Diviziunea mondială a muncii Diviziunea mondială a muncii reprezintă un proces de specializare internaţională în producţie a economiilor naţionale. Evoluţia pieţei mondiale se reflectă în diviziunea muncii, economiile naţionale fiind nevoite să se adapteze din mers la noile cerinţe de pe piaţa mondială. Procesul de specializare în producţie este determinat de o serie de factori precum: condiţiile naturale, suprafaţa, mărimea populaţiei, gradul de diversificare şi de înzestrare tehnologică a economiilor naţionale. Este elocventă relaţia dintre dezvoltarea capitalismului şi adâncirea diviziunii mondiale a muncii. Factorul cel mai important care a condus la accentuarea specializării economiilor naţionale şi la creşterea interdependenţelor şi a cooperării dintre statele lumii a fost revoluţia tehnico-ştiinţifică.

Specializarea unei economii trebuie să ţină seama de avantajele de care dispune ţara într-un anumit domeniu: forţă de muncă ieftină şi calificată, acces la resurse naturale, dar şi de posibilităţile de desfacere a produselor pe plan extern. O specilazare eficientă în producţie asigură economiei un grad ridicat de acoperire a importurilor prin export şi un sold comercial pozitiv. Diviziunea mondială a muncii, de-a lungul timpului, a consemnat mai multe tipuri de specializare internaţională: intersectorială, interramură şi intraramură. În ceea ce priveşte specializarea în producţie apar diferenţe majore între ţări. Ţările dezvoltate s-au specializat în produse înalt prelucrate, pe când ţările în curs de dezvoltare s-au specializat în produse de bază, produse cu valoare adăugată mică. Aceste tendinţe apar ca urmare al accesului limitat al ţărilor în curs de dezvoltare la tehnici şi tehnologii performante. Transferul internaţional de tehnologie este finanţat şi susţinut în principal de societăţile transnaţionale care dispun decapitalul necesar. Singura speranţă a unei ţări în dezvoltare este să se numere printre destinaţiile favorite, în materie de investiţii străine de capital. Odată cu intrările masive de capital, sub formă de investiţii străine directe, ţara în cauză va avea posibilitatea să-şi modifice treptat orientarea în producţie, specializându-se în produse înalt prelucrate.

Diviziune internationala a muncii – specializarea tarilor lumii in productia si comercializarea pe piata mondiala a anumitor tipuri de produse sau servicii.

Tipuri de diviziune a muncii.Mutatii geoeconomice in diviziunea muncii internationale. Cerintele diviz iunii international e a muncii Diviziunea muncii se imparte in citeva tipuri in functie de criteriile dupa care ea se realizeaza:a)diviziunea naturala a muncii este procesul de divizare a activitatii umane dupa virsta si sex ( industria metalurgica, industria textila);

