Întrebări de autoverificare la drept comunitar (XV)

1. Prin ce se deosebeşte CJE de Tribunalul de Primă Instanţă ?

Caracteristice specifice ale Tribunalului de Primă Instanţă, prin care acest organism jurisdicţional se deosebeşte de Curtea de Justiţie Europeană, sunt următoarele:a) în cadrul lui nu sunt avocaţi generali anume numiţi pentru această funcţie, dar atribuţiile care ar reveni acestora pot fi îndeplinite de către judecători;b) are competenţa de a judeca acţiuni preliminare, dar hotărârile adoptate pot fi atacate în faţa CJE;c) hotărârile sale pot fi atacate cu recurs în faţa CJE;d) judecă în complete formate din 3 şi 5 judecători;e) recursul formulat împotriva hotărârilor Tribunalului priveşte doar problemele de drept, fără însă a reanaliza problemele privind starea de fapt;f) judecă recursurile exercitate împotriva hotărârilor adoptate de Tribunalul Funcţiei Publice şi va judeca recursurile formulate împotriva hotărârilor ce se vor adopta de Camerele jurisdicţionale.

2. Care sunt acţiunile care intră în competenţa Tribunalului de Primă Instanţă ?

Curtea de Primă Instanţă sau Tribunalul este o instanţă cu un grad de jurisdicţie inferior CJE. Competenţle sale sunt:a) acţiunile în anulare introduse de persoane fizice sau juridice;b) recursurile în carenţă promovate de persoane fizice sau juridice;c) acţiunile în despăgubire promovate de persoane juridice sau fizice pentru repararea daunelor în răspunderea extracontractuală a Comunităţilor;d) acţiunile introduse de persoane fizice sau juridice pe baza unor clauze compromisorii înserate într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Comunitate sau în numele Comunităţii;e) acţiunile exercitate în domeniul mărcilor şi standardelor comunitare;f) acţiunile introduse de statele membre împotriva Comisiei;g) acţiunile introduse de statele mmebre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor acordate de stat, la măsurile de protecţie comercială şi la actele prin care Consiliul exercită competenţe de execuţie;h) acţiunile preliminare în anumite domenii specificate determinate de statut, unde coerenţa şi unitatea dreptului comunitar nu sunt periclitate;i) recursurile formulate împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice.

3. Cine este grefierul-şef ?

Grefierul-şef este numit de către membrii CJE (judecători şi avocaţi generali), pe o durată de 6 ani, cu posibilitate de realegere. În absenţa unor reglementări clare, se presupune, şi practica confirmă acest lucru, că aceştia trebuie să aibă studii juridice şi cunoştinţe vaste de drept comunitar.

Grefierul-şef exercită două funcţii de natură diferită: pe de o parte are funcţii jurisdicţionale sau de ajutor în înfăptuirea actului jurisdicţional, pe de altă parte este şeful administraţiei în sens restrâns.

4. Cum se formează completele de judecată ?

În ceea ce priveşte completele de judecată potrivit art. 221 (165) din Tratatul Comunităţii Europene, regula de bază era că instanţa judecă în plen. Cu excepţie de la această regulă, se prevede că pot fi formate Camere cu trei, cinci sau şapte judecători care sunt chemate să efectueze diferite activităţi pregătitoare ale procesului, sau care judecă anumite cazuri special prevăzute. Sentinţele pronunţate de judecătorii întruniţi în complete, au aceeaşi valoare juridică, ca şi hotărârile adoptate în plen.

Astfel s-a format în practică aşa-numitul “mic plen” format de obicei din 7 sau 9 judecători în funcţie de importanţa

1

şi dificultatea cazului a cărui soluţionare se cere. Modificările Tratatului de la Nisa au dus la abolirea absolutismului plenului. Acesta continuă să judece în situaţia în care judecătorii ajung la concluzia că o anumită cauză are o importanţă deosebită. În rest, completele de judecată sunt formate din câte 3 sau 5 judecători.

5. Cine sunt avocaţii generali ?

În componenţa Curţii de Justiţie Europene, pe lângă judecători intră şi 8 avocaţi generali. Cinci dintre avocaţii generali sunt numiţi de 5 state membre mari, adică de Germania, Franţa, Anglia, Spania şi Italia, urmând ca restul să fie numiţi prin rotaţie de celelalte state membre mici.

Tratatul de la Lisabona preconizează majorarea numărului de avocaţi generali la 11. În acest caz, Polonia va avea şi ea un avocat general permanent, şi nu va mai participa la sistemul de rotaţie, iar sistemul existent va funcţiona prin rotaţia a cinci avocaţi generali, în loc de trei.

Toate condiţiile referitoare la numirea judecătorilor sunt valabile şi în cazul avocaţilor generali, care au şi ei un mandat de 6 ani. Din 3 în 3 ani are loc reîmprospătarea rândurilor acestora, jumătate dintre avocaţii generali fiind înlocuiţi. De asemenea, sunt permise realegerile.

Avocaţii generali se asemănă cu instituţia procurorului din România, atât doar că avocatul general nu acţionează în interesul comunităţii, ci în interesul dreptului comunitar.

6. Cum sunt desemnaţi judecătorii CJE ?

Judecătorii sunt numiţi pe baza acordului reciproc al statelor membre pentru o perioadă de 6 ani. Din 3 în 3 ani are loc o reîmprospătare a corpului de judecători, fiind înlocuiţi 12 sau 13 dintre judecători.

Judecătorii pot fi aleşi de fiecare guvern din rândul personalităţilor care oferă garanţia unei independenţe şi obiectivităţii în luarea deciziilor şi în statele lor de provenienţă îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru ocuparea celei mai înalte funcţii de judecător ori sunt jurişti de o capacitate excepţională recunoscută.

Nu este stabilită modalitatea internă de alegere a judecătorului, aceasta fiind rezolvată în mod specific de fiecare stat membru, cu respectarea condiţiilor. Mai trebuie spus că, teoretic, nu are importanţă nici naţionalitatea şi nici cetăţenia judecătorului propus, acesta putând veni teoretic dintr-un alt stat membru sau chiar dintr-un stat terţ. În practică însă nu au fost exemple în acest sens.

7. Care sunt drepturile şi obligaţiile judecătorilor ?

Ca drepturi, judecătorii CJE beneficiază pe timpul exercitării mandatului de imunitate de jurisdicţie faţă de toate jurisdicţiile naţionale, precum şi de inamovibilitate, neputând fi decăzuţi din dreptul lor la pensie decât cu acordul unanim al plenului.

Obligaţiile ar fi: rezidenţa obligatorie în Luxemburg (unde este sediul Curţii?), depunerea jurământului înaintea începerii activităţii în faţa plenului, neocuparea pe timpul mandatului de funcţii politice sau alte activităţi profesionale.

8. Care sunt principiile de funcţionare ale CJE ?

Principiile de funcţionare ale Curţii de Justiţie Europeană sunt:a) Principiul împuternicirii speciale limitate.b) Principiul interpretării unitare şi autonome a dreptului comunitar în toate statele membre.c) Principiul efectului util sau principiul aplicării dreptului comunitar cu cea mai mare eficacitate.

2

d) Principiul dezvoltării dinamice a dreptului comunitar în corelaţie cu scopurile şi obiectivele de integrare stabilite.e) Principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar, dar cu respectul principiul puterilor implicite.f) Principiul dreptului comparat sau cerinţa respectării principiilor de drept fundamentale specifice statelor membre şi sistemelor de drept europene.

9.Ce este dreptul comunitar ? Dar cel european sau unional ?

Sistemul juridic comunitar are calitatea de ordine juridică, reprezentând un ansamblu organizat şi structurat de norme juridice ierarhizate, având propriile sale izvoare, dotat cu organe şi proceduri apte să le emită, să le interpreteze, precum şi să constate şi să sancţioneze la nevoie încălcarea lor.

Dreptul european este, în sens larg, totalitatea normelor juridice care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor internaţionale în Europa. În sens restrâns, dreptul european reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea comunităţilor europene, respectiv raporturile juridice ce se nasc între acestea şi statele membre, respectiv celelalte subiecte de drept internaţional.

În sens restrâns, prin dreptul unional înţelegem acele norme juridice care reglementează noile domenii de cooperare interguvernamentală de tip clasic, introduse prin Tratatul de la Maastricht. În sens larg însă, dreptul unional cuprinde şi dreptul comunitar.

2. Ce înţelegeţi prin împuternicire implicită şi împuternicire specială limitată ?

Potrivit principiului împuternicirii implicite, competenţele existente şi obiectivul de realizat implică în vederea realizării scopului comunitar toate celelalte puteri necesare. Aceste puteri se referă şi la încheierea unor tratate internaţionale, principiul împuternicirii implicite fiind valabil atât pe plan intern cât şi pe plan extern.

Potrivit principiului împuternicirii speciale limitate, fiecare acţiune normativă a comunităţilor trebuie să aibă un temei sau mai multe temeiuri legale. Or, Comunitatea are numai acele drepturi şi competenţe care rezultă din restrângerea competenţelor statelor membre sau din transferarea unor drepturi de suveranitate din partea statelor membre. Aşadar, competenţa comunitară începe acolo unde se termină competenţéle statelor membre.

3. Care sunt condiţiile de aplicare ale principiului subsidiarităţii ?

Condiţiile în care se aplică principiul subsidiarităţii sunt următoarele:a) să nu existe competenţa exclusivă a CE: agricultură, pescuitb) să existe competenţe paralele sau concurentec) obiectivul să nu poate fi realizat de statele membre într-o manieră satisfăcătoared) obiectivul datorită dimensiunilor sau efectelor acţiunii proiectate poate fi realizat mai bine la nivel comunitar.

