ASIS. UNIV. DR. PAULA STOICEA

CONTABILITATE

1.1.Contabilitatea –disciplină informaţională

1.2. Cadrul legislativ privind reglementarea contabilităţii în ţara noastră

1.3.Obiectul şi metoda contabilităţii1.3.1.Obiectul contabilităţii1.3.2.Metoda contabilităţii

  

CAPITOLUL ILocul şi rolul contabilităţii în activitatea

agenţilor economici din agricultură

1.1. Contabilitatea – disciplină informaţională

Informaţia:- O ştire, o comunicare, un mesaj referitor la o

persoană, obiect, fenomen. - Acţiunea de constatare, de lămurire a unui fenomen

(proces) la trecut, prezent si viitor.

1. După rolul pe care îl au în managementul agenţilor economici: a) Informaţii de conducere; b) Informaţii de raportare.

2. În funcţie de reflectarea în timp a fenomenelor:

a)Informaţii active;b) Informaţii pasive;c)Informaţii previzionale.

3. După natura fenomenelor pe care le reflectă:a) Informaţii tehnice;b) Informaţii ştiinţifice;c) Informaţii sportive;d) Informaţii social-politice;e) Informaţii economice, etc.

Clasificarea informaţiilor:

Sistem informaţional economic - ansamblul de metode, procedee, mijloace de observare, culegere, prelucrare, transmitere şi păstrare a informaţiilor economice în toate fazele de existenţă şi funcţionare a agenţilor economici.

Contabilitatea - disciplina care culege, prelucrează, prezintă şi păstrează cea mai mare parte a infomaţiilor dintr−o unitate.

Fig. 1.1. Legătura dintre Sistemul Informaţional, Sistemul Decizional şi

Sistemul Operaţional 

Sistemul Informaţional

– managerii cunosc activitatea care se

desfăşoară la nivelurile de

execuţie

– managerii transmit deciziile pe care

trebuie să le execute sistemul

operaţional.

– asigură volumul total de informaţii

necesar managerilor cât şi de celor din

afara unităţii

Sistemul Informaţional

– managerii cunosc activitatea care se

desfăşoară la nivelurile de

execuţie

– managerii transmit deciziile pe care

trebuie să le execute sistemul

operaţional.

– asigură volumul total de informaţii

necesar managerilor cât şi de celor din

afara unităţii

SISTEM INFORMAŢIONAL SISTEM

OPEREŢIONALSISTEM

DECIZIONAL

Fluxul informational economic Informaţii de raportare IEŞIRI Informaţii de execuţie

Decizi INTRĂRI Date

Fazele principale ale Sistemului Informaţional Economic

Colectarea şi înregistrearea

datelor

Analiza şi valorificarea informaţiilor

(luarea deciziilor)

Prelucrarea datelor

Executarea deciziilor

Transmiterea datelor

Legatura dintre sistemul informaţional şi sistemul informatic

Scurt istoric

În 1494, călugărul franciscan Luca Paciolo - primul tratat de contabilitate in lucrarea intitulata Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita. Principiile descrise de el se mai aplica si astazi.

În 1861, in Romania contabilitatea a fost introdusa prin lege.

În 1864 s−au înfiinţat şcoli profesionale la Galaţi şi Bucureşti urmate de şcoli comerciale la Iaşi, Craiova, Constanţa, Ploieşti, etc.

În 1913 a fost înfiinţată Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale la Bucureşti, iar în 1920 o instituţie similară la Cluj.

În Romania, contabilitatea este reglementată prin:

Legea 82/1991, Legea Contabilităţii, republicată în anul 2008.

OMF 3055/2009 privind aprobarea prevederilor contabile conforme cu directivele europene.

Ordonanţa de urgenţă 65/1994, republicată în 2008, care reglementează profesia de contabil în România.

1.2. Cadrul legislativ privind reglementarea contabilităţii în ţara noastră

FUNCŢIILE CONTABILITĂŢII

1. Funcţia de înregistrare a contabilităţii2. Funcţia de informare a contabilităţii 3. Funcţia de control gestionar 4. Funcţia de previziune

1.3. Obiectul şi metoda contabilităţii

1.3.1. Obiectul contabilităţii

Patrimoniul societăţii poate fi privit prin două unghiuri: - al felului sau componenţei - al provenienţei, surselor, relaţiilor de proprietate sau situaţia juridică

Patrimoniul are deci două componente:- Componeta de activ – se găsesc bunurile şi drepturile societăţii-Componenta de pasiv – se găsesc obligaţiile şi drepturile titularului de patrimoniu

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI +OBLIGAŢII

Dubla reprezentare a patrimoniului face ca acesta să apară sub forma unei ecuaţii valorice:

Patrimoniul mai poate fi privit şi prin prisma resurselor şi utilizărilor. Resursele pot fi: - resurse proprii - resurse străine - resurse rezultat Utilizările pot fi: - utilizări permanente - utilizări temporare - utilizări rezultat

În această situaţie, ecuaţia valorică a patrimoniului se prezintă astfel:

UTILIZARI = RESURSE

Noţiunea de resurse = capitaluri, ecuaţia valorică a patrimoniului este in acest caz:

UTILIZĂRI = CAPITALURI PROPRII + CAPITALURI STRĂINE

Ecuaţia valorică a patrimoniului prin prisma proceselor economice (cheltuieli şi venituri), apare sub forma:

CHELTUIELI = VENITURI ± REZULTATE FINALE

Modificările produse în masa patrimoniului pot fi grupate în: Operaţii de finanţare Operaţii de investiţii Operaţii de exploatare

- Patrimoniului exprimă şi performanţa economică a agenţilor economici: rezultatele financiare obţinute de către unitate.

SITUAŢIA NETĂ = TOTAL ACTIVE − DATORII

Rezultate financiare = SITUAŢIA NETĂ la 31.XI... − SITUAŢIA NETĂ la 01.I...

Performanţă economică bună: Situaţia Netă ≥ Datoriile.

Performanţa economică mai este definită şi prin prisma activităţii desfăşurate, astfel:

REZULTATUL FINANCIAR = VENITURI − CHELTUIELI

Rezultatul financiar = Profit, când Veniturile > Cheltuielile;

Rezultatul financiar = Pierdere, când Veniturile < Cheltuielile.

Concluzie:Obiectul contabilităţii cuprinde existenţa şi mişcarea

patrimoniului în procesul reproducţiei sociale exprimat valoric şi sub dublu aspect - al componenţei şi al

relaţiilor juridice - precum şi performanţa economică obţinută de agenţii economici.

Relaţia contabilităţii cu alte ştiinţe

Economia politică

Analiza economică şi statistica

Matematica şi informatica

Dreptul

1.3.2. Metoda contabilităţii

Principiul dublei reprezentări a patrimoniuluiPrincipiul dublei înregistrări

- Metoda contabilităţii utilizează o serie de procedee:

Procedee specifice metodei contabilităţii

Procedeele metodei contabilităţii comune şi altor discipline economice.

Procedee specifice metodei contabilităţii

Bilanţul

Contul

Balanţa de verificare

DocumenteleEvaluareaCalculaţiaInventariereaAnalizaSituaţiile de sinteză

Procedeele metodei contabilităţii comune şi altor discipline economice

2.1. PATRIMONIUL AGENŢILOR ECONOMICI – ELEMENTE PATRIMONIALE

2.2. BILANŢUL – MODELAREA PRIN BILANŢ A PATRIMONIULUI

2.3. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA BILANŢULUI

2.4. INFLUENŢA OPERAŢIILOR ECONOMICE ŞI FINANCIARE ASUPRA BILANŢULUI.

 

Capitolul 2BILANŢUL

Patrimoniul constituie expresia bănească a bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor ce aparţin unei persoane fizice sau juridice.

În sens economic, patrimoniul arată: dotarea agenţilor economici cu valori materiale şi băneşti; mişcarea valorilor materiale şi băneşti în cadrul procesului de

producţie; utilizarea rezultatului folosirii lor.

