1CUPRINSCAPITOLUL 1. - NOŢIUNI INTRODUCTIVE………………………………..31.1. Definiţia şi obiectivele pomiculturii speciale........................................31.2. Istoricul mondial şi naţional al pomiculturii speciale...........................51.3. Soiul şi sortimentul în producţia pomicolă...........................................6CAPITOLUL 2. - CULTURA MĂRULUI..........................................................122.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire.............................................122.2. Particularităţi biologice şi ecologice...................................................162.3. Particularităţi tehnologice...................................................................43CAPITOLUL 3. - CULTURA PĂRULUI...........................................................613.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire.............................................613.2. Particularităţi biologice şi ecologice...................................................643.3. Particularităţi tehnologice...................................................................80CAPITOLUL 4. - CULTURA GUTUIULUI.....................................................924.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire.............................................924.2. Particularităţi biologice şi ecologice...................................................934.3. Particularităţi tehnologice...................................................................98CAPITOLUL 5. - CULTURA PRUNULUI......................................................1035.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire...........................................1035.2. Particularităţi biologice şi ecologice.................................................1045.3. Particularităţi tehnologice.................................................................122CAPITOLUL 6. - CULTURA CIREŞULUI.....................................................1346.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire...........................................134

6.2. Particularităţi biologice şi ecologice.................................................1376.3. Particularităţi tehnologice.................................................................153CAPITOLUL 7. - CULTURA VIŞINULUI......................................................1577.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire...........................................1577.2. Particularităţi biologice şi ecologice.................................................1597.3. Particularităţi tehnologice.................................................................167CAPITOLUL 8. - CULTURA CAISULUI.......................................................1728.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire...........................................17228.2. Particularităţi biologice şi ecologice.................................................1738.3. Particularităţi tehnologice.................................................................185CAPITOLUL 9. - CULTURA PIERSICULUI.................................................1959.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire...........................................1959.2. Particularităţi biologice şi ecologice.................................................1969.3. Particularităţi tehnologice.................................................................207CAPITOLUL 10. - CULTURA NUCULUI......................................................21610.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire.........................................21610.2. Particularităţi biologice şi ecologice...............................................21810.3. Particularităţi tehnologice...............................................................225CAPITOLUL 11. - CULTURA CĂPŞUNULUI...............................................23011.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire.........................................23011.2. Particularităţi biologice şi ecologice...............................................23211.3. Particularităţi tehnologice...............................................................238

CAPITOLUL 12. - CULTURA COACĂZULUI...............................................24512.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire.........................................24512.2. Particularităţi biologice şi ecologice...............................................24612.3. Particularităţi tehnologice...............................................................252CAPITOLUL 13. - CULTURA ZMEURULUI.................................................25713.1. Importanţă, origine şi arie de răspândire.........................................25713.2. Particularităţi biologice şi ecologice...............................................25813.3. Particularităţi tehnologice...............................................................264BIBLIOGRAFIE................................................................................................2703CAPITOLUL INOŢIUNI INTRODUCTIVE1.1. DEFINIŢIA ŞI OBIECTIVELE POMICULTURII SPECIALEPomicultura specială studiază originea, particularităţile biologice,ecologice şi tehnologice ale speciilor, soiurilor şi hibrizilor de pomi şi arbuştifructiferi în funcţie de zonă, grup de soiuri sau soi în scopul obţinerii unorproducţii mari, cantitativ şi calitativ în condiţii de eficienţă economică maximă.Este o disciplină de sine stătătoare, face parte din grupul disciplinelor debază ale horticulturii, întrucât operează cu numeroase specii şi mai ales cu unnumăr impresionant de soiuri aflate într-o permanenţă dinamică.Pomicultura specială (pomologia) este una din cele mai vechi ştiinţehorticole, studiul speciilor şi a soiurilor începând cu mult înaintea studiilorgenerale de biologie, ecologie şi tehnologie.Este o disciplină cu un pronunţat caracter practic, complex şi complet, ceoferă tehnologilor cunoştinţe concrete pentru cultivarea speciilor şi soiurilor depomi.Ca orice disciplină de mare importanţă şi pomicultura specială are stabilite

mai multe obiective:- studiul importanţei originei speciilor şi soiurilor, răspândirea acestora peglob şi în ţara noastră, în vederea unei zonări şi microzonări corespunzătoare;- cunoaşterea sortimentului de soiuri şi portaltoi, cerinţele şi calităţileacestora, pentru a stabili cele mai adecvate măsuri tehnologice, a identificării lorşi a le promova pe cele mai bune;- studiul particularităţilor de creştere şi fructificare ale speciilor soiurilor şihibrizilor, în vederea stabilirii tehnologiei diferenţiate;- precizarea comportării speciilor şi soiurilor faţă de factorii ecologici;- elaborarea tehnologiilor diferenţiate funcţie de specie, soi, zonă ecologică,forme de organizare a terenurilor etc; se are în vedere specificul de înfiinţare şiîntreţinere a plantaţiilor;4- un obiectiv important este acela de a crea soiuri rezistente la boli şidăunători şi în acelaşi timp cu calităţi superioare;- promovarea în sortiment a celor mai valoroase soiuri din toate punctele devedere şi eliminarea celor deficitare.Toate acestea conduc, îndreptăţit, la folosirea denumirii de Pomiculturăspecială în locul celei de Pomologie, care are obiective mult mai restrânse,referindu-se doar la descrierea soiurilor.Legătura Pomiculturii speciale cu alte disciplinePomicultura specială este o ştiinţă complexă care pe parcursul evoluţiei saleşi în prezent interferă cu alte ştiinţe cum ar fi:Pomicultura generală - este cea mai apropiată de cea specială. Cele douădiscipline se condiţionează şi se completează reciproc în toate segmentele lorcomponente.Botanica - oferă date referitoare la taxonomia speciilor, la descriereapărţilor componente ale pomilor şi arbuştilor fructiferi etc.Fiziologia şi biochimia vegetală - studiază procese metabolice esenţiale alepomilor cum ar fi: creşterea, diferenţierea, asimilaţia, evapotranspiraţia, rezistenţala diferiţi factori de stress, procesele biochimice de formare şi transformare a

substanţelor etc.Genetica şi ameliorarea - reprezintă două discipline foarte apropiatepomiculturii speciale, prin rolul lor în studiul şi crearea de noi soiuri calitativsuperioare celor iniţiale şi cu o plasticitate ecologică mai mare.Protecţia plantelor - este o disciplină indispensabilă culturii pomilor şiarbuştilor fructiferi, având în vedere importanţa acesteia în combaterea bolilor şidăunătorilor atât prin măsuri curative cât şi preventive, corelate cu protecţiamediului şi eficienţa economică.Agrotehnica şi agrochimia - sunt discipline care precizează anumite verigitehnologice ale culturii pomilor, referitoare în special, la lucrările solului şinutriţia plantelor.Topografia şi îmbunătăţirile funciare - prin precizările ce le aduc,contribuie la amplasarea, organizarea şi exploatarea corectă a plantaţiilor pediferite tipuri de terenuri.5Meteorologia şi pedologia - prezintă pomicultorului caracteristicileclimatice şi ale solului, recomandând cele mai adecvate zone şi tipuri de solpentru cultura unei anumite specii sau soi.Tehnologia produselor horticole - completează pomicultura specială cudate privind recoltatul, manipularea, transportul şi valorificarea fructelor încondiţiile precizării şi îmbunătăţirii calităţii acestora.Managementul şi marketingul - sunt discipline relativ noi care vin însprijinul pomicultorului printr-o organizare optimă a procesului de producţie şivalorificare a fructelor în scopul obţinerii unui profit maxim.1.2. SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII POMICULTURIISPECIALELa început cele două ramuri ale Pomiculturii, cea generală şi cea specială seinterferau până la formarea aceluiaşi întreg.Interesul pentru cultura pomilor şi chiar a soiurilor a fost manifestat cu peste10000 ani înainte de Hristos în Egipt, China, India, Grecia etc.Primele documentele scrise privind cultura pomilor apar în operele

Ramayana şi Indica scrise de Megasthene, Iliada şi Odiseea scrise de Homer etc.Nabucodonosor al II-lea înfiinţează grădinile suspendate ale Semiramidei înMesopotania (604-563 î.H.).Teofrast (374-287 î.H.) descrise primele plante şi soiuri de pomi iar maitârziu Pliniu cel Bătrân (23-79 d.H.) în Historia naturalis descrie soiuri de păr,piersic, cireş, cais, smochin, prun s.a. Lucrări importante care includeau şidescrieri pomologice au mai scris Columella, Virgiliu, Varron etc.În evul mediu apar tot mai multe scrieri de pomologie de o valoareincontestabilă unele din acestea având valoare şi în prezent. Astfel, Olivier deSerres (1539-1619) descrie soiuri de măr şi păr. Le Lectier publică un catalog alsoiurilor cultivate de păr, măr, piersic, cireş etc. în Franţa (Orleans).În 1686 J. Merlot şi Clode Saint-Etienne publică Traité de Connessance desbons fruits.Odată cu dezvoltarea societăţii apar noi scrieri în paralel cu preocupăriimportante de selecţie şi ameliorare a soiurilor de pomi. Reprezentativi suntDuhamel du Moucean (1770-1782) în Franţa, Knoop în Olanda, N. Hardenpont6(1705-1774) care a obţinut peste 400 soiuri de păr, Williams Prince (1795-1869)în SUA, Kraft în Austria a publicat Pomona Austriaca.În Franţa, André Leroy (1799-1882) colecţionează şi descrie soiuri de pomi.Acesta publică în 1880 Dictionnaire de pomologie în şase volume în care suntdescrise 1749 de soiuri de pomi. În Belgia este publicat un Album de pomologiecu cca 200 planşe color de o calitate ireproşabilă.În Germania, August Diell, întreprinde lucrări de cercetare şi ameliorare şipublică în şase volume pomologia germană (Deutsche pomologie) în care suntdescrise peste 600 de soiuri.În Italia este publicată separat de Georgio Alessio şi Brume FeenariiPomona Italica. Tot în Italia apare în acestă perioadă Trattto di Frutticoltura.Activităţi de cercetare şi selecţie mult mai avansate au loc în SUA (Luther

Burbank, Thadeus Clapp, Amsden etc), în Rusia, Miciurin etc., în Anglia A.Knight, W. Hooker.Dintre marii pomicultori ai secolului XX şi XXI fac parte şi A. Childers -Modern fruit science; M. Coutanceau - Arboriculture fruitiére; E. Baldini -Frutticoltura; F. Hilkenbäumer-Obstbau; Morettini, Kolesnikov, Michael Gautier,S. Trocme, R. Gras, etc.Multe din aceste lucrări se găsesc în original la catedra de pomicultură aFacultăţii de Horticultură Iaşi.În ţara noastră, cultura pomilor se pierde în negura vremurilor, dezvoltândusepractic odată cu poporul român.Denumirile de localităţi, de oameni sau de obiceiuri sunt dovezi căpomicultura este o preocupare foarte veche.Primele documente scrise despre pomi sunt din timpul lui Alexandru celBun (1400).Matei de Murano, medic veneţian scrie în 1502 că … “Moldova este o ţarăroditoare şi foartă plăcută şi bine aşejată, bogată în animale şi în toate roadele” …La 14 iunie 1590, Domnitorul Petru Şchiopul dă “carte lui RomaşculVătaful şi Frăsinei să-şi oprească un pomăt de nuci, pruni, cireşi şi meri înaşezământul Pomârlei şi Corjăuţului” …Paul de Alep în timpul călătoriilor sale din 1650-1660 prin Moldova descriemai multe soiuri locale de măr, prun, cireş etc.Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei (1716) enumeră şi chiar descrienumeroase soiuri autohtone de pomi.7Un document foarte valoros care descrie multe soiuri în special dinTransilvania este lucrarea anonimă descoperită la Caransebeş DictionarumValachicum latinum.În secolele XVIII, XIX şi XX apar primele pepiniere pomicole la Strehaia(1878), Istriţa (1893), Ciuperceni (1892), Cotnari (1896), Drăgăşani (1897), uneledintre acestea funcţionând şi în prezent.Dintre marii agronomi şi implicit şi pomicultori care au lăsat scrierivaloroase îi amintim pe: Ion Ionescu de la Brad (Noţiuni elementare de

agricultură cu un capitol distinct dedicat pomiculturii), Ion Henţescu (Pomologie1871 şi 1880 Noţiuni de Pomologie), Comşa D. (Pomăritul, 1877), D. Ştefănescu,I. Haşegam, D. Alessin. ş.a.După primul război mondial, o activitate deosebită în domeniul pomiculturiio desfăşoară: G. Năstase, G. Miron, Mihai Costeţschi, Th. Bordeianu, N.Constantinescu, V. Sonea, Pavel Babalean ş.a.S-au publicat numeroase tratate, manuale şi cursuri de Pomicultură şiPomologie. O lucrare de referinţă pentru pomicultura naţională şi mondială oreprezintă Pomologia României editată în opt volume, la care şi-au aduscontribuţia multe cadre didactice şi cercetători care se alătură celor menţionaţi maisus: V. Cociu, D. Cvasnâi, N. Ghena, C. Ioniţă, N. Ştefan, Gh. Anghel, Şt. Pétérfi,I. Modoran, M.I. Neagu, A. Negrilă, I.F. Radu, A. Şuta, ş.a.Lucrări majore de Pomicultură şi Pomologie au mai scris: I. Miliţiu, M.Popescu, I. Isac, P. Parnia, V. Cireaşă, N. Cepoiu, Gh. Mihăiescu, ş.a.De remarcat, sunt monografiile apărute în ultimii 10 ani cum ar fi: Caisul şiPrunul sub coordonarea lui V. Cociu, Cireşul de S. Budan şi G. Grădinariu.În prezent un număr mare şi valoros de cercetători şi cadre didacticeactivează în cadrul Institutului de cercetare pentru Pomicultură din PiteştiMărăcineni, în staţiunile de cercetări pomicole şi în cadrul facultăţilor dehorticultură.1.3. SOIUL ŞI SORTIMENTUL ÎN PRODUCŢIA POMICOLĂSoiulÎn cultură speciile pomicole sunt reprezentate de soiuri, acestea fiindprincipalele mijloace de operare în producţie şi cercetare.Soiul este o unitate biologică şi în acelaşi timp un mijloc de producţie.8Pornind de la cadrul internaţional pentru nomenclatura plantelor cultivate(Utrecht – 1958), M. Popescu şi I. Miliţiu definesc soiul din punct de vederebiologic astfel: “Soiul (cultivarul) este un grup de indivizi cultivaţi, asemănătoriîntre ei, proveniţi dintr-o singură specie sau din mai multe specii înrudite,

adaptaţi la anumite particularităţi biologice distinctive pe care le păstrează prinînmulţire vegetativă sau generativă.Din punct de vedere economic, soiul este un mijloc de producţie careutilizând energia solară, transformă resursele ecosistemului (apă, substanţenutritive, aer, CO2 etc), în substanţe organice necesare vieţii omului.Soiurile sunt caracterizate şi apreciate prin două însuşiri de bază:productivitatea şi calitatea. Acestea sunt dobândite genetic dar pot fi influenţatede factorii ecologici şi tehnologici. Cele două caracteristici nu trebuie analizateseparat, ştiind faptul că, de cele mai multe ori sunt în contradicţie.Productivitatea - reprezintă capacitatea unui soi de a valorifica resurseleecologice şi tehnologice, în scopul producerii unei cantităţi potenţiale maxime defructe, ritmic şi constant. Această caracteristică este influenţată de uneleparticularităţi genetice ale soiului cum ar fi: vigoarea, diferenţierea mugurilor derod, capacitatea de ramificare, comportarea în procesul fecundării, indicele foliar,precocitatea de rodire, rezistenţa la factorii de stress etc, precum şi de tehnologiaaplicată.Înainte de a fi lansat în cultură un soi este studiat comparativ cu alte soiuri şieste omologat numai dacă le depăşeşte pe cele existente.În cadrul aceleiaşi specii există diferenţe foarte mari între soiuri, de aceea,se impune o atenţie deosebită la promovarea în producţie.Calitatea – este o altă însuşire de bază a soiului, care se exprimă printr-uncomplex de elemente biologice. Calitatea se apreciază în funcţie de destinaţiafructelor. Astfel, unele sunt exigenţele pentru consumul în stare proaspătă, altelepentru industrializare.Pentru consumul în stare proaspătă fructele trebuie să fie aspectoase, să aibăgust plăcut, echilibrat, pulpa fină, suculentă, aromată, o bună capacitate demanipulare, transport şi păstrare. Soiurile destinate industrializării trebuie să aibă

un conţinut ridicat în substanţă uscată solubilă, un randament bun la prelucrare, săse detaşeze uşor de pe plantă, părţile edibile să se separe uşor de cele needibileetc.9Indiferent de modul de consum, fructele trebuie să fie bogate în vitamine,săruri minerale, glucide uşor asimilabile, să fie lipsite de poluanţi etc.Alte caracteristici importante ale soiurilor sunt: vigoarea, precocitatea,rezistenţa la factorii de stress (boli, dăunători, ecologici, etc).În limba română termenul soi este sinonim cu cel de cultivar. Altedenumiri: engleză: variety, franceză: variété, spaniolă: variedad, rusă: sort, etc.Însuşirile ereditare ale soiurilor se pot păstra un timp mai îndelungat sau maiscurt.Dacă soiurile se înmulţesc vegetativ iar genitorii sunt bine cunoscuţi, dacăsunt respectate tehnologiile şi soiul este cultivat în zone favorabile, atuncicaracterele se păstrează practic toată viaţa plantei. Sub influenţa unor factoriecologici sau tehnologici pot apărea mutaţii, care însă de cele mai multe ori suntnegative.În pomicultură alături de soi sau cultivar se întâlneşte şi cel de biotip sauchiar tip şi este un individ din cadrul soiului cu caractere apropiate dar uşordiferite.Exemplu: Soiul Creţesc are mai multe biotipuri: C. auriu, roşu etc.De asemenea, un alt termen folosit este cel de clonă care este un descendentstabil şi uniform genetic, obţinut prin reproducere asexuată dintr-un singurindivid. Exemplu: Soiul Crişane cu clona Crişane 2.Evoluţia soiurilor pomicole a cunoscut trei etape distincte:Etapa speciilor sălbatice – se întinde pe o perioadă îndelungată,majoritatea speciilor crescând în mod spontan, evoluţia lor fiind influenţată înspecial de condiţiile ecologice şi într-o măsură foarte mică de către om.Înmulţirea speciilor se făcea în exclusivitate pe cale generativă. Intervenţiaomului s-a făcut în mod inconştient. Exemple de specii: Malus silvestris, Pirus

silvestris, Cerasus avium etc.Etapa soiurilor vechi. În această perioadă au apărut primele soiuri dincadrul speciilor, printr-o selecţie empirică. La început au fost selectate soiurile cufructe mai aspectoase şi mai bune din punct de vedere organoleptic. Aşa au apărutsoiurile indigene, locale, care de fapt erau grupuri de indivizi, biotipuri, superioarecelorlalţi indivizi. Aceste soiuri au un areal restrâns, de multe ori la un bazinpomicol, au un grad restrâns de omogenitate, şi o plasticitate ecologică ridicată.Multe din aceste soiuri există şi în prezent şi constituie un valoros fond degermoplasmă pentru crearea noilor soiuri. Totodată unele din acestea au şi calităţi10organoleptice superioare: Pătul, Domnesc, Creţesc, Parmen auriu la măr, Tuleugras, Vinete Româneşti, Grase romăneşti la prun, Boambe de Cotnari la cireş,Popeşti, Cu miezul roşu la păr, etc.Etapa soiurilor ameliorate, a început odată cu apariţia primelor soiurisuperioare obţinute printr-un proces de selecţie conştient şi continuă şi în prezent.În această etapă au apărut numeroase soiuri aproape la toate speciile. Suntfolosite cele mai diverse metode de ameliorare. Soiuirile nou create au în generalo bună plasticitate ecologică, sunt foarte productive şi dau fructe de calitatesuperioară. Aceste soiuri au omogenitate morfologică ridicată. Există în prezentcca. 11.000 de soiuri de măr, peste 6.000 la păr, peste 3.000 la piersic, etc.În cadrul speciilor, există o dinamică accentuată a soiurilor, astfel unelesoiuri sunt eliminate din sortiment, iar altele noi sunt introduse.Soiurile se pot clasifica după mai multe criterii:- după origine sunt: -soiuri indigene;- soiuri importate (străine);- după arealul unde sunt cultivate:-soiuri cosmopolite, cu un areal vast de cultivare- soiuri locale, cu răspândire restrânsă;

În cadrul programelor de ameliorare a soiurilor, fiecare specie are obiectiveproprii, ce vor fi prezentate detaliat în capitolele următoare.Ca obiective generale de ameliorare în pomicultură precizăm:- completarea sortimentului cu soiuri valoroase superioare celor existente;- crearea de soiuri cu mare plasticitate ecologică, rezistente la poluare, bolişi dăunători;- reducerea vigorii de creştere a soiurilor;- crearea de soiuri pentru destinaţii precise (consum în stare proaspătă,industrializare etc) care să răspundă cel mai bine cerinţelor specifice;- obţinerea de plante (organisme) modificate genetic (GMO).SortimentulTotalitatea soiurilor cultivate într-un anumit areal (bazin pomicol, zonă,ţară, glob) formează sortimentul. Acesta poate fi la o specie (ex. sortimentul decireş, măr, etc.) sau poate reprezenta toate speciile situaţie în care formeazăsortimentul pomicol global.11Pe plan mondial există peste 30.000 de soiuri dar în marea producţie seîntâlnesc mai puţin de 2.500. Aceste soiuri sunt adaptate la anumite condiţiiecologice unde îşi pot manifesta la maximum calităţile. Pentru a valorifica acestecalităţi ele sunt zonate formând sortimente restrânse. De altfel, problematicasortimentului atât naţional cât şi mondial se confruntă cu două aspecte: primul sereferă la restrângerea sortimentului iar cel de al doilea la remanierea periodică asortimentului în corelaţie cu noile cerinţe.Sortimentul pomicol al României aprobat anual de către ISTIS cuprinde cca.320 soiuri şi aproximativ 70 portaltoi. Acest sortiment este în schimbare darnumărul de soiuri nu diferă foarte mult de la un an la altul. La noi în ţară un soi semenţine în listă 15 ani.Soiurile incluse în actualul sortiment se caracterizează prin:- precocitate;- productivitate;- rodire constantă (indice de alternanţă <20);

- calitate superioară;- plasticitate ecologică;- autofertilitate sau compatibilitate bună cu alte soiuri etc.Atât pe plan mondial cât şi în România sortimentul pomicol suferărestructurări în funcţie de mai multe criterii: biologice, ecologice, tehnice şi socioeconomice.Criteriile biologice se referă la însuşirile pe care la au pomii şi fructele şicare trebuie să corespundă tuturor cerinţelor.Din punct de vedere biologic soiurile trebuie să fie cât mai puţin poluante şiîn acelaşi timp să reziste la o poluare în continuă creştere.Tehnologiile ce se aplică soiurilor trebuie să fie cât mai simple, maistandardizate şi mai eficiente.Tradiţia este un criteriu socio-economic ce nu trebuie neglijat la omologareaunui soi.12CAPITOLUL IICULTURA MĂRULUIMalus domestica Borkh Fam. RosaceaeSubfam. Pomoideae2.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIA DERĂSPÂNDIREImportanţăCultura mărului este cea mai cunoscută şi răspândită în zonele cu climătemperată, iar merele ocupă primul loc atât în ceea ce priveşte volumul producţiei,valoarea calitativ – alimentară cât şi solicitarea acestora pe pieţele de desfacere.Cultura mărului este foarte veche; descrieri pomologice, dar şi practici decultură întâlnim în scrierile a numeroşi învăţaţi cu cca. 2000 – 3000 ani înainte deHristos (Saffo, Hipocrate, Teofrast), dar şi ceva mai târziu (Cato, Varo,Columella, Pliniu Cel Bătrân etc).Plasticitatea ecologică ridicată a acestei specii a permis o vastă diseminaregeografică a numeroaselor soiuri formate sau create în cele mai diverse zone de peglob.Pe plan mondial, mărul se situează pe locul trei după citrice şi banane, dar

ocupă locul întâi între speciile pomicole de climat temperat producând mai multdecât dublu acestora.Valoarea alimentară ridicată a merelor se datorează compoziţiei lor foarteechilibrate, a accesibilităţii componentelor biochimice pentru organismul uman şinu în ultimul rând a diferiţilor excitanţi olfactivi, vizuali şi gustativi. Numai înalcătuirea aromei au fost identificate peste 170 de substanţe.13Datorită acestor însuşiri merele sunt cele mai apreciate fructe.Principalele componente ale fructelor de măr sunt: apă 77-88%, glucidetotale 6,5-17%, protide 0,3%, lipide 0,4%, acizi liberi 0,65%, substanţe minerale0,32%, vitamina C 2-170 mg/100g, vitamina A 112 U.I., vitamina B1 40 U.I.,vitamina B2 10-43 U.I.Proporţia de părţi needibile la mere este de 8%, valoarea energetică totalăeste de 55 cal şi utilizabilă de 49 cal/100g produs proaspăt.Aportul merelor în substanţe minerale şi vitamine acoperă ceea mai mareparte din necesarul organismului.Concentraţiile mai mari de ioni minerali şi vitamine se găsesc în epicarpcomparativ cu pulpa fructelor.Prin prelucrare o parte din componentele biochimice ale fructelor suntdiminuate sau distruse, de aceea, se recomandă consumul lor în stare proaspătă.Prelucrarea merelor se poate face sub diferite forme: dulceţuri, gemuri,marmelade, compoturi, sucuri, peltele , paste, cidru, oţet, băuturi alcoolice etc.De asemenea, semiconservele sau mâncărurile gătite din fructe proaspetesau deshidratate au o importanţă deosebită în alimentaţia umană. Producţia desucuri de mere ocupă primul loc pe glob (> 21%), iar oţetul de mere este foarteapreciat.Valoarea terapeutică a merelor este deosebit de importantă datorităefectului tonic asupra organismului în general. Totodată, merele au efectterapeutic printr-o acţiune directă sau profilactică în multe din boli cum ar fi:

cardiopatia ischemică, hiper sau hipotensiunea arterială, hepatite, reumatism,constipaţii cronice, diarei acute la copii, etc.Merele contribuie la eliminarea acizilor urici, la reducerea colesterolului şiabsorb multe din toxinele din organism. Se recomandă persoanelor mature(inclusiv diabeticilor şi obezilor) şi sunt absolut necesare copiilor, bătrânilor,bolnavilor, convalescenţilor. Au acţiune calmantă asupra sistemului nervos.Consumate seara uşurează somnul. În uz extern ajută la tonifierea ţesuturilor,folosindu-se la masarea obrajilor, abdomenului etc.Singurele contraindicaţii se referă la soiurile cu aciditate mai mare în cazuride gastrite hiperacide, precum şi a unor colite.14Tehnologia de cultură a mărului ridică probleme în prezent în ceea cepriveşte combaterea numărului mare de boli şi dăunători, asigurarea umidităţiisolului şi a elementelor fertilizante.Dăinuind încă din preistorie, pomul şi fructele au constituit surse ale unorobiceiuri şi credinţe vechi dar şi de inspiraţie în creaţiile artistice ca un străvechisimbol al continuităţii.Importanţa economică a acestei specii poate fi sintetizată astfel:- cultura mărului asigură o activitate permanentă şi resurse materiale unuinumăr foarte mare de oameni din majoritatea zonelor geografice unde alte speciiîntâlnesc condiţii restrictive;- asigură consumul local, zonal, orăşenesc atât în stare proaspătă cât şiindustrializată în tot timpul anului;- crează activităţi economice, locuri de muncă, resurse financiare în industriidin amonte (pesticide, îngrăşăminte etc) cât şi din aval (ambalaje, transport,prelucrare, comerţ etc).Originea şi aria de răspândireCentre de origine ale speciilor de Malus sunt arealele geografice cuprinseîntre Caucaz, Turkestan, Altai, Pamir până în China şi Japonia. Există câteva

specii originare din America de Nord: Malus fusca Schneid, Malus ioensis, Brit,Malus coronaria Mill, Malus angustifolia Michx. Centrul genetic cel maiimportant pare a fi Asia de sud – vest (Vavilov 1951).Cultura mărului acoperă întreaga zonă temperată, cuprinsă între 30-60olatitudine nordică şi 30-70o latitudine sudică precum şi unele zone restrânsesubtropicale.Plasticitatea ecologică ridicată a acestei specii a condus la crearea unorsoiuri adaptate celor mai diverse zone. Astfel, se întâlnesc plantaţii de măr atât înSiberia şi Nordul Chinei, unde temperatura coboară frecvent până la - 40oC,reprezentate de soiuri ca: Anna, Primicia, Princesa, Galicia etc, cât şi în Algeria,Libia, Egipt, Brazilia, Mexic, Africa de Sud etc unde temperaturile ridicate dintimpul iernii fac să nu fie asigurat “necesarul de frig” cu consecinţele cunoscute.În prezent, mărul se cultivă în 84 de ţări, din care 35 în Europa, 25 în Asia, 8în America de Nord, 8 în America de Sud, 8 în Africa şi 2 în Oceania.15Suprafeţele cultivate cu măr au oscilat în perioada 1996-2000 în jurul valorii7 milioane hectare, fiind într-o tendinţă de creştere, mai ales, pe seamacontinentelor Asia şi Africa.Producţia de mere media anilor (1996 – 2000) se cifrează la 60 milioanetone, cunoscând o tendinţă permanentă de creştere. Astfel, în 1950 se produceauîn lume 13,5 mil. tone (fără URSS), în 1970, 28 mil. tone, (fără URSS), în 1990,40 mil. tone (fără URSS), în 2000 peste 60 mil. tone.Tabelul 1.Producţia de mere la nivel mondial (tone)Continentul 1997 1998 1999Total d.c. 57.132.851 56.964.299 59.204.363Asia 27.336.731 29.503.047 31.968.079Europa 18.521.515 16.128.807 15.784.238America de Nord 5.169.397 5.675.000 5.325.000America de Sud 3.010.804 2.979.554 3.279.371Africa 1.515.263 1.465.030 1.482.670Oceania 920.069 809.356 836.000

Ţări mari producătoare de mere sunt: China cu peste 9 milioane tone (media anilor1996 – 2000), SUA (4,7 mil. tone), Franţa (2,3 mil. tone), Italia (2,1 mil. tone), Turcia(2,0 mil. tone etc).Tabelul 2.Principalele ţări producătoare de mere din Europa (tone)(FAO 2000)Ţara 1997 1998 1999 2000Franţa 2.473.000 2.208.800 2.061.100 2.308.000Italia 1.835.190 2.115.470 2.115.47. 2.120.000Germania 1.602.100 2.276.200 2.025.800 2.127.000Turcia 1.738.000 1.975.000 2.100.000 2.010.500Polonia 2.098.279 1.687.226 1.600.000 1.540.000Spania 942.000 719.000 792.000 810.000România 664.063 364.619 425.000 420.00016În România mărul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000) de pe care se obţine oproducţie de circa 600000 tone. Principalele judeţe producătoare sunt: Argeş, Suceava,Mureş, Maramureş, Dâmboviţa, Iaşi, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Bacău, Sălaj, Vâlcea.Tabelul 3.Principalele judeţe producătoare de mere din România(Anuarul statistic, 1998)Total din care: Sector privatJudeţultone % tone %Argeş 55.055 8,3 44.150 10,8Suceava 45.603 6,8 29.720 7,3Mureş 40.474 6,1 11.126 2,7Maramureş 39.611 5,9 27.239 6,6Dâmboviţa 39.457 5,6 25.133 6,1Iaşi 32.123 4,8 14.375 3,5Cluj 29.466 4,4 11.174 2,7Bihor 25.591 3,8 16.862 4,1Bistriţa – Năsăud 25.580 3,8 17.719 4,3Bacău 25.262 3,8 17.677 4,3Sălaj 24.203 3,6 16.429 4,0Vâlcea 23.464 3,5 19.933 4,8Se constată că la noi în ţară mai mult de jumătate din producţie se realizează în 10judeţe iar ponderea se întâlneşte în sectorul privat.Comerţul internaţional cu mere (Anuar FAO, 1999) are valori semnificative,ajungând la peste 5 mil. tone, cu o valoare de peste 3,5 miliarde de dolari.2.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞI

ECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURIFondul biologic al genului Malus reprezentat în special prin specia Malusdomestica cuprinde un număr foarte mare de soiuri (cca. 11.000) şi numărulacestora este într-o continuă creştere. Totuşi, din acest vast fond genetic în marea17producţie se regăsesc foarte puţine soiuri (30-40), care asigură cca. 90% dinproducţia mondială de peste 50 milioane tone.Situaţia este similară şi în România unde există un bogat fond geneticformat atât din soiuri autohtone cât şi străine, dar în cultură se găsesc 10-15 soiuride bază.Pe plan mondial soiurile cu cea mai mare producţie sunt cele din grupaGolden delicious, din care se produc cca. 3,5 milioane tone, reprezentândaproximativ 40% din producţie, urmează apoi grupa de soiuri Delicios roşu cucca. 10-15% din producţie, apoi soiurile specifice Rusiei şi ţărilor limitrofe(Borovinka, Amis, Antonovka). În Europa cele mai răspândite soiuri sunt: CoxOrange Peppin, Jonathan, Golden Delicious, Frumuseţea Romei, Belle de Bosk,Idared, Jonagold etc. De asemenea, un loc foarte important (15-20%) îl ocupăsoiurile nou create: Gala, Jonagold, Braeburn, Fuji, Elstar, Gloster.În prezent sortimentul din România este destul de diversificat dar mareaproducţie este dominată de soiurile: Golden delicious, Jonathan, Starkrimson,Jonagold, Idared, Prima, Florina etc. precum şi de soiuri obţinute la noi în ţară:Romus 1, 2, 3, Generos, Pionier, Voinea, Frumos de Voineşti, Rădăşeni, Fălticeni,Roşu de Cluj.Dintre obiectivele principale în ameliorarea mărului amintim două de mareperspectivă: extinderea soiurilor rezistente genetic la boli şi reducerea habitusuluide creştere.Referitor la primul obiectiv precizăm că România are rezultate bune,

situându-se pe locul trei în lume după S.U.A şi Canada şi pe locul patru ca dată deomologare a primului soi cu rezistenţă genetică (U.S.A-1970, Canada, Franţa-1974, România-1984).Al doilea obiectiv îl reprezintă obţinerea de soiuri pentru culturasuperintensivă cu creştere columnară. Din acest punct de vedere, Canada aomologat primul soi – Wijick – care este o variaţie mugurală a soiului Mc. Intosh,cu creşteri laterale scurte, ţepuşe şi burse situate direct pe ax.Cercetările au continuat în Anglia la staţiunea East Malling unde utilizândsoiul Wijick au fost create soiurile:- Walz (Wijick x Golden delicious);- Polka (Golden delicious x Wijick);- Bolero (Wijick x Greenleeves).18În prezent, în România sunt admise la înmulţire conform listei oficiale desoiuri elaborate de I.S.T.I.S. (1999) un număr de 36 soiuri care se pot caracterizaprin următoarele:- asigură consumul de fructe proaspete timp de 9-12 luni, în funcţie demetoda de păstrare;- după perioada de maturare a fructelor: 7 soiuri sunt de vară, 11 soiuri suntde toamnă şi 18 soiuri sunt de iarnă;- după origine soiurile se pot grupa astfel: 22 sunt soiuri româneşti şi 14soiuri străine (U.S.A, Anglia, Canada, Japonia, Germania, Australia); şi din acestpunct de vedere al valorificării potenţialului genetic autohton România se situeazăprintre primele ţări din lume;- cuprinde soiuri imune sau rezistente genetic la principalele boli (rapăn şifăinare) atât româneşti (Generos, Pioner, Poiana, Delia, Remus, Romus 1, 2, 3,)cât şi străine (Prima, Florina,etc);- însuşiri biologice şi tehnologice superioare: precocitate, productivitate,calităţi superioare, valoare tehnologică ridicată etc).În afară de soiurile admise la înmulţire în colecţiile pomologice sau înplantaţii propriu-zise se mai întâlnesc şi alte soiuri scoase din sortiment sau încă

neintroduse în sortiment dar care au însuşiri calitative superioare, potenţial deproducţie bun, etc. Acestea formează un fond genetic care poate sta la bazacercetărilor viitoare de ameliorare (Close, Cox Orange, Creţesc, Pătul, Domnescetc.). În acest sens pomicultorii din România trebuie să-şi reconsidere atitudinea,mai ales faţă de soiurile autohtone, tradiţionale.Principalele soiuri cultivate în România pe grupe de maturare suntprezentate în continuare:SOIURI DE VARĂAu perioada de maturare în lunile iulie şi august, se păstrează relativ puţin(12-14 zile), acumulează cantităţi mici de substanţă uscată, zahăr, aciditate; sevalorifică în special pentru fructe de masă, dar pot fi şi industrializate.Se cultivă în special în sudul şi vestul ţării unde se maturează cu cca. 10-12zile înaintea altor zone, însă cultura acestor soiuri reuşeşte foarte bine şi încelelalte zone, completând cu succes un gol de fructe.191. Remus – soi românesc, foarte rezistent la rapăn şi mediu rezistent lafăinare, foarte precoce (anul III de la plantare), productiv (peste 30 t/ha), cu fructemijlociu spre mari (150-170g), sferic turtite, gălbui cu roşu-aprins pe 2/3 dinsuprafaţă. Pulpa este alb-gălbuie, cu textură medie, suculentă, fin acidulată plăcutăla gust. Fructele sunt rezistente la transport, bune pentru consum în stare proaspătădar şi pentru sucuri. Se recoltează în prima decadă a lunii iulie. Pomul are vigoaremijlocie, rodeşte pe ţepuşe şi nuieluşe.2. Romus 1 – soi românesc, obţinut din seminţe hibride provenite dinS.U.A. Este rezistent la rapăn, mediu rezistent la făinare, de vigoare micămijlocie,precoce, productiv, rezistent la ger şi secetă, fructifică în special peţepuşe. Fructele sunt mijlocii spre mici (100-130 g), sferice, uşor turtite, galbene,acoperite cu roşu intens pe 2/3 din suprafaţă. Pulpa este fermă, suculentă, deculoare albă, uşor acidulată, plăcută la gust.Perioada de recoltare: a II-a decadă a lunii iulie.

3. Romus 2 – soi românesc, foarte rezistent la rapăn, mediu rezistent lafăinare, cu vigoare submijlocie, rodeşte pe ramuri scurte şi mai puţin pe ramurilungi, este precoce şi productiv. Fructele sunt de mărime mijlocie (100-130 g),sunt sferice, uşor crestate spre caliciu, mai intens colorate decât Romus 1,asemănătoare cu soiul Jonathan.Perioada de recoltare: decada a II-a a lunii iulie.4. Romus 3 – soi românesc cu rezistenţă mare la rapăn şi făinare, precoce,productiv, vigoare mijlocie şi fructificare pe ramuri de rod scurte. Fructele suntmijlocii ca mărime (130-140 g), au formă ovoidal-alungită şi sunt colorate în roşuintens pe 60-70% din suprafaţă. Pulpa este albă, plăcută la gust.Perioada de recoltare: prima decadă a lunii august.5. Aromat de vară – soi românesc, hibrid dintre Parmen auriu şi Jonathan,mediu rezistent la rapăn şi fă_ _ _/_/_ inare, rezistent la ger şi secetă, cu pretenţii mici faţăde sol, de vigoare mijlocie, relativ precoce şi foarte productiv. Fructele de mărimemijlocie (120-130 g), sferic-turtite, culoare de fond galben-verzui, iar de acoperireroşu carmin. Pulpa plăcută asemănătoare cu cea a soiului Jonathan.Perioada de recoltare: decada I a lunii august.6. Red Melba – soi canadian, variaţie mugurală a soiului Melba. Soi relativrezistent la boli, cu pretenţii mici faţă de sol, rezistent la ger şi secetă, fructifică înspecial pe formaţiuni lungi. Fructele sunt mijlocii spre mari (160-180 g), rotunde,20uşor turtite, acoperite cu roşu violaceu. Pomul este de vigoare mare, prezintăcoroane rare, este foarte precoce şi productiv.Perioada de recoltare, a II a decadă a lunii august.7. James Griéve soi englezesc, de vigoare submijlocie, precoce şiproductiv, rezistent la boli şi ger, sensibil la Erwinia amylovora, fructifică înspecial pe formaţiuni lungi. Este recomandat pentru zonele colinare şi înalte.Fructele sunt mari (160-170 g), ovosferice, galben-aurii, rumenite cu roşu pe

partea însorită. Pulpa este alb-gălbuie, cu gust viniriu, foarte plăcut.Perioada de recoltare: decada a III-a a lunii august.Din acest soi a fost obţinut soiul Griéve rouge, asemănător ca pom dar cufructe roşii intens.SOIURI DE TOAMNĂ8. Prima – soi american, imun la rapăn şi făinare, de vigoare supramijlocie,fructifică cu preponderenţă pe ramuri de rod lungi. Fructele sunt mari (140-160 g),ovosferice, uşor asimetrice, culoarea de fond galben-verzui iar cea de acoperireroşu-oranj pe 2/3 din suprafaţă. Pulpa este plăcută, suculentă, acidulată. Perioadade recoltare ultima decadă din august şi prima din septembrie. Perioada depăstrare 30-40 zile.9. Voinea – soi românesc, de vigoare mare, rezistent la rapăn şi făinare,semiviguros, semiprecoce şi productiv, cu coroana globuloasă, deasă, şarpanteputernice bine ramificate, fructifică pe ramuri lungi cu predominanţă. Fructul estemare (160-180 g), alungit, cu coaste evidente, colorate în roşu-dungat. Pulpa albgălbuie,de textură medie, suculentă, dulce, uşor acidulată, fin aromată, de calitate.Perioada de recoltare: sfârşitul lunii septembrie. Perioada de păstrare: 60-90 zile.10. T – 120 – soi american, omologat în România, rezistent la rapăn şifăinare, foarte productiv, supramijlociu, fructifică pe ramuri de rod lungi. Fructelesunt de mărime mijlocie (120-130g), sferice tronconice, epicarpul subţire deculoare galben intens. Pulpa fermă, suculentă cu gust bun, plăcut acidulat. Serecomandă pentru consum în stare proaspătă cât mai ales pentru sucuri. Perioadade recoltare: sfârşitul lunii septembrie; păstrarea 40-60 zile.11. T – 195 – soi american, omologat în România, de vigoare mică,fructifică pe ramuri de rod scurte, este precoce, productiv, rezistent la rapăn şifăinare. Fructe submijlocii (90-130g), de culoare galben-auriu, cu pulpa crocantă,21

aromată, plăcut acidulată, se recoltează la sfârşitul lunii septembrie şi se păstrează60-90 zile. Se recomandă în primul rând pentru sucuri.12. Ardelean – soi românesc, de vigoare mijlocie, precoce, productiv,rezistent la ger şi secetă, mediu rezistent la rapăn şi făinare, fructifică în primulrând pe ramuri de rod scurte. Fructele sunt mijlocii spre mari (130-180g) uşortronconice, colorate roşu intens pe toată suprafaţa. Pulpa este alb-gălbuie, finaromată, cu gust dulce-acrişor.13. Pionier – soi românesc, imun la rapăn şi făinare, foarte productiv,precoce, de vigoare submijlocie (de tip spur). Fructele sunt mijlocii (140-150g),sferic – turtite, colorate în roşu închis pe ¾ din suprafaţă. Pulpa este fină, aromată,de calitate foarte bună. Perioada de recoltare: sfârşitul lunii septembrie; păstrare40-60 zile.14. Auriu de Bistriţa – soi românesc, rezistent la rapăn şi făinare, precoce,productiv, de vigoare mare. Fructele sunt supramijlocii (140-160g), ovosferice,galben-aurii, de calitate foarte bună. Soi recomandat pentru zonele colinare şiînalte. Perioada de recoltare: prima decadă a lunii octombrie; păstrarea 60-90 zile.15. Fălticeni – soi românesc, de vigoare mică-mijlocie, mediu rezistent laboli şi ger. Rodeşte pe formaţiuni scurte. Fructele sunt mijlocii, sferice, uşorturtite, verzi-gălbui cu roşu pe partea însorită. Pulpa este alb-gălbuie, crocantă,aromată, cu gust plăcut, răcoritor.Recoltarea: decada a II-a a lunii octombrie; păstrarea:40-60 zile.16. Frumos de Voineşti – soi românesc, de vigoare mare, mediu rezistent larapăn şi făinare, precoce, productiv, rezistent la ger. Fructele sunt supramijlocii(130-160g), sferic-turtite. Culoarea de fond este galben-limonie iar cea deacoperire roşie-portocalie cu dungi purpurii. Pulpa este alb-gălbuie, cu gust plăcut,echilibrat şi aromă puternică.Perioada de recoltare: prima decadă din octombrie; păstrarea: 60-90 zile.

17. Gloria – soi românesc, rezistent la secetă şi ger, precoce şi productiv,vigoarea pomilor este submijlocie ca mărime, mediu rezistent la rapăn şi făinare.Fructele sunt mijlocii ca mărime, tronconice, uşor asimetrice, colorate în roşucarmincu aspect atrăgător. Se recoltează la începutul lunii octombrie şi sepăstrează 60-90 zile.18. Parmen auriu – soi vechi englezesc, semiviguros, precoce, foarteproductiv, fructifică atât pe ramuri de rod scurte cât şi lungi (tipul II). Pretenţiosfaţă de sol şi tehnologie. Fructele cad prematur dacă aceste cerinţe nu sunt22îndeplinite. Fructele sunt mijlocii spre mari (150-160g) tronconice sau sferoconicegalben-aurii, roşu-portocaliu pe partea însorită cu dungi carmin. Pulpa estegălbuie, suculentă, fină, dulce-acidulată, aromată. Sunt destinate consumului înstare proaspătă cât şi industrializării.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 60-90 zile.SOIURI DE IARNĂ19. Ciprian – soi românesc, recent omologat, rezistent la boli, de vigoaremică-mijlocie, cu port divergent, fructifică în special pe ramuri scurte. Fructul estemijlociu spre mare (150-180g), conic-globulos; culoarea de fond este galbenă, iarcea de acoperire roşu-închis cu pondere foarte mare, repartizată în plăci continui,suberul este slab şi este localizat în jurul cavităţii pedunculare, pulpa de culoarealb-crem, cu fermitate, textura şi suculenţă medii.Maturitatea de recoltare este decada a II-a a lunii septembrie, iar păstrareafructelor se poate face 120-150 zile. Organoleptic, fructele se aseamănă cu celeale soiului Generos. Este destinat pentru consum în stare proaspătă.20. Golden delicious – soi american, cu cea mai largă răspândire pe planmondial. Pomul are vigoare mijlocie sau supramijlocie, coroana este globuloasădeasă (tip standard). Există şi biotipuri de tip spur, de vigoare mică (Golden spur,

Yellow spur). Este precoce, productiv, are tendinţă de supraîncărcare cu fructe.Preferă zonele cu umiditate relativă mai scăzută. Fructele sunt mijlocii spre mari(130-200 g), ovosferice, cu cinci coaste largi, puţin proeminente, de culoaregalben-aurie cu puncte de rugină mari, rare. În condiţii deficitare, ecologice sautehnologice formează plasă (rugină). Este sensibil la rapăn şi se deshidratează uşorpe perioada păstrării în condiţii improvizate.Pulpa este galbenă, crocantă, dulce, slab acidulată, cu aromă specifică.Recoltarea se face în octombrie şi se păstrează 6-12 luni, funcţie de metodă.21. Golden spur – variaţie mugurală a soiului Golden delicious cu fructeleasemănătoare. Deosebirile se referă la pom. Acesta este de vigoare mică, fructificăpe ramuri de rod scurte, este destinat plantaţiilor superintensive.22. Mutsu – soi japonez, de vigoare mare, foarte sensibil la rapăn,semiprecoce, foarte pruductiv. Fructele sunt asemănătoare cu cele ale soiuluiGolden delicious, dar sunt mai mari (220-250g), au pedunculul scurt şi gros,23epicarpul subţire, fără suberificări, cu pulpa alb-gălbuie, plăcut aromată, finacidulată. Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-12 luni.23. Poiana – soi românesc, imun la rapăn şi rezistent la făinare şi ger,productiv, viguros, fructifică pe ramuri lungi. Fructele sunt mijlocii (120-150g),sferice sau ovosferice, galbene-verzui, acoperite cu roşu rubiniu pe partea însorită.Pulpa este alb-gălbuie, fermă, suculentă şi plăcută la gust.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.24. Kaltherer Böhmer, (Kalter de Boemia) – soi vechi german, rezistentla rapăn, tolerant la făinare, rezistent la ger, de vigoare mijlocie, rodeşte cupreponderenţă pe ramuri scurte, este precoce şi foarte productiv. Este recomandatpentru zonele colinare şi înalte. Fructul este mare (150-180g), colorat în roşudeschis, acoperit cu pruină. Soi rustic, cu pulpa albă, gust echilibrat şi aromă

specifică de trandafir. Face parte din grupa B de calitate. Se recoltează înoctombrie şi se păstrează 60-90 zile.25. Generos – soi românesc, rezistent la rapăn, mediu rezistent la făinare, devigoare mijlocie-mare, cu coroana rară, aerisită, este precoce şi productiv,fructifică în principal pe ramuri scurte. Fructele sunt mari (160-200g), culoarea defond galben-verzuie iar cea de acoperire roşie-rubinie, 2/3 din suprafaţă, cu multăceară. Pulpa fermă, potrivit de suculentă, aromată, cu gust plăcut.26. Delicios de Voineşti – soi românesc, de vigoare mijlocie spre mare,sensibil la rapăn şi la arsura bacteriană, mediu rezistent la făinare, rezistent la ger,productiv. Fructele sunt mari (140-180g), sferic- turtite, culoarea de fond galbenverzuiiar cea de acoperire roşu-zmeuriu dungat cu roşu-închis. Pulpa este deculoare crem-gălbuie, crocantă, cu gust plăcut şi aromă puternică. Sedeshidratează repede în timpul păstrării.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 4-6 luni.27. Florina (Querina) – soi francez, imun la rapăn, tolerant la făinare,precoce, foarte productiv, de vigoare mijlocie spre mare, fructifică în special peramuri lungi. Fructele sunt mari (150-180g), tronconice, crestate, roşii-vişinii, cupuncte subcutanate. Epiderma groasă şi aciditatea scăzută le diminuează dincalităţi, de altfel certe datorate fermităţii, parfumului şi în general gustului plăcut.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.28. Granny Smith – soi australian, de vigoare mare, fructifică pe ramuri derod lungi (tipul IV), pretenţios la căldură, necesită toamne lungi şi călduroase.Fructele sunt mari (180-200g), sferice cu epiderma groasă, de culoare verde24intens, cu pruină multă şi puncte subcutanate. Pulpa este alb-verzuie, fermă,acidulată de o calitate medie.Se recoltează în a II-a jumătate a lunii octombrie şi se păstrează 8-10 luni.29. Ancuţa – soi românesc, de vigoare mijlocie spre mare, fructifică în

primul rând pe formaţiuni de rod scurte dar şi lungi, semiprecoce, productiv,mediu rezistent la rapăn şi făinare. Fructele sunt mari (160-190g), sferic turtite, cucinci coaste mai accentuate în zona calicială, culoarea de fond galben-pai iar ceade acoperire roşie-sângerie dungată cu roşu-vişiniu. Pulpa este galbenă, crocantă,fină, cu gust plăcut, dulce-acrişor şi aromă specifică.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.30. Idared – soi american, destul de vechi, de vigoare mijlocie spre mare,foarte productiv şi precoce, rezistent la ger şi secetă, sensibil la făinare. Fructelesunt mari (180-220g), sferic turtite cu cinci coaste largi. Epiderma este subţire,culoarea de fond galben-verzui iar cea de acoperire roşu pe cca. 90%. Pulpa estealbă, plăcut aromată. Este un soi mediu apreciat pe pieţele lumii. Are rezistenţăbună la păstrare.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 10-12 luni.31. Jonathan – vechi soi american, de vigoare mijlocie, fructifică în primulrând pe ramuri de rod lungi dar şi pe ţepuşe, foarte sensibil la făinare, este precoceşi productiv. Formează o coroană larg piramidală până la semisferică. Fructelesunt foarte apreciate, mijlocii ca mărime (130-160g), tronconice, cu suprafaţanetedă, intens colorată în roşu pe partea însorită. Pulpa, alb- gălbuie este fermă,foarte suculentă, dulce, armonios acidulată, fin aromată, de calitate foarte bună.Este autofertil şi bun polenizator. Dă rezultate bune în toate zonele de cultură alemărului. Din acest soi prin selecţii clonale (Ionared, Red Jonathan, New RedJonathan, Jonathan Capri, Jonathan 26 etc.) sau prin hibridări au fost obţinutefoarte multe soiuri (Aromat de vară, Roşu de Cluj, Ancuţa, Jonagold, Fălticeni,Idared, Idajohn, Melrose etc).Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.32. Delia – soi românesc. de vigoare mică, tip spur, precoce, productiv,

rezistent la rapăn, mediu rezistent la făinare, rezistent la ger şi secetă. Fructele,mijlocii ca mărime (130-150g), sferic-turtite, uşor crestate, de culoare roşierubinieaproape pe toată suprafaţa. Fructele foarte bune pentru consumul în stareproaspătă. Se recomandă pentru zonele colinare.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.2533. Jonathan 26 – selecţie clonală din soiul Jonathan obţinută în România.Faţă de soiul de origine este mai rezistent la ger şi făinare, mai precoce şi multmai productiv. În rest are aceleaşi caracteristici ca şi soiul Jonathan.34. Rădăşeni – soi românesc, rezistent la rapăn şi făinare, de vigoaremijlocie, relativ precoce, productiv. Fructele sunt de mărime mijlocie (130-180g),de culoare galben-verzui acoperită cu striaţiuni roşii-carmin. Pulpa este galbenă,fermă, suculentă, aromată. Este recomandat pentru zonele colinare şi înalte, pentruconsum în stare proaspătă şi pentru industrializare.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.35. Starkrimson - soi american, vechi, de vigoare mică (tip spur)recomandat pentru plantaţii superintensive, precoce, foarte productiv, mediurezistent la ger şi făinare, slab rezistent la rapăn, pretenţios la sol şi căldură maiales în timpul înfloritului şi a maturării fructelor. Nerespectarea acestor cerinţeconduce la fructe mici, asimetrice, slab colorate.Fructele sunt mari (150-180g), conic-trunchiate, cu cinci coasteproeminente, de culoare roşu-intens, cu puncte subcutanate galbene. Pulpa estealb-gălbuie, dulce, cu aciditate redusă. La apariţia soiului a fost o realizaredeosebită.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 4-6 luni.36. Wagener premiat – unul din cele mai vechi soiuri americane, devigoare mică (tip spur), cu coroana rară, capacitate slabă de ramificare,recomandat pentru plantaţii superintensive, foarte productiv şi precoce. Esterelativ rezistent la rapăn şi făinare. Fructul este mare (160-220g), sferic-turtit, cu

trei coaste proeminente, colorat minim ½ din suprafaţă în roşu-zmeuriu. Fructelesunt neuniforme în cadrul aceluiaşi pom atât ca mărime cât şi culoare, este undefect al acestui soi. Pulpa este alb-gălbuie, foarte fină, crocantă, slab aromată,plăcut acidulată. Dacă nu se respectă tehnologia de cultură şi mai ales momentulde recoltare fructele se păstrează mai puţin pierzându-şi repede calităţile.Se recoltează în octombrie, după culorare şi se păstrează 4-6 luni.Soiuri de perspectivă neincluse în prezent în lista oficialăJonagold – soi american, de vigoare mare, coroana sferică, unghiuri mari deremificare, precoce, productiv, rezistent la rapăn, mediu rezistent la făinare.Fructul mare, sferic-alungit sau conic trunchiat, culoarea de fond verde-gălbuie,26cea de acoperire roşu pal dungată cu roşu închis. Pulpa alb-gălbuie, suculentă,dulce, mediu acidulată, aromată, de calitate foarte bună.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.Este un soi bun ce se va extinde în Europa şi în România mai ales în zonelebine expuse la soare.Elstar – soi mai vechi obţinut în Olanda (Wageningen), foarte apreciat înEuropa. Pomul are vigoare mare, fructifică pe ramuri de rod lungi, diploid, cupolen bun, înfloreşte târziu.Este precoce, mediu productiv şi mediu rezistent la boli. Fructele suntmijlocii, uniforme în cadrul aceluiaşi pom, conic-trunchiate sau sferic-turtite,culoarea de fond este galbenă suflată cu roşu-orange pe 1/4 – 3/4 din suprafaţăpeste care se suprapun dungi de un roşu intens. Pedunculul este scurt. Pulpa estealb-gălbuie, crocantă, suculentă, dulce, armonios acidulată cu gust plăcut.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.Gala (Royal Gala) – soi creat în Noua Zeelandă, de vigoare mijlocie,capacitate bună de ramificare (tipul III), înfloreşte târzie, diploid, cu polen bun,precoce, productiv, mediu rezistent la rapăn şi făinare. Fructele sunt mijlocii,

uniforme pe acelaşi pom, conic-trunchiat, culoarea de fond galben-verzuie, iar ceade acoperire roşie cu dungi. Pulpa alb-gălbui fermă, suculentă, dulce, puţinacidulată, aromată, de bună calitate.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.Braeburn – soi creat în Noua Zeelandă, de vigoare mijlocie, cu şarpanteputernice şi unghiuri mari de ramificare (tip III), diploid cu polen bun, cu înflorirela jumătatea sezonului, precoce, productiv, rezistent la rapăn şi mediu la făinare.Fructul este mare, sferic turtit, culoarea de fond verde-gălbuie, cea de acoperireroşu pal pe 2/3 din suprafaţă şi numeroase puncte albicioase. Pulpa este albgălbuie,fermă, suculentă, mediu acidulată, de calitate bună.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 6-8 luni.Gloster – soi german, viguros, cu port dresat, înflorire târzie, diploid, polenbun, precoce, foarte productiv cu rezistenţă bună la rapăn şi făinare, cu uşoarătendinţă de alternanţă. Fruct mare, conic-trunchiat, culoarea de fond verde-gălbuiiar cea de acoperire roşie-portocalie peste care se suprapun dungi roşii intens şipuncte albicioase vizibile. Pulpa alb-gălbuie, fermă, suculentă, dulce mediuacidulată de calitate foarte bună.Se recoltează în a II-a parte a lunii octombrie şi se păstrează 6-8 luni.27Soiuri tradiţionale româneşti neincluse în prezent în lista oficială.Aceste soiuri prezintă interes din mai multe puncte de vedere:- au o mare plasticitate ecologică permiţând extinderea culturii mărului înzone care prezintă restricţii pentru alte soiuri;- sunt destul de rezistente la boli şi chiar la unii dăunători;- au o calitate a fructelor destul de ridicată, ce poate fi însă ameliorată;- nu necesită o tehnologie foarte complicată etc.Consider că cercetarea românească în domeniu nu şi-a spus ultimul cuvântiar poziţia faţă de aceste soiuri trebuie reconsiderată.Creţesc – soi românesc, viguros, cu o coroană frumoasă, cilindrică-ovală întinereţe, apoi ramurile se arcuiesc, înfloreşte timpuriu, intră târziu pe rod însă

rodeşte mult, este rezistent la ger, sensibil la secetă, rezistent la rapăn, mediurezistent la făinare. Este bun portaltoi. Fructul este mijlociu spre mare, sfericturtit,de culoare verde-gălbui acoperit cu roşu dungat.Este un fruct dietetic consumat mult de diabetici. Fructele sunt de calitatebună şi în condiţii bune se păstrează 6-8 luni. Prezintă multe biotipuri locale. Serecoltează în octombrie.Pătul – soi românesc, viguros, cu coroană globuloasă, mare, deasă. Esterezistent la ger, productiv, nepretenţios faţă de sol, sensibil la secetă. Atacat derapăn mai ales în anii umezi, intră pe rod târziu 5-6 ani dacă e altoit pe vegetativ.Este bun polenizator. Fructele sunt mijlocii, uniforme ca mărime, sferice, puţinturtite, cu contur foarte regulat. Culoarea de la verde albicioasă până la galben-paifuncţie de gradul de maturare. Pulpa are culoare albă-verzuie, este foarte fină,fermă şi foarte suculentă, cu un gust dulce-acidulat, foarte plăcut, răcoritor, şi cu oaromă plăcută. Capacitatea de transport şi păstrare mare 10-12 luni.Sovari – soi românesc, de vigoare mare, productiv, rezistent la ger şi secetă,pretenţios faţă de sol, rezistent la boli şi chiar dăunători. Fruct mijlociu ca mărime,verde gălbui acoperit cu roşu dungat. Fructele sunt de bună calitate. Se recolteazăîn octombrie şi se păstrează 6-8 luni.Roşioare călugăreşti – soi românesc, răspândit în N-E ţării, de vigoaremare. Fructul este mare, sferic-turtit, regulat, fără coaste. Epiderma este groasă,aspră, de culoare galben-roşiatică, peste care se suprapun dungi roşii-cărămizii sauroşii vişinii şi puncte ruginii. Pulpa este fermă, albă, uneori cu striaţii roşiatice.Pomul este foarte rezistent la ger şi nepretenţios faţă de sol.Calitativ fructul face parte din grupa B şi se păstrează 4-6 luni.28Poinic – soi de vigoare mare, cu fructul mijlociu, sferic turtit, uneori cucoaste slabe. Epiderma este groasă, netedă, de culoare galbenă-verzuie până la

galben-aurie, cu o rumeneală portocalie pe partea însorită. Sub epidermă prezintăpuncte mici cenuşii-ruginii. Pulpa este albă-gălbuie, fermă şi cu aromă intensă. Serecoltează în septembrie şi se păstrează 6-8 luni.Domnesc – soi românesc, foarte vechi, întâlnit şi în alte ţări din Europa.Pom viguros, cu înflorire târzie, foarte productiv, longeviv, foarte rezistent la ger,mediu sensibil la boli şi dăunători. Fructul este mare, sferic-turtit. Culoarea defond galbenă iar cea de acoperire roşie-carmin, aşezată în dungi şi cu puncte albe.Pulpa este fermă, sensibilă la manipulare şi transport, destul de bună, uşoracidulată, sălcie. Face parte din grupa calitativă B.Fondul genetic românesc, la măr, cuprinde peste 200 soiuri tradiţionalevechi şi cca. 30 soiuri noi de mare valoare.PORTALTOII MĂRULUIMărul reprezintă specia cu cei mai mulţi portaltoi. Fondul de germoplasmăeste foarte diversificat iar numărul portaltoilor într-o dinamică permanentă.Portaltoii mărului se pot împărţi în două mari grupe:- generativi;- vegetativi.Fiecare dintre aceştia prezintă avantaje sau dezavantaje pentru culturamărului.Portaltoii generativi au ca avantaje: afinitate bună cu toate soiurilorcultivate, rezistenţă sporită la ger, secetă, longevitate ridicată, producţii mari etc.,iar ca dezavantaje: imprimă soiurilor vigoare mare, intrare târzie pe rod,heterogenitate genetică etc. La început s-a utilizat mărul pădureţ ca portaltoi, apoimărul franc – soiuri locale adaptate la condiţiile ecologice specifice.Portaltoii vegetativi au ca avantaje: imprimă soiurilor vigoare mică,precocitate de rodire, capacitate de producţie mare, dar şi dezavantaje ca: duratăde viaţă mai scurtă, rezistenţă mai mică la ger, secetă, viruşi, etc.În ameliorarea acestor portaltoi un rol deosebit l-au avut următoarele staţiunide cercetare: East Malling din Anglia, unde au fost obţinuţi primii portaltoi dinseria EM I-XV, apoi cei din seria MM obţinuţi la Institutul Jhon Merton din

29încrucişarea tipurilor EM cu soiul de măr Northern Spy, rezistent la păduchelelânos.Ulterior cercetări similare au fost întreprinse în Olanda (Wageningen),Suedia (Alnarp), Franţa (Angers), Canada, România, S.U.A, Rusia, Germania etc.Portaltoii mărului utilizaţi în RomâniaPortaltoi generativi:P.F. Pătul - imprimă soiurilor vigoare mare, este recomandat pentrumajoritatea zonelor de cultură a mărului pentru soiuri de vigoare mijlocie saumare mai ales pentru plantaţii pe pantă. Este rezistent la ger, pretenţios laumiditate, are afinitate bună cu toate soiurile pomii intră pe rod, în anii 5-7 de laplantare sunt longevivi şi dau producţii mari.P.F. Creţesc – portaltoi de vigoare mare, recomandat pentru zonasubcarpatică meridională. Preferă soluri argilo-nisipoase, profunde, reavenefertile. Are afinitate bună cu toate soiurile inclusiv cu cele de vigoare mică.P.F. Vieşti – portaltoi de vigoare mare şi recomandat pentru soiurile devigoare mijlocie, mai ales în zona subcarpatică din estul ţării.P.F. Bistriţa 50 (Maşanschi) – portaltoi de vigoare mare, recomandat pentruzonele colinare din Transilvania, pentru soiuri de vigoare mijlocie şi chiar mică.Mai există şi alţi portaltoi generativi P.F. Trotuşe, P.F. Călugăresc ş.a.Portaltoi vegetativi utilizaţi în RomâniaM9 – portaltoi de vigoare slabă, cu înrădăcinare superficială şi trasantănecesită spalier. Cere soluri fertile, de preferinţă argilo-nisipoase, bine drenate.Este sensibil la: secetă, păduchele lânos şi cancerul bacterian. Imprimă soiurilorintrare pe rod la 3-4 ani, longevitate mică (20 ani). Se înmulţeşte prin marcotajvertical şi produce puţin (7 marcote/tufă).M26 – portaltoi de vigoare mijlocie-mică, drajonează puţin (4-6marcote/tufă) ancorare mijlocie în sol (necesită spalier). Este pretenţios faţă defertilitatea şi umiditatea solului, are rezistenţă mijlocie la secetă şi ger.Este sensibil la putrezirea coletului de aceea se recomandă pentru soluridrenate, fără exces de umiditate. Soiurile altoite pe el intră pe rod la 2-3 ani de la

plantare şi produc fructe mari, intens colorate.30M7 – portaltoi de vigoare mijlocie, cu ancoraj bun în sol, cu tendinţă dedrajonare, rezistent la ger, asfixia radiculară şi păduchele lânos. Necesită soluriprofunde, cu textură mijlocie, umede. Are afinitate bună cu soiurile de tip“standard” şi mai slabă cu cele “spur”. Se înmulţeşte prin marcotaj şi butăşire.MM106 – portaltoi de vigoare mijlocie, mai viguros decât M7, cuînrădăcinare bună, nu necesită susţinere. Este rezistent la ger dar sensibil la secetă.Cere soluri fertile, profunde, bine aprovizionate cu apă dar cu drenaj bun. Avândcompatibilitate cu soiurile de vigoare mică şi pentru cele “spur” este cel maiindicat pentru plantaţiile cu densitate mare din zona dealurilor, pe terenurile fertilede la baza pantelor şi în luncile deschise ale râurilor ferite de curenţii reci. Seînmulţeşte prin marcotaj vertical şi orizontal şi produce 14-16 marcote la tufă.M4 – portaltoi de vigoare mijlocie cu sistemul radicular fibros şi trasant,necesită sistem de susţinere. Dă rezultate bune pe solurile cu fertilitate medie,suficient de umede. Este slab rezistent la secetă dar rezistent la ger. Se foloseştedin ce în ce mai puţin fiind înlocuit de MM106. Se înmulţeşte prin marcotajvertical şi produce 15-20 marcote/tufă.A2 – portaltoi viguros, cu înrădăcinare foarte bună, rezistent la ger, dărezultate bune pe terenuri cu fertilitate medie, putând fi folosit în zona dealurilormijlocii pe terenuri mai profunde şi cu umiditate satisfăcătoare. Soiurile altoite peacest portaltoi intră pe rod la 5-6 ani de la plantare şi sunt foarte productive. Seînmulţeşte prin marcotaj vertical şi orizontal şi produce 14-15 marcote/tufă.G21 – portaltoi românesc, de vigoare mică, bine ancorat în sol. Se înmulţeşteprin marcotaj vertical şi butăşire în uscat, are afinitate foate bună cu majoritateasoiurilor din sortiment.Voineşti 2 – portaltoi românesc, de vigoare mică recomandat pentru plantaţii

intensive şi superintensive. Are afinitate cu toate soiurile de măr din sortimentcărora le imprimă precocitate şi productivitate ridicată. Se înmulţeşte prinmarcotaj vertical şi este foarte productiv 230.000 marcote/ha.Portaltoii mărului utilizaţi pe plan mondialÎn ultimii ani, au fost selecţionaţi portaltoi cu vigoare mai mică decât M9 şiM26 (seria CG-Novole, CG10, CG60, CG47; ECC). Majoritatea acestor portaltoiinduc însă o productivitate mai mică decât M9.31Pentru măr sunt deja disponibili şi alţi portaltoi de vigoare mică. O partedintre aceştia sunt mai rezistenţi la ger decât M9 şi M27 ca de exemplu Sel B9.(Czynezyc, 1996).Rezultate bune au dat seriile de portaltoi MAC (SUA), Jork, DAB şi Pillnitz(Germania), Budagovschi (Rusia), P10 /Ln/9 Pajam (Franţa).În prezent, pe plan mondial se utilizează pentru măr următorii portaltoi:- Seria M (East Malling): M9; M26 şi M27 – cu caracteristicile dejaprezentate;- Seria MM (Malling Merton): MM106; MM111;- Seria MAC: Mark (Mac 9); Mac 24;- Seria CG: Novole;CG10; CG47; CG60; ECC.- Seria P: P1; P2; P16; P18; P22;- Seria Budagowski: Bud 9; Bud 490; Bud 491;- Seria Ottawa: Ottawa 3; Ottawa 8;- Seria Jork: Jork 9;- Seria Pillnitz: Pi 80; Superter 1, 2, 3.Clone ale portaltoiului M9; M9 EMLA; M9a; B20; Pajam 1 (Lancep); Pajam2 (Cepiland); M9-337; M9-338; M9-339.Alţi portaltoi: Bemali; Robusta 5.Dintre aceste serii s-au individualizat clone valoroase care imprimă pomiloro creştere mai redusă decât portaltoii mai vechi, au o ancorare în sol mai bunăpermiţând cultura fără sistem de susţinere, au o rezistenţă mai mare la gerfacilitând extinderea culturii mărului în zone cu restricţii pentru alţi portaltoi şisunt mai rezistenţi la arsura bacteriană şi putregaiul coletului.De o importanţă deosebită sunt portaltoi liberi de virusuri (Pajam 1,2,3).

PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREALE MĂRULUISistemul radicularCreşterea sistemului radicular depinde de portaltoi, soi, însuşirile fizicochimiceşi sistemul de întreţinere ale solului precum şi de alţi factori.În general, sistemul radicular al mărului este destul de superficial încomparaţie cu alte specii pomicole.32Portaltoii generativi şi cei vegetativi de vigoare mare (A2, M25, M11)dezvoltă un sistem radicular profund, cu rădăcini de schelet şi semischeletviguroase şi cu marea masă a rădăcinilor active situate în stratul de sol cuprinsîntre 20-60 cm. O parte dintre rădăcinile principale pot ajunge la adâncimi de 2-4m, iar unele chiar până 9 m. În această situaţie nu se impune montarea sistemuluide susţinere. Portaltoii vegetativi de vigoare slabă M9, M27, G21, Voineşti 2 etc.dezvoltă un sistem radicular mult mai slab cu masa rădăcinilor active plasate înstratul de sol de 10-30 cm. În acest caz se impune susţinerea pomilor cu tutori sauspalieri, pentru a se evita dezrădăcinarea lor de vânturi sau sub greutatea fructelor.Extinderea sistemului radicular este mai mare şi mai rapidă decât a coroanei,ajungând să depăşească de 2-3 ori raza proiecţiei coroanei la pomii maturi.Metabolismul rădăcinilor se declanşează când temperatura în sol depăşeşte0,4oC, devine perceptibilă la 1,0-1,5oC, satisfăcătoare la 7-9oC şi maximă la 18-23oC când se alungesc cu 3-9 mm. Peste 25oC în sol ritmul de creştere încetineşteşi se reia toamna până la îngheţarea solului. Conţinutul în oxigen al solului trebuiesă fie mai mare de 6-8%. În cadrul ciclului anul, se observă două creşteri maiintense a rădăcinilor, unul primăvara şi altul toamna, o reducere a ritmului decreştere în timpul verii şi o stagnare pe timpul iernii. Rădăcinile la măr încep săcrească primăvara înaintea dezmuguritului şi îşi continuă creşterea după căderea

frunzelor.Forma şi dimensiunile coroanei – sunt caracteristice soiului.Coroanele pot fi sferice sau globuloase (Creţesc, Pătul, Jonathan), largpiramidale (Starking delicious), invers piramidale (Parmen auriu, Wagenerpremiat), pletoase (Granny Smith) sau chiar columnară (Wijcik, Walz, Boleroetc.).Vigoarea merilor cultivaţi este foarte variată, fiind determnată de soi,portaltoi, factori de mediu, agrotehnica folosită etc. Vigoarea foarte diferită asoiurilor existente în cultură a permis gruparea lor în mai multe categorii: soiurifoarte viguroase (Frumos de Boskoop, Gravenstein); viguroase (Voinea, Frumosde Voineşti, Auriu de Bistriţa); vigoare mijlocie (Romus 3, James Griéve, Pionier,Idared, Golden delicious); submijlocie (Gloria, Fălticeni, Romus 1); slabă(Starkrimson, Wagener premiat, Golden spur, Delia).33Capacitatea de ramificare. Unele soiuri (Jonathan, Kaltherer Böhmer,Granny Smith) au capacitatea de ramificare mare, altele mijlocie (GoldenDelicious) sau slabă (Wagener premiat, Starkrimson).Soiurile care ramifică slab şi rodesc pe ramuri scurte formează coroane rareşi mai înguste, cele care ramifică puternic şi rodesc pe ramuri lungi formeazăcoroane mari, dese şi largi, de regulă mai slab luminate.Specificul fructificării măruluiStudiul variabilităţii, în cadrul speciei măr, arată o diversitate continuă decaractere implicate în definirea habitusului şi a tipului de fructificare.Tipul de fructificare este caracterizat prin volumul zonei productive, prinamplasarea ramurilor de rod pe lemn mai tânăr sau mai în vârstă, precum şi prinevoluţia zonei productive în coroană.În bibliografia mai veche soiurile din România au fost grupate în patru tipuride fructificare.În urma avansării cercetărilor şi apariţiei soiurilor noi, considerăm că aapărut şi un al cincilea tip de fructificare – cel columnar. Y. Lespinasse (1992)

identifică patru tipuri de fructificare eliminând tipul II şi ordonând soiurile astfel:tipul I – columnar, II – spur, III – standard, IV – plângător.Vom prezenta în continuare cele două variante de tipuri de fructificare.Tipul I de fructificare - cuprinde soiuri de tip “spur” (Starkrimson, Goldenspur, Wagener premiat). Aceste soiuri au o vigoare redusă şi capacitate slabă deramificare, de regulă nu formează subşarpante şi nici ramuri de semischelet.Fructificarea se realizează aproape exclusiv pe ţepuşe, ramurile lungi apar caramuri de prelungire a scheletului şi semischeletului. Lăstarii şi ramurile anualeprezintă internoduri mai scurte, frunzele au mezofilul mai gros şi o capacitate maimare de sinteză.Potenţialul productiv al ramurilor de semischelet este mai mare decât la altetipuri, dar apare mai accentuat fenomenul de alternanţă de rodire la pomii maturidatorită epuizării vetrelor de rod. Produc fructe de calitate.Tiupl II de fructificare - se întâlneşte la soiurile Parmen auriu, Glochard,Renet gri de Canada. Această grupă se caracterizează printr-o zonă de fructificareceva mai mare şi mai depărtată de ax şi şarpantă, prezintă o dominanţă netă aaxului iar soiurile rodesc pe ramuri de rod scurte care sunt înserate pe ramuri în34vârstă de 2-5 ani. Creşterile au o tendinţă bazitonă când soiurile sunt altoite peportaltoi de vigoare mare sau mijlocie. Şi aceste soiuri sunt predispuse laalternanţă de rodire.Tipul III de fructificare – cuprinde majoritatea soiurilor aflate în cultură(Jonathan, Golden delicious, Generos, Prima etc). Soiurile din această grupă aupomi de vigoare mijlocie-mare, capacitate mare de ramificare şi cu fructificare peramuri lungi (nuieluşe, mlădiţe) formează uşor subşarpante şi ramuri desemischelet. Tăierile de fructificare sunt complexe şi necesită o rărire şi oîntreţinere permanentă a semischeletului. Axul este puternic iar coroana are forma

de trunchi de con.Fig. 1. - Tipuri de fructificare la măr(După Y. Lesspinasse, 1992, citat de V. Cociu, 1999)Tipul IV de fructificare – este specific unui număr redus de soiuri cum ar fi:Frumuseţea Romei, Granny Smith, Florina şi se caracterizează prin:- fructificare pe ramuri lungi (mlădiţe şi nuieluşe) care se arcuiesc subgreutatea fructelor căpătând un aspect pletos (plângător);- coroana este deasă, semischeletul se degarniseşte, iar zona productivă sedepărtează de ramurile de schelet;- se manifestă destul de puternic fenomenul de acrotonie, pomii căpătând oformă cilindrică.Tipul columnar – este întâlnit la puţine soiuri Wijcik, Wolz, Bolero, Trajan,Tuscau, Telanou etc. şi se caracterizează prin:- fructifică pe ţepuşe situate pe lemn cu vârsta de peste doi ani;- capacitate de ramificare foarte redusă şi implicit un volum redus decoroană productivă;- creşterile vegetative anuale sunt reduse, internodiile sunt scurte, iarramurile anuale mai groase decât la soirile standard sau spur. Alternanţa de rodire35apare relativ repede. Pomologia franceză, prin Lespinasse (1992) descrie patruideotipuri arhitecturale (fig. 2.1): După V. Cociu şi colab. 1999.- ideotipul 1 – columnar – se caracterizează printr-un ax garnisit, cu ramuriscurte, dispuse pe toată lungimea trunchiului; necesită intervenţii sumare, însă aretendinţa genetică spre alternanţă de rodire. Această caracteristică se transmitesimplu fiind dominată de o alelă dominantă. A fost identificată ca mutantă asoiului Mc Intosh, de către O. Lapins şi R. Watkins în anul 1973. Obiectiveleprincipale ale ameliorării acestui tip au în vedere înlăturarea alternanţei şi sporirearezistenţei la boli. Soiuri: Wijcik, Wolz, Bolero, Trajan, etc.- ideotipul 2 este tipul “spur” – caracterizat prin formare de ramuri scurteţepuşe sau “spur”, repartizate pe toată lungimea şarpantei; modul de creştere alpomului este de tip baziton, portul este dresat. Pomul reprezintă o tendinţă

naturală de alternanţă de rodire. Soiuri: Starkrimson, Golden spus, Wagenerpremiat.- ideotipul 3 – “standard” este reprezantat de cele mai multe soiuri aflate încultură (Golden delicious, Jonathan, Generos, Prima etc.). Ramificarea de tipmezoton este dispusă în jurul axului principal; fructificarea se face pe lemn de 2-4ani.- ideotipul 4 – se caracterizează printr-o slabă dominantă a axului ceea cefavorizează dezvoltarea ramurilor fructifere laterale; fructificarea are loc pemlădiţe, iar pomul nu este predispus la alternanţă de rodire.Cele patru ideotipuri referitoare la arhitectonica pomului, acoperă întreagagamă de soiuri cunoscute în ceea ce priveşte epoca de maturare, forma, mărimea,culoarea şi alte caracteristici ale fructului.Vârsta intrării pe rod (precocitatea) este influenţată de mai mulţi factori,unii fundamentali (soi, portaltoi) alţii tehnologici (tăieri, fertilizatori, irigări, etc.).În plantaţiile superintensive, altoite pe portaltoi de vigoare slabă, pomiiplantaţi cu început de coroană dau primele fructe chiar în anul plantării.În anii II şi III de la plantare aceste soiuri dau producţii economice şiconstante.Din acest punct de vedere, mărul a devenit una din cele mai precoce speciiconcurând cu piersicul şi caisul.Referitor la soiurile semiprecoce şi tardive acestea intră pe rod cu 1-2 anirespectiv 3-4 ani mai târziu, iar producţii economice şi constante produc la 3-5ani.36Tabelul 4.Precocitatea soiurilor de mărVârsta intrării pe rodCategoriasoiurilorExemple de soiuri PortaltoiviguroşiPortaltoisemiviguroşi

şi slabiFoarte precoce şiprecoceRomus 1, 2; Pioner, Florina, Wellspur,Starkrimson, Wagener, Goldenspur3-5 ani 1-2 aniSemiprecoceRomus 3, Voinea, Generos Liberty, Priscilla,Prima, Frumos de Voineşti;6-7 ani 3-4 aniTardive Mc Free, Dayton, Domnesc, Pătul, Mc Intosh. 7-9 5-6 aniBibliografia mai veche preciza că mărul este o specie cu pronunţată rodirealternativă. Afirmaţia este adevărată dacă se are în vedere soiurile mai vechiprecum şi o tehnologie depăşită.În prezent, dintr-un studiu pe 20 soiuri şi 30 hibrizi, cele mai importantepentru pomicultura României s-a ajuns la concluzia că 2/3 dintre acestea au unindice de alternanţă mic (I.A.< 20) şi 1/3 sunt practic fără alternanţă de rodire(I.A=0-5), (IA = A-B/A+B x 100).Productivitatea şi calitatea fructelor reprezintă caracteristici de soi şiportaltoi fiind influenţată de factorii ecologici şi tehnologici.Sunt considerate soiuri productive: Frumos de Voineşti, Golden delicious,Jonathan, Starkrimson, Florina, Pionier, Romus 2, Delia, Idared, Gloria, etc. Cevamai slab productive sunt: Romus 3, Close, Auriu de Bistriţa, Voinea, etc.Calitatea fructelor este influenţată radical de soi. Studiile au demonstrat căşi portaltoiul poate influenţa calitatea fructelor. Astfel portaltoii de vigoare mică(M9, M26) imprimă fructelor demensiuni mai mari, cu maturare mai timpurie şicapacitate de păstrare mai mică. Portaltoii mai viguroşi conduc la fructe mai mici,cu o coloraţie mai bună şi o capacitate de păstrare mai bună.Dintre ramurile de rod, nuieluşele asigură fructe de calitate mai bună.Ramurile viguroase, puternice, situate pe suport solid, asigură fructe de calitatesuperioară.Durata de viaţă a pomilor este influenţată de portaltoi, soi, factorii ecologici

şi tehnologia de cultură. Soiurile viguroase altoite pe portaltoi viguroşi trăiesc 50-3760 ani şi dau producţii economice 30-40 ani. Cele de vigoare mijlocie altoite peportaltoi mijlocii trăiesc 40-50 ani şi dau producţii economice 20-30 ani, iarsoiurile de vigoare mică altoite pe portaltoi de vigoare slabă trăiesc 15-20 ani şidau producţii economice 10-15 ani.Ciclul anual al mărului Mărul este o specie cu repausul relativ lung cuînflorire târzie, după speciile drupaceae şi după păr. Există o variabilitate mare,între primele soiuri care înfloresc (Romus 1, Romus 3, Saratom, Clar alb) şiultimele (Generos, Verzişoare, Leneş, etc.), înregistrându-se un interval de cca.20-22 zile, cele din a doua grupă scapă de efectul brumelor şi îngheţurilor târzii.Particularizând, afirmăm că mărul cultivat în sudul şi vestul ţării începe săînflorească în a doua jumătate a lunii aprilie, iar în celelalte zone colinare sauînalte înflorirea are loc în prima şi a doua decadă a lunii mai.Polenizarea Soiurile de măr sunt în general, autoincompatibile (autosterile)la polenizare. Autosterilitatea este de tip gametofit, particularitate ce determinăoprirea creşterii tuburilor polenice în treimea superioară a stilului.Autopolenizarea are loc, totuşi, într-o foarte mică măsură, fără asigurarea unorproducţii de fructe şi nici măcar obţinerea unei generaţii mendeliene pentru studiigenetice.Interfertilitatea este generală, soiurile polenizându-se reciproc. Există şiexcepţii, în care câteva perechi de soiuri intersterile şi care trebuie evitate laînfiinţarea plantaţiilor comerciale (Starkind delicious cu Clar alb, Pătul cu Parmenauriu, Gravenstein cu Creţesc etc.).Ereditatea caracterelor. Mărul este o specie cu un caracter heterozigotfoarte pronunţat şi cu fecundare aproape în exclusivitate alogamă. Acest faptdetermină ca transmiterea în descendenţă a caracterelor să fie haotică, aleatorie.

