08.10.2014Anul Civilului – anotimpul Obligatiunilor

„Codul Civil=haina juridica (invelisul) de libertate a persoanei”

DREPT CIVIL

TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR

-Categorii de obligatii in functie de izvor--Aspecte comune ce caracterizeaza drepturile de creanta-

Prolegomene

Obligatio est vinculum iuris quo necessitate adringimur alicuius solvendae rei, secundum nostrae civitatis iura.

Raportul obligational=raportul juridic al carui subiect activ (creditorul) e indreptatit sa ceara subiectului pasiv (debitorul) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva ce in absenta angajamentului juridic al debitorului ar fi putut face (art. 1164).

*avem in vedere prestatiile negative speciale, NU generale (care sunt corelative, de regula, unui drept civil absolut – real, dar si personal nepatrimonial), acestea din urma fiind limitate legal; prestatia negativa speciala, obligatia non faciendo cu caracter special, presupune angajamentul juridic al debitorului, care nu poate sa faca ceva tocmai pentru ca s-a obligat => nu e o limitare a libertatii prin vointa legiuitorului, ci o autolimitare a libertatii prin vointa persoanei.

*avem in vedere obligatia juridica in sensul propriu-zis, ca raport juridic; „obligatia” desemneaza de multe ori doar elementul pasiv al continutului raportului obligational (datoria, opusa dreptului/creantei), iar alteori desemneaza inscrisul constatator al creantei (instrumentum).

STRUCTURA OBLIGATIEI CIVILE: subiecte; continut; obiect; sanctiune (subinteleasa)

1. Subiectele: activ – creditor; pasiv – debitor-sunt situatii in care ei poarta denumiri diferite (ex1: obligatie nascuta din delict civil: creditorul e victima prejudiciului, iar debitorul e faptuitorul/autorul/cel ce raspunde; ex2: obligatie nascuta din comodat – creditorul e comodant, debitorul e comodatar; ex3: obligatie nascuta din depozit – creditorul e deponent, debitorul e depozitar)

*uneori, denumirea lor sintetizeaza dubla pozitie: in multe raporturi, fiecare subiect e si creditor, si debitor, caci are nu numai drepturi, ci si obligatii (vanzare-cumparare: vanzatorul e creditorul primirii pretului, dar debitorul predarii bunului; simetric, cumparatorul e debitorul predarii pretului si creditorul primirii bunului); la fel la alte obligatii nascute din contracte sinalagmatice (locatiunea: locatarul e creditorul primirii folosintei bunului si debitorul platii numite chirie, iar locatorul e debitorul asigurarii folosintei bunului si creditorul primirii chiriei)

2. Continutul: drepturile de creanta si datoriile partilor => latura activa si latura pasiva => natura patrimoniala

3. Obiectul: prestatiile partilor (la care creditorul e indreptatit si de care debitorul e tinut), conduita acestora, actiunile si inactiunile

1

-prestatia de a da=transmiterea sau constituirea unui drept real-prestatia de a face=orice prestatie pozitiva, cu exceptia celei de a da-prestatia de a nu face/negativa cu caracter special=abstentiune

-prestatii pozitive=primele doua-prestatii negative speciale=ultima

*contestata e prestatia de a da, pentru ca s-a spus ca transmiterea si constituirea unui drept real nu sunt prestatii propriu-zise, intrucat ele nu presupun o activitate din partea debitorului; s-a afirmat, pe buna dreptate, ca transmiterea si constituirea unui drept real opereaza fix din momentul incheierii actului (de regula un contract – vanzare, constituire a dezmembramintelor), ca efect al vointei juridice. Ideea e sprijinita pe consensualismul actelor juridice => din moment ce prin simpla incheiere contractul produce efecte, cand e vorba de acte translative/constitutive de drepturi reale, nu mai e vorba de o prestatie din partea debitorului, CI de vointa juridica per se, care e suficienta pentru a transmite/constitui drepturi reale

DESI e o logica in aceasta argumentare, ea nu poate fi retinuta, pentru ca

a) desi e vorba de acte juridice consensuale, e posibil sa avem prestatii de a da ce nu se consuma prin simpla incheiere a actului juridic -> obligatii de a da persistente in timp (partile, chiar prin act, au prevazut un termen pentru transmiterea/constituirea unui drept real – res genera, care doar cand se individualizeaza pondere, numere, mensurave pot fi transmise)

b) efectul se produce in virtutea legii sau in virtutea vointei partilor, fara a mai fi nevoie de o prestatie a debitorului

c) exista acte juridice care au ca obiect transmiterea/constituirea drepturilor reale mobiliare – de cand va intra in vigoare efectul inscrierii in CF (art 885): aici, actul e incheiat, dar dreptul real nu se naste numai ca efect al vointei juridice a partilor, ci prin indeplinirea formalitatii prestatiei debitorului de a a asigura documentele necesare pentru inscrierea in CF.

Indiferent de critica prestatiilor de a da, ele exista si nu trebuie ignorate. Ele au o configuratie specifica, in functie de dreptul transmis/constituit. DA, de cele mai multe ori se consuma prin simpla incheiere a actului juridic civil. De aici si diferenta intre a da si a face+a nu face, ultimele doua presupunand o anumita conduita in timp a debitorului.

CLASIFICAREA OBLIGATIEI CIVILE

1. Dupa izvorul obligatiei (art. 1165) e important – nu exista o abordare tipologica, ca la reale

1.1. Obligatii nascute din acte juridice - contract si act juridic unilateral1.2. Obligatii nascute din fapte juridice stricto sensu – licite – gestiunea intereselor altuia/de

afaceri, plata lucrului nedatorat, imbogatirea fara justa cauza– ilicite/delicte civile – fapta

cauzatoare de prejudicii*1.3. Orice alte fapte sau acte de care legea leaga nasterea unor obligatii

2. Dupa natura prestatiei care formeaza obiectul – pozitive (a da, a face) sau negative (neminem laedere – baza raspunderii civile delictuale)

2

Critica obligatiilor de a da => obligatii de a preda o suma de bani, obligatii de a preda un bun individualizat si obligatii de a presta un serviciu => e util pentru ca ne ofera o imagine nuantata asupra obligatiilor de a face

Tot dupa obiect, avem obligatii de mijloace (de prudenta sau de diligenta) si obligatii de rezultat (determinate).

a) la rezultat (vanzare-cumparare): obiectul obligatiei nu e format doar dintr-o anumita prestatie, ci si din rezultatul spre care se tinde prin acea prestatie (rezultatul face parte din obiectul obligatiei)

b) la mijloace (avocat, medic): obiectul obligatiei e numai prestatia, IAR NU si rezultatul spre care se tinde prin acea prestatie

IMPORTANTA: la prima se considera executata numai daca e atins rezultatul, pe cand la a doua obligatie poate fi considerata executata desi nu s-a atins rezultatul

Controverse: ce utilitate mai are clasificarea? Are, da, pe taram probatoriu, dar nu se intelege exact ce se probeaza si care e mecanismul probatoriu. E vorba de proba elementelor raspunderii juridice atunci cand se incalca una sau alta din cele doua categorii de obligatii.

-elemente esentiale: fapta ilicita (neexecutarea contractului), prejudiciu (paguba), legatura de cauzalitate dintre primele doua; vinovatia debitorului (care in situatii exceptionale poate lipsi)

Greseala e ca multi autori explica probarea prin referire la elementul subiectiv – vinovatie/culpa. De fapt, primul element important, pe taram probatoriu, e chiar fapta ilicita. La obligatiile de rezultat, neatingerea sa naste o prezumtie de neexecutare a contractului (cata vreme nu se dovedeste atingerea rezultatului, iar creditorul trebuie numai sa afirme aceasta). La obligatiile de mijloace, neatingerea rezultatului NU naste o prezumtie de neexecutare in sarcina debitorului (creditorul trebuie sa faca dovada ca debitorul nu a depus toata pregatirea si diligenta pentru a indeplini => sarcina probei apartine creditorului).

In ambele cazuri, odata dovedita fapta ilicita, se naste si prezumtia de culpa (in partea debitorului) => diferenta NU e pe taramul dovedirii culpei, CI in legatura cu modul de dovedire a faptei ilicite.

Sunt situatii in care diferenta dispare: la vanzare-cumparare, creditorul trebuie sa faca dovada lispei calitatii sau a viciilor bunului.

Mai avem si obligatii pecuniare (regim distinct) si obligatii in natura (executare prin prestatii efective ale debitorului). Ar mai fi si obligatii de valoare – drepturi patrimoniale sunt evaluabile in bani – mai corect, ele pot fi evaluate economic, iar banii sunt doar instrumente, expresii banesti, dincolo de care exista valoarea intrinseca (ex: azi un tablou valoreaza 1 milion, maine 2 => importanta: la executare trebuie sa avem in vedere valoarea reala)

3. Dupa sanctiune:a) obligatii civile perfecte, care se bucura de o deplina sanctiune sub aspect juridicb) obligatii naturale sau imperfecte, fara a se confunda cu obligatiile morale, au totusi o

sanctiune juridica limitata

4. Dupa opozabilitate: obligatii civile simple/propriu-zise, obligatii propter rem si scriptae in rem.

3

„Vointa joaca un rol foarte important in lume, care nu se reduce numai la ea si la reprezentare, dar care e ghidata, modelata de vointa” (Schopenhauer)

CONTRACTUL

Autonomia de vointa si libertatea de vointa, contractuala.

-art. 1169: principiul libertatii contractuale ca expresie a autonomiei de vointa+limitele manifestarii (lege, ordine publica, bunele moravuri – o tempora, o mores)

-art. 11, art 14-1170: formulare mai larga a ideii de limitare a vointei juridice care priveste si actele juridice unilaterale

Fundamentul contractului e tocmai libertatea contractuala. Teza contractualista inunda nu doar dreptul privat, ci si pe cel public, avand in vedere politica democratiei constitutionale. Libertatea se bazeaza in primul rand pe spatiul construit in jurul persoanei. A afirma limitele libertatii nu e totuna cu a nega substanta conceptului (diferenta dintre libertate si egalitate).

Egalitatea nu inseamna oameni la fel in fata legilor, ci legi la fel in fata tuturor oamenilor (N. Titulescu). Autoritatea e subordonata invididului.

Definitie meritorie pentru ca (1) inlatura distinctia artificiala intre acte bilaterale si multilaterale (mecanismul realizarii acordului de vointa); (2) arata efectele produse.

Critica: „persoane” – ar trebui sa avem „parti in contract” (putem avea persoane sau un grup de persoane).

Clasificarea contractului ca notiune generala

1. Sinalagmatic si unilateral (reciprocitate si interdependenta). Sinalagma=schimb (prin el grecii intelesesera, intuitiv, ceea ce romanii au inteles foarte bine la nivelul practicii, anume ca schimbul e cel mai important element al vieti unei comunitati; nu vorbim numai de schimb material, ci si de idei, sentimente, valori, modele, aspiratii).

Interdependenta e inteleasa prin cauza, dar cu o dubla semnificatie – ca un element de validitate a contractului, care se refera la incheierea contractului => intr-un contract sinalagmatic fiecare parte se obliga pentru ca are reprezentarea subiectiva ca si cealalta parte se va obliga; dincolo de momentul incheierii contractului, cauza se prelungeste pe terenul executarii contractului, asa incat, intr-un contract sinalagmatic, o parte isi executa propria obligatie pentru ca are reprezentarea subiectiva ca si cealalta parte isi va executa obligatia.

La actul juridic unilateral: criteriul e numarul partilor. La contracte uni/plurilaterale, criteriul e reprezentat de reciprocitate si interdependenta.

*Contracte sinalagmatice imperfecte: contracte nascute ca unilaterale, dar care pe parcursul executarii contractului, deveneau oarecum sinalagmatice, permitand nasterea obligatiilor in sarcina celeilalte parti, care initial nu se obligase. DE FAPT, obligatia care se naste pe parcursul executarii in sarcina creditorului initial nu izvoraste din contract, ci dintr-un fapt juridic exterior (ex: contractul de depozit – el e unilateral; numai depozitarul are obligatia de a resitui bunul, iar deponentul are dreptul de a cere restituirea; totusi, daca depozitarul face cheltuieli cu bunul,

4

deponentul are obligatia restituirii lor; aceasta obligatie vine din gestiunea de afaceri, deci un fapt juridic licit, nu contractual).

Interesul clasificarii:a) dpdv probatoriu: la contractele plurilaterale, se cere formalitatea mai multor

exemplare; la contractele unilaterale se cere formalitatea unicului exemplar „bun si aprobat”b) dpdv al efectelor: sinalagmaticele permit rezolutiunea sau rezilierea

(desfiintarea lor din cauza neexecutarii unor parti); riscul contractual (cand obligatia unei parti devine imposibil de executat din cauza unei situatii fortuite); permit exceptia de neexecutare cand se incalca prinicipiul simultaneitatii executarii obligatiilor (cu exceptii, bineinteles: daca partile au prevazut ca obligatia are termen, sau e cu data succesiva – regula e ca se executa mai intai obligatia succesiva in timp, abia la final cea dintr-odata)

2. Oneros si gratuit [scopul urmarit de parti – exista si cu titlu gratuit, dar sinalagmatice (donatia cu sarcina, atata vreme cat sarcina nu echivaleaza sau depaseste valoarea bunului dat in donatie) => echivalenta prestatiilor e un criteriu subsidiar]

a) Oneros comutativ : din momentul lui e certa existenta drepturilor si a obligatiilor e certa, iar intinderea e determinata sau determinabila (vanzare-cumparare)

b) Oneros aleatoriu : din momentul incheierii lui e incerta fie existenta, fie intinderea, fie ambele-s (jocul de noroc – ambele; renta viagera – nu se stie cat timp va trai credirentierul, asadar nu se va sti cat timp va plati debirentierul chiria)

Criteriul: certitudinea/incertitudinea existentei si/sau intinderii obligatiilorImportanta: la aleatorii avem restrictii si regim juridic strict

a) Liberalitati : presupun o diminuare a patrimoniului celui ce le incheie (donatia)b) Contracte dezinteresate : serviciul procurat unei parti nu presupune o micsorare a

patrimoniului (comodatul, in masura in care folosinta de catre imprumutat nu uzeaza bunul cat sa se produca o scadere in patrimoniul celui ce imprumuta)

Importanta: (1) la cele cu titlu gratuit, forma e riguros reglementata (la donatie e impusa forma autentica ad validitatem); (2) la cele cu titlu oneros, raspunderea e riguros reglementata la anumite garantii (contra evictiunii ori viciilor); (3) numai la gratuite se pune problema reductiunii liberalitatilor excesive sau a raportului donatiilor.

3. Consensual, solemn, real (ultimele doua sunt formale) (modul de formare a contractului)

-consensual: simplul consimtamant valideaza operatiunea, actul-solemn: trebuie o forma (autenticitatea e doar o forma a exprimarii solemnitatii!!!!; alteori forma scrisa poate fi o cerinta de solemnitate; alteori, accesul publicului)-real: incheierea valabila depinde pe de-o parte, de acordul de vointa si pe de alta parte de un fapt material (remiterea bunului – traditiune) => izvor complex, nu doar acordul de vointa, ci si un element material, altfel am putea avea doar o promisiune de incheiere a actului. Traditiunea e un element de validitate pentru contractele reale, nu de executare (cum e la vanzare-cumparare, contract prin excelenta consensual).

4. Contractul numit (reglementate) si nenumit (calificarea legii).

5

Importanta clasificarii: din art. 1168: regulile aplicabile – la numite, aplicam prevederile specifice; la nenumite – mai intai aplicam regulile generale, iar de nu-s suficiente, in completando, recurgem la norme ce reglementeaza contractul cel mai apropiat cu cel nenumit

5. Contractul cu executare dintr-odata sau cu executare succesiva sau continua (durata executarii)-executare uno ictu: prestatie dintr-odata (vanzare-cumparare: desi pretul se plateste in rate, e vorba de o esalonare a aceleiasi prestatii)-executare succesiva-continuaImportanta: rezolutiunea – dintr-odata; rezilierea – succesiva.

6. Contract principal si accesoriu (verificarea validitatii)7. Contract translativ sau constitutiv de drepturi si contract declarativ

(efecte)-doar in primul caz nasc drepturi, la al doilea doar sunt le recunosc-de fapt, e vorba de o consolidare a ceva preexistent

a) translative/constitutive de drepturi realeb) constitutive de drepturi de creanta

8. Contract propriu-zise, de adeziune si fortat (rolul vointei juridice a partilor)-propriu-zise: ambele parti negociaza contractul si isi exprima vointa (majoritatea)-in alte cazuri, o parte propune contractul si alta il poate accepta sau refuza (cenzura clauzelor abuzive, mai ales la consumatori)-la cele fortate, legiuitorul impune obligatia: la asigurare

9. Contract-cadru si contract de executare a contracului-cadru (art. 1176): cel cadru e un fel de reglementare pe care partile o adopta privind modul in care ulterior vor incheia alte contracte (ca o lege intre parti, in baza careia vor negocia ulterior alte acte)

15.10.2014INCHEIEREA CONTRACTULUI

Diferenta intre incheiere si formare – art. 1182: incheierea are in vedere (1) atat intalnirea vointelor partilor contractului pentru

a realiza acordul de vointa, (2) cat si conditiile necesare pentru valabilitatea acestui acord => 2 elemente esentiale: acordul de vointa + conditiile de validitate (de fond si de forma), de ultimele nu mai vorbim, caci sunt aceleasi ca la acte juridice, in general (se aplica mutatis mutandis); formarea se refera la intalnirea celor doua vointe sau a mai multor, dupa cum contractul e bi sau multilateral. De aceea incheierea e reglementata in paragraful referitor la consimtamant.

6

Exprimarea vointei juridice inseamna exprimarea consimtamantului tuturor partilor contractante, dar nu e suficient ca fiecare parte sa isi exprime consimtamantul, CI e necesar ca vointele lor juridice sa se intalneasca.

Astfel inteleasa, formarea contractului e un proces care imbraca 2 forme:a) forma tipica – ceea ce presupune existenta a 4 elemente (oferta, acceptarea, momentul,

locul incheierii contractului); aceasta este structura tipica/simplificatab) forma ce desemneaza procesul de negociere in urma caruia partile contractante dau

continut vointei lor juridice si isi ajusteaza acest continut al vointei juridice in functie de rezultatul negocierii

iata de ce in art. 1182 CCiv sunt evocate aceste 2 tipuri de formare: „contractul se incheie prin negocierea lui de catre parti (a doua) sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta (prima).

STRUCTURA SIMPLIFICATA (tipica)

1. Oferta

1.1. Notiune : propunere facuta de o persoana (parte) pentru incheierea unui contract, propunere care trebuie sa contina suficiente elemente pentru formarea contractului si sa exprime intentia juridica a ofertantului de a se obliga (art. 1188); astfel, prin acceptarea ofertei se poate incheia contractul-ea poate fi facuta in scris sau oral-daca legea prevede o anumita forma pentru contractul pe cale de formare, oferta trebuie sa fie facuta in forma respectiva (ceea ce rezulta din art. 1187)

*simpla tacere poate valora oferta?In realitate, problema e a unui alt sistem de semne prin care se poate exprima vointa juridica.

Normal, ea se exprima prin limbajul comun – cuvinte scrise sau vorbite. Sunt totusi situatii in care alt tip de semne poate fi folosit pentru a exprima vointa juridica. Ceea ce este denumit „tacere” in discutiile doctrinare, in realitate este utilizarea unui alt sistem de semne decat cel obisnuit (ex1: taximetristul din statie tace, dar se zice ca face o oferta – de fapt nu tacerea valoreaza oferta, ci imprejurarea de loc si de instrument, adica statia si masina; ex2: la tacita relocatiune, daca locatarul, chiriasul, continua sa foloseasca bunul dupa expirarea termenului contractual, aceasta imprejurare are valoarea unei oferte de prelungire a contractului – de fapt nu simpla tacere are valoare juridica, ci faptul continuarii folosintei bunului, din care se desprinde semnificatia juridica)

Qui tacet consentire videtur („cel care tace e considerat a consimti”) trebuie completat, in sensul ca trebuie sa vedem ce fel de tacere este => qui tacet cum loqui consentire videtur („cel care tace ca si cum ar vorbi consimte”=cel ce foloseste alt sistem de semne).

