472
DREPT CIVIL I. ACTUL JURIDIC CIVIL Subiectul nr.1 Noţiunea actului juridic. Clasificarea actelor juridice după numărul părţilor, după scopul urmărit la încheierea lor, după efectul lor, după importanţa (gravitatea lor) şi după conţinutul lor. Codul civil nu cuprinde o definiţie a actului juridic, după cum nu conţine nici o reglementare generală a actului juridic civil, ci numai pentru convenţii, dar unele din aceste reglementări se aplică oricărui act juridic. În lipsa unei definiţii legale a actului juridic civil, în literatura de specialitate, actul juridic civil este definit ca fiind manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naşte, modifica ori stinge un raport juridic civil. Din această definiţie rezultă că elementele caracteristice actului juridic civil sunt următoarele: a) prezenţa unei manifestări de voinţă, care să provină de la un subiect de drept civil (persoană fizică ori persoană juridică); b) Manifestarea de voinţă trebuie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice; acest element diferenţiază actul juridic civil de faptul juridic civil săvârşit fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte ce se produc, însă, în virtutea legii; c) Efectele juridice avute în vedere, prin manifestarea voinţei, constau în a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret, element care deosebeşte actul juridic civil de actele juridice din celelalte ramuri ale dreptului (actul administrativ, actul de comerţ etc.). 1

Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Embed Size (px)

DESCRIPTION

curs selectiv pt definitivat notari pub

Citation preview

Page 1: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

DREPT CIVIL

I. ACTUL JURIDIC CIVIL

Subiectul nr.1

Noţiunea actului juridic. Clasificarea actelor juridice după numărul

părţilor, după scopul urmărit la încheierea lor, după efectul lor,

după importanţa (gravitatea lor) şi după conţinutul lor.

Codul civil nu cuprinde o definiţie a actului juridic, după cum nu

conţine nici o reglementare generală a actului juridic civil, ci numai pentru

convenţii, dar unele din aceste reglementări se aplică oricărui act juridic.

În lipsa unei definiţii legale a actului juridic civil, în literatura de

specialitate, actul juridic civil este definit ca fiind manifestarea de voinţă

făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naşte,

modifica ori stinge un raport juridic civil.

Din această definiţie rezultă că elementele caracteristice actului

juridic civil sunt următoarele:

a) prezenţa unei manifestări de voinţă, care să provină de la un

subiect de drept civil (persoană fizică ori persoană juridică);

b) Manifestarea de voinţă trebuie făcută cu intenţia de a produce

efecte juridice; acest element diferenţiază actul juridic civil de

faptul juridic civil săvârşit fără intenţia de a produce efecte

juridice, efecte ce se produc, însă, în virtutea legii;

c) Efectele juridice avute în vedere, prin manifestarea voinţei,

constau în a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic

civil concret, element care deosebeşte actul juridic civil de actele

juridice din celelalte ramuri ale dreptului (actul administrativ,

actul de comerţ etc.).

Termenul de “act juridic civil” are în doctrină, jurisprudenţă şi chiar

în legislaţie, două sensuri.

Într-un prim sens, se desemnează însăşi manifestarea de voinţă

făcută cu intenţia de a produce efecte juridice civile. În acest sens se

utilizează şi formula nogotium juris sau negotium – cu semnificaţia de

operaţiune juridică – ex: vânzarea-cumpărarea, schimbul etc.

1

Page 2: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În al doilea sens, se desemnează înscrisul constatator al manifestării

de voinţă (al operaţiunii juridice însăşi), adică suportul material care

consemnează manifestarea de voinţă exprimată. Pentru acest al doilea

sens se foloseşte şi formula instrumentum probationis sau instrumentum.

Sunt situaţii în care acelaşi text legal are în vedere ambele sensuri

ale termenului “act”. În doctrină este dat ca exemplu art.689 C.civ care

arată că acceptarea (moştenirii) poate fi expresă sau tacită. Este expresă

când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau

privat (instrumentum probationis); este tacită când eredele face un act

(negotium juris), pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de

erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare.

Clasificarea actelor juridice civile:

A) După numărul părţilor

După numărul părţilor actele juridice civile se împart în acte

unilaterale, bilaterale şi multilaterale.

a) Actul juridic unilateral este acel act care constă în

manifestarea de voinţă a unei singure părţi. Sunt acte civile unilaterale:

testamentul, recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, acceptarea

moştenirii, renunţarea la moştenire, oferta.

Actele unilaterale se pot subclasifica în acte supuse comunicării –

pentru a produce efecte juridice – cum ar fi oferta sau promisiunea de

recompensă şi acte nesupuse comunicării cum ar fi testamentul.

b) Sunt bilaterale actele juridice civile care necesită acordul de

voinţă a două părţi. Întră în această categorie: contractele civile de

vânzare-cumpărare, donaţia, împrumutul, mandatul, depozitul etc.

c) Sunt multilaterale actele juridice civile care implică acordul de

voinţă ce provine de la trei sau mai multe părţi. Ex: contractul de

societate.

Clasificarea actelor juridice civile în unilaterale şi bilaterale nu se

confundă cu clasificarea contractelor civile în unilaterale (cele care dau

naştere la obligaţii numai pentru una din părţi, cum este donaţia sau

împrumutul) şi bilaterale sau sinalagmatice (cele care dau naştere la

obligaţii pentru ambele părţi, cum ar fi vânzarea-cumpărarea), deoarece

2

Page 3: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

între cele două clasificări există deosebiri esenţiale, care plecă de la chiar

noţiunea actelor, respectiv a contractelor unilaterale şi bilaterale.

Clasificarea actelor juridice civile în unilaterale, bilaterale şi

multilaterale prezintă importanţă juridică în ceea ce priveşte:

1) aprecierea valabilităţii actului juridic, deoarece în cazul actului

juridic unilateral se analizează o singură manifestare de voinţă

juridică, pe când în cazul celui bilateral trebuie verificată fiecare

dintre cele două voinţe juridice;

2) regimul juridic diferit pe care îl au viciile de consimţământ, în

sensul că eroarea este aplicabilă tuturor actelor juridice pe când

dolul şi violenţa sunt aplicabile, în principiu, doar actelor

bilaterale sau multilaterale.

3) revocabilitatea lor. Actele juridice bilaterale sau multilaterale pot

fi revocate de comun acord între părţi, pe când în cazul actului

juridic unilateral nu se poate reveni, decât în cazurile expres

prevăzute de lege.

B) După scopul urmărit

După scopul urmărit la încheierea lor actele juridice se împart în acte

cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit.

a) Actele cu titlu oneros sunt acele acte juridice civile prin care

cineva procură altei persoane un folos patrimonial în schimbul unui

echivalent. Astfel de acte sunt: contractul de vânzare-cumpărare,

contractul de transport, contractul de locaţiune, împrumutul cu dobândă

etc.

Actele cu titlu oneros se împart în acte comutative şi aleatorii.

Actele comutative sunt acele acte cu titlu oneros în care părţile

cunosc sau pot cunoaşte, în chiar momentul încheierii lor, existenţa şi

întinderea obligaţiilor ce le revin; ex: contractul de vânzare-cumpărare,

contractul de antrepriză.

Actele aleatorii sunt acele acte cu titlu oneros la a căror încheiere

părţile nu cunosc întinderea obligaţiilor, datorită unei împrejurări viitoare şi

incerte. Ex: contractul de rentă viageră, contractul de vânzare-cumpărare

cu clauză de întreţinere etc.

b) Actul juridic cu titlu gratuit este acel act prin care se procură

cuiva un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea a ceva în schimb; Ex:

donaţia, comodatul, mandatul gratuit, legatul.

3

Page 4: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Actele cu titlu gratuit se împart în liberalităţi şi acte dezinteresate.

Liberalităţile sunt acele acte cu titlu gratuit prin care dispunătorul

îşi micşorează patrimoniul fără a urmări să primească în schimb un

echivalent; ex: donaţiile, legatele.

Actele dezinteresate sunt acele acte cu titlu gratuit prin care

dispunătorul procură un avantaj patrimonial fără a-şi micşora patrimoniul;

ex: mandatul gratuit, depozitul neremunerat, comodatul etc.

Importanţa practică a clasificării vizează următoarele aspecte:

1) regimul juridic diferit în ceea ce priveşte capacitatea de a încheia

actul, legea fiind mai exigentă în cazul actelor cu titlu gratuit;

2) în ceea ce priveşte forma lor;

3) diferenţa de regim juridic al viciilor de consimţământ ;

4) severitatea reglementării obligaţiilor părţilor mai accentuată în

cazul actelor cu titlu gratuit;

5) simplitatea reuşitei acţiunii pauliene în cazul actelor cu titlu

gratuit;

6) reguli deosebite pentru actele cu titlu gratuit în materie

succesorală.

C) După efectul lor

După efectul lor actele civile se împart în acte constitutive,

translative şi declarative.

a) Actele constitutive sunt acele acte care dau naştere la un drept

subiectiv civil care n-a existat anterior şi care se stabileşte, de regulă, la

data încheierii actului juridic; ex: ipoteca convenţională, amanetul ori gajul.

b) Actele translative sunt acele acte prin care se strămută un

drept dintr-un patrimoniu, în alt patrimoniu; ex: vânzarea-cumpărarea,

donaţia etc.

c) Actele declarative sunt acele acte care au ca efect consolidarea

ori definitivarea unui drept subiectiv care a existat anterior încheierii

actului; ex: partajul, tranzacţia.

Importanţa clasificării:

1) actele constitutive şi translative produc efecte numai pentru

viitor (ex nunc), pe când actele declarative îşi produc efectele şi

pentru trecut (ex tunc)

4

Page 5: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2) publicităţii imobiliare îi sunt supuse de regulă numai actele

constitutive şi cele translative;

3) numai în cazul actelor translative partea către care s-a transmis

dreptul are calitatea de având-cauză;

4) just titlu, pentru uzucapiunea de 10-20 de ani poate fi doar un act

translativ.

D) După importanţa lor

După importanţa lor actele juridice civile se clasifică în acte de

conservare, de administrare şi de dispoziţie.

a) Actul juridic de conservare este acel act care are ca efect

preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil; sunt considerate acte

de conservare toate actele juridice care au ca scop salvarea de la pieire,

cu cheltuieli minime, a unui bun sau a unui drept patrimonial; ex:

întreruperea unei prescripţii prin acţiunea în justiţie, înscrierea unei ipoteci

sau privilegiu, somaţia.

b) Actul de administrare este acel act juridic civil prin care se

realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu;

ex: culegerea fuctelor, reparaţiile de întreţinere, asigurarea unui bun,

închirierea unui bun.

c) Actul de dispoziţie este acel act juridic care are ca rezultat

ieşirea unui drept sau bun din patrimoniu sau grevarea cu o sarcină reală

(ipotecă, gaj); ex: vânzarea-cumpărarea, donaţia, renunţarea la un drept.

Importanţa clasificării:

1) în materia capacităţii de a încheia actele juridice civile;

2) în materia reprezentării – legală sau convenţională;

3) în materia acceptării moştenirii;

E) După conţinutul lor

După conţinutul lor actele juridice civile se împart în patrimoniale şi

nepatrimoniale.

a) Sunt patrimoniale actele juridice care au un conţinut evaluabil

în bani. Din această categorie fac parte actele juridice ce privesc drepturile

5

Page 6: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

reale şi de creanţă, cum sunt contractele de vânzare-cumpărare, de

transport, etc.

b) Sunt nepatrimoniale actele juridice care au un conţinut

neevaluabil în bani; ex: convenţia părţilor cu privire la încredinţarea

copiilor după divorţ.

Importanţa clasificării:

1) în materia nulităţilor;

2) în materia ocrotirii incapabilului.

Subiectul nr.2

Noţiunea actului juridic. Clasificarea actelor juridice după modul

(forma de încheiere, după momentul producerii efectelor, după

rolul voinţei părţilor, după legătura lor cu modalităţile, după

modalitatea de încheiere, după modul lor de executare, după

legătura cu cauza (scopul), după reglementarea şi denumirea lor

şi după raportul dintre ele.

Codul civil nu cuprinde o definiţie a actului juridic, după cum nu

conţine nici o reglementare generală a actului juridic civil, ci numai pentru

convenţii, dar unele din aceste reglementări se aplică oricărui act juridic.

În lipsa unei definiţii legale a actului juridic civil, în literatura de

specialitate, actul juridic civil este definit ca fiind manifestarea de voinţă

făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naşte,

modifica ori stinge un raport juridic civil.

Din această definiţie rezultă că elementele caracteristice actului

juridic civil sunt următoarele:

d) prezenţa unei manifestări de voinţă, care să provină de la un

subiect de drept civil (persoană fizică ori persoană juridică);

e) Manifestarea de voinţă trebuie făcută cu intenţia de a produce

efecte juridice; acest element diferenţiază actul juridic civil de

faptul juridic civil săvârşit fără intenţia de a produce efecte

juridice, efecte ce se produc, însă, în virtutea legii;

f) Efectele juridice avute în vedere, prin manifestarea voinţei,

constau în a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic

civil concret, element care deosebeşte actul juridic civil de actele

6

Page 7: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

juridice din celelalte ramuri ale dreptului (actul administrativ,

actul de comerţ etc.).

Termenul de “act juridic civil” are în doctrină, jurisprudenţă şi chiar

în legislaţie, două sensuri.

Într-un prim sens, se desemnează însăşi manifestarea de voinţă

făcută cu intenţia de a produce efecte juridice civile. În acest sens se

utilizează şi formula nogotium juris sau negotium – cu semnificaţia de

operaţiune juridică – ex: vânzarea-cumpărarea, schimbul etc.

În al doilea sens, se desemnează înscrisul constatator al manifestării

de voinţă (al operaţiunii juridice însăşi), adică suportul material care

consemnează manifestarea de voinţă exprimată. Pentru acest al doilea

sens se foloseşte şi formula instrumentum probationis sau instrumentum.

Sunt situaţii în care acelaşi text legal are în vedere ambele sensuri

ale termenului “act”. În doctrină este dat ca exemplu art.689 C.civ care

arată că acceptarea (moştenirii) poate fi expresă sau tacită. Este expresă

când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau

privat (instrumentum probationis); este tacită când eredele face un act

(negotium juris), pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de

erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare.

Clasificarea actelor juridice civile:

A) După modul (forma) de încheiere

După modul (forma) de încheiere actele juridice civile se împart în

acte consensuale, solemne şi reale.

a) Actul juridic consensual este acela care se încheie, sau ia

naştere prin simlamanifestare de voinţă a părţii sau părţilor, fără nici o altă

formalitate; ex: schimbul, mandatul etc.

b) Actul juridic solemn este acel act juridic la a cărui încheiere,

simpla manifestare de voinţă este insuficientă, legea cerând ca voinţa să

îmbrace o anumită formă specială. Forma specială solemnă, este cerută de

lege pentru însăşi validitatea actelor juridice respective (forma cerută ad

validitatem ori ad solemnitateam); ex: donaţia, testamentul, ipoteca

convenţională.

7

Page 8: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) Actul juridic real este acela care nu se poate încheia decât dacă

manifestarea de voinţă este însoţită de predarea (remiterea) bunului; ex:

împrumutul, depozitul, gajul, darul manual.

Importanţa clasificării rezidă în aprecierea valabilităţii actelor

civile sub aspectul respectării cerinţelor de formă impuse de lege.

B) După momentul producerii efectelor

După momentul producerii efectelor actele civile se împart în acte

între vii (inter vivos) şi acte pentru cauză de moarte (mortis causa).

a) Actele între vii reprezintă majoritatea actelor juridice civile,

acestea fiind făcute, de regulă, pentru ca efectele lor să se producă în

timpul vieţii (existenţei) subiectelor de drept care le încheie; ex: contractul

de vânzare-cumpărare, contractul de mandat, de transport, de împrumut,

de depozit etc.

b) Actul pentru cauză de moarte este actul juridic civil a cărui

esenţă este faptul că nu-şi produce efectele decât la moartea autorului;

ex: testamentul, asigurarea asupra vieţii.

Importanţa juridică a acestei clasificări rezidă în ceea ce priveşte

capacitatea de a fi încheiate, ca şi în ceea ce priveşte forma în care se pot

încheia, în sensul că actele mortis causa sunt acte solemne, pe când cele

inter vivos sunt solemne numai ca excepţie.

C) După rolul voinţei părţilor

După rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului lor, actele juridice

civile se împart în acte subiective şi acte condiţie.

a) Este act subiectiv acel act juridic al cărui conţinut este

determinat prin voinţa autorului ori autorilor lui; ex: contractul de vânzare

cumpărare, schimb etc.

b) Este act-condiţie acel act juridic la a cărui încheiere părţile îşi

exprimă voinţa doar în privinţa naşterii actului, conţinutul lui fiind

predeterminat de norme de la care părţile nu pot deroga; ex: contractul de

închiriere tip, căsătoria, adopţia, recunoaşterea unui copil.

8

Page 9: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Importanţa clasificării constă în posibilitatea aprecierii condiţiilor

de valabilitate.

D) După legătura lor cu modalităţile

După legătura lor cu modalitatea actele juridice se împart în acte

pure şi simple şi acte afectate de modalităţi.

a) Este pur şi simplu actul juridic civil care nu cuprinde o

modalitate: termen, condiţie sau sarcină; ex: acceptarea sau renunţarea la

moştenire, actul de recunoaştere a filiaţiei.

b) Este afectat de modalităţi actul juridic civil care cuprinde o

modalitate; ex: contractul de împrumut, contractul de vânzare cu clauză

de întreţinere (în care este prezentat termenul), contractul de asigurare,

contractul de donaţie cu sarcină.

Importanţa clasificării se manifestă pe planul valabilităţii şi pe

acela al producerii efectelor actelor juridice civile.

E) După modalitatea de încheiere

După modalitatea încheierii lor actele juridice civile pot fi strict

personale şi acte care pot fi încheiate prin reprezentare.

a) Este strict personal actul juridic civil care nu poate fi încheiat

decât personal, fără a putea fi încheiat prin reprezentare; ex: testamentul

Importanţa clasificării:

1) constituind excepţia, normele care reglementează actul juridic

strict personal sunt de strictă interpretare şi aplicare;

2) capacitatea de a încheia acte juridice strict personale este

guvernată de anumite reguli speciale, prevăzute expres de lege;

3) problema actului stric personal nu se poate pune decât în cazul

persoanelor fizice;

4) valabilitatea actului strict personal se apreciază numai în raport

de persoana sau persoanele care îl încheie.

F) După modul lor de executare

După modul lor de executare, actele juridice civile se împart în acte

cu executare dintr-o dată (uno ictu) şi acte cu executare succesivă.

9

Page 10: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) Este act cu executare dintr-o dată (uno ictu) acel act a cărui

executare presupune o singură prestaţie din partea debitorului. Acest act

se mai numeşte şi act cu executare instantanee; ex: darul manual.

b) Cu executare succesivă este acel act a cărui executare

presupune mai multe prestaţii eşalonate în timp; ex: contractul de

închiriere, contractul de rentă viageră.

Importanţa clasificării:

1) în privinţa efectelor produse de nulitatea actului

2) problema executării din motive de forţă majoră se pune numai în

cazul actelor cu executare succesivă;

3) în cazul actelor juridice cu executare succesivă, pentru fiecare

prestaţie curge câte o prescripţie extinctivă distinctă.

G) După legătura cu cauza (scopul)

După legătura cu cauza (scopul) distingem între actele cauzale şi

cele abstracte.

a) Este cauzal acel act juridic a căruivalabilitate implică analiza

cauzei ori scopului său; dacă scopul este imoral, ilicit ori lipseşte, însuşi

actul juridic este lovit de nulitate. Cele mai multe acte juridice sunt

cauzale.

b) Actul abstract este acela care este detaşat de elementul cauză

(scop), valabilitatea sa neimplicând analiza acestui element.; ex: actele

juridice constatate prin titlurile de valoare, adică înscrisuri care

încorporează operaţiuni juridice.

Importanţa clasificării se manifestă pe planul valabilităţii actelor

juridice, precum şi al regimului probatoriu.

H) După reglementarea şi denumirea lor

După reglementarea şi denumirea ,lor legală, se opt distinge actele

tipice (numite) şi actele atipice (nenumite).

a) Este numit (sau tipic) actul juridic civil care are o denumire

stabilită de legea civilă, precum şi o reglementare proprie; ex: contractele

de vânzare-cumpărare, donaţie, schimb, mandat etc.

10

Page 11: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) Este nenumit (sau atipic) actul juridic civil care nu se bucură

de o reglementare şi de o denumire proprie; ex: contractul de vânzare-

cumpăarre cu clauză, contractele de prestări-servicii.

Importanţa clasificării se manifestă în ceea ce

priveştedeterminarea regulilor aplicabile.

I) După raportul dintre ele

După raportul dintre ele actele juridice civile se împart în: principale

şi accesorii.

a) Este principal actul juridic civil care are o existenţă de sine-

stătătoare, soarta actului nedepinzând de soarta juridică a altui act juridic.

b) Este accesoriu acel act juridic a cărui soartă juridică depinde de

soarta altui act juridic principal; ex: clauza penală, fidejusiunea, gajul,

ipoteca convenţională, arvuna.

Această clasificare prezintă utilitate în ceea ce priveşte aprecierea

valabilităţii şi eficacităţii actelor juridice civile: raportului dintre actul

accesoriu şi cel principal i se aplică adagiul: accesorium sequitur

principale.

Subiectul nr.3

Condiţiile actului juridic civil. Definiţia şi clasificarea condiţiilor.

Capacitatea de a încheia actul juridic civil.

Prin condiţiile actului juridic civil înţelegem elementele din care este

alcătuit un asemenea act.

În literatura de specialitate şi chiar în legislaţie nu întotdeauna se

foloseşte aceeaşi terminologie, pentru a desemna componentele actului

juridic civil, utilizându-se şi expresiile “elementele actului juridic civil”,

“condiţiile de validitate”, “condiţiile de fond”, “elemente esenţiale”. Astfel

termenii “condiţie” sau elemente” se pot folosi în acelaşi sens.

În teoria actului juridic civil cuvântul “condiţie” poate avea şi

semnificaţia de modalitate a actului juridic, iar în vorbirea curentă mai

poate fi folosit în sensul de clauză a actului juridic civil.

În legislaţia civilă se utilizează termenul “condiţii” pentru a se

determina componentele actului juridic civil. Astfel, art.948 C.civ. dispune:

11

Page 12: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:

1. capacitatea de a contracta;

2. consimţământul valabil al părţii care se obligă;

3. un obiect determinat;

4. o cauză licită.

Clasificarea condiţiilor:

A) În funcţie de aspectul la care se referă se disting condiţii de

fond şi condiţii de formă.

a) condiţiile de fond sunt acelea care privesc conţinutul actului

juridic civil;

b) condiţiile de formă sunt acelea care se referă la exteriorizarea

voinţei.

B) După obligativitatea sau neobigativitatea lor se disting

condiţii esenţiale şi condiţii neesenţiale.

a) condiţiile esenţiale sunt cele cerute pentru chiar valabilitatea

actului;

b) condiţiile neesenţiale sau întâmplătoare, sunt cele care pot fi

prezentate ori pot lipsi, fără a pune în discuţie valabilitatea actului.

C) După sancţiunea nerespectării lor se disting condiţii de

validitate şi condiţii de eficacitate.

a) condiţiile de validitate sunt cele a căror nerespectare se

sancţionează cu nulitatea actului juridic civil;

b) condiţiile eficacitate sunt acelea a căror nerespectare nu

atrage nulitatea actului juridic civil, ci alte consecinţe ca: neputinţa

dovedirii actului cu alte mijloace de probă, inopozabilitatea faţă de terţi.

D) După vocaţia lor se disting condiţii generale şi condiţii speciale.

a) condiţiile generale sunt cele ce privesc toate actele juridice

civile;

b) condiţiile speciale sunt cele ce privesc numai anumite acte

juridice civile.

Capacitatea de a încheia actul juridic civil

Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege acea

condiţie de fond şi esenţială care constă în aptitudinea subiectului de drept

12

Page 13: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

civil de a încheia actul juridic, adică de a dobândi drepturi şi a-şi asuma

obligaţii prin încheierea acestui act.

Codul civil neconţinând prevederi consacrate actului juridic civil în

general, se referă, în art.948, pct.1 la “capacitatea de a contracta”, ca o

condiţie esenţială pentru validitatea oricărei convenţii, reglementând apoi

această condiţie pe categorii de acte juridice civile – art.806-808, art.856,

art.1306, art.1706 etc). Dispoziţii privind capacitatea de a încheia acte

juridice se mai găsesc şi în Codul familiei.

Principiul capacităţii de a încheia acte juridice şi excepţia

incapacităţii

În materia încheierii actelor juridice civile, principiul ori regula este

existenţa capacităţii de a încheia actul juridic civil (excepţia fiind

incapacitatea). Altfel spus, subiectele de drept civil, atât persoanele fizice

cât şi persoanele juridice, au capacitatea să încheie actul juridic civil.

Acest principiu se desprinde din art.6, alin.1 din Decretul 31/1954:

“Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit în tot

sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile stabilite de

lege”.

Pentru persoanele juridice, regula capacităţii de a încheia acte

juridice civile este subordonată principiului specialităţii capacităţii – art.34

din Decretul 31/1954.

Sub aspectul corelaţiei dintre capacitate şi discernământ, în timp ce

capacitatea constituie o stare de drept (de iure), discernământul este o

stare de fapt (de facto); capacitatea izvorăşte numai din lege pe când

discernământul este de natură psihologică.

Excepţia incapacităţii de a încheia acte juridice civile

Aşa cum rezultă din art.6, alin. 1 din Decretul 31/1954 şi din art.950

C.civ. excepţia incapacităţii de a încheia acte juridice civile trebuie să fie

expres prevăzută de lege. Fiind vorba de o excepţie de la regulă, orice

dispoziţie legală care instituie asemenea incapacităţi este de strictă

interpretare şi aplicare.

Subiectul nr.4

Consimţământul şi condiţiile sale

Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi

generală a actului juridic civil, care constă în hotărârea de a încheia un act

juridic civil, manifestată în exterior.

13

Page 14: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Termenul de consimţământ este folosit în două sensuri diferite.

Într-un prim sens prin consimţământ se înţelege manifestarea

unilaterală de voinţă a autorului actului juridic unilateral sau voinţa fiecărei

părţi în actele bilaterale şi multilaterale.

Într-un al doilea sens, prin consimţământ se înţelege acordul de

voinţă al părţilor – art.969, alin.2 C.civ.

Pentru a fi valabili, consimţământul trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:

1) să provină de la o persoană cu discernământ;

2) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;

3) să fie exteriorizat;

4) să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ

1) Consimţământul să provină de la o persoană cu

discernământ

Persoana care încheie un act juridic trebuie să aibă puterea de a

aprecia, a discerne şi a dori efectele încheierii unui act juridic, deci,

persoana trebuie să aibă discernământ, pentru a delibera în cunoştinţă de

cauză.

Această condiţie nu se confundă cu existenţa capacităţii, întrucât

capacitatea este o stare de drept, pe când discernământul este o stare de

fapt.

Persoana fizică cu deplină capacitate de exerciţiu – prezumată că

are discernământ juridic.

Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu (minorul sub 14 ani, cel

pus sub interdicţie judecătorească) - sunt prezumate a nu avea

discernământ.

Minorul între 14 şi 18 ani – discernământ în curs de formare.

Persoana juridică – are totdeauna discernământ.

Există situaţii ca persoanele prezumate a avea discernământ sunt

totuşi, în fapt, lipsite temporar de discernământ – cazuri de incapacitate

naturală – datorate beţiei, hipnozei etc.

2) Consimţământul să fie exprimat cu intenţia de a produce

efecte juridice

Această cerinţă se desprinde din chiar esenţa actului juridic civil,

care este o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte

juridice.

Această condiţie nu este îndeplinită în următoarele cazuri:

14

Page 15: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- când manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă – jocandi

causa – din prietenie, curtuazie sau pură complezenţă;

- când manifestarea de voinţă s-a făcut sub condiţie pur

potestativă din partea celui care se obligă (art.1010 C.civ. – ex:

mă oblig dacă vreau;

- dacă manifestarea de voinţă este prea vagă;

- dacă manifestarea de voinţă s-a făcut cu o rezervă mintală,

cunoscută de destinatarul acesteia.

C) Consimţământul trebuie să fie exteriorizat

Această cerinţă este impusă de însăşi definiţia consimţământului.

În dreptul nostru civil părţile sunt libere să aleagă forma de

exteriorizare a voinţei lor potrivit principiului consensualismului actelor

juridice, adică simpla manifestare de voinţă a părţilor este nu numai

necesară ci şi suficientă pentru ca actul civil să se nască valabil din punctul

de vedere al formei sale. Excepţia de la acest principiu este cazul actelor

solemne, unde, exteriorizarea voinţei se face, întotdeauna, în forma cerută

de lege.

Manifestarea de voinţă poate fi exteriorizată expres – prin modalităţi

menite să o facă în mod nemijlocit cunoscută cocontractanţilor sau terţilor

– şi tacit (implicit) - atunci când ea se poate deduce.

În ceea ce priveşte valoarea juridică a tăcerii se admite că, prin

excepţie, aceasta poate valora consimţământ dacă:

- legea prevede expres aceasta;

- prin voinţa expresă a părţilor se atribuie o anumită semnificaţie

tăcerii;

- tăcerea valorează consimţământ, potrivit obiceiului.

D) Să nu fie alterat printr-un viciu de consimţământ

Manifestarea de voinţă a părţilor pentru a produce efecte juridice,

deci pentru a fi valabilă, trebuie nu numai să emane de la o persoană

capabilă şi conştientă, dar se cere ca această manifestare de voinţă să nu

fie alterată de anumite vicii de consimţământ.

Sunt vicii de consimţământ: eroarea, dolul (viclenia), violenţa şi

leziunea.

Art.953 C.civ.: “Consimţământul nu este valabil când este dat prin

eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”.

15

Page 16: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.5

Eroarea – viciu de consimţământ.

Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act

civil.

Textul de principiu în reglementarea erorii este art.953 C.civ., care

dispune:

“Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare”

iar art.954 C.civ, reglementează acest viciu de consimţământ,

dispunând:

“Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei

obiectului convenţiei.

Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a

contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauza principală,

pentru care s-a făcut convenţia”.

Clasificare:

A) În funcţie de gravitatea şi consecinţele pe care le produce

eroarea poate fi eroarea obstacol, eroarea viciu de consimţământ, eroarea

indiferentă.

a) Eroarea obstacol.

Este cea mai gravă formă de eroare, împiedicând formarea actului

juridic.

În cazul acestei erori falsa reprezentare cade asupra naturii actului

juridic ce se încheie – error in negotium) sau asupra identităţii fizice a

obiectului – error in corpore.

Sancţiunea ce intervine în cazul erorii obstacol este nulitatea

absolută a actului juridic civil.

b) Eroarea viciu de consimţământ

Numită şi eroare gravă, presupune că falsa reprezentare cade fie

asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului juridic – error in

substantiam, fie asupra persoanei cocontractante sau beneficiare a actului

juridic – error in personam.

Viciul de consimţământ atât ca error in substantiam cât şi error in

personam – atrage sancţiunea nulităţii relative a actului juridic civil.

16

Page 17: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) Eroarea indiferentă

Este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante la

încheierea actului juridic civil şi care nu afectează însăşi valabilitatea

actului.

Eroarea indiferentă poate conduce la o eventuală acţiune în justiţie

care să atragă o diminuare valorică a prestaţiei dar nu se anulează actul.

B) În funcţie de natura realităţii fals reprezentată eroarea este

de doua feluri: eroare de fapt şi eroare de drept.

a) Eroarea de fapt este falsa reprezentare a unei stări sau situaţii

faptice la încheierea actului juridic civil. Ea priveşte fie obiectul actului

juridic, fie valoarea acestuia, fie persoana cocontractantă sau beneficiară a

actului juridic unilateral.

b) Eroarea de drept este falsa reperzentare a existenţei ori

conţinutului unui act normativ.

Structura erorii

Eroarea are un singur element, de natură psihologică – falsa

reprezentare asupra realităţii – de unde rezultă dificultatea probării ei.

Cerinţele erorii

Condiţiile de admisibilitate a erorii ca viciu de consimţământ sunt

deduse fie din lege, fie au fost precizate în jurisprudenţă şi doctrină.

Două sunt condiţiile ce se cer întrunite, cumulativ, pentru ca falsa

reprezentare a realităţii la momentul încheierii unui act juridic civil să aibă

valoare de viciu de consimţământ:

- elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost

hotărâtor la încheierea actului juridic, astfel încât, cel în eroare nu

ar fi făcut actul juridic, dacă ar fi cunoscut adevărata stare de

lucruri;

- cealaltă parte (cocontractantul) – în cazul contractelor cu titlu

oneros – să fi ştiut sau să fi trebuit să ştie că elementul asupra

căruia cade falsa reprezentare este hotărâtor, pentru încheierea

actului juridic de către partea aflată în eroare; în actele juridice

unilaterale nu se pune această condiţie, întrucât, prin ipoteză,

lipseşte cealaltă parte.

Nu se cere, în cazul actelor bilaterale, ca eroarea să fie comună,

pentru a fi în prezenţa viciului de consimţământ, care să atragă

anulabilitatea actului juridic civil. Dacă, totuşi, ambele părţi au fost în

17

Page 18: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

eroare, atunci fiecare are la îndemână o acţiune proprie în anulabilitatea

actului juridic respectiv.

Subiectul nr.6

Dolul (viclenia) – viciu de consimţământ.

Prin dol (viclenie) se înţelege inducerea în eroare a unei persoane,

prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act

juridic. Prin esenţa sa dolul este tot o eroare, însă provocată, iar nu

spontană.

Potrivit art.953 C.civ. “consimţământul nu este valabil când este (…)

surprins prin dol”, iar art.960 C.civ. “ Dolul este o cauză de nulitate a

convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi sunt

astfel încât, este evident că , fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi

contractat”.

Dolul nu se presupune.

Clasificare

În funcţie de consecinţele pe care le are ori nu asupra valabilităţii

actului , dolul se clasifică în : dolul principal şi dolul incident.

a) Dolul principal este acela care cade asupra unor elemente

determinante la încheierea actului juridic, în sensul că, în lipsa erorii pe

care o provoacă, actul juridic respectiv nu s-ar fi încheiat.

Acest dol atrage după sine anulabilitatea actului.

b) Dolul incident numit şi incidental ori secundar, este acela care

cade asupra unor elemente nedeterminante la încheierea actului juridic.

Acesta nu atrage anulabilitatea actului, ci dă naştere numai

uneiacţiuni în despăgubire; ex: se poate cere reducerea prestaţiei.

18

Page 19: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Structura dolului

Dolul ca viciu d consimţământ, este alcătuit din două elemente:

1) un element obiectiv, material, ce constă în utilizarea de

mijloace viclene (maşinaţiuni, şiretenii, manopere dolozive)

pentru a induce în eroare. Acesta poate consta într-o acţiune

pozitivă – fapt comisiv – cât şi într-o acţiune negativă – fapt

omisiv. Faptul comisiv constă, în materia liberalităţilor, în

sugestie sau captaţie. Când elementul obiectiv al dolului constă

într-un fapt omisiv, se utilizează expresia “dol prin reticenţă” şi

constă în ascunderea sau necomunicarea celeilalte părţi a unei

împrejurări ce I-ar fi trebuit făcută cunoscută.

2) un element subiectiv, intenţional, ce constă în intenţia de a

induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un

act juridic civil. Provocarea unei erori din simplă neglijenţă, fără

rea-credinţă nu constituie dol. Lipsa de discernământ şi dolul sub

forma captaţiei se exclud, datorită incompatibilităţii lor. Nu există

dol dacă împrejurarea pretins ascunsă era cunoscută de cealaltă

parte.

Condiţiile dolului

Pentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuie să îndeplinească

cumulativ, următoarele două condiţii: 1) să fie determinant pentru

încheierea actului juridic; 2) să provină de la cealaltă parte.

1) Să fie determinant pentru încheierea actului juridic

Această condiţie stă la baza distincţiei ce se face între dolul principal

şi dolul incident, numai primului recunoscându-I-se valoarea de viciu de

consimţământ şi atrage anularea actului juridic.

Caracterul determinant, hotărâtor, al dolului se rezolvă de la caz la

caz – in concreto – instanţa trebuind să ţină seama de experienţa de viaţă,

pregătirea şi alte date privitoare la cel ce se pretinde victimă a dolului.

2) Să provină de la cealaltă parte

Această condiţie reiese din prevederile art.960, alin.1 C.civ.

Dolul provine de la cealaltă parte şi în cazul în care provine de la un

terţ, dar cocontractantul are cunoştinţă de această împrejurare precum şi

atunci când dolul a fost săvârşit de un reprezentant al celeilalte părţi.

În actele bilaterale nu se cere ca dolul să fie comun, adică reciproc,

dacă ar exista totuşi reciprocitatea de dol, fiecare parte va fi îndrituită să

ceară anularea actului pentru dolul căruia i-a căzut victimă.

19

Page 20: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Sancţiunea în cazul dolului este anulabilitatea actului – în cazul

dolului principal, şi dreptul la o acţiune în despăgubire – în cazul dolului

incident.

Proba dolului

Potrivit art.960, alin.2 C.civ. “Dolul nu se presupune”, ceea ce

înseamnă că partea care invocă dolul, ca viciu de consimţământ va trebui

să-l dovedească.

Dolul, fiind un fapt juridic, poate fi dovedit prin orice mijloc de probă,

inclusiv proba cu martori sau prezumţii simple.

Subiectul nr.7

Violenţa – viciu de consimţământ.

Prin violenţă – viciu de consimţământ – se înţelege ameninţarea unei

persoane cu un rău de natură să-I insufle o temere ce o determină să

încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Reglementare

Pe lângă prevederea art.953 C.civ.: “consimţământul nu este valabil

când este (…) smuls prin violenţă, codul civil consacră patru articole

reglementării violenţei:

- art.955: “Violenţa în contra celui ce s-a obligat este cauză de

nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea

în folosul căreia s-a făcut convenţia”;

- art.956: “Este violenţă întotdeauna când, spre a face o persoană

a contracta, I s-a insuflat temerea raţionabilă după dânsa, că va fi

expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent.

Se ţine cont în această materie de etate, sex, şi de condiţia

persoanelor”;

- art.957: “Violenţa este cauză de nulitate şi când s-a exercitat

asupra soţului sau soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor”;

20

Page 21: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- art.958: “Simpla temere reverenţiară, fără violenţă, nu poate

anula convenţia”.

Clasificare:

A) După natura răului cu care se ameninţă violenţa este fizică şi

morală.

a) Violenţa fizică, constă în faptul reducerii victimei la un rol de

simplu instrument la încheierea actului. Există violenţă când ameninţarea

cuun rău priveşte atât integritatea fizică dar şi bunurile persoanei.

b) Violenţa morală, constă în ameninţarea cu un rău moral, de

natură să provoace o teamă care duce la încheierea unui act juridic care

altfel nu s-ar fi încheiat. Există violenţă morală atunci când ameninţarea cu

un rău se referă la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

B) După caracterul ameninţării, violenţa este de două feluri:

violenţa sau ameninţarea justă şi cea injustă.

a) Violenţa sau ameninţarea justă, este făcută în exercitarea

unui drept şi nu conduce la anulabilitatea actului juridic astfel încheiat; ex:

creditorul ameninţă pe debitor cu darea în judecată.

b) Violenţa sau ameninţarea injustă, este făcută fără drept şi

conduce la anulabilitatea actului astfel încheiat sub imperiul unei temeri

insuflată de o asemenea ameninţare.

Structura violenţei

Violenţa-viciu de consimţământ este alcătuită din două elemente:

- un element obiectiv (exterior), care constă în ameninţarea cu un

rău,

- un element subiectiv (intern), ce constă în insuflarea unei temeri

persoanei ameninţate.

a) Elementul obiectiv (exterior)

Constă în ameninţarea cu un rău, ce poate fi un rău de natură

patrimonială, de natură fizică sau de natură morală. Acesta poate să

se refere atât la persoane cât şi la bunuri. Persoanele ameninţate

pot fi şi soţia, ascendenţii şi descendenţii persoanei contractante,

această enumerare nefiind limitativă.

b) Elementul subiectiv (interior)

Temerea insuflată victimei violenţei alterează consimţământul

acesteia; răul poate fi prezent sau viitor dacă este de natură să

nască în sufletul părţii o temere actuală.

Condiţiile violenţei

21

Page 22: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Două condiţii trebuie întrunite cumulativ pentru ca violenţa să

constituie viciu de consimţământ: 1) să fie determinantă pentru încheierea

actului juridic civil şi 2) ameninţarea să fie injustă (nelegitimă)

1) Să fie determinantă în încheierea actului juridic civil

În aprecierea caracterului determinant se va ţine seama de diverse

date de ordin subiectiv despre persoana care se pretinde a fi victimă a

violenţei.

2) Ameninţarea să fie injustă

Nu orice ameninţare, constituie violenţă, fiind necesar ca aceasta să

reprezinte o încălcare a legii, adică să fie nelegitimă.

Ameninţarea poate proveni nu numai de la cocontractant ci şi de la

un terţ.

Starea de necesitate în care se găseşte o persoană care o determină

să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat, trebuie asimilată

violenţei – viciu de consimţământ.

Sancţiunea violenţei este anulabilitatea actului juridic încheiat sub

imperiul acesteia.

Subiectul nr. 8

Leziunea – viciu de consimţământ.

Prin leziune se înţelege prejudiciul material suferit de una din părţi

din cauza disproporţiei vădite de valoare între contraprestaţii, ce există

chiar în momentul încheierii convenţiei.

Codul civil consacră leziunii mai multe articole, anume art.951,

art.1157-1160, art.1062-1065. Acestea trebuie raportate la prevederile

înscrise în art.25, alin.1 şi 2 din Decretul 32/1954, conform cărora

“aplicarea dispoziţiilor referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se

restrânge la minorii care, având vârsta de 14 ani împliniţi, încheie singuri,

fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a căror

valabilitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, dacă

aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare. Actele juridice ce se încheie de

22

Page 23: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt anulabile pentru

incapacitate, chiar dacă nu este leziune”.

Structura leziunii

Structura leziunii diferă în funcţie de concepţia care stă la baza

reglementării ei.

În concepţia subiectivă, leziunea presupune două elemente:

- un element obiectiv, care constă în disproporţia de valoare între

contraprestaţii;

- un element subiectiv, care constă în profitarea de starea de

nevoie în care se găseşte cealaltă parte.

În concepţia obiectivă, leziunea presupune un singur element şi

anume paguba egală cu disproporţia de valoare între contraprestaţii.

Legislaţia noastră consacră concepţia obiectivă despre leziune, deci cel ce

o invocă nu are de dovedit decât vădita disproporţie de valoare între

contraprestaţii.

Condiţiile leziunii

Pentru anularea actului juridic civil în caz de lezuine este necesară

întrunirea următoarelor condiţii:

- leziunea să fie o consecinţă directă şi nemijlocită a actului

respectiv (întrucât art.1158 arată: ”când leziunea rezultă dintr-un

eveniment cauzal şi neaşteptat, minorul nu are acţiune în

reciziune”;

- leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic;

- disproporţia de valoare între contraprestaţii trebuie să fie vădită.

Domeniul de aplicare

Leziunea are domeniu de aplicare restrâns.

Sub aspectul persoanelor care o pot invoca, leziunea priveşte

numai pe minorii între 14 şi 18 ani cu două excepţii: 1) în cazul convenţiilor

de salvare maritimă şi 2) în cazul în care , după ce a acceptat succesiunea

expres sau tacit, succesiunea ar fi absorbită sau micşorată cu mai mult de

jumătate, prin descoperirea unui testament, necunoscut în momentul

acceptării.

Sub aspectul actelor juridice susceptibile de anulare pentru

leziune acestea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

- să fie acte juridice civile de administrare;

23

Page 24: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- să fie încheiate de minorul între 14 şi 18 ani singur, fără

încuviinţarea ocrotitorului legal;

- să fie lezionare pentru minor;

- să fie acte juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutative.

Sancţiunea pentru leziune este anularea actului.

Subiectul nr. 9

Obiectul actului juridic civil.

Prin obiect al actului juridic civil se înţelege conduita părţilor stabilită

prin acel act juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile

sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute.

În doctrină “obiectul” şi “conţinutul” actului juridic civil se găsesc în

aceeaşi corelaţie ca şi "obiectul" şi "conţinutul” raportului juridic civil. Prin

urmare, deşi se află într-o strânsă legătură, nu trebuie confundate acţiunile

24

Page 25: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

ori inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute părţile

actului juridic civil – care constituie obiectul actului juridic civil – cu

drepturile subiective civile şi obligaţiile la care dă naştere actul juridic –

care formează conţinutul ori efectele actului juridic civil.

Condiţii de valabilitate

Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii generale:

- obiectul trebuie să existe

- obiectul trebuie să fie în circuitul civil

- obiectul să fie determinat sau determinabil

- obiectul să fie posibil

- obiectul să fie licit şi moral.

Există şi condiţii speciale, cerute numai pentru anumite acte

juridice civile:

- în actele translative sau constitutive de drepturi, se cere ca

transmiţătorul să fie titularul acelui drept;

- în actele intuitu persone se cere ca obiectul să constea într-un

fapt personal al debitorului

- în aşa zisele acte autorizate se mai cere ca să se fi obţinut

autorizaţie administrativă.

1) Obiectul trebuie să existe

Aceasta este o condiţie primordială de valabilitate pentru că în măsura în

care nu există obiectul, nu se mai pune problema nici a celorlalte condiţii.

Dacă ne aflăm în situaţia în care obiectul actului juridic se referă la

un bun sau un lucru, această condiţie implică următoarele:

- dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului,

condiţia nu este îndeplinită şi, în consecinţă, actul juridic nu este

valabil;

- dacă bunul există în momentul încheierii actului juridic, condiţia

“să existe” este îndeplinită;

- bunurile viitoare pot forma obiectul unor acte juridice, cu

excepţia succesiunilor viitoare, ce nu pot forma obiect pentru nici

o convenţie, nici pentru actul unilateral care este renunţarea la

moştenire.

2) Obiectul trebuie să fie în circuitul civil

Această cerinţă se referă la bunuri, ca obiect derivat al actului juridic

civil, fiind prevăzută în mod expres de art.963 C.civ., potrivit căruia “numai

25

Page 26: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract” şi reluată, în

materia vânzării, de art.1310 C.civ., conform căruia “toate lucrurile care

sunt în comerţ pot să fie vândute, afară numai dacă o lege a oprit

aceasta”.

3) Obiectul actului juridic să fie determinat sau determinabil

Obiectul este determinat când se precizează în act elementele care

îl individualizează şi determinabil când se prevăd în actul juridic suficiente

elemente necesare determinării lui în viitor.

Această condiţie este prevăzută în art.948, pct.3 C.civ. care vorbeşte

despre un obiect determinat, ca o condiţie esenţială pentru validitatea

unei convenţii. De asemenea art.964 C.civ., prevede că “obligaţia trebuie

să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea

obiectului poate fi necertă, dar este posibilă determinarea sa”.

Cerinţa trebuie respectată în toate cazurile, indiferent în ce ar consta

obiectul conduitei părţilor – acţiune, abstenţiune, bun ori lucru.

Această condiţie este îmdeplinită, după cum urmează:

- când obiectul actului juridic constă într-un lucru cert – res certa –

determinarea se face prin inserarea în actul juridic a caracterelor

lui particulare; ex: un autoturis se individualizează prin marcă,

culoare etc.

- când obiectul constă în lucruri determinate generic – res genera –

condiţia este îndeplinită fie prin stabilirea precisă a cantităţii,

calităţii, valorii, fie prin stabilirea numai a unor criterii de

determinare, care vor folosi la momentul executării actului, iar

individualizarea se face prin cântărire, măsurare, numărare.

4) Obiectul actului juridic să fie posibil

Această cerinţă este impusă de principiul potrivit căruia nimeni nu

poate fi obligat la imposibil.

Imposibilitatea trebuie să fie absolută, adică pentru oricine.

Dacă imposibilitatea este relativă – numai pentru un anumit debitor

– atunci obiectul actului juridic este valabil, iar în caz de neexecutare

culpabilă din partea debitorului, creditorul are dreptul să fie despăgubit.

Imposibilitatea privitoare la obiect poate fi de ordin material – dacă

obiectul nu poate fi înfăptuit datorită unei stări de fapt – şi de ordin juridic

– dacă nu poate fi înfăptuit datorită unei împrejurări de drept.

5) Obiectul trebuie să fie licit şi moral

26

Page 27: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Potrivit acestei cerinţe, care se desprinde din prevederile art.5

C.civ., conduita părţilor actului juridic civil trebuie să fie în concordanţă

atât c ulegea, cât şi cu regulile de convieţuire socială (morala).

Nerespectarea acestei cerinţe atrage sancţiunea nulităţii absolute a

actului juridic.

6) În actele intuitu personae – obiectul trebuie să fie un fapt

personal a lcelui ce se obligă

Această cerinţă se bazează pe principiul conform căruia o persoană

nu poate fi obligată decât prin voinţa sa şi este impusă tocmai de

caracterul personal al unor acte juridice, în care însuşirile debitorului sunt

determinante pentru încheierea actului.

În ceea ce priveşte această condiţie, trebuie avut în vedere faptul că

este lipsită de eficienţă juridică, promisiunea faptei altuia. În schimb este

valabil actul juridic prin care cineva se obligă – personal – să depună toată

diligenţa necesară pentru a determina o altă persoană să încheie ori să

ratifice un act juridic – convenţie porte-fort.

7) Cel care se obligă să fie titularul dreptului

Această condiţie specială este consecinţa principiului potrivit căruia

nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau, cu alte cuvinte,

nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are.

8) Existenţa autorizaţiei administrative sau judiciare

prevăzute de lege

În cazul unor acte juridice care au ca obiect (derivat) anumite

bunuri, sub sancţiunea nulităţii, actul juridic nu poate fi încheiat dacă nu se

obţine autorizaţia administrativă prevăzută de lege, iar alteori încheierea

valabilă a unor acte juridice este condiţionată de existenţa unei autorizaţii

judiciare.

Subiectul nr. 10

Cauza (scopul) actului juridic civil.

27

Page 28: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Cauza sau scopul este elementul esenţial de validitate, de fond

pentru actul juridic civil, care constă în motivul pentru care actul juridic s-a

încheiat.

Ea răspunde la întrebarea “de ce s-a încheiat actul juridic”?

Cauza actului juridic civil, ca element esenţial al acestuia, nu se

confundă nici cu consimţământul şi nici cu obiectul actului juridic, de unde

rezultă caracterul său de element independent, de sine-stătător.

Cauza este un element specific fiecărei manifestări de voinţă în

parte. De aici si concluzia, că în materia contractului, care este rezultatul

manifestării de voinţă a două sau mai multe părţi, obligaţia fiecărei părţi

are o cauză proprie (motiv pentru care actul juridic civil s-a încheiat), fără

a exista o cauză comună contractului.

În afară de art.948, pct.4 C.civ., care se referă la “o cauză licită”, ca

o condiţie esenţială a convenţiei, acestei condiţii îi mai sunt consacrate

art.966-968 C.civ.

Elementele cauzei

În structura cauzei actului juridic civil intră două elemente: scopul

imediat şi scopul mediat.

A) Scopul imediat (causa proxima) numit şi scopul obligaţiei este

stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, după cum urmează:

- scopul imediat se caracterizează prin aceea că este un element

abstract şi invariabil, în cadrul unei anumite categorii de acte

juridice;

- în contractele sinalagmatice, cauza obligaţiei fiecăreia dintre cele

două părţi constă în reprezentarea, adică prefigurarea mintală a

contraprestaţiei (o parte se obligă ştiind că şi cealaltă parte se

obligă, la rândul ei);

- în actele cu titlu gratuit, elementul invariabil (scopul imediat)

constă în intenţia de a gratifica (animus donandi), indiferent că

este donaţie, sponsorizare etc.;

- în actele reale, scopul imediat constă în prefigurarea remiterii

lucrului, bunului, spre exemplu se obligă depozitarul să restituie

bunul deponentului, pentru că ştie că I s-a predat bunul spre

depozit cu obligaţia de a-l restitui;

- în actele aleatorii, scopul imediat constă în elementul risc, adică

prefigurarea unei împrejurări viitoare şi incerte de care depinde

şansa câştigului, respectiv riscul pierderii.

28

Page 29: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

B) Scopul imediat

Scopul imediat (causa remata), numit şi scopul actului juridic,

constă în motivul principal ce a determinat încheierea unui act juridic civil.

Acest motiv priveşte fie însuşirile unei prestaţii, fie calităţile unei persoane.

Scopul mediat se caracterizează prin aceea că este concret şi

variabil, de la o categorie la alta de acte juridice civile, şi chiar în cadrul

aceleiaşi categorii de acte de drept civil.

Ex: în cazul vânzării-cumpărări: scopul imediat este dobândirea

proprietăţii, scopul mediat este destinaţia concretă ce va fi dată bunului

cumpărat.

Condiţii de valabilitate a cauzei

Pentru a fi valabilă cauza actului juridic civil trebuie să

îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: să existe, să fie reală, să fie

licită şi morală.

a) Cauza să existe

Această condiţie este impusă de art.966 C.civ.: “Obligaţia fără cauză

… nu poate avea nici un efect”. În literatura de specialitate această

condiţie este înţeleasă diferit:

Astfel s-a susţinut că lipsa cauzei se confundă cu cauza falsă, care la

rândul ei nu este decât o eroare asupra cauzei.

S-a mai arătat că de regulă, absenţa cauzei se reduce propriu-zis la

o eroare asupra existenţei cauzei, ori că, în ce priveşte scopul imediat,

lipsa acestuia se reduce la eroare asupra cauzei, deci la falsa cauză.

O opinie acceptată de mai mulţi doctrinari imppune următoarele

soluţii:

- când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, aceasta va

duce la anulabilitatea actului juridic respectiv.

- când lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestaţiei, a predării

bunului, a riscului sau a intenţiei de a gratifica, aceasta va atrage

după sine nulitatea absolută a actului juridic civil.

b) Cauza să fie reală

Această condiţie este prevăzută tot de art.966 C.civ: “Obligaţia …

fondată pe o cauză falsă … nu poate avea nici un efect”.

Cauza este reală când nu este falsă şi este falsă în situaţia în care

există eroare asupra cauzei.

Falsitatea cauzei atrage nulitatea actului juridic civil.

c) Cauza să fie licită şi morală

29

Page 30: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Este prevăzută de art.966 C.civ., iar art.968 C.civ., precizează

conţinutul acestei condiţii: “Cauza este nelicită când este prohibită de legi,

când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.

Deci, cauza este ilicită atât în situaţia în care este contrară normelor

imperative cât şi în cazul când este contrară bunelor moravuri şi ordinii

publice.

Ilicit poate fi doar scopul mediat.

Sancţiunea care intervine în cazul cauzei ilicite este nulitatea

absolută a actului juridic respectiv.

Proba cauzei

Potrivit art.967 C.civ. “convenţia este valabilă cu toate că cauza nu

este expresă”, iar conform alin.2 al aceluiaşi art. “cauza este prezumată

până la dovada contrarie”.

Prin aceste dispoziţii legale, sunt instituite două prezumţii:

- prezumţia de valabilitate a cauzei, indiferent de faptul redării ei

în înscrisul constatator al actului juridic;

- prezumţia de existenţă a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu

trebuie dovedită.

Ambele prezumţii sunt relative, deci, cel care invoca lipsa ori

nevalabilitatea cauzei are sarcina probei, fiind admisibil orice mijloc de

probă.

30

Page 31: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr. 11

Forma cerută ad validitatem.

Prin forma cerută ad validitatem se înţelege acea condiţie esenţială

şi specială, care constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite

de lege sau de părţi, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea naşte în

mod valabil.

Instituirea de către lege a formei ad validitatem ţine seama de

următoarele motive:

- atenţionarea părţilor asupra importanţei deosebite pe care o au

anumite acte juridice pentru patrimoniul celor care le încheie; ex:

donaţia, ipoteca convenţională, căsătoria, adopţia, recunoaşterea

filiaţiei;

- asigurarea unei depline libertăşţi şi asigurarea certitudinii

consimţământului; ex: cazul testamentului;

- exercitarea unui control al societăţii, prin organele statului,

asupraactelor ce prezintă importanţă juridică ce depăşeşte

interesele părţilor; ex: înstrăinarea terenurilor;

- realizarea unei publicităţi de natură să ocrotească interesele

creditorului, precum si ocrotirea intereselor terţilor.

Caracterele formei ad validitatem

a) este un element constitutiv, esenţial al actului juridic, în lipsa

căruia intervine nulitatea absolută a actului în cauză;

b) este incompatibilă cu manifestarea tacită a voinţei, altfel spus, de

esenţa formei cerută ad validitatea este manifestarea expresă a

voinţei;

c) forma solemnă este exclusivă, părţile fiind obligate să adopte

numai forma prevăzută de lege; excepţie – testamentul.

Condiţiile care trebuie respectate pentru asigurarea formei

ad valliditatem

a) toate clauzele actului juridic civil trebuie să îmbrace forma cerută

pentru validitatea sa;

31

Page 32: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) actul aflat în interdependenţă cu actul solemn trebuie să îmbrace

şi el forma specială;

c) uneori, actul care determină ineficacitatea actului solemn trebuie,

în principiu, să îmbrace şi el forma solemnă;

Aplicaţii ale formei ad validitatem

Principalele acte juridice pentru care legea prevede forma solemnă

sunt următoarele:

1. donaţia;

2. testamentul;

3. ipoteca convenţională;

4. subrogarea în drepturile creditorului consimţită de debitor;

5. actele între vii, având ca obiect terenuri;

6. căsătoria;

7. acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;

8. renunţarea expresă la succesiune;

9. actele constitutive ale asociaţiilor şi fundaţiilor fără scop

patrimonial;

10. contractul de arendare scris.

32

Page 33: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr. 12

Forma cerută ad probationem şi forma pentru opozabilitate faţă

de terţi.

1. Forma cerută ad probationem

Prin forma cerută ad probationem se înţelege acea cerinţă care

constă în întocmirea unui înscris care să probeze actul juridic civil.

Această formă este justificată, pe de o parte, de importanţa

anumitor acte juridice civile, iar pe de altă parte, de avantajul practic pe

care ea îl prezintă, în sensul că asigură redarea fidelă şi certă a

conţinutului actului juridic civil.

Forma ad probationem este obligatorie, nerespectarea ei atrage

sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului (negotium) cu alt mijloc de

probă şi reprezintă o excepţie de la principiul consensualismului.

Aplicaţii:

1) actele care au un obiect de valoare mai mare decât cea

prevăzută de lege, art.1191, alin.1 C.civ. – 250 lei.

2) Contractul de locaţiune;

3) Depozitul voluntar;

4) Tranzacţia;

5) Contractul de închiriere a locuinţelor;

6) Acordul petrolier;

7) Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor;

8) Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală;

9) Contractul de asigurare.

2. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi

Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi, înseamnă acele

formalităţi care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic

33

Page 34: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

opozabil şi persoanelor care n-au participat la încheierea lui, în scopul

ocrotirii drepturilor ori intereselor lor.

Justificarea acestei cerinţe de formă a actului juridic se găseşte în

ideea de protecţie a terţilor.

Aplicaţii:

1) publicitatea imobiliară prin cărţile funciare;

2) publicitatea constituiri gajului;

3) notificarea cesiunii de creanţă;

4) înregistrarea în materia invenţiilor, desenelor şi modelelor

industriale;

5) menţiunile cu caracter de protecţie şi înregistrările - drepturi de

autor;

6) înregistrarea şi publicitatea prevăzută de Legea societăţilor

comerciale;

7) contractele de arendare

8) publicitatea în materia contractelor de leasing.

Subiectul nr. 13

Termenul – modalitate a actului juridic civil.

Termenul – dies – este un eveniment, viitor şi sigur ca realizare,

până la care este amânată fie începerea, fie încetarea exerciţiului

drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile.

Regulile cu caracter general referitoare la termen, ca modalitate a

actului juridic civil, sunt înscrise în art.1022-1025 C.civ. Alături de acestea,

există însă şi reguli speciale, înscrise fie în Codul civil (art.1079, art.1101,

art.1362 etc), fie în alte acte normative.

Clasificare

A) După criteriul efectului său, termenul poate fi suspensiv şi

extinctiv.

1) Termenul suspensiv este termenul care amână începutul

exerciţiului dreptului subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la

îndeplinirea lui; ex: data plătirii chiriei.

2) Termenul extinctiv, este termenul care amână stingerea

exerciţiului dreptului subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la

împlinirea lui; ex: un contract de locaţie încheiat pentru un an.

34

Page 35: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

B) În funcţie de titularul beneficiului termenului, termenul

poate fi în favoarea debitorului, în favoarea creditorului, în favoarea

ambelor părţi.

1) Termenul în favoarea debitorului. În acest caz, debitorul

poate plăti, de bună voie, mai înainte, dar nu opate fi silit de creditor la

aceastaâ.

2) Termenul în favoarea creditorului. În acest caz, creditorul

poate cere executarea obligaţiei înainte de împlinirea termenului, fără ca

debitorul să se poată opune; ex: cazul depozitului.

3) Termenul în favoarea ambelor părţi. În acest caz executarea

anticipată a obligaţiilor este posibilă cu acordul ambelor părţi; ex:

termenul într-un contract de asigurare.

Această clasificare prezintă importanţă deoarece numai acela care

are de partea sa beneficiul termenului poate renunţa la acest beneficiu.

C) În funcţie de izvorul său, termenul poate fi voluntar sau

convenţional, legal şi judiciar.

a) Termenul voluntar sau convenţional, este acela care a fost

stabilit de părţile unui act juridic civil;

b) Termenul legal, este acela stabilit de lege şi care face parte, de

drept, în actul juridic civil;

c) Termenul judiciar, este acela care poate fi acordat de instanţa

de judecată debitorului.

D) După criteriul cunoaşterii sau nu a datei împlinirii sale, la

momentul încheierii actului juridic civil, termenul poate fi cert sau incert.

a) Termenul cert, când momentul împlinirii sale este cunoscut la

data încheierii actului;

b) Termenul incert, când împlinirea lui nu este cunoscută ca dată

calendaristică.

Termenul afectează numai executarea actului juridic, nu şi existenţa

lui. Efectele termenului sunt diferite după cum suntem în prezenţa

termenului suspensiv sau a termenului extinctiv.

A) Efectele termenului suspensiv

Au ca punct de plecare faptul că nu afectează existenţa drepturilor şi

obligaţiilor ci numai exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor, în

sensul amânării începutului acestora până la momentul împlinirii lui. De

aici decurg următoarele consecinţe:

35

Page 36: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

1) dacă debitorul execută obligaţia sa înainte de termen el face o

plată valabilă, echivalentă cu renunţarea la beneficiul termenului;

2) înainte de împlinirea termenului, titularul dreptului poate lua

măsuri de conservare a dreptului său;

3) în actele translative de drepturi reale asupra bunului individual

determinat, termenul suspensiv nu amână transferul acelor

drepturi, afară de cazul în care s-a prevăzut expres contrariul;

4) până la îndeplinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate

cere plata la debitor;

5) înainte de împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu opate

opune debitorului compensaţia;

6) înainte de termen, creditorul nu este în drept să intenteze

acţiunea oblică ori pe cea pauliană;

7) prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data

împlinirii termenului suspensiv.

B) Efectele termenului extinctiv.

Termenul extinctiv constă într-o suită de termene suspensive

(succesive); efectul pe care îl are este acela de a marca data stingerii

dreptului subiectiv şi obligaţiei corelative; ex: moartea creditorului

marchează sfârşitul dreptului de a pretinde renta viageră şi obligaţia de a

o plăti.

Subiectul nr. 14

Condiţia – modalitate a actului juridic civil

Prin condiţie, ca modalitate a actului juridic civil, se înţelege un

eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa

(naşterea ori desfiinţarea) actului juridic civil.

Cu alte cuvinte condiţia este un eveniment viitor şi incert ce

afectează însăşi existenţa actului juridic civil.

Regulile referitoare la această modalitate a actului juridic civil sunt

stabilite în art.1004-1019 C.civ., iar o serie de reguli speciale se găsesc în

alte acte normative.

Clasificare:

A) După criteriul efectului, condiţia este suspensivă şi rezolutorie.

1. Este suspensivă acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde

naşterea actului juridic civil.

36

Page 37: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2. Este rezolutorie acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde

desfiinţarea actului juridic civil; ex: îţi vând autoturismul cu condiţia că

dacă voi fi transferat în provincie, vânzarea se va desfiinţa.

B) După criteriul legăturii cu voinţa părţilor a reaizării sau

nerealizării evenimentului, condiţia este: cauzală, mixtă şi potestativă.

1. Este cauzală acea condiţie a cărei realizare nu stă în puterea nici

uneia dintre părţi, depinde de hazard, situaţie în care părţile nu pot

influenţa în nici un fel realizarea condiţiei;

2. Este mixtă condiţia a cărei realizare depinde de voinţa uneia

dintre părţi ori de voinţa unei alte persoane, determinată; ex: vând

apartamentul dacă nu mă voi căsători cu X.

3. Condiţia potestativă este aceea a cărei realizare depinde de

voinţa uneia sau celeilalte părţi a actului juridic. Condiţia potestativă poate

fi pur potestativă şi potestativă simplă.

Condiţia pur potestativă este condiţia a cărei realizare depinde

exclusiv de voinţa unei singure părţi; ex: îţi donez autoturismul dacă

vreau.

Condiţia potestativă simplă este condiţia a cărei realizare depinde

de voinţa unei singure părţi, dar şi de o împrejurare exterioară

C) După modul ei de formulare, condiţia poate fi pozitivă sau

negativă.

1. Condiţia pozitivă este aceea care afectează actul juridic printr-

un eveniment ce urmează să se îndeplinească, mai exact dacă este

formulată în sens afirmativ.

2. Condiţia negativă constă dintr-un eveniment care urmează să

nu se producă, adică atunci când este formulată în sens negativ.

D) Alte clasificări

În temeiul art.1008 C.civ. mai deosebim condiţia posibilă şi condiţia

imposibilă, precum şi condiţia licită şi morală şi condiţia ilicită şi

imorală.

Conform art.1009 C.civ. putem deosebi între condiţia de a nu face

un lucru imposibil şi condiţia de a face un lucru imposibil.

Efectele condiţiei

A) Reguli care guvernează aceste efecte

Efectele condiţiei sunt guvernate de două principii:

37

Page 38: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic civil;

b) condiţia îşi produce efectele retroactiv

B) Efectele condiţiei suspensive

a) Pendente conditione.

Specific efectelor condiţiei suspensive este că în această perioadă

de timp efectele actului juridic nu se produc, cu următoarele consecinţe:

- creditorul nu poate cere executarea obligaţiei;

- debitorul nu datorează nimic (dacă plăteşte din eroare poate cere

restituirea);

- nu poate opera compensaţia;

- nu curge prescripţia extinctivă;

- în actele translative nu se produce efectul translativ;

- creditorul este totuşi în drept să ia măsuri de conservare a

dreptului său şi poate ceda acest drept – ca drept condiţional.

b) Eveniente conditione.

Dacă condiţia suspensivă nu se îndeplineşte, efectul care se

produce este următorul; părţile se găsesc în aceeaşi situaţie în care s-ar fi

aflat dacă nu ar fi încheiat actul juridic, de aici următoarele consecinţe:

- prestaţiile executate de părţi vor fi restituite;

- garanţiile reale constituite se desfiinţează;

- drepturile constituite de către debitor cu privire la lucru se

consolidează.

Dacă condiţia suspensivă s-a realizat, se consideră retroactiv că

actul juridic a fost pur şi simplu; astfel:

- plata făcută de debitor rămâne valabilă;

- transmisiunile de drepturi reale făcute de titularul dreptului

condiţional (dobânditorul iniţial) se consolidează.

De la caracterul retroactiv al efectelor condiţiei suspensive,

eveniente conditione există şi excepţii:

- prescripţia extinctivă curge numai la data împlinirii condiţiei;

- fructele culese de înstrăinător îi aparţin cu toate că dreptul său

dispare cu efect retroactiv;

- actele de administrare rămân valabile;

- riscurile sunt în sarcina înstrăinătorului, chiar dacă datorită

efectului retroactiv, ele ar fi trebuit să fie în sarcina

dobânditorului.

C) Efectele condiţiei rezolutorii

38

Page 39: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) Pendente conditione

Actul juridic sub condiţie rezolutorie se comportă ca şi cum ar fi un

act pur şi simplu, astfel:

- creditorul poate cere debitorului să-şi execute obligaţia, debitorul

fiind obligat la aceasta;

- dobânditorul sub condiţie rezolutorie a unui bun cert suportă

riscul pieirii acestuia, în calitate de proprietar;

- dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie poate fi transmis prin

acte inter vivos sau mortis causa, dar tot sub condiţie rezolutorie;

b) Eveniente conditione

Dacă condiţia s-a realizat efectul care se produce constă în

desfiinţarea retroactivă a actului, în consecinţă:

- înstrăinătorul va restitui preţul, iar dobânditorul bunul;

- drepturile constituite de dobânditor se desfiinţează.

De la efectul retroactiv al îndeplinirii condiţiei rezolutorii există şi

excepţii:

- riscul realizat pendente conditione este suportat de dobânditor,

ca proprietar sub condiţie rezolutorie, definitiv;

- actele de administrare rămân valabile;

- fructele rămân ale dobânditorului.

- În actele c uexecutare succesivă, efectele îndeplinirii condiţiei

rezolutorii se produc numai ex nunc.

Dacă condiţia rezolutorie nu s-a realizat, efectul care se produce

constă în consolidarea retroactivă a actului.

Subiectul nr. 15

Sarcina – modalitate a actului juridic.

Sarcina ca modalitate a actului juridic - este obligaţia impusă de

dispunător gratificatului, care constă, după caz, în a da , a face sau a nu

face ceva, în actele cu titlu gratuit.

Codul civil nu conţine o reglementare cu caracter general a sarcinii,

însă există o serie de aplicaţii, în materia donaţiei (art.828-830) şi în cea a

legatului (art.930).

39

Page 40: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Clasificare:

A) În funcţie de persoana beneficiarului, distingem între

obligaţia în favoarea dispunătorului, în favoarea gratificatului sau în

favoarea unui terţ.

a) Sarcina în favoarea dispunătorului; ex: în cadrul contractului

de donaţie, donatorul impune donatarului obligaţia de a-I plăti o datorie a

sa faţă de un terţ;

b) Sarcina în favoarea gratificatului; ex: prin testament

dispunătorul obligă pe legatar să folosească suma de bani lăsată în scopul

efectuării unui lucrări ştiinţifice;

c) Sarcina în favoarea unui terţ; ex: îţi las casa ca moştenire cu

condiţia să plăteşti o rentă viageră lui X.

Această clasificare prezintă interes datorită regimului juridic diferit al

celor trei feluri de sarcină; astfel:

- sarcina în favoarea dispunătorului poate fi constituită doar în

cazul donaţiei;

- sarcina poate influenţa natura actului juridic;

- sarcina în favoarea unui terţ este o formă de manifestare a

stipulaţiei pentru altul iar nu a simulaţiei.

B) Alte clasificări

În doctrină se mai distinge între: sarcina posibilă, licită şi morală

şi cea imposibilă, inlicită şi imorală.

Efecte

Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil, nici executarea

actului, ci numai eficacitatea acestuia, în sensul că, în caz de neîndeplinire,

dă naştere la dreptul de a cere revocarea actului, iar revocarea nu se

produce de drept, ea fiind judiciară.

Întrucât sarcina conferă actului gratuit caracter sinalagmatic – pro

parte – neexecutarea ei dă dreptul la opţiune între a cere rezoluţiunea

pentru neexecutare ori obligarea debitorului la executarea îndatoririi ce-i

revine.

Comparaţie între condiţie şi sarcină

Deosebiri:

- condiţia poate afecta atât un act cu titlu gratuit cât şi unul cu titlu

oneros, sarcina este admisibilă doar în cazul liberalităţilor;

- condiţia afectează existenţa efectelor actului juridic – sarcina

afectează numai eficacitatea actului juridic;

40

Page 41: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- condiţia nu obligă - sarcina obligă;

- condiţia operează de drept – rezoluţiunea pentru neîndeplinirea

sarcinii se obţine numai pe cale judiciară.

Asemănări:

- efectele desfiinţării actelor în caz de neexecutarea sarcinii sau

pentru îndeplinirea ori neîndeplinirea condiţiei sunt, de regulă, retroactive,

iar excepţiile de la retroactivitate sunt de regulă aceleaşi.

Subiectul nr. 16

Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil

Principiul forţei obligatorii exprimat şi prin adagiul pacta sunt

servanta, este acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil legal

încheiat se impune autorilor (în cazul convenţiilor) sau autorului (în cazul

actelor juridice unilaterale) acestuia, întocmai ca legea. Cu alte cuvinte

actul juridic este obligatoriu pentru părţi, iar nu facultativ.

41

Page 42: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Sub aspectul fundamentului acestui principiu se desprind două

cerinţe:

- în primul rând necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei

raporturilor juridice generate de acte juridice civile;

- în al doilea rând, imperativul moral al respectării cuvântului dat.

Excepţii

Prin excepţii de la principiul forţei obligatorii desemnăm acele

situaţii în care efectele actului juridic civil nu se mai produc aşa cum au

dorit părţile, la încheierea lui, ci independent de voinţa părţilor sau a părţii,

aceste efecte sunt fie mai restrânse fie mai întinse decât cele stabilite

iniţial.

Cazuri de restrângere a forţei obligatorii

Acestea sunt cazurile în care actul juridic civil îşi încetează efectele

înainte de termen, datorită unui element al său. Se include în această

categorie:

- încetarea contractului de locaţiune datorită pieirii totale sau în

cea mai mare parte a lucrului;

- încetarea contractului de mandat datorită decesului, interdicţiei,

insolvabilităţii sau falimentului mandantului sau mandatarului;

- încetarea comodatului datorită morţii comodatarului – dacă

împrumutul a fost făcut cu luarea în considerare a persoanei

acestuia.

Cazuri de extindere a forţei obligatorii

- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic prin efectul legii;

- prelungirea efectelor actului juridic cu executare succesivă

datorită suspendării temporare a executării acestuia pe tot timpul

cât durează cauza de suspendare;

Teoria impreviziunii

O altă excepţie a forţei obligatorii o constituie revizuirea efectelor

actului juridic din cauza ruperii echilibrului contractual datorită

schimbărilor survenite în ceea ce priveşte împrejurările avute în vedere la

încheierea actului, ce face posibilă revizuirea judiciară a clauzelor

contractuale; ex: Legea 8/1996.

Subiectul nr. 17

Irevocabilitatea actului juridic civil

42

Page 43: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Prin irevocabilitatea actului juridic înţelegem faptul că actului juridic

bilateral sau multilateral nu I se poate pune capăt numai prin voinţa uneia

din părţi, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin

manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului acestuia.

Irevocabilitatea decurge din principiul forţei obligatorii a actului

juridic, fiind o consecinţă şi, în acelaşi timp, o garanţie a acestui principiu.

Aşa încât acest principiu se bazează pe următoarele cerinţe:

- în primul rând necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei

raporturilor juridice generate de acte juridice civile;

- în al doilea rând, imperativul moral al respectării cuvântului dat.

Exccepţii

Constituie excepţii de la irevocabilitatea actului juridic acele cazuri

în care actului juridic bilateral i se poate pune capăt prin voinţa uneia

dintre părţi, actului juridic multilateral i se poate pune capăt prin voinţa a

două sau mai multe părţi, iar actului juridic unilateral I se poate pune capăt

prin voinţa autorului său.

Excepţii de la irevocabilitatea actelor juridice civile bilaterale sau

multilaterale:

- revocarea donaţiei între soţi; denunţarea contractului de

locaţiune încheiat pe durată nedeterminată;

- încetarea (desfacerea) societăţii civile;

- revocarea contractului de mandat de către mandant şi

renunţarea mandatarului la mandat;

- încetarea depozitului la cererea deponentului;

- respingerea unor contracte de către judecătorul sindic;

- încetarea acordului petrolier prin renunţarea din partea titularului

acestuia;

- denunţarea de către chiriaş a contractului de închiriere a locuinţei

înainte de împlinirea termenului stabilit, cu condiţia notificării

prealabile;

- denunţarea contractului de comandă a unei opere viitoare

Excepţii de la irevocabilitatea actelor juridice civile unilaterale:

- legatul;

- retractarea renunţării la moştenire;

- consimţământul părinţilor la adopţia copilului;

- revocarea ofertei înainte de a ajunge la destinatar.

43

Page 44: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr. 18

Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. Noţiunile de

parte, terţ şi având-cauză

Prin principiul relativităţii efectelor actului juridic civil desemnăm

regula de drept potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai faţă

de autorul sau, după caz, autorii lui, fără a putea să profite ori să dăuneze

altor persoane.

Justificarea principiului se regăseşte în două idei de bază:

- natura voliţională a actului juridic ce impune ca nimeni nu poate

deveni debitor sau creditor fără voia sa;

- soluţia contrară acestui principiu ar aduce atingere libertăţii

persoanei;

Principiul relativităţii şi opozabilitatea faţă de terţi a actului

juridic

Un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective şi

obligaţii pentru un terţ, în schimb drepturile şi obligaţiile părţilor actului

juridic trebuie respectate şi de către terţi.

Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de

a invoca acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în

legătură cu un drept subiectiv, dobândit de parte prin actul juridic

respectiv.

Doctrina şi practica judiciară mai foloseşte noţiunile de opozabilitate

sau inopozabilitate în sensul existenţei dreptului, respectiv lipsa acestuia,

de a cere executarea obligaţiei sau obligaţiilor la care actul a dat naştere,

de către părţi sau succesorii acestora.

Din punctul de vedere al terţilor, atunci când se pune problema

opozabilităţii, actul juridic apare ca un fapt juridic stricto sensu.

Noţiunea de parte

Prin parte se înţelege persoana care încheie actul juridic, personal

sau prin reprezentare, şi faţă de care se produc efectele actului respectiv.

Altfel spus, părţile reprezintă acea categorie de persoane faţă de

care actul juridic civil îşi produce efectele în temeiul principiului

relativităţii.

Noţiunea de terţ

44

Page 45: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Terţii sunt persoanele străine de un act juridic civil care nu au

participat nici direct şi nici prin reprezentare la încheierea acestuia.

Noţiunea de având-cauză

Având-cauză este persoana care, deşi nu a participat la încheierea

actului, totuşi suportă efectele acestuia, datorită legăturii ei juridice cu

părţile actului

De regulă se apreciază că există trei categorii de avânzi-cauză:

succesorii universali şi cu titlu universal, succesorii cu titlu particular şi

creditorii chirografari.

Succesor universal este acea persoană care dobândeşte un

patrimoniu, adică o universalitate; ex: cazul moştenitorului legal unic, al

legatarului universal, persoana juridică ce dobândeşte un patrimoniu prin

fuziune sau absorbţie.

Succesor cu titlu universal este acea persoană care dobândeşte o

fracţiune dintr-un patrimoniu; ex: moştenitorii legali, legatarul sau

legatarii cu titlu universal, persoana juridică ce dobândeşte o parte din

patrimoniul persoanei juridice divizate.

Succesor cu titlu particular este persoana care dobândeşte

numai un bun sau un drept. Acesta are calitatea de având cauza dacă sunt

îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

- să fie vorba de drepturi şi obligaţii legate de dreptul subiectiv

dobândit;

- să fie vorba de acte juridice anterioare, ale autorului său,

referitoare la acelaşi drept sau bun;

- să fi fost respectate formalităţile de publicitate prevăzute de lege

sau înscrisul să fi dobândit dată certă.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garanţie

reală care să le asigure realizarea creanţei pe care o au împotriva

debitorului lor (gaj, ipotecă, privilegiu) ci numai un drept de gaj general

asupra bunurilor prezente şi viitoare ale debitorului lor.

45

Page 46: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr. 19

Nulitatea actului juridic. Noţiune şi delimitarea faţă de alte

sancţiuni de drept civil (cauze de ineficacitate a actului juridic

civil).

Nulitatea este sancţiunea de drept civil care constă în lipsirea actului

juridic civil (negotium) de acele efecte care sunt contrare normelor

edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic civil.

Nulitatea îndeplineşte o funcţie preventivă şi o funcţie

sancţionatorie.

Funcţia preventivă constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită

asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu

nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate.

Funcţia sancţionatorie constă în înlăturarea efectelor contrare

normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului civil

respectiv.

Funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii este o

sinteză a primelor două funcţii şi asigură respectarea normelor juridice

civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil.

În stadiul actual al legislaţiei civile nu există o reglementare unitară

a nulităţii actului juridic civil, ci normele care formează această instituţie

se găsesc răspândite în tot Codul civil, precum şi în alte acte normative ce

se constituie în izvoare ale dreptului civil.

Delimitarea faţă de alte sancţiuni de drept civil

a) Nulitatea şi rezoluţiunea.

46

Page 47: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Rezoluţiunea este acea sancţiune de drept civil ce constă în

desfiinţarea retroactivă a unui contract sinalagmatic, cu executare uno

ictu, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una dintre părţi.

Asemănări:

- ambele atrag ineficacitatea actului juridic civil;

- produc, în principiu, efecte retroactiv;

- ambele presupun, în principiu, o hotărâre a organului de

jurisdicţie.

Deosebiri:

- nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei

condiţii de validitate, rezoluţiunea – un act valabil încheiat;

- nulitatea se aplică oricărui tip de act; rezoluţiunea - numai

contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;

- cauza de nulitate există în momentul încheierii actului; cauza

rezoluţiunii apare ulterior momentului încheierii actului;

- cauzele celor două sancţiuni sunt diferite;

- Rezoluţiunea şi nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite

în privinţa prescripţiei extinctive. Nulitatea absolută nu este

supusă prescripţiei extinctive.

b) Nulitatea şi reziliere

Rezilierea este sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul

neexecutării culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă

şi constă în încetarea efectelor contractului respectiv numai pentru viitor.

Deosebiri faţă de rezoluţiune: intervine numai în cazul

ontractelor sinalagmatice cu executare succesivă; operează numai pentru

viitor.

Asemănări:

- ambele atrag ineficacitatea actului juridic civil;

- produc, în principiu, efecte pentru viitor (în cazul actelor cu

executare succesivă nici nulitatea nu produce efecte pentru

trecut);

- ambele presupun, în principiu, o hotărâre a organului de

jurisdicţie.

Deosebiri:

- nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei

condiţii de validitate, rezilierea – un act valabil încheiat;

- nulitatea se aplică oricărui tip de act; rezilierea - numai

contractelor sinalagmatice cu executare succesivă;

47

Page 48: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- cauza de nulitate există în momentul încheierii actului; cauza

rezilierii apare ulterior momentului încheierii actului;

- cauzele celor două sancţiuni sunt diferite;

- Rezilierea şi nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite în

privinţa prescripţiei extinctive. Nulitatea absolută nu este supusă

prescripţiei extinctive.

c) Nulitatea şi caducitatea

Caducitatea este cauza de ineficacitate constând în lipsirea actului

juridic civil de orice efecte datorită apariţiei unor cauze ulterioare încheierii

sale şi independent de voinţa autorului actului.

Deosebiri:

- caducitatea presupune un act juridic valabil încheiat;

- produce efecte numai pentru viitor;

- presupune o cauză ulterioară încheierii actului;

- cauza este străină de voinţa autorului actului juridic civil.

d) Nulitatea şi revocarea

Revocarea este acea sancţiune civilă care constă în înlăturarea

efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului ori

neexecutării culpabile a sarcinii.

Deosebiri faţă de nulitate:

- revocarea presupune un act juridic valabil încheiat;

- revocarea se aplică, în principiu, liberalităţilor;

- presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;

- prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite.

e) Nulitatea şi inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unor

cerinţe de publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a

reprezenta.

Deosebiri:

- inopozabilitatea presupune un act juridic valabil încheiat;

- în caz de nulitate efectele privesc părţile dar şi terţii, în caz de

inopozabilitate efectele privesc numai părţile;

- inopozabilitatea presupune neîndeplinirea unor formalităţi

ulterioare încheierii actului;

48

Page 49: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare;

inopozabilitatea, în materie de reprezentare, poate fi înlăturată

prin ratificare.

f) Nulitatea şi reducţiunea

Reducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în aczul actelor

juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru

ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului

contraprestaţiilor într-un contract oneros comutativ.

Deosebiri:

- sfera de aplicare a reducţiunii este mai restrânsă;

- actele sunt valabil încheiate în cazul reducţiunii;

- cauzele celor două sancţiuni sunt diferite.

Subiectul nr. 20

Cauze de nulitate absolută a actului juridic civil şi regimul juridic

al nulităţii absolute.

Nulitatea absolută este aceea care sancţionează nerespectarea, la

încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un

interes general, obştesc.

Cauze de nulitate absolută:

- încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la capacitatea civilă a

persoanelor în cazurile nerespectării unei incapacităţi speciale,

cerută pentru ocrotirea interesului obştesc sau dacă este vorba

despre lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice ori de

nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a

persoanei juridice;

- lipsa totală a consimţământului; ex: eroarea-obstacol;

- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;

49

Page 50: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- nevalabilitatea cauzei atunci când: absenţa scopului imediat,

eroare asupra scopului imediat, cauza ilicită sau imorală;

- nerespectarea formei cerute ad validitatem;

- lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative sau judiciare;

- încălcarea ordinii publice;

- fraudarea legii.

Regimul juridic al nulităţii absolute.

Prin regimul juridic al nulităţii absolute se înţeleg regulile cărora le

este supusă nulitatea absolută.

Nulitatea absolută:

- poate fi invocată de oricine are interes; aceasta însemnând că

pot invoca nulitatea absolută părţile actului juridic, avânzii-cauză

ai părţilor, procurorul, instanţa;

- este imprescriptibilă; nulitatea absolută poate fi intentată

oricând;

- nu poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită.

Subiectul nr. 21

Cauze de nulitate relativă a actului juridic civil şi regimul juridic al

nulităţii relative.

Nulitatea este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea

actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes

particular, individual.

Cauze de nulitate relativă:

- nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a

persoanei, însă numai atunci când actul juridic este încheiat de

persoana lipsită de capacitate de exerciţiu, actul juridic s-a

încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi este lezionar

pentru minorul de 14-18 ani, actul juridic s-a încheiat fără

50

Page 51: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

încuviinţarea autorităţii tutelare, actul juridic s-a încheiat pentru

persoana juridică în lipsa ori cu depăşirea puterilor conferite,

actul juridic s-a încheiat cu nerespectarea unor incapacităţi

speciale instituite pentru protecţia unor interese individuale;

- lipsa discernământului;

- viciile de consimţământ;

- nerespectarea dreptului de preemţiune.

Regimul juridic al nulităţii relative.

Prin regimul juridic al nulităţii relative se înţeleg regulile cărora le

este supusă nulitatea relativă.

Nulitatea relativă:

- poate fi invocată de doar de persoana a cărui interes a fost

nesocotit la încheierea actului juridic; invocarea poate fi făcută

personal sau prin reprezentant;

- este prescriptibilă, ceea ce însemnă că nulitatea relativă trebuie

invocată în termenul de prescripţie extinctivă;

- poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacită1.

II. PERSOANA FIZICĂ

Subiectul nr. 22

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice. Noţiune şi caractere

juridice.

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este aptitudinea generală

şi abstractă a persoanelor fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile, altfel

spus de a fi titulare de drepturi civile şi de obligaţii civile, calitatea de a fi

1 Confirmarea este actul unilateral; manifestarea de voinţă a celui în drept să invoce nulitatea relativă, manifestare de voinţă prin care se renunţă la actul astfel încheiat, adică nu mai dă în judecată, nu mai cere anularea şi în felul acesta actul din anulabil cum era, devine valabil, pentru că cel în drept să ceară anularea renunţă la acest drept.

51

Page 52: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

subiecte individuale de drept civil, adică participante la diferite raporturi

juridice civile.

Caractere juridice

Capacitatea de folosinţă prezintă următoarele caractere juridice:

legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate, egalitate,

universalitate.

a) Legalitatea capacităţii de folosinţă.

Acest caracter relevă faptul că această capacitate este de domeniul

legii, este creaţia legiuitorului, adică este recunoscută de legea civilă.

b) Generalitatea capacităţii de folosinţă

Generalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice exprimă

caracterul abstract şi atotcuprinzător al posibilităţii individului de a avea

drepturi şi obligaţii civile. Capacitatea de folosinţă prefigurează, potenţial,

toate drepturile subiective pe care le poate dobândi o persoană fizică; ea

nu se confundă cu aceste drepturi ci exprimă numai aptitudinea generală,

abstractă, de a le dobândi.

c) Inalienabilitatea capacităţii de folosinţă

Inalienabilitatea capacităţii de folosinţă exprimă ideea că această

capacitate nu poate forma obiect de renunţare, în tot sau în parte, şi nici

obiect de înstrăinare. Capacitatea de folosinţă având caracter legal,

subiectul de drept nu poate renunţa la însăşi aptitudinea lui generală şi

abstractă de a avea drepturi şi obligaţii civile; calitatea d subiect de drept

nu poate fi ştirbită prin voinţa personală a persoanei fizice.

d) Intangibilitatea capacităţii de folosinţă

Intangibilitatea capacităţii e folosinţă exprimă caracteristica acesteia

de a nu I se putea aduce limitări, îngrădiri, decât în cazurile şi condiţiile

expres prevăzute de lege.

e) Egalitatea capacităţii de folosinţă

Egalitatea capacităţii e folosinţă a persoanei fizice se bazează pe un

principiu general dar şi special de drept civil şi anume acela de egalitate în

faţa legii civile. Egalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este

garantată juridic, respectarea acestui principiu consacrat şi pe plan

internaţional, fiind asigurată prin mijloace de drept civil cât şi de drept

penal.

52

Page 53: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

f) Universalitatea capacităţii de folosinţă

Universalitatea capacităţii de folosinţă constă în recunoaşterea

acestei capacităţi tuturor persoanelor fizice.

Subiectul nr.23

Îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice.

1. Noţiune. Clasificarea incapacităţilor de drept civil

53

Page 54: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Nu pot exista îngrădiri ale capacităţii de folosinţă decât în cazurile şi

condiţiile prevăzute expres de lege.

Îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice pot fi calificate

ca incapacităţi de drept civil.

După finalitatea lor incapacităţile de drept civil pot fi împărţite în

două categorii:

- incapacităţi cu caracter de sancţiuni;

- incapacităţi cu caracter de măsuri de potecţie sau de ocrotire.

După modul cum operează , pot fi împărţite în:

- incapacităţi care operează de plin drept;

- incapacităţi care operează prin efectul unei hotărâri

judecătoreşti.

După izvorul lor, deosebim:

- incapacităţi stabilite de legea civilă;

- incapacităţi stabilite de legea penală.

2. Incapacităţi cu caracter de sancţiune

a) Îngrădiri cu caracter de pedeapsă penală

Din această subcategorie fac parte: pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi şi pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în

interzicerea, pe o perioadă de la 1 la 10 ani, a următoarelor drepturi:

a) dreptul de a alege sau de a fi ales;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de

stat;

c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de

natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea

infracţiunii;

d) drepturile părinteşti;

e) dreptul de a fi tutore sau curator

b) Pedeapsa accesorie

Constă în interzicerea tuturor drepturilor susmenţionate.

Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisorii atrage de

drept interzicerea drepturilor arătate din momentul în care hotărârea de

condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei,

lato sensu.

