Upload
doanquynh
View
228
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
39
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
Dezvoltarea psihosocială a copiilor prin jocuri şi sport
Stéphanie Baggio,
Terres des hommes
Rezumat În perioada 2008-2012 Fundaţia Terres des hommes România (Tdh România) a implementat un program care să promoveze utilizarea mişcării, a jocului şi a sportului pentru sprijinirea creşterii stării de bine a unor grupuri de copii vulnerabili. Studiul de faţă trece în revistă rezultatele obţinute în urma unei cercetări pe bază de chestionar ce a vizat impactul asupra grupului ţintă. Au putut fi puse în evidenţă unele efecte pozitive în ceea ce priveşte înlăturarea unor comportamente disfuncţionale, dar îmbunătăţile globale au fost relativ mici. Sunt discutate limitele cercetării şi motive pentru care este posibil ca aceasta să nu fi surprins unele efecte ale programului.
Cuvinte cheie: sport, mişcare, animaţie socială, bunăstare psihosocială.
Abstract From 2008 to 2012 Terres des hommes Foundation Romania has implemented a programme that promotes the use of movement, games and sport in supporting the level of wellbeing of vulnerable groups. This study highlights the results of a questionnaire based inquiry that was focused on evaluating the impact on the target group. Positive effects have been identified in regard to lowering the level of dysfunctional behaviour, but overall improvements have been relatively small. The limits of the study are discussed as well as the factors that might have prevented from us from identifying some of the effects of the programme.
Key words: sport, movement, social animation, psychological and social wellbeing.
1. Context
În anul 2005, Tdh a iniţiat un
proiect pilot în scopul formării de
animatori şi de educatori sportivi care să
utilizeze „Mişcarea, Jocul şi Sportul”
(MJS) în scop psihosocial, pentru
dezvoltarea şi promovarea păcii în Iran
şi Columbia. Între 2008-2012, proiectul a
obţinut susţinerea financiară UEFA şi a
fost implementat în România, Albania şi
Moldova. Beneficiarii au fost copii
vulnerabili din punct de vedere
economic şi social, aparţinând unor
minorităţi etnice sau lipsiţi de protecţie
parentală ce aveau nevoie de dezvoltare
personală, de afirmarea identităţii, de
recunoaştere personală şi socială sau de
grupuri de apartenenţă. Identificarea
acestora s-a realizat prin colaborarea cu
serviciile sociale din cadrul primăriilor,
40
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
cât şi prin intermediul parteneriatului cu
şcolile din comunităţile/cartierele
vulnerabile din Bucureşti şi Dolj.
Obiectivul general al proiectului l-a
constituit integrarea socială şi
dezvoltarea capacităţilor personale ale
copiilor (cooperarea, stima de sine,
responsabilitatea, încrederea, comuni-
carea) prin jocuri şi activităţi sportive
psihosociale.
Modelul psihosocial de
intervenț ie s-a axat pe „Mişcare, Joc ș i
Sport”, a ajuns să fie recunoscut şi
acreditat în România, începând cu
ianuarie 2012, de către Autoritatea
Naţională pentru Calificări, pentru
ocupaţia de animator socio-educativ, cât
şi de Casa Corpului Didactic Dolj,
începând din anul 2009.
În România, de-a lungul celor
patru ani ai proiectului, au beneficiat
regulat de activităţi psihosociale, 4500 de
copii din 28 de comunităţi din judeţul
Dolj şi din municipiul Bucureşti, iar 80%
dintre aceştia se aflau în situaţii de
vulnerabilitate. În ceea ce priveşte
transferul de competenţe, au fost
pregătiţi 610 animatori şi 19 formatori
„Mişcare, Joc ș i Sport”.
Copiii au fost încurajaţi să se
implice, să participe activ şi să-şi
exprime opiniile despre activităţile şi
jocurile psihosociale, contribuind la
îmbunătăţirea programului prin
selectarea jocurilor, promovarea
activităţilor şi a beneficiilor acestora în
comunitatea lor.
În ceea ce priveşte animatorii MJS
formaţi, aceştia au facut parte din echipa
ce a susţinut organizarea tehnică a
evenimentelor de fotbal fair-play, a
taberelor de vară, precum şi a
numeroase activităţi socio-educative.
Parinţii şi-au asumat responsabilitatea
însoţirii copiilor la evenimentele ce s-au
desfaşurat în diversele locaţii situate în
afara comunităţii lor.
Obiectivul general al studiului de
faţă a fost evaluarea beneficiilor
proiectului MOVE. Mai precis, scopul
nu a fost acela de a identifica măsura în
care animatorii participanţi la proiect şi-
au îmbunătăţit competenţele, ci de a
stabili dacă beneficiarii direcţi au avut
de câştigat.
S-a urmărit ca şi copiii să
beneficieze (indirect) de formarea care a
fost oferită animatorilor, aceştia fiind în
măsură să se ocupe mai bine de grupul
ţintă în urma formării la care au
participat. Astfel, ne aşteptăm să fi
rezultat o îmbunătăţire a diferiţilor
indicatori psihosociali (bunăstarea
subiectivă, stimă de sine, sociabilitatea,
41
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
etc.), precum şi a percepţiei privind
activităţile sportive, dar şi a
animatorului însuşi.
Conceptul de bunăstare subiectivă
trimite la o experienţă subiectivă mediată
prin valori culturale şi include mai multe
aspecte: bucuria de a trăi, optimism,
satisfacţie, veselie, etc. La polul opus,
starea de depresie, starea de spirit proastă
sau chiar nervozitatea sunt semne ale
bunăstării reduse sau indispoziţiei
(Diener 1984; Diener, Suh, Lucas şi
Smith, 1999). Bunăstarea subiectivă
poate fi deci evaluată pornind de la
întrebări referitoare la trăirile emoţionale
pozitive sau negative ale subiecţilor,
precum şi de evaluările referitoare la ei
înşişi şi la viaţa lor. Evaluarea bunăstării
subiective reţinută în acest studiu este
scala afectelor pozitive şi negative a lui
Watson şi Clark (1988), care permite
stabilirea unui procent al afectelor
pozitive şi negative. Stima de sine
corespunde necesităţii fiecărei fiinţe de a
fi recunoscută social şi de a se simţi
competentă (Maslov, 1970). Reţeaua
socială constituie un element extrem de
important permiţând evaluare stării
psihosociale a copiilor. De exemplu, o
serie de lucrări arată că bunăstarea
subiectivă este afectată de relaţiile sociale,
fie că este vorba de colegi sau de adulţi,
cum ar fi profesorii şi părinţii (Lindberg
& Swenberg, 2006).
