PERSPECTIVA NARATIV

PERSPECTIVA NARATIV

Perspectiva narativ unghiul din care sunt percepute i nelese situaiile i evenimentele narate. Cu alte cuvinte, perspectiva denumit adesea i punct de vedere, viziune sau focalizare se refer la cine, de pe ce poziie i n ce fel percepe i interpreteaz faptele povestite. Important este n primul rnd raportul dintre narator i personaj privind capacitatea acestora de a cunoate i de a nelege faptele relatate.

In literatura de specialitate se disting trei tipuri eseniale de perspectiv/viziune narativ:

1) N > P (perspectiva obiectiva), viziune din spate" (par derrire), focalizare zero (naratorul cunoate mai mult dect personajul) este caracteristic pentru naraiunile la persoana a III-a cu narator obiectiv, omniscient i omniprezent, care tie totul i se afl mereu la faa locului, redand evenimentele fara sa se implice; acest gen de perspectiva este specifica prozei realiste din secolul al XIX-lea (ex. Ion)Focalizarea zero:

- descrie realitatea din perspectiva naratorului omniscient (care vede si stie tot)

- ofera o viziune globala2) N = P (perspectiva subiectiva), viziune mpreun cu (avec), focalizare intern (naratorul cunoate tot att ct personajul); este prezenta n naraiunile la persoana I, n care naratorul subiectiv este totodat i personaj, fiind implicat afectiv in evenimentele prezentate si exprimandu-si parerea cu privire la fapte, locuri sau alte personaje; faptele nu sunt prezentate cronologic, ci ntr-o ordine personal dictat de propria contiin, aceast perspectiv fiind specific prozei psihologice i memorialistice (ex. Ultima noapte de dragoste...)Focalizarea interna:

- urmareste gndurile personajului si patrunde n constiinta acestuia

- da cititorului impresia ca percepe si judeca fiintele si lucrurile

- recurge la verbe de perceptie (a vedea, a auzi, a simti, a dori, a crede) 3) N < P (perspectiva impersonala), viziune din afar" (du dehors), focalizare extern (naratorul cunoate mai puin dect personajul) este specific pentru naratorul martor, care povesteste doar ce a putut vedea, auzi i nelege el nsui, fr a putea cunoate nemijlocit, de exemplu, gndurile i sentimentele personajelor principale, relatarea faptelor realizandu-se din punctul de vedere al naratorului care nu le comenteaza, lasand cititorului misiunea de a da semnificatie textului (ex. Patul lui Procus) .Focalizarea externa:

- nregistreaza evenimentele asemenea camerei de luat vederi

- aduce n fata cititorului fapte brute, fara sa le nsoteasca de judecati si comentarii

- nu are acces la gndurile, trairile personajului

AUCTORIAL VS ACTORIAL

Punctul de vedere auctorialconsta n prezentarea universului operei din perspectiva naratorului. Naratiunea la persoana a III-ase caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este prezent n istorie ca actor. (perspectiva auctoriala) Naratorul poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului, deci poate avea o perceptie interna sau externa a realitatii. n naratiunea la persoana a III-a de tip auctorial aceasta perceptie este nelimitata, omniscienta. Naratiunea la persoana a III-a se caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este prezent n istorie caactor.

Perspectiva actorialapresupune un eu central care structureaza discursul prin intermediul subiectivitatii si permite anexarea unui nou teritoriu romanesc: psihicul uman (constientul si inconstientul). Naratorul la persoana Ise caracterizeaza prin existenta unui narator care este prezent n istorie si ca personaj (actor). (perspectiva actoriala)

Focalizareareprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la cunostinta cititorului de catre autor. Ea implica si concentrarea evenimentelor prin revenire, insistenta etc.

Instanele naraiunii (diegeza=povestire, naratiune):AUTOR NARATOR PERSONAJ - CITITORAUTORUL:

- autorul concret - real, cu numele scris pe copert;

- autorul abstract - creat de opera literar (ex. Florin scrie un roman; - dl Florescu, Florin)NARATORUL:

1) - naratorul extradiegetic (viziune auctorial) - instan narativ anonim, care nu face parte din povestire, nu se implica afectiv in opera (de ex., n romanul tradiional Ion);2) - naratorul intradiegetic/ narator-personaj (viziune actoriala) - instan narativ numit, care face parte din povestire, povesteste la persoana I (ex.: La hanul lui Manjoala comisul Ionita, personaj care i spune povestea);3)- naratorul autodiegetic - povestete la persoana I i este personajul, protagonistul ntmplrilor narate (Nic, tefan Gheorghidiu);1) - naratorul heterodiegetic povestete la persoana a III-a i nu este personaj, nu se implica afectiv;

