Universitatea de stat din Republica Moldova

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA ,, DREPT CONSTITU IONAL’Ț ’

Tema : Teoria Constitu iei ț

Profesor Coordonator:

A. Sosna

Student:

Cebotarescu Cristina

Chișinău

-2016-

Planul Defini ia Constitu ieiț ț

Elaborarea i adoptarea Constitu ieiș ț

Suspendarea i abrogarea ș Constitu ieiț

Modificarea Constitu ieiț

Suprema ia Constitu ieiț ț

Controlul constitu ionalită ii legilorț ț

Notiunea de control al constitu ionalta ii legilorț ț

Notiunea de control al constitu ionalitătii legilorț

Definiția Constituției

În istoria omenirii, începând cu secolul al XVIII-lea, s-a impus CONSTITUŢIA ca lege fundamentala a unui stat. Constitutia reflecta, în primul rând, noua conceptie despre guvernare care a dus la prabusirea absolutismului monarhic, conceptie potrivit careia suveranitatea apartine natiunii, iar reprezentantii acesteia o pot exercita numai în conformitate cu un sistem strict de reguli, si în special cu respectarea libertatii individuale.

            În secolul al XVIII conceptul de "Constitutie" a fost înteles într-o  viziune larga, ce excede acceptiunea juridica si anume, ca o realitate politica si statala ce se identifica cu societatea respectiva. Aceasta pentru ca, în constitutie sunt consacrate, ca manifestare suprema a vointei nationale, principiile fundamentale ale întregii vieti economice, politice, sociale si juridice, principii derivate din valorile fundamentale pe care statul trebuie sa le apere si sa le promoveze. Iata de ce, adoptarea constitutiei a devenit un important eveniment politic, social si juridic în viata statelor moderne. Rezulta ca, notiunea de Constitutie se refera la un fenomen complex, cu fatete filozofice, sociologice, politice si juridice, fenomen care a fost denumit constitutionalism.

            Cuvântul "constitutie" provine din limba latina, atât de la substantivul constitutio, cât si de la verbulconstituo,ere, care au mai multe semnificatii, în speta însemnând "a orândui", "a aseza cu temei". În antichitatea romana, constitutio, sub aspect tehnico-juridic desemna fie o lege (constitutiile imperiale), fie un complex de legi care reglementau diferite domenii de organizare si activitate a statului, denumite si legi fundamentale.

Cu timpul, începe sa fie preferata expresia "constitutie" pentru a desemna legile de organizare a statului, ca legi fundamentale, aparând la un moment dat, ideea unei singure legi fundamentale. Aceasta idee se desavârseste în secolul al XVIII-lea (secolul luminilor), când lupta împotriva absolutismului monarhic face necesara adoptarea uneiCarte fundamentale care sa fixeze drepturile cetatenilor si "regulile jocului" referitoare la putere. Aceasta va fi Constitutia, care definind regulile fundamentale de functionare a statului si garantând drepturile fundamentale ale cetatenilor, apare ca o "bariera" în calea arbitrariului puterii.

Subliniem faptul ca întotdeauna o constitutie va avea o încarcatura politica dictata de prezenta si echilibrul unor forte politice, precum si de fluctuatia raporturilor dintre ele.

            Conceptia juridica actuala asupra constitutiei se poate exprima în doua sensuri diferite: în sens material    si în sens  formal.

     

3

  În sens material , (dupa obiectul, materia reglementarii) constitutia este ansamblul normelorfundamentale care

a)       reglementeaza relatiile sociale privind constituirea, competenta si functionarea organelor de stat;

b)       consfinteste, mai mult sau mai putin explicit, principiile sistemului social;

c)       consacra si garanteaza drepturile cetatenilor, mai mult sau mai putin detaliat, în functie de realitatile existente în diferitele tari în momentul adoptarii constitutiei, precum si obligatiile fundamentale ale cetatenilor.

    

     În sens formal ,   constitutia este ansamblul reglementarilor, indiferent de obiect:

a)     elaborate în scris;

b)      de un organ anume constituit (adunarea constituanta);

c)      potrivit unei proceduri specifice, de o exigenta deosebita.

Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei stabilitatea si forta juridica suprema.

