Dec 2010-ian-2011

NR. 29 • DECEMBRIE 2010 - IANUARIE 2011 • 11,99 LEI

PENTRU PRIMA DATĂ UN ROMÂN, DANIEL GHIȚĂ, ÎN FINALA K1

Carolinea DanemarceiNOUL NO. 1 ÎN TENIS

BARCELONA • NASCAR • CUPA DAVIS • HANDBAL • DAKAR • AUSTRALIAN OPEN • F1 • VOLEISNOWBOARD • WRESTLING • NAVIGAȚIE • SCHI ALPIN • BIATLON• SĂRITURI CU SCHIURILE

ÎMPĂRATUL LOEB

SCANDALUL CONTADOR

CUM SCHIMBĂ LUPESCUREGULILE UEFA

DEAC, ÎN VESTIAR CU RAUL

42 De ce este Caro numărul 1?Foarte obedientă la antrenamente, dar şi în relaţia cu tatăl - antrenor Piotr, « Caro » şi–a construit în ultimii ani un joc extraordinar de solid de pe linia din spatele terenului, dublat de o mobilitate deosebită, totul pe un fond de rezistenţă fizică absolut ieşită din comun.

18 Spectacol în criză

26 Împăratul Loeb

34 Deac, în vestiar cu Raul

50 Regal pe semicerc

55 Cosmetizarea biatlonului

60 America intră în joc

70 Cupa musonului

72 Geniile Formulei 1

62 Succes pe bază de scenariuMcMahon este cel care a introdus într-un mo-ment de genială inspirație expresia “sports en-tertainment”. A fost printre primii care şi-a dat seama şi a acceptat că wrestlingul profesionist va avea mai mult succes dacă va fi promovat drept divertisment decât ca sport.

30 UEFA își adună drepturileLa cererea federaţiilor naţionale, UEFA vrea să introducă şi pentru echipele naţionale sistemul de vânzare a drepturilor brevetat în competiţiile europene intercluburi. „Planul” e ideea unui român şi a unui irlandez, care se gândiseră la un sistem centralizat de vânzare a drepturilor de televizare.

10 Samuraiul albPe 11 decembrie Ariake Colosseum din Yoko-hama va găzdui prima finală K1 la care partici-pă un român. Este cea mai mare performanţă din istoria sporturilor de contact de la noi, iar românul este nimeni altul decât Daniel Ghiţă. 14

Redactori: Ioan Viorel, Emanuel Terzian, Alexandru Cocu, Vlad Bucurescu,Ivonne Ghiţă, Alexandru Gheorghiaş, Cosmin Stăniloiu, Georgiana Mecu Colaboratori: Alexandru Ganci, Cristi Petre, Maximilian Hartung, Tiberiu TroiaDirector: Adrian Ilie Art Director: Codruţ Bendovski Foto: Getty Images/Guliver, Codruţ BendovskiDifuzare: Florentina Bălan, tel: 021 316 3380, fax: 021 316 3383, email: [email protected]

Foto copertă: Caroline WozniackiEditat de Sport TV Management SRL, RC J40/6784/1997, CIF RO9751036Str. Dr. Ernest Djuvara 30, 060104, Bucureşti ISSN 1843 – 9926 Prepress și tipar: RH Printing Reproducerea integrală sau parţială a materialelor din revistă este posibilă numai cu acordul editorului. © 2010 Sport TV Management

Publicaţie auditată pe perioada iulie 2009 - martie 2010

DETALII

Un membru al Astanei a acordat un interviu revistei belgiene “Humo”, în care a confirmat o ipoteză lansată de „Wall Street Journal”, potrivit căreia rutierul spaniol a recurs la dopaj sanguin.

Scandalul Contador

Își petrec împreună vacanţele de vară și sărbătorile de iarnă. Sunt cele mai valoroase schioare din lume la ora actuală dar și cele mai bune prietene. Lindsey Vonn (foto stânga) și Maria Riesch (foto dreapta) au câștigat împreună patru medalii olimpice la cele mai recente Jocuri Olimpice, iar de trei sezoane domină clar „Circul Alb”. Americanca excelează la probele de viteză, nemţoaica se descurcă foarte bine și la cele tehnice. Ambele și-au exploatat imaginea – Lindsey a pozat în bikini pentru Sports Illustrated și figurează pe locul 59 în „Maxim’s Hot 100 List”, în timp ce Maria nu refuză să apară în reclame publicitare, ca orice campion care se respectă. Amândouă sunt favorite la câștigarea Cupei Mondiale în acest sezon. Ar fi al patrulea Mare Glob de Cristal pentru Vonn și primul pentru Riesch. (Vlad Bucurescu)

SCHI ALPIN

Pentru al treilea an consecutiv cea mai importantă întrecere off-road, Raliul Dakar, se desfășoară pe tărâmul Americii de Sud. Traseul ce va străbate Argentina și Chile va cuprinde și de această dată traversarea Anzilor, precum și mai multe etape în Deșertul Atacama. Volkswagen va fi principala favorită în întrecerea auto, acolo unde singurul adversar cât de cât redutabil este BMW - dar ce pot face bavarezii în condiţiile în care se luptă cu o echipă de uzină?Chiar dacă, în august, a lansat cu mare pompă noul Touareg Race 3, VW ar putea să renunţe la programul Dakar după închiderea ediţiei 2011 și să se orienteze către Campionatul Mondial de Raliuri. Lucru firesc, în condiţiile în care grupul german nu are adversar pe măsură. Mai atractivă va fi categoria moto, acolo unde Cyril Despres, Marc Coma și ceilalţi „centauri” KTM vor trece la motocicletele de 450 cmc, obligatorii din acest an. (Max Hartung)

DAKAR

Pentru prima dată în istoria turneelor de Grand Slam, Open-ul Australiei ar putea oferi premii mai mari decât celelalte trei competiţii de acest calibru, Roland Garros, Wimbledon și US Open. Organizatorii de la Melbourne vor pune la bătaie nu mai puţin de 24 de milioane de dolari, cu aproape 4 % mai mult decât la ediţia precedentă. Suma este cu 1,6 de milioane mai mare decât cea de la Flushing Meadow din 2010, în timp ce Open-ul londonez

și cel parizian au avut anul trecut premii totale sub cele de la US Open. Învingătorii în probele de simplu de la Melbourne vor încasa câte 2,1 de milioane de dolari, învinșii vor primi jumătate din această sumă, iar o prezenţă în primul tur pe tabloul principal îi asigură unui tenisman un cec de peste 20.000 de dolari. Cu acest barem, Australian Open ridică ștacheta în duelul cu celelalte turnee din „Four Major”, care încă nu au anunţat cuantumul premiilor pentru 2011. (Vlad Bucurescu)

AUSTRALIAN OPEN

EVENIMENT

SAMURAIUL ALB

Pe 11 decembrie Ariake Colosseum din Yokohama va găzdui prima finală K1 la care participă un român. Este cea mai mare performanţă din istoria sporturilor de contact de la noi, iar românul este nimeni altul decât Daniel Ghiţă.

În urmă cu vreo patru ani, toţi cei care veneau din vest să caute ta-lente în România întrebau de Ghiţă.

La douăzeci şi cinci de ani, Daniel era ţin-ta perfectă: talent uluitor, calităţi fizice deosebite – şi, mai ales, vârsta. În mediul concurenţial olandez, Daniel a renăscut, a crescut pas cu pas iar azi este în poziţia în care trebuia să fie, în locul său de drept, adică între cei mai buni opt din lume.

Acolo, în Japonia, traseul lui Daniel va fi cel mai greu cu putinţă: pentru a câştiga finala trebuie să treacă de Semmy Schilt în actul final şi de Alistar Overeem în semifi-nală. În primul sfert se vor întâlni Daniel si Saki. Probabil va fi greu pentru Daniel, dar mai mult ca sigur că va fi o victorie; Saki, în ciuda forţei şi exploziei sale, nu este un greu veritabil. Diferenţa de forţă s-a vazut în meciul său cu Bonjasky în care nu a reu-şit să facă faţă fizicului superior al olande-zului. Daniel este în acest an în situaţia lui Bonjasky din urmă cu doi ani: mai înalt şi mai masiv decât turcul, nu ar trebui să aibă probleme cu acesta.

A doua semifinală va fi sigur „one man show” pentru Alistar Overeem. Tyron

Sponk nu are suficientă forţă pentru a face faţă uriaşului olandez. Probabil un KO fără probleme pentru acesta. Overeem este în continuare campion mondial al greilor în Strikeforce şi, aşa cum a declarat de mul-te ori, îşi doreşte să fie şi campion K-1 în acelaşi timp, adică să domine total lumea greilor.

Partea a doua a tabloului este alcătuită din două semifinale interesante. În prima dintre ele Semmy Schilt se întâlneşte cu noua speranţă a japonezilor, Kyotaro, care probabil va fi spulberat de olandez. Kyotaro a ajuns în finală prin veşnicele ma-nevre de culise ale organizatorilor.

În ultima semifinală, Peter Aerts îşi în-cearcă o probabil ultimă şansă împotriva lui Mighty Mo şi va învinge fără probleme. Semifinala ar fi în mod normal între Peter şi Semmy, iar aici orice se poate întâmpla. Probabil că forţa lui Semmy va avea câştig de cauză dar Peter este unul dintre puţinii oameni care l-au invins pe Semmy în ulti-mii ani.

A doua semifinală ar trebui să îi opună pe Daniel şi pe Alistar în cel mai interesant meci al galei; forţa şi tehnica lui Alistar se întâlnesc cu viteza, tehnica şi oasele de

piatră ale lui Daniel. Totul este posibil !- Daniel, cum te privesc japonezii?- Ca pe un samurai care nu vorbeşte

mult, dar în schimb îşi cunoaşte datoria şi care intră în luptă cu ideea de a muri în ring. De altfel, chiar aşa mă numesc ei, “Samuraiul”. În Japonia suntem toţi priviţi ca nişte vedete, ei iubesc sportul ăsta fo-arte mult şi ne respectă enorm pentru ceea ce facem.

- Cum eşti privit în ţară, având în vedere că ai reuşit cea mai mare performanţă românească în K-1?

- Ştii foarte bine cum; unii, mai ales sportivii, îmi apreciază performanţa, alţii spun că am meciuri aranjate - de parcă aş avea bani să aranjez un loc în finală. Eu sper că victoria mea din Final 16 să vorbească de la sine. Nimeni nu poate fi plătit pentru a încasa loviturile pe care i le-am dat lui Zimmerman. Dar, în general, oamenii mă privesc cu drag şi sunt mândri de mine. Din păcate, presa a avut nevoie de mulţi ani ca să ne bage şi pe noi în seamă; dar, mai bine mai târziu decât niciodată. Sunt mândru că sunt român şi oamenii simt că lupt pentru ei, aşa că simt şi eu dragostea lor. Până la urmă, pentru ei luptăm.

EurOSPOrT12 DECEMBRIE 2010 - IANUARIE 2011

- De ce ai ales Balada lui Ciprian Porumbescu?

- A fost ideea mea şi a managerului meu; căutam o piesă care să mă monteze pentru meci, piesa asta mă mişcă până în adâncul sufletului şi imi aminteşte cine sunt, pentru ce sunt acolo, îmi dă putere şi linişte înainte de meci. Plus că este o melodie românească şi este important ca oamenii să ştie că sunt român. Aşa ne putem face cunoscuţi în toată lumea şi mă simt mândru să reprezint ţara mea în luptă. La fel şi costumaţia mea albă, mi-a adus noroc, sper să fie la fel şi de aici încolo, plus că este o culoare a puritaţii şi a fair-play-ului.

- La ce te gândeşti când intri în ring?- La nimic. Vreau să fiu cât mai liniştit. Am des-

tule emoţii şi gânduri la antrenament, când intru în ring îmi amintesc ce am de făcut, iar apoi vreau să fiu tot mai calm pentru a putea lupta cât mai bine.

- Eşti tânăr, în plină creştere, cum îţi vezi cariera pe viitor?

- Dacă voi câştiga finala de anul ăsta, mă las. Este extrem de greu să lupţi, să te refaci, să lupţi iar. Dacă nu câştig, încerc şi la anul şi tot aşa, până reuşesc. Pentru moment mă gândesc doar la finală.

- Şi cum o vezi ?- Cred că voi trece de Saki, apoi de Overeem …

şi în finală de Sammy Schilt!- Cum poate fi bătut Schilt? Ai luptat deja cu

el, deci îl ştii...- Nu trebuie să fie lăsat să se mişte. În meciul cu

Schilt trebuie să faci o risipă mare de energie, tre-buie să îl presezi continuu pentru că este foarte mare şi foarte puternic. Trebuie să fii excepţional pentru că el este un luptător excepţional. Eu cred că pot să îl inving şi trebuie să îl inving!

- Alistar Overeem?- Alistar este foarte puternic, dar nu aici este

adevarata problemă. Alistar este foarte tehnic, are lovituri foarte bune de genunchi şi de braţ. Va fi greu împotriva lui, mai ales că îşi doreşte fo-arte mult să câştige. La fel ca şi mine, a început de mic să se antreneze, luptă de multă vreme... totuşi, cred că pot trece de el.

- Progresul tău a fost firesc, primii 16 anul trecut, finala anul acesta. Cum ai reuşit?

- Cu multă muncă, cu încredere în mine; deşi a fost greu, am avut perioade în care mă gândeam să renunţ, în care mă gândeam că îmi ajunge, dar uite că am trecut peste ele, iar acum sunt acolo unde am visat din clipa în care am urcat prima dată în ringul profesionist, între cei mai buni din lume. A mai rămas doar un pas, să câştig finala, iar apoi vi-sul va fi împlinit în totalitate.

30 SEPTEmBriE 2010, trecut de miezul nopţii. Agenţiile de presă, ziarele importante ale Europei şi

site-urile de sport primesc acelaşi e-mail de la Jacinto Vidarte, purtătorul de cu-vânt al câştigătorului Marii Bucle: “Alberto Contador este cercetat de Uniunea Ciclistă Internaţională, după ce a picat un control anti-doping în Turul Franţei.”

Datele problemeiÎn Turul Franţei, Alberto Contador a fost

testat de 15 ori. Conform Uniunii Cicliste Internaţionale, proba pozitivă a fost dată

de acesta pe 21 iulie, în ultima zi de pauză. Urma etapa a 17-a, cu cea din urmă sosire la altitudine, pe Col Du Tourmalet, era ulti-ma şansă pentru Andy Schleck să recupe-reze cele opt secunde care îl separau de Contador, purtătorul tricoului galben.

Dar ce s-a găsit în sângele ibericului? Clenbuterol, o substanţă interzisă de UCI. Administrat în cantităţi mari, clenbuterolul arde grăsimile din corp, creşte capacitatea de efort şi permite o mai bună oxigenare a plămânilor.

Cantitatea găsită în eşantionul lui Contador a fost una infimă, doar 50 de picograme, de 40 de ori mai mică decât minimul necesar pentru ca substanţa în

cauză să fie descoperită de către un labora-tor normal. Problema era că testele au fost efectuate la Koln, acolo unde se află unul dintre cele trei laboratoare din întreaga lume capabile de astfel de analize.

ApărareaContador a organizat o conferinţă de

presă în care a infirmat acuzele ce i s-au adus şi a oferit varianta sa pentru testul pozitiv: contaminare alimentară. Practic, el a declarat că în a doua zi de pauză a con-sumat carne de vită tratată cu clenbuterol, adusă de un prieten din Ţara Bascilor.

Motivaţia sa avea fundament: în 2006,

Ciclismul se află din nou într-o perioadă dificilă după ce Alberto Contador, cel mai important rutier al ultimilor trei ani, a fost acuzat de dopaj la ediţia din vară a Turului Franţei.

SCANDALUL CONTADOR

330 de oameni din Shanghai au ajuns la spital ca urmare a intoxicării cu clenbuterol după ce au mâncat carne de porc. În 2009, peste 70 de locuitori din provincia chineză Guangdong au avut aceleaşi probleme, tot din cauza cărnii de porc care a fost tratată cu acest beta-stimulent pentru a avea un nivel mai redus al grăsimilor.

AcuzareaExplicaţia oferită de Contador a fost rapid

pusă sub semnul întrebării. O primă reacţie a venit din partea Asociaţiei Producătorilor de Carne de Vită din Spania, care a trimis un comunicat public, prin care afirma că în produsele sale nu este folosit deloc clenbu-terolul, interzis în Uniunea Europeană încă din 1996. Mai mult, conform Associated Press, între 2008 şi 2009, UE a analizat 83203 eşantioane recoltate de la animalele crescătorilor şi o singură probă a fost poziti-vă. În acelaşi interval de timp, Spania a ana-lizat 19431 de probe, toate fiind negative.

Lucrurile au început să se complice pen-tru Contador. Fernando Ramos, profesor la Universitatea din Coimbra, a studiat cazu-rile de contaminare alimentară în ultimele două decenii şi nu este de acord cu scuza rutierului. “Având în vedere concentra-ţia găsită în corpul lui Contador”, a spus Coimbra, „animalul a cărui carne a consu-mat-o ar fi trebuit să moară din cauza dozei mari aflate în organismul său.”

TrădareaLa câteva zile după Turul Franţei, Bjarne

Riis a anunţat că s-a înţeles cu Alberto Contador pentru un contract până în 2012. Rămas fără fraţii Schleck, managerul lui Saxo Bank a reuşit cel mai important trans-fer din ciclism în ultimii ani. La pachet cu Contador mai urmau să vină alţi rutieri de la Astana. Se anunţa un parteneriat de ex-cepţie, iar Riis făcea public şi obiectivul lui Contador în viitorul apropiat, câştigarea celor trei mari tururi într-un singur sezon, performanţă neatinsă de vreun alt ciclist.

Decizia lui Contador de a pleca din echi-pa kazahă nu a fost bine primită acolo, după ce el fusese ajutat să câştige Marea Buclă pentru a treia oară. Însă nimeni, nici chiar Contador, nu se aştepta ca tocmai de la Astana să vină declaraţia care să îi creeze şi mai mari probleme.

Sub protecţia anonimatului, un membru al Astanei a acordat un interviu revistei bel-giene “Humo”, în care a confirmat o ipote-ză lansată de „Wall Street Journal”, potrivit căreia rutierul spaniol a recurs la dopaj sanguin.

