DORIN ȘTEF Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din

Dorin tefEdiia a III-a (revzut i adugit)
DORIN TEF
Ediia a III-a (revzut i adugit)
Casa Crii de tiin
TEF, DORIN
Dicionar de regionalisme i arhaisme din judeul Maramure / Dorin tef.
– Cluj-Napoca: Casa Crii de tiin, 2021
ISBN 978-606-17-1783-5
Tipografia Surorile Lauretane
Baia Mare, 430151
Cuvânt înainte
Interesul crturarilor pentru cercetarea culturii populare din provinciile româneti s-a manifestat începând cu a doua jumtate a secolului al XIX-lea, îns Maramureul a fost descoperit sub acest aspect abia la începutul secolului al XX-lea. Ulterior, regiunea s-a bucurat de o atenie sporit din partea cercettorilor (folcloriti, lingviti, etnologi, antropologi, istorici etc.), datorit faptului c a fost socotit o arie lateral1 (în raport cu cultura tradiional româneasc), apt s conserve relicve materiale, dar i fapte de limb cu caracter arhaic. În consecin, pe parcursul urmtoarelor decenii s-a declanat o adevrat curs pentru recuperarea acestui patrimoniu, fiind înregistrat, transcris i publicat o cantitate impresionant de producii folclorice i texte dialectale2. Analiza i studiul acestor materiale revendica elaborarea unor instrumente de cercetare adecvate, printre care se numra i un dicionar explicativ dedicat lexicului regional din Maramure. De notat faptul c, raportat la cultura popular din aceast zon, în literatura de specialitate existau (pân la începutul sec. al XXI-lea) doar glosare de termeni regionali (în analize contextuale, monosemantice), ca anexe la diverse culegeri i antologii3.
Acestea sunt considerentele care au stat la baza întocmirii unui dicionar dintr-o perspectiv exhaustiv, polisemantic i etimologic, cu reflexe antroponimice, respectiv toponimice, întrit cu citate demonstrative; un dicionar care s evidenieze, cu exemple i dovezi certe, principalele straturile lingvistice din osmoza crora s-a format dulcele grai maramureean; un dicionar care s aib, în plus, o contribuie important la Dicionarul Tezaur al Limbii Române4, în condiiile în care cercetarea vizeaz o preioas arie lateral.
Un alt argument pentru realizarea acestui lexicon se refer la necesitatea recuperrii i conservrii valorosului fond lingvistic din Maramure, care este supus, în momentul de fa, unui accelerat i ireversibil proces de dezintegrare, sub imperiul globalizrii culturale5.
1 Vezi Teoria ariilor (Matteo Bartoli, 1925), în Teorie i metod în lingvistica din secolul al XIX- lea i de la începutul secolului al XX-lea. Texte comentate (Lucia Wald, Nadia Anghelescu, Universitatea din Bucureti, 1984). Potrivit acestei teorii, ariile laterale sunt mai conservatoare decât zonele centrale în privina pstrrii faptelor de limb. 2 A se vedea Bibliografia general a etnografiei i folclorului maramureean, în Istoria folcloristicii maramureene (Dorin tef, 2006). 3 De remarcat glosarele întocmite de Tache Papahagi, Tit Bud, Alexandru iplea, Ion Bârlea, Dumitru Pop, Elisabeta Faiciuc-Dobozi, respectiv cele cuprinse în colecia Memoria Ethnologica. 4 În dicionarul de fa au fost consemnai câteva sute de termeni inedii, majoritatea derivate (cu prefixe, sufixe, regresive), apoi variante ale unor termeni atestai, sensuri neatestate, dar i împrumuturi (îndeosebi din limba maghiar, german i ucrainean). 5 O radiografie a acestui fenomen, în Noile modele. Maramure între ficiune i realitate (Laura Ghinea, 2007).
Dicionar de regionalisme i arhaisme din judeul Maramure
8
Trebuie s precizm faptul c acest proces s-a declanat în urm cu aproximativ un secol – dup Unirea din 1918 a regiunilor istorice cu România, marele deziderat al maramureenilor –, când conservatorismul funciar al localnicilor a cedat brusc, acetia manifestând o atitudine din ce în ce mai permisiv fa de influenele strine6, fapt care a avut repercusiuni atât asupra stilului de via, cât i asupra mentalului oamenilor, a limbii lor, a obiceiurile .a.m.d.
La numai ase ani de la Unire, într-un studiu monografic 7 realizat în Maramure, se consemna: “...fluidizarea graiului viu, ca i a folclorului e adesea în funcie i de hotrâtoarele momente istorice din viaa social-politic a unui popor i devine chiar atât de pronunat, încât în scurt timp ea poate provoca schimbri radicale în fizionomia etnolingvistic a acelui popor”8. Mai concret, autorul (Tache Papahagi) reclama hibridizarea portului popular i dispariia lent a porilor sculptate, semnalând totodat tendina de omogenizare a limbii române i degradarea graiurilor din Transilvania, “sub influena limbii literare propagate prin diferite ci” (învmânt, armat, administraie etc.).
Generaiile de maramureeni din prima jumtate a secolului al XX-lea s-au manifestat, totui, cu pruden în faa avalanei de cuvinte noi din limba român standard (alctuit, prin norme academice, dup modelul muntean). Aa se face c anchetele efectuate de E. Petrovici i S. Pop în anul 1930 (dup care s-au alctuit primele hri ale Atlasului Lingvistic Român) dovedesc c, în perioada respectiv, numrul elementelor neologice era destul de redus în grai. De asemenea, “la multe întrebri care vizau rspunsuri cu termeni neologici s-a dat sinonimul regional sau un cuvânt din fondul tradiional”9.
O etap decisiv a omogenizrii limbii române s-a consumat în perioada 1950- 1990, graie generalizrii învmântului obligatoriu de zece clase, diversificrii presei, apariiei radioului i a televiziunii etc. Lingvistul Al. Graur remarca la începutul deceniului apte: “În ara noastr, de 50 de ani încoace, diferenele dialectale s-au redus simitor. Foarte adesea oamenii culi nu mai pot fi recunoscui dup vorb din ce regiune provin i tendina este ca toi s fie culi. Se generalizeaz limba literar”10.
Procesul s-a accelerat dup 1990, datorit interferenei nemijlocite cu civilizaia occidental, prin migrri masive ale maramureenilor api de lucru în rile vest- europene, dar i prin deschiderea larg a porilor în favoarea turitilor din toate colurile lumii.
Este cert faptul c, în cele din urm, triumful globalizrii va duce la atrofierea elementelor de cultur popular. Astfel, dicionarele de regionalisme de azi vor deveni depozite de arhaisme i termeni cu o circulaie extrem de restrâns. De aceea, ele vor cpta, în egal msur, valoare de document i izvor istoric.
Zona cercetat. Raportat la regiunile istorice, actualul jude Maramure include regiunea Maramure i câteva zone din Transilvania (Lpu, Chioar i jumtate din
6 În accepiunea local, termenul strin vizeaz orice persoan care nu face parte din
comunitatea local, chiar dac este de aceiai etnie, naionalitate sau religie; iar strintatea începe dincolo de hotarul satului. 7 Graiul i folklorul Maramureului. Texte. Muzic. Toponimii. Onomastic. Glosar, (autor Tache
Papahagi), Editura Cultura Naional, 1925. 8 Papahagi, 1925: 79. 9 Gh. Pop, 1971: 59. 10 Graur, 1972: 101.
9
Codru). În forma i în alctuirea actual, judeul dateaz din anul 1968 (ca urmare a aplicrii Legii nr. 2 / 16 februarie 1968, privind organizarea administrativ a teritoriului RSR). Se învecineaz la nord cu Ucraina, la est cu judeul Suceava (Pasul Prislop), la sud cu judeul Bistria-Nsud (Masivul Rodna, Munii ible) i judeul Slaj, iar la vest cu judeul Satu Mare (Culmea Codrului).
Dei e de notorietate faptul c, între Maramureul Istoric i Transilvania de Nord exist (pe lâng numeroase elemente comune) o serie de factori difereniatori (parcurs istoric, convieuiri cu alte populaii, influene lingvistice strine, aspecte dialectale majore, chiar i tradiii i obiceiuri diferite), am considerat oportun ca zona cercetat pentru realizarea prezentului dicionar s fie întreg judeul Maramure, inclusiv satele româneti situate în dreapta Tisei11, din regiunea ucrainean Transkarpatia.
Dou subdialecte. Din punct de vedere dialectologic, judeul Maramure cuprinde graiuri ce se încadreaz în dou subdialecte.
În zona de nord (Maramureul Istoric), se utilizeaz exclusiv subdialectul maramureean. Acesta a fost pus în valoare de studiile lui Emil Petrovici (1954), Sever Pop (1950), Romulus Todoran (1956) i tefan Giosu (1963). Cercettorii au evideniat faptul c graiurile din aceast regiune înregistreaz mai multe fenomene comune cu subdialectul moldovenesc i cu cel criean12. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre un caracter de tranziie al acestor graiuri.
Subdialectul maramureean se caracterizeaz prin: pronunarea dur a africatelor , ; fazele de palatalizare s, z ale labiodentalelor f, v; caracterul sistematic al apocopei la formele verbale; pluralele feminine i neutre în -uc; declinarea arhaic (cu articol proclitic) a numelor proprii feminine; vocativul cu deplasarea accentului spre final i cu apocopa ultimei silabe; vocativul “respectuos” cu hi interpus; sistemul demonstrativelor; frecvena i distribuia sufixelor diminutivale (în special a lui -uc i - uc); particulariti în topica adverbelor de mod; un nucleu dialectal compact delimitat printr-un numr considerabil de isoglose, fie fa de graiurile criene, fie fa de cele moldoveneti13.
Din punct de vedere geografic, etnografic i istoric, zonele Chioar, Codru i Lpu aparin de Transilvania, constituind limita nordic a inutului, dar i a subdialectului criean. Acest subdialect este vorbit în partea de nord-vest a rii i cuprinde, alturi de Criana, vestul Transilvaniei, inclusiv judeele Slaj, Satu Mare, respectiv jumtatea sudic a judeului Maramure14.
Ediie revizuit. Aceast lucrare este o ediie revzut i adugit a Dicionarului de regionalisme i arhaisme din Maramure (Editura Ethnologica, Baia Mare, 2015). Revizia a vizat atât structura, cât i anumite detalii: în cuprinsul articolelor glosate s-a izolat semantismul standard fa de orice alte elemente (manifestri i particulariti locale, circulaia termenului, derivri antroponimice i toponimice etc.); s-a revizuit valoarea gramatical a tuturor termenilor glosai i s-a
11 Maramureul din dreapta Tisa a fost cedat, la Conferina de Pace de la Paris (din 1919),
statului Cehoslovacia (începând din anul 1920); ulterior, a intrat, pe rând, în componena Ungariei (1939), URSS (1945) i Ucrainei (1991). 12 Subdialectul maramureean înregistreaz dou particulariti lexicale comune cu subdialectul moldovean (omt i intirim) i ase particulariti comune cu subdialectul criean (ciont, ogor, chefe, goz, pipiete, pântece). 13 Magdalena Vulpe, în Tratat de dialectologie, 1984: 322 i 348-349. 14 Tratat..., 1984: 284.