4. Explicaţi principiul rangului prioritar al dreptului comunitar în lumina cazuluiCosta/ENEL.

Curtea de Justiţie Europeană a pus bazele principiului rangului prioritar al dreptului comunitar în hotărârea COSTA/ENEL din 1964. Starea de fapt era următoarea: Statul italian, prin Legea nr. 1643/1962, în 1964 a naţionalizat toate unităţile de producţie şi de distribuţie a energiei electrice, punând astfel bazele societăţii naţionale de electricitate ENEL. Avocatul Flaminio Costa, care a fost acţionar la una dintre firmele naţionalizate, a atacat actul de naţîonalizare în faţa instanţei italiene, care a sesizat CJE pentru obţinerea unei hotărâri preliminare. Întrebarea a fost dacă legea internă de naţionalizare în faţa instanţei este compatibilă cu art. 97 (102), 88 (93), 53, 31 (37) din Tratatul CEE. Curtea în primul rând a reformulat întrebarea, în sensul de

3

întrebare de interpretare a articolelor susamintite, deoarece a arătat că nu are competenţa de a interpreta dreptul naţional. Statul italian, ca participant, a atras atenţia asupra faptului că instanţa din Milano are obligaţia de a aplica dreptul naţional şi nu poate apela la art. 177 din Tratatul CEE.

Hotărârea adoptată a arătat următoarele:“Prioritatea dreptului comunitar este confirmată prin art. 249 (189), care precizează că un regulament “va fi obligatoriu” şi “direct aplicabil în toate statele membre”. Această prevedere, care nu este supusă vreunei rezerve, ar fi cu totul lipsită de sens dacă un stat ar putea să-i anuleze efectele sale prin intermediul unei măsuri legislative care ar putea prevala asupra dreptului comunitar.Urmează [...] că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală şi specială, prin prevederi legale interne oricât de elaborate, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară şi fără ca baza legală a Comunităţii însăşi să fie pusă la îndoială.”

5. Explicaţi principiul rangului prioritar al dreptului comunitar în lumina cazuluiInternationale Handelsgesellschaft.

În cazul “Internationale Handelsgesellschaft”, CJE a accentuat din nou principiul rangului prioritar al dreptului comunitar. În acest caz, firma Internationale Handelsgesellschaft din Frankfurt am Main, la 17.08.1967, a obţinut o licenţă de export pentru 20.000 tone mălai cu termen de derulare până la 31.12.1967. Potrivit Regulamentului nr. 120/1967 al Consiliului Ministerial privind organizarea pieţei cerealelor, obţinerea licenţei depindea de plata unei cauţiuni de 0,50 unităţi de decontare / tonă. Până la data de 31.12.1967 însă firma a exportat doar 11.486,764 tone, motiv pentru care Oficiul pentru Cereale, potrivit Regulamentului nr. 473/1967 emis de Comisie pentru licenţele de import-export cereale şi produse cerealiere, orez şi produse din orez, a declarat pierdută cauţinea în sumă de 17.026,47 DM.

Instanţa naţională a considerat că în acest caz CE a încălcat regulile, principiile fundamentale ale Constituţiei germane, şi prin urmare regulamentele ar fi inaplicabile.

CJE în decizia sa a arătat că valabilitatea unitară a dreptului comunitar ar fi afectată dacă la aprecierea legalităţii acţiunilor comunitare ar fi luate în considerare normele juridice şi principiile dreptului naţional.

6. Explicaţi principiul rangului prioritar al dreptului comunitar în lumina cazuluiSimmenthal.

În cazul “Simmenthal II”, din 1978, CJE a arătat că dreptul comunitar originar şi derivat face parte integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecăruia din statele membre.

În cazul concret, potrivit legislaţiei italiene, firma italiană S.P.S. Simmenthal era obligată să plătească taxe de poliţie sanitară pentru importurile de carne de vită, măsură ce a fost considerată de societate ca fiind contrară dreptului comunitar. Având în vedere că într-o hotărâre preliminară CJE a arătat că o astfel de taxă este contrară dreptului comunitar, firma a solicitat restituirea taxelor percepute. Administraţia financiară însă nu a fost de acord să plătească, arătând că normele nu sunt direct aplicabile. Pretura di Susa a introdus o acţiune preliminară în care a arătat că prevederile care încalcă dreptul comunitar sunt considerate în Italia neconstituţionale, dar până când Curtea Constituţională nu se pronunţă în acest sens, prin adoptarea unei hotărâri cu efect ex-nunc, aplicarea dreptului comunitar este împiedicată.

Faţă de această stare de fapt, CJE a precizat că: “Instanţa naţională care a fost invitată să aplice dreptul comunitar, are obligaţia de a aplica aceste dispoziţii în plenitudinea lor şi să refuze din oficiu aplicarea oricărei norme juridice naţîonale contrare, chiar dacă este ulterioară şi nu are nevoie ca într-un astfel de caz să aştepte intervenţia prealabilă a unor instrumente legislative, constituţionale sau procedurale.”

4

7. Ce este Carta UE a drepturilor fundamentale ?

Carta UE a drepturilor fundamentale a fost proclamată la Nisa, la 07.12.2000. În cadrul ei, pe lângă drepturile clasice prevăzute de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau de CEDO, apar şi drepturi de nouă-generaţie, cum ar fi: dreptul la protecţia secretului datelor personale, drepturi bioetice sau dreptul la o administraţie funcţională. Ulterior, această Cartă a fost preluată în Proiectul Constituţiei UE, partea a II-a.

1. Cum se adoptă bugetul comunitar ?

Comunităţile Europene dispun de surse bugetare proprii, cum ar fi:a) suprataxele agrare;b) taxele vamale;c) un procent din TVA-ul încasat în statele membre;d) un procent determinat de contribuţie din partea fiecărui stat în funcţie de produsul intern brut.

Cheltuielile bugetare sunt de două feluri:a) obligatorii (cele care rezultă din tratate sau din actele normative rezultate din tratate)b) neobligatorii (toate celelalte).

Procedura adoptării bugetului comunitar parcurge următoarele etape:a) În fiecare an, în luna februarie, Comisia solicită fiecărei structuri din Comunitate necesităţile bugetare, iar până la data de 1 mai stabileşte necesarul total.b) Până la data de 1 iulie fiecare organ comunitar înaintează la Comisie un proiect de buget şi anexează la acesta o luare de poziţie.c) Comisia pe baza acestora elaborează un proiect de buget şi anexează la acesta o luare de poziţie.d) Comisia trimite proiectul şi luarea de poziţie până la 1 septembrie la Consiliu, care pe baza acestora elaborează un proiect de buget care va fi înaintat până în 1 octombrie la Parlament.e) Parlamentul în 42 de zile votează sau nu modificarea proiectului, caz în care acesta este adoptat. Dacă se modifică proiectul, se trece la etapa 6.f) Parlamentul trimite proiectul modificat la Consiliu, care în 15 zile va trebui să se pronunţe. Dacă nu are de obiectat, bugetul este votat, în caz contrar se declanşează etapa 7.g) Consiliul trimite modificările la Parlament, care în 15 zile ori adoptă bugetul cu modificările aduse de Consiliu, ori acceptă noi modificări finale după care adoptă definitiv bugetul.h) Preşedintele Parlamentului European declară formal bugetul adoptat şi din acest moment bugetul dobândeşte forţă obligatorie.

2. Prin ce se deosebeşte procedura avizării de cea a informării ?

Prin procedura avizării, Consiliul introduce un act normativ definitiv în faţa Parlamentului European, care ori îl va aproba (şi astfel sprijină adoptarea lui), ori îl va respinge (şi astfel va împiedica adoptarea acestuia).

Prin procedura informării, Consiliul consultă Parlamentul European în probleme politice importante, în soluţionarea cărora acesta nu deţine competenţe materiale.

Aşadar, există o diferenţă de “intensitate”: dacă procedura avizării implică o codecizie “neprelucrată”, pentru că Parlamentul nu poate propune amendamente la măsurile respective, în schimb, procedura informării ţine de “acordurile inter-instituţionale”, nefiind un temei de drept comunitar pentru recurgerea la informarea Parlamentului.

5

3. Care sunt etapele procedurii codeciziei ?

Procedura codeciziei are următoarele etape:a) Iniţiativa aparţine Comisiei, care transmite simultan proiectul Parlamentului European şi Consiliului.b) Prima citire dă posibilitatea pentru consultarea Comitetului Economico-Social şi Comitetului Regiunilor. Totodată Parlamentul, după citire, poate propune modificări prin amendamente care sunt trimise Consiliului.c) Prima trimitere la Consiliu poate da naştere la mai multe variante:- Consiliul adoptă proiectul nemodificat de Parlament- Consiliul adoptă proiectul modificat de Parlament- Dacă Consiliul nu este de acord cu proiectul, sau cu modificările adoptate de Parlamentul European, va elabora o poziţie comună, cu propriile modificări.d) A doua citire: Parlamentul European primeşte poziţia comună de la Consiliu şi poate proceda la:- Aprobă poziţia comună sau în 3 luni nu ia nicio hotărâre, în ambele cazuri actul normativ fiind adoptat- Respinge cu majoritate absolută poziţia comună, ceea ce duce automat la neadoptarea actului normativ, căzând proiectul- Propune cu majoritate absolută modificarea poziţiei comune şi trimite proiectul la Comisie.e) Luarea de poziţie a Comisiei faţă de opinia Parlamentului European. Este de menţionat că proiectul de act normativ care a fost între timp modificat în mod inacceptabil pentru Comisie, pe parcursul etapelor acestei proceduri, poate fi retras de către Comisie, doar până la convocarea Comitetului de Conciliere. După acest moment totul depinde exclusiv de voinţa celorlalte două organe din triumviratul legilor.f) A doua trimitere la Consiliu, care trebuie să se încheie în 3 luni, se poate termina în felul următor:- Consiliul adoptă cu majoritate calificată modificările adoptate de Parlament şi actul normativ este adoptat.- Dacă luarea de poziţie a Comisiei faţă de modificări a fost negativă sau de respingere, Consiliul poate adopta actul normativ numai cu unanimitate.- Dacă Consiliul nu adoptă modificările, preşedintele Consiliului, de comun acord cu preşedintele Parlamentului, hotărăsc înfiinţarea unui Comitet de Conciliere (format din 27 de parlamentari şi 27 de membri din partea Consiliului).g) Lucrările Comitetului de Conciliereh) Trimiterea proiectului la Consiliu şi la Parlamentul European. În acest caz, proiectul trebuie votat în 6 săptămâni cu majoritate calificată în Consiliu şi cu majoritate absolută în Parlamentul European, dacă lipseşte o singură aprobare proiectul cade.