Puritatea unui caracter în descendenţă este aproape imposibil de regăsit.Cazurile de control monogamic sau oligogenic ale unor caractere, recentdescoperite includ: gena Vf (Malus floribunda 821) care controlează şi transmiterezistenţa la rapăn în raport de segregare de aproximativ 1/1 (sensibil/rezistent)sau gena m.a. care controlează aciditatea fructelor, în stare homozigotă, aceastaconferind fructelor gustul dulce.Căderea fiziologică a fructelor are loc în două etape: prima la 10-12 zile dela polenizare şi a doua în luna iunie când fructele au diametrul de 8-12 mm.Intensitatea de cădere este influenţată de mai mulţi factori (ecologici şitehnologici) şi poate influenţa producţia.38În cazul unei tehnologii improprii sau a unui accident climatic cădereafructelor este masivă influenţând negativ producţia. În condiţii bune pomii reţinun număr mai mare de fructe decât cele necesare unei producţii normale,necesitând în această situaţie rărirea fructelor, pentru a se obţine o producţiecalitativ superioară.Căderea prematură – este un fenomen negativ şi are loc de la intrareafructelor în pârgă până la recoltare. Acest fenomen are cauze diferite: seceta,excesul de apă, atacul unor boli sau dăunători, temperaturile scăzute survenitebrusc, determinismul genetic etc.Pentru a preveni căderea prematură este necesară o zonare corectă asoiurilor, evitându-se zonele cu risc mare, protecţie fitosanitară corectă şiefectuarea unor tratamente cu substanţe specifice – auxine (AIA, IBA, ANA –2000 ppm) cu cca. o lună înainte de recoltat.CERINŢELE MĂRULUI FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICICerinţele faţă de lumină Faţă de acest factor, specia măr are pretenţiimoderate, cu excepţia zonelor premontane unde devine ceva mai exigent. Datorităpoziţiei geografice a ţării noastre (43o3' şi 48o15' latitudine nordică) se întrunesc

condiţii normale din punct de vedere al iluminării. Cu toate acestea, o bunăiluminare a coroanelor realizată prin alegerea formei optime, corelarea distanţelorde plantare cu habitusul pomului, amplasarea în teren a parcelelor şi a rândurilor,conduce la obţinerea unor fructe de calitate superioară, cu un surplus de substanţebiochimice şi o colorare mai intensă.Cerinţele mai mari faţă de lumină ale mărului se înregistreză la înflorit şi înultimile 3-4 săptămâni înainte de recoltare.În condiţii de lumină insuficientă pomii sunt mai sensibili la atacul unor bolişi dăunători, mai puţin rezistenţi la iernare, se degarnisesc iar fructele au o calitateinferioară.Indicele foliar al mărului este cuprins între 2,2 şi 6,1 şi este considerat foartemic, comparativ cu alte specii, în special cereale.Sistemul de plantaţie influenţează şi conversia luminii solare astfel:- în plantaţiile extensive de măr coeficientul de conversie a radiaţiei solarefotosintetic active este de 1,26-1,31%, iar producţia de 17,6-18,5 t/ha:39- în plantaţiile intensive coeficientul radiaţiei solare (k) este sub mediu 1,64-1,90% iar producţia fiind de 23,7-30 t/ha;- în plantaţiile superintensive, k=2,082% ceea ce corespunde unei valorimedii precum şi unei recolte de 36,3-37,5 t/ha (V.I. Babuc 1992).O bună iluminare corespunde formelor de coroană zvelte cordon, fus etc. şicelor aplatizate. Formele de conducere şi celelalte elemente tehnologice trebuie săasigure un nivel de interceptare şi distribuire a luminii egal cu necesarul fiziological plantei (cca. 700 Kmol m2s-1) şi nu mai mare. Acesta este punctul de saturaţie alspeciei măr care se corelează cu cel de compensare.Excesele de lumină la această apecie, pe lângă faptul că sunt inutile, potavea chiar efecte negative, inducând în condiţii de deficit hidric închidereastomatelor şi reducerea schimbului de gaze iar în caz de exces hidric intensificarea

transpiraţiei.Experienţele proprii ne-au demonstrat că tăierile “în verde” influenţeazăpozitiv receptarea luminii şi implicit calitatea fructelor.Cerinţele faţă de căldură – mărul are pretenţii moderate, faţă detemperatură, dând rezultate bune în zone în care temperatura medie anuală estecuprinsă între 8 şi 9,5oC, dar poate creşte şi fructifica satisfăcător şi în regiuni cutemperaturi medii de 7,5-7,9oC.Cerinţele faţă de temperatură diferă de la soi la soi. Soiurile din grupaStarking delicious au exigenţe mai mari faţă de căldură, în timp ce soiurileFrumos de Boskoop, Kaltherer Bohmer, James Grieve, Pătul, Creţesc, Mc Intashetc. sunt mai puţin pretenţioase.Pragul biologic al mărului este de 8oC, iar cel pentru deschiderea în masă alflorilor este de 11oC.Temperatura optimă de germinare a polenului este de 21-27oC iar ceaminimă de 10oC. Soiurile mai pretenţioase la temperatură au nevoie pentruînflorire de 15-17oC temperatură medie zilnică fapt cu o importanţă deosebităasupra zonării acestor soiuri. În zonele în care aceste temperaturi nu se realizează,producţiile sunt mai mici atât calitativ cât mai ales cantitativ.Media temperaturilor din timpul perioadei de vegetaţie a mărului terbuie săfie cuprinsă între 12 şi 19oC. Soiurile de vară au nevoie de o temperatură medie decca. 12oC iar cele de toamnă şi iarnă de peste 15oC. Unele soiuri (ex. Granny40Smith, Rădăşeni) au nevoie de o sumă a temperaturilor mai mare pentru a-şimatura fructele.Mărul este o specie foarte rezistentă la ger, partea epigee suportând înperioada de repaus –33oC ... -35oC iar cea hipogee –7oC ... -12oC.Rezistenţa la îngheţurile târzii de primăvară depinde de stadiul fenologic: ladezmugurire –5oC până la –6oC; la buton floral –3,9oC; la apariţia petalelor–3,3oC; în plină floare –2,2oC şi imediat după legarea fructelor –1,7oC.Necesarul de frig al mărului (temperaturi pozitive joase 1÷7oC) se situează

între 400 ore (Winter Bonana, Anna, Primicia) şi 1500 ore (Northern Spy,Frumuseţea Romei). Majoritatea soiurilor se încadrează în necesarul de 800-1000ore.Acest necesar de frig are importanţă în a activa unii biostimulatori care aurolul de a scoate mugurii din stadiul de repaus.În situaţia că nu se realizează necesarul de frig se decalează pornirea învegetaţie a pomilor, înflorirea este eşalonată şi anormală, florile prezintămalformaţii, legarea este slabă etc.Necesarul de frig constituie un factor restrictiv în cultura mărului mai alespentru zonele calde ale globului. Dacă ne referim la România precizăm că soiurilecu o nevoie mare de frig nu sunt recomandate pentru cultura în Bărăgan sauDobrogea.La nivel mondial au fost create soiuri cu pretenţii mici faţă de necesarul defrig (Primicia, Galicia, Centenaria, Adina, Marquesa etc.) făcând, astfel, posibilăcultivarea mărului în zone mai calde (Africa de sud, Australia, Brazilia, Chileetc.).O importanţă deosebită pentru colorarea fructelor o are diferenţa detemperatură de la zi la noapte din timpul maturării fructelor. Optim ar fi ca acestcontrast să fie de 8-12oC mai ales pentru soiurile care se colorează mai greu(Generos, Jonagold, Rădăşeni etc.).Temperaturile mai ridicate din timpul maturării fructelor ce urmează dupăperioade mai reci şi umede conduc la apariţi unor deranjamente fiziologice cum arfi: sticlozotatea, brunificarea internă, arsuri etc.).Cerinţele faţă de apă - Mărul este o specie cu pretenţii ridicate atât faţă deumiditatea din sol cât şi faţă de cea atmosferică. Rezultatele foarte bune în culturamărului se obţin în zonele unde precipitaţiile depăşesc 650-700 mm bine41

distribuite în cadrul perioadei de vegetaţie. În condiţii de irigare mărul secomportă bine şi în zona de stepă cu precipitaţii chiar sub 500 mm.Coeficientul de transpiraţie (cantitatea de apă necesară pentru 1 kgsubstanţă uscată) al mărului este de 170-300 kg fiind influenţat de umiditatearelativă, lumină, temperatură şi vânt.Perioadele de secetă cât şi excesul de apă din sol, sunt greu suportate demăr, portaltoii franc şi cei de vigoare mare comportându-se cel mai bine în acestecazuri comparativ cu cei de vigoare slabă.Umiditatea optimă a soiului pentru specia măr este de 70-75% dincapacitatea de câmp, iar cea relativă aerului de 70-80%. Soiurile din grupa RedDelicious necesitând valori mai scăzute pentru umiditatea relativă (65-70%).Soiurile au o comportare diferită faţă de necesarul de apă existând soiuri cucerinţe mai mari (Pătul, Creţesc, Frumos de Borkoop, Renet de Canada, BohmerKaltherer, Rădăşeni) sau mai mici (Golden, Starkrimson, Jonathan) care potsuporta chiar perioade mici de secetă.Excesul de apă este greu de suportat de către măr şi nu trebuie să depăşească10-14 zile în perioada de repaus relativ şi 4-5 zile în timpul perioadei de vegetaţie.De asemenea, umiditatea atmosferică ridicată favorizează atacul unor boli foartepericuloase (rapăn), micşorează fotosinteza, prelungeşte perioada de vegetaţieîmpiedicând maturarea lemnului şi fructelor etc.Soiurile de vară au nevoie de mai puţină apă decât cele de toamnă şi iarnă.Perioadele critice pentru apă: creşterea intensă a lăstarilor şi creştereaintensă a fructelor.Nivelul apei freatice trebuie să se situeze la 1,2-1,5 m în cazul soiuriloraltoite pe portaltoi de vigoare slabă şi de 2,5-3,0 m în cazul portaltoilor viguroşicu înrădăcinare profundă.Cerinţele faţă de sol. Cultura mărului reuşeşte pe o gamă largă de soluri,atât ca textură (luto-argiloase, lutoase, luto-nisipoase), cât şi ca tip de sol

(podzoluri, soluri de pădure, cernoziomuri, aluviuni, negre de fâneaţă), datorită înspecial multitudinii şi diversităţii portaltoilor.Soiurile de măr altoite pe portaltoi vegetativi cer soluri fertile şi profunde,iar în cazul portaltoilor franc pot fi folosite şi soluri mai sărace, dar bine drenate.Un fenomen important, care influenţează reuşita culturii mărului este cel de“oboseala biologică a solului” mai ales în plantaţiile intensive şi superintensive.42În cazul plantării mărului după el însuşi se recomandă luarea tuturormăsurilor pentru a evita efectul acestui fenomen vegetativ.Tabelul 5.Parametrii chimici şi fizici optimi ai solurilor pentrucultura mărului (după Davidescu, 1992)Simbol Parametrii chimici şi fiziciPH Reacţia solului 5,5-7V Gradul de saturaţie în baze % >60T Capacitatea totală de schimb cationic (me/100g) 15-20S Salinitatea (ppm) <200Na Conţinutul în Na schimbabil (% din total) <5H Conţinutul în humus (%) 2-3Na/ha Rezerva de humus(t/ha) 120-180Nt Conţinutul în N total (%) 0,25C/N Raportul C/N 10-15In Indicele de N 3-4N. as Azot asimilabil (ppm) 50P Fosfor potenţial asimilabil (ppm Al) 60-80K Potasiu potenţial asimilabil (ppm Al) 200-300Ca Conţinutul în calciu (%-CaCO3) 3Ca a Conţinutul în calciu activ (%) 8B Bor (H2O-ppm) 0,8-1Zn Zn (EDTA-ppm) 0,7-1,2Fe Fe (FeNH4-ppm) 2As Adâncimea profilului de sol (cm) 100Ve Volumul edafic util (%) 90Ss Scheletul solului (%) 5-10Tx Textura (% argilă) 20-30Tx Textura (% praf) 15-20Da Densitatea aparentă 1,5-1,4Pt Porozitatea totală 40-60Pa Porozitatea de aeraţie (% din volum) 16-30Pm Permeabilitatea (mm/h) 2-3Cau Capacitatea de apă utilă (m3/ha) 2500RH Regimul hidric PercolativNu sunt recomandate pentru cultura mărului solurile compacte, slab aerate,

cu exces de umiditate.43Alţi factori ecologici deosebiţi de importanţi în cultura mărului sunt: aerul,expoziţia terenului, relieful altitudinea şi latitudinea. Toate acestea au influenţemajore asupra metabolismului, producţiei şi calităţii fructelor (G. Grădinariu şicolab., 1998).Expoziţia terenului preferată de măr este cea sudică, sud-estică sau sudvesticăpentru zonele colinare şi înalte şi cea vestică, nord-vestică şi chiar nordicăpentru zonele de stepă. Pe pante mărul se plantează în treimea inferioară saumedie.2.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICESpecificul producerii materialului săditorProducerea portaltoilor la măr este relativ uşoară, fiind specia carebeneficiază de cea mai largă gamă de portaltoi. Portaltoii folosiţi au fost descrişiîn subcapitolul 2.2.Pentru obţinerea de pomi cu vigoare mijlocie şi mare, mărul se altoieşte peportaltoi franc sau vegetativ de vigoare mare care dau rezultate bune pe terenurileîn pantă, slab fertile.Înmulţirea portaltoilor franc se face prin sămânţă în şcolile de puieţiobţinându-se o producţie de peste 250.000 buc/ha.Înmulţirea portaltoilor vegetativi se poate face prin marcotaj vertical (M26,M9) sau orizontal (MM106, M25, A2). Se obţin cca. 80.000 marcote/ha.Portaltoii vegetativi se pot obţine şi prin butăşire în uscat sau verde curandamente cuprinse între 60 şi 70%.Micropropagarea “în vitro” se face relativ bine la portaltoiul MM106 maislab la M26 şi greoi la M9. La noi în ţară această metodă se utilizează numai pentrua produce portaltoi liberi de boli virotice, necesari pentru înfiinţarea plantaţiilormamă.În câmpul I al şcolii de pomi, mărul creşte încet, încât în unii ani puieţiiportaltoi nu ajung la grosimea necesară pentru altoire. În aceste cazuri trebuie să iise administreze îngrăşăminte suplimentare cu azot.44

Creşterea soiurilor de măr în pepinieră este în general uniformă cu excepţiaunor soiuri ca Golden spur, Mutsu, Red Melba, Starkrimson care prezintă unmaterial neuniform. Înălţimea pomilor în câmpul II depăşeşte de obicei 1,5 m cuexepţia unor soiuri spur care ating înălţimi doar de 75-85 cm.Majoritatea soiurilor dau lăstari anticipaţi pe toată lungimea vergii, fapt ceuşurează formarea coroanei încă din câmpul II. Soiurile Mutsu, Red Melba,Starkrimson dau lăstari anticipaţi puţini iar soiurile Idared şi Wagener dau lăstarianticipaţi scurţi.Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilorMărul va fi plantat numai în sistem intensiv (500-1250 pomi/ha) sau superintensiv(peste 1250 pomi/ha) şi rar, în cazuri speciale, în sistem extensiv (300-400 pomi/ha), pealiniamente, pe terenuri accidentate din zonele înalte când se utilizează soiuri şi portaltoifoarte viguroşi.Pentru plantaţiile superintensive se pretează soiurile de vigoare slabă-tip spur(Golden spur, Wagener premiat, Starkrimson) tipul columnar (Wijcik, Wolz, Bolero etc.)şi cele submijlocii şi mijlocii, altoite pe portaltoi de vigoare foarte slabă. Pomii se conducsub formă de fus subţire, cordon vertical, tufă ameliorată, solen etc. Distanţe de plantare:3-4 m între rânduri şi 1-1,5 m între plante pe rând. Se plantează pe terenuri fertile, plane.Pentru plantaţiile intensive se pot folosi majoritatea soiurilor aflate în cultură înspecial cele din tipurile de fructificare II, III şi chiar IV altoite pe portaltoi de vigoaremijlocie. Pomii se conduc sub forme aplatizate, piramidale cu volum redus sau alte formemai noi: tatura, tesa, etc. Plantaţiile se pot amplasa pe terenuri cu panta mică (<15%).Distanţele de plantare: 4 x 3m sau 4 x 2m.Pentru plantaţiile extensive distanţele de plantare sunt de minim 5 x 4m.Pe terenurile cu pantă mare, se pot înfiinţa plantaţii cu alei de trafic tehnologic(S.C.P.P. Fălticeni ş.a.) evitând astfel manipulările mari de sol foarte costisitoare şineproductive.În vederea plantării terenul se va pregăti prin: desfundat sau scarificat, fertilizarea

de bază (40-60 t gunoi de grajd + îngrăşăminte chimice pe bază de fosofr şi potasiu),dezinfecţia terenului şi organizarea interioară. Urmează săpatul gropilor şi plantareapropriu-zisă. Pentru reuşita culturii este bine să se urmărească toţi parametrii incluşi întabelul 5.Plantarea pomilor este bine să se facă toamna. Primăvara se va planta numai peterenurile reci şi grele sau în zonele în care în urma îngheţului survine toamna, foarterepede.45Întrucât soiurile de măr sunt în marea lor majoritate autosterile în parcelă seplantează alternativ 2-4 soiuri autofertile (tabelul 6.) alternând câte 6-8 rânduri dinsoiul de bază cu un rând din soiul polenizator.Alegerea formei de coroană se face funcţie de particularităţile soiurilorfolosite la plantare (vigoare, capacitate de ramificare), a portaltoiului (vigoare,înrădăcinare), a pretenţiilor faţă de lumină şi a fertilităţii soiului.În toată perioada de formare a coroanelor, trebuie să predomine operaţiile demodificare şi dirijare a poziţiilor ramurilor de schelet şi semischelet, tăierilereducându-se la minimum. Indiferent de forma de coroană aleasă operaţiile înverde trebuie să predomine faţă de cele efectuate în perioada de repaus.Tabelul 6Polenizatorii principalelor soiuri de măr(după N. Branişte)Soiul de polenizat Principalele soiuri polenizatoareAncuţa, Ardelean, Aromat de vară Jonathan, Golden delicious, StarkrimsonDelicios de Voineşti Jonathan, Idared, StarkrimsonDelia Jonathan, Golden deliciousFlorina Jonathan, Idared, Prima, PionierFălticeni Starkrimson, Golden spurFrumos de Voineşti Jonathan, Idared, PrimaGeneros Prima, Pionier, Romus 3, JonathanGolden delicious Florina, Granny Smith, Idared, JonathanGloria Jonathan, Idared, Golden deliciousGranny Smith Florina, Golden delicious, IdaredIdared Golden delicious, Granny Smith, James Griéve, JonathanJonathan Golden delicious, Idared, WagenerJames Griéve Idared, Frumos de VoineştiMutsu Red delicious, Granny Smith, PrimaPionier Idared, Florina, Generos, Romus 3Romus 1, 2, 3 Prima, Pionier, Jonathan, Stark Earliest

Starkrimson Florina, Golden delicious, Granny Smith, Idared, JonathanWagener premiat Starkrimson, Jonathan, Golden delicious46Tăierile de fructificareTăierea de fructificare va fi diferenţiată în funcţie de particularităţile soiului,vârsta şi starea fiziologică a pomilor, încărcătura pomilor cu muguri de rod şi esteobligatoriu de a se efectua anual.Prin tăierile efectuate se urmăresc mai multe aspecte: menţinerea coroanelorîn volumul proiectat, rărirea coroanelor pentru a favoriza o iluminarecorespunzătoare în toată coroana, normarea încărcăturii de rod şi eliminarearamurilor rupte, bolnave, lacome, concurente etc.La începutul perioadei de rodire, în condiţii favorabile de agrotehnică,pomii diferenţiază un număr mai mic de muguri de rod, iar creşterile suntviguroase. În această perioadă tăierile se vor limita la suprimarea ramurilor deprisos, evitându-se scurtările care provoacă ramificarea, conducând la îndesireacoroanei. Creşterile anuale vor fi dirijate prin înclinări şi arcuiri în vedereagarnisiri lor cu muguri de rod.În perioada de maximă producţie pe măsură ce creşterile vegetative devindin ce în ce mai slabe şi încărcătura de rod este mare, intensitatea tăierilor creşte,predominând scurtarea elementelor de schelet, semischelet şi de rod. Prin acestetăieri se stimulează apariţia de noi ramuri, se restabileşte echilibrul între creştere şirodire.Tăierea de fructificare va fi diferenţiată în funcţie de încărcătura pomilor cumugurii de rod. Când aceştia sunt în exces, semischeletul se scurtează mai intens,volumul coroanei poate fi redus mult. Dacă în anii fără fructe pomii se taie intens,ei vor forma lăstari viguroşi, care diferenţiază puţin mugurii de rod. Pentruobţinerea unor producţii mari şi de calitate se consideră că pomii aflaţi în plină

producţie trebuie să formeze lăstari cu lungimea de 30-40cm, la fiecare fruct sărevină 30-50 frunze, iar ramurile de semischelet să fie tinere (în vârstă de 2-4 ani).Tăierile de fructificare la soiurile standard se efectuează ţinând seama deurmătoarele aspecte:- se apreciază starea fiziologică a pomilor (lungimea creşterilor, încărcăturade rod, starea fitosanitară);- ramurile de semischelet se tratează diferenţiat la nivelul coroanei.Din partea superioară a coroanei se elimină ramurile de semischeletviguroase cu unghiuri de ramificare mai mici de 30o, care favorizează creşterea,fiind reţinute numai ramurile de vigoare mică şi mijlocie. În partea bazală acoroanei se elimină ramurile de semischelet de vigoare mică şi se păstrează cele47cu vigoare mare, oblice cu unghiuri de 30-40o. Ramurile de semischelet rămase încoroană vor fi scurtate corespunzător;- creşterile anuale de prelungire, viguroase (50-60 cm) se reduc cu 1/3 dinlungime, iar în cazul când pomii sunt supraîncărcaţi cu rod şi creşterile anuale deprelungire sunt slabe (20-25 cm), acestea se scurtează cu 2/3 din lungime.Ramurile anuale de prisos se suprimă la inel;- ramurile de rod de pe semischelet se tratează diferenţiat în funcţie de tipulacestora şi anume: în anii cu încărcătura excesivă de muguri de rod nuieluşele şismicele se răresc la 10-15 cm; mlădiţele cu puţini muguri de rod se răresc, iar celecu mai mulţi muguri de rod se scurtează la 2-3 cm. Vetrele de rod se simplifică,eliminând porţiunile cu coturi şi păstrând 1-2 ramuri de rod;- se suprimă ramurile concurente, cele cu poziţie epitonă, hipotonă şi o partedin cele laterale. Ramurile laterale care se reţin în vederea transformării lor înramuri de semischelet trebuie să fie distanţate la 30-50 cm;- ramurile “lacome”, care apar în perioada de maximă rodire, ca urmare a

unor tăieri greşite sau datorate formării arcadelor de rodire (arcuirea ramurilor desemischelet) sunt tratate în funcţie de poziţia lor; cele care au o poziţie exterioarăşi dispun de spaţiu suficient se scurtează pentru ramificare, restul se suprimă de lainel.Întreţinerea soluluiSistemul de întreţinere a solului influenţează regimul hidric din sol,porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol etc.şi prin aceasta are un efect direct asupra dezvoltării pomilor, producţiei şi calităţiiacesteia (G. Grădinariu, 1994).Cel mai ridicat şi eficient sistem de întreţinere a solului în plantaţiileintensive şi superintensive, din zonele cu precipitaţii abundente, este înierbareaintervalelor dintre rânduri, combinată cu lucrarea pe rândul de pomi. În cazulînierbării intervalelor se aplică 4-6 cosiri, iar iarba rezultată se lasă ca mulci.Se mai foloseşte ogorul lucrat întrerupt pe terenurile fără pericol deeroziune, sistem în care mobilizarea solului se face prin lucrări superficiale pânăîn luna august, după care se lasă să se înierbeze intervalele.În livezile clasice situate pe pante nemecanizabile solul se lucrează în copcăla 20-25 cm adâncime toamna, iar în perioada de vegetaţie se aplică 2-3 praşile.48Erbicidarea pe răndurile de pomi este o soluţie de perspectivă. Seerbicidează o fâşie lată de 1-2 m, funcţie de vârsta pomilor şi lăţimea garduluifructifer, fâşie care se lucrează greu mecanizat.Pentru plantaţiile superintensive se poate folosi şi sistemul de mulcire asolului fie cu materiale organice (iarbă, paie, rumeguş neutru etc.) sau sintetice(folii, ţesături etc.).Pentru majoritatea zonelor de cultură a mărului din ţara noastră serecomandă folosirea benzilor înierbate în alternanţă cu ogorul lucrat, chiar dacăcele mai moderne tehnologii din ţări cu pomicultură avansată recomandă covorulînierbat pe întreaga suprafaţă pentru obţinerea fructelor de calitate superioară.

Ogorul lucrat, pe lângă avantajele cunoscute, prezintă multe dezavantajeatât tehnologice, cât şi bio-pedologice şi fizico-mecanice. Această metodă serecomandă în zonele aride, neirigate etc.Fertilizarea plantaţiilor de mărFertilizarea în plantaţiile de măr presupune şi o analiză a factorilor carecondiţionează absorbţia elementelor minerale de către rădăcini.În prezent, există o serie de elemente care permit conceperea mai raţională atehnicii de fertilizare, luând în considerare variabilele pe care tehnicile de culturăşi irigaţia le introduc în actualele sisteme culturaleÎn plantaţiile tinere de măr (2-3 ani) dozele de îngrăşăminte ce se aplicătrebuie să fie moderate sau chiar pot lipsi, dacă fertilizarea de bază s-a efectuatcorect şi solul este bine aprovizionat cu elemente nutritive. Dacă aceşti parametrinu sunt îndepliniţi, atunci se va fertiliza anual cu circa 80 kg N, 60 kg P2O5 şi 40kg K2O s.a/ha. Odată la 2-3 ani se va administra 20-30 t/ha gunoi de grajd.Se recomandă ca aplicarea acestor îngrăşăminte să se realizeze numai perândurile de pomi, în benzi a căror lăţime creşte progresiv cu vârsta pomilor.În plantaţiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odată a 3-4ani, iar anual 100-150 kg N, 60-100 kg P2O5 şi 60-80 kg K2O la hectar, funcţie defertilitatea solului, încărcătura de rod, vârsta pomilor etc.În funcţie de momentul în care azotul este făcut disponibil se modifică înmod considerabil comportamentul vegetativ şi productiv al mărului. Azotulstimulează producţia totală de substanţă uscată mai ales dacă este disponibil înperioada iunie-iulie, când substanţa uscată produsă este orientată cu precădere49spre structurile permanente ale pomilor (tulpină, ramuri de schelet şi rădăcini).Dezvoltarea vegetativă superioară, astfel indusă, determină un mai mare consum

hidric, de care depinde rata mai mare a absorbţiei calciului şi potasiului, îndeosebiîn intervalul iulie-august.Diferenţierea mugurilor de rod este influenţată net de disponibilităţile deazot în perioada iunie-septembrie a anului precedent.Forma de azot utilizată influenţează în mod considerabil reacţia plantelor lafertilizare, chiar şi în condiţiile aplicării unor doze egale. În general, forma nitrică,stimulează activitatea vegetativă mai mult decât forma amoniacală.Totodată, forma amoniacală favorizează acumularea azotului şi fosforului înfrunzele de măr în timp ce forma nitrică conduce la acumularea unor cantităţisporite de calciu.În general, elementele nutritive sunt furnizate pomilor prin intermediulsolului, în diferite moduri: prin aplicare generalizată sau localizată, la suprafaţăsau încorporate. Alegerea între un mod sau altul poate depinde de metodele deîntreţinere a solului, metoda de irigare etc.Aplicarea îngrăşămintelor se mai poate realiza la nivelul părţilor aeriene.În toate cazurile, cantităţile de îngrăşăminte ce se vor aplica, vor fi calculateîn urma cartării agrochimce a solului, analizelor de fructe şi frunze etc. În urmaacestor analize, precum şi altora efectuate mai mulţi ani consecutivi s-a ajuns laconcluzia că pentru o plantaţie superintensivă de măr (2.500 pomi/ha), amplasatăpe un sol cernoziom cambic întreţinut ca ogor lucrat în zona de N-E a Românieise recomandă următoarea conduită de fertilizare: N200, P180, K300, Ca250,Mg80 kg s.a/ha, completată cu o normă de irigare de 1500 m3/ha (G. Grădinariu,1994).Irigarea plantaţiilorCât priveşte aportul hidric, ţinând cont de condiţiile actuale şi previzibile, .saajuns la concluzia că irigarea mărului presupune aplicarea de udări frecvente cunorme mici de apă, pentru asigurarea unei cantităţi optime în anumite zone ale

sistemului radicular, care sunt în măsură să susţină metabolismul pomilor la unnivel ridicat. Ca urmare este indicat să se utilizeze metode de irigare localizată, lasuprafaţă sau subteran, în funcţie de tipul de sol şi mai ales, de condiţiileclimatice.50În livezile tinere de măr situate în zonele de stepă şi silvostepă, pentru pomişi portaltoi vegetativi cu înrădăcinare superficială se folosesc 200-250 m3/ha apăla o udare, pentru umectarea solului până la adâncimea de 35-40 cm. Pentru pomiicu înrădăcinare mai profundă se utilizează cantităţi mai mari de apă la o udare(300-350 m3/ha), pentru a se umecta solul pe o adâncime de 50-60 cm. Numărulde udări variază de la 2-3 până la 4-5 funcţie de perioadele de secetă.În livezile pe rod se aplică 4-5 udări cu cantităţi de apă cuprinse între 400-700 m3/ha. Momentele de aplicare a udărilor sunt: înainte de dezmugurit (dacăiarna a fost secetoasă); la 15-20 zile după legarea fructelor; după cădereafiziologică din iunie, în timpul creşterii intense a lăstarilor; la 20-25 zile înainte derecoltatul fructelor şi după recoltare pentru aprovizionarea solului.În condiţiile ecologice de NE a României, pentru optimizarea umidităţii dinsol la cultura intensivă a mărului este necesară o normă de irigare de 900m3/apă/ha pentru metoda de irigare localizată (prin picurare) şi de 1500 m3/hapentru udarea prin aspersiune deasupra coroanei. Pentru celelalte metode (prinscurgere la suprafaţă) este necesară o normă de irigare de 2000 m3/ha administrateîn minim 4 reprize mai ales în perioadele critice pentru pomi (G. Grădinariu,1994).Îngrijirea recoltelorPentru obţinerea unor fructe de calitate şi cu capacitate bună de păstrare estenecesar să se intervină prin anumite lucrări care să normeze încărcătura de rod, să

prevină căderea prematură a fructelor şi să reducă apariţia unor deranjamentefiziologice în perioada postrecoltă.În cultură există soiuri care îşi autoreglează singure încărcătura de rod, princăderea fiziologică şi la care nu trebuie intervenit decât prin tăieri.Rărirea manuală se efectuează din faza de boboci florali sau flori scuturatepână la cea de fructe legate (cu diametrul până la 1 cm). Această rărire timpurieinfluenţează pozitiv calitatea producţiei şi stimulează diferenţierea mugurilor.Rărirea mai tardivă, când fructele au 3-4 cm diametru, influenţează pozitivcalitatea recoltei însă are efecte minime asupra diferenţierii mugurilor micşti. Semai poate efectua o rărire tardivă cu dublu efect: obţinerea de fructe cu calităţisuperioare şi valorificarea industrială a celor rărite.51Toate aceste metode de rărire manuală se practică din ce în ce mai puţin înplantaţiile industriale, datorită consumului excesiv de forţă de muncă.Rărirea mecanică constă în distrugerea unei părţi din flori sau fructe prinlovituri mecanice succesive cu prăjini căptuşite cu cauciuc, jeturi de apă subpresiune, scuturătorul cu aer comprimat Stormas, vibratorul portativ Homelite cu1000-1500 vibraţii pe minut (la 30-40 zile după înflorit) – după Costa, 1974.Epoca optimă pentru această intervenţie este când fructele au diametrul de cca. 20mm. Înaintea răririi mecanice se elimină ramurile pendente care resimt mai slabvibraţiile.Prin această metodă se reduce timpul de lucru cu 8-10% (Baldini, 1986). Şiaceastă metodă este greu de realizat, iar rezultatele nu sunt întotdeauna celeaşteptate ceea ce face să se folosească tot mai puţin.Rărirea chimică este cea mai modernă, mai eficientă şi mai ieftină dintretoate metodele. Această metodă se aplică la măr atât florilor cât şi fructelor şi

constă în efectuarea a 1-2 stropiri.Prima în timpul înfloritului iar următoarea la 14-21 zile. În acest sens se utilizează substanţele D.N.O.C., NAD sau Carbaryl.Există şi alte substanţe ce se folosesc tot în acest scop: Geramid, Etephan, Ethrel,Ana.Dintre produsele româneşti, rezultate bune au dat Norchim şi Amid 80,sintetizate la Institutul de chimie Cluj Napoca de către cercetătoarea TeodoraPanea. Experienţele s-au efectuat cu mai multe soiuri de măr la S.C.P.P. Iaşi (G.Grădinariu, M. Istrate, 1994, 1995), ajungându-se la câteva concluzii importante:- nu toate soiurile “răspund” identic la răritul chimic (cel mai sensibil şi curezultate contradictorii s-a dovedit a fi soiul Starkrimson);- dozele aplicate trebuie să fie diferite, funcţie de soi şi încărcătura de fructe(tabelul 7);- condiţiile climatice din momentul aplicării influenţează hotărâtor efectultratamentului;- aplicarea răritului chimic se va efectua numai după cercetări atente, cumult discernământ, deoarece s-a constatat o oarecare fitotoxicitate mai ales lapomii şi frunzele tinere.52Tabelul 7.Rărit chimic-doze recomandate(după G. Grădinariu, 1995)SoiulNorchim(ml/100 l apă)Amid 80 (Rarex)(g/100 l apă)Golden Delicious 120 80Wagener premiat 100 60Idared 80 60Starkrimson 60 30O altă substanţă care a dat rezultate în răritul fructelor la specia măr este şiacidul alfanaftilacetic (Rodofix). Acesta se aplică atunci când fructul central dininflorescenţă are un diametru de 10-14 mm.

Se recomandă a se folosi acest produs numai atunci când naftilacetamida nuse poate aplica din cauza timpului neprielnic, de exemplu.Prevenirea căderii fructelor înainte de recoltare.Există în pomicultură soiuri ale speciei măr, care datorită unor carcteristicigenetice, dar şi datorită unor condiţii ecologice şi tehnologice deficitare, prezintăfenomenul de cădere prematură. Funcţie de aceşti factori pot cădea cca. 20-30%din fructe cu 2-3 săptămâni înainte de maturitatea de recoltare. Căderea fructelorse poate datora acumulării excesive de etilenă sau scăderii conţinutului fructelor înauxină (Wrieng şi Philips, 1973). Pentru evitarea acestui fenomen negativ seefectuează tratamente cu diferite substanţe hormonale. Un produs românesc care adat rezultate satisfăcătoare este Norchimul. Acesta se aplică la soiurile de măr cucca. o lună înaintea recoltării în concentraţie de 2000 ppm. Alte substanţe care audat rezultate bune sunt: naftilacetamida-10 g/100 l apă, 1000-1200 l/ha soluţie,acidul naphthylacetamidă + naftilacetamida-60 g/100 l apă, 100 l soluţie la hectar.Acest tratament se efectuează când primele fructe încep să cadă şi trebuie să fierepetat la 10-14 zile cu un timp de aşteptare de 10 zile.Rugozitatea la soiul de măr Golden Delicious poate fi redusă sau chiarcombătută prin tratamente cu preparatele: Golclavc, Regulex (Comerani, 1980)sau acidul giberilic A4+A7,25-50 ml/100 l apă. Acest produs trebuie să fie utilizatdupă înflorit însă nu mai târziu de 30 zile ce urmează înfloritului.53Diminuarea atacului de Bitter-pit se relizează prin tratamente cu clorură decalciu cristalină (0.6+un solvent în concentraţie de 0.05%) sau sub formă lichidă(1%). Se vor efectua 2-4 tratamente cu 30-40 zile înainte de recoltat.Combaterea bolilor şi dăunătorilorMărul este una din speciile cele mai atacate de boli şi dăunători. După maimulţi cercetători (Parker, 1979, Way, 1988) la măr s-au întâlnit 80 de boli, 64

specii de insecte şi acarieni şi 8 specii de nematozi.Aceste cifre sunt într-o dinamică permanentă, din nefericire în creştere. Înacelaşi timp trebuie să precizăm că nu toate aceste boli sau dăunători sunt prezenteîn majoritatea zonelor de cultură a mărului şi nici acolo unde există nu toateprovoacă pierderi economice importante.Dintre bolile cele mai importante, pagube sunt provocate de rapăn(Endostigme inaequalis) şi făinare (Podosphaera leucotricha), iar dintredăunători: păduchele de San José, afide, păianjeni bruni sau roşii, viermelemerelor şi alţii.Combaterea bolilor şi dăunătorilor la măr se face prin aplicarea a douătratamente în perioada de repaus cu unul din produsele: Oleoecalux 1,5%, zeamăsulfocalcică 20% sau polisulfură de bariu 6%. În perioada de vegetaţie seefectuează minim 6-9 tratamente, din care trei înainte de înflorit. Primul tratamentse face la începutul dezmuguritului, contra gărgăriţei florilor (Anthonomuspomorum) cu Detox 25-0,6%, Carbetox 37-0,4% sau Fosfatox R 35-0,1%.Al doilea tratament se face contra rapănului şi făinării, cu zeamăsulfocalcică 2% sau cu zeamă bordoleză 0,5%+sulf muiabil 0,7%, eventual cuCaptan 50-0,25% + Karathane 0,1%.Acest tratament se repetă în subfaza de răsfirare a inflorescenţelor până ladeschiderea primelor flori. În locul captanului se poate folosi Dithane M 45-0,2%sau Topsin M 70-0,07%.După înflorit, începând din momentul când la 10-15% din flori au căzutpetalele, se mai efectuează încă 4-5 tratamente mixte la avertizare.Precizăm că produsele menţionate mai sus sunt din ce în ce mai multînlocuite cu altele noi, care se vor folosi conform recomandărilor producătorilor,însă momentul aplicării lor rămâne de regulă acelaşi.(tabelul 8.)54În cazul soiurilor cu rezistenţă genetică la boli, de tip vertical sau Vf(Romus 1 şi 3, Prima, Pionier, Voinea, Ciprian, Florina, Aura, Romus 4 etc.), seefectuează numai 6-8 tratamente cu insecticide, eliminându-se complet stropirilecu fungicide.

Atunci când se cultivă soiuri cu rezistenţă genetică la boli, de tip orizontalsau poligenic (Generos, Auriu de Bistriţa etc.), în cadrul celor 6-8 tratamente cuinsecticide, doar la 1-3 stropiri se introduc şi fungicide.Tabelul 8.SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR MĂRULUINr.crt.Fenofaza (luna)Boli şi dăunători decombătutFungicidul şi/sauinsecticidul recomandatObservaţii0 1 2 3 41 Dezmugurit(martie)Păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus)ouă de afide, acarieniOleoekalux (1,5%);Oleocarbetox 37 (3%);Polisulfură de bariu (6%)Tratamentul se vaefectua unde esterezervă biologică,pe timp liniştit, fărăvânt sau ploaieRapăn(Venturia inaequalis)Focul bacterian(Erwinia amylovora)Turdacupral (0,5%);Zeamă bordeleză (0,5%);Champion 50 WP (0,2%)Făinare(Podosphera leucotricha)Sulf muiabil (0,7%);Kumulus 80 S (0,3%);Bumper 250 EC (0,03%);Microthiol (0,3%)Ouă de acarieni, afide US 1 (1,5%); Apollo(0,04%):2 Înfrunzireamugurilor florali(aprilie, decada II)Păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus);molia pieliţei fructelor; insecteminatoareFastac (0,02%); Diazol 60EC (0,15%); Chinmix5 SC(0,03%)

3 Înfoierea corolei,buton roz(aprilie, decadaIII)Rapăn(Venturia inaequalis)Folpan 50 WP (0,2%)Dithane M 45 (0,2%)Delan 750 SC (0,05 %);Merpan 50 (0,25%)Fungicidelesistemice(Rubigan,Systhane, Anvil,55Score 250 EC (0,01%);Systhane 12 EC (0,04%);Anvil 5 SC (0,06%);Rubigan12 EC (0,04%)Vectra, Punch,Score, etc) auacţiune impotrivarapănului şi afăinării, darremanenţa lor estede numai 7 zile.Făinare(Podosphera leucotricha)Sulf muiabil (0,7%);Kumulus 80 S (0,3%)Bumper 250 EC (0,03%)Insecte minatoare,DefoliatoareDecis 2,5 EC (0,03%);Chinmix5 SC (0,03%);Diazol 60 EC (0,15%);Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %);Fastac (0,02%)Numai dacă înanul precedent afost atac şi seînregistreazăcapturi în capcane.Rapăn(Venturia inaequalis)Fungicide de contact (IdemT3); Fungicidesistemice+fungicide decontactSau fungicidele sistemicecomplexe: Atemi C (0,1%);Systhane CPU (0,1%);Shavit 71,5 F (0,2%); FolicurM 50 WP (0,075%); StrobyDF (0,01%)

Dacă regimul deprecipitaţii estemai bogat şicondiţiile suntfavorabileinfecţiei.Făinare(Podosphera leucotricha)Bumper 250 EC (0,03%)Karathane LC (0,1 %)Kumulus 80 S (0,3 %)Shavit 250 EC (0,05 %)4 Începutulscuturăriipetalelor(aprilie-mai)Insecte minatoare (L.blancardella, L. scitella),Defoliatoare (Limantria dispar,Hedia nubiferana),Viespea fructelor(Haplocampa testudinea)Zolone 35 EC (0,25%)Chinmix5 SC (0,03%)Diazol 60 EC (0,15%)Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)Insecticidultrebuie să fieselectiv pentrualbine şi cutoxicitate redusă.56Rapăn(Venturia inaequalis)Făinare(Podosphera leucotricha)Fungicide sistemicecomplexe:Atemi C (0,1%); SysthaneCPU (0,1%)Stroby DF (0,01 %)Fungicide sistemice:Systhane 12 EC (0,04%)Vectra 10 SC (0,03%)Score 250 EC (0,01%)Rubigan 12 EC (0,04%)Fungicide de contact:Folpan 50 WP (0,2%)Dithane M 45 (0,2%)Merpan 50 (0,25%)Fungicide antioidice:Bumper 250 EC (0,03%)Karathane LC (0,1%)Kumulus 80 S (0,3%)Shavit 250 EC (0,05%)

Dacă plouă serecomandă unprodus sistemic +unul de contact.5 Fruct demărimea uneialune, diametrulde cca. 1 cm(mai)Insecte minatoare,Defoliatoare,Viespea fructelor(Haplocampa testudinea)Zolone 35 EC (0,25%)Fastac 10 EC (0,015%)Chinmix5 SC (0,03%)Diazol 60 EC (0,15%)Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)Rapăn (Venturia inaequalis)Făinare(Podosphera leucotricha)6 Fruct cu Idem, tratamentul 5diametrul de 2-2,5 cm (iunie)Păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus)viermele merelor(Cydia pomonella)insecte minatoare,defoliatoare, afideFastac 10 EC (0,015%)Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %)Sinoratox R 35 (0,15%)Diazol 60 EC (0,15%)Chinmix5 SC (0,03%)Decis 2,5 EC (0,03%)7-8 Fruct cudiametrul de 2,5-3,5 cm (iunie)Rapăn(Venturia inaequalis)Folpan 50 WP (0,2%)Captadin 50 PU (0,25%)Merpan 50 (0,25%)Mancozeb 80 WP (0,2%)Dithane M 45 (0,2%)Vondozeb 80 WP (0,2%)57Făinare(Podosphera leucotricha)Karathane LC (0,1%)Kumulus 80 S (0,3%)Microthiol special (0,3%)Bumper 250 EC (0,03%)Shavit 250 EC (0,05%)

Păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus)viermele merelor(Cydia pomonella)păduchele lânos(Eriosoma lanigerum)Ecalux S (0,1%)Carbetox 37 EC (0,5%)Reldan 40 EC (0,15%)Ultracid 20 EC (0,2%)Pirinex EC (0,2%)Numai dacă nu safăcut tratamentcu Oleoekalux şieste rezervă depăduchele dinSan José saupăduchele lânos.Rapăn(Venturia inaequalis)Merpan 50 (0,25%)Dithane M 45 (0,2%)Folpan 50 WP (0,2%)Polyram DF (0,25%)Sancozeb 80 WP (0,20%);Vondozeb 80 WP (0,2 %)Captadin 50 PU (0,25%)Tratamentpreventiv pentruinfecţiile pefructe saustopareainfecţiilorsecundare (princonidii).Făinare(Podosphera leucotrichaBumper 250 EC (0,03%)Karathane LC (0,1%)Afugan CE (0,1%)Kumulus 80 S (0,3%)Numai la soiurilesensibile lafăinare.910Fruct la jumătatedin mărimeanaturală normală(iulie)viermele merelor, G2(Cydia pomonella)Fastac 10 EC (0,015%)Diazol 60 EC (0,15%)Dacă este rezervă

biologicăInsecte minatoare(Phyllonorycter blancardella,Phyllonorycter conylifoliella)Sumi-alpha 2,5 EC (0,04 %);Chinmix5 SC (0,03%)Decis 2,5 EC (0,03%)Acarieni(Panonychus ulmi,Tetranychus urticae)Neoron 500 Ec (0,1%)Kelthane 18,5 (0,2%)Omite 57 EC (0,1%)Mitac 20 EC (0,3%)Danirum (0,06%)-dacă sunt numaiadulţi-dacă suntprezente toateformele (ouă,forme mobile)58Rapăn(Venturia inaequalis)Merpan 50 (0,25%)Dithane M 45 (0,2%)Folpan 50 WP (0,2%)Polyram DF (0,25%)Sancozeb 80 WP (0,20%)Vondozeb 80 WP (0,2%)Captadin 50 PU (0,25%)Făinare(Podosphera leucotricha)Bumper 250 EC (0,03%)Karathane LC (0,1%)Afugan CE (0,1%)Kumulus 80 S (0,3%)10-11Fructul la ¾ dinmărimeanormală (iulieaugust)Păduchele din San José, G2(Quadraspidiotus perniciosus);viermele merelor, G2 (Cydiapomonella); păduchele lânos(Eriosoma lanigerum) Insecteminatoare (Phyllonorycterblancardella, Phyllonorycterconylifoliella defoliatoareEkalux S (0,1%)Pyrinex 48 EC (0,2%)Carbetox 37 EC (0,5 %)Ultracid 20 EC (0,2%)Reldan 40 EC (0,15%)

Acarieni(Panonychus ulmi,Tetranychus urticae)Neoron 500 Ec (0,1%)Kelthane 18,5 (0,2%)Omite 57 EC (0,1%)Mitac 20 EC (0,3%)Danirum (0,06%)-rapăn-făinare-moniliozăDithane M 45 (0,2%)Merpan 50 WP (0,25%)-cu respectareatimpului depauză12. La 10-14 zile de latratamentul 11 (laavertizare)-păduchele din San José-insecte minatoare-insecte defoliatoarePirinex 48 CE (0,2%)Reldan 40 EC (0,15%)Ekalux S (0,1%)-cu respectareatimpului depauză-rapăn-făinare-moniliozăMerpan 50 WP (0,25%)Dithane M 45 (0,2%)-cu respectareatimpului depauză13. La 14 zilede la tratamentul 12(la avertizare)-păduchele din San José Decis 2,5 EC (0,05%)14. După cădereafrunzelor-boli de scoarţă şi lemn Zeamă bordeleză (0,75-1%);Turdacupral 50 PU (0,5%)59Particularităţile maturării şi recoltării merelorSpre deosebire de fructele altor specii, merele au însuşirea să-şi continuematurarea şi să-şi desăvârşească însuşirile gustative în timpul păstrării.Soiurile de mere de vară şi de toamnă se recoltează în pârgă, cu 7-10 zile

înainte de maturitatea de consum, când au ajuns la mărimea şi coloraţia specifică.Recoltarea se face în momentul optim, pentru a preveni căderea şi depreciereafructelor. Fiind mai perisabile, acestea se expediază la beneficiar imediat dupărecoltare, când rezistenţa lor la manipulare şi transport este mai mare.Pentru soiurile de iarnă recoltarea merelor are loc la un grad de maturitatecare asigură o capacitate de păstrare cât mai bună şi care se stabileşte prinurmărirea unui grup de indicatori cum ar fi:- mărimea specifică a soiului;- culoarea de fond a pieliţei virează de la verde intens spre o culoare verdegălbui;- amidonul este prezent în secţiunea transversală a fructelor în zona cuprinsăîntre partea exterioară a casei seminale şi partea fasciculelor libero-lemnoasemediene;- fermitatea fructelor;- intensitatea respiratorie;- uşurinţa desprinderii fructelor de pe ramură;- conţinutul fructului în diferite componente chimice, cum ar fi: zahăr,aciditate, s.u. etc.Recoltarea se face manual, productivitatea la cules fiind influenţată de taliapomilor, densitatea şi mărimea fructelor.Tehnica recoltăriiPrin această operaţiune tehnologică, se urmăreşte evitarea deprecierilorcalitative ale fructelor, precum şi vătămarea lor. Pentru a se obţine acestedesiderate trebuie să se respecte câteva reguli generale de bază:- starea vremii să fie corespunzătoare, evitându-se orele cu rouă, arşiţă,ploaie etc.;- detaşarea fructelor pentru consumul în stare proaspătă se face cu pedunculexercitându-se o presiune cât mai redusă asupra fructelor în momentuldesprinderii de pe plantă;60-să se evite lovirea, zdrobirea sau ruperea de ţesuturi la aşezarea fructelor înambalajele de cules sau la deversarea lor în recipientele de transport sau păstrare

îndelungată.Când se utilizează recoltarea manuală sau semimecanizată, fructele se vorrecolta de la periferie spre interiorul coroanei şi de la bază spre vârful acesteia.Merele se recoltează în saci de recoltat care se golesc în lăzi-containere aşezatedirect pe mijlocul de transport. Se evită astfel staţionarea fructelor în livadă iarproductivitatea muncii creşte cu 12-15%.61CAPITOLUL IIICULTURA PĂRULUIPyrus sativa Lam Fam. RosaceaeSubfam. Pomoideae3.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIA DERĂSPÂNDIREImportanţă culturiiPărul reprezintă una dintre principalele culturi pomicole de climat temperat,deşi se situează la o distanţă considerabilă de măr atât ca real de extindere cât şivolum al producţiei. Este o specie longevivă, foarte productivă, precoce cevalorifică foarte bine condiţiile ecologice din zonele pomicole ale ţării.Sortimentul de soiuri este bogat ceea ce face posibil ca fructele să poată ficonsumate în stare proaspătă o perioadă de 8-10 luni.În afară de consumul în stare proaspătă, perele sunt mult mai utilizate şi înindustria alimentară (în unele ţări, S.U.A, Franţa 70-80%) sub formă de sucuri,compoturi, paste, marmelade, fructe deshidrate sau congelate.Pentru industrializare au o valoare deosebită soiurile cu pulpa albă, fărăsclereide, cu structura şi textura fină ca: Williams, Păstrăvioare, Contesa de Paris,Fondantă de pădure, Buna Luiza de Avranche etc.Compoziţia chimică deosebit de complexă, suculenţa, aroma, gustul plăcutfac din pere un fruct de lux pentru multe ţări.Din punct de vedere biochimic perele conţin: zahăr – 8,10-14,2%, aciditate-

0,12-0,45%, substanţe tanoide - 0,06-0,27%, substanţe pectice - 0,14-0,71%,proteine brute - 0,24-0,71%, vitamina C - 0,16-11,0 mg/100g. În general perelesunt mult mai sărace în vitamine decât merele.62Valoarea energetică a perelor, exprimată în calorii la 100 g fructe proaspete,variază de la 50,52% la soiul Torino şi 83,20% la soiul Untoasă Luçon.Pe lângă valoarea alimentară şi energetică a perelor, acestea au şi o valoareterapeutică în primul rând datorită predominanţei echivalenţilor bazici asupraacelor acizi (6,10 mg/1,58mg) cu rol în echilibrarea rezervelor din organism.De asemenea, perele conţin cantităţi importante de celuloză cu rol înregularizarea activităţilor peristalice intestinale.Consumate în stare proaspătă, perele sunt laxative, diuretice, reconfortante,mineralizante şi răcoritoare.Originea şi aria de răspândirePărul este una din speciile cele mai vechi în cultură, existând documentescrise cu cca. 3000 ani î.Ch. Deşi, mulţi autori consideră nesigură originea părului,Vavilov precizează trei centre de origine ale genului Pyrus: China, Asia Centralăşi Orientul Apropiat (Asia Mică).Cu peste 1000 ani î.Ch. cultura părului era destul de răspândită în RepublicaElenă şi în Imperiul Roman. De aici, părul s-a răspândit mai întâi în Franţa,Belgia, Anglia, apoi în toată Europa. Dacă în secolul al XVI-lea în Franţa existaucca. 250 soiuri în secolul al XIX-lea se cunoşteau peste 900 soiuri.În Asia Orientală, cultura părului este foarte veche în timp ce în America afost introdusă de colonizatori în secolul al XVIII-lea.Aria culturii părului s-a extins succesiv şi în Australia, dezvoltându-se apoiîn toată lumea, în special, în ţările din zona temperată din ambele emisfere, cuprecădere în cea nordică unde ajunge până la 55-58o latitudine (Suedia).Producţia mondială de pere este de cca. 16 milioane tone (2000) obţinută în

cea mai mare parte în Asia, urmată de Europa şi America de Nord (tabelul 9).63Tabelul 9Producţia de pere la nivel mondial (tone)(Anuarul FAO, 2001)Conţinutul 1997 1998 1999 2000TOTAL d.c 14.185.711 15.132.630 15.613.277 15.740.000Asia 8.340.721 9.196.262 9.727.106 9.864.000Europa 3.315.289 3.550.373 3.466.749 3.611.320America de Nord 961.311 883.260 872.160 880.374America de Sud 837.242 816.328 811.729 890.857Africa 479.094 460.477 484.003 520.009Cele peste 3.500.000 tone de pere ce se obţin în Europa sunt produse în ceamai mare parte în următoarele ţări: Italia, Spania, Germania, Franţa, Ucraina,Portugalia (tabelul 10).Tabelul 10Producţia de pere în Europa (tone)(Anuarul FAO, 2001)Ţara 1997 1998 1999 2000TOTAL d.c. 3.315.289 3.550.373 3.466.749 3.611.320Italia 650.180 931.015 931.015 963.178Spania 734.400 599.800 603.100 615.200Germania 273.500 429.300 333.700 345.500Franţa 267.600 260.300 272.000 275.100Ucraina 248.000 149.000 149.000 151.300Portugalia 173.947 120.033 120.000 123.100Condiţiile ecologice din România oferă speciei păr, condiţii foarte bune decreştere şi dezvoltare în majoritatea bazinelor pomicole unde ocupă cca. 7000 hacu o producţie de aproximativ 32.000 t. produsă în cea mai mare parte în sectorulparticular (cca. 98%). Judeţele cu producţia cea mai mare de pere sunt: Argeş,Neamţ, Bacău, Suceava, Bihor, Iaşi, Vâlcea (tabelul 11).64Tabelul 11.Producţia de pere din principalele judeţe producătoare (t)(Anuarul ştiinţific al României, 1999)1998Judeţul 1996TOTAL d.c. Sector privatArgeş 8.459 7.236 7.201Neamţ 4.266 5.452 5.409Bacău 3.537 4.750 4.692Suceava 3.139 4.059 4.024

Bihor 3.452 3.677 3.490Iaşi 3.224 3.323 3.297Vâlcea 2.640 2.780 2.7773.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURIFonduri mari de germoplasmă se găsesc în colecţiile din Luxemburg (cca.2500 soiuri), la Grădina Botanică Nichitachi (peste 1200 soiuri) etc, iar pe glob seîntâlnesc peste 6000 de soiuri.La noi în ţară, cultura părului este foarte veche fiind cunoscută din vremeadacilor. Primele soiuri străine au fost introduse în România cu peste 400 ani înurmă.Fondul românesc de germoplasmă cuprinde cca. 600 genotipuri din care 29specii, 146 soiuri autohtone, 350 soiuri şi selecţii străine la care se adaugă încămulte biotipuri locale nestudiate.Lista oficială a soiurilor elaborată de ISTIS (2000) cuprinde 29 de soiuridintre care 14 româneşti şi 15 soiuri străine obţinute în Franţa (7), USA (3), Italia(3) şi Anglia (2).65Acest grup de soiuri se caracterizează prin faptul că asigură un consum defructe proaspete pe o perioadă de 260-300 zile respectiv din luna iulie până înaprilie-mai funcţie de condiţiile de păstrare.Ca perioadă de recoltare şi consum a fructelor sortimentul cuprinde 11soiuri de vară, 12 soiuri de toamnă şi 6 soiuri de iarnă.Există soiuri rezistente genetic la principalele boli şi dăunători care alăturide soiurile cu fructe mari, intens colorate în roşu, vor deţine o pondere importantăîn sortiment.SOIURI DE VARĂ1. Bella de Giugno, soi italian, introdus în România în 1997, viguros,productiv, precoce, tip “spur” rezistent la ger, secetă, mediu rezistent la boli,incompatibil cu gutuiul (cu intermediar). Fruct submijlociu (60-100g), piriform,

galben-verzui pigmentat cu roz. Pulpa este alb-gălbuie, cu suculenţă medie,semifondantă. Recoltarea: prima jumătate a lunii iulie.2. Triumf, soi românesc (1985), de vigoare mijlocie spre mare, parţialautofertil, cu fructificare pe formaţiuni scurte şi lungi, precoce, foarte productivrezistent la rapăn şi pătarea albă a frunzelor, incompatibil cu gutuiul. Fructmijlociu (120-130g), piriform, verde-gălbui, cu roşu pe partea însorită. Pulpasemifondantă plăcută la gust. Perioada de recoltare: ultima decadă a lunii iulie.3. Daciana, soi românesc (1989), de vigoare mijlocie, parţial autofertil, cutendinţă de partenocarpie, relativ precoce, foarte productiv (22-26 t/ha), rezistentla ger, tip de fructificare standard, are afinitate cu gutuiul. Fructul mijlociu (120-160g), piriform-alungit, roşu-portocaliu. Pulpa este albă, fină, fondantă, plăcută lagust. Recoltarea: decada a III-a lunii iulie.4. Untoasă precoce Morettini, soi italian, introdus în România în 1958,viguros, precoce, foarte productiv, rezistent la boli, sensibil la ger, compatibil cugutuiul. Fructul mare, piriform, galben-pai cu roşu pe partea însorită. Pulpa estealbă, fină, fondantă, intens aromată, cu gust foarte bun. Recoltarea: primajumătate a lunii august.5. Argessis, soi românesc (1985), de vigoare mijlocie, capacitate bună deramificare semitardiv, productiv (25-30 t/ha), rezistent la boli şi dăunători,compatibil cu gutuiul. Fruct mijlociu (120-140g), piriform, verde-gălbui acoperit66cu roşu-aprins peste 50%. Pulpa are consistenţă medie, este suculentă, fondantă,cu gust foarte bun. Recoltarea: decada a II-a a lunii august.6. Carpica, soi românesc (1989), de vigoare mijlocie, standard, precoce,productiv (25-30 t/ha) rezistent la ger, sensibil la secetă, compatibil cu gutuiul.Fruct mijlociu (140-160g), piriform, galben-pai, acoperit cu rugină. Pulpa albă

fondantă, aromată şi cu gust plăcut. Recoltarea: decada a III-a a lunii august.7. Timpurii de Dâmboviţa, soi românesc, (1968), viguros, tardiv, înfloreştesemitârziu, foarte productiv, rezistent la ger, incompatibil cu gutuiul. Fructmijlociu, scurt piriform, galben-verzui, 2/3 roşu aprins. Pulpa este albă, suculentă,fondantă, foarte bună la gust. Recoltarea: decada a II-a a lunii august.8. Favorita lui Clapp, soi american, foarte vechi (1860) de vigoare mare,cu fructificare pe ramuri scurte, parţial autofertil, precoce, productiv, rezistent lasecetă şi ger, înflorire semitârzie, sensibil la afide. Fructul mijlociu spre mare(130-160g), scurt piriform, verde-gălbui, cu roşu carmin dungat pe aproape toatăsuprafaţa. Pulpa este albă, foarte suculentă, fină, fondantă, intens aromată, gustdulce-vinuriu, răcoritor. Fruct bun pentru consum în stare proaspătă. Recoltarea: aII-a jumătate a lunii august.9. Getica, soi românesc (1994), de vigoare submijlocie, precoce (anii 3-4 dela plantare), productiv (12-20 t/ha), fructificare de tip “spur”, sensibil la Psylla sp.Fructul este de mărime medie (130-160g), piriform, uşor alungit, de culoaregalben-pai, acoperit pe partea însorită cu rugină foarte slabă. Pulpa este albă,semifondantă, suculentă, de bună calitate. Recoltarea: decada a II-a a lunii august.10. Napoca, soi românesc (1969), vigoare mijlocie-mare, fructifică peramuri scurte, parţial autofertil, precoce, productiv, rezistent la ger, compatibil cugutuiul. Fruct mijlociu (130-150g), piriform, galben-verzui, roşiatic pe parteaînsorită. Pulpă fondantă, cu gust plăcut. Recoltarea: decada a III-a a lunii august.11. Williams, soi englezesc, foarte vechi (1770), introdus în România în1900 deţinând o pondere importantă în cultură, semiviguros, precoce, productiv,parţial autofertil, înfloreşte târziu. Sensibil la ger şi secetă, incompatibil cu

gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, cu conturul neregulat, galbenpai,cu rugină la ambele capete, foarte bun pentru masă şi industrializare, cu pulpaalbă, fondantă, fără sclereide, foarte suculentă, dulce-vinurie, puternic aromată.Recoltarea: sfârşitul lunii august.67SOIURI DE TOAMNĂ12. Williams roşu – este o mutaţie a soiului Williams obţinută în SUA(1958). Soi semiviguros, precoce, productiv, sensibil la ger şi secetă, incompatibilcu gutuiul.Fructul este mare (180-200g), piriform, colorat în roşu-intens pe toatăsuprafaţa. Pulpa este de calitate superioară, la fel ca la Williams. Recoltarea:prima decadă a lunii septembrie. Se păstrează 1-2 luni.13. Doina, soi românesc (1978), semiviguros, rezistent la ger, cu fructificarestandard, precoce, productiv, compatibil cu gutuiul. Fructul mijlociu spre mare(160-180g) scurt-piriform, galben-verzui acoperit cu roşu-vişiniu pe 1/2 dinsuprafaţă. Pulpa este alb-verzuie, fondantă, suculentă, plăcută la gust. Perioada derecoltare: sfârşitul lunii septembrie, se păstrează 25-30 zile.14. Haydeea, soi românesc (1993), semiviguros, precoce, productiv (27-33kg/pom), rezistent la ger şi boli, fructifică predominant pe ramuri de rod scurte.Fructul este mijlociu spre mare, scurt-piriform, fără cavitate pedunculară, deculoare galbenă, uşor rumenită. Pulpa este suculentă, dulce, plăcut acidulată, şi finaromată. Soi destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării. Recoltarea:sfârşitul lunii septembrie; păstrare 25-30 zile.15. Untoasă Hardy, soi francez (1830), viguros, cu trunchiul şi axulputernice, coroana îngust conică, capacitate redusă de ramificare, fructificăpreponderent pe formaţiuni scurte, intră târziu pe rod, sensibil la ger, produce multşi constant. Este compatibil cu gutuiul şi poate fi folosit şi ca intermediar. Fructuleste mijlociu (120-140g), scurt conic, cu vârful larg, culoarea verde-gălbuie

acoperită integral sau parţial cu rugină grosieră. Pulpa este albă, semifondantă,foarte suculentă, dulce vinurie, de calitate foarte bună. Recoltarea: sfârşitul luniiseptembrie; păstrarea 30-60 zile.16. Untoasă de Geoagiu, soi românesc (1973), de vigoare mică-mijlocie, detip spur, precoce, productiv, rezistent la boli, compatibil cu gutuiul. Fruct mare(200-220g), conic, galben-verzui, uşor rumenit. Pulpa este fondantă, dulceacidulată, de calitate bună. Recoltarea: sfârşitul lunii septembrie; păstrare 30-60zile.17. Untoasă Bosc, soi francez (1839), vigoare mijlocie-mare, precoce,incompatibil cu gutuiul, înflorire târzie, sensibil la ger, Psylla sp. şi acarieni,tolerant la rapăn. Fructul este mare, piriform cu zona pedunculară brusc alungită,formând un “gât” caracteristic lung şi gros. Culoarea este galben-verzuie,68acoperită complet cu o rugină groasă, brun roşietică specifică. Pulpa este albgălbuie,foarte fină, fondantă, suculentă, foarte bună la gust. Recoltarea: sfârşitullunii septembrie; păstrarea 30-60 zile.18. Higland, soi american (1974), viguros, foarte productiv, semiprecoce,cu înflorire semitimpurie, compatibil cu gutuiul. Fructul este mare, conic, verdegălbui.Pulpa este albă, densă, foarte suculentă, cu gust plăcut. Recoltarea:sfârşitul lunii septembrie; păstrarea 60-80 zile.19. Aniversarea, soi românesc (1973), viguros, foarte productiv (25-30t/ha), spur, compatibil cu gutuiul. Fructul este mare (200g), piriform-alungit,galben-verzui, prevăzut cu rugină ca şi Untoasă Bosc. Pulpa este semifondantă, cugust taninos, dar plăcut. Recoltarea: sfârşitul lunii septembrie; păstrarea 40-60zile.20. Conference, soi englezesc (1890), de vigoare mijlocie, precoce, foarteproductiv, rodire partenocarpică, capacitate slabă de ramificare, compatibil cu

gutuiul, rezistent la ger, sensibil la secetă şi brume. Fructul este mijlociu spremare, piriform, verde-gălbui, uneori slab rumenit pe partea însorită şi cu o calotăde rugină în jurul caliciului. Pulpa este alb-gălbuie, suculentă, dulce, puţinacidulată, cu aromă plăcută. Recoltarea: sfârşitul lunii septembrie; perioada deconsum: octombrie-noiembrie.21. Jeanne d’Arc, soi franţuzesc (1893), semiviguros, fructificare de tip“spur”, productiv, înfloreşte târziu, rezistent la ger şi boli, compatibil cu gutuiul.Fructul este mare (20-220g), tronconic, verde-gălbui, cu pulpa albă, suculentă,slab acidulată, plăcută la gust. Recoltarea: sfârşitul lunii septembrie; păstrarea 60-90 zile.22. Abatele Fetel, soi italian, semiviguros, de tip spur, precoce, productiv,dar inconstant, rezistent la boli, compatibilitate medie cu gutuiul, pretenţios latemperatură în perioada polenizării şi fecundării. Fructul mare, piriform alungit,verde-gălbui, uşor rumenit pe partea însorită. Pulpa este de culoare albă, fermă,dar la maturitatea de consum devine fondantă, suculentă, aromată cu gust bun.Recoltarea: sfârşitul lunii septembrie; păstrarea 60-90 zile.23. Monica, soi românesc, (1994), semiviguros, precoce (anul IV de laplantare), productiv (15-30 t/ha), de tip “spur”, mediu rezistent la atacul bolilor şidăunătorilor. Fructul este mijlociu spre mare (160-180g), piriform, de culoaregalbenă-verzuie, cu puncte şi pete de rugină dungat roşu-aprins pe partea însorită,cu conturul uşor neregulat. Pedunculul este scurt, gros şi prins în prelungirea69axului fructului. Pulpa este fondantă, cu sclereide fine şi gust uşor astrigent.Recoltarea: sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, păstrarea 60-90zile.SOIURI DE IARNĂ

24. Curé, soi framcez foarte vechi (1760), viguros, cu bună capacitate deramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil larapăn şi ger; soi triploid, fructifică în general partenocarpic. Soi foarte răspândit şila noi în ţară. Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dungă de ruginălongitudinală şi un şanţ discret. Epiderma este verde-gălbuie la maturitate. Pulpaeste albă-gălbuie, densă, slab parfumată şi potrivit de dulce cu sclereide fine şigust uşor astrigent, plăcut, la maturitatea de consum. Recoltarea: începutul luniioctombrie; păstrarea: 100-150 zile.25. Passe Crassane, soi francez (1845), foarte răspândit pe plan mondial.Soi de vigoare mijlocie-mică, cu capacitate bună de ramificare (se îndeseşte),sensibil la condiţiile de mediu şi la Erwinia, mai ales în timpul polenizării, esteprecoce şi moderat productiv. Fructul este mare, sferic sau scurt piriform, galbenverzuicu pete mari de rugină, cu pulpa fermă, dulce-vinurie, aromată, suculentă,bună pentru masă. Se recoltează în octombrie şi se păstrează 150-180 zile.26. Contesa de Paris, soi francez (1908), de vigoare mijlocie, tardiv, foarteproductiv, înfloreşte timpuriu sau semitimpuriu, fiind afectat de brumele deprimăvară; este sensibil la boli, compatibilitate slabă cu gutuiul. Fructul estemijlociu spre mare, piriform, verde-gălbui cu puncte mici de rugină, cu pulpaalbă, fondantă, suculentă, de calitate foarte bună.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 150-180 zile.27. Olivier de Sèrres, soi francez (1851), semiviguros, productiv darinconstant, înfloreşte semitârziu şi este sensibil la rapăn; compatibil cu gutuiul.Fructul de mărime medie, maliform, cu epiderma galbenă-verzuie, pulpa albăgălbuie,fermă, cu gust foarte bun şi aromă distinctă.Recoltarea: începutul lunii octombrie; păstrarea 150-180 zile.28. Republica, soi românesc (1973), de vigoare mică, foarte precoce şi

productiv, de tip “spur”, înfloreşte semitimpuriu, este incompatibil cu gutuiul.Fructul este mare (240-260g), maliform, cu cavitate pedunculară, cu epiderma deculoare verde-gălbuie cu pete de rugină. Pulpa este albă, fondantă, suculentă,70aromată, dar cu sclereide în jurul casei seminale. Se recoltează la începutul luioctombrie şi se păstrează 150-180 zile.29. Euras, soi românesc (1994), imun la rapăn, rezistent la Psylla sp. şiacarieni. Pomul are vigoare mijlocie, formează o coroană globuloasă, fructificăpreponderent pe ramuri scurte, este productiv (20-25 t/ha). Fructul este mijlociu(120-140g), ovoidal cu cavitate pedunculară asimetrică, cu conturul neregulat,epiderma subţire, netedă, de culoare galbenă-verzui, cu puncte de rugină, uşorrumenit. Pulpa albă, semifondantă, suculentă, fără sclereide şi cu gust bun.Se recoltează în octombrie şi se păstrează 180-200 zile.Alte soiuri:Erwinia, soi nou, rezistent la rapăn şi la Erwinia, cu fructe mari, sfericalungitesau scurt conice, cu cavitate pedunculară şi peduncul scurt şi gros.Fructele sunt acoperite integral cu rugină grosieră. Pulpa este fondantă, suculentă,fără sclereide şi gust echilibrat.Păstrăvioare, soi cu fructul mic-mijlociu, scurt conic, de culoare galbenăverzuie,acoperit pe 1/2 -3/4 cu roşu oranj, cu puncte fine de rugină pe mijloculfructului şi rugină grosieră în zona cavităţii caliciale. Pulpa este alb-gălbuie,fondantă, suculentă şi gust echilibrat, dulce.Trivale, soi românesc, semiviguros, capacitate mică de ramificare, fructificăpe ramuri scurte, incompatibil cu gutuiul, fructul mic (70-100g), conic, verdegălbuicu roşu pe partea însorită (1/3). Pulpa este albă, fondantă, slab aromată, decalitate bună. Maturarea: prima jumătate a lunii iulie.Untoasă Giffard, soi francez, viguros, cu capacitate mare de ramificare cu

ramuri anuale lungi, flexibile, incompatibil cu gutuiul. Rezistent la ger, productiv;sensibil la rapăn. Fruct mijlociu (120-150g), piriform, aspectuos, galben-pai suflatcu roşu.În palntaţiile mai vechi, sau izolat în grădini se mai întâlnesc soiurile:Aromată de Bistriţa, Untoasă Clairgeau, Ducesa de Angouléme, Untoasă Diel,Decana Comisiei, Joseffina de Malines şi multe alte soiuri sau biotipuri locale.71PORTALTOII PĂRULUIDiversitatea condiţiilor ecologice din zonele de cultură ale părului a impuscrearea şi alegerea celor mai adecvaţi portaltoi care să valorifice superior acestecondiţii cât şi potenţialul genetic al soiului. Astfel, pe solurile superficiale şisărace sunt recomandaţi portaltoii franc, cu sistemul radicular prfund şi puternicrezistenţi la secetă şi ger.Pe terenurile plane, cu soluri adânci, fertile se recomandă portaltoii devigoare mijlocie şi mică proveniţi din Pyrus Communis, Pyrus calloriana şiCydonia Oblonga.Portaltoii franc, indigeni sau din import, sunt mai rezistenţi la calcarul dinsol, la boli şi dăunători, sunt compatibili cu toate soiurile de păr, dar întârziefructificarea şi favorizează periodicitatea de rodire.Gutuiul, ca portaltoi pentru păr, reduce vigoarea pomilor, grăbeştefructificarea, asigură producţii mari, constante şi de calitate.Cu toate acestea mai există reţineri în utilizarea acestuia ca portaltoi datorităincompatibilităţii cu unele soiuri sau a unei compatibilităţi relative.Portaltoii părului sunt mai puţin numeroşi decât ai mărului grupându-se îndouă: cu vigoare mare şi mijlocie (părul sălbatic şi părul franc) şi cu vigoaremijlocie-mică (gutui).Părul franc (Pyrus sativa), prezintă o mare heterogenitate în special datorităînmulţirii generative. În ţara noastră cei mai mulţi autori recomandă ca portaltoifranc pentru păr soiurile autohtone: P.F. Alămâi, P.F. Harbuzeşti, P.F. Popeşti şi

mai recent P.F. Pepenii de Dărmăneşti, P.F. Pepenii de Negreşti, P.F. Cu miezulroşu şi P.F. Păstrăvioare. Toţi aceşti poraltoi au o înrădăcinare bună şi potvalorifica solurile profunde şi mai sărace. Au afinitate bună cu toate soiurile,imprimă vigoare mare şi tardivitate.Cu toate acestea, în prezent se mai altoieşte pe “franc”, cca. 10% din numărul totalal soiurilor de părCercetările prezente au condus la crearea de selecţii de păr cu însuşirisuperioare.Seria OHF (Broklyl, Broknol), proveniţi din P. communis, obţinuţi înColumbia (Canada) cu mare rezistenţă la ger şi la Erwinia (Brooks, 1984).Seria retuziere (BH15, OH11, K15), Obţinuţi în Franţa din P. communis, suntrezistenţi la ger şi la asfixia radiculară. Toţi sunt obţinuţi prin libera polenizare a72soiurilor respective cu alte soiuri de păr. Imprimă pomilor o vigoare mai micădecât BA 29 şi o producţie mai mare (Michelesi, 1980).Seria P (P 2667, 2277 şi 2279) obţinuţi din P. communis în Franţa(Angers), au afinitate bună, imprimă vigoare scăzută pomilor (Michelesi, 1980).Seria Fiendiere, portaltoi obţinuţi în Franţa (Angers) din P. communis,imprimă pomilor omogenitate, rezistenţă la făinare şi vigoare mijlocie. Suntfolosiţi mai mult în Franţa (Rivalta, 1986).Seria BP (BP1, BP2) – obţinuţi în Africa de Sud din P. communis, imprimăpomilor vigoare mică, precocitate şi productivitate. Sunt rezistenţi la asfixiaradiculară şi la calcar.Selecţii la gutui au avantaje şi dezavantaje deja precizate. Totuşi, în prezentpe gutui se altoieşte peste 80% din soiurile de păr.Prezentăm în continuare cele mai importante selecţii de gutui ca portaltoi:BA 29, portaltoi cu origine în Cydonia oblounga, obţinut la Angers înFranţa, Are o bună ancorare în sol, rezistent la secetă şi calcar, creştere uniformă,bună afinitate cu majoritatea soiurilor inclusiv Williams, Abatelè Fetel şi Kaiserliber de virusuri. Imprimă pomilor o intrare pe rod mai lentă.