10
procedat la prescurtri ale unor apelative. La termenii glosai anterior s-au adugat variante lingvistice, citate ilustrative i s-au identificat sensuri noi (însumat, circa 1.000 de intervenii). În plus, s-au introdus peste 2.000 de termeni noi i circa 600 de variante lexicale. Astfel, ediia de fa cuprinde peste 7.800 de intrri, din care 6.700 sunt cuvinte propriu-zise, iar 1.100 sunt variante lexicale15.
Surse. Pentru realizarea acestui dicionar au fost cercetate documente cu caracter folcloric i dialectal, studii lingvistice i etimologice referitoare la graiurile maramureene i nord-transilvnene, precum i glosare de termeni regionali16. De asemenea, în intervalul 1987-2019 s-a procedat la observarea direct a fenomenului lingvistic local i consemnarea unor termeni regionali i expresii întâlnite în vorbirea curent a localnicilor din regiunea cercetat.
Structura articolelor. Articolele glosate cuprind, dup caz: cuvântul titlu, indicaii gramaticale, variante lexicale, menionarea valorii de cuvânt învechit / arhaic, sensuri, citate ilustrative, sinonime locale, forme derivate în antroponimia i toponimia local, localitatea sau zona în care a fost semnalat, anul consemnrii, prima atestare documentar i soluii etimologice.
- Cuvântul titlu apare literalizat, cu indicarea accentului, prin reconstituirea formei de nominativ singular la substantive sau de infinitiv la verbe.
- Indicaiile gramaticale se refer la forma care apare în titlu; dac indicaiile gramaticale nu pot fi date cu certitudine, ele sunt omise.
- Variantele lexicale sunt notate între paranteze rotunde, dup indicaiile gramaticale, i se refer doar la formele atestate în graiurile din zona cercetat.
- Notarea valorii de cuvânt învechit s-a fcut dup dicionarele de specialitate, dar prin raportarea la dinamica lexical a graiurilor cercetate, nu a limbii române standard.
- Sensurile multiple au fost separate prin cifre arabe. Dup punct i virgul, urmeaz sinonimele regionale.
- Citatele ilustrative (redate prin literalizarea textului) au rolul de a completa definiia.
- În cazul unor definiii, s-a realizat o descriere minimal a obiectului, a obiceiului sau a unor practici, mai ales dac acestea sunt pe cale de dispariie, dar i pentru a facilita abordarea etimologic.
- Tratamentul privind termenii atestai în satele româneti din dreapta Tisei (regiunea Transkarpatia) a avut la baz Dicionarul regionalismelor din partea dreapt a Tisei (Alexandru I. Marina, Ion M. Boto, Nuu L. Pop, 2010), respectiv Graiuri româneti din Basarabia, Transnistria, Nordul Bucovinei i Nordul Maramureului. Texte dialectale i glosar (Maria Marin, Iulia Mrgrit, Victorela Neagoe, Vasile Pavel, 2000).
- Pentru formele derivate din antroponimia local (nume de familie) s-a utilizat exclusiv lucrarea Dicionar de frecven a numelor de familie din Maramure (tefan Viovan, Mircea Farca, Sorin Mihai Frânc, Sorin S. Viovan, Maria Viovan, Simona Farca, 2007)
- Datarea unor termeni (menionarea secolului, între paranteze rotunde, la
15 Prima ediie a lucrrii (2011) a cuprins aproximativ 3.000 de termeni; ediia a doua (2015) a
avut circa 5.200 de intrri, din care 4.700 cuvinte propriu-zise i 500 de variante lexicale. 16 Lista integral a acestor lucrri, la seciunea Bibliografie.
11
finalul seciunii semnatice) a avut ca surs lucrarea Dicionar al limbii române vechi (sf. sec. X - începutul sec. XVI) (Mihil, 1974).
- Acolo unde etimologia era discutabil, s-au indicat mai multe soluii. În unele cazuri, s-a notat i semnificaia etimonului în limba din care provine (chiar dac acest lucru nu a fost menionat de etimolog). De asemenea, în situaia în care cuvântul românesc a fost împrumutat într-o alt limb, s-a fcut aceast meniune, cu citarea surselor de rigoare. În cazul termenilor cu caracter inedit, am propus soluii etimologice, dac acest lucru a fost posibil.
- Variantele notate ca articole cuprind trimiterea la termenul definit, dar i semantismul pe scurt, în cazul unor apelative.
În raport cu normele academice privind întocmirea dicionarelor explicative, prezenta lucrare cuprinde, suplimentar: citate ilustrative, derivate în antroponimia i toponimia local, meniunea privind circulaia termenului în zonele din cadrul judeului, respectiv o abordare mai larg a aspectelor etimologice.
Consemnarea formelor derivate în toponimia local este argumentat prin faptul c unele toponime atest cuvinte ieite din uz: “Existena într-un grai sau altul a unui toponimic la baza cruia st un apelativ, dovedete c apelativul respectiv circul sau a circulat altdat, în graiul acelei zone, având acelai aspect fonetic, îneles etc. cu toponimicul însui”17.
Straturi lingvistice. Ponderea termenilor-titlu definii o reprezint cuvintele cu circulaie regional, unele dintre ele specifice doar Maramureului (regionalisme lexicale). Apelativele comune fondului lexical al limbii române au fost reinute doar în msura în care acestea prezentau anumite particulariti locale de ordin semantic (regionalisme semantice). Cu mult mai puine sunt variantele fonetice în raport cu limba standard (regionalisme fonetice), respectiv termenii la care s-a înregistrat prezena sau lipsa unor afixe în raport cu limba standard (regionalisme gramaticale).
Regionalismele lexicale stau sub influena factorilor istorici, sociali, geografici i a contactelor sporadice sau a convieuirii cu populaii de alte etnii. Astfel, în structura unui grai se pot lesne deslui mai multe straturi lingvistice, care pot fi identificate i chiar datate. În zona cercetat, cele mai consistente straturi lingvistice, cu excepia elementelor de substrat i a celor motenite din limba latin, sunt: stratul slav, maghiar, ucrainean i german.
Stratul i.-e. Cel mai vechi strat aparine rmielor limbilor indo-europene. Metoda comparativ-istoric a scos în eviden existena unor cuvinte comune în limbile vorbite de popoarele care au slluit pe continentul european în perioada antic, dar i a unor rdcini lexicale. Astfel, *ardh- este socotit un radical i.-e, cu sensul de “prjin, ru”, dar i “vârf, deal, înlime (de regul împdurit)”. Îl regsim în componena mai multor cuvinte care circul în graiurile din nord: substantivul arhaic ardu “pdurar”, precum i numele topice Ardel “regiune istoric româneasc; Trasilvania” i Ardusat “comun în zona Codru”.
Un alt radical identificabil printre termenii din prezentul glosar este *bor-, cu sensul de “lemn”, în cuvintele: borh “arbore, copac”, borjug “element din compunerea jugului”, borotu “parchet de pdure; butin”, bort “lemn gunos”, bordei “colib spat în pmânt i acoperit cu crengi”, dar i barabor “lucrtor la pdure” sau barbor “brzdarul plugului (confecionat mai demult din lemn)”. Aceast tem ar putea fi asociat cu radicalul i.-e. *bher- “a fi proeminent, ascuit; dung, col, vârf”, cf. isl. borr
17 Tratat, 1984: 95.
12
“copac”, anglo-saxonul bearo “pdure”, sl. bor, blg. bor “brad”, srb. bor “pin”18. Ba mai mult, acelai radical *bher-, *bhre-dh- a dat *brado > rom. brad, având corespondent în alb. breth “brad”.
În general, se apreciz c pot fi identificai circa 1.000 de radicali indo- europeni19. La acetia se adaug aproximativ 250 de cuvinte care se presupune c aparin stratului indo-european20.
Fondul autohton / Substratul. Limba strmoilor notri, geto-dacii, reprezint substratul limbii române. Referitor la acest domeniu, specialitii au convenit s foloseasc sintagma limba traco-dac, pornind de la prezumia c traca este limba comun, iar daca este o variant dialectal21.
Lipsa unui material lingvistic concludent referitor la limba traco-dac (s-au pstrat doar câteva glose, inscripii i nume proprii) i-a determinat pe filologi s abordeze cu mult pruden aceast tem, în strdania de a nu se îndeprta de trâmul cercetrii tiinifice. De aceea, “numai ipotetic, fr a le putea dovedi geneza etimologic, au fost admise cuvinte traco-dacice în român”22.
Pentru a întocmi diverse liste de cuvinte presupuse a fi preromane, lingvitii23 au cercetat istoria limbii române, istoria limbii albaneze, apoi limbile vecine cu care româna a venit în contact, identificând astfel circa 90-100 de cuvinte.
Cea mai agreat metod de lucru s-a dovedit a fi analiza cuvintelor româneti în raport cu lexicul albanez, deoarece “tim despre albanez c este o limb indo- european, dup unii fiind o continuare a ilirei din antichitate, dup alii a tracei (ambele se vorbeau în antichitate în Peninsula Balcanic, daca fiind o varietate dialectal a tracei). Româna are în comun cu albaneza unele cuvinte care nu se regsesc nici în latin, nici în greac sau slav. De aceea, se presupune fie c româna le-a împrumutat din albanez, fie c ambele limbi le-au motenit de la strmoii comuni, ilirii sau tracii”24. i cum a doua variant a fost considerat mai plauzibil, s-au analizat elementele comune ale celor dou limbi.
18 Vezi I.I. Russu (1970: 140). 19 Vezi Julius Pokorny, Indogermanisches etymologisches Wörterbuch / Dicionar etimologic indo-european, 2 vol., Berna-München, 1947-1966. 20 Câteva exemple: pater "printe, tat" (lat. pater, gr. patr, sansk. pitr, germ. fater/Vater, irl.
athir/athair, eng. father); mater "mam" (lat. mater, alb. ama, lit. moteris, let. mte, gr. mtr, rus. mat', sansk. mtr, germ. Mutter, pol. matka, srb. mater / maika / mati); nas "nas" (lat. nasus > rom. nas; sansk. nasa, rus. nos, lit. nosis, eng. nosu/nose, germ. nasa / Nase); dont "dinte" (lat. dens, dentis > rom. dinte; gr. odous / donti, gal. dant, germ. zand / Zahn, irl. dét / déad); arm "bra" (lat. armus > rom. arm "coaps"; eng. earm / arm, sansk. irmas, germ. aram / Arm, sl. irmo); sol "soare" (lat. sol, solis > rom. soare; lit. saulé, gal. haul, gr. helios, alb. (h)yll, sansk. suras, germ. sunna / Sonne, irl. súil); sal "sare" (lat. sal, salis > rom. sare; lit. saldus, let. slš, gr. hals, irl. salann, rus. sol', germ. Salz, pol. sól, sansk. salila); berg "fortrea" (rus. béreg, eng. burg / borough, sansk. barhayati, germ. berg / Burg, gal. bre, trac. bergas); dom "cas, cldire" (lat. domus, sansk. dama, gr. domos, rus. dom) etc. 21 Gr. Brâncu, 1983: 187; Russu, 1981: 115. 22 I.I. Russu, 1981: 109. 23 Printre care Hasdeu, Philippide, Rosetti, Densusianu, Pucariu, Candrea, Capidan, Pascu, Giuglea, Macrea, Brâncu, Vraciu, Russu, Cihac, Miklosich, Reichenkron etc. 24 Al. Graur, 1972: 54.
