112
Redactor: MĂRIA STANCIU Coperta: VENIAMIN & VENIAMIN LAROUSSE DICŢIONAR DE PSIHOLOGIE NORBERT SILLAMY Membru al Societăţii franceze de psihologii Traducere, avanprefaţă şi completări privind psihologia românească de dr. LEONARD GAVRILIU UNIVERS ENCICLOPEDIC I.S.B.N. 973-9243-25-8 Bucureşti, 1998

Dictionar de Psihologie Larousse

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Dictionar de  Psihologie Larousse

Redactor: MĂRIA STANCIU

Coperta: VENIAMIN & VENIAMIN LAROUSSE

DICŢIONARDE

PSIHOLOGIE

NORBERT SILLAMYMembru al Societăţii franceze de psihologii

Traducere, avanprefaţă şi completăriprivind psihologia românească dedr. LEONARD GAVRILIU

UNIVERS ENCICLOPEDICI.S.B.N. 973-9243-25-8 Bucureşti, 1998

Page 2: Dictionar de  Psihologie Larousse

Pe copertă sunt reproduse fotografiile psihologilorJEAN PIAGET (coperta 1) şi VASILE PAVELCU (coperta 4)

AVANPREFAŢĂ

„Calitatea de psiholog devineuniversal umană."

VASILE PAVELCU

DICTIONNAIRE DE LA PSYCHOLOGIENorbert Sillamy

© Larousse, 1995

Pentru traducerea în limba română toate drepturile aparţinEditurii UNIVERS ENCICLOPEDIC

Orice carte de psihologie exercită o atracţie magică, poate pentru că îl invităpe cititor la meditaţie pe tema a ceea ce încă şi azi se mai consideră a fi misterulmisterelor lumii: spiritul uman, dar în mod cert pentru faptul că orice om simtecă are nevoie ca de aer de psihologie. A nu dispune de un minimum deinformaţie psihologică este nu pur şi simplu a fi deficitar pe planul culturii, câta fi handicapat în relaţiile pe toate planurile, deoarece pe toate planurile suntemconfruntaţi cu situaţii şi probleme psihologice: în dragoste, în educarea copiilor,în raporturile cu amicii şi inamicii, în afaceri sau în politică, în profesiuneîn general, la policlinică sau la spital, în mijloacele de transport în comunsau la volanul autoturismului propriu, în calitate de cumpărător sau de banalpieton etc. etc. Pretutindeni avem de-a face cu intervenţii sau cu reacţiipsihologice pe care trebuie să le percepem, să le discifrăm şi să le contracarăm,uneori imediat, ca atunci, de exemplu, când ne aflăm în faţa unor infractoripericuloşi care mizează pe naivitatea, emotivitatea sau lipsa noastră de prevedere.Desigur, a fi psiholog nu se rezumă la a avea cunoştinţe de psihologie.Amendând însă opinia superficială că „toţi oamenii sunt psihologi", VasilePavelcu relevă o deosebire esenţială: „Informaţia psihologică a profanului îiserveşte în primul rând lui; informaţia psihologului are o finalitate socială şiinstituţională"1. Tocmai în ideea de a stimula informarea psihologului, dar şia oricărui cititor bine intenţionat, am transpus în româneşte acest dicţionar dincolecţia References Larousse, unul dintre dicţionarele (de acest format) celemai bune din lume, cu grijă pus „la zi" de către autorul său, în 1991.

Marea noastră dezamăgire, mai mare decât în cazul Dicţionarului de filosofieal lui Didier Julia2, a fost constatarea că în paginile sale nu s-a făcut loc

Page 3: Dictionar de  Psihologie Larousse

prezentării nici unui psiholog român. Ce-i drept, domnul Norbert Sillamyconsemnează patru mari psihologi ..d'origine roumainc", aceştia numindu-seGeorgc Devereux, unul dintre creatorii etnopsihiatriei (născut la Lugoj, 1908),Georges Politzer (născut la Oradea. 1903), protagonistul psihologiei „omuluiconcret", Jacob L. Moreno, fondatorul sociometriei şi al psihodramei (născutla Bucureşti, 1889) şi David Wechsler. autor al unor teste de inteligenţă utilizatecu succes pe toate meridianele (născut şi el tot la Bucureşti, 1896). Dar undeeste Nicolae Vaschide, acest veritabil Panait Istrati al psihologiei româneşti1,care a publicat aproape exclusiv în limba franceză, în Franţa, cele aproape170 de lucrări ale sale, din care 12 sunt cărţi? Unde sunt fie şi numai aceineurologi, neuropsihiatri şi psihologi români care — ca Gheorghe Marinescu,Dimitric Drăghicescu, Constantin Georgiade sau Mihai Ralca — s-au afirmatmai întâi chiar în metropola francofoniei? Era firesc să reparăm aceastădureroasă nedreptate, consacrând în dicţionar articole unora dintre cele maireprezentative personalităţi ale neuropsihiatriei, psihologiei şi pedagogieiromâneşti, cu acordul Editurii Larousse, căreia îi aducem mulţumirile noastreşi pe această cale.

Mulţumiri aducem şi domnului Alexandru Darie, de la Institutul de Ştiinţeale Educaţiei, care ne-a precizat unele date biografice privindu-i pe uniipedagogi români incluşi în dicţionar.

Dr. LEONARD GAVRILIU

NOTE

1 Vasile Pavelcu, Metamorfozele lumii interioare, Editura Junimea, Iaşi,1976,p.211.

2 A se vedea Didier Julia, Dicţionar de filosof ie, traducere, avanprefaţă şicompletări privind filosofia românească de dr. Leonard Gavriliu, EdituraUnivers Enciclopedic, Bucureşti, 1996.

3 A se vedea S. Freud, Interpretarea viselor, traducere, preambul la versiuneaîn limba română şi note de dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1993, p. 10.

PREFAŢĂ

Ca orice ştiinţă tânără, psihologia este în permanentă dezvoltare, cu atât maimult cu cât se află la confluenţa antropologiei, pedagogiei şi sociologiei, alecăror progrese le urmăreşte. An de an ea se îmbogăţeşte cu noi concepte.De aceea ne-a apărut necesar să punem la punct o nouă ediţie a Dicţionaruluide psihologie publicat în 1964 de Librăria Larousse. Am refăcut total prece-denta lucrare, suprimând numeroase părţi introductive la articole, cât şi unelearticole, adăugând altele, actualizând pe cele păstrate. Numărul de articole,care era la început de 700, a crescut la 1135. Azi s-au dezvoltat multe noţiuninoi: bioenergie, centru de acţiune medicosocială precoce, parafilie, analizătranzacţională... O sută zece notiţe biografice sunt consacrate unor autori dinEuropa, America sau Asia, ale căror contribuţii în domeniul psihologiei suntunanim recunoscute.

O parte importantă este consacrată educaţiei şi pedagogiei, deoarece mulţipărinţi, profesori şi educatori sunt confruntaţi cu termeni tehnici sau cu siglecărora nu le cunosc sensul exact: hiperkinezie, C.D.E.S., Co.T.O.Re.P.,C.A.M.P.S. etc. Psihanaliza, biotipologia, caracterologia sunt şi ele dezvoltatespre a-i permite cititorului o informare concisă, însă exactă, asupra acestordiscipline adesea pe nedrept ignorate sau defăimate.

în afară de aceasta, orice cititor va găsi în dicţionar elemente de informaţieprivind neuropsihologia, etologia sau statistica. Elevii din ultimii ani de liceu,studenţii în psihologie, asistenţii sociali vor putea recurge la acest dicţionarspre a-şi completa, preciza sau actualiza cunoştinţele.

Page 4: Dictionar de  Psihologie Larousse

ABANDON, acţiune de părăsirea unei fiinţe, lipsă de preocuparepentru soarta acesteia.

Orice situaţie care duce la slăbirea sauruperea legăturilor afective poate fi trăităca abandon. De exemplu, plasarea în pen-siune a unui şcolar dificil suscită la acestade obicei impresia că este lăsat fără sprijinîntr-un mediu ostil, ba chiar periculos. Laadult, de asemenea, dezaprobarea de cătreo persoană iubită, despărţirea sau retra-gerea sentimentului de dragoste, absenţasau decesul unei rude apropiate pot fi trăiteca tot atâtea abandonuri. Subiectul poatereacţiona printr-o tristeţe copleşitoare sauagresivitate. Evenimentul prezent joacăun rol de revelator; reactivând experienţedureroase din copilărie, el face să aparăstructura psihică latentă şi poate generaconduite nevrotice (depresie', de exemplu).

ABANDONIC, subiect care, fără afi realmente abandonat, trăieşteteama permanentă de a fi părăsit.

La originea acestei nevroze de abandon',numită şi „abandonism", stă uneori un epi-sod traumatic din prima copilărie: abandon

real, decesul părinţilor, temporara absenţăde acasă. Esenţială pare a fi însă consti-tuţia' individului. într-adevăr, abandoniculprezintă adesea o fragilitate neurovege-tativă care se manifestă în special printulburări digestive. El este, de asemenea,hipersensibil, emotiv şi anxios. Trăsăturade fond a caracterului său este sentimentullipsei sale de valoare şi aviditatea afec-tivă. Pretenţios, exclusivist, el aşteaptă săte ocupi mereu de dânsul şi să-1 iubeştinecondiţionat. Susceptibilitatea sa îl facesă reacţioneze puternic la cea mai micăfrustrare', fie prin opoziţie, agresivitate,negativism, fie printr-o supunere anxioasăfaţă de persoana iubită.

ABAZIE, incapacitate de a merge.Această inaptitudine de a merge nu

se datorează vreunei leziuni neurologicesau musculare. Energia fizică şi sensi-bilitatea sunt intacte. Nu este vorba deparalizia membrelor inferioare, deoarecesubiectul îşi păstrează posibilitatea de a lemişca. Acest simptom, legat de un conflictintrapsihic, se întâlneşte în nevroze,îndeo-sebi în isterie*.

Page 5: Dictionar de  Psihologie Larousse

ABERAŢIE CROMOZOMICA

ABERAŢIE CROMOZOMICA, anomalie privind numărul de cromo-zomi sau structura unuia sau a maimultor cromozomi.

cromozomi, dintre care 44 autozomi şidoi gonozomi sau cromozomi sexuali. în1959, R. Turpin a demonstrat, împreunăcu J. Lejeune şi M. Gauthier, că mongo-lismul* se datorează prezenţei unui cro-mozom 21 supranumerar. Pe lângă abe-raţiile cromozomice privind numărul,existăaberaţii cromozomice de structură. Fiecăreiadin ele îi corespund tulburări deosebite.Aberaţiile cromozomice sunt accidentale.Ele se produc pe parcursul unei diviziunicelulare şi pot afecta atât autozomii cât şigonozomii. Frecvenţa lor este de aproxi-mativ 6%r. dintre naşteri (R. Turpin, 1965).Pot surveni în orice familie, dar s-a ob-servat că poate avea aici un rol vârstapărinţilor (mamă foarte tânără sau de peste40 de ani, tată de peste 50 de ani în mo-mentul fecundării). Diagnosticul prenatalal aberaţiilor cromozomice se efectueazăîntre a 12-a şi a 14-a săptămână a gravi-dităţii, prin amniocenteză (prelevarea, pecale transabdominală, de lichid amniotic,în care se scaldă embrionul) şi preparareaunei culturi de celule în laborator.

ABRAHAM (Karl), medic şi psi-hanalist german (Bremen, 1877 -Berlin 1925).

Asistent a lui E. Bleuler", la Ziirich(1904-1907), îl întâlneşte aici peC. G. Jung, care îl iniţiază în opera luiS. Freud. în 1907 devine discipolul aces-tuia. Instalat la Berlin ca specialist în bolide nervi, practică psihanaliza şi, în 1910,fondează Societatea psihanalitică dinBerlin, pe care o va prezida până la

moartea sa. Opera lui K. Abraham areo cuprinzătoare arie tematică, de la stu-dierea căsătoriei între rude la vise şi mituri(1909),de la formarea caracterului şi dez-voltarea libidoului (1916) până la psihoze.Ideile sale referitoare la precocitatearelaţiilor cu obiectul şi stadiile pregenitalestau la originea concepţiilor MelanieiKlein şi ale altor psihanalişti, între careM. Bouvet.

ABREACŢIE, reacţie afectivă amâ-nată a organismului, prin care acestase eliberează brusc de o impresieneplăcută.

în terminologia psihanalitică acest ter-men desemnează reapariţia în conştiinţăşi exteriorizarea emoţională, verbală saugesticulară, a unor sentimente până atunciblocate sau refulate. Abreacţia reprezintăo descărcare de afecte* acumulate în incon-

matic survenit la un moment dat în viaţasubiectului şi la care el nu a reacţionatatunci în mod spontan şi adecvat. Abreacţiaeste omologul expulzării de către organisma unui corp străin neasimilabil, generatorde tensiune şi permanentă indispoziţie.Se poate întâmpla ca un eveniment să nufie înţeles în momentul trăirii lui (obser-varea raporturilor sexuale ale părinţilor decătre copilul mic, de exemplu), dar sem-nificaţi apare mai târziu, pe măsurăce copilul creşte. Amintirea uitată, carestăruie sub formă de „urme mnezice",suferă atunci o remaniere şi devine trau-matică post factum. Abreacţia poate sur-veni în mod spontan şi natural, în deseneşi în jocuri. Ea se manifestă, de asemenea,în curele de psihoterapie, în stările deebrietate sau ca urmare a administrăriide agenţi chimici (barbiturice). Abreacţia

constituie un fenomen de lichidare a ten-siunii', datorită căruia organismul îşi poatepăstra echilibrul.

ABSENTEISM, lipsă de la şcoalăsau de la locul de muncă.

Absenteismul este una din cauzele eşe-cului şcolar. iMotivele invocate privescîndeosebi sănătatea şcolarului sau aceeaa mamei, dar în unele regiuni rurale seobservă şi faptul că proporţia absen-teismului creşte în perioada munciloragricole.

în psihologia industrială se calculeazăprocentul de absenteism în întreprinderi,pe categorii de muncitori, raportându-setimpul de absenţă pe o perioadă deter-minată (fără a se lua în calcul zilele desărbătoare şi concediile de lungă durată)la numărul de zile de lucru. Se constată, îngeneral, că procentajul de absenteism estemai puţin ridicat la bărbaţi decât la femeişi că descreşte de jos în sus pe scara ierar-hiei. Indicele este maximal pentru lucrători(1, 37) şi minimal pentru cadrele de con-ducere (0,29) U.N.S.E.E., 1986|. Acestfenomen ţine probabil de faptul că perso-nalul de conducere are conştiinţa proprieisale responsabilităţi şi consideră ca pe unsemn de putere rezistenţa faţă de boală.Muncitorii necalificaţi, dimpotrivă, fiindfolosiţi la munci ingrate, fără sens pentrudânşii, nu se simt nici angajaţi şi nicicointeresaţi de întreprinderea căreia îi dau,din necesitate, o parte din timpul şi dinenergia lor. Reducerea absenteismului arfi posibilă dacă i s-ar reda muncitoruluidemnitatea sa, dacă ar fi asociat la între-prindere şi ar înţelege în felul acestavaloarea socială a muncii sale.

ABSENTĂ - STARE DE ABSENŢĂ.

ABULIE, deficienţă a voinţei, lipsăde voinţă.

Subiectul abulic este incapabil să ia odecizie sau să realizeze un proiect. Inefi-cacitatea sa, de care este conştient, îi spo-reşte starea de indispoziţie. în formele celemai grave bolnavul poate rămâne totalinactiv. Abulia se întâlneşte îndeosebi însindroamele care afectează dispoziţia, cumsunt stările depresive şi melancolia', dar şiîn nevroze (psihastenie') şi toxicomanii".I se recunosc drept cauze o predispoziţieconstitutivă, dar şi erorile pedagogice dincopilărie (autoritarismul părinţilor, solici-tudinea excesivă a acestora).

ACCIDENT, eveniment întâmplă-tor, de obicei vătămător pe plancorporal, mental sau material.

în accidentele domestice se înregis-trează anual 23 milioane de răniţi şi apro-ximativ 5 000 de morţi [în Franţa, la opopulaţie de circa 59 milioane — notatrad.). Majoritatea celor accidentaţi suntcopii şi persoane în vârstă.

Procentajul accidentelor de circulaţieeste atât de îngrijorător încât ia forma unuiadevărat flagel social în toate ţările civi-lizate, contra căruia specialiştii, regrupaţiîn echipe pluridisciplinare, duc o luptăsusţinută. Riscul maxim pare a-i privi pesubiecţii în vârstă de la 15 la 25 de ani.(în Franţa, în 1987, tinerii în vârstă de18-25 ani reprezentau ei singuri un sfertdin numărul victimelor.) Femeile au maipuţine accidente decât bărbaţii. Numai înanul 1990 s-au înregistrat, pe drumurileFranţei, 162 573 de accidente de corpo-rale, 226 160 răniţi şi 10 289 morţi. Costulsocial al accidentelor rutiere este con-siderabil (în 1987, pierderea financiarăpentru economia Franţei a fost evaluată

10 11

Page 6: Dictionar de  Psihologie Larousse

ACOMODARE ACT RATAT

la 80 miliarde de franci). Circa 90% dintreaccidentele rutiere sunt legate de factoruluman (tulburări vizuale, lipsă de atenţie,imprudenţă, agresivitate, nesocotirea regu-lilor de circulaţie...). Investigarea psiho-logică a accidentatului rutier dezvăluieadesea o personalitate imatură şi trăsăturide caracter de tipul paranoicului sau maso-chistului.

Accidentele de muncă reprezintă unfenomen la fel de neliniştitor. în 1985 s-au înregistrat 731 806 accidente cu oprirealucrului, dintre care 1067 accidente mor-tale. Numărul de zile de muncă pierdutedin cauza incapacităţii temporare a atinsaproape 22 milioane (21 901 (XX)). Victi-mele sunt, în 80% din cazuri, muncitori,mai ales imigranţi, de cele mai multe oripuţin calificaţi şi prost integraţi din punctde vedere social. Cauzele accidentelor demuncă sunt multiple. Unele nu ţin deindivid (căldură, iluminat* deficitar, mono-tonia operaţiilor...), altele îi simt specifice(deficienţe de văz, de auz, griji familiale,insuficienta adaptare în cadrul grupului,teama de a fi dat afară). Prevenirea acciden-telor de muncă preocupă pe şefii de între-prinderi, sindicatele şi puterile publice.

O nouă disciplină ştiinţifică, „sindinica"sau ştiinţa riscului, a apărut în decem-brie 1987. Obiectul ei este studiul tuturorriscurilor care decurg din tehnologia mo-dernă, într-adevăr, este posibil ca, asociin-du-i pe muncitori la cercetări şi luându-se măsurile adecvate, să se reducă în modconsiderabil numărul accidentelor.

ACOMODARE, proces de adaptaredatorită căruia un organ sau unorganism poate suporta, fără peri-col, modificările mediului exterior.

Ne acomodăm cu frigul, cu căldura şicu orice situaţie nouă, spre a supravieţui şi

a fi mai puţin nefericiţi. Acomodarea areloc şi la nivel social. J.K. Galbraith a arătatcă dacă populaţia rurală săracă din lumeaa treia pare să se acomodeze cu sărăciaeste pentru că resemnarea este de preferatsperanţei dezamăgite. Pentru J. Piaget,acomodarea este, împreună cu asimilarea",unul dintre principalele mecanisme deadaptare*.

ACTING OUT; propusă în 1951de către E. Kris şi folosită în modcurent de către psihologii şi psiha-naliştii francezi, această expresieenglezească este utilizată spre atraduce ceea ce S. Freud numeşteagieren (= a acţiona, a produceun efect, a juca un rol etc). Eadesemnează comportametul neaş-teptat şi neadaptat al unui pacientpe parcursul psihanalizării saual unui alt tratament psihotera-peutic.

Acting out ţine simultan de abreacţie* şide „trecerea la act" despre care vorbescpsihiatrii, cu caracterul impulsiv al acesteia.Merge mai departe decât actul ratat, însensul că în acting out revenirea ele-mentului refulat are loc fără menajamente,pe când în actul ratat dezvăluirea dorin-ţelor inconştiente nu este niciodată totală.

Acting out se declanşează în cursul uneişedinţe de psihanaliză atunci când paci-entul nu reuşeşte să verbalizeze anumitereprezentări impulsionate. Faptul de a-şitranspune în acte fantasmele şi senti-mentele în cursul tratamentului, în loc dea le exprima verbal, îndeosebi când lucrulacesta se produce în afara şedinţelor,constituie una din manifestările rezistenţei*pacientului faţă de cură.

ACTIVARE, creştere a excitabi-lităţii sistemului nervos central subinfluenţa unui stimul de origineperiferică (senzaţie vizuală, audi-tivă...) sau corticală.

Noţiunea de activare îi interesează pepsihologi din mai multe puncte de vedere:1) în primul rând ea dă o bază fiziologicăstărilor care se eşalonează de la comăla emoţiile* puternice (furie, anxietate);2) poate explica anumite aspecte ale perso-nalităţii (după H. J. Eysenck, persoaneleintrovertite se comportă ca şi cum ar fi înpermanenţă „activate": ritmurile lorelectro-encefalografice sunt mai rapide, manifestăreacţii mai vii la durere e t c ) ; 3) permitsă se înţeleagă preferinţa unora pentruanumite activităţi, cum ar fi competiţiilesportive. într-adevăr, după D. E. Berlyne,aceste activităţi, inclusiv recurgerea la dro-guri, duc la o creştere a activării, generândplăcere în măsura în care nu depăşesc unanumit prag.

ACTIVITATE, ansamblu de acteale unei fiinţe vii.

Activitatea reprezintă o tendinţă înnăs-cută. Ea stă la baza tuturor compor-tamentelor şi a fost studiată îndeosebila copii, pornindu-se de la jocurile lor,precum şi la animale. Dacă plasăm unşobolan, de exemplu, într-un mediu nou,el începe prin a-1 explora, dincolo chiarde orice trebuinţă imediată (hrană e t c ) .Distingem diferite categorii de activitate.Cea mai simplă este reflexul, care nu estedecât o eliberare de energie ca reacţiela un excitant. Calificăm acest „răspuns"drept activitate nervoasă inferioară, spredeosebire de activitatea nervoasă supe-rioară, aceea a creierului, care pune în jocmecanisme de acţiune de o extremă com-

plexitate, din care rezultă sentimentele şifenomenele gândirii.

în caracteriologie*, termenul de acti-vitate desemnează nu numai ansamblulactelor unei persoane, ci şi dispoziţia sa dea acţiona. Din această cauză, acela careacţionează exclusiv sub presiunea eveni-mentelor nu va fi caracterizat drept „activ".Tulburările de activitate pot privi acti-vitatea voluntară şi activitatea automatică.Abulia* corespunde unei diminuări a acti-vităţii voluntare. La cealaltă extremă, agi-taţia motorie, prost coordonată, dereglată,este o formă de hiperactivitate patologică.

ACTIVITATE LUDICĂ, conduităde joc.

Activitatea copilului mic este esen-ţialmente ludică; ea satisface trebuinţeleimediate ale copilului şi îl ajută să se adap-teze la realitatea pe care în scurt timp vatrebui să o stăpânească. Unii autori facdistincţie între joc* şi ludism. Ei grupeazăsub acest termen activităţile solitare, cumeste dezlegarea de cuvinte încrucişate,menite să alunge plictiseala.

ACT RATAT, fapt al vieţii coti-diene, în general lipsit de impor-tanţă, care survine pe neaşteptate,accidental, în comportamentul nor-mal al unei persoane.

S. Freud a demonstrat în 1901 că acteleratate, cum sunt pierderile de obiecte,uitarea* sau lapsusurile", sunt încărcatede sens. De exemplu, o tânără femeie îşiscoate verigheta spre a se spăla pe mâinila restaurant, o uită pe chiuvetă şi o pierde.La scurt timp după aceea se desparte desoţul ei. Pierderea verighetei poate fi inter-pretată ca o acţiune anticipată. Factoripsihofiziologici, cum ar fi oboseala sau

12 13

Page 7: Dictionar de  Psihologie Larousse

ACŢIUNE PSIHOLOGICA ADOLESCENTĂ

starea de excitaţie, pot favoriza apariţiaactelor ratate, dar fără a le explica. Pede altă parte, nu toate „rateurile" acţiuniisunt acte ratate. Au dreptul la această denu-mire numai „accidentele" cărora le putemdemonstra sensul ascuns şi care constituieformaţiuni de compromis între o intenţieconştientă, un proiect şi o dorinţă incon-ştientă refulată.

ACŢIUNE PSIHOLOGICĂ, an-samblu de mijloace, altele decâtarmele, puse în practică pentru ainfluenţa opinia publică şi compor-tamentul populaţiilor amice sauneutre a căror combativitate vremsă o sporim, obţinând ajutor sau celpuţin asigurându-ne simpatia.

Acţiunea psihologică se exercită înprofunzime, mergând mai departe decâtpropaganda", care de asemenea se adre-sează sensibilităţii şi raţiunii, dar în modsuperficial şi grosolan. Ea se deosebeşte şide războiul psihologic, care îl vizeazăîndeosebi pe inamic, urmărind să-i deza-grege trupele şi spatele frontului. Acţiuneapsihologică are drept ţel educarea şi reedu-carea maselor. Pentru a ajunge aici, regi-murile totalitare au recurs la metode dedezinformare şi de îndoctrinare. într-unsistem liberal, se preferă să se dea infor-maţii exacte, să se deschidă şcoli şi dispen-sare; se acţionează pe bază de exemplu, decontact şi prestigiu personal.

ACULTURAŢIE, modificare a mo-delelor culturale a două sau maimultor grupuri de indivizi, in urmacontactului direct şi continuu alculturilor lor diferite.

Procesul de aculturaţie începe în generalprin împrumuturi materiale şi tehnologice

(unelte, arme, vestimentaţie), apoi prinschimburi sociale (vocabular, economie)şi, în sfârşit, spirituale, motivate de curio-zitate, de insatisfacţie sau de dorinţa deprestigiu. Aportul de elemente noi antre-nează o reorganizare a celor preexistenteşi apariţia unei structuri originale. Dar oasemenea remaniere culturală nu se facefără conflicte morale dureroase. Imitaţia'grupului social cel mai puternic coexistăadesea cu ataşamentul faţă de valorilegrupului de apartenenţă, iar dorinţa deschimbare merge în paralel cu aceea demenţinere a obiceiurilor şi tradiţiilor. Laînceput termenul de aculturaţie a fostfolosit numai de etnologi, pe când în pre-zent este folosit pentru a desemna oriceadaptare' culturală care rezultă dintr-oschimbare de mediu, geografică, profe-sională sau socială, cum este integrareaimigranţilor în ţara lor adoptivă.

ADAPTARE, ajustare a unui orga-nism la mediul său.

Fiinţa vie dispune de o anumită plas-ticitate, datorită căreia îi este cu putinţăsă rămână în acord cu mediul său şi sămenţină echilibrul mediului său interior.Dacă, de exemplu, se transportă din Europaîn America un stup ale cărui albine au fostîn prealabil condiţionate să-şi caute nec-tarul la o oră determinată, după 2-3 zile de„şovăială" se observă că ritmul lor s-aadaptat la ora locală (M. Renner, 1957).Albinele şi-au modificat deci ritmul lorendogen pentru a-1 sincroniza cu factoriiperiodici ai noului lor mediu.

Procesul vital necesită o perpetuă reajus-tare a organismului pentru restabilireaunui echilibru mereu rupt. Această ajustarese operează printr-o suită de schimburineîncetate între corp şi mediul său, în

cadrul dublei acţiuni a subiectului asupraobiectului (asimilare') şi a obiectuluiasupra subiectului (acomodare*). Acestedouă moduri de acţiune, interdependente,se combină fără încetare pentru a menţinestarea de echilibru stabil care defineşteadaptarea. Există adaptare, spune J. Piaget,atunci când organismul se transformă înfuncţie de mediu, iar această variaţie areca efect un echilibru al schimburilor întremediu şi el, favorabil conservării sale.Potrivit concepţiei lui Piaget. viaţa psihicăascultă de aceleaşi legi structurante caviaţa organică. Inteligenţa se construieşteprintr-o permanentă ajustare între sche-mele anterioare şi elementele unei expe-rienţe noi. -• SELYE (HANS).

ADLER (Alfred), medic şi psihologaustriac (Viena, 1870 - Aberdeen,Scoţia, 1937).

Elev disident al lui S. Freud, Adleradmite noţiunea de inconştient dinamic,dar minimalizează rolul sexualităţii şi alcomplexului lui Oedip în geneza perso-nalităţii şi în etiologia nevrozelor. Pentruel, care în copilărie a fost rahitic şi bolnă-vicios, determinanţi sunt factorii indivi-duali şi sociali. Omul are conştiinţa slăbi-ciunii sale şi caută să o remedieze. Copilulse grăbeşte să crească deoarece dobândireaforţei şi a puterii este totuna cu a dobândisecuritatea. Nevroticul, care nu a reuşitaceastă adaptare, trebuie educat în aşa felîncât să se poată integra armonios în lumeasa, prin prisma valorilor acesteia. Adlerşi-a impus doctrina sub denumirea depsihologie individuală.

După ce a practicat medicina la Viena,a imigrat în Statele Unite, unde a predat laUniversitatea Columbia (1927), apoi laColegiul medical din Long Island (New

York, 1932). Adler este autorul a nume-roase lucrări, dintre care cele mai impor-tante au fost traduse în limba franceză:Ije temperament nerveux (1912), Pratiqueet theorie de la psychologie individuelle(1920), Le sens de la vie (1932). [înromâneşte au apărut, până în prezent,Cunoaşterea omului (1991, 1996), Psiho-logia şcolarului greu educabil (1995)şi Sensul vieţii (1996) — nota trad.l-«• COMPLEXUL DE INFERIORITATE.

ADOLESCENŢĂ, perioadă a vieţiicare se situează între copilărie, pecare o continuă, şi vârsta adultă.

Este o „perioadă ingrată", marcată detransformări corporale şi psihologice careîncep pe la 12 sau 13 ani şi se termină între18 şi 20 de ani. Aceste limite sunt vagi,deoarece apariţia şi durata adolescenţeivariază după sex, rasă, condiţiile geo-grafice şi mediul socioeconomic. Pe planpsihologic, adolescenţa este marcată deactivarea şi înflorirea instinctului sexual,de conturarea intereselor' profesionaleşi sociale, a dorinţei de libertate şi deautonomie, de amplificarea vieţii afective.Inteligenţa se diversifică, puterea de ab-stractizare a gâdirii creşte, aptitudinileparticulare se precizează. Funcţia adoles-cenţei este de a recunoaşte, în toată paletade virtualităţi existente, posibilităţile fiecă-ruia, care le vor permite indivizilor să-şialeagă o cale şi să se angajeze în viaţaadultă. Dar este şi aceea de a descoperi maiîndeaproape fiinţele umane, pe sine însuşişi pe ceilalţi şi de a stabili noi raporturi cuanturajul: distanţarea faţă de părinţi, apro-pierea (camaraderie, amiciţie, dragoste)de cei de-o seamă. Adolescenţii constituieun ansamblu social deosebit de bogat învirtualităţi şi de dinamic.

14 15

Page 8: Dictionar de  Psihologie Larousse

ADOPŢIUNE AFECTIVITATE

ADOPŢIUNE, act deliberat al uneipersoane care doreşte să ia în modlegal, în cal i tate de fiu sau de fi ică,un copil pe care nu 1-a procreat .

Adopţiunea se practică în majoritateasocietăţilor umane. Comportamentul adoptivse regăseşte chiar şi la animale, la carevedem femele care se îngrijesc de pui carenu sunt ai lor. La baza unui astfel decomportament stă în mod cert instinctulmatern, dar la om există în plus şi alteconsiderente (sociale, economice şi filo-sofice) în dorinţa de aşi asigura o poste-ritate, în Franţa, de la sfârşitul celui de aldoilea război mondial, cererile de adop-ţiune sunt în constantă progresie: numărullor îl întrece chiar pe al subiecţilor care potfi adoptaţi. într-adevăr, din cei circa 40 (XX)de copii aflaţi sub tutela statului (orfani,abandonaţi) mulţi nu sunt adoptabili, dinmultiple motive: vârstă, sănătate, existenţaunor bunici sau a unor fraţi şi surori decare nu se vor separaţi, ataşamentul faţă dedoici. Numai 5% dintre ei (abia 2 (XX)) suntadoptaţi anual, la care trebuie să adăugămaproximativ 2 500 de străini furnizaţi pefiliere private.

Serviciile sociale responsabile, dorindsă evite eşecurile în aceste operaţii, nuprocedează la plasarea pupililor decât dupăce au obţinut un maximum de garanţiiprivind părţile în cauză. Se efectueazăanchete referitoare la viitorii părinţi adop-tivi, spre a se vedea care sunt condiţiilemateriale şi psihologice de care vor bene-ficia copiii. Aceştia, la rândul lor, suntsupuşi unor riguroase examene medicaleşi psihologice. în pofida acestor precau-ţiuni, adopţiile nu sunt întotdeauna reuşite.Vina revine atât copiilor adoptaţi cât şipărinţilor adoptivi. în primul caz nu estevorba atât de tare ereditare neobservate cât

de tulburări de comportament cauzateuneori de şederea îndelungată în stabi-liment. Eşecul poate fi imputat părinţiloradoptivi în cazul în care aceştia sunt lipsiţide maleabilitatea necesară pentru înţele-gerea şi adaptarea la copilul primit. Uneori,fără a fi întru totul conştienţi de faptulacesta, ei doresc ca acesta să se confor-meze unui anumit model ideal şi se aratădezamăgiţi când copilul creşte după pro-priile sale posibilităţi şi îşi afirmă indivi-dualitatea, în numeroase cazuri ei ezită săse arate severi şi nu ştiu cum săi dezvăluiecopilului adevărata sa situaţie. Cel mai bineeste să se abordeze în mod deschis şi firescaceastă chestiune, atunci când copilul esteîncă mic, la vârsta de 4 sau 5 ani.

ADU ALISM, t e r m n introdus în psi-hologie de J.M. Baldwin (1895) sprea desemna starea de nediferenţiereprimitivă în care se găseşte copilulmic, care confundă Eul şi non-Eul.

Dezvoltarea' psihologică a copiluluitrece prin diferite faze, prima fază fiindcaracterizată de relaţia strânsă cu mama.Noul-născut nu face nici o distincţie întrelumea sa internă şi lumea exterioară, întreînăuntru şi afară. în acest prim stadiu* nuexistă nici o conştiinţă de sine care să seopună unei realităţi exterioare, viaţa psi-hică desfăşurându-se pe un plan unic, încare Eul şi non-Eul nu sunt încă distincte.Dar curând, în mod progresiv, lumea trăităşi lumea exterioară se separă şi se orga-nizează.

J. Piaget a identificat trei forme deadualism: 1) acela în care semnificantulşi semnificatul, cuvântul şi lucrul desem-nat sunt una (această formă de adualismdispare către vârsta de 7-8 ani); 2) aceeaîn care externul şi internul, obiectivul şi

subiectivul fuzionează (această formă dis-pare către vârsta de 9-10 ani); 3) aceeaîn care gândirea şi materia se confundă;gândirea se exprimă în obiectul pe careîl elaborează şi pe care şi-l reprezintă,nefiind independentă de el (această formăde adualism dispare către vârsta de 11-12ani). Evoluţia intelectuală normală treceîn mod necesar de la ncdiferenţierea pri-mitivă la obiectivitate, printr-o mişcarecontinuă de decentrare şi de distanţare.->• EGOCENTRISM.

AFAZIE, a l t e r a r e patologică alimbajului.

Această infirmitate, consecutivă unorleziuni cerebrale, localizate în emisferastângă la dreptaci, poate surveni la subiecţicu o inteligenţă normală şi care nu prezintănici tulburări de afectivitate şi nici defi-cienţe ale funcţiilor perceptive şi motorii,în pofida etimologiei termenului, nu avemde-a face cu o pierdere a vorbirii", ci cuo perturbare a capacităţii de utilizare aregulilor prin care se produc şi se înţelegmesajele verbale.

Aspectele afaziei sunt multiple. Leputem grupa în două forme principale:afazia lui Wernicke sau afazia senzorialăşi afazia lui Broca sau afazia motorie,în primul caz bolnavul vorbeşte, însă vor-beşte prost, vocabularul său este lacunar,înţelege greu ceea ce i se spune şi adeseanu este stăpân pe sensul limbajului* scris,în al doilea caz nu înţelegerea vorbirii arede suferit, ci exprimarea. Bolnavul esteincapabil să articuleze fie şi un singurcuvânt şi chiar nu reuşeşte să se exprimespontan prin scris*. Aceste tulburări aparîn urma unor accidente vasculare cerebrale,a unor traumatisme* craniene, encefalite,tumori cerebrale etc, dar şi, tranzitoriu, pe

parcursul anumitor maladii (cum ar fi dia-betul) sau intoxicaţii (cu oxid de carbon,de exemplu). Tentativele de terapeuticăa afaziei sunt decepţionante. în lipsaterapeuticii, afazicii pot fi ajutaţi printr-oreeducare bine condusă.

AFECT, aspect inanalizabil şi ele-m e n t a r al afectivităţii, diferit a t â tde emoţie, care este traducţia neuro-vegetat ivâ a afectelor, cât şi desent imente le mai elaborate.

între stările afective definite, cum suntbucuria şi angoasa",există unele sentimenteintermediare, nedefinite, susceptibile de ase deplasa de la o stare afectivă la alta şisuferind o serie succesivă de transformări.Aceste stări psihice primordiale, greu deanalizat, pot fi observate şi studiate prinintermediul comportamentelor" pe carele provoacă. Reacţiile de aşteptare şi deexplorare ale unui subiect, de exemplu,exprimă interesul pentru o anumită situaţie,pe când mişcările pline de exuberanţă saumişcările de fugă sunt provocate de sen-zaţii agreabile (plăcere*) sau dezagreabile(durere*). Aceste sentimente elementare,variabile în tonalitatea lor afectivă, precedapercepţia imaginii şi reprezentării; elestau la originea emoţiilor* şi constituieceea ce numim, în general, dispoziţia unuiindivid.

AFECTIVITATE, ansamblu al stă-rilor afective: s e n t i m e n t e , emoţ i işi pasiuni ale une i persoane.

Distingem de obicei în viaţa psihicăa omului trei domenii: activitatea*, inteli-genţa* şi afectivitatea. O atare distincţie estearbitrară, întrucât cele trei elemente suntindisociabile. Faptul acesta este deosebitde evident în ceea ce priveşte afectivitatea.Acest ansamblu constituie partea absolut

16

Page 9: Dictionar de  Psihologie Larousse

AFIŞ AGRESIVITATE

fundamentală a vieţii mentale, nu numaibaza pe care se edifică relaţiile interumane,ci şi toate legăturile care îl ataşează peindivid de mediul său. Chiar şi o funcţiuneabstractă ca gândirea este subînţeleasă prinmodurile noastre de a simţi, fiind afectatăde emoţiile noastre. Pe când securitatea,bucuria şi fericirea pot favoriza dezvol-tarea intelectuală, insecuritatea, tristeţeaşi angoasa o pot contraria. Preocupărileanxioase şi insecuritatea, care frânează şiinhibă dezvoltarea individului, sunt res-ponsabile de numeroase inadaptări sociale.Ele se regăsesc în eşecurile şcolare, înnevroze", tulburări psihosomatice" şi înunele psihoze*.

AFIŞ, anunţ publicitar sau oflcial,sub formă de placarda, expus într-unloc public.

Afişul comercial a apărut în secolul alXV-lea (1477); este unul din mijloacelecele mai obişnuite şi eficiente folosite înpublicitate". în fiecare an, sume extrem deimportante sunt investite în acest suportpublicitar. în 1987, de exemplu, franceziii-au consacrat aproape 4 241 milioanede franci (sursă: S.E.C.O.D.I.P.). Multăvreme afişiştii au fost artişti producătoride imagini frumoase, menite să placă,însă de la sfârşitul primului război mon-dial, sub influenţa Gestalttheorie şi datorităcuceririlor psihologiei moderne, arta afi-şului se bazează pe date ştiinţifice. Afişulnu trebuie doar să placă; este, înaintede toate, un mijloc de comunicare caretransmite un mesaj. Rolul său esenţial estede a atrage atenţia asupra unui obiect sausubiect precis, de a menţine treaz interesulfaţă de acesta, de a capta atenţia diferi-ţilor indivizi, pe măsură ce fiecare devinereceptiv la mesajul pe care îl conţine.

Cunoaşterea mecanismelor psihologiceale percepţiei" permite să se evite anumiteerori care riscă să scadă considerabileficienţa afişelor în calitate de mijloc decomunicare cu masele. Formatul afişelor,lizibilitatea lor, stilul şi locul de amplasaretrebuie să răspundă anumitor criterii ofe-rite de psihologia experimentală.

AGITAŢIE, activitate excesivă,confuză, dezordonată.

Agitaţia se manifestă întotdeauna subforma unui comportament dereglat: gri-mase, crize de nervi, cuvinte şi gesturiintempestive etc. în general, acest com-portament trădează dezorientarea uneipersoane supusă unor tensiuni pe care esteincapabilă să le rezolve, putând fi inter-pretat ca o tentativă stângace, neadecvatăde a scăpa de o situaţie dificilă (K. Lewin).Copiii de obicei sunt agitaţi, „turbulenţi",caz în care vorbim de „instabilitate psi-homotorie" sau de „hiperkinezie". La unnivel de-a dreptul patalogic există o agi-taţie mult mai gravă şi mai periculoasă,care se însoţeşte de confuzie mentală şide delir, mai ales în crizele de deliriumtremens şi în psihoze (psihoza maniaco-depresivă...) în aceste cazuri este necesarăspitalizarea bolnavului.

AGNOZIE, incapacitate de a recu-noaşte obiectele uzuale, în pofidapăstrării intacte a organelor desimţ şi a unei inteligenţe normale.

Un bolnav căruia i se prezintă o piesăde argint, de exemplu, va fi capabil să odescrie corect: „este rotundă, plată, stră-lucitoare...", dar nu va reuşi să identificeîn ea o monedă. Nu este deci vorba de otulburare a percepţiei legată de organelede simţ receptoare, ci de o deficienţă

consecutivă perturbărilor centrilor nervoşisuperiori (scoarţa cerebrală).

Agnoziile pot afecta oricare dintrefuncţiile senzoriale, dar mai bine studiatesunt agnoziile vizuale, auditive şi tactile:1) agnozia vizuală sau „cecitatea psihică"este consecinţa distrugerii (bilaterale) azonelor de proiecţie a căilor vizuale lanivelul lobului occipital; 2) agnozia audi-tivă sau „surditatea psihică" este datoratăleziunilor (bilaterale) ale lobilor temporali;3) agnozia tactilă sau „astereognozia" esteincapacitatea bolnavului de a identifica unobiect cu ajutorul simţului tactil şi ar ficauzată de lezarea unui analizator corticalsecundar situat în spatele circumvoluţiuniiparietale ascendente. Bolnavii atinşi deagnozie nu se comportă ca nişte infirmi,surzi sau orbi, ci ca nişte subiecţi care îşiignoră deficienţa.

AGORAFOBIE, teamă nejustifi-cată, uneori însoţită de vertij, pecare unele persoane o trăiesc atuncicând se găsesc în locuri publice,în largi spaţii descoperite.

Agorafobicul, înnebunit de ideea căare de traversat o piaţă sau că are a seamesteca în mulţime, preferă să le evite.Pentru a se linişti, el se sileşte să urmezeîntotdeauna aceleaşi trasee, lăsându-seînsoţit de o persoană sau de un animal sauducând cu el un obiect familiar (baston,umbrelă). Comportamentul său, pe care îljustifică uneori prin motivaţii logice, poateconstitui simptomul major al unei nevroze*fobice.

AGRAFIE, pierdere a capacităţiide a scrie, independentă de oricetulburare motorie, pierdere care

survine la o persoană care maiînainte a scris normal.

Grafismul se păstrează, bolnavul putândîn general să copieze cuvinte, literă cu literă.Această imposibilitate de a se exprima prinscris, care corespunde unei amnezii* speci-fice, se datorează unei leziuni cerebralesituată la nivelul pliului curb al lobuluiparietal stâng.

AGRESIVITATE, tendinţă de aataca.

1) Luat într-un sens restrâns, acest ter-men se raportează la caracterul belicos alunei persoane; 2) într-o accepţiune mailargă, termenul caracterizează dinamismulunui subiect care se afirmă, care nu fugenici de dificultăţi, nici de luptă; pe un planîncă şi mai general, caracterizează aceadispoziţie fundamentală datorită căreiafiinţa vie poate obţine satisfacerea trebu-inţelor sale vitale, în principal alimentareşi sexuale. Pentru mulţi psihologi agresi-vitatea este strâns legată de frustrare*: uncopil împiedicat să se joace se îmbufneazăsau tropăie de furie. Chiar şi medicul,notează cu umor Freud, poate fi în modinconştient agresiv faţă de unii bolnavipe care nu-i poate vindeca. Agresivitateaare şi alte cauze: H. Montagner (1988) aobservat la copii în restanţă cu somnulaccese bruşte de agresivitate, urmate demomente de izolare absolută. Agresivi-tatea la copil se datorează cel mai adeseaunei insatisfacţii profunde, consecutiveunei lipse de afecţiune sau unui senti-ment de devalorizare personală. Când, deexemplu, în pofida eforturilor sale sincere,un şcolar este pedepsit pentru că nu satis-face exigenţele părinţilor, aceştia îi aplicăun tratament extrem de injust, care poateduce la revolta minorului sau la prăbu-şirea sa. învăţarea are un rol important în

18 19

Page 10: Dictionar de  Psihologie Larousse

AJUTOARE SPECIALIZATE ALCOOLISM

agresivitate. în cartea sa Omul agresiv(1987), P. Karli arată că în unele grupuriumane (în Tahiti sau în Mexic, de exemplu)orice agresivitate este stigmatizată, sortităoprobriului. El consideră că şi în societateanoastră ar fi posibilă diminuarea agresi-vităţii prin măsuri educative, prin glori-ficarea conduitelor altruiste şi a valorilormorale.

AJUTOARE SPECIALIZATE, spri-j i n oferit de şcoală elevilor aflaţiîn dificultate.

Organizarea de ajutoare specializateoferite de grădiniţă şi de şcoala elementarăelevilor francezi care întâmpină dificultăţideosebite în satisfacerea exigenţelor uneişcolarităţi normale, mai ales în ceea ce pri-veşte dobândirea de cunoştinţe şi deprin-deri fundamentale, a fost precizată princirculara nr. 90 - 082 din 9 aprilie 1990(B.O. nr. 16, 19/4/90).

Aceste ajutoare, care nu trebuie să sesubstituie acţiunii cadrelor didactice, suntadaptate fiecărui caz în parte şi se exercităîn şcoală, eventual concomitent cu aceleadin afara şcolii. Se disting ajutoare specia-lizate cu dominantă pedagogică şi ajutoarespecializate cu dominantă reeducativă.Primele pot fi organizate în clasele de adap-tare', cu efectiv redus, ori prin „regrupăride adaptare"', unde sunt adunaţi temporarelevii aflaţi în dificultate care continuă săfrecventeze clasa obişnuită. Celelalte suntaplicate în mod individual sau în grupefoarte mici, cu acordul părinţilor şi, dacăse poate, cu concursul lor.

Ajutoarele specializate sunt acordatede unul sau mai mulţi intervenienţi dinreţelele de ajutoare specializate (R.A.S.).Aceşti intervenienţi sunt psihologi şcolari,institutori specializaţi însărcinaţi cu reedu-carea, titulari cu certificat de aptitudine

pentru acţiuni pedagogice specializate şiintegrare şcolară (C.A.P.S.A.I.S., opţiuneG) şi institutori specializaţi însărcinaţi cuînvăţământul şi ajutorul specializat încazul elevilor aflaţi în dificultate la şcoalapreelementară şi elementară, titulari aiC.A.P.S.A.I.S., opţiune E. Institutoriititulari ai C.A.E.I. — R.P.P. sau R.P.M.sunt consideraţi titulari ai C.A.P.S.A.I.S.,opţiune G.

în câmpul de acţiune al unei reţele potintra numeroase şcoli. Reţelele de ajutoarespecializate se substituie grupelor de aju-toare psihopedagogice (G.A.P.P.)* ->CLASĂ DE INTEGRARE ŞCOLARĂ.

ALAIN (Emile Auguste Chartier, zis),filosof şi pedagog fi-ancez (Montagne-au-Perche, Orne, 1868 - Le Vesinet,Yvelines, 1951).

Profesor la Liceul Henri IV din Paris,a exercitat o mare influenţă asupra a nume-roase generaţii de studenţi. Este cunoscutîndeosebi pentru ale sale Propos (Propossur le bonheur, Propos sur l'education,Propos sur Ies philosophes, Propos sur Iespouvoirs etc.) Pedagog, el se vrea educatorşi caută în şcolar omul pe care trebuiesă-1 formeze şi să-! disciplineze. Metodape care o predică este severă, bazându-sepe dificultate şi pe efort. Asemenea prin-cipii pot să convină adolescenţilor, darnu copiilor mici guvernaţi de principiulplăcerii'.

ALĂPTARE, a c ţ i u n e de a hrăni culapte un bebeluş.

Alăptarea de către mamă, atunci cândeste posibilă, este de preferat oricărei altehrane, laptele matern fiind perfect adaptatla trebuinţele sugarului. Compoziţia lap-telui matern variază nu numai cu vârsta

copilului, ci şi în cursul zilei, ba chiar şi încursul şedinţei de supt. în plus, el conţine,.factori de imunitate" care îl protejează pesugar împotriva infecţiilor intestinale.

între mamă şi copil există o adevăratărelaţie psihofiziologică, relaţie care condi-ţionează secreţia lactată. Afluxul lapteluidepinde de apelul sugarului; de obicei else opreşte când copilul s-a săturat. însfârşit, alăptarea de către mamă constituieo situaţie privilegiată, în cursul căreia secreează o relaţie psihologică de neînlocuit.Copilul care suge nu se alimentează purşi simplu: în acelaşi timp cu laptele elprimeşte căldura corpului matern, mireasmasa, imaginea feţei sale, pe care nu o pierdedin ochi. El se confundă cu cea care îlhrăneşte, fuzionează cu ea. Chiar şi încazul alăptării artificiale, trebuie să se facătotul spre a se salva această legătură esen-ţială, luându-1 pe copil în braţe, surâzân-du-i, legănându-1, vorbindu-i, aceasta fiindambianţa în care el găseşte căldura şisecuritatea necesare dezvoltării sale.

Alăptarea este un act complex, care seacomodează greu cu regulile precise şiimperative. Fixitatea raţiilor şi orareleprestabilite riscă să perturbe această relaţiespecifică, relaţie care este în esenţa ei ocomunicare* între mamă şi copil. Psihologiimoderni,în urma cercetărilor lui A. GeselP(1180-1961), recomandă mamelor sărămână receptive la apelurile copilului,fără a fi obsedate de oră sau de cantitateade lapte. După o scurtă perioadă deoscilaţie (3-4 zile), se observă că ritmulşedinţelor de supt şi trebuinţele alimentareale sugarului se normalizează şi corespundcerinţelor reale ale acestuia. Prin acestsistem de „autocomandă" este posibilăeliminarea cazurilor de subnutriţie şi desupraalimentare şi îndeosebi eliminarea

anxietăţii care îi face să sufere pe sugariiînfometaţi când aceştia sunt lăsaţi să plângăpentru că încă nu a sosit ora suptului.

ALCOOL ETILIC, produs de disti-lare a băuturi lor fe rmentate .

Acţiunea rapidă a alcoolului asupracentrilor nervoşi superiori se traduce îngeneral printr-o suprimare a inhibiţiilor, osenzaţie de bună-dispoziţie şi o creştere aîncrederii în sine. Cu toate acestea,ingestia sa în cantităţi exagerate estepericuloasă, uneori chiar mortală. în dozămoderată, alcoolul are efecte pe carenumai examenele de laborator le pot puneîn evidenţă: atenţia* slăbeşte, reacţiile* suntmai lente şi, în pofida unui sentimentînşelător de forţă şi putere, randamentulîn muncă, performanţele sunt diminuate.Numeroase accidente* de muncă (12-15%din cazuri) şi de circulaţie (40%) suntimputabile consumului de alcool. în Franţa,în 1985, consumul de alcool a fost de7,7 milioane de hectolitri (19,6 litri dealcool pe cap de locuitor adult în vârstă depeste 20 de ani), ceea ce, în pofida uneiscăderi cu 22% faţă de anul 1970, îisituează pe francezi pe primul loc din lumeca băutori de alcool. în 1989, consumul dealcool pur la copiii în vârstă de peste15 ani a fost de 16,8 litri (Pr. H. Allemand,C.N.A.M., 1993).

ALCOOLISM, a n s a m b l u de tul-burăr i fizice ş i m e n t a l e d a t o r a t econsumului de băutur i alcoolice.

în perioada 1964-1984, consumul mon-dial de vin a crescut cu 20% şi cel dealcool* cu 50% (B. Shahandeh, B.I.T.,1985). în Fr?r'a, se estimează la 2 mili-oane număiuj bolnavilor de alcoolism(din care 600 000 femei); o treime dintre

21

Page 11: Dictionar de  Psihologie Larousse

ALEXANDER

persoanele care mor între 35 şi 50 de anisunt, mai mult sau mai puţin direct, vic-time ale alcoolismului. De la sfârşitul celuide al doilea război mondial şi până în 1975numărul de decese cauzate de alcoolismşi ciroză hepatică nu a încetat să crească,dar după această dată s-a înregistrat o clarăameliorare:

Anul

1946

1975

1984

Decese prin

alcoolism

481

4 248

3 321

cirozahepatică

2 763

17 754

12 961

Total

3 244

22 002

16 282

Această ameliorare pare a se confirma,deoarece în 1991 nu se înregistrează„decât" 12 (XX) de decese (Pr. H. Allemand,C.N.A.M., 1993). Cu toate acestea, spuneacest autor, dacă s-ar totaliza toate dece-sele legate de alcool s-ar obţine o cifrăglobală situată între 40 (XX) şi 50 (XX).

Alcoolismul are un rol esenţial în genezatulburărilor psihice. Alcoolul nu numaică diminuează capacităţile intelectuale,ci schimbă caracterul, transformă afecti-vitatea şi ruinează personalitatea. Numărulde internări în spitalele psihiatrice pentrualcoolism cronic şi psihoze alcoolice acrescut considerabil din anul 1942 încoace:de la 667 la acea dată, a ajuns la aproape10 000 în 1952, 18 771 în 1962, 34 551în 1972 şi 42 283 în 1982 (după 1982 numai dispunem de date statistice). Violenţaşi crima sunt foarte adesea în relaţiecu alcoolismul: 69% dintre omucideri,58% dintre incendiile voluntare, 29% dintrecontuzii şi răniri, 27% dintre crimele şidelictele sexuale (F.-P. Bombet, 1970).Printre elementele care favorizează insta-

larea alcoolismului se numără cauzeleindividuale (frustrări afective, singurătate...)şi factorii sociali.

F. Clairmonte şi i. Cavanagh au cal-culat, în 1987, că alcoolul reprezintă o piaţăde 170 miliarde de dolari (exclusiv ţărilesocialiste). Nu mai departe decât în Franţa,aproape 5 milioane de persoane profită,direct sau indirect, de pe urma acestuiprodus, care a adus statului, prin diverseletaxe, 6,3 miliarde de franci. în ceea cepriveşte factorii culturali, să amintim doarfaptul că, în majoritatea regiunilor, alcooluleste de regulă asociat cu sărbătorile şică a-1 oferi face parte din „arta de a trăiîn societate" („suvoir-vivre"). Alcoolismulpreocupă toate guvernele. într-o ţară micăcum este Elveţia, se evaluează la 5 miHoanede franci elveţieni (= 2,9 milioane dedolari) pierderile cotidiene suferite deeconomie. încercând să oprească o ase-menea hemoragie, puterile publice au luatun anumit număr de măsuri legislative şiregulamentare. în Franţa, principalele textesunt legea din 15 aprilie 1954, privindtratamentul alcoolicilor periculoşi pentru

număintern

45 000

35 000

30 000

25 000

20 000

15 000

10 000

5000

1

ie

-

358 60 62 64 66 68 70 72 74 76 78 80 82*""

semeni, şi legea din 10 iulie 1987, carevine în sprijinul luptei contra celor careurcă la volan în stare de ebrietate. Daraceste măsuri vor rămâne insuficiente atâtatimp cât opinia publică nu se va fi schim-bat rădica

Evoluţia numărului de internări în spitalelepsihiatrice pentru psihoze alcoolice şi alcoolism

cronic (I.N.S.E.R.M.. 1987)

Ponderea alcoolismului in diagnosticele clinicela bărbaţi, după statisticile serviciilor psihiatrice

pe anul 1978 (I.N.S.ERM, 1982)

ALERGIE, hipersensibilizare aunui individ la anumite substanţe(sau situaţii) numite alergenl.

Mecanismul profund al acestei reacţiieste încă insuficient cunoscut, dar cerce-tările întreprinse asupra acestei problemeau scos în evidenţă importanţa „terenuluiafectiv", rolul fundamental pe care îl joacăpersonalitatea şi emoţiile în dezvoltareamanifestărilor alergice. Dacă majoritateacrizelor sunt declanşate de ingestia, inha-larea sau contactul corporal cu substanţespecifice, altele sunt, în mod misterios,declanşate de situaţii bizare: de exemplu,vederea unor automobile de un anumittip. H. Baruk (1962) a descris chiar şi o

„alergie administrativă" care se manifestăprin „stare de şoc, palpitaţii, cefalee, indis-poziţie etc." Paralel cu studiile asupra con-diţiilor fizico-chimice şi fiziopatologiceale acestor tulburări, alte lucrări se orien-tează spre eventualele cauze psihologice,încă din 1941, F. Alexander' şi şcoala sade la Chicago au demonstrat fragilitateaemoţională a alergicilor, a căror copilăriear fi jalonată de grave conflicte afective.Ipoteza pe care savanţii se străduiesc să overifice este aceea că alergenii sunt purtă-tori de sens. Aceste elemente (alergenii),variabile la infinit şi specifice fiecăruiindivid, ar avea puterea să declanşezereacţia alergică doar pentru că în viaţasubiectului au fost asociate cu situaţii emo-ţionale intense, păstrând pentru alergic osemnificaţie simbolică de care adesea elnu este conştient. Cu alte cuvinte, am aveade-a face cu un mecanism de condiţionare*,organismul reacţionând într-un mod deter-minat de fiecare dată când se găseşte înaceeaşi situaţie.

ALEXANDER (Franz), psihanalistamerican de origine maghiară(Budapesta, 1891 - Palmspring,California, 1964).

Este cunoscut mai ales pentru studiilesale privind afecţiunile psihosomatice(Medicina psihosomatică) şi concepţiilesale psihanalitice, larg difuzate în nume-roase lucrări, dintre care unele traduseîn limba franceză (Principiile psihana-lizei, 1952; Psihoterapia analitică, 1959).Alexander se interesează mai mult de situa-ţiile conflictuale în care se găseşte adultuldecât de conflictele din copilărie şi nuezită să intervină activ, prin încurajări,pentru a-1 ajuta pe pacient să depăşeascăobstacolele ce-i stau în cale. Prin inter-venţiile sale se străduieşte să-i redea

Page 12: Dictionar de  Psihologie Larousse

ALEXIE AMBIŢIE

subiectului independenţa, semnalându-i totceea ce constituie o piedică în exercitareaautonomiei sale morale. Această atitudinepermite cel mai adesea scurtarea durateicurei, dar prezintă pericolul de al vedeape terapeut substituindu-şi propria perso-nalitate aceleia mai slabe a bolnavului,care riscă să nu se mai poată dezvoltaniciodată. Această primejdie nu i-a scăpatlui Alexander care, în anumite cazuri încare cura sa analitică riscă să eşueze, con-tinuă să aplice în mod riguros principiilemetodei freudiene.

ALEXIE, pierdere a capaci tăţ i i dea înţelege limbajul scris.

Subiectul nu prezintă de obiceitulburare de limbaj* oral (vorbeşte normalşi înţelege ceea ce i se spune), poate chiarsă scrie corect, în mod spontan sau ladictare, dar nu izbuteşte să citească ceeace a scris, deoarece a „uitat"' sensulcuvintelor scrise. Această deficienţăspecială a percepţiei este datorată uneileziuni cerebrale situată la nivelul ariilorparastriate care înconjoară scizuracalcarină. Alexia nu trebuie confundată cudislexia', care este o perturbare adeprinderii de a citi.

ALIENARE MENTALĂ, nebunie,tu lburare a spir i tului c a r e faceimposibilă viaţa socială.

Avem accepţiunea profundă a terme-nului numai dacă îl raportăm la societate.Alienatul este incapabil să ducă o viaţănormală, să se conformeze regulilor gru-pului său social,el fiindu-i „alienat", adicăstrăin grupului (în latineşte alienus = alaltuia, străin, ostil). Ceea ce defineşte înprimul rând alienarea mentală este pertur-barea relaţiei cu semenul, alterarea funcţieide comunicare. La alienat mijloacele de

exprimare sunt tulburate, iar atitudinile,stranii, sunt greu de înţeles. Comporta-mentul său inadaptat constituie adesea osursă de dezordine, ba chiar de pericolsocial, ceea ce motivează internarea într-unspital specializat. Autismul', caracterizatdrept pierdere a contactului vital cu lumeaexterioară, ca şi paranoia", marcată de dete-riorarea relaţiilor sociale, sunt două formemajore ale alienării mentale. Din 1958,termenii „alienat" şi „alienare mentală" tindsă dispară din vocabularul medical, fiindînlocuiţi de aceia de „bolnav mintal" şi„boală mintală". •• PSIHIATRIE; PSIHOZĂ.

ALIMENTARE, ac tu l de a hrăni ,de a se hrăni.

Problema alimentaţiei îl interesează pepsiholog din mai multe motive, principalulfiind influenţa acesteia asupra persona-lităţii şi dezvoltării intelectuale a indivi-zilor. A fost stabilit, într-adevăr, că mal-nutriţia precoce şi durabilă este respon-sabilă de slaba dezvoltare* intelectualăşi motorie a copiilor. Acest fenomen seobservă la păturile sărace ale populaţiei şi,la scară mondială, în toate teritoriile undeîncă mai domneşte foamea*. Toate studiileconstată o întârziere semnificativă a dez-voltării mentale a subiecţilor care au su-ferit de malnutriţie în primul an de viaţă.Această întârziere rămâne definitivă, ori-care ar fi apoi regimul aplicat acestorcopii. -• ANOREXIE MENTALĂ; BULIMIE.

ALTRUISM, t e r m e n creat deAuguste Comte spre a d e s e m n agrija d e z i n t e r e s a t ă p e n t r u binelesemenului .

Altruismul îşi are sursa în natură, darpoate rezulta şi din reflecţie. Se observă,la fiinţe din aceeaşi specie, comportamente

altmiste naturale, spontane. J. H. Masserman,de exemplu, citează cazul unor maimuţecare, puse într-o situaţie experimentală încare îşi pot lesne procura hrana, apăsândpe o pedală, renunţă multă vreme la hranăcând au înţeles că actul apăsării pe pedalăprovoacă un şoc electric uneia din con-generele lor. Raţiunea ne prescrie să fimaltruişti, deoarece fără solidaritate viaţadevine imposibilă. După W. Hamilton(Londra) şi R. Trivers (Harvard), altru-ismul ar putea fi definit ca o formă subtilăde egoism*.

ALZHEIMER - BOALA LUI ALZHEIMER.

AMBIANŢĂ, mediu fizic şi moralînconjurător.

Condiţiile exterioare care acţioneazăasupra individului determină, în parte,comportamentul său. Comportamentul(C), spune K. Lewin, este în funcţie depersoană (P) şi de mediul său (M);C = f (P, M). Atmosfera încordată dintr-ofamilie dezbinată, climatul afectiv defa-vorabil dintr-o întreprindere sunt suficientespre a explica numeroase eşecuri şcolaresau o scădere a productivităţii muncii,apariţia de sedimente de insatisfacţie şichiar, la unele persoane, apariţia de tul-burări de caracter*. Studiindu-se ambianţadiferitelor grupuri, s-a putut demonstraexperimental că agresivitatea" este maiputernică în mediile sociale cu o structurăautoritară decât în grupurile democratice.S-a observat, de asemenea, că ameliorarearelaţiilor interumane în colectivităţile demuncă determină o veritabilă eliberare deenergie rămasă până atunci nefolosită şi,în consecinţă, o creştere a randamentului.Condiţiile fizice ale muncii, adică venti-laţia, temperatura, umiditatea, lumina şi

zgomotele* au făcut obiectul unor studiiaprofundate, deoarece au incidenţe realeasupra productivităţii. Pe când zgomoteleprovoacă o creştere a tensiunii, muzica,judicios folosită, destinde. Pentru a seevita oboseala vizuală şi deci o scăderea randamentului, iluminatul trebuie să fiesuficient; la fel, ventilaţia trebuie adaptatădiferitelor tipuri de activitate.

IDEXTRIE, apt i tudine de a seservi cu aceeaşi dexter i tate a tâ t demâna dreaptă cât şi de cea stângă.

Ambidextriile veritabile sunt rare.Majoritatea indivizilor care se bucură deaceastă aptitudine sunt stângaci contrariaţi,care au reuşit să-şi educe în mod corectmâna lor nedominantă.

AMBIEGAL, t ip psihologic la caret e n d i n ţ e l e extratensive* şi intro-versive* se echilibrează.

Tipul ambiegal a fost considerat de uniipsihologi şi de către însuşi H. Rorschach*drept tipul cel mai echilibrat. Persoanelorcărora li se aplică acest calificativ nu lerepugnă acţiunea, dar, înainte de a trece laaceasta, simt nevoia de a reflecta la ceeace au de făcut şi de a se pregăti. Cu toateacestea, o astfel de atitudine poate exprimaşi îndoiala, indecizia.

AMBIŢIE, a s p i r a ţ i e la un s t a t u tsuperior.

Dorinţa de glorie sau de îmbogăţire lepermite indivizilor să-şi mobilizeze toateenergiile, să acceadă la un nivel mai ridicatşi să-şi realizeze potenţialităţile. Dar atuncicând ambiţia nu se bazează pe capacităţireale, cum este cazul la unii debili, ea estecauza unor decepţii şi inadaptări*.

24

Page 13: Dictionar de  Psihologie Larousse

AMBIVALENŢĂ ANALIZA FACTORIALA

AMBIVALENŢĂ, s tare a u n u i su-biect care, într-o s i tuaţ ie dată,t ră ieş te c o n c o m i t e n t s e n t i m e n t econtradictorii .

Ambivalenţa nu este o stare mentalăanormală. Cu toate acestea, se întâmplă caaceastă dualitate de sentimente să setraducă în conduite patologice atunci cândcontradicţia este ireductibilă. E Bleuler, dealtfel, a creat în 1910 termenul de ambi-valenţă spre a descrie unul din principaleleaspecte ale personalităţii schizofrenicului*.La aceşti bolnavi observăm modificăribruşte de dispoziţie fără ca motivele aces-tora să ne fie comprehensibile.

AMBLIOPIE, slăbire accentuată avăzului (acuitatea vizuală se situ-ează între 1/20 şi 4/10).

în Franţa se nasc în fiecare an circa15 (XX) de copii ambliopi, din care 5%evoluează spre cecitate*. Adesea ambliopiacopilului mic rămâne necunoscută antu-rajului acestuia. Atitudinea familiei, înspecial a mamei, poate influenţa caracterulcopilului, după cum ea îl lasă să trăiascănormal sau îl izolează şi îl ascunde. Uniiambliopi. purtători de ochelari, pot urmacursurile şcolare obişnuite, pe când alţiitrebuie integraţi într-un învăţământspecial.

AMFETAMINA, substanţă chimicădin grupa aminelor ps ihotonice,n u m i t e ş i „amine de t r e z i r e " sau„psihamine".

Amfetaminele sunt stimulenţi ai siste-mului nervos central. Ele suprimă senti-mentul de oboseală şi senzaţia de foameşi îi dau subiectului o impresie de forţă.Folosirea repetată a acestui medicamentconduce la epuizare fizică. Toxicomanii

care le consumă în doze mari prezintăconfuzie mentală şi un fel de stare psiho-tică gen „paranoia" (efect „parano"), în carepredomină angoasa şi ideile de persecuţie;efectul „parano" regresează după câtevaore de la intoxicare. Uneori apare un delirparanoid cu halucinaţii şi cu elemente deautomatism mental.

AMINTIRE, fapt care revine înspirit.

Amintirea nu există prin ea însăşi, cieste o manifestare a spiritului care recon-struieşte trecutul, retrăindu-1 prin prismaprezentului. Această reconstrucţie spon-tană este posibilă datorită cadrelor socialeale memoriei (M. Halbwachs). Cu toateacestea, în pofida reperelor de care dis-pune, amintirea evocată nu este niciodatăfidelă; ea este întotdeauna o interpretare,o schematizare a realităţii. Anumite amin-tiri, aparent insignifiante, pot masca expe-rienţe infantile importante. S. Freud le-adat numele de „amintiri-ecran". • UlTARE.

AMNEZIE, slăbire sau pierderea memoriei.

A nu se confunda amnezia, fenomenpatologic, cu uitarea*, care este un feno-men normal. Schematic, distingem douăforme de alterare a capacităţii mnezice:una, numită „amnezie de fixaţie" (sauamnezie anterogradată), priveşte reţinereaamintirilor, pe când cealaltă, caracterizatăde imposibilitatea amintirii, este numită„amezie de evocare" (sau amnezie retro-gradă). Ea se poate datora unor leziunivasculare ale encefalului, unor trauma-tisme cerebrale; se poate observa şi în psi-hoze, ca şi în stările nevropatice. în acestedin urmă cazuri, când bolnavul poate uitatotul, inclusiv identitatea sa, amnezia estede origine emoţională (amnezie afectivă);

funcţionează ca un mecanism de apăare împotriva angoasei, ca refuz al unei•ealităţi apăsătoare. Tratamentul indicatn acest caz este cel psihologic, vizândiuprimarea inhibiţiilor şi readucerea înconştiinţă a amintirilor uitate, prin joculliber al asociaţiilor de idei.

AMORF, t ip de personali tate carese defineşte, în caracterologia luiG. Heymans şi E. Wiersma, printr-oslabă emotivitate- (nE), inactivitate(nA) şi ecou imediat şi pasager alimpresiilor (P).

Lipsit de ambiţie şi nepăsător, amorfultrăieşte clipa prezentă şi îşi risipeşte timpulîn plăceri şi distracţii multiple, realmentefrivole. Câştigă simpatia anturajului datăfiind latura sa optimistă şi acomodantă.

ANALIZĂ, descompunere a unuiîntreg în elementele sale.

Analiza este mecanismul gândirii careconcentrează atenţia asupra fiecăreia dinpărţile unui ansamblu şi caută legăturilelor posibile. împreună cu sinteza formeazăo unitate, un ansamblu complementaral reflecţiei. Procedând prin diferenţierisuccesive, de la global la elementele prime,analiza este întâmpinată de sinteză multînainte de a-şi fi terminat opera; regrupă-rile au loc rapid şi apare schema completă,pe care o poate sesiza inteligenţa.

Această metodă pare a fi cea maieficace pentru învingerea dificultăţilorîntâlnite de spirit pe calea cunoaşterii, aşaîncât este utilizată în majoritatea siste-melor pedagogice. învăţarea cititului prinmetoda globală', de exemplu, se bazeazăpe acest principiu.

Acelaşi demers permite, în domeniulpsihologic, descoperirea motivaţiilor* unor

comportamente; în cazul viselor", uitării*,lapsusurilor" şi atitudinilor' adoptate deindivizi analiza face să apară semnificaţiileascunse.

în sfera muncii, analiza sarcinilor şia relaţiei „om-maşină" ocupă un locdeterminant. Ea permite calcularea valoriirelative a normelor şi justa remunerare,stabilirea circuitelor celor mai simple şieliminarea gesturilor inutile, prevenireaaccidentelor şi asigurarea pentru ucenici aunei pregătiri raţionale.

ANALIZĂ DIDACTICĂ. Formareapsihanaliştilor cere, pe lângă cunoştinţeteoretice dobâdite la universitate şi insti-tutele de psihanaliză, o psihanaliză* perso-nală, de lungă durată (de la doi la patruani), condusă de un psihanalist experi-mentat, abilitat de autorităţile superioareale profesiei. Este vorba de o cură psihana-litică şi,în acelaşi timp, de un învăţământoral, individual, la care trebuie să se su-pună acela care vrea să devină psihanalist.După această etapă, debutantul poate între-prinde cure, rămânând el însuşi un anumittimp sub controlul unui al doilea psiha-nalist, stăpân pe meserie.

ANALIZĂ FACTORIALA, ramurăa matematicii aplicate, conceputăde C E . Spearman pentru analizarezultatelor obţinute prin adminis-trarea mai multor teste mentale,în general, această metodă statis-tică încearcă să pună în evidenţăfactorii comuni unui ansamblu devariabile care au între ele anumitecorelaţii.

Când i se propun unui individ sarcinidiferite, se constată că rezultatele nu serepartizează la întâmplare, existând între

27

Page 14: Dictionar de  Psihologie Larousse

ANALIZA TRANZACŢIONALA ANIMISM

ele relaţii determinate: în cazul unui şcolarcare obţine note foarte bune la latină şi lageometrie şi note proaste la desen, gândimîn mod intuitiv că primele se datoreazăunei aptitudini pentru raţionamentul logiccare nu intervine în probele grafice. Darpentru a face această afirmaţie este nece-sară o confirmare obiectivă. Analiza fac-torială ne-o furnizează în mod oportun.Datorită acestei tehnici, Spearman a pututpune în evidenţă o aptitudine generală(pe care o numeşte factorul G). care arconstitui energia mentală şi ar fi asimi-labilă cu inteligenţa'. Printre testele celemai saturate în factorul G figureazăaşa-numitele Progressive Matrices ale luiJ. C. Raven.

ANALIZĂ TRANZACŢIONALĂ,psihoterapie de grup datorată psi-hiatrului american E. Berne (1962)şi bazată pe analiza relaţiilor inter-individuale.

„Tranzacţia" este unitatea de raportsocial: „fac ceva pentru sau împotriva ta(stimul), iar tu reacţionezi în consecinţă"(răspuns). în acest schimb sunt angajateamândouă personalităţile şi, atât unul câtşi celălalt, ne putem comporta ca un copil,ca un părinte sau ca un adult obiectiv.

Eul-„copil" (C) corespunde emoţiilor,spontaneităţii şi creativităţii; Eul-„părinte"(P) este ansamblul valorilor şi preceptelorintroiectate în timpul copilărfei (analogSupraeului* freudian); Eul-„adult" (A) estepersoana logică, obiectivă, care culegeinformaţia şi o tratează fără patimă, fărăa se lăsa influenţată de opiniile personale.Fiecare dintre aceste trei stări ale Euluiconstituie un sistem complet de senti-mente, de atitudini, de idei, de limbaj, care

este pus în mişcare în mod spontan îndiversele situaţii cu care suntem con-fruntaţi . Dar se întâmplă ca o persoană sănu utilizeze decât un singur registru derăspunsuri sau ca una dintre aceste treistări ale Eului să o încalce pe cealaltă. înacest caz. „tranzacţia" nu poate reuşi, ca încazul, de exemplu, când la o stimulare detip A interlocutorul reacţionează cu modulP sau C. Analiza unor astfel de compor-tamente îi permite pacientului să conştien-tizeze mecanismele psihologice care leguvernează şi să acceadă la autonomie. înacest proces, psihoterapeutul are un rolmarcat directiv, dar şi ceilalţi membri aigrupului au rolul lor, ajutându-1 pe subiectsă se perceapă mai bine, relevând şi subli-niind atitudinile neadecvate pe care el leadoptă de regulă.

ANALIZOR, sistem neurofiziologiccare permite să fie percepută şianalizată lumea.

Acest termen, folosit de I. P. Pavlov,desemnează receptorii" senzoriali, căile lornervoase şi teritoriile din scoarţa cerebralăcare le corespund. Analizorul vizual, deexemplu, cuprinde retina, căile optice şizona vizuală corespunzătoare din cortexuloccipital. Leziunea uneia sau alteia dinpărţile acestui aparat nervos duce lacecitate*. Dar pe când bolnavul are senti-mentul de a fi orb (pentru că trăieşte înbeznă) când ochiul sau prelungirile salenervoase sunt atinse, el nu are aceastăconştiinţă atunci când distrugerea afec-tează creierul. Există şi analizori interni,care tratează mesajele care provin directde la corp.

ANAMNEZĂ, ansamblu de infor-maţii culese de la bolnav şi de la

anturajul acestuia, referitoare laistoria sa personală şi a maladieide care suferă.

Anamneză orientează diagnosticul" şiadesea şi atitudinea terapeutică a medi-cului sau a psihologului. într-adevăr, orga-nizarea cronologică a elementelor furni-zate de această anchetă permite uneoriinvestigatorului perspicace să descopererelaţii cauzale între anumite fapte. Deexemplu, o bruscă dizortografie* la unşcolar, care până atunci scria satisfăcător,poate fi raportată la o ruptură de echilibrufamilial şi se explică prin aceasta (naştereaunui nou copil, îndepărtarea unui părinteiubit etc).

ANGOASĂ, nelinişte dusă laextrem, frică iraţională.

Angoasa este o senzaţie apăsătoarede indispoziţie profundă, determinată deimpresia difuză a unui pericol vag, imi-nent, în faţa căruia rămâi dezarmat şineputincios. De cele mai multe ori aceastăstare se asociază cu modificări neuro-vegetative comparabile cu acelea pe carele observăm în şocurile* emoţionale:palpitaţii, transpiraţie, tremurături, vedereînceţoşată etc.

Angoasa, care are efecte dezorganiza-toare asupra conştiinţei, generează o regre-siune* conjunctă a gândirii şi a afecti-vităţii*. Cauzele sale pot fi un conflict*interior (când, de exemplu, ne reprimămagresivitatea), o activitate sexuală nesatis-făcătoare sau o pierdere în sfera dragostei(doliu, dezaprobarea unei persoane iubite...)care reactivează un vechi sentiment deabandon, datorat precedentelor experienţedureroase. în unele cazuri nu situaţia realăeste aceea care generează angoasa, ci fan-tasmele, reprezentările imaginare ale unei

situaţii conflictuale inconştiente. La uniicopii înclinaţi să se masturbeze, de exemplu,ameninţările grosolane ale părinţilor, ame-ninţări care se grefează pe un fond deculpabilitate, pot provoca puternice reacţiiemotive şi conduite inadaptate, legate deteama de castrare*, de teama de a fi mutilatsau de a-şi pierde membrul viril. Angoasaîn sine nu este un fenomen patologic, eafiind legată de condiţia umană.

După observaţiile lui R. Spitz*, primamanifestare a angoasei veritabile se pro-duce, la sugar, spre luna a opta, în absenţamamei, la apropierea unui străin bruscrecunoscut ca fiind diferit de aceasta.Departe de a fi o manifestare anormală,acest comportament este semnul unui pro-gres, dovada că sugarul a atins capacitateade a distinge familiarul de străin şi cădezvoltarea sa afectivă se desfăşoară înmod normal. Cu timpul, în momentelecruciale ale existenţei, când o nouă adap-tare se dovedeşte necesară, individul îşiregăseşte,în mod temporar, angoasa. Dacăel este incapabil să-şi creeze condiţii deadaptare, insecuritatea persistă şi poateconduce la nevroză* sau la psihoză*.Angoasa patologică — descrisă în nouanomenclatură psihiatrică americană (DSMIII, 1988) sub termenii „tulburare panică"(panic disorder) şi „anxietate generalizată"— este simptomul psihiatric întâlnit celmai frecvent în practica medicală.

ANIMISM, credinţă că orice lucrueste animat şi purtător de intenţie.

Această atitudine se întâlneşte la copiiimici şi la populaţiile primitive care suntincapabile să-şi explice altfel fenomeneleal căror mecanism nu-1 înţeleg. Copilulcare, în plimbarea sa nocturnă, se vedeînsoţit de Lună, este convins că aceasta

Page 15: Dictionar de  Psihologie Larousse

ANOREXIE MENTALA ANULARE

îl urmăreşte. La fel, elementele naturiidezlănţuite sunt, mai mult sau mai puţinconştient, asimilate de spiritele simple cumânia uivină, pe care ele încearcă să ocalmeze prin sacrificii menite să câştigebunăvoinţa Demiurgului. Acest sistem degândire, care îşi are obârşia în preistoriaumanităţii, se perpetuează la copii şi seregăseşte în prezent nu numai la cei 150de milioane de animişti (în special locui-tori ai Africii, Asiei şi Oceaniei), ci şi laaproape toţi indivizii prea puţin cultivaţi).

ANOREXIE MENTALĂ, refuzulalimentării.

Anorexia mentală se observă îndeosebila adolescenţi şi la fete şi femeile tinere(15-25 de ani), în general virgine, daruneori şi la copiii mici şi chiar la sugari.După W. H. Kaye (1982), anorexicul numănâncă din cauză că senzaţia de foamedispare sub influenţa unor morfine endo-gene (endorfine'), a căror prezenţă în tala-mus, în cantitate sporită, a fost obiectivată.Motivul postirii.însă, nu este cunoscut. Cutoate acestea, analiza psihologică face săapară,în aproape toate cazurile, un conflictactual cu anturajul, în special cu mama.Teama de abandon, culpabilitatea legată detrezirea sexualităţii provoacă uneori acestcomportament, care semnifică nostalgiatrecutului, dorinţa de a reveni la situaţiainfantilă. Tratamentul cel mai eficace esteo separare temporară (rareori mai mare dedouă luni) de mediul familial şi o acţiunepsihoterapeutică aplicată bolnavului şipărinţilor săi.

ANORMAL, ceea ce este în afaranormelor, care nu este frecvent.

Anormalitatea implică referinţa la ungrup determinat şi la o medie stabilită în

prealabil. Este o noţiune extrem de rela-tivă, care şi-ar putea găsi ilustrarea în călă-toriile lui Gulliver care, în mod succesiv,este „anormal" în mijlocul liliputanilor,apoi în mijlocul uriaşilor din Brobdingnag.Conceptul de anormalitate este cu atâtmai greu de înţeles cu cât există tendinţade a identifica norma cu ceea ce estefrecvent şi de a-i socoti suspecţi pe toţi„devianţii", îndeosebi pe cei care profe-sează opinii contrare ideilor moştenite(Socrate, Soljeniţîn...). Anormalul nu esteîntotdeauna totuna cu patologicul. Omulconsiderat „anormal" poate fi tocmai acelacare va face să progreseze umanitatea.

ANOXIE, rarefiere sau suprimarea oxigenului distribuit de sângeţesuturilor.

Anoxia determină alterări celulare, înspecial la nivelul formaţiilor nervoasesuperioare care sunt extrem de vulnerabile.Când anoxia survine la naştere, ca urmarea unui act obstetric dificil, copilul este„vânăt"; trebuie să-l baţi delicat pe fese şipe spinare pentru ca el să scoată primulţipăt (care corespunde intrării brutale aaerului în plămâni), sau să-l reanimezi prinmetoda respiraţiei „gură la gură". în acestesituaţii timpul presează, întrucât după5-10 minute se pot instala leziunicerebrale ireversibile, generatoare detulburări neurologice şi de arieraţie*mentală.

ANTICIPARE, acţiune de a devansa.Printr-un demers al gândirii, o acţiune

determinată poate fi executată înainte deapariţia semnalului aşteptat. Experienţacotidiană arată că gândirea organizează curegularitate scheme anticipatoare, pornindde la anumite elemente. Lucrul acesta estedeosebit de clar în actul cititului sau în

descifrarea unei partituri muzicale, cândcel care citeşte „ghiceşte" ceea ce va urma.Cercetările de psihologie animală au sta-bilit că anticiparea există şi la dobitoace,ba chiar şi la nevertebratele inferioare.

ANTIPSIHIATRIE, mişcare filo-sofică şi medicală care supune cri-ticii concepţia occidentală desprenebunie şi rolul medicilor psihiatriîn societatea noastră.

Antipsihiatria a apărut la începutulanilor 1960, o dată cu difuzarea ideilorlui G. Bateson asupra originii psiho-familiale a schizofreniei, a ideilor luiM. Foucault asupra nebuniei şi a aceloraale lui H. Marcuse cu privire la societateaabundenţei.

Teza esenţială a antipsihiatrilor este căboala mintală (în special schizofrenia),neavând decât cauze psihosociale, nu estecu adevărat o boală. „Nebunii" sunt înrealitate „nonconformişti", „devianţi" înraport cu o normă stabilită, iar internarealor nu are alt scop decât să-i constrângă săaccepte o anumită ordine socială. înlumina acestui postulat, ar trebui să fiesuprimate spitalele psihiatrice sau cel puţinsă fie transformate în cămine de unde săfie izgonită orice violenţă, inclusiv con-strângerea la simpla disciplină. Primatentativă de acest fel a fost pusă în prac-tică, în 1962, de medicul englez D. Cooper,dar, în faţa ostilităţii infirmierilor, a trebuitsă înceteze în 1966. Alte comunităţiterapeutice — în care bolnavii şi perso-nalul de îngrijire se confundă, reunindu-se,discutând liber, analizând evenimentelecotidiene ale comunităţii — au fost createîn Anglia de D. Cooper, R.D. Laing,A. Esterson şi L. Redler; în Italia deF. Basaglia; în Franţa de M. Mannoni.

Antipsihiatria îngrozeşte opinia publicăşi mulţi psihiatri o consideră irealistăşi utopică.

ANTROPOLOGIE, ştiinţă a omuluişi a operelor sale.

Conform tradiţiei, se distinge antro-pologia fizică, disciplină care studiazăcaracteristicile morfologice ale diferiteloroase umane, servindu-se mai ales demăsurători, şi antropologia culturală, careîşi aplică cercetarea la faptele de cultură*.Reprezentanţii acestei a doua şcoli pornescde la principiul că, pentru a înţelege omul,este necesar să-l situezi în mediul săusocial. Interpretând faptele de cultură, esteposibil să înţelegi structurile sociale şi,prin prisma lor, fiinţa umană. Dar antropo-logia s-a dezvoltat considerabil şi actual-mente în Franţa antropologii considerăsub acest termen generic patru domenii:1) antropologia socială şi culturală (sauetnologia); 2) antropologia lingvistică (sauetnolingvistica); 3) antropologia biologicăsau fizică, având drept obiect de studiuvariaţiile caracterelor biologice ale omuluiîn spaţiu şi în timp; 4) preistoria.

ANULARE. Mecanism prin care o per-soană se străduieşte să suprime în modmagic o idee sau un act, imaginând sauefectuând o acţiune inversă celei pre-cedente: de exemplu, executând cu mânastângă ceea ce tocmai a executat cu mânadreaptă. Acest comportament corespundeunui mecanism de apărare" al Eului, des-tinat să îndepărteze angoasa datorată apari-ţiei de sentimente sau de idei inacceptabilepentru individul conştient. Anularea retro-activă, descrisă de Freud, se încadreazăîn gândirea magică; o găsim îndeosebi înritualurile obsesionale.