            Utilizarea unilaterala a acestor criterii, conduce la definitii unilaterale, care nu exprima suficient de corect fenomenul. Astfel, singur, criteriul formal exclude posibilitatea existentei unor norme constitutionale sau chiar a unor constitutii nescrise, ceea ce contravine realitatii. La rândul sau, criteriul material, aplicat pur si simplu, nu asigurasuprematia constitutiei asupra legii ordinare.

4

Elaborarea și adoptarea Constituției    În legatura cu  elaborarea si adoptarea constitutiei prima problema  care

se pune este de a sti cine esteputerea constituanta sau în alti termeni, de a stabili  care este  organul îndrituit sa elaboreze  si sa adopte constitutia . Practica statelor demonstreaza  ca aceasta putere  se poate prezenta în  doua moduri: Putere constituanta originara   si putere constituanta instituita sau derivata.

            A. Puterea constituanta originara

            Puterea constituanta originara este o putere primara, care creaza o noua ordine de drept, ca expresie a unei noi conceptii filosofice si politice. Ea este forma de manifestare a puterii constituante atunci:

-          cînd apare un stat nou

-          cînd se produce o revolutie care înlatura sistemul existent  pentru a-l  înlocui cu altul nou.

            Constituirea si manifestarea unei asemenea puteri implica rezolvarea a doua probleme de o complexitate practica deosebita: prima - determinarea titularului puterii constituante originare,  si a doua - legitimitatea operei sale constitutionale.

            I. În legatura cu prima problema, doctrina apreciaza ca titularul puterii constituante originare este conducerea grupului care a creat statul sau care a înfaptuit revolutia , avînd ca obiectiv , printre altele , instituirea unei noi ordini politico-juridice.

            II. Legitimitatea operei constitutionale, adica atitudinea  corpului social de a  recunoaste si accepta constitutia elaborata de cei ce si-au asumat puterea constituanta originara, este determinata de însusi faptul istoric savîrsit. Cu alte cuvinte, în aceasta situatie, se transforma un fapt istoric într-o noua ordine de drept.

            B. Puterea constitutanta instituita sau derivata

            Este acea putere constituanta a carei organizare si functionare sunt stabilite printr-o constitutie preexistenta. O astfel de putere nu va avea posibilitatea de a adopta o noua constitutie, ci numai de a o revizui pe cea existenta. Ea este deci o putere conditionata prin reguli constitutionale prestabilite, atât cu privire la organizareasi functionarea ei, cât si cu privire la prerogative.

            Analiza elaborarii si adoptarii constitutiei se axeaza pe trei elemente principale:

            a) cine are initiativa elaborarii constitutiei ?

            b) cine este puterea constituanta, autoritatea competenta   sa o elaboreze si sa o adopte   ?

            c) care modul de adoptare ?

           

5

 Folosind aceste elemente drept criterii de clasificare, vom identifica trei procedee de elaborare si adoptare a constitutiei:

            1) Procedeul monocratic;

            2) Procedeul democratic;

            3) Procedeele mixte.

            Procedeul monocratic conduce la asa-numita constitutie acordata sau Carta concedata. Aceasta este o constitutie acordata de monarh, ca stapân absolut, supusilor sai. În acest caz initiativa si puterea constituanta apartin regelui. Doctrina apreciaza ca acesta este cel mai rudimentar procedeu de adoptare a constitutiei si ca apartine istoriei. Ex. Constitutia franceza acordata de Ludovic al XVIII-lea, în 1814.

         

 Procedeul democratic conduce la asa-numita constitutie conventie. În acest caz, initiativa apartine fortelor politice care întruchipeaza, la momentul respectiv, ideea de drept si de justitie si este opera unei adunari reprezentative special constituite, denumita conventie sau adunare constituanta. Denumirea "conventie" exprima acordul intervenit între membrii societatii, pentru a-si desemna reprezentantii care sa elaboreze si sa adopte constitutia.

În acest caz, avem de-a face cu o adunare reprezentativa suprema, întrucât ea stabileste competentele puterilor statului, inclusiv ale parlamentului. Constitutia conventie este o inventie americana. Începând cu prima constitutie scrisa din 1776 (Constitutia statului Virginia), constitutiile statelor federate americane, precum si Constitutia Statelor Unite ale Americii au fost operele conventiilor.