2. Metodologie
Studiul s-a derulat pe trei grupuri
de copii şi cu două intervale de
măsurare. Au fost selectate trei grupuri:
- un grup experimental, cu copii
ai căror animatori participă la MOVE şi
vor beneficia de instruire regulată între
două intervale de măsurare (patru
instruiri prevăzute între două intervale
de măsurare);
- un grup fără instruire cu copii ai
căror animatori participă la MOVE, dar
care nu vor fi monitorizaţi între cele
două intervale de măsurare;
- un grup de control, cuprinzând
copii ai căror animatori nu participă la
MOVE.
Cele două intervale de măsurare
selectate sunt următoarele:
- T1, care permite realizarea unei
situaţii a stării psihosociale a copiilor de
la începutul studiului;
- T2, la trei luni după T1, care
permite analizarea efectelor MOVE şi în
particular a instruirii oferite
animatorilor din grupul experimental.
A fost aplicat un chestionar
analizat într-o manieră cantitativă, în
42
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
două momente, utilizând instrumente
cunoscute şi validate cu scopul de a
măsura principalii indicatori
psihosociali şi completat de un
chestionar ad-hoc, conceput pentru
măsurarea efectelor MOVE în mod
direct (percepţia activităţilor sportive şi
a animatorului). Prezentul studiu
întocmeşte inventarul de la T1, înainte de
a se interesa de evoluţia bunăstării
psihosociale al copiilor de la T2. El
acoperă 171 de participanţi corespunzând
unui număr de 9 animatori diferiţi,
repartizaţi în trei grupuri după cum
urmează: 60 de copii în grupul
experimental, 54 de copii în grupul fără
instruire şi 61 de copii în grupul de
control.
Copiii au avut între 11 şi 14 ani, cu
o medie de vârstă de 12,6 ani. S-a
înregistrat un sigur caz de participant în
vârstă de 17 ani. 54,3% din ei au fost
băieţi. Aceştia provin din şase clase
diferite, repartizate în trei şcoli situate în
cartiere defavorizate din Bucureşti.
Copiii din grupul experimental erau
copii vulnerabili, având mai ales
dificultăţi de învăţare. Din nefericire
acesta nu era – sau era într-o mai mică
măsură – cazul altor două grupuri, ceea
ce poate genera diferenţe între aceste
grupuri asociate altor parametri decât
acţiunea Terres des hommes.
La T2, eşantionul cuprinde 150 de
copii, cu 46 de copii în grupul
experimental, 50 de copii în grupul fără
instruire şi 54 de copii în grupul de
control. Totuşi, la T1 nu doar copiii sunt
interogaţi: în măsura în care la studiu au
participat clase întregi, anumiţi copii
prezenţi la T1 au fost absenţi la T2, dar
în aceeaşi măsură copiii absenţi la T1 au
fost prezenţi la T2. Comparaţia s-a
centrat, bineînţeles, pe copiii prezenţi la
ambele intervale de măsurare, şi anume
39 de copii în grupul experimental, 32 de
copii în grupul fără instruire şi 37 de
copii în grupul de control, în total 108
copii, chiar dacă la studiu au participat
216 copii, într-unul dintre intervalele de
măsurare.
Aceşti copii au completat
personal chestionarul care le-a fost
prezentat pe hârtie. Aplicarea se derula
în grupuri mici de copii, pentru
menţinerea concentrării şi completarea
corespunzătoare a chestionarului.
Răspunsurile s-au centrat asupra
anumitor aspecte:
- grile cu ajutorul cărora s-au
obţinut informaţii despre starea lor
psihosocială şi psihică (bunăstarea
subiectivă, stima de sine, sociabilitate,
disfuncţia comportamentală, comporta-
43
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
mente de discriminare) ;
- întrebări vizând identificarea
percepţiei asupra activităţilor sportive.
Să trecem în revistă aceşti
indicatori diferiţi, analizând comparativ
în mode egal cele trei grupuri, situaţie
pornind de la care va fi efectuată
comparaţia la T2. Ipotetic, ne aşteptăm
ca la T1 să nu existe diferenţe între cele
trei grupuri de copii, adică rezultatele
evaluării bunăstării psihosociale vor fi
similare pentru fiecare dintre grupuri.
Aceasta vor facilita mai ales comparaţiile
de la T2 şi, în particular, identificarea
măsurii în care copiii ai căror animatori
participă la MOVE şi aceia ai căror
animatori au beneficiat de instruire vor
înregistra o îmbunătăţire a bunăstării
psihosociale.
3. Rezultate la T1
3.1 Bunăstarea subiectivă
În privinţa afectelor pozitive,
procentul poate varia între 9% (fără
afecte pozitive) şi 45% (foarte multe
afecte pozitive). Toţi copiii prezintă un
procent mediu de 29% pe această scală,
ceea ce poate părea un rezultat destul de
bun. Nu există diferenţe între cele trei
grupuri, aceasta fiind şi intenţia noastră:
sperăm că toate cele trei grupuri sunt
comparabile la T1 pentru a stabili dacă
evoluţia lor diferă la T2.
În privinţa afectelor negative,
procentul poate varia între 11% (fără
afecte negative) şi 55% (foarte multe
afecte negative), itemii vizând afectele
negative fiid mai numeroşi decât cei
privind afectele pozitive (11 faţă de 9).
