COLEGIUL MIHAIL CANTACUZINO SINAIA

STUDIU DE CAZ - DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

MEMBRII GRUPEI:

Cuprins: 1.Repere.1 2.Formulare1 3.Descriere caz...2 4.Mentalitate medievala.3 5.Literatura Istoricografica/versificata/legendara..4 6.Mitropolitul Varlaam..4 7.Mitropolitul Dosoftei..6 8.Grigore Ureche.16 9.Miron Costin.19 10.Antim Ivireanul41 11.Ion Neculce..44 12. Literatura polemica si religioasa46 13. Literatura apocrifa 49 14. Literatura religioasa la sfarsitul secolului al XVII-lea51 15. Invataturile lui Neagoe Basarab.54 16. Inexistenta literaturii religioase...56 17. Sursele imaginatiei medievale.68 18.Traditii..59 19.Taina botezului.59 20.Moartea.60 21.Religia crestina.61 23.Concluzie.62 24.Bibliografie..63

"A tia latura religioas din istoria literaturii romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura noastr veche i una din feele ei de glorie.Nicolae Cartojan

RepereComponenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna . In Evul Mediu ,crestinismul,care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor,devine o religie bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai,manuscris,apoi tiparit-circula prin intermedeiul cartilor de cult in limba slavona.Traducerea cartilor de cult grecesti a fost determinate de nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave.In acest scop,chiril si Metodiu au tradus Biblia si cartile liturgice in slavona si le au facut sa circule in tot spatial sud-est European. Religia si literature dezvolta ,incepand cu secolul al XVI-lea ,un palier comun,in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei.La acest palier participa si cultura popular,prin component religioasa,crestinismul popular,si prin creatia folclorica.

FormulareInceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala,de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ,fie el om simplu,slujitor al bisericii sau voievod.Religia,alaturi de istorie,este cel dintai fundal de manifestare a culture scrise si a literaturii.Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona,apoi o carte de cult in limba romana.Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in limba noastra,chiar daca timida,aproape insesizabila la inceput.Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filter ale dogmei crestine si a cartilor sfinte:unul este cel al identitatii si culturii crestine,altul al identitatii si culturii individuale. Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii,apoi prin actul creatiei individuale,fie in cadrul bisericii,ca literature religioasa,fie in afara ei,ca literature de inspiratie religioasa.In ce masura participa fiecare dintre ele la scrierea primelor pagini de literatura romana este intrebarea prin care poate fi rezumat cazul romanesc al inceputurilor literaturii.

1

Descrierea si analizarea cazuluiCultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale:cel eclezial, cel carturesc, cel folclori. Intre cele trei zone de cultura si cei care participa la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari etc., determinarea de mediu de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credintaa. Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. Biblioteca crestinismului contine doua departamente: -cel destinat spatiului eclezial: literatura patristica, liturgica, apogetica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca; -cel destinat spatiului extraeclezial: pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine di edificarii duhovnicesti a bunului crestin, legata de religia traita Biblia, rugaciuni zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, catehismul; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri apocrife, creatii hagiografice, literature mistico-ascetica, calendare, literatura moral-edificatoare, literature culta de inspiratie religioasa. Cultura romaneasca intre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea poate fi abordata: -la nivelul culturii carturaresti:religie crestina,carte religioasa si literature; -la nivelul culturii populare:crestinism popular si folclor; Diferenta de nivel intre grupul intellectual-teologic si masa potential de credinciosi(oameni simpli,naive in relatiile lor cu universal) determina regandirea fiecarei religii intr-o religie popular.Izvorand din sursa teologica primara dar folosind si reconditionand mitologia traditional,o religie-fie scriptural,fie impusa oral prin memorizare-patrunde in masele populatiei,renacand-o acolo in alte forme,mai amplu sincretice.2

(Victor romanilor,2001)

Kernbach,Universul

mitic

al

Mentalitatea medievalaOmul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semen si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiate: calugari si preoti, astrologi de pe langa curtile domnesti, voievodul insasi care domnea ca unsul lui Dumnezeu pe pamant. Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuna, catastrophe naturale (cutremure, inundatii, furtuni), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zece ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii. Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-a lungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practice pagane legate de vechile religii ale naturii.

3

Literatura Istoricografica/versificata/legendara

* Mitropolitul VarlaamCel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intru imparatia cea de sus a ceriului.

4

Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase: Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului..

5

*Mitropolitul Moldovei DosofteiAlaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. Acest Dosofteiu mitropolitul scrie Ion Neculce nu era om prost de felul lui; era neam de mazil (dupa o alta redactie a operei lui Neculce : Fecior de negutator). Prea invatat ; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adanc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si bland, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremuri nu se afla om ca acesta 1. Iar un copist rus al unui manuscris slavonesc a lui Dosoftei spune: :Traducatorul acestei carti sfinte, preasfintitul Dosoftei, mitropolit ortodox al Sucevei multi care l-au cunoscut vorbesc bine despre el2. Patriarhul Moscovei, Ioachim, intr-o scrisoare din 16 decembrie 1679, il compara pe Dosoftei, ca intelepciune, cu Moise, si ca iubire de adevar cu Solomon3. Se poate spune, fara exagerare, ca mitropolitul Dosoftei a fost una din cele mai laminate fete bisericesti ale ortodoxismului, care joaca un rol insemnat nu numai la romani, ci si in viata cultural-bisericeasca a Ucrainei si a Rusiei muscovite. Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana, care a stat mult timp in Moldova si ulterior a trecut in Polonia orientala. Acolo, acesta familie a jucat un rol insemnat in viata publica, fiind primita in randurile nobilimii poloneze4. Originea macedoromana a lui Dosoftei se confirma si prin unele macedoromanisme semnalate in opera lui de profesorul D. Gazdaru5. Anul nasterii mitropolitului Dosoftei nu se cunoaste, dar, dupa unele date indirecte, el s-ar fi nascut in anul 1624. Cunostiintele mari ale mitropolitului Moldovei si preocuparile lui intelectuale ne fac sa presupunem ca el nu a fost un auto-didact, ci a urmat o1

M. Kogalniceanu, Cronicele Romaniei, vol. II, Bucuresti, 1872, p.233

2 3

St. Ciobanu, Kiev, 1915. Ibidem, p.59. 4 St. Ciobanu, Contributii privitoare la originea si moartea mitropolitului Moldovei Dosoftei, Bucuresti, 1920. 5 D. Gazdaru, Contributii privitoare la originea, influenta si limba mitropolitului Moldovei Dosofteim, Iasi, 1927

6

scoala superioara bine organizata, asa cum era scoala fraternitatii ortodoxe din Lvov, unde se predau limbile latina, greaca, poloneza si slava bisericeasca si unde existau si catedre de retorica si poezia. Familia Papara, din care se tragea Dosoftei, era sprijinitoarea acestei scoli si, deci, viitorul mitropolit al Moldovei isi facea studiile la acesta scoala. Dupa terminarea studiilor, Dosoftei trece in Moldova, unde il gasim prin anul 1649 in calitate de calugar modest la manastirea Pobrata( Probota). In anul 1658, el devine episcope al Husilo, iar in anul urmator trece in aceasi calitate la Roman. In anul 1671, pe timpul domniei lui Duca Voda, ocupa scaunul de miropolit al Moldovei, pe care-l detine cu o mica intrerupere din motive politice _ pana in anul 1686. In acest din urma an, regale Poloniei, Jan Sobieski, facu o incursiune militara in Moldova, ocupa Iasul si-l lua pe mitropolitul Dosoftei in Polonia. Aici mitropolitul Dosoftei a fost nevoit sa stea la castelul Stryj si la manastirea Zolkiev pana in anul 1693, cand moare, la 13 decembrie, si este inmormantat la aceasta din urma manastire. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-I acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai, in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. Se vede ca mitropolitul Dosoftei, in anii lui de sedere la manastirea Probota si de pastorie la Husi si Roman, se ocupa intens de traducerea si de alcatuirea cartilor pe care le scoate intre anii 1673 si 1686. Psaltirea in versuri a necesitat o munca indelungata. El face la inceput talcovania acestii sfinte carti, carea iaste plina de ruga si plina de tainele ceale mare a lui Dumnezeu. Pentru aceia cu multa truda si vreame indelungata, el, cum a putut mai frumos , a trades aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere cu textul ei slav, care se deosebeste ca limba de limba traducerilor romanesti de atunci, a vazut lumina tiparului in anul 1680. Textul tradus in proza a fost tocmit in versuri , in cinci ani foarte cu usardie multa. Crescut in mediul cultural al Poloniei, unde poezia inca in secolul al XVI-lea ajunge la o mare perfectiune sub pana poetului umanist Jan Kochanowski (15301584), mitropolitul Dosoftei are o deosebita atractie pentru versificatie. Astfel, in toate tipariturile sale el publica niste stihuri la luminatul gherb a Tarii Moldovei. Iar in precuvantarea lui din Psaltirea in versuri Dosoftei ne da un fel de tratat de7

