CURS PS - FACULTATE COMUNICARE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR

Facultatea de Ştiinţe PoliticeSpecializarea: Comunicare şi relaţii publice

PSIHOLOGIE SOCIALĂ

Prof. Dr. Elena Zamfir

2010

1

CUPRINS

INTRODUCERE...............................................................................................................4

Unitatea 1 PROBLEME GENERALE ALE PSIHOLOGIEI SOCIALE………………..5

1.1. Psihologia socială ca disciplină ştiinţifică..................................................................5

1.2. Individul în mediul său de viaţă................................................................................7

1.2.1. Teorii privind structura şi cultura societăţii.......................................................7

1.2.1. Sinele şi structura sinelui; sentimentele şi identitatea de sine.........................7

1.2.2. Factorii care interacţionează în dezvoltarea individului...................................8

1.3. Bibliografie ............................................................................................................10

Unitatea 2 ATITUDINI ŞI COMPORTAMENT.............................................................10

2.1. Explicarea comportamentului propriu şi al celorlalţi................................................11

2.1.1. Perspective teoretice în explicarea comportamentului:.................................11

2.1.2. Comportamentul prosocial............................................................................19

2.2. Atitudini şi comportament.....................................................................................21

2.2.1. Atitudinea.......................................................................................................21

2.2.2. Relaţia dintre atitudini şi comportament....................................................25

2.3. Bibliografie...............................................................................................................27

Unitatea 3 RELAŢIILE INTERPERSONALE..............................................................29

3.1. Relaţiile interpersonale: norme, principii, modele...................................................29

3.2. Tendinţe actuale în evoluţia relaţiilor interpersonale...............................................32

3.3. Arta dezvoltării relaţiilor interumane -sfaturi practice-..........................................33

3.4. Raportul dintre manipulare şi actualizare..............................................................35

3.5. Arta convingerii.......................................................................................................36

3.6. Singurătatea- perspective teoretice de abordare...................................................36

3.7. Bibliografie...............................................................................................................37

2

Unitatea 4 PSIHOLOGIA UMANISTĂ, FERICIREA ŞI CALITATEA VIEŢII............39

4.1. Psihologia umanistă- curent ce promovează un nou model uman..........................40

4.1.1. Caracteristicile psihologiei umaniste..........................................................41

4.1.2. Modelul uman în psihologia umanistă........................................................41

4.1.3. Normalitate, patologie şi terapeutică în psihologia umanistă......................43

4.1.4. Modelul terapeutic al lui Thomas Harris.....................................................46

4.2. Fericirea..................................................................................................................47

4.3. Raportul fericire-calitatea vieţii................................................................................48

4.3. Bibliografie...............................................................................................................54

Unitatea 5 GRUPUL- DINAMICA DE GRUP ŞI PROCESELE INTRAGRUPALE.......55

5.1. Introducere în dinamica de grup.............................................................................55

5.2. Stagiile de dezvoltare a grupului ...........................................................................61

5.3. Procese de influenţă socială în grup......................................................................63

5.4. Grupul de muncă....................................................................................................69

5.5. Conducerea în grup, stiluri de conducere şi procesul de luare a deciziei în

grup.................................................................................................................................73

5.6. Conflictul în grup şi tehnici de negociere..............................................................80

5.6.1. Conflictul în grup..........................................................................................80

5.6.2. Tehnici de negociere..................................................................................83

5.7. Bibliografie..............................................................................................................92

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ……………………………………………………………......94

3

INTRODUCERE

Notă de prezentare

Cursul vizează înţelegerea de către studenţi a teoriilor de bază şi a metodelor

fundamentale ale psihologiei sociale care au aplicabilitate directă în practica cunoaşterii

şi înţelegerii corecte a comportamentului individului în mediul său complex de viaţă.

Familiarizarea cu domeniile majore ale psihologiei sociale ca disciplină ştiinţifică şi

conceptele sale de bază vor permite accesul studenţilor la studiul proceselor psiho-

sociale specifice relaţiei dintre individ şi spaţiul său bio-psiho-socio-cultural în care

trăieşte. Studenţii vor putea integra informaţiile ştiinţifice despre modul în care persoana

gîndeşte, simte, se comportă, acţionează şi interrelaţionează în anumite contexte

situaţionale concrete, ca răspuns la stimulii exteriori de viaţă şi cei interiori. Astfel

psihologia socială ne va explica de ce oamenii gîndesc şi se comportă diferit în aceleaşi

situaţii de viaţă, de ce mediul exterior poate influenţa mai mult sau mai puţin persoanele

în deciziile şi acţiunile lor, de ce la rândul nostru, putem să intervenim sau să

schimbăm mediul în care trăim etc. Cu ajutorul teoriilor din psihologia socială care

explică ştiinţific atitudinile, sentimentel/trăirile, procesele cognitive, emoţional afective şi

de comunicare care stau la baza comportamentului uman în legătura lui activă cu

mediul în care trăieşte, specialiştii din domeniul socio-umanului vor putea explica corect

fenomene psiho-sociale referitoare la dinamica şi evoluţia în timp atît a schimbărilor

individuale dar şi a celor sociale, politice, familiale, morale, ecologice, arhitecturale etc.

Cunoaşterea specificului cadrului teoretico-metodologic al psihologiei sociale în raport

cu alte ştiinţe socio-umane învecinate( psihologie, sociologie, antropologie culturală,

politologie etc) va da răspuns la problemele proprii ale vieţii de zi cu zi şi le vor explica

dintr-o perspectiivă distinctă, cumulând cunoştinţe din diferitele domenii ale socio-

umanului. Totodată aceste explicaţii vor fi repere pentru analiza corectă a

comportamentului şi acţiunilor proprii şi a celorlalţi, protejîndu-ne astfel de dezamăgiri,

eşecuri, deziluzii ce apar foarte frecvent datorită explicaţiilor la nivelul cunoaşterii

comune, de bun simţ sau a unei literaturi psiho-sociale de popularizare,

4

Întrucît sunt multiple posibilităţi de înţelegere a modului în care oamenii gţndesc, simt,

se comportă şi acţionează, perspectiva teoretică deschisă de psihologia socială în

explicarea individului ca fiinţă complexă bio-psiho-socio-culturală, va avea un caracter

ştiinţific aplicativ la situaţii complexe şi multiple de viaţă, de tip anticipativ şi

preventiv .Cu ajutorul unor instrumente proprii de cunoaştere calitativă dar şi cantitativă

(ipoteze, observaţii structurate, studii de caz, anchete, interviuri, experimente de

laborator, chestionare etc.) psihologia socială îşi defineşte identitatea sa faţă de

disciplinele înrudite prin accentul pe care-l pune pe aspectele psiho-sociale ale

individului în contextul său concret de viață. In acest sens ea se departajează de

psihologie care analizează individul ca personalitate dintr-o perspectivă strict individuală

, de sociologie care studiază preponderent procesele sociale şi de grup, de

antropologia culturală care accentuează modele de înțelegere a normelor culturale atât

în societățile moderne cât și în cele arhaice, de filozofie a cărei specificitate este

definirea esenței/naturii umane etc. Cu toate disciplinele socio-umane amintite mai sus

la care se mai pot adăuga și altele precum politologia, etnologia, biologia, economia,

științele comunicării etc., psihologia socială colaborează cu ele şi se sprijină pe

rezultatele lor, evidențiind relevanța acestora pentru înțelegerea complexității omului în

contextul său bio-psiho-socio-cultural de viață. De aceea, dincolo de imaginea teoretică

de tip caleidoscopic necesară specificului analizei problematicii psihologiei sociale,

perspectiva pluridisciplinară este cerută de explicarea cauzelor comportamentului și a

proceselor psiho-afective care-l însoțesc zilnic.

Persoana în context social reprezintă cheia înțelegerii proceselor majore referitoare la

influență socială, relații interpersonale, comportament individual și comportament de

grup, atracție și respingere persuasiune și manipulare, ipocrizie individuală și ipocrizie

socială, conflict negociere și medieire etc.

Pe baza cunoaşterii teoriilor psiho-sociale în dinamica lor vor fi explicate aspecte și

procese fundamentale privind relația dintre individ și mediul său de viață:

• Integrarea/funcţionarea individului în mediul său de viaţă şi înţelegerea identităţii

de sine și a celorllalți: sinele indivdual și sinele social

• compararea socială și autoprezentarea

• comportamentul prosocial și procesele empatice

5

• relaţia dintre atitudini şi comportament

• tipuri de schimbare a comportamentului în grup

• gândirea de grup și normele comportamentale de grup

• schimbarea comportamentului şi atitudinii în raport de factorii de mediu psiho-

socio-culturali de viaţă

• modele ale relaţiilor interpersonale și rolul lor în climatul organizațional și al

grupurilor informale

• noul model uman propus de orientarea psihologiei umaniste

• fericirea şi calitatea vieţii: indicatori de satisfacție cu viața

• cultură organizațională și teorii ale leadershipului

• puterea şi patologii ale puterii

• dinamica de grup şi influenţa proceselor de grup asupra comportamentului

• conflict și cooperare;i tehnici de mediere și negociere

• Impactul psiho-social al riscurilor în societatea modernă și managementul

riscurilor

Unitatea nr.1

6

PROBLEME GENERALE ALE PSIHOLOGIEI SOCIALE

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare 1

După ce vor studia această unitate, cursanţii vor putea să:

Cunoască principalele repere teoretice ale psihologiei sociale aplicate, ca domeniu de studiu al ştiinţelor sociale;

Identifice principalele etape de evoluţie a psihologiei sociale şi principalii reprezentanţi;

Stabilească specificitatea abordării psiho-sociale în cadrul problematicii sociale;

Opereze cu definiții corecte ale conceptelor specifice psihologiei sociale și să le aplice diferențiat în situații profesionale concrete.

I.1. Psihologia socială ca disciplină ştiinţifică

Definirea psihologiei sociale

Psihologia socială ca domeniu interdisciplinar de cunoaştere ştiinţifică a

interacţiunilor dintre individ şi mediul său de viaţă, analizează, pe de o parte, cauzele

care stau la baza gândirii, atitudinilor, comportamentului și acțiunilor umane cu referire

directă la condițiile situaționaleș; modalitatea în care acestea sunt influențate și

schimbate de contextul concret în care individul trăiește, identificând multiple și

permanente corelații ale individului cu factorii lui de viață. Pe de altă parte, psihologia

socială studiază procesele de schimbare ale mediului socio-economic-politic-cultural

prin intervenția activă a individului, subliniind rolul acestuia în dinamica continuă a

transformărilor sociale și umane. Din această perspectivă se pune în evidență

permanenta interrelație și intercondiționare reciprocă dintre individ/grup și contextul

situațional în care acesta există. In acest sens se pot descifra și fixa tipuri de schimbări

comportamentale cerute de specificul individual sub impactul social sau al grupului

formal și informal precum și psiho sau socio-terapii în socializarea și echilibrarea

7

comportamentului uman. Contextul psiho-social și de grup apare astfel ca un instrument

fundamental de construcție/socializare și permanentă reconstrucție umană (vezi studiul

Grupul ca instrument de reconstrucție umană).

Deşi este o ştiinţă autonomă, ea integrează contribuţii teoretico-metodologice din

domeniile științelor biologice, sociologice, psihologice, antropologice, economice,

juridice, medicale, istorice, politologice etc.

Perspectiva istorică asupra psihologiei sociale

Reprezentanţi:

1. Perioada debutului psihologiei sociale

• Gabriel Tarde (1843-1904)-consideră imitaţia ca fiind elementul esenţial al vieţii sociale

• Gustave Le Bon (1841-1931)-analizează procesele individuale în situaţia de mulţime sunt afectate de instincte sau afecte

• Norman Triplett (1898)- efectul facilitării sociale (primul experiment al psihologiei sociale)

• Edward A. Ross (1866-1951)-studiază “mentalitatea maselor”, procese ca panica, moda, obiceiurile sociale etc.

• William McDougall (1871-1938)-instinctele se află la baza comportamentelor sociale

• Charles H. Cooley (1864-1929)- rolul de mijlocitor al grupului primar (familia, cetele de copii, grupuri de vecinătate) în procesul socializării

• Floyd H. Allport (1890-1978)-comportamentul social este determinat de acţiunile învăţate în contextul social, paradigma facilitării sociale

2. Perioada clasică a psihologiei sociale

• Gordon W. Allport (1897-1967)- atitudinile sociale

• Muzafer Sherif (1906-1988)-influenţa socială, psihologia normelor sociale, conflictele intergrupale

• Ralph Linton (1893-1953)- “ The Study of Man”, rol-statusurile sociale

• Kurt Lewin (1879-1947)-teoria câmpului psihologic, procesele de grup; afirmă că o bună teorie are o importanţă mare în rezolvarea problemelor practice

8

• Fritz Heider (1896- 1988)- organizarea cognitivă, psihologia naivă, teoria atribuirii, teoria echilibrului în relaţia cu obiectele

• Solomon E. Asch (1907-1969)-psihologia cognitivistă, trăsături centrale în formarea impresiei, conformarea la norma de grup

• Leon Festinger (1919-1989)-teoria comparării sociale, teoria disonanţei cognitive

• Talcott Parsons (1912-1961)-cuplul “bolnav-medic” în perspectiva rolurilor sociale

• Albert Bandura (n.1925)-determinismul reciproc între comportamentul uman şi mediul de viaţă, teoria învăţării sociale

3. Perioada modernă a psihologiei sociale

• Serge Moscovici (n.1926)-reprezentările sociale, fenomenul de polarizare în cadrul deciziilor de grup, teoria influenţei sociale, psihologia maselor, altruismul

• Stanley Milgram (1933-1984)-studiu experimental asupra obedienţei, violenţa din programele TV şi comportamentul agresiv

• Theodore M. Newcomb (1903-1984)-schimbarea atitudinilor politice, teoria simetriei în comunicarea interpersonală, influenţa intercomportamentală

1.2. Individul în mediul său de viaţă

1.2.1. Teorii privind structura şi cultura societăţii

Teorii privind atitudinile, comportamentul şi personalitatea Teorii privind relaţiile sociale şi interpersonale Teorii privind grupurile. Procese ale dinamicilor de grup Teorii ale comunicării Teorii ale socializării individului Procesul de socializare Aspecte sociologice ale status-ului şi rolului Sociologia familiei. Structura şi funcţiile familiei. Schimbări în modelele

culturale ale familiei Teorii privind comunităţile şi dezvoltarea comunitară Teorii privind organizaţiile şi structura lor Teorii ale conflictului şi cooperării Tehnici de negociere şi procesul negocierii Tehnici de luare a deciziilor Putere şi patologii ale puterii Teorii ale conducerii. Lideri Teorii ale managementului

9

Temă de reflecţie 1

1.2.1. Sinele şi structura sinelui; sentimentele şi identitatea de sine

SINELESINELE

Tot ce am moştenit prin gene,sinele biologic, corp,simţuri, inteligenţa,

temperament

Structura societăţii din care noi suntem o parte

Ceea ce părinţii şi grupurile sociale primare ne-au învăţat să apreciem

Grupurile în care noiam fost, rolurile

realizate sau carene-au fost atribuite

în grupuri

Sinele nostru fiziologiccare ne permite să fim noi

Importanţa experienţeide viaţă

Hrana-ajută la menţinereasănătaţii şi a energiei

Sinele la care aspirăm

Expresia întregului sistem de valori

Abilităţile intelectuale

Ceea ce cultura ne-a învăţat să fim: comportamentlimbă, îmbrăcăminte, gusturi

valori

Sinele care ne reprezintă

Toate alegerile făcute şi evaluarea lor

Tot ceea ce încă suntem

Burt Galaway-”Social Work Processes”

10

Analizaţi raportul dintre individ şi mediul său socio-cultural de viaţă.

1.2.2. Factorii care interacţionează în dezvoltarea individului:

Beulah R. Compton şi Burt Galaway –„Social Work Processes”, pag.101

11


Activitate:

Încercând să răspundeţi la întrebarea „Cine sunt eu?”, analizaţi-vă propriul sine, identificând factorii psiho-sociali care v-au influenţat sau care vă influenţează dezvoltarea.

Bibliografie

Chelcea S. (2002), “Un secol de cercetări psihosociologice”, Iaşi, Ed. Polirom

Clasă socială

Cultură şi etnicitate

Scopuri şi valori

Crize cauzate de accidentele fizice

Crize cauzate de accidentele psihologice

Resurse şi oportunităţi economice

Structura societăţii

Stress social,

economi, psihologic

şi fizic

Roluri sociale jucate

Legături cu grupuri semnificative

Întâmplări sociale, economice, politice

Tensiune emoţională

Deprinderi sociale

Deprinderi intelectuale

Factori genetici: energia fizică, sănătatea, inteligenţa, temperamentul

Energie fizică

Influenţe familiale –

valori, intervenţii, tranzacţii

12

Enunţaţi principalii factorii psiho-sociali ce intervin în dezvoltarea individului.

Chelcea S., Iluţ P. Chelcea S., Iluţ P. (coord)(coord) (2003), (2003), “Enciclopedie de psihosociologie”,“Enciclopedie de psihosociologie”, Bucureşti, Bucureşti, Ed. EconomicăEd. Economică

Chelcea S.(coord), Ivan L., Jderu G., Moldoveanu A (2006), “Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii”, Bucureşti: Ed. Economică

Cristea D. (2000), “Tratat de psihologie socială”, Bucureşti, Ed. ProTransilvania De Lassus R., (1999), “Descoperirea sinelui”, Bucureşti, Ed. Teora Feldman R.S. (1985), “Social Psychology. Theories, Reasearch and

Aplications”, NY, McGraw-Hill Publishing Company Fraser C. şi Duneen G. (2001) “Introducing Social Psychology”, Polity Press Galaway B. (1998), “Social Work Processes”, Wadsworth Publishing Ilut P. (2001), “Sinele şi cunoaşterea lui. Teme actuale de pihosociologie”, Iaşi:

Polirom. Malim T. (2003), Psihologie socială, Bucureşti, Editura Tehnică Neculau A. (2003), “Manual de psihologie socială”, Iaşi, Ed. Polirom. Radu I., Iluţ P., Matei L., (1994) “Psihologie socială”, Cluj-Napoca, Ed. Exe

S.R.L. Wosinska W. (2005) “Psihologia vieţii sociale”, Bucureşti: Ed. Renaissance. Zamfir C., Vlăsceanu L.(coord.) (1993) “Dicţionar de sociologie”, Bucureşti, Ed.