Majoritatea copiilor prezintă un procent
de 16,4%, rezultat care este şi de această
dată favorabil, în măsura în care s-a
pornit de la premisa că acest procent va
fi de această dată destul de scăzut. Nu
există nici o diferenţă statistic
semnificativă între cele trei grupuri.
3.2 Stima de sine
Acesta a fost măsurată cu ajutorul
unei scale deja validate: chestionarul lui
Rosenberg (1969), cu un procent care a
variat între 13 % (stimă de sine scăzută)
şi 65 % (stimă de sine crescută). Ca şi în
cazul bunăstării subiective, stima de
sine a fost evaluată favorabil de copii şi
rezultatele sunt asemănătoare pentru
cele trei grupuri, cu o stimă de sine
medie de 46,9%.
3.3 Sociabilitate şi reţele sociale
Densitatea reţelei sociale a copiilor
a fost măsurată cu ajutorul unui exerciţiu
44
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
pe care l-am putea numi „exerciţiul reţelei
sociale” (Colliard & Baggio, 2007). În
cadrul acestuia, copilul primeşte un
desen cu patru cercuri concentrice:
primul cerc reprezintă copilul însuşi, al
doilea conţine persoanele cele mai
apropiate şi mai dragi lui, în timp ce
cercurile 3 şi 4 conţin persoanele
importante în ordine descrescătoare.
Copilul completează desenul după cum
doreşte. Pentru analiză, s-au adunat
persoanele din fiecare dintre cercuri,
obţinându-se astfel un punctaj de
sociabilitate, de la o reţea socială cu o
densitate redusă la una foarte densă.
În medie, copiii menţionează 13,6
persoane ca aparţinând reţelei lor
sociale. Este vorba de familie (cu
precădere, tată, mamă, fraţi, bunici,
verişori), copii de vârsta lor (prieteni,
colegi de clasă) sau din anturajul lor
(vecini, persoane care locuiesc în cartier,
etc.). Mai rar sunt menţionaţi profesorii
sau animatorii.
Există de această dată o diferenţă
între grupuri: copiii din grupul
experimental menţionează un număr
semnificativ mai mic de persoane ca
aparţinând reţelei lor sociale comparativ
cu copiii din grupurile fără instruire şi
de control (care sunt comparabile). Una
dintre explicaţiile posibile ale acestui
fenomen este că copiii din grupul
experimental prezentau mai multe
dificultăţi de învăţare decât cei din alte
grupuri şi că, de fapt, le era mai greu să
scrie.
Această diferenţă nu corespunde
obiectivului vizat, având în vedere că ne
aşteptam ca la T1, copiii să fie
comparabili din punct de vedere al
ansamblului de indicatori de bunăstare
psihosocială şi mai ales că copiii din
grupul experimental sunt aceia care
prezintă o reţea socială mai puţin densă.
Dacă ar exista o diferenţă între copii, ea
ar trebui mai curând să se situeze între
copiii din grupul experimental/fără
instruire şi copiii din grupul de control
în măsura în care primii beneficiază deja
de prezenţa unui animator instruit în
cadrul proiectului MOVE.
De reţinut este că un număr de 6
copii au indicat un număr incredibil de
mare de persoane în reţeaua socială (40-
50). Deoarece această cifră nu este
credibilă şi astfel de valori diferite de
rezultatele altor copii sunt problematice
pentru analiză, aceşti copii au fost retraşi
din analiza reţelei sociale, dar eliminarea
acestor copii din analiză nu schimbă
totuşi concluziile. Aceste cazuri specifice
vor fi urmărite la T2, pentru a se vedea
dacă numărul de persoane menţionate
45
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
ca făcând parte din reţeaua socială se
menţine. La T2, se va putea vedea dacă
efectul proiectului MOVE este acela că
determină prezenţa mai frecventă şi mai
importantă a animatorului, precum şi a
prietenilor şi colegilor (deşi sunt deja
prezenţi), întrucât aceştia sunt, în fapt,
cei cu care copilul participă la activităţile
sportive.
Alte întrebări ofereau informaţii
referitoare la sociabilitatea copiilor, cu
un scurt chestionar de patru întrebări cu
ajutorul căruia se evaluează capacitatea
copilului de a se împrieteni, măsurată pe
o scară de la 4 (sociabilitate scăzută) la
20 (sociabilitate ridicată).
Punctajul mediu de sociabilitate
este de 14,1, ceea ce este un scor destul
de favorabil. De această dată cele trei
grupuri se dovedesc comparabile, după
cum era de aşteptat. Alte două întrebări
au fost adăugate celor adresate deja în
privinţa reţelei sociale, pentru a afla în
ce măsură copiii preferă să petreacă
timpul cu alţi copii sau cu animatorul.
Copiii au declarat că le place să-şi
petreacă timpul mai degrabă cu alţi copii
(punctaj mediu de 4,4/5) decât cu
animatorul (punctaj mediu de 3/5).
Dacă nu există diferenţe între
grupuri în ceea ce priveşte timpul
petrecut cu copiii, există în schimb una
în ceea ce priveşte animatorii: copiii din
grupul de control au declarat că le place
să petreacă mai mult timp cu
animatorul lor comparativ cu copiii din
grupul fără instruire, rezultat care poate
părea surprinzător. Copiii din grupul de
control se refereau la profesorul de la
clasă, ceea ce nu era neapărat cazul
copiilor din grupurile experimental şi
fără instruire. Copiii din grupul de
control aveau deci mai mult contact cu
profesorul decât alţi copii, iar relaţia cu
el era, în mod cert, pozitivă.
Pe de altă parte, copiii cei mai
vulnerabili sunt cei mai dornici de
atenţie şi de discuţii privind problemele
personale. Să ne amintim că copiii din
grupul experimental erau tocmai copii
vulnerabili, spre deosebire de copiii din
celelalte grupuri.
3.4 Disfuncţia comportamentală
Disfuncţia comportamentului
copiilor a fost măsurată cu ajutorul lui
Strengths and Difficulties Questionnaire
(SDQ, Chestionarul punctelor forte şi
dificultăţilor). El are ca scop evaluarea
comportamentului şi a sentimentelor
copiilor în manifestările sale atât dificile,
cât şi rezistente. A fost testat în numeroase ţări din lume şi tradus şi în
46
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
română (http://www.sdqinfo.com).
