate 1) Enumerarea ocupaţiilor care ar putea fi exercitate prin obţinerea calificării propuse: 2) Compatibilitatea cu Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR):

Da, prin extensie

Da, prin inserţie

(În al doilea caz, vă rugăm să faceţi propuneri) 3) Condiţiile cele mai frecvente de exercitare a calificării: a) Dimensiunea şi domeniul de activitate al posibililor angajatori b) Ocupaţii posibile asociate calificării B. Referinţe privind calificarea şi competenţele - Se va face o descriere a calificării, utilizând Grila 1 şi Grila 2.

Page 85: Curs Generare Curriculum

36

Fişa 5: Conexiunea cu alte calificări A. Corelaţiile cu alte calificări 1) Precizaţi ce calificări sau competenţe sunt necesare sau admise pentru accesul la calificarea prezentată (pentru formularea acestor condiţii de prezentare este recomandabil să se ţină seama, unde este cazul, de cerinţele asociaţiilor profesionale):

- cerinţe - recunoaştere parţială şi documentele pe baza cărora se realizează acestea 2) Calificarea solicitată figurează explicit printre cerinţele pentru obţinerea altor calificări? 3) Modul de admitere la studii pentru obţinerea calificării propuse B. Identificarea calificărilor existente în România în acelaşi domeniu 1) Alte calificări similare existente în acelaşi domeniu, la acelaşi nivel, la nivel inferior sau superior (se vor preciza universităţile, facultăţile unde există aceeaşi calificare sau calificări similare, precum şi nivelul acestora) 2) Suprapuneri, incluziuni şi diferenţe privind competenţele furnizate de alte calificări similare din alte universităţi C. Corespondenţa cu alte calificări acordate în străinătate, în special în cadrul Uniunii Europene 1) Identificarea de calificări comparabile:

• denumirea calificării; nivelul • asemănări

• deosebiri

• segmentul de piaţă a muncii căruia i se adresează

• instituţiile care o acordă (se va indica numele instituţiei şi adresa site-

ului unde se găsesc referinţe)

• acorduri de recunoaştere a calificării sau a unor competenţe din cadrul calificării

2) Acorduri instituţionale sau convenţii cu instituţiile din alte ţări privind acordarea de diplome/ certificate în parteneriat (se va indica acordul sau convenţia, programul, data semnării şi durata de valabilitate):

• pentru calificarea propusă; • pentru calificări din acelaşi domeniu;

• pentru alte calificări

Page 86: Curs Generare Curriculum

37

Fişa 6: Regimul de şcolarizare pentru obţinerea calificării 1. Forme de şcolarizare - învăţământ de zi în localitate în alte localităţi - învăţământ cu frecvenţă redusă în localitate în alte localităţi - învăţământ la distanţă 2. Tipul de formare pentru obţinerea calificării - După un parcurs de formare iniţială : da nu - După un parcurs de formare continuă : da nu 3. Limba de predare 4. Studii organizate în cooperare cu o companie (se va preciza compania/companiile şi locul de desfăşurare a formării) - Compania - Nivelul cerut la intrare - Durata - Credite

Page 87: Curs Generare Curriculum

38

Fişa 7: Referenţialul calificării

1) Planul de învăţământ al calificării şi fişele disciplinelor. Se vor anexa planurile de învăţământ şi programele analitice. 2) Metodologia de evaluare a competenţelor la finalizarea studiilor. 3) Se va anexa o copie a unei diplome standard, completată pentru calificarea propusă. 4) Adresa site-ului pe care se găsesc informaţii despre calificările acordate de instituţia promotoare.

Page 88: Curs Generare Curriculum

39

Fişa 8: Evidenţierea parcursului titularilor de diplomă∗ A. Structuri de evidenţiere a parcursului absolvenţilor existente în universitate Dacă universitatea are astfel de structuri, vă rugăm să le menţionaţi şi, eventual, să indicaţi datele de contact. B. Utilizarea structurilor 1) Inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor ultimelor trei promoţii ale domeniului de studii

Anul obţinerii diplomei

Numărul total al titularilor diplomei

Numărul titularilor care desfăşoară activităţi în

domeniul lor de pregătire

Numărul titularilor care desfăşoară activităţi în

domenii conexe

Numărul titularilor care desfăşoară activităţi în alte

domenii

2) Comentarii C. Situaţia titularilor diplomelor şi certificatelor din domeniul calificării, după forma de învăţământ

Anul obţinerii diplomei

Formare iniţială Formare continuă

Numărul total de absolvenţi

∗ Opţional. Este un argument suplimentar pentru susţinerea calificării propuse.

Page 89: Curs Generare Curriculum

Anexa 5 Rezumatul descrierii unei calificări în cadrul

Registrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior

Titlul şi denumirea calificării: Titlul obţinut: Denumirea calificării: Codul calificării:

Autoritatea responsabilă pentru certificare Calitatea semnatarului(lor) calificării (diplomei)

Cadranul 2 Cadranul 3

Elemente de identificare a calificării: Nivelul de studii: Domeniul fundamental: Domeniul de studii: Programul de studii: Numărul total de credite:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţele relevante obţinute ( 4-6 competenţe profesionale şi cel puţin 3 competenţe transversale):

Planul de învăţământ (se va anexa)

Cadranul 5

Ocupaţii posibile pentru deţinătorul diplomei/certificatului*

Cadranul 6 * Se vor menţiona inclusiv codurile, conform clasificării COR

40

Page 90: Curs Generare Curriculum

Modalităţile de acces la calificare Valabilitatea competenţelor acumulate este de …. ani**.

Cadranul 7Condiţii de înscriere pentru certificare Da Nu După un parcurs de formare cu statut de student După un parcurs de formare continuă

Corelaţiile cu alte calificări Acorduri europene sau internaţionale

Cadranul 8

Cadranul 9

Baza legală Referinţe privind legea de înfiinţare a instituţiei şi HG privind structura instituţiei: Alte referinţe:

Cadranul 10

Alte informaţii Statistici ale evoluţiei numărului de studenţi în domeniul calificării, în ultimii 3 ani: Istoricul calificării ***:

Cadranul 11

** Se va completa pentru calificările pentru care, prin acte normative, se impune o reevaluare a competenţelor.

*** Se vor face precizări, unde este cazul, la calificările corespondente acordate în perioada premergătoare momentului aplicării prezentei Metodologii.

41

Page 91: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare

Administrarea

afacerilor

Cod

calificare L40701003010

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Administrarea afacerilor

Domeniu de studiu: Administrarea afacerilor

Program de studiu: Administrarea afacerilor

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Culegere, prelucrare și analiză de informații privind interacțiunea mediu extern-

întreprindere/ organizaţie

Asistență pentru administrarea activității ansamblului întreprinderii/ organizației

Administrarea activităţii unei subdiviziuni din structura întreprinderii/ organizaţiei

Asistenţă în managementul resurselor umane

Utilizarea bazelor de date specifice administrării afacerilor

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare

Titlul şi denumirea calificării

Page 92: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

administrative

Denumire

calificare

Administraţie

europeană

Cod

calificare L40201005020

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe administrative

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe administrative

Domeniu de studiu: Științe administrative

Program de studiu: Administraţie europeană

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea conceptelor şi principiilor fundamentale de organizare şi funcţionare a

structurilor administrative pentru inserţia profesională în instituţii publice şi/sau private

Identificarea şi aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la sistemul administrativ, inclusiv

iniţierea şi formularea de propuneri de acte normative şi/sau administrative

Comunicarea orală și scrisă, în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a unor mesaje structurate referitoare la o problemă dată din specialitate

Conceperea, elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare instituţională în

administraţia publică centrală şi locală, în consens cu evoluţiile administraţiei publice

europene

Administrarea afacerilor şi politicilor publice europene, gestionarea asistenţei financiare

europene

Formarea şi gestiunea resurselor umane pentru administraţia publică europeană

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor etice şi a deontologiei profesionale.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup, deprinderea şi exercitarea rolurilor specifice

în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonală.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională și identificarea resurselor si modalitatilor

de formare și dezvoltare personală şi profesională, în scopul inserţiei şi adaptării la

cerinţele pieţei muncii.

Titlul şi denumirea calificării

Page 93: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

administrative

Denumire

calificare

Administraţie

publică

Cod

calificare L40201005010

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe administrative

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe administrative

Domeniu de studiu: Științe administrative

Program de studiu: Administraţie publică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea conceptelor şi principiilor fundamentale de organizare şi funcţionare a

structurilor administrative pentru inserţia profesională în instituţii publice şi/sau private

Identificarea şi aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la sistemul administrativ, inclusiv

iniţierea şi formularea de propuneri de acte normative şi/sau administrative

Comunicarea orală şi scrisă, în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a unor mesaje structurate referitoare la o problemă dată din specialitate

Aplicarea instrumentelor strategice pentru dezvoltarea instituţională

Administrarea activităţilor specifice din domeniu, cu respectarea eticii şi deontologiei

profesionale

Identificarea, analizarea şi rezolvarea problemelor din administraţia publică, în mod

cooperant, flexibil şi eficient

Page 94: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Aeronave şi

motoare de aviaţie

Cod

calificare L20401004050

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Inginerie aerospațială

Program de studiu: Aeronave şi motoare de aviaţie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor din disciplinele fundamentale ale ingineriei în efectuarea de

calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei:

aplicant al cunoştinţelor fundamentale in inginerie

Selectarea, combinarea şi utilizarea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din

domeniul ingineriei de sistem si ingineriei aerospaţiale prin scheme funcţionale şi

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice domeniului: utilizator al

graficii inginereşti, al schemelor funcţionale şi al metodelor ingineriei de sistem.

Utilizarea unor limbaje şi medii de programare, a unor aplicaţii software şi a tehnologiei

informaţiei pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei aerospaţiale: utilizator al

aplicaţiilor software specifice.

Evaluarea performantelor de zbor ale aeronavelor militare si civile, a proceselor

termogazodinamice specifice sistemelor de propulsie de aviaţie, a echipamentelor de

comanda-control, conceperea schemelor funcţionale si evaluarea performantelor globale

ale aeronavelor si motoarelor: specialist în aerodinamică, dinamica zborului, sisteme de

propulsie aeronautica, echipamente si instalaţii de aviaţie.

Proiectarea şi elaborarea specificaţiilor tehnice, achiziţia, exploatarea şi diagnosticarea

echipamentelor, instalaţiilor de aviaţie, a componentelor din schema funcţională a

sistemelor de propulsie, armament de bord si sisteme de salvare, de comunicaţii si

comanda-control: proiectant pentru componente, subansamble şi instalaţii de bord.

Planificarea, organizarea, coordonarea si controlul activităţilor tehnice si de logistica, a

proceselor de fabricaţie, exploatare, si mentenanţa, de asigurare a calităţii şi achiziţie a

echipamentelor si sistemelor tehnice de aviaţie: abilităţi tehnologice si manageriale

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic convergent şi divergent, aplicabilităţii practice,

evaluării, autoevaluării şi deciziei optime: executant responsabil de sarcini profesionale.

Page 95: Curs Generare Curriculum

Realizarea activităţilor şi a rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pro-active şi respectului faţă de ceilalţi:

abilităţi de comunicare si de lucru in echipa.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de perfecţionare profesională şi deschiderea către

învăţarea continuă, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi profesională:

conştient de nevoia de formare continuă.

Titlul şi denumirea calificării

Page 96: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire

Licențiat în științe economice

Denumire

calificare

Afaceri

internaţionale

Cod

calificare L40708006020

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Relaţii economice internaţionale

Domeniu de studiu: Economie și afaceri internaționale

Program de studiu: Afaceri internaţionale

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Realizarea de studii pentru societăţi comerciale, instituţii private si publice în domeniul

afacerilor internaţionale

Negocierea si derularea de tranzacţii cu produse şi/sau servicii pe pieţele internaţionale

Diagnoza în domeniul afacerilor internaţionale în baza reglementărilor comunitare şi

naţionale specifice

Gestionarea bazelor de date în domeniul afacerilor internaţionale

Asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale pentru organismele internaţionale

publice, comunităţile locale şi regionale (instituţii ale UE, asociaţii profesionale,

camere de comerţ, clustere etc)

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor si valorilor eticii profesionale in cadrul propriei

strategii de munca riguroasa, eficienta si responsabila

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa plurispecializata si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Identificarea oportunitatilor de formare continua si valori-ficarea eficienta a resurselor

si tehnicilor de invatare pentru propria dezvoltare

Titlul şi denumirea calificării

Page 97: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare

Administraţie

publică

Cod

calificare L40201005010

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe administrative

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe administrative

Domeniu de studiu: Științe administrative

Program de studiu: Administraţie publică

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea conceptelor şi principiilor fundamentale de organizare şi funcţionare a

structurilor administrative pentru inserţia profesională în instituţii publice şi/sau private

Identificarea şi aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la sistemul administrativ, inclusiv

iniţierea şi formularea de propuneri de acte normative şi/sau administrative

Comunicarea orală şi scrisă, în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a unor mesaje structurate referitoare la o problemă dată din specialitate

Aplicarea instrumentelor strategice pentru dezvoltarea instituţională

Administrarea activităţilor specifice din domeniu, cu respectarea eticii şi deontologiei

profesionale

Identificarea, analizarea şi rezolvarea problemelor din administraţia publică, în mod

cooperant, flexibil şi eficient

Competențe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor etice şi a deontologiei profesionale.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup, deprinderea şi exercitarea rolurilor specifice

în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonală.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională și identificarea resurselor si modalitatilor

de formare și dezvoltare personală şi profesională, în scopul inserţiei şi adaptării la

cerinţele pieţei muncii.

Titlul şi denumirea calificării

Page 98: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare Agricultura

Cod

calificare L20501001010

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Agronomie

Program de studiu: Agricultura

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea tehnologiilor de producţie agricolă durabilă, organizarea şi coordonarea

realizării proceselor de producție

Elaborarea de strategii pentru implementarea Politicilor Agricole Comunitare la nivel

naţional

Diagnosticarea şi gestionarea problemelor legate de organizarea şi managementul

fermelor agricole

Producerea de material biologic de calitate pentru înmulţirea plantelor de cultură

Expertizarea terenurilor agricole, gestionarea şi alocarea fondurilor pentru agricultură

Asigurarea serviciilor de consultanţă şi extensie în agricultură

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 99: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Amenajări şi

construcţii

hidrotehnice

Cod

calificare L20101006040

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Amenajări şi construcţii hidrotehnice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specific programului de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

amenajarilor si constructiilor hidrotehnice

Respectarea cerinţelor de siguranţă, funcţionalitate, confort şi durabilitate pentru

amenajări şi construcţii hidrotehnice

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierahice

Documentarea în limba română şi cel puţin într-o limbă străină, pentru dezvoltarea

profesională şi personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile

descoperiri ştiinţifice

Titlul şi denumirea calificării

Page 100: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licentiat in

sociologie

Denumire

calificare Antropologie

Cod

calificare L40402001020

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Sociologie

Domeniu ierarhizare: Sociologie

Domeniu de studiu: Sociologie

Program de studiu: Antropologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea şi realizarea de cercetări sociologice (culegere, prelucrare şi analiză de date

sociale) în organizaţii şi comunităţi, cercetări culturale, studii de piaţă etc.

Gestionarea sistemelor de date sociale

Utilizarea adecvată a perspectivei antropologice, a eticii şi practicii specifice disciplinei

Elaborarea studiilor antropologice

Culegerea şi prelucrarea de date etnografice

Redactarea şi comunicarea studiilor şi ideilor antropologice unor audienţe diverse

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă, de punctualitate şi răspundere

personală faţă de rezultat, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup a capacităţilor empatice de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Utilizarea eficiente a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on line etc) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 101: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în

istorie

Denumire

calificare Arheologie

Cod

calificare L50301004020

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Istorie

Domeniu ierarhizare: Istorie

Domeniu de studiu: Istorie

Program de studiu: Arheologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Regăsirea informaţiei despre trecutul istoric.

Stabilirea faptelor istorice pe baza informaţiilor din izvoare şi din afara izvoarelor.

Prezentarea orală şi scrisă, în limba programului de studiu şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a cunoştinţelor de specialitate.

Utilizarea metodologiei de bază a unor ştiinţe auxiliare ale istoriei (conexe arheologiei):

numismatica şi epigrafie.

Utilizarea adecvată a bazelor metodologiei cercetării arheologice teoretice (principiile

analogiei, tipologiei, cronologiei, chorologiei, stratigrafiei) şi practice, de teren.

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, riguroasă şi responsabilă, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a

sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice, aplicarea

riguroasă a regulilor de citare şi respingerea plagiatului.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup şi de muncă eficientă în echipă, cu asumarea

de roluri diverse.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue.

Titlul şi denumirea calificării

Page 102: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Arhitect de

interior

Denumire

calificare

Arhitectură de

interior

Cod

calificare L50601001020

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Arhitectură şi urbanism

Domeniu ierarhizare: Arhitectură şi urbanism

Domeniu de studiu: Arhitectură

Program de studiu: Arhitectură de interior

Numărul total de credite: 300

Durată de studiu: 5 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniu

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniile

arhitecturii, artei, stiintei/tehnologiei şi stiintelor umane utile, relevante in arhitectura de

interior

Identificarea/definirea şi aplicarea metodelor adecvate de selectie şi prelucrare a

datelor/informatiilor necesare definirii datelor de tema si caietelor de sarcini pentru

proiectul de arhitectura de interior de diferite grade de complexitate, precum si definirea

cerintelor de arhitectura de interior.

Realizarea unor proiecte de arhitectura de interior cu diferite grade de complexitate.

Proiectarea unor piese de mobilier fixe sau mobile, accesorii si decoratiuni necesare

proiectului de amenajare.

Colaborarea si coordonarea cu alte specialitati conexe.

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale la nivel individual conform unor cerinţe precizate şi

în termenele impuse, cu respectarea normelor de etică profesională, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Integrarea în cadrul unui grup de lucru pentru indeplinirea cu responsabilitate a rolului

rezervat in echipa de proiectare; rezolvarea sarcinilor profesionale proprii (urmarind

obiectivele stabilite), precum şi dezvoltarea capacitatii de organizare, de colaborare şi

lucru cu colegii de echipa şi cu nivelurile superioare şi subordonate

Valorificarea experienţelor profesionale şi transformarea lor în dezvoltarea

competenţelor şi abilităţilor proprii

Titlul şi denumirea calificării

Page 103: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în

istorie

Denumire

calificare Arhivistică

Cod

calificare L50301004030

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Istorie

Domeniu ierarhizare: Istorie

Domeniu de studiu: Istorie

Program de studiu: Arhivistică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Regăsirea informaţiei despre trecutul istoric.

Stabilirea faptelor istorice pe baza informaţiilor din izvoare şi din afara izvoarelor.

Prezentarea orală şi scrisă, în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a cunoştinţelor de specialitate.

Utilizarea unei limbi a izvoarelor istorice şi a paleografiei pentru a citi, transcrie şi

descrie documente în vederea realizării unor instrumente de evidenţă şi informare şi/sau

ediţii de izvoare.

Organizarea patrimoniului arhivistic şi/sau arhivei curente şi crearea unor instrumente

de evidenţă şi informare specifice domeniului.

Administrarea informaţiilor referitoare la patrimoniul arhivistc, relaţii publice,

comunicare şi marketing.

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, riguroasă şi responsabilă, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a

sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice, aplicarea

riguroasă a regulilor de citare şi respingerea plagiatului.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup şi de muncă eficientă în echipă, cu asumarea

de roluri diverse.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue.

Titlul şi denumirea calificării

Page 104: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Armament, aparatură

artileristică şi sisteme de

conducere a focului

Cod

calificare L20707008030

Persoană

de contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Domeniu de studiu: Inginerie de armament, rachete și muniții

Program de studiu: Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor din disciplinele fundamentale ale domeniului ştiinţe inginereşti în

efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii teoretice, pentru rezolvarea problemelor

specifice ingineriei sistemelor de armament, rachete şi muniţii

Analiza principiilor constructiv-funcţionale ale sistemelor de armament, rachete şi

muniţii

Modelarea fenomenelor şi proceselor specifice domeniului ingineria sistemelor de

armament, rachete şi muniţii, precum şi rezolvarea problemelor asociate prin aplicarea

cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază din domeniu

Proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie a armamentului, aparaturii artileristice

şi sistemelor de conducere a focului

Diagnosticarea, testarea, evaluarea, mentenanţa, exploatarea şi asigurarea calităţii

armamentului, aparaturii artileristice şi sistemelor de conducere a focului

Conducerea şi coordonarea activităţilor structurilor tehnice şi de logistică specifice

sistemelor de armament, aparatură artileristică şi sistemelor de conducere a focului

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic, aplicabilităţii practice, evaluării, autoevaluării şi

deciziei optime

Realizarea activităţilor şi desfăşurarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi, precum şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pozitive şi respectului reciproc, utilizării

feed-back-ului pentru îmbunătăţirea activităţii proprii, spiritului de iniţiativă şi

conştientizării limitelor impuse de echipa de conducere

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi deschiderea către

învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a

Page 105: Curs Generare Curriculum

cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi

profesională, în scopul inserţiei pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor

acesteia

Titlul şi denumirea calificării

Page 106: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Armament, rachete,

muniţii de aviaţie şi

sisteme de salvare

Cod

calificare L20707008010

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Domeniu de studiu: Inginerie de armament, rachete și muniții

Program de studiu: Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor din disciplinele fundamentale ale domeniului ştiinţe inginereşti în

efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii teoretice, pentru rezolvarea problemelor

specifice ingineriei sistemelor de armament, rachete şi muniţii

Analiza principiilor constructiv-funcţionale ale sistemelor de armament, rachete şi

muniţii

Modelarea fenomenelor şi proceselor specifice domeniului ingineria sistemelor de

armament, rachete şi muniţii, precum şi rezolvarea problemelor asociate prin aplicarea

cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază din domeniu

Proiectarea şi fabricarea principalelor elemente componente ale sistemelor de armament,

rachete, muniţii de aviaţie şi ale sistemelor de salvare

Testarea, evaluarea, mentenanţa, exploatarea şi asigurarea calităţii armamentului,

rachetelor, muniţiilor de aviaţie şi a sistemelor de salvare, la sol şi în zbor

Asigurarea managementului activităţilor structurilor tehnice şi de logistică pentru

sistemele de armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic, aplicabilităţii practice, evaluării, autoevaluării şi

deciziei optime

Realizarea activităţilor şi desfăşurarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi, precum şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pozitive şi respectului reciproc, utilizării

feed-back-ului pentru îmbunătăţirea activităţii proprii, spiritului de iniţiativă şi

conştientizării limitelor impuse de echipa de conducere

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi deschiderea către

învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a

Page 107: Curs Generare Curriculum

cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi

profesională, în scopul inserţiei pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor

acesteia

Titlul şi denumirea calificării

Page 108: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în

asistență socială

Denumire

calificare Asistenţă socială

Cod

calificare L40401002010

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Sociologie

Domeniu ierarhizare: Asistenţă socială

Domeniu de studiu: Asistență socială

Program de studiu: Asistenţă socială

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificare, culegere de informatii, documentare, evaluare si inregistrare a

informatiilor, analiză, evaluare şi intervenţii specifice pentru reducerea riscurilor sociale

de la nivel, individual, familial, de grup, comunitar și societal

Elaborare, implementare şi evaluare a proiectelor, programelor si politicilor de asistenţă

socială pentru diferite categorii vulnerabile

Dezvoltarea serviciilor şi activităţilor de prevenire precum şi a celor de suport acordate

beneficiarilor sistemului de asistenţă socială.

Consultanţă în accesarea resurselor comunitare pentru persoanele şi grupurile sociale

excluse sau aflate în risc de excludere socială (instituţii, servicii, prestaţii)

Consiliere și alte metode de intervenţie specializată acordate în mediul familial sau

instituţional (spitale, şcoli, penitenciare, centre anti-drog, instituţii specializate de

asistenţă socială etc.) cu respectarea valorilor și principiilor șpecifice asistentei sociale

Comunicare şi relaţionare profesională cu beneficiarii și alți actori sociali implicați

Competenţe transversale:

Abordarea obiectivă şi argumentată atât teoretic, cât şi practic, a unor situaţii - problemă

în vederea soluţionării eficiente a acestora cu respectarea valorilor și principiilor

specifice asistentei sociale

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă transdisciplinară pe diverse paliere

ierahice la nivel intra- si interorganizational

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională și identificarea resurselor si

modalitatilor de dezvoltare personala si profesionala în scopul inserţiei şi adaptării la

cerinţele pieţei muncii

Titlul şi denumirea calificării

Page 109: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Automatică și

informatică aplicată

Cod

calificare L20601022010

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de studiu: Ingineria sistemelor

Program de studiu: Automatică și informatică aplicată

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea de cunoştinţe de matematică, fizică, tehnica măsurării, grafică tehnică,

inginerie mecanică, chimică, electrică şi electronică în ingineria sistemelor.

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor, tehnologia informaţiei si

comunicatiilor

Utilizarea fundamentelor automaticii, a metodelor de modelare, simulare, identificare şi

analiză a proceselor, a tehnicilor de proiectare asistată de calculator.

Proiectarea, implementarea, testarea, utilizarea şi mentenanţa sistemelor cu echipamente

de uz general şi dedicat, inclusiv reţele de calculatoare, pentru aplicaţii de automatică şi

informatică aplicată.

Dezvoltarea de aplicaţii şi implementarea algoritmilor şi structurilor de conducere

automata, utilizând principii de management de proiect, medii de programare şi

tehnologii bazate pe microcontrolere, procesoare de semnal, automate programabile,

sisteme încorporate

Aplicarea de cunoştinţe de legislaţie, economie, marketing, afaceri si asigurare a

calitatii, în contexte economice şi manageriale.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată luarea

deciziilor si atribuirea de sarcini, cu aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă

eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Page 110: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Page 111: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare

Autovehicule

rutiere

Cod

calificare L20401016030

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Ingineria autovehiculelor

Program de studiu: Autovehicule rutiere

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu concepte fundamentale din domeniul ştiinţelor inginereşti

Utilizarea adecvată a conceptelor fundamentale din domeniul ingineriei autovehiculelor

Conceperea de soluţii constructive care să asigure îndeplinirea cerinţelor funcţionale ale

autovehiculelor

Proiectarea tehnologiilor de fabricare pentru autovehicule rutiere

Proiectarea şi aplicarea tehnologiilor de mentenanţă pentru autovehicule rutiere

Operarea cu concepte privind managementul sistemelor şi subsistemelor economice,

care au ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea sau întreţinerea

autovehiculelor rutiere

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

urmărind un plan de lucru prestabilit şi sub îndrumare calificată

Integrarea facilă în cadrul unui grup, asumându-şi roluri specifice şi realizând o bună

comunicare în colectiv

Realizarea dezvoltării personale şi profesionale, utilizând eficient resursele proprii şi

instrumentele moderne de studiu

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe ale

comunicării

Page 112: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare

Biblioteconomie şi

ştiinţa informării

Cod

calificare L40301006040

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu de studiu: Științe ale comunicării

Program de studiu: Biblioteconomie şi ştiinţa informării

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si utilizarea limbajului, metodologiilor şi cunoştinţelor de specialitate din

domeniul ştiinţelor comunicării

Utilizarea noilor tehnologii de informare şi comunicare (NTIC)

Descrierea şi aplicarea celor mai eficiente tipuri, metode şi tehnici de comunicare

Gestionarea eficientă a colecţiilor info-documentare în contexte instituţionale diverse

Descrierea şi aplicarea metodelor şi tehnicilor de analiză, organizare şi evaluare a

conţinuturilor info-documentare

Descrierea şi aplicarea teoriilor şi principiilor de management şi marketing în cadrul

serviciilor de informare şi documentare

Competenţe transversale:

Rezolvarea în mod realist - cu argumentare atât teoretică, cât şi practică - a unor situaţii

profesionale uzuale, în vederea soluţionării eficiente şi deontologice a acestora

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipa multidisciplinară, cu îndeplinirea

anumitor sarcini pe paliere ierarhice

Autoevaluarea nevoii de formare profesională, în scopul inserţiei şi a adaptării la

cerinţele pieţei muncii

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în

biologie

Page 113: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare Biochimie

Cod

calificare L30101001020

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Biologie

Domeniu ierarhizare: Biologie

Domeniu de studiu: Biologie

Program de studiu: Biochimie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu notiuni concepte, legitati si principii specifice domeniului.

Investigarea bazei moleculare si celulare de organizare si functionare a materiei vii.

Identificarea si caracterizarea compusilor biochimici prezenti in organismele vii.

Explorarea proceselor biochimice din organismele vii.

Utilizarea de modele si algoritmi pentru cunoasterea lumii vii.

Integrarea inter- /transdisciplinara a cunostintelor specifice domeniului.

Competenţe transversale:

Realizarea responsabilă şi eficientă a sarcinilor aferente profesiilor din domeniu cu

respectarea principiilor de etica profesionala

Identificarea rolului dintr-o echipă şi preluarea responsabilităţilor corespunzătoare

profilului profesional şi personal

Dezvoltarea capacitatilor de reflecţie critic-constructivă asupra propriului nivel de

pregătire profesională în raport cu standardele profesiei

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licentiat in

fizica

Page 114: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare Biofizică

Cod

calificare L10201002030

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Fizică

Domeniu ierarhizare: Fizică

Domeniu de studiu: Fizica

Program de studiu: Biofizică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi utilizarea adecvată a principalelor legi şi principii fizice într-un context

dat

Utilizarea de pachete software pentru analiza şi prelucrarea de date.

Utilizarea noţiunilor fundamentale de fizică, informatică, biofizică şi biochimie, în

vederea documentării de specialitate.

Efectuarea experimentelor de fizică şi biofizică şi evaluarea rezultatelor pe baza

modelelor teoretice.

Interpretarea informaţiilor cu caracter fizic/ biofizic şi didactic şi transmiterea lor într-o

formă coerentă

Abordarea interdisciplinară a unor teme din domeniul biofizicii, fizicii, chimiei şi

biologiei.

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea

legislaţiei deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Page 115: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare Bioinginerie

Cod

calificare L20702027000

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Bioinginerie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Modelarea sistemelor biologice/structurilor bioinginereşti.

Conceperea, proiectarea, execuţia şi mentenanţa componentelor sau sistemelor

bioinginereşti.

Utilizarea sistemelor bioingineresti în condiţii de etică şi securitate în muncă.

Conceperea si coordonarea de experimente in domeniul bioingineriei

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesio¬nală în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în

biologie

Page 116: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare Biologie

Cod

calificare L30101001010

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Biologie

Domeniu ierarhizare: Biologie

Domeniu de studiu: Biologie

Program de studiu: Biologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu notiuni concepte, legitati si principii specifice domeniului.

Investigarea bazei moleculare si celulare de organizare si functionare a materiei vii.

Caracterizarea si clasificarea organismelor vii.

Explorarea sistemelor biologice.

Utilizarea de modele si algoritmi pentru cunoasterea lumii vii.

Integrarea inter- /transdisciplinara a cunostintelor specifice domeniului.

Competenţe transversale:

Realizarea responsabilă şi eficientă a sarcinilor aferente profesiilor din domeniu cu

respectarea principiilor de etica profesionala

Identificarea rolului dintr-o echipă şi preluarea responsabilităţilor corespunzătoare

profilului profesional şi personal

Dezvoltarea capacitatii de reflecţie critic-constructivă asupra propriului nivel de

pregătire profesională în raport cu standardele profesiei

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Page 117: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare

Biotehnologii

agricole

Cod

calificare L20502005020

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Biotehnologii

Domeniu de studiu: Biotehnologii

Program de studiu: Biotehnologii agricole

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea fundamentelor teoretice ale biotehnologiilor în vederea ameliorării

performanţelor unor organisme

Utilizarea proceselor biologice în toate formele şi la toate nivelurile de manifestare

pentru obţinerea de bioproduse

Operarea instalaţiilor şi echipamentelor utilizate în biotehnologiile agricole în condiţii

de siguranţă

Expertizarea şi controlul calităţii produselor obtinute prin biotehnologii agricole

Utilizarea metodelor biotehnologice sustenabile în industria alimentară şi protecţia

mediului

Conducerea şi planificarea unor activităţi specifice din unităţi de producție sau

compartimente ale acestora

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Page 118: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare

Biotehnologii

industriale

Cod

calificare L20702027030

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Biotehnologii industriale

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelu¬crare şi gestiune a datelor.

Utilizarea proceselor biologice în diferite forme şi nivele de manifestare pentru

obţinerea bioproduselor

Asigurarea siguranţei în funcţionare a instalaţiilor şi eliminarea riscurilor în procesele

biotehnologice.

Conducerea şi planificarea activităţilor specifice din unităţi economice sau

compartimente ale acestora

Expertizarea şi controlul calităţii bioproduselor

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 119: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare Calculatoare

Cod

calificare L20601001010

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de studiu: Calculatoare si tehnologia informatiei

Program de studiu: Calculatoare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu fundamente ştiinţifice, ingineresti şi ale informaticii

Proiectarea componentelor hardware, software şi de comunicaţii

Soluţionarea problemelor folosind instrumentele ştiinţei şi ingineriei calculatoarelor

Imbunatatirea performantelor sistemelor hardware, software si de comunicatii

Proiectarea, gestionarea ciclului de viata, integrarea şi integritatea sistemelor hardware,

software şi de comunicaţii

Proiectarea sistemelor inteligente

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru a asigura reputaţia

profesiei

Identificarea, descrierea şi derularea proceselor din managementul proiectelor, cu

preluarea diferitelor roluri în echipă şi descrierea clară şi concisă, verbal şi în scris, în

limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, a rezultatelor din domeniul de

activitate

Demonstrarea spiritului de iniţiativă şi acţiune pentru actualizarea cunoştinţelor

profesionale, economice şi de cultură organizaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 120: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Calculatoare şi sisteme

informatice pentru apărare

şi securitate naţională

Cod

calificare L20601001030

Persoană

de contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de studiu: Calculatoare si tehnologia informatiei

Program de studiu: Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate

naţională

Numărul total de

credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu fundamente ştiinţifice, ingineresti şi ale informaticii

Proiectarea componentelor hardware, software şi de comunicaţii

Soluţionarea problemelor folosind instrumentele ştiinţei şi ingineriei calculatoarelor

Asigurarea disponibilităţii si securităţii sistemelor de calcul pentru apărare şi securitate

naţională

Elaborarea specificaţiilor, proiectarea, implementarea şi testarea sistemelor informatice

pentru apărare şi securitate naţională

Managementul activităţilor structurilor tehnice şi de logistică pentru asigurarea

funcţionării sistemelor informatice pentru apărare şi securitate naţională

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru a asigura reputaţia

profesiei

Identificarea, descrierea şi derularea proceselor din managementul proiectelor, cu

preluarea diferitelor roluri în echipă şi descrierea clară şi concisă, verbal şi în scris, în

limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, a rezultatelor din domeniul de

activitate

Demonstrarea spiritului de iniţiativă şi acţiune pentru actualizarea cunoştinţelor

profesionale, economice şi de cultură organizaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 121: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în

știința mediului

Denumire

calificare Chimia mediului

Cod

calificare L10403004010

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale mediului

Domeniu de studiu: Știința mediului

Program de studiu: Chimia mediului

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi utilizarea principalelor legităţi, noţiuni şi concepte specifice chimiei cu

particularizare la chimia mediului.

Utilizarea conexiunilor logice cu alte domenii ştiinţifice conexe.

Utilizarea metodelor, instrumentelor, aparaturii şi tehnologiilor pentru activităţi de

măsurare şi monitorizare.

Utilizarea aplicaţiilor specifice pentru prelucrarea, reprezentarea şi stocarea datelor de

mediu.

Identificarea alternativelor optime în vederea caracterizării chimice corespunzătoare a

factorilor de mediu şi elaborarea de măsuri privind protejarea acestora.

Analiza şi comunicarea informaţiilor cu caracter ştiinţific.

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi valorilor codului de etică

profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe diverse paliere

ierahice.

Documentarea în limba română şi cel puţin într-o limbă străină, pentru dezvoltarea

profesională şi personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile

descoperiri ştiinţifice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 122: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licentiat in

chimie

Denumire

calificare Chimie

Cod

calificare L10301003010

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Chimie

Domeniu de studiu: Chimie

Program de studiu: Chimie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni de structura şi reactivitate a compusilor chimici

Determinarea compozitiei, structurii si proprietatilor fizico-chimice a unor compusi

chimici

Efectuarea de experimente, aplicarea riguroasă a metodelor de analiză şi interpretarea

rezultatelor, cu respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

Abordarea interdisciplinară a unor teme din domeniul chimiei

Urmărirea, adaptarea şi controlul proceselor chimice şi fizico-chimice în laborator

Efectuarea analizelor şi asigurarea controlului calităţii prin metode si tehnici specifice

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea

legislaţiei şi deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată.

Realizarea unor activităţi în echipă multidisciplinară utilizând abilităţi de comunicare

interpersonală pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie

internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 123: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Chimie alimentară și

tehnologii biochimice

Cod

calificare L10302005020

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Chimie alimentară și tehnologii biochimice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor si teoriilor fundamentale din domeniul

stiintelor ingineresti

Descrierea, analiza şi utilizarea onceptelor si teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei si ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Exploatarea proceselor si instalatiilor specifice din industria alimentara si tehnologiilor

biochimice

Aplicarea tehnicilor moderne pentru controlul fabricatiei si stabilirea calitatii produselor

alimentare

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerintelor precizate si in termenele impuse ,

cu respectarea normelor de etica profesionala si de conduita morala urmand un plan de

lucru prestabilit si cu indrumare calificata

Rezolvarea sarcinilor profesionale in concordanta cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea in cadrul unui grup de lucru si distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea si documentarea permanenta in domeniul sau de activitate in limba română

si intr-o limba de circulatie internationala, cu utilizarea metodelor moderne de informare

si comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 124: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licentiat in

chimie

Denumire

calificare

Chimie

informatică

Cod

calificare L10301003040

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Chimie

Domeniu de studiu: Chimie

Program de studiu: Chimie informatică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni de structură şi reactivitate a compusilor chimici

Determinarea compozitiei, structurii si proprietatilor fizico-chimice a unor compusi

chimici

Efectuarea de experimente, aplicarea riguroasă a metodelor de analiză şi interpretarea

rezultatelor, cu respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

Abordarea interdisciplinară a unor teme din domeniul chimiei

Dezvoltarea aplicaţiilor informatice

Utilizarea sistemelor informatice in rezolvarea problemelor specifice din domeniul

chimiei

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea

legislaţiei şi deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată.

Realizarea unor activităţi în echipă multidisciplinară utilizând abilităţi de comunicare

interpersonală pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie

internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 125: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Chimie

militară

Cod

calificare L10302005050

Persoană de

contact

Contact ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Chimie militară

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor de producţie a materialelor şi tehnicii de apărare

NBC (Nuclear, biologic, Chimic)

Elaborarea specificaţiilor tehnice, exploatarea şi diagnosticarea tehnicii de apărare NBC

Conducerea şi coordonarea activităţilor structurilor tehnice şi de logistică, organizarea

activităţilor de suport logistic, de asigurare a calităţii, de gestionare a fondurilor

financiare necesare derulării unor proiecte de înzestrare cu tehnică de apărare NBC

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 126: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare

Cibernetică

economică

Cod

calificare L40702005010

Persoană de

contact

Contact ACPART

- ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Cibernetică, statistică şi informatică economică

Domeniu de studiu: Cibernetică, statistică și informatică economică

Program de studiu: Cibernetică economică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni, tehnici şi metode de teoria sistemelor şi cibernetică economică

Planificarea, organizarea şi adaptarea activităţilor organizaţiei la dinamica mediului

economic

Programarea în limbaje evoluate, proiectarea şi utilizarea produselor program

specializate

Proiectarea şi utilizarea de modele de analiză economică la nivel micro şi

macroeconomic

Elaborarea suportului organizaţional al activităţii logistice

Culegerea, prelucrarea, analiza şi interpretarea statistică a datelor

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 127: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

ale comunicării

Denumire

calificare

Comunicare şi

relaţii publice

Cod

calificare L40301006020

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu de studiu: Științe ale comunicării

Program de studiu: Comunicare şi relaţii publice

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si utilizarea limbajului, metodologiilor şi cunoştinţelor de specialitate din

domeniul ştiinţelor comunicării

Utilizarea noilor tehnologii de informare şi comunicare (NTIC)

Identificarea şi utilizarea strategiilor, metodelor şi tehnicilor de comunicare în procesul

de relaţii publice

Realizarea şi promovarea unui produs de relaţii publice

Asistenţă de specialitate în gestionarea comunicării de criză şi/sau în medierea

conflictelor de comunicare

Competenţe transversale:

Rezolvarea în mod realist - cu argumentare atât teoretică, cât şi practică - a unor situaţii

profesionale uzuale, în vederea soluţionării eficiente şi deontologice a acestora

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipa multidisciplinară cu îndeplinirea

anumitor sarcini pe paliere ierarhice

Autoevaluarea nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi adaptarii la cerinţele

pieţei muncii

Titlul şi denumirea calificării

Page 128: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

militare și informații

Denumire

calificare

Comunicare şi relaţii

publice - informaţii

Cod

calificare L40601001060

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Comunicare şi relaţii publice - informaţii

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Identificarea modelelor de comunicare, a tipurilor de situaţii de comunicare şi aplicarea

unor strategii eficiente de comunicare

Planificarea, implementarea şi evaluarea strategiilor de relaţii publice

Identificarea strategiilor, metodelor şi tehnicilor optime de realizare a produsului

mediatic

Descrierea şi aplicarea principiilor, strategiilor, metodelor şi tehnicilor de relaţionare

interpersonală şi de comunicare eficientă

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesitatile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Titlul şi denumirea calificării

Page 129: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

militare și informații

Denumire

calificare Conducere logistică

Cod

calificare L40601001040

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Conducere logistică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadershipului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Aplicarea principiilor logisticii în acţiunile militare ale structurilor tactice din categoriile

de forţe ale armatei

Planificarea sprijinului logistic în acţiunile militare

Planificarea şi conducerea activităţilor de instruire în domeniul logistic

Comunicarea într-o limbă oficială NATO

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesinţele şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Titlul şi denumirea calificării

Page 130: Curs Generare Curriculum

Denumire calificare Conducere militară Cod calificare L40601001000 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Conducere militară

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadershipului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Aplicarea legilor şi principiilor luptei armate în acţiunile militare

Planificarea şi conducerea acţiunilor militare

Planificarea şi conducerea activităţilor de instruire a forţelor

Comunicarea într-o limbă oficială NATO

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesităţile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Titlul şi denumirea calificării

Page 131: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare

Conservare și restaurare de

arhitectură

Cod

calificare L50601001040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Arhitectură şi urbanism

Domeniu ierarhizare: Arhitectură şi urbanism

Domeniu de studiu: Arhitectură

Program de studiu: Conservare și restaurare de arhitectură

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniu

Evaluarea arhitecturală si patologica a constructiilor

Aplicarea tehnicilor de conservare in conformitate cu doctrina de restaurare

Programarea şi executarea interventiilor de protejare si punere in valoare

Colaborarea cu alte specialitati conexe

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale la nivel individual conform unor cerinţe precizate şi

în termenele impuse, cu respectarea normelor de etică profesională, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Integrarea în cadrul unui grup de lucru pentru indeplinirea cu responsabilitate a rolului

rezervat in echipa de proiectare; rezolvarea sarcinilor profesionale proprii (urmarind

obiectivele stabilite), precum şi dezvoltarea capacitatii de organizare, de colaborare şi

lucru cu colegii de echipa şi cu nivelurile superioare şi subordonate

Valorificarea experienţelor profesionale şi transformarea lor în dezvoltarea

competenţelor şi abilităţilor proprii

Titlul şi denumirea calificării

Page 132: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Construcţii civile, industriale

şi agricole

Cod

calificare L20101006010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Construcţii civile, industriale şi agricole

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specificul programul de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor din civile, industriale si agricole

Respectarea cerinţelor de calitate şi dezvoltare durabilă specifice construcţiilor civile,

industriale şi agricole

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă, pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 133: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Construcţii şi

fortificaţii

Cod

calificare L20101006030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Construcţii şi fortificaţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specific programului de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor și fortificațiilor militare

Respectarea cerinţelor de siguranţă, funcţionalitate, confort şi durabilitate pentru

construcţii si fortificatii militare

Managementul resurselor umane şi al activităţilor din domeniul construcţiilor şi

fortificaţiilor

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă , pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 134: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Construcții de

autovehicule

Cod

calificare L20401016010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Ingineria autovehiculelor

Program de studiu: Construcții de autovehicule

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu concepte fundamentale din domeniul ştiinţelor inginereşti

Utilizarea adecvată a conceptelor fundamentale din domeniul ingineriei autovehiculelor

Conceperea de soluţii constructive care să asigure îndeplinirea cerinţelor funcţionale ale

autovehiculelor

Proiectarea tehnologiilor de fabricare pentru autovehicule, subansambluri ale acestora şi

echipamente speciale

Proiectarea şi aplicarea tehnologiilor de mentenanţă pentru autovehicule

Operarea cu concepte privind managementul sistemelor şi subsistemelor economice,

care au ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea sau întreţinerea

autovehiculelor

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

urmărind un plan de lucru prestabilit şi sub îndrumare calificată

Integrarea facilă în cadrul unui grup, asumându-şi roluri specifice şi realizând o bună

comunicare în colectiv

Realizarea dezvoltării personale şi profesionale, utilizând eficient resursele proprii şi

instrumentele moderne de studiu

Titlul şi denumirea calificării

Page 135: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Construcții miniere Cod calificare L20101006050 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Construcții miniere

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specific programului de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor miniere

Respectarea cerinţelor de calitate conform reglementărilor în vigoare pentru construcţii

miniere

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă , pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlu de

absolvire Licențiat în științe economice

Page 136: Curs Generare Curriculum

Denumire

calificare

Contabilitate și informatică de

gestiune

Cod

calificare L40703004010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Contabilitate

Domeniu de studiu: Contabilitate

Program de studiu: Contabilitate și informatică de gestiune

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea și înregistrarea operaţiunilor economice în contabilitatea

entității/organizaţiei

Utilizarea resurselor informatice în domeniul financiar-contabil

Prelucrarea informaţiilor în vederea întocmirii de rapoarte financiar- contabile și/sau

fiscale

Determinarea și interpretarea indicatorilor economico-financiari

Derularea operaţiunilor specifice controlului financiar-contabil

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor si valorilor eticii profesionale in cadrul propriei

strategii de munca riguroasa, eficienta si responsabila

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa plurispecializata si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Identificarea oportunitatilor de formare continua si valorificarea eficienta a resurselor si

tehnicilor de invatare pentru propria dezvoltare

Titlul şi denumirea calificării

Page 137: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Controlul şi expertiza

produselor alimentare

Cod

calificare L20503015030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Ingineria produselor alimentare

Domeniu de studiu: Ingineria produselor alimentare

Program de studiu: Controlul şi expertiza produselor alimentare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, descrierea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice ştiinţei alimentului

şi siguranţei alimentare.