30 31

Page 16: Dictionar de  Psihologie Larousse

ANXIETATE ARIERAŢIE

ANXIETATE, stare afectivă carac-terizată printr-un s e n t i m e n t deinsecuritate, de tulburare, difuz.

Adesea folosit ca sinonim al angoasei,termenul anxietate se deosebeşte de celdintâi prin absenţa modificărilor fizio-logice (senzaţie de sufocare, transpiraţie,accelerarea pulsului...), care nu lipsescniciodată în cazul angoasei. Numeroaseşcoli încearcă să explice geneza anxietăţiiprin prisma poziţiilor lor doctrinale. Pentruteoreticienii învăţării această stare ar fi oreacţie de teamă condiţionată, o tendinţădobândită. Pentru psihanalişti, dimpotrivă,anxietatea s-ar explica prin frustrările libi-doului' şi interdicţiile dictate de Supraeu*;anxietatea ar fi semnalul de pericol adresatEului* — adică personalităţii conştiente —care, astfel prevenit, poate reacţiona prinmăsuri adecvate sau mobilizându-şi meca-nismele de apărare*.

APARAT PSIHIC, model teoret icimaginat de S. Freud p e n t r u areprezenta şi a face inteligibilăfuncţionarea vieţii mentale.

Freud a elaborat două teorii ale apa-ratului psihic. Prima, formulată în 1900,concepe aparatul psihic după modelularcului reflex, cu o extremitate senzorialăşi o extremitate motorie. Percepţiile (polulsenzorial) lasă în psihismul nostru impresiidintre care multe nu devin aproape nici-odată conştiente. (Acest sistem inconştientnu este numai sediul amintirilor uitate,ci şi acela al impulsiilor* înnăscute şi alanumitor dorinţe*.) La extremitatea moto-rie se situează sistemul preconştient'.Inconştientul şi preconştientul sunt sepa-rate de cenzură", care reglează pasajuldintre aceste două sisteme. A doua teorie aaparatului psihic, expusă în 1923, rectifică

unele puncte slabe ale primei teorii. Eadistinge în personalitate trei"„instanţe":1) Eul", care este în raport cu percepţiile,reglează desfăşurarea proceselor psihiceîn timp şi le supune probei realităţii;2) Şinele", în care se agită impulsiilenoastre primitive", pe care Eul ar vreasă le supună puterii sale; 3) Supraeul',care se exprimă prin morală. Şinele sesupune principiului plăcerii', Eul se supuneprincipiului realităţii'.

APATIC, în caracterologia luiG. Heymans şi E. Wiersma, t ip depersonal i ta te care se defineşteprintr-o slabă emot iv i ta te ' (nE),inactivi tate (nA) şi lentoarea reac-ţiei la impresii (S).

Apaticul este opus colericului' (E.A.P.).Om al principiilor şi rob al obişnuinţelor,el se caracterizează prin placiditate, calmşi conformism. Introvertit, secretos, nu estelesne de descifrat. Este un spirit raţional,rece, opac la consideraţiile sentimentale.

APATIE, indolenţă, lipsă de ener-gie, aparentă insesibi l i tate la sti-mulările afective.

Această stare poate fi legată de con-stituţia fizică, de o disfuncţie endocrină(insuficienţă tiroidiană sau suprarenală),de o tulburare nervoasă (depresie, confuziementală, demenţă...) sau de anumite con-diţii de viaţă de lungă durată (detenţie,şomaj).

APRAXIE, pierdere a capacităţii dea executa gesturi sau acte elemen-tare, fără ca aceasta să se datorezeunei paralizii sau deficienţe motorii.

Se disting mai multe varietăţi de apraxie:1) apraxia buco-facială (imposibilitatea

de a executa la comandă mişcări ale guriişi feţei); 2) apraxia îmbrăcării; 3) apraxiaideomotoare (imposibilitatea de a face ungest simbolic, de felul salutului militar);4) apraxia ideatoare (imposibilitatea de autiliza corect un obiect, de exemplu de aaprinde o lumânare). Subiectul îşi ima-ginează, descrie gestul care i se cere a fiexecutat (şi pe care el ar vrea să-1 execute),dar fără a izbuti să-1 facă: a „uitat" schemadinamică gestuală. Apraxia nu este oagnozie*, ci mai degrabă o amnezie*motorie datorată unor leziuni ale scoarţeicerebrale.

Apraxia constructivă este o tulburare privindexecutarea desenelor şi a sarcinilor construc-tive (puzzle, cuburi...): bolnavul (desenele dindreapta) este incapabil să reproducă desenele

din stânga

APTITUDINE, dispoziţie naturalăşi dobândită de a efectua anumitesarcini.

După E. Claparede, aptitudinea esteceea ce permite diferenţierea indiviziloratunci când, la o educaţie egală, îi privimdin unghiul randamentului. Potrivit dome-niului în care se manifestă, aptitudinile seclasifică în intelectuale, senzoriale, motoriietc. Funcţii generale ca atenţia şi judecatavor fi considerate aptitudini, la fel ca şidispoziţiile particulare, cum ar fi abilitateade a desena.

Timp îndelungat aptitudinile rămânnediferenţiate şi, în general, numai cuîncepere de la vârsta de aproximativ 10 aniele prind a se preciza. Pe când aptitudineapentru muzică şi desen se manifestă destulde precoce, cele pentru matematică şicercetare ştiinţifică nu apar înainte de14 sau 16 ani. Diagnosticarea aptitudiniloreste o sarcină importantă a consilierilor*de orientare şcolară şi profesională, careau misiunea de a-i călăuzi pe tineri înalegerea unei profesii.

ARHETIP, model primitiv etern.Acest termen, luat de la Sfântul

Augustin, a fost introdus în psihologiaabisală de C.G. Jung (1919) pentru adesemna imaginile arhaice (dragonul,Paradisul pierdut...) care constituie un fondcomun al întregii umanităţi. Le regăsim lafiecare persoană, din toate timpurile şi depretutindeni, alături de amintirile per-sonale. Vehiculate de fabule, mitologie,basme şi legende, arhetipurile se manifestăîn vise*, deliruri* şi artele picturale. Eleconstituie conţinutul a ceea ce Jungnumeşte inconştientul colectiv.

ARIERAŢIE, s tare a unui copil saua unui adult întârz iat în dezvol-tarea sa.

Această întârziere, care se evaluează înraport cu media grupului căruia îi aparţineindividul în cauză, poate fi globală sau,dimpotrivă, să nu afecteze decât o parte apersonalităţii*. Când sunt atinse funcţiilepsihice, subiectul este incapabil să reu-şească în viaţă; dacă este vorba de uncopil, acesta se dovedeşte inapt să înveţe,fiind naiv şi egocentric.

1) Arieraţia intelectuală corespundeunei insuficienţe congenitale a dezvoltăriiinteligenţei care se manifestă precoce şi,în

Page 17: Dictionar de  Psihologie Larousse

ARSENI

principiu, mi poate fi niciodată recuperată, psihic-creicr, a aprofundat şi problcma-în F-"ranţa, se evaluează" între 3 şi 67,, tica psihoncurologiei şi psihochirurgici.procentajul de arieraţic gravă. Arieraţia Opera sa capitală este Tnitnt de neurologicintelectuală se poate datora eredităţii, unei în 5 volume (8 tomuri), 1979-19X3, la

femeie şi care poate afecta pe toţi băieţii neurologi din ţară. A mai scris. întrenăscuţi de aceeaşi mamă), unei aberaţii altele: Durerea (1967). în colaborare cucromozomice (ca în sindromul lui Down). 1. Oprescu; Psihoncurologie (1983). înunei leziuni organice a creierului, ca urmare colaborare cu M. Golu şi L. Dănăilă.a unei boli a mamei în perioada gravidităţii(cum ar fi rubeola), unui traumatism era- ASIMILARE, condui tă activă pr innian perinatal. unei encefalite ctc. Există c a r e modif icăm mediul în loc săînsă si alte stări de arieraţic intelectuală ale ne acomodăm acestuia.

par a fi în relaţie cu o ..neglijenţă cultu-rală" (ca în ca/.ul copiilor sălbatici) sau cuo carenţă afectivii precoce.

2) Arieraţia :it'cctivă.care apare cel maiadesea la imli\ i/ii cu o inteligenţă normală,corespunde unei imaturităţi psihice, ca o

copilăriei; ea se manifestă mai ales printr-unataşament excesiv faţă de părinţi, prinabsenţa de autonomie, egoism, puerilitate,putând evolua favorabil sub influenţapsihoterapici.

ARSENI (Constantin), neurolog şineurochirurg român (Dolhasca, jud.Suceava, 1 9 1 2 - B u c u r e ş t i , 1994).

Discipol al lui Dumitru Bagdasar(1893-1946), creatorul şcolii române deneurochirurgie, C. Arseni a devenit în1975 directorul celui mai mare spitalde neurochirurgie din lume, unde con-ducea direct secţia de tumori cerebrale(Spitalul clinic de neurochirurgie „Prof. dr.D. Bagdasar", Bucureşti). Realizări impor-tante în domeniul patologiei chirurgicalea proceselor expansive intracraniene, închirurgia cerebrovasculară, traumatologiacraniocerebrală etc. Preocupat de raportul

prin care fiinţele vii transformă clementeleextrase din mediu, integrândii-le în proprialor substanţă. în psihologic. J. Piaget

la o situaţie sau alta. De exemplu, copilulsugar care descoperă că un obiect poateIi mişcat dacă se trage de sfoara de careacesta este legat va trage de faţa de masă

ma ACOMODARE.

ASOCIAŢIE, a c ţ i u n e de a apropia,de a reuni .

Fenomenele psihice au proprietatea dea se lega în conştiinţă, independent devoinţă, în virtutea anumitor legi, enunţatede Aristotel. Acesta a remarcat că evo-carea amintirilor este înlesnită de referireala alte impresii care au cu acestea raporturide contiguitate, de similitudine sau deopoziţie. Studierea acestor legi primarede asociaţie (contiguitate, asemănare şicontrast) a stat pe primul-plan pentrupsihologia din secolele al XVllI-lea şial XlX-lea. La sfârşitul secolului trecut,F. Galton, care a încercat pe el însuşi expe-rienţa asociaţiilor libere, a tras concluzia

că cuvintele si ideile asociate ,,pun în întreprindere dala. Acest nivel de aspiraţielumina cu o ciudată precizie bazele gân- este de importantă primordială în compor-dirii omului si îi dez\ ăîuie anatomia men- tamcntul I unţclor umane deoarece influen-tală cu mai multă lipsă de menajament ţează. mai mult sau mai puţin clar. atin-decât ar dori-o". Această constatare i-a intri- gerca scopurilor. Depinzând atât de factoritat pe psihiatri (G.H. Kcnt si A.J. Rosanov) individuali cât si de factori sociali, nivelulşi pe psihanalişti (C.G. .lung) să pună la de aspiraţie necesită o anumită cunoaşterepunct liste de cuvinte susceptibile să son- de sine. cunoaşterea valorii proprii. a apti-de/e problemele psihologice ale pacien- tudinilor şi limitelor personale şi dorinţaţilor lor şi să Ic reveleze complexele . de a accede la un statut'determinat. UneoriAceastă probă a fost utilizată şi pentru subiectul, profund influenţat de condiţiileidentificarea criminalului dintr-un grup de sociale, aspiră să atingă un scop prea înaltsuspecţi. în acest caz se aleg douăzeci de în raport cu posibilităţile avute: el arc ocuvinte susceptibile să-i amintească vino- aniivatului scena şi circumstanţele delictului, nec<cuvinte care sunt amestecate cu alte optzeci adii'dereacţie, semnele emoţionale şi, când se dis- p c r m i t precizarea câtorva trăsături de per-pune de aparatajul necesar, reacţiile elec- sonalitatc ale subiecţilor examinaţi şi, prin

pararea protocoalelor suspecţilor permite lor în situaţii de viaţă reală,adesea obţinerea mărturisirii crimei dinpartea delincventului. ASTAZIE, i m p o s i b i l i t a t e de a se

Cura psihanalitica este şi ca bazată pe m e n ţ i n e în poz i ţ i e ver t ica lă .asociaţia liberă. în loc să i se ceară pacien- Este vorba de o tulbuiaie funcţională

uite

•into

suscept

care sur

ibilc să-i

H amestec

ami

•ale i

nteasc

•u alte optzeci

anii mi

aducă

lă vi

de/il

i c a t i c . dar nu

să 1 con

si aptitl

ducă l a n

idini

uda

le

P-

tara constrângere, sa comunice tot ceea ce deosebeşte proluiul,îi trece prin minte. în felul acesta, psihana- cunoaşte cauza organică. Se însoţeştelistul nu introduce în cură nimic personal, aproape întotdeauna de abazie". •• ISTERIE,pacientul fiind acela care determină mersulpsihanalizării. ASTENIC. în biotipologia lui

E. Kretschmer, tip morfologic caracterizatASPIRAŢIE, a n s a m b l u de t e n d i n ţ e prin aspectul său longilin. -» LEPTOSOM.c a r e î l p r o p u l s e a z ă p e o m c ă t r e u nideal . ASTENIE, l i p s ă s a u s l ă b i r e a

Se vorbeşte de aspiraţie într-o acţiune forţelor.atunci când efectuarea acesteia înseamnă Astenia este o stare de oboseală perma-pentru individ realizarea capacităţilor sale. nentă pe care simpla odihnă nu o poateSuccesele şi eşecurile noastre sunt în luncţie face să dispară. Se caracterizează prinde nivelul de reuşită pe care sperăm să-1 lehamite şi fatigabilitate fizică şi intelec-atingem, acela pe care ni-l fixăm într-o tuală. Poate fi consecinţa unei infecţii

35

Page 18: Dictionar de  Psihologie Larousse

ATAŞAMENT

(hepatită virală...), a unei disfuncţii endo-crine (hipotiroidie, insuficienţă supra-renală...), a surmenajului sau se poatedatora unor cauze pur psihologice (refu-lare" sau frustrări' repetate).

ATAŞAMENT, ansamblu de legă-turi care s-au stabilit între unnou-născut şi mama sa, începândcu senzaţiile şi percepţiile suga-rului vizavi de aceasta şi, reciproc,ale mamei faţă de copilul ei.

Din ziua a treia după naştere sugaruleste capabil să recunoască mirosul sânuluişi gâtului mamei şi să-1 diferenţieze deacela al unei alte femei care are unnou-născut de aceeaşi vârstă. La fel,el estecapabil să distingă vocea sa, gustul pieliisale, calitatea palpărilor ei.

Noţiunea de ataşament a fost introdusăîn psihologie în 1959 de către J. Bowlby(1907-1990), ca urmare a investigaţiiloretologiştilor. H.F. Harlow prezenta puilorde maimuţă două mame de substituţie: unaconfecţionată din sârmă şi prevăzută cu unbiberon cu lapte, alta fără biberon, însăacoperită de blană. Maimuţicile se aruncauspre aceasta din urmă, preferând contactulşi căldura blănii animale. Această obser-vaţie contrazice teza psihologică potrivitcăreia legătura cu mama derivă din satis-facerea trebuinţei de hrană.

Pentru Bowlby nu încape îndoială căataşamentul este un proces înnăscut alecărui mecanisme — strigătele, agăţarea,strângerea la piept, suptul — sunt comunecopilului şi puiului de maimuţă. Surâsul,specific omului, este unul dintre meca-nismele ataşamentului care apare foarte detimpuriu la noii-născuţi. Teoria ataşa-mentului s-a îmbogăţit an de an; actual-mente ea depăşeşte diada mamă-copil,

înglobând relaţiile cu ceilalţi membri ai

ATELIER PROTEJAT, loc în carelucrează muncitori handicapaţicare nu se pot adapta marii colec-tivităţi sau care sunt incapabili săsatisfacă exigenţele obişnuite alepatronilor.

Cel mai adesea este vorba de bolnavimintali sau cu beteşuguri fizice, a căroreficienţă este limitată şi din cauza unorsechele ale afecţiunii de care suferă şi caredoresc să se readapteze progresiv la o viaţăsocială normală. în Franţa, în aceste ate-liere se lucrează 30-39 ore pe săptămână,muncitorii primind o remuneraţie propor-ţională cu randamentul lor, care nu poatefi însă inferioară salariului fixat prin decretministerial. Munca protejată, prevăzutăde Codul familiei şi de ajutorul social(art. 167 şi 168), a fost definită de legeadin 23 iunie 1975 cu privire la handicapaţişi de decretul din 31 decembrie 1977.Admiterea într-un atelier protejat estesubordonată autorizaţiei comisiei tehnicede orientare şi de reclasare profesională(Co.T.O.Re.P.r.

ATENŢIE, concentrare a spirituluiasupra a ceva.

A fi atent înseamnă, într-un fel, a teînchide faţă de lumea exterioară spre a tefocaliza asupra a ceea ce te interesează.

Experimentându-se cu pisici, s-a pututarăta ceea ce se întâmplă la nivel neuro-fiziologic. Mai întâi animalul este făcut săaudă sunete scurte („pocnete") şi se înre-gistrează influxurile nervoase ale urechii.Apoi se lasă să apară în raza privirii ani-malului un şoarece: percepţia „pocnetelor"scade. Interesul pisicii pentru şoareci o face

să-şi concentreze atenţia asupra miculuirozător, limitându-i câmpul conştiinţei. Deîndată ce şoarecele este retras, potenţialeleînregistrate redevin egale între ele. Existădeci o inhibare relativă şi temporară aexcitaţiei nervoase, structurile superioare(cortexul cerebral) acţionând direct asupracelor inferioare.

Când atenţia pisicii este concentrată asupraşoarecelui, potenţialul ei auditiv este limitat.Acest potenţial redevine normal de îndată ce

retragem şoarecele

Schematic, varietăţile atenţiei se cla-sează în două mari categorii: atenţiavoluntară, care depinde de individ şi demotivaţiile sale, şi atenţia involuntară, careeste atrasă de mediul exterior, ca urmarea organizării particulare a câmpului per-ceptiv în care apare un obiect, detaşat

din ansamblu. Toate eforturile publicităţii"tind să atragă atenţia publicului asupraunui produs, amenajându-i câmpul per-ceptiv, pentru ca apoi să-l menţină treaz,interesându-1 în modul cel mai profund.Date fiind aceste consecinţe practice, pro-blema atenţiei a făcut obiectul unor impor-tante lucrări în laboratoarele de psihologieexperimentală din armată şi din industrie.

scade rapid. Dincolo de o durată de două-zeci de minute, apare oboseala, se producerori şi omul de serviciu trebuie înlocuit.Capacitatea de atenţie a unui subiect poatefi apreciată cu ajutorul testelor. Cel maisimplu dintre ele cere să fie barate anumitelitere dintr-un text (toate literele a, deexemplu); se notează apoi erorile şi vitezade execuţie.

ATITUDINE, manieră de a fi într-osituaţie.

Conceptul de atitudine acoperă diversesemnificaţii. El desemnează orientareagândirii, dispoziţiile profunde ale fiinţeinoastre, starea de spirit proprie nouă înfaţa anumitor valori (efortul creator,bani...) etc. Există atitudini personale, carenu pun în cauză decât individul (prefe-rinţele estetice, de exemplu), şi atitudinisociale (opţiunile politice), care au oincidenţă asupra grupurilor. Dar ceea ce lecaracterizează şi pe unele şi pe altele estefaptul că întotdeauna este vorba de unansamblu de reacţii personale faţă de unobiect determinat: animal, persoană, ideesau lucru. Subiectul însuşi le percepe cafăcând parte integrantă din personalitateasa, ceea ce face ca atitudinile să fie foarteînrudite cu trăsăturile de caracter. Cu câtEul" este mai puternic cu atât atitudinilesunt mai independente, mai deschise şi

Page 19: Dictionar de  Psihologie Larousse

r-o totală indi-rioară. Copiluli în permanenţă

mită intcn- picior pe altt

stc. de la indiferentă jiir-impre

rate (L. L. Thurstone , 1928). •> SONDAJ.

ATLETIC, se s p u n e d e s p r e unsubiect care are c a r a c t e r i s t i c i l efizice ale a t le tului .

După E. Kretschmer". indivi/ii de acesttip posedă un temperament deosebit, încare predomină interiorizarea emoţiilor,timiditatea si idealismul.

activităţi ritualizate (de exemplu, aşezareaveşmintelor în aceeaşi ordine) sau repe-tarea perseverentă a aceloraşi jocuri.Copilul autist, pierdut în activităţile salestereotipe.evoluea/ă într-un univers privai.

ATOM SOCIAL, expresie datoratălui J. L. Moreno şi care desemneazăreţeaua de relaţii ale unui individcu anturajul său, schematizate subformă de atracţii şi de repulsiireciproce.

atomilor sociali al unui grupuscul senumeşte „sociogramâ'".

AUTISM, excesivă închidere însine, ducând la o desprindere derealitate şi la o intensificare a vieţiiimaginative.

L. Kanner a descris, în 1943, subnumele de autism infuiitil precoce, o formăde psihoză a copilului. Acest sindrom, carese observă mai adesea la băieţi decât lafete (de două până la patru ori mai mult),poate să apară extrem de timpuriu (înaintede vârsta de 2 1/2 ani).

Se disting două trăsături esenţiale:închiderea în sine şi nevoia imperioasă de

tare a mediilor şcolare normale, ha chiarşi orice achi/.iţie intelectuală, conduce lao situaţie deficitară gravă şi ireversibilă.

AUTOEROTISM, ju i sare sexualăîn absenţa partenerului .

Autoerotismul poate surveni spontan. în

căutat de subiect, cu ajutorul onanismului".La copii, alte activităţi, cu un caracter maipuţin evident sexual, cum ar fi sufereapolicelui sau balansarea corpului, suntcomportamente autoerotice care determinăo destindere şi o stare Je bună dispoziţie.în practică, aceste activităţi dispar de lasine atunci când subiecţii au atins o anu-mită maturitate afectivă. Dacă le regăsimla adult, ele sunt semnul unei regresiuni\

AUTOMATISM, a c t i v i t a t e c a r es c a p ă c o n t r o l u l u i v o l u n t a r ş i sereal izează i n d e p e n d e n t de acesta .

Reflexele, activitatea inimii, aceea acentrilor respiraţiei şi a aparatului digestivsunt principalele automatisme biologiceale organismului. în mod normal, o acti-vitate învăţată si frecvent repetată devine

automatică. Chiar si viaţa psihică areautomatismele sale (asociaţii de idei,memorie...). în anumite stări patologice(isterie, epilepsie, traumatism cranian)se pot observa activităţi automatice, camersul sau prinderea trenului, care scapăconştiinţei bolnavilor. Adesea, în stările de

devine chiar mai importantă. Studii sianchete efectuate de psihologi şi psihiatri(.1. M. Sutter. H. Luccioni) demonstreazăcă absenţa disciplinei determină perturbaţii

se face prost, personalitatea rămâne slabă,inconsistentă: subiectul trăieşte în inse-

eştia idelir.matism mentala propriei per

rbeacomandă gândurile. Această formă spe-cială de delir de influenţă, simptomaticăpentru disocierea personalităţii, a foststudiată de psihiatrul rus V. Kandinski şide francezul G. G. de Clerambault.

AUTOPUNITIUNE pedeapsă pecare ne-o aplicăm noi înşine.

La baza unui astfel de comportamentse află întotdeauna sentimentul de a ficomis o greşeală, care poate varia de laculpabilitatea normală până la auto-acuzarea delirantă. în acest caz. în general,este vorba de melancolici caretizează greşelile cele mai benigne,responsabili de nenorocirile celonedemni de a trăi. Pentru a se pedepsinu dau îndărăt nici de la automuti(indiferent de organ: ochi. mână, organegenitale) şi nici de la sinucidere.

AUTORITATE, influenţă impusăaltora spre a se face ascultatîntr-un anumit domeniu.

Autoritatea este Ia fel de necesarăcopiilor ca şi afecţiunea. La adolescenţă ca

autoritatea rău înţeleasă, tiranică, este lafel de nefastă ca şi carenţa" de autoritate(T. VV. Adorno). în familiile în care. înmod normal, tatăl este acela care exercităautoritatea, anumite atitudini paterne prearigide sunt responsabile de eşecuri şi

copiilor. Tatăl care îşi exercită autoritateatrebuie să o facă pentru al proteja pe copilde pericolele pe care el este încă incapabilsă le domine şi nu spre a-şi afirma pro-pria-i personalitate.

AVIDITATE, dorinţă arzătoare,excesivă, privind un anumit lucru.

în caracterologie" acest termen desem-nează unul din factorii tedinţelor, intro-dus de Gaston Bergcr' în tipologia luiG. Heymans şi E. D. Wiersma. Avidul(Av) este însetat de cuceriri şi achiziţii. Elurmăreşte să impună proeminenţa Euluisău. Contrariul avidităţii este detaşarea(nAv), care se observă în stare pură la uniiînţelepţi şi asceţi. în teoria Melaniei Klein,aviditatea ar fi un factor constituţional,însă întărită de teama de a nu fi suficientde „bun" spre a fi iubit.

Page 20: Dictionar de  Psihologie Larousse

BANDĂ

BABINSKI (Joseph), neurolog fran-cez (Paris, 1857 -id., 1932).

Este cunoscut îndeosebi pentru lucrărilesale referitoare la sistemul nervos. Ademonstrat caracterul artificial al tulbu-rărilor observate în isteria zisă „isteriede conversiune"", căreia i-a dat numelede pitiatism, tulburare vindecabilă prinpersuasiune.

BABY-TEST, ansamblu de probecare se bazează pe observarea siste-matică a dezvoltării sugarilor şicopiilor mici.

Sunt explorate astfel diferitele aspecteale comportamentului: motricitatea, pos-tura (atitudinile faţă de fiinţe şi lucruri),limbajul şi comportamentul psihosocial.Primele scări de dezvoltare psihomotorieîn mica copilărie au fost elaborate deA. Gesell' (1925) şi Ch. Biihler' (1932).La sfârşitul anilor 1970, pediatrul ame-rican J. B. Brazelton a propus o nouă scarăde evaluare a comportamentului neonatal.în Franţa, psihologii utilizează mai alesscara de dezvoltare psihomotorie a primeicopilării propusă de O. Brunet şi I. Lezine.

Unele baby-tests permit determinarea uneivârste şi a unui coeficient de dezvoltare',dar valoarea lor prcdictivă este destulde slabă.

BAGDASAR (Dumitru), medicispecialist în neurochirurgie (Roşiesti,jud. Vaslui. 1893-Bucureşt i , 1946).

Şi-a însuşit tehnica neurochirurgicalăîn clinica lui H.W. Cushing, la Boston(1927-1929). în 1935 a creat primulserviciu de neurochirurgie din România,într-un pavilion al Spitalului Central dinBucureşti. A scris, între altele: Chirurgiadurerii (1935); Troubles mentaux dans uncas de tumeur du lobe frontal droit (1936),în colaborare cu D. Constantinescu; Lathy-rismul (1945); Tratat de neurochirurgie(1951). Membru de onoare postmortem alAcademiei Române (1948).

BALANSARE, mişcare al ternativăa corpului.

Balansarea capului sau a corpului, pepicioare, în patru labe sau în poziţia aşezatpe spate, se întâlneşte frecvent la copii, maiales în mediile spitaliceşti, în stabilimentele

sanitare sau cu caracter social. Acest com-portament nu este în sine patologic, darexistă riscul lovirii capului de elementesolide. Acest fenomen ar fi mijlocul de arezolva o tensiune interioară provocată deo carenţă afectivă sau de instabilitatearelaţiilor existenţiale cu persoane dinanturaj. Se consideră a fi şi o activitateautoerotică, în cursul căreia copilul s-arlegăna pentru a-şi potoli trebuinţa dedragoste nesatisfăcută. în afara stabili-mentelor spitaliceşti sau cu caracter social,balansarea persistentă ar fi un fenomenreacţionai la comportamentul mamei, acărei atitudine instabilă oscilează rapidîntre severitate şi răsfăţul excesiv. -• TRI-HOTILOMANIE.

B A L B I S M - BÂLBÂIALĂ.

BALINT (Michael), psihanalist brita-nic de origine maghiară (Budapesta,1896 - Londra, 1970).

Este celebru îndeosebi pentru că a orga-nizat seminarii de formare a asistenţilorsociali şi a medicilor practicieni. „GrupurileBalint" nu reunesc decât un mic numărde participanţi şi funcţionează fără temeprestabilite, fiecare putând evoca un „caz."care îl preocupă. Rolul animatorului estede ai determina pe membrii grupului să-şiconştientizeze propriile atitudini, senti-mente şi procese psihice care intervin înrelaţiile lor cu pacienţii. Lucrările teoreticeale lui Balint se axează pe problemeleregresiunii' şi pe ceea ce el a numit „dra-gostea primară", fază foarte precoce înprocesul relaţiilor interumane, şi „defectulfundamental", element cauzal al tulbu-rărilor psihologice. Dintre lucrările traduseîn limba franceză, cităm: Le medicin, son

mahidc ct hi maladie (1960); Le defautfondamental (1971); Amour primuire ettechniquc psychanalytique (1972), Lesvoies de In regression (1972).

BANALITATE, caracter a ceea cee s t e comun.

Numărul de răspunsuri banale relevateîn anumite teste (de asociaţii de cuvinte,teste Rorschach', teste Rosenzweig*) per-mite să se măsoare gradul de conformitatesocială şi să se deducă unele ipotezeprivind adaptarea, anxietatea sau calitateainteligenţei unei persoane.

BANDĂ, grup de indivizi.De la o anumită vârstă, copiilor le place

să se reunească şi să se grupeze pentru ase juca. Ei formează bande, în care se simtsolidari unii cu alţii. în unele cazuri, sco-purile bandei devin antisociale. Este vorbade bandele de „marginali", a căror agresi-vitate este, pe de o parte, semnul unuiviolent protest împotriva societăţii, iar, pede altă parte, o afirmare inadaptată apersonalităţii virile. Adolescenţii care frec-ventează asemenea bande se recrutează deobicei din mediile defavorizate din cen-trele urbane, din familiile disociate deunde lipsesc autoritatea şi afecţiunea.Intrând într-o bandă, ei îşi satisfac tre-buinţa de securitate şi de căldură afectivă;găsesc aici, de asemenea, puterea care lepermite să înfrunte societatea şi suntdescărcaţi de orice sentiment de vinovăţie,deoarece colectivitatea din care fac parte,banda lor, îi aprobă. Nu este imposibil săse modifice scopurile bandelor de adoles-cenţi, în această direcţie lucrează educatorispecializaţi, psihologi şi asistenţi sociali.--• DELINCVENTĂ; DROG; TOXICOMANIE.

40 41

Page 21: Dictionar de  Psihologie Larousse

BARAJ BEHAVIORISM

BARAJ. Pentru a măsura capa-citatea de atenţie" a subiecţilorumani, B. Bourdon (1895) a ima-ginat o probă simplă constând dinbararea anumitor litere dintr-untext imprimat (toate literele a, deexemplu). Acest test a fost reluatmai târziu de către E. Toulouse şiH. Pieron (1904), apoi de R. Zazzo(1941), care au înlocuit literele prinfiguri geometrice.

în psihiatric se vorbeşte de „baraj" încazul în care un bolnav, atins de schizo-

un act început.

BARBITURIC, medicament cu toxi-citate redusă folosit în mod curentin medicină pentru proprietăţilesale calmante şi hipnotice.

Consumul de barbitunce (gardenal,

rabil în ultimii ani. Folosirea abuzivă aacestor produse este periculoasă. Adesea

anumită stare de beţie, dispoziţia lor moili-ficându-se (iritabilitate. agresivitate). Uniiintră în comă şi mor. Dezintoxicarea în

doar nivelul intelectual al subiectului, cis. forma şi calitatea gândirii sale. Existăbaterii de teste de aptitudini şi de per-sonalitate.

Scnesccnţa se manifestă printr-o scădere reglare a ritmului vorbirii şi suflului, aso-

BATESON (Gregory). antropologamerican de origine engleză (Grant-chester. Marea Britanie, 1904 -San Francisco, 1980).

Contribuţii esenţiale ia ştiinţele socialeprin cercetări antropologice efectuate peteren, îndeosebi în Noua Guinee şi Bali.ca şi aplicarea în psihiatrie a conceptelorciberneticii şi a conceptelor extrase dinteoria tipurilor logice a lui B. Russellşi A. N. Whitehead. A elaborat, împreunăcu .1. Weakland, teoria dublei legături'în schizofrenic. Bateson a fost teoreti-cianul principal al grupului de la Palo Alto(California). Dintre operele traduse înlimba franceză, cităm: La ceremonie duNn ven (1 936. trad. 197 1); Vers line eco-logie de lespriU.1977).

BĂTRÂNEŢE, a treia vârstă avieţii, după vârstele de creştere şivârsta adultă.

In general se admite că scnescenţa

dificilă.

BATERIE DE TESTE, ansamblud e probe p s i h o m e t r i c e .

Psihologul mi utilizează în practicăniciodată un singur test. Pentru a asiguraun diagnostic cât mai exact, el foloseştemai multe probe diferite. De exemplu,pentru a se aprecia inteligenţa unui copilse poate servi de scara lui Wechsler', depsihodiagnosticul lui RorschaelV, făcându-1să execute şi câteva desene. Datele astfelobţinute sunt complementare; ele nu indică

cu progresul igienei şi medicinei multepersoane de vârsta a treia îşi conservătinereţea şi vigoarea timp mult mai înde-lungat decât odinioară. în prezent, „handi-capaţii legaţi de vârstă nu sunt frecvenţişi cu dificultăţi grave decât dincolo de75 de ani şi chiar dincolo de 80 de ani"(A. Alperovitch, 1989). Din ce în ce maimult se disting mai multe categorii în

„vârsta a treia": persoanele „între douăvârste" (de la 6» la 74 de ani), persoanele„în etate" (de la 75 de ani în sus) şi per-soanele „foarte vârstnice"' (după 9<> de ani).

(văz. auz. abilitate, forţă musculară) şiintelectuale, al căror declin începe de lavârsta de 25 de ani (D. Wechsler). Capaci-tăţile mentale nu sunt atinse în mod uni-form: în timp ce funcţiile verbale sunt maipuţin vătămate (vocabularul rămâne intact),atenţia si memoria imediată cunosc o curbădescendentă, făcând practic imposibilăorice nouă achiziţie. Cu toate acestea, dupăunii autori (S. Pacaud. 1953), posesia unuinivel de instrucţie ridicat ar întârzia apa-riţia acestor tulburări. în societatea noastră,bătrânul se simte adesea devalorizat şi

considerabil după vârsta de 55 de ani).

nefolosile cunoştinţele şi bunăvoinţa bătrâ-nilor, care sunt neglijaţi şi cărora nu li seacordă nici un statut satisfăcător.

BÂLBÂIALĂ, t u l b u r a r e a vorbiri iî n c a r e u n e l e silabe s u n t r e p e t a t e(bâlbâială repet i t ivă), iar a l te le nupot fi p r o n u n ţ a t e (bâlbâială ex-plozivă).

Cauzele acestui fenomen complex suntereditare şi îndeosebi afective. O preaaccentuată emotivitate, sentimentul deinferioritate se regăsesc frecvent la bâl-bâiţi, care cu greu reuşesc să-şi exprimegândurile, deoarece sunt intimidaţi.

Bâlbâială nu este o tulburare perma-nentă, ci intermitentă, dispărând atuncicând subiectul este mai sigur pe sine saucând are un „suport". Puţini sunt cei caresinguri, prin voinţa şi perseverenţa lor,izbutesc să-şi înfrângă această deficienţăa vorbirii. Reeducarea obişnuită constă dinexerciţii de articulare a cuvintelor, de

ustrant (ironic)

într-un aşezământ specializat (Institutulpentru bâlbâiţi).

BEHAVIORISM, psihologie obiecUvă.Timp îndelungat psihologia a fost consi-

derată o ştiinţă a stărilor de conştiinţă. Deaceea singura metodă aplicabilă nu puteafi decât introspecţia. în opoziţie cu aceastăteză, la începutul secolului XX sa afirmato nouă doctrină, al cărui promotor energica fost J.B. Watson'. Pentru acest autorpsihologia trebuia să se definească drept

bazeze pe conştiinţă şi pe introspecţie, eatrebuia să-şi limiteze studiul la observaţiaorganismului într-o situaţie dată. într ade-văr. Măgurele elemente susceptibile să fieobiectul unei cercetări ştiinţifice suntdatele observabile ale comportamentuluiverbal şi motor, care este întotdeaunaadaptativ. Organismul supus unei acţiunitinde să neutralizeze efectele acesteia, fieacţionând asupra obiectului care o pro-duce, fie modificându-se el însuşi. Rapor-

cărora putem prevedea reacţiile unuiindivid la o „excitaţie" cunoscută, sau sădeducem natura unui stimul pornind de laobservarea unei reacţii'. Cheia de boltă aacestui sistem este reflexul condiţionat',instinctele înseşi fiind reduse la o „seriede reflexe înlănţuite". Totul este învăţare,chiar şi expresia emoţiilor, comporta-mentele putând fi modificate prin educaţie.

Behavioriştii au studiat comportamentulanimalelor, al fetusului uman si al copiilormici. Pornind de la observaţiile făcute la

Page 22: Dictionar de  Psihologie Larousse

BESTIALITATE

de droguri. Aceste activităţi corespund copiii psihoiici a fost descirsă în: h'rt.lrenUiunei intensificări a activării cerebrale, "IKIIX ( I 969); Dnmo'.teii nu-i de ujun.sgeneratoare de plăcere. (14711). l-vud.ilii \ ieţii (1973); Pentru ;i li

părinţi acceptabili (1988)BESTIALITATE, perversiune sexualăcare constă în raportul sexual cu un BIBERI (Ion), scr i i tor, p s i h i a t r u şia n i m a l . p s i h o l o g r o m â n (Turnu Sever in,

Bestialitatea este foarte răspândită ca 1904 - Bucureşt i , 1990).fanta/are. întălnindii-se în mitologie si în Licenţiat în medicină si în litere si filo-arte. în practică, ea este mai rară, dar se sofie la Bucureşti, a audiat apoi cursurigăseşte la ambele sexe. îndeosebi la per- la Sorhona si Ia College de France. însoanelc care trăiesc într-o anumită izolare. 1936 i s-a acordat premiul Fundaţiilorcum sunt păstorii tic turme sau soldaţii din Resiale pentru scriitorii tineri, pentiu eseuldeşert. Bestialitatea se poate observa si la 77).i;iafov reeditat în 1971 (text revizuit)unii demenţi sau arieraţi, ori în accesele de sub titlul Viuţii si monrtcn in evohili.i

doxala performanţă de a trata in extensoBETTELHEIM (Bruno), ps ihanal i s t teme .specifice psihanalizei (subconştientul.american de origine austriacă (Viena, visele, aimoasa. nevrozele, moartea etc.)1 9 0 3 - Silver Spring, Washington, cu o ostentativă ignorare hibliourafică a1990). psihanaliştilor, ale căror idei totuşi le frtie-

După ce a fost internat. în 193S, la tifică. Lreud e citat doar ici-coio. ca unDaehau şi la Buchcnwald, emigrează în autor minor. A scris, între altele: Runeţiu1939 în Statele Unite. în cursul lunilor ni le creiitourc .ilc subconştientului ( 1 9 3 8 ) ;petrecute în lagărele de concentrare a Individuiiliuue şi' dc\tin, 2 volume (1945);supus observaţiei comportamentul code- Visul si structurile subconştientului (1970);

extremă. Rste vorba de „o situaţie trăită de untropi>k)gică ( 197 1) încearcă să prezintesubiect ca inevitabilă şi iremediabilă dis- comportamentul „biopsihic" al omanis-trugere", contra căreia mi poate reacţiona melor ca sisteme dinamice informaţionaledecât prin mecanisme de apărare psihotice. şi cu autoreglare, dintr-o perspectivă plun-La un moment dat. convins de caracterul disciplinară,ineluctabil al destinului său, subiectulîncetează să mai lupte şi nu face decât BILINGVISM, p r a c t i c ă a d o u ăsă aştepte moartea iminentă. Din aceste l imbi.observaţii Bettelheim trage învăţăminte în Franţa, bilingvismul se întâlneşteşi concluzii practice: întrucât un mediu în regiuni ca Alsacia şi Brctania, undenefast poate conduce la dezagregarea populaţiile rămân ataşate de limba lor ori-personalităţii, trebuie să fie posibilă ginară, precum şi în ţări ca Belgia,„reconstruirea" copiilor psihotici şi redarea Preşcolarul învaţă cu uşurinţă limbilelor vieţii, amenajândii-le condiţiile pentru pe care le aude vorbite în anturajul său.aceasta. Experienţa sa în ceea ce priveşte Este însă de notat că unii autori, cum

46

BINSWANGER

este ele exemplu E. Pichon. consideră că Sorbona, iar după patru am devine dirce-biliimvismul poate tulbura funcţiile ordo- torul acestuia.natoare ale limbajului, prin faptul că în îl interesează toate procesele gândirii,acest caz copilul este supus influenţei a dar cercetează mai ales inteligenţa, al căreidouă culturi, a două moduri de gândire studiu încearcă să-l aprofundeze prin toatediferite, a două sisteme de relaţii intre mijloacele posibile. Studiază aspectelecuvinte şi concepte, care nu se suprapun fizionomiei, ale capului şi corpului, seexact. Alte cercetări, dimpotrivă, demon- interesează de grafologie şi de inteligenţastrează că bilingvii au un avantaj iute- copiilor. în 1904, ministerul instrucţiuniilectual faţă de monolingvi (J.K. Bhatnagar, publice decide să organizeze învăţământulM. Eiscnstein.D.A.Wagner. 1980). Bilmg- pentru anormali; se constituie o comisie,vişinul artificial - ca acela al copiilor din care face parte şi Binet, însărcinat săiimigraţi, obligaţi să utilizeze două limbi depisteze pe cei suferinzi de debilitatespre a putea comunica cu părinţii lor. pe mintală. în anul 1905 a fost publicată, înde o parte, cu vecinii, pe ele altă parte — colaborare cu T. Simon'. o metodă depoate fi sursă de tensiuni şi de dificultăţi, depistare, mereu ameliorată până în 1911.

Această „scară metrică a inteligenţei"BILIOS, t e m p e r a m e n t în c a r e pre- (S.M.I.) a fost primul test mental real-d o m i n ă sau se crede că p r e d o m i n ă mente util în practică. Succesul ei mondial,bila (fierea). '^ ;>t ^ simplitatea sa. stă la originea dez-

Reluând teoria pitagorică a umorilor, \oltării întregii psihometrii". Scara metricăHippocratc recunoaşte patru umori prinei- a inteligenţei a făcut obiectul a numeroasepale: sângele, flegma sau limfa, bila gal- adaptări şi revizuiri, dintre care cele maibenă si atrabila neagră. Din această obscr- celebre sunt, în Statele LJnitc, acelea ale luivaţic decurge teoria celor patru tem- L- Tcrman' şi M.A. Merrill (1937 şi 1960),peramcnte'.^Biliosul are pielea galbenă, iar în Franţa aceea a lui Zazzo. cunoscută

este ambţios. C. Galen (131-201), care a inteligenţei" (N.S.M.1.1. Din opera luireluat teoria temperamentelor a lui Binet se poate citi cartea Idei moderneHippocratc numeşte biliosul „coleric" (de ^upru copiilor (1909), lucrare care con-la gr. khole, „bilă"). Această noţiune, stituie testamentul său pedagogie,perimată azi, a trecut în limbajul popular( a vărsa fiere") BINSWANGER (Ludwig), p s i h i a t r u

e l v e ţ i a n (Kreuzl ingen, 1 8 8 1 - id.,BINET (Alfred), p s i h o l o g f rancez 1966).(Nisa, 1 8 5 7 - P a r i s , 1911). Este cunoscut în psihiatrie prin des-

S-a consacrat psihologiei după ce s-a crierea în termeni noi a unor psihoze*afirmat ca autor dramatica obţinut licenţa (îndeosebi mania"), datorită aplicării me-în drept şi a întreprins studii de ştiinţe todei fenomenologice. Prieten al lui Freud,naturale (răsplătite cu titlul de doctor în nu aderă total la concepţiile acestuia,ştiinţe). în 1891 intră ca preparator la concepţii care, crede Binswanger, riscă sălaboratorul de psihologie fiziologică de la reducă omul la o mecanică a impulsiilor.

47

Page 23: Dictionar de  Psihologie Larousse

BOALA LUI ALZHEIMER

Profund influenţat de ideile lui E. Husserlşi mai ales de ale lui M. Heidegger, elabo-rează o teorie, Daseinanaliza sau „analiza

în ţările anglo-saxone. Dintre operele sale,cităm: Fenomenul psihogalvanic în expe-rienţa de asociaţie (1907); Introducere înanaliza existenţială (1947); Visul şi exis-tenţa (1954); Discurs, parcurs şi Freud(1970), Cazul Sii/un Urban (reeditare1988); Melancolic şi manie (1988).

BIOENERGIE, terapeutică a căreifinalitate este conştientizarea curen-ţilor vegetativi care circulă în inte-riorul corpului, resimţirea acestora,înţelegerea disfuncţionalităţilor lorşi restaurarea armoniei „corp-spirit"prin înlăturarea inhibiţiilor şi descă-tuşarea fluxului energetic.

Bioenergia se înscrie ca o extinderea vegetoterapiei lui Wilhelm Reich. Eaa fost elaborată în Statele Unite, în anii1950, de doi discipoli ai acestui autor,A. Lowen şi J. Pierrakos, pornind de la oidee simplă: suferinţa spiritului se exprimăprin corp şi este cu putinţă să scăpăm deea acţionând asupra corpului. Deprimatul,de exemplu, nu este niciodată destins,muşchii săi sunt contractaţi în aşa măsurăîncât respiraţia şi circulaţia sanguină suntstânjenite, chiar dacă individul nu esteconştient de lucrul acesta. El va începedeci prin a învăţa să respire, iar apoi vacăuta în corp zonele de contracţie. însfârşit, va încerca să înţeleagă cauzatensiunilor, care, în general, îşi au origineaîntr-o „proastă educaţie". Exerciţiile fizice,masajele, pantomimele, strigătele, râsul şiplânsul, muzica şi desenul îşi au locul lorîn şedinţele de bioenergie, care de cele mai

multe ori sunt colective. Datorită acestorforme de expresie, tesiunea musculară şinervoasă diminuează, amintirile înăbuşiteies Ui suprafaţă şi o nouă energie seeliberează.

BION (Wilfred Ruprecht), psihiatruşi psihanalist britanic (Muttra, aziMathură, India, 1897 - Oxford,1979).

A fost elevul Melaniei Klein şi a efec-tuat cercetări privind dezvoltarea mentalăa copilului, psihozele şi viaţa în grupurirestrânse. în orice grup există două nive-luri: acela al raţionalului şi evidentului,pe de o parte, şi acela al iraţionalului, alafectelor, al reacţiilor ascunse, al incon-ştientului, pe de altă parte. Aceste douăniveluri întreţin raporturi complexe, pecare le descurcă analiza. Bion este autorulunor lucrări ca: Investigaţii în grupurilemici (1961); La sursele experienţei (1962);Atenţia şi interpretarea (1970).

BIOTIPOLOGIE, ş t i inţa care cercetează, pentru flecare individ,relaţi i le posibile între s t ructuracorpului şi comportamentul psiho-logic.

La început biotipologia se baza mai alespe măsurători corporale, dar mai apoi afăcut tot mai mult apel la noi discipline(endocrinologie, criminologie, electroen-cefalografie, hematologie...). Biotipul unuiindivid (înfăţişarea fizică) dă o impresieadesea valabilă cu privire la tempera-mentul ' său. Dintre tipologii cei mai cunos-cuţi îi putem reţine pe francezul C. Sigaud(Forma umană, semnificaţia sa, 1914), pegermanul E. Kretschmer" şi pe americanulW. H.Sheldon-.

Sigaud distinge tipurile respirator',digestiv*, muscular" şi cerebral". Kretschmer,observându-i pe bolnavii mintali, a remar-cat că melancolicii şi maniacii sunt îngeneral scunzi şi rotofei, pe când schi-zofrenicii sunt indiferenţi, apatici, cu uncorp înalt şi slab. 1-a numit pe cei dintâi„picnici'-ciclotimi", iar pe ceilalţi „aste-nici' (sau leptosomi)-schizotimi". Le-aadăugat acestora tipul „atletic*-epileptoid"şi tipul „displastic"'. Sheldon, studiind unmare număr de subiecţi normali, a găsittrei tipuri morfologice principale: endo-morful.ectomorful şi mezomorful. Fiecăruitip morfologic îi corespunde un ansamblude trăsături de caracter fundamentale, numiteviscerotonie'.cerebrotonie* şi somatotonie*.Tabloul de mai jos rezumă corespon-denţele esenţiale:

Endomorfie"Viscerotonie

Rotofei, lent.Iubitor de confortşi de viaţă pe pi-cior marc.Trebuinţă de con-tacte sociale.

Mezomorfie'Somatotonie

înalt, robust.Energic, activ.Dorinţă de ase impune.

Ectomorfie-Cerebrotonie

înalt, zvelt, in-hibat, atitudinerezervată,jenă.Fugă de con-tacte sociale.

în viaţa practică se întâlnesc extrem derar indivizi care să aparţină exclusiv unuiadin aceste trei tipuri. Omul de pe stradă, îngeneral, este un compus din aceste tem-peramente.

BLEULER (Eugen), medic psihia-tru elveţian (Zollikon, în apropierede Zurich, 1857 - id., 1939).

S-a ilustrat prin studiile sale asupra„demenţei precoce sau grupul schizofre-niilor". A introdus în psihiatrie termenul

de schizofrenie", devenit clasic. A demon-strat că bolnavii de schizofrenie sunt, înpofida aparentei lor indiferenţe, persoaneextrem de sensibile care,în spatele cara-pacei lor protectoare, au o viaţă interioarăintensă. •• AUTISM.

BOALA LUI ALZHEIMER, formăde d e m e n ţ ă presenilă descrisă deA. Alzheimer (1864-1917).

Această afecţiune, care atinge mai alesfemeile (84% dintre bolnavi), se caracte-rizează prin apariţia sa precoce (cătrevârsta de 50 de ani), o deteriorare mentală,o dezorientare* în timp şi în spaţiu; esteînsoţită de tulburări de limbaj (afazie), dedificultăţi în executarea mişcărilor coor-donate (apraxie) şi în recunoaşterea per-ceptivă (agnozic).

La examenul anatomic, se observă oatrofie cerebrală difuză, o dilatare a ven-triculilor şi plăci senile pe cortex. Clinic,boala se manifestă mai ales prin tulburăride orientare şi printr-o pierdere a me-moriei; dispoziţia este în general eufo-rică, dar uneori este depresivă. Boala luiAlzheimer evoluează, într-o perioadă depatru până la zece ani, spre o caşexiedemenţială terminală. Studii epidemio-logice efectuate în Statele Unite arată căaceastă boală atinge 2-5% dintre per-soanele de peste 65 de ani şi 10-20%dintre persoanele de peste 80 de ani.Potrivit datelor difuzate de I.N.S.E.R.M.(1987), ar exista în Franţa aproximativ300 000 de persoane în vârstă de peste60 de ani suferinde de această afecţiune,a cărei origine genetică, legată de una,ba chiar de mai multe gene situatepe cromozomul 21, pare bine stabilită(„Science", 1987).

48

Page 24: Dictionar de  Psihologie Larousse

BOALA LUI PARKINSON BULIMIE

BOALA LUI PARKINSON, afec-ţ iune nervoasă descrisă de mediculenglez J. Parkinson (1817), carac-ter izată prin t r e m u r ă t u r i gene-ralizate, hipertonie musculară şiaspectul împietrit al feţei.

în pofida aparenţelor, bolnavul îşi păs-trează intacte toate facultăţile mentale.Boala se datorează leziunilor micros-copice de la baza creierului (locus nigersau „substanţa neagră"), responsabile deun deficit de dopamină, mediator chimic*care asigură buna funcţionare a circuituluinervos dintre Uicus niger şi nucleul caudatal putamenului. în mai multe ţări s-aurealizat grefe cerebrale de celule capabilesă sintetizeze pe cale naturală dopamină.

B O R D E R L I N E • CAZ LIMITĂ.

BOREL-MAISONNY (Suzanne),pedagog şi ortofonist francez (Paris,1900).

Originalitatea sa constă în aceea că, înparalel cu cercetările în fonetica experi-mentală, practică reeducarea. îi datorămteste de limbaj şi o serie de inovaţii peda-gogice în domeniul învăţării cititului, scri-sului şi calculului. A scris, între altele:Limbaj oral şi limbaj scris (1960); Grama-tiai în imagini, de la ortografie la gândire(1973); Absenţa de expresie verbală lacopil (1979).

BOSUMFLARE, s tare a une i per-soane supărate.

Această atitudine, frecventă la copiişi adolescenţi, se întâlneşte şi la vârstaadultă, îndeosebi la femei. Bosumflarea,

expresie minoră a agresivităţii, este armacelor slabi şi în acelaşi timp mărturisirea

neputinţei lor. La adult corespunde uneiatitudini de fixaţie sau de regresie la unstadiu infantil. îmbufnatul reacţionează caşi cum încă ar fi copil în faţa părinţilorsăi. Bărbatul bosumflat în faţa soţiei careaşteaptă să nască se comportă ca un copilgelos care îi întoarce spatele mamei pentrucă ea i-a dat un frăţior. Aceste măruntetulburări caracterialc nu au nici o gravitate,însă dacă se prelungesc în mod anormalpot să constituie un simptom al unei gravemaladii pe cale de a se instala: schi-zofrenia.

BOVARYSM, stare de insatisfacţiedatorată decalajului existent întreaspiraţiile unei persoane — care seiluzionează cu privire la ea însăşi,care se închipuie diferită, supe-rioară celei care este în realitate —şi condiţiile sale de viaţă.

vent la acte romaneşti şi sentimentale, carese tei mină cu eşecul.

BRADIPSIHIE, încetinire a cursuluigândirii.

Amintirile sunt evocate cu dificultate,iar răspunsurile apar cu întârziere. Bradi-psihia se întâlneşte în diferite afecţiuni,cum sunt depresia, epilepsia, boala luiParkinson sau intoxicaţia cu oxid de carbon.

BRAINSTORMING, tehnică degrup bazată pe metoda asociaţiilorlibere, vizând descoperirea de ideinoi şi originale în legătură cu oproblemă determinată.

Propovăduit de americanul A. F. Osborn(1939), brainstorming-u\ are ca obiectivînlăturarea tuturor obstacolelor din caleacreativităţii" persoanelor avute în vedere:a frânelor sociale, cum ar fi respectul

ierarhici sau al convenienţelor, a deprin- BULIMIE, ape t i t excesiv care îlderilor gândirii, care limitează imaginaţia, face pe subiect să mănânce în modBrainsiorming-ul formulează ca pe o exagerat.dogmă faptul că orice idee trebuie primită Cazuri de foame morbidă consecutiveşi examinată cu atenţie. Membrii grupului l m o r l e z i u n i l l ccjUentalc ale creieruluisunt provocaţi şi încurajaţi sa enunţe toate a l | r o s t t | e s c r j s e şj discutate la înec-ideile lor. oricât de bizare ar fi ele, fără

luatep y t u , s e c o I u | u i X X, îndeosebi de

v M BehtereV (191 1). Unul din

A condus Institutul de psihologie du, t m t a ' C 0 P l l u l a e c r u t s ; l ™™"ce- E™ " ^Miinchcn (102')-1938). a,x.i, în fat.uisccn- n a b l L ' s a u "^părtat chirurgical oaselesiunii nazismului a emi»rit în Statele care comprimau lobul frontal şi după patruUnite, unde a ocupat postul de profesor / l l e bulimia a dispărut,adjunct de clinică psihiatrică la universi- Foamea este o senzaţie care rezultătatea Californiei de Sud. Raliată la miş- dintr-un ansamblu complex de factoricarea modernă a psihologiei umaniste, psihologici, endocrini, neurologici, haCharlotte Biihler a susţinut întotdeauna, depinde de doi centri iegulatori antagonici:împotriva doctrinei freudiene, că tul este un centru al alimentaţiei" (l'eeding center).purtătorul unei dorinţe proprii şi originale compus din imeleii laterali ai hipotala-

(1972). Când un element patologic afecteazăcreierul, ea în boala lui Pick (demenţa pre-

BUHLER (Karl), psiholog german s e n i l r i ) s a l ] c ; i î n p a r a i , 7 i a generală (cau-(Meckesheim, Bade, 1879 - Pasa- 7 a t r , d e t r c p o n e m a p;J///t,(,n,, a sifilisului),dena, California, 1963). o f i c a u r m a r c a U ] l e i t u m o n s ; m a l | | m i

După ce a predat psihologia la Munchcn, a c C ] d e n ( v a s c u , a r c c r e h r a , n u r a r c o n s e

a Dresda s, apoi la Viena, a emigrat jin Statele Unite, din cauza nazismului. . , r

Influenţat de cercetările Şcolii din Wurzburg, c a z u r i d° f o a m e m o r b l d a pUT o r g a n l l " c -se orientează mai întâi spre studiul expc- e x l s t a ° hiPe*W d e °ng»« >K" r o t 1 ^rimental al gândirii care, susţine el, îsi apare S t u d i i l c ™xk™. bazate pe învăţare şisieşi fără intermediar. Mai târziu adoptă Pc a " l l e x c l c condiţionale sau pe psihatia-concepţiile cunoscutei Ccstaltpychologic. i l / a ' a u ^monstrat că hrăniră (mai alesEste autorul a numeroase lucrări, dintre dulciurilor) î se asociază imaginea mameicare cităm: Die Gcstaltwahrnehmungen Ş' tandreţea. Bulimicul ar căuta în mod(1913); Die Krise derPsychologie(1927) inconştient să umple un vid afectiv. Laşi Sprachtheorie (1934). Se numără printre unele femei isterice şi la frigide, de exemplu,personalităţile fondatoare ale psihologiei accesul de bulimie survine după fiecaremoderne. relaţie sexuală „ratată". Toate alimentele

51

Page 25: Dictionar de  Psihologie Larousse

C.A.M.P.S. CARACTER

probleme şi înţelegerea unui text. Numai Armatele moderne, care posedă un corpcătre vârsta de 7 sau X ani, o dată cu special de camuflaj, utilizează datele fumi-aecederea la stadiul logicii concrete (sta- /atc de cercetările psihologice cele maidiul operaţiilor concrete'), descris de recente privind percepţia . - PREGNANŢĂ.J. Piagct, şcolarul începe să dobândeascănoţiunea de număr. Cu toate că. în general. CANNABIS, p u d r ă o b ţ i n u t ă dinci ştie sa socotească, nu poseda realmente floriie femele, din frunzele şi tul-conccptul d e număr, deoarece n u stă- p i n U e u s c a t e d e c â n e p ă ind iană .pâneşte ..conservarea"", „elasihearea-si C a n n a b u p o a t e f i f u m a t ă t mes-..scrierea- c a operaţii, trebuind dec, s ă ^ ^ î n ^ ^ a m e s t e c a t a î n

ma, exerseze spre a ajunge l a o prima d u s e l e d e p a t i s e r i e , î n b ă u t u r istructurare Ionica a realului. In mod v . ,. ,

" . . . sau i n aîte a l imente.

demersul lor intelectual. *sa. de exemplu,în Hssone (resiune pan/iană). unii insti-tutori care au reintrodus abacul în claselelor C 1'>S4) sunt mulţumiţi de rezultateleobţinute. Metoda de predare a matematiciia profesorului austrialian Z.P. Dicncs sebazează şi ea pe experienţa practică a

C.A.M.P.S. • CENTRU DE ACŢIUNEMEDICOSOCIALÂ PRECOCE.

CAMUFLAJ, a r tă de a disimula.Camuflajul tinde să modifice organi-

zarea câmpului perceptiv în aşa fel încâtun obiect determinat să treacă neobservat.Astfel, este greu să se recunoască forma Aîn ansamblul B, ori cifra 4 în desenul C(a se vedea figurile de mai mai jos,.

Două exemple de camuflaj

consumator. Dozele mici produc euforie şiun fel de stare de exaltare agreabilă carese termină cu somn. Probabil că aceastăbeatitudine se datorează faptului că prin-cipiul toxic activ al cânepei indiene, camui-bumlul. care acţionează asupra creierului,determină o producţie crescută de endor-fine •. Cannabis nu provoacă dependenţafizică, ci. la unele persoane firave, odependenţă psihică. Când intoxicaţia devinecronică, se observă la toxicoman o scăderea activităţii, o diminuare a atenţiei şi amemoriei, tulburări de caracter (iritabi-litate. instabilitate) şi de dispoziţie (alter-narea fazelor de depresie cu momente deexaltare). Cannabis, în toate formele sale— frunze, răşină, esenţă —, este drogul

ieftin. Folosirea sa creşte în mod îngrijorător:16 862 persoane interpelate în 1987(O.C.R.T.I.S.,.

CAPACITATE, posibi l i tate de areuş i în îndepl in i rea unei sarc in isau într-o întrepr indere .

Capacitatea depinde de aptitudine', dematurizare" şi de exerciţiu. Măsurarea

capacităţilor intelectuale şi psihomotoriieste posibilă prin folosirea metodeitestelor'.

Numim capacitate civilă posibilitatea pecare o posedă. în principiu, orice persoanămajoră de a şi exercita drepturile civile.

CARACTER, mod de a fi, de a simţişi de a reacţiona al unui individ saual unui grup.

Se vorbeşte la fel de bine de caracterulimpetuos .al unui om, ca şi de caracterulflegmatic al englezilor sau de acela de

Aclilor mintali şi alienaţilor, aceştia fiinddeclaraţi ..incapabili". Din anul 1968, înFranţa, incapabilii majori beneficiază de oprotecţie juridică specială.

CAPTATIVITATE, tendinţă de a şiatribui şi de a conserva pentru sinebunurile şi afecţiunea persoanelordin antura j .

Această atitudine este frecventă şinormală la copilul mic. O regăsim totuşidestul de des la adult, îndeosebi la acelemame abuzive care, mai mult sau maipuţin inconştient, îşi împiedică fiii saufiicele să devină independenţi.

CAPTIVITATE, pierdere a libertăţii.Privarea brutală de libertate şi de con-

tacte familiale, la care se adaugă umi-linţele, subalimentaţia, frica, ba chiar şitortura, provoacă la numeroşi prizonieri(soldaţi sau civili luaţi ca ostatici, o staredepresivă comparabilă cu neurastenia'.Adesea tulburările se prelungesc şi dupărevenirea la viaţa normală sau apar dupăeliberare (stare de „care-i acolo?", tulbu-rări de somn, culpabilitatea de a fi supra-vieţuit, sentimentul înstrăinării, amintiriobsesive din captivitate). încercarea poatefi şi sursă de tulburări mentale, cele maifrecvente fiind depresia' (care se poatetraduce prin tentative de sinucidere) şicrizele de angoasă* acută, adesea asociatecu o agitaţie violentă. -» BETTELHEIM.

vorba de o amprentă durabilă, care permitediferenţierea indivizilor sau grupuriloratunci când se supun observaţiei atitudinileşi comportamentele lor.

Principalele probleme puse de noţiuneade caracter sunt: 1) Descriere:!. Numărulde adjective sau de substantive utilizatepentru descrierea caracterelor este foartemare. G.W. Allport a recenzat 17 953 determeni în limba engleză; 2) Clasificarea.Aceasta depinde în parte de prima pro-blemă si mai ales de infinita diversitate acaracterelor. (Clasificările zoologice se

ncluând niciodată în considerare indivizii,;3) Satura caracterului. Pentru a rezolvaprima problemă, ar trebui să începem prinn reduce la minimum numărul termenilordescriptivi. Acestei sarcini i sa consacratJ. W. French (1953), care nu reţine decât49 de trăsături de caracter, confirmate demai multe metode de analiză faetorială*.Pentru a rezolva cea de-a doua problemă,ar trebui să cunoaştem legile psihologicecare guvernează caracterul şi să dispunemde o caracterologie sigură pe metodelesale, ceea ce încă nu este cazul. De primulaspect ţine şi problema formării carac-terului. Se admite azi că achiziţiile dato-rate mediului,educaţiei,experienţei şi efor-tului personal, grefate pe temperament,decare ele sunt indisociabile, contribuie înmod esenţial la conturarea caracteruluifiecărui individ. Atitudinile, deprinderilenu sunt niciodată contractate în mod pasiv.

Page 26: Dictionar de  Psihologie Larousse

CARACTEROLOGIE CARENŢĂ AFECTIVA

Subiectul participă întotdeauna la aceastamai mult sau ma puţin activ. Cunoaştereacaracterelor este posibilă prin observarea

narelor şi a testelor de per nali

CARACTEROLOGIE, studiul caracterelor.

Deşi foarte veche, caracterologia abiadacă începe a se construi pe baze ştiin-ţifice, acestea fiind încă incerte. Există maimulte metode de analiză şi de descriere acaracterelor'. Unele se întemeiază pe apre-cierea morfologiei indivizilor (fiziogno-monie*, biotipologie') sau pe studierea do-cumentelor expresive (grafologie', teste').Altele utilizează mai ales observarea com-portamentului, a atitudinilor faţă de lumea

Emotivitate

mmemotiv

nonenioliv

emotiv

emotiv

nonemotiv

nonemoliv

emotiv

emotiv

Activitate

nonactiv

nonaeliv

nuirctiv

nonactiv

activ

acliv

Răsunet

primar

secundar

primar

secundar

primar

secundar

primar

secundar

Răsunet

(Ludovic al XV-lca)

apatic(Ludovic al XVI-lca)

(Bauddain; Chopin)

sentimental(Kicrrkcgaard,

Rousscau)

(Voltain;A. Huxley)

Ilegmatic(Bcrgson,

B. Franklin)

coleric(V. Hugo, Danlon)

pasional(Btxlhovcn,Napoleon I)

Dintre teoriile legate de caractero-logie, cele mai cunoscute sunt acelea aleşcolii franco-olandeze (caracterologia luiHeymans şi Wiersma. dezvoltată în Franţade R. Ix Scnnc) şi aceea a lui C. G. Jung.După autorii olandezi toate caracterele arfi susceptibile de reducerea la opt tipuri,care se obţin prin combinarea celor treifactori fundamentali ai persoanei umane şia contrariilor lor: emotivitatea, activitateaşi ră.si/;iem/(primantatc sau secundaritate).|A se vedea tabelul.|

în pofida lucrărilor statistice efectuatede promotorii ei (2 145 cazuri studiate),această teorie este contestabilă, deoareceformulele utilizate sunt prea înguste şiartificiale spre a da seama de bogăţia uneiindividualităţi. Unii. în mod paradoxal, îipreferă tipologia lui Jung, care se referă laatitudinea persoanelor faţă de lumea fiin-ţelor şi a lucrurilor. Pentru Jung, energiilesunt orientate fie spre lumea interioară(introversiune), fie spre exterior (extra-versiune). în primul caz, subiectul acordăîntâietate ideilor; în al doilea caz, el apre-ciază îndeosebi valorile lumii exterioare,prestigiul, contactele sociale. Această carac-terologie sumară se apropie mult de bio-tipologia lui E. Kretschmer. Psihologiiutilizează datele biografice, observaţiadirectă şi testele (chestionar*, psihodiag-nostic*) pentru a analiza caracterele.

CARENŢĂ AFECTIVĂ, lipsă sauinsuf icienţă a afecţiunii .

Trebuinţele afective ale omului sunt lafel de importante ca şi celelalte trebuinţevitale şi nesatisfacerea lor poate aveaconsecinţe grave. Plânsul, strigătele copi-lului mic separat de mama sa depun măr-turie de starea de confuzie şi de angoasăresimţită în această situaţie. Mai târziu se

instalează resemnarea, dar şi, o dată cu ea,apatia* şi refuzul alimentelor. Dacă nimeninu o înlocuieşte pe mamă, atunci cândabsenţa ei este îndelungată, se observă ostagnare a dezvoltării fizice şi o regre-siune" generalizată. Ultimele cunoştinţeachiziţionate dispar, limbajul se deterio-rează, copilul redevine „bebeluş", cnurezia*şi balansarea sunt aproape întotdeauna pre-zente. Uneori copiii îşi fac rău, se umplude vânătăi.

Rezistenţa organică este extrem dediminuată la aceşti copii. R. Spitz a pus înevidenţă daunele carenţei afective precoce.Testând cu regularitate nou-născuţi cres-cuţi de puericultori într-o creşă-model şicomparându-i cu alţi nou-născuţi îngrijiţide mamele lor, deţinute într-un peniten-ciar, el a remarcat că aceştia din urmăaveau o dezvoltare psihomotorie normală(coeficientul de dezvoltare = 105 la sfâr-şitul celui de al doilea an de viaţă), pe cândcei dintâi se degradau în permanenţă: pecând iniţial, la baby-tests, coeficientul dedezvoltare fusese de 124, această cifră ascăzut la 72 la sfârşitul primului an, iardupă doi ani nu era mai mare de 45. înafară de aceasta, în creşa-model unul dinfiecare trei copii (mai exact, 373%) mureaînainte de a fi împlinit vârsta de doi ani,pe când, în aceeaşi perioadă, nu s-aînregistrat nici un deces printre copiiideţinutelor. Spitz şi continuatorii opereisale au stabilit că efectele carenţei afectivesunt cu atât mai grave cu cât aceastăcarenţă îi atinge pe copii mai de timpuriuşi timp mai îndelungat. Dincolo de cinciluni de separarea de mamă aparehospitalismul' şi se instalează perturbaţiigrave ale personalităţii (inteligenţă şiafectivitate) copilului.

Pentru a controla aceste aserţiuni, alţiautori (J.B. Bowlby, A. Freud etc.) auanalizat biografiile adulţilor sau adoles-cenţilor inadaptaţi social. Ei au constatatcă delincventa (îndeosebi furturile şi pros-tituţia minorelor) sunt de 4-5 ori mai frec-vente la subiecţii care au suferit de carenţăafectivă în copilărie decât la cei crescuţiîntr-o familie normală. O contraprobă afost furnizată de maternajul de care benefi-ciază unii copii perturbaţi. începând dinmomentul în care aceştia au fost îngrijiţicu tandreţe zi de zi de o infirmieră, de opuericultoare sau de o psiholoagă (tot atâteasubstitute ale mamei), ei şi-au recăpătatgustul de viaţă, au reînceput să mănânce,iar curba lor ponderală s-a redresat. Areapărut, de asemenea, inteligenţa.

Sunt cazuri în care separarea de mediulfamilial este indispensabilă. în asemeneacazuri, copilul trebuie pregătit pentruaceastă încercare, spre a-i risipi, pe câtposibil, anxietatea inevitabilă. Din ce în cemai mult, în spitale şi în creşele medicale,mamele au posibilitatea să rămână cucopiii lor, dacă o doresc. Dacă nu, li secere să lase copilului un obiect personal (obatistă cu parfumul preferat, de exemplu)şi să-şi multiplice vizitele.

Trebuinţa de a iubi şi de a fi iubit nueste mai puţin importantă la vârsta adultă.Când această trebuinţă este contrariată dedificultatea de a stabili relaţii sociale (caurmare a timidităţii, a nevrozei) sau deîntâmplările vieţii (abandon, doliu, bătrâ-neţe, izolare...), ea poate fi compensată deunele activităţi, de consacrarea la o operăcaritabilă sau colectării de timbre. Dacă,însă, vidul afectiv nu este umplut, poate săapară o stare depresivă mai mult sau maipuţin gravă care, uneori, sfârşeşte cu sinu-ciderea. -• ATAŞAMENT; DEPRESIE; TRIHO-

TILOMANIE.

57

Page 27: Dictionar de  Psihologie Larousse

CASĂ DE AJUTORARE SPECIALIZATA

CASĂ DE AJUTORARE SPECI-ALIZATĂ (M.A.S.), stabilimentr e z e r v a t adul ţ i lor h a n d i c a p a ţ i ,incapabi l i de a u t o n o m i e ş i a v â n dnevoie de îngrijiri p e r m a n e n t e , subsupraveghere medicală.

Aceste casc au fost create, în Franţa,prin decretul din 26 decembrie 1978, caaplicare a artcolului 4d din legea de orien-tare în favoarea persoanelor handicapateiM) iunie 1975). File sc adresează subiec-ţilor atinşi dc aricraţie' mentală, de tulbu-rări motorii importante, dc deficienţe sen-zoriale, incapabili să aibă grijă dc ei înşişişi tributari unei supravegheri medicalesi unor îngrijiri permanente. Dc mărimeredusă (în medie H) 41) de paturi), eleau un personal destul de numeros, capabilsă acorde asistentă pensionarilor în ac-tele vieţii curente (toaletă, vestimentaţie,mese...), sa-i distreze şi sa-i îngrijească.Acest personal este încadrat de o echipăcare. în general, cuprinde: psiholog, medic,infirmier, educator specializat, psihomotri-cian, reeducator. Circulara ministerială din28 decembrie ll)78 insistă asupra nece-sităţii prezervării legăturilor bolna\ ilor cufamiliile lor. evitându-se izolarea iieogra-lică, favorizându-se ajutorarea cotidianădiurnă a handicapaţilor, creându-se în acestsens structuri dc ajutorare din partea fami-liilor în stabilimente şi făcând ca şi fami-liile să participe la gestionarea instituţiilor.-• PLASAMENT FAMILIAL SPECIALIZAT.

CASTRARE, ablaţie sau distrugerechirurgicală, accidentală sau crimi-nală, a organelor de reproducere .

Castrarea poate determina modificăride comportament specifice. Lucrul acestaeste manifest la animal (cocoşul castratîşi pierde orice agresivitate şi tendinţa de

dominaţie), pe când la om alterările depersonalitate sunt mai puţin evidente.Acestea depind mai ales de circumstanţeleîn care survine castrarea. Aşa se explicăfaptul că la soldaţii castraţi prin rănire pecâmpul de luptă nu regăsim personalitatea

Castrarea chirurgicală (ablaţia testicul Mor)a fost practicată în mai multe ţări, în spe-

criminalilor sexuali, fiind înlocuită, la înce-putul anilor I97().de castrarea chimică.

CATALEPSIE, stare patologică cese caracterizează prin pierdereamomentană a sensibilităţii şi con-tractilităţii voluntare a muşchilor.

Corpul bolnavului devine tot atât deplastic ca ceara moale (flexibilitate deceară) şi păstrează, fără vreo obosealăaparentă, postura care i se imprimă. Unelecri/e de somn cata-leptic, în cursul cărorapacientul poate lăsa impresia că este mort(aceste crize pot dura ore, dar şi luniîntregi), se produc în urma unor violenteşocuri emoţionale, a unor intoxicaţii sauca urmare a unor afecţiuni ale sistemuluinervos central. Catalepsia se întâlneşte înisterie, hipnoză şi îndeosebi în demenţaprecoce de formă catatonică.

CATATONIE, sindrom complexcare cuprinde tulburări psihomo-toare şi perturbări neurovegetative;se întâlnesc în special în schizo-frenie şi uneori în anumite boliinfecţioase, cum sunt encefalitapsihozică azotemică acută.

Catatonia se caracterizează, în esenţă,printr-o stare de pasivitate stuporoasă,conservarea posturilor impuse (eatalepsie)şi negativism (refuzul de a vorbi, de a

58

CĂMIN DE PROTECŢIE

mânca etc.) Impulsuri subite pun capăt g r a n i ţ a a două c lase sau a d o u ăuneori acestui tablou: strigăte, acte de vio- stări psihologice.lentă, furie, care îl lac pe bolnav periculos De exemplu, despre un copil al căruipentru anturajul său. Această stare poate li coelicient intelectual se situează între 7 I sitrecătoare, periodică sau cronică. Unele «4 se va spune că este un ..caz limita" (secazuri de catatome acută evoluează rapid spune si boalcrlinc). în patologia mentală,spre moarte. Tcrapeuticile propuse vana/â ^ vorbeşte de „stare limită" atunci cândde la un autor hi nitul: electroşocuri,neuro- simptomeie onservate sunt nucmieuuirelcpticc, hibernare artificială. Cât despre î m r c nevroza şi psihoză. Cu toate acestea.

tetice. Pentru unii catatonia ar ii de origine Şoarece numai rareori se ajunge ia psi-

tiere din realitate, analoană cu autismul), ''*'' u l m ° l - ' c l m c '> t c elasilicaiea americana"e cinJ îcntru iltii ir" ave i o cm/1 l J ' n ]9W ( D S M ' ' " ~ R ) s c p o a t e m ; m i l c s t a

oreanică 1K ' ' ' prin acte impulsive, cum sunt cheltuiel,lenesăbuite sau lurtul din vitrine, instabili-

CATHARSIS, cuvânt grecesc care t a l c a S 1 e x c c s u l l n r c k U l l k ' sociale, instabiînseamnă „purificare", „purgat ie" . l l l a t c a •' t ^"v-un slab control emoţiona ,

reprezentaţiei dramatice asupra spectalorilor. La S. Freud si .1. Breuer. desem 1 „ u r ă t „ c a Pcrsolla,,latllc^ ^.^ t,atamcmu|

puternică încărcătură emoţională, pânăatunci parţial sau total refulata.

Metoda cathartica este utilizată înpsihologie pentru valoarea sa terapeutică.Tehnicile folosite variază de la psihanalizaclasică la strigătul primai, trecând prinnarcoanaliză şi psihodramă. La copii sefoloseşte mai ales jocul liber, datorităcăruia tendinţele profunde se pot exprimaîn mod spontan. Figurine de plastilină,păpuşi sau marionete care simbolizeazăpersoane din anturajul copiilor (părinţi,fraţi. surori...) pot fi maltratate sau distrusefără teama de represalii, ceea ce le permitemicilor pacienţi să se purifice dc agresi-vitatca şi de angoasa lor.

CAZ LIMITĂ, subiect care se situ-ează în t r-o z o n ă de f ront ieră , la

C A M | N D E P R O TECTIE, centrud e g a z ( l u j r e d e s t i n a t p e r s o a n e l o rh a n d i c a p a t e .

P c m n l m u , ; b o , n ; | v i m i n t . i i u o c

vj,uje c aţj s a u t:

o a r t c amelioraţi ieşirea dins p i t a , Constituie un examen redutabil. Spre.^ . l j l l U l s a s c rCL1Llaptezc în mod progresivl a v i a ţ a s o c i a i a , S..M c r c a l c a i n i n e de pro-t c c ţ i c ' a d i c a m c d i i d c v i a ţ a aiT,Ciuijatc î nf u n c ţ j c de trebuinţele şi carenţele bene-ficiarilor acestora. Linele dintre acestecămine, anexate spitalelor, clinicilor psihi-;,trice sau centrelor de ajutor prin muncă*,grupează 12-15 bolnavi care, din punct devedere legal, nu sunt spitalizaţi, ci suntconsideraţi muncitori legaţi prin contractde stabilimentul în care lucrează.

Există şi cămine dc protecţie individuale(plasamente familiale, supravegheate de

50

Page 28: Dictionar de  Psihologie Larousse

CENTRU DE GUIDANCE CHIMIOTAXIE

terasament până la finisarea unor mici Strasbourg ( 1947) şi la Mulhousc ( 1949).piese de echipament industrial. Muncitorii De atunci încoace, numărul CM.P.P. nu aprimesc un salariu (în general mic) care încetat să crească. Misiunea lor este dublă:este acoperit de produsele muncii. Centrele stabilirea unui diagnostic si tratarea tulbu-sunt supuse legislaţiei muncii. Cheltuielile rarilor, fără ai scoate pe subiecţi din

fiului departamental de ajutor social. vorba de perturbaţii psihologice minoresau de dificultăţi instrumentale (tulburări

CENTRU DE GUIDANCE, centru de psihomotncitate. de limbai), tratate fiemedico-psihologic, în care medici, prin psihoterapie', fie prin reeducare'.psihologi, reeducator i şi a s i s t e n ţ i Tratamentul include şi o acţiune asuprasociali examinează copiii inadap- familiei, care poate beneficia de sfaturit a ţ i , îi călăuzesc în propri i le lor pedagogice, educative sau psihologice.eforturi de a-şi descoperi şi dez- Centrele au un câmp de acţiune similar cuvolta potenţialităţi le personale şi îi acela al reţelelor de ajutorare specializatereeducă, fără a-i scoate din mediul (R.A.S.r şi al dispensarelor de inienălor natural . mentală.

Această formulă de readaptare, carac-terizată de respectul persoanei, este mai CENZURĂ, control critic al acteloreconomică şi mai ales mai puţin trauma- unei persoane.ti/antă decât reeducarea în internat. Ea sa S. Fieud a dat acest nume instanţeidezvoltat considerabil după 1960, o dată psihice descoperită de psihanaliză', instanţăcu creşterea reţelei de centre medico-psi- care triază dintre sentimentele intime pehopedagogice' (CM.P.P.) şi, din 1976 acelea pe care conştiinţa' le poate admite,încoace, o dată cu crearea centrelor de acţi- re.spingâiidu-le pe cele care sunt peri-une medico-socială precoce (C.A.M.S.P.) culoase sau neeonlorme cu exigenţele

CENTRU MEDICO-PSIHOPEDA-GOGIC (CM.P.P.), stabilimentpublic sau privat unde se opereazădepistarea şi tratamentul copiilorşi adolescenţilor aflaţi în situaţiade eşec şcolar, a căror inadaptareeste legată de tulburări neuro-psihice sau de tulburări de corn-portament.

Promotorii acestor centre au fost A.Bcrgeşi G. Mauco, care în 1946 au inaugurat„Centrul Claude Bernaal". la Paris. Lascurt timp după aceea. J. Boutonicr şiM. Debcsse au creat organisme similare la

dar Iară a-şi pierde nimic din dinamismullor. reapar, sub o formă deghizată, în vise.actele ratate sau în simptomele nevrotice.

* APARAT PSIHIC.

CEREBRAL, persoană la care pre-domină viaţa intelectuală.

Descris sub acest termen de C. Sigaudşi L. Mac Auliffe. acest tip de indivizi secaracterizează pnntr-un corp zvelt, lungii inşi o atitudine în general ştearsă. Cerebralulcorespunde nervosului lui Hippocratcşi leptosomului din terminologia luiti. Kretschmer.

CEREBROTONIE, în tipologia' luiW. H. Sheldon, componentă a tem-p e r a m e n t u l u i în care predominăt e n s i u n e a nervoasă, îndoiala ş iinhibiţia.

Cerebrotonul (sau cerebrotonicul) pre-feră meditaţia şi expresia simbolică şi nuacţiunea directă. Cerebrotonul extrem,care trăieşte interiorizat, prezintă de obiceitulburări funcţionale: insomnie, obosealăcronică, tulburări cutanate.

CHARCOT (Jean Martin), neurologfrancez (Paris, 1825 - Lac IesSettons, Nievre, 1893.

Profesor de anatomie patologică laSalpctriere, a descris simptomatologia

sistemului nervos; a acordat o importanţădeosebită nevrozei', pe care o defineşteca pe ,,o stare morbidă care are în modevident drept sediu sistemul nervos şi carenu lasă în anatomia cadavrului nici o urmămaterială vizibilă". Ocupâdu-se de isterie',constată că crizele sunt provocate de amin-tirea înăbuşită a unui violent soc emo-ţional. A fost unul dintre cei care au utilizatpentru prima oară hipnoza" şi sugestiapentru a trata această afecţiune. Lecţiilesale, traduse în principalele limbi, suntcu asiduitate însuşite şi îi aduc o repu-taţie mondială. S. Freud a fost unul dintrediscipolii săi. Printre elevii săi direcţi s-aunumărat neurologii francezi J. Babinski,J. Dejerine, P. Mărie, care au făcut celebrăşcoala de la Salpetriere.

CHESTIONAR, serie de întrebăr is t a n d a r d i z a t e , orale sau scrise,puse în cadrul unei a n c h e t e .

De obicei singura sarcină a subiectului

..Aveţi adesea dureri de cap'.'" (întrebare„închisă"). Dar există si întrebări ..des-chise", caz în care cel anchetat răspundeliber (..Ce meserii v-ar plăcea să profe-saţi '(.întrebări preforniate sau întrebări cualegere multiplă (subiectul trebuie săbifeze o căsuţă dintr-un număr de răspun-suri propuse).

zintă in realitate excelente caracteristicimetrologice iar chestionarele au o vali-ditate comparabilă întrucâtva cu aceeaa testelor de inteligenţă. Ele permit săse facă sondaje de opinie (chestionare deatitudini), servesc în orientarea profesio-nală (chestionare de interese profesionale)si în psihologia clinică (chestionare de perso-nalitate). Dintre cele mai bune chestionareutilizate în psihopatologie, să cităm inven-tarul de personalitate multiiazic Minnesota(Minnesota Multiphasic Personality lnven-tory sau MMPl),care permite măsurareaa numeroase trăsături de personalitate:tendinţe ipohondrice, depresive, isterice,

CHILDREN APPERCEPTIONTEST -• THEMATIC APPERCEPTION TEST.

CHIMIOTAXIE, reacţie de atracţ iesau de resp ingere a u n u i an imalprovocată de un agent chimic.

Viermele de mătase, alertat de mirosulfemelei sale, s,e îndreaptă spre aceasta(chimiotaxie pozitivă), chiar dacă ea segăseşte la o distanţă de kilometri. Un puide boiştean, atacat de un adult din aceeaşispecie, emite o „substanţă de înspăi-mântare" care îl pune pe fugă pe agresor(chimiotaxie negativă) şi împiedică astfeldistrugerea congenerilor săi.

62

Page 29: Dictionar de  Psihologie Larousse

CLASĂ DE INTEGRARE ŞCOLARA CLASIFICARE

şi „clase de adaptare" în şcoala elementarăşi la nivel gimnazial. Aceste secţii şi claseau efective mici (8 în cazul deficienţilorauditivi, 12 în cazul deficienţilor vizuali.15 în cazul copiilor care au dificultăţi rela-ţionale). Ele sunt încredinţate unor cadredidactice titulare care deţin C.A.P.S.A.I.S.(certificat de aptitudine pentru acţiunipedagogice specializate de adaptare şi deintegrare şcolară) sau, în învăţământulsecundar, unor profesori cu stagii într-uncentru naţional de pedagogie specială, carecolaborează cu alţi specialişti: psihologi,ortofonişti, medici, reeducatori care depindfie de R.A.S. (reţea de ajutorări spe-cializate'), fie de un C M . P . P . (centrumedieo-psihopedagogic') sau de o altăinstituţie din afara şcolii. în şcolile secun-dare, clasele de adaptare funcţionează dela clasa a Vi-a la clasa a III a [în Franţanumerotarea claselor se face descrescător,începând cu clasa a XII-a, care corespundeclasei I primare de la noi — nota trad.|, înaceleaşi localuri ale colegiului de învăţă-mânt secundar (C.E.S.) normal. Progra-mele de învăţământ şi orarele sunt acelea

pune un accent aparte pe disciplinele debază (matematica şi limba franceză), peactivităţile fizice şi pe activitatea creatoare,în 1984, potrivit unei note informative aMinisterului Educaţiei Naţionale, existauîn Franţa 18 243 de elevi în clasele deadaptare.