Se pare că în Criteriul Dauphiné, des-făşurat în luna iunie, Contador avea un surplus de două kilograme, pe care tre-buia neapărat să le dea jos până la startul Turului Franţei, fără a pierde însă din masa musculară. De aceea, el a luat clenbuterol, împreună cu un hormon tiroidian, o reţetă

perfectă pentru a scăpa de probleme. Apoi, Contador şi-a scos sângele din corp şi l-a îmbunătăţit, cu intenţia de a-l folosi în iu-lie. Greşeala sa, potrivit sursei de la Astana, a fost că nu a aşteptat ca beta-stimulentul să dispară din organism în totalitate. Astfel, sângele a fost contaminat cu clenbuterol, care de fapt masca aceste transfuzii.

Ce urmează?În ciuda dezvăluirilor, Alberto Contador

nu şi-a schimbat declaraţiile şi a spus că îi va da în judecată pe toţi cei care l-au acuzat de dopaj sangvin. A primit o “gură de oxigen” o dată cu cazul lui Dimitrij Ovtcharov, mul-tiplu campion european la tenis de masă. Depistat pozitiv cu clenbuterol, germanul a scăpat de sancţiuni, după ce a oferit un fir de păr pentru a-i fi testat, rezultatele confir-mând că mâncarea consumată de el a fost contaminată.

Dar nu va fi suficient pentru Contador, deoarece cazurile diferă de la sport la sport. Mai mult, Agenţia Mondială Anti-Doping prevede în regulamentul său că fiecare sportiv este responsabil pentru orice substanţă interzisă prezentă în corpul său, fie că aceasta a ajuns acolo în mod voluntar sau din greşeală.

Confruntat cu tot mai multe acuzaţii, Contador a declarat că ia în calcul o re-tragere definitivă din sport, indiferent de felul în care se va încheia cazul. Apoi a pus


sub semnul întrebării sistemul anti-doping, despre care a spus că trebuie revizuit.

UCI şi Agenţia Mondială Anti-Doping îşi desfăşoară ancheta în continuare şi chiar dacă vor da un verdict, acesta nu va fi definitiv, Contador urmând să mear-gă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. În cel mai fericit caz, el poate primi o suspendare de nouă luni; la polul opus, îl aşteaptă doi ani în afara ciclismului, o amendă mare şi retragerea victoriei din Turul Franţei.

ConcluziiVa avea de suferit imaginea lui Contador

după acest caz? Evident, dar nu iremediabil. Eddy Merckx a avut şi el astfel de probleme

şi a mers mai departe, fiind respectat şi unanim recunoscut ca cel mai mare rutier al tuturor timpurilor. Fausto Coppi a admis că s-a dopat, dar tot a rămas un idol în Italia. Jacques Anquetil a declarat că numai un prost îşi poate imagina că cicliştii rulează doar cu apă minerală, dar în ciuda acestei declaraţii, francezii tot l-au iubit.

Va avea ciclismul probleme majore? Nu, întotdeauna va merge mai departe, imun la cei care abia aşteaptă să îi cânte prohodul. Da, e un lucru bun că rutierii dopaţi sunt prinşi şi pedepsiţi, şi chiar dacă această me-todă de a trişa nu va fi eradicată, ciclismul tot va rămâne unul dintre cele mai iubite şi populare sporturi din lume.

De ce? Pentru că cei care au ajuns să înţe-leagă ciclismul în adevărata sa profunzime,

şi-au dat seama că au în faţă nişte oameni obişnuiţi, cu mască de Superman, supuşi unei presiuni teribile; din partea lor, a fani-lor, dar şi a organizatorilor care îşi doresc spectacol. Şi tocmai pentru că se identifică cu aceştia şi le acordă sprijinul necondiţio-nat, îi vor aştepta în număr mare pe o căţă-rare din Alpi sau pe un drum de ţară din Belgia.

photo

Lista ruşiniiÎn cazul în care îi va fi luat tricoul galben, Contador va deveni al treilea câștigător de mare tur descalificat pentru dopaj. Primul a fost ibericul Roberto Heras. Învingător la ediţia din 2005 a Turului Spaniei, ciclistul lui Liberty Seguros a fost depistat pozitiv cu eritropoetină, suspendat doi ani, iar tricoul auriu i-a revenit rusului Denis Menchov. Dar cel mai mare scandal de acest gen apărut până acum l-a avut în prim-plan pe Floyd Landis. În urmă cu patru ani, americanul de la Phonak a câştigat Turul Franţei, însă victoria i-a fost retrasă, după ce testele care i-au fost efectuate au relevat că acesta avea un nivel al testosteronului de 11 ori mai mare decât cel normal. Proba pozitivă a lui Landis i-a fost recoltată la finalul etapei montane dintre Saint-Jean-De-Maurienne și Morzine, când americanul s-a impus, după o evadare solitară de peste 100 de kilometri, care le-a amintit tututor de demonstraţiile de forţă ale cicliştilor din perioada interbelică.Confruntat cu acest acuzaţii, Landis a dat vina pe o eroare a laboratorului de la Chatenay-Malabry şi a declarat că singurul lucru pe care l-a consumat a fost nişte whisky, în seara dinaintea etapei. După ce a fost descalificat şi pe primul loc a ajuns spaniolul Oscar Pereiro Sio, rutierul din Statele Unite s-a luptat în tribunale pentru a-şi curăţa numele şi a cerut donaţii din partea fanilor, ca să îşi continue lupta juridică. Totul s-a încheiat în această primăvară, când a recunoscut că s-a dopat la ediţia din 2006 a Marii Bucle.


Retrospectiva 2010 în motorsportA fost un an lung pentru fanii motorsportului, început în ianuarie cu Raliul Monte Carlo şi încheiat la jumătatea lui noiembrie, atunci când s-a decis noul campion din Formula 1. Fără îndoială, indiferent că vorbim de discipline pe două sau pe patru roţi, de circuite sau de probe speciale, pasionaţii au putut asista la dueluri palpitante şi la titluri decernate, în cel mai bun caz, la antepenultima rundă. Şi pentru că este „regina” motorsportului, Formula 1 are cel mai tânăr campion din istorie, Sebastian Vettel...

un eveniment tragic, odată cu decesul lui Shoya Tomizawa în etapa de la Misano. Japonezul va rămâne însă în istoria motoci-clismului ca primul câştigător al unei curse de la această categorie.

Mult mai palpitantă a fost disputa de la 125 cmc, acolo unde Marc Marquez a făcut o adevărată demonstraţie de forţă şi de maturitate, în ciuda vârstei de doar 17 ani. Zece victorii, alte două clasări pe podium şi 12 pole position sunt numai câteva din performanţele cu care a impresionat de-a lungul anului.

Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai spec-taculoasă clasă s-a transformat într-o do-minaţie clară a lui Jorge Lorenzo, devenit campionul de la MotoGP. Nimeni nu pune la îndoială calităţile sale, dar nici nu putem omite ghinioanele avute de Valentino Rossi şi Dani Pedrosa, ambii absenţi câteva curse din cauza accidentărilor, sau problemele de ordin tehnic cu care s-a confruntat Casey Stoner. Până la urmă, Lorenzo este campi-onul meritat, dar la anul va avea de luptat cu Rossi care, odată cu trecerea la Ducati, se va bucura de întreaga susţinere a Italiei - de parcă nu o avea şi până acum - dar şi cu Pedrosa sau cu Stoner, plecat la echipa Repsol Honda.

IRC - S-a spart monopolul Peugeot

Cea de-a doua competiţie ca importan-ţă din lumea raliurilor a oferit un an inte-resant. De la înfiinţare, Intercontinental Rally Challenge a stat sub semnul „Leului din Sochaux”, Peugeot şi piloţii săi fiind cei care au cucerit titlurile de fiecare dată.

Numai că, încă de la finalul stagiunii 2009, era evident că Skoda se anunţa tot mai clar ca o favorită la titlu, iar succesul depindea de modul în care Juho Hanninen şi Jan Kopecky vor fi ştiut să valorifice potenţialul modelului Fabia S2000. În final, finlandezul a fost cel care a cules laurii de campion, la finalul unui an în care a fost prezent de fiecare dată cu o singură excepţie, Raliul Ypres, unde a abandonat.

WORLD SUPERBIKE „Senatorul” Biaggi

De-a lungul anilor, Max Biaggi nu a re-uşit să triumfe în elita Motomondialului de viteză, ci să devină de patru ori cam-pion al clasei 250 cmc. Când a făcut pasul în Campionatul Mondial de Superbike, în 2007, nu puţini au fost cei care au conside-rat că a greşit şi nu va face faţă competiţiei. Însă realitatea a fost cu totul alta. După ce a rulat pentru Suzuki şi Ducati, nu s-a ferit să accepte propunerea constructorului Aprilia şi a dominat categoric sezonul 2010, de-a lungul căruia a obţinut zece victorii şi alte patru clasări pe podium. La 39 de ani, Biaggi şi-a putut îndeplini visul de a fi cam-pion la o categorie mare. Ce putea fi mai

frumos decât o serie completă? Pe lângă trofeul piloţilor reuşit de Max, Aprilia a ob-ţinut laurii supremi atât la echipe, cât şi la constructori. În plus, satisfacţia a fost şi mai mare, din moment ce principalii adversari - Leon Haslam (27), Jonathan Rea (23) sau Cal Crutchlow (25) - sunt încă nişte „copii” pe lângă pilotul italian.

Dacă Haslam şi Rea vor figura şi în 2011 printre adversarii lui Biaggi, Crutchlow face însă pasul spre clasa MotoGP în echipa Tech3 Yamaha, unde îi va lua locul lui Ben Spies. Altfel spus, predecesorului lui Max Biaggi pe lista campionilor din WSBK. În schimb, în sens invers s-a deplasat Marco Melandri, unul dintre „copiii-minune” ai motociclismului, care a trecut la echipa de uzină Yamaha Superbike.

„Senatorul” Biaggi este primul pilot din

Italia care câştigă prestigiosul titlu de cam-pion al lumii. În plus, „macaronarii” sunt doar a cincea naţiune care dă lumii un lau-reat suprem şi doar a doua ţară care nu este vorbitoare de engleză, alături de Franţa, care apare pe lista câştigătorilor competiţi-ei. Mai mult, în 23 de ani de istorie a acestui campionat, Biaggi şi Raymond Roche (în 1990) sunt singurii piloţi câştigători ai titlu-lui suprem care nu provin din SUA, Marea Britanie sau Australia.

MOTO GP - Tineri, veterani, tineri

Doi tineri şi un veteran. Astfel se poate caracteriza lista campionilor lumii pe care Campionatul Mondial de motociclism vi-teză i-a dat în 2010. A fost anul ce a adus prima apariţie a clasei Moto2, cea care a

înlocuit categoria motoarelor de 250 cen-timetri cubi iar succesul a fost unul peste măsură. Nici nu putea fi altfel, din moment ce au fost 40 de piloţi înscrişi la această ca-tegorie. Semn că decizia de a implementa motoare standard - şi doar şasiul să fie la latitudinea echipelor - a fost una inspirată. La final, Toni Elias a reuşit, la 27 de ani, să cucerească primul său titlu mondial, cele mai bune performanţe ale sale de până acum fiind clasări pe treapta a treia a po-diumului (2001 - 125 cmc, 2003 - 250 cmc). Sezonul inaugural de la Moto2 a adus şi

DECEMBRIE 2010 - IANUARIE 2011 21EurOSPOrT

Succesul nordicului este cu atât mai sur-prinzător cu cât predominante în calendar au fost rundele desfăşurate pe asfalt, şase faţă de doar cinci pe macadam. Însă con-stanţa lui Hanninen a făcut ca el să-şi asi-gure punctele necesare câştigării titlului, în timp ce adversarii săi au strâns aban-donuri în serie. Cel mai bun exemplu este Kris Meeke, campionul IRC din 2009, care a avut nu mai puţin de cinci etape în care nu a acumulat nici un punct. Nu-i mai pu-ţin adevărat că britanicului nici nu i-a mai stat mintea la IRC din momentul în care a fost anunţat oficial ca unul din piloţii cu care Prodrive va derula programul MINI Countryman în WRC. Pentru 2011, IRC pare că se va transforma într-o dominaţie Skoda, după ce echipa importatorului din Marea Britanie l-a racolat pe Andreas Mikkelsen. Norvegianul a impresionat în Golden Stage Rally – evenimentul-premieră ce a urmat după Raliul Ciprului -, şi – tot în noiembrie - în Raliul Marii Britanii, a cărei categorie Super 2000 şi-a adjudecat-o.

WTCC - Campion la „masa verde”

An de an, Campionatul Mondial de Turisme a oferit dispute palpitante, în care învingătorii au fost decişi abia la ultima etapă, desfăşurată pe circuitul stradal din Macau. Nici ediţia din 2010 nu părea să fie decât o continuare a tradiţiei începută în 2005, odată cu primul an al Mondialului de turisme... numai că Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA) a descalificat piloţii BMW Team RBM, pentru că au utilizat cutia de viteze secvenţială în penultima etapă, de la Okayama. Transmisia cu pricina fuse-se dezvoltată în urmă cu ani pentru Alex Zanardi, iar comenzile sale erau dispuse pe volan. Chevrolet îşi trece în cont primul său titlu mondial în întrecerea constructorilor, în timp ce Yvan Muller, trecut în 2010 de la SEAT în echipa americanilor, bifează al doi-lea trofeu în competiţia piloţilor, după cel din 2008. Francezul merită laurii de campi-on fie şi numai prin prisma faptului că cele două curse de la Brno sunt singurele în care nu a punctat, constanţa sa fiind una de invi-diat. A câştigat titlul datorită unei serii care a cuprins trei victorii, alte zece podiumuri şi nici o clasare mai jos de locul al şaselea.

Principalii săi adversari la titlu au fost

Gabriele Tarquini şi Andy Priaulx. Italianul, nimeni altul decât campionul din 2009, a avut un început bun de sezon şi părea că nu va avea probleme, în ciuda fap-tului că fosta echipă oficială SEAT Sport se transformase în SEAT Customers Technology, adică se vroia una destinată

clienţilor. Însă cele patru etape în care nu a punctat l-au scos din disputa pentru titlu. De cealaltă parte, Priaulx se poate lăuda cu faptul că a fost pilotul cu cele mai multe manşe câştigate, dar el a fost penalizat de faptul că a adunat prea multe curse în care bonificaţiile au fost mai subţiri.

N-ar fi existat, probabil, nedreptate mai mare în dacă TOMASZ GOLLOB ar fi ratat titlul mondial în Speedway Grand Prix la capătul unui sezon 2010 pe care l-a dominat exemplar. Cu 4 victorii și alte trei prezenţe în finalele de Grand Prix, Gollob a devenit – la 39 de ani – campion mondial. Primul pe care Polonia - ţară în care Speedway-ul e religie - îl dă lumii dirt track-ului de la Jerzy Szczakiel (1973) încoace. “Îmi pare rău că mi-a luat 20 de ani să câștig titlul. Iar Polonia l-a așteptat 37 de ani” spune Gollob, într-o engleza stăpânită monosilabic, semn al apartenenţei la o generaţie educată după valorile Moscovei, dar sucită din mers cu faţa spre vest. Într-o lume a Speedway-ului în care acum 15 ani făcea figură de deschizător de drumuri pentru piloţii din spaţiul răsăritean - Gollob a impus o nouă ordine. Alături de australienii care își revendică origi-nea dirt track-ului, de scandinavii dominatori ai ultimului deceniu și jumătate, Polonia a cre-at acum un nou pol de putere. O justă răsplată pentru o ţară în care toate cele 17000 de bilete disponibile pentru ultimul Grand Prix al sezo-nului - programat la Bydgoszcz, pe stadionul pe care Gollob debuta ca junior acum 27 de ani – se epuizaseră cu cinci luni înainte de eveni-mentul propriu-zis. (Alexandru Cocu)

SPEEDWAY


putea învinge pe Loeb? Ar avea nevoie de o constanţă diabolică pe macadam şi de un salt valoric în raliurile de asfalt. Nu trebuie

uitată nici maşina, pentru că Ford Focus din 2010 - ultimul sezon pentru actuala generaţie WRC - nu a mai fost o armă re-dutabilă pentru piloţii construc-torului american.

F1- Vettel, puştiul minune

“Cine râde la urmă, râde mai bine”. Cam aşa se poate spune despre desfăşurarea scenariu-lui în Campionatul Mondial de Formula 1. Era clar că nu va fi o cursă solitară, ci mai degrabă una de anduranţă, în care va câş-tiga cel care avea să facă cele mai puţine greşeli. Şi pe lângă piloţii de la McLaren, Red Bull şi Ferrari, mulţi îl vedeau şi pe Michael Schumacher printre protagoniş-tii sezonului. Numai că germa-nul a arătat că este departe de forma care i-a adus şapte titluri

mondiale şi are nevoie de timp pentru a se reacomoda cu ritmul competiţional. Pentru toţi a fost clar că Red Bull Racing deţine cel

mai rapid monopost, cea mai bună dovadă în acest sens fiind viteza dezvoltată în califi-cări, acolo unde „taurii” au reuşit 15 pole-po-sition de-a lungul anului, zece dintre acestea fiind trecute în contul lui Sebastian Vettel. Numai că acest atu a fost irosit de decizia conducerii echipei care nu a impus nici un fel de ordine, lăsându-l pe german să se lupte cu coechipierul Mark Webber. Astfel s-a ajuns la situaţii penibile precum cea din Turcia, acolo unde cei doi s-au acroşat. Pe fondul acestei dispute interne, Button, Hamilton şi Alonso au profitat şi au acumulat puncte care i-au adus în postura de adversari la titlul mondial.

Sebastian Vettel a fost lider al clasamentu-lui general o singură dată, după ultima eta-pă, dar a făcut-o atunci când a contat cel mai mult. Este al doilea caz în istoria Formulei 1 când titlul este cucerit de un pilot care nu a fost lider al clasamentului piloţilor decât după ultima etapă, precedentul fiind James Hunt (1976). Sebastian are toate motivele să se bucure pentru că, pentru el, reuşita aceas-ta înseamnă completarea unei rubrici din lista „cel mai tânăr...”. Este cel mai tânăr deţi-nător al unui pole position (Italia 2008, 21 ani şi 72 zile), cel mai tânăr câştigător al unui Grand Prix (Italia 2008, 21 ani şi 73 zile) şi cel mai precoce pilot care a punctat într-o cursă (SUA 2007, 19 ani şi 349 zile).