Babel Zamfir E. (2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare ale acestuia, Bucureşti,

Editura Cartea Universitară Zamfir E. (1997) “Psihologie Socială. Texte alese”, Iaşi, Ed. Ankarom

UNITATEA Nr. 2

ATITUDINI ŞI COMPORTAMENT

13

Obiectivele Unităţii Nr.2


Definească principalele teorii explicative ale comportamentului şi să cunoască principalele modele psiho-sociale utilizate în practica analizei informaţiilor: modele psiho-dinamice, modele umaniste şi existenţialiste, modele cognitive, modele ale învăţării etc.

Identifice corelaţii şi să integreze informaţiile în explicarea comportamentului

Opereze cu conceptele specifice temei: comportament, comportament prosocial, psihanaliză, atribuire, eroare de atribuire atitudine, tehnici de manipulare.

Descrie principalele dimensiuni ale atiudinii, în condiţiile activităţii profesionale a cursanţilor.

2.1. Explicarea comportamentului propriu şi al celorlalţi

2.1.1. Perspective teoretice în explicarea comportamentului:

1. Teorii genetice2. Teorii ale învăţării3. Teorii cognitive4. Teorii ale rolului social5. Teorii psihodinamice

14

1. TEORII GENETICE

Reprezentanţi:W.Mc Dougall(1908), K. Lorenz (1960),E. Wilson (1978)

Concepte de bază:Cauze biologice, genetice; explicarea instinctelor

Nu văd cauze reale, nu anticipeazăEtichetarea, comparaţia

Accent pe individ sau pe mediu:Individ

Rezultatele în ştiinţă:Sociobiologia

Statut actual:Impact relativ scăzut

2. TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII

Reprezentanţi: G. Homans (1958), A. Bandura (1967),J. Rotter (1977)

Concepte de bază: Comportament social dobândit: stimul-răspuns Imitaţie şi consolidare; tema “cutiei negre”; schimb social

Întărirea comportamentului; interacţiunea socială

Accent pe individ sau pe mediu: Mediu

Rezultatele în ştiinţă: Imitaţie, modelare

Statut actual: Impact puternic

15

PERCEPŢIA SOCIALĂ ŞI EXPLICAREA COMPORTAMENTULUI

Diferenţe în modul în care ne explicăm pe noi înşine şi pe ceilalţi

1. Auto-percepţia, auto-prezentarea, auto-justificarea (explicarea propriului comportament):

a. Atribuirea pentru evenimentele pozitive şi negativeb. Autoprezentareac. Eficienţa personală (neputinţa învăţată)

2. Percepţia, prezentarea celorlalţi

TEORII ALE ATRIBUIRII

Teoria atribuirii este cea mai importantă realizare din psihologia socială. –C.A. Anderson (1988)

3. TEORII COGNITIVE

Reprezentanţi: Koffka (1935), Fritz Heider (1958)

Concepte de bază:Abordarea fenomenologică; teoria câmpului;

formarea impresiei; gestalt-sistem;Experienţa naivă; psihologia bunului simţ

Accent pe individ sau pe mediu:Individ şi Mediu

Rezultatele în ştiinţă:Teoria atribuirii; cunoaşterea

socială

Statut actual:Impact puternic

16

Definire: Proces de estimare, la nivelul conştiinţei comune a cauzelor comportamentului

propriu şi al celorlalţi. Teoria cu privire la modul în care oamenii explică comportamentul celorlalţi, prin

atribuirea acestuia unor dispoziţii interne sau unor situaţii exter

Varietăţi distincte ale teoriei atribuirii:

1. Fritz Heider (1958)- analizează “Psihologia bunului simţ” (unde evenimentele şi comportamentele umane sunt explicate la nivelul unei cunoaşteri comune, pe baza unei experienţe „naive”) prin care oamenii explică evenimentele din viaţa de zi cu zi; oamenii tind să atribuie comportamentul cuiva fie unor cauze interne-dispoziţionale/personale (caracteristici ale persoanei), fie unor cauze externe-circumstanţiale/situaţionale (condiţii fizice şi socio-culturale în care se află persoana).

2. Harold Kelley (1973)- analizează modul în care oamenii folosesc informaţii despre “consistenţă”, “diferenţă” şi “ consens” atunci când explică comportamentul cuiva (vezi Fig.1)

Teoria atribuirii a lui H. Kelley

3. Norman Anderson (1968)- distinge câteva reguli logice prin care noi combinăm diferite fragmente de informaţie despre o persoană într-o impresie generală.

ConsistenţaConsistenţa“Se comportă persoana de

obicei în acest fel într-o astfel de situaţie ?”

DiferenţaDiferenţa“Se comportă

persoana diferit în situaţii diferite?”

ConsensulConsensul“Se comportă şi alţii în mod similar într-o astfel

de situaţie ?”

AtribuireExternă

(situaţiei

=

DA

DA

DA

Atribuire Internă(dispozi-ţională)

DA

NU

NU

17

ERORI DE ATRIBUIRE:

Eroarea fundamentală de atribuire-Lee Ross (1977):

Tendinţa observatorilor de a subestima influenţele situaţionale şi de a supraestima influenţele dispoziţionale atunci când explică comportamentul celorlalţi.

Alte erori de atribuire:

1. Explicarea succesului şi eşecului- eşecul propriu este atribuit cauzelor circumstanţiale, iar succesul propriu, cauzelor dispoziţionale; când explicăm comportamentul celorlalţi, succesul este atribuit unor circumstanţe situaţionale, iar eşecul unor cauze dispoziţionale.

2. Diferenţe culturale- există modele culturale (de regulă, culturile occidentale) ce tind să accentueze o atribuire dispoziţională şi culturi (de exemplu, modele hinduse, japoneze) centrate pe atribuiri circumstanţiale.


Ce reprezintă teoria atribuirii şi care este rolul aceasteia în domeniul analizei informaţiilor?

4. TEORIA PSIHANALITICĂ

Reprezentanţi: S. Freud, C.G.Jung,A. Adler, A. Horney, E. Fromm, Sullivan

Concepte de bază: Factorii inconştienţi; influenţe din copilărieStructura psihicului

Explicarea viselor; lapsusuri şi acte ratate

Accent pe individ sau pe mediu: Individ

Rezultatele în ştiinţă: Explicarea agresivităţii, prejudecăţilor; Sociabilitatea

Statut actual: Impact minor

18

> PSIHANALIZA. Sigmund Freud (1856-1939)

PRINCIPALELE LUCRĂRI:“Interpretarea viselor” (1900); “Psihopatologia vieţii cotidiene” (1904); “Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii” şi “Cuvântul de duh şi raporturile sale cu inconştientul” (1905); “Totem şi tabu” (1913); “Metapsihologia” (1915); “Introducere în psihanaliză” (1916); “Eul şi Sinele” (1922); “Inhibiţie, simptom, angoasă” (1925); “Viitorul unei iluzii” (1927); “Angoasă în civilizaţie” (1930); “Noi prelegeri de psihanaliză” (1932)

Coordonate ştiinţifice:

Structura şi dinamica activităţii psihice (aparatul psihic)

Conflictul intrapsihic dintre CONŞTIENT şi INCONŞTIENT-Principiul plăcerii-Principiul realităţii

Rolul instinctelora. ca structură determinantăb. Ca structură determinată

1. SINELE Zonă arhaică Conţine ereditatea Instinctele care îşi au originea în organizarea somatică Impulsuri primitive porţiune a sinelui suferă o dezvoltare ca un intermediar între sine şi lumea

exterioară (EU)

Biologie

Neurologie

Anatomiepatologic

ă

Psihologie socială

Psihologie

Fiziologie

19

2. EUL Mişcări voluntare cu rol în autoconservare Ia cunoştinţă de stimulii exteriori Inmagazinează în memorie experienţa referitoare la aceşti stimuli Evită stimulii puternici (fuga de realitate) prin interacţiune cu cei moderaţi

(adaptare) şi transformă prin învăţare lumea exterioară în avantajul său (prin activitate)

Grefarea Eului ontogenic (conştiinţa morală) pe eul vegetativ (instinctual) Conflictul între eul social si eul vegetativ (individ şi societate) se conturează

astfel: eul raţional(critic)=integrarea socială a personalităţii Eul îşi structurează mecanisme de apărare ca:

* refularea * regresiunea * formaţia reacţională * izolarea * proiecţia * anularea retroactivă * introiecţia

3. SUPRAEULConciliere între sine şi eu

include aspectele sociale ale individului, lumea sa valorică, cerinţele normative ale modelelor culturale de viaţă

Cerinţele socio-culturale:-mediul familial- modele- idealuri sociale

Împreună cu sinele suportă influenţe ale trecutului (sinele care conţine ereditatea)

De la inconştient la conştientSistemul Ics Sistemul Cs

Rolul cenzurii în trecerea de la conştient la inconştient“Pansexualismul”- Eros- Erotica

Lărgirea sexualităţii-autoerotismul Complexul lui Oedip-exp. acestuia prin cercetări antropologice Necesitatea unei pedagogii sexuale

-Karen Horney-Conştientizarea “complexului”

Terapia psihanalitică Procedeu de cercetare a activităţii psihice, de “investigare” asupra

inconştientului Cale de cunoaştere a intuiţiilor psihologilor Metodă de tratament a tulburărilor psihice, comportamentale (cunoaşterea

structurii aparatului psihic)

20

Teoria psihanalitică puţin utilizată în explicarea personalităţiiPsihanaliza şi dimensiunea ei pedagogicăContribuţii: Alfred Adler, Hans Zulliger

SCHEMA LUI FREUD-1932 (“New Introductory Lectures on Psycho- Analysis”)

Pcpt-cs= sistemul periferic P (percepţie), cuprinzând iniţial “preconştientul”, clădit pe reziduri mnezice

I. Popescu-Sibiu

SINE

Inconştient

SU

PR

A-E

U

Eul social (conştiinţa morală)

Eul Ideal

Supraeul

Eul vegetativ

(instinctual)

Eul

raţio

nal

sau

criti

c

21

Preconştient

EU

Ref

ula

t

2.1.2. COMPORTAMENTUL PROSOCIAL

Definiţie:Comportament orientat spre susţinerea, conservarea şi promovarea valorilor sociale, fără aşteptarea unor recompense externe.

Altruismul* atitudinea binevoitoare şi dezinteresată: ajutorarea, protejarea şi sprijinirea dezvoltării oamenilor * poziţie centrală în sistemul comportamentului prosocial

5. TEORIA ROLULUI SOCIOLOGIC

Reprezentanţi: R. Lintum, Nietzsche, Mead, Parsons

Concepte de bază:Statut; Rol

Anticiparea roluluiCererile rolului

Accent pe individ sau pe mediuMediu

Rezultatele în ştiinţă:Autoprezentare, manipularea impresiei socială

Statut actual:Impact moderat

22

Activitatea 1

Adaptaţi cele cinci categorii de teorii explicative anterior menţionate unor comportamente concrete cu care v-aţi confruntat în domeniul dvs. profesional.

Condiţii de producere a comportamentului prosocial:

- după H.W.Bierhoff (1980) trebuie îndeplinite cel puţin două condiţii: intenţia de a acorda ajutorul altor persoane; libertatea alegerii conduitei.

- după V.J.Derloga, J.Grazelak (1982) trebuie îndeplinite trei condiţii: intenţia de a ajuta actul comportamental să fie iniţiat în mod voluntar cel care realizează actul să nu urmărească obţinerea unei

recompense externe Alte condiţii: gradul de control (măsura în care victima se face vinovată de situaţia în care se

află). Emergenţa comportamentului prosocial este mai probabilă dacă se apreciază că factorii cauzali nu au stat sub controlul victimei.

simpatia/antipatia faţă de cei care cer ajutor modul în care se cere ajutor similaritatea trăsăturilor de personalitate a celor care solicită ajutorul cu cei

cărora li se cere ajutor realizează un comportament prosocial persoanele care sunt mai competente,

care au un control mai mare asupra desfăşurării evenimentelor şi o mai accentuată stimă de sine

Ipoteze privind explicarea comportamentului prosocial

I. Cost-beneficiu (J.A. Piliavin, 1981): * derivă din teoria echităţii* acordăm ajutor altora dacă estimăm că beneficiul (recompensele morale interne) vor depăşi costul implicat în ajutorul dat. * cu cât costul este mai ridicat, cu atât este mai puţin probabilă emergenţa comportamentului.

II. Normativă (J.P. Rushton, 1980): * implică norma responsabilităţii sociale* ne aşteptăm ca oamenii să răspundă nevoilor legitime a celor care depind de ei* este condiţionată de percepţia gradului de dependenţă a celuilalt faţă de noi

Cercetările lui B. Latane şi J.M. Darley (1970) au sugerat că prezenţa altor oameni inhibă acţiunea; a fost evidenţiat fenomenul de „difuzare a responsabilităţii”: “cu cât sunt mai mulţi martori oculari cu atât va fi mai redusă proporţia celor care acordă ajutor şi cu atât mai îndelungat va fi timpul de aşteptare până la intervenţia de ajutorare”.

.

2.2. Atitudini şi comportament

23

Test de autoevaluare 2.1De ce se ajută oamenii unii pe ceilalţi? Descrieţi explicaţiile referitoare la sursele comportamentului prosocial.

2.2.1. Atitudinea

Definiţii

Reprezintă o reacţie evaluativă favorabilă sau nefavorabilă a individului în raport de mediul său exterior de viaţă.

Variabilă psihosocială de tip relaţional, latentă, stabilă, structurată în timp,în cadrul relaţiilor dintre persoană şi ambianţa sa.

Se situează la intersecţia mai multor fenomene psihice (cognitive, afective, volitive), fiind expresia organizării lor selective într-o structură care ne permite explicarea funcţionării proceselor psihice ale individului şi posibilitatea anticipării comportamentului său într-o situaţie dată.

Reprezintă o organizare durabilă de motive, emoţii, percepţii în raport cu un anumit aspect al universului individual. (Krech & Crutchfield)

Este un răspuns implicit, anticipat şi mediator, actualizat de modelele stimulilor şi având o anumită semnificaţie socială. (Doobs)

O stare mentală şi neurologică a unei dispoziţii care exercită o influenţă orientativă sau dinamică asupra răspunsurilor individului la obiectele şi situaţiile cu care este relaţionat. (G.W. Allport)

Un sindrom durabil de răspunsuri consistente la anumiţi stimuli sociali. (D. T. Campbell)

Exprimă probabilitatea producerii unui comportament definit, într-o situaţie definită. (Freson)

Reflectă fidel forma în care experienţa anterioară este acumulată, conservată şi organizată la individ, când acesta abordează o situaţie nouă. (T.M. Newcomb)

Reprezintă cheia înţelegerii organizării comportamentului pe termen lung.

Nu se confundă cu comportamentul, între cele două categorii neexistând o relaţie directă, liniară: atitudinea se manifestă probabilistic în comportament.

Termen ce poate fi folosit atât în raport cu individul izolat, cât şi în raport cu conduita unui grup, care urmează anumite modele culturale, exprimate în atitudini comune.

Apare ca”piatra unghiulară” stabilă a lumii interne a persoanei şi ca element mobil al dinamismului ei comportamental, implicată în practicarea de către persoană a diferitelor roluri sociale.

Punte de legătură între starea psihologică dominantă a individului şi obiectele sau fiinţele exterioare semnificative ale orientării individului.

PROPRIETĂŢILE ATITUDINII

Direcţia/Orientarea

24

* dată de caracterul pozitiv/negativ al sentimentului pe care îl avem faţă de un obiect

Intensitatea/Gradul * exprimă nuanţele de pozitiv/negativ atribuite unui obiect * dinamica atitudinii este condiţionată de caracteristicile obiectului:

-centralitatea psihologică a obiectului pentru individ-caracterul social al obiectului atitudinii (rolul celorlalţi în

formarea şi menţinerea atitudinii) Depozit

* depozitează experienţele individului (trăiri-sentimente, prejudecăţi) în modele de cunoaştere.

Structură cognitivă, afectivă (credinţe)* legată de opinie* legată de motivaţie

COMPONENTELE (NIVELURILE) ATITUDINII

Orientarea valorico-afectivă * vizează adâncimile posibile, abisale * greu de explicat * surse: experienţa anterioară, valori de viaţă, tip de personalitate

Orientarea teoretico-ideologică (justificativă) * Nivelul cunoaşterii de sine * Acţiune virtuală * Comportament potenţial

Conştiinţa de sine exprimată * dinamica atitudinii este conditionata de caracteristicile obiectului

atitudinii: -centralitatea psihologica a obiectului pentru individ -caracterul social al obiectului atitudinii (rolul celorlalti in formarea si

mentinerea atitudinii)

*rezultatul direct al expunerii prelungite la conditii stresante de munca.*cei mai vulnerabili sunt cei care au de a face cu oameni, in fiecare zi (profesii din cadrul sistemului medical,asistentei sociale, politiei si din invatamant)

COMPONENTELE ATITUDINII- Eiser,1986

25

DETECTAREA ŞI MĂSURAREA ATITUDINII

Dificultăţi: Orientări profunde Atitudinea ca obiect al normelor

Erori:-naturale-presiunea social- normativă

Posibilităţi de identificare: imaginea omului despre sine comportament

CONCLUZII• Atitudinea este o variabilă psiho-socială complexă şi contradictoriu structurată

STIMULI

IndiviziSituaţiiGrupuri

Date sociale

Variabile independente măsurabile

Variabile dependente, măsurabile

Reacţii neurovegetativeMărturii verbale despre

stări emoţionale

Componentaafectivă

PercepţiiMărturii verbale despre opinii şi convingeri

Componentacognitivă

Acţiuni deschiseDeclaraţii verbale

Pprivind comportamentulComponenta

comportamentală

Variabile intermediare

ATITUDINI

26

Test de autoevaluare 2.2

Enumeraţi trei tipuri de atitudini cu care vă confruntaţi frecvent în domeniul dvs profesional.