versificatie, prima lucrare in acest ge in limba romaneasca. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a Tarii Moldovei , scrisa in versuri silabice, compusa din 136 de randuri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Ceea ce este mai interesant, este faptul ca mitropolitul Dosoftei a scris si niste versuri asupra silabelor, in limba poloneza, pe care le publica in aceleasi Parimii si care n-au fost retiparite pana acum in literatura noastra6. Faptul acesta denota ca mitropolitul Dosoftei cunostea bine limba poloneza. Operele talentatului poet Jan Kochanowski se bucurau la polonezi de o deosebita popularitate. Intre aceste opere, psaltirea vesificata este considerate ca opera de cea mai mare valoare7. Nimeni spune un istoric al literaturii poloneze pana la Mickiewicz n-a stiut sa exprime toate nuantele variate ale sensibilitatii sufletului omenesc, asa cum ele sun exprimate la Kochanoswki8. De fapt prin psaltirea lui versificata se creeaza limba poetica poloneza. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. Cu toate defectele de limba si de forma, Psaltirea a avut o circulatie mare ; ca dovada ca a fost citita, este faptul ca unul din psalmii versificati, in spcial acei scrisi in ritmul cantecelor poporului nostrum, au patruns in literature noastra populara sub forma de cantece de stea. Asa este recunoscut psalmul 46, care incepe astfel:

Limbile sa salte Cu cantece nalte Sa strige n tarie Glas de bucurie

6

St. Ciobanu, Versuri poloneze necunoscute in opera mitropolitului Moldovei Dosoftei, extras din Melanges Drouher, 1940. 7 Ignacy Chrzanowski, Historja literatury niepodlegtej Polski, varsovia, 1920, p.194. 8 Ibidem, p.195.

8

Psaltirea in versuri a lui Dosoftei a fost cea dintai opera mare versificata in romaneste si, date fiind calitatile ei poetice si popularitatea operei lui David, psalmii transpusi in versuri inspira increderea in vigoarea limbii romanesti, care de atunci inainte devine capabila de a imprima in melodia cuvantului toata gama sensibilitatii sufletului romanului. Citez un mic fragment din Psaltirea lui Dosoftei:

Catre tine am nadejde Doamne, candu-s in primejdie Si sa nu-mi vie stideala Preste veaci sminteala, Sa ma scoti din greutate. Si te pleaca de m-asculta, Se ma scoti din grija multa, Sa-mi hii domn si sprejeneala Si stanca despre navala

La sfarsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Terminand observatiile noastre cu privire la activitatea mitropolitului Dosoftei, constatam rivna lui fara de seaman pentru raspandirea cartii romanesti. Sub el nu apare nici o carte slavoneasca, cu toate ca el cunostea bine limba slava. Toate cartile publicate sub pastoria lui sunt rezultatul muncii lui, toate sunt traduse sau alcatuite de el. Limba scrierilor lui insa n-are cursivitatea si frumusetea limbii lu Varlaam sau a cronicarilor nostri. Intr-un studio mai vechi s-a remarcat ca in opera lui dosoftei ar fi marturisiri din care ar reiesi ca el a invatat romaneste mai tarziu9.9

Manuscris in Biblioteca Acad. Rom., nr. 2602.

9

Probabil ca limba romaneasca el a invatat-o mai tarziu. Este limba carturarului erudit, adeseori greoaie, lipsita de claritatea graiului, desi, alaturi de numeroasele slavonisme, si el intrebuinteaza cuvinte populare, chiar provincialisme. Este necesar sa mentionam ca neobositul carturar al Moldovei, in ultimii ani vietii sale petrecuti in Polonia, desfasoara o activitate mare pe terenul culturii religioase din Moscova si Ucraina. Reforma bisericeasca, introdusa in Rusia de catre patriarhul Moscovei, Nikon, a dus la framantari mari cu caracter religios, care nu se termina nici pe la sfarsitul sec. al XVII-lea. In lupta darza ce se da pe chestiuni de dogme religioase si rituale intre doua partide acea latina si cea greceasca, la care a fost chemat sa-si puna cuvantul si Nicolae Milescu, mitropolitul Dosoftei isi da contributia sa pretioasa. El traduce din greceste si slavoneste opera lui Simeon de thesalonic, despre erezii , pe care o traduce si Nicolae Milescu, si o trimite in manuscris patriarhului Moscovei, Ioachim, si mitropolitului Kievului, Varlaam Iasinski.

Acestu Dosoftei mitropolit nu era un om prostu de felul lui.Si era neam de mazal;prea invatat,multe limbi stie:elineste,latineste,slovenestesi alta adanca carte si invatatura,deplin calugar si cucernic,si bland ca un miel.In tara noastra peaceasta vreme nu este om ca acela. (Ion Neculce,Letopisetul Tarii Moldovei)

Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta si este:de a fi oferit in Psaltire,pe neasteptate,intaiul monument de limba poetica romaneasca.[..]a organizat,in fine,un adevarat system de rime si a incercat mai multe cadente si mai multi metri decat gasim in toata poezia noastra de pana la romantism. (Nicolae Manolescu,Istoria critica a literaturii romane,I.1990)

10

11

12

13

14

15

16

*Grigore UrechePrimul cronicar care isi imbraca opera in limba romaneasca si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace s-au pastrat cu cprivire la viata lui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor Ureche, care, pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Din motive politice, Nestor Ureche este nevoit sa pribegeasca in Polonia, unde a stat mai mult timp (anii 1592-1595, 1612-1615). Nu se cunoaste cu preciziune data nasterii lui Grigore Ureche. Se crede ca el s-a nascut in jurul anului 1590 si, deci, el petrece o parte din copilarie si din anii de scolaritate in Polonia. Miron Costin, in Descrierea Tarii Moldovei si Munteniei, scrisa in limba poloneza, afirma ca Ureche [a fost] mare vornic in Tara de Jos a Moldovei. El a invatat in scolile libere (de ) sub coroana polona. Se stie ca Grigore Ureche a folosit pe langa limba slava bisericeasca, limba polona si latina la alcatuirea cronicii sale. Reintors in tara, tanarul boier 10 moldovean cu studii serioase ocupa treptat mai multe dregatorii. De la simplu boier in anul 1628, sub Miron Barnovschi, el ajunge sub Vasile Lupu pana la inalta dregatorie de mare vornic al Tarii de Jos. Moare in prima jumatate a anului 1647. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata domnilor. Aceasta opera insa n-a mai ajuns pana la noi in original si nici in copii mai aproape de original, ci intr-o redactie amplificata cu interpolari, ce mai veche din anul 1670, facute de catre Simeon Dascalul. Bazandu-se pe o informatie gresita data de catre Dimitrie Cantemir, in Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (Bucuresti, 1901, p.144), cum ca Ureche au trait si au scris pre vremile lui Aron Voda Tiranul, a caruia domnie si sfarsitul istoriei sale face, B. P. Hadseu crede ca autorul cronicii fu anume Nistor Ureche. Aceasta teorie a fost imbratisata si de catre Aron Densusianu, in Istoria limbei si literaturei romane. Traditia a pastrat insa si o alta parere, si anume ca letopisetul atribuit lui Grigore Ureche apartine lui Simeon Dascalul. In Predoslovia letopisetului scris din10

P.P.Panaitescu, op. cit., p.10.

17

indemnul lui Teodosie Dubau in anul 1694, se arata ca izvodul am luat de pre un letopiset a lui Simeon Dascalul, carele si Simeon l-au izvodit de pre un izvod a lui Ureche vornicul.

