1

DREPT FISCAL

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Dariescu Nadia Cerasela, Drept financiar şi fiscal, Ed. Venus, Iaşi, 2004;

2. Şaguna Dan Drosu, Dan Şova, Drept fiscal, ediţia a-III-a, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2009;

3. Codul Fiscal şi Normele Metodologice de Aplicare, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,

2010;

4. Stănculescu Sorin şi Ciocoiu Mariana, Introducere în drept fiscal, Ed. Sitech,

Craiova, 2007;

5. Stancu Radu, Drept financiar şi fiscal, Ed. Fundaţiei România de mâine,

Bucureşti, 2007;

6. Shipwright Adrian, Textbook on revenue law, Blackstone Press Limited, Londra,

1997;

7. Pătru Rotaru, Drept fiscal, Ed. Universitaria, Craiova, 2007;

8. Popescu Marin, Drept financiar-fiscal, Ed. Bren, Bucureşti, 2007;

9. Popescu Luigi, Finanţe publice, fiscalitate, drept financiar şi fiscal, Ed. Sitech,

Craiova, 2007;

10. Popa Constantin, Drept financiar şi fiscal, Ed. Lumina Lex, 2008, Bucureşti,

2008;

11. Olcescu Paul, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. Cantes, Iaşi, 2000;

12. Minea Mircea Ştefan, Dreptul finanţelor publice, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti,

2008;

13. Mărunţelu Gelu, Drept fiscal. Teoria generală a impozitelor şi taxelor, Ed.

Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa, 1997;

14. Condor Ioan, Drept fiscal, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007;

15. Ciobanu Ramona, Drept financiar şi fiscal, Ed. Romprint, Braşov, 2004;

16. Bostan Ionel, Drept financiar public, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006;

17. Armeanic Alexandru şi Volcinschi Victor, Drept fiscal, Ed. ASEM, Bucureşti,

2001.

2

DREPT FISCAL

TEME ORIENTATIVE PENTRU REFERATE

1. Principiile dreptului fiscal;

2. Izvoarele dreptului fiscal;

3. Raporturile juridice fiscale;

4. Fiscalitatea între teorie şi practică;

5. Privire comparativă între impozite directe şi impozite indirecte;

6. Frauda şi evaziunea fiscală;

7. Impozitele şi impunerea între tradiţie şi modernitate;

8. Taxele parafiscale;

9. Impozitul pe profit;

10. Impozitul pe dividende;

11. Impozitul pe reprezentanţe;

12. Impozitarea microîntreprinderilor;

13. Veniturile supuse impozitării în cazul persoanelor fizice;

14. Impozitul pe clădiri;

15. Impozitul pe teren;

16. Taxa asupra mijloacelor de transport;

17. Impozitul pe spectacole;

18. Dubla impunere;

19. Taxa pe valoare adăugată (TVA);

20. Accizele;

21. Societăţile offshore;

22. Privire comparativă evaziunea fiscală legală şi evaziunea fiscală frauduloasă;

23. Regimul juridic actual al evaziunii fiscale;

24. Efectele evaziunii fiscale;

25. Cazierul fiscal.

3

DREPT FISCAL

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

I. DEFINIŢIA DREPTULUI FISCAL

Noţiunea de „drept fiscal” este strâns legată de noţiunea de „finanţe publice”.

Finanţele publice reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti, aflate la dispoziţia statului ori

a comunităţilor locale sau regionale, cu scopul declarat de a îndeplini funcţiile şi sarcinile

ce revin acestora. Astfel, totalitatea normelor juridice care reglementează domeniul

finanţelor publice formează dreptul finanţelor publice. Dreptul finanţelor publice

curpinde două tipuri de norme juridice:

- norme juridice financiare, care alcătuiesc dreptul financiar;

- norme juridice fiscale, care alcătuiesc dreptul fiscal.

Dreptul fiscal reglementează raporturile juridice care se nasc în procedul de

colectare a impozitelor şi taxelor de la persoane fizice şi/sau juridice, care obţin venturi

ori care deţin bunuri supuse impozitelor ori taxelor.