Oferta poate fi facuta facuta unei persoane determinate, numai ca exceptie poate fi facuta SI unei persoane nedeterminate (aici e de fapt solicitare de oferta sau intentie de negociere). *exceptia: oferta adresata unor persoane nedeterminata valoreaza oferta (ca si cand ar fi facuta unor persoane determinate) numai in circumstantele art. 1189(2) – rezulta din lege, uzante sau neindoielnic din imprejurari (la taximetristul nostru, normal, el nu ar putea sa refuze executarea obligatiei – primul venit, primul servit => oferta lui e valabila, iar prin urcarea clientului in masina se incheie contractul de transport).

7

DelimitariOferta/solicitare de oferta

Mai ales la achizitii publice, cel care are nevoie de servicii face o solicitare de oferta, asteptand sa primeasca mai multe oferte din care sa selecteze cea pe care o considera cea mai avantajoasa. Poate face aceasta si o persoana fizica (vreau sa construiesc o casa, dau anunt si vin 4 constructori; eu aleg).

Oferta/intentia de a negociaLa intentie, nu mai avem structura simpla, ci incheierea pe baza de negociere.

1.2. Conditii -a) sa contina suficiente elemente pentru incheierea contractului-b) sa exprime intentia juridica reala, serioasa, neviciata a promitentului (ofertantului) de a se obliga juridic =>oferta este un act juridic unilateral

Pe VCCiv, ea era mereu revocabila. NCCiv a abandonat partial ideea revocabilitatii ofertei => conceptia noului cod e dualista (uneori e revocabila, alteori e irevocabila).

1.3. Forta juridicaOferta irevocabila (art. 1191) – cu termen SAU numai atunci cand poate fi considerata astfel

in temeiul acordului partilor, al practicilor statornicite intre parti (ipoteza in care intre aceleasi parti s-au desfasurat raporturi contractuale de lunga durata si potrivit acelor practici oferta era irevocabila, chiar fara termen) al negocierilor, al continutului ofertei (eu, ca parte, o consider irevocabila) sau al uzantelor.

In orice alt caz, daca e fara termen, oferta e revocabila.Ea are forta juridica speciala [art. 1192(2)]. Prin simpla acceptare, daca acceptarea intervine in

termenul ofertei sau intr-o durata de timp rezonabila (in situatii de exceptie mai sus amintite), contractul se incheie chiar daca ofertantul si-a revocat oferta [mai bine zicem ca a incercat, caci art. 1192(2) nu il lasa sa revoce de-a binelea].

Desi irevocabila, oferta poate fi retrasa. Notiune de revocare nu se confunda cu cea de retragere. Art. 1200 – din momentul in care ajunge la destinatar, ea devine irevocabila + 1192 – termenul ce masoara durata irevocabilitatii ofertei.

Oferta poate fi retrasa pana cand ajunge la destinatar. Ea, de fapt, nu e revocata, caci nu a apucat sa dobandeasca forta juridica (art. 1199) – din moment ce cealalta parte nu a luat cunostinta de oferta, e de bun-simt ca ofertant sa isi poata retrage cele zise, retragere care nu dauneaza nimanui.

Oferta revocabilaCand e fara termen si cand nu se incadreaza in situatiile art. 1191(1) fraza a II-a.

Ofertantul o poate revoca, desi a ajuns la destinatar, dar cu anumite consecinte. Vorbim de revocare numai in masura in care nu a trecut durata rezonabila necesara pentru mentinerea ofertei. Art. 1193(2) ne spune expres ca, desi nu are termen, oferta adresata unei persoane care nu e prezenta trebuie mentinuta un termen rezonabil, dupa imprejurari, pentru ca destinatarul sa o primeasca, analizeze si sa expedieze acceptarea.

Chestiunea revocarii ofertei fara termen se pune (1) in intervalul de timp intre care oferta ajunge la destinatar si (2) momentul la care expira termenul rezonabil de acceptare . Daca se revoca oferta in acest termen vorbim de o revocare intempestiva (daca destinatarul sufera un prejudiciu, ofertantul trebuie sa il repare => desi e fara termen, in intervalul mentionat, oferta revocabila are forta juridica, dar o forta inferioara celei a ofertei irevocabile).

Temeiul raspunderii ofertantului pentru aceasta revocare intempestiva este...? Cu alte cuvinte, care e temeiul fortei juridice a ofertei revocabile?

8

Contractual nu poate fi, caci nu avem contract. Opinia majoritara e aceea a raspunderii civile delictuale, dar o forma speciala – pentru abuzul de incredere ca forma particulara de raspundere civila. Ratiune: desi e un drept, ca orice drept subiectiv civil, si acesta trebuie exercitat conform limitelor materiale si juridice. Abuzul presupune o distinctie intre limitele interne si cele externe. Asadar, daca dreptul subiectiv civil e exercitat in limitele interne, nu se pune problema raspunderii. Daca e exercitat intre limitele interne si externe si provoaca un prejudiciu altuia, acela savarseste un abuz de drept si va raspunde delictual (iar daca era exercitat peste limitele externe, nu mai era nici macar abuz de drept, era ceva ilicit in afara dreptului)

1.3. Caducitatea (intervine inainte ca actul juridic sa isi fi produs efectele si lasa actul fara posibilitatea de a mai produce efecte)

-art. 1195 (1) a), corelat cu 1198(1): desi acceptarea ajunge peste termen, ofertantul are posibilitatea de a considera ca valabila acceptarea, dar trebuie de indata sa il instiinteze pe acceptant ca sa stie si el ca s-a incheiat contractul

-art. 1195 (1) a), corelat cu 1198(2): de regula, daca acceptarea ajunge peste termen la ofertant, nu se incheie; totusi, daca aceasta se intampla pentru ca au intervenit motive obiective pentru care nu e vinovat acceptantul, prin exceptie se considera ca s-a incheiat contractul, dar cu o precizare: ofertantul, de data asta, trebuie el sa il instiinteze pe acceptant ca nu e de acord cu incheierea contractului [viceversa fata de 1198,(1)].

-art. 1195 (1) b) – refuza: cata vreme a refuzat sa o accepte, forta juridica a incetat

-art. 1195 (2): textul inoveaza in raport cu VCCom, in sensul ca, de regula, se considera ca decesul ofertantului determina caducitatea ofertei => obligatia raspunderii pentru oferta nu se transmitea la succesori; NCCiv rastoarna regula, asadar oferta va deveni caduca numai prin prisma naturii afacerii (ex.: contract intuitu personae cu un pictor celebru) sau a imprejurarilor.

-art. 1194 (1): distingem intre situatia in care ofertantul si acceptantul se afla in acelasi timp si in acelasi loc – (1) ipoteza contractului incheiat intre persoane prezente (aici, daca oferta e fara termen, si destinatarul prezent, oferta ramane fara efecte=caduca); daca oferta e cu termen, intelegem ca ofertantul ii da ragaz destinatarului sa se gandeasca SI (2) ipoteza contractului incheiat intre persoane neprezente.

1.5. Distinctia oferta-pactul de optiune; oferta-promisiunea de a contracta

A. 1278(1) cu 1191 => oferta/pact de optiune-asemanari: „sa ramana legata de propria declaratie de vointa”-deosebiri: pactul e un act juridic complex – acord de vointa, intelegere intre cele doua parti,

dublata de o manifestare unilaterala de vointa, de o declaratie care are valoarea ofertei; mai intai avem o forta care leaga partile (pactul – e un act juridic bilateral), dar si o declaratie a unei parti care are valoarea unei oferte irevocabile pentru viitorul contract => prin simpla ei acceptare, contractul se incheie, DAR aici nu mai poate fi retrasa, deja nu se mai pune problema ajungerii la destinatar => forta juridica superioara

B. 1279(1) => oferta/promisiune de a contractaExecutarea promisiunii presupune o dubla manifestare de vointa, spre deosebire de pactul de

optiune, caz in care o parte deja isi manifestase vointa, iar cealalta nu trebuia decat sa accepte. La promisiune, incheierea contractului viitor presupune o dubla manifestare de vointa viitoare a

9

partilor. In plus, promisiunea de a contract e deja un contract, oferta e doar un act juridic unilateral (i/revocabil, dupa caz).

2. Acceptarea=manifestarea de vointa a destinatarului ofertei, care declara ca este de acord cu oferta

Astfel inteleasa, acceptarea poate fi facuta si ea in scris sau oral, dar, conform art. 1187, si acceptarea trebuie facuta intr-o anumita forma, corelativ ofertei (donatie – forma solemna, aici autentica).

Si aici, nu simpla tacere are valoare de a contracta. Acceptarea poate totusi rezulta nu doar dintr-un limbaj obisnuit, ci dntr-un sistem de semne. La tacita relocatiune, daca locatarul continua sa foloseasca bunul, acest fapt are valoarea continuarii producerii efectelor contractului. Corelativ, daca locatorul continua sa il lase pe locatar sa foloseasca bunul, se considera ca suntem in prezenta unei acceptari tacite.

2.1. Cerintea) de valabilitate a actului juridicb) de echivalenta a ofertei: daca, in loc sa accepte, destinatarul modifica oferta, el face de fapt o

contraoferta, nu mai accepta [1197(1), a)]c) sa ajunga la ofertant in termenul prevazut sau in termenul rezonabil, daca e fara termen ofertad) daca e adresata oferta unei persoane absente, acceptarea facuta de primul destinatar lasa fara

efecte orice acceptari ulterioare

3. Momentul incheierii contractului-distingem intre situatia in care contractul se incheie intre persoane prezente si situatia in care contractul se incheie intre „absenti” (persoane care nu se afla in acelasi loc si in acelasi timp)

3.5. Daca se incheie intre prezenti: unde se afla persoanele; de asemenea, daca se incheie prin telefon sau prin alt mijloc de comunicare in timp real (telefon, facebook, skype)

3.6. Daca se incheie intre „absenti” – decalaj de loc si de timp-teoria1: se incheie cand oferta ajunge la destinatar (rejectata)-teoria2: se incheie cand destinatarul expediaza acceptarea (rejectata pentru ca pana ajunge la ofertant, destinatarul poate sa retraga)-teoria3: se incheie cand acceptarea ajunge la ofertant-teoria4: se incheie cand ofertantul ia cunostinta de acceptarea corespunzatoare a destinatatului

Transare: art. 1186 (1) – regula (teoria a 3-a): contractul se incheie cand si unde acceptarea ajunge la ofertant; nu are importanta motivul pentru care ofertantul nu a luat la cunostinta de acceptare

art. 1186 (2) – exceptie: se incheie contractul cand destinatarul face un act sau un fapt care are semnificatia acceptari, conform indicatiei date de ofertant, practicii, uzantelor, naturii afacerii (aici nu se mai pune problema primirii acceptarii ofertei de catre ofertant).

Importanta: la conflict de legi in timp – regula e ca se aplica legea in vigoare la incheierii contractului => tot asa, analizam conditiile de validitate in raport cu legea in vigoare la momentul incheierii; => tot asa, prescriptia curge din momentul incheierii contractului; => tot astfel stabilim daca se mai pune problema revocarii ofertei sau a revocarii acceptarii – din momentul incheierii, nu se mai poate.

*Acceptarea poate fi revocata, retrasa, sau si revocata, si retrasa?Simetric: daca acceptarea nu a ajuns, poate fi retrasa. Daca a ajuns la ofertant, nu se mai pune problema revocarii acceptarii – caci acordul de vointa e realizat; dupa acest moment se pune problema revocarii contractului, poate, dar nu a acceptarii (deja e data).

10

4. Locul incheierii contractului-daca nu sunt prezente persoanele (partile) in acelasi loc si in acelasi timp, de regula, locul

incheierii contractului e acela unde se afla ofertantul (la fel: prin telefon, facebook, skype)-daca se incheie contractul printr-un act facut de destinatar, locul incheierii e acela unde se afla

destinatarul

Importanta: competenta teritoriala a instantelor; conflict de legi in spatiu – drept international privat, cu element de extraneitate, locul incheierii contractului e important pentru stabilirea legii = regula legii locului incheierii contractului

NEGOCIEREADe cele mai multe ori, contractul se negociaza, nu e acceptat imediat in aceasta forma. Avem

oferta, propunere, contraoferta, un permanent joc al partilor, care poate dura destul de mult in timp.1. Principiul bunei-credinte (bona fides, ce are legatura cu principiul libertatii de vointa,

autonomiei de vointa – in forma libertatii de a contracta).-libertatea asta de a contracta are, totusi, limite: tocmai bona fides, care se manifesta cu o forta speciala. Ratiune: tinand seama de durata mare a negocierilor, partile angajeaza cheltuieli mari, existand un cost al negocierilor, iar daca nu avem buna-credinta, riscul e ca o parte sa sufere prejudicii ca urmare a comportamentului culpabil al celeilalte parti.-art. 1183(1): regula e ca partile contractului nu raspund pentru modul de desfasurare (1), nici pentru ruperea negocierilor (2)-art. 1183(2): se stabileste exigenta imperativa a negocierilor cu buna-credinta (ba chiar partile nu pot limita sau suprima acest principiu!!!)

Aprecierea bunei-credinte e o chestiune de fapt. Aceasta implica faptul ca mai intai avem o prezumtie de buna-credinta, iar partea care invoca reaua credinta a celeilalte parti trebuie sa o probeze. Sunt totusi situatii de unde se trage o prezumtie contrara celei de buna-credinta [ex.: art. 1183 (3) – angajarea in negocieri fara intentia de a incheia contractul]

Pe ce temei raspunde cel ce negociaza cu rea-credinta? Delictuala.Sunt totusi situatii in care poate fi angajata raspunderea contractuala a unei parti in timpul

negocierilor? Da – la acorduri prealabile; chiar inainte de a negocia, cand partile stabilesc deja un cadru (la contracte foarte complicate, anumite reguli)

2. Principiul confidentialitatii negocierilor NB: nu avem in vedere situatia in care partile au incheiat un acord pe baza asta, ci cea in care nu avem asa ceva (altminteri ar fi o raspundere contractuala) – aici e o raspundere delictuala

In cursul negocierilor, important este ca partile care negociaza sa ajunga la un acord in legatura cu elementele esentiale ale contractului. Daca raman elemente secundare asupra carora nu s-a convenit, contractul e incheiat, urmand sa se stabileasca ulterior de parti sau, daca partile nu o vor face, de judecator, la cererea oricarei parti [art. 1182(2),(3) – NU se vor aplica daca suntem pe ipoteza art. 1185: cata vreme o parte insista ca acest element, posibil secundar, sa formeze expres obiectul acordului de vointa, contractul nu se considera incheiat decat daca se pun de acord (si) asupra lui]

DIFERITE TIPURI DE CLAUZE (1201-1203)

1. Clauzele externe nu sunt prevazute expres in continutul contractului, dar la care se face referire prin acesta => implicit, acele clauze vor face parte din contract.-ele pot fi chiar clauze continute in lege (vanzare-cumparare: partile nu sunt nevoite sa mentioneze chiar toate clauzele, caci se vor aplica prevederile legale ale contractului de vanzare-cumparare:

11

daca sunt imperative, se aplica mereu; daca sunt supletive, atata vreme cat partile nu deroga expres, se aplica – e posibil ca pe acestea din urma sa le excluda partile).-ele pot fi extrinseci: desi nu sunt incluse in contract, fac parte fie din alte contracte (1), fie din anumite uzante la care partile fac trimitere (2)

Importanta: stabilirea continutului contractului; problema efectelor contractului.Intinderea efectelor contractului se face nu doar in raport cu clauzele intrinseci, ci si cu cele

extrinseci sau externe.2. Clauzele standard [art. 1202(2)] – stipulatii stabilite in prealabil de una dintre

parti pentru a fi utilizate in mod general si repetat si care sunt incluse in contract fara a fi negociate cu cealalta parte -ex.: contractele de adeziune (stabilite de o singura parte); dar si stabilite de ambele parti (vor fi parte a contractului in masura in care partile NU isi comunica reciproc ca le resping sau ca le vor modificate)

Ierarhia clauzelor: prioritatea clauzelor negociate in raport cu cele standard [art. 1203(3)].3. Clauzele neuzuale sunt o specie de clauze standard; e vorba de clauze standard

interzise de legiuitor.-ori de cate ori anumite clauze standard ar fi deosebit de oneroase pentru cealalta parte, legiuitorul le considera inacceptabile, decat daca sunt acceptate expres, intr-o anumita forma, pentru ca ele creeaza un dezechilibru (art. 1203, teza finala) – legatura cu clauzele ábuzive (nu e vorba neaparat de contracte incheiate cu consumatorii; putem avea si in domeniul profesionistilor).

Insiruirea de la art. 1203 prezinta acele clauze care nu pot face parte din contract decat cu consimtamantul expres al celeilalte parti, in scris – (1) cele ce reduc raspunderea; (2) cele privitoare la denuntarea unilaterala; (3) clauza de suspendare a executarii obligatiilor; (4) clauza prin care s-ar prevedea decaderea din drepturi a celeilalte parti sau a beneficiului unui tert; (5) clauza limitarii opunerii exceptiilor; (6) clauza limitarii contractarii cu alte parti; (7) clauza privitoare la reinnoirea tacita; (8) clauza privind legea aplicabila; (9) clauza compromisorie; (10) clauza derogatorie de la competenta judecatoreasca

EFECTELE CONTRACTULUI

Prolegomene. Prezentarea materiei

Primul pas: interpretarea continutului contractului. Al doilea: stabilirea efectelor (2 principii: pacta sunt servanda = forta obligatorie; res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse potest = relativitatea+*exceptiile fie aparente, fie reale); opozabilitatea contractului fata de terti +*exceptiile de la opozabilitate

Stabilirea continutului contractului.

1. Calificarea contractului: identificarea speciei de contract din care face parte => vom stabili si regimul juridic aplicabil; avem si subspecii – numite si nenumite => vom stabili continutul contractului, cu problematica acelor clauze care, desi nu au fost expres prevazute de parti, pot fi adaugate

2. Interpretarea: proces prealabil si ulterior calificarii pentru a inlatura anumite dubii; el e carmuit de reguli stabilite de legiuitor (art. 1266-1269 + 1272)

12

2.1. Sistemul subiectiv acorda importanta vointei reale a partilor (ce au intentionat partile sa faca)

2.2. Sistemul obiectiv acorda importanta unor elemente exterioare vointei partilor, care circumstantiaza aceasta vointa, (1) fie in functie de imprejurari, (2) fie in functie de dispozitii legale, (3) fie in functie de anumite uzante sau cutume.

VCCiv, desi „calificat” ca fiind pe sistemul subiectiv, era mixt (cu prioritatea subiectivului). NCCiv continua solutia. Textele de lege mai sus mentionate dau prioritate vointei partilor, dar au si elemente de obiectivitate.

1. Reguli principale de interpretare

a) art. 1266(1): are prioritate in interpretarea contractului vointa concordanta a partilor iar nu sensul literar al termenilor (nu litera, ci spiritul!!!) – ceea ce partile au dorit in mod real sa construiasca prin unirea vointelor lor juridice *care presupun ansamblul cauza-consimtamant

-importanta se releva in cazul aparitiei unei diferente/contradictii/antinomii intre sensul literar si vointa concordanta

NB: nu va fi vorba de interpretare daca nu va fi nicio diferenta (situatie ideala)

-in primul rand, sistemul civilist e subiectiv

b) art. 1266(2)+1272: ramane prioritara vointa concordanta a partilor; avem elemente de ajutor pentru a o stabili [1266(2)], dar mai avem si clauze nu expres stipulate, ci cu privire la care partile nu au consimtit (1272) – elemente extrinseci vointei partilor (doar presupunem ca partile s-au inteles cu privire la ele, dar de fapt ele sunt elemente obiective avute in vedere pentru a stabili continutul contractului: uzante, legi, echitate)

c) art. 1267: interpretarea sistematica – reintoarcere la vointa concordanta (clauzele se citesc si se interpreteaza corelativ, cu conexiuni, unele prin altele; desprindem sensul ce deriva din intreg sistemul contractual, nu al unei singure stipulatii)

2. Reguli de interpretare a clauzelor indoielnice (1268)

-(1): obiectiv; (2): ambele (interpretarea data de parti – subiectiv; uzante, imprejurari – obiectiv); (3): obiectiv (poate fi si mixt: putem presupune ca, odata incheind contractul, partile au dorit si ele ca acel efect sa se produca; ideea e ca uneori efectul nu e favorabil); (4) subiectiv „partile zic in loc de mar, pom”; (5) subiectiv „partile folosesc un exemplu, dar nu inseamna ca exemplul limiteaza sfera clauzei”

3. Reguli subsidiare de interpretare (1269)

-(1): contractul se interpreteaza in favoarea celui care se obliga (in dubio, pro reo) (regula)

13

-(2): stipulatiile inscrise in contractul de adeziune se interpreteaza impotriva celui care le-a propus, care e de obicei si creditor (exceptia) – ratiune: dezechilibrul economic dintre parti, iar alta interpretare ar duce la augmentarea decalajului contractual.