13
De-a lungul timpului, s-au încercat i alte metode de determinare a substratului25, îns, în mod unanim, s-a acceptat ideea c doar materialul lingvistic albanez este edificator în acest sens: “Vechea metod a comparaiei cu albaneza este calea cea mai sigur de a descoperi i explica vocabularul autohton al românei”26. O temeinic analiz morfologic, fonetic i semantic a termenilor din substrat, care au corespondent în limba albanez, a fost realizat de Grigore Brâncu (1983).
Dac unele cuvinte autohtone au disprut din vorbirea curent (cel mai reprezentativ exemplu este basc “lâna tuns de pe o oaie”; iar despre bung, bucur i ghion se spune c erau proprii doar românei comune), e evident faptul c cele considerate ca fiind elemente regionale (mieru, munun, hame, bâlc, ciump, leurd, zar etc.), circul, preponderent, în inuturile nordice.
Redm o list de termeni despre care lingvitii s-au exprimat aproape unanim c aparin substratului, au un corespondent albanez, nu sunt motenii din limba latin i nu sunt împrumuturi dovedite: abur “vápor de ap”; argea “bolta unei cldiri”; baci “mai-mare peste pstori”; balaur “monstru”; balig “excrement de vit”; barz() “sur, cenuiu; pasre migratoare”; balt “întindere de ap stttoare”; basc “lâna tuns de pe o oaie”; bâlc “mlatin, vale mocirloas”; bâr “cuvânt cu care se îndeamn oile”; brad “copac rinos”; brânz “produs din prelucrarea laptelui”; brâu “cingtoare lat; dung, chenar”; brusture “plant ierboas cu frunze late”; bucur(a) “a face, a aduce bucurie”; bunget “pdure deas i întunecoas; desi; codru secular”; buz “margine”; cciul “cum”; clbeaz “distomoz hepatic”; cpu “insect fr aripi, parazitar”; ctun “grup de gospodrii rneti care nu constituie o unitate administrativ”; ceaf “partea superioar a grumazului”; ciuc “vârf de munte; mciulie”; ciuf “smoc de pr”; ciump “ciot”; ciut “fr coarne; cu coada taiat; cu urechile mici”; coacz “fructul coaczului”; copil “punc”; curpen “mldi, vrej”; droaie “cârd; mulime”; frâm “bucat mic”; druete “butean, trunchi de lemn”; fluier “instrument muzical de suflat”; gard “împrejmuire”; gata “teminat”; ghimpe “spin, epu”; ghionoaie “ciocnitoare”; ghiuj “om btrân”; grap “unealt agricol”; gresie “piatr; cute”; groap “sptur în pmânt”; jumtate “fiecare din cele dou pri în care se poate divide un întreg”; grumaz “gât”; grunz “drob, bulbre”; gu “umfltur mare la gât”; hame “om lacom”; leurd “usturoi de pdure”; mal “rm; munte, deal, ridictur”; mare (adj.); mazre “plant leguminoas”; mgur “movil; tumul”; mânz “cal, mgar, catâr pân la vârsta de un an”; mo, moa; mugur(e) “boboc”; murg “castaniu, rou închis”; npârc “opârl lipsit de membre; arpe orb, arpe de sticl”; noian “cantitate mare de ap”; pstaie “teaca în care sunt închise boabele de leguminoase”; pupz “pasre insectivor migratoare”; rânz “stomac”; searbd “fr gust, insipid, anost”; sâmbure “miez”; scpra “a scoate scântei lovind cremenele cu amnarul”; scrum “cenu”; stân “aezare pstoreasc sezonier”; strepede “vierme de brânz; coda”; strung “locul strâmt prin care trec oile la muls; defileu”; opârl “reptil”; tir “stearp”; ap “masculul caprei”; (e)ap “epu”; arc
25 Una dintre metode a fost cea comparativ-istoric, aplicat limbilor indo-europene, promovat de prof. I.I. Russu (pornind de la prezumia c elementele autohtone sunt de obârie indo- european). Îns operaia de reconstrucie a cuvintelor a îndeprtat cercetarea lingvistic de la rigorile tiinifice, motiv pentru care studiile de acest fel au fost catalogate ca “exerciii etimologice gratuite, lipsite de orice valoare demonstrativ, întrucât opereaz cu rdcini, i nu cu cuvinte reale” (Al. Rossetti, ILR, 1978: 611). 26 Gr. Brâncu, 1983: 5.
14
“ocol, staul”; urd “derivat al laptelui de oaie”; vatr “locul unde se face focul; locuin, cas”; viezure “bursuc”; zar “zer; lapte btut”.
În rândul lingvitilor exist convingerea c numrul elementelor lexicale motenite de la populaia autohton este mult mai mare, iar o parte din aceste elemente “nu au fost înc studiate de nimeni”27. S-ar impune, în acest sens, o analiz interdisciplinar (inclusiv compararea cu lexicul albanez) a termenilor cu etimologie necunoscut din ariile laterale, necercetai pân în prezent. Din aceast perspectiv, menionm faptul c o repartiie semantic a termenilor cu etimologie incert sau necunoscut din prezentul lexicon (circa 7% din totalul termenilor glosai), vizeaz gospodria tradiional (locuin, anexe, obiecte i unelte casnice, gastronomia), ocupaii tradiionale (agricultur, pstorit i butinrit), respectiv fauna i flora28. Acest “peisaj lingvistic” corespunde în mare msur cu coninutul semantic al cuvintelor despre care se apreciaz deja c aparin substratului29.
Fondul autohton / Stratul latin. În legtur cu procesul de romanizare a Daciei, istoricii sunt de prere c acesta s-a declanat cu câteva secole înainte de rzboaiele daco-romane, graie contactelor economice între regatul geto-dac i imperiul roman. Dup colonizarea provinciei de la nord de Dunre, de ctre împratul Traian, acest proces s-a accelerat.
În timpul dominaiei directe a provinciei dacice, se apreciaz c romanii au procedat la un act de civilizare (prin implementarea tehnicii, a culturii i a justiiei romane, prin construirea de reele de drumuri i edificii impuntoare în unele localiti), de unde i prestigiul care ar fi impus, la un moment dat, limba latin.
27 Vraciu, 1972: 115. 28 Câteva exemple: barabor "muncitor forestier"; brc "(oaie) cu lâna crea"; berd "râp"; bogrea "oaie mic"; borh "arbore"; borhot "fructe fermentate"; borî "a vomita"; borjug "element din compunerea jugului"; borone "jinti"; borotu "parchet de pdure"; botei "turm mic de oi"; brato "chipe"; brbui "a vrji"; brzbu "câli din cânep"; brâgl "partea mobil de la rzboiul de esut"; brotci "a strica oile"; brudi "a afuma"; brudiu "tânr"; bruscate "resturi"; buha "brad"; butin "exploatare forestier"; calce "lan înroit în foc"; câr "specie de pete"; cilioaie "pasre pestri"; cioac "baston"; ciolh "trunchi gunos de copac"; ciolpan "cioat, ciung"; cioroscu "prun de var"; circ "lemn aezat la temelia unei case"; ciuflica "a se lsa pe vine"; ciul "cu urechi anormal de mici"; ciu "pasre migratoare"; ciutruc "ciot, ciotur"; cloamb "creang"; colejn "lemnrie"; corcoad "fructul corcoduului"; corigu "zigzag"; cotârlu "cotlon"; dâjdie "element din construcia colibei pcurreti"; dub "smoc de pr"; durzu "brad pitic"; gaie "pasre rpitoare"; gdrai "prispa colibei"; gman "polonic"; goaz "scobitur"; grvan "strigoi"; gâ "grup de 2-3 oi"; ghin "dalt cu tiul rotund"; godovan "groap"; granat "mueel de grdin"; harast "fibr"; hâns "grup de oi desprite de turm"; hârgu "oal mare de lut"; hodi "cu coarnele mari"; hurlup "prune care nu se coc"; jiread "snopi din tulpini de porumb"; joamp "loc neted pe coasta muntelui"; jolni "suport de lemn, cu crestturi"; luhar "coco de munte"; luc "floare de primvar"; nic "b de amestecat urda"; noaj "hait de lupi"; noi "picuri de rou"; pure "câli"; peletic "unealt folosit în olrit"; pojmoc "ghemotoc"; premug "chiciur"; sânzu "cui cu care se prind dou lanuri"; sclin "uger"; sclopt "coaj de dovleac"; scoif "east"; scrad "plant care crete la munte"; sein "(oaie) albastr"; pir "lan"; tiuh "usctor de fructe"; tânja "proap"; tier "stâna"; trare "gospodrie"; âgur "vârcolac"; ârf "nisip"; vcri "a coace pâine"; vâzol "fân strâns cu grebla"; vov "hoasp"; zalf guturai"; zvoi "ca dulce"; zmug "pojghi format deasupra unor lichide" etc. 29 Termenii din substrat “se refer cu precdere la pstorit i la formele primare de agricultur impuse de pstorit; în general sunt termeni care exprim mediul elementar de via al cresctorilor de vite” (Gr. Brâncu, 1983: 185).
15
Se presupune c inclusiv decizia împratului Aurelius Antonius Caracalla, din anul 212, de a acorda cetenie roman tuturor oamenilor liberi din imperiu a contribuit la procesul de romanizare în provincia dacic.
De asemenea, e posibil s fi existat un context în care, dup “dezgustul care îl inspira odinioar latina”, a urmat dorina de a o înva; ba mai mult, s-a manifestat tot mai pregnant voina btinailor de a se numi urmai ai romanilor, adic rumâni. Nu e exclus ca valurile migraioniste din primul mileniu s fi avut un rol determinant în acest proces.
Cuvintele aparinând stratului latin au înlocuit majoritatea termenilor din vorbirea curent (sec. III-VI) transformând practic limba dacic într-un dialect latin (sec. VII- VIII), care devine apoi o limb romanic - limba român. “Aa dispar dacii din istorie: nu dintr-o dat, nu exterminai în rzboaie sau dezrdcinai, ci treptat, cedând în faa superioritii civilizaiei materiale i a culturii latine, adoptând obiceiurile romanilor i limba lor”30.
Dup unii autori, am motenit din latin circa 1.500-1.600 de cuvinte, fr derivate 31 ; alii vorbesc despre 1.800 de termeni (statistica lui Macrea), îns în literatura de specialitate se admite c s-au conservat în limba român circa 2.000 de cuvinte din latin32, unele dintre ele la nivel de regionalisme.