Elementele definitorii ale dreptului fiscal sunt:

- dreptul fiscal este o ramură a dreptului public, cu influenţe de drept privat.

Normele juridice care îl reglementează sunt norme de drept public. Impunerea cetăţenilor

se realizează de către stat prin norme juridice cu caracter obligatoriu pentru cetăţeni.

Caracterul său dual rezultă din normele Codului fiscal, care statuează că titlurile statului

care au ca obiect impozite şi taxe sunt titluri executorii, fără a fi nevoie de intervenţia

instanţei (spre exemplu, în cazul Codului de procedură fiscală, poprirea nu este supusă

validării, cum se procedează în cazul popririi reglementată de Codul de procedură civilă,

reglementară legală ce urmăreşte urgentarea procedurii de executare silită în materie

fiscală), dar, pe de altă parte, contribuabilul poate solicita statului restituirea sumelor de

bani, pe care le-a plătiti, fără a le datora.

Un alt exemplu – art. 57 din Codul de procedura fiscală, conform căruia

contribuabilii au obligaţia de a permite funcţionarilor împuterniciţi de organele fiscale de

a face o constatare fiscală la faţa locului.

4

Protecţia unor interese de ordin public, general, ale statului, trebuie înţeleasă în

contextul obligativităţii statului de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale

cetăţenilor, aşa cum rezultă acestea din acordurile şi tratatele la care România este parte.

Înclinarea balanţei cu privire la problematica dreptului fiscal, ca ramură de drept

public, este dată şi de prevederile art. 74 alin. 2 din Constituţia României. Ştiut fiind că

iniţiativa legislativă poate aparţine cetăţenilor români în condiţiile exprese ale art. 1 din

acelaşi act normativ, art. 74 alin. 2 cenzurează iniţiativa legislativă a cetăţenilor în cazul

problemelor de ordin fiscal.

- impozitele si taxele reglementate în dreptul fiscal român sunt: impozitul pe profit,

impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile

obţinute din România de nerezidenţi; impozitul pe reprezentanţe, taxa pe valoare

adăugată, accizele, impozitele şi taxele locale.

II. PRINCIPIILE DREPTULUI FISCAL

Codul fiscal român defineşte în mod expres principiile dreptului fiscal. Aceste

principii stau la baza întregii construcţii a dreptului fiscal, fiind în acord cu principiile ce

stau la baza celorlalte sisteme fiscale europene. Cadrul legal îl reprezintă art. 3 din Codul

fiscal.

1. Neutralitatea măsurilor fiscale, în raport cu diferitele categorii de investitori şi

capitaluri, cu forma de prorpietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului

român şi străin.

Acest principiu presupune că, din punct de vedere fiscal, toate activităţile

economice şi toţi operatorii trebuie trataţi în aceeaşi manieră. Spre exemplu, prin

hotărârea din 10 septembire 2002, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a decis în

cauza „Ambulanter Pflegendienst Kugler” (cauza C 141/00) că „principiul neutralitatii

fiscale interzice, inter alia, ca operatorii economici ce desfasoara aceleasi activitati sa fie

tratati diferit din punctul de vedere al TVA. Decurge de aici ca principiul ar fi ignorat

daca posibilitatea de a beneficia de scutirea prevazuta de art. 13A(1)(c) pentru prestarea

de servicii medicale ar depinde de forma juridica a persoanei impozabile care desfasoara

aceasta activitate…”1.

1 http://www.e-actual.ro/2009/02/24/tva-principiul-neutralitatii-fiscale-in-materie-de-tva/

5

2. Certitudine impunerii, prin eleborarea de norme juridice clare, care sa nu

conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis

stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmăr şi înţelege sarcina fiscală

ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management

financiar asupra sarcinii lor fiscale.

3. Echitatea fiscală, la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a

veniturilor, în funcţie de mărimea acestora. Echitatea ficală înseamnă dreptate socială în

materie de impozite.