• Este o orientare valorică, cristalizată în timp, de care nu suntem conştienţi în totalitatea ei (cauze, motivaţie, dinamică, structură, evoluţie)

• Nu o putem controla şi stăpâni raţional (adesea suntem chiar fals conştienţi)

TESTE DE ATITUDINI = tehnici de studiere în practică a atitudinilor =

E.E. Bogardus-1926L. Thurstone-1929R. Likert-1932C.H.Coombs- 1950Anii ‘60

Testele de distanţă socială:studierea prejudecăţilor rasiale sau etnice

• măsurarea “respingerii” prezentată sub formă de opinii succesive ce situează pe “un altul” din ce în ce mai “la distanţă” Studierea efectelor apartenenţei etnice sau rasiale în orientarea atitudinilor

(anii “60) Exemplu : impactul apartenenţei etnice asupra atitudinii cu privire la relaţia de

prietenie Ca persoană-stimul, se alege membrul unui grup etnic şi se verifică

intensitatea angajamentului unui subiect în relaţia de prietenie.

Grupaj de itemi:* a-l invita la cină acasă* a frecventa aceeaşi şcoală* a merge la o petrecere la care este invitat şi el/ea* a fi membrul aceluiaşi grup cultural* a se cunoaşte şi a vorbi împreună* a lua masa împreună la şcoală* a locui în acelaşi imobil* a fi prietenul tău personal* a fi vecin de bancă la şcoală* a face parte din aceeaşi echipă de muncă* a fi partenerul prezumtiv de căsătorie pentru fratele/sora ta

2.2.2. Relaţia dintre atitudini şi comportament

Raportul dintre gândire şi acţiune

27

• “Strămoşul oricărei acţiuni este gândul”-R.W.Emerson

• “Gândul este copilul Acţiunii” -B.Disraeli

• “A gândi este uşor, a acţiona este dificil,dar a pune anumite gânduri în acţiune este lucrul cel mai dificil din lume”- Goethe

• “Numai indivizii care ştiu ceea ce ei cred şi care ştiu ce implicaţii au credinţele lor pentru ceea ce fac sunt în poziţia de a pune credinţele lorîn practică”- M. Snyder

• “Fără îndoială că este o armonie desăvârşită când ceea ce faci şi ceea ce spui merg împreună”- Montaigne

Potenţa atitudinii produsă prin experienţă

• „Natura experienţei pentru atitudine- “atitudinile au rădăcini în experienţa de viaţă”-M. Zanna,1981

• „Este mai uşor să predici virtutea decât să o practici” -Rochefoucauld

• “Intre idee şi realitate, între mişcare spre acţiune şi act, se interpune umbra”- T. S. Eliot

• Schimbarea atitudinii nu conduce la schimbarea comportamentului. Necesită schimbarea în situaţii concrete- Leon Festinger, 1964

Când atitudinile prezic comportamentul:* Minimalizând influenţele sociale în atitudinile exprimate

DETERMINAREA ATITUDINILOR DE CĂTRE COMPORTAMENT

„Facând noi învăţăm”- G. Herbert

Rolul comportamentului în formarea atitudinilor:-acţiunea de a face ceva: mersul pe bicicletă, muzica clasică, cititul etc.-formarea deprinderilor

Jucarea rolurilor -actualizarea atitudinii (cariera aleasă)

Principiul “The foot in the door” (“piciorul în uşă”)

Pentru a obţine un favor mare, începi de la unul mic; crearea unui precedent; un comportament întăreşte o atitudine pozitivă potenţial Naivitatea şi vulnerabilitatea conştientizată de acest principiu Un prim moment al acceptării (logica care derivă)

28

Necesitatea de a gândi la consecinţele care urmează –N.Wiener Răul ca rezultat al escaladării graduale a angajării Escaladarea deciziilor politice, morale, militare Acţiune şi moralitate Posibilitatea de schimbare a atitudinii prin compromisuri, acceptări treptate

Tehnica “Brainwashing” (spălarea creierului)

Exemplu: Prizonierii americani din Coreea

• Specialiştii americani (Segal, 1954; Edgar Schein, 1956) au fost surprinşi de eficacitatea îndoctrinării comuniste a sute de prizonieri americani din închisorile chineze (controlul total al gândirii acestora de către cei care i-au capturat) concretizat în refuzul unora de a se mai întoarece în America şi de interiorizarea sistemului de valori şi credinţe (ideologia comunistă) de către o mare parte a altora.

• Cooperarea cu cei care i-au capturat (21% nu s-au mai întors în SUA)• Cei întorşi au avut altă atitudine despre comunismul din Asia• Escaladarea cerinţelor cu participarea directă a victimelor (vorbind, scriind,

discuţii amicale, conferinţe publice).• Consecinţe:

-morale-spălarea creierului-mişcări sociale-efecte intrarasiale-schimbarea prin acţiuni treptate- decizia-suport în acţiune gradual orientată

spre schimbare-logica angajării, o provocare în a te exprima

Tehnicile de spălare a creierului descrise în literatura americană pot fi regăsite în „celebrul experiment” din închisoarea de la Piteşti.

Legătura circulară: acţiunile aduc în minte intenţiile, gândurile noastre anterioare pe care

noi înşine le exprimăm prin fapte apoi, într-o manieră personală; reformularea informaţiei în proprii noştri termeni (o exprimare activă, o

expresie participativă: de explicat “dialogul cu casierul”).

29


Comentaţi sintagma „Facând noi învăţăm”- G. Herbert .

“Nu e recepţie fără reacţie, nu e impresie fără corelativul ei expresie”- W. James, 1899

CUM ATITUDINILE AFECTEAZĂ SAU SCHIMBĂ COMPORTAMENTUL

Teoria auto-prezentării : Prezentarea prin acţiuni care ne fac să ne justificăm acţiunile

Teoria disonanţei cognitive:Reducerea disconfortului; noi înşine justificăm acţiunile

Teoria auto-percepţiei: Acţiunile noastre sunt autorelevante; nesiguranţă, incertitudine- analiza atentă a comportamentului.

Bibliografie

Boncu Ş. (2002), “Psihologia influenţei sociale”, Iaşi, Ed. Polirom Chelcea S. (1994), “Personalitate şi societate în tranziţie. Studii de psihologie

socială”, Bucureşti, Ed. Ştiinţă&Tehnică. Chelcea S.(coord), Ivan L., Jderu G., Moldoveanu A (2006),

“Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii”, Bucureşti: Ed. Economică. Chelcea S., Iluţ P. (coord)Chelcea S., Iluţ P. (coord) (2003), (2003), “Enciclopedie de psihosociologie”,“Enciclopedie de psihosociologie”,

Bucureşti, Ed. EconomicăBucureşti, Ed. Economică Cristea D. (2000) “Tratat de psihologie socială”, Bucureşti, Ed. ProTransilvania Feldman R.S. (1985) “Social Psychology. Theories, Reasearch and

Aplications”, NY, McGraw-Hill Publishing Company Ficeac B.Ficeac B. (1996) (1996) “Tehnici de manipulare“Tehnici de manipulare”, Bucureşti, Ed. Nemira”, Bucureşti, Ed. Nemira Freud S., (1990), “Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză.

Psihopatologia vieţii cotidiene”, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică Gladwell M. (2004), “Punctul critic. Cum lucruri mici pot provoca schimbări de

proporţii”, Bucureşti, Ed. Andreco Educational. Goffman E.(2003) “Viaţa cotidiană ca spectacol”, Bucureşti: Ed. Comunicare.ro Iluţ P. (2004), Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de

psihosociologie,Iaşi, Editura Polirom Miclea M. (1994) “Psihologie cognitivă”, Cluj-Napoca, Ed. Gloria SRL.

30

Tema de reflecţie 3Comentaţi următoarea afirmaţie: "A gândi este uşor, a acţiona este dificil, dar a pune anumite gânduri în acţiune este lucrul cel mai dificil din lume” –Goethe.

Mucchielli A., (2002), “Arta de a influenţa”, Iaşi, Ed. Polirom Neculau A. (coord.), (1996), “Psihologie socială. Aspecte contemporane”,

Iaşi, Ed. Polirom Neculau A., Ferreol G. (1998), “Psihosociologia schimbării”, Iaşi, Ed. Polirom¨ Zamfir E. (2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare ale acestuia, Bucureşti,

Editura Cartea Universitară Zamfir E. (1997) “Psihologie Socială. Texte alese”, Iaşi, Ed. Ankarom Zamfir C., Vlăsceanu L. (coord.) (1993) “Dicţionar de sociologie”, Bucureşti,

Ed. Babel

UNITATEA Nr. 3

RELAŢIILE INTERPERSONALE


31

După ce vor studia aceasta unitate, cursanţii vor putea să:

Definească şi să caracterizeze relaţiile interpersonale, ca domeniu aplicativ al ştiinţelor sociale;

Descrie principalele modele de relaţii interpersonale şi să analizeze prin comparaţie caracteristicile definitorii ale modelelor mecanicist şi organic ale relaţiilor interpersonale.

Opereze practic cu conceptele specifice domeniului relaţiilor interpersonale: relaţie interpersonală, singurătate, convingere, manipulare, actualizare etc.

3.1. Relaţii interpersonale: norme, principii, modele

Istoric• Preocupări faţă de problemele vieţii cotidiene• Proiectarea şi construcţia vieţii de zi cu zi• Raportarea la sine şi la ceilalţi• Amplificarea performanţelor umane în diferite procese sociale

Ce este omul cu adevărat? • Elaborarea unor modele culturale care definesc sensul vieţii• Modele de viaţă în acord cu exigenţele umane- etica• Cum poate omul să-şi organizeze viaţa în mod raţional ?• Care este criteriul de evaluare şi ierarhizare a multiplelor situaţii

concrete de viaţă ?

Sfera psihosocială implicată de relaţiile interpersonale Percepţia socială (autopercepţia şi percepţia celuilalt) Alegerea sau respingerea celuilalt Funcţionarea relaţiilor interpersonale în procese ca : empatie, vecinătate,

distanţă socială, interes, afinitate, simpatie, repulsie, aversiune, indiferenţă, conflict, cooperare, comunicare, imitaţie, competiţie, contagiune afectivă sau mentală, sugestie în masă, violenţă, modă, entuziasm, conformism, nonconformism.

Studiul grupurilor mici ( structura, coeziunea, dinamica proceselor de grup)

Surse în mediul social şi cultural pentru modelul de viaţă:

Profunda criză a dezvoltării societăţii contemporane ( orientarea spre exterior în detrimentul interiorităţii umane)

Decalajul crescând între cunoaşterea lumii şi cunoaşterea de sine

32

Apariţia unor tehnologii umane * Conducerea şi organizarea întreprinderii necesită tehnologii specific umane, iar nu materiale. * Presupune relaţii interumane, acţiuni de grup, relaţii între grupuri.

Omul ca factor esenţial al eficienţei economice şi al productivităţii - revoluţia aspiraţiilor

Criza comunităţii umane Tensiunile generate de viaţa modernă Modularizarea persoanei umane- criza identităţii de sine Criza modelului cultural al personalităţii Diminuarea importanţei diferitelor categorii socio-profesionale Compensarea instabilităţii şi superficialităţii relaţiilor interpersonale în

cadrul societăţii contemporane O nouă atitudine faţă de schimbare Necesitatea unei revoluţii umane -psihologia umanistă Cultura vieţii cotidiene nu apare ca un simplu subprodus, ca un element

secundar al schimbărilor sociale; ea nu este automat legată de creşterea economică.

DEFINIRE

Relaţie psiho-socială de tip interactiv, directă, nemijlocită dintre 2 sau mai multe persoane ce implică o încărcătură afectiv-emoţională şi care vizează aspecte particulare ale vieţii ( de familie, de prietenie, loc de muncă, relaţii de grup).

Exprimă o tranzacţie, o înţelegere reciprocă Se referă la fenomene psiho-sociale ce leagă indivizii între ei. În cadrul lor au loc schimburi de informaţie, bunuri, activităţi, sentimente,

suport afectiv Diferă după durata lor, intensitatea, substratul interacţiunii

NIVELE DE MANIFESTARE 1. Interpsihice 2. Intermentale 3. Interafective ( simpatia, antipatia, indiferenţa)

MODELE DE RELAŢII INTERPERSONALE

a) după natura lor (Moreno,Lewin)• Formale • Informale

b) după domeniul în care se desfăşoară • De familie• De muncă

c) după modelele în care se manifestă: 1. Modelul lui P.Sorokin:

33

o cu caracter unilateral/bilateralo prelungită/ permanentă sau accidentală/ temporarăo de tip antagonist/de tip solidaro de tip conştient (intenţionată) sau inconştient(spontană)o formale,de tip instituţional

2. Modelul Moreno: o atracţie o respingere o indiferenţă

3. Modelul lui Gurvitch:o relaţii de apropiere (amiciţie, simpatie, sex-apeal, atracţie)o relaţii de îndepărtare (concurenţă)o relaţii mixte (schimburi de bunuri, relaţii contractuale, de creditare

etc) 4. Modelul lui Ralea şi Herseni:

o raporturi de familieo raporturi de prietenie şi dragosteo raporturi de muncăo convieţuire socială

3.2. Tendinţe actuale în evoluţia relaţiilor interpersonale

I. MODELUL DE TIP MECANICIST:Cerut de factori ca:

• factori de eficienţă• factori de timp• efectul masei

Caracteristici: Relaţii puternic diferenţiate în funcţie de roluri şi situaţii Relaţii reduse la interacţiune impersonală, formală Lipsa de angajare afectivă Relaţii simplificate de claritatea actualizării lor Diferenţele apar în funcţie de opţiunile valorice individuale, convingeri etc. Nu apar ca relaţii expresive pentru individ Pun accentul pe relaţiile de rol învăţate şi jucate bine între indivizi Rezultate:

34

Temă de autoevaluare 1Caracterizaţi relaţiile interpersonale şi descrieţi principalele modele de relaţii interpersonale.

Standarizare , pulverizare, alienare, criză a identităţii de sine Necesităţi compensatorii Viaţa spartă în module Învăţare prin repetare şi imitaţie Logica exterioară de strictă funcţionalitate Izolarea prin pierderea autenticităţii Viaţă afectiv- emoţională nu de tip expresiv, ci doar de tip instrumental Critica modelului mecanicist: Toffler, Marcuse, Maslow, Rogers, Argyris Toffler: efectul este “modularizarea omului” (dezavantaj în cristalizarea

stilului de viaţă)

II. MODELUL DE TIP ORGANIC Tentativă de depăşire a consecinţelor negative ce decurg din modelul

mecanicist Ţine seama de necesităţile multiple ce decurg din natura complexă a

personalităţii

Caracteristici: Cooperarea Angajarea Expresivitatea Creativitatea în raport cu ceilalţi Autenticitatea

SPAŢIUL DE COMUNICARE- J.A.De Vito, 1988

35

Temă de reflecţie 1Ce înţelegeţi prin ceea ce Toffler numea ”modularizarea omului”.

3.3. Arta dezvoltării relaţiilor interumane -sfaturi practice-

Adaptat după lucrarea lui Giblin L., (2000)

Puteţi obţine ceea ce doriţi şi să-i şi ajutaţi pe ceilalţi în acelaşi timp Pentru a-ţi satisface propriile dorinţe şi fericirea ta, nu trebuie să lipseşti pe

alţii de aceleaşi lucruri. O fiinţă fericită poate mult mai uşor să emane fericirea decât o fiinţă

nefericită. Necazurile şi nefericirea pornesc de la oamenii nefericiţi.

Cheia relaţiilor interumane reuşite:

Descoperirea naturii umane aşa cum este ea şi nu aşa cum credem noi că ar trebui să fie. Înţelegerea corectă a naturii umane ne conduce la abordarea pozitivă a lucrurilor. Găsirea unor metode de îndeplinire a nevoilor şi dorinţelor celorlalţi. Să învăţăm să acţionăm întotdeauna în direcţia naturii umane şi nu împotriva ei. Natura umană nu trebuie să fie idealizată sau minţită. Numitorul comun al succesului şi fericirii îl reprezintă ceilalţi.

Distanţa intimă0-45 cm

Distanţa personală

45 cm-1,20 m

Distanţa publică

3,60 m-7,60 m şi peste

Distanţa socială

1,20- 3,60 m

36

Modelele de relaţii interumane “de pe vremea bunicii nu funcţionează în epoca atomică”. Ingineria umană este mult mai importantă decât cunoştinţele tehnice.

Cum puteţi dobândi încredere şi putere în abordarea celorlalţi: Cunoaşterea bună a celuilalt Cunoaşterea principiilor care stau la baza comportamentului uman Punerea în practică a teoriilor despre natura umană Problemele dumneavoastră de personalitate sunt problemele pe care le

aveţi cu ceilalţi. Timiditatea, sfioşenia, ruşinea, inferioritatea îşi au sursa în relaţiile

interumane la fel ca siguranţa de sine, superioritatea. Cooperarea, loialitatea, prietenia, dragostea nu se pot impune cu forţa. Nu putem să obligăm pe alţii să ne placă dacă nu stăpânim arta de a-i

aborda pe ceilalţi. Singura pierdere care afectează sănătatea emoţională este pierderea

înţelegerii dintre noi şi ceilalţi. Să vă înţelegeţi cu ceilalţi nu este suficient Să învăţaţi să vă înţelegeţi cu ceilalţi nu reprezintă o garanţie nici pentru

succes, nici pentru fericire Ceea ce contează este modalitatea de a te înţelege pe tine în relaţie cu

ceilalţi încât abordarea lor să-ţi aducă satisfacţie personală. Tipuri diferite de personalităţi presupun tipuri diferite de înţelegere:

tipul timid, retras (tipul preş) “se înţelege cu ceilalţi”, lăsându-i să-l calce în picioare

tipul tiranic, dictatorial, zdrobeşte orice fel de opoziţie, călcându-i în picioare

nevropaţii au propriul lor mod de a se înţelege cu ceilalţi Respectarea orgoliului celor cu care intrăm în relaţie

Priceperea de a-i aborda pe ceilalţi depinde de stăpânirea următoarelor principii:

1. Nu fiţi unidimensional2. Influenţarea oamenilor este o artă3. Probleme de personalitate cum ar fi timiditatea, sfioşenia, frica stau la baza

necazurilor, nereuşitei când este vorba de abordarea celorlalţi.4. Învăţaţi să-i abordaţi pe ceilalţi cu încredere de sine, cu demnitate şi automat

aceasta va spori succesul şi fericirea.

