DIFICULTĂŢILE DE ÎNVĂŢARE – UN OBSTACOL REAL

Profesor Anda-Raluca Ghidu, Şcoala Gimnazială Răcăciuni

Copiii cu dizabilităţi fac parte din categoria copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES). În această

categorie se încadrează copiii cu dificultăţi de învăţare, cei cu deficit de atenţie şi cei cu tulburări de comportament.

În menţinerea dificultăţilor de scris-citit ale copiilor intervin şi factori ce ţin de mediul ambiant, cum ar fi:

dezinteresul familiei sau hiperprotecţie/toleranţă excesivă;

nivelul cultural şi material scăzut;

dezorganizarea regimului zilnic al copilului (nu are timp de odihnă);

absenteismul, neintegrarea în colectivitatea şcolară;

nestimularea la lecţii;

necunoaşterea psihopedagogică a copilului;

frecventarea de anturaje nefaste;

etichetarea prematură ca fiind slab la învăţătură.

În calitate de diriginte, în primul rând, şi de cadru didactic în general este important să ne cunoaştem elevii, să

ştim din ce mediu familial provin şi ce dificultăţi întâmpină. Acest lucru ne poate ajuta în activitatea didactică.

Cunoscând elevul mai bine putem determina şi factorii care ţin de mediul ambiant care îl pot împiedica pe copil

să treacă peste dificultăţile de scris - citit. Determinând aceşti factori poate reuşim să facem ceva pentru a le diminua

influenţa. Din păcate sunt rare cazurile în care reuşim acest lucru, dar dacă avem succes măcar o dată, înseamnă că

tot efortul depus a meritat.

Unul dintre aceşti factori este dezinteresul familiei sau, dimpotrivă, hiperprotectivitatea părinţilor. Ambele

situaţii duc la eşecul şcolar al copilului. Din păcate am de furcă în fiecare zi cu acest tip de comportament. Cel mai

des întâlnit în ziua de azi este dezinteresul familiei. Părinţii trăiesc cu impresia că dacă trimit copilul la şcoală în

fiecare zi este mai mult decât suficient şi aici rolul lor ia sfârşit. În momentul în care copilul se confruntă cu o

problemă la şcoală avem de-a face cu două reacţii total opuse: fie părinţii ne spun că asta este, nu au ce face şi că

până la urmă orice se întâmplă este problema şcolii şi a cadrelor didactice mai ales. Copilul vine la şcoală pentru a

învăţa şi dacă avem un eşec este strict vina profesorilor. A doua reacţie este la fel de uluitoare: părinţii neagă cu

vehemenţă existenţa unei probleme, se enervează şi fie pleacă supăraţi, fie ajung la injurii privind cadrele didactice.

Este greu să reuşim să acţionăm asupra acestui factor. Oricât de multă diplomaţie ai avea, părinţii nu vor să audă că

este ceva în neregulă cu odorul lor şi în mod clar nu vor face nimic ca să remedieze situaţia. Doar dacă profesorul se

încăpăţânează să facă tot ceea ce poate la şcoală pentru a ajuta acel copil şi dacă copilul apreciază acest lucru putem

face progrese. Doar un copil foarte matur poate ignora ceea ce se îi spun părinţii şi să se axeze pe ceea ce face la

şcoală, să lucreze suplimentar, conştient fiind că doar aşa poate trece peste dificultăţile pe care le experiementează.

Nivelul material scăzut de obicei duce şi la un nivel cultural scăzut. Acestea duc la eşecul şcolar al copilului.

Foarte rar în asemenea cazuri copilul depune eforturi pentru a se ridica deasupra nivelului. Dar sunt şi cazuri în care

acest lucru se întâmplă şi acestea sunt cele care fac viaţa de profesor mai frumoasă. Din fericire asupra nivelului

material scăzut putem interveni. Îi putem ajuta pe aceşti copii prin oferirea de cărţi, caiete, culegeri, le putem face

fişe pentru lucru suplimentar pe banii noştri, putem sa ii ajutam si cu haine. Am vazut cum acest ajutor dat unui

copil il poate ambiţiona să lucreze mai mult, să obţină note mai bune, să ajungă mai bine ca părinţii săi.

