79

Darul cel mai pretios e-book.pdf

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Darul cel mai pretios e-book.pdf
Page 2: Darul cel mai pretios e-book.pdf

Natanael Costea

Darul cel mai preţios

Editura RISOPRINTCluj-Napoca • 2013

Page 3: Darul cel mai pretios e-book.pdf
Page 4: Darul cel mai pretios e-book.pdf

Dragă

___________________________,

Ești o persoană iubită, preţuită și de o valoare jertfitoare în ochii lui

Dumnezeu!

Mul{umiri fie aduse lui Dumnezeu

pentru darul lui nespus de mare.1

Page 5: Darul cel mai pretios e-book.pdf

4 Darul cel mai preţios

Există în fiecare din noi o dorinţă de a primi cadouri. Ne amintim cu drag de cadourile primite în copilărie de la părinţii, bunicii sau cei dragi ai noștri. Nu uităm prima floare de la cel drag sau primul cadou semnificativ din partea celei care ne îndrăgea. Ne plac cadourile.

Care sunt însă cadourile care ne aduc cea mai mare bucurie? Acestea nu sunt neapărat cele mai costisitoare sau cele mai pompoase. Cadourile cele mai îmbucurătoare sunt în primul rând cele care vin de la o persoană care ne iubește și pe care o iubim, iar în al doilea rând, sunt cadourile care răspund unei mari nevoi ale noastre.

Page 6: Darul cel mai pretios e-book.pdf

5Darul cel mai preţios

Pentru un copil sănătos cel mai preţios cadou ar fi o jucărie mult dorită, însă pentru un copil cu leucemie cel mai minunat cadou ar fi sănătatea. Darul cel mai valoros este acel dar care împlinește nevoia cea mai mare.

Care sunt nevoile noastre cele mai mari? Pentru unii este nevoia de a fi iubiţi sau iubite. Pentru alţii e nevoia de a-și găsi un loc de muncă.

Pentru unii e nevoia de a fi înţeleși, apreciaţi și preţuiţi; pentru cei bolnavi, sănătatea; pentru cei săraci, strictul necesar; pentru cei datori, plata datoriei; pentru cele fără copii, fii și fiice; pentru cei stresaţi, pacea; pentru cei fricoși, siguranţa; pentru cei împovăraţi, eliberarea; pentru cei despărţiţi, împăcarea; pentru cei pe patul morţii, garanţia vieţii veșnice, iar pentru cei păcătoși, iertarea.

Pentru aproape toate aceste nevoi vedem rezolvarea limitată la oameni. E nevoie de o intervenţie divină, dumnezeiască.

Page 7: Darul cel mai pretios e-book.pdf

6 Darul cel mai preţios

Dacă am putea cere orice cadou de la Dumnezeu, care ar fi acesta? Sunt sigur că ar fi cel care ar răspunde la cea mai mare nevoie a noastră.

Dumnezeu ne-a făcut deja un cadou de o valoare inestimabilă. Apostolul Pavel nu a reușit să îl descrie în cuvinte. Încercând totuși, a scris „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul lui nespus de mare.”2

Care ar fi acest dar „nespus de mare” din partea lui Dumnezeu pentru care Apostolul Pavel mulţumea? Ce a dat Dumnezeu omenirii de o așa mare valoare astfel încât să nu poată fi exprimat în cuvinte? Care ar fi nevoia noastră cea mai mare la care acest cadou ar răspunde?

Page 8: Darul cel mai pretios e-book.pdf

1NEVOIA NOASTR³ CEA MAI MARE

Page 9: Darul cel mai pretios e-book.pdf

8 Darul cel mai preţios

Pentru a înţelege nevoia noastră cea mai mare trebuie să privim la viaţa noastră în contextul universal al lucrurilor. Trebuie să înţelegem scopul existenţei noastre; de ce ne naștem, trăim și murim.

Page 10: Darul cel mai pretios e-book.pdf

9Darul cel mai preţios

Biblia vorbește despre Dumnezeu, despre om și despre legătura dintre om și Dumnezeu. Omul a fost creat din ţărână, de Dumnezeu care a suflat în el duh de viaţă.3

Frumuseţea creaţiei stă în imaginea dată de Dumnezeu omului. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa.4

Numele primului om a fost Adam și alături de soţia creată de Dumnezeu din coasta lui, ei se bucurau de prezenţa lui Dumnezeu necontenită. Ei aveau părtășie cu Dumnezeu și umblau cu El în răcoarea zilei în grădina Edenului.5

Omul a fost creat ca obiect al dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste și El a creat omenirea din dragoste, dăruindu-i libertatea voinţei de a răspunde cu dragoste și ascultare de El.

El a voit să aibă oameni care să-L iubească din propria iniţiativă, iar El să fie Dumnezeul lor. Biblia

Page 11: Darul cel mai pretios e-book.pdf

10 Darul cel mai preţios

sumarizează dorinţa lui Dumnezeu afirmând: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”6

Ispitit de diavolul, omul a ales neascultarea de Dumnezeu și împreună cu Eva, soţia lui, au fost daţi afară din Eden și din prezenţa lui Dumnezeu. Părtășia cu Dumnezeu și relaţia strânsă dintre om și Dumnezeu s-a rupt.

Păcatul l-a despărţit pe om de Dumnezeu și omul urma să trăiască sub consecinţele păcatului pe un pământ blestemat, apoi să moară.

Dumnezeu și-a ales un popor care să Îl reprezinte în lume și prin el să aducă mântuire omenirii. Acest popor era poporul Evreu care s-a format din patriarhul Avraam, un om care a crezut în Dumnezeu și a ascultat de El. Rolul poporului Evreu era să-L mărturisească pe Dumnezeu întregii omeniri.

Păcatul a dominat însă și în acest neam și împăcarea omului cu Dumnezeu părea tot mai distantă.

Page 12: Darul cel mai pretios e-book.pdf

11Darul cel mai preţios

După mii de ani de suferinţă, Dumnezeu s-a îndurat de omenire și a făcut gestul cel mai măreţ al istoriei universului. El l-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos să devină darul Său pentru omenire.

Păcatul cerea moartea ca plată pentru rezolvare. Fiecare om născut în lumea aceasta a păcătuit7 și astfel fiecare merită să moară și să piară veșnic în iad pentru păcatele lui.8 În bunătatea și mila Sa, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său, Isus, să moară pentru păcatele omenirii.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veșnică.”9

Astfel, Isus Hristos a devenit darul cel mai preţios al lui Dumnezeu pentru noi, pentru mine și pentru tine. Prin El, noi avem restaurată relaţia cu Dumnezeu și astfel primim garanţia vieţii eterne cu Dumnezeu în rai. Darul acesta vine de la Cel ce ne iubește cel mai mult și răspunde la cea mai mare nevoie a noastră.

Page 13: Darul cel mai pretios e-book.pdf

12 Darul cel mai preţios

Ce se ascunde în acest dar nespus de mare? Care sunt nevoile care Dumnezeu le rezolvă în noi prin Hristos Isus Domnul?

Când primești un cadou în el poţi găsi multe beneficii și elemente care îmbogăţesc darul primit.