Gutuiul Sydo – portaltoi obţinut în Franţa (Angers) din Cydonia oblonga,are o bună înrădăcinare, se pretează la micropropagare “in vitro”, însă şi laînmulţirea prin butaşi şi marcote. Este tolerant la viroze şi la cloroze. Imprimăpomilor o vigoare mijlocie, omogenitate, productivitate. Este sensibil la frig şi laErwinia (Brossier ’81). Superioară este clona C 8 C.A.V.Gutuiul Adams, provine din Belgia (Ruysbroek), are o înrădăcinaresuperficială. Se înmulţeşte prin marcote şi butaşi, reduce vigoarea pomilor,imprimă productvitate ridicată şi precocitate soiurilor. Necesită terenuri fertile şiumede (Gautier ’81)Gutuiul EMA, portaltoi ce provine din Anglia, are înrădăcinare bună,rezistent la boli şi afide, liber de virusuri, reduce vigoarea pomilor, grăbeşteintrarea pe rod, asigură producţii mari şi de calitate. Nu este compatibil cu toatesoiurile necesitând intermediar (Conference, Untoasă Hardy etc.). Este sensibil lacalcarul din sol (maxim 4-5 %), sensibil la ger şi la Erwinia.Clona E.M-C. este obţinută tot în Anglia şi reduce mult vigoarea pomilor.Seria CtS obţinuţi în Italia (Pisa), cu o bună înrădăcinare, bună rezistenţă lacalcar (8%), imprimă pomilor precocitate, productivitate sporită şi bune calităţi73fructelor. Din această serie s-au remarcat clonele CtS 212 şi CtS 214 (Cobionchi’86).BN 70 – este o clonă românească de gutui ce imprimă pomilor vigoaremijlocie, similară gutuiului de tip A de Angers, dar este mai rezistent la ger.Pe plan mondial se desfăşoară ceretări, şi deja sunt rezultate, pentruobţinerea unor portaltoi din alte specii de păr cum ar fi: Pyrus calleriana, P.betuleafolia, P. nivalis, P. serotina etc.PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREALE PĂRULUISistemul radicular este influenţat de portaltoi. În general părul dezvoltă unsistem radicular puternic mai ales când este altoit pe păr franc sau sălbatec ce

depăşeşte de 1,5-2 ori volumul coroanei. În acest caz marea masă a rădăciniloractive se găsesc în stratul de sol cuprins între 20-100 cm pe solurile argilo-lutoaseşi 50-150 cm pe solurile puternic podzolite. Rădăcinile principale cu creştereverticală pot pătrunde în sol până la 4-5 m adâncime. Când este altoit pe gutui,sistemul radicular al părului este mai redus, puternic ramificat, mai ales peorizontală. Marea masă a rădăcinilor active situându-se în stratul de sol cuprinsîntre 20 şi 40 cm ceea ce necesită în cele mai multe cazuri, mijloace de susţinere(spalieri, tutori) pe toată durata vieţii. Marea masă a rădăcinilor active se găsesc înprimii 4 m2 din jurul trunchiului (Atkinson, 1980).Partea epigee.Trunchiul părului prezintă în tinereţe o scoarţă netedă deculoare galbenă până la brun închis, caracteristică soiului, iar odată cu înaintareaîn vârstă formează un ritidom solzos care se exfoliază. Unele soiuri formează untrunchi drept (Păstrăvioare, Favorita lui Clapp, Olivier de Serres), altele uşorrăsucit (Dr. Jules Guyot), altele strâmbe (Curé, Untoasă Bosc).Coroana. Părul este o specie la care coroana se formează şi se modeleazăuşor. Coroanele naturale sunt foarte diferite, fiind influenţate de soi, cum ar fi:piramidală (Untoasă Hardy), larg piramidală (Păstrăvioare), pletoasă (UntoasăGiffard), îngust piramidală (Passe Crassane), sferică şi sferic turtită. Volumulcoroanei este influenţat de portaltoi (părul franc induce coroane mari, gutuiulcoroane mici). Axul părului este puternic şi domină celelalte ramuri.74Ramurile de schelet sunt lungi şi cresc sub un unghi mic de ramificare.Pomii formează în mod natural etaje. Unele soiuri (Williams, Passe Crassane),altoite pe gutui, au ramurile aşezate în spirală pe ax.După specificul de ramificare deosebim două categorii de soiuri:- soiuri cu ramificare slabă şi coroană rară: Untoasă Bosc, Untoasă Hardy,Untoasă Gifford;

- soiuri cu ramificare puternică şi coroană bine garnisită: Curéy Williams.Lăstarii manifestă la majoritatea soiurilor o creştere ondulată şi geniculată,cu scoarţa de culori foarte variate, de la brun-gălbui (Williams) la verde-cenuşiu(Passe Crassane). Aceştia pot fi: lungi, subţiri şi ascuţiţi (Untoasă Diel şi UntoasăGiffard), lungi, groşi şi noduroşi (Favorita lui Clapp) sau scurţi, groşi şi cuinternodii mici (Passe Crassane).În pepinieră şi primii ani din livadă, multe soiuri emit lăstari anticipaţi, lungicare pot fi folosiţi în proiectarea şi construcţia coroanei (Williams, Napoca), scurţi(Untoasă Hardy), sau numai la baza ramurilor (Untoasă Bosc, Contesa de Paris).Mugurii vegetativi ai părului sunt mici, cu vârful depărtat de ramură.Mugurii de rod sunt situaţi către vârful ramurilor lungi şi în vârful lăstarilorscurţi.Tipul de fructificare este o caracteristică de soi. Unele soiuri rodescpredominant pe formaţiuni lungi ca nueluşele, mlădiţele (Curé, Williams, Triumf,Carpica), altele pe formaţiuni scurte (Passe Crassane, Abatelè Fetel, Olivier deSerres, Păstrăvioare, Untoasă Hardy, Trivale, Napoca, Timpurii de Dâmboviţa).Gutuiul, ca portaltoi, amplifică fructificarea pe ramuri scurte comparativ cupărul franc.Vigoarea pomilor este influenţată în primul rând de soi şi portaltoi dar şi decondiţiile edafice, ecologice şi tehnologice.După vigoare soiurile de păr pot fi grupate în:- soiuri cu vigoare supramijlocie şi mare: Curé, Untoasă Giffard,Păstrăvioare, Untoasă Hardy, Contesa de Paris etc.;- soiuri cu vigoare mijlocie: Williams, Untoasă Bosc, Olivier de Serres,Abatele de Fetel;- soiuri cu vigoare mică: Josephina de Malines, Dr. Jules Guyot, Republica,Untoasă de Geoagiu.75Vârsta intrării pe rod este influenţată de soi şi portaltoi. Astfel unele soiuri

de păr (Williams, Passe Crassane etc.) altoite pe gutui produc primele fructe înanii 2-3 de la plantare, iar începând cu anul 4 dau producţii economice. Altele(Curé, Untoasă Hardy, Favorita lui Clapp) intră pe rod la 3-5 ani.Compatibilitatea cu gutuiul este diferită funcţie de soi astfel:- soiuri compatibile: Trivale, Daciana, Argessis, Carpica, Napoca, Untoasăprecoce Morettini, Doina, Untoasă Hardy, Untoasă de Geoagiu, Highland,Aniversarea, Conference, Jeanne d’Arc, Abatele Fetel, Curé, Passe Crassane,Olivier de Serres;- soiuri incompatibile cu gutuiul sau cu afinitate slabă: Bella di Giugno,Triumf, Timpurii de Dâmboviţa, Favorita lui Clapp, Williams, Williams roşu,Untoasă Bosc, Republica;- soiuri folosite ca intermediar: Curé, Untoasă Hardy, Harbuzeşti, Alămâi,Sintilieşti, Japoneze, Passe Crassane.Înfloritul, polenizarea şi fecundarea. Soiurile de păr înfloresc înainteamărului după 61-67 zile consecutive cu temperaturi pozitive totale de 334-404oC.În cadrul soiului, înflorirea durează 8-10 zile funcţie de temperatură şi umiditateaaerului.După epoca înfloritului se deosebesc:- soiuri cu înflorire timpurie: Contesa de Paris, Trivale, Bella di Giugno etc;- soiuri cu înflorire mijlocie: Aromată de Bistriţa, Curé, Untoasă Giffard,Republica;- soiuri cu înflorire medie-târzie: Williams, Untoasă Bosc, Timpurii deDâmboviţa etc;- soiuri cu înflorire târzie: Napoca, Jeanne d’Arc.După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor sortimentulde păr cuprinde:-soiuri autosterile: majoritatea soiurilor necesită obligatoriu polenizatori;- soiuri parţial autofertile: Triumf, Napoca, Daciana;- soiuri rele polenizatoare: Curé, Olivier de Serres, Bella di Giugno, Jeanned’Arc.76- soiuri partenocarpice: Williams, Curé, Conference, Daciana, Passe

Crassane;- combinaţii intersterile: Bella di Giugno x Curé, Bella di Giugno xRepublica, Bella di Giugno x Williams, Passe Crassane x Williams, UntoasăGiffard x Curé, Williams x Williams roşu.Frecvent se manifestă fenomenul de înflorire târzie (secundară) la 10-20 zilede la înflorirea normală, dar din aceste flori se formează fructe partenocarpice,mici, atipicee.Potenţialul productiv este influenţat de soi, portaltoi, condiţiile ecologiceşi tehnologice. Acesta variază de la 17 la 30 t/ha producţii medii. Unele soiurirodesc constant sau relativ constant (Williams, Curé, Untoasă Bosc, PasseCrassane) altele, prezintă alternanţă de rodire (Untoasă Hardy, Untoasă Giffard).Durata de viaţă a pomilor este de 30-35 ani în cazul altoirii pe gutui şi 40-60 ani în cazul altoirii pe păr franc. Părul este în general mai longeviv decâtmărul.Polenizatorii principalelor soiuri de păr sunt prezentate în tabelul 12.Tabelul 12Polenizatorii soiurilor de păr admise la înmulţireSoiul de polenizat Soiuri bune polenizatoareTrivale Argessis, Napoca, Williams, RepublicaBella di Giugno Passe Crassane, Aromată de BistriţaDaciana Williams, ArgessisUntoasă precoceMorettiniPasse Crassane, Untoasă HardyArgessis Williams, Highland, Daciana, TrivaleCarpica Williams, Passe CrassaneTimpurii deDâmboviţaJeanne d’Arc, RepublicaFavorita lui Clapp Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Williams, ConferenceNapoca Jeanne d’Arc, Republica, WilliamsWilliams B.C. şiWilliams roşuUntoasă Bosc, Untoasă Hardy, Favorita lui Clapp, Conference,Highland, Jeanne d’Arc, Passe CrassaneDoina Untoasă Hardy, Williams, Untoasă de Geoagiu77Untoasă HardyUntoasă Bosc, Favorita lui Clapp, Williams B.C., Passe

Crassane, Conference, Williams roşuUntoasă de Geoagiu Napoca, Republica, Untoasă HardyUntoasă BoscUntoasă Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane,WilliamsHighland Argessis, Williams, Conference, Passe CrassaneAniversarea Williams, Untoasă de GeoagiuConferenceUntoasă Hardy, Highland, Williams, Favorita lui Clapp, PasseCrassaneAbatele Fetel Favorita lui Clapp, Passe CrassaneJeanne d’Arc Williams roşu, Williams B.C., Passe CrassaneCuré Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Napoca, WilliamsPasse Crassane Favorita lui Clapp, Highland, Republica, ConferenceContesă de Paris Favorita lui Clapp, RepublicaOlivier de Serres Untoasă Bosc, Passe Crassane, WilliamsRepublica Williams roşu, Williams B.C., Passe CrassaneCERINŢELE PĂRULUI FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICICondiţiile ecologice ale ţării noastre (temperatură, lumină, apă, sol etc.)oferă speciei păr cerinţele necesare creşterii şi dezvoltării în majoritatea zonelorpomicole. În general, părul este o specie mai exigentă fată de condiţiile de mediudecât mărul, vişinul, cireşul, prunul.Cerenţele părului faţă de luminăFaţă de lumină, părul, are cerinţe moderate fiind totuşi mai exigent decâtmărul, prunul şi vişinul.De cantitatea şi calitatea luminii depind majoritatea proceselor metabolice şiimplicit productivitatea şi calitatea producţiei.Părul dă rezultate bune pe versanţi bine luminaţi. Pe expoziţii nefavorabilepărul nu-şi maturează suficient lemnul şi degeră cu multă uşurinţă în timpul iernii.În tinereţe pomiii sunt mai pretenţioşi faţă de lumină decât în perioada dematurare iar în cadrul ciclului anual, necesarul maxim de lumină este în timpulînfloririi.78Lumina insuficientă influenţiază negativ asupra metabolismului pomului,provocând creşteri slabe şi producţii mici cantitativ dar mai ales calitativ.

Indicele foliar este dintre cel mai scăzut, (0,5-0,9) între speciile pomicole.O iluminare favorabilă asigură obţinerea unor fructe de calitate, colorate, cugust şi aromă plăcută fără sclereide cu valoare comercială ridicată.Toate acestea trebuie avute în vedere la alegerea expoziţiei, a distanţeloroptime de plantare în raport cu vigoarea şi caracterele biologice ale soiurilor, aformelor de conducere a pomilor etc.Cerinţele faţă de temperaturăCăldura este un factor limitativ în cultura părului. Specie de regiunitemperate, părul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi medii anuale de9,5-11ºC. Unele soiuri (Aromată de Bistriţa, Williams, Curé, Untoasă Bosc,Favorita lui Clapp etc.) se pot cultiva în zone cu temperaturi medii anuale de 8-8,5ºC. Temperatura medie în perioada de vegetaţie (aprilie – septembrie) trebuiesă fie de 16-19ºC.Soiurile de vară au nevoie de 135 – 140 zile cu temperaturi medii pozitivepentru creşterea şi maturarea fructelor, iar cele de iarnă 165 – 185 de zile, ceea ceechivalează cu 2950º – 3250ºC. Pragul biologic al părului este de 7,5 – 8,0ºC, iarpentru rădăcini de 2,5ºC.“Necesarul de frig” pentru păr este destul de mare 1200 – 1500 ore detemperaturi scăzute (sub 7ºC) dar pozitive, pentru ieşirea mugurilor din starea derepaus şi desăvârşirea microsporogenezei. Pentru climatul subtropical a fost creatsoiul Le Cont ( Pyrus Piraster x Pyrus serotina) cu cerinţe minime la frig şi cu orezistenţă foarte mare la temperaturile ridicate din timpul perioadei de vegetaţie(45ºC).Cultura părului devine nesigură în zonele în care temperatura coboară sub –26º ... –28ºC. Florile părului rezistă până la –3,3ºC în fază de boboc, -2,2ºC cândsunt complet deschise, fructele tinere până la –1,5ºC, iar cele mature până la –4,4ºC. În condiţiile unor primăveri răcoroase cu temperaturi de 1-2ºC florile leagă

slab şi sunt afectate major de Pseudomonas syringae.Soiurile de păr nu se comportă asemănător faţă de temperaturile coborâtedar şi foarte ridicate, fenomenul nefiind lămurit.Rezistenţa la temperaturi scăzute sau ridicate este influenţată alături defactorul genetic, de condiţiile ecologice şi tehnologice.79Cerinţele faţă de apăPentru a creşte şi se dezvolta normal specia păr are nevoie de 650-750 mmprecipitaţii anuale bine repartizate pe întreaga perioadă de vegetaţie. În cazul cândnu sunt realizate aceste condiţii se impune irigarea culturii până la asigurarea a 65-70% din capacitatea de câmp pentru apă a solului. Necesarul faţă de apă esteinfluenţat în special de portaltoi. Astfel, părul altoit pe franc creşte şi fructificănormal în zonele colinare cu 600-800 mm precipitaţii anuale şi este rezistent lasecetă, altoit pe gutui rezistă excesului temporar de umiditate dar e sensibil lasecetă, iar pe portaltoii Pyrus amigdaliformis, Pyrus eleagrifolia şi Pyrusbetulifolia suportă seceta excesivă.Nivelul apei freatice trebuie să se afle la o adâncime de 1-1,5 m în cazulpărului altoit pe gutui, 2,0-2,5 m în cazul părului altoit pe franc.Umiditatea relativă este bine să se situeze în limitele a 70-80%.Insuficienţa apei din sol şi aer conduce la fructe mici, slab suculente, cumulte sclereide, iar excesul de apă favorizează atacul unor boli, iar fructele suntslab aromate, au o capacitate mică de păstrare etc.În cloncluzie, apa este un factor limitativ în cultura părului, acesta suferindatât în situaţii de exces cât şi de deficit.Cerinţele faţă de solŞi în acest caz portaltoiul este cel care imprimă pretenţiile pomului. Astfel,dacă părul franc este mai rustic şi cu pretenţii mai reduse faţă de sol gutuiul estemai exigent. În general, părul preferă soluri fertile, adânci, suficient de umede, cureacţie neutră, caz în care dă producţii mari, cantitativ şi calitativ. Preferă solurile

cu textură luto-nisipoasă până la luto-argiloasă şi mai puţin pe cele bălane uscate.Altoit pe gutui rezistă până la 8% calcar activ în sol, iar pe păr franc până la12%. Reacţia solului trebuie să fie de 6,8-7,2, conţinutul în Na schimbabil de 5-12% iar cel de Al sub 8 ppm.În general zonele pomicole ale ţării noastre oferă condiţii bune de culturiipărului.803.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE ALEPĂRULUISpecificul producerii materialului săditorProducerea materialului săditor la păr nu ridică probleme deosebite.În câmpul I al şcolii de pomi portaltoii de păr franc, cresc lent dar uniform,asigurând un procent de prindere la altoire de 81-92 (Parnia şi colab. 1984).Puieţii de păr franc se altoiesc în iulie, deoarece circulaţia sevei înceteazădevreme. În câmpurile de formare dau rezultate mai bune portaltoii generativiproveniţi din puieţi produşi la ghivece, deoarece altoirea pe lemn nou dă rezultatemai bune, iar pomii formează un sistem radicular ramificat (Parnia şi colab. 1992).Gutuiul, ca portaltoi, are în pepinieră o creştere puternică, depăşind de multe origrosimea de altoire.În câmpul II unele soiuri de păr (Păstrăvioare, Olivier de Serres, Napoca,Williams) au tendinţa să formeze lăstari anticipaţi, iar soiul Curé, Ducesa deAngouleme cresc neuniform şi geniculat.Deosebit de importantă în producerea materialului săditor la păr esteafinitatea soiului cu portaltoiul care se manifestă sub două forme:Afinitatea de altoire – se referă la capacitatea soiurilor de a cuncreşte cuportaltoiul;Afinitatea de producţie – se referă la comportarea pomilor altoiţi înplantaţie, la capacitatea de producţie şi la longevitate. Există situaţii când pomiifoarte bine prinşi la altoire şi dezvoltaţi normal după câţiva ani în livadă se usucă

sau se dezbină de la punctul de altoire (Williams, Untoasă Bosc, Favorita luiClapp etc). Pentru aceste soiuri precum şi altele care nu au afinitate cu gutuiul sefoloseşte metoda de altoire cu intermediar, dar în această situaţie preţul de costcreşte şi de aceea, în practică se foloseşte destul de rar.Rezultate bune s-au obţinut prin microînmulţirea, “in vitro” a părului, dar înaceastă situaţie se controlează mai greu vigoarea pomilor.Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilorLa alegerea locului pentru înfiinţarea unei plantaţii de păr trebuie să se aibăîn vedere cerinţele acestei specii faţă de factorii ecologici, cerinţe prezentate însubcapitolele anterioare.81Pregătirea terenului se face prin efectuarea corectă a lucrărilor: desfundat,fertilizarea de bază, nivelarea; urmează lucrările propriu-zise ca: pichetatul,săpatul gropilor, repichetatul, alegerea materialului săditor şi plantarea pomilor.Este recomandată plantarea din toamnă datorită avantajelor pe care leprezintă: prinderea mai bună, cicatrizarea rănilor de pe rădăcini, pornirea învegetaţie primăvara mai repede etc. Dacă se va planta primăvara acest lucrutrebuie să se facă cât mai devreme posibil imediat ce terenul permite accesul.După cum s-a mai precizat, la păr există o gamă mare de soiuri şi portaltoi.Aceste două elemente corelate cu diverse forme de coroane şi fertilitatea soluluiconduc la înfiinţarea a diferite sisteme de plantaţii:Sistemul clasic - pentru aliniamente, terenuri cu pantă mare, sistemgospodăresc agropomicol etc.Distanţe de plantare: 6-7 x 5-6m; soiuri viguroase; portaltoi – păr franc;forme de conducere – piramidale.Sistemul semiintensiv – se vor înfiinţa în zonele colinare pe versanţiuniformi şi bine însoriţi, cu soluri subţiri şi mai puţin fertile.Distanţe de plantare: 4 x 4m; 5 x 4m (555-625 pomi/ha) care asigură unvolum de coroană de 5000-8000 m3/ha; soiuri de vigoare mijlocie sau mare altoitepe franc; formă de coroană: tufă, piramide.

Sistemul intensiv - se va înfiinţa la baza pantelor sau pe terenuri terasate cuposibilităţi de irigare. Se utilizează soiuri şi portaltoi de vigoare mijlocie rezistentela factorii de stress.Distanţe de plantare: 3,5-4 x 2-3m asigurând densităţi de 833-1250 pomi/ha;forme de coroană palmete, fusul, palmeta liberă.Sistemul superintesiv – se înfiinţează pe terenuri plane sau cu panta foartemică, ameliorate şi irigate pretabile la mecanizare.Se folosesc soiuri foarte precoce, de vigoare mică, de tip spur, altoite peportaltoi de vigoare redusă (gutui).Distanţe de plantare 3,5-4 x 0,9-1,5m rezultând 1754-3174 pomi/haasigurând un volum de coroană mai mic de 4000 m3/ha; forme de coroană: cordonvertical, ypsilon etc.82Formarea coroanelor – este diferită funcţie de forma aleasă. Astfel, încazul când se optează pentru o coroană piramidală, acesta se realizează în 3-4 aniprin alegerea şi dirijarea viitoarelor şarpante în paralel cu operaţii de formare aramurilor de semischelet şi a celor de rod.În timpul formării coroanei, în scopul temperării dominanţei apicale, ramurade prelungire a axului se scurtează mai sever decât şarpanta, etajele superioare seformează numai după consolidarea celor inferioare, alungirea axului se substituiecu o ramură laterală de vigoare mai slabă, ramurile de prelungire se scurtează maiputernic decât cele laterale. În cazul soiurilor cu un unghi mic de ramificare,scoaterea ramurilor de prelungire ale şarpantelor se face la un mugure exterior,sau se scurtează prin transferarea creşterii lor pe ramuri exterioare.La soiurile cu ramificare slabă se impune o scurtare mai severă (Gh.Cimpoieş, 2000).Când pomii se conduc sub formă de palmetă se recomandă ca înclinareaşarpantelor să se amâne până la sfârşitul anului II, iar axul se ciupeşte la înălţimea

de proiectare a etajului următor. Particularitatea aceasta se impune mai alessoiurilor care au tendinţa de a forma ax puternic şi ramificaţii slabe.În cazul când pomii se conduc ca fus subţire, pentru reglarea vigorii între axşi şarpante, axul se substituie cu o ramură mai slabă, iar şarpantele mai viguroasese înclină mai puternic. Această formă este tot mai folosită în conducerea pomilor.Ea se realizează fără intervenţii prin tăieri până în anii 3-4 de vegetaţie. Dupăaceea se intervine pentru corectarea coroanei pomilor, prin transfermarea axului şia şarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slabă, rărirea ramurilor de scheletrău plasate şi care îndesesc coroana.O altă formă de coroană pentru plantaţiile superintensive este cordonulvertical care se formează într-un timp relativ scurt, prin ciupirea lăstarilor înprimele faze de creştere la 10-15cm.Pentru culturile intensive şi superintensive de păr mai prezintă interesformele de coroană: palmetă anticipată, Solen şi Tesa.Palmeta anticipată este recomandată pentru soiurile de păr care aucapacitatea de a forma lăstari anticipaţi, Untoasă precoce Morettini, Williams ş.a.Formele de coroană Solen şi Tesa sunt indicate pentru soiurile cu ramificarebună, cu fructificare pe ramuri lungi, altoite pe gutui.Pentru grăbirea intrării pe rod, indeferent de coroana ce se proiectează, întinereţea pomilor, nu se recomandă tăieri severe ci doar dirijări ale ramurilor,83urmând ca după intrarea pe rod să se efectueze operaţii de definitivare amacrostructurii vegetative. La soiurile cu capacitate slabă de ramificare serecomandă ciupirea repetată a lăstarilor pentru a stimula ramificarea şi obţinereaunei coroane bine garnisite, iar la soiurile viguroase, se suprimă ramurile lacomesau concurente din partea superioară a coroanei pentru a determina o garnisire apărţii inferioare a scheletului. Pentru temperarea creşterilor la unele soiuri se pot

face tratamente cu substanţe bioreglatoare (ex. Paclobutrazol).Tăierile de fructificareHabitusul pomului, rapiditatea intrării pe rod, cantitatea şi calitatea fructelorsunt influenţate în primul rând de soi şi portaltoi dar şi de tehnologia de cultură, înspecial de tăieri, prin care se realizează un echilibru între creştere şi fructificare, obună iluminare, etc.Pentru majoritatea soiurilor de păr, în cazul unei tehnologii recomandate şi aunor condiţii ecologice normale, creşterile anuale în tinereţe sunt de 30-40 cm iarîn plină producţie de 15-30 cm.Operaţiile de tăiere se vor realiza cu prudenţă pentru a nu diminua suprafaţaproductivă şi vegetativă a pomilor. Având în vedere poziţia apicală a mugurilor derod se va evita pe cât posibil scurtarea ramurilor folosindu-se mai mult rărireacelor necorespunzătoare ca poziţie sau desime.În cazul când ramurile de rod depăşesc ca număr pe cele vegetative acestease vor rări până la realizarea unui echilibru între creştere şi fructificare.În general intensitatea tăierilor creşte cu vârsta pomilor, accentuându-se înperioada de intrare în declin. Pomii cu creşteri vegetative mai mici vor fi tăiaţi maisever prin scurtare iar la cei cu creşteri vegetative mari se vor evita scurtărileefectuându-se tăieri de rărire. Pomii care au fructificat mult şi au creşteri slabe vorfi tăiaţi mai sever. De asemenea, când apar semne de declin (creşteri anuale reduse15-20 cm) se va proceda la scurtări pe lemn de 2 şi 3 ani, tăind deasupra unorformaţiuni fructifere şi simplificând vetrele de rod pentru a stimula procesul decreştere.Există multe soiuri de păr care manifestă o tendinţă de diferenţiere exageratăa mugurilor de rod. Normarea unei astfel de încărcături se va realiza prin rărirecât şi prin scurtarea mlădiţelor şi nuieluşelor. Rărirea acestor ramuri se practică84

atunci când sunt prea dese şi supraîncarcă pomii cu rod iar scurtarea atunci cândproducţia este asigurată integral de către ţepuşe.În perioada de mare producţie, majoritatea soiurilor de păr şi în special celecu fructificare de tip standard au ramurile de rod înserate pe ramuri de 2-3 ani caresub greutatea fructelor se arcuiesc. În zonele de curbură apar noi lăstari vegetativişi apoi de rod iar porţiunea de ramură descendentă de regulă se usucă sau sedegarniseşte complet. Pentru a evita acest fenomen, ramurile respective se vorscurta cu 1/2 din lungime sau de la punctul de curbură.Vor fi eliminaţi lăstarii lacomi şi ramurile cu creştere verticală dacă sunt deprisos.Înainte de începerea tăierilor pomul se analizează din punct de vedere alcreşterilor anuale, gradul de încărcătură cu ramuri de rod, producţia din anulanterior, starea fitosanitară etc. Funcţie de aceste elemente se va stabili conduitade tăiere a fiecărui pom mergând chiar până la nivel de şarpantă sau subşarpantă.Tăierile de fructificare se execută atât în perioada de repaus cât şi înperioada de vegetaţie (“în verde”). Tăierea “în verde” se poate aplica la toatesoiurile dar mai ales la cele de vară. Momentul aplicării acestor tăieri trebuiecorect stabilit pentru a favoriza creşterile anuale, diferenţierea mai bună amugurilor de rod, obţinerea de fructe de calitate. Aceste tăieri se vor efectua pânăla 10-15 august. Părul se pretează şi la tăierea mecanizată.Întreţinerea solului în plantaţiile de păr este una din verigile importante alecreşterii producţiei cantitativ şi calitativ. Alegerea unui anumit sistem de lucrare asolului se face funcţie de cantitatea de precipitaţii din zona respectivă,repartizarea lor în timpul anului, combaterea eroziunii solului, nivelul şi destinaţiaproducţiei etc.Ca sisteme de întreţinere a solului sunt recomandate:- ogorul lucrat pentru zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual, pe terenuri

plane sau cu pantă foarte mică, în plantaţii intensive sau superintensive.- culturi intercalate pentru zonele cu precipitaţii de 600-750 mm/an, înplantaţiile tinere, terenuri plane sau uşor înclinate, semiintensive sau intensive, încondiţia dublării necesarului de elemente nutritive şi apă. Se pot cultiva: cartofi,leguminoase, căpşun etc., în general plante cu talie mică.85- benzile înierbate temporar, în zonele cu peste 750 mm precipitaţii anuale,pe terenurile în pantă până la 15%.- benzile înierbate în alernanţă cu ogorul lucrat.- ţelina permanentă -cu excepţia proiecţiei coroanei unde se va lucra şifertiliza. Se recomandă pentru zonele umede (peste 800 mm) pe pante mai mari de15%.- înierbarea intervalelor dintre rânduri şi cosirea repetată pentru mulcire. Înacest fel se uşurează circulaţia maşinilor iar mulciul aduce un aport suplimentar deelemente minerale.Întreţinerea solului pe rândul de pomi se realizează prin 1-2 praşile manuale,completate cu administrarea de ierbicide (Roundup 5-6 l/ha, Argezin 6-10 kg/ha,Funsilade 2 l/ha, Nabu 4-6 l/ha etc.).O importanţă deosebită la întreţinerea solului o reprezintă adâncimea delucru care, pentru a nu distruge sistemul radicular activ, nu trebuuie să depăşească10-12 cm în cazul când portaltoiul este gutui şi 15-18 cm în cazul portaltoiuluifranc.Fertilizarea plantaţiilor de păr se va face funcţie de fertilitatea naturală asolului, vârsta plantaţiei, densitatea, nivelul şi destinaţia producţiei etc.Pentru o producţie de 20 t/ha o plantaţie de păr cu 1000 pomi/ha consumă33 kg N, 12 kg P2O5, 48 kg K şi 35 kg Ca, iar pentru o producţie de 40 t/haaceeeaşi plantaţie consumă 114 kg N, 90 kg P2O5, 137 kg K2O, 80 kg CaO şi 15kg MgO. (N. Branişte, P. Pârvu, 1986).Având în vedere aceste consumuri ele se vor suplini în procesul defertilizare prin aplicarea de îngrăşăminte.

Ca doze orientative recomandăm:Pentru plantaţiile tinere: 20 t/ha gunoi de grajd, 130 kg/ha N, 75 kg/ha P2O5şi 80 kg/ha K2O.În plantaţiile pe rod: 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/haK2O etc. O dată la 3-4 se fertilizează cu gunoi de grajd 30-40 t/ha iar în aceastăsituaţie dozele de îngrăşăminte chimice se înjumătăţesc sau pot lipsi.Pe solurile acide se aplică 5-6 t/ha amendamente calcaroase odată la 4-5 anitoamna.Epoci de administrare a îngrăşămintelor: gunoiul de grajd, cele cu fosfor,potasiu, amendamentele şi 1/3 din doza de azot se aplică toamna şi se86încorporează; restul îngrăşămintelor azotoase se aplică primăvara înainte depornirea ăn vegetaţie.Irigarea plantaţiilor de păr este o lucrare necesară în zonele cu precipitaţiisub 500 mm şi chiar 600 mm anual, în cazul când acestea sunt repartizateneuniform şi nu satisfac cerinţele speciei. De asemenea, este importantă irigareaplantaţiilor tinere în vederea unei bune porniri viguroase în vegetaţie.Prin irigare se urmăreşte menţinerea umidităţii necesare desfăşurării încondiţii optime a fiecărei fenofaze, cu evitarea influenţelor negative asupracreşterilor fructelor şi mai ales a calităţii acestora (la secetă se formeazăsclereide).Pentru aceasta se recomandă aplicarea, în funcţie de tipul de sol şi indiciihidrofizici ai acestuia, de vârsta plantaţiei etc., a 2-3 udări cu o normă de 300-500m3/ha, mai ales în perioadele de mare consum ale pomilor (iulie-august).Perioadele cririce pentru apă ale părului sunt: înainte de dezmugurit, la 2-3săptămâni de la înflorit, după căderea fiziologică a fructelor şi cu 2-3 săptămâniînainte de recoltare.Ca metode de irigare se poate folosi irigarea prin brazde în plantaţiileextensive şi prin microaspersiune în plantaţiile intensive şi superintensive.

De asemenea, se poate folosi cu succes şi irigarea prin picurare.Reglarea producţiei este necesară la specia păr datorită tendinţei anumitorsoiuri de a se supraîncărca cu rod. Pentru ca fructele să fie de calitate bună,competitive, etc. pe lângă normarea producţiei prin tăieri corecte se impune şi orărire a florilor sau fructelor. Pe lângă obiectivele precizate anterior aceste operaţiimai au şi rolul de a furniza şi o diferenţiere mai bună a mugurilor de rod şiimplicit o diminuare a alternanţei de rodire. Rărirea se poate face chimic saumecanic pentru flori, chimic, manual sau mecanic pentru fructe.Cea mai sigură şi eficientă metodă este cea chimică, efectuată prin stropiricu substanţe bioactive la 2-3 săptămâni de la înflorirea deplină până când fructeleau un diametru de 9-14 mm.P. Montali şi colab. (1984) au stabilit că sub influenţa regularexului (1000ppm) la soiul Conference s-a intensificat căderea fiziologică a fructelor. La soiulCuré corectarea încărcăturii de rod a pomilor s-a făcut cu sarea sodică a aciduluinaftalenacetic (NaNAA 8%) în concentraţii de 1000 ppm (Sabina Stan şi colab.871984). Există substanţe biostimulatoare care stimulează legarea mai bună şicreşterea fructelor.La soiurile Williams şi Ducesa de Angouléme s-a îmbunătăţit calitateafructelor prin tratamente cu AG3 şi 2.4.5T (Mustafa şi colab. 1982).Inhibarea creşterii şi favorizarea fructificării perilor tineri se poate realizaprin două tratamente cu Cicocel-Extra (CCC+CC), 2000 ml/100 l apă, primulaplicat în stadiul de trei frunze, următorul la 10-14 zile.Tratamentele se execută numai pomilor tineri, viguroşi, care nu au intratîncă pe rod (W. Pfammetter, 1994).Formarea fructelor partenocarpice la soiurile predispuse la acest fenomen(ex. Williams etc), poate fi stimulată prin efectuarea unor tratamente cu acidgiberilic (AG3), 10g/100 l apă, 1500 l/ha soluţie la începutul înfloritului.

De asemenea, prin tratamente cu biostimulatori poate fi diminuată şi cădereaprematură a fructelor.Pentru toate aceste tratamente există şi substanţe romăneşti produse înspecial de Institutul de Chimie Cluj-Napoca şi de laboratorul BIOS din acelaşioraş.Combaterea bolilor şi dăunătorilorDintre bolile şi dăunătorii care produc pagube economice mai însemnatesunt: rapănul (produs de Venturia pirina sau Fusicladium pirinum), pătarea albă(Mycosphaerella sentina), rugina părului (Gymnosporangium sabinae), monilioza(Monilinia fructigena), cancerul rădăcinii (Agrobacterium tumefaciens), arsurabacteriană (Erwinia amylovora), îngălbenirea nervurilor părului (Wien yellows-VVV), cancerul pustulos al perelor (Pear stony pit).Dintre dăunătorii cei mai periculoşi pentru păr menţionăm: Păduchele dinSan Jose (Quadraspidiotus perniciosus), puricele părului (Psylla piricola),viermele fructelor (Cydia pomonella), gărgăriţa mugurilor (Anthonomus pyri) şiviespia părului (Haplocampa brevis).În ultimii ani, în mai multe zone din ţară, mai ales în plantaţiile comerciale,producţia de pere a fost compromisă parţial sau total de către puricele părului(Psylla piricola), aceasta şi datorită folosirii neraţionale a unor substanţe cuspectru larg de combatere care au distrus prădătorii naturali ai purecelui.Tratamentele recomandate în plantaţiile de păr sunt prezentate în tabelul 13.88Tabelul 13.SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILORÎN PLANTAŢIILE DE PĂR PE RODNr.crtFenofazaBoli şi dăunători decombătutPesticide folosite Observaţii0 1 2 3 4

1.Repausvegetativ-Coccidae-ouă de: acarieni, insectedefoliatoare, afideOleoekalux 3 CE (1,5%)Oleocarbetox (3,0%)-se aplică după măsurările deigenă culturală şi agrotehnice;-se asigură o îmbăiere a pomului(temp.> 4-5oC)-purici meliferi (Psylla sp.) -gărgăriţa florilor(Anthonomus pomorums)Mitac CE (0,3%)Ekalux 25 EC (0,1%)-PED = 30 de adulţi la 100 deramuri2.10-15% dinmuguri floralidezmuguriţi-rapăn (Venturia pirina)-focul bacterian (Erwiniaamylovora)Turdacupral 50 PU(0,5%)Champion 50 WP (0,3%)-dacă a fost în anul precedent.3.Apariţiabutonilor florali–înălţimeainflorescenţelor-rapăn (Venturia pirina)-focul bacterian(Erwinia amylovora)-ouă hibernante de acarieini(Panonychus ulmi); afide etc.Turdacupral 50 PU (0,5%)Champion 50 WP (0,3%)US-1 92% (1,5%)-tratament obligatoriu pentruambele boli-dacă există rezervă biologică-rapăn (Venturia pirina)-pătarea albă a frunzelor(Mycosphaerella sentina)-pătarea brună a frunzelor(Diplocarpon soraweri)-focul bacterian(Erwinia amylovora)Turdacupral 50 PU (0,5%)Dithane M45 (0,2%)Champion 50 WP (0,3%)-tratament de siguranţă4.Răsfirareainflorescenţei,până la

deschiderea a0,5% din totalulflorilor -insecte defoliatoare-insecte minatoare-psyllideDecis 2,5 EC (0,03%);Diazol 60 EC (0,15%);Fastac 10 EC (0,04%)-dacă există rezervă biologică-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelor-moniliozăRubigan 12 EC (0,04%);Folpan 50WP (0,2%);Merpan 50WP (0,2%)-tratament de siguranţă5.15% din totalulflorilor auînceput să-şiscuture petalele-viespea perelor(Haplocampa brevis)-psyllide-insecte minatoare-insecte defoliatoare etc.Sumi-Alpha 2,5 EC(0,04%); Mitac 20 EC(0,3%); Dimilin 25 WP(0,03%)-Consult 10 EC (0,05)-PED = prezenţa adulţilor pecapcane6.Fructele au ∅ deaproximativ 0,5-rapăn -pătarea albă şi brunăa frunzelor-moniliozaDithane M45 (0,2%);Folpan 50WP (0,2%)Merpan 50 WP (0,2%)89– 1 cm (laavertizare)- viermele merelor (Cydiapomonella) G1T1;-insecte minatoare;-insecte defoliatoare etc.Diazol 60 EC (0,15%);Meotrin 20 EC (0,03%);Fastac 10 EC (0,04%);Fury 10 EC (0,075)7.Fructele au ∅ de1,5 – 2 cm (laavertizare)-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelor

Delan 75 WP (0,075%);Bravo 500 SC (0,25%)Folpan 50 WP (0,2%)-psyllide-viemele perelor (G1T2)-insecte minatoare-insecte defoliatoare etc.Mitac 20 EC (0,3%);Vertimec (0,1%); Sumi –Alpha 2,5 EC (0,03%);Sumithion 2,5 50 EC(0,1%)PED = 10% lăstari infestaţiPED = 2-5 fluturi/capcană/săptămână-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelorShavit (0,2%)Dithane M 45 (0,2%);Folpan 50 W (0,2%)-păduchele din San José(Quadraspidiotusperniciosus) G1T1Ekalux S (0,1%)Pyrinex 48 EC (0,2%)PED = prezenţa dăunătorului8.Fructele au ∅ de21,5 – 3 cm (laavertizare)-psyllide-afideDecis 2,5 EC (0,03%) PED = 15% lăstari infestaţi-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelorDithane M 45 (0,2%);Merpan 50 WP (0,25%)-acarieni Mitac 20 EC (0,3%);Pennstyl 25 WP (0,05%)Demitan 200 SC (0,07%)PED = 4-5 forme mobile pe9. frunzeFructele au ∅ de3 cm (laavertizare)-viermele perelor-păduchele din San José(G1T2)Decis 2,5 EC (0,05%);Ekalux S (0,1); Reldan 40EC (0,15%)PED > 2-3% fructe atacate-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelorBravo 500 SC (0,25%);Dithane M 45 (0,2%)10Fructele au ∅ de

4 cm (laavertizare)-păduchele din San JoséG1T3-insecte minatoare-insecte defoliatoareActellic 50 EC (0,2)Ekalux S (0,1)-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelor -moniliozăMerpan 50 WP (0,25%)Captadin 50 WP (0,25%)11La 10-14 zilede la tratamentul10 (la avertizare)-păduchele din San JoséG2T1-insecte minatoare-insecte defoliatoareDecis 2,5 EC (0,05%)Reldan 40 EC (0,15%)90-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelor; -moniliozăDithane M 45 (0,2%);Merpan 50 WP (0,25%)-cu respectarea timpului depauză12La 10-14 zilede la tratamentul11 (la avertizare)-păduchele din San José-insecte minatoare-insecte defoliatoarePirinex 48 CE (0,2%);Reldan 40 EC (0,15%)Ekalux S (0,1%)-cu respectarea timpului depauză-rapăn-pătarea albă şi brună afrunzelor; -moniliozăMerpan 50 WP (0,25%);Dithane M 45 (0,2%)-cu respectarea timpului depauză13La 14 zilede la tratamentul12 (la avertizare)-păduchele din San José Decis 2,5 EC (0,05%)14După cădereafrunzelor-boli de scoarţă şi lemnZeamă bordeleză (0,75-1%) Turdacupral 50 PU

(0,5%)Recoltarea, păstrarea şi valorificarea fructelorStabilirea momentului optim de recoltare a perelor constituie un elementdeterminant pentru calitatea viitoare a fructelor, capacitatea de păstrare şi modulde valorificare. Soiurile de vară şi cele de toamnă se recoltează “mai în pârgă”adică cu 8-12 zile înainte de maturitatea de consum.Datele bibliografice (Millim K, 1981) arată că recoltarea perelor în vedereapăstrării se face când se ating următorii parametri:- fructele îşi încetează creşterea în mărime;- culoarea de fond a pieliţei virează de la verde-spre verde gălbui;- amidonul a început să se hidrolizeze în zona camerei seminale pe osuprafaţă de 30-40%, funcţie de soi;- fermitatea pulpei scade (ex. Williams 6,8-8,0 kg f., Curé 6.5-7.3 kg f. etc.);- vârsta fructelor (numărul de zile de la înflorit la recoltare) caracteristicăsoiurilor şi zonei de cultură; ex. Favorita lui Clapp 107-110 zile, Williams 115-124 zile, Untoasă Bosc 135-137 zile, Curé 156-160 zile, Olivier de Sèrres 171-175 zile.La pere, maturarea decurge mai intens decât la mere, iar dacă se întârzierecoltarea, fructele devin sensibilie la manipulări şi transport.Păstrarea perelor este mai dificilă decât a merelor. Soiurile de vară se potpăstra în condiţii frigorifice 10-15 zile, iar cele de toamnă 30-40 zile. Latemperaturi de - 1ºC ... + 1ºC durata de păstrare a soiurilor de iarnă este de 150-200 zile.91Păstrarea în condiţii frigorifice a perelor este diferită funcţie de soi saugrupe de soiuri.După scoaterea din celulele frigorifice perele vor fi supuse unui proces depostmaturare la temperatură de 16-18ºC timp de 3-5 zile, timp în care ajung la unmaximum de însuşiri organoleptice.Valoarea comercială a fructelor depinde de calitatea acestora cât şi de modulcum sunt ambalate şi prezentate cumpărătorului.

Modul de prezentare a perelor pentru comercializare este diferit funcţie desoi, cerinţe etc.92CAPITOLUL IVCULTURA GUTUIULUICydonia oblonga Fam. RosaceaeSubfam. Pomoideae4.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE SI ARIE DERĂSPÂNDIREImportanţăGutuiul este una din speciile cele mai vechi aflate în cultură, fiind semnalat îndocumente de cca. 4000 ani.Fructele sale erau foarte apreciate la greci, romani şi alte popoare antice, atâtpentru consumul în stare proaspată, cât şi prelucrate.Gutuia – “mărul de aur” – era considerată simbolul fertilităţii. Importanţa acesteispecii a scăzut treptat pe masura dezvoltării altor specii pomicole, în principal mărul şipărul.În prezent, deşi cultura acestei specii s-a restrâns mult, fructele se consumă atât înstare proaspată, cât, mai ales, prelucrate şi industrializate. Fructele au un grad ridicat degelificare, îşi menţin aroma, aciditatea şi fermitatea şi după fierbere.Compoziţia biochimică a gutuilor este destul de complexă: zaharuri 6,6-13,3%;acizi 0,6-1,76%; substanţe tanoide 0,19-0,50 %; substanţe proteice 0,33-0,95%; pectine0,69-1,13%; lipide 0,50%; săruri de potasiu 201 mg %; calciu 10 mg %; magneziu 8 mg%; fier 0,60 mg %; vitamina C 10-40 mg/100 g (A. Gherghi, 1983).Fructele se pastrează bine o perioadă lungă de timp, permiţând prelungireaperioadei de prelucrare industrială. De la gutui, în scopuri terapeutice se folosescseminţele, frunzele şi florile.Gutuiul este un bun portaltoi (generativ şi vegetativ) pentru plantaţiile intensive şisuperintensive de păr şi gutui. Sub aspect agrobiologic, cultura gutuiului este mai puţinpretenţioasă decât a altor specii pomicole.93Pomul este în general rustic, robust, cu plasticitate ecologică bună. Speciavalorifică bine terenurile cu exces temporar de umiditate sau cu apa freatică la suprafaţăchiar sub 1 m.

Având cea mai tardivă înflorire, nu este expus îngheţurilor târzii de primăvară.Fructifică regulat, dând producţii sigure şi constante.Preţul de cost al gutuilor este mai redus cu 20-25% faţă de cel al merelor, perelor,la o producţie cel puţin egală.4.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURIÎn fondul de germoplasmă organizat în România există cca 70 genotipuri de gutui,reprezentate de soiuri şi selecţii autohtone şi străine. Dintre acestea, în lista oficială pentruanul 2000 sunt propuse la înmulţire 8 soiuri care aparţin speciei C. oblonga şi seîncadrează în primele trei varietăţi.1. De Constantinopol – soi cu origine incertă, probabil turcesc, mult răspândit înţara noastră mai ales în sud şi sud-est. Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană rară,sferic turtită, foarte productiv, însă sensibil la ger, boli şi dăunători. Fructul este mijlociu spremare, (200-400g), galben-auriu, maliform, cu coaste evidente şi cavitate peduncularăcaracteristică. Pulpa este potrivit de suculentă, aromată, slab astringentă, bună pentru consum înstare propaspătă şi industrializare. Fructele cad uşor din pom încă din prepârgă şi se păstreazăpuţin (30-60 zile).2. Moldoveneşti – soi românesc (1982), de vigoare mică-mijlocie, cu coroanăglobuloasă-turtită, rezistent la ger, boli şi secetă, sensibil la monilioză, comportare bunăla cloroză. Fruct mijlociu (330 g), maliform, puţin alungit spre zona calicială, galbenportocaliu,cu suprafaţa uşor ondulată prin coaste largi. Pulpa este galbenă-portocalie, cupuţine sclereide, potrivit de suculentă, bun pentru industrializare. Perioada de consum:octombrie-noiembrie.3. Aurii – soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă,precoce, foarte productiv, rezistent la ger (-27oC) şi la boli. Fructul este mare (450-500 g),piriform-rotunjit, galben-portocaliu, cu pieliţa netedă lucioasă. Pulpa este densă,suculentă, dulce, puţin acidulată şi plăcut aromată. Perioada de consum: octombriedecembrie.944. Bereczki – soi de origine maghiară, foarte răspândit în sudul şi vestul ţării.

Pomul are vigoare mare, cu coroana invers piramidală, cu plasticitate ecologică ridicată,produce abundent, rezistent la Monilinia, sensibil la ger. Fructul este mare spre foartemare (600-800 g), larg-piriform cu proeminenţe, cu un mamelon peduncular brun-cenuşiuşi suprafaţa neuniform costată, de culoare gălbuie. Pulpa este gălbuie, intens aromată,dulce acidulată, plăcută la gust, de calitate foarte bună pentru consum şi industrializare.Perioada de consum: octombrie-noiembrie.5. Champion – soi american (1870), mult răspândit în estul şi sud-estul ţăriinoastre. Pomul este viguros, productiv, longeviv, formează o coroană globuloasă,rezistent la ger, sensibil la Monilinia. Fructul este mare sau foarte mare (400-800 g),scurt-piriform, uneori aproape cilindric, cu suprafaţa aproape netedă, de culoare galbenverzuila recoltare şi galben la maturitatea de consum. Pulpa este alb-aurie, fină, slabastringentă, intens aromată, cu puţine sclereide şi gust plăcut. Perioada de consum:octombrie-decembrie.6. De Portugalia – soi vechi, răspândit mult în sud-estul ţării noastre. Pomul estede vigoare mijlocie, cu coroana larg-piramidală, productiv, pretenţios la condiţiile edaficeşi climatice, sensibil la boli şi dăunători.Fructul este mijlociu spre mare (200-400 g), piriform-alungit spre peduncul, cu ungât mic asimetric, uneori puţin curbat, cu suprafaţa netedă, uşor costată spre extremităţi.Pulpa este gălbuie, cu gust plăcut uşor astringent. Perioada de consum: octombrieianuarie.7. Aromate – soi românesc (1982), de vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă,precoce, productiv, rezistent la ger (-27oC) şi la boli. Fructul este mijlociu spre mare(350-400 g), piriform-alungit, cu suprafaţa netedă, galben-limonie, fără coaste. Pulpa estefermă, suculentă, intens aromată, plăcută la gust. Perioada de consum: octombrieianuarie.8. De Huşi – soi românesc, viguros, productiv, cu coroana globuloasă, rezistent lager şi secetă. Fructul este mijlociu (300 g), maliform, cu coaste largi, rotunjite, epidermagalbenă-aurie. Pulpa este lipsită de sclereide, cu gust astringent la recoltare, dar caredevine dulce, uşor acidulată la maturitatea de consum. Perioada de consum: octombriefebruarie.

9. De Moşna – soi românesc, neînscris în lista oficială din anul 1999. Pom viguros,longeviv, cu coroana invers-piramidală, precoce, productiv, rezistent la ger şi secetă.Fructele sunt neuniforme, de la mijlocii la foarte mari (160-570 g), piriforme, slabcostate, cu epiderma mată, verde-gălbuie la recoltare, galbenă la maturitatea deplină.Pulpa este fermă, mediu acidulată, galbenă-aurie, plăcut aromată dar cu sclereide.Perioada de consum: noiembrie-martie.9510. De Lescowatz – soi viguros, rezistent la ger şi secetă, cu fructe mari,maliforme, slab costate, moderat suculente, slab acidulate cu multe sclereide.Alte soiuri mai puţin răspândite: De Vranija, Turceşti, Tălpăşeşti 63, Târzii deDeltă, Mălăieţe etc.PORTALTOII GUTUIULUIPortaltoii gutuiului sunt: gutuiul franc, gutuiul vegetativ şi păducelul.Portaltoiul de gutui franc este obţinut pe cale generativă din soiurile şi biotipurilelocale (De Moşna, De Huşi etc.), având afinitate bună cu toate soiurile. Imprimă soiurilorvigoare mare, dar au o bună ancorare în sol, rezistenţă bună la secetă şi vânt.Gutuiul vegetativ este reprezentat de mai multe selecţii (BA 29, Sydo, Adams,EMA, EMC. Cts etc.), descrise la subcapitolul 3.2.4. Acestea imprimă gutuiului vigoaremică, precocitate şi productivitate bună.Păducelul (Crataegus monogyna Jacq.) se poate folosi mai ales pentru solurileuscate, granitice sau şistoase. În ţara noastră nu se utilizează acest portaltoi care, printrealtele, este şi foarte sensibil la Erwinia amylovora.PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREALE GUTUIULUISistemul radicular al gutuiului este în general trasant, dispus superficial însol. Marea majoritate a rădăcinilor active se află situate în stratul de sol cuprinsîntre 10-60 cm. Până la 10 cm şi peste 60 cm gutuiul formează doar câtevarădăcini de schelet.Datorită acestor caracteristici, pomii trebuie palisaţi pe toată durata vieţiipentru a nu fi răsturnaţi de vânturi. Dezvoltarea sistemului radicular pe orizontală

depăşeşte de peste două ori proiecţia coroanei. Creşterea rădăcinilor este aproapecontinuă în timpul anului, însă devine evidentă primăvara, când temperaturasolului depăşeşte 3oC şi se continuă toamna târziu, până când temperatura soluluiscade la 2oC. Sistemul radicular are două valuri de creştere: în mai-iunie şiseptembrie-octombrie.În mod natural, gutuiul creşte sub formă de tufă cu mai multe tulpini cepornesc din zona coletului, ajungând la 3-5 m înălţime. În plantaţii industriale,96pomii se conduc de regulă cu un singur trunchi de 30-60 cm, care de regulă setorsionează puternic. Pomii pot ajunge la înălţimi de 3-8 m.Coroana gutuiului este deasă, în general neregulată, formată din ramurigroase, acoperite cu o scoarţă netedă de culoare brună-roşiatică cu nuanţă verzuieşi cu lenticele cenuşii-deschis sau castanii. Lăstarii sunt tomentoşi, iar frunzelesunt mari, ovat-alungite cu marginile întregi. Florile sunt mari, tipice rozaceelor,terminale, solitare şi se formează în vârful unor lăstari scurţi (8-12 cm), crescuţi înaceeaşi primăvară din muguri micşti. Înflorirea este tardivă (ultima speciepomicolă), în mai-iunie, după formarea frunzelor, când se acumulează 248oCtemperatură şi durează 10-15 zile (Doina Toma, 1976). După legarea fructelor,creşterea în lungime a lăstarilor de rod se opreşte. Dacă nu are loc procesulfecundării şi, deci, nu se formează fructe, atunci dintr-un mugure axilar de pelăstarii de rod apare un lăstar anticipat.Ramurile de rod sunt: ramura mixtă, măciulia, coarnele de melc şiramificaţia fructiferă. Pe fiecare măciulie, în treimea superioară, se formează câte1-3 muguri micşti, din care, în anul următor, se vor forma doi lăstari fertili.Mugurii micşti se mai pot forma şi pe unii lăstari lungi, în treimea mijlocie şisuperioară. Mugurii din treimea inferioară a lăstarilor lungi rămân dorminzi.

Diferenţierea mugurilor floriferi începe la sfârşitul lunii august-începutullunii septembrie.Fructul, de mărimi şi forme diferite (conform descrierii la 4.2.3.), esteinserat direct pe ramură, fără peduncul, prezintă sclereide şi seminţe multe.În perioada de tinereţe gutuiul creşte viguros, dar după intrarea pe rodintensitatea creşterii se reduce foarte mult.Gutuiul este o specie foarte precoce. El produce primele fructe în anul al IIleade la plantare, rodeşte economic începând cu anul al IV-lea, timp de 25-35 ani.Unele exemplare pot trăi chiar 45-50 ani.Majoritatea soiurilor de gutui sunt autofertile sau parţial autofertile.Procentul de flori fecundate este mai mare decât la alte specii pomicole, deoareceînfloritul are loc după formarea completă a aparatului foliar.În perioada de fructificare maximă, un gutui produce 30-80 kg de fructe, înfuncţie de vârsta şi vigoarea soiului, condiţiile ecologice şi tehnologice, dar s-auîntâlnit exemplare care au produs şi 100-170 kg. Gutuiul nu prezintă periodicitatede rodire.97CERINŢELE GUTUIULUI FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICICerinţele faţă de lumină. Gutuiul este o specie pretenţioasă faţă de lumină,de aceea se va amplasa pe terenuri plane sau cu pante mici, bine expuse. În cazulplantării pe terenuri în pantă se vor folosi numai expoziţiile sudice sau sudvestice.De acest considerent se va avea în vedere şi la strabilirea distanţelor deplantare. În cazul unei iluminări insuficiente, gutuiul continuă să creascăvegetativ, coroana se îndeseşte, intră târziu pe rod, fructifică puţin şi apoi intrăîntr-o entropie accelerată.Cerinţele faţă de temperatură. Căldura este un factor limitativ în culturagutuiului, acesta fiind o specie termofilă care necesită 3350-3510oC, în perioadade vegetaţie fiind cea mai sensibilă specie dintre pomaceae. Iarna pomii rezistă la

temperaturi de –27…-30oC dacă au vegetat normal şi au intrat bine pregătiţi îniarnă. Florile rezistă până la –1,5oC, iar fructele, toamna, până la –2,2oC. Sistemulradicular rezistă până la –12…-13oC. În general, soiurile autohtone sunt mairezistente la temperaturi scăzute decât cele introduse din sortimentul mondial.Pragul biologic al gutuiului este de 8,5oC. Din punct de vedere al temperaturii,gutuiul suportă mai bine căldura excesivă decât temperaturile foarte scăzute.Cerinţele faţă de apă sunt relativ mari, mai ales datorită sistemuluiradicular trasant. Reuşeşte bine în zone cu precipitaţii de 600-650 mm, dar dărezultate bune şi în zone cu 500-550 mm precipitaţii (ex.: Câmpia Dunării şiDobrogea). Se comportă bine şi la precipitaţii mai mari de 650-800 mm, dacătemperatura este corespunzătoare şi solurile sunt uşoare. Poate suporta destul debine lipsa apei din sol, cât şi umiditatea excesivă, chiar şi băltirea temporară (25-30 zile). Cerinţele mari faţă de apă se înregistrează în lunile august şi septembrie.Cerinţele faţă de sol sunt modeste, dar preferă solurile uşoare, calde,fertile, umede, cu carbonaţii situaţi la mare adâncime, iar în zona rădăciniloractive să nu depăşească 8 %; salinitatea să fie sub 1 %. Aceste condiţii corespundsolurilor luto-argiloase sau argilo-nisipoase de pe cursurile şi albiile râurilor,precum şi cele de la baza pantelor.984.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICESpecificul producerii materialului săditorÎn plantaţiile intensive se foloseşte portaltoiul vegetativ de gutui EMA (B.Marangoli, 1980). Pentru o mai bună ancorare în sol se poate folosi şi portaltoiulde gutui franc, obţinut din soiurile locale. În acest sens s-a altoit soiul“Champion” pe portaltoiul franc “De Moşna”, obţinându-se rezultate foarte bune(A. Liacu şi colab., 1975). Altoirea se face pe marcote sau puieţi care cresc bine în

câmpul I, ajung la grosimea de altoire, au seva activă pe toată campania de altoire.O parte din soiuri se înmulţesc şi prin marcotaj.Un alt portaltoi recomandat pentru solurile uscate este păducelul, cuinconvenientele prezentate anterior.Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilorDistanţele de plantare ale gutuiului se corelează cu soiul, portaltoiul,fertilitatea solului şi zona de cultură.Astfel, pentru zona dealurilor mici şi mijlocii şi în zonele de şes, soiurileviguroase altoite pe gutui se plantează la 4 × 2 m, iar cele de vigoare mijlocie şimari la 3,5 × 1,25 m. În zona inundabilă a Dunării, soiurile viguroase altoite pegutui se plantează la 3 × 1,5 m, iar cele de vigoare mijlocie şi mică altoite peacelaşi portaltoi la 3 × 1 m (N. Cepoiu, 1994).Din experienţele proprii putem preciza că pentru o bună iluminare a pomilortrebuie mărite distanţele prezentate cu cel puţin 1 m şi alegerea judicioasă aformei de coroană.Deşi majoritatea soiurilor de gutui sunt autofertile, pentru obţinerea uneiproducţii ridicate calitativ şi cantitativ, într-o parcelă se vor planta 2 sau 3 soiuriîntr-un raport de 1:1, 2:1 sau 3:1.Conducerea pomilor - Tradiţional, gutuiul se conduce în formă de vasameliorat sau tufă cu 3-4 tulpini crescute din zona coletului, însă mai poate ficondus şi sub formă de piramidă mixtă întreruptă, palmetă neetajată cu braţeoblice etc. Datorită creşterilor foarte mari din perioada de tinereţe, pentru o bunăgarnisire, în special cu ramuri de rod, se recomandă ciupirea repetată a lăstarilor.99Tăierile de întreţinere şi fructificareGutuiul formează ramuri de rod puţine şi scurte, de aceea coroana luiromâne suficient de luminată. Măciuliile cele mai viguroase, apte să asiguresuficientă hrană fructelor, se găsesc pe ramurile de semischelet groase, în vârstăde 3-4 ani. Semischeletul subţire, fiind garnisit cu măciulii debile, care nu-şi

menţin rodul, trebuie scurtat sau suprimat total. Măciuliile viguroase, grupate subformă de coarne de melc sau ramificaţii fructifere, se vor reţine în coroană iar celedebile se suprimă sau se simplifică.Ramurile anuale periferice, care depăşesc lungimea de 60 cm, se vor scurtacu cca 1/3 pentru provocarea ramificării şi reducerea lungimii zonei cu muguridorminzi.Semischeletul gutuiului se întinereşte (simplifică) la intervale de 4—5 ani.În perioada de bătrâneţe, tăierile vor fi mai severe în lemn de 5-6 ani pentrureîntinerire şi evitarea degarnisirii.Epoca cea mai bună pentru tăierea gutuiului este primăvara devreme sautoamna.Întreţinerea solului - în plantaţiile de gutui este diferită, în funcţie de vârstaplantaţiei, panta terenului, cantitatea de precipitaţii, densitate etc.Astfel, în plantaţiile tinere (primii 2-3 ani de la plantare), se pot folosiculturile intercalate în cazul unei umidităţi a solului asigurate.Alte sisteme de întreţinere a solului: ogorul lucrat asociat cu îngrăşăminteverzi, ogorul lucrat, benzi înierbate în alternanţă cu ogorul lucrat etc.Fertilizarea plantaţiilor - de gutui trebuie să fie mai intensă decât cea amărului şi părului. Astfel, în plantaţiile tinere (până la 6 ani), se recomandăurmătoarele doze: 10-20 t/ha gunoi de grajd, o dată la 3 ani, iar anual 40, 30, 30kg substanţă activă N, P, K; în plantaţiile de 6-10 ani N.P.K.: 60, 60, 40 kg s.a./ha;în plantaţiile de 10-20 ani N.P.K.: 90, 90, 60 kg s.a./ha; în plantaţiile de peste 20ani N.P.K.: 120, 120, 90 kg s.a./ha.De menţionat este importanţa fertilizării cu microelemente: B, Ca, Mg.100Irigarea plantaţiilor - este obligatorie în zonele cu precipitaţii sub 600 mm.Cantitatea de apă ce se administrează este corelată cu vârsta pomilor şi deficitulhidric. Astfel, în plantaţiile tinere se vor aplica anual 2-3 udări cu 250-300 m3

apă/ha, iar în cele mature norma de udare va creşte la 400-450 m3/ha. În general sevor aplica udări mai multe, cu cantităţi mai mici de apă.Combaterea bolilor şi dăunătorilor - Deşi gutuiul are mai puţine boli şidăunători, totuşi unii dintre aceştia pot compromite producţia dintr-un an sau chiarcultura în întregime. Dintre boli, cele mai frecvente sunt Monilinia (mumifiereafructelor) şi Diplocarpon (pătarea brună a fructelor). Foarte periculoasă pentruplantaţiile de gutui este arsura bacteriană (Erwinia amylovora) care atacă întreagaparte epigee a pomilor, distrugând în scurt timp întreaga plantaţie. Combareaacestei bacterioze este aproape imposibilă.Dintre dăunători, cei mai periculoşi sunt: viermele fructelor, păduchele dinSan Jose, afidele şi păianjenii roşii.Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin tratamente la avertizare cuprodusele recomandate pentru măr şi păr, conform tabelului 14.Tabelul 14.SCHEMA DE COMBATERE A BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILORLA GUTUINr.Crt.FenofazaBoli şi dăunătoride combătutPesticide folosite Observaţii0 1 2 3 41 Dezmugurit,Înfrunzire (apox.15-20 aprilie)Deschidereaprimelor floriFocul bacterian(Erwinia amylovora)Monilioză(Monilinialinharthiana)Turdacupral P.U. (0,5 %)Zeamă bordeleză (0,5%)Champion 50 WP (0,2%)Tratamentul are acţiunepreventivă, protejând rănile făcutecu ocazia tăierilor, de posibileinfecţii (îndeosebi în zonele încare au fost infecţii în aniiprecedenţi).2 Când 10-15%dintre flori şi-au

scuturat petalele(aprox. 10.15 mai)Focul bacterian(Erwiniaamylovora)Champion 50 WP (0,04 %);Funguran OH (0,04 %);Kocide 101 (0,04 %)Dacă a fost sau s-a depistat inoculbacterian; tratamentul se facedupă igienizare culturii.Monilioză(Monilinialinharthiana)Ronilan 50 WP (0,05-0,07%); Rovral 50 WP (0,1 %);Sumilex 50 WP (0,1 %)Dacă perioada este ploioasătratamentul este obligatoriu,pentru protejarea fructelor abiaformate.101Afide, insecteminatoare,defoliatoareDecis 2,5 EC (0,03 %);Fastac 10 EC (0,015%);Chinmix 5 EC (0,03%);Diazol 60 EC (0,15%);Zolone 35 EC (0,2%)Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)Numai dacă este rezervăbiologică sau sunt semnalatefocare.Pătarea brună(Diplocarponsoraweri)Folpan 50 WP (0,2 %);Dithane M 45 (0,2 %)Monilioză(Monilinialinharthiana)Ronilan 50 WP (0,05-0,07%); Rovral 50 WP(0,1%); Sumilex 50 WP(0,1%)Numai dacă timpul este ploios şieste rezervă biologică.3 Tratamentpostfloral(10-14 zile de la T2)20-24 maiViermele fructelor(Cydia pomonella)Decis 2,5 EC (0,03 %);Fastac 10 EC (0,015%);Chinmix 5 EC (0,03%);Diazol 60 EC (0,15%)Dacă este rezervă biologică.Antracnoză

(Gnomonia sp.)Pătarea brună(DiplocarponsoraweriFolpan 50 WP (0,2%);Dithane M 45 (0,2%);Mancozeb 80 WP (0,2%);Captadin 50 PU (0,25%)Dacă există rezervă biologică şieste necesară o intervenţie.Monilioză(Monilinialinharthiana)Ronilan 50 WP (0,05-0,07%); Rovral 50 WP (0,1%); Sumilex 50 WP (0,1%)Pentru protejarea lăstarilor şi afructelor tinere.4 Tratamentul 3postfloral(aprox. 5 iunie)Viermele fructelor(Cydia pomonella),insecte minatoare,defoliatoare, afideDecis 2,5 EC (0,03 %);Fastac 10 EC (0,015 %);Diazol 60 EC (0,15%);Sinoratox R 35 (0,15%);Sumi-alpha 2,5 EC (0,04%)5 Tratamentul 4 Boli ,idem T3 Idem, T3postfloral(aprox.15-20iunie)Păduchele din SanJosé(Quadraspidiotusperniciosus),defoliatoareEcalux S (0,1 %)Reldan 40 EC (0,15 %);Carbetox 37 EC (0,5%);Ultracid 20 EC (0,2% )102Maturarea şi recoltarea fructelorGutuile sunt fructele care se recoltează toamna târziu. Cu cât menţinerea pepom este mai îndelungată, cu atât fructele sunt mai colorate şi mai aromate. Lamaturitatea de consum fructele ajung după minim 30 de zile.Între soiurile de gutui se disting 3 grupe de maturare a fructelor: soiuritimpurii, soiuri semitimpurii şi soiuri târzii.Majoritatea soiurilor de gutui aflate în cultură în ţara noastră au perioada dematurare târzie, cu excepţia soiului De Constantinopol. Momentul optim de

recoltare se poate aprecia după: schimbarea culorii fructelor de la verde la gălbui,cu excepţia cavităţii pedunculare şi caliciale; căderea naturală a pufului; uşurareadesprinderii fructelor de pe ramuri; hidroliza amidonului din jurul camereiseminale; numărul de zile de la înflorirea deplină (ex. 190 la soiul Champion, 172la soiul Bereczki, 198 la soiul De Huşi, 185 la soiul De Moşna).Recoltate înainte de momentul optim, fructele nu mai ajung la calităţileorganoleptice caracteristice soiului şi se prelucrează dificil.Recoltarea se va face cu atenţie pentru a nu se rupe ramurile de rod,deoarece în treimea superioară acestea poartă mugurii micşti ce vor asiguraproducţia anului următor. Recoltarea se va face în saci de recoltat, după carefructele se vor transfera în lăzi containere care se vor introduce în depozitefrigorifice până la industrializare sau consum în stare proaspătă.Deşi marea majoritate a bibliografiei de specialitate precizează că gutuile sepăstrează puţin, rezultatele cercetărilor proprii şi a altor cercetători din domeniuau demonstrat că acestea se pot păstra 90-120 zile în condiţii frigorifice şi 120-180zile în condiţii de atmosferă controlată.103CAPITOLUL VCULTURA PRUNULUIPrunus domestica L. Fam. RosaceaeSubfam. Prunoideae5.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DERĂSPÂNDIREImportanţăPrunul este una din cele mai importante specii de climat temperat, iar prinspecia Prunus salicina şi pentru zonele de climat mediteranean.În multe ţări cu tradiţie în cultura prunului, fructele acestei specii constituieo sursă important de venituri, un produs alimentar şi industrial deosebit devaloros.Fructele pot fi consumate în stare proaspătă, industrializate sub diferite

forme (compot, dulceaţă, gem, magiun, băuturi nealcoolice şi alcoolice etc.),fructe deshidratate, etc. De asemenea, fructele se pot folosi la preparareadiferitelor mâncăruri. Compoziţia prunelor este foarte complexă: substanţă uscatătotală = 15,1-22,4%; zahăr total = 7,19-16,3%; aciditate = 0,57-1,68%; substanţetanoide = 0,049-0,256%; substanţe pectice = 0,48-1,24%; vitamina C = 4,4-18,8mg% (Roman R., Liliana Bulgaru, 1994), toate acestea conducând la o valoareenergetică mare, de 62 kcal. Totodată, prunele mai conţin: albumină 0,5%;celuloză 6%; vitaminele A, B; săruri minerale de Fe, Ca, P, Mg, K, Na, Mn etc.Importanţa deosebită a acestei specii se datorează şi altor însuşiri:plasticitate ecologică mare; înmulţire uşoară atât pe cale generativă, cât şivegetativă; precocitate, producţii mari şi constante; perioadă lungă de valorificare104a fructelor (peste 90 zile) datorită existenţei a numeroase soiuri cu epoci foartediferite de maturare, de la sfârşitul lunii iunie până în octombrie; proporţia edibilăa fructelor este foarte mare, comparativ cu a altor fructe (94%); posibilităţimultiple de valorificare a fructelor, inclusiv la export; din acest punct de vedereţara noastră este favorizată, având posibilităţi de export în perioada iulie-august,când în ţările occidentale există o mare cerere pentru aceste fructe.Lemnul de prun este deosebit de apreciat în industria chimică pentruobţinerea cărbunelui activ, în industria mobilei, la fabricarea creioanelor etc. Dinseminţe se extrag o serie de substanţe cu utilizări în industrie etc.Unele soiuri, prin durata lungă a perioadei de înflorire, bogăţia, coloritul(alb, roz, roşu), al florilor sau/şi frunzelor au un aspect decorativ foarte atrăgătorşi sunt folosite în consecinţă.Conţinutul ridicat în substanţe minerale şi vitamine a prunelor proaspete, cătşi deshidratate, fac din aceste fructe adevărate surse de menţinere a sănătăţii şi de

vindecare a unor boli.5.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURISortimentul de prun a cunoscut o dinamică importantă atât sub aspectulnumeric, cât şi calitativ al soiurilor. El cuprinde 29 soiuri, dintre care 6 străine şi24 autohtone (2000). Rezultatele cercetărilor din România arată posibilitateasporirii numărului de soiuri la 32-35. din care 23-25 soiuri româneşti. Deperspectivă sunt soiurile timpurii şi foarte timpurii, datorită cererii mari pe piaţainternaţională.1. Rivers timpuriu - soi englezesc, de vigoare mijlocie, autofertil, dar bunpolenizator, coroană globuloasă rară, ramuri de schelet viguroase, bine garnisitecu buchete de mai. Este precoce, moderat productiv (8-10 t/ha), rezistent la ger,sensibil la secetă, tolerant la viroze, pretenţios la sol. Fructul este mijlociu, sfericsau sferic-alungit, vânăt-violaceu, cu pruină albastră. Pulpa este galben-verzuie,semiconsistentă, suculentă, dulce, slab aromată, semiaderentă. Perioada derecoltare: prima jumătate a lunii iulie. Maturare eşalonată.1052. Diana - soi românesc (1983), de vigoare mijlocie, coroană globuloasă,fructifică predominant pe ramuri de rod mijlocii. Înfloreşte semitârziu, este parţialautofertil, precoce, mediu productiv, rezistent la ger şi boli, sensibil la Plum-pox.Fructul este mare (50-60 g), de tip “renclod”, sferic turtit, colorat în albastrudeschis cu multă pruină grosieră cenuşiu-albăstruie. Pulpa este verde-gălbuie,consistentă, suculentă, cu gust plăcut, neaderentă la sâmbure. Prezintăuniformitate în maturare. Perioada de maturare: începutul lunii iulie.3. Renclod de Caransebeş – soi românesc (1960) de vigoare mijlocie spre

mare, cu coroana semisferică spre conic-răsturnată, cu ramuri de schelet solide,bine garnisite cu formaţiuni de rod scurte şi mijlocii, recomandat pentru zona decâmpie din sud şi subcolinară din sud-vestul ţării, rezistent la boli şi dăunători.Fructul este supramijlociu sau mare (40-60 g), sferic, uşor turtit la capete cuşanţul ventral pronunţat, de culoare vânăt-închis cu puncte subcutanate cafenii,acoperit cu pruină bogată, cenuşie. Pulpa este galben-portocalie, suculentă, cugust foarte plăcut, dulce-aromat. Soi autofertil, se vor folosi totuşi polenizatori.Este precoce, productiv (15-22 t/ha), cu bună rezistenţă la păstrare şi transport.Maturare: sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.4. Ialomiţa – soi românesc (1981) de vigoare mijlocie spre mare, cucoroana semisferică sau piramidală, cu fructificare pe ramuri mijlocii şi buchetede mai, tolerant la Plum-pox, timpuriu şi foarte productiv (15-18 t/ha/500 pomi).Recomandat pentru zonele de sud şi sud-vest ale ţării. Fructul este mijlociu (35-45g), sferic, uşor asimetric, vânăt închis, rezistent, acoperit cu multă pruină cenuşie.Pulpa este verde-gălbuie, de consistenţă medie, suculentă, cu gust bun. Perioadade maturare: sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.5. Vâlcean – soi românesc (1967), de vigoare mujlocie spre mare, cucoroana invers piramidală, uşor lărgită în partea superioară, cu ramurile de scheletsolide, cu unghiuri de ramificare mari, bine garnisite cu ramuri fructifere scurte şimijlocii. Fructul este mare spre foarte mare (65-75 g), sferic, uşor turtit la capete,vânăt închis, uniform, cu pruină puţină, albicioasă, persistentă. Pulpa esteportocalie, crocantă, suculentă, dulce, plăcută, neaderentă. Soi autosteril, precoce,productiv (15-18 t/ha). Perioada de maturare: 15 iulie-5 august.6. Bărăgan 17 – soi românesc (1960), de vigoare mică spre mijlocie, cucoroana conic-răsturnată sau cilindrică, relativ rară, cu ramuri de schelet drepte,

garnisite cu numeroase buchete de mai, autosteril, rezistent la ger, secetă, precoce,foarte productiv (20-22 t/ha). Fructul este mare (40-50 g), ovoid, albastru închis,106cu multă pruină cenuşiu-violetă. Pulpa este galben-verzuie, crocantă, plăcută lagust, neaderentă. Fructul este destinat pentru consum în stare proaspătă sauindustrializată (deshidratare). Maturarea: 1-10 august.7. Carpatin – soi românesc (1965), de vigoare mică-mijlocie, cu coroanapiramidală, fructifică atât pe formaţiuni scurte, cât şi medii şi lungi, precoce (aniiIII-IV de la plantare), foarte productiv (20-25 t/ha), recomandat mai ales pentrusudul ţării, partea colinară; mediu rezistent la boli şi viroze. Fructul este demărime medie (40-50 g), sferic-alungit, albastru închis, cu pruină cenuşie. Pulpaeste de culoare galben-verzuie, mediu consistentă, suculentă, cu gust fin,neaderentă la sâmbure. Se pretează pentru consum în stare proaspătă şi pentruindustrializare. Perioada de maturare: sfârşitul lunii iulie –începutul lunii august.8. Minerva – soi românesc (1960-obţinut, 1984-omologat), de vigoare micăspre mijlocie, cu coroana piramidală, ramuri de schelet bine garnisite cu buchetede mai şi ramuri mixte. Este precoce (IV) şi foarte productiv (peste 27 t/ha),rezistent la ger şi secetă, tolerant la viroze, autosteril, puţin pretenţios latehnologia de cultură. Fructele sunt mijlocii spre mari (38-40 g). ovoide, uşorasimetrice, de culoare vânăt-violacee, acoperite cu pruină abundentă, albăstruie.Pulpa este galben-verzuie, potrivit de consistentă, suculentă, cu gust foarte plăcut,neaderentă la sâmbure. Este destinat în primul rând consumului în stare proaspătă.Maturarea: sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.9. Piteştean – soi românesc (1987-obţinut, 1981-omologat), semiviguros, cu

coroana conică, ramuri de schelet bine garnisite, cu formaţiuni de rod scurte şimijlocii, rezistent la ger, secetă şi boli, tolerant la viroze, precoce (IV) şi productiv(24 t/ha), autosteril. Fructul este mare (45-50 g), ovoid, uşor asimetric, vânătînchis,acoperit cu multă pruină albastră. Pulpa este verde-gălbuie, crocantă,suculentă, cu gust foarte plăcut, neaderentă la sâmbure. Maturarea: 25 iulie-5august.10. Renclod Althan – soi vechi, obţinut în Boemia, pe cale generativă dinsoiul Reine Claude, este viguros, cu coroana invers-conică, ramuri de scheletsolide, garnisite cu formaţiuni de rod scurte; este precoce şi mediu productiv (15t/ha), rezistent la boli, secetă şi ger, autosteril, bun genitor şi polenizator. Fructuleste mare (45-60 g), rotund, uşor aplatizat la poli, roşu-violaceu, cu pruină gri.Pulpa este galbenă-verzuie cu uşoare dungi roze sub epidermă, fermă, suculentă,gust bun, taninos, aromă specifică, neaderentă. Se pretează pentru consum în stareproaspătă sau industrializare. Maturarea: 25 iulie – 5 august.10711. Tita – soi românesc (1965/1990), de vigoare mică spre mare, cu coroanaconic răsturnată, ramuri de schelet groase, bine garnisite cu buchete de mai, esteprecoce, produce moderat (12-14 t/ha), dar constant, este rezistent la ger, secetă şiîngheţurile târzii de primăvară, autosteril. Fructul mare /50-60 g), ovoid, uşoralungit la vârf, albastru ultramarin, cu multă pruină gri. Pulpa galben-verzuie,crocantă, mediu suculentă, cu gust armonios. Este unul din cele mai apreciatesoiuri, însă are un mic defect: vârful sâmburelui se rupe uşor şi rămâne în pulpă.Maturarea: 25 iulie-10 august.12. Flora – soi românesc (1960), viguros, cu coroana conic răsturnată, cufructificare mixtă, rezistent la secetă, boli şi ger, semiprecoce, dar foarte productiv