INDYCAR Revigorarea visului american

2010 a fost anul în care cursele de mono-posturi de pe continentul nord-american au reintrat pe un făgaş de normalitate. Ani de zile, organizatorii au fost împărţiţi între ChampCar şi IndyCar, însă au ajuns la un acord şi s-a revenit la denumirea tradiţi-onală. Competiţia şi-a găsit şi un sponsor oficial, aşa cum le place americanilor, iar numărul spectatorilor a urcat constant, dar sigur, mai ales că publicul de peste Ocean

nu a mai avut posibilitatea de a vedea alte curse de monoposturi, după ce Formula 1 a eliminat Indianapolis din programul său. Australianul Will Power şi scoțianul Dario Franchitti au fost cei doi care s-au bătut pentru titlu şi, în cele din urmă, victoria i-a revenit veteranului scoţian.

Dacă ar fi contat numai victoriile, Power s-ar fi impus cu cinci succese, faţă de numai trei ale adversarului său, însă australianul, câştigătorul laurilor în etape desfăşurate pe circuite clasice, s-a dovedit a fi mult mai puţin constant pe celebrele ovaluri de be-ton. Adică tocmai pe locul unde, cum spun americanii, se face diferenţa între „puştani şi bărbaţi”. Ei bine, Franchitti a dovedit că

este mai bărbat şi nu doar prin prisma vâr-stei, devansându-l în final pe Will cu doar cinci puncte, una din cele mai mici diferen-ţe din istoria campionatului.

Dario Franchitti, ajuns la al treilea titlu din carieră după cele din 2007 şi 2009, a fost – poate - învingătorul meritat şi prin prisma faptului că a câştigat „cea mai mare cursă din lume”, aşa cum denumesc yankeii cele 500 de mile de la Indianapolis.

WRC - Loeb şi nimic altceva

Campionatul Mondial de raliuri a înche-iat o eră a modelelor WRC (cu motor turbo de doi litri) şi va intra într-o nouă etapă. Vom avea motoare mai mici, precum şi multe componente din producţia de se-rie, dar, mai ales, modele noi - DS3 pentru Citroën şi Fiesta la Ford - şi un nou con-structor (MINI) implicat în campionat. Iar noile reguli ar putea aduce şi alte nume pe lista producătorilor, cele mai des vehiculate fiind Volkswagen, Saab şi Toyota.

Până atunci însă, Sebastien Loeb şi-a mai trecut un titlu în cont în 2010. Sezonul trecut, francezul a reuşit opt victorii, două locuri secunde şi alte trei „bron-zuri”, singura sincopă în afara podiumu-lui fiind în Japonia, dar şi acolo s-a clasat în Top 5, acumulând puncte preţioase. Şapte titluri mondiale consecutive par o realizare la care mulţi doar visează, însă nu puţini sunt cei care susţin - şi nu poţi să nu le dai dreptate - că situaţia ar fi fost cu totul alta dacă Loeb ar fi avut adversari precum Carlos Sainz, Colin McRae, Didier Auriol, Juha Kankkunen sau Tommi Makinen. Este evident că Mondialul de raliuri duce lipsă de vedete, mulţi dintre protagoniştii actu-ali fiind piloţi foarte buni, dar nu îndeajuns pentru a face faţă alsacianului de la Citroën.

Întrucât a fost clar de pe la jumăta-tea anului încotro se va duce titlul, cei-lalţi nu au putut decât să se bată pentru „onoarea” de vicecampion, dispută care a fost câştigată de Jari-Matti Latvala. Încă deţinător al performanţei de cel mai tânăr câştigător al unei etape din Campionatul Mondial, finlandezul a dove-dit că poate câştiga atunci când nu este tră-dat de maşină sau de nervi, iar cel mai bun exemplu a fost victoria din Noua Zeelandă, obţinută în ultima probă specială. Cum l+ar

DAriO FrAnChiTTi și COnSOArTA AShLEy JuDD

SEBASTiAn VETTEL

SEBA

STiE

n L

OEB

DECEMBRIE 2010 - IANUARIE 2011 25EurOSPOrTEurOSPOrT24 DECEMBRIE 2010 - IANUARIE 2011

Că SEBASTiEn LOEB se confundă cu însăşi istoria ultimilor zece ani în WRC nu-i un compliment, mai

ales atunci când vine din partea legendaru-lui Walter Rohr: “Dacă ne gândim la ultimii zece ani, un singur nume îmi vine în minte: Sebastien Loeb. E atât de bun faţă de cei-lalţi, dar chiar şi aşa, nu vreau să-l compar cu piloţii din vremea mea. N-o poţi face. Perioadele istorice sunt diferite, dar un lu-cru e sigur: el e referinţa de astăzi”, spune dublul campion mondial de raliuri (1980, 1982).

“Dacă ne uităm la anii ‚80, în perioada mea, erau cam 15 piloţi buni, capabili să câştige un raliu de Campionat Mondial. Iar acum vreo 10 ani, erau maximum 3-4 piloţi capabili să câştige o etapă. Aşa că nu poţi face o comparaţie între epoci”. Nimic mai adevărat!

În 1983, Rohrl îşi permitea să nu ia star-tul în mai mult de cinci raliuri şi să refuze un al treilea titlu mondial ce-i părea pro-mis. “Voiam să rămân o persoană normală

şi să nu mă expun, din acel moment, pre-siunii permanente a mediei”, şi-a motivat alegerea omul care triumfase de patru ori în Raliul Monte Carlo cu patru mărci diferite - record încă în vigoare!

Pe celelalte le-au doborît eroii grupei B, apoi Sainz, McRae şi finlandezii anilor ‘90,

Kankkunen şi Makinen. Iar astăzi, Sebastien Loeb i-a pus de acord pe toţi.

Într-o epocă în care presiunea financiară nu lasă loc luxului de a-ţi selecta raliurile, Loeb a devenit primul campion WRC care şi-a adaptat planul de carieră cu statutul de superstar, de model şi magnet media.

De la cele 61 de victorii şi 7 titluri în WRC, la recenta experienţă pe circuit în Openul Internaţional GT, de la dubla participare cu Pescarolo la Le Mans (2005 – 2006) la tes-tele cu Toro Rosso şi debutul în F1 (curmat scurt de FIA, octombrie 2009), Loeb a scris istorie în sporturile cu motor.

Toate acestea n-ar fi fost posibile însă fără o pasiune descoperită, e drept, târziu. “N-am visat niciodată în mod deosebit să devin pilot de raliuri. Până la vârsta de 14 ani, am

făcut gimnastică de performanţă”, explică francezul. În fapt, Seb a urmat pasiunea tatălui său, fost sportiv de performanţă.

La 3 ani a participat la primul său con-curs de gimnastică, iar în următorii 11 ani a ajuns de patru ori campion al Alsaciei şi autor al unui loc 5 la Naţionalele Franţei. “Abia apoi am început să capăt interes viza-vi de motorete şi tot ce avea motor. Asta m-a pasionat. Apoi am avut noroc: două persoane m-au ajutat să debutez în raliuri, după ce m-au remarcat într-o competiţie de raliuri pentru tineri, organizată de FFSA (n.r. - Federaţia Franceză de Sporturi

Auto). De-aici, am început în formulele de promoţie Citroen şi am urcat treptele, una câte una, până la a deveni pilot oficial în Campionatul Mondial de Raliuri”.

Asemeni multor copii care şi-au găsit pa-siunea în sport, Seb n-a fost tocmai un elev silitor. “Eram mai degrabă visător la şcoală... Mama mea e profă de mate, dar nu de-asta mi-a plăcut materia respectivă”.

Lipsit de model în lumea sporturilor cu motor, Loeb a devenit el însuşi, fără să-şi

propună, prin construcţia riguroasă a unei cariere solide şi plină de recorduri. “Am sos-it în lumea raliurilor un pic din întâmplare, nu pentru că se practica în familie. Aşa că... n-am idoli. În schimb, am apreciat munca alături de Carlos Sainz, un superpilot care a adus multe echipei”. În 2003-2004, Sainz – la apus de carieră - a integrat team-ul Citroen, pentru care Loeb obţinea, la acea vreme, primul său titlu mondial.

Două sezoane mai târziu, în Japonia

2006, Loeb dobora recordul de 26 de vic-torii în WRC deţinute până atunci de dublul campion mondial spaniol. De atunci înco-ace, omul-record a fixat ştachete de neatins în următorul deceniu

rECOrDuriLE Lui LOEBWalter Rohrl a pus degetul pe, poate,

unul dintre puţinele regrete din cariera lui Loeb. “Problema e că Loeb n-a fost ni-ciodată sub presiune în WRC. Pentru vreo doi ani, (n.r. - Marcus) Gronholm i-a fost un serios rival, însă astăzi Loeb n-are competi-tor de calibrul său”, spunea neamţul ajuns

Cu şapte titluri mondiale şi 61 de victorii, Sebastien Loeb a fixat ştacheta recordurilor şi în 2010. Campion atipic, alsacianul se pregăteşte, în sezonul următor, de cea mai grea provocare a ultimilor ani: să păstreze un titlu pe care tinerii lupi şi uzura anilor îl fac tot mai greu de apărat.

“nu cred că sunt chiar un exemplu, un model.

Sigur, am norocul că pot face o meserie pe care o ador şi care îmi este, în acelaşi timp,

pasiune”


C

M

Y

CM

MY

CY

CMY

K

RRC_iarna presa 205x265_HR.pdf 1 3/11/10 3:35 PM

astăzi la 64 de ani. Asta nu l-a împiedicat însă pe Loeb să stabilească o serie de recor-duri în WRC, greu de egalat în deceniile ce urmează.

Dură şi totodată lipsită de tuşa aseptică a competiţiilor pe circuit, lumea raliurilor n-are nimic glamour. Nu de alta, dar de-parte de lumea petrecerilor din anturajul Formulei 1, cât poate fi de apetisantă o zi lumină de asudat în habitaclu, la 60 de gra-de, prin pustiul Iordaniei, ori să schimbi o roată, pe probă, înglodat în nămolul galez, sub burniţa rece de noiembrie?

Ispite concrete nu sunt aşadar prea multe în lumea raliurilor, iar modestia e – de cele

mai multe ori – cuvânt de ordine pentru campionii disciplinei.

Loeb nu face excepţie. Iar viaţa sa privată se conduce după reguli asemănătoare. Nu-i de mirare că, în locul vreunui top-model cu care confraţii din F1 aleg să se garnisească, Seb o are, din 2005 încoace, drept partene-ră de viaţă pe Severine Meny, fata şefului unei reprezentanţe auto din Toul, orăşel în Lorena. Cei doi s-au cunoscut în 2000, la un raliu, pe vremea în care Seb doar visa să dis-pute un raliu în WRC. Pasionată de raliuri, Severine i-a fost chiar navigator soţului său în câteva rânduri; în 2009 în Rallye du Var, spre exemplu, unde cuplul a triumfat la cla-sa Super 1600, la volanul unui Citroen C2.

Din raţiuni fiscale francezul s-a instalat în Elveţia, în cantonul Vaud, acolo unde s-a născut, în urmă cu mai bine de trei ani şi micuţa Valentine. Într-o lume în care succesele se înlănţuie însă, uzura intervine

repede. Aşa se face că Loeb – al cărui con-tract cu Citroen expiră la finele lui 2011 – a evocat recent posibilitatea retragerii la fi-nele sezonului următor. “Voi continua clar cu Citroen sezonul viitor, iar apoi, la finele anului, voi decide ce urmează să fac”, a de-clarat Loeb într-un interviu acordat revistei “Red Bulletin”. “Dacă mă simt aşa cum mă simt azi, voi continua. Dacă nu, mă voi opri. Dar nu cred că ştie cineva exact cum mă voi simţi într-un an de-acum înainte”.

Cu Mini reintegrat în Mondialul de Raliuri, cu rivala Ford şi mai ales cu Sebastien Ogier - omul care l-a învins de fiecare dată în ulti-mele 4 raliuri pe macadam - în postura de coechipier şi adversar, sezonul 2011 se anunţă pentru Loeb a fi cel mai greu de la retragerea lui Marcus Gronholm încoace. Nimic mai palpitant căci, până la urmă, tri-umful în adversitate nu reprezintă decât marca marilor campioni.

• 7 titluri mondiale piloţi• 61 de victorii. Echivalentul a 28% din numărul de raliuri disputate în întreaga istorie a Campionatului mondial!• 93 de podiumuri• 732 de victorii de probă specială• 1034 de puncte• 11 raliuri cîştigate într-un sin-gur sezon (2008)• 8 victorii consecutive în ace-laşi raliu (rally Deutschland: 2002 – 2010)• maximum de victorii de pro-bă specială într-un raliu (12 timpi scratch în cele 12 probe ale Tour de Corse 2006)


SE înTâmPLA imediat după fina-la Cupei Mondiale din Africa de Sud. Wesley Sneijder, cel mai bun

jucător al Olandei, acorda un interviu după ce pierduse trofeul suprem în faţa Spaniei. Nu părea foarte afectat de înfrângere:

„Oricum am câştigat un trofeu anul acesta, Champions League cu Inter Milano”.

Atunci şi-a dat seama Michel Platini ce monstru crease. Jucătorii puneau mai pre-sus de Campionatul Mondial o competiţie a cluburilor. La 55 de ani, preşedintele UEFA e un tip conservator, tradiţionalist, care crede

că nimic nu e mai important decât meciuri-le echipelor naţionale. După ce l-a ascultat pe Sneijder şi-a propus să susţină din toate puterile „Planul”.

„Planul” fusese ideea unui român şi a unui irlandez, membri în comisiile UEFA. Cei doi se gândiseră la un sistem centralizat de

La cererea federaţiilor naţionale, UEFA vrea să introducă şi pentru echipele naţionale sistemul de vânzare a drepturilor brevetat în competiţiile europene intercluburi. „Planul” e ideea unui român şi a unui irlandez, care se gândiseră la un sistem centralizat de vânzare a drepturilor de televizare.

UEFA ÎşI ADUNăDREpTURILE

vânzare a drepturilor de televizare pentru meciurile echipelor naţionale din prelimina-riile Campionatelor Europene şi chiar pentru zona europeană a calificărilor la Mondiale - după modelul Champions League.

Pentru aceasta, toate federaţiile naţio-nale ar trebui să cedeze drepturile pentru meciurile de pe teren propriu către UEFA. Forul european le-ar vinde la pachet şi ar împărţi profitul celor 53 de asociaţii de pe continent.

Previziuni: 1 miliard de euro în 4 ani

La două luni de la întâmplarea cu Sneijder, UEFA avea proiectul gata şi a convocat o re-uniune la Atena, patronată chiar de Michel Platini. Secretarul general Gianni Infantino şi directorul asociaţiilor naţionale Theodore Theodoridis au venit cu o variantă extrem de incitantă: 1 miliard de euro încasări brut (900 de milioane de euro net) în varianta centralizată faţă de 680 de milioane brut (540 de milioane net) în varianta actua-lă, când fiecare federaţie îşi vinde singură drepturile. Cifrele se referă la o perioadă de 4 ani şi arată o creştere de 67%.

Din partea României, la Atena a participat directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, românul aflat la originea „Planului”. Fostul internaţional român a explicat de ce era nevoie de o soluţie centralizată: „În acest

moment, foarte mulţi bani se duc pe co-misioanele încasate de agenţiile speciali-zate care negociază vânzarea drepturilor. În noua organizare, UEFA ar funcţiona ca o astfel de agenţie, iar faptul că le-ar deţine pe toate ar genera venituri mai mari”.

Forul continental a gândit totul după modelul Champions League, dar deocam-dată sunt destule obstacole politice, co-merciale şi legale. Federaţiile au contracte în derulare, astfel că „Planul” ar putea fi pus în aplicare abia din 2014. Dar nici atunci în totalitate. Spre exemplu, în Champions League şi publicitatea tv şi advertising-ul de pe stadion sunt vândute la pachet: in-diferent unde se joacă meciul, partenerii sunt aceiaşi (de exemplu, sezonul acesta sunt UniCredit, Sony, Play Station, Ford, Heineken şi Mastercard). Ori, marile fede-raţii au contracte bănoase aici: Anglia cu Nationwide, Germania cu Mercedes, Franţa cu Credit Agricole.

Decizia e la federaţiile mari

Reuşita planului depinde de cele 6 mari federaţii, Anglia, Germania, Franţa, Spania, Italia şi Olanda. Ionuţ Lupescu spune că „s-au arătat receptive, în fond de ce să nu le convină dacă vor câştiga mai mult”. Banii obţinuţi de UEFA ar urma să se împartă astfel: o sumă fixă pentru fiecare federaţie

dintre cele 53 afiliate, iar restul în func-ţie de market pool, adică valoarea co-mercială a pieţei televizuale, care, evi-dent, e diferită în Marea Britanie faţă de Macedonia, de exemplu.

Agenţiile de specialitate (Infront, Five, etc) pun beţe în roate proiectu-lui apărându-şi comisioanele pe care Ionuţ Lupescu le-a aproximat la 100 de milioane de euro în acest moment pe tot continentul într-o campanie de calificare, dar UEFA a gândit şi câte-va variante de rezervă, măcar pentru început, care implică aşa numitele drepturi second-party sau third-party. Acestea se referă la vânzarea dreptu-rilor în ţara adversarului (second-par-ty) sau în terţe teritorii. De asemenea, unele federaţii s-au arătat interesate să cedeze către UEFA toate drepturile, al-tele doar parţial. Cert e că un prim pas a fost făcut, iar semnalele primite sunt

pozitive. Un miliard în 4 ani poate face cu ochiul oricui. Indiferent de ţară, o felie din acest tort reprezintă o ţintă.

Reuşita „Planului” mai depinde de o for-malitate: realegerea lui Michel Platini în fruntea UEFA la scrutinul care va avea loc în martie anul viitor. În acest moment nu există niciun contracandidat şi rămânerea france-zului în funcţie este cvasicertă, dar cine ştie ce se poate întâmpla peste iarnă? Scandalul cu organizarea Campionatului European în Polonia si Ucraina abia a început...

