Dimitrie Gusti la Nereju 1927-Jud. Vrancea

Publicat de dantntfcs on vineri, 28 ianuarie 2011

Etichete: 1927, comuna nereju, Dimitrie Gusti, judetul vrancea / Comments: (0)

O aşezare pitorească: Nereju - Vrancea. Un sat mirific în care au poposit Dimitrie Gusti şi echipa sa de monografişti.

Cea de-a treia campanie monografică a Seminarului de Sociologie Etică şi Politică a Universităţii din Bucureşti, desfăşurată sub conducerea profesorului Dimitrie Gusti, a fost făcută în 1927, în judeţul Putna, regiunea Vrancei, satul Nereju. După 11 ani, cercetările au fost reluate, astfel că, în 1938, au fost puse la punct eforturile anterioare ale anchetei monografice.În echipă au fost cooptaţi studenţi şi licenţiaţi în sociologie, coordonaţi de H.H. Stahl, asistent de monografie sociologică la Catedra de Sociologie a Universităţii din Bucureşti. Acestora li s-a alăturat un alt grup de cercetători care n-au participat însă la ansamblul cercetărilor, studiind doar anumite probleme, de aceea n-au rămas în sat până la finalul campaniei.La 80 de ani de la iniţierea cercetărilor de către Gusti, dr Paula Popoiu, director al Muzeului Naţional al Satului, şi Ion Cherciu au reunit amintiri şi gânduri de o deosebită importanţă în volumul "Nerej, un sat din străvechiul ţinut al Vrancei". Imaginile sunt conturate cu măiestrie atât de Dimitrie Gusti, cât şi de H.H. Stahl, creionând deopotrivă întâmplări din timpul campaniei, asemeni lui Calistrat Hogaş.Personajele amintesc de eroii lui Creangă ori de cei ai lui Marin Preda. Sunt oameni ai ţinutului Vrancei de ieri, oameni care trăiau simplu, dar frumos, oameni care ştiau să-şi ducă mai departe tradiţiile moştenite din moşi-strămoşi. Imaginile surprinse de fotograful Berman sunt de o încărcătură emoţională aparte. O poveste a vremurilor de demult: Nereju - Vrancea.HARTĂ SOCIOLOGICĂAici, Gusti, alături de monografişti, a făcut anchete complete, care epuizează realitatea socială, subliniind aspecte ale unei singure realităţi: voinţa socială. Întotdeauna, în echipele monografice s-au regăsit geografi, biologi, istorici, psihologi, folclorişti, jurişti, împreună formând o colectivitate de muncă ştiinţifică, un adevărat laborator cu o tehnică perfecţionată. Observaţiile au fost notate pe fişe speciale, riguros aşezate, fiecare detaliu fiind inserat într-o manieră logică, exact la locul potrivit.Nimic nu a fost tratat superficial, ci cât se poate de complex, pentru statistica socială realizată prin recensământ, specialiştii mergând din casă în casă, pe la toate familiile, apoi fişele au fost completate unitar, de toţi membrii echipelor. Iată ce nota Dimitrie Gusti: "Pentru a evita pericolul sterilităţii, prin amânări permanente sau prin zăbovirea cu încăpăţânare asupra unei singure probleme, am stabilit un plan general de cercetări dedicate studierii realităţii româneşti. În acest sens am început deja să studiem, pe o scară mai mare, sate româneşti tipice, pentru diversele noastre regiuni geografice şi problemele lor.Am întreprins studiul satelor de munte, de deal, de câmpie, al satelor vechi şi noi, al satelor suprapopulate, al celor industrializate. Tipurile de viaţă socială pe care ajungem astfel să le cunoaştem ne vor permite să construim harta sociologică a României, sinteză către care tind strădaniile noastre".Cum se desfăşura viaţa oamenilor la Nereju? Iată la ce concluzie a ajuns Dimitrie Gusti: "Cuvinte, cântece, literatură, ceremonii, gesturi rituale, arta întreagă formează unităţi complexe a căror semnificaţie scapă celui care nu este capabil să analizeze funcţia lor socială. Economia politică ajunge în acelaşi mod să găsească noi structuri economice, pe care cărţile clasice le ignorau, inclusiv noi conexiuni cu ansamblul vieţii sociale.Lumea ţărănească, de exemplu, are forme economice, sisteme de diviziune socială a muncii, de tehnică, de organizare, o anumită psihologie, care nu aparţin ciclului capitalist despre care vorbeşte majoritatea operelor de economie politică clasică. Nici o bibliotecă nu conţine tratate despre asemenea fenomene. Trebuie să le cauţi în realitatea ţărănească dacă vrei să judeci lucrurile din acest punct de vedere, cu totul inedit şi plin de promisiuni teoretice".DIFICULTĂŢIN-a fost deloc uşor pentru echipele de cercetători. Plecarea spre ţinutul Vrancei a fost anevoioasă şi plină de aventuri, redate emoţionant de Henri H. Stahl: "Ca să ajungi pe vremea aceea în Vrancea trebuia, pe jos, să mergi zi şi noapte, să treci Putna cu piciorul prin vad, cam de