Tipuri de echitate fiscală. Echitatea poate fi apreciata din perspectiva orizontală

sau verticală. Echitatea orizontală presupune compararea sarcinii fiscale la care este

supusă o persoană fizică sau juridică pentru veniturile realizate dintr-o anumită sursă, cu

sarcina fiscală la care este supusă o altă persoană pentru venituri de aceeaşi mărime, dar

realizate din alte surse. În cazul echităţii fiscale verticale se compară sarcina fiscală

aferentă unor venituri realizate de persoane diferite, dar care au aceiaşi sursă de

provenienţă.

Pentru a putea fi asigurată egalitatea în materie de impozit este necesară respectarea

următoarelor condiţii:

a) stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui

venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Această condiţie

poate fi respectată numai în legătură cu impozitele directe, neavând aplicabilitate în cazul

impozitelor indirecte;

b) sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită în funcţie de puterea

contributivă pe care acesta o are, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului şi

averii care fac obiectul impunerii, precum şi a situaţiei personale a acestuia (căsătorit, cu

sau fără persoane în întreţinere, celibatar etc.);

c) este necesar ca la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii

sociale să fie stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv

sarcina fiscală a unei persoane în comparaţie cu sarcina fiscală a altei persoane din

aceeaşi categorie socială;

6

d) respectarea echităţii fiscale presupune ca impunerea să fie generală, adică să

cuprindă toate categoriile sociale care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau care

posedă un anumit gen de avere, cu excepţia celor care se situează sub un anumit nivel.2

4. Eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor

Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive

defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data

adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

La aceste principii specifice dreptului fiscal, prevăzute expres în art. 3 din Codul

fiscal, se adaugă principii generale: principiul legalităţii şi principiul priorităţii

reglementărilor legale europene în raport cu dreptul intern, românesc.

Consacrat în art. 139 alin. 1 din Constituţia României, principiul legalităţii în

materie fiscală statuează că “impozitele, taxele şi orice alte venituri cuvenite bugetului de

stat sau bugetului asigurărilor socaile de stat se stabilesc numai prin lege”. Acest

principiu, cunoscut şi sub denumirea nullum impositum sine lege. În alin. 2 al aceluiaşi

articol, recunoscându-se principiul autonomiei locale şi regionale, se statuează că

“impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în

condiţiile legii”.

Art. 148 alin. 2 din Constituţia României consacră principiul priorităţii dreptului

european faţă de dreptul naţional (“Ca urmare a aderării, prevederile tratattelor

constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu

caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu

respectareaprevederilor actului de aderare.”). Prin hotararea celebră pronunţată de Curtea

de Justitţie a Comunităţilor Europene în cauza Flaminio Costa vs. ENEL, a fost stabilită

supremaţia ordinii juridice comunitare, raportat la dreptul intern al statelor membre ale

Uniunii Europene3.

III. IZVOARELE DREPTULUI FISCAL

1. Constituţia României reprezintă izvorul de drept fiscal fundamental. Prevederile

constituţionale în acest domeniu converg în sensul stabilirii îndatoririi cetăţenilor români

2 http://www.uvvg.ro/studia/economice/index.php?categoryid=14&p2_articleid=188 3 A se vedea http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61964J0006:EN:NOT

7

de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice (art. 56 alin. 1), de a statua

asupra impozitelor, taxelor şi altor contribuţii (art. 139).

2. Codul fiscal (Legea nr. 571/2003, modificată şi completată, republicată)

urmăreşte să asigure un cadru unic, stabil, coerent şi calr al reglementărilor fiscale, având

ca scop armonizarea legislaţiei interne fiscale cu legislaţia fiscală a Uniunii Europene şi

cu acordurile fiscale internaţionale la care România este parte. În expunerea de motive la

Legea privind Codul fiscal s-a explicat reglementarea actuală principală în domeniul

fiscal, pornind de la necesitatea ca plătitorii de taxe şi impozite (contribuabilii) să poată

urmări, dar şi înţelege, sarcina fiscală care le incumbă, să poată analiza cu uşurinţă

influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinilor fiscale şi să se asigure

o informare necesară şi suficientă asupra principiilor, mecanismelor şi procedurilor

fiscale. Toate aceste scopuri sunt mult diluate în contextul modificărilor continue la care

este supus Codul fiscal.