b)diviziunea tehnica a muncii este deterrminata de natura mijloacelor tehnice si tehnologice utilizate in procesul de productie. In producerea automobilelor se evidentiaza citeva operatii tehnologice: producerea componentelor, sudarea, asamblarea;c)diviziunea sociala a muncii este diviziunea naturala si tehnica a muncii luate sub prisma interactiunii cu factorii economici sub influenta carora se realizeaza diferentierea anumitor tipuri de activitati ( industria extractive si prelucratoare). Diviziunea sociala a muncii include doua subtipuri: ramurala si teritoriala. Diviziunea ramurala a muncii este determinata de conditiile de productie: caracterul materiei prime utilizate, tehnologii, tehnica si marfa produsa (industria chimica, metalurgica, constructoare de masini). Diviziunea teritoriala a muncii presupune amplasarea spatiala neuniforma a diferitor tipuri de activitati umane. Aceasta forma de diviziune depinde de conditiile naturale si factoriie economici. O conditie obligatore pentru dezvoltarea diviziunii muncii este ca diferite regiuni sa lucreze una pentru alta, adica ca marfa produsa sa fie exportata dintr-o regiune in alta. Modificarile in diviziunea internationala a muncii;Pina la mijlocul anilor ’50 ai secolului XX in structura fluxului mondial de marfuri predominau produsele ce reflectau diviziunea generala a muncii (produse industriale si agricole finite). Incepind cu anii ’60 odata cu intensificarea fluxului mondial de marfuri se produc modificari structurale in economie explicate in integrarea economica si adincirea specializarii internationale. In anii ’70 apare diviziunea tehnologica a muncii. Pe piata mondiala apare o cantitate enorma de marfuri omogene cu diverse utilizari functionale, cresterea sortimentului de marfuri si imbunatatirea calitatii lor au fost rezultatul combinarii descoperirilor tehnico-stiintifice cu aplicarea in practica a marketingului. In anii ’70-80 diviziunea sociala a muncii sufera modificari esentiale in legatura cu aparitia cooperarii investitionale si de productie. In fluxul mondial de marfuri se include tot mai mult diverse semifabricate. Dezvoltarea intensiva a cooperarii tehnico-stiintifice si investitionale au contribuit la trecerea de la diviziunea interstatala la cea intercorporationala a muncii, astfel diviziunea internationala a muncii exprima procesul de repartizare a functiilor de productie intre state, iar pe de alta parte functiile de productie sunt repartizate in interiorul companiilor depasind hotarele tarii. In asa mod hotarele economice nu coincid cu cele politice. Dezvoltarea diviziunii intercorporationale a muncii reprezinta principalul element in integrarea economica mondiala. In present multe probleme economice pot fi rezolvate nu numai cu participarea companiilor transnationale ( dezvoltarea energiei nucleare, comunicatiile satelitare, crearea noilor sisteme informationale). Importanta noilor tehnologii in diviziunea internationala a muncii; Potentialul tehnico-stiintific permite crearea unor noi tipuri de marfuri si respectiv formarea de noi pieti. Aceasta se refera in primul rind la piata tehnicii, aeronautice, informationale si bioinginerie. Un rol important in dezvoltarea diviziunii sociale a muncii il joaca nivelul dezvoltarii economice, sistemul de pregatire a cadrelor (ex. Japonia), deasemenea sisteme de gestiune si reglementare in economie. Specializarea unor companii si state in elaborarea noilor idei stiintifice, tehnice si tehnologice, unirea treptata a stiintei cu productia constituie baza diviziunii internationale tehnologice a muncii. O mare importanta in dezvoltarea acestei forme de diviziune il joaca procesul de unificare si standartizare. Organizarea producerii marfurilor dupa o baza tehnologica unificata si standartizata contribuie la formarea unor preturi mondiale unice.

Fazele diviz.internat.a muncii.Diviz.geografica a muncii.esenta ei

Modificarile in diviziunea internationala a muncii; Pina la mijlocul anilor ’50 ai secolului XX in structura fluxului mondial de marfuri predominau produsele ce reflectau diviziunea generala a muncii (produse industriale si agricole finite). Incepind cu anii ’60 odata cu intensificarea fluxului mondial de marfuri se produc modificari structurale in economie explicate in integrarea economica si adincirea specializarii internationale.In anii ’70 apare diviziunea tehnologica a muncii. Pe piata mondiala apare o cantitate enorma de marfuri omogene cu diverse utilizari functionale, cresterea sortimentului de marfuri si imbunatatirea calitatii lor au fost rezultatul combinarii descoperirilor tehnico-stiintifice cu aplicarea in practica a marketingului. In anii ’70-80 diviziunea sociala a muncii sufera modificari esentiale in legatura cu aparitia cooperarii investitionale si de productie. In fluxul mondial de marfuri se include tot mai mult diverse semifabricate. Diviziunea muncii si spatiul geoeconomic;Diviziunea internationala a muncii are urmatoarea importanta pentru spatiul geoeconomic: 1.determinarea pozitiei sau rolului fiecarui stat sau companie pe piata mondiala ( Japonia)2.formarea ordinei economice mondiale (crearea uniunilor de producatori si consumatori cu scopul reglementarii preturilor si a calitatii marfurilor).