4. Care este diferenţa între procedura ascultării şi cea a cooperării ?

Prima diferenţă între cele două proceduri este una de tip cantitativ: dacă procedura ascultării este cea mai importantă din punct de vedere al volumului (fiind procedura generală), procedura cooperării practic nu mai este folosită.

Calitativ vorbind, procedura cooperării este o metodă care conferă foarte multă greutate Parlamentului European, Consiliul trebuind să ţină cont de propunerile parlamentarilor, pentru că dacă aceştia resping proiectul, este nevoie de votul în unanimitate în Consiliu, cu şanse de izbândă extrem de reduse în lipsa asentimentului tuturor statelor membre. Comparativ, procedura ascultării presupune că Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social sau Comitetul Regiunilor

1. Care sunt atribuţiile Curţii de Conturi ?

Atribuţiile Curţii Constituţionale sunt următoarele:a) examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor Comunităţii şi ale oricărui organism creat de Comunitate, în măsura în care actul constitutiv nu exclude acest control;b) prezintă Parlamentului şi Consiliului o declaraţie care atestă fiabilitatea conturilor, precum şi legalitatea şi regularitatea operaţiilor subiacente, care este publicată în JOUE;c) examinează legalitatea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor şi asigură buna gestiune financiară, semnalând orice

6

iregularitate;d) întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar; acest raport este transmis celorlalte instituţii ale Comunităţii şi este publicat în JOUE, alături de răspunsuri formulate de aceste instituţii la observaţiile Curţii;e) poate prezenta în orice moment observaţiile, mai ales sub forma rapoartelor speciale, asupra unor chestiuni specifice şi poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte instituţii ale Comunităţii;f) avizează regulamentele financiare legate de executarea bugetului comunitar, care sunt adoptate de Consiliul UE.

2. Cine poate fi numit în funcţia de membru la Curtea de Conturi ?

Cei 27 de membri ai Curţii de Conturi sunt trimişi ai câte unui stat al Uniunii Europene. Sunt persoane care fac, sau au făcut parte din instituţiile de control financiar extern din ţările lor sau care au o calificare specială pentru această funcţie şi care oferă toate garanţiile de

1. Din cine este compus ECOSOC ?

Comitetul Economic şi Social, ca “reprezentant instituţional al societăţii civile organizate europene”, este compus din reprezentanţi ai diferitelor categorii ale vieţii economice şi sociale, mai ales ai producătorilor, agricultorilor, transportatorilor, lucrătorilor, comercianţilor, meşteşugarilor, ai profesiunilor liberale şi ai reprezentanţilor interesului general.

2. Care sunt secţiile specializate ale ECOSOC ?

Comitetul Economic şi Social funcţionează în secţii specializate:a) Secţia agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului (NAT)b) Secţia pentru uniunea economică şi monetară, respectiv coeziune economică şi socială (ECO)c) Secţia ocuparea forţei de muncă, probleme sociale, cetăţeni (SOC)d) Secţia relaţii externe (REX)e) Secţia piaţa comună, producţie şi consum (INT)f) Secţia transport, energie, infrastructură, informatică (TEN)

3. Care este componenţa Comitetului Regiunilor ?

Componenţa Comitetului Regiunilor nu poate depăşi 350 de membri (222 de membri ajutaţi de 222 de supleanţi până în 01.05.2004), reprezentanţi aleşi ai comunităţilor regionale şi locale. Membrii aleg dintre ei un preşedinte şi un prezidiu pe o perioadă de 2 ani. Există 4 facţiuni: Partidul Popular, Partidul Socialist, Liberalii şi Alianţa pentru Europa.

4. Care sunt atribuţiile Comitetului Regiunilor ?

Comitetul Regiunilor are atribuţii similare cu cele ale Comitetului Economic şi Social în problemele specifice cu care se ocupă.

5. Care sunt organele BEI ?

Organele Băncii Europene de Investiţii sunt:a) Consiliul guvernatorilor (compus din cei 27 de miniştri ai finanţelor din statele membre, care lansează directivele generale de creditare şi stabileşte politica băncii, respectiv autorizează activităţile extracomunitare ale băncii).b) Consiliul de administraţie (compus din 27 de membri ordinari şi 13 membri supleanţi din care câte unul este numit de Comisie, iar ceilalţi de statele membre).c) Directoratul (compus dintr-un preşedinte şi 6 vicepreşedinţi numiţi pentru 6 ani de Consiliul guvernatorilor şi se ocupă de

7

problemele curente ale băncii).d) Comitetul de control (asigură controlul intern al conducerii evidenţelor contabile).

6. Care sunt atribuţiile BCE ?

Atribuţiile Băncii Centrale Europene sunt:a) stabilirea şi conducerea politicii monetare a BCE;b) executarea şi realizarea afacerilor în domeniul devizelor;c) administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor şi menţinerea acestora;d) promovarea funcţionării optime a sistemelor de plăţi şi de decontare;e) competenţă exclusivă în aprobarea emisiunii monetare în întreaga Comunitate;f) asigurarea stabilităţii preţurilor prin controlul emisiunii cantităţii monetare şi evaluarea perspectivelor în domeniul preţurilor şi a riscurilor pe baza unei palete largi de indicatori;g) procurarea datelor statistice necesare funcţionării băncii;h) monitorizarea progreselor din sistemul bancar.

1. Care sunt noutăţile aduse de Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa acquisului comunitar?

Tratatul de la Maastricht, semnat la 07.02.1992, aduce următoarele noutăţi:a) Consiliul Ministerial îşi schimbă denumirea în Consiliul UEb) Comisia devine Comisie Europeanăc) este înfiinţată Uniunea Europenă, cadru comun pentru integrarea europeană, cooperarea de tip supranaţional care are loc în cele trei comunităţi şi pentru formele de cooperare interguvernamentaled) introducerea principiului subsidiarităţiie) reglementarea unei cetăţénii unionalef) realizarea unei uniuni economice şi monetareg) înlocuirea sintagmei CEE cu sintagma CEh) acordarea competenţelor în domeniul culturii, sănătăţii, protecţiei consumatorilor, reţelelor transeuropene, industrieii) introducerea procedurii legislative a codecizieij) introducerea instituţiei ombudsmanului europeank) înfiinţarea Comitetului Regiunilor, pentru promovarea dezvoltării infrastructurii şi sprijinirii proiectelor de protecţia mediului din ţările membre mai săracel) înfiinţarea Sistemului European al Băncilor Centrale şi a Institutului Monetar European, respectiv a BCE.

Noutăţile Tratatului de la Amsterdam, semnat la 02.10.1997, sunt:a) renumerotarea articolelor textelor tratatelor de bazăb) instituirea funcţiei de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă, în persoana secretarului Consiliului UEc) unanimitatea cerută în cadrul Consiliului în luarea deciziilor a fost relativizată prin stabilirea faptului că abţinerea nu înseamnă un vot împotrivă, astfel promovându-se aşa-numita “abţinere constructivă”, care constă în faptul că statele membre care s-au abţinut de la vot nu pot fi obligate la executarea hotărârilor, însă le este interzis să împiedice executarea acestora de către statele membre care au votatd) introducerea cooperării intensificatee) includerea Cartei Sociale în textul Tratatului CEEf) clădirea treptată a unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi dreptului (includerea instituţională a sistemului Schengen în dreptul originar)g) rolul Consiliului European a fost întărit, în sensul că acesta va putea elabora şi adopta strategii comuneh) pe baza acestor strategii comune, Consiliul Miniştrilor va putea decide pe bază de majoritate calificată, respectiv va putea lua hotărâri pentru realizarea unor acţiuni comune şi poate adopta luări de poziţii tot cu majoritate calificatăi) Preşedinţia Consiliului în cadrul politicii externe şi de securitate comună se va bucura de sprijinul Secretarului general care

8

va îndeplini rolul unui Înalt Reprezentant pentru acest domeniuj) În cadrul Secretariatului Consiliului a fost înfiinţată o unitate de avertizare timpurie şi de planificare, elaborare de strategii cu participarea Comisiei, statelor membre şi a Uniunii Europei Occidentale (UEO)k) În domeniul politicii externe şi de securitate, UE va putea prelua ca atribuţii proprii sarcinile referitoare la acţiuni umanitare, intervenţii de salvare şi sarcini de menţinere a păcii, înfiinţare de unităţi de luptă în cazul crizelor şi alte măsuri de restabilire a păcii

Tratatul de la Nisa, semnat la 26.02.2001, este primul tratat care se referă deja la 27 de state membre, ţinând cont de cererile de aderare ale statelor din Europa de Est. Noutăţile sunt următoarele:a) În Consiliul UE va exista o nouă “ponderare” a voturilor care va ţine seama atât de mărimea populaţiei unei ţări, precum şi de principiul că Uniunea este creată din state membre care nu au renunţat în totalitate la drepturile lor suveraneb) Mărimea şi componenţa Comisiei a fost reglementată printr-o “clauză rendez-vous” care acordă Comisiei o anumită perioadă pentru a corela structura sa internă cu cerinţele care se vor ivic) A avut loc reformarea prevederilor referitoare la Curtea de Justiţiei Europeană (CJE) şi a Tribunalului de Primă Instanţă în aşa fel încât acestea să aibă puterea de a reacţiona în mod proporţional la provocările aduse prin extindere, respectiv la creşterea volumului de activitated) Cooperarea intensivă său întărită a trecut prin nişte modificări, care pentru viitor îi rezervă resurse pentru a prelua rolul de “motor al integrării”e) S-au adoptat sancţiuni împotriva statelor care nu respectă principiile statului de dreptf) S-a găsit o poziţie comună pentru extindere în domeniul voturilor ponderate din Consiliu şi în ceea ce priveşte numărul de membri în Parlament, în Comitetul Economic şi Social şi în Comitetul Regiunilorg) Luarea deciziilor cu vot majoritar, după Nisa, a fost extinsă asupra încă 28 de domenii, având loc astfel restrângerea din ce în ce mai mult a numărului domeniilor în care hotărârile se iau cu vot unanim.

