Curs urbanism

Arh. Constantin Andrușceac

1

OBIECTIVE Cursul de urbanism si Amenajarea Teritoriului

este o disciplina cu caracter teoretico practic care are drept scop familiarizarea studentilor cu principalele caracteristici ale practicilor urbanistice.Pe acest fond se urmareste consolidarea cunostintelor generale indispensabile unui specialist, stimulinduse pasiunea pentru cercetare si practica.

2

NOTIUNI• Amenajarea teritoriului - complex de activitati pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale si

ecologice in conformite cu valorile fundamentale ale societatii luate in ansamblu, in vederea realizarii unui cadru natural si construit armonios, care favorizeaza viata sociala si culturala a populatiei.

• Urbanism – cea mai importanta componenta a amenajarii teritoriului, al carei obiect il constituie teritoriu localitatilor si toate teritoriile necesare asigurarii functionarii si dezvoltarii acestora.

• Dezvoltare regionala - activitate coordonată a organelor guvernamentale, a comunităţilor locale și a altor organizaţii, orientată spre planificarea, realizarea unei dezvoltări echilibrate social-economice teritoriale și sprijinirea nemijlocită a dezvoltării social-economice a zonelor defavorizate.

• Planuri urbanistice si planuri de amenajarea teritoriului – totalitatea documentelor scrise si desenate referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizeaza situatia existenta si se stabilesc obiectivele si masurile in domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului pe o prioada definita.

• Intravilan - teritoriul ocupat de terenuri, amenajari si constructii ce constituie localitatea, inclusiv de terenuri prevazute pentru extinderea ei. Limita intravilanului este stabilita prin planul urbanistic general.

• Extravilan – teritoriul din afara intavilanului localitatii cuprins in limita teritoriului administrativ, care inglobeaza activitati dependente sau nu de functiile localitatii conform planurilor urbanistice si planurilor de amenajare a teritoriului.

• Certificat de urbanism – act cu caracter informativ, emis de APL, la cererea oricarei persoane fizice ori juridice interesate, prin care se aduc la cunostinta solicitantului date privind regimul juridic, economic, tehnic si arhitectural-urbanistic de exploatare a terenurilor si constructiilor pentru care a fost solicitat.

3

NOTIUNI

• Oras - aglomeratie relativ importanta a carei locuitori au activitati profesionale difersificate.

• Municipiu – oras mare, avind un rol economic, social, politic si cultural insemnat, cu administratie proprie, avind o orecare autonomie in cadrul administratiei de stat.

• Metropola – capitala politica si economica a unei regiuni , a unui stat.

• Conurbatie – aglomertie formata din mai multe orase vecine ale caror periferii se ating.

• Megalopolis – ansamblu urban gigant, rezultat al unor conurbatii multiple si complexe, luand forma unui oras “continuu”, care s-a format atunci cand spatiile rurale dintre ariile metropolitane au fost inghitite de cresterea urbana.

4

URBANISM EVOLUŢIA FORMELOR DE AŞEZARE UMANĂ

• De la primele adăpăsturi umane – peșterile (ale căror pereţi poartă urmele existenţei umane în formele sale incipiente: Munţii Cantabrici – Altamira, Spania; văile Dordognei și Garronei, Franţa; Tassili, Africa de Nord) până la cele mai îndrăzneţe siluete și înălţimi ale zgârie-norilor de azi, omul a parcurs un drum lung și – nu rareori – anevoios. Mintea și mâna omului au făurit minuni care au durat peste secole; este la fel de ușor de dovedit că aceleași „instrumente” l-au ajutat pe acesta să-și și distrugă uneori operele.

• Pe parcursul evoluţiei sale, natura i-a fost omului adăpost și pericol, prieten și dușman; în funcţie de împrejurări și necesităţi, el a luptat împotriva ei sau și-a luat-o aliat. „Hârjoana” lui cu natura durează și în ziua de azi: se lasă – uneori – modelată, schimbată, îmbunătăţită, îmblânzită, pentru ca – alteori – să se răzbune și să se răzvrătească pe aceste modificări care îi sunt aduse prin furtuni, inundaţii, erupţii vulcanice, cutremure, incendii și alte evenimente naturale, alternanţele acestora nefiind deloc întâmplătoare, ci corelându-se logic, cauzal.

• Satul a fost primul tip de așezare de sine-stătătoare. Apărut încă din preistorie, el s-a constituit ca urmare a primei mari diviziuni a muncii sociale: desprinderea agriculturii din sfera păstoritului. Agricultura i-a permis omului emanciparea de construngerile cadrului natural și stabilirea într-un anumit teritoriu legat de locul de producţie. Prima delimitare, marcând excluderea naturii din spaţiul construit a fost aparentă, zidul, fortificaţia – de utilitate strict defensivă – constituind simbolul desprinderii, izolării de natură.