Acest instrument clinic constituie un
indicator al sănătăţii mentale a copiilor,
axându-se cu precădere pe tulburările
comportamentale ale acestora.
Chestionarul complet constă în 25 de
întrebări şi permite stabilirea unui
punctaj global comparat cu un şablon
elaborat de autori, după cum urmează:
Procente
definite
de autori
Normal
Stare
limită
Anormal
SDQ
estimat
de copii
0-15
16-19
20-40
Versiunea completată automată
poate fi administrată exclusiv copiilor
cu vârsta de unsprezece ani şi peste,
acesta fiind şi cazul copiilor din
eşantion.
Punctajul mediu SDQ este de 11,5
pentru totalitatea copiilor. Copiii se
situează deci în zona de normalitate:
comportamentul lor nu pune probleme
deosebite. Conform aşteptărilor, acest
procent este asemănător, indiferent de
grupul de copii testaţi.
Într-o analiză detaliată se poate
întocmi un tabel cuprinzând procentajul
copiilor din fiecare categorie definită de
autorii modelului:
Tabel 1 Disfuncţia comportamentului copiilor după grup
Astfel, aproape opt copii din zece
prezintă un punctaj normal, în timp ce
10% prezintă un scor anormal, cu un
comportament disfuncţional. Distribuţia
este aşadar asemănătoare, indiferent de
grup. Intervenţia MJS nu va fi, probabil,
suficientă pentru a veni complet în
ajutorul copiilor, acest tip de disfuncţie
necesitând o susţinere psihologică.
Totuşi, se vor putea sesiza îmbunătăţiri
la T2, cu precădere pentru copiii cu
punctaj de limită.
3.5 Toleranţă şi discriminare
Copiilor le-au fost adresate o serie
de întrebări cu privire la toleranţa faţă
de copiii de origine străină şi posibilele
comportamente discriminatorii pe care
SDQ
Grup
experimental
Grup fără instruire
Grup control
Normal 75,90% 79,50% 79,10%
Limită 11,10% 11,40% 9,30% Anormal 13,00% 9,10% 11,60%
47
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
le-ar putea adopta. Iniţial, copiii au fost
întrebaţi dacă se simţeau discriminaţi,
pornind de la diferite criterii (pe o scară
de la 1 (deloc) la 5 (complet)).
Rezultatele sunt prezentate în tabelul de
mai jos:
Tabelul 2 Rezultatele generale ale percepţiei
discriminării
Copiii nu se simt cu adevărat
discriminaţi, indiferent de domeniul
vizat: punctajele sunt într-adevăr foarte
scăzute pentru fiecare dintre întrebări.
Copiii din cele trei grupuri au răspuns în
mod similar la aceste întrebări.
Totuşi, acest tip de întrebări
prezintă un anumit procent de eroare,
întrucât copiilor nu le este uşor să
recunoască faptul că sunt expuşi la
comportamente discriminatorii. De fapt,
se remarcă faptul că punctajele cele mai
ridicate se referă la elementele „externe”
(situaţie materială, vestimentaţie), mai
degrabă decât la elementele „ interne”
(sex, aspect) asupra cărora copiii nu au
nici un fel de control.
Astfel, au fost selectate două
chestionare referitoare la
comportamentele discriminatorii, de ale
copilului faţă de ceilalţi, cu scopul de a
vedea în ce măsură copiii ar putea da
dovadă de intoleranţă faţă de ceilalţi.
Prima scală comportă 6 întrebări şi
permite identificarea tendinţei copiilor de
a fi toleranţi şi deschişi faţă de copiii de
alte etnii/religii/naţionalităţi. Punctajul
este cuprins între 6 (fără comportamente
discriminatorii) şi 30 (multe
comportamente discriminatorii).
Contrar aparenţelor, nu există
diferenţe statistic semnificative între
grupuri, acestea prezentând un punctaj
similar cu privire la comportamentele
discriminatorii. Valoarea medie este de
19,7, ceea ce reprezintă un procent
destul de scăzut, dar care ar putea fi
încă redus. Mai precis, punctajele se
repartizează după cum urmează:
Întrebare : sentiment de
discriminare cu privire la…
Media
1. Sex. 1,3
2. Situaţia materială. 1,6
3. Vestimentaţie. 1,8
4. Aspect (culoarea pielii, etc.). 1,3
48
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
Tabelul 3
Detalierea punctajului pentru discriminare
Întrebare Medie
1. Interacţionaţi cu copiii din alte grupuri etnice ? 2,7
2. Vă comportaţi diferit cu copiii din alte grupuri etnice ? 4,4
3. Aveţi prieteni aparţinând altor religii ? 2,5
4. V-ar plăcea să aveţi ca şi coleg de clasă un copil de o altă
naţionalitate/religie/statut economic?
2,7
5. L-aţi invita la ziua voastră de naştere ? 3,7
6. V-aţi comporta la fel cu un copil bolnav ca şi cu actualul coleg de clasă? 3,6
Astfel, copiilor le-ar fi mai greu să
se apropie de copiii din alte grupuri
etnice sau bolnavi şi să invite un copil
„diferit” la ziua lor de naştere.
Comportamentele discriminatorii par să
fie, deci, un element asupra căruia se
poate acţiona în aşa fel încât copiii să fie
mai toleranţi, îndeosebi în ceea ce
priveşte întrebarea 2, care prezintă
punctajul cel mai mare.
În fine, un ultim chestionar se axa
cu precădere asupra grupurilor faţă de
care copiii puteau avea comportamente
discriminatorii, vizând anumite
grupuri/etnii.