54

Page 55: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Îngrădiri cu caracter de pedeapsă civilă

a) Decăderea din drepturile părinteşti

Această pedeapsă prezintă relevanţă pentru dreptul civil datorită

următoarelor efecte, concretizate de lipsirea părintelui decăzut de:

- dreptul de a-l reprezenta pe minorul sub 14 ani în actele juridice

civile;

- dreptul de a încuviinţa actele juridice civile ale minorului între 14

şi 18 ani;

- incapacitatea de a fi tutore.

b) Pedepsele civile în materie succesorală

Aceste pedepse implică:

- excluderea de la moştenire a nedemnilor, conform Codului civil,

art.655.

- îngrădirea dreptului de opţiune succesorală a celor vinovaţi de

darea la o parte, dosirea, sau sustragerea unor bunuri ale

moştenirii.

3. Incapacităţi (îngrădiri) cu caracter de protecţie sau de ocrotire

a) Incapacităţi prevăzute de Codul civil:

- incapacitatea de a dispune prin testament sau donaţie a

minorului de sub 16 ani;

- incapacitatea de a dispune prin testament pentru mai mult de

jumătatea averii, a minorului de 16-18 ani;

- incapacitatea minorului de peste 16 ani de a dispune prin

testament în favoarea tutorelui său;

- incapacităţi de a primi donaţii şi legate a medicilor, farmaciştilor,

preoţilor;

- incapacitatea de a primi legate a ofiţerilor de marină în cazul

testamentului făcut pe mare;

- incapacităţile speciale de a dobândi prin cumpărare.

b) Incapacităţi prevăzute de Codul familiei:

- incapacitatea încheierii actelor juridice între tutore, soţul, o rudă

în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte şi minor

de alta;

55

Page 56: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- interdicţia minorului de a face donaţii de a garanta pe altul, nici

chiar cu încuviinţare.

c) Incapacităţi prevăzute în constituţie

- incapacitatea cetăţenilor străini şi apatrizilor de a dobândi

proprietatea asupra terenurilor.

4. Felul nulităţii care intervine în caz de nerespectare a

incapacităţii

Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incapacitatea civilă

atrage după sine răspunderea de drept civil a persoanei vinovate.

Nerespectarea acestor dispoziţii legale poate consta fie în încheierea unor

acte juridice prohibite, fie într-un fapt juridic ilicit, consecinţele

nefavorabile prevăzute de lege nefiind întotdeauna aceleaşi, ele diferind în

funcţie de specificul normei legale încălcate.

Astfel sancţiunea nerespectării incapacităţii poate fi de natură civilă

sau d altă natură: penală, administrativă etc.

Sancţiunea civilă pentru nerespectarea interdicţiei de a încheia acte

juridice este nulitatea. Nulitatea actelor juridice încheiate cu nerespectarea

îngrădirilor capacităţii de folosinţă a persoanei fizice poate fi absolută sau

relativă.

Nulitatea absolută intervine când, prin încheierea actului juridic

prohibit, se încalcă norme juridice ce instituie îngrădiri ale capacităţii de

folosinţă a persoanei fizice care ocrotesc un interes public (general).

În toate celelalte cazuri se aplică nulitatea relativă – adică în acele

situaţii când dispoziţiile eludate ocrotesc un interes privat (personal).

56

Page 57: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.24

Lipsa capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice şi capacitatea de

exerciţiu restrânsă.

1. Categoriile de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu

Potrivit art.11, alin.1 din decretul nr.31/1954, nu au capacitate de

exerciţiu:

- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;

- persoana pusă sub interdicţie.

Ca excepţie, în materie testamentară, limita este de 16 ani,

deoarece: “minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune în nici un fel”.

2. Dispoziţiile legale care consacră reprezentarea legală

Potrivit prevederilor art.1, alin.2 din Decretul 31/1954: “Pentru cei ce

nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se fac de reprezentanţii lor

legali”.

Art. 11, alin.2 trebuie coroborat cu:

- art.105, alin.1, C.fam.: Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a

administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în

actele civile, până la data la care el împlineşte vârsta de 14 ani;

- art.124, alin.1, C.fam.: Tutorele are obligaţia de a administra

bunurile minorului şi a-l reprezenta în actele civile, însă numai

până la data la care acesta împlineşte vârssta de 14 ani;

- art.147 C.fam.: Regulile privitoare la tutela minorului care nu a

împlinit vârsta de 14 ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub

interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel.

3. Acte juridice permise celui lipsit de capacitate de exerciţiu

Minorul sub 14 ani ori pusul sub interdicţie judecătorească poate

totuşi face, valabil, următoarele acte juridice:

57

Page 58: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- acte de conservare, care prin definiţie nu pot fi vătămătoare,

indiferent cine le face; asemenea acte sunt: somaţia, punerea

peceţilor, înscrierea unui privilegiu sau al unei ipoteci în registrul

de publicitate, întreruperea unei prescripţii;

- acte mărunte, care se încheie zilnic, pentru nevoile obişnuite ale

traiului; ex: cumpărarea de alimente etc.

4. Încetarea stării juridice a lipsei capacităţii de exerciţiu

Pentru minor, lipsa capacităţii de exerciţiu încetează fie prin

împlinirea vârstei de 14 ani (când dobândeşte capacitatea de exerciţiu

restrânsă), fie prin moarte.

Pentru interzisul judecătoresc, lipsa capacităţii sale de exerciţiu

încetează prin ridicarea interdicţiei sau prin moarte.

5. Noţiune aşi reglementarea capacităţii de exerciţiu restrânse

Capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice este aptitudine

minorului în vârstă de 14-18 ani de a dobândi şi exercita drepturi civile şi

de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea personal de acte

juridice civile, însă numai încuviinţate în prealabil de ocrotitorul legal.

Textul de principiu care reglementează capacitatea de exerciţiu

restrânsă este cel al art.9 din Decretul nr.31/1954 conform căruia: “Minorul

care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate restrânsă”. Acest text

trebuie coroborat şi cu alte texte ale Codului familiei sau ale decretului

31/1954.

Art.105, alin.2 C.fa.m arată că “după împlinirea vârstei de 14 ani,

minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi execută tot astfel obligaţiile, însă

numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor spre a-l apăra împotriva

abuzurilor din partea celui de-al treilea”. Tot în acest sens şi art.133, alin.1

şi 2 din Codul familiei, precum şi art.10, alin.4 din Decretul 31/1954.

6. Începutul capacităţii de exerciţiu restrânse

Începutul capacităţii de exerciţiu restrânse este marcat de data

împlinirii vârstei de 14 ani.

Trebuie precizat că pentru a funcţiona regula dobândirii capacităţii

de exerciţiu restrânse la împlinirea vârstei de 14 ani, este necesar ca, până

la această vârstă, minorul să nu fi fost pus sub interdicţie judecătorească.

Dacă minorul a fost pus sub interdicţie, iar aceasta se ridică în intervalul

14-18 ani, capacitatea de exerciţiu restrânsă va începe pe data ridicării

interdicţiei.

58

Page 59: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

7. Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse

a) Caracteristica acestei capacităţi este de a fi de tranziţie, adică de

a trece de la lipsa capacităţii de exerciţiu la deplina capacitate de

exerciţiu, cu următoarele consecinţe:

- nu intră în specificul capacităţii restrânse de exerciţiu actele care

putea fi încheiate şi de minorul de sub 14 ani;

- nu intră în conţinutul acestei capacităţi actele interzise minorului

până la împlinirea vârstei de 18 ani;

- posibilitatea încheierii de acte juridice personal;

- necesitatea încuviinţării prealabile.

b) Acte juridice pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia

valabil personal şi singur:

- actele de conservare şi actele mărunte;

- depozitul special la CEC;

- actele de administrare dacă nu sunt lezionare;

- după împlinirea vârstei de 16 ani poate dispune prin testament

de jumătatea bunurilor sale.

c) Acte juridice pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia

valabil, numai cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului

legal:

- acte de administrare – privitoare la un bun sau la întregul

patrimoniu; ex: contract de închiriere, antrepriză pentru

repararea unui bun etc.;

d) Acte juridice pe care minorul de 14-18 ani le poate încheia

personal dar cu dublă încuviinţare (a ocrotitorului legal şi a

autorităţii tutelare):

- actele de dispoziţie; ex: înstrăinarea, grevarea cu o sarcină reală,

renunţarea la un drept sau tranzacţie.

e) Actele juridice interzise minorului de 14-18 ani:

- donaţii sau garantarea obligaţiei altuia;

- acte între tutore, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau

surorile tutorelui, pe de o parte şi minor pe de alta.

8. Cazurile de încetare a capacităţii de exerciţiu restrânse

59

Page 60: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Capacitatea de exerciţiu restrânsă încetează în următoarele cazuri:

- la împlinirea vârstei de 18 ani, când se dobândeşte deplina

capacitate de exerciţiu;

- dacă femeia se căsătoreşte înainte de 18 ani, ea dobândeşte

capacitatea de exerciţiu deplină;

- dacă minorul este pus sub interdicţie judecătorească – ceea ce

conduce la lipsa capacităţii de exerciţiu restrânse;

- prin moarte (când încetează capacitatea de folosinţă).

Subiectul nr.25

Capacitatea civilă de exerciţiu deplină.

1. Definiţie şi caracteristici

Capacitatea de exerciţiu deplină este aptitudinea omului de a

dobândi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţiile

civile prin încheierea personal şi singur, a tuturor actelor juridice civile.

Caracteristici:

- actele juridice se încheie personal;

- actele juridice civile se încheie singur;

- persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate încheia toate

actele juridice civile.

2. Începutul capacităţii de exerciţiu depline

Capacitatea de exerciţiu deplină începe de la data când persoana

devine majoră (art.8 din Decretul 31/1954).

Deci, există două moduri de dobândire a deplinei capacităţi de

exerciţiu:

- prin împlinirea vârstei de 18 ani;

- prin încheierea căsătoriei de către o femeie înainte de a împlini

vârsta de 18 ani.

3. Conţinutul capacităţii de exerciţiu depline

Conţinutul capacităţii depline de exerciţiu implică:

60

Page 61: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) Aptitudinea generală şi abstractă a persoanei fizice de a încheia

toate actele juridice prin care dobândeşte ori exercită drepturi subiective

sau îşi asumă ori execută obligaţiile civile.

b) Aptitudinea omului de a încheia, personal şi singur, orice act

juridic civil, prin care dobândeşte ori exercită un drept subiectiv civil sau îşi

asumă ori execută o obligaţie civilă.

4. Cazuri de încetare a capacităţii de exerciţiu depline

Capacitatea de exerciţiu deplină încetează în următoarele cazuri:

- o dată cu încetarea capacităţii de folosinţă (prin moarte);

- prin punerea sub interdicţie judecătorească;

- prin anularea (desfiinţarea) căsătoriei, înainte ca femeia să fi

împlinit 18 ani.

5. Sancţiunea nerespectării regulilor referitoare la capacitatea

civilă de exerciţiu

Încălcarea regulilor privitoare la capacitatea de exerciţiu a persoanei

fizice, în funcţie de circumstanţe, se poate solda cu:

- consecinţe penale – dacă nu s-a respectat intangibilitatea ori

egalitatea capacităţii de exerciţiu;

- consecinţa aplicabilă încălcării unei incapacităţi de folosinţă, dacă

a fost nesocotită o asemenea limită;

- nulitatea relativă a actului juridic – sancţiune specifică în materia

capacităţii de exerciţiu.

Nulitatea aplicabilă pentru nerespectarea dispoziţiilor privitoare la

capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice este, în acelaşi timp:

a) relativă (numită şi de protecţie);

b) de fond;

c) expresă.

61

Page 62: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

DREPTURI REALE

Subiectul nr.26

Contractul de concesiune a bunurilor din domeniul public

1. Noţiune şi reglementare

Prin contractul de concesiune o parte, numită concedent, transmite

pentru o perioadă determinată, pe cel mult 49 de ani, celeilalte părţi

numită concesionar, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, pe riscul

şi pe răspunderea sa, în schimbul unei redevenţe.

Regimul juridic al concesiunilor este stabilit prin Legea 219/1998.

2. Caracterizare

Contractul de concesiune a bunurilor din domeniul public este un

contract administrativ, principalele sale clauze având un caracter de

reglementare.

De asemenea, contractul de concesiune este un contract solemn

(forma scrisă fiind cerută ad validitatem), sinalagmatic, oneros, comutativ,

cu executare succesivă şi intuitu personae.

3. Părţile contractului

Părţile contractului se numesc concedent şi concesionar.

Concedenţi pot fi:

62

Page 63: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei

publice centrale, pentru un bun din domeniul public naţional;

- consiliile judeţene, consiliile locale sau instituţiile publice de

interes local, pentru bunurile din domeniul public judeţean ori

local.

Concesionar poate fi orice persoană fizică sau juridică, română ori

străină.

4. Procedura concesionării

Încheierea contractului se face numai prin licitaţie publică sau prin

negociere directă cu excepţia societăţilor comerciale, companiilor

naţionale ori societăţilor naţionale, înfiinţate prin reorganizarea regiilor

autonome, cărora li se atribuie în concesiune forţată bunurile pe care le-au

avut în administrare.

În schimbul transmiterii bunului sau bunurilor concesionate în

folosinţa sau exploatarea sa, concesionarul este obligat să plătească o

redevenţă.

Redevenţa este o sumă de bani care se plăteşte periodic

concedentului, fiind un element esenţial pentru validitatea contractului de

concesiune. Ea se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale.

5. Calificarea dreptului concesionarului asupra bunului.

Concesionarul are asupra bunurilor aflate în concesiune, un drept

real principal, derivat din dreptul de proprietate publică.

La fel ca dreptul real de administrare, dreptul de concesiune este

opozabil tuturor, cu excepţia proprietarului, reprezentat prin concedent.

Raporturile juridice care se nasc între concesionar şi concedent sunt

de subordonare, adică de drept administrativ. Concedentul are dreptul să

modifice unilateral clauzele contractului de concesiune sau să retragă

dreptul de concesiune prin denunţarea unilaterală a contractului. De

asemenea poate efectua controale şi da ordine concesionarului.

6. Delimitarea dreptului de concesiune faţă de dreptul de

administrare

Dreptul de administrare poate aparţine numai unor subiecte de

drept public, pe când dreptul de concesiune poate aparţine numai unor

subiecte de drept privat.

Dreptul de administrare se naşte numai pe calea unui act

administrativ de autoritate emis de organul de stat competent, pe când

dreptul de concesiune se naşte exclusiv pe baza unui contract încheiat

63

Page 64: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

între concedent, titular al dreptului de proprietate publică şi concesionar,

beneficiarul concesiunii.

Natura diferită a actelor juridice care permit constituirea celor două

drepturi va determina diferenţe cu privire la modul de emitere , respectiv

de încheiere a actului de constituire, modul de încetare a efectelor actelor,

instanţa competentă să soluţioneze litigiile privitoare la cele două drepturi.

Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească

şi , în anumite limite chiar să dispună d bunul primit, pe când dreptul de

concesiune conferă concesionarului numai dreptul de a poseda bunul, de

a-l folosi în scopul stabilit de părţi prin contract şi a-i culege fructele.

Dreptul de administrare este un drept real, perpetuu şi inalienabil,

pe când dreptul de concesiune este un drept real, temporar şi inalienabil.

7. Încetarea contractului de concesiune

Contractul de concesiune încetează prin:

- acordul părţilor;

- la împlinirea termenului concesiunii;

- prin denunţare unilaterală de către concedent sau prin

răscumpărare; aceasta poate avea loc numai atunci când

interesul public o impune, cu plata unei juste şi prealabile

despăgubiri

- prin reziliere unilaterală de către concedent sau concesionar;

retragerea concesiunii sau rezilierea unilaterală a contractului de

către concedent are caracter de sancţiune şi intervine prin actul

de putere al concedentului; rezilierea unilaterală făcută de

concesionar este posibilă în cazul nerespectării obligaţiilor

concedemtului, cu obligarea lui la plata de despăgubiri;

- prin renunţarea concesionarului la concesiune; aceasta poate

interveni în cazul imposibilităţii obiective de a utiliza sau exploata

obiectul concesiunii

- prin dispariţia ori pieirea bunului.

La încetarea concesiunii concesionarul este obligat să restituie

concedentului bunurile care au făcu obiectul concesiunii şi cele care au

rezultat din investiţiile impuse prin caietul de sarcini la încheierea

contractului (bunurile de retur) precum, iar la dorinţa concedentului,

bunurile care au fost ale concesionarului şi au fost utilizate de către el pe

durata concesiunii şi în vederea folosirii şi exploatării obiectului concesiunii

pe durata concesiunii (bunuri de preluare). Bunurile de preluare trebuiesc

plătite concesionarului.

64

Page 65: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În cazul în care unele bunuri concesionate au fost distruse total sau

parţial din culpa concesionarului, acesta va fi obligat la despăgubiri.

Subiectul nr.27

Regimul juridic al circulaţiei terenurilor.

1. Clasificarea terenurilor în funcţie de destinaţia lor şi de forma

dreptului de proprietate (regimul juridic ce li se aplică)

1) În funcţie de destinaţia lor terenurile pot fi:

a) terenuri cu destinaţie agricolă;

b) terenuri cu destinaţie forestieră;

c) terenuri aflate permanent sub ape;

d) terenuri din intravilan;

65

Page 66: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

e) terenuri cu destinaţii speciale.

2) După forma dreptului de proprietate:

- terenuri aflate în proprietate privată;

- terenuri aflate în proprietate publică.

2. Regula liberei circulaţii a terenurilor, excepţii.

Art.1 din Legea 54/1998 prevede că terenurile proprietate privată,

indiferent de titularul lor sunt şi rămân în circuitul civil. Ele pot fi

înstrăinate şi dobândite cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege.

Rezultă, prin coroborare cu alte prevederi legale, că terenurile pot fi

transmise prin acte între vii, legate, succesiune legală, uzucapiune şi

hotărâre judecătorească, dreptul de proprietate asupra acestora putând fi

şi dezmembrat, prin constituirea de drepturi reale principale derivate, de

asemenea terenurile pot fi grevate de drepturi reale accesorii.

Excepţii:

a) terenurile atribuite în proprietate foştilor cooperatori activi care

nu au adus teren în cooperativa agricolă sau au adus teren mai

puţin de 5000 mp., precum şi celor care au lucrat ca angajaţi în

ultimii teri ani în cooperativă sau în asociaţii cooperatiste;

b) terenurile atribuite familiilor care solicită în scris şi se obligă să le

lucreze, terenuri situate în localităţile cu excedent de suprafaţă

agricolă;

c) terenurile atribuite familiilor fără pământ sau cu pământ puţin din

alte localităţi, din terenurile situate în localităţile cu excedent de

suprafaţă agricolă, care şi-au asumat obligaţia de a-şi stabili

domiciliul în localitatea respectivă şi de a cultiva pământul primit,

renunţând la proprietatea din extravilan avută în localitatea lor;

d) terenurile din zona montană, defavorizată de factori naturali,

atribuite în proprietate familiilor tinere de ţărani care provin din

mediul agricol montan, au priceperea necesară şi se obligă în

scris să întemeieze gospodării, să crească animale şi să

exploateze raţional pământul în acest scop.

3. Necesitatea înscrisului autentic

Toate actele între vii prin care se înstrăinează terenurile sunt

contracte sau convenţii. În această materie Legea 54/1998 instituie o

excepţie de la principiul consensualismului consacrat de Codul civil,

dispunând că terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate

şi dobândite prin acte juridice între viii, încheiate în formă autentică. De

66

Page 67: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

asemenea legea mai prevede că şi schimbul de terenuri se încheie în

formă autentică sun sancţiunea nulităţii absolute.

Forma înscrisului autentic pe care trebuie s-o îmbrace orice act de

înstrăinare între vii a terenurilor este o condiţie de validitate a acestuia,

deoarece este prevăzută de lege ca o cerinţă de valabilitatea

consimţământului părţilor contractante. Nerespectarea acestei cerinţe se

sancţionează cu nulitatea absolută şi totală a contractului.

Prin actele de înstrăinare a terenurilor trebuie să înţelegem atât

actele de transmitere a dreptului de proprietate, cât şi actele de

constituire a drepturilor reale principale, derivate din dreptul de

proprietate.

4. Incapacităţi speciale de a dobândi terenuri în proprietate

(enumerare)

Legea 54/1998 instituie trei incapacităţi de a dobândi terenuri în

proprietate:

- persoanele fizice nu pot dobândi în proprietate, prin acte între vii,

terenuri agricole care depăşesc suprafaţa maximă de 200 ha

teren în echivalent arabil, de familie;

- persoanele fizice străine nu au dreptul de a dobândi dreptul de

proprietate asupra terenurilor;

- persoanele juridice străine nu au dreptul de a dobândi terenuri

situate în România.

5. Dreptul de preemţiune la cumpărarea de terenuri agricole din

extravilan. Titularii dreptului şi domeniul de aplicare.

Dreptul de preemţiune este dreptul conferit de lege unor persoane

de a cumpăra cu prioritate un teren agricol din extravilan atunci când

proprietarul său s-a hotărât să-l înstrăineze prin vânzare.

Dreptul de preemţiune aparţine coproprietarilor, proprietarilor

terenurilor care se află la limita de vecinătate cu terenul care urmează să

se vândă şi arendaşilor, dacă terenul este dat în arendă.

Dreptul de preemţiune se naşte numai dacă înstrăinarea are ca

obiect un teren agricol situat în extravilan, iar înstrăinarea terenului se va

face prin vânzare-cumpărare, chiar şi numai cu transmiterea nudei

proprietăţi.

6. Sancţiunile care intervin în cazul nerespectării dispoziţiilor Legii

54/1998

67

Page 68: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Sancţiunea aplicată înstrăinării terenurilor scoase parţial şi temporar

din circuitul civil general se sancţionează cu nulitatea absolută.

Sancţiunea aplicată nerespectării formei autentice a actelor de

înstrăinare între vii a terenurilor se sancţionează cu nulitatea absolută.

Nerespectarea incapacităţilor de a dobândi terenuri se sancţionează

cu nulitatea absolută şi totală, cu excepţia incapacităţii de a dobândi

terenuri cu suprafaţă mai mare de 200 ha teren în echivalent arabil de

familie, care se sancţionează cu nulitatea absolută parţială.

Încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, fără respectarea

dreptului de preemţiune se sancţionează cu nulitatea relativă a

contractului.

Subiectul nr.28

Dreptul de uzufruct (noţiune; caractere; obiect; moduri de

constituire).

68

Page 69: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dreptul de uzufruct este definit în art.517 Cod civil ca fiind dreptul

de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia întocmai ca

însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa

Caractere juridice:

- este un drept asupra bunului sau bunurilor proprietatea altuia;

- este un drept real, opozabil tuturor, care nu se confundă cu simpla

folosinţă a lucrului (de care dispune spre exemplu, locatarul asupra

bunului închiriat);

- este un drept temporar. Se stinge cel mai târziu la moartea

uzufructuarului persoană fizică şi nu poate depăşi 30 de ani în cazul în care

uzufructuarul este persoană juridică cu durată nedeterminată;

- este un drept incesibil prin acte şi fapte juridice între vii şi pentru

cauză de moarte. Totuşi uzufructuarul are posibilitatea de a ceda altei

persoane beneficiul sau emolumentul uzufructului;

- este un drept de folosinţă deoarece uzufructuarul debândeşte

dreptul de a întrebuinţa lucrul şi de a-I culege fructele, de a beneficia de

avantajele economice ale proprietăţii (emolumentum rei). Proprietarul

rămâne doar cu atributul dispoziţiei juridice pe care îl poate exercita liber,

fără a aduce însă atingere dreptului de uzufruct. Proprietatea este golită

de o mare parte a conţinutului său juridic, motiv pentru care se numeşte

nudă proprietate iar proprietarul, nud proprietar.

Obiectul dreptului de uzufruct

Potrivit art.520 C.civ., uzufructul se poate stabili pe tot felul de

bunuri, mobile şi imobile. Acestea pot fi corporale sau incorporale,

fungibile sau nefungibile şi, în principiu, neconsumptibile, deoarece

uzufructuarul are obligaţia de a conserva substanţa bunului.

Având în vedere că uzufructuarul are obligaţia de a conserva

substanţa bunului respectiv, uzufructul are ca obiect, de regulă, numai

bunuri neconsumptibile. Totuşi, în conformitate cu prevederile art.526

C.civ., uzufructul poate fi constituit şi asupra unor bunuri consumptibile,

ipoteză în care uzufructuarul are obligaţia de a restitui la stingerea

uzufructului, bunuri de acelaşi gen, în aceeaşi cantitate, de calitate şi

valoare egală, sau preţul lui, iar uzufructul poartă denumirea de

cvasiuzufruct.

De asemenea uzufructul poate avea ca obiect bunuri individual

determinate, universalităţi sau părţi din universalităţi de bunuri, numindu-

se după caz, uzufruct cu titlu particular, universal sau cu titlu universal. În

ultimele două situaţii uzufructul poartă asupra universalităţii sau părţii de

69

Page 70: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

universalitate şi nu asupra fiecărui bun astfel încât uzufructuarul

exploatează universalitatea ca însuşi proprietarul, cu condiţia de a restitui

la stingerea uzufructului aceeaşi masă de bunuri ce alcătuieşte

universalitatea (fond de comerţ, turmă de animale, succesiune etc).

Uzufructuarul va dobândi în proprietate produsele sau bunurile ce

alcătuiesc universalitatea, iar creditorii uzufructuarului vor putea urmări

numai emolumentul uzufructului.

Pot face obiect al dreptului de uzufruct numai bunurile aflate în

proprietate privată, care se află în circuitul civil.

Moduri de constituire a uzufructului

Art.518 din C.civ., precizează că uzufructul se stabileşte prin lege şi

prin voinţa omului. În prezent cazurile de uzufruct legal sunt abrogate,

astfel încât uzufructul se constituie prin voinţa omului cât şi pe cale de

uzucapiune.

Constituirea prin voinţa omului

Prin voinţa omului uzufructul se poate stabili prin convenţie şi prin

testament.

Prin convenţie uzufructul se poate constitui în mod direct, indirect

sau mixt.

- în mod direct: proprietarul înstrăinează cele două atribute ce

compun uzufructul – uzus şi fructus – către uzufructuar;

- în mod indirect: prin înstrăinarea nudei proprietăţi în favoarea

unei persoane şi prin rezervarea uzufructului fostului proprietar;

- în mod mixt: nuda proprietate este înstrăinată către o persoană

iar uzufructul către altă persoană.

Convenţia prin care se constituie uzufructul poate fi cu titlu oneros

sau gratuit şi sunt supuse măsurilor de publicitate imobiliară.

Prin testament: uzufructul se poate stabili în oricare din

modalităţile arătate mai sus, testatorul putând dispune instituirea unui

uzufruct universal, cu titlu universal sau cu titlu particular în favoarea unei

anumite persoane. Uzufructul astfel constituit poate fi pur şi simplu sau

afectat de modalităţi.

Constituirea prin uzucapiune

Uzufructul poate fi dobândit şi prin uzucapiune prin respectarea

condiţiilor şi regulilor în materie. Dacă posesorul are just titlu şi este de

bună credinţă exercitând în fapt atributele dreptului, se poate invoca

70

Page 71: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

uzucapiunea de 10 la 20 de ani, în caz contrar se invoca uzucapiunea de

30 de ani.

Subiectul nr.29

Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar.

Drepturile uzufructuarului

În conţinutul dreptului de uzufruct intră următoarele drepturi ale

uzufructuarului:

- să ceară predarea în folosinţă a lucrului. Dacă nudul proprietar

refuză, uzufructuarul se poate folosi, după caz, de o acţiune

specifică, echivalentă acţiunii în revendicare numită acţiune

confesorie ori de o acţiune personală dacă uzufructul a fost

constituit prin contract;

- să folosească lucrul şi să-i culeagă fructele, fără a se atinge de

substanţa lucrului, potrivit art.521 C.civ. Uzufruactuarul culege

fructele zi de zi, atât cele industriale cât şi cele naturale pe

măsura perceperii lor. Fructele neculese la data stingerii

uzufructului se cuvin proprietarului. Fructele civile se dobândesc

zi cu zi şi se cuvin uzufructuarului în proporţie cu durata

uzufructului. Uzufructuarul nu poate schimba destinaţia bunului

dar poate săvârşi asupra lui acte de conservare şi administrare;

- să cedeze beneficiul (emolumentul) dreptului său de uzufruct.

Cedarea poate fi totală sau parţială, cu titlu gratuit sau oneros.

Terţul beneficiar nu intră în raport cu nudul proprietar, aşa încât

uzufructuarul rămâne răspunzător faţă de nudul proprietar fără a

putea să se exonereze prin fapta terţului.

- Pentru apărarea dreptului său, uzufructuarul poate să folosească

acţiunile posesorii, acţiunea confesorie de uzufruct, acţiunea de

grăniţuire, acţiunea de ieşire din indiviziune ori acţiunea

personală rezultată din convenţie, după caz împotriva terţilor sau

chiar a nudului proprietar.

Obligaţiile uzufructuarului:

a) înainte de a intra în exerciţiul dreptului său:

71

Page 72: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- uzufructuarul are obligaţia de a întocmi un inventar al bunurilor

mobile şi un proces verbal de constatare a stării materiale al

imobilelor. Acestea se întocmesc în prezenţa nudului proprietar şi

pot fi făcute în formă autentică sau sub semnătură privată. În

cazul uzufructului constituit în mod direct – obligaţia de a aduce o

cauţiune, obligaţie de care poate fi scutit de către nudul

proprietar.

b) În timpul exercitării dreptului de uzufruct :

- a se folosi de lucru ca u n bun proprietar;

- a face acte de conservare şi întreţinere a lucrului;

- de a aduce la cunoştinţa proprietarului orice tulburare şi uzurpare

a dreptului de proprietate;

- a suporta o parte din sarcinile lucrului: impozitele, cheltuielile de

judecată ocazionate de litigiile născute în legătură cu folosinţa

bunului aflat în uzufruct.

Drepturile nudului proprietar

- să dispună de lucru, dar cu respectarea drepturilor recunoscute

uzufructuarului;

- să greveze lucrul cu ipotecă sau gaj;

- să facă unele lucrări de sporire a spaţiului, inclusiv construirea pe

terenul proprietatea sa a unei noi locuinţe, adăugată la locuinţa

folosită de uzufructuar, fără a modifica însă clădirea ce face

obiectul uzufructului, de natură a aduce atingere exercitării

dreptului de uzufruct;

- să exercite toate acţiunile ce interesează dreptul de proprietate,

precum acţiunea în revendicare, acţiunile posesorii, acţiunea

negatorie de contestare a unei servituţi, acţiunea de ieşire din

indiviziune. De asemenea poate acţiona pe uzufructuar spre a-l

obliga să repare degradările cauzate imobilului de către acesta.

- Să dobândească productele bunului;

- Să încaseze idemnitatea de asigurare în caz de distrugere a

lucrului, dacă nuda proprietate a fost asigurată.

Obligaţiile nudului proprietar:

- să nu împiedice ori să stânjenească pe uzufructuar în exercitarea

dreptului său;

- să-l despăgubească pe uzufructuar în cazul în care, prin fapta sa,

a micşorat valoarea uzufructului;

72

Page 73: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- să suporte cheltuielile şi sarcinile corespunzătoare nudei

proprietăţi;

- să garanteze pe uzufructuar contra evicţiunii, în cazul

uzufructului oneros sau când o astfel de obligaţie a fost asumată

prin actul de constituire a uzufructului.

Subiectul nr.30

Stingerea şi lichidarea uzufructului.

Stingerea uzufructului

Uzufructul se stinge în următoarele cazuri:

a) prin moartea uzufructuarului, deoarece uzufructul este un drept

temporar, cel mult viager. Această prevedere este de ordine publică.

Totuşi uzufructul se poate constitui în favoarea mai multor persoane, în

mod succesiv, cu condiţia ca toţi beneficiarii să existe în momentul

constituirii uzufructului. Uzufructul în favoarea unei persoane juridice –

max.30 de ani;

b) prin expirarea termenului pentru care a fost constituit;

c) prin consolidare, adică prin întrunirea în persoana uzufructuarului şi a

calităţii de nud proprietar;

d) prin neuz, adică neexercitarea timp de 30 de ani a dreptului de

uzufruct, caz în care intervine prescripţia extinctivă;

e) prin uzucapiune în favoarea unui terţ;

f) prin pieirea totală a lucrului, adică distrugerea materială sau juridică

a bunului, nedatorată unei culpe.

g) prin renunţarea uzufructuarului la dreptul său;

h) decăderea din dreptul de uzufruct, pronunţată de instanţa de

judecată la cererea nudului proprietar;

i) rezoluţiunea sau nulitatea titlului prin care cel care a constituit

uzufructul a dobândit dreptul de proprietate

j) rezoluţiunea, revocarea sau anularea titlului prin care s-a

constituit dreptul de uzufruct;

73

Page 74: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

k) prin exproprierea imobilului; uzufructuarul are drept la despăgubire

potrivit art.28, alin.3 din Legea 33/1994.

Lichidarea uzufructului

La data stingerii uzufructului, uzufructuarul trebuie să înceteze

actele de folosinţă a lucrului şi nu mai poate dobândi fructele neculese

care se cuvin proprietarului. Totodată uzufructuarul trebuie să restituie

proprietarului posesia bunului respectiv, excepţie: stingerea prin

consolidare, pieirea totală a lucrului, uzucapiune.

Restituirea se face de bună voie, în caz contrar nudul proprietar

poate exercita acţiunea în revendicare ori acţiunea personală accesorie

actului de constituire.

Lucrul se restituie în starea în care a fost primit. Dacă bunul a fost

consumptibil se restituie bunuri de aceeaşi natură, cantitate şi calitate ori

preţul lor.

Dacă bunul a fost un mobil se restituie în starea în care se găseşte –

cu uzurile normale – dacă acestea nu se datorează abuzului de folosinţă.

Dacă bunul obiect a pierit ori s-a deteriorat din culpa uzufructuarului,

acesta datorează despăgubiri nudului proprietar.

Uzufructuarul este ţinut şi la plata de despăgubiri în cazul altor

obligaţii faţă de nudul proprietar.

Nudul proprietar este obligat să restituie uzufructuarului sumele de

bani pe care acesta le-a plătit pentru el.

Uzufructuarul nu este îndreptăţit să ceară la încetarea uzufructului,

despăgubiri pentru îmbunătăţirile pe care le-a făcut, chiar dacă prin ele a

sporit valoarea lucrului.

74

Page 75: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.31

Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie.

Caracteristici comune

Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie sunt varietăţi ale dreptului de

uzufruct dar se deosebesc de acesta prin limitarea atributelor posesie şi

folosinţă asupra bunului altuia, la satisfacerea nevoilor personale sau ale

familiei titularului. Dreptul de uz poate avea ca obiect orice bun, iar când

acest bun este o locuinţă atunci se numeşte drept de abitaţie.

Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie sunt drepturi de uzufruct

restrânse aşa încât se dobândesc, se exercită şi se sting potrivit normelor

aplicabile uzufructului.

Dreptul de uz

Dreptul de uz este acel drept real, principal, derivat, temporar, care

conferă titularului atributele posesiei şi folosinţei unui bun aflat în

proprietatea altuia, în scopul satisfacerii trebuinţelor lui şi ale familiei sale.

Prin familie, în sensul legii civile, se înţeleg toate persoanele care se

gospodăresc cu uzuarul şi desfăşoară un singur menaj.

Culegerea fructelor bunului se poate face numai în natură şi sunt

destinate exclusiv consumului uzuarului şi familiei sale; ele nu pot fi

urmărite de creditorii uzuarului.

Fructele care depăşesc trebuinţele sunt inalienabile.

75

Page 76: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Particularităţile dreptului de uz faţă de uzufruct:

- titularul său poate fi numai o persoană fizică;

- are caracter strict personal, în sensul că nu se poate înstrăina

beneficiul sau emolumentul dreptului.

Dreptul de abitaţie

Dreptul de abitaţie este un drept de uz ce are ca obiect o casă de

locuit ce conferă titularului dreptul de a poseda şi folosi acea locuinţă,

proprietatea altei persoane, pentru satisfacerea trebuinţelor de locuit.

Dreptului de abitaţie i se aplică regulile uzufructului, dar are faţă de

acesta două particularităţi:

- titularul poate fi numai o persoană fizică;

- are caracter personal putând fi exercitat numai pentru

satisfacerea nevoilor de locuit ale titularului şi membrilor familiei

sale.

Dreptul de abitaţie este: inalienabil, insesizabil şi nu poate fi

închiriat. Totuşi titularul poate închiria o parte a locuinţei sale dacă fiind

prea mare, depăşeşte nevoile sale de locuit.

Dreptul de abitaţie poate fi constituit prin contract sau prin

testament.

Potrivit art.4 din Legea 319/1944, soţul supravieţuitor are un drept

de abitaţie asupra casei de locuit care a aparţinut soţului predecedat, dacă

sunt întrunite următoarele condiţii:

a) casa de locuit să facă parte din succesiunea soţului predecedat;

b) soţul supravieţuitor să nu aibă o locuinţă proprie.

Acest drept este recunoscut temporar până la ieşirea din indiviziune

a moştenitorilor, dar nu mai puţin de un an de la data decesului celuilalt

soţ.

Soţul supravieţuitor nu are obligaţia de a aduce un garant. Acest

drept nu poate fi închiriat, iar moştenitorii au dreptul de a procura soţului

supravieţuitor o altă locuinţă.

Dreptul de abitaţie poate fi apărat prin acţiunea confesorie, sau prin

acţiune personală izvorâtă din actul juridic de înfiinţare.

76

Page 77: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.32

Dreptul de servitute (noţiune, caractere, clasificare)

Definiţia legală arată că servitutea este o sarcină impusă asupra

unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt proprietar.

Definiţia doctrinară arată că servitutea este dreptul real, principal,

derivat, perpetuu şi indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond

aservit, pentru uzul şi utilitatea altui imobil, numit fond dominant, imobile

care aparţin unor diferiţi proprietari.

Reglementare: art.576-643 C.civ.

Caractere juridice:

1) este un drept real asupra lucrului altuia (jus in re aliena), constituind

un dezmembrămât al dreptului de proprietate;

2) servitutea este un drept imobiliar, deoarece nu se poate stabili decât

cu privire la un bun mobil. Sunt susceptibile de servitute numai

imobilele prin natura lor, nu şi cele prin destinaţie ori cele prin obiectul

la care se referă;

3) este un drept perpetuu, ceea ce înseamnă că dacă părţile nu au

stabilit altfel, servitutea va dura cât timp imobilele există şi se menţine

situaţia care a determinat constituirea ei. Caracterul perpetuu al

servituţii este de natura acestui drept şi nu de esenţa lui. În consecinţă

77

Page 78: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

servitutea este susceptibilă de a fi limitată sau stinsă prin convenţia

proprietarilor celor două imobile;

4) este indivizibilă, adică profită întregului fond dominant şi grevează în

întregime fondul aservit. În consecinţă, dacă imobilul aservit ori cel

dominant, se află în coproprietate, servitutea nu se poate stabili asupra

sau în favoarea sa decât cu consimţământul unanim al coproprietarilor;

5) este un accesoriu al fondului căruia îi profită. Ea nu poate fi

despărţită de acesta pentru a constitui un drept de sine-stătător şi nici

nu poate fi înstrăinată, urmărită, ipotecată, independent de fondul al

cărui accesoriu este. Ea se transmite odată cu fondul. Asemănătoare

este şi sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care apasă

asupra fondului aservit.

Clasificare:

A) După modul de exercitare, servituţile se clasifică în: servituţi

continue şi necontinue.

a) Servituţile continue sunt acelea pentru a căror exercitare şi

existenţă nu este necesară fapta actuală a omului; ex: servitute

de scurgere a apelor de ploaie, servitute de vedere.

b) Servituţi necontinue sunt acelea pentru a căror existenţă şi

exercitare este necesar faptul actual al omului; ex: servitutea de

trecere, servitutea de a lua apă din fântână, servitutea de a paşte

vitele.

B) După felul în care se manifestă, servituţile pot fi: aparente şi

neaparente.

a) Servituţile aparente sunt acelea care se recunosc datorită unor

semne exterioare, precum o uşă, o fereastră, o plantaţie;

b) Servituţile neaparente sunt acelea a căror existenţă nu opate

fi cunoscută din semne sau lucrări exterioare vizibile; ex:

servitutea de a nu clădi sau de a nu zidi până la o anumită

distanţă sau înălţime, servitutea de a nu planta la o distanţă mai

mică decât cea prevăzută de lege;

C) După obiectul lor şi natura fondului, servituţile pot fi: pozitive şi

negative, urbane şi rurale.

a) Servituţile pozitive sunt acelea ce îndreptăţesc pe proprietarul

fondului dominant să facă, în mod direct, anumite acte de

folosinţă pe fondul aservit; ex: servitute de trecere, servitutea de

a lua apă;

78

Page 79: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) Servituţile negative sunt acelea care impun

proprietaruluifondului aservit anumite restricţii ori interdicţii în

exercitarea dreptului său de proprietate; ex: servitutea de a nu

clădi sau servitutea de a nu face plantaţii la o anumită distanţă

faţă de fondul dominant;

c) Servituţile urbane sunt cele stabilite în folosul unei clădiri;

d) Servituţile rurale sunt cele stabilite în folosul unui teren.

D) După modul lor de constituire, servituţile pot fi: servituţi naturale,

servituţi legale, servituţi stabilite prin fapta omului.

a) Servituţile naturale sunt cele care se nasc din situaţia naturală

a fondurilor; ex: servitutea de scurgere a apelor naturale,

servitutea izvorului, servitutea de grăniţuitr şi cea de îngrădire;

b) Servituţile legale sunt cele constituite expres de lege; ex:

servitutea zidului sau şanţului comun, servitutea distanţei privind

edificarea de construcţii sau plantaţii pe un teren, servitutea de

vedere, de trecere.

c) Servituţile stabilite prin fapta omului, adică prin convenţie,

testament, uzucapiune; ele se mai numesc servituţi veritabile.

Subiectul nr.33

Exercitarea, apărarea şi stingerea servituţilor.

A) Exercitarea servituţilor

Drepturile proprietarului fondului dominant:

- poate face toate lucrările necesare pentru a se servi de servitute

şi a o păstra; cheltuielile cad în sarcina sa afară numai dacă nu se

prevede altfel prin dispoziţie legală sau titlu;

Obligaţiile proprietarului fondului dominant:

- trebuie să se folosească de servitute numai în conformitate cu

legea, cu titlul sau cu modul de stabilire a acesteia;

79

Page 80: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- a nu face lucrări în cele două fonduri de natură a produce

schimbări împovărătoare pentru fondul aservit.

Drepturile proprietarului fondului aservit:

- exercită toate atributele dreptului său de proprietate cu excepţia

prerogativelor interzise prin servitute;

Obligaţiile proprietarului fondului aservit:

- să nu facă nimic care să micşoreze fondul servituţii; dacă

servitutea a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică a

efectua unele reparaţii folositoare, poate oferi proprietarului

fondului dominant un loc cu aceeaşi întrebuinţare;

- trebuie să facă lucrările necesare pentru folosirea şi păstrarea

servituţii dacă prin titlu s-a stabilit o asemenea obligaţie; o astfel

de obligaţie are caracterul unei obligaţii propter rem, astfel că va

fi scutit de ea numai abandonând fondul aservit la dispoziţia

fondului dominant.

B) Apărarea servituţilor

Pentru apărarea dreptului de servitute, titularul său are la dispoziţie

o acţiune petitorie, numită confesorie de servitute. Servituţile stabilite prin

titlu, precum şi toate servituţiile continue şi aparente pot fi apărate,

indirect, şi pe calea acţiunilor posesorii.

Proprietarul fondului aservit poate folosi acţiunea confesorie de

servitute, acţiunea negatorie pentru a contesta existenţa servituţii precum

şi acţiunea posesorie pentru a face să înceteze actele de tulburare ale

dreptului său.

C) Stingerea servituţilor.

Dreptul de servitute se poate stinge în următoarele situaţii:

- în caz de imposibilitate materială de a mai exercita servitutea;

ex: secarea fântânii;

- neexercitarea sau nefolosirea timp de 30 de ani a servituţii;

- prin pieirea imobilului aservit;

- prin confuziune;

- prin renunţare la servitute din partea proprietarului fondului

dominant;

- la împlinirea termenului pentru care servitutea a fost constituită

prin titlu;

80

Page 81: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- prin revocarea, rezoluţiunea sau anularea dreptului celui care a

consimţit stabilirea servituţii.

Subiectul nr.34

Dreptul de superficie (definiţie, caractere, exercitare, stingere).

Dreptul de superficie este un drept real principal, derivat, asupra

unui teren, care constă în dreptul de proprietate al unei persoane numită

superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări ce se află pe

un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept

de folosinţă.

81

Page 82: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Caractere juridice:

a) este un drept real imobiliar, având ca obiect întotdeauna un

bun imobil, adică o suprafaţă de teren;

b) este un drept perpetuu, în sensul că există atâta timp cât

durează construcţia, plantaţia sau lucrarea ce se află în

proprietatea altei persoane decât proprietarul terenului; el nu se

poate stinge prin neexercitare;

c) este un drept imprescriptibil extinctiv; acţiunea în

revendicare poate fi introdusă oricând până la stingerea a însuşi

dreptului de superficie.

Exercitarea dreptului de superficie

Dreptul de superficie conferă titularului său atributele de posesie,

folosinţă şi dispoziţie. Aceste atribute trebuiesc exercitate în strânsă

legătură cu exercitarea dreptului de proprietate asupra construcţiei,

plantaţiei sau lucrării.

Dreptul de dispoziţie juridică conferă superficiarului dreptul de a

înstrăina construcţia, plantaţia sau lucrarea aflată pe terenul altei

persoane, fără consimţământul proprietarului terenului; aşa fiind dreptul

de superficie este transmisibil prin acte juridice inter vivos sau mortis

causa, cu titlu oneros sau gratuit. De asemenea dreptul de superficie

poate fi grevat de sarcini reale cum ar fi: uzufruct, abitaţie, servitute

ipotecă.

Dispoziţia materială se circumscrie doar cu privire la posibilitatea

de a dispune de substanţa terenului numai în vederea realizării

construcţiei, plantaţiei sau lucrării ce urmează a fi amplasată pe acel teren

(săpături, excavări etc).

Stingerea dreptului de superficie

Ca o consecinţă a caracterului perpetuu al dreptului de superficie,

acesta durează atâta vreme cât există construcţia, plantaţia sau lucrarea

ce se află în proprietatea altei persoane decât proprietarul terenului, cu

alte cuvinte el nu se stinge prin neexercitare.

Acest drept se stinge numai în următoarele situaţii:

- când construcţia, plantaţia sau lucrarea au pierit sau a fost

desfiinţată de către superficiar;

- când proprietarul terenului devine în orice mod admis de lege şi

proprietar al construcţiei, plantaţiei sau lucrării respective.

Subiectul nr.35

82

Page 83: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Principiile care stau la baza sistemului de publicitate stabilit prin

Legea 7/1996. Cuprinsul cărţii funciare.

1. Principii

Publicitatea imobiliară nu produce efect constitutiv de drepturi ci

asigură opozabilitatea faţă de terţi

Legea 7/1996 respectă regula consensualismului potrivit căreia

drepturile reale se constituie şi se transmit între părţi la încheierea

contractului. Înscrierea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară este

prevăzută numai pentru ca ele să devină opozabile terţilor.

Drepturile reale sunt opozabile terţilor de la data înregistrării cererii

de înscriere a lor în cartea funciară, cu unele excepţii: dreptul de

proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile terţilor fără a fi

înscrise în cartea funciară, când sunt dobândite prin succesiune,

accesiune, vânzare silită şi uzucapiune.

a) Principiul integralităţii înscrierii

Drepturile reale imobiliare trebuie să fie înscrise în cartea funciară

pentru a deveni opozabile terţilor sau pentru ca titularii lor să poată

dispune de ele.

Integralitatea înscrierii drepturilor reale imobiliare se realizează,

deci, în două scopuri diferite:

- drepturile dobândite între părţi ca neopozabile se înscriu în

vedere opozabilităţii faţă de terţi;

- drepturile dobândite ca opozabile se înscriu pentru ca titularii lor

să le poată transmite.

b) Principiul legalităţii înscrierii

Acest principiu are două componente: legalitatea formală şi

legalitatea materială.

Legalitatea formală înseamnă că judecătorul poate să încuviinţeze

numai înscrierea actelor şi faptelor juridice prevăzute sau permise de lege,

pe baza celui îndreptăţit şi a înscrisurilor însoţitoare.

Legalitatea materială înseamnă că judecătorul este obligat să

verifice dacă cererea de înscriere şi titlul pe care se întemeiază întrunesc

condiţiile prevăzute de lege. În caz contrar se respinge cererea de

înscriere, printr-o încheiere motivată.

83

Page 84: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) Principiul priorităţii

Potrivit legii, data înregistrării cererii în registrul de intrare este şi

data înscrierii. Ordinea înregistrării cererilor determină rangul înscrierii.

Aşadar primul care solicită înscrierea este şi titular al dreptului înscris,

chiar dacă titlul său are o dată posterioară titlului altui dobânditor.

Excepţii:

- în cazul drepturilor reale opozabile terţilor fără înscriere în cartea

funciară;

- dobânditorul anterior poate cere instanţei de judecată să acorde

înscrierii sale rang preferenţial faţă de înscrierea efectuată la

cererea unui terţ, care a dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit

sau care a fost de rea-credinţă la data încheierii actului.

d) Principiul relativităţii

Aceasta înseamnă că înscrierile în cartea funciară se pot face, de

regulă, numai cu consimţământul titularului. Potrivit legii înscrierea unui

drept în careta funciară se poate face numai:

- împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii era înscris ca

titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută;

- împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, şi-a grevat dreptul,

dacă amândouă înscrierile se cer deodată.

e) Principiul disponibilităţii

Conform acestuia, orice înscriere în cartea funciară se poate face de

regulă, numai la cererea persoanei îndreptăţite sau a reprezentantului său

legal sau convenţional, cu excepţia cazurilor în care operaţiunile de carte

funciară se dispun din oficiu de judecătorul de carte funciară cum sunt:

înscrierea şi radierea notărilor, îndreptarea erorilor materiale săvârşite cu

prilejul înscrierilor sau radierilor operate în cartea funciară etc.

f) Principiul forţei probante a înscrierilor de drepturi reale

Conform acestui principiu dacă în cartea funciară s-a înscris un drept

real, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există, dacă a fost

dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte

contrariul. Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel

drept nu există.

De asemenea persoana care şi-a înscris dreptul real dobândit cu titlu

oneros şi fiind de bună credinţă se bucură de o prezumţie absolută, fiind

84

Page 85: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

apărată de orice cauză de evicţiune, în afară de situaţia când împotriva sa

a fost introdusă, în termen legal, o acţiune în rectificarea înscrierii.

2. Cuprinsul cărţii funciare

Cartea funciară este alcătuită dintr-un titlu şi trei părţi.

Titlul cărţii funciare cuprinde numărul cărţii funciare şi denumirea

localităţii în care este situat imobilul.

Partea I-a referitoare la descrierea imobilului cuprinde:

numărul de ordine şi cel cadastral al fiecărui imobil, suprafaţa terenului,

categoria de folosinţă şi după caz, construcţiile, amplasamentul şi

vecinătăţile, valoarea impozabilă.

Partea a II-a referitoare la înscrierile privind dreptul de

proprietate, care cuprinde: numărul curent, numele proprietarului, actul

sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate precum şi

menţionarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept, strămutările

proprietăţii şi modalităţile acesteia (proprietate comună), servituţile

constituite în favoarea imobilului; faptele juridice, drepturile personale sau

alte raporturi juridice precum şi acţiunile privitoare la proprietate; orice

modificări îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a

a cărţii funciare, cu privire la înscrierile făcute.

Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind

dezmembrămintele dreptului de proprietate şi sarcini, care

cuprinde: numărul curent; dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţă,

abitaţia, servituţile în sarcina fondului aservit, ipoteca şi privilegiile

imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de venituri pe timp mai mare

de 3 ani; faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice

precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;

sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale; orice modificări

îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în

această parte.

85

Page 86: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.36

Felurile înscrierii în cartea funciară. Procedura înscrierii

1. Felurile înscrierii; 2. Procedura înscrierii

Întabularea

Întabularea este înscrierea prin care transmiterea, constituirea,

modificarea sau stingerea unui drept real imobiliar devin opozabile faţă de

terţi, în mod definitiv de la data înregistrării cererii de înscriere. Aşadar

întabularea are ca obiect înscrierea drepturilor reale, care se numesc

drepturi tabulare.

Cererea de întabulare se depune la biroul de carte funciară de la

judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul.

Cererea va fi depusă de titularul dreptului ce urmează a fi înscris sau

de mandatarul său legal sau convenţional.

Cererea va trebui să fie însoţită de înscrisul original sau copia

legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic al

cărei înscriere se cere. Judecătorul de carte funciară va dispune, prin

încheiere, efectuarea înscrierii, numai dacă înscrisul îndeplineşte

următoarele condiţii:

a) actul juridic pe care îl cuprinde sau constată a fost încheiat sau

emis cu respectarea cerinţelor de validitate;

b) are deplină putere doveditoare;

c) cuprinde numele sau denumirea părţilor;

d) individualizează imobilul cu nr. de parcelă;

e) este însoţit de o traducere legalizată, dacă este întocmit într-o

limbă străină.

În lipsa acestor condiţii cererea de înscriere va fi respinsă prin

încheiere motivată. Încheierea este supusă căilor ordinare de atac.

Întabularea stingerii unui drept real se numeşte radiere.

86

Page 87: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Întabularea are ca efect opozabilitatea faţă de terţi, a actelor şi

faptelor juridice prin care se transmit, se constituie, modifică sau sting

drepturile reale imobiliare.

Înscrierea provizorie

Este înscrierea prin care transmiterea, constituirea, modificarea sau

stingerea unui drept real imobiliar devin opozabile faţă de terţi, sub

condiţia şi în măsura aplicării ei.

Are ca obiect numai drepturile reale mobiliare. Se mai numeşte şi

întabulare imperfectă. Rangul înscrierii este determinat de data

înregistrării cererii de înscriere, sub condiţia şi în măsura justificării ei

ulterioare. În lipsa justificării, înscrierea nu-şi mai produce efectul de

opozabilitate faţă de terţi.

Înscrierea provizorie în cartea funciară se face în două situaţii:

a) în cazul dobândirii de drepturi reale afectate de o condiţie

suspensivă;

b) dacă hotărârea judecătorească pe care se întemeiază nu este

definitivă şi irevocabilă.

Justificarea înscrierii se va face prin depunerea înscrisului original care

constată realizarea condiţiei suspensive sau, după caz, prin prezentarea

hotărârii judecătoreşti definitivă şi irevocabilă.

Dacă înscrierea provizorie nu va fi justificată se va radia la cererea

persoanei interesate, împreună cu toate înscrisurile făcute împotriva celui

înscris provizoriu.

Înscrierea provizorie are ca efect opozabilitatea faţă de terţi, a

actelor şi faptelor juridice prin care se transmit, se constituie, modifică sau

sting drepturile reale imobiliare.

Notarea

Notarea este înscrierea care are ca obiect menţionarea în cartea

funciară a unor drepturi personale, fapte sau raporturi juridice strâns

legate de drepturile tabulare şi de titularii lor, litigiilor referitoare la

drepturile tabulare, pentru a le face opozabile terţilor sau a le aduce la

cunoştinţa acestora numai în scop de informare.

Astfel pot fi notate: minoritatea şi punerea sub interdicţie a

titularului dreptului real respectiv, instituirea curatelei, acţiunile în justiţie

în legătură cu imobilul şi drepturile înscrise în cartea funciară, interdicţia

de înstrăinare şi grevare a imobilului, pactul de preferinţă, promisiunea de

înstrăinare a imobilului, sechestrul asigurător sau judiciar, atacarea cu apel

87

Page 88: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

sau recurs a încheierilor date de judecătorul de carte funciară, lucrările de

expropriere a imobilului, orice alte fapte sau acţiuni si drepturi personale.

Notarea în cartea funciară are ca efect opozabilitatea faţă de terţi

sau, după caz, informarea terţilor interesaţi cu privire la drepturile

personale, fapte personale, raporturi juridice, litigii etc, în legătură cu

imobilele descrise în cărţile funciare.

Subiectul nr.37

Acţiunile specifice publicităţii imobiliare.

1. Acţiunea în prestaţiune tabulară

Acţiunea în prestaţie tabulară este acea acţiune prin care cel în

favoarea căruia s-a transmis sau constituit prin act juridic un drept real

imobiliar solicită instanţei obligarea pârâtului, care a consimţit la

constituirea sau strămutarea acelui drept, să-i predea înscrisul necesar

pentru a putea cere şi obţine înscrierea, dacă este singurul exemplar

doveditor, iar în caz contrar să dispună înscrierea în cartea funciară.

Din această definiţie rezultă că spre deosebire de acţiunea în

prestaţie tabulară reglementată de Decretul –lege nr.115/1938 care avea

ca finalitate suplinirea consimţământului la întabulare, acţiunea în

prestaţie tabulară reglementată de Legea 7/1996 urmăreşte predarea şi

respectiv obţinerea înscrisului original necesar întabulării atunci când

acesta se găseşte într-un singur exemplar original la cel care a consimţit

constituirea sau transmiterea dreptului real.

În cazul în care cel care a transmis sau a constituit în folosul altuia

un drept real asupra unui imobil, nu predă înscrisul translativ sau

constitutiv al dreptului, dacă acest înscris este în posesia sa şi este

singurul exemplar doveditor, dobânditorul dreptului real poate să ceară

instanţei să dispună prin hotărâre, întabularea acelui drept. Aceasta este

acţiunea în prestaţie tabulară.

88

Page 89: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Acţiunea în prestaţie tabulară se intentează, de regulă, împotriva

celui care a constituit sau a retransmis dreptul real respectiv. Dar

acţiunea poate fi introdusă şi împotriva unui terţ subdobânditor, înscris în

cartea funciară. Pentru admiterea acestei acţiuni trebuie întrunite

cumulativ următoarele condiţii:

a) actul juridic în temeiul căruia se cere prestaţia tabulară să fie

anterior actului în temeiul căruia terţul şi-a înscris dreptul real în

cartea funciară;

b) terţul să fi dobândit dreptul cu titlu gratuit, iar dacă l-a dobândit

cu titlu oneros să fi fost de rea-credinţă.

În legătură cu natura juridică a acţiunii în prestaţie tabulară se

apreciază că suntem în prezenţa unei acţiuni reale şi imprescriptibile.

Acţiunea în prestaţie tabulară este supusă prescripţiei numai în cazuri de

excepţie, atunci când se referă la un drept real a cărui acţiune se prescrie

(drepturile reale temporare cum sunt: uzufructul, uzul, abitaţia).

2. Acţiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară

Această acţiune se introduce pentru înlăturarea neconcordanţelor

care pot exista între starea tabulară şi situaţia juridică reală a imobilului.

Acţiunea în rectificare poate fi introdusă de orice persoană

interesată de următoarele situaţii:

a) înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a

fost valabil;

b) dreptul înscris a fost greşit calificat;

c) nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris

sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut

înscrierea;

d) înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanţă cu

situaţia reală a imobilului.

În urma admiterii acţiunii, operaţia rectificării se va dispune de

judecătorul de carte funciară, în temeiul hotărârii judecătoreşti rămasă

definitivă şi irevocabilă.

Acţiunea de rectificare poate fi introdusă împotriva celui în favoarea

căruia s-a făcut înscrierea respectivă, precum şi împotriva succesorilor săi,

indiferent că este vorba de un succesor universal, cu titlu universal sau cu

titlu particular.

În legătură cu problema prescripţiei acestei acţiuni, trebuie să facem

deosebire între: rectificarea întabulării şi a înscrierii provizorii şi

rectificarea notării.

89

Page 90: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În ceea ce priveşte acţiunea în rectificarea întabulării şi înscrierii

provizorii:

a) acţiunea în rectificare este imprescriptibilă, sub rezerva prescripţiei

acţiunii de fond, atunci când este introdusă faţă de dobânditorul

nemijlocit, precum şi faţă de terţii dobânditori de rea credinţă,

b) acţiunea în rectificare se prescrie în termen de 10 ani atunci când este

introdusă împotriva terţelor persoane care au dobândit cu bună-

credinţă un drept real, cu titlu gratuit. Termenul de 10 ani începe să

curgă din ziua când terţii au înregistrat cererea de înscriere a dreptului

lor.

c) Acţiunea în rectificare se prescrie în termen de 3 ani faţă de terţele

persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit prin act juridic cu

titlu oneros şi cu bună-credinţă, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii

funciare. Termenul începe să curgă de la înregistrarea cererii pentru

înscrierea dreptului a cărui rectificare se solicită.

Acţiunea în rectificarea notării este imprescriptibilă.

IV.TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR

Subiectul nr.38

Excepţia de neexecutare a contractului.

Excepţia de executare a contractului sinalagmatic este un mijloc de

apărare specific, aflat la îndemâna părţii căreia i se pretinde executarea

obligaţiei ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-şi

fi executat obligaţia proprie.

Temeiul juridic al excepţiei de neexecutare.

90

Page 91: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Invocarea excepţiei de neexecutare a contractului are ca temei

juridic interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractele sinalagmatice,

împrejurarea că fiecare din aceste obligaţii constituie cauza juridică a

obligaţiei corelative.

Legea nu reglementează expres excepţia de neexecutare, însă

Codul civil cuprinde unele aplicaţii, în materie de vânzare, schimb, depozit

remunerat, texte care admit suspendarea executării obligaţiilor de către

partea îndreptăţită până când cealaltă parte execută obligaţia care potrivit

relaţiei de interdependentă ordonare temporară trebuia să preceadă

obligaţia a cărei executare a fost suspendată.

Condiţii pentru invocarea excepţiei:

1) obligaţiile reciproce ale părţilor să-şi aibă temeiul în

acelaşi contract. În principiu sunt reciproce şi interdependente numai

obligaţiile care izvorăsc din acelaşi contract. Deşi aceleaşi părţi pot stabili

raporturi juridice în baza mai multor contracte, excepţia de neexecutare va

putea fi invocată numai în legătură cu obligaţia corelativă asumată prin

acelaşi contract. Excepţional, practica admite posibilitatea invocării

acesteia şi când o obligaţie îşi are temeiul într-un fapt extracontractual,

dar în strânsă legătură cu obligaţiile asumate. Spre exemplu, dacă

depozitarul unui lucru face anumite cheltuieli pentru conservarea acelui

lucru (cheltuieli generate de un fapt extracontractual) el este îndreptăţit a

reţine lucrul dacă deponentul lui nu va achita cheltuielile făcute pentru

conservarea bunului. Dreptul de retenţie examinat aici este o excepţie de

neexecutare a contractului iar depozitul este privit ca un contract

sinalagmatic imperfect.

2) neexecutarea obligaţiei ce revine celuilalt contractant să fie

suficient de importantă pentru a motiva invocarea excepţiei.

Neexecutarea poate fi chiar parţială dar suficient de importantă pentru a

justifica această măsură;

3) neexecutarea să nu se datoreze faptei înseşi a celui ce

invocă excepţia, faptă care să-l fi împiedicat pe celălalt să-şi execute

obligaţia.

4) părţile să nu fi convenit un termen de executare a uneia din

obligaţiile reciproce. Stipularea unui asemenea termen echivalează cu o

renunţare la simultaneitatea de executare a obligaţiei şi ca urmare

invocarea acesteia este lipsită de temei. Termenul se consideră stipulat

tacit când rezultă din uzuri.

5) natura obligaţiilor sau legea să nu facă imposibilă

simultaneitatea de executare a obligaţiilor ceea ce ar atrage şi

imposibilitatea invocării excepţiei de neexecutare.

91

Page 92: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Pentru invocarea acestei excepţii nu se cere punerea în întârziere a

debitorului şi nici sesizarea instanţei de judecată. Excepţia de neexecutare

operează direct între părţi. Sesizarea instanţei este admisă dacă utilizarea

acesteia a fost excesivă.

Subiectul nr.39

Rezoluţiunea (cu excepţia celei convenţionale) şi rezilierea

contractelor.

92

Page 93: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a

contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi

repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.

Din definiţia rezoluţiunii reiese o asemănare, aparentă, cu nulitatea,

dar totuşi între cele două sancţiuni civile există deosebiri importante:

- rezoluţiunea este aplicabilă numai contractelor sinalagmatice;

nulitatea se aplică tuturor actelor civile;

- cauza rezoluţiunii – ulterioară încheierii contractului, cauza

nulităţii – concomitentă momentului încheierii;

- cauzele de nulitate şi de rezoluţiune sunt diferite;

- rezoluţiunea implică un contract valabil încheiat; nulitatea are în

vedere un contract ce nu a fost valabil încheiat;

- răspunderea în caz de rezoluţiune este o răspundere

contractuală; în caz de nulitate – răspundere civilă delictuală.

Temei juridic: ideea unei condiţii rezolutorii tacite existentă în fiecare

contract.

Caracterul judiciar al rezoluţiunii:

Rezoluţiunea nu operează de plin drept. Potrivit art.1021 C.civ.,

partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o

acţiune în rezoluţiune. Instanta sesizată procedează la verificarea şi

aprecierea cauzelor rezoluţiunii. Ea poate acorda un termen de graţie

părţilor.

Acţiunea în rezoluţiune poate fi intentată numai de partea care a

executat sau care declară că este gata să execute contractul. A

recunoaşte şi celeilalte părţi dreptul la această acţiune ar produce o

înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractului.

Condiţii pentru rezoluţiunea judiciară

1) să existe o neexecutare totală sau parţială a obligaţiilor

uneia din părţi. Neexecutarea parţială trebuie să fie suficient de gravă

pentru a justifica rezoluţiunea;

2) neexecutarea să fie imputabilă părţii căreia îi revenea

îndeplinirea obligaţiilor. Dacă neexecutarea se datorează unor cauze

neimputabile părţii, rezoluţiunea nu poate fi cerută. Eventual se pune

problema riscului;

3) debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în

condiţiile cerute de lege.

93

Page 94: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

4) în măsura în care se dovedeşte existenţa condiţiilor arătate

instanţa va pronunţa rezoluţiunea contractului. Judecătorul este însă liber

să aprecieze dacă rezoluţiunea contractului este sau nu necesară. În acest

scop el va avea în vedere diferitele considerente desprinse din starea de

fapt: neexecutarea este totală sau parţială; neexecutarea se referă la o

obligaţie principală sau accesorie; cauzele întârzierii pârâtului în

executarea contractului; împrejurările care stau la baza întârzierii

executării şi măsura în care acestea sunt imputabile pârâtului. Pe tot

parcursul judecăţii, instanţa şi părţile pot face ca contractul în litigiu să se

execute. La cerere sau din oficiu instanţa poate acorda debitorului un

termen de graţie pentru executarea obligaţiei. Instanţa poate hotărî şi

faptul că nu este cazul să dispună rezilierea contractului ci să oblige pe

debitor să execute într-un anumit termen obligaţiile sale.

Efectele rezoluţiunii

Rezoluţiunea are ca efect esenţial desfiinţarea retroactivă a

contractului. Părţile sunt puse în situaţia anterioară încheierii contractului,

restituindu-şi prestaţiile executate în cadrul contractului desfiinţat.

Efectul retroactiv al rezoluţiunii se produce şi faţă de terţi în sensul

că desfiinţarea titlului autorilor lor atrage şi desfiinţarea titlului prin care

terţii au dobândit bunurile în cauză. Terţii se pot opune dacă au dobândit

prin uzucapiune drepturi reale asupra unor imobile.

Rezoluţiunea contractului nu afectează dreptul părţii care şi-a

executat obligaţia de a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor

cauzate prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor ce reveneau celeilalte

părţi.

Rezilierea

Rezilierea este desfiinţarea contractelor sinalagmatice cu executare

succesivă pentru motivul că una din părţi nu –şi execută obligaţiile.

Deosebiri faţă de rezoluţiune:

- rezilierea se aplică în cazul contractelor sinalagmatice cu

executare succesivă;

- rezilierea acţionează numai pentru viitor; rezoluţiunea acţionează

retroactiv;

- prestaţiile succesive executate, faţă de care părţile nu ridică

pretenţii, se păstrează după rezilierea contractului.

Rezilierii i se aplică toate regulile rezoluţiunii privitoare la caracterul

judiciar, condiţiile de admisibilitate şi pactele comisorii.

94

Page 95: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.40

Rezoluţiunea convenţională (pactele comisorii).

Contractele pot cuprinde clauze exprese prin care părţile stipulează

rezoluţiunea lor de plin drept în cazul neexecutării obligaţiilor de către una

dintre ele. Aceste clauze poartă numele de clauze comisorii exprese.

Pactele comisorii exprese pot fi stipulate în orice contracte, chiar

dacă nu sunt sinalagmatice şi pot fi de patru grade, în funcţie de

intensitatea efectelor pe care le produc:

Pactul comisoriu de gradul I:

În acest caz părţile stipulează clauza că: în caz de neexecutare a

contractului de către una din părţi contractul se desfiinţează.

Această clauză repetă prevederile art.1020 Cod civil şi prin urmare

se cer aplicate toate regulile prevăzute de lege pentru rezoluţiunea

judiciară.

Pactul comisoriu de gradul II:

În acest caz părţile stipulează clauza că: dacă o parte nu-şi

execută obligaţia, cealaltă este în drept să considere contractul

desfiinţat.

Acest pact se interpreetază în sensul că rezoluţiunea se produce în

baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite. Instanţa

este competentă să constate că rezoluţiunea nu a avut loc.

Pactul comisoriu de grad III

În acest caz se stipulează clauza potrivit căreia: în caz de

neexecutare de către una dintre părţi a obligaţiei sale, contractul

se consideră rezolvit de plin drept.

Rezoluţiunea va opera de drept, instanţa nefiind competentă să

acorde termen de graţie debitorului şi nici să se pronunţe asupra

oportunităţii rezoluţiunii.

Este necesară punerea în întârziere, în formele prevăzute de lege, a

părţii care nu şi-a executat obligaţia.

Pactul comisoriu de grad IV

95

Page 96: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Acesta este cel mai energic pact comisoriu, părţile stipulând clauza

conform căreia: în caz de neexecutare contractul se consideră

desfiinţat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi

fără orice altă formalitate prealabilă.

În acest caz desfiinţarea contractului se produce necondiţionat de

îndată ce a expirat termenul de executare fără ca obligaţia să fi fost dusă

la îndeplinire.

Instanţa de judecată nu are decât posibilitatea constatării

rezoluţiunii contractului ce a avut loc de lpin drept.

Creditorul poate, totuşi, şi în acest caz, opta între rezoluţiunea de

plin drept şi obligarea debitorului la executare.

În cazul utilizării pactelor comisorii, singurul îndreptăţit să

aprecieze dacă este cazul să aplice rezoluţiunea este creditorul care şi-a

executat sau care se declară gata să execute obligaţia. Clauza care ar lua

creditorului acest drept ori care ar acorda această facilitate debitorului

este nulă.

Înscrierea în contract a pactelor comisorii nu face necesară

intervenţia instanţei, cu excepţia pactului comisoriu de gradul I. Dacă

totuşi se apelează la instanţă aceasta va putea face numai verificările pe

care clauzele comisorii le permit.

Efectele rezoluţiunii

Rezoluţiunea are ca efect esenţial desfiinţarea retroactivă a

contractului. Părţile sunt puse în situaţia anterioară încheierii contractului,

restituindu-şi prestaţiile executate în cadrul contractului desfiinţat.

Efectul retroactiv al rezoluţiunii se produce şi faţă de terţi în sensul

că desfiinţarea titlului autorilor lor atrage şi desfiinţarea titlului prin care

terţii au dobândit bunurile în cauză. Terţii se pot opune dacă au dobândit

prin uzucapiune drepturi reale asupra unor imobile.

Rezoluţiunea contractului nu afectează dreptul părţii care şi-a

executat obligaţia de a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor

cauzate prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor ce reveneau celeilalte

părţi.

96

Page 97: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.41

Riscul contractului.

Când se pune problema

În cadrul contractelor sinalagmatice neexecutarea obligaţiei ce

revine uneia dintre părţi din cauze neimputabile acesteia atrage aplicarea

unor sancţiuni specifice cum sunt excepţia de neexecutare, rezilierea sau

rezoluţiunea contractului cât şi posibilitatea de a cere despăgubiri.

Dacă însă neexecutarea obligaţiei se datorează unui caz fortuit sau

forţei majore se pune problema riscului contractului, a stabilirii părţii care

va suporta pagubele produse de cauza independentă de vreo culpă a

părţilor.

Riscul contractului, reprezentând probabilitatea părţilor de a suporta

neexecutarea contractului, din cauze independente de voinţa lor, face să

nu se admită în paralel acţiuni în despăgubiri, întrucât lipseşte faptul

culpabil al cuiva.

Cine suportă riscul contractului (regula şi aplicaţii)

În stabilirea riscului contractului practica şi doctrina juridică a stabilit

o serie de reguli. Astfel s-a decis că în contractele sinalagmatice, regula

este că riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de

executat.

Potrivit acestei reguli, debitorul obligaţiei imposibil de executat nu

va putea pretinde celeilalte părţi să-şi execute obligaţia corelativă, dar nici

cealaltă parte nu va putea pretinde despăgubiri pentru neexecutare de la

debitorul obligaţiei imposibil de executat.

Această regulă se întemeiază pe reciprocitatea şi interdependenţa

obligaţiilor, pe împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este

97

Page 98: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

cauză a celeilalte. Neexecutarea uneia lipseşte de suport juridic pe cealaltă

care nu va mai trebui să fie executată.

Aplicaţii, prevăzute în Codul civil:

- în materie de locaţiune, art.1423 prevede că dacă în timpul

locaţiunii lucrul închiriat piere în totalitate, prin caz fortuit,

contractul se consideră desfăcut de drept;

- în materia contractului de antrepriză, art. 1481 prevede că

dacă lucrul confecţionat de antreprenor piere în mod fortuit,

antreprenorul este debitorul obligaţiei imposibil de realizat şi

suportă riscul contractului;

- în materia contractului de societate, art.1515 dispune că

atunci când unul dintre asociaţi a promis să pună în comun

proprietatea unui lucru, dacă lucrul respectiv a pierit înainte de a

fi adus efectiv în societate, proprietarul lucrului pierit, fiind

debitorul obligaţiei imposibil de executat, va suporta riscul

neexecutării contractului de societate.

Dacă obligaţia devine numai parţial imposibil de executat se vor

aplica următoarele reguli:

- reducerea contraprestaţiei ce ar urma să fie executată de

cealaltă parte, debitorul obligaţiei parţial imposibil de executat va

suporta riscul contractului numai în măsura părţii neexecutate de

el;

- desfiinţarea sau desfacerea în întregime a contractului în măsura

în care partea ce ar fi putut fi executată nu satisface scopul în

vederea căruia a fost încheiat contractul; în această ipoteză riscul

contractului va fi suportat în întregime de debitorul obligaţiei

imposibil de executat.

Reguli particulare sunt aplicabile riscului în contractele translative

de proprietate.

Astfel în cazul contractelor translative de proprietate privind un bun

cert, care a pierit din cauză fortuită înainte a fi fost predat de vânzător, a

fost consacrată regula că riscul va fi suportat de partea care avea calitatea

de proprietar în momentul pieirii fortuite a acestuia, potrivit adagiului res

perit domino. În acest sens art.971 precizează că lucrul rămâne în rizico-

pericolul dobânditorului chiar dacă nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului. El va

trebui să achite preţul lucrului pierit vânzătorului. Deşi acesta nu va fi în

măsură să predea lucrul vândut.

În aplicarea regulii menţionate trebuie avute în vedere următoarele:

98

Page 99: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) Dacă obiectul contractului cuprinde bunuri de gen, transferul

dreptului de proprietate operează numai odată cu predarea către

cumpărător, întrucât din acel moment se individualizează bunul. Pieirea

bunurilor de gen nu înlătură îndatorirea vânzătorului de a-şi executa în

natură obligaţia, întrucât genera non pereunt.

b) Când înainte de pieirea lucrului, vânzătorul a fost pus în întârziere

pentru neexecutarea obligaţiei de predare, riscul contractului va fi suportat

de către vânzător. Vânzătorul va fi exonerat de acest risc dacă va dovedi

că bunul ar fi pierit şi la creditorul cumpărător dacă I-ar fi fost predat în

termen.

c) Când, în cazul bunurilor certe transferul dreptului se produce nu

la data încheierii contractului ci ulterior, iar bunul piere până la acea dată,

riscul contractului va fi suportat de vânzător.

d) Când transferul proprietăţii este subordonat unei condiţii

suspensive, iar lucrul piere pendente conditione riscul este suportat de

vânzător.

e) Când obiectul a pierit fortuit numai parţial, cumpărătorul este

obligat să-l primească în starea în care se găseşte, fără a putea cere o

scădere de preţ.

f) Când bunul este dobândit sub condiţie rezolutorie riscul acestuia

este suportat de proprietarul sub condiţie rezolutorie.

O acţiune în despăgubire, în cazul neexecutării fortuite a

contractelor este neîntemeiată.

Subiectul nr.42

Plata (noţiune, condiţii).

Termenul de plată are două înţelesuri: mijloc de executare voluntară

a unei obligaţii şi de act juridic.

Plata ca mijloc de executare a unei obligaţii are două sensuri. În sens

larg, prin plată se înţelege executarea voluntară a oricărei obligaţii

pozitive, de a da sau de a face (transmiterea unui drept, constituirea unui

drept, remiterea unui bun, efectuarea unei reparaţii, confecţionarea unui

bun etc.). În sens restrâns şi în vorbirea curentă cuvântul plată de

semnează numai executarea obligaţiei de a da o sumă de bani.

Cine poate face plata

Plata poate fi făcută , în principiu de orice persoană: de către

debitor, de către codebitor, pentru debitor (fidejusor, comitentul pentru

99

Page 100: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

prepu, părinţi pentru copilul minor) sau de către un terţ interesat sau

neinteresat.

De la această regulă există următoarele excepţii:

- în cazul obligaţiilor de a face, intuitu personae, plata nu poate fi

făcută decât de debitorul obligaţiei, afară de cazul în care

creditorul îşi dă acordul;

- când părţile au stabilit expres aceasta;

- în cazul obligaţiilor de a da un lucru cert, plata poate fi făcută

numai de proprietarul acelui bun – persoană cu capacitate

deplină de exerciţiu. Nerespectarea acestor condiţii se

sancţionează cu nulitatea plăţii ce urmează a fi restituită, afară

de cazul când creditorul a fost de bună credinţă.

Cui se poate face plata

Plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său sau altei

persoane autorizate de lege sau de către instanţa de judecată să o

primească. Plata făcută altor persoane este valabilă în următoarele cazuri:

- când plata s-a făcut cu bună credinţă posesorului creanţei, care

apare public a fi titularul acesteia; ex: moştenitorul aparent;

- când plata făcută altei persoane a profitat creditorului; ex: lpata

făcută unui creditor al creditorului;

- când creditorul a ratificat plata făcută unui accipiens fără drept

de a o primi.

În toate cazurile plata trebuie să fie făcută unei persoane cu deplină

capacitate de exerciţiu sub sancţiunea nulităţii relative.

Obiectul plăţii

Obiectul plăţii trebuie să fie exact lucrul sau prestaţia care se

datorează.

Dacă obiectul obligaţiei este prestaţia de a da un bun cert debitorul

trebuie să-l remită în starea în care se găseşte în momentul plăţii, el

nerăspunzând de pieirea bunului, totală sau parţială, datorată cazului

fortuit sau forţei majore, decât dacă a fost deja pus în întârziere.

Dacă obiectul prestaţiei este de a da bunuri generice, debitorul

trebuie să remită creditorului bunuri de o calitate mijlocie, dacă părţile nu

au convenit altfel.

Plata este indivizibilă

Debitorul nu poate sili pe creditor de a primi o parte de datorie, chiar

dacă datoria este divizibilă. Acest principiu cunoaşte următoarele excepţii:

- când creditorul consimte ca plata să fie divizibilă;

100

Page 101: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- când debitorul decedează şi datoria se divide la mai mulţi

moştenitori;

- când o parte din datorie se stinge prin compensaţie legală;

- când instanţa acordă debitorului mici termene de graţie pentru a

putea face plata;

- în cazul posesorului unei cambii, bilet la ordin sau cec care nu

poate refuza o plată parţială;

- când există doi sau mai mulţi fidejusori ai aceleiaşi datorii li

numai unul invocă beneficiul de diviziune.

Data plăţii

Plata trebuie făcută în momentul în care creanţa a devenit exigibilă

şi respectiv datoria debitorului a ajuns la scadenţă:

- obligaţii pure şi simple – plata se face imediat;

- obligaţii afectate de termene suspensive – plata se face la

expirarea termenului;

Executarea cu întârziere a plăţii dă dreptul creditorului la

despăgubiri.

Locul plăţii

Plata trebuie făcută la domiciliul debitorului (când locul nu a fost

stabilit) sau la locul convenit de părţi.

Dacă obiectul plăţii este un bun individual determinat şi părţile nu au

stabilit locul plăţii, plata se face la locul în care se afla bunul la data

contractării.

Cheltuielile pentru efectuarea plăţii

Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului dacă

părţile nu au stabilit altfel.

În materia ofertei reale de plată cheltuielile sunt în sarcina

creditorului, în cazul contractului de vânzare-cumpărare cheltuielile sunt în

sarcina cumpărătorului – dacă nu se convine altfel, în materia contractului

de depozit cheltuielile de deplasare a bunului depozitat la locul plăţii cade

în sarcina depozitarului.

Proba plăţii

101

Page 102: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Proba plăţii se face de către debitor, cu ajutorul unor prezumţii:

a) când creditorul a remis debitorului titlul constatator al creanţei

(înscris sub semnătură privată) se consideră că plata a fost

făcută; - prezumţie absolută.

b) când creditorul remite debitorului titlul original al creanţei (înscris

autentic sau hot. judecătorească) se consideră că plata a fost

făcută – prezumţie relativă.

Proba cu martori nu este admisă pentru valori peste 250 de lei afară de

cazul când debitorul a fost în imposibilitate materială sau morală de a

obţine o chitanţă de plată.

Nu se poate dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul

chitanţei de plată.

Subiectul nr.43

Clauza panală.

Clauza penală este acea convenţie, intervenită înainte de

producerea unui prejudiciu, prin care părţile evaluează anticipat daunele-

interese contractuale.

102

Page 103: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Clauza penală poate fi stipulată într-o clauză expresă cuprinsă în

contractul din care se naşte raportul de obligaţii sau într-o convenţie

ulterioară, încheiată înainte de neexecutarea obligaţiilor.

Caractere juridice

- Clauza penală este o convenţie cu caracter accesoriu existenţa ei

fiind influenţată de soarta contractului pentru care a fost stipulată.

- Clauza penală prezintă utilitatea practică a evitării dificultăţilor de

evaluare judiciară a daunelor interese, creditorul nefiind obligat a dovedi

existenţa şi întinderea prejudiciului ci doar neexecutarea, executarea

necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei. De asemenea clauza

penală are şi un scop cominator.

- Inconvenientele clauzei penale sunt posibilitatea apariţiei unor

sitiuaţii lezionare pentru debitor sau, dacă suma stabilită este mai mică

decât beneficiul obţinut prin neexecutarea contractului, oferă debitorului

un mijloc de sustragere de la executarea obligaţiei.

- Existenţa clauzei penale nu transformă obligaţia iniţială într-o

obligaţie alternativă, debitorul neavând posibilitatea de a alege între

executarea în natură şi plata sumei prevăzute în clauza penală, această

posibilitate având-o doar creditorul.

- Clauza penală are forţă obligatorie între părţile contractante şi se

impune a fi respectată întocmai şi de instanţele de judecată, care nu are

dreptul de a-I mări sau micşora cuantumul, decât în condiţiile executării

parţiale a obligaţiei de către debitor.

- Clauza penală devine exigibilă când sunt întrunite condiţiile

răspunderii contractuale a debitorului şi se datorează în locul daunelor

interese care s-ar stabili în aceste condiţii pe cale judiciară. Suma stabilită

în clauza penală se poate cumula cu executarea parţială în natură, precum

şi atunci când a fost stipulată pentru evaluarea anticipată a daunelor-

inerese moratorii.

Subiectul nr.44

103

Page 104: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Cesiunea de creanţă.

Cesiunea de creanţă este contra tul prin care un creditor transmite

dreptul său de creanţă cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, unei alte

persoane.

Condiţiile cesiunii de creanţă

Cesiunea de creanţă este un contract, trebuind deci să îndeplinească

condiţiile generale de validitate a oricărui contract; cum prin intermediul ei

se pot realiza şi alte operaţii juridice (vâzare-cumpărare, dare în plată,

donaţie) trebuie să îndeplinească şi condiţiile de fond specifice acestor

contracte.

În principiu orice creanţă poate face obiectul unei cesiuni, indiferent

care este obiectul său, cu excepţia salariului, pensiei de întreţinere şi altor

creanţe un un caracter pur personal.

Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă

al părţilor fiind un contract consensual. Nu se cere îndeplinită vreo condiţie

de formă, cu excepţia cesiunii cu titlu gratuit, care fiind o donaţie trebuie

să respecte condiţiile de formă ale donaţiei.

Pentru opozabilitate cesiunii faţă de terţi trebuie îndeplinite anumite

formalităţi de publicitate: notificarea cesiunii către debitor sau acceptarea

cesiunii către debitor.

prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoştinţa

debitorului persoana noului creditor şi clauzele esenţiale ale contractului

de cesiune; la această formă de publicitate fac excepţie creanţele

comerciale care îmbracă forma titlurilor la purtător care nu trebuie

notificate;

acceptarea cesiunii de către debitor se face , pentru a fi opozabilă

tuturor terţilor, printr-un înscris autentic.

actul juridic care constată cesiunea chiriei unui imobil sau arendei pe

un termen mai mare de doi ani, trebuie să fie şi notat în cartea funciară.

Efectele cesiunii de creanţă

Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de creanţă de

la cedent la cesionar. De asemenea produce şi efectele operaţiei juridice

care se realizează prin intermediul ei: vânzare-cumpărare, schimb,

împrumut, donaţie etc.

a) Efecte specifice între părţi

104

Page 105: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

1) Transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în

patrimoniul cesionarului, păstrându-şi natura, garanţiile sau

valoarea nominală;

2) Când cesiunea se face cu titlu oneros cedentul are obligaţia de

garanţie răspunzând faţă de cesionar de existenţa actuală şi

valabilă a creanţei sale. În baza acestei obligaţii cedentul este

ţinut să despăgubească pe cesionar pentru prejudiciile constând

în preţul creanţei, spezele contractului, cheltuielile de judecată,

precum şi alte daune.

b) Efecte specifice faţă de terţi

1) până în momentul notificării sau acceptării, cesiunea creanţei

este inopozabilă debitorului carre poate face plata valabilă, cu

efect liberator, către cedent;

2) după îndeplinirea cerinţelor de publicitate a cesiunii debitorul

cedat devine debitor exclusiv al cesionarului

3) creditorilor cedentului nu le este opozabilă cesiunea până la

notificare sau acceptare, creanţa făcând încă parte din gajul lor

general; după notificare sau acceptarecare ei pot cere revocarea

cesiunii pe calea acţiunii pauliene, dacă le-au fost fraudate

interesele.

Obligaţia de garanţie

În cazul în care cesiunea de creanţă s-a făcut cu titlu oneros,

cedentul are obligaţia de garanţie faţă de cesionar, răspunzând de

existenţa actuală şi valabilă a creanţei şi accesoriilor sale.

Cedentul nu este obligat să garanteze cesionarului solvabilitatea

debitorului cedat, dacă părţile nu au convenit altfel; cedentul poate să se

angajeze pentru solvabilitatea prezentă şi viitoare a debitorului cedat,

printr-o clauză expres stipulată în cadrul contractului de cesiune.

Răspunderea se angajează în toate cazurile numai în măsura preţului la

care a fost înstrăinată creanţa, chiar dacă preţul cesiunii a fost mai mare.

Obligaţia de garanţie nu există atunci când s-a cesionat un drept

aleatoriu şi nici atunci când dreptul cesionat s-a stins datorită unor cauze

posterioare cesiunii.

În baza obligaţiei de garanţie cedentul este ţinut să despăgubească

pe cesionar pentru prejudiciile constând în preţul creanţei, spezele

contractului, cheltuielile de judecată, precum şi alte daune.

105

Page 106: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.45

Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei.

Ca mijloc de transmitere a obligaţiilor, subrogaţia constă în

înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligaţional cu o altă persoană

care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă,

dobândind toate drepturile creditorului plătit.

Subrogaţia poate fi legală sau convenţională, care se împarte la

rândul ei în subrogaţia consimţită de creditor şi subrogaţia consimţită de

debitor.

Subrogaţia legală

Subrogaţia legală operează de plin drept, fără a fi necesar

consimţământul creditorului plătit sau al debitorului, în următoarele

cazuri:

a) în folosul celui care, fiind el însuşi creditor al aceluiaşi debitor, plăteşte

pe un alt creditor ce are preferinţă; ex: un creditor chirografar plăteşte

pe un creditor privilegiat sau ipotecar şi se subrogă în drepturile

acestuia; un creditor ipotecar ce are o ipotecă de rang inferior plăteşte

pe un creditor ipotecar de rang superior, subrogându-se în drepturile

acestuia;

b) în folosul celui care, dobândind un imobil ipotecat, plăteşte pe

creditorul ipotecar, pentru a preîntâmpina urmărirea bunului;

c) în folosul celui care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei

are interes de a o desface şi îl plăteşte pe creditor; ex: codebitorul

solidar, codebitorul dintr-o obligaţie indivizibilă, fidejusorul.

d) În folosul moştenitorului care a acceptat succesiunea sub beneficiu de

inventar şi plăteşte din propriul său patrimoniu pe un creditor al

moştenirii, pentru a evita o urmărire inoportună a unui bun succesoral

e) În cazul societăţii de asigurări ce se subrogă în drepturile asiguratului

despăgubit împotriva celui vinovat de producerea prejudiciului.

106

Page 107: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subrogaţia convenţională

a) Subrogaţia convenţională consimţită de creditor

Această subrogaţie operează prin acordul de voinţă realizat expres

între creditorul iniţial şi terţul care plăteşte datoria debitorului, fără a fi

necesar consimţământul debitorului.

Subrogaţia trebuie să fie stipulată expres şi să fie concomitentă cu

plata, stipulându-se de regulă chiar în chitanţa de plată semnată de

creditor.

Proba acestei subrogaţii se face după regulile dreptului comun, dar

pentru a dovedi că subrogaţia a fost concomitentă cu plata şi a o face

opozabilă terţilor este necesar ca înscrisul sau chitanţa pe care a fost

stipulată să aibă dată certă.

b) Subrogaţia consimţită de debitor

Subrogaţia consimţită de debitor are loc prin acordul de voinţă

intervenit între debitor şi un terţ, de la care debitorul se împrumută pentru

a-l plăti pe creditor, subrogând pe terţul împrumutător în drepturile

creditorului său iniţial, fără a fi necesar consimţământul creditorului.

Pentru a fi valabilă subrogaţia consimţită de debitor este necesar a fi

îndeplinite următoarele condiţii:

- actul de împrumut şi chitanţa de plată a datoriei să îmbrace

forma înscrisului autentic;

- în actul de împrumut să se stipuleze expres că debitorul a

împrumutat suma de bani pentru a face plata datoriei sale faţă

de creditor;

- în chitanţa de plată să se arate expres că plata s-a făcut cu suma

împrumutată de debitor de la terţul pe care îl subrogă în

drepturile creditorului plătit.

Efectele subrogaţiei

- subrogatul ia locul creditorului plătit şi poate exercita toate

drepturile şi acţiunile acestuia faţă de debitor; el beneficiază de

toate garanţiile care însoţesc creanţa

- subrogatul are la dispoziţie, pe lângă acţiunile creditorului plătit

şi o acţiune proprie contra debitorului, izvorâtă din mandat,

gestiune de afaceri sau îmbogăţire fără justă cauză, după caz,

prin care poate obţine nu numai ce a plătit creditorului iniţial ci şi

107

Page 108: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

eventualele cheltuieli făcute sau daune suferite cu această

ocazie.