22.10.2014

De obicei, viata are mai multa imaginatie decat avem noi

Efectele contractului=drepturile si obligatiile la care dau nastere contractele

Efectele sunt carmuite de 2 mari principii – (I) forta obligatorie (Pacta sunt servanda), ce carmuieste exact ce se afla in aceasta sfera si (II) relativitatea (res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest), ce carmuieste limita exterioara a acestei sfere (*uneori se extinde – se nasc efecte si pentru terti => forme de relief asemenea unor munti; alteori se restrange sfera – nu se transmit drepturile succesorilor => forme de relief asemenea unor depresiuni, vai).

I FORTA OBLIGATORIE [pacta sunt servanda - art. 1270 (1)]

Forta obligatorie: contractul este legea partilor (odata valabil incheiat, el imprumuta forta obligatorie a legii); pe cale de consecinta, partile trebuie sa respecte drepturile nascute din contract si trebuie sa indeplineasca obligatiile ce se nasc, corelativ (fundament moral: respectul fata de cuvantul dat, asigurarea coeziunii societatii, dublat de ideea de constrangere juridica – posibilitatea partilor de a recurge la forta de constrangere a statului; deplina eficienta).

Odata incheiat, contractul nu mai poate fi modificat decat tot prin vointa concordanta a partilor – mutuus consensus, mutuus dissensus exprima aceasta complementaritate intre (I) incheiere si (II) eventualele modificari. In principiu, acordul contractual nu poate fi modificat prin vointa unei singure parti.

Este exact ce spune si art. 1270(2), iar teza finala lasa loc unei portite pentru exceptii – „cauze autorizate de lege”.

a) denuntarea unilaterala a contractului: este un act unilateral de vointa ce emana de la o parte contractanta, prin care se desfiinteaza, practic, contractul

-situatie exceptionala; legea delimiteaza strict ipotezele in care e permisa

-distinctie de reamintit: contracte cu executare dintr-odata si contracte cu executare succesiva (mai multe prestatii – plata chiriei) sau continua (prestatie cu durata in timp – asigurarea folosintei locuintei). DAR si o prestatie uno ictu are o durata in timp (constructia unei case – nu o poti face intr-o zi; prestatia, ca atare, are un carcter unic; unicitatea ei e esenta, una singura; dincolo, fie avem mai multe prestatii, fie o prestatie ce dureaza mai mult, dar care se executa in fiecare secunda, tot repetandu-se).

Daca e vorba de contracte cu executare dintr-odata sau cu executare succesiva/continua pe durata determinata, denuntarea unilaterala e posibila numai daca partile au prevazut-o. Aici nu e vorba de o deplina exceptie de la pacta sunt servanda. O atare clauza e admisibila, se intemeiaza pe acordul prealabil al partilor, cu conditia ca ea sa nu imbrace forma unei conditii potestative pure din partea celui care se obliga.

14

-pe durata determinata:

A1.1 la contractele uno ictu pe durata determinata: denuntarea e posibila numai daca executarea celeilalte parti nu a inceput [art. 1276 (1), teza finala].

-A1.2 la contractele cu executare succesiva/continua pe durata determinata: denuntarea e posibila desi a inceput executarea, dar partea care denunta e nevoita sa dea, in prealabil, un aviz celeilalte parti (vezi ca eu vreau sa denunt contractul) [art. 1276 (2) – termen rezonabil de preaviz, ca denuntarea intempestiva ar putea produce pagube celeilalte parti, asa incat preavizul are rostul de a lasa timp celeilalte parti de a se adapta la situatia ce se va crea prin denuntarea contractului). Se prevede si ca denuntarea nu va produce efecte asupra prestatiilor deja efectuate sau in curs de efectuare – chirii platite sau prestatia corespunzatoare de a asigura folosinta, care trebuie sa continue pentru toata perioada pentru care s-a platit chiria.

E posibil ca aceasta clauza de denuntare unilaterala sa fie cu titlu oneros – partea care castiga dreptul de a pune capat contractului sa fie nevoita sa plateasca celeilalte parti o suma de bani (clauza are caracter sinalagmatic => nu va opera denuntarea decat daca se va face plata anterior).

Aceste reguli au caracter supletiv, derogabil.

-pe durata nedeterminata (art. 1277): aici e o veritabila exceptie de la principiul fortei obligatorii, pentru ca si daca partile nu au prevazut o clauza de denuntare (nefiind vreun acord), totusi orice parte poate denunta unilateral contractul cu un termen de preaviz. Justificarea acestei derogari sta in principiul mai puternic – libertatea persoanei: e inadmisibil, cel putin dupa ce s-a inchis perioada Evului Mediu, ca o persoana sa fie obligata ad aeternam – ar fi o servitute personala (si nu mai avem serbi, iobagi, clacasi etc.).

b) impreviziunea (rebus sic stantibus – art. 1271): alin (1) reafirma principiul fortei obligatorii, asa incat impreviziunea sa nu fie inteleasa ca un mod de eludare; se pune in evidenta caracterul exceptional al impreviziunii

-alin (2): 3 conditii esentiale

-interventia unei schimbari exceptionale a imprejurarilor avute in vedere la incheierea contractului (intre momentul incheierii si al executarii definitive)

-dezechilibru valoric intre prestatiile partilor (caracter excesiv de oneros)

-caracterul injust al continuarii executarii pentru una dintre parti (caracterul oneros sa fie dublat de cel injust)

-alin (3): alte 4 conditii esentiale

-schimbarea survine dupa incheierea contractului

-schimbarea si intinderea imprejurarilor nu au fost avute si nu puteau fi avute in vedere in mod rezonabil de atre debitor, in momentul incheierii contractului

-debitorul nu si-a asumat riscul si nu poate fi considerat ca si l-a asumat

15

-conditie formala: negocierea [se da intaietate tot principiului mutuus dissensus; numai daca partile nu se inteleg, abia apoi partea interesata sesizeaza instanta, care va putea fie (I) sa mentina contractul, modificat, fie (II) sa il desfiinteze].

c) obligatiile intuitu personae: nu se transmit la mostenitori (principiul fortei obligatorii zice ca se transmit obligatiile intre parti si succesori, dar aici fara mostenitori)

d) actiunea temporara a fortei majore (casus maior): executarea contractului se suspenda pana la incheierea actiunii fortei majore; daca definitiv nu va mai putea fi executat contractul, atunci se pune problema riscului contractului

e) prorogarea legala a contractelor de inchiriere (in perioade de austeritate economica, legiuitorul intervine, pentru a da chiriasilor un avantaj – masura legislativa de ordin social; folosita cu prudenta si parcimonie)

II RELATIVITATEA (res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest – art. 1280).

Trebuie sa vedem, intai, ca forta obligatorie se produce intre parti si succesorii acestora => efectele nu se produc fata de terti (ei nu sunt nici parti, nici succesori, ci penitus extranei).

a) partile: incheie direct sau prin reprezentant contract (mandat)

b) succesorii: universali; cu titlu universal; cu titlu particular

-la primii doi succesori, de regula, contractul produce efecte ca si fata de parti (ei se substituie partilor, „le continua personalitatea”; exceptia: contractele intuitu personae)

-ultimii succesori sunt, de regula, in pozitia tertilor; uneori, totusi, se produc si fata de ei certe efecte (ipoteza: intre A si B se incheie un contract; apoi, A incheie un contract cu C, care devine succesor al lui A; avem 2 contracte diferite; problema e daca drepturile si obligatiile din primul contract se transmit si fata de C)

=> regula: succesorul cu titlu particular nu primeste drepturile si obligatiile autorului nascute dintr-un contract incheiate cu alte persoane

=> exceptia: in masura in care prin contractul II se transmite un drept principal de care e legat un drept accesoriu din contractul I, atunci acesta se transmite si succesorului cu titlu particular; s-a spus ca acest raport nu trebuie sa fie neaparat de accesorietate, ci prin transmiterea dreptului catre succesor, daca celalalt drept ar ramane in patrimoniul autorului, nu ar mai prezenta interes pentru acesta, atunci s-ar transmite catre C

*Datoriile autorului: de regula, ele nu se transmit succesorului cu titlu particular (cineva nu poate fi obligat printr-un contract incheiat intre alte persoane). Nuantari se impun:

-daca anterior incheierii contractului cu succesorul cu titlu particular, autorul isi diminuase dreptul sau prin contracte anterioare, succesorul va primi numai ce avea autorul in momentul incheierii actului cu autorul (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet)

16

-daca autorul isi grevase dreptul sau pe care il transmite succesorului cu titlu particular cu anumite sarcini (ipoteci sau dezmembraminte), succesorul va primi dreptul cu toate aceste sarcini anterior constituite (aici sunt doua idei cu aplicatie: nemo plus iuris, dar si opozabilitatea erga omnes a sarcinilor reale – odata constituite, ele sunt opozabile oricui)

-daca anterior, dreptul transmis era legat de obligatii scriptae in rem sau propter rem, succesorul cu titlu particular va fi tinut a le respecta

c) tertii (penitus extranei)

d) *creditorii chirografari (inclusi, alaturi de succesori, in notiunea de habentes causam – care pentru V. Stoica nu are logica, caci intre cele doua elemente nu avem baza comuna; succesorii se substituie partilor, pe cand creditorii chirografari sunt terti fata de contractele incheiate intre debitorii lor si alte persoane). Sunt situatii in care creditorii sunt mai terti decat tertii – tertii obisnuiti, desi nu primesc drepturi si obligatii din contract, trebuie sa respecte acel contract inteles ca realitate juridica, si raporturile juridice nascute de acolo; pe cand avem situatii in care anumiti terti nici macar nu trebuie sa respecte acea realitate (creditorii chirografari)

Opozabilitatea contractului

Tertii trebuie sa respecte un contract nu ca un act juridic (nu ii obliga, nu le da drepturi), ci ca un fapt juridic stricto sensu (o realitate pe care nu o pot incalca): dubla perspectiva din care e privit un contract. Importanta distinctiei rezida in faptul ca, mai intai, tertii trebuie (1) sa respecte raporturile juridice nascute din contract; (2) daca le incalca, savarsesc o fapta ilicita; (3) daca sufera un prejudiciu, partile sunt indreptatite la reparatie pe temei delictual, extracontractual; (4) partile pot invoca fata de terti actul, dar ca fapt juridic – intr-un proces de revendicare, reclamantul sau paratul, in duelul probatoriu pentru dovedirea existentei dreptului de proprietate intr-un patrimoniu sau altul, ar putea aduce un contract incheiat cu o alta persoana, ca titlu de proprietate; valoarea probatorie va fi analizata de instanta de judecata, iar relativitatea nu va putea fi obstacol in retinerea acelui contract; mai apoi, regulile sunt diferite in ce priveste proba (in raporturile dintre parti si terti, tertii pot dovedi cu orice mijloc de proba existenta/inexistenta unui act juridic care pentru ei e, practic, un fapt juridic).

*Exceptiile de la principiul relativitatii contractului=ori de cate ori el va naste drepturi sau obligatii in favoarea sau in sarcina unor terti (situatie inversa in raport cu forta obligatorie; sunt cazuri in care contractul nu mai produce efecte in parti/succesori si cazuri distincte in care produce efecte fata de terti).

Distinctie intre latura activa si latura pasiva a raportului contractual: a) activ (drepturi): legiuitorul admite anumite exceptii – contractul incheiat in folosul unei terte persoane (stipulatia pentru altul, cu actiune directa); *aparenta exceptie – promisiunea faptei altei persoane (conventia de porte-forte); b) pasiv (obligatiile): ar trebui o reglementare expresa a legii care sa permita crearea unor obligatii in sarcina unei persoane care nu a convenit la un act (ex.: contractul colectiv de munca – cei ce incheie contracte individuale dupa cel colectiv vor respecta si contractul propriu, dar si pe cel anterior, colectiv). Noi analizam exceptiile sub aspect activ.

a) Promisiunea faptei altei persoane (exceptie aparenta) – art. 1283.

17

Partile sunt creditorul si debitorul si un tert, neparte in contract, care trebuie sa fie facut sa ratifice sau sa se oblige. Din contract, tertul nu primeste nici drepturi, nici obligatii => nu e o veritabila exceptie. Tertul va dobandi drepturi sau obligatii numai cand va incheia contractul cu creditorul (stipulant), dar acelea nu se vor naste din promisiunea altuia, ci din manifestarea vointei juridice (va fi un contract distinct). Obligatia debitorului promitent e una de rezultat, care se stinge atunci cand incheie contractul tertul cu creditorul (va fi liberat); de nu, fiindca are o obligatie de rezultat, debitorul promitent va raspunde contractual si i se vor putea lui cere despagubiri (nu tertului!).

E posibil ca debitorul, desi s-a incheiat contractul intre creditor si tert, sa accepte sa garanteze creanta creditorului contra tertului – va fi un contract de fideiusiune.

b) Stipulatia petru altul=contract prin care o persoana (promitent) se obliga fata de o persoana (stipulant) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, in beneficiul unei a treia persoane (tert beneficiar) – art. 1284.

In VCCiv nu era expres reglementata, dar erau mai multe aplicatii fie in cod, fie in legi speciale. Doctrina si practica judiciara au confiugrat notiunea de stipulatie pentru altul, iar ulterior ea a fost consacrata in terminis.

Suntem deci in prezenta unui contract ce se incheie intre 2 persoane, dar dreptul se naste in favoarea unei persoane care e tert fata de contract. Ea e o veritabila exceptie de la relativitatea efectelor contractului. De multe ori, ea e o haina juridica pentru alte contracte, fie numite, fie nenumite (numite: donatia e un contract nunmit; e posibil, totusi, ca dreptul nascut din donatie sa revina unei terte persoane; de asemenea, se poate incheia un contract de vanzare-cumparare, cumparatorul plateste pretul, dar dreptul de proprietate nu intra in patrimoniul lui, ci al unei terte persoane).

Asadar, in raporturile dintre stipulant si promitent intalnim elemente juridice specifice unor contracte numite sau nenumite, dar si particularitatea ca promitentul isi exercita obligatia fata de tertul beneficiar, care dobandeste in felul acesta un drept (=> e o figura juridica noua). Sub aspectul conditiilor, stipulatia pentru altul trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond ale contractului; daca avem un caz de autenticitate – ca la donatie, atunci si forma trebuie respectata ad validitatem.

Pe langa conditiile generale, mai avem 2 conditii specifice – (I) intentia de a stipula (sa reiasa clar ca partile au dorit ca dreptul sa se nasca in favoarea unei a treia persoane); (II) acest tert beneficiar sa fie determinat sau cel putin determinabil (art. 1285).

Cat priveste efectele stipulatiei, ele se produc in 3 planuri.

Mai intai, in planul dintre stipulant si promitent: promitentul se obliga fata de stipulant, dar prestatia ce formeaza obiectul obligatiei nu se executa fata de stipulant, ci fata de tertul beneficiar => datoria promitentului are o infatisare specifica, stipulantul are la indemana o actiune de a-l obliga pe promitent sa isi execute datoria, dar nu fata de el, ci fata de tertul beneficiar. Particularitatea: sanctiunea juridica apartine stipulantului, dar prestatia se executa fata de tertul beneficiar.

Daca raportul dintre stipulat si promitent are caracter sinalagmatic (adica daca si stipulantul s-a obligat fata de promitent), stipulantul poate invoca rezolutiunea sau exceptia de neexecutare in raport cu obligatia promitentului, iar promitentul poate si el invoca aceleasi mijloace contra stipulantului (anticipand, ele se cheama remediile neexecutarii contractului).

18

Apoi, in planul dintre promitent si tertul beneficiar avem dreptul tertului beneficiar de a cere executarea prestatiei si datoria promitentului de a executa prestatia. Si tertul beneficiar are o actiune contra promitentului. Exista, asadar, o dublare a sanctiunii juridice a obligatiei – si la indemana stipulantului, dar si a tertului beneficiar. NB: dreptul se naste direct in patrimoniul beneficiarului, nemaitrecand prin patrimoniul stipulantului => avantaj pentru beneficiar: nu mai suporta concursul nici al creditorilor, nici al mostenitorilor stipulantului/promitentului. Totusi, tertul nu va putea invoca rezolutiunea. Raportul al doilea are caracter unilateral. Ar fi si lipsit de interes tertul sa invoce rezolutiunea contractului fata de care el era un tert.

Ultimul, in planul dintre tertul beneficiar si stipulant, nu avem efecte ce se nasc din stipulatia propriu-zisa, dar pot exista efecte nascute fie din intelegerea anterioara intre cei doi, fie din intelegeri ulterioare [ex.: e posibil ca prin stipulatie, stipulantul (a) sa stinga o datorie pe care o avea fata de tert; sau, pe calea stipulatiei, stipulantul (b) sa il imprumute pe tertul beneficiar; sau, tot pe calea stipulatiei, stipulantul (c) sa faca o liberalitate fata de tert – de la caz la caz vedem ce se intampla].

*Tertul beneficiar are dreptul, NU obligatia de a accepta stipulatia in favoarea sa. Acceptarea, desi un act unilateral, aici are un efect declarativ, nu constitutiv – consolidand dreptul ce s-a nascut in patrimoniul tertului chiar din momentul incheierii stipulatiei. E posibil totusi ca el sa nu accepte. E tot un act unilateral ce va duce la invalidarea cu efect retroactiv a stipulatiei, considerandu-se ca nu s-a nascut niciodata dreptul in patrimoniul tertului => ce se intampla cu acel drept? – a) fie va profita altui beneficiar, daca mai e cineva prevazut in stipulatie; b) fie va profita stipulantului.

Revocarea stipulatiei. Stipulantul o poate revoca, dar numai atat timp cat acceptarea nu a ajuns la stipulant sau la promitent, caci de atunci stipulatia devine irevocabila (art. 1286). O alta limita consta in faptul ca daca promitentul are interes sa execute datoria, revocarea stipulatiei se face numai cu acordul promitentului, desigur, nefiind nevoie de acordul tertului [art. 1287 (1)]. Ea produce efecte din momentul in care ajunge la promitent. Daca nu se desemneaza un alt beneficiar, revocarea profita stipulantului sau mostenitorilor, fara sa se agraveze sarcina promitentului.

c) Actiunile directe=ipoteze in care legiuitorul acorda unor persoane posibilitatea de a actiona in justitie partile unui contract la incheierea caruia ele nu au participat

2 situatii – una la contractul de antrepriza, art. 1856: avem contractul de antrepriza incheiat intre antreprenor si beneficiar pentru executarea unor lucrari; antreprenorul angajeaza persoane, pe care el trebuie sa le plateasca; daca nu o face, aceste persoane se pot intoarce impotriva beneficiarului, prin actiune directa, pentru plata sumelor date de antreprenor, dar numai pana la concurenta sumelor pe care el, beneficiarul, le datoreaza la randul lui antreprenorului => aici, lucratorii sunt terti beneficiari

– alta la substituirea facuta de mandatar, art. 2023 (6): avem contract incheiat intre mandant si mandatar, dar pentru a executa contractul, mandatarul apeleaza la o alta persoana, numita submandatar; aici, desi mandantul nu e parte in contractul de submandat, are o actiune directa impotriva submandatarului (si aici e o exceptie de la relativitate).

*Exceptiile de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului – 2 situatii: actiunea pauliana (revocatorie) si simulatia.

19

Simulatia (art. 1289-1294). Suntem invatati ca a spune adevarul e moral, iar a minti e o greseala. Cum se ajunge sa acceptam in drept simulatia, adica o minciuna?

Juridic, ea e o operatiune in structura careia intra un contract public, dar mincinos (I) si un acord simulatoriu cu caracter secret, caruia i se asociaza uneori si un contract secret, din care rezulta alte efecte juridice decat cele ale contractului public (II). Adevarul se afla in acordul simulatoriu secret (si, daca exista, in contractul secret).

Nu mereu minciuna e ilicita. De aceea se face distinctie intre simulatie cu caracter licit si cu caracter ilicit (ne uitam la scop).