Ponderea cuvintelor împrumutate sau motenite din limba latin33, din totalul cuvintelor cu circulaie regional din judeul Maramure, este de circa 7%. Câteva exemple: prile corpului omenesc: arm “coaps” (< lat. armur), boare “testicule” (< lat. *byrsea), brânc “mân” (< lat. branca), foale “pântece, burt” (< lat. follis); rrunchi “rinichi” (< lat. renunculus), vintre “pântece” (< lat. venterris); maladii: ghindur “nod, umfltur” (< lat. glandula), lingoare “febr tifoid” (< lat. languororis), mtrice “reumatism” (< lat. matricem), zgaib “ran” (< lat. scabia = scabies); îmbrcminte, accesorii: baier “brâu” (< lat. bajulus), bal “voal” (< lat. balteus), brace “izmene” (< lat. bracae), pioar “voal” (< lat. palliola); locui, anexe, gospodrie: fodoment “fundaie” (< lat. fundamentum), mur “zid de piatr” (< lat. murus), ptul “podin” (< lat. *patubulum = patibulum), tind “încpere la intrarea caselor rneti” (< lat. *tenda); obiecte i unelte casnice: cpstru “parte din harnaament” (< lat. capistrum), ching “curea” (< lat. *clinga = cingula), cân “vas de lemn” (< lat. catinum), cuc “linguroi” (< lat. caucus), ciutur “gleat” (< lat. pop. *cytola); buctrie: curast “laptele din primele zile dup ftare” (< lat. colostra), miin “provizii de cereale” (< lat. *messionare), moare “saramur” (< lat. moria), murs “miere amestecat cu ap” (< lat. (aqua) mulsa), su “grsime animal” (< lat. sebum); industria textil casnic: caier “mnunchi de lân” (< lat. *caiulus), canur “fire de lân” (< lat. cannula), scoar “cerg” (< lat. scortea), i “partea rzboiului de esut” (< lat. licia), spat “pies la rzboiul de esut” (< lat. spatha), tiar, tear “rzboi de esut” (< lat. tela); agricultur: aratru “plug de lemn” (< lat. aratrum), arie “locul unde se treier grâul” (< lat. area), iugr “unitate de msur” (< lat. iugerum), peminte “pmânt” (< lat. panimentum), vipt “recolt “ (< lat. victus); pstorit: celar “cmar de la stân” (< lat. cellarium), frambiat “oaie cu lâna crea” (< lat. fimbriatus), staul “adpost
30 H. Daicoviciu, 1972: 378, dup Vraciu, 1980: 75. 31 I.I. Russu, 1981: 130. 32 G. Brâncu, 1983: 177. 33 În raport cu lexicul limbii române, cuvintele motenite din limba latin au o pondere de circa 20%.
16
pentru oi” (< lat. stab(u)lum), pcurar (< lat. pecorarius); relief, ape: agest “vreascuri la gura unei ape” (< lat. aggestum), cursur “curs de ap” (< lat. cursura), muncel “munte sau deal mic” (< lat. monticcellus), runc “loc despdurit” (< lat. runcus), slcet “desi” (< lat. salicetum), vâltoare “vârtej” (< lat. *voltoria); faun: arete “berbece” (< lat. ariesetis = arietem), grui “cocor” (< lat. grusis), junc “bou tânr” (< lat. juvencus), noaten “miel sau mioar pân în vârsta de doi ani” (< lat. annotinus), pecuin “oaie cu lapte” (< lat. pecuina), strig “pasre de noapte” (< lat. striga); flor: ai “usturoi” (< lat. allium), calce “plant erbacee” (< lat. calx, calcis), cucurbt “dovleac” (< lat. cucurbita), curechi “varz” (< lat. *colic(u)lus = cauliculus), jugastru “arbore cu lemn alb” (< lat. *jugaster), princ “mei” (< lat. panicum); magie: fapt “farmec, vraj” (< lat. factum), meresân “prevestire” (< lat. malesanum), pus “farmec, vraj” (< lat. pus); religie : botejune “srbtoarea propriu-zis a botezului” (< lat. *baptidioiunem), câlegi “intervalul de timp între dou posturi” (< lat. caseum ligat), rozar “mtnii” (< lat. rosarium).
Stratul slav. Primele valuri de slavi au atins mai întâi Basarabia i nordul Moldovei, apoi lunca Siretului i câmpiile de sud, în a doua jumtate a mileniului I. “Prin sec. al VI-lea, din grupul de slavi ce se îndrepta spre Slovacia s-au infiltrat grupuri mai mici în Maramure”34.
Se apreciaz c “influena slav în limba român nu s-a exercitat înainte de sec. IX-X”35. Argumentele se refer la analiza transformrilor fonetice specifice celor mai vechi împrumuturi slave în limba român (v. Ptru, 1969).
În acest context, se poate afirma c împrumuturile din slav au ptruns “în perioada limbii române comune” i au fost rspândite pe întreg teritoriul lingvistic daco-român. Dup o prim etap de bilingvism, procesul s-a încheiat prin asimilarea slavilor36. În opinia unor cercettori, asimilarea s-a produs tocmai din motivul pentru care btinaii au renunat în mare msur la propria limb, în favoarea limbii latine: “Slavii au învat românete pentru c limba român participa la prestigiul civilizaiei romanice”37.
Bilingvismul este responsabil de crearea unui strat slav semnificativ de toponime i antroponime în limba român, dar i apelative care, cu timpul, au ptruns în vocabularul de baz al acesteia.
De menionat faptul c influena slav asupra limbii române s-a exercitat atât ca urmare a contactului direct, a convieuirii dintre români i slavi, cât i datorit utilizrii limbii slavone în administraie, diplomaie i biseric.
Ponderea împrumuturilor din limba slav (veche)38, din totalul cuvintelor cu circulaie regional din judeul Maramure, este de circa 5%. Câteva exemple: îmbrcminte: ndrag “pantaloni” (< sl. nadragy), obdeal “cârp” (< sl. objalo), râz “hain uzat” (< vsl. riza), sugn “rochie” (< sl. sukno); locui, gospodrie: coni “co pentru albine” (< sl. košnica), gradite “gard din lemn” (< sl. gradište), ocol “curte” (< sl. okol), vârdin “cumpn de fântân” (< sl. vrdina); unelte i obiecte casnice:
34 Istoria României, 2007: 101. 35 Idem: 105. 36 Tratat, 1984: 642. 37 Rosetti, dup ILR, 1978: 89. 38 În raport cu lexicul limbii române, cuvintele împrumutate din limba slav au o pondere de
circa 8%.
17
blid “strachin” (< sl. bliud), bold “ac” (< sl. bodl), corman “cârm” (< sl. krma, krmilo), mier “unitate de msur” (< sl. mjerica), opai “lamp” (< sl. opajec), rzlog “prjin” (< sl. razlog); buctrie: izvarni “zr” (< sl. zavariti), mied “miere de albine cu ap” (< sl. med), ujin “masa servit ctre sear” (< sl. uina), uncrop “ap fiart” (< sl. ukrop); agricultura: cobil “partea plugului pe care st grindeiul” (< sl. kobyla), mejd “rzor” (< sl. meda), postat “bucat dintr-o suprafa de teren cultivat” (< sl. postat); pstorit: colib (< sl. koliba), rscol “sâmbr” (< vsl. raskol), sâmbr “întovrire a proprietarilor de oi” (< sl. smbr); categorii i funcii sociale: gloab “tax, amend” (< sl. globa), gloat “mulime” (< sl. glota), nedeie “târguri de vite” (< sl. nedelja), plas “veche împrire administrativ” (< sl. plasa), sobor “adunare” (< sl. sbor), stolnic “dregtor” (< vsl. stolnik), voievod (< vsl. vojevoda); relief: branite “pdure în care este interzis tierea copacilor” (< sl. branište), hârtoap “groap” (< sl. vrtp), obcin “coam de deal” (< sl. obina), plai “drum de munte”(< sl. plai), prislop “pas” (< sl. prslop); zpodie “strâmtoare” (< sl. zapod); ape: gâlm “izbuc” (< vsl. chlm), produh “copc” (< sl. produh), rstoac “ap curgtoare mic” (< sl. *rastok), slatin “ap srat” (< sl. slatina), topli “izvor de ap cald” (< sl. toplica); faun: breb “castor” (< sl. bebr), gadin “animal slbatic” (< sl. gadin), gali “pasre de curte” (< sl. galica); flor: lpu “specie de salvie” (< sl. lopuš), ludu “bostan” (< sl. ludaja), potbal “brustur” (< vsl. podbiel), rogoz “plant erbacee” (< sl. rogoz), tis “arbore din familia coniferelor” (< sl. tisa); magie: gromovnic “carte popular de prevestire a viitorului” (< sl. gromovn), moroi “strigoi” (< sl. mora), potc “puterea de a deochia” (< sl. potka), vâlfâ “duh, zân” (< sl. vluchva); religie: agne “parte a prescurnicerului” (< sl. agnici), capite “sinagog” (< sl. kapište), litie “rugciunea ce se face la miezul nopii” (< sl. litija), molitv “rugciune înainte de spovedanie” (< sl. molitva), pomelnic “list” (< vsl. pomnnik), troi “rstignire” (< vsl. troica).
Stratul maghiar. La mijlocul secolului al IX-lea, maghiarii emigreaz din stepa euroasiatic, iar în anul 862 trec Carpaii (prin Ucraina) i se stabilesc în Moravia Magna (aproximativ teritoriul de azi al Ungariei). Regii maghiari ajung în Maramure i nordul Transilvaniei atrai de vânatul bogat din pdurile din zon, iar ulterior au descoperit zcmintele de sare din perimetrul Ocna-ugatag–Cotiui, precum i minele de neferoase din bazinul Baia Mare–Baia-Sprie. Ulterior, au decis s colonizeze regiunea cu germani i maghiari, pentru o exploatare eficient a resurselor din zon. “Venirea maghiarilor în aceste locuri se petrece începând cu sfâritul secolului al XIII-lea. Aceti coloniti regali ptrund în depresiunea Maramureului i în câteva centre din nordul Transilvaniei”39. Regiunea s-a aflat sub dominaie maghiar începând cu secolul al XIV-lea.
Influena asupra lexicului s-a datorat, atât factorului politic, administrativ i militar, cât i convieuirii populaiei autohtone cu grupurile de coloniti maghiari i urmaii acestora, pe parcursul a apte secole. De aceea, în majoritatea graiurilor transilvnene, elementele împrumutate din limba maghiar au cea mai mare frecven i reprezint cea mai mare cantitate40. De remarcat, totui, faptul c acestea s-au fixat preponderent în zona regionalismelor. Influena limbii maghiare la nivel dialectal41 se manifest prin faptul c dentalele t, d, urmate de vocale prepalatale se rostesc palatal, devenind t', d'.