Lipsa odihnei poate duce la menţinerea dificultăţilor de scris - citit. Un program haotic are mereu rezultate

nefaste asupra copilului. Aici putem interveni vorbind cu părinţii şi explicându-le că este important să îi facă

copilului un program cât de cât strict, unul care să îi ofere copilului şi timp de joacă, şi de teme, şi de odihnă. Dacă

avem noroc şi dăm peste nişte părinţi înţelegători, atunci vom beneficia de ajutorul lor şi astfel copilul poate fi

ajutat. Un copil odihnit se concentrează mult mai bine la ore, lucrează mai bine şi mai mult, este mai probabil să

obţină rezultate.

Absenteismul este mai greu de corectat. Putem vorbi cu părinţii elevului, să le explicăm care este problema.

Rareori avem succes. Mai ales în mediul rural elevii nu lipsesc de la şcoală fără să ştie părinţii. Aceţtia lipsesc

pentru că părinţii îi pun să ajute la muncile din gospodărie, la câmp sau la pădure. Când vorbim cu aceştia ni se

spune că viaţa este grea, familia are nevoie de bani şi este esenţial ca cel mic să îi ajute. Nu avem ce soluţii să găsim.

Le putem spune că la un număr mare de absenţe pot pierde alocaţia copilului, dar de multe ori acest lucru nu are nici

un efect.

Nestimularea la lecţii poate fi corelată, după părerea mea, cu etichetarea prematură ca fiind slab la învăţătură.

Dacă un elev este slab ce rost are să depunem eforturi suplimentare pentru el? Aici este nevoie să nu ne lăsăm

influenţaţi de cei din jurul nostru, să nu ne intereseze ce note are elevul la celelalte materii. Este important să îi

acordăm o şansă, la fel cum facem cu toţi ceilalţi. Observând potenţialul copilului îi putem acorda o sansa, putem

depune eforturi suplimentare pentru a-l ajuta. La Limba Engleza putem lucra fişe suplimentare cu el, fişe adaptate

nivelului lui, care să îl ajute să treacă peste dificultăţile pe care le întâmpină. Dacă avem ore libere le putem petrece

lucrând în plus cu elevul. Toate acestea îi pot da încredere în sine, îl pot ajuta să vadă că poate reuşi în ceea ce îşi

propune şi astfel îl putem stimula să înveţe mai bine. Dacă la ore copilului îi sunt aduse exerciţii pe care le poate

realiza, dacă se simte apreciat şi valorizat, acesta va veni cu drag la şcoală şi va face eforturi să treacă peste orice

dificultate, atâta timp cât are ajutorul celor din jur.

Un alt factor este cel al anturajului nefast. Acesta îl poate influenţa foarte mult pe copil, el poate fi provocat să

lipsească de la şcoală, să nu îşi facă temele, să se dea în spectacol în clasă. Aici putem vorbi cu elevul şi să încercăm

să îi explicăm că nu este benefic anturajul. Mai putem vorbi cu părinţii dar de obicei acest lucru nu are efecte

pozitive. Copilul se revoltă împotriva autorităţii părinţilor, crede că aceştia nu îi vor binele şi nu va întrerupe

legatura cu anturajul. Rareori putem interveni asupra acestui factor. Foarte rar elevul ne va asculta, convins fiind că

îi vrem binele.

Bibliografie:

1. Jurcău, E, Jurcău, N, Cum vorbesc copiii noştri, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1989, pp. 55-60

2. Smith, C, Strick, L, Dizabilităţi legate de învăţare, explicate de la A la Z, Editura Aramis Print, Bucureşti,

2011, pp. 30-65

3. Ungureanu, D, Copiii cu dificultăţi de învăţare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, pp. 78-

82