În acest context este explicabilă dispoziţia din Codul fiscal, art. 5 alin. 6, potrivit

căreia anual, Ministerul Finanţelor Publice colectează şi sistematizează toate normele în

vigoare având legătură cu prevederile prezentului Cod, această colecţie oficială fiind pusă

la dispoziţia altor persoane în vederea publicării.

3. Codul de procedură fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, modificată

şi completată, republicată) uneşte reglementările de procedură fiscală referitoare la

administrarea impozitelor şi taxelor, la înregistrarea contribuabililor, la declararea

impozitelor şi taxelor, la stabilirea, verificarea şi colectarea acestora, precum şi la

procedura judiciară aplicabilă în cazul soluţionării sontestaţiilor formulate de

contribuabili împotriva actelor administrative fiscale. Şi Codul de procedură fiscală a fost

supus nenumăratelor modificări şi completări, scopul acestora fiind cel de a îmbunătăţi

climatul de parteneriat între stat şi contribuabilii viabili şi de bună credinţă, de

simplificare a procedurilor administraţiei fiscale şi de aplicare a principiilor de eficienţă

în colectarea veniturilor bugetare, dar şi de limitare a posibilităţilor de evaziune fiscală.

4. Reglementările secundare, adică normele metodologice de aplicare,

instrucţiunile şi regulamentele de aplicare a legislaţiei fiscale joacă un rol foarte

important în aplicarea normelor de drept fiscal. Explicitarea, detalierea lămurirea unor

dispoziţii fiscale se impune din perspectiva caracterului atât de tehnic al normelor de

8

drept fiscal. Spre exemplu, un rol deosebit de important îl au normele metodologice de

aplicare a Codului fiscal, modificate şi completate conform H.G. nr. 1620/2009.

Normele metodologice sunt aprobate de către Guvern, prin hotărâre, fiind publicate

în Monitorul Oficial al României partea I.

Ordinele şi instrucţiunile se emit în vederea aplicării unitare a Codului fiscal, fiind

emise de ministrul finanţelor publice şi publicate în Monitorul Oficial al României, partea

I. Ordinele şi instrucţiunile referitoare la proceduri de administrare a impozielor şi taxelor

reglementate de Codul fiscal, datorate bugetului general consolidat, se emit de

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind publicate în Monitorul

Oficial al României, partea I.

5. Deciziile Comisiei Fiscale Centrale. Instituită prin Ordinul Ministerului

Economiei şi Finanţelor nr. 1381/2008, Comisia Fiscală Centrală are responsabilitatea,

stabilită prin art. 6 alin. 1 din Codul fiscal de a elabora deciziile privind aplicarea unitară

a Codului fiscal. Aceasta este constituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice. Cu

titlu de exemplu, decizia nr. 2/2004 aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice

nr. 576/2004, privind modalitatea de determinare a profitului impozabil de către

asocaiţii/fundaţii sportive din transferul sportivilor.

6. Deciziile Comisiei de Proceduri Fiscale. Constituită în baza Ordinului

1995/2007 privind constituirea Comisiei de Proceduri Fiscale, la nivelul Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta emite decizii obligatorii exclusiv pentru

organele fiscale. Cu titlu de exemplu, decizia nr. 1/2008 aprobată prin Ordinul Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1537/2008 privind calcularea obligaţiilor fiscale

accesorii pentru creanţele înscrise la masa credală aparţinând debitorilor cu privire la care

a fost deschisă procedura insolvenţei.

IV. RAPORTUL JURIDIC FISCAL

Caracterizat prin specificul conţinutul său (drepturile şi obligaţiile subiecţilor de

drept participanţi la acest tip de raport juridic), raportul juridic fiscal cuprinde totalitatea

relaţiilor de impunere care iau naştereîn procesul repartizării unei părţi din venitul

naţional şi în redistribuirea unor venituri ale persoanelor fizice şi/sau juridice, în scopul

constituirii fondurilor băneşti ale bugetului de stat.