Constitutia-conventie a cunoscut perfectionari succesive, de la aparitia ei si pâna în prezent. Astfel, observându-se la un moment dat ca daca Adunarea constituanta poate hotarî suveran, ea poate intra în dezacord cu cei care au ales-o, s-a adus corectivul referendumului. Aceasta înseamna ca, dupa adoptarea ei de catre conventie, cu majoritate calificata, constitutia este supusa ratificarii populare. De regula, constitutia intra în vigoare pe data referendumului, evident daca rezultatul acestuia este favorabil, fara a mai fi necesara promulgarea de catre seful statului. Exemplu de astfel de constitutie: Constitutia româna din 1991, revizuita în 2003.

            În ceea ce priveste procedeele mixte se disting doua categorii:

            1) combinatia monocratie - democratia directa;

            2) combinatia monocratie - democratie reprezentativa.

         

6

   1) În primul caz se obtin asa-numitele constitutii Statut sau plebiscitare. Initiativa acestor constitutii apartine monarhului, puterea constituanta, de asemenea, însa  cu amendamentul acceptarii de catre popor prin plebiscit. Puterea monarhului se manifesta si prin faptul ca intrarea în vigoare se face prin sanctiune regala. Exista doua diferente esentiale între referendum si plebiscit, desi, în materie adoptarii constitutiei, ambele reprezinta o modalitate de consultare a cetatenilor. În cadrul plebiscitului însa, spre deosebire de referendum, nu se poate vorbi de o vointa a reala a întregii natiunii, deoarece pe de o parte poporul, este reprezentat printr-un corp electoral restrâns, iar pe de alta parte acest corp electoral este controlat de monarh, fiind practic pus în situatia de a accepta vointa acestuia. Exemplu : Constitutia dictaturii regale din România, supusa plebiscitului din 24 februarie 1938.

  2) Combinatia monocratie - democratie reprezentativa a produs asa-numitele constitutii pact.  Constitutia pact este rezultatul unui acord dintre rege si parlament, considerat ca reprezentant al poporului. De regula, clauzele acestui pact, care exprima o diminuare a puterii regale în favoarea parlamentului, au fost impuse monarhului dupa anumite miscari revendicative sau cu ocazia ocuparii unui tron vacant. Exemple : Constitutia Frantei din 1830, când Louis Phillippe d'Orleans este chemat pe tronul vacant, iar acesta accepta Charta propusa de Parlament ; Constitutia României din 1866.

7

Suspendarea și abrogarea Constituției

            Istoria omenirii a demonstrat aparitia, în viata statelor, a unor perioade de criza grava, adica de disfunctie, de perturbare importanta a functionarii sistemului social. În aceste situatii, statul trebuie sa faca fata unor dificultati exceptionale. Pentru a le surmonta, se impune sacrificarea libertatii, caracteristica starii de normalitate, sub imperiul necesitatii.

Mai precis, daca în conditii normale cerintele vietii sociale pot fi si trebuie solutionate cu respectarea tuturor drepturilor constitutionale ale cetatenilor, în situatiile de criza grava a sistemului social, când se pune problema salvarii de la colaps, guvernarea trebuie sa poata lua cu eficacitate maxima si în timp util masurile adecvate, ceea ce presupune îngradirea libertatilor cetatenesti. Rezulta ca, pentru surmontarea situatiilor de criza grava este nevoie de o ordine publica ce se caracterizeaza prin reducerea drepturilor constitutionale si prin concentrarea puterii.

Evident, acest mod de guvernare nedemocratic trebuie sa fie acceptat de corpul social. Acesta trebuie sa fie animat de vointa de a mentine regimul statal existent cu pretul unor sacrificii, si de convingerea ca, acest regim poate fi salvat doar prin utilizarea temporara a unei puteri de comanda.

Iata, deci, în ce termeni se pune problema suspendarii constitutiei. Suspendarea constitutiei semnifica încetarea, pe o perioada de timp   determinata , a efectelor tuturor sau doar a unora dintre prevederile constitutionale.Indiferent de faptul ca unele constitutii permit, altele interzic posibilitatea suspendarii, iar o alta categorie nu contin prevederi de acest gen, practica a demonstrat ca în anumite perioade de criza, în fapt, suspendarea se produce. Constitutiile se suspenda prin proclamarea starii de urgenta, de necesitate, de asediu sau de razboi, ori prin lovituri de stat sau revolutii. Precizam ca, nu toate suspendarile de constitutii corespund realmente necesitatii salvarii nationale. Istoria cunoaste destule cazuri cînd suspendarea s-a produs doar ca urmare a luptelor pentru acapararea puterii.