Subiectul nr.46

Novaţia.

Novaţia este o operaţie juridică prin care părţile sting o obligaţie

veche şi o înlocuiesc, concomitent, cu o obligaţie nouă.

În literatura juridică se consideră că novaţia este de două feluri:

obiectivă şi subiectivă.

Novaţia obiectivă intervine atunci când se realizează prin

schimbarea obiectului sau cauzei obligaţiei vechi, subiectele obligaţiei

rămânând aceleaşi.

Novaţia subiectivă este aceea care se realizează prin schimbarea

creditorului sau debitorului obligaţiei iniţiale.

Schimbarea debitorului are loc atunci când o terţă persoană se

obligă faţă de creditor să plătească datoria şi poate opera fără

consimţământul debitorului iniţial care este liberat.

Schimbarea creditorului intervine prin substituirea creditorului iniţial

cu un nou creditor, debitorul fiind eliberat faţă de creditorul din vechea

obligaţie fiind obligat faţă de noul creditor.

Condiţiile novaţiei

Novaţia fiind un contract pentru a fi valabilă trebuie să îndeplinească

toate condiţiile generale de validitate a oricărui contract în ceea ce

priveşte consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza.

Pe lângă acestea presupune şi respectarea unor condiţii speciale:

108

Page 109: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) să existe o obligaţie veche valabilă, care urmează să se

stingă prin voinţa părţilor şi care să nu fie lovită de nulitate absolută.

Obligaţia ce urmează a fi novată poate fi şi naturală, neînzestrată cu

acţiune în justiţie.

b) să se nască prin acordul părţilor, o obligaţie nouă, valabilă

care o înlocuieşte pe cea nouă; stingerea obligaţiei vechi este condiţionată

de naşterea în locul ei a unei obligaţii noi, valabile.

c) obligaţia nouă care se naşte prin novaţie trebuie să aibă un

element nou faţă de vechea obligaţie. Elementul nou poate consta în:

schimbarea uneia din părţi, a creditorului sau debitorului, schimbarea

obiectului, a cauzei sau în adăugarea ori înlăturarea unei condiţii care

afectează obligaţia existentă.

d) să existe intenţia expresă a părţilor de a nova. În acest sens

art.1130 C.civ. prevede că novaţia nu se prezumă; voinţa de a o face

trebuie să rezulte evident şi clar din convenţia părţilor.

e) părţile să aibă capacitatea de a nova, novaţiunea neoperând

decât între persoane capabile de a contracta, aşa încât creditorul trebuie

să aibă capacitatea de a dispune de drepturile sale, iar debitorul să aibă

capacitatea de a se obliga.

Efectele novaţiei

a) stingerea obligaţiei vechi împreună cu toate garanţiile sale –

fidejusiune, gaj, ipotecă, privilegii; garanţiile se păstrează numai

dacă cei ce le-au constituit sunt de acord, la cererea creditorului,

să supravieţuiască pentru a garanta noua obligaţie;

b) naşterea unei noi obligaţii concomitent şi condiţionat de

stingerea obligaţiei iniţiale. Noua obligaţie are întotdeauna

caracter contractual, deoarece rezultă din acordul de voinţă al

părţilor, indiferent care a fost izvorul obligaţiei vechi ce s-a stins.

109

Page 110: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.47

Delegaţia.

Delegaţia este actul juridic prin care un debitor, numit delegant,

obţine şi aduce creditorului său, numit delegatar, consimţământul unei alte

persoane, numită delegat, care se obligă alături sau în locul delegantului.

Delegaţia este de două feluri: perfectă şi imperfectă.

Delegaţia perfectă

Delegaţia este perfectă atunci când delegatarul acceptă pe delegat

ca debitor, în locul delegantului pe care îl liberează.

Condiţiile delegaţiei perfecte:

- consimţământul celor trei participanţi, care trebuie să aibă

capacitate de exerciţiu deplină;

- intenţia clară şi expresă a delegatarului de a-l reţine ca debitor

numai pe delegat şi de a-l libera pe delegant;

- obligaţia anterioară dintre delegant şi delegatar să fie valabilă.

Efectele delegaţiei perfecte

- având efect novator, stinge obligaţia veche – cu toate garanţiile

şi accesoriile sale - , dintre delegant şi delegatar şi dă naştere

concomitent la o obligaţie nouă între delegat şi delegatar;

110

Page 111: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- delegantul garantează delegatarului numai existenţa şi

valabilitatea propriei creanţe împotriva delegatului;

- delegantul nu este obligat să răspundă pentru insolvabilitatea

delegatului la momentul când va trebui să facă plata ci numai

pentru insolvabilitatea lui în momentul perfectării delegaţiei;

- delegatul nu poate opune delegatarului excepţiile pe care le

putea opune delegantului, în afară de cazul când s-a obligat faţă

de delegatar în aceleaşi condiţii ca faţă de delegant.

Delegaţia imperfectă

Delegaţia imperfectă se caracterizează prin aceea că nu are efect

novator. Delegatarul îl acceptă pe delegat fără a-l libera pe delegant,

păstrând doi debitori, atât pe delegant cât şi pe delegat.

Delegaţia este imperfectă dacă creditorul nu declară expres că

descarcă pe debitorul care a făcut delegaţia.

Efectele delegaţiei imperfecte:

- la raportul de obligaţii existent se adaugă unul nou, între delegat

şi delegatar;

- obligaţia preexistentă îşi continuă existenţa constituind o

adevărată garanţie a noii obligaţii;

- în cazul în care nu ar putea obţine realizarea creanţei de la

delegat, delegatarul are dreptul să se întoarcă împotriva

delegantului.

111

Page 112: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.48

Compensaţia.

Compensaţia este un mijloc de stingere a două obligaţii reciproce şi

de aceeaşi natură existente între două persoane, astfel încât fiecare este,

concomitent, creditor şi debitor al celeilalte.

Importanţa practică:

- este un mod simplificat de executare a obligaţiilor, evitând

efectuarea a două plăţi;

- asigură egalitatea între cele două părţi, având astfel rolul unei

garanţii, fiecare parte evitând riscul insolvabilităţii celeilalte părţi;

Compensaţia este de trei feluri: legală, convenţională şi judiciară.

Prin compensaţie se pot stinge orice fel de obligaţii, indiferent că au

un izvor contractual sau extracontractual, prezentând o mare importanţă

mai ales în obligaţiile comerciale. Totuşi art.1147 C.civ. prevede şi

excepţii, compensaţia neoperând în cazurile:

- unei cereri pentru restituţiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat

de la proprietar;

- unei cereri pentru restituţiunea unui depozit neregulat;

112

Page 113: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- unei datorii declarate nesesizabile.

Compensaţia legală

Compensaţia legală este aceea care operează în temeiul legii, fără a

fi nevoie de acordul de voinţă al părţilor sau de o hotărâre judecătorească

Compensaţia legală operează dacă sunt îndeplinite următoarele

condiţii:

a) obligaţiile să fie reciproce, adică să existe între aceleaşi

persoane, fiecare având una faţă de cealaltă, atât calitatea de

creditor, cât şi cea de debitor.

b) obligaţiile să aibă ca obiect prestaţia de a da sume de bani sau

bunuri fungibile de aceeaşi natură;

c) creanţele să fie certe, lichide şi exigibile, adică neîndoielnice,

determinate de întinderea lor şi să poată fi cerută executarea;

Compensaţia legală operează de plin drept. Totuşi ea nu poate

opera împotriva voinţei părţilor. Această constatare rezultă, printre altele,

din prevederile art.1149 C.civ., care dispune că atunci când s-a făcut o

cesiune de creanţă, debitorul cedat care a acceptat-o nu mai poate opune

cesionarului compensaţia ce ar fi putut s-o pună cedentului. Prin

acceptarea cesiunii se prezumă că a renunţat la compensaţie. Pe cale de

consecinţă părţile pot renunţa la compensaţie. Renunţarea opate avea loc

expres sau tacit. Aşa de pildă un debitor care plăteşte datoria fără a opune

compensaţia se consideră că a renunţat la aceasta.

Compensaţia convenţională

Prin compensaţie convenţională înţelegem acea compensaţie care

operează prin acordul de voinţă al părţilor. Se recurge la aceasta dacă nu

sunt întrunite condiţiile compensaţiei legale dar părţile au interesul să

stingă anumite obligaţii reciproce pe această cale.

Compensaţia judiciară

Compensaţia judiciară operează în temeiul unei hotărâri

judecătoreşti rămasă definitivă. Instanţele se pronunţă în acest sens când

pârâtul formulează prin cerere reconvenţională, pretenţii proprii împotriva

reclamantului, pretenţii pe care instanţa le găseşte legitime.

Efectele compensaţiei

- stinge cele două datorii reciproce, până la concurenţa obligaţiei

care are valoarea cea mai mică;

113

Page 114: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- operează ca o plată dublă, stingând şi garanţiile şi accesoriile

obligaţiei principale;

- când între părţile compensaţiei există două sau mai multe datorii

reciproce şi compensabile, se aplică regulile de la imputaţia plăţii;

- efectele se produc de la data când s-a încheiat convenţia

privitoare la compensaţie, sau de la data rămânerii definitive a

hotărârii judecătoreşti prin care a fost dispusă de instanţa

competentă.

Subiectul nr.49

Confuziunea şi darea în plată.

Confuziunea este acel mod de stingere a obligaţiilor care constă în

întrunirea în aceeaşi persoană, deopotrivă, a calităţii de creditor şi de

debitor al aceleiaşi obligaţii.

Confuziunea intervine între persoane fizice în materie de succesiuni,

când creditorul succede debitorul sau invers, ca succesor legal sau legatar

universal şi acceptă moştenirea pur şi simplu. Între persoanele juridice

confuziunea intervine în procesul reorganizării lor prin comasare sau

divizare.

Efectele confuziunii

- stinge obligaţia ci toate garanţiile şi accesoriile sale; stingerea

operează numai în limita în care o parte a obligaţiei a devenit

propriul său creditor sau debitor;

114

Page 115: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- atunci când confuziunea se realizează în persoana unui codebitor

solidar, ea nu profită şi celorlalţi codebitori;

- dacă actul prin care debitorul a devenit propriul său creditor este

nul, efectele confuziunii se desfiinţează şi obligaţia renaşte.

Darea în plată

Darea în plată este acel mijloc de stingere a obligaţiilor care constă

în acceptarea de către creditor, la propunerea debitorului, de a primi o altă

prestaţie în locul celei pe care debitorul era obligat iniţial să o execute.

Efectele dării în plată

- stinge obligaţia cu toate garanţiile şi accesoriile ei;

- dacă prestaţia iniţială as avut o valoare mai mare decât prestaţia

executată, debitorul este obligat să plătească o sultă.

Atunci când prestaţia iniţială a constat în plata unei sume de bani,

iar creditorul acceptă în locul ei plata unui lucru, darea în plată apare ca o

vânzare-cumpărare, dar se deosebeşte de aceasta prin faptul că vânzarea-

cumpărarea se face la un preţ care este întotdeauna o sumă de bani, pe

când darea în plată se poate efectua fără existenţa unui preţ precum şi

prin faptul că spre deosebire de darea în plată vânzarea-cumpărarea poate

avea ca obiect şi bunuri viitoare.

Subiectul nr.50

Fidejusiunea (noţiune, feluri, caractere, condiţii cerute în

persoana fidejusorului, stingere)

Fidejusiunea este singura garanţie personală reglementată de Codul

civil român.

Fidejusiunea sau cauţiunea este un contract prin care o terţă

persoană, numită fidejusor, se obligă faţă de creditorul altei persoane să

plătească datoria debitorului dacă acesta nu o va face el însuşi la

scadenţă.

În literatura de specialitate se consider că fidejusiunea este de trei

feluri: convenţională, legală şi judecătorească.

115

Page 116: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) fidejusiunea este convenţională, când părţile raportului de

obligaţii, debitorul şi creditorul, stabilesc că pentru garantarea executării

obligaţiei debitorul va aduce angajamentului unui fidejusor sau garant;

b) fidejusiunea este legală, atunci când un text de lege prevede

expres că debitorul este obligat să aducă un fidejusor pentru a garanta

executarea obligaţiilor pe care le are faţă de cealaltă parte;

c) fidejusiunea este judecătorească, în ipoteza în care obligaţia

de a da o cauţiune este impusă de către instanţa de judecată

Această distincţie prezintă însemnătate practică, astfel:

- în cazul fidejusiunii judecătoreşti, fidejusorul nu opate invoca

excepţia beneficiului de discuţie;

- în cazul fidejusiunii legale şi a celei judecătoreşti, fidejusorul se

poate elibera dacă va da creditorului un amanet sau o altă

asigurare suficientă pentru garantarea realizării creanţei,

posibilitatea ce nu există în cazul fidejusiunii convenţionale.

Caracterele fidejusiunii

Fidejusiunea are întotdeauna o natură contractuală, contractul de

fidejusiune având următoarele caractere juridice:

1) Este un contract consensual; se încheie valabil prin simplul

acord de voinţă realizat între fidejusor şi creditor. Forma scrisă este

necesară ad probationem;

2) Este un contract esenţialmente unilateral, în sensul că dă

naştere la obligaţii numai în sarcina fidejusorului. Raporturile care se nasc

între fidejusor şi debitorul a cărui datorie o garantează nu izvorăsc din

contractul de fidejusiune;

3) Este un contract cu titlu gratuit deoarece, în schimbul

obligaţiei sale fidejusorul nu urmăreşte să obţină un echivalent de la

creditorul cu care contractează;

4) Este un contract accesoriu, pentru motivul că însoţeşte şi

garantează o obligaţie principală: obligaţia debitorului faţă de creditor. Din

caracterul accesoriu al fidejusiunii decurg următoarele consecinţe:

- fidejusunea urmează soarta obligaţiei principale;

- întinderea fidejusiunii nu poate fi mai mare decât datoria

debitorul,ui;

- fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde

la toate accesoriile datoriei şi la cheltuielile necesare introducerii

cererii de chemare în judecată şi la cele ocazionate de procedura

urmăririi silite.

116

Page 117: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Condiţii cerute în persoana fidejusorului

a) fidejusorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

b) fiedejusorul trebuie să fie o persoană solvabilă, adică să posede

avere destulă pentru a garanta o obligaţie;

c) fidejusorul să aibă domiciliul în raza de competenţă teritorială a

tribunalului în care trebuie să fie executată obligaţia

d) dacă fidejusorul devine între timp insolvabil el este obligat să

aducă un alt fidejusor, îfară de cazul în care fidejusorul este o persoană

anume stabilită de creditor.

Stingerea fidejusiunii

Fidejusuinea se stinge pe cale indirectă sau directă.

Fidejusiunea se stinge indirect ca efect al stingerii obligaţiei

principale prin lpata făcută de debitor sau prin alte moduri prevăzute de

lege.

Fidejusiunea se poate stinge şi pe cale directă, independent de

obligaţia principală, prin următoarele moduri:

- remiterea de fidejusiune, creditorul renunţând la garanţie;

- prin compensaţie – intervenită între fidejusor şi creditor;

- prin confuziune – între patrimoniul fidejusorului şi patrimoniul

creditorului;

- cedendarum actionum – dreptul fidejusorului de a se opune

urmăririi pornită de creditor împotriva sa, dacă din culpa

creditorului s-au pierdut drepturile şi garanţiile reale ce I-au

însoţit creanţa.

Subiectul nr.51

Efectele fidejusiunii.

A) Raporturile dintre fidejusor şi creditor

117

Page 118: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În cazul în care debitorul principal nu-şi execută obligaţia, creditorul

are dreptul de a cere plata direct de la fidejusor. Creditorul poate urmări

pe fidejusor, chiar înainte de a fi urmărit pe debitorul principal.

Datorită caracterului accesoriu al obligaţie sale, fidejusorul poate

opune creditorului toate excepţiile personale, precum şi două excepţii

specifice: beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune.

a) Beneficiul de discuţiune constă în facultatea fidejusorului de a

cere creditorului, care a pornit urmărirea împotriva sa, să urmărească mai

întâi pe debitorul principal, şi numai după aceea, dacă nu-şi va realiza

creanţa, să-l urmărească şi pe el.

Pentru admiterea acestei excepţii trebuie întrunite următoarele

condiţii:

- excepţia să fie invocată de fidejusor înainte de a intra în faza

dezbaterii în fond a cauzei;

- fidejusorul să indice bunurile debitorului care pot fi urmărite şi să

avanseze creditorului cheltuielile necesare urmăririi acelor

bunuri.

Invocarea acestei excepţii suspendă urmărirea fidejusorului până la

cunoaşterea rezultatelor urmăririi debitorului.

Beneficiul de discuţiune nu opate fi invocat dacă fidejusorul a

renunţat la el sau dacă s-a obligat în solidar cu debitorul.

b) Beneficiul de diviziune

În ipoteza în care mai mulţi fidejusori garantează aceeaşi datorie,

fiecare fidejusor poate invoca beneficiul de diviziune, adică poate cere

creditorului sp-şi dividă urmărirea şi s-o reducă în mod proporţional.

Invocarea excepţiei beneficiului de diviziune este facultatea fidejusorului

faţă de care a început urmărirea.

Beneficiul de diviziune nu înlătură în totalitate aplicarea principiului

răspunderii fiecărui fidejusor pentru întreaga datorie, insolvabilitatea unui

fidejusor fiind suportată de ceilalţi, în afară de două excepţii:

- când creditorul a divizat urmărirea prin voinţa sa, considerându-

se că a renunţat la dreptul de a cere plata întregii datorii de la un

singur cofidejusor;

- când unul sau toţi ceilalţi cofidejusori au devenit insolvabili după

ce cofidejusorul faţă de care s-a început urmărirea a devenit

insolvabil.

118

Page 119: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Beneficiul de diviziune nu poate fi invocat de fidejusorul care a

renunţat la el sau atunci când în contract s-a prevăzut expres solidaritatea

cofidejusorilor.

Fidejusorul poate opune creditorului excepţiile inerente datoriei:

- excepţia prescripţiei extinctive;

- nulitatea abolută a obligaţiei principale pentru cauză imorală sau

ilicită.

Fidejusorul nu poate invoca excepţiile personale ale debitorului:

nulitatea relativă a obligaţiei principale.

B) Raporturile dintre debitorul principal şi fidejusor

În ipoteza în care fidejusorul a plătit datoria debitorului el are drept

de regres împotriva acestuia pentru a obţine restituirea prestaţiei

executate. În acest sop are la îndemână o acţiune personală şi o acţiune

subrogatorie.

Acţiunea personală se întemeiază pe mandat sau gestiunea de

afaceri şi prin intermediul ei fidejusorul poate pretinde de la debitor şi

plata dobânzilor legale la suma plătită către creditor.

Acţiunea subriogatorie se întemeiază pe faptul că plătind datoria

către creditor el s-a subrogat ex lege în drepturile acestuia.

Fidejusorul pierde dreptul la regres în următoarele condiţii:

- dacă a plătit fără să fie urmărit;

- dacă a plătit fără ştirea debitorului, iar acesta dovedeşte că ar fi

putut opune creditorului plata, compensaţia, prescripţia etc.;

- dacă nu l-a înştiinţat pe debitor că a făcut plata, iar acesta

plăteşte datoria a doua oară;

Raporturile dintre cofidejusori

Fidejusorul care a plătit singur datoria are drept de regres contra

celorlalţi garanţi pentru porţiunea ce priveşte pe fiecare.

Fidejusorul poate alege între o acţiune personală, pe temeiul

gestiunii de afaceri şi acţiunea subrogatorie. Acţiunea în regres este

divizibilă.

Condiţiile acţiunii în regres:

- fidejusorul care a plătit a fost urmărit în judecată de către

creditor;

- debitorul este în stare de faliment sau de insolvabilitate;

- când debitorul s-a îndatorat să-l libereze de garanţie într-un

anumit termen, iar acesta a expirat;

- când datoria principală a ajuns la scadenţă.

119

Page 120: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În alte cazuri dreptul de regres există numai împotriva debitorului

principal.

V. CONTRACTE SPECIALE

Subiectul nr.52

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de vânzare-

cumpărare

Vânzarea-cumpărarea este un contract prin care una dintre părţi,

numită vânzător, strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte

părţi, numită cumpărător, care se obligă în schimb a plăti vânzătorului

preţul lucrului vândut.

Transmiterea proprietăţii nu este de esenţa ci de natura vânzării-

cumpărării, aşa încât prin acest contract se pot transmite şi alte drepturi:

drept real, drept de creanţă, drept de proprietate intelectuală, drepturi

asupra unor universalităţi etc.

Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare:

Contractul de vânzare cumpărare prezintă următoarele caractere

juridice: contract bilateral, cu titlu oneros, comutativ, consensual şi

translativ de proprietate.

1) Este un contract bilateral (sinalagmatic) deoarece prin

încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţi, fiecare din

contractanţi fiind în acelaşi timp şi creditor şi debitor, unul faţă de celălalt.

Astfel, vânzătorului îi revine obligaţia de a preda lucrul care formează

obiectul vânzării-cumpărării şi de a-l garanta pe cumpărător, iar

cumpărătorului îi revine obligaţia de a plăti preţul.

2) Este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte

contractantă urmăreşte un avantaj patrimonial, adică primirea unui

echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă. Vânzătorul urmăreşte să

primească preţul, iar cumpărătorul să primească bunul cumpărat în

schimbul preţului.

120

Page 121: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

3) Este un contract comutativ, ceea ce înseamnă că existenţa şi

întinderea obligaţiilor reciproce este cunoscută de părţi din momentul

încheierii contractului şi nu depinde de un eveniment viitor, incert şi

posibil, ca în cazul contractelor aleatorii.

4) Este un contract, în principiu, consensual, putând fi încheiat

prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi nevoie de îndeplinirea unei

formalităţi, sau, în momentul încheierii contractului preţul să fie plătit şi

lucrul vândut să fie predat. Prin excepţie contractul de vânzare-cumpărare,

în cazurile expres prevăzute de lege, devine un contract solemn; ex: în

cazul vânzării de terenuri.

5) Este un contract translativ de proprietate, adică odată cu

realizarea acordului de voinţă şi independent de predarea bunului vândut,

plata preţului, are loc nu numai încheierea perfect valabilă a contractului

dar şi transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Efectul translativ se produce în următoarele condiţii:

- vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut;

- contractul să fie valabil încheiat;

- bunurile să fie determinate individual; părţile să nu fi amânat,

prin convenţie, transferul proprietăţii până la îndeplinirea unei

condiţii sau termen;

- lucrul vândut să existe;

- faţă de terţi vânzarea unui imobil produce efecte numai după

efectuarea operaţiunilor de publicitate imobiliară.

Din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cumpărătorul

suportă şi riscul pieirii lucrului, potrivit principiului res perit domino,

dacă vânzătorul – debitor al obligaţiei de predare – dovedeşte intervenirea

unei cauze străine exoneratoare de răspundere, adică natura fortuită, iar

nu culpabilă a pieirii lucrului.

Dacă cauza străină a fost dovedită, vânzătorul va suporta riscurile

numai dacă a fost pus în întârziere în legătură cu executarea obligaţiei de

a preda lucrul vândut şi nu reuşeşte să dovedească că lucrul ar fi pierit şi

la cumpărător dacă l-ar fi predat la termen.

121

Page 122: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.53

Promisiunea unilaterală de vânzare (sau de cumpărare).

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

1. Promisiunea unilaterală de vânzare (sau de cumpărare)

Promisiunea unilaterală de vânzare (sau de cumpărare) reprezintă

un antecontract care dă naştere la un drept de creanţă, una dintre părţi

fiind obligată faţă de cealaltă să vândă (sau să cumpere) în viitor un

anumit bun, beneficiarul promisiunii putând opta în sensul de a-l cumpăra

(sau vinde) sau nu.

Spre deosebire de oferta de a contracta, act juridic unilateral, în

cazul promisiunii de vânzare (sau cumpărare) o persoană, prevăzând un

eventual interes de a dobândi (sau a vinde) proprietatea unui lucru,

primeşte promisiunea proprietarului (sau unui virtual cumpărător) de a

vinde (respectiv de a cumpăra) acel bun, rezervându-şi facultatea de a-şi

manifesta ulterior – de obicei înăuntrul unui termen – consimţământul.

Efecte:

- promisiunea unilaterală de vânzare (sau cumpărare)nu produce

efectele unei vânzări;

- dă naştere la un drept de creanţă una din părţi fiind obligată făţă

de cealaltă – obligaţia de a face;

- dacă promisiune de vânzare (sau cumpărare) nu este respectată,

beneficiarul acesteia are drept de a pretinde daune-interese de la

promitentul vânzător (respectiv cumpărător)

122

Page 123: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Promisiunea unilaterală de a vinde (sau de a cumpăra) se poate

transforma într-un contract sinalagmatic, dacă beneficiarul înţelege să

obţină dreptul de opţiune contra unei sume de bani, dar chiar şi aşa el are

dreptul de opţiune în a cumpăra (respectiv a vinde).

Dovada promisiunii unilaterale de vânzare (sau de cumpărare) se

face conform regulilor generale aplicabile creanţelor – reglementate de

art.1191 şi urm. C.civ., chiar dacă vânzarea proiectată ar fi un contract

solemn.

Obligaţia promitentului născută din promisiunea de vânzare se

stinge la expirarea termenului prevăzut sau, dacă nu s-a prevăzut un

termen, la expirarea termenului general e prescripţie, care începe să curgă

de la data încheierii promisiunii de vânzare (sau de cumpărare).

Pactul de preferintă reprezintă o variantă a promisiunii de

vânzare, prin care proprietarul unui bun se obligă ca, în cazul când îl va

vinde, să acorde preferinţă unei anumite persoane la un preţ egal. Trebuie

precizat că proprietarul bunului se obligă numai să acorde preferinţă în

cazul în care se va hotărî să vândă bunul.

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare reprezintă un

antecontract care spre deosebire de promisiunea unilaterală de vânzare-

cumpărare, creează obligaţii pentru ambele părţi, promitent şi beneficiar,

de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare.

Obligaţia promitentului vânzător şi dreptul beneficiarului

cumpărător

Obligaţia promitentului vânzător este de a încheia contractul în

viitor.

În cazul în care promitentul vânzător nu-şi respectă obligaţia şi vinde

lucrul unei alte persoane, beneficiarul-cumpărător nu poate cere predarea

lucrului, întrucât nu a devenit proprietar, iar vânzarea încheiată cu o altă

persoană este, cu rezerva fraudei, valabilă, astfel că beneficiarul

cumpărător, astfel încât beneficiarul cumpărător nu poate cere decât

daune interese. Dacă însă bunul se mai găseşte în patrimoniul

promitentului vânzător şi nu există alte impedimente legale, instanţa are la

dispoziţie două posibilităţi:

- să oblige promitentul vânzător la încheierea contractului, sub

sancţiunea daunelor cominatorii;

- să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-

cumpărare.

123

Page 124: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.54

Incapacităţi speciale în materia contractului de vânzare-

cumpărare.

Conform art.1306 C.civ., pot cumpăra toţi cărora nu le este oprit prin

lege. Deci regula este capacitatea, iar incapacitatea, excepţie. De aceea,

cazurile de incapacitate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi sunt

de strictă interpretare.

Pentru contractul de vânzare-cumpărare legea prevede anumite

incapacităţi speciale, interdicţii (prohibiţii) de a vinde sau de a cumpăra.

Aceste interdicţii sunt următoarele:

1) Vânzarea între soţi

Codul civil interzice vânzarea între soţi în următoarele scopuri:

- a împiedica pe soţi ca sub aparenţa unei vânzări simulate să

realizeze donaţii irevocabile;

- apărarea intereselor moştenitorilor;

- apărarea interselor creditorilor

Vânzarea între soţi se sancţionează cu nulitatea relativă.

124

Page 125: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2) Tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor de sub tutela lor cât

timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost date şi primite;

3) Mandatarii – convenţionali sau legali – împuterniciţi a vinde un

lucru nu pot să-l cumpere, neputându-se admite ca o persoană să

cumuleze calitatea de vânzător şi calitatea de cumpărător.

4) Persoanele care administrează bunuri ce aparţin statului,

comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor nu pot cumpăra bunurile

aflate în administrarea lor.

5) Funcţionarii publici nu pot cumpăra bunurile statului sau

unităţilor administrativ-teritoriale care se vând prin mijlocirea lor, afară e

bunurile destinate vânzării şi pentru care există preţuri fixe, astfel încât să

fie excluse aprecierile subiective.

În cazul tutorilor, mandatarilor şi funcţionarilor, doctrina apreciază

sancţiunea nerespectării incapacităţii speciale ca fiind nulitatea relativă.

6) Judecătorii procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari

(cumpărători) de drepturi litigioase care sunt de competenţa curţii de apel

în a cărei circumscripţie îşi exercită funcţia sau profesia. Sancţiunea:

nulitatea absolută.

7) Nimeni nu poate dobândi prin acte juridice între vii suprafeţe

mai mari de 200 de hectare teren agricol în echivalent arabil de familie

(soţii şi copii necăsătoriţi, dacă locuiesc şi gospodăresc împreună cu

părinţii lor).

Limitarea priveşte numai terenurile agricole, indiferent unde se află

ele şi numai în cazul dobândirii prin acte între vii, indiferent de caracterul

oneros sau gratuit al actului.

Sancţiune: nulitatea absolută a actului în partea care depăşeşte

suprafaţa de 200 de hectare.

8) Persoanele insolvabile nu pot cumpăra bunurile imobile care

se vând la licitaţie publică.

9) Cetăţenii străini şi apatrizii, precum şi persoanele juridice

care nu au naţionalitate română, nu pot dobândi dreptul de proprietate

asupra terenurilor, indiferent că au sau nu domiciliul în România (art.41,

alin.2 din Constituţie).

125

Page 126: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Aceştia pot însă dobândi dreptul de proprietate asupra construcţiilor

prin acte între vii sau prin moştenire, recunoscându-li-se în acest caz un

drept de superficie asupra terenului. Sancţiunea: nulitatea absolută.

Subiectul nr.55

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească lucrul vândut şi

preţul.

A) Lucrul vândut

Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie în

circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să poată

exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil şi să fie în

proprietatea vânzătorului.

a) Lucrul să fie în circuitul civil

Art.1310 C.civ. stabileşte că toate lucrurile care sunt în comerţ pot fi

vândute, afară numai dacă o lege a oprit aceasta., cu alte cuvinte nu pot

forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare bunurile care nu se află

în circuitul civil.

126

Page 127: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Prohibiţia poate fi absolută, vizând bunurile care prin natura lor sau

printr-o declaraţie a legii sunt de uz sau de interes public şi care, ca atare,

sunt inalienabile şi relativă, referitoare la bunurile care, nefiind

inalienabile, pot fi vândute-cumpărate, dar numai de către anumite

persoane sau numai în anumite condiţii.

Inalienabilitatea poate fi permanentă sau temporară, caz în care

legea prevede un termen până la care aceste bunuri nu pot forma obiectul

vânzării-cumpărării.

Astfel sunt scoase din circuitul civil:

- lucrurile care prin natura lor nu sunt susceptibile de a forma

obiectul dreptului de proprietate, aşa numitele lucruri comune –

razele soarelui, apa mării, aerul etc;

- bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau al

unităţilor administrativ teritoriale;

- sub sancţiunea nulităţii absolute nu pot fi însctrăinate prin acte

între vii, timp de 10 ani, socotiţi de la începutul anului următor

celui în care s-a făcut înscrierea proprietăţii, terenul atribuit în

baza Legii 18/1991, republicate, unor categorii de persoane ce nu

au avut terenuri;

- sub sancţiunea nulităţii absolute nu pot fi înstrăinate prin acte

juridice, timp de 10 ani de la data cumpărării, apartamentele

dobândite de către chiriaşii titulari de contract, în baza Legii

112/1995;

- sub sancţiunea nulităţii relative, nu pot forma obiectul vânzării-

cumpărării bunurile care constituie monopolul statului, decât în

condiţiile prevăzute de lege;

- bunurile ce pot fi înstrăinate numai cu respectarea condiţiilor

cerute de lege – arme, muniţii, explozibili.

Un bun nu poate fi scos din circuitul civil prin voinţa omului, întrucât

aceasta contravine principiului liberei circulaţii a bunurilor şi a dreptului

proprietarului de a dispune liber şi absolut de bunul său.

b) Lucrul să existe.

El trebuie să existe în prezent, adică în momentul încheierii

contractului, sau să poată exista pe viitor.

Dacă lucrul a pierit în momentul încheierii contractului atunci

contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, pentru

lipsă e obiect.

127

Page 128: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă totuşi lucrul a pierit numai în parte, atunci cumpărătorul poate

alege între două posibilităţi: fie să ceară rezoluţiunea vânzării, fie să ceară

o reducerea a preţului proporţională cu partea care a pierit.

Vânzarea poate avea ca obiect şi lucruri viitoare (res futura) lucruri

care nu există în momentul acordului de voinţă, dar pot exista în viitor; ex:

lucrul care se va confecţiona în viitor.

c) Lucrul să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil

d) Vânzătorul să fie proprietarul lucrului individual

determinat.

Contractul de vânzare-cumpărare fiind translativ de proprietate,

impune vânzătorului să fie proprietarul lucrului vândut.

În caz contrar deosebim următoarele situaţi:

Dacă vânzarea are ca obiect un bun individual determinat, atunci

efectul translativ de proprietate operează din momentul încheierii

contractului. Rezultă deci că vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului

în acel moment căci numai aşa poate transfera proprietatea. Dacă nu era

proprietarul lucrului, vânzarea este anulabilă pentru eroare asupra calităţii

esenţiale a vânzătorului care a fost considerat de cumpărător ca fiind

proprietarul lucrului. Nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de

excepţie, atunci când preţul nu s-a plătit, sau pe cale de acţiune, când

preţul s-a plătit. Aceasta este situaţia atunci când ambele părţi sau

numai cumpărătorul este în eroare, fiind deci de bună-credinţă.

Dacă părţile au fost în cunoştinţă de cauză, ştiind că bunul este

proprietatea altei persoane, fiind de rea-credinţă, anularea pentru eroare

nu se poate pune. În doctrină s-au conturat două opinii:

- într-o opinie se consideră că vânzarea este valabilă, motivându-

se faptul că vânzătorul s-a obligat numai a procura bunul care

formează obiectul vânzării, mai târziu, iar în caz de neexecutare

fiind posibilă plata daunelor interese.

- într-o altă opinie se consideră că vânzarea lucrului altuia

reprezintă o operaţiune care are o cauză ilicită şi ca atare e nulă

absolut.

În cazul bunurilor aflate în indiviziune, dacă un coindivizar

înstrăinează bunul, atunci vânzarea este valabilă sub condiţie rezolutorie

astfel încât dacă bunul care a format obiectul vânzării intră în lotul

coindivizarului atunci vânzarea e valabilă iar dacă nu intră, vânzarea este

nulă pentru lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului.

128

Page 129: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

B) Preţul

Preţul reprezintă obiectul prestaţiei cumpărătorului şi constă într-o

sumă de bani pe care cumpărătorul o plăteşte vânzătorului.

Condiţiile preţului sunt: să fie fixat în bani, să fie determinat sau

determinabil, să fie sincer şi serios.

a) Preţul să fie fixat în bani

Această condiţie este de esenţa vânzării. Dacă contravaloarea

lucrului vândut nu este stabilită în bani, atunci nu mai suntem în prezenţa

unu icontract de vânzare-cumpărare ci a altui contract (schimb,

întreţinere)

b) Preţul să fie determinat sau determinabil

Preţul este determinat când părţile cu ocazia încheierii contractului

au stabilit cu exactitate suma e bani ce urmează a fi plătită.

Preţul este determinabil când nu este fixată suma de bani ce trebuie

plătită cu ocazia încheierii contractului, dar sunt stabilite elementele cu

ajutorul cărora părţile pot stabili preţul cu ocazia executării contractului,

sau atunci când părţile lasă la aprecierea unui terţ stabilirea preţului (ex:

un specialist).

În nici un caz determinarea preţului nu poate rămâne la aprecierea

ulterioară a părţilor sau să depindă de voinţa uneia din ele.

c) Preţul să fie sincer şi serios

Prin preţ sincer trebuie înţeles un preţ real, adică pe care părţile să-l

fi stabilit nu în mod fictiv ci în intenţia părţilor să fie efectiv cerut şi plătit.

Dacă preţul este fictiv atunci contractul este nul ca vânzare-

cumpărare din lipsă de preţ, dar poate fi valabil ca donaţie în măsura în

care înstrăinătorul a avut intenţia să facă o liberalitate şi dacă celelalte

condiţii legale de valabilitate sunt îndeplinite.

Pentru a se considera că preţul este serios şi nu derizoriu este

necesar să existe o proporţie între cuantumul lui stabilit de părţi şi

valoarea reală a bunului. Stabilirea caracterului de preţ serios constituie o

chestiune de fapt şi este lăsată la aprecierea instanţei pe bază de probe.

Subiectul nr.56

Garanţia contra evicţiunii în cazul vânzării-cumpărării.

129

Page 130: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Se numeşte evicţiune pierderea proprietăţii, totale sau parţiale, a

lucrului sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de

proprietar, rezultând din valorificarea de către un terţ a unui drept asupra

lucrului, drept care exclude în tot sau în parte pe cel al cumpărătorului.

Vânzătorul este obligat să-l garanteze pe cumpărător, sau pe

subdobânditori, de evicţiunea parţială sau totală a lucrului vândut şi de

sarcinile ce nu au fost declarate la încheierea contractului.

Garanţia contra evicţiunii rezultând din fapte personale ale

vânzătorului

Vânzătorul are obligaţia de a nu face nimic pentru a-l tulbura pe

cumpărător în liniştita folosinţă a lucrului cumpărat, cu alte cuvinte

obligaţia de garantare contra evicţiunii provenite dintr-un fapt personal al

vânzătorului.

Fapt personal este orice fapt sau act, anterior vânzării, dar tăinuit

faţă de cumpărător, ori ulterior vânzării, dar neprevăzut în contract,

săvârşit de către vânzător sau de către moştenitorii săi universali ori cu

titlu universal de natură a-l tulbura pe cumpărător în liniştita folosinţă a

lucrului (tulburare de fapt sau de drept).

În cazul tulburării din partea vânzătorului cumpărătorul poate

invoca excepţia de garanţie, conform adagiului “cine trebuie să

garanteze pentru evicţiune nu poate să evingă”. Aceasta poate fi invocată

şi împotriva succesorilor universali sau cu titlu universal ai vânzătorului. Ea

nu poate fi însă invocată succesorilor cu titlu particular ai vânzătorului, ei

nefiind ţinuţi de obligaţiile autorului lor.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru fapte proprii – indiferent

de momentul în care au fost săvârşite – vizează nu numai tulburarea

directă a cumpărătorului, dar şi evicţiunea care se realizează prin

intermediul unui terţ.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului este de esenţa vânzării astfel

încât orice convenţie contrară este nulă.

Garanţia contra evicţiunii rezultând din fapta unui terţ

Dacă tulburarea provine din partea unei terţe persoane, vânzătorul

este obligat să-l apere pe cumpărător, iar dacă nu reuşeşte să-l apere va fi

obligat să suporte consecinţele evicţiunii.

Obligaţia de garanţie există dacă sunt îndeplinite următoarele

condiţii:

a) să fie vorba de o tulburare de drept;

130

Page 131: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării;

c) să nu fi fost cunoscută de către cumpărător.

a) Să fie vorba de o tulburare de drept

Vânzătorul nu răspunde pentru o tulburare de fapt, contra cărora

cumpărătorul se poate apăra singur, prin mijloace legale; ex: acţiunile

posesorii.

Dreptul invocat de terţul evingător poate să fie un drept real – drept

de proprietate, uzufruct, servitute neaparentă nedeclarată - sau un drept

de creanţă – locaţiune încheiată de vânzător şi opozabilă cumpărătorului.

b) Cauza tulburării să fie anterioară vânzării

Vânzătorul nu răspunde de împrejurările ivite după încheierea

contractului şi transmiterea lucrului în patrimoniul cumpărătorului, afară

numai dacă evicţiunea provine dintr-un fapt personal.

c) Necunoaşterea cauzei evicţiunii de către cumpărător

Dacă acesta a cunoscut cauza evicţiunii, înseamnă că a acceptat

riscul şi vânzătorul nu mai răspunde, contractul devenind unul aleatoriu.

Funcţionarea obligaţiei de garanţie

Obligaţia de garanţie pentru evicţiune este o obligaţie de a nu face,

de a face sau de a da, după cum evicţiunea nu s-a produs, este pe cale să

se producă sau s-a produs.

Dacă evicţiunea nu s-a produs – vânzătorul este ţinut să se abţină de

la orice fapt care ar atrage posibilitatea producerii evicţiunii.

Dacă evicţiunea este pe cale să se producă – vânzătorul este obligat

să-l apere pe cumpărător împotriva terţului – obligaţie de a face.

Cumpărătorul este obligat să-l anunţe pe vânzător de pericolul producerii

evicţiunii.

Dacă evicţiunea s-a produs, vânzătorul are obligaţia de a da –

revenindu-I obligaţia de a plăti pagubele suferite de cumpărător.

Efectele obligaţiei de garanţie:

În caz de evicţiune totală cumpărătorul are dreptul la: restituirea

integrală a preţului; valoarea fructelor restituite evingătorului; restituirea

cheltuielilor de judecată; daune-interese.

În caz de evicţiune parţială cumpărătorul poate cere rezoluţiunea

contractului sau valoarea părţii pierdute prin evicţiune.

Modificări convenţionale ale garanţiei contra evicţiunii

131

Page 132: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Garanţia pentru evicţiune poate fi modificată prin convenţia părţilor

în sensul agravării răspunderii vânzătorului, în sensul răspunderii acestuia

şi pentru caz fortuit sau în sensul micşorării sau înlăturării complete a

răspunderii acestuia. Obligaţia de garanţie pentru fapte personale a

vânzătorului nu poate fi modificată convenţional.

Subiectul nr.57

Garanţia pentru vicii ascunse în cazul vânzării-cumpărării.

Vânzătorul răspunde de viciile ascunse ale lucrului dacă din cauza

lor lucrul este impropriu întrebuinţării după destinaţie, sau dacă viciile

micşorează într-atât valoarea de întrebuinţare încât cumpărătorul, în

cunoştinţă de cauză, nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preţ mai redus.

Condiţii:

Pentru a se angaja răspunderea vânzătorului viciul lucrului trebuie

să fi fost ascuns, să fi existat în momentul încheierii contractului şi să fie

grav.

a) Viciul trebuie să fie ascuns

Potrivit legii, vânzătorul nu răspunde pentru viciile aparente ale

lucrului şi de care cumpărătorul a putut să se convingă singur, în schimb

de viciile ascunse vânzătorul răspunde chiar dacă nu le-a cunoscut, adică

chiar dacă a fost d bună credinţă, în afară de faptul în care s-ar fi stipulat

că nu răspunde de ele.

b) Viciul trebuie să fi existat în momentul vânzării

Pentru viciile care au apărut după încheierea contractului, adică

atunci când lucrul se defectează sau îşi pierde calitatea din cauze ivite

după vânzare, vânzătorul nu răspunde, întrucât prin efectul vânzării

riscurile trec odată cu dreptul de proprietate asupra cumpărătorului.

c) Viciul trebuie să fie grav

Din cauza viciului lucrul trebuie să fie impropriu întrebuinţării după

destinaţie sau să se micşoreze într-atât valoarea de întrebuinţare, încât

cumpărătorul, cunoscând acest fapt, nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un

preţ mai mic.

Aşadar nu orice deficienţe ale lucrului vândut sunt susceptibile de a

atrage răspunderea pentru vicii, ci numai cele de o anumită gravitate.

132

Page 133: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Gravitatea viciilor fiind o problemă de fapt, este la libera apreciere a

instanţelor de judecată.

Efectele răspunderii vânzătorului pentru vicii

Cumpărătorul are facultatea de a cere fie rezoluţiunea contractului,

fie o reducere a preţului, iar dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă şi

daune-interese.

a) Acţiunea redhibitorie şi estimatorie

Acţiunea prin care cumpărătorul cere rezoluţiunea vânzării se

numeşte redhibitorie, în caz de admiterea a căreia vânzătorul fiind obligat

ca primind lucrul să

restituie preţul şi cheltuielile vânzării. Acţiunea poate fi intentată şi de

subdobânditor.

În loc de rezoluţiune cumpărătorul poate opta pentru o reducere de

preţ, proporţională cu reducerea valorii lucrului datorată viciului, prin

acţiunea specială de reducere numită estimatorie.

Dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse – redhibitorie sau

estimatorie - ale unui lucru transmis se prescrie prin împlinirea unui

termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie, iar

dacă viciile au fost ascunse cu viclenie în termenul general de prescripţie

de 3 ani. Termenul de prescripţie curge de la descoperirea viciilor, însă cel

mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea bunului.

b) Acordarea de daune interese

Cumpărătorul este obligat la plata daunelor interese dacă

cumpărătorul dovedeşte că acesta a fost de rea credinţă.

c) Riscul pieirii lucrului afectat de vicii

Dacă bunul a pierit din cauza viciilor, vânzătorul este obligat să

restituie preţul şi cheltuielile vânzării, iar dacă a fost de rea-credinţă poate

fi obligat şi la plata daunelor interese.

Modificări convenţionale ale garanţiei pentru vicii

Dispoziţiile privitoare la existenţa, condiţiile şi întinderea obligaţiei

de garanţie pentru vicii sunt supletive, părţile fiind libere să înlăture, să

limiteze sau să agraveze prin convenţia lor această obligaţie a

vânzătorului.

133

Page 134: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În ceea ce priveşte clauza de limitare sau de înlăturare a garanţiei

pentru vicii ea este valabilă şi produce efecte numai dacă vânzătorul a fost

de bună credinţă. Reaua credinţă a vânzătorului se poate dovedi de

cumpărător cu orice mijloace de probă.

Clauzele de agravare a obligaţiei de garanţie este valabilă chiar dacă

vânzătorul a fost de rea-credinţă.

Subiectul nr.58

Condiţiile de formă ale contractului de donaţie.

Între persoanele prezente

Toate donaţiile se fac prin act autentic, deci contractul de donaţie

produce efecte juridice numai dacă consimţământul ambelor părţi este

manifestat în formă autentică.

Nerespectarea condiţiei de formă a donaţie se sancţionează cu

nulitatea absolută a acesteia, aceasta putând fi invocată de oricine şi

neputând fi înlăturată în nici un fel, în afara cazului în care după moartea

donatorului, moştenitorii sau reprezentanţii acestuia confirmă, ratifică sau

execută voluntar donaţia, benevol şi în cunoştinţă de cauză.

Cerinţa formei autentice se justifică prin încercarea de protejare a

voinţei donatorului, care dispune în mod actual şi irevocabil de un drept în

favoarea unei alte persoane fără a obţine vreun echivalent.

Sarcinile sau condiţiile donaţiei trebuie să fie, de asemeni, prevăzute

în formă autentică.

Pentru ca donaţia nulă pentru vicii de formă să producă efecte

juridice, ea trebuie refăcută în întregime cu respectarea formei cerute de

lege.

Între absenţi

În cazul în care donaţia se încheie între absenţi prin ofertă şi

acceptare separate, acestea trebuie să fie în formă autentică, sub

134

Page 135: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

sancţiunea nulităţii absolute. De asemenea în momentul acceptării ofertei

donatorul şi donatarul trebuie să fie în viaţă.

Acceptarea trebuie notificată donatorului în timpul vieţii sau chiar

moştenitorilor acestuia, în acest din urmă caz deoarece donaţia produce

efecte de la acceptare, iar notificarea nu mai presupune aprecieri de ordin

moral.

Până în momentul primirii comunicării donatorul poate revoca

donaţia (oferta de donaţie) în mod expres sau tacit.

Statul estimativ

Dacă donaţia are ca obiect bunuri mobile, corporale sau incorporale,

pe lângă condiţiile de formă se mai cere ca obiectele mobile donate să fie

trecute într-un stat estimativ semnat de donator şi donatar şi care să

cuprindă descrierea şi evaluarea, cel puţin globală a lucrurilor mobile

dăruite.

Lipsa statului estimativ nu atrage nulitatea donaţiei, fiind cerut doar

ad probationem.

Darurile manuale şi donaţiile indirecte sunt scutite de formalitatea

statului estimativ.

Donaţia de imobile

Dacă donaţia are ca obiect un imobil, cerinţele de formă trebuie să

fie respectate în toate cazurile, iar nu numai în cazul terenurilor. În schimb

dreptul de preemţiune nu este aplicabil în cazul donaţiei.

În ceea ce priveşte publicitatea imobiliară, înscrierea în cartea

funciară nu afectează validitatea contractului.

Alte condiţii de formă

În cazul donaţiilor deghizate - în acest caz nu se cere forma autentică

ci doar forma cerută pentru contractul ce deghizează donaţia – soluţie a

jurisprudenţei criticată de doctrină.

Donaţiile prin interpunere de persoane - forma cerută e cea

autentică.

Donaţiile indirecte – nu se cere forma autentică.

Darurile manuale – nu se cere nici o condiţie de formă.

135

Page 136: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.59

Incapacităţi de a dispune şi de a primi prin intermediul

contractului de donaţie.

Incapacităţi de a dispune

a) Minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească

Aceştia nu pot încheia contract de donaţie, în calitate de donatori, în

nici o condiţie, fiind însă valabile darurile obişnuite făcute de minor sau în

numele său de ocrotitorul legal, dacă sunt potrivite cu posibilităţile celui

ocrotit.

b) În favoarea tutorelui

Minorul nu poate dispune prin donaţie nici după ce a ajuns la

majorat, cât timp autoritatea tutelară nu a dat tutorelui descărcare pentru

gestiunea sa, cu excepţia cazului în care tutorele este ascendentul

minorului.

Incapacităţi de a primi

136

Page 137: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

1) Persoanele fizice neconcepute şi organizaţiile care n-au

dobândit personalitate juridică

Acestea nu pot fi gratificate. Persoanele neconcepute putând însă a

fi gratificate indirect, iar organizaţiile ce n-au dobândit personalitate

juridică pot fi gratificate doar dacă donaţiile sunt cerute pentru ca

persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.

Copilul conceput poate fi gratificat.

2) Cetăţenii străini şi apatrizii

Aceştia nu pot primi donaţii având ca obiect dreptul de proprietate

asupra terenurilor – art.41(2) din Constituţie.

3) Medicii şi farmaciştii

Medicii (personalul medical) şi farmaciştii care au tratat pe o

persoană în boala din care moare nu opt primi donaţiile ce bolnavul a făcut

în favoarea lor în cursul acelei boli. De asemenea preotul care a asistat

religios pe donator în cursul ultimei boli.

Excepţie fac, fiind deci valabile, donaţiile remuneratorii şi donaţia

făcută medicului de către bolnavul care este soţul lui.

3) Minorii şi interzişii

Aceştia au dreptul de a primi donaţii dar nu pe acela de a dona.

Donaţia făcută unui minor sau interzis poate fi acceptată de reprezentanţii

săi legali, sau de către ascendenţii lor de orice grad.

4) Surdo-mutul

Surdo-mutul care nu ştie să scrie nu poate accepta o donaţie dacât

cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelară, care va

avea rolul de interpret al voinţei surdo-mutului.

5) Persoanele care deţin deja 200 ha teren arabil nu vor mai

putea primi prin donaţie alte suprafeţe de teren arabil sub sancţiunea

nulităţii absolute;

6) Persoanele juridice

Acestea au dreptul să primească donaţii, dacă dreptul care formează

obiectul donaţiei corespunde scopului stabilit prin lege, actul de înfiinţare

sau statut.

137

Page 138: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Donaţiile făcute statului urmează să fie acceptate după cum

urmează:

- donaţiile oferite ministerelor sau altor organe sau instituţii

centrale care depind direct de Guvern, precum şi instituţiilor

bugetare care fac parte din sistemul acestora – ministrul sau

conducătorul organului ori instituţiei;

- donaţiile oferite unităţilor administrativ-teritoriale – consiliul

judeţean sau al municipiului Bucureşti;

- donaţiile oferite regiilor autonome – conducătorii acestora.

Asociaţiile sau fundaţiile fără scop patrimonial pot accepta donaţia

cu autorizarea şi avizul prealabilă al Guvernului, cu excepţia contribuţiilor

sau donaţilor iniţiale, a cotizaţiilor periodice şi a subvenţiilor din partea

statului sau altor instituţii de drept public.

Persoanele juridice private, cu scop patrimonial pot primi donaţii prin

organele lor de conducere fără autorizare prealabilă.

Sancţiunea incapacităţilor speciale de a face sau a primi donaţii

Nerespectarea incapacităţilor de a face sau de a primi donaţii se

sancţionează, de regulă, cu nulitatea relativă a contractelor.

Se sancţionează cu nulitatea absolută donaţiile făcute persoanelor

juridice, dacă nu au fost acceptate în condiţiile prevăzute de lege, sau

cele, având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor de orice fel,

făcute unui străin. De asemenea cu nulitatea absolută se sancţionează şi

donaţiile făcute medicilor, farmaciştilor şi preoţilor.

Donaţia va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă părţile au recurs la

deghizare sau la interpunere de persoane.

Subiectul nr.60

Principiul irevocanbilităţii donaţiilor.

Liberalităţile între vii sunt, prin esenţa lor, irevocabile, irevocabilitate

cu un caracter special, particular, mai accentuat decât forţa obligatorie a

fiecărui contract, în sensul că în materie de donaţii, irevocabilitatea

priveşte nu numai efectele ci şi esenţa contractului, fiind o condiţie de

validitate pentru formarea lui. Orice clauză contrară atrage nulitatea

absolută a contractului de donaţie în întregime.

Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii

a) Condiţiile potestative

138

Page 139: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Cu toate că dreptul transmis prin donaţie poate, în principiu, să fie

condiţional, totuşi caracterul de irevocabilitate nu permite stipularea unei

condiţii suspensive sau rezolutorii potestative din partea donatorului

Donaţia este nulă atunci când este sub condiţie pur potestativă sau chiar

potestativă simplă din partea donatorului, spre deosebire de contractele cu

titlu oneros care sunt nule în cazul afectării de o condiţie pur potestativă.

b) Plata datoriilor viitoare nedeterminate

Este nulă donaţia care impune donatarului plata datoriilor pe care

donatorul le-ar contacta în viitor şi a căror valoare na fost specificată prin

actul de donaţie – deoarece donatorul ar putea revoca donaţia contractând

datorii până la concurenţa valorii bunurilor donate.

c) Dreptul de a dispune de bunul donat

În cazul în care donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de un

bun sau de o sumă de terminată din bunurile dăruite, donaţia este nulă cu

privire la acel bun sau sumă, chiar dacă donatorul moare fără a mai fi

dispus de ele. O asemenea clauză este de fapt o condiţie rezolutorie pur

potestativă.

d) Dreptul de denunţare unilaterală a contractului

Clauze permise

a) Termenul

Donaţia poate fi cu termen deoarece irevocabilitatea transmisiunii

dreptului donat nu implică o predare imediată a lucrului.

b) Condiţia cauzală sau mixtă

Depinzând de hazard sau de voinţa unei alte persoane decât

donatorul, aceste condiţii nu contravin principiului irevocabilităţii.

c) Plata datoriilor

În contractul de donaţie poate fi stipulată plata datoriilor prezente

sau viitoare determinate, con condiţia specificării sumei în contractul de

donaţie.

d) Reîntoarcerea convenţională

Există posibilitatea stipulării valabile a întoarcerii convenţionale a

bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar muri înainte de donator –

139

Page 140: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

condiţie cauzală expresă cu efecte retroactive. În materie de imobile

această clauză este supusă publicităţii.

e) Libretul CEC

În cazul depunerii unei sume de bani pe numele donatarului la CEC

sau altă unitate bancară, deponentul poate insera în libret o clauză de

împuternicire pe seama sa.

f) Clauze de inalienabilitate

În materie de liberalităţi clauzele de inalienabilitate, în măsura în

care sunt recunoscute valabile, nu contravin principiului irevocabilităţii.

g) Este permisă şi donaţia cu rezerva uzufructului sau

dreptului de abitaţie în favoarea donatorului sau a unui terţ

Subiectul nr.61

Donaţiile deghizate şi prin interpunere de persoane.

Donaţiile deghizate

Donaţia este deghizată când conform actului public apare încadrată

într-o operaţiune juridică cu titlu oneros; ex: vânzare-cumpărare în care

preţul nu este datorat; recunoaşterea unei datorii inexistente.

Donaţiile deghizate sunt valabile, dacă întruneşte condiţiile de

validitate ale contractelor, simulaţia în general nefiind sancţionată cu

nulitatea.

140

Page 141: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Având în vedere faptul că donaţia deghizată constituie o adevărată

donaţie, ea este supusă şi regulilor de fond prevăzute special pentru

donaţii – capacitate, irevocabilitate de grad II, reducţiune, raport, revocare

în cazurile prevăzute de lege. Deci, pentru donaţia deghizată se alpică

aceleaşi reguli de fond aplicabile donaţiei aparente.

Forma donaţie deghizate

Jurisprudenţa a adoptat soluţia conform căreia pentru validitatea

acestor donaţii nu se cere respectarea formei autentice, ci numai a formei

prevăzute de lege pentru contractul care deghizează donaţia,

nerespectarea acelei forme sancţionându-se cu nulitatea absolută a

donaţiei deghizate. Cu alte cuvinte: forma este a actului ce deghizează

donaţia, sancţiunea este cea prevăzută pentru donaţii.

Doctrina critică însă această soluţie solicitând respectarea formei

autentice a donaţiei.

Dovada donaţiei deghizate

Pentru probă se aplică regulile din materia simulaţiei, părţile putând-

o dovedi prin contraînscris sau început de dovadă scrisă, care poate fi

completată cu martori sau prezumţii, iar terţii prin orice mijloace de probă.

Pentru uşurarea dovezii deghizării moştenitorii rezervatari (care în

această materie sunt terţi) se bucură de o prezumţie relativă, potrivit

căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă

reprezintă o donaţie deghizată – supusă reducţiunii – dar numai dacă

înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente

viagere, iar deghizarea nu este invocată de un moştenitor în linei dreaptă

care să fi consimţit la încheierea actului.

Donaţiile prin interpunere de persoane

În cazul donaţiei prin interpunere de persoane simulaţia nu vizează

natura gratuită a contractului, ci persoana adevăratului donatar.

Scopul acestei simulaţii este: cazul în care adevăratul donatar este

incapabil să primească liberalităţi de la donator, gratificare ar crea

probleme în familia donatarului etc.

Deoarece contractul care se încheie cu persoana interpusă este o

donaţie, actul trebuie încheiat în formă autentică, fiind aplicabile în mod

firesc, toate condiţiile de fond prevăzute de lege pentru donaţii.

Pentru dovada acestei simulaţii legea prezumă absolut că sunt

persoane interpuse părinţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile şi

141

Page 142: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

care devin – prin intermediul prezumţiei – persoane incapabile de a primi

donaţii de la donator.

Subiectul nr.62

Darurile manuale.

Darul manual reprezintă o categorie specială de donaţie, pentru

validarea căreia se cer două elemente:

142

Page 143: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) acordul de voinţă pentru a transfera şi dobândi un drept cu titlu

gratuit;

b) tradiţiunea, predarea efectivă şi reală a bunului dăruit.

Singura condiţie specială în cazul darurilor manuale este predarea reală a

bunului, iar acceptarea, fără a fi supusă unei forme speciale, constă în

primirea (preluarea) bunului dăruit.

Reprezentarea în cazul darului manual

Darurile manuale făcute persoanelor care au capacitatea de a primi

o donaţie dar nu au exerciţiul acestui drept, sunt valabile prin tradiţiunea

lucrului făcută reprezentanţilor lor legali, respectiv cu încuviinţarea

ocrotitorilor, iar dacă conţine şi element oneros, cu autorizarea autorităţii

tutelare.

Predarea-primirea se poate face şi printr-un reprezentant

convenţional, mandatar.

Reguli de fond aplicabile

Darul manual este supus aceloraşi condiţii de fond ca şi celelalte

donaţii (liberalităţi), inclusiv principiul irevocabilităţii, el putând fi însoţit şi

de clauze accesorii, sarcini ori condiţii, scutire de raport etc.

Obiectul darului manual

Pot forma obiect al darului manual numai bunurile mobile, corporale

şi susceptibile de tradiţiune.

Nu pot forma obiect al darului manual bunurile viitoare, deoarece

predarea presupune deţinerea materială a bunului, deci existenţa lui

actuală.

Noţiunea de tradiţiune.

Tradiţiunea reală este un element esenţial al darului manual, iar nu

un mod de executare a contractului.

Darul manual se poate realiza numai prin tradiţiune, dacă însă

obiectele pe care donatorul doreşte să le dăruiască se află deja în mâinile

donatarului, darul manual se poate perfecta prin declaraţia donatorului că

înţelege să le dăruiască, acceptată de donator.

Prin tradiţiunea bunului nu trebuie să se înţeleagă neapărat o

deplasare fizică a bunului, efectele sale juridice putând fi realizate şi printr-

o tradiţiune implicită. Astfel, darul manual se poate realiza şi prin forme

moderne, care nu implică o predare efectivă, materială a bunului donat,

143

Page 144: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

dar asigură totuşi transferul efectiv al valorilor dintr-un patrimoniu în altul;

ex: deschiderea unui cont pe numele donatarului.

Problema darurilor de nuntă

Darurile de nuntă urmează a fi considerate bunuri comune ale

soţilor, în cote egale, chiar dacă au fost făcute de părinţii unuia dintre soţi,

deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei şi pentru că se presupune

intenţia (menţiunea ) dispunătorului ca ele să devină comune. Bunul s-ar

considera propriu dacă donaţia s-ar face – de părinţii unuia dintre soţi – nu

cu ocazia serbării nunţii, ci ulterior.

Totuşi, în doctrină se mai susţine că toate donaţiile care nu sunt

daruri obişnuite (sume mari de bani, autoturisme şi alte bunuri de mare

valoare), devin bunuri proprii chiar dacă sunt făcute cu ocazia serbării

nunţii şi de către persoane care nu sunt părinţii unuia dintre soţi, afară

numai dacă dispunătorul a prevăzut ca bunurile donate să devină comune.

Dovada darului manual

Pentru donator şi succesorii săi, în vederea dovedirii darului manual,

se cere existenţa unui înscris sau început de dovadă scrisă care poate fi

completată cu martori sau cu prezumţii.

Moştenitorii rezervatari şi terţii pot dovedi darul manual cu orice

mijloc de probă.

Donatarul posesor, fiind prezumat proprietar nu are nevoie de

dovadă scrisă.

Persoanele interesate pot dovedi cu orice mijloc de probă fie că

lucrul nu a fost donat, ci a fost furat sau pierdut, fie caracterul echivoc ori

viciile posesiei, fie contractul din care rezultă natura precară a detenţiunii.

144

Page 145: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.63

Efectele contractului de donaţie între părţi.

Efectul translativ al contractului de donaţie

Ca efect al donaţiei dreptul care formează obiectul contractului se

transmite din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. Cel mai

frecvent, obiectul contractului îl constituie un drept real, caz în care,

transmiterea sau constituirea dreptului operează prin efectul realizării

acordului de voinţă, în forma prevăzută de lege, dar necondiţionat de

predarea bunului care formează obiectul donaţiei, cu excepţia darurilor

manuale.

Obligaţiile donatorului

a) Obligaţia de predare

După încheierea contractului donatorul este obligat să predea bunul

dăruit potrivit clauzelor stabilite şi să-l păstreze până la predare,

răspunzând de pieirea sau deteriorarea lui, provenită din culpa sa.

b) Obligaţia de garanţie

Spre deosebire de contractul de vânzare-cumpărare, unde

vânzâtorul avea obligaţia de garanţie, în cazul contractului de donaţie

regula este că donatorul nu datorează garanţie pentru evicţiune şi nici

pentru vicii ascunse, deoarece contractul este cu titlu gratuit.

Această regulă are şi excepţii, donatarul datorând garanţie, în

următoarele cazuri:

- dacă a promis expres garanţia pentru evicţiune sau pentru vicii;

- dacă evicţiunea provine din faptul său personal; ex: vinde

imobilul donat înaintea efectuării formelor de publicitate;

- în caz de dol donatorul răspunde de pagubele rezultate din viciile

ascunse, cunoscute de el şi necomunicate şi care au cauzat,

direct sau indirect, un prejudiciu donatarului;

- dacă donaţia nu este pur gratuită – donaţie cu sarcini – donatorul

răspunde de evicţiune şi vicii în limita valorii sarcinilor.

Obligaţiile donatarului

Când donaţia este pur gratuită, donatarul nu are nici o obligaţie, ci

numai o îndatorire numită “de recunoştinţă” care, în cazurile anume

determinate de lege, este sancţionată prin posibilitatea dată donatorului

de a revoca donaţia pentru cauză de ingratitudine.

145

Page 146: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Excepţia de la această regulă este cazul donaţiei cu sarcini.

Sarcina este o obligaţie impusă donatarului, care după acceptarea

donaţiei este ţinut să o execute. Sarcina se aseamănă cu o condiţie

rezolutorie, însă diferă de aceasta prin următoarele:

- în cazul condiţiei rezolutorii nu se creează nici o obligaţie pentru

donatar, în schimb sarcina obligă pe donatar, în caz de

neexecutare putându-se recurge împotriva lui la măsuri de

executare;

- condiţia operează de drept, în schimb revocarea pentru

neîndeplinirea sarcinii este judiciară.

Sarcina nu trebuie să fie imposibilă, ilicită sau imorală, potrivit

regulilor generale. Ea poate fi prevăzută fie în favoarea donatorului, fie în

favoarea unei terţe persoane, fie în favoarea donatarului însuşi (numai

dacă donatorul are vreun interes, cel puţin moral, la executarea sarcinii.

Întrucât donaţia cu sarcini este, în limita sarcinii, un contract

sinalagmatic cu titlu oneros, în caz de neexecutare intervin efectele

specifice contractelor sinalagmatice:

- se poate cere îndeplinirea sarcinii şi plata daunelor-interese;

- donatarul nu se poate elibera de sarcină fără acordul donatorului;

- revocarea (rezoluţiunea) donaţiei pentru neexecutarea obligaţiei,

care este judiciară, instanţa apreciind gravitatea nerespectării

obligaţiei de către debitor şi putând acorda, eventual, un termen

de graţie. În caz de admitere a acţiunii revocarea produce efecte

retroactiv împotriva donatarului şi succesorilor săi în drepturi, cât

şi împotriva terţilor.

Acţiunea în executare sau revocare poate fi intentată de către

donator sau succesorii săi în drepturi.

În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, acesta poate şi el

cere executarea contractului, dar nu şi revocarea donaţiei.

146

Page 147: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.64

Revocarea donaţie pentru ingratitudine.

Cauze

Cauzele revocării pentru ingratitudine sunt limitativ enumerate de

art.831 C.civ. Acestea sunt: atentat la viaţa donatorului, delicte, cruzimi

sau injurii grave, refuzul de alimente.

1) Atentat la viaţa donatorului

Nu se cere o condamnare penală, este suficient să se stabilească

intenţia de a ucide, intenţia manifestă a autorului de a curma viaţa

donatorului. Uciderea din culpă nu este cauză de revocare.

2) Delicte, cruzimi sau injurii grave

Gravitatea faptelor se apreciază de instanţă. Se cere, însă, ca fapta

să fi fost săvârşită cu intenţie.

3) Refuzul de alimente

Refuzul de alimente presupune că donatorul a avut nevoie şi a cerut

alimente de la donatar, care, având posibilitatea, a refuzat să o dea.

Refuzul nu este sancţionat cu revocarea dacă donatorul avea rude sau alte

persoane obligate şi în situaţia de a-I acorda întreţinere. Alimentele nu

trebuie să treacă peste valoarea darului.

Sancţiunea refuzului de alimente este posibilitatea revocării

donaţiei, printr-o acţiune specifică: acţiunea în revocarea donaţiei pentru

ingratitudine..

Donatorul nu are acţiune pentru a cere întreţinere de la donatar şi

nici donatarul nu poate cere restituirea prin echivalent a prestaţiilor

efectuate de bunăvoie.

Acţiunea pentru revocarea donaţiei pentru ingratitudine

Este o pedeapsă civilă şi se caracterizează prin următoarele:

a) este o acţiune strict personală a donatorului, moştenitorii devin

titulari ai acestei acţiuni, excepţional, în următoarele cazuri: dacă

a fost intentată de donator dar acesta a decedat înainte de

147

Page 148: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

terminarea procesului; dacă donatorul a decedat înainte de

expirarea termenului în care acţiunea putea fi intentată;

b) donatorul sau, în cazurile arătate, moştenitorii săi, îl poate ierta

pe donatar (dar nu poate renunţa cu anticipaţie la acţiune, de

exemplu, în contractul de donaţie). Iertarea se prezumă absolut

dacă a trecut un an din ziua săvârşirii faptului sau din ziua când

donatorul sau moştenitorii au avut cunoştinţă de acel fapt, fără a

fi cerut revocarea. Acest termen este termen de decădere.

c) Acţiunea nu se poate intenta decât în contra autorului faptului de

ingratitudine, ea neputând fi pornită şi nici continuată împotriva

moştenitorilor acestuia.

d) Admiterea acţiunii nu produce efecte retroactive faţă de terţi,

drepturile acestora rămânând neatinse.Din partea donatarului

restituirea trebuie să fie integrală. Fructele se restituie numai de

la data cererii de revocare.

Toate donaţiile sunt supuse revocării pentru cauză de ingratitudine.

148

Page 149: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.65

Contractul de locaţiune. Noţiune şi caractere juridice.

Contractul de locaţiune este contractul prin care una dintre părţi,

numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numită locatar sau

chiriaş, folosinţa temporară, totală sau parţială a unui lucru în schimbul

unei sume de bani determinate, numită chirie.

Varietăţile contractului de locaţiune sunt: contractul de arendare –

când e vorba de locaţunea fondurilor rurale (bunuri agricole) şi contractul

de închiriere – când e vorba de locaţiunea unor suprafeţe locative.

Delimitarea faţă de contractul de vânzare-cumpărare

Locaţiunea se deosebeşte de contractul de vânzare-cumpărare prin

următoarele:

- transmite numai dreptul de folosinţă, ca drept de creanţă, asupra

lucrului şi un drept real;

- locatarul dobândeşte proprietatea fructelor ca accesoriu al

folosinţei şi nu în virtutea folosinţei, locatorul fiind obligat să-I

asigure folosinţa lucrului nu şi dobândirea proprietăţii fructelor.

Caracterele juridice ale contractului de locaţiune

Locaţiunea este un contract:

- bilateral;

- cu titlu oneros;

- comutaitv;

- consensual;

- contract cu executare succesivă;

- translativ de drept de folosinţă.

1) Locaţiunea este un conrtact bilateral (sinalagmatic),

deoarece contractul naşte obligaţii în sarcina ambelor părţi: locatorul se

obligă să asigure locatarului folosinţa bunului închiriat, iar locatorul se

obligă să plătească locatorului preţul locaţiunii.

149

Page 150: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2) Locaţuinea este un contract cu titlu oneros, întrucât ambele

părţi contractante urmăresc obţinerea unui avantaj patrimonial.

3) Locaţiunea este un contract comutativ, deoarece din

momentul încheierii lui, ambele părţi cunosc existenţa şi întinderea

obligaţiilor ce-I revin.

4) Locaţiunea este un contract consensual care se încheie prin

simplul acord de voinţă al părţilor, nefiind nevoie d îndeplinirea vreunei

formalităţi.

În ceea ce priveşte proba contractului, legea distinge următoarele

situaţi:

- dacă contractul a fost încheiat verbal şi nu s-a început executarea

lui, nu este admisă nici o dovadă, nefiind posibilă nici dovedirea

contractului cu martori;

- dacă contractul a fost încheiat verbal şi a fost pus în executare,

legiuitorul prevede că dacă există o contestaţie asupra preţului,

locatarul poate cere o expertiză asupra preţului, iar cheltuielile

expertizei vor fi suportate de locatar dacă preţul declarat de

acesta este mai mic decât preţul stabilit de expert;

- dacă litigiul priveşte alte elemente decât preţul, se aplică regulile

generale în materie de probe.

5) Locaţiunea este un contract cu executare succesivă, în

timp.

Elementul timp este de esenţa locaţiunii. Deşi codul civil defineşte

locaţiunea arătând că folosinţa buului se face pe timp determinat, în

realitate termenul contractului de locaţiune poate fi şi nedeterminat de

către părţi, în momentul încheierii contractului, caz în care contractul

poate înceta prin simpla denunţare unilaterală de oricare din părţi.

Legiuitorul a dorit să precizeze prin expresia “pe timp determinat” că

locaţiunea nu poate fi veşnică.

6) Locaţiunea este un contract translativ de drept de

folosinţă temporară.

150

Page 151: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.66

Efectele contractului de locaţiune.

Toate obligaţiile locatorului decurg din principiul că el trebuie să

asigure locatarului folosinţa lucrului în tot timpul locaţiunii (obligaţie de a

face).

1) Obligaţia de predare

În virtutea contractului de locaţiune şi a art.1420 C.civ., locatorului îi

revine obligaţia de a preda locatorului lucrul dat în locaţiune, la termenul

convenit de părţi şi cu cheltuiala locatarului.

Dacă locatorul refuză predarea bunului, locatarul va putea cere

instanţei desfiinţarea contractului cu daune interese sau să oblige pe

cealaltă parte la executarea silită a contractului.

Predarea bunului presupune şi predarea tuturor accesoriilor sale,

care trebuie să se facă într-o stare corespunzătoare destinaţiei în vederea

căreia a fost închiriat.

Deşi art.1420 C.civ. prevede că locatorul este dator prin însăşi

natura contractului, fără a mai fi nevoie de vreo stipulaţie contrară, de a

preda locatarului lucrul închiriat sau amanetat şi de a face ca acesta să se

poată folosi neîmpiedicat de lucrul închiriat pe tot timpul duratei

contractului, totuşi, întrucât este vorba de o obligaţie de a face, locatorul

în caz de neexecutare urmează a fi pus în întârziere.

Având în vedere faptul că locaţiunea este un contract cu executare

succesivă, obligaţia de predare se prelungeşte până la încetarea efectelor

contractului, locatorul având dreptul să ceară să fie menţinut în folosinţa

lucrului în tot timpul locaţiunii.

2) Obligaţia efectuării reparaţiilor

151

Page 152: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Locatorul este ţinut faţă de locatar, nu numai la predarea bunului în

bună stare, pentru a putea fi întrebuinţat, ci şi la întreţinerea lucrului în tot

timpul cât durează locaţiunea. Pentru aceasta, locatorul trebuie să

efectueze reparaţiile necesare în tot timpul locaţiunii, bineînţeles dacă

bunul are nevoie de astfel de reparaţii. Reparaţiile, aşa zis locative cad în

sarcina locatarului.

Dacă această obligaţie nu este îndeplinită, atunci locatarul poate

cere rezilierea contractului, chiar şi pentru viciile aparente existente în

momentul încheierii contractului, sau poate cere justiţiei obligarea

locatorului la efectuarea reparaţiilor, sub sancţiunea plăţii de daune

cominatorii, sau autorizarea de a le efectua locatarul în contul locatorului,

reţinând reparaţiile efectuate din chirie.

3) Obligaţia de garanţie

Locatorul trebuie să-l garanteze pe locatar contra tulburărilor

folosinţei şi împotriva viciilor ascunse ale lucrului.

a) Obligaţia de garanţie pentru tulburările provenite

din fapta proprie

Locatorul este obligat să se abţină de la orice fapt personal, care ar

avea drept consecinţă tulburarea locatarului în folosinţa lucrului, tulburare

de drept sau de fapt.

Locatarul nu va putea să schimbe în timpul duratei locaţiunii forma

sau destinaţia lucrului închiriat. Întrucât locatorul trebuie să întreţină lucrul

în bună stare pe toată durata locaţiunii, el nu răspunde de stingerea

folosinţei rezultată din efectuarea unor reparaţii, cu condiţia să fie vorba

de reparaţii cu caracter urgent şi care durează cel mult 40 de zile.

Dacă în cursul executării contractului, lucrul închiriat are nevoie de

reparaţii urgente care nu se pot amâna până la încetarea contractului,

locatorul este în drept a proceda la efectuarea lor şi în timpul locaţiunii,

locatarul fiind obligat să le suporte:

- fără nici o diminuare a chiriei dacă ele nu durează mai multe de

40 de zile;

- cu diminuarea chiriei dacă au o durată mai mare de 40 de zile;

- cu dreptul de a cere rezilierea contractului dacă reparaţiile sunt

de aşa natură, încât locatarul pierde folosinţa totală a lucrului.

b) Obligaţia de garanţie pentru tulburările provenite din

fapta unui terţ

152

Page 153: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Locatorul nu răspunde de tulburarea cauzată prin fapta unui terţ

care nu invocă vreun drept asupra lucrului. Deci locatorul nu garantează

pentru tulburările de fapt, situaţie în care terţul va putea fi urmărit de

locatar în numele său personal, prin acţiunile posesorii.

Deci, împotriva proprietarului locatarul va putea folosi numai

acţiunile întemeiate pe contractul de locaţiune, în schimb, împotriva

terţilor, fără drept asupra lucrului se va putea apăra prin acţiunile

posesorii.

Dacă tulburarea din partea terţului este o tulburare de drept, adică

terţul invocă un drept real asupra lucrului, locatarul nu are la îndemână

acţiunea posesorie în contra terţului tulburător, ci trebuie să aducă la

cunoştinţa proprietarului-locator, pentru că numai acesta este în drept şi în

măsură a se apăra contra unei asemenea tulburări. Locatorul va răspunde,

aşadar, de pierderea sau reducerea folosinţei rezultată din evicţiune. În

acest caz, locatarul are dreptul de a cere fie rezilierea contractului cu

daune interese, fie o diminuare a chiriei proporţională cu pierderea parţială

a folosinţei şi daune-interese.

Se poate întâmpla ca tulburarea din partea terţului să se combine cu

faptul personal al locatorului, caz în care locatorul răspunde în virtutea

obligaţiei de a se abţine de la orice fapt personal, care ar duce la

tulburarea locatarului în folosinţa lucrului.

Dacă locatarul este tulburat prin fapte săvârşite de un terţ oarecare,

prin fapte ce reprezintă delicte civile atunci locatorul nu răspunde,

locatarul putând să se apere prin acţiunea civilă delictuală intentată

împotriva terţului ce a săvârşit fapte cauzatoare de prejudicii.

c) Obligaţia de garanţie pentru tulburările provenite din

viciile lucrului

Locatorul are obligaţia să-l garanteze pe locatar pentru viciile

ascunse şi stricăciunile bunului care împiedică folosinţa lui normală.

În materie de locaţiune – spre deosebire de vânzare-cumpărare,

viciile pot apărea şi ulterior încheierii contractului, întrucât locatorul este

obligat să asigure folosinţa utilă a lucrului pe tot parcursul perioadei pentru

care contractul a fost încheiat.

În cazul descoperirii viciilor ascunse, locatarul poate cere o reducere

proporţională din preţ sau rezilierea contractului cu daune interese pentru

toate pagubele suferite din cauza viciilor sau stricăciunilor.

Dacă viciile se datorează cazului fortuit sau forţei majore, locatarul

are la îndemână aceleaşi posibilităţi ca cele de mai sus dar fără daune-

153

Page 154: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

interese, pentru că este vorba de o cauză străină ce nu poate fi imputată

locatorului.

Deoarece nu este reglementată prin norme imperative, obligaţia de

garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse poate fi modificată prin convenţia

dintre părţi.

Obligaţiile locatarului

1) Obligaţia e a întrebuinţa lucrul conform destinaţiei şi ca

bun proprietar

Locatarul trebuie să întrebuinţeze lucrul închiriat potrivit destinaţiei

determinate prin contract, întrucât destinaţia lucrului închiriat este de

esenţa contractului de locaţiune. În lipsa unei stipulaţii exprese, destinaţia

se determină de obicei prin natura lucrului închiriat, profesiunea

locatarului, destinaţia sa anterioară sau alte fapte care au precedat

locaţiunea.

În cazul în care locatarul nu-şi îndeplineşte obligaţia de a se îngriji ca

un bun proprietar de lucrul închiriat şi conform destinaţiei lui, locatorul are

facultatea de a cere rezilierea contractului cu daune interese sau

repunerea lucrului în starea anterioară.

Art.1429 C.civ. impune locatarului obligaţia de a întreţine şi

întrebuinţa lucrul închiriat ca un bun proprietar. Prin expresia Bun

proprietar trebuie să înţelegem că locatarul este ţinut de a întreţine lucrul

tot timpul locaţiunii. Prin aceasta trebuie să înţelegem că locatarului îi

revine sarcina de a efectua reparaţiile mici – locative – spre deosebire de

reparaţiile capitale care cad în sarcina locatorului.

Locatorul răspunde de asemenea de stricăciunile şi pierderile

provocate de membri familiei sale sau de sublocatari.

Reparaţiile privind părţile comune în cazul unor imobile folosite de

mai mulţi locatari cad în sarcina proprietarului, dacă nu se face dovada că

acestea sunt cauzate de unul dintre ei, de membrii familiei sau de

sublocatari.

2) Plata chiriei

Locatarul trebuie să plătească preţul locaţiunii, chiria, la termenele

stipulate în contract. Plata chiriei se va face la domiciliul debitorului. În caz

de neexecutare, locatorul poate cere rezilierea contractului.

Dacă bunul care formează obiectul contractului de locaţiune, a fost

vândut şi noul proprietar nu-l înştiinţează pe locatar, plata făcută vechiului

proprietar este valabilă.

154

Page 155: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

3) Restituirea

După încetarea contractului de locaţiune, locatarul este obligat să

restituie locatorului bunul închiriat sau arendat cu toate accesoriile lui şi

potrivit inventarului făcut.

În lipsă de inventar, prezumţia este că locatarul a primit lucrul în

bună stare.

Locatarul nu răspunde dacă lucrul închiriat a pierit sau s-a

deteriorat din cauza vechimii, forţei majore sau cazului fortuit, în acest caz

riscul este suportat de locator întrucât acesta are calitatea de proprietar.

Dovada incumbă – potrivit regulilor generale, locatarului.

4) Răspunderea pentru incendiu

Locatarul răspunde pentru pagubele cauzate proprietarului prin

incendiu, dacă nu se dovedeşte că incendiul a provenit din: forţă majoră

sau caz fortuit, comunicarea incendiului de la alt imobil sau defect de

construcţie. Regula vizează aşa numitele cauze anonime – acele situaţii în

care cauza izbucnirii incendiului nu a putut fi stabilită – astfel că orice

cauză străină este neimputabilă, dovedită este exoneratoare de

răspundere.

Dacă există mai mulţi locatari fiecare răspunde pentru pagubele

pricinuite de incendiu în raport cu valoarea locativă a părţii din imobil ce

ocupă. Pentru a fi exonerat de răspundere, oricare colocatar va putea

dovedi că incendiul a izbucnit în partea unuia dintre ei sau că n-a putut

izbucni în partea pe care el o ocupă.

Dacă incendiul a izbucnit într-o parte comună a imobilului, care se

află în întreţinerea şi administrarea locatorului, atunci paguba este

suportată de locator.

5) Apărarea contra uzurpărilor

Locatarul are obligaţia e a aduce la cunoştinţa locatorului uzurparea

încercată de un terţ asupra lucrului.

Prin uzurpare înţelegem orice atingere provenită de la un terţ asupra

proprietăţii sau posesiei lucrului dat în locaţiune.

Locatarul trebuie să-l înştiinţeze pe locator în termen util, de orice

încercare de uzurpare, pentru că acesta să se poată apăra. Dacă locatarul

nu-şi îndeplineşte această obligaţie, el va răspunde de prejudiciul suferit

de locator în urma uzurpaţiunii.

155

Page 156: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.67

Încetarea locaţiunii.

Contactul de locaţiune încetează prin:

a) denunţarea unilaterală;

b) expirarea termenului;

c) rezilirea contractului;

156

Page 157: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

d) pieirea obiectului;

e) desfiinţarea titlului locatorului;

f) încetarea prin efectul înstrăinării lucrului de către

proprietar.

Moartea uneia din părţi nu constituie mod de încetare a locaţiunii,

întrucât drepturile şi obligaţiile se transmit succesorilor, cu excepţia

cazului când părţile au stipulat expres încetarea contractului pentru acest

caz.

a) Denunţarea unilaterală

Dacă contractul de locaţiune a fost încheiat fără termen, el poate

înceta prin denunţare unilaterală deci prin manifestarea de voinţă a uneia

din părţi, de a înceta contractul, dar cu condiţia respectării termenului de

preaviz.

Termenul de preaviz este intervalul de timp dintre manifestarea de

voinţă privind desfacerea contractului şi ziua în care contractul urmează

să înceteze ca urmare a denunţării. Acest termen variază după natura

lucrului şi obiceiul locului şi are ca scop ca locatorul să-şi poată găsi alt

locatar, respectiv locatarul să-şi poată găsi alt bun, similar.

Denunţarea reprezintă un act unilateral de voinţă care duce la

încetarea contractului, indiferent de acceptarea celeilalte părţi şi fără

necesitatea vreunei justificări.

b) Expirarea termenului

Dacă prin contract părţile au fixat un termen, locaţiunea încetează

de drept la împlinirea termenului, fără să mai fie nevoie de vreo înştiinţare

prealabilă.

Dacă după expirarea termenului locatarul rămâne în folosinţa

lucrului, fără ca locatorul să-l împiedice, locaţiunea se consideră reînnoită

prin tacita relocaţiune, chiar dacă părţile n-au convenit în acest sens.

Tacita relocaţiune duce la o prelungire a contractului în aceleaşi condiţii în

care a fost încheiat, care însă se va socoti un nou contract de locaţiune

fără termen.

Dacă contractul iniţial a fost însoţit de anumite garanţii, relocaţiunea

ia naştere fără garanţii, deoarece ele trebuie stipulate expres.

Pentru a evita tacita relocaţiune, locatorul trebuie să-şi manifeste

voinţa de a nu reînnoi contractul la expirarea termenului, fără ca locatarul

să se poată opune încetării contractului. Această manifestare de voinţă,

concediul, trebuie să fie anunţată înainte de expirarea contractului, dar

fără respectarea termenului de preaviz. Dacă s-a anunţat concediul,

157

Page 158: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

locatarul nu poate opune tacita relocaţiune, chiar dacă a continuat să

folosească lucrul închiriat, locatorul putând cere restituirea lucrului şi

daune-interese.

c) Rezilierea

Dacă una dintre părţi nu-şi respectă obligaţiile ce îi revin, cealaltă

parte poate cere instanţei rezilierea contractului, ca o aplicare a regulilor

generale privind contractele bilaterale cu executare succesivă.

Neexecutarea obligaţiilor trebuie să fie cu privire la obligaţiile

principale.

d) Pieirea lucrului

Pieirea lucrului poate fi totală sau parţială.

Dacă pieirea lucrului este totală contractul se desface de drept

deoarece locatorul nu mai poate asigura folosinţa lucrului, indiferent de

cauza pieirii lucrului. În cazul în care lucrul a pierit din culpa locatorului

acesta va fi obligat să suporte pe lângă desfacerea contractului şi plata de

daune interese, pentru acoperirea pagubelor cauzate locatarului prin

încetarea contractului.

Dacă lucrul a pierit numai în parte, locatarul poate cere, după caz,

fie o reducere a chiriei, fie desfacerea contractului.

Problema daunelor interese se rezolvă în funcţie de culpa părţii care

a provocat pieirea parţială a lucrului.

e) Desfiinţarea titlului locatorului

O asemenea desfiinţare a titlului locatorului are drept efect

încetarea contractului de locaţiune, deoarece locatorul nu mai poate

asigura locatarului folosinţa lucrului.

Titlul locatorului poate fi anulat, rezolvit sau locatorul poate fi evins

printr-o acţiune în revendicare.

Excepţii: contractul de locaţiune încheiat de uzufructuar rămâne în

vigoare timp de 5 ani, chiar dacă uzufructul a încetat, în limitele unui act

de administrare; de asemenea rămân valabile contractele de locaţiune

încheiate de moştenitorul aparent, în cazul în care locatarul a fost de bună

credinţă; contractul încheiat de terţul dobânditor al imobilului ipotecat,

chiar dacă este evins, cu condiţia ca, contractul de locaţiune să fi fost

încheiat cu bună credinţă şi cu dată certă, anterioară transcrierii

comandamentului.

158

Page 159: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

f) Efectul înstrăinării lucrului.

În cazul înstrăinării lucrului locaţiunea nu încetează, cumpărătorul

fiind obligat să respecte contractul de locaţiune încheiat de vânzător dacă

existenţa sa este consacrată printr-un înscris autentic sau sub semnătură

privată cu dată certă, anterioară vânzării, cu excepţia unei clauze contrare

prevăzute în contractul de locaţiune.

Dacă contactul de locaţiune este încheiat pe o perioadă mai mare de

3 ani el trebuie transcris pentru a fi opozabil terţilor.

În cazurile în care cumpărătorul nu este obligat să respecte

locaţiunea făcută de vânzător, pentru a obţine desfacerea contractului

trebuie să înştiinţeze locatarul despre concediu, respectând termenele de

preaviz, desfacerea contarctului operând în condiţiile generale ale

denunţării unilaterale a contractului încheiat pe termen nedeterminat.

În cazul desfacerii locaţiunii prin efectul înstrăinării lucrului închiriat,

locatarul este în drept să ceară daune interese de la locator, dacă nu s-a

prevăzut în contract o stipulaţie contrară.

159

Page 160: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.68

Efectele contractului de închiriere.

Obligaţiile locatorului

Toate obligaţiile locatorului decurg din principiul că el trebuie să

asigure chiriaşului folosinţa liniştită şi utilă a lucrului în tot timpul locaţiunii.

Normele din legislaţia locativă referitoare la obligaţiile proprietarului sunt

imperative, neputând fi modificate prin convenţia dintre părţi, fiind

declarate nule de drept orice clauze cuprinse în contract care exonerează

proprietarul de obligaţiile ce-I revin potrivit prevederilor legale.

a) Predarea locuinţei

Locatorul este obligat să predea locuinţa în stare normală de

folosinţă, în caz contrar chiriaşul putând cere instanţei predarea silită

(dacă nu doreşte rezilierea contractului) şi eventual la plata de daune-

interese.

Locuinţa trebuie predată imediat sau la termenul convenit de părţi,

în stare de folosinţă, proprietarul fiind obligat şi la efectuarea reparaţiilor

locative, ce după predare revin chiriaşului.

b) Efectuarea reparaţiilor

Pe parcursul derulării contractului locatorul este obligat:

- să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă

în exploatare şi de funcţionalitate a clădirii pe toată durata

închirierii locuinţei;

- să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a

clădirii, elementele de construcţie exterioare ale clădirii, curţile şi

grădinile, precum şi spaţiile comune din interiorul clădirii;

- să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii ale clădirii.

Tot în sarcina locatorului sunt şi reparaţiile determinate de un caz de

forţă majoră, el neputând însă a fi obligat la executarea unor lucrări noi de

investiţii.

În cazul clădirilor cu mai multe locuinţe repartizarea cheltuielilor

pentru părţile de folosinţă comună ale imobilului, ce sunt în sarcina

locatorului, se face proporţional cu suprafaţa locativă deţinută.

Dacă în cursul executării contractului, lucrul închiriat are nevoie de

reparaţii urgente care nu se pot amâna până la încetarea contractului,

160

Page 161: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

locatorul este în drept a proceda la efectuarea lor şi în timpul locaţiunii,

locatarul fiind obligat să le suporte:

- fără nici o diminuare a chiriei dacă ele nu durează mai multe de

40 de zile;

- cu diminuarea chiriei dacă au o durată mai mare de 40 de zile;

- cu dreptul de a cere rezilierea contractului dacă reparaţiile sunt

de aşa natură, încât locatarul pierde folosinţa totală a lucrului.

