Destinatii turistice montane competitive

Cap. 1 Particularitati, evolutii si tendinte la nivel mondial

Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost

definit in variante dintre cele mai felurite: „arta de a calatori pentru propria

placere” (M. Peyromarre Debord); „activitate din timpul liber care consta in a

calatori sau locui departe de locul de resedinta, pentru distractie, odihna,

imbogatirea experientei de culturi, datorita cunoasterii unor noi aspecte umane si

a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); „fenomen al timpurilor noastre,

bazat pe cresterea necesitatii de refacere a sanatatii si de schimbare a mediului

incojurator, cultivare a sentimentului pentru frumusetile naturii ca rezultat al

dezvoltarii comertului, industriei si a perfectionarii mijloacelor de transport”

(Guy Freuler).

Din punct de vedere etimologic,  cuvantul 'TURISM' provine din termenul

englezesc 'TO TOUR' (a calatori, a colinda), avand deci semnificatia de

excursie.

Odata cu evoluarea turismului din ultimele decenii si devenirea lui intr-o

miscare de masa, muntele s-a impus mult in atentia investitorilor si promotorilor

acestei forme de turism, datorita numeroaselor conditii pe care le propune

pentru desfasurarea unei activitati cu rezultate benefice. Efectele dezvoltarii

turismului montan in plan economic si social, desi destu de greu de cuantificat,

sunt apreciate ca fiind foarte importante.

Tendintele pe care oferta turistica montana le-a cunoscut pana in

momentul de fata au fost corelate cu cele inregistrate in domeniul cererii

turistice, ceea ce a constituit esenta evolutiei continue si in ritmuri inalte a pietei

turismului montan si in special a turismului pentru practicarea sporturilor de

iarna. Diferitele strategii care au fost alese pentru dezvoltarea ofertei turismului

montan s-au bazat pe o buna cunoastere a cererii in evolutia sa, dar si pe

conditiile specifice de ordin economic, social si ecologic.

In acest sens, putem spune ca impactul cel mai mare asupra strategiilor de

crestere a ofertei 1-a avut constientizarea, pe plan international, a problemelor

in ceea ce priveste dezvoltarea durabila a turismului, concept ce presupune o

corelare atenta intre dezvoltarea turistica prezenta si habitatul natural si uman.

1.1. Turismul montan – continut si tendinte la nivel mondial

Turismul montan a cunoscut pe plan mondial o evolutie in ritmuri foarte

inalte dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-au remarcat preocuparile ale unor

tari de a extinde, cu ajutorul unor investitii imense, o diversificata oferta in

statiunile montane, ce se bazeaza in cea mai mare parte pe practicarea

sporturilor de iarna.

Investitia s-a indreptat spre acele situri montane ce imbinau un cadru

natural si un anume interes pentru unele sisteme de valori precise; asadar,

statiunile montane au fost amenajate in zonele in care se asociau perfect

conditiile naturale cu cele economice cat si cele sociale.

Tarile dezvoltate economic au si cele mai competitive statiuni montane si

detin un potential turistic montan important: tarile alpine europene (Franta,

Elvetia, Austria, Italia, Germania), S.U.A. si Canada, tarile scandinave, Japonia.

Potentialul turistic

„Asa cum mentionam anterior, cea mai mare concentrare a amenajarilor

se observa in urmatoarele areale sau regiuni:

·        Muntii  Alpi  (Franta,  Austria,  Elvetia,   Italia,   Germania,

Slovenia);

·        Muntii Carpati (Cehia, Slovacia, Polonia, Romania);

·        Muntii Scandinaviei (Norvegia, Suedia, Finlanda);

·        Muntii Pirinei (Franta, Spania);

·        Muntii Balcani - Rodopi - Rila (Bulgaria);

·        Muntii Apalachi (estul S.U.A. si Canadei);

·        Muntii Stancosi (vestul S.U.A.);

·        Muntii Anzi (America de Sud);

·        Muntii Himalaya (Nepal, China);

·        Muntele Fiji (Japonia). ”1

Prin relieful sau montan, Europa detine cel mai variat potential touristic,

avand un mare interes legat de valoare peisagistica si de asemenea ofera

posibilitati de desfasurare a activitatii turistice.

„Regiunea montana a Alpilor a fost si este in continuare principala

destinatie montana a lumii. Dezvoltarea turismului in Alpi a avut loc dupa cel

de-al Doilea Razboi Mondial, folosindu-se ca suport cateva vechi comune

“infloritoare” (Chamonix, Megeve sau Aix-les-Bains in Franta, Davos si Cras-

Montana in Elvetia etc.), astazi statiuni montane cunoscute in intreaga lume si

valorificand judicios valorosul lor capital natural (relief, clima, ape, vegetatie

s.a.)”2

Muntii Alpi se impart in Alpii Occidentali si Alpii Orientali. Impartirea se

face pe linia dintre Lacul Constanta si Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii

Occidentali se afla in Italia, Franta si Elvetia, iar cei Orientali in Austria,

Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia si Elvetia. Cel mai inalt varf din Alpii

Occidentali este Mont Blanc (4810 m). In Alpii Orientali, cel mai inalt varf este

Muntele Bernina (4052 m). In Alpi, exista in total 128 de varfuri cu inaltimi care

depasesc 4000 m.

