Deontologia Profesiei de Asistent Social an I Sem II

5/13/2018 Deontologia Profesiei de Asistent Social an I Sem II - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/deontologia-profesiei-de-asistent-social-an-i-sem-ii 1/54

CURS AS ID DEONTOLOGIA PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

1. ASISTENTA SOCIALA CA IDEE, DEMERS SI PROFESIE

In cadrul acestei teme se va putea intelege modul in care au evoluat ideiledespre ajutorul acordat aproapelui si a diferitelor activitati desfasurate inacest scop. Ideea centrala a capitolului este aceea potrivit careia asistentasociala are un trecut lung si o istorie scurta.

Dupa parcurgerea temei veti realiza urmatoarele obiective care sa contribuiela competentele profesionale ale asistentului social:

01: veti intelege si va veti sensibiliza fata de ideea potrivit careia a ajutaaproapele este un demers stravechi, in acest sens asistentul social

profesionist din zilele noastre continuand o lunga traditie;

02: veti delimita competenta asistentului social profesionist raportata laactivitatea filantropica;

03: veti cunoaste si intelege locul si rolul asistentului social, ca profesionistin societatea moderna;

04: veti intelege faptul ca asistenta sociala, ca demers profesionist,

evolueaza paralel cu democratizarea societatii;05: veti intelege si veti adera la ideea potrivit careia, in ciuda faptului casocietatea progreseaza, ea ramane imperfecta si impune interventia unorprofesionisti care urmaresc ajutarea semenilor pentru a se schimba;

06: veti putea intelege cauzele pentru care in regimul comunist si, in general,in regimurile totalitare, profesia de asistent social a fost marginalizata si apoidesfiintata, cum a fost cazul Romaniei.



ASISTENŢ A SOCIALĂ CA IDEE,DEMERS ŞI PROFESIE

Cu 1750 î.H. oamenii se gândeau să se ajute unii pe alţii, la vremuri de restrişte. Ideea o

putem găsi în Codul lui Hammurabi, regele Babilonului. Cinci veacuri mai târziu, poporul evreuspunea că Dumnezeu aşteaptă de la credincioşi să-i ajute pe cei săraci. Philanthropy era cuvântulce desemna actele de iubire şi se concretiza în ajutoare acordate cetăţenilor săraci în cetăţilegreceşti antice. În Roma antică exista o tradiţie denumită annona civica prin care familiile devază (patricieni) ofereau celor săraci bani sau cereale la preţuri foarte mici. Isus Hristospropovăduieşte iubirea dintre oameni ca voinţă a lui Dumnezeu. Dacă, în derularea istoriei,urmărim ajutorul ca idee sau ca demers, vom constata, în ambele cazuri, un progres, o îmbogăţireşi o diversificare a lor. Acest lucru se datoreşte, atât faptului că au fost tot mai mulţi oameni ce auavut nevoie de ajutor, precum şi că s-a dat tot mai mare atenţie ajutorului în plan teoretic şipractic. Dar, în ciuda progresului pe care l-a realizat în diverse domenii - ca şi în cel al asistenţeisociale - lumea continuă să rămână un spaţiu imperfect. Avem oameni nefericiţi care nu reuşesc în competiţia pentru un loc de muncă, sunt marginalizaţi sau chiar excluşi de drepturi

fundamentale şi legitime, nu se pot bucura la vreme potrivită de ataşament, dragoste, familie şi nuau acces la educaţie. Există, de asemenea, persoane care nu-şi pot satisface trebuinţe de bază cumar fi cea de foame, adăpost cald şi sigur, îngrijirea sănătăţii etc. Societatea are persoanevulnerabile şi care rămân cu trebuinţe speciale nesatisfăcute cum ar fi copiii, bătrânii,handicapaţii. Viaţa modernă nu poate feri întotdeauna omul de abuz şi oprimare. Avem oamenicare, din diverse raţiuni, normale sau patologice, găsesc că viaţa este inutilă şi doresc să şi-ocurme sau cer dreptul la eutanasie. Imperfecţiunile lumii noastre necesită ca oamenii să fie ajutaţi.Şi, întrucât viaţa socială se complică tot mai mult, este nevoie de o persoană care se pricepe săacorde ajutor calificat, profesionist. Acesta este asistentul social.

Se poate spune şi despre asistenţa socială - aşa cum s-a spus şi despre psihologie de către H.Ebbinghaus - că are un trecut lung şi o istorie scurtă. Aşa cum putem delimita o îndelungatăperioadă a psihologiei înglobată în filosofie, artă, etc. de cea propriu zis ştiinţifică, cu o vechime

de aproximativ 120 de ani, tot aşa poate mai îndelungata perioadă de asistenţă socială implicită,impusă de situaţiile în care oamenii trebuiau ajutaţi, se delimitează de asistenţa socială ca demersprofesionist, adică de când putem vorbi de profesiunea de asistent social, de asemenea cu oexistenţă scurtă, doar de mai bine de un secol. Asistenţa socială capătă astfel un statut recunoscutşi având un corp de cunoştinţe ştiinţifice. Ea se înscrie în rândul profesiilor care ajuta satisfăcândanumite trebuinţe umane. Astfel, trebuinţele de natură fizică, ale corpului uman, sunt satisfăcutede către medicină; satisfacerea trebuinţelor de natură afectivă revine psihologiei; atunci cândvorbim de satisfacerea trebuinţelor de natură intelectuală ne gândim cu precădere la educaţie;trebuinţele spirituale, cele care transced existenţa noastră pământeană aduc în prim plan religia. Însfârşit, asistenţa socială înseamnă capacitatea de a satisface relaţiile cu alţii.

În societatea vest europeană, de exemplu, asistenţa socială profesionistă a început să secontureze în a două jumătate a secolului al XIX -lea şi s-a evidenţiat mai pregnant în secolul al

XX-lea. Dezvoltarea sa a mers paralel cu nivelul interesului public privitor la bunăstarea socialăşi serviciile umanitare. În societatea nord americană ca şi în Europa, acolo unde funcţioneazămecanismele democratice ale accesului la putere atunci când conduc partide politice care acordaatenţie bunăstării sociale, îmbunătăţirii ei, numărul celor care activează în domeniul asistenţeisociale creşte semnificativ. De asemenea şi importanţa lor. Atunci când puterea esteconservatoare, interesându-se cu precădere de apărare, în dauna bunăstării sociale, oferindoportunităţi pentru ca unii să se poată îmbogăţi, acolo unde atacurile teroriste se înmulţesc şistocul armelor nucleare creste, rămân bani tot mai puţini pentru bunăstarea socială iar numărul şipregătirea celor care vor activa în domeniul asistenţei sociale scade.



Nu ni se pare lipsit de interes să urmărim evoluţia asistenţei sociale în ţara noastră, îndecursul timpului şi, mai recent, înainte de impunerea regimului comunist şi după.

Probabil că ideea de ajutor apare pe teritoriul actualei Românii în comunităţile cetăţilorgreceşti de la Marea Neagră. Filantropia trebuie să fi fost cunoscută şi de vecinii grecilor pontici.Apoi, fără îndoială că, după apariţia şi oficializarea creştinismului, tot ce a însemnat ajutareaaproapelui s-a legat strâns de biserică. Mănăstirile îndeplineau diverse funcţii, printre care şi cea

de asistenţă socială - găzduirea pentru escale pasagere ale călătorilor, aşezăminte de sănătate(bolniţe, azile) etc. Biserica era împropritărită de domni pentru a putea satisface trebuinţelecategoriilor dezavantajate pe care le găzduiau.

Modernizarea statului român a însemnat şi preluarea de către acesta a asistenţei sociale, dupămodele asemănătoare statelor vest europene. Perioada interbelică reprezintă maximum demodernizare şi democratizare a României, neegalat chiar şi după depăşirea jumătăţii de veac dedictatură comunistă, la început impusă dinafară, ulterior puternic edificată şi greu de depăşit - camentalitate, reflectată în viaţa politică, legislaţie servicii publice etc.

Statul român modern a fost preocupat de protecţia şi asistenţa socială apărând nevoia unoroameni calificaţi în managementul unor asemenea probleme. Ca atare, între cele două războaiemondiale vom înregistra prima şcoală superioara de asistenţă socială, de nivel academic. Cadreledidactice care au predat aici au făcut studii de specializare în Statele Unite, întorcându -se cu un

model modern de educaţie în asistenţa socială pe care l-au aplicat adaptându-l la situaţia de la noi.Impunerea regimului comunist, cu caracter extremist dictatorial înseamnă, de fapt,

diminuarea, degradarea şi până la urmă dispariţia majorităţii profesiilor dedicate omului caindividualitate, personalitate. Exceptând profesia de medic - ignorarea trebuinţelor de sănătatecostând prea scump statul comunist - alte profesii cum ar fi cea de psiholog şi asistent social aufost privite cu suspiciune de către puterea comunistă şi, în final, desfiinţate pur şi simplu. Era, înfond, o punere de acord a ideologiei cu practica vieţii soicale. Atâta timp cât, pentru a se puteamenţine, dictatura sacrifică individul pe altarul - chipurile - binelui social, de dragul unorperspective utopice, ireale, plasate într-un viitor iluzoriu, a dezvolta profesiuni care tocmaiindividualitatea umană o pun mai presus de orice, era de-a dreptul periculos. Măsurile împotrivaasistenţei sociale, poate mai puţin brutale decât cele îndreptate împotriva psihologiei, au avut însăefecte tot atât de dăunătoare şi chiar mai mult, având efecte pe o perioada mult mai îndelungată,

putând vorbi, chiar oficial, de dispariţia acestei profesii şi de reînfiinţarea învăţământului superiorde asistenţă socială abia după 1989. Este vorba în perioada comunistă despre desfiinţarea şc oliisuperioare de asistenţă socială şi transformarea ei în şcoală postliceală ca, în final să sedesfiinţeze şi aceasta, fiind transformată în şcoală de asistente medicale. Nu se putea să iei măsurifăţişe împotriva unei profesii care milita pentru cei dezavantajaţi ce reprezentau, pentrucomunişti, doar aparent obiectul justiţiar, în fapt, masa de manevră a acestei dictaturi. Dacăpentru comunişti, de exemplu, un vers din “Internaţionala” - cântecul care şi-l considerauemblematic - “sculaţi voi oropsiţi ai vieţii, voi osândiţi la foame, sus! “exprima dorinţa deemancipare pentru cei năpăstuiţi de soartă, asistenţii sociali preconizează şi ei schimbarea, sedeclară “agenţi ai schimbării”. Dacă primii folosesc omul ca masă de manevră a menţineriidictaturii, el nebeneficiind de nimic sau chiar pierzând ce a mai avut şi în special libertatea,asistenţii sociali se pun, de fapt, cu consecvenţă, în slujba celor ce au nevoie de ajutor.

Puterea comunistă, preocupată de a-şi menţine cu orice preţ şi perpetuu dominaţia, atât peplan intern cât şi extern, încălcând drepturile omului, controlând sever satisfacerea trebuinţelor, împiedicând orice iniţiativă individuală care nu este pusă în slujba statului, respectiv a puterii etc.,nu este un teren propice pentru dezideratele asistenţei sociale. Dar, totuşi şi într-un climatdictatorial oamenii trăiesc şi au probleme general umane şi specifice. Ele erau rezolvate, nu însensul de a provocă schimbarea ci de a ajuta membri docili ai unei societăţi care propovăduiapretenţia că se poate realiza o fericire generală - în fapt abstractă şi utopică - sacrificând persoana,ca individ concret şi unic.



Asistenţa socială nu poate să se dezvolte în condiţiile în care societatea nu recunoaştedrepturile persoanei, drepturi care i se deturnează în favoarea unor scopuri care nu-i sunt, de faptdestinate, utopice şi demagogice.

Atât în regimuri democratice cât şi în cele totalitare, declinul serviciilor de ajutare semanifesta tocmai atunci când ar fi mai mare nevoie de ele.

În concluzie, vom constata că viaţa socială din ce în ce mai complicată, pe de -o parte şi faptul că lumea este departe de a fi mai perfectă, pe de alta, îndreptăţesc a considera că nivelulrezolvării problemelor sociale trebuie să fie tot mai profesional iar numărul asistenţilor socialitot mai mare iar acolo unde condiţiile sunt potrivnice ei trebuie să lupte pentru afirmareadomeniului.

Este, într-adevăr, surprinzătoare aria largă, variată şi, totodată minuţioasă a asistenţeisociale. Acolo unde asistenţa socială este bine statuată, putem găsi asistenţi sociali în spitale, casede bătrâni, servicii pentru protecţia copilului, agenţii de adopţii, servicii pentru bunăstare socială, în cadrul tuturor serviciilor sociale, în penitenciare şi instanţe judiciare, şcoli, birouri aleveteranilor de război, în ţari unde au existat regimuri dictatoriale în organizaţi ale foştilor deţinuţipolitici. Asistenţii sociali activează în servicii publice, în organizaţii neguvernamentale şi servicii

private. Găsim asistenţi sociali chiar în armată şi în unităţi industriale. Misiunea asistenţilor sociali variază, până la un punct, în funcţie de profilul locului în care

lucrează. Totuşi, exista scopuri comune ale asistenţei sociale în general. Acestea se consideră afi:

- îngrijirea,- tratarea,- schimbarea.

Îngrijirea este o valoare pivot în domeniul asistenţei sociale. Grija pentru om, a devenitgeneralizată - nu generală nu în mod general, nediferenţiat, diminuând individualitatea, persoana,Selful - pentru toate categoriile de persoane aflate în nevoie, adică având trebuinţe nesatisfăcute.Dacă în 1863, în statul Massachusetts, se stabileşte un Consiliu de Stat al Carităţii, cu scopul de a

investiga şi controla azilele, închisorile şi ospiciile pentru bolnavi psihic, astăzi se militeazăpentru centre de tip familial plasate şi structurate în interiorul comunităţii, facilităţi acordatedeţinuţilor minori, psihiatrie comunitară etc.

Tratarea este un al doilea scop al asistenţei sociale, în mod îndreptăţit a fi consideratimportant. Tributară paradigmei medicale de unde este împrumutată, tratarea ca scop al asistenţeisociale vizează tehnici adecvate funcţionării sociale ce urmează a fi restabilită. Este vorba despretehnici mai puţin specializate - mai accesibile asistentului social care rămâne, totuşi, asistentsocial şi nu clinician - sau unele de competenţa mai strict clinică precum analiza tranzacţională(T.A.), terapia familiei, cognitivă, gestaltterapie, programarea neurolingvistică, terapiapsihomotorie, terapia existenţială, psihodrama.

Aceste tehnici se regăsesc aplicate la nivel individual, de familie sau grup.

Desigur, asistentul social se va specializa, până la un punct, în privinţa uneia sau alteiadintre metode, dar, în general, el va viza problemele de funcţionare socială, Finalitatea urmărităva fi ca să determine clienţii să se ajute singuri.

Schimbarea din punct de vedere social este un element esenţial al asistenţei sociale. Pionieriiasistenţei sociale profesioniste au fost şi mari militanţi şi reformatori, care au luptat pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din diferite instituţii - azile, spitale, închisori. În decursultimpului eforturile s-au deplasat către un militantism centrat pe marile probleme sociale carevizează legi, proceduri, atitudini.



Asistenţa socială vizează, de asemenea, educaţia socială. Este vorba despre eforturile îndreptate pentru a schimba atitudini, ale categoriilor defavorizate pe de-o parte şi ale opinieipublice faţă de membrii cei mai vulnerabili, pe de alta.

Retineti din aceasta tema urmatoarele idei principale:

IDEEA DE AJUTOR ESTE STRAVECHE, O GASIM IN CODUL LUIHAMMURABI (1750 iH)

ASISTENTA SOCIALA ARE SI EA UN TRECUT LUNG SI O ISTORIESCURTA

EXISTA TREI TEME COMUNE ALE ASISTENTEI SOCIALE:INGRIJIREA, TRATAREA SI SCHIMBAREA

TEMA DE REZOLATScrieti un eseu de aproximativ trei pagini avand ca tema: Asistenta sociala inseamna intotdeauna ajutor, dar nu orice ajutor inseamna asistenta sociala

INTREBARI

1. Si despre asistenta sociala putem spune ca are un trecut lung si oistorie scurta deoarece:

a. a fost practicata inainte de a fi o stiintab. a existat din momentul in care a fost profesiec. afirmatia nu este valabila deoarece din momentul in care are istorieeste stiinta

2. Ideea de ajutor in timp de restriste:a. exprima un punct de vedere stiintific in asistenta sociala

b. nu o putem considera ca reflectand preocupari de asistenta socialac. se poate regasi inca in Codul lui Hammurabi

3. Care din urmatoarele reprezinta scopuri comune ale asistentei socialein general:

a. ingrijireab. punctualitatea



c. nici unul dintre raspunsurile a si b nu sunt valabile

4. Tema dorintei de a imbunatati functionarea sociala presupune:a. sa se inlature disfunctiile socialeb. sa se faciliteze schimbareac. ambele raspunsuri sunt corecte.

5.In domeniul asistentei sociale, ingrijirea reprezinta:a. o valoare care in perspectiva va deveni importantab. o valoare pivotc o valoare perimata.

Raspunsuri corecte:

1a, 2c, 3a, 4c, 5b

BIBLIOGRAFIE

Zamfir, Catalin (2004) O analiza critica a tranzitriei. Ce va fi“dupa” ,Editura Polirom, Iasi, pp.17-33.

Zamfir, Elena (1999) Sistemul serviciilor de asistenta sociala, inRomania , in Zamfir, Catalin, Politici sociale in Romania, Editura Expert,

Bucuresti, pp. 233-268.Bocancea, Cristian (2003) Dimensiunea contextuala a asistentei sociale,in Neamtu, George (coordinator) Tratat de asistenta social, EdituraPolirom, Iasi, pp.111- 168

Miftode, Vasile (1995) Teorie si metoda in asistenta sociala, EdituraFundatiei Axis, Iasi, pp. 65-106

.



2. ASISTENTA SOCIALA, O PROFESIE PRIN CARE OAMENII POT FIAJUTATI

In cadrul acestei teme veti putea intelege specificul profesiei de asistentsocial, tinand seama tocmai de faptul ca, desi cateodata caracterizata caavand un statut plin de contradictii, indeplineste roluri distincte siimportante, iar asistentul social un profesionist care mai mult actioneazadecat mediteaza.

Veti urmari urmatoarele obiective care vor contribui la realizareacompetentei de care aveti nevoie in profesie:

01: asimilarea celor cinci teme majore care caracterizeaza profesia de asisentsocial si care o sa contribuie la clarificarea viitorului statut profesional;

02: o buna cunoastere a rolurilor pe care trebuie sa le joace un asistentsocial;

03: intelegerea locului si rolului pe care trebuie sa-l indeplineasca asistentulsocial pentru a preveni socul viitorului.