            În ceea ce priveste abrogarea constitutiei, aceasta semnifica încetarea   definitiva   a efectelor unei constitutii si se produce prin aparitia unei noi constitutii.

8

Modificarea Constituției Fiind un rezultat al evolutiei istorice, constitutia nu se poate situa în afara

istoriei, transformarile istorice determinând, în mod necesar, transformari ale constitutiei. În acelasi timp, întrucât reprezinta o reforma profunda, constitutia are nevoie de timp pentru a-si produce efectele, de unde necesitatea stabilitatii ei.

            O parte dintre constitutionalisti, si puterile constituante au manifestat preocupari deosebite pentru a asigura constitutiei o cât mai mare stabilitate în timp. S-a manifestat însa si conceptia opusa, care apreciaza capacitatea constitutiei de a se adapta la schimbari, ca o necesitatea fireasca. Rezultatul a fost aparitia unor constitutii bazate pe conceptii de stabilitate diferite. S-a ajuns astfel,  la clasificarea constitutiilor, dupa criteriul stabilitatii, în : suple (flexibile) si rigide.

            Initial, s-a considerat ca supletea este caracteristica numai constitutiilor cutumiare, constitutiile scrise fiind rigide prin definitie.

            Fenomenul constitutional a aratat însa ca singura, forma de exprimare nu poate caracteriza pe deplin flexibilitatea constitutiei si atunci s-a recurs la o departajare bazata pe 3 considerente:

            - cine poate avea initiativa revizuirii constitutiei;

            - cine are dreptul sa o modifice;

            - care este procedura de revizuire.

            S-a convenit ca, daca o constitutie se modifica în acelasi mod ca si legile ordinare, atunci ea este supla, iar daca revizuirea se face printr-un procedeu special, diferit, în sensul de mai exigent, decât pentru legile ordinare, atunci constitutia este rigida.

O constitutie rigida este cea care se modifica printr-o procedura mai exigenta decât procedura prin care se modifica legile obisnuite dintr-un sistem de drept dat - si nu o constitutie care se modifica mai greu.

O constitutie supla este cea care se modifica prin aceleasi proceduri ca si legile obisnuite din respectivul sistem de drept.

Ambele prezinta avantaje si inconveniente. Constitutiile rigide subliniaza valoarea si autoritatea Constitutiei promovînd un sistem de valori în cadrul caruia o schimbare constitutionala trebuie efectuata întotdeauna în anumite forme. Aceasta are o deosebita importanta în planul valorilor politice, dar cere timp si desfasurarea mai multor operatiuni la mai multe nivele.

Sistemul constitutiilor flexibile faciliteaza revizuirea, dar punând pe picior de egalitate constitutiile cu legile ordinare - dilueaza semnificatia constitutiei, a valorii sale de lege fundamentala.

Procedeele de rigidizare utilizate în textul constitutiilor sunt de doua feluri:

            A. Interdictii:

           

9

 I) dispozitii care interzic la modul absolut, pentru totdeauna, modificarea anumitor prevederi ale constitutiei. O asemenea încercare de rigidizare a fost criticata în doctrina considerându-se ca valoarea unor astfel de prevederi este nula, caci puterea constituanta de astazi nu are nici o putere limitativa asupra puterii constituante de mâine.Exemple : Constitutia franceza din 1884 stipula ca forma republicana de guvernamânt nu poate face obiectul revizuirii. Aceeasi prevedere o regasim si în Constitutia Româna din 1991.

            II) dispozitii care interzic modificarea constitutiei pentru o anumita perioada de timp prestabilita. Exemplu : Constitutia franceza de la 1791 interzicea orice propunere de modificare pe timpul primelor doua legislaturi - ceea ce însemna 4 ani; Constitutia americana de la 1787 prevedea ca nici o modificare nu putea fi adusa pe o perioada de 21 de ani.

            III) dispozitii care interzic modificarea constitutiei în anumite situatii. Exemplu : Constitutia franceza din 1946 a stabilit ca nici o procedura de revizuire nu poate fi folosita în caz de ocupatie a tarii de catre forte straine.

