Diviziunea muncii şi specializarea*

În această lecţie veţi descoperi:

• Ce sunt diviziunea muncii (specializarea) şi productivitatea muncii• Avantajele diviziunii muncii• Principiul avantajului comparativ

Diviziunea muncii şi specializarea

În ultima lecţie am învăţat că utilizarea schimbului indirect – cu ajutorul banilor – îmbunătăţeşte semnificativ amploarea schimburilor benefice. Totuşi, o economie monetară nu facilitează doar redistribuţia bunurilor finale existente. Unul dintre principalele sale avantaje este promovarea diviziunii muncii, ceea ce înseamnă că oamenii se specializează în diferite sarcini care le permit să producă aceste bunuri.

Cu alte cuvinte, în lecţia anterioară consideram ca şi un fapt dat că exista o persoană numită „măcelar”, care îşi petrece timpul preparând şi vânzând cărnuri, şi o persoană numită „cizmar”, care îşi petrece toată ziua vânzând pantofi (şi servicii de reparat pantofi). Totuşi, acest lucru a însemnat să „punem căruţa înaintea calului”, deoarece fără schimbul indirect şi, mai ales, utilizarea banilor, opţiunile de schimb ar fi atât de limitate încât oamenii ar trebui să fie în cea mai mare măsură auto-suficienţi. Cu alte cuvinte, dacă o comunitate de oameni s-ar angaja numai în schimburi directe, atunci nici un individ nu şi-ar putea probabil permite să devină cizmar – căci s-ar îmbolnăvi de scorbut dacă nimeni dintre cei care au legume nu ar avea nevoie să îşi repare pantofii timp de câteva luni.

După cum am văzut, utilizarea banilor elimină aceste limitări. Lanţuri foarte complexe de producţie şi comerţ pot fi stabilite, întrucât la fiecare pas vânzătorul poate primi bani pentru marfa sa, şi apoi poate căuta cel mai mic preţ în calitate de cumpărător. Un cizmar poate cumpăra bunuri şi servicii de la mulţi alţi meseriaşi, deşi unii dintre ei poate nu au nevoie de serviciile lui. De fapt, utilizarea banilor îi permite cizmarului să facă o „favoare” unei terţe părţi (să zicem un dentist), care apoi face o „favoare” măcelarului (care îi dă din carnea lui). Numai prin utilizarea banilor este posibilă apariţia unui complex „schimb de favoruri”, ceea ce face posibil ca oamenii să „împartă munca” care trebuie făcută, permiţându-le acestora să se specializeze în anumite operaţiuni.

Pentru a înţelege cât de importantă este diviziunea muncii, imaginaţi-vă o lume fără ea. În locul oamenilor care se specializează în ocupaţii diverse şi produc mult mai mult decât au nevoie, oamenii ar încerca să se bazeze integral pe propriile produse. Fiecare persoană (sau cel mult *Textul prezentat aici este o traducere și o adaptare a textului original. Puteți consulta cartea în limba engleză pentru varianta integrală - Murphy, Robert P., Lessons for the Young Economist, The Ludwig von Mises Institute, 2010, 8. The Division of Labor and Specialization, p.113

1

fiecare gospodărie) şi-ar cultiva propria hrană, şi-ar face propriile haine şi propria mobilă, şi-ar realiza procedurile medicale singur, şi aşa mai departe. Cu siguranţă într-o astfel de lume, majoritatea populaţiei existente ar muri într-o lună sau două, iar mica parte care ar supravieţui ar trăi în condiţii primitive, cu atât mai mult pe măsură ce uneltele utilizate se vor fi tocit, maşinăriile se vor fi stricat, iar stocurile de petrol se vor fi epuizat.

De ce ar intra în colaps civilizaţia modernă fără diviziunea muncii? Răspunsul rapid este acela că productivitatea muncii s-ar prăbuşi. Să ne amintim că Robinson Crusoe, singur pe insula sa pustie, a putut să îşi îmbunătăţească viaţa – a putut să obţină o viaţă pe care el o considera mai plăcută – utilizându-şi munca pentru a-şi transforma mediul. Astfel, prin economii şi investiţii, Crusoe a putut să îşi crească semnificativ productivitatea muncii, adică a putut creşte numărul nucilor de cocos pe care le putea obţine într-o oră de muncă.

Dar economisirea şi investiţiile reprezintă numai unul dintre modurile în care poate fi crescută productivitatea muncii. Un altul este diviziunea muncii, unde munca este împărţită în mai multe tipuri de sarcini, iar muncitorii individuali se specializează în una sau câteva sarcini. În loc ca fiecare om să îşi cultive propria hrană, să îşi facă propriile haine, să îşi realizeze propriile lucrări dentare, etc., prin intermediul specializării unii oameni vor cultiva toată mâncarea şi unii oameni vor realiza toate lucrările dentare, etc. În societatea noastră, avem nume speciale pentru aceste două grupuri de oameni: fermieri şi dentişti.