ASISTENŢ A SOCIALĂ, O PROFESIE PRIN INTERMEDIUL CĂREIA OAMENIIPOT FI AJUTAŢ I

Profesiunea de asistent social presupune o pregătire specială prin intermediul căreiaoamenii sunt ajutaţi să- şi schimbe funcţionarea lor socială, modul în care interacţionează , caindivizi, cu alte persoane, cu grupuri, cu servicii şi instituţii dar, totodată, ajută şi grupuri sauchiar categorii sociale mari.

După A.T. Morales şi B.W. Sheafor, asistenţa socială ca profesiune are un statut plin decontradicţii: “asistenţii sociali pot interacţiona cu oameni de mare succes, dar cel mai adesea, eilucrează cu cei mai vulnerabili membri ai societăţii. Asistenţii sociali au tangenţa cu problemevariind de la conflicte între soţi la delincvenţa juvenilă şi de la boala mintală la condiţiile proaste

de trai. Ei asigură o paletă largă de servicii incluzând consilierea, terapia de grup, atragerea defonduri şi chiar acţiuni sociale. Asistenţa socială însăşi luptă pentru un statut profesional care, înmod inerent, restricţionează numărul acelora care pot fi recunoscuţi ca profesionişti, deşi este, dinpunct de vedere filosofic, antielitistă” (Morales, A.T., Sheafor, B.W., 1992, p.5). Autoriimenţionaţi trec în revistă cinci teme majore pentru a caracteriza asistenţa socială. Acestea sunturmătoarele:



- dedicată îmbunătăţirii sociale; îmbunătăţirea calităţii vieţii reprezintă valoarea centrală îndomeniul asistenţei sociale. Profesia ar putea părea ghidată de un oarecare idealism referitor laobligaţia societăţii de a asigura fiecărui individ o viaţa satisfăcătoare, cu precădere pentru cei maivulnerabili oameni ai societăţii. Dar, asistenţii sociali nu sunt naivi ci, dimpotrivă, cei mai bunicunoscători privitor la dificultăţile celor săraci, abuzaţi, singuri etc. Punctul lor de vedere nu estetotdeauna confortabil pentru cei care decid politicile sociale.

- dorinţa de a îmbunătăţi funcţionarea socială; oamenii vin în contact unii cu alţii, precumşi cu instituţiile de care au nevoie în mediul lor de viaţa. Acest lucru presupune o bunăfuncţionare socială sau unele disfuncţii. Asistenţii sociali au rolul să înlăture disfuncţiile, să faciliteze schimbarea.

Lumea în care trăim este marcată de ceea ce A. Toffler numeşte “şocul viitorului”. Starea deşoc este cauzată de o complexificare, inovare şi accelerare a lumii denumită tranzientă. Exploziatehnologică, explozia informaţională, explozia demografică au un impact dramatic asupra vieţiinoastre. Cei care trăiesc acest şoc şi au devenit victime ale schimbărilor rapide din societatesolicită ajutorul asistentului social.

- orientarea spre acţiune; a întârzia un ajutor acordat cuiva înseamnă a perpetua o stare

care-l dezavantajează. De aceea asistenţii sociali sunt persoane interesate mai mult să acţionezedecât să mediteze asupra unei situaţii. Ca atare, asistenţa socială este o ştiinţă aplicată. Asistenţiisociali nu sunt atât de mult interesaţi să îmbogăţească domeniul lor de cunoştinţe. Ei preferă să împrumute cunoştinţe de la alte domenii.

- aprecierea diversităţii umane; asistenţa socială este o profesie ce se caracterizează prindiversitate: de cunoştinţe şi priceperi profesionale, diversitate de clienţi ca şi de servicii oferite. Asistenţii sociali consideră diversitatea ca o forţă de dorit.

- o multilaterală perspectivă practică; diversitatea problemelor cu care se confruntă înactivitatea practică, varietatea împrejurărilor în care acţionează, scopurile ample pe care şi lepropun, diversitatea clienţilor, toate acestea fac imposibilă privirea doar teoretică şi unilaterală.

Asistentul social nu poate acţiona eficient fără perspectiva multilateralităţii. (A.T. Morales, B.W.Sheafor, 1992, pp 5-7)

Deci, un asistent social trebuie:- să aibă vocaţia binelui social;- să- şi folosească capacitatea pentru îmbunătăţirea funcţionării sociale;- să fie orientat spre acţiune;- să ia în considerare diversitatea umană;- să aiba abilitatea de a fi multilateral în abordarea situaţiilor pe care le întâlneşte.În activitatea cu persoane, grupuri, familii, organizaţii şi comunităţi, asistentul social d evine

un actor în câmpul vieţii sociale care, prin intermediul cunoştinţelor, priceperilor şi trăirilor faţăde valori îndeplineşte o mare diversitate de roluri. Înainte de a le enumera, pentru a sublinia

aceasta diversitate, Ch. Zastrow ne avertizează că, de fapt, este vorba despre “unele dintre acesteroluri, desigur, nu toate”:

- facilitator de posibilităţi: ajută persoanele şi grupurile să-şi articuleze trebuinţele, să-şiclarifice şi să-şi identifice problemele, să exploreze strategiile, să-şi dezvolte capacităţile. Acestrol de model este, poate, cel mai utilizat mod de abordare în consilierea individuală, de grup şi defamilie. Modelul este, de asemenea, întâlnit în practica comunitară, cu precădere când obiectivuleste de a ajuta persoanele să se ajute ele însele;



- agent: face legătura între persoane şi grupuri care au nevoie de ajutor;

- apărător (avocat); rolul de avocat a fost împrumutat de la profesia de jurist. Este un rolactiv în care asistentul este un apărător al clientului său, al grupului de cetăţeni. Când un clientsau un grup de cetăţeni au nevoie de ajutor şi exista instituţii dezinteresate, eventual ostile, rolulde apărător devine potrivit. Într-un asemenea rol apărătorul devine conducător în colectarea

informaţiilor, corectează cererile şi trebuinţele clientului şi stimulează decizia instituţiilor care nuprevăd servicii. Nu se urmăreşte ridiculizarea sau cenzurarea instituţiei, ci modificarea sauschimbarea politicilor. în acest rol apărătorul (avocatul) este partizanul care serveşte înexclusivitate interesele clientului sau cele ale grupului de cetăţeni.

- cel care împuterniceşte: cheia de boltă a practicii în domeniul asistenţei sociale este împuternicirea care înseamnă procesul de ajutare a persoanelor, familiilor, grupurilororganizaţiilor şi comunităţilor care să- şi sporească puterea personală, interpersonală, politica şiinfluenţa. Asistenţii care se angajează în î mputernicirea/focalizată pe practică urmăresc sădezvolte capacitatea clienţilor de a înţelege ambianţa, de a f ace alegeri, de a fi responsabili pentrualegerile lor şi de a influenţa situaţiile lor de viaţă prin organizare şi apărarea clienţilor(advocacy). Împuternicirea/focalizată urmăreşte, de asemenea, o distribuţie mai echitabilă a

resurselor şi puterii între diferitele grupuri ale societăţii. Accentul pus pe egalitate şi justiţie socială a fost emblematic pentru profesia de asistent

social fiind evidenţiat de pionierii asistenţei sociale cum ar fi Jane Addams.

- activistul: acesta urmăreşte schimbări de bază în instituţie. Deseori obiectivele impun oschimbare în ceea ce priveşte resursele pentru grupuri dezavantajate . Un activist este preocupat de justiţie socială, inegalităţi şi privare. Tacticile implică conflicte, confruntări şi negocieri.Acţiunea socială este legată de schimbările care au drept scop recunoaşterea trebuinţelorindividuale. Metodele utilizate sunt declarate iar acţiunea este orientată;

- mediator: rolul său este de a include intervenţia în disputele dintre părţi, de a le ajuta săgăsească reconcilierea diferenţelor, să ajungă la înţelegeri reciproce satisfăcătoare. Asistenţiisociali îşi utilizează orientările valorice şi priceperile în cadrul unor numeroase forme de mediere între părţile care se află în opoziţie (de exemplu: soţi în divorţ , conflicte între vecini, dispute întreproprietari de pământ, dispute privitor la organizarea muncii, dispute referitor la custodiacopiilor). Un mediator rămâne neutru, netrecând la niciuna dintre părţile în dispută. În schimb, ei pot contribui la clarif icarea poziţiilor , recunoaşterea unor comunicări greşite, precum şi să ajutepărţile în clarificarea cazurilor.

- negociator: rolul acestuia este de a aduce împreună pe cei care sunt în conflict să cautenegocierea şi realizarea unei înţelegeri mutuale acceptabile. Ceva mai puţin decât medierea,negocierea presupune găsirea unui teren comun pentru toate părţile. Totuşi, spre deosebire demediator, care este un rol neutru, negociatorul, de obicei, este aliat cu una din părţile implicate.

- educator: presupune a oferi informaţii clienţilor şi a-i învăţa priceperi prin intermediul

cărora să se adapteze. În fapt, asistentul social ca educator este, în primul rând, un om carecunoaşte. În plus, el trebuie să fie un bun transmiţător , astfel încât informaţia să fie transmisă clarşi prompt înţeleasă de către receptor. De exemplu, a forma priceperi la tinerii părinţi, a instruiadolescenţii cum să-şi găsească un serviciu şi să-i înveţe pe cei cu dificultăţi tehnici dificile decontrol.

- iniţiator: atrage atenţia asupra problemei sau asupra unei potenţiale probleme. O problemăexistă când atrage atenţia. Deoarece a atrage atenţia asupra problemelor nu înseamnă şi a lerezolva, rolul de iniţiator este adesea urmat de către alte categorii de activităţi.



- coordonator: are ca sarcină să aducă componentele împreună într -un mod organizat .Rezolvarea unei adopţii presupune coordonarea unor servicii cum ar fi informaţii medicale desprecopil, rezolvarea unor probleme de natură juridică, atestarea şi pregătirea familiei în vedereaadopţiei, rezolvarea unor probleme privitor la părăsirea instituţiei de către copil, încredinţarea învederea adopţiei etc. În mod frecvent, un asistent social trebuie să-şi asume rolul de a rezolvacazul coordonând activitatea diferitelor servicii pentru a evita unele paralelismele în acordarea

serviciilor şi eventualele conflicte între servicii.

- cercetător: rol care poate reveni fiecărui asistent social. Cercetarea presupune consultarealiteraturii de specialitate, efectele unor activităţi din domeniul practic, evaluarea meritelor şi aneajunsurilor în cazul diferitelor programe sau studierea trebuinţelor comunitare etc.

- facilitator de grup: în fapt un lider pentru unele experienţe de grup. Este vorba despregrupuri formate în diverse scopuri: educaţionale, în vederea terapiei, pentru autoajutorare,sensibilizare, terapie de grup etc.- orator, rol pe care asistentul social îl realizează vorbind diverselor grupuri: unor clase de elevidin liceu, poliţiştilor, unor primari ce trebuie sensibilizaţi faţă de unele probleme sociale, unuicolectiv de profesori sau directori de şcoli, unor părinţi care au c copii handicapaţi etc. (Zastrow,Ch., 1999, pp14-16).

TEMA DE REZOLVATScrieti un eseu de aproximativ trei pagini avand urmatoarea tema: Asistentul social: un naiv/un om orientat spre solutii practice, care maimult actioneaza decat mediteazaINTREBARI

1. Potrivit lui A.T. Morales si B.W. Sheafor, asistenta sociala ca

profesiune:a. are un statut plin de contradictiib. are un statut cu putine contradictiic. este lipsita de contradictii

2. Imbunatatirea calitatii vietii, ca valoare centrala in domeniulasistentei sociale, vizeaza urmatoarea tema majora a asistenteisociale:

a. dedicata imbunatatirii socialeb. dorinta de a imbunatati functionarea socialac. orientarea spre actiune

3. Rolul de negociator presupune:a. a nu fi niciodata aliat cu una din partile in conflictb. sa tina separate pe cei in conflictc. de a aduce impreuna pe cei in conflict



4. In care din urmatoarele situatii asistentul social nu poateindeplini rolul de facilitator de grup:a. in cazul interventiei individualeb. pentru terapie de grupc. in scopuri educationale

5. Imputernicirea reprezinta pentru practica asistentei sociale:a. un concept lipsit de importantab. cheia de bolta a practicii in domeniul asistentei socialec. un concept teoretic

Raspunsuri corecte:1a, 2a, 3c, 4a, 5b.

BIBLIOGRAFIE

Miftode, Vasile (1995), Teorie si metoda in asistenta sociala, EdituraFundatiei Axis, Iasi, pp. 17-63Neamtu, George (2003), Introducere in teoria asistentei sociale, in Neamtu,George coordinator, Tratat de asistenta asociala, Editura Polirom, Iasi, pp.25-56Krogsrud Miley, Karla, O’Melia, DuBois, Brenda (2006), Practica asistentei

sociale. Editura Polirom, Iasi, pp.223-251.BI



3. ASISTENTA SOCIALA CA RASPUNS LA GRIJA SI TREBUINTA

In cadrul acestei teme veti intelege demersul propriuzis de a raspunde lagrijile si trebuintele semenilor. Va veti imbogati competentele urmarindurmatoarle obiective:

01: sa intelegeti ce inseamna grija, in aceptia stiintifica a termenului sidiversitatea formelor ei de manifestare;

02: sa intelegeti conceptual de trebuinta, in acceptia sa stiintifica precum siclasificarea trebuintelor dupa cel putin doi autori;

03: sa va formati competenta profesionala de a analiza in interdependentagrija si trebuinta;

04: sa utilizati Piramida lui A. Maslow, incadrand la nivelul corespunzator otrebuinta;

05: sa analizati o trebuinta in raport de varsta clientului

06: sa intelegeti si sa utilizati in practica diversitatea trebuintelor umane

07: sa va familiarizati si sa utilizati in practica asistentei sociale teoria

sistemelor sociale.

ASISTENŢ A SOCIALĂ CA RĂSPUNSLA GRIJA ŞI TREBUINŢ Ă

3.1 Ce înseamnă o grijă?

Să dăm câteva exemple de griji: pensionarii sunt îngrijoraţi că medicamentele cu preţuricompensate de la stat se procură tot mai greu; locatarii unui bloc de locuinţe sunt îngrijoraţi că ofamilie îşi neglijează şi îi bate pe proprii copii; preşedinta unei fundaţii care are o cantină pentru

nevoiaşi este îngrijorată că nu mai dispune de resurse pentru a-şi putea continua activitatea;părinţii unui elev sunt îngrjoraţi că băiatul petrece toata ziua în faţa calculatorului, manifestânddezinteres pentru obiectele ce se predau la şcoala; un elev este îngrijorat ca părinţii săi vor sădivorţeze, consideră că este el vinovatul şi se culpabilizează atât de mult încât vrea să se sinucidă.

Fiecare din exemplele de mai sus se centrează în jurul unei probleme. De fiecare dată estevorba de o dificultate ce stă fie în faţă unui grup mare de oameni, pensionarii (nivel macrosocial),un grup mic, locatarii unui bloc, o familie (nivel microsocial), fie ne aflăm în faţa unei singurepersoane, de aceasta dată un elev. Această dificultate este, de fapt, una de natura relaţiilor ce sestabilesc între sistemele individuale, micro şi macrosociale.



Grija este sentimentul că ceva nu este cum trebuie, referitor la bunăstarea proprie sau aaltor persoane. Sentimentul de grijă este adesea rezultatul unor comportamente ce afecteazărelaţia unei persoane cu alt(a)ele. Situaţiile în care sunt puşi oamenii se caracterizează, în general,prin complexitate. Grijile trebuie înţelese ca atare. Asistentul social trebuie să abordeze nu numaimotivele ce determină comportamentul oamenilor, ci şi factorii de mediu ce influenţează acestecomportamente. Fiecare situaţie trebuie înţeleasă, de asemenea, în raport de unicitatea ei.

Din punct de vedere psihologic, grija trebuie analizată în strânsă legătură cu trebuinţa.Putem vorbi de grijă atunci când una sau mai multe trebuinţe nu sunt satisfăcute . După cum amvăzut în exemplele de mai sus, grija se poate manifesta într -o privinţă proprie sau referitor laalt(ul)ii.

3.2 Trebuinţele

Prin trebuinţă înţelegem ceea ce este necesar - atât pentru o persoană cât şi pentru unsistem social - pentru ca, într-o anumită situaţie, să poată funcţiona în limite aşteptate saunormale. Trebuinţa nu este dorinţa de a avea ceva, ci lipsa de ceva.

Persoana care are de rezolvat o trebuinţă şi nu o poate face, ajungând la asistentul social o

vom numi client . Ulterior, vom acorda explicaţii speciale statutului de client.Trebuinţa identificată de ceilalţi constituie, adesea, un element asupra căruia se concentrează

asitenţa socială. Câteodată, oamenii vorbesc despre trebuinţele lor. Trebuinţa cunoscută,identificată de cel în cauză, este, de asemenea, un element important în domeniul asistenţ eisociale. Trebuinţa poate fi percepută şi exprimată diferit de cel în cauză şi de către asistentulsocial. Asistentul social îşi foloseşte cunoştinţe profesionale precum şi cele din propria saexperienţă de viaţă pentru a identifica trebuinţe care, celor în cauza sau cei din jurul lor nu le parrelevante sau reale. Clientul trebuie să- şi cunoască adevărata natură a trebuinţelor sale. Acestaeste unul dintre principiile fundamentale ale asistenţei sociale, “începe acolo unde se aflăclientul” (Johnson, L. C., 1989, p.4). Potrivit acestui principiu, asistentul social porneşte de lagrija şi trebuinţa aşa cum o cunoaşte clientul, continuând apoi - utilizându-şi cunoştinţeleprofesionale - să stabilească adevărata natura a trebuinţei. În acest demers, asistentul social

cooptează clientul, lucrează împreună cu el.În efortul său de a găsi răspuns la problema clientului, asistentul social are în vedere două

perspective: se afla în faţa unei probleme personale, individuale, sau, de fapt, este vorba despreun aspect de natură socială. În cazul individual este vorba despre cauza, aspectele socialevizează funcţia. Asistenţa socială trebuie să se preocupe de ambele aspecte, să îmbine abordarea psihologică cu cea sociologică.

Trebuinţele umane sunt de o mare diversitate. Există diferite clasificări ale lor, în raport deanumite criterii. Una dintre cele mai cunoscute este cea a lui A. Maslow, prezentată în primaparte a lucrării, utilă pentru înţelegerea diferitelor categorii de clienţi. De o relevanţă remarcabilăpentru domeniul asistenţei sociale este şi cea a lui C. Towle.