5

URBANISM EVOLUŢIA FORMELOR DE AŞEZARE UMANĂ

• Oraşul este cel care a preluat rolul de conducător în reţeaua rurală, polarizând capacităţi , produse și energii, atrăgând aceste elemente de pe raze de influenţă tot mai extinse. Satul devine, în timp, subordonat orașului din punct de vedere economic, social, cultural. Locuitorii satelor rămân legaţi de ciclul anotimpurilor- prin natura ocupaţiilor lor – dar și de obiceiurile și tradiţiile locurilor lor de baștină.

În ceea ce privește factorii care au contribuit la definirea conturului urban al localităţilor și la menţinerea poziţiei „privilegiate”, dominatoare a orașului s-au emis mai multe ipoteze:

• 1. Teoria apărării (emisă de germanii Ludwig Maurer - istoric și Karl Bucher – economist), conform căreia geneza

orașelor este legată de necesitatea apărării locuitorilor de năvălitori, cetăţile fortificate devenind nucleele marilor orașe (exemplu: Roma antică).

• 2. Teoria condiţiilor geoclimatice – elaborată de geografi – consideră ca principali factori de formare și dezvoltare a orașelor condiţiile geoclimatice, configuraţia terenului, mediul natural favorabil – în general (Wolf Schneider susţine că primele orașe au apărut în zone cu condiţii geoclimatice favorabile, cu terenuri agricole fertile: Mesopotamia. Valea Nilului, India).

• 3. Teoria deciziei administrative, emisă de istoricii germani G. Bellow (1858-1927), K. Hegel (1813-1909) și de istoricul englez Th. Wright (1810-1877), consideră că orașele au luat naștere prin actul de decizie al unei puteri de stat, factorul determinant fiind organizarea politico-juridică.

• 4. Teoria schimbului de mărfuri susţine că principalul factor de dezvoltare al centrelor urbane l-a constituit amplasarea lor la intersecţia unor drumuri – terestre sau maritime – care au favorizat schimbul de mărfuri

• 5. Teoria orașelor-necropolă, în accepţiunea căreia „orașul celor morţi a precedat orașului celor vii”, exemplificând cu prezenţa numeroaselor orașe din Egipt, China sau Grecia în apropierea marilor necropole și complexe religioase: Ierusalim, Olimpia, Delfi, Memfis.

6

URBANISM

Principalele etape istorice în evoluţia orașelor

• Epoca primitivă – caracterizată prin elemente contradictorii – acoperă o perioadă îndelungată de timp, despre care se cunoaște extrem de puţin, dar se fac presupuneri, uneori chiar fanteziste. ”. Cu toate că originea, rolul, modul de realizare și semnificaţia lor rămân îngropate în negura timpului, presupunerile și speculaţiile vehiculate merg de la ipoteza scopului lor religios până la cea a observatoarelor astronomice complicate, a rampelor de lansare pentru nave extraterestre, ceasuri solare etc. Fie că sunt menhire (pietre mari așezate vertical, izolat sau în grup), dolmene (pietre mari așezate trilitic) sau cromlehuri (incinte), construirea lor a presupus mijloace tehnice și motivaţii sentimentale sau religioase greu de imaginat. Cel mai elocvent exemplu – și cel mai cunoscut – este ansamblul de la Stonehenge (incintă neolitică – cromleh, Anglia) .

• Oraşul antic - Avântul economic, dezvoltarea forţelor de producţie, apariţia meșteșugurilor au avut ca și consecinţă diversificarea tipurilor de organizare a cadrului material. Orașele capătă funcţiuni complexe: economice, meșteșugărești, administrative, religioase și culturale.

• Primele orașe s-au dezvoltat în Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Mică, Asia Centrală, India și China. În nordul și verstul Europei civilizaţia urbană a apărut mai târziu, mai ales datorită expansiunii romane.

• Polii de interes al lumii antice au rămas cele două lumi, cele două imperii: cel grecesc și cel roman. • Grecia. Dacă până în secolul VI î.Chr. trăsătura caracterisitică pentru alcătuirea orașelor a fost

dominanta simbolistică, mistico-religioasă, începând cu secolele VI-V î.Chr. se cristalizează o știinţă a construcţiei orașelor, în care un loc central va fi ocupat de Grecia antică. „Polis-ul” (orașul grecesc) reprezintă un model de alcătuire raţională și echilibrată, în care se îmbină armonios viaţa spirituală – foarte activiă – cu necesităţile impuse de igienă, apărare și alte exigenţe funcţionale.