Conducerea proceselor generale de inginerie, exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor

de industrie alimentară

Supravegherea, conducerea, analiza şi proiectarea tehnologiilor alimentare de la materii

prime pană la produs finit.

Proiectarea, implementarea şi monitorizarea sistemelor de management al calităţii şi

siguranţei alimentare

Realizarea controlului şi expertizei produselor alimentare, inclusiv în domeniul

protecţiei consumatorilor

Realizarea de activităţi de management şi marketing pe lanţul agro-alimentar

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de perseverenţă, rigurozitate, eficienţă şi responsabilitate în

muncă, punctualitate şi asumarea răspunderii pentru rezultatele activităţii personale,

creativitate, bun simt, gândire analitică şi critică, rezolvarea de probleme etc., pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică profesională în domeniul alimentar.

Aplicarea tehnicilor de interrelaţionare în cadrul unei echipe; amplificarea şi cizelarea

capacităţilor empatice de comunicare interpersonală şi de asumare a unor atribuţii

specifice în desfăşurarea activităţii de grup în vederea tratării / rezolvării de conflicte

individuale / de grup, precum şi gestionarea optimă a timpului.

Utilizarea eficientă a diverselor căi şi tehnici de învăţare – formare pentru achiziţionarea

informaţiei din baze de date bibliografice şi electronice, atât în limba română, cât şi într-

o limbă de circulaţie internaţională, precum şi evaluarea necesităţii si utilităţii

motivaţiilor extrinseci si intrinseci ale educaţiei continue.

Titlul şi denumirea calificării

Page 138: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Controlul şi securitatea

produselor alimentare

Cod

calificare L10302005070

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Controlul şi securitatea produselor alimentare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi biochimiei alimentului, microbiologiei, şi tehnologiei produselor alimentare

Descrierea, analiza şi utilizarea metodelor de analiză, caracterizare şi control specifice

produselor alimentare

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale referitoare la

calitatea şi siguranţa produselor alimentare şi la securitatea alimentară

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 139: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Căi ferate, drumuri şi

poduri

Cod

calificare L20101006020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Căi ferate, drumuri şi poduri

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specific programului de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor de cai ferate, drumuri si poduri

Respectarea cerinţelor de calitate şi dezvoltare durabilă specifice infrastructurilor pentru

transporturi

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă , pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 140: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Design industrial Cod calificare L20702013040 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Design industrial

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice.

Utilizarea de aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale, în general, şi designului industrial, în particular.

Asocierea cunoştinţelor de design industrial în scopul armonizării aspectelor functional-

constructiv-tehnologice cu cele estetice, ergonomice şi ecologice.

Aplicarea tehnicilor de creativitate în dezvoltarea noilor produse şi managementul

produsului pe tot ciclul de viaţă.

Asocierea cunoştinţelor de design industrial cu tehnicile clasice şi digitale de creaţie

artistică pentru promovarea produselor.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Titlul şi denumirea calificării

Page 141: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Designer

Denumire calificare Design de produs Cod calificare L50601001030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Arhitectură şi urbanism

Domeniu ierarhizare: Arhitectură şi urbanism

Domeniu de studiu: Arhitectură

Program de studiu: Design de produs

Numărul total de credite: 300

Durată de studiu: 5 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniu.

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniile

arhitecturii, artei, designului, stiintei/tehnologiei şi stiintelor umane utile, relevante

pentru designul de produs

Identificarea/definirea şi aplicarea metodelor adecvate de selectie şi prelucrare a

datelor/informatiilor necesare definirii datelor de tema/caietelor de sarcini pentru

proiectul de design de produs

Realizarea unor proiecte de design de produs, de la schita la piesa prototip, piesa unicat

pana la „serie de produse”

Realizarea concreta, ca experiment sau in productie industriala de mica sau mare serie, a

unui produs de design

Colaborarea si coordonarea cu alte specialitati conexe

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale la nivel individual conform unor cerinţe precizate şi

în termenele impuse, cu respectarea normelor de etică profesională, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Integrarea în cadrul unui grup de lucru pentru indeplinirea cu responsabilitate a rolului

rezervat in echipa de proiectare; rezolvarea sarcinilor profesionale proprii (urmarind

obiectivele stabilite), precum şi dezvoltarea capacitatii de organizare, de colaborare şi

lucru cu colegii de echipa şi cu nivelurile superioare şi subordonate

Valorificarea experienţelor profesionale şi transformarea lor în dezvoltarea

competenţelor şi abilităţilor proprii

Titlul şi denumirea calificării

Page 142: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licență de doctor-

medic

Denumire

calificare Doctor medic

Cod

calificare L30301001010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat sectorial în cadrul Uniunii Europene

Program de studiu: Medicinã

Numărul total de credite: 360

Durată de studiu: 6 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea starii de boala si stabilirea diagnosticului corect al afectiunii (afectiunilor).

Conceperea si aplicarea unui plan terapeutic adecvat afectiunii (afectiunilor)

identificate.

Evaluarea corecta a riscului de imbolnavire sau a contextului aparitiei unei imbolnaviri

individuale / colective, urmate de alegerea si aplicarea masurilor adecvate de profilaxie.

Abordarea problemelor de sanatate/boala din perspectiva particularitatilor comunitatii,

in relatie directa cu conditiile sociale, economice sau/si culturale proprii acelei

colectivitati.

Iniţierea şi derularea unei activităţi de cercetare stiintifica sau/si formativă in domeniul

sau de competenta

Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a sarcinilor manageriale impuse de

anumite roluri profesionale

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 143: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licență de doctor-medic

veterinar

Denumire

calificare

Doctor Medic Veterinar

(DMV)

Cod

calificare L30401001010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină veterinară

Domeniu ierarhizare: Medicină veterinară

Domeniu de studiu: Medicină veterinară

Program de studiu: Medicină veterinară

Numărul total de credite: 360

Durată de studiu: 6 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Examinarea, diagnosticarea, profilaxia si tratarea prin mijloace medicale si chirurgicale

a bolilor / sindroamelor care afectează animalele

Supravegherea epidemiologică a efectivelor de animale, depistarea, prevenirea şi

combaterea bolilor, inclusiv a zoonozelor.

Avizarea producerii, comercializării şi consumului produselor alimentare, controlul

calităţii şi siguranţei producţiilor animaliere şi non-animaliere, inclusiv prin analiză

HACCP

Prepararea, conservarea, eliberarea şi comercializarea produselor medicinale veterinare,

seturilor de diagnostic si a biocidelor

Asigurarea expertizei şi managementului în protecţia, bunăstarea, creşterea, ingrijirea,

hrănirea, reproducţia şi producţia animalieră, precum şi în cele de protecţia mediului.

Efectuarea cercetării ştiinţifice şi a activităţilor de formare profesionala în domeniile de

competenţă.

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a tuturor sarcinilor, conceperea şi prezentarea unor proiecte

complexe în domeniul medicinei veterinare.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice (cu potenţiali clienţi, cu autorităţile sau cu media).

Documentarea în limba română şi, cel puţin, într-o limbă de circulatie internationala

pentru identificarea de noi cunoştinţe în domeniu, cu scopul dezvoltării profesionale şi

personale, prin formare continuă.

Titlul şi denumirea calificării

Page 144: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în drept

Denumire calificare Drept Cod calificare L40101001010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe juridice

Domeniu ierarhizare: Drept

Domeniu de studiu: Drept

Program de studiu: Drept

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi metodologiilor din

domeniul juridic

Aplicarea tehnicilor şi instrumentelor specifice domeniului juridic

Aplicarea legislaţiei româneşti, a legislaţiei europene şi a celorlalte instrumente juridice

internaţionale

Interpretarea, corelarea şi compararea instituţiilor juridice din dreptul naţional, dreptul

european şi dreptul altor state

Aplicarea cunoştinţelor necesare în culegerea datelor şi informaţiilor referitoare la o

problemă de drept concretă

Utilizarea legislaţiei în vigoare în analiza situaţiilor juridice, în încadrarea lor corectă

din punct de vedere juridic şi în soluţionarea lor

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil, cu respectarea regulilor

deontologice specifice domeniului

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de interdisciplinaritate),

cu respectarea palierelor ierarhice

Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare şi a surselor de informare şi de formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă străină de circulaţie

internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 145: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în drept

Denumire calificare Drept comunitar Cod calificare L40101001020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe juridice

Domeniu ierarhizare: Drept

Domeniu de studiu: Drept

Program de studiu: Drept comunitar

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi metodologiilor din

domeniul juridic

Aplicarea tehnicilor şi instrumentelor specifice domeniului juridic

Aplicarea legislaţiei româneşti, a legislaţiei europene şi a celorlalte instrumente juridice

internaţionale

Interpretarea, corelarea şi compararea instituţiilor juridice din dreptul naţional, dreptul

european şi dreptul altor state

Aplicarea cunoştinţelor necesare în culegerea datelor şi informaţiilor referitoare la o

problemă de drept concretă

Utilizarea legislaţiei europene în vigoare în analiza situaţiilor juridice, în încadrarea lor

corectă din punct de vedere juridic şi în soluţionarea lor

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil, cu respectarea regulilor

deontologice specifice domeniului

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de interdisciplinaritate),

cu respectarea palierelor ierarhice

Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare şi a surselor de informare şi de formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulatie internatională

Titlul şi denumirea calificării

Page 146: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Echipamente pentru modelare,

simulare şi conducere informatizată a

acţiunilor de luptă

Cod

calificare L20601022020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu

fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de studiu: Ingineria sistemelor

Program de studiu: Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a

acţiunilor de luptă

Numărul total de

credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea de cunoştinţe de matematică, fizică, tehnica măsurării, grafică tehnică,

inginerie mecanică, chimică, electrică şi electronică în ingineria sistemelor.

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor, tehnologia informaţiei şi

comunicaţiilor

Aplicarea cunoştinţelor privitoare la structura sistemelor de calcul, ingineria

calculatoarelor şi comunicaţii

Operarea cu tehnologii şi medii de programare şi ingineria programării în modelarea şi

simularea militară.

Implementarea sistemelor de modelare şi simulare pentru apărare şi securitate naţională.

Conducerea şi coordonarea activităţilor structurilor tehnice şi de logistică.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate

intelectuala(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a

principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată luarea

deciziilor şi atribuirea de sarcini, cu aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă

eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 147: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Echipamente pentru procese

industriale

Cod

calificare L20701018090

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Echipamente pentru procese industriale

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniului ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Fabricarea, utilizarea sistemelor de organizare şi gestiune a fabricaţiei echipamentelor

pentru procese industriale

Asigurarea calităţii produselor şi serviciilor din domeniul echipamentelor pentru procese

industriale

Management şi marketing în domeniul echipamentelor pentru procese industriale

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă în rezolvarea

problemelor şi luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană.

Titlul şi denumirea calificării

Page 148: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Echipamente si instalaţii de

aviaţie

Cod

calificare L20401004030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Inginerie aerospațială

Program de studiu: Echipamente si instalaţii de aviaţie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor din disciplinele fundamentale ale ingineriei în efectuarea de

calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei:

aplicant al cunoştinţelor fundamentale in inginerie

Selectarea, combinarea şi utilizarea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din domeniul

ingineriei de sistem si ingineriei aerospaţiale prin scheme funcţionale şi reprezentări

grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice domeniului: utilizator al graficii

inginereşti, al schemelor funcţionale şi al metodelor ingineriei de sistem.

Utilizarea unor limbaje şi medii de programare, a unor aplicaţii software şi a tehnologiei

informaţiei pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei aerospaţiale: utilizator al

aplicaţiilor software specifice.

Modelarea şi analiza dinamicii zborului aeronavelor, proiectarea sistemelor de comandă,

stabilizare şi conducere a zborului: specialist în dinamica şi controlul zborului.

Utilizarea şi evaluarea performanţelor aparatelor de bord, radar, ale echipamentelor de

navigaţie şi dirijare, ale echipamentelor electro-energetice şi hidro-pneumatice de

acţionare ale aeronavelor; specialist în avionică şi sisteme de acţionare ale aeronavelor.

Mentenanţa şi efectuarea reparaţiilor aparatelor de bord, radar, a echipamentelor de

navigatie si dirijare, a echipamentelor electro-energetice şi hidro-pneumatice de

acţionare ale aeronavelor: specialist în mentenanţa si efectuarea reparaţiilor

echipamentelor de avionică, a sistemelor de acţionare ale aeronavelor.

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic convergent şi divergent, aplicabilităţii practice,

evaluării, autoevaluării şi deciziei optime: executant responsabil de sarcini profesionale.

Realizarea activităţilor şi a rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pro-active şi respectului faţă de ceilalţi:

abilităţi de comunicare si de lucru in echipa.

Page 149: Curs Generare Curriculum

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de perfecţionare profesională şi deschiderea către

învăţarea continuă, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi profesională:

conştient de nevoia de formare continuă.

Titlul şi denumirea calificării

Page 150: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Echipamente şi sisteme de comandă

şi control pentru autovehicule

Cod

calificare L20401016040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Ingineria autovehiculelor

Program de studiu: Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu concepte fundamentale din domeniul ştiinţelor inginereşti

Utilizarea adecvată a conceptelor fundamentale din domeniul ingineriei autovehiculelor

Conceperea de soluţii constructive care să asigure îndeplinirea cerinţelor funcţionale ale

autovehiculelor

Proiectarea şi construcţia echipamentelor şi sistemelor de comandă şi control pentru

autovehicule

Utilizarea adecvată a conceptelor elementare de management şi marketing în domeniul

ingineriei autovehiculelor

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

urmărind un plan de lucru prestabilit şi sub îndrumare calificată

Integrarea facilă în cadrul unui grup, asumându-şi roluri specifice şi realizând o bună

comunicare în colectiv

Realizarea dezvoltării personale şi profesionale, utilizând eficient resursele proprii şi

instrumentele moderne de studiu

Titlul şi denumirea calificării

Page 151: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Echipamente şi sisteme

electronice militare

Cod

calificare L20202010060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de studiu: Echipamente şi sisteme electronice militare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele, sistemele,

instrumentaţia şi tehnologia electronică

Aplicarea metodelor de bază pentru achiziţia şi prelucrarea semnalelor

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază privitoare la arhitectura

sistemelor de calcul, microprocesoare, microcontrolere, limbaje şi tehnici de programare

Achiziţia datelor primare, prelucrarea, stocarea, transmiterea şi asigurarea securităţii

informaţiilor culese de către sistemele de senzori şi supraveghere şi crearea unei imagini

operaţionale unice

Elaborarea specificaţiilor tehnice, achiziţia, instalarea, exploatarea şi asigurarea

mentenanţei sistemelor de senzori, de supraveghere şi de comandă - control folosite

pentru nevoile sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională

Conducerea şi coordonarea activităţilor structurilor tehnice/logistice, organizarea

activităţilor de suport logistic şi de asigurare a calităţii

Competenţe transversale:

Analiza metodică a problemelor întâlnite în activitate, identificând elementele pentru

care există soluţii consacrate, asigurând astfel îndeplinirea sarcinilor profesionale

Definirea activităţilor pe etape şi repartizarea acestora subordonaţilor cu explicarea

completă a îndatoririlor, în funcţie de nivelurile ierarhice, asigurând schimbul eficient

de informaţii şi comunicarea interumană

Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea profesională şi personală, prin formare

continuă folosind surse de documentare tipărite, software specializat şi resurse

electronice în limba română şi, cel puţin, într-o limbă oficială NATO

Titlul şi denumirea calificării

Page 152: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în știința

mediului

Denumire

calificare

Ecologie și protecția

mediului

Cod

calificare L10403004020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale mediului

Domeniu de studiu: Știința mediului

Program de studiu: Ecologie și protecția mediului

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi utilizarea principalelor legităţi, noţiuni şi concepte specifice Ecologiei şi

protecţiei mediului.

Utilizarea conexiunilor logice cu alte domenii ştiinţifice fundamentale conexe.

Utilizarea metodelor, instrumentelor, aparaturii şi tehnologiilor pentru activitati de

măsurare şi monitorizare.

Identificarea alternativelor optime în vederea caracterizării ecologice corespunzătoare a

factorilor de mediu şi elaborarea de măsuri privind protejarea acestora.

Utilizarea aplicaţiilor specifice pentru prelucrarea, reprezentarea şi stocarea datelor de

mediu

Analiza şi comunicarea informaţiilor cu caracter ştiinţific.

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierahice.

Documentarea în limba română şi cel puţin într-o limbă străină, pentru dezvoltarea

profesională şi personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile

descoperiri ştiinţifice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 153: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Licențiat în științe economice

Denumire

calificare

Economia comerţului,

turismului şi serviciilor

Cod

calificare L40701003030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Administrarea afacerilor

Domeniu de studiu: Administrarea afacerilor

Program de studiu: Economia comerţului, turismului şi serviciilor

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

REALIZAREA PRESTATIILOR IN COMERT, TURISM SI SERVICII

COMERCIALIZA-REA PRODUSELOR/SERVICIILOR

GESTIONAREA RELATIILOR CU CLIENTII SI FURNIZORII

GESTIONAREA SI ALOCAREA RESURSELOR MATERIALE SI FINANCIARE

ASIGURAREA CALITĂŢII PRESTAŢIILOR IN COMERT, TURISM SI SERVICII

ASISTENŢĂ ÎN MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 154: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Licențiat în științe economice

Denumire

calificare

Economia comerţului, turismului,

serviciilor şi managementul calităţii

Cod

calificare L40701003050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Administrarea afacerilor

Domeniu de studiu: Administrarea afacerilor

Program de studiu: Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul

calităţii

Numărul total de

credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

REALIZAREA PRESTATIILOR IN COMERT, TURISM SI SERVICII

COMERCIALIZAREA PRODUSELOR/SERVICIILOR

GESTIONAREA RELATIILOR CU CLIENTII SI FURNIZORII

GESTIONAREA SI ALOCAREA RESURSELOR MATERIALE SI FINANCIARE

IMPLEMENTAREA SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII ŞI

SISTEMELOR DE MEDIU ŞI SIGURANŢA ALIMENTELOR ÎN CADRUL

FIRMELOR COMERT, TURISM SI SERVICII

ASISTENŢĂ ÎN MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 155: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare Economia firmei

Cod

calificare L40701003020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Administrarea afacerilor

Domeniu de studiu: Administrarea afacerilor

Program de studiu: Economia firmei

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Culegerea, prelucrarea şi analiza de date specifice activităţii firmei/

intreprinderii/organizaţiei

Implementarea de norme metodologice, măsuri, politici şi programe de natură

economică

Realizarea de lucrări contabile, elaborarea de situații economico-financiare

Încărcarea şi utili-zarea de baze de date cu caracter economic şi elaborarea de lucrări

prin utilizarea tehno-logiei informatice

Asistenţă în managementul resurselor umane

Elaborarea şi ges-tionarea de planuri de afaceri şi programe de activităţi specifice

domeniului

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Titlul şi denumirea calificării

Page 156: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare Economie Generală

Cod

calificare L40704001010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Economie

Domeniu de studiu: Economie

Program de studiu: Economie Generală

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvata a cunostintelor fundamentale de teorie economica si a metodelor

moderne specifice domeniului

Culegerea, prelucrarea şi analiza datelor economice în întreprinderi şi în alte organizaţii

Fundamentarea şi propunerea de soluţii pentru problemele economice

Operaţionalizarea fluxurilor economice materiale şi monetare prin gestionarea şi

evaluarea fenomenelor economice

Localizarea şi consemnarea tipurilor de risc şi implicaţii-le acestora în situaţii specifice

iniţierii şi derulării activităţilor economice

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul

propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 157: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare Economie agroalimentară

Cod

calificare L40704001020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Economie

Domeniu de studiu: Economie

Program de studiu: Economie agroalimentară

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Culegerea, prelucrarea şi analiza datelor economice pe baza conceptelor, teoriilor și

metodelor specifice economiei agroalimentare

Implementarea normelor metodologice, măsuri lor şi programelor din domeniul

economiei agroalimentare

Întocmirea de studii economice, financiare, contabile în organizaţii

Încărcarea şi utilizarea bazelor de date cu caracter economic

Comunicarea profesională utilizand ansamblul de tehnici şi de mijloace de automatizare

a activi-tăţilor de birou

Realizarea de studii de piață, planuri de afaceri și programe de activităţi la nivel de

organizație sau produs

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 158: Curs Generare Curriculum

Page 159: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Licențiat în științe economice

Denumire

calificare

Economie generală şi

comunicare economică

Cod

calificare L40704001060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Economie

Domeniu de studiu: Economie

Program de studiu: Economie generală şi comunicare economică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvata a cunostintelor fundamentale de teorie economica si a metodelor

moderne specifice domeniului

Culegerea, prelucrarea şi analiza datelor economice în întreprinderi şi în alte organizaţii

Fundamentarea şi propunerea de soluţii pentru problemele economice

Implementarea normelor metodologice, a măsurilor, programelor şi politicilor de natură

economică

Comunicarea profesională în domeniul economic

Relationarea eficientă cu mediul economic

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul

propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare

Titlul şi denumirea calificării

Page 160: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Licențiat în științe economice

Denumire

calificare

Economie generală şi comunicare

economică în afaceri

Cod

calificare L40704001040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Economie

Domeniu de studiu: Economie

Program de studiu: Economie generală şi comunicare economică în afaceri

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvata a cunostintelor fundamentale de teorie economica si a metodelor

moderne specifice domeniului

Culegerea, prelucrarea şi analiza datelor economice în întreprinderi şi în alte organizaţii

Fundamentarea şi propunerea de soluţii pentru problemele economice

Implementarea normelor metodologice, a măsurilor, programelor şi politicilor de natură

economică

Comunicarea profesională în domeniul economic şi al afacerilor

Relationarea eficientă cu participanţii din mediul de afaceri

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul

propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 161: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare

Economie şi afaceri

internaţionale

Cod

calificare L40708006030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Relaţii economice internaţionale

Domeniu de studiu: Economie și afaceri internaționale

Program de studiu: Economie şi afaceri internaţionale

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Realizarea de studii/analize privind mediul de afaceri

Asistenţă pentru pregătirea şi desfăşurarea negocierilor în afacerile internaţionale

Derularea afacerilor internaţionale potrivit clauzelor contractuale

Asistenţă în realizarea activităţilor specifice promovării internaţionale

Asistenţă în promovarea de acţiuni/ iniţiative în cadrul organizaţiilor economice

internaţionale

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor si valorilor eticii profesionale in cadrul propriei

strategii de munca riguroasa, eficienta si responsabila

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa plurispecializata si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Identificarea oportunitatilor de formare continua si valori-ficarea eficienta a resurselor si

tehnicilor de invatare pentru propria dezvoltare

Titlul şi denumirea calificării

Page 162: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în educație fizică

și sport

Denumire

calificare Educaţie fizică şi sportivă

Cod

calificare L40801001010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Educaţie fizică şi sport

Domeniu de studiu: Educație fizică și sport

Program de studiu: Educaţie fizică şi sportivă

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea modulară (Educaţie fizică şi sportivă, Sport şi performanţă motrică,

Kinetoterapie şi motricitate specială) şi planificarea conţinuturilor de bază ale

domeniului cu orientare interdisciplinară

Organizarea curriculumului integrat şi a mediului de instruire şi învăţare, cu accent

interdisciplinar (Educaţie fizică şi sportivă, Sport şi performanţă motrică, Kinetoterapie

şi motricitate specială)

Evaluarea creşterii şi dezvoltării fizice şi a calităţii motricităţii potrivit cerinţelor/

obiectivelor specifice educaţiei fizice si sportive, a atitudinii faţă de practicarea

independentă a exerciţiului fizic

Descrierea şi demonstrarea sistemelor operaţionale specifice Educaţiei fizice şi sportive,

pe grupe de vârstă

Evaluarea nivelului de pregătire a practicanţilor activităţilor de educaţie fizică şi sport

Utilizarea elementelor de management şi marketing specifice domeniului

Competenţe transversale:

Organizarea de activităţi de educaţie fizică şi sportive pentru persoane de diferite vârste

şi niveluri de pregătire în condiţii de asistenţă calificată, cu respectarea normelor de

etică şi deontologie profesională

Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a sarcinilor de lucru pentru organizarea

şi desfăşurarea activităţilor sportive

Operarea cu programe digitale , documentarea şi comunicarea într-o limbă de circulaţie

internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 163: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Electromecanică Cod calificare L20201009050 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie electrică

Program de studiu: Electromecanică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a cunoştinţelor fundamentale de matematică, fizică ,chimie specifice

domeniului inginerie electrice

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor şi tehnologia informaţiei

Aplicarea adecvată a cunoştinţelor privind conversia energetică, fenomenele

electromagnetice şi mecanice specifice convertoarelor statice, electromecanice,

echipamentelor electrice şi acţionărilor electromecanice

Utilizarea tehnicilor de măsurare a mărimilor electrice şi neelectrice şi a sistemelor de

achiziţie de date în sistemele electromecanice

Automatizarea proceselor electromecanice

Realizarea activităţilor de exploatare, întreţinere, service, integrare de sistem

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 164: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Electromecanică

navală

Cod

calificare L20702021030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie marină și navigație

Program de studiu: Electromecanică navală

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatelor fizico-matematice, informatice specifice domeniului şi a limbajului

tehnic de comunicare

Aplicarea conceptelor tehnice de bază pentru problemele şi proiectele asociate

domeniului de studii

Proiectarea sistemelor electromecanice din domeniul naval sau echivalente

Asigurarea mentenanţei sistemelor electromecanice navale sau echivalente

Exploatarea optimă, în siguranţa, a sistemelor electromecanice navale sau echivalente

Comunicarea profesională cu specialiştii din alte domenii, conexe specializării

Electromecanică navală

Competenţe transversale:

Demonstrarea şi aplicarea unei atitudini riguroase, eficiente şi responsabile faţă de

munca prestată manifestând un comportament etic, în rezolvarea problemelor şi luarea

deciziilor.

Utilizarea eficientă a tehnicilor de relaţionare interumană în cadrul unui colectiv

multicultural, pe diverse paliere ierarhice, de comunicare orală şi scrisă, de colaborare

eficientă cu specialişti din domenii multiple.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, precum şi utilizarea

eficientă a abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a

comunicării pentru dezvoltarea personală şi profesională, în scopul inserţiei pe piaţa

muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia

Titlul şi denumirea calificării

Page 165: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Electronică De Putere Şi

Acţionări Electrice

Cod

calificare L20201009020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie electrică

Program de studiu: Electronică De Putere Şi Acţionări Electrice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a cunoştinţelor fundamentale de matematică, fizică, chimie în

domeniul ingineriei electrice

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor şi tehnologia informaţiei.

Efectuarea şi coordonarea de experimente, încercări, măsurarea, analiza şi interpretarea

datelor obţinute şi utilizarea de tehnici şi instrumente specifice în activitatea

inginerească.

Utilizarea de tehnici de modelare şi simulare a sistemelor de acţionare electrică cu

convertoare statice de putere

Prelucrarea informaţiilor achiziţionate din procesele industriale

Monitorizarea, controlul şi diagnosticarea sistemelor de acţionare electrică

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare şi riscurilor

aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 166: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Electronică aplicată Cod calificare L20202010010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de studiu: Electronică aplicată

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele, sistemele,

instrumentaţia şi tehnologia electronică

Aplicarea metodelor de bază pentru achiziţia şi prelucrarea semnalelor

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază privitoare la arhitectura

sistemelor de calcul, microprocesoare, microcontrolere, limbaje şi tehnici de programare

Proiectarea şi utilizarea unor aplicaţii hardware şi software de complexitate redusă

specifice electronicii aplicate

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază din: electronică de putere,

sisteme automate, gestionarea energiei electrice, compatibilitate electromagnetică

Rezolvarea problemelor tehnologice din domeniile electronicii aplicate

Competenţe transversale:

Analiza metodică a problemelor întâlnite în activitate, identificând elementele pentru

care există soluţii consacrate, asigurând astfel îndeplinirea sarcinilor profesionale

Definirea activităţilor pe etape şi repartizarea acestora subordonaţilor cu explicarea

completă a îndatoririlor, în funcţie de nivelurile ierarhice, asigurând schimbul eficient

de informaţii şi comunicarea interumană

Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea profesională şi personală, prin formare

continuă folosind surse de documentare tipărite, software specializat şi resurse

electronice în limba română şi, cel puţin, într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 167: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Electrotehnică Cod calificare L20201009030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie electrică

Program de studiu: Electrotehnică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a cunoştinţelor fundamentale de matematică, fizică şi chimie în

domeniul ingineriei electrice

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor şi tehnologia informaţiei.

Operarea cu concepte fundamentale din electrotehnică

Analiza, modelarea şi simularea sistemelor electrice

Utilizarea tehnicilor de măsurare a mărimilor electrice şi neelectrice şi a sistemelor de

achiziţie de date în sistemele electrice

Proiectarea sistemelor de reglare automată

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare şi riscurilor

aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 168: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Energetică și tehnologii

nucleare

Cod

calificare L20201011050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie energetică

Program de studiu: Energetică și tehnologii nucleare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor privind principiile de funcţionare şi impactul asupra mediului

aferente sistemelor de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice

Explicarea şi interpretarea conceptelor generale şi specifice privind procesele

tehnologice din cadrul sistemelor de utilizare a energiei

Rezolvarea problemelor de dimensionare, funcţionare şi mentenanţă aferente

echipamentelor şi instalaţiilor energetice

Utilizarea critic-constructivă a elementelor de bază aferente managementului sistemelor

energetice, corelată cu legislaţia din domeniu şi cu principiile pieţei de energie

Utilizarea în scop creativ şi inovativ a cunoştinţelor de baza privind materialele,

structura şi funcţionarea echipamentelor si sistemelor nucleare.

Aplicarea în conditii de autonomie si responsabilitate restrinsa a cunostintelor de baza

privind procesele tehnologice din echipamentele si sistemele nucleare.

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 169: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în studii

culturale

Denumire

calificare Etnologie

Cod

calificare L50501005010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Studii culturale

Domeniu ierarhizare: Studii culturale

Domeniu de studiu: Studii culturale

Program de studiu: Etnologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatului conceptual şi metodologic de bază al unei ştiinţe umaniste sau

sociale şi a mecanismelor de integrare a contribuţiilor diverselor discipline sociale şi

umaniste într-o abordare interdisciplinară, riguroasă logic şi conceptual

Analiza din perspective multiple (retorică, de conţinut, contextuală etc.) a faptelor

culturale de diverse niveluri şi provenienţe (creaţii artistice, discursuri publice, cultură

de masă, culturi şi sub-culturi comunitare)

Comunicarea orală, scrisă şi cu suport electronic, în limba programului de studii şi într-o

limbă de circulaţie internaţională, a cunoştinţelor de specialitate

Identificarea, analiza şi clasificarea fenomenelor culturale cu relevanță etnologică în

contexte multiple (local, regional, național, global)

Proiectarea de cercetări de teren și promovarea patrimoniului cultural cu respectarea

eticii profesionale

Consilierea factorilor implicaţi în situaţii ce presupun relaţii interumane între grupuri

supuse unor procese de aculturaţie (minorităţi, refugiaţi, marginali, etc)

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice şi cu aplicarea riguroasă a regulilor

de citare.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue

Titlul şi denumirea calificării

Page 170: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor

pentru agricultură şi industria

alimentară

Cod

calificare L20501001050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Agronomie

Program de studiu: Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria

alimentară

Numărul total de

credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea tehnologiilor de producţie agricolă durabilă, organizarea şi coordonarea

realizării proceselor de producție

Proiectarea şi managementul proceselor tehnologice mecanizate și/sau automatizate

utilizate în agricultură și industria alimentară

Organizarea şi conducerea lucrărilor de întreţinere, revizii, reparaţii şi service în

unităţile din agricultură şi industria alimentară

Elaborarea, organizarea şi conducerea tehnologiilor de condiţionare şi păstrare a

produselor agricole în cadrul unui depozit

Utilizarea de tehnologii moderne pentru uscarea diferitelor produse agricole și horticole

Managementul instalațiilor și utilajelor de tratare, procesare și administrare a deșeurilor

din agricultură și industria agro-alimentară (e.g. tehnologia metanizării)

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 171: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Exploatări forestiere Cod calificare L20501003020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Silvicultură

Program de studiu: Exploatări forestiere

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Fundamentarea managementului durabil al fondului forestier, al fondului cinegetic,

salmonicol şi a conservarii biodiversităţii

Elaborarea si implementarea proiectelor tehnico- economice privind reglarea procesului

de producţie forestieră, cinegetica si salmonicola

Elaborarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor de reconstrucţie ecologică a

ecosistemelor

Aplicarea tehnologiilor si utilizarea sistemelor tehnice specifice sectorului de exploatare

si transport al lemnului

Aplicarea prevederilor cadrului legal, administrativ, financiar-contabil si de piata

specific sectorului forestier

Administrarea sistemului informaţional specific silviculturii si sectorului de exploatare

si transport al lemnului

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru şi realizarea atribuţiilor proprii cu

profesionalism şi rigoare.

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta şi a răspunde constant exigenţelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi a unei limbi de circulaţie internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 172: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Extracte și aditivi naturali

alimentari

Cod

calificare L10302005040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Extracte și aditivi naturali alimentari

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor si teoriilor fundamentale din domeniul

stiintelor ingineresti

Descrierea, analiza şi utilizarea onceptelor si teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei si ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Exploatarea proceselor si ii instalatiilor specifice procesarii extractelor si aditivilor

naturali

Utilizarea conceptelor de baza din domeniul managementului pentru procesarea,

rafinarea si conservarea extractelor si aditivilor naturali de uz alimentar

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerintelor precizate si in termenele impuse ,

cu respectarea normelor de etica profesionala si de conduita morala urmand un plan de

lucru prestabilit si cu indrumare calificata

Rezolvarea sarcinilor profesionale in concordanta cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea in cadrul unui grup de lucru si distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea si documentarea permanenta in domeniul sau de activitate in limba română

si intr-o limba de circulatie internationala, cu utilizarea metodelor moderne de informare

si comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 173: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licență de farmacist

Denumire calificare Farmacist Cod calificare L30301001030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat sectorial în cadrul Uniunii Europene

Program de studiu: Farmacie

Numărul total de credite: 300

Durată de studiu: 5 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea, formularea, prepararea şi condiţionarea medicamentelor, suplimentelor

alimentare, cosmeticelor şi a altor produse pentru sănătat

Depozitarea, conservarea, distribuţia medicamentelor, suplimentelor alimentare,

cosmeticelor şi a altor produse pentru sănătate

Eliberarea medicamentelor, suplimentelor alimentare, cosmeticelor şi a altor produse

pentru sănătate şi asistenţa farmaceutică

Analiza şi controlul substanţelor, medicamentelor, suplimentelor alimentare,

cosmeticelor şi a altor produse pentru sănătate, analiza în laboratoare de biochimie,

toxicologie şi igiena mediului şi alimentelor

Managementul, marketingul şi administraţia în domeniul sănătăţii

Consultanţa şi expertiza în domeniul medicamentelor, suplimentelor alimentare,

cosmeticelor şi a altor produse pentru sănătate

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 174: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în filologie

Denumire calificare Filologie clasică Cod calificare L50101002050 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filologie

Domeniu ierarhizare: Filologie

Domeniu de studiu: Limbă și literatură

Program de studiu: Filologie clasică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor in studiul lingvisticii generale, al teoriei literaturii si al

literaturii universale si comparate

Comunicarea eficientă, scrisă şi orală, în limba română si interpretarea de texte din

limbile clasice/moderne

Descrierea sistemului gramatical şi lexical al limbilor clasice şi utilizarea lui în

traducerea textelor antice, eline şi latine, din diferite epoci.

Analiza textelor literare din limbile clasice în contextul cultural şi mental al epocii

căreia îi aparţin

Descrierea sistemului fonetic, gramatical şi lexical al limbii moderne şi utilizarea

acestuia în producerea şi traducerea de texte şi în interacţiunea verbală

Analiza textelor literare în limba modernă, în contextul tradiţiilor literare din cultura de

referinţă

Competenţe transversale:

Utilizarea componentelor domeniului limbă şi literatură în deplină concordanţă cu etica

profesională.

Relaţionarea în echipa; comunicarea interpersonală şi asumarea de roluri specifice.

Organizarea unui proiect individual de formare continuă;îndeplinirea obiectivelor de

formare prin activităţi de informare, prin proiecte în echipă şi prin participerea la

programe instituţionale de dezvoltare personală şi profesională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 175: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în filozofie

Denumire calificare Filosofie Cod calificare L50201001010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filosofie

Domeniu ierarhizare: Filosofie

Domeniu de studiu: Filosofie

Program de studiu: Filosofie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi aplicarea adecvată a fundamentelor teoretice şi istorice ale filosofiei:

presupoziţii, principii, valori, etici, modalităţi de gândire şi practici

Ordonarea şi formularea de idei, teme şi probleme filosofice generale şi de ramură

Identificarea prin gândire critică (analiză şi evaluare logice) a punctelor tari şi slabe ale

unor soluţii, concluzii sau abordări alternative de probleme

Evidenţierea cauzelor, principiilor şi semnificaţiilor acţiunilor, experienţei şi existenţei

umane

Producerea/ proiectarea şi comunicarea de idei/cunoştinţe filosofice

Medierea interumană şi interculturală prin identificarea, analiza şi soluţionarea unor

probleme interumane şi interculturale

Competenţe transversale:

Abordarea în mod realist şi prin argumentare atât teoretică, cât şi practică a unor situaţii-

problemă cu grad mediu de dificultate în vederea soluţionării lor eficiente

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă într-o echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice

Autoevaluarea nevoii de formare profesională în scopul dezvoltării autonomiei

personale, inserţiei şi adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii

Titlul şi denumirea calificării

Page 176: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare Finanţe Şi Bănci

Cod

calificare L40705002010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Finanţe

Domeniu de studiu: Finanțe

Program de studiu: Finanţe Şi Bănci

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, metodelor şi instrumentelor de natură

financiară în entităţile/organizaţii-le private şi publice

Culegerea, analiza şi interpretarea de date şi informaţii referitoare la probleme

economico-financiare

Realizarea de lucrări de natură economi- co-financiară la nivelul

entităţilor/organizaţiilor private şi publice

Execuţia de operaţiuni şi tranzacţii financiare specifice entităţilor/organizaţiilor private

şi publice

Implementarea planurilor şi bugetelor la nivelul entităţilor/organizaţiilor private şi

publice

Aplicarea deciziilor financiare în cadrul entităţilor/organizaţiilor private şi publice

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare

Titlul şi denumirea calificării

Page 177: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în știința

mediului

Denumire

calificare Fizica mediului

Cod

calificare L10403004040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale mediului

Domeniu de studiu: Știința mediului

Program de studiu: Fizica mediului

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si exploatarea principalelor legităţi, notiuni si concepte teoretice specifice

Fizicii mediului

Utilizarea conexiunilor logice cu alte domenii ştiinţifice fundamentale implicate în

definirea conceptelor de mediu

Utilizarea metodelor, instrumentelor, aparaturii şi tehnologiilor pentru activitaţi de

măsurare şi monitorizare

Utilizarea aplicaţiilor specifice pentru prelucrarea, reprezentarea şi stocarea datelor de

mediu

Analiza si prelucrarea datelor din măsurători şi identificarea alternativelor optime de

monitorizare şi analiză pentru Fizica mediului

Analiza şi comunicarea informaţiilor cu caracter ştiinţific

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierahice.

Documentarea în limba română şi cel puţin într-o limbă străină, pentru dezvoltarea

profesională şi personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile

descoperiri ştiinţifice

Titlul şi denumirea calificării

Page 178: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licentiat in fizica

Denumire calificare Fizică Cod calificare L10201002010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Fizică

Domeniu ierarhizare: Fizică

Domeniu de studiu: Fizica

Program de studiu: Fizică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi utilizarea adecvată a principalelor legi şi principii fizice într-un context

dat.

Utilizarea de pachete software pentru analiza şi prelucrarea de date.

Rezolvarea problemelor de fizică în condiţii impuse, folosind metode numerice şi

statistice.

Aplicarea cunoştinţelor din domeniul fizicii atât în situaţii concrete din domenii conexe,

cât şi în cadrul unor experimente, folosind aparatura standard de laborator.

Comunicarea şi analiza informaţiilor cu caracter didactic, ştiinţific şi de popularizare din

domeniul Fizicii.

Abordarea interdisciplinară a unor teme din domniul fizicii.

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea

legislaţiei deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie

internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 179: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licentiat in fizica

Denumire calificare Fizică informatică Cod calificare L10201002040 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Fizică

Domeniu ierarhizare: Fizică

Domeniu de studiu: Fizica

Program de studiu: Fizică informatică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi utilizarea adecvată a principalelor legi şi principii fizice într-un context

dat.

Utilizarea de pachete software pentru analiza şi prelucrarea de date.

Rezolvarea problemelor fizice în condiţii impuse, folosind metode numerice şi statistice

Aplicarea cunoştinţelor din domeniul fizicii atât în situaţii concrete din domenii conexe,

cât şi în cadrul unor experimente, folosind aparatura standard de laborator

Dezvoltarea şi folosirea de aplicaţii informatice si instrumentatie virtuala pentru

rezolvarea diferitelor probleme de fizică

Abordarea interdisciplinară a unor teme din domeniul fizicii

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea

legislaţiei deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie

internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 180: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licentiat in fizica

Denumire calificare Fizică medicală Cod calificare L10201002020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Fizică

Domeniu ierarhizare: Fizică

Domeniu de studiu: Fizica

Program de studiu: Fizică medicală

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi utilizarea adecvată a principalelor legi şi principii fizice într-un context

dat.

Utilizarea de pachete software pentru analiza şi prelucrarea de date

Efectuarea experimentelor de fizică, biofizică, fizică medicală şi evaluarea rezultatelor

pe baza modelelor teoretice.

Utilizarea de pachete software pentru analiza şi prelucrarea datelor experimentale în

vederea optimizării diagnosticului şi tratamentului medical.

Interpretarea informaţiilor cu caracter fizico-medical şi transmiterea lor într-o formă

coerentă şi accesibilă.

Participarea în echipe interdisciplinare (medici, fizicieni, biologici, chimişti) pentru

stabilirea diagnosticului şi tratamentului adecvat.

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea

legislaţiei deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice.

Utilizarea eficientă a surselor informaționale și a resurselor de comunicare formare

profesională asistată, atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională

Titlul şi denumirea calificării

Page 181: Curs Generare Curriculum

Page 182: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Fizică tehnologică Cod calificare L20702027090 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Fizică tehnologică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Asigurarea de activităţi suport pentru cercetare.

Utilizarea aparaturii standard de laborator de cercetare sau industriale pentru efectuarea

de experimente de cercetare.