Dacă primești cadou o vacanţă în străinătate, aspectele de care beneficiezi sunt nenumărat de multe.

Ai posibilitatea să te recreezi, să ai un timp liber de la serviciu și să te relaxezi. Totodată, vei experimenta o călătorie cu avionul și vei avea o privire de sus peste ţări și mări. Vei experimenta o cultură nouă, o limbă nouă, mâncăruri și fructe la care nu ai visat, îmbrăcăminte diferită și un nou nivel de viaţă. Te vei odihni într-un hotel de lux, te vei bronza pe plajă, vei înota într-o piscină imensă și vei vedea puncte turistice interesante. Îţi vei face multe poze și vei putea împărtăși din experienţele tale celor dragi. Toate acestea și multe altele erau ascunse în acest cadou, o vacanţă în străinătate.

Page 14: Darul cel mai pretios e-book.pdf

13Darul cel mai preţios

Mult mai mult decât în cadoul „vacanţa”, descris mai devreme, se află în darul lui Dumnezeu pentru tine. În această carte vreau să despachetăm împreună acest dar, Isus Hristos, și să reflectăm la câteva aspecte importante care fac acest cadou, „nespus de mare”.

El l-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos să devină darul Său pentru omenire.

Page 15: Darul cel mai pretios e-book.pdf

2HRISTOS

MÂNTUIREA

Page 16: Darul cel mai pretios e-book.pdf

15Darul cel mai preţios

Tendinţa naturală a omului este să evite să se gândească la moarte. Totuși când acesta se apropie de o vârstă înaintată începe să mediteze mai adânc la ce ar fi dincolo de ea.

Page 17: Darul cel mai pretios e-book.pdf

16 Darul cel mai preţios

Există o vorbă între Români „Toţi suntem datori cu o moarte.” Dar totuși, de ce trebuie să murim?

Biblia ne învaţă că moartea este consecinţa păcatului. Omul a fost creat să trăiască veșnic și sufletul omului trăiește în eternitate. Trupul totuși se stinge și este coborât în ţărână.

Când Adam a păcătuit în Eden, el a devenit supus morţii. Deși a mai trăit o perioadă lungă, urma să moară, dar moartea nu își are ultimul cuvânt.

Domnul Isus a plătit cu moartea Sa, în locul nostru, păcatele noastre. El nu era supus morţii deoarece El a trăit o viaţă perfectă și fără păcat. El nici nu putea fi omorât de diavolul.

Domnul Isus și-a dat viaţa pentru noi. El, de bună voie, a murit pentru noi să ne scape de moarte și pieire veșnică. La trei zile după crucificarea Sa, Isus Hrisots a înviat din morţi.

Page 18: Darul cel mai pretios e-book.pdf

17Darul cel mai preţios

Biblia ne spune că și noi toţi cei ce murim vom învia odată din morţi.

Există viaţă după moarte, fie în prezenţa lui Dumnezeu în viaţa veșnică, fie departe de Dumnezeu în pieire veșnică.

Biblia ne învaţă despre calea păcătoșilor că duce la pieire.10 A pieri înseamnă a fi nimicit, ruinat și mistuit. Nimeni nu își dorește aceasta.

Din nou, gândindu-ne la noi, realizăm că fiecare din noi am făcut păcate și pericolul pieirii ca destin etern ne înfrica.

Care ar fi cel mai preţios cadou pentru o persoană destinată pieirii? Bineînţeles că scăparea și oferirea eternităţii cu Dumnezeu.

Singura șansă pentru restaurarea omului din pieire a fost venirea Domnului Isus la noi oamenii ca Salvator sau Mântuitor.

Page 19: Darul cel mai pretios e-book.pdf

18 Darul cel mai preţios

Mântuitorul este unul care salvează, care vindecă, care izbăvește, care mântuie de păcate, care dezrobește și care eliberează. Isus Hristos, Fiul este trimisul lui Dumnezeu, Tatăl ca Mântuitor al omenirii.

La nașterea Sa, un înger al Domnului s-a arătat la câţiva păstori în câmp și le-a adus vestea că în Betleem se naște un Mântuitor, adică Hristos Domnul.11

Un prieten din vremea Lui, pe nume Ioan, a recunoscut clar această identitate a lui Hristos. El a scris: „Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.”12

Domnul Isus Hristos nu doar ne iartă de păcate, ci ne și scapă de ele.

Când am fost mic am căzut într-o groapă cu var în curtea casei noastre. Am strigat-o pe mama să vină

HRISTOS ESTE CEL CARE NE

MÂNTUIE]TE DE P³CATE

Page 20: Darul cel mai pretios e-book.pdf

19Darul cel mai preţios

să mă ajute că nu puteam ieși. Ea a venit afară și m-a întrebat: „Ce ai făcut?” Rușinat i-am zis: „Am crezut că mă ţine și nu am ascultat de tine, am alunecat în groapă. Te rog iartă-mă.” Mama putea să-mi spună: „Te iert” și să se întoarcă în casă. Eram iertat? Da. Eram scăpat? Nu.

Mama nu doar m-a iertat, ci m-a scos din groapă, m-a spălat și m-a învelit într-un prosop proaspăt, apoi m-a dus în casă.

La fel Domnul Isus ne iartă și ne scoate din păcat. El ne scapă de păcat.

Sunt mulţi care cred că nu se vor putea lăsa de patimi și de obiceiuri rele, de aceea nu Îl primesc pe Domnul Isus ca Mântuitor. Când Hristos Isus își întinde mâna să mântuie, El scapă pe oricine de orice vicii, patimi, robiri și păcate.

Hristos pentru aceasta a venit în lume „să caute și să mântuiască ce era pierdut.”13

Page 21: Darul cel mai pretios e-book.pdf

20 Darul cel mai preţios

Biblia vorbește despre o judecată când Dumnezeu va judeca lumea pentru binele și răul care l-a făcut.14 Pentru cei care nu primesc mântuirea din partea lui Dumnezeu, sentinţa este „o pierzare veșnică de la slava lui Dumnezeu.”15

Divizia este clară. Păcătoșii nemântuiţi „vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veșnică.”16

Isus Hristos a venit în lume să ne scape de pedeapsa veșnică. El a devenit Domnul și Mântuitorul nostru care ne dă pocăinţa și iertarea păcatelor.

Iată promisiunea făcuta de Isus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”17

HRISTOS NE SCAP³ ]I DE

PEDEAPSA VIITOARE

Page 22: Darul cel mai pretios e-book.pdf

21Darul cel mai preţios

Singura cale spre mântuire este Isus Hristos, Mântuitorul. „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”18

Darul cel mai preţios pentru noi păcătoșii, este Isus Hristos Mântuitorul.19

El a devenit Domnul și Mântuitorul nostru.

Page 23: Darul cel mai pretios e-book.pdf

3HRISTOS

ELIBERAREA

Page 24: Darul cel mai pretios e-book.pdf

23Darul cel mai preţios

Ai încercat vreodată să ieși din vreun impas care-ţi dăuna vieţii tale și poate chiar familiei tale? Te-ai simţit vreodată fără putere de a scăpa de anumite obiceiuri, vicii sau adicţii oricât ai încercat? Te-ai simţit vreodată rușinat de vorbele, atitudinile sau faptele tale?