Ea pune în discuţie ceea ce denumeşte trebuinţe umane comune pe care le raportează lafactori care afectează dezvoltarea umană. Astfel avem trebuinţe în raport de:

1. bunăstarea fizica: hrană, adăpost, îngrijirea sănătăţii;2. oportunităţi pentru dezvoltarea emoţională şi intelectuală;3. relaţii cu alte persoane;4. asigurarea trebuinţelor spirituale

Ea subliniază, de asemenea, că o trebuinţă trebuie analizată în raport de vârsta şi situaţiade viaţă a persoanei (apud Johnson L.,C., 1989 p. 5).

Pentru a înţelege şi identifica trebuinţele umane, aceeaşi autoare consideră necesar deanalizat trei categorii de cunoştinţe despre:



- dezvoltarea umană;- diversitatea umană- teoria sistemelor sociale.

Dezvoltarea umană trebuie înţeleasă din multiple puncte de vedere:- fizic;- cognitiv;

- social;- emoţional- spiritual.

Din punct de vedere cognitiv dezvoltarea inteligenţei copilului poate fi înţeleasă în luminastadiilor delimitate de către J. Piaget iar din punct de vedere psihosocial cunoscută estestadializarea lui E. Erikson.

Diversitatea umană este un concept deosebit de important în domeniul asistenţei sociale. Elpoate fi abordat din multiple puncte de vedere care, în lucrările de specialitate sunt grupate în treicategorii:

- genetic;- cultural;- social.

Influenţele genetice includ:- creşterea fizică şi mentală,- priceperea de a tolera stresul şi căile de a răspunde la stres.

Influenţele culturale presupun:- scopurile vieţii,- pattern-urile de comportament şi resursele pentru utilizarea

lor,- conceptele despre Self (propria persoană)- atitudinile.

Influenţele sociale au în vedere structura instituţională socială ce cuprinde sistemele desocializare adică:

- controlul,

- aprobarea,- schimbarea socială.

În practica asistenţei sociale este necesar să luăm în considerare întreaga complexitate a fenomenelor analizate, situaţie în care, de obicei, cele trei categorii interacţionează.

Teoria sistemelor sociale reprezintă contextul în care putem înţelege trebuinţele umane.Nu putem vorbi de trebuinţă umană fără a face referinţă la familie, grupul mic, comunitatea

şi alte instituţii cum ar fi şcoala şi biserica. Teoria sistemelor sociale trebuie înţeleasă ca un cazparticular al teoriei sistemelor în general iar trebuinţa trebuie înţeleasă în acest context.

În cadrul abordării sistemice vom face referinţă la funcţionare socială. Acest concept neajută să înţelegem modul în care asistentul social interacţionează cu clientul pentru înlăturareagrijilor şi satisfacerea trebuinţelor celui din urmă.

Pentru analiza funcţionării sociale pornim de la structura personalităţii - atât a clientului cât

şi a asistentului social - înţeleasă în componentele ei de baza, gândire, simţire şi acţiune. În primăfază şi la modul general, gândirea presupune cunoştinţe (concretizate în evaluare, planificare),simţirea, grijă şi trebuinţa (valori) iar acţiunea priceperi (de a interveni şi interacţiona). În acestcontext asistentul social şi clientul interacţionează.



TEMA DE REZOLVATFolosind surse din presa scrisa sau vorbita si utilizand o bibliografieminimala, pe care o veti cauta singuri, scrieti un eseu de aproximativ treipagini despre trebuintele unei categorii sociale dezavantajate din Romania.

INTREBARI

1. Grija si trebuinta:a. sunt doua stari absolut independente intre eleb. exista o stransa legatura intre elec. nici unul dintre raspunsurile a si b nu sunt corecte

2. Grija

a. afecteaza relatia individului cu alti indivizib. reprezinta o atitudine ce nu afecteaza relatia individului cu alti indivizic. nu are tangenta cu sistemul social

3. Asistentul social trebuie sa porneasca de la grij(a)ile si trebuint(a)elevazute si simtite de catre client:

a. niciodatab. cateodatac. intotdeauna

4. Care din urmatoarele elemente ce determina trebuinte umane comunenu apare in clasificarea lui C. Towle:

a. bunastarea fizicab. afirmarea Selfuluic. relatii cu alte personae

5.Dezvoltarea umana trebuie inteleasa din multiple puncte devedere(alegeti raspunsul gresit):

a. bioenergetic

b. socialc. emotional

Raspunsuri corecte:1b, 2a, 3c, 4b, 5a



BIBLIOGRAFIEBocancea, Cristian(1999), Elemente de asistenta sociala, Editura Polirom,Iasi, pp. 34-55.Krogsrud, Miley, Karla, O’Melia Michael, DuBois, Brenda, Practicaasistentei sociale,Editura Polirom, Iasi, pp.223-251.Manea, Livius (2000), Protectia sociala a persoanelor cu handicap, EdituraCasa de Editura si Presa “Sansa SRL, Bucuresti, pp. 136-156.Stoica, Laura (2007), Incluziunea sociala, in Zamfir, Catalin, Stanescu,Simona, (coordonatori) (2007), Enciclopedia dezvoltarii sociale, EdituraPolirom, Iasi, pp. 300-312.



4. ASISTENTA SOCIALA, O PROFESIUNE AVAND UN STATUT MAISPECIAL: CU MULTE FATETE SI IN PLINA DEZVOLTARE

Parcurgand aceasta tema, o sa va consolidati cunostintele despre profesia deasistent social.

In finalul parcurgerii acestei teme veti realiza urmatoarle competenteprofesionale:

01: veti intelege de ce asistenta sociala este o profesiune in curs dedezvoltare;

02: veti putea demonstra, cu argumente stiintifice, ca asistenta sociala este oprofesie;

03: veti intelege rolul organizatiilor profesionale care edifica statutulprofesiei de asistent social:

04: este necesar sa retineti si sa practicati profesia de asistent social pornindde la triada oferta de servicii – respect pentru demnitatea umana – dreptulde autodeterminare individuala.

ASISTENŢ A SOCIALĂ, O PROFESIUNE AVÂND UN STATUT MAI SPECIAL:CU MULTE FAŢ ETE ŞI ÎN PLINĂ DEZVOLTARE

Menţionam, în părţile anterioare ale lucrării, aria largă, variată şi minuţioasă a asistenţeisociale, profesia fiind considerată “cu multe faţete”, după cum se intitulează un volum consacratdomeniului (Morales A.,T., Sheafor B., W., 1992). Totodată remarcăm, caracterul contradictoriual preocupărilor domeniului.

Se apreciază, pe de altă parte, ca ne aflăm în faţa unei profesii în dezvoltare (Johnson, L.C.,

1989, p. 18).Pentru a înţelege mai bine statutul profesiei de asistent social este necesar să răspundem la

întrebarea: când unui domeniu de activitate i se recunoaşte statutul de profesie?Putem include în conceptul de profesie anumite specii de activitate de muncă, în general

ocupaţii sau îndeletniciri, anumite meserii pe care le exercită o persoană care posedă o calificare,adică o pregătire specială pentru activitatea pe care o va desfăşura ca profesiune.

În privinţa profesiei de asistent social, în 1915 A. Flexner se întreabă dacă activitatea deasistenţa socială este o profesie. Şi, surprinzător, răspunsul era negativ, el considerând că, la acea



dată, activitatea celor care activau în acest domeniu nu se baza pe un corp de cunoştinţeştiinţifice.

În 1947, A. Lindeman pune problema emancipării profesiei de asistent social într -o lucrare,intitulată sugestiv, „Asistenţi sociali maturi într-o lume confuză”. După opinia sa, “Asistenţasocială tinde să se maturizeze ca profesie deoarece este capabilă să asimileze cunoştinţe şipriceperi din diverse domenii fără să-şi piardă identitatea; este în stare să-şi adapteze procedee

manageriale fără să-şi piardă integritatea; este capabilă să-şi echivaleze metodele cu cele ale altorprofesii; este capabilă să traducă punctele sale de vedere tehnice într -un limbaj pe care să-l înţeleagă autorităţile; să fi obţinut un acord între scopuri şi metode şi să dorească să se supunăunor standarde care şi le impune; recunoaşte sfera sa de responsabilităţi sociale; este în stare să seadapteze la dinamica societăţii în care operează; integrează cunoştinţele empirice şi teoretice; îşirecrutează candidaţi având dintre cele mai ridicate grade de inteligenţă” (apud Enciclopedia of Social Work, 1987, vol 2. p. 251).

Antiteza dintre punctele de vedere ale lui Flexner şi Lindeman, într -o formă mai accentuatăsau diminuată, se poate regăsi până în prezent. Astfel, în articolul Atributele profesiei (1957) E.Greenwood notează că, deşi asistenţa socială posedă toate atributele unei profesii, raportată laaltele, ea are un statut mai coborît. Potrivit aceluiaşi autor, toate profesiunile posedă:

- o teorie sistematică;

- autoritate;- confirmarea comunităţii;- coduri etice;- cultură.

După L.C. Johnson, există o seamă de factori care împiedică asistenţa socială de a avea unstatut tot atât de ridicat cum ar fi acela al profesiei de medic sau avocat. Aceşti factori ar fi:

- deşi există un acord general despre miezul sau baza cunoştinţelor de asistenţă socială - aşacum e cazul pentru profesiuni cu statut bine stabilit - nu s-a ajuns încă la un consens în ceea cepriveşte specificul acestei baze;

- folosirea termenului de asistent social pentru multe persoane - angajate în diverse servicii,care nu au o calificare profesională specială. Astfel, pentru opinia publică este dificil a delimitanivelul asistentului social cu pregătire care îl legitimează să se considere profesionist calificat de

celelalte categorii. Într-adevăr, de exemplu, şi la noi, în primii ani după 1989, exista o confuziefrecventă între profesiile de asistent social şi asistent medical, datorată şi faptului că asemeneaprofesionişti nu se mai calificau. Credem că nu este lipsit de interes a menţiona că, între cele douărăzboaie mondiale, această confuzie era evitată prin titulatura de superior - asistent socialsuperior - ce se acorda tuturor licenţiaţilor universitari.

- spre deosebire de alte profesiuni, care pot fi practicate şi particular, asistenţii sociali suntangajaţi de instituţii sau agenţii, neexistând un anumit grad de autonomie profesională. Cu altecuvinte, în majoritatea cazurilor este vorba despre angajaţi bugetari. deşi în ultima vreme, putemremarca faptul că, în S.U.A., de exemplu, statul începe să delege asistenţilor sociali exercitareaparticulară a profesiei;

- asistenţa socială s-a dezvoltat din mai multe domenii, căutând să răspundă trebuinţelorumane. Unitatea acestor domenii se realizează ceva mai dificil. (L.C. Johnson, 1989, p. 19)

După alţii, ne-am afla în faţa unei “semiprofesii”. În acest sens, pentru a fi autonomă, oprofesie ar trebui să demonstreze congruenţa a două elemente importante: cunoştinţe ştiinţifice şinorme profesionale. Dacă o profesie posedă la un nivel ridicat un element, iar celălalt este denivel coborât, ea nu va fi considerată ca având statut profesional deplin, atât de către public,precum şi de specialiştii din domeniu social. O profesie poate să se bazeze pe o mare cantitate decunoştinţe teoretice, dar să fie deficitară sub aspectul unui cod colectiv de norme etice, cum estecazul inginerilor şi al altor categorii de tehnicieni. Sau, poate fi implicată de a sluji la modul ideal,dar deficient din punctul de vedere al cunoştinţelor de bază, cum ar fi cazul profesiilor de asistentmedical sau bibliotecar. În acest caz, pentru domeniul asistenţei sociale, s-ar putea pune în



discuţie caracterul eclectic al cunoştinţelor. Şi în această privinţa statutul profesiei poate fimenţinut la standarde rezonabile datorită faptului că ne aflăm în faţa unei profesii în plinădezvoltare şi emancipare.

Utilizând drept criterii de apreciere recunoaşterea de către comunitate şi autoritatea, uniiconsideră statutul profesiei de nivel mediu.

De cealaltă parte, putem menţiona pe cei care, în mod convingător, ridică la cote înalte

statutul profesiei. Astfel, Hall, în 1968, avansează argumente deosebit de puternice în favoareastatutului asistenţei sociale: utilizarea organizaţiilor profesionale ca termen major de referinţă, punerea în slujba serviciului public, autoreglarea, un sens al profesiei, autonomie şi o bazăspecializată de cunoştinţe. Profesia de asistent social a dezvoltat aceste caracteristici de timpuriuşi şi-a accentuat caracterul de profesie în situaţiile de intervenţie directă, printr-o expertizarecognitivă.

Asistenţa socială este practicată în cadrul unor organizaţii formale, birocratice. După cumse cunoaşte, Max Weber a caracterizat structura birocratică drept având un grad ridicat despecializare, o structură de autoritate ierarhică, relaţii impersonale şi recrutare bazată peabilităţi. Cu toate că structurile birocratice au fost văzute în antiteză cu profesia, s-a avansat şiideea că ele sunt complementare. Asistenţa socială, ca atare, a fost descrisă şi ca o “profesiuneorganizaţională”, asistentul social aflându-se, de fapt, în faţa realităţii sociale iar prestaţia sa

realizându-se într-o organizaţie formală (birocratică).Deoarece asistenţa socială continuă să fie văzută în stare de emergenţă şi dezvoltare, credem

ca este deosebit de important a adăuga şi sublinia că o profesie se defineşte şi se clasifică prin eaînsăşi, în decursul timpului.

Multe dintre studiile curente despre noţiunea de profesie se bazează pe o perspectivăpragmatică, care ia în considerare influenţa politică, stratificarea claselor şi relaţiile care sestabilesc între cei care iau decizii în sfera afacerilor şi politicii economice. Acest mod de abordarese referă mai mult la putere ca bază de analiză decât să enumere atributele diferitelor grupuriprofesionale. Din acest punct de vedere, analiza profesiei de asistent social nu relevă ceea ce într -adevăr îi este caracteristic.

Semnificativ pentru asistenţa socială este accentul pus pe servicii . Aceasta este cheia deboltă pentru înţelegerea oricărei concepţii despre asistenţa socială ca profesie. Trebuie să-i mai

adăugăm alte două, inspirat surprinse de J.G. Hopps şi E.B. Pinderhughes: “Asistenţa socială esteun fel de pod uman suspendat, susţinut de cabluri care reprezintă respectul pentru demnitateaumană şi dreptul de autorealizare a fiecărui individ” (Idem, p. 353) (s.n.).

După trecerea în revista a statutului profesiei de asistent social, aşa cum se prezintă el înstate unde exista tradiţie şi continuitate precum şi structuri organizaţionale bine stabilite, vom încerca să precizăm locul şi rolul asistentului social în societatea românească de tranziţie.

Pentru ţările în care structurile economice şi sociale sunt stabile, contextul este altul decât înRomânia, ca atare şi sarcinile asistenţei sociale vor fi într-o oarecare măsură diferite. Aşa dupăcum subliniază E. Zamfir şi L. Ionescu, dacă în primul caz asistenţa socială este prioritarcorectivă şi compensatorie, în România asistentul social trebuie să se implice în reconstrucţiasocială, în speţă fiind vorba de o abordare terapeutică la nivelul întregii comunităţi. (Constable,R., Metha, V.,1994, p. 10). O asemenea strategie de intervenţie terapeutică este argumentată prin

colapsul economic de după 1989, caracterizat drept patologic, incluzând, printre altele, haos înceea ce priveşte producţia, escaladarea preţurilor, creşterea sărăciei, creşterea şomajului, formareainadecvată a managerilor care au un statut ambiguu în relaţiile cu statul, deteriorarea disciplineimuncii, reducerea numărului de ore de muncă şi sporirea concediilor şi a zilelor nelucrătoareplătite de stat, alienarea politică a unei mari părţi a populaţiei, corupţia ce duce la criza sistemuluide control social, o politică populistă de menţinere artificială a unor companii, creştereadelincvenţei şi a violenţei, numeroase dispute sociale şi politice etc. Statutul profesional alasistentului social în România trebuie să fie definit în termenii acestui context specific al tranziţiei(Constable, R., Metha, V., 1994p. 10).



TEME DE REZOLVAT

1. Scrieti un eseu de aproximativ trei pagini avand ca tema:Ce am stiut si ce am aflat nou despre profesia de asistent social

2. Completati tabelul de mai jos cu argumente pro si contra statutuluiprofesiei de asistent social:

------------------------------------------------------------------------------------------Asistenta sociala nu este inca o Asistenta sociala este o profesie acceptataprofesie deplin acceptata deoarece: deoarece:

INTREBARI

1. Profesia de asistent social nu poate fi considerata cu multe fatete.Afirmatia:a. este corectab nu este corectac. este valabila, dar stirbeste prestigiul profesiei

2. Care din urmatoarele elemente ridica la cote inalte profesia de asistent

social:a. punerea in slujba serviciului publicb. o baza specializata de cunostintec. ambele raspunsuri sunt corecte

3. Asistenta sociala reprezinta o profesiune organizationala. Afirmatia ete:a. corectab. partial corecta

c. incorecta

4. In cazul asistentei sociale, accentul pus pe servicii reprezinta:a. cheia de bolta pentru intelegerea oricarei conceptii despre asistentasocialab. un element cu o oarecare semnificatie in intelegerea conceptiilor despreasistenta sociala



c. un element lipsit de relevanta in intelegerea conceptiilor despre asistentasociala

5. Unitatea domeniilor care formeaza asistenta sociala s-a realizat:a. foarte usorb. usorc. ceva mai dificil

Raspunsuri corecte:

1b, 2c, 3a, 4a, 5c.

BIBLIOGRAFIEKrogsrud Miley, Karla, O’Meila, Michael,DuBois(2006), Practica asistentei

sociale, Editura Polirom, Iasi, pp.23-44Neamtu, George(2003) Introducere in teoria asistentei sociale, in Neamtu,George (coordinator), Tratat de asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, pp.25-56.Prelici, Viorel (2002) Aspecte metodologice si abordari in asistenta sociala,Editura Mirton, Timisoara.

b



5. ASISTENTA SOCIALA, COMBINARE CREATIVA DECUNOSTINTE, VALORI SI PRICEPERI

Reveniti la cap. 3. Acolo am analizat profesia de asistent social dinperspectiva celui asistat (asa cum ati putut remarca , a celui pe care l–amdenumit client). Vom analiza detaliat acest concept in capitolul 8. De aceastadata vom analiza ce inseamna asistenta sociala din perspectiva asistentuluisocial. Dupa cum observati din titlul acestui capitol, vom avea in vederepatru notiuni pe care le veti asimila, dobandind competenta profesionala nunumai de a opera cu ele, dar si sa depuneti eforturi pentru a le realiza efectivin demersul de a va califica profesional ca asistenti sociali. Este vorba despreconceptele de cunostinte, valori, priceperi si combinare creativa.