7

URBANISM Principalele etape istorice în evoluţia orașelor

• Epoca primitivă – caracterizată prin elemente contradictorii – acoperă o perioadă îndelungată de timp, despre care se cunoaște extrem de puţin, dar se fac presupuneri, uneori chiar fanteziste. ”. Cu toate că originea, rolul, modul de realizare și semnificaţia lor rămân îngropate în negura timpului, presupunerile și speculaţiile vehiculate merg de la ipoteza scopului lor religios până la cea a observatoarelor astronomice complicate, a rampelor de lansare pentru nave extraterestre, ceasuri solare etc. Fie că sunt menhire (pietre mari așezate vertical, izolat sau în grup), dolmene (pietre mari așezate trilitic) sau cromlehuri (incinte), construirea lor a presupus mijloace tehnice și motivaţii sentimentale sau religioase greu de imaginat. Cel mai elocvent exemplu – și cel mai cunoscut – este ansamblul de la Stonehenge (incintă neolitică – cromleh, Anglia) .

• Oraşul antic - Avântul economic, dezvoltarea forţelor de producţie, apariţia meșteșugurilor au avut ca și consecinţă diversificarea tipurilor de organizare a cadrului material. Orașele capătă funcţiuni complexe: economice, meșteșugărești, administrative, religioase și culturale.

• Primele orașe s-au dezvoltat în Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Mică, Asia Centrală, India și China. În nordul și verstul Europei civilizaţia urbană a apărut mai târziu, mai ales datorită expansiunii romane.

• Polii de interes al lumii antice au rămas cele două lumi, cele două imperii: cel grecesc și cel roman. • Grecia. Dacă până în secolul VI î.Chr. trăsătura caracterisitică pentru alcătuirea orașelor a fost

dominanta simbolistică, mistico-religioasă, începând cu secolele VI-V î.Chr. se cristalizează o știinţă a construcţiei orașelor, în care un loc central va fi ocupat de Grecia antică. „Polis-ul” (orașul grecesc) reprezintă un model de alcătuire raţională și echilibrată, în care se îmbină armonios viaţa spirituală – foarte activiă – cu necesităţile impuse de igienă, apărare și alte exigenţe funcţionale.

8


• Istoria Greciei antice cunoaște o periodizare, cu trăsături specifice ale fiecărei etape reflectate și în aspectul orașelor.

Perioada homerică (arhaică) – numită astfel pentru că atunci au apărut epopeile homerice, este cuprinsă între secolele XII-VIII (după unii VI) î.Chr. și se caracterizează prin apariţia polis-urilor (orașe cetăţi), a vieţii comerciale, politice, culturale, precum și a „acropolei” (fiecare oraș avea acropolea sa; locul – un platou de asupra unei stânci, era socotit sacru, iniţial el având funcţie de apărare și pe care s-a construit un număr însemnat de temple. Spre acest loc se ajungea printr-o frumoasă intrare triunfală, numită Propilee)17.

Dacă există elemente emblematice pentru Grecia antică, acestea sunt dăuă: coloala și oraşul. Coloana este o regflectare a spiritului Greciei, oglindă a timpului. Orașele Greciei antice prezintă două zone definitorii care cuprind două tipuri majore de preocupări: religioase – în partea cela mai înaltă a orașului – Acropolea, cu zone care adăposteau templele, respectiv civile, cu zone delimitate în jurul agorei (element nou cu funcţii tipice unei pieţe publice) care, cu timpul, va polariza mai multe programe.

• Perioada clasică este cuprinsă între secolele VI-V î.Chr., fiind marcată de o impresionantă dezvoltare a arhitecturii și sculpturii care fac pași repezi spre perfecţionare. Specifică este apariţia tramei stradale ortogonale (sistemul hipodamic, a cărui denumirea vine de la numele arhitectului Hippodamos din Milet); se execută lucrări tehnico-edilitare: alimentarea cu apă, evacuarea apelor uzate etc. Apar, tot acum, programe de arhitectură pentru clădiri publice cu funcţii social-culturale: stadioane, gimnazii, clădiri comerciale care se integrează în oraș.