(peste 20 t/ha/500 pomi), autosteril. Fructul este mare (48-60 g), ovoidal spresferic, uşor turtit, de culoare albastru ultramarin, acoperit cu pruină albastrăcenuşie.Pulpa este alb-verzuie, crocantă, mediu suculentă, cu gust plăcutarmonios. Maturarea; 1-15 august.13. Tuleu timpuriu – soi românesc (1966), semiviguros spre viguros, cucoroana piramidală uşor neregulată, cu unghiuri mari de ramificare, cu fructificarepe buchete de mai şi ramuri mijlocii; nu este pretenţios la sol dar este mai sensibilla temperatură, semiprecoce şi semiproductiv (7-12 t/ha). Fructul este mediu (35-45 g), ovoid, asimetric, cu baza lărgită, vânăt-violaceu, cu pruină cenuşiualbăstruie.Pulpa este verde-gălbuie, crocantă şi suculentă, se desface în fascicole,cu gust dulce-acrişor, plăcut. Maturarea: 25 iulie-5 august.14. Alina – soi românesc (obţinut în 1965, omologat în 1990), de vigoaremică spre mijlocie, cu coroana conică răsturnată, relativ rară, ramurile de scheltgroase, bine garnisite cu buchete de mai. Este precoce (anul IV), foarte productivşi constant, rezistent la ger, tolerant la secetă şi boli virotice, sensibil la monilioză,autosteril.Fructul este mare (45-55 g), ovoid, albastru deschis cu nuanţe maronii,acoperit cu multă pruină cenuşie. Pulpa este galbenă-verzuie, crocantă, potrivit desuculentă, consistentă, neaderentă. Epoca de maturare: prima decadă a luniiaugust.15. Centenar – soi românesc (obţinut în 1960, omologat în 1978)(Tuleugras x Rivers timpuriu), de vigoare mijlocie sau submijlocie, coroană globuloasăcu ramuri fructifere de tip spur, este autosteril. Practic este cel mai productiv soidin România (32 t/ha), rezistent la ger, secetă şi boli; tolerant la Plum-pox. Fructuleste mare (52 g), invers ovoid, albastru ultramarin, acoperit cu pruină multă,108cenuşie. Pulpa este alb-verzuie, potrivit de consistentă, suculentă, cu gust plăcut,

neaderentă. Maturarea: prima jumătate a lunii august, la 120 zile de la înflorire.16. Sarmatic– soi românesc (obţinut în 1960, omologat în 1989), de vigoaremijlocie spre mare, cu coroana conic răsturnată, uşor neregulată, ramuri de scheletdrepte, garnisite cu ramuri de rod mijlocii. Este autosteril, productiv (15-17 t/ha).Rezistă bine la ger, secetă şi boli, cu excepţia Plum-pox-ului. Fruct mijlociu (40g), oval alungit, albastru cu puncte subcutanante roşietice, acoperit cu pruină fină.Pulpa este galben-verzuie, crocantă şi suculentă, cu gust dulce-acidulat, armonios,neaderentă. Maturarea: prima jumătate a lunii august.17. Silvia – soi românesc (obţinut în 1960 - Renclod Althan x Riverstimpuriu, omologat în 1979), de vigoare medie, cu coroană piramidală, rară, cufructificare pe formaţiuni scurte, precoce, productiv (17-20 t/ha), parţial autofertil,bun polenizator, tolerant la viroze, boli şi dăunători. Fructul este mare (55 g),elipsoidal, vânăt-violaceu, acoperit cu pruină cenuşie-albăstruie. Pulpa este albgălbuie,crocantă, suculentă, cu gust foarte plăcut, neaderentă. Maturarea: primajumătate a lunii august.18. Pescăruş – soi românesc (obţinut în 1956 – Renclod Althan xWilhelmina Späth, omologat în 1979), semiviguros, cu coroană invers-conică,ramuri de schelet solide, bine garnisite cu formaţiuni de rod scurte, precoce,productiv (20-23 t/ha), rezistent la ger şi brume târzii, boli şi viroze. Deşiautofertil, se vor asigura polenizatori. Fructul este supramijlociu (43 g), ovoidal,asimetric, vânăt-negricios, acoperit cu pruină cenuşie. Pulpa este galben-verzuie,mediu consistentă, semisuculentă, cu gust plăcut, uşor acidulat, neaderentă lasâmbure. Maturarea: a doua jumătate a lunii august.19. Albatros – soi românesc (obţinut în 1965, omologat în 1979), viguros,cu coroana conic-răsturnată, cu ramuri de schelet groase şi fructificare pe ramuri

mijlocii şi lungi, rezistent la ger şi secetă, tolerant la viroze, incompatibil cucorcoduşul, autosteril. Fructul este mare (45 g), ovoidal-alungit, de culoare bordoviolet,acoperit cu multă pruină cenuşie. Pulpa este verde-gălbuie, fermă, potrivitde suculentă, cu gust armonios, neaderentă. Maturarea: sfârşitul lunii august –începutul lunii septembrie, la 125-140 zile de la înflorire.20. D′Agen - soi franţuzesc (1964), de vigoare mijlocie, cu coroanaglobuloasă, cu fructificare pe ramuri scurte şi mijlocii, rezistent la ger şi secetă,tolerant la viroze, autofertil, precoce, productiv (20-24 t/ha). Fructul este mic (18-35 g), invers-ovoid, uşor asimetric, roşu-violaceu, acoperit cu pruină violacee.109Pulpa este galben-verzuie, suculentă, semicrocantă, foarte dulce, semiaderentă lasâmbure, pretabilă la industrializare, perioada de maturare: sfârşitul lunii august –începutul lunii septembrie, la 125-135 zile de la înflorit.21. Dâmboviţa – soi românesc (obţinut în 1965 – Tuleu gras x Anna Späth,omologat în 1981), de vigoare mare, cu coroana conic-răsturnată, cu ramuri deschelet solide şi fructificare pe ramuri scurte şi mijlocii, semiprecoce, foarteproductiv (27-30 t/ha), autosteril, rezistent la ger şi viroze. Fructul este mare (51g), ovoidal, uşor asimetric, vânăt închis, acoperit cu multă pruină cenuşie, foarteatrăgător. Pulpa este de culoare galben-verzuie, crocantă, suculentă, cu gustplăcut, neaderentă. Maturarea: sfârşitul lunii august.22. Tuleu gras –soi românesc foarte vechi (1920), semiviguros, cu coroanainvers-conică, cu ramuri de schelet fragile, unghiuri mici de ramificare, sedeformează sub greutatea rodului. Fructifică pe formaţiuni scurte şi mijlocii, esteprecoce, productiv (20-25 t/ha), dar inconstant. Este androsteril şi incompatibil cucorcoduşul. Este tolerant la viroze, sensibil la afide, monilinia şi ger. Fructul este

mijlociu (30-35 g), elipsoidal, cu vârful rotunjit, de culoare vânăt-închis, cu pruinăalbăstruie şi cu rugină spre bază. Pulpa este galben-verzuie, aşchiată, consistentă,crocantă, neaderentă, cu gust foarte bun, dulce-amărui. Sunt considerate fructe decalitate superioară. Epoca de maturare: mijlocul lunii august.23. Stanley – soi american, foarte vechi (1926), de vigoare medie, cucoroană conic-răsturnată, ramuri de schelet semiviguroase, garnisite în special cubuchete de mai. Este precoce, productiv (25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertilşi foarte bun polenizator. Fructul este mediu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, cusudură capelară evidentă vânăt-închis, acoperit cu pruină albăstruie. Fructele secolorează cu mult înainte de maturitatea deplină. Din punct de vedereorganoleptic, fructul este de calitate medie, mai ales dacă este recoltat în avans.Pulpa este gălbuie, consistentă. dulceagă, slab aromată, neaderentă. Maturarea:prima jumătate a lunii septembrie, la 130-140 zile de la înflorire.24. Vânăt de Italia – soi italian (probabil), viguros, cu coroana largă,răsfirată, fructifică pe buchete de mai, ramuri mijlocii şi lungi, este precoce,mediu productiv şi inconstant, sensibil la viroze, pretenţios la căldură şi umiditate.Fructul este mediu spre mare (35-40 g), rotunjit, uşor alungit, uneori asimetric,vânăt închis, acoperit cu pruină albăstruie. Pulpa este galbenă, de consistenţămedie, gust bun, aromă plăcut moderată, neaderentă. Maturarea: prima jumătate alunii septembrie, la cca 130-140 zile de la înflorire.11025. Anna Späth – soi vechi (1860), de origine germană, de vigoaresubmijlocie, cu coroana invers piramidală, ramuri de schelet puternice, garnisitecu formaţiuni fructifere predominant scurte.Soi rustic, precoce, productiv (23 t/ha), autofertil, bun polenizator, rezistentla ger şi secetă, pretenţios la căldură, rezistent la viroze, sensibil la monilioză.Fructul este mare (26-42 g), globulos, roşu-vineţiu, acoperit cu pruină albăstruie,

cu brazda ventrală largă. Pulpa este galbenă-verzuie, suculentă, moale, dulce, slabacidulată, neaderentă, bună pentru masă şi industrializare. Maturarea: ultimadecadă a lunii septembrie – prima decadă a lunii octombrie, la cca 130-140 zile dela înflorire.26. Gras ameliorat – soi românesc, obţinut din Gras românesc (1950), esteviguros; fructifică pe ramuri mijlocii şi lungi; semiprecoce, productiv (25-30 t/ha),autofertil şi bun polenizator; rezistent la ger şi secetă, tolerant la viroze. Fructuleste mare (45 g), globulos, uşor alungit la capete, de culoare vânăt-roşcată custriaţiuni neregulate, castaniu-deschis, cu pruină groasă violacee, peduncul bineprins de ramură şi fruct. Pulpa este crocantă sau semicrocantă, suculentă, deculoare galben-verzui, neaderentă la sâmbure, gust dulce, slab acidulat, aromăfină, plăcută. La supramaturare fructele devin sensibile la manipulări şi transport.Maturare:prima jumătate a lunii septembrie, cu 2 săptămâni înaintea soiului Grasromânesc, la cca 135-140 zile de la înflorire.27. Vinete româneşti – soi vechi românesc, viguros, rodeşte pe ramurimijlocii, lungi, dar şi pe buchete de mai inserate pe ramuri de semischelet lungi,elastice, ce formează o coroană piramidală. Este rezistent la ger, sensibil la boli şiviroze, autofertil. Prezintă mai multe clone Ex.-Vinete româneşti-300. Fructul estesubmijlociu (18-35 g), elipsoidal, vânăt-deschis, cu multă pruină albăstruiealbicioasă.Pulpa este galben verzuie, elastică, dulce, mediu suculentă, neaderentă.Fructele sunt rezistente la cădere din pom şi manipulare, bune pentruindustrializare dar şi pentru consum în stare proaspătă. Maturare: decada a II-a alunii septembrie, la 135-140 zile de la înflorire.28. Record – soi românesc (obţinut în 1958, omologat în 1982),semiviguros, cu coroana conic-răsturnată, ramuri de rod puternice şi formaţiuni de

rod preponderent scurte, semiprecoce (IV-V) şi foarte productiv (20-25 t/ha),autofertil. Fructul este foarte mare (75 g), sferic, alungit, vânăt-închis, cu pruinăgrosieră, albăstruie. Pulpa este galben-verzuie, consistentă, mediu suculentă, cu111gust armonios şi aromă fină, neaderentă, cu destinaţie mixtă. Maturarea: primajumătate a lunii septembrie, la cca 140 zile de la înflorit.29. Gras românesc – soi românesc, viguros, cu coroana sferică, deasă, cufructificare preponderentă pe formaţiuni mijlocii şi lungi. Este semiprecoce, foarteproductiv (27 t/ha), autofertil, rezistent la ger, sensibil la secetă, tolerant la viroze.Fructul este mic (20-25 g), sferic, vânăt-închis, cu pruină albăstruie. Pulpa estegalben-verzuie, suculentă, moale, foarte dulce, cu aciditate scăzută, aderentă lasâmbure, bună în special pentru industrializare. Maturarea: sfârşitul luniiseptembrie – începutul lunii octombrie, la 135-140 zile de la înflorit, fructelemenţinându-se pe pom până toamna târziu.În cultură sau în câmpurile experimentale se mai întâlnesc şi alte soiuri sauclone ale celor prezentate, care completează fondul de germoplasmă românesc. Deasemenea, au fost introduse de peste hotare o serie de soiuri valoroase, dar caremai trebuie studiate din punct de vedere ecologic, biologic şi tehnologic. Dintreacestea, cele mai reprezentative sunt: Ruth gerstetter (Regina precoce), Blue Free,Iroquois, President, Edwards, Blue Bell, Valor, Verity, Vision etc.O largă răspândire vor avea soiurile productive autofertile cu fructe decalitate superioară şi destinaţie mixtă, cu conţinut ridicat în substanţă uscată, zahărşi vitamine.PORTALTOII PRUNULUILista oficială a soiurilor (2000) admite la înmulţire un număr de 12portaltoi, dintre care 9 sunt generativi şi 3 vegetativi. Atât în ţara noastră, cât şi peplan mondial, lista portaltoilor pentru prun este mult mai mare şi într-o dinamică

accentuată.Corcoduşul sau mirobolanul – este unul dintre cei mai vechi şi maiutilizaţi portaltoi pentru prun; aceasta pentru că materialul semincer se produceuşor, are procent ridicat de germinare şi producţii ridicate de puieţi care se prind şicresc bine în câmpul I, asigură procent mare de prindere la altoire şi estecompatibil cu majoritatea soiurilor; nu drajonează cu excepţia unor biotipori. Înplantaţie, pomii altoiţi pe acest portaltoi au o mare plasticitate ecologică, imprimăpomilor vigoare mare, precocitate medie, longevitate (30-40 ani), productivitate şifructe de calitate. Ca inconveniente precizăm: vigoare mare, neuniformitate în112livadă, incompatibilitate sau compatibilitate slabă cu unele soiuri: Tuleu gras,Gras românesc, Record, Peche, Anna Späth, Silvia etc.Corcoduşul se înmulţeşte de regulă pe cale generativă, cu procente derăsărire de 58-85, dar şi vegetativă, prin butaşi, cu procente de înrădăcinarecuprinsă între 50 şi 90 (Liacu, 1956, Botu, 1978, Duţu, 1983). Unii autori(Haward şi Heppner, 1929; Bordeianu ş.a., 1964) au arătat că mirobolanul cufructe galbene şi verzi prezintă o compatibilitate mai bună şi o rezistenţăsuperioară la ger, comparativ cu biotipurile cu fructe roşii.Cu toate calităţile acestui portaltoi, se recomandă a nu se folosi populaţiilenaturale de mirobolan ci anumite clone selecţionate.Dintre clonele de corcoduş, cele mai valoroase şi mai utilizate sunt:Corcoduş 163 – portaltoi românesc ce se înmulţeşte pe cale vegetativă prinbutaşi lignificaţi. Procentul de înrădăcinare este de 70. Este viguros, cu bunancoraj în sol, nu drajonează, este rezistent la temperaturi scăzute, dar sensibil lasecetă. Este incompatibil cu soiurile din grupa Tuleu şi Renclod. Se foloseştefoarte puţin.Mirobolan B (P. cerasifera) – face parte dintr-o serie mai numeroasă(A.C.D.), obţinut în Anglia, este viguros, se înmulţeşte uşor prin butaşi, mai greu

prin marcotaj, are un ancoraj bun în sol şi drajonează puţin. Soiurile altoite auproductivitate ridicată, dar intră târziu pe rod.Este sensibil la ger şi nu are compatibilitate cu soiurile de tip Renclod şiMirabelle (Glenn, 1961). Nu se foloseşte în România.Mirobolanul de Lesdain – portaltoi belgian, se înmulţeşte generativ, dar şivegetativ prin butaşi. Solicită soluri uşoare şi umede. Este incompatibil cuRenclod Althan şi alte soiuri.Mirobolan 29 C – portaltoi american (1915), de vigoare mare, se înmulţeşteprin butaşi. Are un ancoraj în sol slab. Drajonează puţin. Are compatibilitate bunăcu soiuri europene şi asiatice, are rezistenţă la cancerul rădăcinilor şi al coletului,dar este sensibil la nematozi. Nu se foloseşte în România.Miroval – portaltoi românesc, se înmulţeşte prin butaşi lignificaţi. Are bunancoraj în sol, nu drajonează. Imprimă soiurilor precocitate, productivitate şicalitate superioară fructelor. Este rezistent la temperaturi scăzute, arecompatibilitate bună cu majoritatea soiurilor şi este liber de viroze.Prunul franc – se obţine din sâmburii unor soiuri locale sau străine. Aceştiportaltoi au o bună compatibilitate cu toate soiurile, imprimă o vigoare de creştere113mai redusă, pomii sunt mai precoce şi uneori mai productivi. Au o înrădăcinaremai superficială, sunt mai sensibili la ger şi secetă, în schimb valorifică mai binesolurile subţiri, umede şi cu exces de umiditate.În pepinieră, procentul de răsărireeste mai scăzut, creşterea puieţilor este mai lentă iar prinderea la altoire şiproducţia de pomi STAS este mai mică.P.F. Roşior văratec – portaltoi românesc (1998), de vigoare medie, cu bunancoraj în sol, bună adaptabilitate la sol, drajonare redusă, compatibilitate bună cutoate soiurile. Este sensibil la Polystigma rubrum şi tolerant la Sharka. Seînmulţeşte pe cale generativă.

P.F. Gălbior – portaltoi românesc (1984 – Iaşi), de vigoare medie, cu bunăînrădăcinare şi bună compatibilitate. Se înmulţeşte generativ.P.F. Renclod verde F. – portaltoi românesc (1976), cu înmulţire generativă,semiviguros, cu bun ancoraj, compatibil cu toate soiurile europene, nu drajonează.Oteşani 8 – portaltoi românesc (1980), cu înmulţire generativă, dar şi prinbutaşi (I. Botu şi Achim, 1993), precum şi prin micropropagare “in vitro” (I.Tudor, 1992). Imprimă pomilor vigoare redusă, ancoraj bun în sol, dar drajoneazăputernic. Este un portaltoi de perspectivă pentru România şi chiar Europa.Oteşani 11 – portaltoi românesc (1957), cu înmulţire vegetativă (butaşi),dar şi prin meristeme, semiviguros, cu bun ancoraj, cu drajonare slabă. Prezintăimportanţă mai ales pe terenurile cu conţinut ridicat de argilă (până la 30 %) şi pecele cu textură medie.P.F. Buburuz – portaltoi românesc (1968), cu înmulţire generativă, devigoare medie, ancoraj bun şi drajonare redusă, sensibil la acarieni, tolerant laSharka.P.F. Scoldus – portaltoi românesc (1984), cu înmulţire generativă, devigoare medie, rezistent la boli, la temperaturi scăzute; creşte pe soluri subţiri, cugrad ridicat de argilă. Are mai multe clone, cea mai bună fiind Scolduş l, care sefoloseşte în programele de ameliorare din România şi Franţa. Se foloseşte încultură foarte puţin.P.F. Voineşti B – portaltoi românesc (1976), se înmulţeşte pe calegenertativă, de vigoare mică spre mijlocie (semidwarf) pe care o imprimă şisoiurilor altoite. Este compatibil cu toate soiurile europene; acestea sunt precoce şiproductive. Nu este înmulţit în producţie.Brompton – portaltoi englezesc de vigoare mare, cu bun ancoraj şi cutendinţă de drajonare. Compatibil cu soiurile europene, rezistent la ger dar sensibil114la cancerul bacterian al rădăcinilor şi la Plum-pox. Este folosit pe scară redusă pe

solurile mai grele şi mai umede fără exces de umezeală (Iacob, 1981).Pixy – portaltoi englezesc (1969), se înmulţeşte vegetativ (butaşi şimarcotaj), soiurile altoite au o vigoare mică (semidwarf), sunt precoce şiproductive. Ancorajul în sol este destul de bun, dar sistemul radicular este redus.Prezintă compatibilitate bună cu soiurile europene, nu drajonează.Saint Julien A – portaltoi obţinut în Anglia (1928), se înmulţeşte prin butaşilignificaţi şi chiar marcotaj. Imprimă soiurilor altoite vigoare mică (semidwarf),precocitate şi productivitate. Are compatibilitate bună cu soiurile europene, esterezistent la temperaturi scăzute.Alţi portaltoi din P. domestica şi P. insititia: Saint Julien Hibrid 1,Ackerman, Saint Julien G.F. 655-2, Saint Julien K etc.PORTALTOI INTERSPECIFICI:Ishtara (1950-Franţa) = Belsiana (Prun diploid) x (P. cerasifera xP.persica) – se înmulţeşte prin butaşi.Myran = (P. cerasifera x P. saliciana) x P. persica (Franţa).Citation (SUA) = (P. mume x P. cerasus) x P. Amygdalus x (Nemaguard xR. Red Globe). Se înmulţeşte prin butaşi.G.F. 677 şi G.F. 557 = P. persica x P. amygdalus (Franţa).Marianna G.F. 8.1. = P. cerasifera x P. munsoniana (Franţa), de vigoarefoarte mare, se înmulţeşte prin butaşi.Marianna 2624 = P. cerasifera x P. munsoniana (1940, SUA).Marianna 4001 = P.cerasifera x P. munsoniana, este de vigoare foartemare. Ca portaltoi pentru prun se mai poate folosi piersicul şi zarzărul pentruanumite soiuri şi condiţii ecologice.De asemenea, mai sunt folosite ca portaltoi speciile americane destinate înspecial unor soiuri americane. Dintre acestea, cele mai importante specii sunt:Prunus hortulana, P. americana, P. maritima, P. tomentosa (Vişinul de Nanking),P. besseyi (Vişinul de nisip).115PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREALE PRUNULUISistemul radicularCreşterea sistemului radicular este influenţată de portaltoi, soi, tipul de sol şi

sistemul de întreţinere.Astfel, la prunii pe rădăcini proprii sistemul radicular este bine dezvoltat.Majoritatea rădăcinilor se găsesc în stratul de sol cuprins între 12 şi 36 cm.Rădăcinile constituie 27-45 % din greutatea pomului, acestea având direcţieorizontală şi oblică, majoritatea fiind de ordinul II-IV. Dezvoltarea rădăcinilor înplan orizontal este influenţată de soi şi densitate. Mulţi portaltoi de prun franc auproprietatea de a emite drajoni, fenomen dăunător în plantaţie. Situarea rădăcinilorîn stratul superior al solului permite cultura prunului şi pe soluri mai subţiri, cuconţinut ridicat de argilă şi cu drenaj aerohidric deficitar.Înrădăcinarea superficială prezintă dezavantajul că reduce rezistenţa pomilorla ger şi secetă.La pomii altoiţi pe corcoduş, rădăcinile sunt lungi şi subţiri, pătrund maiadânc în sol, chiar până la 120-130 cm, dar marea masă a lor se află în stratul desol cuprins între 30 şi 60 cm. În plan orizontal, acestea depăşesc de 2-3 oriproiecţia coroanei.Partea epigeePartea epigee este determinată genetic, variind în funcţie de soi.Trunchiul este în general drept, mai rar torsionat (Roşior văratec,Montfort), cu ritidomul neted (Anna Spath, Renclod verde) sau crăpat sub formăde plăci poliedrice (Agen, Rivers timpuriu). Ca înălţime, majoritatea soiurilorformează un trunchi mijlociu, cu diametrul în medie de 25-35 cm.Coroana naturală variază mult în funcţie de unghiul de ramificare aramurilor, precum şi de vigoarea lor. Astfel, aceasta poate fi: fusiformă (Izium,Eric, Simon), piramidală (Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Gras româneasc, DeBistriţa), invers piramidală (Anna Späth, Peche, Uriaşe), globuloasă (Agen,Renclod negru, Ontaria, Vinete de Italia), turtită (Renclod verde, Montfort) etc.De asemenea, după capacitatea de ramificare şi tipul de fructificare, soiurile pot116

avea coroane dese (Agen, Minerva) sau rare (Nectarina roşie, Stanley) carefructifică în special pe buchete de mai. Alte soiuri (Tuleu gras, Vinete româneşti,Grase româneşti) fructifică pe ramuri mijlocii şi lungi. Diametrul coroanei înperioada de rodire maximă poate atinge 4-7 m. În mod natural prunul poate ajungela 8-10 m înălţime, dar în plantaţii nu depăşeşte 4-5 m.Prunul are o creştere puternică mai ales în perioada de tinereţe, lungimearamurilor anuale atingând frecvent 1-1,5 m, fapt ce permite formarea rapidă acoroanelor prin operaţiuni în verde.La aceste soiuri coroana se îndeseşte uşor (Centenar, Agen), necesitândlucrări de formare mai deosebite, în timp ce la cele de tip “spur” capacitatea deramificare şi de formare a lăstarilor anticipaţi este redusă.În afară de specificul biologic al soiurilor şi portaltoilor, vigoarea pomilormai este influenţată de condiţiile ecologice şi în special tehnologice.Ramurile fructifere ale prunului se pot clasifica în: ramuri preflorifere(pintenul, spinul şi smiceaua) şi ramuri florifere (buchetul de mai, ramura mijlocieşi ramura lungă). În condiţii ecologice şi tehnologice favorabile, ramurilepreflorifere evoluează în ramuri florifere.Buchetele de mai au inseraţi mai mulţi muguri floriferi şi puţini vegetativi şitrăiesc 3-6 ani. Ramurile mijlocii au 5-30 cm lungime şi au inserate pe ele atâtmuguri floriferi în treimea mijlocie, cât şi vegetativi către vârf. Ramurile lungiîntâlnite cu preponderenţă la anumite soiuri (Superb, Vinete româneşti) prezintă labază 1-3 muguri vegetativi, apoi muguri vegetativi şi floriferi în grupuri, iar sprevârf din nou muguri vegetativi. Cunoaşterea acestor ramuri are importanţă laefectuarea tăierilor de fructificare spre a nu îndepărta porţiunile cu mugurifloriferi.Florile prunului sunt hermafrodite, cu petale albe sau albe-verzui, dedimensiuni diferite. Înflorirea are loc înainte de înfrunzire (Nectarina roşie,

Stanley, Silvia), simultan cu înfrunzirea (Vinete de Italia) sau după înfrunzire(Centenar, Vinete româneşti).Fructele sunt drupe de dimensiuni, forme, gust, aromă şi culori foartediferite, după cum au fost prezentate la 7.2.3., acestea fiind caractere de soi. Deasemenea, fructele pot fi grupate după destinaţie: pentru consum în stareaproaspătă, pentru semiindustrializare sau industrializare sub diferite forme.Ciclul anual. Prunul porneşte în vegetaţie primăvara timpuriu (jumătatealunii martie) şi trece prin următoarele fenofaze: umflarea mugurilor vegetativi,117începutul creşterii lăstarilor, umflarea mugurilor floriferi, înfloritul, legarea şicreşterea fructelor.Umflarea mugurilor floriferi este influenţată de evoluţia temperaturii şipoate dura 4-12 zile. Înflorirea are loc primăvara după celelalte specii drupacee(aprilie), florile nefiind afectate decât foarte rar de brumele târzii de primăvară.Epoca de înflorire este diferită, soiurile grupându-se astfel: cu înflorire timpurie(Silvia, Simionis, Ţar, Victoria, Gras românesc), cu înflorire mijlocie (Nectarinaroşie, Stanley) şi cu înflorire târzie (Tuleu gras, Vinete româneşti, Agen, Vinetede Italia, Anna Spath).Cea mai importantă fenofază este cea a înfloritului, deoarece are un roldeterminant în asigurarea recoltelor. Aceasta este determinată genetic, dari variazăde la soi la soi, dar în limite relativ restrânse în cadrul speciei. Data declanşăriiînfloritului poate varia de la o zonă la alta, dar soiurile îşi păstrează ordineaconform determinismului lor genetic. Diferenţa poate varia de la 1-2 zile până la7-15 zile.Referitor la biologia înfloritului, iar în cadrul acesteia la procesul polenizăriişi fecundării, soiurile de prun se grupează astfel: autofertile (autocompatibile),autosterile (autoincompatibile), interfertile (intercompatibile) sau intersterile, în

funcţie de natura polenului.Soiuri autofertile: Anna Spath, Agen, Stanley, Vinete româneşti, Renclodverde, Sugar, Victoria, Bosniace, Vinete de Italia, Gras românesc, Gras ameliorat,Ontaria, Record.Soiuri autosterile: Tuleu gras, Montfort, Renclod negru, Renclod Altham,Tuleu timpuriu, Tuleu dulce, Centenar, Dâmboviţa, Superb, Peche, Ţar.Soiuri parţial autofertile: Silvia, Rivers timpuriu, Wilhelmina Späth. Înfuncţie de procentul de grăunciori de polen germinat, soiurile se pot clasificaastfel:- rele polenizatoare (sub 30%): Vision (2%), Silvia (13,3%), Althan(19,7%), Grand Prize (15,7%);- bune polenizatoare (30-60%): Rivers timpuriu (30,3%), Blue free (34,2%),Stanley (43,4%), Peche (45,3%);- foarte bune polenizatoare (peste 60%): Valor (60,9%), Iraquois (68,7%),Gras ameliorat (81,1%), Anna Spath (81,4%).Stabilirea celor mai buni polenizatori şi, deci, asigurarea fecundării cu polencorespunzător naturii ereditare a fiecărui soi poate să dubleze sau chiar să tripleze118producţia, chiar în afara sporului ce se poate obţine printr-o agrotehnicăsuperioară.Autosterilitatea se datorează în special androsterilităţii. Nu se cunoscperechi de soiuri intersterile.În concluzie, precizăm că pentru o producţie bună, într-o parcelă trebuie săexiste soiuri polenizatoare care să aibă aproximativ aceeaşi perioadă de înflorirecu soiurile de bază.Pentru o producţie normală este suficientă polenizarea a cca 20-30% dinflori, iar procentul de legare să fie de cca 45%. În urma căderii fiziologice (19-30%) rămân în pom până la maturitate cca 20-30% fructe.Creşterea lăstarilor la prun are loc, de regulă, într-un singur val, în maiiuliela pomii tineri şi mai-iunie la pomii maturi.Maturarea fructelor la prun are loc în perioada 15.VI-1.XI, fiind influenţată

de soi şi de condiţiile tehnice din anul respectiv. Numărul zilelor parcurse de lasfârşitul înfloritului până la maturitatea de recoltare la soiurile de prun variază dela 92,4 pentru cel mai timpuriu soi (Rivers timpuriu) până la 137-140 zile pentrusoiurile cele mai târzii (Record, Gras românesc, Anna Spath, Vinete româneşti).Din acest punct de vedere, soiurile de prun se pot grupa în:- foarte timpurii (15.VI-15.VII): Rivers timpuriu, Diana, Nectarina roşie,Ţar, Renclod Qullins;- timpurii (15.VII-15.VIII): Ialomiţa, Minerva, Abundenţa, Tuleu timpuriu,Tuleu gras, Ontario, Superb, Roşioare văratice, Alina, Tita, Centenar, Silvia;- mijlocii (15.VIII-15.IX): Stanley, Bărăgan 17, Renclod de Caransebeş,Dâmboviţa, Montfort, Renclod verde, Victoria, Uriaşe, Gras ameliorat, AnnaSpäth;- târzii (după 15.IX): Vinete româneşti, Busuioace, Vinete de Italia, Grasromânesc, Record, Renclod Bavay.Datele de mai sus sunt semnificativ influenţate de diversitatea condiţiilorecologice din diferite zone, putând exista diferenţe de maturare pentru acelaşi soide 7-20 de zile.Prunul intră în perioada de repaus în a II-a jumătate a lunii octombrie şiprima jumătate a lunii noiembrie.Alternanţa de rodire este mai redusă la soiurile de prun decât la măr, aceastafiind favorizată de o supraproducţie dintr-un an (nereglată), de condiţiile ecologiceimproprii sau de nerespectarea tehnologiei de cultură.119Nu toate soiurile prezintă alternanţă de fructificare.Vârsta intrării pe rod a prunilor este influenţată de soi, portaltoi,agrotehnica aplicată. Astfel, unele soiuri (Agen, Stanley, Centenar) fructifică încădin anul 3-4 de la plantare, altele la 5-6 ani (Tuleu gras, Anna Späth).Productivitatea la prun este, în general mare, cu variaţii semnificative de lasoi la soi, cu diferenţe între zone, în funcţie de tehnologia de cultură etc.P. Parnia şi Steliana Popescu (1993) arată că producţia medie pe primii 6 anide la plantare a fost mult inferioară la prunii pe rădăcini proprii faţă de cei altoiţi.

Face excepţie soiul Tuleu timpuriu, care se comportă mult mai bine nealtoit.Din analiza mai multor soiuri, Marilena Răduc (1993) constată că încondiţiile de la Satu Mare producţia medie pe 7 ani a variat de la 4,6 t/ha la soiulVinete româneşti la peste 18 t/ha la soiurile Tita şi Centenar. Alte 10 soiuri au datproducţii între aceste valori (833 pomi/ha). În plantaţiile cu densitate medie,producţiile la soiurile de prun se situează între 12 şi 15 t/ha.Datele din literatură arată un potenţial al prunului foarte mare. Astfel, în1988, la S.C.P.P. Vâlcea s-au obţinut producţii de peste 60 t/ha la soiul Centenar,iar în 1963 la S.C.P.P. Voineşti s-au obţinut producţii de 56,8 t/ha la soiul Tuleugras şi 55 t/ha la soiul Anna Späth. Foarte productive sunt soiurile Stanley,Centenar, Silvia, Tuleu gras, Româneşti, Anna Späth. Foarte slab productive s-audovedit soiurile: Vinete româneşti, Vinete de Italia, Nectarina roşie, Bosniace,Montfort.În cadrul aceluiaşi soi producţia creşte treptat până la 10-12 ani, rămânerelativ constantă încă 8-10 ani, după care scade treptat.Longevitatea prunului este mai scurtă comparativ cu cea a mărului şipărului şi se datorează unei dezvoltări ontogenetice mai rapide, intrarea pe rod maidevreme, sensibilitatea la anumiţi factori de stress etc. Majoritatea soiurilor deprun altoite pe corcoduş trăiesc în medie 25-30 ani, dar pot ajunge la 40-50 ani şichiar mai mult.Perioada de creştere durează 3-7 ani, cea de început a rodirii 4-6 ani, iar ceade rodire 10-14 ani. După 25-30 ani intră, de regulă, în perioada de declin.120CERINŢELE PRUNULUI FAŢĂ DE FACTORIIECOLOGICICerinţele faţă de temperatură ale prunului sunt moderate, această specie

reuşind bine în zonele în care temperatura medie anuală este de 8,5-11oC.Rezistenţa la ger a soiurilor de prun depinde de specia din care provin şi locul deorigine, de durata repausului şi dinamica temperaturilor în cursul iernii, de gradulde călire a plantelor, de tehnologia aplicată, de starea fitosanitară etc.Cele mai rezistente soiuri sunt cele provenite din prunul canadian, din celdin Ussuria şi cel american, care au ca limită de rezistenţă până la –50…-55oC.Soiurile provenite din P. domestica rezistă până la –32…-36oC şi chiar –38oC încondiţiile călirii corespunzătoare şi a descreşterii treptate a temperaturilor.Amplitudinile mari de temperatură sunt dăunătoare pomilor.În faza de boboc, florile rezistă până la –3oC…-4,4oC, florile deschise de la–0,5 la –2,2oC, iar fructele legate la –0,5…-1,1oC. Cel mai sensibil organ alflorilor este pistilul, apoi ovarul.Cea mai critică fenofază faţă de temperatură este înflorirea, cândtemperatura trebuie să fie între 10 şi 12oC, iar temperaturile diurne extreme sădepăşească 2oC, respectiv 25oC, altfel florile cad în masă sau fecundarea estedeficitară.Necesarul de temperatură activă pentru declanşarea înfloritului este în mediede 321oC, pentru maturarea fructelor 2000-2200oC la soiurile timpurii şi de 3200-3500oC pentru soiurile târzii. Media anuală a maximelor să fie cuprinsă între 16oCşi 17oC, iar media minimelor de +3,9…+4,4oC (Gh. Anzar, 1984). În toate zonelede cultură a prunului se asigură necesarul de frig pentru ieşirea din repausulbiologic.Excesul de căldură, însoţit de secetă şi vânturi uscate, este dăunător culturiiprunului. Temperaturi mai mari de 35oC determină blocarea creşterilor şi arsuri pefrunze, ramuri şi fructe.Cerinţele faţă de apă. Prunul şi, în special, soiurile europene suntpretenţioase faţă de regimul hidric. Aceste pretenţii sunt satisfăcute în zonele în

care cad annual 600-700 mm, din care 200-250mm în lunile mai, iunie şi iulie.Umiditatea relativă optimă este de 68-72, iar în iulie de 56-64 %. În celelalte zone,cu precipitaţii sub aceste limite, reuşita deplină a culturii prunului este posibilă121numai în condiţii de irigare. Portaltoiul este cel care imprimă cerinţele faţă de apă.Astfel, prunul franc are pretenţiile cele mai mari, urmat de corcoduş şi minimesoiurile altoite pe zarzăr sau piersic. Pe acelaşi portaltoi şi în aceeaşi zonă soiuriletârzii necesită cantităţi mai mari de apă, comparativ cu cele timpurii.Excesul de umiditate din sol este dăunător soiurilor altoite pe portaltoizarzăr şi piersic şi mai puţin dăunător celor altoite pe prun franc. De asemenea,precipitaţiile abundente şi reci din timpul înfloritului împiedică polenizarea, iarcele din timpul maturării fructelor favorizează atacul unor boli criptogamice(Monilinia, Polystigma) şi deprecierea fructelor.Referitor la rezistenţa la secetă, cercetările au demonstrat că în afară deportaltoi o influenţă semnificativă o au şi soiurile. Sensibilitatea soiurilor la secetăs-a manifestat prin căderea frunzelor, încetarea creşterii lăstarilor, diferenţiereslabă sau incompletă a mugurilor floriferi şi chiar uscarea pomilor. Soiurisensibile: Gras românesc, Lincoln, Renclod de iulie, Ţar, Vinete de Italia. Soiurirezistente la secetă s-au dovedit: Abundenţa, Anna Späth, Kirke, Mirabelle deNancy, Renclod verde, Roşioare, Ialomiţa, Prunul negru, Pruna de Turţ etc. (V.Cociu şi colab., 1997).S-a constatat că prunul reuşeşte cu rezultate bune şi în zonele de stepă undeprecipitaţiile coboară chiar sub 550 mm, dacă celelalte măsuri agrotehnice suntrespectate, inclusiv normarea încărcăturii de rod.Cerinţele faţă de lumină - ale prunului sunt moderate, dar producţiile celemai mari cantitativ şi calitativ s-au obţinut atunci când a fost plantat pe versanţii

bine expuşi. În condiţii de iluminare deficitară pomii devin mai sensibili la ger,produc mai puţin, iar fructele sunt mai mici, slab colorate şi cu un conţinut maiscăzut în zahăr. Lumina poate deveni insuficientă şi în plantaţiile prea dese, maiales la soiurile cu capacitate mare de ramificare. La acestea zonele umbrite sedegarnisesc şi chiar se usucă. Pentru asigurarea unor condiţii normale deiluminare trebuie corelate expoziţia, distanţa de plantare cu vigoarea pomilor şialegerea formei de coroană optimă.Cerinţele faţă de sol ale prunului sunt modeste, acesta creşte şi fructificăbine aproape pe toate tipurile de sol dacă ceilalţi factori nu sunt limitativi.Majoritatea portaltoilor prunului au o capacitate mare de adaptare la diferite tipuride sol.122În general, prunul poate da rezultate bune şi pe solurile argilo-nisipoase şichiar pe cele nisipoase cu suport argilos, dar sunt recomandate solurile mai caldeşi mai ravene de tip cernoziom. Nu sunt recomandate solurile sărăturate. Prunuleste specia care poate suporta cel mai larg interval al pH-ului: 5,5-8,4 (optim 5,8-7,2). De asemenea, această specie rezistă până la un conţinut de 15-16% CaCO3 însol (optim până la 10%), 30-50% argilă în zonele cu suficiente precipitaţii. Prunuleste sensibil la scăderea conţinutului de oxigen, având pretenţii mari faţă deporozitatea de aeraţie (15-20%) şi nu rezistă la excesul de umezeală timpîndelungat. Această specie creşte bine numai pe solurile în care volumul de solneafectat de procese de gleizare, la dispoziţia sistemului radicular, este de minim30%. Este o condiţie obligatorie pe toate tipurile de sol, indiferent dacă celelalteînsuşiri fizico-chimice sunt normale.5.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICESpecificul producerii materialului săditor

Deşi are o tehnologie de cultură relativ facilă, producerea materialuluisăditor a pus probleme pepinieriştilor şi pomicultorilor.Principalii portaltoi ai prunului sunt prezentaţi în subcap. 7.2.4. Dinmultitudinea portaltoilor, cei mai folosiţi sunt corcoduşul sau clone ale acestuia şiprunul comun. Importanţă deosebită pentru înmulţirea prunului au căpătat-o înultimul timp formele interspecifice prezentate.Problemele majore ale înmulţirii prunului sunt bolile virotice, în specialplum-pox şi compatibilitatea dintre portaltoi şi soi.Atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră, marea majoritate a pomilor ce seplantează sunt altoiţi. Există puţine excepţii, mai ales pentru soiurile autohtone cedrajonează şi ale căror producţii sunt destinate industrializării.Corcoduşul creşte rapid, puieţii se pot obţine atât în şcoala de puieţi, cât şiprin semănare direct în câmpul I. În cazul semănării în câmpul I, pentru a obţinepomi cu sistemul radicular mai ramificat, în luna iunie este necesară scurtareapivotului puietului la adâncimea de 15-20 cm. În şcoala de puieţi, corcoduşultrebuie semănat mai des, pentru a nu depăşi grosimea optimă de altoire. În câmpulI se altoieşte mai întâi prunul franc şi apoi corcoduşul (P. Parnia, 1992), La noi înţară se practică altoirea cu mugure dormind, iar în caz de neprindere sau degerare123peste iarnă se va utiliza realtoirea cu mugure în placaj, altoirea cu mugurecrescând sau cu ramură detaşată. Majoritatea soiurilor de prun formează lăstarianticipaţi viguroşi încă din câmpul II, ceea ce permite proiectarea primului etaj alcoroanei.Portaltoiul franc asigură o mai bună uniformitate a pomilor în plantaţie, darcreşte mai greu în pepinieră, unii puieţi nu ajung la grosimea standard de altoire încâmpul I, spre deosebire de corcoduş care depăşeşte această grosime. De aceea,prunului i se va lăsa la rărire un spaţiu mai mare, iar corcoduşul va fi lăsat maides.

Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilorOrganizarea teritoriului şi lucrările premergătoare sunt asemănătoare cu acelorlalte specii. Prunul se poate cultiva în mai multe sisteme cum ar fi:-“Pruni în fâneaţă” de regulă pe pantă mare (peste 30 %) şi chiar pe miciplatouri. Se folosesc soiuri locale, de regulă pe rădăcini proprii, conduşi cu trunchiînalt şi coroană naturală liberă. Este sistemul cel mai vechi practicat în culturaprunului. Producţiile sunt mici şi calitativ inferioare, destinate mai alesindustrializării.- Sistemul agro-pomicol se practică în gospodăriile individuale din zonacolinară şi constă în cultivarea unor fâşii mici de teren (0,1-1,0 ha) cu planteanuale intercalate de pruni şi alte specii de pomi sau arbuşti fructiferi. Serecomandă mai ales în zonele agroturistice.- Sistemul familial – reprezentat de grădinile familiale, cu suprafeţe de 0,2-1ha. Sunt destinate consumului propriu, semiindustrializării şi, într-o mică parte,comerţului local sau zonal.- Sistemul de culturi pure – este cel mai predominant în România şi pe planmondial. Scopul acestor culturi este comercializarea. Prunul se cultivă în culturăpură în toate cele trei sisteme: extensiv (clasic), intensiv şi superintensiv.- Sistemul extensiv este cel mai răspândit la noi în ţară, dar şi pe planmondial. Pomii folosiţi sunt de vigoare mare, altoiţi pe corcoduş. Distanţele deplantare sunt mari: 6-7 m x 5-6 m, realizând densităţi de 230-240 pomi/ha. Deasemenea, distanţe mai mari (7 x 7 m) se practică şi în cazul recoltării mecanizatea fructelor. În acest sistem pomii nu acoperă tot spaţiul destinat, investiţiile sunt124relativ reduse, iar capacitatea de producţie mică (5-8 t/ha). Există tendinţa derenunţare la acest sistem.- Sistemul intensiv - a apărut ceva mai târziu (1970). Indiferent de forma decoroană aleasă, distanţele de plantare pentru acest sistem sunt de 4,5-5 m x 3,5-4

m, chiar 5 x 5 m. Folosirea acestui sistem de cultură la prun implică soiuri şiportaltoi specifici, iar aceştia să fie în corelaţie cu factorii de mediu.- Sistemul superintensiv –se află în faza de cercetare. Acest sistem estediferit de cel de la măr. Soiurile şi portaltoii de prun nu au încă o vigoare foarteredusă, în plus au şi alte caracteristici de creştere şi fructificare. Se pot obţinedensităţi de 1111-2222 pomi/ha, ceea ce corespund următoarelor distanţe deplantare: 1,5 x 6,0 m; 1,5-5,0 m sau 2x3; 2x4; 2x5 m etc.Sistemul de cultură cu densităţi mari de 1000-1500 pomi/ha includeobligatoriu verigi tehnologice specifice, cum ar fi tăierile în verde, realizarea uneianumite structuri a coroanelor prin tăieri, fertilizare, combaterea bolilor şidăunătorilor.Amplasarea prunului în teren se face ţinând seama de cerinţele acestei speciifaţă de factorii ecologici. Pe terenurile cu pantă medie, prunul se amplasează petot versantul, evitându-se văile reci şi excesiv de umede. Pe terenurile cu pantămare (15-25 %), prunul se amplasează în treimea mijlocie a pantei, pe expoziţiisudice, sud-vestice sau sud-estice. În zonele deficitare în precipitaţii puterniciluminate se amplasează la baza pantei pe expoziţie nordică, estică sau vestică,unde deficitul hidric este mai redus.Epoca optimă de plantare a prunului este toamna, după căderea frunzelor,până la venirea îngheţului. În situaţii deosebite, prunul se poate planta şiprimăvara foarte devreme, imediat ce se poate intra în câmp. Deşi existăposibilitatea de a se planta şi în ferestrele iernii, când temperatura este de peste 2-3oC, nu recomandăm această epocă datorită riscurilor foarte mari. Datorităfaptului că multe soiuri de prun sunt autosterile, iar cele autofertile dau producţiimai mari în cazul polenizării încrucişate, se recomandă plantarea în aceeaşi

parcelă a 3-4 soiuri cu înflorire apropiată, aproximativ aceeaşi epocă de maturareşi necesită aceeaşi agrotehnică.Raportul între soiurile de bază şi cele polenizatoare poate fi de 1:1; 1:2; 1:3sau 1:4. Soiurile polenizatoare se vor amplasa în aşa fel încât să nu existe odistanţă mai mare de 25-30 m faţă de cele de bază.125Este important de reţinut faptul că la acelaşi soi diferiţi polenizatori au oinfluenţă diferită nu numai asupra producţiei, dar şi asupra raportuluipulpă/sâmbure, conţinutului în substanţă uscată, coloraţiei, a epocii de maturare şiduratei de păstrare a fructelor.În acest context recomandăm pentru practică următorii polenizatori pentruprun (tabelul 15.).Tabelul 15.Polenizatorii principalelor soiuri de prun(după R. Roman)Soiul de polenizat Principalele soiuri polenizatoareAgen Anna Späth, Vinete româneşti, Gras ameliorat, Stanley, Rivers timpuriu.Anna Spath Vinete româneşti, Gras ameliorat, Vinete de Italia, Agen, Stanley, Valor, Rivers timpuriuGras ameliorat Anna Späth, Vinete româneşti, Vinete de ItaliaRivers timpuriu Anna Späth, Agen, Gras ameliorat,StanleyTuleu gras Stanley, Rivers timpuriu, Agen, Gras ameliorat, Anna Späth, ValorTuleu timpuriu Gras ameliorat, Valor, Agen, Stanley, Early rivers, Renclod AlthanVinete româneşti Anna Späth, Agen, Renclod AlthanSilvia Renclod Althan, Early Rivers, Agen, Gras ameliorat, Stanley, Anna SpäthCentenar Agen, Gras ameliorat, Anna Späth, Rencod Althan, StanleyDiana Rivers timpuriu, Agen, Gras ameliorat, Stanley, Anna Späth, ValorIalomiţa Rivers timpuriu, Silvia, Agen, Gras ameliorat, Renclod Althan, Anna Späth, ValorPiteştean Agen, Gras ameliorat, Stanley, Anna Späth, ValorCarpatin Rivers timpuriu, Agen, Stanley, Gras ameliorat, Anna SpäthMinerva Rivers timpuriu, Agen, Stanley, Gras ameliorat, Anna SpäthDâmboviţa Rivers timpuriu, Silvia, Agen, Stanley, Gras ameliorat, Anna Späth, Renclod AlthanPescăruş Anna Späth, Renclod Althan, StanleyTăierile la prun reprezintă una din verigile tehnologice esenţiale înobţinerea producţiei. Tăierile se grupează în două: de formare şi fructificare, fără aexista o barieră netă între ele.Tăierile de formare încep odată cu plantarea pomilor şi au ca obiective debază următoarele:- formarea unui schelet viguros şi armonios repartizat;- garnisirea cât mai rapidă a ramurilor de schelet şi semischelet cu ramuri derod;- facilitarea lucrărilor mecanizate etc.

Cele mai răspândite forme de coroană la prun sunt: vasul ameliorat, vasulsuprapus, vasul aplatizat, piramida întreruptă, piramida etajată rărită, piramida126mixtă, palmeta cu braţe oblice şi fusul subţire. Pentru formarea cât mai rapidă acoroanelor la prun, trebuie valorificată creşterea rapidă din primii ani şicapacitatea de emitere a lăstarilor anticipaţi. Formarea corectă şi rapidă a coroaneise realizează foarte bine dacă se îmbină tăierile din perioada de repaus cuintervenţiile din perioada de vegetaţie care sunt şi cele mai recomandate. Astfel,perioada de formare a coroanei se poate reduce cu 1 chiar 2 ani.Tăierile, chiar de formare, în perioadele de tinereţe vor fi foarte reduse,limitându-se la strictul necesar. Încă din primii ani după plantare multe soiuriîncep să fructifice, iar greutatea fructelor curbează ramurile, mărind unghiul deinserţie, chiar şi la soiurile cu tendinţă de creştere verticală. De asemenea, laaceste soiuri se ciupesc lăstarii de prelungire la distanţa de ramificare proiectată,iar dacă acest lucru nu s-a realizat ramura anuală se va scurta în primăvară.Formarea unei coroane implică efectuarea câtorva lucrări succesive:alegerea ramurilor de schelet, proiectarea acestora şi a ramurilor de semischelet.Pentru aceasta se vor reţine ramurile plasate în poziţiile cele mai corespunzătoarepentru forma de coroană aleasă. Aceste ramuri se vor scurta cu 10-12 cm, mai susde locul în care dorim să se formeze viitoarele ramuri de schelet. Celelalte ramuri,cu poziţii incorecte, se vor suprima la inel, iar cele de semischelet se scurtează cu1/3 sau 1/2 din lungimea lor.După pornirea în vegetaţie se vor plivi toţi lăstarii de prisos, când aceştia au2-4 cm. La sfârşitul primăverii –începutul verii, când lăstarii au 15-25 cm, se voralege alte ramuri de schelet, precum şi ramurile de semischelet formate peramurile alese anterior. Ceilalţi lăstari se ciupesc sau se răresc lăsând numai pe cei

dispuşi bilateral altern-exterior, cu punctele de inserţie la 15-20 cm. Operaţiile secontinuă până la formarea completă a coroanei.La soiurile din grupa Tuleu cu lemnul fragil, unghiurile de ramificare vor fide 45-55o pentru a evita dezbinarea ramurilor sub greutatea fructelor. Drajonii saulăstarii din colet formaţi se vor elimina cât mai devreme, pentru a nu concurapomul.Tăierile de întreţinere şi fructificare se bazează pe reducţia şi simplificareasemischeletului, în scopul stabilirii unui echilibru între formaţiunile de rod şi celevegetative, a păstrării volumului iniţial al coroanei, pentru asigurarea de noicreşteri, pentru o mai bună iluminare a coroanei, pentru evitarea alternanţei derodire etc.127Tăierile se vor face diferenţiat, în raport cu vârsta pomilor, starea lorfiziologică, specia şi soiurile. Prin tăieri se vor îndepărta ramurile uscate şi răuplasate. Ramurile roditoare se vor rări numai în anumite situaţii. La pomii intraţiîn prima perioadă de rodire, unde se manifestă scăderea potenţialului de creştere,este necesar ca la 3-4 ani să se efectueze tăieri uşoare de reducţie, prin scurtarearamurilor de schelet în lemn de 2-3 ani, deasupra unei ramuri de garnisire.Cu prilejul acestor tăieri se vor păstra ramurile buchet şi ramurile degarnisire care nu depăşesc lungimea de 30 cm. Dacă sunt prea dese, se înlăturăcele mai slabe. Ramurile de garnisire care nu depăşesc 60 cm şi au unghiul deramificare 50-55o se scurtează la 8-10 muguri, iar cele mai lungi cu unghi deramificare mic se palisează în poziţie orizontală sau se scurtează la 8-10 muguri,de asemenea, cele de prelungire se scurtează la 1/3-1/2 din lungimea lor. La prunse aplică tăieri de corecţie în cazul când pomii nu au fost tăiaţi anual sau la ceităiaţi necorespunzător. De asemenea, în perioada de declin se efectuează tăieri de

reîntinerire mai severe la nivelul scheletului.Întreţinerea solului. În plantaţiile tinere, până la intrarea pe rod solul sepoate cultiva cu legume, mazăre, fasole, cartofi, căpşuni etc., realizându-se culturiintercalate. De asemenea, un alt mod de întreţinere a solului este cel cuîngrăşăminte verzi. Pe rândul de pomi, obligatoriu, solul se va menţine ca ogorlucrat pe o bandă lată de 1,5-2,0 m.În plantaţiile pe rod solul se va întreţine în funcţie de nivelul precipitaţiilorşi de panta terenului. Astfel, în zonele de stepă este recomandat ogorul lucrat, întimp ce în zonele colinare cu precipitaţii suficiente intervalele dintre rânduri pot fiînierbate, iar iarba cosită de 2-3 ori şi folosită ca mulci. Lucrările solului (arătura)se va efectua la 12-15 cm, iar discuirea sau cultivarea la 8-10 cm. Un sistem care adat rezultate în cultura prunului este erbicidarea pe rândul de pomi. În aceastăsituaţie se vor elimina în prealabil toţi drajonii sau lăstarii din colet. Erbicidefolosite în cultura prunului sunt: Gesatop 50 WP = 6+10 kg/ha, Caragard 450 =6-8 kg/ha, Gramoxone = 3-5 l/ha, Devrinol 50 W = 7-8 kg/ha, Starone 250 = 5kg/ha, Roundup 3-4 kg/ha, Fusilade 4 l/ha, Nabu EC = 4-5 l/ha, Focus ultra 3-4kg/ha, Galant 4-5 kg/ha, Targa 10 BC = 4-5 kg/ha etc.Fertilizarea plantaţiilor de prun reprezintă o verigă tehnologicăimportantă dacă se are în vedere faptul că această specie se amplasează pe terenurimai puţin fertile, subţiri, chiar erodate. Nivelul fertilizării se stabileşte în funcţie128de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive, textură, regimul deprecipitaţii, producţia planificată etc. Analiza de sol şi diagnoza foliară suntprincipalele determinări ce conduc la date certe privind fertilizarea.La un hectar de prun cu 500 pomi şi o producţie de 15 tone anual se extragedin sol: 47 kg N, 12 kg P2O5, 72 kg K2O, 64 kg CaO, 13 kg MgO. Din aceste

cantităţi extrase definitiv din sol se regăsesc numai o parte în substanţele mineraleconţinute în fructe şi lemnul nou, şi anume de: 18 kg N, 6 kg P2O5, 40 kg K2O, 33kg CaO şi 6 kg MgO la hectar. Diferenţa dintre cele două grupe de cifre ajungedin nou în sol prin frunzele şi fructele căzute.După M. Gautier, conţinutul optim al frunzelor în elemente nutritive este de:N = 2,13-2,40 %; K2O = 1,98-2,82 %; CaO = 1,79-2,25 %; Mg = 0,37-0,43 %;Mn = 55-80 ppm; B = 33-36 ppm; Zn = 17-21 ppm. Pentru a compensa acestecosumuri, o plantaţie matură de prun are nevoie anual de 100-120 kg N/ha, 60-70kg P/ha, 100-120 kg K/ha şi odată la 3-4 ani 30-40 t gunoi de grajd. Aceste dozese corelează cu elementele prezentate anterior.În plantaţiile tinere aceste doze sereduc cu 1/3 până la 1/4Intensitatea maximă a absorbţiei rădăcinilor prunului are loc cândtemperatura solului este de 16-18oC. La temperaturi mai mici absorbţia se reduceşi se opreşte sub 2oC. De asemenea, activitatea rădăcinilor scade şi pe măsuracreşterii temperaturii solului peste 18-20oC. Umiditatea optimă a solului pentruactivitatea rădăcinilor prunului este de 60-80 % din capacitatea de câmp.Îngrăşămintele organice şi chimice cu fosfor şi potasiu se aplică într-osingură repriză, toamna, şi se încorporează în sol. Aceste îngrăşăminte pot fiadministrate şi iarna sau primăvara înainte de pornirea în vegetaţie, dar efectul loreste mult diminuat.Îngrăşămintele cu azot se vor aplica în 2-3 reprize, în funcţie depermeabilitatea pentru apă a solului şi regimul pluviometric. Pe solurile greupermeabile, cu capacitate mare de reţinere a apei, cu un conţinut mai mare de 35% argilă, 2/3 din îngrăşămintele cu azot se aplică toamna şi 1/3 primăvara înaintede pornirea în vegetaţie. Pe solurile uşor permeabile, 1/3 din doza de azot seaplică toamna, iar restul primăvara în două reprize: 1/3 înainte de pornirea în

vegetaţie şi 1/3 la începutul creşterii intense a lăstarilor.Pe solurile nisipoase se pot folosi cu succes îngrăşămintele verzi semănatetoamna şi încorporate în luna mai.129În plantaţiile clasice menţinute înţelenite, în care îngrăşămintele pentrupomi se aplică local, intervalele dintre pomi care rămân nelucrate se fertilizeazăsuplimentar cu 50 kg N/ha după fiecare coasă.Irigarea plantaţiilor de prun este obligatorie în zonele de stepă şisilvostepă cu mai puţin de 550 mm precipitaţii anuale, precum şi în regiunilemoderat umede (550-650 mm annual), dacă din acestea cel puţin 200-250 mm nucad în lunile mai, iunie şi iulie. În aceste situaţii se vor aplica 3-4 udări cu 20-30 lapă la fiecare pom sau 3-4 udări cu 350-450 m3/ha pentru ca apa să ajungă __________la 20-60 cm, zona de creştere a majorităţii rădăcinilor absorbante şi să asigure 60-80 %din capacitatea de câmp.Perioadele critice în aprovizionarea prunului cu apă sunt: după înflorit, înfaza de întărire a sâmburilor, la intrarea fructelor în pârgă; după recoltare se faceudarea de aprovizionare. Prin irigare creşte cantitatea şi calitatea producţiei şiprevine debilitarea pomilor.Asigurarea agentului polenizator este o măsură eficientă mai ales încondiţiile în care prin aplicarea tratamentelor fitosanitare o mare parte dinentomofauna naturală polenizatoare este distrusă.În aceste condiţii, chiar dacă pomii diferenţiază muguri de rod, înflorescabundent, sunt interfertile; însă nu are loc polenizarea din lipsa agentuluipolenizator nici fecundarea nu are loc, iar producţiile sunt mici. Asigurareaagentului polenizator se face prin introducerea în plantaţie a 2-3 stupi cu albine lahectar.Normarea producţiei. Din descrierea soiurilor de prun s-a putut constata cămulte dintre acestea au tendinţa de a se supraîncărca cu rod. Acest fenomen

conduce la obţinerea unor producţii foarte mari cantitativ, dar slabe calitativ, cuefecte negative asupra valorificării. În plus, în anul respectiv, pomii vor diferenţiapuţini muguri de rod pentru anul următor instalându-se astfel periodicitatea derodire. De asemenea, la soiurile din grupa Tuleu cu ramuri fragile, acestea –adesea se rup sub greutatea fructelor compromiţând viitorul pomului.Evitarea supraîncărcării cu fructe a pomului se poate realiza prin douămăsuri mai importante: efectuarea ritmică şi corectă a tăierilor şi rărirea fructelor.Referitor la prima măsură precizăm că în anii în care pomii sunt supraîncărcaţi cu130rod se vor efectua tăieri severe, dominate în primul rând de scurtări, iar în anii cupuţini muguri floriferi tăierile vor fi mai reduse, acestea realizându-se prin răriri.Dacă şi după aplicarea corectă a tăierilor de fructificare pomii rămân cu oproducţie foarte mare, atunci aceste măsuri vor fi completate cu răritul fructelor.Există mai multe metode de rărit a fructelor, dar singura care se justifică economiceste cea chimică.Combaterea bolilor şi dăunătorilorCombaterea bolilor şi dăunătorilor - reprezintă un segment vital întehnologia de cultură a prunului. Nerespectarea acestei verigi tehnologice poatecompromite total producţia din anul respectiv, dar şi din anii următori.Dintre bolile care afectează prunului cele mai importante sunt: deformareafructelor sau hurlupii, pătarea roşie, monilioza, ciuruirea bacteriană etc., iardintre dăunători: viespea fructelor, viespea sâmburilor, viermele prunelor, afidele– care sunt şi vectori ai virozelor etc. Combaterea acestora se face prin 2-3tratamente în perioada de repaus şi 8-10 tratamente în perioada de vegetaţieconform tabelului 16.Tabelul 16Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor prunuluiNr.crt.Fenofaza Boli şi dăunători de combătut Pesticidele folosite Observaţii

0 1 2 3 41 RepausvegetativPăduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus):Păduchii testoşi ai prunului;Ouă de păianjeni,Carbetox 37CE (0,8-1,0 %),Polisulfură de bariu (6,0 %)Păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus),Ouă de acarieni2 Umflarea US 1 (1,5 %)mugurilor(aprilie I-II)Monilioză (Monilinia laxa,Monilinia fructigena),Ciuruirea frunzelor (Stigminacarpophila)Turdacupral (0,5 %)Captadin 50 PU (0,25 %)Polibar (1,0 %)3 Înfoiereacorolei,buton alb(aprilie II-III)Insecte defoliatoare (Orgya sp.,cotari); Monilioză; (Monilinialaxa, Monilinia fructigena),Ciuruirea frunzelor (Stigminacarpophila bacteriozeTurdacupral (0,5 %)Captadin 50 PU (0,25 %)Polibar (1,0 %)131Monilioză (Monilinia laxa,Monilinia fructigenaCiuruirea frunzelor(Stigmina carpophila)Pătarea roşie a fructelor(Polystigma rubrum)Folpan 50 WP (0,2 %); Merpan 50WP (0,2 %),; Dithane M 45 (0,2 %);Captadin 50 PU (0,25 %)4 Începutulscuturăriipetalelor(aprilie IIImaiI)insecte defoliatoare (Orgyaantiqua, Malocosoma neustria,Chematobia brumata,Hyberniadefoliaria)Acarieni, păduchi de frunză,viespea sâmburilor de prun(Eurytoma schreineri)Zolone 35 EC (0,2 %); Onefon 80(0,15%); Sintox 25 EC (0,25%);Nurelle D (0,075 %); Fastac (0,02%);Karate (0,02 %) sau Talstar (0,04%)Ciuruirea frunzelor

(Stigmina carpophila)Pătarea roşie a fructelor(Polystigma rubrum)Folpan 50 WP (0,2 %); Merpan 50WP (0,2%); Dithane M 45 (0,2%);Captadin 50 PU (0,25%)viespea sâmburilor de prun(Eurytoma schreineri)5 Fructul cudiametrul de0,5-1,0 cm(mai / II-III)Viermele prunelor, G1(Cydia funebrana)Chinmix 5 EC (0,03 %); Diazol 60EC (0,15%); Sumi- alpha 2,5 EC(0,04%),Decis 2,5 EC (0,03 %); Sintox 25 EC(0,2%); Carbetox 37 EC (0,5%)Pătarea roşie a fructelor(Polystigma rubrum)Ciuruirea frunzelor(Stigmina carpophila)Folpan 50 WP (0,2 %); Merpan 50WP (0,2%); Dithane M 45 (0,2%);Captadin 50 PU (0,25%); Mancozeb80 WP (0,2%); Polyram DF (0,2%);Vondozeb 80 WP (0,2%)6 Fructul cudiametrul1,0-1,5 cm(15-20 iunie)Păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus),Ecalux S (0,1%), Reldan 40 EC (0,15%); Carbetox 37 EC (0,5%); Ultracid20 EC (0,2%)Pătarea roşie a fructelor(Polystigma rubrum)Ciuruirea frunzelor (Stigminacarpophila)Dithane M45 (0,2 %),Folpan 50 WP (0,2 %), Sancozeb 80WP (0,2 %)Monilioză(Monilinia laxa, MoniliniafructigenaSumilex 50 WP (0,1 %); Rovral 50WP (0,1%); Topsin M 70 (0,1%);Dithane M 45 (0,2%)Viermele prunelor, G2(Cydia funebrana),omizi defoliatoareChinmix 5 EC (0,03 %); Diazol 60EC (0,15%); Sumi- alpha 2,5 EC(0,04%);Decis 2,5 EC (0,03 %); Fastac 10 EC(0,015%)7 Fructul cudiametrul2,0-2,5 cm

(iulie / I)Acarieni(Panonychus ulmi, Tetranychusurticae, B. rubrioculus)Neoron 500 EC (0,1 %); Kelthane 18EC (0,2%); Omite 50 WP (0,2%);Sanmite 20 WP (0,05%)132Monilioză(Monilinia laxa, MoniliniafructigenaSumilex 50 WP (0,1 %); Rovral 50WP (0,1%); Topsin M 70 (0,1%);Dithane M 45 (0,2%)8 Fructul cudiametrul3,0-3,5 cm(iulie/II-III) Viermele prunelor, G2(Cydia funebrana),omizi defoliatoareChinmix 5 EC (0,03 %); Diazol 60EC (0,15 %); Sumi- alpha 2,5 EC(0,04 %); Decis 2,5 EC (0,03 %);Fastac 10 EC (0,015%), Talstar 10EC (0,04%)Monilioză(Monilinia laxa, MoniliniafructigenaSumilex 50 WP (0,1 %); Rovral 50WP (0,1%); Ronilan 50 WP (0,07%)9 Fructe intrateîn pârgă (20-24 august)Păduchele din San José, G2(Quadraspidiotus perniciosus),Ecalux S (0,1%);Reldan 40 EC (0,15%); Carbetox 37EC (0,5%); Ultracid 20 EC (0,2%);Pirinex 48 EC (0,2 %); Imidan 50WP (0,2%)Numai la soiuriletimpuriiParticularităţile maturării şi recoltării prunelorMaturarea prunelor reprezintă faza de dezvoltare în care procesele decreştere, biochimice şi fiziologice; ajung la un nivel caracteristic care le facedibile în momentul recoltării sau după aceea. În această fenofază au locmodificări ale culorii, fermităţii, gustului şi aromei prunelor.Ca şi la alte fructe, şi la prune există mai multe grade de maturare: prepârga,pârga, maturitatea de recoltare, maturitatea de consum, maturitatea fiziologică,postmaturarea.Maturitatea de recoltare reprezintă momentul î n care fructele desprinse de

pe plantă îşi continuă maturarea până la atingerea calităţilor organolepticemaxime. Acum fructele au ajuns la mărimea, forma, pigmentaţia, culoarea şigustul caracteristic soiului. La prune, acest moment trebuie să fie cât mai apropiatde momentul optim de consum. În această fază se recoltează soiurile destinateexportului sau transportului la mari distanţe.Soiurile de prun destinate consumului în stare proaspătă au maturitatea derecoltare cu cel mult 3-4 zile înainte de maturitatea de consum. Dacă suntrecoltate mai devreme, prunele nu-şi mai desăvârşesc maturarea, iar gustul lorrămâne deficitar. Recoltate mai târziu prunele devin sensibile la manipulare şitransport, îşi pierd fermitatea structo-texturală şi sunt uşor atacate de boli sauderanjamente fiziologice.133Maturitatea de consum reprezintă momentul în care prunele realizează unechilibru biochimic optim, cu un gust, structură, textură şi aromecorespunzăătoare calităţilor gustative maxime. La maturitatea de consum serecoltează soiurile de prune destinate consumului proaspăt local, precum şi celedestinate deshidratării şi industrializării inclusiv sub formă de alcool.Pentru consumul în stare proaspătă, prunele se recoltează manual cu tot cupeduncul, fără a îndepărta pruina. Fructele se aşază în ambalaje cu capacităţi micide 5-6 kg, care se vor aşeza în locuri umbrite. Sortatul se face direct din pom.Pentru industrializare, prunele se pot recolta şi mecanizat prin scuturarea cuajutorul vibratoarelor şi preluare pe prelate. Pentru aceasta, distanţele de plantarevor fi mărite (7 x 7 m), vor fi alese soiurile cu desprinderea uşoară a fructelor,eventual se vor aplica tratamente cu produse care să favorizeze desprinderea.134CAPITOLUL VI

CULTURA CIREŞULUICerasus avium L. Monch, Fam. RosaceaeSubfam. Prunoideae6.1. IMPORTANŢA, ORIGINEA ŞI ARIA DERĂSPÂNDIREImportanţăCireşul este o specie pomicolă cu deosebită importanţă economică, dată deînsuşirile nutritive, tehnologice şi comerciale ale fructelor, care găseşte înRomânia condiţii optime de manifestare a potenţialului său agrobiologic.Cireşele sunt primele fructe proaspete ale anului, iar prin conţinutul ridicatîn vitamine, săruri minerale, zaharuri, aspect atrăgător, fac obiectul uneia dintrecele mai eficiente activităţi comerciale.Fructele sunt destinate atât consumului în stare proaspătă, cât şi prelucrăriiindustriale sub formă de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulceţuri, băuturialcoolice, produse de cofetărie, patiserie etc.Cireşele depăşesc toate speciile pomicole în ceea ce priveşte conţinutulmediu în zahăr total (glucoză, levuloză, zaharoză), iar ca aciditate şi altecomponente ocupă o poziţie intermediară: substanţă uscată 10,79-24,70%, zahărtotal 7,7-16,8%, aciditate totală 0,49-1,36%, substanţe tanoide 0,6-1,3%, substanţepectice 0,06-0,36 %, substanţe proteice 0,56-1,63%, substanţe minerale 0,19-0,62% (după Pomologia României, 1965), vitaminele: C (6,51 mg %), A (0,5 mg%), B1 0,05 mg %, E 2,24 mg %; săruri minerale: Ca 10,0 mg %, K 170,0 mg %,P 20,0 mg %, Fe 0,5 mg %.135Este o specie relativ precoce (5-6 ani de la plantare), are o tehnologie relativsimplă, produce mult şi constant.Se poate cultiva masiv, pe aliniamente sau izolat, începând cu zona litoralăşi până la peste 800 m altitudine.

Este un apreciat element decorativ prin portul înalt, abundenţa şi gingăşiaflorilor, longevitate etc., Lemnul de cireş este foarte apreciat în industria mobilei.Din pedunculul fructelor se prepară un ceai cu efect puternic depurativ, fiindfolosit cu succes la tratarea unor boli renale, ca preparat fitofarmaceutic etc.Pe piaţa de fructe proaspete sunt preferate soiurile cu fructe de tip“bigarreau”, de culoare roşie-strălucitoare sau bicolore, cu peduncul gros, verde,rezistente la crăpare, transport şi depozitare temporară, cu masa de peste 7-8 g.Originea şi aria de răspândireCele mai multe soiuri cultivate aparţin speciei Cerasus avium L. (2n=2x=16). Această specie este originară din zona cuprinsă între Marea Neagră şiMarea Caspică, de unde s-a răspândit în Europa şi Asia. În stare sălbatică se maiîntâlneşte în Iran, China, Rusia, Asia Mică, Asia Centrală, Africa de Nord, sudulşi estul Europei. După alţi autori (Olden, 1967; Watims, 1976), forma diploidă agenului Prunus a apărut spontan în Asia Centrală, iar din această specie ancestralăau derivat ulterior cireşul şi vişinul. Vavilov (1959) susţine că cireşul şi vişinul sauformat în zonele înalte ale Orientului Apropiat. Hedrick (1915) şi Kolesnikov(1959) consideră că varietatea italică a cireşului prezintă o arie mai largă derăspândire, având condiţii optime de formare atât în Europa, cât şi în Asia şi chiarAfrica de Nord, cu un maxim de favorabilitate între Marea Neagră şi MareaCaspică, respectiv Balcani, Asia Mică şi Transcaucazia.Se apreciază că cireşele erau folosite în alimentaţia omului cu cca 4000-6000 de ani î.Hr., iar cireşul era cultivat cu aproximativ 2500 de ani în urmă.Astfel, Teofrast, cu 400 de ani î.Hr., relatează despre această specie, iarPlinius (23-79 d.Hr.), în “Historia naturalis”, descrie 10 soiuri dintre cele maireprezentative: Juniana (cu maturare timpurie), Duriana (fructe pietroase), Juliana,

Tricolor etc.În prezent, cireşul se cultivă între paralelele de 40-60o latitudine nordică, darizolat se întâlneşte pe toate continentele. Dintre acestea, Europa produce cca 65 %136din producţia mondială, urmată de Asia, America de Nord, Oceania, Africa şiAmerica Centrală (tabelul 16.).Tabelul 16.Producţia de cireşe la nivel mondial (t)(Buletin F.A.O., 1999)Continentul 1997 1998 1999TOTAL d.c. 1.616.006 1.605.542 1.663.257Europa 740.422 762.212 816.564Asia 618.034 597.464 600.993America de Nord 209.100 194.700 194.700Oceania 9.000 8.350 8.400Africa 7.497 10.496 10.280America Centrală 1.109 600 600După cum se constată, producţia mondială de cireşe depăşeşte 1,6 milioanetone, aceasta obţinându-se de pe cca 300.000 ha.În Europa, mari producătoare de cireşe sunt: Germania, Italia, Franţa,România, Spania, Grecia ş.a. (tabelul 17.).Tabelul 17.Producţia de cireşe la nivel european (t)(Buletin F.A.O., 1999)Ţara 1997 1998 1999TOTAL d.c. 740.422 762.212 816.564Germania 64.300 122.053 136.800Italia 114.232 117.184 117.184Franţa 66.000 35.300 76.500România 73.835 77.920 63.373Spania 64.400 52.900 52.500Grecia 43.048 47.284 47.284În România se cultivă cca 7.150 ha, cea mai mare parte în sectorulparticular, de pe care se obţine o producţie de 63 mii tone (tabelul 18.).Principalele judeţe producătoare sunt: Iaşi, Galaţi, Vrancea, Vaslui,Botoşani, Bacău, Neamţ, Arad. Dinamica producţiei este descrescătoare datorită137reducerii suprafeţelor, îmbătrânirii plantaţiilor, replantări puţine, tehnologiideficitare.Tabelul 18.Principalele judeţe producătoare de cireşe din România

(Branişte şi Drăgoi, 1999)1996Judeţul 1991Tone %TOTAL d.c. 49.600 50.300 100Iaşi 5.199 7.802 15,5Galaţi 1.854 6.203 12,3Vrancea 4.653 5.101 10,1Vaslui 3.506 4.374 8,7Botoşani 6.876 4.620 8,2Bacău 3.144 4.021 8,0Neamţ 3.211 3.877 7,7Arad 4.022 3.183 6.36.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURICireşul este o specie cu o mare variabilitate genetică, ceea ce a condus laformarea sau crearea multor soiuri atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră. Dealtfel, la cireş, soiul este principalul factor de progres al culturii, deoarece soluţiiletehnologice cu adevărat noi care imprimă o agroproductivitate superioară suntpuţine.Deşi în lume există un număr impresionant de soiuri, 1145 dintre acesteafiind inventariate de Hedrik încă din anul 1915, puţine dintre ele au o reală valoareeconomică şi un larg areal de răspândire.Analizând sortimentul, se poate constata că alături de soiurile valoroase caVan, Stella, Bigarreau, Napoleon, Ulster ş.a., fiecare stat cultivă soiuri specificecondiţiilor agroecologice şi tradiţiei locale.138Privit în ansamblu, sortimentul din ţările mari producătoare este dominat desoiuri cu fructe de tip “Bigarreau”, destinate consumului în stare proaspătă şi detip “Napoleon” pentru prelucrare industrială (Sannier, 1989). Analizând soiurilenou pătrunse în sortiment, remarcăm orientarea către soiuri cu fructe mari, deculoare roşie-strălucitoare, cu impact vizual asupra consumatorului.

