CURS 1,2

Scopul şi importanţa cercetării ştiinţifice medicale

Cercetarea științifică Definiție:

= proces de lărgire a cunoștințelor prin : - observare obiectivă, - investigare și - experimentare, scopul fiind acela de descoperire sau interpretare a unor noi informații.

Cercetarea Reprezintă: - o experiență interesantă și câteodată utilă; - o căutare a cunoașterii și înțelegerii lucrurilor; - un proces de calificare; - o carieră; - un stil de viață; - un mod de îmbunătățire a calității vieții; - un proces esențial pentru asigurarea succesului comercial; - un impuls de satisfacere al ego-ului; - justificarea alocării de fonduri pentru un departament și justificarea funcționării

sale.Scopul cercetării medicale

- elucidarea unor aspecte privind etiologia unei boli; - identificarea persoanelor cu risc de îmbolnăvire; - determinarea nevoilor unui grup populațional; - stimularea și motivarea interesului public într-o problemă de sănătate publică; - evaluarea eficienței unui program de sănătate în curs de desfășurare; - evaluarea acurateței științifice a unor articole sau comunicări.

Metodologia - definire - methodos = drum - logos= știință = disciplină în care se dezvoltă modalitățile de realizare a cercetării științifice = privește ansamblul elementelor care intervin în cercetare = totalitatea mijloacelor de abordare și analiză a fenomenelor realității obiective,

bazate pe aplicarea unor principii rezultate din înțelegerea științifică a acestei realități.

= este ca o parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a modelelor folosite de alte științe = știința despre metodă.

Metodologia cercetării cuprinde:

- definirea domeniului studiat; - principii și reguli de desfășurare a investigațiilor; - instrumentele de lucru pentru culegerea și analiza datelor; - criterii de certificare a calității rezultatelor; - strategiile construcțiilor teoretice; - integrarea teoriilor particulare în teorii mai generale.

Metodologia - concepte - componentă de bază a formării specialiștilor; - diferențiază un profesionist de un amator; - se dezvoltă din interacțiunea dintre cercetător și obiectul său de studiu; - modalitățile de efectuare a cercetărilor se adaptează la specificul domeniului și

la obiectivele urmărite în acel moment – de aceea este ineficientă preluarea de proiecte de cercetare gata elaborate – proiect personal ( ținând cont de cele anterioare, comparații ).

Metoda - methodos = cale, drum, mod de cercetare, de cunoaștere; - reprezintă logica, ordinea conform căreia se desfășoară orice proces de cercetare

al realității; - desemnează un mod de cercetare care dă o imagine adecvată fragmentului luat

în studiu și explică fenomenele care au loc în cadrul lui. = calea pe care o urmează gândirea pentru a ajunge la cunoștințe adevărate asupra

faptelor.Importanța cercetării medicale

1) dezvoltarea profesională a medicului și a cadrelor medii; 2) dezvoltarea clinică, respectiv dezvoltarea cunoașterii clinice; 3) dezvoltarea personală a fiecărui medic.

Dezvoltarea profesională - importanță în aplicarea practică a observațiilor științifice și a rezultatelor unor

cercetări bazate pe metode științifice. - aceste rezultate au influență asupra modului de îngrijire a pacientului,

impunându-se necesitatea introducerii acestora în practica medicală. - observațiile proprii obținute de medic în clinică sau în cabinetul medical

trebuiesc corelate cu cele din literatura medicală.Dezvoltarea personală

- și în medicină se aplică teoria cunoaștere=putere - îmbogățirea cunoștințelor fiecărui medic este legată direct de cercetarea clinică

și de aspectele psihologice ale îngrijirii medicale. - aspectele psihologice legate de boala pacientului au o importanță deosebită în

evoluția stării de sănătate a acestuia.

- dezvoltarea abilității medicului de a se adresa unui pacient în fucție de caracteristicile acestuia: ex. Tipuri de pacient – anxioși, indiferenți, exagerați, atotștiutori

îmbunătățirea în permanență de către medic a cunoștințelor din domeniul medical,

pentru o înțelegere și interpretare științifică a unui fapt medical, pentru recunoașterea calităților lui, formarea prestigiului, a considerației pe care i-o acordă medicului atât ceilalți medici cât și pacienții

Trăsături fundamentale ale metodei științifice: 1) Precizia observațiilor - care să permită obținerea de rezultate identice sau asemănătoare de către orice

observator care aplică metoda respectivă = reproductibilitate 2) Corectitudinea raționamentelor - elimină: erorile logice, deformările de descriere, falsurile generalizării 1) +2) = asigură valabilitatea metodei = capacitatea acesteia de a surprinde veridic

faptele cercetate.Tehnica

= procedeu operatoriu, de înregistrare și interpretare a datelor rezultate din cercetare;

= un instrument de lucru cu ajutorul căreia se pot surprinde grupuri de fenomene studiate;

Exemple: procedee statistice, procedeul experimental, procedeul cazului

Tehnici de cercetare – trăsături: 1) Fidelitatea - impune ca măsurători repetate ale aceluiași fenomen să dea rezultate identice sau

variabile în limite restrânse sau previzibile; 2) Validitatea - măsurarea să se adreseze exact obiectului cercetării, să se măsoare exact obiectul

propus evaluării. Metodă-metodologie-tehnici de cercetare = raporturi de condiționare reciprocă!

Calităţi în procesul de cercetare 1. cunoştinţe în identificarea informaţiilor utile;

2. cunoaşterea şi utilizarea tipurilor de studii în domeniu;

3. culegerea datelor;

4. analiza datelor; 5. interpretarea datelor;

6. abilităţi de organizare a datelor;

7. capacitatea de prezentare a datelor;

8. creativitatea – inteligenţa – cercetări ce implică logică şi imaginaţie

CURS NR.3 Etapele cercetării ştiinţifice medicale

Conceptualizarea problemei de cercetare

Orice autor trebuie să-şi structureze cercetarea astfel:

1. definirea problemei de cercetare 2. stadiul cunoştinţelor 3. modelul teoretic şi ipoteza/problema de cercetat

1. Definirea problemei de cercetat - este esenţială - să fie clară, precisă şi convingătoare Include precizări despre: - obiectivul general al cercetării - scopul cercetării - importanţa subiectului de cercetat - formularea problemei de cercetat - stadiul de dezvoltare al cercetării - utilizarea rezultatelor cercetării

a. Obiectivul general al cercetării

- se specifică domeniul în care se desfăşoară cercetarea; - se enunţă originea proiectului şi - motivaţia cercetătorului de a face respectiva cercetare; - este momentul în care se aminteşte despre obiectivul general al studiului.

b.Scopul cercetării - cercetarea stării de sănătate; - cercetarea intervenţiilor; - cercetarea evaluativă – care elaborează o judecată asupra unei intervenţii.

c. Importanţa subiectului de cercetat- se va face referire la:-costurile fenomenului studiat- incidenţă, prevalenţă- ritmul de creştere al problemei

- consecinţele aduse de fenomen - lipsa unei intervenţii

INCIDENŢA

Frecventa cazurilor noi inregistrate intr-un anumit teritoriu si o anumita perioada de timp (luna, trimestru, an) de catre dispensarele medicale (teritoriale si de intreprindere).

Din 1987 este obligatorie declararea de catre spital si de catre specialistii din ambulator a bolilor nou confirmate .

Bolile acute care se vindeca si reapar ulterior ca o noua imbolnavire, dar nu recadere, se considera iar cazuri noi ( ex: gripa dupa doua luni de la vindecare celei anterioare).