4.4.2.4.2. DIVIZIUNEA MUNCII. Adam Smith îşi începe Bogăţia naţiunilor cu „o apoteoză a diviziunii muncii”.Crearea, mărimea şi evoluţia bogăţiei oricărei naţiuni depind – în ultimă instanţă şiîn mod hotărâtor – de volumul de muncă depusă în sfera productivă şi de productivitateaacestei munci. Potrivit concepţiei lui Adam Smith, productivitatea muncii depinde dediviziunea muncii. De aceea, gânditorul englez îşi deschide Cartea I a operei sale fundamentalecu analiza diviziunii muncii.În acest context, clasicul englez analizează probleme cum sunt:_ Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii;_ Efectele diviziunii muncii asupra bogăţiei naţionale;_ Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii;_ Limitele diviziunii muncii.

4.4.2.4.2.1. CAUZELE APARIŢIEI ŞI MECANISMELE DIVIZIUNII MUNCII

Problematica diviziunii muncii l-a preocupat pe Adam Smith încă din primaperioadă a activităţii sale didactice. „Acest lucru este dovedit, între altele, defaptul că în lecţiile sale ţinute în 1763 la Universitatea din Glasgow, deci cu 13 ani înaintede apariţia Avuţiei naţiunilor, existau două capitole consacrate special diviziunii muncii şianume: «Abundenţa apare din diviziunea muncii» şi «Cum sporeşte diviziunea munciiprodusul»“.Istoria dezvoltării societăţii umane demonstrează că diviziunea muncii a apărut caurmare a creşterii nevoilor de consum şi a dezvoltării forţelor productive. Totodată, seapreciază că diviziunea muncii a fost cauza iniţială şi esenţială a apariţiei producţiei de mărfurişi reprezintă condiţia fundamentală a menţinerii ei. Adam Smith a elaborat o paradigmă de explicare a diviziunii muncii diferită. Elsusţine că diviziunea muncii decurge din schimb! „Această diviziune a muncii, din carederivă aşa de multe avantaje, nu este la originea ei efectul vreunei înţelepciuni omeneşti care săprevadă şi să urmărească belşugul general, pe care ea îl realizează. Ea este consecinţa necesară,deşi foarte lentă şi treptată, a unei anumite înclinări a naturii omului, care nu are în vedere o

astfel de largă utilitate; anume, înclinarea de a face troc, de a trafica, de a schimba un lucrupentru altul”. Înclinaţia spre schimb – apreciază Adam Smith – este inerentă naturii umane,„este comună tuturor oamenilor şi nu se găseşte la alte specii de animale”. Omul – fiinţă socială, prin excelenţă – intră în relaţii interesate cu semenii săi,determinate de necesitatea acoperirii nevoilor pe care le are şi pe care nu le poate satisfaceintegral prin activitatea restrânsă în care el este specializat. Adam Smith apreciază că intrareaîntr-un sistem de relaţii economice interesate este, pentru fiecare fiinţă umană, un act perfectraţional. În scopul obţinerii – prin schimb – de la semeni a bunurilor de care are nevoie,fiecare individ va trebui „să le intereseze egoismul în favoarea sa, arătându-le că este înavantajul lor să facă pentru el ce le cere”. Iar mai departe: „Oricine oferă cuiva un târg îşipropune să procedeze astfel: Dă-mi ceea ce doresc eu, şi vei căpăta ceea ce doreşti tu. Acestaeste înţelesul oricărei asemenea oferte: şi în felul acesta obţinem unul de la altul cea mai mareparte din serviciile de care avem nevoie. Nu de la bunăvoinţa măcelarului, berarului saubrutarului aşteptăm noi să ne fie servită masa, ci de la grija cu care aceştia îşi privesc intereselelor. Ne adresăm nu omeniei, ci egoismului lor, şi niciodată nu le vorbim de nevoile noastre, cide avantajele lor proprii”. Adam Smith este categoric în afirmaţia că din „înclinarea spre troc” se naştediviziunea muncii. „Aşa după cum prin înţelegere, prin schimb, şi prin cumpărare, obţinemunul de la altul, cea mai mare parte din serviciile reciproce de care avem nevoie, tot astfel, dinaceeaşi înclinare pentru troc, se naşte şi diviziunea muncii” (s. ns.). Diviziunea muncii este factorul social care diferenţiază – în mod hotărâtor –indivizii din societatea umană. „Deosebirea dintre însuşirile înnăscute ale diferiţilor oamenieste în realitate mult mai mică decât ne-am închipui; aptitudinile cu adevărat deosebite careapar şi diferenţiază oamenii în diversele profesii când ajung la maturitate, nu sunt de cele maimulte ori cauza, ci efectul diviziunii muncii. Diferenţa dintre cele mai deosebite individualităţi,de exemplu dintre un filosof şi un hamal, se pare că nu provine atât de mult de la natură, cât dindeprindere, moravuri şi educaţie. Când vin amândoi pe lume, în primii şase sau opt ani deviaţă, se asemuiesc probabil foarte mult, nici părinţii, nici tovarăşii lor de joacă neputând săobserve vreo diferenţă remarcabilă între ei. Cam la această vârstă, sau curând după aceasta, eisunt puşi la ocupaţii foarte diferite. Atunci începe să se observe deosebirea de aptitudini, carese dezvoltă treptat, până când în cele din urmă, vanitatea filosofului abia de mai recunoaşteoarecare asemănare între ei”. Diviziunea muncii îi face pe oameni să fie solidari unii cu alţii, să-şi fie folositoriunii altora, să intre în relaţii interesate de schimb. Cu cât diviziunea muncii este maidezvoltată, oamenii mai specializaţi şi deosebirile dintre ei mai mari, cu atât ei sunt mai strânslegaţi prin relaţii de schimb şi mai folositori unii altora. „Cei cu însuşiri din cele mai deosebitesunt de folos unul altuia, diferitele produse ale aptitudinilor lor, prin înclinarea generală de aface troc, trafic şi schimb, fiind aduse la masa comună, din care oricine poate cumpăra dupătrebuinţă orice parte din produsul priceperii celorlalţi”. O asemenea idee va fi preluată şi dezvoltată de liberalii clasici francezi Jean BaptisteSay şi Claude Frédéric Bastiat, care vor încerca să elaboreze o teorie a armoniei sociale îndomeniul repartiţiei bogăţiei între clasele sociale. Teoria solidarismului economic se va găsi şila alte curente şi orientări şi cu ajutorul ei se va urmări – printre altele – respingerea teoriilorcontradicţiilor şi inegalităţii sociale (mai ales a ricardismului şi marxismului).