vreo 30 de ori; sau cu carul cu boi sau droşca cu cai, dacă aveai norocul să le găseşti". Cu mare greutate ehipele de monografişti au început şi desfăşurat cercetările. Fiind mai mulţi decât în campania de la Ruşeţu, monografiştii au început recensământul, din casă în casă. Nu aveau însă formulare statistice.Au fost făcute două propuneri de formular. Au căzut de acord asupra formularului Bucur şi, cu greutate, au obţinut de la jandarmeria locală un şapirograf pe jumătate uscat cu ajutorul căruia au realizat numărul necesar de formulare, sumare, abia lizibile, pe hârtie proastă pe care ploaia măruntă de munte le uda în timp ce scrisul se lăbărţa, iar numeroase ştersături şi adăugiri erau făcute cu creionul chimic. Pe acele petice de hârtie mucedă a fost descoperită adevărata cheie a monografiei: prin trecerea din casă în casă şi "iscodirea şi cotrobăirea" oamenilor, "cu păcate tăinuite şi trufii, pe te miri ce".

PĂRERI...Ce gândeau oamenii în acea vreme despre iscoadele care le poposeau la poartă ori prin sat? Iată ce cuprinde cronica echipei de cercetători: "Dra Stamate comunică că suntem socotiţi adventişti, dl Cioran fiindu-ne preot. Dl profesor confirmă cele spuse de dra Stamate, întrucât dsa a avut o convorbire cu o fată din Nereju, pe care o poftise, după înfiinţarea bibliotecii aduse de echipă, să vină să citească ceva cărţi, fata, drept răspuns, i-a spus că nu poate citi cărţi de-ale noastre, fiindcă suntem adventişti, fiindcă numai adventiştii dau cărţi fără bani"."Se apropie sfârşitul lumii, cum scrie în Apocalips, că va veni vremea când toate se vor însemna pe hârtie." "Săteanul Beza a spus că mulţi împărtăşesc părerea că suntem chemaţi de dl Costică Macovei), (chiaburul satului) primar al comunei, pentru a interveni sau a face pe orice cale să li se ia pământurile." Dincolo de deznădejdea care cuprinsese iniţial membrii echipei, scopul sosirii la Nereju şi-a dat roadele. Seară de seară, echipele se adunau într-o sală luminată şi puneau cap la cap informaţiile pe care le culegeau peste zi despre traiul oamenilor şi viaţa locuitorilor din satul vrâncean.H.H. Stahl avea să se confrunte cu o situaţie ieşită din comun. Problemele obştei vrâncene şi ale istoriei regiunii au fost descoperite de acesta într-un mod aparte. Preotul Neculai Mihail din Năruja a trimis vorbă profesorului Gusti să-l trimită pe acela dintre studenţii care urma să se ocupe de obştile vrâncene: "Am luat deci un cal şi am plecat, pentru prima oară în viaţa mea, călare, spre Năruja. Aveam să fac acolo nenumărate asemenea călătorii prin această Vrance, mirându-mă totdeauna de cuminţenia calului, care ştia să meargă pe potecile de munte, chiar şi noaptea, încercând cu copita terenul, să se asigure că nu luneca. (...)Am mai mers cândva cu calul părintelui Neculai, spre Mănăstirea Neagră a Vrancei. «Dar nu ştiu drumul, părinte!» «Las' că-l ştie calul.» «Dar nu-mi dai ceva, scrisoare, la mână, către stareţ, să mă primească?» «Păi, nu te vede că vii cu calul meu?» E drept, acest cal ştia drumul foarte bine. Ba chiar prea bine, pentru că drumul până la mănăstire a durat câteva zile, calul ştiind şi popasurile pe care le făcea de obicei preotul de-a lungul acestui drum. Peste tot eram găzduit, ospătat şi ţinut pe câte o noapte, potrivit tipicului părintelui, stăpân nu numai al calului, ci a toată Vrancea".Studiind îndeaproape Nerejul şi nerejenii, echipele de monografişti au luat aminte printre altele şi despre obiceiuri, tradiţii, datini pe care oamenii locului le păstrau cu sfinţenie ca pe o carte nescrisă. Cercetările amănunţite ale satului "devălmăşit" din ţinuturile Vrancei au fost notate în detaliu de monografişti şi lăsate mărturie generaţiilor următoare.