2)- naratorul homodiegetic/ naratorul-martor: ia parte la actiune n calitate de personaj secundar, este prezent la momentele mari ale actiunii, are statut mai degraba de observator dect de participant activ, povestete la persoana I, este un martor neutru, un asculttor;

1) - naratorul omniscient/omniprezent/demiurg stie mai mult decat personajele (ex. n romanul tradiional);

2) - naratorul uniscient/ colportor: relateaza o actiune la care n-a participat, dar n care se implica afectiv, cunoscnd-o bine din marturia unui apropiat care a trait-o direct si n numele caruia pretinde ca vorbeste;1) - naratorul creditabil/ infailibil: spusele sale par a avea credibilitate; el dezvaluie ceea ce stie despre faptele relatat;

2) - naratorul necreditabil: nu dezvaluie tot ce stie despre ntmplarile relatate si nu divulga anumite fapte sau detalii, insa misiunea poate fi intentionata sau involuntara, constienta sau inconstienta.

PERSONAJUL:

Denumirea provine de la latinesculpersona masca de teatru , rol, actor. Personajul literar este o prezenta prin intermediul careia scriitorul isi exprima indirect conceptiile, ideile in opera epica/ dramatica; fiinte imaginate de scriitor, deveniteactantiai intamplarilor, oameeni transfigurati artistic.

Constructia personajului se realizeaza prin asocierea a doua dimensiuni: una sociala, exterioara, alta psihologica, interioara.Evolutia personajelor:- in literatura din Antichitate si din Evul Mediu, eroul este un personaj legendar, cu caracter exemplar, calitatile sale exceptionale situndu-l deasupra celorlalti oameni.- personajul din secolul XIX (romanul clasic) este nfatisat dintr-o perspectiva obiectiva, n relatiile sale exterioare cu lumea, conflictul fiind de natura exterioara.

- personajul modern din secolul XX (romanul modern) este atipic. El este prizonierul propriei sale lumi pe care o vede, o comenteaza, o critica, o analizeaza din exterior. Se remarca subiectivitatea, introspectia si analiza psihologica, conflictul fiind indeosebi de natura interioara.

Personajele se pot clasifica n:

-principale,secundaresiepisodice-protagonist(eroul principal) siantagonist(adversarul eroului principal)

-personaje mobile(dinamice; se schimba profund pe parcursul actiunii. Transformarea lor trebuie sa fie plauzibila, justificata, convingatoare) sipersonaje imobile(statice; ramn neschimbate pe parcursul unei povestiri; apar mai ales n literatura clasica: avarul, mizantropul, tradatorul, ndragostitul, arivistul,aventurierul, inadaptatul etc.)

Dupa raportul cu realitatea- fictivefantastioce, alegorice, legendare (ex: sirene, spani, zmei)

- istorice Alexandru Lapusneanu- arhetipale repeta comportamentul stramosului mitic (zeu, semizeu, erou, animal totemic; gesturile, cuvintele, experinetele devin exemplare sau emblematice, sintetizand valori general-umane: Vitoria, din romanul Baltagul de M Sadoveanu, Dionis si Maria din nuvela Sarmanul Dionis de M Eminescu intruchipare a cuplului adamic).Dupa gradul de evolutie:

-linear (previzibil);

-complex (imprevizibil);

Dupa semnificatia morala/ dupa insusirile evidente:

-pozitiv;-negativ (antagonist): ex Spanul este personaj antagonic lui Harap-Alb;

Dupa locul si rolul indeplinit in compozitia operei:

- principale/ centrale aflate in prim-planul actiunii, conturate puternic: Ion;

-secundare/periferice au un rol mai putin important in actiune; de obicei adjuvanti ai

celor principali: Minodora, parintele Daniil Milies din Baltagul

- episodice/ periferice apar numai intr-un singur episod: mos Pricop, alti hangii din

Baltagulpe care-l ocupa in economia operei:

Dupa mobilitatea lor in cadrul naratiunii:

- dinamice/mobile se schimba profund pe parcursul actiunii, a caror transformare este justificata, verosimila, convingatoare: Ghita din nuvela Moara cu noroc de I Slavici).- imobile/statice nu evolueaza pe parcursul actiunii: Aurica, Aglae Tulea din Enigma Otiliei de G Calinescu).