În sens juridic, patrimoniul reflectă raportul de proprietate asupra valorilor materiale şi băneşti aflate la dispoziţia unităţilor economice. Acest raport de proprietate poate să apară sub formă de:

Drepturi – posesorul de patrimoniu este titular şi ca urmare nu trebuie să acorde un echivalent valoric pentru bunurile aflate în dotarea sa.

Obligaţii – titularul de patrimoniu trebuie să acorde un echivalent valoric pentru o parte din bunurile aflate în folosinţa sa.

În funcţie de rolul pe care îl au activele economice în desfăşurarea activităţii unităţilor patrimoniale, acestea se împart în:

CHELTUIELI DE CONSTITUIRE (CHELTUIELI DE FONDARE)

CHELTUIELI DE CERCETARE–DEZVOLTARE

FONDUL COMERCIAL

CONCESIUNI, BREVETE, LICENŢE, ETC.

Imobilizări necorporale (imobilizări nemateriale sau

intangibile)

Imobilizări corporale (imobilizări materiale sau tangibile)

Mijloace fixe (construcţii, maşinile, utilaje)

Imobilizări în curs (investiţii în curs)

Imobilizări finaciare (investiţii financiare) :

Titluri de participare (titluri de valoare)

Depozitele pe termen lung

 Activele circulante în cadrul unităţilor patrimoniale

Activele circulante materiale

Materii primeMateriale consumabileProduse finiteAnimale tinere şi la îngrăşat, păsările,

coloniile de albineMaterialele de natura obiectelor de

inventarBaracamenteleProducţia în curs de execuţieCheltuieli înregistrate în avansMărfurileSemifabricatele

Active circulante băneşti

Devizele constau în:

documente de plată (cec, cambia, bilet la ordin, etc);

hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de proprietate) exprimate într–o valută;

valutele aflate în casă sau contul curent.

Active circulante în decontare

ClienţiiClienţi incerţiClienţi în litigiuEfecte comerciale de primitDebitori –diverşiDecontări cu asociaţiiDrepturi/creanţe datorate

BILANŢBILANŢPATRIMONIULPATRIMONIUL valoric

2.2. Bilanţul –modelarea prin bilanţ a patrimoniului 

Elementele patrimoniale se reflectă în bilanţ dub două aspecte:

Secţiunile bilanţului sunt: activ şi pasiv

Din punct de vedere economic:

Din punct de vedere juridic, bilanţul prezintă:

Din punct de vedere financiar, activul şi pasivul cuprind:

Dublul aspect al patrimoniului mai poate fi studiat în bilanţ şi din punct de vedere al modificărilor ce au loc în

masa patrimoniului. Operaţii de finanţare, Finanţări proprii:capital, rezerve, etc.; Finanţări străine:datorii pe termen lung, datorii

pe termen scurt, etc.Operaţii de investiţii - utilizarea resurselor pentru

procurarea unor bunuri cu folosinţă îndelungată: active imobilizate.

Operaţiile de exploatare - activitatea de aprovizionare, producţie şi desfacere: active circulante.

UTILIZĂRI = FINANŢĂRI (RESURSE) –utilizări permanante – finanţări permanente (active imobilizate) (capitaluri proprii+datorii pe termen lung) –utilizări temporare – finanţări temporare (active circulante) (datorii pe termen scurt)

UTILIZĂRI = FINANŢĂRI (RESURSE) –utilizări permanante – finanţări permanente (active imobilizate) (capitaluri proprii+datorii pe termen lung) –utilizări temporare – finanţări temporare (active circulante) (datorii pe termen scurt)

 

Pe lângă aceste aspecte, bilanţul prezintă şi performanţa economică a activităţii desfăşurate de entităţi, respectiv

profitul şi pierderea. Performanţa economică se poate determina prin relaţiile:

a) Pe baza proprietăţii deţinute de agenţii economici:

Când dubla reprezentare se referă la activităţile interne dintr–o societate, ecuaţia valorică a patrimoniului în bilanţ se stabileşte astfel:

CHELTUIELI ±VENITURI = REZULTATE FINALECHELTUIELI ±VENITURI = REZULTATE FINALE

SITUAŢIA NETĂ = TOTAL ACTIV–DATORIISITUAŢIA NETĂ = TOTAL ACTIV–DATORII

b) Pe baza activităţii desfăşurate de societate:

REZULTATE FINALE = VENITURI – CHELTUIELIREZULTATE FINALE = VENITURI – CHELTUIELI

În concluzie:

Bilanţul constituie un tabel sau o situaţie în care se prezintă la o anumită dată

patrimoniul unui agent economic exprimat valoric şi sub dublu aspect, precum şi performanţa economică a

acestuia.

2.3. Conţinutul şi structura bilanţului

Sistematizarea în bilanţ se face în trepte, în:- Grupe;- Capitole;- Posturi.Modele (scheme) privind bilanţul contabil: 1. Modelul cont (modelul cu două secţiuni

separate) şi are la bază ecuaţia:    sau

ACTIV = PASIVACTIV = PASIV

ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORIIACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

BILANŢ CONTABILîntocmit la data de......

-Simplificat-

  

Modelul de bilanţ în schemă verticală(modelul listă sau diferenţă)

Specificare elemente Exerciţiul

N-1 N

I.ACTIVE IMOBILIZATE

II.ACTIVE CIRCULANTE

III.CHELTUIELI ÎN AVANS

IV.DATORII PE TERMEN SCURT

V. ACTIVE CIRCULANTE NETE/ DATORII CURENTE NETE (II +III IV)

VI. TOTAL ACTIV-DATORII CURENTE (I+V)

VII. VENITURI ÎN AVANS

VIII. DATORII PE TERMEN LUNG

IX.PROVIZIOANE

X. CAPITAL PROPRIU (VI-VIII-VII-IX)

TOTAL ACTIV–DATORII = CAPITAL PROPRIUTOTAL ACTIV–DATORII = CAPITAL PROPRIU

2.4. Influenţa operaţiilor economice şi financiare asupra bilanţului

Dubla modificare poate avea loc atât în activul cât şi în pasivul bilanţului, situaţie în care semnul modificării trebuie să fie acelaşi, după formulele:

- când are loc creşterea simultană şi cu aceeaşi sumă a unui element patrimonial din activ şi a unui element patrimonial din pasiv.

- când are loc micşorarea simultană şi cu aceeaşi sumă a unui element patrimonial din activ şi a unui element patrimonial din pasiv.

Dubla modificare poate avea loc numai în activ sau numai în pasiv bilanţului, situaţie în care un post creşte şi altul scade cu aceeaşi sumă, după formulele:

când are loc creşterea unui element patrimonial de activ, concomitent cu micşorarea alui element patrimonial de activ cu aceeaşi sumă.

când are loc creşterea unui element patrimonial de pasiv, concomitent cu micşorarea altui element patrimonial de pasiv cu aceeaşi sumă.

CAPITOLUL 3Contul. Balanţa de verificare

3.1. Importanţa şi elementele contului

3.2. Regulile de funcţionare a conturilor 3.2.1. Analiza contabilă a operaţiilor economice şi

financiare

3.3. Clasificarea conturilor 3.3.1. Conturi de activ, conturi de pasiv şi conturi

bifucţionale 3.3.2. Conturile sintetice şi conturile analitice 3.3.3. Clasificarea conturilor după conţinutul economic

3.4. Balanţa de verificare

CONTUL

instrument de calcul de o formă specială, deschis distinct pentru fiecare

element patrimonial, în care se înregistrează valoric iar uneori cantitativ,

situaţia elementelor patrimoniale la o anumită dată, precum şi toate

modificările suportate de acestea în decursul unei perioade.

Elementele componente ale contului:

• Titlul contului;• Debitul şi creditul;• Rulajele;• Data;• Explicaţia;• Totalul sumelor;• Soldul contului.

Forma conturilor

Forma simetrică a conturilor: Debit Titlul contului

Credit

Forma asimetrică a conturilor: Titlul contului

Dată Explicaţie

Sumă Dată Explicaţie

Sumă

Dată Explicaţie Sumă

Debit Credit

I. Si (Sb) III. Ieşiri ()

II. Intrări (+) IV. Sold final debitor şi zero

Reguli de funcţionare a conturilor

D Conturi de activ C III. Ieşiri () I. Si (Sb)

IV. Sold final creditor şi zero

II. Intrări (+)

D Conturi de pasiv C

Înscrierea soldului final se face în secţiunea opusă aceleia din care a provenit, cu indicarea felului – debitor sau creditor–

pentru următoarele motive:

Închiderea contului: un cont este închis când suma debitului = suma creditului.