Se remarcă, de asemenea, soiurile autocompatibile (Stella, Newstar, Lapins,Sunburst) pentru care există un mare interes.Absenţa din sortimentul recomandat a soiurilor de tip “compact”, cu volummic de coroană, vine să confirme, o dată în plus, că cele obţinute până acum audeficienţe mari comerciale, chiar dacă pomii au vigoare mică.În România, până în anul 1965, majoritatea soiurilor erau autohtone, foartevechi sau de provenineţă germană. În prezent, sortimentul cuprinde 35 soiuri,majoritatea noi, din care 22 sunt româneşti şi 13 sunt străine, majoritatea cu fructedulci, dar şi amare, destinate industrializării.Soiurile din sortimentul actual îşi eşalonează maturarea fructelor pe operioadă de 60-70 zile, din prima decadă a lunii mai până la mijlocul lunii iulie.Soiul ideal, care să satisfacă interesele cultivatorilor, tehnologilor,comercianţilor şi consumatorilor, deopotrivă şi de-a-ntregul, nu a fost creat şicontinuă să fie dezideratul tuturor programelor de ameliorare genetică(Zwintscher, 1973, V. Cociu, 1990).SOIURI CU FRUCTE DULCI1. Rivan – soi suedez (1991), obţinut din Early Rivers x Van, de vigoaremedie spre mare, coroană larg piramidală, bine garnisită cu buchete de mai şiramuri mijlocii mai ales spre exterior, mediu rezistent la ger, recomandat mai alespentru zonele sudice ale ţării. Fructele sunt mari pentru un soi timpuriu (20/21/18mm şi 5,5-6,0 g), cordiforme, roşii-deschis, cu pieliţa subţire şi sensibilă lacrăpare. Pulpa este semipietroasă, dulce-acidulată, de culoare roz-deschis, plăcutăla gust. Maturitatea: prima decadă a lunii iunie. Se pretează şi pentru recoltarea înpârgă, pentru a evita pierderile prin crăpare.2. Scorospelka – soi ucrainean, obţinut în 1934 prin hibridarea soiurilorFranz Joseph şi Furheste der Mark, inclus în sortimentul românesc în 1991. Pomuleste de vigoare medie spre mare, cu coroana globuloasă, rodeşte pe buchete de

mai preponderent, este productiv, rezistent la secetă, ger, boli şi dăunători. Fructul139este de mărime medie spre mare pentru un soi timpuriu (5,5-6,0 g), dulce-acidulat,cordiform-alungit, roşu-deschis, sensibil la crăpare în condiţii de precipitaţii înperioada de pârgă. Pulpa este roză, de consistenţă medie, suculentă. Maturarea:ultima decadă din luna mai.3. Bigarreau Burlat – soi francez (1935), de vigoare medie, cu coroanalargă, globuloasă, cu fructificare preponderent pe buchete de mai, sensibil laCocomyces şi Monilia. Fructul este mare pentru un soi timpuriu (6-7 g), roşuînchis,sferic, pulpa pietroasă, cu sucul colorat, foarte plăcută la gust, neaderentă.Este un soi foarte cunoscut şi considerat în multe ţări europene soi de reper.Maturarea: ultima decadă a lunii mai.4. Ponoare – soi românesc (1989), obţinut din Pietroase negre de Odessa şiRamon Oliva, de vigoare mijlocie-mare, cu coroana larg piramidală. Produceabundent şi constant. Fructul de mărime submedie (5,0-6,4 g), de culoare roşie,pulpa semipietroasă, suculentă, gust dulce, uşor acidulat. Se recomandă pentruzonele nordice şi vestice ale ţării. Maturarea: prima decadă a lunii iunie.5. Roşii de Bistriţa – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva), 1978,semiviguros, cu fructificare pe ramuri mijlocii şi buchete de mai, cu coroanăpiramidală până la globuloasă. Fructul este ovoid, de greutate medie (5,2 g), roşuînchis, lucios. Pulpa este semipietroasă, de culoare roz-roşie, dulce, plăcutacidulată, cu sucul slab colorat, semiaderentă. Este rezistent la ger, tolerant laantracnoză şi Monilia. Are o mare plasticitate ecologică. Maturarea: primajumătate a lunii iunie.6. Negre de Bistriţa – soi românesc (1968), obţinut din Hedelfinger şi

Germersdorf, de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana globuloasă până la largpiramidală, cu fructificare pe buchete de mai şi ramuri mijlocii. Are o bunăplasticitate ecologică şi este tolerant la antracnoză şi monilioză. Fructul estemediu (5,0 g), ovoid, roşu, turtit lateral, de culoare neagră, peduncul scurt. Pulpasemipietroasă, suculentă, dulce, roşie-închis. Maturarea: prima jumătate a luniiiunie.7. Iva – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva), omologat în 1994,semiviguros, cu coroana piramidală până la globuloasă, cu fructificarepreponderentă pe buchete de mai, cu rezistenţă ecologică şi toleranţă la antracnozăşi monilioză. Fructul este mediu spre mare (6,9 g), aplatizat, de culoare roşiepurpurie. Pulpa este semipietroasă, roşie, mediu suculentă, cu sucul colorat în roz.140Are afinitate bună la altoire cu cireşul şi vişinul. Maturarea: prima jumătate a luniiiunie.8. Izverna – soi românesc (Ramon Oliva x Germersdorf), 1989, de vigoaremedie, coroana piramidală, productiv, intră pe rod în anul V-VI de la plantare.Fructul este de mărime mare (6,0-7,5 g), sferic, roşu închis. Pulpa este pietroasă,dulce, slab acidulată, rezistentă la crăpare. Se recomandă mai ales în sudul şivestul ţării. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.9. Cerna – soi românesc, obţinut prin hibridarea liberă a soiului Thurn undTaxis, omologat în 1984, de vigoare mică, coroana globuloasă, unghiuri deramificare mari, pletoasă, cu fructificare predominantă pe buchete de mai, cufrunziş verde deschis, bogat, se autoumbreşte. Fructul este mare, 7,5-8 g în primiiani şi 6,5-7 g în plină rodire, tronconic, roşu-aprins, peduncul submijlociu, pulpapietroasă, dulce acidulată.Este foarte sensibil la crăpare, produce moderat dar constant. Maturarea:prima decadă a lunii iunie.

10. Colina – soi românesc (Pietroase negre de Odessa x Germersdorf,1989), de vigoare medie, cu coroana larg piramidală, produce abundent şiconstant. Fructul de mărime medie (6,0-6,5 g), este sferic, roşu-închis, pulpapietroasă, dulce acidulată. Intră pe rod începând cu anul V de la plantare, serecomandă pentru zonele de vest şi sud ale ţării. Maturarea: după 15 iunie.11. Jubileu 30 – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva, 1978), devigoare medie, coroană globuloasă, cu fructificare predominantă pe ramurimijlocii şi buchete de mai, cu bună rezistenţă ecologică, tolerant la antracnoză şimonilioză. Fructul este mare (7,4 g), sferic, roşu închis, cu pulpa semipietroasă,suculentă, cu gust dulce, puţin acidulată, neaderentă. Maturarea: ultima decadă alunii iunie.12. Severin – soi românesc (Thurn und Taxis x Germersdorf, 1993), devigoare mijlocie, cu coroana piramidală, fructificare predominantă pe buchete demai, tolerant la atacul bolilor (Cocomyces, Monilinia). Fructul este mare (8-10 g),sferic, uşor alungit, roşu-purpuriu, cu pieliţa elastică. Pulpa este pietroasă,suculentă, cu gust dulce, plăcută, cu sucul colorat. Produce mult şi constant. Serecomandă în toate zonele de cultură a cireşului. Maturarea: sfârşitul lunii iunie –începutul lunii iulie.13. Van – soi canadian, obţinut prin polenizare liberă a soiului ÎmpărăteasaEugenia în anul 1936, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidală, cu141creşteri moderate, permeabilă pentru lumină, cu fructificare pe buchete de mai, cumare plasticitate ecologică. Este precoce şi productiv. Fructele sunt mari (7-8 g),globuloase, uşor aplatizate, roşii strălucitoare. Pulpa este pietroasă, roz-roşiatică,cu sucul slab colorat, gust dulce-acidulat de foarte bună calitate. Peduncului este

scurt (3 cm) şi gros. Fructul este mediu rezistent la crăpare. Maturarea: decada adoua a lunii iunie.14. Roze – soi românesc (Hedelfinger x Bigarreau Donissen, 1994), devigoare medie, cu coroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe ramurimijlocii şi buchete de mai, cu rezistenţă ecologică bună, tolerant la antracnoză şimonilioză. Este precoce şi productiv. Fructul este mediu (5,8 g), ovoidal-aplatizat,roşu-orange. Pulpa este gălbuie, suculentă, cu sucul incolor, fermitate medie. Serecomandă a se cultiva în N-E şi centrul Transilvaniei. Maturarea: decada a II-a alunii iunie.15. Bing – soi american, obţinut prin polenizarea liberă a soiului Republicanîn anul 1875, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidală, binegarnisită cu buchete de mai. Este sensibil la ger iar fructele sensibile lacrăpare.Produce moderat dar constant. Fructul este mare (7,0-8,5 g), largcordiform, armonios, dulce-acidulat. Pedunculul este de lungime şi grosimemedie. Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iunie.16. Clasic – soi românesc (Bigarreau Donissen x Hedelfinger, 1996), devigoare medie, cu coroana globuloasă şi fructificare predominantă pe buchete demai şi ramuri mijlocii. Produce abundent şi constant. Fructul este de mărimemedie (5,5 g), galben, pulpa pietroasă, dulce, destinat în exclusivitate industrieialimentare pentru compot. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.17. Sam - soi canadian, obţinut prin polenizare liberă a soiului Windsor,1953, de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidală, relativ bineluminată în interior, bine garnisită cu buchete de mai. Este mediu rezistent la ger.Fructul este mare (7-8 g), globulos, uşor aplatizat, de culoare roşie, cu rezistenţăbună la crăpare. Pulpa este pietroasă, roşie, suculentă, foarte plăcută la gust.Pedunculul este de lungime şi grosime medie. Maturarea: a doua decadă a lunii

iunie.18. Someşan – soi românesc (Hedelfinger x Ramon Oliva, 1994),semiviguros, cu coroana larg piramidală, cu fructificare predominantă pe ramurimijlocii şi buchete de mai. Are rezistenţă ecologică bună la factorii de stressclimatic, este tolerant la antracnoză şi monilioză. Fructul are greutate medie (6,5142g), alungit, aplatizat ventral, de culoare purpurie, cu puncte subcutanate rare, puţinvizibile. Pulpa este semipietroasă, roşie, suculentă, dulce, plăcută la gust şi cusucul roz. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.19. Simbol – soi românesc (Bigarreau Donissen x Germersdorf, 1996), devigoare medie, cu coroana piramidală şi ramuri de schelet groase. Produceabundent şi constant. Fructul este de mărime medie (6,7 g), galben, pulpapietroasă, dulce-acidulat. Se recomandă pentru compot. Maturarea: decada a III-aa lunii iunie.20. Stella – soi canadian (Lambert x John Junes Seedling 2420, 1956);primul soi autofertil cu largă răspândire în toate ţările cultivatoare. Pomul esteviguros. Formează o coroană largă, ramificată, bine garnisită cu ramuri de rod.Este rezistent la ger. Fructul este mare (7-8 g), cordiform, roşu strălucitor, cupulpa de fermitate medie. Este sensibil la crăpare. Pulpa este pietroasă, crocantă,roşie, dulce-amăruie, plăcută la gust. Maturarea: a II-a decadă a lunii iunie.21. Compact Stella – soi canadian obţinut prin mutageneză din soiul Stella.Pomul este semiviguros, de tip spur, precoce, productiv şi autofertil. Fructul estemare (7,6 g), roşu-închis, cu pulpa pietroasă, foarte bună organoleptic, neaderentă,cu suc roşu-închis şi sâmbure mic (5 % din greutatea fructului). Maturarea:sfârşitul lunii iunie.22. Tentant – soi românesc (Germersdorf x Schneider Spath, 1996),semiviguros, cu coroana globuloasă, fructificare predominantă pe buchete de mai

şi ramuri mijlocii. Fructul este mediu (6,5 g), cordiform, cu un mucron în punctulstilar, de culoare roşie-închis, pulpa pietroasă, crocantă, dulce, sâmburele demărime medie. Maturarea: jumătatea lunii iunie.23. Ulster – soi american (Schmidt x Lambert, 1964), de vigoare mare, cucoroana larg piramidală, mediu ramificată, cu fructificare predominantă pebuchete de mai. Este rezistent la ger şi boli, produce mult şi constant.Fructul este mare (7-8 g), roşu-închis, cordiform-obtuz, cu o teşiturăpronunţată spre vârf pe partea ventrală. Pulpa este fermă, gust dulce, uşor acidulat,plăcută. Maturarea: decada a II-a a lunii iunie.24. Boambe de Cotnari – soi românesc, valoros, răspândit în toată ţara darmai ales în Moldova, de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidală,creşteri moderate, luminoasă, bine garnisită cu buchete de mai în interior şi ramurimijlocii la periferie. Este rezistent la ger şi tolerant la principalele boli. Intră maitârziu pe rod, dar produce mult şi constant. Fructul este mare (6,5-8 g), scurt143cordiform, bicolor (galben cu roşu). Pulpa este alb gălbuie, pietroasă, dulce, uşoracidulată, foarte bună la gust. Se pretează atât pentru consum în stare proaspătăcât şi pentru industrializare. Fructele sunt rezistente la transport şi păstrare, cu osensibilitate medie la crăpare. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.25. Daria - soi românesc (Boambe de Cotnari x Thurn und Taxis, 1993), devigoare medie, cu fructificare predominantă pe buchete de mai, coroana largpiramidală, înfloreşte târziu timp de 10-12 zile. Fructul este mijlociu spre mare(6,75 g), roşu închis, cu pieliţa subţire şi rezistentă. Pulpa este roz, pietroasă cusuculenţă medie şi gust bun. Sâmburele mijlociu (8%), neaderent la pulpă. Estedestinat consumului în stare proaspătă dar şi pentru industrializare. Epoca dematurare semitardivă (sfârşitul lunii iunie).

26. Germersdorf – soi vechi german, cu cea mai largă răspândire în toatezonele de cultură a cireşului. Pomul este viguros, cu coroana înalt piramidală, cufructificare pe buchete de mai. Înfloreşte târziu şi cu intensitate moderată. Fructuleste mare (7,5 g), cordiform-obtuz, uşor turtit dorso-ventral, de culoare roşie, cupulpa pietroasă, gust dulce, uşor acidulat. Pedunculul este de lungime medie.Maturitatea de recoltare: sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie. Producţia estemoderată, uneori chiar mică, intrarea pe rod târzie, ceea ce îl face să-şi piardă dinimportanţă pentru marea producţie.27. Hedelfinger – soi vechi, german, mult răspândit în cultură, viguros, cucoroana larg conică, ramificată, puternică, fructificare pe ramuri lungi şi buchetede mai; înfloreşte târziu şi abundent. Este bun polenizator. Fructul este mare (6,5-7,5 g), de culoare roşie rubinie, alungit, cordiform. Pulpa este fermă, gust dulce,uşor acidulat, sâmbure de mărime medie, semiaderent la pulpă. Epoca de maturareeste târzie. Intră relativ târziu pe rod. Fructele sunt destinate atât consumului înstare proaspătă, cât mai ales, pentru industrializare.28. Rubin – soi românesc, 1980 (Hedelfinger x Ramon Oliva), semiviguros,cu coroana larg piramidală până la globuloasă, cu fructificare preponderentă pebuchete de mai şi ramuri mijlocii, cu o rezistenţă bună la boli, dăunători şi la alţifactori de stress. Fructul este mare (7,5 g), sferic-cordiform, bombat pe parteadorsală, cu vârf rotunjit, terminat cu mucron scurt ascuţit, de culoare roşu-rubiniu,cu sâmburele mijlociu, neaderent la pulpă. Intră pe rod în anul V de la plantare,dar este foarte productiv. Maturitatea de recoltare: sfârşitul lunii iunie. Fructelesunt destinate consumului în stare proaspătă şi industrializării.14429. Armonia – soi românesc (1972), viguros, cu coroana sferică şi deasă,

productiv. Fructul este mare (6-7 g), cordiform, bicolor (galben-verzui cu roşuaprins pe cea mai mare parte). Pulpa este pietroasă, gălbuie, potrivit de suculentă,dulce, armonios acidulată. Maturitatea de recoltare: sfârşitul lunii iunie.30. Pietroase Donissen – soi german, de vigoare mijlocie, cu coroană sfericturtită, aproape pletoasă, cu fructificare pe buchete de mai şi ramuri mijlocii, cuînflorire târzie, intră pe rod la 5-6 ani de la plantare, produce mult şi constant, estelongeviv, rezistent la ger, secetă şi boli. Poate fi folosit şi ca portaltoi. Fructul estemijlociu ca mărime (4,8 g) şi calitate mediocră pentru masă, dar foarte bun pentruindustrializare, cordiform, turtit dorso-ventral, cu pieliţa galben deschis, lucioasă,elastică. Pulpa este crocantă, suculentă, galben-albicioasă, uşor aromată, dulce,slab acidulată. Maturitatea de recoltare: începutul lunii iulie.31. Lambert Compact – soi american, cu fructificare pe buchete de mai, devigoare mijlocie, cu coroană rară, cu unghiuri mari de ramificare, pretabil pentruculturi semiintensive. Fructul este mijlociu spre mare (6-6,5 g), cordiform, roşuînchis.Pulpa este pietroasă, suculentă, dulce, plăcut acidulată. Maturitatea derecoltare: târzie – a II-a decadă a lunii iulie.32. Cristimar – soi obţinut la USAMV Iaşi de către V. Cireaşă, prinselecţie dintr-o populaţie locală de cireş. Nu este inclus în sortiment. Soiul seremarcă prin talie foarte redusă (1-2 m), coroana pletoasă, fructe submijlocii (3,5g), tronconice, roşii-închis spre negre, cu pulpa moale, foarte suculentă, suculintens colorat şi foarte dulce. Fructele sunt destinate industrializării în special subformă de sucuri. De asemenea, soiul poate fi considerat ca o sursă degermoplasmă în ameliorarea cireşului. Maturitatea de recoltare: sfârşitul lunii mai.SOIURI CU FRUCTE AMARE33. Amar de Galata – soi românesc (1994), obţinut dintr-o selecţie locală,de vigoare medie, coroana globuloasă, cu fructificare predominantă pe buchete de

mai, înflorire timpurie, autosteril. Fructul este mijlociu (4,3 g), sferic, uşor turtit labază, de culoare galben-roz, pulpa galben-albicioasă, mediu consistentă şi cu gustintens amar. Maturitatea de recoltare: prima şi a doua decadă a lunii iunie, fiindconsiderat un soi timpuriu.34. Silva – soi românesc (1983), selecţie locală din flora spontană, viguros,drept, cu coroana invers piramidală. Fructul este mijlociu (3 g), aproape sferic, de145culoare neagră, sucul şi pulpa intens colorate, peduncul lung, gust intens amar.Maturitatea: a II-a decadă a lunii iunie.35. Amara – soi românesc (1983), selecţie din populaţiile locale, de vigoaremedie, drept, cu coroana globuloasă, rară. Fructul mare (4,0-4,5 g) pentru un soicu fruct amar, de culoare neagră, sucul şi pulpa intens colorate, peduncul delungime medie. Este autosteril. Maturarea: a II-a decadă a lunii iunie.36. Amar de Maxut – soi românesc (1994), provenit dintr-o selecţie locală,pom de tip standard şi vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu fructificarepredominantă pe buchete de mai şi înflorire timpurie. Fructul este mediu spremare (4,5 g), cordiform, de culoare neagră, cu pulpa intens colorată, sucul roşuînchis, fermitate medie, cu gust intens amar. Epoca de maturare târzie, primajumătate a lunii iulie.Alte soiuri:Ramon Oliva, Alămâi, Băşicate, Drăgănele de Piteşti, Crăieşti,Negre zaharoase, Pietroase negre mari, Vârtoase negre, Roşii de Dobra, Mari deTrăinei etc. Aceste soiuri precum şi multe altele formează un bogat fond degermoplasmă pentru România.PORTALTOII CIREŞULUI UTILIZAŢI ÎN ROMÂNIAÎn România, cireşul se înmulţeşte în proporţie de cca 80 % pe portaltoigenerativi şi numai 20% pe portaltoi vegetativi, creaţii autohtone relativ recente(Cireaşă, 1979; Parnia, 1984, 1985, 1986).Principalii portaltoi folosiţi sunt:

Cireşul sălbatic (Prunus avium L., var. silvestris) - puieţi din biotipuri dinflora spontană, cu bună răsărire, viguroşi; au o bună afinitate cu toate soiurile decireş şi cu unele soiuri de vişin. Se recomandă pentru zone cu precipitaţii de peste500 mm/an, fiind rezistent la putregaiuri şi Agrobacterium tumefaciens. Imprimăo vigoare mare şi neuniformă soiurilor altoite şi întârzie intrarea pe rod. Sefoloseşte în pepiniere în proporţie de cca 30 %.Cireşul franc (Prunus avium L.) - puieţi din soiurile Bigarreau Dönissen,Hedelfinger, Boambe de Cotnari şi alte soiuri cu maturare târzie şi vigoare mare;se altoiesc uşor şi se recomandă pentru aceleaşi zone ca şi cireşul sălbatic.Imprimă vigoare mare şi neuniformitate soiurilor altoite. Se foloseşte înproporţie de cca 40%.146Mahalebul (Prunus mahaleb L.) - puieţii viguroşi au afinitate bună cumajoritatea soiurilor de cireş. Este rezistent la păduchii de frunze şi Coccomyceshiemalis. Se recomandă pentru zonele cu precipitaţii sub 600 mm/an, fiindsensibil la asfixia radiculară. Este rezistent la cancerul bacterian şi valorifică bineterenurile uscate, calcaroase, cu procent mare de schelet. Imprimă o înflorire şimaturare a fructelor mai timpurie cu 6-8 zile pentru acelaşi soi, comparativ cupomii altoiţi pe cireş sălbatic, şi o vigoare mai redusă a pomilor (cu aproximativ20 %). În practica pepinieristică se foloseşte în proporţie de cca 10 %, datorităcolectării mai dificile a sâmburilor şi a unui procent mai slab de răsărire,comparativ cu cireşul.Vişinul franc (Prunus cerasus L.) - puieţii din populaţii locale cu maturaretârzie sau soiuri ca Schattemorelle, Dropia, Mocăneşti 16. Se folosesc în micămăsură ca portaltoi pentru soiurile de cireş, în special pentru solurile grele, reci şiumede. Imprimă o vigoare mai mică de creştere, precocitate de rodire şilongevitate redusă pomilor. Are o pondere de cca 5%.

IPC 1 - portaltoi vegetativ cu origine interspecifică, creat la ICPP Piteşti-Mărăcineni. Se înmulţeşte prin butăşire în verde sau marcotaj, şi are o bunăînrădăcinare. Se altoieşte uşor şi imprimă soiurilor o vigoare medie şi uniformă,fiind compatibil cu majoritatea soiurilor de cireş şi vişin. Este rezistent laAscospora sp. şi cancerul bacterian. Se recomandă pentru solurile grele, cu regimaerohidric deficitar. În producţia pepinieristică deţine o pondere de cca 5 %.C 12 - portaltoi vegetativ creat la SCPP Dolj prin selecţie clonalăindividuală dintr-o populaţie locală de cireş. Se înmulţeşte prin marcotaj orizontalşi are o bună înrădăcinare. Se altoieşte uşor şi este compatibil cu majoritateasoiurilor de cireş; imprimă altoiului o vigoare medie şi uniformă de creştere.Se recomandă să fie folosit în aceleaşi zone şi condiţii ca şi cireşul sălbatic,pe care îl înlocuieşte treptat, fiind rapid înmulţit. Are o pondere în producţie decca 10 %.147PARTICULARITĂŢI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARE ALECIREŞULUISistemul radicular - Creşterea şi dezvoltarea sa este influenţată de mai mulţifactori, printre care precizăm: portaltoiul, caracteristicile solului, tehnologia decultură etc. Astfel, la pomii altoiţi pe cireş sălbatic sau franc, majoritatearădăcinilor se află între 20-50 cm adâncime, dar unele rădăcini cu creştereverticală pot pătrunde până la 3-4 m. Altoit pe portaltoi vegetativ sau vişin, pomiiformează un sistem radicular mai puţin dezvoltat şi mai puţin extins, de 15-40 cmadâncime.În ambele situaţii, raza sistemului radicular depăşeşte de 1,5-3 ori proiecţiacoroanei. Pe solurile fertile şi echilibrate hidric, rădăcinile au o ramificare maiputernică în detrimentul creşterilor în lungime, în timp ce pe solurisărace rădăcinile cresc în lungime mai mult dar au o ramificare mai slabă.

Creşterea intensă a rădăcinilor are loc în două valuri, unul primăvara, în apriliemaişi celălalt toamna, înaintea căderii frunzelor.Partea epigee. Cireşul este un pom viguros, care în primii ani creşte mailent. Trunchiul este de regulă drept, scoarţa prezintă un ritidom concentric, foarterezistent, care adesea împiedică creşterea în grosime a trunchiului. Coroana estepiramidală în tinereţe şi invers piramidală la maturitate. Capacitatea de ramificareşi formarea lăstarilor este în general slabă, rezultând coroane rare, bine luminate şicu o vădită tendinţă de etajare. Axul principal al tulpinii şi ramurile de schelet seîngroaşă mult şi se degarnisesc spre bază, iar după 10-15 ani formaţiunile defructificare migrează către exteriorul coroanei. Ramurile de rod la cireş seformează din muguri axilari sau terminali vegetativi. Acestea sunt: pintenul,buchetul de mai, ramura mijlocie, ramura lungă şi ramura pleată.Tipuri de fructificare. - După tipul de fructificare, soiurile de cireş pot figrupate în:- soiuri de tip spur, fructifică numai pe buchete de mai (soiul Ferrovia);- soiuri de tip standard, care rodesc pe ramuri mijlocii, ramuri lungi şibuchete de mai (Cepoiu N., 2001) şi care, la rândul lor, se pot grupa astfel:a.-soiuri cu fructificare predominantă pe buchete de mai (Stella, Bing, Van,Germersdorf, Ulster, Cerna, Severin, Bigarreau Burlat, Bigarreau Moreau etc.);148b.-soiuri cu fructificare predominantă pe ramuri mijlocii (Hedelfinger,Boambe de Cotnari, Someşan, Roze, Jubileu 30, Roşii de Bistriţa etc.);c.-soiuri care rodesc pe ramuri plete: Ramon Oliva.Vârsta intrării pe rod a soiurilor este corelată cu formarea ramurilor de rodcare poate fi:- precoce – începând cu anul II de la plantare: Van;- semiprecoce – fructifică în anul III de la plantare: Negre de Bistriţa, Iva,Someşan, Clasic, Simbol, Tentant etc.;- semitardive – fructifică începând cu anul IV de la plantare (Ulster,Bigarreau Donissen, Rubin, Jubileu 30, Colina şi Ponoare;

- tardive – fructifică începând cu anul V (Germersdorf, Daria, BigarreauMoreau).Diferenţierea mugurilor floriferi are loc în condiţiile din sudul ţării lasfârşitul lunii iunie, iar în nord la începutul lunii iulie.Ciclul anual. Cireşul porneşte în vegetaţie şi înfloreşte timpuriu,concomitent cu piersicul, cu unele soiuri de vişin şi prun. Florile sunt de tiprozaceu, cu petale mari, albe, bogate în nectar. Din mugurii floriferi se formeazăinflorescenţe cu 2-4 flori. Înfloritul poate fi timpuriu (Cea mai timpurie, Timpuriede Mai, Ramon Oliva, Germersdorf, Pietroase Dönissen) şi durează 10-14 zile.Înfloritul se suprapune parţial la toate soiurile, ceea ce favorizeazăpolenizarea încrucişată. Polenizarea este entomofilă, iar majoritatea soiurilor suntautosterile, cu unele excepţii (Stella, Stella Compact şi unii hibrizi nou creaţi caresunt autofertili) şi au nevoie de polenizatori.Frecvent apare şi fenomenul de intersterilitate între soiuri. Când 25-30 %din florile unui pom sunt fecundate se obţine o producţie normală. Fructele legateau trei valuri de cădere fiziologică, din care primele două sunt mai importante(Ghena şi colab., 1977).De la înflorire la maturarea fructelor sunt necesare 35-38 zile pentru soiuriletimpurii şi 60-65 zile pentru cele târzii.Potenţialul productiv al cireşului este de 7-11 t/ha şi este influenţat de soi,tehnologia de cultură şi condiţiile ecologice.Durata de viaţă a pomilor este influenţată de tehnologia de cultură,condiţiile ecologice, portaltoi etc. Astfel, în condiţii normale tehnologice şiecologice, longevitatea economică a cireşului altoit pe cireş sălbatec sau franc estede 35-40 ani, iar a celui altoit pe mahaleb este mai scurtă de 25-30 ani.149Factori care influenţează diferenţierea, repartiţia şi calitatea rodului:Factorul varietal – soiul influenţează numărul, poziţia şi calitatea mugurilorde rod.

Vârsta şi vigoarea pomilor influenţează dezvoltarea ramurilor de rod, ceeace face ca volumul de recoltă să fie proporţional cu numărul de muguri floriferiraportaţi la metrul liniar de ramură.Înclinarea ramurilor – orizontală sau oblică – favorizează fructificarea.Foliajul - bogat cu frunze mai mari stimulează diferenţierea şi creştereafructelor.Portaltoiul - modifică parametrii de creştere, ramificare, precocitate derodire, diferenţiere florală, distribuţia mugurilor şi calitatea fructelor la acelaşi soi.Rezervele stocate - influenţează în prima parte a perioadei de vegetaţieprocesele de creştere şi fructificare.Gradul de interceptare a energiei solare - influenţează direct şi pozitivintensitatea fotosintezei şi inducţia florală.CERINŢELE CIREŞULUI FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICI:Cerinţele faţă de luminăIntensitatea luminii, cu componentele ei – directă şi difuză – depinde defactori ca: latitudinea, altitudinea, relieful, nebulozitatea, proprietăţile suprafeţeisolului, vegetaţia etc.Cireşul este o specie heliofilă, fapt dovedit de răspânderea lui în staresălbatică numai în locuri bine luminate, niciodată în locuri umbrite. Producţia defructe este determinată de gradul de pătrundere a luminii în interiorul coroaneipomilor şi crearea pe această cale a unor condiţii optime de creştere şi dezvoltarea ramurilor fructifere şi a mugurilor florali situaţi în această zonă (Gautier, 1970).Pentru o bună creştere şi dezvoltare, cireşului îi sunt necesare 2100-2300 orede strălucire a soarelui/an, repartizate astfel încât în perioada de primăvară să fiecât mai mare, iar în perioada de vară şi toamnă să nu depăşească anumite limite.Pomii tineri, în perioada de creştere cer mai multă lumină decât în perioada derodire maximă, precum şi în timpul creşterii intense a lăstarilor şi maturării150fructelor, în comparaţie cu perioada dezmuguritului. Indicele foliar al cireşului

este de 0,5-2,6 mai mic decât al mărului, dar mai mare decât al prunului.Plantarea în masiv a cireşului va avea succes numai în condiţii de iluminaresuficientă, realizată prin schema de plantare, densitate, tăieri, forme de coroanăetc.Cerinţele faţă de temperaturăTemperatura este un factor limitativ pentru cultura cireşului. Nevoile decăldură ale cireşului sunt variate şi corespund soiului, stadiului de dezvoltare,fazei de vegetaţie, nivelului de nutriţie şi sănătate a pomilor etc. (Breton, 1980).Oscilaţiile destul de mari se înregistrează în interiorul speciei, în funcţie deoriginea geografică a soiului. Cele mai favorabile pentru cultura cireşului suntzonele cu temperaturi medii anuale de 9-10,5oC şi cu temperatura medie a luniimai de +13…+14oC. Soiurile timpurii sunt mai pretenţioase la căldură, necesitând14-16oC în luna mai. Rezultate bune se onţin şi în zone cu temperatura mediaanuală de 8-8,5oC (Bistriţa, Fălticeni etc.). Limitele rezistenţei la ger ale cireşuluisunt mai scăzute decât ale vişinului şi prunului. Astfel, mugurii de rod degeră înmasă sub –24oC, însă lemnul rezistă până la –30oC. Mugurii floriferi în stadiul debutoni florali rezistă până la -3,9oC, iar florile deschise până la –2,2oC.Temperaturile critice pentru cultura cireşului sunt prezentate în tabelul 19.Foarte sensibil este pistilul şi ovarul recent fecundat. Distrugerea acestora,în timp ce celelalte părţi ale florii rămân intacte, se întâmplă destul de frecvent.Rezistenţa rădăcinilor la ger depinde de fenofază, grosimea acestora, adâncimea lacare se găsesc în pământ, textura solului, conţinutul în apă, stratul acoperitor etc.şi este cuprinsă între –11 şi –13oC, mai ridicate toamna târziu şi mai coborâte lasfârşitul iernii. Rădăcinile de mahaleb degeră la –14…-18oC (Gautier, 1971).Cireşul nu suportă temperaturile ridicate şi arşiţa din timpul verii.

Pentru maturarea fructelor, la soiurile timpurii este necesară o sumă detemperatură de 470-670oC de la înflorit, în timp ce la soiurile cu maturare târziesunt necesare 1100-1150oC. Cireşul este o specie la care necesarul de frig estemare, între 1000 şi 1700 ore, ceea ce face ca acesta să aibă un repaus profund maimare. Pragul biologic al cireşului este de 9oC (Negrilă, 1971).Cerinţele faţă de apă151Cireşul este o specie cu pretenţii moderate faţă de apă. Nevoia de precipitaţiieste de cca 700 mm/an, iar coeficientul de transpiraţie este cuprins între 2500-3501. Altoit pe mahaleb, cireşul reuşeşte în zonele de stepă şi silvostepă, cuprecipitaţii anuale sub 550 mm. Cireşul nu suportă perioadele lungi de secetă, deaceea în zonele respective se impune irigaţia culturii.Tabelul 19.Temperaturi critice pentru mugurii floriferi la cireş * (°C)S t a d i u l d e d e z v o l t a r eSpecificareMuguredormindÎnceputuldezmuguritu-luiDezmuguritApariţiabutonilorfloraliDeschidereacompletă amugurilorDeschidereabutonilorfloraliDeschidereaflorilorÎnflorireacompletăFructe legateStandarde vechi - 5.0 - 5.0 - 3.9 - 2.2 - 2.2 - 1.7 - 1.7 - 1.7 - 1.1Temperatura la caremor 10% din muguri- 8.4 - 5.6 - 3.9 - 3.4 - 2.8 - 2.8 - 2.2 - 22 - 2.2Temperatura la caremor 90% din muguri- 15.1 - 12.9 - 10.1 - 8.4 - 6.2 - 4.5 - 3.9 - 3.9 - 3.9* - temperaturi în °C după “Critical temperatures for blossom buds of cherries”,1971, Extension circular 371, Washington State University.Totodată, acestă specie, mai mult decât oarecare altă specie pomicolă, nu

suportă excesul prelungit de umiditate în sol, în special când este altoit pemahaleb. Limita de rezistenţă la asfixia radiculară este de câteva zile în perioadade vegetaţie, până la 95-100 zile în timpul repausului vegetativ pentru Prunusavium şi de 70-75 zile pentru Prunus mahaleb (Sannier, 1970). Umiditatea relativăanuală a aerului trebuie să se menţină în jurul valorii de 75% şi să nu scadă sub60-65% în perioada martie-august. La umiditate ridicată, fructele şi ramurile suntatacate de Monilinia, mai ales pe fondul crăpării epidermei.Apa freatică influenţează prin adâncime oscilaţia multianuală şi sezonieră anivelului, mobilitatea şi gradul de mineralizare. Aceasta trebuie să fie la adâncimimai mici de 1,5-2 m pentru zonele cu mai puţin de 600 mm şi la 2,5-5 m în zonecu peste 600 mm precipitaţii. În această situaţie ea poate suplini deficitul deprecipitaţii, dacă are un nivel constant la o astfel de adâncime cum se întâmplă defapt în zona Iaşi, unde precipitaţiile sunt în jur de 500 mm.152Importanţa apei pentru cireş creşte începând cu luna aprilie şi devinemaximă în perioada creşterii intense a lăstarilor şi fructelor (Roversi, 1993).Cerinţele faţă de condiţiile edaficeFertilitatea potenţială a solului se poate determina în funcţie decaracteristicile morfologice, fizice, chimice şi biologice ale acestuia (Muller,1963). Pentru fiecare dintre acestea, cireşul are exigenţe specifice, a cărorsatisfacere este obligatorie pentru reuşita unor plantaţii comerciale (Aldea, 1989).Cireşul este o specie cu pretenţii relativ mari faţă de sol, cele mai favorabile fiindsolurile mijlocii sau uşoare, nisipo-lutoase sau nisipo-argiloase, permeabile,profunde. Nu suportă terenurile argiloase, grele,umede şi reci. Cerinţele suntdependente foarte mult de portaltoi.Parametrii fizici şi chimici optimi ai solurilor pentru cultura cireşului sunt:

adâncimea profilului de sol = 100 cm; textura: argilă=15-25%, praf=15-20%,permeabilitatea=2-3 mm/oră; reacţia solului (pH) =5,5-7,2; conţinutul în Naschimbabil mai mic de 12%; humus = 160-200 t/ha; indicele de N = 4-5; calcaractiv maxim 6 % pentru portaltoiul mahaleb şi 3-4% pentru ceilalţi portaltoi.Cireşul este o specie la care se menaifestă cu destulă pregnanţă fenomenulde “oboseală biologică a solului” atât la plantarea cireşului după cireş, cât şi laplantarea după piersic. De aceea, în această situaţie se vor lua măsurile dejacunoscute.Capacitatea de producţie a terenurilor pentru cultura cireşului poate fiîmbunătăţită prin aplicarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi a altor tehnologiiameliorative.Cerinţele faţă de aerCireşul este o specie puţin adaptată la excesul de apă şi slabă aeraţie asolului, aceste condiţii determinând diminuări de creştere şi fructificare. Reglarearegimului de aer în sol se realizează în principal prin sisteme adecvate de lucrareşi întreţinere, precum şi prin fertilizări cu îngrăşăminte organice. În ceea cepriveşte pulberile din aer, atunci când nu intră în reacţie chimică cu altecomponente, indiferent că sunt în suspensie sau se depun pe părţile aeriene alepomilor şi sol, ecranează radiaţia solară, schimbă proprietăţile fizico-chimicie alesolului, intră în compoziţia chimică a fructelor cu efecte periculoase pentru153sănătatea oamenilor. O situaţie şi mai agravantă este atunci când pulberile sau altegaze poluante (oxizi de sulf, azot, plumb, amoniacul, hidrogenul sulfurat etc.)intră în reacţie cu apa dând naştere la soluţii fitotoxice. Cireşul este o specie cu opronunţată sensibilitate faţă de agenţi cu efect toxic din aer, în special la nivelulfrunzelor, datorită probabil vulnerabilităţii sporite a cuticulei.

Vânturile puternice sunt defavorabile, pe când cele uşoare au un efectbenefic deoarece împrăştie aerul îngheţat, usucă fructele şi frunzişul după ploaie,micşorează efectul dăunător al arşiţelor, primenesc aerul în coroana pomilor. Deşieste o specie cu înrădăcinare puternică, neexistând practic pericoluldezrădăcinării, totuşi dominanţa accentuată a unei direcţii din care bate vântulprovoacă creşteri vegetative cu pronunţată asimetrie către direcţia mişcării aerului,fenomen frecvent întâlnit pe culmile dealurilor, defilee, văile apelor curgătoareetc.6.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICECombaterea bolilor şi dăunătorilorObţinerea de recolte mari şi fructe de bună calitate, este corelată cu o bunăstare de sănătate a pomilor. În condiţiile din România, prin neglijarea protecţieifitosanitare, se poate pierde sau deprecia calitativ între 45-100% din recoltasoiurilor cu epoca mijlocie şi târzie de maturare, (Victoria Şuta, 1976).Ca toate speciile pomicole, cireşul este atacat (în special când este cultivatîn masiv) de un mare număr de boli şi dăunători, care afectează fructele, frunzele,lăstarii, florile, trunchiul, ramurile şi sistemul radicular.Acest lucru determină o proastă stare de vegetaţie a pomilor, calamiteazăparţial sau total producţia de fructe ori depreciază calitatea acestora (făcându-leimproprii comercializării), iar în cazuri severe şi repetate, pune în primejdie însăşiviaţa plantelor.O simplă consultare a literaturii de specialitate, releva că cireşul este afectatde boli specifice şi nespecifice, cum ar fi virozele şi micoplasmele (pătarea inelară- Prunus necrotic ring spot; pătarea ruginie – Rusty mottle groun; răsucireafrunzelor – Cherry leaf roll; nanismul cireşelor – Little Cherry; compactareacireşului – Spur cherry virus; X-disease); bacteriozele (ulceraţia bacteriană a

cireşului Pseudomonas syringae p.v. morsprunorum,; cancerul pomilor –Agrobacterium tumefaciens) şi micozele (antracnoza frunzelor – Coccomyceshiemalis; răsucirea frunzelor – Gnomonia erytrostoma, ciuruirea frunzelor –154Ascospora beijerinckii; putrezirea şi mumificarea fructelor – Monilinia laxa şiMonilinia fructigena; băşicarea frunzelor – Taphrina cerasi; boala plumbului -Stereum purpureumi; pătarea roşie a frunzelor – Mycospherella cerasella; rapănulcireşului - Venturia cerasi; uscarea micotică a ramurilor – Dermateia cerasi ş.a.).În ceea ce priveşte dăunătorii, aceştia pot fi nematozi (familiile Longidarodae şiCricomematidae), paianjeni bruni şi roşii (Bryobia rubioculus şi Panonychusulmi) şi insecte ca: păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus),păduchele negru (Myzus cerasi), musca sau viermele cireşelor (Rhagoletis cerasi),viespea frunzelor de cireş (Caliroua limacina), omida stejarului (Lymantriadispar), omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea), gândacul păros (Epicomiteshirta), gărgăriţa cireşului (Rhychites cupreus), cotarii (Operopthera brumata şiHibernia defoliaria), sfredelitorii tulpinilor şi a ramurilor (Cosus cosus şi Zeuzerapyrina), carii (Capnodis tenebrioides şi Scorylus rugulosus), molia florilor(Agkyrestia pruniella) şi minatoarele (Caloeaphares nigricela, C. hemerobiella, C.C. anatipennella) s.a. (Dustan şi Davidson, 1985; Parnia şi colab., 1985; Simeria,1995).O schemă de combatere a bolilor şi dăunătorilor la cireş şi vişin esteprezentată în tabelul 20.Tabelul 20.Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor în plantaţiile de cireş şi vişinNr.crt.Fenofaza Boli şi dăunători de combătut Pesticide folosite Observaţii1.

Repausvegetativ-păduchele din San José şi alţipăduchi ţestoşi; -ouă hibernante deafide (Myzus cerasi); -ouă hibernantede acarieni (Bryobia rubrioculus şiP. ulmi); -forme de rezistenţă lamajoritatea bolilorOleoecalux 3 CE (1,5%)Oleocarbetox 37 CE (3%)Se asigură o îmbăiere apomului.Temp. > 4-5OC.Măsuri de igienă culturalăşi agrotehnice.2. Dezmugurit-monilioze (Monilinia laxa şi M.fructigena); -ciuruirea micotică(Stigmina carpophilla)- ulceraţia şi ciuruirea bacteriană(Pseudomonas spp.); -antracnoză(Coccomyces hiemalis)Turdacupral 50 PU(0,3%)Zeamă bordeleză (1%)3. Buton alb-monilioze-ciuruirea micotică-ulceraţia şi ciuruirea bacteriană-antracnozăCuprozis 50 PU (0,3%)Turdacupral 50 PU(0,3%)155-monilioze-antracnoză-ciuruirea micotică şi bacterianăSumilex 50 WP (0,1%);Ronilan 50 WP (0,1%);Rovral 50 WP (0,1%);Topsin M 70 (0,07%)Tratament obligatoriu.4.Începutulscuturăriipetalelor -afide, acarieni, gărgăriţele fructelor,omizi defoliatoare, etc.Cascade 5 EC (0,05%);Talstar 10 CE (0,01%);Sintox 25 EC (0,2%)-antracnoză-ciuruirea frunzelor-moniliozeDerosal 50 WP (0,07%);Merpan 50 WP (0,2%);Saprol 19 EC (0,125%)La avertizare5.Fructul cuØ 0,5 cm -afide; -insecte defoliatoare,minatoare etc.

Sumialpha 2,5 CE(0,015%); Diazol 60 EC(0,15%)PED = 10% lăstari infestaţi-monilioze-antracnoză-ciuruirea frunzelorSumilex 50 PU (0,1%);Ronilan 50 WP (0,07%)Topsin M 70 (0,1%)6.Fructul cuØ 1 cm(laavertizare)-musca cireşelor (Rhagoletis cerasi); -afide – PED = 10%, lăstari infestaţi; -insecte minatoare, defoliatoareDecis 2,5 EC (0,03%);Sumicidin 20 EC (0,02%)Ekalux S (0,075%)Cu respectarea timpului depauză-monilioze-ciuruirea bacteriană şi micotică etc.Dithane M 45 (0,2%);Merpan 50 WP (0,2%);Saprol 19 EC (0,125%)7.Dupărecoltat(laavertizare)-păduchele din San José-acrieniReldan 40 CE (0,15%);Demitan 200 SC (0,07%)PED > 5 forme mobile pefrunză.-antracnoză-ciuruirea frunzelorFolpan 50 WP (0,2%);Turdacupral 50 PU8. (0,3%)Dupătăierile înverde (laavertizare)-păduchele din San José, afide, etc. Dursban 480 EC (0,2%);Pyrinex 48 EC (0,2%)Măsuri de igienă culturală9.75%frunzecăzute-ulceraţia şi ciuruirea bacteriană; -boli de scoarţă şi lemn; -ciuruireamicoticăTurdacupral 50 PU(0,5%); Zeamă bordeleză(1%)

Se asigură o îmbăiere apomului.Temp. > 50C.Particularităţi ale maturării, recoltării, păstrării şi valorificăriifructelorÎn perioada de pârgă şi în zilele premergătoare recoltatului, cireşele au ocreştere accentuată atât în volum, cât şi în greutate, desăvârşindu-şi totodată şiînsuşirile gustative. După desprinderea de pe pom, cireşele nu-şi mai continuămaturarea, rămânând cu un gust amărui, ierbos şi se depreciază în scurt timp. Deaceea stabilirea momentului optim de recoltare trebuie făcut cu multdiscernământ, ţinând cont de mai mulţi indicatori, cum ar fi: mărimea, culoarea,156fermitatea, vârsta fructelor (50-60 zile de la înflorirea deplină la recoltare), sumagradelor de temperatură pentru acelaşi interval (900-1390 ºC) etc.Cireşele sunt considerate fructe foarte perisabile alăruti de caise, vişine,piersici, prune etc. (A. Gherghi, 1993).Recoltarea industrială a cireşelor se face la o singură trecere, deşi maturareaare loc eşalonat în 5-6 zile. Lucrarea de recoltare este foarte costisitoare şireprezintă 70-80 % din necesarul anual de forţă de muncă.Recoltatul propriu-zis constă în prinderea fructelor dintr-o inflorescenţăîntre degetul mare şi arătător, cât mai aproape de ramură, imprimându-i o mişcarede torsionare, concomitent cu aplecarea în sens invers prinderii de ramură. Nu seva trage de pedunculii fructelor pentru că odată cu aceştia se vor rupe şi buchetelede mai.Pentru consum în stare proaspătă, fructele se vor recolta numai cupeduncul şi numai manual.Ambalajele cele mai adecvate pentru cireşe sunt cele de capacitate mică, 5-6kg maxim 10-12 kg.Pentru industrializare fructele se pot recolta şi mecanizat sau semimecanizat.Problema păstrării cireşelor se pune, în special, în vederea transportului la distanţemari. Pierderile şi deprecierile sunt minime la 0oC şi 85 % umiditate relativă,

păstrarea putând fi 14-16 zile. La 12oC păstrarea se reduce la 12 zile, iar la 18oC la4 zile. În condiţii de atmosferă controlată (3 % O2 şi 5 % CO2, 0oC, 85 % U.R.),păstrarea se poate face până la 30 zile.Tehnologia “View Fresh” patentată de Thomas Bailey la Orchard ViewFarms, Oregan, SUA şi comercializată de Teknoterm, Norvegia în Europa,permite păstrarea cireşelor în stare proaspătă (fără alterări) timp de 90 zile.Această tehnică constă în ambalarea fructelor în pungi speciale din materialplastic într-o compoziţie de gaze total modificată.(S. Budan, G. Gradinariu, 2000).157CAPITOLUL VIICULTURA VIŞINULUICerasus vulgaris Mill., Fam. RosaceaeSubfam. Prunoideae7.1. IMPORTANŢA, ORIGINEA ŞI ARIA DERĂSPÂNDIREImportanţăVişinul este o specie pomicolă deosebit de importantă, de aceea şi producţiamondială reprezintă cca 40 % din cea de vişine şi cireşe la un loc. Fructele sefolosesc în special pentru industrializare, dar şi pentru consum în stare proaspătă,având un conţinut complex, echilibrat, bogat în elemente nutritive, săruri mineraleşi vitamine cum ar fi: substanţă uscată 13,9-23,2%; zaharuri 5-19,4%; aciziorganici 0,9-1,9 mg%; proteine o,8-1,1 mg%; pectine 0,4-1,0 mg%; substanţetanoide 0,12-2,35 mg%; K 46-92,5%; P 21-26 mg%; Mg 7-20 mg%; Ca 3,8-19,3mg%; vitamina PP 0,06-0,52 mg%; E 0,21-1,32 mg%; B1, B2; caroten 0,15-0,95mg%; acid folic etc. Cura de vişine are efect tonic, contribuind la ameliorareaafecţiunilor renale, hepatice, cardiovasculare, a anemiei şi stressului. Pedunculiifructelor sunt foarte bogaţi în potasiu şi se folosesc sub formă de ceai sau infuzie.

Celelalte organe, ramurile tinere, frunzele, florile, fructele au însuşiri antiseptice şise folosesc la conservarea produselor alimentare şi în medicina populară.Vişinul este o specie pomicolă cu o mare plasticitate ecologică, ce poatevalorifica cu succes terenurile în pantă, erodate. De asemenea, această specie sepoate cultiva în zonele de câmpie, cât şi în cele colinare şi premontane. Multesoiuri au o rezistenţă mare la ger, ceea ce face ca specia să fie cultivată laaltitudini superioare celor destinate culturii cireşului.158Este o specie decorativă, dar şi bună meliferă (77-88 kg miere/ha).Originea şi aria de răspândireVişinul este o specie tetraploidă (2n = 32 cromozomi), provenită probabildin hibridarea naturală dintre Cerasus avium şi Cerasus fructicosa.Istoria culturii vişinului este strâns legată de cea a cireşului, deşi unele datedin literatură sunt contradictorii. Vişinul comun nu se întâlneşte în stare sălbatică,însă creşte semispontan în jurul Mării Caspice, în Caucaz, India, Iran, Asia Micăşi Peninsula Balcanică, care ar fi şi originile sale.Spre deosebire de cireş, cultura vişinului depăşeşte paralela de 60o latitudinenordică devansând chiar şi cultura mărului.Producţia mondială de vişine la nivelul anului 1998 a fost de 560.000 t. Ţărimari producătoare de vişine sunt: Germania, Italia, Spania, Grecia, SUA, Turcia,România.În România, vişinul ocupă cca 6000 ha, cu o producţie de aproximativ40000 t anual (Anuarul statistic, 1999). Producţia de vişine şi repartiţia ei peprincipalele zone ale României este prezentată în tabelul 21.Vişinul este întâlnit în majoritatea zonelor ţării, cu precădere în zonacolinară atât în plantaţii industriale, cât şi în suprafeţe mici în jurul gospodăriilor.Tabelul 21.Producţia de vişine în principalele judeţe ale României(după N. Branişte şi D. Drăgoi, 1999), toneJudeţul/anul 1991 1996 %Total, d.c. 2.500 39.000 100

Iaşi 3.199 6.239 20,8Botoşani 3.876 4.361 14,5Bacău 914 3.161 10,5Argeş 450 1.945 6,5Buzău 445 1.764 5,9Cluj 1.000 1.506 5,0Mureş 700 1.161 3,8Dolj 235 937 3,1Vâlcea 235 741 3,01597.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURIDin lista oficială (2000) fac parte 21 de soiuri care se pot clasifica astfel: 15soiuri româneşti şi 6 soiuri străine (USA, Polonia, Anglia, Iugoslavia).Perioada de maturare a fructelor are o amplitudine de 60-70 zile din primadecadă a lunii iunie până în prima decadă a lunii august.După comportarea în procesul polenizării, soiurile de vişin pot fi:- autofertile: Ilva, Nana, Schattenmorelle, Dropia; Oblacinska, Nefris,Meteor, Vrâncean, Northstar, Bucovina, Pitic de Iaşi;- parţial autofertile: Timpurii de Osoi, Mocăneşti 16, Timpurii de Cluj,Scuturător;- autosterile: Timpurii de Piteşti, Engleze timpurii, Ţarina, Crişana etc.;- perechi intersterile: Crişane x Mocăneşti, Crişane x Josika Gabor.1. Timpurii de Osoi – soi românesc (1989), obţinut la SCPP Iaşi prinselecţie naturală dintr-o populaţie locală de vişin. Este viguros, cu coroanaglobuloasă, precoce, productiv, rezistent la ger şi secetă, parţial autofertil, cufructificare predominantă pe buchete de mai. Fructul este mijlociu (5,3 g), sfericturtit,roşu-închis cu epiderma rezistentă şi pulpa dulce-acidulată. Maturitatea:prima decadă a lunii iunie.2. Timpuriu de Piteşti – soi românesc (1982), de vigoare supramijlocie, cucoroana globuloasă, precoce, semiproductiv, rezistent la ger, autosteril. Fructuleste mijlociu (4,5 g), roşu până la roşu închis, pulpa suculentă, roşie, dulceacidulată.Maturitatea de recoltare: prima decadă a lunii iunie.3. Ţarina – soi românesc, 1984 (Engleze timpurii x vişin arbustoid), devigoare submijlocie, cu coroana piramidală, semiprecoce, cu producţii moderate,

rezistent la ger, fructifică cu preponderenţă pe ramuri scurte. Fructul este mijlociu/4,2 g), sferic-alungit, vişiniu-închis, cu pulpa colorată, suculentă, bună pentruconsum în stare proaspătă. Maturarea: a doua decadă a lunii iunie.4. Sătmărean – soi românesc, 1994 (Engleze timpurii x vişin arbustoid),semiviguros, cu rezistenţă medie la ger şi bună la Monilinia, cu coroană160piramidală, rodeşte atât pe buchete de mai, cât şi pe ramuri mijlocii. Fructul estemijlociu (4,8-5,2 g), sferic-turtit, vişiniu, negru la supramaturare, pulpa colorată,mediu consistentă, sucul roz. Maturarea: decada a doua a lunii iunie.5. Engleze timpurii – soi vechi, englezesc, interspecific (cireş x vişin), cucaractere intermediare, de vigoare mijlocie, cu coroana invers-piramidală,semiproductiv, precoce, cu fructificare predominantă pe buchete de mai. Fructuleste mijlociu (3,5-5,5 g), sferic-alungit, de culoare roşie, cu pulpa roz, fin aromată.Maturitatea de recoltare: eşalonată în decada a II-a şi a III-a a lunii iunie.6. De Botoşani – soi românesc, 1994, obţinut la SCPP Iaşi din selecţia unuibiotip local, de vigoare medie, cu coroana globuloasă şi fructificare preponderentăpe buchete de mai. Fructul este mijlociu (5,5-6 g) spre mare, turtit la bază, roşuvişiniu,lucios. Pulpa este roşie-vişinie, suculentă, mediu consistentă, cu suculcolorat. Este asemănător cu soiul Crişane.Maturarea: decada a doua a lunii iunie.7. Timpurii de Cluj – soi românesc, 1969 (Spaniole x Prunus fructicosa) x(Engleze timpurii x Prunus fructicosa), de vigoare mijlocie, coroana piramidală întinereţe, apoi globuloasă, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, mediurezistent la boli şi secetă, autosteril, bun polenizator, cu intermitenţe de rodire.Fructul este mijlociu spre mare (5,2 g), sferic turtit, roşu vişiniu, lucios, cu pulpacolorată, de consistenţă medie, sucul colorat, peduncul lung. Maturarea: sfârşitullunii iunie.

8. Crişana 2 – soi românesc, 1975 (Crişana x selecţie locală), de vigoaremare, coroana piramidală, foarte productiv, înflorire târzie, autosteril, mediurezistent la secetă şi boli. Fructul este mare (6,3 g), sferic, roşu-vişiniu, cu pulpa şisucul colorate, gust plăcut. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.9. Ilva – soi românesc, 1982, de vigoare submijlocie, cu coroanasemiglobuloasă, cu fructificare preponderentă pe ramuri lungi, semiprecoce,autofertil, productiv, rezistent la ger şi mediu rezistent la secetă. Sensibil laCoccomyces. Fructul este mijlociu (5,8 g), sferic, roşu-lucios, cu pulpa colorată,suculentă, acidulată. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.10. Nana – soi românesc, 1977, obţinut prin polenizarea liberă a soiuluiCrişana, de vigoare mică, autofertil şi cu mare plasticitate ecologică. Fructificăpreponderent pe ramuri plete, este precoce, productiv, rezistent la ger şi secetă,sensibil la Coccomyces şi Monilinia. Fructul este mijlociu (5 g), sferic, roşuvişiniu,pulpa şi sucul colorate. Maturarea: sfârşitul lunii iunie.16111. Schattenmorelle – soi german, cu mare plasticitate ecologică, devigoare mică, cu coroana sferic-turtită, cu fructificare preponderentă pe ramurimijlocii; este autofertil, foarte productiv, rezistent la ger, sensibil la boli. Fructuleste mijlociu (4,5-5 g), ovosferic sau larg cordiform, vişiniu-închis până sprenegru la supramaturare, cu pulpa şi sucul colorate. Pedunculul este bine prins defruct. Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iulie.12. Dropia – soi românesc, 1982, obţinut din polenizarea liberă de soiuluiVladimirskaia, de vigoare submijlocie, cu coroana larg-globuloasă, semiprecoce,productiv, rezistent la ger şi secetă, autofertil, sensibil la Coccomyces. Fructul estemijlociu ca mărime (3,5-4 g), sferic, vişiniu-închis cu pulpa şi sucul colorate, bunpentru industrializare. Maturarea: sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie.13. Mocăneşti 16 – soi românesc, 1975, foarte productiv, de vigoare

mijlocie spre mare, cu coroana piramidală, cu fructificare predominantă pe ramuriscurte şi mijlocii, semiprecoce, rezistent la ger, mediu rezistent la secetă. Este bunpolenizator. Fructul este mijlociu, sferic sau sferic-turtit, roşu-cărămiziu, cu pulparoşie, gust plăcut. Maturarea: sfârşitul lunii iulie.14. Scuturător – soi românesc, 1985, semiviguros, precoce, productiv, cucoroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, rezistent lager şi secetă, autofertil. Fructul este mare (6,5 g), globulos, turtit dorso-ventral,roşu-închis, pulpa şi sucul colorate. Fructul se desprinde uşor de peduncul.Maturarea: sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie.15. Oblacinska – soi iugoslav, 1979, de vigoare mică, cu coroanapiramidală, deasă, foarte productiv, precoce, autofertil, rezistent la ger şiCoccomyces, drajonează foarte puternic. Fructul este mic (3,5 g), sferic-turtit,vişiniu-închis, cu pulpa şi sucul intens colorate. Se valorifică prin industrializare,în special pentru sucuri. Se pretează la recoltarea mecanizată. Maturarea: sfârşitullunii iunie.16. Nefris – soi polonez, 1991, de vigoare mică spre mijlocie, cu coroanasferică, este precoce, productiv, autofertil, rezistent la ger dar sensibil la boli.Fructul este mare (6 g), sferic, vişiniu-închis, cu pulpa intens colorată, acidulată.Se valorifică pentru consum în stare proaspătă şi industrializare. Maturarea: primajumătate a lunii iunie.17. Meteor – soi american, 1979, de vigoare mijlocie, coroana largpiramidală,cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, precoce, productiv,autofertil, rezistent la ger şi secetă. Fructul este mijlociu spre mare (5,5 g), sferic,162uşor cordiform, roşu-aprins, cu pulpa roşie şi sucul slab colorat. Maturarea:a douadecadă a lunii iulie.18. Vrâncean – soi românesc, 1985, de vigoare mică, cu coroana

piramidală, productiv, autofertil, rezistent la ger şi secetă, sensibil la Coccomyces.Fructul este mijlociu (4,5 g), globulos, uşor alungit, cu pulpa roşie, plăcută la gust,cu destinaţie mixtă. Maturarea: sfârşitul lunii iulie.19. Northstar – soi american, 1991 (English Morelle x Serbien), de vigoaremică, cu coroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe ramuri mijlocii, esteprecoce, productiv, rezistent la ger şi boli, autofertil. Fructul este mijlociu spremare (5,5 g), sferic, uşor alungit, vişiniu-închis, cu pulpa intens colorată şi gustastringent. Maturarea: decada a doua şi a treia a lunii iulie.20. Bucovina – soi românesc, 1984, de vigoare redusă, coroana globuloasă,fructificare pe buchete de mai şi ramuri mijlocii, precoce, productiv, autofertil,rezistent la ger şi Coccomyces. Fructul este mijlociu (4-4,5 g), sferic-turtit, roşuînchis,lucios, cu pulpa şi sucul colorate, plăcut la gust, cu valorificare mixtă.Maturarea: sfârşitul lunii iulie.21. Pitic de Iaşi – soi românesc, 1985, obţinut prin polenizare liberă asoiului Plodorodnaia Miciurina, de vigoare foarte redusă, cu coroana globuloasă,pletoasă, cu ramuri de schelet subţiri, cu fructificare preponderentă pe ramuriplete, este precoce, productiv, autofertil. Este rezistent la ger, mediu sensibil laboli. Este pretenţios faţă de tehnologie. Fructul este mijlociu (4,8 g), sferic, uşoralungit, vişiniu, cu pulpa roşie, suculentă, pronunţat acidă. Se valorifică prinindustrializare. Maturarea: prima decadă a lunii august.Soiuri din vechiul sortiment întâlnite încă în plantaţii: Mari Timpurii,Spaniole, Turceşti, Crişana, Mocăneşti, Josika Gabor etc.PORTALTOII VIŞINULUIPortaltoii vişinului se pot grupa astfel:- generativi: vişinul franc, mahalebul, G2;- vegetativi: Colt, SL64, F12/1, Selecţiile CAB, selecţiile germane Weihroot(W10, W11, W13), selecţiile româneşti IPC1, VV1, VG1.Vişinul franc (Cerasus acida) - se utilizează ca portaltoi în regiuneadealurilor şi în zona de silvostepă cu peste 450 mm precipitaţii. Se folosesc unelesoiuri cu maturare târzie a fructelor: Schattenmorelle, Dropia, Mocăneşti 16,

Meteor. În şcoala de puieţi răsare slab (20-30 %).163Mahalebul (Cerasus mahaleb) - este recomandat pentru zona dealurilorjoase din zona de stepă şi silvostepă. Determină o creştere moderată a soiuriloraltoite.Vişinul vegetativ (V.V.1) - obţinut de M. Movileanu la SCPP Fălticeni(1980). Se înmulţeşte prin marcotaj şi drajonaj.PARTICULARITĂŢI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARE ALEVIŞINULUISistemul radicular - al vişinului este influenţat de portaltoi, de altoi, defertilitatea solului şi de sistemul de întreţinere a solului. În general, vişinul altoitpe vişin are sistemul radicular mai superficial decât cireşul, masa principală arădăcinilor aflându-se între 15 şi 40 cm adâncime, iar extinderea laterală depăşeştede 1,5-2 ori proiecţia coroanei. Unele rădăcini cu creştere verticală pot ajunge laadâncimi de 2-2,5 m. În cazul altoirii pe mahaleb, înrădăcinarea vişinului este maiprofundă, masa principală a rădăcinilor aflându-se în stratul de sol de 20-60 cm.Mahalebul nu drajonează.Portaltoii vegetativi formează un sistem radicular mai trasant, fiind şi maisensibil la ger şi secetă. Creşterea sistemului radicular la vişin are loc în douăetape cu intensităţi maxime: una primăvara şi la începutul verii, care durează pânăla încetinirea creşterii lăstarilor, iar alta toamna, în perioada îngălbenirii şi căderiifrunzelor. Rădăcinile îşi încetează creşterea când temperatura solului scade sub2oC.Partea epigee. - Vişinul creşte ca pom propriu-zis, de talie mijlocie (4-6 m,mai rar 7-9 m) sau ca arbustoid. Vişinul are o capacitate de ramificare mai maredecât cireşul, coroana având tendinţe de îndesire. În schimb, creşterile anuale suntmai puţin viguroase decât la cireş. Există soiuri cu o mare capacitate de

ramificare, ce formează coroane mai aglomerate (Crişana, Nana, Vrâncean, EarlyRichmond) şi soiuri cu ramificare mai slabă (Engleze timpurii, Ţarina, Timpuriide Cluj).După vigoarea pomilor soiurile de vişin se clasifică astfel:- cu vigoare mare: Crişana, Timpuriu de Osoi, Timpurii de Piteşti;- cu vigoare mijlocie: Ţarina, Timpurii de Cluj, Dropia, Scuturător, DeBotoşani, Mocăneşti, Nefris, Meteor, Northstar, Sătmărean;164- cu vigoare mică: Pitic de Iaşi, Oblacinska, Bucovina, Vrâncean,Schattenmorelle, Nana, Ilva.Specificul de fructificare. - Vişinul rodeşte pe buchete de mai care aulongevitatea de 4-5 ani, ramuri plete ce trăiesc 5-7 ani, degarnisindu-se anual înzona de fructificare şi ramuri mijlocii şi lungi care evoluează în elemente desemischelet.După specificul de fructificare, soiurile de vişin se pot clasifica:- soiuri cu fructificare predominantă pe buchete de mai: Timpurii de Osoi,Engleze timpurii, Timpurii de Cluj, Mocăneşti, Turceşti, Ţarina, de Botoşani,Bucovina, Meteor;- soiuri cu fructificare pe ramuri mijlocii şi buchete de mai: Northstar,Sătmărean, Scuturător;- soiuri care fructifică cu predominanţă pe ramuri plete: Crişana,Schattenmorelle, Nana, Dropia, Pitic de Iaşi.După comportarea în procesul polenizării, soiurile de vişin pot fi:- autofertile: Ilva, Nana, Schattenmorelle, Dropia; Oblacinska, Nefris,Meteor, Vrâncean, Northstar, Bucovina, Pitic de Iaşi;- parţial autofertile: Timpurii de Osoi, Mocăneşti 16, Timpurii de Cluj,Scuturător;- autosterile: Timpurii de Piteşti, Engleze timpurii, Ţarina, Crişana etc.;- perechi intersterile: Crişane x Mocăneşti, Crişane x Josika Gabor.Anumite cercetări şi observaţii (Calipe Riţiu, 1975) au arătat că unele soiuride vişin dau o proporţie mai mare de flori fecundate când sunt polenizate cusoiurile de cireş Germersdorf, Boambe de Cotnari şi Pietroase Donissen. Proporţiacea mai mare de flori fecundate (45-61%) se înregistrează la soiurile carefructifică pe ramurile plete şi înfrunzesc târziu după căderea petalelor.

La soiurile care fructifică în principal pe buchete de mai şi care înfrunzesctârziu, după înfloritul în masă (Mari timpurii, Mocăneşti, Spanca) proporţiaflorilor fecundate este, de asemenea, relativ ridicată (21-37%). În schimb, soiurilela care înfrunzitul incipient se suprapune cu înfloritul şi fecundarea au o proporţiemai scăzută de flori fecundate (12-18%). La cele mai multe soiuri de vişin cadfiziologic 10-30% din fructe (Gr. Mihăescu şi Calipe Riţiu, 1970). Pentru a serealiza o recoltă normală la vişin, este necesar să fie fecundate cel puţin 20-25%din flori la soiurile care rodesc în principal pe buchete de mai şi 45-50% la cele165care fructifică pe ramuri plete, iar căderea fiziologică să nu afecteze mai mult de20-25% din fructe.La vişin, polenizarea este entomofilă şi încrucişată. Polenizarea trebuie săaibă loc în primele trei zile de la deschiderea florilor, întrucât stigmatul se ofileşterepede şi devine nereceptiv pentru polen.Deşi vişinul înfloreşte abundent, legarea florilor este de multe orinesatisfăcătoare, căderea fiziologică a fructelor depăşeşte normalul, şi înconsecinţă, fructificarea este slabă. Principalele cauze ar fi următoarele: lipsapolenizatorilor sau amplasarea necorespunzătoare a acestora, nutriţie deficitară apomilor, afecţiuni produse de virusul Stecklenberg, precum şi de Coccomyceshiemalis; condiţiile climatice deficitare în perioada înfloritului, temperaturiscăzute în timpul iernii care au produs îngheţarea mugurilor de rod etc.Vârsta intrării pe rod a soiurilor este diferită şi poate fi:- precoce – începând cu anul II de la plantare;- semiprecoce – fructifică în anul III de la plantare: majoritatea soiurilor;- tardivă – după anul III de la plantare.Productivitatea este foarte diferită de la un soi la altul, variind de la 20 la35 kg/pom.Longevitatea economică – este influenţată de portaltoi şi soi. La soiurile cu

pomi propriu-zişi este de 25-30 ani, iar la cele arbustoide de 18-20 ani.CERINŢELE VIŞINULUI FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICILumina. - Faţă de acest factor, vişinul are pretenţii mai mici decât cireşul,dând rezultate bune chiar pe expoziţii nord-estice sau nord-vestice, mai ales înzonele cu deficit de umiditate. Lipsa luminii conduce la formarea unor ramuridebile, slab garnisite, cu muguri de rod, cu tendinţă accentuată la degarnisire.Dintre vişini, sunt mai pretenţioşi la lumină hibrizii naturali cireş-vişin şi maipuţin pretenţioşi vişinii arbustoizi. Vişinul se situează în grupa speciilor cupretenţii moderate faţă de lumină împreună cu părul, mărul şi prunul. Indicelefoliar este cuprins între 0,6-1,5.Căldura - Vişinul este o specie cu pretenţii modeste faţă de temperatură.Cultura lui reuşeşte bine atât în zonele de stepă, cât şi în zonele colinare şi chiarînalte. Rezultate bune se obţin în zone în care temperatura medie anuală este166cuprinsă între 8-10,5oC, cu un optim caloric în perioada de vegetaţie de 15-17oC şiun necesar de zile cu optim caloric de 55-93. Pentru dezmugurit, are nevoie de135-150oC, pentru înflorit de 295-315oC, iar pentru maturarea fructelor de 1160-1315oC.Perioada de vegetaţie a vişinului este lungă, depăşeşte 210 zile, perioadă încare suma gradelor de temperatură trebuie să depăşească 3600oC.Este o specie rezistentă la temperaturi scăzute. La -30oC, lemnul rezistăbine, dar mugurii în faza de umflare îngheaţă la temperaturi mai coborâte de -12oC, bobocii florali la -5oC, iar florile şi fructele abia legate la -2,2oC.Rezistenţa la temperaturi scăzute diferă de la un soi la altul şi este corelatăcu agrotehnica aplicată. Pragul biologic al vişinului este de 8oC.Apa. - Vişinul reuşeşte bine atât în zonele secetoase cu mai puţin de 500mm apă anual, cât şi în regiunile umede cu peste 700-900 mm anual. Portaltoiul

are o mare importanţă. Mahalebul are o rezistenţă mai mare la secetă comparativcu vişinul comun. Excesul de apă din sol şi, în special băltirea sunt dăunătoareprovocând asfixierea rădăcinilor.Solul. - Cu un sistem radicular superficial, vişinul valorifică bine solurilesubţiri, slab erodate şi chiar uşor alcaline. Plantaţiile intensive, comerciale trebuieamplasate pe soluri fertile, bine drenate, mecanizabile. Cele mai bune terenuripentru cultura intensivă a vişinului sunt cele plane sau cu panta mică (10-12 %),însă în condiţii de amenajare a terenului se pot folosi şi pantele până la 20-25 %.Vişinul este una dintre speciile pomicole care valorifică cu rezultate bunenisipurile şi solurile nisipoase din sudul Olteniei, în condiţii de irigare şi în nordvestulTransilvaniei. Cultura comercială a vişinului se poate practica până laaltitudinea de 500-650 m.1677.3. PARTICULARITĂŢILE TEHNOLOGICE ALEVIŞINULUISpecificul producerii materialului săditorPortaltoii folosiţi pentru vişin au fost prezentaţi în subcapitolul 9.2.4., iarobţinerea acestora este în general asemănătoare cu cea de la cireş. La înfiinţareaplantaţiilor comerciale se vor folosi numai pomi altoiţi.Altoirea se face laînceputul campaniei, deoarece vişinul îşi încetează devreme circulaţia sevei.Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilorAlegerea terenului în vederea plantării se va face în funcţie de cerinţelespeciei, iar pregătirea acestuia este asemănătoare cu cea de la cireş.Plantarea de toamnă este preferabilă celei de primăvară. Pe pantă vişinul seamplasează în treimea mijlocie sau superioară. Fiind o specie cu probleme lapolenizare este recomandat ca într-o parcelă să se planteze 3-4 soiuri interfertile,chiar în combinaţie cu cireşul. Distanţa dintre soiul polenizator şi cel polenizat

trebuie să nu fie mai mare de 20-25 m. Polenizatorii principalelor soiuri de vişinexistente în cultură sunt prezentate în tabelul 22.La stabilirea distanţelor de plantare se va avea în vedere faptul că vişinulnecesită un bun drenaj aerian, în consecinţă se va evita plantarea prea deasă. Deasemenea, se va ţine seama de vigoarea soiului şi de portaltoiul pe care este altoit.Astfel, soiurile de vigoare mică se conduc sub formă de tufă, fus subţire şi cordonvertical, cu distanţe de plantare de 4 x 1,5 x 2 m, cele de vigoare mijlocie şi chiarmare în palmetă etajată cu braţe oblice la distanţe de plantare de 4 x 3-3,5 m.Pentru soiurile viguroase se mai folosesc piramida mixtă şi vasul ameliorat,iar distanţa de plantare este de 5 x 4 m. Chiar unii autori recomandă plantareavişinului în benzi de câte 2-3 rânduri.Imediat după plantare se urmăreşte formarea coroanelor. Acest obiectiv serealizează în special prin operaţii în verde, pentru a nu întârzia intrarea pe rod apomilor şi constă în poziţionarea corectă a viitoarelor ramuri de schelet şisemischelet, înlăturarea celor cu poziţii incorecte, a celor rupte etc.168Tabelul 22.Polenizatorii soiurilor de vişinSoiul de polenizat Soiuri bune polenizatoareTimpuriu de Osoi Engleze timpurii, ŢarinaTimpurii de Piteşti Engleze timpurii, Mari timpurii, Mocăneşti 16Ţarina Timpurii de Cluj, Nana, CrişanaEngleze timpurii Timpurii de Piteşti, Timpurii de Cluj, Mocăneşti 16, Crişana 2Timpurii de Cluj Engleze timpurii, Mocăneşti 16, Nana, Crişana 2Crişana 2 Nana, Mocăneşti 16. Engleze timpurii, Meteor, Dropia, OblacinskaIlva Nana, Crişana 2, SchattenmorelleNana Crişana 2, Meteor, Mocăneşti 16, Oblacinska, SchattenmorelleSchattenmorelle Meteor, Mocăneşti 16, Crişana 2, Dropia, NanaDropia Nana, Crişana 2, Schattenmorelle, Oblacinska, Mocăneşti 16Scuturător Mocăneşti 1Mocăneşti 16 Nana, Crişana 2, Timpurii de Cluj, Engleze timpuriiOblacinska Crişana 2, Nana, NefrisNefris Crişana 2, Oblacinska, Mocăneşti 16Meteor Mocăneşti 16, Crişana 2, Nana, Nefris, Schattenmorelle, OblacinskaVrâncean Crişana 2, Mocăneşti 16, Nana, Oblacinska, SchattenmorelleNorthstar Mocăneşti 16, OblacinskaBucovina Ilva, NanaTăierile de fructificare

Au rolul de a menţine pomul la un nivel de creştere şi de producţie ridicat.De asemenea, prin aceste operaţiuni se limitează la nivelul volumului proiectatşarpantele şi subşarpantele, se reîntinereşte semischeletul epuizat, bolnav, rupt, seasigură o rărire corespunzătoare şi se normează încărcătura de rod. Un alt obiectiveste acela al menţinerii zonei de fructificare cât mai aproape de baza şi axulcoroanei, cunoscut fiind faptul că la vişin fenomenul de degarnisire este destul deaccentuat.Reducţiile axului şarpantelor şi subşarpantelor se fac deasupra unor ramurilaterale, orizontale, suficient de viguroase, care să poată prelua energia de creştereşi să repartizeze uniform pe formaţiunile de semischelet şi fructifere (N. Cepoiu,2001).Reducţia semischeletului se execută la nivelul unei ramuri anuale vegetativesau de rod cu potenţial ridicat de creştere şi fructificare.Pentru normarea încărcăturii de rod se fac tăieiri de reducţie asemischeletului şi de rărire a ramurilor plete şi a ramurilor mijlocii, la distanţa de15-20 cm una de alta.169Particularizând, în continuare precizăm că la soiurile de vişin care fructificăpe buchete de mai şi ramuri mijlocii (Mocăneşti, Oblacinska, Nefris), tăierile deîntreţinere şi fructificare constau în rărirea ramurilor de semischelet, pentru a creao zonă bine iluminată şi aerisită în coroană. Dintre acestea, cele lipsite de creşterivor fi regenerate prin scurtarea lor întotdeauna deasupra unei ramificaţii laterale.În cazul soiurilor care fructifică cu precădere pe ramuri plete(Schattenmorelle, Crişana, Pitic de Iaşi, Nana etc.) se vor efectua tăieri defructificare încă din primii ani de rodire, evitându-se pe cât posibil apariţiaramurilor plete. În vederea regenerării unei ramuri plete, aceasta se scurteazădeasupra unei ramificaţii apărute la bază.

În ultimele decenii s-au generalizat şi la noi în ţară tăierile în timpulperioadei de vegetaţie, mai ales după recoltarea fructelor. Aceste tăieri pot începeîn luna mai, când lăstarii viguroşi se ciupesc la 10-15 cm pentru obţinerearamurilor de rod bifuncţionale (2-3 ramuri anticipate, 1-2 plete şi 3-4 buchete demai sau pinteni), iar lăstarii de prisos se suprimă. Tăierile în verde, dupărecoltarea fructelor, se efectuează respectând aceleaşi principii ca şi la tăierile întimpul perioadei de repaus. Aceste tăieri au avantajul că îmbunătăţesc regimul delumină al pomului, fortifică mugurii diferenţiaţi, limitează apariţia gomelor,productivitatea muncii este mult sporită. Datorită acestor avantaje, aceste tăierivor înlocui în totalitate tăierile din timpul perioadei de repaus.În zonele mai reci şi umede, cu geruri şi îngheţuri de revenire, cum ar fi celedin nordul ţării, sunt necesare lucrări de tăiere suplimentare pentru eliminarearamurilor afectate.Vişinul suportă tăierea mecanizată (de contur) în verde, efectuată imediatdupă recoltarea fructelor, completată cu intervenţii manuale în interiorul coroanei(V. Cireaşă, 1973, Lidia Rasa, 1986).Întreţinerea soluluiEeste în general asemănătoare cu cea de la cireş, cu particularitatea căplantaţiile de vişin au densităţi mult mai mari, portaltoii au o înrădăcinare maisuperficială, iar unii dintre ei drajonează de mult. Sistemul ales trebuie să ţinăseama de precipitaţiile din zonă, de panta terenului, de vârsta plantaţiei etc. Înplantaţiile tinere se pot folosi culturile intercalate pe intervalele dintre rânduri, iarpe rând se lucrează. Ca specii folosite sunt: căpşunii, leguminoasele, cartofii etc.În plantaţiile mature, în zonele cu precipitaţii suficiente, pe terenurile în pantă,170intervalele dintre rânduri se pot înierba, iar pe rând se întreţin ca ogor lucrat. În

zonele de stepă cu deficit de apă, solul se va întreţine ca ogor lucrat. În zonele denisipuri, intervalele dintre rânduri se vor semăna cu îngrăşăminte verzi care de vorîncorpora în sol cu cca o săptămână înainte de începerea creşterii intense alăstarilor. Plantaţiile mature de vişin se pot erbicida însă cu discernământ, mai alesacolo unde portaltoii drajonează.FertilizareaFertilizarea suplimentară dă rezultate foarte bune, mai ales în ceea cepriveşte calitatea fructelor. Aceasta trebuie făcută după efectuarea analizelor desol şi plantă. Orientativ, se recomandă ca într-o plantaţie tânără să se aplice la 2-3ani 20-25 t/ha gunoi de grajd, 60-80 kg fosfor şi annual 40-50 kg azot/ha. Într-oplantaţie pe rod se va dubla cantitatea de azot. În plantaţiile tinere, îngrăşămintelese vor aplica localizat sub coroană. O soluţie complementară este şi fertilizareafoliară. Terenurile cu reacţie acidă se vor corecta cu amendamente calcaroase (2-4t/ha la 2-3 ani).Irigarea plantaţiilorIrigarea plantaţiilor - de vişin se impune în zonele deficitare în precipitaţii şiîn zonele nisipoase. Momentele critice pentru apă ale vişinului sunt: la înflorire, înfaza creşterii intense a lăstarilor şi fructelor şi la diferenţierea mugurilor de rod.De asemenea, dacă toamna este foarte secetoasă, se recomandă o udare deaprovizionare.Combaterea bolilor şi dăunătorilorVişinul are în general aceleaşi boli şi aceiaşi dăunători ca şi cireşul, de aceeaşi combaterea este în general asemănătoare (vezi capitolul 8.3.).Specificul maturării şi recoltării vişinelorVişinele sunt fructe perisabile, care se maturează eşalonat în cadrul aceluiaşipom, însă se menţin pe ramuri până la maturitatea deplină. De aceea, în plantaţiilecomerciale se recoltează la o singură trecere, iar în cele gospodăreşti în 2-3

reprize. Vişinele cresc considerabil în volum şi greutate până la maturitatea171deplină, de aceea se vor recolta în acest moment sau cu maxim 2-3 zile înainte,deoarece fructele de vişin nu îşi mai continuă maturarea după recoltare.Pe măsură ce fructele avansează în maturare, forţa lor de reţinere pepedunculi se micşorează. Uşurinţa desprinderii de peduncul şi apariţia sucului încantitatea pedunculară este o caracteristică de soi.Pentru consum în stare proaspătă, vişinele se recoltează manual cu tot cupeduncul, în ambalaje de capacităţi mici (4-5 kg). Imediat după recoltare se vortransporta din livadă şi se vor introduce la prerăcire şi apoi la răcire.Pentru industrializare, unele soiuri se pot recolta şi mecanizat prin scuturarecu vibratorul şi preluare pe prelate şi recipienţi speciali cu apă la 10-12oC.Uşurarea desprinderii de peduncul se poate face aplicând unele tratamente cusubstanţe stimulatoare (acid 2-cloretilfosforic 500 ppm) cu o săptămână înainte derecoltare.Şi la vişin se întâlneşte fenomenul de crăpare a fructelor, însă mult mairestrâns decât la cireş.172CAPITOLUL VIIICULTURA CAISULUIArmeniaca vulgaris L. am, Fam. Rosaceae,Subfam. Prunoideae8.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DERĂSPÂNDIREImportanţă.Caisele sunt considerate fructe “de lux”, mult solicitate de consumatori, maiales ca fructe proaspete, dar şi prelucrate. În prezent există o cerere neacoperită decaise în majoritatea ţărilor. Mai mult decât atât, în zonele cu climat rece suntconsiderate fructe exotice. Toate acestea sunt determinate de însuşirile lorcalitative şi tehnologice: gustul plăcut, fineţea pulpei, aroma specifică, conţinutul

ridicat în diferite componente biochimice, vitamine etc., foarte utile organismuluiuman. Principalele componente ale fructelor sunt: substanţa uscată 10,6-21,71 %;zahăr 6-15,68 %; aciditate totală 0,34-2,61 %; proteine brute 1,09-1,64 %; pectine0,55-1,10 %; substanţe minerale: K =75,4-112,0 mg %; P = 21,3-32,0 mg %; Ca =6,6-16,4 mg %; vitamina A (caroten) = 0,41-3,2 mg %; vitamina C = 8,5-37,0 mg%; vitamina P = 35-38 mg %; vitamina E = 0,72-1,8 mg %.Valoarea energetică este de 21-77 calorii/100 g. Caisele au efect beneficasupra digestiei, contribuie la formarea hemoglobinei etc.Caisele au o valoare ridicată chiar şi prelucrate. Astfel, compoziţia chimicăa nectarului de caise este foarte apropiată de a fructelor proaspete. De asemenea,sâmburii de caise au o valoare nutritivă ridicată: 28% substanţe pectice; 29,5-57,7% grăsimi; 3,1% săruri minerale etc., fiind folosiţi pentru extragereaamigdalinei sau în cofetărie ca înlocuitori ai migdalelor. Un alt avantaj al caisuluieste acela că intră repede pe rod în anul 2-4 de la plantare, produce mult şi relativ173constant. Ca dezavantaj este acela că se adaptează mai greu la condiţiileecologice, având o rezistenţă scăzută în special la temperaturi scăzute.În acest sens cercetătorii depun eforturi pentru crearea de noi soiuri, pentrumodernizarea tehnologiilor de cultură, obiective ce vor permite lărgirea ariei derăspândire a acestei specii.8.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURILista oficială a soiurilor elaborată de ISTIS pentru anul 2000 cuprinde unnumăr de 27 soiuri din care 19 soiuri româneşti şi 8 străine. Acestea acoperă cufructe proaspete o perioadă de 50-60 zile, începând cu prima decadă a lunii iuniepână în a doua parte a lunii august.