Prevalenţa

Definitie: totalitatea bolilor care exista la un anumit moment “critic”1 (ultima zi

trimestrului, semestrului, anului) sau intr-o anumita perioada2 (trimestru, semestru, an).

d. Formularea problemei de cercetat - orice cercetare are ca punct de plecare o situaţie percepută a fi problematică şi

necesitând o explicaţie. - cercetarea are intenţia de a reduce discordanţa dintre un model, teorie sau o

explicaţie şi realitatea percepută.

e. Stadiul de dezvoltare al cercetării - trebuie explorate studiile prealabile

f. Utilizarea rezultatelor cercetării

- cercetarea fundamentală – doreşte să dezvolte noi cunoştinţe, să valideze o metodă de cercetare, un instrument de culegere al datelor, o tehnică de măsurare sau o metodă de analiză;

- cercetarea aplicativă – vizează obţinerea de date utile pentru luarea de decizii, planificarea unei intervenţii, descrierea unor comportamente în vederea fundamentării unor intervenţii.

2. Stadiul cunoştinţelor

- se arată cum se înscrie problema de cercetat în ansamblul cunoştinţelor privind subiectul respectiv

- în ce mod cunoştinţele din literatură permit precizarea întrebărilor sau a ipotezelor de cercetare

3. Modelul teoretic şi ipoteza sau problema de cercetata. Modelul teoretic

- o teorie este o explicaţie sistematică a fenomenelor observate şi a legilor cărora acestea se supun

b. Formularea ipotezei de cercetare - ipoteza este considerată transpunerea directă a unei propoziţii teoretice în lumea

empirică; - o ipoteză stabileşte o relaţie care poate fi verificată empiric între o cauză şi efect - o ipoteză este un enunţ formal al relaţiei existente între cel puţin o variabilă

independentă şi o variabilă dependentă; enunţuri clare, precise.B. Alegerea unei strategii de cercetare

- strategie de cercetare – ansamblul de decizii care trebuie luate pentru a înţelege într-o manieră coerentă realitatea empirică, pentru a reuşi susţinerea cu fapte.

a. Abordarea generală şi alegerea unui instrument b. Validitatea strategiei de cercetare

a. Abordarea generală şi alegerea unui instrument 1. cercetarea experimentală – cercetătorul acţionează activ asupra unei variabile

independente pentru a-i cunoaşte efectul asupra unei variabile dependente; - aprecierea efectelor se poate face prin comparaţie cu o situaţie martor; - tipuri: - experimentul provocat - experimentul spontan 2. Cercetarea sintetică- conţine: a. Studiul de caz – cercetătorul se decide să lucreze asupra unei unităţi de analiză b. Cercetarea sintetică comparativă – este o strategie prin care se lucrează pe un

număr mare de unităţi de analiză. 3. Cercetarea de dezvoltare - folosirea cunoştinţelor existente pentru: - a pune la punct o nouă intervenţie - a ameliora o intervenţie deja existentă - a elabora, perfecţiona instrumente, dispozitive, metode de măsurare.

4. Cercetarea de simulare – are drept obiectiv construirea unui model, scenariu pentru a observa comportamentul unui anumit sistem într-o anumită perioadă. Simularea face apel la:

- funcţia cognitivă – pentru înţelegerea sistemului studiat - funcţia previzională – pentru a prevedea cum va evolua sistemul - funcţia decizională – pentru a determina ce valori trebuie să ia variabilele de

comandă pt atingerea obiectivelor Metode de abordare în cercetare

1. ANALOGIA – observarea de asemănări între problema de rezolvat şi o problemă soluţionată.

2. ALEGERE DE SOLUŢII LA ÎNTÂMPLARE – BRAINSTORMING 3. GENERALIZAREA – o problemă complicată poate găsi o soluţie simplificată,

care să cuprindă datele ei esenţiale.

4. ÎMPĂRŢIREA – subdivizarea problemei într-o serie de subprobleme, mai uşor abordabile.

5. ADUNAREA – o problemă dificilă poate fi uşurată prin adăugarea unei componente.

6. SCĂDEREA – îndepărtarea unor componente din problema originară. 7. PARTICULARIZAREA – găsirea unui caz cu un set mai mic de caracteristici (

model bidimensional în problemă tridimensională ). 8. DILATAREA , CONTRACŢIA – unele probleme sunt mai uşor de rezolvat

dacă se modifică scara sau numărul de variabile. 9. INVERSAREA – privirea dintr-un punct de vedere opus. 10. RESTRUCTURAREA – în studiile clinice, nu se pune problema dacă un

anumit tratament nu vindecă boala, ci dacă absenţa vindecării este determinată de lipsa tratamentului.

CURS NR.4

Interdisciplinaritatea Protocoale de cercetare Plan de cercetare Stabilirea tipului de cercetare (retrospectivă, prospectivă) şi a parametrilor

CARACTERUL INTERDISCIPLINAR AL CERCETĂRII DIN SĂNĂTATECercetarea în domeniul sănătăţii - domeniu interdisciplinar,

echipe de cercetare, fiecare membru al echipei având un rol bine stabilit. Domeniile implicate : medicina socială, sociologia medicală, epidemiologia, biostatistica medicală, managementul proiectelor de cercetare.

medicina socială

joacă un rol important în studiile de interes naţional sau regional propuse,

culegerea de date referitoare la starea de sănătate sau de boală a unei populaţii.

Sociologia medicală s-a dezvoltat în urma avansării tehnologice şi organizaţionale a medicinei şi

a creşterii contribuţiei factorilor sociali în declanşarea bolilor. semnificaţie practică şi teoretică legăturii între factorii medicali şi cei sociali,

participând la structurarea şi alegerea metodelor şi instrumentelor folosite în cercetare.

Biostatistica este un domeniu al statisticii specializat în: studierea fenomenelor biologice şi medicale, prelucrarea informaţiilor, astfel încât rezultatele să fie relevante în procesul de

cercetare ştiinţifică. Managementul proiectelor de cercetare - este un domeniu din ce în ce mai

necesar în obţinerea fondurilor necesare realizării unui proiect. Pentru realizarea unui proiect de cercetare, acesta trebuie: să cuprindă toate detaliile necesare, să fie parcurse toate etapele într-o

succesiune logica, cu date concrete legate de buget şi administrarea lui, Epidemiologia este știința care studiază distribuția și determinanții bolii în

populații umane respectiv distribuția și determinanții stărilor și evenimentelor din populații diferite, precum și aplicarea rezultatelor la controlul problemelor de sănătate .

Obiectul preocupărilor epidemiologiei e reprezentat de grupuri populaționale: - populația țintă, de referință – populația care locuiește într-un teritoriu

delimitat; - grupuri particulare de bolnavi – epidemiologia clinică .

PROTOCOALELE DE CERCETARE• document scris care urmăreşte descrierea detaliată: • a tuturor etapelor cercetării; • evidențierea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de lucru folosite;• identificarea resurselor umane şi materiale necesare, • cu menţionarea motivaţiei realizării obiectivelor propuse.• În realizarea protocolului de cercetare va fi parcursă o listă de întrebări grupate în

vederea orientării asupra realizării protocolului.cuprinzând întrebări legate de :• premisă;• structurare; • culegerea datelor; • analiza lor şi • comunicarea rezultatelor.