18

19

*Miron CostinMiron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este in acelasi timp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldovenilor". Fiu al lui Ioan Costin, mare postelnic si hatman in Moldova, devenit nobil polonez cu blazon, Miron Costin isi petrece primii douazeci de ani ai vietii in Polonia, urmand colegiul de la Bar, cu trei clase de gramatica si doua de umanioare in limba latina, si dobandind temeinice cunostinte istorice si lingvistice. Revenit in tara, Miron Costin urca trepte insemnate pe scara sociala si politica: este sluger sub Gheorghe Stefan in 1657, apoi paharnic, parcalab in 1659, mare comis in 1664, mare vornic de Tara de Sus in 1667, sub Ilias Alexandru, si mare vornic in Tara de Jos, in 1669, sub Gheorghe Duca. in timp ul domniei lui Constantin Cantemir, tatal marelui carturar Dimitrie Cantemir, Miron Costin este staroste de Putna, in aceasta dregatorie starpind toti talharii din tinutul respectiv. in 1691, Miron Costin este executat din porunca lui Constantin Cantemir, fiind banuit pe nedrept de complot impotriva domniei, impreuna cu fratele sau Velicico. Dupa executia lui Velicico, un vataf de aprozi este trimis la Barbosi, unde Miron Costin tocmai isi inmormantase sotia. A fost decapitat in apropiere de Roman, in decembrie 1681, la 58 de ani, nereusind sa-1 induplece pe calau sa-i permita sa se dezvinovateasca in fata domnitorului. Poemul filozofic "Viata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortuna Iabilis (soarta schimbatoare), foarte raspandita in literatura Evului Mediu. Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o ata subtire: "A lumii cantu cu jale viiata,/ Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/ Prea subtire... Versurile de mai sus seamana cu "Psalmii" lui David 39 si 90. Ca si in "Ecleziastul", Miron Costin urmareste temperarea pornirii umane spre glorie, atragand atentia asupra instabilitatii norocului. Marile figuri ale trecutului sunt enumerate ca monumente ale trecerii inexorabile a timpului: "Ubi Plato, ubi Porphirius,/ Ubi Tullius aut Vergilius?". "Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit, omul trebuie sa faca pe pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si amploarea documentarii, tendinta de integrare a evenimentelor din istoria20

Moldovei in cele ale istoriei europene, viziunea moralista, uneori polemica si virulenta, asupra destinului uman si al popoarelor, nu in ultimul rand prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile literare ale epocii. Predoslovia lui Miron Costin, "voroava la cetitoriu", se mai cheama "stihoslovie", un fel de introducere despre poezie, despre ritm, corespondent, in aprecierea carturarului moldovean, al grecescului rithmos: "in toate tarile, iubite cetitoriule, se afla acest feliu de scrisoare, care elineste ritmos se chiama, iara sloveneste stihoslovie si cu acest chip de scrisoare au scris multi lucrurile si laudile imparatilor, a crailor, a domnilor...". ii recunoastem astfel, lui Miron Costin, prima incercare teoretica asupra definirii poeziei, scriitorul mentionand ca, in afara de proza, de cronica, in spatiul romanesc, specia literara frecvent exersata pe atunci, exista si alt gen literar, in versuri, in care s-au scris mari opere ale lumii, de catre scriitori faimosi: "Asa au scris vestit istoric Omir razboaiele Troadii cu Ahileus, asa Verghilie incepatura imparatiei Ramului... Cu aceasta pilda scrisu-t-am si eu aceasta mica carte, a cariia numile ieste Viiata lumii, aratandu-ti pre scurtu cum este lunecoasa si putina viiata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor. Nu sa pofteasca vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai multu sa vaza ca poate si in limba noastra a fi acest feliu de scrisoare ce se cheama stihuri...". Arta poetilor nu mai este "dezlegata", ca proza, nesupusa nici unei conventii compozitionale, ci este supusa rigorilor prozodice, "legata", ca o modalitate de lucru dominanta a compunerilor savante: "Stihu ieste, nu ca alta scrisoare dezlegata, ci ieste legata de silave cu numar, silava este impreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da. Deci, de aceste silave stihurile ceste ce scriu intr-aceasta cartulie au 13 silave, iara sa pot si in 9 si in sapte a face si santu si intr-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elineasca sau latineasca...". Tema baroca a lumii schimbatoare este descrisa de cronicarul moldovean in imagini elocvente: "A lumii cantu cu jale viiata./ Cu grije si primejdii cum iaste si ata:/ Prea subtire si-n scurta vreme traitoare." Comparatia lumii cu ata ilustreaza tema fortuna Iabilis, a sortii schimbatoare, lipsita de stabilitate. Imaginea unei lumi eterne, linistite este inselatoare: "O, lume hicleana, lume inselatoare!/ Trec zilile ca umbra, ca umbra de vara,/ Cele ce trecu nu mai vin, nici sa-ntorcu iara./ Trece veacul desfranatul trec anii cu roata,/ Fug vremile ca umbra si nici o poarta/ A le21

opri nu poate. Trec toate pravalite/ Lucrurile lumii, si mai multe cumplite./ Si ca apa in cursul sau cum nu sa opreste,/ Asa cursul al lumii nu sa conteneste./ Fum si umbra suntu toate, visuri si parere./ Ce nu petrece lumea si ce nu-i in cadere?/ Spuma marii si nor suptu ceriu trecatoriu,/ Ce e in lume sa nu aiba nume muritoriu?". Lumea se defineste, in felul acesta, ca un spatiu baroc, in care actiunea legilor firii este predestinata: "Zice David prorocul: Viiata iaste floare,/ Nu traieste, ce indata ieste trecatoare", omul insusi marturisindu-si propria sa neputinta in fata sortii: "Viiarme santu eu si nu om, tot acela striga." Poetul, ca un martor imaginar al vremurilor apuse, are viziunea descendentei negative a lumii, a destramarii universale. Lucrurile se "pravalesc" catre cel "nepravalit, nestramutat", chiar astrele fiind supuse aceluiasi determinism demolator: "Si voi, lumini de aur, soarile si luna,/ intuneca-veti lumini, veti da gios cununa./ Voi stele iscusite, ceriului podoaba,/ Va asteapta groaznica trambita si doba." Esenta lumii se afla in lucrurile schimbatoare, lipsite de puterea proprie de a se sustine: "Nu-i nimica sa stea in veci, toate trece lumea", iar lucrurile sunt "nestatatoare", "niste spume". Ruga adresata lui Dumnezeu releva credinta in puterea suprema a universului si in teoria pangonica: "Tu, parinte al tuturor, doamne si imparate,/ Sangur nu mai covarseste vremi nemasurate. / Celelalte cu vreme toate sa se petreaca./ Sangur ai dat vremilor toate sa petreaca./ Suptu vreme stam, cu vreme ne mutam viiata,/ Umblam dupa a lumii inselatoare fata." Faptele si evenimentele umane se inscriu pe o panta a destramarii, caci peste toate se asaza pecetea entropiei temporale: "Vremea lumii sotie si norocul alta,/ El a sui, el a surpa, iarasi gata." Zeita Fortuna, ca stapana a destinelor, este raspunzatoare de ridicarea si coborarea lor neincetata: "Norocului i-au pus nume cei batrani din lume;/ Elu-i cela ce pre multi cu amar sa afume./ El sue, el coboara, el viata rumpe." Omul este supus in permanenta timpului, clipei schimbatoare: "Norocul la un loc nu sta, intr-un ceas schimba pasul." Vremea este responsabila si de trecerea anilor si a imparatiilor, de ruinarea perpetua a eforturilor umane, tema fortuna labilis asociindu-se cu motivul biblic ubi sunt: "Vremea incepe tarile, vremea le sfarsaste./ indelungate imparatii vremea primeneste./ Vremea petrece toate; nici o imparatie/ Sa stea in veci nu o lasa, nici o avutie/ A trai nu poate. Unde-s cei din lume/ Mari imparati si vestiti? Acu de-abiia un nume/ Le-au ramas de poveste. Ei suntu cu primejdii/ Trecuti. Cine ai lumii sa lase nadejdii?/ Unde-s ai lumii imparati, unde iaste Xerxes/ Alixandru Machidon, unde-i Ataxers,/ Avgust,22

Pompeiu si Chesar? Ei au luat lume,/ Pre toti i-a stinsu vreme, ca pre niste spume." in poemul "Viiata lumii" Miron Costin concentreaza teme literare de mare raspandire si rasunet, reluate mai tarziu de poetii romantici romani si indeosebi de Mihai Eminescu in motivul ruinelor si in marea poezie a destramarii domului universal al lumilor.