2. Care sunt caracteristicile regulamentului ?

Regulamentul este un act normativ comunitar cu aplicabilitate generală, obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în toate statele membre. Caracteristicile sale sunt:a) are caracter general, conţinând prescripţii generale şi impersonale, statuând în mod abstract ca şi legea în dreptul naţionalb) are forţă obligatorie, interzicându-se aplicarea selectivă şi incompletă a regulamentului, respectiv neaplicarea acestuia prin invocarea dispoziţiilor sau practicilor din ordinea internăc) are aplicabilitate directă, având o validitate automată în Comunitate fără interpunerea puterii normative naţionale şi este ca atare apt să confere drepturi şi să impună obligaţii statelor membre, organelor lor şi particularilor, aşa cum face legea naţionalăd) este destinat statelor şi particularilore) are putere normativă completă, autoritatea legislativă comunitară putând nu doar să prescrie un rezultat, ci şi să impună toate modalităţile de aplicare şi de executare considerate oportune

3. Prin ce se deosebeşte decizia de recomandare şi aviz ?

Decizia este un act normativ comunitar obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi desemnează. Caracteristicile sale sunt:a) are caracter individual, întrucât se adresează unor destinatari individualizaţi sau individualizabili, determinabili, şi se referă la o anumită stare de fapt concretăb) are caracter obligatoriuc) are caracter normativ completd) are efect direct, creând drepturi în beneficiul particularilor în măsura în care nu lasă destinatarului nicio marjă de apreciere discreţionară în ceea ce priveşte executarea sae) este destinată statelor şi particularilor

9

Avizul şi recomandarea sunt acte instituţinale unilaterale lipsite de efect obligatoriu. Avizul este expresia unei păreri asupra unei probleme date. Recomandarea reprezintă un instrument de acţiune indirectă, urmărind apropierea legislaţiilor şi nu diferă de directivă decât prin absenţa forţei sale obligatorii.

4. Care este excepţia de la aplicabilitatea indirectă a directivei, în lumina cazurilor jurisprudenţiale ?

Directiva este un act normativ comunitar obligatoriu pentru fiecare stat membru destinatar în ceea ce priveşte rezultatul care urmează să fie atins, dar care lasă autorităţilor naţionale competenţa în privinţa formei şi a mijloacelor.

Directiva este indirect aplicabilă, deoarece statul destinatar are obligaţia să acţioneze în vederea transpunerii directivei într-un anumit termen (de regulă între 1 şi 3 ani) până când acesta nu creează drepturi şi obligaţii pentru resortisanţi. Statul însă este obligat să nu întreprindă acţiuni care ar putea contraveni scopului directivei, chiar şi anterior preluării acesteia în dreptul intern.

De la regula aplicabilitătii indirecte a directivei există o excepţie a aplicabilităţii directe în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii:a) statul nu a respectat termenul de preluare sau a implementat în mod greşitb) conţinutul directivei este suficient de exact şi necondiţionat pentru a putea crea drepturi pentru particularic) directiva în cauză creează avantaje pentru cetăţeanul unionald) poate fi invocată de un particular faţă de stat, adică în relaţiile cu organele de stat

Curtea, în cazul “Francovich”, a fost chemată să se pronunţe asupra întrebării dacă o directivă poate avea efecte directe şi dacă nerespectarea acesteia poate constitui temeiul răspunderii delictuale statale. În cazul concret, organele comunitare au emis în anul 1980 o directivă privind constituirea unor fonduri de garanţii din care în caz de faliment la o anumită firmă, muncitorii care nu şi-au primit drepturile lor salariale să fie plătite cu precădere, fără ca aceste creanţe să intre în masa falimentului.

Firma la care lucra Andrea Francovich din Italia a dat faliment, dar muncitorii nu au reuşit să recupereze salariile neplătite, deoarece statul italian nu a preluat directiva în termenul fixat şi nu s-au constituit fondurile de garantare pregăzute de aceasta. Astfel, muncitorii au solicitat despăgubiri de la stat pe baza directivei nepreluate în legislaţia internă.

Curtea, în jurisprudenţa sa anterioară, a arătat că un stat membru care nu a luat la termen măsurile de executare ale unei directive nu poate opune indivizilor nepreluarea directivei. Astfel, oricine se poate prevala de prevederile unei directive nepreluate la termen faţă de toate prevederile naţionale neconforme cu directiva, dacă directivele în ceea ce priveşte conţinutul lor sunt necondiţionate şi apar suficient de precise.Astfel, sancţiunile pentru nepreluarea directivei care până atunci constau în posibilitatea introducerii unei acţiuni în constatarea încălcării dreptului comunitar faţă de statul în cauză şi în recunoaşterea unei aplicabilităţi directe directivei au fost completate cu răspunderea materială a statului pentru o “nedreptate legislativă”.

Această posibilitate de a recupera prejudiciul cauzat prin nepreluarea unei directive a fost justificată prin considerentul că altfel eficacitatea dreptului comunitar ar fi serios afectată.

5. Indicaţi căteva reguli comunitare cutumiare.

Dreptul cutumiar comunitar se bazează pe un obicei (o acţiune sau o inacţiune) constant şi general al subiecţilor de drept care acţionează în acest fel din convingerea că la acest comportament sunt obligaţi pe baza unei norme juridice.

Exemple:a) reprezentarea unui stat la nivelul Consiliului de către un secretar de stat care nu are rang de ministru

10

b) respectarea drepturilor fundamentale ale omuluic) deşi normele scrise nu prevăd, Grefa comunică concluziile avocaţilor generali din oficiu părţilor

6. Care sunt izvoarele complementare ale dreptului comunitar ?

În categoria izvoarelor complementare ale dreptului comunitar intră convenţiile internaţionale încheiate de statele membre ale comunităţilor, respectiv de comunităţi cu state terţe.

7. Cine are calitatea de cetăţean unional ?

Este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Această cetăţenie nu desfiinţează cetăţenia naţională şi nu o înlocuieşte, cetăţenia naţională fiind o condiţie a dobândirii cetăţeniei europene.

8. Ce drepturi are cetăţeanul unional ?

Drepturile ce decurg din statutul de cetăţean unional sunt:a) Dreptul la liberă circulaţie şi şedereb) Dreptul de vot în alegerile localec) Dreptul de vot în alegerile pentru Parlamentul Europeand) Dreptul la protecţie diplomatică şi consularăe) Dreptul de petiţionaref) Dreptul la informaţie

1. Care este statutul Consiliului European în cadrul construcţiei europene ?

Consiliul European nu este organ al Uniunii Europene, în pofida faptului că art. 4 alin. 1 al Tratatului UE spune: “Consiliul European impulsionează dezvoltarea Uniunii şi stabileşte orientările politice generale necesare acestei dezvoltări.” Consiliul European poate fi calificat drept o conferinţă interguvernamentală de drept internaţional public. Înfiinţarea Consiliului European se datorează în primul rând faptului că adâncirea din ce în ce mai intensivă a integrării a necesitat indicaţii şi legitimarea proceselor în mod direct de un for compus din cei mai înalţi reprezentanţi ai statelor membre.

Fără să aibă calitatea de organ comunitar, Consiliul European acţionează ca un for suprem de guvernare extracomunitară pentru UE. Acesta îşi desfăşoară activităţile specifice în numele şi folosul statelor membre şi nu în folosul şi pe seama UE

2. Cine intră în componenţa Consiliului European ?

În componenţa Consiliului European instră:a) şefii de stat sau de guvern ai statelor membreb) preşedintele Comisieiasistaţi de:c) miniştrii afacerilor externe ai statelor membred) un membru al Comisiei.

3. Cum se derulează întrunirile Consiliului European ?

Consiliul European se reuneşte de cel puţin două ori pe an, sub preşedinţia şefului de stat sau de guvern al statului membru care deţine în momentul respectiv preşedinţia Consiliului UE.

Derularea întrunirilor are loc astfel: Consiliul European, înainte de a începe lucrările, ascultă un discurs ţinut de preşedintele

11

Parlamentului European. După şedinţa plenară, şefii de stat şi de guvern, împreună cu preşedintele Comisiei, poartă discuţii separate de miniştrii de externe, care negociază cu membrul Comisiei care participă la lucrări. După aceste discuţii urmează din nou o şedinţă plenară, unde vor fi dezbătute problemele ridicate, respectiv propunerile de soluţii adoptate de miniştrii de externe împreună cu membrul din Comisie. Întrunirea de regulă se încheie cu alocuţiunea Preşedintelui Consiliului European. Concluziile vor fi completate de diferite anexe care grupează declaraţii şi documente.

4. Care sunt actele adoptate de Consiliul European şi ce forţă au acestea ?

Consiliul European emite recomandări către organele comunitare, exercitându-şi o funcţie de conducere şi de iniţiativă. Legal, aceste recomandări nu sunt obligatorii, neavând forţă juridică.

Actele adoptate de Consiliul European, potrivit art. 46 din Tratatul Uniunii Europene, nu pot fi supuse controlului judiciar. După Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992, cele trei Comunităţi Europene fac parte integrantă din Uniunea Europeană, pe care au precedat-o.