Formele simulatiei

a) simulatia prin act fictiv (absoluta): in structura ei intra contractul public, pe de-o parte (din care pare sa rezulte un anumit raport juridic) si acordul simulatoriu cu caracter secret, pe de alta (care infirma in totalitate raportul public) => intre parti nu se naste niciun raport juridic, ci e doar o impresie publica

b) simulatia prin deghizare (relativa obiectiv): in structura ei intra un contract public ce deghizeaza total sau partial un contract secret, iar acordul simulatoriu stabileste ca e vorba doar de o deghizare (ex. clasic: contract de vanzare-cumparare public, dar care deghizeaza in secret un contract de donatie; in public, donatarul apare drept cumparator, iar vanzatorul drept donator).

c) simulatia prin interpunere de persoane (relativa subiectiv): in structura lui intra un contract public incheiat intre, sa zicem, A si B, iar contractul secret e incheiat intre A (ok, e si la public) si C (nu e in cel public); acordul simulatoriu, si el secret, e incheiat intre toate cele 3 persoane (toti 3 stiu ca real e cel secret, A-C, iar nu cel public, A-B; ultima precizare e importanta pentru a distinge simulatia prin interpunere de persoane de mandatul fara reprezentare – unde persoana care incheie contractul cu mandatarul nu stie ca trateaza cu un reprezentant, adica nu il cunoaste pe mandant: prin ipoteza aici nu exista o intelegere intre cei 3, adica intre mandantul aparent necunoscut, mandatar si tert).

Efectele simulatiei. Desi intre parti se produc efectele din actul secret, tertii il pot ignora. Altfel spus, sanctiunea simulatiei este inopozabilitatea fata de terti a actului secret (exceptie veritabila de la acelasi principiu).

Manifestarea efectelor in 3 planuri

-intre partile simulatiei: realitatea e cea indicata in acordul secret si eventual in contractul asociat; contractul public e doar un val ce acopera realitatea fata de terti; daca avem un acord simulatoriu cu un contract, acesta din urma va produce efectele specifice, dar in masura in care a fost valabil incheiat

-intre parti si terti: in mod rezonabil, singurul contract ce poate fi luat in considerare ca realitate este cel public; NB: beneficiu pentru terti, nu o obligatie – asa incat daca tertii ar avea interes sa invoce contractul secret, o pot face (cerinta: pentru a invoca numai contractul public, nu si cel secret, tertii trebuie sa se fi intemeiat cu buna-credinta, adica sa nu fi stiut la momentul incheierii actului public ca mai era, de fapt, unul secret-real)

-intre terti: uneori, pot aparea conflicte – unii terti vor sa invoce contractul public, altii vor sa invoce contractul secret (ex. cu deghizarea donatiei intr-o vanzare: creditorii donatorului vor sa invoce contractul secret, pentru ca sunt cerinte mai exigente si ar putea ca, in felul acesta, sa

20

readuca bunul in patrimoniul debitorului lor si sa se indestuleze; mostenitorii donatorului vor putea cere contractul secret pentru a se putea prevala de reductiune; pe de alta parte, creditorii cumparatorului au interes sa invoce contractul public, ca sa ramana bunul in patrimoniul cumparatorului).

Regula: castiga cei ce s-au intemeiat cu buna-credinta pe contractul public.

Aici, tertii sunt creditorii partilor si succesorii cu titlu particular ulteriori si succesivi ai uneia dintre parti (daca sunt alti terti, ei vor fi terti obisnuiti, fata de care simulatia, in ansamblul ei, e inopozabila); uneori, si succesorii universali sau cu titlu universal, in masura in care le-au fost fraudate interesele (aici, acesti 2 succesori nu mai sunt in pozitia partilor, nu mai opereaza pacta sunt servanda fata de ei, putand si ei ignora contractul respectiv si deci nemaifiind considerati „continuatori ai persoanei autorului lor”).

Persoana interesata sa dezvaluie secretul poate fi: (I) o parte din contractul secret, daca cealalta parte nu isi executa obligatiile; (II) un tert ce a aflat si are interes. In orice caz, instrumentul prin care persoana interesata poate dezvalui simulatia este actiunea in simulatie, care e o actiune imprescriptibila (nu va fi imprescriptibila actiunea prin care se cere executarea contractului secret – in functie de natura obligatiei, in sine!!!).

Proba: tertii – cu orice mijloc; partile – tinand seama de exigentele probatorii ale unui act juridic.

Art. 1293: dispozitiile in materia simulatiei in cazul contractelor se aplica mutatis mutandis si in cazul actelor unilaterale. Invers, art. 1294: nu se pot extinde dispozitiile simulatiei la actele juridice nepatrimoniale.

Conclusiv: de esenta simulatiei e existenta actului public si a acordul simulatoriu; contractul secret e de natura simulatiei (poate sa existe sau nu); mai mult, contractul secret trebuie sa fie mereu anterior sau maximum concomitent cu cel secret (altminteri ar fi un alt acord de vointa, un fel de revocare mutuala a primului contract, nemaipunandu-se problema simulatiei, in absenta contemporaneitati necesare).

29.10.2014

Curs IV

Efectele contractului sunt tocmai drepturile si obligatiile ce se nasc intre partile contractante, mai precis raporturile juridice. Ce legatura exista intre efectele contractului si efectele specifice ale cotnractelor sinalamatice? Ce inseamna efectele obligatiilor? Ele se refera la desfasurarea raporturilor obligationale, dupa nastere, pana la stingere (formare valabila, transformare, transmisiune, stingere). Asadar, efectele obligatiilor au legatura cu executarea obligatiilor – a datoriilor – si cu satisfacerea creantelor subiectelor raportului obligational.

Ce inseamna efecte specifice ale contractelor sinalagmatice? Prima facie, se refera la executarea obligatiilor nascute din asemenea contracte sinalagmatice. Ar parea deci ca locul tratarii acestei probleme sa fie mai degraba la efectele obligatiilor.

Contractele sinalagmatice presupun reciprocitate si interdependenta (fiecare parte, in momentul incheierii contractului prin exprimarea consimtamantului, are reprezentarea subiectiva ca si cealalta parte se va obliga corespunzator, corelativ; interdependenta presupune prelungirea notiunii de cauza a contractului, de pe terenul incheierii lui pe terenul executarii lui; odata incheiat contractul, fiecare

21

parte isi executa obligatia tocmai pentru ca ea considera ca si cealalta parte isi va executa propriile obligatii).

Fundamentul juridic al acestor efecte specifice se afla tocmai in ideea de reciprocitate si interdependenta a obligatiilor nascute din asemenea contracte => de o parte nu isi executa propria datorie, ramane fara cauza executarea datoriei celeilalte parti. Intr-adevar, o parte, daca stie ca nu isi va executa cealalta parte, nu mai are motiv, nu mai are cauza sa isi execute propria datorie.

Ideea reciprocitatii si interdependentei obligatiilor nascute din contractele sinalagmatice e strans legata de ideea simultaneitatii executarii acestor obligatii (cu exceptii).

I. Exceptia de neexecutare

In ce priveste domeniul de activitate: contractele sinalagmatice (sedes materiae: art. 1556); aceeasi idee ce contureaza domeniul de aplicatie a acestei exceptii rezulta si din art. 1171, ce defineste contractul sinalagmatic si cel unilateral.

Obligatiile sunt interdependente in masura in care se nasc din acelasi contract; in masura in care avem un fapt extracontractual, chiar legat de obligatii nascute din contract, obligatiile nu vor fi interdependente => exceptia de neexecutare se aplica numai in cazul contractelor sinalagmatice, nu si in cazul a ceea ce pe vechiul cod se numea „contract cvasisinalagmatic”.

Tinand seama de interdependenta obligatiilor si de simultaneitatea executarii lor, daca o parte nu-si executa propria datorie, cealalta e in drept, invocand aceasta exceptie, sa amane executarea propriei datorii pana cand prima parte isi va executa propria obligatie. De aici avem o exceptie: cazul in care aceasta parte trebuia sa isi execute prima obligatia, asa incat nu va putea sa se prevaleze de efectul acestei exceptii.

*Cazuri in care prin vointa partilor e inlaturat principiul simultaneitatii: partile pot stabili ex contractu ca se executa mai intai obligatia unei parti, iar pentru cealalta se prevede un termen; aici, partea ce nu beneficiaza de termen (prima) nu va putea invoca exceptia, ca tocmai ea trebuia sa isi execute prima obligatia (ce am zis mai sus).

*Cazuri in care prin vointa legiuitorului e inlaturat principiul simultaneitatii.

*Cazul special al duratei: asa cum se zice in art. 1555 (2), executarea unei obligatii care necesita o perioada de timp trebuie sa primeze (adica mai intai se executa obligatia ce dureaza mai mult in timp, apoi cealalta).

Conditii pentru invocare:

1. Cele doua obligatii sa fie nascute din acelasi contract

2. Neexecutarea obligatiei partii ce justifica sau ocazioneaza invocarea exceptiei de catre cealalta parte sa fie suficient de importanta, insemnata, in lumina art. 1551 (1), care, desi se refera si la rezolutiune, are aplicare si aici

3. Neexecutarea sa nu se datoreze faptei creditorului, adica nu poti invoca propria culpa pentru a nu-ti executa obligatia (nemo propriam turpitudinem allegans)

22

4. Exceptia de neexecutare nu necesita punerea in intarziere a celeilalte parti

5. Nu trebuie sa fim in prezenta vreunei cauze legale, conventionale sau din uzante, ce inlatura simultaneitatea executarii obligatiilor

6. Exceptia poate fi invocata direct, intre parti, fara a se face apel la instanta. Totusi, partea impotriva careia se invoca exceptia, daca apreciaza ca cealalta parte a abuzat invocand exceptia, poate sa o cheme in judecata, solicitand instantei sa o oblige la executare. Instanta va aprecia daca a fost sau nu justificata invocarea

II. Rezolutiunea/rezilierea

Cand e vorba de un contract cu executare uno ictu avem rezolutiune. Cand e vorba de contracte cu executare succesiva, avem reziliere. In ambele cazuri, efectul se produce in masura in care o parte nu isi executa fara justificare propria obligatie, asa incat cealalta parte e indreptatita sa ceara instantei fie (I) sa declare ea insasi desfiintarea (rezolutiune), fie (II) sa declare incetarea contractului (reziliere).

Sedes materiae: art. 1549-1554.

Cele doua figuri juridice sunt de fapt sanctiuni civile. Da, ele inseamna desfiintarea/incetarea contractului ca urmare a neexecutarii nejustificate de catre o parte a propriilor obligatii.

Remediile contractuale: stricto sensu, ele sunt mijloace puse de lege la indemana unei parti a contractului atunci cand cealalta parte nu isi executa fara justificare obligatiile. Lato sensu, ele sunt mijloace puse la indemana unei parti cand cealalta parte nu isi executa (fara importanta cum, adica justificat sau nu!) obligatiile.

In prima acceptie, cea restransa, remediile pot fi impartite in functie de motivele ce pot justifica neexecutarea. Aceste motive pot fi mai largi sau mai restranse. Uneori, motivele ce justifica neexecutarea inlatura insasi ideea de culpa a debitorului, alteori ele justifica neexecutarea, desi se pastreaza ideea de culpa.

a) De exemplu, in art. 1555 (1) e precizat principiul simultaneitatii executarii obligatiilor, dar in (2) e exprimata ideea conform careia daca executarea obligatiei unei parti dureaza in timp, cealalta parte poate sa nu isi execute propria prestatie pana cand prima prestatie (cea cu durata in timp) nu e executata pe deplin, complet.

b) A doua cauza de justificare a neexecutari e tocmai imprejurarea ce permite invocarea exceptiei de neexecutare (exceptio non adimpleti). Functioneaza principiul simultaneitatii, iar pentru ca o parte nu il respecta, cealalta parte poate sa nu isi execute propria obligatie.

c) De asemenea, cand exista un termen, partea ce beneficiaza de el poate sa nu execute, in mod justificat.

d) Evenimentul fortuit [art. 1556, 1534(1), 1351-1352)]: aici intra forta majora (casus maior), cazul fortuit (casus minor) si evenimentele asimilate acestora, respectiv fapta victimei (creditorului) si fapta unui tert. La interventia unui asemenea eveniment vorbim de imposibilitatea fortuita de executare. Se face asadar distinctie intre (I) situatiile in care neexecutarea unei obligatii nascute dintr-un contract sinalagmatic NU are caracter justificat (ceea ce face posibila aplicarea rezolutiunii/rezilierii – sanctiuni civile/remedii contractuale) si (II) situatiile in care nu mai

23

intereseaza caracterul justificat, ci in care se pune problema riscului contractului (al treilea efect special al contractelor sinalagmatice).

De obicei, neexecutarea fara justificare echivaleaza cu o neexecutare culpabila. Sunt totusi situatii cand, desi avem element ce inlatura culpa, debitorul raspunde fara culpa. Este o situatie exceptionala admisa mai ales in materie delictuala, dar greu de admis pe taram contractual.

In materie contractuala, art. 1548 prezuma culpa debitorului prin simplul fapt al neexecutarii; in doctrina exista tendinta nejustificata de a inlatura cu totul culpa din intemeierea rezolutiunii si rezilierii (autori ce afirma doar caracterul nejustificat al neexecutarii, ignorand culpa; totusi, de cele mai multe ori caracterul nejustificat al neexecutarii reprezinta tocmai culpa debitorului) – culpa nu trebuie dovedita (in cazul raspunderii contractuale, rezolutiunii si rezilierii – dar aici debitorul se poate apara, rasturnand prezumtia de culpa prin invocarea cauzei straine sau, cum s-ar spune azi, prin invocarea unei cauze de justificare a neexecutarii). Odata facuta proba, nu mai opereaza nici raspunderea contractuala, nici rezolutiunea/rezilierea.

Conditiile necesare pentru a invoca rezolutiunea sau rezilierea:

1. Obligatiile sa fie reciproce si interdependente (sa se nasca dintr-un contract sinalagmatic)

2. Sa existe o neexecutare importanta sau suficient de importanta din partea debitorului, fara de care creditorul (cealalta parte) nu ar mai avea interes la continuarea contractului si la executarea propriei obligatii

-distinctie intre contracte: la cele cu executare succesiva/continua, desi neexecutarea e mai putin importanta, dar are caracter repetat, atunci e posibila aplicarea rezilierii (ceea ce nu se poate spune si despre rezolutiune, unde trebuie sa fie importanta neexecutarea).

-ultimul alineat prevede ca orice clauza contrara se considera nescrisa; e de discutat daca aceasta prevedere finala se aplica ambelor teze ale primului alineat 1551 sau numai celei de-a doua

Esential e ca daca neexecutarea nu e suficient de importanta, asa incat nu se poate aplica rezolutiunea sau rezilierea, partea cealalta, totusi, ar putea sa ceara reducerea proportionala a propriei prestatii => restabilirea echilibrului contractual; in masura in care nu e posibila aceasta reducere proportionala, atunci creditorul va avea dreptul la daune-interese in legatura cu partea neexecutata de debitor (daca se retine culpa acestuia, altminteri am fi pe taramul riscului contractual).

3. Debitorul trebuie pus in intarziere. Cerinta nu functioneaza cand el este de drept pus in intarziere sau cand, prin vointa partilor contractante, aceasta cerinta a fost inlaturata

4. Neexecutarea trebuie sa fie nejustificata

5. Rezolutiunea/rezilierea poate fi invocata numai de partea ce si-a executat deja sau e pe cale de a-si executa obligatia, nu si de partea ce pur si simplu nu isi executa obligatia, pentru ca s-ar frange forta obligatorie (orice parte ar putea sa invoce aceste remedii pentru a nu executa obligatiile)

=> dreptul de optiune al creditorului implica doua idei:

a) Numai creditorul poate invoca aceste remedii, nu si debitorul

b) Creditorul nu e obligat, el are un drept de alegere (un drept potestativ).

24

Conform art. 1516 (2), creditorul poate cere (I) executarea in natura, (II) rezolutiunea sau rezilierea, (III) reducerea propriei obligatii corelative sau (IV) orice alt mijloc prevazut de lege pentru realizarea dreptului sau.

Cum opereaza rezolutiunea sau rezilierea? Raspunsul il avem in art. 1550. Sa cugetam si sa vedem de ce acest text pune in discutie dreptul de optiune al creditorului. Initial, in textul de elaborare a codului civil, aveam numai primul alineat (ce ne spune ca remediile opereaza numai pe cale judiciara sau conventionala). Cand s-a discutat legea de punere in aplicare s-a adaugat alineatul doi (care include si operarea de plin drept prin simplul fapt al neexecutarii). Ultimul alineat pare a infirma tot ceea ce s-a afirmat anterior. Ar fi, de fapt, situatia in care fiecare parte poate inlatura forta obligatorie, neexecutand propria prestatie.

Astfel, trebuie sa intelegem ca sintagma „de plin drept” (folosita si la pactele comisorii) nu inseamna ca desfiintarea/incetarea se produce imediat ca efect al neeexecutarii, ci pentru a sublinia dreptul de optiune al creditorului atunci cand in contract era prevazuta o clauza, numita pact comisoriu (se prevedea dreptul creditorului, fara a mai apela la instanta, de a desfiinta/pune capat contractului, daca debitorul nu isi executa fara justificare obligatia; totusi, nu insemna ca se desfiinta/inceta contractul imediat, ci ca numai el si numai el, creditorul, putea obtine desfiintarea/incheierea, iar debitorul nu se putea prevala de propria neexecutare). Singurul inteles al textului e acela ca, atunci cand partile sau legiuitorul a(u) prevazut o asemenea posibilitate, in realitate nu inceteaza dreptul potestativ (de optiune) al creditorului, iar daca acesta recurge la rezolutiune sau reziliere, desfiintatea/incetarea contractului nu opereaza din momentul in care se cere, ci din momentul in care nu se executa (adica retroactiv).

Doua modalitati ale rezolutiunii/rezilierii:

a) Rezolutiunea/rezilierea judiciara: creditorul cere instantei sa aprecieze daca sunt indeplinite cerintele pentru desfiintarea/incetarea contractului

b) Rezolutiunea/rezilierea unilaterala: creditorul, prin propria declaratie de vointa (manifestare unilaterala), determina desfiintarea/incetarea contractului (caz de justitie privata – „isi face singur dreptate”: regula e a interzicerii acestei justitii; acesta e un caz exceptional).

Cand poate opera declaratia de rezolutiune? In 3 cazuri ce reies din art. 1552 (1): a) dupa punerea in intarziere a debitorului; b) atunci cand debitorul e de drept in intarziere (cu conditia ca termenul prevazut in punerea in intarziere sa fi expirat); c) atunci cand e inserata o clauza in contract ce ii permite creditorului tocmai sa declare rezolutiunea/rezilierea.

Efectul rezolutiunii/rezilierii e consecinta, de regula, a 3 acte juridice: actul procedural de punere in intarziere, cu respectarea cerintelor prevazute in art. 1552 (cea mai importanta se refera la obligatia creditorului de a prevedea, prin punerea in intarziere, un termen pentru executare); manifestarea de vointa a creditorului in sensul desfiintarii/incetarii contractului (de drept substantial); comunicarea declaratiei de rezolutiune/reziliere catre debitor (tot de drept procedural).

Cand debitorul e de drept in intarziere sau cand exista o clauza de rezolutiune (ultimele doua variante), prin care partile au inlaturat punerea in intarziere, avem nevoie doar de 2 acte: manifestarea de vointa si comunicarea declaratiei (fara punerea in intarziere).

25

NB: e posibil sa avem un singur act constatator – creditorul emite notificarea de punere in intarziere in care mentioneaza termenul de executare, dar mentioneaza si ca daca pana la acel termen, debitorul nu isi executa obligatia, el considera ca va opera rezolutiunea/rezilierea.

Conditiile declaratiei

Declaratia produce efecte de la implinirea acelui termen, dar pe langa comunicare, ea trebuie sa fie emisa si in termenul de prescriptie pentru obligatia a carei executare se cere; dreptul de a emite declaratia e un drept potestativ (asa ca e imprescriptibil): ceea ce spune art. 1552 (2) nu inseamna ca dreptul potestativ e prescriptibil, ci ca el se stinge in momentul in care s-a prescris obligatia a carei executare se cere (prescriptia se refera la obligatia respectiva, nu la dreptul potestativ). Cand e vorba de imobile, declaratia trebuie inscrisa si in cartea funciara. Ea are caracter irevocabil de la data comunicarii sau de la data expirarii termenului prevazut in punerea in intarziere.