La sfarsitul acestui capitol veti realiza urmatoarele competente profesionale:

01: sa delimitati sfera de cunostinte de specialitate ce revinasistentului social profesionist;

02: sa puteti opera cu cunostintele specifice ale asistentei sociale inlumina caracterului lor eclectic;

03: sa asimilati valorile asistentei sociale :04: sa asismilati principiile ce deriva din valori;05: sa asimilati standardele ce deriva din principii06: sa va familiarizati cu problematica etica a profesiei de asistent

social

06: sa puteti interpreta, in lumina Codului etic al asistentului social,probleme etice simple ce pot aparea in practica asistentei sociale07: sa intelegeti ce inseamna priceperi si sa va formati competente in

lumina acestui concept;08: sa va familiarizati cu conceptual de creativitate si sa-l puteti

aplica in activitatea profesionala viitore.

ASISTENŢ A SOCIALĂ, O COMBINARE CREATIVĂ DE CUNOŞTINŢ E, VALORI ŞI

PRICEPERI

Atunci când desfăşurăm o activitate, când întreprindem ceva, avem în vedere un mod de a înţelege lucrurile (cunoştinţe) anumite atitudini (valori) şi o capacitate de a le utiliza (priceperi).Acest lucru este valabil şi în privinţa asistenţei sociale ca activitate de ajutare.



5.1 Cunoştinţele

În literatura de specialitate se subliniază necesitatea ca acţiunea de asistenţă socială să serealizeze pe o bază largă de cunoştinţe.

Cunoştinţele se referă la domeniul cognitiv, mental, la realitate, aşa cum o acceptăm. fie căne referim la elemente percepute cu certitudine, fie că este vorba despre ceea ce noi credem că are

o mare probabilitate.Autorul unui dicţionar de specialitate prestigios apreciază că baza de cunoştinţe în domeniul

asistenţei sociale derivă din:- propria experienţă a asistentului social;- teorie;- studiul sistematic al fenomenelor relevante;- experienţa directă şi relatată de către alţi asistenţi sociali practicieni (Barker, L., R., 1991) Asistenţa sociala pune un accent tot mai mare pe cunoştinţele de natura ştiinţifică, opuse

unor simple convingeri neconfirmate.In domeniul sociologiei, au fost enunţate următoarele atribute care definesc cunoştinţele

ştiinţifice: caracter abstract, intersubiectivitate, relevanţă empirică.Putem considera că aceleaşi atribute le păstrează şi cunoştinţele în cadrul asistenţei sociale,

între cele două domenii interferenţele fiind deosebit de pronunţate. Unii sociologi consideră căsocietatea determină prezenţa şi conţinutul ideilor. Ca atare, deşi cunoştinţele pot fi testate şi sepot dezvolta în mod ştiinţific, contextul social exercită o influenţă remarcabilă. Acest lucru este întrutotul adevărat referitor la cunoştinţele în domeniul asistenţei sociale. De exemplu, ideeademocratică despre valoarea supremă a individului a influenţat accentul pus pe trebuinţeleindividuale în domeniul asistenţei sociale.

Cunoştinţele de asistenţă socială reprezintă, de fapt, ceea ce ştim despre oameni şisistemele sociale. Vor fi explicate funcţionarea indivizilor şi a sistemelor sociale. În acest fel vorfi înţelese situaţiile în care sunt puse unele persoane şi vor putea fi ghidate acţiunile asistenţilorsociali în încercarea lor de a îmbunătăţi funcţionarea socială a indivizilor.

Cunoştinţele de asistenţă socială le includ pe cele despre dezvoltare umană, diversitateumană şi teoriile sistemelor sociale.

După cum rezultă din cele de mai sus, cunoştinţele din domeniul asistenţei sociale sunt î mprumutate, în mare măsură, din ştiinţele sociale, mai ales sociologie, psihologie, antropologie, ştiinţe politice, economice, istorie, ca şi din biologie şi fiziologie.

În activitatea sa, după cum spuneam, asistentul social preia cunoştinţe dar, totodată, le şidezvoltă. O mare parte din aceste cunoştinţe sunt reprezentate de înţelepciunea practică dobândităprin experienţă.

Deci, cunoştinţele de asistenţă socială sunt eclectice, interdisciplinare, complexe şi, adesea,subiective.

Să dăm un exemplu: atunci când asistentul social va lucra cu o persoană vârstnică, peste 65de ani, va prezenta o mare importanţă înţelegerea trebuinţelor specifice acestei vârste. Biologia şifiziologia vor oferi cunoştinţe despre procesul biologic de îmbătrânire. Gerontologia ne va oferi

câteva teorii privitor la îmbătrânire, cum ar fi teoria dezangajării, teoria activităţii sau teoriadezvoltării. Ultima dintre ele identifică sarcinile specifice pe care persoana vârstnică trebuie să leparcurgă.

Perioada de bătrâneţe este cea mai dificilă din viaţa unui om: sănătatea este în declin,dizabilităţile cresc, atractivitatea faţă de lume scade. Este importantă asimilarea unor cunoştinţedespre boli specifice acestei vârste ca şi unele despre moarte. Referitor la acest ultim aspect,asistentul social trebuie să cunoască faptul că doar o mică parte a bătrânilor au teamă de moarte.Utile se dovedesc a fi cunoştinţele despre stres, factorii stresori specifici vârstnicilor şi copingul.



Din punctul de vedere al sociologiei, este necesar să se cunoască rolul vârstnicului însocietatea actuală, aspectele negative ale marginalizării şi stigmatizarea persoanelor în vârstă.

Retragerea ridică probleme financiare, vârstnicii se simt neglijaţi de copii, unii se simtalienaţi de schimbările sociale. Cercetările subliniază că bătrânii regresează spre forme de apărareprimitive şi ineficiente: anxietate, depresie. Asistentul social trebuie să lupte împotrivastereotipiilor ce consideră că bătrânii sunt rigizi şi inflexibili, stresul minor putând depăşi

capacitatea lor de adaptare.În sfârşit, asistentul social trebuie să fie familiarizat cu resursele financiare comunitare,

neguvernamentale şi guvernamentale, de asemenea cu politicile sociale privind posibilităţile deajutare a acestei categorii de oameni.

5.2 Valori

Între termenul de cunoştinţe şi cel de valori există o seamă de elemente comune care potcrea eventuale confuzii. Cunoştinţele pot fi dovedite, sunt folosite pentru a explicacomportamentul şi a conceptualiza activitatea de asistenţă socială. Deşi valorile nu se supun atâtde mult rigorilor logice, ele nu sunt mai puţin riguroase, dar, de data aceasta în ceea ce priveşte

aplicarea lor. Cuvântul cheie pentru a le înţelege este trebuie, ceea ce este de dorit, preferat. Sepresupun opţiuni referitoare la comportamentul uman, în cazul asistenţei sociale modalităţi doritede a ajuta. Valorile “reflectă convingeri selectate despre cum trebuie sa fie viaţa. Vorbind îngeneral, idei împărtăşite despre ceea ce este bine, corect şi de dorit” (Haynes, K.S.,Holmes, K.,A.,1994, p.170).

Potrivit unei definiţii de dicţionar, valorile reprezintă obiceiuri, standarde de comportament şi principii considerate dezirabile de către o cultură, un grup de oameni sau un individ (Barker,R.L., 1991)

Valorile rămân ceva general şi abstract înainte de a fi traduse în norme. Acestea din urmăsunt reguli sau ghid pentru comportament. De exemplu, afirmaţia “toţi oamenii au fost creaţi cafiind egali”, valoare care apare în Declaraţia pentru Independenţă a Statelor Unite ale Americii,rămâne o abstracţie măreaţă pentru afro-americani timp de două sute de ani, adică până în 1960

când apare legea drepturilor civile. Valoarea în sine nu e suficientă pentru ceea ce reprezintă ea.După cum afirma H.H. Perlman, “valoarea este neînsemnată dacă nu se deplasează sau estedeplasabilă de la afirmaţia verbală spre acţiune” (apud Haynes, K.S., Holmes, K.A., 1994,p.171)

Valorile există mai mult în sisteme. Acest lucru înseamnă că valorile individuale suntorganizate în asemenea mod încât au o strânsă legătură cu valorile celorlalţi. Ele sunt, în bunămăsură, impuse individului de către sistemul social.

Există diverse clasificări ale valorilor: valori primare şi instrumentale, valori fundamentaleşi secundare, valori cardinale şi operaţionale.

L.C. Johnson vorbeşte de trei tipuri de valori:- valori fundamentale, reprezintă categoria cea mai abstractă, fiind cele mai uşor agreate de

grupurile de oameni. Asemenea valori sunt cele de libertate demnitate umană, progres, justiţie,bioetică;

- valori imediate, cu caracter ceva mai specific. De exemplu, dreptul la eutanasie, dreptul laavort, dreptul de a-ţi pedepsi într-un anumit fel copiii.

Dreptul la eutanasie sau cel referitor la sinucidere reprezintă un teren de dezbateri şiconflicte etice. Dacă dreptul la eutanasie este moral sau nu, în acest caz care va fi poziţiaasistentului social? El va fi responsabil faţă de clientul individual, faţă de familia şi prieteniiacestuia sau faţă de întreaga societate? Unii asistenţi sociali consideră că dorinţa de sinucidereeste o instabilitate mentală temporară, în care caz, ca asistenţi sociali avem obligaţia de a



interveni pentru a proteja clientul de el însuşi. Alţi asistenţi sociali consideră că “sinuciderearaţională” este îndreptăţită în unele situaţii cum ar fi bolile terminale. Dacă o persoană suferă deun cancer inoperabil este raţional ca ea însăşi să hotărască de a nu mai continua suferinţa.Calitatea vieţii trebuie să fie o variabila majoră într-o asemenea situaţie. Dacă crezi în valoareainerentă a tuturor persoanelor, dacă consideri că boala termială a clientului îi dă dreptul să moarăcu demnitate, cât de departe trebuie să mergi în acceptarea acestei valori? Dacă ai dreptul legal să

asişti o persoană să se sinucidă, cât de departe putem merge în sprijinirea eforturilor sale? Cedirecţie etică trebuie să ne luăm în acest caz?

Bioetica reprezintă un domeniu specializat al eticii referitor la dilemele morale, etice şilegale create de dezvoltarea masivă a tehnologiei în domeniul medicinii. Datorită progreselortehnologiei medicale din ultimii ani, problemele etice au evoluat ca niciodată înainte.

Tehnologia medicală face posibilă menţinerea în viaţă a unui organism, cu toate ca din punctde vedere clinic ne aflăm în faţa unui “creier mort”. Ce trebuie să onorăm, moartea creierului saumoartea inimii? Transplantul de organe dă posibilitatea prelungirii vieţii trăită în bune condiţiuni.Cine decide prioritatea de a beneficia de un transplant atunci când sunt mai mulţi doritori de câtorgane de transplantat?

- valori instrumentale, specifice, care reprezintă anumite moduri de comportament.Asemenea valori sunt autodeterminarea şi confidenţialitatea ( L.C. Johnson, 1992., p. 53).

Ele au calitatea de a fi instrumentale, operaţionale.Valorile îşi au originea, parţial, în societatea de care aparţine persoana. Printre factorii care

influenţează susţinerea valorilor individuale amintim:- moştenirea culturală;- valorile deţinute de persoane / grupuri cu care individul ar vrea să se asocieze;- experienţa personală;- punctul de vedere despre fiinţa umană şi natura situaţiilor umane.NASW stabileşte un număr de 10 valori. (Morales, A.T., Sheafor, B.W.,1992,pp.224-228).

Putem considera ca aceste valori sunt în general valabile, reflectând, de fapt, un spirit democratic,ce se poate regăsi astăzi în societatea vest europeană, nu doar în contextul socio-cultural şi valoricmoral american.

1. Importanţa majoră acordată persoanei în societate. Este valoarea fundamentală asocietăţii vestice. Supremaţia individului reprezintă, de asemenea, postulatul de bază în practicăasistenţei sociale. De aici derivă şi rolul asistenţei sociale de a ajuta, nu de a acuza sau condamna.Clienţii trebuie acceptaţi cu sistemele lor de valori, nu din punctul de vedere al valorilorasistentului social sau cel al societăţii. Trebuie pornit de la faptul ca un client este om şi el trebuietratat ca membru al societăţii, demn şi cu depline drepturi. Este vorba de a trata pe fiecare drept opersonalitate, adică în unitatea şi unicitatea structurii sale bio-psiho-socio-culturale. Acelaşi lucrueste valabil şi în privinţa grupurilor.

2. Angajare în schimbarea socială pentru a ieşi în întâmpinarea trebuinţelor recunoscutesocial. Această valoare ar părea în contradicţie cu cea anterioară. Supremaţia persoanei clientuluinu înseamnă ca asistentul social să neglijeze componenta socială a preocupărilor sale, adică aceea

de a urmări schimbarea socială. Asistenţa socială este o profesie care se simte responsabilă şiurmăreşte să ajute societatea pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sociale ale oamenilor, pentruca instituţiile sociale menite bunăstării să funcţioneze adecvat în acest scop: “asistenţii socialisunt obligaţi să creadă că societatea are responsabilitatea de a oferi resurse şi servicii pentru aajuta oamenii să evite probleme ca: foametea, educaţia insuficientă, discriminarea, boala şilocuinţele neadecvate. În timp ce asistenţii sociali acceptă supremaţia individului, ei deţin, deasemenea, responsabilitatea socială pentru întâmpinarea nevoilor sociale“ (Morales, A.T.,Sheafor, B.W., 1992, p. 224-225)



3. Responsabilitate privitor la justiţia socială şi bunăstarea economică, psihică şi mentală pentru întreaga societate. Asistenţii sociali cred în justiţia socială, astfel ca fiecare persoană să-şipoată pune în valoare posibilităţile, să contribuie la dezvoltarea societăţii. În ciuda faptului căsocietatea americană are resurse mult superioare faţă de ale noastre, şi acolo trebuie făcuteanumite alegeri. Nu pot fi satisfăcute maximal toate trebuinţele. Ca atare trebuie operate anumiteselecţii, este necesar să se aibă în vedere categoriile cele mai dezavantajate cum ar fi copiii,

persoanele vârstnice, persoanele cu handicap etc. Acest lucru se pune în condiţii şi mai acute însocietatea româneasca, cu resurse limitate, cu legislaţie, nu o dată, în curs de elaborare, cuaplicarea acestei legislaţii atât de precar etc. În condiţiile societăţii de tranziţie asistenţii sociali aude luptat, nu o dată, cu obstacole descurajante. Numai o motivaţie foarte puternică ce trebuie întărită prin diverse mijloace poate contracara o eventuală descurajare sau revoltă neputincioasă aasistenţilor sociali, în general tineri. Este important ca ei să ştie că, în condiţiile unei ţări sărace,puţinul existent trebuie cu grijă împărţit.

4. Respect şi apreciere pentru diferentele individuale şi de grup. Psihologia subliniazăanumite caracteristici pe care le au toţi oamenii. Toţi avem trebuinţe, scopuri, dorinţe, aspiraţiietc. Din acest punct de vedere toţi suntem la fel. Pe de altă parte, după cum s -a remarcat în cadrulteoriilor personalităţii, fiecare dintre noi reprezentăm o personalitate, adică o structurare unică de

însuşiri bio-psiho-socio-culturale prin care ne diferenţiem de ceilalţi. Asistentul social trebuie sărespecte această unicitate. El trebuie să ia în considerare aspectele calitative derivate din modeleculturale diferite, convingeri diverse, forme variate de activitate.

5. A dezvoltă abilităţile clienţilor de a se ajuta s inguri. Ajutorul acordat de asistentul socialtrebuie să antreneze participarea clientului la propria sa schimbare. Se porneşte de la postulatul căfiecare persoană are capacitatea de a contribui la propria sa schimbare.

Asistentul social trebuie să perceapă oamenii în dinamica devenirii lor, adaptabili, nu într-unmod static ci conservator. De exemplu, o persoană cu un retard mental pronunţat nu va putea fifăcută să obţină performanţe intelectuale remarcabile, totuşi, asistentul social va milita pentru caaceastă persoană să găsească oportunităţi prin care să-şi poată valorifica potenţialităţile, atâteacâte există. În cazul unei persoane care are o boală incurabilă, a unui copil lipsit de vedere, ei pot

fi ajutaţi să-şi uşureze starea în care se afla, iar mediul în care trăiesc trebuie şi el pregătit pentru adeveni suportiv şi să se acomodeze mai adecvat la situaţie.

În privinţa capacităţii clienţilor de a se ajuta singuri mai este de menţionat faptul căasistentul social trebuie să ajute clientul să fie responsabil pentru propriile decizii şi acţiuni.

6. Disponibilitatea de a transmite cunoştinţe şi abilităţi altora. A ajuta clientul înseamnă aevita ca el sa devină dependent de asistentul social şi a -l pregăti să-şi rezolve singur problemele.Asistentul social, împreună cu clientul, trebuie să identifice forţele de care acesta din urmădispune pentru a-şi rezolva problemele şi să-l înveţe cum poate folosi aceste forţe în viitor.

Pe de altă parte, asistentul social ca profesionist are obligaţia de a -şi împărtăşi cunoştinţelecolegilor.

7. Capacitatea de a menţine separate sentimentele şi trebuinţele personale de relaţiile profesionale. Referitor la această valoare trebuie menţionată o altă prevedere cu valoare depostulat şi anume că practica trebuie focalizată pe client şi nu pe asistentul social. Deoareceacesta din urmă nu poate rămâne indiferent faţa de oamenii cu care lucrează, destul de uşor el sepoate identifica cu clientul şi să dezvolte relaţii personale cu el. Într-o asemenea situaţie, clientulpierde avantajul unui ajutor obiectiv iar calitatea procesului de ajutare este diminuată din cauzatransformării relaţiilor profesionale în relaţii personale pe care o persoană le are cu altele şi secaracterizează printr-o anumita doză de subiectivitate, fiind colorate afectiv. Relaţiile profesionalenecesită menţinerea unui anumit grad de obiectivitate profesională. Identificarea cu clientul



împiedică posibilitatea de a avea o percepţie neutră asupra situaţiei clientului. Unii autorisubliniază în mod expres “importanţa menţinerii unui anume grad de distanţă personală faţa declienţi: “ de-a lungul timpului, mulţi clienţi vin în contact cu profesionişti care ajută, şi ei au, deobicei, pretenţia ca să le rezolve situaţia în care se află - ca orice persoană care transferă o situaţiedificilă sau primeşte asistenţa de la familie, prieteni sau alţi oameni care o ajută în mod natural.Deseori aceste eforturi de ajutare le implică pe cele emoţionale pentru a înţelege şi a face faţa

situaţiei. În opoziţie cu cel care ajuta natural, ajutorul profesionist are o nouă dimensiune faţă declient sau de grup, operând cu un anumit grad emoţional de neutralitate.