4.4.2.4.2.2. EFECTELE DIVIZIUNII MUNCII ASUPRA BOGĂŢIEI NAŢIONALE

Deşi, în mod general, se crede că diviziunea muncii este rezultatul diversificăriinevoilor umane şi al dezvoltării forţelor productive, Adam Smith afirmăcontrariul. „Cea mai mare perfecţionare a forţelor productive ale muncii şi în mare partepriceperea, îndemânarea şi chibzuinţa cu care se conduce sau se execută munca de pretutindenipar a fi efectele diviziunii muncii”.

Trăind în epoca manufacturieră, clasicul englez analizează diviziunea muncii dinmanufactură şi efectele sale asupra bogăţiei naţionale. Diviziunea muncii, apreciază AdamSmith, este factorul principal care măreşte cantitatea de muncă a societăţii (în specialproductivă), îi sporeşte productivitatea şi – prin urmare – asigură creşterea bogăţiei naţionale. Diviziunea muncii asigură:1. „Creşterea îndemânării fiecărui lucrător în parte”. „În primul rând,îndemânarea sporită a lucrătorului face să crească neapărat cantitatea de muncă pe care el opoate realiza; iar diviziunea muncii, reducând activitatea fiecărui om la o oarecare operaţiune simplă şi făcând din această operaţiune singura ocupaţie din viaţa sa, măreşte, fără doar şi poate, foarte mult, îndemânarea lucrătorului”.2. „Economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de la un fel demuncă la altul”. „În al doilea rând, folosul dobândit prin economisirea timpului pierdut cu trecerea de la un fel de muncă la altul este mult mai mare, decât ne-am putea închipui la prima vedere”. Conţinutul diferit al activităţilor diverse, durata lor, uneltele specifice întrebuinţate, raportul între efortul fizic şi cel intelectual, mediul în care se desfăşoară sau alte împrejurări determină pierderi însemnate de timp la schimbarea genurilor de muncă. Trecerea de la un tip de muncă la altul generează pierderi de timp, din cauza „lenevirii”, lipsei de „atenţie şi tragere de inimă” şi faptului că omul „câtva timp, mai mult se amuză decât lucrează serios”.3. „Inventarea unui număr mare de maşini, care uşurează şi reduc munca,făcând un singur om capabil de a produce cât producţia mai multor oameni”. „În al treilea rând şi ultimul, oricine e desigur impresionat de enorma înlesnire şi reducere a muncii prin aplicarea maşinilor potrivite unei anumite munci”. Invenţia maşinilor, apreciază Adam Smith, „pare să fi fost datorită, la origine, tot diviziunii muncii”, întrucât „oamenii descoperă cele mai uşoare şi sigure metode de a atinge un ţel oarecare mai degrabă când întreaga atenţie a creierului lor este îndreptată spre un singur scop”. Efectul direct al diviziunii muncii este creşterea productivităţii lucrătorului specializat. „De aici, enorma înmulţire a produselor tuturor variatelor meserii, ca o consecinţă a diviziunii muncii, care pricinuieşte, într-o societate bine condusă, acel belşug general care se răspândeşte la cele mai de jos categorii ale populaţiei. Fiecare muncitor are o mare cantitate din produsele muncii sale proprii de care poate dispune, peste cea de care are nevoie pentru sine; şi