TSD = TSC

  Se verifică exactitatea soldului. Acest lucru se face cu ajutorul relaţiilor:

SID + RD = SFD + RC, pentru conturile de activ.

SIC + RC = SFC + RD, pentru conturile de pasiv.

Grafic, formula contabilă se prezintă ca o egalitate:

Denumirea = Denumirea Sumacontului debitat contului creditat    Elementele logice care stau la baza stabilirii formulei

contabile, sunt:1. Conţinutul sau natura operaţiei economice sau financiare

ce urmează a fi înregistrată.2. Stabilirea modificărilor pe care operaţia economică sau

financiară le provoacă asupra bilanţului şi precizarea elementelor (posturilor) care au suportat modificări stabilirea formulei de modificare a bilanţului.

3. Identificarea conturilor în care urmează să se înregistreze operaţia economică sau financiară şi a felului modificării pe care acestea le suportă (creşteri sau scăderi).

4. Stabilirea formulei contabile pe baza regulilor de funcţionare a conturilor.

Mai multe conturi debitate, un singur cont creditat.

Mai multe conturi debitate, un singur cont creditat.

Un singur cont debitat, mai multe conturi creditate.

Un singur cont debitat, mai multe conturi creditate.

% = Cont creditat

Cont debitat D1 D2 D3 .... Dn 

Cont debitat = %

Cont creditat

C1 C2 C3 .... Cn   

Formule contabile compuse

3.3. Clasificarea conturilor

1. După funcţia contabilă sau după locul în bilanţ: Conturi de activ; Conturi de pasiv; Conturi bifuncţionale.

2. După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale sau după detalierea conţinutului:

Conturi sintetice; Conturi analitice.

3. După conţinutul economic:a) Conturi de bilanţ: Conturi de active (mijloace) ecnomice; Conturi de capitaluri (surse); Conturi de regularizare sau delimitative; Conturi rectificative.b) Conturi de procese economice: Conturi de cheltuieli; Conturi de venituri; Conturi de rezultate economice;c) Conturi de ordine şi evidenţă;d) Conturi interne de gestiune.

3.3.1. Conturi de activ, conturi de pasiv şi conturi bifuncţionale

Conturile de activ se deschid şi înregistrează modificările elementelor patrimoniale de activ.

Exemple: 212 Construcţii, 2133 Mijloace de transport, 5121 Cont Curent, 371 Mărfuri, etc. Funcţionează astfel:

se debitează cu soldul iniţial şi cu toate intrările, se creditează cu micşorările elementelor patrimoniale de activ, prezintă sold final debitor şi zero. Conturile de pasiv înregistrează situaţia şi modificările elementelor patrimoniale din

pasivul bilanţului. Exemple: 101 Capital social, 401Furnizori, 1621 Credite bancare pe termen lung,

106 Rezerve, 421 Personal salarii datorate. Funcţionează astfel: ― se creditează cu soldurile iniţiale şi cu toate creşterile, ― se debitează cu ieşirile, diminuările elementelor patrimoniale de pasiv,― prezintă sold final creditor şi zero. Conturile bifuncţionale se caracterizează prin faptul că în anumite situaţii pot

prezenta sold final debitor, iar în alte situaţii sold final creditor. Exemple: Contul 121 Profit şi pierdere este un cont bifuncţional: în situaţia în care prezintă sold

final debitor, economic, unitatea patrimonială a înregistrat o pierdere, iar când soldul final este creditor, societatea a obţinut profit.

5121 Contul curent este de asemenea un cont bifuncţional: soldul debitor semnifică disponibilităţile băneşti ale agentului economic, soldul creditor indică creditele acordate de bancă.

3.3.2.Conturi sintetice şi conturile analitice

– Conturile sintetice dau posibilitatea cunoaşterii de ansamblu a unei categorii de elemente patrimoniale. Aceste elemente patrimoniale sunt grupate după caracteristici generale.

Conturile sintetice se împart în: Conturi sintetice de gradul IConturi sintetice de gradul II.– Conturile analitice sunt părţi componente ale

conturilor sintetice, cu ajutorul lor contabilitatea oferă informaţii cu grad mare de detaliere.

Conturile analitice pot fi:• Conturi analitice de gradul III;• Conturi analitice de gradul IV.

Relaţiile stabilite între conturile sintetice şi conturile analitice

Soldul iniţial al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.  

SI CS = Σ SI CA

Rulajul debitor al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.

RD CS =Σ RD CA   

Rulajul creditor al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.

RC CS =Σ RC CA

Soldul final al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma soldurilor finale ale conturilor analitice dependente de contul sintetic.  

SF CS = Σ SF CA

Aceste relaţii dau posibilitatea de autocontrol asupra exactităţii informaţiilor înregistrate în contabilitatea sintetică şi cea analitică.

1. Grupa conturilor de bilanţ

a) Grupa conturilor de active imobilizate – evidenţiază acele elemente patrimoniale care sunt utilizate o perioadă mai îndelungată în cadrul unităţilor patrimoniale. Se clasifică în:

1. Conturi de imobilizări necorporale (grupa 20): 201 Cheltuieli de constituire, 203 Cheltuieli de dezvoltare, etc.

2. Conturi de imobilizări corporale (grupa 21): 211 Terenuri, 212, 213, 214 Mijloace fixe, etc.

3.Conturi de imobilizări financiare (grupa 62): 262 Titluri de participare, etc.

Aceste conturi au funcţie contabilă de activ, se debitează cu intrările, se creditează cu ieşirile, iar soldul final este debitor. Ele furnizează informaţii de cunoaştere şi de control gestionar asupra elementelor patrimoniale a

căror evidenţă o ţin.

b) Grupa conturilor de active circulante

Ţin evidenţa elementelor patrimoniale care se află întro continuă mişcare, respectiv acele elemente care intră şi ies de mai multe

ori sau cel puţin o singură dată în cadrul unui an financiar. 1. Conturi de active (mijloace) circulante materiale sau

stocuri (grupa 30), prezintă informaţii privind situaţia şi mişcarea stocurilor: 301Materii prime, 302Materiale consumabile, 345 Produse finite, Producţia în curs de execuţie (grupa 33), etc.

2. Conturi de creanţe sau valori în curs de decontare, sub formă de drepturi: 411Clienţi, 461 Debitori diverşi, etc.

3. Conturi de disponibilităţi băneşti şi plasamente: 5121Cont curent, 531 Casa, 541Acreditive, etc.

Conturile din această grupă au în general funcţie contabilă de activ. Astfel, se debitează cu valoarea stocurilor, a creanţelor intrate, cu intrările ce reflectă valori de plasament; se creditează cu valoarea

stocurilor ieşite din gestiune, la decontarea creanţelor şi cu ieşirea valorilor de plasament şi a altor valori financiare.

c) Conturile de capitaluri (surse)

1. Grupa conturilor de capitaluri (surse) proprii –101 Capital social, 424Participarea personalului la profit, 106Rezerve conturi cu funcţie contabilă de pasiv, iar conturile 117 Rezultatul reportat, 121 Profit şi pierdere, conturi bifuncţionale.

2. Grupa conturilor de provizioane conturi cu funcţie contabilă de pasiv. Aceste conturi se creditează la constituirea lor pe seama cheltuielilor şi se debitează când are loc realizarea riscului sau când cheltuiala devine eligibilă. Din această grupă face parte contul 151Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.