I. Creaţia Comunităţilor

A. Planul Schuman şi CECA

Proiectul conţinut în declaraţia făcută la 9 mai 1950 la Paris de ministrul afacerilor externe Robert Schuman a reînnoit maniera de a aborda problema construcţiei europene şi a angajat aceasta pe calea comunitară.

Vechea tentaţie, de a construi Europa după modelul american, adică federal, se dovedise fără succes (proiectul Briand). Mesajul federalist se concretizase în crearea, la 5 septembrie 1949, a Consiliului Europei, simplă organizaţie de cooperare, lipsită de puteri şi reale perspective.

Schuman propune calea « funcţionalismului », adică a unei integrări pe sectoare în locul unei integrări globale, şi a unei integrări economice care să preceadă integrarea politică. Printr-un soi de postulat, Jean Monnet şi Robert Schuman considerau că construind Europa economică s-ar construi în acelaşi timp Europa politică, naţiunile angajate în procesul de unificare economică găsindu-se antrenate, cu sau fără voia lor, pe calea construcţiei politice.

Semnarea, la Paris, în 18 aprilie 1951, a unui tratat instituând Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi a Oţelului, de către 6 state : Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Obiectivul este crearea, la dimensiunile acestor state, a unei vaste pieţe comune a cărbunelui şi a oţelului, unde domneşte libera circulaţia şi libera concurenţă, conferind gestiunea ei unei comunităţi supranaţionale.

Anumite trăsături esenţiale ale structurilor comunitare datează din această primă experienţă. Patru instituţii :a) Înalta Autoritate – compusă din personalităţi independente ale statelor, a căror responsabilitate este să gestioneze piaţa comună şi primeşte în acest scop puteri de decizie obligatorie, exercitate asupra statelor membre şi în mod direct asupra întreprinderilor din sectorb) Adunarea – controlează politic Înalta Autoritatec) Consiliul miniştrilor – garantează că Înalta Autoritate este în legătură directă cu guvernele naţionaled) Curtea de Justiţie – asigură domnia dreptului în interiorul sistemului. B. CEE şi Euratom

Raportul Spaak (21 aprilie 1956) deschide calea spre o negociere care conduce, în 25 martie 1957, la Roma, spre semnarea celor două tratate, unul instituind o Comunitate Europeană a Energiei Atomice (CEEA), celălalt cu puteri mai considerabile, Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Piaţa comună este o piaţă unică, întinsă pe ansamblul statelor semnatare, care trebuie să prezinte aceleaşi caracteristici ca şi o

12

piaţă naţională : ceea ce implică crearea unei uniuni vamale, dar şi libera circulaţie a factorilor de producţie (persoane, întreprinderi, servicii, capitaluri) şi o protecţie a liberei concurenţe.

Pe plan instituţional, tratatele de la Roma reiau modelul CECA, dar într-o formulă mai puţin deschis supranaţională.

Organul independent nus e mai numeşte Înalta Autoritate, ci Comisia (opţiune mai neutră).

II. Evoluţia Comunităţilor

A. Ajustări intervenite în sânul Comunităţilor

Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965 instituie un Consiliu unic, o Comisie unică a Comunităţilor Europene. Are loc unificarea instituţiilor.

În urma opoziţiei Franţei, nu se trece la votul cu majoritatea calificată, rămânându-se la unanimitate.

Comisiile acced la autonomie financiară, înlocuind contribuţiile financiare prin resurse proprii.

Tratatele prevăd că membrii Adunării Comunităţilor, temporar desemnaţi de parlamentele naţionale, trebuie să fie aleşi prin sufragiu universal direct şi după o procedură uniformă în toate statele membre.

Prima lărgire. 22 ianuarie 1972, semnează actul de adeziune : Marea Britanie, Danemarca, Irlanda (Europa celor 9). Norvegia renunţă în ultimul minut, prin referendum.

Principiul acquis-ului comunitar : adeziunea se realizează fără punerea în discuţie a sistemului. A doua lărgire. 1 ianuarie 1981 : Grecia. 1 ianuarie 1986 : Spania şi Portugalia. Cererea de adeziune a Turciei este refuzată.

Noile lărgiri. 1 ianuarie 1995 : Finlanda, Austria şi Suedia.

Cu ocazia Sometului din Haga, din 1 ianuarie 1970, a devenit evident că nu poate păstra coeziunea unei uniuni vamale fără o uniune economică şi monetară. Comitetul Werner a prezentat un plan vizând această direcţie.

La 13 martie 1979 se creează Sistemul monetar european.

B. Depăşirea Comunităţilor

Actul Unic European, semnat în 17-28 februarie 1986, marchează voinţa politică a statelor membre de a pune capăt stagnării construcţiei comunitare, împotmolită de 10 ani din cauza dezordinelor economice mondiale şi dezacordurilor interne.

AUE cuprinde :a) amendamente la Tratatul de la Roma ;b) dispoziţii asupra cooperării europene în materie de politică externă.

Piaţa internă = spaţiul fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor.

Solidaritate financiară = coeziune economică şi socială.

Se impune principiul votului majoritar.

13

AUE consacră existenţa unui Consiliu European, căruia i se fixează compoziţia şi se găseşte instituţionalizat la mai mult de 10 ani de la crearea sa.

III. Comunităţile în Uniunea Europeană

Tratatul de la Maastricht, afirmând explicit vocaţia politică a Uniunii europene, constituie în mod veritabil documentul cel mai important de la Tratatul de la Roma. A. Originea Uniunii Europene

La Sometul de la Paris, din octombrie 1972, şefii de stat au afirmat intenţia lor de a transforma ansamblul relaţiilor într-o Uniune Europeană.

Parlamentul European se angajează formal pe calea transmutaţiei Comunităţilor în Uniunea Europeană. Proiectul de tratat al Uniunii Europene, adoptat în 14 februarie 1984 constituia un adevărat proiect de constituţie europeană în 87 de articole. Această metodă cvasi-constituantă nu a fost susţinută de guverne, care au preferat metoda revizionistă, semnând AUE.

Cauza determinantă a creării UE ţine de sfidări venite din exterior : prăbuşirea imperiului sovietic, democratizarea Europei orientale, unificarea germană, noile candidaturi de adeziune, teama de mişcări migratoare masive provenind din Est sau Sud.

B. Natura şi configurarea UE

Aportul fundamental al Tratatului de la Maastricht este instituţionalizarea UE, într-un compromis situat între orientările Raportului Tindemans şi proiectul Parlamentului European. Orice referinţă la « vocaţia federală » a UE, a fost în cele din urmă îndepărtată.

Lipsită de personalitate juridică, şi mai ales de capacitate de angajament internaţional, ceea ce reprezintă un handicap major în afirmarea identităţii pe scena internaţională, precum şi de un buget şi de mijloace financiare proprii, Uniunea nu are altă existenţă decât una politică.

Uniunea este formată dintr-un triptic :- panoul central este consituit de Comunităţi (acquis-ul comunitar şi crearea Uniunii Economice şi Monetare) ;- cele două aripi laterale sunt : politica externa şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne (JAI).

Tripticul este indisociabil : UE este un tot, şi nimeni nu poate să-şi imagineze că poate deveni membru al uneia dintre componentele sale, dar nu şi al altora.

Uniunea dispune de un cadru instituţional unic care asigură coerenţa şi continuitatea acţiunilor desfăşurate în vederea atingerii obiectivelor. C. Cele trei componente ale Uniunii

1) Componenta comunitară (primul pilon)

Reforme :- schimbarea denumirii (Comunitatea Economică Europeană devine Comunitatea Europeană) ;- apare noţiunea de cetăţenie a Uniunii ;- dispoziţii pentru implementarea unei Uniuni Economice şi Monetare (trecerea efectivă la euro, 1 ianuarie 1999, constituie o etapă importantă în construcţia europeană) ;- competenţele Comunităţii sunt completate într-o manieră foarte substanţială ;- este întărită legitimitatea democratică a sistemului comunitar.

14

2) Componenta PESC (al doilea pilon)

O politică comună se substituie cooperării politice pe teme de politică externă. PESC include ansamblul chestiunilor relative la securitatea Uniunii.

3) Componenta JAI (al treilea pilon)

Este corolarul ineluctabil al totalei libertăţi de circulaţie a persoanelor în Comunitate. Sunt considerate de interes comun :- politica de azil ;- regulile privind trecerea frontierelor externe ;- politica de imigraţie ;- politica faţă de resortisanţii ţărilor terţe ;- lupta împotriva toxicomaniei ;- lupta împotriva fraudei de dimensiune internaţională ;- cooperarea judiciară în materie civilă şi penală ;- cooperarea vamală şi poliţistă.

D. Revizuirea insuficientă a Uniunii Europene : Tratatul de la Amsterdam

Nu numai că nimic n-a fsot adăugat finalităţilor Uniunii, dar nici măcar nu s-a reuşit pregătirea Uniunii pentru viitoarele lărgiri adaptând mecanismele de decizie prevăzute pentru 6 state, la o Europă lărgită la 20-25 de membri.

Amsterdam permite Uniunii adoptarea de 2 noi obiective :- promovarea locurilor de muncă- crearea unui spaţiu al libertăţii, al securităţii şi al justiţiei.

Poate că inovaţia majoră a Tratatului de la Amsterdam a fost ruptura cu dogma unitară a construcţiei comunitare în care toate statele membre avansează cu aceeaşi viteză şi subscriu aceloraşi angajamente. Se acceptă astfel organizarea diferenţierilor angajamentelor subscrise de către statele membre. E. Revizuirea necesară a UE : Tratatul de la Nice

1) Reorganizarea sistemului comunitar

Sistemul politic constituie un mecanism original de reprezentare savant echilibrată a intereselor, atât cele naţionale cât şi cele general comunitare. Reprezentarea intereselor statelor membre se materializează prin ponderea voturilor care le sunt afectate în Consiliul UE în cadrul votărilor cu majoritate calificată, sistemul evitând atât dictaturile legate de talia statelor mari, cât şi de numărul statelor mici.