Naţionala pe pay tv?Aşadar, sunt semne că federaţiile vor

prospera dacă „Planul” va fi implementat, dar s-ar putea să existe şi nişte pierzători în toată această afacere. Experienţa ne arată că pe măsură ce produsul „Liga Campionilor” s-a dezvoltat, preţul drepturilor de transmi-sie a crescut, iar televiziunile comerciale, care pot fi recepţionate gratuit, nu şi l-au mai permis sau nu şi le-au mai permis în în-tregime. La noi, drepturile Ligii au migrat în timp de pe TVR pe ProTV, apoi pe Boom Sport, iar acum sunt pe Dolce Sport şi TVR (doar o opţiune). Cam acelaşi lucru s-a în-tâmplat în toată Europa, doar canalele pay tv având resursele necesare suportării cos-turilor tot mai mari. În România, afară de HBO, nu există nici un canal TV - conform semnificaţiei occidentale a termenului – cu adevărat pay-TV.

Când au cumpărat Liverpool, în februarie 2007, cu 220 de milioane de lire sterline, Tom Hicks și George Gillet au promis că vor mai investi încă pe atât, s-au împrumutat la Royal Bank of Scotland și au jurat că nu vor trece datoriile în contabilitatea clubului.După un an: stadionul nu exista decât în proiect, clubul era îngropat în datorii, managerul Rafael Benitez primise un buget de transferări minuscul, dar Hicks tot declara că „Liverpool va deveni cea mai rentabilă investiţie pe care am făcut-o vreodată”.Totul a durat până în aprilie 2010. „Cormoranii”: ratau participarea în Champions League, erau detronaţi din Big Four și ocupau la final un dezastruos loc 7. Fără banii de la UEFA, clubul nu-și mai putea permite să plătească nici măcar dobânzile la creditul de 237 de milioane de lire.Un audit i-a înspăimântat pe toţi: 350 de milioane de lire sterline debite și pierdere de 55 de milioane de lire pe an. Liverpool era ameninţată să devină un nou Portsmouth: punere sub administrare forţată și penalizare cu 9 puncte.În aceste condiţii, Hicks&Gillett au acceptat să vândă clubul iar la şefia Comitetului Director a fost instalat Martin Broughton, preşedintele British Airways, cu misiunea de a supraveghea preluarea clubului.Singura ofertă viabilă a sosit de la New England Sports Ventures (NESV), o companie americană de investiţii în sport deţinută de milionarul John W. Henry: 300 de milioane de lire sterline. Ameninţat de Royal Bank of Scotland cu o penalitate de 60 de milioane dacă nu plăteşte datoria până la 15 octombrie (scadenţa trecuse demult), preşedintele Broughton a acceptat oferta şi a ratificat vânzarea la vot în Comitetul Director cu scorul de 3 la 2. Hicks şi Gillett - care au înregistrat din dobânzi, penalităţi şi diferenţa de preţ o pierdere de 144 de milioane de lire - au apelat în justiţie tranzacţia, dar Înalta Curte a declarat-o valabilă. FC Liverpool a intrat într-o nouă eră. Astfel a ajuns John W. Henry (în fotografie, secondat de Thomas Werner, preşedintele NESV) să poată vizita Anfield Road din prostura de patron. (Emanuel Terzian)

PREMIER LEAGUE


Am SunAT după ce-i dădusem un sms în care-i spuneam cine sunt şi ce doresc. A răspuns prompt şi,

puţin stânjenit, a încercat să-mi explice că nu se simte deloc vedetă, că nu prea joacă regulat la Schalke şi că, în general, e neobiş-

nuit cu interviurile. E însă deschis şi vorbeşte molcom, invers de cum joacă, într-o viteză debordantă.

- Au trecut deja trei luni de când ai ajuns la Schalke. Cum te simţi acum?

- Impactul a fost imens, totul e diferit aici, fotbalistic vorbind. Jucasem în cupele euro-pene, am fost la echipele naţionale, aveam în minte o imagine a ceea ce ar putea însem-na fotbalul german, dar n-am crezut nicio-dată că diferenţele sunt aşa de mari. Aşa că încă mă adaptez.

-Care e cea mai mare diferenţă?

-Sportiv, antrenamentele. În România, cu două zile înainte de meci ne antrenam uşor. Aici se fac antrenamente la intensita-te maximă tot timpul. Sincer, nu înţeleg de ce, mai ales că nu sunt obişnuit şi asta, deo-camdată, îmi creează probleme fizice. N-am prospeţime.

- Din cauza asta nu joci regulat?- Da. Dar sunt liniştit. Antrenorii vorbesc

cu mine tot timpul, fac pregătire suplimen-tară fizică zi de zi, mi-au spus să am răbdare, o să joc.

- Pregătire fizică suplimentară?- Da. Antrenorii mi-au spus că din punctul

lor de vedere sunt în urmă cu pregătirea fizi-că, deşi am făcut cantonament, începusem campionatul cu CFR. Eu în România credeam că sunt unul dintre cei mai bine pregătiţi fizic jucători din tot campionatul.

- E frustrant?

- Este! Nu mai simt bucuria de a juca şi as-ta-mi lipseşte. Dar toată lumea îmi spune să am răbdare, că o să vină şi momentele mele.

- Apropo de jucat. Schalke nu joacă prea bine, e la coada clasamentului...

- Nu-mi explic de ce. La ce jucători sunt aici, ar trebui să batem tot. Dar, pe de altă

parte, sunt 15 fotbalişti noi anul acesta, nu e simplu să faci peste noapte o echipă.

- Care e lucrul cel mai diferit faţă de românia?

- Punctualitatea. Aici totul e pe ceas, la ora stabilită. Sunt foarte serioşi. Şi mai sunt suporterii, care n-au nici o treabă cu rezulta-tele. Adică nu sunt ca la noi, să fluiere, să hui-duie, să ne critice. Se umple stadionul chiar şi dacă pierdem, rămân după meci când noi facem alergări, ne aplaudă, ne încurajează.

- Altă cultură...- Aici lumea iubeşte fotbalul. Schalke e

Poate fi considerat transferul anului pentru fotbalul românesc. Peste noapte, la propriu, Ciprian Deac s-a trezit jucătorul lui Schalke 04. Vicecampioana Germaniei s-a decis pe 26 august să-l cumpere de la CFR Cluj, pe 27 avea deja semnătura jucătorului pe contract.

INTERVIU

DEAC,ÎN vESTIAR CU RAUL


cea mai iubită, aşa cred. Nu e nici o diferen-ţă între noi, Bayern, Dortmund... Nu ştiam mai nimic despre echipă, transferul s-a făcut repede, dar am ajuns aici şi am văzut ce în-seamnă pentru oraş această echipă. În oraş, orice magazin are culorile lui Schalke, stegu-leţe, fanioane. Toate cluburile din România la un loc nu reprezintă atât de mult.

- Eşti într-un vestiar plin de vedete...- Toţi sunt băieţi extraordinari. Ştiu că o

să mă întrebi despre Raul, îţi spun ceva: e la fel ca toţi ceilalţi. E un om normal. E drept, sincer îţi spun că nu credeam că are un ca-racter aşa frumos. Nu vorbeşte mult, îşi vede de treabă. Bine, e şi bariera asta, o am şi eu, limba, nu o vorbim, dar altfel, e modest, muncitor, un băiat extraordinar. Şi nu e ca în vestiarul lui Real, unde crescuse, era căpitan. Bănuiesc că acolo era altfel... Aici chiar e unul dintre ceilalţi.

- nu simţi nimic special adică, lângă el?- Ştii cum e, uneori mă gândesc: „Bă

Ciprian Deac din Dej, uite, mă, unde ai ajuns!” Dar nu mă mulţumesc cu atât, vreau mai mult, mai sus.

- Ce înseamnă mai sus?- Primele trei din Anglia, Spania sau Italia.

Pentru că Schalke e în categoria celorlalte echipe din aceste campionate. E un club foarte mare. Nici nu credeam înainte să ajung aici că e aşa de mare!

- încă n-ai ajuns titular la Schalke şi te gândeşti deja la real, Barcelona, manchester sau inter...

-Nu, dar nu mă mulţumesc cu puţin. Aici încă nu e cum îmi doresc. Dar ştiam că o să fie o perioadă în care n-o să joc. Nu mă aş-teptam să fiu titular. Mai am încă şi proble-me cu limba, comunic mai greu. Aştept să joc, abia atunci te simţi fotbalist. Nici n-am apucat să mă bucur că sunt aici, că am ajuns în campionatul Germaniei.

- Pare că eşti puţin demoralizat...- Deloc, eu am fost mereu un luptător şi ni-

ciodată nu o să mă dau bătut. Abia am două luni de când sunt aici, am timp să arăt ce pot şi să cresc.

- Ai vreun prieten?- Nu chiar, dar petrec mult timp cu Nicolas

Plestan, un francez adus tot în această vară, de la Lille. Nici el nu prea joacă. În rest, aici fiecare are viaţa lui. Antrenament, apoi aca-să, fiecare îşi vede de treabă. La Cluj ieşeam în oraş cu prietenii, cu coechipierii. Aici nu e

aşa, mă duc acasă şi stau cu soţia.- Cum e Felix magath? Vreo presiune

din cauza rezultatelor?- Nu, nu se discută despre rezultate, el e

şeful. Nu ne critică, nu se fac şedinţe. Ne an-trenăm, jucăm... Am fost şi ghinionişti, dar cred că o să apară curând rezultatele, jucăm din ce în ce mai bine. Dar să-ţi spun, nu cri-tică pe nimeni pentru rezultat, nu se fac şe-dinţe. El e manager, decide tot, nu există nici o presiune că va fi schimbat, nimic. Altfel, e dur doar prin antrenamente, atât.

Discuţia a durat aproape jumătate de oră. Era seară şi vocea lui Ciprian Deac părea a unui bărbat hotărât să cucerească lumea. El Ciprian Deac din Dej, ajuns departe deja, acolo unde nu se gândise când era copil, dar unde visase pe ascuns de când s-a împriete-nit cu mingea. Doar două luni în Germania l-au schimbat şi o recunoaşte. Impactul a fost aşa de mare şi evident, a învăţat repede ce să facă şi cum să fie pentru a reuşi. E tot ce-şi doreşte. Un ardelean care vorbeşte molcom şi fuge de rupe pământul s-a pornit să cucerească planeta fotbal şi îţi promite să nu se lase până n-o să reuşească.

CAmPiOAnA SPAniEi are 57,8 mi-lioane de fani pe întreg continen-tul, aproape dublu faţă de a doua

clasată în studiul publicat de germanii de la Sport Markt, firmă de studii sportive. A treia ediţie a studiului Fotbal Top20 a fost reali-zată pe un eşantion de 11 000 de oameni din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Portugalia, Turcia, Olanda, Austria, Elveţia, Grecia, Polonia, Croaţia, Bulgaria, Ucraina, Cehia şi Rusia. Studiul oferă două ierarhii, una continentală şi alta internă pentru fiecare echipă.

Barcelona e urmată în ierarhia euro-peană de Real Madrid, care are doar 31,3

milioane de fani, podiumul fiind încheiat de Manchester United, cu 30,6 milioane de suporteri. Deţinătoarea Ligii Campionilor, Inter, e pe locul 8, cu 17,5 milioane de sus-ţinători. Studiul a fost primit cu destule critici, dar considerat totuşi reprezentativ, chiar dacă au fost puse la îndoială criteriile de susţinere a unei echipe, mulţi iubitori de fotbal fiind încadraţi în categoria „vânători de glorie” (oameni care se declară fani ai formaţiilor care au succes).

Banii, investiţi în transferuri, pot cumpăra aşadar dragostea fanilor, existând şi o cate-gorie care începe să ţină brusc cu echipa la care doar ce s-a transferat jucătorul favorit.

În clasament apar şi formaţii precum

Zenit St Petersburg sau CSKA Moscova, cu 12,6, respectiv 10,5 milioane de suporteri, dar ambele sunt sprijinite doar de fani ruşi. În vreme ce Barcelona, spre exemplu, are doar 5,5 milioane de fani în Spania, Real are 6,6. Iar Manchester are şi mai puţini printre englezi, doar 4,7. Chelsea, care e pe locul 4 la nivel continental, cu 21,4 milioane de su-porteri, are în Anglia doar 1,6 milioane.

O altă critică adusă studiului se referă la fluctuaţiile mari faţă de sezonul precedent. Astfel, Barcelona a câştigat peste 13 milioa-ne de fani, în vreme ce Real a pierdut aproa-pe 10 milioane. Oricum, El Clasico strânge, conform sondajului, 12% din populaţia Europei.

Marile cluburi ale Europei îşi dispută nu doar banii din Champions League, ci şi inimile fanilor de pe Bătrânul Continent. Dacă în 2009 Barcelona câştiga cea mai importantă competiţie continentală, în 2010 catalanii conduc ierarhia în ceea ce priveşte numărul de susţinători.

CEi mAi iuBiȚi

Introdus în 2004, playoff-ul califică mai departe în lupta pentru titlu primii 12 clasaţi la finele sezonului regulat, compus din 26 de curse. Piloţii calificaţi au contoarele aduse la zero și își dispută titlu, cu șanse cvasi-egale, în ultimele 10 curse ale stagiunii. În acest joc strategic, Jimmie Johnson a reușit să devină, în numai 4 ani, omul-record.Primul campion din istoria NASCAR-ului cu patru titluri consecutive, Johnson a terminat în Top 5 în toate cele opt sezoane complete petrecute de el în prima divizie. Iar din playoff, californianul în vârstă de 35 de ani a făcut o specialitate proprie. După rezultate constante în sezonul regulat, Johnson izbutea, în 2007 și 2009, câte 4 victorii din 10 posibile în playoff, iar în 2008 – trei asemenea succese. Secretul său consta în asigurarea unui avans confortabil înaintea sprintului final: 183 de puncte, bunăoară, în 2009 cu trei etape înainte de sfârșitul sezonului, respectiv 184 în stagiunea 2008.2010 însă n-a fost sezonul lui Johnson. Cu două etape înainte de finalul sezonului, californi-anul semnase o singură victorie în playoff și fusese detronat de Denny Hamlin. La 30 de ani, pilotul lui Joe Gibbs a arătat că Jimmie Johnson își poate căuta de-acum rivalii nu în rândul greilor consacraţi, ci al puștilor teribili din NASCAR-ul american. (Alexandru Cocu)

NASCAR

CArE ESTE însă cheia succesului la tânăra de doar 20 de ani ? Evident este vorba de multă muncă, de

ore, zile şi luni de pregătire. Foarte obedi-entă la antrenamente, dar şi în relaţia cu tatăl - antrenor Piotr, « Caro » şi–a construit în ultimii ani un joc extraordinar de solid de pe linia din spatele terenului, dublat de o mobilitate deosebită, totul pe un fond de rezistenţă fizică absolut ieşită din comun.

Aceste aspecte au dus la o ascensiune formidabilă, ea reuşind în anul 2010 să cu-cerească 6 trofee, respectiv jumătate din totalul carierei, este drept, nici unul dintre titluri nefiind de Mare Slem. Revenind însă la calitatea jocului danezei de origine po-loneză, trebuie spus că au apărut plusuri şi din punctul de vedere al serviciului sau al voleului, mai ales de când staff-ul tehnic al Carolinei a fost completat cu binecunos-cutul antrenor Sven Groeneveld. Mai este însă de lucrat, Wozniacki având în continu-are nevoie de o armă importantă în atac, dar şi de mai multă linişte în momente decisive.

Anul a început cu optimi la Openul

Australian, iar apoi a urmat o finală la Indian Wells, şi imediat clasarea pe locul 2 în lume. A venit şi primul succes al sezonu-lui, la Ponte Vedra Beach, dar, din păcate, la mijlocul lui aprilie, Caro s-a accidentat la glezna dreaptă în timpul turneului de la Charleston, din Statele Unite. În consecin-ţă, Wozniacki nu a mai înregistrat rezultate prea bune pâna la Roland Garros, acolo unde a ajuns până în sferturi.

Wimbledon va însemna pentru Caro doar un tur 4, însă perioada de graţie abia începea, în condiţiile în care ea avea să câş-tige în timpul verii 3 turnee, Copenhaga, Montreal şi New Haven, urmate de se-mifinala de la US Open. La Beijing, după victoria din optimi contra cehoaicei Petra Kvitova, Wozniacki devenea prima jucă-toare din Danemarca situată pe locul 1 mondial, un vis devenit realitate, conform propriei declaraţii. Ea, de altfel, s-a şi im-pus la Beijing, după ce câştigase la Tokyo, dovadă în plus a încrederii căpătate pe fi-nalul de sezon.

Aşadar, făra succes în turnee de Mare Slem, dar cu o constanţă deosebită pe tot parcursul anului 2010, Caroline este abia a 10 - a lideră mondială, după intro-ducerea clasamentului WTA , în 1975. Mai

mult decât atât, ea este printre cele mai tinere jucătoare care izbutesc această per-formanţă, aflându-se pe locul 4 în topul precocităţii, după Martina Hingis, Monica Seles şi Steffi Graf.

Privind retrospectiv anul 2010 în tenisul mondial feminin, în afară de acest salt re-almente spectaculos al danezei, nu putem uita momentul în care Francesca Schiavone a sărutat zgura pariziană, după un succes uluitor la Roland Garros, culmea unei cari-ere splendide, cum nu putem trece cu ve-derea nici cele două victorii de Mare Şlem înregistrate de Serena Williams, la Openul Australian şi la Wimbledon. Şi mai este o jucătoare ce trebuie neapărat menţiona-tă, normal, Kim Clijters, o mămică ce reu-şeşte, iată, la revenirea în elita mondială să cucerească şi Openul American şi Turneul Campioanelor.

În rest, anul 2010 a însemnat un pro-gres mare la simplu pentru australianca Samantha Stosur, o relansare a Verei Zvonareva, şi a fostei campioane de la Roland Garros, Ana Ivanovici. Rămânem însă şi cu câteva regrete, revenirea necon-vingătoare a belgiencei Justine Henin dar şi retragerea din activitate a unei mari campioane, rusoaica Elena Dementieva.