• Întrebările referitoare la premisa cercetării vor face referinţă la:• cunoaşterea problemei luate în studiu,• cunoştinţele actuale ale problemei propuse ,

• scopurile generale ale cercetării şi• întrebările la care încercăm să răspundem şi• modul în care studiul va contribui la îmbogăţirea cunoştinţelor în domeniul

abordat.• Etapele parcurse în structurarea proiectului de cercetare - întrebări :• care va fi tipul de studiu abordat; • avantajele şi dezavantajele tipului de studiu ales; • populaţia luată în studiu,• criteriul de selecţie al populaţiei; • numărul optim de participanţi; • informaţiile primite de participanţi la debutul studiului;

• timpul de urmărire al participanţilor selectaţi;• desfăşurarea în timp a studiului,• responsabilii de etape a studiului,• necesitatea unui studiu pilot cu detaliile legate de acesta• costurile studiului, sursa de finanţare, modul de obţinere al consimţământului

informat al participanţilor, nominalizarea comitetului etic pentru avizarea protocolului de cercetare.

• În procesul de culegere a datelor protocolul de cercetare va specifica :• ce informaţii vor fi culese; • variabilele de interes pentru proiect;• potenţialul de corelare a variabilelor;• modul de culegere şi stocare a informaţiilor; • care este gradul de validitate şi precizie a metodelor folosite;• pregătirea necesară a observatorilor.

• În faza de analiză a datelor se vor avea în vedere : • modul de procesare a informaţiilor,• necesitatea introducerii informaţiilor într-un program informatic, • tipul de analiză şi • specialiştii care vor realiza această prelucrare.

• Comunicarea rezultatelor va ţine cont de :

• rezultatele care vor fi publicate, • modul de comunicare al acestor rezultate şi • consecinţele comunicării lor asupra sănătăţii publice , întregii comunităţi şi

factorilor de decizie politică.

PLANUL DE CERCETARE

• Planul de cercetare este realizat de către cel implicat direct în activitate sau de către o echipă îndrumată de un coordonator,

• realizarea acestui plan depinde de etapele parcurse de la faza de concepţie până la concretizare prin punerea în practică.

• ETAPE• Definirea problemei de cercetat reprezintă obiectivul primordial în momentul

iniţierii unui studiu• Alegerea tipurilor de studiu• Colectarea datelor• Analiza datelor• Interpretarea lor• Redactarea raportului• Concluzii

OBIECTIVELE EPIDEMIOLOGIEI

• Domeniul metodologiei utilizează conceptele şi metodele epidemiologiei în structurarea studiilor, monitorizarea lor şi evaluarea rezultatelor.

• 1. Descrierea distribuției bolilor sau a factorilor de risc în populațiile umane;• 2. Explicarea etiologiei bolilor sau a modului de transmitere a acestora –

dovedirea existenței relației factor de risc – boală;

• 3. Predicția în legătură cu numărul probabil al bolilor dintr-o populație dată și cu caracterul distribuției bolilor în acea populație;

• 4. Fundamentarea programelor de prevenire și combatere a bolilor dintr-o populație dată.

CLASIFICAREA STUDIILOR EPIDEMIOLOGICE• I. Observaționale• 1. Descriptive: -a) individuale – caz, serii de cazuri• -b) populaționale – corelaționale, transversale

• 2. Analitice :• - a) caz-control – retrospective

- b) cohortă - prospective II.Experimentale: clinice, de laborator

I.1. STUDIILE OBSERVAȚIONALE DESCRIPTIVE• Studiile observaţionale permit studierea unor evenimente sau fenomene de

sănătate în desfăşurarea lor naturală, fără a fi supuse intervenţiei cercetătorului.• Urmăresc descrierea caracteristicilor generale ale distribuţiilor diferitelor

variabile, oferind informaţii despre cine este afectat de boală

• ( persoane ), unde este obişnuită sau nu boala ca apariţie ( locul ) şi când a apărut( timpul ).

• Oferă informații despre caracteristici personale, temporale și spațiale.• Personale: cine dezvoltă boala: factorii demografici de baza – vârsta și sexul,

status marital, tip de personalitate, nivel educațional, rasa, ocupația, stil de viață – consumul unor alimente, medicamente

• Particularităţile legate de vârstă şi sex determină diferenţe anatomice, fiziologice şi imunologice, influenţează durata şi natura expunerii la anumiţi agenţi, apariţia unor invalidităţi sau procese degenerative.

• Statusul marital are influenţe asupra stilului de viaţă.• Apartenenţa etnică poateinfluenţa susceptibilitatea genetică şi determină practici

culturale specifice.

Ocupaţia şi statusul socio-economic favorizează expuneri la diferite noxe, la anumiţi agenţi infecţioşi, efectuarea unor călătorii şi anumite resurse economice.

• Caracteristicile de loc: unde rata bolii este înaltă sau joasă?• Acestea se referă la distribuţia geografică a bolii, incluzând variaţii între rural şi

urban, între ţări diferite, localităţi sau instituţii. Prin intermediul lor se pot obţine informaţii importante despre sursa de contaminare şi calea de transmitere.

• Caracteristicile de timp: când apariţia bolii este obişnuită sau nu? Frecvenţa bolii în prezent este diferită de cea din trecut?

• Prin caracteristicile de timp se pot examina modele de evoluţie a bolilor, se pot compara frecvenţa unei boli actuale cu cea de acum 5, 10, 50, 100 de ani în urmă, rol important avându-l în analiza epidemiilor, descrierea sezonalităţii şi a tendinţei seculare pentru patologia cronică.

Aplicații ale studiilor descriptive• 1. Evaluarea stării de sănătate a populației• 2. Monitorizarea stării de sănătate• 3. Planificarea resurselor necesare în domeniul sănătății populației• 4. Elaborarea unor programe• 5. Formularea unor ipoteze epidemiologice• 6. Descrierea istoriei naturale a bolilor• 7. Descrierea spectrului bolii pentru o afecțiune.

RISCUL

Factorul de risc = condiţia, caracteristica fizică sau comportamentală care creşte probabilitatea ca un individ sănătos în prezent să dezvolte o boală

• FR aparţinând mediului ambiant (microorganisme, poluanţi, subs. toxice, medicamente

• FR comportamentali: fumat, alcool• FR sociali: divorţul, decesul în familie, şomajul• FR genetici: factori moşteniţi(hipercolesterolemia)

Rapoarte/serii de caz• - raportul de caz – descrie experiența unui singur pacient• Reprezintă identificarea unui aspect particular legat de manifestarea clinică a unei

boli sau legat de istoricul pacientului.• Plecând de la o singură observaţie se lansează o ipoteză pe baza comparării cu

datele cunoscute până atunci.

• - serii de caz – descriu experiența unui grup de pacienți• Se descriu caracteristicile unui număr de pacienţi cu o boală dată, care pot să

apară într-o perioadă scurtă de timp. Programele de supraveghere de rutină, utilizează cumularea de raportări de cazuri pentru sugerarea apariţiei unei boli noi sau debutului unei epidemii.

• Exemplu: • descrierea bolii AIDS la începutul anilor 1980 s-a bazat pe o serie de cazuri de

pneumonie cu Pneumocistis carinii, la tineri sănătoşi anterior, homosexuali, diagnosticaţi în 3 spitale din Los Angeles în o periioadă de 6 luni.

Anchete populaționale transversale• - starea de expunere și de boală sunt evaluate în același timp într-o populație

definită• Studiul se poate desfăşura pe o perioadă de timp specifică, cum ar fi un an

calendaristic sau la un moment fixat în cursul unor evenimente particulare şi variabile în timp de la o persoană la alta ( ex.: examenul clinic la angajare, intrarea la facultate, căsătorie, naştere, pensionare, obţinere permis conducere auto etc.).