În cazul nostru, ne interesează în
mod deosebit comportamentele
discriminatorii faţă de copiii romi. Cu
scopul de a putea compara răspunsurile,
copiii au răspuns întrebărilor,
permiţându-ne să identificăm
eventualele lor comportamente
discriminatorii faţă de trei grupuri:
români, romi şi moldoveni. Pentru
fiecare grup, copiilor li s-a solicitat să îşi
exprime opinia cu privire la persoanele
din acest grup ca şi: cetăţean al ţării lor,
vecin în cartierul lor, coleg de clasă,
prieten. Punctajul este cuprins între 4
(comportament discriminatoriu) şi 20
(fără comportament discriminatoriu).
Grupul „român” a obţinut un
punctaj de 14,7, grupul „rom” un
punctaj de 11,0, iar grupul „moldovean”,
un punctaj de 10,6. Altfel spus, copiii au
o opinie mai favorabilă despre români,
decât despre romi şi moldoveni.
Ultimele două grupuri au fost evaluate
într-un mod asemănător. Aceste
rezultate le confirmă pe cele precedente,
arătând că pot fi făcute progrese în ceea
ce priveşte toleranţa şi comportamentele
49
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
discriminatorii ale copiilor.
Cele trei grupuri de copii
evaluează în schimb într-o manieră
comparabilă grupurile de „români”,
„romi” şi „moldoveni”.
Rămân de abordat două serii de
întrebări suplimentare, care nu vizează
să facă obiectul studiului asupra stării
psihologice a copiilor, dar mai curând să
înţeleagă percepţia lor asupra
animatorilor lor şi activităţilor sportive.
Să începem cu cele din urmă.
3.6 Percepţia privind activităţile
sportive
Au fost puse opt întrebări cu
privire la activităţile sportive, ale căror
rezultate sunt prezentate în tabelul
următor:
Tabelul 4 Percepţia globală despre activităţile sportive
Întrebare Medie 1. În general, îmi fac plăcere sportul şi jocurile. 4,1 2. Sportul şi jocurile sunt foarte importante pentru mine. 4 3. În general, sunt implicat în activităţi. 3,7 5. Principalul este să te simţi bine. 4,2 6. Este foarte important pentru mine să mă întâlnesc cu prietenii mei pentru a mă juca. 4 7. A învăţa prin joc şi sport cum să fii în relaţia cu ceilalţi este foarte important pentru mine. 3,6
8. Sportul şi jocurile mă ajută să fac faţă problemelor mele zilnice (familie, condiţii de viaţă, etc.). 3
10. A face ceva în afara casei este foarte important pentru mine. 3,6
O singură întrebare are o evaluare
medie (cu un punctaj de la 1 la 5): copiii
sunt mai degrabă rezervaţi referitor la
faptul că activităţile sportive le permit să
facă faţă problemelor lor de zi cu zi. În
mod sigur va fi dificil de văzut o
îmbunătăţire a acestor răspunsuri la T2,
dat fiind că răspunsurile copiilor sunt
deja extrem de favorabile: percepţia
activităţilor sportive câştigă adeziunea
copiilor. Totuşi, unele puncte vor putea
fi probabil ameliorate mai ales cele patru
întrebări cu o evaluare ceva mai puţin
favorabilă comparativ cu celelalte.
Aceste rezultate pot genera un
punctaj global cu privire la percepţia
activităţilor sportive, cuprins între 8
(evaluare nefavorabilă a activităţilor
sportive) şi 40 (evaluare favorabilă a
activităţilor sportive). Media este de 29,9
ceea ce se dezvăluie a fi un punctaj
foarte pozitiv, deşi este mai scăzut decât
cel al indicatorilor bunăstării
psihosociale.
Din nou grupurile au fost
comparate cu scopul de a vedea dacă
există diferenţe de percepţie. Din
perspectivă globală, copiii din cele trei
50
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
grupuri evaluează în mod similar
activităţile sportive. Această afirmaţie
este aplicabilă pentru fiecare dintre cele
8 întrebări adresate.
3.7 Percepţia animatorului
Ultima serie de întrebări se referă
la modul în care copiii percept
animatorul (sau profesorul). Nouă
întrebări vor permite identificarea
percepţiei animatorului de către copil :
Tabelul 5 Percepţia globală supra animatorului
Întrebare Medie 12. Trebuie să aştept în general (inactivitate) mult în timpul unei lecţii. 3,8 13. Fac în general progrese, învăţ ceva în timpul fiecărei lecţii. 3,2 14. În general, pot să vorbesc despre problemele mele personale cu animatorul. 2,1 15. În general, mă simt în siguranţă când mă aflu în grupul meu. 3,8 16. Grupul meu respectă principiile echităţii. 3,3 17. Animatorul se ocupă în general de toată lumea într-o manieră echitabilă. 3,9 18. De obicei, animatorul mă încurajează. 3,7 19. În general, animatorul mă corectează şi îmi arată cum să fac mai bine. 4,1 20. Animatorul îmi alocă, în general, responsabilităţi în timpul lecţiilor. 3,4
O singură întrebare este evaluată
negativ de către copii, cu un punctaj de
numai 2,1/5 : faptul de a putea vorbi
despre problemele personale cu
animatorul. Celelalte întrebări sunt
evaluate favorabil, deşi poate exista
marjă de progresie, cum este, spre
exemplu, cazul întrebărilor 13 (a face
progres la fiecare lecţie), 16 (atitudine
echitabilă) sau 20 (responsabilităţi).
S-a calculat, de asemenea,
punctajul total, acesta situându-se la 31,5
pe o scară de la 9 (percepţie mediocră a
animatorului) până la 45 (percepţie
favorabilă a animatorului). Rezultatul
merge, deci, în sensul percepţiei pozitive
a animatorului, prezentând totuşi o
posibilă marjă de progresie.
Copiii din cele trei grupuri au fost
din nou comparaţi fără a putea fi pusă în
evidenţă o diferenţă statistic
semnificativă între cele trei grupuri, ceea
ce corespunde rezultatului scontat.
Fiecare din cele nouă întrebări a fost
testată separat. Din nefericire, există
diferenţe între grupuri pentru trei dintre
ele : întrebările 14, 19 şi 20.