39 Mirescu, 2006: 24. 40 Gh. Radu, 1970. 41 Tratat, 1985: 654.
18
În Maramure, la recensmântul din 2002, erau 46.291 de etnici maghiari, reprezentând 9,1% din populaia judeului, iar la recensmântul din 2011, s-au înregistrat 34.781 de etnici maghiari (7,5%). Localitile în care predomin populaia maghiar sunt: Arduzel, Coltu, Berchez, Dmcueni, Biu, Câmpulung la Tisa, Cotiui i Piatra; de asemenea, exist o populaie reprezentativ (dar minoritar) de etnici maghiari în oraele importante (Baia Mare, Baia-Sprie, Sighetul Marmaiei, Seini, Târgu-Lpu, Ocna-ugatag i Ulmeni).
Ponderea împrumuturilor din limba maghiar42, din totalul cuvintelor cu circulaie regional din judeul Maramure, este de circa 10%. Câteva exemple: îmbrcminte, accesorii: baron “catifea” (< magh. barsony), buic “veston” (< magh. bujka), bumb “nasture” (< magh. gömb, gomb), ceaps “podoab” (< magh. csapsza), fodor “pliu” (< magh. fodor), gati “izmene” (< magh. gatya), pindileu “fust” (< magh. pendely), tac “geant” (< magh. taska); locui, anexe: gbna “depozit, cmar” (< magh. gabonas), sinalu “opron” (< magh. szenallo), târna “pridvorul casei” (< magh. tornac); obiecte i unelte casnice: canceu “can mare pentru lichide” (< magh. kanczo), coarc “co de nuiele” (< magh. kosarka), ilu “nicoval mare” (< magh. üll), sob “instalaie de înclzit” (< magh. szoba), talger “farfurie” (< magh. talgyer); buctrie: ciurigu “prjituri” (< magh. csöröge), cociune “piftie” (< magh. kocsonya), guia “mâncare cu cartofi i carne” (< magh. gulyas), hrica “orez” (< magh. rizskasa), ilistu “drojdie” (< magh. elesztö), levee “sup cu carne de pui” (< magh. leves), pancov “gogoa” (< magh. panko); categorii i funcii sociale: chize “vtaf al cetei feciorilor” (< magh. kezes), grof “nobil maghiar” (< magh. grof), jeler “ran care muncea pe pmânturile nobililor” (< magh. zsellér), neme “nobil” (< magh. nemes); administraie: achiu “ajutor de jurat” (< magh. esküdt), biru “primar rural” (< magh. biro), pan “subprefect” (< magh. span, ispan); armat: adeu “tun” (< magh. agyu), borneu “rani militar” (< magh. borju), cprar “caporal” (< magh. káprár), ctan “soldat, militar” (< magh. katona), flint “puc” (< magh. flinta), talpo “infanterist” (< magh. talpas); relief, ape: aroc “anul de pe marginea drumului” (< magh. árok), ciurgu “uvoi” (< magh. csurgo), dâmb “deal” (< magh. domb), glod “noroi, mâl” (< magh. galad), pust “step” (< magh. puszta), tu “lac, balt” (< magh. to); faun: helge “nevstuic” (< magh. hölgy), guz “obolan, cârti” (< magh. güzü), mtie “gai” (< magh. matyas), sarc “coofan” (< magh. szarka); flor: aca “salcâm” (< magh. akac), aghistan “castan” (< magh. gesztenye), baraboi “cartof” (< magh. baraboly), boreu “mazre” (< magh. borsó), maiv “mucat” (< magh. malyva), nad “trestie” (< magh. nád), porodic “tomat” (< magh. paradicsom).
Stratul ucrainean. Numii ruteni (dup uzanele austriece), rusini sau rui carpatici, huuli (în Bucovina), ucrainenii sunt considerai ramur a slavilor de est, dei, dup unii autori, ar fi mai degrab urmai ai slavilor nordici – “fizionomia i sonoritile lingvistice, particularitile graiurilor galiciene coexistând cu dialectele boikoviene, populaia venind în Maramure, atât din Transcarpatia, cât i din Ucraina Pricarpatic, dar pare-se c în aceste zone au venit dinspre nord”43. Aceast ipotez este întrit i de faptul c la grania de nord-vest a Maramureului “s-a aezat o populaie venit dinspre Lituania, condus de Teodor Koriatovici, cneaz lituanian, învins de cneazul
42 În raport cu lexicul limbii române, cuvintele împrumutate din limba maghiar au o pondere de
circa 2%. 43 Viovan, 2001: 14.
19
lituanian Vitold”44. Chiar dac primele contacte între populaia român i ucrainean “dateaz de
prin veacul al XII-lea, dac nu i mai înainte”45, în general se accept c primul val de ucraineni ptrunde dinspre Galiia, în Maramure, nu mai repede de secolul XIII-XIV. Prima atestare documentar dateaz din secolul al XIV-lea, când se menioneaz numele râului Ruscova.
Istoricul Al. Filipacu (1940) apreciaz c venirea rutenilor este strâns legat de desclecatul voievodului Bogdan (1359) i depopularea inutului Bereg i Ung. În acest context s-ar fi stabilit în zon Teodor Koriatovici cu 40.000 de ruteni, dup ce au fost alungai de lituanieni. De-aici, voievodul Ioan de Rozavlea a adus câteva familii de ruteni, pe care le-a colonizat “de-a lungul vii, numit dup ei, Apa Rusului, unde au întemeiat satele ruteneti i iobgeti Poienile de sub Munte, Repedea i Ruscova”46. Cert este c în secolul al XIV-lea “se aflau în Maramure doar câteva sute de ruteni”47.
Al doilea val se declaneaz undeva pe la jumtatea secolului al XV-lea, când nobilii români din satele din dreapta Tisei “au început s-i aduc pe domeniile lor iobagi ruteni din Bereg, care în 1489 aveau deja un preot rutean48. În aceste condiii au ptruns rutenii în comunitile româneti de pe Valea Tisei (Lunca la Tisa, Bocicoi, Crciuneti, Virmort - azi Tisa -, Câmpulung la Tisa, Remei).
Prof. I. Petrovai (2007) consider c a existat i un al treilea val de ucraineni ce au migrat spre Maramure începând cu secolul al XVII-lea. Acetia “populeaz valea inferioar a râului Vieu, întemeind satele Crasna i Valea Vieului, care alctuiesc în prezent comuna Bistra”. Fenomenul a fost favorizat de anexarea Galiiei (regiunea în care s-au stabilit rutenii condui de Koriatovici, în secolul al XIV-lea) la Imperiul Habsburgic, ceea ce înseamn c nu a existat grani între acest inut, Maramure i Transilvania. În aceste condiii, la începutul secolului al XX-lea, regiunea din dreapta Tisei este “inundat de ruteni”.
Tache Papahagi constata, în 1925, c se exercit o “intens influen lexical rutean în graiul maramureean, dup cum, pe de alt parte, putem constata o influen nord-româneasc în graiul rutean”. Din punct de vedere dialectal, interferena e evident: “Influena ucrainean a afectat atât lexicul, cât i sistemul fonetic din Maramureul istoric: africatele , din limba comun se pronun mai dur, , , iar vocalele e, i urmtoare devin , respectiv î: r, r. S-a opinat c fenomenul de durificare s-a petrecut sub influena foneticii ucrainene” 49 . Ca urmare a acestor contacte lingvistice este socotit i “palatalizarea labialelor f, v la s, z: sir, zin, pentru fir, vin”50.
La nivelul judeului Maramure, la recensmântul din 2002, erau 34.026 de etnici ucraineni, reprezentând 6,7% din populaia judeului; iar la recensmântul din 2011, s-au înregistrat 31.234 de etnici ucraineni (6,8%). Pe teritoriul actualului jude Maramure exist, în prezent, mai multe localiti în care predomin populaia ucrainean: Bistra, Bocicoiul Mare, Poienile de sub Munte, Remei, Repedea, Rona de
44 Ibidem. 45 Ibidem. 46 Al. Filipacu, 1940: 58-59; v. i Viovan, 2001: 44. 47 Radu Popa, 1970: 55. 48 Filipacu, 1940: 59. 49 Ptru, 1958, dup Tratat, 1984: 647. 50 Idem.
20
Sus, Ruscova etc. Ponderea împrumuturilor din limba ucrainean 51 , din totalul cuvintelor cu
circulaie regional din judeul Maramure, este de circa 2,8%. Câteva exemple: îmbrcminte, accesorii: cum “cciul” (< ucr. kuma), stan “partea inferioar a cmii” (< ucr. stan), suman “hain lung” (< ucr. sukman), zadie “catrin” (cf. ucr. zady); locui, anexe: cotei “coar” (< ucr. kosili), cuhn “buctrie” (< ucr. kuhnja), oboroc “opron” (< ucr. uborok); obiecte i unelte casnice: antal “butoi” (< ucr. antal), batc “nicoval mic” (< ucr. babka), cocioarv “vtrai” (< ucr. koerha), cujelc “furc de tors” (< ucr. kyelka), hrebinc “perie” (< ucr. hrebinka), poloboc “butoi” (< ucr. polubok), rzvalc “sucitoare” (< ucr. razvalka), tarni “a din lemn” (< ucr. tarnyc'a); buctrie: chisli “bor de trâe” (< ucr. kyselyca), cir “terci” (< ucr. yr), haluc “sarma” (< ucr. galuška), smti “lapte prins” (< ucr. samokiša); categorii i funcii sociale: crainic “vestitor” (< ucr. krajnik), druc “domnioar de onoare” (< ucr. druka), staroste “persoan care conduce ceremonia nunii” (< ucr. starosta); relief, ape: delni “fâie îngust i lung de teren” (cf. ucr. dil'nyc'a), dubite “pdure de stejari” (< ucr. dubište), ierug “teren mltinos” (< ucr. jaruga), plis “ap adânc” (< ucr. pleso), porih “prag de buteni” (< ucr. porig), solite “teren srat” (< ucr. solyše), zaton “trectoare” (< ucr. zaton); faun: gotc “curc” (< ucr. gotka), nevisc “nevstuic” (< ucr. nevistka), pajur “acvil de munte” (< ucr. paera), truc “curc” (< ucr. truška); flor: brbnoc “saschiu” (< ucr. bervinok), harbuz “dovleac” (< ucr. harbuz), hric “plant alimentar” (< ucr. hrecka), odolean “valerian” (< ucr. odoljan), rostopasc “calce mare” (< ucr. rostopast').
Stratul german. Primii coloniti de etnie german au fost aezai în Maramure la dispoziia Casei regale maghiare. O dovad în acest sens este o diplom din 26 aprilie 1328, prin care regele acord privilegii colonitilor germani din oraele Visc, Hust, Teceu i Câmpulung, “scoându-i de sub autoritatea organelor administrative locale”52. Tot în secolul al XIV-lea este atestat prezena colonitilor germani în cetatea Rivulus Dominarum (Baia Mare), când autoritile locale menioneaz c cererea acordrii de liberti se face “...în numele tuturor orenilor i oaspeilor notri”53. Se apreciaz c în aceast perioad mai muli mineri din Saxonia au fost angajai la minele din Baia Mare, Baia-Sprie, Ocna-ugatag, dar i în Vieu sau Bora - fr s asistm îns la un proces masiv de colonizare.