Dupa complexitatea sau densitatea lor psihilogica:- plate(unidimensionale) construite in jurul unei idei sau calitati, avand manifestari previzibile (Costache Giurgiuveanu din Enigama Otiliei de G Calinescu)- rotunde(multidimensionale) au capacitatea de a surprinde cititorul in mod convingator, prin reactii imprevizibile, gesturi, atitudini (Ion din romanul cu acelasi titlu de L Rebreanu; Stefan Gheorghidiu din Ultima noapte de C.Petrescu)

Dupa complexitatea caracterului:

-odiseic (complex,imprevizibil,labirintic,dionisiac): Ion

-ahileic (isi

accepta destinul,curajos,sangeros,inflexibil,previzibil,solar,vertical,apolimic): Harap-Alb;

Dupa modul in care actioneaza/ dupa felul cum sunt construite:

- individual: reprezinta un singur individ;-colectiv: reprezentate de un grup uman, ex. lumea din popor, ,,prostimea, in Al. Lapusneanul;

In functie de apartenenta la o clasa sociala sau la o categorie general-umana:-tip/stereotip (ciocoiul,micul burghez);

-caracter (Don Juan,demagogul,avarul,senilul,femeia usoara, slugarnicul,baba absoluta);

Din punct de vedere al importantei in sfera relatiei personajului:

-catalizator (cel care declanseaza actiunea);

-reactiv (este implicat in actiune, complex din punct de vedere psihologic; ocupa o parte importanta in desfasurarea evenimentului);

-figurant (cel care apare ca prezenta decorativa in text, dar esential in economia operei).

Intr-o tipologie largita pot fi semnalate urmatoarele categorii de personaje:

a)Personajuleponim: numele da si titlul operei; Ion

b)Personajulprotagonistsiantagonist: personajele principale aflate intr-o relatie conflictuala ireductibila (Ghita si Lica din Moara cu noroc de I Slavici)

c)Personajulfunctional indeplineste o functie: confidentul, provocatorul, asa cum este jandarmul Pintea din nuvela lui Slavici Moara cu noroc, prietenul comun, mijlocitorul, Stanica Ratiu din Enigma Otiliei de G Calinescu.

d)Personajulde fundal lipsit de complexitate sau e individualitate, necesar pentru rezolvarea intrigii: boierii Motoc, Spancioc si Stroici din nuvela Alexandru Lapusneanu de C Negruzzi

e)Personajulreflector este purtatorul de cuvant al naratorului, din a carui perspectiva sunt relatate la un moment dat faptele, are o putere superioara de a simti si de a intelege (Mini si Nory din romanul Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu)

f)Personajulalter-ego este purtatorul de cuvant al naratorului; in romanul realist confera un grad sporit de obiectivitate/autenticitate (Titu Herdelea din Ion de L Rebreanu; soacra lui Ghita din ,,Moara cu noroc)

g)Personajulabsent Nechifor Lipan din romanul Baltagul de M Sadoveanu

h)Personajulartefact(marioneta, manechin) nu are o psihologie distincta, nelasand impresia pe de-antregul a unei fiinte omenesti, este expresia alienarii (personajele lui Urmuz, Palnia si Stamate)

i)Suprapersonajul este investit cu fuctie simbolica (un obiect, un loc, un eveniment); are rol esential in actiune, determinand destinul personajelor principale (moara din nuvela Moara cu noroc, de I Slavici, salcamul din Morometiide M Preda)

MAI MULT....

Personajele se pot clasifica si dupa curentul literar. Clasicismula impuscaracterele personaje construite pe o dominanta psihica: avarul, mizantropul, ipocritul, fanfaronul etc sautipul ahileic(Hagi-Tudose din nuvela cu acelasi titlu de Barbu Stefanescu Delavrancea)

Romantismuladuce in prim-plan perechi antitetice; personajul este dominat de imaginatie si sentimente, avand insusiri exceptionale sautipul odiseic(Lapusneanu-doamna Ruxanda din nuvela Alexandru Lapusneanu de C Negruzzi)

Realismuleste interesat tot de personajeletipice, dar fara clasicism acestea isi pot gasi corespondent in viata reala reala (Mos Costache din Enigma Otiliei de G Calinescu)

In romanul deanaliza, personajul sufera modificari:

-evolutia sa nu mai este previzibila nici macar pentru autor;

-scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adanceste in propria constiinta

-preia functia naratorului, asigura unitatea compozitionala.

In romanul modernpersonajul sedez-eroizeaza, in sensul unei rupturi intre calitatile sale si evenimentele la cae este implicat:

-este urmarit cu precadere in planul vietii interioare

-refuza incadrarile tipologice

-relatia sa cu lumea sta sub semnul tensiunii si exprima refuzul normelor ei

-psihilogia lui este surprinzatoare, complicata, imprevizibila (ex. Cartea milionarului de Stefan Banulescu, In absenta stapanilor de N Breban).