Alte caracteristici importante: calitate superioară a fructelor, producţie mareşi constantă (15-20 t/ha), rezistenţă mare la ger (-28oC), inclusiv a mugurilorfloriferi la gerurile de revenire, rezistenţă la pieirea prematură, toleranţă la bolietc.1. NJA 42 - soi american, extratimpuriu, semiviguros, cu coroana conică,autosteril, cu înflorire timpurie, mediu productiv, rezistent la gerurile de reveniredin primăvară. Fructul este mijlociu (65 g), ovoidal, portocaliu, cu roşu pe parteaînsorită, pulpa consistentă, plăcută. Maturarea: prima decadă a lunii iunie – celmai timpuriu soi.2. NJA 19 – soi american, extratimpuriu, viguros, coroana conică, cufructificare preponderentă pe ramuri buchet, înflorire timpurie, productiv (16-20t/ha), autosteril. Fructul este mare (70-80 g), ovoid, portocaliu cu roşu pe parteaînsorită, pulpa portocalie, fadă. Maturarea: decada a III-a a lunii iunie.3. Traian – soi românesc, 1993 (Viceroy x NJA 2), SCPP Constanţa, devigoare mică, coroana invers piramidală, înflorire timpurie, cu fructificarepredominantă pe ramuri buchet, productiv, rezistent la boli. Fruct mijlociu spremic (40 g), portocaliu cu roşu pe partea însorită, pulpa portocalie, consistentă,suculentă, foarte bună la gust, neaderentă. Maturarea: decada II-III a lunii iunie.1744. C.R. 2-63 - soi american, viguros, precoce, productiv, timpuriu şi caînflorire şi ca maturare, rezistent la ger şi tolerant la Monilinia. Fructifică cupreponderenţă pe buchete de mai. Fructul este mare (70-80 g), portocaliu, cupulpa uniform colorată în galben-limoniu, cu gust plăcut. Maturarea: sfârşitul luniiiunie.5. Harcot – soi canadian, viguros, coroana globuloasă, productiv, cu mareplasticitate ecologică. Fructifică preponderent pe ramuri mijlocii şi scurte. Fructuleste mare (60-70 g), ovoid-turtit, portocaliu deschis cu roşu, pulpa fermă, puţin

aromată. Maturarea: sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie.6. Tudor – soi românesc, obţinut la SCPP Constanţa, 1993 (Viceroy NJA2), viguros, coroana invers-piramidală, înflorire timpurie, mediu productiv,rezistent la ger, sensibil la boli, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai.Fructul este mic spre mijlociu (40-42 g), sferic, uşor aplatizat, porotocaliu cu roşucarminpe partea însorită, pulpa este portocalie, cu gust dulce-acrişor, fermă,suculentă, neaderentă. Maturarea: sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie.7. Dana – soi american, de vigoare mică, cu coroana piramidală, cu ramuride schelet viguroase dar fructificare predominantă pe buchete de mai. Fructul estemijlociu (40-65 g), globulos, puţin alungit, brăzdat de la vârf la bază, cu epidermapubescentă, galbenă-portocalie cu roşu-carmin pe partea însorită. Pulpa este deculoare portocalie-deschisă, aromată, dulce-acidulată, neaderentă. Maturarea:prima decadă a lunii iulie.8. Dacia (B 29/4) – soi românesc, 1989, Băneasa, de vigoare medie,precoce, foarte productiv, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai,rezistent la Monilinia şi Clasterosporium. Fructul este mare (70-90 g), sferic,galben-portocaliu cu roşu pe partea însorită, pulpa fermă cu gust plăcut.Maturarea: prima jumătate a lunii iulie.9. Neptun (Mărculeşti 42/24) – soi românesc, 1980, de vigoare mică,coroana globuloasă, productiv, rezistent la ger. Fructul este mijlociu (45-48 g),sferic, galben-portocaliu cu roşu pe partea însorită, pulpa portocalie, fermă,plăcută la gust. Maturarea: prima jumătate a lunii iulie.10. Goldrich – soi american, viguros, productiv, cu fructificarepreponderentă pe ramuri mijlocii, parţial autofertil, mediu rezistent la Monilinia.Fructul este mare spre foarte mare (80-90 g), oblong-eliptic, portocaliu cu roz pepartea însorită, pulpa portocalie, de calitate mediocră. Maturarea: prima jumătate alunii iulie.175

11. Saturn (Mărculeşti 23/4) – soi românesc, hibrid între Mărculeşti 40 şizarzăr, de vigoare mică, coroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pebuchete de mai, productiv, rezistent la ger şi boli. Fructul este mijlociu spre mare(48-80 g), sferic, uşor asimetric, portocaliu cu roşu pe partea însorită, pulpa fermă,slab aromată, cu gust plăcut. Maturarea: decada a II-a a lunii iulie.12. Cea mai bună de Ungaria – soi vechi cu origine incertă, semiviguros,cu coroana sferic-turtită, productiv, sensibil la boli, rezistent la ger, cu plasticitateecologică bună. Fructul este mijlociu spre mare (45-80 g), ovoid-rotunjit, galbenportocaliucu roşu pe partea însorită, pulpa portocaliu-deschis, fermă, cu gust bun.Maturarea: jumătatea lunii iulie.13. Venus (Mărculeşti 19/2) – soi românesc, 1979, de vigoare mică, cucoroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, productiv,rezistent la ger. Fructul este mare (80 g), sferic-turtit, uşor asimetric, portocaliu,cu roşu pe partea însorită, pulpa fermă, slab aromată, cu gust plăcut. Maturarea: adoua jumătate a lunii iulie.14. Calatis (Mărculeşti 5/5) – soi românesc, 1982, de vigoare mijlocie spremică, cu plasticitate ecologică ridicată, fructificare pe buchete de mai, productiv,rezistent la ger. Fructul este mare (70-80 g), ovoidal, galben-portocaliu cu roşu pepartea însorită, pulpa fermă, uşor aromată, mediu suculentă. Maturarea: sfârşitullunii iulie – începutul lunii august.15. Sulina – soi românesc (Mărculeşti 1980), de vigoare mică spre mijlocie,coroana invers-piramidală, precoce, productiv, sensibil la boli, rezistent la ger.Fructul mijlociu (50-60 g), sferic-alungit, galben-portocaliu, pulpa fină, fermă, cugust plăcut. Maturarea: sfârşitul lunii iulie.16. Mamaia (H 91/8) – soi românesc (Mărculeşti 1975), de vigoaremijlocie, cu coroana globuloasă-răsfirată, rezistent la ger şi la variaţiile de

temperatură, mediu rezistent la Monilinia, sensibil la Plum-pox.Fructul este mijlociu spre mare (50-65 g), ovoidal spre tronconic, portocaliucu roşu pe partea însorită, pulpa consistentă, fin aromată, dulce, uşor acidulată.Maturarea: sfârşitul lunii iulie.17. Roşii de Băneasa (B 1/3) – soi românesc, 1982 (Cea mai bună deUngaria x Paviot), de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, productiv, rezistentla ger, la Monilinia şi la Clasterosporium. Fructul este mare (70-80 g), ovoidal,portocaliu cu roşu-aprins pe partea însorită, cu pulpa fermă şi de calitate foartebună. Maturarea: sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.17618. Excelsior (B 33/13) – soi românesc (Băneasa, 1987), de vigoare micăspre mijlocie, coroana sferică, cu înflorire târzie, productiv, rezistent la ger şi boli.Fructul este mare (70-75 g), sferic-alungit, turtit lateral, galben-portocaliu cu roşupe partea însorită, pulpa galbenă, consistentă, slab aromată, cu gust plăcut.Maturarea: sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.19. Umberto – soi italian, de vigoare mijlocie, coroană globuloasă, înfloriretârzie, productiv, cu plasticitate ecologică bună, sensibil la Clasterosporium.Fructul este mare (70-75 g), ovoidal, galben-auriu cu roşu pe partea însorită, pulpagalbenă, mediu consistentă, fadă. Maturarea: sfârşitul lunii iulie – începutul luniiaugust.20. Favorit (Mărculeşti 22/4) –soi românesc, 1987 (Mărculeşti 23-52-50 x… x Umberto), semiviguros, cu coroana globuloasă, productiv, rezistent la ger,mediu rezistent la Monilinia şi Clasterosporium. Fructul mijlociu (55-60 g),ovoid, de culoare oranj cu roşu, pulpa consistentă cu gust plăcut. Maturarea:sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.21. Selena (Mărculeşti 12/8) – soi românesc, 1979, de vigoare mică, cu

coroana sferică, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, precoce, foarteproductiv, rezistent la boli şi ger. Fructul este mijlociu (50-60 g), ovoidal, roşuturtitlateral, galben-portocaliu cu puncte şi pete roşii pe partea însorită, pulpafină, plăcută la gust, cu aromă de busuioc. Maturarea: jumătatea lunii august.22. Silvana (Mărculeşti 16/7) – soi românesc, 1982, de vigoare mijlocie, cufructificare pe buchete de mai, precoce, foarte productiv, rezistent la ger şiClasterosporium. Fructul este mijlociu (40-50 g), ovoidal, galben-portocaliu, roşupe partea însorită, cu pulpa fermă, crocantă, suculentă, plăcută la gust. Maturarea:prima jumătate a lunii august.23. Sirena (Mărculeşti 18/4) – soi românesc, 1979, de vigoare mijlocie, cucoroana globuloasă, productiv, rezistent la ger şi boli. Fructul este mijlociu (60-70g), globulos spre ovoidal, uşor asimetric, portocaliu, cu roşu pe partea însorită,pulpa portocalie, fermă, bună la gust. Maturarea: prima jumătate a lunii august.24. Sulmona (Mărculeşti 8/1) – soi românesc, 1979, de vigoare mică, cucoroana invers piramidală, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, foarteproductiv, rezistent la boli şi ger. Fructul este mijlociu spre mare (65-75 g), ovoid,uşor turtit, galben-portocaliu cu roşu pe partea însorită, pulpa portocalie, fermă, cugust plăcut. Maturarea: prima jumătate a lunii august.17725. Olimp (Mărculeşti 17/2) – soi românesc, 1984, de vigoare mică,coroana globuloasă, cu fructificare preponderentă pe buchete de mai, productiv,rezistent la ger, parţial autofertil. Fructul mijlociu (60-70 g), ovoid, portocaliu, curoşu pe partea însorită, pulpa galben-portocalie, aromată, plăcută la gust.Maturarea: prima jumătate a lunii august.26. Comandor (Mărculeşti 18/6) – soi românesc, 1983, de vigoaresubmijlocie, cu coroana globuloasă, precoce, productiv, rezistent la ger şi boli.

Fructul este mare (70-80 g), sferic, uşor alungit, galben-portocaliu cu roşu pepartea însorită, pulpa portocalie-deschis, fermă, suculentă, dulce şi aromată.Maturarea: a doua jumătate a lunii august.27. Litoral (Mărculeşti 20/6) – soi românesc, 1983, de vigoare mică,coroană globuloasă, precoce, productiv, rezistent la ger. Fructul este mijlociu (60-70 g), ovoidal-alungit, galben-limoniu, cu roşu pe partea însorită, pulpa galbenă,fermă, aromată. Maturarea: a doua jumătate a lunii august.PORTALTOII CAISULUIÎn prezent, caisul se altoieşte pe portaltoi ce provin din 6 specii ale genuluiPrunus: P. armeniaca, P. cerasifera, P. domestica, P. insitiţia, P. piersica şi P.amygdalus.Alegerea unui portaltoi se face în funcţie de mai mulţi factori, printre carecei mai importanţi sunt compatibilitatea cu soiul respectiv, condiţiile edafice şiecologice.Zarzărul (Armeniaca vulgaris) - are afinitate bună cu toate soiurile de cais,fiind recomandat pentru solurile nisipoase, calcaroase, din zonele secetoase. Estesensibil la Phytophtora, Armillaria şi Verticillium, dar rezistent la nematoziigalicoli (Meloidogyne, Agrobacterium tumefaciens). Nu suportă solurile grele,umede. Grăbeşte pornirea în vegetaţie cu consecinţe negative cunoscute.Caisul franc –este unul din cei mai utilizaţi portaltoi datorită afinităţii buneşi diversităţii genotipurilor. La noi în ţară se folosesc biotipurile locale sau chiarsoiuri (Trandafirii târzii), iar pe plan mondial o serie de selecţii cum ar fi:Manicot G.F. 1236 – este obţinut în Franţa, creşte uniform, are afinitate cutoate soiurile, grăbeşte intrarea pe rod, asigură producţii mari însă este sensibil laasfixiere, la verticilioză, la putrezirea rădăcinilor şi la cancer.178Haggith – portaltoi canadian, rezistent la ger, productiv, autofertil, tolerant

la viroze, are afinitate bună cu toate soiurile exceptând cazurile de infecţie cuvirusul CLSV.Mirobolanul sau Corcoduşul (P. cerasifera) – portaltoi cu multe biotipuri,ceea ce conduce la diferite grade de compatibilitate, moduri de creştere etc. Dintreacestea cele mai importante sunt:Mirobolanul B – este obţinut în Anglia, se înmulţeşte vegetativ relativ uşor,însă nu are compatibilitate cu toate soiurile.Mirobolan GF 31 – portaltoi obţinut în Franţa, cu o compatibilitate maibună decât precedentul. Este sensibil la bacterioze, la viroze şi la verticilioză. Sepoate folosi pe terenurile fertile şi mai umede.Mirobolan 29 C – este obţinut în America, se înmulţeşte prin butaşilignificaţi. Se adaptează bine pe diferite tipuri de sol. Este rezistent la nematozi şila Phytophtora cactorum. Imprimă soiurilor productivitate.Prunul franc – imprimă soiurilor de cais o vigoare mare, rezistenţă la ger,secetă şi la exces temporar de umiditate.Oteşani 8 – portaltoi românesc, imprimă vigoare mică pomilor, grăbeşteintrarea pe rod, rezistă bine la ger şi dă rezultate bune pe solurile argiloase.P.F. Renclod verde – portaltoi românesc, drajonează în livadă şi estesensibil la viroze şi micoplasme.Selecţia INRA, Renclod 1380 – portaltoi francez, liber de viroze. Estecompatibil cu toate soiurile de cais, însă este sensibil la putrezirea rădăcinilor şimediu rezistent la asfixiere şi verticiloză. Conferă calitate şi coloraţie bunăfructelor. Se înmulţeşte greu, prin butaşi. Se recomandă pe solurile profunde,umede, dar bine drenate.Mariana 2624, Mariana G.F. 8-1 (P. cerasifera x P. munsoniana) – suntselecţii americane, cu înmulţire acceptabilă, mai uşoară la G.F. 8-1, prin butaşi,imprimă vigoare medie, precocitate şi productivitate, compatibilitate relativ bunăcu soiurile de cais.. M 2624 are un ancoraj slab şi este sensibil la cancerulbacterian. G.F. 8-1 imprimă vigoare foarte mare, necesită altoire târzie.

Brompton (P. domestica) – portaltoi englezesc, se înmulţeşte prin butaşi,creşte viguros, se altoieşte la înălţime, imprimă soiului o vigoare medie, areafinitate bună dar nu cu toate soiurile. Intră repede pe rod, grăbeşte maturareafructelor imprimându-le o coloraţie bună. Este recomandat pe solurile fertile şireavene fără exces de umiditate.179Prunul Saint-Julien – este puţin folosit ca portaltoi pentru cais. Serecomandă altoirea la înălţime deoarece trunchiul este rezistent la ger. Prinderea laaltoire este slabă, iar în livadă pomii drajonează puternic.Saint Julien A – este o selecţie ce se înmulţeşte relativ uşor prin butaşilemnificaţi şi prin marcotaj. Are afinitate bună cu soiurile de cais şi este destul detolerant la viroze.Piersicul franc – este folosit ca portaltoi pentru cais pe solurile uşor acide.Din această specie au fost selecţionate mai multe biotipuri, cele mai importantesunt: G.F. 305, Lovell şi Nemaguard, Siberiana, Montclair, Rubina, Nemared etc.Nu toate soiurile au compatibilitate cu piersicul franc. Piersicul franc se poatefolosi pe solurile fertile, relativ subţiri, uscate şi pietroase, bine încălzite. Pomiiintră repede pe rod, la 2-3 ani, dar trăiesc puţin.Migdalul – nu are afinitate cu toate soiurile de cais, se recomandă pesolurile uscate, calcaroase, pietroase din zonele secetoase.Citation – portaltoi american interspecific (5 specii), de vigoare mică,rezistent la crown gall şi nematozi, cu ancoraj bun.PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREALE CAISULUISistemul radicular. Dezvoltarea părţii hipogee a pomilor altoiţi de cais estedependentă de portaltoi, vârsta pomilor, tipul de sol etc. Când este altoit pe zarzăr,pomul dezvoltă un sistem radicular foarte ramificat şi profund. Marea masă arădăcinilor se găsesc în stratul de sol cuprins între 10 şi 60 cm, iar cele verticalepot ajunge până la 3-4 m adâncime, ceea ce imprimă caisului o mare rezistenţă la

secetă. Rădăcinile sunt repartizate relativ uniform sub proiecţia coroanei,depăşind-o. Rădăcinile de zarzăr şi cais franc au culoarea roşie-vişiniecaracteristică.Cercetări întreprinse de M. Botez (1959), Fl. Lupescu (1961), N. Ghena(1962), Gr. Mihăescu (1977) au arătat că:- cea mai mare cantitate de rădăcini o are prunul Roşior de Voineşti 3739,8g, urmat de corcoduş –3501,7 g, zarzăr – 3386,9 g şi piersic 2605,5 g;- prunul Roşior de Voineşti are majoritatea rădăcinilor (80,4 %) situate înstratul de sol cuprins între 30-60 cm; tot la această adâncime se găsesc 72,5 %180rădăcini de zarzăr şi 63,4 % de piersic, în schimb cele de corcoduş (66,1 %) segăsesc în stratul de sol de 0-30 cm.Cel mai mare număr de rădăcini se găsesc în apropierea trunchiului pe orază de 1 m.În cazul înţelenirii solului, se constată o deplasare a rădăcinilor spresuprafaţa solului, cu consecinţe de cele mai multe ori nefaste.Şi partea epigee influenţează dezvoltarea sistemului radicular. Cu câtaceasta este mai dezvoltată, cu atât imprimă o creştere mai puternică şi sistemuluiradicular.Partea epigee. În primii ani de viaţă, tulpina caisului are o creştere foarteviguroasă, greu de dirijat. Ramurile anuale depăşesc frecvent 1-1,5 m, au 2-3valuri de creştere, formând multe ramuri anticipate.Caisul formează la maturitate un trunchi destul de puternic, cu scoarţa deculoare brun-închisă, crăpată longitudinal, uneori şi transversal.Ramurile de schelet sunt solide, relativ groase; acestea sunt garnisite curamuri de ordinul 2, iar acestea cu ramuri fructifere, care dau coroanei un aspectcompact, îndesat.Ramurile de rod ale caisului sunt: buchetul de mai, ramura mijlocie, ramuralungă şi ramura anticipată. Acestea se formează începând cu anul 2-3 de laplantare, mai întâi cele lungi, mijlocii şi anticipate, apoi buchetele ramificate şialte ramuri mijlocii.

Lăstarii la început au culoarea verde, iar la sfârşitul vegetaţiei au o culoareroşie-sângerie.La pomii maturi intensitatea creşterilor se reduce, coroana pomilor sedeschide iar creşterile devin mai mici începând totodată şi fenomenul de entropie.Capacitatea de regenerare a caişilor din mugurii dorminzi este foarte mare, ceea cepermite refacerea plantaţiilor prematur îmbătrânite, prin tăieri de regenerare.Durata de viaţă a ramurilor de rod este de 4-5 ani.Mugurii sunt grupaţi câte 2-8 la subsuoara unei frunze, mai rar sunt solitari.În fiecare grup, mugurul central este vegetativ, iar ceilalţi florali. Dintr-un mugurefloral apare o singură floare de tip rozaceu, mare, cu petale albe sau roz, ce sedeschide înaintea înfrunzitului.Diferenţierea mugurilor floriferi începe odată cu încetinirea şi încetareacreşterii lăstarilor (iulie-august) şi durează 42-85 zile.181Începutul procesului de microsporogeneză corespunde cu fenofaza depreumflare a mugurilor, adică de îndepărtare uşoară a solzilor de vârf. Formareapolenului în antere corespunde cu faza umflării mugurilor floriferi, care seînregistrează din a doua jumătate a lunii februarie până în a doua decadă a luniimartie. Acest fenomen are loc după acumularea a 40oC peste pragul biologic(6,5oC), iar înflorirea după acumularea a 170-200oC temperatură activă.Cunoaşterea dinamicii de diferenţiere a mugurilor floriferi de cais, precumşi a particularităţilor biologice ale acestora în cursul microsporogenezei şiîndeosebi aceea a mugurilor floriferi formaţi pe lăstari din valul al doilea decreştere, care înfloresc cu câteva zile mai târziu decât aceia din valul unu decreştere, are o importanţă practică deosebită. prin diferite măsuri agrotehnice(tăieri în verde) se poate întârzia formarea mugurilor floriferi. Mugurii formaţimai târziu, pe lăstari crescuţi în a doua jumătate a verii, înfloresc primăvara cu 3-4

zile mai târziu, uneori după trecerea pericolului brumelor.Durata înfloritului, în cadrul soiului, este de 2-5 zile, iar între soiuri de 2-8zile.Majoritatea soiurilor europene de cais sunt autofertile, însă polenizareaîncrucişată influenţează pozitiv procentul de legare uneori până la 50 %.Există şi soiuri parţial autofertile sau chiar autosterile. Cauza procentuluiscăzut de fructe legate, la unele soiuri, este determinată de numărul mare de floricu pistilul defect sau incomplet dezvoltat. Deşi florile par normale, iar înflorireaeste bogată, fructele nou legate cad repede.Ciclul anual al caisuluiPerioada de vegetaţie a caisului este lungă, începând cu înflorirea foartetimpurie şi terminând cu căderea frunzelor, care are loc toamna târziu. Repausulde iarnă este scurt. De aceste particularităţi se va ţine seama la zonarea culturii şila aplicarea unor măsuri agrotehnice.Potenţialul productiv al caisului este mare. La vârsta de 4-5 ani, caişiiproduc până la 10-15 kg de fructe, iar în plină producţie câte 30-70 kg/pom.Producţia la hectar variază de la 8 la 15 tone.Longevitatea economică a pomilor este de 15-20 ani, dar pomii pot trăi 30-40 ani. În Asia centrală caişii trăiesc şi produc până la 80 ani.182CERINŢELE CAISULUI FAŢĂ DE FACTORIIECOLOGICICerinţele faţă de temperatură - ale caisului sunt mari, aceasta constituindun factor limitativ decisiv în extinderea culturii. Caisul reuşeşte bine în zone cutemperaturi medii anuale de 9,6-11oC şi cu temperatura medie a lunilor iunie depeste 19oC şi iulie de peste 21oC. Optimul caloric în perioada de vegetaţie este de18-20oC, iar necesarul de zile cu optim caloric este de 88-115. În cursul perioadeide vegetaţie insolaţia trebuie să fie de cca 1900 ore (V. Cociu, 1993). Pomiipornesc în vegetaţie după o perioadă de 7-10 zile cu temperaturi peste pragul

biologic (6,5oC), iar înflorirea şi legarea fructelor se realizează dacă sunt asigurate10-12oC.Important este faptul că această specie rezistă mai bine la temperaturiscăzute decât piersicul, migdalul şi chiar unele soiuri de măr şi păr. Lemnul binematurizat rezistă până la –25oC, chiar –27oC. Ramurile anuale şi muguriivegetativi degeră la –28oC. Mugurii floriferi sunt cei mai sensibili la ger. Astfel,în fenofaza de umflare sunt distruşi în cea mai mare parte de temperaturi de –12…-14oC. La apariţia petalelor, puţine soiuri suportă –6oC, iar florile completdeschise sunt distruse la –2…-3oC, în timp ce ovarele, după scuturarea petalelor,sunt distruse la -1…-2oC.Referitor la rezistenţa florilor de cais, unii autori (V. Cociu, 1993)precizează că temperaturile scăzute, dar nu negative, nu împiedică polenizarea şifecundarea ca la alte specii la care temperaturi de 0-15oC şi lipsa albinelorcompromit legarea fructelor. În asemenea condiţii, caisul poate lega bine chiar şifără zborul albinelor datorită conformaţiei florilor. Aceasta, înainte de a sedeschide, “ţine pistilul strâns” între stamine, a căror antere pot crăpa şi aruncapolen pe stigmat asigurând astfel autopolenizarea chiar înainte de fenofaza optimăa înfloritului.Cerinţele faţă de lumină. Caisul face parte din grupa speciilor de climattemperat cu pretenţii mari faţă de lumină. Acest fapt face ca plantaţiile să fieamplasate pe terenuri cu expoziţie favorabilă, iar densităţile şi formele de coroană183să permită o iluminare cât mai bună. O mare atenţie se va acorda distanţelor deplantare, ştiind faptul că această specie are creşteri viguroase.Indicele foliar al caisului este destul de ridicat (2,2-6,1) comparativ cu almajorităţii speciilor pomicole, însă indicele luminat este mai redus. De asemenea,

indicele de reflexie al frunzelor este destul de ridicat, mult mai mare decât almărului şi asemănător cu al majorităţii soiurilor de păr.Pentru parcurgerea în condiţii normale a fenofazelor de vegetaţie, caisul arenevoie de minim 1900 ore de insolaţie, din care 250 ore în luna iunie şi 280 ore înluna iulie, fiind considerat o plantă de zi scurtă.Suprafaţa medie a unei frunze de cais este de 31,1 cm2, superioară prunuluişi mărului (16,7 respectiv 25,0 cm2), ceea ce semnifică o bună receptare a luminiila suprafaţa coroanei, dar o slabă pătrundere în coroană. Penetrarea slabă a luminiiîn coroană se datorează şi dispunerii frunzelor pe verticală, la cais fiind aproapeperpendicular. Datorită acestor elemente, autoumbrirea la cais este mare, în moddeosebit pe durata de timp cât soarele este mai sus de 45o faţă de orizont.În concluzie, precizăm că orice încercare de îndesire a plantaţiilor de cais acondus la rezultate slabe, chiar la pieirea acestuia.Cerinţele faţă de umiditateCaisul este o specie cu cerinţe mici faţă de apă, rezistent la secetă, deoareces-a format în zone secetoase şi este mai bine adaptat la zonele de climat uscat.Totuşi, cerinţele faţă de apă variază destul de mult de la o grupă de soiuri la alta.Astfel, soiurile originare din Asia centrală sunt mai rezistente la secetă comparativcu cele din Europa şi America de Nord.Rezultate bune se obţin în zone cu 450-550 mm precipitaţii anuale. Cu toateacestea, precizăm că secetele prelungite din vară (iulie-septembrie) sunt suportategreu de cais, având consecinţe negative asupra creşterii şi fructificării acestuia.Această specie reacţionează bine la irigaţie, formând lăstari noi, care de celemai multe ori diferenţiază muguri de rod. De asemenea, cantitatea şi calitateaproducţiei este influenţată pozitiv de un regim optim de umiditate.Umiditatea ridicată din sol şi aer din primăvară, precum şi în perioada de

maturare a fructelor, are implicaţii negative asupra producţiei, a calităţii fructeloretc. Caisul nu suportă excesul de umiditate din sol nici chiar temporar (2-3 zile),acestea conducând la pieirea în masă a pomilor datorită asfixierii rădăcinilor.184Cerinţele faţă de solCaisul are pretenţii moderate faţă de sol, reuşind bine pe solurile adânci,ferile, bine aprovizionate cu fosfor şi potasiu, permeabile pentru aer şi apă, cum arfi solurile bălane şi cernoziomurile. Sunt favorabile terenurile fără schelet sau cupână la 5 % schelet, volum edafic de 100 %, cu pH de 7,3-8,4. Orizontul decarbonaţi să fie sub 100 cm, cu un conţinut de calciu activ de până la 8 %. Preferăsolurile nesalinizate, nealcalizate şi fără caractere vertice. Terenurile să fieneinundabile şi să aibă un volum de sol negleizat de minimum 91 %, cu oporozitate de 23-30 %.Pentru cais sunt preferate terenurile plane sau înclinate, dar nu mai mult de15 %, uniforme, fără denivelări, cu expoziţie SV, SE sau V, neerodate la suprafaţăsau în profunzime. Trebuie excluse de la cultura caisului solurile grele, reci, cuslabă permeabilitate pentru aer şi apă, precum şi cele pietroase, sărăturoase, cupânza de apă freatică la mai puţin de 2-3 m adâncime.Zonarea agroclimatică a culturii caisului în RomâniaÎn funcţie de cerinţele acestei specii faţă de factorii ecologici, diferiţicercetători (Roman Ana Maria, 1982; Ichim M., 1981; V. Cociu, 1978, 1993 etc.)au stabilit şi delimitat cinci zone de cultură pe grade de favorabilitate, astfel:Zona I de favorabilitate – cuprinde terenurile din imediata apropiere aDunării, precum şi pe litoralul Mării Negre, la o distanţă mai mare de 3-5 km.Zona a II a de favorabilitate – cuprinde terasele mai depărtate ale Dunării,fâşia de 3-5 km de litoral în vecinătatea Mării Negre şi o parte a Câmpiei

Timişului din vestul ţării.Zona a III a de favorabilitate – cuprinde sudul Câmpiei Moldovei, PodişulCentral Moldovenesc, vestul Câmpiei Siretului, Câmpia Râmnicului, laturaexterioară a Subcarpaţilor de Curbură, partea centrală şi sudică a PodişuluiDobrogean, arealul limitrof, cea mai mare parte a Câmpiei Române şi a PodişuluiGetic. În vestul ţării, această zonă include partea centrală a Câmpiei Crişurilor, omare parte a Câmpiei Transilvaniei şi Culuarului Mureşului.Zona a IV a de favorabilitate – cuprinde Valea Siretului cu laturainterioară a Subcarpaţilor de Curbură, nordul Câmpiei Române şi al Podişuluigetic. De asemenea, mai cuprinde Câmpia Someşului şi pantele domoale ale185piemontului vestic, precum şi extremitatea vestică a Câmpiei Crişurilor şi aAradului.Zona a V a de favorabilitate – se situează în afara celor precizate, dar încadrul cerinţelor minime cerute de cais. În general, această zonă se reduce din sudînspre nord.8.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICESpecificul producerii materialului săditorPrincipalii portaltoi ai caisului au fost prezentaţi la cap. 10.2.4.. Aceştia seînmulţesc în special pe cale generativă, dar şi vegetativă. La noi în ţară se folosescîn procent foarte mare portaltoii generativi, dar în lucrările de cercetare se folosescşi cei vegetativi.Câmpul I se poate înfiinţa cu puieţi portaltoi sau prin semănare direct încâmp. Puieţii au o tendinţă de creştere exagerată, peste limita de altoire, de aceeafertilizarea şi irigarea vor fi moderate. Caisul se altoieşte devreme, la începutulepocii de altoire, deoarece îşi reduce devreme circulaţia intensă a sevei. Dupăprinderea altoilor, irigarea se va sista pentru a nu stimula pornirea mugurilor altoi

în vegetaţie. În cazul când înfiinţarea câmpului I s-a făcut prin semănare directă,se va tăia pivotul rădăcinii în luna octombrie pentru a stimula ramificarea.Creşterea pomilor în pepinieră este în general viguroasă, indiferent deportaltoi, pomii prezintă mulţi lăstari anticipaţi încât se poate proiecta coroana încâmpul II (P. Parnia şi colab., 1992).Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilorÎnfiinţarea plantaţiilor de cais se face după o pregătire corectă a terenuluiprin lucrări de: alegerea terenului, nivelarea, parcelarea, amplasarea perdelelor deprotecţie, desfundarea, fertilizarea de bază, săpatul gropilor, lucrări, de altfel,specifice oricărei specii de pomi.La alegerea terenului, factorul esenţial este expoziţia, având în vederepretenţiile deosebite ale acestei specii faţă de lumină. Trebuie respectate şicelelalte cerinţe faţă de căldură, umiditate, sol, prezentate anterior.186Distanţele de plantare sunt influenţate de portaltoi, soi, formă de coroană şifertilitatea solului.Astfel, pentru coroanele de tip vas, distanţele dintre rânduri vor fi de 5-6 m,iar pe rând de 4-5 m. Pentru formele de coroană aplatizate, pomii se vor planta la4-5 m între rânduri şi la 3-4 m pe rând. Pentru suprafeţe mici, bine expuse, pentrualiniamente etc., distanţele de plantare se pot reduce. Nu este recomandatăreducerea distanţei dintre rânduri sub 4 m.La densităţi mai mari, sporuri de producţie comparativ cu livezile clasice seconstată numai în primii ani. Începând cu anul al II-lea de la plantare, producţiimai mari se obţin în plantaţiile extensive sau semiintensive.Ca forme de coroană recomandate precizăm: vasul ameliorat, vasul întârziat,vasul întârziat aplatizat, vasul californian, fusul tufă ameliorat, piramida neetajatămodificată, palmeta etajată, palmeta neetajată, palmeta liberă.O formă de coroană care a dat rezultate bune la cais este tufa liberă(spindelbuch), deoarece se formează uşor.Fiecare din formele de coroană enumerate se vor aplica în funcţie de

vigoarea soiului.Plantarea de toamnă este recomandată celei de primăvară. Dacă se va plantaprimăvara, aceasta se va face foarte devreme.La plantare se va ţine seama de comportarea soiurilor în procesul polenizăriişi fecundării, ştiind faptul că nu toate soiurile sunt autofertile. Într-o parcelă se vorplanta 2-3 soiuri interfertile şi cu o perioadă de maturare a fructelor apropiată.Pentru suprafeţe mari se recomandă o eşalonare a soiurilor în funcţie de perioadade maturare.Tăierile de formare - la cais încep chiar din pepinieră şi se continuă înprimii 3-4 ani după plantare. Acestea se recomandă a fi făcute mai ales în perioadade vegetaţie şi se vor limita la maxim pentru a nu întârzia intrarea pe rod. Lasoiurile cu creşteri viguroase şi unghiuri mici de ramificare, se vor efectua tăieride transfer pe ramificaţiile laterale. Celelalte măsuri de formare a coroanelor suntspecifice fiecărei forme.Tăierile din timpul perioadei productive au mai multe scopuri:- întreţinerea coroanei formate;- tăieri de fructificare în perioada de repaus şi în verde;- tăieri de reîntinerire;- tăieri de corectare.187Tăierile de întreţinere au ca scop asigurarea unei bune luminări şi aerisiri acoroanei, prin menţinerea elementelor structurale ale coroanei la caracteristicileformate. Aceasta se realizează prin:- reechilibrarea şarpantelor şi subşarpantelor prin scurtări sau transferuri decreştere;- subordonarea subşarpantelor cu 10-15 cm faţă de şarpante;- substituirea axului precum şi a ramurilor cu tendinţă de creştere verticalăcu o ramură subterminală la soiurile viguroase;- suprimarea ramurilor concurente, lacome, deficitar plasate, bolnave etc.Tăierile de fructificare le completează pe cele de întreţinere şi se aplică înspecial ramurilor de rod şi a celor de semischelet.

La începutul perioadei de rodire, la soiurile cu fructificare dominantă peramuri mixte-mijlocii, tăierile constau în:- rărirea acestor ramuri la 12-15 cm prin îndepărtarea celor prea viguroasede pe partea superioară sau prea slabe de pe partea inferioară a ramurei desemischelet;- scurtarea ramurilor mixte la 60-65 cm.La soiurile ce fructifică preponderent pe buchete, ramurile mixte se vorscurta la 40-45 cm dacă sunt mai lungi pentru ramificare şi se vor rări la 15-20cm; buchetele de mai se vor rărări la 8-10 cm.În perioada de mare producţie, la ambele categorii de soiuri se includ latăiere şi ramurile de semischelet, astfel:- cele de 4-5 ani se vor scurta cu 1/3 până la lemn de 2-3 ani;- 1/3 din ramurile de semischelet de 4-5 ani se vor suprima, înlocuindu-se cualtele tinere;- ramurile mixte-mijlocii se vor rări la 12-15 cm şi se vor scurta dacădepăşesc 70 cm la 60-65 cm;- buchetele se vor scurta la primele ramificaţii şi se vor rări la 10-12 cm.Pentru soiurile cu fructificare dominantă pe buchete:- 1/5 din ramurile de peste 5-6 ani se suprimă înlocuindu-se cu creşteritinere;- buchetele de mai ramificate se scurtează la prima ramificaţie şi se vor rărila 8-10 cm;- ramurile mixte de 30-50 cm se vor rări la 15-20 cm.188Dacă tăierile nu s-au realizat în perioada de vegetaţie, atunci acestea se vorefectua la pornirea în vegetaţie pentru a permite eliminarea ramurilor afectate deîngheţ.Tăierile “în verde” (perioada de vegetaţie) pot înlocui într-o mare măsurătăierile din perioada de repaus. Se utilizează foarte mult în timpul formăriicoroanelor, dar şi în perioada de rodire.Tăierile în perioada de vegetaţie se pot efectua înainte de recoltareafructelor şi după recoltarea acestora.Tăierile în verde înainte de recoltatul fructelor conduc la formarea a două

chiar trei valuri de creştere. Mugurii de rod de pe lăstarii anticipaţi, diferenţiaţimai târziu, vor înflori cu 5-6 zile în urma celorlalţi, scăpând de brumeletârzii.Lăstarii se vor scurta la 35-40 cm, când au 40-45 cm.În urma scurtării vorrezulta 4-5 lăstari ce vor creşte 50-60 cm şi vor diferenţia muguri de rod.Tăierea se poate efectua şi asupra ramurilor de semischelet, imediat dupălegatul fructelor, când se scurtează cu 1/2-1/3 din lungime, 50 % din ramurile desemischelet, dar nepurtătoare de rod. Cele 50 % din ramurile de semischeletpurtătoare de rod se vor scurta după recoltarea fructelor (N. Cepoiu, 1980).Tăierile în verde după recoltatul fructelor tind să înlocuiască tăierile dinperioada de repaus. Au, în general, aceleaşi scopuri şi se realizează după aceleaşimetode. În schimb, au multe avantaje deja cunoscute. Ca perioadă de executare,cercetările au demonstrat că cea mai favorabilă este prima decadă a lunii august.Pentru o bună reuşită a tăierilor în timpul perioadei de vegetaţie, estenecesar ca după fiecare intervenţie să se fertilizeze şi să se irige, iar volumultăierilor să nu depăşească 30 % din cel al coroanei.Tăierile de reîntinerire sunt necesare în perioada de declin a pomilor, cândcreşterile vegetative sunt sub 15-20 cm iar producţia în scădere. Aceste tăieritrebuie corelate cu măsuri agrotehnice suplimentare (fertilizări, irigări etc.).Tăierile se efectuează prin scurtări energice în lemn bătrân şi transfer pe lemn de4-5 ani, chiar pe lăstari lacomi, diametrul ramurilor scurtate să nu depăşească 5-6cm.Efectul tăierilor de reîntinerire este şi mai evident când se reîntinereşte şisistemul radicular (Cornelia Parnia, Şt. Coman, Niculina Burlui, 1989).Tăierile de corectare se efectuează la pomii neglijaţi sau la cei la care s-auaplicat tăieri defectuoase. Ele au ca scop aducerea formelor de coroană existente189

la cele corespunzătoare unui echilibru între creştere şi rodire, precum şi a uneibune luminări (V. Cociu, 1993).Întreţinerea soluluiSistemul de întreţinere a solului poate influenţa producţia, calitatea acesteiaşi longevitatea plantaţiei de cais. Cel mai bun sistem de întreţinere a solului în ţaranoastră pentru cultura caisului este ogorul lucrat, fertilizat cu îngrăşăminteorgano-minerale (Niculina Burlui, 1958; A. Bunea, 1989; Pr. Ionescu, 1975).Acest sistem are multe avantaje dar şi dezavantaje.În plantaţiile tinere, terenul poate fi cultivat prin alternarea intervalelorlucrate cu cele cultivate cu legume (ceapă, mazăre, morcov, pepeni etc.) şicăpşuni.Un alt sistem de întreţinere a solului este sub formă de ţelină, cu precizareacă trebuie fertilizat şi irigat suplimentar. Iarba dintre rânduri se va cosi repetat şise va folosi ca mulci. Producţia de fructe este mai scăzută decât în cazul ogoruluilucrat.Rezultate bune s-au obţinut şi în cazul folosirii îngrăşămintelor verzi (lupin,mazăre etc.), care s-au încorporat în sol în perioada înfloririi plantelor respective,după care solul se menţine ca ogor lucrat.O metodă eficientă şi economică de întreţinere a solului este şi erbicidarea.În acest sistem, producţiile şi calitatea acestora au fost sensibil egale cu variantelemartor întreţinute ca ogor lucrat.Fertilizarea plantaţiilorEste o verigă tehnologică foarte importantă pentru cais, având în vederepretenţiile ridicate ale acestei specii faţă de minerale.O formulă de fertilizare cât mai apropiată de optim se realizează funcţie defertilitatea solului, de portaltoi, soi, vârstă, sistemul de întreţinere a solului etc.Datele din literatura de specialitate arată că un hectar plantat cu cais pe rodconsumă în cursul perioadei de vegetaţie următoarele cantităţi de elemente: N=47-

147 kg, P=12-31 kg, K=72-121 kg, precum şi importante cantităţi de calciu,magneziu, sulf, microelemente etc.Funcţie de conţinutul macroelementelor din trunchi, şarpante, ramuri şifructe, la pomii de 5 ani, C. Huget (1980) a stabilit consumul de îngrăşăminte la190hectar, respectiv: 236,5 kg azot; 24,5 kg fosfor; 182,4 kg potasiu; 134,7 kg calciu;14,0 kg magneziu; 1,4 kg fier; 0,2 kg mangan; 0,8 kg zinc; 0,3 kg bor.Fekete (1971), citat de Nyuto-Suranyi (1981), consideră că pentru fiecare100 kg de fructe se extrag din sol 0,40 kg N; 0,13 kg P2O5 şi 0,60 kg K2O, dateapropiate şi în literatura italiană.Pe un sol mediu aprovizionat cu elemente nutritive se recomandăîncorporarea anuală a 120 kg/ha N; 80-100 kg/ha P şi 80-100 kg/ha K, la care aseadaugă o dată la 3-4 ani 40 t/ha gunoi de grajd.Pe terenurile cu un conţinut redus de humus şi slab aprovizionate cu fosforşi potasiu mobil, dozele recomandate sunt de 160 kg azot, 100 kg fosfor şi 200 kgpotasiu substanţă activă la hectar (V. Cociu şi colab., 1993).Fertilizarea cu azot trebuie făcută moderat deoarece acest elementprelungeşte maturarea fructelor şi a lemnului, cu consecinţe negative.Îngrăşămintele cu fosfor, potasiu şi 1/3 din azot se administrează dupărecoltat. Celelalte 2/3 de azot se aplică înainte de înflorit (1/3) şi după cădereafiziologică a fructelor (1/3).Irigarea plantaţiilorFiind o specie rezistentă la secetă, dar pretenţioasă faţă de căldură şi lumină,caisul se cultivă cu predilecţie în zone de stepă deficitare în apă.Se constată că în zonele recomandate culturii caisului, precipitaţiile mediianuale sunt reduse, înregistrându-se deficite de umiditate atât în sol cât şi în aer,mai ales în perioada de vegetaţie activă.O consecinţă a lipsei apei este fructificarea neregulată şi nesatisfăcătoare,uneori chiar oprirea proceselor de creştere şi diferenţiere (Docev, 1968). În cazulunui deficit accentuat de umiditate, frunzele de cais acumulează o serie de

inhibitori ai creşterii (Pustovoitova, 1981). Lipsa de umiditate din perioada devegetaţie afectează pomii şi în afara acestei perioade, reducând-le rezistenţa la ger.Având în vedere toate aceste considerente şi pentru a se obţine producţiimari, constante şi de calitate, se impune irigarea caisului mai ales în fazele critice:înainte de înflorit, la întărirea endocarpului, la creşterea intensă a lăstarilor, ladiferenţierea mugurilor, după recoltarea fructelor.191Normele de udare vor fi de 400-500 m3 apă la hectar în plantaţiile tinere şipe soluri uşoare (nisipuri), respectiv până la 600-700 m3 la hectar în cazulplantaţiilor pe rod. Se poate utiliza orice metodă de irigat.Combaterea bolilor şi dăunătorilorPrincipalele boli specifice caisului sunt: ciuruirea frunzelor (Coryneumbejerinckii), Monilioza (Monilinia laxa, M. fructigena), făinarea (Phodosphaeratridactyla), cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens), boala plumbului(Stereum purpureum) etc.Dintre dăunători, cei mai reprezentativi sunt: gândacul negru al puieţilor(Copnodis tenebroides), Păduchele din San-Jose (Quadraspidiotus perniciosus),gărgăriţa fructelor (Rhynchites bacchus), acarianul roşu al pomilor (Panonychusulmi) etc.Tratamentele pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se efectuează laavertizare, conform tabelului 23.Tabelul 23.Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la caisNr.tr.Fenofaza Bolile şi dăunătorii de combătutProdusul recomandat şiconcentraţiaObservaţii1. RepausvegetativCoccideae; Ouă de afide, acarieni, insectedefoliatoare etc. Forme de rezistenţă lamajoritatea bolilorOleoecalux 3 CE (1,5%)Oleocarbotox (3%)Polibar 45 PU (6%)

Se asigură o îmbăierea pomului temp >6ºC2. Umflareamugurilor-Monilioze (Monilinia laxa); -Ciuruirerafrunzelor (Stigmina carpophilla); -Uscarearamurilor (Cytospora cincta); -Ciuruireabacteriană a frunzelor (Xanthomonas pruni)Cuprazin 50 PU (0,3%)Turdacupral 50 PU (0,4%)3. Buton alb -Monilioze (Monilinia laxa)-Ciuruirea micotică şi bacteriană a frunzelor(Stigmina carpophilla)-Uscarea ramurilor; -RapănCaptadin 50 PU (0,25%)Merpan 50 WP (0,2%)Topsin M70 (0,07%)4. 10 – 15 %din flori auînceput săşiscuture-Monilioze; -Ciuruirea micotică şi bacterianăa frunzelor (Stigmina carpophilla); -UscarearamurilorSumilex 50 WP (0,1%)Rovral 50WP (0,1%)Ronilan 50 WP (0,1%)Konker (0,125%)192petalele -Insecte defoliatoare, minatoare-Molia piersicului(Anarsia lineatella)Konate 2,5 EC (0,02%)Fastac 10 EC (0,015)Zolone 35 EC (0,2%)Sumi – Alpha 2,5 EC(0,04%)-Ciuruirea micotică şi bacteriană a frunzelor(Stigmina carpophilla)-Monilioze; -Uscarea ramurilor-Rapăn etc.Merpan 50WP (0,2%);Captadin 50 PU (0,25%);Systane 12,5 CE (0,04%);Trifmine 30 WP (0,03%)5. Fructul cu∅ de 1cm(laavertizare)-Afide; Insecte defoliatoare şi minatoare etc. Fastac 10 EC (0,015%)Nurelle D (0,075%)Ciuruirea micotică şi bacteriană a frunzelor,(Stigmina carpophilla); Uscarea ramurilor;Alternaria, rapăn etc.Ditahane M45 (0,2%)Folpan 50 WP (0,2%)Perozin 75 (0,5%)Vondozeb 80 PU (0,2%)6. Fructul cu∅ de 1,5 –2 cm (la

avertizare)Molia orientală a fructelor (Grapholitamolesta),Molia piersicului (Anarsia lineatella), Afideetc.Decis 2,5 EC (0,03%)Talstar 10EC (0,04%)Reldanm 40 EC (0,1%)Carbetox 37 EC (0,5%)Monilioze,Ciuruirea micotică şi bacteriană a frunzeloretc.Sumilex 50 WP (0,1%)Topsin M 70 (0,07%)Ronilan 50 WP (0,1%)7. Fructul demărimenormală (laavertizare) Păduchele din San José,molii, insecte defoliatoare etc.Ekalux S (0,075%)Nurell D (0,075%)Se respectă timpulde pauzăCiuruirea frunzelor; Uscarea ramurilor;Boala petelor de plumb (Stereumpurpureum) Rugina, Alternaria etc.Merpan 50 WP (0,25%)Ziram 75 PU (0,2%)Befran 25 EC (0,4%)8. Dupărecoltareafructelor şităierea înverdePăduchele din San José, Molii, afide etc. Dursban 480 EC (0,2%)Carbetox 37 EC (0,5%)Măsuri de igienăculturală şiagrotehnică9. 75% dinfrunze aucăzutCiuruirea frunzelor; Uscarea ramurilor,Monilioze;Boala de plumb (Stereum purpureum)Cuprozin 50 PU (0,3%)Turdacupral 50 PU (0,5%);Zeama bordoleză (1%)Se asigură oîmbăiere a pomului.Temp. > 5°CPieirea prematură a caisuluiPieirea prematură a caisului sau apoplexia caisului sau declinul caisului etc.este un fenomen complex ce se manifestă la început printr-o vegetaţie mai slabă,frunzele şi fructele sunt mai mici, pe ramuri se observă brunificări sub formă de

fâşii. Toate acestea conduc în final la o uscare bruscă a pomilor (5-7 zile) sau mailentă (câteva săptămâni).Cauzele care favorizează apariţia acestui fenomen nu sunt încă pe deplinelucidate. Se cunosc însă unii factori favorizanţi:- acţiunea unor fitoparaziţi care produc cancerul şi necrozarea;193- factorii de natură biologică: portaltoiul, soiul, incompatibilitatea etc.;- factorii de natură agropedologică: solul, fertilizarea, irigarea etc.;- factorii de natură climatică: temperatura, precipitaţiile, grindina etc.- suprarecoltele etc.Măsurile de prevenire sunt singura cale pentru evitarea apariţiei apoplexieicaisului, deoarece odată declanşat acest fenomen nu mai poate fi oprit. La aplicareamăsurilor de profilaxie trebuie avut în vedere înlăturarea tuturor condiţiilor carefavorizează declinul pomilor.Măsurile preventive se referă la:- amplasarea plantaţiilor de cais pe terenuri uşoare, drenate şi în zone cumicroclimat favorabil;- folosirea unui material săditor garantat din punct de vedere fitosanitar;- asigurarea unei compatibilităţi cât mai aproape de optim între portaltoi şi altoi şiplantarea acestor soiuri în zonele cele mai favorabile;- asigurarea unui regim optim de fertilizare şi irigare;- efectuarea tăierilor în perioada de minimă acţiune a unor patogeni şi dezinfecţiarănilor şi a uneltelor;- evitarea rănirii rădăcinilor prin lucrările mecanice;- protejarea trunchiului de orice vătămări mecanice;- metode chimice care au totuşi un efect destul de redus şi numai la anumite boli(Monilinia);- tratamente biologice etc.;- distrugerea prin ardere a pomilor atacaţi, precum şi a plantelor-gazdă pentru bolişi dăunători.Particularităţile maturării caiselor şi recoltareaCaisele fac parte din categoria fructelor perisabile, având la maturitatea deplinăepicarpul subţire şi fermitatea pulpei foarte mică. Un alt aspect este acela că fructele decais nu-şi mai continuă maturarea după recoltare, ci doar o înmuiere a pulpei.Caisele au un ritm destul de rapid şi grupat de maturare în cadrul aceluiaşisoi.Maturarea durează aproximativ 6-7 zile. Un alt fapt de care trebuie ţinut cont este

acela că la multe soiuri fructele cad din pom când ajung la maturitate. De aceea stabilireamomentului optim de recoltare trebuie făcut cu mult discernământ, în funcţie de destinaţiaproducţiei.În plantaţiile mici sau în grădinile populaţiei, recoltarea se face în 2-3 reprize laintervale de 2-3 zile, dar în cele industriale recoltatul se va face printr-o singură trecere.194Pentru consumul în stare proaspătă, compoturi şi dulceţuri, fructele se recolteazămanual în faza de pârgă avansată, când pulpa este încă fermă, iar nuanţa verde vireazăcătre galben sau roz, specifică soiului.Caisele destinate deshidratării, preparării gemului, pastei, nectarului saumarmeladei se recoltează la maturitatea deplină, manual sau mecanizat.Durata menţinerii calităţii caiselor depinde de condiţiile de păstrare, parametriioptimi realizându-se la 0…0,5oC şi umiditatea relativă de 90 %. Aceste valori variază înfuncţie de soi, condiţii ecologice şi tehnologice sau a celor premergătoare recoltării.În general, durata de păstrare a caiselor este de două săptămâni, perioadă în carepierderile totale ajung la 3,5-5 %.În cazul soiurilor tardive, cu capacitate de păstrare mai mare şi prin respectareatehnologiei de valorificare, durata de păstrare se poate prelungi la cca 4 săptămâni.Recoltarea se face în ambalaje de capacităţi mici, 6-10 kg, iar transportul seefectuează cu mijloace auto frigorifice.Pentru a se evita formarea condensului şi accelerarea deprecierilor calitative, dupăscoaterea din spaţiile frigorifice fructele se reîncălzesc pregresiv. În acest caz, se are învedere ca între temperatura fructelor şi temperatura aerului exterior să nu fie o diferenţămai mare de 6-8oC (V. Cociu, 1993).195CAPITOLUL IXCULTURA PIERSICULUIPiersica vulgaris, Fam. Rosaceae,Subfam. Prunoideae9.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DERĂSPÂNDIREImportanţăCultura piersicului are o deosebită importanţă în economia pomicolă

mondială, unde ocupă locul al III-lea după măr şi păr, dar şi în economiaromânească, unde ocupă locul VI după măr, prun, cireş, cais şi păr. Aceastăimportanţă deosebită reiese din calitatea fructelor, rentabilităţii culturii în zonelefavorabile, precocităţii speciei, productivităţii ridicate etc.Valoarea alimentară a piersicelor rezultă din compoziţia lor complexă şiechilibrată: apă 82,6-91,4 g; substanţă uscată 10,0-21,5 g; zahăr total 6,38-14,7 g;aciditate 0,22-0,95 g; taninuri 0,015-0,34 g; substanţe proteice 0,35-1,37 g;substanţe pectice 0,26-1,26 g; substanţe minerale (P, K, Mg, Fe, etc.) 0,3-0,65;celuloză 0,32-0,86 g; vitamina C 5,28-32,0 g şi alte vitamine: P, PP, E, B1, B2, B9etc., valori raportate la 100 g substanţă proaspătă (V. Cociu, 1993).Valoarea energetică a fructelor este de 34-76 %, mai redusă decât a prunelorsau caiselor. În stare proaspătă, piersicile stimulează secreţia gastrică, uşureazădigestia, normalizează peristaltismul intestinal şi reglează tranzitul alimentelor.Valoarea terapeutică a piersicilor mai reiese şi din faptul că sunt indicate în bolileinfecţioase acute, hipertensive şi arteroscleroză, în litiaza renală etc. De asemenea,piersicile au rolul de a reduce conţinutul de colesterol din sânge, faciliteazăeliminarea lichidelor din organism, sunt folosite în profilaxia bolilorcardiovasculare, renale şi a anemiilor.196Fructele sunt foarte apreciate de către consumatori, atât pentru consum înstare proaspătă, dar şi industrializate sub formă de dulceaţă, gem, compot, nectar,suc, fructe deshidratate, congelate, distilate etc.Datorită sortimentului bogat de soiuri existent, consumul de fructe proaspetese eşalonează pe o perioadă lungă de cca 4 luni (iunie-octombrie).Referitor la precocitate, precizăm că piersicul intră pe rod în anii 2-3 de laplantare, iar ca productivitate piersicul produce mult, 20-30 t/ha.Ţara noastră se situează aproape de limita nordică de cultură eficientă a

piersicului, având totuşi şi zone favorabile pentru această cultură. Totuşi,extinderea trebuie să se facă cu prudenţă datorită cerinţelor mari faţă detemperatură, însă calităţile acestei specii motivează extinderea ei în mai multezone din România.9.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURIPe plan mondial există peste 4000 de soiuri majoritatea aparţinând speciei P.vulgaris Mill.În ţara noastră ISTIS a aprobat pentru înmulţire în anul 2000 un număr de29 de soiuri dintre care: 9 sunt româneşti, 19 americane şi unul italian.Dintre acestea cele mai multe sunt destinate consumului în stare proaspătă(16), unele (9) sunt nectarine şi pot avea utilizare mixtă, iar celelalte (4) sunt paviişi sunt destinate în special industrializării.Aceste soiuri asigură un consum în stare proaspătă de cca 80-90 zile, de lajumătatea lunii iunie până la jumătatea lunii septembrie.După tipul florilor există două varietăţi, precizate anterior cu flori de tiprozaceu, cu petale mari din care fac parte soiurile: Triumf, Nectared 4, Springold,Springcrest, Southland, Congres, Suncrest, Redskin, Independence, Flavortop,Fantasia etc; cea de a doua varietate o reprezintă soiurile cu flori de tipcampanulat, cu petale mici, roze cum ar fi: Victoria, Flacăra, Cardinal, Superbă detoamnă, Collins, Jerseyland, Redhaven etc.197Toate soiurile din sortiment au pulpa galbenă însă în cultură se mai întâlnescşi soiuri cu pulpa albă (Madeleine Pouyet, Springtime, May Flawer, John Rivers,Silver Lade etc.Pe plan mondial se cultivă patru grupe de soiuri de piersic:-piersici propriu-zise (freestone) - fin pubescente, cu pulpa neaderentă cuexcepţia soiurilor extratimpurii care au pulpa semiaderentă;-pavii (clingstone) - pubescente, cu pulpa aderentă;-nectarine - fructe glabre cu pulpa neaderentă;

-piersici brugnone - fructe glabre, cu pulpa aderentă. Nu se cultivă în ţaranoastră.A. Soiuri de piersic propriu-zis1. Springold - soi american, viguros, productiv, de tip rosaceu, sensibil laTaphrina şi Fusicladium; fructul este mijlociu (120 g), sferic, simetric, galbenoranj,acoperit 70-80% cu roşu, cu pulpa galbenă, suculentă, fermă semiaderentăla sâmbure, dulce, aromată. Sâmburele crapă uşor. Maturarea: VI/2-VII/1.2. Springcrest - soi american, viguros, rustic, productiv, de tip rosaceu,sensibil la Taphrina; fructul este mijlociu (120 g), sferic, roşu, striat pe parteaînsorită, pulpa galbenă, fină, suculentă uşor aderentă. Maturarea: VI/3-VII/2.3. Cardinal - soi american (autopolenizator soiului Halehaven), cuplasticitate ecologică, semiviguros, productiv, cu flori campanulate, sensibil la gerşi Taphrina; fructul este mijlociu (140 g), Sferic, asimetric, galben-portocaliuacoperit cu roşu-carmin; pulpa este galbenă, cu slabe infiltraţii roşii sub epidermă,semiconsistentă, fin aromată, aderentă la sâmbure. Formează multe fructe gemene.Maturarea: VII/1.4. Collins - soi american de vigoare mijlocie spre mare, productiv, rezistentla ger şi Taphrina, mediu rezistent la făinare, cu flori campanulate; fructul estemijlociu (140 g), oblong, roşu marmorat, cu pulpa galbenă, fermă, dulce aromată,semiaderentă. Maturarea: VII/2.5. Jerseyland - soi american, cu plansticitate ecologică, semiviguros, foarteproductiv, rezistent la boli şi ger, cu flori campanulate; fructul este mare (180 g),uşor eliptic, galben-portocaliu, cu roşu pe partea însorită (80%), pulpa galbenă,mediu suculentă, semiaderentă, placută la gust. Maturarea: VII/1-2.1986. Redhaven - soi american, cu plasticitate ecologică mare, semiviguros,

foarte productiv, sensibil la ger şi Taphrina, rezistent la bacterioză; fructul estemijlociu spre mare (160 g), sferic uneori uşor mamelonat, galben portocaliu,acoperit 3/4 cu roşu; pulpa galbenă, cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, placutăla gust, semiaderentă. Maturarea: VII/1-3.7. Splendid - soi românesc (J.H. Hale x Peen-Too, 1982), de vigoaremijlocie, foarte productiv, rezistent la ger, cu flori campanulate; fructul este mare(200 g), sferic, alb-gălbui, cu roşu dungat pe partea însorită; pulpa este albgălbuie,cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, neaderentă, forte bună la gust.Maturarea: VII/3.8. Southland - soi american (autopolenizarea soiului Halehaven), viguros,productiv, cu plasticitate ecologică ridicată, flori de tip rozaceu ce înfloresctimpuriu; fructul mijlociu (160 g), sferic, galben, acoperit 3/4 cu roşu-viu; pulpagalbenă cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, fermă, suculentă, neaderentă.Maturarea: VII/3.9. Congres, soi românesc (Flacăra x Splendid, 1985), semiviguros, coroanăglobuloasă, flori de tip rozaceu, foarte productiv, rezistent la ger şi boli, înfloreştetârziu; fructul este mare (200 g), sferic alb-gălbui, acoperit cu roşu pe parteaînsorită, pulpa gălbuie, suculentă, fin aromată, foarte bună, neaderentă. Maturarea:VII/3-VIII/1.10. Suncrest - soi american, de vigoare mare, cu plasticitate ecologicăridicată, foarte productiv, flori de tip rozaceu, înflorire semitimpurie, rezistent lager, sensibil la Taphrina; fructul este mare (200 g), sferic, simetric, uşor aplatizatgalben-portocaliu, acoperit 2/3 cu roşu; pulpa galbenă, cu infiltraţii roşii în jurulsâmburelui, suculentă, plăcută la gust, neaderentă. Maturarea: VII/3-VIII/1.11. Jerseyglo (NJ 224) - soi american, semiviguros, precoce, productiv,mediu rezistent la ger şi boli; fructul supramijlociu (170 g), sferic, galben cu roşu

pe partea însorită; pulpa fermă, fină, suculentă neaderentă. Maturarea: VIII/1.12. Triumf - soi românesc (Floare de mai x Elberta, 1984), semiviguros,coroana globuloasă, flori de tip rozaceu, foarte productiv, rezistent la ger; fructulfoarte mare (230-250), sferic, uşor turtit lateral, galben-auriu, acoperit 3/4 cu roşu;pulpa galbenă-portocalie, cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, fin aromată, gustdulce-acidulat, neaderentă. Maturarea: VIII/2.13. Victoria - soi românesc (J.H. Hale x Rază de soare, 1985), semiviguros,coroană globuloasă, flori campanulate, foarte productiv, rezistent la ger, secetă şi199boli; fructul este mare (200 g), sferic, aspectos, galben, acoperit 3/4 cu roşu şidungi roşii-carmin; pulpa galbenă, mediu suculentă, fin aromată, neaderentă.Maturarea: VIII/2.14. Redschin - soi american, semiviguros, productiv, cu flori de tip rozaceu;fructul supramijlociu (165 g), sferic, galben cu roşu; pulpa galbenă, neaderentă,plăcută la gust. Maturarea: VIII/2-3.15. Flacăra - soi românesc (J.H. Hale x Elberta, 1970), de vigoare mijlocie,coroana globuloasă, flori campanulate, foarte productiv, sensibil la ger, pretenţiosfaţă de sol, rezistent la boli; fructul este foarte mare (300 g), sferic, galbenportocaliu, cu roşu pe panta însorită; pulpa este galbenă cu infiltraţii roşii în jurulsâmburelui, fermă, plăcut aromată, neaderentă. Maturarea: IX/2.16. Superbă de toamnă - soi românesc (Elberta x Floare de mai, 1982),semiviguros, coroana invers-piramidală, flori campanulate, foarte productiv,rezistent la ger, secetă şi boli; fructul este mare (200 g), sferic, alb-gălbui cu roşu,pulpa alb-gălbuie, cu slabe infiltraţii în jurul sâmburelui; pulpa este fermă,neaderentă plăcută la gust. Maturarea IX/1-2.B. Soiuri nectarine

1. Cora - soi românesc, (1991), de vigoare supramijlocie, productiv, mediurezistent la ger şi boli; fructul este mic (60-65 g), sferic, cu epiderma subţire,lucioasă, galbenă-verzuie, acoperită 2/3 cu roşu-rubiniu; pulpa galbenă suculentă,aromată, neaderentă. Maturarea: VI/3-VII/1.2. Delta - soi românesc (1991), viguros, cu coroana globuloasă, productiv,sensibil la ger şi boli. Fructul este mic (65-95 g), sferic-alungit, lucios, galbenacoperit cu roşu pe partea însorită, pulpa galbenă, aderentă, suculentă. Maturarea:VI/3-VII/1.3. Romamer -2 - soi românesc (1984), semiviguros, productiv, floricampanulate ce înfloresc timpuriu, rezistent la boli, mediu rezistent la ger; fructuleste mic (60-80 g), sferic, galben acoperit cu roşu pe toată suprafaţa, pulpagalbenă, cu infiltraţii roşii în jurul sâmburelui, fermă, aromată, plăcută la gust,aderentă. Maturarea: VI/3-VII/1.4. Crimsongold - soi american, de vigoare mijlocie, coroană globuloasă,flori de tip rozaceu, foarte productiv, rezistent la ger, sensibil la făinare; fructulsupramijlociu (90-110 g), sferic, uşor turtit, galben, acoperit pe cca 1/2 din200suprafaţă cu roşu; pulpa este galbenă, fermă, suculentă, semiaderentă. Maturarea:VII/2.5. Nectared-2 - soi american, viguros, precoce, productiv, cu flori de tiprozaceu sensibil la făinare, fructul este mic (60-80 g), sferic, roşu pe toatăsuprafaţa; pulpa galbenă, aromată, plăcută, semiaderentă. Maturarea: VII/2.6. Independence - soi american, viguros, productiv, flori de tip rozaceu, cuo plasticitate ecologică bună; fructul este mijlociu (150 g), sferic, uşor asimetric,roşu; pulpa galbenă, cu vinişoare roşii, neaderentă, suculentă de calitate bună.Maturarea: VII/2-3.7. Nectared-4 - soi american, viguros, foarte productiv, cu flori de tip

rozaceu, sensibil la făinare, fructul mijlociu (130 g), sferic, lucios, galben acoperitcu roşu pe întreaga suprafaţă, pulpa galbenă, neaderentă, de calitate bună.Maturarea: VII/3.8. Flavortop - soi american, viguros, productiv, flori de tip rozaceu, mediurezistent la ger şi făinare; fructul supramijlociu (130-170 g), sferic, asimetric, roşupe cca 2/3 din suprafaţă; pulpa galbenă, fermă, neaderentă. Maturarea: VIII/2.9. Fantasia - soi american, viguros, foarte productiv, flori de tip rozaceu,mediu rezistent la ger şi boli; fructul este mare (175-200 g), sferic, galben,acoperit cu roşu pe 2/3 din suprafaţă; pulpa galbenă, fermă, uşor fibroasă,neaderentă. Maturarea: VIII/2-3.C. Soiuri de pavii1. N.J.C. 108 - soi american, de vigoare mică spre mijlocie, productiv,sensibil la ger, Taphrina şi Sphaerotheca; fructul este supramijlociu (80-120 g),sferic, galben acoperit cu roşu pe partea însorită, pulpa galbenă, neaderentă: VI/3-VII/1.2. Loring - soi american, viguros, cu coroană globuloasă, rezistent la ger,mediu rezistent la Taphrina; fructul supramijlociu (110-125 g), sferic-turtit,asimetric, galben cu roşu pe cca 1/2 din suprafaţă; pulpa este galbenă, fermă,dulce, aderentă. Maturarea: VII/2-3.3. Vesuvio - soi italian, viguros, productiv, rezistent la ger şi boli, flori detip rozaceu; fructul este supramijlociu (130 g), oblong, galben, cu roşu pe parteaînsorită, pulpa galbenă, fermă, aderentă. Maturarea: VII/3-VIII/1.2014. Veteran - soi american, semiviguros, precoce, productiv, fructulsupramijlociu (120 g), sferic, cu pulpa galbenă, fermă, aderentă.Maturarea: IX/1-2.PORTALTOII PIERSICULUIPentru piersic se folosesc portaltoi generativi dar şi vegetativi. Cei maiimportanţi sunt:Piersicul franc (P. vulgaris L.) - manifestă o bună compatibilitate cu

majoritatea soiurilor cultivate, formează un sistem radicular puternic, imprimăpomilor vigoare mare şi longevitate mijlocie. Preferă soluri bine drenate, uscate,calde. Nu suportă soluri grele, reci, umede cu apă stagnantă. Se folosesc pomi perădăcini proprii verificaţi, soiuri tardive (Ex. Elberta) sau unele selecţii cum ar fi:PSB2, PSA5, PSA6 în Italia; Rubina în Franţa, etc.Mirobolanul sau corcoduşul (Prunus cerasifera Ehrh.) - este folosituneori ca portaltoi, mai ales pe solurile grele, compacte şi umede. Prinderea laaltoire este bună, dar durata de viaţă a pomilor în livadă este mai scurtă (10-15ani). Rezultatele sunt de multe ori contradictorii, datorită diversităţii materialului.Migdalul (Amigdalus communis L.) - este un portaltoi mai puţin utilizatca urmare a unei insuficienţe compatibilităţi cu unele soiuri. Se poate utiliza înzone secetoase, cu conţinut ridicat de calcar. Bune rezultate pe aceste terenuri seobţin cu hibrizi interspecifici (piersici x migdal) G.F. 557, G.F. 667 care seînmulţesc vegetativ.G.F. 305 - este un portaltoi selecţionat în Franţa dintr-o variaţie muguralăde piersic. Are bună germinare şi compatibilitate.Oradea 1 - portaltoi generativ selecţionat de I. Ştefan din soiul de piersicBonami. Formează un sistem radicular bine dezvoltat, necesită soluri bine aerate,prezintă rezistenţă la ger şi secetă.De Balc - portaltoi generativ, românesc selecţionat dintr-o populaţie depiersic comun. Este viguros, rezistent la ger, rezistent la sol, cu prindere bună dealtoire.T16 - portaltoi, românesc, rezistent la calcar, nu suportă solurile reci, grele,umede şi cu conţinut ridicat de argilă.202Prunul franc (Prunus domestica L.) - este folosit puţin în Româniadatorită prinderii reduse la altoire, creşte neuniformă, tendinţă de drajonare etc.

Există însă şi soiuri de prun la care aceste inconveniente sunt minime. Cei maiimportanţi portaltoi sunt: MSR 5/2, Prunul de Damasc, Saint Julien A, Brompton.Saint Julien A şi Brompton - au afinitate bună cu majoritatea soiurilor şipot fi folosiţi pe soluri mai grele şi mai umede.Nemaguardul - este un portaltoi generativ obţinut în seră în S.U.A. prinîncrucişarea speciilor P. Persica şi P. Davidiana, formează un sistem radicularputernic dar sensibil la cloroză.Alţi portaltoi româneşti de perspectivă mai sunt Tomis 1 şi Tomis 79introduşi recent în cultură.PARTICULARITĂŢI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARE ALEPIERSICULUISistemul radicular - Piersicul dezvoltă un sistem radicular deosebit înfuncţie de tipul portaltoiului. În cazul altoirii pe piersic franc pomii dezvoltă unsistem radicular amplu, bine ramificat cu dezvoltare în plan orizontal şi oblic darşi pe verticală. Cele mai multe dintre rădăcini (70-80%) se află amplasate înstratul de sol de 20-40 cm, dar cele cu creştere verticală pot pătrunde în sol până la3-4 m. Proiecţia orizontală a sistemului radicular depăşeşte de 1,7-2 ori pe cea apărţii epigee (Gh. Mihăiescu, 1979). Rădăcinile pomilor vecini se evită, acesteadezvoltându-se pe intervale în cazul măririi densităţii.Piersicul altoit pe prun franc sau mirobolan dezvoltă un sistem radicular maisuperficial şi de o amplitudine mai redusă.La piersicul altoit pe migdal sistemul radicular este mai profund dar maislab dezvoltat pe orizontală.Perioada de creştere a rădăcinilor este foarte lungă. Acestea încep să creascăla 2-4ºC, cu 3-4 săptămâni înainte de înflorit şi prezintă două maxime: sfârşitulprimăverii şi începutul toamnei. Dacă temperatura din sol nu scade sub 2ºCcreşterea poate continua în tot timpul anului.Partea epigee203Piersicul poate ajunge la maturitate la un volum mediu al coroanei cu

înălţimi cuprinse între 4-5 m. Există în cultură şi piersic pitic genetic (prezintăgena dwarf) cu un volum al coroanei foarte mic (1-2 m înălţime) ce poate ficultivat şi în vase de vegetaţie în spaţii închise. În acest sens există rezultate laFacultatea de Horticultură Bucureşti (N. Cepoiu) şi la S.C.P.P. Constanţa.În tinereţe piersicul are o creştere luxuriantă şi rapidă formând una sau douăserii de lăstari anticipaţi ce permit formarea uşoară a coroanei mai ales prinoperaţii în verde.În condiţiile unei creşteri libere (fără tăieri) piersicul lăstăreşte puternic şiformează o coroană sub formă de tufă deasă cu ramuri multe şi subţiri care se rupsau se dezbină uşor ce conduce la o rodire excesivă a bazei şi interioruluicoroanei. În mod natural coroana piersicului poate fi: globulos alungită (Cardinal,Elberta), invers piramidală (Madeleine Pouyet), sferic turtită (Redhaven,Southand).Trunchiul - este în general scurt, gros, cu ritidonul exfoliat, sensibil la ger,gomoze şi lovituri mecanice.Ramurile de rod (fructificarea) ale piersicului sunt: buchetul de mai, ramuramixtă, ramura lungă, ramura anticipată şi ramura salbă.În tinereţe piersicul fructifică pe ramuri mixte şi anticipate apoi şi pe salbe.Mugurii piersicului sunt aşezaţi solitar pe buchete şi salbe şi grupaţi peramura mixtă. Dintr-un mugure florifer se formează o singură floare.Piersicul este specia care necesită obligatoriu tăieri anuale, în caz contrarramurile de rod se epuizează şi se degarnisesc, cu implicaţii majore asupraproducţiei şi calităţii acesteia. Această specie are capacitatea de a emite lăstari dinzona bazală a coroanei (bazitonie) precum şi lăstari lacomi care uneori pot fifolosiţi la refacerea scheletului rupt, etc.După cum am precizat piersicul are un habitus mediu sau mic, în comparaţie

cu alte specii pomicole. Totuşi în acest cadru se pot distinge mai multe grupe desoiuri:- de vigoare foarte mare: Aurelia, Earligold;- de vigoare mare: Springcrest, Springold, Suncrest, Halehaven, Flavorcrest,Jerseyland, Nectared-4, etc;- de vigoare mijlocie: Redhaven, Cardinal, Victoria, Triumf, Congres,Splendid, Redschin etc.;- de vigoare mică: N.J.C. - 108, Red Loudy, Fillette etc;204- dwarf: Bonanza, Floria, Garden Beauty, Silverade, Late Red.Piersicul este o specie precoce, înfloreşte chiar în pepinieră, dar fructificănormal începând cu anii 2-3 de la plantare.Aşa după cum s-a mai arătat, soiurile de piersic pot avea flori de tip rozaceusau, altele, de tip campanulat.Toate soiurile incluse în sortimentul din ţara noastră sunt autofertile darexistă soiuri şi autosterile (J.H. Hale, Halberta Giant).După gradul de polenizare liberă soiurile pot fi: cu polenizare mijlocie(20-50% din flori) şi cu polenizare bună (peste 50% din flori) (D. Hoza, 2000).Ciclul anual al piersiculuiRepausul obligatoriu al piersicului este foarte, scurt. Necesarul de frig esterealizat până în luna ianuarie, (800-1000 ore), când se definitizează micro şimacrosperogeneza. Pornirea în vegetaţie are loc primăvara devreme (martieaprilie),iar creşterea intensă a lăstarilor în mai-iunie. Diferenţierea mugurilor derod începe în ultima decadă a lunii iunie şi prima jumătate a lunii iulie când sumagradelor de temperatură ajunge la 1570-1900ºC, (V. Sonea, Elena Voica).Înfloritul are loc în aprilie-mai, concomitent cu migdalul şi durează 10-14zile, iar maturarea fructelor este o caracteristică de soi (70-80 zile de la înfloritpentru siurile timpurii şi 130-140 zile pentru cele târzii).Căderea fiziologică normală are loc la 4-6 săptămâni de la înflorit, daraceasta poate avea loc imediat după înflorit sau chiar înainte de recoltat.