Productivitatea muncii creşte masiv atunci când este „împărţită” în acest mod. Pe scurt, oamenii pot produce mai mult atunci când se specializează în anumite sarcini decât atunci când toată lumea încearcă să producă o mică parte din fiecare bun din totalul bunurilor. Având anumiţi indivizi care să se dedice exclusiv agriculturii şi alţii exclusiv lucrărilor dentare, va exista mai multă mâncare produsă în total şi mai multe operaţiuni dentare realizate per an decât ar fi posibil fără diviziunea muncii. Întrucât există mai multe bunuri în total, toată lumea poate mânca mai mult, poate purta mai multe haine, şi aşa mai departe, sub diviziunea muncii.

De ce specializarea face munca mai productivă

Majoritatea oamenilor sunt de acord că, dacă ar trebui să îşi cultive propria hrană, să îşi facă propriile haine, etc., ar fi aruncaţi în sărăcie. Chiar dacă această concluzie este clară, este totuş util să subliniem câteva motive pentru care specializarea face munca cu mult mai productivă:

• Mai puţin timp pierdut cu trecerea de la o sarcină la alta. Imaginaţi-vă ceva atât de simplu precum strângerea mesei de către trei copii după cină. Cu siguranţă copiii pot realiza acest lucru mult mai repede dacă îşi împart sarcinile şi se specializează, pentru simplul motiv că nu mai trebuie să se deplaseze inutil. De exemplu, unul dintre copii poate să arunce resturile în gunoi şi să ducă farfuriile la chiuvetă. Al doilea copil poate să spele farfuriile, iar al treilea să le şteargă. Sistemul este mult mai eficient – totul va fi realizat mult mai repede decât dacă fiecare copil ar lua câte o farfurie, ar arunca resturile în gunoi, apoi ar duce farfuria la chiuveta şi ar spăla-o, iar apoi ar mai face doi paşi în

2

dreapta să o şteargă şi într-un final ar pune-o la loc. Acelaşi principiu se aplică şi altor operaţiuni productive. • Promovează automatizarea. Prin luarea unei sarcini complicate şi spargerea ei în componente, diviziunea muncii promovează utilizarea automatizării (mecanizării). Dacă fiecare ar cultiva hrana în propriile grădini, nu ar mai fi nevoie ca cineva să facă tractoare. Dacă ne gândim la o fabrică, producţia sa va fi mai mare dacă muncitorii se specializează, deoarece e mai uşor ca apoi să se utilizeze maşinile şi uneltele pentru a-i ajuta.• Economii de scară. Aceasta reprezintă o generalizare a primelor două principii. Pentru multe operaţiuni succesive, apar economiile de scară, cel puţin până la un anumit nivel al producţiei. Acest principiu înseamnă că dublarea resurselor alocate determină mai mult decât dublarea produselor rezultate. De exemplu, dacă un bucătar trece de la a face suficiente paste pentru o singură persoană la a face paste pentru 50 de persoane, timpul petrecut pentru prepararea sosului, fierberea apei şi aşa mai departe nu va creşte de 50 de ori. Acest principiu explică singur situaţiile în care colegii de cameră preferă să alterneze prepararea meselor decât să îşi gătească fiecare propria mâncare în fiecare seară. Un alt exemplu de zi cu zi pentru economiile de scară este acela al preparării unei căni de cafea – fie că vrei să faci una sau patru căni, munca de pregătire este în mare parte aceeaşi, de unde şi motivul pentru care oamenii întrebă de obicei: „Fac cafea, mai vrea cineva?”• Aptitudinile naturale. Până acum principiile ne-au arătat că, chiar dacă toţi oamenii ar fi identici, tot ar exista avantaje ale specializării. În lumea reală, desigur, oamenii nu sunt identici. Unii oamenii sunt pur şi simplu născuţi pentru a fi nişte fermieri mai buni decât alţii, dar acest avantaj natural poate include şi factori geografici. De exemplu, un băiat puternic din Idaho va fi, probabil capabil să cultive mai mulţi cartofi într-un an decât un băiat bolnăvicios din Idaho, dar, în acelaşi timp, un băiat puternic din Florida poate cultiva mai multe portocale anual decât orice băiat puternic din Idaho. Iar băiatul bolnăvicios din Idaho poate fi născut cu o pricepere extraordinară pentru limbi străine şi, astfel, poate fi un editor sau scriitor mult mai bun decât oricare dintre băieţii puternici, care sunt mult mai bine „echipaţi” să fie fermieri. • Aptitudini dobândite. Adevăratele avantaje ale diviziunii muncii apar atunci când oamenii îşi dezvoltă aptitudinile naturale prin învăţare şi practică. Cineva care a fost întotdeauna „bun la numere” în şcoală va face o muncă mai bună lucrând la o firmă de contabilitate după terminarea liceului, în comparaţie cu alt absolvent de liceu care întotdeauna a avut probleme la matematică. Dar dacă absolventul cu aptitudini de matematică bune ar merge la facultate şi ar studia contabilitatea, superioritatea sa ar fi şi mai mare. În final, dacă am observa aceeaşi persoană la vârsta de 50 de ani, după ce a petrecut 28 de ani lucrând ca şi contabil, atunci cu siguranţă va fi mult mai profesionist în munca sa – adică munca sa va fi mult mai producativă – decât orice alt om care nu are pregătirea sa.