            B. Dispozitii care stabilesc procedura speciala de modificare a constitutiei, având în vedere reglementarea initiativei si a competentei de modificare a constitutiei. Exemplu : Constitutia franceza din 1958 (în vigoare si în prezent) prevede la art.89 ca initiativa revizuirii apartine Presedintelui Republicii, la propunerea primului ministru, precum si membrilor parlamentului. Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie votat în termeni identici, cu majoritate simpla, atât de Adunarea Nationala cât si de Senat.

            Pentru a vedea relativitatea eficientei practice a procedeelor de rigidizare, atunci când constitutia nu este corelata cu realitatea sociala, vom prezenta exemplul Constitutiei franceze din 1791. Aceasta prevedea o procedura de revizuire extrem de complicata care necesita, în cel mai bun caz, 10 ani. În realitate, aceasta constitutie a durat 10 luni si jumatare. Continuând exemplificarea, aratam ca, în ciuda procedeelor complicate de rigidizare utilizate, istoria constitutionala a Frantei a consemnat, în perioada 1791-1944, un numar de 15 constitutii, perioade lipsite de constitutie si o constitutie care nu a fost aplicata niciodata (cea din 1793). În acest rastimp, Franta a cunoscut nu numai o varietate, dar si o alternanta de regimuri politice: monarhie, regimuri dictatoriale, republica.

            Din cele prezentate, reiese ca, rigidizarea formala nu conduce, ea singura, la stabilitate. Esentiale ramîn receptarea Constitutiei de catre societate si stabilitatea sociala.

            În functie de realitatile tarii, constitutia va trebui sa cuprinda reglementari privind initiativa, competenta si procedura de revizuire

suficient de exigente, pentru a conferi constitutiei suprematia asupra legii ordinare si stabilitatea necesara pentru inducerea reformei, dar care, în acelasi timp, sa faca posibila modificarea constitutiei în situatiile în care se manifesta schimbari importante sub aspect economic si ideologic, cu o amploare semnificativa, sub aspect social.

10

Supremația Constituției  Principiul suprematiei constitutiei este una dintre cuceririrle cele mai

importante ale dreptului constituional modern[21]. În virtutea pozitiei sale din vârful piramidei actelor juridice Constitutia exercita o influenta hotarâtoare asupra elaborarii si fundamentarii întregului sistem legislativ.

Constitutia revizuita consacra expres principiul suprematiei în art. 1 alin. 5[22], generând în acest fel supralegalitatea constitutionala, astfel încât legea exprima vointa generala numai cu respectarea normei constitutionale.În sens larg si constitutia este o lege, dar nu o lege oarecare.

Alegînd drept criterii: obiectul de reglementare, procedura de adoptare, modificare sau abrogare, precum siforta     juridica , vom clasifica legile în trei categorii[23]:

1. legi constitutionale

2. legi organice;

3. legi ordinare.

Precizam ca, aceasta clasificare este proprie sistemului de drept romano-german, caracteristic Europei continentale. În sistemul de drept anglo-saxon, legile au aceeasi forta juridica, chiar daca sunt de importantadiferita.

            1)Legile constitutionale.

            a) Din punct de vedere al obiectului de reglementare,    legile constitutionale se refera la instituirea, organizarea si  exercitarea puterii. Altfel spus, ele cuprind regulile privind guvernarea (determinarea autoritatilorînvestite cu puterea publica si a modului lor de desemnare sau constituire, repartizarea si, implicit, delimitarea competentelor între aceste autoritati, stabilirea formelor si mecanismelor de adoptare a deciziilor).

Sub acest aspect, constitutia nu fixeaza doar cadrul si procedura impuse guvernantilor, ci determina si "breviarul"  problemelor care fac obiectul guvernarii, adica specifica "materia" guvernarii. Pentru a limita puterea guvernantilor, constitutia sau legea constitutionala consfiinteste, implicit sau

explicit, principiile vietii sociale din tara respectiva si cuprinde reglementarea, de principiu sau detaliata, a drepturilor, libertatilor si îndatoririlor fundamentale ale cetatenilor. Toate acestea reprezinta expresia culturii, a sistemului de valori, în ultima instanta, pe care se sprijina sistemul politic si juridic al statului respectiv. Celelalte legi, chiar daca reglementeaza asemenea aspecte, detaliaza doar prescriptiile constitutionale si se subordoneaza cu totul acestora.

            b) Din punct de vedere formal, legea constitutionla este supusa, de regula, altor rigori de adoptare sau modificare decât legile ordinare. Ea urmeaza o procedura speciala proprie. Acesta este criteriul distinctiv cel mai usor de sesizat.

            c) Din punct de vedere al fortei juridice, legea constitutionala este superioara tuturor celorlalte legi, ceea ce atrage stricta aliniere a întregului edificiu normativ la ceea ce stabileste legea constitutionala.