Dacă această obligaţie nu este îndeplinită, atunci locatarul poate

efectua lucrările de reparaţii, în contul locatorului, reţinând reparaţiile

efectuate din chirie. Chiriaşul va putea efectua aceste lucrări dacă

degradarea produsă este de natură să afecteze folosinţa normală a clădirii

sau a locuinţei şi numai dacă locatorul, la sesizarea scrisă a chiriaşului, nu

a luat măsuri de executare a lucrării în termen de 30 de zile de la data

sesizării.

Dacă efectuarea reparaţiilor nu este posibilă cu simpla restrângere

parţială a folosinţei, se poate dispune evacuarea temporară a chiriaşului,

dacă I se pune la dispoziţie o altă suprafaţă locativă.

Chiriaşul are drept la despăgubiri pentru sporul de valoare adus

locuinţei prin îmbunătăţirile necesare şi utile efectuate în condiţiile legii,

garantat cu drept de retenţie a locuinţei până la achitarea integrală.

Obligaţiile chiriaşului

a) Folosirea locuinţei potrivit destinaţiei

În conformitate cu dreptul comun în materie de locaţiune, chiriaşul

este obligat să folosească locuinţa potrivit destinaţiei sale şi ca un bun

proprietar, admiţându-se exercitarea de către chiriaş a unei profesiuni

liberale.

Legea interzice nu numai schimbarea destinaţiei locuinţei fără

acordul proprietarului, dar şi efectuarea oricăror modificări, chiar dacă ar fi

de natură a aduce îmbunătăţiri locuinţei, aceasta fiind permisă numai cu

acordul prealabil scris, în condiţiile stabilite de proprietar, şi cu aprobările

legale, dacă este cazul.

Dacă locatarul schimbă în mod abuziv destinaţia locuinţei, locatorul

poate cere rezilierea contractului pentru neexecutare de obligaţii şi

evacuarea chiriaşului.

b) Întreţinerea locuinţei

Locatarul trebuie să întreţină în bună stare locuinţa, în acest sens

având următoarele obligaţii:

161

Page 162: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) să efectueze lucrările de întreţinere şi reparaţii sau înlocuire a

elementelor de construcţii şi instalaţii din folosinţa exclusivă;

b) să repare sau să înlocuiască elementele de construcţii şi instalaţii

deteriorate din folosinţa comună, ca urmare a folosirii lor

necorespunzătoare;

c) să asigure curăţenia şi igienizarea în interiorul locuinţei şi la

părţile de folosinţă comună;

d) să predea proprietarului locuinţa în stare normală de folosinţă, la

eliberarea acesteia.

Dacă neefectuarea reparaţiilor locative poate provoca deteriorarea

sau chiar pieirea locuinţei, locatorul poate acţiona în cursul locaţiunii –

inclusiv obligarea chiriaşului sub sancţiunea de daune cominatorii.

În orice caz, locatorul poate cere rezilierea contractului pentru

neexecutarea de obligaţii.

c) Plata chiriei

În acest domeniu, Legea 114/1996 neavând prevederi speciale, se

aplică regulile din dreptul comun – obligaţia plăţii la termenele prevăzute

în contract, la domiciliul debitorului, în caz de pluralitate de locatari

obligaţia este conjunctă; dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.

În caz de neplată locatorul poate cere rezilierea contractului.

d) Plata cotelor-părţi din cheltuielile comune.

În cazul clădirilor cu mai multe locuinţe, chiriaşul este obligat să

plătească cu regularitate cotele ce-I revin din cheltuielile sau obligaţiile

financiare, care sunt legate de proprietatea comună sau care nu pot fi

înregistrate pe fiecare locuinţă, dacă aceste cheltuieli au fost stabilite, prin

contractul de închiriere, în sarcina chiriaşului, nefiind incluse în chirie; ex:

cheltuieli de întreţinere a părţilor şi instalaţiilor de folosinţă comună a

clădirii şi de cheltuielile pentru apă, canalizare, iluminat, încălzire, inclusiv

pentru formarea fondului de rulment.

Obligaţii ce nu pot fi asumate de către chiriaş

Sunt nule de drept orice clauze cuprinse în contractul de închiriere

care:

1) obligă chiriaşul să recunoască sau să plătească în avans

proprietarului orice sumă cu titlul de reparaţie, în sarcina

proprietarului;

162

Page 163: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2) prevăd responsabilitatea colectivă a chiriaşilor în caz de

degradare a elementelor de construcţii şi a instalaţiilor, a

obiectelor şi dotărilor aferente spaţiilor comune;

3) impun chiriaşilor să facă asigurări de daune; locatarii nu pot fi

obligaţi să încheie asigurări de bunuri sau de răspundere civilă, ei

au însă dreptul de a încheia astfel de contracte de asigurare;

4) exonerează proprietarul de obligaţiile ce îi revin potrivit

prevederilor legale;

5) autorizează pe proprietar să obţină venituri din nerespectarea

clauzelor contractului de închiriere; ex: să primească turişti, să

facă depozitări în spaţiul care formează obiectul contractului de

închiriere etc.

Subiectul nr.69

Contractul de arendare (noţiune, reglementare, caractere juridice,

obictul contractului, termenul)

Contractul de arendare, varietate a contractului de locaţiune, este

un contract prin care una dintre părţi, numită arendator, transmite

celeilalte părţi, numită arendaş, bunuri agricole în vederea exploatării pe o

durată determinată şi în schimbul unui preţ, numit arendă, stabilite de

părţi.

Contractul de arendare este reglementat prin Legea arendării

nr.16/1994, modificată prin Legea nr.58/1995 şi Legea nr.65/1998, în

completarea cărora se aplică regulile particulare de arendare, prevăzute în

Codul civil, art.1454 şi următoarele.

Caracterele juridice ale contractului de arendare

Arendarea este un contract sinalagmatic, cu executare succesivă şi

netranslativ de proprietate şi esenţialmente oneros.

1) Arendarea este un conrtact bilateral (sinalagmatic),

deoarece contractul naşte obligaţii în sarcina ambelor părţi.

2) Arendarea este un contract cu titlu oneros, întrucât ambele

părţi contractante urmăresc obţinerea unui avantaj patrimonial.

163

Page 164: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

3) Arendarea este un contract comutativ, deoarece din

momentul încheierii lui, ambele părţi cunosc existenţa şi întinderea

obligaţiilor ce le revin.

4) Arendarea este un contract cu executare succesivă, în

timp.

Legea nu prevede o durată minimă sau maximă pentru arendare,

părţile putând stabiliorice termen pentru arendare.

5) Arendarea este un contract translativ de drept de

folosinţă temporară.

Forma contractului

Arendarea este un contract solemn, forma scrisă fiind cerută ad

validitatem. De asemenea în termen de 15 zile de la încheiere arendarea

trebuie înregistrată la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunul

arendat. Deci forma scrisă (act autentic sau înscris sub semnătură privată)

şi înregistrarea sunt prevăzute ad validitatem, sub sancţiunea nulităţii

absolute.

Obiectul contractului

Arendarea fiind un contract sinalagmatic (bilateral) are un obiect

dublu: bunurile arendate şi preţul plătit de arendaş, numit arendă.

A) Bunurile arendate

Prin bunuri agricole care pot fi arendate se înţeleg terenurile cu

destinaţie agricolă (arabile, viile, livezile, pepinierele viticole sau pomicole

etc), păşunile împădurite, terenurile ocupate cu construcţii şi instalaţii

agrozootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile

tehnologice, platformele şi spaţiile de depozitare care servesc producţiei

agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru

producţia agricolă, precum şi animalele, construcţiile de orice fel, maşinile,

utilajele şi alte asemenea bunuri destinate exploatării agricole.

Bunurile agricole care formează obiectul contractului trebuie să fie

complet şi precis determinate şi trebuie să fie destinate exclusiv

exploatării agricole de către arendaş. În caz contrar ne vom găsi în faţa

unui contract de locaţiune.

B) Arenda

164

Page 165: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Părţile sunt libere să stabilească cuantumul arendei, neexistând vreo

limită maximă sau minimă legală, putându-se stabili atât în natură –

cuantum fix sau cotă procentuală din producţia totală –dar şi în bani.

Termenul arendării

Spre deosebire de locaţiunea de drept comun, durata arendării

trebuie să fie determinată de către părţi în contract.

Nu se prevede o durată minimă sau maximă, părţile fiind libere să

stabilească durata arendării, fără limitări legale.

Subiectul nr.70

Comodatul (noţiune, caractere juridice, obiect, dreptul transmis,

dovada).

Împrumutul de folosinţă (comodatul) este un contract prin care o

persoană, numită comodant, remite spre folosinţă temporară unei alte

persoane, numită comodatar, un lucru determinat cu obligaţia pentru

acesta din urmă de a-l restitui în natură, în individualitatea sa.

Caractere juridice

Comodatul este un contract: real, gratuit şi unilateral

1) Comodatul este un contract real

Pentru încheierea contractului este necesară atât realizarea

acordului de voinţă cât şi predarea (tradiţiunea) lucrului care formează

obiectul contractului, obligaţia de restituire neputându-se naşte câtă

vreme lucrul nu a fost efectiv predat.

165

Page 166: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În materia contractelor reale, predarea este necesară pentru însăşi

formarea contractului, ea nefiind o obligaţie izvorâtă din contract ca în

cazul contractelor consensuale sau solemne (vânzarea-cumpărare, donaţia

etc.).

Contractul de comodat poate fi precedat de un antecontract, care se

poate perfecta prin simplul consimţământ al părţilor şi creează obligaţia de

a face, de a încheia pe viitor un contract de comodat.

2) Comodatul este un contract gratuit

Acest caracter este de esenţa contractului de comodat. Dacă s-ar

stipula contrariul contractul s-ar transforma într-o locaţiune de lucruri.

Din caracterul gratuit al comodatului rezultă şi faptul că

comodatarul nu este obligat să plătească nici contravaloarea uzurii lucrului

rezultată din folosirea acestuia, dacă părţile nu au stabilit altfel.

3) Comodatul este un contract unilateral

Acest caracter rezultă din faptul că din momentul încheierii el naşte

obligaţii numai pentru comodatar. Contractul rămâne unilateral chiar dacă

ulterior încheierii se nasc anumite obligaţii şi în sarcina comodantului –

obligaţii postcontractuale provenite dintr-o cauză extracontractuală;

gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, delictul civil.

Obiectul contractului

Comodatul poate avea ca obiect numai lucruri nefungibile (individual

determinate), întrucât urmează să se restituie în natură, în individualitatea

lor.

În mod excepţional, prin voinţa părţilor, şi lucrurile consumptibile

potrivit naturii lor pot fi considerate nefungibile şi individual determinate,

lucrurile nefiind folosite potrivit destinaţiei obişnuite ci la o altă destinaţie;

ex: fructele sunt împrumutate pentru aranjarea unei expoziţii.

Obiectul contractului de comodat îl poate forma orice lucru – mobil

sau imobil – chiar şi drepturile incorporale putând forma obiectul

contractului, în măsura în care legea nu interzice aceasta.

În privinţa bunurilor proprietate publică, se admite posibilitatea

transmiterii gratuite a folosinţei, dacă aceasta s-ar justifica printr-un

interes public.

Suprafeţele locative pot forma obiectul contractului de comodat în

măsura în care locatarul are dreptul să subînchirieze, respectiv

proprietarul să închirieze şi sunt în drept să renunţe la chirie.

166

Page 167: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dreptul transmis

Comodatarul dobândeşte numai dreptul de folosinţă, devenind un

simplu detentor precar, obligat la înapoierea bunului. Legea precizează că

proprietarul-comodant păstrează această calitate cu toate consecinţele ce

decurg din aceasta.

Dovada contractului

Dovada se face conform regulilor generale, fiind suficient ca înscrisul

sub semnătură privată, cerut ad probationem, să fie redactat într-un singur

exemplar (pentru comodant), cerinţa multiplului exemplar fiind cerută doar

pentru contractele sinalagmatice.

Întrucât lucrul împrumutat este individual determinat nu se cere nici

formula “bun şi aprobat”, aceasta fiind necesară numai la actele sub

semnătură privată care au ca obiect sume de bani sau alte lucruri

fungibile.

Faptul material al predării bunului poate fi dovedit prin orice mijloc

de probă, indiferent de valoare.

Subiectul nr.71

Obligaţiile comodatarului.

Obligaţiile comodatarului sunt: conservarea lucrului, folosirea

lucrului potrivit destinaţiei, suportarea cheltuielilor de folosinţă, restituirea

lucrului, răspunderea comodatarului şi suportarea riscurilor.

A) Conservarea lucrului

Comodatarul are obligaţia de a se îngriji de conservarea lucrului

împrumutat ca un bun proprietar şi chiar mai bine decât de lucrurile sale,

167

Page 168: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

pe care este obligat să le sacrifice, la nevoie, în vederea conservării

lucrului împrumutat.

B) Folosirea lucrului potrivit destinaţiei

Comodatarul este obligat să întrebuinţeze lucrul numai la destinaţia

determinată prin natura lui sau prin acordul părţilor, sub sancţiunea de

aplăti daune-interese şi de a suporta riscul pieirii fortuite şi rezilierea

contractului potrivit regulilor generale. El nu răspunde de deteriorarea

lucrului decurgând din întrebuinţarea lui normală.

Folosinţa nu poate fi transmisă asupra altei persoane – indiferent cu

titlu gratuit sau oneros – dacă această prerogativă nu a fost prevăzută

expres în contract, în schimb lucrul poate fi dat în depozit dacă aceasta nu

contravine intereselor comodantului.

C) Suportarea cheltuielilor de folosinţă

Comodatarul suportă cheltuielile necesare folosinţei lucrului,

neavând dreptul să ceară restituirea acestor cheltuieli.

D) Restituirea lucrului

Principala obligaţie a comodatarului este de a restitui la scadenţă

lucrul împrumutat în natura sa specifică. Chiar dacă lucrul împrumutat a

fost deteriorat din culpa comodatarului, el este obligat să-l repare şi să-l

restituie în natură, putându-se recurge la plata echivalentului numai în

ipoteza imposibilităţii de executare a reparării în natură, sau dacă ambele

părţi optează în acest sens, ori comodantul dovedeşte că executarea în

natură nu-I mai foloseşte.

Fructele se restituie, dacă părţile nu au convenit altfel, cu restituirea

din partea comodantului a cheltuielilor făcute pentru producerea lor.

Comodatarul nu are drept de retenţie invocând creanţa ce o are

contra comodantului, dar are acest drept până la plata cheltuielilor

extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea lucrului şi a

despăgubirilor pentru pagubele provocate de viciile lucrului. În perioada

exercitării dreptului de retenţie, comodatarul nu mai poate folosi lucrul,

întrucât retenţia nu-I conferă drept de folosinţă.

Dacă comodatarul refuză fără temei restituirea lucrului, comoadntul

are drept de opţiune între două acţiuni:

- o acţiune reală în revendicare – imprescripţibilă şi care poate fi

intentată şi împotriva terţilor;

- o acţiune personală, care derivă din contract – îl scuteşte de

sarcina probei dreptului de proprietate, dovada contractului fiind

168

Page 169: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

suficientă; acţiunea este prescriptibilă şi nu poate fi invocată

împotriva terţilor.

Scadenţa obligaţiei de restituire

Comodantul nu poate cere restituirea lucrului înainte de împlinirea

termenului stipulat sau în lipsa acestei stipulaţii, înainte de a se fi

îndestulat trebuinţa comodatarului ce s-a avut în vedere la încheierea

contractului.

În cazul în care părţile nu au stabilit un termen, acesta va fi stabilit

de instanţă, căci folosinţa nu poate dura la infinit sau să depindă exclusiv

de voinţa comodatarului.

Dac comodantul ar cădea într-o trebuinţă mare şi neprevăzută,

instanţa poate, după împrejurări, să-l oblige pe comodatar la restituirea

lucrului chiar înainte de expirarea termenului stipulat sau înainte de

satisfacerea trebuinţelor sale.

Prescripţia acţiunii personale în restituire

Termenul general de prescripţie începe să curgă de la expirarea

termenului convenit sau de la data îndestulării trebuinţei comodatarului ce

s-a avut în vedere la încheierea contractului.

Dacă lucrul este de folosinţă permanentă şi părţile nu au convenit un

termen, prescripţia începe să curgă de la data încheierii contractului. Când

termenul restituirii este stabilit de instanţă, prescripţia dreptului de a cere

executarea silită începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii

sau dacă instanţa a stabilit un termen ulterior, de la data împlinirii acelui

termen.

E) Răspunderea comodatarului

Comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau pieirea – în tot sau în

parte – a lucrului, dacă nu dovedeşte că deteriorarea ori pieirea s-au

produs fortuit sau că deteriorarea este consecinţa folosirii potrivit

destinaţiei şi fără culpă din partea sa.

Sarcina probei incumbă comodatarului.

Comodatarul răspunde pentru deteriorarea lucrului produsă de către

persoana căreia, la rândul său, la încredinţat cu orice titlu, având acţiune

de regres împotriva terţului, în baza raportului juridic încheiat cu acesta.

Comodantul se va putea subroga în drepturile comodatarului, împotriva

terţului, pe cale oblică.

169

Page 170: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Evaluarea lucrului în caz de pieire se face după momentul în care se

pronunţă hotărârea, deducându-se echivalentul uzurii bunului survenită în

intervalul de timp de la data împrumutării şi până la data pieirii lui.

Dacă mai multe persoane au împrumutat acelaşi lucru, ele răspund

solidar faţă de comodant pentru executarea obligaţiilor. Solidaritatea

dintre comodatari poate fi înlăturată, total sau parţial printr-o clauză

expresă contrară.

F) Suportarea riscurilor de către comodatar.

Riscul deteriorării sau pieirii fortuite este, de regulă, suportat de

către comodant. Totuşi riscurile sunt suportate de comodatar, în

următoarele situaţii:

- întrebuinţează lucrul contrar destinaţiei sale;

- prelungeşte folosinţa după scadenţă şi nu dovedeşte că ar fi

pierit şi la comodant;

- ar fi putut salva bunul, înlocuindu-l cu un bun al său sau dacă,

ambele bunuri fiind în pericol, a scăpat lucrul său lăsând să piară

cel împrumutat, indiferent de valoarea acelor lucruri;

- lucrul a fost evaluat în momentul contractării.

Toate dispoziţiile în această materie sunt supletive, ele putând fi

înlăturate prin acordul părţilor.

170

Page 171: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.72

Mandatul cu reprezentare (noţiune, formă, dovadă, obiect,

întindere)

Mandatul este un contract prin care o persoană numită mandatar, se

obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte

persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care îl

reprezintă.

Deosebirile contractului de mandat faţă de contractul de muncă şi

contractul de antrepriză.

Prin faptul că mandatul poate fi cu titlu oneros, el se aseamănă cu

contractul de muncă şi contractul de antrepriză. Principala deosebiră

constă în aceea că mandatul are ca obiect principal încheierea de acte

juridice cu terţii şi, de regulă, mandatarul este reprezentantul

mandantului, în timp ce contractul de muncă sau de antrepriză are ca

obiect acte sau fapte materiale şi intelectuale prestate pentru cealaltă

parte contractantă, iar salariatul, respectiv antreprenorul (arhitectul), nu

are calitatea dereprezentant.

Este posibil însă ca salariatul să poată primi împuternicire de

reprezentare din partea unităţii, caz în care va avea calitatea de mandatar

– dar aparentă – în raporturile dintre el şi terţul contractant, precum şi

între acesta şi mandant, însă în raporturile dintre unitate şi salariatul

mandatat, regulile mandatului vor fi înlocuite – parţial - cu regulile aplicate

raportului de muncă. Tot astfel, în cazul antreprenorului.

Forma mandatului

Mandatul este de regulă un contract consensual, care ia naştere prin

simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi supus unei forme speciale. În

practică mandatul este constatat de obicei printr-un înscris numit procură

sau împuternicire.

Procura, ca negotium, este un act juridic unilateral exprimând voinţa

mandantului, iar ca instrumentum este înscrisul în care se enumeră actele

juridice ce urmează a fi îndeplinite de mandatar în numele mandantului.

Când actul pe care urmează să-l încheie mandatarul urmează a fi

încheiat în formă autentică procura trebuie să fie de aceeaşi formă.

171

Page 172: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Pe de altă parte unele legi speciale sau regulamente, prevăd forma

autentică obligatorie a procurilo, pentru unele operaţiuni juridice.

Când mandatul este consensual, consimţământul părţilor poate fi

expres sau tacit. Mandatul tacit rezultă din acele împrejurări de fapt care

fac neîndoielnică intenţia părţilor. Oferta de mandat special trebuie să fie

expresă, în schimb acceptarea ofertei poate fi tacită, inclusiv în cazul

mandatului autentic.

Mandatul tacit nu trebuie confundat cu mandatul aparent, caz în

care lipseşte voinţa mandantului de a fi reprezentat. Mandatul aparent

produce efecte ca şi cum mandatarul aparent ar fi avut puteri de

reprezentare, însă, în lipsa ratificării mandatarul aparent răspunde faţă de

mandant pe teren delictual sau ca un negotiurum gestor, după cum a fost

sau nu în culpă. Răspunderea mandatarului aparent poate fi angajată şi

faţă de terţul contractant dar numai delictual.

Dovada mandatului

Acceptarea mandatului poate fi dovedită prin executarea lui de către

mandatar.

Dovada mandatului se face după regulile de drept comun. Dacă

actul în vederea căruia s-a dat mandatul are o valoare mai mare de 250 de

lei sau cerinţa formei scrise este prevăzută de lege indiferent de valoare,

dovada se face prin înscris, fiind aplicabilă şi dispoziţia privind existenţa

unui început de dovadă scrisă.

În privinţa mandatului tacit dovada lui se poate face prin orice mijloc

de probă admis de lege, indiferent de valoarea actului încheiat sau care

urmează să fie încheiat.

Dacă mandatul a fost dovedit conţinutul şi întinderea sa se stabilesc

prin interpretarea clauzelor contractuale, orice dovadă în acest scop fiind

admisă potrivit dreptului comun, însă interpretarea trebuie să fie

restrictivă.

Obiectul mandatului

Obiectul mandatului trebuie să fie: determinat, posibil şi licit.

În toate cazurile obiectul mandatului trebuie să fie încheierea actelor

juridice de către mandatar, actele materiale putând avea numai caracter

accesoriu. Actele juridice cu caracter strict personal nu pot fi făcute prin

mandatar.

Caracterul determinat, posibil şi licit al obiectului vizează în

principal, obiectul derivat al contractului de mandat, afectând validitatea

lui.

172

Page 173: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Întinderea mandatului

Mandatul poate să fie special sau general.

Mandatul este special când se dă pentru o anumită operaţiune

juridică sau pentru anumite operaţii determinate; ex: mandatul pentru

actele de dispoziţie.

Mandatul este general când mandatarul primeşte împuternicirea de

a se ocupa de toate treburile mandantului; ex: mandatul pentru actele de

conservare şi administrare. Mandatul conceput în termeni generali poate fi

valabil doar ca mandat general.

Fie că este general sau special, mandatarul trebuie să se încadreze

în limitele împuternicirii primite.

Subiectul nr.73

Mandatul fără reprezentare: Contractul de interpunere.

Mandatul fără reprezentare este acel contract de mandat în care,

deşi mandatarul lucrează în interesul mandantului, el încheie actul juridic

în numele său personal. Contractul civil de mandat fără reprezentare este

denumit contractul de interpunere (prete-nom).

Contractul de interpunere este de fapt un mandat simulat prin

interpunere de persoane. Se recurge la această soluţie juridică atunci când

o persoană (mandantul) vrea să încheie un act juridic, dar în aşa fel încât

persoana să nu fie cunoscută de terţi.

Natura juridică

Convenţia prete-nom este o simulaţie prin interpunere de persoane

indiferent că persoana care contractează cu mandatarul ocult este sau nu

părtaş la simulaţie, în ambele cazuri actul public consfinţeşte o situaţie

juridică necorespunzătoare realităţii şi deci este simulat, supus regimului

juridic prevăzut de art.1175 C.civ.

Regim juridic

Convenţia e interpunere nu este prin ea însăşi ilicită, dar dacă a

fost întrebuinţată în scopuri ilicite, pentru încălcarea sau eludarea unor

dispoziţii legale imperative sau prohibitive, atât convenţia dintre mandant

şi mandatarul ocult cât şi actul încheiat cu terţul cocontractant vor fi nule.

173

Page 174: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă nu suntem în prezenţa fraudei la lege, în cazul contractului de

interpunere, raporturile dintre mandant şi mandatar se

reglementează conform regulilor mandatului. Ca şi la mandatul cu

reprezentare, persoana interpusă este obligată să predea mandantului tot

ce a primit în executarea mandatului. Dacă terţul este părtaş la simulaţie,

actul încheiat cu mandatarul va produce efecte şi faţă de el în condiţiile

regulilor aplicabile mandatului cu reprezentare.

În caz de neexecutare a obligaţiilor de către mandatarul ocult,

mandantul poate intenta o acţiune în declararea simulaţiei pentru a

înlătura aparenţa creată prin actul public, în condiţiile art.1175 C.civ., în

acest scop trebuind să se facă dovada simulaţiei prin actul juridic secret –

act scris sau început de dovadă scrisă, fiind aplicabile şi prevederile care

permit utilizarea probei cu martori şi prezumţii în cazul imposibilităţii – fie

şi morală – de a-şi procura o dovadă scrisă.

Faţă de terţii de bună credinţă, care nu cunosc realitatea,

inclusiv cocontractantul care n-a fost părtaş la simulaţie, mandatarul apare

ca adevăratul contractant şi va deveni personal creditor sau debitor ori

titular al dreptului real. Între terţi şi mandant nu se stabilesc raporturi

juridice. Ei pot acţiona unul împotriva altuia pe cale acţiunii oblice sau pot

cere ca mandatarul să le cedeze acţiunea sa.

Cu condiţia dovedirii simulaţiei terţul va putea acţiona împotriva

mandantului şi în baza actului secret. Acest act nu va putea fi invocat

împotriva sa.

Raporturile dintre mandatar şi mandandant pe de o parte şi

raporturile lor cu terţii ,pe de altă parte, se reglementează conform

regulilor mandatului simulat, dacă deşi mandatul n-a urmărit ca persoana

sa să fie ascunsă faţă de terţi, totuşi mandatarul nu comunică terţilor

contractanţi calitatea sa de reprezentant.

Cazuri de inaplicabilitate

Regulile care guvernează contractul de interpunere de persoane nu

se aplică în cazul contractelor care se încheie, potrivit legii, intuitu

personae.

În schimb, în cazul încheierii contractului în calitate de dobânditor de

către două persoane, deşi contractul s-a încheiat intuitu personae, se

admite dovada simulării cumpărării de către unul dintre semnatari, preţul

fiind plătit în realitate numai de către celălalt. Dovada se face prin

contraînscris, sau în unele condiţii se admite şi proba testimonială precum

şi prezumţiile.

174

Page 175: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.74

Noţiunea, caracterele şi condiţiile speciale de validitate ale

contractului de rentă viageră.

Prin contractul de rentă viageră o persoană înstrăinează un bun sau

plăteşte o sumă de bani (capital) în schimbul unei prestaţii periodice în

bani, care urmează a I se plăti până la decesul său (renta viageră).

Persoana care înstrăinează bunul sau plăteşte suma de bani se numeşte

credirentier, iar persoana care se obligă să plătească periodic suma de

bani stipulată se numeşte debirentier. Renta viageră poate fi constituită şi

cu titlu gratuit.

Cuantumul rentei se stabileşte în mod liber prin voinţa părţilor, iar

ratele se lătesc în cuantumul prevăzut în contract, neaplicându-se

indexarea ratelor riscul deprecierii monedei suportându-se de credirentier.

Nu se exclude însă indexarea pe cale judecătorească şi nici cea

convenţională.

175

Page 176: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Renta poate fi constituită în favoarea mai multor persoane, obligaţia

fiind divizibilă, indiviziunea fiind admisă dacă a fost stipulată în contract.

Cu toate aceste se admite că moartea unui credirentiernu duce la

stingerea parţială a rentei, ea urmând a fi lpătită integral

supravieţuitorului, dacă nu s-a stipulat contrariul.

Dacă există o pluralitate de debirentieri sau unicul debirentier

decedat are mai mulţi moştenitori, datorită indivizibilităţii, oricare poate fi

obligat la executarea integrală, plata făcută de unul dintre ei fiind

liberatorie pentru toţi.

Caracterele juridice

Contractul de rentă viageră este un contract oneros aleatoriu,

sinalagmatic, consensual, translativ de proprietate.

a) Contractul de rentă viageră este, de regulă, un contract cu

titlu oneros şi aleatoriu, datorită faptului că există şansa de câştig şi de

pierdere pentru ambele părţi, aceste şanse depinzând de un eveniment

viitor şi incert – perioada cât va trăi credirentierul.

Renta viageră poate fi constituită şi cu titlu gratuit, prin donaţie

sau prin testament, fiind supusă regulilor referitoare la aceste acte. Aceste

reguli sunt valabile şi dacă titularul rentei o donează unui terţ.. Atunci când

renta viageră a fost înfiinţată cu titlu gratuit atunci contractul nu mai este

aleatoriu, ci este o liberalitate, deoarece pentru credirentier nu există

şanse de pierdere, iar pentru debirentier nu există şanse de câştig.

Renta viageră constituie o liberalitate şi în care se stipulează nu în

favoarea persoanei care a înstrăinat bunul sau plăteşte suma de bani ci în

favoarea unui terţ. Renta astfel constituită este supusă regulilor de fond

aplicabile donaţiei.

b) Contractul de rentă viageră este un contract sinalagmatic

întrucât naşte obligaţii pentru ambele părţi şi consensual, încheindu-se

prin simplul consimţământ al părţilor. Dacă bunul înstrăinat de credientier

este un teren se cere formă autentică, dreptul de preemţiune nu operează.

c) Contractul de rentă viageră este translativ de proprietate,

credirentierul fiind ţinut de obligaţia de garanţie a vânzătorului cu toate

implicaţiile juridice ale acestui fapt, bucurându-se şi de privilegiul

recunoscut de lege în favoarea acestuia.

Condiţii speciale de validitate

176

Page 177: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă persoana în favoarea căreia renta a fost constituită încetase

din viaţă în momentul constituirii, contractul este lovit de nulitate absolută.

Contractul este lovit de nulitate absolută şi dacă renta se constituie

în favoarea unei persoane afectate de o boală de care a murit într-un

interval de 20 de zile de la încheierea contractului. Excepţie: mai mulţi

credirentieri din care numai unul decedează în mai puţin de 20 de zile –

contractul este valabil.

Dacă moartea credirentierului a intervenit după 20 de zile, instanţa

poate constata nulitatea absolută a contractului pentru lipsa cauzei numai

dacă moştenitorii dovedesc că debirentierul a avut cunoştinţă de moartea

lui iminentă.

Subiectul nr.75

Contractul de întreţinere. Noţiune, caractere şi delimitarea faţă de

alte contracte.

Prin contractul de întreţinere una din părţi înstrăinează un bun sau

plăteşte o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-I asigure

întreţinerea în natură (de regulă hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale

etc) pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze.

177

Page 178: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Caracterele juridice

Contractul de întreţinere este un contract oneros aleatoriu,

sinalagmatic, consensual, translativ de proprietate.

a) Contractul de întreţinere este, de regulă, un contract cu

titlu oneros şi aleatoriu, datorită faptului că există şansa de câştig şi de

pierdere pentru ambele părţi, aceste şanse depinzând de un eveniment

viitor şi incert – perioada cât va trăi creditorul.

întreţinerea poate fi constituită şi cu titlu gratuit, prin donaţie

sau prin testament, ori pe calea stipulaţiei pentru altul, fiind supusă

regulilor referitoare la aceste acte.

b) Contractul de întreţinere este un contract sinalagmatic

întrucât naşte obligaţii pentru ambele părţi şi consensual, încheindu-se

prin simplul consimţământ al părţilor. Dacă bunul înstrăinat de creditor

este un teren se cere formă autentică, dreptul de preemţiune nu operează.

c) Contractul de întreţinere este translativ de proprietate,

creditorul fiind ţinut de obligaţia de garanţie a vânzătorului cu toate

implicaţiile juridice ale acestui fapt, bucurându-se şi de privilegiul

recunoscut de lege în favoarea acestuia.

Dacă în contract există o pluralitate de părţi obligaţia de întreţinere

este indivizibilă (activ şi pasiv). Drept consecinţă a indivizibilităţii,

neexecutarea faţă de unul dintre creditori poate determina rezoluţiunea

întregului contract, iar nu pro parte. Iar dacă întreţinerea este asigurată de

un debitor, creditorul nu poate cere rezoluţiunea contractului în privinţa

celorlalţi.

Obligaţia de întreţinere urmează a fi considerată indivizibilă (pasiv)

chiar dacă a fost contractată de un singur debitor, deoarece în cazul morţii

lui moştenitorii vor fi obligaţi fiecare pentru tot.

Dreptul patrimonial de a cere rezoluţiunea contractului pentru

neexecutarea lui în trecut (până la decesul creditorului) se transmite

indivizibil, asupra tuturor moştenitorilor, fiecare putând să intenteze

acţiunea.

Delimitarea faţă de alte contracte

A) Deosebiri faţă de contractul de rentă viageră

178

Page 179: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) contractul de rentă viageră cuprinde o obligaţie de a da, în timp

ce contractul de întreţinere o obligaţie de a face;

b) renta viageră este transmisibilă, creanţa de întreţinere fiind strict

personală şi incesibilă;

c) renta este, de regulă, urmăribilă, în timp ce întreţinerea nu poate

fi urmărită de creditori;

d) contractul de rentă viageră este un contract numit, reglementat

de Codul civil, pe când contractul de întreţinere nu are o

reglementare proprie.

B) Delimitarea faţă de contractul de vânzare-cumpărare

Pentru determinarea naturii juridice a unui contract de întreţinere,

atunci când înstrăinarea bunului se face contra unei sume de bani şi a

întreţinerii, urmează a se stabili obligaţia principală, prin raportarea sumei

de bani primite la valoarea de piaţă a bunului: contractul va fi de

întreţinere dacă valoarea prestaţiei în bani este mai mică decât jumătate

din valoarea bunului.

Dacă se înstrăinează o cotă parte individualizată din imobil pe un

preţ determinat, iar cealaltă parte în schimbul întreţinerii, nu avem o

vânzare cu clauză accesorie de întreţinere ci două contracte distincte.

Această problemă prezintă importanţă, de exemplu, în ipoteza

neexecutării obligaţiei de întreţinere – dacă contractul este de întreţinere,

debitorul este de drept în întârziere şi nu i se poate acorda termen de plată

pentru împiedica rezoluţiunea; dacă este de vânzare, dimpotrivă, debitorul

trebuie pus în întârziere şi I se poate acorda termen de graţie. De

asemenea, în legătură cu interpretarea clauzelor neclare: la contractul de

întreţinere – clauzele se interpretează , potrivit regulilor generale, în

favoarea debitorului; la vânzare: toate clauzele se interpretează contra

vânzătorului. În legătură cu suportarea cheltuielilor contractului: la

întreţinere – ambele părţi; la vânzare: cumpărătorul.

C) Deosebiri faţă de contractul de donaţie

- în cazul întreţinerii, rezervatarii nu pot cere reducţiunea;

- întreţinerea este un contract cu titlu oneros; donaţia – cu titlu

gratuit;

- pentru delimitarea întreţinerii de donaţia cu sarcini trebuie avut

în vedere criteriul cauzei: contractul a fost încheiat animus

donandi sau pentru a-şi asigura întreţinerea pe viaţă.

Subiectul nr.76

179

Page 180: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Contractul de societate civilă. Noţiune, elemente de validitate,

caractere juridice şi domeniul de aplicare.

Societatea civilă este un contract prin care două sau mai multe

persoane (fizice sau juridice) se obligă, fiecare faţă de celelalte, să pună în

comun aportul lor material şi/sau de muncă spre a constitui un fond şi să

desfăşoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop patrimonial

comun (beneficii sau foloase), foloasele sau pierderile fiind împărţite între

ele.

Elemente de validitate

a) Consimţământul părţilor în vederea constituirii societăţii.

Prin aceasta se deosebeşte societatea civilă de o simplă asociere în

vederea realizării unor interese comune, dar care în lipsa intenţiei de a

crea o societate civilă, nu reprezintă un contract de societate civilă.

Consimţământul trebuie să fie neviciat şi să provină de la persoane

cu capacitate de exerciţiu deplină, sub sancţiune a nulităţii relative.

Contractul de societate nu poate fi încheiat de soţi, admiţându-se

această posibilitate cu referire specială la contractul de societate

comercială.

b) Participarea tuturor asociaţilor la constituirea fondului

comun prin aducerea unui aport. Participarea poate fi şi inegală, dar în

lipsa aportului social al tuturor părţilor nu poate exista contract de

societate civilă.

c) Împărţirea între toate părţile contractante a foloaselor şi

pierderilor. Sub sancţiunea nulităţii, legea interzice atribuirea foloaselor

sau suportarea riscului pierderilor numai de către unul sau unii dintre

asociaţi.

d) Scopul patrimoniului comun (scopul lucrativ) trebuie să fie

licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.

În cazurile de nulitate – absolută sau relativă – a contractului,

asociatul poate cere restituirea aportului social. Dacă până la constatarea

nulităţii societatea a funcţionat, realizând beneficii sau înregistrând

pierderi, în raport cu terţii de bună-credinţă se produc aceleaşi efecte ca şi

cum ei ar fi contractat cu o societate civilă; în raporturile dintre asociaţi,

180

Page 181: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

împărţirea beneficiilor şi pierderilor proporţional cu aportul social, dacă nu

se poate angaja răspunderea civilă delictuală a unor asociaţi pentru

nulitatea contractului sau dacă nu intervine, în privinţa beneficiilor,

sancţiunea penală a confiscării.

Caractere juridice

Societatea civilă este un contract civil, cu scop lucrativ,

sinalagmatic, cu titlu oneros comutativ, consensual, cu executare

succesivă şi încheiat intuitu personae.

1) Caracterul civil

Acest caracter deosebeşte societăţile civile de societăţile

comerciale. Societatea civilă, neavând calitate de comerciant cu încheie

acte subiective sau obiective de comerţ.

Caracterul civil implică următoarele consecinţe:

- nu poate fi supusă reorganizării şi lichidării judiciare;

- litigiile în care figurează sunt în competenţa instanţelor civile;

- societatea civilă nu are personalitate juridică, această trăsătură

fiind de natura societăţii civile, legea neconferind dar nici

interzicând ca o societate civilă să dobândească personalitate

juridică.

2) Caracterul lucrativ (patrimonial)

Acest caracter este de esenţa societăţii civile, membrii ei urmăresc

realizarea unor foloase patrimoniale pe care să le împartă între ei. Prin

aceasta se deosebeşte de asociaţiile şi fundaţiile fără scop lucrativ.

Noţiunea de scop lucrativ nu trebuie interpretată în sensul realizării

de beneficii băneşti, acestea putând fi şi de altă natură.

3) Caracterul sinalagmatic

Fiecare asociat se obligă faţă de ceilalţi să-şi aducă aportul social şi

să desfăşoare activitatea la care s-a obligat. El se deosebeşte de celelalte

contracte sinalagmatice prin faptul că obligaţiile fiecăruia dintre asociaţi

coincid, întrucât scopul comun le uneşte.

4) Caracterul oneros comutativ

Fiecare parte doreşte obţinerea unui avantaj, cu particularitatea că

asociatul nu primeşte un echivalent în schimbul aportului adus ci va

beneficia alături de toţi de beneficiile obţinute. Astfel fiind, urmează să I se

aplice regulile care guvernează contractele cu titlu oneros.

181

Page 182: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Obligaţiile asociaţiilor fiind cunoscute din momentul încheierii

contractului şi nedepinzând de un eveniment viitor şi incert, contractul de

societate civilă este un contract comutativ.

5) Caracterul consensual

Contractul de societate poate fi încheiat prin simplul a cord de voinţă

al părţilor, fără a fi supus vreunei forme speciale.

Dovada contractului între părţi se face prin înscris, în care să fie

menţionate: scopul societăţii, aporturile sociale, modul de repartizare a

beneficiilor şi pierderilor, durata societăţii etc. Nu se impune respectarea

regulii multiplului exemplar.

Terţele persoane pot dovedi existenţa societăţii prin orice mijloace

de probă, ele neavând posibilitatea de a-şi procura o dovadă scrisă.

Părţile pot opune terţilor contractul de societate dacă are dată certă.

6) Contract de societate este un contract cu executare

succesivă, asociaţii fiind obligaţi între ei pe toată durata societăţii.

7) Contract încheiat intuitu personae

Societatea civilă se încadrează în cadrul societăţilor de persoane iar

nu de capitaluri.

Nici unul dintre asociaţi nu poate ceda drepturile pe care le are la

societate şi nici nu-şi poate substitui o altă persoană ori asocia o a treia

persoană la societate fără învoirea unanimă a tuturor asociaţilor.

Asociatul poate asocia o a treia persoană , dar numai în privinţa

părţii ce are în societate, asociaţi sau creditorii societăţii putând acţiona

împotriva terţului numai pe cale oblică.

Societatea încetează la moartea unuia dintre asociaţi, neoutând fi

continuată în persoana moştenitorului asociatului decedat.

Domeniul de aplicare

1) Contractul de societate se poate încheia între persoane fizice

în vederea construirii unei case cu mai multe apartamente ori alte

construcţii sau în vederea realizării unui alt scop patrimonial comun. De

asemenea există posibilitatea constituirii de societăţi civile de către

persoane juridice de drept public sau privat, potrivit principiului

specialităţii capacităţii de folosinţă, pentru construirea unor clădiri social-

culturale sau chiar între persoane fizice şi persoane juridice.

182

Page 183: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2) Între meseriaşi pentru exercitarea în comun a meseriei se

poate constitui o societate civilă, deoarece executarea lucrării de către

meseriaşi – cu materialul clientului sau chiar cu materialul furnizat de ei –

nu reprezintă fapte obiective de comerţ.

3) În materia legii 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea

profesiei e avocat, şi a Legii 36/1995, Legea notarilor publici şi

activităţii notariale.

Potrivit legii, profesia de avocat se poate exercita nu numai în

cabinete individuale, dar şi în cadrul unei societăţi civile profesionale sau

în cabinete asociate. În cazul societăţii civile profesionale, constituită din

doi sau mai mulţi avocaţi definitivi, raportul civil se naşte între client şi

societatea civilă profesională, indiferent care din membrii acesteia

îndeplineşte serviciul profesional. Tot prin contractul de societate civilă se

realizează şi asocierea cabinetelor individuale în scopul exercitării în

comun a profesiei; rezultă că şi cabinetele asociate sunt tot societăţi

profesionale, însă drepturile avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate

păstrează caracterul personal. De asemenea legea prevede, posibilitatea

de grupare a avocaţiilor pentru a-şi crea facilităţi economice comune,

contractul de grupare fiind de fapt un contract de societate civilă.

Posibilităţile de asociere în cadrul unui birou a mai mulţi notari

publici este prevăzută de Legea 36/1995. Însă notarii publici, ale căror acte

sunt de autoritate publică îşi pot desfăşura activitatea numai în nume

personal, fiind exclusă exercitarea ei în numele asociaţiei.

4) În domeniul agricol, contractul de societate civilă are o largă

aplicabilitate.

Asocierea proprietarilor de terenuri agricole în vederea exploatării

lor, a fost reglementată de Legea 36/1991. Potrivit acesteia asocierea se

poate realiza în mai multe forme:

a) prin constituirea de societăţi comerciale;

b) prin constituirea de societăţi agricole, care sunt societăţi de tip

privat cu scop lucrativ, de natură cooperatistă ce au ca obiect

exploatarea agricolă a pământului, uneltelor, animalelor şi altor

mijloace aduse în societate, precum şi realizarea de investiţii de

tip agricol. Această societate nu are caracter comercial;

c) prin constituirea de asocieri simple, fără personalitate juridică, pe

bază de înţelegere între două sau mai multe familii (persoane),

având ca scop exploatarea terenurilor agricole, creşterea

183

Page 184: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiţionarea,

prelucrarea şi vânzarea produselor, prestarea unor servicii etc.; în

cazul în care asociaţii doresc putând să încheie un contract de

societate civilă.

VI. SUCCESIUNI

Subiectul nr.77

Capacitatea succesorală.

1. Reglementare, dovada existenţei capacităţii; problema

capacităţii în cazul moştenirii prin reprezentare şi prin

retransmitere.

Potrivit art.654 C.civ. “pentru a putea succede trebuie neapărat ca

persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii”.

Rezultă că orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii

are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni, de a culege o

succesiune.

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi

subiect de drepturi şi obligaţii pe care le implică calitatea de moştenitor.

Capacitatea succesorală nu trebuie confundată cu capacitatea de

folosinţă şi nici cu capacitatea de exerciţiu, ea definindu-se separat de

acestea.

Potrivit art.1169 C.civ., cel care face o propunere înaintea judecăţii

trebuie să dovedească, astfel că dovada existenţei în momentul

deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra

moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză sau succesorii săi în

drepturi. Moştenitorul poate face dovada în mod direct sau prin

reprezentanţii săi legali (în această din urmă ipoteză dobândirea moştenirii

are loc prin retransmitere (moşteniri succesive) care nu trebuie să fie

confundată cu moştenirea în nume propriu sau prin reprezentare.

Dovada vizează atât existenţa persoanei în momentul deschiderii

succesiunii dar şi corelaţia ei cu momentul morţii celui care lasă

moştenirea.

184

Page 185: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În cazul moştenirii prin reprezentare, specifică numai moştenirii

legale, moştenitorul cu vocaţie succesorală legală (reprezentant), pretinde

drepturile succesorale ale ascendentului său (reprezentat) decedat la data

deschiderii moştenirii, urcând în locul, gradul şi drepturile acestuia. În

acest caz, reprezentantul trebuie să dovedească că el personal are

capacitate succesorală, iar cel reprezentat era decedat la data deschiderii

succesiunii.

În caz de retransmitere a moştenirii, moştenitorul legal (în nume

propriu sau prin reprezentare) ori testamentar – supravieţuind un timp cât

de scurt defunctului – dobândeşte el succesiunea acestuia din urmă şi,

confundată cu a sa proprie, o lasă propriilor moştenitori, legali sau

testamentari. În acest caz persoanele care pretind drepturi asupra masei

succesorale prin retransmitere trebuie să dovedească existenţa

moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri şi propriile

drepturi succesorale asupra moştenirii lăsată la aceasta.

2. Persoanele care au capacitate succesorală (persoanele fizice în

viaţă; persoanele dispărute; persoanele concepute dar nenăscute;

persoanele juridice).

a) Persoanele fizice în viaţă

Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii au

capacitate succesorală fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine

etnică, de limbă, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau

de origine socială – art.4 din Constituţie.

Dovada se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al

moştenitorului care a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii cu

certificatul (actul) de deces sau hotărârea judecătorească definitivă

declarativă de moarte, din care rezultă că moartea moştenitorului a

intervenit după deschiderea succesiunii, persoanele interesate putând

dovedi contrariul prin orice mijloace de dovadă admise de lege.

Legea nu condiţionează capacitatea succesorală de durata vieţii

moştenitorului după data deschiderii succesiunii, aşa încât dacă

moştenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale

succesorale (inclusiv dreptul de opţiune succesorală) vor trece la proprii

săi moştenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el.

b) Persoanele dispărute

Persoanele dispărute au capacitate succesorală, cel dispărut fiind

socotit a fi în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte

185

Page 186: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

rămasă definitivă. Capacitatea succesorală a dispărutului este însă

provizorie, definitivându-se prin reapariţia lui sau prin constatarea fizică a

morţii lui, ori declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morţii lui,

stabilindu-se ca dată a morţii o dată ulterioară deschiderii succesiunii. În

schimb capacitatea succesorală provizorie a dispărutului se desfiinţează cu

efect retroactiv dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească

definitivă declarativă de moarte că nu mai exista la data morţii lui de

cujus.

c) Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii

succesiunii

Legea recunoaşte existenţa copilului din ziua concepţiei, cu condiţia

de a se naşte viu, deci copilul are capacitate e moştenire încă de la

concepţie, cu condiţia de a se naşte viu. Cel care pretinde moştenirea în

numele copilului, trebuie să dovedească cu orice mijloace de probă admise

de lege, data concepţiei copilului, situarea acestei date înainte de

momentul deschiderii succesiunii şi că el s-a născut viu.

Întrucât stabilirea cu exactitate a momentului concepţiei nu este

posibilă, art.61 din Codul familiei stabileşte o prezumţie legală cu privire la

perioada concepţiei (timpul cuprins între a 300-a şi a 180-a zi dinaintea

dinaintea naşterii copilului) Astfel dacă se va face dovada că un copil s-a

născut viu înainte de a fi trecut 301zile din momentul morţii lui de cujus,

prin aplicarea prezumţiei timpului legal al concepţiunii, acesta a dobândit

capacitate succesorală, chiar dacă la momentul deschiderii succesiunii,

încă nu se născuse.

b) Persoanele juridice

Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi dacă sunt în fiinţă la

data deschiderii succesiunii, având capacitate succesorală de la dat

înregistrări (dacă sunt supuse înregistrării), iar celelalte persoane juridice

de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau de la data

recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei

alte cerinţe prevăzute de lege.

Caracteristic persoanei juridice este şi faptul că poate dobândi

moştenirea exclusiv printr-un legat cuprins în testament (întotdeauna

moştenire testamentară).

Legea recunoaşte persoanelor juridicce o capacitate de folosinţă

anticipată de la data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile

succesorale sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod

valabil.

186

Page 187: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Ca o condiţie ad validitatea, dreptul care formează obiectul legatului

trebuie să corespundă scopului pentru care a fost creată persoana juridică,

deci trebuie respectat principiul capacităţii de folosinţă. Legatul care nu

corespunde scopului va fi nul sau caduc, după cum incapacitatea a existat

în momentul întocmirii testamentului sau a survenit ulterior, dar înainte de

deschiderea moştenirii.

3. Persoanele care nu au capacitate succesorală:

(persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să

aibă fiinţă; comorienţii, persoanele fizice decedate în acelaşi timp).

a) Persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care

au încetat să mai aibă fiinţă.

Aceste persoane nu vor putea moşteni, deoarece au capacitate

succesorală numai persoanele care există la data deschiderii succesiunii.

În cazul persoanelor fizice partea din moştenire care s-ar fi cuvenit

persoanei predecedate – dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii

succesiunii – va putea fi culeasă de către descendenţii săi, în cazul

moştenirii legale, în condiţiile prevăzute de lege pentru reprezentarea

succesorală. Dacă condiţiile reprezentării nu sunt îndeplinite moştenirea va

fi culeasă de moştenitorii în viaţă a lui de cujus, în nume propriu.

b) Comorienţii

Prin comorienţi se înţelege două sau mai multe persoane, decedate

în aceeaşi împrejurare şi în astfel de condiţii încât nu se poate stabili dacă

una a supravieţuit alteia.

Soluţia adoptată de dreptul nostru care a consacrat prezumţia morţii

concomitente, conform căreia, persoanele care au decedat în aceeaşi

împrejurare şi aveau vocaţie succesorală reciprocă nu se vor putea

moşteni, deoarece nesupravieţuind una alteia, niciuna nu dobândeşte

capacitate succesorală.

c) Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)

Codecedaţii sunt persoane care au decedat în astfel de condiţii încât

nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia, dar nu se poate proba

identitatea de cauză a morţii. Ex: moartea a survenit în aceeaşi zi şi

aceeaşi oră, dar nu şi în aceeaşi împrejurare ci din cauza bolilor de care a

suferit persoanele în cauză, iar minutul morţii nu poate fi stabilit; două sau

mai multe persoane au dispărut, fără a se putea constata direct moartea

lor şi nu se poate dovedi că au murit în aceeaşi împrejurare.

187

Page 188: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Având în vedere dificultăţile de ordin practic preîntâmpinate în

privinţa stabilirii momentului morţii de către notarul public competent a

desfăşura procedura succesorală necontencioasă sau de către instanţa de

judecată chemată a rezolva litigiul succesoral, s-a admis ideea că soluţia

prezumării morţii concomitente trebuie aplicată nu numai în cazul

comorienţilor ci şi în cazul persoanelor care, având vocaţie succesorală

(reciprocă sau unilaterală) au decedat în acelaşi interval de timp, dar nu şi

în aceeaşi împrejurare – fără a se putea dovedi dacă una a supravieţuit

alteia.

Subiectul nr.78

Dreptul de opţiune succesorală (noţiune, variante de opţiuni,

subiectele dreptului de opţiune).

1. Noţiunea de opţiune succesorală

La moartea unei persoane, patrimoniul său se transmite

moştenitorilor săi legali sau testamentari. Transmiterea patrimoniului celui

care decedează operează din clipa morţii persoanei care lasă succesiunea.

Cu toate acestea această transmitere nu are caracter definitiv şi

obligatoriu. Dimpotrivă, ca principiu de ordine publică, legea precizează că

nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine.

Prin urmare succesibilul are dreptul de a alege – numit drept de opţiune

188

Page 189: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

succesorală – între consolidarea titlului de moştenitor prin acceptarea

moştenirii şi desfiinţarea acelui titlu prin renunţarea la moştenire.

2. Variante de opţiune

a) Acceptarea pură şi simplă a moştenirii

Prin aceasta succesibilul îşi consolidează titlul de moştenitor şi va fi

obligat să răspundă pentru datoriile şi sarcinile succesiunii, chiar dacă

acestea ar depăşi ca valoare activul moştenit.

b) Renunţarea la moştenire

Prin renunţare succesibilul desfiinţează, cu titlu retroactiv, vocaţia sa

succesorală, devenind străin de succesiune. Astfel nu răspunde pasiv dar

nici nu beneficiază de activ. Moştenirea în întregul ei va reveni

comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.

c) Acceptarea sub beneficiu de inventar

Succesibilul îşi consolidează titlul de moştenitor şi deci beneficiază

de moştenire, dar îşi limitează răspunderea sa pentru datoriile şi sarcinile

moştenirii la emolumentul moştenirii. EL va răspunde de pasiv numai în

limita activului succesoral şi numai cu bunurile moştenite.

3. Subiectele dreptului de opţiune

a) Moştenitorii legali

Dreptul de opţiune succesorală aparţine şi trebuie să fie exercitat de

toate persoanele cu vocaţie generală (eventuală) la moştenire, iar numai

de cei cu vocaţie concretă (utilă). Dacă moştenitorul în rang preferat

acceptă moştenirea, îşi consolidează titlul de moştenitor şi anihilează

efectele opţiunii exercitate de moştenitorii subsecvenţi, desfiinţând

drepturile succesorale ale acestora.

b) Legatarii

189

Page 190: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dreptul de opţiune aparţine nu numai moştenitorilor legali, dar şi

legatarilor, pentru că vocaţia lor este universală sau cu titlu universal,

dobândirea moştenirii implică şi suportarea pasivului. Legatarul cu titlu

particular trebuie să aibă drept de opţiune deoarece – exercitarea lui

implicând aprecieri de ordin moral – nimeni nu poate fi gratificat fără voie,

în lpus dacă legatul este cu sarcină implică şi unele interese patrimoniale.

Toţi legatarii au drept de opţiune, voinţa unilaterală a testatorului nu

poate constrânge nici un legatar să conserve dreptul dobândit prin

moştenire şi cu atât mai puţin să suporte anumite obligaţii sau sarcini.

c) Creditorii succesibilului

1) Acţiunea oblică

Dreptul de opţiune succesorală poate fi exercitat de către creditorii

personali ai succesibilului pe calea acţiunii oblice (subrogatorii), deoarece

dreptul de opţiune succesorală este de natură patrimonială şi nu exclusiv

personală.

Opţiunea pe cale oblică ar putea fi refuzată creditorului numai dacă

se dovedeşte, în concret, că alegerii făcute de el I se opun considerente de

ordin moral, caz în care opţiunea ar avea caracter exclusiv personal.

2) Acţiunea pauliană

Dacă succesibilul a renunţat la moştenire, în paguba creditorilor, dar

renunţarea nu a devenit irevocabilă, creditorii vor putea retracta

renunţarea pe calea acţiunii pauliene. În această materie trebuie dovedită

numai frauda debitorului (succesibilul renunţător), constând în conştiinţa

rezultatului păgubitor al defunctului faţă de creditor. Acţiunea trebuie

intentată în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani.

Efect: actul de renunţare devine inopozabil faţă de creditorul

reclamant şi în limita prejudiciului suferit de el – creditorul poate opta

pentru acceptarea moştenirii, în favoarea sa şi în limita creanţei sale. Faţă

de comoştenitori renunţarea îşi produce efectele.

Revocarea pauliană este posibilă şi în cazul acceptării moştenirii şi,

de asemenea, îşi produce efectele numai între creditor şi debitorul

acceptant.

În toate cazurile revocarea actului de opţiune succesorală pe cale

pauliană poate fi cerută numai de către creditorii optantului, nu şi de către

creditorii succesiunii sau de către legatari.

190

Page 191: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.79

Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală.

Actul de opţiune succesorală este un act: unilateral, voluntar,

irevocabil, indivizibil, declarativ de drepturi, nesusceptibil de modalităţi.

1. Act juridic unilateral

191

Page 192: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Opţiunea succesorală, oricare ar fi sensul în care se exercită, trebuie

să reprezinte voinţa unei singure persoane, fiind prin urmare un act juridic

unilateral. În ipoteza în care există mai mulţi succesibili, ei nu pot exercita

dreptul de opţiune în mod colectiv, fiecare urmând a se exprima individual.

Spre deosebire de testament, actul de opţiune poate fi săvârşit şi

prin reprezentare – legală sau convenţională – sau cu încuviinţarea

autorităţii tutelare, deci actul de opţiune nu este un act esenţialmente

personal.

2. Act juridic voluntar

Libertatea de alegere care caracterizează actul de opţiune se

manifestă pe mai multe planuri:

- nimeni nu este obligat să accepte moştenirea ce I se cuvine;

- succesibilul are, în principiu, un drept absolut de a alege între

posibilităţile conferite prin dreptul de opţiune, el neputând fi

obligat să justifice motivele opţiunii şi nici să răspundă pentru

consecinţele alegerii sale;

- în cazul pluralităţii de moştenitori, fiecare este liber să opteze în

sensul dorit, indiferent de alegerea făcută de ceilalţi.

Principiul libertăţii de alegere cunoaşte şi unele excepţii:

- acceptarea moştenirii cuvenite unui minor, indiferent de vârstă,

sau a unei persoane pusă sub interdicţie, va fi socotită

întotdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar, dreptul

acestora restrângându-se în scopul ocrotirii lor si pentru evitarea

riscurilor moştenirii pure şi simple;

- dreptul de opţiune al succesibilului decedat înaintea de stingerea

dreptului de opţiune, se transmite prin succesiune la propriul său

moştenitor; în cazul în care există mai mulţi moştenitori (ce nu

vin la moştenire prin reprezentare) aflaţi în dezacord în privinţa

opţiunii unice succesorale a autorului lor, legea prevede că

succesiunea va fi acceptată sub beneficiu de inventar

- nu se bucură de libertate de opţiune moştenitorul care cu intenţie

frauduloasă a dat la o parte sau a ascuns bunuri ale moştenirii;

cu titlu de pedeapsă civilă, un asemenea moştenitor este

considerat acceptant pur şi simplu.

3. Act juridic irevocabil

192

Page 193: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Prin aceasta se înţelege că, o dată exercitat dreptul de opţiune

succesorală nu se mai poate reveni asupra opţiunii făcute. Acest principiu

operează cu caracter absolut în cazul acceptării pur şi simple a moştenirii.

Excepţie: în cazul renunţării la moştenire, această opţiune poate fi

retractată prin acceptarea pur şi simplă, dar numai în termenul legal de

opţiune şi dacă moştenirea nu a fost acceptată de alţi moştenitori. De

asemenea moştenitorul care a acceptat sub beneficiu de inventar poate

renunţa la beneficiul de inventar, devenind moştenitor pur şi simplu.

4. Act juridic indivizibil

Acest caracter reiese din faptul că succesibilul are dreptul să opteze

între a renunţa sau a accepta moştenirea în întregul ei, neavând

posibilitatea de a accepta o anumită parte din moştenire şi de a renunţa la

altă parte.

Deci succesibilul, fie chiar legatar, trebuie să accepte în întregime

succesiunea sau legatul, sau trebuie să rămână pe de-a dreptul străin de

ele, prin efectul renunţării.

Principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale comportă unele

excepţii:

a) moştenitorul legal gratificat prin testament va putea opta diferit

cu privire la moştenirea legală şi la legat; cumularea calităţii de

moştenitor legal cu cea de legatar, conferă posibilitatea opţiunii

diferite. De asemenea opţiunea succesorală poate fi diferită şi în

cazul în care el beneficiază de mai multe legate care nu sunt

indivizibile;

b) o altă excepţie este cea prevăzută în Legea 18/1991, republicată,

care arată că reconstituirea dreptului de proprietate se face la

cerere depusă de fostul proprietar sau de moştenitorii lui. Deci,

chiar dacă au acceptat succesiunea, moştenitorii, prin derogare

de la principiul indivizibilităţii opţiunii succesorale, pot renunţa,

prin nedepunerea cererii, la reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor. Moştenitorul care a renunţat la

succesiunea fostului proprietar decedat, nu poate să beneficieze

de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

c) O altă excepţie asemănătoare cu cea precedentă, reiese din

reglementările Legii 112/1995: moştenitorii fostului proprietar al

imobilului cu destinaţie de locuinţă trecut în proprietatea statului

cu titlu sunt socotiţi de drept acceptanţii succesiunii de la data

depunerii cererii pentru restituirea în natură a locuinţei sau

pentru acordarea despăgubirilor. Moştenitorul care nu a depus

193

Page 194: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

cerere în termenul prevăzut de lege nu beneficiază de dispoziţiile

legii, chiar dacă la decesul fostului proprietar a acceptat

moştenirea;

d) divizibilitatea opţiunii succesorale poate rezulta şi din

relativitatea autorităţii lucrului judecat; dacă opţiunea

succesorală rezultă dintr-o hotărâre judecătorească, ea va avea

efecte relative, numai între părţile din proces;

e) dacă în cadrul devoluţiunii succesorale intervine un element de

extraneitate, condiţiile şi efectele opţiunii succesorale fiind

supuse unor legi diferite, succesibilul va putea opta diferit,

acceptând o masă de bunuri şi renunţând la alta.

5. Act juridic declarativ de drepturi

Efectele opţiunii se produc retroactiv, de la data deschiderii

succesiunii. Aceste efecte se produc şi în cazul retractării renunţării. Prin

derogare, însă, drepturile debândite de terţii de bună credinţă asupra

bunurilor succesiunii între momentul renunţării şi acela al retractării ei vor

trebui respectate.

6. Act juridic nesusceptibil de modalităţi

Opţiunea succesorală nu poate fi afectată de termen sau condiţie,

soarta juridică a moştenirii neputând să depindă de un eveniment viitor şi

incert sau de un termen fie el şi cert.

Dacă opţiunea ar fi afectată de o modalitate nu va putea produce

nici un efect fiind nulă absolut.

194

Page 195: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.80

Prescripţia dreptului de opţiune succesorală.

1. Termenul de opţiune succesorală

Pentru ca soarta juridică a moştenirii să nu rămână multă vreme

incertă, dreptul de opţiune trebuie să fie exercitat într-un termen de 6 luni,

calculat de la data deschiderii moştenirii.

Legea califică termenul de 6 luni ca fiind un termen de prescripţie a

dreptului la acţiune, iar nu de prescripţie a dreptului material. Astfel,

termenul de prescripţie a dreptului patrimonial de opţiune succesorală

este susceptibil de întrerupere, suspendare şi repunere în termen, fiindu-I

aplicabile regulile care guvernează materia prescripţiei extinctive.

Termenul de prescripţie de 6 luni, prevăzut de art.700 C.civ. pentru

exercitarea dreptului de opţiune se aplică nu numai moştenitorilor legali,

dar şi legatarilor universali sau cu titlu universal. În ceea ce priveşte

legatele cu titlu particular, din practica judiciară reiese că, termenul de 6

luni nu se aplică, în această privinţă fiind aplicabile dispoziţiile referitoare

la prescripţie din dreptul comun. În ultimul timp, însă, doctrina susţine că

termenul de 6 luni se va aplica şi legatarului particular.

2. Începutul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală.

Termenul de prescripţie de 6 luni începe să curgă de la deschiderea

succesiunii, deci de la data morţii lui de cujus. Termenul de prescripţie

începe să curgă de la deschiderea moştenirii chiar dacă succesibilul a luat

cunoştinţă mai târziu de moartea celui care lasă moştenirea. Prescripţia

curge de la deschiderea moştenirii faţă de toţi succesibilii, cu alte cuvinte

termenul de opţiune este unic.

În cazul în care succesibilul moşteneşte prin retransmitere, când

moartea succesibilului intervine înăuntrul termenului de opţiune, dar mai

înainte de a fi optat şi dreptul său de opţiune se retransmite la proprii săi

moştenitori, aceştia vor putea exercita dreptul de opţiune numai în restul

termenului pe care îl mai avea succesibilul la data morţii sale.

De la regula calculării termenului de prescripţie din momentul

deschiderii moştenirii există şi unele excepţii:

a) în cazul copilului conceput înainte de deschiderea moştenirii, dar

născut ulterior, termenul de prescripţie va începe să curgă de la

data naşterii;

195

Page 196: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) în cazul declarării judecătoreşti a morţii celui care lasă

moştenirea, termenul de prescripţie începe să curgă nu de la

data stabilită de instanţă ca fiind aceea a morţii ci de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti declarative de

moarte.

c) Dacă stabilirea legăturii de rudenie cu defunctul se face pe cale

judecătorească, prescripţia începe să curgă de la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătoreşti;

d) Începutul prescripţiei mai poate fi amânat datorită unor

împrejurări care constituie cauze de suspendare a prescripţiei,

dacă aceste cauze operează şi la data deschiderii moştenirii,

împiedicându-l pe succesibil să-şi exercite dreptul său de opţiune.

3. Suspendarea prescripţiei

Cursul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală de 6 luni se

suspendă de drept cât timp succesibilul:

a) este împiedicat printr-un caz de forţă majoră să-şi exercite

dreptul de opţiune succesorală;

b) face parte din forţele armate ale României, iar acestea sunt puse

pe picior de război;

c) este lipsit de capacitatea de exerciţiu şi nu are reprezentant

legal sau are capacitate de exerciţiu restrânsă şi nu are cine să-I

încuviinţeze actele; dacă între cel ocrotit şi ocrotitor există

contrarietate de interese, cursul prescripţiei se suspendă faţă de

cel ocrotit atâta timp cât acesta nu a avut curator desemnat pro

causa de autoritatea tutelară;

d) în cazurile când este nevoie de obţinerea autorizaţiei autorităţii

tutelare se admite suspendarea cursului prescripţiei pe durata

necesară obţinerii autorizaţiei, dacă demersurile în acest scop au

fost făcute înainte de împlinirea termenului de prescripţie.

După încetarea suspendării, în materia dreptului de opţiune

succesorală, practic, succesibilul va avea la dispoziţie un nou termen de 6

luni pentru exercitarea dreptului său.

4. Întreruperea prescripţiei

În fapt, problema întreruperi prescripţiei – cu consecinţa începerii

curgerii unui nou termen de prescripţie posterior întreruperii – nu se pune

în această materie.

5. Repunerea în termenul de prescripţie

196

Page 197: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Succesibilul poate fi repus în termenul de prescripţie dacă se

constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul a fost

depăşit, cu condiţia să fi cerut repunerea în termen în decurs de o lună de

la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

Prin cauze temeinic justificate trebuie să se înţeleagă acele

împrejurări care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de

opţiune, dar care nu întrunesc nici caracterele forţei majore; ex:

ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cujus de către comoştenitori;

necunoaşterea de către legatar a testamentului întocmit în favoarea sa,

boala succesibilului dacă este gravă şi de durată etc. Repunerea în termen

este de competenţa instanţei judecătoreşti şi produce efecte şi faţă de

terţi.

Efectul repunerii în termen este acordarea unui nou termen de

opţiune succesibilului, care nu va putea depăşi 6 luni.

Dacă, însă, în cererea de repunere în termen sau în cursul

soluţionării declară că acceptă pur şi simplu moştenirea instanţa nu va mai

acorda un termen pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală.

Dacă însă succesibilul se pronunţă în cursul judecăţii pentru acceptarea

sub beneficiu e inventar, termenul va fi acordat.

6. Efectele prescripţiei

Dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în

termenul prevăzut de lege, se stinge dreptul de a accepta moştenirea şi

odată cu acest drept se stinge – cu efect retroactiv – şi titlul său de

moştenitor, el devine străin de moştenire. Neexercitarea dreptului de

opţiune nu se confundă însă cu renunţarea la moştenire.

Stingerea prin prescripţie a titlului de moştenitor, a vocaţiei

succesorale, produce efecte absolute.

197

Page 198: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.81

Acceptarea pură şi simplă a moştenirii.

1. Acceptarea voluntară expresă

Potrivit legii, acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte

calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată –

art.689 C.civ.

Acceptarea expresă trebuie să îndeplinească două condiţii:

1) Voinţa succesibilului de a accepta expres moştenirea

trebuie să fie manifestată în formă scrisă, autentică sau sub

semnătură privată. Înscrisul constatator poate îmbrăca şi forma

unei simple scrisori, dacă ea are caracter juridic; ex: o scrisoare

adresată comoştenitorilor conţinând o ofertă de împărţeală

voluntară a moştenirii etc. De asemenea poate îmbrăca şi forma

unor acte adresate instanţei sau biroului notarial, ori forma unei

declaraţii date la consiluil local prin care se indică compunerea

masei succesorale şi calitatea de moştenitor, în vederea

depunerii înscrisului la biroul notarial. Acceptarea poate fi făcută

şi prin reprezentant, mandatar împuternicit în formă scrisă şi cu

procură specială. Mandatarul trebuie să accepte în termenul legal

de opţiune.

2) Din conţinutul înscrisului trebuie să rezulte că succesibilul

şi-a însuşit în mod neechivoc calitatea de moştenitor, altfel

spus, trebuie să rezulte că succesibilul înţelege să exercite

drepturile şi să-şi asume obligaţiile rezultând din calitatea sa de

moştenitor.

2. Acceptarea voluntară tacită

198

Page 199: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care

nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă, indirect

dar neîndoielnic, intenţia sa de acceptare a moşteniri.

Condiţii:

1) voinţa succesibilului de a accepta moştenirea;

2) conduita succesibilului din care să rezulte indirect intenţia sa de a

accepta pur şi simplu moştenirea.

Acceptarea tacită poate fi făcută şi prin reprezentant, inclusiv printr-

un mandatar convenţional împuternicit special să facă acte de acceptare

tacită a moştenirii. Actele de acceptare trebuie săvârşite în termenul legal

de opţiune.

Acceptarea tacită mai poate fi făcută şi printr-un gestionar de

afaceri, dacă succesibilul ratifică în termenul legal de opţiune gestiunea,

prefăcând-o într-un mandat.

Acceptarea poate fi tacită şi în cazul moştenirii testamentare.

Acceptarea tacită este, în toate cazurile, acceptare pură şi simplă.

Acte cu semnificaţia acceptării tacite

Legea nu stabileşte concret care anume acte săvârşite de succesibil

constituie manifestarea intenţiei de a accepta moştenirea, revenind

instanţelor de judecată sarcina de a aprecia, în concret, de la caz la caz,

dacă actul săvârşit de succesibil, în această calitate, reprezintă sau nu o

acceptare tacită a moştenirii.

1. Acte (fapte) materiale

Pot fi apreciate ca acte de acceptare tacită a moştenirii intrarea în

posesiunea şi folosinţa bunurilor succesorale, faptul mutării definitive a

succesibilului în casa moştenită, demolarea unor construcţii etc, fapte

pentru care succesibilul se comportă ca un proprietar.

Nu constituie acte de acceptare tacită: luarea din patrimoniu a unor

obiecte ca amintiri de familie, fotografii, bibelouri, preluarea hârtiilor de

valoare pentru a le feri de furt sau de pierdere etc.

În ipoteza în care actele săvârşite de moştenitor în calitate de

coproprietar iar nu de moştenitor, ele nu mai au în mod neechivoc

valoarea unei acceptări tacite. Într-o atare situaţie este necesar a se

stabili, prin administrarea de probe, anumite împrejurări din care să rezulte

neîndoielnic intenţia de acceptare a succesiunii.

2. Acte de dispoziţie

Încheierea actelor de dispoziţie, indiferent de valoarea obiectului

actului juridic şi de natura lui, presupune intenţia neechivocă a

199

Page 200: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

succesibilului de a accepta moştenirea pur şi simplu, chiar dacă actul de

dispoziţie nu ar putea produce efecte.

În privinţa acestor acte se poate distinge între:

A) Actele de dispoziţie având ca obiect bunurile succesorale

singulare (ex: renunţarea la un drept, valorificarea dreptului de autor

privitor la o operă literară etc.) constituie acte de acceptare tacită, cu

următoarele excepţii:

- vânzarea de către succesibil a unor obiecte ale moştenirii supuse

stricăciunii sau a căror conservare ar fi prea oneroasă;

- înstrăinarea unui bun din masa succesorală, dacă succesibilul a

acţionat cu credinţa greşită că este proprietatea sa.

B) Actele de dispoziţie având ca obiect moştenirea privită ca

universalitate, implică în mod neîndoielnic intenţia succesibilului de a

accepta succesiunea.

De asemenea renunţarea cu titlu oneros la moştenire, constituie

întotdeauna acceptare pură şi simplă, iar renunţarea cu titlu gratuit numai

dacă se face în favoarea unui moştenitor determinaţi, nominalizaţi.

3. Acţiuni în justiţie şi alte acte procedurale

Constituie acte de acceptare tacită a moştenirii promovarea de către

succesibil a unor acţiuni în justiţie ce presupun indirect, dar neîndoielnic,

însuşirea calităţii de moştenitor, cum ar fi: cererea de împărţeală a

bunurilor succesorale, de raport a donaţiilor ori de reducţiune a

liberalităţilor excesive, cererea de anulare a testamentului etc.

Intentarea unei acţiuni succesorale valorează acceptare oricare va fi

soarta acţiunii. De asemenea poate valora acceptare şi participarea

succesibilului la proces în calitate de pârât, dacă din atitudinea adoptată

de el, rezultă însuşirea calităţii de moştenitor. În toate cazurile instanţa

trebuie să aprecieze dacă participarea la proces a succesibilului poate fi

interpretată drept acceptare a moştenirii.

4. Acte de administrare definitivă

În ceea ce priveşte valoare de acceptare a succesiunii a actelor de

administrare, se pot preciza următoarele:

a) legea conţine o singură precizare de principiu. Astfel, actele curat

conservatorii, de îngrijire şi de administrare provizorie, nu sunt

acte de primire a moştenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu

sau calitate de erede. Asemenea acte, săvârşite pentru păstrarea

200

Page 201: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

în bune condiţii a patrimoniului succesoral, determinate de

necesităţi urgente şi folositoare tuturor comoştenitorilor şi care

nu angajează viitorul bunurilor din moştenire, nu pot fi apreciate

ca acte de acceptare tacită

b) per a contrario, rezultă că actele de administrare care nu au

caracter urgent şi provizoriu, deci care au un caracter definitiv şi

angajează viitorul reprezintă acte de acceptare tacită, pură şi

simplă a moştenirii. Ex: încasarea unor creanţe de la debitorii

succesiunii, încheierea între succesibilia unei convenţii cu privire

la administrarea bunurilor succesorale, locaţiunea bunurilor

succesorale pe o perioadă mai îndelungată etc. Plata impozitelor

valorează acte de acceptare tacită. Cu atât mai mult plata

taxelor succesorale.

Dacă succesibilul încheie un act care, potrivit celor arătate,

valorează acceptare tacită, nu poate anihila acest efect indirect, secundar

al actului prin declaraţia expresă în act sau ulterior că nu a înţeles să-şi

însuşească calitatea de moştenitor, căci, în principiu, afirmaţia nu are

valoare faţă de actele făcute.

Subiectul nr.82

Acceptarea pură şi simplă forţată a moştenirii.

1. Noţiune şi natură juridică

Acceptarea pură şi simplă forţată a moştenirii este impusă de lege în

cazul în care succesibilul (unul sau mai mulţi) a dat la o parte ( a sustras)

sau a ascuns (a tăinuit) bunuri ale moştenirii, inclusiv prin nedeclararea lor

la inventar, cu intenţia frauduloasă de a le însuşi în exclusivitate şi de a

păgubi pe comoştenitori şi/sau creditorii moştenirii.

Ca natură juridică, sustragerea sau ascunderea de bunuri nu se

analizează ca acte juridice de opţiune (ca variantă de acceptare voluntară

tacită) ci ca fapte juridice ilicite, deci delicte civile. Iar sancţiunea –

constând în efectele speciale care se produc în urma săvârşirii acestor

fapte – reprezintă pedeapsă civilă, calificare cu multiple consecinţe sub

raportul condiţiilor ei de aplicare.

201

Page 202: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2. Condiţiile acceptării forţate

a) Elementul obiectiv

Acest element esenţial constă în darea la o parte (sustragerea) sau

ascunderea, tăinuirea unor bunuri din moştenire, săvârşită singur sau în

participaţie cu altul (comoştenitor sau terţ).

Poate fi vorba de fapte comisive (ascunderea materială a unor

bunuri, confecţionarea şi prezentarea unui testament falsificat etc.) sau de

fapte omisive (omisiunea de a trece anumite bunuri în inventar,

nedeclararea unei donaţii raportabile etc.). Aceste fapte se pot exercita

atât asupra mobilelor cât şi asupra imobilelor.

Fapta ilictă poate fi săvârşită înainte şi după deschiderea

succesiunii, chiar şi cu complicitatea defunctului, înainte dar şi după

expirarea termenului legal de opţiune.

În toate cazurile darea la o parte presupune clandestinitatea cerinţă

esenţială pentru ca acceptarea forţată să opereze.

b) Elementul subiectiv

Acest element necesar îl reprezintă intenţia frauduloasă a

moştenitorului, fraudă destinată a înlătura aplicarea între moştenitori a

regulilor devoluţiunii succesorale, a principiului egalităţii, prin ruperea

echilibrului dintre ei. Frauda succesorală poate consta şi în intenţia de a

păgubi creditorii succesiunii prin ascunderea unei părţi din activul

succesoral, deci poate proveni şi de la moştenitorul unic.

Frauda succesorală trebuie să fie intenţionată, dolosivă, săvârşită cu

rea credinţă, intenţia frauduloasă trebuind să fie dovedită de

comoştenitorul sau creditorul interesat.

Nu suntem în prezenţa fraudei succesorale dacă sustragerea sau

ascunderea este săvârşită de succesibilul care are drepturi succesorale

exclusive asupra bunurilor în cauză; ex: soţul supravieţuitor a sustras, în

cadrul devoluţiunii legale a moştenirii, bunuri ale gospodăriei casnice;

legatarul cu titlu particular care sustrage bunuri ce formează obiectul

legatului.

c) Precizări privind autorul faptei ilicite

Autorul faptei ilicite trebuie să aibă calitatea de moştenitor cu

vocaţiie concretă la moştenire, fie moştenitor legal, fie legatar universal

sau cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular nu poate fi obligat la

acceptare.

202

Page 203: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă autorul faptei ilicite a decedat înainte de lichidarea moştenirii,

moştenitorii lui (acceptanţi) vor suporta consecinţele acceptării tacite,

retransmiterea operând fără beneficiu dreptului de opţiune.

Autorul faptei ilicite trebuie să aibă capacitatea delictuală în

momentul săvârşirii ei, lucrând cu discernământ, discernământul

prezumându-se relativ în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 14

ani şi nu sunt puse sub interdicţie, iar în cazul persoanelor incapabile (sub

14 ani sau puse sub interdicţie) trebuie să fie dovedit.

Dacă fapta ilicită a fost săvârşită cu participarea mai multor

succesori universali sau cu titlu universal pentru a frauda pe ceilalţi sau pe

creditori, consecinţele vor fi suportate de toţi, iar pentru restituirea către

succesiune a bunurilor sustrase sau ascunse vor răspunde delictual, deci

solidar.

Subiectul nr.83

Efectele acceptării pure şi simple a moştenirii.

1. Efecte generale

a) Consolidarea titlului de moştenitor

Acceptarea pură şi simplă a moştenirii consolidează, definitivează

titlul de moştenitor al succesibilului, în toate cazurile.

În toate cazurile, ca urmare a acceptării pure şi simple

transmisiunea moştenirii, care a operat cu titlu provizoriu din momentul

deschiderii succesiunii, se consolidează, devenind definitivă. Acest efect,

203

Page 204: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

indiferent de momentul în care se produce acceptarea (în cadrul

termenului de opţiune) se produce retroactiv.

b) Stingerea definitivă a dreptului de opţiune a succesibilului

Prin efectul acceptării pure şi simple se stinge definitiv dreptul d

opţiune al succesibilului; el decade din dreptul de a renunţa la moştenire

sau de a o accepta sub beneficiu de inventar.

c) Cel mai important efect al acceptării pure şi simple este

contopirea, confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul

personal al moştenitorului, succesor universal sau cu titlu universal. De

aici următoarele consecinţe:

- moştenitorul va răspunde personal pentru pasivul moştenirii

peste limitele (puterea) activului averii moştenite;

- datoriile sau creanţele moştenitorului faţă de decujus se sting

prin confuziune, integral dacă este singurul moştenitor şi

proporţional cu cota moştenită, dacă este comoştenitor; tot astfel

încetează şi drepturile reale – dezmembrăminte ale proprietăţii

sau drepturi reale accesorii pe care moştenitorul le avea asupra

unui bun moştenit sau pe care le avea de cujus asupra unui bun

din patrimoniul moştenitorului – prin consolidare (uzufruct, uz,

abitaţie), respectiv prin confuziune (servitiţi, ipoteci etc.);

- în raporturile contractate de de cujus cu terţii, prin acceptarea

pură şi simplă a moştenirii moştenitorul va lua locul acestuia.

2. Efecte speciale în cazul acceptării forţate

a) Decăderea din dreptul de opţiune succesorală

Succesorul vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute de lege este

decăzut din dreptul de a renunţa la moştenire sau de a o accepta sub

beneficiu de inventar. Mai mult decât atât, dacă a optat anterior în acest

sens, decade din beneficiul de inventar, respectiv din renunţarea la

moştenire, dacă renunţarea nu a devenit irevocabilă prin acceptarea

moştenirii de către alţi erezi. În consecinţă el este socotit că a acceptat

moştenirea pur şi simplu.

b) Decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor

sustrase sau ascunse

204

Page 205: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Succesibilul vinovat, cu toate că păstrează calitatea de moştenitor

(acceptant) nu are nici un drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse.

Această decădere se produce numai în raport cu comoştenitorii fraudaţi.

Legea prevede decăderea numai din drepturile succesorale asupra

bunurilor sustrase sau ascunse, nu şi din obligaţia de a suporta datoriile şi

sarcinile moştenirii.

Subiectul nr.84

Renunţarea la moştenire.

1. Noţiune

205

Page 206: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Renunţarea la moştenire este actul juridic unilateral, expres şi

solemn prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripţie a

dreptului de opţiune succesorală, că nu îşi însuşeşte (renunţă la) titlul de

moştenitor, desfiinţând cu efect retroactiv vocaţia sa succesorală,

devenind străin de moştenire. Dreptul de a renunţa aparţine tuturor

moştenitorilor.

2. Condiţiile de fond speciale

a) Renunţarea nu poate fi decât expresă.

Ea nu poate fi dedusă din anumite circumstanţe de fapt.

Neexercitarea dreptului de opţiune succesorală în cadrul termenului

de prescripţie – deşi produce practic efecte asemănătoare – nu valorează

nici ea renunţare tacită la moştenire; prescripţia stinge titlul de moştenitor,

câtă vreme remunţătorul este considerat că nici n-a fost vreodată

moştenitor.

Renunţarea la moştenire prin convenţie între moştenitori va fi nulă

absolut, dacă intervine înainte de deschiderea succesiunii. Dacă însă ea

intervine după deschiderea succesiunii, poate fi valabilă, dacă nu

contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. Dacă, în pofida convenţiei,

moştenitorul acceptă succesiunea, acceptarea va fi valabilă, dar se va

angaja răspunderea civilă contractuală a debitorului obligaţiei

neexecutate. La fel şi în cazul în care succesibilul renunţă la moştenire în

schimb comoştenitorii nu-şi respectă obligaţiile asumate prin convenţie,

renunţătorul poate cere executarea sau despăgubiri, dar nu va putea

retracta renunţarea decât în condiţiile legii.

b) Renunţarea la moştenire este valabilă şi produce efecte ca

atare numai dacă succesibilul nu şi-a exercitat anterior dreptul de

opţiune prin acceptare – fie tacită sau forţată ori sub beneficiu de

inventar, acceptarea fiind irevocabilă.

c) Renunţarea la moştenire este un act juridic indivizibil,

succesibilul neputând renunţa în parte la dreptul său succesoral pentru a

accepta restul.

c) Renunţarea trebuie să fie pur abdicativă (impersonală şi cu

titlu gratuit); renunţarea in favorem reprezintă în realitate acte

de acceptare a moştenirii însoţite de acte de înstrăinare între vii

206

Page 207: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a drepturilor succesorale, cu toate consecinţele acceptării şi

transmiterii drepturilor succesorale.

3. Condiţii de formă

Renunţarea trebuie să îndeplinească două condiţii de formă: una de

validitate şi alta de opozabilitate.

a) Renunţarea la moştenire este un act juridic solemn.

Declaraţia de renunţare trebuie să fie dată în faţa notarului public,

putându-se face la orice birou notarial, un exemplar al declaraţiei,

autentificat, se trimite de îndată, la notarul public la care se află registrul

special de renunţări la succesiune, pentru înscriere.

Declaraţia de renunţare care nu este dată în aceste condiţii, este

lovită de nulitate absolută, având ca efect redobândirea dreptului de

opţiune succesorală de către succesibil. Nulitatea renunţării nu are

semnificaţia acceptării moştenirii.

b) Declaraţia de renunţare trebuie să fie înscrisă în registrul

special de renunţări la succesiune ţinut de biroul notarial desemnat

pentru circumscripţia teritorială a judecătoriei de la locul deschiderii

moştenirii. Înscrierea se face pentru opozabilitate.

Succesibilul renunţător nu poate invoca lipsa înscrierii drept cauză

de nulitate a renunţării. În schimb, faţă de terţul de bună-credinţă (ex: cel

care a cumpărat un bun succesoral de la succesibilul renunţător)

renunţarea neînscrisă nu este opozabilă, dimpotrivă, încheierea actului de

dispoziţie de către succesibil poate fi invocată ca act de acceptare tacită a

moştenirii.

4. Efectele renunţării

Ca urmare a renunţării, în condiţiile legii, se desfiinţează cu efect

retroactiv şi cu opozabilitate erga omnes, vocaţia succesibilului, el

devenind străin de succesiune. De aici următoarele consecinţe:

a) Renunţătorul nu beneficiază de nici un drept succesoral, dar nici

nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. Partea

renunţătorului – activul şi pasivul – va reveni comoştenitorilor sau

se va deferi moştenitorilor subsecvenţi acceptanţi, care o vor

dobândi ab initio, din momentul deschiderii succesiunii, direct de

la defunct, potrivit regulilor devoluţiunii moştenirii;

b) În caz de deces al renunţătorului, partea de moştenire la care ar

fi avut dreptul nu se transmite la proprii moştenitori, iar

207

Page 208: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

descendenţii lui nu vor putea veni la moştenire prin reprezentare

ci numai în nume propriu, în condiţiile legii;

c) Renunţătorul nu va fi obligat la raportul donaţiilor, indiferent dacă

donaţia a fost făcută cu raport sau cu scutire de raport;

d) Drepturile reale sau de creanţă ale renunţătorului împotriva

defunctului sau ale acestuia împotriva succesibilului renunţător,

care s-au stins prin consolidare sau confuziune, la dat deschiderii

succesiunii, renasc prin efectul retroactiv al renunţării;

e) Renunţătorul pierde şi dreptul sezinei, menţinându-se însă actele

conservatorii sau de administraţie provizorie care sunt făcute de

succesibili înainte de repudierea succesiunii, chiar dacă

renunţătorul nu avea calitatea de moştenitor sezinar;

f) Creditorii renunţătorului nu au dreptul să urmărească patrimoniul

succesoral, după cum nici creditorii succesiunii nu au dreptul să

urmărească bunurile din patrimoniul renunţătorului;

g) Renunţătorul nu are obligaţia de a plăti taxele succesorale.

5. Retractarea renunţării

a) Condiţiile retractării:

a) Retractarea este posibilă numai cât timp, în privinţa

renunţătorului, nu s-a împlinit termenul de pescripţie a dreptului

de opţiune succesorală. Decăderea renunţătorului din dreptul de

a retracta renunţarea prin îndeplinirea termenului de prescripţie

operează de drept şi poate fi invocată de orice persoană

interesată, chiar şi din oficiu;

b) Retractarea este posibilă numai dacă moştenirea nu a fost

acceptată până la momentul retractării de un alt succesibil cu

vocaţie legală sau testamentară, universală sau cu titlu universal.

În raport cu drepturile statului asupra moştenirii vacante

retractarea devine inoperantă numai prin împlinirea termenului

de prescripţie.

Dacă cele două condiţii sunt îndeplinite, succesibilul poate retracta

renunţarea.

b) Pentru retractare nu se prevăd condiţii de formă, aşa încât se

admite că ea poate fi expresă sau tacită, ori chiar forţată. Este expresă

când rezultă dintr-un înscris autentic sau sub semnătură privată; este

tacită când rezultă neîndoielnic din acte cu semnificaţia acceptării tacite a

208

Page 209: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

moştenirii şi este forţată dacă succesibilul renunţător săvârşeşte faptele

ilicite ce cad sub incidenţa art.703 şi 712 C.civ..

c) Efectele retractării:

a) succesibilul devine moştenitor acceptant, doctrina împărtăşind

părerea că retractarea constituie prin ea însăşi o acceptare pură

şi simplă a moştenirii, cu excepţia minorilor şi persoanelor puse

sub interdicţie, în cazul cărora acceptarea este făcută sub

beneficiu de inventar dacă retractarea nu s-a făcut prin acceptare

forţată;

b) retractarea operează retroactiv, de la data deschiderii

succesiunii, cu excepţia drepturilor dobândite de terţe persoane

asupra bunurilor succesorale între momentul renunţării şi acela al

retractării.

209

Page 210: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.85

Acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar.

1. Noţiune şi condiţii de fond

Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act de opţiune expres

şi solemn prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripţie

a dreptului de opţiune succesorală, că îşi însuşeşte titlul de moştenitor

(comoştenitor) al patrimoniului succesoral, dar înţelege să răspundă de

pasivul succesoral numai în limita activului moştenit şi numai cu bunurile

moştenite, inventarul întocmit împiedicând confuziunea patrimoniului

succesoral cu patrimoniul propriu.

Se optează în acest sens, de regulă, în cazurile în care există îndoieli

cu privire la solvabilitatea actuală sau viitoare a patrimoniului succesoral.

Cu excepţia legatarului cu titlu particular, orice moştenitor poate

accepta moştenirea sub beneficiu de inventar, cu condiţia să nu o fi

acceptat pur şi simplu sau nu a renunţat la moştenire.

Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic indivizibil;

nu poate avea ca obiect numai o parte a moştenirii.