Utilizarea pentru activităţi de producţie, expertiză şi monitorizare a fundamentelor

fizicii tehnologice, a metodelor şi instrumentelor specifice.

Coordonarea de structuri organizationale având ca obiect de activitate proiectarea, fabr-

carea sau întreţinerea de echipamente specifice.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesio¬nală în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 183: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în geologie

Denumire calificare Geochimie Cod calificare L10402003020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Geologie

Domeniu de studiu: Geologie

Program de studiu: Geochimie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si exploatarea principalelor legităţi, notiuni si concepte specifice

domeniului de studii Geologie

Utilizarea conexiunilor cu alte domenii stiintifice fundamentale conexe

Utilizarea metodelor, instrumentelor si tehnologiilor pentru activităti de expertiză si

monitorizare specifice programului de studii

Prelucrarea datelor utilizand software specific (inclusiv constiturea unor baze de date)

pentru identificarea alternativelor optime în vederea descoperirii de noi resurse de

materii prime

Analiza si comunicarea informaţiilor cu caracter știinţific/didactic specifice geochimiei

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice.

Dezvoltarea interesului pentru documentarea din literatura de specialitate naşională şi

internaşională, participarea la cursuri specializate, conferinşe, simpozioane, etc. pentru

dezvoltarea profesională şi personală continuă şi adaptarea eficientă la noile descoperiri

ştiinţifice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 184: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Geofizică Cod calificare L20301012040 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Inginerie geologică, Inginerie geodezică

Domeniu de studiu: Inginerie geologică

Program de studiu: Geofizică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Analiza şi soluţionarea problemelor din domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti,

pe baza aplicării cunoştinţelor teoretice şi practice corespunzătoare

Analiza şi soluţionarea problemelor din domeniul inginerie geologică, pe baza aplicării

cunoştinţelor teoretice şi practice corespunzătoare

Aplicarea metodelor geofizice de investigare a structurilor globale specifice fizicii

globului terestru

Aplicarea metodelor geofizice de investigaţie pentru substanţe minerale utile, solide şi

fluide

Aplicarea modelării şi simulării specifice geofizicii de prospecţiune la structuri

geologice de adâncime

Interpretarea în termeni tectonici şi geologici a rezultatelor investigaţiilor geofizice

regionale şi locale specifice structurilor purtatoare de resurse minerale utile, solide

(minereuri, sare, s.a.) şi fluide (petrol, gaze, apă)

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line, legislaţie de mediu, etc.) atât in limba română cât şi în limba engleză.

Titlul şi denumirea calificării

Page 185: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în știința

mediului

Denumire

calificare Geografia mediului

Cod

calificare L10403004030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale mediului

Domeniu de studiu: Știința mediului

Program de studiu: Geografia mediului

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si utilizarea principalelor legitati, principii, notiuni si concepte specifice

Geografiei Mediului si realizarea conexiunilor cu alte domenii fundamentale

Elaborarea de studii pentru protectia mediului

Utilizarea metodelor, instrumentelor, aparaturii şi tehnologiilor pentru activităţi de

măsurare şi monitorizare

Utilizarea aplicațiilor specifice pentru prelucrarea, reprezentarea si stocarea datelor de

mediu

Dezvoltarea de strategii, politici şi planuri de dezvoltare durabilă, protecţie şi conservare

a mediului şi peisajului geografic

Analiza şi comunicarea informaţiilor cu caracter ştiinţific

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierahice.

Documentarea în limba română şi cel puţin într-o limbă străină, pentru dezvoltarea

profesională şi personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile

descoperiri ştiinţifice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 186: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în geografie

Denumire calificare Geografia turismului Cod calificare L10401002020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Geografie

Domeniu de studiu: Geografie

Program de studiu: Geografia turismului

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Definirea şi descrierea principalelor noţiuni, legităţi, procese şi fenomene geografice,

explicarea genezei şi evoluţiei lor, evaluarea consecinţelor pe care le au asupra

sistemelor geografice naturale si antropice.

Identificarea şi analiza potenţialului geografic în scop turistic

Prelucrarea datelor obtinute in cadrul unor cercetari teoretice şi analiza rezultatelor.

Folosirea TIC pentru prelucrarea informatiilor si analiza lor.

Argumentarea soluţiilor pe baza coroborării informaţiilor din diferite surse, cu caracter

didactic, ştiinţific şi de popularizare din domeniul geografiei

Aplicarea principiilor multi si interdisciplinaritatii in abordarea domeniului geografiei

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, pe baza principiilor, normelor

şi a valorilor codului de etică profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, atitudine etică faţă

de grup, respect faţă de diversitate şi multiculturalitate; acceptarea diversităţii de opinie.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţii muncii.

Titlul şi denumirea calificării

Page 187: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Geologia resurselor

miniere

Cod

calificare L20301012020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Inginerie geologică, Inginerie geodezică

Domeniu de studiu: Inginerie geologică

Program de studiu: Geologia resurselor miniere

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Analiza şi testarea conceptelor, metodelor şi teoriilor din domeniul fundamental al

ştiinţelor inginereşti

Analiza principiilor inginereşti şi abilitatea de a le aplica în procesele de inginerie

geologică

Realizarea analizelor mineralogo-petrografice în vederea identificării zăcămintelor de

substanţe minerale solide

Analiza, proiectarea şi implementarea teoriilor şi modelelor adecvate sistemelor miniere

Modelarrea virtuală a zăcămintelor de substanţe minerale solide

Interpretarea şi evaluarea performanţelor în exploatarea zăcămintelor de substanţe

minerale solide

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line, legislaţie de mediu etc.) atât in limba romana cat şi în limba engleză

Titlul şi denumirea calificării

Page 188: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Geologia resurselor

petroliere

Cod

calificare L20301012030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Inginerie geologică, Inginerie geodezică

Domeniu de studiu: Inginerie geologică

Program de studiu: Geologia resurselor petroliere

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Analiza şi soluţionarea problemelor din domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti,

pe baza aplicării cunoştinţelor teoretice şi practice corespunzătoare

Analiza şi soluţionarea problemelor din domeniul inginerie geologică, pe baza aplicării

cunoştinţelor teoretice şi practice corespunzătoare

Aplicarea metodelor, tehnicilor si tehnologiilor de explorare si exploatare a

zacamintelor de substante minerale fluide

Aplicarea metodelor geofizice, geologice si hidrodinamice de investigaţie pentru

substanţe fluide

Aplicarea modelării şi simulării specifice explorarii si exploat arii sistemelor petrolifere

Interpretarea în termeni geologici, petrofizici, şi hidrodinamici a rezultatelor

investigaţiilor structurilor purtatoare de resurse minerale utile fluide (titei, gaze, apă)

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line, legislaţie de mediu, etc.) atât in limba română cât şi în limba engleză.

Titlul şi denumirea calificării

Page 189: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în geologie

Denumire calificare Geologie Cod calificare L10402003010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Geologie

Domeniu de studiu: Geologie

Program de studiu: Geologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si exploatarea principalelor legităţi, notiuni si concepte specifice

domeniului de studii Geologie

Utilizarea conexiunilor cu alte domenii stiintifice fundamentale conexe

Aplicarea in studiile de teren a conceptelor, metodelor si tehnicilor geologice

Recunoasterea aplicabilitatii si responsabilitatii geologiei in societate in identificarea si

gestionarea durabila a resurselor naturale

Comunicarea informatiilor geologice si a geodiversitătii

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice.

Dezvoltarea interesului pentru documentarea din literatura de specialitate nationala si

internationala, participarea la cursuri specializate, conferinte, simpozioane, etc. pentru

dezvoltarea profesională şi personală continua si adaptarea eficientă la noile descoperiri

ştiinţifice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 190: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Hidroenergetică Cod calificare L20201011020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie energetică

Program de studiu: Hidroenergetică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor privind principiile de funcţionare şi impactul asupra mediului

aferente sistemelor de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice

Explicarea şi interpretarea conceptelor generale şi specifice privind procesele

tehnologice din cadrul sistemelor de utilizare a energiei

Rezolvarea problemelor de dimensionare, funcţionare şi mentenanţă aferente

echipamentelor şi instalaţiilor energetice

Utilizarea critic-constructivă a elementelor de bază aferente managementului sistemelor

energetice, corelată cu legislaţia din domeniu şi cu principiile pieţei de energie

Utilizarea în scop creativ şi inovativ a cunoştinţelor de baza privind procesele, structura

şi funcţionarea componentelor schemelor amenajărilor hidroenergetice şi schemelor de

captare, transport şi distribuţie a apei.

Aplicarea în condiţii de autonomie restrânsa a principiilor privind procesele şi

transformările energetice din centralele hidroelectrice, staţiile de pompare.

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 191: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Horticultură Cod calificare L20501002010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Horticultură

Program de studiu: Horticultură

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea şi utilizarea tehnologiilor de producţie horticolă durabilă

Diagnosticarea şi rezolvarea problemelor legate de organizarea şi managementul

fermelor horticole

Dezvoltarea unei filiere de producţie horticolă

Producerea şi valorificarea seminţelor şi a materialului săditor horticol

Utilizarea de tehnici şi metode specifice pentru degustarea produselor horticole şi

aprecierea calităţii acestora

Asigurarea serviciilor de consultanţă şi extensie în horticultură

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională;

Titlul şi denumirea calificării

Page 192: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Imbunătăţiri funciare şi

dezvoltare rurală

Cod

calificare L20101006070

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Imbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile, specific programului de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilorde îmbunătătiri funciare si dezvoltare rurala

Respectarea cerinţelor de calitate conform reglementarilor in vigoare pentru

imbunatatiri funciare si dezvoltare rurala, aplicarea masurilor privind dezvoltarea

durabila

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă , pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 193: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în

informatică

Denumire

calificare Informatică

Cod

calificare L10102004010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Matematică

Domeniu ierarhizare: Informatică

Domeniu de studiu: Informatica

Program de studiu: Informatică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Programarea în limbaje de nivel înalt

Dezvoltarea şi întreținerea aplicațiilor informatice.

Utilizarea instrumentelor informatice in context interdisciplinar

Utilizarea bazelor teoretice ale informaticii si a modelelor formale

Proiectarea şi gestiunea bazelor de date

Proiectarea si administrarea reţelelor de calculatoare

Competenţe transversale:

Aplicarea regulilor de muncă organizată şi eficientă, a unor atitudini responsabile faţă

de domeniul didactic-ştiinţific, pentru valorificarea creativă a propriului potenţial, cu

respectarea principiilor şi a normelor de etică profesională

Desfăşurarea eficientă a activităţilor organizate într-un grup inter-disciplinar și

dezvoltarea capacităţilor empatice de comunicare inter-personală, de relaţionare şi

colaborare cu grupuri diverse

Utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare, informare, cercetare şi dezvoltare

a capacităţilor de valorificare a cunoştinţelor, de adaptare la cerinţele unei societăţi

dinamice și de comunicare în limba română și într-o limbă de circulație internațională

Titlul şi denumirea calificării

Page 194: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în

informatică

Denumire

calificare Informatică aplicată

Cod

calificare L10102004020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Matematică

Domeniu ierarhizare: Informatică

Domeniu de studiu: Informatica

Program de studiu: Informatică aplicată

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Programarea în limbaje de nivel înalt

Dezvoltarea şi întreținerea aplicațiilor informatice.

Utilizarea instrumentelor informatice in context interdisciplinar

Utilizarea bazelor teoretice ale informaticii.

Utilizarea şi administrarea sistemelor de calcul, bazelor de date şi reţelelor de

calculatoare

Planificarea şi monitorizarea proiectelor informatice

Competenţe transversale:

Aplicarea regulilor de muncă organizată şi eficientă, a unor atitudini responsabile faţă

de domeniul didactic-ştiinţific, pentru valorificarea creativă a propriului potenţial, cu

respectarea principiilor şi a normelor de etică profesională

Desfăşurarea eficientă a activităţilor organizate într-un grup inter-disciplinar şi

dezvoltarea capacităţilor empatice de comunicare inter-personală, de relaţionare şi

colaborare cu grupuri diverse

Utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare, informare, cercetare şi dezvoltare

a capacităţilor de valorificare a cunoştinţelor, de adaptare la cerinţele unei societăţi

dinamice şi de comunicare în limba română și într-o limbă de circulație internațională

Titlul şi denumirea calificării

Page 195: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire

Licențiat în Ingineria

materialelor

Denumire

calificare

Informatică aplicată în ingineria

materialelor

Cod

calificare L20704017031

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria materialelor

Domeniu de studiu: Ingineria materialelor

Program de studiu: Informatică aplicată în ingineria materialelor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei materialelor pe baza cunostinţelor din ştiinţele fundamentale

Asocierea cunostinţelor, principiilor şi a metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului

cu reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice

Utilizarea sistemelor informatice şi modela¬rea proceselor şi a sistemelor specifice

ingineriei materialelor

Proiectarea tehnologii¬lor de obţinere şi de procesare a materiale¬lor în conformitate cu

normele de calitate, mediu şi de securitate a muncii

Analiza, caracteriza¬rea şi utilizarea mate-rialelor pe baza meto¬delor experimentale de

laborator şi indus-triale.

Elaborarea de strategii de marke¬ting şi de manage¬ment organizaţio¬nal în ingineria

materialelor

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi de asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării, în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă, pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, a dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive, a respectului faţă de ceilalţi, a diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătaţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională, continuă, în scopul inserţiei

pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor multilingvistice şi a

cunoştinţelor de tehnologie a informaţiei şi a comunicării.

Titlul şi denumirea calificării

Page 196: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Informatică aplicată în

inginerie electrică

Cod

calificare L20702027060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Informatică aplicată în inginerie electrică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Utilizarea fundamentelor informaticii, a metodelor de modelare, simulare, identificare şi

analiză a proceselor tehnologice, a sistemelor tehnice, a tehnicilor de proiectare asistată

de calculator .

Proiectarea, imple-mentarea, testarea, utilizarea şi mentenanţa sistemelor electrice de uz

general şi dedicat pentru aplicaţii din ingineria electrică şi informatică aplicată.

Dezvoltarea de apli-caţii hardware şi software specifice sistemelor electrice, utilizând

principii de management de proiect, medii de programare şi tehnologii avansate din

ingineria electrică şi din informatica aplicată.

Configurarea, realizarea, testarea, exploatarea şi întreţinerea sistemelor informatice

specifice domeniului ingineriei electrice, aplicând legislaţia adecvată şi principii de

economie, de protecţie a mediului şi de marketing.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesio¬nală în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 197: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare Informatică economică

Cod

calificare L40702005020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Cibernetică, statistică şi informatică economică

Domeniu de studiu: Cibernetică, statistică și informatică economică

Program de studiu: Informatică economică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea conceptelor., teoriilor, principiilor si metodelor de investigare a fenomenelor

si proceselor economice

Utilizarea eficientă a resurselor sistemelor calcul , de operare si ale Internetului

Utilizarea adecvată a produselor software de birotica pentru solutionarea de probleme

specifice

Dezvoltarea de componente pentru produse software, folosind structuri de date,

algoritmi , tehnici si limbaje de programare evoluate

Dezvoltarea de aplicatii informatice care utilizeaza baze de date, resurse multimedia si

tehnologii client-server/servicii web

Actualizarea sistemelor informationale / sistemelor informatice si aplicatiilor ERP

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 198: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Informatică industrială Cod calificare L20702027050 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Informatică industrială

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Modelarea şi simularea echipamentelor şi proceselor tehnologice din sistemele

energetice şi industriale.

Realizarea şi implementarea sistemelor informatice de conducere, comandă, reglaj şi

supraveghere a proceselor energetice sau industriale.

Analiza şi sinteza sis¬temelor de conducere a proceselor industri-ale bazate pe micro-

procesoare şi micro-controlere.

Configurarea, implementarea şi folosirea sistemelor de achiziţie de date.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesio¬nală în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 199: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Infrastructura transporturilor

metropolitane

Cod

calificare L20101006000

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Infrastructura transporturilor metropolitane

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specific programului de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor specifice infrastructurilor pentru transporturi metropolitane

Respectarea cerinţelor de calitate şi dezvoltare durabilă specifice infrastructurilor pentru

transporturi metropolitane

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă , pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 200: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria prelucrării materialelor

polimerice, textile şi compozite

Cod

calificare L20702013020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice.

Utilizarea de aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale, în general, şi prelucrării materialelor polimerice, textile

şi compozite, în particular.

Proiectarea produselor din materiale polimerice, textile şi compozite şi a proceselor

tehnologice asociate.

Proiectarea, fabricarea şi exploatarea echipamentelor de prelucrare a materialelor

polimerice, textile şi compozite

Planificarea şi gestionarea activităţilor din domeniul prelucrării materialelor polimerice,

textile şi compozite, asigurarea calităţii produselor şi mentenanţa echipamentelor,

precum şi elemente de protecţia mediului.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Page 201: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria dezvoltării rurale

durabile

Cod

calificare L20705019050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Ingineria dezvoltării rurale durabile

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor, proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila.

Analiza solutiilor tehnice necesare pentru diminuarea si eliminarea fenomenelor de

poluare din mediul rural

Utilizarea normelor legale si a celor mai bune tehnologii pentru diminuarea impactului

activitatilor umane asupra mediului din spaţiul rural

Definirea politicilor si strategiilor de mediu în spaţiul rural si cooperarea cu institutii cu

responsabilitati in domeniul monitorizarii si managementului de mediu

Coordonarea de activitati si procese tehnologice pe baza specificatiilor tehnice

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Utilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri, Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 202: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria elaborării

materialelor metalice

Cod

calificare L20704017020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria materialelor

Domeniu de studiu: Ingineria materialelor

Program de studiu: Ingineria elaborării materialelor metalice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei materialelor pe baza cunostinţelor din stiinţele fundamentale

Asocierea cunostinţelor, principiilor şi a metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului

cu reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice

Proiectarea proceselor tehnologice din industria metalurgica

Coordonarea proceselor specifice pentru obţinerea si caracterizarea materialelor

metalice

Implementarea tehnologiilor ecologice si stabilirea tehnicilor si tehnologiilor de

valorificare a deşeurilor

Managementul si marketingul activitatilor din industria metalurgica

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor si eticii profesiei de inginer si executarea responsabila a sarcinilor

profesionale in conditii de autonomie restransa si de asistenta calificata. Promovarea

rationamentului logic, convergent si divergent, a aplicabilitatii practice, a evaluarii si

autoevaluarii, in luarea deciziilor.

Realizarea activitatilor si exercitarea rolurilor specifice muncii in echipa, pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de initiativa, dialogului, cooperarii, atitudinii

pozitive, respectului fata de ceilalti, diversitatii si multiculturalitatii si imbunatatirea

continua a propriei activitati.

Autoevaluarea obiectiva a nevoii de formare profesionala, continua, in scopul insertiei

pe piata muncii si al adaptarii la dinamica cerintelor acesteia si pentru dezvoltarea

personala si profesionala. Utilizarea eficienta a abilitatilor multilingvistice si a

cunostintelor de tehnologia informatiei si a comunicarii.

Titlul şi denumirea calificării

Page 203: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria fabricației

hârtiei

Cod

calificare L10302005090

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Ingineria fabricației hârtiei

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor din domeniul ştiinţelor

fundamentale în rezolvarea problemelor ingineresti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor din domeniul chimiei şi

ingineriei chimice

Exploatarea proceselor si instalatiilor industriale cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul

ingineriei chimice

Descrierea si utilizarea metodelor, conceptelor si teoriilor in analiza si caracterizarea

fizico-chimica a polimerilor naturali si sintetici precum si a compusilor micromoleculari

Exploatarea si monitorizarea proceselor tehnologice de obţinere a pastelor fibroase

celulozice, a fibrelor artificiale şi a derivaţilor de celuloză

Exploatarea si monitorizarea proceselor tehnologice de obţinere a hârtiei, cartoanelor si

a produselor papetare

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor şi specificaţiilor explicit precizate,

la termenele impuse, urmând un plan de lucru prestabilit, sub îndrumare calificată.

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba maternă

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 204: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Ingineria informaţiei Cod calificare L20601001040 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de studiu: Calculatoare si tehnologia informatiei

Program de studiu: Ingineria informaţiei

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu fundamente ştiinţifice, inginereşti şi ale informaticii

Proiectarea componentelor hardware, software şi de comunicaţii

Soluţionarea problemelor folosind instrumentele ştiinţei şi ingineriei calculatoarelor

Utilizarea tehnologiilor şi mediilor de programare

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele şi

instrumentaţia electronică

Aplicarea, în situaţii tipice, a metodelor de bază de achiziţie şi prelucrare a semnalelor

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru a asigura reputaţia

profesiei

Identificarea, descrierea şi derularea proceselor din managementul proiectelor, cu

preluarea diferitelor roluri în echipă şi descrierea clară şi concisă, verbal şi în scris, în

limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, a rezultatelor din domeniul de

activitate

Demonstrarea spiritului de iniţiativă şi acţiune pentru actualizarea cunoştinţelor

profesionale, economice şi de cultură organizaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 205: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Ingineria mediului Cod calificare L20705019060 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Ingineria mediului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor, proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila.

Caracterizarea si interpretarea starii factorilor de mediu prin analiza parametrilor fizico-

chimici si biotici caracteristici

Evaluarea efectelor degradarii factorilor de mediu

Folosirea TIC in probleme de ingineria mediului

Introducerea celor mai bune tehnologii in implementarea strategiilor si planurilor de

mediu in conformitate cu legislatia in vigoare

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Utilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri, Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 206: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria prelucrării

lemnului

Cod

calificare L20501014020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Inginerie forestieră

Program de studiu: Ingineria prelucrării lemnului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea bazelor teoretice din domeniul ştiinţelor fundamentale necesare abordării

problemelor de specialitate

Identificarea caracteristicilor de structură, proprietăţilor lemnului şi a materialelor pe

bază de lemn

Analiza şi aplicarea principiilor de bază privind asigurarea calităţii produselor din lemn

Proiectarea constructivă şi a tehnologiei de fabricaţie pentru produse din lemn

Organizarea şi conducerea proceselor de producţie în domeniul prelucrării lemnului

Organizarea managementului de proiect

Competenţe transversale:

Abordarea realistă şi responsabilă a situaţiilor concrete în vederea soluţionării eficiente

a acestora

Aplicarea tehnicilor de muncă în echipe multidisciplinare

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul adaptabilităţii la

cerinţele pieţei de muncă

Titlul şi denumirea calificării

Page 207: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria procesării

materialelor

Cod

calificare L20704017030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria materialelor

Domeniu de studiu: Ingineria materialelor

Program de studiu: Ingineria procesării materialelor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei materialelor pe baza cunostinţelor din ştiinţele fundamentale

Asocierea cunostinţelor, principiilor şi a metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului

cu reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice

Evaluarea tehnică a sistemelor industriale în procesarea materialelor

Proiectarea tehnologiilor de procesare a materialelor în conformitate cu normele de

calitate, mediu şi de securitate a muncii

Elaborarea strategiilor de marketing şi de management organizaţional în sistemele

industriale de profil

Administrarea optimală a resurselor logistice şi a sistemelor informatice

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi de asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării, în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă, pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, a dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive, a respectului faţă de ceilalţi, a diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătaţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională, continuă, în scopul inserţiei

pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor multilingvistice şi a

cunoştinţelor de tehnologie a informaţiei şi a comunicării.

Titlul şi denumirea calificării

Page 208: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria produselor

alimentare

Cod

calificare L20503015010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Ingineria produselor alimentare

Domeniu de studiu: Ingineria produselor alimentare

Program de studiu: Ingineria produselor alimentare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, descrierea si utilizarea adecvata a notiunilor specifice stiintei alimentului

si sigurantei alimentare.

Conducerea proceselor generale de inginerie, exploatarea instalatiilor si echipamentelor

de industrie alimentara

Supravegherea, conducerea, analiza si proiectarea tehnologiilor alimentare de la materii

prime pana la produs finit.

Proiectarea de produse alimentare noi, implementarea si managementul de proiecte

Managementul productiei, controlul calitatii produselor alimentare si realizarea

proceselor de marketing

Managementul tehnologiilor de valorificare a subproduselor si deseurilor din industria

alimentara si asigurarea protectiei mediului

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de perseverenta, rigurozitate, eficienta si responsabilitate in

munca, punctualitate si asumarea raspunderii pentru rezultatele activitatii personale,

creativitate, bun simt, gandire analitica si critica, rezolvarea de probleme etc., pe baza

principiilor, normelor si a valorilor codului de etica profesionala in domeniul alimentar.

Aplicarea tehnicilor de interrelationare in cadrul unei echipe; amplificarea si cizelarea

capacitatilor empatice de comunicare interpersonala si de asumare a unor atributii

specifice in desfasurarea activitatii de grup in vederea tratarii/ rezolvarii de conflicte

individuale/ de grup, precum si gestionarea optima a timpului.

Utilizarea eficienta a diverselor cai si tehnici de invatare – formare pentru achizitionarea

informatiei de baze de date bibliografice si electronice atat in limba romana, cat si intr-o

limba de ciculatie internationala, precum si evaluarea necesitatii si utilitatii motivatiilor

extrinseci si intrinseci ale educatiei continue.

Titlul şi denumirea calificării

Page 209: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria produselor finite

din lemn

Cod

calificare L20501014010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Inginerie forestieră

Program de studiu: Ingineria produselor finite din lemn

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea bazelor teoretice din domeniul ştiinţelor fundamentale necesare abordării

problemelor de specialitate

Identificarea caracteristicilor de structură, proprietăţilor lemnului şi a materialelor pe

bază de lemn

Analiza şi aplicarea principiilor de bază privind testarea şi asigurarea calităţii mobilei,

mobilei de artă şi a altor produse din lemn

Proiectarea constructivă şi eco-tehnologică a mobilierului şi a produselor finite din lemn

Organizarea şi conducerea proceselor de producţie în domeniul prelucrării finite a

lemnului şi a conservării/restaurării lemnului

Organizarea managementului de proiect

Competenţe transversale:

Abordarea realistă şi responsabilă a situaţiilor concrete în vederea soluţionării eficiente

a acestora

Aplicarea tehnicilor de muncă în echipe multidisciplinare

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul adaptabilităţii la

cerinţele pieţei de muncă

Titlul şi denumirea calificării

Page 210: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria securității în

industrie

Cod

calificare L20702013060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Ingineria securității în industrie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din stiintele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice.

Utilizarea de programe si tehnologii digitale pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale, în general, şi in ingineria securitatii si sanatatii in munca, in

particular.

Alegerea, proiectarea, asistenta tehnica si exploatarea sistemelor de munca in conditii de

securitate si sanatate.

Integrarea principiilor de securitate si sanatate in procesele de munca, prin identificarea

si evaluarea riscurilor profesionale .

Asigurarea managementului integrat al activitatii de securitate si sanatate in munca in

mediul social-economic.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer, si executarea responsabila a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării si

autoevaluării in luarea deciziilor. Executarea responsabila a sarcinilor profesionale

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice; Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii si îmbunătăţirea

continua a propriei activităţi. Comunicare si lucrul in echipa

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia pentru dezvoltarea personală

şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice si a cunoştinţelor de

tehnologia informaţiei şi a comunicării. ,. Conştient de nevoia de formare continuă.

Titlul şi denumirea calificării

Page 211: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria sistemelor biotehnice

şi ecologice

Cod

calificare L20705019020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor, proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila

Analiza solutiilor tehnice necesare pentru prevenirea, diminuarea si eliminarea

fenomenelor negative asupra mediului

Utilizarea normelor legale si a celor mai bune tehnologii valabile (BAT) pentru

prevenirea si diminuarea impactului fenomenelor naturale si antropice asupra mediului

Cooperarea cu institutiile cu responsabilitati in managementul de mediu si implicarea in

definirea politicilor si strategiilor de mediu

Coordonarea activitatilor si proceselor tehnologice pe baza specificatiilor tehnice

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Utilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri, Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 212: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria sistemelor de

circulaţie feroviară

Cod

calificare L20401024020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Ingineria transporturilor

Program de studiu: Ingineria sistemelor de circulaţie feroviară

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea cunoştinţelor fundamentale, teoretice şi practice, de inginerie pentru

efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, utilizarea de software, în activităţi

specifice DOMENIULUI INGINERIEI TRANSPORTURILOR.

Evaluarea interdependenţelor dintre transporturi şi urbanism sau amenajarea teritoriului,

în concordanţă cu exigenţele mobilitatii durabile – determinarea cererii de transport.

Identificarea şi descrierea funcţionalităţilor de naturǎ mecanică în sistemele de circulaţie

feroviară precum şi de metrou, pentru exploatarea, proiectarea sau construcţia acestora.

Organizarea serviciilor de transport feroviar şi combinat, proiectarea tehnologiilor de

circulaţie şi implementarea tehnologiilor de comandă şi control.

Organizarea circulaţiei în reţele de transport şi a activitatii comerciale în noduri şi

terminale de transport.

Estimarea eficienţei economice în sisteme de circulaţie feroviară; fundamentarea

tehnică, economică şi financiară a deciziilor de modernizare a sistemului de transport.

Competenţe transversale:

Utilitizarea normelor juridice, normativelor şi reglementărilor specifice naţionale şi

internaţionale pentru elaborarea de proiecte tehnologice în domeniul transportului şi

traficului pentru optimizarea consumului de resurse.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipa multidisciplinară

(ingineri de diverse formaţii, arhitecţi, urbanişti, biologi, statisticieni, matematicieni,

economişti), pe diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru, promovându-se

spiritul de iniţiativă şi creativitate.

Autoevaluarea obiectivă şi permanentă în lărgirea nivelului de cunoaştere din domeniu

(marcat de interdisciplinaritate), utilizarea tehnologiilor informaţionale moderne în

documentare şi învăţare, inclusiv într-o limba de circulaţie internaţionalǎ.

Titlul şi denumirea calificării

Page 213: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria sistemelor de energii

regenerabile

Cod

calificare L20702013000

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Ingineria sistemelor de energii regenerabile

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice.

Utilizarea de aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale, în general, şi sistemelor de energii regenerabile, în

particular.

Elaborarea de proiecte privind echipamente si componente specifice sistemelor de

energii regenerabile adaptate mediilor de implementare

Exploatarea si mentenanţă echipamentelor si componentelor specifice conversiei

energiei regenerabile

Planificarea, conducerea, asigurarea si controlul calităţii şi implementarea sistemelor de

energii regenerabile

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Titlul şi denumirea calificării

Page 214: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria sistemelor de propulsie

pentru autovehicule

Cod

calificare L20401016020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Ingineria autovehiculelor

Program de studiu: Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu concepte fundamentale din domeniul ştiinţelor inginereşti

Utilizarea adecvată a conceptelor fundamentale din domeniul ingineriei autovehiculelor

Conceperea de soluţii constructive care să asigure îndeplinirea cerinţelor funcţionale ale

autovehiculelor

Proiectarea şi construcţia sistemelor de propulsie ale autovehiculelor

Testarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor de propulsie ale autovehiculelor

Utilizarea adecvată a conceptelor elementare de management şi marketing în domeniul

ingineriei autovehiculelor

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

urmărind un plan de lucru prestabilit şi sub îndrumare calificată

Integrarea facilă în cadrul unui grup, asumându-şi roluri specifice şi realizând o bună

comunicare în colectiv

Realizarea dezvoltării personale şi profesionale, utilizând eficient resursele proprii şi

instrumentele moderne de studiu

Titlul şi denumirea calificării

Page 215: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria sistemelor

electroenergetice

Cod

calificare L20201011010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie energetică

Program de studiu: Ingineria sistemelor electroenergetice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor privind principiile de funcţionare şi impactul asupra mediului

aferente sistemelor de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice.

Explicitarea şi interpretarea conceptelor generale şi specifice privind procesele

tehnologice din cadrul sistemelor de utilizare a energiei.

Rezolvarea problemelor de dimensionare, funcţionare şi mentenanţă aferente

echipamentelor şi instalaţiilor energetice.

Utilizarea critic- constructivă a elementele de bază aferente managementului sistemelor

energetice, corelat cu legislaţia din domeniu şi cu principiile pieţei de energie.

Utilizarea creativă şi inovativă a cunoştinţelor de bază în modelarea, proiectarea şi

exploatarea reţelelor electrice.

Aplicarea în condiţii de autonomie şi responsabilitate restrânsă a cunoştinţelor de bază

în comanda, controlul şi exploatarea sistemelor electroenergetice.

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, a condiţiilor de finalizare

a acestora, a etapelor de lucru, a timpilor de lucru, a termenelor de realizare aferente şi a

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi de muncă eficientă în cadrul echipei.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi de formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 216: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria sistemelor

multimedia

Cod

calificare L20601022030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de studiu: Ingineria sistemelor

Program de studiu: Ingineria sistemelor multimedia

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea de cunoştinţe de matematică, fizică, tehnica măsurării, grafică tehnică,

inginerie mecanică, chimică, electrică şi electronică în ingineria sistemelor.

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor, tehnologia informaţiei si

comunicatiilor

Aplicarea principiilor procesării semnalelor în codarea / decodarea / compresia

informatiei multimedia, şi ale editării neliniare în producţia audio-video, radio şi de

televiziune.

Proiectarea, implementarea şi depanarea aplicaţiilor multimedia din diferite domenii

(software educational, comerţ electronic, biomedicina, jocuri, mass-media digitala, etc.).

Proiectarea şi administrarea reţelelor de calculatoare, a sistemelor de comunicaţie şi a

sistemelor multi-media în condiţii de asigurare a calităţii si securităţii sistemelor

informatice.

Folosirea de cunoştinţe referitoare la managementul de proiect, standarde, legi şi

managementul calităţii în dezvoltarea, promovarea şi mentenanţa aplicaţiilor

multimedia.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 217: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria substanţelor anorganice

şi protecţia mediului

Cod

calificare L10302005010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Exploatarea tehnologiilor chimice anorganice şi a celor de depoluare

Realizarea unor elemente de proiectare tehnologică, conducerea şi optimizarea asistată a

proceselor din industriile de profil

Abordarea interdisciplinară (pe baza cunoştinţelor de matematică, fizică si chimie) a

problemelor de inginerie chimică

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 218: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Ingineria sudării Cod calificare L20702013030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Ingineria sudării

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice.

Utilizarea de aplicaţii software si a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale in general si ingineriei sudarii in particular.

Proiectarea constructiva si elaborarea tehnologiilor de fabricare a structurilor si

produselor sudate.

Proiectarea sistemelor de mecanizare-automatizare a proceselor de sudare si conexe

sudării, alegerea, exploatarea si mentenanţa echipamentelor de sudare si control.

Organizarea şi gestionarea fabricaţiei, certificarea personalului şi a procedurilor de

sudare, controlul şi asigurarea calităţii produselor sudate.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Titlul şi denumirea calificării

Page 219: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria transporturilor şi a

traficului

Cod

calificare L20401024010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Ingineria transporturilor

Program de studiu: Ingineria transporturilor şi a traficului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea cunoştinţelor fundamentale, teoretice şi practice, de inginerie pentru

efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, utilizarea de software în activităţi

specifice DOMENIULUI INGINERIEI TRANSPORTURILOR.

Evaluarea interdependenţelor dintre transporturi si urbanism sau amenajarea teritoriului

în concordanţă cu exigenţele mobilitatii durabile – determinarea cererii de transport.

Proiectarea tehnologiilor din terminalele de transport şi conducerea operativa a

activităţilor din aceste terminale, intr-o tratare integrata a sistemelor de transport.

Proiectarea tehnologiilor de circulatie şi conducerea operativa a circulaţiei pe reţelele

infrastructurii de transport, pentru transportul local , regional sau international, intr-o

tratare multimodala

Identificarea si proiectarea solutiilor pentru fluidizarea circulaţiei şi pentru

evitarea/limitarea congestiei rutiere în retele şi terminale de transport

Fundamentarea tehnica, economica şi financiara a deciziilor de modernizare a

sistemului de transport

Competenţe transversale:

Utilitizarea normelor juridice, normativelor şi reglementărilor specifice naţionale şi

internaţionale pentru elaborarea de proiecte tehnologice în domeniul transportului şi

traficului pentru optimizarea consumului de resurse.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipa multidisciplinară

(ingineri de diverse formaţii, arhitecţi, urbanişti, biologi, statisticieni, matematicieni,

economişti), pe diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru, promovându-se

spiritul de iniţiativă şi creativitate.

Autoevaluarea obiectivă şi permanentă în lărgirea nivelului de cunoaştere din domeniu

(marcat de interdisciplinaritate), utilizarea tehnologiilor informaţionale moderne în

documentare şi învăţare, inclusiv într-o limba de circulaţie internaţionalǎ.

Titlul şi denumirea calificării

Page 220: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria valorificării

deșeurilor

Cod

calificare L20705019070

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Ingineria valorificării deșeurilor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila

Analiza solutiilor tehnice necesare pentru reducerea si eliminarea poluarii

Identificarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT) prin analiza BREF cu privire

tratarea deseurilor

Coordonarea activitatilor si proceselor tehnologice pe baza specificatiilor tehnice

Cooperarea cu institutiile cu resposabilitati in domeniul monitorizarii si

managementului de mediu

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de realtionare si munca eficienta in cadrul echipei

Utilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata(portaluri, internet, aplicatii sofware de specialitate, baze de date,

cursuri on line) atat in limba romana cat si intr-o limba de circulatie internationala.

Titlul şi denumirea calificării

Page 221: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria şi informatica proceselor

chimice şi biochimice

Cod

calificare L10302005050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Exploatarea, integrarea, şi îmbunătăţirea sistemelor de monitorizare şi automatizare, atât

cele clasice cât şi bazate pe sisteme de calcul, pentru procese (bio)chimice, industriale

pilot si de laborator, utilizând principii elementare şi nodale de proiectare, asistate de

calculator (CAD)

Diagnoza problemelor, analiza regimurilor optime de funcţionare şi conducerea

proceselor (bio)chimice pe baza principiilor generale ale utilizării modelelor matematice

şi a simulatoarelor în ingineria chimică şi de proces

Analiza interdisciplinară şi abordarea sistemică a problemelor prin integrarea

cunoştinţelor de inginerie chimică şi biochimică, teoria sistemelor, inginerie de proces,

dezvoltare durabilă în noţiunile de bază ale ingineriei mecanice, electrice, management

şi marketing, utilizând tehnici asistate de calculator

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 222: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria şi managementul

afacerilor

Cod

calificare L20706023020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Ingineria şi managementul afacerilor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii si aplicaţii pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei si managementului pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti.

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale.

Utilizarea aplicaţiilor software şi a tehnologiilor informaţionale pentru rezolvarea de

sarcini specifice ingineriei şi managementului afacerilor.

Proiectarea şi analiza tehnico-economică şi managerială a produselor, proceselor şi

sistemelor de afaceri.

Evaluarea şi valorificarea produselor şi a rezultatelor proiectelor de cercetare –

dezvoltare – inovare şi managementul transferului tehnologic.

Iniţierea, dezvoltarea şi managementul unor afaceri sustenabile.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare

aferente şi a riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 223: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria şi managementul

caliăţii

Cod

calificare L20702013050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Ingineria şi managementul caliăţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice.

Utilizarea de aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale, în general, şi ingineriei calităţii, în particular.

Proiectarea, conducerea şi evaluarea unor procese tehnologice de fabricare cu alegerea

optimă a materialului şi controlul distructiv si nedistructiv al produselor, proiectarea

tehnologiei de control, optimizarea concepţiei şi dezvoltarea de produse noi prin

modelare şi prototipare virtuală.

Proiectarea, elaborarea documentelor necesare şi implementarea sistemului de

management al calităţii si configurarea, realizarea, programarea, şi exploatarea asistată a

sistemelor de fabricaţie, proiectarea sistemului de management integrat, utilizarea

standardelor din domeniul calitate – securitate - mediu

Stabilirea metodelor de evaluare, analiză şi îmbunătăţire a calităţii produselor,

proceselor şi sistemelor de management precum şi analiza fiabilităţii produselor şi a

capabilităţii proceselor în condiţiile unei dezvoltări durabile

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

Page 224: Curs Generare Curriculum

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Titlul şi denumirea calificării

Page 225: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria şi managementul

resurselor tehnologice în construcţii

Cod

calificare L20701018010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor fundamentale din domeniul ingineriei .

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiecatrae

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Analiza documentaţiilor tehnice ale construcţiilor în funcţie de tipul, structura şi

amplasamentul acestora şi elaborarea proceselor tehnologice de executare a lucrărilor.

Selectarea echipamentelor /utilajelor tehnologice pe baza criteriilor tehnice şi

economice, elaborarea procedurilor tehnologice de lucru şi soluţionarea acestora prin

aplicarea metodelor moderne

Implementarea şi coordonarea sistemului de management al alocării resurselor şi al

calităţii în procesele tehnologice de executare a construcţiilor

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă în rezolvarea

problemelor şi luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierahice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană

Titlul şi denumirea calificării

Page 226: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria şi protecţia mediului în

industria chimică şi petrochimică

Cod

calificare L20705019030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor, proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila

Analiza solutiilor tehnice necesare pentru reducerea si eliminarea poluarii

Utilizarea normelor legale si a celor mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru

reducerea impactului activitatilor umane asupra mediului

Coordonarea activitatilor si proceselor tehnologice pe baza specificatiilor tehnice

Cooperare cu institutiile cu responsabilitati in domeniul monitorizarii si

managementului de mediu

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Utilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri, Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 227: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria şi protecţia mediului

în industrie

Cod

calificare L20705019010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Ingineria şi protecţia mediului în industrie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor, proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila.

Aplicarea principiilor generale de calcul tehnologic

Elaborarea şi exploatarea sistemelor de monitorizare a poluanţilor

Controlul calităţii mediului, evaluarea impactului si a riscului şi elaborarea de variante

tehnologice cu impact redus asupra mediului în concordanţă cu cerinţele BAT/BREF si

cu legislatia in vigoare

Desfăşurarea activităţilor specifice managementului şi marketingului în ingineria si

protectia mediului

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Utilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri, Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 228: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Ingineria și protecția mediului

în agricultură

Cod

calificare L20705019040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Ingineria și protecția mediului în agricultură

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila

Analiza măsurilor de protecţie a mediului şi elaborarea solutiilor tehnice pentru

prevenirea, diminuarea si eliminarea fenomenelor de poluare si pentru utilizarea optima

a resurselor naturale

Aplicarea normelor legale si a celor mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru

prevenirea si diminuarea impactului activitatilor umane asupra mediului

Coordonarea activitatilor si proceselor tehnologice pe baza procedurilor tehnice in

vigoare

Cooperarea cu institutiile care au responsabilitati in domeniul monitorizarii si

managementului de mediu

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana, cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 229: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie biochimică Cod calificare L10302005080 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Inginerie biochimică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

biochimiei, microbiologiei, geneticii şi biologiei moleculare

Descrierea, analiza şi utilizarea metodelor de analiză, caracterizare şi control specifice

produselor naturale de origine biotică şi a produselor de biosinteză

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor din domeniul ingineriei biochimice şi

biotehnologiilor

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 230: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie Electrică Şi

Calculatoare

Cod

calificare L20201009060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie electrică

Program de studiu: Inginerie Electrică Şi Calculatoare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a cunoştinţelor fundamentale de matematică, fizică, chimie

specifice, în domeniul ingineriei electrice

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor şi tehnologia informaţiei

Modelarea, simularea şi testarea asistată de calculator a modulelor electrice, electronice

şi informatice ale sistemelor electrice

Conceperea subsistemelor electrice

Proiectarea, realizarea documentaţiei, testarea şi depanarea echipamentelor şi

instalaţiilor electrice

Configurarea, realizarea, testarea, exploatarea şi întreţinerea sistemelor informatice

specifice domeniului ingineriei electrice

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare şi riscurilor

aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 231: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie chimică Cod calificare L10302005060 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Inginerie chimică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Analiza operaţiilor unitare din industria de proces si evaluarea acestora in scopul

îmbunătăţirii performanţelor.

Analiza proceselor industriale si evaluarea acestora in scopul îmbunătăţirii

performanţelor.

Rezolvarea eficientă a problemelor de inginerie chimică cu ajutorul instrumentelor

informatice

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Titlul şi denumirea calificării

Page 232: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie civilă Cod calificare L20101006080 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Inginerie civilă

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specificul programul de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor din civile, industriale si agricole

Respectarea cerinţelor de calitate şi dezvoltare durabilă specifice construcţiilor civile,

industriale şi agricole

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă, pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 233: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie de petrol și

gaze

Cod

calificare L20302026040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Mine, petrol şi gaze

Domeniu de studiu: Mine, petrol și gaze

Program de studiu: Inginerie de petrol și gaze

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a unor fundamente matematice și teorii inginereşti

Utilizarea conceptelor, teoriilor și modelelor descriptive și evaluative pentru explicarea

și interpretarea soluțiilor inginerești

Utilizarea tehnologiilor şi metodelor de foraj și exploatare a zăcămintelor

Realizarea analizei, proiectării şi implementării teoriilor și modelelor adecvate

sistemelor petroliere

Realizarea modelării şi simulării proceselor de foraj și exploatare a zăcămintelor

Realizarea evaluării performanțelor în foraj și exploatarea zăcămintelor

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru realizarea unui

proiect, autonomie in luarea deciziilor si asumarea responsabilitatiilor propriilor decizii.