Admiterea în clasele de adaptare estepropusă de o comisie medieopedagogică.Durata nu trebuie să depăşească un an,progresele fiecărui elev fiind supuseevaluării la finele anului şcolar. în urmabilanţului, comisia poate stabili necesi-tatea, de la elev la elev, a unui nou an în

clasa de adaptare. Din 1981. clasele deadaptare nu mai sunt considerate ca ţinândde învăţământul special*. • CLASĂ DEINTEGRARE ŞCOLARĂ.

CLASĂ DE INTEGRARE ŞCO-LARĂ, clasă specială, care primeşteîn mod diferenţiat, în unele şcolielementare sau, excepţional, în gră-diniţe de copii, copii care suferă deun handicap motor, senzorial saumental, capabili însă de a profita, înmediul şcolar obişnuit, de un învă-ţământ adecvat şi adaptat posibi-lităţilor lor.

în Franţa, legea de orientare în favoareapersoanelor handicapate,din 30 iunie 1975,

1(1 iulie 1989, au fixat ca obiectiv prioritarintegrarea copiilor handicapaţi în mediulşcolar obişnuit. Dar o asemenea acţiunenecesită un ajutor' adaptat elevului şi unsprijin dat cadrului didactic. Circularelenr. 91-302 şi nr. 91-3()4,din 18 noiembrie1991 (B.O. nr. 3 din 16/1/1992), aleMinisterului Educaţiei Naţionale, preci-zează formele şi modalităţile acestei inte-grări care, fie ea individuală sau colectivă,pe timp limitat sau permanentă, aplicatăîntr-o clasă obişnuită sau specializată,beneficiind sau nu de sprijin din afară, vatrebui să evite întotdeauna reconstituireade structuri segregative. Clasele de inte-grare şcolară (CI. I. S.), definite în cir-culara nr. 91-304, înlocuiesc clasele deperfecţionare" şi clasele pentru handicapaţicu deficienţe motorii sau senzoriale. Efec-tivul lor este limitat la 12 elevi. Existăclase de integrare pentru copii atinşi de unhandicap mental, încredinţaţi unor învă-ţători titulari ai certificatului de aptitudine

pentru acţiuni pedagogice specializate(C.A.P.S.A.I.S.), opţiune E sau D; clasede integrare pentru copii cu un handicapauditiv, luaţi în sarcină de învăţătoriposesori de C.A.P.S.A.I.S.. opţiune A;clase de integrare pentru deficienţi vizualisau orbi, încredinţaţi unor învăţătorititulari ai C.A.P.S.A.I.S., opţiune B; însfârşit, există clase de integrare pentrucopii care prezintă un handicap motor,care cad în sarcina unor învăţători posesoride C.A.P.S.A.I.S., opţiune C. Admiterea

ţionare datează de la legea din 15 aprilie1909. Acest şcoli, după decretul din 30august 1985, poartă numele de „stabili-mente regionale de învăţământ publicadaptat" (E.R.E.A.). în 1987, existau înFranţa 81 de stabilimente de felul acesta,cu un număr de 1 1 808 şcolari, 27 de şcoliautonome de perfecţionare cu 1 571 elevi,4 726 clase speciale (în majoritatea lorclase de perfecţionare) pentru 63 555 copii.Dacă se ia în considerare faptul că totalulsubiecţilor şcolarizaţi se ridică la aproape

donată deciziei unei comisii de educaţiespecială" (C.D.E.S.), în general a uneicomisii a circumscripţiei de învăţământpreelementar şi elementar (C.C.P.E.).Situaţia elevilor este revizuită în fiecarean. în fiecare clasă de integrare, învăţă-torul elaborează un proiect pedagogicpentru grup şi un proiect pedagogic pentrufiecare elev în parte, fixând obiective, încooperare cu familia, şi specificând aju-toarele şi echipamentele de care are nevoie(ordinatoare, maşini de scris, minitele-l'oane, magnetoscoape, calculatoare...).Dacă este necesară recurgerea la inter-venienţi specializaţi, tot el este acela carestabileşte legăturile de trebuinţă.

CLASĂ DE PERFECŢIONARE,clasă specială care primeşte şcolariatinşi de o deficienţă intelectualăuşoară sau medie şi care nu pre-zintă tulburări de comportament.

Clasele de perfecţionare sunt anexateşcolilor elementare, dar ele pot fi deasemenea grupate în „şcoli naţionale deperfecţionare" sau în „şcoli autonome deperfecţionare". în Franţa, organizarea şifuncţionarea claselor şi şcolilor de perfec-

de deficienţi intelectuali pentru fiecare250-300 de elevi, se poate spune că esteun mare efort de făcut pentru a răspundenevoilor.

Clasele de perfecţionare sunt în generalîncredinţate unor institutori cu o formaţiepsihopedagogică adecvată (cei mai mulţifiind posesori de C.A.E.I.). învăţământulspecial organizat în aceste clase esteîndeosebi concret şi practic. La împlinireavârstei de 12 ani, şcolarii îşi pot continuastudiile fie într-o secţie de educaţiespecializată" (S.E.S.) a colegiilor, fie într-oşcoală de perfecţionare. Prin circularaMinisterului Educaţiei Naţionale nr.91-304, din 18 noiembrie 1991, clasele deperfecţionare au fost înlocuite prin claselede integrare şcolară".

CLASIFICARE, operaţie care constăîn regruparea într-un anumit numărde „clase" a elementelor care pre-zintă unul sau mai multe caracterecomune.

Clasificarea are drept scop regăsirearapidă a unui obiect prin locul pe care îlocupă ori pregătirea pentru descoperirea

Page 30: Dictionar de  Psihologie Larousse

COGNIŢIE

populaţiei generale a Statelor Unite, iar şi E. D. Wiersma,printr-o puternică emoti-cultura lor este foarte diferită de aceea a vitate (E), o mare nevoie de activitate (A)albilor din America. şi reacţii imediate (R). Trăsătura domi-

Oricare iar fi imperfecţiunile. Q.I. iiantă a colericului este mai puţin mâniarămâne un bun indicator al nivelului cât vivacitatea reacţiilor sale. impulsivi-mental al unei persoane sau al unui grup tatea, activitatea exuberantă, vitalitatea,social. în psihologia colectivă, el le-a impacienţa. •CARACTEROLOGIE,permis lui J. Flynn şi R. Lynn să demon-streze că, din 1950 încoace, nivelul mental COMANDĂ, m o d de a conduce .al şcolarilor şi al recruţilor a crescut cu Nu există o formă unică de comandă, cicirca 20 de puncte în toate ţările indus- o multitudine de tipuri, fiecare tip variindtrializate („Nature", 1987). potrivit caracteristicilor proprii grupului.

O bună comandă asigură o performanţăCOGNIŢIE, a c t de c u n o a ş t e r e . colectivă superioară şi face să progreseze

Psihologia cognitivă este disciplina care grupul în direcţia scopului fixat; ea estese situează la răscrucea biologiei, psiho- sursă de satisfacţie pentru membrii gru-logiei, lingvisticii şi chiar informaticii, pului şi le întăreşte coeziunea. Comandaavând drept obiect de studiu mecanismele autoritară permite să se atingă o maregândirii datorită cărora se elaborează eficacitate, dar produce insatisfacţii carecunoştinţe, de la percepţie, memorie şi vatămă moralul grupului. Comanda demo-învăţare până la formarea conceptelor şi cratică creează un climat mai bun şi lea raţionamentului logic. Numim „teste permite minorităţilor să aducă o contri-cognitive" probele psihometrice care permit buţie care ar risca să fie pierdută într-o altăevaluarea cunoştinţelor unui subiect, cum ambianţă. -* AUTORITATE; LlDER.sunt testele de nivel şcolar sau acelea decunoştinţe tehnice, utilizate în vederea COMISIE DEPARTAMENTALĂ DEselecţiei profesionale. EDUCAŢIE SPECIALĂ (C.D.E.S.),

instanţă creată în fiecare depar-COLECŢIONISM, tendinţă de a t a m e n t francez, ca urmare a legiiacumula obiecte. din 30 iunie 1975, în favoarea per-

Arieratul, bătrânul atins de demenţă soanelor handicapate, aplicabilă laadună lucruri din cele mai eteroclite: copii şi adolescenţi.capete de sfoară, pietre strălucitoare etc., C.D.E.S. se poate pronunţa în ceea cepe când nevroticul este în căutare de priveşte orientarea* tuturor copiilor şiobiecte deosebite: batiste fine, lenjerie adolescenţilor handicapaţi, de la naştere şifeminină... La acesta din urmă colecţio- până la intrarea lor în viaţa activă, cel multnarea elementelor este legată de tipul de până la vârsta de 20 de ani. Rolul său estenevroză. -> FETIŞISM. de a promova diversele acţiuni necesare

pentru a le da handicapaţilor cea mai bunăCOLERIC. Tip de personalitate care se educaţie posibilă. Ea este chemată să sedefineşte, în clasificarea lui G. Heymans pronunţe, în caz de necesitate, asupra

COMPETIŢIE

orientării lor spre structuri adecvate, cât sau o infirmitate, reale sau presupuse,şi asupra atribuirii pentru familii a unui printr-un comportament secundar, uneoriajutor financiar. Nu îşi dau avizul în bine adaptat la realitate. Potrivit teoriei luiprivinţa plasării în stabilimente de primire A A d | e l % Napoleon Bonaparte ar fi căutat

rare prin muncă' sau atelierele protejate'. ^ a p m a p c d e z H e , e n o a s t r e , WilmaSarcina care revine acestei comisa fiind R l | d o i p h supranumită „Gazela neagră", afoarte vastă, i-a fost dată posibilitatea . „ .. . „K devenit campioană o impică ( 9 6 0 ) , ade a-si delega anumite competenţe către . , , , ,,,,, •-,,„.comisiile de circumscripţie ele două cate- P r o b e l e d e a l e r S i l r e P e l ( ) 0 m * ' 2 0 ( ) m 'gorii- acelea care au competenţe în pri- d u P ă ce >i"a î n v i n s ° poliomielită care ovinţa copiilor din învăţământul preşcolar doborâse. Dar compensarea se poate exer-şi elementar (C.C.P.E.) şi acelea care cunosc c i t a Ş' Pe P l a n imaginar, cum fac nevroticiicazurile elevilor din învăţământul secundar sau deliranţii, care trăiesc în gând isprăvi(C.C.S.D.). în aceste două comisii se fabuloase sau se închipuie personaje extra-găsesc cadre didactice, psihologi, medici, ordinare, spre a-şi masca eşectii în viaţaeducatori, reprezentanţi ai asociaţiilor de socială. -• VOINŢĂ.

creată în flecare d e p a r t a m e n t fran-cez, ca u r m a r e a legii d in 30 iunie1975. în favoarea persoanelor han-dicapate, aplicabilă la adul ţ i .

Co.T.O.Re.P. se pronunţă îndeosebiasupra orientării subiectului handicapat fiespre o profesie compatibilă cu aptitudinilesale, fie spre un stagiu de readaptare, fiespre un atelier protejat* sau un centru deajutorare prin muncă (C.A.T.). îi revine deasemenea sarcina de a aprecia dacă stareapersoanei respective justifică atribuireaalocaţiei pentru adulţii handicapaţi.

COMIŢIALITATE. Sinonimul epi-le iei

COMPENSARE, acţiune de contra-balansare a unei deficienţe.

Acest proces psihologic, adesea incon-ştient, constă în a compensa un deficit

„ stimulează pe ce, maib u n i • d a r T l i n h i b ă P e u n " l n d i v i / 1 c a r e 'd e c a t s ă s e e x P u l l ă n s c u k u d e a P l e r d e -P r c f e r a să "» Participe şi se interiorizează.După R. May, competiţia ar fi una dincauzele majore ale unei nevroze culturalecare face din fiinţele umane fie persoanesupuse şi conformiste, fie nişte revoltaţi.pe de altă parte, M. Sherif, experimentândpe Jouă grupuri de şcolari angajaţi timp dem a i m u l t e z i l e î n j o c u r i c o m p e t i t i v e , ao b s e r v a t i ţ j a r a p i d a a u n o r c o n d u i ( e

o s t U e ţ . a g r e s i v C i p e c a r e n u l e _ a u p u t u t

P o t o 1 ' n i c i m e s c l e l l l a t e î m P r e u n ă > » i c l

participarea la programe de divertisment.

Competiţia este un fapt cultural care nu segăseşte în toate societăţile; ea ar fi inexis-tentă la triburile Hopi, la triburile Arapeshdin Noua Guinee, la indienii Zufii din NewMexico.

70 71

Page 31: Dictionar de  Psihologie Larousse

COMPORTAMENT CONCEPT

nerezolvare pot să devină patologice); elconstituie o etapă normală în creştereapsihologică a copilului. Ca urmare a des-coperirilor făcute de psihanalişti, nu se maicontestă existenţa unei sexualităţi infantile.Către vârsta de 4-5 ani, băiatul se îndră-gosteşte de mania sa (care este pentrudânsul persoana de sex feminin cea maidemnă de interes şi cea mai apropiată) şi,în acelaşi timp, se arată agresiv faţă detatăl său, în care vede un rival fericit,căruia îi admiră şi îi invidiază puterea şicalităţile. Conflictul interior şi tensiuneacare rezultă de aici se rezolvă în modnormal prin refularea' tendinţelor sexualepână la pubertate şi prin identificarea* cutatăl: ca şi acesta, băiatul va învăţa sădevină viril (fără revoltă) şi mai puţindependent de mamă. La fetiţă se observăo situaţie simetrică.

Complexul lui Ocdip îi caracterizeazăpe copiii din familiile monogame. El este,în esenţă, un efect al culturii. în civilizaţianoastră acest complex ocupă o poziţiefundamentală, determinând anumite tră-sături de caracter (ostilitatea faţă de tatăpoate fi deplasată asupra autorităţii îngeneral, asupra şefilor ierarhici, asupraBisericii, statului etc.) şi ducând la nevrozăatunci când evoluţia nu se face în modnormal.

COMPORTAMENT, conduită aunui subiect luat în considerareîntr-un mediu şi într-o unitate detimp dată.

Comportamentul, care depinde atât deindivid cât şi de mediu, are întotdeauna unsens. El corespunde căutării unei situaţiisau unui obiect susceptibil să reducă ten-siunile (C. L. Huli) şi să satisfacă tre-buinţele individului. De la reflex, care

tinde să suprime excitaţia, până la nevroză,concepută ca o reacţie neadecvată la an-goasă, toate comportamentele au o sem-nificaţie adaptativă. > BEHAVIORISM.

COMPORTAMENT MATERN, ata-ş a m e n t u l m a m e i faţă de proge-ni tura sa.

Printr-o scrie de cercetări asupra şobo-lanilor albi, C. J. Warden a arătat că aceastătendinţă este în general mai puternicădecât oricare alta (sete, foame...). DupăP. T. Young, comportamentul matern s-arexplica, în mare parte, prin necesitateamamei de aşi decongestiona glandelemamare, dureroase, prin alăptarea puilorDar în acest comportament intervin si alţifactori.

Spre a se studia presupusa influenţă ahormonilor, s-a procedat la implantareade lob anterior al hipofiziei la şobolaniimasculi adulţi, determinându-se astfelo conduită maternă tipică: construireacuibului, lingerea puilor ctc. Ca urmare alucrărilor lui K. Lorenz asupra impreg-naţiei perceptive*, cercetătorii au încercatsă studieze condiţiile ataşamentului* mameifaţă de pui. O oaie învaţă să recunoascămirosul mielului ei la două sau trei oredupă fătarea acestuia. La specia umană, pelângă cauzele biologice şi fiziologice,

joacă un rol incontestabil în această con-duită. O femeie nu va fi o bună mamă dacăea nu a fost îndeajuns de iubită, în aşa felîncât să se iubească ea însăşi şi să-iiubească pe ceilalţi.

COMPULSIE, t e n d i n ţ ă imperioasăde a săvârşi un ac t .

în nevroza obsesională subiectul executăunele gesturi iraţionale, cum ar fi rectifi-carea poziţiei tuturor tablourilor din casă,

ştiind că aceasta nu corespunde nici uneiraţiuni logice, ci din necesitatea de a înde-părta angoasa care ar apărea în cazul încare aceste acte nu ar fi executate. DupăS. Freud, compulsiile ar fi „formaţiuni decompromis"' între anumite dorinţe şi exi-genţele morale ale subiectului.

COMUNICARE, relaţie între indivizi.Comunicarea este în primul rând o per-

cepţie. Ea implică transmiterea, intenţio-nată sau nu, de informaţii destinate sălămurească sau să influenţeze un individsau un grup de indivizi receptori. Dar nuse reduce la aceasta. în acelaşi timp încare o informaţie este transmisă, se pro-duce o acţiune asupra subiectului receptorşi un efect retroactiv (feed-back) asuprapersoanei emiţătoare care, la rându-i, esteinfluenţată.

Limbajul' nu este singura conduită încomunicare, aici intervenind de asemeneamimica şi gestul. Pe de altă parte, nu toatecomunicările se exprimă în mod raţional.Se percepe mai mult decât se comunică cuclaritate. Ba chiar S. Freud a putut vorbide comunicarea de la inconştient la incon-ştient, exprimând prin aceasta faptul căindivizii sunt capabili să perceapă indicisubtili, neconştientizaţi.

Comunicarea nu este un privilegiual omului. Ea există neîndoielnic şi laanimale şi plante. Albina indică printr-undans, celorlalte membre ale stupului, loculîn care se găsesc florile, distanţa şi cali-tatea nectarului (K. von Fnsch). Pinii,plopii, arţarii răniţi îşi avertizează con-generii despre vătămările suferite, ceea ceare ca efect declanşarea în întreaga coloniea unui mecanism chimic de apărare împo-triva agresorilor (P. Caro, 1983). De la

bacterie la om. toate fiinţele vii au nevoie,pentru a supravieţui,de a fi informate atâtasupra stării lor cât şi asupra mediuluiexterior. Semnalele utilizate sunt dintrecele mai variate: vizuale, ca la licurici,electrice (gimnoţi), sonore (cintezoi),ultrasonore (lilieci), tactile (furnici) sauchimice (feromonele emise de viermii demătase).

CONAŢIE, termen utilizat în psi-hologia franceză cu sensul de „efortde voinţă".

Aspectele conative (sau voliţionale) aleunei persoane, legate de motivaţii şi depulsiuni, constituie fundamentele afecti-vităţii. Le putem aprecia calitativ datoritătehnicilor proiective.

CONCEPT, r e p r e z e n t a r e m e n t a l ăabstractă şi generală a unui obiect.

Conceptul este o construcţie simbolicăa spiritului care, dincolo de datele senzo-riale, atinge esenţa obiectelor şi le gru-pează într-un acelaşi ansamblu. Piroga,şalupa, traulerul, port-avionul sunt vase;hoţul şi escrocul sunt delincvenţi, febratifoidă şi tuberculoza sunt maladii. Con-ceptele „vas", „delincvent" şi „maladie"sunt produse ale experienţei noastre,limbajul permiţându-ne să le exprimămsimbolic.

Conceptul este un instrument intelectualcare ne dă posibilitatea să sesizăm relaţiileexistente între anumite fenomene. Posesiasa facilitează acţiunea, pe când absenţa sao contrariază; un experimentator o învaţăpe o maimuţă să stingă o lumânare cu apaluată de la un robinet, apoi transpuneaceeaşi acţiune în contextul unui lac.Animalul se întoarce cu cana sa la robinet,

75

Page 32: Dictionar de  Psihologie Larousse

CONDENSARE

în loc să ia apa din lac. Dacă ar fi posedatconceptul de „apă", maimuţa s-ar fi scutitde această osteneală. Formarea concep-telor, studiată mai ales de J. Piaget.esteînfuncţie de maturizarea intelectuală şi dedezvoltarea limbajului. Nivelul de gândireconceptuală a unui subiect este evaluat cuajutorul testelor de clasare a unor obiectede culori şi forme diferite.

CONDENSARE, acumulare de sen-suri într-un singur element.

Cuvintele de duh. visele', lapsusurile",simptomele nevrotice tălmăcesc. într-unmod abreviat şi simbolic, sentimenteleunei persoane. Un bărbat visează, deexemplu, că se mută într-un marc oraş,scăldat de un râu, oraş care se numeşte„Parsbourg'' Analiza acestui nume aratăcă este compus din silabe care aparţinnumelor Paris şi Strasbourg şi că în reali-tate autorul visului, ataşat de cele douăoraşe, este incapabil să se decidă în favoa-rea unuia sau altuia. Condensarea, mai alesaceea a personajelor, duce uneori la oextremă concizie, contribuind la îmbo-găţirea semantică a viselor şi la caracterullor bizar.

CONDIŢIONARE, ansamblu deoperaţii asociative prin care seprovoacă un nou comportament laanimal sau la om.

Domeniul reflexelor condiţionate pareinfinit. Prin metoda condiţionării peştii auputut fi învăţaţi să parcurgă labirinturi nuprea complicate. Chiar şi rezistenţa orga-nismului la microbi este un reflex suscep-tibil de condiţionare (S. Metalnikov, 1928).într-adevăr, dacă se inoculează antigenimicrobieni unui câine, organismul său va

reacţiona prin producerea de anticorpi(substanţă defensivă). Dacă injecţiile sunt

fi suficient ca să provoace apariţia anti-corpilor.

Condiţionarea este o tehnică utilizatăîn mod curent în terapeutica psihiatricăpentru tratarea unor nevroze, dezintoxi-carea alcoolicilor sau vindecarea copiilorde frică, de emirc/.ie, de bâlbâială sau deinsomnie. > TERAPIE COMPORTAMENTALĂ.

CONDIŢIONARE OPERANTĂ,tehnică de învăţare pusă la punctdeB.F. Skinner(1938).

Opusă condiţionării pavloviene clasice,metoda condiţionării operante caută să seapropie de realitate, lăsându-i animaluluiactiv libertatea de a acţiona în mediul său.Nu mai este vorba de un răspuns provocat,ci doar de acte spontane, urmate de oîntărire. De exemplu, apăsând pe o pedală,o pisică va căpăta lapte, sau, apăsând peun buton din 19 în 19 secunde,o maimuţăva evita un şoc electric. Datorită acesteitehnici, a fost posibil ca porumbeii săînveţe să-i caute pe naufragiaţi şi epaveleşi să semnaleze prezenţa lor apăsând pebutoane ori de câte ori zăresc pe oceanobiecte de culoare roşie, portocalie saugalbenă (culorile convenţionale ale sem-nalelor de situaţie critică şi ale vestelor desalvare). Dacă detecţia este confirmată,aceşti noi străjeri ai mărilor sunt recom-pensaţi prin hrană.

CONDUITĂ, ansamblu de acţiuniprin care un organism caută să seadapteze la o situaţie determinată.

Acest termen, foarte frecvent utilizatîn psihologie până în anii 1960, tinde să

fie înlocuit de acela de comportament'.Cu toate acestea, conduita nu se reducenici la datele materiale şi obiective, cum

cum Ic înţelegeau behavioriştii. nici lasimplele reacţii ale organismului examinaiîn mediul său, prin care caută să diminuezetensiunile provocate de acesta. Conduitaeste un răspuns la o motivaţie*, punând înjoc componente psihologice, motorii şifiziologice. Comunicarea, de exemplu.este o conduită psihosocială care vizeazăsă-i transmită celuilalt o informaţie, prinfolosirea limbajului, a mimicii, a atitu-dinilor, a gesturilor etc.

CONFLICT, luptă de tendinţe, deinterese; situaţie în care se găseşteun individ supus unor forţe vec-torial opuse şi de puteri aproapeegale.

Un şobolan înfometat, atras de hranasituată la extremitatea cuştii, la care nupoate ajunge decât trecând pe o grilă elec-trizată, se găseşte într-o situaţie conflic-tuală (apetenţă contra aversiune). Obligaţiapentru un copil de a face o muncă deza-greabilă, aşteptându-1 pedeapsa în cazul încare nu o face (aversiune contra aversiune)sau obligaţia de a alege între două plăcerila fel de atrăgătoare (apetenţă contraapetenţă) provoacă o tensiune intrapsihică.Când conflictul se arată insolubil, apare an-goasa şi se instalează tulburări nevrotice.

Fiinţa umană dispune de numeroasemijloace de a rezolva conflictele intrapsi-hice, mijloace cum sunt refularea, depla-sarea spre un scop substitutiv, sublimareaetc. în afară de conflictele afective, existăconflicte de ordin cognitiv (intelectual) sausocial. Conflictul cognitiv survine în cazulîn care o persoană se află în faţa unor

CONFUZIE MENTALA

informaţii contra opiniilor pe care ea leprofesează. -• DISONANTĂ COGNITIVĂ.

CONFORMISM, atitudine carevizează menţinerea individului înacord cu grupul său social.

Conformismul este, pentru majoritateafiinţelor umane, o condiţie de sănătatementală. Refuzul de a accepta normelesociale îl izolează pe individ de comu-

76

nitatea faţă de care el devine mai multsau mai puţin străin. Transgresiunea esteaproape întotdeauna pedepsită, sancţiuneaputând merge de la pedeapsa violentăla deriziune (ca, de exemplu, în cazulnonconformismului vestimentar). Confor-mismul se asociază adesea cu o fidelitatefaţă de grup, ceea ce îi poate face pemembrii săi să acţioneze contra piopriului

CONFUZIE MENTALA, stare pato-logica in care ideile sunt încâlcite.

Este vorba, de obicei, de o situaţietemporară, consecutivă unei intoxicaţii,unei boli infecţioase, unui traumatismcranian sau unui şoc emoţional puternic.Bolnavul are privirea rătăcită, nu-i mairecunoaşte pe ai săi. nu mai ştie unde segăseşte, este dezorientat în timp şi prezintătulburări de memorie. Deşi confuziamentală poate surveni la orice vârstă, ea seîntâlneşte cel mai adesea la persoanelecare au trecut de 60 de ani sau la acelea lacare creierul a suferit alterări (toxicomani,alcoolici etc.). Această maladie evolueazăîn general favorabil dacă este tratată latimp. Dacă nu este găsită cauza şi dacă nuse instituie tratamentul de rigoare, se poateinstala o stare confuzională organicăcronică.

77

Page 33: Dictionar de  Psihologie Larousse

CONSERVARE CONVULSIE

CONSERVARE. în teoria operatorie"a lui J. Piaget, schemă a gândirii logicecare apare la copil între 7 şi 12 ani, potrivitcăreia subiectul ştie câ anumite transfor-mări ale unui obiect fforma acestuia, deexemplu) nu modifică celelalte calităţi alesale (greutatea, de exemplu).

CONSILIER DE ORIENTARE,specialist însărcinat să-i informezepe elevii din învăţământul secun-dar şi pe studenţi cu privire la stu-diile pe care le pot face şi la locurilede muncă pe care le pot ocupa dupăterminarea acelor studii, precumşi cu privire la propriile lor posi-bilităţi, în aşa fel încât să poatădecide în cunoştinţă de cauză asupraorientării lor.

în 1988 existau în Franţa 519 centre deinformare şi orientare şi 4 313 directori şiconsilieri de orientare. Sarcina acestora dinurmă este considerabilă: 2 620 000 detineri au beneficiat, în 1986, de acţiuni deinformare, iar 1 580 (XX) dintre aceştia aufost luaţi în sarcină. Consilierii de orien-tare utilizează metode proprii în specialpsihologiei clinice şi psihologiei sociale,îndeosebi tehnici psihometrice (teste colec-tive şi individuale), convorbiri şi discuţiiîn grup. Ei au un rol important pe lângăcadrele didactice, în cadrul consiliilor declasă, prin viziunea nouă pe care o aducasupra elevilor.

CONSTITUŢIE, ansamblu de dis-poziţii congenitale, morfologice şipsihofiziologice ale unui individ.

Există numeroase tipuri constituţionaleşi s-a încercat reducerea acestora la câteva

grupe principale. E. Dupre distingea optconstituţii: emotiv, ciclotimie, paranoiac,pervers, mitomaniac, schizoid, glihroid,psihopatie; E. Kretschmer reţine trei: atletic,leptosom, picnic; C. G. Jung se limita ladouă: introversiune şi extraversiune.

Toate aceste clasificări sunt simplifica-toare, dar ele au meritul de a sublinia exis-tenţa unui fond comun la anumiţi indivizi,fond care le condiţionează conduita. Astfel,J. Masserman a observat că maimuţeleplasate în situaţii de tensiune identice reac-ţionau diferit, după specie: unele deveneauagresive, altele se blocau, iar altele pre-zentau tulburări psihosomatice.

CONŞTIINŢĂ, cunoaştere imediatăpe care flecare dintre noi o aredespre existenţa sa, despre actelesale şi despre lumea exterioară.

Conştiinţa, care organizează datelesimţurilor noastre şi ale memoriei,care nesituează în spaţiu şi în timp, nu există cafuncţie particulară care să fie organizată şi

fără inferioritate şi fără exterioritate, unraport cu lumea percepută. H. Bergson oasimilează atenţiei, S. Freud percepţiei,C.G. Jung stării de veghe, iar neuropsi-hologii funcţiei vigile.

J. Delay distinge şapte niveluri deconştiinţă. Cel mai înalt corespunde hiper-activării creierului (vigilenţă excesivă,emoţii puternice), cel mai de jos cores-punde stării de comă (excitaţiile senzorialenu mai provoacă decât foarte slabe reacţiimotorii). între aceste extreme se situeazăvigilenţa atentă, vigilenţa difuză, reveriasau somnolenţa, somnul uşor şi somnulprofund. Ceea ce se numeşte de obicei„conştiinţă" se limitează la nivelurile care

preced adormirea. Dincolo de acesteaconştiinţa nu este abolită — pentru căvisăm şi ne amintim visele —, dargândirea este fixată în special asuprapiilsiunilor" şi afectivităţii' (conştiinţaonirică).

CONTAGIUNE MENTALĂ, trans-mitere involuntară a simptomelormentale patologice la alte persoane.

Acestea, influenţate de un bolnav, seapucă să-1 imite, adoptându-i atitudinileşi mergând până la a-şi însuşi ideile luidelirante. La baza contagiunii mentale stăun feomen de sugestibilitate', care înce-tează de îndată ce bolnavul „inductor" esteseparat de subiecţii contaminaţi. Conta-giunea mentală este foarte frecventă înisterie şi în situaţiile descrise de psihologiamaselor.

C O N T R A C E P Ţ I E -» REGLAREA NAŞ-

TERILOR.

CONTRATRANSFER - TRANSFER

CONTROLUL NAŞTERILOR •REGLAREA NAŞTERILOR.

CONVERSIUNE, transformare aunei emoţii, a unui afect refulat înmanifestare corporală.

Tendinţa proscrisă, care nu poate apărealiber în conştiinţă fără a provoca angoasă,se exprimă în mod simbolic printr-un sim-ptom somatic. „Limbajul corpului" înlo-cuieşte vorbirea. Se observă în acest cazparalizii fără lezarea sistemului nervos,cecităţi, surdităţi sau mutisme fără leza-rea organelor de văz, auz sau fonatoare.Tulburarea este funcţională şi corespunde

unei finalităţi inconştiente. Alegerea orga-nelor are şi ea un sens ce poate fi înţelesprin explorarea inconştientului cu ajutorulnarcoanalizei, al tehnicilor proiective saual psihanalizei. Conversiunea, consideratămecanism de apărare contra angoasei, estemecanismul fundamental al isteriei. Eanu trebuie confundată cu manifestărilepsihosomatice (paloare, roşire) provocatede emoţii la mulţi indivizi nervoşi sauanxioşi.

CONVORBIRE, conversaţie logicînchegată.

Utilizată ca metodă de observaţie pentrustudierea personalităţii unui subiect, acestprocedeu, care face parte din toate exa-menele psihologice, facilitează sintezadiverselor rezultate obţinute. Convorbireaeste folosită în mod curent în psihologiaclinică (permiţând soluţionarea proble-melor pacientului) şi a fost adoptată depsihologii din industrie şi din armatapentru selecţionarea cadrelor şi a ofiţerilor.Există diferite tehnici de convorbire (sepun întrebări şi se lasă ca persoana ches-tionată să vorbească fără a se interveni, deexemplu), dar conversaţia are loc întotdea-una într-un climat de bunăvoinţă, în caresubiectul să se poată exprima în mod liber.

CONVULSIE, contracţie bruscă şiinvoluntară a muşchilor, datoratăunei descărcări neuronale.

Se disting convulsii tonice şi convulsiiclonice. Primele, rare, se caracterizeazăprin rigidizarea corpului, pe când celelaltese constituie dintr-o serie de secuse mus-culare ritmice. în copilărie, când creieruleste hiperexcitabil, convulsiile însoţescadesea febrele ridicate (40°C) provocate de

Page 34: Dictionar de  Psihologie Larousse

COPIL MALTRATRAT

să-şi exprime în mod anonim tensiunea.Serviciile publice au pus şi ele pe picioare

i sistem de protecţie socială, medico-:ală şi judiciară.

Copil maltratat: ansamblul persoanelor, echipelor şi serviciilor care pot veni în ajutorul copiluluişi al părinţilor săi

(ASE.: Ajutorul social pentru copilărie; C.A.M.S.P.: Centru de acţiune medico-socialăprecoce; CM.P.P.: centru medico-psihopedagogic; P.M.I.: Protecţie maternă şi infantilă)

[Extras din Dosarul tehnic „50 000 de copii sunt maltrataţi. A vorbi despre ei deja înseamnăa acţiona", cap. 3, „Protecţia copilăriei fn pericol, cadru juridic, instituţii, proceduri", p. 23. Publicatde Ministerul Afacerilor Sociale şi al Solidarităţii Naţionale, Paris, 1986]

CORELAŢIE

COPIL UNIC, singurul copil d i n t r ofamilie.

Această situaţie poate constitui un han-dicap pentru copil, care, crescut de părinţiadesea anxioşi şi hiperprotectori, nu găseşteîn mediu condiţiile socioafective necesaredezvoltării sale. Izolat de ceilalţi copii, dea căror influenţă părinţii se tem mai multsau mai puţin conştient, el ajunge să aibăo concepţie falsă despre viaţă, devinemofturos, egoist şi adesea retardat pe planafectiv. Se pot evita aceste inconvenientedacă se integrează de timpuriu copilul unicîntr-o mişcare de tineret (scoutism*, deexemplu), unde el va face ucenicia vieţiisociale cu cei de-o seamă cu dânsul, se vaobişnui cu schimburile şi cu egalitatea şi,privat de spirijinul părintesc, îşi va pune laîncercare forţele personale.

COPROLALIE, limbaj obscen saumurdar.

Relativ frecventă la adolescenţii timizi,această conduită reflectă dorinţa lor de ase afirma şocându-i pe membrii antu-rajului. O regăsim şi în unele stări pato-logice (manie, schizofrenie, maladia luiGilles de la Tourette, de exemplu) şi lacopiii mici frustraţi pe plan afectiv. Laaceştia din urmă poate invada întreagasferă a limbajului, exprimând ostilitateafaţă de cei care nu-i iubesc. Coprolaliadispare de îndată ce subiectul şi-a regăsitsecuritatea afectivă.

COPROFAGIE, ingerarea de excre-m e n t e .

Coprofagia este normală la uneleinsecte, cum este scarabeul, care consumăexcremente de mamifere, ori Ia unele roză-toare, dar nu la om. Coprofagia, numită şi„scatofagie", se întâlneşte cel mai adesea

la idioţi sau la demenţi, dade abandon sau în cazul un<afective grave.

în nevrozaraumatisme

COREE, maladie nervoasă, numităde obicei „dansul Sfântului Guy".

Atinge în special copii de 7-13 ani,caretrăiesc în condiţii igienice proaste, lipsiţide aer şi de lumină. Rareori recunoscută

deze

oce, această maladie, care se manprin mişcări înv agitaţie

ordonată şi grimase), neregulate (scris, îi expune pe copii pedepselor neme-din partea educatorilor.

Tratamentul (igienă, repaus) permite, încazurile benigne, o vindecare rapidă.Coreea acută, zisă „coreea Sydenham",este de natură reumatismală şi infecţioasă;ea se observă în meningite şi în cursulmaladiilor infantile, cum sunt rujeola,oreionul şi tuşea convulsivă. Există şi altecorei, cronice, care debutează la vârstaadultă. Cea mai frecventă, coreea luiHuntington, se caracterizează prin mişcăricoreice lente, ca şi printr-o alterare acaracterului (depresie sau agresivitate) şia inteligenţei. Este o maladie ereditară,degenerativă, care atinge şi cortexul cere-bral şi nucleii cenuşii centrali de la bazacreierului.

CORELAŢIE, r a p o r t de t e r m e n i ,d i n t r e care u n u l î l evocă în modlogic pe celălalt.

în procesul de creştere a indivizilor,înălţimea şi greutatea sporesc simultan. Laşcoală, elevii străluciţi reuşesc în generalla toate materiile de studiu, pe când copiiineinteligenţi eşuează aproape pe linie. înaceste cazuri diferite, se spune că existăo corelaţie pozitivă între elementele varia-bile, în statistică se numeşte coeficient de

Page 35: Dictionar de  Psihologie Larousse

corelaţie indicele care exprimă gradul delegătură a două variabile determinate(înălţimea şi greutatea unui grup deindivizi, de exemplu). După cum acesteavariază în acelaşi sens, în sens contrar sauindependent una de alta, coeficientul decorelaţie capătă valori care tind către +1,-l sau zero. Datorită studierii corelaţiilorcare există între diversele teste de inteli-genţă. C E . Spearman a reuşit să pună în

poate fi asimilat cu inteligenţa generală.

C o . T . O . R e . P . -• COMISIE TEHNICĂ DEORIENTARE $1 DE RECLASARE PROFE-SIONALĂ.

CREATIVITATE, dispoziţie de acrea care există în stare potenţialăla orice individ şi la toate vârstele.

Strict dependentă de mediul socio-cultural, această tendinţă naturală necesităcondiţii favorabile pentru a se exprima.Teama de deviere şi conformismul suntpiedici în calea creativităţii. Pentru a eli-bera imaginaţia de lesturile sale, psihologiiau pus la punct tehnici de discuţie în grupîn care consemnul este exprimarea tuturorideilor, chiar şi a celor mai bizare. Fiecareparticipant rivalizând în planul ingenio-zităţii, fără teama de a fi criticat, proble-mele cele mai dificile îşi găsesc pe neaş-teptate soluţiile. Aşa se face că fizicieniide la Naţional Accelerator Laboratory dinBatavia (Illinois, Statele Unite) au ajuns săfolosească un dihor alb, echipat cu un hamşi cu un pămătuf, pentru a curăţa interiorulacceleratorului de particule (un tub de500 m şi cu diametrul de 15 cm).

CREDINŢĂ, atitudine a unei per-soane faţă de o idee sau faţă de un

fapt pe care le consideră înte-meiate.

P. Janet făcea distincţie între credinţeleraţionale şi experimentale, pe de o parte,şi credinţele personale şi sentimentale, pede altă parte, în cele din urmă elementulraţional intervenind prea puţin sau deloc.„Cred că Dumnezeu există" are o cu totulaltă esenţă decât propoziţia „Cred cămâine şi în zilele următoare soarele varăsări". în primul caz, credinţa mea are unfond religios, pe când în cel de al doileamă bazez pe observaţia cotidiană şi peinformaţia ştiinţifică.

Puterea unei credinţe variază de laindivid la individ, iar la aceeaşi persoanăvariază de la un moment la altul al exis-tenţei sale. Nu raţioamentul este acelacare predomină în credinţă, şi tocmaifaptul că ea ascultă de alte condiţii,iraţionale si atective, o face să 'iste cufermitate realului. Credinţa îndeplineşteo funcţie utilă. „Omul - spun D. Krechşi R. S. Crutchfield (1952) - apelează lacredinţe pentru a face faţă unor situaţiiproblematice".

CREIER, formaţie nervoasă consti-tuită din emisferele cerebrale şi dinstructurile care le unesc.

La om leziunile cerebrale sunt întot-deauna extrem de grave prin consecinţelelor. Un copil malformat, care vine pe lumefără creier (se spune că este anencefal),este redus la o viaţă strict vegetativă.La animale distrugerea creierului nu areacelaşi caracter de gravitate.

Multă vreme s-a crezut că „facultăţile"spiritului sunt localizate în creier. Astăzise consideră că nu există un centru cuadevărat specializat al memoriei, lim-bajului etc, ci numai circuite cerebrale.

Page 36: Dictionar de  Psihologie Larousse

CRIZA

recursuri posibile, dar mai bine ar fi să sepoată reduce criminalitatea luptându-secontra mizeriei, a cocioabelor şi alcoolis-mului, educându-se totodată şi publicul,prin presă şi radioteleviziune. mai degrabădecât să se încerce integrarea în societatea celor care s-au îndepărtat de ea. Acesteisarcini preventive ar trebui să se consacre,în principal, criminologii moderni.

CRIZĂ, manifestare bruscă a uneiruperi de echilibru.

Existenţa umană este jalonată de crize,prima criză fiind naşterea (intrarea în viaţăeste însoţită de ţipete). Fiinţa trece apoiprintr-o serie de etape critice, dintre careprincipalele sunt înţărcarea, intrarea înşcoală, adolescenţa şi menopauza. MauriceDebesse a studiat, sub numele de „criză deoriginalitate juvenilă", comportamentulrevoluţionar al adolescentului, care cautăcu stângăcie să-şi afirme personalitatea.Emoţiile violente, frustrările îndelungateşi dureroase provoacă crize nervoase deagitaţie sau de furie.

CRONOBIOLOGIE, ştiinţă careare drept obiect de s tudiu periodi-ci tatea fenomenelor biologice.

De la animaliculeie unicelulare şi pânăla om există fenomene bioperiodice: migra-ţia anuală a rândunelelor, menstruaţia lafemeie etc. Aceste ritmuri biologice suntînscrise în patrimoniul genetic al vieţui-toarelor şi nu sunt influenţate decât înmică măsură de condiţiile de mediu.

Omul posedă o ritmicitate nu numai înactivităţi şi în alimentaţie, ci şi în funcţiilefiziologice: tensiune arterială, temperaturăcorporală etc. Funcţia genitală feminină,care a fost bine studiată, din 1976, de către

americanii E. Knobil şi Ferin, se supuneunei periodicităţi cvasiorare: un flux impor-tant de hormoni hipotalamici la fiecareinterval de 60-90 minute: o pulsaţie dehormoni hipofizari din oră în oră. Ciclurilebiologice par ordonate în principal dealternanţa zilelor şi nopţilor şi de altevariaţii ale mediului, cum sunt fazele luniişi succesiunea anotimpurilor. La om. însă,factorul cel mai puternic pare a fi de naturăpsihosocială, întrucât modul în care nerepartizăm activitatea şi odihna este acelacare acţionează ca „sincronizor" esenţial.Una dintre aplicaţiile practice ale crono-biologiei este „cronofarmacologia", carecaută să determine efectul drogurilor şimedicamentelor în funcţie de ritmurilebiologice.

CULOARE, impresie calitativă pro-dusă de lumină asupra ochiului.

Un studiu, datând din 1987, efectuatde INSERM, a cofirmat efectele culoriiasupra fiziologiei. S-a descoperit că roşulprovoacă o creştere a frecvenţei cardiace,pe când verdele o diminuează. Prin folo-sirea judicioasă a culorilor pare posibil săse reducă oboseala, să se sporească randa-mentul şi să se creeze un climat psihologicagreabil. Există chiar şi o „cromoterapie",adică utilizarea în scop terapeutic aproprietăţilor sedative sau excitante aleanumitor culori.

CULPABILITATE, stare a celuicare a comis o faptă condamnabilă.

Alături de culpabilitatea reală, obiectivă,care exprimă violarea gravă a unei reguli,la numeroşi indivizi găsim un sentimentmai mult sau mai puţin clar de vinăsubiectivă, care se exprimă inconştient în

CURBA LUI GAUSS

comportament sau inspiră acea angoasă aomului hăituit de o crimă nemărturisită sauimaginară. După psihanalişti, acest senti-ment şi-ar avea sursa în complexul luiOedip".

Când sentimentul de culpabilitate devineintens, el poate determina nevroza şi chiarnebunia. Unii deliranţi se acuză de toatefaptele abominabile din lume, trăiesc într-opermanentă stare de culpabilitate dure-roasă, caută să se pedepsească, să sechinuiască, să se mutileze şi chiar să seomoare. în lucrarea sa Universul morbidni greşelii (1949), A. Hesnard a arătat căla baza oricărei nebunii stă o culpabilitateireală, ale cărei rădăcini sunt infantile şi pecare bolnavul încearcă în mod disperatsă o suprime, deoarece ca constituie oameninţare de temut pentru valoarea sapersonală.

CULTURĂ, dezvoltare a corpuluişi a sp i r i tu lu i sub a c ţ i u n e a me-diului social.

Orice societate umană, oricât de pri-mitivă, posedă cultura sa, care condi-ţionează dezvoltarea totală a membrilorsăi. Cultura este aceea care transformăindividul într-un tip determinat. Relaţiadintre personalitate şi cultură este atât destrânsă încât este posibilă descrierea unuitip mediu de francez, englez, italian, încare regăsim principalele caracteristicinaţionale ale fiecăruia. Cultura îi dăomului umanitatea sa. Copiii sălbatici",care au fost crescuţi de animale, nu au înei nimic omenesc: ei se deplasează în patmlabe, se hrănesc ca dobitoacele, nu vor-besc, iar expresia emoţiilor lor este de

Trebuie cultura considerată ca fiind apa-najul omului? Numeroşi autori (RM. Yerkes,

M. Kawai) socot că acest fenomen apareşi în societăţile animale. S-a observat, deexemplu, că vrăbiile crecute în mijloculcanarilor imită cântecul acestora. Pe de altăparte, puii de grangur izolaţi de părinţii lorsunt capabili să „inventeze" un cânt ori-ginal pe care, mai târziu, puii lor îl vorînvăţa; s-a creat astfel „o nouă şcoală demuzică a grangurului" (W. E. D. Scott).Cultura este un fenomen de socializare,bazat pe învăţare, care permite integrareaindividului în grupul său. Ea există în toatesocietăţile umane şi probabil că şi la unelespecii animale.

CUNOŞTINŢĂ, noţiune privind unlucru sau un fenomen, căpăta tă înfamilie, la şcoală sau pr in propr ieexperienţă.

Achiziţia de cunoştinţe este în funcţiede mijloacele intelectuale ale subiectului,de personalitatea sa şi de metodele pe carele utilizează.

Orice cunoştinţă este relativă şi acelaşiobiect, studiat de doi observatori care utili-zează metode diferite, are toate şansele dea apărea diferit fiecăruia dintre ei. Ceea cenumim „realitate" nu este decât o reflec-tare a lumii, elaborată de creierul nostru.Atunci când cunoştinţele noastre sporesc,

mai ales o reorganizare a ansambluluiacestora. în cura psihanalitică, de exemplu,descoperirea de către pacient a semni-ficaţiei unui simptom nevrotic poate deter-mina vindecarea sa. Noua cunoştinţă modi-fică structura personalităţii, în aspectelesale intelectuale şi afective.

CURBA LUI GAUSS, curbă stu-diată s imultan a tâ t de P. S. Laplacecât şi de K. F. Gauss, care reprezintă

Page 37: Dictionar de  Psihologie Larousse

CVARTILARE

repartizarea normală a efectivelor,în funcţie de valorile lor.

Dacă, de exemplu, orânduirii unu lângăalta coloane de recruţi aşe/.aţi după înăl-ţime, se obţin şiruri de lungimi diferite: laextremităţi ele sunt foarte scurte (întrucâtexistă puţini pitici şi puţini uriaşi), pe cândaceste şiruri ating lungimea maximă lavalorile mijlocii. Privită în linie dreaptă,populaţia examinată se repartizează aproxi-mativ în felul arătat. Dacă unim printr-olinie continuă punctele extreme ale fiecăruişir, obţinem o curbă sub formă de clopot,ale cărui valori centrale şi dispersie suntuşor de determinat. Distribuirea notelorîn cazul unui bun test" ascultă de Icsjeanormală. Cele mai multe dintre probelepsihometrice moderne sunt etalonate por-nindu-se de la valorile extrase din curba luiGauss. > DEVIAŢIE STANDARD.

CVARTILARE, etalonare care divi-zează o distribuţie în patru părţiegale.

Prima cvartilă este valoarea variabileicare face ca 25 c/< din observaţii să-i fieinferioare. A doua cvartilă este mediana.Distanţa dintre prima şi a treia cvartilă senumeşte „ecartul interevatilar". -* OGIVALUI GALTON.

CVERULENŢĂ, r e a c ţ i e revendi-cativă şi agresivă a persoanelorcare se cred frustrate.

De obicei aceştia sunt paranoici, veri-tabili „persecutaţi-persecutori", care seruinează în procese şi uneori merg până lacrimă pentru a răzbuna o pretinsă injus-tiţie. Se spune despre un cverulent că este„procesoman",evocându-se astfel propen-siunea sa pentru intentarea de procese.

Curba lui Gauss: reprezentare normală a efectivelor in funcţie de note

D

DEBILITATE MINTALĂ -> DEFI-C I E N T Ă INTELECTUALĂ.

DECILAJ, divizare a unui ansamblustatistic, reprezentativ pentru opopulaţie determinată, în zececlase cu efectiv egal.

Această etalonare*, care se bazează peprincipiul ogivei lui Galton'. permite situ-area unui individ în raport cu populaţiacăreia îi aparţine. Decilajul nu este omăsură, ci un clasament. Dacă, de exemplu,administrăm un test psihometric la o sutăde şcolari de aceeaşi vârstă, pe care îiclasăm în ordinea crescândă a notelorprimite, se obţine o curbă care are apro-ximativ aparenţa unui S culcat sau a uneisemiogive, cu un palier care reprezintămăsura cea mai frecvent întâlnită. Divizareaefectivului în zece părţi egale furnizeazăclasele („interdecilele") cărora le putemstabili valorile limită corespunzătoare, fiindsuficient să le citim pe ordonată. A cinceadecilă corespunde medianei. La extremităţise situează elevii cei mai slabi şi cei maibine dotaţi. în terminologia franceză, primadecilă este cea superioară; în terminologiaanglo-saxonă, invers.

DECIZIE, alegere dintre mai multeposibilităţi.

Decizia succede, în general, unei deli-berări. Copilul, care trăieşte mai ales înprezent, este incapabil să delibereze multăvreme, să-şi imagineze clar viitorul; el sedecide prin impulsie. Unii adulţi, lipsiţi dematuritate, se comportă în acelaşi fel. Alţii,dimpotrivă, se arată incapabili de a alege.Deciziile luate în grup sunt, în general, maiîndrăzneţe decât acelea luate individual.

DECROLY (Ovide), medic şi psiho-log belgian (Renaix, Belgia, 1871 -Uccle, 1932).

Decroly ar vrea să facă din şcoalăprelungirea mediului natural al copilului,un loc în care se studiază concret reali-tatea, în care pedagogia se organizează înjurul trebuinţelor esenţiale şi intereselorfiecăruia: hrănirea, protecţia împotrivaintemperiilor, apărarea împotriva perico-lelor exterioare, activitate utilă şi recreere.Baza tuturor acestor exerciţii fiind obser-vaţia, învăţătorul trebuie să-1 pună peşcolar în contact direct cu lumea fiinţelorşi lucrurilor care îl înconjoară. Copilultrebuie să lucreze folosind documentele

91

Page 38: Dictionar de  Psihologie Larousse

DEDIFERENŢIERE

adunate de el însuşi. Vocabularul nu esteformat din cuvinte goale, ci din termeniplini de experienţele trăite. Cititul, scrisul,calculul care se raportează la acest voca-bular nu mai sunt exerciţii fastidioase, cilucrări vii. legate de viaţa copilului. Pentrua se exprima, el nu dispune numai delimbajul scris sau vorbit, ci şi de desen,de modelaj, de dans, de cântec şi de joculdramatic. Metodele pedagogice ale luiDecroly (jocuri educative, metoda globala,centrele de interes) s-au bucurat de o mare

DEFICIENT, subiect care prezintăo insuficienţă mentală, motrice sausenzorială.

Educaţia copiilor deficienţi intelectualsau orbi. surdomuţi, infirmi motor, inca-pabili să urmeze clasele normale, se faceîn instituţii specializate, care dispun detehnici şi de material pedagogic adaptatacestor cazuri. în majoritatea oraşelorfranceze există clase de integrare şcolară"(Cl.l.S.), incluse în şcolile primare şi îninstitutele medico-pedagogice'. dar numărul

ŢĂMÂNT SPECIAL.

DEDIFERENŢIERE, evoluţie a unuiproces care merge de la complex lamai simplu.

în domeniul psihologicului acest meca-nism este legat de regresiune, manifes-tându-se printr-o diminuare a bogăţieiactivităţilor unui individ, care devin maipuţin specifice. în patologia nervoasă, caurmare a cercetărilor lui J.H. Jackson, prinacest termen se desemnează procesul dedezintegrare a funcţiilor superioare obser-vate în cazul leziunilor cerebrale. Jacksonconcepe sistemul nervos central ca pe ostructură ierarhizată care cuprinde maimulte grade, fiecare controlând nivelulcare îi este inferior. Dezintegrarea uneifuncţii superioare are deci ca efect descă-tuşarea funcţiei imediat subiacente. într-operspectivă apropiată, H. Ey (19(X)-1977)a dezvoltat o teorie organodinamică a psi-hiatriei, în care boala mintală este consi-derată „o formă de regresiune sau de sto-pare a vieţii psihice, determinată de otulburare a substratului său organic" (1951).Această leziune nervoasă are ca efectdescătuşarea „conflictelor şi pulsiunilorarhaice sau inconştiente".

DEFICIENTĂ INTELECTUALĂ,insuficienţă sau întârziere in dez-voltarea inteligenţei.

Deficienţa intelectuală determină oincapacitate socială care, în cazurile celemai grave, poate justifica instituirea uneitutele. Ca urmare a deficitului de inteli-genţă, întârziatul mintal este inadaptat lasocietate. Lipsit de discernământ, naiv şiinfluenţabil, el se dovedeşte uneori inca-pabil de a-şi satisface trebuinţele şi de aavea grijă de dânsul. în acest caz estenecesar să fie plasat într-un stabilimentpotrivit stării sale.

Depistarea deficienţilor pe plan inte-lectual nu este chiar atât de uşoară pe câts-ar putea crede. Unii indivizi docili, bineeducaţi, care posedă o excelentă memorieşi o mare fluenţă verbală, au cunoştinţegenerale întinse care pot să inducă îneroare. La cealaltă extremă, persoaneterne, şterse, timide, au un bun nivel inte-lectual, deşi s-ar putea crede contrariul.Psihologii utilizează metoda testelorpentru a aprecia nivelul de inteligenţă alpersoanelor examinate. Pentru specialişti

92

DELINCVENTĂ

deficienţa intelectuală se poate definistatistic, prin referire la media populaţieigenerale: un întârziat mintal se situeazăîn acea arie a curbei care cuprinde 2,2%indivizi inferiori din populaţia totală;coeficientul de inteligenţă al deficientuluiintelectual este egal sau inferior lui 68 pescara lui Wcchslcr. întârziatul mintal nusuferă de nici o boală deosebită: este purşi simplu un individ care nu reuşeşte să seadapteze în mod armonios grupului săusocial din cauza insuficienţei sale inte-lectuale. -ARIERAŢIE; DEVIAŢIE STANDARD.

DEFULARE, acţiune de aducere înconşt i inţă a ideilor şi tendinţe lorrefulate.

Exteriorizarea conflictelor interioarepoate surveni accidental (cu ocazia liba-ţiilor alcoolice, de exemplu), dar ea este îngeneral provocată prin tehnici psihotera-peutice, cum sunt narcoanaliza, psihana-liza sau psihodrama. Datorită acestormetode, subiectul este determinat să vadăclar cauzele tulburărilor sale şi să le critice.Drept urmare, el îşi poate rezolva tensi-unile reprimând în mod voluntar tendinţelepe care le socoate inacceptabile (repre-siune*) sau, dimpotrivă, acceptându-le şiintegrându-le în viaţa sa conştientă.-• ABREACTIE.

DEGENERESCENTĂ, degradareprogresivă a personal i tăţ i i , carese accentuează din generaţ ie îngeneraţie.

Introdus în literatura psihiatrică decătre A. Morel (1857) şi popularizat deV. Magnan (1890), acest concept puneaccentul pe predispoziţia ereditară la bolimintale. După o vogă abuzivă — sevorbea de degenerescentă când faţa nu

avea trăsături regulate, dinţii nu erau bineplantaţi, urechile diforme etc. —, acesttermen a căzut în desuetudine. Cu toateacestea, ideea unei constituţii morbidepersistă şi dă loc la cercetări asupra ere-dităţii psihozelor, nevrozelor şi arieraţiei.

DELAY (dean), medic şi psihofizio-log francez (Bayonne, 1907 - Paris,1987).

Agregat de medicină la 31 de ani,doctor în litere la 35 de ani, devine la39 de ani profesor titular la catedra de bolimintale şi ale enccfalului la Universitateadin 1 pe care o ocupă până î197(1. A fost şi director al Institutului depsihologie de la Sorbona (1951-1970).A exercitat o marc influenţă asupra psiho-logiei şi psihiatriei contemporane datorităglucrărilor ţului tactillucrărilor sae p ţ(Astereognoziile şi sensibilităţile cerebrale,1934), memoriei (Disoluţiilc memoriei,1942; Maladiile memoriei, 1943), emo-ţiilor, mecanismelor fiziologice şi biolo-gice ale electroşocului, psihofarmacologiei(droguri halucinogene „tranchilizante" etc),dereglărilor de dispoziţie (Les deregle-ments de l'humeur, 1947). Opera sa lite-rară este şi ea importantă: trei culegeri denuvele şi mai ales studiul Tinereţea luiAndre Gide (1957). A fost ales membriial Academiei de Medicină (1955), apoimembru al Academiei Franceze (1959).

DELINCVENTĂ, totalitatea infrac-ţ iuni lor în raport cu legile socie-tăţ i i .

Fiecare societate are criminalii săi, alcăror număr este sensibil stabil de la un anla altul (în Franţa procentajul mediu sesituează în jur de b'/<v). Dar pe fondulunor bruşte mişcări sociale (exod rural,

Page 39: Dictionar de  Psihologie Larousse

DEPENDENŢĂ

dezvoltarea rapidă a industriei) şi mai alesîn perioadele tulburi (recesiune econo-mică, revoluţie, război şi perioade post-belice) criminalitatea creşte considerabil(din 1963 în 1981 criminalitatea globală înFranţa s-a cvadmpat).

Delincvenţii se recrutează îndeosebidintre bărbaţi (85%), dintre cei lipsiţi decalificare profesională, crescuţi în familiidisociate (75% dintre ucigaşi şi 85% dintrehoţi). în ceea ce priveşte cauzele delinc-ventei juvenile (31 000 de delincvenţi înFranţa în 1988), sunt de menţionat factoriipsihosociali (alcoolismul părinţilor, dis-cordii conjugale, şomaj, sărăcie, carenţăde autoritate educativă, mizeria afectivăa copiilor), la care se adaugă deficienţaintelectuală şi tulburările de caracter (80%dintre delincvenţii juvenili sunt arieraţi sauacuză tulburări de caracter). ~> CRIMĂ;PERVERSIUNE.

DELIR, dezordine a gândirii careface ca fapte imaginare să fie luatedrept fapte reale.

Această stare psihică, mai mult sau maipuţin durabilă, se întâlneşte în maladiilemintale, dar şi în cele infecţioase, înintoxicaţii (alcoolism, toxicomanie...) şi

delirul devine cronic. Instalarea sa perma-nentă denotă o tulburare gravă a perso-nalităţii şi modifică profund raporturilebolnavului cu anturajul său. Delirurilecronice (deliruri paranoice, psihoze haluci-natorii cronice, deliruri fantastice) ocupăun loc important în patologia mentală aadultului, din cauza varietăţii şi impor-tanţei lor. Manifestările, mecanismeleconstitutive şi evoluţia lor sunt extrem devariabile.

în secolul al XlX-lea, V. Magnan apropus o descriere evolutivă a delirurilor,distingând patru faze succesive: neliniştea,ideile de persecuţie, ideile de grandoare şidemenţa", dar ulterior s-a observat căaceastă schemă nu se poate aplica la toatecazurile. Actualmente interesul se îndreaptăasupra studiului fundamental al perso-nalităţii, într-adevăr, este imposibil dedisociat delirul de biografia bolnavului, deafectivitatea lui şi de experienţele trăite.Potrivit concepţiei psihanaliştilor, delirular fi expresia unor sentimente refulate, pecare personalitatea conştienta a bolnavuluinu le poate accepta. Acesta crede că îi vinedin exterior ceea ce de fapt îi aparţine(„sunt pus să zic lucruri obscene, vor sămă împingă să comit acte imorale" etc).Delirul paranoic ar avea aceeaşi rădăcină:ideea „îl urăsc" devine „el mă urăşte". Dinacest moment, descărcat de orice culpa-bilitate, bolnavul îşi exprimă în mod liberagresivitatea şi poate merge până la omor.

Starea delirantă nu implică existenţaunei deficienţe intelectuale. Unii bolnaviau o inteligenţă remarcabilă. Ei pot con-tinua o activitate normală şi, atâta timp câtnu se abordează capitolul special al deli-rului lor, nu se deosebesc de persoanelenormale. Temele delirante sunt nenumă-rate: persecuţie, frustrare, culpabilitate,grandoare, posesiune etc. Unele se aso-ciază cu imagini atât de vii încât devindeliruri halucinatorii. Există deliruri împăr-tăşite de una sau mai multe persoane.Familii întregi pot fi prinse în reţeledelirice, fiecare aducând un nou argumentsuplimentar care întăreşte convingereamembrilor grupului. -• HALUCINAŢIE;PARANOIA; SCHIZOFRENIE.

DELIRIUM TREMENS, delir al-coolic acut sau delir tremurător.

Este vorba de un episod acut al alcoolis-mului cronic, care poate să apară în modexcepţional, în urma creşterii dozelor dealcool, dar care survine în mod regulatdupă o „înţărcare" brutală a alcoolicului(clasificarea americană a tulburărilor min-tale identifică delirium tremens cu „sindro-mul de înţărcare alcoolică" |D.S.M. III R,1989]). Bolnavul, scăldat în sudori, tremu-rând din tot corpul, se vede înconjurat deanimale scârboase (broaşte-râioase, şobo-lani, şerpi, păianjeni...), în faţa cărora sezbate şi încearcă să fugă. Dacă nu estetratat de urgenţă, poate muri într-un accesconvulsiv. în general, datorită psihotro-pelor', în 2-3 zile se revine la calm.

DEMENŢĂ, istovire psihică, glo-bală şi progresivă, datorată uneiafecţiuni organice a creierului.

Demenţa se caracterizează, în esenţă,printr-o deteriorare mentală. Toate funcţiilesunt atinse. Câmpul conştiinţei se îngus-tează, atenţia devine deficitară, memoriaeste alterată, judecata este perturbată (unsubiect fură ziua în amiaza mare un butoide vin, îl rostogoleşte până acasă, ba încăse şi face ajutat de doi agenţi de poliţie) etc.

Demenţa nu este totuşi asimilabilăarieraţiei mentale'. Aceasta este o sto-pare a dezvoltării intelectuale, pe cânddemenţa este o degradare a vieţii mentale.Dementul — spunea J. E. Esquirol — esteun bogat sărăcit, pe când idiotul a fo.stîntotdeauna sărac. Simultan cu inteligenţa,afectivitatea, dispoziţia, este atins simţulvalorilor morale, ceea ce explică anumitedelicte (cum este furtul din galantare sauatentatele la pudoare) şi comportamentele

puerile: colecţionism, fabulaţie, labilitateafectivă, impulsivitate etc. Sindromuldemenţial este o manifestare a leziunilorcerebrale. Unele leziuni sunt vizibile cuochiul liber la autopsie şi au o localizarerelativ ca aceea a tumorilor; altele suntdifuze, ca în artcrioscleroză.

Unele forme de demenţă sunt curabile.într-adevăr, se poate obţine o regresiuneimportantă a tulburărilor prin suprimareacauzei lor (tumoare, hidrocefalie, infecţiesifilitică). Dar demenţele degenerative(senile şi presenile), demenţa arteriopaticăşi alte demenţe cu o etiologie diversă suntincurabile. în Franţa, în 1986.se estima la300 000 numărul persoanelor atinse dedemenţă severă. în Statele Unite, dupăA.S. Schneck (1987), numărul acestoras-ar ridica la 25 milioane. Majoritatea bol-navilor sunt în vârstă de peste 60 de ani.

> BOALA LUI ALZHEIMER.

DEPENDENŢĂ, stare a unei per-soane care este supusă unei fiinţesau unui lucru.

Poate exista dependenţă faţă de unprodus toxic, de care se face uz pentruprocurarea plăcerii sau pentru disipareaunei indispoziţii.

Se disting două feluri de dependenţă:1) dependenţa fi/.icu, care este o stareadaptativă ce are drept consecinţă apariţiade tulburări fiziologice şi psihologiceintense atunci când luarea drogului estesuspendată („starea de lipsă"); 2) depen-denţa psihică, a cărei caracteristică estedorinţa imperioasă de repetare a con-sumului produsului toxic. în lipsa acestuia,subiectul prezintă o stare depresivăanxioasă.

Page 40: Dictionar de  Psihologie Larousse

DEPLASARE DETERIORARE MENTALA

DEPLASARE, mecanism psiho-logic prin care o şarjă afectivă(emoţie, pulsiune) este transferatăde la obiectul său veritabil către unelement de substituţie.

Etologii au descris pe larg activităţile desubstituţie la animale. O păsăruică, deexemplu, micuţ troglodit, pusă în faţa uneioglinzi, exasperată că nu-şi poate înfrânge„rivala", se apucă să ciocănească cu plis-cul o ramură de copac. Şi la om deplasareaeste un fapt de observaţie curentă: un tatăde familie, muştruluit de şeful său, la întoar-cerea acasă se va lua de soţia sa sau decopil. în toate cazurile, deplasarea (sauactivitatea substitutivă) permite reducereatensiunii. S. Freud a arătat cum este pusăla lucru deplasarea în elaborară viselor,spre a face să eşue/.e cen/ura. Acest meca-nism, unul dintre procesele fundamentaleale funcţionării aparatului psihic", se regă-seşte în simptomcle nevrotice şi,în general,în toate formaţiunile inconştientului.

DEPRESIE, stare morbidă, maimult sau mai puţin durabilă, carac-terizată îndeosebi de tristeţe şi deo scădere a tonusului şi energiei.

Anxios, dezgustat, descurajat, subiectuldeprimat este incapabil să înfrunte cea maimică dificultate, fiind de asemenea lipsitde orice iniţiativă. El suferă din cauzaneputinţei sale şi are impresia că facul-tăţile sale intelectuale, mai ales atenţia şimemoria, sunt degradate. Sentimentul deinferioritate care rezultă de aici îi sporeşteşi mai mult melancolia.

în afară de depresiile constituţionale,relativ puţin numeroase, se disting depresiireacţionate în faţa dificultăţilor vieţii(conflictul cu un superior ierarhic, cusoţul/soaţa, cu copiii; pierderea unei fiinţedragi, a unui loc de muncă; exil, singură-

tate etc). Surmenajul, un regim alimentarprea sever, micşorarea zilei (Rosenthal,1985) pot determina de asemenea o depre-siune nervoasă. Potrivit datelor OrganizaţieiModiale a Sănătăţii (O.M.S.), 5-10% dinpopulaţia mondială ar prezenta tulburăridepresive. în Franţa, potrivit unui sondajal Institutului francez de opinie publică(I.F.O.P.), realizat în 1987, ar exista 6-7milioane de persoane afectate de acestsindrom. Cele mai afectate sunt femeilemăritate din clasa muncitoare (60%) şipersoanele care au un nivel de instruiresuperior (cadre didactice, personal admi-nistrativ, şefi de întreprindere), de vârstamatură (între 45 şi 54 de ani).

Depresia există şi la copil. Ea se mani-festă, în general, printr-o dereglare dedispoziţie (plictiseală, dezinteres, indi-ferenţă) şi tulburări de comportament(instabilitate, agresivitate, opoziţie, scă-dere a randamentului şcolar, bulimie sauiuiorexie, uneori enurezie). Una din cauzeleacestor tulburări este necazul suferit depărinţi (dare afară din serviciu, boală etc).

Se numeşte depresiune anaclitică(R. Spitz) ansamblul de dezordini fizice şipsihice care se instalează progresiv lacopilul mic separat de mama sa după cea avut cu ea o relaţie satisfăcătoare de celpuţin şase luni după naştere. La începutmofturos şi plângăcios, copilul sfârşeşteprin a refuza orice contact uman. Doarmeprost, nu mai progresează în dezvoltareapsihomotorie şi pierde din greutate; dupătrei luni faţa copilului împietreşte într-oexpresie de tristeţe, privirea îi este goală,nu mai plânge şi cade într-o stare letar-gică. Dacă separaţia afectivă nu trece de3-4 luni, aceste tulburări pot să dispară.Dincolo de acest termen, pronosticulrămâne sumbru. -> CARENŢA AFECTIVA;HOSPITALISM.

DEPRINDERE, dispoziţie relativstabilă generată de un exerciţiuprelungit.

Există deprinderi motorii, cognitive,sociale etc, formate prin repetarea regulatăa unui eveniment. Repetarea nu este însăsingura condiţie a deprinderii. Pentru caaceasta să se formeze este necesar caorganismul să fie pregătit, să fie maturspre a o recepta: un copil nu poate învăţasă meargă sau să scrie dacă nu a atinsun anumit nivel de maturizare". Funcţiadeprinderii este economică: ea libereazăspiritul de actele care pot fi automatizate(mersul, conducerea unui vehicul...).Deprinderea prezintă totuşi pericolul de asărăci fiinţa umană, de a o fixa în reţeauaautomatismelor, de a-i scleroza spiritul şiafectivitatea.

DESEN, ansamblu de linii şi con-tururi ale unei figuri.

în psihologie, termenul desen depăşeştesimpla imagine în creion sau în peniţă,însemnând şi desenul în culori, inclusivacuarela. Psihologii utilizează desenul maiales în studierea copiilor, folosindu-1 catest de dezvoltare mentală, ca mijloc dedescifrare a caracterului şi afectivităţii.Desenul evoluează o dată cu dezvoltareapsihologică. La 2-3 ani copilul nu poatedecât mâzgăli; mai târziu el încearcă sărespecte un model, iar la 5-6 ani ştie să„deseneze". Până la vârsta de 6 ani, toţicopiii, oricare ar fi originea lor etnică sausocioculturală, desenează în acelaşi fel.Cerându-le să deseneze un „om", psiho-loaga americană F. Goodenough* a stabilitun bun test de inteligenţă, simplu şi încân-tător, care permite să se controleze cuuşurinţă nivelul intelectual al copiilor.

Există şi alte desene-test, destinate acelo-raşi scopuri, constând în reproducerea de„forme geometrice" (Rey, Benton).

Pentru studierea caracterului copiilor seutilizează desenul liber sau cu temă. înacest caz se ţine seama atât de aspectulformal al desenelor (amplasarea pe supra-faţa hârtiei, grosimea liniilor, alegereaculorilor), cât şi de conţinutul acestora,care dezvăluie universul copilului, trăirilesale, fie direct, fie într-o formă simbolică.Pedopsihanaliştii se servesc de desenepentru a înţelege dramele infantile şipentru a-şi ajuta tinerii pacienţi să ledepăşească.

DETECTOR DE MINCIUNI, apa-rataj complex bazat pe asocierea decuvinte şi pe efectele fiziologice aleemoţiilor.

în mod obişnuit, răspunsul emoţional lao situaţie dată se însoţeşte de modificarearitmului cardiac şi respirator, de dimi-nuarea rezistenţei electrice a pielii şi devariaţii determinate ale undelor electriceale creierului. Utilizându-se simultan unpsihogalvanometru pentru răspunsurileelectrodermale*, un pneumograf pentrumăsurarea ritmului respirator şi un sfig-mograf pentru măsurarea pulsului şi a pre-siunii arteriale, se obţin diferite înregistrărigrafice după care este posibil să se stabi-lească dacă subiectul examinat prezintăreacţii emoţionale când răspunde la anu-mite întrebări sau pronunţă anumitecuvinte. în pofida calităţilor sale, detec-torul de minciuni rămâne un instrumentfoarte imperfect.

DETERIORARE MENTALĂ, vlă-guire intelectuală, care se poate

96

Page 41: Dictionar de  Psihologie Larousse

DEZORIENTARE

Multă vreme s-a crezut că dezechilibrulmental este constituţional, însă în prezentse acordă o importanţă determinantă influ-enţelor educative, în special carenţei deautoritate, dezbinării familiale, insta-bilităţii mediului de viaţă. Tentativele tera-peutice şi de inserţie profesională suntadesea decepţionante. Conceptul de „deze-chilibru mental" este absent din nosografiaamericană (D.S.M. III). Descrierea dinaceastă nosografie care se apropie cel maimult de dezechilibrul mental corespundepersonalităţii antisociale. -* PSIHOPATIE.

DEZORIENTARE, rătăcire, per-plexitate.

Fiinţa umană se situează într-un modimplicit în timp şi în spaţiu. în anumiteafecţiuni (confuzie mentală, demenţă, sin-dromul lui Korsakov), pierderea acestuisimţ de orientare se dovedeşte durabilă.Bolnavul, incapabil să diferenţieze părţilespaţiului său vital şi să le restructurezeîntr-un ansamblu coerent, se rătăceşte înlocuri cunoscute, confundă trecutul cuprezentul, se crede acasă la el pe când estela spital şi chiar nu izbuteşte să punăordine în propria sa schemă corporală'.

DEZVOLTARE, serie de etape princare trece fiinţa vie spre a-şi atingedeplina realizare de sine.

La om dezvoltarea nu se reduce lasimpla creştere. Sub influenţa condiţiilorfiziologice şi socioafective, apar noi formede funcţionare care îl conduc pe sugarulsupus principiului plăcerii (limitat la simplacăutare a satisfacerii trebuinţelor) la stareade adult conexat principiului realităţii. Pro-gresiv, comportamentul se diferenţiază şifiinţa umană devine tot mai independentăde contingenţele exterioare. Sugarul mic.

de exemplu, reacţionează la durere prinagitaţia întregului său corp, pe cândcopilul mai în vârstă se mulţumeşte săsustragă segmentul corpului afectat deexcitaţia neplăcută.

Fiecare fiinţă umană are un ritm decreştere care îi este propriu; remarcăm aicipusee rapide, stagnări, reculuri, dar în modpractic niciodată o dezvoltare lineară. Cutoate acestea, există un anumit număr delegi valabile pentru toţi. S-a stabilit, deexemplu, că dezvoltarea psihomotorieurmează o axă „cap-picioare" (numită şiaxa cefalo-caudală), adică maturizareasistemului nervos se realizează în aşa felîncât copilul dobândeşte mai întâi con-trolul capului, apoi al membrelor supe-rioare şi, la sfârşit, al celor inferioare.Utilizarea baby-tests permite psihologilorsă ştie dacă dezvoltarea copiilor mici seface în mod normal. Condiţiile optimepentru ca aceasta să se deruleze în modarmonios sunt: o bună igienă, o ambianţăstabilă şi plină de căldură, îngrijiri marcatede afecţiune.

DIAGNOSTIC, concluzie logică a oserie de investigaţii destinate înţe-legerii comportamentului unei per-soane, a funcţionării unui grup saua situaţiei unei întreprinderi.

Orice diagnostic se bazează pe trei mariprincipii: informaţia trebuie să fie abun-dentă şi variată; ea trebuie să fie raportatăla subiect, să fie privită în istoricitatea saşi în relaţie cu mediul acestuia; interpre-tarea' cea mai probabilă va fi aceea careva explica maximum de fapte graţie unuiminimum de ipoteze.

Diagnosticul psihologic este un act deprimă importanţă, întrucât el condiţionează

100

DIPSOMANIE

tratamentul şi evoluţia ulterioară a subiec-tului. El cere din partea psihologuluistăpânirea perfectă a tehnicilor, o mareexperienţă, o vastă cultură şi multă intuiţie.Munca de echipă înlocuieşte din ce în cemai mult actul individual. Datorită coope-rării, erorile de diagnostic sunt eliminateşi nu mai vedem, de exemplu, copii caresuferă de carenţă afectivă consideraţi a fiarieraţi şi nici tumori cerebrale rămasenediagnosticate.

Grupul de diagnostic este o echipă depersoane cu orizonturi diferite, careacceptă să trăiască, timp de mai multe zile,experienţe comune, cu scopul de a înţelegefenomenele care se produc în mulţimirestrânse.

DIDACTOGENIE, ansamblu detulburări psihologice sau psiho-somatice provocate la elevi deunele cadre didactice.

Nu rareori învăţătorii se arată cel puţinneîndemânatici cu elevii lor. Unii, deosebitde exigenţi, multiplică temele pentruacasă, alţii, surmenaţi sau excedaţi desarcina lor, se înfurie, îşi ameninţă sau îşiumilesc şcolarii. Procedând astfel, ei îşidescarcă tensiunea nervoasă, dar îi zdro-besc pe copii, care pot dezvolta o aver-siune faţă de şcoală şi chiar faţă de studiiîn general, închizându-se în mutism saucufundându-se în depresie.

DIFERENŢIERE, trecerea de lageneral la particular, de la o con-diţie globală şi omogenă la alta maispecială şi eterogenă.

Diferenţierea caracterizează dezvoltareaunui individ. O observăm în toate dome-niile. Acest proces este pus la lucru încăde la fecundare. La început toate celulele

rezultate din segmentarea oului suntidentice. Progresiv,însă, ele capătă forme,structuri şi funcţii noi (unele devin neu-roni, altele celule senzoriale etc.) La fel,comportamentul copilului mic, la începutnediferenţiat, se îmbogăţeşte progresiv,ramificându-se în varietăţi distincte. Expre-siile sale emoţionale, la început limitate laplăcere şi durere, devin mai precise, iarconduita sa socială devine mai selectivă.

Cunoaşterea procedează după acelaşiprincipiu: la start posedăm câteva ideigenerale asupra unei chestiuni, dar, pemăsură ce reflectăm şi achiziţionămcunoştinţe, acestea se diversifică în noţiunispecifice.

DIGESTIV, în clasificarea luiC. Sigaud (1908), unul dintre celepatru tipuri morfologice esenţiale,care se caracterizează printr-unabdomen voluminos şi importantetrebuinţe vegetative.

Acest tip corespunde endomorfului*lui W. H. Sheldon şi picnicului* luiE. Kretschmer.

DIPSOMANIE, tendinţă excesivăde a consuma băuturi alcoolizate,tendinţă care se manifestă inter-mitent, uneori periodic.

Această trebuinţă de nestăpânit poate. dura mai multe zile, timp în care subiectuleste cufundat într-o profundă stare debeţie, despre care nu păstrează decât ovagă amintire. Apare mai ales la subiecţiiciclotimiei. Dipsomania trebuie deosebităde potomanie, care este trebuinţa impe-rioasă şi permanentă de a consuma oricefel de băuturi, chiar şi urină, dacă subiectulnu are altceva la dispoziţie. -• SETE.

101

Page 42: Dictionar de  Psihologie Larousse

DISARMONIE

DISARMONIE, discordanţă în dez-voltarea anumitor funcţii, dezvol-t a r e care nu se realizează în modulaş tepta t , sincron şi armonios.

Creşterea fizică, intelectuală şi afectivăa unui copil cunoaşte progrese, opriri(fixaţie*) şi chiar reculuri (regresii*). îndezvoltare intervin cel puţin trei factori:maturizarea, învăţarea şi motivaţia. Deexemplu, un copilaş normal, în vârstă de15 luni, al cărui echipament nervos, ososşi muscular este suficient pentru a merge,nu o va face dacă nu o doreşte, dacă nu afost suficient de stimulat în acest sens saudacă faptul de a merge i se pare periculos.Există, în acelaşi fel. disarmonii privinddezvoltarea funcţiilor intelectuale, achiziţiade cunoştinţe, psihomotricitatea şi împli-nirea afectivă. Un copil poate fi supradotatîntr-un domeniu şi total deficient în altdomeniu.

Numim Jisarmonie evolutivă organi-zarea patologică a personalităţii, în careintră toate discordanţele dezvoltării inte-lectuale şi afective. Este vorba în acest cazde o stare prepsihotică, cu posibilitateaunei evoluţii spre psihoză.

DISARTRIE, tulburare a vorbirii.Articularea cuvintelor este defectuoasă,

silabele sunt repetate, subiectul bolbo-roseşte. Disartria are o origine centrală, eaobservându-se mai ales în unele boli orga-nice ale creierului, cum sunt delirium tre-mens", demenţa" sau paralizia generală* deorigine sifilitică. -<• DlSLALlE.

DISCALCULIE, perturbare în învă-ţarea calculului la copii care posedătotuş i o intel igenţă normală.

Această tulburare însoţeşte destul deadesea dislexia" şi, ca şi aceasta, are la

bază dificultăţile de organizare spaţială(şcolarul, de exemplu, nu ştie prea bine deunde să înceapă să facă adunarea),încurcătura este însă trecătoare, ea dispă-rând în urma unei reeducări adecvate,asociată uneori cu un sprijin psihote-rapeutic. Discalculiile sunt numeroase.După J. Vogler (1988), la ieşirea dinşcoală 25% dintre copii nu stăpânescîmpărţirea (55% în ca/.ul în care operaţiacuprinde numere zecimale). Pe de altăparte, unii şcolari eşuează în calcul pentrucă nu înţeleg enunţurile problemelor,vocabularul lor fiind insuficient. Vedemdeci că nu numai elevul este în cauză încazul discalculiei,ci şi şcoala. La adulţi seîntâlnesc tulburări de caicul în stările dedegradare intelectuală (asemenea tulburăripot fi unul din primele simptome aledemenţei) sau ca urmare a unei leziuni acortexului cerebral, ca în afazie. ••> TEORIAOPERATORIE.

DISFORIE, t u l b u r a r e de dispoziţ iecaracterizată printr-o slăbire a inte-resului pentru viaţă şi un senti-ment general de insatisfacţie.

Subiectul pare dezamăgit, dezabuzat,căutând uneori o excitaţie artificială înalcool sau drog şi putând sfârşi prinsinucidere.

DISGRAFIE, tulburare a scrisului.Dificultăţile grafice care apar la copii

cu o inteligenţă normală sunt adesea dato-rate unei contracţii mulsculare exagerate,legată de perturbări de origine emoţională.Scrisul se lăbărţează în toate sensurile, nurespectă liniile şi devine ilizibil. Aceastăanomalie se ameliorează şi chiar disparecomplet prin reeducare psihomotorie şigrafoterapie".

DISLALIE, tulburare de articulareverbală datorată malformaţiilor sauunor leziuni ale organelor peri-ferice ale fonaţiei (limbă, dinţi,buze. vălul palatin...).

Subiectul este în imposibilitatea de apronunţa corect un cuvânt sau un sunetdeterminat (el va spune „ţe" în loc de „ce",„sorţ" în loc de ,,şorţ"etc). Corectareaacestor tulburări este posibilă prin reedu-care condusă de un specialist (ortofonist).-• DlSARTRIE.

DISLEXIE, tulburare privind învă-ţarea cit itului.

în mod obişnuit, un copil de şase aniînvaţă să citească fără dificultate. Darmulţi şcolari, inteligenţi (10%, dupăB. Hallgren) nu reuşesc să o facă. Sănătoşila minte, neprezentând nici o deficienţăsenzorială (miopie, surditate...) sau mo-torie, cu o frecvenţă regulată la clasă, ei nureuşesc, în pofida eforturilor lor şi aleînvăţătorilor, să citească fără poticneli:inversează silabele (caramad în loc decamarad, a corobîîn loc de a coborîetc.)şi mutilează cuvintele şi frazele până la ale face de nerecunoscut. Deficienţi la citit,deficienţi la ortografie, ei se descurajează,neglijează celelalte materii, devin elevidezabuzaţi, dezgustaţi de eşecurile lor.Unii se revoltă, alţii se deprimă sau adoptăo atitudine de nepăsare.

Prin consecinţele sale sociale şi psiho-logice, dislexia constituie o importantăproblemă pedagogică, pe care este necesarsă o aprofundam. Cauzele acestei „infir-mităţi sociale" (J. Boutonier) sunt răucunoscute. Dificultăţile lateralizării, aleorientării în spaţiu (a şti unde este dreaptaşi unde este stânga, deasupra şi dedesubtetc.) sunt fapte frecvente, la fel ca stân-găcia' contrariată, ceea ce i-a făcut pe unii

autori să spună că această tulburare estelegată de organizarea cerebrală, de o pre-dominanţă a emisferei drepte. Alţi cerce-tători însă (J. de Ajuriaguerra) cred că arfi mai degrabă vorba de lipsa motivaţiei dea învăţa, de o absenţă a curiozităţii inte-lectuale, în realitate, dacă în dislexie găsimadesea factori afectivi asociaţi cu difi-cultăţi de organizare spaţio-temporală, niciunul dintre aceşti factori nu-i sunt proprii.Avem de-a face cu un fenomen ale căruicauze sunt complexe, în parte ereditare,înparte afective şi, într-o cantitate delocneglijabilă, pedagogice; s-a putut constata,într-adevăr, că cu cât învăţătorul este maiexperimentat, cu atât mai puţini dislexicigăsim în clasa sa (E. Malmquist).

Unele cazuri de dislexie se amelioreazăspontan, spre opt sau nouă ani; altele,dimpotrivă, lasă serioase sechele. La reedu-care se poate recurge indiferent de vârstă.Scopul nu este o nouă învăţare a cititului,ci modificarea sistemului de gândire alşcolarului. El trebuie în primul rândînvăţat să-şi organizeze spaţiul şi timpulprin exerciţii adecvate. Dar nici un fel dereeducare nu reuşeşte fără participareaactivă a părinţilor şi învăţătorilor, care aua-şi modifica îndeosebi atitudinea. în locde a-1 hărţui şi de a-1 ocărî pe şcolar,important este să fie redusă anxietatea, săfie reabilitat, încurajat. De preferat este,însă, să se evite de la bun început aceastătulburare. Lucrul acesta este posibil înmăsura în care copilul este pus în modprematur să înveţe să citească (înainte deşase ani) şi dacă nu se aşteaptă agravareatulburărilor observate, ci se intervinereeducativ din primul moment. Dacă, dupăprimele două luni de exerciţii, şcolarul nuizbuteşte să-şi depăşească dificultăţile, esteutil ca el să fie prezentat la o consultaţiespecializată.

Page 43: Dictionar de  Psihologie Larousse

DISOCIERE

DISOCIERE, ruptură de armonie,dislocare a personalităţii.