Am o veste bună pentru tine. Există o cale de ieșire din orice impas. În Hristos Isus este eliberare.

Page 25: Darul cel mai pretios e-book.pdf

24 Darul cel mai preţios

Biblia ne spune că toţi din fire suntem într-un mod sau altul robi ai păcatului.20 Însuși Domnul Isus a spus că „oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.”21 Care ar fi cel mai preţios cadou pentru noi oamenii subjugaţi de o robie păcătoasă?

Cel mai preţios dar ar fi cineva care ar putea să aducă eliberare. În scopul acesta, Domnul Isus Hristos a venit să ne elibereze de această robie, să rupă orice lacăt sau lanţ care ne-ar ţine legaţi.

Diavolul are ca scop distrugerea creaţiei lui Dumnezeu. El vrea să strice ceea ce Dumnezeu a numit foarte bun, pe om.22 Tu ești în vizorul celui rău pentru a fi nimicit.

El este hoţul care vine să „fure, să junghie și să prăpădească.”23 El vrea să fure tot ceea ce e dumnezeiesc în tine. El vrea să-ţi fure timpul, să te omoare în păcat și să-ţi irosească toate bunurile strânse. El vrea să te robească pentru totdeauna.

Page 26: Darul cel mai pretios e-book.pdf

25Darul cel mai preţios

Când omul se întoarce spre Dumnezeu cu căinţa și cu o dorinţă reală de a asculta de Dumnezeu, El primește o învăţătură adevărată despre viaţa abundentă pe care Dumnezeu a planificat-o pentru om de la început.

Celor din Roma, apostolul Pavel le scria: „Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.”24

Această ascultare de Dumnezeu te face să intri într-o viaţă de belșug, unde te bucuri de prezenţa Lui Dumnezeu necontenită în viaţa ta prin Duhul Său.

De aceea, vei putea trăi în această libertate, pentru că vei fi ghidat de Cuvântul lui Dumnezeu și de Duhul Său. Domnia Domnului Isus în viaţa ta aduce realitatea vieţii divine în tine, cum a fost planificată de la creaţie de Dumnezeu.

În Hristos Isus, darul lui Dumnezeu nespus de mare pentru noi, apostolul Pavel spunea că „avem, prin

Page 27: Darul cel mai pretios e-book.pdf

26 Darul cel mai preţios

credinţa în El, slobozenia.”25 Îmi place acest „avem” scris de apostolul Pavel celor din Efes.

Darul lui Dumnezeu, Hristos – Eliberarea sau Slobozenia – ne-a fost dat. Noi trebuie doar să îl primim, să intrăm în posesia lui. Din cer, Hristos a fost trimis ca dar al eliberării noastre și noi îl avem la îndemână.

Acest adevăr, în sine, aduce eliberare. Domnul Isus a spus: „veţi cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi.”26

Acest adevăr este de fapt chiar Isus Hristos. El este punctul de reper al adevărului pentru toate lucrurile. Adevărul a venit în lume prin Isus.27

Apostolul Pavel voia să-L cunoască pe Isus, știind că dacă îl cunoaște pe El, va cunoaște adevărata viaţă și va fi liber. El a exclamat: „să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui.”28

Page 28: Darul cel mai pretios e-book.pdf

27Darul cel mai preţios

În Hristosul înviat este putere de viaţă autentică. Aceasta este posibilă doar atunci când El este lăsat să își trăiască viaţa Lui în noi. De fapt, nu mai trăim noi ci Hristos Isus trăiește în noi.

Ca să-L lăsăm pe Hristos să trăiască în noi, trebuie să renunţăm la viaţa noastră în păcat. Trebuie să răstignim viaţa noastră veche, să murim faţă de eul nostru și faţă de trecutul nostru și de tot ce ne-a robit. Apoi, suntem chemaţi să trăim o viaţă nouă, născuţi din nou într-o viaţă de libertate și victorie asupra firii și păcatului.

Apostolul Pavel ne descrie acest proces și noua identitate în scrisoarea lui către Galateni. „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.”29

Aceasta înseamnă că în locul cel mai intim al fiinţei noastre, Domnul Isus Hristos este lăsat să troneze,

Page 29: Darul cel mai pretios e-book.pdf

28 Darul cel mai preţios

să conducă și să fie Domn. Tendinţa firească este să ocupăm noi acest loc în viaţa noastră, să fim noi propriii noștri dumnezei. Chemarea este să ne dăm la o parte și să răstignim eul și firea noastră și să-L lăsăm pe Hristos să troneze în noi prin credinţă.

Credinţa în Hristos Isus ne dă putere să trăim o viaţă nouă, transformată prin moartea și învierea Sa. Doar Isus Hristos ne poate da adevărata eliberare. El a spus: „dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.”30

Prezenţa Domnului Isus în viaţa ta înlătură orice altă robie. Hristos l-a biruit pe diavolul pe cruce și lupta e câștigată. Tu doar intri în posesia victoriei Domnului Isus.

Apostolul Pavel scria celor din Corint „Căci Domnul este Duhul și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.”31

Când intri într-o cameră întunecoasă și apeși întrerupătorul, se aprinde lumina. Întunericul dispare

Page 30: Darul cel mai pretios e-book.pdf

29Darul cel mai preţios

instantaneu. Nu se luptă întunericul cu lumina câteva secunde și în final lumina câștigă. Când apare lumina, întunericul dispare. Lumina nu poate fi biruită de întuneric.

Prezenţa Domnului Isus, în viaţa ta, înlătură orice întuneric. Tu ești liber. Unde domnește Isus, domnește slobozenia.

Isus Hristos este lumina lumii și cine Îl urmează pe El va avea lumina vieţii.32 Va fi liber de orice patimi și păcate și va putea trăi o viaţă nouă prin Hristos Isus. Ce dar minunat este El!

Din cer, Hristos a fost trimis ca dar al eliberării noastre.

Page 31: Darul cel mai pretios e-book.pdf

4HRISTOS

PACEA

Page 32: Darul cel mai pretios e-book.pdf

31Darul cel mai preţios

Sunt clipe în viaţă când ne lipsește liniștea și suntem îngrijoraţi, fără răbdare, stresaţi, frământaţi, înfricaţi, îngânduraţi și fără stare. Motivele pot fi: conflicte, certuri, neînţelegeri, eșecuri, păcate, neajunsuri sau o combinaţie a mai multor neîmpliniri. Ne lipsește pacea.

Page 33: Darul cel mai pretios e-book.pdf

32 Darul cel mai preţios

Problema lipsei de pace este adâncă. Știm că viaţa noastră este în conflict cu legea lui Dumnezeu. Nu avem pace cu Dumnezeu. Viciile, vorbele ușoare, glumele proaste, obiceiurile firești și păcatele noastre ne despart de Dumnezeu. Încercăm să ignorăm acest subiect, dar într-o zi ne trezim falimentari faţă de probleme fără soluţii. Atunci cădem pe genunchi, aprindem lumânări, călătorim la biserici și mănăstiri și vrem să ne împăcăm cu Dumnezeu.