Viata lumiiMiron Costin

A lumii cntu cu jale cumplit viiaa, Cu griji i primejdii cum iaste i aa: Prea supire i-n scurt vreme tritoare. O, lume hiclean, lume neltoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de var, Cele ce trec nu mai vin, nici s-ntorcu iar. Trece veacul desfrnatu, trec ani cu roat. Fug vremile ca umbra i nici o poart A le opri nu poate. Trec toate prvlite Lucrurile lumii, i mai mult cumplite. i ca apa n cursul su cum nu s oprete. Aa cursul al lumii nu s contenete. Fum i umbr sntu toate, visuri i prere. Ce nu petrece lumea i n ce nu-i cdere? Spuma mrii i nor suptu cer trectoriu, Ce e n lume s nu aib nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viaa iaste floara, Nu triate, ce ndat iaste trectoarea". "Viiarme sntu eu i nu om", tot acela strig O, hiclean, n toate vremi cum s nu s plng Toate cte-s, pre tine? Ce hlduiate Neprvlit, nestrmutat? Ce nu struiate Spre cdere de tine? Tu cu vreme toate23

Primeneti i nimica s stea n veci nu poate, Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare, Minunat zidire, i el frit are. i voi, lumini de aur, soaril i luna, ntuneca-vei lumini, vei da gios cununa. Voi stele iscusite, ceriului podoba. V ateapt groaznic trmbi i doba. n foc te vei schimosi, peminte, cu apa O, pre cine amar nu ateapt sapa Nu-i nimica s stea n veci, toate trece lumea, Toate-s nestttoare, toate-s nite spume. Tu, printe al tuturor, doamne i mprate, Singur numai covreti vremi nemsurate. Celelalte cu vreme toate s s treac. Singur ai dat vremilor toate s petreac. Suptu vreme stm, cu vreme ne mutm viiaa, Umblm dup a lumii neltoare faa Vremea lumii soie i norocul alta, El a sui, el a surpa, iari gata. Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voi Sau primejdii cndu ne vin, sau cte o nevoe. Norocului i-au pus nume cei btrni din lume; Elu-i cela ce pre muli cu amar s afume. El sus, el coboar, el viiaa rumpe, Cu soiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu st, ntr-un ceas schimb pasul. Anii nu potu aduce ceasul. Numai mini i cu aripi, i picioare n-are S nu poat sta ntr-un loc nici-odinioare. Vremea ncepe rile, vremea le sfrete. ndelungate mprii vremea primenete. Vremea petrece toate; nici o mprie S stea n veci nu o las, nici o avuie A tri mult nu poate. Unde-s cei din lume Mari mprai i vestii? Acu de-abiia nume24

Le-au rmas de poveste. Ei sntu cu primejdii Trecui. Cine ai lumii s las ndejdii? Unde-s ai lumii mprai, unde iaste Xerxes, Alixandru Machidon, unde-i Artaxers, Avgust, Pompeiu i Chesar? Ei au luat lume, Pre toi stinsu-i-au cu vreme, ca pre nite spume. Fost-au Tiros mprat, vestit cu rzboae, Cu avare preste toi. i mult nevoe Au tras hndii i ttarii i Asiia toat. Caut la ce l-au adus neltoarea roat: Prinsu-l-au o fmee, i-au pus capul n snge. "Satur-te de moarte, Tiros, i te stinge De vrsarea sngelui, o, oame nfocate, C de vrjmiia ta nici Ganghes poate Cursul su s-l pzeasc". Aa jocurete mpriile, lumea, aa le prvlete. Nici voi, lumii nelepii, cu filosofia Hlduii ce lume, nici theologhia V-au scutit de primejdii, sfini prini ai lumii, Ce v-au adus la moarte amar pre unii. Nime lucruri pre voe de tot s nu creaz Nime-n grele, ndejdea de tot s nu piarz, C Dumnezeu au vrstat toate cu sorocul, Au poruncitu la un loc s nu stea norocul. Cursul lumii ai cercatu, lumea cursul vostru Au tiat. Aa iaste acum vacul nostru. Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte Pltete osteneala, nedireapt foarte Pre toi, ci nevinovai, ea le tae vacul. O, vrjma, hiclean, tu vinezi cu sacul. Pre toi i duci la moarte, pre muli fr deal, Pre muli i fr vreme duci la aceasta cale. Orice faci, f, i caut fritul cum vine. Cine nu-l socotete, nu petrece bine. Fritul ori laud, ori face ocar;25

Multe ncepturi dulci, frituri amar. Fritul cine caut, vine la mrire; Fapta nesocotit aduce perire. Moartea, vrjmaa, ntr-un chip calc toate cas, Domneti i-mprteti, pre mine nu las: Pre bogai i sraci, cei frumoi i tare. O, vrjma, priiatin ea pre nimeni n-are, Natem, murim, odat cu cei ce s trece, Cum n-ar fi fostu n veci daca s petrece. Paimini suntu anii i zilile noastre. Sfinii ingeri, ferice de viiaa voastr. Vieuim i viiaa iaste netiut, i pn la ce vreme iasta giuruit, Aa ne poart lumea, aa amgete. Aa nal, surp i batjocorete. Fericit viiaa fr de valuri multe, Cu griji i neticneal avuiia pute. Vieuii n ferice, carii mai puine Griji purtai de-a lumii; voi lcuii bine. Vacul nostru cu-mprumut dat n datorie. Ceriul de gndurile noastre bate jocurie.

26

27

28

29

Nu stiu daca si in alte parti psalmii Vechiului testament s-au cetit la fel de mult ca la noi.In orice caz,eternitatea romaneasca despre care va vorbesc,este de acest tip.Nu o plenitudine istorica,nu realizarile monumentale-pe care neamul nostru nici nu ar fi avut cand sa le infaptuiasca dau garantia duratei;ci sentimental ca,in fond,exista un plan fata de care framantarea istorica este irosire si pierdere. (Constantin Noica,Istoricitate si eternitate.Repere pentru o istorie a culturii romanesti,1989)

30

31

32

33

Nu sunt de gasit la Costin fervoarea vizionara si osardia disperata a lui Dosoftei.El compune,ca oricare European,pe o tema data si intentia lucrarii este didactica,de doua ori didactica,autorul vrea, pe de-o parte, sa se vaza ca poate si in limba noastra a fii acest feali de scrisoare ce se chiama stihuri,iar,pe de alta,sa sanctioneze setae de glorie-boala feudal greu de tamaduit-in numele smereniei crestine,vechea si statornica lui obsesie. (Eugen Negrici,Poezie medieval in limba romana,1996)

34

35

36

37

38

39

40

Cititorului de astazi[..]ii va veni usor sa deguste poemul ca pe o specie medieval,plina de efluviile altei spiritualitati.Apartine cu totul exceptional in taramul nostrum,poemul e scris in duhul intristat al atator poeti latini si medievali,laicisi religiosi.In felul in care contempla Costin privelistea convulsive a lumii si cum se instituie in text un primat al imaginilor decreptitudinii,chiar ale putrescentei si ale mortii hidoase,reconfirmam in autor un European si,in structura imaginatica,un barochist. (Eugen Negrici,Poezie medieval in limba romana,1996)

41

* Antim IvireanulCel mai de seam ierarh al rii Romneti, deopotriv pastor i nvtor, a fost i rmne Mitropolitul Antim Ivireanul . Dei n-a fost romn de neam, prin harul cuvintelor i al vieii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit i preuit de poporul nostru , care a vzut n el un adevrat om al lui Dumnezeu . Aa se i explic decizia Sfntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne din iunie 1992, prin care strlucitul ntre ierarhi, Antim Ivireanul , a fost confirmat (oficial ) n rndul sfinilor, ca Ierarh Martir , prznuit la 27 septembrie. Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tnrul este luat rob de turci i adus la Constantinopol. Aici este rscumprat de Patriarhia ecumenic unde i nva sculptura n lemn, pictura i broderia, precum i limbile greac, turc i arab. n jurul anilor 1960, binecredinciosul voievod Constantin Brncoveanu l aduce n ara Romneasc, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huilor. Intr n cinul monahal i este hirotonit preot, ntre anii 1691 - 1694 prelund i conducerea tipografiei domneti din Bucureti , unde tiprete trei cri. Dup 1696 este egumen la mnstirea Snagov unde, pn n 1701, tiprete alte 15 cri dintre care 5 n romnete, iar una bilingv Liturghierul greco-arab (1701), prima ediie n limba arab, pentru credincioii din Antiohia. Revine apoi n Bucureti, vreme de 4 ani, continund s tipreasc alte 15 cri n special de cult. Pentru viaa sa nalt duhovniceasc oglindit i activitatea sa cultural, a fost ales episcop al Rmnicului la 16 martie 1705, ntemeind i aici o tipografie , unde n 3 ani, scoate la lumin 9 cri ntre care 3 n romnete i 3 n ediie bilingv slavo-romn. Scrie Tomul bucuriei,(1706) contra catolicilor i Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele ediii romneti din Muntenia. Potrivit recomandrii testamentare a mitropolitului Teodosie ( +27 ian. 1708) care pstorise credincioii din ara Romneasc timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este nscunat mitropolit, de fa fiind i patriarhii Alexandriei i Ierusalimului. Tiprete la Trgovite , ntr-o nou tipografie, 18 cri (11 n romnete), introducnd n cult limba poporului i desvrind ceea ce se ncepuse sub Matei Basarab ( tipicul) i erban Cantacuzino ( textele biblice ). Erau deja tiprite n42