La schizofrenic, de exemplu, notămbizarerii în comportament: surâsuri în timpce îşi exprimă durerea, zigzaguri brutaleale cursului gândirii, care sare de la scripcăla iepure, discurs incoerent etc. Acestesimptome exprimă perturbarea psihicului,dislocarea Eului bolnavului. Pentru a des-crie asemenea simptome, P. Chaslin utili-zează termenul „discordanţă", iar E. Bleuler,în germană, pe acela de Spaltung (= des-picare, clivare).

DISONANŢĂ COGNITIVĂ, conceptpropus de L. Festinger pentru adesemna indispoziţia psihică dato-rată faptului partajării între douăsau mai multe idei contradictorii.

Omul are nevoie de coerenţă logică şide armonie afectivă. Se întâmplă, însă, caaceastă armonie să fie perturbată de eveni-mente neaşteptate. Unul dintre prieteniimei, de exemplu, mărturiseşte deodată înpublic opinii politice contrare acelorape care le profesez eu. Pentru a reduceaceastă „disonanţă", va trebui să recurg laun alt element care mă va ajuta să depă-şesc contradicţia şi să-mi regăsesc echili-brul interior. Aş putea, de pildă, să respinginformaţia primită („nu cred că şi-ar puteatrăda ideile") sau să-i minimalizez impor-tanţa („îşi va da repede seama de greşealafăcută"). Aş putea, de asemenea, să o rupcu prietenul meu, ceea ce înseamnă otransformare în anturajul meu, sau să-mimodific eu însumi poziţia, adoptând o altăopinie.

DISORTOGRAFIE, tulburare pri-vind învăţarea ortografiei.

Uneori o întâlnim izolat, dar cel maiadesea este asociată cu dislexia*. Literele

prea puţin diferenţiate, fie prin grafismullor (m şi n, p şi q), fie prin pronunţare(v şi /)• sunt confundate, iar locul lor încuvinte nu este respectat. Disortografia sedatorează unei proaste organizări spaţiale(confuzie între dreapta şi stânga, sus şijos), dar şi — în unele cazuri — dificul-tăţilor afective ale copilului.

Numărul şcolarilor care au o proastăortografie, fără a fi însă disortograficiîn sensul arătat, este foarte ridicat. Potrivitunei anchete efectuate de MinisterulEducaţiei Naţionale (1987), pe un eşantionreprezentativ de peste 2 000 de elevidin cursul mediu, anul II, mai mult de50% dintre şcolari ignoră acordurile parti-cipiului trecut, iar 70% fac cel puţin şasegreşeli la o dictare.

DISPLASTIC, în clasificarea luiE. Kretschmer, tip fizic care reu-neşte caracteristicile ce aparţincelorlalte trei tipuri: picnic, lep-tosom şi atletic, ceea ce îi dă unaspect lipsit de armonie.

De exemplu, un subiect poate să aibăpicioarele scurte şi groase, umeri înguştişi braţe firave.

DISPLAZIE, tulburare a dezvoltăriicorporale caracterizată de dizar-monie şi diformităţi.

în sistemul biotipologic al luiE. Kretschmer, displazia este un tip morfo-logic care prezintă devieri în raport cu celetrei tipuri prinicipale: astenic* (sau lep-tosom), atletic' şi picnic'. în sistemul luiW. H. Sheldon, displazia este o variabilăcare se adaugă celorlalte trei componentefundamentale: endomorfism*, ectomor-fîsm\ mezomorfism'. Persoanele la carepredomină această variabilă aparţin tipuluidizarmonic.

104

DOCIMOLOGIE

DISPOZIŢIE, stare afectivă funda-mentală care poate să oscilezeîntre polii extremi ai mâhnirii şibucuriei.

Dispoziţia le dă emoţiilor coloratura lorafectivă. Ea pare legată de constituţie şidepinde de un mecanism neurofiziologiccontrolat de diencefal (baza creierului).Leziuni localizate în această zonă deter-mină tulburări de dispoziţie. în general,toate leziunile cerebrale, fie ele de originetraumatică (rănire), infecţioasă, tumoralăe t c , pot să ducă la modificări ale dispo-ziţiei.

DISTRACŢIE, deplasare a atenţieiunui'subiect asupra unui obiectdiferit de acela care îi ocupa iniţialcâmpul conştiinţei.

Distracţia corespunde unui mecanismde apărare inconştient al persoanei înfaţa unei situaţii neplăcute. în industrie sefac eforturi de a se diminua fluctuaţiileatenţiei, fluctuaţii ale căror consecinţe suntuneori dramatice; în acest scop se introducpauze în perioada de muncă şi se reduczgomotele nocive. Distracţia se poatedatora şi conflictului a două motivaţii, unaconştientă, alta inconştientă: de exemplu,după ce am scris o scrisoare care măcontraria, o uit în buzunar. Există însă şi oaltă varietate de distracţie, aceea a savan-tului izolat (distras) de lume din cauzăcă trăieşte consacrat cercetării sale. înacest caz nu mai este vorba de un cusural atenţiei, ci de restrângerea câmpuluiconştiinţei. Diferite experimente permit săse presupună că există un aparat de controlcare filtrează mesajele senzoriale şi nulasă să ajungă la cortex decât pe cele maisemnificative.

DIVORŢ, rupere legală a căsătoriei.în Franţa, în 1900, se număra un divorţ

la douăzeci de căsătorii, pe când în 1988această proporţie se apropia de unu la trei.Parisul a şi atins nivelul Statelor Unite,unde o căsătorie din două se termină cudivorţ. Această creştere are cel puţin treicauze: punerea sub semnul întrebării afamiliei în forma ei tradiţională; emanci-parea femeii; flexibilitatea legislaţiei.

Aproape întotdeauna divorţul estepunctul final al unei neînţelegeri conju-gale, gravă şi durabilă, a cărei originepoate fi sexuală, caracterială sau culturală.Arareori soţii se despart fără ură şi arţag.Copiii sunt însă cei care suferă cel maimult de pe urma acestei situaţii. Pentrubăieţii în vârstă de 6 până la 8 ani pier-derea tatălui echivalează cu un doliu. Letrebuie în medie 10 ani ca să accepte situ-aţia. După J. Wallerstein (1986), aproape40% dintre copiii ai căror părinţi au divorţat,copii pe care ea i-a studiat timp de 15 ani,au suferit, într-un moment sau altul, de ostare depresivă.

DOCIMOLOGIE, studiu ştiinţifical metodelor de practicare a exa-menelor şi concursurilor.

Notarea probelor de către profesori nueste niciodată cu totul obiectivă. Fiecareare criteriile sale de referinţă. Lucrulacesta a dus la atât de mari divergenţeîn notare încât s-a putut vorbi de scandal.Primele cercetări sistematice asupra exa-menelor tradiţionale, cercetări bazate pecontrolul statistic, întreprinse din 1922de către M. şi H. Pieron, continuate deH. Laugier şi D. Weinberg (1927-1933),au arătat fără echivoc marea lor impre-cizie. Dai- examenele tradiţionale rezistă

106

Page 44: Dictionar de  Psihologie Larousse

totuşi tuturor asalturilor. Cu toate acesteaapar câteva ameliorări, cum sunt dublacorectare a lucrărilor scrise şi luarea din ceîn ce mai mult în considerare a dosaruluişcolar al fiecărui elev. Docimologia arvrea să obţină o perfecţionare sensibilă ametodelor de examinare şi o formaţietehnică a examinatorilor.

DOPAJ sau DOPING, termen deri-vat din verbul englez to dope, caretraduce utilizarea unui excitant.

Dopajul este un fapt frecvent la intelec-tualii sau la sportivii care vor să sporeascăîn mod artificial capacităţile lor mentalesau fizice. Este o practică periculoasă.Ciclistul britanic Tom Simpson a murit dinaceastă cauză la urcarea unei pante laVentoux (1967). Recurgerea la dopajdenotă personalităţi slabe, care sunt lipsitede încrederea în sine sau care vor să seiluzioneze.

DOPAMINĂ - MEDIATOR CHIMIC.

DORINŢĂ, tendinţă devenită con-ştientă de obiectul ei.

Foamea, de exemplu, este o trebuinţă"pe care eu caut să mi-o satisfac, iar dorinţamea de a mânca, generată de această tre-buinţă, este conştientizarea situaţiei res-pective. Dacă mănânc fără a-mi fi foame,dorinţa nu va avea timpul să apară; ca săapară, este necesar să survină un obstacol.Dorinţa ia naştere din frustrare. Ea dăvieţii afective tonalitatea ei, provoacăsentimente şi pasiuni, stă la baza vieţiiactive. Cu toate acestea, deşi este adevăratcă voinţa nu se exercită fără o prealabilădorinţă, aceasta nu implică în mod automatactul voluntar. într-adevăr, pot fi conştientde faptul că îmi este foame, să doresc să

mănânc şi totuşi să nu fac nimic pentrua-mi satisface trebuinţa.

DRĂGHICESCU (Dimitrie), sociologşi psiholog român (Zăvoieni, jud.Vâlcea, 1875-Bucureşti, 1945).

Licenţiat al Facultăţii de Filosofie şiLitere din Bucureşti (1901), a făcut studiide specializare la Sorbona şi a urmatcursurile Şcolii de înalte studii morale şisociale (1901-1903). După un semestru destudii la Universitatea din Berlin(1903-1904), a obţinut doctoratul laFacultatea de Litere din Paris (1904). în1905 a fost numit conferenţiar de psiho-logie socială şi sociologie la Bucureşti,unde a predat şi psihologia etnică. înampla lucrare Din psichologia poporuluiromân (1907), redactată prin prisma„teoremei" că psihologia poporului românînseamnă aproape exclusiv psihologiaţăranului român, autorul afirmă: „Viclenia,dibăcia, înşelăciunea şi făţărnicia, care amvăzut că erau note de seamă din psichologiaDacilor şi Romanilor, s-au păstrat laRomânii din toţi timpii, căci în toţi timpiiRomânii au avut nevoie de ele". Altescrieri: L'eternel feminin (1905); Leprobleme de Iu conscience. Etude psycho-sociologique (1907); La realitede l'Esprit(1928).

DROG, produs natural sau sinteticcapabil să modifice comporta-mentul consumatorului şi să gene-reze o dependenţă.

Drogurile pot fi clasate în cinci grupe:1) stupefiantele sau „drogurile dure", carecuprind îndeosebi cocaina şi opiaceele(opium, morfină, heroină, codeină); 2) dro-gurile exaltante, cum sunt alcoolul, eterulşi acetatul de anii prezent în unele cleiuri;3) halucinogenele', cum sunt cânepa indiană

106

DROG

sau cannabis (70-80% dintre toxicomaniifrancezi sunt consumatori de cânepăindiană); 4) stimulentele psihice sau psiho-analepticele. în această grupă găsim pro-duse ca tutunul, cafeaua, ceaiul, dar şiamfetaminele", acestea din urmă nefiindlivrate decât pe bază de reţetă medicală;5) hipnoticele, cum sunt barbituricele,adesea prezente în farmacia familiei.

Număr de interpelări pentru folosirea dedroguri din anul 1965 în anul 1987

în Statele Unite, toxicomania* a devenituna din preocupările majore ale guvernuluicare, în 1987, a alocat 3,5 miliarde dedolari luptei împotriva acestui flagel.

încă nu este clar ce le împinge pe atâteaşi atâtea persoane să recurgă la drog, curiscul de a muri. Plăcerea exclusiv fizică?Dorinţa de a se afirma, sfidând societatea,ale cărei legi sunt încălcate? Şantajareaalor săi? Imprudentă curiozitate, transfor-mată într-o capcană fără ieşire? Răspun-surile nu pot fi nici exclusive şi nici gene-rale. Statisticile arată însă că înrobiţiiconsumului de droguri se recrutează dinrândurile indivizilor celor mai defavo-rizaţi şi mai prost integraţi din punct devedere social: 0,08% cadre superioare,0,67% cadre medii, 20,72% salariaţi şi49,61% persoane fără o profesie definită(O.C.R.T.I.S., 1988). Pe de altă parte,putem spune că toxicomanii au în comuncăutarea unei plăceri imediate, obţinutăfără efort. într-adevăr, aceste substanţestimulează „centrii plăcerii" descoperiţi încreier de J. Olds (1954). Aceleaşi structuri,numite şi sistemul recompensator al creie-rului, ne procură bucuria atunci când amrealizat o operă frumoasă, am săvârşit ofaptă eroică sau pur şi simplu ne-amterminat în mod satisfăcător munca.

Folosirea drogului nu ar fi atât de bla-mabilă dacă stimularea repetată a centrilorplăcerii nu ar duce la obişnuinţă', ceea cenecesită doze mereu crescute. în modcorelativ, se produce un fel de „inerţie"sau de nonreacţie a acestor structuri cere-brale la activităţile fizice sau intelectuale,a căror recompensă' normală era plăcerea,în asemenea condiţii, nu-i rămâne subiec-tului deziluzionat decât disperarea sauîntoarcerea la drog. Este aproape imposibilsă se lupte împotriva plăcerii obţinute fără

107

Page 45: Dictionar de  Psihologie Larousse

DUBLA LEGĂTURA

efort. Se înţelege astfel de ce lupta contratoxicomaniei trece, în esenţă, prin preve-nirea acesteia.

DUBLĂ LEGĂTURĂ, mesaje con-tradictorii, frecvent repetate, careangajează două sau mai multe per-soane într-o situaţie imposibilă.

în orice mesaj rostit se pot distinge douăniveluri: conţinutul manifest şi un mesajimplicit (sau metamesaj) inclus în atitu-dinea şi în intonaţiile vocii locutorului. înexpresia „fă-o!" putem înţelege încurajareasau ameninţarea. în a doua eventualitate,intonaţia contrazice ordinul. Există situaţiide viaţă în care asemenea contradicţii serepetă frecvent fără ca una din persoaneleîn cauză (un copil, de exemplu) să o poată

Spunem, în asemenea cazuri, că ea suferăo „dublă constrângere" sau că s-a angajatîntr-o „dublă legătură". Ostilitatea uneimame faţă de copilul nedorit poate să tran-spară în atitudinile ei, în pofida mimăriiafecţiunii. Mama şi copilul,închişi într-uncerc vicios, nu vor putea ieşi din el decâtdacă fac apel la o terţă persoană (unpsihoterapeut, de exemplu), capabilă săanalizeze situaţia. „Dubla legătură" seregăseşte frecvent în familiile de schi-zofrenici.

DUMAS (Georges), psiholog fran-cez (Ledignan, Gard, 1866 - id.,1946).

Fost elev al Şcolii Normale, agregat defilosofie, a obţinut doctoratul în medicină(Stările intelectuale în melancolie, 1894)şi în litere (Tristeţea şi bucuria, 1900).Conferenţiar, apoi profesor titular laSorbona (1912), a scris şi a coordonat

numeroase lucrări, dintre care un Tratat depsihologie (1923) şi Noul tratat de psiho-logie (şapte volume, din 1931 în 1946),rămas neterminat.

DURERE, senzaţie neplăcută, deorigine fizică sau psihică, senzaţiecare provoacă o reacţie a organis-mului, în general o conduită deevitare.

Durerea este un semnal, un mijloc deapărare al organismului, având dreptfuncţie să facă să înceteze excitaţiapericuloasă. Ea este preventivă, deoarecepermite diferenţierea a ceea ce este nocivde ceea ce nu este nociv, precum şieducativă: copilul mic care se arde uşor laflacăra unui chibrit va evita mai târziu săse joace cu focul. Sensibilitatea dureroasă,care îşi are receptorii săi, „mesajele" salebiochimice, căile sale de propagare şicentrii săi nervoşi (R. Melzack şi P.D. Wall,1965), depinde parţial de condiţii psiho-logice .şi sociale: martirul pare anesteziatde credinţa sa; mulţi indieni din America,condiţionaţi de educaţie, par să nu ştie ceeste durerea, iar de mai multe deceniifemeile însărcinate beneficiază de psiho-profilaxie, care vizează să facă indoloractul obstetric. -• ENDORFINA.

DURKHEIM (Emile), sociolog fran-cez (EpinaJ, 1858-Paris, 1917).

Agregat de filosofie, doctor în litere(1893), a fost profesor la Sorbona şi unuldintre promotorii şcolii sociologice fran-ceze. Ideile sale majore au fost exprimateîn principala sa teză, Despre diviziuneamuncii sociale (1893). El demonstreazăaici că orice conştiinţă individuală estesupusă conştiinţei colective cât şi, dacă nu

cumva mai mult, influenţelor corporale.Lucrarea sa Sinuciderea (1897) se bazeazăpe ideea că autodistrugerea este legată decondiţiile sociale, de o imposibilitatea integrării subiectului în comunitateaumană. A formulat, de asemenea, Regulile

DURKHEIM

metodei sociologice (1895) şi a studiatFormele elementare ale vieţii religioase:sistemul totemic în Australia (1912). îidatorăm şi alte lucrări importante, întrecare: Educaţie şi sociologie (1922) şiEducaţia morală (1925)

108

Page 46: Dictionar de  Psihologie Larousse

E

EBBINGHAUS (Hermann), psihologgerman (Barmen, azi în Wuppertal,1850-Hal le , 1909).

Este cunoscut îndeosebi pentru cerce-tările sale de psihologie experimentalăprivind condiţiile învăţării şi ale memo-rării. Utilizând liste de silabe lipsite desemnificaţie, pe care le dădea de învăţatstudenţilor, a stabilit o serie de legi,devenite mai apoi clasice (referitoare lanumărul de repetări, poziţia elementelor înserie etc), pe care se bazează teoriilemoderne ale învăţării.

ECHIPĂ, grup de persoane careîndeplinesc o sarcină comună.

Pedagogia modernă încurajează for-marea de echipe compuse din câţiva copii,în vederea realizării unui proiect liber alesde ei. în Franţa, R. Cousinet a aplicat timpde 20 de ani această metodă într-un mediuşcolar. Spiritul claselor este în felul acestatransformat, elevii lucrează cu ardoare,însă dacă personalităţile lor se dezvoltăcantitatea de cunoştinţe dobândite prinacest mijloc rămâne inferioară aceleiatransmise prin învăţământul tradiţional.

în domeniul sănătăţii mentale, munca înechipă necesită reuniuni frecvente, nunumai pentru discutarea cazurilor pacien-ţilor, ci şi pentru examinarea sentimentelorpe care aceştia le inspiră terapeuţilor (con-t ra t rans fer ) . -• ŞCOALĂ ACTIVĂ; TRANSFER.

ECOFRAZIE - ECOLALIE.

ECOLALIE sau ECOFRAZIE, repe-tare ca un ecou, de către un su-biect, a cuvintelor şi frazelor pro-nunţate în faţa sa.

Această tulburare de limbaj apare ladeficienţii mintali', influenţabili, precumşi în anumite stări demenţiale.

ECOLOCAŢIE sau ECOLOCALI-ZARE, mod de reperare a unuiobstacol sau a unui corp în spaţiu,prin utilizarea fenomenului ecoului.

Ecolocaţia se bazează pe reflectareaundelor sonore sau ultrasonice. Undeleemise de animal, reflectate de un obstacol,sunt captate de un organ receptor* şitransmise creierului. Diferenţa de timpcare există între emisiunea semnalului şi

110

EFORT

receptarea ecoului său îi permite ani-malului să evalueze distanţa până laobstacol. Liliecii, unele păsări, delfinii şifocile utilizează acest fel de sonar spre ase orienta şi a-.şi repera prada.

ECOLOGIE, ş t i inţă a raporturi lorcare există î n t r e fiinţele vii şimediul lor.

Psihologia ecologică (Lewin") studiazăcomportamentul persoanelor în relaţie cumediul lor fizic şi social. Ea caută maiales să pună în evidenţă influenţa mediuluiasupra variabilelor psihologice, adică asupraidealurilor, trebuinţelor, motivaţiilor, sco-purilor, percepţiilor etc. Studiile ecologiceau demonstrat, de exemplu, că inadaptareasocială variază proporţional cu mobilitateasociogeografică: delincventa es'c deosebitde ridicată în populaţiile de imigranţi, iarproporţia tulburărilor mentale este maimare în metropole şi în cartierele „ames-tecate" (în preajma gărilor, de exemplu)decât în alte locuri.

ECTOMORF. în tipologia lui WH. Sheldon,subiect zvelt, delicat şi fragil, cu muşchisubţiri şi membre relativ lungi, la care,proporţional cu masa corporală totală,creierul şi sistemul nervos central suntimportante şi tind, într-un anumit sens,împreună cu pielea, să domine economiacorpului. Termenul ectomorf a fost ales cureferire la foiţa exterioară a embrionului(ectoderm), din care derivă aceste ţesuturi.Acestui tip morfologic îi corespunde deobicei un temperament „cerebrotonic"'.

ECTOMORFIE sau ECTOMOR-FISM, în tipologia lui W.H. Sheldon,ansamblu de caracteristici ale ecto-morfului.

EDUCAŢIE, ar tă de a dezvolta cali-tăţile morale, intelectuale, artisticeşi fizice pe care copilul le posedă înstare potenţială.

Educaţia nu vizează modificarea naturiicelui de care se ocupă, ci să-l ajute să sedezvolte armonios în mediul lui. Ea nece-sită cunoaşterea trebuinţelor sale, a legilorcreşterii sale fizice şi mentale, depinzândde ideea pe care şi-o face despre om: înSparta, oraş militar al Greciei antice, copiiierau supuşi unei discipline de fier.

în pofida recomandărilor marilor peda-gogi (Montaigne, Komensky"), educaţiaautoritară a persistat până la începutul seco-lului XX şi numai ca urmare a influenţeilucrărilor unor psihologi contemporani(Binet", Claparedc', Dewey", Wallon*) s-arăspândit o formă de educaţie mai adaptatăla realitate. Aceasta începe de la naştereacopilului, ba chiar înainte, prin educareapărinţilor. Acestei sarcini necesare i se con-sacră „şcolile părinţilor", fondate (1928)şi animate de umanişti şi psihopedagogi(A. Isambert, A. Berge...), ale căror cercuride studii şi conferinţe sunt frecventate cuasiduitate.

EFORT, mobilizare a forţelor indi-viduale p e n t r u a învinge o difi-cul tate .

Efortul depus rezultă atât din cerinţelesituaţiei, din resurse (forţa musculară şimorală), cât şi din motivaţia (competiţie,pasiune etc.) persoanei. El se poate exer-cita pe plan motor, atunci când este vorbade surmontat rezistenţa fizică; pe planintelectual, în cazul concentrării atenţiei;sau pe plan moral, dacă este vorba de luptaîmpotriva unei tendinţe nefaste (alcoolism,de exemplu).

111

Page 47: Dictionar de  Psihologie Larousse

EGO

Sentimentul efortului precedă oboseala"şi nu are loc decât dacă solicitarea ener-getică depăşeşte un anumit prag, acela carecorespunde punerii în acţiune a rezervelororganismului.

EGO, cuvânt latin care înseamnă„Eu".

în limbajul psihanalitic, Ego desem-nează fracţiunea de personalitate careechilibrează forţele cărora le este supusindividul, adică propriile sale impulsii(tendinţe abisale), morala sa (sau, mai exact,Supraeul*) şi, în sfârşit, realitatea lumiiexterioare. Psihologia Eului (în limbaengleză Ego psychology) a fost dezvoltatăîndeosebi de către Anna Freud, căreia îidatorăm lucrarea Eul şi mecanismele deapărare (1936), iar în Statele Unite de cătreE. Kris, R. Loewenstein şi H. Hartmann,care a scris Psihologia Eului şi problemaadaptării (1930).

EGOCENTRISM, tendinţă de aface din sine centrul universului.

Egocentrismul este normal la copil pânăpe la 6-7 ani. în această perioadă, dife-renţierea dintre Eu şi lumea exterioară seefectuează progresiv, dar gândirea rămâneesenţialmente subiectivă: copilul nu pri-veşte fenomenele observate sau proble-mele care i se pun decât din propriul săupunct de vedere. El va spune, de exemplu:„Uite, tată, luna merge după mine!" Sau,când este întrebat dacă are un frate şi elrăspunde afirmativ, iar după aceea i se puneîntrebarea: „dar fratele tău are un frate?",el va răspunde „nu". Această atitudinepoate persista la unii subiecţi cu deficienţeintelectuale, arieraţi pe plan afectiv saunevrotici incapabili de „decentrare" (de a

se pune în locul altuia). Egocentrismul nutrebuie confundat cu egoismul", care esteiubirea de sine excesivă.

EGOISM, iubire de sine excesivă,ba chiar exclusivă.

Ataşamentul de sine al egoistului îl facesă subordoneze interesul semenului pro-priului său interes. Un anumit grad deegoism este necesar, dar egoismul absolut,care nu este compensat de altruism", estenesăbuit şi duce în mod ineluctabil laizolarea individului în sânul grupului săuşi chiar la sinucidere" (£. Durkheim).Egoistul raportează totul la sine, pe cândnonegoistul ascultă de un sistem de valoricare depăşeşte propria-i individualitate.Cel dintâi întâmpină din ce în ce maimulte dificultăţi în a găsi un sens existenţeisale, deoarece este prea puţin stimulat decolectivitate. Aşa se explică, probabil,faptul că procentul de sinucideri la celi-batari este mai ridicat decât la persoanelecăsătorite.

ELABORARE, ansamblu de ope-raţii intelectuale prin care ele-mente simple (senzaţii, dorinţeetc.) sunt transformate în per-cepţii, imagini, amintiri sau idei.

Freud numeşte elaborare procesul psihicinconştient pornind de la care ideile latenteale unei persoane se manifestă în vise, subo formă condensată şi concretă, în imaginivizuale: astfel, de exemplu, o carte de vizităîncadrată în negru reprezintă moartea.

ELECTROŞOC sau SISMOTE-RAPIE, terapeutică din psihiatrie,care constă în provocarea unei crizeepileptice artificiale, făcându-se

112

EMOŢIE

să treacă o descărcare electricăprin creier.

Acest tratament, datorat lui U. Cerlettişi L. Bini (Milano, 1938). are o influenţăreală asupra multor melancolici şi uneoriasupra tinerilor schizofrenici. Dar modulsău de acţiune rămâne un mister. Au fostformulate mai multe ipoteze, mai mult saumai puţin satisfăcătoare: stimularea elec-trică liberează hormoni şi substanţe pânăacum necunoscute; şocul mobilizează meca-nismele de apărare ale organismului; psi-hismul se reconstruieşte după o ordinenouă; curentul electric activează un centrude reglare a dispoziţiei aflat la baza cre-ierului, în pofida avantajelor sale practice,această tehnică le repugnă multor psihiatri,care suspectează latura ei „magică" (apă-sându-se pe un buton, este însănătoşitbolnavul) şi îi preferă psihotropele.

EMOTIVITATE, aptitudine de areacţiona la evenimente, chiar lacele anodine, trăind emoţii.

Individul emotiv este impresionabil,vibrează la te miri ce, pare susceptibil şivulnerabil, dar nu este cu toate acestea uninadaptat. Când nu este exagerată, emoti-vitatea este normală şi utilă, doarece sus-cită un comportament adaptat la situaţie.Emotivitatea poate fi constituţională saudobândită. H. S. Liddell, plasând oi într-oîncăpere întunecoasă şi aplicându-le micilovituri la picioare, cărora ele nu se puteausustrage, le-a făcut hiperemotive: pe cândanterior ele erau calme, după experienţătresăreau la cel mai mic zgomot în timpulnopţii. Caracterologii consideră emoti-vitatea drept una dintre cele trei proprietăţifundamentale ale caracterului, celelalte

două fiind activitatea" şi răsunetul* eveni-mentelor asupra psihismului individului.

EMOŢIE, reacţie globală, intensăşi de scurtă durată a organismuluila o situaţie neaşteptată, însoţităde o stare afectivă de tonalitateplăcută sau neplăcută.

Emoţiile ocupă un loc fundamental înpsihologie, deoarece ele sunt strâns legatede trebuinţe, de motivaţii şi pot sta laoriginea tulburărilor mentale sau psiho-somatice, în pofida numeroaselor lucrăriefectuate, natura, modul de acţiune şifuncţia emoţiei rămân ipotetice. S-au stu-diat îndeosebi manifestările sale fizio-logice (modificarea ritmurilor cardiac şirespirator, relaxarea sfincterelor, uscareagurii, transpiraţia etc), repercusiunileasupra funcţiilor mentale (creşterea suges-tibilităţii, diminuarea controlului voluntar)şi a conduitelor pe care le provoacă (plâns,fugă...); s-a pus în evidenţă, în expresiaemoţiilor, partea datorată culturii (în China,furia determină holbarea ochilor). Darcondiţiile emoţiei şi bazele sale psiho-fiziologice sunt încă slab cunoscute.

Emoţia depinde nu numai de naturaagentului emoţional, cât mai ales deindivid, de starea sa actuală fizică şimentală, de personalitatea sa, de istoria sapersonală, de experienţele anterioare. Dacăexistă emoţii colective datorate anumitorcondiţii excepţionale care, pentru majo-ritatea persoanelor, au aceeaşi semnificaţie(panica provocată de un cutremur depământ), emoţia rămâne esenţialmenteindividuală. în general, ea se manifestăatunci când subiectul este surprins saucând situaţia depăşeşte posibilităţile sale.Ea traduce dezadaptarea şi efortul organis-mului de a restabili echilibrul momentan

113

Page 48: Dictionar de  Psihologie Larousse

rupt. Emoţia nu este conştientizarea reac-ţiilor fiziologice datorate acestei deza-daptări, aşa cum socotea W. James („mi-efrică pentru că tremur"), ci cunoaştereasemnificaţiei situaţiei („ursul este peri-culos") şi demobilizarea mecanismelor deapărare personale (mă las invadat deemoţie). Ceea ce explică modul de a secomporta al unor supravieţuitori din catas-trofe (zidiţi în fundul unei mine care s-aprăbuşit, de exemplu), care leşină sau suntcuprinşi de un tremur nervos de îndată ceau fost salvaţi.

în general, dezordinile fiziologice dato-rate emoţiilor sunt temporare. Dar seîntâmplă ca şocul emoţional să fie atât deviolent sau atât de persistent încât orga-nismul să se epuizeze în restabilirea echi-librului şi să apară leziuni cum sunt ulcerulgastric (Selye*). Medicina psihomatică* apus în evidenţă rolul important al factoriloremoţionali în numeroase afecţiuni, dincele mai diverse, cum sunt astmul,eczema,obezitatea sau tuberculoza pulmonară.

EMPATIE, rezonanţă, comunicareafectivă cu semenul.

O mamă cunoaşte intuitiv trebuinţele şisentimentele sugarului ei. cu care ea esteîn comunicare. Această misterioasă capa-citate este legată, după toate aparenţele, defaptul că iniţial copilul era una cu mamasa. Ea explică de asemenea de ce copiii,oricât de mici, sunt la curent cu necazurile,cu neliniştile şi bucuriile părinţilor lor.Empatia stă la baza identificării' şi a înţe-legerii psihologice a celorlalţi.

ENCOPRESIE, incontinenţă invo-luntară a materiilor fecale, cel maiadesea diurnă, independentă deorice leziune organică, care survine

la un copil ce a depăşit vârsta nor-mală de dobândire a controluluiasupra sfincterelor (2-3 ani).

Se manifestă de cele mai multe ori labăieţei (75-90% din cazuri, după uniiautori) perturbaţi afectiv şi care în felulacesta îşi exprimă inconştient agresivitateafaţă de anturajul lor fmstrant şi dorinţa capărinţii să se ocupe de ei. De regulă scopullor este atins, deoarece părinţii şi edu-catorii reacţionează aproape întotdeaunaprin pedepsirea celui care îşi murdăreştepatul sau pantalonaşii. Pentru copilul enco-presiv lucrul acesta este o mică satisfacţie,întrucât a reuşit să atragă atenţia asupra sa.Un astfel de comportament cedează, îngeneral, la psihoterapie.

E N D O M O R F . Termen propus deW. H. Sheldon pentru a desemna subiectulal cărui corp este gras, moale, rotund, fărărelief muscular şi la care viscerele şiaparatul digestiv ocupă un loc important.

Acest termen a fost ales cu referire lafoiţa internă a embrionului (endoderm),din care derivă aproape în întregimeelementele funcţionale ale sistemuluidigestiv. Acestui tip morfologic îi cores-punde de obicei temperamentul „visce-rotonic"*, caracterizat prin sociabilitate şidragoste de mâncare.

ENDOMORFIE sau ENDOMOR-FISM, în tipologia lui W. H. Sheldon,ansamblul caracteristicilor endo-morfului*.

ENDORFINĂ, substanţă peptidicăprovenită chiar din organism,având proprietăţile farmacologiceale morfinei.

Ideea care a dus la descoperirea en-dorfinei se rezumă la două propoziţii:

114

EPILEPSIE

l) există în mod necesar în creier receptorispecifici ai morfinei; 2) organismul pro-duce substanţe care au o acţiune morfinică(inhibarea durerii).

în 1975, J. Hughes şi H. W. Kosterlitzizolează în creierul de porc primele endor-fine, pe care ei le numesc „enkefaline".Câteva luni mai târziu, pornindu-se de laipoteza lui R. Guillemin şi a altor cerce-tători, sunt izolate alte endorfine. Endor-finele joacă rol de hormoni atunci cândsunt produse de glandele endocrine (hipo-fiză, suprarenală), dar acţionează ca medi-atori chimici", cu o acţiune inhibitoare,atunci când sunt secretate de neuronii*sistemului nervos central (creier, măduvaspinării). Ele moderează sau împiedicăliberarea de „substanţă P" (neurotransmi-ţător al mesajului dureros), sunt implicateîn senzaţiile de foame şi sete şi au ocontribuţie importantă în controlul vieţiiemoţionale, în special în reglarea plăcerii.

ENUREZIE, emisiune involuntarăşi inconştientă de urină.

Copilul mic, care îşi udă patul până lavârsta de 15 sau 18 luni din cauză că încănu a dobândit controlul sfincterelor salenu este enuretic. Se vorbeşte de regulă deenurezie atunci când emisiunea invo-luntară şi repetată de urină (uneori diurnă,de cele mai multe ori nocturnă) are loc laun subiect în vârstă de peste 4 ani, emi-siune care nu poate fi atribuită nici uneileziuni organice.

Enurezia este relativ frecventă. Potrivitestimărilor statistice, ar exista 10-15%enuretici în rândul copiilor şi 0,5%(C. Vidailhet, 1984) până la 3%(F. C. Cushing, 1975) în rândul adulţilor.Nu există o explicaţie unică a acesteiafecţiuni, dar autorii sunt din ce în ce mai

înclinaţi să creadă că un rol capital joacăaici factorul psihic. într-adevăr, s-a con-statat că enurezia apare la copiii ai cărorpărinţi sunt pe cale de a divorţa sau că eacoincide cu naşterea unui frăţior sau aunei surioare, cu ducerea copilului la gră-diniţă etc. în unele cazuri este vorba deo regresiune la starea de bebeluş. Este

deca această afecţiune prin şocuri electrice(saltele speciale care îi trimit descărcărielectrice copilului care doarme, de îndatăce el urinează). Este de preferat calmareaşi deculpabilizarea copilului şi obţinereaparticipării sale la propriul tratament.

EONISM, pervesiune sexuală, dife-rită de homosexualitate, caz în carebărbatul se travesteşte în femeiepentru propria-i plăcere.

A fost probabil cazul cavalerului Charlesd'Eon (1728-1810), care a dat numeleacestei perversiuni. După Havelock Ellis,ar fi vorba de o inversiune sexuală expri-mată simbolic pe plan vestimentar. PentruA. Hesnard, dimpotrivă, impulsia eroticăeste iniţial orientată spre femeia dorită, darcare rămâne distantă. Neputând-o poseda,bărbatul şi-o apropriază identificându-secu dânsa prin ce are ea mai reprezentativ:vestimentaţia.

EPILEPSIE, boală nervoasă, carac-terizată în general prin convulsii şipierderea cunoştinţei.

Criza epileptică este provocată de des-cărcarea intempestivă a celulelor cerebrale.Ea poate fi spectaculară (criză majoră), cucădere, contracţii spasmodice ale corpului,muşcarea limbii, pierderea de urină, an-goasantă pentru cei care asistă, în aşamăsură încât în Roma antică ea apărea

115

Page 49: Dictionar de  Psihologie Larousse

EPILEPSIE MUZICOGENICA

drept semn rău prevestitor, suficient ca sădizolve adunările publice. Dar ea poate fişi limitată (criză minoră) la câteva mo-mente de absenţă* sau secuse musculare(miocloniij, ba chiar poate să treacă neob-servată la copii atunci când se producenoaptea (în aceste cazuri are loc emisiuneade urină, care este confundată cu enurezia).

Această maladie, foarte răspâdită(5% din populaţia totală), loveşte toatepăturile sociale, fără alegere: Iuliu Cezar,F. M. Dostoevski, Vincent Van Goghau fost epileptici. într-o mică proporţie(6% din cazuri) epilepsia este ereditară, înrest fiind cauzată de accidente perinatale,traumatisme craniene, encefalite, tumoricerebrale etc. Factorii afectivi joacă un rolmanifest în declanşarea crizelor. Şocurilepsihologice sunt suficiente pentru a leprovoca. Unii psihanalişti consideră că eleau o semnificaţie simbolică pentru subiectcare, astfel, ar exprima dorinţa de a seretrage din lumea reală traumatizantă.Tratamentul epilepsiei constă în diminu-area sensibilităţii creierului la stimuli prinadministrarea de medicamente (barbitu-rice, hidantoine etc.) şi suprimarea tuturorexcitanţilor, cum sunt alcoolul şi cafeaua.Se ajunge astfel la dispariţia tuturorcrizelor.

EPILEPSIE MUZICOGENICA, crizeconvulsive consecutive unor audiţiimuzicale observate la unii subiecţi.

Expresia o datorăm lui McD. Critchley,care a obsevat şi a descris fenomenul.După H. Gastaud, asemenea crize s-arproduce la indivizi purtători ai unei leziunia lobului temporal, prin intermediul emoţieisuscitate de muzică.

EPILEPTOIDIE. Constituţie mentalădescrisă îndeosebi de E. Kretschmer şi

F. Minkowska.în care s-ar regăsi trăsă-turile presupuse ale mentalităţii epilep-toide, caracterizată în special de imaturi-tate, impulsivitate, lentoare de spirit, „vâs-cozitate mentală" (glişroidie*) şi tendinţala religiozitate. Termenul epileptoidie estenefericit ales, el sugerând că toţi epilepticiiau acest tip de caracter, ceea ce nu estecazul. Dimpotrivă, trăsăturile de persona-litate descrise mai sus se observă în nume-roase alterări cerebrale organice, diferitede epilepsie*. De aceea noţiunea de epilep-toidie este din ce în ce mai puţin uzitată.

EREDITATE, transmitere a carac-terelor fizice şi psihice ale părin-ţilor la descendenţi.

De la apariţia lucrărilor lui C. V. Naudinşi J. Mendel ştim că trăsăturile ereditaresunt transmise prin intermediul cromo-zomilor din nucleul celulelor. Studiuleredităţii umane este posibil prin confrun-tarea gemenilor şi stabilirea de arborigenealogici. H. H. Newman, de exemplu,studiind douăzeci de cupluri de gemeniunivitelini (adică ieşiţi dintr-un singur ovulfecundat), crescuţi separat din primacopilărie, în medii sociale diferite, a con-statat identitatea nivelurilor lor intelectualeşi a aptitudinilor motorii. în familia IuiJ. S. Bach, examinată pe parcursul a cincigeneraţii, se relevă prezenţa a cincispre-zece compozitori de talent. Aceste obser-vaţii pledează în favoarea transmiteriiereditare a aptitudinilor (inteligenţă, talentmuzical etc).

Pe de altă parte, fără a vrea să revenimla lamarckism, există indiscutabil expe-rienţe care demonstrează posibilitatea uneitransmiteri ereditare a comportamentelordobândite. Dacă supunem trei generaţii deşobolani la aceleaşi probe de labirint', cea

de a treia generaţie are nevoie de un timpde zece ori mai mic pentru a reuşi la pro-bele la care este supusă. în ceea ce priveşteafecţiunile mentale, riscul de a se îmbol-năvi este de 1-20% pentru subiecţii careau rude apropiate bolnave. Dar evoluţiafiinţei umane nu depinde decât parţial depatrimoniul ereditar. Mediul şi educaţiajoacă şi ele un rol extrem de important îndezvoltarea sa.

ERGOGRAF, aparat care serveştela înregistrarea travaliului unuimuşchi sau a unui membru.

Cel mai cunoscut este acela al luiA. Mosso. în cazul acestui aparat, su-biectul trebuie, prin flectarea unui singurdeget, să ridice o greutate ale cărei depla-sări sunt înscrise într-un sistem înregis-trator. Traseele obţinute permit studiereamodificărilor acestui travaliu datorate obo-selii, stimulenţilor psihici etc.

ERGONOMIE, ansamblu de studiişi cercetări care au drept scop orga-nizarea metodică a muncii şi ame-najarea echipamentului de lucruîn aşa fel încât să facă sistemul„om-maşină" cât mai eficientposibil.

Această ştiinţă, generată de dificul-tăţile crescânde ale selecţiei profesionale,caută să determine condiţiile de adaptarela muncă a omului. în loc să i se cearămuncitorului să se adapteze la maşină şi lamediul de muncă, echipe formate dinpsihologi, ingineri, fiziologi caută să adap-teze maşinile şi locul de muncă în funcţiede muncitor. Studiile lor duc la diminuareaoboselii şi accidentelor prin reducereacăldurii şi a zgomotelor inutile, prin opti-mizarea semnalelor, prin modificarea dis-

punerii mijloacelor de control etc. Dupăce s-a axat pe locurile de muncă şi atelier,ergonomia se preocupă azi de funcţio-narea întregii întreprinderi. La sfârşitulanilor 1981, interesul ergonomiei s-a de-plasat asupra organizării sociale a munciişi asupra factorilor psihosociali implicaţi

citorilor la concepţia sarcinilor ce le revin(P. Cazamian, 1987).

ERGOTERAPIE, metodă de reedu-care şi de tratament prin muncăpentru handicapaţii fizici şi mintali.

încă din Antichitate se cunoştea valoa-rea terapeutică a activităţii laborioase, darergoterapia nu s-a dezvoltat decât în aniicelui de al doilea război mondial.

Scopul urmărit este o reluare de contacta bolnavului cu realitatea profesională şisocializarea sa prin stabilirea de noi relaţiiumane. Se consideră că munca este dez-alienantă deoarece anulează pentru momenttrăirile psihopatologice ale celui care i seconsacră. Pe de altă parte, acesta areocazia să ia din nou cunoştinţă de capa-cităţile sale renăscânde şi să-şi regăseascăîncrederea în sine.

ERIKSON (Erik Homburger), psiha-nalist american de origine germană(Frankfurt pe Main, 1902 - Harwich,Massachusetts, 1994).

Instalat la Viena, şi-a desăvârşit for-maţia psihanalitică în cadrul Institutului depsihanaliză din acest oraş. în 1933 aemigrat în Statele Unite, unde s-a stabilitdefinitiv. în următoarele două decenii aocupat diferite posturi în cercetare şiînvăţământ, la Harvard, Yale şi Berkeley.Din 1960 şi până în 1970 a fost profesor«le „dezvoltare umană" şi a predat cursuri

117

Page 50: Dictionar de  Psihologie Larousse

ERIKSON

de psihiatrie la Harvard. Cercetările pecare le-a întreprins, în anii 1930, asupraindienilor din Dakota şi California, l-audeterminat să-şi modifice concepţiile psi-hologice. Anumite sindroame nu se puteauexplica prin psihanaliză. în miezul multorprobleme ale indianului el găsea un senti-ment al „dezrădăcinării", impresia uneidiscontinuităţi între modul de viaţă prezent(în rezervaţii) şi istoria poporului său.Acestei rupturi cu trecutul i se adăugarefuzul valorilor promovate de culturaalbilor şi imposibilitatea de a se recunoaşteîn viitorul preconizat de aceştia. Proble-mele acestor oameni, a remarcat Erikson,sunt legate mai mult de Eu şi de culturădecât de impulsiile sexuale.

în cartea sa Copilărie şi societate(1950), Erikson aduce trei contribuţiimajore la studiul persoanei: 1) în primulrând el susţine că dezvoltarea individuluiare loc de la un capăt la altul al existenţeisale; 2) el arată apoi că, pe lângă stadiilepsihosexuale descrise de Freud, existăstadii psihosociale în cursul căroraindividul stabileşte orientări noi, impor-tante pentru el însuşi şi pentru lumea sasocială: 3) în sfârşit, el pretinde că fiecarestadiu posedă atât o componentă pozitivăcât şi o componentă negativă, „alegerea"efectuându-se sub influenţa interacţiuniisociale (interacţiunea individului cu elînsuşi şi cu mediul său). Astfel, în primulan de viaţă, bebeluşul, total dependent deceilalţi, va vedea dezvoltându-se în el oîncredere fundametală în cazul în careîngrijirile care i se dau sunt de bunăcalitate. Dimpotrivă, dacă este neglijat, vacunoaşte teama, suspiciunea, neîncredereafaţă de lume în general şi faţă de oameni

în special. Dar o asemenea atitudine nueste definitivă.

Erikson distinge, astfel, în viaţa omuluiopt vârste, cărora le corespund opt stăribipolare: 1) primul an de viaţă este mo-mentul încrederii sau al neîncrederii; 2) dela 2 la 3 ani este vârsta autonomiei sau aîndoielii; 3) între 4 şi 5 ani este vârstainiţiativei sau a culpabilităţii; 4) de la 6 la11 ani este perioada ingeniozităţii,în carese afirmă priceperile, sau perioada inferio-rităţii; 5) de la 12 la 18 ani adolescentul îşidobândeşte identitatea (identitatea psiho-socială, sensul a ceea ce el este,înţelegândde unde vine şi încotro se îndreaptă) sau,dimpotrivă, vede născându-se o difuziunea rolului (sentimentul de a nu şti ce este el,încotro merge, la ce se ataşează); 6) alşaselea stadiu, care se întinde de la sfâr-şitul adolescenţei la începutul vârsteimature, este acela al intimităţii (capaci-tatea de a-şi împărţi viaţa cu o altă per-soană) sau al izolării; 7) la vârsta maturăsubiectul are de ales între generativitate(interesul pentru alte persoane decâtmembrii familiei sale) sau grija exclusivăde sine; 8) în sfârşit, ultima vârstă estemarcată pe de o parte de integritatea per-sonală (individul îşi priveşte cu satisfacţieviaţa trecută), iar pe de altă parte de dis-perare, de sentimentul eşecului, de regretulpentru ceea ce ar fi putut fi.

O atare concepţie a existenţei, carerelativizează importanţa conflictelor dincopilărie şi influenţa părinţilor, nu ignorărolul pe care îl poate avea societatea şisubiectul însuşi în formarea persoanei. înplus, ea este dătătoare de speranţă pentrucă la fiecare vârstă, eşecurile anterioare potfi corectate.

118

ETALONARE

EROS, în teoria freudianâ, ansam-blu al impulsiilor vieţii.

După Freud, finalitatea acestor impulsiieste crearea de legături puternice şi nume-roase între fiinţele vii. -•• IUBIRE.

EROTISM, senzualitate.Acest termen este frecvent utilizat în

psihopatologie pentru a desemna exage-rarea impulsiilor sexuale care pot să inva-deze întregul câmp al conştiinţei unui su-biect, în funcţie de personalitate, erotismulse poate manifesta printr-un comportamentlibertin, prin nevroză obsesională (atuncicând individul luptă împotriva înclinaţiilorsale) şi chiar prin delir.

EŞANTION, fracţiune reprezen-tativă a unui ansamblu definit.

Numai în mod excepţional ar putea fiexaminată totalitatea indivizilor uneipopulaţii determinate. De obicei obser-vatorul trebuie să se limiteze la o parte dinaceasta, numită eşantion. Alegerea eşan-tionului este însă dificilă.

Pentru a se evita favorizarea unor părţidin populaţie, în detrimentul altora, psiho-logii şi sociologii utilizează diversemetode: l) eşantionarea aleatoare, caz încare se extrag la întâmplare, din populaţiadefinită, elementele destinate să constituieeşantionul; 2) eşantionarea prin mănun-chiuri, care se rezumă la a extrage un felde „mănunchiuri" (muncitori din aceeaşiuzină, de exemplu), din care vor fi inte-rogaţi toţi subiecţii; 3) eşantionarea areo-lară, constând din prelevarea eşantionuluidin arii geografice delimitate fie de căi decomunicaţie (drumuri, cursuri de apă...),fie prin cvadrilarea unei fotografii aerienesau a unei hărţi geografice; ariile-eşantionfiind trase la sorţi, se determină apoi, prin

acelaşi procedeu, persoanele care vor ficontactate; 4) eşantionarea prin cote, careconstă în a elabora un „model redus" alpopulaţiei. Există şi alte modalităţi de aconstitui un eşantion, dar rafinamentelemetodologice nu-l pun pe cercetător la adă-post de unele capcane logice. -» SONDAJ;STATISTICĂ.

EŞEC, insucces.Eşecul nu depinde de nivelul absolut al

realizării unei acţiuni. Este, în esenţă, onoţiune subiectivă. Avem eşec atunci cândnu se atinge scopul fixat. în general, eşe-curile deprimă, iar dacă se repetă frecvent(insuccese şcolare, profesionale, senti-mentale...), sunt susceptibile de a deter-mina tulburări nevrotice. Mulţi indivizitimizi, indecişi, resemnaţi, le trăiesc ca peo fatalitate, comportându-se în viaţă deparcă ar fi sortiţi la neputinţă. în cazulunora s-ar spune că ei caută în mod expreseşecul, ca pentru a se pedepsi de o culpăinconştientă.

ETALONARE, scară stabilită cureferire la un eşantion cât maireprezentativ posibil pentru opopulaţie definită şi omogenă, lacare se raportează notele obţinutede un subiect.

Există două modalităţi de etalonare:prima face apel la noţiunea de deviaţie înraport cu media (mai exact, în raport cudeviaţia standard*), pe când cea de a douaeste bazată pe diviziunea notelor în funcţiede fracţionarea în procentaje egale a efec-tivului eşantionului. Aceasta permite situ-area individului în raport cu populaţia dereferinţă şi prezicerea, de exemplu, areuşitei şcolare sau profesionale.

119

Page 51: Dictionar de  Psihologie Larousse

ETER

ETER, lichid volatil obţinut prinacţiunea acidului sulfuric asupraalcoolului etilic, de unde şi numelede eter etilic.

Utilizarea eterului ca euforizant a fostodinioară foarte răspândită, mai ales înIrlanda. Azi această toxicomanie este mairară, deşi în clară progresie. Beţia eterică.se manifestă prin veselie, excitaţie motorie,stări de extaz, agresivitate. Uneori seadaugă o senzaţie de imponderabilitate. îneterismul subacut poate să apară un delirhalucinator, asemănător cu acela din deli-rium tremens*. Tratamentul eteromaniei

nu provoacă manifestări prea neplăcute.->• DROG.

ETNOCENTRISM, atitudine aspiritului, universal răspândită,care constă în raportarea tuturorfenomenelor sociale la acelea carene sunt familiare, deoarece suntproprii grupului de care aparţinem.

în mod inconştient, tipul uman propriusocietăţii căreia aparţinem ne serveştedrept referinţă în a-i judeca pe alţii. Indi-vizii al căror comportament depăşeşteanumite limite par suspecţi (îi tratăm cape nişte marginali, smintiţi, situaţi în afaralegii) sau, dacă vin din alte orizonturi,provoacă uimire, ba chiar pot fi consi-deraţi extraterestri (cazul primilor albisosiţi în Africa neagră). Unele populaţiide indieni din America îşi manifestă etno-centrismul numindu-se Reshe („oameniadevăraţi").

ETNOPSIHIATRIE, studiu şi tra-tament al maladiilor mentale in

funcţie de grupurile etnice sauculturale cărora le aparţin subiecţii.

Principalii promotori ai etnopsihiatrieisunt George Devereux', H. Ellenberger şiT. Nathan.

ETOLOGIE, ştiinţa moravurilor.Etologia este o ramură a psihologiei

animale*. Ea studiază comportamentulanimalelor în mediul lor natural sau încondiţii foarte apropiate de acesta. Fiecarespecie are propria sa lume (Umwelt, dupăJ. von Uexkiill), pe care trebuie să o cunoştipentru a înţelege conduitele animale.Ochiul broaştei nu percepe decât contu-rurile mobile şi ansamblurile luminoaseschimbătoare, ceea ce reduce lumea vizualăa batracianului la anumite obiecte în miş-care: o broască va sări să înghită o frun-zuliţă care planează, dar va muri de foamepe un covor de muşte moarte.

Fiecare specie decupează din lumeacare o înconjoară o fracţiune semnifi-cativă, determinată de organizarea sasenzorială. în aceeaşi ordine de idei, vomspune că leopardul în cuşcă pare nein-teligent, incapabil să rezolve o problemăde simplu ocol* pentru a ajunge la mo-meală, deoarece lumea artificială în care afost plasat nu are pentru dânsul nici osemnificaţie. în natură, dimpotrivă, undeorice lucru poartă un sens, el se dovedeştecapabil să facă ocoluri considerabile pentrua-şi captura prada.

Domeniul etologiei s-a extins şi lamoravurile umane. Psihologia modernă numai ia în considerare omul izolat ca obiectde studiu, ci îl replasează în mediul său şiţine seama de toate faptele psihologice(percepţie, comunicare, învăţare etc.) dinunghi psihosocial. -» LORENZ.

EU, persoană conştientă şi afir-mată.

Conştiinţa unităţii personale se edificăo dată cu creşterea. La sfârşitul primuluitrimestru de viaţă, noul-născut îşi foloseştemâinile pentru a explora lumea exterioarăşi propriul corp, pe care începe să-1 des-copere, în felul acesta se stabileşte o primădistincţie între Eu şi non-Eu, distincţie pecare înţărcarea o va face şi mai evidentă.Spre vârsta de doi ani, dacă este aşezat înfaţa unei oglinzi, el îşi surâde fără a înţe-lege că este vorba de el însuşi. Numaipeste un an el începe a se servi de pronu-mele eu sau mine şi să se opună semenuluidin simpla plăcere de a-şi afirma perso-nalitatea. Mai târziu, Eul continuă să seelaboreze sub dubla influenţă a matu-rizării* şi a condiţiilor socioculturale şiafective.

în terminologia psihanalitică, „Eul"(traducerea lui das Ich din germană)desemnează sediul şi ansamblul moti-vaţiilor şi actelor unui individ care condi-ţionează adaptarea sa la realitate, îi satisfactrebuinţele şi rezolvă conflictele datorateunor dorinţe incompatibile. în actele vieţiicurente, această funcţie se exercită peplanurile conştient (procese intelectuale)şi inconştient (punând în joc mecanismelede apărare).

Eul nevrotic este slab; el este incapabilsă rezolve conflictele interioare ale per-soanei (cerinţe impulsionale opuse con-ştiinţei morale sau realităţii), ceea ce îlangoasează şi îl face să adopte tot felul decomportamente paradoxale (rituri obse-sionale, sinucidere etc) .

EUGENIE sau EUGEN ISM, metodăderivată din studiul eredităţii, care

are drept scop ameliorarea speciei

B. Russell (1929) distinge două formede eugenie: una pozitivă, care constă în afavoriza dezvoltarea „viţelor bune", altanegativă, care vizează descurajarea proli-ferării „viţelor rele". La începutul anilor1980, în Statele Unite, din iniţiativa luiM.R. Graham, a fost creată o bancă despermă a laureaţilor cu Premiul Nobel, iarfemei „supradotate" au fost inseminate cuspermatozoizi proveniţi de la savanţieminenţi (A. Coriat, 1987). Ca să împie-dice reproducerea unor subiecţi cu tareereditare, unele ţări preconizează nu numaicontracepţia şi avortul terapeutic, ci şisterilizarea. în China, de exemplu, care în1987 număra 4,4 milioane de handicapaţidin naştere, s-a elaborat o lege asupriieugenismului, în intenţia de a reducenumărul acestor infirmi şi a se „ridicanivelul calitativ al naţiunii chineze''. Dacăsfaturile eugenice sunt utile, sterilizareaeste discutabilă, întrucât comportă peri-colul de a fi impusă în mod autoritar şiextinsă la grupuri întregi de indivizisocotiţi „devianţi".

EU IDEAL, perfecţiune a Eului.Freud atribuie psihanalizei un plan bine

definit: „să faciliteze Eului cucerirea pro-gresivă a Sinelui". Trecerea de la Sine' laEu se face pe două căi diferite. Prima estedirectă, pe când cea de a doua trece prinEul ideal care, în parte, constituie o „for-maţiune reacţională împotriva proceselorinstructive ale Sinelui". După D. Lagache,Eul ideal se poate defini ca un ideal deatotputernicie personală, de invulnerabi-litate, rezultat din narcisismul primar alcopilului.

121

Page 52: Dictionar de  Psihologie Larousse

EUNUCOIDISM

EUNUCOIDISM, stare morfopsi-hologică observabilă la bărbat înanumite cazuri de insuficienţă ge-nitală.

Semnul cel mai clar, pe plan fizic, esteabsenţa caracterelor sexuale secundare(barbă, pilozitate). Din punct de vederepsihologic, se observă în permanenţă omare blândeţe şi o anumită timiditate,probabil legate de un sentiment de infe-rioritate*.

EXCITAŢIE, stimulare a unuireceptor senzorial.

Aparatul nervos transmite mesajul con-ţinut în excitant şi mobilizează energiaorganismului pregătit pentru răspuns. Elpoate exprima reacţia corpului la stimul"(K.M.B. Bridges numeşte excitaţie răs-punsul emoţional unic al noului-născut laorice excitant) şi, pe un plan mai general,stare tranzitorie de exaltare mentală şi deagitaţie motorie în care se poate găsi unsubiect supus unor emoţii puternice sau caurmare a unei intoxicaţii (alcoolism, deexemplu). Excitaţia intensă, durabilă, seîntâlneşte la maniac, care este vesel,guraliv, fără astâmpăr şi infatigabil. Cândagitaţia este excesivă sau violentă, estenecesar să se recurgă la neuroleptice* saula litiu şi să se izoleze bolnavul într-ocameră moderat iluminată. -• MANIE.

EXHIBIŢIONISM, impulsie mor-bidă de a-şi arăta organele genitaleîn locuri publice.

îl găsim la unii debili mintali saudemenţi, al căror simţ moral este slăbit,dar şi la indivizi cu inteligenţă normală.Ca perversiune sexuală, exhibiţionismulse integrează într-o structură nevrotică,nefiind decât un simptom printre altele.

legat de imaturitatea afectivă şi de com-plexul castrării'. După psihanalişti, exhi-barea organelor genitale ar fi, în modinconştient, mijlocul de a se asigura deposesia lor. Exhibiţionismul este, în gene-ral, puţin accesibil terapeuticii. „Vindecări-'ar fi cu toate acestea obţinute datorităpsihoterapiei de inspiraţie psihanalitică şiterapiei comportamentale".

EXPECTATIVĂ, aşteptare din par-tea unui subiect care, bazându-sepe elemente obiective, speră într-oanumită reuşită.

Expectativa coincide rareori cu perfor-manţa aşteptată, ea fiind influenţată dedorinţele şi de temerile persoanei în cauză.-«• ASPIRAŢIE.

EXPERIMENT CRONIC, acţiuneexperimentală de durată.

în psihologia animală se pregătesc uneleanimale zise „cronice", în scopul realizăriide experimente frecvent repetate. Din1950, după exemplul lui R.G. Heath, seutilizează microelectrozi implantaţi stabilîn creierul mai multor animale, spre a sestudia funcţionarea acestui organ. Printr-omică breşă practicată în cutia craniană,se introduc în masa cerebrală electroziminusculi cu vârf bont. Microelectroziisunt conectaţi la aparatele de stimulare şide înregistrare, fie prin lungi fire subţiri,de extremă fineţe, fie prin transmisieradioelectrică. Toleranţa la implanturi esteexcelentă; unele animale le păstrează timpde 4-5 ani.

EXPERTIZĂ MENTALĂ, -al personalităţii efectuat de unmedic psihiatru ori de un psiholog

122

EXTRATENSIV

clinician, la cererea unei autorităţijudiciare sau administrative.

Expertizele psihiatrice şi psihologicesunt frecvente mai ales în proceselecriminale, când tribunalul are nevoie săştie dacă, în momentul crimei, acuzatulera într-o stare de „demenţă"; dacă esteîn permanenţă periculos; dacă există lael anomalii mentale; dacă este susceptibilde vindecare şi de reinserţie în societate;dacă este pasibil de sancţiune penală. îngeneral, judecătorul de instrucţie apeleazăla doi experţi (psihiatru şi psiholog), carepot să înainteze două rapoarte separate sauun singur text, după ce şi-au confruntatpunctele de vedere.

EXPRESIE, manifestare exterioarăa gândirii sau a stărilor psihice.

Expresia este o conduită de comunicaregenerată de viaţa socială şi care contribuiela menţinerea coeziunii sale. Atitudinile,mimica, vorbirea, scrisul,desenul au dreptraţiune de a fi transmiterea de informaţiecătre semeni. Copilul mic care îşi face răucăzând nu plânge decât dacă prin preajmăse află mama sa sau altcineva din anturaj:lacrimile sale sunt o cerere de consolare.

Forma de expresie variază de la o cul-tură la alta. în Japonia se surâde pentru ase exprima furia sau în caz de mustrare.Expresia afectivităţii este un limbaj carese învaţă; ea funcţionează ca un mijloc decomunicare. Schizofrenicul se înstrăineazăde grup pentru că a pierdut uzanţa normalăa acestui limbaj: mimica sa nu mai cores-punde sentimentelor exprimate (el râde înfaţa unor evenimente triste), iar vocabu-larul pe care îl foloseşte, prea încărcat deneologisme, devine de neînţeles.

Tehnicile expresive sunt pe larg folositeîn psihologia clinică şi în psihopatologie,fie ca mijloc de cunoaştere a persoanei, fie

ca terapeutică. în Africa neagră, bolnaviise exprimă mai ales prin dans, ritm,baterea tobelor şi „discursuri nebune"(cuvinte aruncate alandala, strigate, urlatesau psalmodiate).

EXTAZ, stare inefabilă în caresubiectul pare cufundat în încântare.

în acest caz funcţiile vegetative alesubiectului (respiraţie, circulaţie) suntfoarte încetinite, el nemaipercepând mesa-jele lumii exterioare. Extazul mistic veri-tabil se poate asocia cu un nivel moralextrem de ridicat si poate antrena reali-zarea de fapte măreţe. în psihopatologie seobservă uneori stări extatice care inter-ferează cu preocupări erotice şi religioase,dar care nu duc nicăieri.

EXTEROCEPTOR, receptor sen-zitiv localizat pe suprafaţa cor-pului.

Exteroceptorii primesc şi transmit mesa-jele lumii exterioare: vizuale, auditive,cutanate şi chimice (miros şi gust).

EXTRATENSIV, în clasificare luiH. Rorschach, tip de „rezonanţăintimă" stabilit prin psihodiag-nostic*, în care formula principalăK/C face să apară o predominanţăa răspunsurilor culoare (C), legatede starea emoţională a subiectului,faţă de răspunsurile mişcare (K),care par să traducă posibilităţilesale de identificare. Subiectul extra-tensiv este orientat spre acţiune şispre lumea exterioară, având con-tacte sociale lesnicioase.

Conceptul de extratensiune (de undederivă termenul „extratensiv") este legatde acela de extraversiune folosit de

Page 53: Dictionar de  Psihologie Larousse

FREUD (SIGMUND)

trad. fr. 1949). Mai pot fi citite, în limbafranceză: Le normal et la pathologiquechez l'enfant (trad. fr. 1965); Le traitementpsychaiialytique des enfanls (1946), L'enfantdans la psychanalyse (1976).

FREUD (Sigmund). neuropsihiatruaus t r iac , fondator al psihanalizei(Freiberg, Moravia, azi Pribor,Cehoslovacia, 1856-Londra, 1939).

Urmând studii medicale la Viena, sespecializează în neurologie, efectueazăimportante cercetări în anatomia com-parată a sistemului nervos şi asupra ence-falopatiilor infantile şi descoperă proprie-tăţile anestezice ale cocainei. Privat-docentla Universitatea din Viena, vine în Franţaspre a-şi completa pregătirea medicală: în1885 urmează cursurile lui J. M. Charcot,la Salpetriere, iar patru ani mai târziu peacelea ale lui H. Bernheim, la Nancy.Instalat la Viena, devine colaboratorul luiJ. Breuer, cu care publică, în 1895, Studiiasupra isteriei.

Convins că nevrozele sunt maladii psi-hice independente de orice leziune orga-nică, pricinuite de şocuri afective uitate, elcaută o metodă susceptibilă să readucă înconştiinţă traumatismele înăbuşite. Dupăce utilizează, succesiv, hipnoza, apoi untratament prin întrebări, foloseşte metodaasociaţiilor libere şi formulează regulanonomisiunii (pacientul trebuie să spunătot ce îi trece prin minte). Studiază visele,demonstrează mecanismele de bază aleacestora, elaborează noţiunile de cenzură,refulare, libido, inconştient, pregătind înfaze succesive o nouă psihologie, cunos-cută sub numele de psihanaliză. Nu estevorba de o simplă terapeutică, ci de o

doctrină care punea sub semnul întrebăriiideile privind condiţia umană.

Cu curaj şi stăruinţă, S. Freud şi-acontinuat cercetările, în pofida ostilităţiisuscitate de concepţiile sale revoluţionare.Opera sa este considerabilă. „Prin fecun-ditatea sa — spune E. Claparede —, eaconstituie unul din evenimentele cele maiimportante înregistrate vreodată de istoriaştiinţelor spiritului". Dintre extrem denumeroasele sale lucrări, cităm: Interpre-tarea viselor (1900); Prelegeri de intro-ducere în psihanaliză (\9l6-\9\7); Inhi-biţie, simptom şi angoasă (1926). Primulvolum în traducere franceză al operelorcomplete ale lui Freud a apărut în 1988; elva fi urmat de alte douăzeci până în 1996.

FRICĂ, s e n t i m e n t de nel in iş tetrăit în prezenţa sau la gândul unuipericol.

Psihanaliştii fac clar distincţie între fricăşi angoasă". Cea dintâi este reacţia normalăîn faţa unui pericol real, pe când cealaltăse raportează la o frică lipsită de obiect (eaar fi impresia vagă că rişti un pericol inde-finit în faţa propriilor impulsii).

FRIEDMANN (Georges), sociologfrancez (Paris, 1902 - id. , 1977).

Fost elev al Şcolii Normale, agregat defilosofie (1926) şi doctor în litere (1946),este director de studii la Şcoala practică deînalte studii (1948) şi director al Centruluide studii privind comunicaţiile de masă.Cercetările sale se referă îndeosebi la psi-hosociologia muncii. Dintre numeroaselesale lucrări, cităm: Problemele umane alemaşinismului industrial (1946); încotromerge munca umană? (1950); Munca fărâ-miţată (1956); Putere şi înţelepciune (1970).

132

FROMM

FRIGIDITATE, imposibilitate, pen-tru femeie, de a trăi senzaţii volup-tuoase in raporturile sexuale.

Această tulburare, foarte frecventă înFranţa (aproximativ o treime dintre femei),poate avea cauze organice locale sau,de cele mai multe ori, cauze psihologice.Frigiditatea poate fi legată de stângăciasoţului, dar şi de refuzul inconştient alplăcerii din partea femeii şi de condiţiafeminină. Foarte adesea frigiditatea traduceun conflict interior, posibil de precizatprintr-o examinare aprofundată. Pentrua trata tulburarea, psihoterapeutul tre-buie să furnizeze cuplului, cu tact, toateinformaţiile şi sfaturile tehnice de careare nevoie. Sexologii W. H. Masters' şiV. E. Johnson au pus la punct o metodă dereeducare psihosexuală (cură intensivă de15 zile), care ar obţine 80% vindecăridurabile.

FRISCH (Karl von), zoopsihologaust r iac (Viena, 1886 - Munchen,1982).

Este cunoscut mai ales prin lucrărilesale asupra orientării şi schimbului deinformaţii la albine, dar tot el este acelacare a descoperit, la boiştean, prima„substanţă de alarmă". Este vorba de osecreţie chimică eliberată de animalul rănitsau numai înspăimântat (a mai fost numităşi „substanţa groazei"), care avertizeazăcongenerii de prezenţa unui pericol şi îiface să fugă. Karl von Frisch a publicatnumeroase lucrări, dintre care unele aufost traduse în limba franceză: Vie etmceurs des abeilles (1955); Architectureanimale (1976); Le professeur des abeilles(1987); Memoires d'un biologiste. VonFrisch(1886-1982) [1988].în 1973 aobţi-nut, împreună cu K. Lorenz şi N. Tinbergen,Premiul Nobel pentru medicină.

FRdBEL (Friedrich), pedagog german(Oberweissbach, 1782-Marienthal,1852).

Puternic influenţat de J. H. Pestalozzi*,dar şi de J. A. Komensky, a pus în practicăpropriile sale idei pedagogice şi, în 1816,la Keilhau, a fondat Institutul universalgerman de educaţie.

Restrângându-şi în mod voluntar câmpulde acţiune la copiii mici, după ce seocupase de şcolari, el ia observat penou-născuţi şi pe sugari. în 1836 deschidela Blankenburg (Turingia), prima Kinder-garten (grădiniţă de copii), în care joculocupă un loc esenţial. Mai târziu grădi-niţele de copii s-au răspândit peste tot înlume, inclusiv în ţările în curs de dezvol-tare şi în China populară.

FROMM (Erich), psihanalist ameri-can de origine germană (Frankfurtpe Main, 1900 - Muralto, Elveţia,1980).

împreună cu M. Mead şi G. Gorer, adezvoltat teoria „caracterului naţional",care îl face pe individ să se comporte aşacum i-o cere rolul său social. El face dintrebuinţa socială elementul fundamental alpsihologiei umane. Orice cunoaştere aindividului ar trebui să treacă prin stadiulrelaţiilor interpersonale, întrucât ceea ceeste esenţial este mai puţin satisfacerea saufrustrarea impulsiilor instinctuale cât cali-tatea legăturii interumane. în consecinţă,problemele cele mai important sunt dra-gostea, ura, prietenia, gelozia etc. Omulare nevoie de ceilalţi pentru a se realiza,pentru a-şi dezvolta creativitatea. El aspirăla o societate iubitoare şi fraternă. Frommeste un umanist, un marxizant şi unmoralist.

133

Page 54: Dictionar de  Psihologie Larousse

Dintre principalele sale lucrări traduseîn limba franceză, cităm: La peur de laliberte (1941, trad. 1963); L'homme pourlui meme (1947, trad. 1967); La crise dela psychanalysc. Essais sur Freud, Murx,ct Ia psychvlogic sociale (1970, trad.1971); Lu passion de detruirc (1975);Crandcur ct limites de In pensee freu-dicnne (lucrare postumă).

FRUSTRARE, stare a celui careeste privat de o satisfacţie legitimă,care este înşelat în speranţele sale.

Frustrarea se poate datora lipsei unuiobiect (lipsa de hrana) sau întâlnirii unuiobstacol pe calea împlinirii dorinţelor. Sespune că dificultăţile sunt externe, atuncicând rezultă din mediu (fructele sunt înpom, dar pa/nicul veghează), şi interne,atunci când ele depind de individ (simţulsău moral îi interzice furtişagul).

Frustrarea nu se defineşte însă prinobstacol, pentru că, în realitate, nimic nune permite să ştim ce va ti apreciat ca atarede către subiect. Una şi aceeaşi situaţiepoate fi resimţită ca favorabilă de către opersoană şi poate fi trăită ca frustrantă decătre alta. Vindecarea, de exemplu, nu esteîntotdeauna primită cu satisfacţie, deoareceunii găsesc mai multe avantaje în a fi bol-navi (nu mai au responsabilităţi, ceilalţi seocupă de dânşii etc.) decât sănătoşi. Aşadar,nu ştim dacă individul este frustrat decâtstudindu-i comportamentul.

Reacţiile la frustrare sunt variabile: eledepind de natura agentului frustrant şi depersonalitatea celui supus acţiunii acestuiagent. Răspunsul, în general, este agresiv.Ostilitatea poate viza obstacolul (copilulmic îşi manifestă furia la adresa mameisale), se poate deplasa asupra unui sub-stitut (copilul îşi bate ursuleţul) sau vizeazăpropria persoană (unele sinucideri în rândul

134

şcolarilor, consecutive unei mustrări, seexplică prin acest mecanism). în alte cazuri,agresiunea, total inhibată, este înlocuită deregresiune* la un stadiu anterior al dez-voltării (reapariţia enureziei'...).

După importanţa lor şi după mometulîn care se produc, frustrările determinăconsecinţe mai mult sau mai puţin durabilela cei care le îndură. Ele sunt cu atât maigrave cu cât se manifestă mai precoce.J. Mac V. Hunt a demonstrat că, la şobo-lani, comportamentul de depozitare este cuatât mai intens cu cât animalele au fostmai private de hrană la vârsta lor tânără,în comparaţie cu şobolanii care au primitîntotdeauna o alimentaţie abundentă. Dez-voltarea generală este de asemenea afec-tată de carenţele afective" precoce. Expe-rimentând pe doi iezi gemeni, alăptaţi demama lor, unul dintre ei fiind separat deaceasta timp de o oră pe zi. apoi amândoifiind privaţi de lumină, H. S. l.iddell aconstatat că iedul care nu a fost separatsa adaptat noii situaţii, pe când celălalt amurit. într-o creşă-model, R. Spitz a con-statat că sugarii privaţi de mama lor pre-zentau o sensibilitate crescută la infecţiibanale (mortalitate 37%) în comparaţie cucei dintr-o grădiniţă, unde nu s-a înre-gistrat nici un deces. Frustrări mai puţingrave, cum este privarea de blândeţeamaternă, au consecinţe caracteriale: copiluldevine egoist, hipersensibil şi dependentde părinţii săi. Educaţia nu constă în supri-marea frustrărilor, ci în dozarea lor, înfuncţie de rezistenţa individului.

FUGĂ, părăsire a domiciliului,escapadă.

Ea este la copil epilogul unui conflict cuanturajul (părinţi, învăţători, educatori),atât reacţie de opoziţie faţă de mediul carenu-1 satisface cât şi speranţă confuză de a

FURIE

găsi altundeva ceea ce îi este refuzat aici.Adulţii nevrozaţi, dezechilibraţi au uneoriaceeaşi atitudine. Fuga, conduită conştientă,este în acest caz mărturisirea eşecului.

Sunt însă şi dispariţii de la domiciliucare răspund unei porniri impulsive, cvasi-automatice, mai mult sau mai puţin con-ştiente. Acestea se întâlnesc în epilepsie,schizofrenie şi în stările confuzionale.

FUGĂ DE IDEI, exaltare psihică.Toate procesele mentale par accelerate,

ideile se precipită tumultuos, se înlănţuieîn dispreţul oricărei logici, după chefulasociaţiilor superficiale, într-un discursincoerent. Această manifestare se observămai ales în manie*.

FUNCŢIE, ansamblu de operaţiistrict dependente unele de altele,al căror joc armonios exprimă viaţaorganismului.

După J. Dewey', funcţia constituieunitatea fundamentală a oricărei conduite,ea fiind un act adaptat. Jocul, de exemplu,nu este accidental: este o funcţie — spuneEL Claparede —, deoarece satisface tre-buinţele prezente ale copilului, ajutându-ltotodată să-şi pregătească viitorul. Meca-nisme psihologice cum sunt fantazarea şirefularea au şi ele o valoare funcţională,fiind modalităţi de apărare a personalităţiicontra tensiunilor pe care le suferă.

FUNCŢIE SIMBOLICĂ -* TEORIAOPERATORIE.

FUNCŢIONAL, care priveşte ofuncţie.

Psihologia funcţională este o metodăde abordare a activităţii mentale. în locde a se întreba: „Care este natura vieţiipsihice?" (punct de vedere structural) sau„Cum se desfăşoară operaţiunile mentale'?"

(punct de vedere mecanicist), ea cerce-tează cauzele fenomenelor psihologice,semnificaţia lor, valoarea lor adaptativă(care este funcţia emoţiei, a visului etc.).Punctul său de vedere este dinamic. Psiho-logia funcţională pune problema conduiteişi ajunge la acţiunea practică, deoarecescopul postulat dictează căutarea mij-loacelor. Dacă, de exemplu, considerămsomnul o funcţie de apărare contra epui-zării, iar în anumite nevroze* vedem rezul-tatul unei suprasolicitări*, ne vom gândi săinstituim cure de somn pentru a tratatulburările nevrotice.

Educaţia nouă este funcţională, în sensulcă ea nu mai consideră inteligenţa ca peo entitate, ci ca pe un instrument aflat ladispoziţia copilului. Pentru ca acesta să seservească de el, trebuie să-i simtă nevoia,trebuie trezit interesul său în aceastădirecţie. Tocmai ţinând seama de trebuin-ţele şi de interesele copilului îl putem maibine instrui şi îi putem dezvolta resurselenaturale.

FURIE, emoţie subită, cu tendinţăagresivă, care se manifestă printr-ovie animaţie expresivă, gestuală şiverbală, uneori incontrolabilă.

Clasic se disting furia palidă sau lividăşi furia roşie, definite astfel după coloraţiafeţei. La copii se observă „furiile albe",care tind la sincopă. Furia survine însituaţii de frustrare, când individul se aratăincapabil de a le domina. Unor persoanenevolnice sau nevrozate furia le oferăocazia să-şi afirme personalitatea neliniş-tită. Când nu se îndrăzneşte înfruntareasubiectului furiei, are loc o deplasare asupralucrurilor neanimate sau asupra fiinţelorlipsite de apărare, copii sau animale.Psihanaliza descoperă aici o regresare lastadiul sadico-anal.

135

Page 55: Dictionar de  Psihologie Larousse

Sub influenţa educaţiei, fiinţa umanăînvaţă să-şi controleze expresiile motoriişi verbale ale furiei. Cu toate acestea, unelefurii explodează la cel mai măruţ pretext.Ele denotă indivizi predispuşi, ca urmarea unei dereglări endocrine (când tiroida sausuprarenalele sunt prea active), sau o defici-enţă a sistemului nervos central, ca în epi-lepsie sau alcoolismul cronic. Stările defurie se asociază uneori cu obscurizareaconştiinţei, care poate să nu păstreze nicio amintire privind asemenea stări. -•SHAM RAGE.

FURT, fapt de a ţ i însuşi bunulaltuia, prin forţă sau fără ş t i reapăgubaşului.

Unele furturi traduc imaturitatea afec-tivă a autorilor, iar uneori şi înclinaţia spre

rău a acestora. Furturile au dubla semni-ficaţie a represaliilor şi a unei revendicări;sunt comise, cel mai adesea, de cătresubiecţi frustraţi în copilărie. Unii hoţidintre minori fură obiecte de la persoanepe care le îndrăgesc în mod deosebit. Acestcomportament paradoxal corespunde do-rinţei lor ascunse de a nu le părăsi, de apăstra cel puţin ceva de la ele. Alţi copii,prost adaptaţi din punct de vedere social,fură pentru a da altora lucrurile de furat; eisperă că în felul acesta le vor „cumpăra"camaraderia şi vor fi admişi în grupul lor.Există, în sfârşit, furturi patologice, comisede epileptici, de demenţi, de arieraţi inca-pabili să se controleze, dar acestea suntrelativ rare. -> CLEPTOMANIE.

G

GALLUP (George Horace), ziarist şis ta t i s t ic ian american (Jefferson,Iowa, 1901 - Tschingel, Elveţia,1984).

A fondat propriul său institut de sondarea opiniei publice (1935) şi a creat ometodă de anchetă prin chestionareindividuale care şi-a găsit o consacrarerăsunătoare în 1936, când ea i-a permis săprezică triumful lui F.D. Roosevelt înalegerile prezidenţiale, cu o eroare denumai şase procente.

GALVANOTAXIE, reacţie de orien-tare şi de locomoţie a unui orga-nism mobil supus acţ iuni i unuicurent electric continuu.

Se spune că galvanotaxia este pozitivăatunci când animalul este atras de elec-trodul pozitiv (anod) şi negativă cânddeplasarea se face spre catod. Cunoaştereacomportamentului galvanotaxic al peştilorstă la baza pescuitului electric. Metodaconstă în a crea în apă, cu ajutorul unuigrup electrogen, un câmp electric produsde un curent continuu. Peştii, atraşi deanod, se imobilizează în vecinătatea sa,literalmente anesteziaţi. Pescuitul electric

permite, într-un curs de apă, selecţionareaspeciilor, eliminarea unor varietăţi dăună-toare, cum este peştele-pisică, marcareapeştilor a căror creştere vrem să o urmă-rim, deplasările lor etc.

G.A.P.P. ->• GRUP DE AJUTORAREPSIHOPEDAGOGICĂ.

GÂNDIRE, ansamblu de fenomenepsihice.

Se distinge o gândire vigilă, realistă,orientată spre adaptarea la lumea exte-rioară, şi o gândire autistică sau onirică,guvernată de trebuinţele afective. Ceadintâi, care ascultă de principii raţionaleformate în cursul dezvoltării şi în contactcu realitatea, este socializată; ea se exprimăprin cuvânt (idee, concept) şi propoziţie(judecată). A doua, care scapă legilorlogicii, desocializată, foloseşte mai alesreprezentări simbolice,încărcate de valoareafectivă; o găsim la schizofrenici, darapare şi la omul normal, în vise.

în general, se poate spune că gândireaonirică (sau autistică) conţine fenomenelerefulate de conştiinţa vigilă. Este o gândireprivată, care se exprimă în simbol şi nu

137

Page 56: Dictionar de  Psihologie Larousse

HIPERMNEZIE

colici...) disproporţionate şi inadecvate.Hiperemotivitatea pare a fi legată deconstituţie. Selecţionându-se şobolani,s-au putut obţine serii de subiecţi hiper-emotivi. Cu toate acestea, hiperemotivi-tatea nu este de origine exclusiv organică.Ea poate fi şi condiţionată de şocuriafective" (mai ales când acestea se producîn prima copilărie), cum sunt separarea demamă sau insecuritatea ca efect alneînţelegerii conjugale.

HIPERMNEZIE • INSTABILITATE.

HIPOACUZIC, subiect a căruiacuitate auditivă este foartediminuată.

Hipoacuzicii, sau cei „tari de ureche",sunt persoane care suferă de o diminuarea auzului de 30-40 de decibeli (dB). Eireprezintă mai mult de 1% din populaţie.Faptul de a auzi prost constituie un serioshandicap în viaţa socială. Pentru adulţi esteun cusur cu care ei se acomodează greu.La copii are consecinţe majore asupraînvăţării limbajului verbal. Mulţi şcolariau rezultate slabe la învăţătură din cauzaunei hipoacuzii care îi face să confundesunetele (/' cu v, ce cu che etc.) şi îi facesă audă un cuvânt în loc de altul: „căţel"în loc de „oţel", „cuşcă" în loc de „cuşmă"etc. Există stabilimente şi clase speciale,inclusiv în grădiniţele de copii, destinatecopiilor hipoacuziei (în Franţa, 2 157 deelevi în 1987), precum şi cadre didacticespecializate pentru educarea acestora.

HIPNOZĂ, stare nu prea bine defi-nită, apropiată de un somn parţial,provocată în mod artificial prinfixarea atenţiei asupra unui obiectstrălucitor şi prin sugestie, stare

148

în care subiectul rămâne capabilsă asculte de unele ordine datede hipnotizator.

Somnul hipnotic este profund diferit desomnul normal: percepţiile senzoriale nusunt diminuate, atenţia se poate concentra,sunt posibile diferite acţiuni, iar înregis-trarea ritmurilor electrice ale creierului(electroencefalograma) este comparabilăcu aceea obţinută în timpul stării de veghe.Este deci vorba de o „paralizie a voinţei"(S. Freud). Sub efectul stării de hipnoză sepot observa fenomene somatice cum esteanalgezia (suprimarea durerii) sau modifi-carea ţesuturilor (formarea de băşici pepiele, dispariţia negilor...).

După J. Hiigard (1970), persoanele hip-notizabile sunt acelea a căror imaginaţieeste mai vie, la care predomină spiritul deaventură, creativitatea literară şi artistică,credinţa religioasă. Dimpotrivă, subiecţiirefractari la hipnoză sunt aceia care mani-festă aptitudini certe pentru sporturile decompetiţie şi pentru activităţile ştiinţifice.

HIPOMANIE, stare de exaltarecare, sub o formă atenuată, evocă

Hipomania poate fi efemeră, dar eaexistă şi ca stare obişnuită la unii subiecţiactivi, exuberanţi, încurcă-lume, lipsiţi dejenă şi uneori insuportabili, a cărorconstituţie fizică se înrudeşte cu tipulpicnic'.

HOLISM, teorie nonanalitică. aicărei promotori se străduiesc săexamineze inteligenţa, funcţio-narea creierului sau a organismuluiîn totalitatea lor.

Psihologia formei* (Gestaltpsychohgie')este cea mai cunoscută dintre aceste teorii.

HORNEY

HOMEOSTAZIE, tendinţă gene-rală a organismului care vizează sămenţină constante condiţiile deechilibru ale mediului său.

Această noţiune, introdusă în fiziologiede W.B. Cannon (1926), a fost extinsă lapsihologie (CP. Richter) şi la etologie*(K. Lorenz). O conduită orientată spre unscop este interpretată ca o căutare a unuinou echilibru: construirea unui cuib, deexemplu, corespunde unui mijloc de a luptaîmpotriva scăderii temperaturii corpului.-«• ADAPTARE.

HOMOSEXUALITATE, inversiunesexuală.

Homosexualitatea constituie un feno-men relativ frecvent, întrucât ar privi3-5% din populaţia adultă. în StateleUnite, în 1972, se evalua la 4 milioanenumărul homosexualilor de ambele sexe.Atât la bărbat cât şi la femeie, inversiuneasexuală rezultă din complexe inconştiente.După A. Adler, ar fi vorba de un sentimentde inferioritate (teama de eşec îl împingepe individ să caute un partener de acelaşisex cu el). La băiat homosexualitatea esteadesea consecinţa unei educaţii deficiente:băiatul prea ataşat de mama sa se iden-tifică cu ea şi se comportă aşa cum ar fidorit ca ea să se comporte cu dânsul.Pentru Freud, care a subliniat importanţanarcisismului şi a complexului castrării* îngeneza homosexualităţii, invertitul ar căutaun partener identic cu el însuşi. La femeie,homosexualitatea ar fi consecinţa uneidecepţii din copilărie, legată de desco-perirea sexelor: „Homosexuala exceleazăîn a da ceea ce ea nu are, anume, relevândsfidarea castrării feminine, ea îşi atribuieîn mod imaginar penisul" (A. Hesnard).

HORMON, substanţă chimică com-plexă care, secretată direct în curen-

tul sanguin, exercită o acţiunespecifică asupra unor organe.