9

Raporturile juridice fiscale sunt de două tipuri:

- raporturi juridice fiscale de drept material;

- raporturi juridice fiscale de drept procedural.

Indiferent dacă ne aflăm în prezenţa unui raport juridic fiscal de drept material sau

de drept procedural, subiectele şi obiectul sunt aceleaşi, diferenţierea fiind dată de

conţinutul celor două categorii de raporturi juridice.

Obiectul raportului juridic fiscal de drept material poate fi reprezentat de:

- sursa veniturilor contribuabilului, fiind analizată legalitatea şi provenienţa

impozitului;

- natura juridica a venitului, pentru a se putea stabili regimul fiscal aplicabil;

- mărimea venitului (încasările totale din care se scad cheltuielile deductibile în

raport de care se stabileşte masa impozabilă la care va fi aplicată cota de

impozit);

- stabilirea creanţei fiscale şi emiterea titlului de creanţă fiscală.

Obiectul raportului juridic fiscal de drept procedural este alcătuit din acele

drepturi şi obligaţii legate de acţiunile administrative, administrativ-jurisdicţionale şi

procesual-civile privind activitatea de adminsitrare (înregistrarea fiscală, declararea,

stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume

datorate bugetului general consolidat, precum şi soluţionarea contestaţiilor îndreptate

împotriva actelor administrative fiscale) a impozitelor şi taxelor.

Subiectele raportului juridic fiscal sunt:

1. Statul, prin organele fiscale învestite cu atribuţii specifice realizării veniturilor

fiscale. La nivel central, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale. La nivel local, au

atribuţii în acest domeniu autorităţile administraţiei publice locale. Toate acestea

reprezintă organele fiscale ale statului.

2. Contribuabilii, adică persoanele fizice şi juridice obligate să plătească

impozitele, taxe şi celelalte venituri către bugetul de stat.

Art. 13 din Codul fiscal stabileşte categoriile de contribuabili din România.

În raporturile cu organele fiscale, contribuabilii pot fi sau nu reprezentaţi,

reprezentarea putând fi convenţională sau legală. În cazul reprezentării legale,

10

reprezentantul legal poartă denumirea de curator fiscal. Reprezentarea legală apare în caz

de minoritate a contribuabilului, boală sau bătrâneţe, handicap ori în cazul în care

contribuabilul fără domiciliu fiscal în România sau cu domiciliul fiscal necunoscut nu şi-

a desemnat un reprezentant fiscal.

Şi unul şi celălalt subiect al raportului juridic fiscal poate apărea în calitate de

creditor sau debitor al raportului juridic fiscal. Neîndeplinirea obligaţiei de plată de către

debitor dă dreptul de a urmări pe: succesorul acceptant al moşteirii contribuabilului

debitor; cel care preia drepturile şi obligaţiile debitorului supus procedurii de divizare,

fuziune ori reorganizare judiciară ş.a.

V. SISTEMUL FISCAL

Sistemul fiscal ori fiscalitatea reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor provenind

de la persoane fizice şi juridice care alimentează bugetele publice4. Cei care susţin

sistemul fiscal prin impozitele şi taxele pe care le suportă sunt persoanele fizice şi

juridice din cadrul unui stat.

Stabilitatea sistemului fiscal este imperativă pentru buna funcţionare a economiei.

Schimbările continue sunt de natură să creeze dificultăţi şi o stare de insecuritate pentru

contribuabili. Supusă presiunilor politice, nu de puţine ori fiscalitatea naşte contradicţii.

FISCALITATEA

1. Definiţia fiscalităţii

Există două modalităţi de a defini fiscalitatea: prima modalitate, mai concisă şi mai

facil de înţeles, iar a doua modalitate, mai fidelă sistemului fiscal, definiţia concentrându-

se pe realţiile care se crează între componentele acestui sistem.