Grupa conturilor de capitaluri străine – 401 Furnizori, 162 Credite bancare pe termen lung, 421Personalsalarii datorate, 441Impozitul pe profit, 462 Creditori diverşi, etc. Aceste conturi au în general funcţie contabilă de pasiv, respectiv se creditează la constituire cu soldul iniţial şi cu toate intrările, majorările, creşterile, se debitază cu toate

ieşirile şi prezintă sold final creditor.

d)Grupa conturilor de regularizare sau delimitative

Utilizate pentru delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor înregistrate în cursul anului financiar,

dar care se referă la activitatea anilor viitori. Acest lucru se face cu scopul de a determina cât mai real

rezultatul financiar al anului curent. Contul 471 Cheltuieli înregistrate în avans

colectează cheltuielile efectuate cu înfiinţarea culturilor de plante perene, chirii, taxe de locaţie etc. Din aceste cheltuieli, la închiderea anului, o parte sunt decontate pentru execuţiul financiar următor. Contul are funcţie contabilă de activ.

Contul 472 Venituri înregistrate în avans, colectează veniturile realizate anticipat, dar care se cuvin anilor următori: venituri de chirii, asigurări, dobânzi, etc. Contul are funcţie contabilă de pasiv.

e) Grupa conturilor rectificative

Conturile din această grupă au drept scop corectarea unor elemente patrimoniale din activul

cât şi din pasivul bilanţului. Conturile 281 Amortizări privind imobilizările

corporale şi 280 Amortizări privind imobilizările necorporale, care colectează în credit micşorarea valorii imobilizărilor ca urmare a uzurii înregistrate. Conturile au funcţie contabilă de pasiv. Aceste conturi se debitează cu valoarea activelor scoase din funcţiune sau vândute.

Contul 129 Repartizarea profitului, cont cu funcţie contabilă de activ şi care rectifică contul de rezultate finale 121 Profit şi pierdere.

2. Grupa conturilor de procese economice

Procesele economice sau procesele de producţie constituie combinarea şi utilizarea factorilor de producţie materiali, financiari şi de muncă vie în

vederea obţinerii anumitor bunuri economice, respectiv produse şi servicii.

Grupa conturilor de cheltuieli (clasa 6):

1. Grupa conturilor Cheltuielilor de exploatare, din care fac parte conturile: 601 Cheltuieli cu materii prime, 602 Cheltuieli cu materiale consumabile, Cheltuilei cu lucrări şi servicii executate de terţi (grupa 61), Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsămintele asimilate (grupa 63), Cheltuieli cu personalul (grupa 64), 6588 Alte cheltuieli de exploatare (grupa 65).

2. Grupa conturilor Cheltuieli financiare, cu conturile: 666 Cheltuieli privind dobânzile, 665 Cheltuieli cu diferenţe de curs valutar.

3. Grupa conturilor Cheltuieli extraordinare (excepţionale), cu contul 671 Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare.

Conturile de venituri (clasa 7):

1. Grupa conturilor Venituri de exploatare cu conturile: 701 Venituri din vânzarea produselor finite, 704Venituri din lucrări şi servicii prestate, 707 Venituri din vânzarea mărfurilor, Venituri din producţia de imobilizări(grupa 72), Alte venituri din exploatare (grupa 75), etc.

2. Grupa conturilor Venituri financiare, cu conturile: 766 Venituri din dobânzi, 761 Venituri din imobilizări financiare, 765 Venituri din diferenţe de curs valutar,etc.

3. Grupa conturilor Venituri extraordinare, cu contul 771 Venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi alte situaţii etc.

Conturi de rezultate economice

Contul 121 Profit şi Pierdere este un cont ce stabileşte legătura între conturile de cheltuieli şi venituri pe de o parte şi conturile de bilanţ

pe de altă parte. Din punct de vedere al funcţiei contabile, contul este bifuncţional, respectiv soldul contului poate fi creditor şi arată profitul şi sold debitor, situaţie în care

evidenţiază pierderea obţinută de agenţii economici.

3. Conturi de ordine şi evidenţă

Se caracterizează prin faptul că nu sunt incluse în activul sau în pasivul bilanţului, deoarece valorile la care aceste conturi se referă nu constituie elemente patrimoniale ale agenţilor economici, ele numinduse şi conturi extrapatrimoniale sau conturi în afara bilanţului.

Conturile de ordine conturi care reflectă valori materiale sau băneşti aflate temporar în circuitul economic de exploatare al agenţilor economici, fără a face parte din patrimoniul acestora.

Exemplu: unităţile închiriază mijloace fixe pe care le folosesc o perioadă de timp, evidenţa acestora nu poate fi ţinută cu conturile de mijloace fixe, deoarece acestea reflectă mijloacele fixe proprii. Pentru evidenţa mijloacelor fixe închiriate se foloseşte contul: 8031 Mijloace fixe luate cu chirie. Tot din acestă grupă mai face parte contul 8033 Valori materiale primite în custodie sau păstrare.

Conturile de evidenţă înregistrează drepturi şi angajamente care devin certe sau care se anuleză în urma producerii unui eveniment.

Exemplu: contul 8034 Debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare până la soluţionare sau până la îndeplinirea termenului de prescripţie. Prescripţia este o dispoziţie legală, în virtutea căreia, după un anumit timp se pierde sau se câştigă un drept. Tot în acestă categorie sunt incluse conturile: 8021 Giruri şi garanţii acordate, 802 Angajamente primite.

Conturile de ordine şi evidenţă funcţionează după principiul contabilităţii în partidă simplă, respectiv se debitează cu intrările şi se creditează cu ieşirile.

4.Conturile interne de gestiune (clasa 9)

Au caracter orientativ; fiecare agent economic poate să utilizeze şi alte conturi în raport cu

interesele gestionare şi informaţionale. Aceste conturi sunt specifice circuitului patrimonial intern, asigurând contabilitatea analitică a

resurselor, cheltuielilor şi a rezultatelor înregistrate la nivelul verigilor organizatorice

interne ale unităţilor patrimoniale. Concret, contabilitatea de gestiune se ocupă

de gestiunea analitică a stocurilor, determinarea cheltuielilor de producţie pe subunităţi

organizatorice şi pe produs, determinarea costului de producţie, a rezultatelor finale pe verigi organizatorice pe produs sau serviciu.

3.4. Balanţa de verificare (balanţa conturilor)

Definiţie: Balanţa de verificare este un tabel sau o situaţie care cuprinde conturile dintro perioadă cu toate elementele lor.

Cu ajutorul balanţei de verificare se rectifică o serie de erori cum sunt:

omisiunea sau înregistrarea greşită în conturi;calcularea greşită a elementelor valorice în conturi;preluarea eronată a datelor din conturi în balanţă,

etc.

Clasificarea balanţelor:

1. După felul conturilor pe care le conţin:

a) Balanţe de verificare sintetice sau generale cuprind conturi sintetice;

b) Balanţe analitice întocmite pentru conturile analitice.

2. După numărul de egalităţi ce se stabilesc prin însumarea coloanelor pe care le conţin:

a) Balanţă contabilă cu o egalitate denumită situaţie contabilă;b) Balanţă cu două egalităţi;c) Balanţă cu trei egalităţi;d) Balanţă cu patru egalităţi;

Datele furnizate de aceste balanţe sunt limitate la rulajul şi soldul conturilor fără a putea fi dezvăluită corespondenţa conturilor. Ca urmare, ele au o valoare informaţională redusă. Pentru a putea înlătura acest neajuns, sa conceput o formă a balanţei în care

rulajele se dezvoltă pe conturi corespondente, denumită balanţă şah.

Funcţiile balanţei:

1. Verifică exactitatea înregistrărilor în conturi. În balanţele generale sau sintetice această verificare are loc prin seriile de egalităţi. Astfel, pentru balanţele cu trei serii de egalităţi întâlnim:

ΣSiD = ΣSiC ΣRD = ΣRC

ΣSfD = ΣSfC  2. Confruntarea periodică a datelor din conturile sintetice, cu toate

înregistrările din toate conturile analitice dependente de contul sintetic, se realizeză cu ajutorul balanţelor analitice întocmite pentru fiecare cont sintetic. Exactitatea înregistrărilor în conturile analitice se realizează prin relaţiile de egalitate ce apar între contul sintetic considerat întreg şi conturile analitice componente ale acestuia considerate părţi ale întregului:

SI CS = Σ SI CARD CS =Σ RD CARC CS =Σ RC CASF CS = Σ SF CA

      

Funcţiile balanţei:

3. Balanţa de verificare întocminduse lunar, centralizează datele existente în contabilitate, de aceea ea stă la baza efectuării unei analize economicofinanciare operative.