Numeroşi şi diverşi, hormonii suntproduşi de glandele zise „endocrine", cumsunt hipofiza, tiroida, suprarenalele şigonadele, dar şi de ţesuturi: mucoasa duo-denului, placenta, hipotalamusul etc. Hor-monii au un rol primordial în funcţionareaorganismului: ei intervin în menţinereaechilibrului mediului intern al corpului. îicondiţionează morfologia (apariţia carac-terelor sexuale secundare la pubertatedepinde de hormonii sexuali), acţioneazăasupra comportamentului (activitate sexuală,conduită maternă etc). caracterului (femeiacare a suferit ablaţia ovarelor devineiritabilă) şi inteligenţei (insuficienţa hor-monilor tiroidieni determină o scădere aatenţiei şi o inerţie a spiritului). Cândhormonii nu sunt prezenţi într-o cantitatenormală în corp, se observă grave tulburărimentale (cretinism, astenie accentuată etc.)

HORNEY (Karen), psihanalistăamericană de origine norvegiană(Hamburg, 1885-New York, 1952).

Influenţată de teoriile lui A. Adler, alelui E. Fromm şi de Gestaltpsychologie.tăse îndepărtează de doctrina freudiană prinimportanţa pe care o acordă determi-nismului cultural; neglijând mai mult saumai puţin explorarea minuţioasă a trecu-tului, insistă asupra dificultăţilor actualecare, după părerea ei, sunt responsabile deapariţia tendinţelor nevrotice, cărora eavrea să-i descopere funcţiile. K. Homey nucaută să explice tulburările personalităţiiprezente printr-o condiţionare infantilă, cisă înţeleagă dificultăţile nevrotice prinstructura caracterială a subiectului. Dintrelucrările sale traduse în limba franceză,cităm: Direcţii noi în psihanaliza (1939),[trad. în limba română 1995 — notatrad.];

Page 57: Dictionar de  Psihologie Larousse

HOSPITALISM

Personalitatea nevroticii a epocii noastre(1937), |trad. în limba română 1995 — notatrad.]; Conflictele noastre interioaie (1945).

HOSPITALISM, ansamblu de tul-burări grave, psihologice şi corpo-rale, generate la sugari de o şedereprelungită în mediul spitalicesc.

în pofida îngrijirilor excelente pe carele primesc, copiii mici despărţiţi de mamelelor nu ajung să se dezvolte normal: creş-

terea lor fizică este încetinită, nivelul inte-lectual descreşte, limbajul rămâne rudi-mentar, se instalea/.ă tulburări caracteriale(anxietate, apoi o stare de indiferentă), iarrezistenţa la boală scade. Daunele pro-vocate de hospitalism sunt cu atât maimari cu cât separarea survine mai precoceşi este de o durată mai lungă. Ele pot totuşisă dispară (cel puţin în parte) o dată curevenirea copilului lângă mama sa saulângă un substitut adecvat al acesteia.

I

IATROGENIE, ansamblu de tul-burări neprevăzute generate deacţiunea medicală.

Se ştie încă din Antichitate că practicamedicinei comportă întotdeauna un riscpentru pacient: de exemplu, talidomida(tranchilizant) prescrisă femeilor gravide,anestezicele sau chiar aspirina administratecopiilor în caz de gripă sau varicelă. Pentrua se detecta mai bine efectele nedorite alemedicamentelor, în majoritatea ţărilorindustriale s-a dezvoltat o nouă disciplinamedicală şi farmaceutică: Farmacovigi-lenţa. Informaţiile recoltate din diferite ţărisunt centralizate şi prelucrate de Organi-zaţia Mondială a Sănătăţii. Dacă o anchetădemonstrează că accidentele sunt impu-tabile unui medicament nou sau vechi,acesta este retras din farmacii (bismutul,de exemplu).-> FARMACOVIGILENŢĂ.

IDEAL DE EU, model care se sperăsă fie egalat.

Formarea personalităţii corespunde unuiproces lent de socializare început încopilăria mică. Copilul îşi construieşte Eulprin jocul identificărilor cu persoaneleiubite şi admirate din anturajul său. El îşi

constituie astfelîmbogăţit zi de zimodel.

un tip de referinţăi care îi serveşte drept

IDEE FIXĂ, idee permanentă, preo-cupantă, obsedantă, care rezistăanalizei intelectuale şi de caresubiectul nu poate scăpa.

Se întâlneşte în numeroase stări psihiceanormale, cum sunt nevroza obsesională',gelozia sau melancolia.

IDEI DE PERSECUŢIE, convin-gere a unui subiect care se credeexpus relei-voinţe a anturajuluisău.

Uneori el se plânge că suferă prejudiciifizice (se urmăreşte ca el să moară defoame), materiale (se urmăreşte acaparareaaverii sale) sau morale (se răspândesc peseama lui zvonuri neîntemeiate). Alteorise plânge că se află sub dominaţia uneiinfluenţe străine: nu mai este stăpân peactele sale, pe vorbele sau pe gândurilesale. Ideile de persecuţie se întâlnesc îndiferite afecţiuni mentale, cum sunt demenţasenilă, melancolia, paranoia sau delirulhaiucinator cronic.

151

Page 58: Dictionar de  Psihologie Larousse

JAMES (William), filosof american(New York, 1842 - Chocorua, NewHampshire, 1910.

Fondator, împreună cu C.S. Peirce, alşcolii pragmatice, publică Pragmatismul(1907), în care afirmă că adevărul este

domeniul psihologiei, acest medic ajuns lapsihologie prin intermediul psihofizio-logiei consideră că faptele psihice nu suntdecât conştientizarea tulburărilor fizio-logice (Principii de psihologie, 1890). îidatorăm o critică a teoriei efortului a luiMâine de Biran (1880) şi o serie de eseuriasupra experienţei religioase. Ideile luiJames se regăsesc, aplicate la pedagogie,la J. Dewey, pentru care educaţia trebuiesă tindă să-1 adapteze pe individ la lumeaînconjurătoare.

JANET (Pierre), psiholog francez(Paris, 1859 -id., 1947).

Fost elev al Şcolii Normale Superioare,agregat de filosofie (1882), doctor în litere(1889) şi doctor în medicină (1893),P. Janet a condus laboratorul de psihologiede la Salpetriere şi a profesat la Sorbonaşi la College de France (1895J, înlocuindu-1

pe T. Ribot. Regăsim la el ideile acestuia(psihologia trebuie să se limiteze laobservaţie şi la experimentare), pe care ledezvoltă pe linia propriei lui originalităţi.Opera lui P. Janet gravitează în jurulnoţiunilor de forţă şi de tensiune psiho-logică. „Forţa psihologică" (sau forţa ten-dinţelor) corespunde potenţialului ener-getic al unei persoane, iar „tensiuneapsihologică" utilizării care îi este dată.Forţa psihologică şi tensiunea psihologicăpot fi modificate prin oboseală, emoţii,intoxicaţii etc. Dacă forţa unei tendinţescade, tensiunea se menţine cu greu şisubiectul nu trece de stadiul dorinţei saual reveriei. Când forţa este puternică şitensiunea slabă, rezultă agitaţia. Dintrenumeroasele lucrări ale lui Janet, cităm:Automatismul psihologic (1889); De ktangoasă la extaz (1926-1928); Forţapsihologică şi slăbiciunea psihologică(1932).

JASPERS (KarI), filosof şi psihiatrugerman (Oldenburg, 1883 - Basci,

Aplicând reflecţia la drama omului şi Iapolii principali ai acesteia — comunicarea,

JUCARE DE ROLURI

suferinţa, culpabilitatea, moartea —, eleste unul dintre marii filosofi existenţialiştiai epocii noastre. După el, relaţiile umanetrebuie concepute ca forme ale unei„bătălii erotice" care oscilează neîncetatîntre dragoste şi ură. Ca reacţie împotrivacurentului organicist, introduce psihologiacomprehensivă şi fenomenologia în psi-hiatrie, îi datorăm o Psihopatologie gene-rală (1913), care examinează bolnavul„în totalitatea vie a personalităţii sale",precum şi multe alte lucrări.

JOC, act ivi tate fizică sau mentalăfără f inal i tate utilă, căreia i tededici din simplă plăcere.

Pentru copil totul este joc: la început detot el se joacă cu corpul său. Mai târziu îiface plăcere să reproducă elemente dinmediul său (lătratatul câinelui...) La 4-5ani îşi imită anturajul (pe mamă, pe medicetc). După jocurile cu roluri, în care iden-tificarea ocupă locul esenţial, urmeazăjocurile ai reguli (între 5 şi 7 ani), datorităcărora copilul trăieşte necesitatea conven-ţiilor. Dispreţuit altădată, jocul a fostreabilitat de psihologia contemporană şi deşcoala activă. Introducerea jocului înactivităţile didactice îi dau şcolarului micmotivaţia de care are nevoie. în multegrădiniţe de copii, ca şi în unele şcoliprimare, se utilizează elementele sonore şicromatice ale materialului Montessorişi îndeosebi jocurile educative ale luiO. Decroly. în domeniul psihologiei sefoloseşte jocul ca mijloc de investigaţie şide tratament, în special la copii (mario-nete, modelaj), dar şi la adolescenţi şiadulţi.

JOCOTERAPIE, terapeutică folo-sită in medicina psihiatrică, tera-

peutică în care se recurge la jocuri(de îndemânare, de competiţie etc.)pentru a se favoriza resocializareabolnavilor mintal i . (Sinonim: ludo-terapie).

Scopul este acela de a-1 scoate pe bol-nav din trândăvia şi izolarea sa. Loisiruriledirijate au o mare importanţă în spitalelepsihiatrice; dificultatea constă, în general,în antrenarea iniţială a bolnavilor.

JONES (Ernest), neurolog şi psi-hanal is t englez (Rhosfelyn, aziGowerton, Ţara Galilor, 1879 -Londra, 1958).

După studii de medicină la Universitateadin Londra, face cunoştinţă cu S. Freud,a cărui operă o admira. Numit profesor laUniversitatea din Toronto, a introduspsihanaliza în Canada şi în Statele Unite.A fost, timp de 22 de ani, preşedinteleAsociaţiei Internaţionale de Psihanaliză.Opera sa cuprinde studii clinice şi teoretice(Tratat teoretic şi practic de psihanaliză,trad. fr. 1925) şi eseuri de psihanalizăaplicată la religie (Psihologia religiei), laartă, la literatură (Hamlet şi Oedip, trad.fr. 1967) etc. A publicat mai multe studiidespre Freud (Viaţa şi opera lui S. Freud,trad. fr. 1958-1969).

JUCARE DE ROLURI, tehnică degrup, des t inată învăţământului şiformării participanţilor.

Derivată din psihcxJrama' lui J.L. Moreno,această metodă ia în general forma uneiimprovizaţii teatrale pe o temă dată.Studenţi în medicină, de exemplu, seîntreabă cum să-i anunţe pe părinţi că noullor născut este anormal. Unul dintre parti-cipanţi va juca rolul de mamoş, iar ceilalţidoi rolul tatălui şi al mamei. Monitorul

171

Page 59: Dictionar de  Psihologie Larousse

JUCĂRIE

serveşte de ghid şi eventual poate interveniîn joc. Răsturnări de roluri (mediculdevine tatăl, şi viceversa) permit aprofun-darea cunoaşterii acestor situaţii. Poate fipus în joc totul, de la tensiunile psiho-logice care apar în cuplu sau în între-prindere până la problemele socioeco-nomice ale Lumii a treia. Jucărea de roluridezvăluie aspecte nebănuite ale realităţii,mai bine decât orice discurs.

JUCĂRIE, obiect folosit de copiipentru a se amuza.

Jucăriile sunt suporturi ale dezvoltăriiintelectuale şi motorii a copiilor şi auxiliariai părinţilor. Aceştia sunt conştienţi deacest lucru şi, în Franţa, consacră anual13 miliarde de franci, în medie, pentrucumpărarea de jucării (R. ReVolle, 1988).Dar cele mai bune jucării nu sunt nici celemai sofisticate şi nici cele mai luxoase.

JUDECATĂ, apreciere a unuiraport între diferite idei; concluziea unui raţionament.

Judecata nu se poate exercita fără unminimum de inteligenţă şi de cunoştinţe,dar nu se reduce la acestea: un cap „bineburduşit" nu este întotdeauna capabil dejudecată; o tulburare afectivă este de ajunsca să-1 facă să formuleze judecăţi false.Gelozia sau paranoia, de exemplu, duc laidei aberante.

JUNG (Cari Gustav), psiholog şipsihiatru elveţian (KesswU, Turgovia,

1875 - Kiissnacht, în apropiere deZurich, 1961).

Studii de medicină la Universitatea dinBasel, pe care le-a completat, în 1902, laParis, cu P. Janet. La Zurich a fostasistentul lui E. Bleuler, apoi medic-şef alclinicii de psihiatrie a universităţii. Con-vertit în scurt timp la teoriile psihanaliticeale lui S. Freud.în 1907 a devenit disci-polul şi prietenul acestuia. Fiu de pastor,însă căruia îi repugna aspectul materialistal ideilor freudiene, după o colaborare decinci ani s-a separat de magistrul său,fondând o nouă şcoală, de „psihologieanalitică". Până în 1946 a ocupat catedrade psihologie medicală la Basel, apoi afondat la Zurich, în 1948, Institutul Jung,pe care 1-a condus până la moarte.

Şi-a dezvoltat în numeroase lucrăriideile, dintre care cea mai importantă parea fi aceea a inconştietului colectiv, bazăa imaginaţiei, comun tuturor popoarelorde-a lungul timpurilor şi care se manifestăîn religii, mituri şi în doctrinele ezoterice.Pentru a verifica această concepţie funda-metală, Jung a întrepris o vastă anchetă.Făcând o serie de călătorii de studiu, acercetat religiile primitive şi orientale,precum şi alchimia. Această imensă cer-cetare i-a confirmat autorului credinţa căexistă un fond comun universal, produ-cător de arhetipuri, de imagini şi sim-boluri, independente de timp şi de spaţiu.Dintre lucrările traduse în limba franceză,cităm L'homme a la decouverte de sonânie (1943), Typcs psychologiques (1921),Ma vie (1962).

K

KERSCHENSTEINER (Georg),pedagog german (Munchen, 1854-id., 1932).

După ce a fost, rând pe rând, învăţător,profesor de matematică şi de ştiinţenaturale şi consilier şcolar la Munchen(1895), a devenit profesor onorific launiversitatea din acest oraş, unde a predatcursuri despre educaţie. Preocuparea saeste utilizarea intereselor practice ale ele-vilor în instruirea acestora şi legareastrânsă a învăţământului teoretic de exer-ciţiile concrete. Principalele sale scrierisunt Die Entwicklung der zeichnerischenBegabung (Dezvoltarea talentului la desen,1905), Begriffder Arbeitsschule, ediţia a10-a, 1953), Theorie der Bildung (Teoriaeducaţiei, 1926).

K I N E Z Ă > ClNEZA.

KINSEY (Alfred Charles), biologamerican (Hoboken, New Jersey,1894-Bloomington, Indiana, 1956).

Profesor de zoologie la Universitateadin Indiana, în 1942 a fost însărcinat săefectueze o anchetă asupra sexualităţiiamericanilor. Cu echipele sale de colabo-

ratori, a cercetat 11 230 persoane (16 392convorbiri), de pe întregul teritoriu alStatelor Unite, eşantion reprezentativ pentrupopulaţia americană. Rezultatele cerce-tărilor lor au fost publicate sub formaa două rapoarte, unul asupra comporta-mentului sexual al bărbatului (1948), altulasupra comportamentului sexual al femeii(1953). Cercetările au scos în evidenţăfaptul că practicile sexuale ale bărbatuluişi femeii sunt extrem de variate şi că ceeace era blamat sus şi tare era în realitatepractică curentă -> PARAFILIE.

KLEIN (Melanie), psihanalistă en-gleză de origine austriacă (Viena,1882-Londra, 1960).

Cercetările sale, axate pe conflicteleprecoce care apar în relaţia mamă-copil,o determină să distingă două momenteîn primul an de viaţă, caracterizat fiecareprintr-o „relaţie cu obiectul" specială (adicăun mod de a sesiza „obiectul" şi de a sesitua în raport cu acesta).

Primul dintre aceste momente, zis„poziţie schizoparanoidă", acoperă pri-mele trei sau patru luni din viaţa copilului.în această perioadă, sugarul stabileşte

173

Page 60: Dictionar de  Psihologie Larousse

LABILITATE, termen preluat dinchimie pentru a caracteriza o com-ponentă instabilă a personalităţii,în special atenţia şi afectivitateaatunci când acestea sunt foartenestatornice.

Labilitatea afectivă, numită şi variabi-litate a dispoziţiei, este succesiunea rapidăsau chiar coexistenţa, sub influenţa unorfactori exteriori sau a ideaţiei interne, aunor sentimente diferite şi adesea contra-dictorii, în domeniu] intelectului ea estecorolarul mobilităţii atenţiei şi al fugii deidei. Aproape că s-ar putea califica labili-tatea afectivă drept „mobilitate a afecti-vităţii" sau „fugă de sentimente". Se observămai ales la copii şi la adulţii atinşi de exci-taţie maniacală. în copilărie, ca şi în cazulmaniei, afectivitatea şi ideaţia sunt super-ficiale, o stare afectivă succedându-i alteiacu o rapiditate uluitoare. Cu toate că i seaseamănă, ambivalenţa" patologică se dis-tinge de labilitatea afectivă prin caracterulei nemotivat şi incomprehesibil.

176

LACAN (Jacques Mărie), medic şipsihanalist francez (Paris, 1901 -id., 1981).

Concepe inconştientul ca pe o reţea de„semnificanţi" în care fiecare element esteasociat cu altele; aceste combinaţii desemnificanţi ascultă de legi precise şiconstituie categorii şi subansambluri. Datfiind faptul că obiectul psihanalizei esteinconştientul, trebuie — spune el — să-Iaducem, practic şi teoretic, la locul său deorigine, câmpul limbajului, studiindu-1 aşacum studiem limbajul, în lumina ling-visticii. Copilul suportă limbajul şi culturasocietăţii căreia îi aparţine fără altăalternativă decât de a le accepta sau de adeveni alienat. în aceste condiţii, fiinţaautentică nu este niciodată de găsit îndiscursul şi conduita persoanei, şi seascunde întotdeauna sub masca acesteia.Niciodată însă nu eşti sigur că l-ai înţelespe acest autor. într-adevăr, în limbajul săuermetic, ba chiar autistic, termenii ezo-terici şi neologismele abundă, unul şiacelaşi cuvânt putând căpăta semnificaţiimultiple. Este de crezut, spune F. Roustang

IATERALITATE

l 1986), că principiul de unitate alui Lacan, „ţesută toată din confuz

arată că lapsuziţiei a două

nţa opo-ître care

vată". Dintre operele sale, cităm Scrieri(1966) şi Etica psihanalizei (1986).

LAGACHE (Daniel), psihanalistfrancez (Paris, 1903-id., 1972).

Agregt de filosofic (1928) şi doctor înmedicină (1934), este numit profesor depsihologie mai întâi la Facultatea de Literedin Strasbourg (1937), apoi la Sorbona(1947). Pentru acest practician al psihana-lizei psihologia nu poate fi decât „clinică",iar obiectul ei studiul conduitelor* indivi-duale, examinate într-o conjunctură socio-afectiva şi culturală determinată. Lagachea fost acela care a introdus la Sorbonapsihanaliza, unde a predat-o, dându-i ospecificitate personologică legitimă şiremarcabilă. Principalele sale lucrări suntGelozia erotică (1947, 2 volume) şiUnitatea psihologiei (1949).

LALAŢIUNE - GÂNGURIT.

LAPSUS, eroare comisă în vorbiresau în scris.

înlocuirea unui cuvânt cu altul se poateexplica prin oboseală, excitaţie sau otulburare a atenţiei. Cu toate acestea, dupăFreud, această explicaţie ar fi insuficientădeoarece nu ne explică forma pe care o ialapsusul. Cum să-ţi explici extrem defrecventul lapsus care constă în a exprimaexact contrariul a ceea ce intenţionai săspui? „Declar şedinţa închisă!" spune unpreşedinte de cameră în timp ce el de faptdeschide acea şedinţă; „soţul meu poatemânca tot ce vreau" spune o femeie auto-ritară (în loc de „tot ce vrea"). Psihanaliza

Starea fiziologică poate favoriza lapsu-surile, diminuând controlul de sine, dar nule creează. ->• ACT RATAT; UITARE.

LATERALITATE, dominanţă func-ţională a unei laturi a corpuluiuman asupra celeilalte, dominanţăcare se manifestă în special înpreferinţa de a se servi în modelectiv de un ochi sau de unuldintre braţe pentru a executa ope-raţii care cer o oarecare precizie.

Au fost avansate mai multe ipotezeexplicative pentru acest fenomen: anato-mică, bazată pe faptul că emisfera cere-brală stângă ar fi mai bine irigată de sânge;sociologică, bazată pe o valorizare socialăa dreptei; ba chiar şi psihanalitică. Dar niciuna dintre aceste explicaţii nu este cu totulsatisfăcătoare. De fapt nu există o deose-bire semnificativă între constituţiile anato-mice ale dreptacilor şi stângacilor, eigăsindu-se în aceleaşi proporţii la toaterasele. Mai mult, studiile referitoare lalateralitate au arătat că, la acelaşi individ,dominaţia laterală poate să difere de laochi la mână sau la picior. Se pot întâlni,de exemplu, subiecţi stângaci în ceea cepriveşte ochiul şi dreptaci în ceea cepriveşte mâna. în această chestiune estegreu să se discearnă partea care revinefactorului educaţional de cea care ţine decel fiziologic. Indivizii deficitar lateralizaţidovedesc dificultăţi serioase în coordonareamişcărilor, în organizarea activităţii lortempo-spaţiale şi, îndeosebi atunci cândsunt şcolari, în utilizarea limbajului ver-bal şi învăţarea scrisului. -* DlSLEXIE;STÂNGĂCIE.

177

Page 61: Dictionar de  Psihologie Larousse

LIMFATIC

persoană de către celălalt sau la eliberareade tensiuni interioare prin injurie (cândagresiunea directă este imposibilă), ca şiprin confesiune sau psihanaliză. în sfârşit,limbajul completează celelalte surse decunoştinţe, anticipând experienţa per-sonală, pe care o provoacă şi o călăuzeşte.El constituie, în acelaşi timp, instrumentulesenţial al gândirii şi baza vieţii sociale.

LIMFATIC, în teor ia celor p a t r ut e m p e r a m e n t e a lui Hippocrate,subiect la care limfa (sau „flegma")predomină sau se prespune căpredomină.

După această clasificare, „limfaticul" aravea tenul livid, ar fi încet în mişcări, receşi metodic.

Actualmente termenul se utilizeazăpentru a desemna o persoană astenică*lipsită de energie, pasivă şi molâie, alecărei reacţii afective şi activitate generalăsunt sub cele normale.

LIMITAREA NAŞTERILORMENTAREA NAŞTERILOR.

• R E G L E -

LOBOTOMIE sau LEUCOTOMIE,operaţie chirurgicală care constă însecţ ionarea fasciculelor de fibrenervoase intracerebrale care unescbaza creierului (talamus, hipota-lamus) cu scoarţa cerebrală.

Propusă de E. Moniz (1935) şi pusă lapunct de W.J. Freeman şi J.W. Watts(1942), această tehnică a fost frecventutilizată, până în anii 1960, în tratareatulburărilor mentale (psihastenie, obsesie,agitaţie cronică etc). Practic ea nu are niciun efect curativ, ci suprimă latura neplă-cută a anumitor simptome. Azi metodaeste abandonată. -> NEUROCHIRURGIE.

LOCKE (John), filosof englez(Wrington, Somersetshire, 1632 -Oates, Essex, 1704).

Originar dintr-o familie burgheză excesivpuritană, face studii de medicină laOxford, apoi la Montpellicr şi se ataşeazăde casa contelui de Shaftesbury, pe careîl urmează în exilul său în Olanda(1683-1689). La întoarcerea în Anglia,după revoluţia din 1688, publică mai multelucrări filosofice şi un tratat despre edu-caţie (Câteva idei asupra educaţiei, 1693),în cure condamnă sistemul tradiţional,bazat pe verbiaj şi pe studiul cuvintelor,fără obiecte. Locke este un precursor alşcolii active", ale cărei idei generoase nus-a reuşit încă sa fie generalizate.

LOEB (Jakob), fiziolog american deorigine germană (Mayen, Renania,1859-Hamilton, Bermude, 1924).

A studiat, din 1890, comportamentelede orientare ale animalelor sub influenţaunei surse de excitaţie externe (lumină,căldură), pe care le-a asimilat cu tropivmele plantelor. A studiat, de asemenea,sensibilitatea diferenţială şi memoria aso-ciativă. Dintre lucrările sale, cităm: Fizio-logia comparată a creierului şi psihologiacomparată (1900); Concepţia mecanică avieţii (1912); Organismul studiat ca unîntreg (\9\6).

dbilă.LOGOREE, pălăvrăgealăSe observă, într-o formă minoră, la

unele persoane frivole şi la unii flecari careîşi maschează sărăcia de idei sub un val decuvinte „goale". în domeniul patologiei,logoreea se observă mai ales în stările deexaltare maniacă.

LOISIRURI, activităţi cărora indi-vidul li se consacră absolut de

182

LURIA

bunăvoie, în t impul disponibil înafara orelor de muncă şi obligaţiilorsociale, spre a se distra, a se odihnisau a se instrui .

Forma loisirurilor (s-ar putea adoptamai degrabă grafia loazir—loazirun — notatrad.) variază cu vârsta şi cu mediul socio-cultural. Maşinismul industrial, dezuma-nizând munca (sarcini parcelare), l-a privatpe individ de bucuria creaţiei. Loisirurilepermit să se restabilească echilibrul, dân-du-i omului ocazia de a realiza acea partedin el însuşi pe care viaţa profesională0 lasă nesatisfăcută. O dată cu progresulautomatizării, timpul consacrat loisirurilordevine tot mai important. Cheltuielile care1 se alocă cresc în mod proporţional. Dupădatele I.N.S.E.E., francezii, care în 1960rezervau 5,6% din bugetul lor loisirurilor,în anul 2(XX) le vor consacra 10%. în 1987,totalul cheltuielilor pentru loisiruri-culturăs-a ridicat la 232 miliarde, adică 4 IX)0 defranci de persoana. -• DELINCVENTĂ; JOC.

LORENZ (Konrad), etologist aus-t r iac (Viena, 1903 - Altenberg,Austria, 1989).

După ce a predat psihologia animală laUniversitatea din Viena şi a condusdepartamentul de psihologie al Univer-sităţii din K6nigsberg,este numit directoral Institutului de studiere comparativă acomportamentului (Altenberg). Studiazăanimalele în natură sau în condiţii cât maiapropiate posibil de acelea din mediulnatural. A putut astfel să demonstreze rolulsocial al anumitor stimuli specifici sau„declanşatori", cum sunt o atitudine, oculoare sau un miros, şi a elaborat teoria„mecanismului declanşator înnăscut".Conform şcolii obiectiviste, fiecare specieanimală este sensibilă la un anumit număr

de stimuli (şi nu la alţii), care declanşeazăcomportamente determinate. Ghidrinul,deexemplu, peşte de apă dulce, reacţioneazăprin agresivitate în prezenţa unui peşte saua unei momeli cu pântecele roşu. Dintrenumeroasele lucrări ale lui K. Lorenz,cităm: Agresiunea, o istorie naturală aaşa-zisului rău (1963); Evoluţie şi modi-ficarea comportamentului: înnăscutul şidobânditul (1965); Bazele etologici(1984); Omul în pericol (1985). împreunăcu N. Tinbergen şi K. von Frisch, obţineîn 1973 Premiul Nobel pentru medicină.-• IMPREGNAŢIE.

L.S.D., halucinogen puternic extrasdin alcaloizii unei ciuperci parazitea secarei, „corn-de-secară".

O picătură pe o bucăţică de zahăr estesuficientă ca să provoace transformări alestării mentale: percepţiile vizuale şi audi-tive se modifică, gândirea se dezorgani-zează, inhibiţiile dispar, timpul pare săîncremenească. L.S.D. (sau lisergamida)nu determină dependenţă fizică, dar supra-dozarea şi produsele asociate (amfetamine*)pot să producă tulburări mentale irever-sibile, iar la femeile gravide poate cauzamalformaţii ale fătului. în Franţa, numărulutilizatorilor acestui drog a atins ciframaximă în 1982 (3 067 persoane interpe-late); de atunci încoace este într-o regulatădescreştere (86 de interpelări în 1987,potrivit statisticilor oficiale).

LUDOTERAPIE - JOCOTERAPIE.

LURIA (Aleksandr Romanovici),:şi psiholog rus (Kazan, 1902 -Moscova, 1977).

Experienţa sa, dobândită la căpătâiulcelor cu leziuni ale creierului, l-a dus la

Page 62: Dictionar de  Psihologie Larousse

MALIŢIOZITATE

a-şi utiliza mecanismele organicede apărare contra unei agresiunidin exterior (traumatism, toxiin-fecţie etc.) sau de a-şi rezolvaconflictele psihologice.

După mediul căruia îi aparţine, bolnavulrecunoaşte mai mult sau mai puţin uşorrealitatea stării sale (ţăranii şi „cadrele",percepând maladia ca pe o slăbiciune,

adevărul). Dacă maladia este acceptată desubiect, pe plan psihologic se produce unfel de regresiune: interesul se deplaseazăde la lumea exterioară la corpul propriucure, deodată, devine prevalent; bolnavulse comportă ca un copil care depinde deanturajul său, manifestând egocentrism şi,uneori, tiranie. Maladia poate să satisfacăunele persoane, care găsesc în ea avantajeapreciabile (degajare de responsabilităţi).Nu rareori pot fi văzuţi nevrotici care îşiîntrerup tratamentul de îndată ce înţelegcă, vindecându-se, vor pierde beneficiilestării de boală*.

MALIŢIOZITATE, propensiune dea face rău.

Unele persoane au o plăcere răutăcioasăde a stârni intrigi, de a răspândi zvonurirăuvoitoare la adresa semenilor. La copii,maliţiozitatea se exercită mai ales asupraanimalelor şi camarazilor mai slabi, caresunt chinuiţi fizic şi moral; uneori dreptţintă este luat un adult, căruia i se aducacuzaţii odioase. Această formă de perver-siune agresivă este adesea cauzată detulburări ale dezvoltării afective.

MANIE, stare de excitaţie psiho-motorie şi de exaltare psihică.

asociată cu logoree, euforie şiturbulenţă.

Glumind întruna, sărind de la una laalta, agitându-se zgomotos, râzând din temiri ce, maniacul pare fericit că trăieştepentru a se da în spectacol. Apetitul săualimentar şi sexual este exagerat, forţa safizică pare inepuizabilă. Această stare ar fide origine constituţională, dar poate fiprovocată şi de factori afectivi (doliu),intoxicaţii (alcool, cocaină...), infecţii(encefalite). Excitaţia maniacală necesităizolarea într-un centru spitalicesc specia-lizat şi o chimioterapie (neuroleptice).După cum vedem, mania nu are nimicde-a face cu bizareriile şi micile capricii(limbaj preţios, calambururi...) care, învorbirea curentă, sunt taxate cu acest

MARIJUANA sau MARIHUANA,drog preparat din frunzele şi florileunei varietăţi de cânepă înrudită cucânepa indiană. Tocat mărunt,acest amestec se fumează catutunul.

Consumată sub formă de ţigarete(„joints"), marijuana este săracă în canna-binol (mai puţin de 1%), care este prin-cipiul activ toxic al Cannabis indica".Ea ar cauza o stare de destindere şi arfacilita comunicarea între persoane. înceea ce priveşte toxicitatea marijuanei,opiniile sunt divergente. în Franţa, în1980, G. Nahas semnala daunele cannabis-ului (haşiş şi marijuana) asupra organis-mului, pe când C. Olievenstein aveatendinţa să le minimalizeze. Marijuana nudetermină dependenţă fizică, dar utilizareaei poate fi portiţa de intrare pentru altetoxicomanii, mult mai periculoase.

MARINESCU (Gheorghe). medicromân (Bucureşti, 1863 - id.,1938), fondator al şcolii româneştide neurologie.

Fiu al unei văduve sărace, a făcut stu-diile secundare, ca bursier, la SeminarulCentral din Bucureşti. în loc de parohie,însă, a ales Facultatea de Medicină, apoi,cu sprijinul lui Victor Babeş, şi-a com-pletat pregătirea medicală la Paris, undes-a afirmat ca histolog şi neurolog şi şi-asusţinut teza de doctorat. în 1897 a pre-zentat, la Congresul internaţional de medi-cină de la Moscova, raportul Pathologiede la ccllule nerveuse. în 1909 a publicatla Paris monografia La cellule nerveu.se,2 volume, prefaţată elogios de Ramon yCajal. Opera sa în domeniul neurologieieste imensă. Cităm câteva lucrări în carese intersectează şi psihologia: Des amusies(1905); Despre limbagiu şi afazii (1905);Nevroza traumatică şi accidentele muncii(1907); Studii asupra audiţiunii colorate(1911); Natura şi tratamentul paralizieigenerale şi tabesuiui (1914); Autoscopie,automatism şi somnambulism (1915);Neurologia pe câmpul de război (1915);Un caz de somn isteric (1915); Problemabătrâneţii şi a morţii naturale (1924); Viaţaşi opera lui Charcot (1925); Spiritism şimetapsihism (1926); Bătrâneţe şi reînti-nerire (1929); Temperamentele după doc-trina şcolii italiene (1932); Un caz remar-cabil de amnezie retrogradă înfăţişându-sesub aspectul unei desdoiri a personalităţii(1933); Lourdes şi Maglavit (1936).

MARIONETE, păpuşi puse în miş-care cu mâna (mânuitorul fiindascuns) sau prin sfori.

Marionetele sunt utilizate nu numai sprea-i amuza pe copii, ci şi în psihoterapie,

permiţândii-le mânuitorilor (pacienţi) să-şiexprime liber sentimentele şi să-şi exterio-rizeze conflictele. Psihoterapeutul pune ladispoziţia copiilor şi adulţilor numeroasepersonaje: jandarmul şi hoţul, diavolul,zâna cea bună, animale etc. şi le cere sănăscocească o întâmplare. în jocul dra-matic ies la iveală problemele afective,tensiunile se reduc, se produce o descă-

zarea ducând adesea la vindecarea tulbu-rărilor caracteriale.

M.A.S. •->• CASĂ DE AJUTORARE SPE-CIALIZATĂ.

MASOCHISM, perversiune sexualăcaracterizată prin plăcerea eroticăextrasă din suferinţă.

Masochistul gustă cu voluptate durereafizică sau morală, o caută, o provoacă sauşi-o aplică (autoflagelări); el creează înîntregime situaţii în care să fie dominat,umilit, torturat. Comportamentul său poatefi interpretat ca un mijloc de a obţineiertarea din partea unui Supraeu (conştiinţămorală) de o severitate excepţională, de aneutraliza, printr-un sacrificiu prealabil,angoasa legată de plăcerea sexuală inter-zisă. Automutilarea, toxicomania, jocul la„ruleta rusească", incapacitatea de a da unsens satisfăcător vieţii şi conduitele deeşec (ale celor despre care se spune că nuau nici măcar „un dram de noroc") suntcomportamente masochiste.

MASTERS (William Howell), sexologamerican (Cleveland, Ohio, 1915).

Specialist in ginecologie şi în obstretică,fondează în 1952 Reproductive BiologyResearch Foundation, unde studiază meca-nismele hormonale ale concepţiei. Doi ani

187

Page 63: Dictionar de  Psihologie Larousse

MĂSURA

utilizată de spovedania religioasă şi de

interlocutor, ea nu are acelaşi sens.

MĂSURĂ, mijloc de comparare şide apreciere.

Unul din scopurile ştiinţei este acela dea supune faptele examinate unui studiucantitativ. Aplicând măsurarea la senzaţii,G. T, Fcchner a creat psihofizica*, iarA. Binet, dorind să măsoare inteligenţaşcolarilor, stă la originea psihometriei'.Metoda experimentală, testele, statisticaau permis psihologiei să facă progreseconsiderabile.

MEAD (Margaret), etnolog american(Philadelphia, 1901 - New York.1978).

A studiat societăţile primitive (Manus,Samoa, Balinais) şi a contribuit la avântulantropologiei culturale, introducând con-cepte moderne luate din psihanaliză şipsihologie. A demonstrat, în special, căînvăţarea socială nu arc efect decât încontextul cultural în care se efectuează şică anumite „crize" psihologice sunt strânslegate de statutul social, că ele nu existăîn unele culturi primitive. Dintre nume-roasele sale lucrări, cităm: Moravuri şisexualitate în Oceania (1963); Unul şicelălalt sex: rolurile bărbatului şi femeii însocietate (1966); Antropologia ca ştiinţăumanistă (1971); O educaţie în NouaGuinee (1973).

MECANISME DE APĂRARE, me-canisme psihologice de care dis-pune persoana spre a diminuaangoasa generată de conflicteinterioare.

în viaţa cotidiană aceste mecanisme deapărare funcţionează mai mult sau mai

190

puţin inconştient. Mecanisme de acest felsunt, de exemplu, grimasele şcolaruluicare îşi imită învăţătorul: identificându-secu acesta din urmă, el dedramatizează situ-aţia şi îşi stăpâneşte anxietatea. Există unmare număr de mecanisme susceptibilede a „proteja" Eul" împotriva exigenţelorinstinctelor, reducând tensiunile, dar nu autoate aceeaşi valoare adaptativă. Refulareava avea drept funcţie reprimarea unei ten-dinţe periculoase (agresivitatea, sexuali-tatea), respingând-o în afara câmpuluiconştiinţei; sublimarea, dimpotrivă, va tran-sforma impulsia în activitate apreciată dinpunct de vedere social (agresivitatea devinespirit al competiţiei sportive, de exemplu).Au fost descrise şi alte procedee de apă-rare: fantazarea, negarea realităţii, identi-ficarea cu agresorul, retracţia Eului, raţio-nalizarea, regresiunea, formaţia reacţională,

introiecţia, autoagresarea, transformarea încontrariu.

MEDIATOR CHIMIC, substanţăchimică eliberată de terminaţiilenervoase la trecerea influxuluinervos, care asigură „comanda"unui neuron la un organ sau„transmiterea" mesajului de la unneuron la altul.

Există numeroşi mediatori chimici, mulţidintre ei încă neidentificaţi. Cei maicunoscuţi sunt: 1) acetilcolina, care poateexercita fie un efect excitator, la nivelulmuşchilor şi creierului, fie un efect inhibitorasupra viscerelor; 2) aminele biogene:catecolaminele (adrenalina, dopamina,noradrenalina), serotonina şi histamina;3) acizii aminaţi, cum este acidul glutamic;4) polipeptidele, cum sunt endorfinele* sausubstanţa P. -» SINAPSĂ.

MEDICINA PSIHOSOMATICA

MEDICINĂ PSIHOSOMATICĂ, psihic. Un violent şoc afectiv sau o ten-m e d i c i n ă t o t a l ă , care se ocupă siune emoţională persistentă au aceleaşic o n c o m i t e n t de suflet şi de corp. efecte somatice ca o îndelungată expunere

Acest nume a fost dat de către la frig: ulcer gastro-duodenal, hipertrofiaJ. L. Halliday (1943) mişcării moderne glandelor suprarenale etc. în aceste con-care tinde să reînnoiască concepţiile despre diţii se înţelege că decepţiile sentimentale,boală elaborate de R. Virchow şi L. Pasteur. solitudinea afectivă, grijile sau eşecurileFără să conteste mecanismele fizice, chi- profesionale, care sunt tot atâtea trauma-mice şi fiziologice, pe care vrea să le depă- tisme psihologice, pot fi responsabile deşească, medicina psihosomatică, bazându-se boli organice. Dar dacă toţi indivizii răs-pe solidaritatea strânsă care guvernează pund pe plan somatic la emoţii, reacţiiletoate funcţiile organismului, se străduieşte lor nu au însă aceeaşi intensitate. Tocmaisă înţeleagă realitatea umană trăită, afecti- cei care îşi exteriorizează mai puţin sen-vitatca şi rolul ei în determinismul nume- timentele sunt cei la care răspunsurileroaselor tulburări funcţionale sau organice, neurovegetative şi endocrine ating înalte

Ca urmare a observaţiilor făcute de cote perturbatoare. Se pare că există ol.P. Pavlov şi S. Freud, adepţii medianei predispoziţie constituţională la acest modpsihosomatice nu mai consideră boala ca de reacţie, în unele cazuri accentuată depe un accident fortuit, ci ca pp un eveni- experienţe anterioare: carenţă afectivă pre-ment care se înscrie într-un ansamblu coce, traumatism psihic etc. S-a observat,psihoorganic şi într-un contiiwum spatio- de exemplu, că majoritatea subiecţilortemporal bine definit, lată un exemplu: un astmatici sau alergici au fost în modcopil prezintă neliniştitoare pusee febrile, obiectiv frustraţi de dragostea maternă înNu există factor infecţios şi antibioticele copilărie, ceea ce, după F. Alexandersunt inoperante. Accesele de febră sunt şi T. M. French. determină următoareleciclice; ele apar sâmbătă dimineaţa şi reacţii: disperare şi furie -• respingerea dedurează 48 de ore, atâta timp cât absen- către anturaj -* insecuritate profundă şitează tatăl. Examenul psihologic arată că tendinţa de a-şi inhiba manifestările exte-acest copil, hipersensibil şi intuitiv, se rioare ale emoţiilor -> accentuarea reac-teme de disocierea familiei sale. Reacţia ţiilor neurovegetative, dezordini funcţio-aceasta nu este extraordinară. Ştim că nale şi leziuni. După aceşti autori, criza deorganismul răspunde în totalitatea sa la astm ar corespunde unui acces de plânsemoţii: furia, de exemplu, se însoţeşte de inhibat, hipertensiunea arterială ar cores-roşirea feţei, de tremur, de accelerarea punde unei furii reţinute, ulcerul gastricbătăilor inimii. Dacă astfel de dezordini unui conflict permanent între dorinţa defuncţionale se reproduc frecvent, se a lupta şi fugă.produc leziuni organice, care fixează Toate aparatele organismului pot fiprimele simptome. implicate în maladiile psihosomatice:

Lucrările lui H. Selye' arată că orga- sistemul digestiv (ulcer, colită), endocrinnismul reacţionează mobilizându-şi toate (hipertiroidie,diabet),genitourinar (impb-mecanismele de apărare atunci când este tentă, enurezie), cardiovascular (infarctameninţat de un agent fizic, chimic sau miocardic), respirator (astm, tuberculoză

191

Page 64: Dictionar de  Psihologie Larousse

MEDIE

pulmonară), piele (eczemă) etc. Dar ..ale-gerea" organului nu este un simplu ha/ard.Principalii factori care par să determinelocalizarea afecţiunilor psihosomatice suntfragilitatea organică (leziune discretă,uneori total vindecată), beneficiul maimult sa» mai puţin inconştient avut desubiect de pe urma bolii şi natura trau-matismului afectiv declanşator: violuldetermină mai degrabă o suferinţă gine-cologică (vaginism, frigiditate...) decât oafecţiune digestivă sau cardiacă.

Fiecare stare de tensiune emoţionalădetermină un proces neurovegetativ careîi este propriu. în general se confundă răs-punsul psihosomatic cu conversiunea iste-rică*, această conversiune manifestându-seşi ca prin tulburări corporale. .Sunt, totuşi,două procese diferite. Conversiunea iste-rică este plină de semnificaţie, este vinlimbaj simbolic: paralizia picioarelor, deexemplu, care nu se însoţeşte de nici oleziune organică, exprimă dorinţa incon-ştientă de a nu mai merge. Maladia psiho-somatică, în schimb, consecinţă a uneitulburări funcţionale a sistemului neuro-vegetativ, nu are semnificaţie, nu estepurtătoare de sens cum este conversiuneaisterică. Căile nervoase utilizate sunt şi elediferite: reacţia vegetativă aparţine siste-mului autonom, pe când conversiunea iste-rică pune în joc sistemul cerebrospinal(calea piramidală, calea senzitivă).

Tratamentul maladiilor psihosomaticeasociază, la terapeutica uzuală a leziunilorlocale, neurolepticele, care diminueazăreacţiile emoţionale, şi psihoterapia.Aceasta trebuie condusă cu o extremăprudenţă, existând riscul unor complicaţiigrave (recidivă, psihoză). Psihoterapia esteîn general de scurtă durată şi gratifiantă

192

(sfaturi,sprijin moral,ajutor). Psihanalizaeste de cele mai multe ori contraindicată.

MEDIE, indice al tendinţei centralea unui ansamblu statistic.

Media aritmetică este catul obţinut prinîmpărţirea sumei valorilor individuale lanumărul lor. Uşor de calculat, ea se utili-zează în mod curent. Este un indice demăsură care împarte ansamblul în douăpărţi (partea de deasupra şi partea dededesubtul mediei), una echilibrând-o pecealaltă şi permiţând diferenţierea subiec-ţilor „normali", adică a acelora care seapropie de această valoare teoretică, desubiecţii „anormali", care se îndepărteazăde ea.

MEDIU, spaţiu de viaţă în care seexercită influenţele cosmice, socio-economice, educative etc. şi în carese realizează schimburile psiho-afective între indivizi.

Mediul acţionează în permanenţă asuprafiinţelor umane, de la fecundare şi pânăla moarte. Acţiunea sa este deosebit deimportantă în copilărie, deoarece el com-pletează structurile organice de bază, fur-nizând funcţiilor ajunse la maturitate exci-tanţi adecvaţi, fără de care ele ar rămânevirtuale sau atrofiate. în afara societăţiiomeneşti copilul se sălbăticeşte. Numaisub influenţa mediului în care trăieşte şi învirtutea a ceea ce îi aduce contactul cupersoanele din anturajul său fiinţa umanădevine un individ de un tip determinat;tocmai în relaţia cu celălalt se edificăpersonalitatea sa.

Condiţiile materiale, economice joacă şiele un rol important în dezvoltarea afectivăa copilului: mizeria este sursa inadaptării(80% dintre delincvenţii tineri aparţinmediilor defavorizate economic); chiar şi

MEMORIE

nivelul mental este afectat de condiţiilemateriale: el este semnificativ mai scăzut

citori, ţărani, negri şi indieni în StateleUnite etc.) decât la clasele înstărite. Dacăînsă se oferă fiecăruia condiţii materialeidentice, diferenţa nivelurilor intelectualedispare.

MEGALOMANIE, supraestimaredelirantă a propriilor capacităţi.

Unii psihopaţi sunt convinşi că deţin oputere (socială, fizică, sexuală etc.) extra-ordinară. Ei nu sunt mai puţin decâtmonarhi, „stăpâni ai lumii" sau Dumnezeuşi se comportă în consecinţă: cutare tânărăfemeie care se identifică cu o suverană,primind vizita soţului ei se simte ultragiatăde familiaritatea lui şi îl pălmuieşte cuviolenţă. Megalomania se întâlneşte frec-vent în manie, paralizia generală şi de-menta senilă.

MELANCOLIE, stare morbidăcaracterizată îndeosebi de tristeţeşi pierderea poftei de viaţă, timpultrăit fiind încetinit, îngheţat, prininhibarea gândirii.

Plictisit, abătut, închis în durerea samorală, bolnavul rumegă idei privindlipsa lui de demnitate, idei de culpabilitateşi de autopuniţiune. Această afecţiunepoate să apară fără o cauză vădită sau caurmare a unei mari nenorociri (moarteaunei fiinţe iubite). Melancolia se înca-drează cel mai adesea în evoluţia uneipsihoze maniaco-depresive". Este extremde periculoasă, putându-l conduce pe bol-nav la acte disperate (sinucidere), prece-date uneori de uciderea altor membri aifamiliei (copii, de exemplu, spre a-i sus-trage unei vieţi de durere). Este amelio-rabilă prin chimioterapie.

MEMBRU-FANTOMĂ, iluzia de amai poseda membrul amputat.

Acest fenomen ar fi extrem de frecventpentru că, după unii autori, s-ar întâlni la85-100% dintre cei care au suferitamputări. Persoanele respective au iluziade a mai percepe încă membrul lor absent,iar uneori simt că îi doare. Acest sentimenteste legat de schema corporală elaboratăîn copilărie şi care rămâne indelebilă.

MEMORIE, persistenţă a trecutului.Toate fiinţele vii, chiar şi animalele

absolut inferioare, au o memorie. Obser-văm lucrul acesta, de exemplu, atunci cândpunem într-un acvariu viermi plaţi de peplajele Bretaniei, unde ei trăiesc. Mişcărilelor de îngropare şi de ieşire din nisip, pânăatunci ritmate de maree, persistă timp decâteva zile şi în noul lor mediu. Memoriafixează experienţele trăite, informaţiilereceptate şi le restituie.

Distingem o memorie imediată, omemorie întârziată, şi alte multe feluri dememorie; există atâtea memorii câteorgane senzoriale (memorie vizuală, audi-tivă, tactilă...). Unii psihologi, pe urmelelui P. Janet, preocupaţi să dea o semni-ficaţie precisă acestui concept, considerăcă memoria trebuie să se traducă printr-unact: conduita povestitorului (verbalizareaautentificând existenţa memoriei).

După J. Delay, este necesar să dis-tingem trei niveluri ierarhice ale memoriei:cel mai elementar, senzoriomotor, priveşteexclusiv senzaţiile şi mişcările; el estecomun animalului şi omului. Cel mai înalt,propriu omului care trăieşte în societate,se caracterizează prin povestirea logică:este memoria socială. între aceste douăniveluri se situează memoria autistică,memorie care îşi extrage materialele dinsenzaţii, din situaţiile trăite, dar care nu

193

Page 65: Dictionar de  Psihologie Larousse

MENOPAUZĂ

ascultă decât de legile inconştientului.Ea este aceea care furnizează elementelevisului şi care, la psihopaţi, alimenteazădelirurile: trecutul nu mai este recunoscutca atare, fiind trăit ca prezent. Memoriaautistică apare către vârsta de trei ani. Se

semnificativ. Fixarea amintirilor este legatăatât de persoană cât şi de materialul dememorat. înţelegerea elementelor, inte-grarea lor în stocul de amintiri exis-tent, reprezentarea favorizează reţinerea.Memoria, însă, nu este niciodată fidelă.

.ibserde prezent, a realului de imaginar. Copilulia visele drept realităţi. Memoria socialăse instalează durabil doar o dată cu dez-voltarea categoriilor logice.

Psihologia genetică* arată că memoriaeste legată de maturizarea* sistemuluinervos, ea nefuncţionând ca un mecanismautonom. Memoria este legată de întregulpsihism, atât de percepţii cât şi de afectivi-tate. Dacă le cerem unor copii să desenezedin memorie un om, ohservăm că cei maimici îl reduc pe acesta la cea mai simplăexpresie: un cerc (capul), de unde pornescdouă linii paralele (figurând picioarele).Mcceea ce a fost perceput ca esenţial. Lucră-rile psihofiziologilor au arătat că memoriadepinde atât de anumite zone localizateîn enccfal (sistemul limbic, probabil şigrupuri de neuroni situate în creierul mic,după R. Thompson) cât şi de ansamblulcreierului. Nu există o zonă specificăpentru memorie: întregul cortex este anga-jat în evocarea amintirilor, despre care nuse ştie nici unde şi nici cum se conservă.Cercetările privind fixarea şi reţinereaamintirilor sunt extrem de numeroase. Eleau permis precizarea anumitor aspecte aleacestei probleme: reţinem în primul rând

• priv anteleprimei îndrăgostiri, un eşec usturător);reţinem mai degrabă agreabilul decât deza-greabilul; ceea ce este în acord cu con-vingerile noastre; ceea ce este important.Dimpotrivă, uităm cu uşurinţă ceea ce neeste indiferent, prost structurat, prea puţin

strucţii a inteligenţei. Memoria nu este unautomatism cerebral, ci un act al psihis-mului, expresia persoanei în întregul ei.

MENOPAUZĂ, opr ire definitivăa ovulaţ iei şi a m e n s t r u a ţ i e i lafemeie.

Menopauza survine, de obicei, întrepatruzeci şi cinci şi cincizeci de ani. Eaaduce cu sine perturbaţii endocrine careexplică, în parte, nervozitatea şi modifi-cările de caracter la multe femei. Vesti-toare a bătrâneţii, menopauza coincideadesea cu decepţii afective, cu plecareacopiilor la căminele lor, cu dolii. Este deciverosimil faptul că tulburările caracterialesunt determinate şi de evenimentele careau loc în această perioadă.

MENTISM, succes iune rapidă deidei sau de imagini care scapăatenţ ie i slăbite a subiectului, con-ş t i e n t de lucrul a c e s t a dar nereu-şind să le controleze.

Acest fenomen, resimţit ca neplăcut, areloc cel mai adesea la indivizii anxioşi sausurmenaţi pe plan intelectual. Adesea esteprovocat de abuzul de tutun sau de cafea.

MERLEAU-PONTY (Maurice), filo-sof francez (Rochefort, 1908 -Paris, 1961).

Fost elev al Şcolii Normale Superioare,agregat de filosofie şi doctor în litere,publică Structura comportamentului (1942),

194

METODA GLOBALA

apoi Fenomenologia percepţiei (1945). în1949 predă la Sorbona, apoi, în 1952, laCollege de France. împreună cu S. deBeauvoir şi J. P.Sartre, a animat şcoalaexistenţialistă din Paris. Gândirea sa, influ-enţată de Gcstultpsychologie şi de feno-menologia lui Husserl, este în permanenţăorientată spre concret şi spre acţiune (filo-sofie a conştiinţei angajată în lume şi încorpul propriu). A scris multe alte cărţi,dintre care cităm Umanism şi tcroure(I947) şi Semne (1960).

MERS, forma cea mai obişnuită alocomoţiei omului.

Mersul depinde de maturizare (copilaşulare nevoie, în medie, de 60 de săptămânipentru a reuşi să me;irgă singur) şi deînvăţare (copiii sălbatici", din jungă, găsiţila Midnapore, care trăiau cu lupii şi care,ca şi ei, mergeau în patru labe cu o iuţealăremarcabilă, nu au învăţat decât cu maregreutate să meargă omeneşte). Dobândireamersului reprezintă o etapă foarte importantă a dezvoltării umane. La copil, pro-gresele în această direcţie sunt legate deacelea ale menţinerii echilibrului. Aşa cumfoarte just a arătat F. Engels, staţiuneabipedă, dispensând mâna de a mai fi unmijloc de agăţare, descătuşează sensibili-tăţile cunoaşterii, în timp ce mersul per-mite descoperirea unui univers dinamic, încontinuă expansiune (la început limitat lacameră, se extinde apoi la apartament, lastradă etc.) -> PERIOADĂ SENSIBILĂ.

MESCALINA, substanţă alcaloidăextrasă din peyotl (cactus mexican).

Mescalina are proprietatea de a provocaîn mod trecător tulburări ale percepţiei:timpul trăit pare anormal de lung (minuteledurează cât orele), formele sunt alterate,culorile capătă o frumuseţe nemaivăzută

etc. Savanţii studiază, în laboratoarele depsihiatrie experimentală, puterea haluci-nogenă* a acestui drog.

MESERIE, ocupaţ ie profesionalăde pe urma căreia se obţin mijloa-cele de subzistenţă.

Alegerea unei meserii depinde din ce înce mai mult de o orientare profesionalăîncredinţată specialiştilor, care fac eforturisă descopere şi să măsoare aptitudinileadolescenţilor. însuşirea unei meserii cali-ficate constituie un mijloc de protecţieîmpotriva inadaptării sociale. într-adevăr,jumătate dintre delincvenţi nu au nicio meserie adevărată, iar cele mai bunereeducări sunt acelea care duc la o cali-ficare profesională.

METODA GEMENILOR MARTORI,i n s t r u m e n t de cercetare imaginatde Arnold Gesell.

Este vorba de observarea sistematică aunor gemeni univitelini — care au deciaceeaşi constituţie fizică — supuşi unorregimuri diferite. Alte metode gemclare,

separat, permite precizarea influenţelordatorate eredităţii şi mediului în dezvol-tarea personalităţii. Observarea de lungădurată arată că la adolescenţă gemenii sediferenţiază tot mai mult unul de altul, darcă după vârsta de 60 de ani ei se aseamănătot mai mult. Partea care revine factorilorereditari nu este deci constantă în cursulvieţii.

METODA GLOBALĂ, metodă deînvă ţare a c i t i tu lu i ideovizuală şianalitică, datorată lui O. Decroly.

Decroly, considerând că învăţarea tre-buie să se facă prin diferenţiere progresivă,mergând de la ceea ce este înţeles imediat

195

Page 66: Dictionar de  Psihologie Larousse

rezultatele lucrărilor efectuate pe aceastătemă nu sunt edificatoare.

MIMETISM, asemănare, temporarăsau permanentă, cu mediul, pe careo iau unele animale sau vegetalepentru a se proteja sau a asigurasupravieţuirea speciei.

Culoarea pielii cameleonului se modi-fică o dată cu culoarea suportului său. înaceste cazuri de homocromie, mimetismuldepinde de percepţia vizuală (el dispare înca/ul că animalul este orb). Când homo-cromia este permanentă (blănurile albe aleunor animale polare), spunem că aceastaeste .,statică"; când se datorează unei adap-tări momentane (înveşmântarea unor crabicu alge). îi spunem „dinamică". Mime-tismul corespunde unui mecanism biologcomplex, determinat genetic, pe careregăsim şi în lumea vegetală. Orhidee(Ophrys), de exemplu, iau aparenţa unuinsecte şi eliberează o feromonă' al caremiros este comparabil cu acela emis deglandele sexuale ale femelei. Masculul,astfel atras, se aşază pe floare. Mergândapoi să se aşeze pe o altă orhidee, va liîncărcat de polenul necesar fecundăriiacesteia.

MIMICĂ, ansamblu de modificăridinamice ale fizionomiei, care ex-primă sau însoţesc stările afectiveşi gândurile.

Ea constituie o conduită de comunicare,un limbaj expresiv care depinde de emoţiişi de mediul cultural (chinezii, de exemplu,scot limba spre a-şi exprima surpriza).Mimica exprimă mai bine decât cuvinteleintenţia persoanei care vorbeşte. Unele tul-burări mentale perturbă expresia mimică,exagerând-o (în manie mai ales), sărăcind-o

198

(în melancolia stuporoasă) sau făcând-oneadecvată (schizofrenicul poate povestirâzând un eveniment trist).

MINCIUNĂ, alterare conştientă aadevărului.

Copilul mic, care cu greu face distincţieîntre real şi imaginar, alterează adevărul,dar nu minte. Când el fabulează sau înfru-museţează realitatea, nu face decât săcedeze unei tendinţe normale, care numerită severitatea educatorilor: copilul îşitransformă trecutul în sensul trebuinţelorsale. Adevărata minciună apare la vârstade şase sau şapte ani, constituind aproapeîntotdeauna o conduită de eschivare, îngeneral destinată să evite o mustrare. Launii subiecţi dezechilibraţi minciuna poateavea un caracter maliţios (denunţare calom-nioasă, abuz de încredere etc.i • MITO-MANIE; REACŢIE ELECTRODERMALĂ.

MITOMANIE, tendinţă patologicăde a minţi.

Forma cea mai benignă, prin conse-cinţele sale, este mitomania vanitoasă, darexistă o formă malignă şi perversă demitomanie, care este arma perfidă a celor

anonime şi de acuzaţii neîntemeiate, lacare destule persoane apleacă urechea cucomplezenţă. Această tendinţă morbidă dea altera adevărul ar ţine, după E. Dupre, deconstituţia individului.

MIXEDEM, maladie datorată uneiinsuficienţe tiroidiene.

Această afecţiune poate fi dobândită saucongenitală. în acest din urmă caz ea semanifestă după înţărcare, prin indolenţa şiretardarea psihomotorie a copilului, care seîngraşă fără a creşte, pare buhăit şi rămâneîntârziat pe plan intelectual (idioţie*).

MODA

Mixedemul dobândit în a doua copilăriesau mai târziu (la menopauză,de exemplu)se caracterizează, în esenţă, prin tendinţade obezitate, astenie" şi torpoare intelec-tuală. Se tratează prin extrase tiroidiene şitiroxină. „Cretinismul guşat" este o varie-tate a mixedemului congenital, datoratunei carenţe alimentare în iod. Maladiapoate fi prevenită prin procedee de iodi-zare a hranei, prin intermediul sării sauuleiului.

MNEMOTAXIE, reacţie de orien-tare şi de locomoţie provocată deun agent excitant, care persistădupă stingerea acestuia.

Animalul pare capabil să conserve amin-tirea unghiului format de axa corpului săucu direcţia focarului de excitaţie (ale razelorluminoase, dacă stimulul este lumina) şi săutilizeze această amintire pentru a seorienta. în felul acesta se poate explica, deexemplu, întoarcerea furnicii la muşuroi.

MNEMOTEHICĂ, ansamblu deprocedee destinate fixării unoramintiri greu de păstrat.

Ea constă, în general, în organizareaîntr-un tot inteligibil a elementelor com-plexe care nu sunt structurate. Pentru areţine, de exemplu, valoarea lui pi (ir)cu 10 zecimale, ne vom aminti de o frazăîn care numărul de litere din fiecarecuvânt indică o cifră: „Oue faime a fiiireapprendre ce membre utile aux sages"(3,1415926535). Mijloacele mnemotehnicesunt adesea utile, dar nu trebuie să abuzămde ele. Memoria' cultivându-se prin exer-ciţiu, este preferabil să ne străduim sămemorizăm direct ceea ce dorim să învă-ţăm prin repetiţie şi legând noile cunoş-tinţe de cele pe care deja le posedăm.

MOARTE, încetare definitivă afuncţiilor vitale ale unui organism.

Ideca de moarte provoacă, în general,anxietate, căci ea este conştiinţa unui neantde neconceput. Dacă moartea unei per-soane este resimţită, de obicei, de către ceiapropiaţi, ca o pierdere iremediabilă, pro-vocând suferinţă, uneori nevroză şi chiarmoartea, la unele popoare (eschimoşi,indigenii din Insulele Fiji) ea este prilej debucurie: membrii acestor societăţi suntconvinşi că există o viaţă dincolo demoarte, mai fericită decât cea de aici.

încercând să străpungă secretul morţii,psihiatrii şi psihologii se străduiesc, de laînceputul anilor 1970, să culeagă maxi-mum de informaţii de la persoane careau trăit în pragul exitusului. Multe măr-turii vorbesc de o „lumină celestă", de o„lumină extraordinară", de senzaţia deplăcere. Pentru R. Siegel aceste impresiis-ar putea explica prin eliberarea masivăde endorfine* în momentul în care orga-nismul simte aproape moartea.

MODĂ, ansamblu de atitudini şi deuzanţe pasagere care au curs la unmoment dat într-o societate.

Moda guvernează pe moment gustulmembrilor unui grup social care adoptă unanumit stil pentru mobilierul, veşmintele,podoabele etc. lor. Ca şi obiceiul, ea sebazează pe imitaţie, spune G. de Tarde,dar pe când obiceiul înseamnă imitareaformelor trecutului, moda se raportează laprezent.

De remarcat este faptul că influenţa ceamai mare asupra modei vestimentare o aufemeile tinere. Cu toate acestea, majo-ritatea femeilor interogate (75%) declarăcă ele ţin pasul cu moda spre a se con-forma grupului, confirmând astfel opinialui H. Spencer, care sublinia partea de

199

Page 67: Dictionar de  Psihologie Larousse

MOTIVAŢIE

tulburărilor mentale. Este vorba de oreeducare a persoanei, începând cu rege-nerarea obişnuinţelor. Bolnavul este maiîntâi ţinut în izolare, stând la>pat într-ostare de totală inacţiune. Apoi, progresiv,este determinat să-şi reia activităţile. Acesttratament, care combină metodele deantrenament, direcţionarea morală şi expe-rienţa realităţii, s-a dovedit eficient înnevrozele fobice şi obsesionale.

MOTIVAŢIE, ansamblu de factoridinamici care determină conduitaunui individ.

Lucrările neurofiziologilor(K.S. Lashley)şi ale etologilor (K. Loren/, N. Tinbergen)au demonstrat că comportamentul depindede modificările interne (neuroendocrine)şi de excitanţii externi (mediu) care acţio-nează asupra creierului. Este posibil să sedeclanşeze comportamentul sexual al pisiciiprin injectarea unor mici cantităţi de hor-moni estrogeni în zona posterioară a hipo-talamusului. Modificarea organică provo-cată de aceste stimulări creează o stare detensiune care determină comportamentulanimalului. Putem deci considera că moti-vaţia este primul element cronologic alconduitei: ea este aceea cure nune în mk.care organismul, persistând până la redu-cerea tensiunii.

Psihologia clasică face distincţie întremotive şi mobiluri, primele fiind cauzeleintelectuale ale actelor noastre, iar celelaltecauzele afective. Această diferenţiere esteînsă artificială şi iluzorie. De fapt, la ori-ginea conduitelor noastre nu stă numai ocauză, ci un ansamblu indisociabil de fac-tori, conştienţi şi inconştienţi, fiziologici,intelectuali, afectivi, sociali, care suntîntr-o interacţiune reciprocă.

MULŢIME, grupare a unui marenumăr de oameni într-o masă amorfă.

După concepţiile lui G. de Tarde(1843-1904) şi G. Le Bon (1841-1931),mulţimea nu este decât o masă eterogenăde indivizi, fără un liant special, reuniţiîntâmplător, ncavând nici legi şi nici obli-gaţii, grupaţi ocaziona] într-un ansambluefemer. Psihosociologii moderni, dimpo-trivă, disting mai multe tipuri de mulţimi,fiecare cu caracteristicile sale proprii:unele sunt organizate dinainte (miting);altele sunt ocazionale (baluri populare) sausunt spontane (mulţimea de gură-cascăatrasă de un accident).

Mulţimile sunt capabile de reacţii exce-sive de entuziasm sau de violenţă căroranu le scapă nici oamenii cei mai stăpâniţi.Pentru a se explica unanimitatea acesteidinamici s-a invocat contagiunea mentală*,în realitate, individualitatea subiecţilor nuse dizolvă în mulţime. Fiecare posedăpredispoziţii care îi determină conduita.Aceste tendinţe, cărora li s-a demonstratoriginea psihologică şi socioeconomică(violenţele colective se înmulţeau în sudulStatelor Unite când, de exemplu, scădeapreţul bumbacului), găsesc prilejul să seexprime în manifestaţii populare în careindividul, devenit anonim, este încurajatde sentimentul unanimităţii.

MUNCĂ, activitate fizică sau inte-lectuală cerută de societate saucare se impune în vederea atingeriiunui scop determinat.

Practicată în mod liber şi cu plăcere,munca poate fi benefică pentru perso-nalitatea umană. Dar, prin caracterul ei deconstrângere şi mai ales atunci când maşinanu-i cere muncitorului decât automatisme

MUTILARE

bine reglate, munca poate fi sursă deinadaptare. Cel mai adesea ea contribuiela buna inserţie socială a omului, dându-io ocupaţie regulată, care îl pune în valoareîn raport cu semenii săi şi îi dă posibi-litatea să acceadă la autonomia financiară,în terapeutica maladiilor mentale, des-puiată de caracterul ei frustram şi silnic,a cucerit, chiar, un loc important (ergo-terapie'). Pentru a o face accesibilă subiec-ţilor handicapaţi fizic sau mental, a cărorintegrare într-un mediu normal este impo-sibilă, munca este modificată în ceea cepriveşte tehnica şi ritmul ci. Ceea ce numim„muncă protejată" constituie o tranziţie de

etapă utilă, dacă nu necesară, între readap-tarea profesională a foştilor bolnavi, vinde-caţi dar încă imperfect adaptaţi la viaţasocială obişnuită. ->• ATELIER PROTEJAT;CENTRU DE AJUTORARE PRIN MUNCĂ.

MUNCĂ LA BANDA RULANTĂ,mod de muncă în care produsulde fabricat se deplasează într-ocadenţă determinată şi se opreşte,succesiv, în faţa muncitorilor,însărcinaţi fiecare cu o operaţiebine definită.

Unii muncitori preferă munca la banda

degajaţi de orice responsabilitate. Alţii,dimpotrivă, nu suportă nici ritmul pe careli-l impune banda, nici munca parcelară pecare o efectuează, suferind din cauzarelaţiilor depersonalizate care există latoate eşaloanele. Munca la banda rulantătinde să dispară. Cu timpul, munca omuluise va limita la sarcini de comandă şi dereparaţie, care fac apel la reflecţie şi laactul decizional.

MURRAY (Henry Alexander). psi-holog american (New York, 1893 -Cambridge, Massachusetts, 1988).

După studii de istorie la Harvard (1915),face studii de fiziologie şi obţine undoctorat în biochimie (1927). Interesat depsihologia medicală, face un stagiu laZiirich, unde ia parte la cercetările luiC. G. Jung. Reîntors în Statele Unite, estechemat să conducă clinica psihologică aUniversităţii Harvard. îşi orientează cerce-tările spre explorarea personalităţii, punela punct Thematic' Apperception Test şiparticipă la reconstituirea Institutului depsihanaliză din Boston (1931). Există otraducere franceză a cărţii sale Explorareapersonalităţii (1938).

MUSCULAR, în clasificarea luiC. Sigaud, reluată de L. Mac Auliffe,tip de constituţie caracterizat de omorfologie de atlet.

Acest tip corespunde mezomorfului'lui W. H. Sheldon şi atleticului" luiE. Kretschmer.

MUTILARE, deteriorare sau sec-ţionare a unei părţi externe acorpului.

Se observă la unele popoare cu ocaziaunor ceremonii religioase (circumcizia sauexcizia clitorisului) sau ca deznodământal unor bătălii (mutilarea organelor geni-tale, scalpări etc). Semnificaţia abisală aacestor obiceiuri este, probabil, aceea aunei castrări".

Automutilarea poate fi practicată într-unscop utilitar (secţionarea policelui pentrua scăpa de serviciul militar). O întâlnim şila unii psihopaţi, în cursul unui raptus

Page 68: Dictionar de  Psihologie Larousse

în psihoze'şi nevroze', a imaginat tot felul c o n t r a angoasei, c o n s t â n d dinde tratamente (hidroterapie, sismoterapie , negarea evidenţei.chimioterapie,psihoterapie"...), dar rămâne Subiectul transfigurează faptele reale,incapabilă să spună de ce cutare persoană neplăcute sau anxiogene. refuzând să leeste nebună. Ba, lucru încă şi mai grav, nu recunoască şi substituidii-le fapte ima-este sigură că se poate face distincţie între ginare, opuse. Copilul, deşi îşi păstrează

La începutul anilor 1970, în Statele Unite, a nega existenţa a tot ceea ce îi displace înL. Rosenhan a organizat următoarea expe- această realitate. Un băieţel, de exemplu,rientă: trei femei şi cinci bărbaţi (patru c a r e (>lle m l l l t la situaţia sa de copil unic,psiholoai. un psihiatru, un pediatru, un a t u n c i c a n d ' se anunţă naşterea unei suri-pictor, o menajeră) trebuiau să încerce să ( ) a r c . răspunde: ,.Nu-i adevărat!" Asa şise facă internaţi într-unui din 12 spitale a d u l t u l n o r m a l l l n e o r l {u£e d c ° r e a l i t a t e

psihiatrice indicate, pur şi simplu pe ba/a insuportabilă, negând-o. Schizofrenicul îşideclaraţiei că auzeau voci confuze Odată reconstruieşte un univers privat în care elinternaţi, pseudopacienţii trebuiau să se « a s e s t e P l l l c r e a - omnipotenţa, liniştea pecomporte normal, să fie disciplinaţi s, c a r e l u m c a r e a l ă { l c r e f u z i i 'amabili si să susţină că vocile dispăruseră.Toţi în afară de'umil au fost internaţi cu NEGATIVISM, rezis tenţă la oricediagnosticul de schizofrenie. Spitalizarea s o l i c i t a r e -lor a durat 19 zile, în medie. înşelătoria nu f

Subl<ful 'fgatlV1St P° a t e U P a S 1 V ' i n e r t 'a fost nicidecum descoperită si ei au fost refuzand Sa d c S C h l d ă C K " h u - Sa v " r b e a " c ă 'trimişi la casele lor ca „schizofrenici m Să S e. a i m e n t e z e - °» P M t e h »ct.v, reac-

. . c . . tionand prin fuga sau printr-o atitudinestare de renusic . Pericolul unei asemenea • ^^ ^ ^ .. d e l a ^ Q

...cemtud.m este extrem, întrucât one.ne b o l n a y ă c e r e Q S u n r c u

se singulanzează într-un fel sau altul riscă , s e a J u c e h a r u , ^ g a f | a n m c ă

să fie calificat drept „nebun". -+ NEVROZA; U n e g a t i v i s m u | c a p ă t ă s e m n i f i c a t i a

PSIHOPATIE; PSIHOZĂ. u n u i p r o t e s t p ] j n d e r e v o l t - c o m r a u n o r

frustrări afective (simţite ca atare, dar nuNECROFILIE, perversiune sexuală î l l t o t d e a u n a o b i e c t i v r e a l e ) . L a a d o l e s c e n ta cărei caracterist ică este atracţ ia s i ] a a d u l t a c e a s t ă a t i t u d i n e c o r c s p u n d c

morbidă manifestată de un subiect reflIzului de a.j contacta pe semeni şi de afaţă de cadavre. s e î n c a d r a m realitatea exterioară; o întâl-

Acesta le contemplă, le palpează şi n i m f r e cvent în demenţa precoce, undemerge până la practicarea coitului cu ele. negativismul este un „simptom cardinal".Se pare că la originea acestei perversiuni,mai cunoscută sub numele de vampirism. NEILL (Alexander Sutherland), peda-stă vederea corpului unei rude defuncte, pe g o g b r i t a n i c (Forfar, Scoţia, 1883care copilul mic a iubit-o foarte mult. - Aldeburg, Suffolk, 1973).

După ce a condus o şcoală internaţio-NEGARE sau TĂGĂDUIRE A nală în Germania, apoi la Viena, fondeazăREALITĂŢII» mecanism de apărare propriul său stabiliment, Summerhill (mai

întâi la Lyme Regis, iar începând din anul1927 în satul Leiston),pe care îl va animatimp de o jumătate de secol, până la moarteasa. Neill predică aşa-numitul self-govern-ment'. Pedagogia sa vizează să-l elibe-reze pe copil de povara represiunii (careduce la teamă, supunere, pasivitate, ură şidispreţ), permiţându-i să-şi manifeste pro-pria sa dorinţă, spotaneitatea. bucuria şicreativitatea. Ideile lui A. S. Neill suntexpuse în mai multe lucrări, dintre carecităm: Copiii liberi din Summerhill (1960);Libertate, nu anarhic (1967).

NEOBEHAVIORISM, formă debehaviorism care, depăşind schemasimplistă stitnul-râspuns a behavo-rismului clasic, ţ ine seama de noilefapte ale experienţei şi de elemen-tele a n u m i t o r doctr ine filosoficesau psihologice.

Către 1930, sub influenţa fizicianuluiP. W. Bridgman şi a unor logicieni caR. Carnap (1891-197») şi L. Wittgenstein(1889-1951), s-a dezvoltat un behaviorismoperaţional. Neobehaviorismul subliniazăimportanţa determinantă a sistemului dereferinţă adoptat de cercetător în rezul-tatele obţinute. C. L. Huli este una dintreprincipalele figuri ale acestei mişcări. Doc-trina sa, care insistă asupra necesităţii uneimetode ipotetico-deductive în psihologie,se opune behaviorismului molar, al căruiprincipal reprezentant este E. C. Tolman.Acesta, influenţat de Gestaltpsychologie",consideră că studiul comportamentului nupoate ignora factorii proprii organismului.El transformă deci schema iniţială S-Rîn S - O - R (stimul - organism - răspuns).în aceeaşi optică, B. F. Skinner a dezvoltatnoţiunea de condiţionare operantă". Laînceputul anilor 1960, concepte iniţial

proscrise, cum sunt „plan"' sau „reflecţie",au fost reintroduse, dând astfel naştereunui behoviorism subiectiv. în totală con-tradicţie cu ideile lui J. B. Watson".

NEOLOGISM, cuvânt n o u sauexpresie nouă.

Introducerea în limbaj a unor cuvinteneoformate răspunde în mod firesc tre-buinţei de îmbogăţire a limbii (doci-mologie sau iatrogenie, de exemplu) sauunei intenţii deliberate („frangleză"). înpsihopatologie ea este simptomul uneialterări a gândirii, a relaţiei interumane.Neologismele apar frecvent în limbajuldeliranţilor cronici şi al schizofrenicilor.

NERVOS, în sistemul lui G. Heymansşi E. Wiersma, t ip de c a r a c t e rmarcat de o emotivitate superioarămediei (E), o agitaţie contrară acţi-unii eficiente (nA) şi un ecou primaral excitaţiilor (P).

Trăind momentul prezent, nervosul estemereu în căutare de noi experienţe. El estecu plăcere excesiv şi excentric, neliniştit,generos, chiar risipitor. Trebuinţa desenzaţii noi îl împinge la o viaţă instabilă,de vagabond.

NESTOR (lacob-Marius), psihologşi psihopedagog r o m â n (Focşani,1 9 0 1 - B u c u r e ş t i , 1989).

Figură reprezentativă din pleiada depsihologi formaţi la Universitatea dinBucureşti sub influenţa lui C. Rădulescu-Motru'. A pus bazele unei psihologii şco-lare, preconizând tratarea în învăţământ afiecărui şcolar „conform structurii saletotale". A proiectat pregătirea psihologilorşcolari într-un centru special — Insti-tutul de biotipologie şi eugenie şcolară.

Page 69: Dictionar de  Psihologie Larousse

NEVROZA DE ABANDON

subiectul este în mod dureros con-ştient.

Tulburările fohice (agorafobia, deexemplu), suirile anxioase (panica, obse-siile etc), isteria sunt principalele nevroze.Foarte răspândite, stările nevrotice prezintăunele caractere comune: nevroticul nu sesimte în apele sale. îi lipseşte încredereaîn rolul său social; este agresiv faţă deceilalţi (ironie...) sau faţă de sine însuşi(tentativă de suicid); prezintă tulburări desomn (insomnie sau hipersomnie), desexualitate (frigiditate sau impotenţă,abstinenţă sistematică sau masturbare) şipare a obosi exagerat de uşor. Epuizareasa reală este consecinţa eforturilor inconştientepe care le face de a lupta împotrivaimpulsiilor sale sexuale şi agresive. Toateaceste simptome nevrotice sunt, la urma

interioare pe care este incapabil să odomine, clementele ei esenţiale scăpândconştiinţei sale. Noţiunea de conflict estefundamentală şi o regăsim în toate teoriileexplicative ale nevrozei (cu excepţiaaceleia a lui P. Janet).

1) Reflexologii,pe urmele lui I. P. Pavlov,au creat nevroze în mod experimental laanimale, plasându-le în situaţii conflic-tuale. După ce au condiţionat un subiect săreacţioneze diferit la vederea unui cerc(care era asociat cu o recompensă) şi lavederea unei elipse (descărcare electricădureroasă pentru animal), ei diminuauprogresiv diametrul mare al elipsei până laal face prea puţin distinct de cerc. în acestmoment, animalul, nemaiştiind ce răspunssă dea, devenea anxios, se agita şi prezentaun întreg ansamblu de tulburări psiho-somatice".

interior, care opune forţele impulsionaleale „Sinelui" instanţelor morale (Supraeu'),provoacă angoasa, contra căreia subiectulîncearcă să lupte mobilizând anumitemecanisme de apărare" inadecvate.

3) Tezele culturaliste (K. Horney") com-pletează vederile lui Freud, relevând roluldeclanşator al presiunilor sociale (fami-liale, conjugale, economice). Se relevăuneori, la unii nevrotici, prezenţa de tareereditare sau de reale dificultăţi socio-economice, dar caracteristica permanentăgăsită la toţi aceşti subiecţi nevrotici estede ordin psihologic; toţi sunt lipsiţi dematuritate afectivă; ei se comportă lavârsta adultă în mod infantil, reacţionândinconştient la sittiaţii actuale (profesionale,sexuale, sociale), în funcţie de criterii pue-rile şi de ataşamente sau ură aşa cum le-autrăit în copilărie.

Nevro/a, care poate fi declasată printr-unşoc emoţional (bombardament, moarteacuiva drag. eşec şcolar), de dificultăţi mate-riale sau de surmenaj, rareori este soco-tită de anturaj drept o veritabilă maladie.Părinţii (şi chiar unii medici) nu înţelegaceastă afecţiune mentală, care nu arecauză organică cunoscută; chiar şi bol-navul ignoră cauzele indispoziţiei şiangoasei sale. Terapeutica, esenţiaimentepsihologică, poate lua forma unui sprijinmoral, dar cele mai bune rezultate le dăpsihanaliza. Nevroza diferă prin natura eide psihoză, nevroticul păstrând conştiinţastării sale morbide, pe când psihoticul îşiclădeşte o realitate imaginară a delirului,pe care o ia drept adevărata realitate.

NEVROZĂ DE ABANDON. Sino-n i m u l abandonismulu i . --• ABANDON;ABANDONIC.

210

NORMAL

NEVROZĂ DE CONSTRÂNGERE,sinonim al nevrozei obsesionale.

în noua traducere franceză a scrie-rilor lui S. Freud (Ouvrcs completcs,1988), această expresie o înlocuieşte pecea veche, „nevroză obsesională", fiindmai aproape de sensul expresiei germane\Zwangsncurose, în limba germană —nota trad.]. • OBSESIE.

NEVROZISM, termen folosit deH. J. Eysenck pentru a desemnaanxietatea şi instabilitatea emo-ţională a unei persoane.

NIVEL MENTAL sau NIVEL INTE-LECTUAL, grad de eficienţă intelec-tuală măsurat prin metoda testelor.

Nivelul mental urmează o dezvoltareaproape paralelă cu creşterea fizică şi, caşi aceasta, depinde atât de factorii consti-tuţionali cât şi de factorii socioeconomicişi culturali. Un copil crescut la ţară, obiş-nuit să raţioneze pornind de la situaţiipractice, nu are aceeaşi formă de inteli-genţă ca un licean de aceeaşi vârstă caretrăieşte într-un marc oraş, care a fost învă-ţat să se servească de un limbaj bogat şi săraţioneze în plan abstract. Amândoi pot fi

în sine caracter patologic. Ea este terenulpe care se poate clădi o nevroză, dar aceastanu este ineluctabilă. Eysenck a pus în evi-denţă două trăsături principale ale perso-nalităţii: „extraversiunc"- introversiune*"şi nevrozism sau „stabilitate - instabilitateemoţională". Aceste două trăsături fiindindependente una de alta, acelaşi individpoate fi, de exemplu, extravertit şi instabilsau introvertit şi stabil. După acest autor,factorii genetici joacă un rol foarte mareîn gradul de extraversiune - introversiuneşi în acela de nevrozism.

NIMFOMANIE, exagerare a apeti-tului sexual la femei.

în limbajul popular se confundă adeseaaceastă stare cu isteria". Nimfomania pareuneori legată de o defectuoasă funcţionarea sistemului hormonal, dar o întâlnim maiales în crizele de excitaţie psihică (în manieîndeosebi). Ea poate fi cauza angoasei şi aobsesiilor în cazul în care femeia luptăcontra dorinţelor ei.

nivelul lor mental este indispensabil să-supunem unor probe diferite. Din aceleaşmotive, nu este nimerit să luăm în considerarc rezultatele şcolare pentru a apreci;inteligenţa unui şcolar: „nivel şcolar" nieste sinonim pentru „nivel mental".

NORADRENALINĂCHIMIC.

MEDIATOR

NORMAL, conform unei reguli .Normalitatea este o noţiune relativă,

variabilă de la un mediu sociocultural laaltul şi în timp: este ceea ce se observă celmai adesea într-o societate dată. la datacutare. într-un ansamblu statistic a căruidispersie este normală (curbă sub formă declopot), notele care se apropie de mediaaritmetică" sunt caracteristice pentru nor-malitate; dimpotrivă, acelea care se situ-ează la extremităţile curbei sunt anormale,în medicină, există tendinţa de a se asimilaomul normal individului perfect sănătos,individ care, la drept vorbind, nu există.

Page 70: Dictionar de  Psihologie Larousse

oOBEZITATE, exces ponderal.

Acest fenomen fizic este legat de func-ţionarea sistemului nervos central, de caredepinde echilibrul endocrin. S-a descoperitîntr-adevăr, la baza creierului, un nucleual foamei şi s-au putut provoca în modartificial obezităţi la animal prin excitareaacestei zone a hipotalamusului. (în veci-nătate şi în sinergie cu el funcţionează un„centru al saţietăţii".)

Obezitatea cunoaşte multe cauze: ere-ditate, dezechilibru important între aportulalimentar şi eforturile făcute de individ,tulburări psihologice. Condiţiile psiho-afective joacă, într-adevăr, un rol cert: lao populaţie de 141) de subiecţi, G. Touraineşi colaboratorii observă că jumătate estecompusă din copii nedoriţi care au unsentiment acut de insecuritate. Taţii suntîn general molâi, iar mamele au suferit încopilărie de sărăcie. Dezacordul conjungaleste frecvent. Părinţii, confuz conştienţi denedreptatea pe care o fac copiilor, au oatitudine exagerat protectoare faţă de ei, îisupraalimentează şi le interzic exerciţiilefizice, socotite periculoase. După aceastăveritabilă condiţionare", obişnuit să cauteîn mâncare o compensaţie la insatisfacţia

afectivă, individul se repede să mănâncede fiecare dată când este frustrat şi în felulacesta devine obez.

OBIECT (bun, râu, parţial) * KLEIN(MELANIE).

OBIECT TRANZITIONAL, obiectmaterial care, pentru sugar şicopilul mic, are o valoare specială.Acest obiect (o cârpă, un animal depluş...) are efectul liniştitor al unuisubstitut al mamei; el faciliteazătranziţia de la ataşamentul faţă demamă la relaţia cu alte elementedin mediu.

Obiectul tranziţional apare în generalîntre patru şi douăsprezece luni, înmomentul în care mama, prinsă de ocu-paţiile ei,începe să se îndepărteze puţin decopilul ei. Acest obiect îl ajută pe copil sărestabilească continuitatea ameninţată deseparare şi să se diferenţieze de lumeaînconjurătoare. Investit atât de libidoul'Eului, care orientează individul spre elînsuşi, cât şi de libidoul obiectul, care seîndreaptă spre fiinţe şi lucruri, obiectultranziţional deschide subiectului accesul lajucării şi la socialitate.

212

OBSERVAŢIE

OBIŞNUINŢĂ, fenomen de adap-tare progresivă a unei fiinţe vii laanumite condiţii noi de existenţă.

Aclimatizarea unei plante tropicaleîntr-o ţară temperată este un exemplu deobişnuinţă artificială. Omul dă dovadă deaceeaşi plasticitate. Termenul obişnuinţăeste uneori utilizat şi în sensul de contrac-tare a „toxicomaniei'-. Este de preferat săse vorbească de o fmmacodependenţă' saude dependenţă de droguri. Oricum, ter-

de a acţiona care apare după unefort important.