9


• Perioada elenistică – cuprinsă între anii 323 – 31 î.Chr. – (precedată de cea elenă – secolul V î.Chr.) este numită fie „epoca de aur”, fie „secolul lui Fidias”, fie „secolul lui Pericle”, datorită operelor de o imensă valoare artisitică create de genialul Fidias, sprijinit de conducătorul Atenei – Pericle. Etapa se caracterizează printr-o impresionantă activitate din domeniul construcţiei orașelor, fiind încetinit ritmul construcţiilor religioase. Orașul elenistic este un organism complex, răspunzând unor necesităţi practice, fundamentat știinţific și raţional, influenţat de concepţiile filosofice și politice privind relaţia dintre alcătuirea orașului și viaţa materială și spirituală a grupului social – ca întreg și a fiecărui locuitor – ca parte a acestui întreg. De asemeni s-a accentuat preocuparea pentru spectacole – drame sau comedii, reprezentaţiile având loc în aer liber, în locuri special amenajate, numite amfiteatre, care foloseau pantele naturale ale terenului pe care s-au construit ca și trepte pentru spectatori, având formă de semicerc. Un amfiteatru era astfel construit încât spectatorii din bănci, din ce în ce mai sus plasate, să poată vedea jocul actorilor de pe scenă. Spectacolul se desfășura pe o suprafaţă plană, tot în formă de semicerc, numită scenă, dinaintea căreia era un loc mai adâncit numit orchestră. Arhitecţii au căutat – de cele mai multe ori – să construiească astfel de amfiteatre pe o pantă lină de deal, pe care o amenajau foarte meticulos. Cu toate acestea au fost ridicate amfiteatre și pe câmpii, fără ajutorul povârnișurilor. Pentru spectacolele muzicale au fost amenajate teatre mai mici, numite odeoane, cu o acustică specială, majoritatea folosind ca material piatra calcaroasă. Importanţa acestei perioade istorice constă nu numai în nivelul surprinzător de ridicat pentru mijloacele tehnice ale acelei perioade privind dotarea tehnico-edilitară (drumuri, alimentare cu apă, canalizare etc.) a polis-urilor grecești cât, mai ales, prin modul cum au fost puse și soluţionate practic problemele complexe pe plan urbanistic. Ştiinţa și înţelepciunea acelui timp constituie un reper, un punct de referinţă – neperisabil – pentru azi.

10


• Imperiul roman. Antichitatea romană a folosit în mod creator experienţa grecilor, aplicând în realizările urbanistice norme și reguli valabile, unele valabile și în zilele noastre.

• Elementul „cheie” a succesului imperiului Roman au fost drumurile, cu care inginerii romani au împânzit întregul imperiu, în scopul administrării, exploatării și menţinerii acestuia. Pe reţeaua de drumuri, poduri, căi de acces care legau așezările romane s-a dezvoltat, mai târziu, cea mai mare parte a reţelei urbane contemporane.

• Cele mai semnificative caracteristici ale orașelor romane erau erarhizarea și diversificarea ca funcţii: orașe cu funcţiuni strategice Lutectia – Parisiorum (Paris); Londinium (Londra); Vindobonai (Viena); orașe comerciale: Ostia, Salerno, Palmira; o orașe administrative: Roma; Atena; Efes; o orașe balneare și de odihnă: pompei; Herculamun; Neapole;

• Structura orașelor se baza pe o reţea ortogonală de străzi care limitau cvartale denumite „insulae”, având ca axe ordonatoare „cardo maximus” pe direcţia N-S și „decumanus maximus” pe direcţia E-V, două artere perpendiculate deosebite de celelalte străzi prin dimensiunile lor. La intersecţia acestora se afla piaţa sau forumul, în care erau amplasate templul închinat zeului protector al orașului, bazilica, construcţiile comerciale;

• Drumurile realizate de inginerii romani uimesc și azi prin rezistenţa lor. În interiorul orașelor, profilul transversal al străzilor prevede separarea circulaţiei vehiculelor de circulaţia pietonală, prospectul atingând 20-30-35 m. Pe întinderea întregului imperiu au fost construite poduri, tunele, apeducte (jgheaburi mari din piatră, având lungimea de câţiva km., susţinute de stâlpi groși, legaţi între ei cu arcade), canalizări, cisterne (rezervoare de apă), instalaţii portuare. Igiena și salubrizarea în oraș erau asigurate printr-o reţea de canalizare care permitea evacuarea apelor uzate, alimentarea cu apă făcându-se prin conducte care aduceau apa – de multe ori – de la mare distanţă; Organizarea orașelor s-a bazat – încă din perioada de constituire a statului – pe o serie de regulamente care se refereau la:

♦ probleme de proprietate (limitări în interesul colectivităţii); ♦ clasificarea străzilor, indicându-se lăţimi minimale obligatorii (Via – pentru vehicule, Iter – pentru pietoni, Actus – pentru

animale); ♦ norme privind distanţa dintre clădiri și înălţimea la cornișă a acestora; ♦ instituirea serviciilor speciale cu probleme urbanistice și de bună gospodărire; ♦ probleme speciale de igienă.