3.4. Raportul dintre manipulare şi actualizare

Caracteristici ale omului manipulator şi ale celui actualizator:

37

Temă de reflecţie 1Comentaţi afirmaţia „Relaţiile umane reprezintă arta de a aborda oamenii în

aşa fel încât orgoliul nostru şi orgoliul lor să rămână intacte”.

MANIPULATOR ACTUALIZATOR

1. Inducere în eroare. Foloseşte şiretlicuri,

tehnici de culise,. Joacă roluri pentru a crea

impresie. Expresia sentimentelor sale e

deliberat aleasă să se potrivească ocaziilor.

1. Onestitate (transparenţă, autenticitate,

puritate). E capabil să-şi exprime sentimentele,

oricare ar fi ele. Se caracterizează prin

candoare, expresivitate, autentică exprimare de

sine.

2. Lipsa conştiinţei de sine. Nu

conştientizează problemele vieţii în mod real,

obiectiv. Are o viziune “tunel”. Vede doar ce

doreşte să vadă şi aude ce vrea să audă.

2. Conştiinţa de sine (responsabilitate pentru

viaţa sa şi a celorlalţi). Priveşte şi ascultă în

mod deschis la sine şi la alţii. Este conştient de

natura sa, de artă, muzică şui celelalte

dimensiuni ale vieţii.

3. Controlul (deliberare). Joacă viaţa ca pe un

joc de şah. Are aparenţa de a fi relaxat, dar

este foarte controlat şi controlează,

ascunzându-şi motivelel sale de oponent.

3. Libertatea (spontaneitate, deschidere). El

este spontan. Are posibilitatea să fie şi să-şi

exprime potenţele. El este stăpânul propriei

sale vieţi, un subiect şi nu o păpuşă, obiect.

4. Cinismul (neîncrederea). În sinea sa, nu are

încredere în natura umană. Vede relaţiile cu

oamenii ca având două alternative: a controla

sau a fi controlat.

4. Încredere (credinţă). Are o adâncă

încredere în sine şi în alţii, în relaţiile cu ceilalţi.

Face faţă vieţii în situaţii concrete date.

Temă de reflecţie

3.5. Arta convingerii

după Nothstine W. (1989)

Diagnosticarea rezistenţei la convingere (cei nouă paşi–mituri ale persuasiunii) 1. Un singur lucru trebuie să ştiţi despre publicul căruia vă adresaţi: dacă este “pentru” sau “împotriva” dumneavoastră (amploarea rezistenţei).2. Unicul lucru necesar pentru reuşita comunicării este un mesaj clar. O expunere limpede şi corectă trebuie să convingă publicul abordat.3. Numai un public ostil impune o comunicare persuasivă; asistenţa prietenoasă este deja de partea dumneavoastră.

38

Analizaţi caracteristicile definitorii ale omului manipulator în comparaţie cu cele ale omului actualizator în viziunea lui Shostrom.

4. A convinge înseamnă a transforma un public ostil într-unul cu o atitudine de susţinere.5. Între a “convinge” şi “a informa” este o diferenţă considerabilă6. Pentru a-i influenţa pe ceilalţi, este bine să te bazezi pe date statistice7. O argumentaţie logică, perfectă, va reuşi oricând să convingă un public.8. Oferiţi oamenilor date concrete şi totdeauna vor crede ce le spuneţi sau vor acţiona aşa cum doriţi.9. Realitatea este incontestabilă.

Test de evaluare

3.6. Singurătatea- perspective teoretice de abordare

DefinireStare psihologică legată de unele experienţe subiective de viaţă pe baza cărora individul: -are sentimentul separării lui de ceilalţi-se simte şi se percepe izolat -se defineşte în raport de o nevoie specific umană: NEVOIA DE CELĂLALT

Ce experimentează individul în starea de singurătate: Lipsa de comunicare Dezrădăcinarea de mediul socio-cultural în care trăieşte Lipsa suportului afectiv-emoţional Lipsa identificării cu grupul, comunitatea Conştientizarea până la dramatizare a nevoii de celălalt

Formele singurătăţii - Prin izolare forţată:

-cazuri limită, accidente de viaţă, -în închisoare sau alte instituţii închise

- Prin izolare dorită (retragere deliberată): pentru regăsirea liniştii, autenticităţii eului, retragerea din spaţii aglomerate, mulţime;- Ca rezultat al alienării în relaţiile sociale (singur în prezenţa celorlalţi) - Ca stare afectiv-emoţională (despărţire de iubit(ă) etc.)

Forme patologice ale singurătăţii: Stare trecătoare de insatisfacţie vagă, de plictiseală în prezenţa altora; Sentiment cronic de izolare psihică

39

Ce metode de convingere consideraţi că sunt potrivite pentru a vă atinge un scop ?

Lipsă de comunicare, neîncredere în ceilalţi

Bibliografie

Abric J.C. (2002), “Psihologia comunicarii.Teorii si metode”, Iasi: Ed. PoliromBerne E. (2003), Jocuri pentru adulti: psihologia relatiilor umane, Bucureşti, Editura AmalteaChelcea S., Iluţ P. (coord)Chelcea S., Iluţ P. (coord) (2003), (2003), “Enciclopedie de psihosociologie”,“Enciclopedie de psihosociologie”, Bucureşti, Ed. Bucureşti, Ed. EconomicăEconomicăDuck S., (2000), “Relaţiile interpersonale. A gândi, a simţi, a interacţiona”, Iaşi, Ed. PoliromGavreliuc A. (2006) “De la relatiile interpersonale la comunicarea sociala”, Iasi: Ed. PoliromGiblin L., (2000), “Arta dezvoltării relaţiilor interumane”, Bucureşti, Ed. Curtea VecheMalim T. (2003), “Psihologie socială”, Bucureşti, Ed. Tehnică Milcu M. (2005), “Psihologia relatiilor interpersonale. Competitie si conflict”, Iasi: Ed. PoliromMoscovici S., (1998), “Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt”, Iaşi, Ed. PoliromNothstine W., (1989), “Arta convingerii”, Bucureşti. Ed. CodecsNeculau A. (1996), “Psihologie Socială. Aspecte contemporane”, Iaşi, Ed. PoliromZamfir E., (1982), “Cultura relaţiilor interpersonale”, Bucureşti, Ed. PoliticăZamfir E., (1987), “Psihologie socială. Texte alese.”, Bucureşti, Ed. AnkaromZamfir E., (1989), “Incursiune în universul uman”, Bucureşti, Ed. Albatros

UNITATEA Nr. 4

40

Activitate

Luând ca repere dimensiunile relaţiilor interpersonale, conturaţi un program psiho-social de intervenţie într-o situaţie specifică de relaţii disfuncţionale din domeniul în care lucraţi.

PSIHOLOGIA UMANISTĂ, FERICIREA ŞI CALITATEA VIEŢII


După ce vor studia aceasta unitate, cursanţii vor putea să:

Definească perspectivele teoretice şi posibilităţile terapeutice ale psihologiei umaniste ca mişcare practică de introducere a noi valori morale în relaţiile interumane.

Stabilească specificitatea teoriei nevoilor a lui A. Maslow şi să realizeze aplicaţii ale acesteia la domeniul profesional specific acestora.

Stabilească raportul dintre fericire şi calitatea vieţii. Opereze cu conceptele specifice temei: psihologie umanistă,

model uman, nevoi, terapii umaniste, fericire, calitatea vieţii.

4.1. PSIHOLOGIA UMANISTĂ- curent ce promovează un nou model uman

4.1.1.Caracteristicile psihologiei umaniste

Definire- Curent în psihologie constituit în anii’ 50 în SUA, răspândit rapid în anii’60 şi

‘70 în Europa.- Are puternice influenţe în psihologia socială, sociologie, antropologia socială

şi culturalăReprezentanţi: Abraham MaslowCarl Rogers Clark Moustakas Rollo MayJohn CohenCharlotte Buhler

Lucrări fundamentale:A.Maslow - “Motivation and Personality”,1954 “Toward a Psychology of Being”,1962 “Becoming”, 1955Ch. Buhler- “Values in Psychotherapy”, 1962Cl. Moustakas- “The Self”, 1956

41

Carl Rogers- “Client -Centred Therapy”, 1951 Journal of Humanistic Psychology, 1961

CaracteristiciAsociaţia americană pentru psihologie umanistă –1962 exprimă o profundă insatisfacţie faţă de: *psihologia tradiţională pentru că nu ia în seamă complexitatea psihicului uman şi problemele vitale ale omului (fericirea, dezvoltarea umană, sensul vieţii, cooperarea, afirmarea umană, alienarea, autenticitatea umană etc.) *ştiinţele sociale pentru că au încercat să explice fenomenele sociale în sine, făcând abstracţie de semnificaţia lor pentru om.

Critici aduse de psihologia umanistă freudismului: reprezintă deformat fiinţa umană reduce complexitatea fiinţei umane la biologic, punând în centrul

existenţei instinctul sexual priveşte omul ca pe o fiinţă fundamental bolnavă pune accent pe tratament i-au fost străine preocupările de dezvoltare umană propriu-zisă psihanalistul furnizează doar oportunităţi pentru autocunoaşterea de sine freudismul are totuşi meritul de a fi dezvoltat un tip de terapie fundată pe

ideea de reconstrucţie a normalităţii psihice, unde pacientul joacă un rol activ.

Critici aduse de psihologia umanistă behaviorismului: interpretează comportamentul ca pe un răspuns strict

determinat la un stimul, ca fiind “obiectiv” subiectivitatea umană e considerată ca un epifenomen, lipsită

de autonomie ontologică are o poziţie antisubiectivă analizează comportamentul dintr-o per-spectivă atomistă,

reducţionist-mecanicistă

Surse de influenţă ale psihologiei umaniste

1. Surse filosofice Fenomenologia: o analiză sistematică a conştiinţei ca realitate

independentă Existenţialismul:

- respinge abordarea abstractă, universalistă şi excesiv de raţionalistă a filosofiei clasice;

- accentuează necesitatea considerării unicităţii fiinţei umane şi necesitatea înţelegerii acesteia în situaţia concretă

42

3.Surse ştiinţifice: Dinamica grupului -Kurt Lewin:

grupul social reprezintă mediul fundamental de existenţă a omului prin care acesta se cunoaşte şi se defineşte;

există o logică a grupului social cu patologii şi potenţialităţi specifice; relaţia cu celălalt ocupă un loc central; la nivelul terapiei, metodele de grup au fost atractive pentru psih.umanistă.

4.1.2. Modelul uman în psihologia umanistă

Caracteristici: Respinge imaginea omului maşină Omul nu este un sistem pasiv, lipsit de intenţionalitate şi iniţiativă Omul este un sistem activ, cu libertatea de a se autodefini, autodezvolta,

autodepăşi, ca personalitate distinctă şi responsabilă de cursul vieţii sale Persoana umană este o totalitate, un întreg armonios Persoana umană reprezintă un sistem deschis orientat spre creştere,

autodezvoltare Omul este atât comportamentul său elementar, de natură biologică, cât şi

comportamentul superior, specific uman, ireductibil la biologic Deplasarea analizei de la partea anormală, bolnavă, la cea sănătoasă a

omului Terapia proceselor patologice trebuie completată cu promovarea forţelor

pozitive orientate spre creştere umană Psihologia umanistă este centrată pe imperativul “aici şi acum” Omul “în general” este înlocuit cu omul “în situaţie” Unicitatea fiinţei umane: omul nu trebuie considerat ca un caz particular al

unei realităţi generice, ci ca o fiinţă unică Deplasarea analizei de la partea anormală, bolnavă, la cea sănătoasă a

omului Terapia proceselor patologice trebuie completată cu promovarea forţelor

pozitive orientate spre creştere umană Psihologia umanistă este centrată pe imperativul “aici şi acum” Omul “în general” este înlocuit cu omul “în situaţie” Unicitatea fiinţei umane: omul nu trebuie considerat ca un caz particular al

unei realităţi generice, ci ca o fiinţă unică Omul este o valoare în sine, prin simpla sa existenţă Respectul necondiţionat pentru demnitatea umană Persoana umană trebuie considerată a fi liberă şi în consecinţă deplin

responsabilă pentru propria sa viaţă

43


Care sunt criticile aduse de psihologia umanistă psihologiei tradiţionale ?

Realizaţi profilul noului model uman promovat de psihologia umanistă.

Spontaneitatea ca formă fundamentală a creativităţii, este modul de constituire a persoanei umane unice

Terapia non-directivă propusă de C.Rogers- rolul ei de consiliere, nu de manipulare

Test de autoevaluare 4.1

IERARHIA NECESITĂŢILOR -A.Maslow

Respect si recunoaştere din partea celorlalţi (onoruri, laude, premii)

Încredere în forţele proprii, libertate, autonomie

Creştere şi dezvoltare ca om

Cunoaşterea şi înţelegerea realităţii

Apartenenţa la un grup, comunitate

Dragoste,afecţiune

Asigurare medicalăAsigurarea pensiei

Hrană,îmbrăcăminte

Slujbă sigurăCondiţii de muncă lipsite de pericol

NEVOI FIZIOLOGICE

NEVOI DE SECURITATE

ŞI PROTECŢIE

NEVOISOCIALE

NEVOIA DE

STIMĂ

NEVOIA DE AUTO-

îMPLINIRE

Adăpost

44

Temă de reflecţie

Analizaţi teoria nevoilor a lui A. Maslow şi realizaţi aplicaţii ale acesteia la domeniul dvs profesional.

4.1.3. Normalitate, patologie şi terapeutică în psihologia umanistă

Normalitatea psihologicăPsihologia tradiţională:

- Definire predominant negativă (caracterizată mai degrabă ca lipsa unor manifestări patologice semnificative)

- Omul sănătos apare ca fiind o stare “ideală” a omului bolnav- Legată de imaginea sistemului închis, al cărui ideal este doar homeostazia

Psihologia umanistă:- Definită în mod pozitiv ca proces distinct de dezvoltare umană, de afirmare a

potenţelor naturale şi a celor dobândite- Legată de caracterul deschis al unui sistem finalizat spre autoactualizare

autentică, creştere şi afirmare a potenţelor proprii

Patologia psihicăPsihologia tradiţională:

Patologii psihice de provenienţă “materială”, biologică Omul sănătos apare ca fiind o stare ideală a omului bolnav Legată de imaginea sistemului închis, al cărui ideal este doar homeostazia Nevrozele, pe care Freud le-a definit şi tratat, erau în mare parte patologii

ale culturii represive, în special din punct de vedere sexual, a timpului său.Psihologia umanistă:

Patologii care, multe dintre ele, provin din frustrarea de necesităţi nu numai biologice, ci mai ales a celor specific umane

“Patologia vieţii cotidiene” “Metapatologii”: alienarea, anomia, apatia, lipsa de sens în viaţă, dependenţa,

neîncrederea, legea junglei, egoism etc. Esteînlocuită ideea de boală mentală cu cea de “problemă umană” (fiecare

individ, într-o situaţie concretă a vieţii sale, are de rezolvat probleme; o poate face singur sau cu ajutorul specialiştilor: psihiatri, psihologi, sociologi, asistenţi sociali etc.)

Metapatologii specifice societăţii contemporane –A. Maslow

“B” - valori Metapatologii specificeAdevăr Neîncredere, cinism, scepticism, suspiciuneBunătate Egoism exacerbat, ură, repulsie, dezgust, încredere numai

în sine, nihilismFrumuseţe Vulgaritate, lipsă de gust, oboseală, filistinism, orbireUnitate, integritate Dezintegrare, arbitrarietateTranscederea dihotomiei Gândire alb-negru, de tip sau-sau, a vedea totul în conflict,

viziune simplistă asupra vieţiiCompletitudine, finalitate Sentiment de nerealizare, lipsă de speranţă, lipsă de

aspiraţieJustiţie Cinism, neîncredere, anomie, legea junglei, egoism total.

Simplicitate Supracomplexitate, confuzie, conflict, lipsă de orientare Autosuficienţă Dependenţă de ceilalţi

45

Sens în viaţă Lipsăde sens, disperare

Modele terapeutice

1. Modelul clasic: tinde să reducă metapatologia la o boală organică tratează pacientul ca nefiind responsabil de comportamentul său având un rol mai mult pasiv în propria sa vindecare suprautilizarea tratamentului medicamentos şi a unor tehnici cu efecte

distructive din punct de vedere uman supraestimarea rolului medicului în asigurarea sănătăţii mentale în

comparaţie cu alţi factori (consilieri psihologici, consilieri vocaţionali, prieteni, familie etc.)

2. Modelul promovat de psihologia umanistă: Tratamentul va trebui să mobilizeze toate resursele şi potenţele sănătoase

ale întregii personalităţi (inclusiv factorii externi socio-culturali ce pot avea o contribuţie pozitivă)

Lipsa opoziţiei între terapie şi dezvoltarea umană Omul bolnav nu mai este scos în afara condiţiilor normale de viaţă Democratizarea relaţiei dintre terapeut şi pacient Carl Rogers elaborează “Terapia centrată pe client” Trebuie să fie şi un instrument utilizabil de către omul obişnuit pentru propria

sa cunoaştere, înţelegere şi schimbare Nu acordă o importanţă mare trecutului pacientului ca sursă de autolămurire

a sa Pune accent pe construirea prezentului “aici şi acum” Pacientul devine mai conştient de sine, înţelege situaţiile actuale şi

acţionează prompt, creativ la ele Descoperirea posibilităţilor terapeutice ale grupului în vindecarea şi creşterea

individului uman C. Rogers: “descoperirea energiei de grup este echivalentă ca importanţă cu

descoperirea energiei nucleare”

Forme de terapie de grup: - T-grup (grup de învăţare), - E-grup (grup de întâlnire), - S-grup (grup de formare şi educare a senzitivităţii), - TC-grup (grup centrat tematic), - grup de confruntare etc.

STAREA DE SĂNĂTATE: Poate fi relizată doar printr-o activă şi serioasă analiză a datului psihologic actual şi prin eliberarea de forţele care blochează manifestarea autentică a personalităţii, dezvoltarea.