romnete, deci, Psaltirea (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul , Ceaslovul (1715). Rmn totui netraduse Mineiele, Triodul i Penticostarul. n 1715 mut tipografia n Bucureti, n noua mnstire, ctitoria sa, cu hramul Tuturor sfinilor. n total, Sfntul Antim a tiprit 63 de cri, 39 cu mna sa, 21 n romnete, 4 fiind scrise de el nsui. Multe cri sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mna lui, de o miestrie i frumusee deosebit. ntre crile de folos sufletesc puse la ndemna credincioilor se numr i Didahiile ( predicile) sale, precum i nvturile cretineti (1700). De asemenea, preocupat de grija romnilor din Transilvania, Sfntul Antim, n 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia s tipreasc unele lucrri i cri de cult ortodoxe. Chiar dup dureroasa dezbinare din 1701, Mitropolitul Antim trimite scrisori de mbrbtare ctre romnii din cheii Braovului, ndemnndu-i s rmn statornici n dreapta credin, hirotonindu-le preoi i diaconi. nflcrat patriot i lupttor mpotriva asupririi turceti, ca i voievodul i susintorul su Constantin Brncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, n primvara anului 1716; forat s-i de-a demisia i refuznd-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenic, urmnd s fie nchis pe via n Mnstirea Sfnta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, ns, ostaii turci l-au omort, aruncndu-i trupul n apele rului Tungisa, lng Adrianopol. Abia dup 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenic a anulat nedreapta sentin de caterisire dat asupra marelui Ierarh i Mucenic Antim.

43

44

*Ion Neculce

Ion Neculce(1672?-1745?) Cronicar,provrenit dintr-o familie de mari boieri,inrudit prin casatorie cu Cantemirestii,ajunge la rang inalt in timpul domniei lui Dimitrie Cantemir.Asista la vizita lui Petru cel Mare in Moldova,ia parte la ceremonii si la ospete. Pribegeste vreme de noua ani(in Rusia-doi ani;in Polonia-sapte ani)dupa lupta de la Stanilesti(1711)si revine in tara cu firman de iertare de la Poarta.Repus in drepturi,ocupa diferite dregatorii pana la sfarsitul vietii.In plina maturitate,incepe sa scrie Letopisetul Tarai Moldovii de la Dabija voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat,continuand cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin.Letopisetul.sau are un pronuntat character memorialistic,temperat de intentia obiectivarii. Letopisetul este precedat de O sama de cuvinte,o culegere de legende culese din traditia orala,fara atestare documentara.Intentia fictional reiese din indemnul adresat cititorilor:cine le va citi si le va crede,bine va fi,iara cine nu le va crede,iara va fi bine.Majoritatea legendelor il au ca personaj principal pe Stefan cel Mare.

45

46

Literatura polemica si religioasa *Biblia de la Bucuresti 1688Biblia de la Bucuresti (1688), cunoscuta si sub numele de Biblia lui Serban Cantacuzino, reprezinta prima traducere integrala a textului biblic in limba romana. Traducerea a inceput in jurul anului 1682 avand ca surse de plecare: Septuaginta (Venetia, 1687), Biblia sacra polyglotta (Londra, 1653-1657), Vechiul Testament (Nicolae Milescu-Dosoftei, 1662-1668), Noul Testament (Alba Iulia, Simion Stefan, 1648), comparate cu traducerile in limba latina si slavona.

47

48

*PSALTIRE 1651Rezultatul cel mai important al travaliului filologic este nsui textul traducerii romneti a psalmilor. Acesta are dou caracteristici foarte valoroase: fidelitatea fa de originalul ebraic i claritatea textului romnesc. [...] Textul traducerii romneti a Psaltirii tiprit la Alba Iulia n 1651 reprezint rezultatul activitii mai multor crturari grupai sub patronajul mitropolitului Simion tefan. Acetia se dovedesc a fi buni cunosctori ai principiilor criticii filologice umaniste a timpului. Ei pstreaz metodologia aplicat n traducerea i tiprirea Noului Testament din 1648 (sistemul de trimiteri, glose i sume), aprofundnd totodat aparatul critic prin referine la versiunile textului ebraic al Psaltirii n comparaie cu Septuaginta i Vulgata. Prin marcarea cuvintelor care lipseau din textul ebraic, Psaltirea din 1651 se distaneaz substanial de tot ceea ce se realizase pn atunci n spaiul postbizantin (Mihai Moraru, p. 44-45).

49

Literatura apocrifaLiteratura religioasa formeaza fondul invataturilor crestinesti. Ea se raspandeste cu binecuvantarea bisericii oficiale; este literature recunoscuta de catre autoritatile bisericesti. Paralel cu ea a existat o intreaga literatura asa-zisa apocrifa, carti interzise de biserica, dar totusi erau citite de catre carturari. Vom vorbi, mai departe, despre continutul acestei literature, despre influenta ei asupra vietii spirituale a poporului nostrum. Aici mentionam numai ca aceasta literature se naste si se dezvolta in aceeasi epoca bizantina (si inainte), o data cu cartile sfinte. In primele veacuri ale crestinismului cartile apocrife insemnau carti cu continut adanc, misterios, cu adevaruri profunde, neintelese de toti. In acest sens se numea carte apocrifa si Apocalipsul. Dar, o data cu stabilirea dogmelor si cu aparitia ereziilor, cartile apocrife sunt luate drept carti primejdioase credintei, de care se folosesc ereticii, spre deosebire de cartile canonice aprobate de catre biserica Apocrifele se strecoara adeseori chiar in cartile liturgice, cum este, de exemplu, Trebnicul lui Petru Movila, trades si in romaneste de catre Vartolomei Mazareanu([ms.] nr. 2986[B.A.R.]) si in care gasim, dupa cum semnaleaza istoricii literaturii rusesti (Vladimir Perez), si o rugaciune pentru femeia care naste. In multe carti de rugaciune se gasesc si niste rugaciuni si canoane ale lui popa Eremie si popa Bogomil, personaje care au formulat invataturile ereziei bogomilice in Bulgaria. Apocrifele au o influenta mare si asupra iconografiei. De exemplu: Buna-Vestire a Maicii Domnului, dupa Evanghelie, se face in casa, unde Maica Domnului este surprinsa de catre arhanghel citind o carte. In unele icoane acest episode infatiseaza la o fantana,unde vine arhanghelul sub chipul unui tanar frumos, episode zugravit dupa Protoevanghelia lui Iacov, opera apocrifa. Originea apocrifelor se gaseste in Orient, si anume in Asia Mica, Egipt si Grecia. In legatura cu evenimentele si personajele descries in Vechiul si Noul Testament, circulau o sumedenie de versiuni orale, povestiri si legende, care adeseori erau in contrazicere cu Scriptura. Cu alte cuvinte, apocrifele fac parte din50

epopeea vechiului crestinism. In secolele al II-lea si al III-lea d.Hr. apar si versiuni scrise: cateva Evanghelii ( vreo 13 ) sau pseudoevanghelii, epistole false ale apostolilor, povestiri despre Maica Domnului, precum so legende despre unii sfinti (sfantul Gheorghe, sfantul Teodor Tiron). Pe de alta parte , in compozita Bibliei sunt si carti care au fost contestate (Istoria lui Tobie, Ezdra, Iudit). Naratiunile Orientului se impletesc cu povestirile despre personajele biblice, despre Adam si Eva, Moisei, Solomon, David etc. Continutul acestor apocrife era din cel mai fantastice. Apocrifele se raspandesc in literature greaca, de unde trec in Apus. Carti apocrife se gasesc si in literaturilor slave ortodoxe, cele mai vechi datand de prin secolul al XI-lea (Izbornik Svajatoslava). Cel mai complet index dateaza din secolul al XIV-lea si se gaseste intr-un Nomocanon. In unele din aceste register intra si carti profane, ca Gromovnicul, Lunicul. Un asemenea registru de carti, adevarate si false, traduse din slavoneste in secolul al XVII-lea, se gaseste si in limba romaneasca, dupa cum am mentionat mai inainte.