Problema este că nu vrem să ne supunem legilor lui Dumnezeu ci vrem doar intervenţia Lui în problemele noastre. El are însă, o soluţie de pace tot timpul, nu doar temporară.

Vrem pace cu Dumnezeu, cu semenii și cu noi înșine. E o nevoie lăuntrică la care nu găsim ușor rezolvare. În neliniștea și în zbuciumul vieţii noastre este nevoie de pace. Toţi avem nevoie de pace și fiindcă noi suntem despărţiţi de Dumnezeu prin zidul numit păcat, era nevoie ca împăcarea să vină de la Singurul care o poate face, de la Autorul Păcii.

Page 34: Darul cel mai pretios e-book.pdf

33Darul cel mai preţios

Hristos Isus a devenit pacea lui Dumnezeu pentru noi. El este darul lui Dumnezeu cel mai preţios pentru noi.

„Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, … și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.”33

Hristos, darul nespus de mare a lui Dumnezeu pentru noi, a murit pe cruce să ne împace cu Dumnezeu plătind păcatele noastre. Între noi și Dumnezeu nu mai este vrăjmășie, ci pace. Păcatul care ne despărţea de Dumnezeu a fost plătit de Domnul Isus Hristos pe cruce. Hristos este pacea noastră.

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsă, care ne dă pacea, a căzut peste El…”34

HRISTOS - PACEA, ÎNSEAMN³ ÎMP³CARE

CU DUMNEZEU

Page 35: Darul cel mai pretios e-book.pdf

34 Darul cel mai preţios

Pacea lumii este bazată pe restituiri. „Îţi dau dacă îmi dai.” O negociere de pace.

Pacea oferită de Dumnezeu prin Hristos nu e o pace lumească. Domnul Isus spunea: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.”35

Pacea oferită de Domnul Isus este bazată pe unitate în dragoste. În Hristos Domnul noi formăm un singur trup și devenim mădulare ale aceluiași trup. Astfel toţi trebuie să luptăm pentru binele întregului trup.

Apostolul Pavel scria celor din Colose „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiţi recunoscători.”36

HRISTOS - PACEA, ÎNSEAMN³ ÎMP³CARE

CU SEMENII

Page 36: Darul cel mai pretios e-book.pdf

35Darul cel mai preţios

Pacea lui Hristos ne unește și ne menţine atunci când ea stăpânește în inimile noastre. Nu suntem conduși de emoţii, de fire, de egoism, de răutate, de resentimente sau de neiertări. Pacea trebuie să stăpânească în inimile noastre dincolo de raţiune.

Totodată, pacea are efectul cel mai profund atunci când noi învăţăm să fim recunoscători. Numai o inimă recunoscătoare poate avea pace. Să experimentezi pacea lui Hristos dată ţie împăcându-te cu Dumnezeu și în recunoștinţă să lupţi pentru pacea cu semenii tăi.

Singura metodă prin care putem avea pace în gând și în inimă este să-L avem pe Domnul păcii în noi. Hristos în noi aduce pacea lui Dumnezeu.

HRISTOS - PACEA, ÎNSEAMN³ ÎMP³CARE

CU NOI ÎN]INE

Page 37: Darul cel mai pretios e-book.pdf

36 Darul cel mai preţios

Apostolul Pavel descrie ce face pacea lui Dumnezeu în Hristos Isus în noi. „Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”37

Pacea lui Dumnezeu în viaţa ta e o taină neînţeleasă de cei mai mulţi. Ea întrece conceptul uman. Pacea lui Dumnezeu e cerească.

Ea păzește inima de atacurile demonice și firești, atacuri date la nivelul inimii unde doare cel mai tare. În ameninţările adresate inimii tale tu poţi avea paza lui Dumnezeu prin pacea venită de sus.

Ea păzește gândurile tale. Aceeași pace dumnezeiască pătrunde la nivelul minţii și oferă o perspectivă cerească pentru viaţă. Îngrijorarea, răutatea și gândurile rele dispar pentru că în mintea ta domnește pacea lui Dumnezeu.

Și toate acestea sunt ascunse în Hristos Isus, darul nespus de mare a lui Dumnezeu pentru tine.

Page 38: Darul cel mai pretios e-book.pdf

5HRISTOS

ÎNFIEREA

Page 39: Darul cel mai pretios e-book.pdf

38 Darul cel mai preţios

Experienţa vieţii ne-a învăţat ca adevărul de cele mai multe ori doare, însă trebuie scos la iveală. Sunt multe aspecte ale vieţii pe care nu vrem să le abordăm evitând să ne gândim la ele sau să le discutăm.

Un asemenea aspect este cel al identităţii noastre. Fiind creaţi de Dumnezeu, ne-ar place să ne credem copiii Lui. Dar am învăţat în capitolele precedente că păcatul ne desparte de Dumnezeu.

Page 40: Darul cel mai pretios e-book.pdf

39Darul cel mai preţios

Permiteţi-mi o întrebare. Cine stăpânește în viaţa noastră? Când suntem ispitiţi să minţim în gândul nostru se duce o luptă. Auzim voci care ne îndeamnă să minţim, dar auzim și conștiinţa care ne roagă să spunem adevărul. Dacă alegem minciuna, cine a câștigat? Minciuna. Minciuna vine de la diavolul, iar adevărul este Hristos Isus. Cine este stăpân peste noi? Cel de care ascultăm.

Biblia îl identifică pe diavolul ca tată al minciunii. Iată ce spunea însăși Domnul Isus: „Voi aveţi de tată pe diavolul; și vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr… căci este mincinos și tatăl minciunii.”38

Omenirea în păcat este identificată în Biblie ca aparţinătoare diavolului și identitatea noastră înainte de a veni la Hristos era asemenea.

„Voi eraţi morţi în greșelile și păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care

Page 41: Darul cel mai pretios e-book.pdf

40 Darul cel mai preţios

lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai maniei ca și ceilalţi.”39

Darul cel mai preţios pentru noi în cazul acesta ar fi înfierea de către Dumnezeu. Toţi vrem să fim copiii lui Dumnezeu și nu copii ai mâniei sau ai diavolului.

Vestea bună este că putem să ne schimbăm identitatea. Domnul Isus Hristos a venit în lumea noastră să ne împace cu Tatăl, cu Dumnezeu și să primim ca dar înfierea. El ne dă o identitate nouă.

Apostolul Pavel descria Galatenilor această binecuvântare, scriindu-le „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său… pentru că să căpătăm înfierea.”40

Page 42: Darul cel mai pretios e-book.pdf

41Darul cel mai preţios

Ca fiu și fiică a lui Dumnezeu avem posibilitatea să-L numim pe Dumnezeu, Tată. Nici o altă religie nu-l numește pe dumnezeul lor, tată. Dumnezeu este dragoste și vrea să se îngrijească de noi ca tată.

Ioan, prietenul Domnului Isus și ucenicul iubirii ne-a scris „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”41

Nu avem doar un nume de copil al lui Dumnezeu, ci chiar suntem. O identitate clară dată de Dumnezeu celor ce îl fac pe El Tatăl lor.