46

Există o pluralitate de metode, tehnici şi practici cu funcţii transformatoare, active.Un exemplu: Modelul propus de Thomas Harris în “ I’m OK. You’re OK”, 1973

4.1.4. Modelul terapeutic al lui Thomas Harris dezvoltat în prelungirea şi sub influenţa “analizei tranzacţionale” elaborată de

Eric Berne Personalitatea umană este compusă din 3 componente:

1. PĂRINTE- P-colecţie de imprimări în memorie a evenim. externe impuse sau preluate necritic în primii 5 ani de viaţă-reguli, norme de acţiune

2. ADULT- A-componenta activă ce asigură: * adaptarea flexibilă la realitatea concretă şi variată* afirmarea creativă a personalităţii

3. COPIL- C- evenimente interne:• sentim. negative (dominante): teamă, revoltă, dependenţă etc.• sentim. pozitive: curiozitate, bucurie, satisfacţie etc.

Comportamentul actual rezultă din dinamica celor 3 realităţi fenomenologice Trecutul (zestrea intelectuală, afectivă, experienţele fundamentale) este

întipărit sub formă de P şi C Multe dintre patologiile mentale îşi au sursa în dominarea P sau a C în

structura personalităţii• Terapia sau acţiunea de dezvoltare personală presupune câştigarea unei

detaşări în raport cu schemele interiorizate din timpul copilăriei şi acţiunea raţională, adultă.

• Este subliniată importanţa tranzacţiilor (interacţiunile dintre persoane) în terapie şi dezvoltare personală

Poziţia de viaţă • Orientarea fundamentală a personalităţii• Se formează din atitudinea faţă de sine şi atitudinea faţă de celălalt

Tipuri:1. Eu nu sunt OK, tu eşti OK2. Eu sunt OK, tu nu eşti OK3. Eu nu sunt OK, tu nu eşti OK4. Eu sunt OK, tu eşti OK

OK-ul -metaforă ce desemnează o atitudine de acceptare de sine sau de altul, o atitudine pozitivă, suportivă, de încredere în forţele proprii

47

-condiţie elementară a stării de sănătate-utilă pentru a acţiona în A, pentru dezvoltare personalăNe-OK-ul-atitudine psihologic distructivă-caracterizată prin sentimente de insatisfacţie, devalorizare de sine, dependenţă, neîncredere în propriile forţe, complexe de vinovăţie, inferioritate, lipsă de autonomie.

EU SUNT OK, TU EŞTI OK- Poziţia de viaţă adultă, bazată pe gândire, pe dorinţa de a acţiona- Singura poziţie ce poate oferi o bază vieţii normale şi creşterea personalităţii

Scopul terapiei: a însănătoşi pacientul, eliberând A său de influenţa perturbatoare ale P şi C său

Mod de realizare: a învăţa pe fiecare membru al grupului cum să recunoască, identifice şi descrie P, A şi C, aşa cum acestea apar în tranzacţiile din cadrul grupului.

4.2. Fericirea

DefinireRealizarea de Sine:A. De tip negativB. De tip pozitiv

a. Realizarea de Sine de tip negativ Evitarea forţelor distructive Lipsa suferinţei Lipsa dezechilibrului Eliminarea neliniştii

b. Realizarea de Sine de tip pozitiv Autodezvoltarea Creştere Perfecţionare Autorealizare Linişte Pace interioară

48

Activitate

Care sunt principalele modele terapeutice promovate de psihologia umanistă şi cum pot fi ele aplicate în practica domeniului dvs. profesional.

Aspiraţie spre echilibru Armonie Căutare Devenire continuă Stări dinamice Trecere din real în posibil Acţiune: Depăşirea de sine Înfăptuire: Realizare

4.3. Raportul fericire-calitatea vieţii

Calitatea vieţii (1967): preocupări practice ale colectivităţii programe politice calitatea sferelor vieţii concept evaluativ structură evaluativă

Structură duală: Starea vieţii Set de criterii de evaluare

Indicatori ai calităţii vieţii DE STARE DE EVALUARE

Structura vieţii

49

Temă de reflecţie

Încercaţi să vă amintiţi un moment în care aţi fost fericit(ă) şi analizaţi experienţele care v-au marcat. Ce tendinţe şi dificultăţi în definirea fericirii identificaţi?

..

Perspectiva specifică: centrarea pe semnificaţie pentru fiecare persoană fiecare sferă privită din multiple perspective

Raportul fericire -calitatea vieţii

A. D in punctul de vedere al al con ţ inutului (starea interioară, subiectivă)

Condiţii de viaţă

ÎnţelepciuneCADRE

NaturalMacrosocialCulturalUman-colectivUman-individual

RESURSE

NaturaleEconomiceSocio-culturalePersonale

A evalua calitatea vieţii

A evalua condiţiile(cadre + resurse)

A evalua calitateaactivităţilor

50

ACTIVITĂŢIACTIVITĂŢI

o gradul de satisfacere pe care omul îl are din viaţă= FERICIREo CALITATEA VIEŢII

• ceea ce produce starea de satisfacţie, multumire- indicatori subiectivi

• caracteristicile reale -corelarea cu ce este în exteriorul omului

B . Din punctul de vedere al strategiei (ideea de fericire = o etică individuală)o ce trebuie sa facă pt a-şi maximiza starea de fericire-condiţiile

obiective apar ca dateo Calitatea vieţii = politica acţiunii ( ce trebuie să facă omul în mod

colectiv -schimbarea colectivă) Ideea schimbării, nu adaptarea Generează mecanisme ale schimbării, ale umanizării, nu

mecanisme de tip adaptativ.

Când se gândesc oamenii la fericire (timpul) Momentele de criză Lipsa orientării/ direcţiei în acţiune Lipsa opţiunilor valorice Lipsa sensurilor în viaţă ( criză a sensurilor) Sfera eticii

Ce trebuie să facă omul : găsirea instrumentelor, tehnicilor, mijloacelor de acţiune cu sens

pozitiv = sfera ingineriei sociale şi umane.

Indicatori ai calităţii vieţii Evaluarea unei stări prin raportare la necesităţi, exigenţe, aspiraţii umane Sinteza a două tipuri de indicatori:

o indicatori de stare a vieţiio indicatori/criterii de evaluare a necesităţilor

Omul = un cuantum de necesităţi stabilite ( treceri de la un stadiu la altul = dinamica necesităţilor)

Nivel de aspiraţie = caracter evolutiv al necesităţilor umane (importantă nu numai cantitatea de bunuri, dar şi nivelul aspiraţiilor, al aşteptărilor)

Raportul dintre eficienţa economică şi eficienţa umană

51

Test de autoevaluare

Analizaţi structura indicatorilor de calitate a vieţii.

Binele economic/ Binele social şi uman-logici foarte diferite-suprapunerea lor=un mit/iluzie

A. Criza ecologică (raport om - natură)B. Criza socialăC. Criza umanăD. Criza economică

A. Criza ecologică (raport om - natură) egalitatea şi armonia = rezonanţa cosmică costurile indirecte (atât economice cât şi noneconomice:

poluare, urâţirea mediului) viziune sectorială asupra eficienţei-necesitatea viziunii globale ->

tehnologie curată rezultat: conştiinţa ecologică

B. Criza socială inegalităţi sociale grupuri defavorizate criminalitate alienare tensiuni şi conflicte sociale dezagregare morală raportul dezv. economică-dezv.socială şi umană (utilizarea standardelor morale) patologii sociale: şomaj, violenţă, săracie etc. impactul bogăţiei: dezv. calităţii organizării sociale şi umane se pot utiliza şi strategii noneconomice

C. Criza umană

Raportul fericire-abundenţă/bogăţie– Legea corelaţiei descrescânde -> cantitatea de fericire-bogăţie: în

primele faze ale dezv. ec., relaţia ia valori semnificative. Pe măsură ce bogăţia se acumulează, aceasta devenind neproblematică, corelaţia cu fericirea scade

Marimea corelaţiei bogăţie / fericire

+1

52

Inconsistenţa visului ” bogăţiei nelimitate” ( provine din ignorarea acestei corelaţii descrescânde; patologia bogăţiei)

Cum se definesc necesităţile umane: – abundenţa pe măsură umană– nu abundenţa dezechilibrantă/ deformantă uman = modul de viaţă

consumerist: consumă, cumpără, aruncă.– manipularea prin reclamă: reclama creează necesităţi:

porneşte de la o cerere vagă -> selecţie în funcţie de ofertă, creearea necesităţii dorite

ex: Raportul dintre bunuri materiale şi nevoi spirituale Posibilitatea nerespectării ierarhiei reale a necesităţilor/ a

priorităţilor( aer curat, natură nepoluată, muzică de calitate, pictură, poezie, cunoaştere , educaţie)

Efectul acestui proces concurenţial produce o distorsiune axiologică în sfera umanului

Necesităţile materiale sunt clare, cele spirituale sunt vag definite

Producerea de nevoi artificiale/ compensatorii:-excesul de modă, de sex, de religiozitate,de alcool etc = amplifică până la absurd necesităţile umane -> duc la supraconsum

Reclama nu e cunoaştere, este manipulare ( cine şi cum o face) -> teste psiho-sociologice care explică reclama

D. Criza economicăPatologii ale creşterii economice

Mitul abundenţei (fata morgana) Lucrările clubului de la Roma: “Limitele creşterii” (soţii Meadows) “Omenirea la răspântie” (M. Mesarovic şi E. Pestel)-creşterii economice

“canceroase” să i se opună creşterea economică organică “Spre o nouă ordine internaţională” (Timbergen) “Să ieşim din epoca risipei” (Denis Gabor, Umberto Colombo) Inţelepciunea ca o componentă necesară a dezvoltării economice

Creştere economică

53

0

necesităţi autentic umane motivarea performanţelor oferirea unui feed-back

O lume mai bogată. Dar pentru toţi? Inegalităţi de şansă (în punctul de pornire) Raportul necesităţi-posibilităţi: necesităţile se difuzează mai rapid decât

posibilităţile Produsul devine necesitate: la început, obiect al aspiraţiei difuze, dorinţă;

treptat devine cauza, motivul unei frustrări ( graniţe foarte flexibile când e vorba de necesităţi-> lipsa posibilităţilor reale creşte frustrarea =>bogăţia unora=sărăcia altora)

un decalaj periculos prin consecinţele lui asupra individului Mecanismul real al necesităţilor în raport cu fericirea:

– conform tradiţiilor culturale– adaptarea posibilităţilor reale la dificultăţile existente (resurse

economice, resurse umane)– grad ridicat de satisfacţie– asigurarea unor condiţii de viaţă decente pt toţi membrii colectivităţii– modernizare controlată– participare şi democraţie (cultura tăcerii, manipulare versus cultura

libertăţii)– accentuarea necesităţilor non economice– dezvoltarea necesităţilor într-o ordine de prioritate autentic umană– evaluarea costurilor sociale şi umane ale dezvoltării economice

Bibliografie

● Brune F., (1996), “Fericirea ca obligaţie. Psihologia şi sociologia publicităţii”, Bucureşti, Ed. TREI

● Feldman R.S. (1985) “Social Psychology. Theories, Reasearch and Aplications”, NY, McGraw-Hill Publishing Company

● Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (1991), “Calitatea Vieţii-teorie şi practică socială”, Bucureşti.

● Lassus, Rene de, (2000), Analiza tranzacţională. O metodă revoluţionară pentreu a ne cunoaşte şi a comunica mai bine, Bucureşti, Editura Teora

● Lazăr G. (2005), Motivaţie şi comportament de risc.Studiu de caz – transporturile, Bucureşti, Editura Niculescu

● Neculau A., Ferreol G. (1999), “Aspecte psihosociale ale saraciei”, Iaşi, Ed. Polirom

54

Temă de reflecţie

Comentaţi aserţiunea conform căreia necesităţile se difuzează mai rapid decât posibilităţile.

● Prutianu Ş. (2000), “Manual de comunicare şi negociere în afaceri”, Iaşi, Ed. Polirom

● Zamfir C., Vlăsceanu L., (1998), “Dicţionar de sociologie”, Bucureşti, Ed. Babel ● Zamfir C., Rebedeu C. (coord.), (1989) “Stiluri de viaţă, dinamica lor în

societatea contemporană”, Bucureşti, Ed. Academiei.● Zamfir E. (2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare a lui, Bucureşti, Editura

Cartea Universitară● Zamfir E., (1987), “Psihologie socială. Texte alese.”, Bucureşti, Ed. Ankarom

UNITATEA Nr. 5

GRUPUL- DINAMICA DE GRUP ŞI PROCESELE INTRAGRUPALE


55


Analizeze dinamica de grup ca studiu al comportamentului în grup.

Definească grupul şi principalele caracteristici ale grupului mic. Identifice stagiile dezvoltării unui grup şi să cunoască

principalele caracteristici ale acestor stadii. Analizeze tipurile şi funcţiile grupului de muncă. Identifice principalele calităţi ale unui lider eficient şi să prezinte

particularităţile stilurilor de conducere. Identifice cauzele şi etapele dezvoltării unui conflict în grup. Determine soluţiile pertinente pentru diferitele situaţii de conflict

în grup şi să evalueze avantajele şi limitele anumitor tehnici de negociere.

5.1. Introducere în dinamica de grup

Orientare şi metode teorii ale dinamicii de grup studierea grupurilor empirice

Procese de bază ale dinamicii de grup formarea, dezacordul, normarea, realizarea

Procese de influenţă socială în grup conformitate şi devianţă putere şi influenţă tipuri de conducători, stiluri de conducere mediul şi comportamentul de grup

Probleme în grup depersonalizare (deindividualizare) gândirea de grup conflict între grupuri

Aplicaţii grupuri în organizaţii şi industrie grupuri în educaţie, juridice, sportive grupuri pentru formarea de deprinderi, de învăţare.

Caracterul interdisciplinar de abordare a studiului grupului

Ştiinţa politicii: Conducerea şi stilul de conducere; influenţă politică; putere.

Ştiinţele juridice: Organizarea după legi a organizaţiilor, grupurilor,agenţiilor.

56

Antropologie: Grupuri în context cultural; schimbări în societate; grupuri bazate pe sex, vârstă, rasă.

Sociologie: Formarea coaliţiei; influenţa normelor asupra comportamentului; relaţii de rol; devianţă; relaţii de instituţii.

Asistenţă socială: Motivaţie; consilierea grupului; consilierea familiei.

Psihologie: Facilitare socială; schimbarea atitudinii; perceperea altora; compararea socială.

Teoria comunicării: Informaţii de grup; tipuri de probleme ale comunicării; reţele de comunicare în grup

Educaţie: Grupul şcolar; echipa de profesori;compoziţia clasei şi procesul educaţional; rezultatele procesului de educaţi.

Sport şi recreere: Gradul de performanţă; efectele succesului şi ale eşecului; coeziunea şi performanţa.

Patologie clinică: Schimbări în procesul terapeutic; învăţarea sensibilităţii; grupuri de întâlnire.

Accentul pe individ sau pe grup?

Există peste 100 de teorii centrate pe descrierea tipurilor de schimbări în dezvoltarea grupului, multe luând în considerare ca tip de abordare, 1-2 direcţii de bază (Hill şi Gruner,1973; Shancbough, 1978)

* interacţiunea de grup (dominantă) * viaţa de grup * sarcini sau activităţi de grup (gr.de muncă)

Muyafer Sherif, 1936Norme socialePot fi create experimental noţiuni ca: atitudine, minte, gândire colectivă

DEFINIREA GRUPULUI

Un număr de persoane care comunică unele cu altele, de regulă într-o anumită perioadă de timp şi care sunt destul de puţine ca să poată comunica unele cu altele (nu prin intermediul altora, ci face-to-face) (Homaris, 1950)

O unitate socială care constă într-un număr de indivizi care intră în această unitate (mai mult sau mai puţin) pe baza unor status-uri definite şi relaţii de rol, unul în raport de celalalt şi care posedă un set de valori sau norme care

57

reglementează comportamentul membrilor grupului în raport de consecinţele faţă de grup (Sherif & Sherif, 1956)

O colecţie de indivizi care au relaţii între ei şi sunt interdependenţi unul de altul într-un grad semnificativ (Cartwright-Zander, 1968)

Un număr de oameni în interacţiune unii cu alţii, această interacţiune distingând grupul de un agregat (Bonner)

Pentru ca o colecţie de indivizi să fie considerată un grup trebuie să fie o oarecare interacţiune (Hare, 1976)

Două sau mai multe persoane care interacţionează unele cu altele în aşa manieră încât fiecare influenţează şi este influenţat de ceilalţi (Shaw, 1981)

Grupare-entitate - Interdependenţă dinamică- Studiul comportamentului în grup este numit “dinamici de grup” pentru că grupul tinde să fie activ, cu energie, evolutiv, schimbător.

Caracteristici ale dinamicilor de grup

Scopurile grupului

-grupurile există pentru o raţiune-

STRUCTURA: un model stabilit de relaţii între

membri

Rol: poziţia

ocupată

Relaţii: autoritate, atracţie

comunicare

Norme: reguli de grup

INTERACŢIUNEA: fizică,verbală, nonverbală, emoţională

58

Extrinseci-nu pot face

singuri,ci doar împreună

Intrinseci-pt. a se uni,

a se distra

Împărtăşirea scopurilor comune

Rezultat: succesul de grup în realizarea scopurilor

2.Existenţa şi

interdependenţa

fenomenelorde grup

6.Disoluţia

5.Disrupţia(fenomenedisruptive)

1.Dezvoltarea proceselor

care devin de la un

conglomerat deindivizi spre formarea de

grup

4.Stabilita-teasecvenţelor

3.Schimbăriîn grup

raportate latimp

Interdependenţa dinamică

59

Caracteristici ale dinamicilor de grup

Mai mult o abordare posibilă, cu multe ramificaţii în ştiinţele sociale decât o disciplină unitară

Această lipsă de unitate se datorează noutăţii proceselor şi interacţiunii dintre perspectivele multiple antrenate aici

posibilă abordare holistică derivă din psihologia gestaltistă -centrare pe percepţie şi învăţare (Kohler-1947, Wertheimer, 1938)

K. Lewin aplică această abordare şi la grupuri: dezvoltă teoria câmpului configuraţia totală reprezintă mai mult decât suma părţilor comportamentul în grup se schimbă (în funcţie de caracteristicile

personalităţii şi cele ale mediului)C = ( P, M )

Soartă comună-experimentarea aceloraşi

scopuri, activităţi,rezultate comune

60

Percepereagrupurilor

Similaritatea-joacă aceleaşi

roluri sau se unescdupă criterii

asemănătoare

Proximitatea-distanţa dintre indivizi

Grupul primar:

- grup mic- oamenii puşi în interacţiune “face to face”- interdependenţă puternică- puternică identificare de grup

E. Durkheim: - “o ştiinţă a sociologiei fundată mai mult pe date decât pe speculaţie” ;- grupurile primare sunt cărămizi de creştere pentru societate;- acţionează cu o “singură minte”;- individul dominat de voinţa grupului (“grup de gândire”, “conştiinţa

colectivă”);- lipsa normelor generează “anomie” şi cauzează stres, tensiune sau

chiar sinucidere.