CITITORUL:

- cititorul concret - cel care citete;

- cititorul abstract/naratarul - ideea abstract de cititor.

Functiile personajuluia)Functia actantiala o indeplinestepersonajul obiectiv(actantul); este textualizat prin pers. a III-a; isi joaca rolul in actiunea narata.

b)Functia reflexiva este realizata depersonajul reflector; este textualizat prin pers. I si a III-a; observa, formuleaza judecati de valoare.

c)Functia de observator este realizata epersonajul focalizator; este textualizat prin pers a III-a ca protagonist

d)Functia de regie este realizata depersonajul narator-martor; este textualizat prin pers. I si a III-a, nefiind implicat in conflict

e)Functia narativa si de regie este realizata depersonajul narator-martor; este textualizat prin pers. a III-a care prevaleaza pers.I; este vocea narativa care relateaza evenimente auzite de la un alt povestiotor

Funciile naratorului/ instanei narative:

1. funcia narativ sau de reprezentare: aceea de a povesti;

2. funcia de control sau de regie: introduce vorbirea personajelor, prin verbe ,,dicendi (spuse, fcu, adug, ntreb etc.), indic intonaia i alte detalii scenice;

3. funcia de interpretare (facultativ): de exprimare a opiniei/atitudinii fa de cele narate: discret (la Rebreanu, romancier obiectiv, care nu i exprim direct atitudinea fa de personaje) ori mai mult sau mai puin accentuat (de pild, accentuat la Nicolae Filimon, care nu-i ascunde aversiunea fa de personajul su, Dinu Pturic, n romanul Ciocoii vechi i noi).

Particularitatile textului

1) Expresivitatea - capacitatea limbajului poetic de a reflecta, direct sau indirect, o realitate individuala, un relief psihologic,"fondul subiectiv al vorbitorului", capacitatea limbajului poetic de a exprima intr-o maniera plastica, diferita de cea a limbajului uzual, idei concentrate, cu maxim incrcatur afectiva si subiectiva. Se realizeaza prin:

- imagini artistice;

- figuri de stil;

- sintaxa poetica;

- modul particular de utilizare a materialului lexical;

- topica;

- punctuatie;

- prozodie.

2) Reflexivitatea - caracteristica textului de a genera nevoia de lectur meditativ, mai putin afectiv si mai explicit speculativ. Lirismul reflexisiv are ca substan i surs a emoiei ideea filosofic, prin intermediul creia se nasc sentimentele i viziunea poetic. D.p.d.v.stilistic, limbajul reflexiv presupune confesiunea direct, prezena mrcilor lexico-gramaticale ale eului liric, exploatarea sensurilor conotative ale cuvintelor prin care poetul se comunic.

3) Ambiguitatea - denota caracterul "deschis" al spatiului semantic al discursului, valorificarea valentelor de semnificare multipla ale unui cuv/sintagme. Implica o "pluralitate de lecturi".- trstur a liricii contemporane (neomoderniste, postmod.)- presupune un efort sporit de decriptare a sensurilor. Limbajul artistic este aparent simplu, fr o evident ncrctur de fig. de stil. Invers proporional cu simplitatea limbajului crete dificultatea descifrrii ideii poetice.. Expresia este lapidar, foarte concentrat n sensuri simbolice.

Mecanisme de producere a ambiguitatii:

1.la niv. viziunii artistice: referinta culturala (simboluri, concepte din dif. domenii ale culturii; ex. Galateea, Marcu, Luca etc);

2. la niv.lexical: utiliz. cuv. polisemantice, sensuri conotative, inovatii lexicale;

3. la niv. sintactic: dislocari topice, enunturi eliptice, ermetism sintactic;

4. niv. stilistic: alegorii, metonimii, metafore

4) Sugestia - caliatea particular a stilului de exprimare aluziv prin care ideea nu se ofer direct cunoaterii raionale, ci intuiiei, imaginaiei i sensibilitii. Modaliatati de realizare:- utilizarea cuvintelor polisemantice si a sensurilor conotative;

-recurena unor cuvinte-cheie (laitmotivul, refrenul), titlul poate sugera tema operei;

enunturi eliptice, ssuspendate;

-prezenta elem. paratextuale ( motto, subtilu, dedicatie)5) Subiectivitatea textului presupune prezena mrcilor lexico-gramaticale specifice si caracterul confesiv i afectiv.

Portretulreprezinta descrierea unui personaj, defineste trasaturile care permit identificarea si analiza acestuia.