„Muntii Alpi, datorita structurii calcaroase, detin si numeroase pesteri,

care constituie si ele atractii turistice importante. Langa Salzburg (Austria) se

1 Tigu, G., Turismul montan, Editura Uranus, Bucuresti, 2001 pag. 91

2 Cocean, P., Vlasceanu, V., Negoescu, B., Geografia generala a turismului, Ed. Meteor Press, Bucuresti, 2003, pag. 338

afla cea care este socotita cea mai mare pestera din Europa (Pestera Mamutului,

55km).”3

Muntii Carpati, desi nu sunt atat de semeti ca cei alpini, detin si ei un

potential natural valoros pentru Romania. Frumusetea peisajelor si bogatia

fenomenelor carstice (pesteri, chei, defilee), a izvoarelor minerale si termale,

reteaua hidrografica densa, numeroasele paduri de foioase si conifere, cat si

rezervatiile naturale au permis valorificarea lor turistica mai ales in Muntii Tatra

si ramura rasariteana (Carpatii Romaniei).Resurse turistice asemanatoare se

remarca si in Muntii Balcani (cu peste 2000 de pesteri) si Pirinei.

Zona montana europeana, impreuna lanturile cele mai valoroase din punct

de vedere turistic, se remarca printr-o bogatie cultural-istorica imensa: vestigii

arheologice, monumente istorice, de arhitectura si arta (palate, castele, muzee

renumite etc.), patrimoniu etno-folcloric, care atesta continuitatea si evolutia

civilizatiilor umane in aceste locuri. Poate doar Muntii Anzi (Chile, Columbia)

mai pot starni un asemenea interes cultural-istoric.

„In America de Nord, zona montana este reprezentata de doua mari

lanturi: Muntii Apalachi (in zona estica, cu altitudinea maxima de 2037 m in

sud) si Muntii Stancosi (in zona vestica, cu maximum 6198 m, in Alaska).

Muntele cel mai inalt al lantului Muntilor Stancosi este Mount

McKinley din Alaska, cu 6.194 m urmat de Mount Logan din Canada cu 5.959

m si Mount Elbert cu 4401 m inaltime.”4

„America de Sud este strabatuta de semetul lant al Muntilor Anzii

Cordilieri (cu 7000 m in vf. Aconcagua), renumiti prin salbaticia si

inaccesibilitatea lor, prin prezenta celui mai mare lac de altitudine (Titicaca -

3820 m, lac navigabil), a numeroase rezervatii arheologice care protejeaza

3 Glavan, V., Geografia resurselor turistice pe plan mondial, Editura Fundatiei „Romania de Maine”, Universitatea EDEN, Bucuresti, 1997, pag. 81

4 www,wikipedia.ro

urmele civilizatiilor incase (in Peru, Cetatile Cuzco - 3400 m altitudine si

Machu-Pichu - 3600 m altitudine), precum si a exoticelor parcuri nationale.”5

„Asia se remarca prin cel mai inalt lant muntos al lumii - Muntii Himalaya

(cu vf. Everest -8848 m sau Chomolungma cum este denumit de bastinasi si vf.

K2 – 8610 m), un paradis al alpinistilor si al celor pasionati de cultura si

spiritualitatea budista.”6

Odata cu multitudinea atractiilor turistice ale zonei montane, se remarca si

o neta diferentiere pe regiuni ale lumii, datorita particularitatilor

geomorfologice, a climei, dar si evolutiei civilizatiilor care au populat regiunile

respective. Desi fiecare masiv isi are frumusetea sa, perceputa intr-un anume fel

de catre oamenii locurilor, putem spune totusi ca Europa detine cel mai bogat

potential montan, cu largi si variate posibilitati de valorificare turistica.

1.2. Tendinta de actualitate a exploatarii spatiului montan – oportunitate

de dezvoltare in conformitate cu principiile turismului responsabil

Carpatii Romanesti detin cel mai salbatic teritoriu montan al Europei si

cel mai mare masiv muntos, de pe continent, care se afla in cadrul aceleiasi

frontiere. Acestia ocupa o treime din suprafata Romaniei (cca 80.000 kmp).

Potentialul turistic al Carpatilor este dat de:

-varietatea mare a cadrului natural;

-consistenta zestrei turistice antropice care a rezultat prin insumarea

elementelor si vestigiilor arheologice, patrimoniului etnografic si cultural –

istoric.