Metode de cercetare a grupului: Studii de caz Observaţia structurată Autoraportul Experimentarea Cercetările orientate spre acţiune (diferite de cercetările fundamentale de bază)

Comportamentul în grup

Interacţiunea dintrecaracteristicile personalităţii membrilor

şi factorii de mediu care includ caracteristici ale grupului,

membrilor grupului şi a situaţiilor

Aceşti factori reprezintă o totalitate ce formează SPAŢIUL DE VIAŢĂ

K.Lewin: dinamicile de grup (holistic)

1. Pornesc de la nivelul grupului spre indivizi2. Accent pe spaţiul de viaţă al grupului decât pe trecut3. Grafic: reprezintă forţele prezente în situaţia de grup

61

“Nu este nimic mai practic decât o bună teorie”- K. Lewin, 1951 „Necesitatea dezvoltării teoriei pentru a putea fi aplicată problemelor sociale”-Cartwright, 1978

Temă de reflecţie

Exemplificaţi tipuri de grupuri sociale din mediul în care trăiţi. Prin ce se diferenţiază

ele?

5.2. Stagiile de dezvoltare a grupului

Apel la faza modelelelor (echilibru între acţiunile orientate tematic şi comportamentul

exprimat emoţional)

Teorii ale secvenţei grupului - 5 stagii ale dezvoltării grupului:1. Formarea2. Furtuna3. Normarea4. Performanţa (realizarea)5. Încheierea acţiunii (celebrarea realizării)

1. FormareaProcese majore

• Dezvăluirea legăturilor de atracţie• Schimb de informaţie• Orientare spre alţii şi pe situaţie

Caracteristici1. Tentativa interacţiunii2. Discurs politicos3. Tăcerea4. Îngrijorarea pentru ambiguitate

2. FurtunaProcese majore

• Insatisfacţia faţă de alţii• Competiţia• Dezacordul cu procedurile• Conflictul

62

Activitate

Identificaţi caracteristicile stagiilor dezvoltării unui grup şi concepeţi o aplicaţie a acestora la un grup social din care faceţi parte (grup profesional, familie, grup de prieteni etc.).

CaracteristiciIdeile

3. NormareaProcese majore

• Dezvoltarea unei structuri de grup• Creşterea coeziunii şi armoniei• Stabilirea de roluri şi relaţii

Caracteristici1. Acordul cu regulile2. Căutarea consensului3. Creşterea suportului4. Plăcere, sentimente pozitive

4. Performanţa (realizarea)Procese majore

• Centrare pe acţiune• Orientare spre sarcini majore• Accent pe eficienţă şi productivitate

Caracteristici1. Luarea deciziilor de grup2. Rezolvarea problemelor3. Creşterea cooperării4. Scăderea emoţionalităţii

5. Încheierea acţiunii (celebrarea realizării)-Mişcarea către un alt loc şi timp-Procese majore

• Terminarea datoriei• Reducerea dependenţei• Sarcini completate• Încheierea misiunii

Caracteristici1. Regret2. Creşterea emoţionalităţii3. Dezintegrarea

5.3. Procese de influenţă socială în grup

63

- Conformitate şi devianţă - Putere şi influenţă- Conducerea (tipuri de conducători, stiluri de conducere)- Mediul şi comportamentul de grup

Generarea şi impunerea de norme (presiuni spre conformitatea de grup)

B. Muzaref Sherif- experiment

Cum se constituie normele de grup ce reglementează nu doar comportamentul, ci şi modul de gândire

Efectul autocinetic (un punct luminos şi fix, iluzia mişcării)

Apar presiuni de acceptare:

cu cât grupul este mai atractiv cu cât o persoană nu se conformează respingerea devianţilor (pe o problemă centrală) influenţă negativă sau pozitivă asupra performanţelor productive (orientare

pozitivă sau negativă)

Puterea în grup

Bazele Puterii– puterea ca recompensă– puterea coercitivă– puterea legitimă– puterea ca referinţă– puterea expertului

Conceptul de putere ( 1959 )

Darwin Cartwright: -teoria asupra liderului şi conducerii; tipuri de conducere:* lideri care cer supunere de la ceilalţi* persoane care ajută pe ceilalţi furninzând favoruri reciproce* conducătorul care oferă salariaţilor beneficii dacă lucrează mai mult* femei care încearcă să folosească bărbaţii în bar* profesorii care avertizează studenţii să stea liniştiţi şi să asculte expunerea lor despre puterea socială şi sunt la rândul lor influenţaţi de alţii

Bertrand Russel : importanţa conceptului de putere- Conceptul fundamental în ştiinţele sociale este Puterea în acelaşi sens în

care Energia este un concept fundamental în fizică ”.- Puterea este un concept foarte ambiţios

64

David Kipnis ( 1974 ): - arată că atunci când se compară doi termeni, semnificaţia lor diferă de la o

persoană la alta- Definim conceptul asemeni dragostei (de exemplu, dragostea reprezintă

pentru unii o stare specială de atracţie între două persoane; pentru alţii plăcerea, atracţia fizică şi sexuală , emoţii necontrolate, iraţionale sau ataşament pentru alţii).

În manieră similară, puterea ca semnificaţie variază printre indivizi:a) Unii apreciază că termenul este rezervat pentru coerciţie, forme ilegitime

de influenţă socială ca ameninţări şi pedepse (Bachrach & Baratz,1963 )b) Rezervă termenul pentru conducătorii şi autoritatea grupului, sugerând că

puterea stă în mâinile celor care controlează importante resurse ( Shaw, 1981 )c) Alţii : puterea are aşa de multe semnificaţii încât ea nu spune nimic în

general ( Pollard & Mitchell, 1973 )

În ciuda diferenţelor, mulţi conclud că puterea se referă la schimbări comportamentale sau psihologice prin intermediul proceselor de influenţă socială (John R.P. French & Bertram Raven, 1959)

Un act de putere în mod necesar implică relaţia dintre două persoane schimbând, în urma relaţiei, comportamentul într-un sens nedorit.

Max Weber• Defineşte puterea ca probabilitatea pe care un actor o are în cadrul unei

relaţii sociale de a ocupa o poziţie care să aducă voinţa lui în ciuda rezistenţei celorlalţi (1947)

• Puterea este control sau influenţă asupra acţiunilor altora de a promova scopurile unuia fără consimţământul celorlalţi, împotriva voinţei lor sau fără a fi cunoscute şi înţelese de ei.

• Capacitatea de a produce efecte intenţionate şi predictibile asupra altora• Interacţiunea dintre două părţi: cel care deţine puterea şi persoana –ţintă, în

care comportamentul persoanei ţintă este condus într-o nouă direcţie de cel care deţine puterea.

K. LewinTema forţelor care operează în opoziţie este pusă în definiţia puterii a lui K Lewin (1951 ). În acord cu definiţia lui K. Lewin:

Cantitatea de putere a persoanei A susţinută pe persoana B, depinde de forţa pe are A o aduce asupra lui B şi B o suportă şi de abilitatea lui B de a rezista presiunii lui A.

Forţa max a lui A/de a o impune lui B

Puterea lui A/B =

65

Rezist. max a lui B/care este impotriva A

French şi Raven modifică această formulă:

Forţa max A Rezist. max B

Put. A/B=

ceea ce poate să împotrivire pe care

inducă lui B o oferă lui A

Cazul Guyana=rezistenţa 0

Concluzie

Concepte ca :

– influenţă

– putere trebuie folosite adecvat în

– autoritate interacţiunea socială de grup

Bazele Puterii

Analiza lui J. French şi B. Raven (1959) a devenit un model standard de explicare

a surselor puterii în grupurile mici .

Se identifică 5 surse ale puterii:

1. Puterea ca recompensă

2. Puterea coercitivă

3. Puterea legitimă

4. Puterea ca referinţă

5. Puterea expertului

Puterea ca recompens ă

Controlul celui care deţine puterea asupra reîntăririi pozitive şi negative dorite

de persoana ţintă.

Puterea coercitivă

66

Abilitatea celui care deţine puterea de a ameninţa şi pedepsi persoana ţintă.

Puterea legitimă

Puterea vine de la credinţa persoanei ţintă că cel care deţine puterea are

dreptul justificat de a pretinde şi cere performanţă asupra celorlalţi

Puterea ca referinţă

Puterea care derivă de la identificarea cu persoana ţintă/atracţie spre/respect

pentru cel care deţine puterea.

Puterea expertului

Puterea care există când persoana ţintă crede că cel care deţine puterea are

capacităţi superioare/ îndemânări/ deprinderi şi abilităţi utilizate în procesele de

grup.

Procesele legate de putere

a) Ascultarea/supunerea în faţa puterii depinde de:

• apropierea de victimă

• limitele puterii experimentate

• efectele puterii în grup

b) Explicarea supunerii (cauze şi efecte)

c) Concluzii privind relaţia dintre supunere şi putere în diferite contexte

situaţionale.

Aspecte ale presiunii în grup, Stanley Milgram, “Human Relations”-1965

Experimentul privind relaţia dintre ascultare şi autoritate

1. Ascultare/supunere şi autoritate; cauze şi efecte asupra individului

2. Legitimitatea autorităţii (tipuri de autoritate)

3. Apropierea de victimă şi relaţia directă cu aceasta

4. Apropierea de autoritate şi supunerea la autoritate

67

5. Caracteristicile subiecţilor supuşi autorităţii

Experiment: efectele pedepsei asupra învăţării

1. Conducătorul experimentului

2. Subiectul ales (profesorul)

3. Subiectul actor (elevul-cel care învaţă)

fiecare răspuns greşit este pedepsit cu un şoc electric dat de un generator

electric cu 30 de pârghii, ce eliberează sarcini electrice între 15-450 volţi şi

grupate în categorii: şoc uşor, şoc moderat, puternic, intens etc.

elevul reacţionează în funcţie de voltaj (geme, strigă, urlă, strigăt de agonie,

nu mai răspunde la întrebări etc)

conducătorul exp. somează profesorul plătit să continue (“Nu aveţi de ales,

trebuie să continuaţi”).

Rolul experimentului: accentul este pus nu pe învăţare, ci pe nivelul până la care

subiecţii ar fi dispuşi să asculte de conducătorul experimentului

Previziunile psihiatrilor: aproape nici un subiect nu va depăşi graniţa de 130 volţi

Rezultatele experimentului:

şocul mediu maxim administrat este de cca 360 volţi, iar 62,5% dintre cei care

administreauă şocul merg până la cel mai înalt voltaj de 450 volţi.

Cei care joacă rolul de agresor (administrând şocul) nu au făcut-o din proprie

iniţiativă ci au răspuns la cerinţele autorităţii; de aceea, au dat semne de

discomfort, stres, remuşcare, lipsă de responsabilitate pentru semeni etc.

Teme înrudite:conformitatea la cerinţele autorităţii, presiunea de grup, efectul

corupător al puterii (experimentul lui Haney Banks şi Zimbardo)

Legitimitatea autorităţii

68

Dacă experimentul nu s-a desfăşurat în universitate, ci într-o clădire oarecare şi

dacă a fost condus de o persoană din afara universităţii , proporţia celor ce au

aplicat şocuri de 450 volţi s-a redus de la 62% la 48%

Când profesorul nu vedea victima, ci doar o auzea, şocul aplicat era mai mare

Când prof. se afla în aceeaşi încăpere şi dacă trebuia să facă contactul între

electrozi şi mână, proporţia şocurilor de 450 volţi scade de la 65% la 49%

Formarea coaliţiei

• evidenţa experimentală

• efectul mărimii minime

• trei sau mai mulţi formează o mulţime

• slăbiciunea este punctul tare, puternic

• forţa ( puterea ) este slăbiciune ( greşeală )

• diferenţele pe sex

Teorii ale formării coaliţiei :

- teoria resursei minime

- teoria puterii minime


Comentaţi: „Un act de putere implică în mod necesar relaţia dintre două persoane,

schimbând, în urma relaţiei, comportamentul într-un sens nedorit”.

5.4. Grupul de muncă

69

Interacţiune intensă şi directăRelativă autonomie funcţională

CONDIŢII DE CONSTITUIRE A GRUPULUI DE MUNCĂ

Individuale:• Pregătirea profesională,competenţa• Interiorizarea obiectivelor• Atitudinea în relaţiile interpersonale

Organizaţionale• Organizare raţională• Lipsa birocraţiei• Abilitatea conducerii

Culturale• Cultura participativă• Cultura autoritară• Participare formală

Orientarea negativă a grupului de muncă * restrângerea outputului * solidaritatea grupului poate fi contraproductivă* Cauze: * individual-culturale (neinteriorizarea obiectivelor generale) * factori de organizare-efectele coeziunii: formarea clicii

Clasificări ale grupurilor de muncă

Logică proprie

Entitate tehnico-administrativă

Consecinţe pentru

performanţă

Entitate socialădistinctivă

Consecinţe pentru

satisfacţia cumunca

70

Tipul de muncă• Munca bazată pe cooperare• Munca individuală alternată cu cooperarea• Munca individuală, predominant intelectuală

Modul de conducere• Stabilirea obiectivelor• Stabilirea procedeelor de lucru• Repartiţia sarcinilor• Repartiţia resurselor• Distribuirea beneficiilor (eficienţa)

Coeziunea grupului• Neînchegat• Închegat• Divizat în grupuleţe

Orientarea faţă de muncă• Pozitivă• Indiferentă• Contra-productivă•

FUNCŢIILE GRUPULUI DE MUNCĂ

A. FUNCŢII PRODUCTIVE (INSTRUMENTALE)B. FUNCŢII SOCIAL-EMOŢIONALE

Funcţiile productive Intensitatea interacţiunii Tipul interacţiunii Coordonarea eforturilor Operaţii:

- diviziunea muncii - distribuirea rolurilor - coordonarea activităţilor - controlul activităţilor

1. Funcţii de conducere şi coordonare2. Funcţii de execuţie

Conducerea

Ierarhic autoritară -diviziune strictă-• Funcţii de conducere• Funcţii de execuţie• Relaţii indirecte între oameni (prin şef)

71

• Relaţii binare (şef-subordonat)Colectivă, participativă, democratică-autoconducere-

• Relaţii de coordonare directă între membrii grupului

Percepţii greşite asupra conducerii: Conducerea reprezintă putere asupra altora Unii oameni sunt născuţi lideri Liderul ramâne un lider Liderii sunt doriţi Grupurile preferă a fi fără conducători O definiţie de lucru asupra liderului

« Conducerea este una din dintre cele mai discutate, observate şi cel mai puţin înţelese probleme, fenomene de pe pământ » - politologul James Mc Gregor Burns (1978)

Conducerea este o formă de putere, dar puterea realizată împreună cu oamenii mai degrabă decât puterea asupra oamenilor ; aceasta reprezintă o relaţie reciprocă dintre lider şi condus. O privire politică asupra conducerii

Conducătorul dispune de abilitatea de a decide ce trebuie făcut şi apoi să determine pe alţii să vrea să facă aceasta.” -Dwight Einsenhower

“Eu trebuie să urmez poporul. Nu sunt eu conducătorul lor.” -Benjamin Disraeli

“A fi un lider înseamnă a fi în stare să mişti masele.”- Hitler “Un lider este un om care are abilitatea de a-i determina pe alţii să facă

ceea ce ei nu doresc să facă şi să le placă.” -Harry S. Truman Eu doresc să fiu un preşedinte care este un şef executiv în orice sens

al cuvântului, care raspunde de probleme, nu în speranţa ca subordonaţii vor dori să acţioneze, dar direcţionându-i pe ei spre acţiune.” -J. F. Kennedy

Ultima persoană în lume care ştie ce doresc oamenii cu adevărat şi ce gândesc ei cu adevărat- James A. Garfield

Una dintre persoanele care implantează principiile şi idealurile nobile în realizări practice. Nixon

Cea mai singură persoană din grup. Anonim Mulţi consideră că bunii conducători sunt capabili să manipuleze, să

controleze, să forţeze pe subaltern la supunere -Hitler : (abilitatea de a mişca masele)

Cine trebuie să fie boss? Cine trebuie să fie tenor în quartet? -Henry Ford

* Calitatea derivă de la trăsăturile naturale ale persoanei

72

* Abilitatea de a conduce e un talent ca şi dansul, cântatul; unii îl au, alţii nu îl au. * Cercetătorii au infirmat teoria lui Ford, indicând că mai degrabă abiliatea de a conduce este dobândită prin practică. * Cercetările de a asocia variabilele personalităţii cu conducerea efectivă au fost pentru cea mai mare parte dovedite inutile –Stogdill, 1977

Conducerea este un rezultat, o realizare, nu un dat al dreptului înnăscut sau al unui accident ereditar.