           

11

 2)Legile organice Acestea sunt o categorie intermediara între legile constitutionale si cele ordinare.

            De regula, ele au ca obiect de reglementare domeniile expres prevazute de Constitutie (de ex. sistemul electoral, organizarea justitiei, organizarea administratiei publice). Textul Constitutiei precizeaza tipurile de legi pe care le poate adopta Parlamentul României în art. 72. Sunt enumerate mai multe relatii sociale a caror reglementare trebuie facuta prin lege organica. Acesta nu epuizeaza însa domeniul rezervat legii organice.

Printr-o interpretare sistematica a articolelor Constitutiei se pot identifica si alte domenii în care legea organica este cea care trebuie sa intervina. Pentru identificarea acestora Constitutia utilizeaza doua procedee :

1. cel direct, de nominalizare în alt text decât cel al art. 72 a relatiilor sociale a caror reglementare se realizeaza prin lege organica, de ex art. 5 alin. 1 relativ la cetatenie ;

2. interpretare sistematica a mai multor dispozitii constitutionale - art. 44 alin. 1 relativ la dreptul de proprietate raportat la art. 72 alin 3 lit. k, regimul juridic al proprietatii si mostenirii.

Prin însumarea acestor procedee Constitutia stabileste un domeniu rezervat legii organice destul de vast chiar daca limitat doar la materiile expres enumerate în art. 72 alin. 3, precum si la alte articlole în care se prevede expres ca domeniul respectiv este reglementat prin lege organica.

Procedura lor de adoptare difera de cea a legilor ordinare, fiind mai pretentioasa, fara a se situa, însa, la nivelul de exigenta al procedurii de adoptare a legilor constitutionale. Legea organica are o forta juridica inferioara constitutiei, dar superioara legii ordinare.

            3)Legile ordinare Sunt toate celelalte legi adoptate de puterea legiuitoare, în baza prerogativelor sale deliberative obisnuite.

Analizând cele de mai înainte rezulta urmatoarele:

a)     criteriul material (continutul reglementarii) se repercuteaza asupra procedurii de adoptare a legilor, adica asupracriteriului formal. Relatiile sociale considerate importante de adunarea constituanta trebuie reglementate la nivel primar printr-o procedura speciala, mai dificila decât cea utilizata pentru reglementarea primara a relatiilor sociala apreciate de aceeasi adunare constituanta drept mai putin importante pentru societatea constituita în stat.

b)     criteriul clasificarii este în consecinta unul exclusiv subiectiv, care depinde de vointa adunarii constituante la un moment dat si care poate fi schimbat de puterea constituanta derivata.

Referitor la forta juridica a actelor normative în România (Constitutie, legi organice, legi ordinare, ordonante ale guvernului, hotarâri ale guvernului, acte ale administratiei publice centrale si locale), facem urmatoarea observatie: pe masura ce scade sfera destinatarilor, scade proportional si forta juridica.

            

12

Atât literatura de specialitate cât si opinia publica percep suprematia constitutiei ca o axioma sacra si intangibila. Suprematia constitutiei înseamna ca aceasta se afla în vârful piramidei actelor normative, pozitie detinuta, din urmatoarele considerente:

            - legitimeaza puterea;

            - confera autoritate guvernantilor si fixeaza cadrul în care acestia o pot exercita ;

            - determina functiile si atributiile ce revin autoritatilor publice;

            - dirijeaza, la modul esential, raporturile dintre autoritatile publice, precum si dintre acestea si cetateni, consacrând drepturile si îndatoririle fundamentale;

            - indica sensul, scopul activitatii statale, adica valorile sociale (ideologice, politice, economice) pe care statul se întemeiaza si pe care le serveste;

            - reprezinta fundamentul si garantia esentiala a ordinii de drept;

            -  este, în ultima instanta, reperul decisiv pentru aprecierea validitatii tuturor actelor si faptelor juridice.