Una din ipotezele in care opereaza declaratia e acela in care avem o clauza inserata in contract. Uneori, aceasta ia forma pactului comisoriu in sensul art. 1553. Pe VCCiv, orice clauza de rezolutiune/reziliere era considerata pact comisoriu. Pe NCCiv, sintagma „au convenit astfel partile” (parafrazata) nu presupune neaparat pactul comisoriu. Pe NCCiv, clauza de rezolutiune/reziliere trebuie sa prevada expres obligatiile a caror neexecutare atrage rezolutiunea/rezilierea de drept a contractului. Sintagma „de drept” nu limiteaza sau inlatura dreptul de optiune al creditorului, ci subliniaza ca nu mai e nevoie de apelul la instanta. Pentru ca pactul sa produca efecte, e nevoie ca debitorul sa fie pus in intarziere, cu exceptia cazului (I) in care s-a prevazut expres in pact ca nu trebuie pus in intarziere sau (II) cand e de drept in intarziere.

Efectele rezolutiunii/rezilierii

Rezolutiunea – opereaza retroactiv (ex tunc); rezilierea – opereaza pentru viitor (ex nunc)

NB: daca o parte si-a executat prestatia sa pana la un moment dat, adica pana la momentul incetarii contractului, cealalta parte trebuie sa isi execute prestatia pana la acel moment (nu e scutita, pe considerente de echitate, ca sa se ajunga la un oarecare echilibru).

La litigii, desfiintarea/incetarea contractului nu lasa fara efect clauzele privind solutionarea diferendelor, adica acele clauze arbitrale si nici celelalte clauze ce produc efecte chiar in urma „terminarii” contractului (clauza penala poate fi invocata, desi contractul a fost desfiintat).

Si atunci cand rezolutiunea/rezilierea opereaza de drept prin declaratie unilaterala, nu e cu totul exclus rolul instantei. Debitorul impotriva caruia s-a invocat rezolutiunea/rezilierea poate solicita instantei sa constate ca nu erau indeplinite cerintele pentru a se emite o asemenea declaratie si ca, de fapt, nu s-a desfiintat/n-a incetat contractul. Cand e vorba de rezolutiune/reziliere, interventia justitiei e fie ante factum, fie post factum, dar niciodata nu e nula, zero. La rezolutiunea judiciara, justitia intervine ante (inaintea desfiintarii), pe cand la declaratie ea intervine post (dupa desfiintare, pentru a analiza ce s-a intamplat => nu exista, totusi, o justitie privata absoluta, caci in final, daca debitorul doreste, se va putea adresa instantei). Care mai e rostul acestei declaratii? Cui prodest?

Codul actual a abandonat conceptia potrivit careia creditorul trebuie sa atace mereu, iar debitorul sa stea in cetate si sa se apere. Conceptia era maligna pentru contract. Raportul creditor-debitor e acum schimbat: debitorul nu mai sta in cetatea lui inexpugnabila, creditorul sta in cetate dupa emiterea declaratiei, iar debitorul va trebui sa atace.

26

III. Riscul in contract :

Art. 1557 vorbeste de imposibilitatea fortuita (ori de cate ori intervine un eveniment fortuit ce impiedica o parte sa isi execute obligatia). Ce se intampla cu obligatia celeilalte parti? Mai trebuie ea sa fie executata sau nu? Cum se rezolva riscul imposibilitatii fortuite de executare a unei obligatii a unei parti?

Evenimentul fortuit, prin chiar denumirea lui, e o imprejurare ce intervine fara vointa partilor si fara ca ele sa o prevada cand incheie contractul. E o situatie de risc contractual. Raspunsul la intrebarea „cine suporta riscul?” e dat de reglaa res perit debitori (lucrul piere pentru debitor) – adica riscul contractului e suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat => debitorul obligatiei imposibil de executat nu mai poate celeilalte parti executarea, iar daca aceasta obligatie corelativa a fost executata, el trebuie sa o restituie (se face aplicarea principiului echitatii).

Pe VCCiv, cand vorbeam de contracte translative de proprietate sau de alte drepturi reale, aveam o exceptie de la regula res perit debitori. Ex.: intr-un contract translativ de proprietate, transferul proprietatii se face, de regula, chiar la incheierea contractului, dar daca vanzatorul (la vanzare-cumparare) nu preda bunul, cumparatorul e deja proprietar; ce se intampla daca piere bunul inainte de predare? Cumparatorul suporta riscul – aplicare speciala (res perit creditori) a principiului mai larg (res perit domino).

Pe NCCiv, atunci cand e vorba de contracte translative de proprietate, riscul e suportat tot de debitor (debitorul obligatiei de predare a bunului) => nu mai avem o exceptie de la res perit debitori (art. 1274). Numai daca acest cumparator (creditorul obligatiei de predare) e pus in intarziere si nu preia bunul, el va suporta riscul. Si in acest caz exceptia e inlaturata daca el, creditorul obligatiei de predare, face dovada ca oricum bunul ar fi pierit si daca l-ar fi primit cand trebuia (caz in care raspunde/suporta riscul tot debitorul, vanzatorul).

La contractele sub conditie, rsicul e suportat tot de debitorul obligatiei imposibil de executat. Daca bunul a fost si predat, riscul e suportat de proprietarul sub conditie rezolutorie, pana la indeplinirea conditiei.

IV. Reducerea prestatiilor [art. 1551 (2)]

ACTUL JURIDIC UNILATERAL

Distinctie intre acte juridice private si publice. In public, regula e unilateralul. In privat, aceasta este exceptia (exista si in public – administrativ – acte juridice bilaterale, cum ar fi contractul administrativ, cu anumite clauze negociate de ambele parti, dar cu altele impuse de autoritatea administrativa).

In art. 1324-1326 avem elemente pentru o teorie generala a actului juridic unilateral de drept privat.

Definitie: manifestare unilaterala de vointa cu scopul de a produce efecte juridice.Regimul juridic general imprumuta regimul contractelor (ele fiind regula) – tot ce tine de

incheiere, de efecte (forta obligatorie, relativitatea etc.).

Acte unilaterale supuse comunicarii (importanta sporita) produc efecte doar de la data comunicarii. Sunt supuse comunicarii toate actele ce constituie, modifica sau sting un drept al destinatarului. Actul produce efecte din momentul in care comunicarea ajunge la destinatar. Ce ne

27

intereseaza (dincolo de teoria aceasta ce se aplica si actelor cu caracter patrimonial) sunt actele de unde se nasc obligatii civile (patrimoniale) => art. 1327 reglementeaza promisiunea unilaterala.

Aceasta exprimare e nefericita, caci trimite la antecontractul, la promisiunea de a contracta (acela e un contract bilateral). Era mai bine sa zicem „act unilateral ca izvor de obligatii”; legiuitorul asta a avut in vedere prin promisiunea unilaterala. Din textul art. 1327 rezulta ca acceptarea nu ne duce la existenta unui contract. Acceptarea din partea destinatarului ramane si ea o manifestare unilaterala, cele doua vointe neintalnindu-se intr-un contract; fiecare act juridic produce efecte distincte: promisiunea naste drepturi in favoarea destinatarului; prin acceptare, acesta fie consolideaza retroactiv dreptul primit, fie desfiinteaza retroactiv dreptul primit.

*Promisiunea publica de recompensa (art. 1328, 1329).

FAPTUL JURIDIC LICIT CA IZVOR DE OBLIGATII

El este un eveniment/actiune omeneasca de care legea leaga producerea de efecte juridice. Chiar daca e vorba de o actiune a omului, efectele se produc pentru ca legea o prevede, nu pentru ca asa ar vrea autorul.

I. Gestiunea de afaceri (gestiunea intereselor altuia)=fapt juridic licit prin care o persoana (gerant) savarseste fapte materiale si incheie acte juridice prin proprie vointa, in interesul altei persoane (gerat), fara a primi mandat de la aceasta si fara ca geratul sa cunoasca gestiunea, in temeiul careia se nasc raporturi juridice.

Ea presupune 3 categorii de conditii – obiect, utilitate si atitudinea partilor fata de gestiune.

I.1. Obiectul gestiunii: actele materiale savarsite de gerant si de actele juridice pe care gerantul le incheie cu tertii in favoarea geratului; la actele juridice, ele trebuie sa fie incluse in sfera actelor de administrare (aici, sfera lor e privita nu ut singuli, ci in contextul patrimoniului geratului; ca urmare, ceea ce privit singular ar parea un act de dispozitie, in contextul administrarii averii geratului devine un act de administrare – vand un bun pentru a acoperi cheltuielile administrarii – capitolul „administrarea bunurilor altuia”)I.2. Utilitatea: actele si faptele sa evite pierderea patrimoniala in defavoarea geratului; uneori, actele au caracter necesar (aici nu e vorba de o simpla pierdere patrimoniala, ci de pierderea/distrugerea unor bunuri importante).I.3. Atitudinea partilor fata de gestiune: gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a-l obliga pe gerat, altfel, daca vrea sa faca o liberalitate, nu mai avem gestiune de afaceri. E posibil ca gerantul sa actioneze simultan in interesul geratului si in interes propriu, caz in care geratul va fi obligat doar in partea lui.

Geratul trebuie sa fie strain de gestiune macar la inceputul acesteia; altfel, daca are cunostinta, e cel putin vorba de un mandat tacit.

Drepturi si obligatiile nascute din gestiune1. Gerantul are obligatia informarii geratului despre gestiunea inceputa, de indata ce aceasta devine

posibila; de atunci se va pune problema daca gestiunea se transforma in mandat au ba.

28

2. Gerantul trebuie sa continue gestiunea fie (I) pana cand scopul e indeplinit, fie (II) pana cand geratul sau mostenitorii pot sa preia gestiunea.

3. Gerantul trebuie sa dea dovada de diligenta unui bun proprietar: idee esentiala pentru a aprecia raspunderea gerantului, in ce cazuri se afla in culpa fata de gerat [criteriul aprecierii culpei va fi unul mediu – „criteriul bunului gospodar”; cand gestiunea e necesara, gerantul va raspunde doar pentru fapte grave, nu doar pentru simpla culpa – art. 1334 (2)].

4. La incetarea gestiunii, gerantul trebuie sa dea socoteala geratului pentru toate actele si faptele gestiunii.

In art. 1336, (1) se prevede raspunderea pentru actele si faptele gestiunii: tertii cu care contracteaza gerantul au 2 posibilitati – sa se indrepte contra gerantului pe temei contractual SAU sa se indrepte contra geratului pe temeiul gestiunii de afaceri.

Nu suntem in prezenta unei exceptii de la relativitatea efectelor contractului. Obligatia geratului se naste din gestiunea de afaceri.

In art. 1336, (2) se prevede ca daca de la bun inceput gerantul comunica tertilor ca nu lucreaza in nume propriu, atunci tertii vor avea actiune doar contra geratului, cu exceptia cazurilor in care din orice motiv, geratul nu va putea raspunde. Aici, in subsidiar, tertii se vor putea intoarce impotriva gerantului.

Obligatiie geratuluiEl trebuie sa restituie gerantului toate cheltuielile gestiunii, daca au fost utile. Integral restituite,

daca au fost necesare. Daca gerantul i-a cauzat geratului un prejudiciu si se poate retine culpa gerantului, atunci acesta il va despagubi si viceversa.

Cat priveste cheltuielile necesare facute de catre gerant, acesta poate sa ceara instituirea unei ipoteci pe bunurile geratului, ipoteca legala (dispusa de instanta, care va trebui sa faca o expertiza pentru a respecta o proportie intre cheltuielile necesare ale gestiunii si valoarea bunului ipotecat).

In masura in care gerantul a cunoscut ca geratul se opune gestiunii, atunci el nu va putea primi decat cheltuielile necesare, nu si pe cele utile. Mai mult, aici, raspunderea gerantului va opera si pentru culpa levis, cea mai usoara culpa.

In masura in care actele de gestiune au fost total inoportune (art. 1339), geratul nu va fi obligat la restituire decat daca gerantul va face dovada ca geratul a obtinut un avantaj.

MANDAT vs. GESTIUNE: mandatul presupune un acord de vointa; si gestiunea se poate converti intr-un mandat, daca geratul ratifica actele gerantului; de atunci, raporturile dintre cei doi vor fi guvernate de regulile mandatului.

II. Plata lucrului nedatorat: o persoana (solvens) face din eroare o plata catre o alta persoana (accipiens), cu consecinta ca accipiensul va fi indatorat la restituire catre solvens.

Conditii: (a) plata fara temei; (b) plata sa fie facuta din eroare

III. Imbogatirea fara justa cauza: eveniment/actiune omeneasca al carui/carei efect e imbogatirea patrimoniului unei persoane si saracirea patrimoniului altei persoane, cu consecinta ca persoana imbogatita e datoare la restituire catre cel ce a saracit (art. 1345-1349) – da nastere unei actiuni preluate de la romani, anume actio de in rem verso

3 conditii materiale si 2 juridice pentru a ne afla in prezenta acestui izvor de obligatii

Conditiile materiale-sa existe o imbogatire a unei persoane-sa existe o saracire a altei persoane-ambele efecte sa aiba o cauza unica – evenimentul/actiunea omeneasca

29

NB: nu saracirea e efectul imbogatirii, nici imbogatirea efectul saracirii; cauza este evenimentul/actiunea, iar imbogatirea si saracirea sunt efecte

Conditiile juridice-sa nu existe o cauza legitima a imbogatirii (ex.: un contract)-sa nu existe o alta actiune juridica la indemana celui saracit (exclusivitatea actiunii in

imbogatire – actio de in rem verso are un caracter subsidiar) => ca fapt licit, aceasta figura juridica are caracter rezidual; de cele mai multe ori avem fie gestiune, fie plata nedatorata. Doar daca nu e nici una, nici alta, avem imbogatire fara justa cauza.

Efecte: cel imbogatit trebuie sa restituie saracitului, dar cu o dubla limitare: (a) nu se poate restitui mai mult decat valoarea imbogatirii; (b) nu se poate restitui mai mult decat valoarea saracirii => se va restitui cea mai mica suma dintre cele 2 [restituirea (art. 1635-1649)]

05.11.2014Curs V

Durerea nu are pret (gandeau comunistii)

Raspunderea civila delictuala

Senul libertatii: se face distinctive intre libertate negative si libertate pozitiva.In sinteza, libertatea pozitiva este spatiul persoanei in care nu ii este ingaduit nimanui sa intre.

Ceilalti sunt datori sa respecte acest spatiu jur. Presupune o interdictie care ii opreste pe toti ceilalti sa patrunda in acest spatiu juridic.

Libertatea pozitiva mai inseamna ca in propriul spatiu juridic, fiecare persoana este indreptatita sa actioneze sau sa nu actioneze in functie de propriile alegeri => observam ca libertatea pozitiva este legata de ideea de alegere dintre mai multe optiuni – intre a actiona sau a nu actiona => fiecare decide pe cont propriu si nu este altuia ingaduit sa decida pentru el. Atat timp cat are capacitate are si putere de a alege si se bucura de deplina libertate pozitiva. Cand exista o capacitate juridica restransa in masura in care este juridic constata, cei pusi sub interdictie sunt in situatia de a nu se bucura de libertate pozitiva fie total, fie partial (starea fireasca este capacitatea, iar exceptia, absenta capacitatii).

Fiecare persoana e libera sa analizeze optiunile pe care le are in fara, sa aleaga, sa decida, sa raspunda pentru alegerile facute. Prin alegerile pe care le face o persoana, prin actiunile sau inactiunile pentru care opteaza poate produce consecinte bune sau rele pentru ea insasi sau pentru altii. In masura in care prin aceste alegeri sunt vatamate drepturi subiective ale altor persoane, se pune problema raspunderii. Idea raspunderii e legata si de existenta unor NORME JURIDICE prestabilite, numai din incalcarea acestora rezultand raspunderea pentru vatamarile produse altor persoane. Cum aceste norme sunt prevazute de diferite acte, inseamna ca si raspunderea sociala imbraca alte forme. Exista o raspundere morala, politica, religioasa juridica. Raspunderea juridica imbrac diverse forme pentru ca si normele juridice sunt sistematizate in diferite ramuri de drept si institutii.

Ca urmare, distingem intre raspunderea juridica administrativa, penala, de dreptul muncii, civila etc.

Raspunderea civila se manifesta in 2 forme : Contractuala

30

Delictuala

Raspunderea delictuala

-Sedes materiae: art. 1341, 1351 si urm, pana la art. 1395.

Sub aspect terminologic, se utilizeaza sintagma fie raspundere civila delictuala, fie delict civil. Fara sa fie sinonime, ele sunt corelate.

Delictul civil este temeiul rapunderii si in aceasta formulare avem in vedere toate elementele necesare pentru a a se angaja raspunderea delictuala:

Fapta ilicita Prejudiciul Legatura de cauzalitate Vinovatia

Raspunderea civila delictuala evoca si consecinta delictului civil, adica nastere de obligatii de reparare a prejudiciului suferit de victima. Raspunderea delictuala se refera la raportul obligational care se naste cu delictul civil.

Indiferent de sintagma, avem in vedere un izvor important al obligatiei civile (poate cel mai important dupa clasicul contract). Astfel inteleasa, raspunderea delictuala este o sanctiune civila. Faptuitorul e sanctionat prin repararrea la prejudicial facut. Continutul obligatiei este patrimonial. Victim este creditorul obligatiei de reparare, debitorul e autorul delictului.

Sublinierea caracterului patrimonial e necesara pentru a face distinctia cu notiunea de pedeapsa, fie ca e vorba de o pedeapsa civila, fie specifica dreptului penal. Ideea de pedeapsa e esential legata de caracterul punitiv, constrangator.

Astfel, in timp ce obligatia de reparare a prejudiciului ca elem al raspunderii se transmite la mostenitori, pedeapsa (fie civila, fie penale) se aplica doar faptuitorului => natura juridica a raspunderii delictuale este de sanctiune civila.

Functiile raspunderii delictuale :I. Reparatorie (satisfactorie – comuna tuturor remediilor): repare a prejudiciului (functia principala)II. Preventiva: reprezentarea pe care o au membrii comunitatii; daca savarsesc un delict civil vor fi

obligati sa raspunda patrimonial, asa ca vor fi tentati sa nu (mai) faca.

Diferenta intre raspunderea contractuala si raspunderea delictualaS-a discutat despre unitatea raspunderii civile, ceea ce inseamna ca elementele comune atat

raspunderii delictuale, cat si contractuale justifica o asemenea unitate. Fie ca e vorba de raspunder delictuala, este nevoie de o intemeiere comuna in care regasim fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate, vinovatia faptuitorului. Aceste elemente intemeiaza si raspunderea delictuala, si pe cea contractuala.

Dar dincolo de aceste elemente comune exista mai multe elemente de diferentiere, astfel incat dpdv teoretic vom avea un regim juridic specific pentru raspundere contractuala si unul pentru raspundere delictuala.

(I) Daca ne referim la fundamentul raspunderii, fapta ilicita, in cazul raspunderii contractuale este vorba de neexecutarea unei obligatii contractuale sau incalcarea unei obligatii contractuale.

31

(II) Daca vorbim de raspundere delictuala, intr-o formulare generala, ceea ce se incalca e obligatia generala de a nu vatama pe nimeni (neminem laedere). Aceasta obligatie generala negativa se aseamana, dar nu se confunda!!!, cu obligatia generala negativa corelativa drepturilor subiective absolute, intre care si drepturile reale (adica dreptul de proprietate, toate cele 6 dezmembraminte lato sensu + drepturile personale nepatrimoniale).

Diferenta este ca in acest caz obligatia generala corelativa nu apartine unui drept determinat, ci este vorba de fundamentul care implica nasterea obligatiei de reparare. Aceasta obligatie generala negativa de a nu vatama pe nimeni este circumstantiata prin normele dreptului obiectiv, prin cutume si uzante, fie ca e vorba de dreptul intern, fie ca e vorba de dreptul european sau chiar de norme internationale.

Acest specific al obligatiei incalcate in cele 2 tipuri de obligatii determina cateva consecinte importante.

1. Daca tertii produc un prejudiciu partilor unui contract, acestia raspund contractual. Partile contractului raspund una fata de alta pe temei contractual in masura in care este o incalcare a obligatiilor nascute din acel contract.