Potenţialul productiv - este puternic influenţat de condiţiile ecologice,tehnologice, soi, portaltoi etc. Producţia poate oscila de la 10 la 25 t/ha.Longevitatea economică a plantaţiilor - este destul de redusă, fiindînfluenţată, ca şi potenţialul productiv, de mai mulţi factori. În medie aceasta estede 14-16 ani, însă pomii pe rădăcini proprii pot trăi mai mult.CERINŢELE PIERSICULUI FAŢĂ DE FACTORIIECOLOGICICerinţele faţă de lumină - ale piersicului sunt foarte ridicate, comparabilecu ale migdalului şi smochinului. Indicele foliar al piersicului este de 0,5-0,9 cel205mai scăzut dintre speciile pomicole, asemănător cu al părului. În cursul perioadeide vegetaţie această specie necesită peste 1500 ore de insolaţie pentru soiuriletimpurii şi peste 1800 ore pentru cele cu maturare târzie. Plantat în zone cu deficitde insolaţie, diferenţierea este slabă, lăstarii au creşteri slabe şi sunt subţiri,fructele rămân mici, slab colorate, de calitate inferioară. În aceste condiţii pomiidevin sensibili la ger, se degarnisesc mai uşor etc. Cunoscându-se toate acesteconsecinţe ale lipsei de lumină se vor lua măsuri de plantare a acestei specii numaipe pantele bine expuse, sudice, sud-vestice sau sud-estice; se vor alege cele maiadecvate forme de coroană care valorifică la maximum lumina (vas, palmete,ypsilon etc); distanţele de plantare vor fi corelate cu vigoarea soiului şi cuportaltoiul; prin tăieri se vor menţine pomii în volumul de coroană proiectat;respectarea cu stricteţe a tehnologiei de cultură etc.Cerinţele faţă de temperatură - sunt, de asemenea, foarte mari, acestfactor fiind limitativ în cultura piersicului, de aceea şi extinderea sa în România seface cu mare prudenţă. Piersicul creşte şi fructifică bine în zone cu temperatura

medie anuală de 10-11,5ºC, respectiv 13-16ºC în timpul înfloritului. Suportă binetemperaturile excesive din timpul verii dacă nu sunt însoţite de insuficienţa apei însol. Partea epigee rezistă în perioada de repaus până la -23 ... -25ºC în cazul încare pomii au intrat bine pregătiţi în iarnă.Amplitudinile mari de temperatură mai ales din a doua parte a iernii potproduce pierderi mari de muguri chiar la -10 ... -12ºC. Mugurii floriferi în stare deboboc rezistă până la -3,9ºC, florile deschise până la -2,8ºC, iar fructele tinerepână la -1,1ºC.Sistemul radicular rezistă până la -10 ... -14ºC, funcţie de portaltoi, optimulde creştere fiind de 24ºC, minimul 6-7ºC, iar maximum 35ºC.Pragul biologic este de 6,7-7ºC, optimul caloric în perioada de vegetaţie estede 18-20ºC, iar necesarul de zile cu optim caloric de 85-101. Pentru maturareafructelor este necesară acumularea a 900-1100ºC la soiurile extratimpurii, 1600-2000ºC pentru cele cu perioada de maturare medie şi 2800-3000ºC pentru cele cuperioada de maturare târzie.Microclimatul are o influenţă importantă asupra culturii piersicului. Astfel,altitudinea, văile, umiditatea ridicată, vânturile pot amplifica acţiunea distructivă atemperaturilor scăzute. De aceea, zonarea şi microzonarea culturii piersicului seva face cu mare rigurozitate.206Cerinţele faţă de apă - sunt reduse, mai ales, când este altoit pe piersic saumigdal. În aceste condiţii reuşeşte bine în zone cu 500-600 mm precipitaţii anuale.În situaţia când este altoit pe corcoduş sau prun franc cerinţele faţă de apă suntmai mari.În regiunile cu mai puţin de 500 mm anual precipitaţii cultura industrială apiersicului devine rentabilă numai în condiţii de irigare. Lipsa apei are influenţe

negative asupra producţiei şi calităţii fructelor dar şi asupra metabolismuluipomilor în general.Fructele rămân mici, asimetrice, cu pubescenţă grosieră, sunt fade, raportulpulpă/sâmbure este anormal, diferenţierea mugurilor slabă, creşterea lăstarilormică, etc. Soiurile timpurii suportă mai uşor seceta, comparativ cu cele cumaturare tardivă la care fructele rămân mici şi cad înaintea maturării depline.Excesul de umiditate din sol şi aer este deosebit de dăunător piersicului. Celdin sol provoacă asfixierea rapidă a rădăcinilor iar umiditatea relativă ridicatăfavorizează atacul bolilor criptogamice şi întârzierea maturării lemnului. Alteforme ale apei (ceaţa, chiciura, poleiul) sunt dăunătoare culturii piersicului.Cerinţele faţă de sol - ale piersicului sunt destul de reduse, acesta dăproducţii mari şi pe soluri relativ sărace, pietroase, nisipoase cu condiţia să i seasigure apa necesară şi substanţele nutritive. Nu suporta solurile reci, grele,compacte, argiloase, impermeabile, cu exces de umiditate. Concentraţia în calcaractiv al solului nu trebuie să depăşească 7% dacă portaltoiul este franc sau 15%când este altoit pe migdal iar pH-ul să fie cuprins între 5,5-7,5, conţinutul însubstanţă organică să fie de 2-3%, iar în humus de 1-1,5%. Pânza de apă freaticăsă fie situată la minim 2,5 m. Solurile cele mai favorabile pentru culturapiersicului sunt cernoziomurile, solurile brun-roşcate de pădure, brune de luncă,nisipurile.Piersicul este o specie deosebit de sensibilă la fenomenul de "obosealăbiologică a solului", de aceea nu se va replanta după el însuşi decât după operioadă de 4-6 ani.Pentru cultura piersicului un rol deosebit îl are aerul prin compoziţiamişcările sale, relieful, altitudinea, latitudinea.Toate aceste elemente alături de ceilalţi factori crează microclimatul necesar

creşterii şi dezvoltării piersicului.2079.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICESpecificul producerii materialului săditorPrincipalii portaltoi ai piersicului folosiţi în ţara noastră şi pe plan mondialau fost prezentaţi în subcapitolul 11.2..4. Marea majoritate a acestor portaltoi seînmulţesc pe cale generativă. O parte dintre aceştia se pot înmulţi şi prin metodevegetative sau in vitro.În cazul înmulţirii generative semănatul se poate face şi direct în câmpul I,deoarece puieţii răsar şi cresc relativ uşor. Tehnologia a fost prezentată şi lacelelalte drupaceae. În situaţia în care portaltoii se obţin în şcoala de puieţi seadoptă densităţi mari (1-2 cm între puieţi pe rând), pentru a rezulta puieţi cudimensiuni optime pentru plantare în câmpul de altoire.În câmpurile de formare se va fertiliza moderat pentru a se evita îngroşareaexagerată a puieţilor până la altoire.Piersicul se altoieşte în prima parte a epocii de altoire, iar după prindere sesistează irigarea pentru a nu stimula pornirea mugurilor altoi în vegetaţie.La piersic compatibilitatea este foarte bună când este altoit pe piersiculfranc; în cazul folosirii corcoduşului sau prunului ca portaltoi o serie de soiuri(Babygold, Springold etc) manifestă încă din pepinieră fenomene deincompatibilitate, care nu este totală, dar permite conveţuirea în livadă un numărmic de ani (M. Popescu, 1989).Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilorÎnfiinţarea plantaţiilorAlegerea terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor de piersic trebuie să aibă învedere cerinţele acestei specii faţă de factorii ecologici şi în special faţă detemperatură, lumină şi sol. Cerinţele acestei specii faţă de factorii ecologici au fostprezentaţi în subcapitolul 11.2.6.Piersicul va fi amplasat în locuri mai adăpostite, pe terenuri plane sau cu

panta de 10-12% sau chiar mai mari dar amenajate în terase.Sunt recomandate terasele late de 8-12 m pe care se plantează trei rânduri depomi. Pe pante, piersicul va ocupa treimea mijlocie a versantului, evitându-se208treimea inferioară unde pericolul îngheţurilor şi a brumelor târzii este mai mare.Ca altitudine piersicul nu poate depăşi înălţimile de 300-400m.Deşi marea majoritate a soiurilor sunt autofertile, totuşi pentru un spor deproducţie se recomandă asocierea într-o parcelă a 2-3 soiuri.S-a constatat că procentul de germinare diferă mult de la un soi la altul (dela 90% la Cardinal la cca 70% la Redhaven şi Dixired).Soiurile cu flori campanulate au o mai mare predispoziţie la autopolenizarecomparativ cu cele cu flori rozaceae, care preferă polenizarea încrucişată.Pregătirea terenului se face prin aceleaşi lucrări ca şi la cais şi se referă la:desfundat, fertilizat, dezinfectat. Desfundatul se face la 50-60 cm, iar fertilizareacu 40-60 t/ha gunoi de grajd, la care se adaugă, în funcţie de fertilitatea solului,îngrăşăminte chimice cu fosfor şi potasiu. O atenţie deosebită se va acordadezinfecţiei solului şi combaterii nematozilor şi viermilor sârmă.În cultura piersicului sunt utilizate toate cele trei tipuri de plantaţii, extensiv,intensiv şi superintensiv. Pentru fiecare sistem se vor folosi soiuri, forme decoroană şi distanţe de plantare specifice după cum urmează:- pentru sistemul extensiv - se vor folosi soiuri de vigoare mare şi foartemare, conduse sub formă de vas ameliorat sau vas întârziat şi plantate la 6 x5; 6 x4 sau 5 x 4 m;- pentru sistemul intensiv - se vor folosi soiuri de vigoare mijlocie şi mare;ca forme de coroană se recomandă; vasul aplatizat, palmeta etajată, palmetaneetajată, palmeta liberă sau palmeta simplă; distanţele de plantare recomandatesunt: 4 x 3,5 m; 4 x 2-2,5 m;- pentru sistemul superintensiv - se vor folosi soiuri de vigoare mică;

formele de coroană vor fi: fusul subţire, cordonul vertical, coroana pillar; distanţede plantare: 4 x 1-1,5 m. Soiurile pitice (dwarf) pot fi plantate la distanţe şi maimici, dar acestea nu se recomandă decât în grădinile familiale, atât pentruproducţie cât şi ca plante ornamentale.Perioada de plantare cea mai potrivită pentru piersic este toamna, cu 3-4săptămâni înainte de venirea îngheţurilor, primăvara foarte devreme înainte dedezmugurit; pomii sunt sensibili la deshidratare.Odată cu plantarea, axul pomului se scurtează la 60-70 cm, iar ramurileanticipate se vor scurta la 3-4 muguri, alegându-se cele cu poziţia cea maifavorabilă pentru viitoarea formă de coroană. Tăierile mai mari de 10-15 mm sevor unge cu mastic.209Tăierile de formare - a coroanelor la piersic, încep odată cu plantarea.Coroanele se formează relativ uşor şi repede mai ales prin operaţii în verde.Lucrările în verde se fac de două ori pe an, prima când lăstarii au 10-15 cmşi constă în suprimarea lăstarilor de prisos, lăsându-se intacţi cei necesari pentruformarea scheletului coroanei, a doua intervenţie în verde vizează, în primul rândlăstarii anticipaţi din care unii se suprimă, iar alţii se lasă intacţi pentru a deveniramuri de rod (Gr. Mihăiescu, 1996).La formarea coroanelor, ramurile de schelet şi semischelet vor fi conduseastfel încât să realizeze cu axul unghiuri mai mici sau egale cu 45º.Tăierile de întreţinere şi fructificare - Se aplică cu scopul normăriiproducţiei din anul în curs şi asigurarea lemnului de rod pentru anul următor. Printăierile de fructificare, care la piersic sunt obligatorii să se realizeze în fiecare an,este diminuat sau stopat procesul de degarnisire, iar potenţialul productiv alpomilor se menţine la un nivel ridicat.Ramurile de rod ale piersicului după o fructificare se epuizează şi trebuie

înlocuite cu altele tinere de un an. Ramura mixtă este principala formaţiune de rodîn fructificarea piersicului. Buchetele de mai şi ramurile salbe sunt slab productiveşi de regulă se suprimă dacă rodul este asigurat de ramurile mixte.Prin tăierile de fructificare sunt suprimate, în primul rând, ramurile care aurodit, cele de prisos, astfel încât între ramurile rămase să fie o distanţă de 20-25cm. La un piersic viguros, condus sub formă se palmetă cu braţe oblice, se lasă100-150 de ramuri mixte, în cazul palmetei libere 60-70 de ramuri mixte, iar lacordonul vertical 30-50; la formele de vas numărul ramurilor mixte rămase înurma tăierilor trebuie să depăşească 150. Tăierile se vor face diferenţiat în funcţiede starea pomului. Când în coroana pomilor predomină buchetele de mai şiramurile salbe, aceasta constituie un indiciu că pomii sunt debilitaţi şi se impuntăieri mai energice asociate cu celelalte lucrări agrotehnice.Dimpotrivă când predomină ramurile anuale prea viguroase (peste 70 cm) şimulte ramuri anticipate, rezultă că pomii au avut o recoltă de fructe slabă. Înaceastă situaţie se vor evita scurtările exagerate iar reglarea încărcăturii se va faceprin răriri.În practica pomicolă tăierea piersicului se poate efectua după mai multecurente sau metode: clasică, modernă, mixtă.Tăierea clasică - este o tăiere severă şi are în vedere rărirea ramurilor mixtela 25-30 cm, scurtarea a 2/3 din ele de la 6-8 grupe de muguri (35-40 cm) iar210cealaltă treime se va scurta la 2-3 muguri vegetativi (cepi). Dacă producţia esteasigurată de ramurile mixte, celelalte ramuri se înlătură.Metoda este deficitară prin faptul că: nu valorifică suficient potenţialulsoiului, mai ales în tinereţe; se elimină o mare cantitate de lemn; produce multerăni pomilor; necesită multă forţă de muncă. Metoda se recomandă doar la pomiiîmbătrâniţi, în declin.

Tăirea modernă (lungă) - constă în menţinerea ramurilor mixte de vigoaremijlocie (40-60 cm), cu poziţie corectă, distanţate la 20-30 cm. Sunt preferate celecu poziţie laterală. Ramurile mixte mai lungi de 70 cm se vor scurta. Deoarece înpom rămâne un număr mare de ramuri mixte şi muguri se impune normareaîncărcăturii de rod prin rărirea fructelor. Această metodă este preferată înperioadele de tinereţe ale pomilor.Tăierea mixtă - îmbină cele două metode şi contă în scurtarea deferenţiată aramurilor mixte pe lumgimea şarpantelor şi subşarpantelor. Astfel ramurile mixtedin zona bazală se scurtează în cepi (2-4 grupe de muguri), în zona mediană la 35-40 cm (6-10 grupe de muguri), iar cele din partea superioară vor rămâne întregisau se vor scurta la 40-60 cm.Rezultate bune s-au obţinut prin tăierile "în verde" mai ales după recoltatulfructelor. Acestea se fac după aceleaşi principii ca şi la tăierile din perioada derepaus. De altfel, la piersic există o complementaritate între aceste tăieri.În iernile geroase multe ramuri şi muguri degeră. În consecinţă trebuie catăierile să compenseze acest fenomen. Se vor reţine în coroană pentru fructificaretoate ramurile rămase viabile. Aceste se află situate, de regulă, în parteasuperioară a coroanei. Ramurile afectate se vor elimina iar cele sănătoase (dar cumuguri floriferi distruşi) se vor scurta în cepi de 2-3 muguri. Când este afectată şistructura de bază a coroanei, atunci se va interveni pe lemn vechi, de 4-6 ani,pentru regenerarea scheletului.Întreţinerea soluluiÎn plantaţiile de piersic solul se poate întreţine în diferite sisteme în funcţiede condiţiile ecologice, densitate, vârsta plantaţiei etc. Având în vedere că aceastăspecie se cultivă cu preponderenţă în zone mai secetoase cel mai recomandat

sistem este ogorul lucrat. Acest sistem constă în menţinerea solului fără buruienişi crustă prin lucrări repetate (4-5) printre rândurile de pomi cât şi pe rând. În211acest fel sunt distruse buruienile care concurează pomii, cât şi crusta, conservândmai bine apa.În plantaţiile mature se poate erbicida pe rândul de pomi cu Simazin 5-10kg/ha, preemergent sau Roundup 7 l/ha postemergent.Pe rândul de pomi solul poate fi întreţinut ca mulcit mai ales în plantaţiileintensive şi superintensive. Mulcirea se poate realiza cu resturi vegetale rumeguş,ramuri măcinate, materiale textile speciale sau folie plastică.În plantaţiile fără deficit de umiditate sau cu posibilităţi de irigare solul sepoate înierba printre rânduri, alternând o bandă lucrată cu una nelucrată, iar perând se va lucra sau se va erbicida.În zonele bine echilibrate hidric se pot folosi culturile intercalate sauîngrăşămintele verzi. Pentru culturile intercalate cele mai recomandate suntleguminoasele pentru boabe (fasolea, soia, mazărea), legumele (ceapa, cartofitimpurii, pepeni verzi etc.). Rezultatele bune s-au obţinut mai ales în plantaţiiletinere, dacă s-au luat măsuri tehnologice suplimentare (fertilizat, irigat).Îngrăşămintele verzi (ovăz, hrişcă, facelie, măzăriche, borceag etc), prezintăavantajul că măresc cantitatea de materie organică din sol şi îmbunătăţescstructura şi activitatea microbiană din sol.Fertilizarea plantaţiilorPiersicul este o specie foarte productivă, dar şi cu consum specific mare deelemente nutritive din sol, situându-se alături de prun şi cais din acest punct devedere.După S.Trocme şi R. Gras, consumul anual de elemente nutritive este de:144 kg/ha N; 32 kg/ha P; 31 kg/ha K, 152 kg/ha Ca şi 31 kg/ha Mg, la acestea

adăugându-se o serie întreagă de microelemente, mai importante fiind Bo, Mn şiFe.Pe un sol mediu aprovizionat în elemente nutritive M. Popescu şi colab.,1992, recomandă ca într-o plantaţie tânără să se administreze 5 kg gunoi degrajd/m2, 16 g N/m2, 12 P2O5/m2 şi 8 g K2O/m2.Într-o plantaţie pe rod, aceeaşi autori, recomandă administrarea a 30-40 t/hagunoi de grajd, odată la 3-4 ani, iar anual 120-150 kg/ha N, 50-60 kg/ha P2O5 şi90-120 kg/ha K2O.Aceste îngrăşăminte se vor administra astfel: gunoiul de garjd, cele cu fosforşi potasiu şi o treime din azot se vor aplica toamna, iar restul de azot în două212reprize, înainte de înflorit şi respectiv la începutul lunii iunie când are loc întărireaendocarpului şi creşterea intensă a lăstarilor.Fertilizarea foliară şi irigaţia fertilizantă au dat rezultate bune în culturapiersicului mai ales în momentele critice pentru hrană.Irigarea plantaţiilor - constituie o verigă tehnologică importantă în mareaproducţie mai ales în zonele deficitare în apă. Piersicul consumă între 4000 şi6000 m3/ha din care cca 4000 m3 numai în procesul de transpiraţie. Când rezervade apă din sol scade sub 40% din I.U.A. plantele încep să sufere, iar acest deficitcorelat cu temperaturi ridicate de peste 24-26ºC conduce la formarea în sol a unorsubstanţe fitotoxice (ex. acid cianhidric).Umiditatea optimă a solului pentru piersic trebuie să fie cuprinsă între 60-70% din I.U.A. Pentru realizarea acestui optim în zonele cu precipitaţii sub 500mm sunt necesare 4-5 udări cu norme de 400-600 m3/ha.Momentele critice pentru apă ale piersicului sunt: primăvara înainte deînflorit, la întărirea endocarpului, la intrarea fructelor în pârgă, toamna dupăcăderea frunzelor ca udare de aprovizionare.Metodele de irigare se vor adapta condiţiilor locale de sol şi materiale.Normarea producţiei

Este o verigă tehnologică importantă în cultura piersicului şi se realizeazăprin tăieri şi prin rărirea fructelor care poate fi: manuală, mecanică sau chimică.Normarea producţiei numai prin tăieri nu rezolvă în totalitate această problemă.Piersicul este o specie cu tendinţă de supraîncărcare cu rod. Un pom, încondiţii optime ecologice şi tehnologice, leagă 2000-3000 fructe, în timp cecapacitatea sa de hrană este pentru 500-600 de fructe.Rărirea manuală a fructelor începe la 25-30 zile după înflorire şi se încheieodată cu întărirea endocarpului. La soiurile de piersic cu fructe mici şi mijlocii(Springold, Springcrest) fructele se răresc la 8-10 cm, la cele cu fructesupramijlocii (Cardinal, Collins) la 10-15 cm, iar la cele cu fructe mari(Redhaven, Suncrest, Redsckin) sau foarte mari (Flacăra) distanţa va fi de 15-20cm.Rărirea manuală necesită un volum mare de manoperă.213Rărirea mecanizată se efectuează prin scuturare folosind vibratorul înperioada când începe căderea fiziologică a fructelor şi până la întărireaendocarpului.Rărirea chimică este de perspectivă. Aceasta se poate aplica florilor saufructelor folosindu-se deferite substanţe: Ethrel, 360 ppm, în perioada maximă deînflorire, amida acidului 2-3 clorfenoxipropionic, 150-300 mg/l, acidul naftilacetic120-180 mg/l, sevinul, 1500-2000 mg/l, în perioada de început a citochinezeiendospermului, respectiv la 15-30 zile de la înflorit.Combaterea bolilor şi dăunătorilorPiersicul este o specie relativ sensibilă la atacul bolilor şi dăunătorilor, carenetrataţi corespunzător pot compromite producţia sau chiar plantaţia. Ca lamajoritatea speciilor pomicole şi la piersic sunt necesare minimum douătratamente în perioada de repaus şi mai multe în perioada de vegetaţie.Principalele boli ale piersicului sunt: băşicarea frunzelor, ciuruireafrunzelor, făinarea, monilioza, iar dintre dăunători precizăm: molia lăstarilor,

molia fructelor, păduchii de frunze etc. Tratamentele şi perioadele de aplicare suntprezentate în tabelul 24.Tabelul 24.Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la piersic(după Elisabeta Stoian 1999)Nr.trat.Fenofaza Bolile şi dăunătorii de combătutProdusul recomandat şiconcentraţiaObservaţii0 1 2 3 41. RepausvegetativCoccideae; Ouă de afide, acarieni,insecte defoliatoare etc. Forme derezistenţă la majoritatea bolilorOleoecalux 3 CE (1,5%)Oleocarbotox (3%)Polibar 45 PU (6%)Se asigură oîmbăiere a pomuluitemp >6ºC2. Umflareamugurilor-Deformarea frunzelor(Taphrina deformans)-Monilioze (Monilinia laxa)-Ciuruirera frunzelor (Stigminacarpophilla)Cuprazin 50 PU (0,3%)Turdacupral 50 PU (0,4%)214-Uscarea ramurilor(Cytospora cincta)-Rapăn (Venturia cerasi)-Ciuruirea bacteriană a frunzelor(Xanthomonas pruni)-Deformarea frunzelor(Taphrina deformans)-Ciuruirea bacteriană a frunzelor(Xanthomonas pruni); -Uscarearamurilor (Cytospora cincta)-Rapăn (Venturia cerasi)Cuprazin 50 PU (0,3%)Turdacupral 50 PU (0,4%)3 Dezmugurit(butonverde)Ouă de acarieni U.S1 (!,5%) La avertizare-Deformarea frunzelor(Taphrina deformans)-Monilioze (Monilinia laxa)-Ciuruirea micotică şi bacteriană afrunzelor-Uscarea ramurilor-RapănZiradin 75 PU (0,4%)

Sumilex 50 WP (0,1%)4 Buton roz-Molia piersicului(Anarsia lineatellaTalstar 10 EC (0,04%)Sumithion 50EC (0,%)La avertizare-Monilioze (M. laxa ,M. fructigena)-Ciuruirea micotică şi bacteriană afrunzelor (Stigmina carpophilla)-Deformarea frunzelor(Taphrina deformans) -Făinarea(Sphaerotheca pannosa var. persicae)Ditahane M45 (0,2%)Folpan 50 WP (0,2%)Merpan 50WP (0,2%)Ziram 75 PU (0,2%)5 10 – 15 %din flori auînceput săşiscuturepetalele-Insecte defoliatoare, minatoare;-Molia piersicului(Anarsia lineatella)Casacade 5 EC (0,05%);Fastac 10 EC (0,015)La avertizare-Deformarea frunzelor(Taphrina deformans)- Ciuruirea micotică şi bacteriană afrunzelor -Uscarea ramurilor-RapănDitahane M45 (0,2%)Folpan 50 WP (0,2%)Merpan 50WP (0,2%)Ziram 75 PU (0,2%)6. Fructul cu∅ de 0,5-1cm (laavertizare)Molii, afide, insecte defoliatoare Sonet 100 EC (0,05%)Ekalux S (0,075%)-Deformarea frunzelor (Taphrinadeformans Ciuruirea micotică şibacteriană a frunzelor,(Stigmina carpophilla)Alternaria, rapăn etc.Systhane 12,5 CE (0,04%)Score TOP 20 WG(0,025%)Punch 40 EC (0,05%97 Fructul cu∅ de 1,5 –2 cm (laavertizare)Păduchele din San José,molii, insecte defoliatoare etc.Ekalux S (0,075%)Reldan 40 EC (0,1%)8 Fructul cu -Făinarea

(Sphaerotheca pannosa var. persicae)Bumper 250 EC (0,03%)Karathane LC (0,05%)215Ciuruirea micotică şi bacteriană afrunzelor etc.Folpan 50 WP (0,2%)Merpan 50WP (0,2%)Păduchele din San José,molii, insecte defoliatoare etc.Actellic 5 EC (0,2%)Decis 2,5 EC (0,05%)∅ de 2,5-3cm (laavertizare)Acarieni Mitac EC (0,2%);Demitan 200 CE (0,05%);Nissorun 10 WP (0,03%)Ciuruirea micotică şi bacteriană afrunzelor etc.Sumilex 50 WP (0,1%);Rovral 50 PU (0,1%)-Făinarea (Sphaerotheca pannosa var.persicae)Microthiol special (0,4%)Saprol 190 CE (0,125%)9 Fructul demărimenormalăMolia orientală Dimilin 2555 WP (0,03%)Măsuri de igienăculturală şiagrotehnică10 Dupăcădereafrunzelor-Deformarea frunzelor (Taphrinadeformans); - Ciuruirea micotică şibacteriană a frunzelor; -UscarearamurilorCuprozin 50 PU (0,3%)Turdacupral 50 PU (0,5%)Zeama bordoleză (1%)Se asigură oîmbăiere a pomului.Maturarea şi recoltarea fructelorLa piersic fructele se maturează eşalonat (7-10 zile), recoltatul efectuânduseîn 2-3 reprize.Momentul optim de recoltare se consideră atunci când fructele au ajuns lamărimea, forma şi pigmentaţia caracteristică soiului. Recoltate înainte, piersicelenu realizează însuşirile caracteristice soiului, iar cele cu grad de maturare avansatse depreciază uşor.

Piersicele sunt fructe perisabile, de aceea recoltatul, ambalatul, transportul şivalorificarea trebuie să se facă cu mare atenţie în ambalaje specifice, de capacităţimici, alveolare etc. Recoltatul se face manual.Păstrarea temporară a fructelor se face în spaţii frigorifice sau cu atmosferăcontrolată. Temperatura în aceste spaţii trebuie să fie de 1-2ºC, iar umiditatearelativă de 80%. Durata de păstrare este de 2-4 săptămâni în condiţii frigorifice şi6-8 săptămâni în condiţii de atmosferă controlată.La sfârşitul perioadei de păstrare, se va realiza o maturare complementarăprin păstrarea acestora la temperatura de 18-20ºC timp de 1-3 zile (A. Gherghi,1994).216CAPITOLUL XCULTURA NUCULUIJuglans regia Fam. Juglandaceae10.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DERĂSPÂNDIREImportanţăNucul este una din cele mai valoroase specii pomicole, datorită fructelor,lemnului şi a capacităţii de adaptare ecologică.Miezul de nucă este un aliment complet, complex şi concentrat datorităconţinutului în grăsimi (52-77,5%); substanţe proteice (11-25%), zaharuri (5-24%); substanţe minerale Cu, Zn, K, Mg, P, S, Fe, Ca, etc. (1,3-2,5%), vitamineleA, B1, B2, vitamina C (40-50mg/100 g). Valoarea energetică este de 6500-7000cal/kg, valoarea echivalentă cu a următoarelor alimente: 1 kg pâine + 0,5 kgcarene + 0,5 kg cartofi + 0,5 kg peşte + 0,5 kg pune uscate + 1kg pere, (V. Cociuşi colab., 1983). Miezul de nucă se consumă în stare proaspătă, dar mai alesprelucrat în cofetării sau patiserii. Uleiul de nucă este foarte valoros fiind folosit

în industria alimentară, în pictură, în cosmetică, în industria chimică, etc.Produsele secundare rezultate de la prelucrarea miezului sunt, de asemenea,foarte valoroase pentru prelucrarea unor alimente sau furaje.Nucile verzi - au un conţinut foarte ridicat de vitamina C şi sunt utilizate laprepararea dulceţei, şi a unor băuturi alcoolice sau nealcoolice.Lemnul de nuc este foarte apreciat în industria mobilei, în sculptură şiartizanat.Endocarpul – este folosit pentru obţinerea cărbunelui activ, alinolemnurilor, a amestecurilor abrazive etc.217Din fructele verzi şi din frunze se obţin diferite produse farmaceutice,folosite în tratarea unor afecţiuni (dispepsii, avitaminoze, conjuctivite, rahitismetc.).Nucul este şi o valoroasă plantă decorativă datorită frunzişului său bogat deculoare verde intens sau alte nuanţe; este folosit pentru aliniamente, solitar sau îngrupuri. Umbra acestei specii este deosebit de odihnitoare şi relaxantă datorităionilor negativi pe care îi emană.Originea şi aria de răspândireNucul este originar din Asia Centrală. Aria de origine este foarte extinsă dinCaucaz până în Iran şi Turkestan apoi în Himalaia, China de Est, Asia Mică şiBalcani. Se mai întâlneşte încă în stare sălbatică în masive silvice în estul Turciei,în Caucaz, Irak, Iran, Afganistan, Pakistan, India, Nepal, Tibet, China.Nucul a fost cultivat mai întâi în China, Japonia şi India (înainte ereicreştine) apoi în Europa.Din Europa Centrală cultura nucului s-a extins în Anglia, Portugalia, ŢărileScandinavice, Africa de Nord, cele două Americi. O dezvoltare importantă acăpătat această cultură în secolul XX în California.În prezent specia Juglas Regia se cultivă în toate zonele de climat temperatîntre paralelele de 10 şi 50° (Bergougnoux şi Grospiere, 1975). În unele zone(China) cultura nucului se întâlneşte chiar la altitudinea de 800-1000 m. Printre

ţările mari producătoare de nuci se numără: China , SUA, Iran, Turcia, România,Franţa (tabelul 25). Până în deceniul al şaselea şi al şaptelea al secolului XX –România era între primele trei ţări mari producătoare de nuci.Tabelul 25Ţări mari producătoare de nuci (t)(Buletin FAO, 1999)Ţara 1992 1998 1999Total d.c. 11.001.101 1.122.802 1.184.549China 249.834 2.651.121 275.000SUA 244.000 205.900 254.000Iran 124.870 145.820 145.820Turcia 115.000 120.000 120.000România 32.880 32.493 32.493Franţa 23.461 24.682 23.000218În Europa, România este ţara cu cea mai mare producţie. Dinamicasuprafeţelor şi producţiilor a fost foarte oscilantă în timp.Multe dovezi arată că nucul este o specie cultivată încă din vechime peteritoriul ţării ocupând cele mai mari suprafeţe pomicole.Suprafeţele şi producţiile au crescut până în deceniul şapte după care aucunoscut o dinamică descendentă accentuată. În prezent, este reconsiderată culturaacestei specii fiind deja create premizele unei relansări. Cea mai mare parte dinproducţie se obţine în sectorul privat.Tabelul 26Principalele judeţe producătoare de nuciTotal d.c. Sector privatJudeţultone % tone %Total d.c. 34080 100 33528 100Vrancea 3311 10,0 3296 10,1Bacău 2161 6,5 2160 6,6Vâlcea 1789 5,4 1789 5,5Iaşi 1800 5,7 1780 5,5Bihor 1795 5,4 1785 5,5Hunedoara 1414 4,3 1408 4,3Neamţ 1383 4,2 1361 4,1Gorj 1305 3,9 1280 3,8Arad 1266 3,8 1262 3,8Ală__________turi de pomicultori, şi silvicultorii derulează programe de ameliorare aspeciei atât pentru lemn cât şi pentru fructe.10.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞI

ECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURIDatorită particularităţilor sale, specia nuc, are foarte multe biotipuri. Prinprogramele de ameliorare desfăşurate în Franţa, SUA, România, Ungaria,219Republica Moldova etc. s-au obţinut multe soiuri dar nici unul nu întruneşte toatecondiţiile cerute. Mai mult, în România au fost create peste 25 soiuri, toate selecţiidin flora cultivată dar care sunt deficitare în special la productivitate.Sortimentul actual este alcătuit din 14 soiuri, toate româneşti, cu perioada derecoltare în perioada septembrie-octombrie.1. Jupâneşti – soi semiviguros, protogin, productiv, rezistent la ger; fructuleste mijlociu (12 g), oval-alungit, cu endocarpul cafeniu-gălbui, 52% miez şi 62%substanţe grase. Maturarea: IX/1-2.2. Argeşan – soi semiviguros, protandru, productiv, rezistent la ger; fructulmijlociu (13 g), sferic, galben-cafeniu cu 51% miez şi 60% lipide. Maturare: IX/2.3. Bratia – soi viguros, protogin, productiv, rezistent la ger; fructul mare(14 g), ovoidal, cu endocarpul cafeniu-deschis, 49% miez şi 64% lipide.Maturarea: IX/2.4. Geoagiu 65 – soi semiviguros, protandru, productiv, rezistent la ger;fructul este mare (14 g), elipsoidal, endocarpul cafeniu deschis, 50% miez şi 60%lipide. Maturarea: IX/2.5. Miroslava – soi semiviguros, protogin, productiv, rezistent la ger; fructuleste mare (14 g), elipsoidal, 52% miez, 60% lipide. Maturarea: IX/2.6. Muscelean – soi semiviguros, protandru, productiv, rezistent la ger şiboli; fructul este mare (14 g), rotund-alungit, 51% miez, 61% lipide. Maturarea:IX/2.7. Sarmis – soi semiviguros, protandru, productiv, rezistent la ger; fructuleste mijlociu ovoidal (12 g), 50% miez, 68% lipide. Maturarea: IX/2.

8. Velniţa – soi semiviguros, protogin, foarte productiv, rezistent la ger şiboli; fructul este mijlociu (13,5 g), rotund-ovoid, 50% miez, 60% lipide.Maturarea: IX/2.9. Germisara – soi semiviguros, protogin, productiv, rezistent la ger;fructul este mare (14 g), ovoid, cu 52% miez, 69% lipide. Maturarea: IX/2-3.10. Mihaela – soi semiviguros, protogin, productiv, rezistent la ger; fructemijlocii (10 g), ovoidal-alungite, cu 49% miez. Maturarea: IX/2-3.11. Roxana – soi semiviguros, protogin, productiv, rezistent la ger; fructulmijlociu (11 g), ovoid, endocarp semifragil, neted cu 52% miez, 63% lipide, 19%proteine. Maturarea: IX/2-3.12. Sibişel-44 – soi viguros, homogam, productiv, foarte rezistent la ger;fruct eilpsoidal mare (14 g), cu 50% miez, 65% lipide. Maturarea: IX/2-3.22013. Novaci – soi semiviguros, relativ homogam spre protogin, foarteproductiv, rezistent la ger; fructul este mijlociu (11,7 g), sferic endocarp cenuşiugălbui,cu 44% miez, 71% lipide. Maturarea: X/3.14. Suşiţa – soi semiviguros, protandru, productiv, rezistent la ger; fructuleste mijlociu (12,5 g), ovoid, cu 44% miez, 69% lipide. Maturarea: X/3.În cultură se mai întâlnesc o serie de soiuri româneşti: De Mărculeşti,Victoria, Sibişel precoce, De Târgu Jiu, Piteştean, Peştişani, Orăştie, Geoagiu 67,Productiv de Geoagiu, Dumitra, De Baia de Aramă, Fălticeni 12, Valcor, Valrex,etc., sau străine: Maytte, Franquette, Parisiene, Sorrento.PORTALTOII NUCULUIÎn România cât şi pe plan mondial sunt foarte puţini portaltoi pentru nucmajoritatea aparţinând speciei Junglans regia. La prezentarea anterioară (13.2.1.),adăugăm că în prezent în majoritatea ţărilor se utilizează ca portaltoi hibrizii cufructe de mărime mijlocie şi procent mare de răsărire (Ex. Tg. Jiu 1; secundar RM)au afinitate bună cu toate soiurile de nuc.Junglans nigra – este din ce în ce mai puţin folosit ca portaltoi chiar în ţări

ca SUA şi Franţa unde se folosea mult. Alături de caracteristicile prezentateanterior, mai precizăm că Junglans nigra nu are afinitate bună cu toate soiurile denuc.În unele ţări (SUA, Franţa, Iran) s-a încercat folosirea ca portaltoi a speciilorJ. sieboldiana, J. hindsii, J. cinerea etc. dar cu rezultate foarte slabe şi fărăperspectivă.PARTICULARITĂŢI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREALE NUCULUISistemul radicularNucul dezvoltă un sistem radicular puternic atât în plan vertical (6-7m) câtşi orizontal, situaţie în care depăşeşte de 3-4 ori raza coroanei. Dezvoltareasistemului radicular este influenţată de tipul de sol, vârsta pomilor şi soi.Majoritatea soiurilor au o înrădăcinare trasantă. Marea masă a rădăcinilor se află221în stratul de sol cuprins între 10 şi 40 cm în şcoala de puieţi, între 15 şi 60 cm încâmpurile de formare şi între 10 şi 50 cm la pomi maturi. În plan orizontal masaprincipală a rădăcinilor se întâlneşte la 3-4 m de trunchi.Creşterea rădăcinilor începe la 5oC şi prezintă 3 vârfuri de creştere:decembrie-ianuarie, dacă temperatura este de 4oC, aprilie-iulie şi septembrieoctombrie.Spre deosebire de alte specii rădăcinile pomilor vecini se întrepătrund.Un element pozitiv în absorbţie îl reprezintă micorizele ce se formează perădăcinile active.Partea epigeeNucul formează destul de repede un trunchi puternic, înalt de 1-2 m şi grosde 50-60 cm diametru, acoperit la început cu un ritidom tare, neted, alb-cenuşiu,care odată cu înaintarea în vârstă crapă longitudinal şi capătă o culoare cenuşienegricioasă.Coroana naturală a nucului depăşeşte ca volum toate celelalte speciipomicole. În general aceasta este globuloasă pentru o receptare maximă a luminiicu un diametru de 20-30 cm. Înălţimea pomilor poate ajunge la 20-25 m. Ramurile

principale sunt puternice, cilindrice, cu ritidomul alb-cenuşiu. Lăstarii suntviguroşi, cilindrici, cu mult ţesut medular. Nucul manifestă o mare capacitate delăstărire, ceea ce permite o regenerare activă după accidente climatice sau dupătăieri severe.Ritmul de creştere a lăstarilor este lent în primii ani după plantare dar seaccentuează foarte mult în următorii ani.În cadrul ciclului anual lăstarii nucului au un ritm rapid de creştere: ceifertili îşi încheie creşterea în lungime odată cu apariţia florilor (în mai), iar la ceivegetativi ritmul de creştere este maxim în luna mai şi încetează în a douajumătate a lunii iunie.MuguriiNucul este specie unisexuat monoică la care se întâlnesc muguri vegetativi,muguri masculi şi micşti (bifuncţionali femeli).Mugurii vegetativi se află pe toată lungimea ramurilor anuale la pomii tinerişi numai în treimea superioară la cei intraţi pe rod. Specific pentru nuc estedispunerea serială a mugurilor. La noduri se întâlnesc frecvent 2 muguri dispuşiserial, astfel pot exista: 2 muguri masculi, un mugure mascul şi unul femel sau,uneori un mugur mascul şi unul vegetativ.222Din mugurii masculi, diferenţiaţi în anul anterior, se formează amenţi, iardin cei micşti apar lăstari fertili care poartă terminal 1-3 flori unisexuat femele.La marea majoritate a soiurilor şi hibrizilor de nuc, lăstarii fertili apar numaidin mugurii micşti cu poziţie terminală pe ramurile anuale. Pe plan mondial şi mairecent şi în ţara noastră se selecţionează soiuri care diferenţiază lăstari fertili şi dinmugurii laterali şi care au o mare capacitate productivă.Nucul fructifică pe ramuri anuale mijlocii. Acestea sunt creşteri anuale culungimea de 10-30 cm şi grosimea de 6-10 mm. Terminal, ramura anuală prezintă

un mugur mixt, iar pe toată lungimea sa poartă 2-3 muguri masculi. În unelecazuri se pot întâlni 1-3 muguri subterminali femeli.Florile mascule sunt pendule, grupate câte 70-150 în amenţi. Fiecare floareare 6-30 stamine. Înflorirea are loc de la bază spre vârful acestora când amenţii auatins 6-10 cm, iar florile devin vizibile. Un nuc matur eliberează 5-20 miliardegrăunciori de polen timp de 4-6 zile.Florile femele apar la vârful lăstarilor fertili. Înfloritul are loc târziu, în lunamai, durează 2-3 săptămâni după formarea frunzelor, de aceea florile nuculuiscapă, în general, de brumele târzii. După apariţia florilor, se formează stigmatuldublu cu lobii paraleli care ulterior se curbează progresiv până devin opuşi şicapătă o culoare galben-rozie, fază ce corespunde receptivităţii maxime pentrupolen.La nuc se întâlneşte frecvent fenomenul de dichogamie, (florile femeleînfloresc în momente diferite faţă de cele mascule). Soiurile de nuc la careînfloresc mai întâi florile femele se numesc protogine, iar cele la care florilemascule înfloresc primele sunt denumite protandre. Există şi o a treia grupă desoiuri de nuc, la care înflorirea are loc simultan (soiuri homogame). La primeledouă grupe de soiuri sunt necesari polenizatori cu aceeaşi epocă de înflorit. Ladescrierea soiurilor s-a precizat pentru fiecare tipul de înflorire.Polenizarea nucului este aproape în exclusivitate anemofilă. Vânturile slabe,umiditatea relativă mai redusă şi temperatura de 14-18oC favorizează polenizareaşi fecundarea. Pentru o polenizare bună rândurile se vor orienta perpendicular pedirecţia vântului dominant, iar distanţa dintre soiul de bază şi cel polenizator să fiede 80-100 m.Fructul nucului este un “fruct fals”, deoarece acesta provine din ovar şi dinunele componente ale periantului. Acesta poate fi considerat o pseudodrupă

223dehiscentă, deoarece la maturitate epicarpul şi mezocarpul crapă lăsând liberăsămânţa protejată de un endocarp sclerenchimatos (coaja).Sunt considerate valoroase soiurile cu fructul mare (peste 10 g), de formăregulată, cu endocarpul neted, de grosime medie, colorat în galben-pal, cu valvelebine sudate, cu peste 50% miez plăcut la gust.Ciclul anual - Nucul are o perioadă de repaus lungă, porneşte în vegetaţieprimăvara târziu (aprilie) când temperatura medie zilincă devine constantă peste10oC. Frunzele cad relativ timpuriu (octombrie).Intrarea pe rod - Nucul pe rădăcini proprii (nealtoit) fructifică la 10-12 anide la plantare şi produce economic începând cu anul 14-15. Altoit pe nuc comunîncepe fructificarea la 6-8 ani iar pe nuc negru la 5-6 ani. Nucul nu prezintă,genetic, periodicitate de rodire.Potenţialul productiv al nucului este destul de scăzut la majoritatea soiurilor(2-3,5 t/ha) ceea ce corespunde la 10-40 kg fructe/pom.În ultimele decenii au fost create soiuri în special în Asia (Iran, China) lacare producţiile au ajuns la 6-8 t/ha.Longevitatea - Nucul este una din cele mai longevive specii pomicole.Durata economică a unei plantaţii durează 50-60 ani, dar frecvent nucul trăieştepeste 100 ani. Când este altoit pe nuc negru, durata de viaţă se reduce foarte mult,la numai 20-30 ani.CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICICerinţele faţă de lumină ale nucului sunt mari, de aceea, se coportă foartebine ca pom solitar sau la distanţe mari de plantare; coroanele pomilor vecini nuse întrepătrund. Când lumina este insuficientă apare fenomenul de elagare, adicătulpinile cresc foarte înalte, ramurile de schelet se alungesc şi se degarnisesc,fructificând numai la periferia coroanei. De asemenea, creşterile ramurilor de rodsunt reduse, diferenţierea mugurilor femeli deficitară, iar producţiile sunt mici.

Cerinţele nucului faţă de lumină sunt satisfăcute în zonele în care duratainsolaţiei este 800-1000 ore în perioada 20-VI-15-IX şi, respectiv, 1100-1800 oreîn perioada 30-IV-10-X- (I. Godeanu, 1975).Majoritatea zonelor pomicole ale României satisfac aceste cerinţe cucondiţia ca nucul să fie plantat pe expoziţii sudice, sud-vestice sau sud-estice. În224zonele sudice, de şes, cu exces de căldură nucul se poate planta chiar pe versanţinord-vestici, estici sau chiar nordici.O mare importanţă o au distanţele de plantare.Cerinţele faţă de căldură ale nucului sunt mari. Această specie creşte şirodeşte bine în zonele cu temperatura medie anuală de 9-10,5oC, cu ierni blânde şiveri călduroase.În perioada repausului profund pomii suportă temperaturi de -25oC ..-30oC.La -36oC pomii tineri şi ramurile de 3-4 ani sunt distruse în întregime.Amplitudinile mari de temperatură de la sfârşitul perioadei de vegetaţie şi mai alescele din primăvară provoacă mari pierderi nucului.Sensibilitatea maximă la temperaturi scăzute se înregistrează în perioadaînfloritului şi a legatului fructelor. Astfel, amenţii şi mai ales stigmatele suntdistruse la -1oC, fructele nou formate la -2oC, iar la -3oC frunzele şi lăstarii.Temperaturile ridicate (peste 35oC), din timpul verii, corelate cu secetaprelungită sunt foarte dăunătoare culturii nucului.Pragul biologic al nucului este de 10oC, iar necesarul de zile cu optimcaloric (18-20oC) este de 110-145.Cerinţele faţă de apă. Nucul are pretenţii relativ mari faţă de apă datorităsistemului radicular trasant şi a procesului de evapotranspiraţie mare. Cele mainefavorabile sunt situaţiile extreme, de exces sau lipsă prelungită de umiditate.Specia reuşeşte bine în zone cu 550-600 mm precipitaţii anuale dar şi în zone cu900-1000 mm (ex. Baia Mare, Gorj etc), şi 60-80% umiditate relativă. În zonelecu precipitaţii puţine cultura nucului reuşeşte numai în condiţii de irigare.

Umiditatea relativă ridicată favorizează atacul bolilor criptogamice. Necesarulmaxim de apă se înregistrează în prima parte a perioadei de vegetaţie şi în specialîn timpul creşterii intense a lăstarilor (mai-iunie). Excesul de umiditate din timpulmaturării fructelor are influenţe negative asupra calităţii fructelor.De asemenea, excesul de apă din sol conduce la asfixierea rădăcinilor în 3-4zile.Cerinţele faţă de sol. Deşi mult timp s-a considerat că nucul ar fi o speciecu pretenţii mici faţă de sol, precizăm că rezultatele bune se obţin numai pe soluri225fertile, profunde, permeabile pentru apă şi aer, cu textură uşoară sau mijlocie cusubsol profund, pH slab acid (6,0-7,0) şi pânza de apă freatică la minim 2,5-3 m.Dacă terenul este amenajat nucul se poate planta, chiar pe soluri frământate,cu pantă mare, chiar parţial erodate.În condiţii de irigare şi fertilizare corespunzătoare, nucul se poate cultiva cueficienţă şi pe nisipuri.Se evită plantarea nucului pe soluri grele, umede şi reci, de asemenea, pesolurile scheletice (regosolurile, grohotişuri etc).10.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICEProducerea materialului săditorProducerea portaltoilor la nuc se face pe cale generativă. În vedereaînfiinţării plantaţiilor se va folosi numai nuc altoit. Există mai multe metode dealtoire, care deşi au încă un randament scăzut, permit înmulţirea soiurilorvaloroase.Scoaterea puieţilor de nuc din şcoala de pieţi se va face cu rădăcinile cât maiintacte, deoarece au o putere de refacere greoaie.În ţara noastră se mai practică producerea pomilor direct din sămânţă înspecial a soiurilor valoroase. Se pot înmulţi soiurile care corespund obiectivelorde ameliorare.Câmpul I se poate realiza prin semănare direct, toamna, sau cu puieţiobţinuţi la ghivece sau cu puieţi produşi în şcoala de puieţi.

Plantarea se face la distanţele de: 1 : 0,40 m sau 1 : 0,50 m.Producerea nucului altoit. – Datorită unor particularităţi morfologice şifiziologice la nuc există greutăţi la altoire (mărimea măduvei, fluxul mare al seveiîn timpul altoirii, care îngreunează sudura, grosimea şi tăria fibrelor liberolemnoase,oxidarea rapidă a ţesuturilor etc).Altoirile în câmp nu dau rezultate satisfăcătoare aceasta depinzând mult deevoluţia temperaturii şi a umidităţii relative.Ca metodă de altoire se folosesc: altoirea în oculaţie, cu ferestruică, înfluier, cu rumară detaşată în despicătură etc. O metodă care a dat rezultate buneeste cea în oculaţie cu scutişor (chip budding).226Momentul altoirii este când portaltoiul se află în faza de umflare a muguriloriar temperatura în timpul altoirii şi calusării este constantă şi peste 18ºC (Lefter şicolab., 1988).Pe plan mondial şi mai nou la noi în ţară se utilizează cu succes altoirea lamasă a nucului. Aceasta se realizează cu maşini de altoit care efectuiază tăieturi în“scăriţă” sau în omega. Înainte de altoire puieţii şi ramurile altoi se stratifică iardupă altoire se preforţează în camere speciale la temperatura de 27-28ºC şi 80-90% umiditate relativă timp de 10-14 zile. Imediat după altoire zona separafinează. După prindere materialul astfel obţinut se va planta în câmp atuncicând condiţiile climatice o permit. Atât puieţii cât şi ramurile altoi trebuie să aibăoriginea cunoscută şi să fie libere de boli şi dăunători.Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţieiÎnfiinţarea plantaţiilor – se face cu materialul altoit şi numai accidental cupomi pe rădăcini proprii. Se pot înfiinţa plantaţii pure (specializate) dar şi asociatcu alte specii pomicole de vigoare redusă şi precocitate de rodire (gutui, vişin,cais, piersic, coacăz, agriş etc).Plantarea nucului se va face în sistem clasic (10-12 m / 10-12 m) sausemiintensiv (8/6) m în funcţie de vigoarea soiului şi a portaltoiului. Astfel,

soiurile viguroase cu fructificare terminală altoite pe Juglans regia se vor planta ladistanţe mai mari comparativ cu soiurile cu fructificare laterală altoite pe Juglansnigra sau chiar Juglans regia. Întrucât nucul suportă greu stratificarea şitransplantarea se recomandă plantarea din toamnă sau primăvara devreme directdin pepinieră. Fasonarea rădăcinilor va fi foarte sumară iar mocirlirea foarte bună.Într-o parcelă se vor planta 2-3 soiuri în benzi de maxim 6-8 rânduri.Formarea şi întreţinerea coroanelorNucul poate fi condus sub formă de vas ameliorat, vas întârziat aplatizat şipiramidă neetajată întreruptă cu 4-5 şarpante.După plantare, varga se scurtează la 1,7-1,8 m (înălţime necesară pentruformarea unui trunchi de 100-120 cm şi a unui număr de 2-3 şarpante distanţate la35-40 cm). Odată cu scurtarea vergii, se orbesc 3-4 muguri principali situaţi sprevârful acesteia pentru a forma şarpantele superioare din muguri stipelari, cuunghiuri de ramificare mai mari. În anul II de la plantare se aleg 2-3 ramuri227anuale, necesare pentru a forma şarpantele (distanţate pe ax la 15-30 cm) care sescurtează la 80-90 cm pentru a favoriza ramificarea lor.Celelalte ramuri se suprimă. În primăvara anului III pe fiecare şarpantă selasă câte o subşarpantă situată la 60-80 cm de la baza ei, iar prelungirea anuală aşarpantelor se scurtează tot la 60-80 cm de la bază în vederea obţineriisubşarpantei următoare.Tăierile de fructificare au în vedere eliminarea zonelor degarnisite,reîntinerirea semischeletului şi a ramurilor de rod, menţinerea coroanei la volumulproiectat. Şarpantele şi subşarpantele se vor scurta la lemn de 4-6 anisemischeletul se răreşte, se reduce, sau se elimină dacă este degarnisit, lung,subţire, debil. Pentru a se evita unele uscări, reducţia şi scurtarea ramurilor se faceîntotdeauna în cepi de 15-20 cm, deasupra ramurii de înlocuire sau a unei ramuri

lacome. La pomii puternic degarnisiţi se vor efectua tăieri de regenerare ascheletului şi a ramurilor de rod. De regulă, nucul se regenerează uşor în urmaaccedentelor climatice sau a tăierilor.Tăierile se vor executa primăvara, în faza de umflare a mugurilor cândcalusarea rănilor se face mai repede şi mai complet. Rănile mai mari de 4-5 cm sevor netezi şi se vor acoperi cu substanţe cicatrizante sau vopsea. Prin tăieri, se vaavea în vedere o bună iluminare a coroanei.Întreţinerea solului - Distanţele mari de plantare şi creşterea lentă apomilor în tinereţe permit înfiinţarea culturilor intercalate. În această situaţie seva fertiliza şi iriga suplimentar mai ales în lunile iulie şi august când consumulnucului este maxim. Se pot cultiva plante leguminoase sau alte specii pomicoleprecoce şi de vigoare mică. Odată cu intrarea pe rod solul se poate întreţine caogor lucrat pe rândul de pomi şi înierbat printre rânduri. O atenţie deosebită se vaacorda adâncimii de lucru a solului care nu trebuie să depăşească 15-16 cm înperioada de repaus sau 10-12 cm în perioada de vegetaţie. Pe terenurile în pantă,în zonele cu suficiente precipitaţii, pentru a preveni eroziunea, terenului dintrerânduri se înierbează, iar iarba se coseşte repetat şi se foloseşte ca mulci.Fertilizarea plantaţiilor – de nuc este necesară atât în tinereţe când pomiiau o creştere slabă cât şi după intrarea pe rod datorită consumurilor mari. Înperioada de tinereţe se vor aplica în special îngrăşăminte cu azot pentru stimularea228creşterilor (100-300 g/pom), dacă s-a făcut o fertilizare corectă la înfiinţare.Îngrăşămintele se vor aplica sub coroană.După intrarea pe rod se vor aplica 100-120 kg/ha azot în trei reprize: înaintede pornirea în vegetaţie (martie-aprilie), după legarea fructelor şi în timpulcreşterii intense a fructelor. Se vor aplica 60-80 kg/ha fosfor şi 80 kg/ha potasiu,

aplicate toamna, precum şi unele microelemente indispensabile nucului (Ca, Bo,Zn, Mg).Odată la 3-4 ani se recomandă fertilizarea cu 40-50 t/ha gunoi de grajdsituaţie în care nu se va mai fertiliza mineral.Irigarea plantaţiilor este o secvenţă tehnologică deosebit de importantăpentru reuşita culturii nucului mai ales în zonele cu precipitaţii sub 500 mm dincare 100 mm în luna mai. La pomii tineri se aplică 1-2 udări cu 700-800 m3 apă/haastfel încât apa să umecteze solul din zona majorităţii rădăcinilor.Ca metode de irigare se poate folosi: irigarea prin picurare, prin brazde, prinaspersiune cu microjet sub coroană, etc. Este bine să se evite udarea în exces apărţii epigee având în vedere sensibilitatea acesteia la unele boli.Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Faţă de alte specii pomicole, nuculeste atacat de mai puţine boli şi dăunători. Cele mai periculoase boli sunt:antracnoza (Gnomonia juglandis), care produce brunificarea frunzelor, a fructelorşi chiar a lăstarilor; arsura bacteriană (Xanthomonas juglandis), care atacă lăstarii,frunzele, florile, fructele şi ramurile tinere.Dintre dăunători, pagubele cele mai mari le produce viermele nucilor(Carpocapsa amplona), păduchii ţestoşi (Eulecanium corni), păduchi de frunze(Callaphis juglandis, Cromophis juglandicola), omizile şi insectele defoliatoare(Operophtera brumata, Hibernia defoliaria, Cetonia aurata, Hyphantria cunea,),insectele xilofage (Zeuzera sp. şi Cossus sp.), acarienii (Aceria trestiata).Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se aplică un număr de 6-7tratamente în perioada de repaus şi vegetaţie. Tratamentele se fac la avertizare pebaza datelor furnizate de staţiile de prognoză.229Maturarea şi recoltarea nucilorRecoltarea nucilor se face când mezocarpul lor (coaja verde) prezintăcrăpături de 10-15 mm şi fructele încep să cadă din pom.Pentru a stabili momentul optim de recoltare se iau periodic cca 100 nuci şi

se ţin în apă 12-24 ore. Dacă la 80-90% din fructe decojirea se face uşor, poate săse efectueze recoltarea lor.Aceasta se face prin scuturare, cu ajutorul unei prăjini prevăzute cu cârlige.Operaţia se execută de obicei în două reprize, pentru a avea o maturare maiuniformă a fructelor.După detaşarea de pe pom, nucile se separă în două grupe: cu mezocarp şifără mezocarp. Pentru a înlătura mezocarpul, nucile se aşază în lădiţe şi seintroduc în bazine cu apă la temperatura 15-18oC timp de 12-24 ore.După îndepărtarea mezocarpului, nucile se spală pentru a îndepărta resturilecare ar putea produce pătarea lor, iar apoi se usucă în curent de aer cald, latemperatura de 40-45oC, cu o viteză de 2-3 m/s. Uscarea se poate face şi în podurisau în camere, pe rafturi. Periodic nucile sunt amestecate pentru grăbirea uscării.Pentru obţinerea unui produs cât mai atrăgător, nucile la care suduracarpelară este bună şi locul de inserţie a pedunculului bine astupat se pot înălbi.(V. Cociu şi colab., 1983). Această operaţie se execută în instalaţii speciale printratarea lor cu amestecul a două soluţii de bază:- prima soluţie se prepară din 5,8 kg hipoclorit de calciu şi 1,36 kg carbonatde sodiu cristalizat, care se solubilizează în 100 l apă:- soluţia a doua se prepară din 125 cm3 acid sulfuric concentrat care seamestecă cu 100 litri apă.Cele două soluţii se amestecă înainte de a fi utilizate în următoareleproporţii: 15 părţi soluţie I şi o parte soluţia a II-a, durata tratamentului fiind 2-4minute (G. Grădinariu, 1992).Păstrarea nucilor în coajă se face la temperatura de 0...+3°C, la umiditatearelativă a aerului de 75%. Nucile pot fi ambalate în saci, lăzi sau pot fi întinse întrunstrat de 15-22 cm grosime.230CAPITOLUL XICULTURA CĂPŞUNULUIFragaria grandiflora Ehrh Fam. Rosaceae

Subfam. Rosideae11.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIA DERĂSPÂNDIREImportanţaPrimele fructe proaspete care apar în ţara noastră sunt căpşunile, de aceea,dar şi datorită calităţii şi compoziţiei lor sunt foarte apreciate de toţi consumatorii.Soiurile remontante dau mai multe recolte pe parcursul verii până în toamnă.Fructele conţin: 6,7-13,9% substanţă uscată totală, 5-12% zaharuri, 0,6-1,6%acizi, 40-106% vitamina C, 0,94-1,74% săruri minerale, 0,1-0,51% proteine,vitaminele A,B1,B2,PP, acid pantotenic etc.Căpşunele se consumă în stare proaspătă cât şi industrializate sub diferiteforme: sucuri, dulceţuri, gemuri etc. Prin conţinutul ridicat de mangan şi vitamineîn special din grupa B, fructele au un rol important în buna funcţionare asistemului nervos, în anemie etc.Căpşunul este una din cele mai rentabile specii pomicole, dacă întruneştecondiţiile tehnologice şi ecologice. Producţia la soiurile nou create pe planmondial poate ajunge la 40-50 t/ha. Productivitatea, plasticitatea ecologică,calitatea fructelor, rezistenţa la boli şi tehnologia relativ simplă, au făcut caaceastă specie să capete o extindere deosebită.Ameliorarea şi crearea de soiuri este uşurată datorită multor resurse de genede care dispune genul Fragaria.231Originea şi aria de răspândireMajoritatea soiurilor de căpşun provin din speciile americane (Fragariavirginiana, F. chiloensis şi F. grandiflora); din speciile europene de fragi (F. vescaL.) şi de căpşun (F. elatior sin moschata) s-au obţinut soiuri cu o valoare mult maiscăzută. Deci, originea acestor specii este americană şi europeană.În prezent, datorită calităţilor prezentate, căpşunul este răspândit şi secultivă pe tot globul, datorită şi multiplelor posibilităţi de cultivare.

Producţia mondială de căpşuni este în continuă creştere, situându-se în anul2000 la cca. 3 mil tone, din care peste 1.200.000 t se obţin în Europa, urmată deAmerica de Nord, Asia, America Centrală etc. (tabelul 27)Tabelul 27.Producţia de căpşun la nivel mondial (t)(Buletin FAO 2000)Continentul 1997 1998 1999Total d.c. 2683365 2701470 2796011Europa 1155935 1131434 1207215America de Nord 765825 794200 813300Asia 518394 526961 526701America Centrală 99398 111000 111000America de Sud 63039 63365 63365Africa 60774 54510 54430În România cultura căpşunului se întâlneşte aproape în toate zonele, darproducţia comercială este concentrată în câteva zone de maximă favorabilitate:Satu Mare, Botoşani, Suceava, Vâlcea, Ilfov, Dolj, Olt, Constanţa, Galaţi, Brăila,Ialomiţa.Producţia de căpşuni din ţara noastră până în anul 2000 a fost într-ocontinuă scădere. Ultimele date arată că după anul 2000 tendinţa este de revigoarea culturii căpşunului. Astfel, dacă în anul 1989 în ţara noastră s-au obţinut peste30000 t căpşuni, în anul 1999 producţia a fost de cca. 14000 t, ceea ce reprezintă oscădere la mai puţin de jumătate. (tabelul 28).232Tabelul 28.Producţia de căpşun din principalele judeţe cultivatoare (t)(Anuarul statistic al României)1998Judeţul 1991 1996Total d.c. Sector privatTotal d.c. 22500 28400 13499 13029Satu Mare 9648 8665 9474 9353Giurgiu 380 927 1082 1079Arad 440 472 696 678Vâlcea 545 328 609 307Gorj 428 280 285 285Suceava 282 200 285 285Ilfov 129 50 162 162După cum se constată din tabelul 28. aproape întreaga producţie se obţine în

sectorul particular, acesta fiind cel ce va relansa această cultură.11.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURIDeşi există o mare diversitate genetică în cadrul genului Fragaria, numărulde soiuri la nivel mondial este relativ scăzut, aceasta deoarece prin metodeleclasice de ameliorare apare o depresie de consangvinizare, iar metodele noi încănu au dat rezultate spectaculoase. În consecinţă, sortimentul este destul derestrâns, iar soiurile vechi rezistă încă în cultură. Ciclul de viaţă scurt alcăpşunului nu conduce obligatoriu la obţinerea facilă de noi soiuri.Sortimentul actual aprobat pentru România cuprinde 13 soiuri.Aceste soiuri asigură un consum de fructe proaspete o perioadă de 30-40zile, din ultima decadă a lunii mai, până la sfârşitul lunii iulie.233Pentru cultura anuală şi cultura în spaţii protejate sunt preferate soiurile cumaturarea grupată a fructelor (Pocahontas, Red Gauntlet, Gorella, Coral etc).După direcţiile de valorificare a fructelor soiurile pot fi:- pentru consum în stare proaspătă, toate soiurile;- pentru congelare: Senga Sengana, Gorella, Pocahontas etc.;- pentru suc, sirop, dulceaţă, gem: Coral, Gorella, Senga Sengana,Pocahontas, Red Gauntlet.Soiuri neremontante1. Premial, (Timpurii de Piteşti) - soi românesc, obţinut prin selecţie dintropopulaţie hibridă americană (1989), timpuriu, rezistă la ger, brume, boli,productiv (18 t/ha); planta creşte sub formă de tufă semiviguroasă, răsfirată.Florile înfloresc simultan cu celelalte soiuri din sortiment; fructele sunt mijlocii(8-9g), sfero-conice, colorate uniform în roşu-aprins, lucioase, pulpa este roşie custriaţiuni mai deschise în zona centrală, consistentă, suculentă, plăcută la gust.Maturarea: V/4-VI/1.2. Sunrise (Răsărit de soare) - soi american, rezistent la ger şi secetă,

mediu productiv (10-12 t/ha); planta este foarte viguroasă, semierectă, cu frunzemari rotunde, fructele sunt mijlocii, conice, uşor alungite spre caliciu, roşiistrălucitoare; pulpa este roşie la periferie şi albicioasă în zona centrală,consistentă, intens aromată, bună la gust. Maturarea: VI/1-2.3. Coral - soi românesc (1992), mediu productiv (10-15 t/ha), rezistent lager şi făinare, sensibil la pătarea albă a frunzelor; planta este viguroasă, formeazătufe sferic-alungite, cu forme erecte; fructele sunt mijlocii ca mărime, conicalungite,roşii-aprins, lucioase, pulpa este roşie, fermă cu gust dulce-acidulat,aromată. Maturarea: VI/1-3.4. Real - soi românesc, (1998), rezistent la ger, sensibil la Mycosphaerella.Planta este viguroasă, cu înflorire tardivă; fructul este mare (14-15 g), conic, deculoare roşie, uniformă, lucioasă; pulpa este uniform colorată în roşu sau roşuportocaliu,gustul dulce-acidulat, fără aromă intensă. Producţia: 19-29 t/ha;Maturarea: VI/1.5. Aiko - soi american, productiv (18-22 t/ha); Planta este semiviguroasă,laxă, produce stoloni viguroşi. Are tendinţa de a fructifica de două ori pe parcursulunei perioade de vegetaţie. Este rezistent la boli. Fructele de mărime medie spre234mare (10-12 g), sunt conice, roşii, aspectuoase; pulpa este fermă, bună la gust.Maturarea: VI/2-3.6. Gorella - soi olandez, productiv, rezistent la boli, dar sensibil laRizoctonia şi Verticillium. Planta este viguroasă, cu port dresat, formează unnumăr moderat de stoloni. Fructele sunt de mărime medie (10-19 g), neuniforme,conic-alungite, cu suprafaţa uşor vălurată, roşii, lucioase; pulpa este roşie, uniformcolorată, consistentă, mediu aromată, bună pentru masă, industrializare şicongelare. Maturarea: VI/1.7. Magic - soi românesc (1998), cu tufa globuloasă mijlociu de viguroasă şidensă, rezistent la temperaturi scăzute şi chiar la secetă. Faţă de boli are o

rezistenţă superioară soiului Gorella. Formează un număr mijlociu de stoloni.Fructul este conic, mijlociu spre mare (14-15 g), roşu uniform, lucios,desprinderea de caliciu groaie. Pulpa este uniform colorată în roşu, este fermă şirezistentă la transport, bună pentru masă. Producţia: 16-25 t/ha. Maturitatea:VI/1-2.8. Pocahontas - soi american, productiv (20 t/ha), rezistent la ger, secetă, şiprincipalele boli, sensibil la pătarea roşie a frunzelor. Planta este viguroasă,răsfirată, formează numeroşi stoloni. Fructul este mare (14-16 g), conic, alungitspre caliciu, roşu-închis, lucios. Pulpa este roşie, uniform colorată, fermă,suculentă, slab aromată, bună pentru masă şi industrializare. Maturarea: VI/2.9. Red Gauntlet - soi american, cu mare plasticitate ecologică, rezistent lager, secetă şi făinare, foarte productiv (25 t/ha), cu caracter de remontanţă. Plantaeste semiviguroasă, produce stoloni mulţi. Fructul este mijlociu (10-12 g), scurtconic,uşor turtit lateral şi costat, roşu închis. Pulpa colorată în roşu intens cătreexterior şi mai deschis spre interior, fermă, mediu suculentă, aromată, bună la gustdar şi la industrializare. Maturarea: VI/2-3.10. Răzvan - soi românesc (1998), cu tufa semiviguroasă, globulosaplatizată,de densitate medie, formează mulţi stoloni, rezistent la temperaturiscăzute, sensibil la secetă dar mai rezistent la boli decât soiul martor RedGaunthlet. Fructul este mijlociu ca mărime (10-12 g), conic, de culoare roşie,lucios, desprinderea de caliciu se face uşor. Pulpa este roşie, uniformă, fermă,rezistentă la transport. Producţia mare 30-37 t/ha. Maturarea: VI/2-3.11. Benton - soi american (1992), productiv (25-30 t/ha), mediu rezistent laprincipalele boli ale căpşunului, rezistent la ger. Planta este viguroasă, erectă.Fructele sunt mari, roşii-intens, cu luciu, de calitate superioară.Maturarea: VI/2-3.235

12. Sătmărean - soi românesc (1998). Planta este de vigoare medie, tufaglobulos-aplatizată şi densă. Este rezistent la temperaturi scăzute, mediu rezistentla secetă şi la atacul bolilor specifice. Fructul este mijlociu ca mărime (10-11 g)globulos, roşu-închis, fără luciu, se desprinde uşor de caliciu. Pulpa are ofermitate mijlocie, uniform colorată în roşu închis. Producţia 20-30 t. Destinaţia:în principal pentru industrializare. Maturarea: VI/4.13. Senga Sengana - soi german, productiv (25-30 t/ha), rezistent lager,secetă, făinare şi sensibil la Mycosphaerella. Are o mare plasticitate ecologică.Planta este viguroasă, are port dresat, frunziş bogat, formează stoloni puţini şiscurţi. Fructul este mijlociu spre mare (10-12 g), scurt-conic, roşu închis, cu pulpaconsistentă, colorată roşu-intens, acidulată, puternic aromată, bună pentru masă şiindustrializare. Maturarea: VI/2-3.Soiuri remontante14. Profunzion - soi francez, viguros, formează mulţi stoloni; fructele suntmijlocii ca mărime, globuloase, scurt-conice, roşii cu pulpa semiconsistentă, rozăspre periferie şi albă în centru, bună pentru masă şi industrializare. Maturareafructelor începe la sfârşitul lunii mai.15. Red Rich - soi american, semiviguros, cu fructe de mărime mijlocie,sfero-conice, roşii-închis, cu pulpa roşie, fermă, consistentă, bună pentruindustrializare. Maturarea este tardivă, prima recoltă se realizează la sfârşitul luniiiunie.PARTICULARITĂŢILE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREALE CĂPŞUNULUIPartea hipogee, a căpşunului este reprezentată de o porţiune de tulpinăscurtă (rizom de 0,5-2 cm) care formează în partea inferioară o rădăcină iar înpartea superioară o rozetă de frunze. Sistemul radicular este superficial, alcătuit

dintr-un număr mare de rădăcini fibroase. Majoritatea se întâlnesc în stratul de solde 10-15 m, dar unele pot ajunge la adâncimea de 40-50 cm. După 3-4 ani defructificare a plantei rădăcinile profunde încep să se usuce iar cele de la suprafaţasolului se ramifică dar sunt supuse stresului hidric şi nu au capacitatea de aaproviziona planta cu hrană şi apă, producându-se un dezechilibru între partea236hipogee şi cea epigee cu implicaţii negative asupra producţiei. De aceea, o culturăde căpşun nu poate fi rentabilă mai mult de 4-5 ani.Partea epigee este alcătuită din ultimele ramificaţii ale rizomului, precum şidin lăstarii scurţi (1-2 cm), din frunze şi din stoloni.Frunzele căpşunului sunt trifoliate şi lung peţiolate. Acestea se formeazăsuccesiv, trăiesc 60-70 zile şi apoi se usucă eşalonat dând impresia de plantă,verde perpetuum. Frunzele formate spre toamnă au peţiolii mai scurţi şi rămânverzi până primăvara dacă nu îngheaţăStolonii reprezintă organe de înmulţire ale căpşunului şi sunt formaţi dinfilamente prevăzute cu noduri de unde vor lua naştere frunze iar pe filamente sevor forma rădăcini, moment în care devin plante de sine stătătoare şi se pot separade planta mamă. Numărul de stoloni formaţi este o caracteristică de soi şi variazăde la 8 la 25.Diferenţierea mugurilor de rod începe în cursul lunii iulie.Florile sunt de tip rozaceu şi sunt grupate în inflorescenţe, 2-5 la începutulfructificării şi 5-10 în anii 2-3. Într-o inflorescenţă sunt în medie 8-10 flori, care sedeschid şi leagă în serii de la baza inflorescenţei spre vârf.Primele flori formează fructe mari iar ultimele foarte mici sau chiar nuleagă. Fiecare floare rămâne deschisă 3-4 zile, iar perioada de înflorire durează21-55 zile în funcţie de soi. Majoritatea soiurilor de căpşun sunt autofertile şiformează flori hermafrodite. Polenizarea este entomofilă (albine, furnici etc.) rar

anemofilă.Sortimentul cuprinde şi soiuri cu flori unisexuat femele care necesităobligatoriu polenizatori. Acestea se folosesc mai ales în activitatea de ameliorare.Fructele căpşunului sunt nucule (poliachene), diseminate în pulpa fructuluifals (cărnos) provenit din îngroşarea receptaculului florii.După specificul fructificării, soiurile de căpşun se împart în:- soiuri cu o recoltă pe an (mai-iulie)-majoritatea soiurilor- soiuri remontante, fructifică practic din mai până în octombrie, dar cudouă maxime (mai-iunie şi septembrie). Sunt puţine astfel de soiuri şi prezintăimportanţă doar pentru grădinile mici.Ciclul anual. Căpşunul porneşte în vegetaţie primăvara foarte devreme.Întâi apar frunzele şi apoi florile. Perioada de la dezmugurit şi până la apariţia237primei flori este de 26-40 zile iar de la înflorit la maturarea primelor fructe de 40-53 zile.Potenţialul productiv al căpşunului este ridicat fiind în medie de 10-12t/ha, dar sunt soiuri nou create cu un potenţial productiv de 20-30 tone. În spaţiiprotejate aceste producţii se pot chiar dubla.CERINŢELE CĂPŞUNULUI FAŢĂ DE FACTORIIECOLOGICITemperatura. Căpşunul are cerinţe moderate faţă de acest factor, deoarecesub stratul de zăpadă este protejat. În lipsa zăpezii şi în condiţiile unei temperaturisub –18oC o mare parte din plante (40-60%) degeră. Sistemul radicular rezistădoar până la –8oC.În timpul perioadei de vegetaţie căpşunul necesită 800-1000oC. Primăvara,porneşte în vegetaţie când temperatura medie a aerului depăşeşte 5oC. Florileîncep să se deschidă mai târziu, după parcurgerea unei perioade de 8-10 zileconsecutive cu temperaturi medii de 14-18oC. Temperaturile de peste 35oCstânjenesc desfăşurarea proceselor metabolice, diferenţierea şi fructificarea.Necesarul de frig al căpşunului este satisfăcut dacă timp de o lună

temperaturile medii zilnice sunt sub 5oC.Apa este un factor limitativ în cultura căpşunului. Aceasta datorităsistemului radicular superficial şi al originii sale din zone umede. Culturacăpşunului poate fi rentabilă în zone cu 600-900 mm precipitaţii anuale, binerepartizate. Perioadele critice pentru apă sunt: înfloritul, legarea fructelor şidiferenţierea mugurilor de rod.În condiţii de umiditate insuficientă, durata înfloritului se reduce, o parte dinflori avortează, fructele nu realizează mărimea şi însuşirile calitative specificesoiului.Excesul de umiditate, mai ales din perioada de maturare şi recoltare afructelor produce multe pagube prin favorizarea atacului de boli (Botrytis cinerea)şi a recoltării greoaie. Totodată, calitatea fructelor, în aceste condiţii, este maideficitară.Lumina. Faţă de acest factor, căpşunul are cerinţe moderate, suportândchiar semiumbra. Totuşi, rezultatele cele mai bune se obţin atunci când plantele238primesc lumina solară direct, fructele având calităţi superioare. De asemenea,lumina favorizează diferenţierea mugurilor şi dezvoltarea stolonilor. În condiţii desemiumbră, producţia este mai mică, fructele au o calitate mai slabă şi sunt maisensibile la boli.Solul. Potenţialul productiv ridicat şi sistemul radicular superficialrecomandă pentru căpşun soluri fertile, uşoare, bine drenate, cu un pH slab acidsau neutru (5,5-7), cu apa freatică la minim 1 m şi conţinutul în calciu activ sub75%.Sunt recomandate solurile aluvionare, cernoziomuri cenuşii sau chiar brunroşcate dacă se asigură o fertilizare echilibrată. În condiţii de irigare se obţinrezultate bune şi pe solurile nisipoase din sud şi sud-vestul ţării. De asemenea, serecomandă solurile bine expuse, care se zvântă şi se încălzesc mai repede după

ploi.Vor fi evitate de la plantare solurile argiloase, grele, umede reci, sărăturate,mlăştinoase.11.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICESpecificul producerii materialului săditor (stolonilor)Căpşunul se înmulţeşte pe cale vegetativă prin stoloni. Materialul săditor seproduce numai din verigi superioare prin culturi de ţesuturi “in vitro” dupăurmătoarea schemă (fig.2).Fig. 2.Producerea stolonilor LTVPlantaţii deproducţieSelecţie clonalăAutenticitate; soiuriproductive şi calitateasuperioarăÎnmulţire“in vitro”Eliberare de virusuri şi de alţiagenţi patogeniComplex deînmulţire prinmeristeme Micropropagare“in vitro”Obţinerea în vitro de planteiniţiale239AclimatizareTrecerea în vitro şiaclimatizarea pl. iniţiale.Testare virologică.IzolatorÎnmulţirea planteloriniţiale (PL)Obţinerea plantelor superelită(B.S.E.)Câmp superelită(unitate specializată)Înmulţirea plantelor(baza superelită)Obţinerea plantelorsuperelită (SS)Câmp elită(forme de prod. ant.)Înmulţirea plantelorsuperelită (SS)

Obţinerea plantelorelită (S)Plantaţii comercialeFiecare din verigile prezentate în schemă necesită o dotare specială întâlnitănumai în unităţile autorizate.O altă metodă pentru producerea materialului săditor “liber de viroze” esteşi termoterapia. Metoda este mai greoaie şi mai nesigură, acţionând numai asupravirusurilor termolabile.Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor de căpşunCăpşunul poate fi cultivat după mai multe tehnologii şi sisteme atât în câmpcât şi în spaţii protejate (sere, răsadniţe, solarii). În câmp această specie poate ficultivată în cultură anuală sau multianuală.Cultura anuală a căpşunuluiAceastă metodă de cultură este mai recentă decât cea clasică având uneleavantaje economice. Cultura se realizează numai în condiţii de irigare şi numai custoloni “liberi de virusuri”. În acest sens alegerea terenului se va face cu grijă.Acesta trebuie să fie pe plan sau uşor înclinat cu posibilităţi de irigare şi conformcerinţelor acestei specii.240Pregătirea terenului se face prin: nivelare, desfundare, dezinfectareîmpotriva nematozilor, modelare, fertilizare de bază cu 40 t/ha gunoi de grajd binedescompus, 150-200 kg fosfor şi 80-120 kg potasiu la hectar.Parcelarea terenului se va face în aşa fel încât rândurile să nu fie mai lungide 100-120 m pentru a creşte productivitatea la recoltatul manual. De asemenea,se recomandă ca o fermă să nu fie mai mare de 10-30 ha având în vedere cerinţafoarte mare de forţă de muncă pentru recoltare (80-100 kg/zi/om).Plantarea se poate face pe teren modelat sau nemodelat. Stolonii se vorfasona uşor şi se vor mocirli. Plantarea se poate face manual sau mecanizat, cumaşina de plantat legume.Distanţele de plantare sunt:70-80 cm între rânduri şi 15-25 cm pe rând în

cazul rândurilor echidistante.Pe brazde înălţate se plantează câte două benzi de câte două rânduri la 25cm între rânduri. Se realizează astfel o densitate de 80-100 mii plante la hectar.Adâncimea de plantare trebuie să respecte adâncimea din stolonieră.Plantarea prea adâncă conduce la oprirea din creştere a plantelor şi chiarputrezirea mugurelui central. Stolonii plantaţi superficial se descalţă (rămân curădăcinile la suprafaţă) fiind expuşi la ger şi secetă.Perioada de plantare este în iunie-iulie în majoritatea zonelor ţării şiînceputul lui august pentru zona sudică pentru ca până la venirea îngheţuluimugurii de rod să fie diferenţiaţi.Într-o parcelă se vor planta mai multe soiuri cu perioade diferite de maturarepentru evitarea vârfurilor de recoltă. După plantare stolonii se vor uda obligatoriu,iar plantele neprinse se vor înlocui după o săptămână cu stoloni din acelaşi soi.Până toamna, terenul se va menţine curat de buruieni prin praşile repetatesau prin erbicidare şi periodic se va uda. În aceste condiţii plantele diferenţiazăsuficienţi muguri de rod iar în anul următor vor rodi abundent.Toamna, cultura se mulceşte pentru protejare în timpul iernii. Primăvara sescoate mulciul şi frunzele uscate, se fertilizează cu 150 kg azotat de amoniu şi seîntreţine solul uscat.Imediat după legarea fructelor solul se mulceşte cu paie curate (mărunte,negrosiere), cu fâşii de plastic sau material sintetic, aşezate pe sol pe o lăţime de20-25 cm de ambele părţi ale rândului. Lucrarea are ca scop evitarea contactuluidintre sol şi fructe. Materialul folosit ca mulci (pentru acoperirea intervalului241dintre rânduri) este foarte diferit şi ales funcţie de posibilităţile financiare aleproducătorului. O altă metodă este de acoperire a întregii suprafeţe cu materialspecial, sintetic, prevăzut cu orificii, conform schemei de plantare, în care se vor

planta stoloni.Recoltarea se poate face manual pentru consunul în stare proaspătă saumecanizat pentru industrializare. Producţia este de 15-25 t/ha. După recoltarecultura se defrişează, prin arătură, iar până în toamnă pe acel teren se pot înfiinţaculturi succesive de legume.Cultura multianuală (clasică). Prin această metodă se pot obţine 2-3 recolterentabile. Se poate înfiinţa şi fără sistem de irigaţie permanent dacă nivelul precipitaţiilordin zonă este suficient.Alegerea şi pregătirea terenului se face la fel ca la cultura anuală. Diferenţa constăîn momentul plantării şi a lucrărilor de întreţinere.Plantarea se efectuează în perioada 15 august-15octombrie în funcţie de zonă, înaşa fel încât până la venirea îngheţului plantele să se înrădăcineze şi să se fortifice. Încazul întârzierii plantării, procentul de prindere se reduce, de asemenea, producţia anuluiurmător este mică. Plantarea se poate realiza şi în primăvară (martie-aprilie), dar în acestecondiţii primul an este fără recoltă. La plantarea de vară-toamnă se vor folosi stolonidirect din stolonieră, iar la cea de primăvară stoloni refrigenţi. Şi la această cultură sepoate planta vara (iunie-iulie), dacă se poate asigura o udare ritmică până în toamnă.Terenul se menţine curat de buruieni şi se irigă. Ca lucrare suplimentară este cea desuprimare a stolonilor dintre rânduri, concomitent cu praşila.Fertilizarea se face, de asemenea, diferenţiat. Gunoiul de grajd se aplică laînfiinţarea plantaţiei, iar îngrăşămintele chimice cu fosfor (150-200 kg/ha) şi cu potasiu(120-180 kg/ha) se administrează în două reprize: toamna, odată cu lucrarea solului şivara după recoltarea fructelor. Îngrăşămintele cu azot se aplică în trei etape: toamna odatăcu fosforul şi potasiul, primăvara cu 12-15 zile înainte de înflorit şi vara după recoltatulfructelor (100-120 kg azot s.a./ha).Dacă în plantaţiile cu vârsta de peste 2 ani apare atac de boli, după recoltareafructelor se recomandă cositul frunzelor, după care se va fertiliza suplimentar cu 40-50 kgazot s.a./ha, se va afâna solul şi se va iriga.