11


• Oraşul medieval Perioada feudală a început cu acţiuni distrcutive. Pe de o parte năvălirile popoarelor migratoare, iar pe de alta răspîndirea creștinizmului – dornic de la înlătura urmele „păgânismului” și de a instaura o lume nouă – au avut ca urmare depopularea și ruinarea centrelor urbane antice.

• Populaţia se reașează în localităţi de tipuri noi având un rol prioritar de apărare, adevărate așezări fortificate, amplasate pe terenuri greu accesibile și cu o suprafaţă a incintei limitată.

• Caracteristicile așezărilor medievate se concretizează în: ♦ număr restrâns de locuitori (10.000 – 40.000 de locuitori) ♦ prezenţa unor ziduri înconjurătoare (fortificaţii) ♦ densitate mare a construcţiilor și a populaţiei ♦ construcţii și trasee ale străzilor adaptate configuraţiei terenului ♦ reţelele stradale inelar-radiale convergeau către piaţa centrală, în care erau

amplasate clădirile religioase – în general supradimensionate – și cladirile publice (de exemplu primările).

• Secolele XI-XII marchează o revitalizare a vieţii urbane, mulţi locuitori revenind la vetrele așezărilor antice, care se revigorează și își recâștigă treptat influenţa în teritoriu.

12


• Oraşele Renaşterii În sec. XV – XVI apare o nouă orientare știinţifică, filosofică, estetică: curentul numit Renaștere, care va avea o puternică înrâurire asupra artelor. Este zdruncinată autoritatea dogmelor religioase care furnizau explicaţii eronate asupra realităţii

• Orașele renașterii s-au dezvoltat preponderent pe nucleele medievale, dar preocupările pentru o nouă calitate a vieţii urbane au determinat remodelarea vechilor centre prin: lărgirea străzilor, construirea de noi pieţe, preocuparea aparte pentru compoziţia volumetrică și arhitecturală, prin rezolvarea echipărilor tehnico-edilitare.

• Numeroși arhitecţi, pictori și sculptori au rămas cunoscuţi până în prezent: Raffael (Sanzio), Michelangelo (Buonarotti), Leonardo (Da Vinci), Tizian (Vecellio).

• Părintele Renașterii este considerat arhitectul Brunelleschi, cel care a conceput cupola în opt ape a bisericii Santa Maria del Fiore (Domul din Florenţa), primul monument renascentist.

• Cîteva dintre ideile privind construcţia orașelor sunt: ♦ castelele burghezilot (din a căror construcţie au fost eliminate fortificaţiile) au fost integrate în

urbanistica nouă, fiind vizibile numai din stradă, la care prezintă faţade atrăgătoare cu numeroase și mari deschideri, având câte 2-3 etaje

♦ amplasarea construcţiilor în zone funcţionale ♦ ierarhizarea străzilor și a pieţelor după destinaţia lor ♦ amplasarea în zone izolate a atelierelor producătoare de noxe ♦ prezenţa unei legături facile între zonele productive și spaţiile comerciale ♦ promovarea construcţiei căilor de circulaţie pentru vehicule și pentru pietoni pe nivele diferite ♦ preocuparea pentru confortul edilitar și igiena publică

13


• Orasele in perioada Barocului si Clasicizmului (sec. XVII-XVIII); Orașe și ansambluri cu trăsături proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare (imitarea modelelor antice).

• Stil arhitectural caracterizat prin libertatea formelor, prin tendenţa spre monumentalizm (ca regulă forma era dezvoltată în dauna conţinutului).

• ORAŞUL EREI INDUSTRIALE (sec. XIX – XX ) Oraşele moderne (sec.XX); Revoluţia industrială a determinat schinbări fundamentale în dezvoltarea centrelor urbane și a declanșat criza pe care orașul contemporan nu a reușit să o depășească până în prezent.

• revoluţia industrială este urmată de o creștere a presiunii demografice în orașe.• factorii care au generat aceste mari schimbări au fost: - Dezvoltarea manufacturilor și industriilor amplasate în centrele urbane; - creșterea numărului de locuitori prin atragerea populaţiei rurale pauperizate; - apar probleme noi, fără precedent: □ necesitatea spaţiilor de cazare pentru o populaţie numeroasă □ asigurarea igienei publice: alimentare cu apă, canalizare, salubruizare □ necesitatea destinării unor edificii procesului educaţional: școli, activităţi culturale etc. □ punerea la dispoziţia populaţiei a spaţiilor instituţiilor și altor mijloace de petrecere a timpului liber. • - au fost emise legi de sistematizare urbană (în anul 1909 apare prima Lege a sistematizării urbane, în Anglia); • - s-au constituit comisii de analiză și prognoză (1947 – Comisia Barlow, Anglia); • - s-au înfiinţat organisme guvernamentale: comisii de planificare urbană, ministere și departamente ale

sistematizării urbane și teritoriale, ale mediului etc. • - au apărut mișcări sociale pentru reforma sanitară și urbană; • - măsuri arhitectural-urbanistice (proiecte moderne deseori utopice “orașul-grădină; Congrese Internaţionale,