Tipuri de portreta)portretul exterior (fizic)- descrie trasaturile fetei, mbracamintea, dar si tinuta, silueta, vocea;

- e realizat prin vocabular concret (cmpuri lexicale de tip anatomic, senzatii etc.)

b) portretul interior (psihologic sau moral)- descrie trasaturile de caracter ale personajului, calitatile si defectele, aptitudinile, gesturile etc.

- e realizat mai ales prin vocabular abstract (cmpuri lexicale ale gndirii, ale sentimentului si ale moralei)

c) portretul mixt (fizico-psihologic)- este cel mai des folosit.

Modalitati de caracterizare a personajelor:

-numele-caracterizarea directa: poate fi realizata de narator (portret fizic/moral, comentarii explicite, aluzii), de alte personaje si/sau de personajul nsusi (autocaracterizare, autoanaliza prin monolog)

-caracterizare indirecta: se deduce din actiunile, opiniile exprimate de personaj; mediul n care traieste (orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea n care evolueaza); limbajul folosit (de la registru al limbii, pna la particularitatile de ordin stilistic), numele, imbracamintea,aspectul fizic.Functiile portretului:

-functia de informare- portretul da posibilitatea descoperirii personajului, a identitatii lui, permite cunoasterea statutului sau social, a convingerilor sale etc.

-functia de revelator (de dezvaluire)- fizionomia, tinuta pot dezvalui gndurile si intentiile secrete, pot indica defecte sau calitati care anticipeaza ori explica o anumita evolutie.

-functia simbolica- portretul poate sa fie reprezentativ pentru o categorie sociala, o trasatura umana, o tipologie etc.

Raportul dintre naratiune si istorie- naratiunea poate fi ulterioara istoriei

- naratiunea poate fi simultana cu istoriaOrdinea evenimentelor n discurs- naratorul respecta ordinea cronologica lineara a evenimentelor dinistorie- naratorul face anticipari, povestind dinainte ceea ce n istorie s-a desfasurat ulterior

- naratorul face ntoarceri n trecut pentru a relata evenimente ce au avut loc anterior n istorie.Genurile literareGenurilesunt tiparele de baza ale literaturii, determinate de modalitatea n care scriitorul se comunica pe sine n opera literara.

Genul epicdesemneaza un mod de comunicare indirecta a autorului, prinprezentaresireprezentarea unor evenimente. Naratiunea este specifica acestui tip de comunicare literara.

Genul liricdenumeste un mod de comunicare aparent directa a autorului.

Genul dramaticimplica o comunicare indirecta a autorului, prinreprezentare, cu ajutorul personajelor.

TIPS-URI SUBIECTUL II ATENTIE: EXPRESIILE LATINESTI LE INTRODUCI CU GHILIMELE INTR-UN TEXT! a)Sunt de acord cu afirmatia ca............

In primul rand, specificam,,ab initio/ab ovo faptul ca.....

In al doilea rand, putem spune ,,cum grano salis (cu un graunte de sare), ca.............

In concluzie, precizam ca..........

b) ,,Ubi societas, ibi ius- daca iubim societatea, si aceasta ne va iubi atentie! O folosesti daca ai un text despre societate!

c) demiurg=creator;

d) prolog/incipit versus epilog/sfarsit al unei opere;

e) stare de ataraxie= liniste sufleteasca absoluta; yin si yang;

f) catharsis=purificarea omului prin arta;

e) feeric/oniric= starea de a visa, onirism.

f) apolinic (referitor la un personaj rational) vs. dionisiac (un personaj care cade prada desfraului)

g) introspectie/analiza psihologica= observare si interpretare a propriilor stari sufletesti;

h) Cui prodest? la ce foloseste? Expresia o poti folosi cand te referi de ex la setea de inavutire a lui Ghita din ,,Moara cu noroc, referindu-te la faptul ca LA CE FOLOSESTE SETEA DE BANI A LUI GHITA? ,,CUI PRODEST aceasta goana dupa inavutire, cand nimic nu luam dupa noi?i) ,,fortuna labilis=soarta schimbatoare (Harap-Alb, Ghita din Moara cu noroc etc.)

j) ,,centrum mundi/ axis mundi= ex salcamul lui Moromete;denota echilibrul lumii.

k) ,,mutatis mutandis= schimband ceea ce este de schimbat; de ex cand spui ca Harap-Alb are ca antierou pe span si, ,,mutatis mutandis, pe zmeu.

l) ,memento mori adu-ti aminte de moarte!

m) ,,ecce homo! iata omul (efemeritatea fiintei umane)PAGE 12