În secolul al XVIII-lea, colonizarea vabilor (“Schwabenzüge”) are loc în trei etape, numite terezian, josefin i carolin. Primul grup de coloniti a sosit în timpul împrtesei Maria Tereza (1740-1780), înfiinând “centre forestiere pentru exploatarea pdurilor aparinând Erariului (Fiscului)” la Frasin, Rahu, Mocra German, Vieul de Sus i Bora Handal54. A doua etap a avut loc în anul 1785, când împratul Iosif al II- lea a aezat “10 familii germane la Sighet, 7 la Câmpulung i 16 la Hust”55. O parte dintre ei, stabilii în zona Vieu, au provenit din Munii Tatra, din localitatea Zips (de unde denumirea de iperi).
51 În raport cu lexicul limbii române, cuvintele împrumutate din limba ucrainean au o pondere
de circa 0,8%. 52 Filipacu, 1940: 44. 53 Document din 1347, Arhivele Statului, filiala Baia Mare, dup Monografia, 1972: 130. 54 Filipacu, 1940: 134. 55 Idem: 135.
21
În perioada interbelic, “iperii (urmaii colonitilor de etnie german stabilii în zona Vieu) numrau peste 3.000 de suflete; la sfâritul secolului al XX-lea ei s-au rrit foarte mult, iar în urma emigrrilor masive în Germania, comunitatea lor din Maramureul Istoric este pe cale de dispariie” 56 . În judeul Maramure, la recensmântul din 2002, erau 1.954 de etnici germani, reprezentând 0,4% din populaia judeului, iar la recensmântul din 2011 s-au înregistrat 1.075 de etnici germani (0,2%), cei mai muli stabilii în Vieul de Sus, în Baia Mare i Poienile de sub Munte.
De la aceast populaie, maramureenii au împrumutat un lexic legat mai cu seam de chestiuni administrative, militare sau termeni ce defineau obiecte i unelte importate de coloniti i cu care populaia autohton nu era familiarizat. Câteva exemple: îmbrcminte, accesorii: laibr “vest scurt” (< ss. leibel), roc “suman” (< germ. Rock), spener “veston scurt” (< germ. Spenzer), stru “buchet de flori” (< germ. Strauβ), trimflu “ciorap” (< germ. Strumpf); locui, anexe, gospodrie: bloder “cuptor” (cf. germ. Bratröhre), chedren “dulpior” (< germ. Kredenz), opron “oboroc” (< germ. Schoppen), pais “cmar” (< germ. Speise), por “sob” (< germ. Sparherd), ur “construcie anex” (< germ. dial. Schur); minerit: fistu “ciocan folosit în min” (< germ. Fäustel, Füstel), hamer “ciocan” (< germ. Hammer), hont “vagonet din lemn” (< germ. Hund), lut “plan înclinat lâng teampuri” (< germ. Lutte), ort “abataj” (< germ. Ort), staigr “maistru miner” (< germ. Steiger), aitroc “unealt folosit la alegerea aurului” (< germ. (Ab)scheidetrog), lag “galerie” (< germ. Schlag), teamp “instalaie pentru concasarea minereurilor” (< germ. Stampf), tiol “galerie de min” (< germ. Stollen), ut “durata unei zile de lucru a unui miner” (< germ. Schicht); butinrit, prelucrarea lemnului: abrict “cuit rotativ” (< germ. Abrichter), clup “compas” (< germ. Kluppe), fot “scândur” (< germ. Pfosten), gater “utilaj de debitat cherestea” (< germ. Gatter), iler “unealt folosit la decojitul trunchiurilor” (< germ. Schäler); categorii i funcii sociale: boacter “paznic de noapte” (< germ. Wächter), comitat “unitate administrativ-teritorial” (< germ. Komitat), creiar “moned de argint” (< germ. Kreuzer), handal “partea mai întrit a unui orel” (< germ. Handal), vexel “poli contractual” (< germ. Wechsel); armat: bagnet “baionet” (< germ. Bajonett), comiz “pâine cazon” (< germ. Kommis), decung “tranee” (< germ. Deckung), festung “cetate întrit” (< germ. Festung), filer “sergent” (< germ. Führer), gled “ir de soldai” (< germ. Glied), ibung “manevr sau instrucie militar” (< germ. Übung), pruuc “traist pe care o purtau soldaii” (< germ. Brotsack), rgut “recrut” (< germ. Rekrut), lboc “santinel” (< germ. Schildwache).
* Stadiul la care s-au aflat graiurile în momentul înregistrrii pentru prezenta
lucrare corespunde cu sfâritul secolului al XIX-lea, pân la începutul secolului al XXI- lea. Îns, trebuie precizat faptul c majoritatea termenilor au fcut parte din fondul activ al graiurilor maramureene i nord-transilvnene doar pân în primele decenii din a doua jumtate a secolului al XX-lea, dup care s-a înregistrat un proces accelerat de alunecare spre fondul pasiv a unor regionalisme.
Gârdani,(Csua din deal), ianuarie 2021
56 Petrovai, 2007
23
A
a, prep. (înv.) La: “M duc sara la fântân / Cu gleile a mân” (Bârlea, 1924, II: 357). – Lat. ad “la” (MDA).
abáte, abat, v.t.r. 1. (t.) A aduna, a strânge, a direciona: “i p-acela l-o mânat / S-abat oile-n sat. / Când oile le-abtea / Ei mare lege-i fcea” (Len- ghel, 1985: 220). 2. (r.) A se aduna, a se însoi; a se cstori. – Lat. abbattere (DER, DEX). Cuv. rom. > sb. abati “a devia” (DER).
abtút, -, abtui, -te, adj. Strâns, adunat. – Din abate.
ábor, abori, s.m. (dial.) Abur, vápor de ap; boare. – Cuv. autohton (Has- deu, Philippide, Rosetti, Russu, Brân- cu, Vraciu, Miklosich, Cihac); cf. alb. avull “abure” (MDA).
aborí, aboresc, v.t. (înv.) A inhala. – Din abor, var. dial. a lui abur.
aborî, aborsc, (oborî), v.t. (reg.; înv.) 1. A doborî, a drâma, a rsturna. 2. A ucide, a nimici. – Var. a lui oborî (ineanu).
abort, -, aborâi, -te, adj. (reg.) Doborât, ucis. – Din aborî.
abrác, abracuri, s.n. (reg.) Amestec de trâe, grune i ovz. Aliment cu mare valoare energetic i nutritiv, folosit de maramureeni pentru hrana animalelor din gospodrie. – Din magh. abrak “nutre, ovz” (DLRM).
abrcá, v.t. (reg.) A da abrac animalelor: “P când io m-oi însura / P tine te-oi abrca / Cu grâu rou vân-
turat” (Antologie, 1980: 84). – Din abrac.
abrcát, -, abrcai, -te, adj. (reg.) Hrnit cu abrac: “Rabd i tu ne- abrcat, / Cum rabd i eu ne-nsurat” (Antologie, 1980: 84). – Din abrca.
abríct, abricturi, s.n. (reg.) Cuit rotativ acionat electric, utilizat la operaiunea de jiluire a scândurilor (se monteaz pe masa de la circular). – Din germ. Abricht(hobel) “rindea” (Fril).
abiguí, abiguiesc, vb. tranz, r. - 1. A lovi, a plesni. 2. A se turmenta, a se chercheli; a se îmbta. – Et. nec. (MDA).
abiguít, -, abiguii, -te, adj. 1. Lovit. 2. Turmentat; beat. – Din abigui.
abua¹, (bua), interj. Îndemn de a se liniti, a adormi: “Abua, bua, bua, / Abua cu mmuca” (Antologie, 1980: 151). – Form onomatopeic (MDA); probabil cuv. autohton (Brâncu, 1983).
abuá², v.t.r. A legna, a (se) mol- comi, a adormi (pe cineva): “Abua cu mmuca, / C mama te-a abua” (Anto- logie, 1980: 151). – Din abua¹.
aburá, (abori), v.i. (înv.) 1. A adia, a sufla lin: “Vântu-i aboré, / Poamele-i cocé” (Biliu, 1996: 88). 2. A respira, a rsufla, a scoate aburi: “Boii-o prins a abura” (Memoria, 2001: 112). – Din abur (MDA).
abzíce, abzic, v.t. (rar) A refuza, a renuna (la ceva): “…iar Miclea a abzis de dreptul su la jumtatea moiei
24
Dorozlofalva (Doroslu)” (Mihaly, 1900: 496, dipl. 208). – Din lat. abdicere (DN, 1986).
acár, adv. (reg.) Mcar, cel puin; barem. – Din magh. akár (MDA).
acastu, acastau, acasti, (acstu), s.n. (reg., înv.) 1. Spânzurtoare: “În acel loc au fost ridicate acastaule, unde erau spânzurai cei care se revoltau...” (Memoria, 2004-bis: 1.290). 2. Furc. În timpul Revoluiei de la 1848, în Chioar funcionau “tribunale pe dealul Dura (între Baia Mare i Tuii- Mgheru), unde erau spânzurtori cu 8 acastau, la pod la Ctlina cu 12 acastau; alte spânzurtori s-au aflat la Bontieni, la Berchez (cu 8 furci), între Ciolt i Buteasa, între Buteasa i Boiul Mare, pe dealul Mesteacnului cu 8 pân la 12 furci” (Chioar, 1983: 39). 3. Punct de observaie construit din lemn i amplasat pe înlimi: “În vârful dealului a fost o cruce i un mare punct de observaie (acastau din lemn)” (Gârdani, 2007: 130). 4. Loc special amenajat pentru potcovirea vitelor cornute, unde se bag capul vitelor i sunt legate cu lan sau funie. 5. Copil tânr care se car peste tot, fr fric, punându-i viaa în pericol. (top.) Dealul Acastilor (în Odeti, zona Co- dru); Acastau, deal în Cupeni (zona Lpu); La Acasti (Fereti, Maram. Istoric); Acasti, teren situat în crucile drumurilor, în Rohia (zona Lpu). “Ma- ramureul i, în general, Ardealul cu- noate multe toponime de acest fel, ele pstrând amintirea unor practici dure de lichidare a celor care se opuneau stpânirii (dar i a rufctorilor) prin spânzurare” (Viovan, 2008). – Din magh. akasztó “care atârn; actoare, spânzurtoare” (DER).
acá, acai, s.m. (ac, arca, alar) (reg.) Arbore cu flori albe, mirositoare, dispuse în ciorchine; salcâm (Robinia pseudacacia): “Pân-ncal cellalt / Floare de aca / Soarele-i la scptat, /
Floare de aca” (Biliu, 2015: 93). (med. pop.) Florile uscate i sfrâmate se puneau pe rnile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nduelii i durerilor de piept. Mierea de salcâm era folosit pentru calmarea tusei, în afeciuni gas- trice i în tratamentul nevrozelor. – Din magh. akác “salcâm” (DEX).
acaiós, -oas, acaioi, -oase, adj. (reg.) 1. Argos. 2. Necuvincios: “…i purtarea lui fa de mai mari e acaioas” (Câmpeanu, 2016; doc. din 1911). – Din aca “salcâm” (referitor la faptul c tulpina acestui arbore e plin de spini) + suf. -os.
acstu, s.n. v. acastu (“spânzur- toare”).
acá, ac, v.t.r. A (se) aga; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare (MDA).
acát, -, acai, -te, adj. Suspendat, atârnat. – Din aca.
aclí, aclesc, v.r. (reg.) A se aga, a se prinde (de ceva): “î cu câl te-oi pârjoli, / î-n faa lui Ion nu ti-i mai acli” (teco, 1990: 74). – Din aca + suf. -li (Fril).
aciciúca, (aiciuca, aicica), adv. Aici, în acest loc: “…stai s mai povestim aciciuca” (Biliu, 1999: 190). – Form diminutiv din aci (acice + -uc + -a) (Fril).
aciuá, aciuez, v.r. A-i gsi refugiul, a se adposti: “Aciu-te cu mama…” (Crâncu, 2013). – Lat. *accubiliare (CDDE; DEX); lat. *accellare (Philippi- de, Scriban).
aclintí, aclintesc, v.t. (reg., înv.) 1. A atinge. 2. A mica. 3. A deranja. – Din a- (protetic) + clinti, cf. acufunda, adrâma etc.
aclintít, -, aclintii, -te, adj. (reg., înv.) Atins, micat. – Din aclinti.
acolisí, v.r. v. acolisî. acolisî, acolissc, (acolisi), v.r.