14

URBANISMMEDIUL ARTIFICIAL

• Mediul artificial . Totalitatea constructiilor si amenajarilor realizate pentru adapostirea si desfasurarea vietii comunitatilor umane este mediul artificial.

• Ca rezultat a unei indelungate evolutii mediul artificial astazi este alcatuit din urmatoarele componente fizico-spatiale purtatoare de functiuni specifice:

1. Asezari urbane si rurale;2. Culturi agricole , acvatice si forestiere;3. Amenajarile si constructiile din teritoriul exterior localitatilor pentru:Exploatarea resurselor materiale si energetice supra si subterane;Comunicatii si transporturi;Echipare tehnica a teritoriului si localitatilor;Protectia mediului natural;Odihna, sport, turism;Activitati stiintifice si culturale, monumente memoriale si de arta plastica;

15

URBANISMMEDIUL ARTIFICIAL

Desi toate componentele mediului artificial fac obiect si a studiilor de amenajare a teritoriului in cadrul acestui curs vor fi abordate numai probleme legate de asezarile umane si in mod deosebit de cele urbane.

• Organizarea mediului artificial comporta fluxuri de oameni, materiale, energie si informatii

• Mediul artificial este influentat de mediul natural prin relatii complexe si invers

• Mediul artificial depinde de mediul socio-economic a carui dezvoltare materiala si spirituala favorizeaza pe acesta.

Este extrem de dificil să se stbilească o delimitare strictă între mediul natural și cel artificial, astfel a luat fiinţă un fenomen calitativ nou, denumit în terminologia internaţională mediu uman

16

URBANISMUTILITATEA CUNOASTERII EVOLUTIEI ORASELOR

Cele enumerate insa nu reprezinta cadrul material al orasului si de acea cind analizam orasul folosim si urmatoarele elemente:

1. Limita orasului (zidiri de fortificatii, limitele naturale, administrative);

2. Forma orasului;3. Componentele orasului:• Ansambluri de cladiri, grupuri de locuinte, cartiere;• Trama stradala , strazi (principale si secundare), piete;• Unitati de productie;• Centrul localitatii (istoric, administrativ, academic, religios);• Spatii plantate (parcuri, rezervatii, scuaruri);• Echipare tehnico-edilitara (statii de epurare, statii de pompare, conducte)

17

URBANISMFORMAREA ORASELOR

• Ulterior dupa aparitia primelor orase ca model de locuire au fost posibila si aparitia oraselor fara a trece prin etapa de localitate rurala si anume in mod spontan fiind determinat de existenta unor situatii favorabile de mediu natural ori de existenta unor posibilitati mai usoare de aparare, de prezenta a unor locuri traditionale de schimburi comerciale si alte.

• Alta forma este aparitia oraselor noi realizate pe baza unor planuri prestabilite. Aparitia acestui mod de creare a noilor orase denota atigerea unui nivel inalt de conceptualizare si abstractizare in gindire. Aceasta forma de dezvoltare a oraselor, care sa permita corectari, adaptari, inoiri si extinderi in mod preconceput este obiectivul cursului nostru de urbanism.

18

URBANISMPROBLEMELE ORASELOR MARI

Perioadei postbelice ii este caracteristica in mare masura modernizarea oraselor, atit a zonelor centrale cit si a periferiilor . Aceste modernizari sunt legate de nivelul tehnico-stiintific care a schimbat si continua sa schimbe comportamentul si aspiratiile sociale ale populatiei. Odata cu aceasta apar probleme de ordin urbanistic.Relatia dintre nou si vechi – asimilarea de noi functiuni. Nevoia de acces rapid si facil la multe functiuni si spatii – trama mica si deasa cu strazi inguste. Supraaglomerare – tranzitare, concentrare de functiuni. Constringerea fondului construit, conservarea zonelor istorice, protejarea valorilor arhitectural – urbanistice.In orasele mari din tarile dezvoltate are loc deplasarea catre suburbii a grupurilor cu venituri ridicate. Disparitia activitatilor din centru a format criza financiara pentru aceste zone intr atit in cit sa lipsesca mijloacele de a fi intretinute. Astfel cresterea suburbiilor are efect nociv asupra centrului