• Datele pot fi utilizate de administratorii din sănătatea publică în evaluarea stării de sănătate şi a necesităţilor în servicii de sănătate a unei populaţii, pentru:

• -evaluarea prevalenţei unor boli acute sau cronice,• - distribuţia unor măsurători : greutatea, înălţimea, nivelul colesterolului• - impactul unor evenimente de sănătate măsurat prin zile de spitalizare, zile

pierdute de la serviciu,

• Avantaje• Studiile sunt relativ simplu de realizat, rapide, ieftine şi utile pentru evaluarea

caracteristicilor unei populaţii definite.• Dezavantaje :• -utilizarea prevalenţei, care reflectă doar ceea ce a fost găsit la momentul sau

intervalul analizat;• - nu pot determina dacă expunerea precede dezvoltarea bolii sau dacă aceasta este

un rezultat al bolii.

Anchete populaționale Corelaţionale

Compară frecvenţa unei boli între grupuri diferite existente în aceeaşi perioadă de timp - studii ecologice transversale

• sau se compară aceeaşi populaţie la momente diferite de timp - studii ecologice longitudinale .

• Dezavantaje: • - nu au abilitatea corelării expunerii cu boala la anumiţi indivizi, pentru faptul că

ele se referă la populaţia în întregime, nu la indivizi;• - nu măsoară concomitent boala cu expunerea, astfel încât nu se poate determina

dacă aceasta precede dezvoltarea bolii, ceea ce ar sugera rolul etiologic

Avantaje studii descriptive- rapid de realizat, relativ ieftine – informaţiile despre caracteristicile urmărite sunt disponibile

din datele raportate în sistemele informaţionale curente;• Realizează o imagine de ansamblu a unei probleme;• Identifică parametri pentru studii viitoare;

.

• Oferă informaţii valoroase pentru furnizorii de asistenţă medicală şi administratori, în vederea alocării mai eficiente de resurse şi planificării de programe prevenţionale şi educaţionale , ţintit pentru anumite segmente populaţionale;

• Oferă adesea primele informaţii despre posibilii determinanţi ai bolii

- asigură colectarea datelor despre FR- sunt metoda de bază pentru planificarea, furnizarea și evaluarea serviciilor de

sănătate într-o populație dată

Dezavantaje studii descriptive• - nu există grup de comparație• - legătura temporală nu poate fi usor determinată• - nu oferă intotdeauna date la nivel individual• - nu pot evalua cauzalitatea

I.2. Studii observaționale analitice• Studii caz-control( boli rare, prevalență <10%)• - subiecții sunt selectați pe baza bolii• - se începe cu persoane care au boala• - se compară frecvența expunerii la persoane care au boala (cazuri) față de martori• - se caută înapoi frecvența expunerii• - direcția studiului este înapoi, boala-expunere

• - sunt studii retrospective – se pornește de la efect spre cauză – factorul de risc FR este observat și înregistrat după apariția bolii.

• - se compară frecvența unui factor de risc la un grup de subiecți cu o anumită boală față de alt grup care nu prezintă boala respectivă (control).

• - sunt studii anamnestice, FR fiind căutat anamnestic în antcedentele subiecților luați în studiu.

• Avantaje: • - indicate în boli rare, sunt ieftine, ușor de realizat, nu necesită urmărirea în timp a

cazurilor,deseori lotul test e din cazuri clinice.• Dezavantaje:• - nu poate spunne daca FR a determinat boala sau invers, dificultatea obținerii

informațiilor în cazuri vechi, nu se poate realiza calculul incidenței afecțiunii.I. 2. Studii observaționale analitice b) Studii cohortă

• - direcția studiului – înainte- expunere-boală• COHORTĂ PROSPECTIVE• - boala nu a apărut încă la momentul de începere al studiului• - expunerea – începerea studiului – boala• COHORTĂ RETROSPECTIVE• - boala a apărut deja la începerea studiului• - expunere – boala – începerea studiului• - direcția lor : de la factorul de risc la boală• - nu sunt experimentale, anchetatorul nu administrează FR , se urmărește relația

FR – boală• - sunt studii de așteptare – pornind de la FR se așteaptă boala • - sunt studii de urmărire – supravegherea unor loturi de persoane pntru detectarea

cazurilor noi • Culegerea informațiilor• - direct – observare• - examen clinic, paraclinic• - interviu• - indirect – date individuale din : foi de observație, fișe de consultație, concedii

medicale, registre speciale.• Urmărirea subiecților• - identică la expuși și neexpuși

• - pot exista pierderi pe parcursul urmăririi, de ordim medical sau social. I. 2. Studii observaționale analitice b) Studii cohortă – propriu-zis prospective

• Avantaje: - se poate calcula incidența bolii pt ambele grupuri, • Se poate calcula de câte ori e mai mare incid îmboln la lotul în studiu față de

control;• - se pot analiza alte boli date de FR• - se poate calc riscul atribuit FR (în ce măsură acesta det starea de

boală)• Dezavantaje: - de durată, scumpe, pierderi cazuri (migrare, refuzul participării),

schimbări comportamentale ale pers luate în studiu (alterează informațiile).II. STUDIUL EXPERIMENTAL

• - Indivizii sunt identificați pe baza expunerii și urmăriți dacă devoltă îmbolnăvirea sau alt efect.

• 1) Trialul clinic – e util în profilaxia secundară – se efectuează pe pacienți cu o boală cunoscută, care vor fi expuși la un tratament sau procedură, urmărind reducerea simptomatologiei, prevenirea recăderilor sau decesului.

• Obiective – determinarea eficacității unui tratament;• - măsurarea efectelor adverse;• - compararea costurilor diferitelor proceduri cu beneficii similare.• a) Trialurile clinice randomizate controlate• - pentru evaluarea unor proceduri terapeutice și testarea de produse farmaceutice;• - populația de referință – cu boala în cauză – se alege eșantion pentru studiu;• - tratamentul placebo este administat : orb sau dublu orb;• b) Studiu experimental nerandomizat – compară grupuri – 1 grup spitalizat cu

tratament nou cu 1 grup spitalizat cu tratament standard;• c) Studiu necontrolat – unui grup i se aplică un tratament, cu comparație înainte și

după aplicarea tratamentului.• 2. Trialul de teren• - persoanele nu prezintă boala dar sunt expuse riscului să o facă;• - sunt utile pentru reducerea expunerii la un factor cauzal;• - intervenția este preventivă;• - subiecții sunt distribuiți la întâmplare pentru a li se acorda măsuri preventive

(vaccin, medicamente) sau placebo, cu urmărirea lor în timp;• 3. Studii de intervenție populațională – cercetarea unor boli cu componentă

socială, care pot fi influențate prin intervenție directă asupra comportamentului acelei populații.

• Domenii de aplicare a studiilor experimentale:• - evaluarea eficacității vaccinurilor noi în protecția populației contra bolilor

transmisibile;• - evaluarea eficacității unor medicamente noi- după ce au fost experimentate în

laborator și pe animale;• - evaluara unor conduite terapeutice noi față de cele uzuale;• - evaluarea unor forme de organizare a asistenței medicale.