(reg.) 1. A se prinde, a se apuca. 2. A se aga de cineva, a se ine de capul
25
cuiva. 3. A se cptui, a se însura: “De tri ai umblu-a peî, / Da' nu m pot acolisî, / C n-o fost i nici nu este / i frumoas i cu zestre” (Memoria, 2004: 1.148). – Din ngr. ekóllissa “a se lipi” (DER, DEX).
acolisât, -, acolisâi, -te, adj. (reg.) Prins, agat. – Din acolisî.
acolúca, adv. (fam.) Acolo: “Era pod aici (...) i treceam acoluca” (Grai. rom., 2000). – Form diminutiv de la acolo (acolo + -uc + -a) (Fril).
acopermnt, acoperminte, s.n. 1. Adpost, acoperi. 2. Capac (la lulea). – Din lat. co(o)perimentum “înveli, capac” (ineanu, 1929); din acoperi + suf. ()mânt (DLRM, DEX).
acreál, acreli, s.f. Zrul de pe brânz, lsat la fermentat i folosit în prepararea supelor acre; conciat. – Din acri + suf. -eal (DLRM).
acriár, acriari, s.m. (reg.; înv.) Persoan care prepar acri; “care face acri de mâncat” (Papahagi, 1925). – Din acri + suf. -ar (MDA).
acrí, acrie, s.f. 1. (reg.) Fiertur de prune. 2. Coacz (Ribes nigrum, Ribes rubrum). – Din acru + suf. -i (MDA).
acufundá, acufund, v.t. (reg.) A cufunda, a afunda, a scufunda. – Din a- (protetic) + cufunda.
acufundát, -, acufundai, -te, adj. Scufundat. – Din acufunda.
acufundós, -oas, acufundoi, - oase, adj. Adânc. – Din acufunda + suf. -os.
acurát, adv. (înv.) Negreit, întoc- mai. – Din germ. akkurat “îngrijit, corect, scrupulos” (Scriban, MDA).
adlí, adlesc, v.t. (reg.) 1. A îndupleca, a aduce (pe cineva) pe o anumit cale. 2. A convinge: “L-o adlit pân la urm” (Biliu, 2002: 389). – Et. nec.
adlít, -, adlii, -te, adj. (reg.) Înduplecat, convins. – Din adli.
adpá, adap, adp, v.t. A da ap la animale. – Lat. adaquare “a stropi; a adpa” (MDA).
adpát, -, adpai, -te, adj. Care a but ap. – Din adpa.
adptóare, adptori, s.f. Jgheab sau vas care servete la adparea animalelor; valu. – Din adpa + suf. - toare.
adrâmá, adrâm, v.t. (reg.) A drâma, a rsturna, a doborî: “În spate mi s-o aruncat, / La pmânt m-o adrâmat” (Memoria, 2001: 45). – Din a- (protetic) + drâma.
adrâmát, -, adrâmai, -te, adj. Drâmat, rsturnat. – Din adrâma.
advsî, advsesc, (advsi), v.r. (reg.; înv.) 1. A se îmbolnvi (din cauza farmecelor): “Apoi am auzit cum l-o adus p sus, de Crciun, cum l-o advsât i l-o bolnvit” (Biliu, 2001: 261). 2. A se stinge, a se prbui, a se istovi: “Pcurarii au fiecare câte 100- 200 oi în grij, despre care trebuie s tie a da seam dac se advssc” (Morariu, 1937: 185). – Din magh. ada- veszni “a risipi, a disprea” (NDU, MDA).
adeág, s.n. v. ageag (“argil”). adegós, -oas, adegoi, -oase,
(dial. ad'egos), adj. (reg.) Argilos, lutos. (top.) Drumul de la Adegoi, în Tuii- Mgheru (Crâncu, 2013: 33). În jumtatea de nord a Trans. i Maram. (ALR, s.n., vol. I, h. 11). – Din adeag + suf. -os.
adestín, s.m. v. aghistan (“castan”). adestín, s.f. v. aghistin (“casta-
n”). adéu, adeuri, adeau, (hadeu), s.n.
(reg.; înv.) Tun, arm de artilerie: “Tt din ad'eau puca” (Papahagi, 1925: 214). – Din magh. ágyú “tun” (DER).
adézm, s.f. v. aghiazm (“ap sfin- it”).
adiázm, s.f. v. aghiazm. adictélea, adv. (pop.) Adic. – Din
adic + te + le-a (DEX, MDA).
26
adimánt, adimante, (adiman, aghi- mant), s.n. (reg.) Diamant, piatr preioas: “C-o gândit c va lua zgarda, c aceie-i de ad'imant i cine tie cât de scump-i...” (Biliu, 1999: 140). – Var. a lui adamant “diamant” (DER, DEX).
adínte, adv. (reg.) Adineaori, cu puin timp înainte, de curând: “Po mere tot p-acolo / Dac n-ai râs ad'inte” (D. Pop, 1978: 152). – Lat. ad-de-ante (Scriban).
adistín, s.f. v. aghistin (“casta- n”).
adumbrá, (adumbri), v.t.r. (reg.) 1. A face umbr, a umbri. 2. A se odihni la umbr: “S vd pretinii la rând, / Cum mrg t' p drum cântând, / Iar mândrile la urm, / S vad unde-i adumbr” (Biliu, 2006: 111). – Lat. adumbrare “a umbri, a aeza la umbr” (DEX).
adumbrát, -, adumbrai, -te, (adumbrit), adj. (reg.) Umbrit. – Din adumbra.
adumbrí, v.t.r. v. adumbra. adurmucá, adurmuc, v.i. (reg.) A
adormi. – Et. nec. (MDA). adurmucát, -, adurmucai, -te, adj.
(reg.) Adormit. – Din adurmuca. adurní, v.i. (dial.) 1. A adormi: “... s-
au srutat, s-au îmbroat i-apoi au adurnit fericii” (Biliu-Dncu, 2005: 237). 2. A muri: “De când tu -ai adurn'it / Iarb verde n-am pscut” (Papahagi, 1925: 238). – Lat. addormire.
adurnít, -, adurnii, -te, adj. (dial.) Adormit, moleit, vlguit. (onom.) Adurnitu, porecl frecvent. – Din adurni.
adustúr, adusturi, s.f. (înv.) Faptul de a aduce, de a atrage ceva sau pe cineva, într-un anumit mediu
sau spaiu, prin mijloace magice (cu broasca, cu argintul viu etc.); fctur; opus aruncturii. – Din adus + suf. - tur (DER, MDA).
aérlea, adv. v. airlea (“în alt parte”).
afúnd, -, afunzi, -de, adj., adv. Adânc, ptrunztor: “...îl bag într-un somn atâta de afund, c nu sâmete nimic” (Biliu-Dncu, 2005: 108). – Din afunda sau lat. ad fundum (Farca, 2009); din a + fund (DLRM, Scriban).
afurisénie, afurisenii, s.f. Blestem. – Din afurisi + suf. -enie, dup v.sl. zaklin, -anie (DLRM, DEX).
agst, s.n. v. agest. agâmbá, agâmb, v.t.r. (reg., înv.) A
(se) strâmba; a (se) încovoia, a curba. – Lat. *aggimbare (de la *gimbus “de- formare”) “a se îndoi, a se cocoa” (DER); din a- (protetic) + lat. gambare (MDA).
agâmbát, -, agâmbai, -te, adj. (reg.) Strâmb, încovoiat. – Din agâmba.
agé, interj. (reg.) Cuvânt pstoresc cu care se alung oile i caprele: “Age, oache!” (Glosar, 1928). – Et. nes.
ageág, ageaguri, (ad'iag, adeag, ajag), s.n. (reg.) 1. Lut, pmânt negru, argil: “De-a mânca negru pmânt / Vou musai s v cânt. / De-a mânca negru ageag, / Vou musai s v trag” (iplea, 1906: 507). Doar în jumtatea de nord a Trans. (ALR, 1956: 11) i în Maram. din dreapta Tisei, în var. ajag. 2. Teren agricol: “Ce-i mai trebuie atâta ageag, c nu-l poate lucra nici cât îl are?” (Hovrea, 2016: 10). – Din magh. agyag “lut” (iplea, 1906).
agést, agesturi, (agst, agest), s.n. (reg.) 1. Îngrmdire de pietri, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealt rea. 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri. 4. “Ast i se spune unei femei lenee, neglijente” (Giuleti). 5. Vorbe de ocar pentru om ru: “taci, m, agestule!” (ALRRM, 1973: 679). – Lat. aggestum “întritur, fortificaie” (CDDE, Scriban, DEX).
aghimánt, s.n. v. adimant (“diamant”).
aghistán, aghistani, (aghistin, adistin, adestin, gastan, ghistin), s.m. (reg.) 1. Arbore de origine meditera-
27
nean, cu fructe comestibile; castan (Castanea Sativa). 2. Castan slbatic (Aesculus hippocastanum L.), numit i castan porcesc sau castanul calului. – Din magh. gesztenye(fa) “castan” (MDA).
aghistin, aghistine, (aghistan, adestin, adistin), s.f. (reg.) Fructul castanului: “Frunz verde de-adistine, / Zis-o mândru ct mine: / - Hai, mândr, s trim bine...” (Biliu, 2006: 177). – Din aghistan “castan”; din magh. gesztenye (Galdi, dup DER).
agiutorá, v.t. v. ajutora. aglíc, aglici, s.f. Plant erbacee;
ciuboica-cucului, âa-vacii (Primula elatior Hill). – Din tc. aklik “albea”, cf. bg. aglika, srb. jaglika (DER, MDA).
agné, agnei, s.m. 1. Partea prescurnicerului cu monogramele lui Iisus Hristos (IC XC HN KA), care se aplic pe prescur. 2. Bucat de prescur din care se taie anafura pentru împrtanie. – Din sl. agnc “miel” (DER, DEX, MDA).
agodá, v.t. v. agodi (“a atepta”). agodí, agodesc, (agoda, cagodi,
ogodi), v.t. (reg.) A atepta (pe cineva): “De bun sam am agodit s ne aduc Dumnezu rumânii, ca s ne scoat din tte necazurile i durerile” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. ugod “a atepta, a omeni, a cinsti” (DLRM); din sl. ugoditi (Densusianu); din magh. aggod (MDA).
agodít, -, agodii, -te, adj. (reg.) Ateptat. – Din agodi.
agorî, agorsc, v.t. (reg.) A surpa, a da jos. – Et. nec. (MDA).
agorît, -, agorâi, -te, adj. (reg.) Surpat. – Din agorî.
agráte, agrti, s.f. (reg.; înv.) Colivie pentru psri cânttoare; galisc, ca- lisc, cuc. – Et. nec.
agraciá, agraciez, v.t. (liv., înv.) A ierta; a graia: “Regele Sigismund agraciaz pe Stanislau (…) i lu- absolv de nota proscripiunei la care a fost judecat…” (Mihaly, 1900: 148; dipl.