Menţinerea acestei neutralităţi fără a părea nepăsător, sau neconcentrat este un act delicatpentru asistentul social. Lucratorul care ajunge să se identifice cu situaţia clientului poate pierdeperspectiva şi obiectivitatea. (B. Sheafor, Ch. R. Horejsi şi G. A. Horejsi, apud Morales T.A. şiW.S. Sheafor, 1992, p. 227).

8. Respect pentru confidenţialitate în relaţia cu clienţii. A păstra secrete informaţiile despreclient derivă din prima valoare menţionată anterior: a acorda importanţă majoră persoanei.Fiecare are drepturi depline asupra sa, inclusiv de a-şi păstra informaţiile despre sine. Aceastăvaloare presupune maxima protecţie a informaţiilor primite în munca cu clienţii. Desigur, nuputem vorbi de o confidenţialitate absolută. Trebuie subliniat, de asemenea, că există informaţii

delicate pe care asistentul social şi clientul trebuie să le schimbe. O întrebare legitimă ce apare înmintea viitorului asistent social profesionist este să delimiteze cu claritate categoria informaţiilorce nu trebuie păstrate confidenţial şi pot sau trebuie să fie divulgate sau, în orice caz cunoscute şide alţii. Putem spune că sunt confidenţiale informaţiile pe care clientul doreşte să le păstrezeconfidenţiale. Când are asistentul social dreptul şi/sau obligaţia de a nu considera obligatorierespectarea confidenţialităţii? El are obligaţia de a apăra interesele clientului. Cu totul general,putem spune că atunci când informaţia respectivă pune în pericol pe cineva, unde există riscul dea produce o vătămare de sine sau a altora nu este obligatorie păstrarea confidenţialităţii.Sinuciderea este un asemenea exemplu. Sau atunci când există pericolul ca cineva să fie ucispentru că vrea sa-l părăsească pe prezumtivul ucigaş. De asemenea, atunci când se discută, încadrul echipei interprofesionale despre client. După cum nu se supune regulii confidenţialităţiicomunicarea abuzului îndreptat împotriva copilului. Important de remarcat faptul ca avem

obligaţia de a aduce la cunoştinţă clientului limitele confidenţialităţii informaţiilor. În restasistentul social are obligaţia de a apăra clientul şi interesele sale.

9. A persista să depui eforturi în activitatea cu clienţii, în ciuda frustrării. Lucrând cucategorii dezavantajate, dificil de reintegrat şi repus sa funcţioneze, fiind puşi în situaţia de amilita pentru drepturile clienţilor în ciuda rezistentei, stereotipiei, tendinţe lor conservatoare etc.,asistentul social, nu o dată se poate simţi frustrat. Din partea sa se impune, în primul rând, arecunoaşte această frustrare. Apoi, atunci când schimbarea are loc lent, tenacitate pentru a depăşiproblemele clienţilor individuali, ale grupurilor, organizaţiilor, comunităţilor precum şi alesocietăţii în general. Situaţia frustrantă poate apărea atunci când clientul este rezistent la o măsurăce se impune pentru îmbunătăţirea propriei sale situaţii sau atunci când caută să obţină un dreptlegitim al clientului şi autorităţile întârzie să-l acorde. Activitatea de advocacy (a pleda pentru

diferite grupe de clienţi referitor la problemele lor sociale) poate reprezintă, de asemenea, osituaţie frustrantă. În toate aceste cazuri, asistentul social trebuie să probeze răbdare, perseverenţă în privinţa activităţii propriei persoane şi persuasiune în relaţiile cu alţii. Nu trebuie să pierdemdin vedere eventuala descurajare şi mijloacele prin care să luptăm împotriva ei. Asistenţii socialitrebuie să fie perseverenţi.

10. Obligaţia de a se ghida după standarde personale şi profesionale ridicate. Asistentulsocial trebuie să folosească cele mai ridicate standarde etice în practica cu clienţii. Această



valoare este menţionată în Codul etic al asistentului social din S.U.A. În cazul nerespectării ei, sepot aplica sancţiuni.

S-a afirmat despre valorile din cadrul asistenţei social ca sunt ca rinichii ; nu îţi dai seama deei decât atunci când te supară. La fel şi în privinţa valorilor, vorbim despre ele atunci când, înpractică, apar dileme. S-a estimat, de asemenea, că jumătate din deciziile profesionale necesitămai degrabă judecăţi etice decât judecăţi ştiinţifice. Astfel privite lucrurile, putem conchide că

profesia de asistent social presupune, într-o serioasă măsură, utilizarea valorilor. Înainte de a începe procesul de ajutare, asistentul social trebuie să- şi cunoască propriul

sistem de valori. În al doilea rând este necesar a fi cunoscut sistemul de valori ale clientului. Asistentul social trebuie să încerce să evite impunerea propriului sistem de valori. Şi, mai ales,trebuie să se ghideze după valorile profesiei, respectiv ale codului etic.

Trebuie menţionat că şi alte profesii vehiculează valori, dar oarecum diferite de cele aleasistentului social. Aşa sunt, bunăoară, cele ale medicului, asistentelor medicale sau alepsihologului. Dintre aceste profesii, cele mai apropiate de asistenţa socială sunt cele împărtăşitede psihologi.

5.3 Priceperi

S-a afirmat despre asistenţa socială că este, în acelaşi timp, artă şi ştiinţă. O parte a practiciiasistentului social se bazează pe abilităţi naturale şi trăsături de personalitate. Fără îndoială, uniiposedă calităţi naturale prin intermediul cărora devin persoane ce ajută eficient, în mod natu ral.Totuşi, multe priceperi solicitate în practică au o bază de cunoştinţe şi pot fi învăţate. Eficienţaactivităţii asistentului social sporeşte atunci când abilităţile naturale se împletesc cu priceperiprofesionale dezvoltate.

A fi în mod efectiv asistent social înseamnă să ai capacitatea de a utiliza un repertoriu largde tehnici. Priceperea asistentului social înseamnă, în acelaşi timp, să operezi o selecţie potrivităde tehnici pentru o anumită situaţie şi abilitatea să utilizezi aceste tehnici efectiv. Selecţiaanumitor tehnici trebuie să se bazeze pe efortul conştient de a alege şi utiliza acele cunoştinţe decare suntem siguri că vor fi în concordanţă cu valorile asistenţei sociale. În acest sens, valorile

devin un filtru între cunoştinţele disponibile şi priceperile utilizate de asistentul social în ceea cepriveşte serviciile oferite. Priceperea reprezintă o componentă practică ce uneşte cunoştinţele şivalorile şi le converteşte în acţiune ca răspuns la grija şi trebuinţă.

Termenul este utilizat oarecum diferit în alte domenii. În general, priceperea presupune ostrânsă legătură cu deprinderea. În cazul ultimei, este vorba despre o componentă automatizată aactivităţii. Priceperea presupune utilizarea deprinderii în condiţii diferite şi adecvate situaţiei.

În ceea ce priveşte natura priceperilor, dacă cineva observă un asistent social în acţiune,natura priceperilor sale este uşor de observat. Spre deosebire de un doctor ce administrează o curăde medicamente pentru boala pacientului, asistentul social poate ajuta clientul/clienţii să-şi îmbunătăţească funcţionarea socială. Priceperea poate fi definită ca o abilitate de a utiliza în modefectiv cunoştinţele şi uşurinţa în execuţie sau performanţă. Elementul pivot pentru înţelegerea

specificului priceperilor în domeniul asistenţei sociale îl reprezintă contactul reciproc, satisfacţiaşi relaţiile productive între client (clienţi) şi asistentul social. (Morales, A.T., Sheafor, W.S., p.247).

În alte profesii priceperile sunt orientate “spre” cel educat, tratat etc., în domeniulasistenţei sociale priceperile se utilizează “împreuna” cu clientul. Succesul în procesul deajutare nu este determinat numai de priceperile asistentului social ci, de asemenea, de pricepereaclientului în utilizarea ajutorului şi în schimbarea funcţionării sociale.

A.T. Morales şi W.S. Sheafor definesc priceperile specifice profesiei astfel: “capacitateaasistentului social de a pune în mişcare, în relaţie cu clientul, (individual, grup sau comunitate) un



proces psihosocial, ghidat, de intervenţie referitor la schimbare, bazat pe valorile şi cunoştinţeledin domeniul asistenţei sociale, într-o situaţie specifică relevantă pentru client. Schimbarea care începe să apară ca rezultat al acestei intervenţii pricepute este efectuată cu cel mai mare grad deconsideraţie pentru client şi cu utilizarea forţei şi capacităţii clientului.” (MoralesA.T.,SheaforW,S , p. 248).

Priceperile asistentului social se regăsesc în cadrul metodelor şi tehnicilor. Trebuie precizat

că tehnicile reprezintă instrumente, procedee şi operaţii specifice încorporate în cadrul uneimetode. Competenţa în domeniul asistenţei sociale înseamnă formarea unor priceperi în ceea cepriveşte utilizarea metodelor şi a tehnicilor .

Asistenţa socială nu operează doar cu o pricepere, ci cu un număr mare de priceperi, folosite în diferite situaţii. Studii mai recente au încercat sa identifice cvasiexhaustiv priceperile de bazăcare sunt necesare unui asistent social. În general, se consideră priceperile ca având patrudomenii:

1. analiza informaţiilor;2. a pune în valoare personalitatea, selful din punct de vedere profesional;3. activităţi practice cu indivizi, grupuri şi comunităţi;4. evaluări.S-a sugerat ideea că priceperile profesionale se exprimă în activităţile asistentului social.

Selecţia cunoştinţelor potrivite pentru sarcina profesională, fuziunea dintre cunoştinţe şi valoriprecum şi sinteza acestora într-o activitate profesională relevantă constituie o artă, cu caractercreator. De aceea este şi imposibil ca un asistent social să înveţe toate priceperile de care arenevoie în cadrul activităţii sale practice.

H.M. Bartlett porneşte de la ideea de generic şi specific în privinţa priceperilor. Ca atarediferenţiază priceperi de bază şi specializate. Din categoria priceperilor de bază fac parte:

- priceperi de bază privind ajutarea;- priceperi de abordare- priceperi de observare;- priceperi de comunicare;- priceperi de a empatiza;- priceperi pentru cazur i de rezistenţă la intervenţie;

- priceperi de evaluare (assessment).Pornind de la acestea şi considerându-le de baza, ele pot căpăta un caracter tot mai sofisticat,

fiind utilizate de către practicieni mai experimentăţi şi devenind astfel priceperi specializate .

Trebuie să mai precizăm că fiecare persoană învaţă şi aplică aceste categorii de priceperi într-un mod propriu, le personalizează. Şi pe aceasta cale activitatea asistentului socialdobândeşte un caracter creator.

Cu totul general, în domeniul asistenţei sociale exista două tipuri de priceperi: cognitive şiinteractive sau de relaţii. Priceperile cognitive sunt cele folosite:

• pentru studierea persoanelor într -o situaţie,• în identificarea cunoştinţelor de folosit,

• în planificarea intervenţiei şi în evaluare.Priceperile interactive presupun:• relaţiile de lucru cu indivizi, grupuri, familii, organizaţii şi comunităţi,• în comunicare• dezvoltarea înţelegerii.Un asistent social trebuie sa fie competent în ambele tipuri de priceperi. Ele se dezvoltă de-

a lungul timpului, ca rezultat al practicii, în cadrul utilizării unor tehnici şi metode. Dezvoltareapriceperilor implică nu numai aplicarea unor cunoştinţe şi un cadru metodologic adecvat, ci şifolosirea unor calităţi individuale şi a unui mod personal de lucru.



Asociaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din U.S.A. (N.A.S.W.), în cadrul Standardelorpentru Clasificarea Practicii în Asistenţa Socială (1982), stabileşte următoarele 12 categorii maiimportante de priceperi:

- a asculta pe alţii cu atenţie şi înţelegere;- a selecta informaţii şi un ansamblu de fapte relevante pentru a pregăti istoricul social,

evaluarea (assessment) şi raportul;- să creeze şi să menţină o relaţie profesională de ajutare;- să observe şi să interpreteze comportamentul verbal şi nonverbal şi să utilizeze cunoştinţele

despre teoriile personalităţii şi metode de diagnostic;- să angajeze clienţii (incluzând aici persoane individuale, familii grupuri şi comunităţi) în

eforturile de a rezolva problemele lor personale şi a le câştiga încrederea;- a sprijini - fără a avea pretenţia de a trata - discuţii asupra unor subiecte sensibile din punct

de vedere emoţional;- a crea soluţii inovative pentru trebuinţele clienţilor;- să determine trebuinţa de terminare a relaţiei terapeutice;- a conduce o cercetare or a interpreta constatările unei cercetări şi literatura de specialitate;- să medieze şi să negocieze între părţi în conflict;

- să prevadă legături de servicii între organizaţii;- să interpreteze şi să comunice trebuinţele sociale pentru a găsi surse, public şi legiuitori.

(Barker,1991)

Acelaşi lucru în privinţa unor abilitaţi necesare în practica asistenţei sociale: sa vorbească şisă scrie clar, să-i înveţe pe alţii, sa răspundă cu înţelegere la situaţii ce prezintă încărcăturaemoţională sau de criză, în relaţia profesionala să servească drept model, să interpreteze într-unmod complex fenomenele psihosociale, să organizeze munca în vederea desemnăriiresponsabilităţilor, să identifice şi să obţină resursele necesare pentru a putea asista pe alţii, săevalueze propriile performanţe şi sentimente utilizate în ajutare şi consultare, să participe şi săconducă activităţi de grup, funcţionarea în situaţii de stres, să poată negocia în situaţii conflictualesau cu persoane contestatare, să facă legătură între teorii sociologice şi psihologice pe de-o parte

şi situaţiile practice pe de alta, să identifice informaţile necesare în rezolvarea unei probleme şi săconducă cercetări ce se referă la serviciile unei agenţii. (Barker R. idem).

Se mai discută despre priceperi pentru practica directă. Este vorba despre abilitatea de apune cunoştinţele de asistenţa socială în slujba activităţilor de intervenţie efectivă cu persoane,familii, grupuri şi comunităţi. La rândul lor, sunt împărţite în priceperi:

- înnăscute (priceperi de a percepe şi priceperi cognitive);- interacţionale (priceperi de a pune în scena, de a lucra cu sentimente şi informaţii);- strategice (a lucra cu conduite şi cu copingul (controlul) conflictului).În ceea ce priveşte activitatea cu grupuri, sunt menţionate priceperi de a construi grupuri, de

facilitare a muncii cu grupul, de a lucra cu grupuri care nu verbalizează prompt sau în timpul cândnu discută. (ibidem).

5.4 Combinarea creativă a cunoştinţelor,valorilor şi priceperilor

Mai întâi, ce înseamnă creativ, în general şi mai apoi, care este specificul activităţiicreatoare în domeniul asistenţei sociale.

Cunoştinţele de psihologie despre creativitate subliniază că ne aflăm în faţa unor situaţ iiproblematice pentru care algoritmul (succesiune de operaţii care duc la rezolvarea problemei) nueste suficient sau eficient. Creativ, în opoziţie cu algortmizabil presupune căi de rezolvare a



problemelor oarecum neconvenţionale, în sensul de a nu putea fi încadrate într-un algoritm.Teoria educaţiei accentuează foarte mult dezideratul potrivit căruia în şcoală trebuie să punemaccent pe dezvoltarea creativităţii. În fiecare domeniu de activitate este necesară orientareacreativă.

Persoanele creative, aşa cum subliniază cercetările din domeniul psihologiei, prezintă oseamă de caracteristici: nonconformism în opinii şi judecăţi, motivaţie ridicată şi persistentă în

realizarea scopurilor propuse, deschidere şi receptivitate pentru informaţii noi, preferinţă pentrucomplexitate, toleranţă pentru situaţiile ambigue, contradictorii, care nu sunt evidente, o oarecarerezervă faţa de poziţiile teoretice consacrate, familiarizare cu şi cunoştinţe despre toate aspecteleproblemei.

Toate cele de mai sus, referitoare la creativitate sunt valabile şi pentru domeniul asistenţeisociale.

Combinarea creativă a cunoştinţelor, valorilor şi priceperilor reprezintă mai mult decât ocombinare. Implică şi o alegere potrivită, de asemenea, o împletire a unor informaţii ce parnesemnificative şi fără legătură. Înseamnă şi extinderea la unele valori care depăşesc domeniulpropriu zis al asistenţei sociale. După cum poate fi vorba despre aplicarea cu îndemânare acunoştinţelor şi priceperilor interacţionale într-un cadru concret.

Pentru că fiecare situaţie şi fiecare trebuinţă ce presupune ajutor este diferită, cunoştinţele,

valorile şi priceperile folosite se diversifică. Deci, nu putem vorbi despre reţete, proceduristandard sau moduri generale de analizare a persoanei în situaţ ie. Ca atare, aplicareacunoştinţelor, valorilor şi priceperilor se va face în mod creativ. Tocmai de aceea se vehiculeazăideea de artă în domeniul asistenţei sociale, opusă celei de ştiinţă a asistenţei sociale. Aceastăartă se bazează pe intuiţie, experienţă acumulată, atribute personale ale asistentului social.

Interesant de remarcat faptul că ideea creativităţii pentru profesia de asistent social, dupăpărerea noastră, nu este în centrul preocupărilor actuale ale teoreticienilor şi practicienilor, celpuţin în sistemul american - de altfel bine organizat şi cu un învaţământ academic pentru asistenţasocială, echivalent cu cel pentru alte profesiuni, având un statut mult mai vechi şi consolidatAltfel nu putem explica faptul ca termenul de creativitate pentru asistenţa socială nu apare nici înEnciclopedie şi nici în dicţionarul lui R. L. Barker de referinţă în literatura americană - şi nunumai - consacrată asistenţei sociale. Putem explica faptul prin aceea că domeniul asistenţei

sociale în sine este deosebit de dinamic, cu accent pe practică şi acţiune, având un pronunţatcaracter militant, vehiculând valori deosebit de relevante pentru democraţie şi supremaţiadrepturilor individuale. Edificator în acest sens este Codul etic al NASW care, în ansamblul săureflectă spirit creator.

În încheiere, credem că este necesar să facem o precizare care să vină în întâmpinarea uneiposibile confuzii între algoritm(izabil) şi creativ în cadrul practicii asistenţei sociale.