oricare alt muncitor, fiind exact în aceeaşi situaţie, poate schimba o mare cantitate din propriile sale bunuri tot cu o mare cantitate sau, ceea ce revine la acelaşi lucru, pe preţul unei mari cantităţi din bunurile celorlalţi muncitori. Acel muncitor le acoperă cu prisosinţă nevoile, aceia la rândul lor i le satisfac pe ale lui; şi astfel o abundenţă generală se răspândeşte în toate clasele sociale”. Adam Smith a descris, într-un mod cu totul sugestiv, avantajele diviziunii munciidintr-o manufactură de ace. „Un om desfăşoară sârma, un altul o îndreaptă, un al treilea o taie,un al patrulea o ascute, un al cincilea o striveşte la capăt pentru a-i aplica gămălia. Numaipentru a face această gămălie, e nevoie de două sau trei operaţiuni distincte, aplicarea ei e ooperaţiune distinctă, albirea acelor e o alta; chiar fixarea acelor pe hârtie este o nouăoperaţiune; şi în felul acesta, importanta operaţiune a facerii unui ac cu gămălie este divizatăcam în optsprezece operaţiuni distincte, care în unele manufacturi sunt realizate toate de mâinidiferite”. Rezultatul? Zece muncitori specializaţi pot produce într-o zi „patruzeci şi opt demii de ace”, faţă de lucrătorul izolat care „nu ar fi reuşit să facă nici douăzeci de ace, ba poatenici măcar un ac pe zi”. Diviziunea muncii este „dusă cel mai departe în ţările care se bucură de activitatea ceamai dezvoltată şi perfecţionată; ceea ce este munca unui singur om într-o societate înapoiată,fiind în general într-o societate înaintată munca mai multor oameni”. Înclinaţia > Diviziunea > Creşterea > Sporirea spre schimb muncii productivităţii bogăţiei

Analizând asemenea aspecte, Adam Smith reliefează şi superioritatea productivităţii

din manufacturile industriale, comparativ cu agricultura. Imposibilitatea ţăranului de a sespecializa „îl face aproape întotdeauna greoi şi leneş”, cantitatea de muncă pe care oprestează este mică, productivitatea muncii sale este redusă, ca şi contribuţia agriculturii lacrearea bogăţiei naţionale. Naţiunile cele mai bogate întrec pe cele sărace atât în agricultură,cât şi în manufacturi, dar superioritatea lor este mai mare în industrie, decât în agricultură.Diviziunea muncii mai dezvoltată din manufacturi duce la o productivitate superioară faţă deagricultură unde diviziunea muncii este mai redusă. În plus, naţiunile manufacturiere au şi oagricultură mai avansată, comparativ cu cele preponderent agrare.

_ Crearea şi sporirea bogăţiei Marii Britanii sunt obiectivul principal al demersuluiştiinţific al lui Adam Smith! Volumul şi rodnicia muncii productive sunt mijloaceleprincipale pentru atingerea acestui scop! Diviziunea muncii este cauza esenţială asporirii volumului şi productivităţii muncii! Promovarea ramurilor cu productivitateacea mai ridicată este calea de urmat pentru accelerarea progresului naţiunii engleze!Iată paradigma operei smithiene, patriotismul său, ca şi caracterul naţional alEconomiei sale politice! Adam Smith nu a creat o ştiinţă economică „în general”, cio „Economie politică engleză”!