Priveghi, după datinăHenri H. Stahl a notat în lucrarea "Amintiri şi gânduri din vechea şcoală a monografiilor sociologice" momente surprinse în timpul unui priveghi, însemnări redate în volumul "Nerej - un sat din străvechiul ţinut al Vrancei". "Odată, mi-aduc aminte că abia sosisem, când au venit la mine membrii echipei de sociologi şi etnografi, să mă ia cu dânşii să asistăm la un priveghi. Şi ceea ce am văzut era într-adevăr fantastic.Se înnoptase când am intrat în curtea unde murise însuşi gospodarul, om încă tânăr. Se adunase destul de multă lume (...) în mijlocul ogrăzii ardea un foc mare mereu înteţit de aşchii de brad, care împrăştia în jur văpăi roşietice care încercau să destrame întunericimea nopţii (...) Sunt anumite ore în toiul zilei când este îngăduit plânsul, dar şi atunci numai un bocet ritual, cu anumite vorbe rostite după datină, la care participă numai femeile, şi sună ca un cântec straniu, potolit, fără disperare. Este credinţa că sufletul, care este nemuritor, rătăceşte încă 40 de zile prin locurile unde omul şi-a dus traiul (...) de aceea i se atârnă sub streaşină o legăturică cu alimente, cu vin şi dulciuri, numită «casa sufletului». (...) Însoţitorii mei mi-au arătat, sub năsălia pe care era aşezat sicriul, un ciubăr cu apă, în care erau puse bucăţi de fiare vechi, de diferite forme şi mărimi (...) «să tragă tot păcatul şi veninul mortului»".

Dimitrie Gusti (13 feb. 1880 - 30 oct. 1955)

    Cu cât un om vrea să cunoască mai mult, să înţeleagă, să evalueze, să încerce să reformeze, să aducă inovaţie şi să îmbunătăţească lumea în mijlocul căreia traieşte, împreună cu mecanismele care o determină, cu atât un om e mai de valoare, iar lucrurile pe care le-a realizat dăinuie în memoriile celor ce au beneficiat de ele.

    Dovedind dedicaţie şi aplecare către fiecare dintre problemele ce îi ieşeau în cale, şi adâncindu-se în studiul şi înţelegerea lor, fără a neglija vreodată aspectele practice sau sociale, arătând interes special pentru fiecare învăţăcel sau colaborator în parte, Dimitrie Gusti a fost şi rămâne unul dintre cei mai iluştri oameni de ştiinţă pe care această ţară i-a avut de dat.

    Sistemul profesorului Gusti nu este atât o expunere de fapte, cât un mod nou, original, de înţelegere „totalitară” a vieţii sociale şi un motiv nou de acţiune socială. Întreaga sa concepţie e centrată pe ideea de voinţă şi pe îndoita modalitate de existenţă a acesteia ca fenomen şi ca proces, ca faptă gata făcută şi ca putere făptuitoare.