Reacţie normală, oboseala este în acelaşitimp semnal de alarmă şi punere în joc amecanismelor de apărare ale organismului.Oboseala acută (aceea generată de un marşlung, de exemplu) dispare rapid ca urmarea odihnei. Dimpotrivă, oboseala cronică,consecutivă efortului zilnic repetat, areefecte durabile care îi dau un caracterpatologic. Are loc o uzură nervoasă care

vocabularul toxicomaniilor întrucât esteambiguu.

OBIŞNUIRE (HABITUATION),termen folosit de R. Dodge (1923)pentru a desemna fenomenul, cutotul general şi vital, al deprinderiiunui organism cu anumite excitaţiisenzoriale repetate, la care nu maireacţionează întrucât şi-au pierdutsemnificaţia.

Dacă, de exemplu, facem să cadă opicătură de apă pe corola unei anemone demare, aceasta se contractează, dar la adouăzecea excitaţie ea încetează să maireacţioneze. Obişnuirea corespunde unuinivel elementar de învăţare".

OBLATIVITATE, conduită gene-roasă, altruistă în care subiectul seestompează, străduindu-se să satis-facă trebuinţele aproapelui său, dela care nu aşteaptă nimic în schimb.

Iubirea autentică, dezinteresată, careface să se accepte în mod spontan sacri-ficiul de sine, este o raritate; ea arată că s-a atins gradul cel mai înalt de dezvoltareafectivă.

OBOSEALĂ, impresie de indispo-ziţie şi de diminuare a capacităţii

dureri difuze (în spinare, abdomen), difi-cultăţi intelectuale (instabilitatea atenţiei,pierderi de memorie), modificări ale som-nului şi dispoziţiei (iritabilitate, pesimism,anxietate, nehotărâre), iar uneori tulburăripsihosomatice" (ulcer gastric, hiperten-siune arterială) sau mentale. Se evalueazăla o treime proporţia muncitorilor care

oboselii. Există şi oboseli misterioase, caacelea apărute în 1982 în Statele Unite,care îi afectează în general pe tineri (albi)din mediile înstărite. Aceştia se simt deo-dată epuizaţi, deprimaţi, incapabili de amai face efort intelectual, prezentând dife-rite tulburări neurologice. Toate etiologiileposibile au fost luate în considerare (viru-suri, bacterii, paraziţi etc), dar cauzeleacestei forme de oboseală rămân încă necu-noscute. Tratamentul oboselii este, maipresus de orice, odihna la aer curat, daradevăratul remediu este profilactic: organi-zarea muncii în aşa fel încât să se suprimemicrotraumatismele (zgomote inutile, ilu-minat defectuos) şi respectarea regulilorde igienă.

OBSERVAŢIE, metodă care aredrept scop relevarea unui număroarecare de fapte naturale, pe bazacărora va fi posibilă formularea

213

Page 71: Dictionar de  Psihologie Larousse

OGIVA LUI GALTON

OGIVA LUI GALTON, curbă stu-diată de F. Galton, curbă care repre-zintă repart izarea notelor la t e s t eîn funcţie de ranguri.

Dacă, de exemplu, rânduim într-unsingur şir, în ordinea înălţimii, un marenumăr de recruţi, observăm că între extre-mităţile şirului, unde se situează câţivasubiecţi foarte scunzi sau Toarte înalţi, segăseşte cea mai mare parte a populaţiei.Dacă unim printr-o linie continuă creş-tetele capetelor tuturor recruţilor, obţinemo curbă în formă de ogivă. Dacă, în sfâr-şit, divizăm efectivul eşantionului' res-pectiv în fracţiuni egale: în 4 (cvartile), în10 (decile) sau în 100 (centile), obţinemclase cărora le cunoaştem valorile limităcorespunzătoare, fiind de ajuns să le citimpe ordonată. Acest procedeu permite obţi-

lonare), datorită căreia este posibil să cla-săm orice subiect care aparţine aceleiaşipopulaţii. în psihometrie* acest sistem esteîn mod frecvent utilizat pentru etalonareatestelor*.

OLIGOFRENIE, arieraţie mentală.Oligofrenia, insuficienţă a dezvoltării

intelectuale, se opune demenţei", care esteo deteriorare, o pierdere patologică ainteligenţei.

Cauzele oligofreniei pot fi ereditare,infecţioase, traumatice, sau pot ţine demediu. Există familii de oligofreni. Dupăunii autori, dacă unul dintre părinţi estearierat, 46,1% dintre descendenţii lor vorfi şi ci arieraţi (C. Brugger); dacă amândoipărinţii sunt atinşi, atunci proporţia decopii oligofreni urcă la 90,7% (Reiter şiOsthoff). Pot interveni şi alţi factori pato-geni: rubeola care survine la femeie înprimele trei luni de gestaţie, incompatibili-tatea sanguină, anoxia* la naştere etc.

Funcţionarea mentală a subiecţilorprofund arieraţi dovedeşte o configuraţieparticulară în care predomină intoleranţala frustrări şi în special incapacitatea de aadmite ca satisfacerea unei dorinţe să fieamânată (ca în psihozele infantile). Copilultrece în acest caz prin furii violente sauprin alte reacţii emoţionale -» DEFICIENŢĂINTELECTUALĂ.

nrwiiifaiiiOgiva lui Galton: reprezentarea notelor în funcţie de ranguri

ONANIE, masturbare.Termenul face aluzie la personajul

biblic Onan, care, obligat să se căsăto-rească cu văduva fratelui său, a refuzat să-idea acesteia o posteritate. Având în vedereaceastă etimologie, termenul onanie artrebui să desemneze mai degrabă coitusinterruptux decât căutarea de satisfacţiiautocratice.

ONICOFAGIE, obişnuinţă de a ş iroade unghiile.

Acest tic se întâlneşte nu numai la copiiiemotivi, ci şi la adolescenţi şi adulţi.Onicofagia se raportează la o stare deindispoziţie afectivă nedefinită şi poate fiinterpretată ca un semn de anxietate, cadescărcare psihomotorie a unei tensiuniputernice.

ONIRISM, activitate mentală com-parabilă cu visul, caracterizată prinderularea de imagini şi scene vizuale,t r ă i t e de subiect ca şi c u m ar fireale.

Acesta pare preocupat, vrăjit sau îngro-zit de cele ce vede şi aude. în unele cazuriparticipă la acţiune, interpelează perso-najele sati fuge de pericole imaginare,nemaipercepând realitatea exterioară decâtîntr-un mod foarte vag. Studiat îndeosebide E. Regis, onirismul sau delirul oniric,care survine în unele stări infecţioase sautoxice (mai ales alcoolism), dar şi caurmare a unui violent şoc afectiv, furni-zează materialul de bază al stărilor deli-rante pasagere. Evoluţia nu este în generalfavorabilă. în scurt timp (câteodată încâteva ore) dispare, pe măsură ce se ame-liorează starea generală a bolnavului. Nurareori, însă, subiectul rămâne cu unele

idei fixe (pe tema geloziei, de exemplu),care pot constitui nucleul unui veritabildelir' cronic. -• DELIR.

OPENDOOR, cuvânt englez careînseamnă „uşă deschisă".

în centrele spitaliceşti specializate înpsihiatrie numeroase servicii sunt „des-chise", adică bolnavii pot ieşi din pavi-lion şi se pot plimba fără supraveghere.Trăindu-şi astfel libertatea, ei îşi regăsescsensul responsabilităţilor şi îşi începreadaptarea socială.

OPERAŢIE CONCRETĂ, în termi-nologia lui J. Piaget, proces degândire care se referă direct la rea-litatea tangibilă şi nu la propoziţiiverbale.

Operaţiile concrete apar către vârsta de7-8 ani. Spre 12-13 ani fac loc operaţiilorformale, datorită cărora devine posibilraţionamentul ipotetico-deductiv.-> TEORIAOPERATORIE.

OPERAŢIE FORMALĂ - TEORIAOPERATORIE.

OPINIE, judecată subiectivă, înte-meiată pe o cunoaştere vagă arealităţii, care reflectă modul de avedea, starea de spirit, atitudineaunei persoane sau a unui grup faţăde o valoare determinată.

Opiniile unui subiect sunt revelatoare înprivinţa caracterului său; ele ne infor-mează asupra sistemului de valori cărorale este ataşat, asupra rigidităţii sau flexi-bilităţii atitudinilor sale, asupra aspiraţiilorpersonale. Ca şi atitudinile, opiniile seelaborează în interacţiunea socială, sub

217

Page 72: Dictionar de  Psihologie Larousse

ORTOFONIE

secundar şi la cel superior. în conformitatecu decretul din 7 iulie 1971. cu privire laorganizarea de servicii însărcinate cuinformarea şi orientarea, ca şi în confor-mitate cu decretul din 12 februarie 1973,referitor la procedurile de orientare înînvăţământul public, observarea şcolarilor,începută din clasa a Vi-a, continuă peparcursul a mai mulţi ani (ciclul de obser-vaţie). Orientarea este asumată de consiliulchisci a V-a şi a Ill-a, care se reuneşte lafinele trimestrului al treilea şcolar. Acestconsiliu, în clasa a Ill-a (numerotarea

trad.), ca urmare a celor stabilite în con-siliul profesorilor, completează livreteleşcolare şi emite propuneri de orientare fiespre ciclul scurt (B.E.P. sau C.A.P.), fiespre o clasă secundară (ciclul lung). Reco-mandările consiliului clasei nu sunt obliga-torii; nu sunt decât propuneri, pe carefamiliile le pot contesta.

Studenţii pot şi ei găsi în instituţia deînvăţământ superior, în cadrul celuleiuniversitare de informare şi orientare, unconsilier care, aflat în relaţie cu Oficiul

naţional de orientare şcolară şi profesională (O.N.I.S.E.P.), le stă la dispoziţiepentru ai ghida în alegerea unei filiere.

ORTOFONIE, ansamblu de trata-mente destinate să corecteze tul-burările vocii, vorbirii, precum şiale limbajului oral şi scris.

Ortofoni.ştii sunt abilitaţi să tratezemajoritatea tulburărilor de limbaj, maiales bâlbâială", şi să asigure demutizareacopiilor surzi. La adulţi, ei îi reeducă peafazici şi persoanele atinse de afecţiuni alelaringelui sau de disfuncţii ale vorbirii deorigine nervoasă.

ORTOPEDAGOGIE sau PEDA-GOGIE CURATIVĂ, artă de acorecta tulburările pedagogice aleşcolarilor aflaţi în dificultate.

Ortopedagogul este un reeducator spe-cializat care a primit o pregătire psiho-logică şi pedagogică. Pentru a-i readaptape elevii a căror şcolaritate şi al cărorcomportament sunt perturbate, el utili-zează metode speciale, adaptate fiecăruicaz în parte. -> DlSLEXIE.

PAIDOLOGIE sau PEDOLOGIE,ştiinţă a copilului.

Această disciplină studiază legile la care

copilului, care sunt fundamental diferitede acelea care guvernează conduitele

PANEL, eşantion fix de persoaneinterogate în mai multe reprize, îngeneral în scopul de a urmări evo-luţia opiniei asupra unui subiectdeterminat.

Metoda panelelor este utilizată pentru ase verifica eficacitatea unei campaniipublicitare sau pentru a se cunoaşte varia-ţiile în atitudinile şi opiniile* unei populaţiicu privire la un produs, un eveniment sauun personaj politic. în numeroase ţări, res-ponsabilii canalelor de radio şi televiziunedispun de un eşantion permanent de audi-tori şi telespectatori care îi informeazăasupra audienţei emisiunilor.

PANICĂ, spaimă subită, în generalneîntemeiată şi adesea colectivă.

în clasificarea elaborată de AmericanPsychiatric Association (DSM 11I-R, 1983),

„tulburarea panică" (Punic DisorJer) seinstalează în stările anxioase (sau nevrozeanxioase) care survin în afara circum-stanţelor care implică un risc vital. Ea semanifestă prin simptome cum sunt teamade moarte sau de înnebunire, impresia deleşin, senzaţii de sufocare, ameţeală sauvertij, palpitaţii, tremurători ctc. Aceastăstare nevrotică nu trebuie confundată cualte sindroame.cum este „sindromul înţăr-cării" consecutiv suspendării consumuluide substanţe toxice: amfetamine, barbi-turice sau cafeina, de exemplu. Trebuie, deasemenea, diferenţiată de alte maladiimentale, cum este despresia majoră.

PARADĂ sau PARIADĂ, compor-tament ritualizat care preludiazăacuplarea la unele animale.

Parada, sau „dansul nupţial", a fost ob-servată atât la insecte, păsări, peşti, cât şila mamifere. Ea constă dintr-o succesiunede acte care se defăşoară într-o ordinedefinită. Fiecare secvenţă provoacă unrăspuns din partea partenerului. Paradanupţială are drept efect stimularea secre-ţiilor lor hormonale, reducerea agresi-vităţii care există frecvent între congeneri

221

Page 73: Dictionar de  Psihologie Larousse

şi crearea condiţiilor optime pentru o acu-plare fecunda. Ea poate fi indusă expe-rimental prin injectarea de hormoni încorpul animalelor sau. dimpotrivă, poate fisuprimată prin castrare (D. S. Lehrmann).

> FEROMONÂ.

PARAFILIE, perversiune" sexuală.Potrivit definiţiei adoptate de American

Phychiatric Association (DSM III, 1989)şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,parafilia se caracterizează prin căutarearegulată a plăcerii sexuale sau a uneiexcitaţii genitale cu ajutorul unui „obiect"

care poate duce la o dezorientare totală înspaţiu şi în timp, prin deteriorarea inteli-genţei şi a simţului moral, modificareaafectivităţii (în sensul unei sensibilităţiafectate sau, dimpotrivă, al insensibilităţii);uneori apare delirul (idei de grandoare,ipohondrie) şi bolnavul se îndreaptă spredemenţă' totală. Pronosticul paralizieigenerale, altădată fatal, sa transformatdatorită utilizării penicilinei în doze mari.Un alt tip de paralizie se poate observa lapersoane care nu prezintă nici o leziunenervoasă (integritate a reflexelor). Estevorba de o inhibiţie funcţională de origine

Pentru a se putea pune diagnosticul deparafilie este necesar ca plăcerea sexualăsă fie întotdeauna subordonată actuluianormal şi ca subiectul să fie conştient decaracterul deviant al sexualităţii sale. Prin-cipalele forme de parafilie sunt fetişismul,travestismul, exhibiţionismul, voieurismul,sadismul, masochismul, pedofilia, zoofilia.

PARALIZIE, d i m i n u a r e impor-t a n t ă sau abolirea motr ic i tat i i .

Paralizia se datorează în general uneiatingeri a encefalului (paralizie centrală),a măduvei sau a unui nerv periferic (para-lizie periferică), dar poate fi şi consecutivăunei suferinţe musculare (miopatie, deexemplu) sau unei disfuncţii a joncţiuniineuromusculare (miastenie).

între diversele varietăţi de paralizie,paralizia generală progresivă ocupă un locdeosebit, deoarece ea se caracterizează maipuţin prin deficienţă motorie (dificultateavorbirii, tremurai mâinilor) cât prin tul-burări mentale. Cauzată de treponemapallidum a sifilisului (meningoencefalitădifuză), această afecţiune se manifestă peplan psihic printr-o amnezie' progresivă

cabilă prin psihoterapie. -» ISTERIE.

PARAMNEZIE, iluzie de memorie.Trecutul şi prezentul apar amestecate,

realul şi imaginarul se confundă. Subiectulîntâmpină dificultăţi în a localiza în timpîn mod exact o amintire sau crede a recu-noaşte o situaţie, un loc, un obiect sau opersoană care sunt, în realitate, necunos-cute. Această tulburare se întâlneşte celmai adesea în sindromul lui Korsakov' sauîn epilepsiile temporale.

PARANOIA, ps ihoză cronică acărei c a r a c t e r i s t i c ă e s t e un delirs i s t e m a t i z a t , adică coerent , clar,logic, cu punctu l de pornire într-oidee precisă.

Se disting patru forme de delirparanoiac: 1) delirul de revendicare, în

unui prejudiciu, cere cu înverşunare repa-raţia, iar uneori caută să se răzbune singur(incendiu, omor...); 2) delirul pasional,a cărui temă poate fi gelozia sau unideal mistic, de exemplu; 3) delirul deinterpretare, care se asociază aproape

PARAPSIHOLOGIE

întotdeauna cu sentimentul de a fi obiectulunei animozităţi generale; 4) delirul derelaţie al senzitivilor sau paranoia senzitivă(E. Kretschmer), în care subiectul, hiper-sensibil şi vulnerabil, trăieşte o relaţie difi-cilă cu lumea care îl zdrobeşte. Paranoiasenzitivă se distinge de paranoia veritabilăprin absenţa agresivităţii.

Paranoicii atrag atenţia prin orgoliul lornemăsurat, prin rigiditate psihică, mefienţăgenerală, hipersensibilitate şi gândire para-logică (adică raţionamentul lor, perfectlogic, se întemeiază pe postulate false, peerori, pe iluzii dictate de o afectivitateanormală). Vechii autori considerau para-noia ca pe o psihoză dependentă de cauzeinterne. Actualmente se insistă mai degrabăpe rolul evenimentelor existenţiale îndeclanşarea acestor tulburări (K. Jaspers,E. Kretschmer, J. Lacan). Se pare că per-soana incapabilă să suporte o situaţie trau-matizantă regresează până la un stadiuprimitiv al dezvoltării afective (sadic-anal)şi utilizează proiecţia1, creatoare de falsărealitate, ca pe un mecanism privilegiat deapărare al Eului (propoziţia „îl urăsc"devine „el mă urăşte").

PARANOID, adjectiv utilizat pentrua d e s e m n a a n u m i t e s tă r i ps ihicecare a m i n t e s c pr in une le a s p e c t ede paranoia.

în Franţa se foloseşte în mod obişnuitpentru a caracteriza un delir prost struc-turat, incoerent, greu de pătruns (formulareabstractă, neologisme), al cărui tip se întâl-neşte în schizofrenie". Pentru americani(DSM III), „tipul paranoid" este o formăde schizofrenie dominată de una sau maimulte dintre manifestările următoare: ideidelirante de grandoare, gelozie, halucinaţiipe tema persecuţiei sau a grandorii.

PARAPSIHOLOGIE, disciplină cares tudiază fenomenele paranormale(clarviziune, telepatie, telekinezie...)

în numeroase ţări, cercetători veniţi dinorizonturi diferite se străduiesc să verificerealitatea acestor fenomene şi să leexplice. Utilizând observaţia „armată",metoda statistică şi experimentul, ei auîncercat să introducă raţionalitatea îndomeniul iraţionalului.

După ce a studiat timp de mai mulţi aniarta prezicerii, F. Laplantine (1988) ajungela concluzia că acest fenomen este unmod de comunicare senzorial, intermitent,involuntar şi semieonştient. care nu estenici explicabil şi nici reproductibil dupăvoie. R. Chauvin, pe de altă parte, a extinsla animale experienţele de parapsihologic,spre a determina dacă şoarecii posedăcapacitatea de a prevedea viitorul (pre-cogniţie). Un mecanism automat trimiteîntr-un mod cu totul aleator un curentelectric într-o parte sau alta a unei cuşti;şoarecele utilizat ca subiect de experienţăeste avertizat prin aprinderea unui beculeţcă va trece curentul electric, fără a şti în ceparte se va produce şocul; dacă el se aflăîn „locul cel bun", atunci nu va simţicurentul electric. Or, experienţa, repetatăde foarte multe ori, arată că şoarecele segăseşte în partea care nu primeşte impul-suri electrice mult mai adesea decât pre-vede calculul probabilităţilor (Chauvin,Unele lucruri pe care nu mi le explic, 1976).

Numeroşi cercetători (H. Bender,L. T. Bendit, J. B. Rhine, E. Servadio...) austabilit realitatea percepţiei extrasenzo-riale\ fără a şi-o fi explicat. S. Freud vedeaîn telepatie modul de acţiune arhaic princare indivizii ajung să se înţeleagă unii cualţii, mod care a fost împins în arierplan încursul dezvoltării filogenetice (adică în

Page 74: Dictionar de  Psihologie Larousse

distincţie. Reţinând de la Janct ideea căpsihologia vine în contact absolut cu totulşi că, prin urmare, în lumea omului (şi nu

valorizat creator într-o suită de eseurimarcate de un profund „esprit de finesse".A studiat în special problematica afecti-vităţii şi structura personalităţii, arătân-du-se mereu reticent faţă de excesul de„exactitate" necomprehensivă. în Dramapsihologiei (1965) face un impresionantefort metapsihologie în tentativa de a-i daştiinţei psihicului o „conştiinţă de sine"care să fecundeze direcţii de cercetare maiconforme cu condiţia umană. A scris, întrealtele: Funcţia afectivităţii (1936); Carac-terele afectivităţii (1938); Psihologia per-sonalităţii (voi. I, 1939); Conştiinţă şiinconştient (1942); Adevăr şi eroare jmpsihologiei (1943); Psihologie pedagogică(1962); Invitaţie la cunoaşterea de sine(1970); Culmi şi abisuri ale personalităţii(1974); Cunoaşterea de sine şi cunoaştereapersonalităţii (1982).

PAVLOV (Ivan Petrovici), psihofiziolog rus (Riazan, 1849 - Leningrad,azi Sankt-Petersburg, 1936).

După ce şi-a luat doctoratul, s-a orientatcătre cercetările în domeniul circulaţieisanguine şi digestiei, cercetări care i-auadus în 1904 Premiul Nobel pentru fizio-logie şi medicină. Studiile sale privindsecreţiile gastrice l-au dus la descoperirea„reflexului condiţionat" (care se opunereflexului absolut, înnăscut) şi a impor-tanţei acestuia în psihismul animal şiuman.

Pentru Pavlov şi continuatorii opereisale (îndeosebi V. M. Behterev), feno-menele psihologice cele mai complexe

(deprinderi şi obişnuinţe, voinţă etc.) ar fireductibile la un ansamblu de reflexecondiţionate*, dintre care unele s-ar puteachiar transforma în reflexe absolute,ereditare (mai târziu Pavlov a renunţat laaceastă ultimă idee).

Opera lui I. P. Pavlov a dus la uneleaplicaţii practice, cele mai cunoscute dintreacestea fiind terapia comportamentală*,naşterea analgezică şi o biotipologie* careaminteşte de vechea clasificare hippo-cratică. Dintre lucrările sale, cităm raportulla Congresul internaţional de medicină dela Madrid, Psihologia experimentală şipsihopatologia la animale (1903); Ştiinţelenaturii şi ale creierului (1909); Emisferelecerebrale în stare normală şi patologică(1925); Prelegeri despre activitatea emis-ferelor cerebrale (1927); Un fiziolog răs-punde psihologilor (1932); Tipurile gene-rale de activitate nervoasă superioară Iaanimale şi la om (1935).

PEDAGOGIE, ştiinţă şi artă aeducaţiei. Azi termenul pedagogienu mai desemnează decât metodeleşi tehnicile utilizate de educatori.

Practicile pedagogice variază după socie-tăţi şi ideologia acestora, dar ele ţin seamaşi de progresele ştiinţei. Pedagogia modernănu mai consideră copilul ca pe un adultîn miniatură, ci ca pe o fiinţă cu propriasa individualitate, cu o structură parti-culară, supusă unor legi care îi sunt spe-cifice (a se vedea lucrările lui J. Piagetprivind în special evoluţia intelectuală),degajând în consecinţă noi metode deeducaţie şi de instruire, adaptate fiecăreivârste, întemeiate pe interesele" copilului,în aşa fel încât educaţia să devină funcţi-onală*, aplicând la fiecare caz particular

(surdomuţi, debili) un învăţământ şi teh-nici adecvate. Luminată de progreselepsihologiei, pedagogia respinge acumunele judecăţi de valoare, cum ar fi leneasau „reaua-voinţă". Azi copiii şi adoles-cenţii handicapaţi, cu o deficienţă deter-minată (dislexie, arieraţie afectivă etc),pot beneficia de un învăţământ special".-• HANDICAPAT.

PEDEAPSĂ, măsură luată împo-triva celui care a comis o greşealăsau un delict.

Educatorii pot evita sancţiunile trau-matizante, care devalorizează (umilinţăpublică) sau angoasează (cabinet noir);pe de altă parte, pedeapsa trebuie adap-tată la fiecare caz, trebuie să fie îndrep-tăţită, imediată şi lipsită de patimă, prezen-tându-se ca o consecinţă inevitabilă aunui act de care copilul este responsabil,în sfârşit, trebuie ştiut că unii subiecţicaută în mod inconştient pedeapsa, fie caurmare a unui sentiment de culpabilitate,fie din dorinţa de a atrage atenţia asupralor. Un băieţel de opt ani, cu o inteligenţănormală, orfan de ambii părinţi, se scăpape el cu regularitate în clasă; el îşi exprimaîn felul acesta ostilitatea faţă de învă-ţător şi de tutorii săi, devenind la unmoment dat personajul central al şcolii,găsind satisfacţie în bătăile primite, careerau pentru el mai de preţ decât indi-ferenţa, în aceste cazuri, terapeutica tre-buie să constea în suprimarea pedepselor,în înlocuirea acestora printr-o atitudineafectuoasă, permanentă, a membrilor antu-rajului.

P E D O L O G I E - PAIDOLOGIE.

PENSIONARE

PEDOFILIE, atracţie erotică mani-festată de un adult pentru copiimici.

Pedofilul,în general un retardat pe planafectiv, inhibat sau nevrozat, se simte înstare de inferioritate în faţa femeii adulteşi caută parteneri sexuali pe propria-imăsură, anume copii care săi satisfacăinfantilismul.

PEDOPSIHIATRIE, specialitatemedicală care are drept obiectdepistarea şi tratamentul maladi-ilor mentale la copil şi adolescent.

Pedopsihiatria, ca disciplină autonomă,este recentă. în Franţa ea a apărut, înînvăţământ, pe certificatul de studii spe-cializate de psihiatrie, în 1972. Printreprecursorii acestei „ştiinţe-artă" figureazămedici (E. Scguin, T. Simon), psihologi(A. Binet) şi pedagogi (J. H. Pestalozzi),Pedopsihiatria se sprijină în mare măsurăpe lucrările psihanaliştilor (S. şi A. Freud,R. A. Spitz).

PENSIONARE, trecere de la viaţaprofesională la inactivitate, deter-minată de vârstă.

Foarte oportună la timpul ei, aceastăinstituţie socială le apare astăzi unora cafiind o eroare psihologică şi fiziologică,într-adevăr, variaţiile individuale în pro-cesul de îmbătrânire şi în declinul for-ţelor fizice şi mentale sunt considerabile.Numeroşi muncitori ajunşi la limita devârstă, dar capabili încă să desfăşoare oactivitate satisfăcătoare, trăiesc în moddureros noua lor condiţie. Lipsiţi de ocu-paţie, ei se simt dezadaptaţi, devalorizaţi,nemulţumiţi, iar unii prezintă reacţii psiho-logice defavorabile (tulburări de dispo-ziţie: morocăneală, tristeţe, deprimare...),

Page 75: Dictionar de  Psihologie Larousse

PERLABORARE

nu există decât dungi albe şi negre tarea ei exclusiv intelectuala la certitudineaverticale, se joacă cu un baston ţinut bazata pe experienţa trăită. în acest sens,vertical, dar nu cu acelaşi baston când perlaborarea se înrudeşte cu abreacţia".acesta îi este prezentat orizontal. Ade-vărată este şi situaţia inversă. înregistrările PERSEVERAŢIE, repetare sauelectrice efectuate la nivelul celulelor c o n t i n u a r e a n o r m a l ă a unei acti-vizuale ale creierului arată că acestea nu v i tăţ i în t i m p ce cauza care areacţionează atunci când liniile expuse provocat-o a dispărut.formează un unghi drept cu acelea cu care Pentru psihologi, persistenţa exageratăanimalul se obişnuise. a unor atitudini sau acţiuni ar fi manifes-

Concluzia la care ajung cercetătorii tarea unei inerţii mentale (C. A. Spearman)britanici C. Blakemore şi G. Cooper este sau a unei lipse de fluiditate în ideaţiecă până şi mecanismele vizuale înnăscute (R. B. Cattell). Perseveraţia depinde detrebuie să fie întărite în momente bine condiţii înnăscute şi de factori dobândiţi,determinate (perioudă critică) prin sti- La subiecţii normali există o dispoziţiemulări externe. Măria Montessori numeşte generală la perseveraţie, care se manifestă„perioadă sensibilă" epoca de creştere în mai ales printr-o anumită dificultate încare un copil este pregătit pentru a dobândi modificarea deprinderilor, dar semneleo anumită funcţie. în mod normal, mediul cele mai nete de persistenţă a unor atitu-şi anturajul îi oferă copilului multiple dini Ş' de „vascozitate" a gândirii seocazii de exerciţiu potrivit cu trebuinţele observă în maladiile mentale,sale, în momentul în care acestea se fac Psihologii au creat teste de perseveraţiesimţite. Dacă asemenea ocazii lipsesc, pentru a aprecia în mod obiectiv aceastăposibilitatea dobândirii naturale a funcţiei trăsătură de personalitate. Exemplu: serespective este pierdută. Faptul acesta cere unei persoane să scrie într-un intervalar explica, în parte, cvasiincapacitatea de timp r litere mici a, apoi, într-uncopiilor sălbatici' de a învăţa limbajul interval de timp egal, să scrie litere mariuman şi de a se comporta ca oameni. A. pentru ca apoi să scrie alternativ a şi~> IMPREGNAŢIE; MATURIZARE. A într-un interval de timp 2 x t. Raportul

numărului literelor a faţă de numărulPERLABORARE, termen creat de literelor -4, comparat cu numărul total deJ. Laplanche şi J. B. Pontalis (1967) litere din cea de a treia secvenţă, este opentru a traduce cuvintele Dur- indicaţie a perseveraţiei subiectului testat.charbeiten şi Dwcharbeitung utili-zate de Freud şi care înseamnă, PERSEVERENŢĂ, calitate a uneiaproximativ, „elaborare interpre- persoane care rămâne fermă şitaţi vă". constantă într-o acţiune, în pofida

Perlaborarea este procesul psihic dato- obstacolelor întâlnite.rită căruia un subiect reuşeşte să-şi înfrângă S-a putut demonstra experimental, larezistenţele, să admită anumite repre- copii, că eşecurile diminuează perse-zentări (idei...) refulate şi să treacă de la verenţa, pe când succesele şi laudele o facrefuzul unei interpretări' sau de la accep- să crească în mod considerabil (Fajans,

PERSUASIUNE

1933). Noţiunea de perseverenţă se ata-şează unei valori morale (absentă dinobstinaţie, din încăpăţânare), dată fiindimportanţa raţionamentului şi a judecăţiicare subtensionează această conduită.

PERSONALITATE, element stabilal conduitei unei persoane; ceea ceo caracterizează şi o diferenţiază deo altă persoană.

Fiecare individ are particularităţile saleintelectuale, afective şi conative (cu refe-rire la voinţă, la temperament), al căroransamblu organizat determină personali-tatea. Fiecare om este totodată asemănătorcu ceilalţi membri ai grupului şi diferit deei prin amprenta unică a trăirilor sale.Singularitatea sa, fracţiunea cea mai origi-nală a Eului său. constituie esenţa perso-nalităţii sale. După unii autori, aceasta arfi determinată de constituţia fizică, eredi-tară (E. Kretschmer, W. H. Sheldon),dupăalţii de influenţele sociale (E. Guthrie). înrealitate, ansamblul structurat al dispo-ziţiilor înnăscute (ereditate, constituţie) şidobândite (mediu, educaţie şi reacţiile laaceste influenţe) este acela care determinăadaptarea originală a individului la anturajulsău. Această organizare se elaborează şi setransformă continuu sub influenţa matu-rizării biologice (vârstă, pubertate, meno-pauză...) şi a experienţelor personale (con-diţii socioculturale şi afective). Mai multdecât factorul biologic, căruia nu trebuiesă-i minimalizăm importanţa, condiţiilepsihologice joacă un rol considerabil înelaborarea personalităţii.

PERSONALITATE CULTURALĂ->• PERSONALITATE DE BAZĂ.

PERSONALITATE DE BAZĂ,nucleu de a t i t u d i n i ş i de sent i-m e n t e c o m u n e t u t u r o r membrilorunei societăţ i .

Trăsăturile de caracter depind în modstrict de influenţele culturale şi de modulde viaţă al colectivităţii. După americaniiA. Kardiner şi R. Linton, personalitatea debază se elaborează în copilărie, în mediulfamilial şi educativ. învăţarea este aceeacare condiţionează comportamentul şi per-mite adaptarea instituţiilor sociale carecontinuă săi structureze şi să-i modelezepe indivizi. Ca urmare a legăturilor reci-proce strânse pe care le întreţin, este posi-bil să se înţeleagă conduitele psihosocialeale persoanelor cu ajutorul studierii institu-ţiilor. La fel. se poate prevede natura şievoluţia acestora prin cunoaşterea exactăa personalităţii de bază. Acest concepttinde însă să fie înlocuit cu acela de „per-sonalitate culturală".

PERSUASIUNE, a c ţ i u n e exerci-t a t ă asupra cuiva în scopul de a-1d e t e r m i n a să creadă sau să facăceva.

Persuasiunea este folosită zi de zi deeducatorul care sugerează cu abilitate oanumită conduită, de medicul care îşilinişteşte pacientul sau de comerciantulcare vrea să vândă un nou produs. Unuldin mijloacele de persuasiune utilizate încomerţ este oferirea unei mostre. Pentrupromotor este vorba de aţi „apuca undeget": cerând puţin (utilizarea gratuită anoului produs), el speră să obţină mai mult(creşterea clientelei sale).

Sporul de informaţie nu este suficientpentru a-i convinge pe oameni. Pentrua convinge în mod eficient, trebuie maiîntâi să cunoşti starea de spirit, dorinţele,

Page 76: Dictionar de  Psihologie Larousse

PHILIPS 6/6

PHILIPS 6/6, metodă de discuţ ieîn grupe mici (şase persoane) carelucrează în secvenţe de şaseminute .

Şedinţa începe cu o expunere de maxi-mum 30 de minute, care trebuie să înfă-ţişeze clar diversele aspecte ale uneichestiuni. Asistenţa, divizată în subgrupede câte şase persoane, discută apoi timp deşase minute problema care ia fost înfă-ţişată. Ideile fiecărei subgrupe (întrebări şisoluţii propuse) sunt apoi prezentate decătre un purtător de cuvânt Ia masa cen-trală şi discutate cu conferenţiarul timp deşase minute (sau un număr de minute caresă fie multiplul lui şase, dar cel mai multoptsprezece minute). în timpul acesteidiscuţii pot avea loc schimburi de idei cupersoanele din sală, pentru clarificareapunctelor obscure.

PIAGET (Jean William Fritz), psi-holog elveţian (Neuchâtel, 1896 -Collonge-Bellerive, Elveţia, 1980).

Pasioiiat de ştiinţele naturale, acestbiolog a fost şi logician, deosebit de bineinformat în tot ceea ce priveşte filosofi a şipsihologia. Obscrvându-şi propriii copii,apoi pe elevii din şcolile primare, în jocu-rile lor şi în activităţile provocate, chestio-nându-i, supunându-i unor teste, el observăcă dezvoltarea gândirii şi a limbajului nuare loc în mod continuu, ci trece prin stadiidefinite. A fondat o nouă disciplină ştiin-ţifică, epistemologia genetică, vizând săexplice cunoaşterea în mod evolutiv. Dinopera sa, cităm: Limbajul şi gândirea lacopil (1923); Reprezentarea lumii la copil(1926); Naşterea inteligenţei (1936); Intro-ducere în epistemologia genetică (1950);înţelepciunea şi iluziile filosofiei(1965);

Biologie şi cunoaştere (1967); Posibilul şinecesarul (1981).

PICNIC, t ip morfologic caracte-rizat de predominarea formelorrotunde.

Picnicul este planturos, de statură mijlo-cie şi are tendinţa către ciclotimie'.

PICNOMORFIE, în tipologia luiE. Kretschmer, ansamblu al caracte-risticilor morfologice ale picnicului.

în biotipologia lui W. H. Sheldon cores-punde endomorfiei*.

PIERON (Henri), psiholog francez(Paris, 1881- id . , 1964).

I-a succedat lui A. Binet (1912) ca directoral laboratorului de psihologie experi-mentală de la Sorbona şi a fost numitprofesor la Collcge de France (1923), undea fost creată pentru el catedra de fiziologiea senzaţiilor. Cercetările sale, care tind săfacă din psihologie o ştiinţă obiectivă, seaxează în special pe percepţii şi pe meca-nismele psihofiziologice. Dintre lucrărilesale, cităm:ProWe/M Fiziologică a somnului(1912); Creierul şi gândirea (1923); Sen-zaţia, călăuză a vieţii (1945); Problemelefundamentale ale psihofizicii (1951); Dela actinie la om (1958-1959) şi, în cola-borare cu alţi autori, un important Tratatde psihologie aplicată (1949-1959).

PINEL (Philippe), medic francez(Saint-Andre-d'Alayrac, Tarn, 1745-Par i s , 1826).

Influenţat de ideile umanitare ale epociisale, a fost primul care i-a tratat pe„nebuni" ca pe nişte bolnavi, substituindbrutalităţilor un regim de bunătate com-prehensivă. A publicat numeroase lucrări,

PLASAMENT FAMILIAL SPECIALIZAT

între care şi un Tratat medico-filosofic mai mari servicii în experimentul psiho-asupra alienării mentale sau maniei (1801). farmacologic.

PIROMANIE, tendinţă morbidă dea incendia.

Piromanul este propulsat de o impulsieirezistibilă. El simte născându-se şi cres-când în el o tensiune care nu poate dis-părea decât dacă dă foc la ceva. Trecereala act îi provoacă o marc uşurare, izbuc-nirea flăcării fiind trăită ca o nespusăplăcere. Piromanul este un obsedat carecedează dorinţei de a asista la un incendiu(spectacol emoţionant, inconştient legat desimbolismul sexual al flăcării), profitândde un colaps al controlului său voluntar.

PITIATISM, ansamblu de tulburărifizice produse de sugest ie şi vin-decabile cu ajutorul persuasiunii.

Termenul a fost creat de J. Babinski(1901), spre a caracteriza isteria* zisă „deconversie"*. La unele persoane pitiatismulpoate surveni accidental, ca urmare a unuitraumatism sau a unei emoţii (paralizie, deexemplu).

PLACEBO, subs tanţă inofensivă,l ipsită de orice p u t e r e farma-cologică, prescr isă ca medicaţ ieautent ică.

Placebo nu operează decât prin efectulsău psihologic, dar eficacitatea sa estereală. în general, se poate afirma că otreime dintre bolnavi îi simt efectulbenefic. Explicaţia efectului placebo stă însugestie, pe de o parte,în condiţionare", pede altă parte (P. Kissel şi D. Barrucand,1964). în terapeutică se utilizează placebopentru a se evita folosirea unor doze exa-gerate de medicamente, dar el aduce cele

PLAN DALTON, t e h n i c ă peda-gogică experimentată pentru primadată în 1920, la Dalton (Massachu-set ts . Statele Unite).

Autorul său, Miss H. Parkhurst, insti-tutoare rurală impregnată de ideile luiJ. Dewey', vrea mai înainte de toate săindividualizeze învăţământul. Fiecare şcolartrebuie să progreseze în ritmul său. Drepturmare, nu mai există lecţii magistrale,cărţi şcolare sau clasamente. în locul lor,copilul dispune de fişiere în care găseşteindicaţii pentru muncă, informaţii, refe-rinţe, exerciţii pe care învăţătorul le con-trolează în mod individual. Clasele suntînlocuite prin laboratoare specializate.Şcolarul rămâne în fiecare secţie atâta timpcât doreşte, cu condiţia ca până la sfârşitullunii să fi studiat toate materiile prevăzutede program. Prin această metodă copiluldobândeşte simţul responsabilităţii şi alvalorii sale; el se obişnuieşte să lucrezesingur şi trăieşte satisfacţii mai multe.•->• ŞCOALA ACTIVĂ.

PLASAMENT FAMILIAL SPECI-ALIZAT, mod de intervenţie so-cială care tinde să-i uşureze parţialpe părinţi de povara unui copilhandicapat (pe care totuşi îl ajutăin continuare), prin încredinţareaacestuia unei asistente materneacceptate.

îngrijirile de care are nevoie un infirmconstituie o sarcină pe care puţine persoanesunt în stare să şi-o asume. Majoritateapărinţilor doresc plasarea copilului lorhandicapat' într-un institut medico-peda-gogic, dar aceste stabilimente sunt rare şi

Page 77: Dictionar de  Psihologie Larousse

PLĂCERE

este util să se recurgă la alte structuri deajutorare. Plasamentele familiale specia-lizate sunt uneori organizate în ra/.a unuistabiliment care le asigură gestiunea admi-nistrativă, fără a se amesteca în funcţi-onarea lor. O asistentă socială îi viziteazăcu regularitate pe părinţii-tutori. O familienu poate primi decât un singur copil han-dicapat, fiind ajutată de o echipă compusădin medici (psihiatru, pediatru, reeducator),un psiholog, un educator şi un kinezi-terapeut. Părinţii copilului handicapat suntprimiţi la dispensar. Ei îl pot lua pe copilacasă de două ori pe lună, în wcek-end.Pentru ca părinţii-tutori să aibă o zi deodihnă pe săptămână, o a doua educatoarese ocupă de toţi copiii din sector, pe careîi primeşte alternativ, în grupe mici, demaximum 5-6 copii.

PLĂCERE, emoţie legată de osenzaţie agreabilă sau de satis-facerea unei tendinţe.

Depinzând de starea subiectului, plăcereaeste instabilă; ea nu rezistă saţietăţii şidispare o dată cu rezolvarea tensiuniigenerate de trebuinţă. Ca şi durerea, aredrept efect orientarea activităţii individuluipe calea adaptării: copilul scuipă o sub-stanţă amară, dar nu şi o prăjitură; amintireape care o păstrează îi călăuzeşte mai târziuconduita. Plăcerea este inseparabilă dedorinţă, aşa cum durerea este inseparabilăde reacţia de aversiune. Căutarea plăceriişi fuga de durere, caracteristice pentrucomportamentul fiinţelor vii, se observăchiar şi la animalele inferioare, cum suntdafniile sau paramecii; acestea sunt încăutarea anumitor surse de excitaţie (taxii'pozitive), sunt respinse de altele (patii')sau „îşi aleg preferendum-ui lor".

La animalele superioare (şobolani şi altemamifere), J. Olds şi colaboratorii săi(1954) au descoperit existenţa unor „centriai plăcerii", localizaţi la baza creierului(hipotalamus şi septum). Excitarea acestorzone, prin intermediul unor microelectroziimplantaţi în encefal, produce un afect*plăcut. Dacă îl învăţăm pe un şobolan să-şiadministreze plăcerea apăsând pe o pedală,se constată că el o face într-o cadenţă dince în ce mai rapidă, de mii de ori pe oră,până la epuizarea totală. „Centrii plăcerii",numiţi ulterior sistem recompensator alcreierului, produc endorfine*. Plăcerea ianaştere prin activarea acestui sistem decătre un agent fizic (senzaţie), chimic(drog) sau psihic (succes).

POLITZER (Georges), filosof şi psi-holog francez originar din România(Oradea, 1903 -Suresnes, 1942).

A criticat la fel de violent introspecţia,behaviorismul şi psihologia experimentală.Mai favorabil psihanalizei, respinge totuşiipoteza inconştientului. Propune o psiho-logie concretă, al cărei obiect ar fi „dramaumană", omul în totalitatea sa, cu moti-vaţiile sale biologice, sociale şi economice.Arestat pentru activităţile sale în Rezis-tenţă, este împuşcat de germani în ziua de23 mai 1942. Dintre scrierile sale, citămCritica fundamentelor psihologiei (1928).

POPESCU-NEVEANU (Paul), psi-holog român (Huşi, jud. Vaslui,1926 - Bucureşti, 1994).

Absolvent al Facultăţii de Psihologie şiPedagogie a Universităţii din Bucureşti(1949), obţine doctoratul în psihologie laUniversitatea din Leningrad. Din 1953 afost conferenţiar, iar din 1969 profesor de

PREFERENDUM

psihologie la Universitatea Bucureşti.Membru al Asociaţiei psihologilor delimbă franceză, în anii 1963-1964 a ţinutun curs la Universitatea din Paris. A stu-diat îndeosebi sensibilitatea, bazele fizio-logice ale temperamentelor umane, onto-geneza proceselor cognitive, trăsăturile depersonalitate, propunând un nou model alsistemului psihic uman. Dintre scrierilesale, cităm: Tipurile de activitate nervoasăsuperioară la om (1961); Personalitatea şicunoaşterea ei (1969); Introducere în psi-hologia militară (1970); Dicţionar de psi-hologie (1978).

POZIŢIE DEPRESIVĂ - KLEIN(MELANIE).

POZIŢIE PARANOIDĂ -+ KLEIN(MELANIE)

POZIŢIE SCIZOPARANOIDĂ •KLEIN (MELANIE)

PRAG, intensitate pe care trebuiesă o atingă un stimul pentru a fiperceput sau pentru a provoca oreacţie a organismului.

Numim prag absolut excitaţia minimalăcapabilă să producă o senzaţie (începândde la ce distanţă aude o persoană tic-taculunui ceas care se apropie de urechea sa?)şi prag diferenţial cantitatea minimă cucare trebuie să facem să varieze stimululiniţial în aşa fel încât subiectul să sesizezeo modificare o senzaţiei: între 15 şi 16 g,15 şi 17 g, 15 şi 18 g nu percep nici o dife-renţă, aceasta nedevenind perceptibilădecât de la 20 g încolo. Valorile pragurilorabsolute şi diferenţiale sunt rezultate statis-tice; ele corespund mediei unui anumitnumăr de măsurări, variind de la un individ

la altul (grad de acuitate senzorială, vârstă,sănătate, interes faţă de probă...), precumşi în raport cu natura şi intensitatea sen-zaţiilor studiate.

Sensibilitatea noastră funcţionează cândca un aparat de precizie, când ca un aparatgrosier: în timp ce pot distinge o greutatede KM) g faţă de una de 110 g, îmi este cutotul imposibil de a percepe o diferenţăîntre 1 kg şi 1010 g. în schimb, diferenţiez1000 g de 1100 g (diferenţă = 100 g). încele două cazuri în care este perceptibilăo diferenţă, raportul este constant (10/100= 100/1000= 1/10), ceea ce se enunţă înLegea lui Weber: pragul diferenţial esteproporţional cu intensitatea iniţială astimulului. Precizia sensibilităţii noastredepinde de mărimile pe care le are deestimat.

PRAGMATISM, teorie care iavaloarea practică drept dovadă deadevăr.

W. James' spunea: „Este adevărat ceeace reuşeşte". Fără a vrea să justifice opor-tunismul, el susţinea că o idee este adevă-rată dacă permite să se realizeze cevavalabil şi dacă procură satisfacţie.

PRECONŞTIENT, în prima teoriefreudiană, unul din sistemele careconstituie aparatul psihic*.

Preconştientul regrupează ansamblulproceselor psihice latente, dar disponibile,adică apte de a deveni conştiente (amin-tirile, de exemplu). Un sistem de cenzurăreglează trecerea de la preconştient laconştientă.

PREFERENDUM, valoare optimalăde excitaţie, datorată unui agent

Page 78: Dictionar de  Psihologie Larousse

PSIHOLOGIE CLINICA

Pe de o parte, durata vieţii majorităţiianimalelor fiind mai scurtă decât aceea aomului, este posibil să se întreprindăcercetări pe termen lung. Experimentând,de exemplu, pe douăzeci de generaţii deşobolani (în cazul omului ar fi fost nevoiede 6(X) de ani!), s-a putut studia influenţaeredităţii asupra aptitudinii de a parcurgeun labirint. Pe de altă parte, dat fiind faptulcă se pot controla mai bine condiţiile deviaţă şi starea fiziologică a animalelordecât acelea ale omului, sunt realizabileunele experienţe; este posibil.de exemplu,să se măsoare forţa tendinţelor (foame,sete...) prin metoda privaţiunilor, greu deaplicat la fiinţa umană. Psihologia animalăconstituie un domeniu în care se elabo-rează noi metode care fac apel la tehnicilecele mai moderne.

PSIHOLOGIE CLINICĂ, metodăspecifică de înţelegere a condui-telor umane, care urmăreş te sădetermine s imultan ceea ce es tetipic şi ceea ce este individual la unsubiect, considerat ca o fiinţă caretrăieşte o situaţie definită.

Străduindu-se să înţeleagă sensul con-duitelor, ea analizează conflictele per-soanei (sau grupului) şi încercările sale dea le rezolva. Psihologia clinică utilizeazădatele furnizate de ancheta socială (măr-turii recoltate din anturajul subiectului),tehnici experimentale (teste de inteligenţă,de caracter etc.), observarea comporta-mentului, convorbirea de Ia om la om,datele biotipologiei şi acelea ale psiha-nalizei, căutând să integreze toate elemen-tele obţinute într-o reprezentare de an-samblu suficient de coerentă privind com-portamentul subiectului, ale cărui motivaţii

248

şi semnificaţie profundă vrea să le dega-jeze. Pornind de la studiul de caz apro-fundat, psihologia clinică speră să ajungăla o generalizare ştiinţifică valabilă.

PSIHOLOGIE COMPARATĂ, ra-mură a psihologiei care caută săscoată în evidenţă similitudinilesau diferenţele psihologice, punândîn paralel omul şi animalul, oameniisau grupurile umane, în funcţie derase, medii culturale, niveluri socio-economice, vârste etc.

Experienţa lui W. N. Kellog, care şi-acrescut fiul împreună cu un pui de cim-panzeu de aceeaşi vârstă, cercetările luiO. Klineberg în rândurile copiilor deindieni din rezervaţii şi ale copiilor albicare frecventau aceleaşi şcoli, acelea alelui A. Gesell privind gemenii, toatestudiile care pun în joc un grup sau unsubiect martor intră în cadrul psihologieicomparate.

PSIHOLOGIE CONCRETĂ, psiho-logie în raport cu realitatea.

în 1929, G. Politzer*, fondatorul unei„Reviste de psihologie concretă", a atacatpsihologia ştiinţifică axată pe studiereaomului în laborator, independent de con-diţiile sale de viaţă. Ostil acestei forme decercetare artificială, el preconizează oabordare diferită a fiinţei umane, bazată pecomprehensiunea comportamentelor, exa-minate în raport cu întregul „dramei" indi-viduale.

PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ,s tudiu comparat iv al diferenţelorindividuale.

Fiinţele umane se difereţiază unelede altele prin caracteristicile lor fizice

PSIHOLOGIE GENETICA

(vârstă, sex, talie, greutate, culoarea pielii,a părului...) şi mentale (inteligenţă, aptitu-dini, caracter...). Obiectul psihologiei dife-renţiale este cunoaşterea acestor diferenţe.Scopul său nu este numai speculativ, ciîndeosebi practic, iar câmpul de aplicareînglobează atât orientarea şcolară şi pro-fesională cât şi criminologia. Psihologiadiferenţială caută să cunoască aptitudinileunui individ, să înţeleagă personalitateasa în funcţie de bagajul său ereditar şi deinfluenţele suferite în mediu (educaţie,cultură...) în acest scop utilizează în spe-cial metodele psihometrice (testele).

PSIHOLOGIE DINAMICĂ, ramurăa psihologiei care studiază forţeleexerci tate asupra fiinţei umaneşi consecinţe le lor în organizareapersonalităţii.

Examinează omul în câmpul său psiho-logic, acţionând şi reacţionând, supus ten-siunilor interioare şi exterioare, în reţeauasa de relaţii umane. Face apel la datelepsihologiei sociale' şi ale psihanalizeipentru a înţelege comportamentele şi moti-vaţiile indivizilor (adesea inconştiente).-• LEVIN (KURT).

PSIHOLOGIE ECONOMICĂ, dis-ciplină care are ca obiect studiulconduitelor umane în sectoarele deproducţie, distribuţie şi consum alresurselor.

Există aproape întotdeauna o diferenţăîntre trebuinţele şi dorinţele omului şiposibilităţile de a şi le satisface. Psihologiaeconomică studiază comportamentele indi-viduale (motivaţii, decizii de cumpărare...)şi de grup. Una din metodele sale estesondajul de opinie, practicat cu regularitatepentru a se aprecia aşteptările cumpă-rătorilor.

PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ,ramură a psihologiei care s u p u n eexperimentări i faptele c u n o s c u t eprin observaţie, spre a le verifica şia le stabili legile.

Dându-le unor subiecţi să înveţe o listăde silabe lipsite de sens, H. Ebbinghaus" ademonstrat existenţa unui număr de legiprivind memoria şi învăţarea. Tot aşa,urmărind o singură variabilă (prezenţamamei), R. Spitz* a descoperit ravagiilecarenţei afective precoce.

Aproape toate faptele psihice sunt sus-ceptibile de studiere ştiinţifică. Dar psiho-logia experimentală se izbeşte de obstacolede ordin moral (nu se poate experimentaliber asupra omului). Pentru a depăşi acesteobstacole, psihologia experimentală faceapel la psihologia animală. Utilizând şoarecialbi, C. J. Warden a studiat forţa tendin-ţelor' (tendinţa maternă este mai puternicădecât setea, care este mai puternică decâtfoamea etc). Psihologia experimentalăcaută să degaje legile generale la care sesupune orice individ, spre a scoate maibine în relief ceea ce este singular, ireduc-tibil, diferenţiindu-1 de ceilalţi.

PSIHOLOGIE GENETICĂ, studiual dezvoltării mentale a copilului.

Această ramură a psihologiei descrietransformarea copilului în adult, progre-sele sale, stadiile prin care trece, căutândsă înţeleagă semnificaţia lor funcţională.A. Gesell în Statele Unite, J. Piaget înElveţia, H. Wallon în Franţa au fost teore-ticienii acestei psihologii caie se bazeazăpe noţiunile-cheie de maturizare* şi deînvăţare'. Psihologia genetică înglobeazăepistemologia genetică, al cărei obiect selimitează la geneza categoriilor esenţialeale gândirii. -> PSIHOLOGIA COPILULUI.

Page 79: Dictionar de  Psihologie Larousse

PSIHOMETRIE

important pentru om nu este de a-şi satis-face trebuinţele, ci de a trăi „cum secuvine", adică coform legilor înscrise înfiinţa sa. în această optică, psihologuldevine un mediatqr datorită căruia omul sepoate cunoaşte mai bine cât şi un educatorcare îi deschide drumul realizării de sine.

PSIHOMETRIE, ansamblu de me-tode şi de tehnici care permitmăsurarea fenomenelor psihice.

în sensul său cel mai larg, acest termenînglobează toate cercetările senzorimetrice(praguri senzoriale, timp de reacţie...), dareste folosit de obicei, într-un sens mairestrâns, pentru a desemna ansamblul tes-telor cognitive şi, în general, toate testelecare servesc la aprecierea aptitudinilor şia nivelurilor de dezvoltare (maturitateasocială, de exemplu).

Introducerea măsurării în psihologie adeterminat mari progrese în această disci-plină. Dar utilizarea rezultatelor cifrice nueste lipsită de pericole. Un număr nu aredecât o valoare indicativă; nu este decât unelement al diagosticului pe care psihologulîl are de formulat. El infirmă sau confirmăo ipoteză şi trebuie întotdeauna raportat laalte observaţii şi la istoria individului exa-minat. Dacă un Q.I. de 130 exprimă, fărănici o îndoială, o inteligenţă superioară, unQ.I. de 70 nu indică întotdeauna existenţaunei deficienţe intelectuale. Acest rezultatpoate fi datorat anxietăţii, unei inhibiţiinevrotice, opoziţiei subiectului sau absenţeisale de interes pentru probele propuse.

Important este deci ca psihologul să nuse cantoneze într-un rol de tehnician delaborator, destinat să furnizeze măsurătoriexacte, ci să fie capabil să le interpretezeîn mod corect, în funcţie de observaţiile

calitative, nemăsurabile, a căror însem-nătate nu trebuie subestimată.

PSIHOPATIE, stare mentală pato-logică.

într-un sens mai restrâns, acest termense aplică mai ales deviaţiilor caracteriale(afectivitate, voinţă), care determină con-duite antisociale, fără culpabilitate apa-rentă. Psihopaţii nu se clasează nici printrepsihotici (realmente alienaţi) şi nici printrenevrotici (care sunt conştienţi de tulbu-rările lor). Ei sunt indivizi instabili, impul-sivi şi dificili, al căror comportament facesă sufere mai ales anturajul lor. Inadap-taţi social, ei au adesea de-a face cujustiţia. După lucrările lui S. Glueck şiW. H. Sheldon, ci se recrutează îndeosebidiii rândurile subiecţilor de tip atletic.Noţiunea de psihopatie, datorată IuiK. Schncider (1923), se înrudeşte cu aceeade „personalitate antisocială" a america-nilor (DSM I1I-R, 1989).

PSIHOPATOLOGIE - PSIHOLOGIEPATOLOGICĂ.

PSIHOTEHNICĂ, ansamblu detehnici de psihologie experimen-tală aplicate problemelor umane.

Psihotehnica este utilizată mai ales înindustrie, comerţ şi armată. Ea îşi propune,în esenţă, să definească condiţiile demuncă cele mai favorabile, adaptareaomului la munca sa şi să-1 ajute pe om săse integreze în grupul profesional. Instru-mentele sale privilegiate sunt testele. înarmată, ca şi în industrie, psihotehnica apermis reducerea considerabilă (cu circa otreime) a duratei învăţării şi a număruluide accidente. Termenul de psihotehnicatinde să fie înlocuit prin acela de psiho-logie aplicată.

PSIHOTERAPIE INSTITUŢIONALA

PSIHOTERAPIE, apucare metodicăa unor tehnici psihologice deter-minate, pentru restabilirea echi-librului afectiv al unei persoane.

Câmpul psihoterapiei este extrem devast, începând cu tulburările caracteriale şinevroze şi terminând cu afecţiunile psiho-somatice şi chiar psihozele. Toate meto-dele psihoterapeutice (susţinerea mora-lului, sugestie, reeducare, psihanaliză etc).care se bazează pe comunicarea dintrepsihoterapeut şi bolnav, urmăresc scopuriidentice, adică împlinirea personalităţii şio mai bună integrare socială a subiectului.

După modurile lor de acţiune, se distingtrei mari categorii de psihoterapii: aceleabazate pe sugestie (persuasiune, direc-ţionare morală); acelea bazate pe catharsis(retrăirea, sub efectul hipnozei sau al sub-narcozei, a sentimentelor refulate); aceleacare îi permit pacientului să-şi modificepersonalitatea prin analiza conflictelor saleprofunde, care integrează în conştiinţa saafecte inconştiente şi îi modifică meca-nismele de apărare". Tipul acestor psiho-terapii abisale este psihanaliza, rezervatăunor cazuri deosebite.

Psihoterapia se bazează pe încredereabolnavului în tratament şi în persoanaterapeutului, pe relaţia de comprehensiunereciprocă care se stabileşte între ei şidatorită căreia pacientul îşi poate exprimaliber problemele, fără teama de a fi răujudecat, descătuşându-şi (pe plan verbal)impulsiile şi repunând în discuţie imagineape care şi-o face despre el însuşi. în relaţiainterumană astfel creată, subiectul învaţăsă-şi modifice atitudinile faţă de propria-ipersoană şi faţă de lumea exterioară, adap-tându-se mai bine la realitate.

Metodele folosite în psihoterapie trebuiesă fie adecvate cazurilor individuale: uniinecesită încurajări, alţii o reeducare sau opsihanaliză. înainte de a întreprinde untratament de acest gen este deci necesarăcunoaşterea exactă a fiecărui bolnav. Celemai bune rezultate se obţin cu subiecţiicare doresc să se vindece, care coopereazăliber la tratament şi care sunt suficient deinteligenţi ca să înţeleagă mecanismelepsihologice analizate şi care nu trag de peurma maladiei lor beneficii' prea impor-tante. La copii psihoterapiile se bazează înesenţă pe tehnicile expresive, cum suntdesenul, modelajul, marionetele. ->• ANA-LIZĂ TRANZACŢIONALĂ; AVERSIUNE; JOCO-

TERAPIE; PSIHODRAMĂ; STRIGĂT PRIMAL;

TERAPIE COMPORTAMENTALĂ. [Se poate

citi G. Ionescu, Psihoterapie (1990) —nota trad.]

PSIHOTERAPIE INSTITUŢIO-NALĂ, în sensul cel mai larg, efectterapeutic exercitat de o instituţieasupra bolnavilor care sunt trataţiaici. întT'Un sens restrâns, ansamblude tehnici psihosociologice folositepentru ameliorarea raporturilorinterpersonale din cadrul unui spitalîn scopul de a face din aceastăinstituţie un instrument realmenteterapeutic.

Centru de îngrijire, ca şi loc de viaţă, spi-talul psihiatric face eforturi, de la începutulanilor 1950 încoace, de a ameliora con-diţiile de existenţă ale bolnavilor şi relaţiileumane din interiorul său. în acest scop aufost create aici ateliere de ergoterapie',cluburi de arte plastice, de teatru, demuzică, de sport, yoga etc, la gestionareacărora, în măsura posibilităţilor, sunt

Page 80: Dictionar de  Psihologie Larousse

PSIHOTERAPIE ÎN GRUP

asociaţi bolnavii. O atare viaţă socialănecesită întâlniri şi schimburi, fie şi numaispre a împărţi responsabilităţile şi a reduceinevitabilele tensiuni. La reuniunile perio-dice, la care participă pensionarii, perso-nalul de îngrijire şi chiar personalul admi-nistrativ, sunt dezbătute dificultăţile apă-rute. Asemenea discuţii, conduse de prac-ticieni experimentaţi şi prudenţi, sfârşescprin a transforma climatul instituţiei: atitu-dinile autoritare, agresive şi inhibitoaresunt progresiv abandonate în folosul con-duitelor mai democratice şi mai destinse.

PSIHOTERAPIE ÎN GRUP, me-todă de t r a t a m e n t colectiv al tul-burărilor fizice sau mentale dato-rate unui conflict intrapsihic.

Ideea de a regrupa pacienţi pentru adiscuta împreună problemele lor dateazăde la începutul anilor 1930 (i. L. Moreno,1932). Ea se bazează, în esenţă, pe douăobservaţii: când se reunesc mai multepersoane, ele se influenţează reciproc; estemai uşor să vezi şi să înţelegi problemelealtuia decât pe ale tale. Există multipleforme de psihoterapii colective, celeprincipale fiind discuţia liberă (partici-panţii exprimă în mod spontan ceea cesimt şt gândesc) şi psihodrama*.

Pentru unii autori, cum este P. Joshi(1975), psihoterapia în grup ar răspundeformei noi pe care o ia maladia mentală,mai mult comportamentală decât trăită peplan interior, mai mult socială şi mai puţinindividuală. Intenţia majoră a psihoterapieiîn grup ar fi o mai bună conştientizare decătre individ a contextului social ambiant(J. C. Sager şi H. S. Kaplan, 1972).

PSIHOTIC, subiect afectat depsihoză*.

PSIHOTROP, substanţă naturalăsau sintetică a cărei acţiune asuprasistemului nervos central estecapabilă să modifice act ivi tateamentală şi conduita unui individ.

Se disting trei grupe de psihotrope:scdutivele (neuroleptice', tranchilizante*,hipnotice), stimulentele (antidepresive...)şi perturbatori psihici (halucinogene, stu-pefiante, substanţe exaltante, cum sunteterul şi alcoolul).

PSIHOZĂ, maladie mentală gravă,caracter izată prin pierderea con-tactului cu realul şi alterarea fun-ciară a legăturii interumane, cauzăde inadaptare socială a subiectului.

Contrar nevroticului, care este conştientde dificultăţile sale personale, psihoticulîşi ignoră tulburările: izolându-se de lumeaexterioară, el îşi creează un univers privatpe care îl fasonează după plac şi în care eleste atotputernic.

Există mai multe categorii de psihoze:schizofrenia*, psihoza maniaco-depresivă",delirurile (paranoia*, psihoza halucina-torie cronică, parafrenia). Activitatea deli-rantă — care se manifestă, în atitudini şiconduite, prin pierderea simţului auto-critic, deviaţii ale judecăţii logice, modulde gândire dereal — exprimă profundaalienare a persoanei şi constituie caracte-ristica cea mai tipică a psihozelor. Acesteasunt relativ frecvente (1% din populaţiaurbană).

PSIHOTERAPIE NONDIRECTIVĂ PSIHOZĂ MANIACO-DEPRESIVĂ,-» ROGERS (CARL). afecţiune mentală caracter izată

PUBLICITATE

de a l te rnanţa fazelor maniace şimelancolice.

Psihoza maniaco-depresivă este maipuţin frecventă la bărbaţi decât la femei(şapte bărbaţi la zece femei); ea parelegată de tipul „picnic"" (H. Luxemburger)şi se transmite genetic. într-adevăr, pecând psihoza maniaco-depresivă afecteazăcirca 1% din populaţia generală, în unelefamilii frecvenţa sa variază între 9% şi18%. Se pare (dar lucrul acesta rămâne dedemonstrat) că o genă purtată de cromo-zomul 11 joacă un rol predispozant în apa-riţia acestei maladii („Nature", 26 febru-arie 1987). Cu toate acestea, în declanşareaacestor tulburări un rol cert au factoriipsihosociali, şocurile emoţionale*.

Pubertatea care, în climatul nostru,debutează între 12 şi 14 ani, poate fi pre-coce (rareori) sau întârziată (circa 12%dintre subiecţi). încetinirea ritmului evo-lutiv la un copil normal — care, de altfel,va deveni un adult normal — este în gene-ral neglijată de părinţi. Cu toate acestea,ea poate să aibă repercusiuni psihologicerelativ importante: şcolarii prezintă adeseaun deficit specific de aptitudini intelectuale(inaptitudine de a raţiona abstract), careatrag după ele eşecuri şi, în consecinţă, odeteriorare a aplicaţiei şcolare şi senti-mente de inferioritate; ei păstrează atitu-dini puerile şi o personalitate imatură.

Pubertatea este o criză psihobiologicăasociată adesea cu dificultăţi si tulburări

PSITACISM, repetare mecanică deexpresii şi de fraze cuprinzătoare.

Iniţial formă de învăţământ în careelevul nu avea decât să repete „papaga-liceşte" frazele pe care trebuia să le reţină,în psihopatologie termenul este utilizatpentru a caracteriza comportamentul unuisubiect care repetă o expresie fără a seîngriji de semnificaţia acesteia. Aceastătulburare se întâlneşte destul de frecventla deficienţii intelectual. -» ECOLALIE.

PUBERTATE, ansamblu de trans-formări psihoorganice legate dematurizarea sexuală şi care traductrecerea de la copilărie la adoles-cenţă.

Pubertatea se manifestă mai ales printr-oîmplinire a corpului, dezvoltarea caracte-relor sexuale secundare (pilozitate pubianăşi axilară, modificarea vocii), apariţiaprimelor menstruaţii la fete şi a spermato-zoizilor în lichidul seminal la băieţi.

nilă"' descrisă de M. Debesse). Psihosocio-logii (M. Mead) au arătat că aceste tulbu-rări provin din situaţia ambiguă a adoles-centului în societatea noastră; nici copil,nici adult, el nu are un statut precis şirămâne nesigur în ceea ce priveşte rolulsău; dacă îşi afirmă independenţa, seloveşte de adulţi, iar dacă refuză să-şiasume responsabilităţi sociale sau profe-sionale, de asemenea nu le dă satisfacţie.

PUBLICITATE, ansamblu de teh-nici folosite de o întrepr inderecomercială pentru a-şi const i tui oclientelă şi a favoriza difuzarea adiverse mărfuri.

O dată cu dezvoltarea psihologieimaselor şi a mijloacelor de difuzare (presă,afişe, radio, televiziune), publicitatea aluat un avânt considerabil. întreprinderileindustriale şi comerciale îi consacră circa5% din cifra lor de afaceri (în 1987, înFranţa, aproape 39 miliarde de franci aufost cheltuiţi pentru publicitate |sursă:S.E.C.O.D.I.P.]). Publicitatea se sprijină

Page 81: Dictionar de  Psihologie Larousse

inversează, trecând de la activitatela pasivitate, ori invers.

în felul acesta dorinţa de a face rău(sadism) se poate transforma în dorinţa dea suferi (masochism), dorinţa de a vedea(voierism) în trebuinţa de a fi văzut (exhi-biţionism) etc. Anna Freud citează cazulunui băieţel căruia îi era teamă de castrare.în crizele sale de angoasă el manifesta unelan războinic, îmbrăca o uniformă de sol-dat şi punea mâna pe armele din panopliasa de copil: anxietatea sa se ranversa în

RAPTUS, manifestare bruscă şiirezistibilă care îl împinge pe su-biect la o acţiune cu consecinţeuneori tragice: fugă, sinucidere,omor.

Se observă cel mai adesea în epilepsie(escapadă, furie), alcoolism cronic şimelancolie (suicid). Raptusul se asociazăcu o obnubilare mai mult sau mai puţintotală a conştiinţei.

R.A.S. -• AJUTOARE SPECIALIZATE.

RASĂ, varietate de specie umanăai cărei membri se disting princaractere fizice de origine genetică.

Specialiştii reuniţi de UNESCO (1950-1951) pentru a elabora o „Declaraţieasupra rasei" nu au recunoscut decât treimari grupe de fiinţe umane: grupa cauca-zoidă (albă), grupa negroidă şi grupamongoloidă. După aceşti savanţi, toatesubgrupele sunt arbitrare şi nu există decâtîn spiritul clasificatorului. Nu există rasăpură, iar mitul nazist al superiorităţii aria-nului germanic faţă de ceilalţi oameni erao impostură. Multă vreme s-a crezut că

diferenţele psihologice sunt legate de dife-renţele de rasă, că negrul are mai alescalităţi senzoriale, albul aptitudini inte-lectuale etc. Astăzi e fapt demonstrat(O. Klincberg. F. Brown etc.) că superio-ritatea relativă a unora asupra altora de-pinde csenţialmente de condiţiile socio-culturale şi economice.

Mai mult decât rasa, mediul şi climatulsocial sunt acelea care explică diferenţelede aptitudini constatate între indivizi.Klincberg a demonstrat, de exemplu, cănivelul intelectual al negrilor americanieste mai ridicat în nordul decât în sudulStatelor Unite şi că la oamenii de culoareveniţi să se stabilească în nord acest nivelcreşte pe durata şederii lor în aceastăregiune. Ameliorarea intelectuală se pro-duce în mod regulat atunci când niveluleconomic şi educativ creşte.

RAŢIONALIZARE, justificare aunei conduite ale cărei motiveautentice sunt ignorate.

Un subiect în stare de hipnoză, careprimeşte ordinul de a săvârşi o anumităacţiune după trezire, execută acel act fărăa-i cunoaşte motivul real. Dacă i se ceresă-şi explice comportamentul, el invocă totfelul de motive. Necunoscând forţele careîl animă, el este obligat să-şi justifice con-duita printr-o cauză logică, lată unexemplu: un băiat, îndrăgostit de institu-toarea lui, îi fură o batistă. Interogat, elrăspunde că a avut nevoie de o batistă şică nu a îndrăznit să o ceară, pe când înrealitate căuta să posede un obiect care săsimbolizeze persoana iubită. Inteligenţa saa reorganizat într-un mod acceptabil rapor-turile dintre elementele inconştiente.

RĂSUNET

RAŢIONAMENT,operaţie a gân-dirii care constă într-o înlănţuirelogică de raporturi (adică de jude-căţi), ducând la o concluzie.

Calitatea raţionamentului depinde depremisele sale. Şcolarul de 7-8 ani spunecă untdelemnul pluteşte pe apă pentrucă este „gras", pentru ca apoi, abandonândaceastă însuşire inaplicabilă altor obiecte(lemn, plută...), să spună că este „uşor".Raţionamentul său este întemeiat pe obser-varea realităţii. Mai târziu, spre 11-12 ani,el este capabil să raţioneze abstract şi săfacă apel la noţiunea de densitate (raportuldintre greutate şi volum), care deja este ojudecată. Progresele raţionamentului tindesocializare şi de diminuarea egocentris-mului" infantil. Aceste progrese le putemaprecia în mod obiectiv cu ajutorul testelor(analogie: „Un cuţit şi o bucată de sticlăsunt amândouă...'.'"; similitudine: „Prin cese aseamănă berea şi vinul?"). Se disting.

Alfred Binct, pentru ca în anii 1890-1893să studieze sub îndrumarea lui W. VVundt,la Lcipzig, unde a obţinut doctoratul(1893). Din 1897 şi până în 1940 a fostcadru didactic — din 1904, profesor defi-nitiv la Universitatea din Bucureşti, undeîn 19(X) a inaugurat cursul de psihologie.A creat o selectă şcoală de psihologie, carea pus accentul pe experiment şi pe psiho-metrie. în opoziţie cu speculaţia sa meta-fizică, în psihologie a cultivat metodeleobiective, năzuind să clădească o „ştiinţăexactă. în înţelesul pe care îl au şi fizica,chimia, biologia". Al său Curs de psiho-logie (1923) s-a impus ca un model desinteză magistrală a rezultatelor cercetăriiîn domeniu, discriptivul confluând curegularitate în explicativ. Deşi adversaral fuziunii psihologie-fizologie, nu poateevita definirea conştiinţei „ca funcţiune ascoarţei cerebrale", ba chiar caută să-i descifreze si mecanismul. Dintre scrierile

deducţia, care este trecerea de la generalla particular („Toţi oamenii sunt muritori,deci eu sunt muritor"), şi inducţia, careeste extrapolarea la generalitate a unuicaz particular.

RĂDULESCU-MOTRU (Constantin),filosof, psiholog şi om politic român(Butoieşti, jud. Mehedinţi, 1868 -Bucureşti, 1957).

Licenţa şi-a luat-o la Bucureşti, cu oteză filosofico-psihologică (Realitateaempirică şi condiţiiwile cunoştinţei, 1889),iar la Paris a frecventat cursurile luiJ. M. Charcot, la Salpetriere, şi pe ale luiTheodule Ribot, la College de France. Alucrat efectiv în laboratorul de psihologieexperimentală condus de H. Beaunis şi

cităm: Problemele psihologiei (1898);Despre sullet (1899); Puterea sufletească(1908); Sufletul neamului nostru, calităţibune şi defecte (1910).

RĂSUNET, repercusiune a unuieveniment asupra psihismului unuiindivid.

Unele persoane reacţionează prompt laun fapt sau la o situaţie emoţionantă, cadupă aceea să nu se mai gândească la celeîntâmplate. Altele, dimpotrivă, aparent indi-ferente şi impasibile pe moment, nu uitănimic şi îşi „coc" răspunsul. în primul cazspunem că efectul produs de evenimenteste „primar", iar în al doilea caz un efect„secundar". Modul de a reacţiona la eveni-mente (răsunet) este, în caracterologia lui

Page 82: Dictionar de  Psihologie Larousse

RĂZBOI

G. Heymans şi E. Wiersma, una din celetrei dispoziţii caracteriale fundamentale(celelalte două fiind emotivitatea şiactivitatea).

RĂZBOI, luptă armată între popoare(internaţional) sau î n t r e par t ide(război civil).

Cauzele războaielor ar fi, după teoriafreudiană, de origine individuală: în fiecaredin noi ar exista o agresivitate latentă careşi-ar găsi în război un debuşeu socialmente

cientă întrucât războiul,deşi extrem de răs-pândit, nu este universal: există popoare carenu s-au războit niciodată (L. T. Hobhouse).Pe de altă parte, la acelea care îl practicăa putut fi explicat prin alte mobiluri, cum

sunt jocul, goana după prestigiu (indieniiPlaines), trebuinţele religioase (procurareade victime sacrificiale) sau economice(procurarea de sclavi, acapararea bunurilorvecinului).

în societatea noastră războiul are labază îndeosebi factori economici. Cândcondiţiile de viaţă sunt proaste, iar propa-ganda guvernanţilor determină o naţiunesă considere un alt popor ca fiind cauzaprincipală a frustrărilor suferite, agresi-vitatea se polarizează asupra acestuia, iarriscurile de conflict cresc în modpericulos. Cu toate acestea, războiul nueste niciodată declanşat de popoare, ciîntotdeauna de şefii de stat, care îlconsideră uneori necesar spre a evita

pericolele unei distrugeri totale sunt atâtde mari încât asistăm la o solidaritate de oesenţă nouă între naţiuni, decise să facă totce este posibil spre a împiedica o confla-graţie funestă. |Se poate citi Karl Jaspers,

Die Atombombe und dic Zukunfl desMenschen (1957) — nota trad.l

RĂZBOI PSIHOLOGIC • PSIHO-LOGIE MILITARĂ.

RÂS, fenomen esenţialmente umancare, în general, exprimă buna dis-poziţie şi veselia.

Poate fi cauzat şi de unele stimulărifizice (gâdilat), de bucuria de a se simţisuperior celorlalţi (T. Hobbes) sau prinperceperea unei situaţii comice, necuviin-cioase (A. Schopenhauer). Râsul, careinclude un element agresiv - el e făcutspre a umili, spune H. Bergson —, are ofuncţie cathartică, dcscătuşantă: indieniiCrows din America pedepsesc prin râsinfracţiunile grave la codul moral. Ei nu-ispun nimic vinovatului, dar iau în râsdelictul în adunarea de seară, unde fiecarese amuză pe socoteala lui. Datorită râsului,agresivitatea se poate exprima liber, fărăconsecinţe dramatice. în anumite situaţiirâsul este o formaţie reacţională împotrivaangoasei.

REACŢIE, răspuns la un stimul.Reacţia poate fi reflexă (ochiul meu

lăcrimează dacă este iritat de un fir depraf) sau voluntară (apăs pe un buton cândpercep un semnal convenit). în primul caz,ea corespunde unei adaptări a organis-mului, care restabileşte echilibrul com-promis, eliminând agentul vătămător; în aldoilea caz este un răspuns convenţional.Toate conduitele umane au fost reduse decătre behaviorişti şi reflexologi (1. P.Pavlov) la reacţii (emoţionale, învăţate...)mai mult sau mai puţin complexe, studiatede ei ca atare.

RECEPTOR

REACŢIE ELECTRODERMALĂ,fenomen complex legat de activi-t a t e a s i s temului nervos s impatic,care se manifestă printr-o varierea r e z i s t e n ţ e i e lectr ice a pielii caurmare a u n e i excitaţ i i senzorialesau a unei emoţi i , susceptibilesă provoace act iv i ta tea glandelorsudoripare.

Primele studii referitoare la acest feno-men datează de la sfârşitul secoluluial XlX-lea (R. Vigouroux, C. Ferre,J. Tarchanoff). în 1909, lucrarea germa-nului O. Veraguth asupra „reflexului psiho-galvanic" suscită numeroase cercetări.în 1963, V. Bloch arată că există diverserăspunsuri electrodermale, legate nu numaide funcţionarea sistemului nervos sim-paticei şi de aceea a formaţiei reticulate(parte a trunchiului cerebral care se întindede la bulb la diencefal) şi a cortexului.Reacţiile electrodermale diferă consi-derabil de la o persoană la alta, iar laacelaşi subiect diferă de la un momentla altul.

READAPTARE, revenire progre-sivă la un mod de viaţă normal.

Metodele de readaptare sunt psiholo-gice şi pedagogice. Este posibil să-i redaiindividului sentimentul valorii sale perso-nale dacă îi dai mijloacele de satisfacere acerinţelor sociale. în acest scop, şcolaruldislexic, inteligent, însă handicapat de olateralitate* defectuoasă, va fi plasat într-oclasă de adaptare unde educatorul se poateocupa de fiecare caz în parte; la fel, tânăruldelincvent, după o perioadă de observare,va face obiectul unei reeducări în internat,unde va învăţa o meserie. Cât despre bol-navii mentali, reinserţia lor socială este

favorizată prin plasarea în cămine şi înateliere protejate".

O reeducare, operă de durată, nu setermină o dată cu ieşirea subiectului dinstabiliment. Pentru a fi eficace ea trebuiecontinuată mult timp după aceea, pânăcând structurile nou dobândite par sufi-cient de statornice pentru a îndreptăţi retra-gerea reeducatorilor. Majoritatea eşec-urilor înregistrate în acest domeniu suntimputabile unei acţiuni educative sau psi-hoterapeutice întrerupte prematur.

RECEPTOR, element senzorial sus-ceptibil de a fi activat de un st imulintern sau extern care guverneazăconduita globală a fiinţei vii.

Principalii receptori sunt: retina (conurişi bastonaşe) — vezi schema de la p. 262;membrului cohlcară (audiţie), conţinândcirca 25 (KM) de celule ciliate ale lui Corti;pielea, unde găsim 1 2(X) (KK) puncte sensi-bile la durere, 700 (KM) puncte sensibile lapresiune, 250 ()(K) puncte sensibile la frigşi numai 30 000 puncte sensibile la cald,repartizate în mod neregulat, potrivit curegiunile corpului; pupilele gustative alelimbii (există aici patru feluri de celule,sensibile la acru, amar, sărat şi dulce);celulele nervoase ciliate ale mucoaseinazale. Toţi aceşti receptori sunt reuniţi îngmpa exteroceptorilor', deoarece ei infor-mează organismul asupra mediului exterior.

în grupa interoceptorilor" sunt cuprinşivisceroceptorii" şi proprioceptorii*. Primiine informează asupra stării viscerelor,ceilalţi asupra poziţiei capului (canalelesemicirculare din urechea internă), ca şiasupra posturii şi mişcărilor corpului (recep-torii sensibilităţii kinestezice sunt situaţi înarticulaţii, tendoane şi fusurile musculare).

261

Page 83: Dictionar de  Psihologie Larousse

REFLEX PSIHOGALVANIC

REFLEX PSIHOGALVANIC •REACŢIE ELECTRODERMALA.

REFULARE, mecanism psihologicinconştient de apărare* al Eului, princare sentimentele, amintirile şi im-pulsiile neplăcute sau în dezacordcu persoana socială sunt menţinuteîn afara câmpului conştiinţei.

Ceea ce Eul refuză, este recunoaştereaacestor virtualităţi, realizarea lor verbală;într-adevăr, atâta timp cât emoţia deza-greabilă nu este exprimată în cuvinte, earămâne confuză şi surghiunită în incon-ştient. Dar prin aceasta ea nu-şi pierdepotenţialul dinamic. Dorinţa refulată cău-tând să se exprime şi să se manifeste într-unfel sau altul (vise, lapsus, simptome...),obligă Eul la eforturi continue.

Omul normal este capabil să rezisteasalturilor elementului refulat, fără a seepuiza şi fără a resimţi vreo daună deo-sebită, pe când nevrozatul, dimpotrivă,cheltuindu-şi întreaga energie în aceastăluptă, devine steril în viaţa activă. Noţi-unea de refulare ocupă un loc central înînţelegerea nevrozelor, iar unul din scopurilepsihanalizei este reducerea acestui procespsihologic, pentru a face să apară în câmpulconştiinţei tendinţele refulate.

REGLEMENTAREA NAŞTERILORsau CONTRACEPŢIE, acţiune des-tinată evitării temporare a pro-creaţiei.

în ţările lumii a treia, unde expansiuneademografică este mai rapidă decât potsuporta statele, reglementarea naşteriloreste o necesitate imperioasă şi urgentă. înBrazilia, în India sau în China ea a devenito problemă naţională. în China, unde

populaţia atingea 1 miliard şi 2(X) milioaneîn 1994, medicii de ţară organizează înmod regulat şedinţe educative şi de propa-gandă în care expun avantajele unei creş-teri demografice planificate şi diverseleprocedee anticoncepţionale. Ei distribuieîn mod gratuit „pilule", fixează sterileţi(mai bine de 40 milioane de chinezi aurecurs la această metodă contraceptivă)sau inele de cauciuc.

în Franţa, o dată cu legea din 4 decem-brie 1974, produsele anticoncepţionalesunt larg difuzate în public şi orice femeiepoate, dacă doreşte, să-şi aleagă liberanticoncepţionalele care îi convin. Celemai multe preferă contraceptivele orale(„pilule"), a căror eficacitate este cvasi-absolută. Multe utilizează dispozitiveintrauterine („sterileţi"), al căror procentde eşec nu este decât 1-3%; multe altelese servesc de obturatori feminini, cum suntdiafragma sau capa cervicală (care seadaptează direct pe colul uterului).

în 1985, Organizaţia Mondială a Sănătăţii(O.M.S.) şi-a dat acordul pentru difuzareamondială a unui contraceptiv a cărui efica-citate durează 4-5 ani. Este vorba de micicapsule de progesteron care, implantatesubcutanat pe braţ, eliberează 30 micro-grame de hormon pe zi, având drept efectblocarea ovulaţiei. De atunci încoace s-aexperimentat şi un vaccin „antigraviditate",ale cărui rezultate, publicate în 1988, suntpromiţătoare.

în pofida tuturor acestor progrese tehniceşi a unei legislaţii favorabile, contracepţiamedicală nu este total admisă şi multefemei se comportă de parcă le-ar fi necu-noscută. O mai bună informare a publi-cului va permite fără îndoială extindereacontracepţiei la cât mai multe dintre ele,

RELAŢII UMANE

binefacerile acesteia depăşind simpla regle-mentare a naşterilor. într-adevăr, contra-cepţia este cea mai bună profilaxie aavortului şi, prin supravegherea medicalăla a cărei instaurare contribuie, ea permitedepistarea precoce a cancerelor genitale şia bolilor venerice. în sfârşit, ea favorizeazăarmonia sexuală a cuplurilor şi permiteperechii conjugale să trăiască din plinbucuria dragostei.

REGRESIE, adoptare mai mult saumai puţin durabilă a unor atitudinişi comportamente caracteristiceunui nivel de vârstă anterior.

Acest termen nu implică întoarcerea lao conduită din trecut, ci o stare de insu-ficientă maturizare. Regresia nu înseamnăcă reapare un comportament observatanterior în istoria subiectului, ci faptul căacesta se comportă ca un individ maitânăr. Această regresie către un stadiuanterior al dezvoltării se observă curegularitate în cazul unei frustrări impusede realitate. Exemplu: un copil, separat laun moment dat de mama sa, nu maimănâncă singur şi nu acceptă decâtalimente semilichide. Enurezia* saureapariţia „limbajului de bebeluş", careadesea coincid cu naşterea unui frăţior saua unei surioare, sunt conduite regresive. Laadultul incapabil să-şi rezolve conflicteleintră în joc uneori acelaşi mecanism,constituind o fugă de realitate şi o alienarea persoanei, ca în cazul acelui bărbat de 25de ani, deţinut pentru escrocherie, care setransformă în sugar plângăreţ, mereu lapat.enuretic şi encopretic şi hrănindu-seexclusiv cu lapte.

RELAŢIE OBIECT ALA sŢIE CU OBIECTUL, raport care

există între subiect şi un „obiect"care îi este exterior.