51

Literatura religioasa la sfarsitul secolului al XVII-leaDupa domnia stralucita a celor doi voievozi din Moldova si din Muntenia,a lui Vasile Lupu si Matei Basarab,in Tarile Romanesti urmeaza o perioada de depresiune politica,de nesiguranta si neliniste,care nu putea sa favorizeze o miscare culturala sustinuta de conducatorii destinelor acestor tari.Nu se mai tipografiaza carti.Cu toate acestea,miscarea culturala pornita cu atata avant in Moldova si Muntenia,precum si in Ardeal,nu putea fi oprita.Ea se dezvolta repede si in aceeasi directie.Se fac numeroase traduceri de carti religioase,opera care este incununata de Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688.Se traduc o serie de apocrife si povestiri profane,care imbogatesc literatura noastra.Pe langa numeroasele cronografe ce se traduc din slavoneste si greceste,apar minunatele cronici romanesti,punandu-se baze serioase istoriografiei noastre nationale.In acelasi timp,se fac incercari de a se scrie versuri romanesti. In aceste manifestari ale culturii noastre se vad adeseori inceputuri serioase ale literaturii noastre originale.Contactul oamenilor de cultura cu Apusul,fie prin intermediul Poloniei,fie direct,a dus la o ridicare a nivelului cultural.Apar carturari cu cunostinte de limbile clasice,oameni bine initiati in cultura Apusului.Personalitati ca Nicolae Milescu Spataru,ca Stolnicul Constantin Cantacuzino,ca Miron Costin,ca mitropolitul Dosoftei puteau face cinste oricarei natiuni apusene.Aceluiasi contact cu Apusul [i] se datoreste si dezvoltarea constiintei nationale.Chestiunea originii latine a romanilor,a unitatii lor de neam nu mai apare ca ceva vag si neprecis.La scriitorii nostri bisericesti,dar mai ales in scrierile cronicarilor nostri,ideea latinitatii si unitatii de neam apare cu totul in alta lumina.Sa ne aducem aminte de indignarea cercurilor noastre intelectuale de atunci,pe care o provoaca teoriile straine cu privire la originea romanilor,indignare ce-si gaseste expresiunea in replica data lui Simeon Dascalul de catre Miron Costin. In a doua jumatate a secolului al XVII-lea ,miscarea culturala pornita sub Vasile Lupu si Matei Basarab continua a se dezvolta in aceeasi directie pe care pornise.

52

Din numeroasele traduceri ce s-au facut in aceasta perioada,o buna parte se traduc din limba ucraineana.Legaturile dintre romanii din Principate si populatia ortodoxa din Polonia nu inceteaza.Aceste legaturi se accentueaza sub pastoria mitropolitului Munteniei,Varlaam,si Dosoftei in Moldova.Prin anul 16661667,Varlaam,egumen la o manastire din Vlasca,face o calatorie la Moscova,oprindu-se in centrele culturale ale Ucrainei,unde traditia culturala inaugurata de catre Petre Movila era inca vie.Devenit episcop al Rimnicului,iar mai tarziu mitropolit al tarii,sub auspiciile lui se tipareste cea dintai carte in tipografia din Bucuresti,pe atunci capitala a Tarii Romanesti.Este vorba de Cheia intelesului aparuta in anul 1678. Din prefata acestei carti aflam despre imprejurarile in care s-a intocmit cu multa usardie tipografia,cum s-au adus dascali de tipografie si cum,gasind ca tiparitura poate fi de folos mare bisericii tarii noastre rumanesti si spre folosul sufletului neamului,a tocmit dascali invatati pentru a traduce cartea. Traducere se face ca pe opera lui Ioannikie Galeatovski,scriitor ucrainean dina doua jumatate a secolului al XVII-lea.Absolvent al Colegiului lui Petru Movila,mai tarziu professor si rector la aceeasi scoala,Ioannikie Galeatovski este cel mai talentat si mai prodigios scriitor din pleiada carturarilor iesiti din scoala Petru Movila. Intre numeroasele lui scrieri se remarca Cheia intelesului ,o colectie de predici la duminecile si sarbatorile anului,insotita de un manual de omiletica.Din 64 de cazanii din cartea lui Galeotovski,aparuta la Lvov in anul 1665( a treia editie),Varlaam tipareste numai 18 predici.Plecarea lui de la conducerea treburilor Mitropoliei nu i-a dat putinta sa-si termine tiparirea cartii,pe care a avut-o tradusa,cu mici exceptii,in intregime, in afara de manualul de omiletica sau de retorica bisericeasca. In Biblioteca Academiei Romane se mai pastreaza in manuscris o colectie de cazanii,compusa din 12 bucati,iar alte doua cazanii necunoscute intra in compozitia Chiriacodromionului-colectie de cazanii aparuta la Alba-Iulia in anul 1699.Traducatorii Cheiei intelesului se gasesc si in unele manuscrise romanesti.Popularitatea cartii,tradusa din initiativa mitropolitului53

Munteniei,Varlaam,se explica prin faptul ca predicile lui Galeotovski sunt bogate in citatiuni din Sfanta Scriptura,din Vietile sfintilor,din autori laici si bisericesti din apusul Europei si din Orient,precum si dintr-un material bogat de lectura,in special de legende despre Maica Domnului.limba traducerii,simpla dar plina de armonie,adeseori depaseste ca frumusete originalul.Materialul din predici este rinduit dupa o anumita metoda si pus in legatura logica,asa cum prescriau manualele de retorica latino-poloneza.Versiuni din legendele despre Maica Domnului din cartea Varlaam patrund si in literatura romana populara. O alta opera a lui Ioannikie Galeatovski,care se traduce in romaneste,este colectia lui de legende despre Maica Domnului numita Cerul nou.Cartea apare in forma ei definitiva la Kiev in anul 1665,cu stema tarii Moldovei,care era si blazonul familiei Movilestilor,si cu o dedicatie Anei Potocki,sora lui Petru Movila,fapt care denota legaturile pe care le avea Galeatovski din Ucraina,Rusia si chiar in Moldova.S-au pastrat mai multe manuscrise romanesti,incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea.Se pare ca traducerea s-a facut in Muntenia de catre traducatorii Cheii intelesului.11 In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea se face o noua traducere in Moldova,atribuita lui Toma Stamati.Alaturi de Mantuirea pacatosilor, o colectie de legende despre Maica Domnului,de origine greceasca,care se raspandeste la noi prin secolele al XVII-lea si al XVIII-lea in traduceri direct din greceste sau din slava, Cerul nou a avut o mare influenta asupra legendelor noastre populare despre Maica Domnului. Tot in Galeatovski se traduce in limba romaneasca Convorbirea de la Belaia Tercov (Biserica Alba),opera pe care Galeatovski o tiparese in limba poloneza in anul 1676.Autorul publica o discutie pe care el a avut-o cu un iezuit pe chestiunea primatului papal(Relatata de I. Minea). In literatura noastra din secolele XVII-lea si al XVIII-lea se raspindesc colectii de vieti ale sfintilor si de invataturi numite patericuri.In literatura bizantina apar scrieri adunate de catre calugari despre viata celor mai insemnati pustnici si,in genere,calugari,insotite adeseori cu date istorice cu privire la manastirea undesi petreceau viata sfintii parinti.In felul acesta se alcatuieste petricul de Egipt,patericul de Sinai ,de Ierusalim sau Palestina,de Roma.Dupa modelul acestor11

St. Ciobanu,Din legaturile culturale romano-ucrainene din secolul al XVII-lea,Bucuresti,1938.

54

patericuri,in secolul XVIII-lea se pun bazele unui pateric al manastirii Pecerska din Kiev,care isi capata redactia definitiva abia in secolul al XVII-lea. In anul 1661 apare prima editie a Patericului de la Pecerska,la tipografia manastirii din Kiev,tiparita sub ingrijirea eruditului arhimandrit Inokentie Ghizel. Istoricii literaturii rusesti au stabilit ca aceste opere hagiografice imita modelele bizantine nu numai in privinta manierei de a scrie,ci si in ce priveste continutul.Vietile sfintilor sunt opere literare in care elementele carturaresti sunt intretesute cu motive luate din realitate sau din elemente fantastice.Ele formeaza un material de lectrua extrem de atragator si,in acelasi timp,au un caracter moralreligios. Probabil ca d epe editia din anul 1661( sau poate de pe aceea din anul 1678) se face o traducere romana,care circula in mai multe copii din secolul al XVIIIlea.Cel mai vechi manuscris se pare ca dateaza din anul 1699 .El a apartinut manastirii Hurez si a fost scris si talmacit de catre Alexandru invatator,care a fost pe atunci in sfinta episcopie a Rimnicului, in zilele lui Constantin Voda. Dintr-o notita de la sfarsitul cartii se vede ca autorul ar fi fost supus polonez,adica ucrainean: Hrunc librum-cetim in aceasta notita-scripsi ego servus Domini D.Alexandrus.Preceptor.Polonus.Anno 1699.Acelasi text il gasim in manuscrisul nr 568,scris de catre pisarul Silvestru ieromonah ot Sinaia, din anul 1705,precum si in nr.3541 [fost] a[l] manastirii Tiganesti,in nr.2953,scris la manastirea Risca de catre ieroshimonahul Ioan;in nr.1388,scris in anul 1784,de catre Constantin, dascal slovenesc. Am semnalat numai cateva manuscrise pe care le-am putut identifica.Ele dovedesc ca Patericul de la Pecerska a avut o raspindire mare in literatura noastra veche.