4. Balanţa de verificare stă la baza întocmirii bilanţului: conturile cu solduri finale debitoare devin posturi de activ, iar conturile care au solduri finale creditoare devin posturi de pasiv.

Capitolul 4Documentele şi registrele de contabilitate

4.1. Importanţa, necesitatea şi conţinutul documentelor

4.2. Verificarea şi circulaţia documentelor4.3. Clasificarea documentelor4.4. Clasarea şi păstratrea documetelor4.5. Registrele de contabilitate

4.1. Importanţa, necesitatea şi conţinutul documentelor

Documentele acte scrise în care se înscriu operaţiile economice şi financiare în

momentul efectuării lor şi la locul unde acestea se produc.

Documentele purtători primari de informaţii.

Importanţa documentelor

Documentele se întocmesc pentru: operaţiile economice care produc modificări a

elementelor patrimoniale, dar şi pentru a dovedi existenţa acestora;

angajarea şi prezenţa la lucru a personalului, volumul de muncă depus şi lucrările efectuate în vederea salarizării;

stabilirea relaţiilor dintre societate pe de o parte, iar pe de altă parte relaţiile dintre unitate şi angajaţii săi.

Documentele în care sunt consemnate operaţii economice şi financiare bază pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitate.

Importanţa documentelor:

Pentru verificarea gestiunilor - ajutorul lor se stabileşte răspunderea persoanelor cărora le–a fost încredinţată spre pătrare şi folosire anumite mijloace economice.

Rol important în exercitarea controlului financiar, descoperind cazurile de risipă, lipsuri, sustrageri, stabilind în acest mod răspunderea materială a persoanelor în cauză.

Constituie bază de cercetare juridică, fiind admise ca probă în justiţie. Prin intermediul documentelor se asigură respectarea disciplinei financiare în activitatea agenţilor economici.

În documente, operaţiile efectuate sunt descrise prin cuvinte şi cifre.

Documentele se întocmesc pe formulare tipizate; se completează manual sau cu mijloace tehnice, la locul unde se produc operaţiile economice.

Pentru ca un document să fie valabil: să fie scris clar, citeţ, fără ştersături sau corecturi, să fie întocmit la timp, să aibă anulate rândurile libere, să conţină date reale şi exacte.

Sumele pentru valori băneşti în cazul actelor justificative, trebuie să fie scrise în cifre şi litere.

Rectificarea anumitor greşeli se face pe toate exemplarele documentului prin tăiere cu o linie cu cerneală a textului sau sumei greşite astfel încât să se poată citi ceea ce a fost greşit, scriind deasupra textul sau suma corectă. Aceste rectificări se fac prin semnături autorizate.

Importanţa documentelor:

Pentru documentele care consemnează operaţii de predare–primire a unor valori materiale este necesară confirmarea prin semnătură atât a persoanei care predă cât şi a persoanei care preia.

În documentele de casă şi de bancă (cecuri, chitanţe, dispoziţii de plată, încasare) nu se admit corecturi, dacă aceste corecturi se fac totuşi, filele respective rămân în carnet şi se anulează.

Exactitatea conţinutului documentelor, întocmirea lor la timp şi cu toate datele - importanţă deosebită:

- determină exactitatea şi realitatea datelor contabile- asigură ţinerea la zi a contabilităţii, - conducerea operativă a entitatii. Elemente obligatorii (date minimale) ale documentelor sunt:- denumirea documentului ( atribuirea unui nume ); - denumirea entităţii emitente; - adresa sau compartimentul care a întocmit documentul; - codul fiscal;- indentificarea în timp a operaţiei ( număr şi data); - identificarea participanţilor la operaţia economică consemnată în document;- conţinutul operatiei economice reflectată în document şi justificarea efectuării ei; - datele cantitative sau valorice aferente operaţiei economice efectuate; - semnăturile persoanelor participante la efectuare operaţiei economice consemnate

în document, a celor care au întocmit şi a persoanelor care răspund pentru executarea, conţinutul, legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi realitatea operaţiei economice respective;

- alte caractere menite să asigure consemnarea completă a operaţiilor în documentele justificative.

Importanţa documentelor:

4.2. Verificare şi circulaţia documentelor

Verificarea formei ― controlul asupra întocmirii corecte a documentului. Se urmăreşte dacă operaţia a fost înregistrată în documentul corespunzător naturii operaţiei consemnate, dacă conţine datele obligatorii, dacă au avut loc ştersături sau corecturi fără a fi certificate.

Verificarea cifrică sau aritmetică ―presupune controlul exactităţii calculelor aritmetice.

Verificarea de fond ―urmăreşte realitatea, necesitatea şi legalitatea operaţiilor înscrise în documente.

―Realitatea documentului - verificarea prin care se constată că într–adevăr, operaţia economică s–a efectuat la locul, data şi în condiţiile prevăzute în document.

―Necesitatea documentului- aprecierea dacă, operaţia înscrisă în documentul respectiv este utilă acivităţii societăţii şi se justifică economic.

―Legalitatea operaţiilor din documente - sunt considerate legale numai acelea care nu contravin legislaţiei în vigoare.

Operaţia de prelucrare a documentelor

Constă în: - gruparea documentelor pe operaţii, - exprimarea valorică a mărimii operaţiei

economico-financiare înregistrată în document,

- cumularea unor documente primare şi obţinerea celor centralizatoare.

În departamentul financiar-contabil, documentele se contează, adică se înscrie pe document formula contabilă, după care se completează registrele contabile.

Documentele stau la baza înregistrărilor în contabilitate, deci constituie

baza Sistemului Informaţional un accent deosebit trebuie pus pe organizarea cât mai raţională a circulaţiei documentelor

(fluxul documentelor) = mişcarea succesivă a unui document din momentul întocmirii sau

intrării în entitate şi până în momentul predării lui la arhivă.

4.3. Clasificarea documentelor

1. După funcţia pe care o îndeplinesc:Documente de dispoziţie – cuprind ordinul pentru

efectuarea unor operaţii economice. Exemplu: Notă de comandă, Dipoziţie de livrare, Dispoziţie de plată.

Documente justificative sau de execuţie – conţin date referioare la executarea operaţiilor economice. Exemplu: Chitanţa, Factura, Proces verbal de recepţie (stau la baza înregistrărilor în contabilitate)

Documente mixte – cuprind dispoziţia de a efectua o o operaţie economică, cât şi efectuarea efectivă a acesteia. Exemplu: Bonul de consum.

Documente contabile – se întocmesc de departamentul de contabilitate pentru înregistrarea operaţiilor cu privire la elementele patrimoniale pentru care există documente tipizate, cum sunt: Note contabile, Document cumulativ.

2.După locul de întocmire: Documente interne –întocmite şi circulă în interiorul societăţii.

Ex: Bon de predare–transfer–restituire, Pontajul lucrărilor manuale, etc.

Documente externe –justifică raporturile economice cu alte societăţi sau persoane. Ex: Facturile, Extrasele de cont de la bancă, etc.

3. După conţinutul documentelor, acestea se împart în: Documente primare – o singură operaţie economică înregistrată

pentru prima oară în acel document: Factură, Chitanţă, etc. Documente centralizatoare (cumulative) –date referitoare la

operaţii de acelaşi fel din mai multe documente primare. Aceste documente sunt utilizate şi pentru reducerea numărului de înregistrări în contabilitate.

După natura operaţiilor la care se referă, întâlnim: Documente privind imobilizările corporale, necorporale şi

financiare; Documente privind valorile materiale; Documente privind valorile băneşti; Documente privind munca efectuată şi salarizarea acesteia; Documente pentru evidenţa producţiei, costului de producţie.

Clasificarea documentelor

4.4. Clasarea şi păstrarea documentelor

Definiţie: Clasarea constituie aranjarea documentelor într–o anumită ordine care să asigure păstrarea lor şi găsirea cu uşurinţă atunci când este cazul.Clasarea provizorie – pe parcursul anului,

executată de fiecare compartiment al societăţii respective.