63). – Din a- (protetic) + gracia (var. a lui graia).
agraciát, -, agraciai, -te, adj. (liv., înv.) Iertat. – Din agracia.
agrí, agriesc, v.t. (reg.) 1. A avertiza, a preveni: “De pstorul de pe Rotunda îi plcea i zânei i de multe ori zâna l-a agrit s nu mearg la fete” (Biliu-Dncu, 2005:130). 2. A interpela (pe cineva), a se adresa cuiva: “Preedintele composesoratului îi agr- iete cu cuvintele Cinstii boieri!” (Bâr- lea, 1924: 462). – Din a- + gri, cf. germ. reden - anreden / sprechen - ansprechen (DEX, DER).
agríre, agriri, s.f. (reg., înv.) Cuvântare: “…v vei afla mângâiai prin aceast agrire…” (Koman, 1937: 29; 1878). – Din agri.
agrít, -, agrii, -te, adj. (reg.) 1. Avertizat. 2. Interpelat. – Din agri.
agrí, agrii, (agriar), s.m. Arbust cu ramuri spinoase i fructe comestibile, dulci-acrioare (Ribes grossu- laria): “Noi am avut un rând de agriari...” (Biliu, 1999: 134); bobi. (top.) Agri, fânae în Vadul Izei. (onom.) Agrian, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. egres “agri” (DEX, DER).
agriár, s.m. v. agri. ágru, s.n. (arh.) Pmânt, teren
agricol: “Pârlog, agru nelucrat” (Mihaly, 1900: 711, dipl. 292). Atestat în Trans., pân la sf. sec. al XIX-lea. – Lat. ager, agri “ogor, câmp, arin” (Pucariu, CADE, dup DER; MDA).
agudurá, v.r. v. gudura. ahlí, ahlesc, v.i. (reg.) A face
vânt, a sufla peste, a aâa (focul): “Când a început s se aprind focul, se ahle un pt'ic cu cciula î d par, î s face foc” (C.C., 1979). – Et. nec., posibil o creaie expresiv.
ahlít, -, ahlii, -te, adj. (reg.) (despre foc) Aâat. – Din ahli.
ai¹, s.m. (reg.; bot.) Usturoi (Allium sativum). (med. pop.) Utilizat în
28
tratamentul bolilor infecioase, afeciuni pulmonare i hipertensiune arterial: “i dac ai ai, e bine s-l ai la tine, dar s ai ai de vârvuri” (Biliu, 1999: 204). (mag.) Talisman împotriva strigoilor i a spiritelor malefice: “În sara de Anul Nou, când o însrat, am uns cu ai, am fcut cruce p prag i p blnile de la ui, la cas i la grajd, s nu s apropie necureniile” (Memoria, 2001: 12). – Lat. allium “usturoi” (DER, MDA).
ai², s.m., pl. (pop.) Ani. – Din an, ani. ai³, interj. Vai: “Ai de mine i de
mine...” (Crâncu, 2013). – Din vai. aicíca, adv. v. aciciuca. aiciúca, adv. v. aciciuca. aiésta, aiásta, (aista, ista), pron.
dem. (pop.) Acesta: “C nu se face s m aplec pân la pmânt, s ridic numai o bucat de fier ru, pentru ista fier ru” (Biliu, 1999: 361). – Lat. ad + istum (MDA).
ainstít, s.n. (reg., înv.) Lemnul care unete pereii laterali ai unei cie. – Din germ. Einstütze (Gh. Pop, 1971).
aíre, adv. v. airlea. airílea, adv. v. airlea. aírlea, (airea, aire, aerlea, airilea),
adv. (reg.) Altundeva, într-un alt loc, în alt parte, aiurea: “Nimeni nu o poate fura, s o duc aire...” (însemnare din 1784 pe o carte bisericeasc, dup Dariu Pop, 1938: 46); “... apoi diavolul se ducea în alt parte, pân' pduri, airlea” (Biliu, 1999: 387). Atestat i în Maram. din dreapta Tisei, în var. airea. – Cf. aiurea.
aít, -, aii, -te, adj. (reg.) Condi- mentat cu usturoi. Psti aite = dup ce s-au strecurat pstile fierte, se mai pârgluiesc cu ceap prjit i mujdei (Faiciuc, 2008: 273). – Din ai “a usturoia”.
aitúr, aituri, s.f. (reg.) Rcitur, piftie; cociune. Fiertur din cartilagiul oaselor de porc, care se pune în farfurii, la rcit (în cmar sau în camera unde nu se face foc) i se condimenteaz cu
usturoi (ai), boia de ardei dulce i piper; se prepar, de regul, dup tierea porcului i se consum în preajma Cr- ciunului sau dup srbtorile de iarn. – Din ai “a usturoia” + suf. -(i)tur (Fril).
aiú, aiuuri, s.m. (reg.) Narcis (Narcissus); cocoar. – Din ai “usturoi” + suf. -u.
ajág, s.n. v. adeág. ajutorá, ajutorez, (agiutora,
agiutori), v.t. (înv.) A ajuta: “…i noi înc am agiutorat cu cât ne-am îndurat…” (Dariu Pop, 1938: 13). – Din ajutor (DLRM, DEX).
ajutorát, -, ajutorai, -te, adj. (înv.) Ajutat, sprijinit. – Din ajutora.
alác, s.n. Specie de grâu rezistent, cultivat în regiunile muntoase (Triticum monococcum): “Cu cunun de alac / ti lumea c -o fost drag” (D. Pop, 1978: 214); “Alacu are ap ca orzu. Îl smnau toamna i-l îmblteau cu îmblciu, ca grâul. Îl ddeau la porci, la gini” (Memoria, 2003). (top.) Alac, teren arabil i fânae în Rohia; Alacu, deal în Moisei; Alac, top. în Oara de Jos i fânae în Scel. – Din magh. alakor (Densusianu, DEX), dar în magh. este cuvânt strin (Drganu, dup DER); pentru anumite toponime, Lo- oni (2006: 25) propune: din prep. a + lac; cuv. autohton (Hasdeu, Philippide); “credem c suntem în faa unui cuvânt vechi, de substrat” (Viovan, 2005).
aláci, alace, adj. (Capr) jumtate alb, jumtate neagr. Atestat i în Maram. din dreapta Tisei, în var. alac, cu acelai sens. – Din tc. alaça “pestri” (Scriban, DER, MDA).
alála (în loc. adv.) Alala în sus = piepti; a merge alala-n sus = a urca piepti un deal abrupt. (top.) Alala în sus, deal în Bogdan-Vod, pant în Rozavlea i ieu (Viovan, 2005). – Et. nec.
29
aláltmâni, adv. Peste dou zile, poimâine. – Din alalt (aialalt; cealalt) + mâine.
alá¹, alae, alauri, s.n. (reg.) Bu- tur alcoolic în amestec (de regul, lichior cu rom). – Probabil der. din alaci “amestecat, împestriat”.
alá², alae, s.n. (reg.; înv.) 1. Schel de zidrie. Termen general în Maram. Istoric, în prezent ieit din uz; cu acest sens, atestat i în Maram. din dreapta Tisei, în zona Lpu i în toat Trans. 2. Scânduri aezate pe o parte a urii, pe care se pune la uscat fân sau psti (în zona Lpu). – Din magh. állás (DA).
albeá, s.f. (med. pop. veter.) Boal care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afeciuni. Pentru tratare se piseaz zahr sau sare care, printr-o eav, se sufl în ochi. Atestat i în Maram. din dreapta Tisei cu sensul de “cataract”. – Din lat. *albitia, -am (CDDA); din alb + suf. -ea.
albené, adj. v. albine. albiné, albinea, (albene), adj.
(ref. la prul oamenilor) Blond; galbân, alb, albu. “Albene i se spune celui care se pomdeaz i e foarte blond” (ALRRM, 1969). – Din alb + suf. -ine (MDA).
albú, albue, s.f. Varietate de prune galbene, rotunde, foarte dulci, care se coc în luna iulie; sunt folosite, de regul, pentru producerea buturilor alcoolice. – Din albu.
alcám, alcamuri, s.n. (înv., reg.) 1. Viclenie. 2. Amabilitate (farnic). – Din magh. alkalom “prilej, ocazie” (DER, MDA).
alczi, alczesc, (alchezi, alczî), v.t.r. (reg.; înv.) A se tocmi; a face o înelegere cu cineva, înaintea încheierii unei afaceri sau tranzacii: “Nu tiu ce fac cu casele alea vechi, da' umbl strinii înnebunii s le alczeasc”
(Ana Bud, 72 ani; Breb; 2013). – Et. nes., cf. alctui (MDA).
alczít, -, alczii, -te, (alczât), adj. (reg.) Negociat, tocmit. – Din alczi.
alcér, s.n. v. arcer. aldmá, aldmauri, s.n. (reg.)
Butur de cinste în urma unei vânzri sau cumprri; cinste ce se face în urma unui târg: “Ca s n-o spuie-n sat / C a dat un aldma” (Bârlea, 1924: 297). Practic ritual de întrire a unui protocol, pact, tratat; de obicei, aldmaul îl d cumprtorul, “ca s aib noroc la ce a dobândit”. – Din magh. áldomás “cinstire; osp” (DER, MDA).
alduí, alduiesc, v.t. 1. A bi- necuvânta. 2. (fig.) A lovi, a plesni (pe cineva). – Din magh. áldani “a binecuvânta” (DER, MDA).
alduít, -, alduii, -te, adj. 1. Binecuvântat. 2. (fig.) Lovit. – Din aldui.
aleán, aleanuri, s.n., adv. (reg.; înv.) 1. Durere sufleteasc, necaz, întristare. 2. Dor, melancolie. 3. Dumnie, ur, vrjmie, pic: “Dou fete fac alean / Pentr-un fir de mghiran” (Bârlea, 1924, I:

Documents

DORIN ȘTEF Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din