Schema generală:1. se aleg 2 loturi de subiecți cît mai asemănătoare între ele – lotul test și martor;2. se administrează lotului martor produsul placebo, fără componenta activă;3. se administrează lotului test produsul activ;4. administrarea;a) simplu – subiecții și medicul cunosc componenta factorului administrat –

influențează manifestările;b) simplu orb – loturile nu cunosc componenta, dar medicul da – influențează psihic

manifestările subiecților, acordă atenție mai multă lotului test;c) metoda dublu-orb – cea mai eficientă- nici lotul nici medicul nu cunoaște

componența produsului;

CURS NR. 5 Elaborarea unei lucrări ştiinţifice în vederea publicării într-o revistă de specialitate sau pentru comunicare la sesiuni ştiinţifice, conferinţe, congrese

Cercetarea stiintifica medicala Proces complex alcatuit din mai multe faze sucesive: 1. Fixarea problemei – alegerea unui subiect de cercetare bine definit 2. Orientarea metodologica prin care se urmareste cunoasterea datelor din

literatura privind tema aleasa – prin cunoasterea si culegerea datelor bibliografice din literatura de specialitate

3. Formularea ipotezei de lucru si stabilirea metodei e cercetare si a directiei de cercetare.

4. Sistematizarea si ordonarea datelor proprii obtinute si analiza statistica a datelor obtinute pentru a se putea stabili daca rezultatele obtinute sunt semnificative sau nu.

5. Interpretarea datelor personale obtinute In corelatie cu datele din literatura de specialitate.

6. Redactarea unei lucrari stiintifice – fie cu scopul de a comunica observatiile proprii la diferite intruniri stiintifice fie redactarea lucrarii pentru publicarea intr-o revista de specialitate

Continutul unei lucrari I. Prima parte

1. Titlul lucrarii sau articolului – se refera exact la continutul lucrarii, sa fie scurt si concis, max 10-15 cuv, care se refera strict la continut.

2. Autorii articolului – in ordinea contributiei fiecarui autor la efectuarea lucrarii. 3. Perioada si locul in care s-a efectuat cercetarea.

Obiectivele si scopul studiului, ale lucrarii. II.Material si metode de lucru - se precizeaza cazuistica observata in clinica sau

cabinet sau daca e vorba de cercetare de laborator, anim de experienta. - apoi se descrie metoda de lucru intrebuintata de autor. - rezultatele cercetarii trebuiesc expuse cat mai clar pe baza unor tabele si grafice,

fara interpretari la acest capitol. - la subcapitolul discutii se face interpretarea proprie a datelor personale in

corelatie cu datele gasite in lit de spec. III. Concluzii IV. Bibliografie - fiecare titlu va fi insotit de precizarea autorilor, , anul aparitiei articolului, titlul

original al articolului si paginile din revista respectivaREDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICEREPERE PENTRU ELABORAREA LUCRĂRILOR LA CONFERINŢĂ

La conferinţă nu este necesar să se prezinte întreaga lucrare (15 minute), ci doar esenţialul în aşa fel ca participanţii să înţeleagă şi să se poată discuta cu persoana care a experimentat pentru clarificarea modului de lucru (15 minute alocate discuţiilor în conferinţă).

Materialul este de preferat să fie prezentat pe folii pentru retroproiector sau cu ajutorul programului PowerPoint la videoproiector, pentru facilitarea prezentării şi a înţelegerii de către participanţi.

Titlul autorul/autoarea (autorii/autoarele) Rezumatul:

- fundamentarea teoretică (o frază scurtă, câteva propoziţii scurte)- scopul lucrării- eşantionul de subiecţi- metoda- rezultatele- concluziile

Lucrarea poate fi structurată asfel:1) Fundamentarea teoretică – se prezintă teorii, metode, concepţii – care constituie baza lucrării (maximum 1-2 pagini).2) Scopul studiului (care poate fi prezentat în mai multe moduri)a. Scopul studiului/lucrării este ….b. Studiul 1 are obiectivele …c. Experimentul a avut ca scop

1) …. 2) ....

Experimentul 2) …

3) Metoda - descrierea narativă a demersului experimental - se scrie tot ce s-a aplicat, - se descrie fiecare situaţie- mod de organizare- metode, procedee, tehnici (cum s-au aplicat în detaliu)- materiale şi instrumente folosite (cum s-au folosit în detaliu)- conţinutul folosit ,exact cum s-a folosit, ce întrebări s-au adresat, ce răspunsuri s-au primit- nu se folosesc numele participanţilor la experiment4) Rezultate şi discuţii- se analizează procesul, de ce este bine să se procedeze în acest mod şi nu altfel, să se utilizeze acel material şi acel conţinut- ce rezultate s-au obţinut comparativ cu resursele folosite (timp, materiale, proceduri) (eficienţa)- se pot face comparaţii cu alte alte metodologii .5) Concluzii- ce este valoros şi recomandabil a fi aplicat de către alţii- care sunt punctele slabe identificate în timpul experimentului- tot ce se scrie la concluzii trebuie să fi fost scris anterior în lucrare

6) Bibliografie obligatoriu- se vor include la bibliografie numai lucrările citate în text- Citare în text:

“......”(Popescu, 2005, p. 22)..... (Popescu, 2005a, pp. 22-27) Bibliografia, cu font de 9, se consemnează la sfârşitul lucrării, conform modelului:BIBLIOGRAFIE

Cocean, P., Ciangă, N. (1999-2000), The “Lands” of Romania as Mental Spaces, Rev. Roum. De Géographie, Tomes 43-44, p.199-205, Editura Academiei Române, Bucureşti.Dulamă, Maria Eliza (2004), Modelul învăţării depline a geografiei, Editura Clusium, Cluj-Napoca.Neguţ, S., Nicolae, I. (2003), Enciclopedia recordurilor geografice, Editura Meronia, Bucureşti.Peel, D. (1977), Excerpts from the Classics "Declassified": http://itasca.com/school/peacock/7team/peel/whygeo.htm (Accesat în 15 iulie 2005).*** How Do You Know if You Want to Be a Geographer? (1996-1999), The Association of American Geographers: http://academic.wsc.edu/faculty/raberto1/geo_major_%20minor/geoquestions.htm (Accesat în 18 iulie 2005).*** Geografia României, vol. III (1987), Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti.REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICEStructura lucrărilor, în vederea publicării lor în volumul conferinţei

Redactarea lucrărilor se va face în limba română sau în limba engleză, în format A5, spaţiere la 1 rând

Titlul va fi scris cu majuscule, Times New Roman, cu dimensiunea caracterelor de 10, bold, centrat

La un rând de titlu, cu Times New Roman, cu dimensiunea caracterelor de 10, se va scrie numele autorului (ii) (cu majuscule), precizând titlul ştiinţific (cu minuscule), instituţia (adresa) (cu minuscule) şi adresa de e-mail

La un rând de numele ultimului autor se va scrie rezumatul lucrării în limba română (dacă lucrarea este într-o limbă străină)/ engleză (facem noi traducerea în engleză – contra cost), cu Times New Roman, cu dimensiunea caracterelor de 9, italice, maxim 200 cuvinte

Cuvinte cheie: Key words: 2-5 (cuvinte sau sintagme)

La un rând de cuvintele cheie, se începe scrierea textului, cu Times New Roman, cu dimensiunea caracterelor de 10

Figurile şi tabelele se numerotează şi se introduc în text:......(figura 1).......... (tabelul 3)....Se scrie sub figura: Fig. 1 cu caracter bold, iar titlul se scrie fără bold, cu litere minuscule, centratexemplu Fig. 1. Schemă cognitivăLa tabele, titlul se scrie deasupra de tabel, centrat

În capul tabelelor, nu se va scrie cu caracter bold sau cu majuscule deoarece ocupă prea mult spaţiu şi dacă formatul este mai mic, tabelele ocupă mult din pagină

Tabelul 1. Concordanţa dintre …

Paginile lucrării nu se numerotează Va fi scrisă cu diacritice (litere româneşti) Lucrarea, în format electronic, document Word, va fi trimisă prin e-mail, la adresa

didacticageografiei@yahoo.com Respectaţi următoarele reguli:

Înainte de etc. nu se pune virgulă. Dacă se începe cu un număr, se pune punct după el, apoi se lasă un spaţiu liber înainte de primul cuvânt1. Dinamica … Dacă se începe cu linie -, atunci după ea se lasă un spaţiu liber - dinamica …. Subtitlurile vor fi scrise toate cu minuscule boldite Înainte de un subtitlu se va lăsa un rând liber şi după el NU se va lăsa un rând liber Fotografiile nu vor fi publicate în volum decât în mod excepţional. Necesită prelucrare specială pentru editare şi o calitate superioară a fotografiei

CURS NR. 6 Redactarea unei lucrari stiintifice medicale(titlul, autorii, introducere, material si metoda)

Pagina de titlu Va contine:

- titlul articolului - care va fi concis si in concordanta cu continutul lucrarii, - prenumele pentru autor sau initiala prenumelui pentru autori si numele de

familie ale autorilor, fara alte prescurtari,

- gradul universitar, cel mai inalt titlu academic, orasul/ele in care a fost condus studiul,

- departamentul/ele, numele institutiei/lor afiliate in care s-a efectuat studiul, sursa/ele finantarii, numele, adresa, numarul de fax si e-mail-ul autorului responsabil pentru corespondenta (daca nu doreste reeditarea materialului, trebuie specificat).

Rezumatul in limba romana

Va fi de 10-15 randuri (150-200 de cuvinte). Va cuprinde scopul studiului (motivatie), metoda folosita (studiu clinic,

experimental, metaanaliza), principalele rezultate si principalele concluzii. Se vor sublinia aspectele noi ale studiului.

Rezumatul in limba engleza

va fi trimis pe o foaie separata impreuna cu titlul si autorii si va fi traducerea rezumatului din limba romana.

Introducerea

- se arata in mod explicit de ce a fost abordata tema respectiva (motivatia studiului) si

- se prezinta pe scurt stadiul actual al problemei; - vor fi citate in aceasta sectiune doar minimum de referinte bibliografice, - fara a se face o prezentare exhaustiva a literaturii.

În introducere se va face o prezentare succintă a: - motivaţiei alegerii temei, - a importanţei acesteia în domeniul medical, - a obiectivelor lucrării şi, - eventual, a celor mai semnificative probleme sau dificultăţi care au trebuit

depăşite în realizarea ei. Introducerea va avea, de regulă, două sau trei pagini.Material si metoda

- se vor prezenta cu claritate: - criteriile de includere si de excludere in studiu a pacientilor, - explorarile efectuate, - datele clinice urmarite, - numarul de observatii (pentru studiile clinice) sau descrierea completa a loturilor

de animale (pentru cercetarile experimentale).

Vor fi descrise metodele statistice utilizate si determinarile de laborator speciale, cu referinte bibliografice.

Aceasta presupune : - descrierea variabilelor cercetării; - descrierea eşantionului (mod de constituire, criterii de includere sau de

excludere, mărime, populaţie de referinţă).

Greşeli frecvente:

- omiterea prezentării variabilelor; - prezentare confuză a variabilelor, fără identificarea explicită a variabilelor

dependente şi a celor independente; - omiterea prezentării modului de constituire a eşantionului.

Descrierea metodelor de investigaţie

Instrumentele utilizate în recoltarea datelor vor fi descrise în mod adecvat. Dacă este vorba de teste „clasice”, bine cunoscute, se va face referire la referinţele

care le susţin din punct de vedere teoretic şi practic-aplicativ. Dacă este vorba de instrumente realizate de autorul tezei, se va dedica un spaţiu

corespunzător descrierii acestoraDescrierea procedurilor de recoltare a datelor

Rezultatele unei cercetări sunt puternic influenţate nu doar de caracteristicile instrumentelor utilizate, ci şi de modul în care se desfăşoară aplicarea lor.

O prezentare succintă a procedurii de investigare (modul de relaţionare cu subiecţii, aspecte de organizare a investigaţiei, etc.), are darul de a întări încrederea în calitatea datelor recoltate.

Greşeli frecvente:

ignorarea importanţei şi, implicit, a prezentării aspectelor procedurale.

CURS NR 7 Redactarea unei lucrări ştiinţifice medicale (rezultate, discuţii )

REZULTATELE

- Rezultate –

vor fi cuprinse rezultatele in ordinea logica a tabelelor, figurilor, fotografiilor. Nu vor fi repetate in text informatiile continute in tabele sau figuri. Capitolul dedicat prezentării rezultatelor va trebui să valorifice în mod sistematic,

clar şi inteligibil datele obţinute, în sprijinul testării ipotezelor cercetării.

Prezentarea şi analiza datelor

În principiu, rezultatele trebuie să acopere cerinţele modelului cercetării şi să vizeze în mod direct şi explicit ipotezele acesteia.

Tabelele şi figurile vor fi incluse în acest capitol numai în măsura în care sunt cu adevărat justificate.

ERORI FRECVENTE

abuzul de grafice : este recomandabil să se apeleze la grafice pentru ilustrarea unor relaţii între

variabile şi nu pentru reprezentarea unor variabile individuale;

grafice sau tabele incluse la anexe, ceea ce face dificilă înţelegerea lucrării; · tabele excesiv încărcate cu cifre, care fac dificilă înţelegerea acestora; · abuzul de statistică, prin utilizarea unor prelucrări nejustificate sau prin testarea

aceleiaşi ipoteze cu mai multe teste statistice;

teste statistice inadecvate ipotezei sau naturii relaţiei dintre variabile; · plasarea rezultatelor la testele statistice în secţiunea Anexe (rezultatele se

introduc în text, acolo unde se şi discută semnificaţia lor);

exces de zecimale (în mod obişnuit, două zecimale sunt suficiente pentru majoritatea indicatorilor statistici);

· exces de valori numerice, prin preluarea nejustificată a tuturor datelor afişate de programele statistice, deşi cele mai multe nu prezintă un interes direct şi nici nu sunt înţelese de student;

· absenţa unor etichetări adecvate a valorilor, fapt care face dificilă înţelegerea rezultatelor; adesea, datele sunt preluate împreună cu texte în limba engleză, emise de programele de prelucrare;

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Interpretarea rezultatelor, care înseamnă „traducerea” rezultatelor statistice în concluzii cu semnificaţie.

Se vor sublinia relaţiile dintre rezultatele proprii şi cele raportate în literatura de specialitate;

ERORI INTALNITE prezentarea doar a rezultatelor numerice şi a semnificaţiei statistice, fără a se

discuta sensul acestora; · prejudecata după care neconfirmarea unei ipoteze de cercetare, prin admiterea

ipotezei de nul reprezintă un punct negativ al lucrării (în realitate, dacă modelul de cercetare a fost bine realizat şi corect aplicat, o infirmare statistică a ipotezei poate fi foarte semnificativă, iar autorul trebuie să fie pregătit pentru a surprinde sensul acestui rezultat);

DISCUTII

Cuprind raportarea rezultatelor personale la datele de literatura. Vor fi subliniate aspectele noi relevate de studiu si se vor discuta implicatiile

acestora si limitele lucrarii. Nu vor fi repetate datele prezentate in sectiunea "Rezultate".� Se recomanda evitarea afirmatiilor care nu pot fi argumentate fie cu referinte

bibliografice, fie cu rezultatele prezentate.

CONCLUZII Capitolul de concluzii va cuprinde o sumară reluare a obiectivelor şi motivaţiei

cercetării, urmate de sinteza rezultatelor obţinute şi a semnificaţiei acestora în contextul literaturii dedicate temei analizate.