În ceea ce priveşte întrebarea 14,
copiii din grupul de control estimează că
îşi pot discuta problemele personale cu
animatorul în mai mare măsură decât
copiii din grupul experimental.
Pentru întrebarea 19, diferenţa se
situează de această dată între grupul
fără instruire şi grupul de control, din
nou în favoarea grupului de control, ai
cărui copii estimează că greşelile lor au
fost bine corectate de animator.
51
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
Din nou, pentru întrebarea 20,
diferenţa se situează între copiii
grupului fără instruire şi copiii grupului
de control, comparaţia fiind în favoarea
grupului de control, ai cărui copii
estimează a avea mai multă
responsabilitate.
Pare că avem aici câteva puncte
asupra cărora copiii grupului
supravegheat au evaluarea mai
favorabilă. Dacă aceste puncte sunt
minore (doar trei întrebări sunt aici vizate
şi nu punctajul global), analiza de la T2 va
trebui să ţină seama de aceste diferenţe şi
să vadă cum evoluează ele.
3.8 Efectul etniei copiilor
La T2, informaţiile privind copiii
au fost completate prin solicitarea de
informaţii cu privire la apartenenţa
copiilor la etnia romă sau nu. S-a
constatat că 13,9% din eşantion este
constituit din copii romi, deşi pentru
30% din aceşti copii, informaţia este
neoficială (neînregistrată de instituţie).
Efectul etniei asupra bunăstării
psihosociale a copiilor a fost controlat.
Aceasta se dovedeşte a avea un efect
asupra anumitor indicatori măsuraţi :
afectele negative, respectul de sine,
discriminarea cu privire la persoanele
din Moldova.
Fără surprindere, se poate realiza
faptul că a fi rom are un efect negativ
asupra acestor doi indicatori ai
bunăstării psihosociale: copiii romi au
mai multe afecte negative şi o stimă de
sine mai scăzută decât copiii non-romi.
În schimb, ei au mai puţine
comportamente discriminatorii faţă de
moldoveni. Este interesant de constatat
că comportamentul lor faţă de romi, nu
este diferit de acela al copiilor care nu
sunt romi. De fapt, alţi doi indicatori
prezintă un efect tendenţial: disfuncţia
comportamentului şi percepţia
activităţilor sportive.
Rezultatele merg în aceeaşi direcţie
ca şi precedentele: copiii romi prezintă o
disfuncţie a comportamentului tendenţial
mai ridicată decât copiii non-romi şi
apreciază oarecum mai puţin activităţile
sportive.
Prin urmare, se pare că
apartenenţa la etnia romă nu reprezintă
un factor de risc pentru bunăstarea
psihosocială a copiilor cuprinşi în
investigaţie.
Concluzii cu privire la rezultatele de
la T1
În concluzie, se poate spune că
situaţia psihosocială a copiilor este
destul de bună : bunăstarea subiectivă,
52
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
stima de sine, reţeaua socială şi
disfuncţia comportamentului prezintă
rezultate favorabile, chiar foarte
favorabile. De asemenea, copiii au şi o
percepţie favorabilă a activităţilor
sportive şi a animatorului lor, exceptând
un punct (discutarea acestor
problemelor personale cu animatorul).
Toleranţa şi discriminarea prezintă şi ele
rezultate destul de favorabile deşi pare
să existe o marjă de progresie: copiii par
puţin reticenţi în raport cu copiii de alte
etnii decât în raport cu copiii români.
Cele trei grupuri de copii se
dovedesc comparabile în majoritatea
indicatorilor măsuraţi, ceea ce
corespunde rezultatului scontat, cu
scopul de a favoriza evaluarea de la T2.
Totuşi, s-a constatat că grupul de control
are rezultate mai bune la trei din cele
nouă întrebări adresate cu privire la
animatori, în timp ce grupul experimental
prezintă o reţea socială mai puţin densă
decât celelalte două grupuri, rezultate ce
ar putea părea surprinzătoare. Aceste
diferenţe ar trebui luate în considerare în
analizarea rezultatelor la T2.
4. Evoluţia rezultatelor la T2
4.1 Compararea rezultatelor între T1
şi T2
Evoluţia între T1 şi T2se dovedeşte
foarte modestă pentru copiii din grupul
experimental: aceştia estimează că
animatorul îşi rezervă mai mult timp
pentru a le vorbi (punctaj de 2,3 la T2
comparativ cu 1,9 la T1) şi estimează că
sunt mai puţin discriminaţi ca urmare a
ţinutei vestimentare (1,5 la T2 comparativ
1,9 la T1). Copiii din grupul de control
prezintă de asemenea o evoluţie modestă,
lucru care era în schimb de aşteptat. Ei
sunt mai puţin interesaţi de activităţile
sportive la T2 (3,4 comparativ cu 4,2 la
T1) şi consideră sportul mai puţin
important (3,6 comparativ cu 4,2 la T1). În
schimb, grupul fără instruire evoluează
bine, mai mult decât celelalte două
grupuri şi într-un sens negativ. Astfel,
trei dintre indicatorii bunăstării
psihosociale scad, discriminarea creşte (3
itemi), în timp ce percepţia privind
activităţile sportive şi mai ales cu privire
la animator se degradează (respectiv 1 şi
4 itemi). Rezultatele sunt prezentate în
tabelul de mai jos :
53
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
Tabelul 6 Evoluţia bunăstării psihosociale pentru grupul fără instruire
Tema Intitulată T1 T2
Bunăstarea psihosocială
Afecte pozitive 29,4 26,6 Afecte negative 16,3 18,9 SDQ 11,9 13,4
Discriminare
Discriminare aspect 1,3 1,5 Punctaj scară discriminare 19,1 17,6 Discriminare români 14,7 12,6
Percepţie sport Importanţa sportului 4,1 3,7
Percepţie animator
A nu aştepta 3,9 3,5 Discuţiile cu animatorul 2,1 2,6 Sentimentul de siguranţă 4,0 3,4 Echitate 3,1 3,0
Doar doi indicatori evoluează
favorabil: copiii din grupul fără
instruire discriminează mai puţin copiii
români şi estimează că pot discuta mai
mult cu animatorul lor. Ceilalţi
indicatori evoluează însă defavorabil.