Astfel, în primul caz, fiscalitatea este definită ca totalitate a impozitelor si a taxelor

reglementate prin acte normative.

4 Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, ediţia a-III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 10, apud I. Condor, Drept financiar şi fiscal, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1996, p. 147.

11

A doua definiţie ce poate fi dată fiscalităţii are în vedere sistemul de percepere a

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de către autorităţile publice în scopul realizării

funcţiilor social-economice ale statului5.

2. Structura fiscalităţii

Statul colectează veniturile fiscale, prin intermediul impozitelor. Diversitatea

acestor impozite conturează structura fiscalităţii.

Există o diferenţiere a structurii fiscalităţii în funcţie de gradul de dezvoltare a

statelor. Astfel, dacă statele dezvoltate se caracterizează printr-un echilibru între

impozitele directe6 şi indirecte7, statele mai puţin dezvoltate prezintă un dezechilibru între

cele două componente ale impozitelor.

Aşadar, în cazul statelor mai puţin dezvoltate, ponderea mare o au impozitele

indirecte. Se întâmplă ca 80% din totalul veniturilor fiscale să fie reprezentate de

impozite indirecte (în gneral TVA). Impozitele indirecte se caracterizează prin aceea că

cei care le plătesc sunt agenţii economici care vând bunuri şi prestează servicii, iar cei

care le suportă sunt cumpărătorii, aşadar cei care achiziţionează produsele sau sunt

beneficiarii serviciilor. Acestea ignoră capacitatea contributivă a cumpărătorului,

conţinând elemente de inechitate socială. Ponderea mare a impozitelor indirecte conduce

la accentuarea inflaţiei.

Concentrarea ţărilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic pe acest tip

de impozite este explicată în literatura de specialitate prin:

- gradul redus de dezvoltare a forţelor de producţie;

- structura rigidă, prea puţin diversificată a producţiei industriale;

- nivelul scăzut al veniturilor realizate de către populaţie8.

Analiza realizată la nivelul statelor OECD a evidenţiat preponderenţa impozitelor

indirecte în sisemele fiscale din Danemarca, Australia Canada, S.U.A., Belgia, şi a

impozitelor indirecte în România, Portugalia, Grecia, Franţa.

5 Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, ediţia a-III-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p.12. 6 Impozitul direct este impozitul suportat direct de către cel care le plăteşte şi care nu se transferă asupra preţurilor (de exemplu : impozitul pe profit, pe salarii, pe venitul agricol pe dividende etc.) 7 Impozitul indirect este impozitul cuprins în preţurile bunurilor şi serviciilor, îmbrăcând forme şi denumiri diferite (de exemplu: taxa pe valoare adăugată, accize, taxe vamale ş.a) 8 Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, op.cit., p. 13.

12

În funcţie de intensitatea presiunii fiscale, sitemele fiscale se clasifică în sisteme

fiscale grele şi sisteme fiscale uşoare. Sistemele fiscale grele se caracterizează prin

sarcini fiscale împovărătoare, în care ponderea prelevărilor fiscale în ansamblul

prelevărilor publice este de 80%-90%, iar prelevările fiscale în PIB sunt de peste 25%.

Sistemele fiscale uşoare sunt caracteristice paradisurilor fiscale, ponderea prelevărilor

fiscale în PIB fiind redusă, de 10%.

3. Principiile generale ale fiscalităţii

În literatura de specialitate9 sunt identificate următoarele principii generale ale

fiscalităţii:

3.1. principiul justificării impozitului, în sensul că impozitul reprezintă o plată

pentru serviciile asigurate de către stat;

3.2. principiul individualităţii impozitului. Se porneşte de la ideea de bază că

individul reprezintă elementul central în cadrul sistemului, iar nu statul. În acest sens,

impozitul trebuie să asigure egalitatea de şanse a indivizilor.

3.3. principiul de nediscriminare presupune stabilirea impozitelor be baya aceloraşi

reguli pentru toţi contribuabilii.