19

URBANISMPROBLEMELE ORASELOR MARI

Probleme:• Accesibilitate• Extindere• Relatie cu periferiile• Concentrare functionala• Tranzitare• Protejarea tesutului urban• Locuibilitate• Imagine urbana• Incertitudini privind statutul proprietatii• Degradarea fondului construit• Prezenta grupurilor sociale cu venit redus

20

04/12/23

URBANISMFUNCTIUNI SI ACTIVITATI SPECIFICE ZONEI CENTRALE

1. Administrativa: administratie locala si centrala, servicii comunale.

2. De reprezentare: parlament, ambasade, consulate, sedii a institutiilor internationale, judecatoria suprema, curtea de apel, sedii ale partidelor politice.

3. Comert: comert specializat si de lux cu vizitare periodica si rara.

4. Alimentatie publica, turism: restaurante, baruri, hoteluri, sali de conferinte etc.

5. Afaceri: banci, asigurari, bursa de valori, centre de consultanta.

6. Cultura: teatre, opera, filarmonica, sali de concerte,muzee, galerii, biblioteci.

7. Informare, media: sedii edituri, redactii ziare si reviste, agentii publicitate, agentii de turism.

04/12/23

URBANISMFUNCTIUNI SI ACTIVITATI SPECIFICE ZONEI CENTRALE

8. Educatie: universitati, colegii, licee.

9. Activitati stiintifice: academie, institute de cercetare.

10. Distractie: cazinouri, centre de jocuri electronice, internet-café.

11. Recreere, odihna: parcuri si gradini, piscine, sali de gimnastica.

12. Servicii publice specializate: saloane de frumusete, ateliere de croitorie, reparatii etc.

13. Culte: sedii reprezentative ale cultelor existente (catedrale, biserici, case de rugaciuni)

14. Servicii speciale: servicii secrete, interpol.

15. locuire: locuire colectiva, locuire privata.

16. Spatii publice si pietonale: piete publice si comerciale, alei.

17. Circulatii si transport: axe magistrale, drumuri parcari.

04/12/23

URBANISMFUNCTIUNI SI ACTIVITATI CARACTERISTICE ZONEI PERIFERICE

1. Activitati de productie.

2. Depozitare, comert cu ridicata.

3. Centre de sanatate, spitale, sanatorii.

4. Educatia la nivel primar, liceal si specializat (colegii, licee industriale)

5. Centre comerciale de mari dimensiuni, supermarket, malluri etc.

6. Zone de rectreare de mari dimensiuni, parcuri specializate (gradina botanica, menagerie)

7. Centre si complexe sportive.

8. Spatii rezidentiale, locuirea individuala, mari ansambluri de locuire colectiva.

9. Cimitire, crematorii (depouri si garaje de mari dimensiuni, statii de captare, epurare, electrice, distributie gaze etc).

10. Unitati militare.

11. Circulatii si transporturi de mare viteza, artere de tranzit, gari, autogari, aeroport.

04/12/23

URBANISMDOMINANTELE FUNCTIONALE A UNUI ORAS

Administrative, cultural-educative, reprezentare, productie-comert (industrial), financiar-bancare.

Exemple:

politico-administrativa (Washington, Bon, Moscova, Strasburg)

financiar-bancara (New York, Franfurct)

cultural-istorica (Viena, Roma, Florenta)

afaceri (Chicago, Londra)

fara un caracter precizat

04/12/23

URBANISMFENOMENUL URBANIZARII

Populatia urbana creste mult mai repede decat cea rurala.

Populatia urbana din tarile in curs de dezvoltare creste mult mai repede decat cea din cele dezvoltate.

Populatia din orasele milionare creste mult mai repede decat cea din restul oraselor.

In 1900, 1% din populatie traia in orase milionare

• In 1940, 6%, iar

• In 1980, 10%.

• In 2000 erau 25 orase cu peste 10 milioane si 250 cu peste 1 milion

• Numarul oraselor milionare se apropie de 400, iar populatia urbana a depasit 50% din populatia totala a globului depasind 2,5 mird. Locuitori.

04/12/23

NORME TEHNICE DE PLANIFICARE URBANA

RETEAUA DE LOCALITATI

Asezarile umane se impart in doua mari categorii:

1. Criteriul activitatii dominante (agricole in cazul satelor, neagricole in cazul oraselor)

2. Criteriul marimii asezarii (localitati mici sub 10 000 locuitori in functie de situatia demografica si nivelul de dezvoltare sunt considerate sate, iar asezarile peste acest numar de locuitori sunt considerate orase.La acestea se adaoga aspecte secundare ca : mod de viata, nivel de echipare edilitara, aspectul cadrului construit si altele care deriva din aceste criterii principale.

