EMIL GÂRLEANU

DIN LUMEA CELOR CARE NU CUVÂNTÃ

CEA DINTÂI DURERE

8„Pitic

ul cu

pove

ºti“

ANDREAS PRINT

Conform

Programei

ºcolaredeLimba

ºi Literatura

Românã

pentru

Clasele I-VIII

(1878-1914)

3

ANDREAS PRINT

Emil Gârleanu

Din lumea celorcare nu cuvântãCea dintâi durere

Graficã: Costin Cãlimoceanu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiGÂRLEANU, EMIL

Din lumea celor care nu cuvântã; Cea dintâidurere / Emil Gârleanu.- Bucureºti: Andreas Print, 2013

ISBN 978-973-8958-50-0

DIFUZOR EXCLUSIV:AGENÞIA DE DIFUZARE DE CARTE

IVO PRINTCalea Griviþei, nr. 158, demisol, sector 1, Bucureºti

Tel./Fax: 021.222.07.67E-mail: ivo_print@yahoo.comSite: www.editura-andreas.ro

© Editura ANDREAS PRINT, Bucureºti, 2013Toate drepturile asupra acestei ediþii sunt rezervate editurii

Tehnoredactare: Gheorghe DUMITRURedactare: Laura-Ivona DUMITRU

Bun de tipar: 15.03.2011; Coli de tipar: 11Format: Z6 (16/54x84 cm).I.S.B.N.: 978-973-8958-50-0

CUPRINS

DIN LUMEA CELORCARE NU CUVÂNTÃ / 7

Cât un fir de neghinã / 7Gândãcelul / 12Sãrãcuþul!... / 16Cãlãtoare!... / 19Musculiþa / 23Cântãreþul / 26Hoinar / 29În curtea mea / 34Dupã asemãnarea lor / 39Cioc! Cioc! Cioc! / 43În fel ºi fel de feþe... / 48Mai sus! / 54Nedespãrþite!... / 56Pasere de noapte / 59Vulturul / 62Cucoºul / 66Ca soarele!... / 70Luptãtorii / 74Mãrinimie / 78Singuratecii / 80Filozoful / 82Când stãpânul nu-i acasã! / 85Grivei / 89

Fricosul / 93Musafirul / 96Cãprioara / 99Voinicul! / 102Gâza / 105Pãrãsitã / 110Calul / 115Tovarãºii / 121Trandafirul / 126Frunza / 129O razã / 133Puiºorii / 136Floarea lacrimilor / 140Într-un colþ de bisericã / 143În ajunul Anului Nou / 146

CEA DINTÂI DURERE / 153

Cea dintâi durere / 153Meºterul de oglinzi / 160Fãgãduinþa / 163De pe când luceferi... / 167Recunoºtinþa / 169

REPEREBIOBIBLIOGRAFICE / 173

Cât un fir de neghinã

„Nu trebuie sã fii cât un munte de

mare ca sã poþi judeca. Ci de-ai

fi cât o neghinã, ori cât un fir de

colb, dacã ai în cãpºorul tãu scânteia dumne-

zeiascã ce cuprinde lumea, þi-i de ajuns: ºtii ce

eºti, de unde vii ºi-ncotro trebuie sã te îndrepþi.“Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnicã.

ªi spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche

ºi-i ie-ºise pe alta. De-abia vãzuse de câtevâ zile

lumina soarelui, pãmântul, florile! În iarbã i-au

7

Din lumeacelor care

nu cuvântã

pãrut toate un rai; dar când a întins aripioarele ºi-

a zburat, mirându-se cã poate sã strãbatã aerul,

când apoi a cãzut istovitã de obosealã, pe-o frun-

zã, atunci întâiaºi datã a cunoscut greul. ªi spusele

furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie

micã, fãrã strãlucire, rotundã, ca o sãmânþã. De

unde venea? Din iarbã; þinea minte cã se trezise

subt o rochiþa-rândunicii. Dar încotro avea sã se

îndrepte? Ei, asta era greul!

8

S-a scoborât de pe frunzã ºi-a purces sã

caute din nou furnica. A umblat încoace, încolo –

furnica nicãiri. Altele a întâlnit, dar grãbite. Fur-

nicile nu prea stau de vorbã. A mers mult ºi bine;

altã gândire n-a mai auzit. „Înþelepciunea e rarã“,se gândea biata gânganie. ªi acesta a fost al

doilea necaz al ei. E greu începutul! Într-o zi o

prinse ploaia; din nebãgare de seamã, cãzu într-un

ºuvoi. De-abia scãpã, pe-un pai. Iar altã datã, ce

spaimã, Doamne! Stãtu o clipã, fãrã suflare, subt

talpa cizmei grãdinarului. Avusese noroc de-o

pietricicã ce lãsase lângã dânsa un gol. De ce-þi

atârnã viaþa în ziua de azi! Dar trebuia sã se

pãzeascã de acum cu tot dinadinsul. Trai e acela

când eºti nevoit sã-l cumpãneºti în fiecare clipã?

Umbla numai pe dibuitele: cercetând, ocolind,

ispitind. Colo e apã, dincolo oameni, mai la o

parte un cãrucior cu copii. „La ce m-a lãsat

Dumnezeu dacã n-am pãrticica mea de pãmânt?

se întreba gângania. Unde sã mã aºez ca sã

rãmân liniºtitã?“ Atunci în faþã i se ridicã deodatã

casa, locuinþa stâpânului grãdinii. „Sus, acolo,

trebuie sã fie bine... dar e prea înalt.“ Sã se ri-

dice cu cumpãtare. Întâi zburã pe vârful unei

gherghine; de acolo, pe-un copãcel, pe-un cãlin;

pe urmã, pe iedera dimprejurul balconului. În

sfârºit, iat-o: a ajuns. S-a aºezat pe marginea

9

streºinei. Uf! Cum arde tabla. Soarele o dogo-

reºte, un chin! Va sã zicã, ºi aici, iad. ªi gândul o

munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate cele-

lalte vietãþi pãreau cã au o chemare. ªi fluturul?

Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, e

floare zburãtoare, e o picurare vie din curcubeu.

Furnica îºi face casã, agoniseºte, trãiesc mii la un

loc; furnica, dacã ar fi de o sutã de ori mai mare,

i-ar fi destulã mintea pe care o are acum, în

vreme ce atâtea dobitoace mari cât munþii, dacã

ar fi de o sutã de ori mai mici, nu le-ar

ajunge mintea pe care o au cum

simt. Albina... Toate,

toate. ªi ea? Seama

ei pe lume?...

10