4.4.2.4.2.3. FACTORII DE CARE DEPINDE EXTINDEREA DIVIZIUNII MUNCII

În tratarea acestei probleme, Adam Smith este consecvent ideii că diviziunea munciidecurge din schimbul de activităţ. El apreciază că dezvoltarea şi extensiuneadiviziunii muncii sunt determinate – direct proporţional – de doi factori esenţiali: extensiuneapieţei şi acumularea prealabilă a capitalului.

1. EXTENSIUNEA PIEŢEI După cum posibilitatea de a schimba – apreciază el – pricinuieşte diviziuneamuncii, tot astfel întinderea acestei diviziuni este totdeauna, limitată deîntinderea acelei posibilităţi sau, cu alte cuvinte, de întinderea pieţei. Când piaţa comercialăeste foarte mică, nimeni nu are curajul să se consacre cu totul unei singure ocupaţii, din lipsaposibilităţii de schimb a întregului surplus din produsul muncii sale, care întrece propriul săuconsum, cu excedentul din produsul muncii celorlalţi oameni de care el are nevoie”.Dar dimensiunile pieţei depind, la rândul lor, de mai multe împrejurări, între careamintim următoarele, şi anume:_ Numărul populaţiei dintr-un anumit teritoriu;_ Densitatea populaţiei pe spaţiul respectiv;_ Poziţia geografică a localităţii sau spaţiului analizat (sat sau oraş; în interiorul ţării,sau la graniţă; pe uscat sau în apropierea unei ape etc.);_ Infrastructura zonei respective;_ Nivelul de dezvoltare atins şi faza ciclului în care se află economia localităţii sauzonei respective etc. Autorul Bogăţiei naţiunilor este ferm convins că apropierea de apă ar constitui unuldin factorii importanţi, chiar determinanţi ai progresului. „Potrivit istoriei celei mai autentice,naţiunile care par a fi primele civilizate sunt cele ce au locuit în jurul ţărmului Mediteranei”.Iar mai departe: „Perfecţionările în agricultură şi manufacturi par a fi de asemenea foarte vechiatât în provinciile Bengalului din Indiile orientale, cât şi în câteva provincii din estulChinei”. Dimpotrivă, „toate ţinuturile interioare ale Africii şi toată acea parte a Asiei care eaşezată pe o distanţă considerabilă la nord de Marea Neagră şi de Marea Caspică, vecheaSciţie, actuala Mongolie şi Siberia par a fi fost, în toate vremurile, în aceeaşi stare de barbarieşi necivilizaţie în care le găsim astăzi”.2. ACUMULAREA PREALABILĂ A CAPITALULUI Deoarece acumularea capitalului, trebuie să fie prin natura lucrurilor

premergătoare diviziunii muncii, munca se poate subdiviza tot mai mult numaiîn proporţie cu capitalul dinainte acumulat”. Prin urmare, în concepţia lui Adam Smith,ACUMULAREA PREALABILĂ A CAPITALULUI ESTE PREMISA INIŢIALĂPENTRU EXTINDEREA DIVIZIUNII MUNCII. Capitalul acumulat şi volumul acesteiacumulări determină numărul populaţiei ocupate, în mod direct proporţional. Cu câtcapitalul este mai mare, cu atât se pot atrage în producţie mai multe braţe de muncă şidiviziunea muncii se adânceşte. O dată cu aceasta, bogăţia naţională creată va fi mai mare şi vacreşte mai rapid. „Cantitatea de muncă, deci, nu numai că se măreşte în fiecare ţară o dată cucreşterea capitalului care o întrebuinţează, dar, ca urmare a acestei creşteri, aceeaşi cantitate demuncă produce o mai mare cantitate de produse”. Cu cât capitalul acumulat este mai mic, cuatât mai mic va fi numărul celor ocupaţi, şi – de asemenea – mai mici posibilităţile de extinderea diviziunii muncii. În consecinţă, bogăţia creată va fi mai mică şi va creşte mai lent.