Anul senzaţional al danezei s-a încheiat, oarecum paradoxal, cu o înfrîngere, Caroline pierzând finala turneului campioanelor de la Doha în faţa belgiencei Kim Clijsters. Poate puţin obosită după o perioadă extrem de încărcată, Wozniacki a fost învinsă în 3 seturi de mult mai experimentata ei adversară, dar această înfrîngere nu poate face uitat faptul că ea termină sezonul pe locul 1 mondial, poziţie pe care se afla din 11 octombrie.

Pentru prima oară în istorie o jucătoare din Danemarca a ajuns numărul 1 mondial. Caroline Wozniacki încheie anul pe această poziţie. una contestată vehement de criticii ei.

PE 12 nOiEmBriE 2001 ziarul danez Politikken publica la rubrica de sport un reportaj despre Caroline Wozniacki,

o fetiţă în vârstă de 11 ani care declara că visul ei este să devină cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Avea 11 ani şi juca tenis de trei ani, câştigând între timp cam toate turneele la care luase parte.

După alţi 9 ani, Caroline, fiică de emigranţi polo-nezi, devenea prima daneză care ocupa primul loc în clasamentul WTA. Era cea mai bună din lume! Un loc pe care însă mulţi îl contestă. Cu argumen-te care depăşesc criteriile de alcătuire a clasamen-tului, pentru că evident Caroline le-a îndeplinit.

Contestatarii (printre care şi fostul număr unu mondial John McEnroe) spun că e o poziţie con-juncturală, câtă vreme, spre exemplu, surorile Williams n-au mai jucat (Serena imediat după Wimbledon, Venus după US Open) ele neputând să-şi apere punctele acumulate sezonul trecut. Un alt argument al celor care spun că Wozniacki nu e jucătoarea care merită să fie prima în lume este acela că în 2010 daneza n-a jucat nici o fi-nală de Grand Slam, reuşind doar o semifinală la US Open şi un sfert de finală la Roland Garros. Poate cele mai îndreptăţite îndoieli vin de acolo de unde Wozniacki n-a reuşit să câştige decât o dată în faţa unei jucătoare care a fost numărul 1 mondial, în faţa Anei Ivanovic. N-are vreo victorie la Venus Williams, Serena Williamn, Justine Henin, Kim Clijsters, Jelena Jankovic sau Dinara Safina. Practic, un palmares cu toate aceste jucătoare arată că Wozniacki a pierdut de 19 ori contra lor, câştigând o singură dată. De partea danezei stau însă argumente cel puţin la fel de solide, cum ar fi că este jucătoarea din top 10 cu cele mai mul-te turnee disputate în 2010 (22) doar Francesca Schiavone participând la acelaşi număr de concur-suri. Spre exemplu, Kim Clijsters, care ocupă locul 3 WTA la sfârşitul anului, a jucat doar 14 turnee.

Finalul de an a fost al danezei, cu victorii la Montreal, Tokyo şi Beijing, turnee Premier 5 WTA şi finală la Doha, în Turneul Campioanelor. A cuce-rit şase titluri în 2010, jumătate dintre cele reuşite în întreaga carieră. Discuţiile despre cât e de meri-tat locul ocupat de Caroline în clasamentul WTA vor continua, dar o certitudine rămâne: e prima în clasament!

Caroline a Danemarcei

Serbia şi Franța se vor înfrunta în premieră în finala celei mai importante competiții pe echipe din tenisul mondial. Meciul din primul weekend al lunii decembrie se anunță mai echilibrat ca oricând.

DE LA Olimpiadă încoace a cres-cut interesul pentru acest sport de iarnă cam monoton, care to-

tuşi se bucură de o mare popularitate în unele ţări ale Europei. Soluţia a venit din partea nordicilor, şi nu de la oricine.

Suedia – ţara în care 20% din populaţie activează într-un club sportiv - are o echipă feminină celebră, cu un palmares extra-ordinar: campioană olimpică en-titre, de 6 ori campioană euro-peană şi mondială. Strategia de promovare a curlingului a avut succes odată ce s-a apelat la tru-pa Hammerfall. Melodia “Hearts On Fire” a devenit imnul echipei naţionale, iar videoclipul rea-lizat împreună cu fetele a scos un pic din anonimat acest sport, considerat destul de inaccesibil. Asocierea s-a dovedit a fi inspi-rată, atâta timp cât s-au reunit două forţe.

Norvegia a pus în aplicare o strategie de marketing perfectă. Echipa masculină (triplă campi-oană mondială şi europeană şi

vicecampioană olimpică în 2010) a adop-tat o ţinută aparte. Pantalonii în carouri roşu, alb şi gri stil arlechin ai jucătorilor au atras atenţia tuturor, creând o ade-vărată isterie. În scurt timp au devenit

un must-have. Până şi regele Norvegiei Harald V, în vârstă de 73 de ani, a declarat că “sunt cei mai cool pantaloni din câţi am văzut vreodată” şi nu s-ar sfii să îi poar-te. Compania californiană Loudmouth

Golf Dixie a creat aceşti panta-loni pentru golferul John Daly, iar norvegienii au considerat că sunt mult mai potriviţi pentru ei. Vânduţi la un preţ de 90$, astăzi compania primeşte milioane de cereri.

Acţiunile nordicilor au avut efectul scontat. Lumea se înghe-suie acum să îi vadă în competi-ţii, să descopere tainele curling-ului, deşi rămâne pentru mulţi un mister. Cele două protago-niste nu vor rata startul Campionatului European din acest an, tinzând să fie din nou în prim plan pe arena Palladium între 3 şi 11 decembrie. Cine joa-că bine în Elveţia se califică la Mondialele din primăvară: cele mai bune 7 team-uri feminine vor merge în Danemarca iar pri-mele 8 la masculin trec oceanul în Canada. Va fi din nou specta-col şi mai multă culoare.

În fiecare an în decembrie, la Europenele de curling îi vedem pe gheaţă pe cei mai buni jucători. În condiţiile în care regulile şi terminologia nu sunt prea familiare, toată lumea s-a întrebat cine sau ce poate să aducă puţină culoare curlingului.

Duode şoc


GAzDELE S-Au CALiFiCAT pentru prima dată în ultimul act, după victoriile muncite, realizate în fața Statelor Unite 3-2, Croației 4-1 şi Cehiei 3-2. Liderul echipei este

recentul finalist de la Openul american, Novak Djokovic (foto sus),

neînvins în meciurile de simplu jucate pe parcursul acestei campanii. Bogdan Obradovic, căpitanul nejucător al sâr-bilor, se poate baza pe Victor Troicki, în calitate de al doilea jucător al echipei, post promis inițial lui Janko Tipsarevic. Deşi a avut rezultate mult sub aşteptări la sfârşitul verii, Troicki a revenit specta-culos în toamnă, când a făcut semifinală la Tokyo şi a câştigat Cupa Kremlinului, după ce l-a eliminat pe francezul Tsonga în turul secund. Sârbii au ales Arena din Belgrad drept gazdă a finalei, deoarece în această sală nu au pierdut niciodată. Suprafața de joc va fi una rapidă, ceea ce în principiu nu va favoriza pe niciuna dintre combatante.

Spre deosebire de Serbia, Franța a avut un parcurs mai lejer până în finală. Tenismenii din Hexagon nu au pierdut niciun meci important, în victoriile clare realizate în fața Germaniei 4-1, Spaniei 5-0 şi Argentinei 5-0, ultima fiind viitoa-rea adversară a echipei României, în pri-mul tur al ediției 2011. Echipa al cărei căpitan nejucător este Guy Forget a fost şi va fi nevoită să evolueze fără cel mai valoros jucător al său, Jo-Wilfried Tsonga (accidentat la genunchi), fapt care a dus la asumarea rolului de lider de către Gael Monfils (foto jos). După finala de la Tokyo, pierdută la Rafael Nadal, parizianul a dovedit la turneul de la Montpellier că Franța se poate baza pe serviciile sale. Învingător în finala cu Ivan Ljubicic, Monfils a arătat că este în formă pe finalul de sezon. După Openul de la Flushing Meadows a corectat prin-cipala problemă din jocul său - lipsa de concentrare. Michael Llodra a fost celă-lalt jucător cu rol cheie în ecuația victo-

riilor. Francezii vor juca finala pentru prima dată în ultimii opt ani şi intenționează să-şi treacă în palmares cea de-a zecea Salatieră de Argint. Precedentul trofeu datează din 2001, după victoria cu 3-2 din finala cu Australia, de la Melbourne. Doar Statele Unite (32) şi Australia (28) posedă mai multe trofee decât francezii.

FinALă inEDiTă

La Dobbiaco, un mic sat italian de la graniţa cu Austria, în apropiere de vârfurile Tre Cime di Lavaredo ale Dolomiţilor începe pe 7 ianuarie festivalul internaţional al baloanelor cu aer cald. Sunt acceptaţi doar 20 de concurenţi după ce achită o taxă de participare de 500 de euro per echipă, pentru care li se oferă și 1000 de litri de gaz. Balonul odată pregătit, e ventilat cu aer rece și încălzit apoi cu un dispozitiv special. Urcarea se face cu viteza vântului, ușor și constant; începe să se deplaseze cu mulţi metri pe secundă fără a lăsa impresia că are viteză. Singurul mijloc de a controla viteza sau direcţia zborului este să găsești curentul de aer bun. Un pilot talentat știe cum să menţină o temperatură constantă acţionând arzătorul la fiecare 40 de secunde și trimiţând o flacără la 3-6 m înălţime din re-zervoarele cilindrice de aluminiu, care conţin fiecare 20-35 kg de propan lichid. Costul unui balon este de aproape 40000 de euro, din care jumătate reprezintă învelitoarea impermeabilă din nylon care poate să reziste la 400 ore de zbor. Volumul baloanelor de concurs este de 2200 m³, iar masa totală de 2500kg. Au-tonomia depinde de rezervele de gaz care pot fi îmbarcate la bord. Durata medie a zborurilor este de 60 de minute. (Ivonne Ghiţă)

DOBBIACO BALOON FESTIVAL

În ţArA în care handbalul “se mă-nâncă pe pâine”, cele mai puternice 24 de echipe masculine ale plane-

tei îşi dau întâlnire, între 13 şi 30 ianuarie 2011, pentru ceea ce organizatorii îşi doresc a fi cea mai bună ediţie a Campionatelor Mondiale din istorie.

Dezideratul suedezilor este cât se poa-te de plauzibil având în vedere că dispun de una dintre cele mai bune infrastructuri, o poziţie geografică superbă, un public fair, avid şi avizat, precum şi de eveni-mente culturale puse în scenă adiacent. Dacă punem la socoteală şi multiplele posi-bilităţi de petrecere a timpului liber existen-te pentru fanii anunţaţi din toate colţurile

lumii, de magazinele moderne şi de hotelu-rile luxoase, “ingredientele” nu pot fi decât cele ale succesului. De altfel, se aşteaptă o adevărată “invazie” de suporteri danezi, germani, polonezi, croaţi sau sârbi, dar gaz-dele dau asigurări că au oferte pentru toate gusturile.

Malmö, Lund, Kristianstad, Göteborg, Skövde, Jönköping, Linköping şi Norrköping sunt oraşele unde poate fi “contemplat” cel mai bun handbal masculin al momen-tului. Cele 24 de combatante sunt împărţite în patru grupe a câte şase formaţii, iar cea “A”, de la Kristianstad şi Lund, este cataloga-tă de specialişti drept cea “a morţii”, având în vedere că se ciocnesc trei foste deţinătoa-re ale coroanei mondiale (Franţa, Spania şi

Germania). Printre echipele cotate cu şanse la titlul suprem se numără campioana mon-dială en-titre - Franţa, Croaţia (vicecampi-oana mondială şi locul 3 la CE 2010), dar şi Polonia (campioana europeană în exerciţiu şi medaliată cu bronz la ultimul Mondial), Spania (campioană mondială în 2005), Danemarca (locul 4 la CM 2009), Islanda (vi-cecampioană europeană en-titre), Suedia (ţară gazdă) sau Germania.

La un loc onorabil aspiră şi naţionala României, după o calificare istorică, la baraj, în dauna Rusiei (28-32, acasă şi 37-32, în deplasare). Elevii lui Vasile Stângă şi nicolae munteanu au, însă, o misiune ex-trem de dificilă în grupa C a Mondialului, alături de Croaţia, Danemarca, Serbia,

Suedia va găzdui, în ianuarie, cel mai important eveniment din Scandinavia anului 2011, Campionatele Mondiale de handbal masculin.

Regal pe semiceRcul scandinav

Ora handbalului pe fus nordic

Algeria şi Australia. Chiar dacă auspiciile nu sunt tocmai roze, după ce au pierdut mo-destul Trofeu Carpaţi 2010 în favoarea

Tunisiei şi au evoluat sub posibilităţi cu pu-ternicele echipe ale Croaţiei (scor 22-34, în deplasare) şi Spaniei ( scor 20-35!, acasă), în

preliminariile CE 2012, merită remarcată a doua calificare consecutivă la Mondiale, după o secetă de 14 ani până în 2009!

LOTUL LĂRGIT AL ROMÂNIEIPENTRU CAMPIONATUL MONDIAL 2011

Portari: Mihai Popescu (HCM Constanţa), Ionuţ Ciobanu (Energia Pandurii Târgu Jiu), Ionuţ Irimuș (UCM Reșiţa);Jucători de câmp: Alexandru Sabou, Laurenţiu Toma, Alexandru Csepreghi, Marius Sadoveac, Daniel Mureșan (toţi HCM Constanţa), Iulian Stamate (CSM București), Marius Novanc, Dan Savenco, Bogdan Criciotoiu, Gabriel Florea (toţi Energia Pandurii Târgu Jiu), Valentin Ghionea, Cristian Fenici, Ionuţ Georgescu, Alexandru Stamate (toţi UCM Reșiţa), Alexandru Şimicu (Poli Timișoara), Rareș Jurcă (Kadetten Schafhausen) și Alin Şania (MT Melsungen);Antrenori: Vasile Stângă și Nicolae Munteanu.

COMPONENŢA CELOR PATRU GRUPE ALE CAMPIONATULUI MONDIAL 2011

Grupa A (Kristianstad și Lund): Egipt, Bahrein, Germania, Tunisia, Franţa, Spania; Grupa B (Linköping și Norrköping): Brazilia, Japonia, Austria, Ungaria, Islanda, Norvegia; Grupa C (Malmö și Lund): Algeria, Australia, Serbia, România, Croaţia, Danemarca; Grupa D (Göteborg): Argentina, Chile, Coreea de Sud, Slovacia, Polonia, Suedia.

Primele trei echipe din grupele A și B vor juca în seria semifinală de la Jönköping, iar primele trei clasate din grupele C și D vor evolua în seria de la Malmö și Lund. Primele două team-uri din cele două grupe principale nou-create vor accede în semifinale, iar celelalte patru vor juca meciuri de clasament. Finala și una dintre semifinale se vor desfășura în “Malmö Arena”, considerată cea mai modernă sală din Europa, iar cealaltă semifinală va avea loc la Kristianstad. Ceremonia de deschidere va avea loc pe 13 ianuarie, de la ora locală 18.30, la Göteborg, iar competiţia propriu-zisă va debuta, două ore mai târziu, cu întâlnirea Suedia-Chile. Printre cele 18 cupluri de arbitri din tot atâtea ţări, care vor oficia la regalul suedez, se numără și perechea română Bogdan Nicolae Stark - Mihai Romeo Ştefan.La ultima ediţie a CM, cea din Croaţia 2009, au fost acreditaţi 1.568 de jurnaliști, iar întrecerea a fost urmărită de 1,5 miliarde de telespectatori din 150 de ţări!

30 ianuarie 2010, Viena: Campionii mondiali en titre, francezii Guillaume Gille, Nikola Karabatic (stânga) și Gregoire Detrez (nr. 25) sărbătorind victoria împotriva Islandei în semifinala Campionatului European.


randamentul optim la ora jocului. Dacă ne vom face datoria cum trebuie, va veni şi re-zultatul”, precizează fostul “înger păzitor” al naţionalei tricolore, care are toate şanse-le să fie desemnată cel mai bun portar din toate timpurile, în urma sondajului iniţiat de Federaţia Internaţională de Handbal.

Din păcate, selecţionerul Radu Voina nu se va putea baza la turneul final al CE pe cele mai valoroase jucătoare ale momen-tului. „Avem din nou ghinionul să nu pu-tem alinia cea mai bună formaţie, după ce Carmen Amariei a ieşit din circuit pentru două luni, iar Ramona Maier se operează, dar sper că echipa să iasă la rampă şi să fie alte jucătoare „în vână”. Pentru mine nu

contează un nume, ci echipa!”, explică ofi-cialul. În privinţa lotului, tripla câştigătoare a Ligii Campionilor dezvăluie faptul că în lotul “de 16” pentru Europene ar putea să figureze trei portari.

“Paula Ungureanu şi Talida Tolnai au confirmat în jocurile de verificare şi se com-pletează foarte bine. Cred, însă, că vom lua şi al treilea portar, având în vedere că, în viziune mea şi a lui Radu Voina, este şi Tereza Pâslaru. Sper să fie o colaborare foarte bună între ele pentru că “poarta” poate ajuta foarte mult jocul”, completează Huţupan.

La turneul final al CE, România face parte din grupa preliminară A, alături de Spania,

Danemarca şi Serbia. “Grupa este echilibra-tă, dar suntem creditaţi cu prima şansă”, co-mentează Cristian Gaţu, în timp ce Luminiţa Dinu este precaută: “Trebuie să o luăm pas cu pas. Sper ca echipa Spaniei să nu ne mai surpindă cu nimic şi să nu se mai întâmple ca anul trecut, la Mondialele din China, când ne-a tăiat toate speranţele, iar acum să ieşim învingătoare”.

Cristian Gaţu, dublu campion mondial şi dublu medaliat olimpic cu generaţia de aur a handbalului românesc, crede că şansele de reuşiţă la Europene vor depinde de con-centrarea şi de psihicul cu care fetele vor aborda fiecare meci. “Este foarte important ca ele să rămână optimiste şi să uite me-ciul anterior pentru a se concentra asupra următorului”, este sfatul mentorului către discipole.