Se pot face aprecieri cu privire la dificultăţi întâmpinate pe parcursul cercetării, eventualele puncte slabe ale acesteia, care vor trebui evitate în viitor, precum şi deschideri către alte direcţii de cercetare legate de subiectul respectiv.

Capitolul va conţine un paragraf distinct dedicat „contribuţiei personale”, în care vor fi menţionate cele mai relevante aspecte care au constituit contribuţia individuală la realizarea temei.

Dacă este cazul, se va include şi un paragraf în care se menţiona „contribuţii originale”, acele aspecte care reprezintă o noutate în raport cu tema studiată.

CURS 8,9,10 Cum sa facem o prezentare de succes

CURS NR. 8• Vorbiţi în faţa oglinzii pentru a vă observa gesturile, mişcarea şi pentru a elimina

ticurile

• În sală cu publicul este mai greu pentru că auditoriul: vă simpatizează sau nu reflectă interes sau plictiseală înţelege sau nu ceea ce îi prezentaţi

• Trebuie să stabiliţi un contact strâns cu ascultătorii deoarece:- nu ştiţi nimic despre ei- ei nu vă pot îndruma mereu prin întrebări- ei vă stau în faţă, enigmatic de tăcuţi

• Trebuie să posedaţi capacitatea de a “citi pe faţa” celor care vă ascultă

• Această artă trebuie şi poate fi deprinsă!Cele cinci păcate ale unui prezentator

Recomandări:• Nu utilizaţi mai mult de 5% din cunoştinţele pe care le aveţi asupra

subiectului expus• Începătorii simt o nevoie de nestăpânit să spună tot ce ştiu şi produc

uneori confuzie referindu-se la lucruri pe care nu le cunosc bine De ex: “ultimul experiment … ar trebui repetat” “această referinţă ar trebui verificată”

• Prezentarea nu trebuie să fie o reproducere a unui text• Privind sala “citeşti” pe feţe / “încurajezi” întrebările celor care te ascultă –

avantaj faţă de articolul tipărit• Dar prezentarea orală trebuie bine gândită deoarece:

nici un vorbitor cu experienţă nu va citi un manuscris cuvânt cu cuvânt detaliile pot sufoca stilul expunerii aveti nevoie de o schiţă a prezentării care să conţină maxim 12 cuvinte

cheie pentru:− a sublinia anumite aspecte− a respecta ordinea de expunere a ideilor

• De exemplu, dacă ar fi să vorbesc despre păcatele capitale ale vorbitorilor aş folosi următoarele cuvinte cheie:

1. Lipsa de pregătire

2. Logoreea 3. Dicţiunea neclară 4. Izolarea de sală 5. Manierismul

• La fiecare dintre acestea ar mai trebui adăugate câteva cuvinte cheie• Lăsaţi textul şi redaţi prospeţimea, caracterul direct şi coloritul vorbirii libere,

care irupe caldă din mintea voastră!

• Un lapsus, o expresie de jargon s-au chiar o eroare gramaticală pot să imprime spontaneitate prezentării libere!

1. r Lipsa de pregătire Nu veniţi nepregătiţi la o comunicare liberă Nu improvizaţi monologuri interminabile Oferiţi în prezentarea pe care o faceţi “crema” cunoştinţelor de care dispuneţi,

păstraţi rezerve pentru a le folosi dacă vă abateţi de la planul iniţial Conferinţa trebuie să fie foarte bine pregătită şi de gazde:

fixati de comun acord data (ziua, ora) alegeti sala potrivita (acustică, vecini) utilizati aparatura care trebuie verificată (retro, videoproiector, plasarea

luminilor, tablă, cretă, laser point) şi pusa la îndemâna prezentatorului precizati clar, dinainte timpul care se acordă prezentatorului; si aflati ce

fel de public veti avea2. Logoreea - este cel mai mare păcat al oratorilor

Indiferent de experienţa celui care vorbeşte mai rămâne loc pentru îmbunătăţirea proporţiei dintre cuvintele şi conţinutul discursului pe care îl ţineţi

Conciziunea este o artă greu de însuşit, mai ales dacă vorbiţi liberOrice prezentare trebuie adaptată celor care le este destinată şi timpului rezervat de

expunerePentru a lupta împotriva logoreei trebuie:

să precizaţi în minte “ce aveţi de spus” şi “cât timp aveţi la dispoziţie”repartizaţi un anumit timp dezvoltării unui “cuvânt cheie” din schema

prezentăriiSă nu deveniţi “vorbitorul care o ia razna” (bulgărele de zăpadă)

3. Dicţiunea neclarăUn vorbitor care mormăie trebuie să facă un curs de dicţiune, sau cel care are o voce

slabă să nu se depărteze de microfonVorbirea prost articulată este consecinţa emoţiei, a încordării şi timidităţii (mai ales în

primele 90”)Combateţi emoţia învăţând pe dinafară primele frazeNu exageraţi folosind jargonul “chiar cel studenţesc” în expuneri ştiinţificeFeriţi-vă de “lipsa de dicţiune” a unor diapozitive grafice, fotografii, neglijent

pregătite sau a unor tabele şi scheme supraîncărcate şi greu de citit

4. Izolarea de salăEste legată de celelalte păcate enumerate mai susProvine din lipsa de pregătireDuce adesea la o logoree plină de nervozitate, la o elocuţiune defectuoasă şi la ticuri

(adevărate baricade între prezentator şi auditoriu)Minimizează raportul profesor – elevi atât de necesar pentru adaptarea cuvântului

vorbit la cerinţele mereu în schimbare ale auditoriului (exprimate prin reacţiile lor)

Combateţi neatenţia şi indiferenţa privind deschis feţele ascultătorilorCăutaţi din ochi şi vorbiţi mai întâi uneia şi apoi alteia dintre persoanele pe care le

aveţi în faţăAdresaţi-vă frazele celor interesaţi, ca şi cum aţi avea cu ei o discuţie degajată,

prietenească5. Manierismul

Spasmul din colţul gurii, gestul teatral şi exagerat, vorbirea emfatică, folosirea monotonă a aceloraşi platitudini, obsesia fixării podelii/tavanului cu ochii lipsiţi de expresie = manierismul care separă prezentatorul de auditoriul său

Scălâmbăielile fac ca discursul tău să nu fie urmăritCând lumina se stinge, manierismul tău dispareUn vorbitor neantrenat are nevoie de această “protecţie”Există vorbitori agresivi care “atacă” pe cei care nu sunt de acord cu vederile luiExistă vorbitori în defensivă care îşi accentuează mereu meritele prin argumente

ocolite, dar complet transparenteUneori elocvenţa fascinantă şi dicţiunea fără cusur a unui vorbitor te face să percepi

numai muzicalitatea discursului nu şi înţelesul lui

Fiţi degajaţi (sprijiniţi-vă pe marginea mesei, controlaţi-vă tonul şi alegeţi cuvintele potrivite)

• Încercaţi ca prezentatori să induceţi discuţiile pentru că astfel stimulaţi înţelegerea; o prezentare “solemnă” indiferent de “înălţimea” vorbitorului stimulează mai mult memorizarea

CURS NR. 9Modele de expuneri ştiinţifice

Cursurile universitarepresupun un dialog permanent cu studentiiau o durata de 50-100 de minute

Comunicările ştiinţifice scurtese ţin în cadrul unei societăţi medicale, catedrei, minisimpozioanelor,

congreselor naţionale/internaţionale.au o durata de 8 - 10 minuteîncepătorul utilizează acest mijloc pentru a-şi expune direct rezultatele