4.4.2.4.2.4. LIMITELE DIVIZIUNII MUNCII Vorbind de avantajele diviziunii muncii, Adam Smith nu uita să releve şi uneleconsecinţe negative ale acesteia asupra muncitorilor. „O dată cu dezvoltareadiviziunii muncii, ocupaţia celor ce trăiesc din muncă, adică marea masă a populaţiei ajunge ase limita la câteva operaţii foarte simple; adesea numai la una sau două. Ştim însă că, lamajoritatea oamenilor, judecata se formează neapărat şi datorită ocupaţiilor lor obişnuite. Omulcare îşi petrece toată viaţa executând câteva simple operaţii, ale căror efecte sunt poate aceleaşiîntotdeauna, sau aproape aceleaşi, nu are prilejul să-şi exercite inteligenţa sau să se străduiascăsă descopere mijloace pentru înlăturarea unor dificultăţi ce nu i se ivesc niciodată. De aceea, elîn mod natural pierde obişnuinţa de a face asemenea eforturi şi, în general, devine o fiinţă pecât de stupidă, pe atât de ignorantă”. Concluzia pe care o trage Smith din observaţia de mai sus este pilduitoare. Deşiliberal convins, clasicul englez solicită cu energie intervenţia statului pentru a asigurapopulaţiei un anumit nivel de instrucţie. De altfel, el a consacrat 38 pagini, din cele 675 aleBogăţiei naţiunilor, problemelor de educaţie a „tineretului” şi a „persoanelor de toatevârstele”. El atrage atenţia că „diformitatea şi infirmitatea mintală” este asemenea „bolilorrespingătoare şi contagioase”, deoarece „alterează, cu timpul, însăşi puterea de percepere apăturilor inferioare ale populaţiei”, iar poporul nu mai serveşte „întru nimic la apărareasocietăţii”. Dimpotrivă, cu cât sunt mai instruiţi, oamenii sunt „mai puţin expuşi la amăgirilecreate de exaltare şi de superstiţii, care adeseori pricinuiesc cele mai grozave tulburări lapopoarele inculte”. „Statul poate impune aproape întregii mase a populaţiei necesitatea de aşiînsuşi instrucţiunea elementară, obligând pe fiecare cetăţean să se supună unui examen sauunor probe privitoare la aceste cunoştinţe, înainte de a obţine admiterea într-o organizaţieprofesională sau înainte de a fi autorizat să înceapă o meserie fie la sat, fie la oraş”. Deci,statul era chemat să asigure întregii populaţii o pregătire generală minimă şi obligatorie, ca şicelor ce doreau să practice anumite activităţi sociale. Pentru această pregătire minimă şiobligatorie, salariul învăţătorilor urma „să fie numai parţial plătit de stat”, restul se acopereaprin „taxe foarte modeste”, accesibile şi unui „simplu muncitor”, altfel educatorul „s-ardeprinde iute să-şi neglijeze îndatoririle”. Pentru anumite categorii de cetăţeni – care aspiră la poziţii „onorabile” – Adam Smithsusţine necesitatea educaţiei permanente. În scopul realizării ei, „primul dintre mijloace estudiul ştiinţei şi al filosofiei, pe care statul le-ar putea răspândi foarte mult printre toţi oameniidin clase sociale şi de averi mijlocii; sau ceva mai mari decât mijlocii; nu prin acordare desalarii profesorilor pentru a-i face neglijenţi şi inactivi, ci prin instituirea unui fel de examen,cuprinzând chiar şi ştiinţele mai înalte şi mai grele, la care să fie supus oricine înainte de a i sepermite exercitarea unei profesiuni libere sau înainte de a fi primit să candideze pentru oricefuncţie onorabilă, fie onorifică, fie lucrativă”. Totodată, educaţia reprezintă şi un mijloc important prin care populaţia poate fi ferită

de „amăgirile create de exaltare şi superstiţii”, iar ţara va fi ferită de „împărţirea în sectereligioase”. Dinamica gândirii lui A. Smith cu privire la diviziunea muncii este:

Extinderea pieţei Diviziunea Productivitatea Creşterea muncii muncii bogăţieiDimensiunilecapitalului