Reprezentarea interesului general comunitar este asigurată de către Comisia Europeană, şi tratatul CE insistă asupra necesarei şi logicei independenţe a membrilor săi faţă de statele de origine.

Sistemul jurisdicţional a fost modificat în mod foarte discret şi profund. S-au creat camerele jurisdicţionale, specializate pe anumite domenii, a apărut Tribunalul de Primă Instanţă.

2) Avansul procesului comunitar

Ceea ce caracterizează acest proces este metoda (integrare şi nu cooperare). Simbolul metodei integrative este luarea de decizie conform majorităţii, şi nu unanimităţii Consiliului.

15

1. Care este diferenţa între Consiliul European, Consiliul Europei, Consiliul UniuniiEuropene şi reprezentanţii statelor membre reuniţi în Consiliu ?

Consiliul European este o institutie interguvernamentală de drept internaţional public, la care participă:a) şefii de stat sau de guvern ai statelor membreb) preşedintele Comisieic) miniştrii afacerilor externe ai statelor membred) un membru al Comisiei.

Consiliul Europei este o organizaţie internaţională interguvernamentală, regională, care grupează statele democratice ale Europei. Organele sale sunt:a) Comitetul Miniştrilor (organul competent să acţioneze în numele organizaţiei, format din miniştrii de externe din fiecare stat membru);b) Adunarea Parlamentară (organul deliberativ, format din reprezentaţii parlamentelor naţionale ale statelor membre);c) Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europad) Secretariatul.

Consiliul UE acţionează ca o conferinţă ministerială şi încheie convenţii internaţionale cerute de tratatele de înfiinţare ale celor trei comunităţi.

Principala diferenţă este aceea că Consiliul UE este instituţie a Comunităţii Europene, în vreme ce Consiliul Europei nu.

2. Care este componenţa Consiliului Uniunii Europene ?

Consiliul este format din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, abilitat să angajeze guvernul acelui stat. Preşedinţia este exercitată pe rând de fiecare stat membru, pe o durată de 6 luni, în ordinea fixată de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate.

3. Ce este COREPER I şi COREPER II ?

În cadrul Consiliului, funcţionează un Comitet compus din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre care poartă denumirea prescurtată de COREPER.

Funcţionarii cu rang de Ambasador se reunesc în COREPER II şi se ocupă de problemele politice importante, în timp ce adjuncţii lor se întrunesc în COREPER I şi dezbat problemele tehnice.

4. Ce este votul ponderat ?

În cazul votului majoritar calificat, nu se mai aplică regula clasică “un om un vot”, ci aceea a votului ponderat, potrivit căreia fiecare stat membru deţine un anumit număr de voturi în funcţie de importanţa politică, economică, teritorială şi demografică.

5. Care sunt atribuţiile Consiliului UE ?

Atribuţiile sau competenţele Consiliului sunt:a) principalul organ legislativ al CE, adoptând acte normative de drept comunitar secundar şi conferă Comisiei atribuţiile de executare a normelor stabilite de Consiliub) asigură coordonarea politicilor economice gtenerale ale statelor membrec) are posibilitatea de a solicita Comisie să iniţieze anumite acte normatived) are atribuţii de control, putând exercita acţiuni în anulare şi în constatarea abţinerii nejustificate

16

e) în domeniul relaţiilor externe, încheie în numele CE convenţii, tratate internaţionale cu state terţe sau organizaţii internaţionalef) numeşte membrii Comisiei, Comitetului Economic şi Social, Curţii de Conturi, Comitetul Regiunilor şi responsabilul pentru protecţia datelor personaleg) are atribuţii în domeniul personalului, în sensul că adoptă Statutul Funcţionarilor Comunitari şi stabileşte remuneraţiile membrilor Comisiei şi CJEh) elaborează proiectul de buget şi adoptă bugetul împreună cu Parlamentul Europeani) are, potrivit principiului puterilor implicite, competenţa de a completa prevederile tratatelor de înfiinţare, cu respectarea strictă a limitelor prevăzute de tratatej) funcţii de execuţiek) alte atribuţii (stabilirea cadrului legal pentru liberul acces la informaţii, elaborarea statisticilor comunitare, protecţia datelor personale).

6. Cum se iau deciziile în Consiliul UE ?

Regula generală de luare a deciziilor în Consiliul UE este decizia cu majoritate simplă (50% + 1), adică cu majoritatea statelor membre, fiecare stat având un singur vot. Această regulă se aplică la luarea deciziilor de procedură sau la adoptarea regulamentului de ordine interioară.

Am mai rămas încă multe domenii unde se cere unanimitatea (70 de domenii după modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam).

Pe lângă aceste două posibilităţi, Consiliul mai votează şi prin vot majoritar calificat, adică potrivit votului ponderat.

Prin Tratatul de la Nisa a fost introdusă majoritatea triplu calificată, sau “demografică”, deoarece pe lângă cele două condiţii de la majoritatea dublu calificată (voturile trebuie să provină de la cel puţin două treimi din statele membre), se cere ca statele care au votat pentru să reprezinte cel puţin 62% din populaţia UE.

1. Ce rol au avut Jean Monnet şi Robert Schuman în constituirea Comunităţilor ?

În 09.05.1950 ministrul de externe francez Robert Schuman elaborează împreună cu consilierul său, Jean Monnet, un plan privind înfiinţarea unei uniuni cu scopul împiedicării izbucnirii unui nou război între Franţa şi Germania, prin crearea unei autorităţi care să controleze producţia de cărbune şi oţel din cele două state. Pornind de la acest plan, şefii de stat şi de guvern din: Germania, Franţa, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg au semnat după un an de negocieri, în 1951, Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), intrat în vigoare în 23.07.1952, care marchează începutul comunităţilor europene.

2. Ce sunt tratatele de la Paris, Roma, Maastricht, Amsterdam şi Nisa ?

Tratatul de la Paris, semnat în 18.04.1951 între Germania, Franţa, Italia şi Benelux înfiinţează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

La Roma, în 25.03.1957 are loc semnarea tratatelor de înfiinţare ale Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) de către cele 6 state fondatoare ale CECO.

La Maastricht, în 7 februarie 1992, a fost semnat Tratatul privind Uniunea Europeană. Consiliul Ministerial îşi schimbă denumirea în Consiliul UE, iar Comisia devine Comisia Europeană. Este înfiinţată UE, care va funcţiona

17

ca un cadru unic pentru integrarea, cooperarea de tip supranaţional care are loc în cele trei comunităţi şi pentru formele de cooperare interguvernamentale.

La 02.10.1997 are loc semnarea Tratatului de la Amsterdam, ale cărui noutăţi sunt: instituirea funcţiei de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă în persoana secretarului Consiliului UE, introducerea “abţinerii constructive” şi a cooperării intensificate, includerea Cartei Sociale în textul tratatului.

În 07.12.2000 la Nisa are loc proclamarea unui catalog de drepturi fundamentale ale UE, care pe lângă drepturile fundamentale clasice prevăzute de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau de CEDO, prevede şi drepturi de nouă-generaţie. Acest catalog, deşi enunţat nu a fost aplicat. În 11.12.2000, Conferinţa interguvernamentală reunită la Nisa a elaborat textul unui nou tratat de modificare a dreptului originar comunitar. Misiunea acestei reuniuni a fost de fapt soluţionarea problemelor legate de reforma instituţională şi de extinderea UE spre Est, nesoluţionate prin Tratatul de la Amsterdam.

3. Ce este Tratatul de fuziune ? Dar, Actul Unic European ?

Tratatul de fuziune, semnat în 1965, prevede unificarea organelor comunitare principale ale celor trei comunităţi, urmând ca noile organe să fie:

a) Parlamentul European

b) Comisia Europeană

c) Consiliul Ministerial

d) Curtea de Justiţie.

În 17.02.1986 a fost semnat Actul Unic European, intrat în vigoare un an mai târziu. Prin AUE prevederile tratatelor comunitare au fost extinse asupra unor noi domenii de activitate cum ar fi cercetarea sau protecţia mediului înconjurător, şi se preconizează crearea unei “pieţe interne” până la sfârşitul anului 1992.

4. Ce este Compromisul de la Luxemburg ?

În 30.06.1965 izbucneşte cea mai profundă criză din istoria integrării europene, când Franţa refuză propunerile Comisie de Finanţare a Pieţei Agrare şi se retrage timp de 7 luni de la toate şedinţele Consiliului Ministerial, aplicând “politica scaunului gol”. Strategia Franţei încerca să împiedice trecerea la sistemul votului majoritar în adoptarea deciziilor, aşa cum prevedeau tratatele comunitare.

În conferinţa miniştrilor de externe ai CEE din 28-29.01.1966, criza se soluţionează prin Compromisul de la Luxemburg, care prevede posibilitatea renunţării la sistemul votului majoritar în cazul în care prin decizia ce se va lua sunt afectate interesele vitale ale unui stat membru. Se păstrează astfel de facto dreptul de veto al statelor membre.

5. Care este diferenţa între zonă de liber schimb, piaţă comună, uniune vamală, piaţa internă şi uniunea economic şi financiară ?

Zona de liber schimb este teritoriul sau spatiul economico-geografic in limitele caruia se aplica o intelegere intre doua sau mai multe tari privind asemenea obiective ca:- desfiintarea taxelor vamale;

18

- eliminarea restrictiilor cantitative la marfurile industriale;- dezvoltarea economica a tarilor semnatare (membre) in concordanta cu obiectivele lor strategice;- stabilitatea monetar-fiscala etc.