Recomandări pentru prezentator• Să pregătească cu grijă materialul evitând banalităţile

• Să expună aspectele cele mai importante ale studiului, în limita timpului acordat fără o grabă inoportună

• Să restrângă la minimum detaliile metodologice şi datele cantitative (care apar în lucrări tipărite)

• Trebuie să înceapă cu o schiţare succintă a scopului prezentarii şi să se încheie cu o recapitulare precisă a rezultatelor

Să vorbească liber folosind retro/video proiectorulSă verifice înaintea expunerii imaginile care vor fi prezentateSă ocupaţi un loc în faţă dar să aveţi acces la tribunăVă adresaţi cu “Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor…”Trebuie să vorbiţi clar şi rar, să nu “goniţi” într-un ritm pe care ascultătorii nu-l pot

urmări

Recomandări pentru preşedintele reuniunii ştiinţifice• Să vegheze ca vorbitorii să respecte limitele timpului (8-10 minute prezentarea, 5

minute discuţiile)• Să întrerupă vorbitorul după 8 minute şi să deschidă discuţiile Recomandări pentru participantul la discuţiiSă-şi formuleze întâi în minte observaţiile pe care le va faceDacă vrea să se refere la mai multe aspecte să-şi noteze cuvintele cheieSă se prezinte şi să vorbească clar şi puternicObservaţiile sale să se limiteze strict la lucrarea în cauzăAnumite aspecte le poate discuta în particular cu autorul

4Raportul ştiinţific oficial• Este cel mai dificil mijloc de comunicare verbală a gândirii ştiinţifice• Este susţinut de o personalitate ştiinţifică în domeniu pe baza unei invitaţii• Scopul: prezentarea unui domeniu larg de cercetare• Prezentatorul se adresează unor specialişti• Publicul fiind numeros, numai un număr mic de invitaţi pot participa la discuţii• Pot să apară la discuţii persoane care fac observaţii prosteşti, narcisişti, sau care o

iau razna• Preşedintele este singurul protector al vorbitorului• Expunerea trebuie să aibă un caracter relaxat• Trebuie să fiţi apropiaţi de cei care vă ascultă, să cunoaşteţi o parte din realizările

lor profesionale şi abia apoi să le vorbiţi despre ceea ce i-ar putea interesaüDiscuţiile la mese rotunde/minisimpozioane

• Fac o dezbatere aprofundată, a unei probleme nerezolvate, în cadrul unui mic grup de specialişti

• Participă 10 – 20 de persoane interesate de temă• Sunt degajate, neconvenţionale• Uneori expunerile nu sunt publicate permiţând vorbitorilor să se concentreze

asupra ceea ce doresc să spună sau să întrebe• Începătorii pot învăţa din discuţiile “experţilor”• Un preşedinte este necesar pentru a menţine discuţia în limitele subiectului

respectiv

_Conversaţia ştiinţifică− Cale de comunicare între membrii laboratorului− Fără politeţe exagerată− Clară şi concisă− Discuţiile se poartă asupra experimentelor din ultimele 24 de ore pe baza unui

raport scurt al celor care le efectuează− Se trece fără politeţuri la discuţia următorului experiment

üRadio şi televiziunea Radioul

- izolează vorbitorul aproape total de ascultători - permite citirea lentă şi nuanţată a unui text - permite evidenţierea personalităţii vorbitorului aşa cum o reflectă vocea şi dicţiunea lui - aveţi succes numai dacă limitaţi la 5-10 minute intervenţia şi vorbiţi pe înţelesul celor mai puţin instruiţi

TV - publicul te poate însoţi în studio - poţi fi văzut şi poţi prezenta un film didactic cu experimente reale, desene animate, tehnici de microchirurgie etc.CURS NR. 10æTrucuri pentru o prezentare de succes

• Prezentarea trebuie să devină un mijloc vizual de comunicare• Publicul gândeşte vizual, iar prezentatorul trebuie să gândească în imagini• Dacă o imagine mentală te ajută să reţii o idee, un concept, foloseşte-o! (jocul cu

mingea)• La orice prezentare:

1. Prezentatorul îşi ia un angajament faţă de public 2. Publicul judecă acest angajament (evaluează mesajul)

• Interacţiunea prezentator-auditoriu se bazează pe feed-back (relaţia: nevoie de a afla

– nevoie de aprobare)

• Creaţi “momentul perfect” exersându-l până la perfecţiune, dar se poate să apară şi instantaneu

Evadaţi din textul scris şi folosiţi videoproiectorulCare dintre urmatoarele calităţi necesare unui prezentator te caracterizează:

Ce gândeşte cealaltă persoană când vorbeşti? Ai memorie bună? Ţi-ai ascultat vreodată vocea

numai pentru a şti cum sună? Te-ai privit vreodată pe o casetă

video pentru a vedea cum arăţi, cum te mişti, cum eşti perceput?

Îţi place să le spui şi altora ce ai învăţat? Gândeşti în imagini? Când vorbeşti vezi imagini formându-ţi-se în minte?

(priveşte pe fereastră!) Eşti un bun redactor? Poţi să exprimi într-un limbaj simplu şi clar,

materialul citit în prealabil? Poţi să răspunzi unei întrebări provocatoare fără să te enervezi? Îţi place să deţii controlul situaţiei? Îi priveşti pe oameni în ochi atunci când vorbeşti cu ei? Dar oamenii te privesc în ochi atunci când vorbesc cu tine? Eşti optimist? Te grăbeşti să treci la acţiune?

Reguli “învechite” dar actualeSă nu ai emoţii, deşi ele te menţin în formăFoloseşte o tribună (pentru a-ţi reduce

posibilitatea de mişcare) Declară obiectivul (cum îi “ajuţi” pe

cei din sală) Vorbeşte rar Trezeşte-ţi auditoriul, surprinde-i (spune-le o poveste!) Stinge lumina când prezinţi imagini Acoperă toate aspectele subiectului E bine să începi cu o glumă! La final sintetizează Controlează totul dacă vreţi să anunţaţi un mesaj important trebuie urmaţi trei paşi:tăcere... şi astfel atrageţi atenţia;emiteţi mesajul;tăcere... pentru asimilarea şi luarea în considerare a mesajului!Atenţie primele 90 de secunde sunt hotărâtoare

zâmbeşte şi spune ascultătorilor că eşti încântat de prezenţa lorStai în picioare când faci expunerea, câştigi autoritate

ai mai multă libertate de mişcarepoţi să te uiţi la oricine din salăpoţi manevra aparatura de prezentaredevii un bun material audio-vizual

Încearcă să încălzeşti auditoriulpriveşte-i în ochi şi spune-le

ceva ce-ţi place evită figurile acre K revenind

la o figură prietenoasăJ Dacă ai emoţii nu declara acest lucru!

fă o plimbare de 5 minute verifică-ţi ţinuta respiră adânc de câteva ori întreabă-te, care este obiectivul

meu pe ziua de azi schimbă câteva cuvinte cu cineva

fii atent la superstiţiiSupraveghează-ţi gesturile

dacă ştii ce faci vei şti şi ce nu trebuie să faci

nu ţine mâinile în buzunare sau împreunate

Ce nu trebuie să faci? nu-ţi exagera propria importanţă (foloseşte cu zgârcenie “eu...”); nu începe cu scuze; nu bombarda publicul cu date şi cifre; evită jargonul irelevant; nu neglija publicul (pune-te în locul lui); nu-i jigni pe cei care te ascultă; nu critica decât la persoana a treia;