Asistentul social este un profesionist care, prin natura activităţii sale, se integrează într-ostructură birocratica formală. El aplică proceduri - în general algoritmi - care trebuie urmaţi şicare uşurează şi asigură rezolvarea corectă a diferitelor probleme, obligatoriu de rezolvat casarcini de serviciu. A manifesta creativitate nu intră oare în contradicţie cu activitatea care, pentrua fi cât mai eficientă este algoritmizată, calitatea activităţii asistentului social, pentru care el esteapreciat, fiind tocmai aceea de a respecta procedura (algoritmul)? Unde rămâne loc pentru

creativitate?Este de precizat faptul că soluţia creatoare nu reprezintă o activitate în sine menită să dea

doar spectaculozitate sau să reprezinte o formă de aventurism care să pună în valoare pe cel ce oaplică. Soluţia creatoare nu trebuie să contravină principiului eficienţei, rentabilităţii si, în cazulasistenţei sociale, mai ales să nu prejudicieze în vreun fel clientul.



TEMA DE REZOLVAT1.Scrieti un eseu, la alegere, cu una din urmatoarele teme:

Ce cunostinte, valori si priceperi pentru domeniul asistentei sociale am avut inainte de a incepe specializarea mea in acest domeniu

Rutina/creativitate in activitatea asistentului social

2. Alegeti una dintre valorile asistentei sociale, respectiv pricipiile sistandardele ce deriva. Scrieti un eseu de o pagina pe marginea acestei teme.Trimiteti-l pe adresa de e-mail la doi colegi care sa-l comenteze. Eventualschimbati mesaje pe marginea continutului, facand o dezbatere pe aceastatema. Consultati tutorele pentru a va sprijini si a va evalua contributiile in

aceasta dezbatere.

INTREBARI

1.Cunostintele de asistenta sociala nu trebuie sa fie eclectice deoarece:a. creeaza confuziib .nu pot favoriza o abordare sistemicac. ambele raspunsuri sunt gresite

2. Cunostintele de asistenta sociala sunt eclectice. Afirmatia este:a. corectab. partial corectac. gresita

3. Valoarea trebuie sa se deplaseze :a. de la actiune la afirmatieb. de la afirmatie la actiunec. trebuie sa fim consecventi si sa nu o deplasam

4. Asistenta sociala este:a. in exclusivitate o stiintab. in exclusivitate o artac. o arta si o stiinta

5. Priceperile:a. nu trebuie sa fie personalizate



b. trebuie sa fie personalizatec. personalizandu-le li se pierde caracterul creator

Raspunsuri corecte:1c, 2a, 3b, 4c, 5b.

BIBLIOGRAFIEBuzducea, Doru (2005) Aspecte contemporane in asistenta sociala,EdituraPolirom, Iasi, pp. 17-37.Tompea, Doru, (2003), Deontologia asistentei sociale si constructiaparadigmei profesionale in Neamtu, George (coordinator), Tratat deasistenta sociala, Editura Polirom, Iasi , pp.401-464.



6. ASISTENTA SOCIALA CA PROCES DE REZOLVARE A

PROBLEMELORPe marginea celor asimilate pana in prezent, intelegem ca a ajuta un clientinseamna a interveni, din perspectiva profesionistului, pentru a ajuta clientulsa-si rezolve problemele, adica sa-si inlature sau cel putin sa-si diminuezegrijile si sa-si satisfaca trebuintele, altfel spus, a-l ajuta sa se schimbe. Estenecesar de subliniat, sa invatam clientul sa-si rezolve problemele. Ca atarepe parcursul acestui capitol ne vom ocupa de procesul de rezolvare aproblemelor in cadrul asistentei sociale.

La sfarsitul acestei teme veti dobandi urmatoarele competente profesionale:

01: sa intelegeti pentru a putea opera cu conceptual de problema indomeniul asistentei sociale;

02: sa inelegeti pentru a putea opera in raport de conceptul de procesin domeniul asistentei sociale;

03: sa intelegeti si sa operati, in domeniul asistentei sociale, cu

conceptul de algoritm;04: sa asimilati etapele algoritmului de rezolvare a problemei in

domeniul asistentei sociale si sa operati cu ele in cadrul activitatii practice despecialitate si mai apoi in activitatea profesionala

05: sa cunoasteti modul in care se opereaza concret in cadrul fiecareietape a procesului de rezolvare a problemelor specifice asistentei sociale

ASISTENŢ A SOCIALĂ CA PROCES DE REZOLVARE A PROBLEMELOR

Asistenţa socială înseamnă a ajuta clientul în vederea înlăturării grijilor şi satisfaceriitrebuinţelor, adică să-şi rezolve problemele. Privită ca proces de rezolvare a problemelor, serefera la intervenţia asupra clientului individual, denumită în literatura engleză de asistenţa



socială, social case work . Este considerată o metoda specifică asistenţei sociale, nici o altăprofesie nu o pretinde (K.S. Haynes, K.H. Holmes, 1994 p. 245). Case work presupune contactuldirect cu persoana, scopuri specifice pentru ea, ajutor individual. Se are în vedere persoana înanturajul său imediat, problemele sale interpersonale din mediul apropiat. Asistenţa socială caproces de rezolvare a problemelor se încadrează în categoria social case work-ului. O asemeneaabordare nu este unica în această categorie. Este precedată de modelul psihosocial (cu accent pe

procedeul de diagnostic), modelul funcţionalist (influenţat de paradigma psihanalitică,preconizând autorealizarea maximă a fiecăruia) şi succedata de modelul centrat pe sarcină(intervenţia este concentrată pe “ajutorul acordat clientului de a -şi identifica problemele specificecare apar din dorinţele sale nerealizate definite în termenii unor condiţii specifice care trebuieschimbate”, (F. Turner, apud K.S. Haynes, K.A. Holmes, 1994, p. 248). În cazul mode luluicentrat pe sarcină, după cum spuneam, intervenţia este concentrată pe ajutarea clientului de a -şiidentifica problem(a)ele specifice, acceptând explicit cum trebuie să lucreze, sarcină de sarcină,pentru a corecta problema, urmărind în mod conştiincios realizarea sarcinilor dintre şedinţe.Intervenţia se realizează în timp scurt, pe parcursul doar a câtorva şedinţe. (K.S. Haynes, K.A.Holmes,1994, p. 248). În sfârşit, se mai menţionează modele recente de intervenţie, în faptterapii, cum ar fi terapiile behavioriste, analiza tranzacţională ori terapia realităţii, împrumutatedin psihologia clinică şi utilizate cu precădere în forme de bază, simplificate.

Revenind la asistenţa socială ca proces de rezolvare a problemelor, se impune clarificareaconceptului de problemă, apoi a celui de proces, respectiv a etapelor procesului de rezolvare aproblemelor.

6.1 Problema

Termenul de problemă derivă din cuvintele greceşti pro ballein, care însemnă un obstacolaruncat înaintea cuiva pentru a fi necesar să -l d epăşească. Prin extensie semantică înţelegem,deci, că problema reprezintă o dificultate, o situaţie care prezintă incertitudine sau care trebuielămurită, depăşită. Termenul românesc este mai general, înglobând înţelesuri oarecum diferite. Înlimba engleză mai există, pe lângă cel de problem, alţi doi, issue şi matter, cu înţelesuri apropiate.

Problemele şi rezolvarea lor nu reprezintă un domeniu specific asistenţei sociale. Peste totacolo unde se întâmpina obstacole, dificultăţi, ne aflăm în faţa unor probleme care trebuierezolvate. Se ridica două întrebări:

• când devine o situaţie problematică?• când o situaţie problematică este specifică domeniului asistenţei sociale?Vom putea răspunde la aceste două întrebări pornind de la conceptele de trebuinţă şi

funcţionare socială. Preocuparea pentru satisfacerea trebuinţelor este specifică asistenţei sociale.Se consideră că avem o problemă de domeniul asistenţei sociale atunci când există o trebuinţănesatisfăcută care împiedică funcţionarea socială. Probleme specifice asistenţei sociale aparfrecvent în diferite situaţii, iar soluţiile sunt găsite adesea fără ajutor profesional. În termeni deasistenţa socială, problema se referă la o situaţie de funcţionare socială în care este blocatăsatisfacerea unei trebuinţe şi în care persoana implicată nu poate înlătura singură acest blocaj.

Exemplu:O vecină apelează la un serviciu de protecţia copilului pentru că e îngrijorată de o vecină,

mamă singură, tânără, care îşi lasă copilul de patru luni să plângă în leagăn, uneori mai mult de o jumătate de ora. În discuţia cu mama, asistentul social descoperă că, într-adevăr, copilul esterealmente părăsit să plângă, după expresia mamei “cât are chef” şi că mama nu ştie prea bine cumsă-l îngrijească. Există deci un blocaj în satisfacerea trebuinţelor copilului reprezentat de lipsa decunoştinţe a mamei. Nu este sigur dacă acesta este singurul blocaj. Pot exista şi alte probleme:



lipsa resurselor materiale sau atitudinea comunităţii care pot constitui piedici în satisfacereatrebuinţelor copilului.

6.2 Procesul

În general, un proces prezintă trei caracteristici:- are etape recurente;- are loc în cursul timpului;- este îndreptat într-o direcţie, fiind ireversibil.

Mai trebuie adăugat faptul că ne aflam în faţa unui proces ciclic. Adică, în procesul derezolvare a problemei exista o mişcare înainte, trecând prin anumite etape, în decursul timpului.Dar există, de asemenea, şi o tendinţă de întoarcere la etapele iniţiale sau o combinare aelementelor din diferite etape. Ireversibilitatea procesului nu înseamnă că în cadrul acestuia nu sepoate reveni, provizoriu, la etapele iniţiale ci, mai degrabă, un proces nu se poate reîntoarce într -un stadiu prealabil identic atâta timp cât este alimentat.

Pe baza celor de mai sus, putem defini procesul de rezolvare a problemei în domeniulasistenţei sociale drept găsirea - într-o succesiune de etape, de-a lungul timpului, în mod ciclic şi

ireversibil - unui mod de a gândi, a simţi şi a acţiona, ce satisface o trebuinţă sau înlăturablocajul în satisfacerea ei.

În exemplul de mai sus, asistentul social va folosi un proces de rezolvare a problemelorpentru a decide ce se poate face într-o astfel de situaţie. În primul rând trebuie obţinutăinformaţia. Asistentul social va discuta cu mama, va vedea copilul si, eventual, va discuta cuvecinii, precum şi cu alte persoane care ar putea furniza informaţii. Se va stabili care trebuinţe alecopilului nu sunt satisfăcute şi dacă mama ar putea satisface, cu un ajutor, aceste trebuinţe. Apoi,se va încerca, împreună cu mama, dacă s-ar putea satisface unele trebuinţe imediate. Pe măsură ceacest plan este pus în aplicare, asistentul social va continua să culeagă informaţii cum ar fi: mamapoate folosi ajutorul? Poate ea să-şi îndeplinească partea din planul atribuit? Ce alte trebuinţe arputea exista în cazul de faţa? Se va încerca o detaliere a situaţiei şi se va continua planul. Deci,procesul de rezolvare a problemei se va realiza ciclic, direcţionat spre satisfacerea trebuinţelor

copilului.

6.2.1 Etapele procesului de rezolvare a problemei

În activitatea cu persoane, familii, grupuri, organizaţii şi comunităţi, asistenţii sociali rezolvăprobleme. Procesul de rezolvare a problemelor parcurge anumite etape. Dincolo de unelediferenţe de abordare, în general, ne aflam în faţa unui algoritm care nu diferă esenţial de la unautor la altul. Astfel, Ch. Zastrow stabileşte următoarele etape:

1. Identificarea cât mai precis posibil a problemei sau problemelor.2. Găsirea soluţiilor alternative posibile.3. Evaluarea soluţiilor alternative4. Selectarea soluţiei sau soluţiilor de utilizat cu scopurile aferente.5. Implementarea soluţiei.6. A urmări evaluarea modului în care soluţia este funcţională (Ch. Zastrow,1999 p. 11).După L.C. Johnson, etapele procesului de rezolvare a problemei sunt următoarele:- Enunţarea preliminarea a problemei.- Enunţarea unor subpoziţii preliminare despre natura problemei.- Selectarea şi colectarea informaţiei.- Analizarea informaţiilor disponibile- Elaborarea unui plan.- Implementarea planului .



- Evaluarea planului (L.C. Johnson, 1989 p. 71)

6.2.1.1 Enunţarea preliminară a problemeiReferitor la acest pas, trebuie subliniat că se impune claritate, evitarea tendinţelor de a fi vag

or global. În acest caz este posibil ca asistentul social sa nu fi identificat cu suficientă atenţie grijaşi trebuinţa.

Exemple de asemenea formulări imprecise a problemei: a) scăderea notei la purtare; b)mama este necăsătorită c) un alcoolic nu are voinţă să renunţe. Aceste formulări nu spun nimicdespre trebuinţele individuale şi nu indică unde s-a produs blocajul. Formulări mai adecvate arputea fi rezultatele slabe la învăţătură care cauzează frustrări sau indisciplină pentru cazul a, lipsade educaţie la fetele tinere însărcinate, în situaţia b, iar pentru c, cumularea neînţelegerilor dinfamilie, a riscului de a pierde locul de munca şi deteriorarea vechiului statut faţa de vecinii dinblocul de locuinţe. Blocajul este determinat pentru a depista pentru a, programele prea încărcate şi îndepărtate de interesele celor care învaţă, la b de absenta unor obiecte sau cunoştinţe ce trebuiepredate la şcoală în vederea pregătirii tinerilor pentru viaţa sexuală şi de familie sau, în cazul c,lipsa unui loc de muncă ce să asigure venitul necesar familiei ori să înlăture stresul nesiguranţeizilei de mâine.

Modul în care se enunţă problema influenţează toate etapele următoare. Cu cât enunţarea

este mai precisă şi relevantă, cu atât se face mai uşor trecerea spre rezolvarea problemei

6.2.1.2 Enunţarea unor subpoziţii preliminare despre natura problemeiAcest pas este necesar pentru a clarifica tipul de informaţie impus pentru a înţelege şi a

planifica. Pe măsură ce problema este enunţată, se fac unele subpoziţii despre natura şi cauza ei,ceea ce duce la indicarea trebuinţei şi a blocajului. Utilă în aceasta privinţă poate fi baza decunoştinţe a asistentului social care poate furniza idei despre natura problemei. Pe măsură ce sedescoperă blocajul, este necesar să se cerceteze dacă într-adevăr acesta a produs tulburările defuncţionare.

Când subpopziţia se dovedeşte falsă, se impune elaborarea altora. În acest caz este necesară întoarcerea la pasul următor.

6.2.1.3 Selectarea şi colectarea informaţiilor Determinarea a ceea ce este important de făcut reprezintă o pricepere. Identificarea

sistemelor semnificative şi a trebuinţelor într-o anumita situaţie pot oferi informaţii. Sursele deinformaţii trebuie să vizeze diferite perspective, pentru a înţelege lucrurile din punct de vedereistoric, psihosocial, biologic, economic, politic, religios sau etic.

Informaţiile culese vor proba validitatea subpoziţiilor preliminare din punct de vederecauzal, şi se vor baza pe cunoştinţe largi, apropiind teoria de situaţia data. Baza de cunoştinţegenerale şi sistemele de valori influenţează căutarea informaţiei. Este necesară şi priceperea încolectarea informaţiilor de la surse. Validitatea acestor informaţii este determinată parţial denatura comunicării şi a interacţiunii sociale. În relaţia cu sursele de informare va fi pusă în joc şicreativitatea asistentului social. Valorile specifice asistenţei sociale impun de a considera de primordin informaţiile furnizate de către clientul însuşi.

6.2.1.4 Analiza informaţiilor disponibileEste influenţată şi direcţionată de scopul urmărit. Unele dintre aceste scopuri pot fi

identificarea diferitelor sisteme implicate în situaţii, explicarea naturii problemei, identificareainformaţiilor suplimentare ce se vor căuta, formularea unei linii de conduită. Un alt scop poate fideterminarea obiectivelor realizabile, a unor posibile planuri de acţiune, interpretarea informaţieideţinute şi evaluarea. Caracterul ciclic al procesului devine clar prin faptul că la fiecare etapă aacestui proces se va face o întoarcere la analiză. Adesea sunt furnizate informaţii noi la fiecareetapă.



Indiferent de rezultatul dorit, există câteva consideraţii generale în ceea ce priveşte analiza.În primul rând este important să se determine natura informaţiei. Este vorba despre un faptadevărat sau despre o opinie? Cât de credibilă este sursa informaţiei? Informaţia culeasă estecongruentă cu celelalte obţinute din alte surse? Concluziile vor fi mai mult sau mai puţin credibile în raport de sursă.

Un alt aspect important al analizei e reprezentat de determinarea părţii relevante dintr-o

relaţie. Situaţiile umane pot fi importante chiar dacă uneori apar simple. Se impune ca necesarăpriceperea de a remarca ceea ce este important într-o situaţie particulară. Deoarece în realitateaumană realităţile sunt rareori simple, într-o relaţie liniară, de tip cauză-efect, se preferă o abordaresistemică. Este vorba despre ceea ce se numeşte în asistenţă socială evaluare (assessment).

6.2.1.5 Elaborarea unui planInformaţia şi analiza ei ne conduc să înţelegem ceea ce trebuie făcut pentru a înlătura

blocajul în calea satisfacerii trebuinţelor.Pentru orice plan este fundamental rezultatul dorit al procesului de rezolvare a problemei.

Acest rezultat este concretizat, de fapt, în obiective. Ca atare trebuie să începem cu acestea. Elesunt obţinute în urmă analizei cauzelor blocării trebuinţei. Obiectivele sunt enunţate în termenicomportamentali şi descriu rezultatul dorit în mod cât mai specific. Un obiectiv poate fi formulatastfel: o familie să poată discuta despre un conflict avut şi să-l rezolve într-o maniera convenabilă

pentru toţi membrii, astfel încât să-l poată depăşi.Din punctul de vedere al posibilităţii de realizare, orice plan poate întâmpina piedici: timpul

sau banii insuficienţi, lipsa unor resurse etc. Piedici mai importante sunt aşteptările nerealiste aleclientului, energia sa insuficientă, motivaţia precară sau slaba capacitate pentru schimbare. Esteimportant ca piedicile din fiecare situaţie să fie identificate şi avute în vedere pentru planulelaborat.

În general, planul se dezvoltă luând în considerare strategiile şi tehnicile. Pe măsură ceacesta devine mai specific, asistentul social se va întoarce la etapele anterioare, analizând noiinformaţii necesare pentru plan. În final se va obţine o sinteză care să evidenţieze diferiteleposibilităţi.

6.2.1.6 Implementarea planului

În asistenţa socială implementarea presupune interacţiune între oameni şi este de naturaintervenţiei. Ne aflăm în faţa unei acţiuni bazată pe gândire care îşi are sursa în sentimente despregrija sau trebuinţă. În plus, este o acţiune bazată pe cunoştinţe substanţiale din mai multe surse,care explică şi prognozează comportamentul persoanelor în situaţie.