La căpşun, îngrăşămintele chimice se vor alege atent deoarece această specie estesensibilă la cloruri.Perioada de exploatare economică a unei astfel de culturi este de 3-4 ani cu unmaxim de producţie în anii 2 şi 3.Producţia este înmedie de 6-8 t/ha.Cultura protejată a căpşunului, se practică în adăposturi temporare saupermanente cum sunt: tunelele din folii de plastic, solarii bloc, răsadniţe etc.242Distanţele de plantare se vor alege în aşa fel încât să se realizeze densităţi de peste100 mii plante/ha.Acoperirea se ralizează la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie.Acoperirea mai târzie în spaţiile de cultură nu se mai justifică economic.Pregătirea terenului şi plantatul sunt identice cu cele de la culturile din câmp. Dupăîncălzirea solului, când temperatura în adăpost trece de 18-20oC începe aerisirea culturii.O lucrare importantă este asigurarea polenizării prin introducerea unor stupi cu albine.Celelalte lucrări de întreţinere sunt asemănătoare cu cele de la cultura în câmp. Maturareafructelor se face mai repede cu 20-30 zile.Cultura forţată a căpşunului se realizează în sere industriale încălzite, în careproducţia se obţine cu 1-2 luni mai devreme. Pentru realizarea unei astfel de culturi separcurg două etape: fortificarea stolonilor şi forţarea plantelor.Fortificarea stolonilor. Se plantează în câmp, în luna iunie stoloni refrigeraţi, carepână în iarnă vor forma 3-5 ramificaţii purtătoare de muguri floriferi. Toamna după primabrumă (-1…-3oC) plantele se scot şi se păstrează în pungi perforate de plastic în camerefrigorifice până la plantare care se realizează la sfârşitul lunii noiembrie. Tehnica plantăriişi densităţile sunt ca şi cele de la celelalte culturi. Înainte de plantare stolonii se vordezinfecta pentru distrugerea sporilor de Botrytis.Temperatura în sere se va conduce astfel: după plantare timp de o lună se menţinela 1-5oC, apoi se ridică zilinc cu un grad până la 15-18oC.La începutul înfloritului temperatura trebuie să fie de 18-20oC iar la maturareafructelor de 22-24oC ziua şi 14-16oC noaptea. Umiditatea solului se va menţine la 70-72%din capacitatea de câmp, iar cea atmosferică la 60-70%. În cazul depăşirii acestor valori

se va proceda la aerisirea serelor. O altă lucrare obligatorie este iluminatul în timpulînfloritului la un nivel de 13-25 mii de lucşi. Polenizarea se va face cu ajutorul albinelorintroduse cu stupii în seră. Celelalte lucrări sunt asemănătoare culturilor prezentateanterior. Recoltatul începe la sfârşitul lunii februarie-începutul lunii martie. Producţia esteîn medie de 0,8-1 kg/m2 la soiurile timpurii şi de 2-4 kg/m2 la soiurile productive.Combaterea bolilor şi dăunătorilorPrincipalele boli care pot influenţa economic producţia sunt: pătarea albă afrunzelor (Mycosphaerella fragariae), pătarea roşie şi brună a frunzelor (Phytophthoracactorum), mana căpşunului (Phytophthora fragariae), făinarea (Sphaerothecamacularis), putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea), arsura bacteriană a frunzelor(Xanthomonas fragariae) (tabelul 29).Principalii dăunători ai căpşunului sunt: păianjenul roşu comun (Tetranychusurticae), gărgăriţa neagră (Anthonomus rubra); păianjenul căpşunului (Tarsonemusfragariae), viermii albi ai rădăcinilor (Melolontha) etc.243Combaterea bolilor şi dăunătorilor la căpşun se realizează prin 5-6 tratamente, dincare 2-3 înainte de recoltare şi 2-3 după recoltare. Primul tratament se face la apariţiainflorescenţelor, cu produse pe bază de cupru în amestec cu un insecticid. Al doileatratament se realizează împotriva dăunătorilor, iar al treilea se va aplica pentru protecţiafructelor împotriva putregaiului cenuşiu, a făinării, a afidelor şi acarienilor. Tratamentelevor fi mixte cu fungicide şi insecticide. La cultura multianuală se vor aplica 2-3tratamente mixte după recoltarea fructelor.Tabelul 29Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la căpşun(după N Branişte, 2000)Nr trat. Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite1 După grebalareaculturii, la apariţiaprimelor frunzePătarea albă şi brună afrunzelor, putrezirea coletului,defoliatoare, acarieni etc.Fungicid: Turdacupral 50 PU (0,3%) sau zeamăbordeleză (0,5%) + Insecticid: Sintox 25 (0,2%)sau Sinoratox R 35 (0,1%)2 La apariţia şiînălţarea

inflorescenţelorPutregaiul fructelor, făinare,pătarea albă şi brună a frunzelor,gărgăriţa florilor, moliacăpşunului, acarieni etc.Fungicide: Captadin 50 PU (0,2%9, Dithane M45 (0,2%) sau Vondozeb 80 WP (0,2%) +Insecticide: Thiodan 35 EC (0,2%), Sintox 25CE (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%)3 3-5 % dininflorescenţe sunt“buton alb”Putregaiul fructelor, făinare,pătarea albă şi brună a frunzelor,gărgăriţa florilor, moliacăpşunului, acarieni etc.Fungicide: Sumilex 50 WP (0,1%), Konker(0,15%) sau Sevinal 50 WP (0,15%) + Aliette 80PU (0,2%) + Derosal WP (0,07), Benlate 50 WP(0,05%) sau Bayleton 25 WP (0,05%),Insecticide: Thiodan 35 EC (0,2%), Thionex 35CE (0,2%)4 La începutulscuturăriipetalelorIdem tratamentul 3 Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+ Aliette80 PU (0,2%) + Topas 100 EC (0,08%);Insecticide: Zolone 35 Ec (0,2%), Karate 2,5 Ec(0,02%) sau Fastac 10 Ec (0,08%)5 La intrarea înpârgă a fructelorPutregaiul fructelor, făinare,pătarea albă şi brună a frunzelor,gărgăriţa florilor, moliacăpşunului; etc.Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)Insecticide: Bactospeine PM (0,!%), Dipel WP(0,1%) sau Foray-Biobit (0,05%)Recoltarea fructelorPentru consumul în stare proaspătă recoltarea se efectuează în faza decolorare completă, când s-au realizat gustul şi aroma caracteristice soiului.Fructele ce se vor transporta la distanţe mari se vor recolta mai în pârgă,atunci când pigmentaţia acoperă 50-75% din suprafaţa fructelor. Recoltarea se va244face cu caliciu pentru consum în stare proaspătă şi fără caliciu pentruindustrializare, în ambalaje mici de 0,5-3 kg până la 5 kg.Căpşunile fac parte din grupa fructelor foarte perisabile. Păstrarea operioadă scurtă (1-2 săptămâni) se realizează la temperatura de 0oC şi umiditatearelativă de 85-90%.245

CAPITOLUL XIICULTURA COACĂZULUIRibes nigrum L.-coacăz negru, casis Familia Saxifragaceae,Ribes rubrum L.-coacăz roşu Subfam. RibesoideaeRibes sp.L.-coacăz alb12.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIA DERĂSPÂNDIREImportanţăCoacăzul are o deosebită importanţă datorită faptului că:- intră repede pe rod;- se înmulţeşte relativ uşor;- se regenerează repede şi trăieşte 15-20 ani;- are un potenţial biologic ridicat;- este o specie cu o plasticitate ecologică ridicată;- se poate cultiva pe suprafeţe întinse, dar şi pe suprafeţe restrânse îngospodăriile populaţiei;- fructele au o valoare alimentară ridicată; coacăzele negre conţin: 9,5%zaharuri, 2,1% acizi; 0,9% proteine, elemente minerale, vitamine, vitamina C-150-300 mg% etc.;- fructele se pot consuma în stare proaspătă, dar şi industrializate sub formăde suc, sirop, compot, marmeladă, gem, jeleu, lichior etc.;- din anumite porţiuni de plantă (frunze, fructe, lăstari etc.) se preparămedicamente şi ceaiuri pentru diferite afecţiuni (gastro-intestinale, hepato-biliare,renale, cardio-vasculare etc.).246Originea şi aria de răspândireDeşi localizarea originii coacăzului negru nu se cunoaşte exact se presupunecă zona de origine este Europa, Asia şi America, unde se găseşte şi azi în floraspontană a zonelor temperate mai umede şi mai răcoroase.În Europa, şi mai ales în ţările apropiate Mării Baltice (Olanda, Danemarca,Germania, Ţările Scandinavice) această specie se cultiva cu peste 400 ani în urmă.În Anglia a ajuns ceva mai târziu, iar în America de Nord în jurul anului 1630.În prezent, coacăzul se întâlneşte în cultură pe toate continentele, dar cu

preponderenţă în zona temperată a emisferei nordice, obţinându-se cca. 590 mii tfructe anual din care în Europa se realizează cca 80% (375000 t).În Rusia şi celelalte ţări limitrofe se obţin peste 180.000 t. În Europa celemai mari cultivatoare sunt: Polonia 162.000 t, Germania 90.000 t, Cehia 25.000 t,Anglia 19.000 t, Norvegia 18.000 t, Austria 16.000 t, Franţa 13.000 t.La noi în ţară existau în 1989 peste 2500 ha de coacăz în cultură pură şipeste 700 ha intercalat. În prezent, mai există cca 1000 ha cultură pură şi 300 haintercalat. Producţia comercială este în jur de 3000 t.În zonele submontane ale ţării noastre se găsesc principalele centre decultură a coacăzului: Râmnicu-Vâlcea, Câmpulung-Muscel, Suceava, BistriţaNăsăud, Baia-Mare, Mureş Argeş, Mehedinţi, Sălaj, Dâmboviţa.Coacăzul se cultivă la noi în ţară cu rezultate bune până la altitudinea de1020 m (Mioarele).12.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESORTIMENTUL DE SOIURILista oficială a soiurilor pentru anul 2000 cuprinde 14 soiuri din care 8 cufructe negre, 5 cu fructe roşii şi unul cu fructe albe.Soiuri cu fructe negre:1. Record – soi românesc (Resenthal Schwarze x Amintirea lui Miciurin,1972), productiv (5-6 t/ha), cu înflorire timpurie, sensibil la îngheţurile târzii şi lafăinare, cu bace (8-10), rare, mari (10-11 g), uniforme, sferic turtite, aspectuase,247negre, lucioase, cu pulpa verzuie, aromată, foxată, bună pentru consum în stareproaspătă şi industrializare. Maturarea VII/3-4.2. Joseni 17 – soi românesc (1991), rezistent la ger şi făinare, de vigoaremare, tufa răsfirată, cu fructificare pe ramuri mijlocii şi scurte, este practicautosteril. Ciorchinii au 5-6 cm lungime, cu 5-10 bace de mărime mijlocie,rotunde, negre, cu pieliţa subţire, neuniforme. Pulpa este verde, moale, suculentă,

cu gust nefoxat, aromată. Maturarea: VII/2-3.3. Tsema – soi olandez (1993), productiv, mediu rezistent la ger, cuînflorire semitimpurie, sensibil la antracnoză şi rugină. Tufa este de vigoaremedie, sferic turtită, răsfirată, cu tendinţă de aplecare a tulpinilor sub greutatearodului. Ciorchinii sunt mijlocii (5,5 g), lacşi, cu bace de mărime medie (18 g),sferice, negre-albăstrui, lucioase, cu bune calităţi organoleptice, destinateconsumului în stare proaspătă şi industrializării. Maturarea: VII/1.4. Blackdown – soi englezesc (1993), rezistent la ger şi secetă, foarterezistent la făinare, tolerant la rugină şi antracnoză. Tufa este de vigoare mijlocie,sferic-turtită, cu tulpini semierecte. Ciorchinii sunt mijlocii spre mari (6-7 cm),alcătuiţi din bace mari (0,8-0,9 g), sferic alungite, cu epiderma neagră-maronie,fermă şi strălucitoare. Maturarea: VII/2-3.5. Tenah – soi olandez (1993), mediu rezistent la ger, cu înfloriresemitimpurie, este productiv (4,2 kg/tufă), dar sensibil la rugină. Tufa estesemiviguroasă, sferic-turtită, răsfirată, tulpinile se curbează sub greutatea rodului.Ciorchinii sunt mijlocii ca lungime (7 cm), sunt lacşi, uşor detaşabili de pe ramuri;bacele sunt mari (1 g), negre-albăstrui, lucitoare, plăcute la gust. Maturarea:VII/2-3.6. Cotswold Cros – soi englezesc, vechi (1958), sensibil la secetă,productiv (6-10 t/ha), rezistent la ger. Tufa este semiviguroasă, rară, cu tulpinisemierecte. Ciorchinii sunt scurţi şi grupaţi câte 2-3, cu bace mari, sferice, uşorturtite, lucioase, dulci-acrişoare, slab foxate, bune pentru consum în stareproaspătă şi industrializare. Maturarea: VII/3-4.7. Bogatâr – soi rusesc (1970), parţial autofertil, recomandat pentru zoneleînalte, bogate în precipitaţii, este productiv (8-10 t/ha), rezistent la ger şi cuînflorire târzie. Tufa este semiviguroasă, globuloasă, răsfirată. Ciochinii sunt delungime medie, cu bace mari (0,9 g), sferic-turtite, negre-albăstrui, lucioase, foarte

bune pentru consum în stare proaspătă şi industrializare. Maturarea: VII/4,neuniformă.2488. Tinker – soi englezesc (1970), cu tufe mari, viguroase, sferice cu tulpinisemierecte. Este foarte productiv şi cu mare siguranţă în fructificare, parţialautofertil. Ciorchinele este lung, cu bace mijlocii, neuniforme, răsfirate, de calitatemediocră, cu gust puternic foxat şi aciditate ridicată. Maturarea: VII/4,neuniformă.Soiuri de coacăz roşu1. Roşu timpuriu – soi românesc 1974, (Heros x Roşii de Versailles), cutufe viguroase, semierecte, cu înflorire timpurie, este foarte productiv (10-12 t/ha),rezistent la ger, făinare, rugină şi semirezistent la antracnoză. Ciorchinii suntlungi, compacţi, cu bace de mărime mijlocie, roşii-intens, lucitoare, cu pieliţasubţire, transparentă, pulpa zemoasă, aromată, foarte plăcută la gust, bun pentruconsum în stare proaspătă şi pentru industrializare. Maturarea: VI/2.2. Red Lacke – soi american (1920), mediu productiv (6-8 t/ha), mediurezistent la ger şi secetă, sensibil la făinare şi rugină, mediu rezistent laantracnoză. Tufa este viguroasă, sferică, uşor turtită, cu tulpinele semierecte.Ciorchinii sunt lungi, cu bacele răsfirate, de culoare roşie-lucioasă, este destinatconsumului în stare proaspătă şi industrializare (peste 57% randament în suc).Maturarea: VII/3-4.3. Jonkleer van Tets – soi olandez, (1967), cu tufa de vigoare mijlocie, cutulpini erecte, lungi relativ subţiri, înfloreşte timpuriu, este productiv (4-9kg/tufă), autofertil, rezistent la ger, făinare şi rapăn. Ciorchinii sunt lungi (6-9cm), cu bacele supramijlocii, roşii-aprins, cu pulpa zemoasă, aromată, plăcută lagust, bună pentru consumul în stare proaspătă şi industrializare. Maturarea: VII/2-3.

4. Abundent – soi românesc (Roşu timpuriu x (Roşii de Versailles x Fays)),cu tufa semiviguroasă, globuloasă, uşor turtită, înfloreşte timpuriu, are ciorchiniicompacţi, medii ca lungime (7-8 cm) cu câte 10-12 bace roşii, lucioase, cu pieliţasubţire şi transparentă, pulpa este zemoasă, acidulată, răcoritoare şi cu gust foarteplăcut. Soiul produce mult şi constant. Maturarea: VI/2-3.5. Houghton Castle – soi englezesc, foarte vechi, foarte productiv (6kg/tufă), se cultivă din anul 1800. Planta este viguroasă, cu tufe mari şi dese,înfloreşte şi se maturează târziu, este rezistent la ger şi boli. Ciorchinii suntmijlocii, compacţi, cu 10-12 bace de mărime mijlocie, uşor piriforme, roşii-închis,249lucioase, cu pulpa zemoasă, cu aciditate pronunţată şi cu multe seminţe.Maturarea: VII/4.Coacăz alb1. Mărgăritar – soi românesc (Heros x Red Dutch, 1972), foarte productiv(10-12 t/ha), rezistent la ger şi boli, pretenţios faţă de sol. Tufa este de vigoaremedie, uşor turtită, deasă, cu tulpinile erecte. Ciorchinii sunt mijlocii ca lungime,compacţi, cu bace de mărime medie, de culoare galbenă-pai, cu epiderma subţire,transparentă, pulpa suculentă bună pentru consum în stare proaspătă şi pentruindustrializare.În producţie se mai întâlnesc şi alte soiuri de coacăz negru cum ar fi: NegreLee, Negre mari, Mendip Cross, Consort, Coronatium, Negre Rosenthal, Danielde Septembrie etc, de coacăz roşu: Piaţa Londrei, Roşu de Olanda, Heros, RedDutch, Productivul lui Fay, Roşii de Versailles etc.; sau de coacăz alb: Albe deVersailles, Albe mari etc.PARTICULARITĂŢI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARESistemul radicular este pivotant la plantele înmulţite pe cale generativă şiadventiv la plantele înmulţite pe cale vegetativă. Acesta este puternic ramificat şi

dispus între 10-40 cm adâncime, iar pe orizontală până la 80 cm de centrul tufei.Coacăzul roşu şi alb înrădăcinează mai profund decât cel negru.Partea epigee este formată din tulpini de diferite vârste, care cresc deregulă, din zona coletului. Tulpinile sunt, în general, viguroase, în primii aniatingând înălţimea de 70-100 cm, după care intensitatea de creştere se reduceajungând totuşi la maturitate la 1,5-2 m, ceva mai redusă la coacăzul roşu şi alb.Pe aceste tulpini cresc ramuri laterale, care le depăşesc în creştere pe cele iniţiale.În contact cu solul ramurile emit uşor rădăcini adventive.Ramurile de rod se aseamănă cu ţepuşele de la pomaceae, la coacăzul negruşi cu buchetele de mai de la drepaceae, la coacăzul roşu şi alb. Din muguriiterminali ai tulpinilor de 1 an se formează lăstarii vegetativi lungi şi erecţi, iar oparte a celor axilari se transformă în ramuri de rod. Acestea îşi menţin capacitatea250de rodire timp de 5-8 ani, cu un maxim de producţie în anii 2-4. Ramurile de rodsunt grupate mai ales la limita dintre creşterile de 1-2 ani.Mugurii pot fi vegetativi (de obicei, aşezaţi la baza tulpinilor) din care cresclăstari viguroşi, floriferi, care formează câte o singură inflorescenţă şi micşti, dincare se formează o inflorescenţă şi un lăstar scurt (sau o rozetă de frunze).Mugurele terminal este vegetativ la ramurile viguroase şi mixt la creşterile devigoare slabă (fig. 3).Fig. 3. – Lăstari şi inflorescenţe de coacăz negru apărute din muguri micştiInflorescenţa este un racem, mai scurt la coacăzul negru (5-15 flori) şi mailung la coacăzul roşu şi alb (5-25 flori).Florile sunt campanulate (la coacăzul negru), mici, de culoare verzuie cunuanţe roşietice, hermafrodite şi se deschid eşalonat de la baza inflorescenţei sprevârf.La coacăzul roşu şi alb sunt de forma unei farfurii mai mult sau mai puţin

plate.Coacăzul înfloreşte aproximativ concomitent cu prunul, unele soiuri de păr,cu 8-10 zile înaintea mărului şi cu circa o lună înaintea afinului şi zmeurului.Durata înfloritului la coacăz este de 10-18 zile, dar perioada de polenizare şifecundare a florilor este numai de 1-3 zile.Între epocile de înflorire a soiurilor sunt diferenţe mici (2-4 zile).Soiurile de coacăz roşu şi alb sunt autofertile, iar cele de coacăz negru potfi: autofertile, parţial autofertile sau autosterile.Pentru asigurarea polenizării se vor planta grupat 2-3 soiuri, iar în perioadaînfloritului se introduc în plantaţie 3-4 colonii de albine la ha, măsuri ce contribuiela creşterea producţiei şi la obţinerea unor fructe mai mari.251În zonele înalte maturarea fructelor are loc la 50-70 zile de la înflorit,funcţie de soi şi condiţiile anului. Soiurile de coacăz negru se maturează cu 10-20zile mai devreme.Fructul este o bacă de diferite mărimi (0,5-1,5 g) şi forme cel mai desglobuloase, de culoare neagră, roşie sau albă. În masa pulpei se găsesc 10-30seminţe.Potenţialul productiv. Coacăzul rodeşte în anul al doilea de la plantare.Începând din anul al V-lea producţia la soiurile de coacăz negru este de 4-9tone/ha, iar la cele de coacăz roşu şi alb 10-15 tone/ha.Durata economică a unei plantaţii de coacăz este de 12-15 ani, chiar maimult dacă se respectă agrotehnica specifică.CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICICerinţele faţă de lumină. Coacăzul negru are pretenţii mici pentru lumină,suportă parţial umbrirea, dar cel roşu este mai pretenţios faţă de lumină. Coacăzulnegru poate fi cultivat intercalat în livezile pomicole. Coacăzul reacţioneazăfavorabil şi dă rezultate foarte bune în condiţii de lumină deplină.Cerinţe faţă de căldură. Coacăzul are pretenţii moderate faţă de căldură,reuşind bine în zonele cu intervale cuprinse între 7,5...8,5°C. În perioada

repausului coacăzul rezistă până la -20°C...-25°C. Această specie suportă mai greutemperaturile ridicate din timpul verii.Porneşte în vegetaţie la 5°C, legarea fructelor este optimă între 18 şi 20°C.Temperaturi sub 12°C care se menţin mai multe zile produc perturbări înprocesul de legare, urmată de căderea în masă a florilor.Gerurile de revenire (-5°C) pot distruge în totalitate florile deschise.Cerinţe faţă de apă. Coacăzul este o specie iubitoare de umiditate.Coacăzul negru dă rezultate bune în zonele cu peste 700 mm precipitaţii, iarcoacăzul roşu şi alb chiar şi în zonele cu peste 550 mm dacă în perioada devegetaţie cad cel puţin 350 mm din care peste 150 mm în lunile mai-iunie.Datorită înrădăcinării superficiale, coacăzul este sensibil la excesul chiartemporar de umiditate.252Cerinţe faţă de sol. Coacăzul se dezvoltă bine şi fructifică abundent pesolurile fertile, aluvionare, argilo-nisipoase, argilo-lutoase şi chiar argiloase,bogate în humus şi cu drenaj acvatic satisfăcător.Sunt nepotrivite solurile sărace, nisipoase, precum şi cele acide, sărăturoasesau cu exces de umiditate.La plantare se vor evita locurile bântuite de vînturi puternice, curenţi reci întimpul iernii, care intensifică procesul de evaporare, stânjenesc zborul albinelor şiprovoacă scuturarea fructelor.12.3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICEProducerea materialului săditorCoacăzul se înmulţeşte prin butăşire, marcotaj, despărţirea tufelor, altoiri şiculturi de ţesuturi şi numai în scop de cercetare prin seminţe. În mod curent seînmulţeşte prin butaşi lignificaţi (18-20 cm), recoltaţi toamna şi plantaţi toamnasau primăvara la 90 cm între rânduri şi 5-6 cm pe rând. Pe 10 m2 se pot obţine100-150 butaşi înrădăcinaţi de coacăz negru şi 60-100 butaşi înrădăcinaţi decoacăz roşu şi alb.

Coacăzul se poate înmulţi şi prin microbutaşi lignificaţi scurţi de 1-2muguri. Butăşirea, în această situaţie, se face în spaţii speciale pe suporturispeciale.Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor de coacăzPlantaţiile de coacăz se vor amplasa pe versanţi uniformi, mecanizabili cupanta până la 15-20%.Desfundatul se va face la 45-50 cm, pe curbele de nivel cu subsolaj laadâncimea de 60-70 cm.În prealabil se face o fertilizare de bază cu 60-80 t/ha gunoi de grajdcompletată cu 600-800 kg superfosfat şi 400-500 kg sare potasică /ha.Distanţele de plantare trebuie să fie de 2,3-3 m între rânduri şi 1-1,2 m întreplante pe rând. Pentru mecanizarea recoltării fructelor distanţele pe rând vor fi de0,7-0,8 m.253În teren desfundat, plantarea se face în gropi cu dimensiunile de 30 x 30 x30 cm. În teren nedesfundat dimensiunile gropilor pot fi de 50 x 50 x50 cm.Epoca de plantare optimă este toamna şi numai în cazuri obligate primăvarafoarte devreme.Plantarea se face cu 5-6 cm mai adânc decât în pepinieră.După plantare, plantele se udă cu 6-8 litri apă, se muşuroiesc şi se formeazăla nivelul bilonului.Întreţinerea plantaţiilor de coacăzSisteme de conducere. Cele mai folosite sunt tufa obişnuită şi tufa aplatizată.Se mai practică conducerea plantelor sub formă de gard fructifer vertical sau în"V". Există şi alte sisteme de conducere, dar care nu se justifică economic.Tăierile de formare. La soiurile cu capacitate mare de lăstărire (Tinker ş.a.)în primăvara anului al doilea de la plantare se aleg trei-patru tulpini care sescurtează de la 2-3 muguri de la bază. În timpul vegetaţiei se reţin 4-6 lăstari bineamplasaţi, iar ceilalţi se suprimă. În următorii trei ani se adaugă similar câte 4-5tulpini în aşa fel încât în anul 5 planta să aibă 15-20 tulpini crescute din zona

coletului.La soiurile cu capacitate mai redusă de ramificare (Costwold Cross,Baldwin etc.), în anii II-IV, din tulpinile reţinute în fiecare an, jumătate se taie începi, iar jumătate rămân intacte (fig. 4).Fig. 4. – Formarea tufelor la coacăz254Tăieri de întreţinere şi de fructificare. Efectuarea tăierilor şi reînnoireaelementelor de schelet vor fi determinate de specificul biologic al fiecărui soi,precum şi de vigoarea plantei. Prin tăieri se va urmări un echilibru între creştere şirodire, înlăturându-se anual tulpinile mai vechi de 5-7 ani. Tototdată, se vorelimina ramurile ce îndesesc exagerat tufa, rupte, atacate de boli şi dăunători etc.Ramificaţiile şi prelungirile anuale ale tulpinilor de bază nu se scurtează,deoarece se înlătură mugurii de rod.Tăierile mai au ca scop şi întreţinerea tufei, care se realizează prineliminarea de la colet a tulpinilor îmbătrânite, îndepărtarea a 1/3, 1/2 sau 2/3 dinlungimea tulpinilor de 2-4 ani, deasupra unei ramuri anuale viguroase (fig. 5).Fig. 5. – Tăierea plantelor la coacăzÎntreţinerea solului. Coacăzul nu suportă concurenţa buruienilor. De aceea,în primii ani după plantare solul se menţine curat de buruieni prin praşile repetate.Pe terenurile cu pericol de eroziune, intervalele pot fi cultivate alternativ cu planteagroalimentare cu partea comestibilă în sol.În zonele cu precipitaţii de peste 750 mm intervalele pot fi înierbate, iar perândul de plante se poate face erbicidarea.255Fertilizarea plantaţiilor. Se face o dată la trei ani cu 40-60 t/ha gunoi degrajd, 400-600 kg superfosfat şi 300-400 kg sare potasică.Anual, se aplică 300 kg azotat de amoniu la ha, în două reprize, prima cu 2-3 săptămâni înainte de înflorire şi a doua după legarea fructelor.Combaterea bolilor şi dăunătorilorCele mai frecvente boli sunt antracnoza coacăzului (Pseudopeziza ribis),

făinarea (Spheroteca mass-mae), rugina coacăzului (Cronatium ribicole). Acestease combat la avertizare, cu ajutorul fungicidelor Dithane M 45 (0,2%), Captadin50 (0,2%), zeamă sulfocalcică (20%) în perioada de repaus şi 2% în perioada devegetaţie, zeamă bordeleză 1% şi alte fungicide existente în comerţ.Principalii dăunători ai coacăzului sunt: Sfredelitorul ramurilor (Sesiatipuliformis), păduchi ţestoşi, afide şi păianjeni (tabelul 30).Aceştia se combat atât în perioada de vegetaţie, cât şi în perioada de repauscu diferite insecticide. Reducerea rezervei biologice de boli şi dăunători serealizează şi prin măsuri de igienă culturală şi agrotehnică.Tabelul 30.Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la coacăz şi agriş(după N Branişte, 2000)Nrtrat.Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite1 RepausvegetativPăduchele din San José,ouă de afide, acarieni,defoliatoare etc.Oleoeekalux (1,5%), Polisulfură de bariu (6,0%) sau zeamăsulfocalcică (20%)2 La umflareamugurilorAcarieni, afide (ouă),făinarePolisulfură de bariu (1,0%) sau zeamă sulfocalcică (2%)3 La infrunzire (3frunze detaşate)Antracnoză, făinare,acarieni afide etc.Fungicide: Topsin M 70 (0,1%), Metoben 70 (0,1%),Captadin 50 PU (0,25%); Acaricide: Neoron 500 EC (0,1%)+US1 (1,5%)4 La apariţiainflorescenţelorAntracnoza şi făinareafrunzelor, sfredelitorultulpinilor (G1),defoliatoare etc.Fungicide: Topsin M 70 (0,1%), Metoben 70 (0,1%),Karathane NF 57 (0,2%), Bayleton 25 WP (0,05 %), Saprol 19EC (0,125%) sau Rubigan 12 EC (0,04%); Insecticide: Sintox25 EC (0,2%), Nurelle D (0,075%) sau Primor 50 WP (0,1%)5 Când toţibutonii floralisunt liberiIdem tratamentul 4 Idem tratamentul 4 . Se recomandă alte produse decât latratamentul precedent6 La înflorire Antracnoza, făinarea şirugină,

Fungicide: Topas 50 WP (0,1%), Tilt 250 EC (0,02%), Anvil5 SC (0,04%) sau Dithane M 45 (0,2%) + Afugan (0,1%) sau256sfredelitorul tulpinilor(G2), defoliatoare etc.Nissorun (0,05%); Insecticide: Zolone 35 EC (0,2%), Karate2,5 EC (0,02%) sau Fastac EC (0,08%)7 Când fructele aumărimeanaturalăIdem tratamentul 4 +Păduchele din SanJosé(G1)Fungicide: Topas 50 WP (0,1%), Tilt 250 EC (0,02%), Anvil5 SC (0,04%) sau Topas C (0,1%)Insecticide: Actellic 50 (0,2%) sau Decis 2,5 EC (0,05%)8 Imediat dupărecoltareafructelorAntracnoza, făinarea şirugină; sfredelitorultulpinilor (G2),defoliatoare păduchele dinSan José(G1) etc.Fungicide: Captadin 50 PU (0,25%) sau Ziram 75 PU (0,4%);Insecticide: Carbetox 37 Ec (0,5%)Acaricide: Neoron 500 Ec (0,1%), Mitac 20 (0,2%), Peropal(0,1%) sau Omite 57 CE (0,1%)Particularităţile maturării şi recoltării fructelorMaturarea fructelor are loc eşalonat în ciorchine, dar diferenţele sunt denumai câteva zile. Alegerea momentului optim de recoltare se face în funcţie despecie şi destinaţia producţiei.Recoltarea se poate face manual sau mecanizat. În general recoltatul manualse efectuează atunci când fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă.Recoltarea se face cu rahis, pe timp răcoros, în ambalaje de capacitate mică (0,5 -1,0 kg) sau maxim (5-6 kg).Recoltatul mecanizat se realizează cu ajutorul unei combine speciale care auo productivitate de 8-16 t/schimb.Pentru uniformizarea maturării şi uşurarea desprinderii bacelor serecomandă stropirea plantelor cu ETHREL (300-500 ppm), cu circa 5 zile înaintede data recoltării, sau cu alte substanţe biostimulatoare.Coacăzele fac parte din grupa fructelor foarte perisabile, de aceea, imediatdupă recoltare se recomandă păstrarea acestora în condiţii optime (T=0°C, U.R.=90-95% etc.).

257CAPITOLUL XIIICULTURA ZMEURULUIRubus ideaus L. Fam. RosaceaeSubfam. Rosoideae13.1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DERĂSPÂNDIREImportanţa culturiiZmeurul se cultivă pentru fructele sale deosebit de apreciate atât pentruconsumul în stare proaspătă, cât şi pentru industrializare sub formă de dulceaţă,compot, gem, sirop, suc, îngheţată etc. Această valoare ridicată este dată deconţinutul complex al fructelor: 4,5-10,6% zaharuri, 1,1-2,3% acizi organici, 0,5-2,8% pectine, 1,2% proteine, săruri de K, P, Ca, Mg, Mn, Na, Zn, Cu, Fe, etc.,vitamina B1,B2,D,P,C (25mg/100g).Fructele, lăstarii şi frunzele tinere se folosesc în industria farmaceuticăpentru prepararea unor medicamente sau ceaiuri împotriva, anginei, amigdalite,diareei etc. Specia are o mare plasticitate ecologică, fiind cultivată în diferitecondiţii de la şes până la altitudini foarte mari (peste 1000 m). Datorită drajonăriiputernice şi a sistemului radicular ramificat şi destul de profund, zmeurul este şi oplantă care combate eroziunea solului, valorificând în acelaşi timp solurile subţiri,sărace şi improprii altor culturi.Plantaţia de zmeur intră repede pe rod şi permite recuperarea investiţiilor întimp scurt.Originea şi arealul de culturăCercetările au demonstrat că majoritatea speciilor de zmeur s-au format înestul Asiei, de unde apoi s-au răspândit în toată zona temperată, în special în258emisfera nordică (Europa, Asia, America de Nord), unde se întâlneşte şi în prezentîn stare sălbatică.

De asemenea, se întâlneşte mai rar şi în vegetaţia zonelor înalte tropicale dinemisfera sudică precum şi în Oceania.Pe plan mondial cultura zmeurului este în creştere, obţinându-se în prezentpeste 300.000 t din care peste 50% se obţin în Europa. Dintre ţările mariproducătoare sunt: Rusia (90.000 t), ex. Iugoslavia (40.000 t), Polonia (40.000 t),Germania (20.000 t), Anglia (11.000 t), etc.În ţara noastră această cultură este răspândită în special în zonele înalte,bogate în precipitaţii. Există în prezent în ţara noastră peste 1500 ha plantate cuzmeur din care cca. 110 ha se întâlnesc în gospodăriile individuale din judeţeleArgeş, Vâlcea, Harghita, Covasna, Cluj, Suceava, Mureş, etc.Cultura zmeurului la noi în ţară a cunoscut o dezvoltare importantă până înanii ’90, după care a înregistrat o decădere foarte mare. În prezent, există tendinţareconsiderării acestei culturi. Cele peste 1000 t ce se obţin şi comercializează înprezent în România provin în cea mai mare parte din flora spontană.13.2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ŞIECOLOGICESpecii care au contribuit la formarea soiurilorPe plan mondial există peste 3000 de specii ce aparţin genului Rubus şisubgenului Idaeobatus, dintre care numai în ţara noastră se întâlnesc peste 180specii în flora spontană (I. Nyaradi). Din această multitudine de specii doar câtevaprezintă importanţă deosebită în crearea de soiuri.Rubus idaeus L. – zmeurul comun cu două varietăţi:Rubus idaeus L. – var. vulgatus Arheu – zmeurul roşu european, din care aurezultat soiurile europene;Rubus idaeus L. – var. strigosus – zmeurul roşu pufos american, din care aurezultat soiurile americane.Din încrucişarea celor două subspecii au rezultat majoritatea soiurilor dezmeur roşu.259

Rubus Occidentalis – zmeurul negru american, nu drajonează, formeazăfructe negre, pe tulpini subţiri, lungi şi arcuite. A contribuit la obţinerea soiuriloramericane.În Europa, America şi Asia în programele de ameliorare se mai folosesc şialte specii cum ar fi: R. articus, R. odoratus, R. spectabilis (din America de Nord),R. iasiostylus (din Asia), etc.Obiective principale şi metode utilizate în ameliorarea zmeuruluiProgramele de ameliorare din principalele centre au ca obictive următoarele:- creşterea plasticităţii ecologice reprezentată prin: rezistenţa la temperaturiscăzute, în zonele nordice, rezistenţă la amplitudinile mari de temperatură dinzonele temperate continentale, rezistenţă la arşiţă şi secetă, necesar redus de frigpentru zonele mediteraniene;-îmbunătăţirea unor însuşiri şi caractere ale plantei: port erect şi rigid,vigoarea mai slabă, spinozitatea redusă, productivitate ridicată, rezistenţă la boli şidăunători, maturare grupată a fructelor în cadrul inflorescenţei şi a soiului,drajonare modestă;-extinderea sezonului de maturare a fructelor prin crearea de soiuriextratimpurii sau tardive;-calitatea superioară a fructelor: culoare intensă, fermitate, suculenţă, aromă,gust, conţinut ridicat în elemente nutritive, absenţa sarmenţilor şi a perilor staceietc.Pentru fiecare din aceste obiective există suficiente surse de gene.Ca metode de ameliorare se folosesc cele clasice (hibridările intra şiinterspecifice). Compatibilitatea la încrucişare dintre diferite soiuri de zmeurdepinde de apartenenţa genitorilor şi de constituţia lor genetică.În general hibrizii sunt fertili sau parţial fertili. Hibridările dintre zmeur(diploid) şi mur (hexaploid) au reuşit numai în cazul când soiurile de mur au avutîn constituţia lor genetică şi genoame de zmeur.Lipsa spinilor este dată în general de genitorii materni iar remontanţa seobţine numai dacă ambii genitori sunt remontanţi.

260SORTIMENTUL DE SOIURIDeşi există foarte multe specii de genuri Rubus, totuşi numărul de soiurivaloroase este destul de restrâns. În România, pentru anul 2000 au fost admise laînmulţire un număr de 8 soiuri dintre care 2 româneşti şi 6 străine.1. Citria – soi românesc (Cayuga x Ors Seedling, 1996), productiv (9-11t/ha), tulpini viguroase (1,5-2 m) şi erecte, cu spinozitate redusă, rezistent la ger şiboli. Fuctele sunt mijlocii (2,5-3 g), scurt conice, galbene portocalii. Maturarea:VI/4.2. Cayuga – soi american, foarte vechi (1911), viguros (1,5-2 m),drajonează puternic, este rezistent la ger (-25 ºC) şi la temperaturile ridicate dintimpul verii, este rustic, tolerant la boli, mediu productiv (5-6 t/ha). Fructul esteferm, mijlociu ca mărime (2-4 g), sferic sau ovo-sferic, de culoare roşie-cărămizie,pulpa este gustoasă, plăcut acidulată şi aromată. Maturarea: VI/4.3. Englezesc A1 – soi originar din Anglia, de vigoare medie (1,5 m),rezistent la ger, şi secetă, sensibil la boli, productiv (8-9 t/ha). Fructele sunt marisau foarte mari, conice, roşii, suculente, plăcute la gust. Se pretează pentruconsum în stare proaspătă şi industrializare. Maturare: VII/1-2.4. Malling Expoit – soi englezesc, cu tulpini viguroase (2 m), cu tendinţăde ramificare, sensibil atât la gerurile din timpul iernii cât şi la căldurile excesive.Fructele sunt alungite sau tronconice, de culoare roşie deschis, cu pulpa fermă,gustoasă. Maturarea: VII/1-2.5. Newburg – soi american, semiviguros, productiv, drajonează mult.Fructele sunt mijlocii (2-3 g), conic-alungite, colorate în roşu-intens, mate, cupulpa suculentă, dulce, plăcut acidulată, aromată. Maturarea: VII/2-3.6. Rubin bulgăresc – soi originar din Bulgaria, vechi şi mult răspândit încultură şi în ţara noastră, productiv (7-11 t/ha), de vigoare medie, cu tulpini lungişi groase, puţine la număr, cu capacitate slabă de drajonare, mediu rezistent la ger,

sensibil la boli. Fructul este mare, conic, rubiniu, cu pulpa compactă, mediusuculentă, slab aromată, gustoasă, cu seminţe mari. Bun şi pentru congelare.Maturare: VII/4.7. Ruvi – soi românesc (Rubin bulgăresc x Viking, 1996), viguros, cutulpini erecte, lungi (1,8-2 m), productiv (7-9 t/ha), rezistent la ger, mediu261rezistent la boli. Fructele sunt mari (3-4 g), de calitate bună, conic-trunchiate,roşii-violaceu. Maturarea: VII/4.8. The Latham – soi american, vechi, viguros, drajonează puternic,rezistent la ger secetă, sensibil la făinare şi putregaiul fructelor. Fructele suntmijlocii (2-3 g), sferice, sau conico-sferice, roşii-carmin cu luciu alb; pulpa estesuculentă, mediu consistentă, slab aromată, de calitate medie. Este destinat înspecial industrializării. Maturarea: VII/4.Soiuri remontanteRomy – soi elveţian, semiviguros, drajonează puternic, productiv (8-10t/ha), sensibil la viroze şi ger. Fructele sunt mijlocii (2-3 g), roşii-violaceu,aromate plăcute la gust. Maturarea: începând din iunie până în septembrie, cudouă vârfuri (VI şi IX).Lloyd George – soi englezesc, viguros, cu fructe mari, roşii intens, conicalungite,de calitate bună.September – soi american, semiviguros, rezistent la ger şi secetă, productiv,sensibil la boli. Fructul este mijlociu, conic sau trunchiat-alungit, carmin-vişiniu.Maturarea: prima recoltă în iunie, a II-a recoltă în septembrie-octombrie.Alte soiuri existente în cultură: Taylor, Malling Jewel, June, IndianSummer, Malling promise, Golden Queen etc.PARTICULARITĂŢI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICAREZmeurul este un semiarbust, ce creşte spontan sau cultivat şi arecaracteristici specifice.Partea hipogee - este reprezentată de un rizom (tulpina subterană), din carepornesc rădăcini adventive, fibroase, situate în stratul de sol de 10-30 cm. Unele

rădăcini pot pătrunde în sol până la 80-100 cm. Pe toată lungimea rădăcinilor sediferenţiază încă din luna iunie muguri adventivi, care vor da naştere drajonilor înanul următor. Aceştia au rolul de a înlocui tulpinile care au fructificat, reînnoindanual organele aeriene ale plantei.Drajonii îşi formează sistem radicular propriu, devenind independenţi deplanta mamă.262Partea epigee este formată din mai multe tulpini de 1-2 m, cilindrice, deaceeaşi grosime, cu o durată de viaţă de 2 ani, în primul an cresc, iar în anul al IIlearodesc, apoi se usucă. Majoritatea soiurilor au tulpinile erecte, destul derezistente dar necesită sistem de susţinere, sunt acoperite cu ghimpi aciculari. Suntşi soiuri fără ghimpi. Lăstarii sunt fără gimpi la ambele tipuri de soiuri.Mugurii – se formează la baza peţiolului, grupat din care creşte numai unul.La baza tulpinii se formează muguri vegetativi, în treimea mijlocie micşti, iar întreimea superioară de rod.Inflorescenţele - sunt alcătuite din 4-15 flori hermafrodite autofertile şinectarifere. Polenizarea este entomofilă. Zmeurul înfloreşte la 50-60 zile de laumflarea mugurului de rod, începând din vârful lăstarului şi progresează bazipetal,având o durată de 3-4 săptămâni.Fructul – este fals, compus din mai multe drupeole aşezate în jurul unuireceptacol, poate avea diferite culori şi forme.În cultură se întâlnesc soiuri neremontante (care dau o singură recoltă pe an)şi soiuri remontante (cu două recolte pe an). Acestea din urmă sunt foarte puţine şinu dau rezultate în zonele mai reci, deoarece a doua recoltă nu ajunge lamaturitate.Ciclul anualPerioada de repaus este destul de profundă, începe după căderea fiziologică

a frunzelor şi se continuă până primăvara târziu. Perioada de vegetaţie sedesfăşoară pe parcursul a 180-200 zile.Zmeurul înfloreşte de regulă în cursul lunii mai (în funcţie de zonă),scăpând de îngheţurile târzii de primăvară.Creşterea şi maturarea fructelor se face într-un ritm intens 30-35 zile.Potenţialul productiv.Durata de exploatare economică a unei plantaţii este de 10-12 ani, cu oproducţie medie de 6-12 t/ha, la început mai mică, maximă la 4-10 ani, apoidescrescătoare.263CERINŢELE ZMEURULUI FAŢĂ DE FACTORIIECOLOGICILumina - influenţează pozitiv calitatea fructelor. Este o specie exigentă faţăde lumină. De aceea zmeurul se va planta pe versanţii cu expoziţie favorabilă. Deasemenea, direcţia rândurilor se va orienta în aşa fel încât să valorifice lamaximum lumina, mai ales în zonele înalte.Temperatura - poate fi un factor limitativ pentru cultura zmeurului. Acestanu suportă temperaturi excesiv de scăzute (-20 … -25°C) în perioada de repaus,dar nici extrem de ridicate în perioada de vegetaţie. Cultura reuşeşte bine în zonecu ierni blânde şi veri în care temperatura medie nu depăşeşte 16-17°C. Pentrudesfăşurarea normală a înfloritului necesită 580-600ºC.Temperatura solului nu trebuie să depăşească 16ºC. Dacă, toamna este receşi umedă, lignificarea tulpinilor este deficitară iar rezistenţa la ger scade până la -15ºC.Umiditatea reprezintă unul din factorii principali de care depinde reuşitaculturii zmeurului. Este o specie cu pretenţii mari faţă de umiditate. Se recomandăa se cultiva în zone cu 700-1000 mm precipitaţii anuale, bine repartizate înperioada de vegetaţie (iunie-august). În caz contrar, este absolut obligatorieirigarea.Excesul de apă (băltirea) este, de asemenea, dăunător putând provoca

asfixierea rădăcinilor.Pânza de apă freactică trebuie să fie la peste 80 cm.Zmeurul creşte şi se dezvoltă bine în zone în care umiditatea relativă estemai mare.Solul cel mai recomandat pentru cultura zmeurului este cel nisipo-lutos,bogat în humus, cu bună capacitate de reţinere a apei şi bine aerisit, cu pH = 5,6-6,5, cu subsol permeabil şi cu o grosime de cel puţin 50 cm, bogat în azot şiproteine. Este sensibil la deficitul în Fe şi Mn. Nu sunt recomandate solurilesărace, foarte grele, reci, sau uscate şi calcaroase.264Curenţii de aer, iarna pot mări pagubele prin îngheţ, vara măresc secetaatmosferică etc. Totuşi lipsa totală a acestora favorizează apariţia bolilor şimăreşte pericolul îngheţurilor târzii de primăvară.13.3.PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICESpecificul producerii materialului săditorZmeurul se înmulţeşte prin drajoni, butaşi de rădăcină şi despărţirea tufelor.Drajonii se obţin în plantaţiile specializate (10.000 – 14.000 plante/ha), înfiinţateşi întreţinute corespunzător unor plantaţii elită. După doi ani dintr-o astfel deplantaţie se obţin 150.000 – 200.000 de drajoni înrădăcinaţi bine.Înmulţirea prin butaşi de rădăcină - se practică mai ales la soiurile care nudrajonează sau drajonează foarte puţin. Butaşii se recoltează toamna (10-12 cm) şise plantează primăvara în rigole adânci (8-10 cm).Înmulţirea prin despărţirea tufelor – se foloseşte rar, în cazul plantelor,valoroase, în grădinile individuale. Prinderea la plantare este slabă iar plantelesunt în general debile.Înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilorPentru eşalonarea maturării şi a perioadei de recoltatare, într-o parcelă sevor planta 3-4 soiuri cu diferite perioade de maturare.La pregătirea terenului se va fertiliza intens cu îngrăşăminte organice şiminerale, deoarece după intrarea pe rod lucrarea se efectuează cu greutate datorită

drajonării puternice. Funcţie de nivelul de aprovizionare a solului se vor efectuafertilizarea cu 60-80 t gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat şi 400-500 kg sarepotasică/ha. Desfundatul se face la 40-50 cm, cu subsolaj.Pe terenurile cu panta peste 20%, se amenajează terase pe care se vor plantaminimum două rânduri, iar pe cele cu panta sub 20%, zmeurul se plantează subformă de gard fructifer, pe direcţia curbelor de nivel.Distanţele de plantare sunt de 2,5-3 m între rânduri şi 0,5 m pe rând.Plantarea drajonilor se efectuează toamna sau primăvara foarte timpuriu îngropi de 40 x 40 x 40 cm sau în şanţuri astfel încât coletul să fie la suprafaţasolului. În prealabil drajonii se fasonează la 20-25 cm şi se mocirlesc.265După plantare, drajonii se muşuroiesc şi se scurtează la nivelul muşuroiuluisau bilonului.Sistemul de conducere. Majoritatea soiurilor de zmeur necesită sistem desusţinere (fig. 6 - 7).Fig. 6. – Susţinerea zmeurului pe spalier cu un cuplu de sârme dubleCel mai utilizat sistem este spalierul cu două sau trei sârme duble, fixate destâlpi din beton sau lemn. Primul rând de sârme se aşază la 60 cm faţă de sol, iarcel de-al II-lea la 1,2 m de sol. Pentru soiurile cu port înalt se foloseşte spalierulcu trei rânduri de sârme distanţate la 50 cm una de alta.În acest sistem se realizează benzi continui cu grosimea de 40-50 cm.Cultura sub formă de gard fructifer se realizează fără sistem de susţinere. Sefolosesc soiuri cu tulpini erecte groase (The Lathan, June, Indian Summer etc.care se autosusţin. Densităţile mari, în ambele cazuri, conduc la producţii calitativinferioare.Fig. 7. – Susţinerea zmeurului pe spalier cu două cupluri de sârme duble266Fig. 8. – Susţinerea zmeurului prin legare pe un singur aracConducerea sub formă de evantai pe spalier sau araci (fig. 8). Tulpinile sepalisează în poziţie aproape orizontală, jumătate într-o parte jumătate în cealaltă.

Cultura pe araci (fig. 9) - se foloseşte pe suprafeţe mici în grădinileindividuale.Fig. 9. – Susţinerea zmeurului pe araci, în evantaiCultura cu spalier de tip olandez – se folosesc două rânduri de spalier cucâte o sârmă Tulpinile se arcuiesc şi se leagă jumătate de o sârmă jumătate decealaltă.Întreţinerea soluluiÎn plantaţiile de zmeur se recomandă ogorul lucrat, iar începând din anul alII-lea se poate şi erbicida însă cu precauţie. Aceasta, deoarece sistemul radicularal zmeurului este puternic ramificat şi superficial şi nu suportă nici un fel deconcurenţă.Doar în primul an după plantare se pot folosi culturi intercalate de talie micăşi care se recoltează timpuriu (fasole, mazăre, cartofi, spanac, salată).267Fertilizarea de bază se efectuează la planta premergătoare.Fertilizarea plantaţiilor de zmeur se efectuează o dată la 3-4 ani cu 20-40 tgunoi de grajd/ha şi anual cu 300-400 kg superfosfat cu 200-300 kg sare potasică.Îngrăşămintele cu azot se aplică în două reprize: primăvara devreme dupădezgheţarea solului şi imediat după înflorit. În primii doi ani, pe un teren fertil nueste necesar să se fertilizeze.Irigarea plantaţiilor – Lipsa apei din sol are consecinţe negative asupradrajonării, asupra diferenţierii mugurilor de rod, asupra înfloritului şi legăriifructelor şi în final asupra producţiei şi calităţii acesteia. Zmeurul are nevoie deapă în cantităţi moderate pe tot parcursul vegetaţiei, mai puţin toamna. De aceea,zmeurul se va uda de 4-6 ori cu câte 300-400 m3/ha. Irigarea de toamnăprelungeşte vegetaţia şi împiedică maturarea corespunzătoare a lemnului.Tăierile. - În primăvara anului următor plantării, tulpinile se scurtează la0,8-1 m lungime, se îndepărtează şi ramurile purtătoare de rod pentru fortificarea

sistemului radicular şi stimularea drajonării.Începând cu anul al II-lea, se vor înlătura tulpinile de 2 ani care au rodit(imediat după recoltare). Totodată, se înlătură şi tulpinile anuale de vigoare slabă.Primăvara, după trecerea pericolului de îngheţ, tulpinile se răresc (12-16buc/m liniar) şi se scurtează la 1,5-1,7 m. Tulpinile soiurilor din grupa Malling, lacare mugurii de rod se formează, în general, pe treimea superioară nu se scurtează.La soiurile remontante tăierile se fac după aceleaşi criterii ca şi la celeobişnuite, cu deosebirea că după maturarea fructelor din prima recoltă se înlăturăvârful care a rodit.Combaterea bolilor şi dăunătorilorBolile care provoacă cele mai mari pierderi sunt:- pătarea brună a lăstarilor (Didynella applanta), antracnoza (Elsinoenelleta) şi putregaiul cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Combaterea acestorboli se realizează prin măsuri de igienă culturală şi tratamente fitosanitare (tabelul31).268Tabelul 31.Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor la zmeur(după N Branişte, 2000)Nrtrat.Fenofaza Boala sau dăunătorul Produse pesticide folosite0 1 2 31 Repaus vegetativ Păduchele din San José, ouă deafide, acarieni etc.Oleoekalux (1,5%) sau Polisulfură de bariu(6,0%)2 La umflareamugurilorAntracnoza zmeurului, pătareabrun-violacee a ramurilor,acarieni, insecte defoliatoare,afide.Fungicid : un produs cupric. Turdacupral 50PU (0,2%), zeamă bordeleză (0,5%)+Insecticid: Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R35 (0,1%)3 La înfrunzire Pătarea brună a ramurilor,pătarea albă a frunzelor, acarieni,gărgăriţa florilor, afide etc.Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75(0,¤%) +Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%), Sintox 25(0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%4 La înălţarea

inflorescenţelorFăinare, pătarea brună aramurilor, antracnoză, gărgăriţaflorilor, gândacul zmeurului etc.Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4%), Ziram 75(0,¤%) sau Captadin 50 PU (0,2%) + Metoben70 (0.1%) + Insecticid: Thiodan 35 Ec (0,2%),Sintox 25 (0,2%) sau Sinoratox R 35 (0,1%5 La începutulînflorituluiPutregaiul fructelor, pătarea albăa frunzelor, rugina, făinare,gândacul zmeurului, etc.Fungicide: Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+Metoben 70 (0,1%) sau Topsin M 70 (0,1%) +Insecticid: Decis 2,5 EC (0,025%)6 La începutulscuturării petalelorIdem tratamentul 5 Fungicide : Sumilex 50 WP (0,1%),Rovral 50WP (0,1%) sau Ronilan 50 WP (0,1%)+ Topas100 EC (0,08%), Anvil 5 SC (0,04%) sau Tilt250 EC (0,02%) + Insecticide: Zolone 35 Ec(0,2%), Karate 2,5 Ec (0,02%) sau Fastac 10Ec (0,08%)7 La mărimeanormală a fructelorPutrgaiul fructelor, făinare,rugină, pătarea albă a frunzelor,pătarea brună a ramurilor etc.Fungicide :Ronilan 50 WP (0,1%), Sumilex50 WP (0,1%) sau Rovral 50 WP (0,1%) +Anvil 5 SC (0,04%) sau Tilt 250 EC (0,02%)8-9 După recoltareafructelor ( laavertizare)Antracnoza ramurilor, pătareabrun-violacee a ramurilor,Păduchele din San José,Fungicide: Tiuram 75 PU (0,4 %), Ziram75(0,¤%)sau Captadin 50 PU (0,2%) +Insecticid: Carbetox 37 CE (0,5%)Dăunătorii cei mai periculoşi sunt: gărgăriţa mugurilor de zmeur(Anthonomus rubi-idaei), gândacul mic al florilor de zmeur (Byturus tomentosus),acarienii etc. Combaterea acestora se face la avertizare cu insecticide specificeexistente în comerţ.269Recoltarea fructelor. Zmeura se recoltează la maturitatea de consum,deoarece această specie nu are perioadă de postmaturaţie.Recoltarea fructelor se face manual, fără receptacul sau cu tot cu receptacul,în ambalaj de capacităţi mici (0,1-0,5 kg), care se aşază în lădiţe. Zmeura este un

fruct excesiv de perisabil, de aceea se va manipula, transporta şi depozita cu mareprecauţie. Când este destinată industrializării, recoltarea se poate face şi în găleţi,iar depozitarea în butoaie închise ermetic.Totuşi, 3-5 zile se poate păstra în depozite frigorifice la temperatura de 0°Cşi U.R. de 80-90%.Pe plan mondial există preocupări pentru recoltarea mecanizată a zmeurii.270BIBLIOGRAFIE1. Andrieş N. - Euras - soi nou de pere de iarnă. Revista Hortinform nr. 1/22, 1996.2. Babuc, V. - Realizări şi perspective în sporirea productivităţii plantaţiilor intensive demăr, Lucrări şt., Seria Horticultură, vol 38/1995.3. Balan V., Cimpoieş Gh., Barbăroşie M. - Pomicultura, Editura Museum Chişinău.4. Balan, V., Peştean, A. - Contribuţii la stabilirea distanţelor de plantare la măr,Lucrări şt. U.A.I., Seria Horticultură, vol 38/1995.5. Balan Viorica, Ivaşcu Antonia - Soiuri timpurii de cais, piersic şi nectarin. RevistaHortinform nr. 7/16; 8/16, 1993.6. Barbăroşie M., Banu, V. - Particularităţile culturii coacăzului negru în Moldova,Lucrări şt. U.A.I., Seria Horticultură, vol 38/1995.7. Bădescu, Gh. - Perspectivele culturii arbuştilor fructiferi în zona premontană a ţării,Rev. Horticultura nr.4/1978.8. Bădescu Cristina şi colab. - Afinul de cultură, un arbust valoros pentru zonelecolinare şi submontane din România. Rev. Hortinform nr. 2/16, 1998.9. Bodi, I., Istrate, M., - Comportarea în livadă intensivă a unor soiuri de cais altoite pezarzăr şi piersic, Cercetări Agronomice în Moldova, vol. 3 1987.10. Bodi, I., Istrate, M. - Influenţa portaltoiului asupra creşterii pomilor şi a producţieide fructe la unele soiuri de vişin, Cercetări Agronomice în Moldova, vol. 3, 1987.11. Bodi, I., - Rezultate preliminare obţinute în livezi superintensive de măr, CercetăriAgronomice în Moldova, 2/1975.12. Botez, M., Bădescu, Gh., Botan, A. - Cultura arbuştilor fructiferi, Bucureşti, EdituraCeres, 1984.13. Botu, I. - Cultura intentivă a alunului, S.C.P.P. Vâlcea, Redacţia de Propagandă

Tehnică Agricolă, Bucureşti, 1987.14. Botu M., Achim Gh. - Realizări şi perspective în cultura nucului. RevistaHortinform nr. 6/106, 2001.15. Branişte N. - Polenizatorii recomandaţi pentru soiurile zonate de păr şi măr, Rev. deHorticultură nr.3/1984.16. Branişte, N. - Realizări privind obţinerea de noi soiuri de măr şi păr rezistente lafăinare, Rev. de Horticultură, nr. 2/1981.17. Branişte N. - Ameliorarea mărului în România. Revista Hortinform nr. 6/33, 1995.18. Branişte N. - Sortimentul de măr şi păr - perspective. Revista Hortinform nr. 6/18,2000.19. Branişte N. - Probleme actuale ale ameliorării plantelor horticole, cu referire laaspcte specifice plantelor pomicole. Revista Hortinform nr. 3/103, 2001.27120. Budan S., Grădinariu G. - Cireşul. Editura "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi.21. Butură V. - Enciclopedie de etnobotanică românească, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică Bucureşti, 1979.22. Burzo, I. - Fiziologia şi tehnologia păstrării produselor horticole, Editura tehnică,Bucureşti, 1986.23. Butuam Galia şi colab. - Smochinul, în decorul peisagistic timişorean. RevistaHortinform nr. 1/15, 1998.24. Butuc Mădălina - Ameliorarea prunului - realizări şi perspective. RevistaHortinform nr. 9/109, 2001.25. Candela, A. - L’irigation fertilisante, L’arboriculture fruitiere, nr. 433/1990.26. Cârdei, E. - Contribuţii privind fitoprotecţia speciilor seminţoase, CercetăriAgronomice în Moldova, Vol.2/1992.27. Ceauşescu, I., Negrilă, A., Isac, Il., Lazăr, A. - Pomicultură, Bucureşti, EdituraCeres, 1986.28. Cepoiu, N. - Înfiinţarea unei plantaţii pomicole, Editura. Ceres, Bucureşti, 1994.29. Cepoiu, N., Monica Murvai - Pomicultură lucrări practice, Lito. Univ. de ŞtiinţeAgricole Bucureşti, 1991.30. Cimpoieş, Gh. - Desăvârşirea tăierii mecanizate a pomilor de măr, Lucrări şt.U.A.I., Seria Horticultură, vol 38/1995.31. Cimpoieş Gh., Bucarciuc V., Caimacan I. - Soiuri de măr. Edirura Ştiinţa Chişinău.32. Cimpoieş Gh. - Conducerea şi tăierea pomilor. Editura Ştiinţa Chişinău.

33. Cireaşă, V., Drobotă, Gh., Drobotă Mari-Ann - Pomicultură generală îndrumătorde lucrări practice, Lito. U.A.I., 1990.34. Cireaşă, V. - Pomicultură generală-curs lito. U.A. Iaşi, 1995.35. Cociu, V. - Cultura piersicului în gospodărie, Editura Ceres, Bucureşti, 1993.36. Cociu, V. - Caisul, Editura Ceres, Bucureşti, 1993.37. Cociu, V. - Nectarinele, Editura Ceres, Bucureşti, 1974.38. Cociu, V. - Soiurile noi - factor de progres în pomicultură, Editura Ceres, Bucureşti,1990.39. Cociu V., Oprea Şt. - Metode de cercetare în ameliorarea plantelor Pomicole,Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.40. Cociu V. şi colab. - Prunul, Editura Comphys, 1997.41. Cociu V. şi colab. - Progrese în ameliorarea plantelor horticole,vol. I, Pomicultura,Editura Ceres, Bucureşti, 1999.42. Cepoiu N. - Pomicultură aplicată, Editura Ştiinţelor Agricole, Bucureşti, 2001.43. Cocucci, S. et colab., - Fruit developement, calcium level and Bitter pit in apple,Adv. Hort. nr.3/1990.27244. Constantinescu, N., Negrilă, A., Ghena, N. - Pomicultură, Editura Agro Silvică,Bucuresti, 1967.45. Corelli e Sansavini, S. - Tipoologia ed Efficienza productiva degli impianti frutticoli,Rivista di Frutticoltura e di Ortofloricoltura, Italia, vol.50/1988.46. Cornelia, Parnia, Coman, S., Niculina, Burloi, - Conducerea creşterii şi rodiriispeciilor pomicole sâmburoase, Bucuresti, Editura Ceres, 1989.47. Cotorobai M. - Lămâiul cultivat în locuinţe. Revista Hortinform nr. 12/19, 1996.48. Darbellay, C. et colab. - Influence de la Charge sur la croissance vegetative et surl’alternance, Revue Suisse Vitic. Arboric. Hortic. vol 27/1995.49. Davidescu, D., Velicica, Davidescu, - Agrochimie Horticolă, Editura Academiei,Bucureşti, 1992.50. Dascălu, M., Dominte Tatiana - Studiul unor arbuişti ornamentali ale căror fructepot fi valorificate: Sorbus aucuparia L. var. edulis Dieck. şi Rosa canina L. varinermis, Lucr. şt., Seria Agronomie, vol. 38, 1996.51. Drăgănescu E. - Pomologie, Editura Mirton Timişoara, 1996.52. Drobotă Mari-Ann - Cultura smochinului în gospodărie, Editura Ceres, Bucureşti,1986.

53. Drobotă, Gh. şi colab. - Cultura Prunului, Editura Ceres, Bucureşti, 1991.54. Drobotă, Mari-Ann - Pomicultură, curs, lito., U.A.M.V. Iaşi, 1996.55. Duţu, I., Parnia, P., Mazilu, C. - Realizări şi perspective în domeniul ameliorăriiportaltoilor, Mapa documentară I.C.P.P. Piteşti nr. 15/1988.56. Dumitru Liana Melania - Cercetări privind sortimentul de piersic la S.C.P.P.Constanţa. Revista Hortinform nr. 10/98, 2000.57. Evenquez, M. et colab. - Incidences des tailles en vert sur le pommier, Revue SuisseVitic., Arboric., Hortic., vol. 20/1988.58. Filiberto Loreti - Attuali conoscenze sui principali portimesti degli da frutto, Revistadi Frutticoltura e di ortofloricoltura, vol. LVI No. 9.59. Gautier, M. - La culture fruitiere, volum 1 L’arbre fruitier, Technique etDocumentation (Lavoisier)., 1987.60. Gautier, M. - Le control de nutrition par diagnostic foliare, L’arboriculture fruitiere,nr. 433/1990.61. Ghena, N. şi colab. - Pomicultură generală şi specială, Editura didactică şipedagogică, Bucureşti, 1977.62. Gherghi, A. şi colab. - Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor, Editura.Academiei, Bucureşti, 1983.63. Gherghi, A. - Tehnologia valorificării produselor horticole vol I, II, Editura Paideia,Bucureşti, 1994.64Gherman N. - Afinul - Vaccinium mirtillus L. Revista Hortinform nr. 4/35.27365. Glăman, Gh. - Cercetări privind stabilirea direcţiilor de sporire a eficienţeieconomice în producţia pomicolă din România, Mapa documentară I.C.P.P. Piteştinr. 39/1994.66. Godeanu, I., Popescu, M. - Influenţa factorilor asupra rodirii nucului, Analele Univ.din Craiova, Seria Horticultură, vol. IX, 1978.67. Grădinariu, G. şi colab. - Cercetări privind relaţia existentă între diferite variantede fertilizare şi creşterea fructelor, Analele U.A.I., seria Horticultură 38-1995.68. Grădinariu, G. şi colab. - Cercetări privind răritul chimic al merelor, AnaleleU.A.I., seria Horticultură 38-1995.69. Grădinariu, G. şi colab. - Cercetări privind stabilirea procesului tehnologic devalorificare superioară a nucilor. Cerecetări Agronomice în Moldova, vol 2/1992.

70. Grădinariu, G. şi colab. - The influence of some macro and microelements of thequality and crops of the main apple varieties in Moldova, Revue Romanian Societyof Biominerals, vol 1, 1992.71. Grădinariu, G., Cireaşă, V., Istrate, M. - Cercetări privind comportarea unorsoiuri de măr rezistente la boli în condiţiile din N-E României, AnaleleUniversităţii Agrare Chişinău, Rep. Moldova, 1995.72. Grădinariu, G., Istrate, M. - Cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi, curs lito.,U.A.M.V. Iaşi, 1996.73. Grădinariu G., Istrate M., Dascălu M. - Pomicultura, Edituta Moldova Iaşi, 1998.74. Hoza D. - Pomologie, Editura Prahova, 2000.75. Iancu, M. şi colab. - Unele particularităţi ale fertilizării la măr, Creşterea şifructificarea pomilor, Lucrări ştiinţifice I.C.P.P. Piteşti, vol XVII/1994.76. Iftimie, D. - Studiul în colecţie a unor soiuri de coacăz negru în condiţiile din zonasubcarpatică a Moldovei, Lucr. şt. I.C.P.P. Piteşti, vol V/1977.77. Istrate, M., Rominger, E. - Comportarea unor soiuri de măr cu rezistenţă la rapănşi făinare în condiţiile din N-E Moldovei, Cercetări Agronomice în Moldova,vol.2/1992.78. Istrate, M., Rominger, E. - Contribuţii la îmbunătăţirea sortimentului de cais pentruzona de N-E a Moldovei. Cercetări Agronomice în Moldova, vol.1-2/1995.79. Ivan, I. şi colab. - Selecţii de perspectivă la măr obţinute la S.C.P.P.Bistriţa, Lucrăriştiinţifice ale I.C.P.P. Piteşti vol XV 1992.80. Lazăr, Gh. şi colab. - Întreţinerea solului în livezile intensive de măr, situate peterenurile în pantă, în condiţiile din N Moldovei, Cercetări Agronomice înMoldova, nr. 3/1984.81. Lazăr, A., Popa, I., Gallov, A. - Particularităţile tehnologiei de cultură a castanuluicomestibil, Redacţia de propagandă tehnică agricolă, A.S.A.S., 1989.27482. Lemaine, F. et colab. - Teneurs foliaires est N, P, K, Ca, Mg, B,recontrees dans leneyes de pommieres Golden delicious du Maine et Loire, L’arboriculture fruitiere,nr.2/1989.83. Lespinasse, J.M., Delart J.F. - Le verger de pommieres, conduire ou tailler?, RevueSuisse Vitic. Arboric. Hortic. 26/1994.84. Lespinasse, J.M. - La conduite du pommier. Centre Technique interprofessional desfruits et legummes, Paris, 1980.

85. Liacu, A. - Pomicultură generală (partea I şi II), lito. U.A. Iaşi, 1974.86. Loretti, F. - Presente e futuro dei portimmesti degli alberi da frutto, Rivista diFrutticoltura e di Ortofloricoltura, Italia, vol. 1-2/1988.87. Maxim Janoslava Olga - Socul. Revista Hortinform nr. 4/36, 1999.88. Mladin, Gh., Paula, Mladin. - Cultura arbuştilor fructiferi pe spaţii restrânse,Editura Ceres, Bucureşti, 1992.89. Mladin Paulina şi colab. - Soiuri româneşti de zmeur. Revista Hortinform nr. 8/20,1997.90. Maria Elena, Ceauşescu, Vieru, R., Teodorescu, Al. - Cultura şi valorificareacăpşunului, Editura Ceres, Bucureşti, 1982.91. Mihăiescu, G. - Pomicultură specială, Editura Ceres, Bucureşti, 1977.92. Mihăiescu, G., Bădescu, Gh. - Pomicultura zonelor înalte, Editura Ceres, Bucureşti,1985.93. Mihăiescu, G. - Zonarea speciilor şi soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi, Lito. U.A.Bucureşti, 1980.94. Mihăiescu, G. - Ghid pentru meseria de pomicultor, Editura Ceres, Bucureşti, 1986.95Mihăiescu Gr. - Zmeurul şi murul fără ghimpi. Revista Hortinform nr. 6/15, 1999.96. Miliţiu, I. - Ecologia speciilor fructifere în plantaţiile intensive şi superintensive -Lumina, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, B.A. Documentare curentă,Bucureşti, 1980.97. Milică, C. I. - Substanţe bioactive în horticultură, Editura Ceres, Bucuresti, 1983.98. Movileanu, M. - Crearea şi selecţia de portaltoi vegetativi pentru cireş şi vişin,Lucrări şt. I.C.P.P. vol XIII, 1989.99. Movileanu M. - M.F. 10 - Un nou portaltoi vegetativ de măr de vigoare mică cuancorare bună în sol. Revista Hortinform nr. 11/111, 2001.100. Neagu, Tr.şi colab. - Cu privire la mecanizarea lucrărilor în cultura intensivă şisuperintensivă a pomilor, Lucrări şt., U.A.I., vol 23/1979.101. Negrilă, A şi colab. - Pomicultură şi viticultură, Editura didactică şi pedagogică,Bucuresti, 1980.102. Ortiz, C. şi colab. - Influiencia del tiempo del recolencion sobre la conservacionfrigorifica de manzana, Analele I.N.J.A., nr. 2/1975.275103. Parnia, P. şi colab. - Pepiniera pomicolă, Editura Ceres, Bucuresti, 1984.

104. Parnia, P., Mladin, Gh., Duţu, I., Wagner, St. - Producerea, păstrarea şivalorificarea materialului săditor pomicol şi dendrologic, Editura Ceres,Bucuresti, 1992.105. Petre L. şi colab. - Soiul nou de vişin - De Botoşani. Revista Hortinform 9/23, 2000.106. Platon I. şi colab. - Tehnologia de cultură a cireşului cu referire specială la soiurilecreate la S.C.P.P. Bistriţa. Revista Hortinform nr. 8/39, 1995.107. Popa, V. - Două soiuri valoroase de trandafir pentru dulceaţă, Rev. de Horticultură,nr. 11/1967.108. Popescu, M. şi colab. - Pomicultură generală şi specială, Editura didactică şipedagogică, Bucuresti, 1982.109. Popescu, M. şi colab. - Pomicultură generală şi specială, Editura didactică şipedagogică, Bucuresti, 1992.110. Raţi, V. - Contribuţii la îmbunătăţirea sortimentului de măr pentru zona Bacău,Lucrări ştiinţifice I.C.P.P. Piteşti, 1992.111. Raţi V. - Mărul pasiune şi afacere, Editura Moldavia Bacău, 2001.112. Roman, R. - Structura sortimentelor pomicole admise la înmulţire în anul 1994,Mapa documentară I.C.P.P. Piteşti, nr.38/1994.113. Roman R. - Sortimentul de prun cultivat în România şi particularităţile lui privindpolenizatorii. Revista Hortinform nr. 1/20, 1996.114. Roversi, A., Mezzandri, G. - Caractterizzatione di mele di diversa provenienza. Lacoltura del melo verso gli anni ‘90, Roma, 1986.115. Sansavini, S. şi colab. - Le Mele "Golden-Simili", Indagine Monografica, Bologna,1977.116. Sansavini, S. şi colab. - Confronto fra portimmesti nanizzanti e alberimicropropagati di pero, Rivista di Frutticoltura e di Ortofloricoltura, Italia, nr.1/1986.Gilino,117. Sansavini, S. et colab. - Soluzionii agrochimiche e construttive per una frutticolturaprotetta, Colture protette,12/1974.118. Schumacher, R. - Die Fruchtbarkeit der Obstgehälze, Ulmer Fachbuch, Stuttgart,1989.119. Stanciu N. - Tehnologia de cultură a trandafirului de dulceaţă. Revista Hortinformnr. 3/27, 1997.120. Şandru, I. - Protejarea culturilor agricole cu ajutorul pesticidelor, Timişoara,Editura Helicon, 1996.121. Şchean V. - Soiuri de Migdal. Revista Hortinform nr. 11/35, 1999.

122. Şerbein Luca şi colab. - Ciprian - soi nou de măr la S.C.P.P. Voineşti. RevistaHortinform nr. 11/26, 1998.276123. Tănăsescu, N. - Consideraţii generale privind metoda de irigare prin picurare şiunele realizări în acest domeniu în pomicultura din România, Mapa documentară,I.C.P.P. Piteşti nr. 36/1993.124. Teaci, D. şi colab. - Fundamentarea pedologică a alegerii terenurilor pentruînfiinţarea plantaţiilor pomicole. Rev. Horticultura nr.11/1976.125. Toma, C. - Căldura, factor de vegetaţie limitativ în zonarea culturilor agricole,Rev. de Horticultură nr.9/1970.126. Topor, D. - Contribuţii la problema culturii măceşului în R.S.R., Rev Pădurilornr.3/1962.127. Trillot, M., Lavoissire, Ch. - La taille du pommier, L’Arboriculture fruitiere, nr.465/1993.128. Trocme, S. et Gras, R. - Sol et fertilisation en arboriculture frutiere, Paris, EditPenin, 1968.129. Turcu, E. şi colab. - Comportarea unor selecţii de soc în cultură intensivă, Lucrăriştiinţifice I.C.P.P. Piteşti Mărăcineni 1983.130. Ţurcan, I. - Perspectivele culturii cornului (Cornus mas L.) în Republica Moldova,Lucr. şt., Seria Horticultură, vol 38/1996.131. Ţurcanu I. - Cornul, situaţia actuală şi perspectivele cultivării lui. RevistaHortinform nr.4/104, 2001.132. Voiculescu, N. - Resursele minerale ale solului cu rol major în nutriţia speciilorpomicole, Revista Pomicultura, A.S.A.S. nr.1/1990.133. Vasilescu V. - Extinderea în cultură a castanului comestibil. Revista Hortinform4/25, 1996.134. Vasilescu V. - Sortimentul de nuc în România. Revista Hortinform nr. 9/20, 1993.135. Wertheim, S.J. - Indizzi teecnici della coltura del melo e del pero in Europa,Rivista di Frutticoltura e di Ortofloricoltura, Italia, nr.8/1987.136. *** - Lucrări ştiinţifice U.A.Iaşi.1980-2001.137. *** - Lucrări ştiinţifice I.C.P.P. Piteşti 1980-2001.138. *** - Lucrări ştiinţifice I.C.D.V.P.H. I-XXVII.139. *** - Buletine A.S.A.S. 1980-2000.140. *** - Cercetări agronomice în Moldova 1980-2001.141. *** - L’Arboriculture fruitieres, 1975-2000.

142. *** - Pomicultura, viticultura şi vinificaţia Moldovei, 1980-2000.