2. Pe parcursul derularii obligatiilor contractuale, daca o parte a contractului, dincolo de sfera acestuia, savarseste o fapta ilicita si prejudiciaza, raspunderea nu va mai fi contractuala. Aceasta idee este legata de continutul contractului. Este important sa stabilim continutul contractului, pentru ca in functie de aceasta operatie vedem care este intinderea efectelor contractului, granita dintre raspundere contractuala si delictuala.

Art. 1272 NCCiv: in legatura cu continutul contractului se precizeaza ca obliga nu numai la ce este expres stabilit, dar si la toate urmarile pe care partile, legea, uzantele le dau => trebuie sa tinem cont nu doar de clauzele contractului.

Actiunea in nulitatea unui contract are o natura delictualaInsasi incheierea contractului, in aceasta ipoteza, a incalcat anumite norme juridice. Din acest

caz modul ilicit in care s-a incheiat contractul poate sa imbrace natura delictului civil, fie in legatura cu ambele parti, fie in legatura cu una. Actiunea in nulitate nu e una contractuala, ea se intemeiaza pe incalcarea legii prin incheierea contractului (contractul e doar produsul, nu nu . toate clauzdele de nulitate sunt contemporane sau anterioare incheierii contractului.

Elemente de diferentiere intre cele 2 tipuri exista si in ce priveste capacitatea pentru a raspunde. Ambele presupun vinovatia, dar premisa vinovatiei este capacitatea. In absenta capacitatii nu avem vinovatie. Capacitatea implica discernamantul. Sub aspectul capacitatii, in materie contractuala, minorul raspunde de la 18 ani. In materie delictuala nu avem limita de varsta.

Avem 2 prezumtii instituite in art 1366.1. Neraspundere pana la 18 ani – relativa. 2. Prezumtie inversa. Este prez daca minorul a implinit 14, relativa3. In leg cu interzisul judecatoresc: (1) functioneaza indiferent de varsta prezumtia absentei

capacitatii, prezumtie relativa; (2) prezenta pasagera a discernamantului –daca se dovedeste ca avea discenranm.

*Punerea in intarziere a debitorului In materie contractuala e necesara punerea in intarziere a debitorului. Poate este de drept in

intarziere, iar alteori prin acceptul partilor contractante se stabileste ca nu este necesara punerea in intarziere. In delictual nu este necesara punerea in intarziere.

32

*Vinovatia este necesara in ambele. Desi se raspunde in ambele cazuri pentru vinovatia sau culpa, totusi modul de dovedire a vinovatiei este diferit in functie de formele vinovatiei: (a) in materie delictuala, cand nu ne aflam in cazuri de raspundere obiectiva, intotdeauna trebuie sa se faca dovada vinovatiei faptuitorului; (b) in materie contractuala, numai daca este nevoie de intentie creditorul trebuie sa faca dovada vinovatiei debitorului; cand e vorba de culpa, legiutorul instituie prezumtia de culpa in sarcina debitorului (art. 1548).

*Prejudiciul e comun ambelor, dar e diferit: (a) in materie delictuala se raspunde si pentru prejudiciul previzibil, cat si imprevizibil; (b) in materie contractuala, numai pentru cel previzibil (cu titlu de exceptie: imprevizibil doar daca a actionat cu vinovatie)

Cumulul raspunderii delictuale cu cea contractuala: Optiunea intre intre cele 2 => am putea intelege ca le poate cumula, combina, dar in realitate problema cumului este problema dreptului de optiune al creditorului (drept potestativ) de a alege dintre cele 2 temeiuri ale raspunderii civile, iar rezolvarea acestei probleme tine de regula ca atat timp cat sunt intrunite elementele raspunderii contractuale, este inlaturata raspunderea delictuala. In realitate, victima nu are un drept de optiune intre cele 2 raspunderi. Totusi, ca exceptie, se admite ca daca delictul civil este in acelasi timp si infractiune, iar actiunea in raspundere civila delictuala se judeca in cadrul procesului penal, atunci victima trebuie sa foloseasca numai temeiul delictual.

Nu e vorba de o ilegalitate sau de o constrangere, pentru ca victima nu e obligata sa asocieze actiunea penala celei civile. Sunt insa situatii cand actiunea civila este pornita din oficiu in procedura penala prin derogare de la principiul disponibilitatii – atunci cand victima infractor e minor. In asemenea situatii, intrucat victima nu mai poate sa aleaga intre asocierea actiunii civile si disocierea de cea penala, din considerente de echitate, trebuuie sa i se ofere minorului dreptul de a alege intre temeiul contractual si cel delictual (o dispozitie procesuala in favoarea minorului nu se poate converti intr-o dispozitie care sa il defavorizeze in raport cu majorul, pentru ca i s-ar deturna finalitatea).

Tipuri de raspundere penala

I. Regula: raspunderea pentru fapta proprieII. Exceptiile:

a. Raspunderea pentru fapta altuia (pentru minor/cel pus sub interdictie; comitentului pentru prepus)b. Raspunderea pentru fapta animaluluic. Raspunderea pentru fapta lucrului, pentru ruina edificiului, pentru prejudiciul cauzat prin caderea sau aruncarea unui bun din imobil

I. Raspunderea delictuala pentru fapta proprie

Sedes materiae: art. 1357-1371; 1381-1395

Raspunderea pentru fapta proprie este regula. In absenta unor prevederi legale speciale, nimeni nu poate fi obligat sa raspunda decat pentru fapta comisa.

Conditii:

1. Fapta ilicita

33

Necesitatatea faptei ilicite ca element al raspunderii este subliniat de art. 1349 (1), in care sunt evocate actiunile ori inactiunile prin care faptuitorul cauzeaza prejudiciu. Pentru a vorbi de o fapta ilicita, ea trebuie sa incalce normele dreptului obiectiv, sa vatame drepturile subiective sau interesele legitime ale altei persoane, cauzand un prejudiciu.

2 probleme s-au pus in doctrina si in practica:

(a) Se incalca drepturi subiective sau interesele legitime ale altei persoane?De obicei, prejudiciul rezulta din incalcarea drepturilor subiective, dar este posibil ca el sa

rezulte si din incalcarea unui interes legitim. Nu e vorba de orice interes. Pe langa legitimitatea lor, aceste interese trebuie sa aiba o stabilitate si un continut patrimonial care sa le apropie de configuratia unor drepturi subiective civile.

(b) Fapta ilicita poate fi doar o actiune sau e “buna” si inactiunea? Cand e vorba de o actiune, indiferent de natura ei, cat timp s-a cauzat un prejudiciu, in principiu

ea atrage raspunderea, DAR cand e vorba de o inactiune, raspunderea e anagajata numai daca avem o norma juridica prin care in situatia data se impunea unei persoane sa actioneze in anumit fel (inactiunea devine ilicita daca exista o obligatie legala de a actiona; simpla pasivitate nu are caracter ilicit – cam ca in penal, art. 17 codul penal).

Imprejurari in care caracterul ilicit este inlaturat:- Legitima aparare- Starea de necesitate- Exercitiul unui dr subiectiv civil - Ordinul superiorului sau permisiunea legii- Consimtamantul victimei- Clauzele de neraspundere

1. Legitima aparare si starea de necesitate se pot completa cu texte din codul penal.2. Exercitiul unui drept (art. 1353)

Daca faptuitorul a exercitat un drept subiectiv, el nu raspunde, chiar daca cealalta persoana a suferit un prejudiciu. Daca suntem in abuz de drept, daca dreptul subiectiv civil este exercitat dincolo de limitele lui interne, chiar daca ne aflam in granitele externe, abuzul de drept pastreaza caracterul ilicit. Raspunderea pentru abuzul de drept este o forma particulara pentru raspundere civila delictuala.

3. Sunt situatii cand faptuitorul actioneaza din ordinul superiorului sau pentru ca legea ii permite sa actioneze intr-un amumit fel (lege= orice norma jurdica, nu doar interne, cat si cele care sunt internalízate, deci care vin din DIP sau DUE)

Permisiunea legii – avem in vedere tot sistemul de norme si avem in vedere contradictiile intre normele juridice. Nu i se poate cere faptuitorului ca pe cont propriu sa stabileasca concordanta intre o norma juridica si Constitutie, tratat. Trebuie sa existe un aport al instantei de judecata. Nu se poate pretinde nici macar al unui functionar sa faca o inlaturare a normei interne. Trebuie sa existe o operate prealabila care sa infirme.

4. Consimtamantul victimei (art. 1355)

34

In materie delictuala, clauzele de neraspundere in legatura cu prejudicii produse integritatii fizice sau psihice, sanatatii persoane nu sunt admisibile. Numai daca exista reglementari speciale si care sa nu inlature in totalitate aceasta rasp, atunci clauzele respective ar putea fi primite. De asemenea, nu sunt adminisbile daca e vorba de o fapta savarsita cu intentie sau culpa grava. Ele sunt admisibile totusi daca e vorba de simpla imprudenta sau culpa simpla, in masura in care prin fapta savarsita cu aceata forma de vinovatie se produc prejudicii.

2. Prejudiciul (art. 1350): intemeiere legala a necesitatii existentei prejudiciuluiEl este rezultatul negativ ce se produce ca urmare a incalcarii normelor dreptului obiectiv, prin

savarsirea faptei ilicite.In legatura cu prejudiciul inteles ca rezultat negativ al savarsirii faptei, s-au pus mai multe

problemea) de la „fapta ilicita” – daca el poate rezulta doar prin incalcarea unor drepturi subiective (raspunsul

e da); b) alta problema, cea mai importanta, e legata de posibilitatea repararii patrimoniale a prejudiciului

nepatrimonialForma normala e aceea a prejudiciului patrimonial. Totusi, si cel nepatrimonial e susceptibil de

reparare patrimoniala? Nimeni nu contesta ca un prejudiciu nepatrimonial se poate repara prin mijloace nepatrimoniale (sunt elemente nepatrimoniale de reparare a prejudiciului nepatrimonial: atingerea demnitatii unei persoane printr-un articol de presa – drept la replica, dezmintire).

Chestiunea daunelor morale. In legatura cu prejudiciul nepatrimonial, trebuie sa avem in vedere (I) ca incalcarea drepturilor subiective nepatrimoniale, de regula, determina numai un prejudiciu nepatrimonial; (II) din reflex, e posibil insa ca incalcarea unui drept nepatrimonial sa genereze si prejudicii patrimoniale, ce se pot repara patrimonial (dar daca e vorba doar de un prejudiciu pur nepatrimonial, sunt admise oare si mijloace patrimoniale de reparare?).

Conceptia codului civil actual, regasita in art. 1391, ce consacra solutiile jurisprudentiale si doctrinare propuse sub imperiul vechiului cod => acceptarea ideii repararii prejudiciului moral, prin daunele morale (ele au o dubla semnificatie: prejudicii morale, dar si despagubiri ce se acorda pentru repararea prejudiciuli moral), adica recunoasterea posibilitatii repararii patrimoniale a prejudiciului nepatrimonial, moral.

De fapt, nu se repara ceva moral sau ceva ce nu se poate cuantifica in bani (valori economice), ci se repara consecintele durerii, inconvenientelor cauzate de acel prejudiciu.

Ex. pe art. 1391 (1): o persoana sufera un handicap in urma unui accident; ii va fi greu sa se reintegreze; va avea nevoie de un scaun cu rotile, de exemplu; intr-o atare situatie, faptuitorul va trebui sa atenueze aceasta stare neplacuta, procurand materialele necesare (scaunul, in exemplul nostru).

Conditiile repararii prejudiciului

1. Prejudiciul sa fie cert. De regula, cel cert e cel ce s-a produs deja; poate fi cert si cel ce nu s-a produs inca, dar se va produce inevitabil (exemplul cu accidentul: victima ce va avea nevoie de ingrijiri medicale are dreptul sa pretinda despagubiri nu doar pentru zilele de spitalizare trecute, ci si pentru cele ce vor veni, fiind evident ca va avea nevoie de mai multe).

Exista posibilitatea ca prejudiciul, desi nu e produs, e riscul ca el sa se produca in viitor.

35

2. Prejudiciul sa nu fi fost deja reparat. Nu e vorba de repararea facuta chiar de autor (intr-o asemenea situatie nu se pune plata de doua ori). Totusi, sunt situatii in care prejudiciul e reparat de alte persoane decat de faptuitor (sisteme de asigurari – de sanatate, impotriva accidentelor de munca: sunt sisteme publice, care indemnizeaza fix, aici autorul va fi obligat doar la diferenta intre ce indemnizeaza statul si valoarea reala a prejudiciului; (II) impotriva riscurilor – distingem intre bunuri si persoane; la persoane, in masura in care asigurarea nu are caracter indemnizator, de despagubire, autorul faptei ilicite va fi obligat integral la repararea prejudiciului; la bunuri, intrucat indemnizatiile platite au caracter reparator, autorul faptei va putea fi obligat la diferenta dintre indemnizatie si valoarea reala, dar asiguratorul va avea un drept de regres contra autorului faptei, pentru ceea ce a platit; cand asigurat e autorul faptei ilicite – asigurare de raspundere delictuala, ca la proprietarii de autovehicule – autorul faptei ilicite va fi obligat la diferenta dintre valoarea reala si ce a platit compania de asigurare).

E posibil ca prejudiciul sa fie reparat de un tert. Ramane aici de vazut intentia repararii prejudiciului. Daca tertul a vrut sa faca o liberalitate pentru victima (fara caracter reparator), autorul faptei ilicite va fi obligat la plata integrala. Daca, dimpotriva, tertul a platit pentru autor, atunci autorul va fi obligat la diferenta dintre prejudiciul real si ce a platit tertul.

Principiile ce carmuiesc repararea prejudiciului

1. Repararea integrala (damnum emergens; lucrum cessans; prejudiciul cert, riscul; prejudiciul previzibil si cel imprevizibil)

2. Repararea in natura (cel mai bine, victima ar trebui pusa in situatia anterioara – restitutio in integrum).

3. Repararea prin echivalent (de cele mai multe ori, de fiecare data cand nu se poate pune victima in situatia anterioara, ca si cand nu ar fi avut loc fapta).

Despagubire prin echivalent-suma de bani. Poate fi ori globala, ori intr-o suma de bani platita periodic (de obicei si pentru prejudiciile produse in viitor).

Importanta: autoritatea de lucru judecat a hotararii prin care s-a dispus repararea (avem fie reparare amiabila, fie judiciara). Daca suntem pe ipoteza a doua, si s-a acordat o despagubire globala, ea are autoritate deplina, nemaiputandu-se reveni (doar daca in viitor apare un alt prejudiciu ca urmare a aceleiasi fapte, se pot acorda despagubiri pentru acest element nou); daca avem despagubiri periodice, hotararea are o provizorie autoritate de lucru judecat (in sensul ca se bucura de autoritate cat timp nu se schimba conditiile ce au stat la baza acordarii despagubitilor periodice; chestiunea despagubirilor periodice e mereu supusa reviziuirii – ex.: victima se vindeca, acest caz nemaijustificand plata despagubirilor in sarcina autorului faptei ilicite) => aici, despagubirile se pot elimina, diminua sau chiar mari.

Diferite forme de reparare cand prin prejudiciu e atinsa integritatea/sanatatea persoanei sau prin care se produce decesul persoanei (art. 1387-1393). Aici vedem raporturile dintre legiferare si doctrina/jurisprudenta – ultimele doua, prin interpretari succesive, contureaza gradual solutiile care capata valoare cvasinormativa.

3. Legatura de cauzalitate (Nu e o problema de drept, ci una filozofica )1. Problema selectiei faptei ilicite cu valoare cauzala din multitudinea de fapte cauzele anterioare

prejudiciului (nu se pot selecta decat actiuni/inactiuni omenesti, nu cauze naturale, desi acestea se pot asocia cu manifestarile omenesti)

36

2. Din manifestarile omenesti anterioare prejudiciului, numai unele au valoare de cauza sau de conditie (cele importante, care nasc situatia, o influenteaza de asa natura incat fara ele prejudiciul nu s-ar mai fi putut retine).

Uneori, legiuitorul intervine si indica el criteriul de selectie. De regula, el precizeaza valoarea cauzala a unor actiuni/inactiuni, mai ales in materie penala (contributia autorului, dar si a instigatorilor, complicilor, favorizatorilor tainuitorilor etc.) => aici vor raspunde nu doar autorii, ci si coautorii, instigatorii, complicii, favorizatorii

3. Raritatea cauzei unice – de foarte putine ori avem o singura cauza; avem ce se numeste un complex cauzal (fie apartinand aceleiasi persoane, fie apartinand unor persoane diferite). Identificarea complexului cauzal presupune sa dam valoare cauzala nu doar cauzelor (directe, indirecte; principale, secundare; imediate, mediate), ci si conditiilor.

Cand mai multe persoane au contribuit la prejudiciu, ele vor raspunde impreuna mereu. Importanta vadita in situatia repartizarii concrete a sarcinii fiecaruia.

4. VinovatiaAlegerea unei optiuni din mai multe de catre o persoana tine de doua elemente: unul

intelectiv (trebuie sa ai reprezentarea virtuala a realitatii; sa stii despre ce e vorba – depinde de stagiul de cunoastere a societatii, in general, dar si in particular; importanta: standardul de comportament pentru a stabili vinovatia, mai ales cand e vorba de culpa, la intentie nefiind relevant; doar la culpa analizam daca a cunoscut sau daca trebuia si putea sa prevada) si unul volitiv (are in vedere libertatea persoanei, in sensul de a fi in afara oricarei forte de constrangere fizica sau morala)

=> ori de cate ori vor fi elemente ce inlatura fie posibilitatea de reprezentare corecta a realitatii, fie libertatea volitiva, faptuitorul nu va raspunde

=> cauze ce inlatura raspunderea: forta majora, cazul fortuit, fapta victimei, fapta unui tert (in masura in care acestea doua sunt asimilate primelor doua)

*Totusi, unele inlatura in egala masura si vinovatia, si legatura de cauzalitate (mai ales la forta majora; odata inlaturata cauzalitatea, vinovatia nu se mai pune => intai ma uit la cauzalitate, apoi la vinovatie).

*In materie delictuala, se raspunde indiferent de gradul de vinovatie (diferenta de penal). In penal, vinovatia are consecinte asupra declansarii si intinderii raspunderii. In civil delictual se raspunde si pentru cea mai mica forma de vinovatie.

*Raportul dintre vinovatie si discernamant/capacitate. Ele sunt o premisa a vinovatiei. Desi o persoana nu are discernamant (deci nu are vinovatie, deci nu ar trebui sa raspunda), uneori, din considerente de echitate, va putea fi obligata la raspundere, la despagubire si la repararea prejudiciului. De fapt, e vorba de o obligatie de reparatie intemeiata pe ideea de echitate, nu de raspundere – art. 1367 [la (2) nu se inlatura deloc, doar e betie voluntara]; 1368 – despagubirea nu mai trebuie sa acopere integral prejudiciul (tocmai ca nu mai e vinovatie => obligatie intemeiata pe echitate; tinand seama de echitate, se poate accepta o proportie intre despagubire si prejudiciu, asa incat despagubirea poate fi mai mica decat prejudiciu; se tine seama de starea patrimoniala a partilor – NICIODATA nu se tine seama de ea la raspunderea civila delictuala propriu-zisa).

5. Proba raspunderii delictuale presupune verificarea a 2 seturi de conditii1. Conditiile obiective (fapta ilicita, prejudiciul, cauzalitatea)2. Conditia subiectiva (vinovatia)

1. Cele obiective pot fi dovedite prin orice mijloc de proba; nicio restrictie.

37

2. In principiu, nu e nicio restrictie nici la vinovatie. Fiind totusi un element subiectiv, nu e posibila proba directa

Ne folosim de prezumtii simple=rationamente ale judecatorului (context, imprejurari), pornind de la elemente obiective

6. Raspunderea persoanei juridiceFiind o entitate abstracta, angajarea sa in raspundere delictuala e posibila doar daca fapta e

savarsita de organele de conducere (ele antrenand vointa persoanei juridice). Cel interesat se poate intoarce si impotriva persoanei fizice din conducerea persoanei juridice, pentru fapta proprie. Oricum, daca raspunde, persoana juridica are drept de regres contra persoanei ce ocupa functia de conducere.

Chestiunea vinovatiei persoanei juridice nu poate fi separata de vinovatia persoanelor fizice care o compun, fara a se confunda cu aceasta din urma!!!