Astfel, cresterea interesului turistilor straini pentru componenta montana

romaneasca este data descaderea atractiilor naturale si antropizarea spatiului

5 Glavan, V., Geografia resurselor turistice pe plan mondial, Editura Fundatiei „Romania de Maine”, Univ. EDEN, Bucuresti, 1997, pag. 51-55

6 Tigu, G., op. Cit., pag. 93

montan in tarile alpine ale Uniunii Europene, respectiv valentele ridicate ale

factorilor de mediu din muntii Romaniei, fapt ce a favorizant deplasarea

turistica – pe incoming – catre arealul carpatic national.

In momentul de fata, cererea pentru produse turistice montane variaza in

permanenta, mai ales in sens ascendent, resursele materiale, facilitatile de

transport, nevoia de a cunoaste si de activitati in timpul liber, actionanad ca o

parghie emulativa in favoarea acestui proces. Asfel, apar noi tendinte de

manifestare care daca nu vor gasi intr-o anume perioada o oferta echivalenta,

vor crea o “cerere fara piata” si vor conduce fluxurile turistice interne spre

locatii de peste hotare. Pentru o tara ca si Romania, in care turismul montan nu a

cercetat multe decenii in evolutie, este obligatorie cunoasterea practicilor de

“timp liber” si implicit a categoriilor sociale cu un orizont deschis spre

practicarea turismului montan, scopul acela fiind determinarea grupurilor – tinta

de turisti romani cat si straini care sa accepte ofertele destinatiilor romanesti si

vacantele de care pot beneficia la aceste destinatii.

Daca luam in considerare strategia urmarita de palierul turistic montan

romanesc sunt de dorit urmatoarele directii de actiune:

-o tactica care vizeaza redresarea (cu scopul de a recupera pietele de profil

pierdute);

-o directie de dezvoltare, pentru a obtine, pe parcurs, anumite performante

net superioare in acest domeniu, in comparatie cu perioada actuala.

Implementarea acestor strategii se poate realiza doar ca o tinta pe termen

mediu si lung, undeva in jurul anilor 2020-2025. Vorbim aici de data minima la

care baza tehnico-materiala, corelata cu infrastructura de transport si

“vizibilitatea” arealelor turistice, poate atinge un nivel mediu de satisfactie

comparabil cu cel din Uniunea Europeana.

„In ceea ce priveste domeniul schiabil – ca si principala componenta a

turismului montan in sezonul alb – desi suprafata eligibila pentru practicarea

sporturilor de iarna a crescut simtitor in ultimii 10 ani, ea ramane la o valoare de

300 de ori mai mica, in comparatie cu Franta sau de 100 ori mai mica, in

comparatie cu Germania, iar o proportie in jur de 50% din acest domeniu

amenajat se regaseste in Muntii Bucegi, Postavaru si Clabucetele Predealului

(deci un perimetru foarte restrans). Majoritatea partiilor au lungimea sub 1 km,

multe dintre ele aflandu-se la altitudini joase (unde omatul nu rezista mult timp),

iar infrastructura care sustine sporturile de iarna este depasita sau insuficient

dezvoltata.”7

„Cele mai intinse partii aflate in Muntii Alpi sunt: Top Tauern Skischeck

(zona Salzburg-Austria), care insumeaza circa 770 km de partii de schi alpin, de

dificultati diferite; Mont Blanc (Franta), cu 700 km partii; Aostatal (Italia), cu

aproape 800 km partii; Les Portes du Soleil (Elvetia-Franta), cu 650 km partii;

Les Trois Valees (Franta – Italia, incluzand statiunile Courchevel, Thorens, Le

Praz si altele, situate in trei vai paralele, in Savoia) cu 498 km partii; Dolomiti

Superski ( Italia ) cu 394 km partii, Espace killy (Franta-considerat cel mai bun,

din punctual de vedere al calitatii partiilor, de catre sportivii sau amatorii de

schi), cu 300 km partii etc.”8

Sezonalitatea in statiunile montane este o alta problema din punctul de

vedere al:

-intretinerii echipamentelor in extrasezon;

-canalizarii resurselor financiare;

-identificarii factorului uman cu competente in turism;

-conditiilor de munca datorita activitatilor la cote ridicate in timpul

sezonului si lipsa aproape totala in restul anului.

Per ansamblu, alinierea turismului romanesc pe componenta sporturilor de

iarna la standardele existente in tarile cu traditie in domeniu reprezinta o

doleanta ce necesita o politica complexa si sustinuta printr-un program

guvernamental de amploare. De asemenea, o ingerinta mai mare a statului in

7 www.issuu.ro

8 Offzieller Deutscher Skiverband-Atlas Ski Winter 1997

organizarea activitatii operatorilor din turism este de dorit, in scopul corelarii 

deciziilor luate la nivel macroeconomic cu cele la nivel microeconomic (unitati

de cazare si alimentatie publica etc.). Vorbim aici de o mai mare coerenta in

ceea ce priveste:

– politica turistica;

– canalizarea corecta a fluxurilor de capital si investitii;

– stimularea cererii;

– conexiunile cu alte ramuri ale economiei nationale (transport,

agricultura locala, silvicultura etc.).