Clasarea definitivă - după încheierea anului de gestiune iar documentele sunt definitiv

rezolvate.

Locul de pastrare a documentelor se numeşte arhivă – aranjarea acestora în arhivă se poate executa după mai multe procedee şi anume:

Procedeul pe obiecte – utilizare mare şi constă în gruparea documentelor pe categorii de probleme. Se constituie dosare pentru imobilizari corporale, ştate de plată, aprovizionarea cu materiale, etc.

Procedeul pe corespondenţi – realizarea de dosare cu documente ce constituie corespondenţa cu alte societăţi sau instituţii. Dezavantaj: includerea în acelaşi dosar a actelor de importanţă inegală, cu termene de păstrare diferite utilizare mai redusă.

Procedeul nominal – constă în gruparea într–un singur dosar a documentelor cu aceeaşi destinaţie: factură, procese verbale, etc.

Indiferent de procedeul folosit, în fiecare dosar, documentele se aşează în ordine cronologică, respectv gruparea acestora

în ordinea datei întocmirii şi a înregistrării lor.

4.5. Registrele de contabilitate

Definiţie: Registrele contabile sunt instrumente de lucru ale contabilităţii cu

ajutorul cărora se realizează înregistrarea , periodic, cronologic şi sistematic, a operaţiunile economico-financiare,

consemnate în documente justificative, care produc modificări în patrimoniul societăţilor.

Clasificarea registrelor contabile

1. După forma pe care o au:Registre legate (caiete) – nu permit diviziunea muncii,

dar prezintă avantajul că nu se pierd.Fişe, situaţii, foi volante – permit diviziunea muncii,

dar se pot pierde cu uşurinţă.

2. După modul de înregistrare a operaţiilor economico-financiare:

Registre cronologice – servesc la înregistrarea operaţiilor economice şi financiare în ordinea efectuării lor. Din cadrul lor fac parte: Registrul Jurnal, Registrul de încasări şi plăţi.

- Registre sistematice - servesc pentru înregistrarea operaţiilor economice şi financiare în raport de natura lor. Ex: Registrul Cartea Mare, Registrul Inventar.

Registrul jurnal

Utilizat de toate societăţile şi stă la baza înregistrării cronologice a patrimoniului societăţii.

Se întocmeşte zilnic sau lunar, pentru înregistrarea cronologică.

Cuprinde elemente referitoare la: felul, numărul şi data documentului justificativ, conturile corespondente şi sumele parţiale şi totale.

Registrul jurnal se leagă, se parafează şi se certifică de către organele fiscale teritoriale, motiv pentru care poate fi admis şi ca probă în justiţie.

La unităţile mici (persoane fizice, asociaţii familiale), în locul registrului jurnal se foloseşte Registrul jurnal de încasări şi plăţi ( se înregistrează nu numai operaţiunile în numerar, ci şi cele efectuate prin contul de decontare de la bancă).

Registrele sistematice

Se utilizează pentru înregistrarea operaţiilor economice şi financiare în raport de natura lor.

Registrul Cartea Mare - document contabil, prevăzut de lege, prin intermediul căruia se înscriu lunar, direct sau prin regruparea pe conturi corespondente, înregistrările care s–au efectuat în registrul jurnal, stabilindu-se situaţia fiecărui cont, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldul final.

Scop:- stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice;

- verificarea înregistrărilor contabile efectuate;- furnizarea de date pentru efectuarea analizei activităţii economico-financiare a societăţii;- întocmirea balanţei de verificare.

Registrul inventar

- Întocmit la sfârşitul anului, într-un singur exemplar, în vederea stabilirii rezultatelor inventarierii patrimoniului.

- Se înregistrează toate elementele patrimoniale, de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, conform posturilor din bilanţul contabil, inventariate conform

normelor legale. - Are la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil. - Se parafează de organul fiscal teritorial la începerea activităţii, în cazul epuizării filelor, când este necesară deschiderea unui registru nou, precum şi la încetarea

activităţii.

Registrele de contabilitate se numerotează înainte sau pe măsura întocmirii lor, iar la închiderea conturilor acestea se barează, nefiind admisă

înregistrarea unor operaţii ulterior.

Capitolul 5INVENTARIEREA

5.1. Importanţa inventarierii şi felurile ei

5.2. Etapele inventarierii

Definiţie:

Inventarierea este un procedeu al metodei contabilităţii, comun şi altor ştiinţe economice, care reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa cantitativă şi valorică sau numai valorică, după caz, a elementelor de activ şi de pasiv aflate în patrimoniul unităţii la data la care aceasta se efectuează.

Documentele utilizate: liste de inventariere.

Importanţa inventarierii

1. Inventarierea constituie baza de pornire pentru deschiderea şi organizarea evidenţei operative şi contabile la unităţile patrimoniale nou înfiinţate.

2. Asigură integritatea patrimoniului prin controlul periodic şi sistematic al gestiunilor.

3. Se stabilesc drepturile greu de încasat şi datoriile neplătite la timp;

4. Determinarea reală a elementelor patrimoniale în scopul calculării corecte a indicatorilor economico-financiari şi implicit a unui bilanţ real.

Obiectul inventarierii

Întregul patrimoniu, adică toate elementele de activ şi pasiv de care dispune unitatea patrimonială, în momentul efectuării inventarierii.

Clasificarea inventarierii

1. Din punct de vedere sferei de cuprindere:a. Inventarierea generală – cuprinde întreg patrimoniul, adică

toate elementele patrimoniale ale unităţii, precum şi toate bunurile deţinute, cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice. Inventarierea generală se efectuează:

- la începutul activităţii;- cel puţin o dată pe an obligatoriu, cu ocazia închiderii exerciţiului

financiar;- pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuzionării, divizării sau

încetării activităţii; - în alte situaţii prevăzute de lege. 2. Inventarierea parţială - cuprinde numai anumite elemente

patrimoniale sau numai anumite gestiuni şi are, de regulă, caracter ocazional. Ea se efectuează în următoarele situaţii:

- în cazul modificării preţurilor;- la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului;- ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune

care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;- ori de câte ori intervine o predare - primire de gestiune;- cu prilejul reorganizării gestiunilor;- ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă

majoră.

Clasificarea inventarierii

2. În raport de perioada la care se referă: a. Inventarierea anuală – are un caracter general din

punct de vedere al sferei de cuprindere iar scopul său este reflectarea în bilanţ a situaţiei reale a patrimoniului, obligatorie pentru toate unităţile.

Inventarierea periodică sau de gestiune – se efectuează la anumite perioade: trimestru, lună, decadă. Acest tip de inventariere poate fi parţială având ca obiect existenţa anumitor elemente patrimoniale. Exemplu: Inventarierea mijloacelor materiale şi băneşti, inventarierea producţiei neterminate, inventarierea creanţelor (clienţi, debitori interni şi externi), respectiv a datoriilor (furnizori, etc.)

Inventarierea inopinată – se realizează fără anunţarea prealabilă a gestionarului, dar în prezenţa lui.

Principii ce duc la creşterea eficienţei inventarierii

1. Stabilirea cu anticipaţie a elementelor supuse inventarierii, a limitelor de extindere a acesteia asupra patrimoniului (planul inventarierii).

2. Comisiile de inventariere trebuie să aibă o componenţă care să asigure buna desfăşurare a operaţiunilor de inventariere.

3. Inventarierea trebuie să se efectueze într-un timp cât mai scurt în aşa fel încât să nu împiedice desfăşurarea normală a activităţii economice, de producţie, de comercializare, etc;

4. Inventarierea trebuie să se execute corect, în cazul mijloacelor materiale şi băneşti verificarea să se facă prin constatare directă a acestor elemente. Inventarierea valorilor materiale se face la locul de depozitare şi păstrare;

5. Pentru evitarea încercărilor de acoperire a eventualelor lipsuri din gestiune sau de sustragere a plusurilor, trebuie să se respecte caracterul inopinat al acestei operaţiuni păstrându-se secretul asupra datei ei.