13

Controlul constituționalității legilor Notiunea de control al constitutionalitatii legilor

Pentru ca suprematia constitutiei sa devina realitate, nu este suficient sa fie proclamata, ea trebuie si garantata. Astfel a aparut necesitatea controlului constitutionalitatii legilor, adica a verificarii conformitatii lor cu constitutia, dupa o procedura bine definita, si a sanctionarii eventualelor abateri.

S-a pus însa problema: cine sa exercite acest control? O prima posibilitate ar fi ca acest control sa fie exercitat chiar de Parlament. Dar în acest fel se ajunge la confuziunea judecatorului cu partea, ceea ce, în principiu, exclude, de fapt, controlul. O alta posibilitate ar fi exercitarea controlului de un organ exterior Parlamentului. Dar, teoretic, este greu de admis, întrucât da impresia ca acest organ s-ar situa deasupra Parlamentului. Care au fost si sunt, totusi, solutiile practice?

 Modalitatile controlului de constitutionalitate a legilor sunt: absenta oricarui control; controlul exercitat de opinia publica; controlul prin referendum; controlul exercitat de un organ politic; controlul jurisdictional si controlul printr-un organ unic, special si specializat.

Modalitatile controlului de     constitutionalitate a legilor

Absenta oricarui control. Se bazeaza pe ideea ca institutionalizarea controlului constitutionalitatii legilor contravine principiului suprematiei reprezentantei nationale. În acest caz functioneaza prezumtia ca reprezentanta nationala se caracterizeaza printr-o responsabilitate care o determina sa se autolimiteze la respectarea constitutiei. Aceasta solutie se aplica în Belgia, Olanda, Israel, Noua Zeelanda.

            Argumentarea absentei controlului are în vedere considerente politice si juridice, dintre care mentionam:

            - legea este expresia vointei generale, vointa generala este suverana, iar puterea suverana este prin definitie  puterea care nu se supune nici unui control;

            - întrucât numai parlamentul reprezinta natiunea, el raspunde exclusiv în fata poporului pentru activitatea sa si nici un alt organ nu poate avea un titlu legitim pentru a infirma vointa reprezentantei nationale;

            - cu prilejul adoptarii legilor, parlamentul realizeaza implicit si controlul conformitatii lor cu constitutia, acest control prealabil  si preventiv, facând de prisos un eventual control posterior si sanctionator;

            - nimeni nu se poate considera mai competent decât însusi organul legiuitor pentru a aprecia ce este sau nu constitutional.

           

14

 Controlul prin opinia publica. A fost proclamat de Adunarea constituanta franceza din 1791, spunându-se ca atunci când guvernamântul violeaza drepturile poporului, insurectia este pentru popor nu numai un drept, ci si o îndatorire. Rezulta, de aici, ca revolta, insurectia devine sanctiunea neconstitutionalitatii actelor de guvernare. Acest procedeu a fost calificat ca primitiv, în afara exigentelor pe care le implica o constitutie scrisa, întrucât, sanctiunea neconstitutionalitatii ar putea fi mai arbitrara decât delictul de neconstitutionalitate.

            Controlul prin referendum. Apare ca forma de control cea mai democratica. Ea se practica în unele state ca modalitate de asociere a poporului la procesul legislativ. Dar câteva inconveniente serioase nu pot fi ignorate:

            - consultarea poporului prin referendum se face, mai ales, în considerarea unor semnificatii si implicatii politice, or neconstitutionalitatea, în sens strict, este o problema de specialitate juridica, si ca atare, este greu de acceptat ca solutia rezultata din referendum va fi indubitabil pertinenta si corecta, mai ales atunci când se pun probleme complexe care nu pot fi turnate în tiparul DA sau NU;

            - organizarea referendum-ului este laborioasa si costisitoare, devenind practic imposibila atunci când se invoca frecvent situatii de neconstitutionalitate;

            Controlul exercitat printr-un organ politic.      Acest sistem a fost propus si experimentat, cu rezultate discutabile, în Franta. El are la baza urmatoarele idei:

            - desi prin obiectul sau, controlul constitutionalitatii legilor este de natura juridica, el vizând asigurarea conformitatii legilor cu constitutia, are totusi si valente de control politic, urmârind asigurarea suprematiei si intangibilitatii asezamântului politic  si juridic fundamental al statului;

            - daca legea este expresia manifestarii de vointa a unei adunari reprezentative, atunci controlul conformitatii legii cu constitutia trebuie sa apartina logic, moral si politic, tot unui corp reprezentativ.