    Având formaţie sociologica-filosofica, datorită seminariilor ţinute de către personalităţi ca Wundt şi Paulsen, în urma sa rămân campanii monografice de mare valoare care adâncesc cunoştinţele în legatură cu chipul vieţii sociale şi sufleteşti a strămoşilor noştri, precum si o atentă organizare a bibliotecilor şi a izvoarelor de informaţie publică.

Născut: 13 februarie 1880.

Studii: şi-a facut studiile universitare în Germania şi Franţa, în perioada anilor 1900-1909, mai intâi ca student în filosofie morală la Leipzig şi apoi ca student în ştiinţe Juridice la Berlin. Perioada studiilor sale la Berlin (1904-1909) e plină de preocupări propriu-zis sociologice, astfel încât în 1904 îşi trece doctoratul în filosofie.

Decedat: 30 octombrie 1955.

    ”Gusti ştia filosofie ca un doctor ieşit din şcolile filosofice germane, citind pe greci şi latini în original. Ştia economie politică mai mult decât alţii, de specialitate chiar, elev fiind al lui Karl Bucher. Ştia drept, cât oricare dintre marii jurişti români. Ştia psihologie ca unul care îşi dăduse doctoratul cu Wundt. Oricare ar fi fost problema pusă în discuţie, în domeniul Ştiintelor Sociale, Gusti îţi era superior, mai ales prin memoria sa exceptională, care ţinea proaspătă o erudiţie extraordinară, capabil fiind să-ţi spună, sistematic, numele autorilor care se ocupaseră de o anume problemă, unde, în ce volum, în ce revistă, deseori şi la ce pagină puteai găsi informaţiile necesare.” (Mircea Vulcanescu)

Activitate profesională:

In urma chemarii adresate de profesor, se constituie la Iasi, Asociatia pentru Studiul si Reforma Sociala (1918).

Profeseaza la catedra de Sociologie, Etica si Politica, in cadrul Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti (1920).

Organizeaza cu studentii seminarului de sociologie si etica un fisier centralizator al tuturor cartilor de sociologie, etica si politica aflate in bibliotecile publice din Bucuresti (1923).

A initiat si a indrumat actiunea de cercetare monografica a satelor din Romania (1925-1948). Este numit decan al Facultatii de Litere (1929). Infiinteaza Premiile Autorilor Tineri Needitati (1929), trecute apoi pe seama Fundatiilor Regale Sub propria influenta si coordonare se infiinteaza Recensamantul (1930), Scoala de Asistenta Sociala

(1930), Scoala de Statistica (1930), Institutul de Conjunctura, Asociatia Camerei de Comert si Industrie

Este numit Ministru de Instructie (1929) Intocmeste proiectul de reforma a invatamantului (1933) Creeaza, impreuna cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl si G. Focsa , Muzeul Satului (1936) Obtine legiferarea serviciului social (1939), prin care se institutionalizeaza pentru prima data in

lume, cercetarea sociologica, imbinata cu actiunea sociala practica si cu pedagogia sociala A fost director al Casei Culturii Poporului si apoi al Fundatiei Culturale „Principele Carol” A indeplinit functia de presedinte al Oficiului National A fost organizatorul si conducatorul campaniilor de cercetari monografice, al echipelor studentesti

ale Fundatiei Regale „Principele Carol” A organizat propaganda culturala a tarii, atat in interior cat si in afara (Expozitiile de la Barcelona,

Dresda, Paris, Muzeul Satului).

Afilieri:

Este ales membru al Academiei Romane (1923) si apoi vicepresedinte al ei Este numit presedinte al Oficiului National (1929) Este numit presedinte al Societatii de Radiodifuziune (1929) A infiintat si a condus revistele „Arhiva pentru stiinta si reforma sociala”(1919-1921), „Institutul

Social Roman”(1921-1939, 1944-1948), „Institutul de stiinte sociale ale Romaniei” (1939-1944), „Consiliul national de Cercetari Stiintifice”(1947-1948)

Este coordonatorul revistei „Sociologie romaneasca”.