Pavel continuă în scrisoarea către Galateni încurajarea pășirii în noua identitate. „Și, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă ‚Ava’, adică: ‚Tată!”’42

Duhul lui Dumnezeu este un duh al înfierii.43 „Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.”44

Page 43: Darul cel mai pretios e-book.pdf

42 Darul cel mai preţios

Darul înfierii a lui Dumnezeu în Hristos Isus aduce nedescrise binecuvântări. Ce bucurie să știi că ești copilul lui Dumnezeu! Ce bucurie să știi că fiind copil beneficiezi și de moștenirea Tatălui tău, pentru că, „dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu.”45

Da, noi suntem moștenitori a tot ceea ce Dumnezeu ne oferă prin Hristos Isus în viaţa aceasta și în veșnicie. Aceasta nu se poate descrie. De aceea darul lui Dumnezeu în Hristos este nespus de mare.

Page 44: Darul cel mai pretios e-book.pdf

6PRIMIREA

DARULUI

Page 45: Darul cel mai pretios e-book.pdf

44 Darul cel mai preţios

Dacă cu adevărat vrei să accepţi darul lui Dumnezeu pentru tine, în acest capitol te voi ajuta să-L primești.

Page 46: Darul cel mai pretios e-book.pdf

45Darul cel mai preţios

Pentru a-L primi Domnul Isus ca dar de la Dumnezeu e nevoie de credinţă, credinţa simplă și adevărata. Să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. Să crezi că ceea ce scrie în Biblie este adevărul absolut a lui Dumnezeu. Să crezi că Isus Hristos este darul nespus de mare a lui Dumnezeu pentru tine.

Când Apostolul Petru a predicat evanghelia imediat după pogorârea Duhului Sfânt de la Cincizecimi, oamenii care l-au ascultat, și-au deschis inima vazându-se păcătoși și l-au întrebat pe Petru ce să facă să-L primească pe Hristos. Răspunsul lui străbate mileniile și ne învaţă și astăzi ce să facem.

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”46

Apostolul Petru descrie trei pași importanţi pentru a-L primi pe Hristos Isus: pocăinţa, botezul pocăinţei și primirea Sfântului Duh.

Page 47: Darul cel mai pretios e-book.pdf

46 Darul cel mai preţios

Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă.47

Pocăinţa presupune următoarele trei aspecte: recunoaștere, predare și angajament.

1. Recunoaștere

Fii sincer cu tine și cu Dumnezeu recunoscând starea vieţii tale. Recunoaște că ești departe de El, că ai păcătuit și că ai nevoie de iertarea Lui. Întoarce-te la Dumnezeu. Refuză viaţa fără El. Exprimă-te fie în gând, fie cu voce tare în rugăciune spunându-I lui Dumnezeu regretul care îl ai faţă de trecutul tău.

Admite că neascultarea ta de El a făcut această separare și cere-i iertare. Fii sincer și total deschis cu Dumnezeu. El știe deja totul. Recunoaște-ţi toată vina vieţii și păcatele tale. Nu pune vina pe nimeni.

POC³IE]TE-TE

Page 48: Darul cel mai pretios e-book.pdf

47Darul cel mai preţios

Pocăinţa are de-a face cu tine personal. Căiește-te înaintea Lui. Dumnezeu vrea să te ierte pe tine și prin Isus Hristos te iartă. Iertarea este darul Lui pentru tine.

El este credincios și bun și ne iartă păcatele.

2. Predare

Gândește-te la ceea ce Domnul Isus Hristos a făcut pentru tine la Golgota. El a murit pe cruce răstignit plătind vina păcatului tău. Prin cruce, Domnul Isus a rezolvat toate păcatele tale faţă de Dumnezeu. Mulţumește-I lui Dumnezeu pentru iertarea dată și alege să te predai Lui. Aceasta înseamnă să renunţi la tine și să îl lași pe Dumnezeu să se ocupe de fiinţa ta, să te restaureze și să îţi schimbe viaţa.

El îţi oferă un început de la zero, o naștere din nou, o viaţă nouă. Predă-te Lui și acceptă-L pe El să domnească și să fie Stăpân peste viaţa ta.

Page 49: Darul cel mai pretios e-book.pdf

48 Darul cel mai preţios

3. Angajament

Fă alegerea de a-L urma pe Dumnezeu în ascultare toată viaţa. Tu începi o viaţă nouă cu Dumnezeul dragostei. Aceasta înseamnă o relaţie vie și adevărată cu Dumnezeul viu și adevărat. Cere ajutorul Său zilnic pentru noua viaţă. Lasă-L să-ţi reînnoiască mintea și inima. Asculta de El, de poruncile Lui și de Cuvântul care-ţi dă viaţă.

Botezul este porunca Domnului Isus. El a spus „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit.”48 Ca să-L primești pe Hristos Isus ca Mântuitor înseamnă să asculţi de El.

Botezul este un simbol al primirii Domnului Isus. Este confirmarea angajamentului tău de a-L urma pe Dumnezeu. El simbolizează despărţirea de viaţa veche: moartea trecutului nostru și învierea la o viaţă nouă cu

BOTEAZ³-TE

Page 50: Darul cel mai pretios e-book.pdf

49Darul cel mai preţios

Hristos Isus. Totodată înseamnă unitate cu Hristos Isus în moartea Sa și în învierea Sa. Firea veche e răstignită și îndepărtată și ea nu mai are putere asupra ta.

Prin nașterea din nou primită în dar, trăiești o viaţă nouă în Hristos Isus, o viaţă unde domnește El. Aceasta înseamnă că trăiești în dimensiunea câștigată de Isus – o viaţă nouă și victorioasă asupra păcatului și asupra instinctelor firești.

Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu care vine să locuiască în tine. El e un dar de la Dumnezeu și îţi oferă mângâiere, învăţătură, călăuzire și putere să îţi păstrezi credinţa în Domnul Isus.

Duhul Sfânt te transformă și te ajută să trăiești așa cum te vrea Dumnezeu. Roada Duhului Sfânt în tine va fi, „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga

PRIME]TE DUHUL SFÂNT

Page 51: Darul cel mai pretios e-book.pdf

50 Darul cel mai preţios

răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”49

Duhul lui Dumnezeu te ajută să trăiești în noua identitate ca și copil al lui Dumnezeu. Te ajută să te rogi, îţi dă o limbă nouă în care să ai părtășie și comunicare intimă cu Dumnezeu și te umple cu putere cerească să schimbi atmosfera din jurul tău.

Duhul lui Dumnezeu este în tine să te sfinţească și El este peste tine să te facă martor la ceea ce Dumnezeu a făcut în viaţa ta.

Pentru primirea Domnului Isus Hristos, darul nespus de mare a lui Dumnezeu, te invit să faci o rugăciune chiar acum.

Page 52: Darul cel mai pretios e-book.pdf

51Darul cel mai preţios

DOAMNE DUMNEZEULE Î}I MUL}UMESC C³

M³ IUBE]TI ]I M-AI IUBIT TOAT³ VIA}A.