6.2.1.7 Evaluarea planuluiDacă scopul a fost atins, evaluarea este un punct culminant, potrivit şi necesar procesului.

Indiferent de rezultat, evaluarea a ceea ce s-a întâmplat poate duce la înţelegerea faptelor. Larândul ei, această înţelegere poate fi transferată altor situaţii. Evaluarea poate însemna, în unelecazuri, redefinirea problemei şi reformularea planului.

Exemplu:Vom continua analizarea exemplului prezentat mai sus despre vecina îngrijorată că tânăra

mama lasă copilul să plângă excesiv de mult. Să vedem cum sunt parcurse etapele procesului derezolvare a problemei în discuţie:

1. Enunţarea preliminară a problemei: copilul nu primeşte îngrijirile necesare prin care să-ifie satisfăcute trebuinţele.

2. Subpoziţii preliminare despre lipsa de îngrijire:a) mama nu ştie să îngrijească copilulb) însăşi mama are trebuinţe care nu pot fi întrunite.c) resursele, suportul financiar al mamei este insuficient.d) vecinii şi comunitatea nu se arată tolerantă faţă de categoria mamelor singure.



3. Selectarea şi colectarea informaţiei: asistentul social culege informaţii despre validitateasubpoziţiilor. Se dovedeşte că mama nu numai că nu ştie cum să îngrijească copilul, dar este şifrustrată, fiind respinsă de vecini şi comunitate. Ea îşi iubeşte copilul şi ar dori sa aibă grijă de el.Propria sa mamă a murit atunci când ea era mică şi bunica ei, acum moartă, a crescut-o. Pe de altăparte, vecina, care s-a adresat asistenţei sociale, este realmente îngrijorată de această situaţie, darnu ştie cum să o ajute. Se teme să intervină.

4. Analiza informaţiilor disponibile: gândindu-se la informaţiile câştigate, asistentul socialconchide ca mama este motivată pentru a îngriji adecvat copilul, dar nu ştie cum. Ea are nevoiede instruire în îngrijirea copilului. De asemenea şi de un ajutor financiar. Relaţia mamei cu vecinatrebuie explorată şi găsite informaţii relevante. Problema majoră pare a fi lipsa deeducaţie/pregătire a mamei pentru creşterea copilului. O problema secundară este trebuinţamamei de relaţii cu alte persoane.

5. Elaborarea planului: asistentul social începe elaborarea acestui plan. Astfel:a) va căuta o asistentă medicală puericultoare care va instrui mama în aspecte de bază

privitor la îngrijirea copilului;b) va lua legătură cu o asociaţie de ajutorare a mamelor tinere unde tânără mamă va

descoperi discuţii în grup privitor la situaţia ei;c) asistenta socială discută cu vecina. Aceasta din urmă ar dori să o ajute pe mamă, care, la

rândul ei, ar dori să o ajute pe vecina la unele munci mai grele;d) asistenta socială va continua să o vadă pe mamă o dată pe săptămână, timp de trei luni de

zile, cu scopul de a o sprijini;e) vecina va fi şi ea inclusă în aceste discuţii, o dată pe lună, pentru a clarifica unele lucruri

ce pot apărea;f) după cele trei luni se va face o evaluare pentru a se constata dacă ajutor ul mai trebuie

continuat;6. Implementarea planului înseamnă, de fapt, interacţiune între persoanele implicate,

urmând cele stabilite prin plan. Asistentul social va fi persoana cu rol decisiv în această privinţă,punându-şi în joc profesionalismul său: cunoştinţele, valorile împărtăşite şi priceperile pentru arezolva situaţia tinerei mame cu copil.

7. Evaluarea planului: reprezintă etapa în care asistenta socială le trece în revistă pe toate

celelalte, oprindu-se asupra celor stabilite în plan, pentru a vedea dacă rămân întrutotul valabile.Asistenta socială consideră că planul este suficient de adecvat pentru a fi aplicat cu succes. Darasta nu înseamnă că este total exclusă redefinirea problemei şi reformularea planului, în raport dece se va întâmpla ulterior;

TEME DE REZOLVAT

1. Reveniti la capitolul 3. La intrebarea Ce inseamna o grija, suntenumerate o seama de situatii care reprezinta griji privitor la probleme cucare se confrunta diferite categorii de personae. Alegeti una din asemeneagriji generate de posibile, reale sau banuite probelme si incercati sa orezolvati ipotetic, in lumina algoritmului oferit in cadrul capitolului 6,

Asistenta sociala ca proces de rezolovare a problemelor



2. Daca lucrati intr-un serviciu de specialitate in care intalnitiprobleme specifice domeniului asistentei sociale, incercati rezolvarea loripotetica sau chiar concreta, in lumina algoritmului propus. In cazul in careeste o problema reala, inainte de aplicare consultati supervizorul saupersoana superior ierarhica.

3. In cazul in care nu aveti posibilitatea de a rezolva probleme potrivitsituatiei de la punctul 2, si gasiti un exemplu mai potrivit decat cele sugeratela punctul 1, imaginati un client care are o grija, determinata de o problemaspecifica asistentei sociale si ajutati-l sa-si rezolve problema potrivit celorinsusite la tema capitolului 6, tocmai prcurs.

INTREBARI

1.In procesul de rezolvare a problemei se pot face reveniri succesive pentru aenunta alte ipoteze decat cele initiale:a. acest lucru poate naste confuziib. acest lucru dovedeste nepriceperea asistentului socialc. da

2. Solutia unei probleme de asistenta sociala:a. poate fi gasita si fara ajutor profesinist

b. trebuie gasita numai cu ajutorul unui profesionistc. trebuie gasita numai de clientii singuri

3. In asistenta sociala, o problema presupune:a. lipsa functionarii socialeb. blocarea satisfacerii trebuinteic. ambele raspunsuri sunt corecte

4.Enuntarea preliminara a problemei trebuie facuta:a. de catre asistentul social

b. de catre clientc. pe baza unei cantitati cat mai mici de informatie

5. Care dintre cele de mai jos sunt formulari imprecise ale problemei:a. lipsa de educatie la fetele tinere insarcinateb. un alcoolic nu are vointa sa renunte



c. rezultate slabe la invatatura care cauzeaza frustrari si, in consecinta,indiscipline

Raspunsuri corecte:1c, 2a, 3c, 4a, 5b

BIBLIOGRAFIEPrelici Viorel (2002) Aspecte metodologice si abordari in asistenta sociala,Editura Mirton, Timisoara,Manea, Livius (2008) Interviul in practica asistentei socialeEdituraUniversitatii din BucurestiAlexiu, Mircea, (2003) Valori si faze ale actiunii in asistenta sociala. inNeamtu, George (coordinator), Tratat de asistenta sociala, Editura Polirom,

Iasi, pp.320-365.



7. PERSONALITATEA ASISTENTULUI SOCIAL

In cadrul capitolului al 5-lea, am putut remarca faptul ca cel care ajutatrebuie sa posede anumite competente, adica cunostinte de specialitateoferite de diferite discipline, sa impartaseasca valori generale si specificeprofesiei si, totodata, trebuie sa posede priceperi pentru a putea sa le imbinecreator in cadrul activitatii de ajutare. Aceste competente se particularizeazaspecific, am putea spune inedit si unic, in raport de personalitatea celui careajuta. Urmarind capitolul de fata, desigur, va veti intreba in ce masurasunteti potrivit(a) pentru profesia de asistent social, pe care v-ati ales-o.

Dupa parcurgerea acestui capitol veti dobandi urmatoarele competente

necesare unui asistent social profesionist:

01: cunoasterea si impartasirea convingerilor pe care trebuie sa leposede un bun asistent social;

02: cunoasterea si impartasirea atributului de maturitate profesionala,cu corelativul lui, creativitatea necesare unui bun asistent social;

03: cunoasterea si utilizarea in mod practic a capacitatii de a

influenta, punand in valoare propriul self, drept atribut de prim rang alasistentului social;

04: intelegerea, familiarizarea si utilizarea empatiei drept calitateimportanta a personalitatii asistentului social;

-05: intelegerea si operationalizarea conceptului de responsabilitate a

asistentului social;

06: intelegerea si operationalizarea conceptului de autoritate a

asitentului social;

07: intelegerea si operationalizarea conceptului de pricepere de aajuta:



PERSONALITATEAASISTENTULUI SOCIAL

Relaţia dintre cei doi actori care evoluează în câmpul interacţiunii, asistentul social şi

clientul, este una asimetrică: primul vine cu un statut superior determinat de însuşi actul ajutăriipe care este chemat să-l dea. Cel de al doilea speră că în cadrul acestei relaţii să-şi rezolveproblem(a)ele, şi prin însăşi această expectantă să rişte a deveni dependent de personalitatea celuicare-l ajută dar, în acest fel, să rateze, în fapt, ceea ce se urmăreşte prin intervenţia asistentuluisocial: îmbunătăţirea funcţionării autonome a (sub)sistemului client.

După cum remarca L.C. Johnson, asistentul social vine în relaţia de ajutare cu:- un stil propriu de viaţă;- o anumită filosofie;- un anumit cod moral şi sistem de valori;- având anumite origini;- cu o anumită experienţă de viaţă;- prezentând diferite categorii de trebuinţe (Johnson, L.C.,1989, pp 103 -117)

Toate aceste componente se structurează într-un mod particular dând ceea ce numim personalitate (self). Este vorba despre un anumit sistem căruia îi este definitorie funcţionarea, caatare se vorbeşte de funcţionare personală.

Acest din urmă concept presupune nu numai cunoştinţe despre propria personalitate (self), cişi cum acestea influenţează funcţionarea personală: identificarea modului de a învăţa, a comunicacu alţii, de a reacţiona la anumite situaţii, de a se percepe pe sine etc.

De remarcat pentru cei ce se formează ca asistenţi sociali ca şi în privinţa celor aflaţi îndiferite situaţii de perfecţionare profesională: cunoaşterea propriei persoane nu se realizează dela sine şi nu este ferită de anumite pericole: este nevoie de timp (pentru a medita despre sine, a nereculege, a ne pune întrebări de genul: cine sunt eu, ce doresc, am evoluat sau nu şi, mai ales, îmisunt clare obiectivele pe care mi le propun în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat? etc.); estenecesar a lua în considerare cum este percepută persoana noastră de către alţii (chiar dacă, uneori,

această percepţie nu este obligatoriu a fi pozitivă şi poate, uneori, să nu fie numai agreabilă).Important în acest demers este faptul de a ne accepta propria personalitate aşa cum este şi de a fidispuşi să ne-o ameliorăm.

Cel ce încearcă să-şi îmbunătăţească funcţionarea propriei persoane trebuie să previnăriscurile perfecţionismului, adică a unor standarde excesiv de ridicate care să stârneascăanxietate şi descurajare în caz de eşec. Dar, totodată, a lipsei de perspectivă, rutinei, evităriiefortului etc.

Putem analiza personalitatea asistentului social din perspectiva celui care ajută.

7.1 Asistentul social ca persoanăcare ajută

Ideea se impune aproape ca un postulat. Ea apare drept firul roşu al întregii lucrări de faţă.Chiar de la început am menţionat că grija ca oamenii să se ajute între ei la vremuri de restrişte oregăsim în Codul lui Hammurabi, cu aproape patru milenii în urmă, de asemenea, Philanthropyala grecii antici, annona civica la romani, iubirea creştină ca argument pentru ajutarea aproapelui şiapoi întreaga civilizaţie europeană fundamentată creştin, zakatul, taxa de purificare pentruajutarea săracilor la musulmani, toate ca demers empiric. Apoi în privinţa asistenţei sociale caprofesie şi din ce în ce mai mult ca demers fundamentat ştiinţific ce urmăreşte ajutarea, rolul de a-i ajuta pe oameni împuternicindu-i, necesitatea unor deprinderi de a ajuta etc. În ciuda acestor



sublinieri sau tocmai datorită lor se impune a preciza cum se prezintă actorul care trebuie sarealizeze managementul ajutării.

Asistentul social este cel care îşi poate folosi eficient propria persoană în relaţiile cu alţii -aceasta este considerată principalul său instrument utilizat în activitatea sa profesională - pentru a întruni trebuinţe şi a rezolva probleme cât mai adecvat, punând accent tocmai pe aceste trebuinţeşi pe funcţionarea socială.

Se apreciază că persoana care ajută:– este sensibilă la preocuparea pentru alţii;– are o bază de cunoştinţe teoretice, aplicate în practică;– împărtăşeşte valori personale şi profesionale;– are un punct de vedere privitor la natura schimbării;– posedă priceperi cognitive şi interactive.

Ne aflăm în faţa unor exigenţe privind profesia de asistent social. Cum se particularizeazăaceste repere profesionale în cadrul concret al unor personalităţi - cu atributele de individualitate,diversitate, unicitate, concret etc.?

Există mai multe descrieri ale persoanei care ajută. Le vom menţiona pe cele trecute înrevistă de L. C. Johnson.

Sistemul de convingeri este o caracteristică importantă. O persoană care ajută are

convingerea că oamenii sunt:- mai mult capabili decât incapabili;- mai mult prietenoşi decât neprietenoşi;- mai mult respectuoşi decât nerespectuoşi;- mai mult motivaţi intern decât extern;- mai mult dependenţi decât independenţi- caritabili, nu indiferenţi.

Asistenţii sociali eficienţi au descoperit că convingerile sunt importante. Ei se văd pe sine cao persoană:

- identificată cu oamenii;- adecvată;- încrezătoare;

- respectuoasă.Pot fi menţionate şi alte trăsături suplimentare ale persoanei care ajută:

- să dea mai multă libertate decât să controleze;- preocupaţi de probleme mai ample decât de unele mai restrânse;- mai mult să se mărturisească decât să se ascundă;- mai cu seamă implicaţi decât înstrăinaţi;- orientaţi mai mult în procesualitate, desfăşurare, decât în spre scopuri;- preponderent altruişti decât narcisişti.

Asistenţii sociali abordează problemele din punct de vedere uman mai mult decât cel allucrurilor, al percepţiei mai mult decât o abordare obiectivă. (Johnson, L. C.,1989 p. 117)

Maturitatea privită în lumina capacităţilor creatoare, a dorinţei de a ajuta, a curajului,sensibilităţii, sunt, de asemenea calităţi considerate reprezentative pentru cel care ajută. O

persoană matură va fi mai puţin preocupată de propriile probleme ale vieţii, fiind capabilă săexperimenteze, să rişte şi să-şi dăruiască din propria persoană altora.

Între calităţile asistentului social ca persoană care ajută se cade să mai menţionăm îndemânarea în comunicare, abilitatea de a exprima sentimente, abilitatea de a se confrunta cualţii în mod constructiv şi capacitatea de a risca în favoarea altora.

Este interesant de remarcat faptul că asistenţii sociali sunt văzuţi ca personalităţi foarteputernic implicate în calitatea lor de persoane care ajută. Astfel, după unii, asistentul social estemai degrabă o persoană care exercită influenţă decât una care utilizează anumite tehnici. Acestlucru înseamnă că asistentul social care îşi utilizează propria persoană (selful) reprezintă



factorul major în ajutare. Tehnicile devin utile doar atunci când este pusă în joc propria persoană.

Asistentul social nu este un om rece şi obiectiv care mai mult cunoaşte decât simte, nici opersoană puternică ce vrea să se simtă superior sau să placă. El nu este un om care şi -a rezolvatpropriile probleme, deţinând toate soluţiile moralizatoare. Nu se teme de sentimente, nici ale sale,nici ale altora. Înţelegerea sa nu este doar intelectuală ci are şi un aspect emoţional, sentimental,

care duce la un răspuns sensibil şi realist la trebuinţele umane. Nu este impulsiv şi îşi cunoaştepropriile sentimente. În procesul de ajutare este responsabil pentru propriile probleme. Dezvoltăempatie, este un facilitator, comunică eficient, concret ţi specific.

7.2. Responsabilitatea şi autoritatea

Sunt două atribute importante ale asistentului social. De subliniat că asistentul social nu esteresponsabil de comportamentul clientului său. Acesta din urmă trebuie să fie responsabil el însuşi.Care este natura responsabilităţii asistentului social? El trebuie sa se implice cu propria persoană(self), să creeze un climat favorabil procesului de ajutare. Asistentul social şi clientul îşi împart responsabilitatea. Neutilizarea oportunităţilor de către client nu cade în responsabilitatea

asistentului social.Clientul vede în asistentul social o persoană cu autoritate parentală, cu putere fantasatică şi

magică. Important ca asistentul social să recunoască acest lucru. Negarea autorităţii atribu ite declient asistentului social nu este folositoare. Preferabil ca asistentul social să examineze împreunăcu clientul natura exactă a acestei autorităţi. Cel ce aşteaptă ajutorul să nu impună standardeneadecvate, să recunoască aşteptările sale nerealiste, să încerce să se autodetermine.

Unele funcţii ale asistentului social implică o anumită autoritate legală. Este vorba despreservicii pentru protecţia copiilor, a persoanelor în vârstă precum şi a celor ce prezintă tare psihice, neavând discernământ. Asistentul social trebuie sa înveţe să se simtă confortabil cuautoritatea atribuită.

Rolul asistentului social este acela de a ajuta clientul să înţeleagă nu numai dreptul său laautodeterminare, ci şi responsabilitatea socială. Autodeterminarea este limitată de

responsabilităţile sociale. El trebuie să-şi folosească autoritatea pentru a ajuta clientul să-şi înţeleagă consecinţele comportamentului. Tot asistentul social trebuie să accepte responsabilitatea în privinţa celor care nu se pot proteja singuri, adică pentru victimele diferitelor categorii deabuzuri.

Pentru a putea acţiona, un asistent social trebuie să-şi dezvolte priceperi. Fiind vorba, înprincipal, despre o activitate de ajutare, ne vom referi la priceperi de ajutare. Acestea sunt:

- priceper i în ceea ce priveşte înţelegerea, atât înţelegerea persoanei aflată într-o anumităsituaţie, cât şi ajutarea unei persoane să se înţeleagă pe ea însăşi. Este vorba despre priceperi de aasculta, de a sprijini clientul să se exprime, de a reflecta asupra celor discutate, de a se confruntacu realitatea unei anumite situaţii etc.

- priceperi necesare în asigurarea unui climat ce favorizează relaţia de ajutare: pricepereade a face un om să se simtă confortabil într-o situaţie nouă sau străină, intervenţia în situaţie de

criză, crearea unui climat confortabil fizic şi emoţional;- priceperi în activitatea centrată pe problemele clientului: priceperi în rezolvarea

problemelor pe care le prezintă clientul, a planificării, a elaborării strategiilor etc.;- priceperi necesare în comunicarea cu alte persoane: de a asculta, comunica, a utiliza

parafraza, a verifica percepţii, a încuraja, a răspunde la sentimente, de a interpreta şi informa.