4.2 Compararea rezultatelor între
grupuri la T2
Se poate, de asemenea, continua
comparând doar rezultatele la T2. În
plus cea mai mare cantitate de afecte
negative menţionate de grupul fără
instruire, deja evocat mai sus, se remarcă
un anumit număr de evoluţii privind
percepţia activităţilor sportive şi despre
animator, precum şi discriminarea.
Diferenţele statistic semnificative
privind activităţile sportive şi
animatorul figurează în tabelul de mai
jos.
Tabelul 7 Efectul grupului asupra percepţiei activităţilor sportive şi asupra animatorului la T2.
Întrebare Experime
ntal
Fără
instruire
Control
10. Activităţile în afara casei este foarte important pentru mine. 3,1 3,8 3,2 12. Trebuie în general să aştept (inactivitate) mult în timpul unei lecţii. 4,1 4,2 3,6 15. Mă simt ,în general, în siguranţă când sunt în grupul meu. 3,8 3,2 3,4 16. Grupul meu respectă principiile echităţii. 3,6 3,0 2,9 17. Animatorul se ocupa, în general de toată lumea într-o manieră echitabilă. 4,1 3,6 3,9 18. De obicei, animatorul mă încurajează. 4,1 3,6 3,9 19. În general, animatorul mă corectează şi mă învaţă cum să fac mai bine. 4,3 3,6 4,2
54
An
ua
ru
l u
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
Copiii din cadrul grupului
experimental evaluează mai bine itemii
legaţi de percepţia despre animator, în
timp ce grupurile de control şi fără
instruire le evaluează mai puţin bine. În
fine, se observă şi câteva diferenţe între
grupuri, în ceea ce priveşte
discriminarea şi mai ales a persoanelor
de origine română şi din Moldova:
Tabelul 8
Efectul grupului asupra discriminării faţă de diferite etnii
Întrebare Experimental Fără instruire Control
Români 15,4 13,1 12,9
Moldoveni 13,3 10,9 9,1
Pe măsură ce creşte punctajul,
comportamentele discriminatorii sunt
mai scăzute. Putem, deci, remarca aici
că cei care discriminează cel mai puţin
românii şi moldovenii sunt copiii din
grupul experimental. Pe măsură ce „ne
îndepărtăm” de proiectul MOVE,
copiii discriminează mai mult: copiii
din grupul de control au mai multe
comportamente discriminatorii decât
copiii din grupul fără instruire. Nu
există în schimb diferenţe în ceea ce
priveşte romii. Aceasta poate părea
puţin surprinzător şi nu pare să fie
vorba de un efect de dezirabilitate
socială. Într-adevăr am fi putut să ne
gândim că nu este social acceptabil să
recunoşti că ai un comportament
discriminatoriu faţă de romi, dar efectul
dezirabilităţii sociale asupra acestor
chestiuni de discriminare a fost
controlat şi se dovedeşte fără efect.
Este vorba în orice caz de un
rezultat favorabil cu privire la ipotezele
formulate.
4.3 Privire de ansamblu: analiză
globală
În fine, s-a efectuat o analiză
globală incluzând cele două intervale de
măsurare şi cele trei grupuri, cu scopul
de a vedea care erau principalele
diferenţe de reţinut şi pentru a trage
concluzii în ceea ce priveşte beneficiile
instruirii asupra bunăstării psihosociale
a copiilor.
Din nefericire, rezultatele se
dovedesc a fi extrem de înşelătoare, nici
54
An
ua
ru
l u
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
o diferenţă neputând fi pusă în
evidenţă. Diferenţele prezentate în
secţiunile precedente se dovedesc într-
adevăr prea modeste, excepţie fiind una
dintre ele.
Condiţiile de predare la T2 sunt
susceptibile de a fi influenţat rezultatele:
copiii erau pe punctul de a pleca în
vacanţă şi nivelul de concentrare era
redus, intervalul de timp între T1 şi T2 a
fost scurt nepermiţând un număr mare
de vizite pentru a instrui animatorii
grupului experimental. Vom reveni
asupra acestor puncte în concluzie.
Astfel, în ciuda diferenţelor locale
şi specifice la anumiţi itemi ai percepţiei
activităţilor sportive şi a animatorului
(netestate aici), diferenţele între grupuri
sunt inexistente între T1 şi T2. Totuşi,
una din analizele globale prezintă un
rezultat foarte interesant. Ea acoperă o
parte dintre copii: aceia având o
disfuncţie a comportamentului limită
sau anormal la T1. Într-adevăr, copiii
constituie un subgrup care merită
atenţie specială şi care putem spera că
vor avea foarte mult de câştigat din
proiectul MOVE.
Conform rezultatelor, copiii din
grupul experimental prezintă o
diminuare a punctajului SDQ la T2, în
timp ce punctajul copiilor din grupurile
de control şi fără instruire se menţin
similare. Prin urmare, rezultatele
corespund premiselor şi demonstrează
un efect pozitiv al instruirii propuse
animatorilor cu privire la copiii cu
performanț e reduse. Deoarece
instruirea oferită animatorilor pare să fi
avut un efect asupra grupului cu risc
format din copiii cu un SDQ ridicat, ne
putem întreba care este efectul pentru
copiii romi. Datorită unui număr
insuficient de copii romi în grupurile de
control şi fără instruire, analiza a
acoperit doar un singur grup
experimental. Rezultatele arată că cei
care beneficiază cel mai mult de
instruirea oferită animatorilor sunt copiii
non-romi: punctajul lor SDQ este
semnificativ inferior celui al copiilor romi
la T2.
Deşi tendenţiale, deci mai puţin
puternice, se remarcă acelaşi rezultat în
ceea ce priveşte afectele negative şi
stima de sine: copiii non-romi au mai
55
An
ua
ru
l u
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
puţine afecte negative şi o mai bună
stimă de sine decât copiii romi, la T2.