În privinţa celorlalte formaţii care aspiră la titlul continental, Gaţu apreciază că sunt 6-7 echipe care emit pretenţii la medalii, printre care Norvegia, Danemarca, Franţa şi Rusia. „Campionatul European va purta altă miză şi sunt convinsă că vor fi emoţii în plus, atât pentru jucătoarele cu experienţă, cât şi cele care vin din urmă. Dar nu ne dăm la o parte, atâta timp cât am demonstrat că putem învinge orice echipă, inclusiv Norvegia şi Danemarca. Şi o putem face şi în meciurile oficiale, nu numai în cele ami-cale!”, conchide Luminiţa Dinu, referindu-se la faptul că România poate repeta evolu-ţia din septembrie, când a câştigat “en fanfare” Cupa Mondială de la Aarhus.


POATE Fi “cântecul de lebădă” al unei generaţii de mari hand-baliste, medaliate cu argint la

Mondialele din 2005, pentru care nu s-a cântat încă imnul şi care nu cunoaşte pe deplin gustul succesului la nivel de seni-oare. O generaţie care în ultimul deceniu a fost mai mereu atât de aproape de podium, care în “amicale” şi-a spulberat adversarele

dar care nu s-a regăsit pe de-a-ntregul la jocurile oficiale.

O garnitură de personalităţi care are încă o dată misiunea de a scoate la iveală echipa şi de a a-şi arăta valoarea. De aceeaşi părere este şi preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu. „Vreau să fiu solidar cu echipa şi să nu mai pun presiune pen-tru că, aşa, vor veni de la sine şi rezultatele. Este una dintre ultimele şanse pentru ac-tuala generaţie de jucătoare de a urca pe

podium, de a lua o medalie de aur”, declară fostul mare handbalist, sintetizând, practic, dorinţa şi aşteptările întregii suflări hand-balistice referitoare la comportarea naţio-nalei feminine la Europenele „nordice”.

Rezervată, dar optimistă, este şi an-trenoarea secundă a lotului, Luminiţa Huţupan-Dinu. “Nu vreau să mai comen-tez despre medalii, nu vreau să spun ce vom face decât că vor face deplasarea cele mai în formă jucătoare, care vor da

naţionala feminină de handbal a româniei joacă o “carte mare” la Campionatele Europene, programate între 7 şi 19 decembrie, în Danemarca şi norvegia, unde se bate la titlul continental.

POATE Fi Aur!Campionatele Europene de handbal feminin Cele 16 echipe calificate la turneul final

al CE din Danemarca și Norvegia (7-19 decembrie) au fost repartizate în 4 grupe, iar meciurile se vor desfășura la Aalborg, Aarhus, Larvik și Lillehammer:Grupa A, de la Aalborg (Danemarca): România, Spania, Danemarca și Serbia;Grupa B, de la Aarhus (Danemarca): Muntenegru, Croaţia, Rusia și Islanda;Grupa C, de la Larvik (Norvegia): Germania, Ucraina, Suedia și Olanda;Grupa D, de la Lillehammer (Norvegia): Norvegia, Ungaria, Franţa și Slovenia.Grupele principale ale competiţiei, unde vor accede primele 3 din fiecare grupă, sunt programate la Herning și Lillehammer, în timp ce semifinalele și finalele vor avea loc Herning, în Danemarca.

În PATriA FOTBALuLui, Brazilia, un voleiebalist creează diferenţa în ultimii ani. Se numeşte Gilberto

Amaury de Godoy Filho şi este căsătorit cu fosta mare voleibalistă română Cristina Pîrv. Giba, cum este el cunoscut, a cucerit recent al treilea titlu mondial consecutiv cu reprezentativa ţării sale şi mai are “în vizor” laurii olimpici la Londra 2012.

Viaţa lui Giba poate constitui, lejer, su-biectul unui film de succes. Destinul său este năucitor şi înălţător. Pe 23 decembrie 1976, Gilberto Amaury de Godoy Filho ve-dea lumina zilei la Londrina, în Brazilia, iar la puţin timp după aceea era diagnosticat cu leucemie! Dumnezeu avea să îl aibă în pază dar, copil fiind, soarta i-a mai dat

o palmă. A fost rănit grav la un braţ dar a trecut şi peste această încercare pentru a deveni unul dintre cei mai titraţi voleibalişti din toate timpurile şi unul dintre cei mai mari sportivi ai ţării sale. În vârful carierei, la 26 de ani, era depistat pozitiv la canabis. Suspendarea “n-a contat” şi a revenit în are-nă mai puternic, mai valoros. La acest “co-me-back” a contribuit din plin şi frumoasa sa soţie, Cristina Pîrv, pe care a cunoscut-o în 1999, pe când jucau împreună la Minas Belo Horizonte. S-au căsătorit patru ani mai târziu la Turda şi au doi copii, Nicoll (6 ani) şi Patrick (2 ani).

Popularitatea cuplului este foarte mare în Brazilia, acolo unde locuiesc în prezent, după un periplu de mai mulţi ani prin Europa. Naşterea lui Nicoll a făcut

GiLBErTO AmAury DE GODOy FiLhONăscut pe 23 decembrie 1976, la Londrina (Brazilia)Înălțime:1.92 mGreutate: 85 KgNumărul de pe tricou: 7Echipe la care a activat:1996-1997, Chapecó São Caetano (Brazilia)1997-1998, Olympikus São Caetano (Brazilia)1998-1999, Report Nipomed (Brazilia)1999-2000, Minas Belo Horizonte (Brazilia)2000-2003, Ferrara (Italia)2003-2007, Piemonte Volley (Italia)2007-2009, Iskra Odintsovo (Rusia)Din 1 septembrie 2009, Pinheiros Pinheiros (Brazilia). Palmares: Titlul olimpic (2004) și vicecampion olimpic (2008)3 titluri mondiale (2002, 2006, 2010)2 Cupe Mondiale (2003, 2007)3 Cupe ale Marilor Campioni Mondiali (1997, 2005, 2009)8 Ligi Mondiale (2001, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2010)8 Campionate sud-americane (1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009)1 titlu la Jocurile Pan-Americane (2007)3 Cupe ale Americii (1998, 1999, 2001)Cupa Italiei (2006)Distincții:Cel mai bun voleibalist la Jocurile Olimpice Atena 2004MVP-ul Campionatului Mondiale din 2006MVP-ul Cupei Mondiale din 2007MVP-ul Jocurilor Pan-Americane din 2007Sportivul anului 2006 în Brazilia.

Voleibalistul deceniuluiînconjurul lumii, după ce televiziunea bra-ziliană Rede Globo a transmis imagini de la maternitate pentru ca Giba, aflat la Jocurile Olimpice de la Atena, să-şi cunoască fetiţa. În 2006, Cristina a fost diagnosticată cu fi-brilaţie atrială şi i-a fost instalată o proteză pe unul dintre pereţii inimii, motiv pentru care s-a retras din activitate şi a devenit ma-nagerul soţului său. Amândoi sunt implicaţi în organizarea JO 2016, de la Rio de Janeiro.


ODATă Cu FinALuL olimpiadei de iarnă de la Vancouver în lu-mea biatlonului au început să

funcţioneze tot felul de strategii. Acestea se referă la sportivi – anume, începerea pregă-tirii pentru un nou ciclu olimpic. Pregătirea cvadrienală este deja o adevărată ştiinţă, iar din acest punct de vedere lumea bună a bi-atlonului apelează la serviciile antrenorilor

consacraţi care să contureze planul de pre-gătire pentru un ciclu olimpic.

La nivelul IBU au apărut mai multe fră-mântări, unele din cauza unor evenimente mai puţin plăcute care au avut loc atât în cadrul întrecerilor de Cupă Mondială cât şi la J.O. de la Vancouver. Din acest punct de vedere preşedintele comisiei tehnice IBU, neamţul Norbert Baier, fost antrenor al lotului olimpic de biatlon din fosta RDG,

a anunţat că renunţă să mai facă parte din comisia tehnică.

Este evident faptul că un rol principal în ceea ce priveşte sportul, dar şi regulamen-tul acestuia, îi revine televiziunii fără de care poate biatlonul, ca dealtfel şi celelalte discipline, ar putea ajunge în anonimat.

Ideea principală a televiziunii, este aceea de a transmite evoluţia celor mai buni spor-tivi şi dacă este posibil aceştia să nu fie în

După aproximativ cinci decenii de prezenţă în competiţiile supreme, după schimbări atât de regulamente cât şi de calibru în ce priveşte arma cu care se trage la biatlon, iată că încep să apară altfel de preocupări pentru cei care conduc biatlonul mondial. Cine trebuie să participe în Cupa Mondială ?

O NOUă COSMETIZAREA BIATLONULUI


a rămas aceeaşi Resch Nicole din Germania, fostă biatlonistă şi de profesie jurist.

În schimb, au apărut modificări ale func-ţiilor de vicepreşedinte. După retragerea celebrului rus Tikhonov Alexander, aces-ta fiind numit de către Putin să se ocupe de olimpiada găzduită de Soci în 2014, postul de prim vicepreşedinte a rămas tot în Rusia, fiind ocupat pentru urmă-torul mandat de Kushchenko Sergey. Şi celebrul fondist din Kazachtan, Smirnov Vladimir s-a retras, preferând să se ocupe de afacerile pe care le are în Suedia, unde locuieşte de multă vreme. Funcţia sa de vicepreşe-dinte pentru sport revine acum italianului Taschler Gottlieb, care în manda-tul anterior a răspuns de comisia de dezvol-tare, care acum revine cehului Firtik Vaclav. Şef la finanţe a rămas tot doctorul austriac Leistner Klaus şi cred că nu este o alegere rea în ceea ce-l priveşte pe acesta, având în vedere faptul că de ceva vreme sediul IBU este la Salzburg. În ceea ce priveşte modificările de regulament, cele mai im-portante sunt următoarele:

Art. 15.6.1. cotele de înregistrare în W.C.Nations-Cup-Rank Register Start Total1 to 5 8 6 306 to 10 7 5 2511 to 15 6 4 2016 to 20 5 3 1521 to 25 4 2 1026 to 30 3 1 5Wildcard 3 108

În plus faţă de sportivii calificaţi din di-ferite naţiuni vor exista trei „wildcards”. Pentru a menţine competiţiile la un nivel ridicat, art. 1.4.3.3. a fost modificat după cum urmează:

„1.4.3.3 Cupa Mondială Un sezon de Cupă Mondială este alcătuit

din trei trimestre, în general compuse din trei evenimente de Cupă Mondială fiecare, de regulă CM (Cupa Mondială) 1-3, CM 4-6 şi CM 7-9. Pentru a obține dreptul de par-ticipare la etapele de Cupă Mondială, un concurent trebuie să întrunească unul din-tre următoarele criterii în timpul trimestului curent sau anterior:

a. Un rezultat la Cupa IBU, OECH U 26, WCH sau OWG la sprint sau individual, care este maximul 15% sub timpul mediu reali-zat de primii trei concurenți sau

b. O poziționare în prima jumătate la JWCH (nu - tineret).

Toți membrii echipelor de ştafetă trebuie de asemenea să fi întrunit individual aceste condiții de calificare.

Criteriul de calificare întrunit prin Cupa IBU/OECH U 26, WCH sau OWG pentru Cupa Mondială este valid numai pentru trimes-trul în care concurentul începe să participe la Cupa Mondială.”

Pentru Cupa IBU au apărut unele mo-dificări în ceea ce priveşte cotele de înre-gistrare, dar lucrul nu lipsit de importanţă este acela că ultimii trei clasaţi în Cupa Mondială vor fi înlocuiţi de către primii trei din Cupa IBU. Pentru ca aceste modificări să fie votate de Congres, au fost prezentate

argumente din partea celor din staful IBU, dar şi din partea unui fost campion olimpic – francezul Vincent Defrasne.

Motivul principal al modificărilor a fost acela de a creşte nivelul celor două compe-tiţii transmise de către televiziune.

Noul sezon de Cupă Mondială a debutat în luna noiembrie la Ostersund. Programul etapelor acestei ediţii a Cupei Mondiale este următorul:

1. SuEDiA – Ostersund; 2. AuSTriA. hochfiltzen; 3. SLOVEniA. Pokljuka; 4. GErmAniA. – Oberhof; 5. GErmAniA.- ruhpolding; 6. iTALiA. Antholz – Anterselva; 7. SuA. – Presque isle; 8. SuA. – For Kent; 9. nOrVEGiA. – Oslo.

Campionatul Mondial este progra-mat la începutul lunii martie 2011 în Rusia la K. Mansisk, iar la Congresul de la St. Petersburg a fost aleasă Finlanda pentru a găzdui mondialele din 2015, la Kontiolahti.

Acest sezon de Cupă Mondială are în program pentru prima dată şi două probe de ştafetă mixtă, dar mai trebuie reliefat faptul că este mai sărac în ceea ce priveş-te unele nume de rezonanţă ale biatlonu-lui mondial: S. Baily, S Becaert, V. Defrasne – Franţa, K. Wilhelm, M. Beck, S Hauswald – Germania, H. Hanevold – Norvegia, R. Dostal – Cehia, N Kruglov – Rusia, au spus adio biatlonului, lăsând locul altora mai tineri...

Suntem nevoiţi să luăm lucrurile aşa cum au fost hotărâte de către forul tutelar al biatlonului, să avem răbdare să se încheie măcar un sezon şi apoi să tragem linie şi să analizăm. Cert este că sportivii trebuie să fie preocupaţi doar de a se antrena şi de a obţine cele mai bune rezultate. Până la ur-mătoarea olimpiadă de iarnă este posibil să mai asistăm la retrageri din activitatea competiţională, la suspendări ale sportivi-lor din motive de dopaj… şi la schimbări de antrenori acolo unde rezultatele nu vor fi pe măsura aşteptărilor.

Să sperăm că modificările de la ultimul Congres şi nu numai, să nu fie în detrimen-tul celor care doreau să-şi dezvolte biatlo-nul, iar la televizor să apară sportivi doar din câteva ţări.

număr foarte mare, ceea ce pare a fi logic mai degrabă din punctul de vedere al tele-spectatorului şi nu al sportivilor.

În ceea ce priveşte hotărârile luate de IBU, cele mai importante ar fi:

- începând cu sezonul de vară din 2010, Campionatul European se desfăşoară având în program doar întreceri de cros. În

luna august a avut loc primul Campionat European în acest format în Slovacia, unde ştafeta României a urcat pe podium.

- tot din 2010 Campionatul Mondial de biatlon de vară are în program doar în-treceri pe role. Astfel, primul Campionat, programat iniţial la Bansco – Bulgaria, s-a desfăşurat în luna septembrie în Polonia,

datorită ploilor din vară care au afectat puternic pista de role a bulgarilor. Au fost prezenţi aproximativ 150 de sportivi, iar medaliile au fost adjudecate de sportivi din 5 ţări. Rusia a dominat concursul de role ob-ţinând 13 medalii, urmând Polonia cu 8 me-dalii, Slovacia 5 medalii, Ucraina şi Letonia cu câte 2 medalii. România a ocupat de trei

ori locul 4, de trei ori locul 6 şi un loc 9.La al IX-lea Congres de biatlon din luna

septembrie organizat la St. Petersburg, au apărut câteva modificări.

Principalele puncte pe ordinea de zi au fost:

- alegerea boardului IBU pentru următo-rul mandat;

- alegerea comitetului tehnic IBU pentru următorul mandat;

- prezentarea candidaturilor pentru or-ganizarea C.M. 2015;

- informaţii prezentate de gazda C.M. din 2011 – Khanty Mansiysk;

- informaţii prezentate de gazda C.M. din 2012 – Ruhpolding;

- informaţii prezentate de gazda JOT din 2012 – Innsbruck.

Pentru postul de preşedinte, norvegi-anul Anders Besseberg nu a avut contra-candidat, aşa că mai ramâne în fruntea IBU. Dealtfel norvegianul este diriguitorul forului din 1993, de când s-a fondat IBU, având pe atunci sediul la Londra. Secretara


Astă-vară Grand Prix-ul de sărituri a fost câștigat neașteptat de japonezul Daiki Ito, după ce Adam Malysz i-a făcut cadou primul loc la general în urma unei erori stupide la Klingenthal, în ultima etapă. În ultimii șase ani, fără excepţie, sportivul care a câștigat Grand Prix-ul de vară și-a adjudecat și Globul de Cristal la finalul sezonului de Cupa Mondială. Puţini ar paria însă pe Ito în condiţiile în care Simon Ammann a distrus concurenţa în sezonul trecut, iar austriecii n-au forţat în perioada de vară. Exceptând prostioara de mai sus, Malysz arată o formă excelentă la 33 de ani, iar motivaţia de a continua a celui poreclit „Mustaţa zburătoare” vine în primul rând din dorinţa de a fi singurul deţinător al recordului de Cupe Mondiale câștigate, performanţă pe care deocamdată o împarte cu Matti Nykanen, ambii cu câte 4 titluri. Condusă de Malysz, Polonia poate fi redutabilă și la echipe, având în Kamil Stoch, dar și în puștii Dawid Kubacki, Maciej Kot sau Krzysztof Mietus săritori cu rezultate convingătoare înaintea contactului cu zăpada. (Vlad Bucurescu)

CUPA MONDIALĂ LA SĂRITURI CU SCHIURILE

SnOWBOArD-uL a apărut în Statele Unite. În Utah, mai pre-cis. Statul vecin, Colorado, va fi

primul care va găzdui o competiție de sări-turi organizată sub egida Cupei Mondiale, seria patronată de Federația Internațională de Schi. Concursurile de Big Air sunt eveni-mente citadine. Dacă pentru probele cele-lalte (slalom paralel, halfpipe, slopestyle şi snowboardcross) este neapărată nevoie de lungimea unei pante naturale, întrecerea de Big Air poate avea loc practic oriunde. E su-ficientă amenajarea unei trambuline gigant şi pudrarea din belşug cu zăpadă artificială.

Aşa au apărut pe harta Cupei Mondiale

la snowboard oraşe ca Berlin, Milano, Rotterdam, Moscova, Londra sau Barcelona! Din ianuarie 2011, “Oraşul altitudinii de o milă” va intra şi el în clubul select al gazde-lor de Big Air. Oficialitățile din Denver au de-cis să apeleze la această metodă, pentru a promova şi mai temeinic târgul SnowSports Industries America (SIA), cel mai mare eveniment expozițional de acest gen din Statele Unite. Evenimentul, care aduce municipalității venituri de 30 de milioane de dolari, îşi va deschide porțile pe 27 ianuarie, la o zi după desfăşurarea întrecerii de Big Air. Şi tot atunci este programat şi debutul celei de-a 15-a ediții a Jocurilor Extreme de Iarnă, competiția polisportivă programată

în acelaşi stat, în exclusivista stațiune mon-tană Aspen.