12.11.2014Curs VI

Niciun citat de data asta

In materie delictuala, regula este raspunderea pentru fapta proprie. Si unde avem o regula, avem

mai multe exceptii...

II. Raspunderea delictuala pentru fapta altei persoane1

Aceasta forma de raspundere delictuala se angajeaza atunci cand persoana chemata sa raspunda nu a savarsit ea insasi fapta ilicita, ci o alta persoana.

Desi in NCCiv ar parea sa fie mentionate doar 2 forme de raspundere delictuala pentru fapta altuia, ele sunt 3:

(a) avem in mod clar reglementata raspunderea comitentilor pentru prepusi in art. 1373 CCiv si (b) pe de alta parte in art. 1372 se reglementeaza raspunderea pentru fapta minorului sau a

celui pus sub interdictie(c) a 3-a forma de raspundere este reglem tot in art. 1372, care deci reglementeaza 2 forme de

raspundere pentru fapta altuia. In art. 1372 (3) se face disctinctie intre parinti si tutori, pe de o parte, si celelalte persoane care au obligatia de supraveghere a minorului => vom avea de fapt mai intai (I) raspunderea parintilor si a tutorilor pentru minorii, respectiv persoanele puse sub interdictie, dupa care (II) vom avea raspunderea celor care au obligatia de supraveghere a minorilor si a celor pusi sub interdictie.

II. 1. Raspunderea parintilor si a tutorilor pentru minori si persoane puse sub interdictie

A. Sedes materiae: art. 1372 CCiv., cu referire speciala la art. 1372 (3), teza a II-a

B. Domeniul de aplicare: el este conturat prin notiunile care sunt folosite in text: „parinti”, „tutori”, „minori” si „persoane puse sub interdictie”.

1 Pentru punctul I, supra, v. pag. 35 – Raspunderea delictuala pentru fapta proprie

38

*Parintii raspund impreuna – NCCiv e in deplin accord cu ppiul constitutional al egalitatii sotilor. In litera VCCiv, initial se prevedea raspunderea tatalui – pentru ca la 1864 era o inegalitate intre soti, dar odata ce s-au adoptat constituiile care prevedeau principiul egalitatii intre soti => practica a spus ca amandoi raspund.

E vorba de parinti, indiferent daca sunt din casatorie, din afara casatoriei sau daca sunt adoptivi. Cand adoptia este cu efecte restranse, vor raspunde si parintii naturali, si parintii adoptivi.

*Tutorii: fie ca este vorba de persoane puse sub interdictie, fie minori in imprejurari speciale, exista posibilitatea insitutirii unui reprezentant legal, tutorele, care va raspunde ca parintii. E inovatia NCCiv, pentru ca in VCCiv raspundeau numai parintii. In orice cazm sub noul cod nu vor raspunde institutiile de ocrotire (ele vor putea raspunde pentru fapta proprie, daca sunt intrumite conditiile pentru fapta proprie in sarcina lor). *Instituiile de ocrotire vor putea raspunde eventual pe temeiul obligatiei de supravehere – tot rasp pentru fapta altei persoane, dar distincta de cea de aici.

*Minorii si cei pusi sub interdictie: raspund de la varsta majoratului, adica la implinirea varstei de 18 ani sau prin efectul casatoriei de la 16 ani. Cel care a devenit major prin casatorie nu va ptuea fi reper pt anagajarea raspunderii parintilors sau a tutsorilor.

*Interzisii: daca ne aflam in prezenta unei hotarari judecatoresti prin care o persoana a fost pusa sub interdictie in acel moment, capacitatea de exercitiu este inlaturata (de asemenea persoane este vorba aici)

Spre deoseb de VCCiv, nu se mai cere conditia comunitatii de locuinta intre parinti si minori!!!

C. Fundamentarea acestei raspunderiSuntem in prezenta unei exceptii, care se justifica in acest caz astfel: fundamentul are in

vedere autoritatea parinteasca, mai exact intrucat au obligatia parinteasca, parintii si tutorii cand este cazul SAU, daca e vorba de persoane puse sub interdictie majore, tutorii au practic puterea sa exercite toate drepturile aceasta putere speciala a parintilor si a tutorilor justifica raspunderea lor pentru faptele savarsite de minori si de cei pusi sub interdictie.

Asadar intr un caz este vorba despre autoritatea parinteasca, in celalalt caz, daca este vorba despre tutorele unei persoane minore, nu si al unei persoane majore, este vorba despre exercitarea tot a autoritatii parintesti. Aceasta fundamentare explica diferenta dintre raspunderea (a) parintilor si a turorilor pentru faptele minorilor pe de o parte si (b) raspunderea celor care au obligatia de supraveghere a minorilor ori a persoanelor puse sub interdictie, pe de alta parte. Mai exact, fundamentul raspunderii parintilor si a tutorilor pentru faptele minorilor este mult mai larg decat fundamentul celor care au obligatia de supraveghere. In ultimul caz este vorba doar despre o singura obligatie (de supraveghere), pe cand continutul autoritatii parintesti nu se reduce la obligatia de supravgeghere, CI include numeroase obligatii, dintre care cele mai generale sunt obligatia de crestere si obligatia de de educare.

Importanta: aceasta diferenta de fundament are consecinte pe taramul imprejurarilor care exonereaza de raspundere.

D. Conditiile raspunderii parintilorEle-s conditii generale, care se analizeaza in persoana minorului sau a celui pus sub

interdictie, ce sunt tocmai conditiile raspunderii pentru fapta proprie, cu exceptia vinovatiei:=> Prejudiciu=> Fapta ilicita a minorului sau a celui pus sub interdictie=> Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejucidiu

NU se cere si vinovatia minorului sau a celui pus sub interdictie, pentru ca ratiunea raspunderii este tocmai aceasta, minorul si cel pus sub interdictie nu au discernamant sau de cele mai multe ori nu au, desi pasager s-ar putea sa aiba. Aceasta forma de raspundere a fost instituita pentru a acorda

39

o forma de protectia speciala. Daca s-ar cere conditia vinovatiei, ratiunea acestei forme de rasp pentru fapta altuia ar fi anihilata.

Sunt si conditii speciale:=> Autorul prejudicului trebuie sa fie un minor sau o persoana pusa sub interdictie=> Trebuie sa existe calitatea de parinte sau de tutore

E. Imprejurarile care inlatura raspundereaAcestea pot fi analizate in legatura cu minorul sau cel pus sub interdictie sau pot fi analizate in

legatura cu parintele sau tutorele.E1 In prima situatie putem avea in vedere numai imprejurari care inlatura raportul de

cauzalitate sau care inlatura caracterul illicit al faptei (NU vor avea relevanta imprejurarile care inlatura vinovatia, pentru ca vinovatia minorului sau a celui pus sub interdictie nu este o conditie pentru raspundere in acest caz!)

E2 Imprejurarile care se refera la parinti sau tutori: este vorba despre dovada foarte greu de facut a imprejurarii ca parintii sau tutorii au facut tot ce erau nevoiti sa faca, si-au indeplinit toate obligatiile care intra in continutul autoritatii parintesti si cu toate acestea nu au putut impiedica fapta. O asemenea dovada este greu de facut, daca nu chiar imposibil. Altfel spus, legiuitorul a vrut sa limiteze la minimum posibil incercarea parintilor sau a tutorilor de a inlatura raspunderea care le revine => este discutabil daca se mai poate vorbi de vreo urma de vinovatie in conduita parintilor sau a tutorilor, iar fundamentul acestei raspunderi pe obligatia din autoritatea parinteasca arata ca, de fapt, simpla calitate de parinte sau tutore este suficienta pentru a se angaja raspunderea.

F. Efectele acestei raspunderiDaca s-au dovedit cerintele generale sau speciale, daca nu exista imprejurari care sa inlature

raspunderea, se naste obligatia de reparare a prejudiciului in sarcina parintelui sau a tutorelui. Victima va putea sa porneasca iune in raspundere delictuala impotriva parintilor care raspund solidar, respectiv impotriva tutorelui.

In masura in care in mod exceptional minorul sau cel pus sub interdictie va avea discernamant in momentul savarsirii faptei, victima se poate indrepta si impotriva acestuia, DACA face dovada vinovatiei acestuia, dar raspunderea va fi pentru fapta proprie. Intr-o asemenea situatie, victima ar mai putea sa faca o actiune impotriva ambilor (contra parintilor si minorului/contra tutuorilor si minorului), caz in care acestia (toti) vor raspunde solidar. Tot intr-o asemenea situatie, daca parintii sau tutorii au acoperit prejudiciul, au o actiune in regres impotriva minorului (evident, vorbim de ipoteza in care minorul ar avea discernamant).

II. 2. Raspunderea celor care au obligatia sa supravegheze un minor sau o persoana pusa sub interdictie

In acest caz, temeiul obligatiei de supaveghere poate fi legal, contractual sau judiciar. Este ceea ce spune expres art. 1372(1) => A. sedes materiae: art. 1372 CCiv.

B. Domeniul de aplicatie este conturat cu ajutorul notiunilor de „persoana responsabila” si „minor” sau „persoana pusa sub interdictie”.

Persoana responsabila are o obligatie de suravgehere, indiferent de temeiul acestesia. Avem in vedere in aceasta situatie, de regula, profesorii, institutorii, bonele, dar si orice alta persoana careia ii revine obligatia de supravgehere a unui minor sau a unei persoane puse sub interdictie.

C. In ceea ce priveste fundamentarea raspunderii, in acest caz nu mai este vorba despre autoritatea parinteasca, ci numai despre obligatia (legala, conventionala sau judiciara) de supraveghere. Faptul ca fundamentul acestei raspunderi e mai restrans faciliteaza posibilitatea persoanei responsabile de a se exonera [art. 1372(3): in aceasta situatie trebuie doar dovada ca, desi

40

s-a facut tot ce era normal pentru indeplinirea obligatiei de supraveghere, totusi minorul sau interzisul judecatoresc a savarsit fapta prejudiciabila].

C. Conditiile raspunderii celor ce aveau obligatia de supraveghere:C1 Conditii generale: sunt conditiile raspunderii delictuale pentru fapta proprie, analizate in

persoana minorului sau a celui pus sub interdictie: => fapta ilicita=> prejudiciul=> raportul/legatura de cauzalitate.*Nici in acest caz nu se cere vinovatia: art. 1372(2) CCIv => prin ipoteza, o asemenea

raspundere este prevazuta de legiuitor tocmai pentru cazurile in care cel care a savarsit fapta ilicita nu are discernamant. Si aici este forma de protectie pentru victima prejudiciului.

C2 Cond speciale: => autorul faptei trebuie sa fie un minor sau o persoana pusa sub interdictie si => fapta ilicita trebuie sa fie savarsita in perioada in care minorul sau cel pus sub interdictie se

afla sub supraveghere sau trebuia sa se afle sub supraveghere. Ex.: un profesor raspunde pentru perioada in care elevul e la scoala sau ar fi trebui sa fie la

scoala (este vorba despre ipotezele in care copilul a venit mai intai la scoala si apoi a chiulit, ca daca nu a venit la scoala atunci proful sau invatatorul nu mai este responsabil, ci ne intoarcem la parinte sau tutore; acum intelegem de ce la orice „invoire” de la ore din scoala/liceu, profii se grabeau sa puna absente; daca furam ceva noi, de exemplu, lor li se angaja raspunderea delictuala pentru ca aveau obligatia sa ne supravegheze ).

Daca sunt indeplinite conditiile generale si cele speciale, posibilitatea celui care are obligatia de supraveghere de a se exonera este facilitata de faptul ca trebuie sa probeze doar ca a facut tot ce putea sa impiedice rezultatul, adica fapta minorului/interzisului, pe temeiul obligatiei de supravgehre, dar totusi s-a savarsit fapta ilcita. Sarcina probei e mai usoara si posibila fata de forma de raspundere de mai sus – v. supra, a parintilor/tutorilor.

Daca NU s-a facut dovada imprejurarii exoneratoare de raspundere relativa la persoana responsabila sau chiar la fapta illicita, se naste obligatia de reparare a prejudiciului in sarcina persoanei responsabil (este efectul principal al acestei raspunderi).

Si in acest caz victima s-ar putea indrepta si impotriva minorului sau a celui pus sub interdictie daca acesta a avut discernamant in momentul savarsirii faptei. Este posibila si angajarea raspunderii solidare a persoanei responsabile SI a minorului/interzisului (caz in care cei doi raspund solidar) SAU actiune in regres pentru recuperarea valorii prejudiciului

Exista o interferenta intre aceste 2 forme de raspundere pentru fapta altei persoane: si intr-un caz, si intr-altul, fapta ilicita e savarsita de un minor sau de o persoana pusa sub interdictie. Ipoteza de baza: sa fie vorba despre un minor. Cand e vba despre un minor – concurs iontre raspunderea parintilor si a tutorilor (I) si raspunderea altei persoane responsabile, exemplul cu proful (II).

***Daca elevul savarseste fapta ilicita cand este la scoala, cine raspunde?Acest concurs de raspunderi se rezolva conform urmatoarelor reguli: raspunderea parintilor

sau a tutorilor pentru persoana minorului este o raspundere generala si subsidiara, iar raspunderea celor care au obligatia de supraveghere este o raspundere speciala si principala => ori de cate ori sunt intrunite conditiile pentru a se angaja raspunderea persoanelor care au obligatia de supraveghere, este exclusa raspunderea parintilor sau a tutorilor pentru copii.

41

***Ce se intampla daca proful face dovada ca, desi a facut tot ce ii statea in putinta, nu a evitat faptul prejudiciabil?

Renaste raspunderea parintilor/tutorilor: este o raspundere generala si subsidiara, fondul general al rasp, care ramane valabil ori de cate ori nu poate fi angajata raspunderea persoanelor care au obligatia de supraveghere. Aceasta solutie, pentru a curma toate controversele de sub VCCiv, este expres prevazuta in art. 1374(1) NCCiv.

II. 3. Raspunderea comitentilor pentru prepusi

A. Sedes materiae: art. 1373 CCiv.

B. Domeniul de aplicatie: avem in vedere notiunile folosite – „comitent” si „prepus” (indica raportul de prepusenie).

Raportul de prepusenie: art. 1373(2) CCIV – este comitent cel care in virtutea unui contract sau in temeiul legii exercita directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori al altuia

=> definitoriu pentru raportul de prepusenie este ca avem 2 persoane: comitentul si prepusul, dintre care una (prepusul) este subordonata comitentului, supravegheata, directionata de acesta, intrucat functiile sau insarcinarile pe care le indelineste sunt in interesul comitentului sau al altei persoane care are legatura cu comitentul sau care este desemnata de comitent. Cu alte cuvinte, ideeea de subordonare este de esenta raportului de prepusenie. Plecand de la aceasta idee, trebuie sa observam ca temeiul raportului de prepusenie poate fi (a) ori intelegerea dintre comitent si prepus (adica un contract, o conventie), fie (b) existenta unei obligatii legale. De cele mai multe ori este vorba despre un contract de munca.

Ce se intampla insa daca persoana este detasata? In acest caz cel la care a fost detasat salariatul, intrucat va exercita controlul, directia, supravegherea, va deveni el insusi comitent. In mod exceptional ar putea ca temeiul raportului de prespusenie sa fie un contract de mandate, in masura in care se prevede in contract ca mandatarul e supus in activitatea sa mandantului. Sau in cazul contractului de antrepriza, daca in el se precizeaza ca antreprenorul se subordoneaza beneficiarului, deci nu are autonomia in exercitarea atributiilor sale. Sau la locatiune, daca in contract se prevede ca sublocatarul e subordonat locatorului.

Ipoteza tipica pana la revizuirea Constitutiei din 2003 era ipoteza militarului in termen, dar din 2003 s-a prevazut ca serviciul militar nu mai este obligatoriu => intr-o asemenea situatie, intre militar si unitatea din care face parte este un raport de prepsusenie intemeiat pe un contract; numai in mod expceptional s-ar putea vorbi de obligatia legala ca temei al raportului de prepusenie, cand in situatii de urgenta (de razboi, asediu, calamitati etc.) redevine obligatoriu serviciul militar.

C. Fundamentarea acestei raspunderi: sub imperiul VCCiv, fundamentul raspunderii comitentului a evoluat intr-un mod foarte interesant, de la ideea de culpa la ideea de garantie.

1) Mai intai s-a spus ca este vorba despre o culpa a comitentului, intrucat el nu a stiut sa isi aleaga bine prepusul: culpa in eligendo (culpa, greseala in alegere).

2) Ulterior, s-a spus ca este vorba despre o culpa in supravegherea prepusului; daca il supravegehea si controla mai atent comitentul nu ar mai fi avut surpriza sa constate ca prepsusul savarsise o fapta ilicita: culpa in vigilando (culpa, greseala in supraveghere).

3) Apoi s a spus ca e o prezumtie de culpa in sarcina comitentului, ca apoi sa se afirme ca aceasta prezumtie care initial esra considerata relativa a devenit absoluta.

S-a observat ca a vorbi de o prezumtie absoluta de culpa este totusi echivalent cu a spune ca nu mai conteaza deloc culpa!!!, moment in care in doctrina si-a gasit o alta fundamentare a acestei

42

raspunderi, pe ideea de culpa/de vinovatie: intrucat interesul realizat prin activitatea prepusului este al comitentului, atunci este firesc ca el, comitentul, sa garanteze pentru riscul introdus in societate prin activitatea preupusului => nu mai e vorba despre ideea de culpa, ci despre ideea de garantie intr-un sens special – diferit sensul de cel din materia garantiilor obligatiilor, pentru ca aici nu este vorba despre drepturi reale de garantie (ipoteca, gaj, privilegii), ci despre o idee generala de garantie, care functioneaza numai in masura in care prepusul a savarsit o fapta ilicita si atunci tertul care este victima faptie ilicite trebuie sa fie despagubit de cel care garanteaza pentru prepus.

4) Din acest moment s-a vorbit de asa-numita raspundere obiectiva – regula este ca raspunderea se intemeiaza pe vinovatie: si in CCiv avem art. 1547, care vorbeste in general de raspunderea debitorului – contractual sau delictual. Raspunderea fara vinovatie sau asa-numita raspundere obiectiva, in realitate, nu mai este o raspundere, numai printr-o metafora o numim raspundere. De fapt, este vorba despre un raport juridic distinct, care desi are in continut aceeasi obligatie de reparare a prejudiciului ca si raportul de raspundere delictuala propriu-zis, totusi aceasta obligatie nu se mai intemeiaza pe ideea de vinovatie a faptuitorului, ci pe ideea de echitate (este echitabil ca un comitent sa raspunda pe temeiul acestei idei de garantie pentru prejudiciul savarsit de prepusul sau).

D. Conditiile raspunderii comitentului: D1 Conditiile generale se analizeaza in persoana prepusului:

=> Fapta ilicita=> Prejudiciul=> Raportul/legatura de cauzalitate

=> Vinovatia prepusului!!! [sub imperiul VCCiv aproape in unanimitate doctrina aprecia ca e necesara vinovatia prepusului; jurisprudenta era unanima in acest sens; In art. 1373 NCCiv nu mai este reluata ideea din art. 1372(2) => per a contrario, conditia vinovatiei prepusului este necesara]

D2 Conditii speciale:=> Existenta raportului de prepusenie=> Fapta ilicita sa fi fost savarsita de prepus in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor

incredintate [zice art. 1373 (1) CCiv]

Prepusul primeste de la comitent niste functii, aceste functii avand un scop si un continut. Scopul exprima interesul comitentului sau al persoanei desemnate de acesta. Continutul este dat de atributiile pe care le are prepusul in exercitarea functiilor incredintate.

In raport cu atributiile si scopul functiilor incredintate, intalnim mai multe ipoteze:a. fapta ilicita a prepusului are legatura si cu atributiile functiei, si cu scopul functiei

(ex.: un sofer pe un camion care lucreaza pentru o companie de transport are atributia de a trasnporta material intre 2 localitati in scopul satisfacerii intereselor angajatorului si cu aceasta ocazie savarseste un accident de circulatie si exista o victima; comitentul raspunde)

b. fapta ilicita are legatura cu atributiile functiei, dar atributiile sunt exercitate nu in scopul functiei, ci prin deturnarea scopului functiei(ex.: cum am zis mai sus, dar cu modificarea ca soferul face un ocol pe la el pe acasa si cu ocazia aceea savarseste un accident. Intr-o atare situatie, chiar daca fapta e savarsita cand scopul functiei nu mai exista, pentru ca are legatura cu atributiile, comitentul tot va raspunde. E posibil ca prepusul sa depaseasca atributiile functiei, dar sa lucreze in interesul comitentului, adica sa respecte scopul functiei. Raspunde comitentul)

43

c. fapta nu are legatura nici cu atributiile, nici cu scopul: nu se lucreaza nici in intersul comit, nici pentru o pers desemnata de comitent => comitentul nu va raspunde, pentru ca fapta este dincolo de conditia ceruta de 1373(1) (in partea finala textul vorbeste despre atrbub SAU de scop => nu e nevoie de o dubla legatura)!