Planificarea, organizarea, conducerea in cadrul unei echipe si demonstrarea abilitatilor

de comunicare.

Utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare, în scopul dezvoltării personale

şi profesionale continue în domeniu, operarea cu informatii si tehnici de gestionare a

acestora, angajarea clara pe calea propriei dezvoltari profesionale.

Titlul şi denumirea calificării

Page 234: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie economică

industrială

Cod

calificare L20706023010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie economică industrială

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstratii si aplicatii pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei si managementului, pe baza cunostintelor din stiintele fundamentale şi

inginereşti.

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale.

Utilizarea aplicaţiilor software şi a tehnologiilor informaţionale pentru rezolvarea de

sarcini specifice ingineriei şi managementului.

Evaluarea economică, planificarea şi conducerea proceselor şi a sistemelor logistice şi

de producţie.

Gestiunea resurselor organizaţiei, asigurarea calităţii producţiei şi managementul

dezvoltării organizaţionale.

Proiectarea tehnico-economică şi îmbunătăţirea produselor şi proceselor industriale.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare

aferente şi a riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romană, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 235: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie economică în

agricultură

Cod

calificare L20706023080

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie economică în agricultură

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei şi managementului pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti

Elaborarea şi interpretarea documentatiei tehnico-economice şi manageriale

Elaborarea de politici şi strategii funcţionale privind dezvoltarea şi finanţarea

activităţilor economice din spaţiul rural şi gestionarea proceselor economice şi

financiare

Planificarea, proiectarea, programarea prin utilizarea şi personalizarea aplicaţiilor

software dedicate şi conducerea unor procese şi sisteme de producţie de complexitate

medie şi evaluarea tehnico-economică a acestora

Conducerea unităţilor de producţie, gestiunea resurselor cu accent pe IMM_uri şi a celor

de aprovizionare şi desfacere din domeniul agricol şi agroalimentar

Consiliere, consultanţă profesională şi de integrare pe filiera agroalimentară

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare şi a

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 236: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie economică în

construcţii

Cod

calificare L20706023030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie economică în construcţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei si managementului pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale.

Organizarea si conducerea întreprinderilor, precum şi a reţelelor logistice asociate ,

urmărirea producţiei

Elaborarea şi evaluarea fluxurilor tehnice, economice şi financiare la nivel de afacere,

gestiunea fenomenului tehnic, economic şi financiar

Proiectarea tehnică şi tehnologică a lucrărilor din domeniul construcţiilor în condiţii de

calitate date.

Organizarea, planificarea şi programarea lucrărilor specifice activităţii de construcţii şi

managementul întreprinderii de construcţii

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare şi a

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 237: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie economică în domeniul

electric, electronic şi energetic

Cod

calificare L20706023060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei si managementului pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti.

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale.

Planificarea, programarea şi conducerea întreprinderilor, precum şi a reţelelor logistice

asociate , precum şi urmărirea producţiei

Elaborarea şi evaluarea fluxurilor tehnice, economice şi financiare la nivel de afacere,

gestiunea fenomenului tehnic, economic şi financiar

Proiectarea tehnică şi tehnologică a proceselor privind structurile şi sistemele din

domeniul electric, electronic şi energetic în condiţii de calitate , proiectarea tehnică şi

tehnologică a proceselor din industria electrica, electronica si energetica, în condiţii de

calitate date.

Conducerea şi controlul firmelor şi proceselor specifice programului de studiu:

managementul de proiect şi al intreprinderii din domeniul electric, electronic şi

energetic

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare şi a

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 238: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie economică în

domeniul mecanic

Cod

calificare L20706023020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie economică în domeniul mecanic

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstratii si aplicatii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei si managementului pe baza cunostintelor din stiintele fundamentale

Elaborarea si interpretarea documentatiei tehnice, economice si manageriale

Fabricatia, controlul si punerea in functiune a produselor, echipamentelor si sistemelor

mecanice

Exploatarea produselor, echipamentelor si sistemelor mecanice

Proiectarea, implementarea şi imbunatatirea sistemelor de management

Managementul firmei si gestionarea resurselor

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare

aferente şi a riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată de calculator (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate,

baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie

internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 239: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie economică în domeniul

transporturilor

Cod

calificare L20706023050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie economică în domeniul transporturilor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei şi managementului pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale

Utilizarea aplicaţiilor software dedicate pentru rezolvarea de sarcini specifice

domeniului inginerie şi management

Managementul întreprinderilor de transport (mono şi multimodal) şi al subsistemelor

lanţurilor logistice

Fundamentarea financiară şi economică a soluţiilor de dezvoltare a ofertei din

transporturi (infrastructuri, vehicule, tehnologii)

Asigurarea calităţii serviciilor de transport

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare

aferente şi a riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 240: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie economică în industria

chimică şi de materiale

Cod

calificare L20706023070

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie economică în industria chimică şi de materiale

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii pentru rezolvarea de sarcini specifice

Ingineriei şi Managementului, pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale

Managementul activităţilor de producţie din cadrul întreprinderilor, inclusiv a IMM-

urilor, şi a reţelelor logistice asociate

Producerea, procesarea şi caracterizarea materialelor

Proiectarea tehnică şi tehnologică a proceselor specifice industriilor chimice şi de

materiale; asigurarea şi controlul calităţii produselor realizate

Conducerea proceselor specifice activităţilor din industriile de profil; proiectarea

fluxurilor economico-financiare la nivel organizaţional; management de proiect

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare şi a

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Page 241: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie fizică Cod calificare L20702027040 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Inginerie fizică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Efectuarea de studii şi activităţi de cercetaredezvoltare în fizică şi în fizica aplicată în

domenii conexe

Utilizarea aparaturii standard de laborator pentru efectuarea de experimente, teste şi

analize specifice

Proiectarea tehnologiilor de realizare de componente pentru

echipamente/dispozitive/sisteme/instrumente de măsurare

Conducerea sau coordonarea de structuri având ca obiect de activitate proiectarea,

fabricarea sau întreţinerea echipa-mentelor specifice ingineriei fizice

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 242: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie genetică Cod calificare L20502005010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Biotehnologii

Domeniu de studiu: Biotehnologii

Program de studiu: Inginerie genetică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea fundamentelor teoretice ale biotehnologiilor în vederea ameliorării

performanţelor unor organisme

Utilizarea proceselor biologice în toate formele şi la toate nivelurile de manifestare

pentru obţinerea de bioproduse

Evaluarea moleculară a particularităţilor genetice ale unor organisme

Evaluarea impactului asupra mediului a aplicaţiilor ingineriei genetice în agricultură

Controlul calităţii bioproduselor (plante ameliorate, seminţe, materii prime vegetale,

materiale vegetale pentru multiplicare, OMG etc.)

Conducerea şi planificarea unor activităţi specifice din unităţi de producție sau

compartimente ale acestora

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională

Titlul şi denumirea calificării

Page 243: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie geologică Cod calificare L20301012010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Inginerie geologică, Inginerie geodezică

Domeniu de studiu: Inginerie geologică

Program de studiu: Inginerie geologică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Analiza şi solutionarea problemelor din domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti,

pe baza aplicării cunoştinţelor teoretice şi practice corespunzătoare

Analiza şi solutionarea problemelor din domeniul inginerie geologica, pe baza aplicării

cunoştinţelor teoretice şi practice corespunzătoare

Analiza şi solutionarea problemelor de mediu geologic pe baza aplicarii metodelor de

inginerie geologica

Analiza şi solutionarea problemelor de evaluare şi valorificare a resurselor geologice pe

baza aplicarii metodelor de inginerie geologica

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line, legislaţie de mediu, etc.) atât in limba română cât şi în limba engleză.

Titlul şi denumirea calificării

Page 244: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie mecanică Cod calificare L20701018050 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Inginerie mecanică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniului ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Aplicarea metodelor de proiectare, analiza şi testare a elementelor şi sistemelor

mecanice

Interpretarea şi fundamentarea pe criterii tehnologice, funcţionale şi economice a

soluţiilor sistemelor mecanice

Implementarea şi coordonarea sistemului de management al calităţii şi marketing

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă în rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană.

Titlul şi denumirea calificării

Page 245: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie medicală Cod calificare L20702027010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Inginerie medicală

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Modelarea sistemelor biologice / structurilor biomecanice şi implementarea modelelor

în investigarea medicală

Conceperea, proiectarea, execuţia si mentenanţa dispozitivelor medicale

Operarea cu dispozitive medicale în condiţii de securitate a pacientului şi a personalului

medical

Proiectarea şi construcţia de dispozitive pentru suplinirea funcţiilor / asistarea

persoanelor cu dizabilităţi

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesio¬nală în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Page 246: Curs Generare Curriculum

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Inginerie minieră Cod calificare L20302026010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Mine, petrol şi gaze

Domeniu de studiu: Mine, petrol și gaze

Program de studiu: Inginerie minieră

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a unor fundamente matematice și teorii inginereşti

Utilizarea conceptelor, teoriilor și modelelor descriptive și evaluative pentru explicarea

și interpretarea soluțiilor inginerești

Utilizarea metodelor din ingineria rocilor, tehnologiilor si tehnicilor miniere de execuţie

şi stabilitate a structurilor subterane şi de suprafaţă.

Utilizarea tehnologiilor de exploatare prin modelare şi simularea fenomenelor

geodinamice in contextul conservarii resurselor.

Interpretarea interdependentelor in proiectarea tehnologiilor si asigurarea normelor de

securitatea muncii si a mediului, evaluarea şi managementul riscurilor.

Utilizarea modelelor de management a resurselor, a mediului si fundamentarea tehnică,

economică, de conservare si valorificare a resurselor minerale in legislaţia existenta.

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru realizarea unui

proiect, autonomie in luarea deciziilor si asumarea responsabilitatiilor propriilor decizii.

Planificarea, organizarea, conducerea in cadrul unei echipe si demonstrarea abilitatilor

de comunicare.

Utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare, în scopul dezvoltării personale

şi profesionale continue în domeniu, operarea cu informatii si tehnici de gestionare a

acestora, angajarea clara pe calea propriei dezvoltari profesionale.

Titlul şi denumirea calificării

Page 247: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie sanitară și protecția

mediului

Cod

calificare L20101006060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Inginerie sanitară și protecția mediului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile specific programului de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor din domeniul ingineriei sanitare si protectiei mediului

Respectarea cerinţelor de siguranţă, funcţionalitate şi dezvoltare durabilă pentru

lucrările hidroedilitare şi de protecţie şi/sau reconstrucţie a mediului.

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă , pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 248: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie si management in

alimentatie publica si agroturism

Cod

calificare L20706023090

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie si management in alimentatie publica si agroturism

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstratii si aplicatii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei si managementului pe baza cunostintelor din stiintele fundamentale si

ingineresti

Elaborarea si interpretarea documentatiei tehnice, economice si manageriale

Planificarea fluxurilor, proceselor si sistemelor tehnice, economice, financiare si socio-

culturale in unitatile de alimentatie publica si agroturism; controlul si evaluarea acestor

activitati

Gestionarea sistemelor de informatii: aplicatii software – operare si customizare, bazate

pe indicatori specifici domeniului.

Managementul unitatilor de productie/prestari servicii in alimentatie publica si

agroturism si a strategiilor si politicilor de marketing din domeniu.

Conceperea unor noi produse si servicii; controlul calitatii si auditul

productiei/serviciului nou prestat

Competenţe transversale:

Aplicarea, in mod responsabil, a principiilor normelor si valorilor eticii profesionale in

realizarea sarcinilor profesionale si identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de executie, a termenelor de realizare si a

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficiente in cadrul echipei

Identificarea oportunitatilor de formare continua si utilizarea eficienta, pentru propria

dezvoltare, a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba româna, cât si intr-o limba de circulatie internationala

Titlul şi denumirea calificării

Page 249: Curs Generare Curriculum

Page 250: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie urbană şi dezvoltare

regională

Cod

calificare L20101006090

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Inginerie civilă

Program de studiu: Inginerie urbană şi dezvoltare regională

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Recunoaşterea elementelor şi structurilor construcţiilor din domeniul ingineriei civile

specific programului de studii absolvit

Dimensionarea elementelor de construcţii din domeniul ingineriei civile specific

programului de studii absolvit

Proiectarea tehnologică şi economică pentru lucrări de execuţie, exploatare si intretinere

a constructiilor din domeniul ingineriei civile, din programul de studii absolvit

Organizarea şi conducerea procesului de execuţie, exploatare si intretinere a

constructiilor din domeniul ingineriei civile, din programul de studii absolvit

Respectarea cerinţelor de calitate si dezvoltare durabila , conform reglementarilor in

vigoare, pentru constructii specifice programului de studii absolvit.

Respectarea cerintelor de calitate si dezvoltare durabila pentru constructii civile si

pentru infrastructura de bază a localităţilor si judeţelor

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă , pe diverse paliere ierahice.

Documentarea în limba română şi într-o limbă străină, pentru dezvoltarea profesională şi

personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile specificaţii tehnice.

Titlul şi denumirea calificării

Page 251: Curs Generare Curriculum

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie şi management

aeronautic

Cod

calificare L20401004040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Inginerie aerospațială

Program de studiu: Inginerie şi management aeronautic

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor din disciplinele fundamentale ale ingineriei în efectuarea de

calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei:

aplicant al cunoştinţelor fundamentale in inginerie

Selectarea, combinarea şi utilizarea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din domeniul

ingineriei de sistem si ingineriei aerospaţiale prin scheme funcţionale şi reprezentări

grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice domeniului: utilizator al graficii

inginereşti, al schemelor funcţionale şi al metodelor ingineriei de sistem.

Utilizarea unor limbaje şi medii de programare, a unor aplicaţii software şi a tehnologiei

informaţiei pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei aerospaţiale: utilizator al

aplicaţiilor software specifice.

Planificarea, organizarea şi controlul de procese şi sisteme specifice agenţilor

aeronautici cu evaluarea capacităţilor de transport aerian în context regional şi global:

planificarea, organizare şi conducerea proceselor specifice agenţilor aeronautici.

Aplicarea reglementărilor aeronautice internaţionale, comunitare şi naţionale pentru

derularea de activităţi în procese specifice cu evaluarea impactului economic şi social

asupra părţilor interesate: proiectant de proceduri specifice în domeniul aeronautic.

Gestionarea şi optimizarea de procese la nivel de agenţi aeronautici, cu asigurarea unui

nivel de siguranţă, securitate, calitate şi mediu, în conformitate cu normele specifice:

integrator de proceduri în raport cu reglementările internaţionale, comunitare şi

naţionale de siguranţă, securitate, calitate şi mediu în domeniu.

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic convergent şi divergent, aplicabilităţii practice,

evaluării, autoevaluării şi deciziei optime: executant responsabil de sarcini profesionale.

Realizarea activităţilor şi a rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

Page 252: Curs Generare Curriculum

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pro-active şi respectului faţă de ceilalţi:

abilităţi de comunicare si de lucru in echipa.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de perfecţionare profesională şi deschiderea către

învăţarea continuă, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi profesională:

conştient de nevoia de formare continuă.

Page 253: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie şi management

forestier

Cod

calificare L20706023010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie şi management forestier

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

inginerie şi managementului pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice

Utilizarea şi personalizarea aplicaţiilor software dedicate pentru rezolvarea de sarcini

specifice domeniului inginerie şi management

Planificarea, programarea şi conducerea unor procese şi sisteme de producţie de

complexitate medie, în acord cu legislaţia în vigoare şi evaluarea tehnico-economică a

acestora

Îndeplinirea sarcinilor cu caracter managerial şi/sau comercial într-o unitate de profil

care acţionează pe pieţe din ce în ce mai deschise, naţionale sau internaţionale în acord

cu legislaţia în vigoare

Proiectarea unor procese tehnologice de fabricare de produse din lemn şi compozite pe

bază de lemn, asigurarea calităţii şi inspecţia produselor realizate

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare şi a

riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 254: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie şi management naval

şi portuar

Cod

calificare L20706023040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie şi management naval şi portuar

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei şi managementului, pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti.

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale.

Proiectarea şi conducerea proceselor şi sistemelor tehnico-economice din domeniul

naval şi portuar.

Soluţionarea problemelor tehnico-economice din domeniul naval şi portuar.

Promovarea, dezvoltarea şi conducerea, în mod eficient şi profitabil, a afacerilor mici şi

mijlocii în industria navală - transporturi navale, operare şi administrare portuară,

expediţii şi servicii conexe.

Administrarea patrimoniului şi gestionarea optimă a resurselor atrase, formate,

gestionate şi utilizate în întreprinderile din domeniul naval şi portuar.

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare

aferente şi a riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.), atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Page 255: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Inginerie şi management în

industria turismului

Cod

calificare L20706023000

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Inginerie şi management în industria turismului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei şi managementului pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale şi

inginereşti

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice şi manageriale

Diagnoza problemelor tehnice, economice, financiare şi sociale, elaborarea şi

interpretarea studiilor de specialitate, a cercetărilor complexe şi analizelor

multidisciplinare în vederea elaborării strategiilor operaţionale şi de dezvoltare în turism

Gestionarea sistemelor şi proceselor din unităţile de turism în vederea asigurării calităţii

şi creşterii rentabilităţii produsului turistic, prin aplicarea principiilor, conceptelor şi

cunoştinţelor specifice şi cu utilizarea de instrumente, metode şi modele adecvate

Optimizarea activităţilor privind crearea şi comercializarea produselor turistice şi

aplicarea principiilor marketingului turistic

Asigurarea de asistenţă tehnică în domeniul industriei călătoriilor şi turismului şi

abilitatea de implementare a programelor de mediu în turism

Competenţe transversale:

Aplicarea, în mod responsabil, a principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale şi identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor

disponibile, a etapelor de lucru, a duratelor de execuţie, a termenelor de realizare

aferente şi a riscurilor aferente.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi utilizarea eficientă, pentru propria

dezvoltare, a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba romana, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 256: Curs Generare Curriculum

Page 257: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Instalaţii pentru

construcţii

Cod

calificare L20101007010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Ingineria instalațiilor

Program de studiu: Instalaţii pentru construcţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea constructivă şi funcţională a elementelor şi sistemelor de instalaţii

Efectuarea calculelor de dimensionare pentru instalaţii

Conceperea şi proiectarea din punct de vedere tehnologic şi economic a sistemelor de

instalaţii

Organizarea şi conducerea proceselor de execuţie a sistemelor de instalaţii

Aplicarea cerinţelor de calitate , energie si mediu pentru sistemele de instalaţii

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 258: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Instalaţii pentru construcţii-

pompieri

Cod

calificare L20101007030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Ingineria instalațiilor

Program de studiu: Instalaţii pentru construcţii-pompieri

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea constructivă şi funcţională a elementelor şi sistemelor de instalaţii

Efectuarea calculelor de dimensionare pentru instalaţii

Conceperea şi proiectarea din punct de vedere tehnologic şi economic a sistemelor de

instalaţii

Organizarea şi conducerea proceselor de execuţie a sistemelor de instalaţii

Aplicarea cerinţelor de calitate, energie si mediu pentru sistemele de instalaţii

C6. Organizarea şi conducerea activităţilor în structurile profesioniste pentru situaţii de

urgenţă C7. Prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea activităţilor de răspuns în

situaţii de urgenţă

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 259: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Instalaţii şi echipamente pentru

protecţia atmosferei

Cod

calificare L20101007020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie civilă

Domeniu ierarhizare: Inginerie civilă şi instalaţii

Domeniu de studiu: Ingineria instalațiilor

Program de studiu: Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea constructiva şi funcţionala a elementelor şi sistemelor de instalaţii

Efectuarea calculelor de dimensionare pentru instalaţii

Conceperea şi proiectarea din punct de vedere tehnologic şi economic a sistemelor de

instalaţii

Organizarea şi conducerea proceselor de execuţie a sistemelor de instalaţii

Aplicarea cerinţelor de calitate , energie si mediu pentru sistemele de instalaţii

Determinarea elementelor pentru analiza de mediu si întocmirea Sistemului de

Management de Mediu(SMM)

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 260: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Instrumentaţie şi Achiziţii de

Date

Cod

calificare L20201009040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie electrică

Program de studiu: Instrumentaţie şi Achiziţii de Date

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a cunoştinţelor fundamentale de matematică, fizică, chimie în

domeniul ingineriei electrice

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor şi tehnologia informaţiei

Proiectarea sistemului de măsurare, control şi reglaj automat ale proceselor industriale şi

a componentelor acestora

Elaborarea şi utilizarea de pachetelor de programe specifice aplicaţiilor din domeniul

metrologiei şi sistemelor de măsurare

Achiziţia şi prelucrarea semnalului informaţional din procesele industriale.

Realizarea telemonitorizării proceselor industriale

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare şi riscurilor

aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 261: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în istorie

Denumire calificare Istorie Cod calificare L50301004010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Istorie

Domeniu ierarhizare: Istorie

Domeniu de studiu: Istorie

Program de studiu: Istorie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Regăsirea informaţiei despre trecutul istoric.

Stabilirea faptelor istorice pe baza informaţiilor din izvoare şi din afara izvoarelor.

Prezentarea orală şi scrisă, în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a cunoştinţelor de specialitate.

Prezentarea orală (cu suport tehnic vizual ) şi scrisă a unui fapt istoric oarecare, în

conditii prestabilite.

Prezentarea orală (cu suport tehnic vizual ) şi scrisă a unui fapt istoric oarecare, în

conditii prestabilite.

Utilizare la un nivel de bază a metodelor specifice unei ştiinţe auxiliare a istoriei

(paleografie chirilică/slavă/latină etc., epigrafie).

Utilizarea conceptelor şi a metodelor de bază ale cel puţin unei alte ştiinţe sociale sau

umaniste, sau ale unei discipline de graniţă între istorie şi alte ştiinţe (sociologia,

antropologia , istoria artei, economia, psihologie, filozofia etc.).

Producerea punctuală a unor noi cunoştinţe istorice pe baza cunoaşterii aprofundate a

unei epoci şi/sau probleme istorice de complexitate medie.

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, riguroasă şi responsabilă, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a

sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice, aplicarea

riguroasă a regulilor de citare şi respingerea plagiatului.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup şi de muncă eficientă în echipă, cu asumarea

de roluri diverse.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue.

Page 262: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe ale

comunicării

Denumire

calificare Jurnalism

Cod

calificare L40301006010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu de studiu: Științe ale comunicării

Program de studiu: Jurnalism

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si utilizarea limbajului, metodologiilor şi cunoştintelor de specialitate din

domeniul ştiinţelor comunicării

Utilizarea noilor tehnologii de informare şi comunicare (NTIC)

Descrierea tipurilor diferite de audienţă / public implicate în comunicare

Managementul informaţiei de presă

Identificarea si utilizarea elementelor specifice de deontologie şi de responsabilitate

socială a jurnalistului

Producţia unui conţinut jurnalistic (text, video, audio şi foto) pentru toate tipurile de

media

Competenţe transversale:

Rezolvarea în mod realist - cu argumentare atât teoretică, cât şi practică - a unor situaţii

profesionale uzuale, în vederea soluţionării eficiente şi deontologice a acestora

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipa multidisciplinară cu îndeplinirea

anumitor sarcini pe paliere ierarhice

Autoevaluarea nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi a adaptării la

cerinţele pieţei muncii

Page 263: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în educație fizică și

sport

Denumire

calificare

Kinetoterapie şi motricitate

specială

Cod

calificare L40801001030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Educaţie fizică şi sport

Domeniu de studiu: Educație fizică și sport

Program de studiu: Kinetoterapie şi motricitate specială

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea modulară (Kinetoterapie şi motricitate specială, Sport şi performanţă

motrică, Educaţie fizică şi sportivă) şi planificarea conţinuturilor de bază ale domeniului

cu orientare interdisciplinară.

Organizarea curriculumului integrat şi a mediului de instruire şi învăţare, cu accent

interdisciplinar (Kinetoterapie şi motricitate specială, Sport şi performanţă motrică,

Educaţie fizică şi sportivă).

Evaluarea clinică primară (funcţională) şi diagnoza nevoilor de intervenţie

kinetoterapeutică.

Realizarea programelor de intervenţie kinetoterapeutică, cu caracter profilactic, curativ

sau de recuperare.

Utilizarea metodelor şi tehnicilor de intervenţie kinetoterapeutică.

Utilizarea elementelor de management şi marketing specifice domeniului.

Competenţe transversale:

Organizarea de programe kinetoterapeutice în condiţii de asistenţă calificată, cu

respectarea normelor de etică şi deontologie profesională.

Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a sarcinilor de lucru pentru organizarea

şi desfăşurarea activităţilor specifice intervenţiilor kinetoterapeutice

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii, potrivit propriului proiect de dezvoltare

personală

Page 264: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Asistent medical de laborator

clinic licențiat

Denumire

calificare Labortaor clinic

Cod

calificare L30301002020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat general

Program de studiu: Laborator clinic

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Pregătirea pacientului pentru recoltarea produselor biologice prelevare şi prelucrarea

primară a acestora.

Pregatirea laboratorului, materialelor, solutiilor, echipamentelor necesare determinarilor

Utilizarea metodelor / tehnicilor specifice pentru efectuarea de teste în produse

biologice , in scopul evaluării starii de sanatate

Utilizarea programelor informatice medicale si de laborator

Culegerea si prelucrarea datelor rezultate din determinari

Utilizarea informaţiilor cu caracter profesional conform legislaţiei în vigoare

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 265: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în filologie

Denumire

calificare

Limba şi literatura

română

Cod

calificare L50101002010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filologie

Domeniu ierarhizare: Filologie

Domeniu de studiu: Limbă și literatură

Program de studiu: Limba şi literatura română

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor in studiul lingvisticii generale, al teoriei literaturii si al

literaturii universale si comparate

Comunicarea eficientă, scrisă şi orală, în limba română şi în limba modernă

Descrierea sincronică şi diacronică a fenomenului lingvistic românesc

Prezentarea sintetică şi analitică, estetică şi culturală a fenomenului literar si a culturii

populare

Descrierea sistemului fonetic, gramatical şi lexical al limbii moderne şi utilizarea

acestuia în producerea şi traducerea de texte şi în interacţiunea verbală

Analiza textelor literare în limba modernă, în contextul tradiţiilor literare din cultura de

referinţă

Competenţe transversale:

Utilizarea componentelor domeniului limbă si literatură în deplină concordanţă cu etica

profesională.

Relaţionarea în echipă; comunicarea interpersonală şi asumarea de roluri specifice.

Organizarea unui proiect individual de formare continuă; îndeplinirea obiectivelor de

formare prin activităţi de informare, prin proiecte în echipă şi prin participarea la

programe instituţionale de dezvoltare personală şi profesională

Page 266: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în filologie

Denumire

calificare

Limbi moderne

aplicate

Cod

calificare L50101003010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filologie

Domeniu ierarhizare: Filologie

Domeniu de studiu: Limbi moderne aplicate

Program de studiu: Limbi moderne aplicate

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Comunicare efectivă în cel puţin două limbi moderne de circulaţie (limba B şi limba C) ,

într-un cadru larg de contexte profesionale şi culturale, prin utilizarea registrelor şi

variantelor lingvistice specifice în vorbire şi scriere (Nivel de competenţă B2/C1 în

ambele limbi - vezi Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi)

Aplicarea adecvată a tehnicilor de traducere şi mediere scrisă şi orală din limba B sau C

în limba A şi retur în domenii de interes larg şi semispecializate

Aplicarea adecvată a tehnicilor generale de documentare, căutare, clasificare şi stocare a

informaţiei, folosirea programelor informatice (dicţionare electronice, baze de date),

stăpânirea bazelor tehnoredactarii şi corecturii de texte, folosirea programelor de

tehnoredactare a documentelor pe calculator şi a tehnicilor de arhivare a documentelor

Organizarea de evenimente profesionale, ştiinţifice şi culturale care solicită abilităţi de

comunicare profesională şi instituţională în limbile A, B şi C (prezentarea firmei şi a

produselor/serviciilor acesteia, protocol, târguri şi expoziţii)

Relaţionarea în contexte instituţionale diverse (instituţie, întreprindere economică,

ONG) şi utilizarea unor cunoştinţe generale şi semispecializate în domeniile

profesionale de aplicaţie ale specializării.

Comunicare în situaţii profesionale multilingve de integrare, negociere şi mediere

lingvistică şi culturală

Competenţe transversale:

Gestionarea optimă a sarcinilor profesionale şi deprinderea executării lor la termen, în

mod riguros, eficient şi responsabil; Respectarea normelor de etica specifice domeniului

(ex: confidentialitate)

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în echipă; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

având drept scop eficientizarea activităţii grupului şi economisirea resurselor, inclusiv a

celor umane

Identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare; conştientizarea

motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue

Page 267: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în filologie

Denumire

calificare

Limbă şi literatură

modernă

Cod

calificare L50101002030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filologie

Domeniu ierarhizare: Filologie

Domeniu de studiu: Limbă și literatură

Program de studiu: Limbă şi literatură modernă

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor in studiul lingvisticii generale, al teoriei literaturii si al

literaturii universale si comparate

Comunicarea eficientă, scrisă şi orală, în limba română şi în limba modernă

Descrierea sistemului fonetic, lexical și gramatical al limbii moderne A şi utilizarea

acestuia în producerea şi traducerea de texte şi în interacţiunea verbală

Analiza și prezentarea fenomenelor literare în contextul culturii de referință A

Descrierea sistemului fonetic, lexical și gramatical al limbii moderne B şi utilizarea

acestuia în producerea şi traducerea de texte şi în interacţiunea verbală 1Descrierea

sistemului lexical și gramatical al limbii latine și utilizarea lui în traducerea textelor

latine din diferite epoci. 2Descrierea sincronică şi diacronică a fenomenului lingvistic

românesc

Analiza și prezentarea fenomenelor literare în contextul culturii de referință B 1Analiza

textelor literare din limba latină în contextul cultural și mental al epocii căreia îi aparțin.

2 Prezentarea sintetică şi analitică, estetică şi culturală a fenomenului literar si a culturii

populare românești

Competenţe transversale:

Utilizarea componentelor domeniului limbi si literaturi în deplină concordanţă cu etica

profesională

Relaţionarea în echipă; comunicarea interpersonală şi asumarea de roluri specifice.

Organizarea unui proiect individual de formare continuă; îndeplinirea obiectivelor de

formare prin activităţi de informare, prin proiecte în echipă şi prin participarea la

programe instituţionale de dezvoltare personală şi profesională

Page 268: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în filologie

Denumire calificare Limbă și literatură Cod calificare L50101002020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filologie

Domeniu ierarhizare: Filologie

Domeniu de studiu: Limbă și literatură

Program de studiu: Limbă și literatură

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor in studiul lingvisticii generale, al teoriei literaturii si al

literaturii universale si comparate

Comunicarea eficientă, scrisă şi orală, în limba maternă şi română/modernă

Descrierea sincronică şi diacronică a fenomenului lingvistic al limbii materne

Prezentarea sintetică şi analitică, estetică şi culturală a fenomenului literar si a culturii

populare materne

Descrierea sistemului fonetic, gramatical şi lexical al limbii B şi utilizarea acestuia în

producerea şi traducerea de texte şi în interacţiunea verbală

Analiza textelor literare în limba B, în contextul tradiţiilor literare din cultura de

referinţă

Competenţe transversale:

Utilizarea componentelor domeniului limbă si literatură, în deplină concordanţă cu etica

profesională.

Relaţionarea în echipă; comunicarea interpersonală şi asumarea de roluri specifice.

Organizarea unui proiect individual de formare continuă; îndeplinirea obiectivelor de

formare prin activităţi de informare, prin proiecte în echipă şi prin participarea la

programe instituţionale de dezvoltare personală şi profesională

Page 269: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în filologie

Denumire

calificare

Literatură universală şi

comparată

Cod

calificare L50101002040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filologie

Domeniu ierarhizare: Filologie

Domeniu de studiu: Limbă și literatură

Program de studiu: Literatură universală şi comparată

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor in studiul lingvisticii generale, al teoriei literaturii si al

literaturii universale si comparate

Comunicarea eficientă, scrisă şi orală, în limba română şi în limba modernă

Descrierea sintetică şi analitică, estetică şi culturală a fenomenului literar din

perspectiva comparatistă şi multidisciplinară

Analiza şi receptarea integrată a literaturii universale

Descrierea sistemului fonetic, gramatical şi lexical al limbii moderne şi utilizarea

acestuia în producerea şi traducerea de texte şi în interacţiunea verbală

Analiza textelor literare în limba modernă, în contextul tradiţiilor literare din cultura de

referinţă

Competenţe transversale:

Utilizarea componentelor domeniului limbă si literatură în deplină concordanţă cu etica

profesională.

Relaţionarea în echipa; comunicarea interpersonală şi asumarea de roluri specifice.

Organizarea unui proiect individual de formare continuă; îndeplinirea obiectivelor de

formare prin activităţi de informare, prin proiecte în echipă şi prin participarea la

programe instituţionale de dezvoltare personală şi profesională

Page 270: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare Management

Cod

calificare L40706007010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Management

Domeniu de studiu: Management

Program de studiu: Management

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, analiza şi gestionarea elementelor care definesc mediul intern şi extern al

organizaţiei prin diagnosticare şi analiză SWOT

Elaborarea şi implementarea de strategii şi politici ale organizaţiei

Elaborarea şi implementarea sistemului managerial şi a subsistemelor sale (alocare şi

realocare de resurse şi activităţi)

Identificarea, selectarea şi utilizarea modalităţilor de previzionare, organizare,

coordonare, antrenare şi control-evaluare

Fundamentarea, adoptarea şi implementarea deciziilor pentru organizaţii de mică

complexitate (în ansamblu sau pe o componentă)

Utilizarea bazelor de date, informaţii şi cunoştinţe în aplicarea metodelor, tehnicilor şi

procedurilor manageriale

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor si valorilor eticii profesionale in cadrul propriei

strategii de munca riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valori-ficarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare

Page 271: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în teatrologie

Denumire calificare Management cultural Cod calificare L50702001010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Arte

Domeniu ierarhizare: Artele spectacolului

Domeniu de studiu: Teatru şi artele spectacolului

Program de studiu: Teatrologie- Management cultural

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Selectarea şi utilizarea adecvată a teoriilor şi a conceptelor de bază, specifice

dramaturgiei şi spectacologiei.

Analiza şi interpretarea procesului scenic, a elementelor spectacolului teatral, prin

exersarea capacităţii de evaluare estetică şi extraestetică (sociologică, de mentalitate

socio-culturală etc.).

Aplicarea elementelor de analiză critică în elaborarea de cronici dramatice, adecvate în

funcţie de publicul receptor şi de publicaţia respectivă (revista, cartea de teatru, caietul

program).

Aplicarea strategiilor specifice de management şi marketing cultural în realizarea

proiectelor culturale.

Selectarea metodelor specifice managementului şi marketingului cultural, potrivite

contextului socio-cultural.

Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor şi strategiilor specifice managementului

organizaţiilor culturale şi marketingului / relaţiilor publice pentru domeniu.

Competenţe transversale:

Aplicarea unor strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă, de punctualitate şi

răspundere personală faţă de rezultat, pe baza principiilor, normelor şi valorilor codului

deontologic.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

a tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Page 272: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare

Management economico-

financiar

Cod

calificare L40601001080

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Management economico-financiar

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Diagnoza şi estimarea potenţialului economico - financiar al organizaţiei

Aplicarea metodelor de planificare, evaluare şi control a resurselor organizaţionale

Aplicarea cunoştinţelor de bază în exercitarea atribuţiilor proprii domeniului

economico-financiar şi utilizarea capabilităţilor specialităţii pentru soluţionarea de

probleme specifice

Aplicarea tehnicilor militare de acţiune individuală în diferite contexte situaţionale

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesitatile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Page 273: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare Management în aviaţie

Cod

calificare L40601001050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Management în aviaţie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Analiza, testarea şi aplicarea metodelor de diagnoză şi de elaborare a deciziilor specifice

managementului în aviaţie

Aplicarea cunoştinţelor de bază necesare întrebuinţării aeronavelor în acţiuni specifice

forţelor aeriene

Aplicarea cunoştinţelor tehnice de bază în utilizarea şi exploatarea echipamentelor şi

sistemelor de la bordul aeronavelor

Aplicarea procedurilor militare de acţiune individuală în misiuni de luptă specifice

forţelor aeriene

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesitatile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Page 274: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Managementul

energiei

Cod

calificare L20201011060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie energetică

Program de studiu: Managementul energiei

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor privind principiile de funcţionare şi impactul asupra mediului

aferente sistemelor de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice

Explicarea şi interpretarea conceptelor generale şi specifice privind procesele

tehnologice din cadrul sistemelor de utilizare a energiei

Rezolvarea problemelor de dimensionare, funcţionare şi mentenanţă aferente

echipamentelor şi instalaţiilor energetice

Utilizarea critic-constructivă a elementelor de bază aferente managementului sistemelor

energetice, corelată cu legislaţia din domeniu şi cu principiile pieţei de energie

Utilizarea în scop creativ şi inovativ a cunoştinţelor de bază în modelarea, proiectarea şi

exploatarea echipamentelor şi instalaţiilor energetice

Aplicarea în condiţii de autonomie şi responsabilitate restrânsă a principiilor de utilizare

eficientă a energiei la consumatorul final şi de elaborare a auditului energetic

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 275: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare Managementul organizaţiei

Cod

calificare L40601001050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Managementul organizaţiei

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Sustinerea procesului info-decizional în managementul organizaţiei militare

Aplicarea cunoştinţelor de bază necesare în exercitarea atribuţiilor functionale şi tehnice

pentru soluţionarea de probleme specifice

Implementarea strategiilor de instruire şi de evaluare a performanţelor în cadrul

instrucţiei individuale şi colective

Aplicarea tehnicilor militare de acţiune individuală în diferite contexte situaţionale

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesitatile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Page 276: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare

Managementul traficului

aerian

Cod

calificare L40601001040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Managementul traficului aerian

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Analiza, testarea şi aplicarea metodelor de diagnoză şi de elaborare a deciziilor în

managementul traficului aerian

Aplicarea cunoştinţelor de bază necesare în întrebuinţarea subunităţilor de forţe aeriene

şi utilizarea sistemelor tehnice pentru soluţionarea problemelor specifice

managementului traficului aerian

Aplicarea cunoştinţelor de bază în utilizarea şi exploatarea echipamentelor şi sistemelor

specifice traficului aerian

Aplicarea procedurilor militare de acţiune individuală în misiuni specifice forţelor

aeriene

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesitatile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Page 277: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare Marketing

Cod

calificare L40707008010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Marketing

Domeniu de studiu: Marketing

Program de studiu: Marketing

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvata a conceptelor, metodelor, tehnicilor si instrumentelor de marketing

Utilizarea instrumentelor si a aplicatiilor informatice in activitatile de marketing

Culegerea, analiza şi interpretarea informaţiilor de marketing privind organizatia si

mediul sau

Fundamentarea si elaborarea mix-ului de marketing

Utilizarea tehnicilor de vanzare

Organizarea activitatilor de marketing în cadrul organizatiei

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor si valorilor eticii profesionale in cadrul propriei

strategii de munca riguroasa, eficienta si responsabila

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa plurispecializata si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Identificarea oportunitatilor de formare continua si valorificarea eficienta a resurselor si

tehnicilor de invatare pentru propria dezvoltare

Page 278: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licentiat in

matematica

Denumire

calificare Matematici aplicate

Cod

calificare L10101001020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Matematică

Domeniu ierarhizare: Matematică

Domeniu de studiu: Matematica

Program de studiu: Matematici aplicate

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni si metode matematice

Prelucrarea matematica a datelor, analiza şi interpretarea unor fenomene şi procese

Elaborarea şi analiza unor algoritmi pentru rezolvarea problemelor

Conceperea modelelor matematice pentru descrierea unor fenomene

Utilizarea pachetelor de programe specializate pentru rezolvarea proble-melor

matematice

Aplicarea modelelor matematice pentru rezolvarea problemelor de tip interdisciplinar

Competenţe transversale:

Aplicarea regulilor de muncă riguroasă şi eficientă, manifestarea unor atitudini

responsabile faţă de domeniul ştiinţific şi didactic, pentru valorificarea optimă şi

creativă a propriului potenţial în situaţii specifice, cu respectarea principiilor şi a

normelor de etică profesională.

Desfăşurarea eficientă si eficace a activităţilor organizate în echipa

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 279: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licentiat in

matematica

Denumire

calificare Matematică

Cod

calificare L10101001010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Matematică

Domeniu ierarhizare: Matematică

Domeniu de studiu: Matematica

Program de studiu: Matematică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni si metode matematice

Prelucrarea matematica a datelor, analiza şi interpretarea unor fenomene şi procese

Elaborarea şi analiza unor algoritmi pentru rezolvarea problemelor

Conceperea modelelor matematice pentru descrierea unor fenomene

Demonstrarea rezultatelor matematice folosind diferite concepte şi rationamente

matematice

Competenţe transversale:

Aplicarea regulilor de muncă riguroasă şi eficientă, manifestarea unor atitudini

responsabile faţă de domeniul ştiinţific şi didactic, pentru valorificarea optimă şi

creativă a propriului potenţial în situaţii specifice, cu respectarea principiilor şi a

normelor de etică profesională.

Desfăşurarea eficientă si eficace a activităţilor organizate în echipa

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 280: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licentiat in matematica

Denumire

calificare

Matematică

informatică

Cod

calificare L10101001030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Matematică

Domeniu ierarhizare: Matematică

Domeniu de studiu: Matematica

Program de studiu: Matematică informatică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni si metode matematice

Prelucrarea matematica a datelor, analiza şi interpretarea unor fenomene şi procese

Elaborarea şi analiza unor algoritmi pentru rezolvarea problemelor

Conceperea modelelor matematice pentru descrierea unor fenomene

Programarea în limbaje de nivel înalt

Analiza, testarea şi utilizarea sistemelor informatice

Competenţe transversale:

Aplicarea regulilor de muncă riguroasă şi eficientă, manifestarea unor atitudini

responsabile faţă de domeniul ştiinţific şi didactic, pentru valorificarea optimă şi

creativă a propriului potenţial în situaţii specifice, cu respectarea principiilor şi a

normelor de etică profesională.

Desfăşurarea eficientă si eficace a activităţilor organizate în echipa

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 281: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Matematică şi informatică

aplicată în inginerie

Cod

calificare L20702027080

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Matematică şi informatică aplicată în inginerie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Modelarea proceselor şi sistemelor cu aplicaţii în inginerie

Rezolvarea problemelor inginereşti folosind metode matematice, metode statistice şi

tehnici informatice

Proiectarea şi integrarea sistemelor informatice utilizând tehnologii şi medii de

programare

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesio¬nală în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă şi aplicarea de tehnici de

relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Page 282: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Maşini şi instalaţii pentru

agricultură şi industrie alimentară

Cod

calificare L20701018060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din stiintele fundamentale specifice

domeniului ingineriei .

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea si proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Identificarea, descrierea şi interpretarea sistemelor tehnologice, biotehnice asociate cu

proiectarea, construcţia si exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultura și

industrie alimentara.

Aplicarea metodelor avansate, in proiectarea, construcţia şi exploatarea mașinilor și

instalațiilor pentru agricultura și industrie alimentara.

Management, marketing si asigurarea calitatii în agricultura si industria alimentara.

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroase, eficientă şi responsabile in rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierahice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană

Page 283: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Maşini unelte şi sisteme de

producţie

Cod

calificare L20702013020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Maşini unelte şi sisteme de producţie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din stiintele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice

Utilizarea de aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale, în general şi a MUSP in special.

Elaborarea, validarea si aplicarea metodologiilor pentru proiectarea, selectarea, testarea,

exploatarea şi asigurarea mentenanţei MUSP.

Conceperea si aplicarea procedurilor exploatării MUSP, a soluţiilor de mecanizare,

robotizare şi automatizare a proceselor de prelucrare pe acestea.

Planificarea, organizarea, gestionarea fabricaţiei şi a asigurării calităţii produselor /

proceselor specifice de prelucrare mecanică pe MUSP.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Page 284: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Maşini şi echipamente

miniere

Cod

calificare L20701018040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Maşini şi echipamente miniere

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniul ingineriei .