Organizarea domeniului schiabil tinand cont de niste parametri moderni

este primordiala, avand in vedere experienta globala si tendintele din aceasta

sfera, care incetatenesc ideea cum ca practicarea sporturilor de iarna va ramane

si pe viitor principala activitate asociata turismului montan. In deplin respect

pentru concepte precum „turism responsabil” sau „dezvoltare durabila”, este de

dorit realizarea unui studiu de specialitate finantat de structurile Ministerului

Turismului pentru identificarea si cartarea domeniului schiabil potential al

Carpatilor Romanesti (tinandu-se seama de orientarea versantilor, altitudine,

persistenta a zapezii in functie de particularitatile climatice, ariile protejate),

acesta fiind ulterior inclus intr-un proiect de lege de care sa se tina cont in

proiectarea partiilor de schi. Scopul urmarit este eliminarea investiilor

nerentabile din partea unor investitori si autoritati locale, precum si a situatiilor

jenante in care se amenajeaza partii la altitudini joase, sau in zone cu climat

bland, expunere sudica, in care zapada nu rezista etc.;

In momentul de fata, canalizarea spre multe din destinatiile spatiului

montan romanesc a unor fluxuri de turisti intermediati de tour-operatori

consacrati la nivel european (Dertour, Thomas Cook-Neckermann, TUI etc.) nu

ar face decat sa creeze discomfort si un feedback negativ tarii noastre per

ansamblu, daca ne gandim la gradul de satisfactie scazut  dat de nivelul lacunar

al factorilor ce converg la crearea produsului turistic. Turismul romanesc

functioneaza la un nivel de avarie, avand in vedere gradul scazut de contributie a

acestei activitati economice la PIB-ul tarii (cca 5%, in conditiile in care in

Croatia turismul contribuie in ultimii ani cu pana la 25% din PIB, iar in Bulgaria

cu pana la 14% din PIB!).

Pana la la alinierea practicii turismului montan la standardele medii ale

Uniunii Europene, este de dorit identificarea si incurajarea acelor categorii de

turisti care manifesta interes pentru activitati desfasurate in Carpatii Romanesti,

indiferent de gradul de satisfactie oferit de baza tehnico-materiala.

In ciuda cresterii numarului de sosiri al turistilor straini in tara noastra, cea

mai mare parte a circulatiei turistice montane se realizeaza in spatiul national. In

contextul mobilitatii turistilor romani si a diversificarii obiceiurilor acestora in

ceea ce priveste “bifarea” mai multor obiective si activitati turistice intr-o

perioada scurta, se constata o fragmentare a timpului petrecut de vizitator intr-un

anumit areal turistic, ca si o impartire a timpului alocat concediului, intre

perioada de vara si cea de iarna. In aceasta ordine de idei, turismul de scurta

durata (in week-end si in zone montane apropiate) capata o amploare deosebita.

Este de dorit:

-extinderea facilitatilor de acces inspre zonele montane traditional de

interes turistic (atat la nivelul infrastructurii, cat si a fluidizarii conditiilor de

trafic);

-diversificarea ofertei turistice in  arealele montane relativ apropiate de

marile centre urbane traditional emitatoare de turisti (Bucuresti, Brasov, Sibiu,

Cluj, Timisoara, Iasi s.a.);

-campanii de educare si canalizare a gustului pentru anumite tipuri de

manifestari, pe masura ce cresc posibilitatile financiare ale turistilor.

Stratificarea pietei turistice, indeosebi la nivelul practicantilor de turism

montan, duce la necesitatea unei viziuni diferentiate, avand in vedere

segmentarea cererii in functie de pret si necesitati de manifestare. In acest

context, un mai mare interes pentru practica si necesitatile turismului de tip low-

budget (backpacking, caravane etc.), de o amploare deosebita la nivel european

si global, este de preferat si in arealul carpatic romanesc.

Indeosebi la nivelul drumetiei montane (trekking), analiza si cunatificarea

fluxurilor turistice din ce in ce mai consistente de la an la an poate aduce

plusvaloare in intreaga economie montana. Extinderea retelei de campinguri,

sate de vacanta, refugii si cabane alpine pe care se sprijina drumetia ca si

component de baza a turismului activ, de petrecere a timpului liber, necesita

eforturi investitionale care pot fi foarte bine indreptate spre fondurile de

convergenta, avand in vedere accentul care se pune pe relatia dintre turism si

dezvoltarea durabila in spatiul Uniunii Europene.

In practica turismului montan, independent de gradul de satisfactie oferit

de baza materiala si de infrastructura, s-a impus in ultimul timp si componenta

“off-road-ului” (asa-numitul “endurism”), o adevarata constanta in ceea ce

priveste evolutia numarului de amatori care practica aceasta forma de recreere

(indeosebi straini) cu masini de teren, motociclete s.a. Paradoxal, slaba

dezvoltare a infrastructurii de transport, cumulata cu factorii naturali nealterati

creeaza un potential extins de dezvoltare a endurismului, in contrast cu declinul

acestei activitati in Europa montana suprapopulata si supradezvoltata la nivelul

cailor de transport.