2. Caracterul facultativ; derogări

Opţiunea succesorală este un act juridic voluntar, succesibilul având

doar facultatea nu şi obligaţia de a accepta sub beneficiu de inventar.

În cazul pluralităţii de moştenitori, atunci când unii acceptă pur şi

simplu, iar alţii sub beneficiu de inventar, moştenitorii care au acceptat pur

şi simplu vor răspunde de datoriile şi sarcinile succesiunii, nelimitat, însă

numai pentru porţiunea de pasiv care le incumbă. În schimb acceptantul

beneficiar va răspunde pentru pasivul ce-I revine din moştenire numai în

limita şi cu activul moştenit.

210

Page 211: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Prin derogare de la caracterul facultativ al acceptării sub beneficiu

de inventar, legea prevede acest mod de acceptare în următoarele

situaţii:

- în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu

capacitate de exerciţiu restrânsă;

- în cazul succesibilului decedat înainte de exercitarea dreptului de

opţiune, dacă are mai mulţi moştenitori iar aceştia nu se înţeleg

cu privire la exercitarea dreptului de opţiune unic şi indivizibil

dobândit prin retransmitere.

Statul, ca beneficiar al moştenirii vacante, răspunde în toate cazurile

numai în limita activului, fără a fi obligat a face o acceptare sub beneficiu

de inventar.

3. Condiţii de formă

a) Pentru validitate

Acceptarea sub beneficiu de inventar poate fi numai expresă şi

constatată printr-un înscris autentic, în aceleaşi condiţii ca şi renunţarea la

moştenire.

Dacă această condiţie nu este respectată, intervine sancţiunea

nulităţii beneficiului de inventar, succesibilul păstrând dreptul de opţiune.

Se poate încă ca acceptarea sub beneficiu de inventar, constatată printr-

un înscris sub semnătură privată, să valoreze acceptare pur şi simplă, dacă

condiţiile pentru aceasta sunt îndeplinite.

b) Pentru opozabilitate

Declaraţia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie să fie

înscrisă în registrul special de renunţări la succesiune ţinut de biroul

notarial desemnat pentru circumscripţia teritorială a judecătoriei de la

locul deschiderii moştenirii. În caz contrar beneficiul nu va putea fi invocat

faţă de terţi şi între terţi.

c) Întocmirea inventarului

Declaraţia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie să fie

precedată sau urmată de întocmirea unui inventar fidel şi exact al

bunurilor succesorale. Lipsa acestuia face ca beneficiul de inventar să nu

producă efecte, însă moştenirea se consideră acceptată pur şi simplu.

211

Page 212: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Inventarul infidel sau inexact, întocmit cu rea-credinţă, atrage

decăderea succesibilului vinovat din beneficiul de inventar, acesta fiind

socotit acceptant pur şi simplu.

Cererea de inventariere nu valorează în sine acceptare sub

beneficiul de inventar.

4. Efectele acceptării sub beneficiu de inventar

a) Efecte generale (comune)

Prin efectul acceptării beneficiare se stinge definitiv dreptul de

opţiune al succesibilului, el putând totuşi, în condiţiile legii, renunţa la

beneficiul de inventar, rămânând moştenitor pur şi simplu.

Succesibilul îşi consolidează titlul său de moştenitor, definitivând

transmisiunea succesorală care a operat de la data deschiderii succesiunii.

El devine titular al patrimoniului succesoral şi proprietar al bunurilor care îl

compun. În această calitate are dreptul la activul net al patrimoniului,

poate încheia valabil acte juridice, poate cere ieşirea din indiviziune etc. În

caz de deces patrimoniul dobândit se tansmite la proprii moştenitori. El

poate cere reducţiunea liberalităţilor excesive şi raportul donaţiilor.

b) Efecte specifice

1) Separaţia de patrimonii

Acceptarea beneficiară împiedică confuziunea patrimoniului

succesoral cu patrimoniul personal al moştenitorului, producând deci

separaţia de patrimonii. În consecinţă, moştenitorul beneficiar devine

titular a două patrimonii distincte, separate între ele.

Separaţia de patrimonii rezultând din acceptarea sub beneficiu

de inventar produce efecte tripartite – faţă de toţi creditorii moştenirii şi

legatari, precum şi faţă de moştenitorul însuşi şi creditorii săi personali.

Efectele separaţiei de patrimonii:

- datoriile sau creanţele moştenitorului faţă de de cujus nu se sting

prin confuziune; drepturile reale (dezmembrăminte ale

proprietăţii sau drepturi reale accesorii) ce există între cele două

patrimonii, nu încetează prin consolidare sau confuziune.

- În caz de vânzare a bunurilor succesorale la licitaţie, moştenitorul

beneficiar poate deveni adjudecatar în calitate de titular al

patrimoniului propriu, asimilat unui terţ;

212

Page 213: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- Moştenitorul beneficiar, în calitate de titular al patrimoniului

propriu, poate dobândi drepturi şi obligaţii noi faţă de patrimoniul

succesoral;

- În raporturile contractate de de cujus cu terţii, moştenitorul

beneficiar nu va lua locul acestuia, aşa încât excepţiile personale

pe care terţii le puteau invoca contra lui de cujus vor fi

inopozabile faţă de moştenitorul beneficiar;

- Creditorii succesorali şi legatari urmează să fie plătiţi din preţul

bunurilor succesorale cu preferinţă faţă de creditorii personali ai

moştenitorului, care vor putea ridica pretenţii numai asupra

valorilor rămase după lichidarea pasivului moştenirii.

2) Răspunderea moştenitorului beneficiar

Moştenitorul beneficiar este obligat să plătească datoriile succesiunii

numai până la concurenţa valorii bunurilor din moştenire; această limitare

nu este numai valorică, dar vizează chiar bunurile în natură care fac parte

din patrimoniul succesoral, în sensul că numai bunurile succesorale pot fi

urmărite de creditorii succesiunii.

Moştenitorul beneficiar are facultatea de a se libera de sarcina

lichidării pasivului succesoral predând toate bunurile succesiunii

creditorilor şi legatarilor cu titlu particular. Ca urmare a abandonării

bunurilor succesorale el este descărcat de sarcina administrării

patrimoniului succesoral, dar păstrează calitatea de moştenitor şi de

proprietar al bunurilor succesorale.

5. Administrarea şi lichidarea patrimoniului succesoral

Dacă nu preferă abandonarea, moştenitorul beneficiar devine

administratorul şi lichidatorului patrimoniului succesoral.

Administrarea se face în interesul său, dar şi în interesul creditorilor

succesorali şi al legatarilor, faţă de care va răspunde – ca administrator –

dacă nu depune diligenţa pe care o depune în administrarea propriului

patrimoniu, asemănător unui mandatar sau depozitar gratuit. În aceste

cazuri el răspunde faţă de creditori şi legatari inclusiv cu bunurile sale

proprii.

Pentru a plăti datoriile şi sarcinile succesiunii bunurile succesorale

vor putea fi vândute doar prin licitaţie, în condiţiile legii, cu excepţia

mobilelor corporale supuse stricăciunii şi a celor a căror conservare ar

necesita cheltuieli prea mari. În caz contrar, vânzarea va fi valabilă dar va

213

Page 214: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

putea fi atacată de creditori cu acţiunea pauliană, iar în cazul imobilelor,

sancţiunea este decăderea din beneficiul de inventar.

Valorile active din moştenire trebuie să fie folosite numai pentru

plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii cu excepţia celor rezultând din

raportul sau reducţiunea donaţiilor. Valorile rămase după plata datoriilor şi

sarcinilor se cuvin moştenitorului.

6. Încetarea beneficiului de inventar

Beneficiul de inventar poate să înceteze cu efect retroactiv prin

renunţarea moştenitorului la beneficiul de inventar şi prin decăderea lui

din beneficiu, cu titlu de pedeapsă.

a) Încetarea prin renunţare

Renunţarea poate fi expresă sau tacită, rezultând din acte care

denotă intenţia vădită de a accepta confiziunea propriului patrimoniu cu

patrimoniul succesoral: săvârşirea de acte materiale sau încheierea de

acte de dispoziţie nepermiose în cadrul administrării patrimoniului

succesoral.

b) Încetarea prin decăderea din beneficiul de inventar

Aceasta intervine dacă:

- moştenitorul cu intenţie frauduloasă a ascuns sau a dat la o parte

bunuri succesorale;

- moştenitorul beneficiar a vândut imobile succesorale fără

respectarea formalităţilor prevăzute de lege (licitaţie publică cu

autorizarea justiţiei).

Subiectul nr.86

Transmiterea activului şi pasivului moştenirii.

1. Precizări privind obiectul transmisiunii

La decesul unei persoane fizice, patrimoniul ei se transmite asupra

moştenitorilor legali sau testamentari. Transmiterea are ca obiect, în

principiu, numai drepturile şi obligaţiile defunctului cu conţinut patrimonial,

cele personale nepatrimoniale fiind netransmisibile pe cale de moştenire.

2. Cuprinsul activului succesoral

Intră în alcătuirea patrimoniului succesoral, în principiu, numai

drepturile patrimoniale existente la dat deschiderii succesiunii. Drepturile

214

Page 215: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

personale nepatrimoniale nu se transmit prin moştenire decât în mod

excepţional; ex: exercitarea dreptului de a pretinde recunoaşterea calităţii

de autor al operei literare etc.

Drepturile patrimoniale ele defunctului intră în alcătuirea activului

succesoral, indiferent de natura lor; ex: drepturi reale principale sau

accesorii, drepturi de creanţă sau drepturi patrimoniale rezultând din

creaţii intelectuale, acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul,

acţiuni care pot fi pornite sau continuate de moştenitori. De asemenea

intră în patrimoniul succesoral drepturi care, deşi nu fac parte din

patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii intră ulterior în

activul succesoral; ex: valori intrate prin reducţiunea liberalităţilor excesive

sau raportul donaţiilor, fructele naturale, civile şi industriale produse

ulterior deschiderii succesiunii sau echivalentul bănesc al folosinţei

exercitată de un moştenitor asupra unui bun din masa succesorală.

Nu intră în activul moştenirii acele drepturi care, deşi patrimoniale şi

existente la data deschiderii succesiunii, se sting la moartea titularului lor,

având caracter viager sau din alte cauze.

3. Transmisiunea activului succesoral

Transmisiunea poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu

particular.

a) Transmisiunea universală sau cu titlu universal

Transmisiunea universală are ca obiect patrimoniul succesoral;

titularii dreptului sunt: moştenitorii cu vocaţie universală – moştenitorii

legali şi legatarii universali.

Transmisiunea cu titlu universal are ca obiect o fracţiune din

universalitate; titularii dreptului sunt legatarii cu titlu universal.

b) Transmisiunea cu titlu particular

Are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate sau

determinabile, privite izolat. Este cazul legatului particular.

Dacă legatul are ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept

real asupra unor bunuri individual determinate ori drept de proprietate

intelectuală sau drept succesoral moştenit de testator, legatarul

dobândeşte dreptul direct de la defunct, în momentul deschiderii

succesiunii.

Dacă legatul are ca obiect bunuri de gen determinabile după diferite

criterii obligaţii de a face sau a nu face etc., legatarul dobândeşte un drept

de creanţă împotriva moştenitorului obligat la plata legatului.

215

Page 216: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Diviziunea de drept a activului succesoral între moştenitorii

universali sau cu titlu universal

În momentul deschiderii succesiunii creanţele defunctului se divid

prin efectul legii, între comoştenitori şi terţi, proporţional cu cota ce-i

revine fiecăruia din moştenire; dacă obiectul creanţei este indivizibil

fiecare moştenitor poate cere în totalitate executarea obligaţiei.

Drepturile reale se dobândesc în stare de indiviziune.

4. Cuprinsul pasivului succesoral

În alcătuirea pasivului succesoral intră datoriile şi sarcinile

moştenirii.

a) Datoriile succesorale

Sunt acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care – indiferent de

izvorul lor – există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii,

inclusiv datoriile defunctului faţă de moştenitori.

Nu reperzintă datorii succesorale obligaţiile stinse prin moartea lui

de cujus sau care au fost contractate intuitu personae; efectele acestora

sunt însă opozabile moştenitorilor.

c) Sarcinile succesorale

Sunt acele obligaţii care, fără a fi existat în patrimoniul lui de cujus,

se nasc în persoana moştenitorului la deschiderea moştenirii sau ulterior,

independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui:

- cheltuielile de înmormântare;

- cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii;

- plata legatelor cu titlu particular, atunci când legatul nu are ca

obiect un drept real asupra unui lucru individual determinat, deci

în acele situaţii care conferă legatarului calitatea de creditor al

unei creanţe.

5. Transmiterea pasivului succesoral

a) Transmisiunea universală şi cu titlu universal

Pasivul succesoral se suportă de către succesorii universali sau cu

titlu universal, deoarece ei dobândesc prin moştenire un patrimoniu sau o

fracţiune de patrimoniu care cuprinde atât drepturi cât şi obligaţii.

b) Transmiterea cu titlu particular

216

Page 217: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Legatarii particulari, în principiu, nu contribuie la plata pasivului

succesoral, cu excepţia următoarelor ipoteze şi limite:

a) dacă testatorul a prevăzut expres plata, totală sau parţială, de

către legatarul particular a unei datorii sau sarcini;

b) dacă legatul particular are ca obiect un grup particular de bunuri

cuprinzând nu numai drepturi dar şi obligaţii;

c) dacă legatul particular are ca obiect un imobil ipotecat; legatarul

nu este obligat la plată dar o poate face pentru a salva imobilul

de la urmărire, subrogându-se în locul creditorului plătit şi putând

recupera plata pe cale acţiunii în regres de la cei obligaţi să

suporte pasivul moştenirii;

d) dacă activul moştenirii nu acoperă pasivul, în mod indirect şi fără

a fi obligat, legatarul va suporta consecinţele existenţei pasivului;

e) în ipoteza legatarului cu titlu particular al uzufructului având ca

obiect universalitatea succesorală sau cotă parte din

universalitate

Diviziunea de drept a pasivului succesoral între moştenitorii

universali şi cu titlu universal, proporţional cu părţile ereditare

Moştenitorii universali şi cu titlu universal au obligaţia de a plăti

pasivul succesoral proporţional cu partea ereditară a fiecăruia. Această

regulă se aplică atât în cazul acceptării pure şi simple a moştenirii cât şi în

cazul acceptării sub beneficiu de inventar, felul acceptării determinând

numai limitele răspunderii.

Calitatea de moştenitori sezinari nu are nici o relevanţă sub aspectul

divizării pasivului succesoral, obligaţia de plată a pasivului nefiind o

consecinţă a sezinei ci a transmisiunii universale sau cu titlu universal.

În cazurile în care pentru divizare este necesară evaluarea legatului

şi a moştenirii, în mod provizoriu se admite divizarea pasivului în părţi

virile, adică după numărul succesorilor universali sau cu titlu universal,

creditorii putând acţiona în acest sens, urmând ca după stabilirea

definitivă a părţilor ereditare să se opereze regularizarea între moştenitori

a plăţilor făcute.

Bunurile gospodăriei casnice, moştenite în exclusivitate de soţul

supravieţuitor, nu intră în calculul pentru divizarea pasivului.

Excepţii de la regula diviziunii de drept a pasivului proporţional cu

părţile ereditare:

217

Page 218: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) dacă obligaţia are ca obiect un bun individual determinat,

moştenitorul posesor va putea fi acţionat singur, cu drept de regres

împotriva comoştenitorilor;

b) dacă unul dintre moştenitori este însărcinat singur, prin titlu, cu

executarea obligaţiei;

c) dacă obligaţia este indivizibilă – indivizibilitate naturală sau

convenţională – oricare moştenitor poate fi urmărit pentru întreg cu

drept de regres;

d) dacă datoria este garantată cu ipotecă, moştenitorul care primeşte

imobilul ipotecat va fi obligat ipotecar pentru tot dar numai până la

concurenţa valorii imobilelor ce deţin; pentru rest obligaţia se divide

între moştenitori;

e) dreptul de gaj general al creditorilor rămâne indivizibil, cât timp

durează indiviziunea între moştenitori.

Contribuţia moştenitorilor la datoriile plătite. Acţiuni în

regres

Problema vizează raporturile dintre comoştenitori, în ipoteza în care

unul sau unii dintre ei a plătit din datoriile şi sarcinile moştenirii mai mult

decât partea sa. O asemenea plată poate fi făcută voluntar sau ca urmare

a obligaţiei juridice de a plăti peste partea sa din datorie.

În toate aceste cazuri, moştenitorul solvens care a plătit peste

partea sa are acţiune personală în regres împotriva comoştenitorilor care

nu au achitat părţile lor contributive; fie o acţiune din gestiunea de afaceri,

fie o acţiune rezultând din subrogaţia legală, fie acţiunea în garanţie a

împărţelii.

Acţiunea este în toate cazurile divizibilă şi prescriptibilă, în termenul

general de prescripţie, indiferent că cererea se valorifică într-o acţiune

separată sau în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune.

Limitele răspunderii succesorilor universali şi cu titlu

universal pentru pasivul succesoral

În această privinţă se face, în mod tradiţional, deosebirea între

moştenitorii regulaţi şi cei neregulaţi.

Moştenitorii regulaţi (rudele defunctului cu vocaţie succesorală şi

soţul supravieţuitor) răspund pentru plata pasivului moştenirii cu bunurile

moştenite dar şi cu patrimoniul propriu, dacă nu au oprit confuziunea

dintre cele două patrimonii.

Moştenitorii neregulaţi (legatari universali, cu titlu universal sau

statul) răspund pentru pasivul succesoral numai în limita bunurilor

moştenite, cu condiţia ca prin întocmirea unui inventar să poată dovedi

componenţa bunurilor din activul succesoral. Dacă legatarul a intrat în

218

Page 219: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

posesiunea bunurilor fără inventar va răspunde pentru pasiv ca şi

moştenitorii regulaţi.

Această diferenţiere este nejustificată, în practică limitarea

răspunderii pentru pasiv în limita bunurilor moştenite se face prin

acceptarea sub beneficiu de inventar de către toţi succesorii universali sau

cu titlu universal.

Subiectul nr.87

Condiţiile dreptului de moştenire legală. Vocaţia succesorală

legală.

1. Noţiunea de moştenire legală

Moştenirea este legală în cazul în care transmiterea moştenirii are

loc în temeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de

lege.

Moştenirea legală intervine în cazurile în care defunctul nu a lăsat

testament, sau a lăsat testament dar acesta nu cuprinde legate, sau

cuprinde exherendări.

De asemenea moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară

dacă defunctul a dispus prin testament numai de o parte a moştenirii

lăsate sau, dispunând de întreg, există moştenitori rezervatari care

dobândesc rezerva întotdeauna în virtutea legii, deci ca moştenitori legali.

2. Enumerarea condiţiilor

Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii

trebuie să îndeplinească o condiţie pozitivă (vocaţie succesorală legală) şi

două condiţii negative (să nu fie nedemnă şi să nu fie dezmoştenită). În

prezenţa acestor condiţii transmiterea moştenirii operează în virtutea legii,

din momentul deschiderii moştenirii

3. Vocaţia succesorală legală

a) Vocaţia legală generală; principiul reciprocităţii

Sunt chemate la moştenire în temeiul legii şi deci au vocaţie

succesorală legală, persoanele care sunt în legătură de familie cu

defunctul, adică rudele defunctului – din căsătorie, din afara căsătoriei şi

(în anumite condiţii) din adopţie – şi alături de acestea, soţul supravieţuitor

al defunctului.

219

Page 220: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Legea a limitat – pe linie colaterală – vocaţia succesorală legală la

gradul al IV-lea inclusiv, în linie dreaptă ascendentă sau descendentă legea

nu prevede nici o limitare.

Nu înseamnă însă că rudele până la gradul IV care sunt chemate la

moştenire alături de soţul supravieţuitor, vor culege moştenirea lăsată de

defunct, vocaţia lor fiind generală, potenţială; vocaţia lor concretă de a

culege efectiv această moştenire este determinată prin devoluţiunea

succesorală legală, legea instituind o anumită ordine de chemare legală la

moştenire.

Conform principiului reciprocităţii vocaţiei legale generale la

moştenire, dacă o persoană are vocaţie succesorală legală generală la

moştenirea lăsată de o persoană atunci şi această din urmă persoană are

aceeaşi vocaţie în raport cu prima. Principiul reciprocităţii vocaţiei la

moştenire are şi un sens negativ: dacă o persoană nu are vocaţie la

moştenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocaţie la

moştenirea primei.

Principiul reciprocităţii cunoaşte o singură excepţie: este cazul

constatării nulităţii căsătoriei sau a anulării ei prin hotărâre judecătorească

intervenită după decesul soţilor sau a unuia dintre ei, constatându-se că

unul dintre ei a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei declarată

nulă sau anulată (căsătorie putativă), doar soţul de bună credinţă va avea

vocaţie succesorală.

b) Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă)

Pentru a se evita împărţirea averilor succesorale în foarte multe părţi

cu o valoare neînsemnată, în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii,

legiuitorul a instituit o anumită ordine de chemare concretă al moştenire a

rudelor defunctului. Prin urmare pentru ca o persoană să fie chemată

efectiv la moştenire în temeiul legii, deci să aibă vocaţie succesorală

concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moştenitorilor legali,

cu vocaţie generală, ci trebuie să fie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi

anume să nu fie înlăturată de la moştenire de o altă persoană, cu vocaţiei

generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are vocaţie

concretă, utilă.

Pentru stabilirea ordinii de preferinţă legea foloseşte două criterii:

clasa de moştenitori şi gradul de rudenie, cu ajutorul cărora este stabilită

vocaţia concretă la moştenire a rudelor defunctului.

220

Page 221: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.88

Nedemnitatea succesorală (noţiune, caractere, cazuri).

1. Noţiune

Nedemnitatea succesorală este decăderea de drept a moştenitorului

legal din dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv rezerva la

care ar fi avut dreptul din această moştenire, deoarece s-a făcut vinovat

de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria

acestuia.

2. Caractere juridice

Nedemnitatea succesorală, ca sancţiune civilă, se caracterizează

prin următoarele:

a) se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitativ

prevăzute de lege şi numai în domeniul moştenirii legale;

b) operează de drept, de cujus neputând înlătura efectele ei prin

iertarea nedemnului pentru fapta sa, acesta însă putând să-l

gratifice pe nedemn;

c) fiind o sancţiune se aplică şi produce efecte doar în privinţa

autorului faptei;

d) domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate fi extins la alte

moşteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la moştenirea

221

Page 222: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

persoanei faţă de care a săvârşit faptele, în acest sens

nedemnitatea producând efecte relative;

e) sancţiunea nedemnităţii fiind prevăzută pentru faptele săvârşite

cu vinovăţie, moştenitorul trebuie să fi acţionat cu discernământ,

în lipsa discernământului neputându-se vorbi de vinovăţie; fiind

vorba de săvârşirea de fapte se vor aplica regulile privitoare la

discernământul necesar pentru angajarea răspunderii civile

delictuale, sau în cazul în care nedemnitatea implică o

condamnare penală, se vor aplica regulile de iresponsabilitate din

dreptul penal;

3. Cazuri de nedemnitate

Legea prevede 3 cazuri de nedemnitate: atentatul la viaţa celui care

lasă moştenirea; acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă

moştenirea şi nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel care lasă

moştenirea.

a) Atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea

Pentru ca un moştenitor să fie înlăturat de la moştenire datorită

acestui caz de nedemnitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele

condiţii:

- moştenitorul să fi omorât sau să fi pus în executare hotărârea de

a omorî pe cel despre a cărui moştenire este vorba (omor sau

tentativă de omor). Infracţiunile trebuie săvârşite cu intenţie

directă sau indirectă.

- moştenitorul să fi fost condamnat penal în calitate de autor,

coautor, instigator sau complice pentru omor sau tentativă de

omor, iar hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă.

Nedemnitatea nu va opera dacă:

- a fost achitat;

- a fost scos de sub urmărire penală;

- a decedat înainte de condamnare;

- fapta săvârşită a fost amnistiată (amnistie antecondamnatorie);

- sancţiunea penală s-a prescris.

Nedemnitatea operează de drept, fiind inutil ca instanţa civilă să

pronunţe nedemnitatea. Dacă totuşi aceasta este contestată, instanţa

civilă va fi chemată să constate că în penal condamnarea a intervenit

pentru fapta prevăzută de legea civilă şi că deci, în puterea legii,

moştenitorul este îndepărtat de la moştenire ca nedemn.

222

Page 223: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) Acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă

moştenirea

Intervine în cazul în care moştenitorul a făcut un denunţ, o plângere

sau o mărturisire capitală, calomnioasă împotriva celui care lasă

moştenirea. Caracterul calomnios al faptei trebuie să fie constatat printr-o

hotărâre penală definitivă de condamnare a moştenitorului.

Această cauză de nedemnitate a devenit inaplicabilă prin abolirea

pedepsei cu moartea.

c) Nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost de cujus

Este nedemn moştenitorul care, având cunoştinţă de omorul celui

care lasă moştenirea, nu denunţă omorul (nu şi ucigaşul) organelor

competente, iar această nedenunţare nu este, potrivit legii, scuzabilă. În

acest caz, nu se cere o condamnare penală prealabilă.

Subiectul nr.89

Efectele nedemnităţii şi invocarea ei.

1. Principiul care guvernează materia

Nedemnitatea produce efecte de drept, în puterea legii moştenitorul

nedemn este decăzut din dreptul de a moşteni. Desfiinţarea titlului de

moştenitor al nedemnului se produce din momentul deschiderii moştenirii,

indiferent de momentul săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea. În

consecinţă, hotărârea instanţei civile prin care se constată nedemnitatea

operează retroactiv, având caracter declarativ.

2. Efectele nedemnităţii faţă de nedemn

Titlul de moştenitor al nedemnului este desfiinţat de la dat

deschiderii moştenirii, aşa încât el nu va putea reclama partea de

moştenire ce i s-ar fi cuvenit şi nici măcar rezerva, înlăturarea nedemnului

223

Page 224: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

profitând comoştenitorilor legali, moştenitorilor legali subsecvenţi sau

chiar legatarilor sau donatarilor.

Dacă înainte de constatarea nedemnităţii, nedemnul a intrat în

posesia bunurilor moştenirii va fi obligat să le restituie – împreună cu

productele – persoanelor îndreptăţite, în natură, iar dacă nu va fi posibil va

fi obligat să plătească despăgubiri. De asemenea va restitui fructele, în

natură sau echivalent.

Nedemnul are dreptul de a-şi recupera cheltuielile făcute cu plata

datoriilor moştenirii şi cheltuielile necesare şi utile făcute cu privire la

bunurile din moştenire, inclusiv cheltuielile făcute cu munca depusă pentru

perceperea fructelor.

Nedemnitatea produce efecte numai în privinţa drepturilor

succesorale, iar nu şi în privinţa altor drepturi ale nedemnului care nu-şi au

ca temei de dobândire moştenirea.

3. Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului

a) Efectele faţă de copiii nedemnului

Copiii nedemnului pot veni la moştenirea defunctului în nume

propriu, dar nu şi prin reprezentarea tatălui lor nedemn. Aceasta însemnă

că sancţiunea nedemnităţii produce efecte şi faţă de ei, deşi nu sunt cu

nimic vinovaţi de săvârşirea faptei de către părintele lor. De asemenea

nedemnitatea poate influenţa şi împărţeala moştenirii în cazul pluralităţii

de moştenitori nedemni.

b) Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului

care nu sunt copiii lui.

Dacă soluţia Codului civil în privinţa copiilor nedemnului este

nedreaptă, fiindcă sancţiunea nedemnităţii ar trebui să producă efecte

numai în privinţa autorului sau autorilor faptei, doctrina subliniază

injusteţea aplicării acestei sancţiuni şi în cazul nepoţilor sau strănepoţilor

nedemnului şi nu exclude posibilitatea ca descendenţii subsecvenţi ai

nedemnului (dacă sunt de bun-credinţă) să poată veni la moştenire prin

reprezentare, bineînţeles dacă nedemnul şi copilul său, reprezentaţi, nu

mai sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii.

4. Efectele nedemnităţii faţă de terţi; teoria moştenitorului

aparent

Întrucât nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al

nedemnului cu efect retroactiv, de la dat deschiderii succesiunii, iar legea

nu prevede nici o derogare în privinţa actelor încheiate de nedemn cu

224

Page 225: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

terţii, aceste acte vor fi desfiinţate şi ele cu efect retroactiv. Înseamnă că

nedemnitatea produce efecte şi faţă de terţi, soluţie ce se justifică în cazul

terţilor de rea-credinţă dar nu şi în cazul celor de bună-credinţă care au

crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al nedemnului. De aceea

rigoarea desfiinţării actelor încheiate de nedemn trebuie să fie mult

atenuată prin aplicarea altor principii legale sau recunoscute de doctrină şi

aplicate în practica judecătorească. Astfel:

- actele de conservare şi de administrare a bunurilor moştenirii se

menţin, în măsura în care actul nu se dovedeşte dăunător iar

terţul nu a fost de rea credinţă;

- plata făcută cu bună credinţă de debitor moştenitorului nedemn

posesor al creanţei este valabilă;

- actele de dispoziţie a bunurilor mobile corporale se menţin, dacă

dobânditorul a fost de bună credinţă;

- în ceea ce priveşte actele de dispoziţie asupra imobilelor, terţul

de bună credinţă se va putea apăra prin invocarea uzucapiunii

de 10-20 de ani, apărare de multe ori insuficientă. De aceea în

practică şi doctrină se admite teoria moştenitorului aparent,

potrivit căreia actul încheiat cu moştenitorul nedemn se menţine

dacă este cu titlu particular şi cu titlu oneros, iar terţul a fost de

bună credinţă, el dovedind în plus că a existat o eroare comună şi

invincibilă asupra calităţii de moştenitor a nedemnului. În aceste

condiţii actul rămâne valabil şi opozabil adevăraţilor moştenitori.

Nedemnul va fi obligat la despăgubiri. Dacă actul va fi desfiinţat

cu efect retroactiv, nedemnul va putea fi acţionat de către terţ

pentru evicţiune. În cazul actelor încheiate de copiii nedemnului

ce vin la moştenire prin reprezentare, aceştia trebuie consideraţi

posesor de bună-credinţă şi obligat la restituiri ca atare.

5. Invocarea nedemnităţii succesorale

Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană

interesată care urmează să profite de înlăturarea de la moştenire a

nedemnului sau a copiilor săi (în cazul reprezentării), cum sunt:

comoştenitorii, legatarii, donatarii, sau pe calea acţiunii oblice de către

creditorii acestor persoane, precum şi de procuror sau de instanţa de

judecată din oficiu.

Nedemnitatea poate fi invocată şi de nedemn.

În toate cazurile nedemnitatea va fi invocată după deschiderea

moştenirii şi numai dacă nedemnul are vocaţie concretă.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp

acesta este în viaţă, iar dacă a decedat după preluarea bunurilor din

moştenire dar înainte de constatarea nedemnităţii, împotriva

225

Page 226: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

moştenitorilor săi legali sau testamentari care stăpânesc aceste bunuri

(moştenitori prin retransmitere)

Moştenitorii nedemnului chiar de bună credinţă nu se pot apăra prin

invocarea teoriei moştenitorului aparent şi nici prin invocarea uzucapiunii

de 10-20 de ani. Numai legatarul cu titlu particular al nedemnului ar putea

invoca uzucapuinea de 10-20 de ani sau beneficuil art.1909 C.civ..

Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de deschiderea

moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului

pentru a-i împiedica să vină la moştenire prin reprezentare.

Subiectul nr.90

Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii.

1. Enumerarea principiilor

În temeiul legii sunt chemate la moştenire rudele defunctului şi

alături de ele soţul supravieţuitor, iar în lipsa acestora statul, pe baza a trei

226

Page 227: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

principii: principiul chemării la moştenire în ordinea claselor de moştenitori

legali, principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din

aceeaşi clasă şi principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de

acelaşi grad chemate la moştenire.

2. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de

moştenitori legali

Printr-o clasă de moştenitori se înţelege o categorie de rude care, ca

atare, adică în mod colectiv, exclude o altă categorie sau este exclusă de

ea, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi de grad mai apropiat cu

defunctul decât rudele din categoria chemată.

Codul civil stabileşte 4 clase de moştenitori:

- clasa I, clasa descendenţilor în linie directă: copii nepoţi,

strănepoţi ai defunctului, fără limită de grad;

- clasa a II-a a ascendenţilor privilegiaţi: (părinţi) şi colateralilor

privilegiaţi (fraţi, surori şi descendenţiilor până la gradul 4 de

rudenie, inclusiv);

- clasa a III-a, a ascendenţilor ordinari (bunici, străbunici, fără

limită de grad);

- clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchi, mătuşi, veri, fraţii

surorile bunicilor).

Rudele sunt chemate la moştenire în ordinea claselor, nefiind

posibilă venirea concomitentă la moştenire a rudelor din două clase de

moştenitori, cu excepţia exherendării prin testament a tuturor

moştenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă aceştia erau rezervatari, caz în

care se vor întâlni la moştenire rude din două clase de moştenitori.

Soţul supravieţuitor nu este rudă cu defunctul dar vine la moştenire

în concurs cu orice clasă chemată la moştenire.

3. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din

aceeaşi clasă

Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiaşi clase rudele mai

apropiate în grad înlătură de la moştenire rudele mai îndepărtate în grad;

ex: copiii înlătură de la moştenire pe nepoţi. Cu alte cuvinte vocaţia

concretă la moştenire în cadrul aceleiaşi clase depinde de apropierea

gradului de rudenie.

Excepţii:

- în cadrul clasei a II-a părinţii defunctului nu înlătură de la

moştenire pe fraţii sau surorile defunctului şi descendenţii lor;

- reprezentarea succesorală.

227

Page 228: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

4. Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi

grad chemate la moştenire

Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moştenire

sunt de acelaşi grad, ele împart moştenirea în părţi egale.

Excepţii:

- împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a

rudelor de acelaşi grad prin reprezentare succesorală;

- dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali

privilegiaţi proveniţi din părinţi diferiţi, între ei şi dacă este cazul

între descendenţii lor, moştenirea nu se împarte în părţi egale,

legea prevăzând împărţirea pe linii, egalitatea păstrându-se

numai între fraţii pe aceeaşi linie, însă fratele bun al defunctului

beneficiază de cotă parte pe ambele linii.

Subiectul nr.91

Reprezentarea succesorală.

228

Page 229: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

1. Noţiune şi utilitate

Reprezentarea succesorală este un benefici al legii în virtutea căruia

un moştenitor legal (sau mai mulţi) de un grad mai îndepărtat – numit

reprezentant – urcă în gradul, locul şi drepturile ascendentului său – numit

reprezentat – care este decedat la deschiderea moştenirii, pentru a culege

partea care I s-ar fi cuvenit acestuia din moştenire, dacă s-ar mai fi aflat în

viaţă.

Utilitatea reprezentării constă în faptul că, prin efectele pe care le

produce, înlătură unele consecinţe injuste ale principiului proximităţii

gradului de rudenie şi ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad.

Dreptul de moştenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau

supravieţuirea unor rude), iar moartea prematură a părinţiilor nu trebuie

să dăuneze unora dintre copii şi nici să profite altora.

2. Domeniul de plicare

Reprezentarea succesorală este admisă în privinţa descendenţilor

copiilor defunctului şi în privinţa descendeţilor din fraţi şi surori.

Întrucât reprezentarea derogă de la principiile devoluţiunii legale a

moştenirii, dispoziţiile care o prevăd sunt de strictă interpretare.

3. Condiţii

Descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii din fraţi şi surori,

pot beneficia de reprezentare numai dacă sunt îndeplinite trei condiţii,

două în persoana celui reprezentat şi una în persoana reprezentantului

a) Cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii

moştenirii

Această cerinţă nu trebuie interpretată în sens de predeces, căci o

asemenea formulare ar atrage după sine imposibilitatea reprezentării

comorienţilor şi a persoanelor decedate în acelaşi timp.

Deoarece nu pot fi reprezentate decât persoanele moarte, o

persoană care este în viaţă nu poate fi reprezentată, chiar dacă ea nu

moşteneşte, renunţând la moştenire sau fiindcă este nedemn. Tot astfel o

persoană dispărută nu poate fi reperzentată, deoarece se socoteşte a fi în

viaţă cât timp nu intervine o hotărâre declarativă de moarte rămasă

definitivă.

Interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă la data deschiderii

succesiunii mai are drept consecinţă că reprezentarea nu poate opera per

229

Page 230: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

saltum sau omisso medio ci numai din grad în grad vacant, trecând prin

toate gradele intermediare.

b) Locul celui reprezentat să fie un loc util

Reprezentarea se admite numai în cazul în care cel reprezentat,

dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii, ar fi avut vocaţie

concretă la moştenire, adică ar fi putut moşteni. Deci, singurul motiv

pentru care nu poate moşteni este acela că nu mai este în viaţă.

c) Reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare

pentru a culege moştenirea lăsată de defunct

Aceste condiţii sunt:

a) să aibă capacitate succesorală, el neputând fi comorient sau

persoană decedată în acelaşi timp cu defunctul;

b) să aibă vocaţie succesorală generală proprie la moştenirea lăsată

de defunct, fiindcă o persoană care nu ar putea moşteni în nume

propriu nu poate culege moştenirea nici prin reprezentare.

Această vocaţie generală urmează să se transforme în vocaţie

concretă prin reprezentare. Adoptatul cu efecte restrânse şi

descendenţii săi nu pot veni la reprezentare şi nici în nume

propriu la moştenirea lăsată de rudele adoptatorului, ei

beneficiind de reprezentare în raport cu rudele din familia

firească;

c) să nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renunţat la moştenirea

acestuia şi să nu fi fost exherendat de acesta. Deoarece nu este

în discuţie moştenirea reprezentatului, reprezentantul poate fi

nedemn faţă de acesta, poate să renunţe la moştenirea acestuia

şi poate fi exherendat de acesta, altfel spus, reprezentantul nu

trebuie să îndeplinească condiţiile pentru a-l moşteni pe

reprezentat.

4. Modul cum operează reprezentarea

Dacă condiţiile arătate sunt îndeplinite, reprezentarea este admisă

în toate cazurile, la infinit şi operează de drept şi imperativ.

a) Reprezentarea este admisă în toate cazurile.

În privinţa rudelor de grad egal reprezentarea se admite pentru ca

împărţirea moştenirii să se facă pe tulpini cu respectarea principiului

egalităţii între moştenitorii de gradul cel mai apropiat cu defunctul, iar nu

pe capete, în părţi egale în raport cu numărul descendenţilor care vin

efectiv la moştenire.

230

Page 231: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) Reprezentarea este admisă la infinit (nemărginit)

Aceasta înseamnă că nu numai nepoţii, dar şi strănepoţii,

răstrănepoţii etc. pot veni la moştenire prin reprezentare, cu respectarea

condiţiilor pentru fiecare salt în grad. De aceea descendenţii din fraţi

beneficiază de reprezentare numai până la gradul IV rudele colaterale de

grad mai îndepărtat neavând vocaţie legală la moştenirea defunctului.

c) Reprezentarea operează de drept şi imperativ

Voinţa descendenţilor poate influenţa regulile reprezentării numai

prin renunţare la moştenire, dar nu şi cu acceptarea ei cu efecte parţiale

sau sub condiţie.

Regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate nici prin

voinţa defunctului, deoarece, în toate cazurile şi independent de problema

calificării drepturilor moştenitorilor gratificaţi, voinţa defunctului exprimată

prin testament va putea produce efecte numai cu respectarea drepturilor

moştenitorilor rezervatari.

5. Efecte

În toate cazurile în care reprezentarea este admisă partajul se face

pe tulpină, adică reprezentanţii unei persoane, indiferent de numărul lor

vor lua din moştenire partea ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat

dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea moştenirii; ei nu pot pretinde mai

mult, dar nici să fie obligaţi să ia mai puţin.

Dacă se pune problema reprezentării a două sau mai multe

persoane decedate la data deschiderii moştenirii, reprezentanţii lor vor

împărţi moştenirea pe tulpini nu pe capete.

Dacă o tulpină produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăşi pe

tulpină în fiecare ramură, partea cuvenită descendenţilor din aceeaşi

ramură împărţindu-se între ei egal.

În toate cazurile moştenitorii care beneficiază de reprezentarea

legală, indiferent de gradul de rudenie faţă de defunct sunt moştenitori

legali.

Moştenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi dar şi

obligaţii, în raport cu vocaţia succesorală a fiecăruia, răspunzând pentru

pasivul moştenirii în limita activului moştenirii – reprezentantul care a

acceptat-o sub beneficiu de inventar şi peste aceste limite – reprezentantul

care a acceptat-o pur şi simplu.

Fiecare reprezentant păstrează dreptul de opţiune succesorală

putând fiecare accepta pur şi simplu, sub beneficiu de inventar sau să

renunţe la moştenire.

231

Page 232: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.92

Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi şi colateralii

privilegiaţi.

1. Noţiunea de ascendenţi privilegiaţi; precizări privind tatăl din

afara căsătoriei, părinţii fireşti în cazul adopţiei şi adoptatorul

Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii – tatăl şi mama – defunctului,

din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie.

a) Vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei

În prezent nimeni nu mai pune la îndoială vocaţia succesorală a

tatălui din afara căsătoriei, deoarece recunoaşterea acestei vocaţii este

reclamată de raporturile de rudenie statornicite între copil şi tatăl său prin

stabilirea filiaţiei, de principiul egalităţii între sexe şi de principiul

reciprocităţii vocaţiei succesorale legale, precum şi de art.106 Codul

familiei care prevede că părintele nu are nici un drept asupra bunurilor

copilului în afara dreptului de moştenire şi la întreţinere.

Dreptul la moştenire trebuie să fie un efect al stabilirii raporturilor de

filiaţie, iar nu cauza ei, aşa încât dacă se dovedeşte că recunoaşterea a

fost făcută în scopul exclusiv de a crea tatălui din afara căsătoriei vocaţie

succesorală la moştenirea copilului recunoscut, recunoaşterea este lovită

de nulitate.

b) Vocaţia succesorală a părinţilor fireşti în cazul adopţiei

În cazul adopţiei cu efecte depline, părinţii fireşti ai celui adoptat,

indiferent că sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei, pierd orice vocaţie

succesorală la moştenirea lăsată de cel adoptat, fiindcă încetează

232

Page 233: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

raporturile de rudenie dintre ei. Excepţie, când unul dintre soţi adoptă cu

efecte depline copilul firesc al celuilalt soţ.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse vocaţia succesorala a ambilor

părinţi fireşti se menţine.

c) Vocaţia succesorală a adoptatorului

În cazul adopţiei cu efecte depline adoptatul devine rudă cu

adoptatorul şi rudele acestuia, ca şi un copil firesc, iar raporturile cu

părinţii încetează, adoptatorul are vocaţie succesorală la moştenirea

adoptatului.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse doctrina arată că adoptatorul

are vocaţie succesorală la moştenirea adoptatului, căci înprivinţa

raporturilor de rudenie între el (nu şi rudele sale) şi adoptat mu există

deosebire între cele două feluri de adopţie, soluţie reclamată şi de

principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale.

2. Împărţirea moştenirii numai între ascendenţii privilegiaţi

Dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi ai

defunctului (neexistând colaterali privilegiaţi şi soţ supravieţuitor),

moştenirea se împarte întotdeauna în mod egal, în funcţie de numărul lor,

potrivit principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi din acelaşi

grad chemate la moştenire.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatorul sau adoptatorii vin

la moştenire alături de părinţii fireşti.

3. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor

privilegiaţi

Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu,

nu şi prin reprezentare şi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor. În schimb,

ca şi descendenţii ei sunt moştenitori rezervatari şi sezinari.

4. Noţiunea de colaterali privilegiaţi

Colateralii privilegiaţi sunt fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii

acestora până la gradul IV inclusiv (nepoţi şi strănepoţi de frate-soră)

Fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora pot fi din

căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii lui nu

au devenit rude cu rudele adoptatorului, prin urmare nici cu descendenţii

lui. În cazul în care adoptatorul a adoptat mai mulţi copii şi toate adopţiile

au fost cu efecte depline va opera principiul reciprocităţii vocaţiei

succesorale legale între fraţi şi surori. Dacă însă adopţiile au fost cu efecte

restrânse cei adoptaţi nu vor avea vocaţie succesorală în calitate de

233

Page 234: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

colaterali privilegiaţi. Dacă unele adopţii au fost făcute cu efecte depline

iar altele cu efecte restrânse, adoptaţii cu efecte restrânse nedevenind

rude cu rudele adoptatorului (adoptaţii cu efecte depline), ei în mod

reciproc nu vor avea vocaţie succesorală legală, ei nefiind fraţi.

5. Împărţirea moştenirii numai între colateralii privilegiaţi; regula

generală; împărţirea pe linii

a) Regula generală

Moştenirea sau partea de moştenire ce se cuvine colateralilor

privilegiaţi se împarte, între fraţii şi surorile defunctului, în mod egal, adică

pe capete, potrivit principiului egalităţii între moştenitorii de grad egal. Tot

astfel se împarte moştenirea şi între descendenţii din fraţi şi surori dacă ei

vin la moştenire în nume propriu. În schimb, dacă descendenţii din fraţi şi

surori vin la moştenire prin reprezentare, chiar dacă sunt de grad egal,

împărţirea se face pe tulpini şi subtulpini.

b) Împărţirea pe linii

Împărţirea pe linii este o modalitate specială de împărţire a

moştenirii care se aplică în acele cazuri în care, în calitate de colaterali

privilegiaţi, sunt chemaţi la moştenire fraţi şi surori ai defunctului care nu

sunt din aceeaşi părinţi. Din acest punct de vedere fraţii pot fi: fraţi buni

(primari), fraţi consagvini (fraţi după tată), fraţi uterini (fraţi după mamă).

Dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori făcând parte din

aceeaşi categorie, de exemplu toţi sunt fraţi consagvini cu defunctul,

moştenirea se va împărţi potrivit regulii generale.

În schimb dacă la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori din categorii

deosebite (două sau trei categorii) atunci moştenirea sau partea din

moştenire ce se cuvine colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi

egale, corespunzătoare celor două linii: linia maternă şi linia paternă. Apoi

jumătatea paternă se împarte între fraţii defunctului pe linie paternă, iar

jumătatea maternă se împarte între fraţii defunctului pe linie maternă.

Fraţii buni, fiind fraţi cu defunctul pe ambele linii, vor lua cota parte

corespunzătoare din ambele jumătăţi (privilegiul dublei legături).

Împărţirea pe linii se aplică atunci când vin la moştenire ascendenţii

privilegiaţi în concurs cu colateralii privilegiaţi, când vin la moştenire doar

colateralii privilegiaţi sau când vin la moştenire şi descendenţii din fraţi sau

surori, indiferent că ei vin la moştenire prin reprezentare sau în nume

propriu.

6. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor

privilegiaţi

234

Page 235: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Fraţii şi surorile defunctului pot veni la moştenire numai în nume

propriu, în schimb descendenţii lor pot beneficia şi de reprezentarea

succesorală. Colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari, nici

sezinari şi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

7. Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi care vin în

concurs cu colateralii privilegiaţi

În acest caz partea ascendenţilor se stabileşte astfel: dacă există un

singur părinte, el va primi ¼ din moştenire – ¾ revenind colateralilor

privilegiaţi; dacă trăiesc ambii părinţi ei vor culege ½ din moştenire – ½

revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse părinţii fireşti vin la moştenire

alături de adoptator, deci cota de ½-a parte cele revine părinţilor se va

împărţi, după caz, între câţi părinţi vin la moştenire.

Subiectul nr.93

Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu

oricare din clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor din

cele 4 clase.

1. Câtimea dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor

Soţul supravieţuitor nu face parte din nici o clasă de moştenitori

legali, dar concurează cu orice clasă chemată la moştenire. Înseamnă că el

nici nu este înlăturat de la moştenire, dar nici nu înlătura de la moştenire

rudele defunctului, indiferent din ce clasă fac ele parte.

Legea 319/1944 acordă soţului supravieţuitor o cota parte din masa

succesorală a cărei mărime variază în funcţie de clasa sau subclasa de

moştenitori cu care vine în concurs (art.1):

a) în concurs cu descendenţii defunctului (clasa I), indiferent de

numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la ¼ din moştenire;

235

Page 236: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor,

care vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi,

indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la 1/3

din moştenire;

c) dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs numai cu

ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi,

indiferent de numărul lor, el culege ½ din moştenire;

d) în concurs cu ascendenţii ordinari (clasa III) sau cu colateralii

ordinari (clasa a IV-a), indiferent de numărul lor, soţul

supravieţuitor are dreptul la ¾ din moştenire;

e) în lipsa rudelor din cele patru clase, soţul supravieţuitor culege

întreaga masă succesorală.

Stabilirea cotei soţului supravieţuitor se face cu întâietate faţă de

stabilirea cotelor moştenitorilor cu care concurează.

Lipsa rudelor influenţează câtimea soţului supravieţuitor numai dacă

este totală, în cadrul clasei sau subclasei cu care vine la moştenire.

2. Ipoteza bigamiei sau poligamiei

În cazul existenţei a două sau mai multe persoane care pretind

drepturi succesorale în calitate de soţi supravieţuitori, moştenirea lăsată

de defunctul bigam sau poligam, sau cota-parte din această moştenire

prevăzută de lege în favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele

clase de nmoştenitori legali, se împarte în mod egal între soţul din

căsătoria valabilă şi soţul sau soţii inocenţi din căsătoria sau căsătoriile

nule, ei fiind deopotrivă de bună-credinţă.

3. Ipoteza în care soţul supravieţuitor concurează cu două clase

(subclase) de moştenitori legali

Această problemă se pune numai în caz de exherendare a unor

moştenitori legali, rezervatari. Soluţia problemei constă în stabilirea cotei

cuvenite soţului supravieţuitor (şi a rezervei lui dacă este cazul) în raport

cu moştenitorii din clasa mai apropiată cu care concurează. Ex: dacă

concurează cu descendentul exherendat şi cu moştenitorii din clasa a II-a,

cota legală a soţului supravieţuitor urmează să fie de ¼, restul moştenirii,

după scăderea şi a rezervei exherendatului va reveni moştenitorului sau

moştenitorilor din clasa a II-a.

La fel se va proceda şi dacă va concura cu subclasele de moştenitori

făcându-se aplicarea, după caz, a art.1, lit. b şi c, din Legea 319/1944.

236

Page 237: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

4. Imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale

şi micşorarea,în mod corespunzător, a părţilor cuvenite tuturor

celorlalţi moştenitori.

Cota parte din moştenire, recunoscută soţului supravieţuitor,

modifică (micşorează) implicit şi inevitabil părţile cuvenite rudelor

defunctului cu care vine în concurs.

Astfel în prezenţa soţului supravieţuitor, celelalte clase de

moştenitori legali cu care acesta vine în concursa la moştenire, împart

între ei, în părţi egale sau pe tulpini, nu moştenirea întreagă ci doar cota

rămasă din moştenire după defalcarea cotei cuvenite soţului

supravieţuitor. Deci, partea soţului supravieţuitor, prevăzută de legea

319/1944 se impută asupra masei succesorale, micşorând părţile ce se

cuvin celorlalţi moştenitori cu care concurează, fără a se admite vreo

excepţie.

5. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire al soţului

supravieţuitor

Soţul supravieţuitor poate veni la moştenire numai în nume propriu

(nu poate reprezenta şi nu poate fi reprezentat) şi nu este moştenitor

sezinar, în schimb este moştenitor rezervatar, iar dacă vine în concurs cu

descendenţii defunctului este obligat şi la raportul donaţiilor primite de la

soţul decedat.

Subiectul nr.94

Dreptul la moştenire special al soţului supravieţuitor asupra

mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra

darurilor de nuntă.

1. Sediul materiei

Potrivit art.5 din Legea nr.319/1944, soţul supravieţuitor, dacă vine

la moştenire în concurs cu moştenitorii din clasele II-IV – va moşteni, în

237

Page 238: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

afară de partea sa succeosorală, mobilele şi obiectele aparţinând

gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă.

2. Mobilierul şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice

a) Condiţii speciale

Pentru ca soţul supravieţuitor să nu fie privat de unele bunuri pe

care le-a folosit împreună cu soţul decedat, modificându-I-se condiţiile sale

de viaţă, legea recunoaşte în afară de parte sa succesorală din celelalte

bunuri care I se cuvine în concurs cu diferitele clase de moştenitori legali,

un drept special de moştenire privind mobilele şi obiectele aparţinând

gospodăriei casnice, dacă sunt respectate următoarele condiţii:

1) Soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu

descendenţii defunctului

Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire fie şi cu un singur

descendent al defunctului aceste bunuri se include în masa succesorală şi

se împart ca şi celelalte bunuri ale moştenirii, conform legii.

În schimb dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasele II – IV

de moştenitori legali, aceste bunuri vor fi culese de el peste cota sa

succesorală din celelalte bunuri.

2) Soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste

bunuri prin donaţii sau legate

Legiuitorul a avut în vedere prin conferirea acestui drept special de

moştenire, nu totalitatea bunurilor gospodăriei casnice ci numai partea

soţului decedat din astfel de bunuri comune ale soţilor, precum şi bunurile

proprii ale defunctului din această categorie. Bunurile proprii ale soţului

supravieţuitor precum şi partea sa din bunurile comune având ca obiect

asemenea bunuri îi aparţin cu titlu de proprietate şi nu fac parte din masa

succesorală.

Este însă posibil ca defunctul să fi dispus prin donaţii sau legate de

partea sa din aceste bunuri, ipoteză în care ele nu mai pot fi dobândite în

exclusivitate de soţul supravieţuitor. Actele liberale ale defunctului sunt

valabile, soţul supravieţuitor nefiind rezervatar în privinţa acestor bunuri,

cu condiţia însă a nu fi încălcată rezerva legală a soţului supravieţuitor.

Soţul supravieţuitor va fi lipsit de acest drept special la moştenire

numai dacă defunctul a dispus prin liberalităţi de toată partea sa din

aceste bunuri. Dacă a dispus numai de o parte din ele, soţul supravieţuitor

va culege restul bunurilor din această categorie.

238

Page 239: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dreptul special de moştenire nu se pierde dacă soţul supravieţuitor a

dat la o parte sau a ascuns unele bunuri ale gospodăriei casnice.

În cazul căsătoriei putative din cauză de bigamie, stabilirea

drepturilor soţilor supravieţuitori asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând

gospodăriei casnice urmează a se face în funcţie de afectaţiunea lor

concretă folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice.

b) Noţiunea de mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice;

bunuri care nu intră în această categorie.

Prin mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice se înţeleg

bunurile care serveau la mobilarea locuinţei soţilor (mobilierul, televizorul,

aparatul radio etc.) şi obiectele care prin natura lor sunt destinate a servi

în cadrul gospodăriei casnice (obiectele de menaj, maşina de gătit şi de

spălat rufe, frigiderul etc.) şi care au fost afectate, în concret, folosinţei

comune a soţilor, chiar dacă nu satisfac o necesitate ci numai o

comoditate sau o plăcere comună a soţilor.

Nu intră în categoria mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice;

a) bunuri care, potrivit cu natura lor, nu pot şi nu au fost folosite în

cadrul gospodăriei casnice propriu zise: automobilul, motocicleta,

pianul etc., bunurile necesare exercitării profesiei sau meseriei

soţului, obiecte care prin valoarea lor deosebită depăşesc

înţelesul obişnuit al noţiunii de bunuri casnice;

b) bunurile care nu au fost afectate folosinţei comune în cadrul

gospodăriei casnice;

c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti, textul legii vizând

obiectele gospodăriei casnice iar nu bunurile gospodăreşti în

general, iar includerea acestor bunuri în rândul celor vizate de

art.5 din Legea 319/1944 ar fi excesivă şi inechitabilă.

c) Natura juridică a dreptului special la moştenire a soţului

supravieţuitor

S-a considerat multă vreme că soţul supravieţuitor culege bunurile

prevăzute de art.5 din Legea 319/1944 în virtutea unui legat (cu titlu

particular) prezumat. Aşa încât fiind un legat prevăzut de lege este supus

regimului liberalităţilor testamentare.

Începând cu anul 1968 practica a adopta o altă concepţie potrivit

căreia dreptul special la moştenire a soţului supravieţuitor este tot un

drept de moştenire legală, dar afectat scopului prevăzut de lege, adică

având o destinaţie specială. Această ultimă concepţie este susţinută şi de

239

Page 240: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

doctrină care afirmă ca ea este cea mai justă şi mai corespunzătoare

nevoilor practice.

3. Darurile de nuntă

Art.5 din Legea 319/1944 menţionează alături de mobilele şi

obiectele aparţinând gospodăriei casnice şi darurile de nuntă, fără a stabili

reguli speciale derogatorii, pentru acestea din urmă. Rezultă că regimul

juridic al bunurilor gospodăriei casnice se aplică şi în privinţa darurilor de

nuntă.

Deosebiri

Prin daruri de nuntă se înţeleg, în principiu, darurile manuale făcute

soţilor la celebrarea căsătoriei, indiferent dacă aceste daruri au fost făcute

în comun soţilor sau numai unuia dintre ei, inclusiv darul făcut de unul

dintre ei celuilalt şi indiferent dacă aceste bunuri au fost sau nu afectate

gospodăriei comune.

În afară de noţiunea însăşi a darurilor de nuntă, în literatura de

specialitate se mai fac două precizări de amănunt pentru darurile de

nuntă:

a) darurile făcute numai defunctului se contopesc în patrimoniul lui

şi fac obiectul moştenirii de drept comun, împreună cu celelalte

bunuri ale sale;

b) darurile de nuntă făcute soţului predecedat de către soţul

supravieţuitor se dobândesc de către acesta din urmă în baza

art.5 din Legea 319/1944.

240

Page 241: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.95

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor.

1. Noţiune

În timpul convieţuirii soţul care locuieşte în locuinţa proprietatea

exclusivă a celuilalt se bucură de un drept de folosinţă asupra acesteia.

Prin asimilare, art.4 din Legea 319/1944 a prevăzut că soţul supravieţuitor

are în momentul deschiderii moştenirii, în afară de celelalte drepturi

succesorale, un drept de abitaţie asupra casei de locuit (dacă aceasta face

parte din moştenire şi el nu are o altă locuinţă proprie).

De menţionat că dreptul soţului supravieţuitor operează indiferent

de moştenitorii cu care acesta mai vine în concurs la moştenire.

2. Condiţii

Soţul supravieţuitor are drept de abitaţie dacă sunt întrunite

cumulativ următoarele condiţii:

- să fi locuit la data deschiderii moştenirii în casa (apartamentul)

care formează obiectul dreptului de abitaţie;

- să nu aibă altă locuinţă proprie;

- să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei;

astfel, în cazul în care soţul supravieţuitor este unicul moştenitor

al defunctului, în calitate de proprietar nu poate avea în plus şi un

dezmembrământ al aceluiaşi drept de proprietate;

- locuinţa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie să facă

parte din masa succesorală, adică să fi aparţinut soţului decedat,

exclusiv sau comună cu alte persoane; dacă soţul supravieţuitor

moşteneşte locuinţa împreună cu alţii (comoştenitori) dreptul de

abitaţie îi va permite să o folosească potrivit necesităţilor şi nu în

raport cu cota parte dobândită prin moştenire;

- defunctul nu a dispus altfel; astfel dreptul de abitaţie poate fi

înlăturat de defunct fiindcă soţul supravieţuitor nu este

rezervatar asupra acestuia (decât în raport cu drepturile

prevăzute de art.1 din Legea 319/1944).

3. Caractere juridice

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor se caracterizează prin:

- este un drept real ce are ca obiect o casă de locuit;

241

Page 242: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- este un drept temporar care durează până la ieşirea din

indiviziune sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor, dar

cel puţin un an de la deschiderea moştenirii;

- este un drept strict personal, inalienabil şi insesizabil,

neputând fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane;

Moştenitorii au dreptul de a cere restrângerea dreptului de

abitaţie şi de asemenea ei au dreptul să procure soţului

supravieţuitor locuinţă în altă parte, în caz de neînţelegere dintre

ei hotărând instanţa;

- este cu titlu gratuit, în sensul că pe timpul cât se bucură de

acest drept soţul supravieţuitor nu este obligat să plătească

chirie moştenitorului care este proprietarul locuinţei.

242

Page 243: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.96

Definiţia, caracterele juridice şi cuprinsul testamentului.

1. Definiţia testamentului

Testamentul este un act revocabil, prin care testatorul dispune,

pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau în parte din avutul său

(art. 802 C.civ.).

2. Caractere juridice

Testamentul este un act juridic, unilateral, solemn, esenţialmente

personal şi revocabil.

a) Testamentul este un act juridic

Este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de voinţă a

testatorului cu intenţia de a produce efecte juridice şi ca atare pentru a fi

valabil trebuie să îndeplinească condiţiile de fond prevăzute de lege pentru

orice act juridic şi cele specifice liberalităţilor.

b) Testamentul este un act juridic unilateral

Voinţa testatorului este producătoare de efecte, indiferent de

atitudinea legatarului şi înainte de acceptarea de către el a legatului:

legatul se dobândeşte din momentul deschiderii succesiunii prin actul

unilateral al testatorului, dacă legatarul nu renunţă la legat.

c) Testamentul este esenţialmente personal

El nu poate fi încheiat prin reprezentare sau cu încuviinţarea

ocrotitorului legal. Dacă testatorul are capacitatea de a testa el o va face

personal, iar dacă nu are această capacitate nu o poate face prin

reprezentare sau cu încuviinţarea altor persoane. Din caracterul personal

(şi revocabil, unilateral) al testamentului reiese şi caracterul lui individual,

în sensul necesităţii ca acesta să reprezinte voinţa unei singure persoane,

legea interzicând ca mai multe persoane să testeze prin acelaşi act.

d) Testamentul este un act juridic solemn

243

Page 244: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Testamentul trebuie încheiat într-una din formele stabilite de lege,

sub sancţiunea nulităţii absolute.

e) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte

Dacă legea nu prevede altfel, efectele dispoziţiilor testamentare se

produc numai la moartea testatorului. Prin urmare condiţiile de valabilitate

a testamentului se apreciază raportat la momentul întocmirii sale, în

schimb efectele care le produc dispoziţiile sale, raportat la momentul

morţii testatorului.

f) Testamentul este un act esenţialmente revocabil

Până în ultima clipă a vieţii testatorul poate revoca sau modifica

unilateral dispoziţiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci

nesusceptibil de abuz de a revoca dispoziţiile testamentare şi sub nici o

formă nu poate renunţa valabil la acest drept. Renunţarea ar constitui un

pact asupra unei succesiuni viitoare, prohibit de lege.

3. Cuprinsul testamentului

Legate şi alte manifestări de voinţă

Obiectul principal al testamentului îl constituie legatele, care sunt

dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral (legate universale sau cu

titlu universal) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu

titlu particular).

Alături de legate testamentul poate cuprinde şi alte manifestări de

voinţă ale defunctului, cum ar fi:

- exherendări (dezmoşteniri);

- numirea de executor testamentar;

- sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali;

- revocarea, parţială sau totală, a unui testament anterior ori

retractarea revocării anterioare;

- partajul de ascendent;

- recunoaşterea filiaţiei;

- alte dispoziţii de ultimă voinţă: privitoare la funeralii şi îngropare,

recunoaşterea unei datorii etc.

Consecinţele teoriei actelor juridice de sine stătătoare,

îmbrăcate în forma testamentară

Având în vedere faptul că testamentul pe lângă legate poate

cuprinde şi dispoziţii de altă natură ce nu vizează transmiterea

patrimoniului succesoral, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un

244

Page 245: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

testament conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţii de natură diferită, ne

aflăm în faţa a două sau mai multe acte juridice deosebite, întrunite sub

forma unui testament. De aici următoarele consecinţe:

- validitatea dispoziţiilor testamentare trebuie analizată separat,

pentru fiecare în parte, deoarece este posibil ca un act să fie nul,

fără să atragă nulitatea celorlalte;

- revocarea unor dispoziţii testamentare printr-un testament

ulterior, poate produce efecte chiar dacă celelalte dispoziţii ale

testamentului revocator ar fi ineficace, dacă dispoziţia

revocatorie este valabilă şi testamentul care o conţine nu este

nul în întregime;

- forma testamentară fiind comună, viciile de formă se răsfrâng

asupra tuturor dispoziţiilor a căror validitate este condiţionată de

validitatea testamentului;

- recunoaşterea unui copil printr-un testament se distinge de

celelalte dispoziţii deoarece este un act irevocabil şi produce

efecte imediat. Validitatea actului de recunoaştere nu depinde de

validitatea testamentului dacă condiţiile speciale prevăzute de

lege pentru recunoaştere sunt îndeplinite; ex: recunoaşterea

făcută printr-un testament autentic conjunctiv, nul de drept, este

valabilă deoarece s-a făcut prin act autentic.

Interpretarea conţinutului testamentului

Dacă testamentul nu exprimă suficient de clar voinţa testatorului ,

instanţa este chemată să interpreteze conţinutul acestuia.

Legea nu stabileşte reguli de interpretare decât referitor la legatul

care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ şi care trebuie să

fie prestat de calitate mijlocie. Aşa fiind se admite că sunt aplicabile, în

mod corespunzător şi în această materie regulile care guvernează

interpretarea contractelor.

Aspecte care trebuie avute în vedere în mod special în materia

interpretării testamentelor:

- interpretarea testamentelor trebuie să se facă după intenţia,

voinţa reală a testatorului nu după sensul literal al termenilor;

- intenţia testatorului se va căuta în principal în însuşi conţinutul

testamentului şi numai în mod accesoriu în acte şi împrejurări

exterioare;

- în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea

moştenitorilor legali iar nu a legatarilor;

- clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-

se fiecăreia înţelesul care rezultă din actul întreg.

245

Page 246: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.97

Incapacităţile de a dispune şi de a primi prin testament.

1. Incapacităţi de a dispune prin testament

a) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani

Incapacitatea acestuia este totală. Dispoziţia testamentară fiind

esenţialmente personală, acesta nu poate dispune nici prin reprezentant şi

nici cu încuviinţarea ocrotitorilor legali, chiar dacă a împlinit vârsta de 14

ani.

b) Persoana pusă sub interdicţie judecătorească

Aceste persoane au statutul juridic al minorului sub 14 ani, deci nu

poate dispune prin testament în nici o condiţie, incapacitatea lui fiind

totală şi permanentă.

c) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani

Acesta poate dispune prin testament, dar numai de jumătate din ce

ar putea dispune, dacă ar fio persoană majoră, având deci o capacitate

parţială de a testa, el poate dispune de o jumătate din averea sa, dacă nu

are moştenitori rezervatari şi de o jumătate din cotitatea disponibilă dacă

are moştenitori rezervatari.

d) Minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament în

favoarea tutorelui său. Această interdicţie subzistă şi după ajungerea la

246

Page 247: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

majorat, până în ziua în care autoritatea tutelară a dat descărcare pentru

gestiunea tutorelui.

e) În cazurile de incapacitate naturală a testatorului

Există cazuri de incapacitate naturală atunci când persoana deplin

capabilă sau cu capacitate parţială de a dispune prin testament, potrivit

legii, în fapt este lipsită temporar de discernământul necesar pentru a

dispune prin testament.

Lipsa discernământului (din cauza alienaţiei, debilităţii mintale, sau

datorită unor cauze vremelnice ca starea de boală, hipnoză,

somnambulism, beţie alcoolică, folosirea de stupefiante etc.) trebuie să fie

dovedită în mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determină

o incapacitate naturală ce nu rezultă din lege.

f) Nu este incapabil de a testa comerciantul aflat în stare de

faliment (reorganizare şi lichidare judiciară), însă în caz de moarte a

acestuia legatele vor putea fi executate numai după ce creditorii vor fi

plătiţi.

Momentul în raport cu care se apreciază capacitatea de a dispune

Testatorul trebuie să aibă capacitatea de a testa în momentul în

care îşi manifestă voinţa, deci la data întocmirii actului, modificările

ulterioare ale statutului său juridic sau a sănătăţii sale mintale fiind fără

relevanţă. În consecinţă testamentul incapabilului nu ar putea fi

recunoscut chiar dacă ulterior a devenit o persoană capabilă.

Sancţiunea incapacităţii legale sau naturale de a dispune prin

testament

Sancţiunea incapacităţii legale sau naturale de a dispune prin

testament este nulitatea relativă a testamentului, potrivit dreptului

comun. Incapacitatea parţială a minorului între 16-18 ani se sancţionează

cu nulitatea parţială a efectelor testamentului, până la limita prevăzută de

lege (1/2 din patrimoniul succesoral sau din cotitatea disponibilă).

2. Incapacităţi de a primi prin testament

a) Medicii, farmaciştii şi preoţii

Medicii şi farmaciştii inclusiv persoanele care practică ilegal

medicina (persoanele care cu depăşirea abilităţii legale, acordă tratament

medical) care l-au tratat pe testator în boala din care moare nu pot primi

247

Page 248: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

liberalitatea testamentară ce a fost făcută în favoarea lor în cursul acestei

boli.

Această dispoziţie se aplică şi preoţilor care au asistat religios pe

testator în cursul ultimei boli.

Sunt valabile, însă, legatele cu titlu particular, cu caracter

remuneratoriu, iar dacă legatarul este rudă cu testatorul până la gradul IV

inclusiv sunt valabile şi legatele universale.

b) Ofiţerii de marină

Testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în

favoarea ofiţerilor de marină dacă nu sunt rude cu testatorul. Prohibiţia se

întemeiază pe o prezumţie legală absolută de abuz de influenţă.

c) Cetăţenii străini şi apatrizii

Aceştia nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor,

indiferent dacă au domiciliul în ţară sau în străinătate, nu au capacitatea

de aprimi terenuri prin nici un fel de dispoziţie testamentară.

Momentul în raport cu care se apreciază incapacitatea de a primi

prin testament

Capacitatea de a primi prin testament se apreciază în funcţie de

data când acesta produce efecte, adică data deschiderii succesiunii. La

aprecierea calităţii de medic curant, farmacist, preot sau ofiţer de marină,

se are în vedere situaţia existentă la data redactării testamentului.

Sancţiunea

Sancţiunea incapacităţii de a primi este, potrivit dreptului comun,

nulitatea relativă a testamentului.

În cazul în care incapacitatea este dictată de interese de ordine

publică sancţiunea este nulitatea absolută a dispoziţie testamentare; ex:

incapacitatea datorată calităţii de cetăţean străin. Se consideră că

nulitatea absolută este şi sancţiunea în cazul dispoziţiilor testamentare

făcute în favoarea medicilor, a farmaciştilor şi preoţilor.

Dispoziţia testamentară va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă

testatorul – pentru a ocoli dispoziţiile privind incapacităţile de a primi prin

testament – a recurs la interpunere de persoane, căci dispoziţia

testamentară care sincer stipulată ar fi nulă, rămâne nulă şi dacă a fost

simulată.

248

Page 249: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.98

Condiţii generale de formă pentru validitatea testamentului.

1. Formele testamentare; ordinare; extraordinare.

Legea prevede ad solemnitatea, sub sancţiunea nulităţii absolute,

anumite forme testamentare pe care trebuie să le îmbrace voinţa

testatorului pentru a putea produce efecte juridice.

Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie forme ordinare:

testament olograf, autentic şi secret), între care testatorul poate alege

liber, fie forme extraordinare, numite testamente privilegiate, care pot fi

încheiate în împrejurări excepţionale, când testatorul nu are posibilitatea

alegerii între formele testamentare ordinare, fie alte forme de testamente,

special prevăzute de lege.

2. Enumerarea condiţiilor generale de formă

249

Page 250: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Reglementând o varietate relativ mare de forme testamentare legea

consacră două condiţii de formă, care sunt generale, comune tuturor

testamentelor: forma scrisă şi forma actului separat.

3. Forma scrisă

Indiferent de forma testamentului şi chiar dacă testatorul s-ar găsi în

împrejurări excepţionale, în toate cazurile testamentul trebuie să fie

îmbrăcat în forma scrisă. Forma scrisă este condiţie a valabilităţii

testamentului.

Întregul conţinut al testamentului trebuie să fie îmbrăcat în formă

testamentară, valabil întocmită, nefiind permis actul per relationem.

Numai pentru descoperirea adevăratului înţeles al unei dispoziţii cuprinse

în testamentul valabil încheiat se pot folosi dovezi extrinseci, iar nu pentru

a constata dispoziţii necuprinse în testament.

În cazul în care testamentul întocmit în forma legală nu poate fi

prezentat de către cel interesat deoarece a fost distrus pierdut sau dosit,

se admite folosirea oricăror mijloace de probă pentru dovedirea cuprinsului

înscrisului ce nu poate fi prezentat, deci trebuie dovedit:

- că testamentul a existat, fiind legal întocmit; dacă imposibilitatea

prezentări se datorează pârâtului se prezumă relativ existenţa

testamentului;

- dispariţia sau distrugerea testamentului;

- conţinutul pretins al testamentului.

4. Forma actului separat. Interzicerea testamentului conjunctiv

Legea nu permite ca două sau mai multe persoane să testeze prin

acelaşi act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia

persoane. Asemenea testamente numite conjunctive, sunt interzise pentru

că pluralitatea de părţi ar conferi testamentului caracter contractual şi deci

irevocabil prin voinţa unilaterală.

Testamentul nu va fi conjunctiv dacă două sau mai multe persoane

testează pe aceeaşi coală de hârtie, dacă actele de dispoziţie sunt

distincte, valabile în sine şi semnate separat.

Dacă testamentele sunt separate vor fi valabile chiar dacă conţin

dispoziţii reciproce şi interdependente, inclusiv clauza că revocarea unui

testament atrage ţi revocarea celuilalt.

250

Page 251: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

5. Sancţiunea nerespectării condiţiilor de formă: regula, limitări şi

derogări.

Nerespectarea condiţiilor generale ca şi nerespectarea condiţiilor

speciale de formă prevăzute pentru diferite feluri de testamente se

sancţionează cu nulitatea absolută, constatarea nulităţii putând fi invocată

de orice persoană interesată şi oricând.

Limitări ale efectelor nulităţii absolute şi derogări

a) acoperirea, după moartea testatorului, a nulităţii pentru vicii de

formă prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a

actului de către moştenitorii legali sau alţi reprezentanţi ai

testatorului, dacă ratificarea, confirmarea sau executarea sunt

făcute în cunoştinţă de cauză;

b) sancţiunea nulităţii nu vizează acele dispoziţii testamentare care

potrivit legii pot fi făcute şi în altă formă decât cea testamentară;

c) testamentul autentic sau mistic şi testamentele privilegiate, nule

pentru vicii de formă, sunt valabile ca testamente olografe, dacă

îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de lege pentru acesta

(scris, datat şi semnat de mâna testatorului);

d) dacă testamentul s-a făcut sub incidenţa altor legi ori în

străinătate sau de către străini, regulile de formă se apreciază

diferit, aplicându-se sub aspectul formei regula tempus regit

actum, în plan spaţial aplicându-se principiul locus regit actum;

e) interzicerea testamentului conjunctiv nu este o reglementare de

ordine publică.

Subiectul nr.99

Testamentul autentic.

1. Noţiune şi reglementare

Testamentul făcut pe teritoriul ţării este autentic dacă, prin

încheiere, a fost învestit, în condiţiile prevăzute de lege pentru

autentificarea înscrisurilor, cu formă autentică de către notarul public

(art.860 C.civ şi art.65 din Legea 36/1995).

251

Page 252: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2. Avantaje şi inconveniente

Testamentul autentic prezintă avantajele:

- în această formă pot testa şi persoanele care nu pot să scrie sau

să citească sau persoanele care din cauza boli sau alte cauze nu

pot semna;

- contestarea testamentului autentic este mai anevoioasă, actul

autentificat are autoritate publică, iar conţinutul actului este

verificat de notar pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau

bunelor moravuri ori clauze neclare de natură a genera procese

inutile;

- testamentul se bucură de forţa probantă a actelor autentice,

sarcina dovezii revenind celui care-l contestă;

- un exemplar original se păstrează în arhiva biroului notarial,

astfel încât nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele

interesate;

- dacă testamentul dispare se poate obţine cu uşurinţă un duplicat.

Testamentul autentic prezintă următoarele dezavantaje:

- presupune anumite cheltuieli şi pierdere de timp pentru

îndeplinirea formalităţilor de autentificare;

- nu asigură secretul dispoziţiilor de ultimă voinţă (inconvenient

existent doar teoretic).

3. Autentificarea testamentelor

Autentificarea testamentelor făcute pe teritoriul ţării este de

competenţa exclusivă a notarilor publici.

Teritorial competenţa de autentificare a testamentelor este

generală.

Testamentul care urmează a fi autentificat poate să fie redactat,

după indicaţiile şi voinţa testatorului, de către notarul public sau de

testator sau, la cererea testatorului, chiar de un terţ.

Autorul nu poate fi reprezentat la autentificare, el trebuind să fie

prezent fie la sediul biroului notarial, fie la domiciliul sau reşedinţa sa, sau

în alt loc (spital, penitenciar etc.).

Testamentul va fi întocmit în limba română, sau la cererea justificată

a testatorului notarul public poate autentifica testamentul întocmit într-o

altă limbă pe care o cunoaşte sau după ce aluat cunoştinţă de cuprinsul lui

prin interpret.

Autentificarea se constată prin încheierea de autentificare care va

cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

252

Page 253: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă condiţiile de autentificare nu sunt îndeplinite şi testatorul

stăruie în cerere, notarul public dă, în termen de 5 zile de la data

înregistrării cererii, o încheiere de respingere motivată, care poate fi

atacată la judecătorie.

Dacă testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor

legale, sancţiunea este nulitatea absolută. Însă actul nul ca testament

autentic poate valora testament olograf dacă sunt îndeplinite condiţiile

prevăzute de lege pentru acesta.

4. Forţa probantă

Testamentul autentic face dovada deplină până la înscrierea în fals

în ceea ce priveşte constatările personale ale notarului public făcute prin

propriile sale simţuri, în limita atribuţiilor conferite de lege şi menţionate în

încheierea de autentificare.

Declaraţiile testatorului fac dovada numai până la proba contrară.

Tot astfel pot fi combătute constatările făcute de notar, chiar personal, dar

în afara atribuţiilor legale.

Subiectul nr.100

253

Page 254: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Legatul (noţiune, clasificare, desemnarea legatarului).

1. Noţiune

Legatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul

desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să

dobândească cu titlu gratuit întregul său patrimoniu sau o fracţiune din

acesta ori anumite bunuri determinate.

Legatul ca act unilateral de voinţă, este o liberalitate pentru cauză

de moarte.

2. Clasificare (enumerare)

Principalul criteriu de clasificare al legatelor este obiectul dispoziţiei

testamentare. În funcţie de acest criteriu distingem legate universale sau

cu titlu universal şi legate cu titlu particular.

O altă clasificare a legatelor se face în funcţie de (absenţa sau

prezenţa) modalităţilor care afectează liberalitatea. În funcţie de acest

criteriu deosebim legate pure şi simple, respectiv legate cu termen sau

sub condiţie şi legate cu sarcină.

3. Desemnarea legatarului

Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testamentul

încheiat în formele prevăzute de lege şi să fie făcută personal de către

testator. Cu respectarea acestor cerinţe, testatorul este liber să aleagă

modalitatea de desemnare a legatarului.

a) Desemnarea trebuie să fie făcută prin testament

Elementele necesare pentru identificarea legatarului trebuie să se

găsească în cuprinsul testamentului.

Prin urmare legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau

determinabilă în momentul deschiderii succesiunii, putând fi chiar şi o

persoană viitoare cu condiţia să existe la data deschiderii succesiunii şi să

fie determinabilă.

Este considerat nul legatul secret, prin care persoana legatarului nu

este identificată în testament, ci este comunicată de testator unui terţ.

b) Desemnarea trebuie făcută personal de către testator

Deoarece testamentul este esenţialmente personal, desemnarea

legatarului nu se poate face prin reprezentant. Este nul legatul cu facultate

de alegere, prin care testatorul a lăsat determinarea legatarului pe seama

unei terţe persoane.

254

Page 255: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În schimb este valabil legatul în următoarele cazuri:

- dacă legatul este făcut unei persoane determinate de testator,

dar cu sarcina predării bunurilor unor persoane alese de către

legatar sau terţ;

- dacă legatul este făcut unor persoane determinate, dar

repartizarea între ele a bunurilor legate este lăsată la aprecierea

unui terţ care are calitatea de mandatar;

- dacă legatul este făcut în favoarea unei persoane aleasă de un

terţ dintr-un cerc restrâns de persoane stabilit de testator

(problemă controversată).

c) Testatorul poate alege liber modul de desemnare a

legatarului

Testatorul nu este obligat să respecte formule sacramentale în

desemnarea legatarului.

Desemnarea poate fi directă – numai prin indicarea numelui şi

prenumelui, dar şi prin arătarea calităţii care îl individualizează pe legatar;

ex: nepot, soră etc.

Desemnarea poate fi indirectă – ce rezultă din exherendarea

(directă, parţială, nominală) a unor moştenitori legali, ce are drept rezultat

mărirea cotei succesorale cuvenite comoştenitorului sau chemarea

concretă la moştenire a moştenitorului subsecvent. De asemenea

desemnarea mai poate fi indirectă şi în cazul indicări unor elemente

îndestulătoare pentru identificarea legatarului, altele decât calitatea ce-l

individualizează; ex: persoana care mi-a salvat viaţa etc.

255

Page 256: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.101

Clasificarea legatelor după obiectul lor.

1. Felurile legatelor

Legatul poate fi:

- universal – dacă obiectul lui este o universalitate de bunuri;

- cu titlu universal – dacă obiectul lui este o fracţiune dintr-o

universalitate;

- cu titlu particular – dacă obiectul lui sunt bunuri determinate.

Legatul universal şi cel cu titlu universal au aceeaşi natură juridică

deosebirea dintre ele fiind numai cantitativă, spre deosebire de legatele ci

titlu particular, care au altă natură juridică, deosebirea fiind calitativă.

2. Legatul universal

Noţiune

Legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după

moartea sa, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.

Legatul este universal dacă conferă vocaţie (chemare) la întreaga

moştenire, cea ce interesează nu este culegerea efectivă a întregii

moşteniri, ci posibilitatea conferită legatarului (dreptul său eventual) de a

culege întreaga universalitate succesorală. Prin urmare legatarul universal

are vocaţie la întreaga moştenire, asemănător moştenitorului legal cu

vocaţie concretă (utilă) la moştenire, izvorul vocaţiei fiind diferit: legea,

respectiv testamentul.

Ipoteze speciale

Legatul este universal chiar dacă legatarul desemnat a culege

întreaga moştenire vine în concurs cu moştenitorii legali rezervatari care

au dreptul la rezerva prevăzută imperativ de lege în favoarea lor.

256

Page 257: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Legatul universal nu se referă la bunuri determinate, ci conferă

vocaţie la întreaga moştenire, conţinutul ei concret (emolumentul)

determinându-se numai la decesul testatorului, până în acel moment

putând interveni schimbări în patrimoniul testatorului dar care nu modifică

vocaţia legatarului la întreaga succesiune.

Legatul universal poate fi desemnat nu numai sub această denumire

dar şi prin termeni echivalenţi, cum ar fi:

- legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile;

- legatul cotităţii disponibile a moştenirii;

- legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri;

- legatul prisosului (rămăşiţei), adică a ceea ce rămâne după

executarea legatelor cu titlu universal şi particular).

3. Legatul cu titlu universal

Legatul este cu titlu universal dacă conferă legatarului vocaţie

(chemare) la o cotă parte (fracţiune) din moştenire (universalitate), cotă

parte exprimată printr-o fracţiune matematică sau prin indicarea unei

mase de bunuri succesorale, determinate prin natura lor juridică de

imobile sau de mobile.

Sunt legate cu titlu universal:

- legatul unei fracţiuni din moştenire;

- legatul tuturor bunurilor imobile;

- legatul tuturor bunurilor mobile;

- legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile;

- legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile;

- legatul întregii averi ce ar fi făcut de un minor de 16-18 ani.

Ceea ce caracterizează legatul cu titlu universal este vocaţia la o

cotă parte din moştenire (universalitate), iar nu emolumentul ce va fi cules

de legatar şi care poate fi micşorat din diverse pricini.

Legatul cu titlu universal are aceeaşi natură juridică ca şi legatul

universal, diferenţa dintre ele fiind doar cantitativă, deci exprimat sub

forma unei fracţiuni matematice poate îmbrăca aceleaşi forme ca şi legatul

universal, cum ar fi:

- legatul unei fracţiuni din toate bunurilor mobile şi imobile;

- legatul unei fracţiuni din cotitatea disponibilă a moştenirii;

- legatul unei fracţiuni din nuda proprietate a întregii moşteniri;

- legatul unei fracţiuni din prisos (rămăşiţa).

În ceea ce priveşte legatul tuturor bunurilor imobile sau a tuturor

bunurilor mobile când cota parte cuvenită legatarului rezultă din separaţia

făcută între două categorii de drepturi asupra succesiunii (deşi imobilele

sau mobilele nu reprezintă o universalitate) ele constituie legate cu titlu

257

Page 258: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

universal pentru că legea le califică astfel. Dacă însă determinarea se face

prin referire la altă categorie sau grup de bunuri (ex: mobilele dintr-un

apartament etc.), legatul nu va mai fi cu titlu universal ci cu titlu particular.

4. Legatul cu titlu particular

Potrivit Codului civil, orice legat care nu este cu titlu universal este

singular. Prin urmare legatul este cu titlu particular dacă conferă

legatarului vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate

privite izolat.

Legatul cu titlu particular nu are un drept eventual (vocaţie) la

universalitatea succesiunii sau la o fracţiune din acea universalitate ci

numai asupra unor bunuri determinate sau determinabile, specificate în

testament, indiferent de numărul şi valoarea acelor bunuri.

Varietăţi de legate cu titlu particular

Constituie legate particulare:

a) Legatul unor bunuri corporale certe, individual

determinate sau bunuri de gen determinate sau determinabile

după număr, măsură etc.

Dreptul conferit legatarului este, de regulă, dreptul de proprietate

asupra bunului, dar poate fi şi alt drept real (uzufruct, abitaţie, etc.).

Lucrul legat cuprinde şi accesoriile necesare, în starea în care se

găsea la moartea testatorului.

Dacă legatul are drept obiect un lucru de gen nedeterminat, cel

obligat la predarea lui trebuie să presteze un lucru de calitate mijlocie, fie

dintre cele existente în patrimoniul succesoral, fie procurate din altă parte.

b) Legatul unor bunuri incorporale

De exemplu legatul creanţei pe care testatorul o are împotriva unui

terţ sau alte drepturi patrimoniale, cum ar fi dreptul de proprietate

intelectuală, dreptul asupra unor dividente sau alte beneficii etc.

c) Legatul prin care testatorul creditor iartă datoria

legatarului debitor, caz în care datoria se stinge din momentul

deschiderii succesiunii.

d) Legatul unui fapt (posibil şi licit) prin care moştenitorul

universal sau cu titlu universal este obligat să facă sau să nu facă ceva în

favoarea legatarului; ex: să-I repare casa.

258

Page 259: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

e) Legatul dreptului succesoral moştenit de testator ca

universalitate sau cotă parte din universalitate.

f) Legatul nudei proprietăţi a unui sau unor bunuri

determinate.

g) Legatul uzufructului

Potrivit Codului civil, este posibil ca prin testament nuda proprietate

să fie lăsată unei persoane, iar uzufructul altei persoane.

Legatul uzufructului este lăsat, de regulă, în favoarea soţului

supravieţuitor, iar nuda proprietate în favoarea unor rude ale testatorului

care, după moartea soţului supravieţuitor al testatorului să beneficieze de

toate prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor legate.

Legatul uzufructului, chiar dacă este vorba de un uzufruct universal

sau cu titlu universal, este un legat cu titlu particular deoarece legatul are

ca obiect un bun (drept) determinat şi anume uzufructul, uzufructuarul

neavând un drept eventual la universalitatea moştenirii sau la o fracţiune

din acea universalitate, ci numai asupra dreptului de uzufruct specificat de

testament. De asemenea şi legatul altor dezmembrăminte ale proprietăţii

constituie legate cu titlu particular.

h) Legatul bunului altuia

Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual

determinat asupra căruia testatorul, la data deschiderii moştenirii, nu are

nici un drept actual sau viitor, liberalitatea va fi valabilă sau nulă, după

cum testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză sau cu credinţa greşită că

bunul este al său. Astfel:

- dacă testatorul a lăsat legat bunul altuia, crezând că este al său,

legatul este nul;

- dacă testatorul a dispus de bunul altuia ştiind că nu este al său,

însărcinatul cu acel legat este dator a da sau lucrul sau valoarea

lui la epoca morţii testatorului.

i) Legatul bunului indiviz

Dacă legatul cu titlu particular are ca obiect un bun individual

determinat aflat în indiviziune la data deschiderii moştenirii, acesta va fi

valabil sau nul după cum urmează:

- dacă testatorul a lăsat cota sa ideală de drept asupra bunului

determinat ori cota sa asupra unui bun determinat din

universalitate, legatul este perfect valabil;

- dacă legatul are ca obiect – nu cota parte ideală ce aparţinea

testatorului – ci chiar bunul în natură aflat în indiviziune (sau o

259

Page 260: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

parte determinată material din acel bun) şi dacă testatorul a

dispus în cunoştinţă de cauză (ştiind că este proprietar numai pro

parte) atunci legatul este valabil; dacă a dispus cu credinţa

greşită că bunul îi aparţine în exclusivitate legatul va fi nul

(pentru partea ce depăşeşte cota testatorului).

Subiectul nr.102

Clasificarea legatelor în funcţie de modalităţi.

1. Felurile legatelor

În funcţie de modalităţi legatele se pot clasifica în legate pure şi

simple, respectiv legate cu termen sau sub condiţie şi legate cu sarcină.

2. Legatul pur şi simplu

Legatul este pur şi simplu dacă nu este afectat de nici o modalitate.

În acest caz drepturile legatarului, asemănător cu drepturile moştenitorilor

legali, se nasc din momentul deschiderii moştenirii.

Din momentul morţii testatorului legatarul devine titularul dreptului

real sau de creanţă ce intră în conţinutul legatului, indiferent de momentul

exercitării dreptului de opţiune succesorală sau de punerea sa în

posesiune.

Astfel, el poate, din acel moment, înstrăina prin acte între vii dreptul

dobândit, iar în caz de moarte a legatarului după această dată, drepturile

lui se transmit asupra moştenitorilor proprii.

3. Legatul cu termen

260

Page 261: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă testatorul a supus legatul unui termen, efectele se vor

produce, în principiu, după cum termenul este suspensiv sau extinctiv.

Dacă termenul este suspensiv, drepturile legatarului se vor naşte şi

se vor putea transmite între vii şi pentru cauză de moarte din momentul

deschiderii moştenirii, numai executarea, exigibilitatea legatului este

amânată până la împlinirea termenului.

În termenului extinctiv, legatul produce efecte de la deschiderea

moştenirii întocmai ca un legat pur şi simplu, dar la împlinirea termenului

dreptul legat se stinge pentru viitor; ex: dreptul la o rentă.

Interpretând voinţa reală a testatorului, instanţa poate aprecia dacă

modalitatea prevăzută afectează naşterea sau desfiinţarea dreptului (deci

este o condiţie) ori numai executarea legatului (este deci un termen),

ţinând seama şi de faptul că testatorul nu totdeauna este conştient de

semnificaţiile termenilor folosiţi.

4. Legatul sub condiţie

Condiţia care afectează existenţa (naşterea sau desfiinţarea)

legatului poate fi suspensivă sau rezolutorie.

a) Dacă condiţia este suspensivă

În această situaţie legatarul nu devine proprietar sau creditor la

deschiderea moştenirii, ci numai în momentul realizării condiţiei; din acele

momente condiţia produce efecte retroactive, legatarul devine proprietar

sau creditor de la data deschiderii moştenirii.