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiecatrae

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Identificarea şi rezolvarea principalelor probleme privind selectarea, montarea, reglarae

, montarea şi exploatare a maşinilor şi echipamentelor miniere

Selectarea argumentată a unui sistem de mentenanţă adecvat pentru maşinile şi

echipamentele miniere şi elaborarea corespunzătoare a unui program al activităţilor de

întreţinere şi reparaţii

Elaborarea memoriului justificativ şi proiectarea unui reper sau subansamblu al unei

maşini sau echipament minier în vederea punerii în execuţie

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroase, eficientă şi responsabile in rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierahice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană

Page 285: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Maşini şi sisteme hidraulice şi

pneumatice

Cod

calificare L20701018020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniului ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Interpretarea şi fundamentarea tehnică prin investigaţii teoretice şi experimentale în

scopul rezolvării de probleme tehnice din domeniul maşinilor şi sistemelor hidraulice şi

pneumatice

Aplicarea de metode analitice şi simulări numerice în scopul rezolvării de probleme

tehnice din domeniul maşinilor şi sistemelor hidraulice şi pneumatice

Utilizarea ştiinţelor fundamentale şi complementare în realizarea de demersuri teoretice

specifice managementului integrat al calităţii din domeniul maşinilor şi sistemelor

hidraulice şi pneumatice

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă în rezolvarea

problemelor şi luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană.

Page 286: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Maşini şi utilaje de

geniu

Cod

calificare L20707002010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Domeniu de studiu: Inginerie genistică

Program de studiu: Maşini şi utilaje de geniu

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor de la disciplinele fundamentale ale domeniului ştiinţe

inginereşti în efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea

problemelor specifice ingineriei genistice.

Selectarea, combinarea şi utilizarea, în situaţii tipice, a principiilor şi metodelor din

disciplinele de bază ale domeniului inginerie genistică.

Utilizarea aplicaţiilor software şi a tehnologiilor informatice pentru rezolvarea de sarcini

specifice domeniului inginerie genistică.

Proiectarea şi fabricarea principalelor elemente componente ale maşinilor şi utilajelor de

geniu.

Testarea, evaluarea, mentenanţa, asigurarea calităţii şi elaborarea specificaţiilor tehnice

pentru maşini şi utilaje de geniu.

Conducerea şi coordonarea activităţilor de suport logistic, de asigurare a calităţii şi de

gestionare a fondurilor financiare necesare derulării unor proiecte de cercetare şi

programe de achiziţii pentru maşini şi utilaje de geniu.

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic, aplicabilităţii practice, evaluării, autoevaluării şi

deciziei optime.

Realizarea activităţilor şi desfăşurarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi, precum şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pozitive şi respectului reciproc, utilizării

feed-back-ului pentru îmbunătăţirea activităţii proprii, spiritului de iniţiativă şi

conştientizării limitelor impuse de echipa de conducere.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi deschiderea către

învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a

cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi

Page 287: Curs Generare Curriculum

profesională, în scopul inserţiei pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor

acesteia.

Page 288: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Mecanică fină şi

nanotehnologii

Cod

calificare L20701018030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Mecanică fină şi nanotehnologii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniului ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Proiectarea, analiza şi selectarea componentelor de mecanică fină si a tehnologiilor

moderne de fabricaţie, cu posibilitatea dezvoltării la scară micro şi nano

Utilizarea programelor software şi a tehnologiilor informatice pentru proiectarea

aparatelor şi sistemelor de mecanică fină, cu posibilitatea dezvoltării la scară micro şi

nano

Testarea, exploatarea, mentenanţa şi managementul integrat al calităţii pentru procese,

produse şi sisteme specifice mecanicii fine

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă in rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă, multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru - managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană

Page 289: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Mecatronică Cod calificare L20703025010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Mecatronică şi robotică

Domeniu de studiu: Mecatronică și robotică

Program de studiu: Mecatronică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea cunoştinţelor fundamentale de cultură tehnică generală şi de specialitate

pentru rezolvarea problemelor tehnice specifice domeniului Mecatronică și Robotică

Elaborarea şi utilizarea schemelor, diagramelor structurale și de funcţionare, a

reprezentărilor grafice şi a documentelor tehnice specifice domeniului Mecatronică și

Robotică

Realizarea de aplicaţii de automatizare locală în mecatronică şi robotică utilizând

componente și ansambluri parţiale tipizate și netipizate precum și resurse CAD

Proiectarea, realizarea şi mentenanţa subsistemelor şi componentelor sistemelor

mecatronice

Proiectarea, realizarea şi mentenanţa subsistemelor de comandă electronică ale

sistemelor mecatronice

Proiectare asistată, realizare şi mentenanţa sistemelor mecatronice prin integrarea

subsistemelor componente (mecanic, electronic, optic, informatic etc.)

Competenţe transversale:

Îndeplinirea sarcinilor profesionale cu identificare exactă a obiectivelor de realizat, a

resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpului de

lucru şi termenelor de realizare aferente

Executarea responsabilă a unor sarcini de lucru în echipă pluridisciplinară cu asumarea

de roluri pe diferite paliere ierarhice

Identificarea nevoii de formare continuă şi utilizarea eficientă a surselor informaţionale

şi a resurselor de comunicare şi formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii

software de specialitate, baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi

într-o limbă de circulaţie internatională

Page 290: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Tehnician de radiologie și

imagistică licențiat

Denumire

calificare Medic dentist

Cod

calificare L30301001020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat sectorial în cadrul Uniunii Europene

Program de studiu: Medicină dentară

Numărul total de credite: 360

Durată de studiu: 6 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea starii de boala si stabilirea diagnosticului corect al afectiunii (afectiunilor)

dentare

Terapia conservativa a structurilor odontalo - parodontale

Diagnosticul si terapia interceptiva a anomaliilor aparatului dento-maxilar

Restaurarea protetica a arcadelor dentare

Identificarea particularitatilor diagnostice si evolutive si examinarea pacientului cu

afectiuni chirurgicale din sfera oro-maxilofaciala

Gestionarea bazelor teoretice si legislative ale sistemelor de sanatate operationale in

Romania precum si a celor manageriale vizând cabinetul de medicina dentara.

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 291: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în geografie

Denumire

calificare

Meteorologie şi

hidrologie

Cod

calificare L10401002040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Geografie

Domeniu de studiu: Geografie

Program de studiu: Meteorologie şi hidrologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Definirea şi descrierea principalelor noţiuni, legităţi, procese şi fenomene geografice,

explicarea genezei şi evoluţiei lor, evaluarea consecinţelor pe care le au asupra

sistemelor geografice naturale şi antropice.

Utilizarea instrumentelor şi aparatelor de măsură pentru obţinerea informaţiei

meteorologice, hidrologice, hidrogeologice şi oceanografice primare; evaluarea

funcţionării corecte a acestora, a reprezentativităţii punctelor de măsurare şi

programelor de măsurători.

Colectarea şi validarea datelor meteorologice, hidrologice, hidrogeologice şi

oceanografice; prelucrarea, interpretarea şi reprezentarea grafică şi cartografică a

acestora; elaborarea de studii climatologice, hidrologice, hidrogeologice şi

oceanografice bazate pe prelucrarea şi interpretarea datelor colectate.

Realizarea, gestionarea şi utilizarea bazelor computeriale de date meteorologice,

hidrologice, hidrogeologice şi oceanografice.

Elaborarea unor studii complexe şi complete de climatologie, hidrologie, hidrogeologie

şi oceanografie, pe baza prelucrării, interpretării şi reprezentării grafice şi cartografice a

datelor specifice dintr-o regiune geografică dată.

Transmiterea sau schimbul de date meteorologice, hidrologice, hidrogeologice şi

oceanografice necesare elaborării prognozelor operative de specialitate şi diseminarea

informaţiilor rezultate în urma prelucrărilor şi interpretărilor profesionale, către

diferitele categorii de utilizatori.

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, pe baza principiilor, normelor

şi a valorilor codului de etică profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, atitudine etică faţă

de grup, respect faţă de diversitate şi multiculturalitate; acceptarea diversităţii de opinie.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţii muncii.

Page 292: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Microelectronică, optoelectronică

şi nanotehnologii

Cod

calificare L20202010040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de studiu: Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele, sistemele,

instrumentaţia şi tehnologia electronică

Aplicarea metodelor de bază pentru achiziţia şi prelucrarea semnalelor

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază privitoare la arhitectura

sistemelor de calcul, microprocesoare, microcontrolere, limbaje şi tehnici de programare

Proiectarea, simularea şi testarea de dispozitive, circuite integrate şi sisteme micro şi

nanoelectronice cu instrumente software moderne

Modelarea şi procesarea dispozitivelor şi circuitelor integrate utilizând tehnologii

moderne micro şi nanoelectronice

Proiectarea, simularea şi testarea de dispozitive, circuite şi sisteme optoelectronice cu

instrumente software şi tehnologii moderne

Competenţe transversale:

Analiza metodică a problemelor întâlnite în activitate, identificând elementele pentru

care există soluţii consacrate, asigurând astfel îndeplinirea sarcinilor profesionale

Definirea activităţilor pe etape şi repartizarea acestora subordonaţilor cu explicarea

completă a îndatoririlor, în funcţie de nivelurile ierarhice, asigurând schimbul eficient

de informaţii şi comunicarea interumană

Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea profesională şi personală, prin formare

continuă folosind surse de documentare tipărite, software specializat şi resurse

electronice în limba română şi, cel puţin, într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 293: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Montanologie Cod calificare L20501001030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Agronomie

Program de studiu: Montanologie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea tehnologiilor de producţie agricolă durabilă, organizarea şi coordonarea

realizării proceselor de producție

Elaborarea de strategii pentru implementarea Politicilor Agricole Comunitare la nivel

naţional

Diagnosticarea problemelor legate de organizarea şi managementul fermelor agricole

din zonele de deal şi de munte

Proiectarea, înfiinţarea şi managementul unei exploataţii / întreprinderi agro-turistice

Expertizarea terenurilor agricole din zonele de deal şi de munte, gestiunea și alocarea

fondurilor pentru producția agricolă

Asigurarea serviciilor de consultanţă şi extensie în agricultură pentru zonele cu relief

înalt

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională

Page 294: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Muniţii, rachete, explozivi şi

pulberi

Cod

calificare L20707008020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Domeniu de studiu: Inginerie de armament, rachete și muniții

Program de studiu: Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor din disciplinele fundamentale ale domeniului ştiinţe inginereşti în

efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii teoretice, pentru rezolvarea problemelor

specifice ingineriei sistemelor de armament, rachete şi muniţii

Analiza principiilor constructiv-funcţionale ale sistemelor de armament, rachete şi

muniţii

Modelarea fenomenelor şi proceselor specifice domeniului ingineria sistemelor de

armament, rachete şi muniţii, precum şi rezolvarea problemelor asociate prin aplicarea

cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază din domeniu

Proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie şi reparaţie a muniţiilor, rachetelor,

explozivilor şi pulberilor folosind tehnicile, metodele şi instrumentele specifice

domeniului

Elaborarea specificaţiilor tehnice, diagnosticarea, testarea, evaluarea, mentenanţa,

exploatarea şi asigurarea calităţii, muniţiilor, rachetelor, explozivilor şi pulberilor,

folosind tehnicile, metodele şi instrumentele specifice domeniului

Organizarea şi conducerea activităţilor structurilor tehnice şi de logistică din sistemul de

apărare, ordine publică şi securitate naţională

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic, aplicabilităţii practice, evaluării, autoevaluării şi

deciziei optime

Realizarea activităţilor şi desfăşurarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi, precum şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pozitive şi respectului reciproc, utilizării

feed-back-ului pentru îmbunătăţirea activităţii proprii, spiritului de iniţiativă şi

conştientizării limitelor impuse de echipa de conducere

Page 295: Curs Generare Curriculum

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi deschiderea către

învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a

cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi

profesională, în scopul inserţiei pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor

acesteia

Page 296: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în istorie

Denumire calificare Muzeologie Cod calificare L50301004040 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Istorie

Domeniu ierarhizare: Istorie

Domeniu de studiu: Istorie

Program de studiu: Muzeologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Regăsirea informaţiei despre trecutul istoric.

Stabilirea faptelor istorice pe baza informaţiilor din izvoare şi din afara izvoarelor.

Prezentarea orală şi scrisă, în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a cunoştinţelor de specialitate.

Proiectarea şi realizarea de expoziţii şi alte activităţi muzeale.

Integrarea profesională în instituţiile muzeale şi gestionarea patrimoniului cultural pe

baza legislaţiei în vigoare.

Gestionarea informaţiilor referitoare la patrimoniul cultural, relaţii publice, comunicare

şi marketing.

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, riguroasă şi responsabilă , în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a

sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice, aplicarea

riguroasă a regulilor de citare şi respingerea plagiatului.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup şi de muncă eficientă în echipă, cu asumarea

de roluri diverse.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue.

Page 297: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Măsurători Terestre şi

Cadastru

Cod

calificare L20301003010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Inginerie geologică, Inginerie geodezică

Domeniu de studiu: Inginerie geodezică

Program de studiu: Măsurători Terestre şi Cadastru

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea şi realizarea de reţele geodezice spaţiale pentru ridicări topografice,

cadastrale şi alte lucrări inginereşti

Efectuarea de ridicări topografice specifice necesare elaborării de planuri și hărți

topografice și tematice.

Ridicarea reţelelor tehnico – edilitare prin efectuarea măsurătorilor unghiulare, de

distanţe, de diferenţe de nivel, în scopuri geodezice şi reducerea acestora la suprafaţa de

referinţă.

Aplicarea pe teren a proiectelor de urbanism și amenajarea teritoriului, construcţii civile

şi industriale, căi de comunicaţie și lucrări de artă, construcţii hidrotehnice și

îmbunătăţiri funciare etc.

Determinarea deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor şi terenurilor.

Realizarea de sisteme informaţionale în cadastru şi în domeniile de specialitate, precum

și utilizarea lor pentru lucrări de publicitate imobiliară și pentru evaluarea proprietăţii

imobiliare.

Competenţe transversale:

Soluționarea eficientă a situațiilor problemă cu grad mediu de dificultate, cu respectarea

principiilor şi a normelor de etică profesională și promovarea unei atitudini responsabile

faţă de domeniul ingineriei geodezice

Aplicarea eficientă a tehnicilor de comunicare şi de relaţionare la nivel organizaţional

sau de grup profesional în condiţiile asumării de roluri specifice diferitelor niveluri

ierarhice.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională, de evoluţie în /profesie, de dezvoltare a

competentelor dobândite şi de adaptare la cerinţele unei societăţi

Page 298: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Nanotehnologii și sisteme

neconvenționale

Cod

calificare L20702013070

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Nanotehnologii și sisteme neconvenționale

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice.

Utilizarea de aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale, în general, şi nanotehnologiilor şi sistemelor

neconvenţionale, în particular.

Elaborarea unor procese tehnologice de fabricare cu operaţii preponderent realizate prin

metode şi procedee specifice nanotehnologiilor şi sistemelor neconvenţionale.

Proiectarea unor echipamente tehnologice de fabricare pentru operaţii preponderent

realizate prin metode şi procedee specifice nanotehnologiilor şi sistemelor

neconvenţionale.

Planificarea, gestionarea şi exploatarea proceselor şi sistemelor de fabricare, precum şi

asigurarea calităţii şi inspecţia produselor.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Page 299: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Navigaţie, transport maritim

şi fluvial

Cod

calificare L20702021010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie marină și navigație

Program de studiu: Navigaţie, transport maritim şi fluvial

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatelor fizico-matematice, informatice specifice domeniului şi a limbajului

tehnic de comunicare

Aplicarea conceptelor tehnice de bază pentru problemele şi proiectele asociate

domeniului de studii

Executarea atribuţiunilor de navigaţie la nivel operaţional

Executarea atribuţiunilor de manipulare şi stivuire a încărcăturii la nivel operaţional

Controlul operării navei şi protejarea persoanelor de la bord la nivel operaţional

Competenţe transversale:

Demonstrarea şi aplicarea unei atitudini riguroase, eficiente şi responsabile faţă de

munca prestată, manifestând un comportament etic, în rezolvarea problemelor şi luarea

deciziilor.

Utilizarea eficientă a tehnicilor de relaţionare interumană în cadrul unui colectiv

multicultural, pe diverse paliere ierarhice, de comunicare orală şi scrisă, de colaborare

eficientă cu specialişti din domenii multiple.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, precum si utilizarea

eficientă a abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a

comunicării pentru dezvoltarea personală si profesională, în scopul inserţiei pe piaţa

muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia.

Page 300: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în nutriţie şi

dietetică

Denumire

calificare Nutriţie şi dietetică

Cod

calificare L30301002090

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat general

Program de studiu: Nutriţie şi dietetică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea şi aprofundarea noţiunilor fundamentale în domeniul medical cât şi fizico-

chimic

Identificarea şi analiza aspectelor nutriţionale pe grupe de vârstă

Recunoasterea dezechilibrelor nutriţionale şi stabilirea adecvată a dietelor pe grupe de

boli

Definirea principiilor de farmacoterapie şi a celor specifice alimentului

Consiliere nutriţională in diferite boli

Gestionarea sistemelor de informaţii bazate pe indicatori nutriţionali, aplicând adecvat

legislaţia sanitară în domeniu

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 301: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Optometrie Cod calificare L20702027020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Științe inginerești aplicate

Program de studiu: Optometrie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea fundamentelor teoretice ale ştiinţelor inginereşti aplicate

Utilizarea sistemelor informatice de prelucrare şi gestiune a datelor.

Utilizarea sistemelor optice si implementarea lor in domeniul optometriei

Operarea cu dipozitivele medicale în condiţii de securitate umană

Utilizarea procedurilor şi echipamentelor de investigare optometrică, corecţie şi

antrenament vizual

Utilizarea tehnologiilor specifice domeniului de optometrie

Competenţe transversale:

Aplicarea, în contextul respectării legislaţiei, a drepturilor de proprietate intelectuala

(inclusiv transfer tehnologic), a metodologiei de certificare a produselor, a principiilor,

normelor şi valorilor codului de etică profesională în cadrul propriei strategii de muncă

riguroasă, eficientă şi responsabilă.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Page 302: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în ordine și

siguranță publică

Denumire

calificare Ordine şi siguranţă publică

Cod

calificare L40101001030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe juridice

Domeniu ierarhizare: Drept

Domeniu de studiu: Drept

Program de studiu: Ordine şi siguranţă publică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea conceptelor, teoriilor, principiilor şi metodelor specifice dreptului în

activitatea de identificare şi încadrare juridică a faptelor antisociale

Utilizarea cunoştinţelor juridice şi de specialitate în gestionarea activităţilor de prevenire

şi combatere a faptelor antisociale

Aplicarea adecvata a legislaţiei româneşti şi a instrumentelor juridice internaţionale

pentru documentarea şi analiza situaţiilor specifice determinate prin săvârşirea sau

potenţiala săvârşire a unor fapte antisociale

Organizarea, planificarea şi conducerea/ coordonarea activităţilor specifice de prevenire

şi combatere a faptelor antisociale

Comunicarea şi colaborarea profesională la nivelul unităţilor în relaţia cu societatea si

institutiile internationale de profil

Analiza situaţiilor de fapt, încadrarea corecta din pucnt de vedere juridic prin utilizarea

mijloacelor si metodelor ştiinţifice şi tehnice specifice domeniului

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil, cu respectarea regulilor

deontologice specifice domeniului

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de interdisciplinaritate),

cu respectarea palierelor ierarhice

Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare şi a surselor de informare şi de formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulatie internatională

Page 303: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Licențiat în științe ale educației

Denumire

calificare

Pedagogia învăţământului

primar şi preşcolar

Cod

calificare L40803007030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale educaţiei

Domeniu de studiu: Științe ale educației

Program de studiu: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea unor programe de instruire sau educaţionale adaptate pentru diverse niveluri

de vârstă/pregătire şi diverse grupuri ţintă

Realizarea activităţilor specifice procesului instructiv-educativ din învăţământul primar

şi preşcolar

Evaluarea proceselor de învăţare, a rezultatelor şi a progresului înregistrat de preşcolari /

şcolarii mici.

Abordarea managerială a grupului de preşcolari / şcolari mici, a procesului de

învăţământ şi a activităţilor de învăţare/integrare socială specifice vârstei grupului ţintă

Consilierea, orientarea şi asistarea psiho-pedagogică a diverselor categorii de persoane /

grupuri educaţionale (preşcolari/ şcolari mici/elevi, familii, profesori, angajaţi etc.)

Autoevaluarea şi ameliorarea continuă a practicilor profesionale şi a evoluţiei în carieră

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor şi a normelor de deontologie profesională, fundamentate pe

opţiuni valorice explicite, specifice specialistului în ştiinţele educaţiei

Cooperarea eficientă în echipe de lucru profesionale, interdisciplinare, specifice

desfăşurării proiectelor şi programelor din domeniul ştiinţelor educaţiei

Utilizarea metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe tot parcursul vieţii, în vedere

formării şi dezvoltării profesionale continue

Page 304: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe ale

educației

Denumire

calificare Pedagogie

Cod

calificare L40803007010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale educaţiei

Domeniu de studiu: Științe ale educației

Program de studiu: Pedagogie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea programelor educaţionale adaptate pentru diverse niveluri și grupuri țintă

Realizarea programelor educaţionale

Evaluarea programelor educaţionale

Managementul grupurilor şi al proiectelor educaţionale

Consilierea, orientarea şi asistarea psiho-pedagogică a diverselor categorii de persoane /

grupuri educaționale (copii / elevi, familii, profesori, angajați etc.)

Dezvoltarea şi promovarea practicilor profesionale specifice specialistului in stiintele

educatiei

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor şi a normelor de deontologie profesională fundamentate pe opţiuni

valorice explicite specifice specialistului în științele Educației

Cooperarea eficientă în echipe profesionale interdisciplinare specifice proiectelor şi

programelor din domeniul științe ale Educației

Utilizarea metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe tot parcursul vieţii în vederea

formării şi dezvoltării profesionale continue

Page 305: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Peisagistică Cod calificare L20501002020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Horticultură

Program de studiu: Peisagistică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea şi utilizarea tehnologiilor de producţie horticolă durabilă

Diagnosticarea şi rezolvarea problemelor legate de organizarea şi managementul

fermelor horticole

Elaborarea planurilor de acţiune şi planificarea amenajărilor peisagistice şi a spaţiilor

verzi din mediul urban şi rural

Proiectarea, înfiinţarea şi întreţinerea spaţiilor verzi şi a amenajărilor peisagistice din

mediul urban şi rural

Realizarea lucrărilor de restaurare şi reabilitare a parcurilor şi grădinilor

Realizarea proiectelor ambientale, design şi amenajări verzi, interioare şi exterioare şi a

lucrărilor de design floral

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională;

Page 306: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Pescuit şi industrializarea

peştelui

Cod

calificare L20503015040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Ingineria produselor alimentare

Domeniu de studiu: Ingineria produselor alimentare

Program de studiu: Pescuit şi industrializarea peştelui

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, descrierea si utilizarea adecvata a notiunilor specifice stiintei alimentului

si sigurantei alimentare.

Conducerea proceselor generale de inginerie, exploatarea instalatiilor si echipamentelor

de industrie alimentara

Supravegherea, conducerea, analiza si proiectarea tehnologiilor alimentare de la materii

prime pana la produs finit.

Conducerea proceselor de reproducere şi de creştere ale organismelor acvatice

Proiectarea şi managementul operaţional ale sistemelor de producţie din acvacultură

Exploatarea bioresurselor acvatice în condiţiile conservării echilibrului ecosistemelor

acvatice naturale

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de perseverenta, rigurozitate, eficienta si responsabilitate in

munca, punctualitate si asumarea raspunderii pentru rezultatele activitatii personale,

creativitate, bun simt, gandire analitica si critica, rezolvarea de probleme etc., pe baza

principiilor, normelor si a valorilor codului de etica profesionala in domeniul alimentar.

Aplicarea tehnicilor de interrelationare in cadrul unei echipe; amplificarea si cizelarea

capacitatilor empatice de comunicare interpersonala si de asumare a unor atributii

specifice in desfasurarea activitatii de grup in vederea tratarii/ rezolvarii de conflicte

individuale/ de grup, precum si gestionarea optima a timpului.

Utilizarea eficienta a diverselor cai si tehnici de invatare – formare pentru achizitionarea

informatiei de baze de date bibliografice si electronice atat in limba romana, cat si intr-o

limba de ciculatie internationala, precum si evaluarea necesitatii si utilitatii motivatiilor

extrinseci si intrinseci ale educatiei continue.

Page 307: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Piscicultura şi

acvacultură

Cod

calificare L20504004020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Zootehnie

Domeniu de studiu: Zootehnie

Program de studiu: Piscicultura şi acvacultură

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea, implementarea şi coordonarea proceselor tehnologice specifice creşterii

animalelor şi a organismelor acvatice

Elaborarea de proiecte tehnice pentru înfiinţarea/modernizarea exploataţiilor de creştere

a animalelor, piscicultură şi acvacultură şi pentru accesarea de resurse financiare

Selecţia, ameliorarea, producerea şi valorificarea materialului biologic de reproducere în

piscicultură şi acvacultură

Managementul, marketingul, procesarea şi valorificarea organismelor acvatice

Aplicarea Politicilor Agricole Comunitare la nivel naţional în domeniul pescuitului,

acvaculturii şi procesării organismelor acvatice

Asigurarea serviciilor de consultanţă şi extensie în domeniul pisciculturii şi acvaculturii

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru şi realizarea atribuţiilor proprii cu

profesionalism şi rigoare.

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol concret în cadrul acesteia şi respectarea principiilor diviziunii muncii.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta şi a răspunde constant exigenţelor economice; utilizarea tehnicilor de informare

şi comunicare şi cel puţin a unei limbi de circulaţie internaţională.

Page 308: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în geografie

Denumire calificare Planificare teritorială Cod calificare L10401002050 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Geografie

Domeniu de studiu: Geografie

Program de studiu: Planificare teritorială

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Definirea şi descrierea principalelor noţiuni, legităţi, procese şi fenomene geografice,

explicarea genezei şi evoluţiei lor, evaluarea consecinţelor pe care le au asupra

sistemelor geografice naturale si antropice.

Utilizarea adecvată a materialelor cartografice, seriile statistice, instrumentelor

informatice de bază in vederea analizei functionale a teritoriului.

Realizarea unei diagnoze teritoriale pe baza cercetărilor şi fundamentarea politicilor de

planificare teritorială

Folosirea TIC pentru prelucrarea datelor empirice si pentru analiza lor.

Coroborarea informaţiilor din diferite surse, cu caracter ştiinţific şi de popularizare.

Aplicarea principiilor multi- si interdisciplinaritatii, in realizarea studiilor de planificare

teritoriala.

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, pe baza principiilor, normelor

şi a valorilor codului de etică profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, atitudine etică faţă

de grup, respect faţă de diversitate şi multiculturalitate; acceptarea diversităţii de opinie.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţii muncii.

Page 309: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe

administrative

Denumire

calificare Poliție comunitară

Cod

calificare L40201005040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe administrative

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe administrative

Domeniu de studiu: Științe administrative

Program de studiu: Poliție comunitară

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea conceptelor şi principiilor fundamentale de organizare şi funcţionare a

structurilor administrative pentru inserţia profesională în instituţii publice şi/sau private

Identificarea şi aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la sistemul administrativ, inclusiv

iniţierea şi formularea de propuneri de acte normative şi/sau administrative

Comunicarea orală şi scrisă, în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie

internaţională, a unor mesaje structurate referitoare la o problemă dată din specialitate

Organizarea, planificarea şi conducerea/coordonarea activităţilor specifice precum şi

aplicarea dispoziţiilor legale în domeniile de specialitate.

Realizarea cooperării profesionale la nivelul unităţilor, cu alte instituţii şi în relaţia cu

societatea în vederea soluţionarii problemelor instituţionale specifice

Rezolvarea problemelor manageriale la nivelul subunităţilor prin utilizarea mijloacelor

si metodelor specifice domeniului

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor etice şi a deontologiei profesionale.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup, deprinderea şi exercitarea rolurilor specifice

în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonală.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională și identificarea resurselor si modalitatilor

de formare și dezvoltare personală şi profesională, în scopul inserţiei şi adaptării la

cerinţele pieţei muncii.

Page 310: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Prelucrarea petrolului și

petrochimie

Cod

calificare L10302005030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Prelucrarea petrolului și petrochimie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor, teoriilor şi noţiunilor specifice prelucrării

petrolului şi petrochimiei

Determinarea caracteristicilor fizico-chimice, a structurii şi a proprietăţilor produselor

petroliere şi petrochimice în vederea stabilirii calităţii acestora

Desfăşurarea de activităţi de consiliere, formare şi instruire în domeniul prelucrării

petrolului şi petrochimie

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba românǎ

şi într-o limbă de circulaţie internaţională cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Page 311: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Prepararea substanţelor

minerale utile

Cod

calificare L20302026020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Mine, petrol şi gaze

Domeniu de studiu: Mine, petrol și gaze

Program de studiu: Prepararea substanţelor minerale utile

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a unor fundamente matematice și teorii inginereşti

Utilizarea conceptelor, teoriilor și modelelor descriptive și evaluative pentru explicarea

și interpretarea soluțiilor inginerești

Realizarea şi utilizarea tehnologiilor de preparare a substanţelor nemetalifere şi

metalifere cele mai adecvateîn procedeele de concentrare

Analiza, alegerea şi calculul operaţiunilor de preparare a substanţelor minerale utile în

vederea proiectării instalaţiilor de procesare a s.m.u.

Controlul funcţionării teoretico – practice a operaţiunilor din cadrul unui proces de

preparare a substanţelor minerale utile

Modelarea şi simularea unui proces de preparare şi evaluarea performanţelor proceselor

şi calităţii produselor obţinute prin preparare

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru realizarea unui

proiect, autonomie in luarea deciziilor si asumarea responsabilitatiilor propriilor decizii.

Planificarea, organizarea, conducerea in cadrul unei echipe si demonstrarea abilitatilor

de comunicare.

Utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare, în scopul dezvoltării personale

şi profesionale continue în domeniu, operarea cu informatii si tehnici de gestionare a

acestora, angajarea clara pe calea propriei dezvoltari profesionale.

Page 312: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Urbanist

Denumire

calificare

Proiectare şi planificare

urbană

Cod

calificare L50601002010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Arhitectură şi urbanism

Domeniu ierarhizare: Arhitectură şi urbanism

Domeniu de studiu: Urbanism

Program de studiu: Proiectare şi planificare urbană

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Interpretarea evoluţiei istorice a aşezărilor umane şi descrierea relaţiilor dintre aşezare şi

teritoriu

Descrierea şi analiza alcătuirii funcţionale şi spatiale a aşezărilor umane şi a teritoriului

Proiectarea de construcţii şi amenajări de complexitate limitată şi importanţă redusă.

Aplicarea prevederilor legislative şi explicarea relatiilor instituţionale referitoare la

amenajarea teritoriului, urbanism, administraţie publica şi domenii conexe

Utilizarea metodelor şi tehnicilor de planificare şi proiectare urbană şi elaborarea de

documentaţii de complexitate limitata

Abordarea integrată a dimensiunilor socio-economice, ecologice şi culturale ale

aşezărilor umane şi teritoriului

Competenţe transversale:

Abordarea eficientă şi realistă în plan teoretic şi practic a cerinţelor specifice pentru

analiza, diagnosticarea şi proiectarea unor procese de dezvoltare spaţială la paliere

teritoriale de dimensiuni relativ restrânse şi de complexitate limitată precum şi a

cerinţelor privind proiectarea de construcţii şi amenajări de importanţă redusă, cu

respectarea principiilor, normelor, a valorilor morale şi a codului de etică profesională.

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare şi transmitere de informaţii relevante şi

identificarea de roluri profesionale sau organizatorice, în cadrul unor echipe inter- şi

pluridisciplinare, în proiecte, studii, cercetări şi procese de planificare spaţială.

Autoevaluarea, evaluarea continuă şi obiectivă prin utilizarea adecvată a metodelor şi

tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi, în scopul perfecţionării

permanente, completării şi dobândirii de noi informaţii şi cunoştinţe specifice

domeniului principal şi domeniilor conexe de interferenţă.

Page 313: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Protecţia plantelor Cod calificare L20501001040 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Agronomie

Program de studiu: Protecţia plantelor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea tehnologiilor de producţie agricolă durabilă, organizarea şi coordonarea

realizării proceselor de producție

Elaborarea de strategii pentru implementarea Politicilor Agricole Comunitare la nivel

naţional

Evaluarea riscurilor biologice pentru culturile agricole, elaborarea şi aplicarea unor

strategii de protecţia plantelor

Utilizarea principiilor şi metodelor biologiei aplicate pentru obţinerea de produse

ecologice pentru controlul biologic al organismelor dăunătoare culturilor agricole

Realizarea managementului produselor fitosanitare, controlul riscurilor şi protecţia

mediului înconjurător

Asigurarea consultanţei pentru fermieri privind protecţia culturilor agricole împotriva

organismelor dăunătoare

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională

Page 314: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în psihologie

Denumire calificare Psihologie Cod calificare L40802008010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Psihologie

Domeniu de studiu: Psihologie

Program de studiu: Psihologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu concepte fundamentale în domeniul psihologiei

Proiectarea si realizarea unui demers de cercetare în psihologie

Evaluarea critică a situaţiilor problematice şi a soluţiilor posibile în psihologie

Evaluarea psihologică a individului, grupului şi organizaţiei

Proiectarea şi realizarea intervenţiilor psihologice

Relaţionarea şi comunicarea interpersonală specifica domeniului psihologiei

Competenţe transversale:

Exercitarea sarcinilor profesionale conform principiilor deontologice specifice în

exercitarea profesiei

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice

Autoevaluarea nevoilor de formare continuă în vederea adaptării competenţelor

profesionale la dinamica contextului social.

Page 315: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare Psihologie – informaţii

Cod

calificare L40601001070

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Psihologie – informaţii

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Operarea cu concepte fundamentale din domeniul psihologiei şi aplicarea lor în

activitatea de informaţii

Relaţionarea, comunicarea şi motivarea interpersonală eficiente pentru optimizarea

activităţii profesionale specifice

Evaluarea psihologică a individului, grupului şi organizaţiei

Consilierea şi asistenţa psihologică în situaţii operative specifice şi misiuni speciale în

activitatea de informaţii

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesitatile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare.

Page 316: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe ale

educației

Denumire

calificare Psihopedagogie specială

Cod

calificare L40803007020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale educaţiei

Domeniu de studiu: Științe ale educației

Program de studiu: Psihopedagogie specială

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Evaluarea complexă (psiho-socio-pedagogică) a copiilor, tinerilor şi adulţilor cu CES

Intervenţia psihopedagogică specifică (compensare – recuperare – terapie) pentru

persoanele cu CES

Proiectarea unor programe educaţionale adaptate pentru diverse diverse niveluri şi

grupuri ţintă

Consilierea , orientarea şi asistarea psiho-pedagogică a diverselor categorii de persoane /

grupuri educaționale (copii / elevi, familii, profesori, angajați etc.)

Autoevaluarea şi ameliorarea continuă a practicilor profesionale şi a evoluţiei în carieră

Facilitarea incluziunii şcolare, profesionale şi sociale a persoanelor cu CES

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor şi a normelor de deontologie profesională fundamentate pe opţiuni

valorice explicite in relatie cu drepturile si demnitatea persoanelor cu

deficienţă/handicap.

Cooperarea eficientă în echipe de lucru profesionale, interdisciplinare, specifice

desfăşurării proiectelor şi programelor din domeniul ştiinţelor educaţiei

Utilizarea metodelor si tehnicilor eficiente de învăţare pe tot parcursul vieţii, în vedere

formării ţi dezvoltării profesionale continue

Page 317: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe ale

comunicării

Denumire

calificare Publicitate

Cod

calificare L40301006030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale comunicării

Domeniu de studiu: Științe ale comunicării

Program de studiu: Publicitate

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea si utilizarea limbajului, metodologiilor si cunostintelor de specialitate din

domeniul ştiintelor comunicării

Utilizarea noilor tehnologii de informare Si comunicare (NTIC)

Descrierea tipurilor diferite de audienţă / public implicate în comunicare

Proiectarea si realizarea unor analize ale comunicarii publicitare in conditii prestabilite

Realizarea unui produs publicitar si a unei campanii publicitare care presupun sarcini

uzuale

Identificarea si utilizarea elementelor specifice de deontologie si de responsabilitate

sociala

Competenţe transversale:

Rezolvarea în mod realist - cu argumentare atât teoretică, cât şi practică - a unor situaţii

profesionale uzuale, în vederea soluţionării eficiente şi deontologice a acestora.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipa multidisciplinară cu îndeplinirea

anumitor sarcini pe paliere ierarhice

Autoevaluarea nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi a adaptării la

cerinţele pieţei muncii

Page 318: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licentiat in chimie

Denumire calificare Radiochimie Cod calificare L10301003030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Chimie

Domeniu de studiu: Chimie

Program de studiu: Radiochimie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni de structură şi reactivitate a compusilor chimici

Determinarea compozitiei, structurii si proprietatilor fizico-chimice a unor compusi

chimici

Efectuarea de experimente, aplicarea riguroasă a metodelor de analiză şi interpretarea

rezultatelor, cu respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

Abordarea interdisciplinară a unor teme din domeniul chimiei

Operarea cu cu notiuni de radioactivitate, surse radioactive şi substanţe marcate

radionuclidic în diverse procese chimice, fizico-chimice, biochimice şi biologice

Utilizarea metodelor specifice de concentrare, separare si dozare a radionuclizilor şi

elementelor radioactive naturale si artificiale, de obţinere de compuşi marcaţi

radionuclidic şi radiofarmaceutici

Competenţe transversale:

Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient şi responsabil cu respectarea

legislaţiei şi deontologiei specifice domeniului sub asistenţă calificată.

Realizarea unor activităţi în echipă multidisciplinară utilizând abilităţi de comunicare

interpersonală pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată, atât în limba română, cât şi într-o limbă de circulaţie

internaţională.

Page 319: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Tehnician de radiologie și

imagistică licențiat

Denumire

calificare Radiologie şi imagistică

Cod

calificare L30301002010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat general

Program de studiu: Radiologie şi imagistică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea noţiunilor fundamentale pentru aprecierea stării de sănătate a organismului

uman şi identificarea stărilor patologice.

Asigurarea pregătirii pacienţilor în vederea examinărilor radiologice, imagistice de

medicină nucleară şi radioterapie

Realizarea examinărilor pe aparatele de radiologie convenţională, pe baza unor

protocoale elaborate de medic

Asigurarea materialelor şi condiţiilor tehnice în vederea efectuării de către medic a

protocoalelor standardizate sau adaptate unor situaţii speciale pentru radiologia

intervenţională şi ecografie; executare de mamografii şi protocoale de radioterapie

Executarea protocoalelor standardizate sau adaptate unor situaţii speciale, elaborate de

către medic, în tomografie computerizată, imagistică prin , rezonanţă magnetică şi

medicină nucleară

Gestionarea sistemelor de informaţii, a bazelor de date şi prelucrarea imaginilor,

aplicând adecvat legislaţia sanitară în domeniu

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 320: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Reconstrucţie

ecologică

Cod

calificare L20705019080

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria mediului

Domeniu de studiu: Ingineria mediului

Program de studiu: Reconstrucţie ecologică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Explicarea mecanismelor, proceselor si efectelor de origine antropica sau naturala care

determina si influenteaza poluarea mediului

Gestionarea si solutionarea problemelor specifice de mediu pentru dezvoltarea durabila

Identificarea si cuantificarea parametrilor fizici si biotici necesari pentru caracterizarea

arealelor care ar putea fi subiectul reabilitarii ecologice

Analiza efectelor cumulative si sinergice in procesele legate de poluarea mediului

Aplicarea procedurilor si metodologiilor de reconstructie ecologica

Identificarea şi utilizarea principiilor si metodelor de elaborare a documentatiilor de

specialitate in conformitate cu reglementarile legislative

Competenţe transversale:

Identificarea si respectarea normelor de etica si deontologie profesionala, asumarea

responsabilitatilor pentru deciziile luate si a riscurilor aferente

Identificarea rolurilor si responsabilitatilor intr-o echipa pluridisciplinara si aplicarea de

tehnici de relationare si munca eficienta in cadrul echipei

Utilizarea eficienta a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri, Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Page 321: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în relații internaționale

și studii europene

Denumire

calificare

Relaţii internaţionale şi studii

europene

Cod

calificare L40501004010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe politice

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe politice

Domeniu de studiu: Relații internaționale și studii europene

Program de studiu: Relaţii internaţionale şi studii europene

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea fundamentelor teoriilor relaţiilor internaţionale în studiul proceselor europene

si internationale

Utilizarea fundamentelor teoriilor relaţiilor internaţionale în studiul proceselor europene

si internationale

Elaborarea proiectelor europene si internaţionale

Utilizarea metodologiilor de analiză în domeniul relaţiilor internaţionale si afacerilor

europene

Proiectarea de strategii in domeniul relatiilor internationale si afacerilor europene

Asigurarea de asistentă în domeniul negocierii internationale şi medierii între grupuri cu

interese diverse

Asigurarea asistentei în managementul relaţiilor din cadrul organizaţiilor şi instituţiilor

implicate în procese europene si internationale

Competenţe transversale:

Gestionarea informaţiilor specifice rezolvării sarcinilor complexe în context (receptarea,

transmiterea, prelucrarea, stocarea infromaţiilor în documente de profil), inclusiv prin

utilizarea la nivel avansat a unei limbi de circulatie internatională si la nivel mediu sau

avansat a unei a doua limbi străine

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară corespunzatoare

diverselor paliere ierahice

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii

Page 322: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licentiat in sociologie

Denumire calificare Resurse umane Cod calificare L40402001030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Sociologie

Domeniu ierarhizare: Sociologie

Domeniu de studiu: Sociologie

Program de studiu: Resurse umane

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea şi realizarea de cercetări sociologice (culegere, prelucrare şi analiză de date

sociale) în organizaţii şi comunităţi, cercetări culturale, studii de piaţă etc.

Gestionarea sistemelor de date sociale

Diagnoza mediului organizational

Utilizarea adecvată a perspectivei sociologice aplicate

Identificarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane din organizatie prin aplicarea de

metode specifice

Analiza interactiunii resurselor umane

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă, de punctualitate şi răspundere

personală faţă de rezultat, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup a capacităţilor empatice de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Utilizarea eficiente a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on line etc) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Page 323: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Reţele şi software de

telecomunicaţii

Cod

calificare L20202010030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de studiu: Reţele şi software de telecomunicaţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele, sistemele,

instrumentaţia şi tehnologia electronică

Aplicarea metodelor de bază pentru achiziţia şi prelucrarea semnalelor

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază privitoare la arhitectura

sistemelor de calcul, microprocesoare, microcontrolere, limbaje şi tehnici de programare

Elaborarea specificaţiilor tehnice, achiziţia, instalarea şi exploatarea echipamentelor de

comunicaţii, fixe şi mobile, precum şi planificarea, configurarea şi integrarea serviciilor

de telecomunicaţii şi elemente de securitatea informaţiei

Proiectarea infrastructurii de comunicaţii, adaptarea arhitecturilor, tehnologiilor şi

protocoalelor de telecomunicaţii pentru aplicaţii suport de reţele locale, metropolitane,

de arie mare şi integrate

Utilizarea limbajelor şi instrumentelor specializate pentru inginerie software, cu

orientare către sistemele de comunicaţii integrate

Competenţe transversale:

Analiza metodică a problemelor întâlnite în activitate, identificând elementele pentru

care există soluţii consacrate, asigurând astfel îndeplinirea sarcinilor profesionale

Definirea activităţilor pe etape şi repartizarea acestora subordonaţilor cu explicarea

completă a îndatoririlor, în funcţie de nivelurile ierarhice, asigurând schimbul eficient

de informaţii şi comunicarea interumană

Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea profesională şi personală, prin formare

continuă folosind surse de documentare tipărite, software specializat şi resurse

electronice în limba română şi, cel puţin, într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 324: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Robotică Cod calificare L20703025020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Mecatronică şi robotică

Domeniu de studiu: Mecatronică și robotică

Program de studiu: Robotică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea cunoştinţelor fundamentale de cultură tehnică generală şi de specialitate

pentru rezolvarea problemelor tehnice specifice domeniului Mecatronică și Robotică

Elaborarea şi utilizarea schemelor, diagramelor structurale și de funcţionare, a

reprezentărilor grafice şi a documentelor tehnice specifice domeniului Mecatronică și

Robotică

Realizarea de aplicaţii de automatizare locală în mecatronică şi robotică utilizând

componente și ansambluri parţiale tipizate și netipizate precum și resurse CAD

Proiectarea şi realizarea ansamblurilor parţiale din domeniul roboticii prin proiectare

asistată 2D şi 3D nivel mediu, dimensionare şi verificare a componentelor, alegere şi

verificare a sistemelor de acţionare şi integrare a senzorilor și traductoarelor necesare

Proiectarea şi realizarea ansamblului general al roboţilor industriali (RI), sistemelor

perirobotice (SPR) sistemelor de alimentare transport, transfer (SATT) şi sistemelor

conexe (SC) utilizate în aplicaţii robotizate, implementarea, modelarea asistată 3D şi

simularea funcţionării RI, SPR , SATT , SC în aplicaţii specifice realizării diferitelor

procese tehnologice

Sinteza asistată 3D a ansamblului general al aplicaţiilor industriale robotizate specifice

diferitelor procese tehnologice, programarea şi comanda individuală a roboţilor

industriali (prin instruire), modelarea comportării prin metoda elementului finit (MEF) a

structurilor mecanice (nivel începător) şi aplicarea tehnicilor CAD-CAM şi de

prototipare rapidă 3D (nivel incepător)

Competenţe transversale:

Îndeplinirea sarcinilor profesionale cu identificare exactă a obiectivelor de realizat, a

resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpului de

lucru şi termenelor de realizare aferente

Executarea responsabilă a unor sarcini de lucru în echipă pluridisciplinară cu asumarea

de roluri pe diferite paliere ierarhice

Identificarea nevoii de formare continuă şi utilizarea eficientă a surselor informaţionale

şi a resurselor de comunicare şi formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii

Page 325: Curs Generare Curriculum

software de specialitate, baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi

într-o limbă de circulaţie internatională

Page 326: Curs Generare Curriculum

Page 327: Curs Generare Curriculum

software de specialitate, baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi

într-o limbă de circulaţie internatională

Page 328: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în artele

spectacolului

Denumire

calificare Scenografie

Cod

calificare L50702001030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Arte

Domeniu ierarhizare: Artele spectacolului

Domeniu de studiu: Teatru şi artele spectacolului

Program de studiu: Scenografie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Selectarea şi utilizarea adecvată a teoriilor şi a conceptelor de bază specifice artei

scenografice şi limbajului scenografic.