Etapele inventarierii

1. Etapa de pregătire a inventarierii;

2. Inventarierea propriu-zisă;

3. Evaluarea;

4. Stabilirea şi regularizarea rezultatelor inventarierii.

1. Etapa de pregătire a inventarierii

- presupune luarea de măsuri cu caracter organizatoric şi contabil care să asigure desfăşurarea corectă a acesteia.

- se constituie comisia de inventariere prin decizie scrisă, semnată de conducătorul unităţii patrimoniale şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil.

- se efectuează instructajul membrilor acesteia referitor la modul de organizare şi desfăşurare a inventarierii, tehnicii de lucru sau procedeelor folosite, modul de completare a listelor de inventariere.

Comisia de inventariere : - formată din cel puţin două persoane, cu pregătire corespunzătoare

economică şi tehnică, care să asigure efectuarea corectă şi la timp a inventarierii patrimoniului, inclusiv evaluarea elementelor patrimoniale.

- acolo unde este cazul, comisiile sunt coordonate de o Comisie centrală. - la lucrările de inventariere trebuie să participe întreaga comisie de

inventariere.- membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiţi decât în cazuri bine

justificate şi numai prin decizie scrisă, emisă de persoanele care i-au numit.

- nu pot face parte din comisiile de inventariere: - gestionarii depozitelor şi magazinelor; - şeful compartimentului supus inventarierii; - contabilii care ţin evidenţa gestiunilor respective, cu excepţia

unităţilor mici.

Sub aspect organizatoric, se iau măsuri pentru crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru

comisiei de inventariere:

-stabilirea elementelor patrimoniale care se inventariază şi ordinea în care se efectuează inventarierea acestora;

-asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se inventariază:

-sortarea, gruparea obiectelor, codificarea acestora, întocmirea etichetelor de raft, separarea bunurilor deteriorate de cele în stare bună;

-asigurarea aparatelor şi instrumentelor adecvate şi în număr suficient pentru măsurare, cântărire etc., a mijloacelor necesare identificării (cataloage, mostre, etc.), precum şi a formularelor şi rechizitelor necesare;

-dotarea comisiilor de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a spaţiilor inventariate;

-dotarea gestiunilor (magazine, depozite etc.) cu două rânduri de încuietori diferite.

Din punct de vedere contabil se iau măsuri de înregistrare

la zi în evidenţa tehnico-operativă (fişele de magazie) organizată la gestiuni, precum şi în contabilitatea sintetică şi analitică, a tuturor documentelor până la data la care se

face inventarierea, stabilindu-se soldurile în fişele sintetice şi analitice ale conturilor respective.

2. Inventarierea propriu-zisă

- se realizează la locurile de păstrare sau depozitare; - are loc cântărirea, numărarea, măsurarea elementelor patrimoniale;- bunurile aflate în ambalaje originale intacte, care se desfac prin sondaj.- disponibilităţile aflate în conturi la bănci, creanţele (drepturile) şi obligaţiile

faţă de terţi sunt supuse, de regulă inventarierii prin verificarea şi confirmarea pe baza extraselor de cont şi a altor documente existente în unitate. Pentru celelalte elemente patrimoniale se verifică realitatea soldurilor conturilor respective.

Elementele inventariate se înscriu în listele de inventariere - se întocmesc pe locuri de depozitare, pe gestionari şi pe categorii de bunuri. Astfel, se întocmesc liste de inventariere distincte pentru:

bunurile proprii corespunzătoare calitativ, bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, bunuri fără desfacere sau greu vandabile, comenzi abandonate sau sistate, creanţe şi obligaţii incerte sau în litigiu. bunurile aparţinând altor unităţi (închiriate, primite în regim de leasing, în

custodie, în consignaţie, pentru prelucrare) bunuri proprii care nu se afla în unitate la data inventarierii (materiale date

spre prelucrare la terţi, rămase în custodia furnizorului)

Listele de inventariere:

- se semnează, pe fiecare filă, de către membrii comisiei de inventariere şi de gestionar.

- pe ultima filă a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menţioneze dacă toate valorile materiale şi băneşti din gestiune au fost inventariate şi consemnate în listele de inventariere în prezenţa sa.

- gestionarul menţionează dacă are obiecţii cu privire la modul de efectuare a inventarierii.

3.Evaluarea

Evaluarea se face diferenţiat în raport de natura elementelor supuse inventarierii. Pentru stabilirea valorii de inventar

(denumită valoare actuală), evaluarea elementelor patrimoniale se face conform prevederilor din Legea contabilităţii (art. 9),

astfel:

- bunurile de natura imobilizărilor, se evaluează la valoarea rămasă neamortizată, cu excepţia celor constatate ca fiind depreciate, care se vor evalua la valoarea lor actuală (în funcţie de preţul pieţei, starea lor fizică, precum şi de utilitatea lor în cadrul unităţii);

- stocurile şi celelalte bunuri se evaluează la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită şi valoare de inventar;

- bunurile depreciate, se evaluează la valoarea de utilitate a fiecărui element, în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi de preţul pieţei;

-   creanţele şi datoriile se evaluează la valoarea nominală; - creanţele şi datoriile incerte se evaluează, de asemenea, la

valoarea lor de utilitate, stabilită în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată ;

4. Stabilirea şi regularizarea rezultatelor inventarierii.

- se realizează prin confruntarea datelor consemnate în listele de inventariere cu cele din evidenţa contabilă sau evidenţa operativă.  

- rezultatele inventarierii, respectiv a diferenţelor, în plus sau în minus, se face direct pe listele de inventariere, prin înscrierea datelor din contabilitate pe aceste liste.

- Datele din listele de inventariere servesc la întocmirea registrului inventar.- rezultatele inventarierii se consemnează în procesul verbal de inventariere:

perioada şi gestiunile inventariate, persoanele care au efectuat inventarierea, plusurile şi minusurile constatate, compensările efectuate, bunurile depreciate, precum şi creanţele şi obligaţiile incerte şi în litigiu, concluziile şi propunerile referitoare la inventariere.

- înregistrarea rezultatelor definitive ale inventarierii se face în scopul punerii de acord a datelor contabilităţii cu realitatea faptică constatată.

- rezultatele inventarierii trebuie înregistrate, atât în evidenţa tehnic-operativă, cât şi în contabilitate, în termen de cel mult 5 zile de la data terminării operaţiunilor de inventariere.

- valorificarea inventarierii se face prin înregistrarea plusurilor şi imputarea minusurilor. Dacă lipsurile nu se datorează vinovăţiei unei persoane acestea se trec pe cheltuielile unităţii patrimoniale.

- se admit compensări cantitative ale lipsurilor cu plusurile numai când există riscul de confuzie, când se referă la aceleaşi bunuri, aceeaşi perioadă de gestiune şi la acelaşi gestionar, fără însă a diminua valoric patrimoniul unităţii.

Capitolul 7ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII ÎN SOCIETĂŢILE

COMERCIALE

7.1. Principii contabile general acceptate7.2. Organizarea contabilităţii în

societăţile comerciale

7.1. Principii contabile general acceptate

1. Pricinpiul continuităţii activităţii2. Principiul permanenţei metodelor 3. Principiul costului istoric 4. Principiul prudenţei 5. Principiul independenţei exerciţiilor 6. Principiul intangibilităţii bilanţului de

deschidere 7. Principiul necompensării8. Principiul evaluării separate a activelor,

capitalurilor şi datoriilor pragului de semnificaţie9. Principiul prevalenţei economicului asupra

juridicului10. Principiul importanţei relative sau a pragului

de semnificaţie şi agregării costului istoric11. Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile 12. Principiul cuantificării monetare

PRINCIPII CONTABILE

1. Principiul continuităţii activităţii. La sfârşitul exercitiului financiar activitatea entităţii este continuă.

2. Principiul permanenţei metodelor, se referă la utilizarea de la un exerciţiu la altul, ale aceloraşi norme şi reguli privind evaluarea, înregistrarea contabilă şi prezentarea elementelor în situaţiile financiare în vederea asigurării compatibilităţii în timp a datelor.

