Diferenţa dintre norma juridică şi norma morală

5/16/2018 Diferen a dintre norma juridic i norma moral - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/diferenta-dintre-norma-juridica-si-norma-morala

Diferenţa dintre norma juridică şi norma morală(Dihotomia drept-morală)

Elevă Stamate Delia

Prof. Îndrumător Bogdan Trandafirescu

Fac. de Drept şi Ştiinţe Administrative Ovidius,Constanţa



Diferenţa dintre norma juridică şi norma morală(dihotomia drept-morală)

Dreptul şi întreaga componentă juridică a vieţii sociale este unfenomen deosebit de complex a cărui cunoaştere presupune o cercetareaprofundată a legilor existenţei şi dinamicii sale, a factorilor care îlconfigurează şi valorilor care le promovează. De-a lungul timpului dreptula primit numeroase definiţii.

Pentru romani, dreptul era explicat numai în contextul uneicategorii al moralei, fiind cunoscut ca “arta binelui şi a echităţii”.Astfel,se poate afirma că dreptul şi morala fac parte din aceeaşi categorie dediscipline, prezentându-se ca un tot.

Morala are ca obiect aprecierea faptelor interne de conştiinţă, aintenţiilor omeneşti, pe când dreptul are ca obiect aprecierea faptelorexterne ale persoanelor, în relaţiile cu alte persoane. Tot ceea ce sepetrece referitor la ce se întâmplă în sufletul cuiva, ţine de domeniulmoralei şi nu are legătura cu dreptul, acesta neputând să intervină.

Prin urmare, toate normele care se referă la activitatea conştiinţeiumane, sunt norme de morală, pe când cele care se referă la activitateamaterială, realizată în afară a persoanelor în contact cu celelaltepersoane, sunt norme de drept. Deci, putem observa elemente comune între drept şi morală.

În ceea ce priveşte materia juridică, unei obligaţii îi corespunde undrept. Dar, acest lucru a fost contestat în materie morală. Se deduce că

pretenţia este greşită, căci în materie de drept, avem de a face cudrepturi, pe când în materie de morală, avem de a face numai cuobligaţiuni, astfel apărând confuzia f ăcută între aceste domenii. Căci înmorală nu există drepturi, dar dacă există obligaţii nu putem concepe că

nu ar exista şi drepturi. Se înţelege că ideea de obligaţie este una purformală şi în acelaşi timp permanentă, comună tuturor timpurilor.

Astfel, în urma legislaţiilor morale, religioase şi juridice apărute înacelaşi timp, s-a ajuns la o confuzie între drept şi morală, care astăzi duceatât de departe, încât se poate ajunge la lupte naţionale. Deci, întredrept şi morală trebuie f ăcută o deosebire.

Dreptul are ca scop reglementarea faptelor materiale externe ale

oamenilor, în timp ce morala se ocupă cu reglementarea faptelorinterne. Regula morală presupune o atitudine sufletească, de exemplu,atunci când un om vede un cerşetor pe stradă, morala îi transmite unsentiment de milă, dar doar în momentul când acesta realizează o faptăşi-l ajută pe nevoiaş cu un ban, se produce un fapt juridic, apărând astfelfenomenul de drept. Se observă că dreptul consacră faptele externe aleoamenilor, nucleul libertăţii morale, f ără de care dreptul nu ar avea niciscop, nici semnificaţie.



Kant explica principiul moralităţi, afirmând că aceasta este indiferentfaţă de cuprinsul material al voinţei sau al sentimentelor oamenilor.Criticismul kantian, are ca obiect în morală şi în drept, de a “împingerealul spre ideal.” 1Henri Poincare, analizând filosofia acestuia, aobservat că raţiunea pusă dinainte gândirii , pare să cuprindă un element

de obligaţie, opunând astfel faptelor o necesitate de drept.Deci, doctrina kantiană susţinea că dreptul are la bază personalitatemorală. Întemeind posibilitatea unei conştiinţe ştiinţifice printr-oconciliere între dogmatism şi sceptism, Kant afirma că orice acţiune estedreaptă care nu este sau a cărei maximă nu este un obstacol la acordullibertăţilor tuturor oamenilor cu libertatea fiecărui individ, potrivit legiloruniversale. Cu toate acestea, la originile moralei se află determinareavoinţei prin raţiune, în timp ce dreptul este printre disciplinele raţionalecel mai bine întemeiate.

Se poate observa astfel o deosebire între drept şi morală, dreptuladucând un efect negativ, în timp ce morala aduce unul pozitiv şi se

ăntemeiază pe principiul “si quid tibi non vis fieri, alteri non feceris” (ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie, nu face altuia). Thomasius nu aprezentat ideea prea bine, deoarece nu a f ăcut distincţia dintre voinţapsihologică şi voinţa logică, cum ar fi trebuit să apară prin filtrulinterpretării juridice. Renouuvier a revenit asupra acestei afirmaţii,susţinând că ideea apăruse încă din Grecia Antică, fiind nimic mai mult,nici mai puţin decât o naivitate simplă, ce aduce efecte verosimileasupra unei doctrine destul de controversate.

Dintre toate aspectele expuse mai sus, se poate observa o altă

diferenţă, deoarece în drept omul nu-şi poate face obligaţii faţă de el însuşi, în timp ce în morală, da. Obligaţia către sine însuşi se datorează

unui ideal moral pe care acea persoană îl adoptă, ceea ce aduce olegătură intimă şi strâns legată cu eul interior, ce tinde spre o perfecţiunemorală ce trebuie respectată.

Morala conţine perceptele sale şi pe acela care îndeamnă oamenii lao anumită conduită, în timp ce normele juridice reglementează relaţiilesociale ce vizează buna desf ăşurare a raporturilor din societate,constituind fundamentul ordinii sociale.

Astfel, în mod paradoxal, normele de conduită pe care un individ şile impune formează quintesenţa unei realităţii juridice şi morale. Înprincipiu, toţi oamenii sunt obligaţi în aceeaşi măsură faţă de principiilemoralei, ca şi de principiile dreptului.

Concluzionând, a afirma că dreptul este moral, presupune a afirmacă el este în sinea lui o normă socială cu valoare relativă şi că raportuldintre cele două domenii se nu se referă la conţinutul dreptului, ci laforma sa.

1 “Principiile şi meritele filosofiei lui Kant”, Ediutra Sim Art, Bucureşti, 2008, Pagini 42-57

2 Nicolae Popa –“Teoria generală a dreptului”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, Pagini



Deşi normele juridice care contrazic principiile morale suntinjuste(lex injusta non est lex), valorile morale sunt relative şi nimeni nupoate determina ceea ce trebuie considerat ca just în mod absolut, după

cum afirma Kelsen².De aceea, discrepanţele dintre normele morale şi cele juridice, vor

face parte mereu dintr-un proces ireversibil, lăsând loc pentruinterpretare.

Bibliografie:

1. Nicolae Popa –“Teoria generală a dreptului”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008

2. Mircea Djuvara- –“Teoria generală a dreptului”, Editura All Beck, Bucureşti,1999

3. Mircea Djuvara- –“Drept raţional. Izvoare şi drept pozitiv”, Editura All Beck,

Bucureşti,1999

4. “Principiile şi meritele filosofiei lui Kant”, Ediutra Sim Art, Bucureşti, 2008

5. Ion Craiovan, “Introducere în filosofia dreptului”, Editura All Beck, Bucureşti,

2009

6. Hans Kelsen , “Doctrina pură a dreptului”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000

Documents

Diferenţa dintre norma juridică şi norma morală