Î}I MUL}UMESC C³ L-AI TRIMIS PE HRISTOS

ISUS S³ MOAR³ PENTRU P³CATELE MELE

PE CRUCE ]I ASTFEL L-AI F³CUT DARUL CEL

MAI PRE}IOS PENTRU MINE.

DOAMNE, ÎMI PARE R³U DE TRECUTUL

MEU DEPARTE DE TINE ]I ÎMI CER

IERTARE PENTRU TOATE P³CATELE MELE.

}I-AM GRE]IT MULT ]I NU TE-AM

ASCULTAT, DAR ACUM M³ ÎNTORC LA

RUG³CIUNE

Page 53: Darul cel mai pretios e-book.pdf

52 Darul cel mai preţios

TINE CU C³IN}³, TE ROG PRIME]TE-M³.

M³ PREDAU }IE A]A CUM SUNT ]I

VREAU S³ TE URMEZ TOAT³ VIA}A, TE

ROG AJUT³-M³.

TE ALEG CA DOMN, ST³PÂN ]I

MÂNTUITOR AL VIE}II MELE.

AJUT³-M³ S³ M³ BOTEZ ]I S³ PRIMESC

UMPLEREA DUHULUI SFÂNT.

Î}I MUL}UMESC C³ M-AI PRIMIT ]I

MI-AI ASCULTAT RUG³CIUNEA. AMIN.

Page 54: Darul cel mai pretios e-book.pdf

7P³STRAREA

DARULUI

Page 55: Darul cel mai pretios e-book.pdf

54 Darul cel mai preţios

Orice lucru de valoare trebuie păstrat bine. Orice relaţie la care ţinem mult necesită mare atenţie. A fi Creștin înseamnă a avea o relaţie reală cu Dumnezeu prin Hristos Isus. În relaţia aceasta trebuie să creștem, să ne maturizăm și să păstrăm credinţa toată viaţa.

Page 56: Darul cel mai pretios e-book.pdf

55Darul cel mai preţios

După nașterea din nou, trebuie să crești. Pentru a crește, ca și un copil nou născut, ai nevoie de hrană și de oameni maturi să te ajute. În acest capitol am să te învăţ cum să crești în relaţia ta cu Dumnezeu și cum să-ţi păstrezi darul lui Dumnezeu în tine.

Nu uita că de azi tu ești copilul lui Dumnezeu. El te iubește cu aceeași dragoste cu care-L iubește pe Isus Hristos. Te-a înfiat și ești copilul Lui pentru totdeauna. Aparţii lui Dumnezeu și nimeni și nimic nu te poate smulge din Mâna Sa.50 Nu trebuie să mai adaugi absolut nimic să te iubească mai mult. El te iubește.

Te-a mântuit prin har, printr-o putere cerească care-I aparţine Lui. Tu nu ai putut să-ţi mântuiești sufletul singur. Faptele tale sau vorbele tale nu te pot mântui. Mântuirea este darul lui Dumnezeu care se primește prin credinţa în ceea ce a făcut Isus pentru tine. Nu se primește prin fapte sau ritualuri. E total meritul Domnului Isus, Mântuitorul.

Mântuirea ta este câștigată de Hristos. Prin Hristos, Dumnezeu îţi oferă înfierea. Duhul lui Dumnezeu îţi confirmă această identitate ca fiu și fiică a lui

Page 57: Darul cel mai pretios e-book.pdf

56 Darul cel mai preţios

Dumnezeu. Dumnezeu te iubește pentru că ești al Lui. Chiar dacă vei experimenta refuz, trădare și abandon din partea multora în viaţă, vreau să știi acum că Dumnezeu nu te va părăsi niciodată.

Rămâi copilul Lui și nu te depărta de El. Mulţumește-I pentru dragostea și mila Sa de Tată. Slujește-I și ascultă-L pentru că ești copilul Lui.

În menţinerea relaţiei tale cu Dumnezeu te sfătuiesc să fii preocupat cu următoarele aspecte: citirea Bibliei, rugăciunea, părtașia cu fraţii și mărturia vieţii tale.

1. Citirea Bibliei

Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Ea este compusă dintr-o colecţie de 66 de cărţi mai mici care expun adevărul lui Dumnezeu despre creaţie, istorie, planul lui Dumnezeu pentru omenire, viaţa Domnului Isus, viaţa urmașilor Lui și planul lui Dumnezeu pentru finalizarea tuturor lucrurilor.

PATRU PA]I ESEN}IALI

Page 58: Darul cel mai pretios e-book.pdf

57Darul cel mai preţios

Biblia a fost scrisă de mai mulţi oameni care au fost inspiraţi de Dumnezeu. Ea este insuflată de Dumnezeu și are menirea să-L conducă pe om înapoi la Dumnezeu. Ea ne învaţă și ne corectează, ne îndrumă și ne povăţuiește, oferă lumină, adevăr, viaţă și speranţă și ne ajută să facem lucruri bune care-L onorează pe Dumnezeu. Biblia este cea mai citită carte din lume și are elementul unic ca fiind cuvânt viu. Ea ne vorbește despre dragostea lui Dumnezeu și despre Hristos Isus ca Mântuitor pentru noi fiecare.

Te îndemn să citești Biblia. Citește-o zilnic și accept-o ca și cuvânt a lui Dumnezeu crezând și urmând tot ce scrie în ea. Cere-I Duhului lui Dumnezeu să te ajute să o înţelegi. Ia-o în serios și nu neglija învăţătura ei. Dumnezeu îţi vorbește prin Biblie. Biblia te va transforma și te va face asemănător Domnului Isus.

2. Rugăciunea

Comunicarea noastră cu Dumnezeu este prin rugăciune. Orice relaţie pentru a fi întreţinută necesită comunicare. Rugăciunea ta trebuie să fie zilnică,

Page 59: Darul cel mai pretios e-book.pdf

58 Darul cel mai preţios

sinceră și să includă toate aspectele vieţii tale. Poţi să te rogi pentru lucruri simple și obișnuite și poţi să te rogi pentru lucruri mari și îndrăzneţe. Dumnezeu vrea să-ţi asculte rugăciunea. Fii recunoscător și dă-I cinste, multumește-I și laudă-L, închină-te Lui și cere-I.

Începe să te rogi în termeni simpli și fii sincer cu Dumnezeu. Rugăciunea ta la început va fi probabil scurtă și cu cuvinte puţine. Vei vedea că rugăciunea ta va crește și te vei bucura să-I spui Domnului cât mai multe. Îţi va plăcea să petreci timp în părtășie cu Dumnezeu și-I vei simţi dragostea, mila și bunătatea. Și încă un lucru, pregătește-te să primești răspunsuri la rugăciunile tale făcute cu credinţă.

Domnul Isus Hristos ne-a învăţat cum să ne rugăm. Probabil că deja știi rugăciunea domnească. Rugăciunea „Tatăl nostru” e un model bun pentru noi să învăţăm să ne rugăm. Nu înseamnă să fie repetată la nesfârșit ca un ritual fără însemnătate. Înseamnă să învăţăm principiile importante pentru care Domnul Isus ne-a învăţat să ne rugăm.