Pendente conditione legatarul poate lua măsuri conservatorii.

Legatul devine caduc dacă legatarul încetează din viaţă în această

perioadă, iar dreptul la legat nu trece la moştenitorii săi. Există însă

posibilitatea transmiteri legatului sub ondiţie suspensivă prin acte între vii,

dreptul dobânditorului fiind dublu condiţionat: de realizarea condiţiei şi de

supravieţuirea legatarului.

b) Dacă condiţia este rezolutorie

Drepturile legatarului se nasc de la data deschiderii moştenirii.

Pendente conditione legatul produce efecte ca un legat pur şi

simplu: este transmisibil inter vivos şi mortis causa.

Eveniente conditione legatul se desfiinţează cu efecte retroactive de

la data deschiderii succesiunii şi implicit şi drepturile eventualilor

dobânditori inter vicos şi mortis causa.

În cazul în care condiţia rezolutorie nu s-a realizat sau este sigur că

nu se va putea realiza, legatul se consolidează definitiv, ca şi cum ar fi fost

pur şi simplu.

261

Page 262: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

5. Legatul cu sarcină

Sarcina ca modalitate a legatului este o obligaţie impusă de testator

legatarului care, după acceptarea legatului, este ţinut să o execute.

Sarcina poate afecta orice fel de legat.

Sarcina nu afectează dobândirea dreptului asupra legatului din

momentul deschiderii moştenirii, neexecutarea sarcinii producând efecze

retroactive.

Sarcina obligă pe legatarul acceptant, în caz de neexecutare

persoanele interesate putând cere executarea silită sau revocarea

judiciară a legatului pentru neexecutarea sarcinii. În cazul sarcinii stipulate

în favoarea unui terţ, beneficiarul poate cere executarea dar nu şi

revocarea legatului.

Sarcina poate fi stipulată în interesul unui terţ, în interesul

testatorului sau chiar în interesul legatarului.

a) dacă sarcina este stipulată în favoarea unui terţ, ea reprezintă o

stipulaţie pentru altul şi constituie fie o plată realizată pe această

cale, fie o liberalitate indirectă;

b) sarcina este în interesul testatorului în cazul în care el personal

are un interes – material şi moral – în executarea sarcinii. În nici

un caz nu se poate impune legatarului o obligaţie care să fie

executată în timpul vieţii testatorului;

c) dacă sarcina este stipulată în favoarea legatarului suntem în

prezenţa unei liberalităţi cu afectaţiune specială, testatorul având

şi el un interes – cel puţin moral – în executarea sarcinii.

Subiectul nr.103

Revocarea voluntară a legatelor.

1. Noţiune

În principiu, testamentul ca şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt

acte juridice esenţialmente revocabile, dacă legea nu prevede altfel.

Legatele pot fi revocate prin voinţa unilaterală a testatorului până în

ultima clipă a vieţii, în mod discreţionar, nefiind susceptibil de abuz.

După modul de manifestare a voinţei revocatorii, revocarea

voluntară poate fi expresă sau tacită şi este valabilă dacă testatorul a avut

capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.

2. Revocarea voluntară expresă (directă)

262

Page 263: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Testatorul poate revoca testamentul printr-un testament posterior

sau printr-un act autentic, deci revocarea voluntară expresă este un act

solemn, sub sancţiunea nulităţii absolute actul revocator trebuie să fie

redactat în formă testamentară sau în formă autentică.

A) Testamentul revocator

Acesta trebuie să fie valabil ca atare, dar nu este necesar să aibă

aceeaşi formă ca şi testamentul pe care îl revocă, neaplicându-se regula

simetriei formelor.

Este indiferent dacă testamentul revocatori conţine ori nu şi alte

dispoziţii, de exemplu legate, sau dacă legatul revocat este ori nu testat în

favoarea unei alte persoane; dac testamentul revocator cuprinde legate,

ineficienţa acestora nu afectează validitatea revocării.

B) Înscrisul autentic revocator

Acesta poate fi un act redactat special în acest scop, dar poate fi

conţinut şi în cadrul unui alt act autentic, iar nefiind testament nu implică

respectarea condiţiilor de valabilitate al acestuia.

Voinţa revocatorie nu trebuie exprimată în termeni sacramentali, dar

intenţia testatorului trebuie să fie neîndoielnică.

3. Revocarea voluntară tacită (indirectă)

Revocarea este tacită dacă, fără a fi declarată expres, rezultă

indirect, dar neîndoielnic, din anumite acte sau fapte, săvârşite de testator

sau cunoscute de el.

Revocarea tacită se poate face prin: confecţionarea unui testament

nou, înstrăinarea obiectului legatului cu care se asimilează şi distrugerea

lui şi distrugerea testamentului de către testator sau cu ştirea lui.

A) Facerea unui testament nou; condiţii

Constituie un caz de revocare tacită numai dacă:

- testamentul nou a fost întocmit cu respectarea formelor solemne

prevăzute de lege pentru testamente, iar testatorul a avut

capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat;

- noul testament să nu conţină revocarea testamentului anterior,

căci dacă conţine o asemenea clauză revocarea devine expresă;

- testamentul anterior să conţină legate care sunt necompatibile

sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior;

incompatibilitatea presupune o imposibilitate absolută, obiectivă,

materială sau juridică de a se executa cumulativ, concomitent,

legatele din două testamente succesive. Contrarietatea

263

Page 264: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

presupune şi ea o imposibilitate, dar aceasta nu este obiectivă, ci

se datorează intenţie testatorului.

Legatele din testamentul anterior sunt revocate datorită

incompatibilităţii sau contrarietăţii cu legatele din testamentul posterior,

chiar dacă acestea din urmă at fi ineficace, căci voinţa revocatorie nu se

identifică cu voinţa de a face liberalitatea.

Există însă şi legate făcute prin testamente succesive care nu sunt

incompatibile sau contrarii, putând eventual modifica emolumentul de care

beneficiază legatarul:

- legatul universal făcut prin testamentul anterior nu se consideră

revocat prin legatele cu titlu universal sau cu titlu particular

instituite prin testamentul posterior;

- nu există contrarietate nici între legatul cu titlu particular sau cu

titlu universal făcut prin testamentul anterior şi legatul universal

instituit prin testamentul posterior;

- dacă prin testamente succesive aceeaşi persoană este

desemnată legatar, în principiu testamentul posterior urmează să

producă efecte, revocând tacit legatul anterior care este

incompatibil sau contrar dispoziţiei din testamentul posterior.

B) Înstrăinarea sau distrugerea voluntară a bunului care

formează obiectul legatului

Din înstrăinarea bunului legat legea deduce intenţia testatorului

(manifestată indirect, tacit) de a revoca legatul, chiar dacă executarea

legatului după deschiderea moştenirii nu ar fi imposibilă, întrucât

însctrăinarea nu a fost valabilă sau testatorul a redobândit bunul în cauză

a) Domeniul de aplicare

Acest caz de revocare poate interveni doar în cazul legatelor cu titlu

particular, care au ca obiect bunuri individual determinate, fie bunuri

certe, fie bunuri de gen, dar individualizate. Bunul individual de terminat

poate fi un bun corporal sau un bun incorporal

b) Condiţii privind actul de înstrăinare

Pentru ca legatul cu titlu particular să fie revocat prin înstrăinarea

bunului individual determinat care formează obiectul legatului,

înstrăinarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- înstrăinarea trebuie să fie voluntară;

- înstrăinarea trebuie să fie reală şi efectivă; o înstrăinare our

fictivă, un simplu proiect de înstrăinare sau un pact de preferinţă

nu este de natură să atragă revocarea;

- înstrăinarea poate fi totală sau parţială, revocarea fiind şi ea

totală, respectiv parţială;

264

Page 265: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- legatul particular trebuie să aibă ca obiect bunuri individual

determinate.

Invaliditatea înstrăinării nu afectează valabilitatea revocării cu

excepţia cazurilor în care anularea a survenit datorită incapacităţii sau

vicierii consimţământului testatorului.

Revocarea operează chiar dacă actul de înstrăinare ar fi afectat de

modalităţi.

Se asimilează înstrăinării şi distrugerea bunului individual

determinat care formează obiectul legatului cu titlu particular (dispoziţia

materială), dacă distrugerea este voluntară din partea testatorului.

C) Distrugerea voluntară a testamentului

Doctrina admite că legatul este neîndoielnic revocat şi în cazul în

care, în mod voluntar, testamentul este distrus de către testator sau cu

ştirea lui: dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- testamentul este olograf sau mistic, existând într-un singur

exemplar, în posesia testatorului;

- distrugerea testamentului să fie voluntară, efectuată de către

testator sau de către altul cu ştirea testatorului;

- distrugerea testamentului să fie efectivă;

- testatorul să fi avut capacitatea necesară pentru a reveni asupra

dispoziţiilor testamentare şi voinţa lui să nu fie viciată.

Revocarea prin distrugerea testamentului poate fi totală sau

parţială.

Revocarea prin ştergerea dispoziţiei testamentare, urmată de

datarea şi semnarea de către testator, poate interveni şi în cazul

testamentului autentic.

4. Retractarea revocării voluntare

Retractarea revocării este de fapr posibilitatea unor revocări

succesive. Retractarea fiind tot o revocare, pate interveni în aceleaşi

condiţii şi poate fi expresă sau tacită.

Retractarea revocării tacite prin înstrăinarea sau distrugerea bunului

sau prin distrugerea testamentului nu poate fi retractată, în aceste cazuri

testatorul trebuind să facă un nou testament.

Retractarea şi efectele ei trebuie să fie analizate de la caz la caz şi în

funcţie de împrejurările cauzei şi de analiza atentă a intenţiei testatorului,

urmează să se stabilească dacă retractarea revocări are sau nu drept efect

reînvierea dispoziţiilor testamentare revocate, o regulă generală fiind

imposibil de stabilit.

265

Page 266: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.104

Caducitatea legatelor.

1. Noţiune; deosebire faţă de nulitate şi revocare

Legatele instituite în mod valabil şi nerevocate pot deveni ineficace

din cauze intervenite ulterior întocmirii testamentului şi care fac imposibilă

executarea lor.

266

Page 267: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Ea se deosebeşte de nulitate deoarece aceasta din urmă se

datorează unor cauze existente în momentul întocmirii testamentului, pe

când caducitatea se datorează unor cauze ulterioare.

Ea se deosebeşte de revocare voluntară deoarece se produce

independent şi chiar împotriva voinţei testatorului.

Se deosebeşte de revocarea judecătorească deoarece aceasta

sancţionează anumite atitudini culpabile ale legatarului, cauzele care

determină caducitatea nefiind condiţionate de culpa legatarului.

Caducitatea poate fi definită ca o imposibilitate de executare a

legatului, institui valabil şi nerevocat, din cauze obiective posterioare

întocmirii testamentului sau din cauza renunţării legatarului la legat după

deschiderea moştenirii.

2. Cazuri de caducitate

Codul civil prevede 4 cauze de caducitate: decesul legatarului,

incapacitatea legatarului de a primi legatul, neacceptarea legatului de

către legatar şi pieirea totală a bunului care formează obiectul legatului.

a) Decesul legatarului

Legatul devine caduc dacă legatarul a murit înaintea testatorului,

deoarece liberalităţile în general şi cele făcute mortis causa au caracter

exclusiv personal.

Dacă legatarul al murit înainte ca succesiunea să se deschidă,

executarea legatului devine imposibilă din cauza lipsei capacităţii

succesorale a legatarului.

Legatul nefiind dobândit de legatar nici moştenitorii sau creditorii

acestuia nu au nici un drept asupra lui.

Dacă legatarul şi testatorul sunt comorienţi sau codecedatţi ,

capacitatea succesorală neexistând, legatul devine de asemenea caduc.

Dacă legatarul există însă la data deschiderii succesiunii, indiferent

de durata supravieţuirii, el dobândeşte dreptul la legat cu excepţia

legatului sub condiţie suspensivă, deoarece legatul devine caduc dacă

legatarul moare înaintea realizării condiţiei. Excepţie de la caducitatea

legatului este şi cazul în care legatarul desemnat în primul rând nu ar fi în

viaţă în momentul deschiderii succesiunii sau ar deceda după această dată

dar înaintea realizării condiţiei suspensive, dat testatorul a stipulat în

testament ca în astfel de cazuri legatul să revină moştenitorilor legatarului

decedat (substituţie vulgară permisă de lege).

În concluzie decesul legatarului determină caducitatea legatului

dacă a intervenit înainte de moartea testatorului, o dată cu aceasta, sau în

267

Page 268: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

cazul legatului sub condiţie suspensivă, după moartea testatorului dar

înainte de realizarea condiţiei.

b) Incapacitatea legatarului de a primi legatul

Întrucât capacitatea de a primi legatul trebuie, de regulă, apreciată

la data deschiderii succesiunii, el devine caduc dacă în acest moment

legatarul este lovit de o incapacitate de a-l primi.

c) Neacceptarea legatului de către legatar

Drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii,

dar legatarul are drept de opţiune succesorală, în virtutea căruia poate

renunţa la legat, caz în care acesta devine caduc.

d) Pieirea totală a bunului care formează obiectul legatului

Pentru ca pieirea bunului să atragă după sine caducitatea legatului

trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii:

- legatul să fie cu titlu particular şi să aibă ca obiect bunuri

corporale certe, individual determinate;

- pieirea bunului să fie totală; dacă pieirea este parţială legatul nu

devine caduc, micşorându-se numai emolumentul;

- pieirea bunului să fie produsă în timpul vieţii testatorului, adică în

perioada dintre momentul întocmirii testamentului şi data morţii

testatorului: Excepţie: legatul sub condiţie suspensivă, dacă

bunul a pierit după moartea testatorului şi înainte de realizarea

condiţiei. (această condiţie o putem formula şi altfel: pieirea

bunului să fie produsă între momentul întocmirii testamentului şi

momentul când acesta îşi produce efectele).

- Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit ori o faptă

culpabilă săvârşită de o terţă persoană sau chiar de testator sau

legatar

e) Alte cazuri de caducitate

Literatura de specialitate mai adaugă următoarele cazuri de

caducitate: neîndeplinirea condiţiei suspensive, depăşirea cotităţii

disponibile, dispariţia cauzei impulsive şi determinante a actului de

liberalitate.

3. Soarta legatului grefat pe un legat principal devenit caduc

În cazurile în care legatarul al cărui legat a devenit caduc a fost

însărcinat cu un legat în favoarea unei alte persoane, caducitatea legatului

principal nu va atrage caducitatea legatului-sarcină, ci acesta din urmă va

trece asupra succesorului care beneficiază de caducitatea legatului

268

Page 269: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

principal. Excepţie: dacă legatul principal este cu titlu particular el

devenind caduc prin pieirea totală a bunului.

În toate cazurile caducitatea legatului sarcină nu afectează legatul

principal.

Subiectul nr.105

Oprirea pactelor asupra unei moşteniri nedeschise, viitoare şi a

substituţiilor fideicomisare.

1. Oprirea pactelor asupra unei moşteniri viitoare

Noţiune

Prin pact asupra unei moşteniri viitoare, interzis de lege, se înţelege

orice contract sau act unilateral prin care se renunţă la o moştenire

viitoare, nedeschisă la data încheierii lui, sau se înstrăinează drepturile

eventuale ale uneia dintre părţi din acea moştenire.

Condiţii

Pentru ca actul să intre sub incidenţa prohibiţiei legale el trebuie să

aibă ca obiect drepturi asupra unei moşteniri viitoare, moştenirea în cauză

să nu fie deschisă şi pactul să nu fie permis în mod excepţional de lege.

a) Pactul să fie privitor la o moştenire

Dacă nu sunt vizate drepturi succesorale – dreptul de a moşteni sau

obligaţia de a nu moşteni – pactul este valabil, chiar dacă realizarea

obligaţiei atârnă de viaţa unei persoane, constituind o condiţie sau un

termen incert, ca modalitate a actului juridic.

Pactul este interzis dacă vizează moştenirea având ca obiect

patrimoniul succesoral, parte din universalitate ori bunuri determinate din

moştenire privite ut singuli.

b) Moştenirea să nu fie deschisă

Deoarece după deschiderea moştenirii moştenitorii pot dispune liber

de drepturile dobândite prin succesiune.

c) Pactul să nu fie permis în mod expres de lege

Există convenţii privind moştenirea pe care legea le permite în mod

excepţional:

269

Page 270: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- convenţia prin care asociaţii stipulează continuarea societăţii

civile cu moştenitorii asociatului decedat sau între asociaţii

rămaşi în viaţă;

- împărţeala de ascendent făcută prin donaţie;

- consimţământul succesibilului la înstrăinarea făcută unui

succesibil în linie dreaptă cu sarcina unei rente viagere sau cu

rezerva uzufructului.

Sancţiunea aplicabilă

Pactul care întruneşte condiţiile arătate este lovit de nulitate

absolută şi ca atare poate fi invocată de orice persoană interesată,

oricând, dreptul la acţiune fiind imprescriptibil.

2. Oprirea substituţiilor fideicomisare

Noţiune

Substituţia fideicomisară este o dispoziţie prevăzută în actul

de liberalitate – testament sau donaţie – prin care dispunătorul

obligă pe beneficiarul liberalităţii (legatar sau donatar), numit

instituit sau grevat (fiduciar), să conserve bunurile primite şi să le

transmită, în tot sau în parte, la moartea sa, unei alte persoane

numită substituit (fideicomisar), desemnată tot de dispunător.

Substituţia fideicomosară poate fi unică sau graduală.

Elementele caracteristice ale substituţiei fideicomisare

Pentru ca liberalitatea să reprezinte o substituţie fideicomisară

şi să intre sub incidenţa prohibiţiei legale, trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:

1) Liberalităţi succesive având acelaşi obiect. Pentru ca substituţia

să fie fideicomisară este necesar să existe cel puţin două

liberalităţi având acelaşi obiect, în favoarea a cel puţin două

persoane desemnate de dispunător şi care liberalităţi urmează a

fi executate succesiv la moartea dispunătorului şi la moartea

instituitului, respectiv următoarele la moartea substituitului.

2) Conservarea bunului care formează obiectul legatului, ceea ce

înseamnă că bunurile în cauză sunt indisponibilizate, neputând fi

înstrăinate sau gravate, ceea ce contravine principiului liberei

circulaţii a bunurilor şi dreptului proprietarului de a dispune liber

şi absolut de bunul său;

270

Page 271: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

3) Stabilirea de către dispunător a ordinii succesorale pentru cazul

morţii gratificatului )instituitului, respectiv şi a substituitului în

cazul substituţiei fideicomisare graduale sau veşnice). Este de

principiu faptul că nimeni nu poate dispune pentru cazul morţii

altei persoane, pactele asupra moştenirii altuia, prin care

dispunătorul ar stabili o adevărată ordine succesorală, neputând

fi recunoscute valabile.

Sancţiune

Substituţia fideicomisară se sancţionează cu nulitatea absolută şi

integrală, fiind nulă atât liberalitatea prevăzută în favoarea substituitului

cât şi cea făcută instituitului. Nulitatea care sancţionează substituţia

fideicomisară este de ordine publică.

Sancţiunea nulităţii se aplică numai în măsura în care dispoziţia

reprezintă o substituţie fideicomisară, nulitatea fiind parţială în sensul că

loveşte liberalitatea numai în măsura substituţiei fideicomisare.

Sancţiunea nulităţii nu este aplicabilă în cazul fideicomisului fără

obligaţie. Fideicomisul fără obligaţie este o liberalitate făcută

gratificatului fără obligaţia de a conserva bunurile primite şi a le transmite

la moartea sa unei alte persoane desemnată; el îi adresează gratificatului

doar o rugăminte

Legatul rămăşiţei – liberalitate prin care gratificatul nu este obligat

să conserve bunurile primite – având dreptul să le înstrăineze – dar

dispunătorul îi impune obligaţia de a transmite la moartea sa, persoanei

desemnate de el ceea ce va mai exista în patrimoniul său la data morţii. Şi

acest caz se sancţionează cu nulitatea absolută.

Dublul legat condiţional este dispoziţia prin care testatorul face

două legate, având acelaşi obiect, în favoarea a două persoane, dar sub

aceeaşi condiţie care însă este rezolutorie pentru primul gratificat şi

suspensivă pentru al doilea. – act nul absolut.

Liberalităţi duble permise de lege

a) Substituţia vulgară

Substituţia vulgară este o dispoziţie prevăzută în actul de liberalitate

prin care dispunătorul desemnează, pe lângă primul gratificat, şi un al

doilea care să beneficieze de liberalitate în caz în care primul nu ar putea

sau nu ar voi să o primească, liberalitatea devenind ineficace în privinţa

lui. Această substituţie este valabilă deoarece nici unul din elementele

substituţiei fideicomisare nu se regăseşte în cazul substituţiei vulgare.

271

Page 272: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) Dubla liberalitate în uzufruct şi nuda proprietate

Este o liberalitate dublă având acelaşi obiect derivat permisă de lege

şi care constă în dispoziţia prin care uzufructul unui bun sau a unui

patrimoniu ori fracţiuni de patrimoniu este lăsat unei persoane, iar nuda

proprietate alteia. O asemenea dublă liberalitate nu constituie o substituţie

fideicomisară, neîntrunindu-se nici un element al acesteia.

Subiectul nr.106

Noţiunea de rezervă succesorală şi caracterele ei.

1. Noţiunea de rezervă succesorală; cotitatea disponibilă

Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui care lasă

moştenirea la care moştenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva

voinţei defunctului manifestată prin liberalităţi făcute în timpul vieţii

(donaţii) şi/sau prin dispoziţii testamentare pentru cauză de moarte (legate

sau exherendări).

Cotitatea disponibilă este acea parte a patrimoniului care excede

rezervei succesorale şi de care defunctul putea dispune liber, neîngrădit,

inclusiv prin donaţii şi dispoziţii testamentare.

2. Caracterele juridice ale rezervei testamentare

Rezerva succesorală are caracter succesoral, este imperativă,

proprie, colectivă, indisponibilă şi se culege în natură.

a) Rezerva are caracter succesoral

Rezerva este o parte a moştenirii ce se atribuie moştenitorilor

rezervatari împotriva voinţei defunctului.

Rezerva se atribuie rezervatarilor în calitate de moştenitori legali,

aşa încât ea poate fi pretinsă numai de cei cu care vin efectiv la moştenire

şi acceptă, în orice mod, moştenire. Conferind calitatea de moştenitor

rezervatar descendenţilor, părinţilor şi soţului supravieţuitor al defunctului,

legea condiţionează dreptul la rezervă de chemarea efectivă la moştenire

şi de acceptarea ei.

272

Page 273: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Rezerva fiind o parte a moştenirii, atribuirea ei implică obligaţia de

plată a datoriilor.

Rezerva îi apără pe moştenitorii rezervatari împotriva actelor liberale

excesive ale defunctului, dar nu poate înlătura obligaţia succesorilor

acceptanţi, inclusiv cei rezervatari, de a plăti datoriile moştenirii.

b) Caracterul imperativ al rezervei

Cercul moştenitorilor rezervatari şi cuantumul rezervei sunt stabilite

imperativ de lege, neputând fi modificate prin voinţa celui ce lasă

moştenirea, nici chiar cu acordul viitorilor moştenitori rezervatari. Sunt

interzise dispunătorului orice dispoziţii, sarcini, condiţii, clauze, care al leza

drepturile moştenitorilor rezervatari.

Imperativ este reglementat doar dreptul la rezervă, dar nu şu

obligaţia exercitării acestui drept, aşa încât moştenitorii rezervatari pot

renunţa la dreptul conferit de lege, prin dreptul de opţiune succesorală.

Actele încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la

rezervă sunt sancţionate cu nulitatea absolută.

c) Caracterul propriu al dreptului la rezervă

Dreptul la rezervă este un drept propriu, născu în persoana

moştenitorilor rerzervatari la data deschiderii moştenirii, iar nu dobândit de

la defunct prin succesiune.

d) Dreptul la rezervă în natură

Întrucât cotitatea disponibilă şi indirect rezerva succesorală sunt

determinate ca părţi din moştenire, ca fracţiuni din bunurile defunctului,

moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă, în principiu, în natură, iar nu

sub forma echivalentului în bani.

Moştenitorii rezervatari sunt proprietarii acestor bunuri şi nu doar

simpli creditori ai unei valori.

Dacă prin actele liberale ale defunctului s-a adus atingere rezervei,

ea trebuie să fie reîntregită în natură iar nu în echivalent, numai în mod

excepţional, în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege, rezerva

poate fi atribuită sau întregită sub forma unui echivalent în bani; ex: bunul

donat a fost înstrăinat de donatar înainte de deschiderea succesiunii.

e) Caracterul colectiv al rezervei succesorale

Rezerva alcătuieşte o masă de bunuri, deferită de lege unui grup de

moştenitori. Astfel, în care există mai mulţi moştenitori rezervatari, rezerva

lor se determină şi se atribuie în mod colectiv, global. Legea stabileşte

273

Page 274: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

cotitatea disponibilă, iar restul bunurilor se atribuie cu titlu de rezervă, în

indiviziune, moştenitorilor rezervatari care pot şi vor să moştenească.

f) Indisponibilitatea rezervei

Partea din moştenire care constituie rezerva succesorală este lovită

de indisponibilitate. Această indisponibilitate este relativă şi parţială.

Indisponibilitatea este relativă deoarece dreptul de a dispune a

celui ce lasă moştenirea este limitat numai în prezenţa moştenitorilor

rezervatari. Dacă nu sunt moştenitori rezervatari defunctul poate dispune

de bunurile sale, fără limite, fie prin acte cu titlu gratuit fie cu titlu oneros.

Indisponibilitatea este parţială sub dublu aspect:

a) ea loveşte numai o parte a moştenirii – rezerva succesorală – nu

şi cotitatea disponibilă;

b) loveşte numai liberalităţile, nu şi actele dezinteresate şi nici

actele cu titlu oneros. Aceste din urmă acte sunt opozabile

moştenitorilor rezervatari, deoarece ei primesc masa succesorală

în starea în care se află la data deschiderii succesiunii, ca orice

moştenitori.

Subiectul nr.107

Calculul rezervei şi cotităţii disponibile.

1. Operaţiunile necesare pentru stabilirea masei de calcul

Pentru stabilirea masei de calcul, art.849 C.civ. are în vedere trei

elemente, respectiv trei operaţiuni care se efectuează succesiv:

a) stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la

data deschiderii moştenirii;

b) scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru

a obţine activul net;

c) reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor

făcute în timpul viaţii de către cel care lasă moştenirea

În urma acestor operaţiuni se va putea stabili necesitatea

reducţiunilor liberalităţilor dacă se dovedesc a fi excesive, depăşind

limitele cotităţii disponibile.

2. Stabilirea activului brut al moştenirii

Această operaţiune presupune identificarea tuturor bunurilor cu

valoare patrimonială ce aparţin defunctului la data deschiderii moştenirii,

drepturi reale, de creanţă sau de creaţie intelectuală.

Nu vor fi incluse bunurile lipsite de valoare patrimonială sau care nu

pot fi valorificate, îmbunătăţirile aduse bunurilor din moştenire după

274

Page 275: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

deschiderea ei, indemnizaţia de asigurare dacă a fost desemnat un terţ

beneficiar.

După stabilirea bunurilor ele urmează a fi evaluate, pentru că

rezerva şi cotitatea disponibilă se stabilesc valoric. Evaluarea se face în

funcţie de valoarea bunurilor din momentul deschiderii succesiunii.

3. Stabilirea activului net prin scăderea pasivului succesoral din

activul brut

După determinarea şi evaluarea bunurilor din patrimoniul succesoral

se identifică şi se scad din activul brut obligaţiile defunctului şi cheltuielile

de înmormântare sau cele de conservare şi administrare a patrimoniului

succesoral, făcute în interesul comun al moştenitorilor. Pasivul urmează să

fie scăzut, deoarece drepturile moştenitorilor rezervatari şi a legatarilor nu

pot fi satisfăcute decât după satisfacerea creditorilor. În principiu se au în

vedere şi se scad din activul brut toate obligaţiile defunctului existente în

patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii.

4. Reunirea fictivă (pentru calcul) a valorii donaţiilor făcute de cel

ce lasă moştenirea

Pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile, la activul net

trebuie să se adauge valoarea bunurilor donate de defunct în timpul vieţii.

a) Reunirea fictivă

Această reunire nu este efectivă ci pur fictivă, pentru calcul, pentru

a se vedea dacă liberalităţile inter vivos se încadrează ori nu în limitele

cotităţii disponibile.

Sunt supuse reunirii fictive toate donaţiile făcute de defunct

indiferent de forma de realizare şi indiferent de persoana donatarului, nici

o donaţie nepăutând fi exceptată de la reunirea fictivă prin voinţa

donatorului. Donaţia remuneratorie se va lua în calcul numai dacă şi numai

în măsura în care depăşeşte valoarea serviciilor prestate, constituind o

veritabilă liberalitate.

b) Gratuităţi nesupuse reunirii

Nu sunt supuse reunirii fictive acele gratuităţi făcute în îndeplinirea

unor îndatoriri sociale şi care nu reprezintă liberalităţi sau nu sunt supuse

regimului liberalităţilor. Astfel:

275

Page 276: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie şi învăţătură, chiar

dacă defunctul nu avea obligaţia legală de întreţinere faţă de cel

în cauză;

- darurile obişnuite, inclusiv donaţiile remuneratorii şi darurile de

nuntă dacă sunt de valoare obişnuită;

- cheltuielile de nuntă.

c) Prezumţia de donaţie; efecte; evaluarea bunurilor

Nu este supusă reunirii fictive valoarea bunurilor înstrăinate de

defunct prin acte cu titlu oneros, cu excepţia dovedirii donaţiei deghizate.

Dovada deghizării este anevoioasă şi de aceea legea prevede în favoarea

moştenitorilor rezervatari o prezumţie relativă potrivit căreia înstrăinarea

cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donaţie

dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei

rente viagere, iar deghizarea nu este invocată de un moştenitor în linie

dreaptă care să fi consimţit la încheierea actului.

Prezumţia caracterului gratuit al actului poate fi invocată numai de

către moştenitorii rezervatari cu condiţia să nu fi consimţit la înstrăinare,

recunoscând caracterul cu titlu oneros al înstrăinării. Alţi moştenitori nu

pot invoca prezumţia.

Efectele prezumţiei. Valoarea bunului înstrăinat se va adăuga , ca

donaţie, la masa de calcul în vederea stabilirii valorii efective a rezervei şi

a cotităţii disponibile. Dacă cotitatea disponibilă nu a fost depăşită, bunul

rămâne valabil înstrăinat nefiind supus nici raportului donaţiilor,

efectuarea unei donaţii sub formă deghizată echivalând cu scutire de

raport.

Evaluarea bunurilor. Evaluarea se face în funcţie de valoarea de

circulaţie a bunurilor donate în raport de data deschiderii moştenirii, dar

după starea lor din momentul încheierii contractului de donaţie, ca şi cum

bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului până la momentul morţii.

Această regulă se aplică atât în cazul imobilelor cât şi în cazul mobilelor.

Evaluarea dezmembrămintelor proprietăţii. În lipsă de altă

reglementare, pentru evaluarea dezmembrămintelor dreptului de

proprietate se poate avea în vedere, prin analogie, legislaţia financiară.

Astfel în cazul drepturilor reale altele decât dreptul de proprietate se are în

vedere valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 20% din valoarea

de circulaţie a imobilului.

5. Ordinea efectuării operaţiilor şi determinarea valorii concrete a

rezervei şi a cotităţii disponibile

276

Page 277: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Cele trei operaţiuni ar urma să se desfăşoare în ordine următoare:

stabilirea activului brut la care se adaugă prin calcul donaţiile şi din

valoarea lor reunită se scade pasivul. Această ordine a fost criticată

deoarece este inaplicabilă în cazul moştenirilor insolvabile.

În cazul moştenirilor insolvabile ar urma ca scăderea pasivului să se

facă numai din activ, creditorii suportând insolvabilitatea creditorului lor.

La acest rezultat se adaugă fictiv valoarea donaţiilor urmând a se trece la

la reducţiunea liberalităţilor excesive.

Determinarea valorii concrete a rezervei şi a cotităţii

disponibile

După stabilirea activului brut şi scăderea pasivului şi reunirea fictivă

a donaţiilor se obţine valoarea care reprezintă masa de calcul la care se

raportează cota de rezervă a moştenitorilor rezervatari şi cotitatea

disponibilă, pentru a se stabili valoarea lor concretă, efectivă.

Dacă prin donaţiile făcute sau prin dispoziţiile testamentare s-a adus

atingere rezervei succesorale, se procedează la reducţiunea liberalităţilor

întrucât sunt excesive.

Subiectul nr.108

Reducţiunea liberalităţilor excesive (noţiune; persoanele care pot

invoca; ordinea).

1. Noţiune

Reducţiunea este o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive,

lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a

atrage nulitatea lor. Această sancţiune se aplică, dacă este cazul, nu

numai donaţiilor dar şi legatelor, în toate cazurile însă problema reducţiunii

punându-se doar după deschiderea moştenirii.

277

Page 278: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2. Persoanele care pot invoca reducţiunea

Dreptul de a invoca reducţiunea aparţine numai persoanelor limitativ

prevăzute de lege:

a) Moştenitorii rezervatari

În favoarea lor a fost instituită de lege rezerva succesorală.

Exercitarea dreptului de reducţiune este condiţionată de acceptarea – în

orice mod – a moştenirii. În cazul în care există mai mulţi moştenitori

rezervatari, ei pot exercita dreptul la reducţiune în mod colectiv. Dar

dreptul la reducţiune are un caracter individual, astfel încât, dacă unul

dintre ei, fără a renunţa la moştenire, renunţă să exercite dreptul – pentru

a respecta voinţa liberală de defunctului – liberalităţile se vor reduce

numai în măsura necesară întregirii rezervei celorlalţi.

b) Moştenitorii moştenitorului rezervatar

Dacă moştenitorul rezervatar moare înainte de exercitarea dreptului

la reducţiune, el se transmite, ca drept patrimonial, asupra propriilor

moştenitori. În caz de dezacord între aceştia se va proceda la reducţiunea

liberalităţilor excesive.

c) Persoanele care înfăţişează drepturile moştenitorilor

rezervatari fiind avânzii lor cauză

Legea are în vedere, în acest context, pe succesorii universali sau cu

titlu universal ai moştenitorului rezervatar, şi de asemenea pe creditorii

moştenitorilor rezervatari. Creditorii rezervatarului vor putea exercita

dreptul la reducţiune pe calea acţiunii oblice, întrucât acest drept

patrimonial nu are caracter exclusiv personal.

În ceea ce priveşte pe creditorii defunctului ei vor putea invoca

reducţiunea liberalităţilor în măsura în care devin creditorii moştenitorilor

rezervatari, adică dacă aceştia acceptă succesiunea pur şi simplu.

3. Ordinea reducţiunii

Problema se pune numai dacă cel care lasă moştenirea a făcut mai

multe liberalităţi prin care s-a depăşit cotitatea disponibilă.

Pentru această ipoteză Codul civil a consacrat trei reguli care

guvernează materia reducţiunii: legatele se reduc înaintea donaţiilor,

legatele se reduc deodată şi în mod proporţional şi donaţiile se reduc

succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

1) Legatele se reduc înaintea donaţiilor

278

Page 279: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Această regulă se justifică prin aceea că sunt ultimele liberalităţi

făcute de defunct şi datorită lor s-a adus atingere rezervelor succesorale.

Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are caracter imperativ.

Astfel fiind, clauza testamentară prin care s-ar prevedea reducerea cu

întâietate a donaţiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele va fi lovită

de nulitate.

2) Legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional

Întemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, această regulă

are caracter dispozitiv. În acest sens, legea permite testatorului să dispună

plata unui sau unor legate cu preferinţă faţă de altele, caz în care cele

preferate se vor reduce numai dacă rezerva succesoralănu va fi întregită

prin reducţiunea celorlalte. Ordinea poate fi stabilită explicit sau implicit în

cadrul testamentului.

3) Donaţiile se reduc succesiv în ordinea inversă a datei lor,

începând cu cea mai nouă.

Întrucât principiul irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publică şi

această regulă de reducţiune are caracter imperativ, donatorul neputând

stabili o altă ordine de reducţiune a donaţiilor nici prin contractele

încheiate nici prin testamentul lăsat.

În cazul donaţiilor simultane acestea se reduc simultan şi în mod

proporţional cu valoarea lor, ca şi legatele.

Dacă beneficiarul donaţiei supusă reducţiunii este insolvabil (a

înstrăinat bunul şi nu are alte bunuri urmăribile) majoritatea autorilor

admit soluţia reducerii donaţiei anterioare.

Subiectul nr.109

Căile procedurale de realizare a reducţiunii liberalităţilor excesive

şi efectele reducţiunii.

1. Căile procedurale

279

Page 280: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin

bună învoială sau pe cale judecătorească.

a) Prin bună învoială (calea extrajudiciară)

Dacă persoanele interesate se înţeleg notarul public având acordul

tuturor moştenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităţilor, până la

limitele prevăzute de lege. De exemplu, cu acordul moştenitorilor

rezarvatari şi a legatarului, notarul public va putea stabili măsura în care

legatul în cauză produce efecte, eliberând în consecinţă câte un exemplar

al certificatului de moştenitor fiecăruia dintre moştenitori şi legatar.

Se consideră că reducţiunea se poate realiza şi pe calea împărţirii

bunurilor prin bună-învoială. Acordul realizat în aceste condiţii având

valoarea unui contract şi producând efecte ca atare.

b) Pe cale judecătorească

În cazul în care părţile interesate nu cad de acord, neînţelegerile

urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească, moştenitorul rezervatar

fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depăşirea cotităţii

disponibile prin liberalităţi făcute de defunct.

1) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii excesive se află

în posesia gratificaţilor

În acest caz moştenitorii rezervatari urmează să solicite reducţiunea

prin cererea adresată instanţei, numită acţiune în reducţiune, reducţiunea

neoperând de drept.

Acţiunea în reducţiune este o acţiune patrimonială personală şi

divizibilă – ea poate fi promovată numai în limitele cotei de rezervă

cuvenită reclamantului şi admiterea ei profită doar rezervatarului care a

cerut reducţiunea. Dacă reducţiunea este cerută în cadrul acţiunii de

partaj, cererea exercitată de nul dintre rezervatari este denatură să

folosească tuturor.

Acţiunea în reducţiune este prescriptibilă în cadrul termenului

general de prescripţie de 3 ani. Termenul de prescripţie curge de la data

deschiderii moştenirii sau în mod excepţional de la data când a luat

cunoştinţă sau trebuia să ia cunoştinţă de existenţa liberalităţii.

2) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii excesive se află

în posesia rezervatarului

Dac rezervatarul refuză să predea bunul către beneficiarul

liberalităţii, acesta urmează să-şi valorifice dreptul pretins pe cale de

acţiune. În proces cu beneficiarul liberalităţii moştenitorul rezervatar se va

280

Page 281: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

apăra cerând respingerea – totală sau parţială – a acţiunii, invocând

reducţiunea pe cale de excepţie, sau formulând o acţiunea

reconvenţională.

În orice caz, dacă rezervatarul se află în posesia obiectului

reducţiunii nu i se poate opune prescripţia deoarece în acest caz, nu I se

poate reproşa o negljenţă în valorificarea unor drepturi ale sale, cât timp a

exercitat, în fapt, toate prerogativele rezultând dintr-o astfel de situaţie, iar

beneficiarul liberalităţii n-a cerut predarea obiectului legatului.

2. Efectele reducţiunii

a) În cazul legatelor

Reducţiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară

întregirii rezervei. Ineficacitatea poate fi totală – dacă cotitatea disponibilă

a fost epuizată prin donaţiile făcute de defunct – şi parţială – prin

reducerea legatelor proporţional cu valoarea lor.

Întrucât bunurile care formează obiectul dispoziţiilor testamentare

se găsesc în patrimoniul succesoral, întregirea rezervei celor îndreptăţiţi se

realizează în natură.

b) În cazul donaţiilor

Reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor în măsura necesară

întregirii rezervei, totală sau parţială.

Întrucât reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiei în măsura

necesară reîntregirii rezervei, moştenitorul rezervatar devine proprietar al

bunului cu care se întregeşte rezerva şi în această calitate poate cere

restituirea lui în natură.

Donaţia se desfiinţează şi rezervatarul devine proprietar al bunului

donat nu de la data încheierii contractului de donaţie ci numai de la data

deschiderii succesiunii, în acest sens legea prevăzând:

- actele de înstrăinare-grevare a bunurilor donate, consimţite de

donatar faţă de terţi până în momentul deschiderii succesiunii,

rămân valabile;

- în calitate de proprietar al bunurilor donate, donatarul are drept

la fructele percepute înaintea datei deschiderii succesiunii.

De la principiul întregiri irezervei în natură se admit următoarele

excepţii, când reducţiunea se face prin echivalent:

- dacă donatarul a înstrăinat-grevat bunurile care au format

obiectul donaţiei;

281

Page 282: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- dacă donaţia supusă reducţiunii s-a făcut unui moştenitor

rezervatar;

- dacă donaţia (raportabilă) are ca obiect un imobil, iar partea

supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea

imobilului;

- în cazul în care bunul donat a pierit din culpa donatarului sau a

fost un bun fungibil sau consumptibil.

În toate cazurile de reducţiune prin echivalent se va avea în vedere

starea bunului din momentul donaţiei şi valoarea lui din momentul

deschiderii moştenirii.

c) Reducţiunea liberalităţii de uzufruct sau rentă viageră

În asemenea situaţii moştenitorii rezervatari au un drept de opţiune:

fie să execute liberalitatea aşa cum a fost prevăzută, fie să predea

beneficiarului liberalităţii proprietatea cotităţii disponibile, transformând

dreptul de uzufruct sau de rentă viageră în plină proprietate asupra

cotităţii disponibile a moştenirii, la care se adaugă – dacă beneficiarul

liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar – propria cotă de rezervă în

plină proprietate.

Această regulă urmează a fi aplicată cu observarea următoarelor

condiţii:

a) liberalitatea să aibă ca obiect dreptul de uzufruct sau rentă

viageră;

b) defunctul să fi făcut o singură liberalitate. Dacă există mai multe

liberalităţi, evaluarea se impune pentru a fi posibilă aplicarea

regulilor reducţiunii liberalităţilor excesive şi calculul cotităţii

disponibile;

c) dacă moştenitorii rezervatari se înţeleg asupra opţiunii, în caz

contrar reducţiunea se va face potrivit dreptului comun;

d) oricare ar fi opţiunea moştenitorilor beneficiarul păstrează titlul

de donatar sau legatar cu titlu particular;

e) regula vizată (art.844 C.civ.) nu are caracter imperativ, părţile se

pot înţelege asupra unui alt mod e reducţiune a liberalităţilor

excesive.

282

Page 283: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.110

Raportul donaţiilor (noţiune, domeniu de aplicare; corelaţia cu

alte instituţii; condiţiile obligaţiei de raport).

1. Noţiune şi domeniu de aplicareRaportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei, unii faţă de

alţii, descendenţii şi soţul supravieţuitor ai defunctului care vin efectiv împreună la moştenire, acceptând-o fie şi sub beneficiu de inventar, de a readuce la moştenire – în natură sau în echivalent bănesc – bunurile pe care le-au primit cu titlu de donaţie de la cel care lasă moştenirea, afară de cazul când donatorul a dispus scutirea de raport a donaţiei.

Legea prezumă că prin donaţia făcută de defunct el nu a voit să avantajeze de donatar în detrimentul celorlalţi moştenitori legali, ci numai să facă un avans asupra moştenirii ce I se va cuveni conform legii.

Obligaţia de raport nefiind prevăzută imperativ de lege, donatorul îl poate scuti pe donatar de această obligaţie caz în care donaţia va avea caracter definitiv şi va fi supusă doar reducţiunii – dacă este excesivă.

Domeniul de aplicare. Obligaţia de raport funcţionează dacă donaţia a fost făcută descendenţilor sau soţului supravieţuitor. Obligaţia de raport funcţionează numai în cazul donaţiilor, legatele nefiind raportabile.

2. Corelaţia cu alte instituţii

a) Corelaţia dintre raport şi reducţiuneAtât raportul cât şi reducţiunea au ca efect principal readucerea, în

natură sau prin echivalent, a bunului care formează obiectul liberalităţii, la masa succesorală, lipsind pe beneficiarul ei de exclusivitatea avantajului ce I s-a făcut.

Raportul donaţiilor se deosebeşte de reducţiune prin:- reducţiunea operează numai în situaţia în care liberalităţile făcute

de defunct au încălcat rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari, în schimb, raportul donaţiilor funcţionează chiar dacă prin donaţiile făcute de defunct în timpul vieţii nu s-a încălcat rezerva succesorală;

283

Page 284: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- reducţiunea liberalităţilor excesive se răsfrânge asupra tuturor celor gratificaţi; raportul donaţiilor priveşte numai o parte de moştenitori;

- reducţiunea se referă la orice fel de liberalităţi, în schimb raportul donaţiilor are ca obiect numai donaţiile;

- normele juridice care guvernează reducţiunea sunt imperative; normele care guvernează raportul donaţiilor au caracter dispoziţiv.

b) Corelaţia dintre raport şi partajRaportul se deosebeşte de partaj prin următoarele:- acţiunea de ieşire din indiviziune este imprescriptibilă, acţiunea

de raport a donaţiilor se prescrie în termen de 3 ani;- partajul este guvernat de legea în vigoare la data efectuării lui;

raportul donaţiilor este guvernat de legea în vigoare la data încheierii contractului de donaţie;

b) Deosebirile între raportul donaţiilor şi operaţiunea de stabilire a masei de calcul:

- raportul donaţiilor implică o readucere efectivă, pe când readucerea cu prilejul stabilirii masei de calcul este fictivă;

- raportul donaţiilor priveşte doar donaţiile făcute fără raport, stabilirea masei de calcul priveşte toate donaţiile.

3. Condiţiile obligaţiei legale de raport

a) Să existe doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie legală la moştenire în calitate de descendenţi sau soţ supravieţuitor al defunctului (dacă vine în concurs cu descendenţii)

Ceilalţi moştenitori nu au obligaţia legală de a raporta bunurile primite.

Descendenţii pot fi din căsătorie sau din afara acesteia, dacă au vocaţie legală datorează raportul indiferent dacă vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare, şi indiferent de gradul de rudenie.

b) Moştenitorul obligat la raport să fi acceptat moştenireaÎn caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul

supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile.

c) Moştenitorul legal să aibă calitatea de donatarNumai dacă există cele două calităţi în aceeaşi persoană va exista

obligaţia de raport.Precizări:

284

Page 285: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- donatarul este obligat la raport chiar dacă nu avea calitatea de a moşteni în momentul încheierii contractului de donaţie, dacă va avea această calitate la data deschiderii succesiunii;

- moştenitorul datorează raportul numai pentru donaţiile primite personal, raportul nefiind datorat pentru altul, cu excepţia raportului făcut de descendentul venit la moştenire prin reprezentare care va raporta donaţia primită de ascendentul său, chiar dacă ar fi renunţat la moştenirea ascendentului reprezentat;

- donaţia să nu fi fost scutită de raport; scutirea de raport trebuie să fie expresă, însă se admite şi posibilitatea scutirii tacite, manifestată indirect dar neîndoielnic.

Subiectul nr.111

Raportul donaţiilor (persoanele care pot cere raportul; donaţiile

supuse raportului, gratuităţi nesupuse raportului, modurile de

efectuare).

1. Persoanele care pot cere raportul

Dacă condiţiile obligaţiei legale de raport sunt îndeplinite, obligaţia

raportării este reciprocă între descendenţii defunctului şi soţul

supravieţuitor. Dreptul de a cere raportul are caracter individual, astfel

încât, dacă unul dintre cei îndreptăţiţi renunţă, donaţia se va raporta

numai în măsura drepturilor comoştenitorilor solicitanţi.

Dacă titularul dreptului de raport moare înainte de exercitarea lui,

dreptul se transmite asupra propriilor moştenitori care urmează să-l

exercite în mod unitar.

Raportul poate fi cerut, pe cale oblică, şi de creditorii personali ai

moştenitorului.

Creditorii succesiunii şi legatarii nu pot cere raportul şi nici nu profită

de raportul cerut de persoanele îndreptăţite, bunurile raportate intrând

direct în patrimoniul moştenitorului îndreptăţit.

2. Donaţiile supuse raportului

Se raportează, în principiu, toate donaţiile, indiferent de forma de

realizare. Dacă donaţia a fost cu sarcină sau a avut caracter remunerator,

se va scădea valoarea sarcinilor sau a serviciilor prestate.

Mai sunt supuse raportului cheltuielile făcute de defunct pentru

înzestrare cu ocazia căsătoriei, cele făcute pentru procurarea carierei,

285

Page 286: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

cheltuielile făcute de defunct pentru asigurarea carierei soţului

supravieţuitor, cheltuielile făcute pentru achitarea datoriilor personale ale

moştenitorului obligat la raport. Dacă defunctul a încheiat o asigurare viageră de deces în beneficiul unui moştenitor obligat la raport, acesta poate fi obligat să raporteze, ca donaţie indirectă, cel mult primele plătite de defunct, iar nu suma asigurată, plătită de asigurator, care nu provine din patrimoniul defunctului, fiind formată în afara acestuia.

3. Gratuităţi nesupuse raportuluiLegea exceptează de la raportul donaţiilor:- cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, învăţătură, cheltuielile

de nuntă, darurile obişnuite;- fructele culese şi veniturile scadente până la ziua deschiderii

succesiunii şi nici echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat;

4. Modurile de efectuare a raportului

a) Raportul în naturăAcesta constă în readucerea efectivă la masa succesorală a bunului

care a format obiectul liberalităţii.

b) Raportul prin luare mai puţinAcesta este un raport în valoare ce permite moştenitorului obligat la

raport păstrarea în natură a bunului, comoştenitorii fiind satisfăcuţi prin echivalentul valoric (în bunuri sau bani) al bunului raportabil, fiecare proporţional cu drepturile succesorale.

Raportul prin luare mai puţin poate fi realizat pe trei căi:

1) Prin preluareAcest mod de efectuare a raportului se realizează prin luarea din

masa succesorală de către comoştenitorii îndreptăţiţi la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeaşi natură şi aceeaşi calitate cu acelea raportabile, ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia.

Preluarea proporţională se va aplica şi în cazul în care cel gratificat este soţul supravieţuitor obligat la raport faţă de descendenţi.

2) Prin imputaţieÎn cadrul acestei metode, valoarea donaţiei raportabile se adaugă

prin calcul pe hârtie la masa succesorală, rezultatul se împarte între

286

Page 287: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

moştenitori potrivit cu cota ce revine fiecăruia, valoarea donaţiei scăzându-se din partea moştenitorului obligat la raport, primind din restul masei succesorale numai diferenţa până la valoarea cotei sale de moştenire.

3) În baniÎnseamnă depunerea la masa succesorală a unei sume de bani care

reprezintă contravaloarea bunului raportabil (mai puţin partea corespunzătoare cotei succesorale a moştenitorului obligat la raport).

Raportul imobilelorRegula este că raportul imobilelor se face în natură, prin readucerea

efectivă a imobilului la masa succesorală. Aceasta înseamnă că donaţia şi respectiv dreptul exclusiv de proprietate al donatarului se desfiinţează cu efect retroactiv – moartea donatorului operând ca o condiţie rezolutorie – cu următoarele consecinţe:

- dacă imobilul a pierit fortuit, total sau parţial, înainte sau după deschiderea moştenirii, în măsura pieirii nu este supus raportului;

- donatarul răspunde pentru degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea imobilului din fapta sa culpabilă;

- sarcinile reale cu excepţia ipotecilor se desfiinţează.De la regula raportului imobilelor în natură există şi unele excepţii, când raportul se în valoare:

- când donatorul a impus sau a autorizat efectuarea raportului în valoare;

- când imobilul a pierit din culpa donatarului;- când imobilul a fost înstrăinat sau ipotecat de donatar, înaintea

deschiderii moştenirii;

Raportul mobilelorRaportul bunurilor mobile, indiferent că sunt corporale sau

incorporale, se face prin luare mai puţin (în valoare), dacă donatorul nu a impus sau nu a autorizat raportul în natură.

În consecinţă:- donatarul va fi obligat la raport contravaloarea bunurilor primite,

chiar dacă acestea au pierit fortuit;- actele de înstrăinare sau grevare rămân valabile.Valoarea se raportează la data facerii donaţiei.

Căile procedurale de realizare a raportuluiDacă persoanele se înţeleg, raportul se poate realiza prin bună-

învoială, în carul procedurii succesorale notariale, notarul public luând act de înţelegerea părţilor şi eliberând certificatul de moştenitor în consecinţă.

Dacă părţile interesate nu se înţeleg, raportul urmează a fi făcut pe cale judecătorească, prin acţiunea de partaj sau prin acţiune separată.

287

Page 288: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Acţiunea în executarea raportului este o acţiune personală, prin urmare titularii dreptului de raport nu beneficiază de un drept de urmărire şi nici de acţiune în revendicare. Acţiunea de raport este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, socotiţi de la data deschiderii succesiunii, chiar dacă cererea se formulează în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune.

Acţiunea de raportare a donaţiei nu poate fi paralizată de moştenitorul obligat la raport prin invocarea uzucapiunii.

Acţiunea de raport a donaţiei are caracter colectiv, acţiunea profitând tuturor comoştenitorilor.

Subiectul nr.112

Indiviziunea succesorală (noţiune şi caracteristici; regim juridic).

1. Noţiune şi caracteristici

Dacă la moştenire vin mai multe persoane cu vocaţie universală,

patrimoniul succesoral de va transmite la acestea în indiviziune, adică în

stăpânire comună, afară de cazul în care defunctul a făcut o împărţeală de

ascendent.

Indiviziunea succesorală este o formă a proprietăţii comune, deci

care are doi sau mai mulţi titulari, având ca obiect patrimoniul succesoral,

adică ansamblul drepturilor şi obligaţiilor transmise pe cale succesorală.

Caracteristica indiviziunii succesorale este că drepturile din

patrimoniul asupra căruia poartă nu sunt divizate fizic ci numai ideal, nici

unul dintre coindivizari neavând drepturi exclusive, ci numai comune. Altfel

spus, nici unul dintre coindivizari nu ştie care bun anume îi revine în

exclusivitate, ci numai care este cota sa ideală.

288

Page 289: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Spre deosebire de drepturi, obligaţiile se divid de drept de la

deschiderea succesiunii, în raport cu cota ce revine fiecărui moştenitor,

această diviziune fiins şi ea ideală.

2. Regimul juridic al indiviziunii succesorale

Principii care guvernează materia

În baza regulilor aplicabile proprietăţii, literatura de specialitate şi

practica judiciară au desprins două principii, două reguli care guvernează

materia:

1) fiecare coindivizar are un drept individual, absolut şi exclusiv

asupra cotei părţi ideale ce i se cuvine având ca obiect bunurile

din indiviziune;

2) nici unul dintre coindivizari nu este titular exclusiv asupra vreunui

bun sau bunuri indivize, privite în materialitatea lor

Aceste principii conturează regimul juridic al indiviziunii succesorale

pe baza următoarelor consecinţe:

a) Libera dispoziţie asupra cotei părţi ideale

Fiecare coindivizar poate dispune liber şi fără consimţământul

celorlalţi de cota-parte ce-I revine din indiviziune dreptul fiind transmisibil

inter vivos şi mortis causa, dobânditorul substituindu-se în drepturile

coindivizarului transmiţător.

Coindivizarul poate dispune liber atât asupra cotei sale indivize din

universalitate cât şi numai de cota sa parte asupra unui bun determinat,

soarta acesteia din urmă atârnând însă de rezultatul împărţelii.

b) Regula unanimităţii

În principiu toate actele juridice referitoare la bunurile aflate în

indiviziune, privite în materialitatea lor, trebuie să fie făcute cu acordul

unanim al coindivizarilor.

Dacă un coindivizar încheie singur actul de dispoziţie asupra unui

bun indiviz, soarta actului va depinde de rezultatul partajului, care produce

efecte retroactive – actul va fi valabil dacă bunul este atribuit

coindivizarului dispunător – şi desfiinţat retroactiv în caz contrar.

Regula unanimităţii este aplicată şi în privinţa acţiunii în

revendicarea unui bun indiviz precum şi în privinţa actelor de administrare

şi de conservare privitoare la bunurile indivize.

289

Page 290: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Folosinţa materială a bunului indiviz poate fi exercitată de un

coindivizar, fără acordul celorlalţi, cu condiţia de a nu aduce atingere

drepturilor celorlalţi coindivizari. În acest caz fructele bunului indiviz se

cuvin tuturor coindivizarilor.

c) Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din

indiviziune

Ieşirea din indiviziune poate fi cerută oricând, de către oricare dinre

coindivizari şi indiferent de timpul trecut de la deschiderea moştenirii şi

chiar dacă ei au stăpânit părţi distincte din masa indiviză sau aceasta a

fost stăpânită de unul din ei.

Împotriva cererii de partaj se poate opune numai existenţa unei

convenţii de partaj voluntar încheiată între coindivizari sau prescripţia

achizitivă, dacă unul dintre coindivizari a exercitat asupra unor bunuri

succesorale o posesie utilă de 30 de ani pentru a uzucapa.

Orice convenţie contrară ieşirii din indiviziune pe termen de mai

mult de 5 ani este nulă absolut.

Subiectul nr.113

Împărţeala moştenirii (noţiune; persoanele care pot cere

împărţeala; obiectul împărţelii).

1. Noţiune; felurile partajului.

Împărţeala este operaţiunea juridică ce pune capăt stării de

indiviziune (coproprietate) prin împărţirea în natură şi/sau echivalent a

bunurilor aflate în indiviziune, având ca efect înlocuirea cu efect retroactiv

290

Page 291: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a cotelor părţi ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale

fiecăruia dintre coindivizari asupra unor bunuri determinate în

materialitatea lor.

Partajul poate fi provizoriu sau definitiv, total sau parţial.

Partajul total are ca obiect întreaga masă indiviză.

Partajul parţial are ca obiect numai unul sau anumite bunuri

succesorale, dacă comoştenitorii şi-au manifestat voinţa de a rămâne în

indiviziune asupra restului bunurilor. De asemenea partajul poate fi parţial

şi în raport de persoane.

2. Persoanele care pot cere împărţeala

Împărţeala poate fi cerută de coindivizari, succesorii în drepturi ai

coindivizarilor (care se subrogă în drepturile lor) şi creditorii personali ai

coindivizarilor (pe calea acţiunii oblice).

De asemenea, pe calea acţiunii oblice, partajul poate fi cerut şi de

către creditorii moştenirii, ei aflându-se într-o situaţie similară celei a

creditorilor personali ai succesorilor.

3. Obiectul împărţelii

Bunurile care fac obiectul împărţelii; regula.

Obiectul împărţelii îl constituie, în principiu, numai bunurile asupra

cărora paortă drepturile reale ale defunctului transmise asupra

moştenitorilor. Această regulă de principiu cunoaşte două excepţii: pe de o

parte, există lucruri care deşi există în patrimoniul succesoral la data

deschiderii moştenirii, nu sunt supuse partajului, iar pe altă parte există

bunuri care formează obiectul împărţelii, deşi nu au făcut parte din masa

succesorală la data deschiderii succesiunii.

Bunuri existente în patrimoniul succesoral nesupuse

partajului

Acestea sunt:

a) bunurile individual determinate care formează obiectul unor

legate cu titlu particular;

b) bunurile care, prin destinaţia sau prin natura lor nu sunt

susceptibile de a fi împărţite:

- amintirile de familie (portrete, decoraţii, diplome);

- servituţile şi părţile comune din imobile destinate

folosinţei în comun;

291

Page 292: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- dreptul real de folosinţă asupra locurilor de

înmormântare şi lucrărilor funerare;

Bunurile care fac obiectul partajului, deşi nu au existat în masa succesorală la data deschiderii succesiunii

Întră în această categorie:a) bunurile care sunt aduse la masa succesorală ca efect al

reducţiunii liberalităţilor excesive sau ca efect al raportului donaţiilor;

b) bunurile care intră în masa succesorală în temeiul subrogaţiei reale cu titlu universal;

c) terenurile asupra cărora se reconstituie dreptul de proprietate al defunctului în condiţiile Legii 18/1991;

d) fructele naturale, civile sau industriale produse de bunurile succesorale, după data deschiderii moştenirii.

Subiectul nr.114

Împărţeala prin bună învoială (condiţii; modalităţi, efectele

împărţelii; obligaţia de garanţie între copărtaşi).

292

Page 293: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

1. Condiţiile împărţelii prin bună învoială

Pentru validitatea împărţelii prin bună învoială trebuie să fie

îndeplinite următoarele condiţii:

- toţi coindivizarii isă fie prezenţi;

- să aibă capacitate de exerciţiu deplină. minorii şi cei puşi sub

interdicţie vot fi repezentaţi sau asistaţi de ocrotitorul legal cu

încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare;

- coindivizarii să fie de a cord cu realizarea împărţelii pe această

cale şi cu clauzele convenţiei.

Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite împărţeala se poate face fără

îndeplinirea vreunei formalităţi, în orice formă, dovada ei urmând a fi

făcută potrivit dreptului comun, părţile putând achiesa şi la administrarea

probei cu martori. Partajul voluntar trebuie însă să fie dovedit în mod

neîndoielnic.

2. Modalităţi de împărţeală

Coindivizarii pot împărţi bunurile oricum ar voi. Astfel, ei pot împărţi

bunurile în tot sau în parte, urmând ca restul să fie împărţite ulterior, pe

cale judecătorească sau tot prin bună învoială. Împărţirea se face în

natură, prin atribuirea lor unora dintre coindivizari cu indemnizarea

corespunzătoare a celorlalţi, prin vânzarea bunurilor şi împărţirea preţului

etc., inclusiv prin atribuirea nudei proprietăţi unora dintre moştenitori şi

uzufructul (eventual cu o sultă) celorlalţi, fiind suficient ca prin învoiala lor

să înceteze starea de indiviziune a proprietăţii.

3. Efectele împărţelii: efectul declarativ şi consecinţele acestuia

Ca efect al partajului dreptul asupra cotei ideale din masa bunurilor

indivize devine un drept exclusiv asupra unui anumit bun sau asupra unor

bunuri determinate în materialitatea lor, fiecare coindivizar devenind

proprietarul exclusiv al bunurilor ce I-au fost atribuite, considerându-se că

a dobândit acele bunuri direct de la defunct din momentul deschiderii

succesiunii şi că ceilalţi coindivizari nu au fost proprietarii acelor bunuri.

Aşadar împărţeala are caracter declarativ de drepturi şi ca atare

retroactivează până în momentul deschiderii succesiunii.

Consecinţele efectului declarativ al împărţelii sunt următoarele:

a) actele juridice – în special cele de dispoziţie – referitoare la

bunurile aflate în indiviziune, încheiate de un coindivizar fără

respectarea principiului unanimităţii se vor consolida sau se vor

desfiinţa cu efect retroactiv, după cum bunul – obiect al actului

293

Page 294: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

de dispoziţie – a fost atribuit prin împărţeală contractantului sau

altui copărtaş;

b) partajul nefiind translativ sau constitutiv de drepturi reale, iar

copărtaşul atributar dobândind drepturi exclusive provenind din

succesiune, va fi opozabil faţă de terţi chiar dacă nu respectă

regulile de publicitate imobiliară;

c) actul de partaj nu poate servi ca just titlu pentru uzucapiunea de

10-20 de ani, dacă în masa succesorală a fost trecut un imobil

care nu era proprietatea defunctului;

d) în caz de neexecutare a obligaţiilor rezultând din împărţeală nu

se poate cere rezoluţiunea actului de împărţeală;

e) întrucât efectul declarativ al actului de împărţeală nu este o

regulă imperativă, de ordine publică, coindivizarii pot anihila

consecinţele lui, hotărând, de exemplu, că actul încheiat de unul

dintre ei asupra unui bun în timpul indiviziunii să rămână valabil

indiferent de beneficiarul atribuirii sau că pentru neplata sultei se

poate cere rezoluţiunea actului de împărţeală.

4. Obligaţia de garanţie între copărtaşi

a) Noţiune

Legea stabileşte că împărţeala dă naştere unei obligaţii de garanţie

în sarcina lor, asemănător actelor translative cu titlu oneros, dacă unul

dintre ei suferă o pierdere din cauza unor tulburări sau evicţiuni produse

după împărţeală dar din cauze anterioare partajului, astfel încât egalitatea

zdruncinată în acest fel să fie restabilită între ei.

b) Condiţii

Pentru a deveni operantă garanţia între copărtaşi se cer respectate

următoarele condiţii:

a) unul dintre copărtaşi a suferit o tulburare în exercitarea

prerogativelor de proprietar sau alt drept consolidat în persoana

sa prin efectul partajului; tulburarea trebuie să fie de drept.

b) Tulburarea sau evicţiunea să aibă o cauză anterioară partajului;

c) Tulburarea sau evicţiunea să nu fie imputabilă copărtaşului care a

suferit pierderea;

d) Obligaţia de garanţie să nu fi fost înlăturată printr-o clauză de

negaranţie stipulată în actul de împărţeală.

294

Page 295: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) Efecte

Fiecare copărtaş este obligat în proporţie cu partea sa ereditară a

despăgubi pe copărtaşul său de paguba suferită. Copărtaşul garantat va

suporta şi el o parte din pierdere. Dacă unul dintre copărtaşi este

insolvabil, ceilalţi vor suporta riscul insolvabilităţii acestuia.

Acţiunea în garanţie pentru evicţiune se prescrie în termen de 3 ani,

iar pentru viciile ascunse în termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au

fost ascunse cu viclenie, caz în care prescripţia operează după 3 ani.

Termenul curge, în cazul evicţiunii, de la data producerii ei, iar pentru vicii

de la data descoperirii lor, însă cel mai târziu la împlinirea unui an de la

predarea lucrului cu excepţia construcţiilor în care termenul merge până la

3 ani de la predare.

295

Page 296: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.115

Împărţeala de ascendent.

1. Noţiune, utilitate şi natură juridică

Partajul de ascendent poate fi definit drept un act juridic între vii

(donaţie) sau pentru cauză de moarte (testament) prin care ascendentul

împarte între toţi descendenţii săi cu vocaţie succesorală la deschiderea

moştenirii bunurile sale – în tot sau în parte – aceste bunuri fiind dobândite

de aceştia divizat, în mod individual, iar nu în cote părţi ideale, ce

caracterizează starea de indiviziune.

Prin partajul de ascendent se preîntâmpină naşterea stării de

indiviziune între descendenţi la moartea ascendentului, şi se evită

dificultăţile unui partaj succesoral.

Împărţeala de ascendent este un act juridic mixt; pe de o parte, ea

reprezintă o donaţie sau o dispoziţie testamentară, iar pe de altă parte, un

act de împărţeală, dar de natură specială întrucât nu este menit să pună

capăt unei stări de indiviziune, ci dimpotrivă preîntâmpină naşterea unei

astfel de stări între descendenţii dispunătorului la deschiderea succesiunii.

Fiind un act mixt ea trebuie realizată atât cu respectarea regulilor donaţiei

sau dispoziţiilor testamentare, cât şi a normelor privitoare la împărţeală.

2. Condiţii de validitate

a) Condiţii de formă

Împărţeala de ascendent se poate face, sub sancţiunea nulităţii

absolute, numai cu respectarea regulilor de formă prevăzute de lege

pentru donaţii şi testamente.

După deschiderea moştenirii nulitatea donaţiei sau testamentului

pentru vicii de formă pot fi acoperite prin ratificare, confirmare sau

executare voluntară.

b) Condiţii de fond

1) Condiţii de drept comun

Împărţeala de ascendent trebuie să îndeplinească condiţiile de fond

de drept comun – capacitate, consimţământ, obiect, cauză) prevăzute de

lege pentru donaţii şi testamente.

296

Page 297: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2) Condiţii speciale

Persoanele îndreptăţite a face împărţeala de ascendent

Potrivit legii numai părinţii şi ceilalţi ascendenţi pot să-şi împartă

bunurile pe această cale între descendenţi.

Persoanele între care se face împărţeala

Împărţeala de ascendent se face numai între descendenţii

dispunătorului. Împărţeala prin donaţie conjunctivă se poate face numai

între descendenţii comuni. Descendenţii între care se face împărţeala

trebuie să aibă vocaţie succesorală concretă în nume propriu sau prin

reprezentare, să nu fie nedemni şi să fi acceptat moştenirea expres sau

tacit. Vocaţia succesorală se apreciază în funcţie de data deschiderii

moştenirii.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, împărţeala de ascendent trebuie

să cuprindă pe toţi descendenţii care vin efectiv la moştenire, în nume

propriu sau prin reprezentare.

Împărţeala testamentară rămâne valabilă şi în ipoteza în care unul

dintre descendenţi vine la moştenire – fiind decedat şi neavând

descendenţi – partea descendentului lipsă se va dobândi în ondiviziune de

ceilalţi moştenitori.

Omiterea soţului supravieţuitor din partajul de ascendent nu atrage

nulitatea împărţelii.

Obiectul împărţelii

Partajul testamentar poate avea ca obiect toate bunurile ce

ascendentul a lăsat la moartea sa sau numai o parte a acesteia.

Împărţeala-donaţie nu poate avea obiect decât bunurile prezente nu

şi cele viitoare.

Bunurile necuprinse în împărţeala de ascendent inclusiv cele

dobândite de el ulterior actului de partaj, se vor moşteni în indiviziune şi se

vor partaja conform dreptului comun.

Bunurile ce fac obiectul partajului de ascendent trebuie să aparţină

exclusiv ascendentului dispunător.

Condiţiile împărţelii propriu zise

297

Page 298: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Împărţeala de ascendent trebuie să fie efectivă, în sensul de a diviza

material bunurile, ea trebuind să preîntâmpine efectiv indiviziunea

succesorală între descendenţi.

Împărţeala trebuie făcută cu respectarea părţii legitime (rezerva

succesorală) a fiecărui descendent, cel vătămat putând ataca împărţeala

prin acţiunea în reducţiune. În cadrul împărţelii de ascendent nu operează

principiul egalităţii, ascendentul putând favoriza pe unii dintre

descendenţi, dar numai în limitele cotităţii disponibile (luând în considerare

şi rezerva soţului supravieţuitor).

3. Efectele împărţelii de ascendent

A) Efectele împărţelii donaţie

a) Efectele înainte de deschiderea moşteniriiÎntre ascendent şi descendenţi se nasc raporturi specifice

contractului de donaţie. Astfel, donatarii vor dobândi în mod irevocabil, de la data încheierii contractului, drepturile care formează obiectul lui, putând dispune liber de bunurile ce le-au fost atribuite, fără să mai aştepte deschiderea succesiunii ascendentului donator.

Creditorii ascendentului vor putea ataca donaţia prin acţiunea pauliană.

Descendenţii au între ei calitatea de copărtaşi, raporturi născute din împărţeală. În virtutea acestor relaţii copărtaşul evins se bucură de acţiunea în garanţie împotriva celorlalţi, inclusiv de privilegiul imobiliar corespunzător.

Rezoluţiunea împărţelii nu se poate cere, pentru neexecutarea obligaţiilor rezultând din împărţeală, numai în cazul în care s-a prevăzut aceasta în actul de împărţeală.

b) Efecte după deschiderea moşteniriiDescendenţii donatori care acceptă moştenirea şi îndeplinesc

condiţiile pentru a moşteni:- răspund de pasivul moştenirii, proporţional cu partea ereditară a

fiecăruia;- dobândesc moştenirea în stare divizată, fiecare păstrând bunurile

primite donaţie;- pot intenta acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive dacă

rezerva a fost încălcată prin împărţeala de ascendent;- nu pot cere raportul donaţiilor.Descendentul donatar care nu poate sau nu vrea să vină la

moştenire păstrează bunurile primite donaţie în condiţiile dreptului comun; calitatea de donatar al descendentului şi efectele donaţiei nu sunt

298

Page 299: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

condiţionate d venirea la moştenire. Însă, fiind străin de moştenire, el va putea păstra bunurile donate numai în limitele cotităţii disponibile, cotitate calculată numai în raport de drepturile moştenitorilor rezervatari care vin efectiv la moştenire, inclusiv soţul supravieţuitor, dacă este cazul.

B) Efectul împărţelii testamentare

a) Lipsa de efecte în timpul vieţii ascendentului testatorFiind o dispoziţie mortis causa, nu produce efect cât timp

ascendentul trăieşte şi el o poate revoca sau modifica până în ultima clipă a vieţii.

b) Efecte după deschiderea moşteniriiDescendenţii dobândesc bunurile atribuite în stare divizată, din chiar

momentul deschiderii moştenirii, potrivit voinţei testatorului.Ei urmează să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală fie

acceptând moştenirea – aşa cum le-a fost transmisă – fie renunţând la ea, ei neavând calitatea dublă de moştenitori legali şi testamentari, având doar calitatea de moştenitori legali, deoarece actul valorează împărţeală şi nu liberalitate testamentară.

Ca urmare a împărţelii testamentare între descendenţi se nasc raporturi de împărţeală şi ca atare datorează garanţie în calitate de copărtaşi şi se bucură de privilegiul imobiliar al copărtaşului.

Bunurile care nu au fost împărţite de testator vor fi dobândite de moştenitori în stare de indiviziune, potrivit dreptului comun.

Dacă bunurile care au fost atribuite prin testament unuia dintre descendenţi nu mai există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, descendentul rămas fără lot poate cere constatarea nulităţii actului de împărţeală în calitate de descendent omis de la partaj, iar dacă lotul să u a fost diminuat, în aşa măsură încât nu mai acoperă nici rezerva succesorală, va putea ataca actul de împărţeală cu acţiunea în reducţiunea loturilor copărtaşilor avantajaţi.

4. Ineficacitatea împărţelii de ascendent

a) Cauze de drept comunPartajul de ascendent poate deveni ineficace datorită:- anulării – pentru incapacitate sau vicii de consimţământ;- din cauza nulităţii absolute;- cauze care atrag caducitatea- revocarea donaţie pentru neexecutarea sarcinii sau ingratitudine;- creditorii pot cere revocarea actului prin acţiunea pauliană.

b) Cauze de ineficacitate speciale

299

Page 300: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- împărţeala este nulă pentru omiterea unui descendent chemat efectiv la moştenire;

- în cazul în care încalcă rezerva succesorală, împărţeala poate fi atacată prin acţiunea în reducţiune;

DREPT COMERCIAL

Subiectul nr.116

Formele societăţilor comerciale şi clasificarea lor.

1. Formele societăţii comerciale

Formele societăţii comerciale reglementate de legea noastră sunt:

societatea în nume colectiv; societatea în comandită simplă; societatea în

comandită pe acţiuni; societatea pe acţiuni; societatea cu răspundere

limitată.

Societatea în nume colectiv este acea societate ale cărei obligaţii

sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi

solidară a tuturor asociaţilor.

Societatea comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii

sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi

solidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai

până la concurenţa aportului lor;

Societatea pe acţiuni este societatea al cărei capital social este

împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul

social; acţionarii răspund numai în limita aportului lor.

Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei

capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate

cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor

comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa

aportului lor.

300

Page 301: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei

obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; asociaţii răspund

numai în limita aportului lor.

Caracterul limitativ al reglementării

Din dispoziţiile Legii 31/1990 rezultă că enumerarea formelor juridice

ale societăţilor comerciale are un caracter limitativ: societăţile comerciale

se vor constitui în una din următoarele forme (art.2). Dispoziţia legii este

imperativă.

Textul legii are în vedere societăţile comercial ecare beneficiază de

personalitate juridică şi care constituie veritabile societăţi comerciale, el

nu exclude însă posibilitatea constituirii unor societăţi în formele prevăzute

de alte reglamentări legale.

Dreptul asociaţilor de a opta între formele societăţii

comerciale

Persoanele care doresc înfiinţarea unei societăţi comerciale sunt

libere să aleagă orice formă de societate prevăzută de lege, în funcţie de

unele criterii subiective: natura afacerii, mărimea capitalului necesar,

numărul asociaţilor etc.

În mod excepţional, pentru ocrotirea unor interese, forma

societăţilor este impusă de lege; ex: forma societăţilor în domeniul

asigurărilor – SA sau SRL; în domeniul bancar - SA.

Nu sunt admise constituirea unor societăţi aşa zis nenumite. Forma

aleasă de asociaţi trebuie prevăzută în actul constitutiv, în caz contrar

doctrina şi jurisprudenţa au admis că va fi vorba despre o societate în

nume colectiv.

2. Clasificarea societăţilor comerciale

a) După natura lorDupă natura lor societăţile comerciale se clasifică în societăţi de

persoane şi societăţi de capitaluri.Societăţile de persoane se constituie dintr-un număr mic de

persoane pe baza cunoaşterii şi încrederii reciproce a calităţii personale a asociaţiilor; ex: SNC, SCS. Prototipul societăţii de persoane este SNC.

Societăţile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de asociaţi, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calităţile personale ale asociaţilor; ex: SA, SCA. Prototipul societăţii de capitaluri este SA.

301

Page 302: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Deosebirile dintre cele două categorii de persoane implică următoarele consecinţe:

- în cazul societăţilor de persoane aportul poate fi nu numai numerar sa în natură ci şi în munca asociaţilor; la societăţile de capitaluri aportul poate fi numai în numerar şi natură.

- datorită rolului factorului personal societăţile de persoane au un caracter închis; societăţile de capitaluri au un caracter deschis, transmiterea acţiunilor este reglementată în condiţii extrem de favorabile;

- dizolvarea societăţilor de persoane are lor prin falimantul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi; în cazul societăţilor de capitaluri (SA) asemenea cauze sunt irelevante;

Societatea cu răspundere limitată nu se încadrează în nici una din cele două categorii, ea împrumutând unele caractere şi de la societăţile de persoane şi de la societăţile de capitaluri.

b) După întinderea răspunderii asociaţiilor: societăţi cu răspundere nelimitată şi societăţi cu răspundere limitată

Societăţile cu răspundere nelimitată sunt acelea în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţiilor; ex: SNC.

Societăţile cu răspundere limitată sunt acelea în care obligaţiile sociale sunt garantate doar cu patrimoniul social, acţionarii răspunzând doar în limita aportului lor; ex: SA, SRL.

În privinţa SCS sau SCA, răspunderea asociaţiilor este diferită: comanditarii răspund numai în limita aportului lor; asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar, dar răspunderea nelimitată şi solidară a acestora este o răspundere subsidiară. Asociaţii au rolul e garanţi; ei sunt ţinuţi să execute obligaţiile sociale care nu au fost respectate de către societatea comercială.

c) După structura capitalului social şi modul de împărţire a acestuia: societăţi cu părţi de interes şi societăţi pe acţiuni

Capitalul social se divide în părţi de interes în cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită simplă (societăţi de persoane), precum şi în cazul societăţii cu răspundere limitată În cazul SRL, legea desemnează aceste diviziuni prin denumirea de părţi sociale.

Capitalul social este împărţit în acţiuni în cazul societăţii pe acţiuni şi societăţii în comandită pe acţiuni (societăţi de capitaluri).

Puncte comune, între părţile de interes şi acţiuni:- beneficiile se cuvin în cazul ambelor tipuri de societăţi,

asociaţiilor în proporţiile aportului lor la formarea capitalului social;

302

Page 303: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- ele conferă asociaţiilor dreptul de participare la luarea hotărârilor;- în caz de retragere, de excludere sau în caz de dizolvare, asociaţii

au dreptul la contravaloarea aportului lor.Deosebiri între părţile de interes şi acţiuni:- modul diferit de transmitere faţă de terţi: părţile de interes sunt

intransmisibile; părţile sociale sunt transmisibile în mod excepţional, acţiunile sunt uşor transmisibile, putând face obiectul unei negocieri.

d) În funcţie de existenţa ori inexistenţa posibilităţii de a emite titluri de valoare: societăţi care emit titluri de valoare şi societăţi care nu pot emite titluri de valoare

În prima categorie intră societatea în comandită pe acţiuni şi societatea pe acţiuni. Titlurile de valoare emise poartă numele de acţiuni şi au ca element comun faptul că materializează dreptul asociaţiilor asupra unei fracţiuni din capitalul social. Pe lângă acţiuni SA şi SCA poate emite şi obligaţiuni, care sunt fracţiuni ale unui împrumut contractat de societate.

În cea de-a doua categorie: SRL, SNC, SCS.

Subiectul nr.117

Constituirea societăţii cu răspundere limitată.

1. Actele constitutive

Societatea cu răspundere limitată se constituie potrivit Legii

31/1990. La baza constituirii ei se află actele costitutive ale societăţii,

contract de societate şi statut, sau după caz, prin înscrisul unic.

În cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic se

întocmeşte numai statutul.

2. Contractul de societate

Contractul de societate privind constituirea SRL trebuie să cuprindă

menţiunile cerute de art.7 din Legea 31/1990, privind identificarea părţilor,

303

Page 304: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

individualizarea viitoarei societăţi, caracteristicile societăţii, capitalul

subscris şi cel vărsat, aportul fiecărui asociat în numerar sau alte bunuri,

conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţiilor,

dizolvarea şi lichidarea societăţii.

Elemente specifice:

a) Asociaţii

La constituirea SRL pot participa persoane fizice şi juridice. Numărul

asociaţilor este lăsat la aprecierea persoanelor interesate, dar este limitat

la cel mul t50 de asociaţi.

b) Firma societăţii

Firma unei societăţi cu răspundere limitată se cuprinde dintr-o

denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau mai multor

asociaţi şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime “societate cu

răspundere limitată” sau prescurtat SRL.

c) Capitalul social

Capitalul social nu poate fi mai mic de 2.00.000 lei, aceasta fixându-

se liber de către asociaţi în funcţie de nevoile societăţii, cu respectarea

plafonului minim. Legea permite o vărsare eşalonată a capitalului social,

dar pentru protejarea terţilor, interzice începerea operaţiunilor comerciale

înainte de vărsarea integrală a capitalului social, cu sancţionarea

administratorilor în caz contrar, şi de aceea asociaţii trebuie să prevadă în

contractul de societate termene scurte pentru vărsămintele ulterioare sau

să prevadă vărsarea întregului capital social la constituirea societăţii.

d) Aporturile asociaţilor

Pentru protejarea intereselor societăţii şi ale terţilor, legea prevede

că prestaţiile în muncă şi creanţele nu pot constitui aport la societate.

Asociaţii sunt liberi să stabilească cât din capitalul social va fi reprezentat

de aporturi în natură şi cât în aporturi în numerar.

În privinţa bunurilor care constituie aport în natură, în contractul de

societate trebuie să se arate valoarea lor, precum şi modul de evaluare.

e) Părţile sociale

Capitalul social se divide în fracţiuni denumite părţi sociale. Ele au o

valoare nominală egală, care nu poate fi mai mică de 100.000 lei. Acestea

304

Page 305: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile sub sancţiuni penale aplicate

administratorului.

În contractul de societate trebuie arătate numărul de părţi sociale şi

repartizarea lor între asociaţi. Numărul părţilor sociale cuvenite fiecărui

asociat va fi proporţional cu cota sa de participare la capitalul social.

3. Statutul societăţii

Statutul societăţii cu răspundere limitată se încheie în formă

autentică sau ca înscris sub semnătură privată şi având dată certă. El

cuprinde aceleaşi elemente ca şi contractul de societate cu deosebirea că

statutul dezvoltă elementele care privesc organizarea şi funcţionarea

societăţii. Statutul este menit să întregească contractul de societate,

pentru a asigura cadrul juridic al funcţionării societăţii.

În cazul SRL cu asociat unic, statutul este singurul act constitutiv al

societăţii. Statutul va cuprinde aceleaşi elemente ca şi în cazul SRL cu mai

mulţi asociaţi, cu adaptările impuse de existenţa asociatului unic.

Nu este necesară forma autentică, fiind suficientă forma înscrisului

sub semnătură privată dar care să posede dată certă, cu excepţia cazului

în care aportul social în natură al unuia sau unora dintre asociaţi este

reprezentat de un teren (OUG 76/2001).

4. Formalităţile necesare constituirii societăţii. Enumerare

Formalităţile necesare sunt: întocmirea actelor constitutive şi

înmatricularea societăţii în registrul comerţului.

Aceleaşi sunt formalităţile şi pentru constituirea SRL cu asociat unic.

În toate cazurile societatea cu răspundere limitată devine persoană

juridică din ziua înmatriculării sale la registrul comerţului.

Subiectul nr.118

Transmiterea părţilor sociale.

1. Noţiune

Cu toate că nu sunt reprezentate prin titluri de valoare, părţile

sociale încorporează anumite valori ele putând fi transmise, în condiţiile

legii. Transmiterea lor implică şi transmiterea calităţii de asociat în

societatea cu răspundere limitată.

305

Page 306: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi, între asociaţi şi terţi, cu

titlu gratuit sau cu titlu oneros, sau prin succesiune. Cel mai adesea transmiterea părţilor sociale se face cu titlu oneros, îmbrăcând forma cesiunii.

Prin transmiterea părţilor sociale şi implicita calităţii de asociat pot fi aduse atingeri caracterului intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată, motiv pentru care această transmitere poete avea loc numai în condiţiile legii.

2. Condiţiile transmiterii părţilor socialePentru asigurarea caracterului intuitu personae al SRL, transmiterea

părţilor sociale prin cesiune are ca premisă consimţământul asociaţiilor. În cazul transmiterii prin succesiune consimţământul vizează continuarea societăţii cu moştenitorii asociatului decedat.

a) Cesiunea părţilor sociale între asociaţiAceastă transmitere presupune încheierea unui contract între

asociatul cedent şi asociatul cesionar. Această cesiune nu are nevoie de consimţământul prealabil al asociaţiilor deoarece fiind încheiat între persoane care au calitatea de asociaţi în aceeaşi societate, caracterul intuitu personae al SRL nu este lezat.

Notificarea cesiunii se face prin cererea de înscriere a cesiunii în registrul asociaţiilor societăţii.

Cesiunea va produce efecte faţă de terţi numai după înscrierea în registrul comerţului.

Cesiunea părţilor sociale între asociaţi nu poate avea loc dacă prin actul constitutiv a fost interzisă. Într-adevăr, pentru a preveni dobândirea de către un singur asociat a majorităţii capitalului social, prin actul constitutiv se poate interzice transmiterea părţilor sociale între asociaţi.

b) Cesiunea părţilor sociale între asociaţi şi persoane din afara societăţii

Această cesiune este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţii care reprezintă cel puţin ¾ din capitalul social.

Pe baza hotărârii adunării asociaţilor care aprobă cesiunea părţilor sociale se va încheia contractul de cesiune între asociatul cedent şi cesionar. Cesiunea părţilor sociale intervenită între un asociat şi o persoană din afara societăţii trebuie notificată societăţii prin cererea de înscriere a ei în registrul asociaţiilor societăţii. De asemenea pentru opozabilitate faţă de terţi este necesar a fi înscrisă şi la registrul comerţului, doar din momentul înscrierii ea producând efecte faţă de terţi.

Cerinţa formei autentice nu mai există, cesiunea putându-se realiza sub forma înscrisului sub semnătură privată, având dată certă.

306

Page 307: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) Transmiterea părţilor sociale pe cale succesoralăPărţile sociale se transmit prin succesiune dacă în contractul de

societate s-a prevăzut o astfel de posibilitate, caz în care moştenitorii asociatului decedat dobândesc părţile sociale de plin drept de la data deschiderii succesiunii.

Posibilitatea transmiterii părţilor sociale prin succesiune, prevăzută sau nu în contractul de societate, vizează posibilitatea continuării societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, nu la transmiterea părţilor sociale, care vor face parte, în orice condiţii, din masa succesorală.

În cazul în care prin actul constitutiv s-a prevăzut posibilitatea continuării societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, ca şi în cazul în care nu s-a interzis expres o atare continuare, moştenitorii asociatului decedat devin titulari ai părţilor sociale şi deci asociaţi în SRL. Dacă , urmare a transmiterii succesorale, numărul de asociaţi ar trece de 50, din cauza numărului de moştenitori, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari care nu trebuie să depăşească maximul legal.

Transmiterea pe cale succesorală a părţilor sociale trebuie notificată societăţii, prin cererea de înscriere în registrul asociaţilor societăţii şi totodată trebuie înscrisă în registrul comerţului.

În cazul în care continuarea societăţii cu moştenitorii asociatului decedat nu este posibilă, moştenitorii, în calitatea lor de titulari ai părţilor sociale au dreptul la contravaloarea acestora, calculată conform ultimului bilanţ aprobat.

Subiectul nr.119

307

Page 308: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Constituirea societăţii pe acţiuni.

1. Actele constitutive: dispoziţiile art.5 din Legea 31/1990

Potrivit art.5 din Legea 31/1990, societatea pe acţiuni se constituie

prin contract de societate şi statut. Contractul de societate şi statutul pot fi

încheiate şi sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.

Actul constitutiv se semnează de către toţi asociaţii sau, în caz de

subscripţie publică, de către fondatori.

Contractul de societateClauzele cuprinse în contractul de societate al societăţii pe acţiuni

sunt prevăzute de Legea 31/1990 în art.8.Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de

societate comercială, ele privind identificarea părţilor, individualizarea viitoarei societăţi, caracteristicile societăţii, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţiilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii. Pe lângă aceste clauze comune, contractul de societate trebuie să cuprindă şi anumite clauze specifice unei anumite forme juridice de societate comercială.

Clauzele prevăzute expres de lege trebuie, în mod obligatoriu, să fie cuprinse în contractul de societate, în caz contrar societatea neputând fi înmatriculată.

Părţile nu pot deroga de la dispoziţiile legale prin care se reglementează cuprinsul contractului de societate decât în cazurile expres prevăzute de lege.

Clauzele contractului de societate materializează voinţa asociaţiilor privind constituirea societăţii pe acţiuni. Acest fapt este atestat prin semnarea contractului de către toţi asociaţii care participă la încheierea contractului sau, în cazul subscripţiei publice, de către fondatori.

Elemente specifice ale contractului de societate:a) AsociaţiiAsociaţii societăţii pe acţiuni, denumiţi acţionari, pot fi persoane

fizice sau juridice.Pentru această formă de societate legea prevede un număr minim al

acţionarilor, numărul acestora trebuind să fie de cel puţin 5.

b) Firma societăţiiÎn cazul societăţii pe acţiuni, firma se compune dintr-o denumire

proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime “societate pe acţiuni” sau prescurtat SA.

308

Page 309: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În orice act care emană de la societate, trebuie să se arate, pe lângă elementele obişnuite şi capitalul social, din care cel efectiv vărsat, potrivit ultimului bilanţ aprobat.

c) Capitalul socialÎn contractul de societate trebuie să se prevadă capitalul social

subscris şi vărsat.Capitalul societăţii pe acţiuni nu poate fi mai mic de 25.000.000 lei.

Deci capitalul social subscris nu poate fi sub plafonul minim prevăzut de lege.

La constituirea societăţii capitalul social subscris, vărsat de fiecare acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea societăţii.

d) Aporturile asociaţilorÎn contractul de societate trebuie arătat aportul fiecărui asociat.

Aportul poate fi în numerar, în natură sau în creanţe. În societatea pe acţiuni, aportul constând în prestaţii în muncă nu este permis.

În cazul aportului în natură, în contractul de societate trebuie să se prevadă valoarea bunurilor aduse ca aport, modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru acestea.

e) AcţiunileContractul de societate trebuie să arate numărul şi valoarea

nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. Dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, se va arăta numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni. Valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 1000 lei.

f) Administratorii societăţiiÎn contractul de societate, asociaţii trebuie să menţioneze numărul,

numele şi cetăţenia administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor, persoane juridice; garanţia pe care administratorii sunt obligaţi să o depună. De asemenea trebuie să se arate puterile administratorilor şi dacă ei urmează să le exercite împreună ori separat; drepturile speciale de administrare şi de reprezentare acordate unora dintre ei. În cazul constituirii societăţii prin subscripţie publică, administratorii sunt numiţi de către adunarea constitutivă.

g) Cenzorii societăţiiÎn contractul de societate trebuie să se prevadă numele, prenumele,

domiciliul şi cetăţenia cenzorilor, persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea cenzorilor persoane juridice.