Lista de mai sus nu se vrea a fi exhaustivă, dar subliniază unele dintre principalele motive pentru care munca este cu mult mai productivă prin specializare.

3

Îmbogătirea tuturor prin concentrarea asupra avantajului comparativ

Trebuie subliniat că beneficiile specializării pot fi culese doar când oamenii au posibilitatea de a tranzacţiona unii cu alţii. Dacă unii oameni se concentrează pe cultivarea hranei, în timp ce alţii aleg să construiască case, acest aranjament funcţionează doar dacă fermierilor le este permis să tranzacţioneze surplusul hranei pentru surplusul de case al constructorilor. Altfel, fermierii vor îngheţa de frig, iar constructorii vor muri de foame. Fără posibilitatea de a muta bunurile în economie, marele pas înainte în termeni de producţie totală (posibil prin intermediul diviziunii muncii) ar fi o victorie lipsită de conţinut.

Beneficiile specializării şi ale schimbului sunt uşor de remarcat atunci când oamenii au arii de expertiză diferite. De exemplu, dacă Joe se pricepe foarte bine la plantat şi cultivat grâu, în timp ce Bill se pricepe la cusut pantaloni, atunci este clar că ambii vor beneficia de un standard mai ridicat de viaţă dacă Joe se concentrează pe producerea grâului, în timp ce Bill se concentrează pe producerea pantalonilor.

Totuşi, economiştii au descoperit că principiul se aplică chiar şi atunci când o persoană este mai productivă în orice activitate. În jargonul economiştilor, spunem că, şi dacă o persoană are un avantaj absolut în orice fază a producţiei, tot va beneficia de specializarea în avantajul său comparativ, adică domeniul în care superioritatea este relativ mai ridicată.

Principiul avantajului comparativ a fost utilizat în mod tradiţional pentru a ilustra beneficiile liberului schimb între două naţiuni, dar pentru scopul nostru putem utiliza exemplul a doi oameni într-o economie monetară. Să ne uităm la tabelul de mai jos:

Timpul necesar pentru realizarea sarcinilor într-un magazin de haine

Curăţenia la finalul zilei Convingerea clientului să cumpere

Joe (ajutor angajat) 60 minute 120 minute

Marcia (proprietar) 30 minute 15 minute

În tabelul de mai sus vedem performanţa ipotetică în termeni de timp în magazinul de haine din mall în cazul lui John (ajutor angajat) şi a Marciei (proprietara magazinului). După cum indică numerele, Marcia este mai bună atât la a face vânzare, cât şi la a face curat în magazin la sfârşitul zilei, în pregătirea pentru deschiderea în dimineţa următoare.

Deoarece Marcia are avantaj absolut atât în vânzări, cât şi a face curăţenie, la prima vedere pare că ar fi mai eficient pentru ea să îşi împartă ziua de lucru între cele două sarcini, decât să primească şi ajutorul lui John. Dar lucrurile nu stau aşa. Prin angajarea lui John pentru a duce gunoiul afară, a da cu mopul, etc., la finalul fiecărei zile, Marcia se poate concentra pe avantajul său comparativ, adică să facă vânzare. Cu alte cuvinte, Marcia poate permite clienţilor să stea în

4

magazin şi să se uite mai mult (implicit vânzând mai mult), deoarece a delegat munca de a face curat în magazin lui John.

Dacă Marcia îşi derulează activitatea într-o economie monetară, este foarte simplu pentru ea să îşi dea seama dacă are sens să angajeze un ajutor (John) sau să închidă magazinul mai devreme pentru a avea timp să facă curat. Spre exemplu, să presupunem că o achiziţie normală îi aduce Marciei un venit net de 20 dolari1. Acest lucru înseamnă că pentru fiecare 15 minute pe care Marcia le dedică ajutării clienţilor, ea aduce, în medie, 20 dolari în plus. Dacă Marcia trebuie să le spună clienţilor să plece mai devreme, astfel încât să poată petrece ultimele 30 minute ale zilei pentru a face curat, va pierde prin urmare, în medie, 40 dolari în venitul potenţial al afacerii sale.