“Un conducător trebuie să câştige cu orice preţ prietenia şi suportul populaţiei” -Niccolo Machiavelli, Principele

5.5. Conducerea în grup, stiluri de conducere şi procesul de luare a deciziei în grup

CONDUCEREA ÎN GRUP Capacităţile conducătorilor:

I. ORGANIZATORICE:• A structura activităţile comune în vederea realizării obiectivelor• Planificarea• Coordonarea• Mobilizarea resurselor disponibile (factor cheie al eficienţei conducerii)

II. PROFESIONALE:• Cunoştinţe• Exigenţe legate de realizarea muncii• Perfecţionare continuă• Capacităţi interpersonale (de a lucra cu oamenii, de a-i cunoaşte, de a-i

înţelege, de a-i motiva)

PRINCIPIALITATE ŞI CORECTITUDINE• Fără subiectivism, favoritism, nepotism• Cultivarea interesului personal corelat cu cel general

ATITUDINEA FAŢĂ DE NIVELUL IERARHIC SUPERIOR:

*ACTIVĂ:• Asumarea responsabilă a sarcinilor• Susţinerea punctului de vedere

*PASIVĂ:

73

• Acceptare conformistă, fără discuţie

CONTROLUL- funcţie a conducerii

a. Continuu, amănunţit• Toate operaţiile supravegheate• Respectarea cu stricteţe a normelor existente

b. General• Se exercită doar asupra rezultatelor generale• Încredere în subordonaţi (creşterea responsabilităţii acestora)• Autocontrol

c. Lipsa de control • Ignoră cum se lucrează• Intervine când exigenţele exterioare îl obligă

DELEGAREA AUTORITĂŢII:

Împuternicirea subalternilor de a lua decizii singuri

Conducere

I. Centralizată II. Descentralizată

Lipsa completă de delegare Delegare completă de autoritate


PRACTICI DE LUARE A DECIZIILOR ÎN GRUP

I. AUTORITARE• Diviziunea decizie-execuţie foarte strictă• Decizia în mâna şefului• Membrii nu participă la decizie

II. DEMOCRATICE

74

De ce conducerea este o relaţie reciprocă între lider şi condus ?

• Diviziunea decizie-execuţie flexibilă (combinarea lor)• Funcţia de decizie difuzată în colectivitate• Tipuri:a. Democratic-consultativeb. Democratic-participativec. Permisive

PRACTICI DEMOCRATICE DE LUARE A DECIZIEI ÎN GRUP

a. Democratic-consultative• Şeful ia decizia pe baza consultării sistematice cu grupul• Stimulează iniţiativele• Exprimare deschisă a opiniilor• Receptivitate la părerile celorlalţi

b. Democratic-participative• Deciziile sunt luate în grup pe baza discuţiilor colective• Şeful stimulează discuţiile

c. Permisive• Organizare spontană• Conducere marginală• Şeful nu se amestecă• Lucrurile curg

TIPOLOGIA STILURILOR DE CONDUCERE

• Ohio, 1945 - un grup de cercetători a înregistrat 150 de caracteristici ale stilului de conducere

• Dintre acestea, două dimensiuni au apărut ca independente una de cealaltă:

a. INIŢIEREA DE STRUCTURĂ• Conducerea:- organizează, structurează clar şi eficient activitatea- defineşte precis sarcinile fiecăruia

b. CONSIDERAŢIA

• Atitudine prietenească faţă de subalterni• Apropiere, respect, încredere reciprocă, căldură umană

STILURI DE CONDUCERE

LIKERT : după practicile de luare a deciziilor

a. AUTORITAR: - subiectiv - obiectiv

b. DEMOCRAT

75

GRILA MANAGERIALĂ A LUI BLACK ŞI MOUTON

Centrare pe om

Centrare pe om

1.1 orientare slabă pe producţie/pe om9.1 centrare pe producţie/orientare slabă pe om (tradiţional)1.9 centrare pe om/ orientare slabă pe producţie5.5 valori medii la ambele9.9 puternică orientare pe producţie şi pe om (cel mai eficient)

CENTRAREA PE OM

1. Indiferenţa faţă de om• Situarea în sfera producţiei, unde nu au ce căuta problemele umane,

personale• Omul e doar un instrument în activitatea de producţie

2. Grija paternalistă• Ajută oamenii, se ocupă de ei• Găseşte instrumente de motivare a muncii• Relaţia evocă inegalitatea şi dependenţa (părinte-copil)• Putere discreţională (unii sunt duri, alţii blânzi, înţelegători)

9.1 9.9

1.1 1.9

5.5

Cen

trar

e p

e p

rod

ucţ

ie

76

3. Respectul pentru persoană• Subalternul este considerat egal• Stimulare morală• Atitudine suportivă (suportul uman nu este un mijloc de manipulare, ci o

atitudine firească)• Este promovată egalitatea şi nu dependenţa


B. Funcţiile social-emoţionale ale grupului

• Mediu uman• Relaţii interpersonale• Nevoia de celălalt• Suport reciproc• Confruntare-evaluare• Consecinţă: uneori apare comportament iraţional (se adună în faţa

pericolului)

STUDIU DE CAZ:• Realizat de sociologii britanici Trist şi Barnforth• Urmărindu-se creşterea productivităţii în minerit, s-au introdus tehnologii noi

şi moderne pe fronturi largi de lucru• Rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor• Cauza: ignorarea funcţiilor sociale• Apare necesitatea găsirii formelor sociale de organizare care să satisfacă

nevoia de securitate

MOTIVAREA MUNCII

Formarea unui climat centrat pe performanţă:-atmosfera de lucru

77

Identificaţi principalele practici de luarea deciziilor în grup. Care dintre ele credeţi că este mai eficientă. Analizaţi comparativ stilul de conducere autoritar şi cel democratic.

-încurajarea concurenţei loiale

MOTIVAREA EXTRINSECĂ• Predominant negativă• Critica• Sancţiuni economice sau administrative• Exercitarea deschisă a puterii oferită de poziţia ierarhică• Oamenii ştiu de frică• Ţinerea oamenilor sub presiune• Pot fi performanţe ridicate de moment

MOTIVAREA INTRINSECĂ• Satisfacţie în sine a muncii• Semnificaţia socială a muncii• Încurajează lucrul bine făcut• Înalt profesionalism• Performanţe constante

TIPUL DECIZIEI: INDIVIDUALĂ SAU COLECTIVĂ

DECIZIA INDIVIDUALĂ: - subiectul deciziei: calificare, competenţă

DECIZIA COLECTIVĂ: - rezultat al compromisului - calitatea sacrificată consensului

1. Avantaje ale deciziei colective: creativitate, gândire de grup

Brainstorming- principii: cantitate mare de informaţi estimare mai corectă a adevărului neraportare critică la ceilalţi

78

Temă de reflecţie

Care sunt funcţiile socio-emoţionale ale grupului şi ce rol au acestea în realizarea performanţelor ? Ce rol credeţi că joacă motivarea în realizarea performanţelor?

crearea de noi idei/consens

2. Dezavantaje ale deciziei colective: blocarea deciziei consum excesiv de timp (divagaţii, insistenţe excesive) tensiuni şi conflicte sentimente de frustrare compromisuri (cei mai vorbăreţi şi nu întotdeauna cei mai calificaţi) transfer de interese şi atitudini personale

NORMELE DECIZIEI COLECTIVE

Fă distincţie între problemele certe şi incerte ! Aşteaptă-te la o diversitate de opinii în problemele incerte ! Adevărul nu stă în mod necesar de partea ta ! Nu lega persoana de un punct de vedere (nici al tău, nici al altei persoane) ! Acordă atenţie opiniilor celorlalţi ! Stimulează-i pe ceilalţi să-şi spună părerea, să aducă informaţii şi argumente ! Convinge-te că ai înţeles punctul de vedere al celorlalţi ! Stimulează, cere părerile celorlalţi despre părerile tale ! Nu ignora interesele personale ! Construieşte pozitiv pe opiniile emise în discuţie ! Fii obiectiv în discuţii ! Nu fi criticist (distructiv) ! Accentuează obiectivele generale ! Fii pregătit pentru situaţia în care discuţiile nu duc la un consens ! Nu insista excesiv în argumentaţia ta ! Nu monopoliza discuţiile ! Evită discuţiile personale ! Pune în discuţie problemele esenţiale ale activităţii ! Nu influenţa pe alţii folosind poziţia ta ierarhică ! Fii un animator al discuţiilor colective ! Nu încuraja acordul de complezenţă ! Să nu-ţi pierzi niciodată simţul umorului !

5.6. Conflictul în grup şi tehnici de negociere

79

5.6.1. Conflictul în grup

DEFINIRE

O opoziţie deschisă

Luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu

interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau

incompatibile, cu efecte disruptive asupra interacţiunii sociale

Ca termen, conflictul derivă din latinescul “conflictus” care înseamnă “a ţine

împreună cu forţa”.

CAUZE Inegalităţi şi discriminări sociale

Incapacitatea părţilor de a ajunge la un compromis reciproc acceptat legat de

poziţia lor în societate

Competiţia pentru controlul resurselor finite

Acces competiţional la oportunităţi crescute

Dorinţa de dominare, de putere, de prestigiu

TEORIILE ASUPRA CONFLICTULUI Interesul pt. studiul conflictului a apărut odată cu primele reflecţii filosofico-

sociale şi istorice (Tucydides), regăsindu-se apoi ca o preocupare majoră în

literatura sociologică, politologică, psiho-sociologică

80

Teoreticieni consacraţi în analiza conflictului, contradicţiilor sociale, ale puterii

şi divergenţelor de interese sociale, pot fi amintiţi: Machiavelli, Hobbes,

Durkheim, Max Weber, R. Dahrendorf, Collins, David Lockwood, Simmel,

Levis Coser, Marx, Gouldner, Gumplowitz, Parsons, Deutsch, Goldman

Schlenker, Johnson Pruitt etc.

Teoriile conflictului caută să explice: Căile de evoluţie ale conflictului şi posibilităţile lui de soluţionare

Efectele directe şi indirecte

Funcţiile şi disfuncţiile sale în procesul de funcţionare şi schimbare a

sistemelor sociale

Tipurile şi aria de cuprindere a conflictului

Instituţionalizarea conflictului

Managementul conflictului

Procesele de negociere şi atingerea păcii sociale

Menţinerea ordinii sociale în condiţiile inegalităţilor şi a deosebirilor de

interese dintre părţi

Rolul conflictului în procesele dinamicii de grup

Tipurile distincte de conflict social

Depind de:

Caracterul, structura şi specificul părţilor aflate în conflict

Natura scopurilor fixate de acestea

Mijloacele utilizate pe parcursul evoluţiei conflictului

Modelul de dezvoltare a conflictului

81

Descris prin 5 etape relativ distincte (Donelson R. Forsyth, An Introduction to Group Dynamics, 1983) :

1. Dezacordul2. Confruntarea3. Escaladarea4. De-escaladarea5. Rezolvarea

1.Dezacordul

Debutează prin:

Simple neînţelegeri

Diferenţierea indivizilor sau grupurilor prin modul lor de a fi şi a gândi ( uneori

pot fi şi pseudo- neînţelegeri, false conflicte)

Divergenţe minore, nesemnificative pt interacţiunea socială, de grup, dar care

necontrolate la timp, pot degenera în conflicte reale.

2. Confruntarea Adânceşte diferenţele între indivizi, grupuri, clase etc, acestea fiind percepute

de către părţile în conflict ca importante pentru interacţiunea de grup, ca

ameninţând unitatea grupului.

În această fază fiecare parte îşi susţine poziţia sa , accentuând-o pe baza

unei ideologii justificative (se intensifică angajarea părţilor pe linia

dezacordului iniţial)

Fiecare parte subliniază erorile din gândirea celeilalte.

82

Este faza în care fiecare parte se convinge pe ea însăşi că trebuie să

convingă adversarul să-şi schimbe părerea, să renunţe la poziţia lui,

acceptând argumentele sale.

Persuasiunea devine exagerată, poate degenera în acţiuni de forţă, de

coerciţie, cu efect de boomerang asupra părţilor.

Expresia emoţională domină asupra argumentelor logice.

Rata comunicării în grup scade.

Lipsa de încredere creşte.

Sunt antrenate mecanisme psihologice şi interpersonale ale luptei, care duc

la stres crescut, atmosferă tensionată, frustrări succesive ce antrenează în

lanţ ostilităţi, forme de violenţă, agresivitate în limbaj (vezi celebra ipoteză

frustrare/agresiune).

Apare necesitatea unei soluţii

3. Escaladarea conflictului: Distruge normele reciprocităţii pozitive, înlocuindu-le cu unele de tip negativ

(Schlenker, Goldman, 1978) care susţin un comportament concurenţial

exagerat.

Tensiunea şi ostilităţile din grup sunt scăpate de sub control.

Reacţia de auto-apărare a fiecărei părţi stârneşte violenţe fizice şi simbolice,

In această etapă conflictul atinge punctul culminant, “de vârf” care:

poate distruge total interacţiunea de grup, ajungând uneori chiar până la

distrugerea fizică a părţilor

sau

poate reface interacţiunea de grup printr-o schimbare structurală.

4. De-escaladarea şi rezolvarea conflictuluiEscaladarea conflictului e urmată firesc de orientarea spre soluţii raţionale de

rezolvare a conflictului prin:

intervenţii legale de tip instituţional

negocieri şi compromisuri treptate

stimularea posibilităţilor de comunicare deschisă între părţi

83

captarea bunăvoinţei părţii adverse

apariţia “celei de a treia părţi” în calitate de mediator, moderator, facilitator,

diplomat, sfătuitor, conştientizator, judecător, expert etc. (Johnson –Pruitt,

1970) :scop integrativ, de refacere a interacţiunii sociale normale.

compromisul final cerut de rezolvarea conflictului nu trebuie să fie privit de

nici una din părţi ca un semn al slăbiciunii sale .

Nu trebuie să fie speculat în procesul concilierii de nici o parte, ci apreciat prin

funcţia lui pozitiv integrativă pentru unitatea şi pacea socială.

Incapacitate adoptării unor soluţii constructive, mutual acceptate duce fie la

dezagregarea sistemului, fie la generarea unui echilibru precar şi provizoriu,

fundat pe forţă.

5.6.2. Tehnici de negociere

Studiu de caz pornind de la lucrarea “Succesul negocierii” de Maddux R.B.

(1998), Bucureşti, Editura Codecs

ASPECTE ALE PROCESULUI DE NEGOCIERE

1. Definiţii practice ale negocierii2. Identificarea situaţiilor de negociere3. Atitudinea faţă de dezacord şi conflict4. Crearea filosofiei de tip câştig/câştig5. Principiul oferă/primeşte6. Însuşirile unui bun negociator7. Cei 6 paşi fundamentali într-o negociere8. Planificarea şi pregătirea negocierilor

84

Temă de reflecţie

Care sunt etapele dezvoltării unui conflict în grup în viziunea lui D.R. Forsyth ? Realizaţi o aplicaţie a caracteristicilor acestor etape la dezvoltarea unui conflict într-un grup din care faceţi parte.

9. Strategii şi tactici de negociere10. Greşeli critice în negociere11. Ghid pentru pregătirea negocierii12. Managementul conflictelor în timpul negocierii

DEFINIŢII PRACTICE ALE NEGOCIERII

În cadrul unei tranzacţii, orice aspect care nu vă satisface în totalitate merită să fie negociat

Negocierea este:* Deprindere personală fundamentală care poate fi însuşită prin învăţare.* Încercarea de a influenţa o altă persoană prin intermediul schimbului de idei sau al unor valori material

Procesul utilizat pentru a ne satisface necesităţile, atunci când ceea ce ne dorim este controlat de alţii

IDENTIFICAREA SITUAŢIILOR DE NEGOCIERE

Dacă nu sunt identificate, se ratează ocazia de a face schimburi favorabileExemple:

alegerea, în familie, a unui film care să fie vizionat obţinerea unei măriri de salariu alegerea datei următoarei întâlniri a grupului de studiu decizia referitoare la membrul familiei care are dreptul să folosească maşina

familiei în weekend convenirea noilor reguli de muncă împreună cu sindicatul convenirea unor date limită realiste pentru proiecte

ATITUDINEA FAŢĂ DE DEZACORD ŞI CONFLICT Propria atitudine este întotdeauna importantă şi cu atăt mai mult în cazul

negocierii Negociatorii de succes au o atitudine pozitivă Ei văd conflictul ca pe o situaţie normală şi constructivă Tehnicile pe care le aplică nu sunt “magice”, ci pot fi deprinse

CREAREA FILOSOFIEI DE TIP CÂŞTIG/CÂŞTIG

Fiecare parte aflată în negociere doreşte să câştige

atitudinile OBIECTIVELE Modul în care

negociem REZULTATE

85

Negocierile de succes se sfârşesc atunci când fiecare dintre părţi obţine ceea ce şi-a dorit

Dacă părţile care au încheiat un acord sunt satisfăcute de rezultat, ele : -se străduiesc împreună să ajungă la o înţelegere, să evite un eşec -sunt dispuse să colaboreze şi în viitor Fiecare om are propriile sale nevoi; câţi oameni îşi doresc ceea ce vă doriţi

dvs?

Trăsături caracteristice negocierii de tip câştig/câştig: Înţelegerea şi aplicarea tehnicilor de bază pentru aplanarea conflictelor Flexibilitatea şi dispoziţia către concesii pentru a obţine lucrul dorit Cooperarea Interesul real pentru ceea ce-şi doreşte cealaltă parte, ascultarea poziţiei şi a

justificărilor acesteia Răbdare în a convinge cealaltă parte de logica poziţiei proprii

Benjamin Franklin: “schimburile nu s-ar produce dacă nu ar fi avantajoase pentru fiecare parte implicată. Desigur, cel mai bun târg care se paote încheia este cel care se află în concordanţă cu poziţiile părţilor în cauză. Cel mai prost rezultat se obţine atunci când, din cauza lăcomiei, nu se încheie nici un târg, iar o tranzacţie ce ar fi putut fi avantajoasă pentru ambele părţi nu se mai realizează deloc.”