3. 3. Localităţile rurale se consideră mici dacă au numărul de populaţie sub 3000 locuitori şi mari dacă populaţia lor depăşeşte acest indice.

In Moldova:• Orase mici sub 30 000 locuitori,• Orase medii intre 30 000 si 100 000 locuitori• Orase mari peste 100 000 locuitori

04/12/23

NORME TEHNICE DE PLANIFICARE URBANA(VEZI NORMATIVUL ANEXAT)

• ZONELE REZIDENTIALE

• ZONELE INDUSTRIALE

• ZONELE VERZI

• TRANSPORTUL, RETEAUA STRADALA, ACCESE PIETONALE

• ECHIPAREA SI AMENAJARILE TEHNICO - EDILITARE

04/12/23

DIRIJAREA ŞI ORGANIZAREA LOCALITĂŢILOR

• In conditiile Moldovei aparitia unor localitati noi in special urbane pe loc nou este practic imposibila. Motivele: densitate populatiei relativ mare, lipsa motivarii, de acea sunt posibile doar modificari, corectari, interventii de modernizare a cartierelor noi etc.

• In baza documentatiei de urbanism PUG, PUZ, PUD (de explicat procedura inclusiv sistema de autorizare CU si AC)

• In baza documentelor normative

• In ambele cazuri este necesar de tinut cont de:

• PATN, PATR, PATR de programele nationale si locale de dezvoltare, masurile de ocrotire a naturii si orotire impotriva riscurilor naturale (proceselor geologice si hidrogeologice).

04/12/23

Istoric

• Uniunea Europeana fondata in 1958 din Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. Entitate politica, sociala, economica. Este o constructie situata intre intre federatie si confederatie

• 1970 la Bonn reuniunea conducatorii tarilor Uniunii Europene

• AT devine obiectiv politic fundamental.

• Se stabilesc principii, teme majore, obiective prioritare.

04/12/23

REUNIUNEA DE LA BONN

PRINCIPIILE MAJORE:

• dezvoltarea regiunilor ramase in urma

• Integrarea economica a zonelor transfrontaliere

• Realizare unui echilibru intre mediu urban si cel rural si intre economic si ecologic

04/12/23

REUNIUNEA DE LA BONN

TEME MAJORE:

• Readaptarea structurilor urbane

• Revitalizarea zonelor rurale

• Restructurarea regiunilor in declin

• Conservarea si valorificarea resurselor naturale

• Politici pe termen lung in domeniul infrastructurii si cailor de comunicatii

04/12/23

REUNIUNEA DE LA BON

OBIECTIVE PRIORITARE:

• Reducerea dezechilibrului istoric intre centrele industrializate si urbanizate din nordul si vestul Europei si regiunile periferice ramase in urma

• Reducerea diferentelor ca standard general si nivel de populare

• Concelierea dezvoltarii economice si protectia mediului

• Crearea de locuri de munca si de activitati in zonele de reconstructie industriala

• Echilibrarea retelelor de transport si telecomunicatii

04/12/23

AMENAJAREA TERITORIULUI IN LIMITELE SPATILUI NATIONAL

Scopul:

• Elaborarea si aplicarea , strategiilor si politicilor de dezvoltare economica , sociala si spatiala stabilite pentru nivelul national , raional si local;

• Armonizarea strategiilor si politicilor, urmarinduse asigurarea dezvoltarii durabile.

• Eliminarea decalajelor intre teritorii, dinamizarea dezvoltarii localitatilor;

04/12/23


Principii in activitatea de amenajare a teritoriului:

• Ierarhizarea teritoriului pe trepte de organizare-teritoriala, precum si pe teritorii asociate in zone de cooperare, regionale sau interraionale;

• Coeziunea economico-sociala, in vederea eliminarii sau deminuarii disparitatilor intre regiuni si intre zone;

• Coordonarea integrata a politicilor si programelor;

• Punerea in valoare a potentialului de dezvoltare (resurse umane, cadru natural, patrimoniul cultural, constructii, infrastructura, amenajari);

• Analiza complexa a tendentelor de dezvoltare;

• Informarea , consultarea si asigurarea participarii populatiei asupra initiativelor in amenajarea teritoriului ori principiu democratic;

04/12/23


Obiective ale activitatii de amenajare a teritoriului:

• Dezvoltarea economica si sociala echilibrata a tarii;

• Imbunatatirea calitatii vietii oamenilor si colectivitatilor umane;

• Gestionarea responsabila a resurselor naturale si protectia mediului;

• Utilizarea rationala a terenului,

Documents

Curs urbanism