Turismul de off-road reprezinta o sursa foarte buna de venit pentru micile

comunitati locale din zona montana unde se practica aceasta activitate, acesti

amatori cautand facilitati de cazare, alimentatie si activitati cultural-artistice

specifice unei vacante active. Problema care se pune la nivelul acestui tip de

activitate turistica este nivelul dezorganizat la care se practica, cu efecte greu de

determinat asupra mediului si in deplin dezacord cu turismul responsabil ce se

doreste a fi promovat. Este nevoie de o lege care sa delimiteze trasee stricte de

desfasurare, sa limiteze accesul in parcurile nationale si rezervatiile naturale si

sa prevada sanctiuni la nivelul celor existente in Uniunea Europeana pentru cei

care se abat de la cadrul  reglementat. Simptomatic pentru lipsa cadrului legal

bine pus la punct de practicare a off-road-ului, merita amintite aici vorbele unui

cetatean german, participant la un raliu in Muntii Apuseni: „In Germania legea

interzice aşa ceva. Nu putem intra cu maşinile prin astfel de locuri frumoase.

Pedepsele sunt foarte mari. Aici, in Romania, este minunat şi nici nu e scump.

Cu bani puţini totul se aranjeaza cu oficialii”

(http://www.jurnalul.ro/editorial/4×4-54-529382.htm).

Impactul extinderii amenajarilor turistice si a practicilor turistice, asupra

mediului montan, reprezinta o variabila care de multe ori nu este luata in calcul

asa cum trebuie, ducand la alterarea resurselor peisagistice pe care s-a cladit

aceasta “industrie fara fum” in spatiul carpatic. Eroziunea solului, defrisarile

masive in scopuri lucrative sau pentru extinderea amenajarilor turistice,

drumetia, escalada sau schiul in zone protejate, acumularea de deseuri, poluarea

aerului printr-o circulatie rutiera in crestere, lipsa mijloacelor de tratare a apelor

menajere in zona cabanelor si a statiunilor alpine, acestea sunt doar cateva din

efectele negative pe care turismul prost gestionat le poate aduce spatiului

montan.

Majoritatea acestor activitati negative pentru mediu au fost si sunt

experimentate si de tari cu vechime in turismul montan (S.U.A., Franta, Italia,

Elvetia etc.), concluzia readucandu-ne spre argumentul de pornire al acestor

expuneri,  in speta natura cat mai virgina, neafectata de antropizare, favorizeaza

deplasarea fluxurilor turistice, pe cand degradarea factorilor de mediu prin

turism de masa si alte activitati economice necontrolate poate duce la un recul in

circulatia turistica respectiva.

Un tipar de succes si demn de urmat in ceea ce priveste perpetuarea

activitatii turistice in spiritul dezvoltarii durabile il reprezinta regiunea Tirolului

din vestul Austriei, areal al carei politica in ceea ce priveste turismul a dus la

cresterea numarului de vizitatori fara a se constata modificari masive la nivelul

peisagistic de ansamblu. Se disting cateva linii de actiune principale, ce pot fi

incluse cu succes in politica romaneasca privitoare la turismul montan si nu

numai:

-statiunile montane sa fie dezvoltate in cadrul localitatilor deja existente,

diminuandu-se aparitia acestora in spatii virgine;

-extinderea retelei de unitati de primire turistica cu dimensiuni reduse,

care sa genereze un impact material important pentru locuitorii

satului/comunei/regiunii si o satisfactie pe masura in randul turistilor, prin

conditiile gasite de acestia din urma, apropiate de specificul zonei;

-sustinerea si incurajarea activitatilor pastorale si a traditiilor

rurale/culturale, care aduc un plus de autenticitate si se muleaza pe asteptarile

turistilor;

-incurajarea agriculturii locale, includerea acesteia intr-o relatie

simbiotica, complementara, cu turismului din perimetrul respectiv;

-reglementarea stricta prin lege a fenomenului „caselor de vacanta”,

pentru a se evita riscul urbanizarii statiunilor;

-constientizarea importantei mediului natural nealterat pentru dezvoltarea

activitatilor turistice, prin campanii sustinute in randul vizitatorilor si a

populatiei locale.

Ar mai fi de adaugat aici, ca un „must-do” la nivel legislativ:

– adoptarea unui plan integrat la nivel arhitectural si al artei decorative,

care sa tina cont de imaginea traditionala a zonei sau a regiunii. In acest fel se

elimina „kitsch-ul” care a capatat o amploare formidabila la nivelul

constructiilor si care nu corespunde cu asteptarile in plan cultural si estetic ale

vizitatorilor.