Elaborarea şi realizarea adecvată a unei compoziţii/machete scenografice, prin utilizarea

capacităţii de transpunere în culoare, formă, spaţialitate, imagine, a ideii/mesajului dorit,

şi prin valorizarea disponibilităţilor creative şi a expresivităţii limbajelor artistice

(pictură, sculptură, design, arhitectură).

Aplicarea adecvată de tehnici, metode de exprimare scenografică (culoare, formă,

volum, compoziţie, textură, contraste de materiale, dispunere a scenei etc.)

Identificarea şi prelucrarea informaţiilor din contextul socio- cultural aferent proiectului

scenografic şi sintetizarea acestora într-o compoziţie scenografică unitară.

Utilizarea elementelor de sceno-tehnică necesare în construcţia şi montarea unui

spectacol artistic.

Aplicarea de metode şi de strategii specifice pentru dezvoltarea rolului educaţional al

teatrului în societate.

Competenţe transversale:

Aplicarea unor strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă, de punctualitate şi

răspundere personală faţă de rezultat, pe baza principiilor, normelor şi valorilor codului

deontologic.

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

a tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Page 329: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare Securitate şi apărare

Cod

calificare L40601001090

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Securitate şi apărare

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Aplicarea teoriilor si principiilor ştiinţei militare in procesul de eficientizare a acţiunilor

organizaţiei militare

Planificarea acţiunilor structurilor militare şi a organizaţiilor participante la securitatea

naţională

Diagnoza structurilor militare şi a organizaţiilor de securitate

Comunicarea într-o limbă oficială NATO

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesităţile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Page 330: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Silvicultură Cod calificare L20501003010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Silvicultură

Program de studiu: Silvicultură

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Fundamentarea managementului durabil al fondului forestier, al fondului cinegetic,

salmonicol şi al conservarii biodiversităţii

Elaborarea si implementarea proiectelor tehnico- economice privind reglarea procesului

de producţie forestieră, cinegetica si salmonicola

Elaborarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor de reconstrucţie ecologică a

ecosistemelor

Aplicarea masurilor de protectie, ameliorare si crestere a productivitatii ecosistemelor

forestiere

Controlul şi aplicarea prevederilor cadrului legal, administrativ, financiar-contabil si de

piata specific silviculturii

Administrarea sistemului informaţional specific sectorului forestier

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru şi realizarea atribuţiilor proprii cu

profesionalism şi rigoare.

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta şi a răspunde constant exigenţelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi a unei limbi de circulaţie internaţională.

Page 331: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Sisteme Electrice Cod calificare L20201009010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie electrică

Program de studiu: Sisteme Electrice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a cunoştinţelor fundamentale de matematică, fizică, chimie

specifice, în domeniul ingineriei electrice

Operarea cu concepte fundamentale din ştiinţa calculatoarelor şi tehnologia informaţiei

Operarea cu concepte fundamentale din electrotehnică

Proiectarea sistemelor electrice şi a componentelor acestora

Conceperea si coordonarea de experimente si incercari

Diagnoza, depanarea şi mentenanţa elementelor componente şi sistemelor electrice

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare şi riscurilor

aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 332: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Sisteme de Propulsie Cod calificare L20401004020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria transporturilor

Domeniu ierarhizare: Inginerie aerospaţială, autovehicule, transporturi

Domeniu de studiu: Inginerie aerospațială

Program de studiu: Sisteme de Propulsie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor din disciplinele fundamentale ale ingineriei în efectuarea de

calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei:

aplicant al cunoştinţelor fundamentale in inginerie

Selectarea, combinarea şi utilizarea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din domeniul

ingineriei de sistem si ingineriei aerospaţiale prin scheme funcţionale şi reprezentări

grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice domeniului: utilizator al graficii

inginereşti, al schemelor funcţionale şi al metodelor ingineriei de sistem.

Utilizarea unor limbaje şi medii de programare, a unor aplicaţii software şi a tehnologiei

informaţiei pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei aerospaţiale: utilizator al

aplicaţiilor software specifice.

Evaluarea proceselor termogazodinamice specifice, conceperea schemelor funcţionale şi

evaluarea performantelor globale ale sistemelor de propulsie aeronautica prietenoase

mediului: specialist în termogazodinamică şi scheme funcţionale

Calculul si proiectarea principalelor componente din schema funcţională a sistemelor de

propulsie aeronautica: proiectant pentru componente, subansamble şi instalaţii specifce.

Planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul proceselor de fabricaţie, exploatare,

mentenanţa, reparaţie şi de asigurare a calităţii specifice sistemelor de propulsie

aeronautica: abilităţi tehnologice şi manageriale generale.

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic convergent şi divergent, aplicabilităţii practice,

evaluării, autoevaluării şi deciziei optime: executant responsabil de sarcini profesionale.

Realizarea activităţilor şi a rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pro-active şi respectului faţă de ceilalţi:

abilităţi de comunicare si de lucru in echipa.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de perfecţionare profesională şi deschiderea către

învăţarea continuă, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor

Page 333: Curs Generare Curriculum

de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi profesională:

conştient de nevoia de formare continuă.

Page 334: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare Sisteme informaţionale

Cod

calificare L40601001020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Sisteme informaţionale

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Planificarea, realizarea, conducerea şi evaluarea sistemelor informaţionale specifice unei

organizaţii

Planificarea, realizarea, conducerea şi evaluarea sistemelor informaţionale din domeniul

securităţii şi apărării

Planificarea, realizarea, conducerea şi evaluarea sistemelor informatice din domeniul

securităţii şi apărării

Modelarea şi simularea acţiunilor specifice din domeniul securităţii şi apărării

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesinţele şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare

Page 335: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Sisteme integrate de armament

şi muniţie

Cod

calificare L20707008040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Domeniu de studiu: Inginerie de armament, rachete și muniții

Program de studiu: Sisteme integrate de armament şi muniţie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor din disciplinele fundamentale ale domeniului ştiinţe inginereşti în

efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii teoretice, pentru rezolvarea problemelor

specifice ingineriei sistemelor de armament, rachete şi muniţii

Analiza principiilor constructiv-funcţionale ale sistemelor de armament, rachete şi

muniţii

Modelarea fenomenelor şi proceselor specifice domeniului ingineria sistemelor de

armament, rachete şi muniţii, precum şi rezolvarea problemelor asociate prin aplicarea

cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază din domeniu

Proiectarea proceselor tehnologice de fabricaţie şi reparaţie a sistemelor integrate de

armament şi muniţie şi a componentelor acestora, folosind tehnicile, metodele şi

instrumentele specifice domeniului

Elaborarea specificaţiilor tehnice, diagnosticarea, testarea, evaluarea, mentenanţa,

exploatarea şi asigurarea calităţii sistemelor integrate de armament şi muniţie

Organizarea şi conducerea activităţilor structurilor tehnice şi de logistică, organizarea

activităţilor de suport logistic, de gestionare a fondurilor financiare necesare derulării

unor proiecte de cercetare şi de achiziţie a sistemelor integrate de armament şi muniţie

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic, aplicabilităţii practice, evaluării, autoevaluării şi

deciziei optime

Realizarea activităţilor şi desfăşurarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi, precum şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pozitive şi respectului reciproc, utilizării

feed-back-ului pentru îmbunătăţirea activităţii proprii, spiritului de iniţiativă şi

conştientizării limitelor impuse de echipa de conducere

Page 336: Curs Generare Curriculum

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi deschiderea către

învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a

cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi

profesională, în scopul inserţiei pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor

acesteia

Page 337: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Sisteme pentru baraje de mine,

distrugeri şi mascare

Cod

calificare L20707002020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Domeniu de studiu: Inginerie genistică

Program de studiu: Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştiinţelor de la disciplinele fundamentale ale domeniului ştiinţe

inginereşti în efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea

problemelor specifice ingineriei genistice.

Selectarea, combinarea şi utilizarea, în situaţii tipice, a principiilor şi metodelor din

disciplinele de bază ale domeniului inginerie genistică.

Utilizarea aplicaţiilor software şi a tehnologiilor informatice pentru rezolvarea de sarcini

specifice domeniului inginerie genistică.

Utilizarea tehnicilor, metodelor şi instrumentelor specifice domeniului inginerie

genistică pentru desfăşurarea activităţilor de concepţie, proiectare, fabricare, testare şi

evaluare a tehnicii de minare-deminare, distrugeri şi mascare.

Elaborarea specificaţiilor tehnice, achiziţia şi mentenanţa echipamentelor de minare-

deminare, distrugeri şi mascare.

Conducerea şi coordonarea activităţilor de suport logistic, de asigurare a calităţii şi de

gestionare a fondurilor financiare necesare derulării unor proiecte de cercetare şi

programe de achiziţii pentru echipamentele de minare-deminare, distrugeri şi mascare.

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de inginer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

documentării, raţionamentului logic, aplicabilităţii practice, evaluării, autoevaluării şi

deciziei optime.

Realizarea activităţilor şi desfăşurarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

responsabilităţi, precum şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile subordonate, pe baza

comunicării şi dialogului, cooperării, atitudinii pozitive şi respectului reciproc, utilizării

feed-back-ului pentru îmbunătăţirea activităţii proprii, spiritului de iniţiativă şi

conştientizării limitelor impuse de echipa de conducere.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi deschiderea către

învăţare pe tot parcursul vieţii, precum şi utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice, a

Page 338: Curs Generare Curriculum

cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării pentru dezvoltarea personală şi

profesională, în scopul inserţiei pe piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor

acesteia.

Page 339: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Sisteme şi echipamente

termice

Cod

calificare L20701018010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Sisteme şi echipamente termice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniului ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Analiza documentaţiilor tehnice ale sistemelor şi echipamentelor termice în funcţie de

tipul, structura şi destinaţia acestora şi proceselor tehnologice de fabricaţie şi a

tehnologiilor de exploatare a acestora

Fundamentarea tehnico-economică şi financiară a luării deciziilor antreprenoriale şi a

proiectării tehnologice

Implementarea şi coordonarea sistemului integrat de management calitate-mediu

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă in rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană.

Page 340: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Sisteme și echipamente

navale

Cod

calificare L20702020020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Arhitectură navală

Program de studiu: Sisteme și echipamente navale

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatului fizico-matematic, instrumentelor informatice şi limbajului tehnic

de comunicare specifice domeniului arhitectură navală

Accesarea conceptelor fundamentale relaţionate cu performanţele generale ale navelor

Recunoașterea , utilizarea și respectarea normelor și standardelor tehnice și tehnologice

privind sistemele și echipamentele navale

Experimentarea şi interpretarea conceptelor specifice de proiectare a sistemelor navale

și de alegere a echipamentelor navei

Utilizarea sistemelor integrate pentru calculul, modelarea și proiectarea sistemelor și

echipamentelor navale

Gestionarea informațiilor tehnologice pentru produse specifice sistemelor și

echipamentelor navale

Competenţe transversale:

Formarea rigorii profesionale prin dezvoltarea abilității de a defini, formula și rezolva

probleme inginerești.

Identificarea și utilizarea completă a resurselor grupului și dezvoltarea strategiilor de

comunicare pentru a fi eficienți în rezolvarea problemelor într-un climat optim.

Argumentarea soluțiilor inginerești în contextul evoluției domeniului.

Page 341: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licentiat in sociologie

Denumire calificare Sociologie Cod calificare L40402001010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Sociologie

Domeniu ierarhizare: Sociologie

Domeniu de studiu: Sociologie

Program de studiu: Sociologie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea şi realizarea de cercetări sociologice (culegere, prelucrare şi analiză de date

sociale) în organizaţii şi comunităţi, cercetări culturale, studii de piaţă etc

Gestionarea sistemelor de date sociale

Diagnoza problemelor sociale/sociologice şi analiza şi aplicarea de politici publice şi

sociale

Identificarea, analiza (explicarea) şi soluţionarea de probleme şi conflicte sociale în

organizaţii şi comunităţi

Consiliere profesională şi de integrare socială

Analiza comunicării sociale

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă, de punctualitate şi răspundere

personală faţă de rezultat, pe baza principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică

profesională

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup a capacităţilor empatice de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Utilizarea eficiente a surselor informationale si a resurselor de comunicare si formare

profesionala asistata (portaluri Internet, aplicatii software de specialitate, baze de date,

cursuri on line etc) atat in limba romana, cat si intr-o limba de circulatie internationala

Page 342: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în educație fizică și

sport

Denumire

calificare Sport şi performanţă motrică

Cod

calificare L40801001020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Educaţie fizică şi sport

Domeniu de studiu: Educație fizică și sport

Program de studiu: Sport şi performanţă motrică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea modulară (Sport şi performanţă motrică, Educaţie fizică şi sportivă,

Kinetoterapie şi motricitate specială) şi planificarea conţinuturilor de bază ale

domeniului cu orientare interdisciplinară

Organizarea curriculumului integrat şi a mediului de instruire şi învăţare, cu accent

interdisciplinar (Sport şi performanţă motrică, Educaţie fizică şi sportivă, Kinetoterapie

şi motricitate specială)

Evaluarea creşterii, dezvoltării fizice şi a motricităţii, potrivit cerinţelor şi modelelor

specifice / ramură de sport

Descrierea, explicarea şi demonstrarea conţinuturilor specifice pe ramură de sport

Evaluarea proceselor, rezultatelor învăţării şi atitudinii în context general de pregătire

specifică pe ramură de sport

Utilizarea elementelor de management şi marketing specifice domeniului

Competenţe transversale:

Organizarea de evenimente specifice sportului pentru persoane de diferite vârste şi

niveluri de pregătire în condiţii de asistenţă calificată, cu respectarea normelor de etică

şi deontologie profesională

Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a sarcinilor de lucru în procesul de

selecţie/ de pregătire / competitie

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii, potrivit propriului proiect de dezvoltare

personală

Page 343: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe

economice

Denumire

calificare

Statistică și previziune

economică

Cod

calificare L40702005030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Cibernetică, statistică şi informatică economică

Domeniu de studiu: Cibernetică, statistică și informatică economică

Program de studiu: Statistică și previziune economică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Culegerea, prelucrarea, analiza şi interpretarea statistică a datelor

Organizarea şi participarea la cercetări statistice

Utilizarea de softuri statistice şi econometrice pentru cercetări economice şi sociale

Analiza statistică a fenomenelor socio-economice

Previziunea fenomenelor socio - economice

Modelarea statistică şi econometrică a fenomenelor socio-economice

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor de etică profesională în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Page 344: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în studii

culturale

Denumire

calificare Studii americane

Cod

calificare L50501005030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Studii culturale

Domeniu ierarhizare: Studii culturale

Domeniu de studiu: Studii culturale

Program de studiu: Studii americane

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatului conceptual şi metodologic de bază al unei ştiinţe umaniste sau

sociale şi a mecanismelor de integrare a contribuţiilor diverselor discipline sociale şi

umaniste într-o abordare interdisciplinară, riguroasă logic şi conceptual

Analiza din perspective multiple (retorică, de conţinut, contextuală etc.) a faptelor

culturale de diverse niveluri şi provenienţe (creaţii artistice, discursuri publice, cultură

de masă, culturi şi sub-culturi comunitare)

Comunicarea orală, scrisă şi cu suport electronic, în limba programului de studii şi într-o

limbă de circulaţie internaţională, a cunoştinţelor de specialitate

Analiza diversităţii societăţii americane din perspective multi-/interculturale,

transnaţionale şi globale

Utilizarea şi interpretarea diverselor tipuri de discursuri (literar, artistic, istoric, politic,

mediatic etc.) din societatea americană contemporană

Integrarea profesională în instituţiile socio-culturale

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice şi cu aplicarea riguroasă a regulilor

de citare

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue

Page 345: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în studii

culturale

Denumire

calificare Studii culturale

Cod

calificare L50501005040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Studii culturale

Domeniu ierarhizare: Studii culturale

Domeniu de studiu: Studii culturale

Program de studiu: Studii culturale

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatului conceptual şi metodologic de bază al unei ştiinţe umaniste sau

sociale şi a mecanismelor de integrare a contribuţiilor diverselor discipline sociale şi

umaniste într-o abordare interdisciplinară, riguroasă logic şi conceptual

Analiza din perspective multiple (retorică, de conţinut, contextuală etc.) a faptelor

culturale de diverse niveluri şi provenienţe (creaţii artistice, discursuri publice, cultură

de masă, culturi şi sub-culturi comunitare)

Comunicarea orală, scrisă şi cu suport electronic, în limba programului de studii şi într-o

limbă de circulaţie internaţională, a cunoştinţelor de specialitate

Analiza raporturilor multi-/interculturale şi medierea comunicării interculturale

Analiza discursurilor publice (politice, sociale, profesionale, mediatice) şi a formelor de

comunicare a acestora în societatea contemporană

Integrarea profesională în instituţiile socio-culturale

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice şi cu aplicarea riguroasă a regulilor

de citare.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue

Page 346: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe

politice

Denumire

calificare Studii de securitate

Cod

calificare L40501003020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe politice

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe politice

Domeniu de studiu: Științe politice

Program de studiu: Studii de securitate

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea fundamentelor teoriilor sociale si politice în întelegerea, analizarea si

evaluarea organizării socio-politice

Elaborarea si comunicarea unor planuri si proiecte în domeniul asigurării securităţii

Utilizarea metodologiilor de analiză şi decizie în domeniul securităţii

Interpretarea şi valorificarea eficientă a informatiilor în organizatiile publice si private

Asigurarea de expertiză în domeniul negocierii şi medierii între grupuri cu interese

diverse

Asigurarea unui management eficace al relaţiilor din cadrul organizaţiilor şi instituţiilor

publice si private

Competenţe transversale:

Gestionarea informaţiilor specifice rezolvării sarcinilor complexe în context (receptarea,

transmiterea, prelucrarea, stocarea infromaţiilor în documente de profil), inclusiv prin

utilizarea la nivel avansat a unei limbi de circulatie internatională si la nivel mediu sau

avansat a unei a doua limbi străine

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară corespunzatoare

diverselor paliere ierahice

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii

Page 347: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în științe militare și

informații

Denumire

calificare

Studii de securitate şi

informaţii

Cod

calificare L40601001030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Domeniu de studiu: Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Program de studiu: Studii de securitate şi informaţii

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea principiilor leadership-ului în organizaţie

Identificarea şi aplicarea funcţiilor manageriale pentru îndeplinirea obiectivelor

organizaţiei

Aplicarea teoriilor din domeniul securităţii şi informaţiilor în activitatea de informaţii

pentru securitate naţională

Planificarea acţiunilor în cadrul unor operaţiuni si misiuni destinate să contribuie la

securitatea naţională

Analiza şi proiectarea unor repere ale politicii de securitate naţională

Comunicarea într-o limbă străină

Competenţe transversale:

Îndeplinirea responsabilă a sarcinilor profesionale, cu respectarea valorilor şi eticii

profesiei de ofiţer, în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată, pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor regulamentelor militare.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă, utilizarea eficientă a

abilităţilor lingvistice, a cunoştinţelor de tehnologia informaţiei şi a comunicării, prin

corelarea cu necesitatile şi facilităţile de dezvoltare profesională specifice organizaţiei

militare.

Page 348: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în studii

culturale

Denumire

calificare Studii europene

Cod

calificare L50501005050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Studii culturale

Domeniu ierarhizare: Studii culturale

Domeniu de studiu: Studii culturale

Program de studiu: Studii europene

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatului conceptual şi metodologic de bază al unei ştiinţe umaniste sau

sociale şi a mecanismelor de integrare a contribuţiilor diverselor discipline sociale şi

umaniste într-o abordare interdisciplinară, riguroasă logic şi conceptual

Analiza din perspective multiple (retorică, de conţinut, contextuală etc.) a faptelor

culturale de diverse niveluri şi provenienţe (creaţii artistice, discursuri publice, cultură

de masă, culturi şi sub-culturi comunitare)

Comunicarea orală, scrisă şi cu suport electronic, în limba programului de studii şi într-o

limbă de circulaţie internaţională, a cunoştinţelor de specialitate

Analiza fenomenelor culturale europene in contexte multiple (local, regional, national,

global etc.)

Elaborarea si implementarea proiectelor europene

Integrarea profesională în instituţiile europene

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice şi cu aplicarea riguroasă a regulilor

de citare.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue

Page 349: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în studii

culturale

Denumire

calificare Studii iudaice

Cod

calificare L50501005020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Studii culturale

Domeniu ierarhizare: Studii culturale

Domeniu de studiu: Studii culturale

Program de studiu: Studii iudaice

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea aparatului conceptual şi metodologic de bază al unei ştiinţe umaniste sau

sociale şi a mecanismelor de integrare a contribuţiilor diverselor discipline sociale şi

umaniste într-o abordare interdisciplinară, riguroasă logic şi conceptual

Analiza din perspective multiple (retorică, de conţinut, contextuală etc.) fapte culturale

de diverse niveluri şi provenienţe (creaţii artistice, discursuri publice, cultură de masă,

culturi şi sub-culturi comunitare)

Comunicarea orală, scrisă şi cu suport electronic, în limba programului de studii şi într-o

limbă de circulaţie internaţională, a cunoştinţelor de specialitate

Analiza raporturilor multi-/interculturale şi medierea comunicării între instituţiile

statului Israel şi diversele societăţi în care evreii s-au integrat

Utilizarea informaţiilor, termenilor şi limbajelor ce trimit la particularităţile culturii

evreieşti (din punct de vedere lingvistic, literar, istoric) şi al tradiţiei iudaice (din punct

de vedere al religiei)

Descrierea si prezentarea problemelor actuale ale societăţii şi culturii israeliene

Competenţe transversale:

Îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi responsabil, a sarcinilor profesionale,

cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice şi cu aplicarea riguroasă a regulilor

de citare.

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup; dezvoltarea capacităţilor de comunicare

interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă.

Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare;

conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue

Page 350: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Tehnician de farmacie

licențiat

Denumire

calificare Tehnician de farmacie

Cod

calificare L30301002060

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat general

Program de studiu: Asistenţă de farmacie

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Depozitarea, conservarea şi eliberarea medicamentelor OTC, suplimentelor alimentare,

cosmeticelor şi altor produse pentru sănătate în unităţi farmaceutice

Participarea, sub directa supraveghere a farmacistului, la elaborarea diverselor forme

farmaceutice magistrale, oficinale şi industriale

Consilierea pacienţilor privind utilizarea medicamentelor OTC, suplimentelor

alimentare, cosmeticelor şi altor produse pentru sănătate

Desfăşurarea de activităţi de educaţie pentru sănătate

Înfiinţarea, organizarea şi autoevalurea activităţii în drogherie

Participarea, sub directa supraveghere a farmacistului, la analiza medicamentelor în

laboratoarele de profil

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 351: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Tehnician dentar

licențiat

Denumire

calificare Tehnică dentară

Cod

calificare L30301002040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe biologice şi biomedicale

Ramura de ştiinţă: Medicină

Domeniu ierarhizare: Medicină

Domeniu de studiu: Sănătate - Reglementat general

Program de studiu: Tehnică dentară

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a principiilor ce stau la baza morfologiei şi funcţionalităţii aparatului

dento-maxilar

Aplicarea noţiunilor privind materialele, aparatele şi echipamentele de lucru specifice

laboratorului de tehnică dentară

Proiectarea şi confecţionarea restaurărilor protetice fixe

Proiectarea şi confecţionarea restaurărilor protetice mobile, mobilizabile şi compozite

Desfăşurarea activităţilor în domenii specifice: ortodonţie şi chirurgie maxilo-facială

Desfăşurarea activităţilor de management, conducere şi administraţie sanitară

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei şi în relaţie cu pacientul

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât in limba romana cat si intr-o limba de circulaţie internationala

Page 352: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Tehnologia chimică a produselor

din piele şi înlocuitori

Cod

calificare L10302005000

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Tehnologia chimică a produselor din piele şi înlocuitori

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea , analiza şi utilizarea conceptelor, teoriilor şi noţiunilor din domeniul

ştiinţelor inginereşti.

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice.

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Conducerea tehnică şi tehnologică a proceselor şi a instalaţiilor industriale prin aplicarea

cunoştinţelor asupra fizico-chimismului proceselor.

Exploatarea proceselor, utilajelor şi instalaţiilor tehnologice de prelucrare a pieilor şi

blănurilor şi de fabricare a inlocuitorilor de piele.

Conducerea şi monitorizarea tehnico-economică generală a proceselor şi activităţilor

industriale conexe prelucrării pieilor şi blănurilor.

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare.

Page 353: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Tehnologia construcțiilor de

mașini

Cod

calificare L20702013010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Tehnologia construcțiilor de mașini

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din stiintele fundamentale

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului cu

reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice

Utilizarea de aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice ingineriei industriale, în general, şi pentru proiectarea asistata a produselor în

particular

Elaborarea proceselor tehnologice de fabricare

Proiectarea si exploatarea echipamentelor de fabricare

Planificarea, conducerea si asigurarea calităţii proceselor de fabricare

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer, si executarea responsabila a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării si

autoevaluării in luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice; Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii si îmbunătăţirea

continua a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia si pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice si a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Page 354: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Licențiat în conservare și

restaurare de arhitectură

Denumire

calificare Tehnologia informaţiei

Cod

calificare L20601001020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de studiu: Calculatoare si tehnologia informatiei

Program de studiu: Tehnologia informaţiei

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu fundamente ştiinţifice, inginereşti şi ale informaticii

Proiectarea componentelor hardware, software şi de comunicaţii

Soluţionarea problemelor folosind instrumentele ştiinţei şi ingineriei calculatoarelor

Proiectarea şi integrarea sistemelor informatice utilizând tehnologii şi medii de

programare

Întreţinerea şi exploatarea sistemelor hardware, software şi de comunicaţii

Utilizarea sistemelor inteligente

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru a asigura reputaţia

profesiei

Identificarea, descrierea şi derularea proceselor din managementul proiectelor, cu

preluarea diferitelor roluri în echipă şi descrierea clară şi concisă, verbal şi în scris, în

limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, a rezultatelor din domeniul de

activitate

Demonstrarea spiritului de iniţiativă şi acţiune pentru actualizarea cunoştinţelor

profesionale, economice şi de cultură organizaţională

Page 355: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Tehnologia prelucrarii

produselor agricole

Cod

calificare L20503015020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Ingineria produselor alimentare

Domeniu de studiu: Ingineria produselor alimentare

Program de studiu: Tehnologia prelucrarii produselor agricole

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, descrierea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice ştiinţei alimentului

şi siguranţei alimentare

Conducerea proceselor generale de inginerie, exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor

de industrie alimentară

Supravegherea, conducerea, analiza şi proiectarea tehnologiilor alimentare de la materii

prime până la produs finit

Planificarea, organizarea şi coordonarea activităţilor de marketing agroalimentar

Proiectarea de produse alimentare noi, implementarea şi managementul de proiecte

Managementul calităţii pe lanţul agroalimentar

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de perseverenţă, rigurozitate, eficienţă şi responsabilitate în

muncă, punctualitate şi asumarea răspunderii pentru rezultatele activităţii personale,

creativitate, bun simţ, gândire analitică şi critică, rezolvarea de probleme etc., pe baza

principiilor, normelor şi a valorilor codului de etică profesională în domeniul alimentar

Aplicarea tehnicilor de interrelaţionare în cadrul unei echipe; amplificarea şi cizelarea

capacităţilor empatice de comunicare interpersonala şi de asumare a unor atribuţii

specifice în desfăşurarea activităţii de grup în vederea tratării/rezolvării de conflicte

individuale/de grup, precum şi gestionarea optimă a timpului

Utilizarea eficientă a diverselor căi şi tehnici de învăţare – formare pentru achiziţionarea

informaţiei de baze de date bibliografice şi electronice atât în limba română, cât şi într-o

limbă de circulaţie internaţională, precum şi evaluarea necesităţii şi utilităţii motivaţiilor

extrinseci şi intrinseci ale educaţiei continue

Page 356: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Tehnologia tricotajelor şi

confecţiilor

Cod

calificare L20702013010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale pe baza cunoştinţelor din ştiinţele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor şi metodelor specifice ştiinţelor tehnice ale

domeniului textile-pielărie pentru identificarea şi analiza caracteristicilor produselor

specifice.

Utilizarea unor aplicaţii software şi a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice proiectării şi fabricaţiei tricotajelor şi confecţiilor textile.

Proiectarea tricotajelor şi confecţiilor textile şi a proceselor tehnologice asociate.

Planificarea, coordonarea şi monitorizarea sistemelor de fabricaţie a tricotajelor şi

confecţiilor textile.

Evaluarea şi asigurarea calităţii tricotajelor şi confecţiilor textile în relaţie cu procesele

tehnologice asociate.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Page 357: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Tehnologia şi designul confecţiilor

din piele şi înlocuitori

Cod

calificare L20702013090

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie industrială

Domeniu de studiu: Inginerie industrială

Program de studiu: Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii, pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei industriale, pe baza cunostintelor din stiintele fundamentale.

Asocierea cunoştinţelor, principiilor si metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului

textile-pielarie pentru identificarea si analiza caracteristicilor funcţionale ale produselor

specifice.

Utilizarea unor aplicaţii software si a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini

specifice proiectării si fabricaţiei produselor din piele si înlocuitori.

Proiectarea produselor din piele si înlocuitori si a proceselor tehnologice asociate.

Planificarea, coordonarea si monitorizarea sistemelor de fabricaţie a produselor din piele

si înlocuitori.

Evaluarea si asigurarea calităţii produselor din piele si înlocuitori in relaţie cu procesele

tehnologice asociate.

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restrânsă şi asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluării şi

autoevaluării în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperării, atitudinii

pozitive şi respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul inserţiei pe

piaţa muncii şi al adaptării la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor lingvistice şi a cunoştinţelor

de tehnologia informaţiei şi a comunicării.

Page 358: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Tehnologie chimică

textilă

Cod

calificare L10302005010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Tehnologie chimică textilă

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Conducerea si exploatarea proceselor şi instalaţiilor tehnologice de finisare a produselor

textile

Utilizarea echipamentelor si produselor software în tehnologia chimică textilă

Controlul calitatii proceselor şi produselor specifice programului de studii, evaluarea

riscului ecologic si elaborarea de variante tehnologice cu impact redus asupra mediului

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Page 359: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Tehnologii şi sisteme de

telecomunicaţii

Cod

calificare L20202010020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de studiu: Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele, sistemele,

instrumentaţia şi tehnologia electronică

Aplicarea metodelor de bază pentru achiziţia şi prelucrarea semnalelor

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază privitoare la arhitectura

sistemelor de calcul, microprocesoare, microcontrolere, limbaje şi tehnici de programare

Conceperea, implementarea şi operarea serviciilor de date, voce, video, multimedia,

bazate pe înţelegerea şi aplicarea noţiunilor fundamentale din domeniul comunicaţiilor

şi transmisiunii informaţiei

Selectarea, instalarea, configurarea şi exploatarea echipamentelor de telecomunicaţii

fixe sau mobile şi echiparea unui amplasament cu reţele uzuale de telecomunicaţii.

Rezolvarea problemelor specifice pentru reţele de comunicaţii de bandă largă: propagare

în diferite medii de transmisiune, circuite şi echipamente pentru frecvenţe înalte

(microunde şi optice).

Competenţe transversale:

Analiza metodică a problemelor întâlnite în activitate, identificând elementele pentru

care există soluţii consacrate, asigurând astfel îndeplinirea sarcinilor profesionale

Definirea activităţilor pe etape şi repartizarea acestora subordonaţilor cu explicarea

completă a îndatoririlor, în funcţie de nivelurile ierarhice, asigurând schimbul eficient

de informaţii şi comunicarea interumană

Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea profesională şi personală, prin formare

continuă folosind surse de documentare tipărite, software specializat şi resurse

electronice în limba română şi, cel puţin, într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 360: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Telecomenzi şi electronică în

transporturi

Cod

calificare L20202010050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de studiu: Telecomenzi şi electronică în transporturi

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele, sistemele,

instrumentaţia şi tehnologia electronică

Aplicarea metodelor de bază pentru achiziţia şi prelucrarea semnalelor

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază privitoare la arhitectura

sistemelor de calcul, microprocesoare, microcontrolere, limbaje şi tehnici de programare

Selectarea, instalarea şi exploatarea echipamentelor şi instalaţiilor electronice utilizate în

transporturi precum şi evaluarea fiabilitaţii lor funcţionale

Analiza şi adaptarea arhitecturilor, tehnologiilor şi protocoalelor sistemelor de

telecomandă şi de telecomunicaţii utilizate în transporturi

Analiza, implementarea, testarea şi evaluarea performanţelor sistemelor de reglare a

traficului feroviar, rutier, naval şi aerian atât din punct de vedere hardware cât şi

software

Competenţe transversale:

Analiza metodică a problemelor întâlnite în activitate, identificând elementele pentru

care există soluţii consacrate, asigurând astfel îndeplinirea sarcinilor profesionale

Definirea activităţilor pe etape şi repartizarea acestora subordonaţilor cu explicarea

completă a îndatoririlor, în funcţie de nivelurile ierarhice, asigurând schimbul eficient

de informaţii şi comunicarea interumană

Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea profesională şi personală, prin formare

continuă folosind surse de documentare tipărite, software specializat şi resurse

electronice în limba română şi, cel puţin, într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 361: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în teologie

Denumire calificare Teologie didactică Cod calificare L50401001020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Teologie

Domeniu ierarhizare: Teologie

Domeniu de studiu: Teologie

Program de studiu: Teologie didactică

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Realizarea misiunii de propovăduire a credinţei, în spirit tolerant

Proiectarea curriculară, cu respectarea adevărurilor de credinţă, conform textelor sacre şi

mărturisirilor de credinţă proprii, şi a criteriilor şi principiilor psihopedagogice

Identificarea şi analiza contextului cultural, religios şi istoric în comunităţi şi organizaţii

Enunţarea principiilor teologice şi a valorilor spirituale relevante dezvoltării societăţii

Gestionarea metodelor şi mijloacelor de comunicare eficientă în context intercultural

Implementarea valorilor şi practicilor religioase pentru formarea spirituală şi morală, cu

scopul de a răspunde problemelor concrete de viaţă

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă, de punctualitate,

conştiinciozitate şi responsabilitate socială, pe baza principiilor, normelor şi valorilor

doctrinare, religios-morale şi canonice

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe diverse paliere

ierahice, respectând principii de credinţă religioasă

Formularea unei strategii de optimizare a pregătirii profesionale continue, prin

actualizarea conţinuturilor învăţării, aplicarea tehnologiilor informaţiei şi prin utilizarea

limbilor străine

Page 362: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în teologie

Denumire

calificare

Teologie asistenţă

socială

Cod

calificare L50401001040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Teologie

Domeniu ierarhizare: Teologie

Domeniu de studiu: Teologie

Program de studiu: Teologie asistenţă socială

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Realizarea misiunii de propovăduire a credinţei, în spirit irenic

Proiectarea şi realizarea de diagnoze sociale şi din perspectivă teologică

Elaborarea sistemelor de asistenţă socială pe baza unor conţinuturi teologice

Analiza teologică (explicarea) şi soluţionarea programelor de studiu, problemelor şi

conflictelor din domeniul asistenţei sociale

Gestionarea sistemelor de informaţii bazate pe indicatori specifici în domeniul teologiei

şi în domeniul ştiinţelor sociale

Consilierea spirituală, profesională de integrare şi incluzine socială

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă, de punctualitate,

conştiinciozitate şi responsabilitate socială, pe baza principiilor, normelor şi valorilor

doctrinare, religios-morale şi canonice

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe diverse paliere

ierahice, respectând principii de credinţă religioasă

Formularea unei strategii de optimizare a pregătirii profesionale continue, prin

actualizarea conţinuturilor învăţării, aplicarea tehnologiilor informaţiei şi prin utilizarea

limbilor străine

Page 363: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în teologie

Denumire calificare Teologie pastorală Cod calificare L50401001010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Teologie

Domeniu ierarhizare: Teologie

Domeniu de studiu: Teologie

Program de studiu: Teologie pastorală

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Realizarea misiunii de propovăduire a credinţei, în spirit irenic

Proiectarea şi elaborarea unui discurs argumentat pe baza textelor sacre (expunere

verbală şi scrisă)

Enunţarea corectă a doctrinei cultului/Bisericii, precum şi a mijloacelor transmise de

aceasta pentru desăvârşirea persoanei și a lumii

Pastoraţia eficientă a credincioşilor: consilierea acestora potrivit regulilor proprii (legi,

canoane), precum şi a normelor morale

Analiza şi interpretarea datelor, privind, istoria cultului/Bisericii și istoria religiilor

Săvârşirea ritualurilor cultice

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă, de punctualitate şi

conştiinciozitate misionară, pe baza principiilor, normelor şi valorilor doctrinare,

religios-morale şi canonice

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară (intra și extra

teologic), pe diverse paliere ierahice, respectând principii de credinţă religioasă

Formularea unei strategii de optimizare a pregătirii profesionale continue, prin

actualizarea conţinuturilor învăţării, aplicarea tehnologiilor informaţiei şi prin utilizarea

limbilor străine

Page 364: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în terapie

ocupațională

Denumire

calificare Terapie ocupaţională

Cod

calificare L40802008020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Psihologie şi ştiinţe comportamentale

Domeniu ierarhizare: Psihologie

Domeniu de studiu: Psihologie

Program de studiu: Terapie ocupaţională

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu concepte fundamentale în domeniul psihologiei

Proiectarea si realizarea unui demers de cercetare în psihologie

Identificarea si Evaluarea nevoilor ocupaţionale ale clientului si a situatiilor

problematice

Managementul şi promovarea terapiei ocupaţionale

Proiectarea si realizarea interventiilor de terapie ocupationala

Relaţionarea şi comunicarea interpersonală specifice terapiei ocupationale

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale prin folosirea cunoştinţelor şi

înţelegerea sensului şi relaţiei dintre funcţie vs. disabilitate, mediu şi sănătate

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară pe diverse paliere

ierarhice.

Autoevaluarea nevoilor de formare continuă în vederea adaptării competenţelor

profesionale la dinamica contextului social

Page 365: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Termoenergetică Cod calificare L20201011030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie energetică

Program de studiu: Termoenergetică

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea cunoştinţelor privind principiile de funcţionare şi impactul asupra mediului

aferente sistemelor de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice

Explicarea şi interpretarea conceptelor generale şi specifice privind procesele

tehnologice din cadrul sistemelor de utilizare a energiei

Rezolvarea problemelor de dimensionare, funcţionare şi mentenanţă aferente

echipamentelor şi instalaţiilor energetice

Utilizarea critic-constructivă a elementelor de bază aferente managementului sistemelor

energetice, corelată cu legislaţia din domeniu şi cu principiile pieţei de energie

Utilizarea în scop creativ şi inovativ a cunoştinţelor de bază privind procesele energetice

pentru proiectarea, functionarea (exploatarea si mentenanta) centralelor electrice si

termice

Aplicarea în condiţii de autonomie şi responsabilitate restrânsă a cunostintelor specifice

privind solutiile de producere si utilizare a energiei

Competenţe transversale:

Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a

acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi

riscurilor aferente

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date,

cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Page 366: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Topogeodezie şi automatizarea

asigurării topogeodezice

Cod

calificare L20301003020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Inginerie geologică, Inginerie geodezică

Domeniu de studiu: Inginerie geodezică

Program de studiu: Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea şi realizarea de reţele geodezice spaţiale pentru ridicări topografice,

cadastrale şi alte lucrări inginereşti

Efectuarea de ridicări topografice specifice necesare elaborării de planuri și hărți

topografice și tematice.

Aplicarea pe teren a proiectelor de construcţii militare, civile şi industriale,

infrastructură de transport etc.

Proiectarea și realizarea bazelor de date geografice şi întocmirea documentelor de

asigurare geografică utilizate în domeniul civil şi/sau militar.

Proiectarea şi executarea lucrărilor de fotogrammetrie analogică, analitică şi digitală,

prelucrarea imaginilor aerospaţiale, fotointerpretarea înregistrărilor fotogrammetrice şi

de teledetecţie.

Planificarea, executarea și coordonarea activităţilor tehnice în domeniul topogeodeziei

militare.

Competenţe transversale:

Soluționarea eficientă a situațiilor problemă cu grad mediu de dificultate, cu respectarea

principiilor şi a normelor de etică profesională și promovarea unei atitudini responsabile

faţă de domeniul ingineriei geodezice.

Aplicarea eficientă a tehnicilor de comunicare şi de relaţionare la nivel organizaţional

sau de grup profesional în condiţiile asumării de roluri specifice diferitelor niveluri

ierarhice.

Autoevaluarea nevoii de formare profesională, de evoluţie în /profesie, de dezvoltare a

competentelor dobândite şi de adaptare la cerinţele unei societăţi dinamice.

Page 367: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Topografie minieră Cod calificare L20302026030 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Mine, petrol şi gaze

Domeniu de studiu: Mine, petrol și gaze

Program de studiu: Topografie minieră

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a unor fundamente matematice și teorii inginereşti

Utilizarea conceptelor, teoriilor și modelelor descriptive și evaluative pentru explicarea

și interpretarea soluțiilor inginerești

Structurarea sistemelor de sprijin si aplicarea metodologiilor si tehnicilor de masurare la

suprafata si in subteran

Analiza, selectarea, utilizarea si testarea sistemelor topografice pentru minerit

Modelarea, simularea, analiza si prelucrarea datelor masurate si respectarea normelor

regulamentelor de topografie miniera

Modelarea si gestionarea datelor prelucrate si definirea acestora in sisteme grafice

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru realizarea unui

proiect, autonomie in luarea deciziilor si asumarea responsabilitatiilor propriilor decizii.

Planificarea, organizarea, conducerea in cadrul unei echipe si demonstrarea abilitatilor

de comunicare.

Utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare, în scopul dezvoltării personale

şi profesionale continue în domeniu, operarea cu informatii si tehnici de gestionare a

acestora, angajarea clara pe calea propriei dezvoltari profesionale.