PRINCIPIUL OFERĂ/PRIMEŞTE În mod normal, nu se poate obţine ceva fără a da altceva în schimb-există

întotdeauna un cost sau o concesie ce trebuie făcută pentru a primi ceea ce dorim

Cuvântul “compromis” înseamnă să faci şi/sau să ţi se facă anumite concesii

Abordări elementare ale negocierii în care funcţionează Abordări elementare ale negocierii în care funcţionează principiul oferă/primeşteprincipiul oferă/primeşte

Formula 1 : A oferă/primeşte B oferă/primeşte

Formula 2 : A oferă/primeşte B primeşte/oferă

Formula 3 : A primeşte/oferă B primeşte/oferă

86

Formula 1 : A oferă/primeşte B oferă/primeşte

Ambele părţi sunt dispuse să ofere ceva, cu scopul de a obţine ceea ce

doresc

Oferă cea mai mare şansă de succes

Părţile înţeleg că o bună rezolvare presupune ca ambele părţi să ofere şi să

primească

Dificil: partea care primeşte decide căt de mult poate să obţină fără a da

nimic în schimb

Părţile vin la negociere cu ideea de a nu oferi nimic până nu obţin ceva

Intră imediat în impas, şi poate să nu aibă loc negocierea

ÎNSUŞIRILE UNUI BUN NEGOCIATOR receptivitate la nevoile celorlalţi face compromisuri ori de câte ori este necesar conducerea după o filosofie de tip câştig/câştig toleranţa în ceea ce priveşte conflictele cercetarea şi analizarea tuturor problemelor răbdarea rezistenţa la stres ascultă foarte bine nu îl deranjează foarte mult atacurile personale şi ridiculizarea identifică rapid problemele importante

CEI 6 PAŞI FUNDAMENTALI ÎNTR-O NEGOCIERE1. Cunoaşterea reciprocă-crearea unei atmosfere relaxate, profesionale2. Declararea scopurilor şi a obiectivelor-împărtăşirea propriilor obiective şi anticiparea obiectivelor celuilalt

87

Formula 2 : A oferă/primeşte B primeşte/oferă

Formula 3 : A primeşte/oferă B primeşte/oferă

3. Începerea procesului-ridicarea problemelor specifice pentru a determina modul de prezentare: grupate sau separate4. Exprimarea dezacordului şi conflictului-domeniile în care apar dezacorduri sau conflicte5. Reevaluarea şi compromisul-cheia succesului negocierii apare când ambele părţi îşireevaluează poziţiile şi determină care este nivelulacceptabil al compromisului-apare principiul oferă/primeşte6. Înţelegerea sau acordul de principiu-ambele părţi confirmă toate acordurile la care s-aajuns, dacă e posibil în scris (pentru a nu apăreaneînţelegeri mai târziu)-acordul reciproc: scopul final al oricărei negocieri

PLANIFICAREA ŞI PREGĂTIREA NEGOCIERILOR

Atunci când apelaţi la planuri elaborate în avans, este surprinzător cât de des împrejurările se potrivesc acestora”- Sir William Osler

1. Unde să începem planificarea -ce doriţi, ce oferiţi; clasificarea şi analizarea problemelor2. De unde să obţinem informaţia-chestionarea celor ce au trecut prin experienţe similare;articole, cărţi, rapoarte, baze electronice, sondaje,prieteni.3. Dezvoltarea unei perspective temporale- decideţi cât de mult sunteţi dispus să negociaţi4. Identificaţi sursele de putere-pozitive: insistenţa, concurenţa, experienţa, legitimitatea, implicarea, atitudinea

STRATEGII ŞI TACTICI DE NEGOCIERE

1. Scopul: să ştie să manevreze lucrurile astfel încât să se poată dispensa de ceea ce oferă, iar ceea ce primeşte să-i satisfacă nevoile

2. Tehnici utilizate: strategii şi tactici• Strategiile: planuri de acţiune globale, utilizate în cadrul negocierilor• Tacticile: metode utilizate pas cu pas pentru implementarea strategiei

Tipuri de strategii1. Tehnica salamului

Utilizată pentru a realiza un obiectiv din aproape în aproape şi nu dintr-un singur pas major

2. Metoda faptului împlinit

88

Trecerea la acţiune pentru îndeplinirea obiectivului, cu asumarea riscului că va fi blamat de ceilalţi

3. Practica standard Utilizată pentru a convinge pe alţii să facă sau să nu facă anumite lucruri, pe

baza aşa numitei practici obişnuite4. Termenele limită

Care sunt termenele limită la care sunt supus? Sunt realiste? Pot să le modific? Care sunt limitele ce acţionează asupra celeilalte părţi? Le pot folosi în avantajul meu?

5. Disimularea A da impresia că se doreşte ceva când, de fapt, obiectivul principal este cu

totul altul6. Retragerea aparentă

Incercarea de a insinua că se retrage din discuţie, când rămâne, de fapt, interesat

7. Omul bun/ Omul rău Unul din membrii echipei de negociere adoptă o linie dură, pe când celălalt

rămâne prietenos şi dispus să încheie afacerea8. Autoritatea limitată

Forţarea acceptării unei poziţii, pretinzând că oricare alta ar necesita aprobări la nivel superior

GREŞELI CRITICE ÎN NEGOCIERE• Pregătirea necorespunzătoare a negocierii• Ignorarea principiului primeşte/oferă• Comportamentul de intimidare• Nerăbdarea• Pierderea cumpătului• Prea multă vorbărie şi prea puţină atenţie• Argumentarea şi nu influenţarea• Ignorarea conflictelor

GHID PENTRU PREGĂTIREA NEGOCIERII

1. Definiţi-vă ţelurile şi obiectivele• Ce doresc de la această negociere?• Ce trebuie să obţin pt. a-mi satisface dorinţele?• La ce sunt dispus să renunţ pentru a obţine ce doresc?• Care sunt cerinţele economice şi cele legate de timp?

2. Clarificaţi-vă problemele• Care sunt problemele, aşa cum le văd eu?• Care este cadrul care îmi susţine poziţia?• Cum anume îl voi prezenta celeilalte părţi?• Cum vede problemele cealaltă parte?• Care sunt diferenţele ?

89

3. Culegerea informaţiilor• Cu cine voi negocia şi ce ştiu despre parteneri? Care este modul lor de

abordare a negocierii? Care sunt nevoile lor?• Când şi unde ? Avantaje şi dezavantaje pentru mine şi pentru cealaltă parte.• Implicaţiile economice, politice, personale ale problemelor• Ce putere personală am?

4. Umanizaţi şi stabiliţi climatul de lucru• Cum pot stabili cele mai bune raporturi cu partenerul? Cum pot crea o

atmosferă de tip câştig/câştig?

5. Pregătirea pentru conflict• Care vor fi punctele majore de conflict? • Cum voi determina nevoile şi dorinţele partenerilor

6. Compromisul/Rezolvarea problemelor • Cum voi încerca să rezolv conflictul? Cum voi reacţiona la încercarea

celeilalte părţi de a aplana conflictul?• Care sunt concesiile pe care sunt gata să le fac? În ce împrejurări?• Ce aştept în schimbul concesiilor mele?

7. Acordul şi confirmarea• Cât de formal trebuie să fie acordul?• Ce proces de aprobare va fi necesar? Cât va dura?• Care sunt paşii necesari implementării acestuia?

MANAGEMENTUL CONFLICTELOR ÎN TIMPUL NEGOCIERII

CONFLICT

Deosebiri de cerinţe, obiective şi valori

Deosebiri ale aşteptărilor privind rezultatele- favorabile

sau nefavorabile

Deosebiri în perceperea motivelor, cuvintelor, acţiunilor

şi situaţiilor

Refuzul de a colabora pt. rezolvarea problemelor, de a

coopera şi de a face compromisuri

90

STILURI DE APLANARE A CONFLICTELOR

1. Eschivare a:

- Comportamentul caracteristic:• Refuzul confruntării• Ignoră sau trece peste probleme• Subiectele abordate nu sunt considerate probleme

- Justificarea utilizatorului:• Diferenţele sunt prea minore sau prea majore pentru a putea fi

rezolvate• Încercările pot distruge relaţiile sau pot chiar crea probleme mai

mari

2 . Complezenţa:

-Comportamentul caracteristic:• Agreabil, comportament non-asertiv• Cooperare chiar şi cu preţul renunţării la unele scopuri personale

-Justificarea utilizatorului:• Nu merită asumat riscul distrugerii relaţiilor sau atmosferei de

armonie

3.Câştig/pierdere

5. Soluţionarea problemelor

4. Compromis

1.Eschivare

2.Complezenţa

Necooperant Cooperant

No

n-a

sert

ivA

sert

iv

3. Câştig/Pierdere

91

-Comportamentul caracteristic:• Bazat pe confruntare, declartiv şi agresiv• Trebuie câştigat cu orice preţ

Justificarea utilizatorului:• Supravieţuieşte cel mai bun• Trebuie dovedită superioritatea, de cele mai multe ori corect din

punct de vedere etic şi profesional

4. CompromisulComportamentul caracteristic:

• Este important ca toate părţile să-şi îndeplinească obiectivele de bază şi să se menţină bunele relaţii

• Agresiv dar cooperantJustificarea utilizatorului:

• Ideile sau persoanele nu sunt perfecte• Există mai multe căi de a realiza ceva• Trebuie să oferi pentru a primi

5. Soluţionarea problemelor- Comportamentul caracteristic:

• Se recunoaşte că nevoile ambelor părţi sunt legitimeşi importante• Deosebit respect pentru ajutorul reciproc• Asertiv şi cooperant

- Justificarea utilizatorului:• Atunci când părţile discută deschis problemele, poate fi găsită o

soluţie care să fie reciproc avantajoasă, fără a fi făcută vreo concesie majoră

Concluzii Compromisul şi soluţionarea problemelor reprezintă căile cele mai solide

pentru obţinerea de rezultate câştigătoare de către ambele părţi (obţinerea unor situaţii de tip căştig/câştig)

Conflictul devine “nesănătos” atunci când este evitat sau când este abordat de pe o poziţie în care o parte pierde şi cealaltă câştigă

Conflictul este “sănătos” când obligă negociatorii să exploreze noi idei, să-şi analizeze poziţiile şi cunoştinţele şi când stimulează imaginaţia

Bunii negociatori caută întotdeauna modalităţile prin care pot fi convertite ideile divergente în domenii de interes comun

92

Test de evaluare

Prezentaţi principalele etape şi strategii ale negocierii ca rezultat al orientării

către soluţionarea conflictelor.

Bibliografie

Chelcea, Septimiu, Petru Iluţ coord, (2003), Enciclopedie de psihosociologie, Editura Economică, Bucureşti

Chelcea S.(coord), Ivan L., Jderu G., Moldoveanu A (2006), “Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii”, Bucureşti: Ed. Economică

Cohen H. (1995), “Orice se poate negocia”, Bucureşti, Ed. Colosseum Cole A.G. (2000), “Managementul personalului”, Bucureşti, Ed. Codecs Cornelius H., Faire S. (1996), “Ştiinţa rezolvării conflictelor”, Bucureşti, Ed.

Ştiinţă&Tehnică Grant W. (1998), “Rezolvarea conflictelor”, Bucureşti, Ed. Teora Lazăr G. (2005), Motivaţie şi comportament de risc.Studiu de caz –

transporturile, Bucureşti, Editura Niculescu Maddux R.B. (1998), “Succesul negocierii”, Bucureşti, Ed. Codecs Neculau A., Constantin A. (1998), “Psihosociologia rezolvării conflictelor”,

Iaşi, Ed. Polirom Preda Marian (2007) „ Comportament organizaţional. Teorii, aplicaţii şi studii

de caz”, Iaşi: Ed. Polirom Prutianu Ş. (2000), “Manual de comunicare şi negociere în afaceri”, Iaşi, Ed.

Polirom Ury W., (1994), “Dincolo de refuz-ghid al negocierilor cu parteneri dificili”,

Timişoara, Ed. De Vest Vlăsceanu M. (2003), Organizaţii şi comportament organizaţional, Iaşi, Editura

Polirom Zamfir C., (1974), “Psihosociologia organizării şi conducerii”, Bucureşti, Ed.

Politică. Zamfir E. (2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare a acestuia, Bucureşti,

Editura Cartea Universitară Zamfir E., (1997), “Psihologie socială. Texte alese.”, Bucureşti, Ed.

Ankarom. Zamfir, C, Vlăsceanu, L., coord., (1998), „Dicţionar de sociologie”, Bucureşti,

Editura Babel Zlate M. (2004), Tratat de psihologie organizaţional managerială, vol.I, Iaşi,

Editura Polirom

93

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

Abric Jean-Claude(2002), “Psihologia comunicarii.Teorii si metode”, Iasi: Ed. Polirom Berne Eric (2003), Jocuri pentru adulti: psihologia relatiilor umane, Bucureşti: Ed.

Amaltea Boncu Ştefan (2002), “Psihologia influenţei sociale”, Iaşi: Ed. Polirom Brune F., (1996), “Fericirea ca obligaţie. Psihologia şi sociologia publicităţii”,

Bucureşti: Ed. Trei Chelcea Septimiu (2002), “Un secol de cercetări psihosociologice”, Iaşi: Ed. Polirom Chelcea Septimiu (1994), “Personalitate şi societate în tranziţie. Studii de psihologie

socială”, Bucureşti: Ed. Ştiinţă &Tehnică. Chelcea S.(coord), Ivan L., Jderu G., Moldoveanu A (2006), “Psihosociologie.

Teorie şi aplicaţii”, Bucureşti: Ed. Economică Chelcea Septimiu, Iluţ Petre (coord)Chelcea Septimiu, Iluţ Petre (coord) (2003), (2003), “Enciclopedie de psihosociologie”,“Enciclopedie de psihosociologie”,

Bucureşti: Ed. EconomicăBucureşti: Ed. Economică Cohen H. (1995), “Orice se poate negocia”, Bucureşti: Ed. Colosseum Cole A.G. (2000), “Managementul personalului”, Bucureşti: Ed. Codecs Cornelius H., Faire S. (1996), “Ştiinţa rezolvării conflictelor”, Bucureşti: Ed. Ştiinţă

&Tehnică Cristea Dumitru (2000), “Tratat de psihologie socială”, Bucureşti: Ed. ProTransilvania De Lassus R., (1999), “Descoperirea sinelui”, Bucureşti: Ed. Teora Duck Steve, (2000), “Relaţiile interpersonale. A gândi, a simţi, a interacţiona”, Iaşi: Ed.

Polirom Feldman R.S. (1985), “Social Psychology. Theories, Reasearch and Aplications”, NY,

McGraw-Hill Publishing Company Ficeac BogdanFiceac Bogdan (1996) (1996) “Tehnici de manipulare“Tehnici de manipulare”, Bucureşti: Ed. Nemira”, Bucureşti: Ed. Nemira Fraser C. şi Duneen G. (2001) “Introducing Social Psychology”, Polity Press Freud Sigmund, (1990), “Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză.

Psihopatologia vieţii cotidiene”, Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică Gladwell Malcolm (2004), “Punctul critic. Cum lucruri mici pot provoca schimbări de

proporţii”, Bucureşti: Ed. Andreco Educational.

94

Galaway B. (1998), “Social Work Processes”, Wadsworth Publishing Gavreliuc Alin (2006) “De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială”, Iaşi: Ed.

Polirom Giblin Less (2000), “Arta dezvoltării relaţiilor interumane”, Bucureşti: Ed. Curtea Veche Goffman Erwin (2003) “Viaţa cotidiană ca spectacol”, Bucureşti: Ed. Comunicare.ro Grant Wendy (1998), “Rezolvarea conflictelor”, Bucureşti: Ed. Teora Ilut Petru (2001), “Sinele şi cunoaşterea lui. Teme actuale de pihosociologie”, Iaşi:

Ed.Polirom. Iluţ Petru (2004), Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de

psihosociologie,Iaşi: Ed. Polirom Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (1991), “Calitatea Vieţii-teorie şi practică

socială”, Bucureşti. Lazăr Gheorghiţa (2005), Motivaţie şi comportament de risc. Studiu de caz –

transporturile, Bucureşti: Ed. Niculescu Lassus, Rene de, (2000), Analiza tranzacţională. O metodă revoluţionară pentru a ne

cunoaşte şi a comunica mai bine, Bucureşti: Ed. Teora Maddux R.B. (1998), “Succesul negocierii”, Bucureşti, Ed. Codecs Malim Tony (2003), Psihologie socială, Bucureşti, Ed. Tehnică Miclea Mircea (1994) “Psihologie cognitivă”, Cluj-Napoca: Ed. Gloria SRL. Milcu Marius (2005), “Psihologia relatiilor interpersonale. Competitie si conflict”, Iaşi:

Ed. Polirom Moscovici Serge, (1998), “Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt”, Iaşi:Ed. Polirom Mucchielli Alex, (2002), “Arta de a influenţa”, Iaşi, Ed. Polirom Neculau Adrian (coord.), (1996), “Psihologie socială. Aspecte contemporane”, Iaşi:

Ed. Polirom Neculau Adrian (coord.)(2003), “Manual de psihologie socială”, Iaşi: Ed. Polirom. Neculau Adrian, Ferreol Gilles (1998), “Psihosociologia schimbării”, Iaşi: Ed. Polirom¨ Neculau Adrian, Ferreol Gilles (1999), “Aspecte psihosociale ale sărăciei”, Iaşi: Ed.

Polirom Neculau A., Constantin A. (1998), “Psihosociologia rezolvării conflictelor”, Iaşi: Ed.

Polirom Nothstine W., (1989), “Arta convingerii”, Bucureşti: Ed. Codecs Preda Marian (2007) „Comportament organizaţional. Teorii, aplicaţii şi studii de caz”,

Iaşi: Ed. Polirom Prutianu Ştefan (2000), “Manual de comunicare şi negociere în afaceri”, Iaşi: Ed.

Polirom Radu I., Iluţ P., Matei L., (1994) “Psihologie socială”, Cluj-Napoca: Ed. Exe S.R.L. Ury W., (1994), “Dincolo de refuz-ghid al negocierilor cu parteneri dificili”, Timişoara:

Ed. De Vest Vlăsceanu M. (2003), Organizaţii şi comportament organizaţional, Iaşi: Ed. Polirom Wosinska Wilhelmina (2005) “Psihologia vieţii sociale”, Bucureşti: Ed. Renaissance. Zamfir Cătălin (1974), “Psihosociologia organizării şi conducerii”, Bucureşti: Ed.

Politică. Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.) (1993) “Dicţionar de sociologie”, Bucureşti:

Ed. Babel Zamfir C., Rebedeu C. (coord.), (1989) “Stiluri de viaţă, dinamica lor în societatea

contemporană”, Bucureşti: Ed. Academiei. Zamfir Elena (1982), “Cultura relaţiilor interpersonale”, Bucureşti: Ed. Politică Zamfir Elena (1989), “Incursiune în universul uman”, Bucureşti: Ed. Albatros Zamfir Elena (2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare a acestuia, Bucureşti: Ed.

Cartea Universitară

95

Zamfir Elena (1997) “Psihologie Socială. Texte alese”, Iaşi: Ed. Ankarom Zlate Mielu (2004), Tratat de psihologie organizaţional managerială, vol.I, Iaşi, Ed.

Polirom

96

Documents

CURS PS - FACULTATE COMUNICARE