în primele două luni de viaţă, noul-năs-cut este într-o stare pur narcisică; el reac-ţionează la excitaţiile interne şi externe,trăieşte plăcerea şi insatisfacţia, dar încănu s-a diferenţiat de lumea exterioară.Apoi, între trei şi şase luni, un „obiect"vag se detaşează de ansamblu: mama sauorice altă persoană care se ocupă în modregulat de sugar, care devine distribui-toarea de plăcere (hrană, îngrijiri...) şi cucare copilul stabileşte prima sa relaţieobiectală. în luna a opta, aceasta este atâtde personalizată încât prezenţa unei per-soane străine în locul mamei declanşeazăo veritabilă angoasă la copil. Primelerelaţii obiectale au o importanţă funda-mentală în organizarea şi dezvoltareapersonalităţii.

RELAŢII UMANE, raporturi interpersonale în interiorul unui grup.

Luarea în considerare a calităţii relaţiilorumane în cadrul unei colectivităţi demuncă datează de la marile crize eco-nomice (1929) şi mai ales din anii celui deal doilea război mondial. Azi şefii dinindustrie acordă o atenţie deosebită gestio-nării resurselor umane şi împărtăşesc ideeacă investiţia în capitalul uman este funda-mentală. Extensiunea, uneori gigantică, aunor întreprinderi are drept consecinţă omai mare distanţă socială între salariaţi şipatroni; muncitorul îndeplineşte o sarcinăparcelară pe care nu reuşeşte să o raportezela ansamblu, se simte frustrat, „alienat" şiare tendinţa de a se dezinteresa deîntreprinderea la care lucrează. Este decinecesar, pentru menţinerea unui climatsocial favorabil în interiorul colectivului demuncă, să se răspundă trebuinţelorpsihologice ale salariaţilor, să fie întărit

Page 84: Dictionar de  Psihologie Larousse

RETICENTA

copiii sunt declaraţi iresponsabili) şi să fiiliber pe acţiunile tale (nu eşti responsabilde un act săvârşit în condiţiile ameninţăriifizice sau ale constrângerii morale). Cutoate acestea, legile sociale sau moraleconsideră că eşti responsabil nu numai deactele pe care le-ai dorit şi le-ai realizattu însuţi şi de cele săvârşite fără vrere(accident rutier, de exemplu), ci şi de celepe care nu le-ai voit şi nici nu le-ai săvârşit,dar a căror evitare depindea de tine: unprefect a fost revocat, în 1964, în urmaevadării unui prizonier din infirmeria spe-cială care depindea de autoritatea sa.în China, în 1987, ministrul pădurilor afost făcut responsabil de incendiul care adevastat mii de hectare, inclusiv cinci sate.A fi responsabil este a-ţi ţine un angaja-ment moral; în general, aceasta înseamnăa respecta contractul social pe care oriceom 1-a încheiat, în mod implicit, venindpe lume.

RETICENŢĂ, atitudine a unei per-soane care ezită să-şi exprime clargândul.

Efect al atitudinii rezervate, al jenei sauneîncrederii, reticenţa se observă atât lasubiecţi absolut normali (timizi) cât şi lacei cu manifestări patologice. O întâlnimîn cursul convorbirilor clinice, pacienţii(şi chiar şi familiile lor) trecând sub tăcereîn mod sistematic fapte semnificative: oîntâlnim şi în curele psihanalitice, atuncicând subiecţii rezistă mai mult sau maipuţin conştient acţiunii terapeutului. Eaconstituie o reacţie de opoziţie din parteaunor bolnavi psihic indiferenţi (schizo-frenici) sau neîncrezători (deliranţi, para-noici), care refuză să vorbească de expe-rienţele lor patologice.

RETRACŢIE A EULUI, mecanismde apărare care constă în a renunţala orice activitate care poate aduceneplăcere.

Un'i subiecţi hipersensibili au tendinţade a se închide în ei înşişi (introversiune*),de a trăi marginal, de a-şi limita relaţiilecu semenii, de aşi reduce activităţile ladomeniile în care ei excelează sau de a secantona în rolul de spectator. Aceastăconduită îi pune la adăpost de suferinţă,dar le interzice împlinirea personalităţii.

RETROGRESIE, reapariţia com-portamentului caracteristic uneiepoci revolute din istoria unuiindivid.

Sub influenţa unor traumatisme, condui-tele învăţate de curând dispar, în timp cereapar deprinderi vechi. Pentru K. Lewin',retrogresia se deosebeşte de regresie".

REŢEA DE AJUTOARE SPECIA-LIZATE (R.A.S.) -> AJUTOARE SPE-CIALIZATE.

REUŞITĂ, succes.Reuşita, ca şi eşecul, este o noţiune

esenţialmente subiectivă, care nu depindede nivelul absolut de realizare a unui act,ci se situează mai degrabă în raport cuanumite norme şi îndeosebi cu nivelul deaspiraţie al fiecărui individ. Reuşita estesimţită ca atare atunci când realizareadepăşeşte sau cel puţin atinge linia deţintă, adică speranţa subiectului. Senti-mentul de satisfacţie trăit de o persoanăeste singurul criteriu cu adevărat valabil

REVENDICARE, comportament alcelui care pretinde reparaţie pentru

REVOLTA

o injustiţie (reală sau imaginară)suferită.

La copil este vorba, în general, de orevendicare afectivă (consecutivă naşteriiunui nou frăţior sau a unei surioare sauplasării sale într-un stabiliment), care semanifestă printr-o ostilitate mai mult saumai puţin făţişă la adresa anturajului sauprintr-o conduită regresivă: subiectul bom-băne, se cramponează de adulţi, reîncepesă-şi ude patul. •

La adulţi, revendicarea exprimă adeseadorinţa inconştientă de a masca o defi-cienţă; ea corespunde unui mecanism desupracompensare a unui sentiment de infe-rioritate şi traduce insatisfacţia profundă aindividului în mediul social. Generată deun eşec minuscul sau de o frustrare minimă,conduita revendicativă avansează într-omanieră cvasiobsesională, mergând chiarîmpotriva intereselor persoanei. Reven-dicarea, care se dezvoltă de obicei lasubiecţii suspicioşi, care au un Supraeu*rigid, constituie adesea un simptom impor-tant al paranoiei.

REVERIE, stare de detaşare faţă derealitate, intermediară între gân-direa în stare de veghe şi vis.

Subiectul, distras din lumea exterioară,despre care nu mai are decât o conştiinţăvagă, se lasă antrenat de un flux de ima-gini şi idei care ascultă mai mult de moti-vaţiile afective decât de logică. Reveriaapare ca un fenomen normal la pubertate,când ea are semnificaţia unei anticipări arealităţii viitoare.

Adesea reveria constituie, atât la copiicât şi la adulţi, un simptom nevrotic, ofugă de realitate. Ea depinde de constituţie,subiecţii schizoizi având o propensiune

deosebită la reverie, dar şi de condiţiileexterioare: monotonia unei sarcini sau aunei excitaţii (zgomotul uniform al uneimaşini, de exemplu), absenţa de stimuli aambianţei favorizează dezvoltarea reveriei.Ea constituie adesea un mod de apărare aEului împotriva plictiselii şi frustrărilorvieţii cotidiene.

REVISTA DE PSIHOLOGIE, publi-caţie a Academiei Române.

Primul număr datează din 1955; revista— care apare trimestrial — a ajuns astăzila tomul 42. Publică rezultatele cercetărilorîn domeniu pe plan naţional, precum şi studiide sinteză,analize critice,recenzii, croniciale evenimentelor din viaţa ştiinţifică naţio-nală şi internaţională (congrese, conferinţe,simpozioane etc). (Adresa redacţiei: CasaAcademiei Române, Bucureşti, Calea 13Septembrie nr. 13, sector 5.)

REVOLTĂ, rebeliune contra auto-rităţii.

Revolta exprimă, în general, nemulţu-mirea unui individ sau a unui grup, osti-litatea sa faţă de o soartă nedreaptă, faţăde un mediu agresiv, ba chiar pur si simpluinconprehensiv sau indiferent. Revolta estereacţia normală la frustrare.

Revolta socială este provocată mai puţinde condiţiile economice defavorabile cât deun sentiment de insatisfacţie psihologicădatorat, după H. H. Hyman (1942), unei po-ziţii determinate a individului (sau grupului)faţă de statutul său. Psihanaliştii explicăaceastă atitudine prin deplasarea în dome-niul social a unui conflict intrafamilial:revoltă contra ordinii stabilite ar fi expresiaactuală a răzvrătirii (de origine oedipiană)a copilului contra autorităţii părinţilor.

Page 85: Dictionar de  Psihologie Larousse

RORSCHACH

a ş t e p t a t ă de la o persoană al căreis t a t u t î l cunoaş tem.

Fiecare individ trebuie să-şi asume maimulte roluri, variabile în funcţie de vârstasa (copil, adolescent, adult, bătrân), de sex,de persoanele cu care se află (un copil secomportă diferit, după cum este în com-pania camarazilor săi,a mamei sau a pro-fesorului) şi de situaţie (acasă, la muncă,la biserică...). Aceste roluri pot să generezeconflicte psihice atunci când sunt contra-dictorii. Ele ne marchează întotdeaunaîntr-un fel sau altul, fie că aderăm la ele înaşa măsură încât să nu ne mai putem des-prinde (isterie, paranoia), fie că încercămsă le respingem (subiecţi revoltaţi saurevoluţionari). în general, persoana sănă-toasă îşi „interpretează rolul păstrând oanumită distanţă între acesta şi propria-ipersonalitate. Respectul rolurilor menţinesecuritatea şi coeziunea socială. Viaţasocială este o textură de roluri. Inadaptaţiisunt cei care nu le respectă.

RORSCHACH (Hermann), psihiatruelveţ ian (Zurich, 1884 - Herisau,1922).

După studii medicale, se specializeazăîn psihiatrie în clinica din Zurich condusăde E. Bleuler, frecventează grupul psiha-nalitic din acest oraş şi suferă mai alesinfluenţa lui C. G. Jung.

Excelent desenator, pasionat de pictură,se arată interesat de modul în care reacţio-nează bolnavii la petele de cerneală* şi deculoare şi compară răspunsurile lor cuacelea ale subiecţilor normali. Descoperăastfel că percepţia vizuală este influenţatăde personalitate: răspunsurile „culoare"sunt legate de introversivitate (tipologie"derivată din aceea a lui Jung). Petele decerneală sunt mai mult decât o probă de

272

imaginaţie: ele pot descrie structura perso-nalităţii, în 1918, construieşte planşeletestului său, iar în 1921 publică lucrareaPsihodiagnostic. Numai după zece ani dela moartea sa acest test a început să se răs-pândească. Azi el este utilizat în întreagalume şi face obiectul unui număr consi-derabil de cercetări şi adaptări.

ROSENZWEIG (Saul) psiholog ame-rican (Boston, Statele Unite, 1907).

Profesor de psihologie la WashingtonUniversity (Saint Louis, Missouri) şi psi-holog-şef al secţiei de psihiatrie infantilă,elaborează o teorie a frustrării* şi pune lapunct un test pe care îl prezintă pentruprima dată în 1935, sub numele de PictureFrustration Study. Acest test este utilizatde clinicieni, care îi apreciază simplitateaşi calităţile metrologice.

ROŞCA (Alexandru), psiholog ro-m â n (Călata, jud . Cluj, 1906 -Bucureşti, 1996).

S-a format în cadrul şcolii de psihologiepragmatică de la Cluj, cercetând iniţial,cu instrumente psihotehnice, deficienţamentală. Carieră universitară de excepţie şiîn final un fotoliu la Academia Română.Simpla citare a unora din scrierile sale estesuficientă spre a-i contura orizontul preo-cupărilor: Măsurarea inteligenţei şi debili-tatea mintală (193(1); Psihopatologia devia-ţilor morali (1931); Delincventul minor(1932); Psihologia martorului (1934); Orien-tarea profesională a anormalilor (1936);Igiena mintală şcolară (1939); Copiii supe-rior înzestraţi (1941); Motivele acţiunilorumane. Studii de psihologie dinamică(1943); Selecţia valorilor (1943); Tehnicapsihologiei experimentale şi practice (1947);

ROUSSEAU

Creativitatea (1972); Creativitatea generalăşi specifică (1981).

ROUSSEAU (Jean-Jacques), scriitorşi filosof elveţian de limba franceză(Geneva, 1712-Ermenonville, 1778).

Orfan de mamă de la naştere, rău cres-cut de către un tată capricios şi instabil,după o tinereţe aventuroasă şi de vaga-bondaj, în cursul căreia trăieşte în toatemediile, J. J. Rousseau cunoaşte gloria cual său Discurs asupra ştiinţelor şi artelor(1750), premiat de Academia din Dijon,cu al său Discurs asupra originii şi funda-mentelor inegalităţii dintre oameni (1755),ca şi cu romanul pedagogic Emil sau despreeducaţie (1762). El propovăduieşte că

„totul este bun ieşind din mâinile Creato-rului, totul degenerează în mâinile omului1'şi că educaţia trebuie să se întemeieze pecalităţile naturale ale copilului, dar cănimic nu trebuie făcut în pripă: pedagogiatrebuie să fie funcţională* şi să se adaptezela fiecare vârstă a copilăriei. Există, spuneel, un timp pentru fiecare achiziţie. Operasa filosofică Contractul social sau Prin-cipiul dreptului politic (1762) a exercitato influenţă determinantă asupra Revoluţieifranceze. Precursor al pedagogiei moderne,a fost şi primul scriitor de Confesiuni(1782-1789), care constituie o curajoasăoperă de psihologie la persoana întâi şi undocument clasic care expune mentalitateasa de nevrotic hipersensibil.

Page 86: Dictionar de  Psihologie Larousse

SADISM, perversiune sexuală carac-terizată de erotizarea durerii prici-nuite celuilalt.

Sadicul nu simte excitaţia sexuală decâtfăcându-i rău partenerului. în cazurile celemai grave, din fericire rare, actele decruzime pot merge până la ucidere. Celmai celebru este cazul mareşalului Gillesde Rais (1400-1440), care a făcut să piară,după câte se evaluează, între 140 şi 300 decopii. Unii ucigaşi, ca Jack Spintecătorulsau Peter Sutcliffe, nu-.şi alegeau victimeledecât dintre prostituate. După D. Cameronşi E. Frazer (1988), motivarea lor ar fide căutat într-o relaţie cu femei imature şicomplexate, care se înrădăcinează în rela-ţia cu mama, în acelaşi timp obiect eroticşi sursă de frustrare. „Micul sadism" selimitează la flagelări, muşcături sau chiarla umilinţe morale.

Unii autori cred că această perversiuneeste constituţională. Pentru psihanalişti eaeste un element al perechii contrastante„sadism —masochism", fiind legată înde-osebi de stadiul sadico-anal, de primeleexperienţe sfincteriene (învăţarea regulilorde igienă), de răzvrătirea contra auto-

274

rităţii şi de agresivitatea deplasată asuprasemenului.

SADOMASOCHISM, complex deimpulsii agresive dirijate contrasemenului (sadism) şi contra pro-priei persoane (masochism), care,după psihanalişti, ar coexista întot-deauna la unul şi acelaşi individ.

La unii indivizi, plăcerea erotică depindede acţiunile agresive suferite sau aplicatesemenului. Există şi un sadomasochismmoral, diferit de deviaţia sexuală, care semanifestă în torturile pe care unele per-soane, măcinate de un sentiment de culpa-bilitate, nu ezită să şi le aplice (ele suntîn acelaşi timp şi victime şi călăi) pentruaşi satisface trebuinţa de pedeapsă.

SALATĂ DE CUVINTE, alterarealimbajului, practic specifică schizo-freniei, care constă într-o juxta-punere de cuvinte care nu au niciun raport de sens sau de conso-nanţă şi care nu au vreo legăturăgramaticală.

SCARA DE MATURITATE MENTALA

SANCŢIUNE, recompensă sau pe-deapsă privind o anumită acţiune.

Se disting sancţiuni naturale (arsura pecare şi-o provoacă un copil imprudent,care se joacă cu focul), sociale (decoraţii,închisoare...), subiective (remuşcări). Jus-tiţia modernă tinde mai puţin să pedep-sească, preferând readaptarea delinc-venţilor (lucru adevărat în special în cazulminorilor); ea ştie că nu există criminalînnăscut şi că devii delincvent în virtuteacondiţiilor socioecoomice şi afective, decare întreaga societate este responsabilă.

Sancţiunea are o valoare pedagogicăcertă, pe care totuşi educatorii trebuie săo utilizeze cu circumspecţie. Pedeapsaşi recompensa nu pot fi automate. Fiindconfirmarea unei judecăţi referitoare laconduita unei persoane, ele trebuie să seadapteze în mod necesar acesteia, vârsteisale, nivelului ei de înţelegere. Un sugar,de exemplu, nu va fi certat pentru că a spartun bibelou care i-a stat la îndemână, pecând unui copil de zece ani i se va cere să-lînlocuiască, subţiindu şi banii de buzunar.

SANGUIN. 1) în clasificarea tempera-mentelor operată de Hippocrate, subiect lacare predomină umoarea sanguină. Morfo-logic, sanguinul se prezintă ca un individmusculos, cu înfăţişare atletică şi cu tenulrozaliu. Natură optimistă şi expansivă, eleste în general sociabil, dar şi impulsiv şiiritabil. 2) Pentru şcoala franco-olandezăde caracterologie", persoană care îşi con-trolează emoţiile (nE), cu o activitate supe-rioară mediei (A) şi care reacţionează ime-diat la impresii (P). Sanguinul este realist,rece, uneori cinic, ştiind să exploatezesituaţiile şi să tragă propriul profit dintoate cele ce i se oferă.

SAŢIETATE, satisfacerea uneidorinţe, satisfacere care distrugeapetitul.

Trebuinţa satisfăcută se manifestăprintr-o modificare a conduitei, datoratăstării plăcute care rezultă din echilibrulstabilit şi din pierderea interesului pentruscopul atins. în unele cazuri poate să aibăloc chiar o inversare a tendinţei, care seexprimă prin aversiunea pentru obiectulcăutat până atunci.

SĂNĂTATE, stare a celui care sesimte puternic şi asigurat.

Acest concept este strâns legat denoţiunea de adaptare, aşa încât OrganizaţiaMondială a Sănătăţii (O.M.S.) crede decuviinţă să precizeze că „sănătatea estedeplina posesiune a bunăstării sociale,mentale şi fizice şi nu numai absenţabolilor şi afecţiunilor". Când vorbim desănătate ne referim, în mod implicit, laechilibrul dinamic care există între orga-nism şi mediul său. Individul capabil să-şirezolve conflictele (de origine internă şiexternă) şi să reziste inevitabilelor frustrăriale vieţii sociale este un individ sănătos.

îmbolnăveşte. Simptomele nevrotice suntexpresia unei rezolvări inadecvate a ten-siunilor, pe când psihozele semnifică eşeculadaptării la lumea normală.

SCARA DE MATURITATE MEN-TALĂ DE LA COLUMBIA, testindividual de inteligenţă pentrucopiii de la trei la doisprezece anicare suferă de tulburări motorii saude surditate, precum şi de defi-cienţe ale limbajului.

Acest test se compune dintr-o sută deplanşe cartonate, albe sau divers colorate,pe care figurează desene geometrice,

275

Page 87: Dictionar de  Psihologie Larousse

SCHIZOTIMIE

SCHIZOTIMIE, organizare psihicănormală dominată de introversiune.

Schizotimicul pare rece, distant, inafectiv.Atitudinea sa este un mecanism de apă-rare: el se închide în sine pentru a se pro-teja de agresiunile lumii exterioare. Soli-tudinea, retragerea din realitate, propen-siunea sa pentru reverie răspund acesteitrebuinţe. Reacţiile sale imprevizibile suntdescărcări brutale ale tensiunii acumulate.Din punct de vedere intelectual el esteadesea un original, un idealist înclinat spreanaliza abstractă şi spre sistematizare.Tipul său morfologic este de obicei lon-gilin (leptosom*). dar uneori este atletic"sau displastic*.

SCOP, ţintă pe care ne propunems-o atingem.

Când un scop este inaccesibil, el poatefi înlocuit cu un altul, cât decât similar,în timpul celui deal doilea război mon-dial, de exemplu, privaţiunile i-au făcut peoameni să consume „ersatzuri" (înlocui-tori): napi porceşti în loc de cartofi, malţîn loc de cafea etc. Interesul s-a deplasatde la scopul iniţial spre un scop secundar,substituţiv. Uneori se întâmplă ca douăscopuri urmărite să se afle în direcţii con-trare: cazul animalului atras de o momealăsituată dincolo de un obstacol a căruidepăşire produce durere (planşeul electri-ficat utilizat în cuştile de obstrucţie), deexemplu. O atare situaţie este generatoarede anxietate şi de o stare de dezadaptarecu aspect nevrotic.

SCOPOFILIE sau SCOPTOFILIE.Sinonim al voierismului*.

SCOUTISM, mişcare de tineretcare are drept scop dezvoltarea de

calităţi fizice şi morale la copiii şiadolescenţii de ambele sexe.

Fondată în 1907 de sir R. Baden-Powel(1857-1941), s-a implantat aproape pretu-uiuleni în lume, regrupând actualmente25 de milioane de aderenţi (o treime fete),din care 9 milioane în Statele Unite şi circa205 (MX) în Franţa.

Scoutismul constituie o autentică şcoalăde formare a caracterului. Fondatorul ei,înţelegând trebuinţele tinerilor. Ie-a oferitactivităţi care să corespundă aspiraţiilorlor: gustul aventurii şi libertăţile, spiritulde întrajutorare şi cel de camaraderie suntsatisfăcute de viaţa cercetaşului (traducereîn româneşte a termenului englez, scout —nota trad.), în care, în joacă, se făureştepersonalitatea. Copilul este determinatfoarte de timpuriu să dobândească noicunoştinţe să ia iniţiative şi să-şi asumeresponsabilităţi; respectând codul onoareipe care s-a angajat în mod public şi solemnsîi-l respecte, el face ucenicia disciplineimorale, pregătindu-se astfel pentru viaţasocială de adult. Această metodă a fostextinsă la copiii „handicapaţi" şi la tineriidelincvenţi. --»• EDUCAŢIE.

SCRIS, reprezentare grafică alimbajului şi gândirii.

Scrisul a apărut acum circa 6 000 deani. La origine se limita la o juxtapunerede desene sumare ale unor obiecte con-crete care exprimau o idee (ideograme).Apoi grafica s-a stilizat, pe măsură ce seîncărca de sensuri noi şi lua o semnificaţiesimbolică, abstractă. în limba chineză, deexemplu, reprezentarea simplificată a douămâini întinse, care iniţial exprima gestulpecetluirii contractului de amiciţie încheiatde două persoane, se regăseşte în hie-roglifa care semnifică „tovarăş" sau„prieten".

SECŢIE DE EDUCAŢIE SPECIALIZATA

Alfabetul, care a fost inventat de semiţi,este derivat din ideograme. învăţareascrierii presupune o vârstă mentală de celpuţin 5 ani şi o bună orientare spaţială(recunoaşterea dreptei şi a stângii, a lui susşi jos). Disgrafiile' sunt în general asociatecu tulburări de motricitate sau cu o stân-găcie' contrariată. Calitatea scrisului esteinfluenţată şi de starea de spirit a celui carescrie. Lucrul acesta este vădit mai ales lapsihopaţi, al căror grafism (bucle, înflo-rituri, punctuaţie simbolică) reflectă tulbu-rarea gândirii. -• GRAFOLOGIE.

SCRIS ÎN OGLINDĂ, scris exe-cutat de la drapta la stânga, ilizibilîn mod normal, dar putând fi cititcu uşurinţă cu ajutorul unei oglinzi.

Scrisul în oglindă se observă la uniistângaci, la copiii prost laterali/aţi" şi ladislexici'.

SCRUPUL, ceea ce constituie unobostacol pe plan psihic, pune înîncurcătură conştiinţa şi împiedicăacţiunea.

Scupulosul se comportă ca un abulic.Dorinţa sa excesivă de a face bine unlucru, aspiraţia la perfecţiune, niciodatărealizată, îl determină să revină pentrua îmbunătăţi ceea ce era deja făcut şi încele din urmă îl condamnă la sterilitate şila perpetuă insatisfacţie. Scrupulul, caredovedeşte existenţa unui Supraeu (simţulmoral inconştient) rigid şi sever, este oformaţie reacţională" care se opune dorinţeirefulate de a se revolta contra regulilorstabilite, spre a-şi satisface impulsiile agre-sive şi gustul nemărturisit pentru murdărieşi dezordine.

SECTOR, diviziune teritorialăîn care operează aceeaşi echipămedico-socială.

Un sector de psihiatrie adultă acoperă oarie în care trăiesc până la 70 (KM) de locui-tori. Un intersector de psihiatrie infanto-juvenilă cuprinde, în general, trei dintresectoarele precedente. Politica sectorialădatează în Franţa din 1960; ea permite săse asigure continuitatea îngrijirilor datebolnavilor. Pacienţii nu mai sunt în modobligatoriu retraşi din mediul lor spre a fiîngrijiţi: ei pot fi trataţi la domiciliu şi potfrecventa „structuri" uşoare, cum suntspitalele de zi, atelierele protejate* saucentrele de ajutorare prin muncă".

SECŢIE DE EDUCAŢIE SPECIA-LIZATĂ (S.E.S.), clasă de învăţă-mânt special' destinată adoles-cenţilor care prezintă o deficienţăintelectuală.

Secţiile de educaţie specializată şigrupurile de clase-atelier (G.C.A.) au fostcreate în Franţa ca urmare a circularelorministeriale din 21 septembrie 1965, din2 martie 1966 şi din 27 decembrie 1967.în general, ele sunt integrate în colegiilede învăţământ secundar (C.E.S.) şi şcolari-zează elevi cu deficienţe uşoare, în vârstăde la 12 la 16 sau 17 ani. Ele constituieadesea continuarea claselor de perfec-ţionare', în 1987, existau în învăţământulpublic şi privat 1 440 S.E.S.(113 225 ado-lescenţi) şi 133 clase-atelier (3 403 elevi).Formarea în S.E.S. durează 4-5 ani,incluzând un învăţământ general încre-dinţat unor cadre didactice specializate, înprincipiu titulare ale C.A.E.I., precum şi oformare preprofesională şi profesională(mecanică, tâmplărie, pictură...), asigu-rată de profesori din învăţământul tehnic

279

Page 88: Dictionar de  Psihologie Larousse

SECUNDARITATE

profesional. Sunt prevăzute,de asemenea,stagii de practica în industrie. -» CLASEDE INTEGRARE ŞCOLARĂ.

SECUNDARITATE, pentru şcoalafranco-olandeză de caracterologie,influenţă durabilă a evenimentelorpsihologice din trecut, care con-tinuă să aibă răsunet asupra psihis-mului unor subiecţi, mergând chiarpână la mascarea experienţelorprezente.

Subiectul „secundar" este metodic,ataşat tradiţiilor, (idei prietenilor săi.

SECURITATE, pace a spirituluidatorată convingerii că individulnu are a se teme de nimic.

Ea constituie una din trebuinţele funda-mentale ale omului, condiţia esenţială asănătăţii sale mentale. Copilul îşi găseştesecuritatea datorită prezenţei senine şiafectuoase a părinţilor, stabilităţii con-diţiilor sale de existenţă, disciplinei obiş-nuite a educaţiei sale. în mediul său astfeldefinit, el îşi reperează din timp poziţia, seacomodează cu rolul său şi, simţindu-seprotejat, avansează cu încredere în viaţă.Adolescentul se simte mai greu în secu-ritate deoarece, nefiind nici copil şi niciadult, nu are un statut precis. La bărbat,mijlocul de conservare a securităţii esteconformismul social; multe persoane ţinpasul cu moda, de exemplu, pentru a nubate la ochi. Acela care a atins maturitateapsihologică nu se teme să-.şi afirme indi-vidualitatea.

SEGREGAŢIE, acţiune de sepa-rare a elementelor.

în câmpul perceptiv distingem forme"pe care le percepem ca pe nişte figuri

280

detaşate de fond. Acest proces are loc înmod natural atunci când câmpul perceptiveste puternic structurat; el necesită, dimpo-trivă, un efort de atenţie din partea obser-vatorului atunci când obiectul nu are nicio tendinţă spontană de a se separa deansamblu. O perlă neagră în mijlocul unorpietricele albe este imediat reperată, pecând un pietroi între alte pietroaie trebuiecăutat. Segregarea obiectului depinde destructurarea câmpului perceptiv sau, cândacesta nu este suficient de organizat, depindede personalitatea observatorului, de moti-vaţiile sale, de atitudinile şi experienţa sa.

Segregaţia umană constă în separareapersoanelor după anumite criterii, definiteîn prealabil (rasă, religie, infirmitate etc.)Ea este uneori utilă din raţiuni tehnice. încazul reeducării copiilor orbi sau surdo-muţi, de exemplu, dar mult prea adesearăspunde unor principii iraţionale şi con-

a psihopaţilor sub regimul nazist).

SEGUIN (Edouard), pedagog şi medicfrancez (Clamecy, Nievre, 1812 -New York. 1880).

Discipol al lui J. M. ltard*, care a pus lapunct o metodă senzorială pentru educareamicului „sălbatic din Aveyron" (1797), sainteresat de copiii arieraţi, a diferenţiatidioţia (oprire a dezvoltării mentale) dedemenţă (deteriorare a psihicului) şi aperfecţionat un material senzorimotor, dincare mai târziu se va inspira MăriaMontessori". După ce a deschis la Pariso şcoală pentru anormali, s-a stabilit înStatele Unite, unde şi-a răspândit metoda,ale cărei principii sunt expuse în carteaintitulată Tratamentul moral, igiena şieducaţia idioţilor şi a altor copii arieraţi(1846).

SELYE

SELECŢIE PSIHOLOGICĂ, alegere voluntară făcută după criteriiprestabilite.

Introducerea metodei testelor în psiho-logie a permis clasarea indivizilor şi selec-ţionarea acelora care par apţi să îndepli-nească anumite funcţii. Aplicarea acestortehnici în industrie a avut ca efect reducereaconsiderabilă a numărului de accidente,scăderea cheltuielilor destinate învăţă-mântului şi creşterea productivităţii. Cutoate acestea, spre a tempera ceea ce ea aredezumanizant, selecţia profesională nutrebuie să se limiteze la a reţine subiecţiicapabili să ocupe un anumit loc de muncă,ci să se străduiască să-i orienteze pe cei-lalţi candidaţi spre muncile care li se potri-vesc cel mai bine.

Toate armatele moderne sunt dotatecu un serviciu de selecţie şi orientare apersonalului. După o examinare prelimi-nară, simplă şi rapidă (preselecţie), pentrualegerea viitorilor specialişti sunt utilizatebaterii de teste, ajustate pentru fiecare postde combatant. Beneficiile realizate caurmare a acestei selecţii reprezintă un câş-tig de circa o treime (34%) în comparaţiecu metoda tradiţională de recrutare.

în domeniul şcolar, selecţia şcolarilor„supradotaţi"', capabili să progreseze înstudiile lor mult mai rapid decât ceilalţicopii, este aplicată în ţări ca Rusia şiStatele Unite.

SELF-GOVERNMENT, sistem en-glez de administrare, în care gru-puri determinate sunt lăsate liberesă se guverneze după bunul lorplac.

Aplicat la educaţia copiilor şi adoles-cenţilor, acest sistem constituie o excelentămetodă pedagogică, dar practica sa ridică

probleme delicate. Self-government-u\ îidetermină pe minori să participe activ laorganizarea grupului lor. Asumându-şiiniţiative şi responsabilităţi adevărate, eifac ucenicia libertăţii şi a autonomiei.Adesea nu este vorba decât la o participarela disciplina clasei, dar uneori sistemuleste împins până la constituirea de micirepublici ale copiilor, care au adunările lorlegislative şi puterile lor executive. Acestmod de administrare există îndeosebi înţările anglo-saxone, dar îl găsim şi înElveţia şi Rusia (A. S. Makarenko* l-a utili-zat în centrele lui de reeducare); în Franţa,de la înfiinţarea sa, în 1899, şcoala dinRoches (Eure) aplica acest sistem. -> NEIL(ALEXANDER SUTHERLAND); SCOUTISM.

SELYE (Hans), medic canadian deorigine austriacă (Viena, 1907 -Mont real, 1982).

A devenit celebru prin a sa descriere asindromului general de adaptare (S.G.A.)Adaptarea este însăşi condiţia vieţii. Fie căeste vorba de intoxicaţie, de infecţiemicrobiană sau de o emoţie puternică,organismul îşi mobilizează mecanismelede apărare spre a face faţă acestor agenţistresanţi. Primul moment al S.G.A. estereacţia de alarmă, care se manifestă maiales prin hipotensiune, tahicardie şi produ-cerea continuă de catecolamine, A.C.T.H.şi corticosteroizi. Urmează perioada derezistenţă, în cursul căreia reacţiile deapărare se intensifică şi adaptarea dobân-dită se menţine. Dacă stresul" încetează,echilibrul redevine normal; dacă persistă,organismul se epuizează. Stadiul de epui-zare se defineşte prin incapacitatea subiec-tului de a se mai apăra. în acest caz auloc modificări funcţionale, metabolice şianatomice care pot să ducă la moarte.

281

Page 89: Dictionar de  Psihologie Larousse

SEMN

Unele afecţiuni somatice sunt legate directde stres. Printre „maladiile adaptării" figu-rează hipertensiunea, reumatismul, ulcerulgastroduodenal, boala lui Addison, boalalui Simmonds. Dintre lucrările lui H. Selye,cităm: Istoria sindromului general de adap-tare (1954); De la vis la descoperire(1973); Stres Iară pericol (1974).

SEMN, element sensibil care per-mite cunoaşterea sau recunoaş-terea unui lucru.

Spre deosebire de semnal, care seadresează reflexului şi inconştientului,semnul face apel la inteligenţă. Datul dincap, care de obicei înseamnă aprobare, esteun semn, la fel ca mimica emoţionala sauca simbolul matematic. Semnul exprimăo idee sau un sentiment, dar pentru a fiInteligibil presupune o înţelegere (tacita sauexplicită) între indivizi. Este un element detransmitere a unei comunicări susceptibilăde a lua mai multe semnificaţii şi de a nuavea nici o legătură logică cu ceeace reprezintă el. Frontierele între semne,semnale şi indici nu sunt ferm stabilite.Acelaşi element poate fi, în mod succesiv,indice, semnal şi semn. Fumul, de exem-plu, este indicele natural al focului, darfocul poate fi el însuşi semnalul unuieveniment (sărbătoarea Sfântului Ion...), pecând jeturile ritmice de fum pe careindienii din America de Nord le utilizeazăpentru a comunica între ei sunt semnecodificate.

SEMNAL, element senzorial aso-ciat cu un obiect sau cu o situaţie.

Un sunet, o lumină, o imagine pot deveni,pentru animalele condiţionate la aceştistimuli, semnale vestitoare de hrană sau deşoc electric. Animalul nu cunoaşte decâtsemnale. Proiectarea unei umbre asupra

unei moluşte, de exemplu, declanşeazăla aceasta o reacţie de retragere; vedereapieptului colorat al măcăleandrului deter-mină o reacţie agresivă la masculul dinaceastă specie de păsări. în toate cazurileeste vorba de stimuli specifici, purtători aiunui mesaj datorită căruia animalul îşiadaptează comportamentul la realitate. înrelaţiile interumane şi îndeosebi în cuplulmamă-copil există schimburi permanentede semnale ale climatului afectiv, dintrecare unele scapă conştiinţei indivizilor.

SENILITATE, slăbire simultană acapacităţilor fizice şi mentale dato-rată îmbătrânirii.

Senilitatea este exagerarea proceselornormale de îmbătrânire. Nu are vârstăprecisă, variind de la un individ la altul,sub influenţa factorilor ereditari şi per-sonali (antecedente patologice, intoxicărialcoolice, surmenaj etc). Condiţiile socio-economice şi afective joacă şi ele unrol important in ceea ce priveşte dataapariţiei stării senile. într-adevăr, pensio-narea' necompensată de o nouă activitate,solitudinea afectivă, insecuritatea finan-ciară, sentimentul de devalorizare socialăaccelerează procesul de involuţie.

Senilitatea se manifestă, pe plan psihic,printr-o inerţie intelectuală, dificultăţitipice în fixarea durabilă a amintirilor şiachiziţiilor cognitive noi, prin pierdereasupleţii de adaptare, „pisălogeală" şi incon-tinenţă emoţională.

SENSIBILITATE, facultate de apercepe impresiile venite de la corpsau din lumea exterioară.

Sensibilitatea este legată de integritateaşi de maturizarea căilor nervoase. Dis-tingem sensibilitatea exteroceptivă (carereceptează senzaţiile venite din afară),

SENTIMENT

sensibilitatea interoceptivă (foame, seteetc.) şi sensibilitatea proprioceptivă, careinformează asupra poziţiei membrelor,asupra atitudinilor şi mişcărilor corpului,

în primul trimestru al vieţii postnatale,cele trei sisteme funcţionează separat,sensibilitatea interoceptivă fiind cea careprevalează la sugar, dominante fiind sen-zaţiile care vin de la sistemul digestiv. înluna a patra cele trei sisteme senzorialeîncep să se organizeze într-un ansamblustructurat, datorită căruia copilul, capabilsă distingă ceea ce provine de la corpulsău şi ceea ce aparţine mediului, reuşeştetreptat să ia cunoştinţă de individualitateasa, distinctă de lumea exterioară, cu carepână acum fuzionase. începând din acestmoment, devine dominantă sensibilitateaexteroceptivă. Sensibilitatea organelorsenzoriale poate fi extraordinară. Tiparul,de exemplu, reacţionează la 1 mg de fenil-etanol (alcool existent în esenţa de tran-dafir) diluat în 17 miliarde de metri cubide apă.

SENSIBILITATE FOTODERMICĂsau DERMATOOPTICA, senzorialitate difuză a tegumentelor lalumină.

După G. Viaud, această sensibilitate arfi responsabilă în primul rând de fototaxia"unor animale ca dafniile. Ea corespundeunei caracteristici generale a oricăreiprotoplasme. O regăsim, într-adevăr, atâtîn regnul vegetal cât şi în regnul animal.Experienţele asupra râmei, larvei de muscă(lipsite, fireşte, de organe de văz), gân-dacului de bucătărie şi salamandrei (cuochii extirpaţi, din necesităţile experi-metului) au demonstrat că aceste animalerămân sensibile la influenţa luminii. Pri-vate de simţul văzului, ele nu pot reacţiona

decât datorită unei percepţii extraoculare.Savanţii au stabilit că în acest caz pieleajoacă rolul de organ receptor.

Existenţa unei asemenea sensibilităţieste puternic contestată în cazul omului.L. Farigoule (J. Romain) a crezut că dece-lează la om o „vedere paraoptică" (1920),pe care unii (R. Maublanc) s-au străduit înzadar să o detecteze la orbi. Acest eşec,asociat cu noi cercetări negative consa-crate aceluiaşi subiect, fac să se creadă căideea lui Farigoule este eronată. Cu toateacestea, cercetări efectuate în U.R.S.S.(Nijni Taghil, 1962) şi în Statele Unite(Yoiitz, 1964) ar confirma posibilitateaunei „vederi extraretinicne" la specia umană.-» PERCEPŢIE EXTRASENZORIALĂ.

SENTIMENT, stare afectivă com-plexă, combinaţie de elementeemotive şi imaginative, mai multsau mai puţin clară, stabilă, carepersistă în absenţa oricărui stimul.

Cauzele acestui fenomen, mai durabildecât emoţia şi mai puţin violent decâtpasiunea, pot fi de ordin intelectual,moralsau afectiv; sentimentele estetice şi reli-gioase, simpatia, admiraţia, resentimentul,orgoliul, ruşinea etc. corespund acesteidefiniţii. Acestea sunt fenomene psihiceconştiente care colorează afectiv percep-ţiile noastre şi ne influenţează conduitele.

Sentimentele sunt legate de tendinţeleprofunde ale individului, de impulsiilesale, de dorinţele satisfăcute sau frustrate.Psihanaliştii vorbesc (într-un mod impro-priu, deoarece sentimentele sunt stăriconştiente) de sentimente inconştiente deculpabilitate, de agresivitate, de inferio-ritate etc. Este vorba de reacţii emoţionalesubconştiente cărora individul nu lepermite să se exprime liber şi care se

Page 90: Dictionar de  Psihologie Larousse

SEVRAJ

în nucleii supraoptici ai hipotalamusului,transmit informaţia la „centrul setei", careprovoacă un răspuns al organismului (cău-tarea apei şi băutul), ajustat cantitativ.

S E V R A J -> ÎNŢĂRCARE.

SEXOLOGIE, s tudiul problemelorsexualităţi i .

Sexologia a cunoscut un avânt consi-derabil la sfârşitul .secolului al XlX-lea, subinfluenţa lui R. von Krafft-Ebing şi a luiHavelock Ellis. Aceştia au studiatconduitele sexuale şi problemele care seraportau la acestea, fără a putea să lerezolve în mod satisfăcător. Descoperirilelui Freud (inconştientul' dinamic, sexua-litatea infantilă) au fost acelea care au dusla înţelegerea vieţii sexuale şi a tulburăriloracesteia. Psihanaliza* a permis lichidareapseudoexplicaţiei sexologilor,care vedeauîn perversiuni (homosexualitate, fetişismetc.) sau în frigiditate anomalii constitu-ţionale, psihanaliza considcrându-le con-duite infantile fixate în mod anormal laadult. După Freud, fiinţa umană este,înainte de a fi educată, extrem de plastică;copilul ar fi un potenţial „pervers poli-morf". Sexualitatea sa, suferind influenţelemediului, se determină în funcţie de acesta.Perversiunile nu sunt aberaţii ereditare, ciaccidente ale dezvoltării afective. Toatefiinţele umane poartă în ele germeniiacestor perversiuni, ale căror urme le găsimla subiectul sănătos în actele care preludi-ază acuplarea. Sexologia, ştiinţă de obser-vaţie degajată de orice considerentemorale, s-a afirmat după cel de al doilearăzboi mondial datorită cercetărilor luiA. Kinsey- şi mai ales ale lui W. Masters'şi V. E. Johnson. Astăzi oamenii se preo-

cupă de echilibrul lorde sănătatea lor.

ual întocmai ca

SEXUALITATE, ansamblu al feno-menelor vieţii sexuale.

Psihanaliştii fac distincţie între genita-litute, ansamblu de caractere legate de orga-nele de copulaţie, şi sexualitate, extinsă ladragoste în general.

Viaţa sexuală nu începe la pubertate,ci din prima copilărie. Pubertatea nu estedecât o etapă psihofiziologică, perioada încare tendinţa sexuală, devenită altruistă, seorientează spre un nou scop. Freud esteacela care a stabilit cronologia etapelorprin care trece în mod normal sexualitateaunui subiect ce aparţine culturii noastre.Ideca fundamentală este că există zoneerogene (adică regiuni ale corpului sus-ceptibile de a provoca plăcere) care pre-domină la o anumită vârstă. în primul ande viaţă, sursa tuturor satisfacţiilor estezona orală* (sugerea la sânul matern); încursul celui de al doilea şi al treilea an deviaţă interesul se deplasează în principalasupra zonei anale (învăţarea deprinderilorde igienă corporală); între trei şi cinci anidevin prevalente organele genitale. De lavârsta de şase ani are loc o adormire ainstinctului sexual (latenţă), care va fi reac-tivat brusc la pubertate. în acest momentindividul, care este copt pentru o sexua-litate adultă, se orientează spre sexul opus.

Sexualitatea depinde, concomitent, dematurizarea organică şi de condiţiile socio-culturale, în societatea noastră ea estesupusă anumitor constrângeri, din cauzainfluenţelor religioase sau pur şi simplumorale. Dar în unele comunităţi ea sedezvoltă liber şi se pot vedea, încă de lavârsta de patru ani, copii care imită în modcu totul firesc zbenguielile sexuale alepărinţilor lor (H. Powdermaker).

SHELDON

SFAT CONJUGAL, a jutor psiho-logic dat cuplurilor aflate în dificul-ta te , în scopul ameliorării relaţiilorlor reciproce.

Apărut în ţările anglo-saxone, sfatulconjugal s-a dezvoltat în Franţa la înce-putul anilor 1960, o dată cu crearea Aso-ciaţiei franceze a centrelor de consultaţieconjugală. Bărbaţi (33%), femei şi cuplurise adresează consilierilor conjugali pentrua le înfăţişa necazurile şi a găsi o soluţiepentru problemele lor. Cel mai adesea estevorba de neînţelegerea dintre soţi datoratădivergenţelor de vederi cu privire la edu-caţia copiilor sau cu privire la munca femeiiîn afara căminului, dar şi de dificultăţi decomunicare interpersonală, de o sexua-litate perturbată, de nerecunoaşterea dorin-ţelor şi trebuinţelor celuilalt, şomaj etc.

Consilierii conjugali evită să dea sfaturi.Rolul lor este de a-i determina pe soli-citanţi să-şi analizeze fără patimă situaţia.în cazul în care, eventual, se găsesc în faţaunor persoane cu tulburări pronunţate,ei le orientează spre o consultaţie medico-psihologică sau spre un specialist în ma-ladii mentale. Consilierii conjugali sunt deasemenea chemaţi să facă educaţia sexualăa copiilor şi adolescenţilor, fie la cerereaorganismelor private, fie în instituţii deînvăţământ public.

SHAM RAGE, pseudofurie.„Furia artificială" se observă, în condiţii

experimentale, la animale al căror hipo-talamus (baza creierului) este privat deconexiunile sale nervoase cu structurilesuperioare ale creierului (telencefal sauemisferele cerebrale). Aceste experienţepun în evidenţă, pe de o parte, importanţaesenţială a hipotalamusului în exprimarea

emoţiilor şi, pe de altă parte, rolul inte-grator si inhibitor al cortexului în conduite,în stare normală, emoţia nu apare decâtdacă excitaţia este destul de puternică;dimpotrivă, atunci când cortexul este scosdin circuit, cea mai mică excitaţie este deajuns ca să declanşeze o reacţie de furie,intensă însă de scurtă durată.

SHELDON (Wiiliam Herbert), m e d i cşi psiholog a m e r i c a n (Warwick,Rhode Island, 1899 - Cambridge,Massachuset ts , 1977).

Este cunoscut îndeosebi pentru a fipropus, în colaborare cu S. S. Stevens, oclasificare a tipurilor de personalitatebazată pe gradul de dezvoltare a ţesuturilorderivate din cele trei foiţe blastodermice(endoderm, mezoderm şi ectoderm).Sheldon a analizat fotografiile a 4 000 destudenţi (având în medie vârsta de 18 anişi trei luni), fotografii obţinute cu ajutorulunei metode standardizate. în paralel, timpde cinci ani, a studiat comportamentul şi

cu ajutorul analizei factoriale, a degajatşaizeci de trăsături de personalitate, pecare Ie-a repartizat în trei serii: viscero-tonie', somatotonie' şi cerebrotonie*. El ademonstrat că endomorfia" este legată deviscerotonie, mezomorfia" de somatotonieşi ectomorfia' de cerebrotonie.

Unii autori (J. Delay, P. Pichot,H. J. Eysenck, S. Glueck) cosideră satisfă-cătoare tipologia lui Sheldon, pe când alţiio critică. J. Maisonneuve şi M. Bruchon-Schweitzer (1981) nu au confirmat relaţiilepe care Sheldon a crezut că le găseşteîntre biotipuri şi temperamente. DupăM. Bruchon-Schweitzer (1988), s-ar păreacă stereotipurile culturale l-au influenţatpe cercetătorul american, fără ca acesta

287

Page 91: Dictionar de  Psihologie Larousse

SINDROMUL CARENŢEI DE AUTORITATE EDUCATIVĂ

SINDROMUL CARENŢEI DEAUTORITATE EDUCATIVĂ, an-samblu de fapte care caracterizeazăpersonalitatea unui subiect care nua beneficiat în copilărie de auto-ritatea necesară educării sale.

Sindromul carenţei de autoritate edu-cativă, descris în 1956 de J. M. Sutter şiH. Luccioni, apare în cazul în care copilultrăieşte într-un mediu instabil, „haotic",lipsit de reguli şi de principii. Manifestărilesale esenţiale sunt: un F.u slab, incapabilsă asigure o existenţă coerentă; un senti-ment fundamental de insecuritate (subiectulduce lipsă de repere, nu ştie cum să se com-porte în viaţă); impresia de a fi definitivînsingurat, ceea ce face dificil, dacă nuimposibil orice angajament afectiv durabilşi profund. Persoana care prezintă acest tipde sindrom poate fi inhibată în relaţiile

sau, cel mai adesea, expansivă, provoca-toare, agresivă, putând evolua spre dez-echilibrul psihic.

SINDROMUL LUI DOWN • MONGOI.ISM.

SINDROMUL LUI KORSAKOV,afecţiune mentală de origine toxică(alcoolism, cel mai adesea), descrisăde S.S. Korsakov (1854 - 1900).

Bolnavul pare confuz şi distrat; el îşiaminteşte de fapte trecute, dar nu maifixează nici o amintire nouă (cutare bolnavciteşte în fiecare zi acelaşi număr de ziar,mereu cu acelaşi interes): pentru a-şiacoperi lacunele memoriei, el fabulează cuaplomb; este dezorientat în timp şi înspaţiu (se rătăceşte uşor). La aceste tul-burări se asociază de obicei dureri, o dimi-nuare a reflexelor şi o atrofie musculară.

SINDROMUL LUI SILVERMAN *COPIL MALTRATAT.

SINE (1), ceea ce este nediferenţiat.Acest termen \das Es, în limba germană

— nota trad.|, introdus în psihologie deGeorg Groddeck (1866-1934) şi reluat deFreud, desemnează ceea ce este absolutprimitiv în om, ansamblul impulsiilorprimare, instinctele, ceea ce este ereditar,inconştient, energia care ne pune în miş-care şi orientează acţiunile noastre. Şineleface parte din viaţa cotidiană; la el nereferim, în mod implicit, când spunem:„Nu ştiu ce m-a apucat. Era ceva ce mădepăşea4'. Această energie, greu de con-trolat de către conştiinţă, căreia ea nu-iapare în mod clar, ascultă de principiulplăcerii*; ea tinde la satisfacerea trebu-inţelor de bază ale omului. Când este con-trariată sau refulată, recurge la căi ocolite,mai mult sau mai puţin clandestine, expri-mându-se în vise, în acte ratate sau însimptome nevrotice. -+ APARAT PSIHIC.

SINE (2), pentru W. James, tot ceeace este personal: „Eul", ceea ce ţinede „mine". Pentru Freud, Şinele esteprelungirea inconştientă a Eului",Cât despre C. G. Jung, el face din Sineo entitate „supraordonată" Eului,incluzând nu numai conştientul şiinconştientul, ci „şi scopul vieţii".

SINGURĂTATE, stare a unei persoane care trăieşte singură.

Unii indivizi optează de bunăvoie pentrusingurătate şi, pe cât se pare, o suportădestul de bine; pentru majoritatea oame-nilor, însă, singurătatea este de temut,neputându-se acomoda cu ea, mai alescând survine dintr-o dată, după o viaţăbogată în relaţii umane. în aceste cazurisingurătatea provoacă o scădere a tonu-sului vital, ceea ce se transformă frecventîn nevroză depresivă.

SISMOTERAPIE

multe persoane de „vârsta a treia", maiales femei, ceea ce explică faptul că 72%dintre ele utilizează somnifere şi tran-chilizante' (C.R.E.D.O.C, 1988). Atuncicând gustul pentru viaţa solitară este exa-gerat („solitarism''), trădează întotdeaunaun deficit de adaptare la realitate (timi-ditate, introversiune), la adolescent putândsemnala un început de schizofrenie*.

SINISTROZĂ, conduită patologicăa unui subiect accidentat (accidentde muncă, de circulaţie...) carerefuză să-şi recunoască vindecarea.

Este vorba de un nevrozat, adeseasincer, care crede că este insuficientăreparaţia daunei suferite şi revendică oindemizaţie maximală. Incapacitatea demuncă, bolile de care se plânge suntexpresia insatisfacţiei sale. Sinistroza nueste o simulare, deoarece tulburările suntreale (chiar dacă subiectul are tendinţa dea le exagera); cu toate acestea, bolnavul nuare chef să se însănătoşească şi lucrulacesta arc consecinţe psihosomatice* denetăgăduit. S-a constatat, de exemplu, căvindecarea unei simple fracturi a picioruluiia de 6,5 ori mai mult timp la un muncitorasigurat (300 zile) faţă de unul care nu esteasigurat (45 zile). Vindecarea este cu atâtmai rapidă cu cât ea este mai cu ardoaredorită de rănit sau cu cât indemnizaţia i separe mai satisfăcătoare.

SINUCIDERE, acţiune de a ş i luasingur viaţa, în mod voluntar, celmai adesea pentru a scăpa de osituaţie devenită intolerabilă.

Sinuciderea se întâlneşte aproape întoate societăţile. Proporţiile sale sunt greude stabilit cu precizie, deoarece multe

cazuri de moarte voluntară sunt camuflateîn accidente. în 1988, proporţia sinuci-derilor la 100 000 de locuitori era de 9 înAnglia. 12 în Statele Unite, 19 în UniuneaSovietică, 21 în Republica Federală aGermaniei şi în Japonia şi 22 în Franţa. înFranţa, numărul sinuciderilor este în con-stantă creştere din 1950, mai ales lasubiecţii în vârstă de la 15 la 44 de ani.în fiecare luni se sinucid circa 1000 depersoane (de două ori mai mulţi bărbaţidecât femei).

Unele sinucideri, motivate de consi-derente morale (scăparea de o situaţiedezonorantă) sau sociale (a nu fi o povarăpentru celălalt), aduc a sacrificii. Altele,mai frecvente, dictate de o afectivitateperturbată, corespund unui comportamentpatologic: nevrotici deprimaţi, incapabilisă se integreze armonios în viaţă şi săgăsească un sens existenţei lor, sau melan-colici care îşi premeditează demult moartea.Găsim adesea un fel de predispoziţie fami-lială pentru sinucidere, dar, mai degrabădecât să vedem aici determinismul unuiipotetic factor ereditar, s-ar cuveni săadmitem că există o condiţionare* socială,mai mult sau mai puţin conştientă, care îlpregăteşte pe subiect să accepte ideea dea-şi lua viaţa în anumite circumstanţe,în Africa neagră, de exemplu, sinucidereaeste adesea ultimul mijloc de a se răzbunape un adversar: disperatul se omoară cuintenţia de a nu-i mai lăsa nici o clipă detihnă celui care 1-a ofensat.

Sinuciderea pare contagioasă: se înregis-trează uneori adevărate epidemii de morţivoluntare în anumite locuri (aruncarea încratere de vulcani, aruncarea înainteatrenului), locuri pe care autorităţile localesunt obligate să le ţină sub pază.

SISMOTERAPIE • ELECTROŞOC

Page 92: Dictionar de  Psihologie Larousse

SOMATOTONIE

„schemei corporale"* sunt întotdeaunasemnul unei afecţiuni neuropsihiatrice.

fLI 1 ui pur,

ectomorfu

SOMATOTONIE, în biotipoligia luiW. H. Sheldon, tip psihologic carac-terizat prin predominanţa func-ţiilor musculare, a activităţii, ener-giei, a dorinţei de a se impune.

Somatotonul (sau somatotonicul) este totipul 4—mai degrabă extravertit, are tendinţa de acăuta aventura, riscul, lupta, competiţia,puterea. Somatotonia, caracteristică tem-peramentală, este legată, în ceea ce pri-veşte constituţia fizică, de mezomorfie'.

de ectomorfie (sistem nervos, organe desimţ, piele). Cifrele 1 şi 7 reprezintăminimum şi maximum de dezvoltare. Deexemplu, dacă aceste tipuri există, atunci

-1 ar corespunde endomor-ormula 1-7-1 ar corespundelui extrem, iar notaţia 1-1-7i absolut. Cât despre soma-

-4, acesta ar exprima tipulperfect echilibrat. Fiecare persoană par-ticipă insă în mod inegal la cele trei ten-dinţe şi există multe somatotipuri mijlocii(4-3-5, de exemplu).

SOMATOTIP, expresie cantitativăcare traduce ponderea relativă acelor trei componente primare aleconstituţiei fizice a unei persoane.

W. H. Sheldon şi S. S. Stevers consi-deră că tipul constituţional, derivat dindezvoltarea celor trei foiţe blastoder-mice (endoderm, mezoderm şi ectoderm),se poate exprima printr-o serie de treicifre, de la 1 la 7, prima dozând gradul deendomorfie (viscere, sistem digestiv),a doua gradul de mezomorfie (schelet,muşchi, ţesuturi conjuctive), a treia gradul

SOMN, s tare fiziologică periodică,definită prin reducerea activităţii,relaxarea tonusulu i muscular ş isuspendarea conşt i inţei .

W. Dement şi N. Kleitman au descrisdouă tipuri de somn, obiectivate de traseeleelectroencefalografice (E.E.G.): somnul cuunde lente (sau „somnul lent"), somnul cuunde rapide, numit şi „somnul paradoxal"(M. Jouvet) sau faza „mişcărilor ocularerapide" (M.O.R.).

Somnul lent se împarte în patru stadii:adormirea; somnul uşor; somnul mediu;somnul profund (traseu continuu de unde

Hipnogramă (reprezentare grafică a unei nopţi de somn) a unui subiect normal

SPAŢIU VITAL

delta). Somnul rapid este numit „paradoxal"din cauza că traseul E.E.G. este apropiatde acela al momentului trezirii, cu toate căsomnul este profund (sunt necesari stimulifoarte puternici pentru a-1 trezi din somnpe individul care doarme). Perioadele devis sunt concentrate îndeosebi în M.O.R.Prima fază de somn paradoxal dureazăaproximativ 15 minute şi marchează finalulprimului ciclu al somnului. La un omnormal, în cursul unei nopţi, se observă4-6 cicluri succesive de somn lent şi desomn rapid. Fiecare ciclu durează în medieîntre 90 şi 120 minute.

Trebuinţa de a dormi este vitală: un ani-mal care este împiedicat să doarmă moare.Privarea de somn rapid duce la tulburăripsihice care pot merge până la psihoză".

de către J. Stoetzel, a Institutului francezal opiniei publice (I.F.O.P.), organismelespecializate de acest tip au proliferat.Sondajele de orice natură s-au multiplicat,iar anchetele de opinie fac în prezent partedin viaţa cotidiană a concetăţenilor noştri.Pentru a se evita orice derivă, legea din19 iulie 1977 a prevăzut instituirea uneicomisii care să vegheze asupra obiecti-vitătii şi calităţii sondajelor.

SPAIME NOCTURNE, echivalental coşmarului care poate surveni lacopil în timpul nopţii.

Spaimele nocturne apar în timpul som-nului lent (stadiul IV), niciodată în cursulsomnului paradoxal. Deodată subiectul seagită, strigă, plânge, gesticulează, pare

cauza instabilităţii* comportamentului şi aunor tulburări caracteriale de felul acce-selor de agresivitate care alternează cuperioade de izolare (H. Montagner, 1988).Pe de altă parte, există o corelaţie, dacă nuo legătură cauzală, între durata somnuluişi rezultatele şcolare: 61% dintre copiiicare dorm mai puţin de şase ore au o întâr-ziere de cel puţin un an în raport cu vârstamentală normală (J. Poulignac, 1979).

SONDAJ, anchetă vizând un eşan-tion de populaţie reprezentativ şicare are drept scop conturarea uneiimagini despre opinia persoanelorinterogate.

Uneori este oportun să se cunoască rapidideile şi aspiraţiile publicului. Sondajul deopinie permite aproximarea realităţii, fărăcheltuieli excesive. Este suficient un eşan-tion de 100 de persoane bine alese, în funcţiede sex, vârstă, profesie, aria geografică dedomiciliu etc., pentru ca sondajele să aibăo validitate de ±3%. De la crearea în 1938,

cuprins de panica, hi nu recunoaşte per-soanele care îl înconjoară şi nu reacţio-nează la solicitările lor, fiind greu de cal-mat. Această stare poate dura de la câtevaminute la o oră. Cel mai adesea copilulreadoarme; dimineaţa, la trezire, nu arenici o amintire despre cele întâmplate.

Frecvente între vârsta de 2 şi 6 ani,spaimele nocturne afectează 1-3% dintrecopii. De obicei sunt consecinţa unei expe-rienţe traumatizante sau a unor conflicteintrapsihice legate de dezvoltarea psiho-sexuală (sentimente agresive şi oedipiene).Dispar aproape întotdeauna în modspontan. Psihoterapia este utilă, dar trebuiesă le cerem părinţilor să nu-1 nelinişteascăpe copil cu ameninţări stupide şi să nu-1 iacu ei în pat ca să doarmă.

SPAŢIU VITAL, câmp psihologiccare înglobează persoana şi mediulei ambiant (K. Lewin).

în acest spaţiu se situează variabileleinterdependente, susceptibile să determinecomportamentul individului la un moment

Page 93: Dictionar de  Psihologie Larousse

STADIU ORAL

luna a şasea, oglinda începe să-l interesezeşi el pare să întrevadă raportul dintre aceastaşi reflectarea unei persoane. Către vârstade un an el începe să înţeleagă că imagineadin oglindă este reflectarea propriului săucorp şi nu un dublu independent de elînsuşi. Cu toate acestea, numai către vârstade doi ani este dobândită noţiunea detotalitate corporală (după R. Zazzo, copilulse recunoaşte în oglindă între luna a două-zeci şi şasea şi a treizecea). Această dinurmă achiziţie este fundamentală, căci eanu numai că reprezintă baza conştiinţei desine, ci devine şi modelul tuturor obiec-telor: lumea nu mai este fragmentată; eanu mai apare ca un haos neorganizat, ci caun univers ordonat, compus din obiectecare are fiecare forma sa proprie.

STADIU ORAL, prima fază de dez-voltare a sexualităţii infantile (circaprimul an de viaţă), când plăcereacea mai mare este procurată desupt, asociată cu încorporarea sen-zorială (vizuală, auditivă, cutanată)a imaginii materne.

Prezenţa mamei, sursă de saţietate şi delinişte, se asociază cu o intensă satisfacţie.Absenţa ei este frustrantâ. Sugarul, înaceastă stare de tensiune, caută destindereaîn sugerea degetelor.

STADIU SADIC-ANAL, în teoriapsihanalitică, cel de al doilea stadiual dezvoltării sexuale a copilului,cuprinzând anul al doilea şi altreilea de viaţă.

Satisfacţia puseului libidinal este condi-ţionată de evacuarea intestinală: mucoasaanală a devenit zona erogenă; copilul, laincitarea părinţilor, care arde de nerăbdaresă-l vadă curat, manifestă interes faţă de

298

materiile sale fecale. Stăpânirea sfincte-relor îi dă o nouă putere, aceea de a-isatisface pe adulţi sau. dimpotrivă, de a-şiarăta ostilitatea faţă de ei. Achiziţia deprin-derilor de igienă este primul cadou pe carecopilul îl face mamei sale, dar el estemereu gata să şi-1 retragă în cazul în carese simte frustrat (la naşterea unui frăţiorsau a unei surioare, de exemplu, el reîn-cepe să se scape pe el).

STARE DE ABSENŢĂ, distracţieatât de puternică încât individul numai este pe moment adaptat laîmprejurări.

Supărarea şi oboseala pot să ducă la oslăbire a stării de veghe în aşa măsurăîncât adaptarea la realitate să fie pertur-bată, în domeniul patologiei, se numeşte„absenţă" (sau absenţă epileptică), slăbireasau suspendarea conştiinţei, care survinedintr-odată şi nu durează decât câtevaclipe (de la 5 la 15 secunde). Subiectul îşiopreşte activitatea în curs, devine palid şica năucit, prezentând în acest timp uşoaremişcări ale pleoapelor şi globilor oculari.Absenţa epileptică simplă |este vorba deceea ce francezii numesc „petit mal", spredeosebire de criza majoră de epilepsie —nota trad.| nu duce la pierderea tonusuluişi nu lasă nici o amintire; scurtimea ei îipermite subiectului să-şi reia discursul sauactivitatea din punctul în care acestea aufost întrerupte.

STARE HIPNAGOGICĂ, stare desemisomn.

în perioada de adormire care precedăsomnul veritabil se pot produce unelefenomene, mai ales vizuale (uneori audi-tive, rareori olfactive, gustative sau senzi-tive). La adult, manifestările vizuale sunt

STATUT

de cele mai multe ori simple: forme geo-metrice, puncte, stele strălucitoare, spiraleetc, pe când la copil ele sunt adesea com-plexe, reprezentând fie peisaje, fie silueteumane sau animale, statice sau dinamice.

Aceste viziuni hipnagogice, la careadultul rămâne indiferent, provoacă lacopil o stare afectivă particulară, adeseaneplăcută şi angoasantă. Fenomeneleacestea se diferenţiază de vise în sensul căsunt produse stereotipe, de care individulrămâne străin şi care dispar o dată cutrecerea în somnul veritabil. Ele nu pot fiasimilate nici halucinaţiilor, deoarece suntprivite cu un ochi critic, nu antreneazăadeziunea subiectului şi se alimentează dinobiectele din mediu.

STARE LIMITĂ -* CAZ LIMITĂ

STATISTICĂ, metodă de studierea ansamblurilor numerice şi arelaţiilor lor.

încă din cea mai îndepărtată Antichitates-au cules şi s-au coordonat informaţiinumerice din diferite domenii (recen-sământul persoanelor, evaluarea recol-telor...), dar până în secolul al XVI-leaacest studiu a rămas pur descriptiv (numă-rare). Matematiciaul elveţian J. Bernoulli(1654-1705) şi matematicianul francezP.S. de Laplace (1749-1827) au fost ceicare au introdus calculul probabilităţilor înstatistică, extrăgând legi şi previziunibazate pe aproximativa regularitate a unorfenomene. De atunci încoace câmpul deaplicaţie al acestei noi ştiinţe nu înceteazăsă se extindă: fac apel la ea economiştii,sociologii, fizicienii, militarii (balistica),industriaşii (controlul fabricaţiei), agricul-torii (relaţiile dintre recolte şi condiţiilemeteorologice), psihologii. Ea constituie

unul din fundamentele cele mai solide alepsihologiei aplicate (teste', sondaje").

Demersul statistic cuprinde trei mo-mente principale: colectarea şi prezentareaobservaţiilor; reducerea şi analiza acestora,interpretarea. într-o primă fază, statis-ticianul despuiază metodic informaţiileculese, spre a extrage din ele rezultatenumerice, pe care le grupează într-untablou. Procedează după aceea la reducereainformaţiilor, substituind totalităţii datelorun mic număr de rezultate cifrice, extrasedin ansamblul ordonat, pornind de la carese va exercita reflecţia sa (analiza rezul-tatelor, elaborarea unei ipoteze, verifi-carea), în final el îşi formulează concluzia(care ţine seama de marja de incertitudinecalculată matematic), rămânând extrem deprudent în generalizările sale, deoareceştie că, adesea, în faza iniţială a colectăriiinformaţiilor se introduc erori care potfalsifica absolut toate calculele.

STATUT, situaţie a unei persoaneîntr-un grup social.

Statutul condiţionează raporturile carese stabilesc între oameni: copilul aredreptul la protecţia adultului, bătrânul aredreptul la respect din partea tinerilor,femeia la curtoazie din partea bărbatuluietc. Fiecare se aşteaptă la o anumităconduită a celorlalţi faţă de sine, potrivitpoziţiei pe care o ocupă în grup, şi confor-mându-se rolului care se aşteaptă de la el.

Statutul defineşte de asemenea drep-turile şi datoriile persoanei şi constituie unelement al conştiinţei de sine. Majoritateaindivizilor îşi acceptă statutul şi îşi înde-plinesc cu uşurinţă rolul* care decurge dinacesta. Alţii, refuzând să se lase închişiîntr-un cadru determinat, resping normelesociale, se revoltă, devin inadaptaţi sau

Page 94: Dictionar de  Psihologie Larousse

STÂNGĂCIE

reformatori. Contrar la ceea ce ne putemimagina, spune J. Stoetzel, atitudinile revo-luţionare nu sunt asociate în mod specialunui statut economic aparte, „ci unei poziţiideterminate a individului faţă de statutulsân personal".

STÂNGĂCIE, stare a celui care aretendinţa de a se servi în modspontan de mâna stângă.

Stângăcia nu este o infirmitate,ea cores-punzând unei organizări nervoase sime-trice aceleia a dreptaciului. Pe când laacesta există o dominanţă cerebrală stângă,la stângaci dominanţa aparţine emisfereicerebrale drepte (după cum este cunoscut,dată fiind încrucişarea fibrelor nervoase,o emisferă cerebrală comadă jumătateaopusă a corpului). Faptul acesta nu ar con-stitui nici o problemă dacă anturajul stân-gaciului nu ar interveni în mod abuziv,contrariindu-1 şi creând astfel o situaţieconflictuală generatoare de tulburări cumsunt dislexia, bâlbâială sau enurezia. încazul unui copil suspect de stângăcie esterecomandabil să ne abţinem de la oriceintervenţie intempestivă şi să lăsăm sălucreze timpul, deoarece adesea nu estevorba decât de o întârziere a maturizăriineuropsihice.

S T E R E O T A X I E •->• TIGMOTAXIE.

STEREOTIP, idee preconcepută,neîntemeiată pe date precise, cidoar pe anecdote, care se impunemembrilor unui grup.

Cunoştinţele noastre despre lucruri nuse bazează adesea decât pe „se spune":vorbim de calmul britanicului, de curajulgermanului, de vigoarea turcului, fără a fiverificat vreodată valoarea acestor clişee.

300

Toate stereotipurile propagate de rnassmedia sunt false, spune sociologul R.T. LaPiere. Variabile cu starea relaţiilor dintregrupuri, ele devin inamicale o dată cucreşterea tensiunii (R. Aron) şi constituieun obstacol în calea comunicării, influ-enţând chiar şi percepţiile. -» GÂNDIRESCHEMATICĂ.

STERILITATE, lipsă de fecun-ditate.

în general, după câţiva ani de viaţă con-jugală, absenţa progeniturii îi nelinişteştepe soţi. La femeie dorinţa de a avea copiipoate fi atât de puternică încât să deter-mine uneori manifestări psihosomatice'semnificative cum este amenoreea (supri-marea inenstruatici) sau chiar graviditateanervoasa, care se traduce prin apariţiatuturor semnelor proprii acestei stări. Cândorice speranţă de a da naştere unui copileste pierdută, femeia se deprimă; ea poateprezenta tulburări nevrotice şi, în cazuriextreme, caută să se sinucidă. Din fericire,datorită progreselor ginecologiei şi gene-ticii (inseminare artificială, donare de ovul,transfer de embrion...), cazurile de steri-litate iremediabilă devin mai rare.

STERILIZARE, intervenţie chirurgicală practicată la bărbat sau lafemeie, pentru a-i face sterili.

încă din Antichitate găsim apărători aisterilizării subiecţilor purtători de tare carepot fi transmise descendeţilor. Actual-mente sterilizarea se practică în mai multestate din America, în ţările scandinaveşi în Elveţia; în Germania, regimul nazisto făcuse obligatorie în anumite cazuri(arieraţi mintali etc). în Franţa acest pro-cedeu este mai ales combătut: adversariisăi îl găsesc inutil şi văd în el mai ales o

STRIGAT PRIMAL

gravă lezare a respectului persoanei. Seîntâmplă ca sterilizarea să fie cerută de taţişi mame din familiile numeroase, care numai vor alţi copii, dar regretele sunt frecvente. Se constată destul de des o dere-glare a dispoziţiei (depresie, iritabilitate,instabilitate emoţională), apariţia senti-mentului de inferioritate şi chiar deculpabilitate şi uneori chiar tulburări decomportament mai severe. -» EUGENIE.

STIMUL, fenomen susceptibil de aprovoca o reacţie, o conduită speci-fică unui organism.

Prin extensie, se numeşte stimul oricesituaţie (aplicarea testelor, de exemplu)care determină un comportament obser-vabil.

STOCASTIC, adjectiv care desem-nează un eveniment ce depinde dehazard.

STOETZEL (Jean-Antoine), psiho-log francez (Saint Die, Vosges, 1910- Paris, 1987).

Fost elev al Şcolii Normale Superioare,agregat de filosofie, obţine titlul de doctorîn litere (1943) pentru a sa Teorie a opi-niilor şi pentru al său Studiu experimentalal opiniilor. După ce a ocupat catedra deştiinţe sociale a Facultăţii de Litere dinBordeaux (1945), este numit profesor depsihologie socială la Sorbona (1955-1978). Este fondatorul Institutului francezde opinie publică (I.F.O.P.) şi al „Revisteifranceze de sociologie", pe care le-a conduspână în 1984. îi datorăm mai multe lucrări,între care: Tineret fără crizantemă şi sabie(1954); Psihologia socială (1963); Valorileprezentului: o anchetă europeană (1983).

STRES, cuvânt englez utilizatpentru prima dată de H. Selye, în1936, pentru a desemna starea încare se găseşte un organism ame-ninţat de dezechilibru sub acţiuneaunor agenţi sau condiţii care pun înpericol mecanismele sale homeo-statice.

Orice factor susceptibil de a distrugeacest echilibru, fie el factor de origine fizică(traumatism, frig...), chimică (otravă), infec-ţioasă sau psihologică (emoţie), este numit„agent stresant". Termenul stres desem-nează atât agentul agresor cât şi reacţiacorpului la acesta. După Selye', acest răs-puns, nespecific, este legat de mecanismeleneuroendocrine (diencefalohipofiziare).

Numeroase observaţii ştiinţifice auarătat că şocurile afective, cum ar fi pier-derea soţului, provoacă alterarea, ba chiarprăbuşirea mecanismelor de apărare aleorganismului împotriva bolilor şi,în conse-cinţă, creşterea riscului de a contracta afec-ţiuni grave, inclusiv cancerul.

STRIGĂT PRIMAL, formă de tra-tament concepută de Arthur Janov(1967), bazată pe reviviscenţa unorsuferinţe din trecut.

Această psihoterapie se împarte în douăperioade. în cursul primei perioade, caredurează trei săptămâni, pacientul esteizolat şi lăsat pradă propriilor sale fan-tasme. Singurele sale contacte cu semenulsunt acelea cu terapeutul. Acesta îl invităsă-şi rememoreze trecutul, fără a-şi con-trola sentimentele. Copleşit de emoţii, elstrigă, plânge, îşi cheamă părinţii. în cursulcelei de a doua perioade, care se întinde peintervalul a mai multe luni, subiectul esteintegrat într-un grup în care se desfăşoarăşedinţe comparabile. Retrăind evenimente

301

Page 95: Dictionar de  Psihologie Larousse

STRUCTURA

dureroase, cum ar fi teama de a fi plasat înpensiune, subiectul se eliberează de ten-siunile sale. „Strigătul primai" este maimult decât o abreacţie sau decât uncatharsis, deoarece se poate asocia chiar şicu manifestări somatice ca, de exemplu,apariţia de echimoze în locurile undesubiectul primise lovituri pe când eracopil. Concepţiile lui Janov se înscriu încurentul american al psihologiei umaniste.

STRUCTURĂ, mod în care părţileunui tot se ordonează între ele.

în acest sens. vorbim atât de struc-tura unui edificiu sau a organismului(K. Goldstein) cât şi de structura unuigrup social sau a comportamentului(M. Mcrleau-Ponty). Structura este aceeacare îi dă ansamblului unitatea sa şipărţilor valoarea lor, este ceea ce sesizămimediat ca pe un tot nedecompozabil.estcceea ce ne permite să recunoaştem omelodie când ea este transpusă într-unalt ton.

Element stabil al unui ansamblu orga-nizat, structura este recognoscibilă în pofidatransformărilor suferite de respectivulansamblu. Structura este „forma" nativă aorganizării elementelor care o compun(elemente care nu semnifică nimic prin eleînsele, neavând sens decât prin participarealor la ansamblu). Dacă sunt asociate douăcorpuri, ia naştere ceva nou, ale căruicalităţi sunt diferite de calităţile părţilor(legarea a două gaze diferite, hidrogenul şioxigenul, de exemplu, dă apa). Lucrulacesta este adevărat în toate domeniileorganizării. Invers, modificarea unui ele-ment al întregului transformă structuraglobală. Alterarea unei singure note într-ocompoziţie muzicală este de ajuns ca sătransforme melodia. Fiinţa vie este şi ea un

întreg unificat; corpul şi spiritul sunt indi-solubil legate şi interdependente; ceea cei se întâmplă unuia afectează întregul: fricane face să tremurăm; emoţiile repetate ducuneori la leziuni organice etc. Este meritulGestaltpsychologie' de a fi demonstratrelativitatea esenţială părţi-întreg.

STUDIU DE CAZ, observare apro-fundată a unor subiecţi particularicare continuă, uneori, ani întregi,în cursul căreia se culeg t o a t edatele posibile cu privire la una şiaceeaşi persoană: informaţii asupramediului său de viaţă, asupra acci-dente lor de s ă n ă t a t e ; d o c u m e n t epersonale: producţi i art is t ice (de-sene, picturi...), jurnale intime etc.Cu grupurile se procedează în modanalog. Din ansamblul elementelorrecoltate se extrag preţioase infor-maţii asupra subiecţilor înşişi, darşi ipoteze, dacă nu legi de ordingeneral.

S. Freud, A. Binet, J. Piaget şi-au ela-borat teoriile pornind de la câteva studii de

dele cantitative, dar acumularea de fapteşi tratamentul statistic nu dau decât oviziune matematică, abstractă a realităţii.Studiile de caz sunt acelea care permitformularea unor judecăţi decisive.

STUPEFIANT, iniţial substanţă acărei admini s t ra re generează os tare de toropeală, de inhibare acentri lor nervoşi. Mai târziu, drognatural sau s intet ic care are efectepsihotrope'.

Stupefiantele cele mai cunoscute suntheroina, cannabis, morfina, LS D. în Franţa,

acestea sunt înscrise în tabloul B al sub-stanţelor otrăvitoare. Stupefiantele suntobiectul unor convenţii internaţionale.

SUBCEPŢIE, reacţ ie a organis-mului la o exci taţ ie „percepută"inconşt ient.

Studii experimentale privind comu-nicarea şi mijloacele de comunicare au

pragul perceptiv sunt totuşi susceptibili dea provoca un răspuns diii partea orga-nismului receptor (reacţia electrodermală,de exemplu); într-un astfel de caz vorbimde subcepţie sau de „percepţie subli-minală".

Este probabil că în comunicarea umanăacest proces perceptiv infraconştient joacăun rol foarte important. Relaţia intersubicc-tivă, de exemplu, pe care se întemeiazăidentificarea cu semenul, ar avea o bazăintercorporală şi estez.iologică (M. Merleau-Ponty). Unii psihologi, care s-au ocupat derelaţiile mamă-copil (îndeosebi R. Spitz),cred că femeia care îşi alăptează prunculstabileşte o comunicare privilegiată cuacesta, bazată pe semnale care nouă nescapă, dar la care ea reacţionează imediatîn mod inconştient. Subcepţia, fiind sus-ceptibilă de considerabile aplicaţii prac-tice, îi interesează în special pe psiho-sociologi (publicitate*), pe oamenii politicişi pe militari (propagandă*).

SUBCONŞTIENT, conştiinţă obscură.Pentru unii acest termen desemnează

ceea ce este latent însă disponibil (cunoş-tinţele şi amintirile, de exemplu), iarpentru alţii ceea ce este definitiv incon-ştient şi de care nu se poate dispune.Psihanaliştii cred că subconştientul, formatdin elemente uitate care tind să revină înconştiinţă, continuă să acţioneze asupra

conduitei; este o activitate mentală decare nu suntem cu totul conştienţi. Ter-menul subconştient nu este totuşi un sino-nim al termenului inconştient*, ale căruielemente sunt refulate şi indisponibile.-+ REFULARE.

SUBIECTIV, care aparţ ine subiec-tului gânditor şi care nu poate fitrăit decât de el.

Halucinaţiile sunt pur subiective, dartimpul este o noţiune atât obiectivă (măsu-rabilă) cât şi subiectivă (variabilă de laindivid Ia individ şi în raport cu situaţiiletrăite). Psihologia este ştiinţa care încearcăsă lege punctul de vedere obiectiv cu celsubiectiv. -•> PERCEPŢIE.

SUBLIMARE, derivare a uneienergii inst inctuale către un scopsocial elevat.

Acest termen a fost introdus în psiha-naliză de către S. Freud pentru a desemnamecanismul de apărare* al Eului prin careunele impulsii inconştiente, detaşate deobiectele lor iniţiale, sunt integrate perso-nalităţii, fiind investite în echivalenţi careau o valoare socială pozitivă. Spiritul decompetiţie şi unele vocaţii militare seexplică prin sublimarea agresivităţii, iaraltruismul prin sublimarea energiei instin-ctului sexual. Ca să reluăm o imaginecunoscută, putem spune că sublimarea estecomparabilă cu acţiunea omului caretransformă o cădere de apă devastatoareîntr-o sursă de „cărbune alb" producătoarede electricitate. Sublimarea joacă un rolextrem de important în adaptarea indi-vidului la mediul său, permiţându-i o ajus-tare socială care nu dăunează dezvoltăriipersonale.

303

Page 96: Dictionar de  Psihologie Larousse

un semn de sociabilitate. La începutcopilul nu-i surâde mamei, ci formei umanecare se apleacă asupră-i (R. Spitz), aceleiimagini globale purtătoare de conţinutafectiv şi social. Numai către vârstade 5-6 luni surâsul devine electiv, fiindrezervat în principal membrilor antu-rajului.

SURDITATE, slăbire sau pierderemai mult sau mai puţin totală aauzului.

în raport cu proporţia handicapului,distingem: deficienţe auditive uşoare (pier-deri de mai puţin de 40 dB), care afectează2 100 (XX) de persoane în Franţa (D.A.S.S.,1985); surdităţi medii (pierderi între 40 şi70 dB), de care suferă 1 250 000 de per-soane; deficienţe severe (pierderi între 70 şi90 dB), de care suferă 340 (XX) de persoane;surdităţi profunde, care lovesc doar circa115 000 de persoane, private total sauaproape total de simţul auzului. Un copildin circa 2 500 este atins de surditateprofundă încă de la naştere sau puţin dupăaceea. Cu toate acestea, în pofida prezenţeia numeroşi surzi, semisurzi sau hipo-acuziei*, în rândul populaţiei, părinţii cugreu admit că pruncul lor ar putea fi undeficient auditiv. Această prejudecată stăla originea unor grave desconsideraţii şi aunor erori de diagnostic. Nu rareori,într-adevăr, un copil surd este considerat afi un întârziat mental sau un afazic (întru-cât nu vorbeşte), ori este luat drept unul cutulburări de caracter' (pentru că nu răs-punde când i se vorbeşte sau face altcevadecât i s-a cerut să facă).

Copiii surzi au nevoie de un învăţământspecial'. Pentru ei au fost create instituţiişi clase speciale, unde cadrele didacticedispun de echipamente pedagogice adec-

vate, în 1987, potrivit datelor statistice aleMinisterului Educaţiei Naţionale, dinFranţa, au fost şcolarizaţi în aceste stabi-limente 6 759 copii surzi.

SURDOMUTISM, stare a celuicare este surd şi mut.

în această situaţie, absenţa limbajuluieste consecinţa directă a privaţiunii,congenitale sau precoce, de auz. Copilulsurd nu se distinge de copilul normal,pentru că şi unul şi altul gânguresc înce-pând din luna a treia sau a patra. Numaicătre luna a noua se manifestă o deosebire:pe când unul se pregăteşte activ să vor-bească, repetând sunetele vocilor auzite,celălalt devine din ce în ce mai tăcut. Cutoate acestea, numai târziu, când retardareaînsuşirii limbajului este patentă, părinţiiîşi pun făţiş problema bunei funcţionăria auzului copilului lor. Din nefericireaceastă luare la cunoştinţă este tardivă.Depistarea surdităţii trebuie să fie câtmai precoce cu putinţă, deoarece limbamaternă se învaţă încă de la naştere.

SURMENAJ, oboseală excesivă.Munca musculară sau intelectuală intensă

şi prelungită provoacă o oboseală pe caresomnul nu izbuteşte întotdeauna să o reparetotal. Oboseala reziduală acumulându-se,rezultă o stare de epuizare caracterizată depierderea dinamismului, astenie", anxietateşi, uneori, confuzie mentală*. Surmenajulşcolar sau profesional poate fi responsabilde accese delirante şi chiar de conduiteantisociale. în consecinţă, trebuie tempe-rată ardoarea şcolarilor prea studioşi, maiales în preajma examenelor, veghindu-sela repartizarea armonioasă a perioadelorde odihnă în munca lor.

SZONDI

SZONDI (Leopold), psihiatru elve-ţian de origine maghiară (Jnyitra,azi Nitra, Slovacia, 1893 - Kusnacht,Elveţia, 1986).

Este cunoscut mai ales pentru testulsău proiectiv şi pentru a sa teorie a des-tinului. Testul de diagnosticare a impul-siilor sau Geno-test, cuprinde şase seriide câte opt portrete de psihopaţi sau deindivizi „devianţi" (homosexuali, ucigaşie tc) . Subiectul trebuie să aleagă, din fie-care serie, două personaje simpatice şidouă antipatice. Cele douăzeci şi patru dealegeri sunt reprezentate sub forma unui

„profil impulsionai". Ideea de bază estecă alegerile afective nu se fac la întâm-plare, ci că rezultă dintr-o certă rezonanţăprodusă de obiect (fotografii) asuprasubiectului. Teoria destinului sau teoria„anancologică", care aruncă o punte întregenetică şi psihanaliză, a fost mult criti-cată, dar are şi mulţi apărători la Univer-sitatea din Louvain, la Ziirich şi la Paris.Dintre lucrările lui Szondi, cităm: Diag-nostic experimental al impulsiilor (1952);Introducere în analiza destinului (1971);Libertate şi constrângere în destinul indi-vizilor (1975).

Page 97: Dictionar de  Psihologie Larousse

ŞARJĂ DE MUNCĂ, cheltuialăenergetică pe care trebuie să o facăun muncitor spre a îndeplini osarcină.

Măsurarea şarjei fizice a unei muncieste, din punct de vedere teoretic, relativsimplă. Ea se bazează în principal pe cri-terii fizice, cum sunt consumul de oxigenrespirat, şi indici fiziologici de felul frec-venţei cardiace şi temperaturii corpului.Şarja mentală este mai dificil de evaluat,doarece ea poate varia de la o persoanăla alta şi, pentru unul şi acelaşi operator,de la un moment la altul. Ea este, de ase-menea, în funcţie de personalitatea mun-citorului, de interesul manifestat de acestapentru muncă. Asupra şarjei de muncăacţionează însă şi alţi factori, cum suntambianţa şi relaţiile interpersonale dinatelier. -• SOCIOGRAMĂ.

ŞCOALĂ, inst i tuţ ie care distribuieun învăţământ colectiv.

Intrarea în şcoală îi pune copilului micprobleme uneori dramatice, a căror exis-tenţă, în general, părinţii nici n-o bănuiesc.Pentru noul şcolar este vorba să se inte-greze într-un mediu diferit de acela care îi

este familiar, generat de legi şi de odisciplină cu care nu este obişnuit, mediuîn care are de îndeplinit noi roluri.