TEME DE REZOLVAT

1. Scrieti un eseu de 2 pagini cu urmatoarea tema: In ce consta fortele persoanei care ajuta?

2. Folosind introspectia, ca metoda de cunoastere, scrieti un eseu de 2pagini cu tema:Cum voi deveni un bun asistent social

3. Faceti un tabel cu patru coloane in care sa mentionati:a. ce calitati posed pentru a deveni un bun asistent socialb. cum imi pot perfectiona calitatile mele pentru a deveni un bun asistentsocialc. ce neajunsuri personale ma pot impiedeca sa devin un bun asistent social

d. cum imi pot inlatura eventualele neajunsuri care ma impiedeca sa devinun bun asistent social

Eventual, daca intampinati dificultati, pentru inceput rezumati-vadoar la unele dintre aceste criterii, pe parcursul timpului, cunoscand mai bineprofesia de asistent social si cunoscandu-va mai bine, putand revenisi asupra celorlalte.

--------------------------------------------------------------------------------------------INTREBARI

1. Profesiunea de asistent social ajuta oamenii sa-si schimbe:a. convingerile religioaseb. convingerile politicec.functionarea sociala

2. Un asistent social trebuie:a. sa lupte intotdeauna pentru obiectivele politice pe care si le propunguvernele

b. sa fie orientat spre actiunec. sa nu se amestece in problemele politice

3. Asistentii sociali sunt niste profesionisti idealisti si naivi deoarece:a. nu cunosc realitatea socialab. pot intra in conflict cu cei care decide politicile socialec. ambele raspunsuri sunt gresite



4. O persoana care ajuta are pretentia ca oamenii sunt:a. mai mult incapabili decat capabilib. mai mult nepritenosi decat prietenosic. mai mult respectuosi decat nerespectuosi

5. Asistentul social este mai degraba o persoana care exercita influenta decatuna care utilizeaza anumite tehnici. Afirmatia este:a. corectab. incorectac. imprecisa

RASPUNSURI1c, 2b, 3c, 4c, 5a

BIBLIOGRAFIEManea, Livius(2008) , Interviul in practica asistentei sociale, EdituraUniversitatii din Bucuresti.Krogsrud Miley, Karla, O’Melia Michael, DuBoi, Brenda(2006) , Practicaasistentei sociale Editura Polirom, Iasi, pp. 54-75.Prelici Viorel (2003) Aspecte metodologice si abordari in asistenta sociala,Editura Mirton, Timisoara.



8. CLIENTUL

In cadrul capitolului al 3-lea, am vazut ca asistenta sociala reprezinta oactivitate prin intermediul careia persoanele sunt ajutate sa se schimbe,adica sa-si rezolve problemele, inlaturandu-si grijile referitoare la acesteprobleme. Dupa cum stim, oamenii reprezinta personalitati, putand vorbi deunicitate, in ciuda unor tipologii Vom urmari, in continuare, personalitateacelui ajutat. Denumirea difera de multe ori. Se vorbeste despre client,beneficiar, asistat etc. termeni, in general, echivalenti.

In urma parcurgerii acestui capitol veti dobandi urmatoarele competenteprofesionale:

01: veti cuprinde sfera semantica si veti operationaliza termenul de client ;

02: veti intelege mai bine clientul cunoscand etapele prin care trece opersoana in acceptarea rolului de client;

03: veti asimila si operationaliza etapele istoricului social (anchetei sociale),mijloc important de a cunoaste personalitatea clientului;

04: veti intelege si operationaliza cele trei roluri de viata, profesional,marital si parental, utilizandu-le specific in raport de particularitatileclientului.

CLIENTUL

Termenul de client derivă din cuvântul latin cliens, clientis însemnând cel care era plătit decătre un viitor candidat pentru o funcţie în senat (primind mâncare, haine, bani). Dacă un clientera prins că nu votează pentru patronul său, potrivit unei legi a impe riului roman, era condamnatsă restituie, în decurs de 3-6 luni sau un an, tot ce a primit, plus o amendă. În limbajul actual s -amai păstrat o buna parte a înţelesului, prin client înţelegându-se - potrivit unei definiţii dedicţionar - luat în grija unui patron; pus sub protecţia unei instituţii. În asistenţa socială princlient se înţelege o persoană, o familie sau un grup de persoane asupra cărora se concentreazăactivitatea de ajutare a asistentului social. Este posibil ca activitatea asistentului social să



urmărească modificarea unui sistem care blochează satisfacerea trebuinţelor personale sau să seconcentreze asupra unor grupuri, comunităţi, instituţii etc.

8.1 A deveni client

Clientul este o persoană care solicită ajutorul sau care este ajutată. De asemenea, seconsideră client cel ce beneficiază de serviciile unei instituţii sau agenţii. În termeni de abordaresistemică, un client reprezintă un sistem care cere ajutor . În schimb sistemul care are nevoie să seschimbe este denumit sistem ţintă. Sistemul care cere ajutor poate să nu fie cel care are nevoie deschimbare. Sistemul ţintă poate deveni sistem client prin realizarea trebuinţei de schimbare şisolicitarea ajutorului. Pe scurt, clientul este persoană care cere ajutorul sau cel care este servit decătre un serviciu care utilizează un asistent social. Când clientul nu cere ajutorul, una dintresarcinile asistentului social este de a angaja clientul în relaţia de ajutare.

Clientul poate fi o persoană sau un sistem social. Avem mai multe categorii de clienţi:– care solicită ajutorul pentru ei înşişi;– care solicită ajutorul pentru o altă persoană sau sistem;

– care nu solicită ajutorul, dar blochează funcţionarea socială (de exemplu, un părinte ce îşineglijează copilul);

– cer sau utilizează ajutorul pentru a şi îmbogăţi propriile obiective şi scopuri (de exemplu, opersoană dată în judecată cere un serviciu de natura asistentei sociale pentru a evita o pedeapsămai severă);

– cere ajutorul, dar în scopuri neadecvate.(Johnson, L.C., 1989 p. 134). Identificarea categoriei clientului reprezintă primul pas pentru a oferi servicii si, tototdată,

a stabili tipul de interacţiune ce va exista între asistentul social şi client.Clientul este o persoană cu trebuinţe şi una sau mai multe probleme. Este posibil ca

problema să fie prezentată de o persoană de care răspunde clientul. Astfel părinţii devin clienţiatunci când cer ajutor pentru copiii lor. Clientul poate fi victima unei probleme. Aceasta din urmăpoate fi agravată de alte condiţii după cum clientul să fie cauza ei. O deficienţă materială sau o

capacitate, temporară sau definitivă determină o persoană să devină client. După cum, în aceastăcategorie se includ tulburările psihice, discrepanţele dintre aşteptări şi exigenţele mediului. Deexemplu, problema funcţionarii sociale în relaţiile interpersonale poate fi lipsa de înţelegere apărintelui faţă de trebuinţele copilului sau adolescentului. Problema poate fi inabilitatea de anegocia cu sistemele din mediu. De exemplu, într-un spital de psihiatrie pacientul are probleme îna-şi face cunoscute doctorului grijile sale.

In practică se utilizează şi alţi termeni asemănători cu cel de client: pacient în spitale şidomeniul psihiatric, situaţie în care clientul este considerat o persoană bolnavă şi dependentă;elev presupune relaţia educator-educat; victimă, când relaţia se bazează pe compensarea greşeliloraltei persoane. Asistentul social trebuie să ia în considerare faptul că nu trebuie să ne aflăm într -osituaţie de subordonare a clientului, ci de una de cooperare şi reponsabilitate – un termenpredilect în ultima perioadă este cel de parteneriat.

Clientul drept actor al relaţiei de ajutare îşi joacă rolul într-un anumit fel. Asistentul social,serviciul unde lucrează el, cei din jur au anumite aşteptări privitor la acest rol. De exemplu,asistentul şi serviciul social văd într-un anumit fel relaţia de ajutare: modul de întâlnire,informaţia necesară, durata relaţiei de ajutare etc. Aşteptările comunităţii se refera la îngrijireacopilului, modul de comportare faţa de vecini, consumul de alcool, comportamentul sexual etc.Adesea clienţii nu înţeleg ce se aşteaptă de la ei în cursul ajutării. Ei doresc să li se spună ce săfacă într-o anumită situaţie sau să fie trataţi pe un plan secundar deoarece au nevoie de ajutor.Deseori clienţii vin la asistentul social atunci când îşi pierd sensul de proprie bunăstare, fiind



temători în faţa asistentului social ca o persoana necunoscută şi a situaţiei de a fi ajutaţi. Căutareaajutorului şi acceptarea rolului de client pot spori stresul, într-o situaţie deja stresantă.

Înainte de a căuta ajutorul la asistentul social, de obicei, persoana încearcă să-şi rezolveproblema prin mijloace proprii, apelând la propriul sistem de suport (prieteni, cunoştinţe) sau laalte persoane dintr-un mediu mai familiar (preot, învăţător, doctor). Clienţii încearcă nu numai să-şi rezolve problema, dar şi să-şi reducă tensiunea şi anxietatea. Apelul la asistentul social

reprezintă, de obicei, o ultima soluţie. Deci, atât încercările nereuşite, cât şi situaţia de a apela laasistentul social produc sentimente de tristeţe, părăsire, anxietate.

Dacă persoana care apelează la ajutor provine dintr-un alt mediu cultural, se adaugă noifactori stresanţi.

Uneori persoanele refuză ideea de a cere ajutor unui asistent social din cauza unor normeculturale, a disconfortului faţă de această situaţie neobişnuită sau pur şi simplu că privesc cuscepticism posibilitatea de a fi ajutat.

Etapele prin care trece o persoana în acceptarea rolului de client sunt următoarele:– persoana decide că ceva nu este în ordine;– realizează că familia, prietenii, vecinii vor cunoaşte această situaţie;– recunoaşte că nu este capabilă să-şi rezolve propria problema;– începe să accepte un rol dependent;

– decide să caute direct ajutorul, prin persoane şi mijloace cunoscute;– se decide să piardă din timpul serviciului sau din cel afectat pentru alte responsabilităţi

pentru a primi ajutorul;– îşi dă seama că relaţia de a primi ajutor de la un necunoscut este una care răneşte propriul

orgoliu. (Johnson L.,C., 1989, p. 137)Deducem din cele de mai sus că rolul de client nu este uşor de acceptat. Norme sociale şi

culturale sunt implicate.Se adaugă alte caracteristici de natură individuala: disconfortul, anxietatea, stresul.

Câteodată eventualul client vine în stare de criză. Acceptarea acestui rol cere energie uneipersoane care adeseori şi-a epuizat în bună măsură energia prin eforturi personale de a-şi rezolvaproblema. Toate aceste elemente trebuie bine cunoscute de către asistentul social deoarece eltrebuie sa vină în întâmpinare şi să sprijine procesul prin care o persoană devine client.

Prezentarea făcută procesului prin care o persoană devine client este necesar sa fiecompletată prin anumite particularităţi ale acestui proces, în condiţiile sociale de la noi, în careasistenţii sociali îşi desfăşoară activitatea. Trebuie subliniat faptul că în România profesia deasistent social este, încă, puţin cunoscută. De asemenea, serviciile de asistenţa socială sunt în cursde amplificare şi edificare. Percepţia socială a ajutorului acordat de asistenţii sociali şi serviciulsocial sau organizaţia neguvernamentală care oferă ajutor se pare că nu sunt, încă, perceputesuficient ca locuri unde se adresează, de obicei, persoane care nu se pot ajuta singure.Revendicarea unor drepturi legale este percepută la noi ca o binefacere din partea statului,mărinimia sa. Este aici o formă specifică, o reminiscenţa a unei filosofii şi mentalităţi comunistepotrivit căreia statul are grija de noi, ne satisface şi ne controlează trebuinţele. Dacă tot ce netrebuie vine din partea statului, atunci noi putem sta liniştiţi, fără a ne gândi că, de fapt, prinefortul nostru individual trebuie să dobândim cele necesare. Aceste reminiscenţe ale unei

mentalităţi comuniste pot fi considerate drept o parte din elemente care particularizeazăatitudinea faţa de asistenţa sociala în România.

Pentru a înţelege un client, pentru a răspunde trebuinţelor sale, este necesar a-i descifraparticularităţile personalităţii. În acest sens se impune cunoaşterea:

- originilor clientului (cultura din care provine);- structura familiei şi rolul jucat în familie. De subliniat că influentele familiei, în numeroase

cazuri, sunt cele care marchează în cea mai mare măsură viata unei persoane. Uneori reacţia poatefi de acceptare şi de conformare la cerinţele familiei, altădată de respingere. În ambele cazuri



înţelegerea familiei este de mare importanţă pentru a descifra specificul trebuinţelor şiproblemelor clientului.

- identificarea trebuinţelor şi a modului de funcţionare ale clientului.În asistenţa socială, metoda pentru aflarea informaţiilor necesare despre client poarta

denumirea de istoric social. Tehnici asemănătoare se regăsesc în medicina – anamneza – sau înpsihologie – anamneza psihologica. Curriculum-ul personal are şi el o anumită semnificaţie

privitor la colectarea informaţiilor despre o persoană, în acel ultim caz oferit de cel în cauză însuşi.

Istoricul social cuprinde următoarele categorii de informaţii:

I. Persoanaa. informaţii de identificare (nume, adresă, data şi locul naşterii, statut marital, religie etc.);b. familia (părinţi, fraţi, copii), resursele ei;c. educaţie şi experienţă în muncă (şcoli absolvite, atitudinea fată de şcoala, calificare, locuri

de muncă, atitudinea faţă de muncă etc.)d. diverse (factori handicapanţi, identificare culturală etc.);e. factori legaţi de mediu (relaţii semnificative în afara familiei, factori de vecinătate şi

comunitate semnificativi).

II. Griji, trebuinţe, problemea. motivul pentru care solicită ajutorulb. istoricul grijii, trebuinţei, problemei (momentul apariţiei, natura şi rezultatul încercărilor

de rezolvare, factori care contribuie la agravare);c. capacitatea de a-si asuma “roluri de viaţă”d. trebuinţele clientului (comune, de dezvoltare, bazate pe anumiţi factori – culturali,

individuali – legate de aşteptările mediului), în legătură cu solicitarea serviciului;

III. Factori de sporire şi limitare a ajutării:a. rezultatul aşteptat de client;

b. ideile, planurile, interesele clientului;c. motivaţia clientului referitor la ajutare;d. capacitatea şi resursele clientului de a lupta pentru schimbare;e. factorii de mediu care pot împiedica ajutarea/schimbarea;f. alţi factori care afectează motivaţia, dorinţa de schimbare;g. natura stresului;h. sunt aşteptările clientului realiste?i. sinteza factorilor de potenţare şi limitare a ajutării;In cadrul istoricului social trebuie să se acorde o atenţie specială rolurilor de viată –

profesional, marital, parental. Astfel, la copii şi tineri accentul va fi pus pe aspectele de naturaeducaţionala. În cazul persoanelor vârstnice se va avea în vedere în primul rând modul în carefuncţionarea din trecut afectează pe cea prezentă.

Înţelegerea corectă a clientului se poate realiza încercând să-l abordăm prin prismadiversităţii şi unicităţii sale ca personalitate.

8.2 Clientul multipersonal: familia



Atunci când clientul este reprezentat de un sistem multipersonal, asistentul social trebuie să încerce să înţeleagă subsistemele cât şi sistemul. Aceasta înseamnă înţelegerea indivizilor şi agrupurilor. Toate sistemele sociale au aspecte:

• structurale,• funcţionale,• de dinamică (dezvoltare, developmentale).

Cele trei aspecte pot fi înţelese mai uşor făcându-se analogie cu fotografierea: structura esteca o fotografie la minut (descrie părţile şi relaţiile la un moment dat); funcţionarea esteasemănătoare cu un film (ilustrează procesul). Dezvoltarea este ca o fotografie cu timp deexpunere prelungit (descrie etapele parcurse).

În afara familiei, sistemele multipersonale pot fi grupuri mici de persoane, organizaţii,instituţii, comunităţi etc.Familia este sistemul cel mai apt de a influenţa funcţionarea socială. Ea reprezintă sistemulprimar responsabil pentru trebuinţele unui individ. Problemele de funcţionare individuală aparadesea din funcţionarea familială, trecută sau prezentă, adesea fiind necesară schimbareasistemului familial pentru a rezolva problema. Atunci când schimbarea este în curs de desfăşurareprintre membrii familiei, aceasta din urmă devine centrul atenţiei, adică clientul. Deci familia casistem parcurge procesul de a deveni client.

BIBLIOGRAFIE

Barker, R.,L., (1991), Social Work Dictionary, Silver Spring, Marzland, NASW Press.

Constable, R., Metha, V., (1994), Education for Social Work in Eastern Europe, Chicago,Lyceum Books Inc.

Encyclopaedia of Social Work, (1987), NASW, Maryland, Silver Spring.

Haynes, K., S., Holmes, K.,A., (1994), Invitation to Social Work, New York, New York &London, Longman Publishing Group.

Johnson, L.,C., (1989), Social Work Practice. A Generalist Approach, Boston, London, Sydney,Toronto, Allyn and Bacon, Inc.

Morales, A.,T.,Sheafor, B.,W., (1992), Social Work a Profession of Many Faces, Sixth Edition,Allyn and Bacon.

1. Scrieti un eseu de doua pagini avand urmatoarea tema:

A deveni client, o problema spinoasa

INTREBARI



1, Este posibil ca problema sa fie prezentata de o peroana de care raspundeclientul. Afirmatia:a. este corectab. nu este corectac. clientul trebuie sa fie neaparat present

2. Rolul de client:a. este foarte usor de acceptatb. este usor de acceptatc. nu este usor de accptat

3. Termenul de istoric social:a. este cu totul altceva decat cel de anchetab. este echivalent cu cel de ancheta cu totul altceva decat ancheta sociala

c. termenii sunt doar partial asemanatori

4. Clientul este:a. o persoana care solicita ajutorulb. o persoana care este ajutatac. ambele raspunsuri sunt valabile

5. Clientul poate fi o persoana:a. care nu solicita ajutorul, dar care blocheaza functionarea socialab. cere ajutorul, dar in scopuri neadecvatec. ambele raspunsuri sunt valabile

Raspunsuri:1a, 2b, 3a, 4c, 5c

.

BIBLIOGRAFIEManea, Livius (2000) Protectia sociala a persoanelor cu handicap, Casa deEditura si Presa SANSA srl, pp.256-281.Prelici, Viorel (2003), Aspecte metodologice si abordari in asistenta socialaEditura Mirton, Timisoara.



Documents

Deontologia Profesiei de Asistent Social an I Sem II