Are sens ca Marcia să îl angajeze pe John, care deţine un serviciu de curăţenie a magazinelor din mall? Depinde cât costă. Atât timp cât John va cere mai puţin de 40 dolari pentru a face curat în magazinul Marciei, are sens ca Marcia să delege aceste sarcini simple lui John. Întrucât John este un băiat tânăr, fără aptitudini speciale, va fi mulţumit să ceară doar 15 dolari pentru ora sa de muncă. După cum arată aceste cifre ipotetice, există câştiguri mari din schimbul între Marcia şi John: merită ca ea să plătească până în 40 dolari pentru ca cineva să îi facă curat în magazin, în timp ce John va fi mulţumit să facă acest lucru – care îi ia o oră – pentru orice sumă mai mare de 15 dolari. Pentru orice preţ în acest interval, atât Marcia cât şi John vor considera aranjamentul atractiv.

Un alt aspect este acela că nu ar avea sens ca Marcia să îl angajeze pe John să o ajute cu vânzările sau ca John să renunţe la a face curăţenie pentru a se apuca de vânzărea hainelor. Deoarece John este un vânzător atât de prost în comparaţie cu Maricia, el reuşeşte să facă o vânzare obişnuită abia o dată la două ore (120 minute). Acest lucru înseamnă că dacă John ar dori să copieze afacerea Mariciei şi s-ar dedica vânzării hainelor, câştigurile sale nete ar fi în medie de 20 dolari la fiecare două ore, adică doar 10 dolari pe oră. John poate câştiga mai mult de atât dacă face curat.

Exemplul nostru a ilustrat principiul avantajului comparativ: deşi Marcia este mai productivă atât la a face curat în magazinul său, cât şi în vânzări, tot beneficiază de pe urma asocierii cu John. Marcia are un avantaj absolut în ambele sarcini, dar avantaj comparativ în vânzări (John nu are avantajul absolut în nici una dintre sarcini, dar are un avantaj comparativ în curăţenie).

Specializarea şi comerţul aduc beneficii tuturor participanţilor, chiar şi atunci când unul dintre ei este, din punct de vedere tehnic, mai capabil decât ceilalţi. Principiul avantajului comparativ se aplică în comerţul internaţional la fel de mult precum se aplică în situaţia Marciei şi a lui John. O ţară productivă şi bogată precum SUA tot beneficiază din comerţul cu o ţară în dezvoltare în care muncitorii sunt mai puţini productivi în orice domeniul.

1 Spre exemplu, Marcia ar putea vinde haine în valoare de 50 dolari la preţul de vânzare cu amănuntul, dar ea a cheltuit doar 30 de dolari (cu totul) pentru acele haine în termeni de preţ iniţial de achiziţie, precum şi cheltuieli cu închirierea spaţiului, plata electricităţii, etc.

5

6

Recapitulare

• Unul dintre avantajele utilizării banilor este acela că permite oamenilor să se specializeze în ocupaţii diferite.

• Diviziunea muncii (specializarea) îmbunătăţeşte semnificativ productivitatea muncii. Producţia totală creşte atunci când unii oameni se concentrează asupra cultivării hranei, alţii asupra construirii de case, alţii asupra tratării bolilor şi aşa mai departe.

• Chiar şi o persoană care este mai productivă în orice activitate poate să beneficieze din schimbul cu oameni care nu sunt la fel de productivi. Chiar şi într-un astfel de situaţie, ambele părţi ar trebui să se concentreze asupra unor domenii în care au superioritate relativă – avantajul comparativ – şi să comercializeze outputul rezultat.

Termeni noi

Diviziunea muncii/specializarea - Situaţia în care fiecare persoană lucrează la una sau mai multe sarcini, iar apoi face schimb pentru a obţine lucrurile produse de alţii.

Productivitatea muncii - Cantitatea de produse pe care un muncitor poate să o producă într-o anumită perioadă de timp.

Economii de scară - O situaţie în care produc-ia va creşte mai mult decât proporţional cu creşterea resurselor utilizate. De exemplu, există o economie de scară dacă dublarea cantităţii de resurse determină o triplare a produc-iei.

Avantaj absolut - Apare atunci când o persoană poate produce mai multe unităţi pe oră făcând o anumită sarcină în comparaţie cu altcineva.

Avantaj comparativ - Apare atunci când o persoană are superioritatea relativă într-o anumită sarcină, prin comparaţie cu toate celelalte sarcini (Jim poate avea un avantaj comparativ într-o anumită sarcină, chiar dacă Mary are avantaj absolut, deoarece Mary poate avea un avantaj absolut care este chiar mai mare într-o altă sarcină).

7

8