O particularitate independenta de activitatea turistica montana, dar care

afecteaza indirect si acest domeniu, este data de exploatarea intensiva a anumitor

resurse, impactul fiind major asupra parametrilor de mediu. Vorbim in primul

rand de microhidrocentralele private, lipsa unui control riguros asupra

proceselor de sistematizare ducand la situatia unor lucrari de mantuiala, in

deplin dezacord cu normele tocmite in documentatia prealabila, turistic vorbind

fiind un dezastru prin peisajul alterat care se vadeste in urma acestor activitati.

Tot aici, incendiile asa-zis spontane care „bantuie” in ultimul timp culmile

carpatine creeaza un disconfort de mediu, implicit turistic, mai mult decat

frapant. Se cuvine un mic rationament si pe aceasta tema, ghidat fiind de

informatiile obtinute de la multi adminsitratori de cabane turistice, asociatii

montane sau chiar Salvamont. Pe scurt: se pare ca acei interesati de subventiile

acordate pentru pasunat prin intermediul APIA (Agentia pentru Plati si

Interventii in Agricultura) depun solicitari cu multe zero-uri pentru a primi

acesti bani. Conditia este data de intretinerea pajistii la un nivel optim pentru

pasunat. „Baietii destepti” ai multor primarii din zonele montane, declarati in

acte mari fermieri pentru a acesa fondurile (desi in realitate este posibil sa nu

detina nici un cap de bovina/ ovina!!!) premediteaza incendiile din zonele de

pajiste cu tendinta de impadurire spontana, in ideea in care, la un simplu control

de rutina, prezenta vegetatiei arboricole poate duce la sistarea platilor din

fonduri europene. Astfel, am ajuns sa traim un paradox pe multe meleaguri

montane autohtone: in loc sa ne bucuram ca natura se reface prin forte proprii,

cautam sa o distrugem si mai abitir!

Cu referire la problematica sensibila a industriei lemnului si a defrisarilor

ce au atins cote alarmante pe meleaguri romanesti, nu pot aduce decat un

argument statistic mai mult decat alarmant pentru situatia de facto: ca stat

european ce include cea mai mare catena muntoasa din interiorul aceleiasi

frontiere, ca suprafata montana ce atinge 31 % din totalul acestei tari, padurile

insumeaza un sfert din teritoriul national (conform unui studiu din anul 2012 al

Institutului de Cercetari şi Amenajari Silvice – ICAS), sub limita europeana de

30 % si sub limita ecologic necesara pentru sustenabilitatea factorilor de

mediu!!!

Consider ca aspect esential al problematicii turismului montan necesitatea

constientizarii de catre vizitatori a normelor etice si standardelor de

comportament ce trebuiesc urmate in momentul intrarii in acest spatiu geografic.

Printr-un efort sustinut al factorilor de decizie implicati in problematica

turismului montan (in colaborare cu ONG-urile de profil), se va urmari

informarea turistilor in ceea ce priveste codurile de conduita, universal

acceptate, cum ar fi „Declaratia Kathmandu cu privire la Activitatile Montane”

(1982) si „Declaratia Tyrol” (2002), ambele documente fiind adoptate si

publicate de organizatii internationale de profil, precum „Federatia

Internationala de Alpinism si Escalada”, „Uniunea Internationala pentru

Conservarea Naturii (IUCN)” s.a.

Capitolul 2. Turismul montan romanesc: locul sau in ecuatia

produselor turistice de munte

2.1. Diagnostic al situatiei turismului montan in Romania

In clasamentul efectuat de World Economic Forum (WEF), din 140 tari

evaluate din punct de vedere al competitivitătii turismului, Romania se clasează

pe locul 68 in lume si pe locul 35 din 42 de tari in Europa, Bulgaria situandu-se

pe locul 31 din 42 in Europa si pe locul 50 la nivel mondial.

Acest top este realizat luând in calcul 14 indicatori printre care:

calitatea infrastructurii,

calitatea mediului înconjurător,

preturile,

siguranța publica,

igiena,

sistemul de sănătate.

Primele poziții in acest top sunt ocupate de către: Elveția, Germania si

Austria in aceasta ordine.

In ceea ce privește veniturile obținute din turism si contribuția acestora la

produsul intern brut (PIB) național, potrivit unui studiu efectuat de către WTTC,

Romania sa clasează pe locul 170 in lume cu o contribuție de sub 1% la PIB,

adică aprox. 1 miliard euro, in timp ce Bulgaria are venituri din turism care

contribuie cu 5% la PIB, adică 2,9 miliarde Euro (sursa : Buletin OMT 2012).

Importanța economică a turismului se menține la un nivel foarte redus in

Romania, atât in plan regional cât și in plan național, înregistrându-se în ultimii

ani chiar o tendință de scădere a ponderii turismului în Produsul Intern Brut.

Astfel, la nivel național ponderea turismului în valoarea adăugată brută a coborât

de la 2,6% in 1998 la 1,9% in 2008. 

Romania numara 32 de statiuni de munte din care 12 statiuni cu profil

balneo-climateric, 29 de parcuri nationale si naturale si 900 de arii protejate, din

care 381 sunt clasate „Natura 2000”.