Invataturile lui Neagoe BasarabLiteratura noastra veche din epoca slavonismului se poate mandri cu o opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia din cei mai cucernici si cei mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturile lui Neagoe Basarab. Aceasta lucrare, de dimensiuni relativ mari, este o completare la stirile pe care ni le da istoria cu privire la stralucita domnie a voievodului muntean55

la inceputul secolului al XVI-lea, la personalitatea lui inzestrata cu inalte calitati sufletesti, la mediul moral si cultural al epocii. In aceasta opera se proiecteaza idealurile vietii de atunci, inaltator si inviorator ; aici gasim crampeie din viata curtilor noastre domnesti, aici apare figura smerita, dar barbateasca si plina de intelepciune batraneasca a lui Neagoe Basarab. Istoricul textului Invataturilor lui Neagoe Basarab este urmatorul. In anul 1843 se publica, dupa un manuscris socotit ca fiind din anul 1654, textul acestei opera, intitulat : Invataturile bunului si credinciosului domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, catre fiul sau Theodosie voievod (Bucuresti). Textul a fost indreptat, sau, mai bine zis, modernizat pana la oarecare masura de catre Ioan, eclisiarhul Curtii, care a ingrijit tiparirea cartii. Manuscrisul de la 1654, de pe care sa facut editia din 1843, era considerat ca pierdut. In ultima vreme insa el a fost redescoperit in Biblioteca Centrala de la Blaj, datarea lui din 1654 dovedinduse a fi o eroare.12 S-au mai gasit copii ale acestei opera, cu mult mai noi insa decat cea pierduta de catre Hasdeu ( care a publicat fragmente din Invataturi in Arhiva istorica a Romaniei, vol.I, 1865), de catre Gaster si cele doua manuscrise semnalate de catre N. Iorga publica editia de mai sus (Valenii de Munte). La inceput s-a crezut ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise in romaneste. Xenopol si Russo presupuneau ca textul Invataturilor a fost scris in greceste. Majoritattea istoricilor literaturii au inclinat spre parerea la care ulterior a aderat si Russo ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise totusi in limba slava, din care ele au fost traduse mai tarziu in romaneste. Aceasta parere isi gaseste sprijin in faptul ca profesorul rus Lavrov a descoperit in anul 1896, in Biblioteca Nationala din Sofia, niste fragmente slavonesti vechi, pe care le-a publicat in anul 190413. O cercetare mai atenta a textului romanesc, cu toate ca el vadit a fost innoit, ar da argumente noi in sprijinul acestei teze. Stilul in care este scrisa opera lui Neagoe, pe alocurarea constructiei frazei (exemplu, obidele trupului sunt spasire sufletului, p.142), cuvinte luate de-a dreptul din textul slav: libov p.135, pohvala p.201, :dosadi p.257, bdenie p.210 etc.14, dovedesc ca textul romanesc care s-a pastrat a fost tradus din limba slava. La aceste stiri cu12

Vasile Grecu, Manuscrisul din 1654 pretins pierdut al Invataturilor lui Neagoe Basarab, in Convorbiri Literare, LXXII, 1939, nr.10, 11, 12, p. 1851-1865. 13 P. Lavrov, St. Petersburg, 1904. 14 Citate dupa textul editat de N. Iorga, Valenii de Munte, 1910.

56

privire la istoria textului mai adaugam ca profesorul de la Universitatea din Atena, Sp. Lambros, precum si profesorul Russo au descoperit cate o versiune greceasca la Muntele Athos15, fapt care dovedeste ca originalul slav a avut ca model izvoare bizantine.

Inexistenta literaturii religioaseCeea ce,dintr-un explicabil bovarism,istoricii au numit pana acum literatura religioasa nu are nici o legatura cu creatiunea oricat de minima,asa cum e cazul cu poemele biblice si hagiografice franceze (Patimile,Viata sfantului Leger) sau cu germanicul Heliant. Aceasta asa zisa literatura nu cuprinde altceva decat carti trebuitoare preotului in slujba sa,traduse in romaneste.Pentru istoria bisericii nationale si a tiparului,pentru istoria culturii intr-un cuvant,ea e desigur foarte importanta.Cu mult mai tarziu, vor aparea,ca niste medievalitati intarziate,fantazarile epico-lirice in jurul miturilor crestine. Deocamdata in secolele XVII si XVIII operele religioase sunt Psaltirea,ca parte preferata din Vechiul Testament,cele patru evanghelii (Tetraevangheler,Evanghelie, Evangheliar) Faptele Apostolilor (Apostol,Praxiu),toate acestea adunate cateodata in Biblie.Apoi vin Cazaniile,ce sunt un soi de predici pe marginea temei liturgice a zilei respective. Libertatea oratorica este indepartata,intru-cat aceste omelii fixe,facand parte dintr-un ritual sunt extrageri si compilatii.Dupa aceea vin cartile trebuitoare preotului in amanuntele cultului :Liturgiile si Molitvenicele.La acestea se adauga Vietile sfintilor, Patricele,in fine opere dogmatice si didactice,cartile de rugaciune si alte asemenea. Interesul global al acestor carti este doar in directia formarii limbii literare. Dorind sa ilustreze in lumea ortodoxa si sa imparta carti sfinte la toti cei ascultand cuvantul Domnului in limba slavona, Matei Basarab trimisese un calugar la Kiev cu scrisoare pentru mitropolitul de origine romana Petru Movila,sa cumpere tiparnita.Fura aduse din Rusia-Mica cinci feluri de litera,iar tipografii15

D. Russo, Studii si critice, Bucuresti, 1910, p. 5.

57

importati odata cu uneltele fura asezati la Campulung.Astfel in locul tiparului de provenienta venetiana incepu sa intre in functiune letera mai urata a ucrainenilor.Intaia carte,scoasa in 1635,e un Molitvenic slavon cu o epigrama slavona la stema tarii de Udrsite Nasturel si cu un mesaj al domnului insusi catre lumea ortodoxa.Au urmat doua spaltiri slavone,duoa care,in 1640, aparuta la Govora,unde se mutase tipografia, Pravila, talmacita dupa un nomcanon slav de Mihail Moxalie,Udril(Udriste) Nasturel, ot Feresti isi transporta aici versurile din Molitvenic. Vasile Lupu,in Moldova, nu mai putin ambitios,intemeiase tot cu ajutorul lui Petru Movila o tipograife in Manastirea Trei Ierarhi..Intaia opera iesita din aceste teascuri de care avem cunostinta indirect (caci s-a pierdut) este Decretul sinodal al patriarhului Partenie,venit la Iasi sa prezideze consiliul anticalvin,Textul era grecesc si a aparut in 1642.La 1643 iesi Carte romaneasca de invatatura,care este o culegere de cazanii talmacite de mitropolitul Varlaam. De acum inainte tipografii din cele doua tari scot fara incetare carti romanesti.Punctul culminant in aceste serii il formeaza Biblia de la Bucuresti, a lui Serban Cantacuzino, din 1688,care este pentru limba romana ceea ce este pentru cea germana Biblia lui Martin Luther.16

Sursele imaginatiei medievale16

George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in present,Editura Minerva,Bucuresti-1982,Epoca veche secolele XVI-XVIII Literatura religioasa,pag 9-10.

