Descoperiri accidentaleDescoperiri accidentale,,Descoperirea înseamnă să vezi ce toată lumea a văzut şi

să gândeşti ce nimeni nu a gândit”(Albert Szent-Gyorgyi)

Primele invenţiiPrimele invenţii

De peste 25 de milioane de ani oamenii inventează lucruri pentru a-şi face viaţa mai uşoară şi mai confortabilă. În epoca de piatră, omul a descoperit că piatra poate fi unealtă sau armă iar băţul de lemn o posibilă prelungire a braţului; folosirea acestor materiale este piatra de temelie a dezvoltării civilizaţiei umane. Scrierea a apărut acum aproape 5000 de ani, astfel încât originile primelor invenţii nu au fost înregistrate în scris. Descoperirile arheologice au fost cele care au adus câteva informaţii despre acestea. Primele invenţii au fost reprezentate de unelte şi arme din piatră şi mai târziu au cioplit ace din oase pentru a-şi coase veşminte. Când oamenii au început să se aşeze într-un loc, acum cca 10000 de ani, au inventat roţile, plugurile şi sistemele de irigaţii. Au confecţionat oale pentru a-şi depozita hrana şi arme mai bune pentru a-şi proteja aşezările.

FOCULFOCUL

Descoperirea în urmă cu cca 300000 de ani şi folosirea

controlată a focului a fost una dintre descoperirile importante

din istoria omului. Nimeni nu ştie câtă vreme s-a scurs cu

exactitate de când omul a folosit pentru prima oară un fitil

într-un vas cu grăsime animală dar cert este că s-au găsit lămpi

primitive scobite în roci calcaroase sau gresie, datând din jurul

anului 80 000 î.e.n. În Iran, s-au găsit lămpi de ceramică vechi

de câteva mii de ani.

FoculFocul

Focul reprezintă oxidarea unui material combustibil, în urma căreia rezultă căldură, lumină, dar şi

diferiţi produşi de reacţie, precum dioxidul de carbon şi apă. Dacă temperatura ajunge la un nivel destul

de ridicat, gazele se pot ioniza pentru a produce plasmă. În funcţie de substanţele aprinse şi de impurităţile

din mediu, culoarea flăcării şi intensitatea focului poate varia. Focul, în forma sa cea mai comună, poate

rezulta într-un incendiu, ce are potenţialul de a cauza răni fizice prin ardere.Elemente clasice în OccidentAer, Foc, Eter, Apă, Pământ •Elementele ChinezeștiLemn ( 木 ), Foc ( 火 ), Pământ ( 土 ), Metal ( 金 ), Apă ( 水 )Hinduism și BudismPanchamahabhuta sau Panchatattva("Marile cinci elemente")Vayu/Pavan Aer/Vânt)Agni/Tejas (Foc)Akasha (Eter)Prithvi/Bhumi (Pământ)Ap/Jala (Apă)

Focul in mitologieFocul in mitologie

1. Focul sacru sau focul purificator; această flacără are origine celestă, fiind un simbol al puterii zeilor, o manifestare a acestora. În multe temple existau torţe cu ajutorul cărora se celebra cultul zeilor. În Grecia Antică, flacăra olimpică avea o semnificaţie importantă. Se spunea că nu se stinge niciodată, iar în timpul Jocurilor Olimpice se organizau curse cu torţe aprinse cu acea flacără, închinate Atenei.

Zeii focului sacru: Agni - mitologie vedică Atar (Atesh) - mitologie persană Chou Yong - mitologie chineză Hestia - mitologie greacă Vesta - mitologie romană

2. Focul demonic sau focul mistuitor pune în

evidență proprietatea focului de a arde, de a

distruge. Este un element malefic al naturii. De

multe ori Infernul sau Lumea morţilor sunt văzute

ca spaţii ale acestui foc.