            Controlul exercitat printr-un organ politic ramâne, însa, discutabil sub anumite aspecte, dintre care mentionam:

            - instituirea unei autoritati politice, în afara parlamentului, cu drept de control asupra lui, vine în contradictie cu rolul reprezentativ al parlamentului;

            - controlul constitutionalitatii legilor cuprinde, în esenta sa, o importanta componenta juridica, astfel încât el nu poate fi fondat si desfasurat din perspectiva unor premise exclusiv politice.

            Controlul printr-un organ jurisdictional. Este considerat, de o mare parte a doctrinei mai eficace decât controlul politic si mai potrivit cu natura lucrurilor, din urmatoarele considerente:

            - problema conformitatii unei legi cu constitutia este o problema prin excelenta juridica, si anume de a stabili daca organul legiuitor, exercitându-si prerogativele sale legislative a actionat sau nu în limitele competentei constitutionale, or aceasta operatiune o pot face cel mai bine, datorita statutului lor, magistratii;

           

15

 - procedura jurisdictionala, chiar daca s-ar abate de la regulile dreptului comun, confera prin sine însasi garantii suficiente pentru solutii echitabile (independenta judecatorilor, si deci impartialitatea lor, contradictorialitatea, obligatia motivarii solutiei).  

     Controlul jurisdictional poate functiona în doua sisteme:

-    concentrat, atunci când competenta acestuia apartine numai instantei supreme

-    difuz, atunci când competenta, în acest domeniu, revine tuturor instantelor judecatorești indiferent de gradul lor.

 Primul sistem confera o mai mare autoritate actului de control si poate viza o lege în ansamblu. Al doilea sistem se limiteaza la un litigiu prezent si actual, precum si la textul de care depinde judecarea cauzei, iar deciziile adoptate în cadrul sau se bucura numai de o autoritate relativa, producând efecte inter partes, care pot fi extinse, cel mult, prin modalitatea precedentului judiciar.

            Cu toate avantajele lui, acest tip de control nu este scutit de observatii critice:

            - adesea, judecatorii sunt obligati sau tentati sa alunece de la aprecierea juridica a operei legislative, la aprecierea ei politica;

            -  procedeul judiciar poate deveni o arma a puterii executive, pentru reglarea unor diferende cu puterea legiuitoare sau un instrument al puterii judecatorești în raporturile ei, uneori tensionate, cu celelalte doua puteri;

            - organele judecatorești devin, vrând-nevrând, o ramura a puterii legislative sau, ceea ce este si mai grav, pot deveni o veritabila putere de guvernare, o autoritate deasupra tuturor celorlalte;

            - puterea judecatoreasca, alcatuita din persoane care se bucura de inamovibilitate si independenta, poate fi nu numai impartiala, ci si discretionara;

            - decizia judecatoreasca, chiar gresita fiind, odata intrata în puterea lucrului judecat, nu poate fi retractata, ea putând astfel crea si întretine o situatie de confuzie juridica.           Controlul printr-un organ unic, special si specializat. A aparut între anii 1920-1930 în Cehoslovacia si Austria, raspândindu-se dupa al doilea razboi mondial aproape în toata Europa. Promotorul acestui sistem, care a devenit modelul european, a fost Hans Kelsen. Controlul printr-un organ unic, special si specializat prezinta, cel putin, urmatoarele avantaje:            - degreveaza jurisdictiile de drept comun de competenta de a verifica, în litigiile dintre particulari, constitutionalitatea legilor, eliminându-se astfel  din domeniul constitutionalitatii practica judiciara contradictorie ;

            - confirmarea  conformitatii legii cu constitutia, sau dimpotriva, infirmarea acesteia este opozabila tuturor, producând deci un efect mult mai puternic decât autoritatea lucrului judecat a unei decizii judiciare, care în principiu produce efecte doar între parti;

            - cadrul strict în care se realizeaza verificarea constitutionalitatii legii reduce considerabil insecuritatea juridica.

16