Paralel cu dobândirea de unelte aleculturii (citit, scris, calcul) şi de mijloacelogice ale gândirii, şcoala îi oferă copiluluimijlocul de a se socializa stabilind legăturide camaraderie şi eliberându-se treptat deanumite ataşări familiale. în mod tradi-ţional, şcoala nu urmăreşte doar să-i tran-smită cultura", ci mai ales să-1 integreze pecopil în colectivitate, făcându-1 să împărtă-şească normele şi valorile admise. O altăambiţie a sa este să compenseze defi-cienţele culturale ale mediului familial şisă le dea tuturor elevilor aceleaşi şanse dereuşită socială. Dar P. Bourdieu şi J.C.Passeron (Moştenitorii, apoi Reproducţia,1970) au demonstrat că determinismelesociale sunt imuabile şi că şcoala nu poatedecât să reproducă inegalităţile sociale. Deani şi ani, în Franţa, şcoala este în criză.Multe cadre didactice par dezabuzate,ezită în alegerea metodelor pedagogice şinu ştiu cum să facă faţă haosului în care sezbat elevii şi cerinţelor contradictorii alefamiliilor şi administraţiei.

ŞOMAJ

ŞCOALĂ ACTIVĂ, mişcare pedagogică b a z a t ă pe principi i le uneie d u c a ţ i i funcţionale* c a r e să res-p e c t e i n t e r e s e l e ş i t r e b u i n ţ e l ecopilului.

Contrar şcolii tradiţionale, care favo-rizează metodele receptive şi învăţareadogmatică, memorizarea unor cunoştinţeluate din cărţi şi pasivitatea, şcoala activăurmăreşte descătuşarea spiritelor, auto-nomia şi independenţa elevilor. Este şcoalaparticipării, a inţiativei, a creativităţii" şi asimţului critic. Copilul învaţă aici să-şiexercite spiritul său de observaţie şi săpună în joc legile experimentării nu numaipe montaje artificiale, ci pe fapte de viaţăreală, care îl privesc în mod direct. Şcoalaactivă utilizează un bogat material peda-gogic, cel mai adesea fabricat de eleviiînşişi; ea organizează studii în jurul cen-trelor de interes şi cunoaşterea mediului(geografie fizică şi umană, faună, floră,istorie locală...); ea îi reuneşte pe şcolari înmici comunităţi care se autoadministreazăşi foloseşte tehnici ingenioase, cum suntmunca liberă în grup şi studiul individualcu ajutorul fişelor.

Şcoala activă corespunde cu siguranţămodului de educaţie care convine cel maibine copiilor, dar ea se izbeşte de obsta-cole care nu pot fi ignorate. Suma decunoştinţe instrumentale pe care şcolarultrebuie să le achiziţioneze este foarte mareşi timpul de care dispune este limitat.Clasele sunt supraîncărcate şi cadreledidactice sunt în număr insuficient. Pentruca metodele active să se poată răspândi, artrebui să înceapă prin remedierea acesteistări de fapt. -+ CLAPAREDE (EDOUARD);PETRESCU (IOAN C ) .

ŞOC, t r a u m a t i s m care d u c e la operturbare în organism.

Şocul emoţional sau „şocul afectiv"rezultă din apariţia brutală şi neaşteptată aunui element nou în viaţa unui individ,care modifică vizibil existenţa sa şi la careel nu reuşeşte momentan să se adapteze.Cel mai adesea este vorba de o frustrare:pierderea unei fiinţe iubite, o ruptură peplan erotic... Dar şi o surpriză plăcutăpoate duce la aceleaşi perturbaţii. în acestcaz se produc în organism modificăriumorale şi neurovegetative comparabile cuacelea produse de un şoc biologic. întratarea maladiilor mentale încă mai suntuneori folosite şocurile terapeutice, cutoate că eficacitatea lor este discutabilă.Scopul acestora este să provoace o pertur-bare bruscă a echilibrului interior, umoralşi vegetativ al bolnavilor. ->• ELECTROŞOC;STRES.

ŞOMAJ, lipsă de lucru.Consecinţele psihologice şi chiar soma-

tice ale şomajului sunt adesea dramatice.Asistăm, în general, la instalarea pro-gresivă a unei stări depresive: individul sesimte tot mai devalorizat pe măsură ce treczilele în care el nu are de lucru; pentru aobţine un nou post, el îşi diminueazăneîncetat pretenţiile. Faţă de ai săi el sesimte mai mult sau mai puţin vinovat.Şomajul prelungit, înstrăinându-i pe indi-vid de comunitatea umană, constituie ogravă ameninţare pentru sănătatea samentală; şomajul are repercusiuni şiasupra copiilor, mulţi dintre ei trăindsentimente de anxietate, ceea ce nu sepoate să nu afecteze munca lor şcolară.-• FRUSTRARE.

Page 98: Dictionar de  Psihologie Larousse

ŞTEFANESCU-GOANGA

ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ (Florian),psiholog român (Curtea de Argeş,1881-Cluj, 1958).

Profesor de psihologie, fondator alInstitutului de psihologie experimentală,comparată şi aplicată al Universităţii dinCluj, a fost promotorul unor importantecercetări de psihologie a muncii, a defi-cienţilor, selecţiei copiilor dotaţi etc, ini-ţiind opera de revizuire şi adaptare a

testelor la cerinţele societăţii româneşti,în lucrarea sa deschizătoare de drum noula noi în ţară, Selecţionarea capacităţilor şiorientarea profesională (1929), apelând laarsenalul psihotehnicii, propune elaborareade monografii profesionale în concordanţăcu aptitudinile candidaţilor. A mai scris,între altele: Constituţie biopsihică şi crimi-nalitate (1938); Măsurarea inteligenţei(1940).

TABU, caracter interzis şi sacru alunui obiect.

în toate religiile, profanul nu are dreptulsă atingă anumite „obiecte" (persoane saulucruri). în societăţile totemice este res-pectat animalul sau vegetala (arbore etc.)care serveşte de emblemă grupului, deoa-rece este tabu, adică are un caracter atâtsacrii cât şi satanic. Prohibirea incestuluicorespunde unui tabu a cărui originerămâne misterioasă. Tabuurile şi precep-tele aferente constituie un cod moral careîntăreşte coeziunea grupului şi asigurăperenitatea unei ordini sociale elaboratălent de-a lungul vremurilor. Orice lezareadusă uneia din aceste entităţi culturaleriscă să distrugă subtilul sistem de relaţiisociale şi să lase poporul dezorientat, lipsitde identitatea sa.

TACTISM. Sinonim al taxiei*.

TAHISTOSCOP, aparat de labo-rator, frecvent utilizat in psihologia

pentru foarte scurt timp. un mate-

rial vizual dat, în general plasat încentrul unui fond alb.

Tahistoscopul permite să ne pună înevidenţă unele varietăţi de agnozie*vizuală (imposibilitatea de a numi figurilegeometrice percepute), ca şi apreciereapregnanţei* unor forme: o circumferinţă„spartă" (formă imperfectă) este văzută caun cerc complet (formă perfectă).

TALENT, aptitudine naturală saudobâdită de a face un lucru.

Talentul depinde de capacităţile indi-viduale, de motivaţiile subiectului şi demediul social; el este expresia interacţiuniiacestor condiţii. Se cere ca talentele să fiedetectate, formate şi stimulate.

TANDREŢE, sentiment profund deafecţiune.

Tandreţea este iniţial o impulsie sexualăcu finalitatea inhibată. împiedicată să serealizeze plenar, aceasta îşi găseşte satis-facţia în relaţii afectuoase sau de prietenie.Pentru S. Freud tandreţea nu face nimicaltceva decât să reproducă prima moda-litate a relaţiei de dragoste a copilului cu

311

Page 99: Dictionar de  Psihologie Larousse

TENDINŢA DE REPETIŢIE

(creaţie artistică), dar nici o clasificare nueste satisfăcătoare. Psihologii se referăadesea la sistemul lui H. Murray', carecuprinde douăzeci de articole fundamen-tale (tendinţa de a plăcea, de a domina, de afi independent etc), la care se ataşează ometodă proiectivă' cunoscută sub numelede T.A.T.'

TENDINŢĂ DE REPETIŢIE, principiu enunţat de S. Freud, potrivitcăruia impulsiile t ind întotdeaunasă restabilească o s tare de lucrurianterioară.

Căutăm să ne eliberăm de o tensiunerepetând acelaşi act, fie în conduită, fie învise. Coşmarul nu-l trezeşte pe subiect.Repetarea în vis a evenimentului trauma-tizant constituie o tentativă de al stăpâni.Pornind de la această constatare, unii tera-peuţi utilizează repetiţia (în jocul scenic,în jocul de marionete sau în alte tehniciexpresive) pentru efectul ei cathartic*.

TENSIUNE, stare a celui care es teîncordat.

în teoria câmpului, a lui K. Lewin, senumeşte tensiune emoţională starea afec-tivă a unui subiect supus influenţei a douăforţe opuse de mărime egală. Intensitateatensiunii emoţionale ar fi în funcţie deputerea forţelor respective. O tensiune ner-voasă puternică, atunci când se prelun-geşte, generează manifestări psihosoma-tice ca hipertensiunea arterială şi ulcerulgastric. în concepţia lui S. Freud, perso-nalitatea s-ar elabora sub influenţa a patrutesiuni principale: fenomenele Fiziologicede creştere, ameninţările exterioare, frus-trările şi conflictele, toate acestea obligân-

314

du-l pe subiect să facă apel la mecanismede apărare* ca identificarea' sau deplasarea'.

TEORIA LOCALIZĂRILOR CERE-BRALE, concepţie potrivit căreia oanumită funcţie depinde de o zonăprecisă a creierului'.

Anunţată de sistemul frenologic al luiF. J. Gali, această doctrină, care afirmăcorespondenţa dintre anumite regiuni alecreierului şi funcţiile mentale, s-a dez-voltat în secolul al XlX-lea, începând cucercetările lui P. Broca cu privire la limbaj.S-au putut determina zone corticale legatede văz (cortex occipital), de sensibilitateatactilă (cortex parietal),de auz, limbaj etc.în general, structurile de la baza creieruluiprivesc viaţa instinctivă şi emoţională, pecând scoarţa cerebrală cotrolează funcţiilesenzoriale, motorii şi intelectuale. Nu semai crede în existenţa unui „sediu" deter-minat al „facultăţilor" mentale, ci în zonefuncţionale pe unde trec circuitele neuro-nale necesare activităţii nervoase. în cazde leziune cerebrală, circuitele deterioratepot fi suplinite de altele, care se stabilescîn mod spontan după câtva timp. -•AFAZIE; GOLDSTEIN; LURIA.

TEORIA OPERATORIE, teorie încare s u n t descrise diversele struc-turi logice care se succed în cursuldezvoltării intelectuale.

J. Piaget a demonstrat că gândirea seformează în mod continuu.

1. De la 0 la 2 ani, copilul nu utili-zează ca instrument decât percepţiile şimişcările. El încă nu este capabil dereprezentare. Este perioada inteligenţeisenzorimotorii, preverbală.

TERAPIE FAMILIALA

2) Către vârsta de 2 ani începe o altăperioadă, care durează până la 7 sau 8 ani,perioadă în care se elaborează funcţiasimbolică (sau „semiotică"), permiţându-icopilului substituirea obiectului prin repre-zentare. Funcţia simbolică îi permite inteli-genţei senzorimotorii să se prelungeascăîn gândire. Cu toate acestea, copilul încă nudispune de mijloacele operatorii necesareconstituirii noţiunilor celor mai elementarede conservam'. Copilul, de exemplu, credecă distanţa dintre A şi B nu este în modnecesar aceeaşi ca între B şi A (mai alesîn pantă).

3) Numai la vârsta de 7 sau 8 ani estedobândită noţiunea de reversibilitate. înacest moment asistăm la formarea opera-ţiilor mentale: clasificarea şi serierea. Maiînainte copilul se situa la nivelul preope-nttor; de acum încolo el intră în perioadaoperaţiilor concrete ale gândirii. Dar acestenoi posibilităţi nu-i deschid decât un câmplimitat, doarece operaţiile intelectuale decare el este capabil nu se exercită deocam-dată decât asupra obiectelor.

4) Către vârsta de 11-12 ani debuteazăultima perioadă, aceea a operaţiilor formalesau ipotetico-deductive, care nu mai auloc exclusiv asupra unor obiecte sau reali-tăţi concrete, ci şi asupra unor „ipoteze";această perioadă se va împlini la adoles-cenţă, în gândirea raţională.

TEPLOV (Boris), psiholog rus (Tuia,1896 - Moscova. 1965).

Primele sale cercetări s-au axat pe sen-zaţii. Pornind de la observaţiile sale asupramuzicienilor, degustătorilor de profesie şiparfumierilor, a demonstrat că funcţiilesenzoriale se pot modifica şi dezvolta prinexersare. El a continuat şi cercetările lui

I. P. Pavlov asupra tipurilor psihologice şia pus în evidenţă o nouă proprietate, con-centrarea, care este legată de variaţiileindividuale în percepţie ale pragurilor dife-renţiale. Teplov a fost directorul labora-torului de psihofiziologie al Institutului depsihologie din Moscova.

TERAPIE COMPORTAMENTALĂsau TERAPIA COMPORTAMEN-TULUI, metodă de t r a t a m e n t psi-hoterapeut ic bazată pe legile şiprincipiile învăţări i , îndeosebi peacelea ale condiţionării*, cu scopulde a înlocui atitudinile neadecvatecu altele, mai bine adaptate .

Terapia comportamentului îşi are ori-ginea în cercetările lui I. P. Pavlov' şiale behaviorismului". Ea constituie unsistem coerent, a cărui cheie de boltă estenoţiunea de întărire*. Un simptom nevrotic(fobie, tic, enurezie...) este considerat cafiind un comportament „învăţat", dar nea-daptat; se vor face deci eforturi de înlo-cuire a lui printr-un răspuns mai bineajustat. De exemplu,un subiect inhibat peplan social se va antrena să se afirme înfaţa semenului, exprimându-şi şi contro-lându-şi agresivitatea. O altă formă deterapie a comportametului este „practicanegativă". în acest caz se cere repetareavoluntară şi intensivă a comportamentuluiindividual care trebuie să dispară (un tic, deexemplu). Alte tehnici fac apel la dezgustşi aversiune, la frică şi anxietate sau laîntărirea pozitivă (recompensă). -• TERAPIEPRIN IMERSIE.

TERAPIE FAMILIALĂ, ps ihote-rapie colectivă care se adreseazăatât bolnavului cât şi membrilor

315

Page 100: Dictionar de  Psihologie Larousse

TERAPIE OCUPAŢIONALA

familiei cu care acesta convie-ţuieşte.

Pentru a înţelege problema bolnavuluieste necesar să avem în vedere raporturilesale cu membrii familiei. în şedinţele depsihoterapie familială, pacientul şi ceiapropiaţi lui îşi expun în mod liber grijile,neliniştile, indispoziţiile. Nondirectivitateaterapeutului îi determină pe participanţi săreproducă în situaţia psihoterapeutică acelecomportamente pe care ei le au în familie,ceea ce permite să se înţeleagă mai binesistemul relaţiilor lor. Unii psihoterapeuţiinterpretează faptele observate în luminaprincipiilor psihanalizei; majoritatea sebazează pe teoriile comunicării. Aceastăformă de psihoterapie şi-ar dovedi efi-cienţa în cazul psihoticilor, toxicomanilorşi delincvenţilor.

TERAPIE OCUPAŢIONALA, tra-tament prin activitate a unortulburări mentale.

Pentru a evita ca bolnavii să se împot-molească în trândăvie şi să piardă con-tactul cu realitatea, de care au tendinţamarcată de a fugi (mai ales în reverie),psihiatrii le propun pacienţilor lor spita-lizaţi ocupaţii recreative (ludoterapie'),activităţi artistice (artterapie), sportive saumanuale (ergoterapie*) care favorizeazăreadaptarea socială.

TERAPIE PRIN AVERSIUNE,formă de terapie comportamentalăcare urmăreşte să-1 deturneze pesubiect de la o conduită asociind-ocu un stimul neplăcut (şoc electric,sonerie...).

O asemenea asociere tinde să provoaceo reacţie de evitare, adică să creeze un

316

comportament nou. Terapia prin aversiunenecesită consimţământul şi participareavoluntară a pacientului. Este utilizată maiales în lupta contra toxicomaniilor (înspecial contra alcoolismului) şi deviaţiilor

TERAPIE PRIN CONDIŢIONAREOPERANTĂ, formă de terapie com-portamentală bazată pe întărireasubordonată răspunsului.

Terapiile prin condiţionare operantăutilizează, în general, o întărire' pozitivă,cum ar fi o bomboană, o mângâieresau bani. în cazul anorexiei mentale, deexemplu, va fi întărit pozitiv orice act dehrănire, pe când refuzul de a se hrăni va fidinadins ignorat de echipa de îngrijitori.Această practică poate fi folosită şi pentrueducarea arieraţilor sau reeducarea psiho-ticilor. în aceste cazuri se va recurge lasistemul jetoanelor (sau al „punctelor câş-tigătoare"), în care fiecare piesă dă dreptulla o recompensă (învoire, dreptul de aprivi la televizor, ciocolată...).

TERAPIE PRIN IMERSIE, formăde terapie comportamentală în carepacientul, în stare de relaxare, esteconfruntat cu un stimul anxiogen.

Terapia prin imersie este una din teh-nicile de terapie prin provocarea anxietăţii,al cărei scop este să ducă la dispariţia friciiprin progresiva familiarizare a pacientuluicu obiectul fricii. Stimulul poate fi uncuvânt („şarpe", de exemplu), o imagine,reproducerea exactă a unui obiect sauobiectul real. Exemplu: se face scăpatăo năpârcă şi i se cere subiectului să seapropie de ea, să o privească, să o atingăcu vârful degetelor, să o mângâie timp de

TERMOTAXIE

cinci secunde, să o ia în mână, să o punăpe umăr, în jurul gâtului. în sfârşit, să-şilipească de ea obrazul. Rolul terapetuluieste să-1 încurajeze pe pacient să suportemaximum de angoasă. Este necesară oposteură, în scopul consolidării celorînvăţate.

TERAPIE PRIN PROVOCAREAANXIETĂŢII, tehnică dezvoltatăde P. E. Sifneos, în contradicţieparadoxală cu obiectivele clasice(reducerea şi dispariţia anxietăţii).

Această tehnică nu este aplicabilă decâtdacă Eul' pacientului este puternic, dacăsubiectul este motivat în sensul uneischimbări rapide şi dacă etiologia simpto-mului este bine definită. în aceste condiţii,psihoterapia constă (dată fiind securi-tatea unei legături pozitive de încredere cuterapeutul) în a porni în căutarea conflic-tului inconştient al crizei, ceea ce duce lacreşterea anxietăţii. Formă controlată depsihanaliză accelerată, această tehnică seaplică în terapia unei „crize" provocate cubrutalitate de un eveniment fortuit sau întratarea unor simptome cronice limitate.Durata medie a tratamentului variază dela două luni la cinci luni. Tehnica aceastadiferă total de o altă formă de psiho-terapie prin provocarea anxietăţii, zisă„tehnică de desensibilizare sistematică",care se înscrie în curentul terapiilor com-portamentale.

TERITORIU, spaţiu terestru, mari-tim sau aerian care face parte dindomeniul vital al unui animal saugrup de animale, pe care acesteaîl apără împotriva incursiunilor

congenerilor, dar nu şi ale altorspecii.

Comportamentul teritorial există practicla toate animalele. El vizează protejareaunei zone delimitate în care au loc activi-tăţile de reproducere (acuplare, facereacuibului...) sau de alimentare. Frontiereleteritoriului sunt materializate printr-unmarcaj care poate fi sonor (cântecul păsă-rilor), vizual (semne distinctive colorate pecorp) sau olfactiv (excreţiile mamiferelor).Teritoriul îi procură proprietarului săudiverse avantaje: o garanţie a resurselor ali-mentare, securizarea sezonului de repro-ducere şi împuţinarea luptelor întrucât,de cele mai multe ori, intrusul fuge dinfaţa atitudinii ameninţătoare a apărătoruluilocului.

TERMAN (Lewis Madison), psihologamerican (John County, Indiana,1877 - Stanford, California, 1956).

Este cunoscut mai ales pentru a fiadaptat la populaţia americană testulBinet-Simon. Această Stanford-Revision(sau „scara lui Terman") a făcut obiectula numeroase remanieri şi îmbunătăţiri.Drept urmare, scara Terman-Merrill, per-fecţionată în colaborare cu M. A. Merrill(1937), este aplicabilă copiilor începândcu vârsta de doi ani, precum şi adoles-cenţilor şi adulţilor. Ea cuprinde douăzecişi două de probe (itemuri), verbale şi never-bale, şi există sub două forme paralele,L. şi M., ceea ce permite retestarea ace-luiaşi subiect, fără a interveni învăţarea.Dintre lucrările lui Terman, cităm TheMeasurement of Intelligence (1916).

TERMOTAXIE, reacţie de orien-tare şi de locomoţie provocată şi

Page 101: Dictionar de  Psihologie Larousse

TEST

întreţinută de variaţiile de tempe-ratură, observată la unele animale.

Constând mai ales din reacţii negative(evitarea temperaturilor care sunt departede un preferendum" specific), acest com-portament trebuie clasat printre patii*.

TEST, probă standardizată careinformează asupra unor caracte-ristici afective, intelectuale (nivelmental', aptitudini', cunoştinţe*)sau senzoriale ale unui subiect,ceea ce permite situarea acestuiaîn raport cu ceilalţi membri ai gru-pului social din care face parte(etalonare*).

Există un mare număr de teste: verbalesau de performanţă (un puzzle de recon-stituit, un mozaic de reprodus...), de efici-enţă intelectuală sau de personalitate, cuaplicare individuală sau colectivă etc.Scopul unor atari probe este de a se obţine,într-un timp scurt, informaţii, cuantificabileşi independente de subiectivitatea experi-mentatorului, asupra subiecţilor examinaţi.

Un test bun este omogen (nu măsoarădecât o singură dispoziţie), fidel (dă aceleaşirezultate la un interval de câteva luni),sensibil (permite un clasament nuanţatal indivizilor) şi mai ales valid (măsoarărealmente ceea ce i se cere să măsoare).

în pofida tuturor calităţilor sale, un testnu este decât un instrument. El furnizeazăanumite informaţii, dar nu un diagnostic.Diagnosticul este o judecată bazată pe unraţionament complex care integrează rezul-tatele psihometrice unor observaţii necuan-tificabile, unor date ale intuiţiei şi unorelemente extrase din istoria subiectului.Testele nu au niciodată un caracter absolut;ele sunt puncte de reper care îi permit

318

experimentatorului să-şi verifice ipotezele.-«• PSIHOMETRIE; PSIHOTEHNICĂ.

TEST COLECTIV, test aplicat simul-tan mai multor persoane.

Aplicate mai ales în psihologia militarăşi industrială, pentru selecţia personalului,aceste probe au marele avantaj de a firapide în administrare şi corectare. Difu-zate sub formă de caiete, de chestionare,de proiecţii fixe, de discuri etc, ele permitcunoaşterea aptitudinilor intelectuale şi acaracterelor subiecţilor examinaţi. Acestsistem nu face posibilă cunoaşterea finăa persoanelor, pe care numai testele indi-viduale ne-o pot da.

TEST DE COMPLETARE, probăpsihologică prin care se cere com-pletarea unui întreg.

Poate fi vorba de teste intelectuale, încare subiectul are de găsit finalul unei seriide date, cum ar fi 1, 2, 4, 16...; 1, 3,4,7, 11..., sau de teste afective. Acesteadin urmă iau forma de fraze incomplete(„ambiţia lui Paul este de a...") sau de miciistorioare care trebuie terminate după voiacelui testat, ceea ce permite explorareaafectivităţii copilului, fără a-1 pune făţiş încauză. Interpretarea, care se situează esen-ţialmete pe plan simbolic, cere cunoştinţepsihologice aprofundate.

TEST DE FRUSTRARE, tehnicăproiectivă destinată evaluării per-sonalităţii unui subiect, pornind dela modul său de a reacţiona în cazde frustrare.

Picture Frustration Study a fost con-ceput şi pus la punct de S. Rosenzweig, în1944, în Statele Unite. El constă dintr-un

TEST MIOWNETIC

caiet cu 24 de desene care reprezintăpersonaje plasate într-o situaţie frustrantă(exemplu: un automobil îl împroşcă cunoroi pe un pieton), la care subiectul exa-minat trebuie să dea propriile sale răspun-suri. Acestea sunt apoi codificate şi inter-pretate, cu referire la teoria generală afrustrării elaborată de autor.

TESTE DE MEMORIE, probe destinate să aprecieze calitatea memo-riei şi eventualele ei deficite.

Cele mai folosite sunt scara compozităde memorie a lui D. Wechsler, de uzanţăclinică, şi seriile de cifre sau de cuvinteenunţate sau prezentate la tahistoscop*, osingură dată, cu cadenţa de unu pe secundă.Se utilizează şi forme geometrice mai multsau mai puţin complexe, sau probe similarejocului „kim" (obiecte dispuse pe o tavătrebuie descrise din memorie, după o scurtăexpunere).

TEST DE PERFORMANŢĂ, probăneverbală destinată aprecierii func-ţiilor intelectuale.

La originea testelor de performanţă stauformele de încastrat ale lui E. Seguin(decupaje simple: pătrat, trunghi, cerc,romb, cruce etc. care trebuie puse la locullor, pe o planşetă). Dintre testele de per-formanţă cele mai cunoscute, să citămcuburile lui Kohs, labirinturile lui Porteus,scalele lui Grace Arthur şi ale lui Alexander,testele nonverbale ale scalelor lui Wechsler(imagini de completat, de ordonat, codcifric, ansamblare de obiecte etc). Prin-cipalul lor avantaj este că nu fac să inter-vină limbajul şi că, în consecinţă, suntaplicabile la surdomuţi, la străini şi la per-soane inculte. Ele ne informează în specialcu privire la nivelul de inteligenţă practică,

atenţie, spirit de observaţie şi capacitateade organizare vizuai-motorie ale subiec-ţilor examinaţi.

TESTE DE PERSONALITATE, teh-nici psihologice de explorare a unoraspecte noncognitive ale perso-nalităţii.

Deosebindu-se de examenele de cunoş-tinţele inteligenţă şi de aptitudini, acesteteste vizează mai ales să exploreze aspec-tele afectiv şi conativ (adică impulsionaleşi voliţionale) ale personalităţii. Distingem,pe de o parte, metodele analitice ale perso-nalităţii, care dezvăluie trăsături de caracter,iar, pe de altă parte, „tehnicile proiective",sincretice, care încearcă să sesizeze perso-nalitatea în întregul ei. Testele analitice şiproiective cele mai folosite sunt chestio-narele (de atitudini, de interese...), testulde frustrare* al lui Rosenzweig, psiho-diagnosticul* lui Rorschach şi ThematicApperception Test" al lui Murray. Elepermit să se obţină, într-un timp relativscurt, informaţii care altfel ar fi greu deprocurat. Cu toate acestea, majoritatea teh-nicilor proiective prezintă anumite puncteslabe (absenţa codificării riguroase a siste-melor de despuiere şi de interpretare,varietatea etalonărilor etc), ceea ce dimi-nuează validitatea lor.

TEST MIOKINETIC, tehnică pro-iectivă datorată lui E. Mira y Lopez(1939), înrudită cu grafologia şi careconstă în reproducerea manuală aunor linii simple în diferite planuriale spaţiului.

Sunt apoi studiate deviaţiile în raport cumodelele date, ceea ce permite obţinereade indicaţii privind personalitatea subiec-ţilor examinaţi.

319

Page 102: Dictionar de  Psihologie Larousse

TESTUL VOCABULARULUI

TESTUL VOCABULARULUI, probăde cunoştinţe verbale, de o aplicaţiefacilă, individuală sau colectivă,frecvent uti l izată în psihologiepentru evaluarea rapidă a niveluluiintelectual.

Folosit în asociere cu testele de inte-ligenţă neverbale, permite şi apreciereadeteriorării mentale*. Cu toate că are ocorelaţie extrem de ridicată cu scările deinteligenţă şi o remarcabilă stabilitate înraport cu vârsta, are inconvenientul majorde a nu măsura decât aspectul verbal alinteligenţei şi de a depinde de condiţiilevieţii socioeconomice şi culturale alesubiecţilor examinaţi.

TESTUL Z, probă proiectivă deri-vată din psihodiagnosticul luiRorschach.

Acest test a fost conceput, în anii celuide al doilea război mondial, de cătreH. Ziilliger, spre a selecţiona rapid ofiţeriiarmatei elveţiene. Făcut pentru a fi admi-nistrat colectiv, el se compune din trei petede cerneală' proiectate succesiv pe unecran şi care se cer a fi interpretate. Testulpermite explorarea (sumară) a persona-lităţii. Există şi o formă individuală aacestui test (trei planşe imprimate pe uncarton alb), care este utilizată în exami-nările rapide.

T-GROUP, abreviere pentru Trai-ning Group. -* DIAGNOSTIC.

THANATOS, în mitologia greacă,zeu al morţii; în psihanaliză, an-samblu al impulsiilor morţii.

S. Freud opune impulsiile vieţii (Eros*),al căror scop este crearea de legături tot

mai numeroase între fiinţele vii, impul-siilor morţii (Thanatos) care, dimpotrivă,ar urmări să distrugă asamblările şi săreducă total tensiunile, adică să readucăfiinţa vie la starea anorganică ante-rioară, care este aceea a repausului absolut(Nirvana). Libidoul ar face inofensiveinpulsiile morţii (Thanatos), orientându-sespre lumea exterioară. -• MOARTE.

THEMATIC APPERCEPTION TEST(abreviere uzuală: T.A.T.). Tehnicăproiectivă datorată lui C. D. Morganşi H. A. Murray (1935), constânddintr-o serie de imagini vagi, cusemnificaţie ambiguă, pornind dela care un subiect trebuie să inven-teze o întâmplare.

Ipoteza de bază este că subiectul, iden-tificându-se cu eroul povestirii, îi atribuiepropriile lui idei, sentimentele, tendinţeleşi problemele sale. Interpretarea mate-rialului astfel obţinut, anaioagă cu aceeaa viselor, este dificilă. Ea necesită solidecunoştinţe psihanalitice şi trebuie confrun-tată cu biografia subiectului.

O versiune a acestui test, destinatăadolescenţilor, a fost pusă la punct deP. M. Symonds. Children ApperceptionTest, rezervat copiilor — unde personajelesunt înlocuite cu animale —, a fostelaborat de L. şi S. Bellak.

THEODOSIU (Dumitru), pedagogromân (satul Pantel imon, azi încomponenţa Bucureştiului, 1 8 9 0 -Bucureşti, 1990).

A absolvit Şcoala Normală din Bucureşti(1911), iar mai târziu a urmat cursurileFacultăţii de Filosofie şi Litere. Studiide specializare la „Iicole des Roches".

TIC

Prolific autor sau coautor de abecedare,cărţi de citire şi manuale şcolare. Psiho-logia îi datorează printre altele: Pedologie.Studiul copilului (1923); Introducere bio-logică în psihologie (1927); Psihologiacopilului şi adolescentului (1946).

THORNDIKE (Edward Lee), psiho-log american (Williamsburg, Massa-chuset t s , 1874 - Montrose, NewYork, 1949).

Primele sale cercetări axându-se pe inte-ligenţa animalelor, a inventat aşa-zisele„cutii cu probleme", unde subiectul esteobligat să utilizeze un mecanism pentru a-şiobţine hrana sau pentru a-şi recăpătalibertatea. Lucrările sale asupra învăţării* laom şi cursurile predate la UniversitateaColumbia din New York au influenţat timpîndelungat pedagogia americană. Dintrescrierile lui Thorndike, cităm: Animal Inte-lligence. Experimental Stadies (1911); Edu-caţional Psychology (1913-1914); HumunLearning (1931); Psychology of Wants,Interests and Attitudes (1935).

THURSTONE (Louis Leon), psi-holog american (Chicago, 1887 -Chapel HUI, Carolina de Nord, 1955).

Este cunoscut mai ales pentru cerce-tările sale privind aptitudinile şi pentru asa teorie multifactorială a inteligenţei, pecare o opune teoriei celor doi factori a luiC E . Spearman*. După Thurstone, fac-torul general (G), comun tuturor varia-bilelor, se poate explica prin mai mulţifactori de grup, comuni subansamblurilorvariabilelor. El enumera, de altfel, şi alteaptitudini primare: memoria (M), raţiona-mentul (R), fluiditatea verbală (W) etc.

Dintre lucrările sale, cităm: The Measu-remet ofAttitude (1929); A Factorial Studyof Perception (1944); Multiple FactorAnalysis (\941).

TIC, contracţ ie musculară bruscăşi fugară, involuntară însă con-şt ientă, care nu are loc decât înstarea de veghe. Această mişcare sepoate asocia cu o emisiune verbală,de asemenea involuntară, uneor iobscenă.

Varietatea ticurilor este foarte mare(ticuri ale feţei, ale umerilor, ale gâtului,ticuri verbale etc). Cu toate acestea, înmajoritatea cazurilor domină un singurgest, care în situaţii dificile se exagereazăşi se poate deplasa, dar numai rareori semultiplică.

Ticul are întotdeauna o semnificaţielatentă (variabilă de la individ la individ),pe care o poate dezvălui analiza psiho-logică. La adult ticul se asociază în modregulat cu o stare nevrotică (cel mai adeseaobsesională). La copil traduce o insa-tisfacţie afectivă (educaţie „sufocantă"sau prea rigidă, rivalitate între fraţi),revoltă înfrânată, anxietatea şi culpabi-litatea. Multe dintre aceste mişcări para-zitare dispar spontan o dată cu creşterea,în cazul în care persistă la adolescenţişi adulţi, se poate încerca reducerea lorprin terapie comportamentală", relaxaresau psihoterapie.

„Boala ticurilor" descrisă de G. de laTourette (1885), caracterizată prin mişcăriinvoluntare şi lipsă de coordonare motorie,asociată cu ecolalie* şi coprolalie', caresurvine în general între 2 şi 15 ani, arputea avea o origine organică.

Page 103: Dictionar de  Psihologie Larousse

TOOORAN

domenii (biologie, psihologie, antropo-logie etc.) s-au consacrat acestei opere,care este departe de a fi dusă la capăt. înaşteptarea unei tipologii mai bune, celeexistente permit descrierea schematică aindivizilor şi, în anumite limite, prevedereacomportamentului lor.

TODORAN (Dimitrie), psiholog şipedagog român (Ibâneşti, jud. Mureş,1908).

Discipol al lui Florian Ştefănescu-Goangă, s-a consacrat iniţial psihologiei,pentru ca apoi să se lase definitiv atrasde problemele „ştiinţei educaţiei". în ultimaparte a vieţii a fost, la Bucureşti, rectorulInstitutului central de perfecţionare a per-sonalului didactic. în opera sa prevaleazătotuşi scrierile de psihologie: Psihologiatemperamentului (1932); Bazele psiho-logici caracterului (1934); Psihologiareclamei. Studii de psihologie economică(1935); Psihologia educaţiei (1942, repu-blicată în 1974, într-o ediţie revăzută şicompletată, sub titlul Individualitate şieducaţie). A tradus, din opera lui A. Binet,Ideile moderne despre copii (1975).

De aceea toleranţa stă la originea stării dedependenţă.

TOLMAN (Edward Chace), psihologamerican (West-Newton, Massachu-setts, 1886 - Berkeley, California,1959).

Profesor de psihologie al UniversităţiiBerkeley, s-a interesat îndeosebi de psi-hologia comparată şi de problemele învă-ţării. Principalele rezultate ale cercetărilorefectuate de şcoala sa au fost reunite înlucrarea Purposive Behavior in Animalsand Men (1932), în care este dezvoltatăideea că nici omul şi nici animalul nu sepoate dispensa de noţiunea de plan, de.scop urmărit (în engleză purposc înseamnă„ţintă", „scop", „intenţie"). Comporta-mentul, susţine Tolman, nu poate fi redusla schema „stimul-răspuns" (S-R). Orga-nismul nu este doar „reacţionai"; el acţio-nează în funcţie de o ţintă care îi esteproprie. în teoria sa, Tolman ţine seamaatât de contribuţiile behaviorismului* şifuncţionalismului* (Dewey*) cât şi deacelea ale psihologiei formei (Gestaltpsy-chologie") -> NEOBEHAVIORISM.

TOLERANTĂ, respect al ideilorsau sentimentelor contrare celorale noastre. în accepţiune fiziolo-gică, însă, este vorba de capaci-tatea organismului de a suporta,fără manifestarea de simptomemorbide, cantităţi, de obicei nocive,din unele substanţe, medicamentesau droguri.

Adaptarea corpului la efectele unuidrog poate să conducă la sporirea dozeloriniţiale, spre a se regăsi senzaţiile trăite.

TONUS, stare permanentă de con-tracţie uşoară în care se găsescmuşchii, îndeosebi muşchii striaţi.

Tonusul contribuie la echilibrul static alorganelor şi membrelor; el intervine încontrolul şi coordonarea mişcărilor, precumşi în menţinerea atitudinilor. Tonusul esteîntreţinut prin mecanisme fiziologice com-plexe, la care participă proprioceptorii* şidiferitele etaje ale sistemului cerebro-spinal, în special cerebelul, formaţia reti-culată şi cortexul.

TRAINING AUTOGEN

Tonusul este foarte sensibil la influ-enţele psihice. Este posibilă obţinerea uneidecontractări musculare prin relaxare.

TOPICĂ, în psihanaliză, teoriepotrivit căreia aparatul psihic s-ardiferenţia într-un anumit număr desisteme aflate în interacţiune reci-procă, despre care este posibil să nefacem o reprezentare figurată.

Prima topică freudiană, expusă în Inter-pretarea viselor (1900), distinge trei sis-teme: inconştientul, preconştientul şi con-ştientul. A doua topică, elaborată începânddin 1920, face să intervină trei instanţe:Şinele, Eul, şi Supraeul. De repetate oriS. Freud a dat o reprezentare figurată apa-ratului psihic.

TOTEM, obiect care serveşte depatron clanului.

Este vorba, în general, de un animal,uneori de o plantă, considerat ca strămoşal tribului şi onorat ca atare. După S. Freud,l-ar simboliza pe patriarh, fondatorul cla-nului, de la care se aşteaptă protecţie, darcare continuă să fie de temut.

TOXICOMANIE, apetenţă morbidămanifestată de unii subiecţi pentrusubstanţe toxice, ceea ce duce laefecte dăunătoare pentru ei înşişişi pentru societate.

Toxicomania se manifestă prin tole-ranţa* organismului, creşterea dozelor, otrebuinţă de nestăpânit de a consuma dro-gul, dependenţa individului de acesta, ceeace, mai devreme sau mai târziu, duce ladegradarea sa fizică şi mentală.

De la sfârşitul anilor 1960, toxico-mania a devenit un flagel mondial. După

B. Shahandeh (B.I.T., Geneva, 1985), înlume ar exista 50 milioane de consumatoride droguri. în Franţa, numărul persoanelorinterpelate pentru folosinţa drogurilor nuîncetează să crească: de la 62 în 1965, s-aridicat la 26 987 în 1987 (O.C.R.T.I.S.,1988); corelativ, numărul de decese dincauza abuzului de droguri a crescut de la1 în 1969 la 228 în 1987. Cheltuielile pentruinternarea toxicomanilor şi îngrijirile careli se dau au însumat,în 1986, 310 milioanede franci (F. Facy şi colab., 1987).

Cauzele toxicomaniei sunt multiple:criza societăţii contemporane, conflictulgeneraţiilor, căutarea unei comunităţi fra-terne şi a plăcerii etc. în generai, toxi-comanii au un Eu* slab. Incapabili să-şirezolve conflictele, ei regresează la stadiuloral* şi caută în droguri uitarea proble-melor lor. Tratamentul toxicomaniei constăîntr-o înţărcare* progresivă, în mediu spita-licesc, asociată cu psihoterapia. -• DROG;STUPEFIANT.

TRAC, perturbare emoţională resim-ţită în momentul manifestării înfaţa unui public.

Comportamentul învăţat (fie că estevorba de acela al actorului pe scenă sau deacela al studentului în faţa examinatorilor)se stinge brusc; tot ceea ce s-a învăţat paresă dispară, dar nu aveam de-a face decâtcu o inhibiţie* temporară, deoarece dupăun anumit timp cele dobândite redevinîn mod spontan disponibile. Tracul estemanifestarea unei emotivităţi excesive şia anxietăţii.

TRAINING AUTOGEN, metodă derelaxare' propusă de J. H. Schultz(Berlin), care constă în determinarea

Page 104: Dictionar de  Psihologie Larousse

TRAINING GROUP

subiectului de a se dccontracta,de a obţine o destindere psihofizio-logicâ perfectă printr-o concen-trare asupra sa, procedând membrucu m e m b r u .

Aceste exerciţii musculare, care pot fipracticate de bolnavul singur, constituie oadevărată psihoterapie, deşi schimburileverbale şi transferul* (legătura interumană)nu stau pe primul plan. Se utilizează înmod curent în tratametul nevrozelor" şi altulburărilor psihosomatice*.

TRAINING GROUP • DIAGNOSTIC

TRANCHILIZANT, substanţă farmaceutică al cărei efect principaleste potolirea anxietăţii.

Distingem tranchilizanţi majori sau neu-roleptice*, şi tranchilizanţi minori. Aceştiadin urmă sunt şi miorelaxanţi (diminueazătonusul muscular) şi cu efect uşor hipnotic.Printre cei mai cunoscuţi tranchilizanţifigurează benzodiazepinele (cum esteLibrium) şi meprobamatul (Equanil). Sefolosesc pentru calmarea temerilor unuisubiect înaintea unei operaţii chirurgicale,pentru potolirea anxietăţii generate de osituaţie dificilă, ca adjuvant în corectareaunor tulburări uşoare (ticuri, bâlbâială), darmulţi le folosesc excesiv de îndată ce sesimt ceva mai destinşi.

Francezii consumă anual 600 milioanedin aceste „pilule ale fericirii", care, deşinu sunt prea toxice în doze uzuale, potavea efecte secundare supărătoare (som-nolenţă, „găuri în memorie"', scădereapotentei sexuale); unul dintre aceşti tran-chilizanţi, talidomida, administrat femeilorîn perioada de început a sarcinii, a pro-vocat malformaţii embriologice foarte

grave la 10 000 de copii născuţi viabili. -»FARMACOVIGILENTĂ.

TRANSFER. 1) Report al uneideprinderi dobândite într-un do-meniu asupra unei activităţi simi-lare (cunoaşterea dactilografiei, deexemplu, înlesneşte folosirea cal-culatorului).

2. Proces psihologic legat de auto-matismele repetiţiei, care tinde săreporteze asupra unor persoane sauobiecte, în aparenţă neutre, emoţiişi atitudini din copilărie.

3. în practica psihanalitică,relaţie afectivă pe care pacientul ostabileşte cu psihanalistul, relaţieneadaptată la situaţia terapeuticăreală şi determinată de structurianacronice.

Reportul unor sentimente favorabile încontul terapeutului constituie transferulpozitiv, iar ansamblul de sentimente utileconstituie transferul negativ. Conştien-tizarea atitudinilor amicale sau ostile, for-mate în copilărie şi proiectate în situaţiapsihanalitică, îi permite pacientului să-şiînţeleagă conduita şi să şi-o reajusteze înfuncţie de elemente actuale. în dezbatereadintre psihanalist şi pacient se stabileşteîn mod inevitabil un schimb psihoafectivprin care trece comunicarea. în pofidadorinţei sale, terapeutul nu este nici-odată oglinda fidelă care ar vrea el săfie. Atitudinile sale de răspuns la aceleaale pacientului se numesc contratransfer.Acesta poate fi detectat prin diverse semne;dacă psihanalistul îşi visează clientul, dacăsimte născând în el simţăminte de iritaresau de agresivitate la adresa acestuia, ecazul să se analizeze pe el însuşi. Dacă

TREBUINŢA

psihanalistul nu-şi conştientizează senti-mentele, tratamentul bate pasul pe loc saueşuează. -• PSIHANALIZĂ.

TRANSSEXUALISM, sentimentsau dorinţă puternică de a aparţinesexului opus.

Acesta stă uneori la originea unui com-portament homosexual, determină adop-tarea vestimentaţiei şi conduitelor socialeproprii celuilalt sex şi dorinţa unei tran-sformări fizice pe calea intervenţiei chirur-gicale. Dacă chirurgul consultat refuză săefectueze modificarea dorită, transsexualulse poate sinucide. Transsexualismul rămâneun fenomen neexplicat. -» HOMOSEXUA-LITATE.

TRAUMATISM, şoc violent sus-ceptibil de declanşarea unor tul-burări somatice şi psihice.

Adesea, ca urmare a unei emoţii puter-nice sau a unui traumatism cranian pro-vocat de un accident de circulaţie sau deun cataclism (cutremur de pământ, incen-diu etc), subiecţii prezintă un ansamblu detulburări psihologice mai mult sau maipuţin durabile („sindrom postcomoţional"),dintre care principalele sunt iritabilitatea,fatigabilitatea, astenia, amnezia, regresia*la un stadiu infantil, iar uneori refugiul înboală (ipohondrie) sau alcoolismul. Pentrudiminuarea tensiunii emoţionale a trauma-tizaţilor, sunt adesea necesare o cură.desomn şi un sprjin psihoterapeutic.

Freud numeşte traumatism orice eve-niment care perturbă echilibrul afectiv alunei persoane şi provoacă declanşareamecanismelor sale de apărare'. Spre aîmpiedica invadarea aparatului psihic* demari cantităţi de excitaţii, organismul se

poate zăvorî în faţa oricărui stimul supli-mentar prin leşin, pseudocecitate, pseudo-surditate etc. El se va sili, de asemenea, săle reţină, pentru ca apoi să obţină descăr-carea lor progresivă, prin utilizarea înspecial a automatismelor de repetiţie*.

TRAVESTISM sau TRANSVES-TISM, adoptare frecventă a vesti-mentaţiei sexului opus.

Travestismul dezvăluie tendinţele homo-sexuale, mai mult sau mai puţin afirmate,ale unui subiect. -» EONISM.

TREBUINŢĂ, stare a unei per-soane care resimte o lipsă.

Trebuinţa acţionează ca un semnal dealarmă şi îl conduce pe individ la săvâr-şirea unei acţiuni susceptibile să o satis-facă. Distingem trebuinţe care corespundcondiţiilor fiziologice ale organismului şitrebuinţe care depind de condiţiile sociale.Satisfacerea celor dintâi este indispen-sabilă vieţii. Acestea sunt trebuinţele dehrană, de aer, căldură, somn, eliminareadeşeurilor. Mult timp teoria periferică a luiW. Cannon, care explică apariţia trebuinţeiprin starea organelor (foamea, de exemplu,datorându-se contracţiilor ritmice ale sto-macului), a părut satisfăcătoare, deşi ea nuexplica unele conduite aberante, ca aceleaale subiecţilor atinşi de anorexie* mentalăsau de obezitate*. Primii sunt într-o starede denutriţie adesea alarmantă, dar nu leeste foame, iar ceilalţi, deşi supraalimentaţi,au mereu o foame de lup.

Alături de senzaţiile viscerale, desprecare vorbeşte Cannon, există şi alte con-diţii nervoase, pe care le-au pus în evi-denţă psihofiziologi ca K. Lashley. încreier există, pe cât se pare, pentru fiecare

Page 105: Dictionar de  Psihologie Larousse

TRICOTILOMANIE

trebuinţă organică, câte doi centri respon-sabili: unul de declanşarea comporta-mentului, altul de potolire. Tocmai exci-tarea acestor centri prin influenţe senzo-riale (contracţii gastrice la vederea uneimâncări apetisante) şi modificările umo-rale (scăderea procentului de zahăr însânge), conjugate cu influenţele socio-culturale (europeanul ia trei mese pe zi) şipsihoafective explică apariţia trebuinţelorşi potolirea lor. în ceea ce priveşte obezi-tatea, am văzut că satisfacerea trebuinţeinu anulează în mod necesar dorinţa de amânca. Trebuinţa resimţită care se traduceîn mod concret prin dorinţa de a mânca, dea bea, de a dormi e t c , maschează adeseao altă cerinţă, de ordin psihoafectiv, decare subiectul nu este conştient. în acestcaz există inadecvare între „cererea" indi-vidului şi „răspunsul" care îi este dat.

Celelalte trebuinţe, numite secundare,pentru că nu pun în joc însăşi existenţaindividului, ocupă totuşi un loc privilegiatîn psihologia umană. Numărul lor estemare, dar trei sunt deosebit de importante:trebuinţele de securitate, de afecţiune şide valorizare personală. Satisfacerea lorduce la buna dispoziţie şi la împlinireapersoanei, pe când frustrarea* de acesteaspiraţii poate fi cauza unor tulburări decomportament. -• FOAME; SECURITATE;S E T E .

TRICOTILOMANIE, tic care constăîn smulgerea părului.

Acest comportament nu este rar la copii,mai ales în mediul spitalicesc (spitale saustabilimente cu caracter social). Unii ajungsă aibă pielea capului dezgolită pe mariîntinderi. Interpretarea acestei conduitediferă de la un autor la altul: pentru unii ar

fi vorba de un fel de automutilare; pentrualţii de un fel de a ş i simţi existenţa. Dupăo discipolă a lui D.M. Winnicot*, R. Gaddini(1977), ar fi vorba de un mecanism deapărare" împotriva angoasei, negarea sepa-rării de mamă. într-adevăr, sugarii au omulţime de ocazii de a atinge părul, sprân-cenele sau pilozitatea axilară a mamei lor,în timp ce sunt alăptaţi. Această experienţăse asociază, în spiritul lor, cu starea decontopire căreia mulţi îi vor păstra maitârziu nostalgia. Din cauza aceasta, atuncicând va cunoaşte momente de tensiuneexistenţială, copilul sau adolescentul vaputea recurge în mod inconştient lapărul de pe propriu-i cap, spre a-şi evocaepoca fericită şi securizantă din vremeaprunciei. El se va juca cu părul, cu sprân-cenele, cu genele sale, aşa cum făceacu părul, sprâncenele şi genele mameisale. Ticul poate fi interpretat ca o negarea absenţei mamei. -+ AuTOEROTlSM;BALANSARE.

TRISOMIE, aberaţie cromozomialăcare constă în prezenţa supra-numerară a unui autosom: unuldintre cromozoni figurează în treiexemplare în loc de două.

La om se cunosc mai multe forme detrisomie, mai frecvente fiind acelea careafectează cromozomii 13, 18 şi 21. Ceamai frecventă este trisomia 21, descoperităîn 1959 de către J. Lejeune; este trisomiaresponsabilă de mongolism'.

TROPISM, reacţie de orientare aunui organism supus unei influenţefizico-chimice exterioare.

Folosit iniţial de botanişti pentru adesemna reacţiile de orientare ale plantelor

TULBURĂRI DE CARACTER

la excitaţiile fizice din exterior, acesttermen a fost reluat de J. Loeb (1859-1924), pentru a caracteriza comporta-mentele de atracţie sau de repulsie ale ani-malelor supuse influenţei unor agenţi fizicisau chimici. După acest autor nu ar existanici o finalitate, nici o adaptare în acestereacţii senzoriomotorii primitive, care arrezulta din mişcări automatice care tind săorienteze organismul în câmpul energeticîn aşa fel încât receptorii săi simetricibilaterali să fie în egală măsură excitaţide agent.

Această teză, strict mecanicistă, reduceanimalul la o maşină cibernetică ceacţionează prin jocul stimulilor exteriori.Tropismele animalelor ar fi deci reflexe lacare s-ar reduce comportamentele instin-ctive: o omidă, plasată într-un tub de expe-rienţă luminat pe o latură, se dirijează sprelumină. La fel şi în natură, ea urcă spreextremitatea plantei la care găseşte frun-zele cu care se hrăneşte, deoarece luminavine din cer. Teza aceasta a fost combătutămai ales de H. S. Jennings (1906) care,dimpotrivă, vedea în tropismele animalereacţii adaptative. Dacă este adevărat căomida se caţără spre vârful tulpinei, dupăce a mâncat ea coboară. Tropismul animalse inversează, zice-se, sub influenţa noilorcondiţii interne (starea de saţietate); aceastadovedeşte că mişcarea nu este „forţată",irezistibilă, ci supusă unui ansamblu dereglări.

Pentru G. Viaud', principala problemăeste aceea a sensului şi semnificaţiei reac-ţiei tropistice. între reacţia pozitivă (sauatractivă) şi reacţia negativă există o deo-sebire esenţială: una corespunde tendinţeiprimare a organismului de a se orienta spremaximum de excitaţie suportabilă, alta,

dimpotrivă, caută să-1 sustragă cât maimult posibil de la această excitaţie. Primareacţie o putem numi un tropism adevărat,iar pe a doua o patie*, deoarece, deşideclanşată de un agent exterior, ea estecomandată de starea fiziologică momen-tană a animalului şi are un caracter adap-tativ evident. Adevăratele „tropisme ani-male" au în mod necesar o fază pozitivă(fenomene locomotorii dirijate spre exci-tant) şi adesea o fază negativă consecutivăsau măcar o alternanţă de faze pozitive şinegative (cazul tropismelor polifazice).Tropismele animale sunt desemnate actual-mente prin termenul taxie".

TULBURĂRI DE CARACTER,aspecte ale caracterului unui indi-vid care fac dificilă integrarea saarmonioasă în societate.

Este vorba,în general, de un subiect cuo inteligenţă normală care nu reuşeşte săse integreze armonios în societate dincauza unor aspecte ale caracterului său.Este greu abordabil, închis în sine şi ursuz,când nu este de-a dreptul agresiv. Nu estevorba de un bolnav mintal (dar poatedeveni); nici de un debil mintal sau nebun.Cu toate acestea, raporturile sale cusemenii sunt mereu perturbate de multipledificultăţi create de el.

Aceste tulburări, care sunt manifestareaunui accident survenit în dezvoltareapersonalităţii, se întâlnesc cel mai adeseaîn copilărie şi adolescenţă. Cauzele lor nusunt mai niciodată simple. Ca şi carac-terul", ele participă atât la structurarea con-stituţiei cât şi la istoria individului. Putemgăsi aici traumatisme obstetricale (naşteridificile), encefalite sau elemente ereditare,dar şi frustrări afective precoce, carenţe de

331

Page 106: Dictionar de  Psihologie Larousse

uUITARE, ştergere normală aamintirilor.

Numeroase observaţii confirmă, în mareparte, vederile lui H. Bergson şi ale luiS. Freud, potrivit cărora trecutul trăiat nueste niciodată abolit. Amintirea persistă lainfinit; în anumite circumstanţe, sub influ-enţa unor forţe inhibitoare, ea dispare, darreapare mai târziu, în circumstanţe maifavorabile. Narcoanaliza*, provocată prininjectarea intravenoasă de barbiturice, dimi-nuează inhibiţia şi exriumează amintiri demult uitate. Explorarea trecutului cu ajutorulpsihanalizei permite aceleaşi descoperiri.

După Freud, uitarea corespunde îndepăr-tării din conştiinţă a amintirilor neplăcutesau neconforme cu exigenţele simţuluimoral. Ea se datorează refulării. Nu estevorba de o ştergere automată şi progresivă,ci de rezultanta unei compuneri de forţeconvergente care resping temporar amin-tirea în afara câmpului conştiinţei. Nu seuită un proiect sau data unei întâlniri carene stau lângă inimă. Dimpotrivă, cele carene agasează au tendinţa de a se cufunda înuitare.

UMOARE -* DISPOZIŢIE.

V

VAGABOND, persoană fără loc demuncă şi fără domiciliu.

Este vorba, de cele mai multe ori, de unnevrotic incapabil de adaptare la regulilevieţii sociale şi mai ales incapabil de oocupaţie stabilă. în general, în copilăria saa cunoscut un „ataşament" deficitar sautraumatisme afective (respingere, discordieîn familie etc.)

VAGABONDAJ, stare a celui carerătăceşte fără scop.

Vagabondul nu se stabileşte nicăieri. Nuare nici domiciliu stabil, nici loc demuncă. Vagabondajul adulţilor poate fiindependent de orice tendinţă morbidă(ţigani nomazi, şomeri). La copii seîntâlneşte mai ales la subiecţii emotivi,instabili şi cu carenţe afective (abandon*sau disociere familială). Consecinţelevagabondajului sunt adesea grave: furt,prostituţie, homosexualitate utilitară. -+IN ADAPTARE.

VAGINISM, contracţie involun-tară, spasmodică şi dureroasă a

muşchilor vaginului, care împie-dică orice penetraţie.

Vaginismul poate fi secundar în raportcu o leziune organică (deflorare sauvulvită, de exemplu), dar cel mai adeseaeste manifestarea unui refuz inconştient alcoifului, fie din teama de a nu rămâneînsărcinată, fie ca urmare a unei educaţiiprea rigoriste. Simpla sugestie poate fisuficientă pentru a învinge tabuurile fami-liale şi educative, dar în cazul unui conflictmai profund trebuie să se recurgă la opsihoterapie de inspiraţie psihanalitică.Când vaginismul decurge din compor-tamentul soţului, cuplul este acela caretrebuie tratat. -> MASTERS.

VALENŢĂ, termen introdus înpsihologie de K. Lewin' pentrua desemna puterea de atracţie(valenţă pozitivă) sau de repulsie(valenţă negativă) a unei „regiuni"a câmpului psihologic al unuiindivid.

Valenţa acestei „regiuni" (care poatereprezenta o activitate, o poziţie socială,

Page 107: Dictionar de  Psihologie Larousse

VERBIGERAŢ1E

nemaipomenite, se entuziasmează uşor,ba chiar întreprinde unele acţiuni, dar nule termină, deoarece îi lipseşte constanţaîn idei.

VERBIGERATIE, pălăvrăgeală in-coerentă şi interminabilă a unorpsihopaţi, compusă din fraze lipsitede continuitate, din cuvinte fărăşir, uneori deformate sau neo-formate.

Se observă această tulburare ori de câteori conştinţa este slăbită (stare de absenţăepileptică, de exemplu) la deliranţi, maniaci,schizofrenici şi la demenţii senili.

VIAUD (Gaston), psiholog francez(Nantes, 1899 - Strasbourg, 1961).

Elev al lui M. Halbwachs, C. Blondei şiM. Pradines, el predă filosofia la Strasbourg,pentru ca apoi să se orienteze spre cerce-tarea psihofiziologică, punând la punct ometodă experimentală cu caracter statisticpentru a studia tactismul" animalelor.Lucrările sale se axează mai ales pe foto-tropismul şi galvanotropismul animal, darşi pe somn şi audiţie. Doctor în litere(1938) şi doctor în ştiinţe (1950), G. Viauda fost conducător de cercetare în cadrulC.N.R.S. (1947) şi titular al catedrei depsihofiziologie, catedră creată pentru dânsulla Universitatea din Strasbourg. Până lasfârşitul vieţii sale a animat laboratorul depsihologie animală organizat prin grija sadupă Eliberare şi a cărui deviză, „De latropisme la inteligenţă", cuprinde întregulsău program. Dintre lucrările sale, cităm:Inteligenţa, evoluţia şi formele sale (1946);Fototmpismul animal. Noi aspecte ale c/ies-aunii (1948); Tropismele(1951); Instinctele(1958) şi, în colaborare cu C. Kayser,M. Klein şi J. Medioni, un Tratat de psiho-fiziologie (1963).

338

VIGILENŢĂ, conştiinţă a subiec-tului treaz.

Există diferite grade de vigilenţă, de laatenţia flotantă a omului destins şi până laatenţia concentrată a cercetătorului în plinefort intelectual. Fiecărui nivel îi corespundcaracteristici neurofiziologice particularepuse în evidenţă prin encefalografie. Psiho-fiziologii (G. Moruzzi şi H.W. Magoun,1949) au demonstrat că nivelul de vigi-lenţă depinde în principal de o formaţienervoasă (sistemul reticular activator ascen-dent) care parcurge toate palierele ence-falice, de la regiunea bulbară la diencefal(talamus şi hipotalamus); orice stimularea formaţiei reticulate sporeşte gradul devigilenţă. Aceasta scade în momentuladormirii şi în timpul somnului (precum şisub acţiunea drogurilor) şi se ridică întimpul stării de veghe. Cu cât nivelul devigilenţă este mai ridicat cu atât subiectuleste mai capabil să reacţioneze mai adecvatla situaţiile complexe; dimpotrivă, cândeste scăzut, pot fi date doar răspunsurilecele mai elementare. -> ACTIVARE.

VIOL, crimă sexuală comisă de unbărbat care abuzează prin forţă deo femeie sau de o fată.

Adesea este fapta unui dezechilibrat,egoist, brutal şi imatur din punct de vedereafectiv, uneori pervers şi care, aproapeîntotdeauna, se simte frustrat. Alegereavictimei nu ţine numai de hazard, victi-mele fiind de obicei subiecţi cu o inteli-genţă deficitară, slabi şi naivi. Se esti-mează că 50% din violuri nu suntdenunţate.

VIOLENŢĂ -> COPIL MALTRATAT.

VIRILISM, masculinizare a femeii.Această afecţiune se manifestă prin

apariţia de caractere sexuale secundare ale

sexului masculin (mustaţă, voce gravă etc).Se datorează unor tulburări endocrine.

VIRILITATE, ceea ce caracteri-zează bărbatul, masculinitatea.

Virilitatea ţine mai puţin de constituţiafizică şi mai mult de rolul social; este unmod de a fi, de a-şi asuma sexuaţia(apartenenţa la sex) în relaţiile cu semenul;este o atitudine care se elaborează în raportcu valorile sociale şi se structurează prinprisma jocului identificărilor progresive:băiatul vrea să devină un bărbat ca tatălsău sau ca învăţătorul pe care îl admiră şipentru a se conforma dorinţelor mameisale (în mod inconştient supusă presti-giului falusului'), care ridică în slăvicalităţile lui de bărbat (forţă, curaj...).Când însă condiţiile educative sunt defa-vorabile (tatăl absent sau slab, mamadominatoare, refuzându-şi propria-i femi-nitate), de cele mai multe ori copilul nureuşeşte să se afirme ca bărbat viril: elrămâne timorat, supus autorităţii materne,iar uneori devine homosexual. Noţiuneade virilitate este legată de mediul socio-cultural; există, într-adevăr, societăţi (îninsulele Marchize, de exemplu) în care eaeste necunoscută (J. Stoetzel).

VIS, suită de imagini şi de feno-mene psihice care survin în timpulsomnului.

Visele, care durează de la zece la cinci-sprezece minute, apar la începutul şi lasfârşitul nopţii, îndeosebi în cursul fazelorsomnului' paradoxal; ele însumează circaun sfert din timpul somnului nostru.

Nu există om care să nu viseze, chiardacă susţine contrariul. Proba experi-mentală ne este furnizată de neurofiziologicare, pornind de la principiul că gândirea

onirică are un caracter esenţialmentevizual, au înregistrat mişcările oculare aleunor indivizi în timpul somnului. Ei auconstatat că visele coincid cu apariţiamişcărilor oculare rapide; într-adevăr, dacăsubiecţii sunt treziţi exact în acestmoment, ei spun că tocmai visau (W. C.Dement). Uitarea, însă, intervine foarterepede: după opt minute de la încetareamişcărilor oculare, numai 5% dintresubiecţi îşi amintesc că au visat. Aşa se şiexplică faptul că nu ne amintim decât devisele avute la puţin timp înainte de a netrezi din somn.

Ideile visului sunt în legătură cu exci-taţiile senzoriale înregistrate în timpulsomnului (apelul telefonului luat drept undangăt de clopote, de exemplu), cu amin-tirile şi stările noastre afective. S. Freud ademonstrat că limbajul imagistic al viselor(conţinut manifest) are întotdeauna un sensprofund (conţinut latent) pe care îl putemînţelege dacă recurgem la asociaţiile deidei. Sentimentele cele mai complexe,conceptele sunt transpuse în vise în imaginivizuale, sub o formă de obicei condensatăşi simbolică. Exemplul care urmează, luatde la Frinck, arată bogăţia unei imaginionirice: o tânără femeie visează că cumpărăo pălărie neagră, foarte elegantă şi foartescumpă. Analiza dezvăluie că ea a doritrealmente o pălărie, dar că a trebuit sărenunţe din cauză că soţul ei, destul de gravbolnav, ducea lipsă de bani. Pe de altăparte, ea vorbeşte de un bărbat foartebogat, pe care îl cunoştea dinainte decăsătorie şi de care fusese foarte îndră-gostită, în acest caz, semnificaţia visuluiîi apare a fi împlinirea a trei dorinţe: să-şivadă soţul mort (pălăria neagră, de doliu),să se căsătorească cu bărbatul iubit şi săaibă o mulţime de bani (costul ridicat alpălăriei cumpărate în vis).

Page 108: Dictionar de  Psihologie Larousse

VIS

Ideea că visul este realizarea uneidorinţe este anterioară lui Freud. O găsimîn textele tibetane şi budiste, precum şiîn scrierile Părinţilor Bisericii, cum suntSfântul Vasile cel Mare şi Sfântul loanCassianul. Visul este un limbaj privat şiprimitiv (anterior achiziţiei vorbirii), pecare îl folosim spontan întrucât estecomod: el este singurul care poate exprimastări complexe, pe care subiectul nu leconceptualizează clar. Pe de altă parte,după Freud, visul este şi singurul care nepermite să exprimăm, într-o formă deghi-zată, idei şi sentimente altfel inacceptabile.Visul, spune acest autor, traduce întot-deauna o dorinţă refulată. Lucrul acestaapare net la copil: „He(r)mann păpat toatecireşele", spune la trezirea din somn unbăieţel de nici doi ani, căruia în ajun i seinterzisese să mănânce cireşe. La adult,mai controlat, supus constrângerilor socio-culturale, dorinţa nu mai apare cu atâtaclaritate, el fiind obligat să recurgă la şiret-licuri ca s-o exprime. Gândirea oniricăapare deci deformată, schematizată şi sim-bolizată; sentimentele sunt deplasate de laun element important asupra altuia, ano-din; conţinutul primitiv al visului (conţinutlatent) este supus unui veritabil travaliu deelaborare* care îl transformă în vis mani-fest, al cărui caracter straniu ne ascundesemnificaţia profundă.

După psihanalişti, această deghizareeste cu atât mai necesară cu cât gândireaonirică ascultă de refulare"; când refulareanu este reuşită se iveşte o situaţie conflic-tuală între tendinţele proscrise şi instanţelemorale ale celui care doarme, acestatrezindu-se din somn într-o stare de indis-poziţie şi de angoasă. Visul, spune Freud,este paznicul somnului; el ne protejează de

340

excitaţiile prea puternice şi de tensiunileinsuportabile.

Nu toţi admit această funcţie a visului:A. Adler şi Karen Horney văd în gândireaonirică mai degrabă mijlocul de a organizao conduită viitoare (un fel de anticiparesau de repetiţie generală a unui răspuns lao situaţie). Alţii continuă să considerevisul ca pe o activitate inutilă, incoerentă,făcută din persistenţa imaginilor şi percep-ţiilor senzoriale care, scăpând controluluigândirii vigile, se încâlcesc în mod haotic;rânduiala visului ar fi o reconstrucţielogică, a posteriori, a subiectului treaz.

Această ultimă teză trebuie abandonatădeoarece, dacă încă se ignoră natura exactăa funcţiei visului, se ştie că acesta estenecesar echilibrului nostru psihologic. S-aobservat, într-adevăr, că un subiect privatde somn visează după aceea mai multdecât în mod normal. Pe de altă parte, dacăsubiectul este împiedicat să viseze (trezin-du-l de îndată ce se înregistrează mişcărioculare rapide), durata somnului rămânândaceea normală, după două nopţi fără visese constată apariţia de semne de anxietateşi de iritabilitate. Se pare deci că visul nueste numai paznicul somnului, el consti-tuind mai degrabă procesul psihic datorităcăruia fiinţa umană îşi poate păstra echi-librul psihoafectiv. L-am putea consideraun mecanism de apărare' suplimentar alEului, care ar satisface, pe plan imaginar,dorinţele refulate, spre a reduce tensiunileacumulate în viaţa cotidiană. în vis,individul normal se comportă aproape capsihoticul, fugind de real şi creându-şi olume privată. Dar pe când la psihoticuniversul morbid rămâne permanent, mas-când realitatea, la subiectul sănătos dispareo dată cu trezirea din somn.

VISCEROCEPTOR, organ senzitivterminal, situat în mucoasa visce-relor (intestine, vezică...), care îlinformează pe individ asupra stăriiorganelor interne.

Visceroceptorii reprezintă cea mai mareparte a interoceptorilor".

VISCEROTONIE, componentătemperamentală în tipologia IuiW.H. Sheldon, caracterizată prinpredominanţa funcţiilor digestive,o relaxare generală a corpului,gustul confortului şi al contactelorsociale, jovialitate, exprimarea les-nicioasă a sentimetelor şi dragostede viaţă.

Acest tip psihologic prezintă o corelaţieextrem de ridicată cu endomorfia*.

VIS ÎN STARE DE VEGHE DIRI-JAT, tehnică psihoterapeuticăimaginată de R. Desoille (1938) şicare constă în a face să ţâşneascăfantasmele subiectului prin ima-ginaţia forţată, în interpretareaşi integrarea acestora în viaţaconştientă.

Pacientul este instalat într-un fotoliu derelaxare sau este pus să se lungească pe undivan, cu ochii închişi, într-o încăperecufundată în semiobscuritate. Când atingeo stare de destindere apropiată de ador-mire, i se cere să-şi imagineze o situaţie şieste invitat să se mişte în spaţiul pe care şila imaginat. Se observă că, în general, demişcările ascensionale se leagă sentimentede bună dispoziţie şi imagini radioase, pecând coborârea suscită indispoziţie şianxietate. După fiecare şedinţă, pacientulredactează o dare de seamă în care preci-zează natura sentimentelor exprimate. încursul convorbirilor cu terapeutul el anali-

VOINŢA

zează aspectele multiple ale reprezentărilorsale imaginare, ceea ce îl duce la desco-perirea originii conflictelor sale interioareşi a sentimentelor sale ascunse. Indicatepentru acest procedeu psihoterapeutic suntîndeosebi stările nevrotice.

VOCAŢIE, î n c l i n a ţ i e i m p e r i o a s ăp e n t r u o act iv i tate profesională sauartistică la o persoană care posedăaptitudinile necesare.

Vocaţia rezultă din cauze profunde,afective, adesea inconştiente, care împingliteralmente subiectul să aleagă cutareactivitate mai degrabă decât alta. în gene-ral, o persoană se împlineşte atunci cândîşi poate satisface vocaţia. întreaga artă apsihologului constă în a face distincţieîntre vocaţiile veritabile, care se bazeazăpe aptitudini reale, şi proiectele himericeale unor adolescenţi rău adaptaţi la real.

VOIERISM, perversiune caracte-rizată prin căutarea juisării sexualeîn spectacolul relaţiilor intime.

Voieristul caută să surprindă zben-guielile sexuale la care el nu îndrăzneştesă se dedea din teama inconştientă decastrare'.

VOINŢĂ, aptitudine de a-şi actua-liza şi realiza intenţiile.

Actul voluntar, precedat de o idee şideterminat de ea, presupune o reflecţieşi o angajare. Conduitele care nu răspundacestui criteriu nu depind de voinţă. Potri-vit schemei clasice, aceasta ar implica:1) conceperea unui proiect'; 2) odeliberare (aprecierea acţiunii optime);3) decizia'; 4) executarea acţiunii până lacapăt. Actul realizat este dovada auten-ticităţii unui proiect.

341

Page 109: Dictionar de  Psihologie Larousse

WINNICOTT

la spitalul psihatric Bellevue şi profesorele psihologie clinică la Universitateadin New York. îi datorăm trei scale deinteligenţă: una pentru copii (W.I.S.C.,cu forma sa revizuită, W.I.S.C.R.), o adoua pentru adolescenţi şi adulţi („testulWechsler-Bellevue", modificat în 1955 subnumele de W.A.I.S.), a treia pentru perioadapreşcolară şi primară (W.P.P.S.I.), care audevenit teste" clasice utilizate în foartemulte ţări. Lucrarea sa principală, TheMeasurement of Adult Intelligence (1939),a fost tradusă în limba franceză: Mesurede l'intelligence de l'adulte (1956, 1967).

WINNICOTT (Donald Woods), psihia-tru şi psihanalist englez (Plymouth,1 9 8 6 -Londra, 1971) .

în 1935 devine membru al Societăţiibritanice de psihanaliză, al cărei preşedinteva fi în anii 1956-1959 şi 1965-1968.Pornind de la diada „mamă-copil" (unitateindisolubilă, deoarece nu există copil fărămamă), Winnicott deduce un anumit numărde principii: o mamă „suficient de bună"va şti să-şi integreze copilul în societatedatorită holding-ului, adică asigurându-iun mediu stabil, în care copilul se va simţiîn siguranţă. Mama ştie din instinct ce estebun pentru copil. Ea îl înţelege prin empatie*şi răspunde în mod spontan la trebuinţelelui. Mai târziu copilul va găsi în anturajulsău asistenţa de care are nevoie pentru a

trăi, apoi va învăţa treptat să se dispensezede aceasta. Sunt cazuri în care părinţii îiînchid pe copii într-un univers mărginit,hiperprotejat, în care realitatea le apareîntr-o lumină falsă. în loc de a se dezvoltaîn mod normal, în acest caz copilul îşi vaclădi o personalitate de împrumut („Eufals"), a cărei zădărnicie o va resimţidureros. Pentru ca acesta să-şi construiascăo personalitate autentică şi armonioasă,Winnicott le recomandă părinţilor să eviteîncălcarea domeniului copilului, să-1 ajutesă descopere lumea, să-i permită trăirea deexperienţe proprii.

Dintre lucrările lui D.W. Winnicott,cităm: Copilul şi familia sa (1957); De lapediatrie la psihanaliză (1958); Procesulde maturizare la copil (1965); Joc şirealitate (1971); Fragment al unei psiha-nalize (1975).

WUNDT (Wilhelm), psiholog ger-man (Neckarau, azi Mannhein,1832 - Grossbothen, 1920).

A creat primul laborator de psihologieexperimentală, la Leipzig (1879). Deformaţie ştiinţifică (a fost mai întâi medic,apoi fiziolog), este autorul a numeroaselucrări asupra percepţiei şi senzaţiei. îidatorăm mai ales o masivă lucrare inti-tulată Grundziige der PhysiologischenPsychologie (1873-1874), dar şi Volker-psyhologie, în 10 volume (1904-1920).

ZAPAN (Gheorghe), psiholog, mate-matician şi avocat român (Dorohoi,jud. Botoşani, 1897 - Bucureşti,1976).

Fiu al unui şef de gară, după absolvirealiceului militar (1915) şi a unei şcoli deofiţeri de artilerie (a fost combatant înambele războaie modiale), a obţinut la Iaşilicenţa în drept (1923) şi a şi profesat untimp avocatura. După circa şase ani destudii în Germania, a devenit doctor înştiinţe şi filosofie al Universităţii dinBucureşti, iar din 1941, director al labora-torului psihotehnic. Laureat al PremiuluiHerder (1963), membru al Academiei deŞtiinţe din New York (1968). Autor, întremulte altele, al unei noi formule a legiipsihofizice, ca şi al unui procedeu practicde determinare a indicilor temperamentali.Numărul nuanţelor diferite de tempe-rament ar fi — calculează Gh. Zapan —de ordinul a IO24,întrucât individualitateaumană „prezintă nuanţe infinite". Apre-ciată este şi teoria sa privind modelareamatematică şi psihologică a profesiunilorşi activităţilor. De reţinut este faptul că,după atâta foraj instrumentat matematic înabisurile psihoneurofiziologice ale omului,

la sfârşitul vieţii „pentru el psihicul rămâneao enigmă universală" (Pavel Mureşan).Dintre scrierile sale, cităm: Teoria orien-tării şi selecţiei profesionale (1930); Defor-mările psihice. Teorie relativistă a siste-melor psiho-fizice, expusă în ipoteza câm-purilor somatice neomogene (1935); Intro-ducere în ştiinţa organizării şi a criticii(1941); Legea intensităţii, stabilită pe bazateoriei ionice a excitaţiei (1956); Stereo-tipul dinamic la om (1957); Bazele bio-fizice ale legii intensităţii şi generalizarealegii Weber-Fechner (1960); Sistemultemperamental şi diagnosticarea lui (1974).

ZGOMOT, complex sonor nearmo-nios, supărător sau dezagreabil.

Zgomotul are efecte asupra urechiiinterne, asupra creierului şi a întreguluiorganism. Ca urmare a lucrărilor lui Rainagşi Wittemack, s-a putut demonstra experi-mental că zgomotele, mai ales cele ascu-ţite, care acţionează ca nişte multiple agre-siuni repetate, produc leziuni ale termi-naţiilor nervoase ale nervului auditiv.Cazangiii pierd, în 10 ani, 50% din acui-tatea lor auditivă, iar în 20 de ani pierderease ridică de 80%. Zgomotul face să crească

345

Page 110: Dictionar de  Psihologie Larousse

ZONĂ EROGENĂ

presiunea cerebrală, modifică ritmul car-diac şi pe cel respirator, duce la tulburăridigestive şi, după unii, ar fi o cauză a arte-riosclerozei. Pe plan psihic, efectele salese fac simţite prin scăderea puterii deconcentrare şi de atenţie: la funcţionarii debirou supuşi unor zgomote discontinui,erorile sunt cu 37% mai numeroase decâtde obicei. Chiar şi la muncitorii manualiscade randamentul (cu 33% începând cucea de a patra oră de muncă, într-o uzinăîn care funcţionează un ciocan pneumatic).După G. Friedmann, zgomotul provoacă,de asemenea, nelinişte şi tristeţe; el esteo cauză de astenie.

Nu toate zgomotele sunt nocive; uneledintre ele sunt chiar utile (unele suneteritmate şi de slabă intensitate faciliteazăexecutarea operaţiilor de muncă). Nocivesunt zgomotele discontinui, neregulate,intense sau greu de localizat, datoratemanipulării de maşini şi aparate (moto-cicletă, aparate de radio sau televiziune).

Zgomotul ameninţă sănătatea publică şi,în Franţa, duce la pierderea a 200 milioanede ore de muncă pe plan naţional, adicămai mult decât pierderile pricinuite detotalitatea bolilor sociale. Potrivit datelorCasei naţionale de asigurări în caz deboală (1988), s-au identificat 1 269 afec-ţiuni provocate de zgomot. Cât despre costuleconomic şi social al daunelor provocatede sonoritatea nocivă (accidente de muncă',retardări şcolare sau depreciere financiară

a proprietăţilor), acesta a fost evaluat, în1983, la aproximativ 100 miliarde de franci.

ZONĂ EROGENĂ, parte a corpuluia cărei s t imulare d e t e r m i n ă o plă-cere sexuală.

Aproape întreaga suprafaţă corporalăeste susceptibilă de a deveni erogenă, darunele regiuni sunt erogene prin excelenţă:gura, sânii, părţile genitale şi zona anală.Aceasta se datorează faptului că sexua-litatea, diferenţiindu-se lent de o tensiunedifuză, prezentă încă de la naştere, selocalizează, în cursul creşterii, mai întâi lagură, apoi la anus, pentru ca în final să seataşeze organelor genitale.

ZOOFOBIE, frică de animale.Această fobie este adesea vestigiul

angoaselor infantile. Persistenţa zoofobieila vârsta adultă constituie, de obicei, omanifestare nevrotică. în acest cazanimalele sunt alibiul care permite uneiangoase intense (datorate, în general, refu-lării impulsiilor sexuale şi agresive) să seexprime.

ZOOPSIE, h a l u c i n a ţ i e vizuală încare bolnavul vede fiare, în generalh idoase s a u per iculoase (şerpi,păianjeni...), care îl îngrozesc.

Zoopsia este frecventă mai ales înalcoolismul cronic. Bolnavul, care îşitrăieşte cu ochii deschişi coşmarul, aleargă

după aceste animale ca să le prindă sau fugede ele înspăimântat, uneori încercând chiarsă sară pe fereastră spre a scăpa de ele.

ZdRGd (Beniamin), psiholog român(Răstoci, j u d . Sălaj, 1916 - Cluj-Napoca, 1980).

Licenţa şi-a luat-o la Cluj (1939), iardoctoratul 1-a obţinut cu o teză din dome-niul zoopsihologiei (1946). Timp de patrudecenii a fost cadru didactic la Univer-sitatea Babeş-Bolyai. Cercetări în specialîn domeniul factorilor procesului învă-ţării. Scrieri: Acţiune şi motivaţie (1968);Riscul - factor motivaţional (1969); Deter-minismul psihologic (197 \);Psihologia suc-cesului şi a eşecului (1972); Aptitudinile(1972), în colaborare cu Al. Roşea; Explo-rarea şi formarea personalităţii sub aspectafectiv-motivaţional (\919).

ZVON, ş t i re plauzibilă dar necon-trolată, legată de actua l i ta te , carese propagă oral.

Zvonul, spune sociologul americanT. Shibutani (1966), ia naştere din discu-ţiile între persoane neinformate careîncearcă să explice un eveniment ambiguu,susceptibil de a avea importanţă. Există,însă, şi zvonuri cu totul neîntemeiate.

ZVON

Zvonul se alimentează din preju-decăţi, din frică şi din nelinişti latente(J. Delumeau, 1978). El nu are viaţă decâtdin cauză că publicul care îl recepteazăşi îl propagă este de fapt principalul săuartizan (J. N. Kapferer, 1987).

Zvonul a făcut obiectul a numeroasecercetări experimentale din partea unorpsihologi: F.C. Bartlett (1940), G. W. Allportşi Leo Postman (1945,1947). Aceştia dinurmă au demonstrat că zvonul se carac-terizează prin trei tendinţe: 1) reducţia (cucât zvonul se propagă mai mult, cu atât eldevine mai scurt, mai concis, mai uşor detransmis); 2) accentuarea (detaliile reţinutesunt potenţate afectiv); 3) asimilarea (ele-mentele conservate sunt reorganizate sprea forma un tot coerent, simplu, logic).

Alterările zvonurilor depind de factoriafectivi (dorinţe, temeri) şi psihosociali(apartenenţa la un anumit grup), pe cânddifuzarea zvonurilor se supune legii luiG. T. Fechner'. Cercetările lui S. C. Dodd(1952) au demonstrat, într-adevăr, cănumărul (Q) de persoane la care ajunge unmesaj variază proporţional cu logaritmulnumărului (P) populaţiei în care zvonul afost difuzat (stimularea pe individ rămâ-nând constată): Q = a log P.

Scala zgomotelor (în decibeli)

Page 111: Dictionar de  Psihologie Larousse

LAEDITURILE IRI ŞI UNIVERS ENCICLOPEDICAU APĂRUT:

Bujor T. Rîpeanu, Cristina Corciovescu - Dicţionar de cinema 47.500 leiLarousse - Dicţionar de psihiatrie 46.900 leiLarousse - Dicţionar de psihanaliză 24.900 leiLarousse - Dicţionar de filosofie 32.900 leiLarousse - Dicţionar de sociologie 10.500 leiLarousse - Dicţionar de civilizaţie musulmană 24.900 leiLarousse - Dicţionar de civilizaţie egipteană 22.500 leiLarousse - Dicţionarul spaţiului 32.000 leiJacques Derrida - Diseminarea 26.900 leiBrice Parain - Logosul platonician 19.900 leiMarcel Gauchet - Inconştientul cerebral 14.900 leiMatila Ghyka - Filosofia şi mistica numărului 27.900 leiJeanne Ancelet-Hustache - Meister Eckhart şi mistica renană 17.900 leiPatricia Hidiroglu - Apa divină 16.900 leiFranţois Brune - Hristos şi Karma 17.000 leiGeorges Dumezil - Uitarea omului şi onoarea zeilor 26.900 leiGeorges Dumezil - Zeii suverani ai indo-europenilor 24.900 leiRudolf Steiner - Mistica. Gând uman, gând cosmic 14.900 leiRudolf Steiner - Evanghelia după Luca 16.900 leiRudolf Steiner - Omul suprasensibil în concepţia antroposofică 18.900 leiRudolf Steiner - Creştinismul esoteric 19.900 leiJeanne Guesne - Corpul spiritual 18.900 leiMarc de Smedt - Tehnici de meditaţie 22.900 leiPlaton - Dialoguri (tiraj nou) 32.900 leiAristotel - Organon (voi. I) 26.900 leiAristotel - Organon (voi. II) 43.000 leiAristotel - Poetica 32.000 leiGaston Berger - Tratat practic de cunoaştere a omului 14.900 leiFrancis Macnab - Dorinţa sexuală 11.900 leiAlfred Adler - Cunoaşterea omului 28.900 leiAlfred Binet - Sufletul şi corpul 7.000 leiAlfred Binet - Dedublarea personalităţii şi inconştientul 24.900 leiTh. Ribot - Voinţa şi patologia ei 11.900 leiTh. Ribot - Logica sentimentelor 7.000 leiKaren Horney - Personalitatea nevrotică a epocii noastre 22.900 leiFrieda Fordham - Introducere în psihologia lui C.G. Jung 19.900 leiLeonard Gavriliu - Inconştientul în viziunea lui Lucian Blaga 14.900 lei

Page 112: Dictionar de  Psihologie Larousse

Leonard Gavriliu - Mic tratat de sofistică 4.900 leiPetru Creţia - Norii 7.500 leiVasile Tonoiu - în căutarea unei paradigme a complexităţii 11.900 leiWilliam Shakespeare - Regele Lear 16.900 leiWilliam Shakespeare - Macbeth 16.830 IeiWilliam Golding - Oameni de hârtie 15.900 leiIris Murdoch - Dilema lui Jackson 24.900 IeiKazuo Ishiguro - Amintirea palidă a munţilor 22.900 leiEugen Simion - Dimineaţa poeţilor 30.000 leiTudor Opriş - Zoologia 14.900 leiCopacul fermecat - Poveşti 3.500 leiMihai Retegan, Cornel Lungu - 1956 - Explozia 13.900 IeiAndrei Avram - Contribuţii etimologice 10.000 lei* * * - Lichidarea lui Marcel Pauker 6.000 leiAlbum - Berthelot şi România 10.000 leiLuminiţa Bădeliţă - Analiză matematică pentru clasa a XII-a 3.900 lei

LA EDITURILE IRI ŞI UNIVERS ENCICLOPEDICVOR APĂREA:

Larousse - Dicţionar de psihologie 37.900 leiA T Mann - Principiile reincarnării 17.500 leiI. Kant - Critica raţiunii pureTh. Ribot - Memoria şi patologia eiVladimir Jankelevitch - Ireversibilul şi nostalgia

Comandând prin poştă o carte apărută la una din editurile

IRI sau UNIVERS ENCICLOPEDICobţineţi o reducere de:

15%Pentru comenzi cu o valoare mai mare de 60 000 lei obţineţi o reducere de:

20%Costul expedierii prin poştă e suportat de edituri.

Adresa: CP 33-2, Bucureşti, RomâniaTiparul executat la R.A. „Monitorul Oficial"