309

Page 310: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În cazul constituirii prin subscripţie publică cenzorii sunt numiţi de adunarea constitutivă.

H) Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea societăţii

În contractul de societate se pot prevedea clauze speciale privind luarea hotărârilor în adunarea generală şi modul de lucru al administratorilor. De asemenea vor fi prevăzute clauze privind controlul gestiunii societăţii de către organele statutare şi controlul acesteia de către acţionari precum şi documentele la care acţionarii vor putea să aibă acces pentru a se informa şi a-şi exercita controlul.

i) Avantajele rezervate fondatorilorContactul de societate trebuie să prevadă eventualele avantaje

conferite fondatorilor pentru activitatea lor legată de constituirea societăţii.

j) Operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţiiConstituirea societăţii pe acţiuni implică anumite operaţiuni şi

cheltuieli. Întrucât acestea se realizează în contul societăţii, legea prevede că în contractul de societate trebuie să se prevadă operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care societatea urmează să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni.

3. Statutul societăţii. Caracterizare generală.Statutul societăţii pe acţiuni se încheie în forma înscrisului sub

semnătură privată care va purta data certă sau sub formă autentică. Legea prevede obligativitatea formei autentice doar în cazul în care societatea se constituie prin subscripţie publică.

Statutul va cuprinde aceleaşi elemente ca şi contractul de societate cu deosebirea că statutul dezvoltă elementele care privesc organizarea şi funcţionarea societăţii.

4. Modalităţi de constituirePlafonul ridicat al capitalului social impus pentru SA, putând crea

probleme asociaţilor, în privinţa asigurării lui, legea consacră două modalităţi de formare a capitalului social care sunt considerate şi ca modalităţi de constituire a societăţii pe acţiuni, asociaţii fiind liberi să aleagă modalitatea de constituire dintre cele două posibilităţi:

1) aporturile asociaţiilor care constituie societatea – numită constituire simultană sau constituire fără apel la subscripţia publică;

310

Page 311: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2) formarea capitalului social şi cu contribuţia altor persoane decât a fondatorilor – numită constituire continuată sau constituire prin subscripţie publică.

A) Constituirea simultanăConstă într-o procedură simplă de constituire ce se poate folosi în

cazul în care există cel puţin 5 asociaţi care subscriu întregul capital social şi fiecare efectuează vărsăminte de minimum 30 % din capitalul social subscris. Aceştia vor putea trece la constituirea societăţii prin încheierea actelor constitutive şi îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege.

Constituirea societăţii este simultană sau concomitentă deoarece formarea capitalului social are loc în acelaşi timp cu încheierea actelor constitutive ale societăţii.

B) Constituirea continuată sau prin subscripţie publicăConstituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică se face

atunci când asociaţii care iniţiază constituirea societăţii nu au resurse financiare necesare pentru a subscrie întregul capital social şi să verse minimul cerut de lege. În această ipoteză ei pot apela la subscripţia publică, adică pot face o ofertă de subscriere, adresată oricărei persoane care dispune de bani şi doreşte să îi investească prin cumpărare de acţiuni.

Constituirea prin subscripţie publică implică următoarele operaţiuni, ce for fi realizate de fondatorii societăţii: întocmirea şi lansarea prospectului de emisiune a acţiunilor, subscrierea acţiunilor, validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutive ale societăţii de către adunarea constitutivă a sub scriitorilor.

Prospectul de emisiune al acţiunilorProspectul de emisiune este înscrisul care cuprinde o ofertă adresată

publicului de a subscrie acţiunile societăţii care se constituie.Sub aspect juridic prospectul apare ca o ofertă de contract (act

unilateral) făcută unor persoane nedeterminate. Se va respecta următoarea procedură:a) Întocmirea prospectului. Acesta este întocmit de fondatorii

societăţii care se constituie şi trebuie să cuprindă, în formă autentică, elementele actului constitutiv, fără menţiunile referitoare la administratori şi cenzori care vor fi stabiliţi ulterior de adunarea constitutivă, participările la beneficiile societăţii rezervate de fondatori în folosul lor, data închiderii subscripţiei. Prospectul care nu cuprinde aceste elemente sau nu respectă forma autentică va fi nul de drept.

b) Autorizarea publicării prospectului. Prospectul va fi depus la ORC pentru verificarea legalităţii şi pentru autorizarea publicării lui.

311

Page 312: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) Publicarea prospectului, în presă.

Subscrierea acţiunilorSubscrierea este manifestarea de voinţă a unei persoane prin care

se obligă să devină acţionar al societăţii prin efectuarea unui aport la capitalul social al acesteia, în schimbul cărora va primi acţiuni de o valoare nominală egală.

Subscrierea se va face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune şi va cuprinde: numele, prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul subscriitorului, numărul în litere ale acţiunilor subscrise, data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune.

Societatea se poate constitui dacă întregul capital social prevăzut în prospectul de emisiune a fost subscris. Dacă subscrierile depăşesc ori sunt mai mici decât acesta fondatorii vor supune aprobării majorarea sau respectiv micşorarea capitalului social la nivelul subscripţiei.

Fiecare subscriitor acceptant trebuie să fi vărsat minim jumătate din valoarea subscrisă, cealaltă jumătate urmând a fi vărsată în termen de 12 luni de la înmatricularea societăţii.

Validarea subscripţiei şi aprobarea actelor constitutiveOdată terminată subscrierea acţiunilor, rezultatele ei trebuie

verificate şi validate de către adunarea constitutivă a subscriitorilor. Această adunare va discuta şi aproba şi actele constitutive ale viitoarei societăţi.

În acest scop, în termen de cel mult două luni va fi convocată adunarea constitutivă, c u15 zile înainte de data fixată pentru adunare, prin înştiinţare publicată în Monitorul oficial, lista subscriitorilor trebuind să fie afişată în locul unde se va ţine adunarea, cu cel puţin 5 zile înainte de data acesteia.

Adunarea constitutivă are următoarele atribuţii şi obligaţii:- verificarea cerinţelor legale privind capitalul social;- numeşte experţi pentru a aviza evaluările aporturilor în natură,

avantajele fondatorilor, operaţiunile încheiate de fondatori în numele societăţii;

- examinează şi validează raportul de evaluare întocmit de experţi;- aprobă avantajele rezervate fondatorilor;- discutarea şi aprobarea contractului de societate şi a statutului

societăţii şi delegarea persoanelor însărcinate cu autentificarea actului constitutiv;

- numirea administratorilor şi cenzorilor unităţii

Desfăşurarea adunării constitutive

312

Page 313: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din numărul subscriitorilor, fiecare acceptat având un drept de vot, indiferent de numărul acţiunilor subscrise.

Legea permite acceptantului să fie reprezentat în adunare prin procură specială. Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanţi.

Acceptanţi care au făcut aporturi în natură nu au drept de vot la deliberările referitoare la aporturile lor chiar dacă sunt mandatari ai altor acceptanţi.

5. Formalităţi necesare constituirii societăţiiFormalităţile necesare constituirii societăţii pe acţiuni sunt:

întocmirea actelor constitutive şi înmatricularea societăţii.Formalităţile menţionate sunt aceleaşi, atât în cazul constituirii

simultane, cât şi în cazul constituirii continuate.Potrivit legii, formalităţile sunt îndeplinite de către asociaţi, când

constituirea este simultană şi de persoanele desemnate de adunarea constitutivă, când acţiunea este continuată.

În toate cazurile societatea pe acţiuni devine persoană juridică din ziua înmatriculării sale în registrul comerţului.

Subiectul nr.120

Transmiterea şi constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra

acţiunilor.

1. Transmiterea acţiunilor

Transmiterea acţiunilor nominative

Dreptul asupra acţiunilor nominative se transmite printr-o declaraţie

făcută în registrul acţionarilor societăţii emitente semnată de cedent şi

cesionar sau de mandatarii lor şi prin menţiunea făcută pe titlu. În cazul

pluralităţii de cesionari aceştia desemnează un reprezentant unic pentru

exercitarea drepturilor ce rezultă din acţiune, în caz contrar societatea nu

este obligată la înscrierea transmiterii.

În cazul în care acţiunile nu au fost complet liberate, subsciitorii

acţionarilor şi cesionarii ulteriori sunt răspunzători pentru plata integrală a

acţiunilor timp de 3 ani de la data menţiunii de transmitere din registrul

acţionarilor.

313

Page 314: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În cazul acţiunilor nominative emise în formă dematerializată şi

tranzacţionate pe o piaţă organizată, transmiterea dreptului de proprietate

asupra acţiunilor se realizează în condiţiile prevăzute de legea 52/1994.

Transmiterea acţiunilor la purtător

Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transmite prin

simpla tradiţiune a acestora.

Vânzarea acţiunilor de către acţionari prin ofertă publică

Acţionarii pot să înstrăineze acţiunile lor prin ofertă publică.

Art.108 din Legea 31/1990 prevede că acţionarii care oferă spre

vânzare acţiunile lor prin ofertă publică vor trebui să întocmească un

prospect de ofertă, în conformitate cu dispoziţiile Legii 52/1994.

Restricţii privind transmiterea acţiunilor

a) restricţii legale. Societatea nu poate dobândi propriile sale acţiuni

decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege.

b) Restricţiile convenţionale. Pentru protejarea intereselor

acţionarilor şi ale societăţii, în actul constitutiv al societăţii pot fi

stipulate clauze speciale privind transmiterea acţiunilor. Astfel,

asociaţii pot condiţiona transmiterea acţiunilor de avizul

consiliului de administraţie sau al adunării generale privind

persoana dobânditorului sau pot stipula dreptul acţionarilor sau al

societăţii de a dobândi cu preferinţă acţiunile asociatului cedent.

Dobândirea de către societate a propriilor acţiuni

Condiţii:

- valoarea acţiunilor dobândite de societate, inclusiv a celor aflate

în portofoliul său nu poate depăşi 10% din capitalul social

subscris;

- societatea poate dobândi numai acţiunile total liberate;

- capitalul social subscris trebuie să fie integral vărsat;

- acţiunile dobândite pot fi plătite doar din beneficiile distribuibile

şi din rezervele disponibile ale societăţii.Acţiunile dobândite de societate nu dau drept de dividende şi de vot.

Cazurile când societatea poate dobândi propriile sale acţiuni:- în scopul reducerii capitalului social;

314

Page 315: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- în scopul cesionării către personalul unităţii a unui număr de acţiuni proprii;

- prin efectul succesiunii universale, al fuziunii ori al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o procedură de urmărire silită împotriva unui debitor al societăţii;

- când se face cu titlu gratuit;- în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa bursieră

sau extrabursieră.

2. Condiţiile constituirii unei garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor

Constituirea garanţiei reale asupra acţiunilor se face printr-o declaraţie a titularului, dată în formă autentică sau prin înscris sub semnătură privată, certificată de funcţionarul societăţii sau, după caz, al registrului independent privat al acţionarilor.

Declaraţia sau înscrisul trebuie să arate cuantumul datoriei garantate, valoarea şi categoria acţiunilor.

Constituirea garanţiei trebuie înscrisă în registrul acţionarilor, iar creditorului I se eliberează o dovadă a constituirii garanţiei.

3. Actele juridice privind acţiunile, interzise societăţiiSocietatea nu poate să acorde avansuri sau împrumuturi şi nici să

constituie garanţii în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor sale acţiuni de către un terţ.

Legea asimilează luarea în garanţie a propriilor acţiuni cu dobândirea de către societate a propriilor acţiuni. În consecinţă vor fi contabilizate separat.

Interdicţiile menţionate nu sunt aplicabile operaţiunilor curente ale societăţilor bancare şi de credit, precum şi celor efectuate în vederea dobândirii de către salariaţii societăţii a acţiunilor acesteia.

Subiectul nr.121

Reguli speciale stabilite de Codul comercial în legătură cu

transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor de la vânzător

la cumpărător.

1. Transmiterea proprietăţii şi a riscurilor în cazul bunurilor

determinate generic care circulă de pe o piaţă pe alta prin

intermediul cărăuşului.

315

Page 316: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În cazul bunurilor determinate generic proprietatea şi riscurile se

transmit la data individualizării bunurilor, în cazul mărfurilor care circulă

de la o piaţă la alta prin intermediul cărăuşului, momentul individualizării

mărfurilor operează în momentul predării bunurilor către cărăuş în vederea

transportului.

Individualizarea mărfurilor se face la predarea lor pentru transport,

de către vânzătorul expeditor şi cărăuş, în temeiul contractului de

transport. Dar, această individualizare produce efecte şi în raporturile

dintre vânzător şi cumpărător, în baza contractului de vânzare-cumpărare,

operând transferul dreptului de proprietate şi al riscurilor. În consecinţă,

dacă în cursul transportului bunurile pier fortuit, riscul îl suportă

cumpărătorul.

2. Transmiterea proprietăţii şi a riscurilor în cazul bunurilor

determinate generic aparţinând vânzătorului ori procurate de

acesta.

Codul comercial, în art.62 dispune: “Când mărfurile vândute sunt arătate

în contract numai prin câtime, fel şi cantitate, fără nici o altă indicaţiune de

natură a desemna un corp cert şi determinat, vânzătorul este obligat a

preda, la locul şi timpul stipulat, câtimea, felul şi calitatea cuvenită, chiar

dacă mărfurile, care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formării

contractului sau pe care el şi le-ar fi procurat în urmă în executarea lui, ar

fi pierit, sau dacă expedierea sau sosirea acestor mărfuri ar fi fost

împiedicată de vreo cauză oarecare”.

Textul a fost interpretat diferit în doctrină.

Unii autori consideră că, de vreme ce potrivit legii, vânzătorul

rămâne obligat să predea bunurile la termenul convenit, înseamn că art.62

C.com., consacră o abatere de la principiul potrivit căruia individualizarea

bunurilor cu ocazia predării mărfii către cărăuş operează transmiterea

dreptului de proprietate şi a riscurilor de la vânzător la cumpărător.

Alţi autori consideră că textul reglementează două situaţii

distincte:

1. când vânzătorul a avut la dispoziţia sa bunurile determinate generic sau

şi le-a procurat ulterior în vederea executării contractului. În acest caz

dacă bunurile pier fortuit înainte de predarea lor vânzătorul rămâne

obligat să predea bunuri în cantitatea şi calitatea convenită;

2. a doua parte a textului reglementează situaţia când neavând bunurile

contractate a căutat să şi le procure de la un terţ, care deşi le-a

expediat nu au sosit la vânzător şi în acest caz riscul îl suportă

316

Page 317: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

vânzătorul, acesta rămânând obligat să predea cumpărătorului

cantitatea de bunuri convenită la termenul prevăzut de contract.

3. Transmiterea proprietăţii şi a riscurilor în cazul mărfurilor care se transportă pe apă

Potrivit art.63 C.com., vânzarea mărfurilor care se află în călătorie, cu arătarea vasului care le transportă, este supusă condiţiei sosirii în bună stare a acelui vas.

Prin urmare contractul de vânzare-cumpărare privind bunurile care se transportă pe apă, cu arătarea vasului cu care se efectuează transportul este considerat un contract încheiat sub condiţia suspensivă a sosirii vasului în portul de destinaţie. Dacă bunurile pier fortuit în timpul transportului, deci înainte de îndeplinirea condiţiei, riscurile sunt suportate de către vânzător. Acesta nu va avea dreptul la plata preţului dar nici nu va fi obligat la predarea altor bunuri sau la plata despăgubirilor.

Pentru producerea acestor efecte trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii:

1. Desemnarea vasului.Vânzătorul trebuie să arate în contract vasul cu care se transportă mărfurile, sau acesta va fi arăta la un termen stabilit în contract. Dacă deetrminarea vasului nu se face cumpărătorul poate cere ori executarea contractului ori rezoluţiunea lui cu daune interese. Dacă în timpul transportului din cauze fortuite marfa este transbordată pe alt vas, noul vas se consideră substituit vasului iniţial.

2. Desemnarea termenului de sosire a vasuluiTermenul se desemnează prin contract sau ulterior. Dacă termenul expiră cumpărătorul are dreptul să renunţe la contract sau să prelungească termenul o dată sau de mai multe ori. Dacă părţile nu au stabilit un termen, legea prezumă că a fost fixat drept termen timpul necesar pentru efectuarea transportului. Dacă vasul nu soseşte în acest timp, instanţa poate fixa un termen ce nu poate depăşi un an, socotit de la data plecării vasului de la locul încărcării mărfurilor. Dacă şi acest termen expiră fără sosirea vasului contractul se consideră rezolvit.

În cazul avarieri mărfurilor consecinţele sunt diferite: avariile întâmplate în timpul călătoriei atrag rezoluţiunea contractului dacă mărfurile sunt atât de deteriorate încât nu mai pot servi scopului pentru care fuseseră destinate; dacă avariile nu fac mărfurile improprii întrebuinţării, cumpărătorul este ţinut să le primească în starea în care se află la sosire, însă cu o scădere de preţ corespunzătoare.

317

Page 318: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Regulile privind transmiterea proprietăţii şi riscurilor pot fi modificate de către părţi prin stipularea în contracte a clauzelor c.i.f şi f.o.b.

În contractul de vânzare cu clauza c.i.f. vânzătorul se obligă în schimbul unei sume de bani, să încheie un contract pentru transportul mărfii la destinaţie şi să plătească navlul, să asigure marfa şi să încarce marfa pe navă.

În contractul de vânzare-cumpărare cu clauza f.o.b. vânzătorul se obligă, în schimbul unei sume de bani, să aducă marfa la bordul navei în portul e încărcare convenit; transportul se realizează pe cheltuiala cumpărătorului.

În ambele situaţii riscurile privind pieirea fortuită a mărfii se transmit de la vânzător la cumpărător în momentul când marfa trece peste balustrada navei.

318

Page 319: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.122

Noţiunea şi caracteristicile mandatului comercial.

1. Noţiune

Contractul de mandat comercial poate fi definit ca acel contract în

temeiul căruia o persoană (mandatarul) se obligă să încheie în numele şi

pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea (mandantul) anumite

acte juridice care pentru mandant sunt fapte de comerţ.

2. Caracteristici; deosebiri faţă de mandatul civil

a) În ceea ce priveşte obiectul contractului

Mandatul civil are ca obiect încheierea actelor juridice civile, iar

mandatul comercial are ca obiect încheierea actelor juridice care potrivit

Codului comercial, sunt fapte de comerţ pentru mandant.

Mandatul va fi comercial numai dacă actele juridice pe care urmează

să le încheie mandatarul sunt comerciale. Mai mult decât atât trebuie să

fie acte de comerţ pentru mandant. În consecinţă mandatul nu va fi

comercial dacă actele juridice pe care le încheie mandatarul cu terţul sunt

acte de comerţ numai pentru terţ.

b) Mandatul comercial este un contract cu titlu oneros

Codul comercial prezumă caracterul oneros al mandatului comercial

chiar dacă părţile nu au prevăzut expres în contract plata unei remuneraţii,

mandantul datorează remuneraţia.

Deci, pe când mandatul civil se prezumă a fi gratuit, mandatul

comercial se prezumă a fi oneros.

c) În ceea ce priveşte reprezentarea

Mandatul civil implică în mod obişnuit reprezentarea; mandatarul

încheie acte juridice cu terţul în numele şi pe seama mandantului.

Reprezentarea nu este însă de esenţa mandatului deoarece există şi

mandat fără reprezentare, caz în care mandatarul încheie acte juridice în

nume propriu, dar pe seama mandantului.

Mandatul comercial poate fi cu reprezentare sau fără reprezentare.

Codul civil reglementează pe lângă mandatul comercial, care este

319

Page 320: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

mandatul cu reprezentare, şi contractul de comision care este o formă

tipică a mandatului fără reprezentare.

d) În ceea ce priveşte puterile mandatarului.

În cazul mandatului civil împuternicirea trebuie să precizeze riguros

puterile mandatarului, mandatul putând fi general sau special.

Mandatul comercial poate fi şi el general sau special, dar limitele

puterilor mandatarului nu sunt tot atât de stricte ca în cazul mandatului

civil, mandatul comercial conferind mandatarului o mai mare libertate de

acţiune. Trebuie însă menţionat că oricât de generali ar fi termenii în care

a fost conceput mandatul comercial, el nu se întinde şi la afacerile care nu

sunt comerciale pentru mandant, afară de cazul în care s-a stipulat

contrariul.

3. Delimitarea mandatului faţă de alte contracte comerciale

Contractul de mandat se deosebeşte de alte contracte comerciale.

a) Faţă de contractul de comision

În general contractul de mandat poate fi cu reprezentare sau fără

reprezentare. Contractul de mandat comercial este un contract cu

reprezentare, contractul de mandat fără reprezentare este un contract de

sine stătător – contractul de comision. În contractul de mandat comercial,

mandatarul încheie acte comerciale în numele şi pe seama mandantului,

pe când în contractul de comision, comisionarul încheie acte comerciale în

nume propriu, dar pe seama comitentului.

b) Faţă de contractul de agent

Un mandat comercial îl reprezintă şi contractul de agent. Acest

contract se încheie între un comerciant (reprezentat) şi agent

(reprezentant), prin care agentul se obligă, în schimbul unei remuneraţii,

să trateze afaceri comerciale pentru comerciant. Prin contract, agentul se

poate obliga să încheie acte juridice în numele şi pe seama reprezentatului

ori numai să procure oferte pe care reprezentatul la va finaliza potrivit

intereselor sale.

Agentul este un comerciant, iar remuneraţia sa se stabileşte în

funcţie de cifra de afaceri realizată în contul reprezentatului.

320

Page 321: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.123

Obligaţiile părţilor în contractul de mandat comercial.

1. Obligaţiile mandatarului

a) Să execute mandatul

Această obligaţie constă în încheierea actelor juridice cu care a fost

împuternicit de mandant. Actele juridice trebuie încheiate în limitele

împuternicirii date de mandant, depăşirea împuternicirii fiind considerată

permisă dacă este în interesul mandantului.

Mandatarul trebuie să execute personal mandatul dacă prin contract

nu s-a prevăzut altfel.

În ipoteza pluralităţii de mandatari, dacă prin act se dispune că ei

trebuie să lucreze împreună aceştia sunt în drept să îndeplinească

mandatul, dacă majoritatea celor numiţi au acceptat însărcinarea. Dacă nu

se prevede că ei trebuie să lucreze împreună, fiecare mandatar poate

acţiona fără consimţământul celorlalţi.

b) Să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă, cu diligenţa

unui bun proprietar

Mandatarul trebuie să respecte instrucţiunile mandantului, iar dacă

nu se conformează va răspunde pentru prejudiciile cauzate mandantului,

indiferent de forma culpei sale.

Mandatarul răspunde pentru toate stricăciunile bunurilor care îi sunt

încredinţate spre păstrare cu ocazia mandatului, afară de cazul când

dovedeşte că nu a fost în culpă ori că aceste stricăciuni sunt datorate unor

împrejurări de forţă majoră sau viciilor acelor bunuri.

c) Să aducă la cunoştinţa terţului cu care încheie actul, împuternicirea în temeiul căreia acţionează

321

Page 322: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Întrucât mandatarul acţionează în numele altuia el trebuie să îi comunice terţului calitatea sa de reprezentant şi limitele împuternicirii de care dispune.

Potrivit legii, nici mandantul nici mandatarul nu pot opune terţului instrucţiuni deosebite de cele înfăţişate, afară de cazul în care se face dovada că terţul avea cunoştinţă de existenţa acestor instrucţiuni la data încheierii actului juridic.

d) Să îl înştiinţeze pe mandant despre executarea mandatului

În cazul în care prin contract au fost stabilite anumite modalităţi de informare a mandantului, mandatarul trebuie să se conformeze acestora.

Dacă în urma primirii înştiinţării, mandantul întârzie răspunsul peste termenul impus de natura afacerii, legea consideră că mandantul a acceptat executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a depăşit limitele mandatului.

Pornind de la faptul că, în intervalul dintre numirea mandatarului şi executarea mandatului, condiţiile avute în vedere ar putea suferi anumite schimbări, legea impune mandatarului obligaţia de a-l înştiinţa pe mandant asupra acestor schimbări care ar fi de natură a-l face pe mandant să-şi reconsidere poziţia în legătură cu oportunitatea actelor juridice ce urmau să fie încheiate de către mandatar. Dacă mandatarul nu-şi îndeplineşte această obligaţie şi prin încheierea actelor juridice în temeiul împuternicirii primite, a cauzat anumite prejudicii, mandantul are dreptul la despăgubiri.

e) Să plătească dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului

În cazul în care, în executarea mandatului, a încasat anumite sume de bani cuvenite mandantului, mandatarul este obligat să le remită acestuia ori să le consemneze pe numele mandantului, nerespectarea acestei obligaţii atrăgând curgerea dobânzilor în favoarea mandantului, din ziua în care era dator de a le trimite sau a le consemna. Mai mult, pe lângă dobânzi mandatarul datorează şi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea mandatului, iar în caz de dol sau fraudă, el poate fi sancţionat penal pentru infracţiunea de abuz de încredere.

2. Obligaţiile mandantului

a) Să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatului

În privinţa mijloacelor pe care trebuie să le asigure mandantul ele diferă în funcţie de situaţia concretă. În orice caz, mandantul trebuie să pună la dispoziţia mandatarului toate informaţiile şi documentaţiile deţinute de el, care ar fi utile mandatarului pentru îndeplinirea împuternicirii sale. De asemenea, dacă pentru executarea mandatului sunt

322

Page 323: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

necesare unele cheltuieli, mandantul trebuie să avanseze sumele de bani în cauză, neputându-le lăsa pe seama mandatarului.

b) Să plătească mandatarului remuneraţia datorată pentru executarea mandatului

Remuneraţia datorată este cea prevăzută în contract sau, în absenţa unei stipulaţii contractuale, cea stabilită de către instanţa de judecată.

c) Să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea mandatului

Prin cheltuielile de executare a mandatului, legea înţelege sumele de bani avansate de mandatar pentru îndeplinirea mandatului, precum şi despăgubirile cuvenite mandatarului pentru pagubele suferite cu ocazia îndeplinirii mandatului. Mandantul va suporta aceste cheltuieli numai în măsura în care mandatarul a acţionat potrivit împuternicirii primite şi nu i se poate reţine nici o culpă în îndeplinirea mandatului.

Subiectul nr.124

Contractul de comision.

1. Noţiune; asemănări şi deosebiri faţă de contractul de mandat

comercial

Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită

comisionar, se obligă pe baza împuternicirii celeilalte părţi, numită

comitent, să încheie anumite acte de comerţ, în nume propriu, dar pe

seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision.

Contractul de comision apare ca o varietate a mandatului comercial;

contractul de comision este un mandat comercial fără reprezentare.

Asemănări cu contractul de mandat comercial:

- ambele au ca obiect tratarea de afaceri comerciale;

- în ambele contracte, actele juridice se încheie cu terţii pe seama

altei persoane, care a dat împuternicirea.

Deosebiri faţă de contractul de mandat comercial

- în cazul mandatului, mandatarul are drept de reprezentare, în

cazul comisionului, comisionarul nu beneficiază de dreptul de

reprezentare;

323

Page 324: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- în cazul mandatului există o reprezentare directă, în cazul

comisionului există o reprezentare indirectă.

2. Caracterele juridice

a) Contract bilateral

Contractul de comision este un contract bilateral (sinalagmatic); el

dă naştere la obligaţii în sarcina comisionarului şi comitentului.

b) Contract cu titlu oneros

Contractul de comision este un contract cu titlu oneros deoarece

prin încheierea lui ambele părţi urmăresc realizarea unui folos patrimonial.

c) Contract consensual

Contactul de comision este un contract consensual deoarece el ia

naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor.

3. Obiectul contractului

Contactul de comision are ca obiect tratarea de afaceri comerciale,

deci actele juridice pe care comisionarul le încheie cu terţii trebuie să fie

fapte de comerţ.

Obligaţia pe care şi-o asumă comisionarul este aceea de a încheia

acte juridice comerciale. Această obligaţie este o obligaţie de a face, iar nu

o obligaţie de a da; comisionarul este un prestator de servicii.

Actele juridice pe care comisionarul le încheie cu terţii, în baza

contractului de comision, privesc vânzarea-cumpărarea unor bunuri,

activitatea de transport etc.

O varietate a contractului de comision este contractul de

consignaţie, în temeiul căruia o parte, numită consignant, încredinţează

unei alte persoane, numită consignatar, anumite bunuri pentru a le vinde

în nume propriu, la un preţ prealabil stabilit, pe seama consignantului, în

schimbul unei remuneraţii.

În activitatea de transport, contractul de comision îşi găseşte o

aplicaţie în cadrul contractului de expediţie, în baza căruia, o persoană

numită expediţionar, se obligă faţă de altă persoană, numită expeditor, să

încheie în nume propriu, dar pe seama expeditorului, un contract de

transport cu cărăuşul, precum şi la îndeplinirea unor prestaţii accesorii

expedierii.

324

Page 325: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.125

Efectele contractului de comision.

1. Efecte în raporturile dintre părţi

A) Obligaţiile comisionarului

a) Să execute mandatul încredinţat de comitent

În baza împuternicirii primite comisionarul este obligat să încheie

actele juridice stabilite de comitent. Potrivit legii, obligaţia comisionarului

nu se reduce la încheierea actelor juridice; comisionarul este ţinut să

îndeplinească toate actele pe care le reclamă realizarea operaţiunii

comerciale cu care a fost împuternicit de comitent. El este obligat să se

conformeze instrucţiunilor comitentului, trebuind să acţioneze în limitele

împuternicirii primite. Îndeplinirea acestei obligaţii trebuie apreciate în

325

Page 326: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

funcţie de caracterul instrucţiunilor, care pot fi imperative, indicative sau

facultative. În cazul depăşirii instrucţiunilor comitentul poate refuza

operaţiunea îndeplinită de comisionar. Această exigenţă a legii nu exclude

posibilitatea comisionarului de a executa mandatul în condiţii mai

avantajoase decât cele proiectate d comitent.

Comisionarul trebuie să-l informeze pe comitent asupra modificărilor

împrejurărilor avute în vedere la stabilirea împuternicirii, pentru o

eventuală reconsiderare a împuternicirii sale.

b) Să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii

mandatului primit

În temeiul acestei obligaţii, comisionarul este ţinut să-l informeze pe

comitent asupra mersului operaţiunilor şi a împrejurărilor de natură să

modifice împuternicirea primită.

Întrucât contractul cu terţul este încheiat de comisionar în nume

propriu, dar pe seama comitentului, drepturile dobândite de comisionar

trec direct asupra comitentului, care este în realitate stăpânul afacerii. Tot

astfel, obligaţiile asumate de comisionar prin contractul încheiat cu terţul

se răsfrâng asupra comitentului.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul contractului

încheiat de comisionar şi terţ ca şi riscurile, se transmit direct de la

comitent la terţ şi invers de la terţ la comitent.

Comisionarul este un prestator de servicii, el îşi asumă o obligaţie de

a face de a încheia anumite acte juridice, iar nu o obligaţie de a da, în

consecinţă creditorii comisionarului nu pot urmări silit, în cazul aplicării

procedurii falimentului bunurile care fac obiectul actelor juridice încheiate

între comisionar şi terţ.

Ţinând seama de aceste efecte, comisionarul este obligat să predea

comitentului tot ceea ce a primit de la terţ în baza contractului încheiat.

c) Să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi

diligenţa unui profesionist

În îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de comision,

comisionarul trebuie să acţioneze cu bună-credinţă şi să depună o

diligenţă sporită, cerută unui profesionist. În consecinţă, comisionarul

răspunde pentru nerespectarea obligaţiilor, chiar şi în cazul unei culpe

foarte uşoare.

B) Obligaţiile comitentului

326

Page 327: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

a) Să plătească comisionul

Comitentul este obligat la plata remuneraţiei din momentul în care

comisionarul a încheiat actele juridice cu terţii, chiar dacă nu au fost

executate încă obligaţiile rezultate din actele juridice încheiate.

Cuantumul remuneraţiei este stabilit prin convenţia părţilor sub

forma unei sume fixe sau a unui procent calculat la valoarea afacerilor

realizate de comisionar.

b) Să restituie cheltuielile făcute de comisionar cu

îndeplinirea însărcinării primite

În cazul în care în îndeplinirea însărcinării primite, comisionarul a

făcut anumite cheltuieli, comitentul are obligaţia să restituie sumele de

bani respective. Totodată, dacă cu aceeaşi ocazie comisionarul a suferit

anumite prejudicii, comitentul are obligaţia să plătească despăgubiri.

Plata acestor sume este garantată cu privilegiul pe care

comisionarul îl are asupra bunurilor comitentului, pe care comisionarul le

deţine în executarea contractului de comision.

2. Efectele contractului faţă de terţi

Prin încheierea contractului între comisionar şi terţ nu se stabilesc

nici un fel de raporturi juridice între comitent şi terţ. Deci, comitentul nu

are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici

acestea nu au vreo acţiune contra comitentului. Pentru nerespectarea

obligaţiilor din contractul încheiat între comisionar şi terţ, răspunderea

aparţine părţii contractante în culpă. Acţiunile comisionarului contra

terţului pot fi cedate comitentului.

Faţă de terţ răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor din

contractul încheiat de comisionar cu terţul aparţine comisionarului, chiar

dacă în fapt vinovat este comitentul; ex: calitatea necorespunzătoare a

mărfii.

Comisionarul este răspunzător faţă de comitent pentru încheierea

actelor juridice cu terţul nu şi pentru executarea lor, cu excepţia unei

convenţii contrare. Deci, în mod excepţional, comisionarul va răspunde

pentru nerespectarea obligaţiilor de către terţi, în cazul în care, în

contractul de comision a fost prevăzut expres acest lucru. Este vorba de

clauza de garanţie a solvabilităţii. Asumându-şi o asemenea obligaţie de

garanţie, comisionarul va fi obligat personal faţă de comitent pentru

327

Page 328: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

executarea obligaţiilor rezultate din contractul încheiat între comisionar şi

terţ.

În schimbul garanţiei comisionarul are dreptul la o remuneraţie

specială, “pentru garanţie” sau “pentru credit”. Această remuneraţie este

distinctă de comision şi se numeşte provizion sau proviziune. Aceasta se

stabileşte de către părţi sau de către instanţa de judecată.

DREPTUL FAMILIEI

Subiectul nr.126

Bunurile comune ale soţilor.

1. Criteriile legale pentru determinarea bunurilor comune

328

Page 329: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi sunt,

de la data dobândirii lor, bunuri comuna ale soţilor dacă sunt îndeplinite

cumulativ următoarele condiţii:

a) este dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei;

b) nu face parte din categoria de bunuri pe care legea le consideră

bunuri proprii.

2. Noţiunea de bunuri

Noţiunea de bunuri desemnează atât bunurile corporale, adică

lucrurile mobile şi imobile, cât şi bunurile incorporale, adică drepturile

reale, drepturile de creanţă şi acţiunile privind drepturile patrimoniale.

Se consideră că în categoria bunurile comune trebuie cuprinsă nu

numai dobândirea unui drept şi dobândirea posesiunii – chiar cu rea-

credinţă – asupra unui bun, cu titlul unei comunităţi de fapt.

3. Noţiunea de dobândire

În sensul prevederilor Codului familiei, a dobândi înseamnă a deveni

titularul unui drept real sau de creanţă prin intermediul unor acte sau fapte

juridice, ori în puterea legii.

Bunurile devin comune fără a deosebi între modurile de dobândire,

cu excepţia bunurilor dobândite prin acte cu titlu gratuit care devin

comune numai dacă dispunătorul a prevăzut în mod expres sau tacit (însă

neîndoielnic) că vor fi comune.

Bunul devine comun fără a deosebi dacă în actul de achiziţie au fost

trecuţi ambii soţi sau numai unul dintre ei. De asemenea bunul devine

comun dacă a fost dobândit prin munca ambilor soţi sau numai prin

munca unuia dintre aceştia.

Bunurile dobândite cu venitul din muncă a unuia dintre soţi şi cele

dobândite cu împrumutul făcut de unul dintre soţi sunt bunuri comune.

De asemenea fructele provenite de la bunurile comune sunt bunuri

comune.

În ceea ce priveşte uzucapiunea, trebuie făcută următoarea

precizare:

a) uzucapiunea de 30 de ani constituie mod de dobândire a

bunurilor comune, dacă data de când termenul prescripţiei

achizitive a început să curgă se situează în timpul căsătoriei;

b) uzucapiunea de 10-20 de ani este un mod de dobândire a

bunurilor comune dacă data titlului care serveşte de bază

prescripţiei se situează în timpul căsătoriei.

329

Page 330: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

4. Noţiunea “în timpul căsătoriei”

Bunurile devin comune dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei,

ceea ce înseamnă că dobânditorul trebuie să aibă calitatea de soţ.

Căsătoria durează între momentul încheierii sale şi data desfacerii

sau încetării căsătoriei. Momentul încheierii căsătoriei este acela în care

delegatul de stare civilă constată existenţa consimţământului viitorilor soţi

şi îi declară căsătoriţi.În ceea ce priveşte data desfacerii sau încetării căsătoriei,

deosebim:a) căsătoria încetează prin decesul unuia dintre soţi, fizic constatat;b) căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi, declarată

judecătoreşte;c) Căsătoria se desface prin divorţ;d) Căsătoria încetează prin nulitate sau anulare.

Bunurile dobândite în timpul separaţiei în fapt a soţilor devin comune din următoarele motive:

- separaţia nu atrage încetarea sau desfacerea căsătoriei, deci bunurile sunt dobândite în timpul căsătoriei;

- legea nu distinge în cazul în care soţii au locuinţă comună sau în cazul în care au locuinţe separate;

- soţii ar avea posibilitatea răsturnării normelor legale privind bunurile comune.

5. Data dobândirii bunurilorAceastă dată trebuie să fie în timpul căsătoriei, pentru ca bunul să

devină comun. Dat fiindcă legea nu prevede dispoziţii derogatorii, înseamnă că data dobândirii bunurilor este aceea când unul dintre soţi devine titularul dreptului respectiv, chiar dacă acel soţ ar intra – în cazul drepturilor reale – în posesia bunului mai târziu sau – în cazul drepturilor de creanţă – acesta s-ar realiza efectiv mai târziu. Aşadar momentul dobândirii este acela în care dreptul intră în patrimoniul unuia dintre soţi sau al ambilor. În acest sens creanţele născute înainte de căsătorie în patrimoniul unui soţ, dar realizate în timpul căsătoriei, nu sunt bunuri comune, iar cele născute în timpul căsătoriei, dar realizate după căsătorie, sunt bunuri comune.

Privitor la data dobândirii bunurilor în timpul căsătoriei prin convenţii afectate de modalităţi, deosebim după cum este vorba de termen sau condiţie. Bunul dobândit în căsătorie printr-o convenţie afectată de termen se consideră comun. Bunul cumpărat în timpul căsătoriei sub condiţie suspensivă nu se va considera dobândit atâta timp cât nu s-a realizat condiţia, dar odată realizată bunul se consideră dobândit din momentul contractării. În cazul condiţiei rezolutorii, actul îşi produce efectele normale, iar acel bun devine comun; dacă se realizează condiţia,

330

Page 331: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

contractul se va desfiinţa cu efect retroactiv, considerându-se că nu s-a încheiat niciodată.

6. Dovada bunurilor comune. Prezumţia de comunitateAvând în vedere că în majoritatea cazurilor bunurile sunt dobândite

în timpul căsătoriei prin contribuţia ambilor soţi, art.30, alin.3 C.fam. instituie prezumţia relativă de comunitate: calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.

În temeiul acestei prezumţii, orice bun dobândit în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, se consideră bun comun câtă vreme nu se face dovada că este propriu.

În cazul acestei prezumţii sarcina probei este răsturnată, deoarece bunul dobândit în timpul căsătoriei este considerat, până la proba contrarie, că este comun. Fiind un mijloc de probă , prezumţia de comunitate nu se confundă cu comunitatea de bunuri, deci cu bunurile comune, problemă de drept material.

331

Page 332: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.127

Bunurile proprii ale soţilor.

1. Analiza categoriilor de bunuri proprii prevăzută de art.31, lit.a-f

din Codul familiei

În legătură cu bunurile proprii ale soţului se impun unele precizări

prealabile:

- bunurile proprii constituie o excepţie de la comunitatea de

bunuri;

- bunurile proprii sunt limitativ prevăzute de lege

- există mai multe criterii de determinare a bunurilor proprii:

enumerarea legală, data dobândirii lor, , legătura cu persoana

soţului dobânditor, caracterul personal al dreptului dobândit,

natura ori destinaţia economică a bunului sau afectaţiunea

acestuia;

- existenţa unui circuit între bunurile comune şi cele proprii

A) Bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei

(art.31, lit.a, C.fam)

Bunurile pe care soţii le au în momentul încheierii căsătoriei nu intră

în comunitatea de bunuri. Dacă soţii au dobândit împreună un bun înaintea

încheierii căsătoriei acesta nu devine comun, soţii fiind coproprietari

asupra lui, ceea ce însemnă că el este bun propriu.

B) Bunurile dobândite prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune (art.31, lit.b, C.fam.)

Aceste bunuri devin proprii, deşi sunt dobândite în timpul căsătoriei, datorită caracterului personal al dobândirii lor.

Bunurile dobândite prin moştenire devin proprii deoarece acestea sunt atribuite de lege moştenitorului pe criteriul rudeniei sau căsătoriei dintre moştenitor şi defunct, ceea ce însemnă că vocaţia la moştenire are un caracter strict personal. În al doilea rând dacă bunurile moştenire ar deveni bunuri comune ale soţilor s-ar schimba devoluţiunea moştenirii stabilită de lege prin norme imperative.

332

Page 333: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Donaţiile şi legate, adică liberalităţile sunt acte juridice cu titlu gratuit, făcute în considerarea persoanei gratificate, deci sunt acte încheiate intuitu personae. Bunurile dobândite prin donaţie şi legat sunt proprii pentru a se respecta voinţa dispunătorului, care – dacă nu a dispus altfel – nu poate fi presupus că a înţeles să avantajeze şi pe soţul celui gratificat. Bunurile dobândite prin donaţie vor fi proprii indiferent de modul în care este făcută donaţia.

Donaţiile remuneratorii, răsplătind un serviciu prestat, sunt în parte acte cu titlu oneros. În această măsură, ele ar urma să intre în comunitatea de bunuri, rămânând proprii numai în rest.

În cazul donaţiilor făcute unui soţ sub condiţie potestativă sau cu sarcină s-a exprimat părerea că în măsura obligaţiei rezultând din condiţia potestativă ori din sarcină, în folosul unui terţ sau al dispunătorului, actul este cu titlu oneros şi deci bunul primit prin asemenea donaţie este comun, iar pentru rest bunul este propriu.

Bunul primit prin legat este propriu, fără a deosebi cum legatul este universal, cu titlu universal sau cu titlu particular.

În ceea ce priveşte voinţa dispunătorului ca bunul să fie comun:- această excepţie se referă la liberalităţi nu si la succesiunea

legală;- dreptul dispunătorului de a prevedea dacă un bun va fi comun

cunoaşte unele limitări: dacă obiectul donaţie îl constituie rezerva soţului gratificat, clauza prin care se dispune ca bunul să fie comun devine inoperantă;

- voinţa nu trebuie exprimată expres, ea poate fi şi tacită dacă este neîndoielnică;

- proba voinţei dispunătorului ca bunul să fie comun se poate face cu orice mijloace de probă, inclusiv martori şi prezumţii.

În ceea ce priveşte exteriorizarea voinţei ca bunul donat sau legat să fie comun se opt ivi următoarele situaţii:

- liberalitatea făcută soţilor cu menţiune expresă că devine bun comun – bunul va fi comun;

- liberalitatea făcută ambilor soţi, fără menţiunea că bunul va fi comun – bunul va fi comun;

- liberalitatea făcută unuia dinte soţi cu menţiunea expresă că bunul va fi comun – bunul va fi comun;

- liberalitatea făcută unuia dinte soţi, fără nici o menţiune; bunul va fi propriu.

Darurile de nuntă vor fi bun comun al soţilor, scopul lor fiind să formeze începutul patrimoniului comun al soţilor. Valoarea mare a darurilor de nuntă făcute ambilor soţi poate fi luată în considerare pentru a deduce voinţa părţilor în sensul că donaţia este un bun propriu al copilului părinţilor donatori, nu bun comun.

333

Page 334: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

C) Bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi (art.31 lit.c, C.fam.)

a) Bunuri de uz personalPentru a fi considerate bunuri de uz personal acestea terbuie să

îndeplinească următoarele condiţii:- bunul să aparţină unuia dintre soţi, adică acesta să-l fi dobândit;- bunul devine propriu, indiferent de modul de dobândire, în afară

de cazul în care, potrivit modului de dobândire, bunul devine prorpiu în temeiul altei dispoziţii legale decât cea privitoare la bunurile de uz personal;

- bunul trebuie să fie afectat în mod efectiv uzului exclusiv şi personal al unuia dinte soţi. Nu sunt proprii bunurile de lux, care chiar dacă sunt folosite de un singur soţ, au o valoare deosebit de mare, disproporţionată faţă de veniturile soţilor şi de nivelul lor de viaţă.

b) Bunuri destinate exercitării profesiei unuia dintre soţiAceste bunuri sunt proprii indiferent dacă ele sunt dobândite cu

mijloace proprii sau cu mijloace comune ale soţilor.Soţul care a contribuit cu munca sa sau cu mijloacele proprii la

dobândirea unor bunuri destinate exercitării unei profesii de către celălalt soţ are împotriva acestuia un drept de creanţă, fundamentat prin îmbogăţirea fără just temei. Dacă bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi alcătuiesc obiecte de lux şi au fost dobândite, total sau parţial, cu valori comune, în aceeaşi măsură se menţine caracterul de bunuri comune, deoarece aceste valori comune au depăşit destinaţia lor matrimonială.

Bunurile destinate exercitării profesiei îşi păstrează caracterul lor de bunuri proprii şi în cazul părăsirii profesiei prin pensionare.

Când ambii soţi au aceeaşi profesie, bunurile pe care le folosesc pentru exercitarea ei nu sunt comune, ci se găsesc în coproprietatea acestora, deoarece îşi păstrează caracterul de bunuri proprii.

D) Bunurile dobândite cu titlul de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii, precum şi alte asemenea bunuri (art.31, li.d, C.fam.)

a) Premiile sau recompenseleBunurile dobândite cu titlu de premiu şi recompensă sunt proprii ale

acelui soţ care a adus un aport excepţional în munca pe care o prestează datorită priceperii şi calităţilor sale personale, ceea ce a justificat acordarea distincţiei.

334

Page 335: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Premiile nu trebuie confundate cu sistemul premial de plată salarial, tot astfel recompensele nu trebuie confundate cu recompensele periodice acordate pentru realizarea unor anumiţi indici obiectivi, ca element component al sistemului salarial.

b) Manuscrisele ştiinţifice şi literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii

Trebuie remarcat faptul că prevederile art.31, lit.d, C.fam. nu se referă nici la drepturile morale de autor şi nici l acele patrimoniale de autor. Textul se referă la manuscrisele ştiinţifice şi literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, acestea reprezentând obiectele materiale prin care se exteriorizează opera de creaţie intelectuală a autorului, asupra cărora acesta are drept de proprietate exclusivă.

E) Indemnizaţiile de asigurare sau despăgubire pentru pagubele pricinuite persoanei (art.31, lit. e, c.fam.)

Sumele de bani care au fost încasate de către un soţ cu un asemenea titlu sau creanţele privitoare la acestea sunt bunuri proprii, deoarece sunt destinate să repare o pagubă exclusiv personală, ori să contribuie la refacerea sănătăţii şi la redobândirea capacităţii de muncă, ori la asigurarea existenţei persoanei dacă refacerea capacităţii sale de muncă nu mai este posibilă.

Trebuie precizat că este vorba de indemnitatea de asigurare pentru pagube pricinuite persoanei unuia dintre soţi, iar nu pentru pagube aduse bunurilor.

Aceste sume sunt bunuri proprii indiferent dacă sunt efectul unei convenţii de asigurare, plătită din bani proprii sau comuni soţilor, sau dac ăsunt efectul pagubei pricinuite persoanei unuia dintre soţi ca urmare a faptei ilicite a altei persoane.

F) Valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare (art.31, lit.F, C.fam.)

În acest caz bunul dobândit devine propriu în temeiul subrogaţiei reale cu titlu universal, care are scopul de a evita confuzia între grupa bunurilor comune şi aceea a bunurilor proprii aparţinând fiecăruia dintre soţi.

Astfel, devin bunuri proprii:a) bunul dobândit în schimbul altui bun propriu;b) preţul vânzării unui bun propriu;c) creanţa preţului de vânzare a unui bun propriu;d) sulta obţinută în cazul schimbului unui bun propriu;e) bunul cumpărat cu preţul obişnuit din vânzarea unui bun propriu;f) indemnitatea de asigurare pentru prejudiciul adus unui bun

propriu;

335

Page 336: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

g) despăgubirea datorată pentru cauzele datorate unui bun propriu.

2. Dovada bunurilor proprii

a) În relaţiile dintre soţiCalitatea de bun propriu poate fi dovedită, în relaţiile dintre soţi, cu

orice mijloc de probă, fie că această calitate se sprijină pe un fapt material, fie că rezultă dintr-un act juridic, exceptând cazul actelor solemne.

Când calitatea de bun propriu se întemeiază pe un act juridic în care numai unul dintre soţi este parte, celălalt soţ fiind un terţ, dovada caracterului propriu al bunului nu se ridică în raporturile dintre părţile actului juridic, ci în relaţiile dintre soţi, dintre care unul nu este parte la acel act juridic. De aceea, problema dovedirii actului juridic între părţile lui nu trebuie confundată cu acea a dovedirii caracterului propriu al bunului rezultat din acel act juridic.

Posibilitatea dovedirii cu orice mijloc de probă, în relaţiile dintre soţi, a caracterului propriu al bunurilor, priveşte nu numai pe soţi dar şi pe cei care le înfăţişează drepturile – succesori legali şi testamentari, donatarii de bunuri viitoare şi creditori chirografari.

Rudele şi afinii, până la gradul al III-lea inclusiv, nu pot fi ascultaţi ca martori şi, în consecinţă, un soţ nu poate dovedi calitatea de bun propriu cu martori care să fie rude sau afini de gradul menţionat.

b) În relaţiile dintre soţi şi terţiÎn cazul căsătoriilor încheiate până la intrarea în vigoare a Codului

familiei şi a bunurilor dobândite până la această dată (1 februarie 1954), dovada calităţii de bun propriu se face de toţi cei interesaţi prin orice mijloc de probă.

În celelalte cazuri, în situaţia în care calitatea de bun propriu rezultă dintr-un act juridic, iar valoarea bunului respectiv depăşeşte suma de 250 de lei, dovada faţă de teri nu se poate face decât prin înscris. De asemenea, dovada cu martori şi prezumţii nu este permisă împotriva sau peste conţinutul unui înscris.

Terţele persoane, atât în raporturile dintre ele, cât şi în raporturile lor cu soţii, vor putea face dovada calităţii de bun propriu prin orice mijloc de probă, deoarece, neavând înscrisurile pe care le posedă soţii, probele de care se pot prevala nu le sunt îngrădite. Prin urmare terţii nu sunt în posibilitatea de a-şi fi putut preconstitui proba pentru dovedirea caracterului propriu al bunurile unuia dintre soţi.

336

Page 337: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.128

Prezumţia de mandat tacit reciproc.

1. Noţiunea

Pentru a înlesni efectuarea diferitelor acte şi operaţii ce sunt

necesare a fi îndeplinite în timpul căsătoriei de către soţi şi pentru a da

certitudine circuitului juridic civil, în interesul terţilor de bună-crdinţă care

ar trata cu soţii, legea prevede existenţa unui mandat tacit reciproc.

Potrivit acestui mandat, oricare dintre soţi, exercitând singur drepturile de

administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor comune, este

prezumat că are şi consimţământul celuilalt soţ.

337

Page 338: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dreptul de reprezentare pe care îl au soţii în mod reciproc izvorăşte

dintr-un mandat tacit, pe care legea îl presupune că ei şi l-au dau unul

altuia.

2. Forţa prezumţiei

Prezumţia mandatului tacit este o prezumţie relativă, ea putând fi

răsturnată prin dovada contrară, oricare dintre soţi va putea face dovada

că n-a dat mandat celuilalt soţ şi că s-a opus la săvârşirea unui anumit act.

3. Limitele mandatului reciprocMandatul tacit reciproc al părţilor nu exist6ă în următoarele situaţii;

a) Actele de dispoziţie privitoare la imobileNici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un

teren sau o construcţie – bunuri comune – dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. Consimţământul expres poate fi dat personal, prin prezenţa soţului la întocmirea actului, sau prin existenţa unui mandat special. Deşi textul legal se referă la terenuri şi construcţii, el urmează a se aplica şi în cazul dezmembrămintelor dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale sau în cazul acţiunilor în revendicare.

b) Actele cu titlu gratuit între viiIndiferent dacă se referă la bunuri mobile sau imobile, actele cu titlu

gratuit între vii trebuie să fie făcute cu consimţământul expres al ambilor soţi, deoarece ele au un caracter grav prin micşorarea comunităţii pe care o produc, şi pe de altă parte raţiunile care stau la baza prezumţiei de mandat tacit reciproc nu se găsesc în cazul actelor cu titlu gratuit între vii.

Cu toate acestea darurile obişnuite, care se fac nu atât în intenţia de a gratifica, ci de a satisface unele obiceiuri din societate se pot face de către un singur soţ, cu consimţământul prezumat al celuilalt soţ. Aceeaşi soluţie urmează a se da şi în cazul actelor de binefacere

c) SancţiuniActele de înstrăinare sau grevare, încheiate fără consimţământul

expres al ambilor soţi vor fi lovite de nulitate relativă, iar soţul al cărui consimţământ expres a lipsit, poate să confirme actul.

Efectele nulităţii relative va fi suportat şi de terţul dobânditor căci avea datoria să se intereseze dacă bunul este comun sau propriu. Acţiunea în anulare nu este singurul mijloc pe care-l are la îndemână soţul care nu a consimţit la actul de dispoziţie. Acest act, potrivit principiului relativităţii efectelor actului juridic, nu îi este opozabil, astfel că, în calitatea sa de proprietar devălmaş, poate revendica imobilul în orice mâini s-ar afla. În

338

Page 339: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

acest caz soţul respectiv poate introduce singur acţiunea în revendicare, nefiind necesar consimţământul expres al celuilalt soţ.

Subiectul nr.129

Natura juridică a comunităţii de bunuri.

1. Forma proprietăţii ce aparţine soţilor asuprabunurilor comune.

Caracterizare generală.

Proprietatea soţilor asupra bunurilor comune este o proprietate

comună în devălmăşie.

339

Page 340: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Proprietatea comună în devălmăşie se caracterizează prin aceea că

mai multe persoane sunt proprietare împreună asupra bunului care este

obiectul acestui drept, fără ca dreptul să fie divizat pe cote-părţi şi fără ca

bunul să fie împărţit corespunzător acestora. Prin urmare, nici dreptul de

proprietate nici bunul asupra căruia poartă dreptul nu sunt divizate între

membri.

2. Deosebiri între proprietatea în devălmăşie şi proprietatea pe

cote părţi

Între proprietatea comună a soţilor şi proprietatea comună pe cote

părţi există următoarele deosebiri:

a) În primul caz partea fiecărui soţ asupra bunurilor comune nu se

cunoaşte, nefiind determinată, pe când în al doilea caz, partea fiecăruia

dintre coproprietarii comuni este cunoscută, fiind determinată sub forma

unei fracţiuni matematice.

b) Nici unul dintre soţi nu poate dispune în timpul căsătoriei prin

acte între vii de dreptul său asupra bunurilor comune, căci acesta nu

este determinat, pe când în cazul cotelor părţi, fiecare dintre proprietarii

comuni poate dispune de dreptul său asupra bunurilor respective, fără a fi

nevoie pentru aceasta de consimţământul celorlalţi coproprietari.

c) Fiecare dintre soţi poate face singur acte de administrare şi de

folosinţă asupra bunurilor comune, presupunându-se că are şi

consimţământul celuilalt soţ, pe când în cazul cotelor părţi, fiecare dintre

proprietarii comuni poate face acte de folosinţă asupra bunurilor comune,

numai în măsura în care nu aduce atingere folosinţei concomitente a

celorlalţi proprietari şi nu schimbă destinaţia bunurilor respective.

d) Fiecare dintre soţi poate dispune cu unele excepţii, de bunurile

comune, fiind socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ, pe când în al

doilea caz, actele de dispoziţie asupra întregului bun comun se pot face

numai cu consimţământul tuturor proprietarilor.

e) Izvorul comunităţii de bunuri a soţilor este căsătorie, pe când

proprietatea comună pe cote-părţi poate proveni din cauze diferite.

f) Împărţirea bunurilor comune ale soţilor nu se face potrivit

unei cote predeterminate, întinderea dreptului fiecărui soţ stabilindu-se cu

340

Page 341: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

prilejul împărţirii, pe când în cazul proprietăţii comune pe cote-părţi

împărţirea bunurilor se face potrivit cotelor stabilite a căror întindere este

cunoscută.

g) Cu privire la exercitarea acţiunilor posesorii

Între proprietarii comuni, la proprietatea comună a soţilor

codevălmaşul nu are acţiune posesorie împotriva celuilalt devălmaş, pe

când la proprietatea comună pe cote părţi coproprietarul are acţiune

posesorie împotriva celorlalţi coproprietari.

Faţă de terţi, la proprietatea comună a soţilor codevălmaşul a re

exerciţiul acţiunii posesorii împotriva terţilor, deoarece această acţiune

este un act de administraţie, pe când în cazul proprietăţii pe cote-părţi

coproprietarul nu are singur exerciţiul acţiunii posesorii împotriva tulburării

sau deposedării provenite de la un terţ.

h) Cu privire la exerciţiul acţiunii în revendicare

Între proprietarii comuni, la proprietatea comună a soţilor,

codevălmaşul nu are acţiune în revendicare împotriva celuilalt şi nici nu

poate cere împărţirea bunurilor decât pentru motive temeinice, pe când la

proprietatea comună pe cote părţi, coproprietarul, chiar dacă nu are

acţiune împotriva celorlalţi coproprietari, el poate cere oricând împărţirea

bunurilor.Faţă de terţi, la proprietatea comună a soţilor, codevălmaşul poate

introduce acţiune în revendicare împotriva terţului, la proprietatea comună pe cote-părţi, coproprietarul nu poate introduce singur acţiune în revendicare împotriva terţilor, doar împreună cu ceilalţi coproprietari.

3. Comunitatea de bunuri şi coproprietateaComunitatea de bunuri nu exclude coproprietatea soţilor, prin

achiziţia comună, cu o altă persoană. Partea soţilor în coproprietate constituie un bun comun. Această împrejurare nu se opune la împărţirea bunurilor între terţi şi soţi. Asemenea împărţire nu este condiţionată de existenţa unui proces de împărţire a bunurilor comune între soţi, deoarece, ieşirea din indiviziune se face numai faţă de soţi, aceştia putând să rămână proprietari comuni, după ieşirea din indiviziune, şi ei nu pot împărţi bunurile comune în timpul căsătoriei, dacă nu există motive temeinice.

DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

341

Page 342: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.130

Norme conflictuale privind moştenirea.

1. Determinarea legii aplicabile moştenirii – lex succesionis (art.66

din Legea 105/1992)

Moştenirea este supusă unor legi diferite, în funcţie d obiectul ei:

În ceea ce priveşte bunurile mobile, oriunde s-ar afla, moştenirea

este guvernată de legea naţională pe care persoana a avut-o la data morţii

(lex patriae).

În ceea ce priveşte bunurile imobile, moştenirea este supusă legii

locului unde fiecare imobil din masa succesorală este situat (lex rei sitae)

Noţiunea generală care desemnează legea aplicabilă moştenirii este

lex succesionis.

2. Domeniul de aplicare a legii moştenirii conform art.67 din Legea

105/1992

Conform art.67 din Legea 105/1992 legea aplicabilă moştenirii

stabileşte îndeosebi:

A) Momentul deschiderii succesiunii

Legea succesiunii se alică numai în ceea ce priveşte momentul

(data) deschiderii succesiunii nu şi în ceea ce priveşte locul.

Locul deschiderii succesiunii nu are importanţă pe planul conflictului

de legi el producând însă consecinţe pe planul determinării competenţei în

dreptul internaţional privat, fiind principalul element pentru stabilirea

competenţei notarilor publici în procedura notarială succesorală şi a

intanţelor judecătoreşti competente în litigiile succesorale.

B) Persoanele cu vocaţie de a moşteni

Legea succesiunii stabileşte persoanele care au vocaţie de a

moşteni. Prezintă importanţă şi pe planul dreptului internaţional privat,

datorită problemelor conflictuale pe care le ridică, clasificarea devoluţiunii

în legală şi testamentară.

a) Legea aplicabilă devoluţiunii legale a moştenirii

Legea succesiunii stabileşte sfera persoanelor chemate la

moştenirea legală şi ordinea chemării lor. Totodată această lege se aplică

în ceea ce priveşte reprezentarea succesorală, determinarea cotelor ce se

342

Page 343: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

cuvin fiecătui succesor, rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi

drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor.

b) Legea aplicabilă devoluţiunii testamentare a moştenirii

În ceea ce priveşte reglementarea specială privind legea aplicabilă

acestei forme de moştenire, sunt aplicabile dispoziţiile art.68, alin.1 din

Legea 105/1992, conform cărora “testatorul poate supune transmiterea

prin moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea arătată în art.66 fără a

avea dreptul să înlăture dispoziţiile ei imperative”. Din acest text rezultă

că normele conflictuale, atât cea care plasează moştenirea mobiliară în

sfera ultimei legi naţionale a defunctului cât şi cea care supune moştenirea

mobiliară legii locului situării imobilului, au caracter supletiv, testatorul

putând să facă aplicabilă transmiterii succesorale o altă lege, conform

voinţei sale. Autonomia de voinţă a testatorului este limitată, dispoziţiile

imperative ale art.66 rămânând totuşi aplicabile.

În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale testamentului, acestea

trebuie să fie:

- capacitatea de a dispune prin testament; Incapacităţile de a

dispune prin testament, în cazul în care sunt absolute, sunt

supuse legii personale a acestuia. Incapacităţile relative, de a

dispune şi primi prin testamennt, având ca scop ocrotirea

testatorului, urmează legea moştenirii testamentare. Sancţiunea

este cea a legii aplicabile respectivei incapacităţi;

- consimţământul şi cauza – guvernate de legea succesiunii;

- obiectul testamentului este supus regulilor legii succesorale care

va guverna;

- regulile de interpretare a testamentului sunt, de asemenea,

stabilite de lex succesionis.

Condiţiile de formă ale testamentului sunt date de regulile legii celei

mai favorabile în materia formei testamenatre.

C) Calităţile cerute pentru a moşteni

Capacitatea succesorală – este supusă legii succesiunii; prezumţia

timpului legal al concepţiei copilului fiind o problemă de capacitate de

folosinţă a copilului este supusă legii personale a acestuia.

Nedemnitatea succesorală – este reglementată de lex succesionis

D) Exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct

343

Page 344: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Procedura trimiterii în opsesie şi cea a predării legatului, şi alte

aspecte procedurale în materie sunt supuse legii locului unde se

desfăşoară (lex fori).

E) Condiţiile şi efectele opţiunii succesorale

Condiţiile de fond ale opţiunii succesorale sunt supuse legii

succesorale.

Capacitatea cerută pentru a putea opta este supusă legii personale

a succesibilului.

Cerinţele de formă ale opţiunii succesorale urmează legea formei

actului.

Efectele opţiunii sunt guvernate de legea succesiunii. Nu se plaică

legea succesorală ci legea locului situării bunurilor (lex rei sitae) pentru

aspectele de procedură legate de opţiunea succesorală, precum şi de

formele de publicitate privind bunurile succesorale.

F) Întinderea obligaţiei moştenitorului de a suporta pasivul

Sub acest aspect se aplică, în principal, legea succesiunii.

G) Drepturile statului asupra succesiunii vacante

Dacă bunul este mobil se va aplica legea naţională a defunctului de

la data morţii.

Dacă bunul este imobil se va aplica legea locului situării bunului.

3. Alte aspecte privind domeniul de aplicare a legii succesiunii

a) Regimul juridic al petiţiei de ereditate

Deşi legea nu prevede expres se arată că regimul juridic al petiţiei

de ereditate este supus legii succesiunii.

b) Determinarea persoanelor care pot cere împărţeala

Împărţeala moştenirii este supusă, în principal, legii locului situării

bunurilor de împărţit, fiind strâns legată de regimul acestora.

Determinarea persoanelor care pot cere împărţeala este indicată însă în

legea succesiunii. Formele procedurale ale împărţelii urmează legea

fondului.

344

Page 345: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.131

Normele conflictuale privind forma actului juridic.

1. Enumerarea legilor aplicabile (art. 71 din Legea 105/1992).

Condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi

cârmuieşte fondul, dar că actul se consideră totuşi valabil din punct de

vedere al formei dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una din legile

următoare:

a) legea locului unde a fost întocmit (locus regit actum);

b) legea naţională (lex patriae) sau legea domiciliului (lex domicilii)

persoanei care l-a consimţit;

c) legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii

care examinează valabilitatea actului (auctot regit actum).

Rezultă că regula locus regit actum şi-a pierdut din consistenţa de

odinioară, legiuitorul punând în prim plan, sub aspectul formei, legea care

cârmuieşte fondul actului.

2. Prevederi speciale cu privire la legea aplicabilă condiţiilor de

formă ale contractelor (art.86 din Legea 105/1992)

Legea 105/1992 conţine, în materia contractelor, şi unele prevederi

cu caracter derogatoriu de la principiile enunţate de art.71. Aceasta

însemnă că contractul este supus, în principal, condiţiilor de formă care

guvernează fondul, în conformitate cu art.86, alin.2 din lege el va fi valabil

din punct de vedere al formei dacă:

a) părţile care se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite,

au îndeplinit condiţiile de formă stabilite de legea unuia dintre

aceste state;

b) reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului

unde s-a aflat în momentul încheierii actului.

3. Aplicaţii ale legilor aplicabile

Aplicaţii ale regulii locus regit actum:

345

Page 346: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- forma ad solemnitatem sau forma ad probationem a actului se va

alege după legea locului încheierii acestuia;

- formele de redactare a actelor (înscrisurilor) sau determinarea

persoanelor chemate să intervină cu acest prilej;

- durata valorii actelor precum şi forţa lor probantă;

- admisibilitatea probei testimoniale sau necesitatea producerii

unui înscris;

- sancţiunile incidente actelor îndeplinite fără respectarea

condiţiilor legale.

Aplicaţii ale lex domicilii sau lex patriae:

- actele juridice unilaterale.

Aplicaţii ale regulii auctor regit actum

- regula se aplică atât actelor unilaterale cât şi celor bilaterale,

atunci când valabilitatea actului este examinată de o autoritate

reprezentativă a unui stat, în străinătate;

- actele de stare civilă, privind pe cetăţenii români aflaţi în

străinătate.

4. Caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic

Regula locus regit actum are un caracter facultativ în ceea ce

priveşte actul sub semnătură privată şi caracter imperativ când este vorba

de actele autentice încheiate de cetăţenii români în străinătate sau de

cetăţenii străini în ţara noastră.

În raport cu acestea există şi excepţii. Astfel, în materia mijloacelor

de probă a actului şi a puterii doveditoare a înscrisului care îl constată,

norma conflictuală indicată de locus regit actum este dispozitivă, ea

putând fii înlocuită cu lex voluntatis, adică cu legea aleasă de părţi. De

asemenea în materia actelor de stare civilă dovada stării civile şi puterea

doveditoare a actelor de stare civilă se supune regulii auctor regit actum.

5. Domeniul legilor aplicabile formei actului juridic

a) Forma în care trebuie exteriorizat actul juridic (în sensul

negotium)

Legile aplicabile vor preciza:

- necesitatea formei scrise;

- caracterul formei cerute – ad validitatm sau ad probationem;

- necesitatea remiterii materiale a lucrului.

346

Page 347: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

b) Condiţiile de redactare a actului juridic

Legea aplicabilă va preciza:

- dacă înscrisul trebuie să cuprindă menţiuni speciale;

- condiţiile formale ce trebuie îndeplinite în cazul actelor solemne;

- persoanele competente să întocmească actul solemn.

c) Mijloacele de probă a unui act juridic, forţa probantă a actului

juridic (instrumentum), admisibilitatea înscrisurilor ca mijloace de

probă preconstituite

Legea plicabilă formei actului va stabili:

- dacă înscrisul are putere doveditoare până la înscrierea în fals

sau numai până la proba contrară;

- valoarea datei înscrisului sub semnătură privată;

- dacă înscrisul are valoarea unui început de dovadă scrisă, care să

poată fi completat cu martori şi prezumţii;

- condiţiile de valabilitate şi puterea doveditoare a copiei după un

înscris autentic întocmit în străinătate.

d) Admisibilitatea probei testimoniale a actului juridic

În acest sens legea aplicabilă va determina:

- admisibilitatea probei cu martori şi condiţiile în care aceasta este

admisă;

- admisibilitatea probei testimoniale peste sau împotriva

conţinutului unui înscris.

e) Durata valorii actului juridic (instrumentum), în cazul în care

acesta are o durată limitată în timp.

f) Condiţiile de formă ale convenţiei asupra probelor.

g) Sancţiunile aplicabile actului, în cazul în care acesta nu

respectă condiţiile de formă (de exemplu nulitatea, felul şi regimul

juridic al acesteia).

347

Page 348: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

DREPT CONSTITUŢIONAL

Subiectul nr.132

Dreptul de proprietate şi dreptul de moştenire.

1. Dreptul de proprietate

Dreptul de proprietate este un drept fundamental de veche tradiţie

în catalogul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Dreptul de proprietate este garantat fiecărui cetăţean. În conţinutul

acestui drept cuprindem dreptul persoanei fizice de a dobândi o

proprietate, de a se folosi şi a dispune liber în legătură cu proprietatea sa

şi de a putea transmite dreptul său altuia. Constituţia poate stabili şi unele

limitări cât priveşte sfera proprietăţii, limitări clar şi expres definite şi

determinate numai de interesul constituirii unor regii sa unor monopoluri în

exclusivitatea statale. Realizarea dreptului de proprietate presupune

obligaţia statului de a garanta şi apăra proprietatea obţinută pe căi licite.

Constituţia României în art.41 garantează dreptul de proprietate şi

creanţele asupra statului, ocrotind în mod egal proprietatea privată,

indiferent de proprietar.

Constituţia dă legi posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele

drepturilor reglementate prin art.41. Chiar testul constituţional stabileşte o

348

Page 349: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

asemenea limită atunci când arată că numai cetăţenii români pot dobândi

dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Garantând dreptul de proprietate Constituţia conţine reglementări

privitoare la expropriere şi la folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare

de către autorităţile publice. Exproprierea este trecerea silită în

proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor. Constituţia stabileşte

două condiţii cumulative pentru ca o expropriere să fie efectuată:

existenţa unei cauze de utilitate publică ea însăşi definită prin lege şi plata

unei prealabile şi drepte despăgubiri. În ceea ce priveşte folosirea

subsolului unei proprietăţi imobiliare de către autorităţile publice, pentru

lucrări de interes general, ea creează obligaţia constituţională pentru

acestea de a despăgubi proprietarul pentru daunele ce le sunt imputabile.

Cât priveşte despăgubirile, atât pentru expropriere cât şi pentru daunele

folosite prin folosirea subsolului unei proprietăţi imobiliare, ele se stabilesc

de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

Garanţii aparte ale dreptului de proprietate se regăsesc în art. 40

(7), care interzice confiscarea averii dobândite licit. Mai mult, Constituţia

conţine şi o regulă de procedură de mare eficienţă în sensul căreia

caracterul licit al dobândirii se prezumă. Rezultă că sarcina probei

caracterului ilicit al unei averi revine celui care afirmă acest lucru. Desigur,

în situaţia unor bunuri destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori

contravenţii, acestea pot fi confiscate în condiţiile legii.

Prevederile constituţionale dau dreptului de proprietate un conţinut

complex, de drept şi obligaţie. Aşa trebuie explicate prevederile art.41(6)

în sensul cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor

privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la

respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin

proprietarului.

2. Dreptul la moştenire

În mod firesc dreptul de proprietate presupune şi dreptul de

moştenire, drept în temeiul căruia o persoană poate dobândi pe cale

succesorală, în condiţiile legii, orice bun. Acest drept este reglementat prin

art.42 din Constituţie, care stabileşte că “Dreptul la moştenire este

garantat”.

349

Page 350: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.133

Dreptul de asociere.

1. Calificarea dreptului şi conţinutul său.

Dreptul de asociere este posibilitatea cetăţenilor români de a se

asocia, în mod liber, în partide sau formaţiuni politice precum şi în

sindicate sau alte forme şi tipuri de organizaţii, uniuni, ligi, în scopul

participării la viaţa politică, economică, socială şi culturală sau de a-şi

realiza o serie de interese materiale şi culturale. Dreptul de asociere este

una din expresiile pluralismului politic ca principiu constituţional.

2. Formele de asociere

Potrivit legii, constituirea partidelor politice este liberă, cu

respectarea regulilor privind scopurile, mijloacele de realizare a scopurilor,

înregistrarea. Dreptul de asociere îşi găseşte concretizarea organizatorică

350

Page 351: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

în partide sau formaţiuni politice, sindicate, ligi, asociaţii (uniuni

profesionale), ştiinţifice, sportive, culturale, de tineret, femei, uniuni de

creaţie.

3. Limitele constituţionale ale dreptului de asociere

După ce proclamă libertatea constituirii partidelor politice, legea

arată că nu se pot constitui partide fasciste sau care propagă concepţii

contrare ordinei de stat şi de drept din România.

Cât priveşte scopurile partidelor politice şi ale organizaţiilor în

general, acestea trebuie să se întemeieze pe respectul suveranităţii,

independenţei şi integrităţii naţionale, al democraţiei, în vederea asigurării

libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor şi afirmării demnităţii naţiunii române.

Iar mijloacele de realizare a scopurilor partidelor politice şi organizaţiilor

obşteşti trebuie să fie în conformitate cu ordinea de stat şi de drept din

România. Rezultă că şi dreptul de asociere cunoaşte unele limitări. Aceste

limitări, restricţii sunt şi trebuie să fie prevăzute expres de lege şi să fie

necesare într-o societate democratică. Aceste restricţii pot fi şi sunt

determinate de interesul securităţii naţionale, al securităţii publice ori

pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi

libertăţile altora.

Pot fi şi limitări în ceea ce priveşte membrii asociaţiilor. Astfel, legea

noastră nu permite asocierea în partide politice a cadrelor militare şi

personalului civil din Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, precum şi

a judecătorilor, procurorilor, diplomaţilor, personalului Radio-televiziunii

publice. Trebuie ţinută şi regula în sensul căreia o persoană nu poate face

parte, concomitent, din două sau mai multe partide politice.

DREPT PROCESUAL CIVIL

Subiectul nr.134

Controlul judecătoresc asupra activităţii notariale.

1. Mijloacele procesuale prevăzute de lege

Actele notariale sunt supuse unui control judecătoresc, conform

dispoziţiilor Legii 36/1995, care reglementează, în acest sens, două

mijloace procedurale: acţiunea în anulare şi plângerea.

2. Acţiunea în anulare

351

Page 352: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Acţiunea în anulare este reglementată de art.100 din Legea

36/1995, ca un mijloc procedural general prin care se poate exercita un

control judecătoresc asupra actelor notariale.

Legea 36/1995 nu conţine dispoziţii detaliate cu privire la

procedura de soluţionare a acţiunii în anulare, art.100 făcând trimitere

la dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Competenţa de fond aparţine judecătoriei. Sub aspect teritorial

acţiunea în anulare este de competenţa judecătoriei din raza teritorială

în care este situat biroul notarial emitent al actului.

Acţiunea în anulare se soluţionează de instanţa competentă cu

citarea părţilor şi cu respectarea tuturor celorlalte garanţii procesuale

stabilite de instanţă.

Până la anulare, prin hotărâre judecătorească, actul notarial

atacat se socoteşte valabil îndeplinit.

Notarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor cuprinse

în hotărârea pronunţată de instanţă. În cazul anulării actului notarial,

acesta va fi lipsit, total sau parţial, de eficienţa juridică pentru care a

fost adus la îndeplinire.

3. Plângerea

Plângerea este reglementată pentru o situaţie particulară, acea a

refuzului notarului public de a îndeplini un act notarial. Potrivit art.100

(2) din Legea 36/1995, partea nemulţumită este îndreptăţită să

introducă plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de

îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când a

luat cunoştinţă, la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul

biroului notarial care a refuzat îndeplinirea actului.

Obiectul plângerii are, aşadar, un caracter limitat. Instanţa va

cerceta doar legalitatea refizului notarului public de a proceda la

întocmirea actului notarial.

Exercitarea plângerii este determinată, din punct de vedere al

termenului, de data când partea a luat la cunoştinţă de respingerea

cererii. În mod obişnuit, partea ia cunoştinţă de respingerea cererii de

întocmire a actului chiar în momentul prezentării sale în faţa notarului

public.

Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătoriei în

circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial care a refuzat

352

Page 353: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

îndeplinirea actului. Plângerea se depune la acest birou notarial, care o

va înainta la instanţa competentă împreună cu dosarul cauzei.

Plângerea se soluţionează cu citarea părţilor şi cu respectarea

tuturor garanţiilor procesuale.

În cazul admiterii plângerii, instanţa va indica în hotărâre şi modul

în care trebuie întocmit actul. Şi de data aceasta hotărârea instanţei

este obligatorie pentru notarul public.

Subiectul 135

Biroul notarului public.

1. Biroul element structural de bază; cine funcţionează în

cadrul biroului

Elementul structural aflat la baza activităţii notariale este biroul

notarului public. În acest sens, art.14 din legea 36/1995 dispune că

353

Page 354: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou, în care

pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul

auxiliar corespunzător. Titularul unui birou notarial poate angaja notar

stagiar, traducător, personal de specialitate, personal administrativ şi

de serviciu necesar activităţii notariale.

2. Stabilirea numărului notarilor publici şi al birourilor

În circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai

multe birouri de notari publici. Numărul notarilor publici şi al birourilor

în care acestea îşi desfăşoară activitatea se stabileşte de ministrul

justiţiei la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici –

art.15, alin.1, din Legea 36/1995.

Potrivit art.15, alin.2 din Legea 36/1995, numărul notarilor publici

se actualizează anual de către ministrul justiţiei, pe baza propunerilor

formulate de camerele notarilor publici. O dispoziţie diferită este

înscrisă în art.2, alin.2 din Regulament. Acest text precizează că

actualizarea numărului notarilor publici şi al birourilor notariale se face

la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Aşa cum

s-a observat, dispoziţiile Regulamentului adaugă la lege atât prin

statuarea privitoare la reactualizarea numărului birourilor notariale, cât

şi prin indicarea altui organ îndreptăţit a formula propuneri.

3. Înregistrarea biroului notarial

Biroul notarial se înregistrează la Curtea de Apel în circumscripţia

căreia îşi are sediul. Această operaţie trebuie realizată în termen de 60 de

zile de la numirea notarului public. În cazuri temeinice, ministrul justiţiei

poate să prelungească termenul de 60 de zile. Sancţiunea neînregistrării

biroului notarial în termenul legal este revocarea numirii notarului Public.

Înregistrarea biroului notarial se face la cererea notarului public,

într-un registru special, ţinut de primul grefier al Curţii de Apel. În caz

de absenţă a primului-grefier, preşedintele curţii de apel va desemna

un alt grefier care să efectueze înregistrarea. La cererea de înregistrare

se ataşează, în mod corespunzător, dovezi privitoare la existenţa

biroului notarial, confirmarea colegiului director al camerei notarilor

publici, în cazul în care activitatea se desfăşoară pe baza unui contract

de societate civilă şi la existenţa spaţiului necesar pentru conservarea

arhivei în condiţii adecvate – art.8(3) din Regulament.

354

Page 355: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

4. Organizarea sediilor secundare

Birourile notariale îşi pot organiza sedii secundare în localităţile

din aceeaşi circumscripţie teritorială în care nu au luat fiinţă birouri de

notari publici, dar ele îşi vor înceta activitatea la constituirea în acea

localitate a unui birou de notar public. Sediile secundare se

înregistrează ca şi birourile, în condiţiile prevăzute de art.18 din lege.

5. Arhiva şi registratura; evidenţa financiar-contabilă

Arhiva activităţii notariale este proprietatea statului şi se păstrează,

se conservă şi se predă în condiţiile legii.

Biroul notarului public va avea arhivă şi registratură proprii.

Secretariatul va efectua operaţiuni privind primirea, înregistrarea şi

expedierea corespondenţei, înregistrarea şi îndosarierea actelor, păstrarea

registrelor, precum şi alte lucrări cu caracter auxiliar, necesare bunei

desfăşurări a activităţii notariale.

Notarul public va ţine şi o evidenţă financiar contabilă.

Subiectul nr.136

Camera Notarilor Publici.

355

Page 356: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

1. Condiţiile de funcţionare şi organele de conducere

Potrivit art.26 din Legea 36/1995, în circumscripţia fiecărei curţi de

apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici, cu personalitate

juridică. Din Cameră fac parte toţi notarii publici care funcţionează în

circumscripţia curţii de apel. Sediul ei se stabileşte de adunarea generală a

membrilor acesteia.

Organele de conducere ale Camerei sunt: Adunarea Generală a

notarilor publici din circumscripţia camerei, Colegiul director şi

preşedintele.

2. Adunarea generală a notarilor publici

Adunarea generală se întruneşte semestrial în şedinţă ordinară şi,

ori de câte ori este nevoie, în şedinţă extraordinară, la convocarea

preşedintelui Colegiului director sau la cererea a cel puţin o treime din

numărul membrilor săi, ori la solicitarea Consiliului Uniunii în condiţiile

prevăzute în statut.

Convocarea se face cu cel puţin 15 zile înainte de date stabilită

pentru ţinerea ei, iar şedinţa extraordinară cu cel puţin 7 zile înainte, prin

înştiinţarea membrilor săi, precum şi prin publicaţii în presă, cu

menţionarea datei, locului desfăşurării şi ordinea de zi.

Adunarea generală este legal constituită în prezenţa a 2/3 din

numărul membrilor săi. În cazul când numărul legal nu este întrunit,

prezidiul Adunării generale, de faţă cu cei prezenţi, stabileşte o nouă

adunare generală în termen de cel mult 7 zile. Adunarea generală

convocată în aceste condiţii este legal constituită cu participarea

majorităţii membrilor săi. Ea adoptă hotărâri cu votul majorităţii celor

prezenţi, cu excepţiile prevăzute în statut.

Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuţii principale

(art.32 din Statut):

a) alege pentru un mandat de 3 ani Colegiul director, compus din

preşedinte, vicepreşedinte şi 3-5 membri şi stabileşte

indemnizaţiile acestora;

b) alege şi revocă membrii Colegiului director, reprezentantul

Camerei şi supleantul acestuia în Consiliul Uniunii;

c) alege şi revocă membrii Comisiei de cenzori a Camerei şi

stabileşte indemnizaţiile cenzorilor;

d) alege şi revocă membrii Consiliului de disciplină a Camerei;

e) propune Consiliului Uniunii numărul de birouri notariale şi/sau de

notari publici din circumscripţia fiecărei judecătorii din raza sa de

356

Page 357: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

activitate, precum şi actualizarea acestora, cu prioritate în raport

cu numărul notarilor stagiari care au promovat examenul de

notar public. La actualizare se vor avea în vedere numărul

notarilor publici în exerciţiu, cerinţele locale rezultate din

întinderea teritoriului, numărul locuitorilor şi volumul solicitărilor;

f) aprobă bugetul anual şi raportul Comisiei de cenzori, precum şi

descărcarea de gestiune;

g) analizează anual activitatea colegiului director şi a

reprezentantului Camerei în Consiliul Uniunii;

h) stabileşte organigrama secretariatului, schema de funcţii şi de

salarizare, precum şi condiţiile de angajare a personalului de

specialitate şi administrativ;

i) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament

şi de statut.

3. Colegiul director

Camera Notarilor Publici este condusă de un Colegiu director, format

dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3-5 membri. Colegiul director este

ales de adunarea generală a membrilor camerei, pentru un mandat de 3

ani. Colegiul director va avea un secretar salarizat şi personal auxiliar, în

numărul şi în structura stabilite de adunarea generală a notarilor publici

din judeţele ce compun circumscripţia Camerei.

Colegiul director al camerei lucrează legal în prezenţa majorităţii

membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.

Colegiul director al Camerei se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar,

sau în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui.

Atribuţii, conform, art.26 din Lege:

a) rezolvă plângerile părţilor împotriva notarilor publici şi a notarilor

stagiari, luând măsurile corespunzătoare şi aducându-le la

cunoştinţa Uniunii Naţionale a Notarilor Publici;

b) deleagă, în cazuri excepţionale, pentru o perioadă determinată,

un notar public, din aceeaşi circumscripţie a judecătoriei, care să

asigure funcţionarea unui alt birou de notar public, cu

încunoştiinţarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Cheltuielile

cu delegarea se suportă din veniturile biroului notarului public la

care este delegat;

c) informează Uniunea Naţională a Notarilor Publici în legătură cu

activitatea birourilor notarilor publici, asupra necesarului de

notari publici şi notari stagiari şi face recomandări cu privire la

357

Page 358: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

persoanele ce urmează să fie propuse de uniune pentru numirea

lor în funcţia de notar public de către ministrul justiţiei;

d) reprezintă Camera în relaţiile cu terţii la nivelul circumscripţiei

Curţii de Apel;

e) întocmeşte documentarea juridică şi asigură consultarea şi

informarea curentă a notarilor publici;

f) ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camerei şi a contribuţiei

membrilor săi;

g) procură datele şi lucrările necesare pentru Buletinul Notarilor

Publici şi asigură difuzarea acestuia;

h) îndeplineşte alte atribuţiuni prevăzute de lege şi de regulament.

Atribuţii conform art.36 din Statut:

a) primeşte cererile solicitanţilor pentru ocuparea posturilor de

notari publici împreună cu documentaţia necesară în acest scop

şi le înaintează Consiliului Uniunii la termenele prevăzute în

regulamentul de organizare a concursului, dacă sunt îndeplinite

condiţiile legale;

b) primeşte contestaţiile formulate împotriva rezultatelor

concursului şi, respectiv, ale examenului de notar public, le

înaintează Consiliului Uniunii, în condiţiile prevăzute în normele

pentru organizarea şi desfăşurarea acestora;

c) întocmeşte recomandările şi confirmările prevăzute de

regulament privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea

notarului public şi înregistrarea biroului notarial;

d) primeşte certificatul de înregistrare a biroului notarial eliberat de

primul-grefier al Curţii de Apel şi îl comunică de îndată Consiliului

Uniunii şi compartimentului de specialitate notarială din

Ministerul Justiţiei;

e) stabileşte anual numărul de notari stagiari din circumscripţia sa şi

condiţiile de încheiere a contractului individual de muncă;

f) avizează cererea de angajare a notarului stagiar de către notarul

public şi verifică, semestrial, stadiul pregătirii şi al formării

profesionale a notarilor stagiari, în condiţiile prezentului statut;

g) soluţionează sesizările împotriva notarilor publici şi propune,

după caz, luarea măsurilor legale şi statutare;

h) deleagă, în cazurile prevăzute de lege şi de regulament, un notar

public, cu acordul acestuia, din aceeaşi circumscripţie a

judecătoriei sau dintr-o altă circumscripţie, care să asigure

funcţionarea unui birou notarial pentru îndeplinirea actelor care

358

Page 359: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

sunt de competenţa teritorială a acelui birou, dacă în acea

localitate nu mai funcţionează un alt notar public;

i) avizează cererile notarilor publici de schimbare a sediilor

birourilor lor în cadrul aceleiaşi circumscripţii şi face recomandări

Consiliului Uniunii de avizare a cererilor de schimbare a sediilor în

circumscripţia altei judecătorii;

j) reprezintă Camera în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice prin

preşedinte, iar în lipsa acestuia, prin vicepreşedinte;

k) difuzează Buletinul Notarilor Publici; aduce la cunoştinţa notarilor

publici din circumscripţia sa măsurile privind unificarea practicii

notariale;

l) exercită acţiunea disciplinară împotriva notarilor publici;

m) în vederea exercitării controlului profesional-administrativ,

desemnează notari publici care vor verifica birourile notariale din

circumscripţie o dată pe an. Controlul se va face de un notar

public dintr-o altă circumscripţie a judecătoriei decât cea în care

funcţionează notarul public controlat şi vizează toate lucrările,

gestiunea şi conduita notarului public şi va conţine îndrumările

necesare pentru remedierea aspectelor negative constatate şi

propuneri, după caz, pentru exercitarea acţiunii disciplinare de

Colegiul director;

n) desemnează biroul notarial din circumscripţia fiecărei judecătorii,

care va ţine opisul de evidenţă a procedurilor succesorale

înregistrate îm întreaga circumscripţie teritorială, registrul de

renunţări la succesiune şi care primeşte sesizările secretarilor

consiliilor locale pentru deschiderea procedurilor succesorale, cu

excepţia municipiului Bucureşti şi a altor circumscripţii, în care se

va stabili ca aceste registre să fie păstrate la Cameră;

o) stabileşte modul de repartizare a cauzelor succesorale vacante;

p) prezintă adunării generale rapoarte privind modul în care au fost

realizate veniturile şi cheltuielile prevăzute în bugetul Camerei şi

informează în acest sens birourile notariale;

q) asigură, prin personalul propriu de specialitate şi administrativ,

efectuarea lucrărilor de personal, a dosarelor de pensie, concedii

şi alte drepturi de asistenţă socială privind personalul angajat al

Camerei;

r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament

şi de statut.

4. Atribuţiile preşedintelui Colegiului Director

359

Page 360: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Preşedintele Colegiului director al Camerei are următoarele atribuţii

în exercitarea cărora emite, după caz, dispoziţii (art.37 din Statut):

a) reprezintă Camera în raporturile cu persoanele fizice şi juridice;

b) duce la îndeplinire hotărârile Colegiului director şi rezolvă

lucrările curente;

c) angajează personalul de specialitate şi administrativ al

secretariatului Camerei, cu respectarea condiţiilor de concurs sau

interviu, după caz, organizat de Colegiul director, în limita

organigramei şi statului de funcţiuni, aprobate de adunarea

generală a Camerei;

d) prezintă în fiecare Adunare generală rapoarte privind activitatea

desfăşurată de Colegiul director şi face propuneri pentru

îmbunătăţirea acesteia;

e) convoacă şi conduce şedinţele adunării generale şi ale colegiului

director al Camerei;

f) ordonează cheltuielile bugetare ale Camerei. Preşedintele poate

delega această atribuţie vicepreşedintelui;

g) comunică notarilor publici actele de interes general adoptate sau

emise de organele de conducere ale Uniunii, precum şi cele

adoptate de Adunarea generală, Colegiul director şi dispoziţiile

proprii;

h) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulament

şi de Statut.

360

Page 361: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.137

Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

1. Caracterizare şi atribuţii

Uniunea Naţională a Notarilor Publici este organizaţia profesională,

cu personalitate juridică, a notarilor publici constituiţi în Camere ale

notarilor publici, cu sediul în Bucureşti.