Se vorbeste de piata comuna când marfurile, persoanele, capitalurile, serviciile (transporturile, bancile, asigurarile, bursele) circula libere pe piata respectiva. Piata comuna este mai ambitioasa decât uniunea vamala pentru ca presupune mai ales aplicarea de reguli si legislatii comune, în materie fiscala sau în domeniul concurentei de exemplu. Presupune de asemenea existenta unor politici sectoriale comune, de exemplu în materie agricola sau în domeniul transporturilor.

Piaţa internă este definită în raport cu exteriorul unei ţări, sau a unei uniuni vamale.

1. Care este procedura de numire a comisarilor ?

Numirea membrilor Comisiei parcurge 4 etape:a) Consiliul, reunit la nivel de şefi de stat sau de guvern şi hotărând cu majoritate calificată, cu aprobarea Parlamentului European, desemnează persoana pe care intenţionează să o numească preşedinte al Comisiei.b) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată şi de comun acord cu preşedintele desemnat, adoptă lista celorlalte persoane pe care intenţionează să le numească drept membri ai Comisiei. Lista este stabilită conform propunerilor prezentate de fiecare stat membru.c) Preşedintele şi ceilalţi membri ai Comisiei astfel desemnaţi sunt supuşi, ca organ colegial, unui vot de încredere din partea Parlamentului European.d) După aprobarea Parlamentului European, membrii Comisiei sunt numiţi de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată.

2. Care sunt drepturile şi obligaţiile comisarilor ? Dar ale preşedintelui Comisiei ?

Obligaţiile comisarilor sunt următoarele:a) să-şi exercite funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Comunităţiib) să nu solicite şi să nu accepte instrucţiuni de la vreun guvern sau alt organismc) să nu exercite pe durata exercitării funcţiei nicio altă activitate profesională remunerată sau neremuneratăd) să se abţină de la orice act incompatibil cu îndatoririle lore) să dea dovadă de onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lorf) să depună jurământul de serviciu în faţa CJE.

3. Cum încetează funcţia de comisar ?

Încetarea funcţiei de comisar intervine la expirarea mandatului, prin demisie colectivă sau individuală, în caz de deces, prin destituire de către CJE, respectiv prin acordarea unui vot de neîncredere de către Parlamentul European.

4. Care sunt direcţiile generale ale Comisiei ?

Direcţiile generale, conduse de membrii Comisiei Europene, sunt asemănătoare ministerelor din guvernele clasice, în prezent fiind în număr de 26:a) Întreprinderi şi industrieb) Afaceri economice şi financiarec) Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitatea de şansed) Agricultură şi dezvoltare ruralăe) Energief) Transporturig) Mediu înconjurătorh) Ştiinţă şi cercetarei) Societate informaţională şi mass-mediaî) Pescuit şi afaceri maritimej) Piaţă internă şi serviciik) Politică regională

19

l) Impozitare şi uniune vamalăm) Educaţie, formare, cultură şi tineretn) Sănătateo) Justiţie, libertate, securitatep) Relaţii externe şi politica europeană de vecinătateq) Comerţr) Dezvoltare şi ajutor umanitars) Extindereş) Administraţie, audit şi combaterea fraudeit) Buget şi programare financiarăţ) Concurentău) Relaţii instituţionale şi strategia comunicăriiv) Protecţia consumatoruluix) Multilinguism

5. Care sunt atribuţiile Comisiei ?

a) Comisia deţine monopol de iniţiativă legislativă, elaborând anual 5-600 proiecte de acte normative pe anb) Comisia are competenţe legislative în materia executării actelor normative adoptate de Consiliu, putând lua decizii în diferite domeniic) Exercită funcţia de controld) Exercită funcţii de reprezentaree) Elaborează anual un program de acţiune, din care face parte şi programul legislativf) Editează de 10 ori pe an, în limbile oficiale ale Comunităţilor, “Buletinul UE”, care include informaţii privind activitatea instituţiilor comunitare.

6. Cum se iau deciziile în cadrul Comisiei ?

Comisia se întruneşte cel puţin odată pe săptămână la convocarea preşedintelui, acţionând conform Regulamentului propriu adoptat.

Poate decide doar în prezenţa a cel puţin 15 (1/2 + 1) dintre membrii săi, cu majoritatea simplă a voturilor tuturor comisarilor. Altfel spus, cvorumul de prezenţă este egal cu cvorumul de consens. Comisia răspunde în mod colectiv pentru acţiunile sale.

01. În cadrul dreptului european, sintagmele “dispoziţii legale care au efect direct” şi “dispoziţii legale direct aplicabile” sunt sau nu echivalente ?

Răspuns: Da, între cele două sintagme există o relaţie de sinonimie. Curtea de Justiţie formulat principul „efectului direct” în cauza van Gend en Loos vs. Administraţia fiscală olandeză, afirmând că dispoziţiile Tratatului Comunităţii Europene erau invocabile de către particulari în faţa instanţelor naţionale. Concomitent, articolul 249 din Tratatul Comunităţii Europene recunoaşte efectul direct în cazul regulamentul comunitar, care este "direct aplicabil în oricare stat membru”.

02. Care este principala caracteristică a taxelor cu efect echivalent taxelor vamale?

Răspuns: Taxele fiscale care au efect echivalent taxelor vamale sunt instituite privitor la mărfurile importante, în absenţa existenţei unor bunuri indigene similare ori comparabile, pentru a procura venituri autorităţilor publice.

03. Care sunt caracteristicile taxelor interne?

Răspuns: Potrivit art. 110 din TFUE (ex-art. 90 din Tratatul CE), nici un stat membru nu aplicǎ, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct ori indirect, produselor naţionale similare.De asemenea, nici un stat membru nu aplicǎ produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie.

04. Semnificaţia jurisprudenţei Dassonville

20

Răspuns: Procurorul Regelui vs. Benoît şi Gustave Dassonville a fost o speţă la Curtea de Justiţie în care s-a susţinut existenţa unei "măsuri distincte cu efect echivalent" împotriva unui import de whisky din Franţa.

În Belgia exista o lege care împiedica vânzarea unor produse precum whishy-ul scoţian în absenţa unui certificat de autenticitate. Comerciantul cumpărase marfa din Franţa, unde o asemenea măsură legislativă nu exista, obţinând ulterior propriul său certificat de autenticitate. Comerciantul a fost acuzat că a falsificat certificatul, fiind reţinut de curtea belgiană pentru încălcarea legii. Comerciantul a susţinut că aceasta reprezintă o restricţie comercială cantitativă, încălcându-se articolul 28 al Tratatului de la Roma. Curtea belgiană a înaintat cazul la Curtea Europeană de Justiţie, în temeiul articolul 267 al TFUE (la momentul acela articolul 234).

Curtea a statuat că legislaţia belgiană care solicită un certificat de autenticitate reprezintă o măsură cu efect echivalent al restricţionării comerţului, încălcând articolul 28 al Tratatului. Semnificaţia restricţionării era aceea că este perfect posibil pentru un comerciant francez de whisky să-şi vândă marfa, în vreme ce la mică distanţă în Belgia, un comerciant vânzând acelaşi whisky este supus restricţiilor care creează o limitare a abilităţii lor de a concura cu colegul francez.

Curtea s-a pronunţat: “Orice normă legislativă instituită de statele membre, de natură să stânjenească, în mod direct sau indirect, în fapt sau potenţial, comerţul intra-comunitar, trebuie să fie considerată ca o măsură având un efect echivalent unei restricţii cantitative."

05. Semnificaţia jurisprudenţei Cassis de Dijon

Răspuns: Pricipiul “Cassis de Dijon” este numele dat principiului recunoaşterii mutuale de către statele membre ale UE, a reglementărilor lor respective, în absenţa armonizării comunitare. Acest principiu decurge din fostul articol 28 al Tratatului Comunităţii Europene (astăzi articolul 34 al TFUE), care interzice măsuri protecţioniste tehnice, şi este numit astfel după cauza Cassis de Dijon (cauza 120/78 din 20 februarie 1979 a Curţii de Justiţie).

Germania interzisese unui exportator francez importul lichiorului de coacăze negre, pe motiv că nivelul său de alcool era inferior nivelului minim prescris de dreptul german. Curtea a susţinut că, întrucât acest lichior era produs şi vândut în mod legal în Franţa, legislaţia germană aducea o restricţie liberei circulaţii a mărfurilor, restricţie care nu era în cazul acesta justificată de interesul general. Într-adevăr, conţinutul de alcool inferior celui prevăzut prin legislaţia naţională nu poate dăuna interesului general.

06. Semnificaţia jurisprudenţei Keck şi Mithouard

Răspuns: Cauzele Keck şi Mithouard fac referire la doi cetăţeni, manageri de supermarketuri în Mundolsheim şi Geispolsheim, care au fost învinuiţi în Franţa pentru că au vând mărfuri sub preţul cu care le cumpăraseră. Vânzarea în pierdere era interzisă de legea franceză, dar pe de altă parte legea cu pricina nu interzicea vânzarea cu pierdere de către fabricanţi. Keck şi Mithouard au susţinut că legea franceză era contrară legii europene privitoare la mişcarea liberă a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului, precum şi principiilor competiţiei libere în cadrul Comunităţii.

Cauza a fost înaintată Curţii de Justiţie în iunie 1991 de către Tribunalul din Strasbourg, în vederea verificării nivelului de compatibilitate dintre prevederea legislativă franceză şi dreptul comunitar. S-au formulat dubii în privinţa dezavantajării întreprinderilor supuse legii franceze în raport cu concurenţii operând în statele membre în care revânzarea în pierdere este tolerată.