Schiori şi snowboarderi se vor înălța în lu-minile instalației de nocturnă, amplasate în centrul oraşului Denver, de pe una din cele mai mari rampe construite vreodată de om. Având la bază o schelă uriaşă din oțel, ram-pa va fi înaltă de peste 30 m, va avea o lun-gime de 100 m şi o lățime de 25 m. Structura a fost proiectată de Populous, o companie cu sediul în Denver, specializată în amenaja-rea unor astfel de facilități. În portofoliul său figurează noul stadion al celei mai galonate echipe de baseball din Statele Unite – New York Yankees, sau viitoarele stadioane olim-pice de la Londra 2012 şi Soci 2014.

Dacă până în prezent, concursurile de Big Air programate de Cupa Mondială la snowboard au avut loc de cele mai multe ori pe continentul european, oraşul Denver va deveni prima localitate din Statele Unite care găzduieşte o astfel de competiție, în ianuarie 2011.

Eurosport – cea mai importantă destinaţiepentru sporturile de iarnă!

Nu rata transmisiunile în direct din cadrul a 12 discipline sportive, 8 cupe mondiale, 14 campionate mondiale, 3 campionate europene precum și ediția de iarnă a circutului Dew Tour. Urmărește tv.eurosport.ro pentru informații și concursuri cu premii.

canale de televiziune din SUA transmiteau aceste lupte. Interesul era scăzut – boxul era mai atractiv ca sport iar wrestlingul nu avea nici o urmă de divertisement în el, aşa că lipsa audiențelor au forțat rapid ieşirea wrestlingului din grile. Au urmat aproape treizeci de ani în care wrestlerii s-au organi-zat în formațiuni independente care, cu mai mult sau mai puțin succes, ofereau specta-cole de-a lungul Americii. În cazurile fericite, televiziunile locale foloseau înregistrările acestor spectacoler ca şi fillere pentru pro-gramele de noapte.

Însă în anii ’80 soarta wrestlerilor dar şi cea a consumatorilor de televiziune, avea să se schimbe.

McMahon este cel care a introdus într-un moment de genială inspirație expresia “sports entertainment”. A fost printre primii

care şi-a dat seama şi a acceptat că wrest-lingul profesionist va avea mai mult succes dacă va fi promovat drept divertisment decât ca sport. Fost wrestler, Vince Kennedy McMahon fondase în 1980 Titan Sports în (sub alte denumiri, inițial) – organizație independentă care s-a orientat pe vânatoar-ea de talente. Doi ani mai târziu, moşteneşte de la tatăl său, Vince James – promotor de wrestling, Capitol Wrestling Corporation şi schimbă denumirea în World Wrestling Entertainment.

“A trebuit să apară Vince McMahon ca să transforme o

luptă între obezi într-un spectacol cu super-atleți”. (Mickey Rourke,

wrestler de ocazie)McMahon porneşte un atac nemaiîntâlnit

împotriva tuturor celorlalte organizații inde-pendente, cele mai multe având interese lo-cale sau regionale, investind toate resursele în achiziționarea celor mai buni wrestleri din circuitele concurente dar şi promovând agresiv către televiziunile cu acoperire națională brandul WWF, împărțind casete cu înregistrări ale spectacolelor sale exact în zonele de influență ale concurenței.

Adevărule este… că vorbim despre BANI.

Cheltuind cu extravaganță, WWF îl achiziționează pe Hulk Hogan, figură recunoscută deja la nivel național şi prin apariția sa în filmul Rocky 3, şi organizează primul turneu național în noul format WWF, culminând în 1985 cu primul show WrestleMania – promovat abundent la MTV şi condimentat cu prezența unor celebrități ale momentului cum erau box-erul Muhamad Ali, actorul Mr. T şi cântăreața Cyndi Lauper.

Din acest moment, WWE a devenit o poveste de succes. Zece ani mai târziu, încasările din activitățile WWE erau de 85 de milioane de dolari, cu un profit de pes-te 3 milioane. După alți zece ani, încasările depăşeau 250 de milioane iar profiturile se apropiau de 35! La sfârşitul exercițiului fi-nanciar 2009 WWE raporta venituri de 475,2 milioane USD cu profit net de 50,3.

Drepturi de televiziune, turnee mondiale, filme artistice, merchandise, jocuri video, reviste ba chiar şi muzică – absolut tot ce poate produce bani – produce. Pentru WWF. Promotorii sporturilor tradiționale se uită şi în prezent descumpăniți la această euforie a wrestlingului, mai ales că banii nu li s-au aşezat niciodată cu uşurință în buzunare, pentru majoritatea cuvântul “sponsor” fiind încă unul cu greutate.

Adevărule este şi că WWE a recunoscut

Un nOu-VEniT în industria spor-tului de divertisment, aşa cum este consumatorul de televiziune

din România, are răspunsuri limitate atunci când este expus la contactul cu programe-le de wrestling profesionist. În funcție de experiența anterioară se disting câteva ca-tegorii distincte de reacții:

“Wrestlingul este pe bune!” vine evi-dent, de la copii până în 13-14 ani, crescuți cu tunerul TV integrat în calculator, dopați cu seriale de animație şi zeci de ore de wrestling la TV sau petrecute jucând Raw vs. Smackdown pe PlayStation şi PSP.

“Se prefac, nu-i aşa? Sau... nu?”. De obicei, nedumerirea apare la persoanele care nu au o mare aplecare către fenomenul

sportiv, dar nici nu sunt mari consumatoare de televiziune în general sau, în anumite cazuri, la publicul feminin. Aici – o oarecare rezervă în afirmație, pentru că audiențele WWE distribuite pe sex indică un astfel de public de aproximativ 40% .

“Este o telenovelă made în uSA, fake, prefer mmA şi uFC”. Ei bine, cam ăsta este răspunsul standard al marelui segment din care fac parte cei născuți cu mult înainte de 1989, cei care aşteptau cu înfrigurare (la pro-priu câteodată, în acele vremuri) ca TVR-ul să mai transmită o gală de box, o competiție de haltere ba chiar mai trăgeau cu ochiul şi la mondialele de gimnastică.

Indiferent de categoria din care fac parte subiecții, reacția nu este niciodată una de totală indiferență, fenomenul intrigă cum-va şi pe cel mai neinteresat dintre aceştia.

Iar cantitatea de “adevăr” este cea pusă în balanță la fiecare răspuns. ...care este însă ADEVĂRUL? Dacă am răspunde însă, facil, că adevărul este undeva, la mijloc, nici că am putea fi mai departe de acesta. Ca de obicei, adevărul trebuie căutat pentru a fi descoperit...

Wrestlingul arăta cu totul altfel în urmă cu câteva decenii. Săli întunecoase, în care plu-tea fumul de țigară prin dreptul reflectoru-lui de deasupra ringului în care doi bărbați, mai degrabă graşi decât corpolenți, luptau îmbrăcați în costume de spandex mulat. În nici un caz nu era un spectacol demn de ca-merele de luat vederi, dar era ceva mai mult decât luptele care se organizau la târguri sau la spectacolele de circ. Încetul cu încetul însă, televiziunile au dorit să îşi diversifice oferta sportivă şi în perioada 1948-1950 trei

întotdeauna trendurile şi le-a exploatat. Pentru a avea acces în grilele de programe ale cât mai multor televiziuni, au modi-ficat acțiunea de pe ring astfel încât să poată fi urmărită şi de spectatorii sub 14 ani. Au pierdut o parte din fanii “hardcore”, dar au câştigat milioane de spectatori de vârste fragede, cei care abia aşteptau să aibe un joc video pe care îl puteau identifica cu programele spectaculoa-se de la TV dar în care se puteau implica. Wrestling are competiția pe care o are un sport oarecare, dar este este condimentat cu toate ingredientele de marketing care

fac audiență şi care lipsesc cu desăvârşire din sport:

Bun şi rău. Este greu să fii sincer parti-zan la o partidă de box, de exemplu, acolo unde ai un tip tuns scurt în şort roşu şi un altul tuns scurt în şort albastru. În cazul fe-ricit, unul dintre ei este de culoare, are un croşeu puternic sau vine dintr-o țară care ți-e simpatică. Sau îl cheamă Bute. Şi aşa, ţii şi tu cu cineva. Complet diferită situația în WWE: personaje intense, cu un istoric pi-cant, eroi şi monştri. Povestea conflictului este construită în timp, uneori în ani de zile. Fanii au motive să rămână fideli, lupta dintre bine şi rău este eternă.

Eveniment şi magnetism. Fiecare intra-re în scenă este surprinzătoare, cu specta-cole pirotehnice demne de o deschidere de Olimpiadă. Muzica de intrare a unor vedete este subiect de ringtone pe telefon a doua zi. Manevrele aeriene de pe top rope pe care le face un wrestler de 130 de kilograme nu poate fi egalat de nici un high kick din MMA. Dar chiar şi o luptă între Dive poate fi mai atrăgătoare.

Comunicare şi talent. Wrestlerul din zi-lele noastre nu mai este un neanderthalian nearticulat. Este o vedetă care arată specta-culos, cu dicţie, care ia microfonul în mână

şi reuşeşte să electrizeze prin discurs o sală cu 50.000 de spectatori. ...când am urmărit ultima dată o declaraţie memorabilă înainte de un fight UFC ?

SCriPT. Da, script. Iar WWE nu mai are de-mult o problemă cu keyfabe-ul.

Şi aşa am ajuns în punctul din care am ple-cat. Ceea ce reproşează în general criticii wrestlingului, faptul că există script, este exact cel mai puternic punct al său. Sportul de divertisment nu este fake, dar este „scenarizat”. Studiile de marketing îi ajută pe scenariştii WWE să construiască momen-tul de impact maxim în care un eveniment are loc, după care totul explodează iar spec-tatorul este complet extatic. Nu mai devre-me, nu mai târziu; nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Sunt multe aspectele pe care un consumator tradiţional de sport nu le va în-ţelege despre industria sportului de enter-tainment, cum ar fi gradul de dificultate şi periculozitate al manevrelor, sau o carieră în care trebuie să apari pe scenă 300 de zile pe an, de ce există avertismentul „Don’t try this at home” sau de ce WWE nu plăteşte asigurări de sănătate wrestlerilor săi. Dar, până nu ai încearcat să guşti acest spectacol, să te laşi furat de poveştile sale, nu ai de unde să afli.

Din cuprins:Cele mai noi modele de biciclete • Bike 2 Work • Comunități urbane • Vedete pe bicicletă • Evenimente • Training • Nutriție • Teste • Catalog de produsewww.mbike.roRevista este disponibilă în întreaga țară la magazinele de biciclete și rețelele de presă Inmedio, Relay și R-Kiosk.

Abonează-te la

singura revistă dedicată

pasionaților mersului cu

bicicleta!

MB

ike

crea

tive

ad mbike.indd 1 2/11/10 15:52:57

EurOSPOrT66 OCTOMBRIE - NOIEMBRIE 2010

O sală cochetă într-un hotel de lux din Norfolk, Anglia. O mochetă albastră divide zona tribunelor, ocupate până la refuz de spectatori care urmăresc cu vădit interes duelul a doi jucători ce lansează câte patru bile turtite către o alta mai mică, aflată la peste 20 m depărtare. Performerii, unul cu tricou verde, celălalt în roșu, ambii cu pantaloni albi, caută parabole precise pentru a plasa bilele cât mai aproape de respectiva ţintă mobilă, numită Jack. Această distracţie serioasă se cheamă bowls indoor, un sport foarte drag în ţările Commonwealth-ului. Britanicii susţin că versiunea în aer liber a bowlsului se practica de pe vremea lui Mihai Viteazul, pe când cea în sală este mult mai recentă, dar și mai mediatizată, căci formatul său se pliază mai bine pe rigorile unei transmisiuni TV. Atmosfera este în general relaxată, dar sala erupe de fiecare dată când o bilă roșie sau verde „sărută” Jackul, efect al unei lansări perfecte. Situaţiile de egalitate aparentă sunt rezolvate de arbitru cu ajutorul unui mic compas care stabilește ce bilă este mai aproape de Jack. În timpul operaţiunii, nu se aude nici pâs în rândul privitorilor, iar sentinţa este urmată de un murmur prelung. Astăzi, sunt sute de jucători profesioniști care își câștigă existenţa din acest sport. Regatul Unit găzduiește în fiecare an cele mai tari turnee: Open-ul Scoţiei, la Perth (noiembrie), Campionatul Mondial la Norfolk (ianuarie) și Open-ul Ţării Galilor, la Swansea (februarie), acesta din urmă fiind considerat cel mai important dintre toate. (Vlad Bucurescu)

BOWLS

ale mării, la temperaturi ale apei de sub zero grade Celsius, cea mai scăzută tempe-ratură la care a înotat vreodată un om.

"Sunt în al nouălea cer pentru că am reuşit, dar această partidă de înot semnifi-că un triumf dar şi o tragedie – a spus avo-catul britanic în vârstă de 37 de ani, după ce a ieşit din apă. Este un triumf pentru că am înotat în condiții atroce, dar şi o trage-die, deoarece s-a ajuns să se înoate la Polul Nord."

Pugh este recunoscut pentru capaci-tatea sa de a înota în ape înghețate, din Antarctica până în Oceanul Indian. Faptul că îşi poate mări temperatura corpului înainte de a se lansa în apele infernal de reci a intrigat pe oamenii de ştiință şi i-au adus porecla de "Ursul polar". Grație unei reacții condiționate, numite termogeneză anticipatorie, înotătorul britanic îşi poate creşte temperatura corpului până la 38 de grade Celsius, pur şi simplu stând la mar-ginea apei. În decembrie 2005, a înotat o milă în Antarctica, în jumătate de oră, în apele Oceanului de sud, a căror tempera-tură era de două grade Celsius. Cinci luni mai devreme, înotase timp de 21 de minu-tes la nord de Arhipelagul Spitsbergen, în Oceanul Arctic. Totul, în conformitate cu regulamentul Asociației de Înot a Canalului Mânecii, cu cască, ochelari şi costum de înot Speedo. În ianuarie, Pugh — acelaşi care traversase Canalul Mânecii în 1992 — a înotat 14 km de-a lungul Golfului Nelson Mandela din Africa de Sud şi 14,9 km în apele populate de rechini din largul portu-lui australian Sydney, devenind astfel sin-gurul om din lume care a înotat pe distanțe lungi în toate cele cinci oceane.

Cum reuşeşte? PunE-Ți imAGinAȚiA LA COnTriBuȚiE. "Atunci când mă pregătesc să înot, îmi imaginez absolut tot ce se va întâmpla – culoarea apei, cât de rece va fi, gustul sărat. Vizualizez fiecare braț pe care-l arunc în apă. În apele Antarcticii ştiam că pot rezista aproximativ jumătate de oră şi de nenumărate ori mi-am imaginat fiecare minut, fiecare aisberg pe lângă care voi trece."

nu înCErCA APA. "Dacă vâri degetele de la picioare în apă şi vezi cât de rece e, s-ar putea să nu mergi mai departe. E ca în-aintea unei bătălii. Trebuie să devii agresiv.

Plonjez şi mă gândesc la un singur loc, ace-la unde voi ieşi din apă, după ce voi fi îno-tat distanța programată."

SimȚi ArSurA. "Prima dată când sari în apă, simți cum îți ia foc pielea. Intri în hiperventilație, ceea ce face foarte di-ficilă coordonarea respirației cu înotul. Deoarece înot în procedeul liber, adesea înghit şi puțină apă. După cinci sau zece minute, începi să nu-ți mai simți degetele de la mâini şi de la picioare, apoi senzația de amorțeală cuprinde picioarele şi ob-servi că nu mai ai spor. După care eşti cuprins de o senzație de frig îngrozitoare, care te pătrunde până la oase. Atunci e momentul să ieşi din apă."

EViTă PinGuinii. "Ei sunt felul principal de hrană al morselor. Dintre toate creaturi-le lumii care mă înspăimântă cel mai mult — hiena din Africa sau marele rechin alb — morsele sunt pe primul loc al listei. Sunt ucigaşi înnăscuți. Dacă echipa mea zăreşte una, sunt scos imediat din apă."

PrOTEJEAză-Ți inTEriOruL. "Când m-am apucat să înot în Antarctica eram la 38 de grade Celsius. Când m-am oprit, aveam 36 de grade. Când e frig, sângele este îndreptat pentru a proteja inima, plă-mânii, rinichii, ficatul şi creierul. Când ieşi din apă, sângele revine în brațe şi picioare,

absoarbe frigul şi este pompat către inimă. Atunci când urc în barcă, am 33 de grade. Ulterior, temperatura se stabilizează şi re-vine la normal."

Fă un Duș FiErBinTE. "După ce ies din apă, intru direct la duş. Trebuie să reîncep cât mai repede procesul de încălzire. Doar după ce sunt acoperit de apă, simt efectele hipotermiei. Nu mai ştiu pe ce lume sunt."

Fă EXErCiȚii LA mATEmATiCă. "Am înotat în locuri pe care lumea le-a evitat, din cauza prezenței rechinilor. Trebuie să te gândeşti la altceva, pentru că altfel tea-ma te paralizează. Rezolv probleme de ma-tematică, orice."

Fii FiLOSOF. "S-ar putea să sune amu-zant însă nu sunt adeptul riscului cu orice preț. Manageriez riscul şi pun accent pe siguranță. E vorba de o filosofie numită "factorul P". Planificare şi pregătire, pentru a preîntâmpina performanțe proaste."

Lewis Gordon Pugh şi aventurile sale în ape înghețate vor fi prezentați în exclusivi-tate la Viasat Explorer, în premieră, pe 30 noiembrie!

DOCumEnTAruL PrEzEnTAT în premieră exclusivă, pe 30 noiembrie, pe Viasat Explorer,

înfățişează imagini cu Lewis înotând, rea-lizate pentru a atrage atenţia asupra situ-aţiei oceanelor şi schimbărilor climatice.