Page 60: Darul cel mai pretios e-book.pdf

59Darul cel mai preţios

„Tatăl nostru care ești în ceruri!Sfinţească-se Numele Tău;vie Împărăţia Ta;facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zileledă-ne-o nouă astăzi;și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiţilor noștri;și nu ne duce în ispităci izbăvește-ne de cel rău. Căci a ta este Împărăţia, și puterea, și slava în veci.

Amin!”51

RUG³CIUNEA TAT³L NOSTRU

Page 61: Darul cel mai pretios e-book.pdf

60 Darul cel mai preţios

„Tatăl nostru care ești în ceruri!Sfinţească-se Numele Tău;”

Prima frază a rugăciunii descrie cât de măreţ este Dumnezeu și ne amintește că El este sfânt și noi trebuie să ne închinăm Lui. Recunoaștem sfinţenia Lui și domnia Lui. Recunoaștem înfierea oferită și ne bucurăm că-L putem numi, Tată.

E bine să învăţăm să începem orice rugăciune lăudându-L pe Dumnezeu și să ne amintim de sfinţenia, puterea și măreţia Lui.

„Vie Împărăţia Ta;”

Page 62: Darul cel mai pretios e-book.pdf

61Darul cel mai preţios

Fraza a doua a rugăciunii ne învaţă care trebuie să fie prioritatea noastră tot timpul; domnia lui Dumnezeu peste întreaga creaţie și peste întreg pământul. Cerem ca Dumnezeu să împărăţească peste noi și peste tot ce există.

Deasupra nevoilor noastre zilnice, noi dorim ca Dumnezeu să fi Împărat peste toate.

„facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.”

Aici Domnul Isus ne îndeamnă să ne rugăm ca voia lui Dumnezeu și nu a noastră să se facă atât în viaţa noastră cât și peste întreg pământul. El este Dumnezeu peste noi și peste toată creaţia.

Page 63: Darul cel mai pretios e-book.pdf

62 Darul cel mai preţios

Credem că Dumnezeu are un plan măreţ pentru viaţa noastră și vrem ca voia planului Său să se desfășoare în noi.

„Pâinea noastră cea de toate zileledă-ne-o nouă astăzi;”

În partea aceasta a rugăciunii suntem încurajaţi să aducem înaintea lui Dumnezeu nevoile noastre imediate.

Rugăciunea noastră este pentru nevoile noastre zilnice de mâncare, locuinţă și siguranţă.

„și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiţilor noștri;”

Page 64: Darul cel mai pretios e-book.pdf

63Darul cel mai preţios

Un aspect important prezentat de Isus pentru rugăciune este iertarea. Avem nevoie de iertare pentru gândurile, atitudinile, vorbele și faptele noastre. Aceste greșeli sunt păcate care-L întristează pe Dumnezeu. E nevoie de mărturisire și căinţă în faţa lui Dumnezeu.

Biblia ne învaţă că „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne cureţe de orice nelegiuire.” 52

Dacă primim iertarea de la Dumnezeu în dar, rugăciunea Domnului Isus ne învaţă să iertăm și noi la rândul nostru pe cei ce ne-au greșit. De fapt, iertarea noastră e condiţionată de modul cum noi îi iertăm pe alţii.

„și nu ne duce în ispităci izbăvește-ne de cel rău.”

Page 65: Darul cel mai pretios e-book.pdf

64 Darul cel mai preţios

Această frază a rugăciunii descrie dorinţa noastră de a nu fi ispitiţi peste puterea noastră. Realitatea este că trăim într-o lume unde suntem ispitiţi, încercaţi și unde cel rău încearcă să ne despartă de Dumnezeu. Dumnezeu nu ne ispitește, ci diavolul. Rugăciunea noastră este ca Dumnezeu să oprească ispitele oferite de cel rău.

Fiecare din noi avem nevoie de puterea lui Dumnezeu să fim scăpaţi de cel rău și să fim ajutaţi să facem voia lui Dumnezeu.

„Căci a Ta este Împărăţia, și puterea, și slava în veci. Amin!”

Page 66: Darul cel mai pretios e-book.pdf

65Darul cel mai preţios

Finalizarea rugăciunii este cu mulţumire și recunoaștere a domniei, împărăţiei, slavei și puterii lui Dumnezeu. Iar Amin-ul este confirmarea că dorim „așa să fie”. 3. Părtășia cu fraţii

Întoarcerea ta la Dumnezeu înseamnă intrarea în comunitatea de fii și fiice a lui Dumnezeu. Tu ai primit înfierea în familia cerului.

Ai primit harul să-L numești pe Dumnezeu, Tată, și totodată binecuvântarea de a avea fraţi și surori cu care să te bucuri de viaţa Creștină.

E vital să te integrezi într-o biserică unde se predică Cuvântul lui Dumnezeu și unde fraţii și surorile se strâng să se închine lui Dumnezeu. Acolo vei putea să crești în cunoștinţa ta despre Dumnezeu și să crești în credinţă.

Page 67: Darul cel mai pretios e-book.pdf

66 Darul cel mai preţios

Biserica este concepută de Dumnezeu pentru noi cei care-L urmăm pe El. Ea are menirea să fie un loc de laudă pentru Dumnezeu și o casă de rugăciune.

În biserică, împreună cu fraţii și surorile, poţi să te închini din toată inima lui Dumnezeu cântând, rugându-te și ascultând învăţătura Sfintelor Scripturi.

Te vei maturiza, te vei bucura, vei fi încurajat și vei deveni o binecuvântare pentru alţii. Implică-te în biserica ta locală și fii de folos lui Dumnezeu și comunităţii în care ești.

4. Mărturia ta

Ca și copil al lui Dumnezeu, de acum încolo tu reprezinţi Împărăţia lui Dumnezeu.

Spune tuturor de ceea ce ţi-a făcut Dumnezeu, cum te-a iertat, cum te-a mântuit, cum te-a umplut de Duhul Său ca să fii martor al minunilor Sale.

Page 68: Darul cel mai pretios e-book.pdf

67Darul cel mai preţios

Fă-ţi un scop din a împărtăși, cu toţi cei cu care ai posibilitatea, dragostea lui Dumnezeu. Fii martor în viaţa ta de zi cu zi. Trăiește făcându-I cinste lui Dumnezeu. Viaţa ta este o lumină pentru cei din jur. Ea îl reprezintă pe Domnul Isus în lumea întunecoasă.

De azi devino ucenicul Domnului Isus. Vorbește ca El, trăiește ca El, reprezintă-L pe El.

Spune tuturor de darul nespus de mare a lui Dumnezeu pentru omenire. Întinde o mână înspre cei care au nevoie de ajutor și implică-te în mântuirea multora pentru Hristos.

Page 69: Darul cel mai pretios e-book.pdf

8DARUL LUI DUMNEZEU

ÎN TINE

Page 70: Darul cel mai pretios e-book.pdf

69Darul cel mai preţios

Probabil că astăzi te-ai întors pentru prima dată înspre Dumnezeu hotărându-te să Îl urmezi. Harul măreţ al lui Dumnezeu s-a revărsat peste tine să-ţi dea o nouă identitate în Hristos Isus. Darul lui Dumnezeu, Hristos Isus este în tine și-ţi dă identitatea de fiu și fiică a lui Dumnezeu.