58

Cartile populare au putut imprumuta unele lucruri din folclor,dupa cum au putut la fel de bine sa dea folclorului altele.Cele mai vechi, cunoscute cu siguranta din secolul XVI daca nu si dinainte, sunt scrierile cu caracter religios, apocrife ori nu.Dat fiind locul pe care l-au ocupat in cultura a trei secole si jumatate si amploarea raspandirii lor,cartile populare merita indiscutabil un capitol intr-o istorie literara. O parere oarecum ciudata are G.Calinescu .Scriind capitolul din Istoria lui,el incheie astfel : Insa un lucru ramane clar: traducerile acestea sunt un simplu fond cultural care n-a avut nici o urmare literara (1982,p.46).Adica,nici un mare scriitor n-a iesit din lectura lor,nici un Dante din viziunile escatologice ale legendelor religioase,nici un Rousseau din florilegiile morale,nici un Swift din romanele satirice.Pusa problema asa este inselatoare.La data respectiva era greu,daca nu imposibil,sa avem scriitori ca acestia.Dar influenta cartilor populare asupra literaturii culte,asa cum putea ea sa arate intre 1640 si 1830,de la Varlaam la Cipariu,este considerabila si se produce la mai multe nivele.S-a spus de obicei ca ele n-au fost receptate decat tarziu ca fictiuni literare,contand ca vieti de sfinti si de eroi,exemplare,nu frumoase,sau ca indrumare utile de morala crestina,cerute la nevoile cultului,si aceasta pana catre finele secolului XVIII, cand a putut interveni elementul de desfatare estetica, permitand lectura lor ca opere de imaginatie. Dupa parera mea,cele doua planuri sunt greu de disociat , in primul rand, pentru ca insasi imaginatia medievalilor difera de a noastra.Ca sa nu mai spun ca oamenii simpli continua uneori a le citi si astazi cu aceeasi emotie naiva ca si cei de odinioara.Fapt este ca nici o alta opera din secolele XVI-XVIII nu pare sa fi satisfacut aceasta imaginatie mai copios decat teribilele legende cu descinderea Maicii Domnului in iad,insotita de patru sute de ingeri,carea aveau in frunte pe Arhanghelul Mihail,sau decat vietile minunate si ingrozitoare ale atator sfinti si martiri.Dovada ca pictura murala din biserici a imprumutat din viziunile apocaliptice zeci de scene si ca nu numai Varlaam sau Dosoftei,dar Ureche si Neculce au fost atrasi de povestile cu sfinti sau cu sihastri care sar in ajutorul domnitorilor (ca Sf. Procopie si Daniil Sihastru in ajutorul lui Stefan cel Mare). Intreg acest fanatic infantil (Sfanta Vineri e salvata de niste nori care o acopera la momentul oportun,sau de viforele care rostogolesc peste dusmanii ei stancile ca si cum ar fi frunze ea poate tine in maini,fara sa se arda, apa clocotita cu care il orbeste pe Imparatul cel Rau) sau induiosator (Sfantul Alexie se metamorfozeaza intr-un cersetor pe care abia il recunosc proprii parinti) a lasat urme nesterse in primele noastre opere culte,la scriitori impregnati de duh religios ca si Varlaam (care le-a repovestit) ca si la savanti ca Dimitrie Cantemir.E

59

limpede,de asemenea, ca desi criticata de spiritele stiintifice ale vremii ca o scorneala,a fost o lectura de capatai pentru multi si pentru multa vreme

TraditiiPoporul roman era, in trecut, foarte credincios, numeroase sarbatori traditionale, de multe ori pagane, isi aveau un corespondent in cele religioase. Sarbatorile religioase erau in trecut motive de a nu lucra, pentru a se capta astfel bunavointa unui sfant de a carui manie sau razbunare se temea persoana respectiva.

Taina BotezuluiBotezul crestin a fost simbolizat prin botezul Sfintului Ioan Botezatorul, numit si botezul pocaintei. Acesta se savirsea de Sfintul Ioan in pustiul Iordanului asupra evreilor care se caiau de pacatele facut. El se indeplinea prin scufundare in apa, dar nu era asemanator cu botezul crestin, ci era o pregatire pentru Taina Botezului, era inferior lui. El oferea o iertare de pacate (Marcu I, 4), dar o curatire externa in vederea uneia interne; el nu era sacramental, nu exista odata cu savirsirea lui o actiune interna a Duhului Sfint si o renastere duhovniceasca. Asemanator botezului Sfintului Ioan era si botezul savirsit de Apostolii Mintuitorului (Ioan IV, 1-2). I nsusi botezul Mintuitorului Hristos primit de la Sfintul Ioan Botezatorul in riul Iordan nu este botezat crestin. Totusi el este inceputul botezului ca taina, pregatirea lui, caci prin Botezul Domnului s-a botezat intreaga umanitate, atunci incorporata in El, s-a aratat intreaga Sfinta Treime, s-au sfintit apele, s-a introdus energia curata a harului. Necesitatea botezului ca taina se impune din faptul ca toti oamenii au pacatuit prin Adam. (Romani III, 12). Sau mai precis: 60

Deci, pentru ca Domnul Hristos ne-a rascumparat prin jertfa Sa de coruptia pacatului trebuie ca fiecare om personal sa se reintegreze in opera restauratoare a lui Iisus prin Taiana Botezului. De altfel si Mintuitorul ii arata necesitatea absoluta: (Ioan III, 5). Sau in alt loc: (Marcu XVI, 16). Botezul se efectueaza prin treita scufundare in apa sfintita intru asemanarea mortii si invierii Domnului Hristos. Prin cufundare murim sau omorim pacatul din noi, iar prin scoatere, inviem la o viata noua. (Romani VI, 3-4).

MoarteaMitologia romneasc Crestinarea timpurie in epoca de formare a poporului roman a impiedicat formarea unei mitologii unitare, aceste credinte vechi transformandu-se in superstitii de obicei asociate raului, sau devin sfinti, in unele cazuri. n mitologia romneasc, viaa omului parcurge trei etape importante: naterea, nunta i nmormntarea (moartea). Dup moarte, sufletul se desparte de trup i se integreaz cosmosului, se unete cu natura formnd cu aceasta un ntreg. Aceast idee pornete de la nite concepii pgne strvechi, care probabil i au originea n mitologia traco-dac. Astfel viaa de dup moarte nu este dect o continuare a celei terestre, sufletul omului fiind aproape de spaiul n care a vieuit, idee dezvoltat i n balada "Mioria". Cu toate c moartea nu reprezint un sfrit al sufletului, al fiinei, ci o continuare sub alte forme a existenei acestuia, moartea este vzut ca un eveniment tragic. Omul se desparte de ceea ce i era familiar, devine altceva, nu mai este alturi de cei dragi. Moartea este acceptat n concepia romneasc ca o condiie uman de care nimeni nu poate scpa. Tragismul morii este amplificat dac viaa mortului nu a parcurs a doua etap a vieii, nunta, ca n cazul morilor tinerilor nelumii, adic necstorii. Acetia nu i-au ncheiat ciclul vieii, deci nu i vor regsi linitea venic dup moarte ci se vor chinui sub forma unor strigoi. La fel se ntmpl i cu pruncii care mor i devin moroi pentru a-i bntui mamele. n cazul tinerilor nelumii exist un ceremonial n timpul nmormntrii, n care se61

celebreaz nunta cu natura i cu moartea, n ncercarea de a conferi linite venic mortului. Iat ce spune Dimitrie Cantemir n a sa Descriptio Moldavi cu privire la credina romnilor despre moarte: aproape tot norodul de rnd crede c fiecrui om Dumnezeu i hotrte ziua morii; iar naintea acesteia nimeni nu poate s moar sau s piar n rzboi... De aceea, de cele mai multe ori, se vrau n primejdii nebunete. Aceeai credin se ntlnete i la popoarele scandinave: divinitatea suprem a fixat de la nceput linia vieii fiecrui om. Chiar de s-ar ascunde n gaur de arpe, acela nu ar ctiga nici o clip n plus. Soarta fiind fix, frica nu aduce nici un fel de ctig personal.

Religia cretinn tradiia biblic, primul om, Adam era la nceput nemuritor, dar a primit moartea drept pedeaps de la Dumnezeu pentru c a czut n ispit. Adam a trebuit s se ntoarc n pmnt, adic n materia din care a fost creat ("Pmnt eti i n pmnt te vei ntoarce" -- Facerea 3:19). Moartea nu este considerat n Vechiul Testament un sfrit, ci exista posibilitatea invierii, si este asociata cu "somnul" (Iov -- 3:13), ceea ce implic o trezire la Judecata de Apoi. n Noul Testament nu apare o nou filosofie despre moarte. Aici se menioneaz clar c sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind c Iisus Hristos a nvins moartea. Prin stpnirea morii, diavolul avea toi oamenii n puterea sa, dar Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. n Biblie se spune c "cei care cred n Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea via venic" (Ioan 3:16). n religia cretin exist dou finalitati unde merg oamenii: Raiul (Paradisul sau Edenul), unde merg doar cei drepi la inviere,rascumparati prin sangele lui Iisus Hristos i moartea definitiva fara speranta invierii. Unele culte cred in existenta Iadului (Infernului) unde merg pctoii pentru chinuri vesnice. Soarta omului este stabilit dup judecata facuta de Fiul, dupa faptele de fidelitate crestina care le-a facut cand era in viata.

62

Concluzie: `Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.

63

Bibliografie:1. Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ART, Adrian Costache, Florin Ionita, M.N. Lascar, Adrian Savoiu. 2. Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ART, Mircea Martin, Elisabeta Lasconi Rosca, Carmen Ligia Radulescu, Rodica Zane. 3. Internet 4. Calinescu George,Istoria Literaturii romane de la origini pana in prezent.Editura Minerva,Bucuresti-1982,Epoca veche secolele XVI-XVII Literatura religioasa,pag.9-10 5. Calinescu George,Crestomatie de literature romana veche vol II,Editura Dacia,Cluj-Napoca 1989

64