Nivelul scazut la care se afla turismul romanesc, precum si potentialul

ridicat de care dispune, justifica o atentie speciala, care trebuie acordata in

perioada imediat urmatoare, dezvoltarii turismului in zonele montane.

Strategiile de dezvoltare montană trebuie să arate calea de urmat, în cazul

în care regiunile montane şi părţile interesate doresc să beneficieze de viitoarele

programe de finantare, axate pe Strategia UE 2020.

Câteva elemente ( non –exhaustiv ), care necesită o atenţie speciala:

Absenţa unui concept unic de dezvoltare, a unei scheme directoare, a unei

strategii pentru turismul montan si destinatii turistice montane cu

functionare in toate cele 4 sezoane – lipsa coerentei.

Problemele de guvernanta a turismului montan si a teritoriilor si

staţiunilor turistice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional/local;

Probleme de operare/exploatare a domeniilor schiabile = locomotiva a

turismului montan; nu există un operator specializat în România; lipsa

experientei si competentelor in materie de operare.

Oferta generală este insuficient diversificată. Clientul nu este în centrul

atenţiei şi al logicii turismului;

Produsul turistic pare a fi abordat doar din perspectiva investiţiei şi nu în

ansamblul componentelor destinate a propune un serviciu global şi de calitate;

Probleme în promovarea şi comercializarea ofertei turistice;

Absenta unor structuri şi instrumente de coordonare a turismului montan;

Insuficiente structuri asociative instituţionale şi profesionale in domeniu.

În ultimii ani, in România s-au făcut investiţii în infrastructuri de turism

montan dintre care, unele sunt sortite eşecului din cauza altitudinii, a climatului

local, sau a lipsei unui concept elaborat în funcţie de condiţiile locale. Diferitele

proiecte din diferite zone, uneori vecine, nu au tinut cont unul de altul. În unele

situaţii s-a procedat la investiţie în infrastructuri de schi fără să se coreleze

dezvoltarea schiului cu principiile de urbanism, cu cele ale gestiunii/operarii si

in absenta unui concept cooerent de dezvoltare si a unei planificari strategice

zonale. Siturile astfel tratate riscă să devină o anti-reclamă pentru Carpaţi şi

pentru turismul montan din România.

De asemenea:

Nu există o structură de coordonare la nivel naţional, care să trateze direcţiile de

dezvoltare generală şi de promovare a turismului montan, o structură naţională

care să unească actorii interesaţi în dezvoltarea durabilă a turismului montan şi

care să deţină capacitatea de a influenţa alocarea de finanţări publice europene şi

guvernamentale şi pe cea de a introduce forme alternative de investiţii/finanţări

(ex : PPP), în vederea asigurării unei dezvoltări pertinente şi coerente a

turismului montan în România. Aceasi lipsa se costata si la nivel judetean /local.

Nu exista nici structuri asociative cu astfel de rol.

Calificarea proiectelor şi acţiunilor ca fiind orientate spre dezvoltare

durabilă este dată de următoarele 3 aspecte:

GUVERNANTA concentrată, aplicată printr-o mediere între aleşii locali,

societatea civilă şi întreprinderi;

un demers solidar (munca în reţea, adaptat specificităţii teritoriale);

un proiect de societate care să răspundă în mod global problemelor

economice, sociale şi de mediu şi care să alimenteze un principiu de

perenitate şi de speranţă.

Un proiect turistic de calitate trebuie să aibă la bază un concept solid şi,

prin intermediul echipamentelor preconizate, a gestiunii şi a unei finanţări

adaptate, să dea naştere unei destinatii turistice - întreprinderi viabile din punct

de vedere economic, capabilă să seducă şi să satisfacă clientela, să remunereze

ansamblul întreprinzătorilor şi să contribuie la dezvoltarea controlată a

teritoriului. La nivel regional, trebuie sa tina seama si de complementaritatea

zonelor si sa o puna in valoare, evitand formele nocive de concurenta.

Astfel, un obiectiv strategic al dezvoltării turistice montane, trebuie să

cuprindă abordări cum ar fi:

gestionarea şi conservarea cadrului natural

să răspundă necesităţii de a amenaja şi de a echipa spaţiul natural conform

asteptarilor clientelei;

să asigure securitatea şi să încadreze clientela; atragerea clientelei este un

compromis între ceea ce „gestionarul” doreşte să transmită şi aşteptările

clientelei.

Având în vedere că:

turismul rămâne, la nivel mondial, un important motor de dezvoltare

economică (se prevede o creştere continuă pe termen lung a acestui

domeniu: + 3,3%/an până în 2030 - sursa OMT);

România beneficiază de un cadru natural montan nealterat şi

excepţional ( potential major ), care poate fi valorificat şi promovat.

si că:

există probleme de natură legislativă şi organizaţională în domeniul

dezvoltării turismului la nivel naţional;

investiţiile în infrastructuri turistice sunt realizate haotic şi izolat,

datorită lipsei unui demers colectiv şi coerent, fiind pierdute fonduri

nerambursabile importante.