Page 71: Darul cel mai pretios e-book.pdf

70 Darul cel mai preţios

Tu de azi ești copilul lui Dumnezeu. Ești iubit, preţuit și ai o valoare pentru care Domnul Isus Hristos și-a dat viaţa.

Dumnezeu va lucra în viaţa ta să-ţi schimbe gândirea, inima și viaţa. Te va face asemenea Fiului Său, Hristos Isus. Dumnezeu îţi va deschide ochii să vezi minunile Lui și să te bucuri de prezenţa Sa în fiecare zi.

Viaţa de Creștin nu înseamnă o viaţă fără ispite și încercări. Însuși Domnul Isus a fost încercat. El ne-a spus că în lume vom avea necazuri dar să îndrăznim, că El deja a biruit lumea.53

Biruinţa ta în noua viaţă nu stă în puterea ta. Ea stă în ceea ce Hristos deja a biruit pentru tine. Tu intri în acea moștenire de biruitor în Biruitorul.

Mulţi nu te vor înţelege. Vor fi prieteni sau membri din familie care nu vor fi de acord cu hotărârea ta. Unii chiar îţi vor întoarce spatele sau se vor revolta împotriva deciziei tale.

Page 72: Darul cel mai pretios e-book.pdf

71Darul cel mai preţios

Vreau să îţi reafirm că Dumnezeu este de partea ta întotdeauna. El nu te lasă și nu te părăsește niciodată!

Chiar dacă vei trece prin suferinţă, boală, criză financiară sau familială, Dumnezeu te va trece prin toate cu bine. Mergi înainte prin orice încercare a vieţii și nu ceda niciodată. Dumnezeu lucrează și prin aceasta are un plan mai măreţ cu viaţa ta.

Apostolul Pavel ne încurajează scriind „Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă, nădejdea aceasta nu înșeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”54

Tu ai Duhul lui Dumnezeu în tine. El îl face pe Domnul Hristos real și viu în viaţa ta.

Tu ai harul lui Dumnezeu în viaţa ta. Harul Său este puterea Sa care să te ajute în vreme de nevoie.

Page 73: Darul cel mai pretios e-book.pdf

72 Darul cel mai preţios

Citește Biblia. E cuvântul lui Dumnezeu plin de putere și de dragoste pentru tine.

Roagă-te. Comunică cu Dumnezeu zilnic și spune-I Lui totul.

Prioritizează părtășia. Petrece timp cu fraţii și surorile în părtășie.

Mărturisește-L. Mărturia ta are o mare putere și mulţi au nevoie să audă despre minunile lui Dumnezeu.

Noua ta identitate este de copil a lui Dumnezeu. Relaţia ta cu Dumnezeu este restaurată. Tu ești pe deplin iertat de Dumnezeu. Nimeni și nimic nu poate să te despartă de dragostea lui Dumnezeu. Rămâi în ea.

În noua identitate ca și Creștin, te poţi baza pe trei adevăruri fundamentale:

Page 74: Darul cel mai pretios e-book.pdf

73Darul cel mai preţios

1. Cuvântul Lui Dumnezeu

Dumnezeu împlinește ce a scris. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Crede-L pe Dumnezeu pe cuvânt.

2. Lucrarea Domnului Isus Hristos

Domnul Isus Hristos la cruce a ispășit vina noastră a tuturor, odată pentru totdeauna. Învierea Lui din morţi demonstrează aceasta. Noi cântăm la înviere „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând.” El a biruit moartea și pe cel rău. El a plătit vina noastră cu viaţa Sa. Jertfa Domnului Isus e deplin suficientă și acceptată de Dumnezeu pentru iertarea și mântuirea noastră. Ești iertat și mântuit prin jertfa Domnului Isus.

3. Mărturia Duhului Sfânt

Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu care lucrează în noi adevărurile lui Dumnezeu. El ne atrage înspre Dumnezeu și ne ţine aproape de El. El ne arată ce preţios e darul lui Dumnezeu pentru noi. El ne călăuzește și ne dă putere să fim purtătorii luminii

Page 75: Darul cel mai pretios e-book.pdf

74 Darul cel mai preţios

cerești în lume. Duhul lui Dumnezeu lucrează sfinţenie în tine și te ajută să-ţi păstrezi credinţa până la capăt.

În final, rugăciunea mea drag cititor este ca Dumnezeul păcii să-ţi umple inima de pace, mântuire și speranţă veșnică.

Ca amintire a ceea ce Dumnezeu a făcut în tine, te rog consemnează mai jos hotărârea ta de a-L urma pe Hristos.

Astăzi, ____________ (data), am luat decizia de a-L primi pe Hristos ca Mântuitor și Domn al vieţii mele.

_________________________________(numele și semnătura)

GÂND FINAL

Page 76: Darul cel mai pretios e-book.pdf

75Darul cel mai preţios

Dumnezeu te iubește!

„Ești preţuit și te iubesc.” (Isaia 43:4)

Dumnezeu este cu tine!

„Eu sunt cu tine.” (Isaia 43:5)

Dumnezeu nu te părăsește niciodată!

„Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5)

NU UITA NICIODAT³

Page 77: Darul cel mai pretios e-book.pdf

Referinţe

Referinţele la Biblie sunt făcute din traducerea Cornilescu.

1. 2 Cor. 9:152. 2 Cor. 9:153. Genesa 2:74. Genesa 1:275. Genesa 3:86. Ieremia 31:33b7. Romani 3:238. Romani 6:239. Ioan 3:1610. Psalmi 1:611. Luca 2:1112. 1 Ioan 4:1413. Luca 19:1014. Fapte 17:3115. 2 Tes. 1:916. Matei 25:4617. Fapte 5:3118. Ioan 5:2419. Fapte 4:1220. Romani 6:17

21. Ioan 8:3422. Genesa 1:3123. Ioan 10:1024. Romani 6:1725. Efeseni 3:1226. Ioan 8:3227. Ioan 1:1728. Filipeni 3:1029. Galateni 2:2030. Ioan 8:3631. 2 Cor. 3:1732. Ioan 8:1233. Efes. 2:14, 1634. Isaia 53:535. Ioan 14:2736. Coloseni 3:1537. Filipeni 4:738. Ioan 8:4439. Efesen 2:1-340. Galateni 4:4-5

41. 1 Ioan 3:142. Galateni 4:643. Romani 8:1544. Romani 8:1645. Galateni 4:746. Fapte 2:3847. Romani 2:448. Marcu 16:1649. Galat. 5:22-2350. Ioan 10:2851. Matei 6:9-1352. 1 Ioan 1:953. Ioan 16:3354. Romani 5:3-555. Isaia 43:456. Isaia 41:1057. Evrei 13:15

Page 78: Darul cel mai pretios e-book.pdf

Cartea aceasta este disponibilă și în formatul electronic ca e-Book în mod gratuit. Pentru mai multe resurse, vizitaţi www.natanaelcostea.com

Pentru comenzi, contactaţi www.speranta.ro

Page 79: Darul cel mai pretios e-book.pdf