Plecand de aici tragem o consecinta privind intepretarea art. 1373(3): alin. 3 sporeste posibilitatile de exonerare a comitentului:

(a) daca fapta are legatura cu scopul functiei, dar victima a cunoscut ca atributiile erau depasite, nu va raspunde comitentul.

(b) daca se dovedeste (de catre comitent) ca exista o imprejurare ca starea de necesitate care inlatura un element al raspunderii in persoana prepusului – care inlatura (I) caracterul illicit al faptei prepusului, (II) vinovatia prepusului sau (III) raportul de cauzalitate dintre fapta prepusului si prejudiciu

(c) daca se dovedeste (de catre comitent) ca exista un caz de forta majora care practic inlatura orice idee de cauzalitate intre prepus si prejudiciu si intre comitent si prepus (prejudiciul e rezultatul altei cauze decat fapta prepusului).

E. Efectele acestei forme de raspundereDaca sunt indeplinite conditiile generale si cele speciale, daca nu intervin imprejurari

exoneratoare de raspundere, efectul consta in nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului de catre comitent.

Acesta este efectul principal, dar este efect principal in raportul dintre victima si comitent. *In acest plan trebuie sa observam ca victima are un drept de a alege: ea se poate indrepta numai impotriva comitentului pe temeiul art. 1373 CCiv., dar poate sa il cheme in judecata in acelasi timp si pe prepus pentru fapta proprie, caz in care raspunderea comitentului si a prepusului devine o raspundere solidara.

*Cand prejudiciul este savarsit de mai multe persoane, acestea raspund solidar fata de victima. Victima ar putea sa cheme in judecata numai pe prepus, dar intr-o asemenea ipoteza isi reduce posibilitatea de a obtine despagubiri daca prepusul ar fi insolvabil.

*In masura in care comitentul a platit despagubiri catre victima se pune problema regresului comitentului impotriva prepusului pentru ceea ce a platit. Regresul comitentului este integral, pentru ca pana la urma fapta ilicita este a prepusului, comitentul nu raspunde pentru fapta proprie, ci pentru fapta prepusului si este echitabil ca dupa ce victima a fost despagubia, comitentul sa recupereze valoarea pagubei de la cel care este efectiv vinovat de savarsirea faptei. Comitentul ar fi vinovat doar moral, ca a ales in realizarea scopului sau o persoana neglijenta, care a cauzat acest prejudiciu.

In acest sens, in art. 1384 (1) CCiv se precizeaza ca „cel care raspunde pentru fapta altuia se poate intoarce impotriva aceluia care a cauzat prejudiciul” => ***prepusul s-ar putea apara fata de comitent in actiunea in regres, spunand ca a existat chiar propria fapta a comitentului care l-a determinat sa savarseasca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. Prin ipoteza, insa, prepusul nu s-ar putea apara invocand nevinovatia sau o cauza care inlatura caracterul illicit al faptei, intrucat daca initial comitentul a fost obligat la despagubire, inseamna ca aceste cerinte au fost analizate in persoana prepusului si deja sunt verificate => este important ca in procesul in care comitentul e chemat sa raspunda el sa il cheme in garantie pe prepus, pentru ca hotararea pronuntata sa ii fie opozabila, sa aiba autoritate de lucru judecat (res iudicata pro veritate accipitur/habetur, ca la procedura penala) si fata de prepus.

Sunt mai multe imprejurari care au relevanta in raportul dintre comitent si prepus si in legatura cu actiunea in regres.

44

Cand sunt mai multi comitenti, fiecare avand un prepus, iar fapta ilicita e savarsita de prepusi impreuna: NCCiv zice ca, intr-o asemenea ipoteza, fiecare comitent raspunde numai pentru partea de prejudiciu cauzata de propriul prepus; solutia este echitabila pentru ca daca raspunderea se intemeiaza pe ideea de garantie, fiecare comitent garanteaza numai pentru fapta propriului prepus, nu si pentru prepusii altor comitenti. In schimb, fata de victima toti prepusii raspund solidar.... (de completat!!! )

Ce se intampla cand sunt mai multi prepusi ai aceluiasi comitent, iar ei cauzeaza impreuna prejudiciul? Fata de victima comitentul va raspunde, ca pana acum, integral, dar in actiunea in regres impotriva prepusilor nu mai beneficiaza de solidaritate 1384(3) teza a II-a: de la „in toate cazurile” pana la „regresul” => regresul se poate exercita impotriva fiecarui prepus pentru partea de prejudiciu cauzata de el => ideea divizibilitatii raspunderii prepusilor in raport cu comitentul in actiunea in regres.

III. Raspunderea civila delictuala pentru prejudiciile cauzate de animale sau de lucruri (+ruina edificiului)

Si in acest caz este vorba despre o exceptie de la regula potrivit careia se raspunde pentru fapta proprie. Exista insa ratiuni pentru care legiuitorul a prevazut aceste exceptii de la regula.

III. 1. Raspunderea civila delictuala pentru prejudiciile cauzate de lucruri, in general

A. Sedes materiae: art. 1376 si 1377 CCiv.

B. Domeniul de aplicatie este unul dintre cele mai largi, dar care pune si probleme serioase, din cauza mai multor notiuni ce-l contureaza („lucru”, „paza juridica”, „paza materiala”, „cauzare de catre lucru a prejudiciului”, „persoana responsabila”)

© notiunea de lucru: cea mai laconica definitie; avem in vedere orice lucru, cu exceptia acelora pentru care legea prevede o raspundere speciala => nu vor intra in sfera de aplicatie a acestei raspunderi (I) edificiul ruinat ca urmare a lipsei de intretinere/a unui viciu de constructie (raspundere speciala in art. 1378), (II) animalele (raspundere speciala in art 1375), (III) lucrurile aruncate sau cazute dintr-un imobil (raspundere speciala in art 1379), (IV) aeronavele (raspundere in lege speciala); (V) instalatiile nucleare (reglementare speciala pentru accidentele nucleare).

Toate celelalte lucruri insufletite sau neinsufletite, cu dinamism propriu sau fara dinamism propriu, periculoase sau nepericuloase vor intra in sfera de aplicare a notiunii de „lucru” in sensul art. 1376 CCiv.

© notiunea de “paza juridica” si notiuni corelative (paza materiala): trebuie avut in vedere art. 1377 CCiv; textul consacra ceea ce sub imperiul VCCiv era denumit criteriul directiei intelectuale asupra lucrului = e vorba despre controlul independent si supravegherea lucrului de catre paznicul lui (notiuni folosite expressis verbis in art. 1377).

*Avem o prezumtie de paza juridica in sarcina proprietarului lucrului. Aceasta prezumtie poate fi rasturnata in masura in care proprietarul a transmit paza juridica altei persoane/in masura in care paza juridica a fost uzurpata de alte persoane.

Ex.: proprietarul constituie un dezmembramant al dreptului de proprietate; de regula, titularul dezmembramantului va avea control independent si supravegherea lucrului. Zicem „de

45

regula” fiindca s-a facut distinctie in doctrina pe baza unor cazuri din jurisprudenta intre paza juridica a structurii lucrului si paza juridica a folosintei lucrului. S-a plecat de la un caz din practica judiciara in care s-a prabusit un lift intr-un bloc, iar liftul fiind numai in uzufructul asociatiei de proprietari, s-a spus ca, intrucat accidentul cauzat prin prabusirea lucrului a fost cauzat de un viciu de structura si nu de modul de folosinta, va raspunde nudul proprietar, iar nu uzufructuarul => uneori paza juridica este scindata in paza juridica a structurii lucrului si paza juridica a folosintei lucrului.

*De asemenea, este posibil ca paza juridica sa nu se intemeieze pe un drept, ci pe o simpla situatie de fapt (ne reamintim posesia ca stare de fapt). Posesorul, care stapaneste pentru el, este paznic juridic, chiar daca nu are un drept asupra lucrului. Mai mult, chiar poosesorul uzurpator – hotul sau talharul – este paznic juridic intrucat este limpede ca are o putere independenta, un control independent asupra lucrului si nu mai foloseste lucrul => in toate cazurile important este sa existe o autonomie care defineste paza lucrului, sa existe un control autonom si o supraveghere din partea celui care are lucrul.

Daca cel care are lucrul il stapaneste pentru altul, lucreaza pentru altul (cazul detentorului precar), nu mai e vorba despre paza juridica, ci paza materiala. Numai paznicul juridic raspunde conform art. 1376 CCiv, dar paznicul material ar putea raspunde daca sunt intrunite conditiile raspunderii pentru fapta proprie (e un alt temei al raspunderii, nu mai e raspundere pentru fapta lucrului)

© notiunea de „cauzare de catre lucru a prejudiciului”Este importanta, pentru ca trebuie sa facem distinctia intre fapta omului si fapta lucrului. Daca

prejudiciul este cauzat prin fapta omului, atunci se angajeaza raspunderea pentru fapta proprie. Cum stabilim ca este vorba despre fapta lucrului? Cauzalitatea ne ajuta sa facem distinctia intre fapta omului si fapta lucrului => in masura in care actiunea lucrului are autonomie cauzala fata de orice fapta a omului, atunci poate fi angajata raspunderea prevazuta in art. 1376 CCiv => lucrul nu trebuie sa fie o simpla prelungire a actiunii omului – ex. clasic al celui care loveste cu cutitul nu poate spune ca e vorba despre raspunderea cutitului, ci e raspunderea proprie, DAR daca cel care conduce o masina scapa masina de sub control pentru ca e un viciu de structura (de fabricatie) al masinii, se poate apara spunand ca lucrul a dobandit autonomie cauzala, e eficienta cauzala a faptei lucrului.

© Persoana care poate invoca raspundereaEste vorba despre victima, dar sunt anumite situatii in care victima nu poate invoca aceasta

raspundere.a) Asa se intampla in cazul in care victima foloseste lucrul ea insasi cu acordul paznicului

juridic in propriul beneficiub) Sau atunci cand fara sa fie o intelegere expresa – un contract – intre victima si paznicul

juridic, victima foloseste totusi lucrul prin vointa paznicului juridic. Totusi, si in aceste cazuri, daca este vatamata chiar sanatatea sau integritatea corporala a victimei, ea va putea invoca in favoarea sa raspunderea pentru fapta lucrului

c) Cand victima foloseste lucrul clandestin – ex. calatorului care se urca in tren fara bilet si caruia ii cad apoi sau i se deterioreaza bagajele – el nu ar mai putea angaja raspunderea paznicului juridic, doar daca, eventual, ar putea sa faca dovada raspunderii pentru fapta proprie at ar putea sa obtina o despagubire.

C. Fundamentarea acestei forme de raspundere

46

NCCiv a curmat discutiile care existau sub imperiul VCCiv si a conscarat ideea potrivit careia obligatia de despagubire se naste in sarcina paznicului juridic, indiferent de vinovatia sa [este ceea ce se spune in terminis in art. 1376 (1) CCiv – „independent de orice cukpa” – este si aici ideea de garantie, ca la comitent, si numai metaforic mai vorbim de o raspundere, pentru ca in absenta vinovatiei sau a culpei avem mai degraba o obligatie de reparare a prejudiciului intemeiata pe ideea de garantie si pe ideea mai generala de echitate]. Este si aici o forma de protectie a victimei, pentru ca s-a spus ca atunci cand se introduc in societate surse se pericol, atunci aceste surse sunt folosite in interesul paznicului juridic, de cele mai multe ori pt profitul paznicului juridic si e normal ca el sa garanteze fata de terti pentru eventualelele prejudicii pe care cineva le-ar putea suferi din cauza acestor surse de pericol.

Tendinta obligatiei la repararea prejudiciului in absenta vinovatiei se justifica, dar numai in aceste cazuri speciale.

NB!!! Este foarte periculoasa tendinta potrivit careia intotdeauna se raspunde fara vinovatie, caci ar insemna sa negam chiar esenta ideii de raspundere (care se leaga de vinovatie, de o reprezentare psihica si de o imputabilitate persoanei, cam ca in penal, dar apreciata mai larg) si ca exista o corelatie intre ideea de libertate individuala si ideea de raspundere, iar anularea raspunderii inseamna anularea libertatii. Numai in imprejurari speciale e admisibila obligatia de reparare a prejudiciului in absenta vinovatiei autorului prejudiciului (cum am vazut, la fapta prepusului si la fapta bunului, in anumite conditii).

D. Conditiile pt angajarea acestei forme de raspundereD1 Conditii generale: => sa avem un prejudiciu=> acel prejudiciu sa fie cauzat de un lucru.D2 Conditie speciala: => sa existe un raport de paza juridica ( iar paznicul juridic va fi cel raspunzator)

Paznicul juridic se poate exonera invocand forta majora, fapta victimei sau fapta unui tert, dar numai daca acestea au ele insele valoarea unei fort majore.

Forta majora si cazul fortuit – definite in art. 1351, iar fapta victimei si fapta tertului – definite in art. 1352.

E. Efectul acestei forme de raspundereDaca sunt indeplinite cerintele generale si cele speciale si daca nu exista o cauza exoneratoare

de raspundere, efectul consta in nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului de catre paznicul juridic. Daca exista un paznic material si acesta a actionat cu vinovatie, victima s-ar putea indrepta si impotriva lui, dar pe temeiul raspunderii pentru fapta proprie. Tot in aceasta situatie, daca paznicul juridic plateste despgubirea, el are atunci drept in regres impotriva paznicului material care a actionat cu vinovatie.

III. 2. Raspunderea civila delictuala pentru prejudiciile cauzate de animale

Sedes materiae: art. 1375Singura diferenta relevanta este a domeniului de aplicare (toate celelalte conditii analizate in

legatura cu raspunderea pentru lucrururi in general raman valabile). Cat priveste domeniul de aplicare, vom avea si aici notiunea de paza juridica si notiunile correlative, dar vom avea in mod diferentiat notiunea de animal si notiunea de cauzare a prejudiciului de catre animal.

47

Notiunea de animal: in practica judiciara si in doctrina se spune ca in primul rand, animale domestice (NB: aici intra si pasarile, chiar si albinele daca sunt in stup); in al doile rand, animalele salbatice (distinctie – cele care sunt in rezervatii, administratia rezervatiei are paza juridica si raspunderea pe temeiul 1375 – si animale libere, in afara rezervatiilor – nu este aplicabil pentru ele 1375). Pentru pagubele savarsite de animalele salbatice libere ar putea raspunde inspectoratele silvice sau directiile judetene ROMSILVA, daca nu au luat masurile legale cum sunt cele referitoare la rarirea vanatului (din cand in cand animalalele salbatice trebuie rarite prin vanare) sau cele referitoare la semnalizare, la rute ocolitoare care sa nu treaca prin arealul acelor animale, la garduri si alte sisteme de siguranta.

III. 3. Raspunderea civila delictuala pentru ruina edificiului

A Sedes materiae: art. 1378 CCiv.

B. Domeniul de aplicatie presupune studiul anumitor notiuni („edificiu”, „ruina edificiului”, „lipsa de intretinere si viciul de constructie”, „persoana responsabila”)

© notiunea de „edificiu”: orice constructie supra sau subterana,© notiunea de „ruina”/„viciu de constructie”: deteriorarea, desprinderea unei parti a edificiului;

se au in vedere fie distrugerea totala, fie partiala a constructiei; important e ca si ruina, si desprinderea partiala sunt urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie (daca vorbim de cauze naturale, cum ar fi un cutremur, nu se va aplica art. 1378 – le putem considera cazuri fortuite sau chiar de forta majora)

© notiunea de „persoana responsabila”: in acest caz nu mai raspunde paznicul juridic, CI mereu numai proprietarul => avem o prezumtie absoluta de paza juridica in sarcina proprietarului (paza juridica nu se mai transmite la alte persoane in ac caz!). In pozitia proprietarului este si superficiarul cand avem dreptul de superficie in forma deplina=-> superficiarul raspunde pentru ca el este, de fapt, proprietarul constructiei. Tot in pozitia proprietarului sunt si coproprietarii.

C. Conditiile acestei forme de raspundereC1 Conditii generale:=> sa existe un prejudiciu=> prejdiciul sa fie cauzat de ruina edificiului.C2 Conditie speciala: => ruina sa fie determinata de lipsa de intretinere a edificiului sau de un viciu de constructie.

D. Efectele acestei forme de raspundereProprietarul se poate apara invocand forta majora, fapta unui tert sau fapta victimei, daca

acestea au valoarea fortei majore, adica numai atunci cand prejudiciul este cauzat de un alt factor cauzal, deci cand se inlatura raportul de cauzalitate dintre ruina edificiului si prejudiciu, numai atunci proprietarul este exonerat de raspundere. Altfel, efectul e ca se naste obligatia de reparare integrala a prejudiciului. Proprietarul, dupa ce plateste despagubirea catre victima, s-ar putea indrepta

(a) fie impotriva constructorului, daca e un viciu de constructie,(b) fie a proiectantului, daca e viciu de proiectare,(c) fie a locatarului, daca acesta a cauzat anumite degradari ale imobilului din a caror cauza s-a

ruinat, (d) fie impotriva vanzatorului de la care a cumparat edificiul, in masura in care face dovada ca

au existat vicii ascunse ale bunului cumparat.

48

III. 4. Raspunderea civila delictuala pentru lucruri aruncate/cazute dintr-un imobil

A. Sedes materiae: art. 1379 CCiv

B. Domeniul de aplicare e circumscris notiunilor de „lucru aruncat”, „lucru care cade din imobil”, „persoana responsabila”

© notiunea de „lucru”:-2 ipoteze trebuie avute in vedere aici:

1. atunci cand este vorba despre un lucru aruncat 2. atunci cand este vorba despre un lucru care cade dintr-un imobil.

© notiunea de „persoana responsabila”: in aceste cazuri, pers responsabila este cel care ocupa imobilul, chiar fara niciun titlu, deci nu doar proprietarul (poate fi chiriasul, uzufructuarul, uzurpatorul – cel care ocupa imobilul fara niciun titlu).

Este de observat ca daca avem un concurs intre raspunderea pentru ruina edificiului – din art. 1379 – si raspunderea pentru lucruri in general – din art. 1376 – victima are un drept potestativ de optiune, putand apela fie la raspunderea speciala din 1379, fie la raspunderea pentru lucruri in general, din 1376.

Ce se intampla daca exista un concurs intre raspunderea comitentului, raspunderea parintilor si raspunderea persoanelor care au in supraveghere un copil sau un minor?

Chestiunea de principiu se pune numai in cazul in care minorul este si prepus. In acest caz s-a spus ca raspunderea comitentilor prevaleaza in raport cu raspunderea parintilor sau a tutorilor. Or, ipoteza nu poate fi un concurs cu raspunderea celor care supravegheaza copilul, pentru ca raportul de prepusenie presupune ca aceasta supraveghere o are comitentul (raspunderea comitentului inlatura, exclude raspunderea persoanelor care aveau in paza, in supraveghere minorul).

Asadar, raspunderea comitentului inlatura alta forma de raspundere, cu exceptia cazului in care comitentul este si parintele prepusului. In acest caz, victima are optiunea intre raspunderea parintelui si raspunderea comitentului. Diferenta, miza sta in conditii: e mai usor sa dovedesti indeplinirea conditiilor raspunderii parintelui (care am vazut ca se poate apara cu greu, mai ales din cauza vastei obligatii pe care o are de crestere si de educare a copilului; e greu sa spui ca na, copilul e naravas din fire, din moment ce firea unui om, desi ramane in anumite aspecte insondabila si de nemodificat, poate fi cizelata de cei care te cresc, asa incat cine esti si cine ajungi depinde in proportie covarsitoare de familia pe care o ai ) decat ale comitentului (pentru ca in cazul raspunderii comitentului trebuie dovedita, in plus, si vinovatia prepusului!).

49