3. Principiul costului istoric. Potrivit acestui principiu, elementele de natura activelor şi datoriilor trebuie să fie reflectate în contabilitate la costul istoric. Astfel, elementele de natura activelor şi datoriilor vor fi prezentate în situaţiile financiare la costul istoric numai atunci când diferenţele dintre valoarea de inventar (valoarea realizabilă/valoarea de intrare) şi valoarea contabilă nu este semnificativă. Atunci când diferenţa este semnificativă, elementele de natura activelor şi datoriilor vor fi prezentate în situaţiile financiare la valoarea care este mai mică dintre valoarea de inventar (valoarea realizabilă/valoare de intrare) şi valoarea contabilă.

PRINCIPII CONTABILE

4. Principiul prudenţei. Are in vedere evaluarea elementelor de natura activelor şi datoriilor în bilanţ şi elementele de natura veniturilor şi cheltuielilor în Contul de Profit şi Pierdere astfel încât incertitudinile din exerciţiu curent să nu fie transferate în exerciţiile urmatoare. Potrivit acestui principiu, entitatea trebuie să respecte următoarele reguli:

Orice pierdere probabilă trebuie să fie reflectată în contabilitate.

Orice câştig probabil nu trebuie să fie reflectat în contabilitate indiferent dacă probabilitatea este maximă.

PRINCIPII CONTABILE

5. Principiul independenţei exerciţiilor, presupune că efectul tranzacţiilor şi a evenimentelor este luat în calcul în momentul în care se produce vânzarea şi nu în momentul încasării.

6.Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere. Potrivit acestui principiu, informaţiile existente la sfârşitul exerciţiului financiar sunt identice cu informaţiile existente la începutul exerciţiului financiar.

7. Principiul necompensării, conform acestui principiu nu se efectuează compensări între drepturi şi datorii, venituri şi cheltuieli, active şi pasive.

PRINCIPII CONTABILE

8. Principiul evaluării separate a activelor şi datoriilor presupune că pentru evaluarea unei poziţii din bilanţ să fie evaluate separat toate elementele componente ale poziţiei respective

9. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, are în vedere faptul ca elementele de natura activelor sunt recunoscute în conţinutul situaţiilor financiare ţinând cont în primul rând de utilitatea lor şi apoi de proprietatea entităţii asupra activelor. Principiul aparţine contabilităţii anglo-saxone şi este cunoscut şi sub denumirea prevalenţa substanţei în faţa formei. Contabilitatea continentală europeană utilizează ca principiu prevalenţa juridicului în faţa economicului

PRINCIPII CONTABILE

10.Principiul importanţei relative sau a pragului de semnificaţie şi agregării presupune faptul că situaţiile financiare să prezinte toate evenimentele şi tranzacţiile care au o importanţă relativă asupra evaluării şi prezentării.

Toate elementele bilanţiere care au o valoare semnificativă trebuie prezentate pe rânduri separate în situaţiile financiare. Informaţiile semnificative vor fi prezentate în situaţiile financiare cumulate respectiv agregate într-o pozitie care are în denumirea ei cuvântul “nete”.

11.Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile presupune compararea (asocierea) eforturilor (cheltuielilor) cu efectele (veniturile) în vederea stabilirii rezultatului exerciţiului (profit sau pierdere).

12.Principiul cuantificării monetare unitatea monetară este reţinută în dublă ipostază ca unitate de cont şi unitate de cumpărare.

7.2. Organizarea contabilităţii în societăţile comerciale

La organizarea contabilităţii în cadrul societăţilor, trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:

1. Volumul indicatorilor care se urmăresc; 2. Perioadele în care sunt culese,

prelucrate şi prezentate informaţiile; 3. Forma de contabilitate; 4.Planul de conturi.

1. Volumul indicatorilor - condiţionat de indicatorii prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţilor.

2. Urmărirea informaţiilor la perioade mai scurte, oferă posibilitatea cunoaşterii fenomenelor imediat ce acestea s-au produs şi ca urmare pot fi luate măsuri pentru remedierea unor probleme ce apar în desfăşurarea procesului de producţie.

3. Forma de contabilitate, constituie un sistem de formulare corelate între ele, care servesc la înregistrarea şi prelucrarea după anumite reguli a datelor privind existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale.

Sistemul de formulare existent include documentele justificative, registrele de contabilitate, programele contabile ce conţin informaţii, balanţa de verificare, registrul inventar şi situaţiile financiar-contabile.

FORME DE CONTABILITATE

1. Forma de contabilitate JURNAL UNIC sau CONTABILITATEA CLASICĂ.

- Se aplică în societăţile mici: Jurnalul unic; Registrul Cartea mare; Balanţa de verificare; Registrul – inventar; Situaţiile financiare anuale.2. Forma de contabilitate pe JURNALE MULTIPLE sau

CONTABILITATEA CENTRALIZATĂ. - Se aplică la societăţile mari.- Jurnalul unic - înlocuit cu jurnalele auxiliare. Fiecare tip de jurnal

corespunde unui singur cont care se debitează sau se creditează prin alte conturi.

- Pentru fiecare jurnal se deschide un registru Cartea mare analitic. La sfârşitul fiecărei luni, datele din jurnalele analitice se însumează pe conturi sintetice, se transcriu ulterior, într-un jurnal centralizator şi din acesta în Cartea mare generală.

- Pe baza Registrului Cartea mare – întocmirea Balanţei de verificare şi a Situaţiilor financiare anuale.

FORME DE CONTABILITATE

3. Forma de contabilitate MAESTRU ŞAH. Se aplică la societăţile de dimensiuni mijlocii şi cu o activitate restrânsă din punct de vedere teritorial.

Pentru fiecare cont sintetic se deschid două fişe, una pentru debit şi alta pentru credit. Sumele înscrise în debit sau în credit se dezvoltă pe conturi corespondente. Sumele înscrise în interiorul fişei apar precum piesele într-o tablă de şah, de unde şi numele de maestru-şah.

- Jurnalul de înregistrare, folosit pentru înregistrarea cronologică a operaţiilor economice şi stabilirea rulajului lunar, pe baza documentelor justificative sau a documentelor centralizatoare;

- Fişele sintetice de forma maestru-şah. - Registrele de contabilitate analitică pentru valori materiale şi alte

operaţii; - Balanţa de verificare sau balanţa conturilor; - Registrul inventar şi situaţiile financiare anuale. 4. Forma de contabilitate INFORMATIZATĂ (COMPUTERIZATĂ) –

adaptarea tehnicii electronice de calcul la formele de contabilitate prezentate mai sus.

Pe baza datelor introduse în calculator se editează jurnalul de înregistrare, care constituie evidenţa cronologică, utilizat la verificarea datelor introduse în calculator. Lunar sunt listate balanţele de verificare care preiau şi funcţiile registrelor cartea-mare, şi situaţiile financiare anuale.

Planul de conturi

Constituie lista tuturor conturilor ordonate după conţinutul economic şi funcţia contabilă.

Se utilizează sistemul zecimal de codificare: conturile sunt împărţite în zece clase simbolizate cu o cifră de la unu la nouă, clasele sunt divizate în grupe, simbolizate cu două cifre, iar în cadrul grupelor avem conturi sintetice de gradul unu, simbolizate cu trei cifre, şi conturi sintetice de gradul doi, simbolizate cu patru cifre.

simbolul reprezintă exprimarea cifrică a unei clase, grupe, cont.

Contabilitatea generală sau financiară - are la bază norme unitare, cu caracter obligatoriu, cu scopul furnizării informaţiilor necesare pentru activitatea proprie cât şi în relaţiile acestora cu asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale. În acest scop sunt utilizate conturile din clasele 1-7.

Contabilitatea internă de gestiune (contabilitatea managerială sau analitică): obiect reprezentarea proceselor interne ale societăţii care produc transformări cantitative şi calitative în masa patrimoniului:

- determinarea cheltuielilor pe produse, lucrări sau servicii; - calcularea costului unitar de producţie;- furnizarea informaţiilor privind întocmirea şi urmărirea

bugetelor de venituri şi cheltuieli;- realizarea contabilităţii analitice a stocurilor, cheltuielilor,

veniturilor şi rezultatelor financiare.

În planul de conturi, contabilitatea de gestiune se ţine cu conturile din clasa a-9-a, intitulată Conturi de gestiune.