Curtea a considerat că :a) dispoziţiile tratatului legate de libera circulaţie a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor în Comunitate nu au pertinenţă în legătură cu o interdicţie a revânzării în pagubă, care are incidenţă asupra comercializării mărfurilor;b) din moment ce legislaţia naţională în cauză se aplică oricărei activităţi comerciale de pe teritoriul naţional, oricare ar fi naţionalitatea persoanelor care o exercită, nu este vorba despre o discriminare în sensul articolului 7 din tratat;c) o prevedere a legislaţiei naţionale care interzice la modul general vânzarea în pierdere nu are ca obiect restricţionarea schimburilor de mărfuri între statele membre.

În cele din urmă, Curtea a decis că articolul 30 al tratatului CEE trebuie interpretat în sensul că nu se aplică legislaţiei unui stat membru care interzice la modul general revânzarea în pagubă.

21

07. Paralelă între excepţiile legale şi excepţiile jurisprudenţiale de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor

Răspuns: Excepţiile de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor sunt cele arătate la art. 36 din TFUE. Pe lângă acestea, Curtea de Justiţie a reţinut o serie de exigenţe imperative de interes general, care pot explica adoptarea unor restricţii cantitative ori măsuri cu efect echivalent (excepţii jurisdicţionale).

Potrivit art. 36 din TFUE, se pot constitui restricţii excepţionale pornind de la motive de:a) morală publice ;b) ordine publică ;c) siguranţă publică ;d) protecţie a sănătăţii şi vieţii persoanelor sau a animalelor ;e) conservare a plantelor;f) protejare a unor bunuri de patrimoniu naţional cu valoare artistică,

Potrivit jurisprudenţei, obstacolele la libera circulaţie intracomunitară, care rezultă din deosebirile existente între legislaţiile naţionale privind comercializarea produselor luate în considerare, trebuiau să fie acceptate, în măsura în care ele puteau fi apreciate ca fiind necesare, în scopul satisfacerii exigenţelor imperative care ţin în special dea) eficacitatea controalelor fiscale;b) protecţia sănătăţii publice;c) corectitudinea tranzacţiilor comerciale;d) protecţia consumatorilor.

08. Un lucrător salariat sau independent poate invoca reglementările legale europene consacrate liberei circulaţii a persoanelor în propria ţară?

Răspuns: În cazul în care persoana în cauză s-a prevalat anterior de reglementările legale comunitare ea va putea apoi să le invoce în propria ţară (ex: o persoană care a desfăşurat un timp o activitate profesională (salarizată sau independentă) în alt stat membru, revenind apoi în propria ţară va putea invoca dispoziţiile legale comunitare prin care sesolicită recunoaşterea experienţei profesionale dobândită în starăinătate). Această soluţie se justifică prin ideea de a nu-i defavoriza pe naţionali în raport cu cetăţenii altor state membre în propria ţară. Rezultă că în cazul în care o persoană salariată nu a părăsit niciodată propria ţară, acea persoană nu va putea invoca pentru întâia oară în statul căruia îi aparţine reglementările legale comunitare consacrate liberei circulaţii a lucrătorilor salariaţi pentru că este vorba de o siuaţie juridică internă iar reglementările legale comunitare nu vizează astfel de situaţii.

09. Este obligatoriu ca lucrătorul salariat care beneficiază de prevederile TFUE să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul Uniunii Europene?

Răspuns: Aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul 1612/68 este condiţionată de desfăşurarea efectivă a unei activităţi salariate. Prin urmare, nu este suficient ca o persoană să se afle în căutarea unui loc de muncă pe teritoriul ţării de primire.

10. Libera prestare a serviciilor exclude, în toate situaţiile, organizarea unei infrastructuri în ţara de primire?

Răspuns: Libera prestare a serviciilor nu presupune, în mod necesar, constituirea unei structuri permanente în ţara de primire, deoarece o astfel de exigenţă ar echivala cu negarea libertăţii fundamentale consacrată la art. 56 din TFUE. De aceea, în ipoteza arătată, prevederile legale din statul unde este prestat un anumit serviciu se articulează cu dispoziţiile legale din ţara de origine a prestatorului.

11. Discriminările întemeiate pe criteriul reşedinţei, nu al cetăţeniei, sunt compatibile cu reglementările legale europene consacrate dreptului de stabilire şi liberei prestări a serviciilor?

Răspuns: Nu.

12. Invocarea dreptului de stabilire cu titlu secundar sau invocarea dispoziţiilor referitoare la libera prestare a serviciilor presupune, în cazul persoanelor juridice, ca activitatea acestora să aibă o legătură efectivă şi continuă cu economia unui stat membru?

22

Răspuns: Da. În ipoteza exercitării dreptului de stabilire cu titlu secundar în alt stat membru sau dacă sunt invocate dispoziţiile privitoare la libera prestare a serviciilor este necesar, totodată, ca persoana în cauză să fie deja stabilită în altă ţară din Uniune.

13. Persoanele juridice se pot stabili în alt stat membru cu titlu principal?

Răspuns : Persoanele juridice cărora li se aplică prevederile legale referitoare la dreptul de stabilire şi la libera prestare a serviciilor trebuie să aibă sediul social, administraţia centrală sau locul principal de desfăşurare a activităţii în cadrul Uniunii.

Sediul social este sediul menţionat în actul constitutiv. Referirea la administraţia centrală aduce în atenţie criteriul sediului social real, adică locul unde se află organele de conducere ale societăţii. De regulă, sediul real coincide cu sediul social. Locul principal de desfăşurare a activităţii este locul unde se găseşte centrul activităţii industriale sau comerciale a societăţii.

Libertatea de stabilire şi libera prestare a serviciilor fiind recunoscută şi persoanelor juridice, potrivit dispoziţiilor art. 49, 54 şi 62 din TFUE, rezultă că o persoană juridică se poate stabili în orice alt stat al Uniunii cu titlu principal.

14. Art. 45 alin. 4 din TFUE justifică aplicarea unui regim juridic distinct pentru funcţionari în general?

Răspuns: Nu. Dispoziţiile privind libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi nu se aplică încadrării în administraţia publică.

15. Noţiunile de ordine publică şi de siguranţă publică la care se referă TFUE în contextul reglementării liberei circulaţii a persoanelor, precum şi Directiva nr. 2004/38, sunt sau nu echivalente?

Răspuns: S-ar putea afirma că ordinea publică priveşte fundamentele societăţii, libertatea şi securitatea persoanelor, iar siguranţa publică se referă la fundamentele statului şi lasecuritatea acestuia. Totuşi, trasarea unei linii de demarcaţie între cele două concepte este dificilă întrucât în numeroase situaţii dacă se aduce atingere ordinii publice se va aduce atingere implicit şi siguranţei publice, şi invers.

16. Care sunt clauzele de salvgardare care pot să fie invocate în domeniul liberei circulaţii a persoanelor, potrivit Anexei VII din cadrul Tratatului de aderare a Bulgariei şi României la Uniunea Europeană?

Răspuns: a) La sfârşitul perioadei de cinci ani menţionată la alineatul (2) din Anexa VII, un stat membru care menţine măsuri de drept intern sau măsuri care rezultă din acorduri bilaterale poate continua, în cazul în care pe piaţa forţei de muncă din respectivul stat membru se produc sau există riscul să se producă perturbări grave, precum şi după ce notifică Comisia, să aplice aceste măsuri până la sfârşitul unei perioade de şapte ani de la data aderării. În lipsa unei astfel de notificări, se aplică articolele 1 - 6 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68. b) În cazul în care într-un stat membru menţionat la primul paragraf se produc sau se prevede producerea unor perturbări pe piaţa forţei de muncă care ar putea ameninţa grav nivelul de trai sau nivelul de ocupare a forţei de muncă într-o anumită regiune sau în cadrul unei profesii, respectivul stat membru informează Comisia si celelalte state membre cu privire la aceasta şi furnizează acestora toate detaliile pertinente. Pe baza acestor informaţii, statul membru poate solicita Comisiei să declare suspendarea, totală sau parţială, a aplicării articolelor 1 - 6 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, în vederea normalizării situaţiei în regiunea sau în cadrul profesiei respective. Comisia decide cu privire la domeniul de aplicare şi durata suspendării în termen de cel mult două săptămâni de la primirea acestei solicitări şi notifică decizia sa Consiliului. În termen de două săptămâni de la adoptarea deciziei Comisiei, orice stat membru poate solicita Consiliului anularea sau modificarea deciziei. În termen de două săptămâni, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată în privinţa acestei solicitări.

17. Care este distincţia între libera circulaţie a plăţilor şi libera circulaţie a capitalurilor? Aceasta prezintă importanţă în cadrul liberei circulaţii a capitalurilor şi a plăţilor între statele membre?

Răspuns: Circulaţia capitalurilor este constituită din operaţiuni financiare care vizează, în mod esenţial, investirea fondurilor, iar nu remunerarea unui serviciu. Prin aceasta, circulaţia capitalurilor se distinge de categoria plăţilor, care reprezintă contraprestaţii în cadrul unor tranzacţii principale.

Delimitarea plăţilor faţă de capitaluri este relevantă, deoarece în absenţa liberei circulaţii a plăţilor, dispoziţiile legale europene

23

consacrate liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor şi serviciilor ar fi fost dificil de pus în practică.

18. Limitarea transferurilor de devize aferente serviciilor la un anumit cuantum de fiecare tranzacţie sau pe perioadă de timp este permisă între statele membre?

Răspuns: Nu. Orice restricţie asuupra plăţilor a fost prohibită încă de la sfârşitul perioadei de tranziţie (art. 106 din Tratatul C.E.E.).

1. Consiliul Europei, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, COREPER.

2. Modificarile aduse de AUE in sfera dreptului primar.

3. Problemele si solutiile date de CJE in cazurile Codorniu, Alfred Topfer,

1. atributiile Bancii Centrale

2. exceptii de la faza prealabila a actiunii in incalcarea tratatelor, adica cand se poate introduce direct actiunea la CJE fara fi necesara parecurgerea fazei prealabile

3. diferentierea intre Consiliul Europei, Consiliul European, Cons UE, COREPER si Comitetul Economic si Social.

24