Intitulat „Omul gheţurilor”, acesta face cronica extraordinarei călătorii fizice şi psi-hologice întreprinse de Lewis pe distanţe lungi în apele îngheţate de la Polul Sud şi Nord.

Un explorator britanic a înfruntat tempe-raturi de sub zero grade şi a devenit primul

om din lume care a înotat la Polul Nord. Lewis Gordon Pugh s-a supus acestor chi-nuri îngrozitoare pentru a atrage atenția asupra impactului pe care îl are încălzirea globală asupra habitatului natural. A avut nevoie de 18 minute şi 50 de secunde, pen-tru a înota un kilometru, în apele înghețate

TEhnOLOGiiAnTi - ACCiDEnT

Premiera 2 Decembrie

Acest documentar analizează noile tehnologii folosite la evitarea accidente-lor de motocicletă şi la prevenirea rănirii sau chiar a decesului, atunci când un pi-lot de cursă sau un motociclist cade.

Interviuri în exclusivitate cu pilotul de curse Neil Hodgson şi cu legendarul Giacomo Agostini descriu ce se deru-lează în mintea unui pilot de curse în momentul când ştie că se va accidenta şi relatează cât de mortale erau cursele din anii 1960 şi 1970.

DIN PROGRAMUL LUNII DECEMBRIE

Povestea lui Lewis Gordon PughLewis Pugh poate plonja în apele îngheţate ale Oceanului Arctic sau poate înota un kilometru în apele Antarcticii, îmbrăcat doar cu un costum de baie şi purtând cască de înot – o realizare despre care se credea că este imposibilă. Cum poate suporta corpul său gol apele îngheţate? Şi de ce ar vrea cineva să se supună unui asemenea calvar?


OMUL GHEŢURILOR

TOTuL A POrniT de la o partidă de pescuit. Încântat de locurile minunate din Terengganu, primul

ministru al Malaeziei s-a gândit să profite de anotimpul musonului, văzut până atunci ca o perioadă prea puțin fastă de către

locuitorii zonei. Competiția astfel apărută, Cupa Musonului, reprezintă un catalizator pentru dezvoltarea economică a regiunii. E vorba aici de tot ce înseamnă infrastructură sau serviciile de turism şi producție adicen-te. În doar cinci ani, sătucul de pescari uitat de lume, de la gurile fluviului Terengganu,

s-a transformat într-o localitate prosperă, cu mai multe hoteluri, restaurante, docuri pentru ambarcațiuni, pe scurt, tot ce în-seamnă o stațiune turistică de lux.

Ochiul de expert al lui Sir Peter Gilmour, australianul veteran al Cupei America, nu s-a înşelat. De patru ori câştigător al

“Nu ți-ai dori s-o ratezi” - aşa sună sloganul Cupei Musonului. O regată de final de sezon în Circuitul Mondial Match Racing, programată la începutul lui decembrie, la care participă cei mai valoroşi comandanți de echipaje din lume. O excelentă modalitate de promovare a turismului din Malaezia.

CUpA MUSONULUI

Circuitului Mondial Match Racing, naviga-torul din Perth a răspuns solicitării premi-erului malaezian Dato Seri şi a amenajat o zonă de concurs interesantă, care, în afara etapei ultime din competiția mon-dială, mai găzduieşte alte două regate re-gionale, în Circuitul Asiatic Match Racing şi în Campionatul Malaezian al aceleiaşi specialități.

În acest context, va fi interesant de ur-mărit evoluția tânărului navigator neo-ze-elandez Phil Robertson, 23 de ani, cel care, la bordul ambarcațiunii Waka Racing, a in-trat în posesia titlului de campion al Asiei în Circuitul Match Racing. În finala regatei din Pulau Duyong, Robertson l-a învins pe David Gilmour, fiul în vârstă de 19 ani al celebrului Peter Gilmour. În calificări, australianul îl învinsese în două rânduri pe rivalul de la Antipozi. În semifinale, Team Gilmour şi-a revenit după pierderea primu-lui meci şi a dispus cu 2-1 de Team Siesta, echipajul japonezului Wataru Sakomoto. În cealaltă confruntare din penultima fază, Robertson a impresionat în fața lui Reuben Corbett, compatriotul aflat la bor-dul ambarcațiunii malaeziene Black Sheep Racing. Scorul de 2-0 s-a repetat şi în finală, acolo unde neo-zeelandezul s-a revanşat după înfrângerile din faza grupelor. Victoria din Circuitul Asiatic l-a calificat pe Robertson la Cupa Musonului, acolo unde se va întrece cu Jeremy Koo (Malaezia), pe Koo Racing Team-Evernew, campionul național Match Racing, cu primii opt na-vigatori ai lumii, cu învingătorul din Cupa Australiei Sunseeker şi cu posesorul wild-card-ului oferit de organizatori.

Mathieu Richard, francezul aflat la bor-dul French Match Racing Team, va sosi în Malaezia din postura liderului de la general. Navigatorul din Nantes şi-a pro-pus să-şi treacă în palmares un prim titlu de campion mondial ISAF Match Racing. “Suntem în formă şi ne pregătim pentru Cupa Musonului. Tocmai am organizat o întâlnire a echipajului la St-Malo, în tim-pul startului pentru Drumul Romului. Ne vom antrena în Bretania, cu echipajul lui Damien Iehl, înainte de a concura în Cupa Australiei Sunseeker. La final, vom lua calea aerului către Malaezia, pentru a participa la ceea ce reprezintă principalul nostru obiec-tiv al sezonului: Cupa Musonului.

Este evident că ne-am propus să câştigăm în Malaezia. Am avut un sezon

excelent, cu trei victorii şi alte cinci clasări pe podium. Am condus în clasamentul ge-neral pe toată durata sezonului, iar obiec-tivul nostru este să câştigăm la general. Țin foarte mult la acest trofeu. Misiunea se anunță însă foarte dificilă, deoarece adversarii sunt navigatori experimentați, care nu vor sta cu mâinile în sân. În mo-mentul de față, am acumulat cu 15 punc-te mai mult decât Adam Minoprio şi cu 17 față de Ben Ainslie, ceea ce e bine, dar nu suficient, deoarece să nu uităm că la Cupa Musonului vor fi acordate multe puncte. Deocamdată nu ne aflăm în situația de a începe calculele. Trebuie să obținem un rezultat bun şi să facem tot posibilul pen-tru a câştiga regata.” Aceasta era starea de spirit a lui Richard, cu o lună înaintea

ultimei mari competiții a sezonului. Cum Cupa Musonului oferă de 1,5 ori mai multe puncte decât o etapă obişnuită, lupta pen-tru titlu rămâne deschisă oricărui rezultat. Australianul Torvar Mirsky şi britanicul Ian Williams ocupă locurile patru şi, respec-tiv, cinci, şi posedă doar şanse teoretice la câştigarea marelui trofeu.

Navigatorii sunt aşteptați să sosească în rada Terengganu marți, 30 noiembrie, zi care va fi rezervată antrenamentelor. Pe 1 decembrie sunt programate ceremoniile oficiale de deschidere a evenimentului, pentru ca după-amiaza să înceapă întrece-rile din calificări. Sâmbătă, 4 decembrie, vor avea loc sferturile de finală şi semifinalele, pentru ca finala să fie programată a doua zi. Desigur, dacă vremea va permite...


sau în serviciul public”, gândea Duckworth. Dacă el însuşi ar fi arătat un plus de trage-

re de inimă în Royal Air Force, propulsorul Cosworth DFV (Double Four Valve) n-ar fi devenit astăzi – cu 154 de victorii şi 23 de titluri câştigate – cel mai de succes motor din istoria Formulei 1. Dat afară din armată pentru “zbor de noapte periculos şi incom-petent” după ce a adormit – în urma unei reacţii alergice medicamentoase - în timp ce survola un aerodrom, Keith Duckworth a imaginat nu numai un motor câştigător, ci şi unul ieftin şi fiabil. Walter Hayes Ford a plătit costul de dezvoltare al propulsorului ce a populat F1 vreme de 15 ani, din 1967 până la ultima sa victorie, in 1982. “Au fost cele mai bine cheltuite 75.000 de lire sterli-ne din istoria Ford”, avea să declare – peste ani – finanţatorul proiectului.

Gioachino ColomboÎntâiul V12 Ferrari

1996 a însemnat pentru Ferrari nu numai începutul cu Michael Schumacher ci şi fi-nalul unei tradiţii de aproape jumătate de

veac. Căci, prin adoptarea primului V10 din istoria sa în F1, Scuderia îngropa definitiv o istorie demarată de Gioachino Colombo. Enzo Ferrari l-a recrutat în 1948 pe fostul artizan al motorului Alfetta din perioada interbelică. Obiectivul său: concepţia unui

propulsor cu 12 cilindri în V. Colombo a năs-cocit, în sufrageria unor prieteni, o bijute-rie miniaturală: un motor de numai 1,5 litri, supraalimentat. Imposibil de transferat în competiţii din cauza dimensiunilor sale re-duse, motorul avea să fie derivat şi adaptat în anii ce au urmat, pentru echipa majori-

tatea modelelor sportive ale Scuderiei din anii ‚50-’60, până la versiunea 275GTB.

Retrogradat în cadrul companiei, pentru a se ocupa de modelele stradale în detri-mentul celor de competiţie, Colombo a in-tegrat rivala Maserati în 1952, pentru care a

conceput superbul 250F, un monopost cu care Juan Manuel Fangio avea să câştige ultimul dintre cele cinci titluri ce i-au scris legenda.

Derek GardnerMonopostul cu şase roţi

Unul dintre cele mai bine păzite secrete din Formula 1, monopostul cu şase roţi imaginat de Derek Gardner, a avut nevoie de doi ani pentru a face cunoştinţă cu asfal-tul de Grand Prix. Gardner a mizat pe faptul că patru pneuri faţă creează o suprafaţă de contact şi o aderenţă superioară pentru puntea frontală, mai mică şi, implicit, mai eficace în plan aerodinamic. “N-am crezut în această teorie. Dar când privesc în urmă, am obţinut cu maşina asta rezultate mai bune decât credeam”, declara recent pilo-tul Jody Scheckter. Tyrrell P34 a debutat în 1976 şi, din 30 de Marii Premii disputate, n-a câştigat decât unul, în Suedia. Încă din teste Scheckter a acuzat instabilitatea punţii faţă şi comportamentul imprevizibil al mono-postului. În faţa imposibilităţii celor de la Goodyear de a produce pneuri mici, speci-fice, Tyrrell P34 şi-a încheiat cariera la finele sezonului 1977. Derek Gardner a părăsit atunci definitiv, o dată cu postul de desig-ner-şef la Tyrrell, şi lumea Formulei 1.

Owen MaddockPropulsorul din spatele pilotului

Fiu al unui renumit arhitect britanic, Owen Maddock a făcut în tinereţe o pasiu-ne pentru saxofon. Iar atunci când formaţia sa, Magnolia Jazz Band, a început chiar să scoată bani, tânărul a ales cariera tehnicia-nului de motorsport.

Graţie unei idei aparent simple – cea de a monta motorul în spatele pilotului – de-signerul-şef al monoposturilor Cooper a revoluţionat lumea Formulei 1.

Primele semne au venit în 1958, când Stirling Moss – la volanul versiunii T43, s-a impus în Marele Premiu al Argentinei. Un an mai târziu, evoluţia logică şi rafinată a modelului original, Cooper T51 - cu Jack Brabham la volan - aducea primul titlu mondial unui model cu motor spate. Istoria îşi schimba cursul.

Harvey PostlethwaiteBotul de rechin

Plafonat, la finele anilor ’60, într-un post de cercetător specialist în petrochimie in-dustrială, Harvey Postlethwaite şi-a trăit atunci cea mai plicticoasă perioadă a vieţii. Pasiunea sa era motorsportul şi, în 1970, a căutat o slujbă la recent înfiinţata echipă March. Diploma de inginerie mecanică i-a fost suficientă pentru postul de junior designer. Prima realizare a fost un sistem de suspensii cu arcuri în cauciuc, în 1974. Ascensiunea lui a fost rapidă. În 1981 îl re-găsim la Ferrari ca designer al monopostu-lui 126C2 cu motor V6 turbo, graţie căruia Scuderia avea să obţină două titluri la con-structori (1982, 1983). Ajuns la Tyrrell, al că-rui acţionar devenise, Postlethwaite a pus la punct sistemul de suspensie Hydrolink şi a imaginat X-Wings, celebrele mini-eleroane

montate pe pontoane, interzise ulterior de FIA. Dar cea mai notabilă invenţie a britani-cului rămâne “botul de rechin” al monopos-tului Tyrrell 019, din 1990. Veritabil postulat în materie de design, “nasul înălţat” a rămas – până astăzi – o caracteristică definitorie în designul de monoposturi F1.

Keith DuckworthCel mai de succes motor din istorie

“Unul dintre principiile mele e că tinerii imbecili vor deveni, în timp, bătrâni im-becili”. Venit din partea celui mai talentat designer de motoare al generaţiei sale, enunţul trăda un plan de carieră inexistent în cazul lui Keith Duckworth. Alături de pri-etenul său, Mike Costin, Duckworth înfiin-ţa Cosworth în 1958. “Nimic nu mă enerva mai tare la Cosworth ca discuţiile cu tinerii absolvenţi, cu diplomă, care doreau să vadă cum îşi pot planifica vieţile. Dacă asta voiau, n-aveau decât să caute un post în armată

Dintre pasionaţii Formulei 1, puţini au suficientă voinţă şi inspiraţie pentru a urma o carieră tehnică în domeniul ingineriei aplicate. O minoritate are şansa de a ajunge să lucreze ca designeri, cercetători, tehnicieni sau mecanici în Marele Circ. Cinci dintre geniile uitate ale Formulei 1 sunt prezentate în acest număr, urmând ca designerii care au şlefuit F1 în variantă contemporană să-şi găsească loc în ediţia următoare.

Geniile Formulei 1

2 miLiArDE DE LA BănCi

Două bănci mari din Italia, Monte Paschi di Siena (MPS) şi Unicredit, vor plăti clubu-rilor din Seria A şi Serie B sumele cuvenite pentru drepturile de televiziune din urmă-toarele două sezoane. Cluburile au vândut drepturile la Sky Italia, Mediaset Premium, Dahlia şi Rai pentru 1,3 miliarde anual, plata făcându-se în trei tranşe. Băncile vor achita aproape 2 miliarde de dolari în două tran-şe anuale, dar propunerea ar putea fi în-curcată de faptul că acestea au deja relaţii individuale cu câteva echipe, Inter, Milan şi Sampdoria anunţând că au relaţii preferen-ţiale cu MPS, în vreme ce Unicredit deţine 51% din Newco, societatea care controlea-ză AS Roma.

CAnALuL LiGii FrAnCEzE DE FOTBAL

Liga profesionistă din Franţa face o ofer-tă Autorităţii Naţionale de Comunicaţii, pentru a primi licenţă de transmisiune a unui canal TV propriu în sistemul naţional digital terestru. Preşedintele Ligii, Frédéric Thiriez a făcut recent o propunere de a prelua serviciul Orange Sport, deţinut de French Telecom. Astfel, se va crea concu-renţa cu Canal Plus care doreşte să obţină de asemenea o frecvenţă digitală terestră. În decembrie sunt audiaţi candidaţii, iar în 2011 se va anunţa noul deţinător al frecven-ţei. Cu un canal propriu, Liga va negocia de pe alte poziţii drepturile de televiziune ale meciurilor pe care le organizează.

SuPOrTErii EnGLEzi și-Au miCșOrAT ChELTuiELiLE

Cluburile din Premier League se confrun-tă cu cea mai mare scădere a cheltuielilor suporterilor. Mai mult de jumătate dintre fanii lui Bolton şi Birmingham, 52%, au tăiat cheltuielile, procentul celor ai lui Blackburn

fiind de 49%. Chiar şi 48% dintre suporterii lui Chelsea scot mai puţini bani din portofel pentru articole ale clubului.

Aproape toate echipele au lansat în acest an un echipament pentru jocurile de aca-să, din deplasare, de rezervă, unul pentru Cupă, altul pentru portar, cu mânecă lungă şi scurtă, media de preţ fiind 41 de lire ster-line. Tottenham a lansat cinci noi tricouri,

dar studiul Virgin Money arată că 34% din-tre suporteri nu vor cumpăra niciunul.

În medie, un pachet complet (biletul de meci, un pahar de bere, un tricou replică, programul de meci şi transportul) este cu 3,5% mai ieftin decât sezonul precedent. Chiar şi aşa, media pentru cel mai ieftin pa-chet este de 97,5 lire sterline, o sumă mare pentru veniturile multora.

Unul din 12 suporteri împarte abona-mentul anual, pentru a cheltui mai puţin. Au scăzut deci vânzările de abonamente; cea mai mică scădere este la Blackpool, doar 2%. Unul din opt suporteri ai lui Manchester împarte abonamentul pentru sezonul 2010-2011, clubul vânzând 51 800 de abonamente, dintr-o ţintă de 54 000. Chelsea a decis să accepte împărţirea doar pentru abonamentele mai scumpe, de 1 210 lire sterline. Arsenal, care are cele mai scumpe abonamente anuale, are cea mai mică pierdere; statistic, doar 32 de procen-te dintre suporterii lor cheltuind mai puţini bani pe bilete şi în magazinele clubului.

SE imPArT BAnii în SPAniA

Barcelona şi Real au făcut o ofertă de a împărţi drepturile TV care le revin cu alte cluburi din Spania, începând cu sezonul 2014-2015. Cluburile iberice vând individu-al drepturile, iar cele mai importante două atrag mai mult de jumătate din sumele anuale plătite pentru meciurile din Primera. Barca şi Real au făcut o propunere de soli-daritate prin care vor păstra doar 34% din aceste drepturi totale, restul revenind ce-lorlalte cluburi. Cluburi care vor însă ca un acord în acest sens să intre în vigoare în vara anului 2011.

PLANETA FOTBAL

EurOSPOrT74 OCTOMBRIE - NOIEMBRIE 2010

No

ua

co

lectie

NY

CIn

form

atiisu

plim

enta

rela

tel.:

02

1/2

10

.58

.51

ww

w.re

ac

tio

n.s

tore

.ro

Documents

Dec 2010-ian-2011