Page 368: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în filologie

Denumire calificare Traducere-Interpretare Cod calificare L50101003020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Filologie

Domeniu ierarhizare: Filologie

Domeniu de studiu: Limbi moderne aplicate

Program de studiu: Traducere-Interpretare

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Comunicare efectivă, în cel puţin două limbi moderne de circulaţie (limba B şi limba C)

, într-un cadru larg de contexte profesionale şi culturale, prin utilizarea registrelor şi

variantelor lingvistice specifice în vorbire şi scriere (Nivel de competenţă B2-C1 în

ambele limbi - vezi Cadrul European de referinţă)

Aplicarea adecvată a tehnicilor de traducere şi mediere scrisă şi orală din limba B/C în

limba A şi invers, în domenii de interes larg şi semi-specializate

Aplicarea adecvată a TIC (programe informatice, dicţionare electronice, baze de date,

tehnici de arhivare a documentelor, etc) pentru documentare, identificare şi stocare a

informaţiei, tehnoredactare şi corectură de texte

Negociere şi mediere lingvistică şi culturală în limbile A, B, C

Comunicare profesională şi instituţională şi analiză şi evaluare a comunicării eficiente în

limbile A, B, C

Competenţe transversale:

Gestionarea optimă a sarcinilor profesionale şi deprinderea executării lor la termen, în

mod riguros, eficient şi responsabil; Respectarea normelor de etică specifice domeniului

(ex: confidentialitate)

Aplicarea tehnicilor de relaţionare în echipă; dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare interpersonală şi de asumare de roluri specifice în cadrul muncii în echipă

având drept scop eficientizarea activităţii grupului şi economisirea resurselor, inclusiv a

celor umane

Identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare; conştientizarea

motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue

Page 369: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Transmisiuni Cod calificare L20202010070 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de studiu: Transmisiuni

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea elementelor fundamentale referitoare la dispozitivele, circuitele, sistemele,

instrumentaţia şi tehnologia electronică

Aplicarea metodelor de bază pentru achiziţia şi prelucrarea semnalelor

Aplicarea cunoştinţelor, conceptelor şi metodelor de bază privitoare la arhitectura

sistemelor de calcul, microprocesoare, microcontrolere, limbaje şi tehnici de programare

Elaborarea specificaţiilor tehnice, achiziţia, instalarea, exploatarea şi asigurarea

mentenanţei echipamentelor de comunicaţii speciale, radio şi fir, fixe şi mobile, precum

şi integrarea serviciilor de comunicaţii şi asigurarea securităţii informaţiei în sistemul

naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională

Proiectarea infrastructurii de comunicaţii speciale, adaptarea arhitecturii şi protocoalelor

de comunicaţii pentru aplicaţii din domeniile apărării naţionale, ordinii publice şi

securităţii naţionale

Managementul resurselor de comunicaţii pentru aplicaţii speciale, asigurarea securitătii

şi calităţii comunicaţiilor, conducerea şi coordonarea activităţilor structurilor

tehnice/logistice

Competenţe transversale:

Analiza metodică a problemelor întâlnite în activitate, identificând elementele pentru

care există soluţii consacrate, asigurând astfel îndeplinirea sarcinilor profesionale

Definirea activităţilor pe etape şi repartizarea acestora subordonaţilor cu explicarea

completă a îndatoririlor, în funcţie de nivelurile ierarhice, asigurând schimbul eficient

de informaţii şi comunicarea interumană

Adaptarea la noile tehnologii, dezvoltarea profesională şi personală, prin formare

continuă folosind surse de documentare tipărite, software specializat şi resurse

electronice în limba română şi, cel puţin, într-o limbă oficială NATO

Page 370: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Transportul, depozitarea și

distribuția hidrocarburilor

Cod

calificare L20302026050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

Domeniu ierarhizare: Mine, petrol şi gaze

Domeniu de studiu: Mine, petrol și gaze

Program de studiu: Transportul, depozitarea și distribuția hidrocarburilor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea adecvată a unor fundamente matematice și teorii inginereşti

Utilizarea conceptelor, teoriilor și modelelor descriptive și evaluative pentru explicarea

și interpretarea soluțiilor inginerești

Utilizarea tehnologiilor şi metodelor de transport, depozitare si distributie a

hidrocarburilor.

Realizarea analizei proiectarii si implementarii teoriilor si modelelor aferente sistemelor

gaziere.

Realizarea modelarii si simularii proceselor de transport, distributie si depozitare a

hidrocarburilor.

Realizarea evaluarii performantelor in transport, depozitare si distributie a

hidrocarburilor.

Competenţe transversale:

Comportarea onorabilă, responsabilă, etică, în spiritul legii pentru realizarea unui

proiect, autonomie in luarea deciziilor si asumarea responsabilitatiilor propriilor decizii.

Planificarea, organizarea, conducerea in cadrul unei echipe si demonstrarea abilitatilor

de comunicare.

Utilizarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare, în scopul dezvoltării personale

şi profesionale continue în domeniu, operarea cu informatii si tehnici de gestionare a

acestora, angajarea clara pe calea propriei dezvoltari profesionale.

Page 371: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Urbanist

Denumire

calificare

Urbanism şi administrarea

teritoriului

Cod

calificare L50601002020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de ştiinţă: Arhitectură şi urbanism

Domeniu ierarhizare: Arhitectură şi urbanism

Domeniu de studiu: Urbanism

Program de studiu: Urbanism şi administrarea teritoriului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Interpretarea evoluţiei istorice a aşezărilor umane şi descrierea relaţiilor dintre aşezare şi

teritoriu

Descrierea şi analiza alcătuirii funcţionale şi spaţiale şi a dimensiunilor socio-economice

şi ecologice a aşezărilor umane şi a teritoriului

Proiectarea de construcţii şi amenajari de complexitate limitată şi importanţă redusă.

Aplicarea prevederilor legislative referitoare la amenajarea teritoriului, urbanism,

administraţie publica si domenii conexe, precum şi la programe şi proiecte

Descrierea aspectelor instituţionale privitoare la amenajarea teritoriului, urbanism şi

administraţie publică

Utilizarea metodelor şi tehnicilor de planificare şi proiectare urbană şi elaborarea de

documentaţii de complexitate limitata

Competenţe transversale:

Abordarea eficientă şi realistă în plan teoretic şi practic a cerinţelor specifice pentru

analiza, diagnosticarea şi proiectarea unor procese de dezvoltare spaţială şi de

administrare la paliere teritoriale de dimensiuni relativ restrânse şi de complexitate

limitată precum şi a cerinţelor privind proiectarea de construcţii şi amenajări de

importanţă redusă, cu respectarea principiilor, normelor, a valorilor morale şi a codului

de etică profesională.

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare şi transmitere de informaţii relevante şi

identificarea de roluri profesionale sau organizatorice, în cadrul unor echipe inter- şi

pluridisciplinare, în proiecte, studii, cercetări şi procese de planificare spaţială.

Autoevaluarea, evaluarea continuă şi obiectivă prin utilizarea adecvată a metodelor şi

tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi, în scopul perfecţionării

permanente, completării şi dobândirii de noi informaţii şi cunoştinţe specifice

domeniului principal şi domeniilor conexe de interferenţă.

Page 372: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Utilaj petrolier şi

petrochimic

Cod

calificare L20701018070

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Utilaj petrolier şi petrochimic

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniului ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Analiza documentaţiilor tehnice şi conducerea proceselor tehnologice de fabricaţie

Interpretarea şi fundamentarea tehnico-economică a proiectelor şi tehnologiilor de

fabricaţie

Explicarea interdependenţelor, coordonarea sistemelor şi utilizarea sistemului de

management al resurselor şi al calităţii în procesele tehnologice

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă în rezolvarea

problemelor şi luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană.

Page 373: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Utilaje pentru transportul şi

depozitarea hidrocarburilor

Cod

calificare L20701018080

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor fundamentale din domeniul ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiecatrae

sistemelor şi proceselor mecanice

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Conducerea și coordonarea proceselor tehnologice de fabricație, exploatare, întreținere

și reparații a utilajelor pentru transportul și depozitarea hidrocarburilor

Implementarea și coordonarea sistemului de management al calității în procesele

tehnologice (fabricație, exploatare, întreținere și repații) a utilajelor pentru transportul și

depozitarea hidrocarburilor

Identificarea, analiza și soluționarea aspectelor complexe (integrare socială, comunicare,

etc.) care apar în relațiile interumane și comerciale din domeniul utilajelor pentru

transportul și depozitarea hidrocarburilor

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroase, eficientă şi responsabile in rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierahice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană

Page 374: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Utilaje pentru textile şi

pielărie

Cod

calificare L20701018020

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Utilaje pentru textile şi pielărie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din ştiinţele fundamentale specifice

domeniului ingineriei.

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea şi proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice.

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice.

Analiza documentaţiilor tehnice ale utilajelor pentru textile şi pielărie, a proceselor

tehnologice de fabricaţie şi a tehnologiilor de exploatare a acestora

Interpretarea şi fundamentarea tehnică, economică şi financiară a deciziilor şi

proiectarea tehnologiilor

Implementarea şi coordonarea sistemului de management al calităţii în procesele

tehnologice de executare a utilajelor pentru textile şi pielărie

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă in rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană.

Page 375: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Utilaje tehnologice pentru

construcţii

Cod

calificare L20701018000

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Utilaje tehnologice pentru construcţii

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din stiintele fundamentale specifice

domeniului ingineriei mecanice

Utilizarea principiilor generale şi a instrumentelor grafice pentru descrierea şi

proiectarea sistemelor şi proceselor mecanice

Alegerea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice

Proiectarea (dimensionare şi reprezentare grafică`) echipamentelor tehnologice pentru

construcţii

Proiectarea proceselor tehnologice necesare realizării echipamentelor tehnologice pentru

construcţii

Utilizarea eficientă a utilajelor tehnologice pentru construcţii precum şi a normelor

specifice sistemului de management al calităţii

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroase, eficientă şi responsabile in rezolvarea

problemelor şi luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare si munca eficienta in echipa multidisciplinara, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific.

Utilizarea adecvata a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvata de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană

Page 376: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Vehicule pentru transportul

feroviar

Cod

calificare L20701018030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Inginerie mecanică

Domeniu de studiu: Inginerie mecanică

Program de studiu: Vehicule pentru transportul feroviar

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea, definirea, utilizarea noţiunilor din științele fundamentale specifice

domeniului ingineriei

Utilizarea principiilor şi instrumentelor grafice pentru descrierea și proiectarea

sistemelor şi proceselor mecanice

Alegerea , instalarea, exploatarea şi mentenanţa sistemelor din domeniul ingineriei

mecanice

Realizarea proceselor tehnologice, utilajelor şi echipamentelor necesare execuţiei

vehiculelor feroviare de tracţiune şi remorcate

Elaborarea unei diagnoze a problemelor tehnologice de fabricaţie, exploatare, întreţinere

şi reparaţii ale vehiculelor pentru transportul feroviar (de tracţiune şi remorcate) .

Implementarea şi organizarea sistemului de management al calităţii în procesele

tehnologice (fabricaţie, exploatare, întreţinere şi reparaţii) ale vehiculelor pentru

transportul feroviar (de tracţiune şi remorcate).

Competenţe transversale:

Respectarea principiilor, normelor şi valorilor codului de etică profesională prin

abordarea unei strategii de muncă riguroase, eficientă şi responsabile in rezolvarea

problemelor si luarea deciziilor

Aplicarea tehnicilor de relaţionare şi muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe

diverse paliere ierarhice, în cadrul colectivului de lucru-managementul de proiect

specific

Utilizarea adecvată a metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe durata întregii vieţi;

utilizarea adecvată de informaţii şi comunicarea orală şi scrisă într-o limbă de circulaţie

europeană

Page 377: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Zootehnie Cod calificare L20504004010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Zootehnie

Domeniu de studiu: Zootehnie

Program de studiu: Zootehnie

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea, implementarea si coordonarea proceselor tehnologice specifice creşterii

animalelor şi a organismelor acvatice

Elaborarea de proiecte tehnice pentru înfiintarea/modernizarea de exploataţii de crestere

a animalelor, piscicultură si acvacultură şi pentru accesarea de resurse financiare

Selectia, ameliorarea, producerea si valorificarea materialului biologic de reproducere

Managementul, marketingul, procesarea si valorificarea productiilor animaliere

Aplicarea politicilor Agricole Comunitare la nivel national în domeniul productiilor

animaliere

Asigurarea serviciilor de consultantă şi extensie în domeniul cresterii animalelor

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru şi realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare.

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul acesteia şi respectarea principiilor diviziunii muncii.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor economice; utilizarea tehnicilor de informare

și comunicare și cel puțin a unei limbi de circulație internațională.

Page 378: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Ştiinţa materialelor Cod calificare L20704017010 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu ierarhizare: Ingineria materialelor

Domeniu de studiu: Ingineria materialelor

Program de studiu: Ştiinţa materialelor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Efectuarea de calcule, demonstraţii şi aplicaţii pentru rezolvarea de sarcini specifice

ingineriei materialelor pe baza cunostinţelor din stiinţele fundamentale

Asocierea cunostinţelor, principiilor şi a metodelor din ştiinţele tehnice ale domeniului

cu reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice

Proiectarea materialelor cu ajutorul computerului folosind tehnicile C.A.D

Evaluarea si solutionarea optima a problemelor tehnice in legatura cu materialele

procesate, prin aplicarea conceptelor, teoriilor şi metodelor experimentale

Desfasurarea activitatilor de management si marketing in domeniul proiectarii si

caracterizarii materialelor

Desfasurarea activitatilor de evaluare tehnica in probleme legate de dezvoltarea durabila

in domeniul industriilor de materiale

Competenţe transversale:

Aplicarea valorilor şi eticii profesiei de inginer şi executarea responsabilă a sarcinilor

profesionale în condiţii de autonomie restransă şi de asistenţă calificată. Promovarea

raţionamentului logic, convergent şi divergent, a aplicabilităţii practice, a evaluarii şi

autoevaluarii, în luarea deciziilor.

Realizarea activităţilor şi exercitarea rolurilor specifice muncii în echipă, pe diferite

paliere ierarhice. Promovarea spiritului de iniţiativă, dialogului, cooperarii, atitudinii

pozitive, respectului faţă de ceilalţi, diversităţii şi multiculturalităţii şi îmbunătăţirea

continuă a propriei activităţi.

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională, continuă, în scopul inserţiei

pe piaţa muncii şi al adaptarii la dinamica cerinţelor acesteia şi pentru dezvoltarea

personală şi profesională. Utilizarea eficientă a abilităţilor multilingvistice şi a

cunostintelor de tehnologia informaţiei şi a comunicarii.

Page 379: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în științe

politice

Denumire

calificare Ştiinţe politice

Cod

calificare L40501003010

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe politice

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe politice

Domeniu de studiu: Științe politice

Program de studiu: Ştiinţe politice

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea fundamentelor teoriilor sociale si politice în întelegerea, analizarea si

evaluarea organizării socio-politice

Elaborarea şi gestionarea proiectelor, planurilor, programelor şi acţiunilor social-

politice

Utilizarea metodologiilor de analiză a sistemelor social- politice

Proiectarea de strategii politice în contexte locale, regionale, nationale si globale

Susţinerea, promovarea şi comunicarea unor idei şi valori sociale si politice

Asigurarea unui management eficace al relaţiilor din cadrul organizaţiilor şi instituţiilor

publice si private

Competenţe transversale:

Gestionarea informaţiilor specifice rezolvării sarcinilor complexe în context (receptarea,

transmiterea, prelucrarea, stocarea infromaţiilor în documente de profil), inclusiv prin

utilizarea la nivel avansat a unei limbi de circulatie internatională si la nivel mediu sau

avansat a unei a doua limbi străine

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară corespunzatoare

diverselor paliere ierahice

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii

Page 380: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire calificare Ştiinţele solului Cod calificare L20501001020 Persoană de contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Agronomie, horticultură, silvicultură, inginerie forestieră

Domeniu de studiu: Agronomie

Program de studiu: Ştiinţele solului

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea tehnologiilor de producţie agricolă durabilă, organizarea şi coordonarea

realizării proceselor de producție

Elaborarea de strategii pentru implementarea Politicilor Agricole Comunitare la nivel

naţional

Elaborarea de masuri pentru conservarea si cresterea fertilitatii solurilor

Identificarea si clasificarea resurselor de sol

Elaborarea criteriilor de pretabilitate a terenurilor agricole la reciclarea deseurilor

organice

Acordarea de consiliere profesionala in domeniul Stiintelor Solului

Competenţe transversale:

Elaborarea şi respectarea unui program de lucru și realizarea atribuțiilor proprii cu

profesionalism și rigoare

Aplicarea unor tehnici eficiente de comunicare în activităţile specifice muncii în echipă;

asumarea unui rol în cadrul echipei şi respectarea principiilor diviziunii muncii

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă cu scopul de a se

adapta și a răspunde constant exigențelor dezvoltării economice; utilizarea tehnicilor de

informare şi comunicare şi, cel puţin, a unei limbi de circulaţie internaţională

Page 381: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Licențiat în știința

mediului

Denumire

calificare Știința mediului

Cod

calificare L10403004050

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Ştiinţele pământului şi atmosferei

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe ale mediului

Domeniu de studiu: Știința mediului

Program de studiu: Știința mediului

Numărul total de credite: 180

Durată de studiu: 3 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Identificarea şi utilizarea definitiilor, descrierilor, legilor şi principiilor stiintelor exacte

si ale naturii intr-un context real.

Utilizarea conexiunilor interdisciplinare în aprofundarea cunostintelor din domeniul

Stiinta Mediului

Utilizarea metodelor, instrumentelor, aparaturii şi tehnologiilor pentru activitati de

măsurare şi monitorizare.

Utilizarea aplicatiilor specifice pentru prelucrarea, reprezentarea si stocarea datelor de

mediu

Identificarea alternativelor optime in vederea caracterizarii corespunzatoare a factorilor

de mediu.

Analiza si comunicarea informaţiilor cu caracter stiintific.

Competenţe transversale:

Aplicarea strategiilor de muncă eficientă şi responsabilă, de punctualitate, seriozitate şi

răspundere personală, pe baza principiilor, normelor şi valorilor codului de etică

profesională.

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară, pe diverse paliere

ierahice.

Documentarea în limba română şi cel puţin într-o limbă străină, pentru dezvoltarea

profesională şi personală, prin formare continuă şi adaptarea eficientă la noile

descoperiri ştiinţifice.

Page 382: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Inginer

Denumire

calificare

Știința și ingineria materialelore

oxidice și nanomateriale

Cod

calificare L10302005030

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Știința și ingineria materialelore oxidice și nanomateriale

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Aplicarea noţiunilor de structură şi reactivitate a compuşilor chimici

Determinarea sau verificarea principalelor caracteristici ale materialelor oxidice, impuse

de funcţia de utilizare

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Page 383: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de absolvire Inginer

Denumire

calificare

Știința și ingineria

polimerilor

Cod

calificare L10302005040

Persoană de

contact

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Licenţă

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de studiu: Inginerie chimică

Program de studiu: Știința și ingineria polimerilor

Numărul total de credite: 240

Durată de studiu: 4 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

ştiinţelor inginereşti

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor fundamentale din domeniul

chimiei şi ingineriei chimice

Exploatarea proceselor şi instalaţiilor cu aplicarea cunoştinţelor din domeniul ingineriei

chimice

Exploatarea proceselor si instalatiilor de sinteza a polimerilor termoplastici,

termoreactivi si prelucrare a materialelor plastice

Exploatarea proceselor si instalatiilor de obtinere a firelor si fibrelor sintetice

Exploatarea proceselor si instalatiilor de obtinere a elastomerilor si altor produse

polimerice

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale conform cerinţelor precizate şi în termenele impuse,

cu respectarea normelor de etică profesională şi de conduită morală, urmând un plan de

lucru prestabilit şi cu îndrumare calificată

Rezolvarea sarcinilor profesionale în concordanţă cu obiectivele generale stabilite prin

integrarea în cadrul unui grup de lucru şi distribuirea de sarcini pentru nivelurile

subordonate

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate în limba română

şi într-o limbă de circulaţie internaţională, cu utilizarea metodelor moderne de informare

şi comunicare

Page 384: Curs Generare Curriculum
Page 385: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Master în Contabilitate

Denumire

calificare

Analiză economică și

evaluare de active și

afaceri

Cod

calificare M40703001070

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu

fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu

ierarhizare: Contabilitate

Domeniu de

studiu: Contabilitate

Program de

studiu:

Diagn. și eval. UBB; Diagn.,eval. și consult. în afaceri UVT; Contab.

Diagn. Eval. UAI; Analiză econ., eval. de active şi afaceri UAV; Econ.

prop. imob. ASE

Numărul total de

credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de

acces: - studii nivel licență; - certificat de competență lingvistică.

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Page 386: Curs Generare Curriculum

Utilizarea avansată a conceptelor, principiilor și abordărilor pe care se bazează practica

analizei economice și evaluării proprietăților

Utilizarea avansată a conceptelor, principiilor și abordărilor pe care se bazează practica

analizei economice și evaluării proprietăților

Cunoaşterea aprofundată a conceptelor şi teoriilor fundamentale ale ariei de specializare

Brand management şi comunicare corporatistă din domeniul Management.

Culegerea și selectarea informațiilor relevante și credibile

Stabilirea diagnosticului de evaluare

Operarea cu ipoteze și tehnici specifice și elaborarea scenariilor de evaluare

Estimarea valorii și exprimarea opiniei

Managementul, controlul și consultanța în evaluare

Competenţe transversale:

Aplicarea doctrinei și deontologiei profesionale în executarea unor sarcini complexe,

interdisciplinare

Comunicare, lucrul în echipă și asumarea rolului de lider

Autoevaluarea și diagnoza nevoii de formare continuă în vederea adaptării la dinamica

contextului social

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Absolvent în Calculatoare

și tehnologia informației

Denumire

calificare

Analiză, modelare și

simulare pentru imagistică

Cod

calificare M206010010011

Persoană de

contact

- -

UPBTEL

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu

fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu

ierarhizare: Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

Domeniu de

studiu: Calculatoare și tehnologia informației

Program de

studiu:

Tehnici de analiză, modelare şi simulare pentru imagistică, bioinformatică

şi sisteme complexe

Numărul total de

credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de

acces:

Sunt necesare cunoștințe echivalente cu cele conferite de specializările din

domeniul ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației.

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Page 387: Curs Generare Curriculum

Aplicarea cunoştinţelor generale de cultură matematică şi fizică şi a teoriilor avansate

ale acestora pentru rezolvarea de probleme tehnice specifice sistemelor complexe de

imagistică şi simulare.

Rezolvarea problemelor generale de prelucrarea și analiza imaginilor folosind algoritmi

şi tehnici avansate de analiză, modelare şi simulare precum şi platforme hardware

adaptate.

Rezolvarea problemelor de imagistică digitală, bioinformatică şi biomedicină folosind

metode şi tehnici avansate din domeniu.

Aplicarea tehnicilor avansate de analiză şi prelucrare digitală a imaginilor în aplicaţii

multimedia şi de vedere asistată de calculator.

Simularea si rezolvarea problemelor de imagistică din bioinformatică, fizică cuantică și

sisteme complexe naturale folosind concepte teoretice și tehnici avansate de analiză și

modelare.

Rezolvarea problemelor specifice sistemelor paralele, distribuite și de mare performanță

prin aplicarea conceptelor avansate de tehnologia informației.

Competenţe transversale:

Îndeplinirea sarcinilor profesionale cu identificarea exactă a obiectivelor de realizat, a

unor factori potenţiali de risc, a resurselor disponibile, a aspectelor economico

financiare, condiţiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpului de lucru, şi

termenelor de realizare aferente.

Executarea responsabilă a unor sarcini de lucru în echipă pluridisciplinară cu asumarea

de roluri pe diferite paliere ierarhice.

Identificarea nevoii de formare continuă şi utilizarea eficientă a surselor informaţionale

şi a resurselor de comunicare şi formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii

software de specialitate, baze de date, cursuri on-line, etc.) atât în limba română cât şi

într-o limbă de circulaţie internaţională.

Page 388: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Masterand Banci

si Piete de Capital

Denumire

calificare

Banci si piete de

capital

Cod

calificare M40705001020

Persoană de

contact

-prof.univ.dr.

Mihaela Luţaş -

UBBSEGA

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Finanţe

Domeniu de studiu: Finante

Program de studiu: Banci si piete de capital

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: Studii de licenta

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea avansată a conceptelor, principiilor şi abordărilor pe care se bazează domeniul

bancar şi piaţa de capital

Capacitatea de a lua decizii pe baza semnalelor transmise de indicatorii macroeconomici

Modelarea econometrică a fenomenelor financiare

Page 389: Curs Generare Curriculum

Analiza (diagnosticarea) stării economico financiare a societăţilor comerciale

Competenţe transversale:

Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei

strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă

Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de

tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi

tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Master în Drept

Denumire

calificare

CERCETĂRI

CRIMINALISTICE

APLICATE

Cod

calificare M40101001018

Persoană

de contact

Prorectorul

desemnat -

APAICPOL

Elemente de identificare a calificării

Nivel de

studiu: Master

Domeniu

fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de

ştiinţă: Ştiinţe juridice

Domeniu

ierarhizare: Drept

Domeniu de

studiu: Drept

Program de

studiu: CERCETĂRI CRIMINALISTICE APLICATE

Numărul total

de credite: 120

Durată de

studiu: 2 ani

Page 390: Curs Generare Curriculum

Precondiţii de

acces:

Diplomă de licenţă în: Ştiinţe juridice – drept sau alte programe de studii de

licenţă cu cel puţin 180 credite Pentru absolvenţii altor programe de licenţă

decât drept, accesul la programul de master este condiţionat de testarea

îndeplinirii standardului minim pentru următoarele competenţe: - Identificarea

ş utilizarea limbajului ş cunoştintelor de specialitate din domeniul ştiinţelor

juridice; - Abordarea - cu argumentare atât teoretice, cât şi de practică - a unor

situaţii-problemă din domeniul juridic, cu grad mediu de complexitate, în

vederea soluţionării lor

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

UTILIZAREA ADECVATĂ A CONCEPTELOR, TEORIILOR, PRARADIGMELOR

SI METODOLOGIILOR DIN DOMENIUL JURIDIC

APLICAREA TEHNICILOR ŞI INSTRUMENTELOR SPECIFICE DOMENIULUI

JURIDIC

APLICAREA LEGISLAŢIEI ROMÂNEŞTI, A LEGISLAŢIEI EUROPENE ŞI A

CELORLALTE INSTRUMENTE JURIDICE INTERNAŢIONALE

INTERPRETAREA, CORELAREA ŞI COMPARAREA INSTITUŢIILOR JURIDICE

DIN DREPTUL NAŢIONAL, DREPTUL EUROPEAN ŞI DREPTUL ALTOR STATE

APLICAREA CUNOŞTINŢELOR NECESARE ÎN CULEGEREA DATELOR ŞI

INFORMAŢIILOR REFERITOARE LA O PROBLEMĂ DE DREPT CONCRETĂ

UTILIZAREA LEGISLAŢIEI EUROPENE ÎN VIGOARE ÎN ANALIZA

SITUAŢIILOR JURIDICE, ÎN ÎNCADRAREA LOR CORECTĂ DIN PUNCT DE

VEDERE JURIDIC ŞI ÎN SOLUŢIONAREA LOR

Competenţe transversale:

Abordarea in mod realist - cu argumentare atat teoretica, cat si practica - a unor situatii-

problema cu grad ridicat de complexitate, ]n vederea solutionarii eficiente a acesteia, cu

respectarea normelor deontologice si profesionale

Aplicarea tehnicilor de munca eficienta in echipa multidisciplinara cu indeplinirea unor

sarcini de coordonare

Evaluarea continua a nevoii proprii de formare profesionala si a perspectivelor de

dezvoltare profesionala la locul de munca in alte locuri de munca de pe piata muncii

Page 391: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Master în Inginerie

electronică și

telecomunicații

Denumire

calificare Comunicaţii multimedia

Cod

calificare M202020010013

Persoană de

contact

- -

UPBTEL

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu

fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de

ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu

ierarhizare: Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Domeniu de

studiu: Inginerie electronică și telecomunicații

Program de

studiu: Comunicaţii Multimedia

Numărul total

de credite: 120

Durată de

studiu: 2 ani

Precondiţii de

acces:

Diplomă/specializare de licenţă care acoperă competenţe în: inginerie

electronică şi telecomunicaţii, calculatoare şi tehnologia informaţiei, ingineria

Page 392: Curs Generare Curriculum

sistemelor automate, ingineria economică în domeniul electric, electronic şi

energetic.

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Proiectarea, implementarea, planificarea și testarea aplicațiilor și serviciilor multimedia

avansate în vederea integrării acestora în sisteme complexe de comunicaţii digitale.

Dezvoltarea, configurarea optimă și testarea sistemelor multimedia complete pentru

aplicaţii actuale specifice (DVB, DAB, comunicaţii mobile).

Operarea cu algoritimi complecși și tehnici avansate de prelucrare digitală a semnalelor

video şi audio din lanţul de transmisie aferent comunicaţiilor multimedia.

Proiectarea, implementarea și exploatarea optimă a reţelelor de comunicaţii mobile

existente şi de adaptare la cerinţele implicate de noile tehnologii.

Aplicarea, demonstrarea, identificarea conceptelor, principiilor și metodelor de

proiectare specifice interfeţelor multimodale de comunicare om-maşină.

Competenţe transversale:

Îndeplinirea sarcinilor profesionale cu identificarea exactă a obiectivelor de realizat, a

unor factori potenţiali de risc, a resurselor disponibile, a aspectelor economico-

financiare, condiţiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpului de lucru şi

termenelor de realizare aferente.

Executarea responsabilă a unor sarcini de lucru în echipă pluridisciplinară, cu asumarea

de roluri pe diferite paliere ierarhice.

Identificarea nevoii de formare continuă și utilizarea eficientă a surselor informaţionale

si a resurselor de comunicare și formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii

software de specialitate, baze de date, cursuri on-line, etc.) atât în limba română cât şi

într-o limbă de circulaţie internaţională.

Page 393: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Master în inginerie

electrică

Denumire

calificare

Electrotehnică şi

electronică de putere

Cod

calificare M20201001060

Persoană de

contact

- -

UPTEE

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

Domeniu ierarhizare: Inginerie electrică şi energetică

Domeniu de studiu: Inginerie electrică

Program de studiu: Electrotehnică şi electronică de putere

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: Absolvent al cursurilor de licenţă în domeniul ingineriei electrice

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea creativă a cunoştinţelor şi metodelor specifice domeniului ingineriei electrice

Operarea cu concepte şi tehnici avansate din ştiinţa calculatoarelor şi tehnologia

informaţiei

Page 394: Curs Generare Curriculum

Folosirea creativa a conceptelor fundamentale din electrotehnică, a metodelor de

modelare si simulare, pentru realizarea modulelor unor sisteme electrice de acţionare

sau de automatizare

Proiectarea şi optimizarea subsistemelor complexe si sistemelor electrice de acţionare

sau de automatizare industrială

Coordonarea activităţilor de încercare şi expertizare tehnică

Aplicarea creativa a cunoştinţelor privind monitorizarea, diagnoza, depanarea şi

mentenanţa sistemelor electrice

Competenţe transversale:

Identificarea cerinţelor, resurselor, proceselor, termenelor şi riscurilor aferente unei

sarcini profesionale complexe şi elaborarea planului de execuţie.

Distribuirea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă, asigurarea coordonării şi

controlului activităţii echipei pentru atingerea obiectivelor prevăzute

Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi formare

profesională continuă pentru îndeplinirea planului personal de dezvoltare a carierei

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Master în Relații

internaționale și studii

europene

Denumire

calificare

Evaluarea dezvoltarii

regionale

Cod

calificare M405010010011

Persoană de

contact

Camelia

Moraru -

UBBSE

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe politice

Domeniu ierarhizare: Ştiinţe politice

Domeniu de studiu: Relații internaționale și studii europene

Program de studiu: Master

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: Diploma de licenta

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Elaborarea proiectelor europene si internaţionale

Page 395: Curs Generare Curriculum

Utilizarea metodologilor de analiză în domeniul relaţiilor internaţionale si afacerilor

europene

Proiectarea de strategii in domeniul relaţiilor internaţionale si afacerilor europene

Asigurarea asistentei în managementul relaţiilor din cadrul organizaţiilor şi instituţiilor

implicate în procese europene si internaţionale

Competenţe transversale:

Gestionarea informaţiilor specifice rezolvării sarcinilor complexe în context (receptarea,

transmiterea, prelucrarea, stocarea infromaţiilor în documente de profil), inclusiv prin

utilizarea la nivel avansat a unei limbi de circulatie internatională si la nivel mediu sau

avansat a unei a doua limbi străine

Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară corespunzatoare

diverselor paliere ierahice

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi

adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Master în Ingineria

produselor

alimentare

Denumire

calificare

Expertiză pe filiera

produselor

alimentare

Cod

calificare M20503001019

Persoană de

contact

Dr. ing. Mihaela

Neica -

USAMVIAG

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Ingineria produselor alimentare

Domeniu de studiu: Ingineria produselor alimentare

Program de studiu: Expertiză pe filiera produselor alimentare

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: Diploma de licenţă

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Page 396: Curs Generare Curriculum

Identificarea, elaborarea, descrierea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice

expertizei pe filiera produselor alimentare

Elaborarea şi interpretarea documentaţiei tehnice, economice privind expertiza

produselor alimentare

Planificarea, conducerea, analiza şi proiectarea tehnologiilor alimentare de la materii

prime până la produs finit

Rezolvarea problematicii specifice activităţilor de conservare, procesare şi control a

produselor de origine vegetală şi animală

Expertizarea produselor derivate din materii prime vegetale şi animale

Evaluarea calităţii produselor alimentare în concordanţă cu standardele şi procedurile

Uniunii Europene

Competenţe transversale:

Realizarea unor proiecte complexe, interdisciplinare, individual în domeniul ingineriei

produselor alimentare.

Realizarea unor proiecte complexe, interdisciplinare, cu coordonarea unei echipe în

domeniul ingineriei produselor alimentare.

Elaborarea şi susţinerea unor lucrări ştiinţifice complexe, interdisciplinare, în domeniul

ingineriei produselor alimentare.

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Masterand Finante

Corporatiste - Asigurari

Denumire

calificare

FINANTE, BANCI,

ASIGURARI

Cod

calificare M40705001010

Persoană de

contact

- -

URARCF

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Finanţe

Domeniu de studiu: Finante

Program de studiu: FINANTE, BANCI, ASIGURARI

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: absolvent cu diploma de licenta

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, metodelor şi intrumentelor avansate de lucru

şi de cercetare specifice domeniului financiar -bancar şi al asigurărilor

Page 397: Curs Generare Curriculum

Realizarea de studii şi lucrări complexe utilizând instrumentarul de analiză şi previziune

financiară în diagnosticarea performanţelor financiare şi în proiectarea creşterii durabile

a acestora la nivelul entităţilor/organizaţiilor publice sau private

Realizarea activităţilor de analiză, sinteză şi proiectare în domeniul bancar cu privire la

gestiunea activelor şi pasivelor bancare, gestiunea riscurilor şi performanţelor, implicaţii

ale cadrului legislativ şi normativ asupra activităţii bancare

Realizarea de studii aprofundate privind investiţiile financiare şi gestiunea portofoliilor,

oportunităţile de finanţare eficiente pentru fundamentarea financiară a planurilor de

afaceri.

Executarea de operaţiuni complexe, desfăşurarea de activităţi de analiză, cercetare,

sinteză şi proiectare în domeniul financiar-fiscal şi al asigurărilor

Elaborarea de strategii în domeniul financiar-bancar şi al asigurărilor şi utilizarea de

metode şi tehnici de implementare a acestora

Competenţe transversale:

Aplicarea normelor şi valorilor de etică şi deontologie profesională necesare adoptării

deciziilor şi realizarea indepelndentă sau în colaborare unor sarcini sau obiective

complexe specifice activităţii desfăşurate

Planificarea şi organizarea activitatii financiare în cadrul entităţilor/organizaţiilor

publice sau private în condiţii de asumare a responsabilităţii specifice poziţiei deţinute

Conştientizarea nevoii de învăţare pe tot parcursul vieţii pentru a crea premisele de

progres în carieră şi adaptare a propriilor competenţe profesionale şi manageriale la

dinamica mediului economic

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Masterand Finante

Corporatiste -

Asigurari

Denumire

calificare

Finante corporative

asigurari

Cod

calificare M40705001010

Persoană

de contact

-prof.univ.dr.

Mihaela Luţaş -

UBBSEGA

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Finanţe

Domeniu de studiu: Finante

Program de studiu: Finante corporative asigurari

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces:

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Page 398: Curs Generare Curriculum

Utilizarea avansata a conceptelor, principiilor si abordarilor pe care se bazeaza practica

in domeniul financiar si cel al asigurarilor

Fundamentarea deciziilor financiare in cadrul entitatilor economice

Folosirea tehnicilor moderne cu privire la identificarea, evalurea si transferul alternativ

al riscurilor in domeniul asigurarilor

Identificarea metodelor moderne de gestiune financiara si optimizarea structurii

financiare a entitatilor economice

Competenţe transversale:

Aplicarea doctrinei si deontologiei profesionale in executarea unor sarcini complexe,

interdisciplinare

Comunicarea, lucrul in echipa si asumarea rolului de lider

Autoevaluarea si diagnoza nevoii de formare continua in vederea adaptarii la dinamica

contextului social

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Masterand Finante

Corporatiste -

Asigurari

Denumire

calificare Fiscalitate

Cod

calificare M40705001030

Persoană de

contact

Contact

ACPART -

ACPART

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe sociale

Ramura de ştiinţă: Ştiinţe economice

Domeniu ierarhizare: Finanţe

Domeniu de studiu: Finante

Program de studiu: Fiscalitate

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: Studii de licenta

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Page 399: Curs Generare Curriculum

Utilizarea avansată a conceptelor teoretice, metodologice şi practice, a principiilor şi

abordărilor caracteristice finanţelor publice şi fiscalităţii în entităţile/organizaţiile

publice sau private

Analiza şi interpretarea informaţiilor relevante şi credibile

Gestionarea riscului fiscal şi optimizarea previziunii fiscale asupra unei

entităţi/organizaţii publice sau private

Operarea cu ipoteze şi tehnici specifice magagementului fiscal în cadrul entităţilor/

organizaţiilor publice sau private

Competenţe transversale:

Aplicarea şi asumarea valorilor şi principiilor deontologice specifice profesiei în

executarea unor sarcini complexe, interdisciplinare

Interacţiunea cu ceilalţi actori din domeniul fiscalităţii şi a finanţelor publice

Autoevaluarea nevoii de formare continuă în vederea adaptării competenţelor

profesionale la dinamica contextului social

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Master în Istorie

Denumire

calificare

INSTITUTII SI POLITICI DE

PREVENIREA CONFLICTELOR

SI GESTIONAREA CRIZELOR

IN RELATIILE

INTERNATIONALE(SEC.XX-

INC SEC XXI)

Cod

calificare M503010010011

Persoană

de

contact

- -

UCDCIST

Elemente de identificare a calificării

Nivel de

studiu: Master

Domeniu

fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de

ştiinţă: Istorie

Domeniu

ierarhizare: Istorie

Domeniu de

studiu: Istorie

Page 400: Curs Generare Curriculum

Program de

studiu: Master

Numărul total

de credite: 120

Durată de

studiu: 2 ani

Precondiţii de

acces:

Licență într-o specializare din domeniile: istorie, sociologie, științe politice,

științe administrative, științele comunicării, relații internaționale și studii

europene, psihologie, științe militare și informații, economie si afaceri

internaționale, științe jurdice Pentru absolvenții altor programe de licență,

accesul la programul de master este condiționat de testarea îndeplinirii

standardului minim pentru următoarele competențe: 1. Utilizarea adecvată a

conceptelor de bază din domeniul istoriei, ştiinţelor politice şi relaţiilor

internaţionale 2. Utilizarea adecvată în comunicarea profesională a conceptelor

fundamentale din domeniul securităţii, în cel puţin o limbă de circulaţie

internaţională 3. Recunoaşterea principiilor de bază ale managementului

organizaţiilor publice şi private din domeniul politicilor de securitate

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea cunostintelor din istoria relaţiilor internaţionale în studiul institutiilor si

politicilor de securitate

Utilizarea de metode și tehnici complexe în analiza unor institutii si politici de securitate

specifice

Elaborarea unor strategii integrate pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor

Elaborarea unor modele specifice de consultanță în domeniul prevenirii conflictelor,

gestionarii crizelor si a comunicarii cu media

Realizarea şi aplicarea unor planuri în domeniul negocierii internationale şi medierii

între grupuri aflate în conflict

Asigurarea conducerii și gestionării institu’iilor organizațiilor publice şi private din

domeniul prevenirii conflictelor si a gestionarii crizelor

Competenţe transversale:

Colectarea, gestionarea și dirijarea informaţiilor specifice rezolvării sarcinilor complexe

în context (conceperea, receptarea, transmiterea, prelucrarea, stocarea informaţiilor în

documente de profil), în condițiile cunoașterii la nivel avansat a cel puțin unei limbi de

circulație internațională.

Coordonarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară corespunzatoare

diverselor paliere ierahice

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi alegerea raţională

a modalităţilor acestei formări, în scopul inserţiei şi adaptabilităţii la cerinţele pieţei

muncii

Page 401: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Masterand Metodologii

Moderne în Analiza și

Proiectarea Sistemelor

Informatice

Denumire

calificare

Informatica - Metodologii

Moderne în Analiza şi

Proiectarea Sistemelor

Informatice

Cod

calificare M10102002010

Persoană

de contact

Grigore

Albeanu -

USHMIM

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Matematică

Domeniu ierarhizare: Informatică

Domeniu de studiu: Informatica

Program de studiu: Metodologii Moderne în Analiza şi Proiectarea Sistemelor

Informatice

Numărul total de credite:

120

Durată de studiu: 2 ani

Page 402: Curs Generare Curriculum

Precondiţii de acces: Licentiat in matematica informatica, licentiat in informatica

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu concepte şi metode ştiinţifice în domeniul procesǎrii informaţiei în sisteme

distribuite

Dezvoltarea de concepte teoretice şi de metode practice vizând procesul de dezvoltare şi

întreţinere a aplicaţiilor informatice

Procesarea avansatǎ a informaţiei

Realizarea de proiecte informatice în context interdisciplinar

Conceperea, proiectarea şi implementarea sistemelor informatice specifice Web

Managementul calitǎţii şi securitǎţii sistemelor informatice

Competenţe transversale:

Aplicarea regulilor de muncă organizată şi eficientă, a unor atitudini responsabile faţă

de domeniul ştiinţific- profesional, pentru valorificarea creativă a propriului potenţial,

cu respectarea principiilor şi a normelor de etică profesională

Desfăşurarea eficientă a activităţlor organizate într-o echipă interdisciplinară prin

asumarea unor funcţii de execuţie şi conducere, cu dezvoltarea capacităţilor empatice de

comunicare inter-personală, de relaţionare şi colaborare cu grupuri diverse

Elaborarea proiectului propiu de dezvoltare profesională; utilizarea unor metode şi

tehnici eficiente de învăţare, informare, cercetare şi dezvoltare a capacităţilor, de

valorificare a cunoştinţelor, de adaptare la cerinţele unei societăţi dinamice şi de

comunicare în limba română şi în limba engleză

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Master în Inginerie și

management

Denumire

calificare

Ingineria şi managementul

dezvoltării durabile în industria

de materiale

Cod

calificare M20706001020

Persoană de

contact

- -

UPTIH

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu

fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management

Domeniu

ierarhizare: Inginerie şi management

Domeniu de studiu: Inginerie și management

Program de studiu: Ingineria şi managementul dezvoltării durabile în industria de materiale

Numărul total de

credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: Parcurgerea şi absolvirea nivelului Licenţă, indiferent de domeniul de

studii, respectiv de specializare

Page 403: Curs Generare Curriculum

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Aplicarea conceptului de dezvoltare durabilă în industria de materiale

Prevenirea şi combaterea poluării în industria de materiale

Exploatarea optimală a instalaţiilor şi echipamentelor din industria de materiale

Managementul gestionării şi valorificării deşeurilor

Managementul cercetării şi inovării, inclusiv în domeniul fluxurilor economico-

financiare

Competenţe transversale:

Executarea responsabilă a principiilor, normelor şi a valorilor eticii profesionale în

realizarea sarcinilor profesionale complexe, în condiţii de autonomie şi de independenţă

profesională.

Asumarea funcţiei de conducere într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de diferite

tehnici în vederea eficientizării activităţii echipei şi/sau a instituţiei.

Selectarea şi utilizarea oportunităţilor de învăţare şi de formare profesională continuă, a

surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare, atât în limba română cât şi într-o

limbă internaţională.