Potrivit art.5 din Statut, Uniunea conduce şi coordonează în plan

naţional, activitatea notarilor publici şi urmăreşte respectarea regulilor

deontologice în activitatea lor. Ea asigură cadrul corespunzător pentru

perfecţionarea nivelului profesional şi a calităţii actelor întocmite de notarii

publici, întărirea autorităţii şi prestigiului instituţiei prin:

a) informarea cu privire la practica notarială, judiciară şi doctrina de

specialitate;

b) organizarea de colocvii profesionale, reuniuni, simpozioane şi alte

forme de întâlniri la nivel zonal, naţional şi internaţional;

c) editarea unor publicaţii proprii pe probleme de doctrină, practică,

drept comparat, a breviarului legislativ al actelor privind aspecte

din activitatea organelor de conducere ale Uniunii, a participării

acestora la reuniuni, schimburi de experienţă în ţară şi în

străinătate;

d) organizarea controlului profesional şi administrativ;

e) elaborarea unor sinteze de probleme rezultate din controlul

profesional, financiar şi administrativ;

361

Page 362: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

f) unificarea practicii notariale şi aplicarea unitară a legii prin opinii

exprimate, în special, cu privire la: activitatea notarială, conduita

notarilor, pregătirea şi formarea profesională a stagiarilor,

evidenţele notariale, condiţiile de funcţionare a birourilor

notariale şi de conservare a arhivelor acestora, furnizarea datelor

statistice;

g) introducerea şi însuşirea tehnicilor noi în activitatea notarială;

h) stimularea notarilor publici prin asigurarea condiţiilor de

exprimare a opiniilor cu caracter profesional în publicaţiile

Uniunii, ale Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin, în alte

publicaţii de specialitate, precum şi delegarea acestora la

manifestări naţionale şi internaţionale de interes notarial

De asemenea Uniunea propune întocmirea unor proiecte de acte

normative, în legătură cu activitatea notarială şi participă la

elaborarea acestora.

2. Membrii; drepturi şi îndatoriri

Sunt membrii ai Uniunii toţi notarii publici care funcţionează pe

teritoriul României (art.10 – Statut).

Membrii Uniunii au următoarele drepturi (art.11 - S):

a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Uniunii şi ale

Camerelor, în condiţiile prevăzute în Statut. Dreptul la vot se

exercită numai personal;

b) să se adreseze organelor Uniunii şi ale Camerelor şi să primească

informaţiile solicitate;

c) să participe la manifestările organizate de Uniune şi de Camera

din care fac parte;

d) să poarte însemnele Uniunii;

e) să beneficieze de concediul de odihnă anual;

f) să aibă acces la toate datele care privesc organizarea

administrativă a activităţii notariale atât la nivelul Camerelor, cât

şi al Uniunii;

g) să primească, pentru merite deosebite, recompense, diplome de

onoare şi de excelenţă, la propunerea adunărilor generale ale

notarilor publici;

h) să adere individual la Uniunea Internaţională a Notariatului Latin;

i) să fie invitaţi la şedinţele organelor Camerelor şi ale Uniunii

atunci când au un interes propriu, în vederea susţinerii acestuia;

j) să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute de lege şi statut.

362

Page 363: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Membrii Uniunii au următoarele obligaţii (art.13 – Statut):

a) să respecte dispoziţiile legii, statutului şi ale Codului deontologic;

b) să execute hotărârile organelor alese ale Uniunii şi ale Camerelor,

să îndeplinească sarcinile ce le-au fost încredinţate şi să

acţioneze pentru realizarea scopului Uniunii;

c) să participe la şedinţele organelor de conducere din care fac

parte;

d) să participe la manifestările organizate de Camere şi Uniune,

precum şi la activităţile profesionale;

e) să se abţină de la vot când au un interes propriu în cauza supusă

deliberării;

f) să achite, la termen, cotele de contribuţie stabilite pentru

formarea bugetului camerelor şi al Uniunii;

g) să păstreze secretul profesional;

h) să păstreze confidenţialitatea , faţă de terţi, a dezbaterilor,

opiniilor şi voturilor exprimate în organele de conducere;

i) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei

notariale şi să aibă un comportament demn în exercitarea

profesiei;

j) să manifeste preocupare pentru pregătirea profesională a

notarilor stagiari, precum şi a personalului angajat la biroul

notarial;

k) să încheie contractul de asigurare cu Casa de asigurări pentru

garantarea Responsabilităţii Civile a Notarilor Publici din România

până la începerea activităţii de notar public.

3. Organele de conducere

A. Congresul Notarilor publici

Congresul notarilor publici este constituit din toţi membrii Uniunii,

participarea lor fiind obligatorie.

Congresul se întruneşte în sesiune ordinară o dată la 3 ani şi în

sesiune extraordinară la cererea Consiliului Uniunii sau a Camerelor, dacă

aceasta reprezintă cel puţin o treime din numărul notarilor publici.

Convocarea Congresului notarilor publici se face de Biroul executiv ,

la cererea Consiliului uniunii, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de

data stabilită pentru ţinerea acestuia, iar în sesiune extraordinară cu cel

puţin 10 zile înainte, prin înştiinţarea în scris a Camerelor şi prin

363

Page 364: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

publicarea în presă, cu menţionarea datei, a locului desfăşurării şi a ordinii

de zi.

Congresul este valabil constituit în prezenţa a două treimi din

numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a

membrilor prezenţi.

Cvorumul astfel stabilit la începutul sesiunii va fi valabil, cu toate

efectele, pe toată durata acesteia.

În cazul în care cvorumul nu este întrunit, prezidiul congresului, de

faţă cu cei prezenţi, stabileşte un nou congres în cel mult 30 de zile.

Preşedintele Uniunii are obligaţia să îndeplinească procedura de convocare

cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată.

Congresul notarilor publici are următoarele atribuţii:

a) adoptă Statutul Uniunii şi completările sau modificările care i se

aduc;

b) adoptă Codul deontologic al notarului public şi completările sau

modificările care i se aduc;

c) adoptă Statutul de organizare şi funcţionare a Casei de Asigurări a

Notarilor Publici şi completările sau modificările care i se aduc;

d) verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de statut pentru notarii

publici desemnaţi ca reprezentanţi ai Camerelor în Consiliul Uniunii şi în

Consiliul de disciplină şi constată incompatibilităţile, după caz; după

verificare, validează în bloc reprezentanţii în Consiliul Uniunii şi în

Consiliul de disciplină;

e) alege preşedintele şi vicepreşedinţii dintre reprezentanţii

desemnaţi de Camere;

f) alege comisia de cenzori a Uniunii;

g) alege preşedintele Casei de Asigurări a Notarilor Publici;

h) stabileşte plafonul cotelor de contribuţie a notarilor publici la

Camere şi la Uniune;

i) analizează şi aprobă raportul de activitate al Consiliului Uniunii;

j) analizează şi aprobă raportul de activitate al comisiei de cenzori;

k) ratifică între congrese completările sau modificările aduse

statutului de către Consiliul Uniunii ca urmare a hotărârilor Camerelor;

l) adoptă însemnele Uniunii;

m) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege,

regulament sau statut.

B. Consiliul Uniunii

364

Page 365: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Consiliul Uniunii este organ de conducere, constituit din câte un

membru titular reprezentant al fiecărei Camere.

Camerele vor alege şi câte un membru supleant al titularului lor în

Consiliul Uniunii.

În cazul participării la şedinţele Consiliului Uniunii a membrului

supleant, acesta are toate drepturile şi obligaţiile membrului titular pe

care îl înlocuieşte.

Membrul supleant nu îl poate înlocui pe membrul titular al Consiliului

Uniunii în calitatea acestuia de membru al Biroului executiv al

Consiliului Uniunii.

Conform art.18 din Statutul UNNPR, preşedintele şi vicepreşedinţii

vor fi aleşi dintre membrii titulari ai Consiliului Uniunii numai prin vot

secret.

Desemnarea candidaţilor propuşi se face cu consimţământul

acestora.

Candidatul care întruneşte majoritatea simplă din numărul voturilor

exprimate va fi declarat ales.

Dacă pentru ocuparea funcţiei există o singură candidatură, iar

candidatul nu obţine majoritatea cerută, se organizează un al doilea tur

de scrutin cu alt (alţi) candidat (candidaţi), fiind declarat ales candidatul

care întruneşte majoritatea simplă.

În situaţia în care pentru ocuparea funcţiei există mai multe

candidaturi şi nici unul dintre candidaţi nu întruneşte majoritatea, se

organizează al doilea tur de scrutin, cu participarea primilor 2 candidaţi

care au obţinut cele mai multe voturi. În acest caz va fi declarat ales

candidatul care a întrunit cele mai multe voturi.

Alegerile pentru funcţiile de preşedinte şi de vicepreşedinte au loc

simultan, pe buletine de vot separate.

Orice candidatură se depune pentru o singură funcţie.

Consiliul Uniunii se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este

convocat de preşedinte.

Consiliul Uniunii îşi desfăşoară activitatea cu participarea a două

treimi din numărul membrilor săi.

Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate (art.19).

Membrii Consiliului Uniunii răspund pentru prejudiciile cauzate

prin hotărârile adoptate în legătură cu administrarea şi gestionarea

patrimoniului Uniunii, în funcţie de votul exprimat (art.21).

365

Page 366: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

ART. 22

La nivelul Consiliului Uniunii funcţionează comisiile permanente, care

sunt organe de lucru ale acestuia, înfiinţate în scopul de a pregăti

temeinic lucrările Congresului notarilor publici sau ale Consiliului

Uniunii, pentru fundamentarea teoretică a hotărârilor şi pentru

asigurarea aplicării corespunzătoare a acestora.

ART. 23

Consiliul Uniunii constituie următoarele comisii permanente:

a) Comisia pentru stabilirea numărului notarilor publici, a numărului

notarilor stagiari şi a tarifului onorariilor minimale pentru serviciile

prestate de notarii publici;

b) Comisia de învăţământ şi formare profesională a notarilor publici;

c) Comisia de control al activităţii notarilor publici, de unificare a

practicii notariale şi de aplicare unitară a legii;

d) Comisia de organizare a colaborării interne şi externe;

e) Comisia de disciplină, mediere şi deontologie profesională;

f) Comisia de pregătire a congreselor şi a reuniunilor cu caracter

ştiinţific;

g) Comisia pentru activitatea financiară, statistică şi logistică.

Consiliul Uniunii poate înfiinţa şi alte comisii speciale.

ART. 24

Componenţa comisiilor permanente se stabileşte de Consiliul Uniunii

pe baza acordului prealabil al notarilor publici propuşi, urmărindu-se, pe

cât posibil, ca membrii fiecărei comisii să fie desemnaţi astfel încât să

fie reprezentate toate Camerele.

Comisiile permanente îşi desfăşoară activitatea în mod continuu, pe

baza unor norme proprii aprobate de Consiliul Uniunii. Preşedintele

comisiei va informa Consiliul Uniunii despre activitatea acesteia.

În cazul în care problema înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei

Consiliului Uniunii necesită prezenţa preşedintelui unei comisii

permanente, acesta va fi invitat la dezbateri cu drept de vot

consultativ.

ART. 20

Consiliul Uniunii are următoarele atribuţii principale:

a) propune numărul notarilor publici şi al birourilor notariale în

circumscripţia fiecărei judecătorii, precum şi, după caz, actualizarea

anuală a acestora, pe baza hotărârilor primite de la Camere, în raport

366

Page 367: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

cu numărul notarilor publici în exerciţiu, cu cerinţele locale rezultate din

întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, după

numirea notarilor stagiari care au promovat examenul de notar public;

b) organizează concursuri pentru ocuparea locurilor vacante de notar

public şi elaborează norme de desfăşurare şi de promovare a acestora;

c) propune ministrului justiţiei numirea, suspendarea, revocarea şi

încetarea calităţii de notar public în condiţiile legii şi ale regulamentului;

d) elaborează norme privind condiţiile-cadru de încheiere a

contractului individual de muncă şi cu privire la formarea profesională a

notarului stagiar şi stabileşte condiţiile de desfăşurare şi promovare a

examenelor de notar public;

e) stabileşte onorariile minimale pentru serviciile prestate de notarii

publici, precum şi, după caz, actualizarea acestora şi le propune spre

aprobare ministrului justiţiei;

f) examinează şi aprobă bilanţul contabil şi execuţia bugetului de

venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar încheiat, precum şi

raportul comisiei de cenzori asupra gestiunii economico-financiare a

Uniunii;

g) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Uniunii pentru exerciţiul

financiar următor, prezentat de Biroul executiv;

h) aprobă cotele de contribuţie a notarilor publici la Camere, precum

şi a Camerelor la Uniune, în limitele stabilite de Congresul notarilor

publici;

i) soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor Consiliului de

disciplină;

j) reprezintă Uniunea în raporturile cu terţii pe plan intern şi

internaţional, prin preşedintele său sau printr-un alt reprezentant

desemnat de acesta;

k) stabileşte modelul sigiliului notarilor publici şi îl supune spre

aprobare ministrului justiţiei, precum şi modelul unitar al firmelor

birourilor notariale şi ale Camerelor;

l) exercită controlul profesional-administrativ asupra Camerelor şi

birourilor notarilor publici, precum şi asupra calităţii actelor notariale,

cel puţin o dată la 2 ani;

m) stabileşte indemnizaţia de conducere a preşedintelui şi

indemnizaţiile vicepreşedinţilor;

n) stabileşte indemnizaţiile membrilor Consiliului Uniunii;

367

Page 368: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

o) stabileşte structura organizatorică şi numărul personalului de

specialitate şi administrativ al Uniunii, limitele de salarizare a acestuia,

precum şi condiţiile de încheiere a contractului individual de muncă;

p) desemnează prin vot 2 membri ai săi în componenţa Biroului

executiv al Consiliului Uniunii;

q) repartizează sarcinile şi responsabilităţile vicepreşedinţilor şi ale

celorlalţi membri ai Consiliului Uniunii;

r) organizează şi coordonează activitatea de editare a Buletinului

notarilor publici şi a altor publicaţii privind activitatea notarială şi

desemnează redactorul-şef;

s) elaborează norme de evidenţă financiar-contabilă, în condiţiile legii

şi ale regulamentului, atât pentru activitatea notarială, cât şi pentru

activităţile proprii;

t) ţine, prin aparatul propriu, evidenţa notarilor publici şi a birourilor

notariale şi centralizează datele statistice privind activitatea notarială,

pe baza rapoartelor anuale ale Camerelor;

u) avizează cererile notarilor publici de schimbare a sediilor birourilor

lor în circumscripţia altei judecătorii, în condiţiile prezentului statut;

v) rezolvă neînţelegerile dintre Camere, precum şi dintre Camere şi

membrii acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor profesionale

stabilite de lege, regulament şi statut;

w) aprobă afilierea Uniunii la organizaţii internaţionale profesionale

ale notarilor publici şi cotele de contribuţie la acestea;

x) convoacă, în cazul prevăzut la art. 41, Adunarea generală a

Camerei;

y) acceptă donaţiile şi legatele făcute Uniunii; aprobă sponsorizări;

z) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, de

Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici şi de prezentul statut.

În cazul atribuţiilor prevăzute la lit. a), e), f), g), h), m), n), o) şi x),

hotărârile se adoptă cu majoritate calificată de două treimi din numărul

voturilor exprimate de membrii Consiliului Uniunii.

C. Biroul executiv

ART. 25

Biroul executiv al Consiliului Uniunii se compune din preşedinte, cei 2

vicepreşedinţi şi din 2 membri aleşi de Consiliul Uniunii.

368

Page 369: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte în şedinţă ordinară

lunar şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie, la

convocarea preşedintelui, lucrează valabil în prezenţa majorităţii

membrilor săi şi adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor

exprimate, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 26 lit. h), când

hotărârile se iau cu votul calificat a două treimi din numărul membrilor

săi.

ART. 26

Biroul executiv al Consiliului Uniunii are următoarele atribuţii

principale:

a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii;

b) pregăteşte proiectele de documente care vor fi prezentate spre

dezbatere şi aprobare Consiliului Uniunii;

c) elaborează proiectul raportului anual al activităţii Uniunii;

d) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea

curentă a patrimoniului, urmăreşte întocmirea bilanţului financiar-

contabil şi execută bugetul;

e) întocmeşte proiectul tarifului minimal de onorariu al notarilor

publici;

f) propune Consiliului Uniunii aprobarea cotelor de contribuţie a

notarilor publici la Camere şi contribuţia fiecărei Camere la Uniune;

g) aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului Uniunii şi exercită orice

alte atribuţii stabilite de acesta;

h) în cazuri excepţionale, pentru situaţiile prevăzute la art. 20 lit. c),

d), j), l), r) şi s), Biroul executiv poate adopta şi hotărâri, acestea

urmând a fi examinate şi ratificate, după caz, în prima şedinţă a

Consiliului Uniunii.

Membrii Biroului executiv răspund pentru prejudiciile cauzate prin

hotărârile adoptate privind gestionarea curentă a patrimoniului, în

funcţie de votul exprimat.

D. Atribuţiile preşedintelui Uniunii

ART. 27

Preşedintele Uniunii are următoarele atribuţii principale:

a) reprezintă Uniunea în raporturile cu autorităţile publice din

România, cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu

cele profesionale şi cu alte persoane juridice, iar în plan extern, cu

369

Page 370: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

organizaţiile naţionale şi internaţionale ale notarilor publici şi oriunde va

fi invitat oficial în calitate de preşedinte al Uniunii;

b) angajează personalul de specialitate şi administrativ al Uniunii;

c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului Uniunii şi ale Biroului

executiv al acestuia;

d) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii. Preşedintele poate

delega această atribuţie unuia dintre vicepreşedinţi;

e) comunică notarilor publici, prin intermediul Camerelor, toate

actele cu caracter normativ adoptate de Consiliul Uniunii şi, după caz,

de Biroul executiv;

f) în absenţă, preşedintele este înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi,

pe care îl desemnează în acest scop; în lipsa unei astfel de desemnări,

atribuţiile preşedintelui vor fi preluate de vicepreşedintele mai în

vârstă.

Funcţia de preşedinte nu poate fi exercitată decât cel mult două

mandate.

În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele Uniunii emite dispoziţii.

În cazul demisiei, decesului sau al incapacităţii preşedintelui,

Consiliul Uniunii va alege, prin vot, dintre vicepreşedinţi persoana care

va prelua atribuţiile preşedintelui până la organizarea următorului

congres şi, de asemenea, va alege un vicepreşedinte în locul devenit

astfel vacant.

Numărul membrilor Consiliului Uniunii va fi completat cu

reprezentantul Camerei din care a provenit preşedintele.

Aceeaşi procedură se aplică şi în cazul demisiei, decesului sau al

incapacităţii vicepreşedinţilor.

Pe perioada mandatului atât preşedintele, cât şi vicepreşedinţii au

obligaţia de a exercita funcţia de notar public.

370

Page 371: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.138

Numirea ca notar public.

1. Condiţii de numire

Notar public poate fi numit, potrivit art.16 din Lege cel care

îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are numai cetăţenia română şi domiciliul în România şi are

capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile;

b) este licenţiat în drept - ştiinţe juridice - sau doctor în drept;

c) nu are antecedente penale;

d) se bucură de o bună reputaţie;

e) cunoaşte limba română;

f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

g) a îndeplinit timp de 2 ani funcţia de notar stagiar şi a promovat

examenul de notar public sau a exercitat timp de 5 ani funcţia de notar,

judecător, procuror, avocat sau o altă funcţie de specialitate juridică şi

dovedeşte cunoştinţele necesare funcţiei de notar public.

Conform Deciziei nr.44/1995 a Curţii Constituţionale, la punctul b)

prin expresia “licenţiat în drept – ştiinţe juridice” se înţelege absolventul

unei facultăţi de drept, indiferent de specializare.

2. Incompatibilităţi

Exercitarea profesiei de notar public este, conform art.35 din

Lege, incompatibilă cu:

a) desfăşurarea unei activităţi salarizate, cu excepţia:

371

Page 372: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

- activităţii didactice universitare;

- activităţii literare şi publicistice;

- calităţii de deputat sau senator, ori a celei de consilier în

consiliile judeţene sau locale, pe durata mandatului;

b) desfăşurarea unor activităţi comerciale, direct sau prin persoane

interpuse;

c) calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, de asociat

comandidat în societăţile în comandită simplă sau pe acţiuni,

administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, preşedinte al

unui consiliu de administraţie, membru al consiliului de conducere,

director general sau director al unei societăţi pe acţiuni, administrator

al unei societăţi civile.

3. Numirea: cine o face, acte necesare

Notarul public este numit de ministrul justiţiei, la propunerea

Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în baza cererii celui

interesat şi după ce face dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art.16,

şi anume:

- cererea de numire în care solicitantul va declara pe propria

răspundere că are numai cetăţenia română;

- dovada domiciliului în România;

- copii de pe actele de studii;

- cazierul judiciar;

- caracterizare de la Colegiul Director al Camerei notarilor publici în

circumscripţia căreia urmează să-şi desfăşoare activitatea, cu

privire la buna sa reputaţie;

- certificatul medical de sănătate, cu atestarea deplinei sale

capacităţi psihice;

- dovada promovării examenului de notar public;

- în cazul celor care au susţinut concurs, în afara dovezii privind

exercitarea timp de 5 ani a uneia dintre funcţiile juridice

prevăzute, se va prezenta şi dovada că au fost declaraţi reuşiţi la

concurs.

4. Depunerea jurământului

Notarul public va depune jurământul în faţa ministrului justiţiei şi a

preşedintelui Uniunii sau a reprezentanţilor acestora.

372

Page 373: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Jurământul are următorul conţinut: “Jur să respect Constituţia şi

legile ţării, să-mi îndeplinesc cu onoare şi credibilitate publică, cu

conştiinţă şi fără părtinire, atribuţiile ce-mi revin şi să păstrez secretul

profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Referirea la divinitate din formula

jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a notarului public.

Notarul public fără confesiune va depune jurământul fără formulă

religioasă, pe conştiinţă şi onoare.

Subiectul nr.139

Competenţa notarului public.

1. Atribuţiile notarului public

Notarul public îndeplineşte, conform art.8 din Lege, următoarele

acte notariale:

a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;

b) autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte

personal sau de avocat;

c) procedura succesorală notarială;

d) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;

e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de

semnătură, precum şi a sigiliilor;

f) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi;

g) primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de

părţi;

h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor;

i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri;

j) efectuarea şi legalizarea traducerilor;

373

Page 374: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

k) eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a

întocmit;

l) orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

Notarii publici dau însă şi consultaţii juridice în materie notarială,

altele decât cele referitoare la conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi

participă în calitate de specialişti desemnaţi de părţi, la pregătirea şui

întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

2. Competenţa generală: regula, excepţii

În îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, notarul public are

competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare

(art.10 din Lege):

a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public

din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care

defunctul şi-a avut ultimul domiciliu;

b) în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa

oricăruia dintre birourile notariale din circumscripţia teritorială a

judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a

decedat cel din urmă;

c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor se fac

de notarul public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care

urmează a se face plata;

d) eliberarea duplicatelor şi reconstituirea actelor notariale se fac de

notarul public în al cărui birou se află originalul acestora.

3. Competenţa teritorială

Potrivit art.1, alin.2 din Regulament, în circumscripţia unei

judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri notariale, competenţa

teritorială a notarului public întinzându-se, potrivit alin.3, în întreaga

circumscripţie a judecătoriei în care îşi are sediul biroul său. Pentru

municipiul Bucureşti, competenţa teritorială a birourilor de notari publici se

întinde pe tot cuprinsul municipiului (art.114 din Lege).

4. Rezolvarea conflictelor de competenţă

Conflictele de competenţă între birourile notarilor publici situate

în aceeaşi circumscripţie a unei judecătorii se soluţionează, conform

art.11 din Lege, de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate.

Hotărârea judecătoriei este definitivă.

374

Page 375: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Când conflictul intervine între birouri notariale situate în

circumscripţii diferite, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei

circumscripţie se află biroul de notar public cel din urmă sesizat.

Subiectul nr.140

Drepturile şi îndatoririle notarilor publici.

1. Drepturile notarilor publici (art.30-34 din Lege)

a) Notarii publici îşi exercită personal profesiunea şi se bucură de

stabilitate în funcţie, neputând fi mutaţi în altă localitate fără acordul lor

(art.30 din Lege).

b) Notarii publici nu pot fi cercetaţi, percheziţionaţi, reţinuţi,

arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională, fără avizul

ministrului justiţiei, pentru fapte săvârşite în legătură cu exerciţiul

activităţilor profesionale (art.31).

c) Notarii publici au dreptul la onorarii pentru fiecare serviciu

prestat (art.32).

375

Page 376: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

d) Notarul public are dreptul la concediu de odihnă, în condiţiile

stabilite prin statut (art.33).

e) Notarii publici beneficiază de drepturile de asigurări sociale pe

baza contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de stat, în condiţiile

legii (art.34).

2. Îndatoririle notarilor publici

a) Obligaţia de a păstra secretul profesional

Notarii publici şi personalul birourilor notariale au obligaţia, conform

art.36 din Lege, să păstreze secretul profesional cu privire la actele

şi faptele despre care au luat cunoştinţă în cadrul activităţii lor,

chiar şi după încetarea funcţiei, cu excepţia cazurilor în care legea sau

părţile interesate îi eliberează de această obligaţie. Această obligaţie

constă în interdicţia de a da informaţii precum şi de a permite accesul la

actele notariale altor persoane în afara părţilor, succesorilor şi

reprezentanţilor acestora, precum şi acelora care justifică vreun drept sau

interes legitim. Notarul public chemat ca martor în faţa unei instanţe

judecătoreşti sau a unui organ de urmărire penală poate fi scutit de

păstrarea secretului profesional numai de cei interesaţi în apărarea

secretului. Înscrisurile originale aflate în arhiva biroului notarial pot fi

cercetate de un magistrat, delegat în acest scop de autoritatea judiciară

competentă, iar dacă acestea sunt cercetate pentru fals, pot fi ridicate şi

rămân la dosarul cauzei dacă sunt declarate ca false, în caz contrar actul

se va restitui.

b) Interdicţia de a-şi face reclamă

Regulamentul, prin art.30, impune interdicţia pentru notarul

public de a-şi face reclamă prin orice mijloace, afară de cazurile în

care se recurge la anunţuri referitoare exclusiv la existenţa şi sediul

biroului notarial, programul de lucru şi conţinutul activităţii. Uniunea

Naţională este îndreptăţită să facă publicitate prin mass-media asupra

întregii activităţi notariale, evidenţiind utilitatea şi avantajele încheierii

actelor prin notarii publici.

c) Obligaţia dea nu lipsi din localitate

Notarul public nu poate absenta mai mult de 5 zile consecutiv,

fără a asigura funcţionalitatea biroului său, în condiţiile legii.

376

Page 377: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. 1, Camera Notarilor Publici

poate delega, după caz, un alt notar public pentru îndeplinirea

atribuţiilor notarului public absent, în condiţiile prevăzute de statutul

uniunii.

d) Obligaţia de a respecta normele şi principiile eticii şi ale

deontologiei

Statutul UNNPR prevede la art.13, obligaţia pentru membrii

Uniunii de a respecta normele şi principiile eticii şi ale deontologiei.

4. Reguli de deontologie profesională

Principiile deontologiei notariale sunt înscrise în Codul

Deontologic al notarilor publici din România, art.3 arătând că:

Deontologia notarială se manifestă prin recunoaşterea şi

respectarea, în întreaga activitate, a următoarelor principii:

a) principiul echidistanţei şi imparţialităţii faţă de solicitanţii

actului notarial;

b) principiul adevărului, echităţii şi bunei-credinţe a notarului;

c) principiul legalităţii actului şi procedurilor notariale;

d) principiul confidenţialităţii activităţii desfăşurate de notarul

public;

e) principiul libertăţii contractuale, circumscris doar ordinii

pozitive de drept şi bunelor moravuri.

De asemenea Codul deontologic mai prevede că notarul public va

dovedi în întreaga sa activitate un caracter integru, precum şi un acut simţ

al echităţii.

Conştiinţa notarului trebuie să învingă întotdeauna, în procesul

lucrului bine făcut, ea fiind permeabilă la cunoaştere şi cu totul închisă faţă

de actele şi practicile lezionare de orice fel.

Îndatorirea cea mai de seamă a notarului public este aceea de a-şi

îmbogăţi în permanenţă cunoaşterea, concomitent cu complexitatea

activităţii social-economice, pentru a-şi putea asigura instrumentele

necesare îndeplinirii, cu bună credinţă a actului notarial, în condiţii de

siguranţă pentru părţi.

Subiectul nr.141

Răspunderea civilă şi disciplinară a notarilor publici.

377

Page 378: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

1. Răspunderea civilă

Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată, în

condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale,

atunci când acesta a cauzat un prejudiciu.

Asigurarea de răspundere profesională a notarului public se

realizează prin casa de asigurări, constituită în acest scop. La începutul

activităţii sale notarul public devine membru al acestei case, care

funcţionează în cadrul Uniunii Naţionale, potrivit statutului propriu.

2. Răspunderea disciplinară

a) Abaterile disciplinare

Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru

următoarele abateri:

a) întârziere sau neglijenţă în efectuarea lucrărilor;

b) lipsă nejustificată de la birou;

c) nerespectarea secretului profesional;

d) comportament care aduce atingere onoarei sau probităţii

profesionale.

b) Exercitarea acţiunii disciplinare

Conform Regulamentului, pentru abaterile disciplinare arătate

mai sus, Colegiul director al Camerei notarilor publici exercită acţiunea

disciplinară împotriva notarilor publici în termen de 60 de zile de la data

când a luat cunoştinţa de existenta unei abateri, dar nu mai târziu de 1

an de la data săvârşirii ei.

c) Organul competent; reguli de judecată

Acţiunea disciplinară se exercită de Colegiul director şi se judecă

de Consiliul de disciplină, format din 3 notari publici, desemnaţi potrivit

statutului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

În cazurile prevăzute de art. 40 din lege, adică suspendarea din

funcţie sau excluderea din profesie, se efectuează obligatoriu o

cercetare prealabilă de către Colegiul director al Camerei notarilor

publici. În cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele şi urmările

acestora, existenta vinovăţiei, cât şi orice date concludente. Ascultarea

celui în cauza şi verificarea apărării notarului public cercetat sunt

378

Page 379: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

obligatorii. Refuzul notarului public cercetat de a face declaraţii sau de

a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică

finalizarea cercetării. Notarul public cercetat are dreptul sa cunoască

toate actele cercetării, sa solicite probe în apărare şi sa fie asistat de un

alt notar public ori de un avocat.

Consiliul de disciplina citează pentru termenul de judecata

Colegiul director al Camerei notarilor publici şi pe notarul public în

cauza, căruia i se va aduce la cunoştinţa conţinutul dosarului.

Hotărârea Consiliului de disciplina se pronunţă cu majoritate de

voturi şi se redactează în cel mult 15 zile, comunicându-se atât

notarului public, cât şi Colegiului director al Camerei notarilor publici, în

vederea exercitării dreptului de contestaţie la Consiliul Uniunii

Naţionale a Notarilor Publici.

Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici soluţionează

contestaţiile împotriva hotărârii Consiliului de disciplina cu citarea

părţilor.

Decizia Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici se

pronunţă cu majoritate de voturi, se redactează în termen de 15 zile de

la pronunţare şi se comunică părţilor.

Sancţiunile disciplinare de suspendare din funcţie şi de excludere

din profesie se pun în aplicare prin ordin al ministrului justiţiei.

d) Sancţiunile disciplinare

Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor şi

constau în:

a) observaţie scrisă;

b) amendă de la 50.000 lei la 200.000 lei, care se face venit la

bugetul Camerei Notarilor Publici. Neachitarea în termen de 30 de zile

de la data rămânerii definitive a hotărârii atrage suspendarea de drept

a notarului public până la achitarea sumei.

Hotărârea definitivă constituie titlu executoriu;

c) suspendarea din funcţie pe o durată de maximum 6 luni;

d) excluderea din profesie.

În cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura

arestării preventive, ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii

Naţionale a Notarilor Publici, va lua măsura suspendării din funcţie până

la soluţionarea cauzei penale, potrivit legii.

379

Page 380: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi ea se referă la

infracţiunile prevăzute de art. 23 lit. f) din lege, adică în cazul

condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni

grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei, cu acea dată

ministrul justiţiei dispune excluderea din profesie a notarului public

condamnat.

Sigiliul, registrele şi lucrările notarului public suspendat sau exclus

vor fi depuse la Camera Notarilor Publici, sub luare de dovadă.

e) Căi de atac

Hotărârea Consiliului uniunii poate fi atacată la instanţa

judecătorească competentă, civilă sau de contencios administrativ,

după caz.

Hotărârea definitivă se comunică şi Ministerului Justiţiei.

380

Page 381: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.142

Încetarea şi suspendarea calităţii de notar public.

1. Încetarea calităţii

a) Cazuri (art.23 din lege)

Calitatea de notar public încetează:

a) la cerere;

b) prin pensionare sau în cazul constatării incapacităţii de muncă, în

condiţiile legii;

c) prin desfiinţarea biroului notarului public, urmată de neexercitarea

fără justificare de către titularul acestuia a profesiei, în condiţiile legii,

într-un alt birou de notar public, în termen de 6 luni;

d) prin excluderea din profesie, dispusă ca sancţiune disciplinară, în

condiţiile prezentei legi;

e) în cazul văditei sale incapacităţi profesionale, constatată în urma

unor inspecţii repetate;

f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei

infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei;

g) în cazul în care notarul public nu mai îndeplineşte condiţiile

prevăzute de art. 16 lit. a), d) şi f)2.

b) Depunerea şi soluţionarea cererii

În vederea încetării calităţii de notar public, potrivit art. 23 lit. a) şi b)

din lege, cererea se depune la Camera notarilor publici şi va fi înaintată

prin Uniunea Naţională a Notarilor Publici ministrului justiţie, care o va

soluţiona în cel mult 15 zile de la înregistrarea acesteia la Ministerul

Justiţiei.

Până la soluţionarea cererii, notarul public îşi va continua activitatea.

Încetarea activităţii în cazurile prevăzute la art. 23 lit. c)-g) din lege

se constată sau se dispune de ministrul justiţiei la sesizarea Consiliului

Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau/şi din oficiu în cazurile

prevăzute la art. 23 lit. e) şi f) din lege.

2 a) are numai cetăţenia română şi domiciliul în România şi are capacitatea de exerciţiu al drepturilor civile;

d) se bucură de o bună reputaţie; f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

381

Page 382: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) Delegarea unui notar public

Conform art.18 din Regulament, în toate cazurile de încetare a calităţii

de notar public, în lipsa unui notar public asociat sau a unui alt notar

public în aceeaşi circumscripţie teritorială, Colegiul director al Camerei

notarilor publici poate delega un notar public pentru îndeplinirea

activităţii notariale, în condiţiile statutului, până la numirea unui notar

public.

Notarul public delegat va putea funcţiona, dacă este posibil, în

sediul biroului notarial public căruia i-a încetat calitatea de notar public

sau, în caz contrar, Colegiul director al Camerei notarilor publici va

stabili, pe perioada delegării, un nou sediu pentru biroul notarial.

Se va proceda la inventarierea şi sigilarea arhivei notarului public

care şi-a încetat activitatea de către o comisie formată din doi

reprezentanţi desemnaţi de Colegiul director al Camerei notarilor

publici. Dacă este posibila continuarea activităţii în acelaşi sediu, arhiva

inventariată va fi preluată de notarul public delegat sau, după caz,

numit, iar în caz contrar se va prelua şi se va preda de Colegiul director

al Camerei notarilor publici unui alt notar public care va fi numit în acea

circumscripţie.

2. Suspendarea

a) Cazuri (art.24 din Lege)

Exerciţiul funcţiei de notar public se suspendă:

a) în caz de incompatibilitate;

b) în caz de sancţiune disciplinară (art.41, lit.c din Lege) şi în cazul în

care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive

(art.42 din Lege);

c) în caz de neachitare a obligaţiilor băneşti profesionale, după 6 luni

de la scadenţa acestora, până la achitarea debitului;

d) în caz de incapacitate temporară de muncă.

b) Solicitarea şi dispunerea suspendării

Conform art.25 din Lege, suspendarea se dispune de ministrul

justiţiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

382

Page 383: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Încetarea suspendării se poate dispune cu respectarea condiţiei

prevăzute în alineatul precedent.

Conform art.21 din Regulament, în aplicarea art. 25 din lege,

Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, la sesizarea Colegiului

director al Camerei notarilor publici, va solicita ministrului justiţiei

suspendarea exercitării funcţiei de notar public pentru cazurile

prevăzute de art. 24 din lege, dispoziţiile art. 18 din prezentul

regulament, privind delegarea unui notar public, fiind aplicabile

corespunzător.

Pe perioada suspendării calităţii de notar public, la propunerea

Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, ministrul justiţiei va

numi un notar public în condiţiile art. 3-5 din prezentul regulament.

Încetarea suspendării notarului public se dispune de ministrul

justiţiei la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici,

dacă au dispărut cauzele care au determinat-o.

Suspendarea în caz de incapacitate temporară de munca se

dispune, conform art.22 din Regulament, de ministrul justiţiei la

sesizarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, când aceasta

depăşeşte o perioadă mai mare de 6 luni; dispoziţiile art. 18, privind

delegarea unui notar public, se vor aplica în mod corespunzător.

383

Page 384: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.143

Notarul stagiar.

1. Condiţii necesare

Poate fi notar stagiar cel care:

a) îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 lit. a) - f)3;

b) este angajat într-un birou de notar public;

c) se află în perioada de stagiu până la promovarea examenului de

notar public.

2. Cererea de angajare şi dovezile necesare

Cererea de angajare va fi însoţită de dovezile corespunzătoare

îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 16 lit. a)-f) din lege şi va fi

avizată de Colegiul director al Camerei notarilor publici.

3. Verificarea în perioada de stagiu

Conform art.13 din Regulament, în perioada de stagiu, Camera

notarilor publici va verifica semestrial stadiul de pregătire şi formare

profesională a notarului stagiar, precum şi modul cum acesta şi-a

îndeplinit atribuţiile care i-au fost delegate de notarul public.

Constatările verificărilor periodice şi măsurile luate se vor

consemna în procese-verbale semnate de reprezentantul Camerei

notarilor publici şi de notarul public la care îşi exercită activitatea

notarul stagiar şi se vor aduce la cunoştinţa celui verificat.

4. Atribuţii care pot fi delegate notarului stagiar

3 a) are numai cetăţenia română şi domiciliul în România şi are capacitatea de exerciţiu al drepturilor

civile; b) este licenţiat în drept - ştiinţe juridice - sau doctor în drept; c) nu are antecedente penale; d) se

bucură de o bună reputaţie; e) cunoaşte limba română; f) este apt din punct de vedere medical pentru

exercitarea funcţiei;

384

Page 385: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Notarul public poate delega pe notarul stagiar să îndeplinească

următoarele atribuţii:

a) efectuarea lucrărilor de secretariat;

b) legalizarea copiilor de pe înscrisuri;

c) legalizarea semnăturii traducătorului;

d) darea de dată certă a înscrisurilor prezentate de părţi;

e) redactarea unor proiecte de înscrisuri cu conţinut juridic.

5. Examenul de notar public (art.14-17 din Regulament).

Uniunea Naţională a Notarilor Publici organizează anual examen

de notar public pentru notarii stagiari care au împlinit efectiv 2 ani de

activitate.

Data examenului se va stabili de preşedintele Uniunii Naţionale a

Notarilor Publici cu acordul ministrului justiţiei şi va fi comunicată

Camerelor notarilor publici cu 45 de zile înainte de aceasta data, în

vederea înştiinţării candidaţilor.

Uniunea Naţională a Notarilor Publici va înregistra cererile

candidaţilor pentru susţinerea examenului de notar public, împreună cu

rapoartele Camerelor notarilor publici, caracterizările făcute de notarii

publici, precum şi dovezile privind îndeplinirea condiţiilor de la art. 16

lit. a)-f) din lege.

După efectuarea stagiului, notarul stagiar este obligat sa se

prezinte la examenul de notar public.

Respingerea sau, după caz, neprezentarea notarului stagiar la

două examene de notar public, consecutive, după efectuarea stagiului,

atrage încetarea contractului sau de munca.

Comisia de examinare va fi formată din:

- un membru al Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici,

desemnat de preşedintele acestuia;

- un inspector general notarial desemnat de ministrul justiţiei;

- un cadru didactic universitar în specialitatea drept civil de la una

dintre facultăţile de drept din tara, desemnat de consiliul profesoral al

facultăţii respective;

- doi notari publici desemnaţi de Consiliul Uniunii Naţionale a

Notarilor Publici.

385

Page 386: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Comisia de examinare va fi prezidată de reprezentantul

Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici şi va stabili subiectele şi

condiţiile de examinare.

Examenul va consta din probe scrise cu caracter teoretic şi

practic din domeniile dreptului civil, dreptului familiei, dreptului

comercial, dreptului internaţional privat, procedurii civile şi notariale,

precum şi dreptului constituţional.

Media minima de promovare a examenului de notar public este

de 7,00, fără a putea fi mai mica de 5,00 la oricare dintre disciplinele

sus-menţionate.

Cel care a promovat examenul de notar public este numit în aceasta

calitate de ministrul justiţiei şi îşi va putea începe activitatea în

condiţiile arătate la art. 17 şi 18 din lege şi art. 8 şi 9 din prezentul

regulament. Dovada existenţei sediului nu este necesară în cazul în

care se asociază cu un notar public care are birou notarial individual.

Subiectul nr.144

Evidenţele activităţii notariale.

1. Registrele prevăzute de art.40 din Regulament şi înregistrările

care se fac în ele

Biroul notarului public ţine următoarele registre:

a) registrul general;

b) opisul registrului general;

c) registrul de succesiuni;

d) opisul succesiunilor;

e) registru special de renunţări la succesiune;

f) opisul renunţărilor la succesiune;

g) registrul de termene succesorale;

h) registru de depozite;

i) registru de proteste;

j) registru de consultaţii juridice notariale;

k) registru de traduceri;

l) registru de corespondenta.

Evidenţele se ţin separat în cazul organizării unui sediu secundar

al biroului notarial.

Actele întocmite şi consultaţiile juridice notariale vor fi evidenţiate

în aceste registre, menţionându-se totodată şi onorariul stabilit.

386

Page 387: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Dacă în biroul notarial funcţionează mai mulţi notari publici

asociaţi, în aceste registre vor fi evidenţiate separat lucrările şi

onorariile pe numele fiecărui notar public, afara de cazul în care,

potrivit contractului de societate civilă, se prevede ca registrele sus-

menţionate sa fie ţinute separat pe fiecare notar public.

Notarul public ţine evidenta financiar-contabilă potrivit normelor

proprii elaborate de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în

condiţiile legii.

a) Registrul general

În registrul general se înregistrează toate lucrările notariale, cu

excepţia celor privind procedura succesorală, primirile în depozit de

înscrisuri, documente şi valori şi protestele. Fiecare lucrare va avea

numărul ei de înregistrare, chiar dacă partea solicită eliberarea mai

multor exemplare de pe înscrisul întocmit.

Înscrisurile autentice vor fi înregistrate distinct după obiectul lor,

având şi un număr special de autentificare.

În cazul autentificării unui act înregistrat ca proiect sau ca urmare

a reformării încheierii de respingere, se procedează la o nouă

înregistrare.

Notarul public urmăreşte întocmirea evidenţei statistice a

lucrărilor din acest registru general.

b) Opisul registrului general

În opisul registrului general se trec numele şi prenumele tuturor

părţilor ce figurează în actele întocmite, în ordine alfabetică.

Legalizarile copiilor nu se opiseaza.

c) Registrul de succesiuni

În registrul de succesiuni se înregistrează dosarele succesorale.

Pentru evitarea unei duble proceduri succesorale, dosarul

succesoral se va întocmi numai după ce se va verifica din oficiu ca nu

există un alt dosar format în cauza, la acelaşi birou notarial sau la un alt

birou de notar public din aceeaşi circumscripţie teritorială.

Neîntocmirea dosarului succesoral pentru acest motiv va fi adusă la

cunoştinţa părţilor interesate direct sau prin corespondenta, după caz.

387

Page 388: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Poziţia din registrul succesoral se închide la eliberarea

certificatului de moştenitor, la suspendarea dosarului sau în alte cazuri

de închidere a procedurii succesorale.

Repunerea pe rol a unei cauze succesorale se va face după o

nouă înregistrare cu menţiunea corespunzătoare în coloana de

observaţii la vechiul dosar.

d) Opisul registrului de succesiuni

În opisul succesoral se trec numele şi prenumele autorului

succesiunii şi numărul de înregistrare a dosarului.

Dacă în circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai multe

birouri notariale, se va ţine şi un opis de evidenta a procedurilor

succesorale înregistrate în întreaga circumscripţie teritorială, de biroul

notarial desemnat de Colegiul director al Camerei notarilor publici.

e) Registrul special de renunţări la succesiune şi opisul

renunţărilor la succesiune

Registrul special de renunţări la succesiune şi opisul renunţărilor

la succesiune se ţin de un singur birou notarial pentru întreaga

circumscripţie teritorială a unei judecătorii în care defunctul şi-a avut

ultimul domiciliu.

Dacă în circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai multe

birouri notariale, Colegiul director al Camerei notarilor publici

desemnează ca acelaşi birou notarial, care ţine opisul de evidenta a

procedurilor succesorale, sa ţină şi registrul special de renunţări la

succesiune şi opisul renunţărilor la succesiune.

În registrul de renunţări la succesiune se vor trece toate

declaraţiile de renunţare, precum şi cele de acceptare sub beneficiu de

inventar.

În opisul renunţărilor la succesiune se trec numele şi prenumele

părţii care a renunţat la succesiune sau care a acceptat-o sub beneficiu

de inventar.

f) Registrul de termene succesorale

Registrul de termene succesorale evidenţiază şedinţele şi soluţiile

în cazurile ce privesc procedura succesorală notarială.

388

Page 389: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Certificatele de moştenitor vor avea un număr menţionat în acest

registru, în ordinea soluţionării cauzelor.

Celelalte soluţii privind suspendarea sau clasarea cauzelor

succesorale se vor menţiona în registrul de termene succesorale.

La sfârşitul fiecărei luni secretarul biroului notarial înscrie în

registrul de termene succesorale situaţia dosarelor existente pe rol,

cele rezolvate, cu soluţiile date, taxele şi onorariile stabilite, precum şi

cauzele rămase nesoluţionate.

g) Registrul de depozite

Registrul de depozite cuprinde menţiuni referitoare la înscrisurile,

documentele şi valorile menţionate în procesul-verbal de inventariere a

bunurilor succesorale pe care notarul public a încuviinţat sa le păstreze

în biroul sau.

Depozitele neridicate la sfârşitul unui an se vor înregistra în anul

următor cu taxa de timbru şi onorariul stabilit de notarul public.

h) Registrul de proteste

În registrul de proteste se înregistrează zilnic şi în ordinea datei

efectele de comerţ prestate cu efectuarea menţiunilor cerute de lege.

i) Registrul de consultaţii juridice

În registrul de consultaţii juridice notariale se înregistrează toate

consultaţiile juridice, iar în cazul celor scrise, se va păstra într-o mapa

specială câte un exemplar al acestora.

În aceeaşi mapă se păstrează şi proiectele actelor juridice şi

procesele-verbale încheiate în condiţiile art. 92 din lege4.

j) Registrul de traduceri

4 Art. 92 din Lege:

Notarul public certifică, la cerere, procesele-verbale şi hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor sau

asociaţilor societăţilor comerciale, printr-o încheiere în care se vor menţiona data şi locul adunării, faptul

semnării procesului-verbal sau a hotărârii de către preşedintele adunării generale sau de către toţi

participanţii.

La cererea preşedintelui sau a unei părţi dintre participanţii la adunarea generală, notarul public poate

stabili identitatea participanţilor.

389

Page 390: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Notarii publici care folosesc traducători angajaţi cu contract de

munca vor ţine şi un registru de traduceri. În acest caz, traducerile se

vor înregistra în acest registru şi nu se vor înscrie în registrul general.

k) Registrul de corespondenţă

În registrul de corespondenţă se înscrie corespondenta oficială a

notarului public, neînregistrată în alte registre.

2. Reguli privind utilizarea registrelor (art.52-53 din Regulament)

Înainte de utilizare, toate registrele vor fi numerotate, sigilate şi

semnate de notarul public, încheindu-se în acest sens un proces-verbal

pe prima pagina a registrului.

La terminarea registrului sau anului calendaristic se va întocmi

sub ultima înregistrare un proces-verbal de închidere.

Înregistrările se fac în momentul şi în ordinea primirii lucrărilor.

Erorile de înregistrare se îndreaptă fără a se şterge vechiul text,

peste care se trage o linie, astfel ca acesta sa poată fi citit.

3. Mapele cu acte întocmite (art.54 din Regulament)

În afara registrelor, la fiecare birou notarial se vor ţine mape cu

actele întocmite.

Actele autentice se vor păstra în mape de câte 50 de acte

împreună cu documentaţia necesară, iar celelalte acte se vor păstra în

mape de câte 100 de acte.

La mapa cu certificate de moştenitor se va ataşa şi încheierea

finală, care va fi întocmită în acest scop în dublu exemplar.

Subiectul nr.145

Reguli comune tuturor actelor notariale.

1. Constatarea identităţii, domiciliului şi capacităţii părţilor

Potrivit art.43, alin.5 din Lege, în cadrul lucrărilor de îndeplinire a

actelor, notarul stabileşte domiciliul şi capacitatea acestora. De la această

regulă fac excepţie numai procedurile notariale privitoare la certificările de

dată certă şi legalizările de copii.

390

Page 391: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Conform art.58 din Regulament, identitatea părţilor se stabileşte

în condiţiile art. 50 din lege5, cu menţiunea numelui şi prenumelui

persoanelor fizice sau a denumirii persoanei juridice.

Despre persoana juridică se va face menţiune expresă cu privire

la data dobândirii capacităţii juridice şi calitatea reprezentantului

îndreptăţit sa încheie actul în numele ei.

Identificarea deţinuţilor se face prin dovada înregistrării acestora

în registrul penitenciarului şi atestarea comandantului locului de

deţinere sau a persoanei cu aceasta atribuţie.

Notarul este ţinut să verifice şi calitatea şi capacitatea părţilor la

actul notarial. Termenul de calitate trebuie privit ca aptitudinea unei

persoane, de a participa la încheierea unui anumit act juridic, aşa după

cum capacitatea este aptitudinea acelei persoane la întocmirea, în

general, a oricărui act juridic. Această verificare este necesară la actele cu

caracter patrimonial şi la actele privind schimbarea statutului civil al

persoanelor.

Calitatea părţilor se va stabili, de regulă, în baza titlurilor care

justifică participarea la întocmirea actului respectiv.

La întocmirea actelor juridice notariale, notarul este obligat să

verifice atât capacitatea de folosinţă, cât şi capacitatea de exerciţiu a

părţilor, astfel că, după caz, trebuie stabilit dacă este vorba de

repezentare legală, încuviinţare prealabilă a ocrotitorului legal şi eventual

autorizare. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la capacitate,

notarul va îndruma părţile să remedieze lipsurile şi în caz contrar va refuza

întocmirea actului notarial ori va respinge cererea.

2. Redactarea înscrisurilor şi îndeplinirea actelor notariale (art.62-

65 din Regulament)

5 ART. 50 din Lege:

Părţile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin menţiunea în încheiere că ele

sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să se

convingă de identitatea acestora, stabilită, după caz, prin:

a) acte de identitate sau legitimaţii oficiale prevăzute cu semnătură, ştampilă şi fotografia posesorului;

b) atestarea avocatului care asistă partea;

c) doi martori de identitate, cunoscuţi personal de notarul public sau legitimaţi conform lit. a).

Nu poate fi martor de identitate cel care:

a) nu a împlinit 18 ani;

b) figurează în act ca parte sau ca beneficiar;

c) din cauza unei deficienţe psihice sau fizice nu este apt pentru dovedirea identităţii.

391

Page 392: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Înscrisul se va redacta în atâtea exemplare originale cerute de

părţi, plus unul pentru arhiva notarului public şi, după caz, unul pentru

efectuarea lucrărilor de publicitate.

În cazul în care este necesară prezentarea unei documentaţii,

aceasta se anexează la înscris.

Notarul public va viza toate anexele, menţionând în cuprinsul

actului ca acestea fac parte integrantă din înscris.

Înscrisul alcătuit din mai multe file va fi cusut, capsat sau broşat,

aplicându-se sigiliul şi semnătura notarului public pe marginile alăturate

a doua file.

Înscrisul va fi redactat citeţ şi fără ştersături. Menţiunile în cifre se

vor preciza şi în litere.

Denumirea persoanelor juridice se va arăta fără prescurtări.

Spaţiile goale se vor bara cu linii.

Notarul public va verifica conţinutul înscrisurilor şi se va

conforma, după caz, dispoziţiilor art. 6 din lege6.

Înscrisurile pentru care legea prevede forma autentică vor fi

redactate numai de notari publici, de avocatul părţilor interesate sau de

consilierul juridic ori reprezentantul legal al persoanei juridice. Persoanele

care au pregătire juridică superioară vor putea redacta înscrisurile în care

figurează ca parte, ele, soţii, ascendenţii sau descendenţii lor.

Notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial solicitat

decât în condiţiile arătate la art.6 din Lege7. Notarul nu poate însă îndeplini

acte notariale, sub sancţiunea nulităţii, dacă: a) în cauză sunt părţi sau

interesaţi în orice calitate, el, soţul, ascendenţii şi descendenţii lor; b) este

reprezentantul legal ori împuternicitul unei părţi care participă la

procedura notarială.

6 Notarii publici şi celelalte instituţii prevăzute la art. 5, care desfăşoară activitate notarială, au obligaţia să

verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară

şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au

acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.

În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea

lui.

Dacă înscrisul prezentat are un conţinut îndoielnic, iar notarul public nu poate refuza instrumentarea

actului, va atrage atenţia părţilor asupra consecinţelor juridice la care se expun şi va face menţiune expresă

în act.

Dacă partea se opune la inserarea menţiunii, notarul public va refuza întocmirea actului.

7 Să nu fie contrare legii şi bunelor moravuri

392

Page 393: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Actele se îndeplinesc la sediul biroului notarului public în timpul

programului de serviciu cu publicul, afişat în mod corespunzător. UN act

notarial se poate îndeplini în afara sediului biroului în limitele

circumscripţiei sale teritoriale, dacă la încheierea lui este interesat un

număr mai mare de persoane sau parte care-l solicită este împiedicată să

se prezinte din motive temeinice la sediul biroului. În cazul în care

întocmirea unui act nu suferă amânare din motive obiective, acesta va

putea fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii

interesate.

3. Încheierea de îndeplinire a actului notarial

Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor

şi de consultaţiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va

cuprinde conform art.49 din Lege):

a) sediul biroului notarial;

b) denumirea încheierii şi numărul acesteia;

c) data îndeplinirii actului notarial;

d) numele şi prenumele notarului public;

e) locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara

sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică

întocmirea înscrisului în acel loc;

f) numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora şi

menţiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori

asistate, precum şi modul în care li s-a constatat identitatea, cu

excepţia încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se

legalizează copii de pe înscrisuri;

g) arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului

notarial întocmit în raport cu natura acelui act;

h) constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către

părţi;

i) menţiunea perceperii taxelor de timbru, a onorariului şi cuantumul

acestora;

j) semnătura notarului public;

k) sigiliul biroului notarului public.

Conform art.52 din Lege, încălcarea cerinţelor prevăzute la art. 49

lit. c), f), j) şi k) se sancţionează cu nulitatea, iar a celorlalte cerinţe cu

anularea, în afară de cazul în care îndeplinirea acestora rezultă din

lucrările actului.

393

Page 394: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Conform art.59, alin.2 şi 3 din Regulament, în încheierea de

constatare a întocmirii actului notarial în afara sediului biroului notarului

public, se vor preciza împrejurarea şi motivele care au justificat

întocmirea actului într-un anumit loc. Notarul public va aprecia dacă va

fi însoţit la instrumentarea actului în afara sediului sau de un secretar

delegat, caz în care şi acesta va semna încheierea. Pentru actele

notariale întocmite la sediul secundar se va face menţiune în încheiere,

potrivit art. 49 lit. a) din lege, adică sediul biroului secundar.

4. Încheierea de respingere a cererii de îndeplinire a actului

notarial

În situaţia în care se refuză îndeplinirea actului notarial,

încheierea de respingere se va da numai dacă părţile stăruie în cerere,

după ce li s-a atras atenţia că actul solicitat este contrar legii sau

bunelor moravuri. Încheierea va cuprinde şi motivarea refuzului, calea

de atac la judecătorie şi termenul de exercitare.

Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă şi pentru

următoarele motive:

a) solicitarea lucrărilor în afara orelor de lucru, cu excepţiile

prevăzute la art. 48 alin. 38;

b) neprezentarea documentaţiei necesare sau prezentarea ei

incompletă;

c) neplata taxelor şi a onorariului stabilit;

d) imposibilitatea identificării părţilor sau lipsa lor de

discernământ.

5. Îndreptarea sau completarea actului notarial

Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite

pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public,

la cerere sau din oficiu, cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date

care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor.

Acordul părţilor se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-şi manifestă

opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face

menţiune pe toate exemplarele actului.

8 Art.48, alin.3: “În cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare din motive obiective, acesta va putea fi îndeplinit şi în afara programului de lucru, la cererea părţii interesate”.

394

Page 395: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Subiectul nr.146

Procedura autentificării actelor notariale.

1. Menţiunile notarului public pe cererea de autentificare (art.66-

70 din Regulament)

Notarul public va menţiona pe cerere documentele necesare

autentificării actului, precum şi modul cum au fost stabilite taxele de

timbru şi onorariul.

În cazul în care se autentifica procuri pentru încheierea unor acte de

vânzare-cumpărare, iar cumpărătorul sau soţul acestuia are el însuşi

calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va pretinde

părţilor sa înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului,

inclusiv preţul.

Procurile folosite la autentificarea actelor rămân la dosar în original.

La autentificarea înscrisurilor cu caracter patrimonial încheiate de o

persoană aflată în detenţie, notarul public va verifica dacă nu s-au luat

măsuri de indisponibilizare cu privire la bunurile acelei persoane, ori

dacă prin hotărârea definitiva de condamnare nu i s-a restrâns

capacitatea.

(1) În actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare

notarul public va verifica situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului, cu

excepţia arătată la art. 716 din Codul de procedura civilă9. În acest scop

notarul public va pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale

înstrăinătorului, şi, după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul

de sarcini, precum şi certificatul de evidenta fiscală cu valoarea de

impozitare.

(2) În cazul terenurilor, atestarea ca acestea se află în intravilan sau

extravilan se va face prin dovezi eliberate de autorităţile administrative

competente.9 Potrivit acestui text, când se va încuviinţa înscrierea actului de privilegiu sau ipoteca, se va face cercetare în registrul de înscriere, transcriere şi urmăriri, de un judecător, asistat de grefier, spre a se vedea dacă există diferite alte sarcini sau drepturi asupra acelui bun. Despre aceste cercetări se va face menţiune în actul de înscriere a ipotecii sau privilegiului. Părţile pot însă renunţa în cercetarea în registre.

395

Page 396: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

2. Verificările făcute de notar

Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte, în

prealabil, identitatea părţilor. Părţile pot fi reprezentate la autentificare

printr-un mandatar cu procură specială autentică. Procurile folosite la

autentificarea actelor rămân la dosar în original.

3. Luarea consimţământului (art.58-63 din Lege)

Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte,

în prealabil, identitatea părţilor.

Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu

procură specială autentică.

Când notarul public are îndoieli cu privire la deplinătatea

facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, procedează la autentificare

numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi

exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului.

Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul

public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele

cuprinse în act exprimă voinţa lor.

Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în

aceeaşi zi, consimţământul părţilor care figurează în act. În acest caz, în

încheierea de încuviinţare a autentificării se va menţiona ora şi locul

luării consimţământului fiecărei părţi.

Conform art.61, declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau

surdomutului, ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public,

prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii "consimt

la prezentul act, pe care l-am citit".

Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în

imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua prin interpret.

Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, notarul public va

întreba dacă a auzit bine când i s-a citit înscrisul şi dacă cele auzite

reprezintă voinţa sa, consemnând acestea în încheierea de

autentificare.

Conform art.62 din Lege, în cazul acelora care din pricina

infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna, notarul public,

îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în

încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de

semnătură.

396

Page 397: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Notarul public sau părţile pot solicita ca martorii prevăzuţi la art.

5010 să fie prezenţi şi la semnarea actului.

4. Semnarea înscrisului

Toate exemplarele originale ale înscrisului autentificat, cerute de

părţi, precum şi cel ce se păstrează în arhiva biroului notarial, împreună

cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în

faţa notarului public de către părţi sau reprezentanţii lor şi, după caz,

de cei chemaţi a încuviinţa actele pe care părţile le întocmesc, de

martorii asistenţi, atunci când este cerută prezenţa lor şi – dacă este

cazul – de cel care a redactat înscrisul în condiţiile legii. Fiecare parte

poate solicita cel puţin un exemplar original al înscrisului autentic.

5. Încheierea de autentificare

Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde,

sub sancţiunea nulităţii pe lângă elementele prevăzute de art.4911,

următoarele menţiuni:

a) constatarea că s-a luat consimţământul părţilor;

b) constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi

cei ţinuţi să-l semneze; menţiunea notarului că una din părţi

nu a putut semna ţine loc de semnătură pentru aceasta;

c) numărul anexelor cuprinse în actul autentic;

d) dispoziţia de învestire cu formă autentică care se exprimă prin

cuvintele: “Se declară autentic prezentul înscris”.

6. Numărul exemplarelor redactate (art.62-63 din Regulament)10 Prin care s-a făcut identificarea.11 a) sediul biroului notarial; b) denumirea încheierii şi numărul acesteia; c) data îndeplinirii actului notarial; d) numele şi prenumele notarului public; e) locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc; f) numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora şi menţiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum şi modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepţia încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri; g) arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui act; h) constatarea îndeplinirii actului notarial şi a citirii acestuia de către părţi; i) menţiunea perceperii taxelor de timbru, a onorariului şi cuantumul acestora; j) semnătura notarului public; k) sigiliul biroului notarului public.

397

Page 398: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Înscrisul se va redacta în atâtea exemplare originale cerute de

părţi, plus unul pentru arhiva notarului public şi, după caz, unul pentru

efectuarea lucrărilor de publicitate.

Înscrisul alcătuit din mai multe file va fi cusut, capsat sau broşat,

aplicându-se sigiliul şi semnătura notarului public pe marginile alăturate

a doua file.

Subiectul nr.147

Procedura succesorală notarială.

1. Deschiderea procedurii succesorale. Competenţa notarului

public

Conform art.68 din Lege, procedura succesorală notarială se

deschide, după caz, la cererea oricărei persoane interesate, a

procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în

raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu, atunci când are

cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut ultimul domiciliu

în ţară, procedura succesorală se poate îndeplini de notarul public din

circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut

bunurile cele mai importante ca valoare.

Notarul public sesizat are obligaţia de a verifica în prealabil

competenţa teritorială, iar dacă constată că succesiunea este în

competenţa altui birou notarial, se desesizează, fără să mai citeze

părţile, trimiţând cauza notarului public competent.

În cazul în care într-o circumscripţie teritorială sunt mai multe

birouri de notari publici, competenţa de îndeplinire a procedurii

succesorale aparţine primului birou sesizat. Notarul public va verifica

dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt birou de notar

public din aceeaşi circumscripţie, cercetând, în acest scop, registrul de

evidenţă a succesiunilor, potrivit regulamentului.

Conform art.69 din Lege, în cererea de deschidere a procedurii

succesorale vor fi menţionate datele de stare civilă ale defunctului,

numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile

398

Page 399: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

defunctului, cu menţionarea valorii acestora, precum şi a pasivului

succesoral.

Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public.

Conform art.72-74 din Regulament, la primirea cererii pentru

deschiderea procedurii succesorale notarul public va verifica dacă

aceasta cuprinde toate datele necesare, şi anume: data decesului şi

ultimul domiciliu al autorului succesiunii, numele, prenumele şi

domiciliul succesibililor, bunurile succesorale şi eventualele datorii ale

defunctului, indicând părţilor interesate sa o completeze.

Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de

deces.

Notarul public va dispune înregistrarea cererii pentru deschiderea

procedurii succesorale numai după ce secretarul biroului notarial va

atesta în urma cercetării opisului succesoral ca nu s-a mai format alt

dosar în aceeaşi cauza la biroul sau.

În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai

multe birouri notariale, notarul public va verifica prin mijloacele de

comunicare pe care le are la dispoziţie dacă în opisul de evidenta a

procedurilor succesorale nu s-a înregistrat un dosar succesoral în

aceeaşi cauză la un alt birou notarial din aceeaşi circumscripţie.

Secretarul biroului notarial care ţine evidenta cauzelor

succesorale pe circumscripţia teritorială va comunica de îndată

rezultatul cercetării opisului de evidenta a procedurilor succesorale, iar

în cazul în care nu s-a înregistrat aceeaşi cauză la un alt birou notarial,

va elibera un certificat pe care îl va expedia notarului public care a

cerut verificarea.

Notarii publici sunt obligaţi sa comunice de îndată cauzele

înregistrate pentru a fi înscrise în opisul de evidenta a procedurilor

succesorale.

2. Măsuri de inventariere şi conservare a bunurilor succesorale

În cazurile prevăzute de lege sau la cererea celor interesaţi,

notarul public, personal sau printr-un delegat, va face inventarierea

bunurilor succesorale. Dacă nu există cerere anterioară pentru

deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi

de cerere de deschidere a acestei proceduri.

399

Page 400: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Inventarierea notarială se va putea face numai cu acordul

persoanei în posesia căreia se află bunurile defunctului. În caz de refuz,

se va încheia un proces-verbal, semnat de cei prezenţi (art.70 din

Lege).

Procesul-verbal de inventariere va cuprinde enumerarea,

descrierea şi evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia

defunctului la data decesului.

Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menţiona

separat.

În inventar se cuprind menţiuni privind pasivul succesoral.

Bunurile defunctului care se găsesc în posesia altei persoane vor

fi inventariate cu precizarea locului unde se află şi a motivului pentru

care se găsesc acolo.

În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi testament lăsat

de defunct, va fi vizat spre neschimbare şi va fi depus în depozit la

biroul notarului public.

Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii

aflaţi la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau a refuzului lor de a

semna, inventarul va fi semnat de martorii prezenţi (art.71 din Lege).

Dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau

distrugere a bunurilor, notarul public va putea pune bunurile sub sigiliu

sau le va preda unui custode.

În cazul în care conservarea bunurilor succesorale necesită

anumite cheltuieli, acestea vor fi făcute, cu încuviinţarea notarului

public, de custodele prevăzut la alin. 1 sau, în lipsa custodelui, de un

curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor.

Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe bază

de proces-verbal semnat de notar şi de custode sau curator. Dacă

predarea are loc o data cu inventarierea, se va menţiona în procesul-

verbal de inventariere, un exemplar al procesului-verbal predându-se

custodelui sau curatorului.

Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile şi să

depună conturile la biroul notarului public la finalizarea procedurii

succesorale sau atunci când notarul consideră necesar (art.72 din

Lege).

Dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani,

hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul

400

Page 401: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

notarial sau la o instituţie specializată, făcându-se menţiune despre

aceasta şi în procesul-verbal de inventariere.

Din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa

moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau

împreună cu acesta sumele necesare pentru:

a) întreţinerea persoanelor ce era în sarcina celui decedat, pentru

maximum 6 luni;

b) plata sumelor datorate în baza contractelor de muncă sau plata

asigurărilor sociale;

c) acoperirea cheltuielilor pentru păstrarea şi administrarea averii

succesorale.

În succesiunea în care există indicii că urmează a fi declarată

vacantă, notarul public va putea încredinţa administrarea provizorie a

bunurilor succesorale unui curator desemnat, cu încunoştinţarea

autorităţii administrativ-teritoriale (art.73 din lege).

Măsurile de conservare luate de notarul public se vor comunica

moştenitorilor legali, legatarilor şi, după caz, executorilor testamentari,

dovada comunicării anexându-se la dosar.

Completarea sau modificarea măsurilor de mai sus poate fi

dispusă de notar până la încheierea finală a procedurii succesorale.

Efectele măsurilor de conservare încetează la data finalizării procedurii

succesorale.

Oricine se consideră vătămat prin inventarul întocmit sau prin

măsurile de conservare luate de notarul public poate face plângere la

judecătorie (art.74 din Lege).

Potrivit art.76-77 din Regulament în inventar, cu privire la

bunurile despre care se susţine ca sunt proprietatea altei persoane, se

va menţiona motivul pentru care se aflau în deţinerea defunctului la

data decesului, după cum se vor menţiona şi bunurile defunctului care

se află în deţinerea unui terţ, precum şi motivele pentru care se găsesc

la acesta.

În inventar se va scrie şi pasivul succesoral, în măsura în care

acesta este cunoscut.

În cazuri urgente, la cererea oricărei persoane care justifica un

interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face

401

Page 402: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

înainte de întocmirea inventarului, exceptindu-se bunurile necesare

membrilor familiei defunctului care au locuit cu el.

Notarul public poate numi în calitate de custode sau de curator pe

unul dintre moştenitori.

Încunoştinţarea moştenitorilor şi, după caz, a legatarilor despre

deces şi măsurile de conservare se face de către notarul public prin

scrisoare recomandată, recipisa poştală făcând dovada despre

încunoştinţare.

În succesiunile care urmează sa fie declarate vacante, notarul

public va lua măsurile corespunzătoare de conservare şi administrare

prevăzute de art. 70-73 din lege şi va solicita autorităţii administrative

competente desemnarea curatorului ce va fi numit în acest scop până

la încheierea procedurii succesorale.

3. Desfăşurarea procedurii (operaţiunile pentru stabilirea

numărului şi calităţii moştenitorilor, întinderea drepturilor

acestora şi a masei succesorale)

După ce constată că este legal sesizat, notarul public

înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la

moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul

testamentar instituit.

Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar

universal, se citează, în lipsă de moştenitori rezervatari, numai

legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează şi

moştenitorii legali. În ambele cazuri se va cita şi executorul

testamentar, dacă a fost desemnat prin testament.

În succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul public

citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile.

În cazul moştenitorului incapabil, se citează reprezentantul său

legal şi autoritatea tutelară (art.75 din Lege).

În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte

calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora,

precum şi compunerea masei succesorale.

În cazul existenţei unui testament găsit la inventar sau prezentat

de partea interesată, notarul public procedează la deschiderea lui. Dacă

testamentul este olograf sau mistic se constată starea lui materială şi

se întocmeşte un proces-verbal.

402

Page 403: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Pe bază de declaraţie sau probe administrate în cauză se va

stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.

Declaraţiile de renunţare la succesiune şi cele de acceptare sub

beneficiu de inventar se înscriu într-un registru special (art.76 din

Lege).

Calitatea de moştenitor şi numărul acestora se stabilesc prin acte

de stare civilă şi cu martori, iar bunurile ce compun masa succesorală

se dovedesc prin înscrisuri sau orice ale mijloace de probă admise de

lege.

În succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului

succesiunii şi ale soţului supravieţuitor, cotele de contribuţie ale

acestora la dobândirea bunurilor se stabilesc prin acordul moştenitorilor

(art.77 din lege).

Conform art.78 din regulament, notarul public va cita în cauza

persoanele cu vocaţie la moştenire şi, după caz, legatarii, în condiţiile

art. 75 din lege, iar în caz de vacanta succesorală, autoritatea

administraţiei locale competente.

Citarea moştenitorilor şi, după caz, a legatarilor nu este

obligatorie dacă certificatul de moştenitor sau de legatar se întocmeşte

la cerere în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în

afara de cazurile în care notarul public o consideră necesară pentru

anumite lămuriri.

În cadrul procedurii succesorale, notarul public va stabili, pe baza

declaraţiilor părţilor, a martorilor şi a celorlalte documente prezentate,

dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit,

moştenirea ori, după caz, legatul universal sau cu titlu universal (art.79

din Regulament).

Declaraţiile de renunţare la succesiune sau de acceptare sub

beneficiu de inventar se fac în fata notarului public şi se înscriu pentru

opozabilitate în registrul special de renunţări la succesiune, prevăzut la

art. 45 alin. (1) din prezentul regulament.

În cazul în care declaraţiile arătate la alin. (1) s-au dat la un alt

birou notarial decât la cel la care se află registrul special de renunţări la

succesiune, un exemplar al declaraţiilor va fi trimis de îndată la notarul

public pentru înscriere în acel registru.

403

Page 404: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Biroul notarial la care se află registrul special de renunţări la

succesiune va ţine şi o mapă cuprinzând declaraţiile înscrise (art.80 din

Regulament).

La prezentarea moştenitorilor sau, după caz, a legatarilor, notarul

public le va lua declaraţie asupra numărului şi calităţii lor, precum şi

asupra compunerii masei succesorale. Aceste declaraţii se

consemnează în încheierea de dezbateri succesorale, care se semnează

de către aceştia.

Totodată, notarul public va verifica dacă s-a înscris în registrul

special de renunţări la succesiune vreo declaraţie de renunţare sau de

acceptare sub beneficiu de inventar, cerând părţilor să prezinte în acest

scop un certificat eliberat de secretarul biroului notarial unde se ţine

registrul special de renunţări la succesiune (art.81 din Regulament).

4. Suspendarea procedurii succesorale

Conform art.78 din Lege, procedura succesorală se poate

suspenda în următoarele cazuri:

a) au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii şi, deşi au fost

legal citaţi, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura

succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor şi există

dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea;

b) succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu

privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor

care li se cuvin;

c) moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-

au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.

În încheierea de suspendare se consemnează elementele care au

rezultat din dezbateri, până la momentul suspendării, cu privire la

identitatea celor prezenţi, opţiunea succesorală a acestora şi

compunerea masei succesorale.

În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. b), notarul public stabileşte prin

încheiere masa succesorală, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor

care se contestă, întinderea drepturilor moştenitorilor şi motivele

neînţelegerii, îndrumând părţile să soluţioneze neînţelegerile dintre ele

pe cale judecătorească.

În cazurile de suspendare a procedurii succesorale prevăzute la

alin. 1 lit. a) şi b), dacă nu s-a făcut dovada că cei în cauză s-au adresat

404

Page 405: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

instanţei sau cei interesaţi n-au cerut repunerea pe rol a cauzei, notarul

public va stabili taxele succesorale provizorii şi onorariile şi le va

comunica organelor financiare.

La cererea părţilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul

succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au

determinat suspendarea lui.

5. Încheierea procedurii succesorale. Certificatul de moştenitor

(art.80-88 din Lege şi art.83-87 din Regulament)

ART. 80

Dacă notarul public constată că în masa succesorală nu există

bunuri, dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale şi

clasează cauza ca fără obiect.

ART. 81

În succesiunea în care există bunuri, s-a realizat acordul între

moştenitori şi s-au administrat probe îndestulătoare, notarul public

întocmeşte încheierea finală a procedurii succesorale.

Încheierea finală va cuprinde, pe lângă menţiunile comune

încheierilor notariale, numele, prenumele şi ultimul domiciliu al

defunctului, data decesului, numele, domiciliul şi întinderea drepturilor

tuturor moştenitorilor şi legatarilor, bunurile şi datoriile succesiunii,

taxele de timbru, onorariul, precum şi alte date care au fost necesare la

soluţionarea cauzei.

Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună-învoială, în

încheiere se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale

atribuite fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea

finală sau se va putea întocmi separat, într-una din formele prescrise de

lege.

ART. 82

Încheierea procedurii succesorale se poate face şi înainte de

expirarea termenului de acceptare a succesiunii, dacă este neîndoielnic

că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune.

De asemenea, procedura succesorală se poate încheia de îndată,

în temeiul unui testament, dacă acesta îndeplineşte condiţiile legale de

formă, nu conţine dispoziţii contrare legii şi nu aduce atingere

drepturilor moştenitorilor rezervatari sau există acordul acestora. În

405

Page 406: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

aceleaşi condiţii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului

particular asupra bunurilor determinate prin testament.

Notarul public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea

proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege.

ART. 83

Pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile, se redactează

certificatul de moştenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările

din această încheiere referitoare la masa succesorală, numărul şi

calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul defunctului.

Un exemplar al certificatului de moştenitor se eliberează fiecăruia

dintre moştenitori sau legatari, după caz, după achitarea taxelor

succesorale şi a onorariilor.

În cazul în care s-a instituit un executor testamentar, se va

elibera, în condiţiile de mai sus, un certificat constatator al acestei

calităţi.

După suspendarea procedurii succesorale în condiţiile art. 78 alin.

1 lit. b) şi c), certificatul de moştenitor se eliberează în baza hotărârii

judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă.

ART. 84

În cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în

patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni

de durată şi moştenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se

poate emite certificat de calitate de moştenitor.

ART. 85

În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea

reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este

vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea

termenului legal de acceptare a succesiunii.

ART. 86

După emiterea certificatului de moştenitor nu se mai poate

întocmi alt certificat, decât în situaţiile prevăzute de lege.

Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua

procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu

bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de

moştenitor suplimentar.

ART. 87

406

Page 407: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

Erorile materiale cuprinse în încheierea finală, precum şi

eventualele omisiuni se vor putea îndrepta, la cererea moştenitorilor, în

baza unei încheieri, făcându-se menţiune despre aceasta în încheierea

finală şi pe toate exemplarele certificatului de moştenitor.

ART. 88

Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea

certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea

acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa

prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada

deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se

cuvin fiecărui moştenitor în parte.

În cazul anulării certificatului de moştenitor, notarul public va

elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi

irevocabile. În acest scop, instanţelor judecătoreşti le revine obligaţia

de a trimite la biroul notarului public competent în soluţionarea cauzei

copie de pe hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă, împreună cu

dosarul notarial, dacă a fost cerut în timpul judecăţii.

ART. 83 - Regulament

În cazul succesiunilor succesive care se dezbat deodată, se

întocmeşte un singur certificat de moştenitor, stabilindu-se pentru

fiecare dintre autorii succesiunii în mod corespunzător calitatea şi

drepturile fiecărui moştenitor sau legatar, precum şi bunurile şi datoriile

succesiunii.

ART. 84

Certificatul de moştenitor sau de legatar care cuprinde bunuri

imobile se va comunica împreună cu cererea părţilor pentru a fi înscris

în registrul de carte funciară al judecătoriei competente.

ART. 85

(1) În cazul eliberării unui certificat de executor testamentar,

notarul public va constata în cuprinsul acestuia calitatea executorului

testamentar şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost investit

de către testator.

(2) După eliberarea certificatului de executor testamentar, acesta

va proceda în condiţiile Codului civil la predarea legatelor.

ART. 86

407

Page 408: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

(1) Certificatul de moştenitor suplimentar se eliberează de notarul

public care a eliberat primul certificat. Dacă acesta nu mai este în

funcţie, se va elibera, la cerere, de oricare notar public din aceeaşi

circumscripţie teritorială, solicitindu-se dosarul cauzei de la biroul

notarial în arhiva căruia se află, făcându-se menţiunile corespunzătoare

în registrele de succesiuni.

(2) În toate cazurile de repunere pe rol a unui dosar succesoral

notarul public va ataşa la dosarul nou înregistrat dosarul anterior.

ART. 87

(1) Erorile materiale în sensul legii cuprind greşeli evidente care

rezultă din cuprinsul dosarului succesoral şi nu impietează asupra

drepturilor şi calităţii moştenitorilor şi legatarilor.

(2) În cazul în care unii dintre moştenitori sau legatari au ridicat

certificatul de moştenitor sau de legatar, erorile se vor putea îndrepta

numai după citarea acestora şi prezentarea tuturor certificatelor de

moştenitor sau de legatar.

Subiectul nr.148

Proceduri notariale (cu excepţia autentificării şi procedurii

succesorale).

1. Legalizarea semnăturilor

ART. 89 din Lege

Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe

înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiţie de

valabilitate a actului.

Pentru legalizarea semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele

înscrisului nesemnate.

Notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea

cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în faţa sa

toate exemplarele înscrisului.

În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale

legalizării de semnătură, în sensul art. 49 lit. g), prin următoarele

menţiuni:

a) data (anul, luna, ziua);

b) numele părţii şi faptul prezentării ei în persoană;

408

Page 409: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

c) constatarea subscrierii în faţa notarului public a tuturor

exemplarelor înscrisului.

La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de

semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului

notarial şi care va semna în faţa notarului public.

Pentru legalizarea sigiliului, partea îl va prezenta notarului public

care, după verificare, va întocmi încheierea de legalizare.

ART. 88 - Regulament

(1) Pentru legalizarea semnăturii sau a specimenului de

semnătura, partea se va prezenta personal la notarul public.

(2) Exemplarele înscrisului vor fi prezentate nesemnate.

(3) Pentru legalizarea sigiliului, acesta se va imprima, în fata

notarului public, pe înscrisul prezentat în acest scop, pe care se va

întocmi încheierea de legalizare.

2. Darea de dată certă înscrisurilor

ART. 90 - Lege

Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmeşte în

numărul de exemplare cerut de parte.

În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale

pentru dare de dată certă, în sensul art. 49 lit. g), prin următoarele

menţiuni:

a) data (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora;

b) starea în care se află înscrisul.

3. Certificarea unor fapte

ART. 91 - Lege

Notarul public poate certifica următoarele fapte pe care le constată

personal:

a) faptul că o persoană se află în viaţă;

b) faptul că o persoană se află într-un anumit loc;

c) faptul că persoana din fotografie este aceeaşi cu persoana care

cere certificarea;

d) faptul că o persoană, ca urmare a unei somaţii sau notificări, s-a

prezentat sau nu într-o anumită zi şi la o anumită oră la sediul biroului

notarial şi declaraţia acesteia.

409

Page 410: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

În încheiere se va menţiona şi ora constatării, precum şi fapta care se

certifică.

ART. 92 - Lege

Notarul public certifică, la cerere, procesele-verbale şi hotărârile

adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor societăţilor

comerciale, printr-o încheiere în care se vor menţiona data şi locul

adunării, faptul semnării procesului-verbal sau a hotărârii de către

preşedintele adunării generale sau de către toţi participanţii.

La cererea preşedintelui sau a unei părţi dintre participanţii la

adunarea generală, notarul public poate stabili identitatea

participanţilor.

ART. 89 - Regulament

În vederea certificării faptelor prevăzute la art. 91 lit. a) şi b) din

lege, notarul public va identifica în condiţiile legii acea persoana şi va

întocmi încheierea corespunzătoare în numărul de exemplare solicitat,

plus unul pentru arhiva.

ART. 90 - Regulament

(1) Pentru certificarea faptului ca persoana din fotografie este

aceeaşi cu persoana care cere certificarea, partea va depune fotografia

de data recenta, în numărul de exemplare câte solicită sa fie certificate,

plus una pentru arhiva. Identificarea persoanei se va face în condiţiile

legii.

(2) Încheierea de certificare se va întocmi într-un singur exemplar

care va rămâne în arhiva notarului public, iar pe versoul fiecărei

fotografii se va face următoarea menţiune semnată de notarul public:

"ROMÂNIA. Biroul notarului public. Sediul ...... nr. ...../19... Persoana din

fotografie este ........... identificată prin .... NOTAR PUBLIC, L.S.".

ART. 91 - Regulament

(1) Pentru certificarea faptului ca o persoană s-a prezentat în urma

unei somaţii sau notificări la o anumită ora la sediul biroului notarial,

partea interesată va depune duplicatul somaţiei, împreună cu procesul-

verbal de înmânare întocmit de autoritatea competenta.

(2) Notarul public va verifica dacă înmânarea somaţiei s-a făcut în

condiţiile legale, în caz contrar va cere repetarea procedurii de somare,

în afara de cazul în care persoana somata se prezintă şi acoperă

neregularităţile procedurii de chemare.

410

Page 411: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

(3) La ora indicată în somaţie, notarul public dispune sa se strige de

3 ori la intervale de 5 minute numele şi prenumele persoanei somate.

(4) Declaraţia persoanei somate se va consemna în încheierea

semnată de notarul public şi de părţile interesate. În cazul refuzului de

a face declaraţia sau de a semna, precum şi în cazul de neprezentare a

persoanei somate, se va face menţiunea corespunzătoare în încheiere.

(5) Încheierea se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de

parte, plus unul pentru arhiva.

4. Legalizarea copiilor după înscrisuri

ART. 93 - Lege

Notarul public eliberează copii legalizate după înscrisurile originale

prezentate de părţi, după confruntarea copiei cu originalul.

În încheiere se va arăta că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale

legalizării copiei, în sensul art. 49 lit. g), prin următoarele menţiuni:

a) atestarea conformităţii copiei cu înscrisul prezentat;

b) starea în care se află înscrisul;

c) semnătura secretarului care a făcut colaţionarea.

Dacă se legalizează un înscris sub semnătură privată sau din arhiva

biroului notarial, în încheiere se va face menţiune expresă în acest

sens.

În cazul în care confruntarea copiei cu originalul înscrisului cere o

pregătire de specialitate, copia se va elibera numai pe baza confruntării

efectuate de către un expert desemnat de notar, potrivit prevederilor

legale. În acest caz încheierea este semnată şi de expert.

Copii legalizate de pe actele autentificate din arhiva biroului notarial

se eliberează numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora,

precum şi celor ce justifică un drept sau un interes legitim.

ART. 92 - Regulament

(1) În cererea pentru legalizarea copiei se va identifica înscrisul,

precizându-se numărul de exemplare cerut de parte.

(2) Un exemplar al copiei legalizate va fi reţinut la dosar.

(3) Nu se pot elibera copii legalizate de pe înscrisurile care conţin

corecturi, ştersături, adăugări, cuvinte tăiate sau alte particularităţi,

dacă nu sunt confirmate prin semnătura şi sigiliul autorităţii care le-a

întocmit sau, după caz, semnătura părţilor.

411

Page 412: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

ART. 93 - Regulament

(1) Se pot legaliza copii atât de pe un înscris în întregime, cât şi de

pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia sa nu se denatureze

înţelesul integral al înscrisului.

(2) Pe copie şi în înscrierea de legalizare a acesteia se va face

menţiunea corespunzătoare.

ART. 94 - Regulament

Dacă se eliberează o copie de pe un înscris sub semnătura privată,

încheierea va cuprinde menţiunea ca înscrisul de pe care s-a eliberat

copia este sub semnătura privată.

ART. 95 - Regulament

(1) Textul copiei ce urmează a fi legalizată trebuie înscris în

continuare, fără spaţii libere, în afara de cazul în care pentru întocmirea

copiei se folosesc imprimate tipizate sau fotocopii.

(2) Pentru a se înlătura posibilitatea unor denaturari ulterioare în

copiile legalizate, se va trece imediat după textul înscrisului ce se

legalizează: "legalizarea pe verso" sau "urmează în continuare

legalizarea".

(3) Notarul public va viza fiecare fila a înscrisului prezentat pentru

legalizare.

ART. 96 - Regulament

Încheierea de legalizare a copiei de pe un înscris întocmit într-o alta

limba decât cea româna se semnează de notarul public care a făcut

confruntarea - în cazul când cunoaşte acea limba. În cazul în care

confruntarea se face de către traducător, încheierea va fi semnată de

acesta în fata notarului public, în afara de cazul în care traducătorul are

depus specimenul de semnătura la biroul notarial.

ART. 97 - Regulament

(1) Copia legalizată de pe un înscris pentru a cărei colaţionare cu

originalul se cere o pregătire de specialitate se va elibera pe baza

colaţionării de către un expert desemnat de notarul public, potrivit

prevederilor legale privind expertiza contabilă şi expertiza tehnica.

(2) Încheierea de legalizare se va semna de notarul public şi de

expert.

ART. 98 - Regulament

Încheierea de legalizare de pe copiile ce se eliberează părţilor se va

scrie, după caz, pe versoul înscrisului ce se legalizează, dacă acesta are

412

Page 413: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

o singură fila, sau în continuarea acestuia, în cazul în care textul este

scris şi pe verso sau pe mai multe file în continuare. În cazul din urma,

precum şi atunci când se foloseşte un adaos, pentru scrierea încheierii

de legalizare, care nu ar putea fi cuprinsă în continuarea textului

înscrisului trecut şi pe versoul filei, se va avea grija ca sigiliul sa fie

neapărat aplicat, parte pe fila înscrisului şi parte pe adaosul folosit în

condiţiile art. 63 din prezentul regulament.

ART. 99 - Regulament

Legalizarea copiilor de pe înscrisurile aflate în arhiva biroului notarial

se face de secretarul acestuia în condiţiile art. 93 din lege, în baza

rezoluţiei notarului public.

5. Efectuarea şi legalizarea traducerilor

ART. 94 - Lege

Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul

public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a

întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar

notarul va legaliza semnătura traducătorului. Legalizarea semnăturii

traducătorului se poate face şi după specimenul de semnătură depus la

biroul notarului public.

Dacă înscrisul se traduce din limba română într-o limbă străină sau

dintr-o limbă străină în altă limbă străină, atât certificarea traducerii,

cât şi legalizarea semnăturii traducătorului de către notarul public se

vor face şi în limba străină în care se face traducerea.

ART. 101 - Regulament

În încheierea de legalizare a traducerii, notarul public autorizat va

atesta exactitatea traducerii de pe acel înscris (autentic, în copie

legalizată, cu semnătura legalizată, cu data certă sau sub semnătura

privată, în extras, după caz), care a fost vizat în acest scop.

ART. 102 - Regulament

Traducătorul care efectuează traducerea va întocmi formula de

certificare cu următorul cuprins: "Subsemnatul ..........., certific

exactitatea traducerii cu textul înscrisului (autentic, în copie legalizată,

cu semnătura legalizată, cu data certă sau sub semnătura privată, în

extras, după caz) în limba ......... care a fost vizat de mine,

TRADUCĂTOR ............".

413

Page 414: Curs Selectiv Pentru Examenul de Definitivat Pentru Notari Publici

ART. 103 - Regulament

(1) Legalizarea semnăturii traducătorului se face prin încheiere,

potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. 4 din lege.

(2) În cazul în care traducătorul are depus specimenul de semnătura

la biroul notarial, încheierea de legalizare a semnăturii acestuia nu va

mai face referire la faptul prezentării în persoana a traducătorului şi nici

la constatarea îndeplinirii prevederilor de la art. 89 alin. 4 lit. c) din

lege.

ART. 104 - Regulament

Încheierea prin care se constată îndeplinirea de către notarul stagiar

a actelor notariale, prin delegarea unor atribuţii în condiţiile art. 21 lit.

b), c) şi d) din lege, cuprinde semnătura notarului stagiar şi sigiliul

notarului public care l-a delegat.

6. Primirea în depozit a unor înscrisuri, documente şi valori

ART. 95 - Lege

La primirea în depozit a unor înscrisuri şi documente, notarul public

va menţiona, în încheiere, că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale ale

primirii în depozit, în sensul art. 49 lit. g), prin următoarele menţiuni:

a) data depunerii (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora;

b) identificarea înscrisurilor predate, arătându-se toate datele

necesare în acest scop;

c) numele deponentului şi al persoanei căreia trebuie să i se

elibereze înscrisurile;

d) termenul de păstrare.

ART. 105 - Regulament

(1) La primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor, precum şi a

valorilor, notarul public le va verifica cuprinsul, conformându-se art. 6

alin. 1 şi 2 din lege.

(2) Încheierea de primire în depozit se întocmeşte în numărul de

exemplare cerut de parte, plus unul pentru arhiva.

(3) Restituirea înscrisurilor, documentelor sau valorilor primite în

depozit, se face pe baza semnăturii părţilor, succesorilor sau, după caz,

a reprezentanţilor acestora, în registrul de depozite.

414