Este mai mult decât necesară constituirea de instrumente de coordonare,

urmarire, implementare si organizare care să îşi asume rolul de interlocutor şi de

motor al dezvoltării coerente şi durabile a turismului montan din România.

În aceste condiţii, devine imperativă formularea unor obiective pentru

dezvoltarea turismului montan care să urmarească în special:

crearea unei platforme strategice pentru dezvoltarea turismului montan

incurajarea crearii unor destinaţii turistice noi “4 sezoane”;

promovarea mărcii/brandului turistic al Carpatiilor

organizarea modului de suportare a investiţiilor

managementul proiectelor

organizarea promovării şi a comercializării

crearea şi adoptarea unor modele de gestiune ( exploatare/operare )

destinatiilor, a staţiunilor de munte şi a domenilor schiabile.

Trebuie incurajate dialogurile si colaborarile descentralizate cu actori

europeeni ai turismului montan in vederea cunoasterii si adoptarii de modele de

dezvoltare confirmate precum si eforturile de adaptare a modelelor alpine la

conditiile din Carpati si la cerintele clientelei actuale. Specialistii si partenerii

institutionali din tarile alpine, ca Franta ( prima destinatie turistica in lume ),

Austria, Italia, Elvetia pot acompania sub diferite forme demersul romanesc de

dezvoltare durabila a turismului si a Carpatilor; trebuie abordati, invitati si

trebuie incurajate initiativele de colaborare prin alocarea resurselor necesare si

prin participarea la initiativele europeene din domeniu. Stimularea asociatiilor si

IMM-urilor romanesti din domeniu este una din caiile prin care se promoveaza

acest dialog si transfer de competente si de experienta.

2.2. Orientări Strategice Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a Carpaţilor

Zona montană a României constituie un teritoriu special, de interes

naţional, cu un imens potențial economic, social, cultural şi de mediu.

Orientările strategice prezintă principalele direcții de urmat pentru

asigurarea creșterii atractivității și dezvoltării durabile a zonei montane, prin

punerea în valoare a resurselor, stabilizarea populaţiei, menținerea identității

culturale, creşterea puterii economice la nivel local, în condiţiile păstrării

echilibrului ecologic și protecţiei mediului natural.

Prin îndeplinirea obiectivelor stabilite se va realiza protejarea şi

valorificarea responsabilă a resurselor montane, ţinând seama şi de efectele

schimbărilor climatice, prevenindu-se depopularea acestor zone şi degradarea

tradiţiilor, îndeletnicirilor şi specificităţii culturale a acestora. Asigurarea

mijloacelor pentru dezvoltarea echilibrată a resurselor montane, la paritate cu

alte zone din România și U.E. , în privinţa veniturilor şi condiţiilor de viaţă,

trebuie să beneficieze de sprijin intens din partea statului.

Zonele de munte trebuie să beneficieze de o politică specifică definită

conform principiilor dezvoltării durabile, care asigură necesitățile prezentului

fără a compromite șansele generațiilor viitoare. Se urmărește reducerea

dezechilibrului între regiunile mai favorizate și cele montane defavorizate,

vizând ansamblul problematicii economice, sociale, culturale și de mediu

înconjurător.

Politicile montane trebuie să faciliteze cooperarea inter-comunală și inter-

regională în cadrul național, cooperarea trans-frontalieră și trans-națională.

“Valorificarea responsabilă a resurselor montane” in vederea obtinerii

unei “ dezvoltari durabile a Carpatilor” presupune :

obtinerea unor rezultate economice in beneficiul societatii, in plan regional,

national si global

protejarea mediului carpatin in vederea perenizarii si cresterii rezultatelor.

Astfel, durabilitatea dezvoltarii nu este un scop in sine, iar natura nu poate

reprezenta un “sanctuar” separabil de om si societate.

Punerea in armonie a celor doua obiective ( dezvoltarea economico-

sociala si protejarea mediului natural ) reprezinta scopul final al demersului si

politicilor de dezvoltare durabila”.

“Orientarile Strategice pentru Dezvoltarea Durabila ” au drept scop:

dezvoltarea economico-sociala din Carpati si drept conditie sinae qua non:

proteajarea mediului si valorificarea responsabila a resurselor.

2.3. Cresterea atractivitatii Carpatilor prin revitalizarea turismului montan

Cresterea atractivitatii Carpatilor:

sprijinirea dezvoltării de produse turistice noi (oferte, experienţe

specifice, activitati) şi servicii care sa contribuie la cresterea frecventarii

turistice pe tot parcursul anului, la ocuparea forţei de muncă şi la cresterea

veniturilor.

constituirea de instrumente de coordonare, urmarire, implementare si

organizare care să îşi asume rolul de interlocutor şi de motor al dezvoltării

coerente şi durabile a turismului montan din România.