4.4 Concluzie cu privire la rezultatele
la T2
Copiii ai căror animatori au
beneficiat de instruire par a fi profitat în
mod indirect de acest lucru. Într-adevăr,
remarcăm un anumit număr de
diferenţe în ceea ce priveşte întrebările
legate de percepţia activităţilor sportive,
percepţia animatorului şi
comportamentele discriminatorii faţă de
români şi moldoveni.
În schimb, indicatorii bunăstării
psihosociale (bunăstarea subiectivă,
stima de sine, disfuncţia
comportamentului pentru toţi copiii) nu
evoluează cu adevărat, exceptând o
tendinţă puternică de diminuare a
bunăstării psihosociale pentru copiii din
grupul fără instruire.
Unul dintre rezultatele cele mai
favorabile priveşte bunăstarea unui sub-
grup, cel al copiilor a cu
disfuncţionalitate comportamentală
superioară: s-a observat că doar copiii
din grupul experimental au înregistrat o
scădere a punctajului SDQ, ceea ce arată
un impact pozitiv al instruirii oferite de
echipa MOVE. Totuşi, dacă acest grup
pe care îl putem considera cu risc, a
beneficiat de instruirea oferită
animatorilor, acesta nu este şi cazul
copiilor romi, în cazul cărora anumiţi
indicatori ai bunăstării psihosociale sunt
mai puţin buni decât cei ai copiilor non
romi la T2 (grup experimental). Prin
urmare, instruirea singură nu pare a fi
permis o vizare a acestor copii. Totuşi, s-
a remarcat faptul că discriminarea se
diminuase în grupul experimental la T2,
iar imposibilitatea de a compara grupul
experimental cu celelalte două în ceea ce
priveşte etnia nu permite tragerea
concluziilor. În fapt, copiii romi din
celelalte două grupuri ar fi putut
înregistra performanţe chiar şi mai
reduse.
Putem regreta imposibilitatea
comparării densităţii reţelelor sociale,
problema părând să fi fost tratată diferit
la T1 şi la T2 cu o prolixitate
considerabil redusă în rândul copiilor la
T2, unde nu mai menţionau 15, 20, 50 de
prieteni, ci mai puţini sau doar familia.
Este vorba aici de o chestiune
metodologică, ilustrând importanţa
56
An
ua
ru
l u
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I, 2
01
3
creării unor contexte de predare identice
pentru diferitele grupuri de copii şi
diferitele intervale de măsurare, pentru
a putea compara rezultatele.
5. Concluzii generale
Instruirea introdusă pentru a
susţine animatorii pare să fi fost utilă,
deşi rezultatele sunt încă modeste. Din
punctul de vedere al bunăstării
psihosociale, efectele pozitive sunt
vizibile în ceea ce priveşte copiii cu cele
mai reduse performanţe, adică cei cu o
disfuncţionalitate comportamentală
ridicată la T1. Altfel spus, susţinerea
adusă animatorilor pare a constitui un
factor de protecţie pentru aceşti copii.
De altfel, apar diferenţe în ceea ce
priveşte percepţia activităţilor sportive şi
a animatorului, pentru care rezultatele
sunt mai bune asupra unui număr de
puncte în grupul experimental.
Aceste efecte pot părea scăzute,
dar monitorizarea animatorilor din
grupul experimental a fost destul de
redusă (4 vizite pentru fiecare animator
în intervalul de timp dintre cele două
studii). Este posibil ca alocarea unui
interval mai mare de timp animatorilor
să îmbunătăţească bunăstarea
psihosocială a copiilor şi cu precădere a
tuturor copiilor, mai degrabă decât a
unui singur subgrup cu performanţe mai
reduse.
Un alt motiv posibil rezidă în
lungimea chestionarului, ştiind că grupul
experimental era mai ales compus – şi
mai mult decât alte grupuri – din copii
vulnerabili, cu dificultăţi de învăţare.
De asemenea, trecerea la T2 nu a fi
avut loc la un moment optim pentru că a
coincis cu finalul anului şcolar, când
copiii se simţeau deja în vacanţă. Vacanţa
a diminuat şi durata studiului, intervalul
de timp dintre T1 şi T2 fiind destul de
scurt şi nepermiţând aplicarea unui
număr important de instruiri.
Dincolo de aceste rezultate care
pot părea destul de modeste, beneficiile
grupului ţintă sunt în schimb foarte
favorabile şi merg în sensul unei aprecieri
foarte pozitive a programului MOVE de
către instructori: „chiar dacă rezultatele nu
vor putea certifica utilitatea proiectului
MOVE, pentru mine beneficiile sale sunt o
certitudine pentru că am văzut acest lucru
în ochii lor de foarte multe ori”.
57
An
ua
ru
l u
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l
II
I,
2
01
3
Referinţe bibliografice
Clark, L. A. & Watson, D. Mood and the mundane: Relations between daily life events and self-reported
mood, Journal of Personality and Social Psychology, 54, 296-308, 1988.
Colliard, C.& Baggio, S. Well-being and resilience after the tsunami. Evaluation of Terre des hommes
Psychosocial Programme in Sri Lanka, Terre des hommes, 2007. Disponibil la adresa:
resourcecentre.savethechildren.se/library/well-being-and-resilience-after-tsunami-evaluation-terre-
des-hommes-psychosocial-programme, accesat 15 noiembrie 2013.
Diner, E. Subjective well-being, Psychological Bulletin, Vol. 95, No.3, 542-575, 1984.
Diener, E., Suh, E. M., Lucas, R. E., & Smith, H. E. Subjective well-being: Three decades of
progress, Psychological Bulletin, 125, 276-302, 1999.
Lindberg, L. & Swanberg, I. Well-being of 12-year-old children related to interpersonal relations, health
habits and mental distress, Scandinavian Journal of Caring Sciences Volume 20, Issue 3, pages
274–281, septembrie 2006.
Maslow, A. H. Motivation and Personality. New York: Harper & Row, 1970.