Zeii focului demonic: Loki - mitologie nordică

3. Focul uman sau al meşteşugurilor este focul prieten omului pe care acesta îl cunoaşte şi îl foloseşte în meşteşugurile sale. Multor zei care guvernează asupra metalurgiei sau a fecundităţii li s-a atribuit şi acest foc. Mai târziu, chiar câţiva zei ai războiului au primit aceleaşi atribuţii, ca nişte zei ai focului. În multe mitologii, focul uman este de fapt foc sacru adus pe pământ şi adaptat de oameni. Mitologia greacă are chiar o legendă legată de acest proces. Titanul Prometeu este cel ce fură focul din ceruri şi îl aduce oamenilor, faptă petru care este crunt pedepsit.

Zeii focului uman: Hephaistos - mitologie greacă

Njord - mitologie nordică Rosemerta - mitologie celtică Vulcan - mitologie romană

Mituri, tradiţii şi superstiţii ancestrale.Mituri, tradiţii şi superstiţii ancestrale.

Focul era considerat �în acelaşi timp, atât prietenul cât şi potenţialul duşman al omului. Despre funcţia sa tămăduitoare Hipocrat, părintele medicinii, spunea �în sec.V ( .e.n) : Ceea � �ce leacurile nu tămăduiesc - vindecă fierul. Ceea ce fierul nu lecuieşte, vindecă focul. Ceea ce �însă nici focul nu poate vindeca, este fără putinţă de �însănătoşire .�

Legende şi mituri legate de focLegende şi mituri legate de foc

Tradiţii străvechi legate de focTradiţii străvechi legate de foc

Tradiţia focului în mitologia românăTradiţia focului în mitologia română

CeremoniCeremoniii cu cu ““focfoc””

�În afară de cele amintite mai sus, în folclorul românesc ceremonialul �ritual al rugurilor de foc este efectuat în mai multe ocazii, legate de �sărbătorile religioase, agrare şi pastorale, de fapt o simbioză a acestora pe fond profan. Astfel sunt: Focurile de Măcinici ( la 9 martie în ��calendarul Iulian fiind Echinocţiul de primăvară şi începutul Anului �Agrar. Simbolizează arderea iernii şi renaşterea primăverii); Focurile de Alexii ( î� n seara de 17 martie Sf. Alexii foc ritual pentru a ajuta � �soarele să treacă de echinocţiul de primăvară); Focul viu ( aprins la

început de An Pastoral Sângiorz, ziua de Sf. Gheorghe 23 � � �aprilie); Focurile de Joimari (aprinse pentru morţi în Joia Mare - în � �curtea bisericii sau cimitir); Focul Învierii� (focul viu aprins de preot, precum şi obiceiul aprinderii focului în curtea bisericii sau cimitirul �satului în noaptea de Paşte cu semnificaţia incinerării simbolice a � �morţilor); Focurile de Sânziene ( 24 iunie);  Focul lui Sâmedru ( legat de ceremonialul înnoirii timpului calendaristic făcut în ajunul zilei Sf. � �Dumitru 25/26 octombrie), � Focul lui Sântandrei (29 spre 30 noembrie

noaptea strigoilor, când prin rugurile aprinse aceştia erau puşi pe fugă).�

Alte aspecte populare legate de focAlte aspecte populare legate de foc

Focul, ca pedeapsăFocul, ca simbol al dragostei

arde-te-ar focul iadului�

bată-te focul să te bată�

arde-te-ar focul Ghenei

Dragoste, mă arzi ca focul / Scrum şi pară mi-e norocul / Fără mân-

dra ce-o iubesc / Ard de dor, mă �prăpădesc �

�Desfă puică, ce-ai făcut / şi-mi dă drumul să mă duc / c-am ajuns ca un năuc /şăz pe loc şi arz �în foc / n-am nici minte nici noroc.�

� Drept avut-a cine-a zis / Că dragostea-i foc nestins / Şi nimeni n-o poate stinge / Numai badea

când mă strânge / Şi inima mea când plânge .�

BibliografieBibliografie