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Master în Ingineria

produselor alimentare

Denumire

calificare

Managementul calităţii

alimentelor

Cod

calificare M20503001022

Persoană de

contact

- -

USAMVCAG

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Ştiinţe inginereşti

Ramura de ştiinţă: Ingineria resurselor vegetale şi animale

Domeniu ierarhizare: Ingineria produselor alimentare

Domeniu de studiu: Ingineria produselor alimentare

Program de studiu: Managementul calităţii alimentelor

Numărul total de credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de acces: Absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Page 404: Curs Generare Curriculum

Proiectarea, implementarea şi gestionarea sistemelor de management al calităţii şi

siguranţei alimentare

Desfăşurarea de activităţi de cercetare în domeniul calitaţii şi siguranţei alimentare

Realizarea controlului calităţii şi siguranţei alimentare

Realizarea managementului integrat al producţiei alimentare şi al afacerilor din

domeniul agro-alimentar

Realizarea auditului intern şi extern în domeniul calităţii şi siguranţei alimentare

Acordarea de consultanţă în proiectarea (design) de produse şi procese specifice

industriei alimentare

Competenţe transversale:

Realizarea unor proiecte complexe, interdisciplinare, individul

Realizarea unor proiecte complexe, interdisciplinare, cu coordonarea unei echipe

Realizarea unei lucrări ştiinţifice complexe, interdisciplinare

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Masterand

Matematici

Aplicate

Denumire

calificare

Masterat

Matematici

aplicate

Cod

calificare M10101001010

Persoană de

contact

Grigore Albeanu

- USHMIM

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de ştiinţă: Matematică

Domeniu ierarhizare: Matematică

Domeniu de studiu: Matematica

Program de studiu: Matematici aplicate

Numărul total de

credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Page 405: Curs Generare Curriculum

Precondiţii de acces: Licenta in Matematica (Matematica, Matematica-Informatica,

Matematici aplicate)

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Operarea cu noţiuni şi metode avansate de analiză funcţională şi numerică

Prelucrarea statistica a datelor, analiza si interpretarea unor fenomene si procese cu

caracter aleator

Rezolvarea unor probleme de sisteme dinamice, control optimal şi cercetări operaţionale

Conceperea si aplicarea de modele matematice pentru analiza unor fenomene si procese

Rezolvarea unor probleme de matematici financiare, actuariale

Competenţe transversale:

Manifestarea unei atitudini responsabile fata de domeniul stiintific si didactic,

valorificarea potentialului propriu pe plan profesional, respectarea regulilor de munca

riguroasa si eficienta pentru executarea unor sarcini profesionale complexe

Coordonarea si conducerea eficienta a activitatilor organizate in echipa sau intr-un grup

inter-disciplinar

Selectarea resurselor informationale, utilizarea eficienta a surselor de formare

profesionala, dezvoltarea capacitatii de corelare a activitatii profesionale la cerintele

unei societati dinamice

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire

Master în Inginerie

Chimică

Denumire

calificare

Micro şi

Nanomateriale

Cod

calificare M10302002020

Persoană de

contact

- -

UPTCHI

Elemente de identificare a calificării

Nivel de studiu: Master

Domeniu

fundamental: Matematică şi ştiinţe ale naturii

Ramura de

ştiinţă: Chimie şi inginerie chimică

Domeniu

ierarhizare: Inginerie chimică

Domeniu de

studiu: Inginerie chimica

Program de

studiu: Micro şi Nanomateriale

Page 406: Curs Generare Curriculum

Numărul total de

credite: 120

Durată de studiu: 2 ani

Precondiţii de

acces:

Absolvenţi ai ciclului de licenţă din domeniile inginerie chimică, ingineria

mediului, inginerie industrială, ingineria materialelor, inginerie şi

management în industria chimică şi de materiale, ingi

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Descrierea, analiza şi utilizarea conceptelor şi teoriilor moderne din domeniul Micro şi

Nanomaterialelor

Identificarea şi definirea unui subiect de cercetare şi elaborarea unui plan de realizare a

obiectivelor propuse.

Identificarea, descrierea şi utilizarea tehnicilor analitice moderne adaptate domeniului

Micro şi Nanomaterialelor şi domeniilor conexe

Utilizarea conceptelor de bază din domeniul managementului de cercetare

Aplicarea principiilor cercetării ştiinţifice specifice domeniului şi realizarea unei

comunicări orale/ în scris, prin care sunt prezentate rezultatele obţinute într-un mod clar

şi convingător

Competenţe transversale:

Executarea sarcinilor profesionale complexe, cu respectarea normelor de etică

profesională şi de conduită morală, urmând un plan de lucru propriu, stabilit pe baza

studiului individual.

Planificarea, monitorizarea şi asumarea sarcinilor profesionale ale unui grup(uri)

profesional(e) subordonate.

Informarea şi documentarea permanentă în domeniul său de activitate şi domenii

conexe, în corelaţie cu nevoile pieţii muncii.

Page 407: Curs Generare Curriculum

Titlul şi denumirea calificării

Titlu de

absolvire Master în Istorie

Denumire

calificare

SUD-ESTUL

EUROPEAN ȘI

CENTRELE DE PUTERE

Cod

calificare M503010010012

Persoană de

contact

- -

UCDCIST

Elemente de identificare a calificării

Nivel de

studiu: Master

Domeniu

fundamental: Ştiinţe umaniste şi arte

Ramura de

ştiinţă: Istorie

Domeniu

ierarhizare: Istorie

Domeniu de studiu:

Istorie

Program de

studiu: Master

Page 408: Curs Generare Curriculum

Numărul total

de credite: 120

Durată de

studiu: 2 ani

Precondiţii de

acces:

Precondiţii de acces: Licență într-o specializare din domeniile: istorie,

sociologie, științe politice, științe administrative, științele comunicării, relații

internaționale și studii europene, psihologie, științe militare și informații,

economie si afaceri internaționale, științe jurdice Pentru absolvenții altor

programe de licență, accesul la programul de master este condiționat de

testarea îndeplinirii standardului minim pentru următoarele competențe: 1.

Utilizarea adecvată a conceptelor de bază din domeniul istoriei, ştiinţelor

politice şi relaţiilor internaţionale 2. Utilizarea adecvată în comunicarea

profesională a conceptelor fundamentale din domeniul securităţii, în cel puţin o

limbă de circulaţie internaţională 3. Recunoaşterea principiilor de bază ale

managementului organizaţiilor publice şi private din domeniul politicilor de

securitate

Detalii:

Rezumatul referenţialului calificării

Competenţe profesionale:

Utilizarea metodologiei şi conceptelor specifice teoriei si istoriei relatiilor internationale

in cercetarea trecutului istoric

Utilizarea de metode și tehnici complexe în analiza unor actori implicati in politica de

mare putere in anumite regiuni/zone geopolitice

Elaborarea unor instrumente si produse specifice consultantei si expertizei in domeniul

relatiilor internationale regionale prin valorificarea informatiilor de ordin istoric

Prezentarea orală, vizuală şi scrisă (în limba programului de studiu şi într-o limbă de

circulaţie internaţională) a metodologiei şi a rezultatelor cercetării

Competenţe transversale:

Colectarea, gestionarea și dirijarea informaţiilor specifice rezolvării sarcinilor complexe

în context (conceperea, receptarea, transmiterea, prelucrarea, stocarea informaţiilor în

documente de profil), în condițiile cunoașterii la nivel avansat a cel puțin unei limbi de

circulație internațională.

Coordonarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară corespunzatoare

diverselor paliere ierahice

Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă şi alegerea raţională

a modalităţilor acestei formări, în scopul inserţiei şi adaptabilităţii la cerinţele pieţei

muncii

Page 409: Curs Generare Curriculum

MODELE DE CURRICULUM ACADEMIC PENTRU BURSIERII PROIECTULUI POSDRU/159/1.5/S/140106

1. PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

2. FIȘA DE DISCIPLINĂ (PROGRAM LICENȚĂ ZI)

3. PROGRAMA ANALITICĂ (PROGRAM LICENȚĂ ID)

1. PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT (model POSDRU/159/1.5/S/140106)

DE ACORD,

RECTOR

UNIVERSITATEA ...........................

FACULTATEA …............................

DOMENIUL ASISTENŢĂ SOCIALĂ Programul de studii: Asistenta sociala- Invatamant la distanta - Promoţia 2014/2017 -

ANUL I, 2014-2015

Denumirea disciplinei

Cod disciplina Sem I Sem II Evaluare Credite

AT TC AA SI AT TC AA SI

1. Introducere în asistenţa socială ASB-Y1-D1 8 6 28 E1 6

2. Asistenţa socială bazată pe evidențe ASB-Y1-D2 8 6 28 E1 6

3. Teorii clasice și moderne în asistenţa

socială

ASB-Y1-D3 8 6 28 E1 6

4. Psihologie în asistenţa socială ASB-Y1-D4 8 6 14 E1 3

5. Comportament și mediu social ASB-Y1-D5 8 6 28 E1 5

6. Sociologie în asistenţa sociala ASB-Y1-D6 8 6 14 E1 3

7. Metode și tehnici de asistență socială

la nivel individual

ASB-Y1-D7 8 6 28 E2 6

Page 410: Curs Generare Curriculum

8. Comunicare si relaţii interpersonale în

asistența socială

ASB-Y1-D8 8 6 28 E2 4

9. Asistenţa socială a familiei ASB-Y1-D9 8 6 28 E2 4

10. Legislaţie în asistenţa socială ASB-Y1-D10 8 6 14 E2 3

11. Limbă străină în ştiinţe sociale ASB-Y1-D11 8 6 14 8 6 14 C1+C2 1+1

12. Laborator: coaching şi mentorat în

practica as. Sociale

ASB-Y1-D12 8 6 14 C2 2

13. Practică de specialitate ASB-Y1-D13 10 10 52 C2 5

14. Practică compactă de specialitate (60

ore/iunie-iulie)

ASB-Y1-D14 84 C2 5

Total 60

ANUL II, 2015 - 2016

Denumirea disciplinei

Cod disciplina Sem I Sem II Evaluare Credite

AT TC AA SI AT TC AA SI

1. Etică şi valori în asistenţa

socială

ASB-Y2-D1 14 14 - 28 - - E3 6

2. Informatică, statistică socială şi

analiza datelor

ASB-Y2-D2 8 6 28 - - E3 4

3. Metode şi tehnici de as.soc. la

nivel de grup şi comunitate

ASB-Y2-D3 14 14 - 28 E3 6

4. Managemnt de caz ASB-Y2-D4 8 6 28 E3 6

5. Introducere în politici sociale ASB-Y2-D5 14 14 14 E3 5

6. Dezvoltare umană ASB-Y2-D7 8 6 28 E4 4

7. Consiliere în asistenţă socială ASB-Y2-D8 14 14 14 E4 4

8. Psihopatologie în asistenţă

socială

ASB-Y2-D9 8 6 28 E4 4

9. Managementul proiectelor în

asistenţă socială

ASB-Y2-D10 8 6 28 E4 4

10. Metodologia cercetării în

asistenţă socială

ASB-Y2-D11 14 14 14 E4 6

Page 411: Curs Generare Curriculum

DISCIPLINE PRACTICE 11. Laborator: coaching şi

mentorat în practica

asistenţei sociale

ASB-Y2-D13 8 6 14 8 6 14 C3,C4 1+1

12. Practica de specialitate ASB-Y2-D14 10 10 52 10 10 52 C3,C4 2+2

13. Practica compactă de

specialitate (60 ore/iunie-

iulie)

ASB-Z2-D15 84 C4 5

TOTAL CREDITE 60

ANUL III, 2016 – 2017 - DIRECŢIA DE STUDII: „Consiliere şi asistenţă socială clinică”

Denumirea disciplinei

Cod disciplina Sem I Sem II Evaluare Credite

AT TC AA SI AT TC AA SI

1. Consiliere individuală şi de grup ASB-Y3-D1 14 14 - 28 - - - - E5 6

2. Introducere în psihoterapie ASB-Y3-D2 14 14 28 - - - - E5 5

3. Asistentă socială şi consiliere în

şcoală

ASB-Y3-D3 14 14 - 28 E5 6

4. Consilierea persoanelor cu boli

cronice

ASB-Y3-D4 10 10 20 E6 6

5. Consiliere şi terapii familiale ASB-Y3-D5 10 10 - 20 E6 6

6. Laborator: coaching şi mentorat

în practica asistenţei sociale

ASB-Y3-D11 8 6 14 5 5 10 C5+C6 1+1

7. Practică de specialitate ASB-Y3-D12 10 10 52 10 10 52 C5+C6 3+3

8. Practica compactă de

specialitate

ASB-Y3-D13 84 C6 8

DISCIPLINE OPŢIONALE (se vor alege 3 discipline pe Sem. 5 şi 2 discipline pe Sem. 6 din Lista de opţionale pentru Anul III anexată planului de învăţământ)

9. Opţional 1 ASB-Y3-D6 6 8 28 E5 3

10 Opţional 2 ASB-Y3-D7 6 8 28 E5 3

Page 412: Curs Generare Curriculum

11 Opţional 3 ASB-Y3-D8 6 8 28 E5 3

12 Opţional 4 ASB-Y3-D9 5 5 20 E6 3

13 Opţional 5 ASB-Y3-D10 5 5 20 E6 3

TOTAL CREDITE 60

DECAN, DIRECTOR DEPARTAMENT,

........................................ ....................................................

Page 413: Curs Generare Curriculum

STRUCTURA PLANULUI DE INVATAMANT

Planul de învăţământ este structurat conform Standardelor pentru Acreditarea Funcţionării Învăţământului la Distanţă Universi tar.

Planurile de învăţământ cuprind:

SI – numărul de ore de curs din planul de învăţământ

AT+ TC – numărul orelor de seminar din planul de învăţământ la zi

AA- numărul orelor de laborator, proiect, practica din planul de învăţământ la zi

Planurile de învăţământ pentru forma ID concordă cu cele de la zi şi se desfăşoară pe parcursul semestrului în care sunt

programate. Precizăm că numărul de total ore pentru fiecare disciplină, numărul de credite pentru disciplinele obligatorii şi opţionale,

precum şi forma de evaluare se menţin ca în planurile de învăţământ la zi.

Conform Standardelor pentru Acreditarea Funcţionării Învăţământului la Distanţă Universitar, regulile generale de

transformare sunt:

Numărul de ore de curs de la forma de învăţământ zi este egal cu numărul de ore de studiu individual (SI) la forma ID.

Numărul de ore de seminar la forma de învăţământ zi este egal cu suma dintre orele prevăzute pentru teme de control

(TC) si cele pentru activităţile tutoriale (AT).

Numărul de ore de laborator sau alte activităţi practice este egal cu cel al activităţilor asistate (AA).

Când în planul de învăţământ de la zi sunt prevăzute doar ore de curs sau de seminar, acestea se transformă 50% în

studiu individual (SI) si 50% în teme de control si tutoriale (TC+AT).

Când în planul de învăţământ de la zi sunt planificate doar activităţi practice, în planul de la forma ID acestea se

transformă integral în activităţi asistate (AA).

repartizarea orelor între cele dedicate tutorialelor si cele pentru temele de control se face în asa fel încât suma (AT+TC) să fie egală cu

numărul total de ore de seminar si să se programeze numărul minim de tutoriale solicitat de standarde (două pentru fiecare disciplina)

Page 414: Curs Generare Curriculum

2. FIŞA DISCIPLINEI (model POSDRU/159/1.5/S/140106)

1.Date despre program 1.1

Instituţia de învăţământ superior UNIVERSITATEA ........................

1.2 Facultatea/Departamentul FACULTATEA DE ….................... ....1

.3 Catedra DEPARTAMENTUL DE ASISTENTA SOCIALA

1.4 Domeniul de studii ASISTENTA SOCIALA

1.5 Ciclul de studii LICENŢĂ 1.6 Programul de studii/Calificarea ASISTENTA SOCIALA

2.Date despre disciplină 2.1

Denumirea disciplinei COMPORTAMENT SI MEDIU SOCIAL

2.2 Titularul activităţilor de curs

2.3 Titularul activităţilor de seminar

2.4 Anul de studiu I 2.5 Semestrul I 2.6 Tipul de evaluare E 2.7 Regimul disciplinei Obligatoriu

3.Timpul total estimat (ore pe semestru al activităţilor didactice) 3.1 Număr de ore pe

săptămână

din care: 3.2 curs

2 3.3 seminar/laborator 1 3.4 Total ore din planul de

învăţământ 42 din care: 3.5 curs 28 3.6 seminar/laborator 14

Distribuţia fondului de timp ore

Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 30

Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate şi pe teren 20

Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 30

Tutoriat 10

Examinări 2

Alte activităţi 2

3.7 Total ore studiu individual 94

3.9 Total ore pe semestru 136

3.10 Numărul de credite

6

4.Precondiţii (acolo unde este cazul)

4.1 de curriculum

4.2 de competenţe

5. Condiţii (acolo unde este cazul)

5.1. de desfăşurare a

cursului

5.2. de desfășurare a

seminarului/laboratorului

6. Competenţele specifice acumulate

Competente

profesionale

Explicarea şi interpretarea corectă a comportamentul individului în mediul său de viaţă cu aplicabilitate

în practica asistenţei sociale.

Page 415: Curs Generare Curriculum

Competente

transversale

Formarea capacităţii de a evalua corect, complex cazurile sociale şi de a elabora planuri de

intervenție.Formarea capacităţii de a realiza o ancheta socială pornind de la înțelegerea corectă a

comportamentului individului, grupului, comunităţii.

7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate) 7.1 Obiectivul general al disciplinei Cunoaşterea şi înţelegerea teoriilor psiho-sociale de bază şi a metodelor

fundamentale care explică comportamentul individului în mediul său de

viaţă cu aplicabilitate în practica asistenţei sociale.

7.2 Obiectivele specifice Familiarizarea studenţilor cu teoriile psiho-sociale în vederea înţelegerii

corecte a comportamentului individului în mediul individual şi social.

8. Conţinuturi

8. 1 Curs Metode de predare Observaţii

Introducere: teorii psiho-sociale care explică

comportamentul individului în mediul lui de viaţă.

Persoana în mediul său de viaţă; sinele, raportul dintre

individ şi mediul socio-cultural de viaţă. factorii care

interacţionează în dezvoltarea individului.

Teorii psiho-sociale privind comportamentul uman: teorii

genetice, teorii ale învăţării sociale

Teoriile cognitive şi aplicaţiile ei în explicarea

comportamentului. Percepţia socială şi explicarea

comportamentului. Auto-prezentarea şi prezentarea

celorlalţi;

Teoria autoatribuirii. Eroarea fundamentală de atribuire

Teoria disonanţei cognitive: definiţii, surse şi tehnici de

diminuare.

Teoria psihanalitică .

Teoria personalităţii de bază. Teoria rolului social

Comportamentul prosocial: comportament specific în

organizaţiile de asistenţă socială. Modele explicative.

Atitudini: definiţii, caracteristici, componente .măsurarea

atitudinilor.prejudecăţi, preconcepţii, discriminare.

Procesele de influenţă socială şi schimbare a

comportamentului. manipulare- tehnici de manipulare.

Psihologia umanistă: perspective teoretice şi practice asupra

asistenţei sociale.Teoria necesităţilor lui A. Maslow.

Grupul: dinamicile de grup şi procesele intragrupale. faze

(stagii) de dezvoltare ale grupului. Aplicaţii practice de

cercetare a grupului.

Conflictul în relaţiile interpersonale şi de grup. surse de

conflict în relaţiile interpersonale. modele de dezvoltare,

faze de evoluţie ale conflictului în grup.

Metode de învăţare activă (expunere didactică, dezbatere)

BIBLIOGRAFIE

Ewen, Robert (2012), Introducere în teoriile personalităţii, Bucureşti, Editura Trei,

Chelcea S. (2010) coord., Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii, Ediţia a III-a revăzută, Iaşi, Ed. Polirom

Lazăr (Nistor) Gh. (2005), Motivaţie şi comportament de risc. Studiu de caz - transporturile, Bucureşti, Editura

Niculescu

Page 416: Curs Generare Curriculum

Malim Tony (2003), Psihologie socială, Bucureşti, Editura Tehnică

NNeeccuullaauu AA..((11999966)),, PPssiihhoollooggiiee SSoocciiaallăă.. AAssppeeccttee ccoonntteemmppoorraannee,, IIaaşşii,, EEdd.. PPoolliirroomm

8. 2 Seminar/laborator Metode de predare Observaţii

Introducere. Delimitari conceptuale - „om”,

„comportament” „mediu social”.

Individul uman. Sinele, identitatea, cogniția și afectivitatea

în relația cu mediul social.

Teorii psihosociale explicative ale comportamentului

uman.

Atitudinile și atribuirea de semnificații comportamentelor

(T. Atribuirii)

Comportamentul prosocial. Influența mediilor sociale în

modificarea comportamentului

Grupul. Dinamica grupurilor si impactul asupra

comportamentului la nivel individual

Relatiile interumane. Conflictul

Metode de stimulare,

dezbatere,

brainstorming, studii de

caz, referate si recenzii

Bibliografie

Ferreol, Gilles şi Neculau, Adrian, 2003, Violenţa:aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi

Septimiu Chelcea (coord.), 2008, Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii, Ed.Polirom, Iași

Neculau, Adrian, 1996, Psihologie Socială. Aspecte contemporane, Ed. Polirom, Iași

Zamfir, C.,Stănescu,S. (coord.), 2007, Enciclopedia dezvoltării sociale, Ed. Polirom, Iași

9. Coroborarea/validarea conţinuturilor disciplinei cu aşteptările reprezentanţilor comunităţii epistemice,

asociaţiilor profesionale şi angajatori reprezentativi din domeniul aferent programului

Metoda de predare, atat la curs cat si la seminar, este orientata spre practica si cazuistica de specialitate astfel incat absolventii sa fie pregatiti atat theoretic/epistemic, cat si practic.

10. Evaluare

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere

din nota finală

10.4 Curs Examen Lucrare scrisă 50%

10.5 Seminar/laborator Referate, eseuri, proiecte etc Prezentare la seminar 50%

10.6 Standard minim de performanţă

Participarea la 50% din activităţile didactice şi însuşirea conceptelor de bază.

Data completarii Semnatura titular curs Semnatura titularului de seminar

…..................... Conf.univ. dr …..................... Lect.univ. dr. ….............................

Page 417: Curs Generare Curriculum

ANEXĂ LA FIŞA DISCIPLINEI (model)

b. Evaluare – mărire de notă

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere din nota finală

10.4 Curs Examen Lucrare scrisă 50%

10.5 Seminar/laborator

Referate, eseuri, proiecte etc. Prezentare la seminar 50%

10.6 Standard minim de performanţă

Participarea la 50% din activităţile didactice şi însuşirea conceptelor de bază.

Data completării Semnătura titularului de curs Semnătura titularului de seminar

01.10.2014 ......................... .........................

c. Evaluare – restanţă

Tip activitate 10.1 Criterii de evaluare 10.2 Metode de evaluare 10.3 Pondere din nota finală

10.4 Curs Examen Lucrare scrisă 50%

10.5 Seminar/laborator Referate, eseuri, proiecte etc. Prezentare la seminar 50%

10.6 Standard minim de performanţă

Participarea la 50% din activităţile didactice şi însuşirea conceptelor de bază.

Data completării Semnătura titularului de curs Semnătura titularului de seminar

…................................. ......................... .........................

Page 418: Curs Generare Curriculum

3. PROGRAMA ANALITICĂ (model POSDRU/159/1.5/S/140106)

UNIVERSITATEA ….......................

FACULTATEA DE ............... ASISTENŢĂ SOCIALĂ

An universitar:......................

An I, Asistenţă Socială, Învăţământ la Distanţă

COMPORTAMENT ŞI MEDIU SOCIAL

Nume cadru didactic

Obiective specifice ale cursului:

Cunoaşterea şi înţelegerea teoriilor de bază şi a metodelor fundamentale care

explică comportamentul individului în mediul său de viaţă cu aplicabilitate în practica

asistenţei sociale.

Familiarizarea studenţilor cu teoriile psiho-sociale în vederea înţelegerii corecte a

comportamentului individului în mediul său de viaţă.

Cunoaşterea teoriilor psiho-sociale prin raportarea lor la viaţa de zi cu zi a individului: sinele şi structura sinelui; teorii asupra personalităţii umane, atitudini şi

comportament la nivelul vieţii cotidiene; credinţe şi aspiraţii de viaţă: culturale,

politice, ştiinţifice etc, stabilitate, schimbare şi influenţă la nivelul comportamentului

individului în funcţie de noul context socio-cultural şi de noile dimensiuni ale

proceselor psiho-sociale ş.a.

Cunoaşterea principalelor modele psiho-sociale utilizate în practica asistenţei sociale ca: modele psiho-dinamice, modele centrate pe tipuri concrete de activităţi,

modele comportamentale, modele umaniste şi existenţialiste, modele cognitive etc.

****

Pe baza cunoaşterii teoriilor psiho-sociale în dinamica lor vor fi explicate aspecte

fundamentale privind:

• funcţionarea individului în mediul său de viaţă şi înţelegerea identităţii de sine

• relaţia dintre atitudini şi comportament

• schimbarea comportamentului şi atitudinii în raport de factorii de mediu psiho-socio-culturali de viaţă

• modele ale relaţiilor interpersonale şi de grup

EVALUAREA CURSANŢILOR

A. Evaluarea temelor şi aplicaţiilor primite pe parcursul semestrului - 50%

B. Examen scris: 50%

ACTIVITATE PERSONALĂ:

Participarea la activitaţile de sinteză (în cadrul orelor de întâlnire)

Studiul bibliografiei recomandate (poate fi studiată şi bibliografie

suplimentară, conform opţiunilor studenţilor).

Page 419: Curs Generare Curriculum

Realizarea şi predarea pe parcursul semestrului a temelor primite (T1+T2+T3) care trebuie predate pana la întâlnirile de sinteză cu profesorul.

Temele vor fi încărcate pe patforma programului ID sau pot fi predate la

următoarea întâlnire de sinteză (cu menţiunea « teme ID an

I _comportament »).

TEMATICA CURSULUI Modulul I

1. INTRODUCERE: teorii psiho-sociale care explică comportamentul individului în

mediul lui de viaţă.

2. PERSOANA ÎN MEDIUL SĂU DE VIAŢĂ; sinele, raportul dintre individ şi mediul

socio-cultural de viaţă. Sinele şi structura sinelui; sentimentele şi identitatea de sine.

Factorii care interacţionează în dezvoltarea individului.

3. TEORII PSIHO-SOCIALE PRIVIND COMPORTAMENTUL UMAN:

TEORII GENETICE

TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII

4. TEORIILE COGNITIVE şi aplicaţiile ei în explicarea comportamentului.

Percepţia socială şi explicarea comportamentului. Auto-percepţia şi percepţia celorlaţi.

Auto-prezentarea şi prezentarea celorlalţi; teoria neputinţei învăţate, combaterea

neputinţei învăţate.

5. TEORII ALE ATRIBUIRII. Diferenţe în modul în care ne explicăm pe noi înşine şi

pe ceilalţi. Eroarea fundamentală de atribuire.

Teoria disonanţei cognitive: definiţii, surse şi tehnici de diminuare.

Modulul II

6. TEORIA PSIHANALITICĂ

7. TEORIA PERSONALITĂŢII DE BAZĂ

8. COMPORTAMENTUL PROSOCIAL: comportament specific în organizaţiile de

asistenţă socială. Modele explicative.

9. ATITUDINI: definiţii, caracteristici, componente

Măsurarea atitudinilor.Prejudecăţi, preconcepţii, discriminare.

Determinarea comportamentului de către atitudini şi determinarea atitudinilor de către comportament.

Aplicaţii practice la domeniul asistenţei sociale: schimbarea, demolarea

prejudecăţilor, stereotipurilor discriminatorii de orice fel.

10. PROCESE DE INFLUENŢĂ SOCIALĂ ŞI SCHIMBARE A

COMPORTAMENTULUI

Page 420: Curs Generare Curriculum

Conformitate, complianţă. Factori care influenţează gradul de conformitate

Manipulare- tehnici de manipulare.

Modulul III

11. PSIHOLOGIA UMANISTĂ: perspective teoretice şi practice asupra asistenţei

sociale

Teoria necesităţilor lui A. Maslow. Aplicaţii ale teoriei necesităţilor în domeniul asistenţei sociale (grupuri în dificultate)

Noul model uman propus de psihologia umanistă. Surse în mediul social şi

cultural

Modele terapeutice. Analiza tranzacţională.

12. GRUPUL: DINAMICILE DE GRUP ŞI PROCESELE INTRAGRUPALE.

Definiţii, caracteristici, tipologii. Teorii privind grupurile. Procese ale dinamicilor de grup

Faze (stagii) de dezvoltare ale grupului. Aplicaţii practice de cercetare a grupului.

13. CONFLICTUL în relaţiile interpersonale şi de grup. Surse de conflict în relaţiile

interpersonale. Modele de dezvoltare, faze de evoluţie ale conflictului în grup.

TEME OBLIGATORII DE REALIZAT:

Tema nr.1:

a. Daţi exemple de comportamente sociale şi analizaţi un tip din perspectiva a două caracteristici: mediu şi unitate de timp.

b.Prezentaţi câteva influenţe venite din contextul social asupra sinelui individual care v-au marcat pe dvs.

c.Analizaţi afirmaţia dată de Abraham Kardiner (antropolog american): „persoana umană este modelată de cultură impunându-i un anumit tip de personalitate” şi

exemplificaţi argumentaţia.

d.Exemplificati rolul trăsăturilor individuale în aparitia comportamentelor

agresive.

Tema nr. 2:

Analizaţi câteva din sursele de eroare în atribuirea cauzală într-o situaţie trăită de dvs..

Care sunt factorii care influenţează comportamentul prosocial al unui tânăr din societatea românească.

Răspundeţi la următoarea întrebare şi argumentaţi răspunsul: Comportamentul

infuenţează formarea atitudinilor? Sau Atitudinile influenţează formarea

comportamentului?

Analizaţi schimbarea atidunii doar prin modificarea unei componente.

Definiţi prejudecăţile şi discriminarea. Analizaţi două exemple.

Tema nr. 3

Cum poate fi schimbat comportamentul prin normele de grup?

Aplicaţi o tehnică de manipulare într-o situaţie concretă.

Page 421: Curs Generare Curriculum

Analizaţi teoria nevoilor a lui A. Maslow la un grup în dificutate din domeniul asistenţei sociale

Analizaţi fazele dezvoltării unei echipe sau a unui grup de muncă din domeniul

asistenţei sociale.

BibliografieAllport G. (1991), „Structura şi dezvoltarea personalităţii”, Bucureşti,

Editura Didactică şi Pedagogică

Brehm Sharon, Saul Kassin, Steven Fein (2002), „Social Psychology”, Fifth Edition, Houghton Mifflin Company, Boston, USA.

Chelcea Septimiu, (2002), “Un secol de cercetări psihosociologice”, Iaşi, Ed. Polirom

Chelcea S. şi Iluţ P. (coord) (2003), “Enciclopedie de psihosociologie”, Bucureşti, Ed.

Economică

Chelcea S. (2005), “Comunicarea nonverbală în spaţiul public-studii, cercetări, aplicaţii”, Bucureşti, Ed. Tritonic

Chelcea S. (2005), “Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socio-umane”, Bucureşti, Ed. Comunicare.ro

Chelcea S. (2005), Psihologie socială: zece lecţii, Bucureşti, Editura Economică

Chelcea S. (2010) coord., “Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii”, Ediţia a III-a revăzută, Iaşi, Ed. Polirom

Chelcea S. (2012), “PPssiihhoossoocciioollooggiiaa ppuubblliicciittăăţţiiii:: ddeesspprree rreeccllaammeellee vviizzuuaallee””,, IIaaşşii,, Ed. Polirom

Cialdini, Robert (2009), „Psihologia manipulării”, Iaşi, Editura Polirom.

De Lassus Rene, (1999), “Descoperirea sinelui”, Bucureşti, Ed. Teora

De Lassus Rene (2000), „Analiza tranzacţională. O metodă revoluţionară pentru a ne cunoaşte şi a comunica mai bine”, Bucureşti, Editura Teora

De Visscher P., Neculau A. (coord.) (2001),”Dinamica grupurilor. Texte de bază.”, Iaşi, Ed. Polirom

Doise W., Deschamp J.C., Mugny G. (1996), “Psihologie socială experimentală”, Iaşi,

Ed. Polirom.

Ewen, Robert (2012), Introducere în teoriile personalităţii, Bucureşti, Editura Trei,

Feldman R.S. (1993), “Understanding Psychology”, NY, McGraw-Hill Publishing Company

Forsyth D.R. (1983), “An introduction to Group Dynamics”, Monterey, Brooks/Cole.

Freud S., (1990), “Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii cotidiene”, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică

Fromm, Erich (2012), Arta de a fi, Bucureşti, Editura Trei,

Fromm, Erich (2013), A avea sau a fi?, Bucureşti, Editura Trei,

Gass H. Robert, Seiter S. John (2009), „Manual de persuasiune”, Iaşi, Ed. Polirom.

Goldstein Noah, Martin Steve, Ciladini Robert (2009), „50 de secrete ale artei persuasiunii”, Iaşi, Ed. Polirom

Horney K. (1998), “Conflictele noastre interioare”, Bucureşti, Ed. IRI

Iluţ P., (2004), “Valori. Atitudini si comportamente sociale. Teme actuale în

psihosociologie”, Iaşi, Ed. Polirom

Iluţ P., (2001), “Sinele şi cunoaşterea lui. Teme actuale de psihosociologie”, Iaşi, Ed. Polirom

Page 422: Curs Generare Curriculum

Iluţ P., (2001), “Sociopsihologia şi antropologia familiei”, Iaşi, Ed. Polirom

Le Bon Gustave, (1990), “Psihologia mulţimilor”, Bucureşti, Ed. Anima

Jung C.G., (1994), “Puterea sufletului”, Bucureşti, Ed. Anima

Lazăr Gh. (2005), „Motivaţie şi comportament de risc. Studiu de caz - transporturile”,

Bucureşti, Editura Niculescu

Miclea M.(1994) “Psihologie cognitivă”, Cluj-Napoca, Ed. Gloria SRL.

Malim Tony (2003), „Psihologie socială”, Bucureşti, Editura Tehnică

Malim Tony, Ann Birch, Sheila Hayward (2000), „Psihologie comparată.

Comportament uman şi animal: o abordare sociobiologică”, Bucureşti, Editura

Tehnică

Malim Tony, Ann Birch, Alison Wadelewy (1999), „Perspective în psihologie”, Bucureşti, Editura Tehnică

Maslow Abraham, „Motivaţie şi personalitate” (third edition, USA 1987), traducere, Bucureşti, Editura Trei, 2007

Maslow Abraham , „Motivaţie şi afaceri”, traducere, Bucureşti, Editura Trei, 2013

Moreno Jacob Levi, (2009), „Scrieri fundamentale. Despre psihodramă, metoda de

grup şi spontaneitate.”, Bucureşti, Editura Trei .

MMoossccoovviiccii SS..,, ((11999988)),, ““PPssiihhoollooggiiaa ssoocciiaallăă aa rreellaaţţiiiilloorr ccuu cceellăăllaalltt””,, IIaaşşii,, EEdd.. PPoolliirroomm

MMuucccchhiieellllii AAlleexx,, ((22000022)),, ““AArrttaa ddee aa iinnfflluueennţţaa””,, IIaaşşii,, EEdd.. PPoolliirroomm

Neacşu I. (2010), „Introducere în psihologia educaţiei şi a dezvoltării”, IIaaşşii,, EEdd.. PPoolliirroomm

Neculau A. (2000), “Analiza şi intervenţia în grupuri şi organizaţii”, Iaşi, Ed. Polirom

NNeeccuullaauu AA..((11999966)),, ““PPssiihhoollooggiiee SSoocciiaallăă.. AAssppeeccttee ccoonntteemmppoorraannee””,, IIaaşşii,, EEdd.. PPoolliirroomm

Neculau A., Constantin A. (1998), “Psihosociologia rezolvării conflictelor”, Iaşi, Ed.

Polirom

Rime Bernard, (2005), ”Comunicarea socială a emoţiilor. Afectul predomină asupra gândirii în psihologia socială.”, Bucureşti, Editura Trei

Rogers, Carl (2014), A deveni persoană. Perspectiva unui psihoterapeut, Bucureşti, Editura Trei

Rouquette Michel-Louis (coord.), 2010, Gândirea socială. Perspective fundamentale şi cercetari aplicate, Iaşi, Ed. Polirom

Stoica-Constantin, Ana, Conflictul interpersonal. Prevenirea, rezolvarea şi diminuarea

efectelor, [Iaşi], 2004.

Vlăsceanu, Mihaela (1993), Psihologia organizaţiilor şi a conducerii, Bucureşti, Ed. Paideia

Voinea, Maria (2002), Psihosociologie organizaţională, [f.l.], Editura SylviWilson

Edward (2003), “Sociobiologia”, Bucuresti, Editura Trei

Zamfir C, Vlăsceanu L.(coord.) (1993) “Dicţionar de sociologie”, Bucureşti, Ed. Babel

Zamfir E.(1997), “Psihologie socială. Texte alese.”, Bucureşti, Ed. Ankarom

Zamfir E.,(2004), „Conflictul şi modalităţi de soluţionare a lui.”, Bucureşti, Editura Cartea Universitară

*****

Lazăr Gheorghiţa (2004), „Motivaţia muncii în managementul organizaţiilor

sociale”, articol apărut în Revista de Asistenţă Socială, nr. 4/2004, editată de Catedra

de Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti

Page 423: Curs Generare Curriculum

Nistor Gheorghiţa (2012), „The Role of the nonverbal communication in interpersonal relations”, articol publicat în Precedia-Social and Behavioral Journal (ISSN- 1877-

0428), vol.47, indexed in ScienteDirect, Scopus and Thomson Reuters Conference

Proceedings Citation Index (Web of Science)

Nistor Gheorghiţa (2012), Formarea si dezvoltarea comportamentului prosocial la copii, în Revista Protecţia socială a copilului, revistă de pedagogie şi asistenţă socială,

nr. 2(36)/2012, editată de Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative - FICE

România, Editura Universitară

***** Psihologia socială. Buletinul Laboratorului „Psihologia câmpului social”,

Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, coord. Adrian Neculau, diverse numere tematice

Page 424: Curs Generare Curriculum

GHID PRIVIND

ASIGURAREA CALITĂȚII PRIN DOCTORAT ȘI CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ.

SUPORT PENTRU BURSIERII PROIECTULUI POSDRU/159/1.5/S/140106

1. Aspecte generale privind asigurarea calității în școlile doctorale din România

Conform Proiectului de Metodologie privind evaluarea externă a Școlilor Doctorale

(anexă la prezentul ghid), pe domenii, elaborat de ARACIS, programele de studii universitare de

doctorat asigură formarea de competenţe profesionale (de conţinut, cognitive şi de cercetare) în

domenii de specialitate, precum şi a unor competenţe transversale. Sunt calificate drept

competenţe profesionale următoarele competenţe specifice domeniului:

a) cunoştinţe avansate în domeniu;

b) capacitatea de identificare, formulare şi soluţionare a problemelor de cercetare;

c) stăpânirea metodelor şi tehnicilor de cercetare avansată;

d) cunoştinţe privind managementul proiectelor de cercetare;

e) stăpânirea procedeelor şi soluţiilor noi în cercetare;

f) abilităţi de documentare, elaborare şi valorificare a lucrărilor ştiinţifice;

g) abilităţi lingvistice la nivel academic în limbi de circulaţie internaţională necesare

documentării şi elaborării de lucrări ştiinţifice;

h) înţelegerea şi capacitatea de aplicare a principiilor şi valorilor eticii cercetării ştiinţifice

în domeniul respectiv.

Sunt considerate drept competenţe transversale următoarele:

a) competenţe de comunicare, scrisă şi orală, în domeniul ştiinţei şi culturii;

b) competenţe lingvistice avansate în limbi de circulaţie internaţională;

c) utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării;

d) abilităţi de interrelaţionare şi de lucru în echipă;

e) cunoştinţe de management al resurselor umane, materiale şi financiare;

f) calităţi de conducere;

g) cunoştinţe privind managementul carierei, precum şi însuşirea de tehnici privind

căutarea unui loc de muncă şi de creare de locuri de muncă pentru alţii;

h) cunoştinţe privind managementul riscului, crizei şi al eşecului;

i) cunoştinţe privind utilizarea legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate

intelectuală;

j) capacităţi de antreprenoriat economic, tehnologic şi social.

Regulamentul şcolii doctorale stabileşte criterii, proceduri şi standarde obligatorii vizând cel

puţin următoarele aspecte:

a) acceptarea de noi membri conducători de doctorat, precum şi reglementări referitoare la

modalitatea prin care unui conducător de doctorat îi poate fi retrasă calitatea de membru

al şcolii doctorale;

b) mecanismele prin care se iau deciziile în ceea ce priveşte oportunitatea, structura şi

conţinutul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate;

c) modalitățile de schimbare a conducătorului de doctorat al unui anumit student-doctorand şi

procedurile de mediere a conflictelor;

d) condiţiile în care programul de doctorat poate fi întrerupt; e) modalităţile de prevenire a fraudei în cercetarea ştiinţifică, inclusiv a plagiatului;

f) asigurarea accesului la resursele de cercetare;

g) obligaţiile de frecvenţă ale studenţilor-doctoranzi, conform unei metodologii elaborate de

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

h) stabilirea costurilor de studii și a taxelor de studii

Şcolile doctorale au obligaţia să ofere informaţii corecte şi complete privind programele de

Page 425: Curs Generare Curriculum

studii universitare de doctorat candidaţilor la aceste programe, comunităţii universitare şi altor

persoane fizice sau juridice interesate, vizându-se cu precădere următoarele categorii de

informații:

a) regulamentul şcolii doctorale;

b) informaţii privind posturile vacante pentru studenţi-doctoranzi;

c) informaţii privind posturile vacante pentru conducători de doctorat;

d) informaţii privind modul de organizare şi desfăşurare a programelor doctorale;

e) informaţii privind conţinutul programelor de studii universitare de doctorat;

f) informaţii privind modul de finanţare a studiilor, precum şi a costurilor suportate de

studentul-doctorand;

g) modelul contractului-cadru de studii doctorale;

h) informaţii privind conducătorii de doctorat şi studenţii-doctoranzi pe care îi coordonează,

care includ cel puţin lista publicaţiilor şi brevetelor acestora;

i) informaţii privind rezultatele şi performanţele profesionale ale conducătorilor de doctorat;

j) informaţii privind tezele de doctorat, respectiv standarde de elaborare, proceduri şi criterii

de evaluare a acestora;

k) rezumatele tezelor de doctorat ce urmează să fie susţinute public, precum şi data, ora şi

locaţia aferente susţinerilor publice, cu cel puţin 14 zile înaintea susţinerii acestora;

l) adresele la care pot fi accesate tezele de doctorat finalizate, publicate pe un site administrat

de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

2. Componente ale calității cercetării științifice în cadrul proiectului

POSDRU/159/1.5/S/140106

Calitatea cercetării științifice este relevată:

de calitatea mediului de cercetare, respectiv calitatea infrastructurii de cercetare (resurse materiale, umane, bibliografice, administrative, servicii);

de calitatea procesului de mentorat de care beneficiază doctoranzii/postdoctoranzii în cadrul şcolii doctorale / postdoctorale (curriculum, comunicarea dintre coordonatorii de doctorat,

experții proiectului și doctoranzii/postdoctoranzii implicați, implicarea și responsabilitatea

doctoranzilor în activitatea de cercetare, implicarea și angajarea coordonatorilor științifici în

activitatea de mentorat, aspecte privind etica și deontologia cercetării, modalitățile de gestionare

a timpului aferent cercetării pe componentele sale – stadiu actual al cercetărilor, studiu

comparat/experimente, prelucrare și interpretare rezultate, elaborarea articole științifice,

elaborare teză de doctorat, elaborare lucrare de cercetare științifică, managementul întâlnirilor de

lucru dintre conducător științific, experți și grupul țintă);

de calitatea rezultatelor cercetării prin impactul acestora asupra rezolvării unor probleme teoretice și/sau practice evidențiate în diferite publicații sau agreate de mediul socio-economic

unde au fost aplicate (plasarea cercetărilor în domeniu și a diseminarea studiilor realizate pe plan

național și internațional, supervizarea lucrărilor științifice de către conducătorii de

doctorat/experți într-o manieră corectă, colegială și de conținut, gestionarea corespunzătoare a

resurselor bibliografice, respectarea eticii).

În continuare vor fi prezentate propunerile autorului și echipei ARACIS în vederea

evaluării IOSUD-urilor din România (cu precădere a celor din cadrul proiectului), care se poate

realiza prin aplicarea standardelor și procedurilor din anexă.

Bibiografie:

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, Proceduri de calitate

proiect POSDRU/107/1.5/S/77082 ”Burse doctorale de pregătire ecoeconomică și bioeconomică

complexă pentru siguranța și securitatea alimentelor și furajelor din ecosisteme antropice”

Page 426: Curs Generare Curriculum
Page 427: Curs Generare Curriculum
Page 428: Curs Generare Curriculum
Page 429: Curs Generare Curriculum
Page 430: Curs Generare Curriculum
Page 431: Curs Generare Curriculum
Page 432: Curs Generare Curriculum
Page 433: Curs Generare Curriculum
Page 434: Curs Generare Curriculum
Page 435: Curs Generare Curriculum
Page 436: Curs Generare Curriculum
Page 437: Curs Generare Curriculum
Page 438: Curs Generare Curriculum
Page 439: Curs Generare Curriculum
Page 440: Curs Generare Curriculum
Page 441: Curs Generare Curriculum
Page 442: Curs Generare Curriculum
Page 443: Curs Generare Curriculum
Page 444: Curs Generare Curriculum
Page 445: Curs Generare Curriculum
Page 446: Curs Generare Curriculum
Page 447: Curs Generare Curriculum
Page 448: Curs Generare Curriculum
Page 449: Curs Generare Curriculum
Page 450: Curs Generare Curriculum
Page 451: Curs Generare Curriculum
Page 452: Curs Generare Curriculum
Page 453: Curs Generare Curriculum
Page 454: Curs Generare Curriculum
Page 455: Curs Generare Curriculum
Page 456: Curs Generare Curriculum