3.4. principiul impersonalităţii impozitului, dând eficienţă principiului respectării

persoanei. Se justifică o singură excepţie – cercetarea averii oamenilor politici. Acelaşi

principiu impune o ierarhie a impozitelor, impozitele asupra bunurilor fiind aşezate pe o

treaptă superioară impozitelor asupra persoanelor.

3.5. principiul neutralităţii, în sensul eficientizării economiei. Din acest punct de

vedere impozitele ar trebui să respecte profiturile şi nu să le afecteze, iar dintre agenţii

economici ar trebui penalizaţi cei cu pierderi, iar nu cei cu beneficii.

3.6. principiul de nonarbitru. Principiile de impozitare trebuie să fie clare, care să nu

lase loc arbitrariului.

4. Suveranitatea fiscală

Dacă un sistem fiscal se caracterizează prin exclusivitatea aplicării şi prin

autonomie tehnică se vorbeşte despre autonomie fiscală completă sau suveranitate fiscală.

9 Ibidem, p. 13.

13

Exclusivitatea aplicării presupune că fiscalitatea este aplicată pe un teritoriu

determinat din punct de vedere geografic.

Autonomia tehnică presupune existenţa unui sistem fiscal complet care conţine

totalitatea regulilor de încasare şi lichidare a impozitelor, obligatorii pentru punerea lor în

aplicare.

Suveranitatea politică şi fiscală a unui stat implică posibilitatea de a exercita o

putere fiscală absolută de către stat în cadrul teritoriului său, alegând sistemul fiscal

aplicabil.

POLITICA FISCALĂ

1. Definiţia politicii fiscale

Politica fiscală reprezintă ansamblul de instrumente de intervenţie a statului,

generate de procesele financiar-fiscale: formarea prin impozite şi taxe a veniturilor

fiscale, alocarea cheltuielilor fiscale şi asigurarea echilibrelor financiare10.

Politica fiscală este parte a acţiunii economice generale a statului, interferând cu

politica economică a statului, dar şi cu politici sectoriale (politica industrială, politica

agricolă ş.a.), cu politica monetară şi cu cea socială.

Politica fiscală vizează: volumul resurselor fianciare ale statului, provenienţa

acestora; stabilirea contribuţiei persoanelor fizice la formarea fondurilor publice şi rata

fiscalităţii.

2. Principiile politicii fiscale

2.1. Principiul echităţii – contribuţia fiecăruia la acoperirea cheltuielilor publice

trebuie realizată în fucţie de capacităţile contributive ale fiecăruia.

2.2. Principiul randamentului are la bază randamentul bugetar al impozitului.

Randamentul fiscal ridicat al impozitului există în cazul unui impozit universal (plătibil

de către toate categoriile care realizează venituri din aceeaşi sursă ori care posedă acelaşi

10 Ibidem, p. 15.

14

tip de avere, cuprinzând întraga materie impozabilă, nefiind susceptibil de evaziuni ori

fraude, fără cheltuieli ridicate de percepere11), respectiv un impozit ideal.

2.3. Principiul stabilităţii impozitului, pe baza regulii „un impozit bun este un

impozit vechi.”. Ca regulă generală, un impozit vechi este tolerat mai uşor de către

contribuabili. Impozitul stabil este acel impozit care îşi păstrează neschimbat nivelul, nu

creşte în perioadele de creştere a veniturilor şi a producţiei, nu scade în perioadele de

recesiune. În realitate, impozitele sunt elastice, fiind la dispoziţia bugetului, se majorează

când sporesc cheltuielile fiscale şi se diminuează când se reduc cheltuielile fiscale.

2.4. Principiul simplităţii. Impozitul trebuie uşor înţeles de către contribuabil, să nu

lase posibilitatea unor interpretări arbitrarii.

2.5. Principiul echivalenţei. Impozitul pe care îl suportă contribuabilul trebuie să fie

corelat cu avantajele asigurate prin efectuarea cheltuielilor publice, respectiv accesul la

bunuri şi servicii publice. În caz contrar, impozitul apare ca o modalitate de îmbogăţire a

statului, de participare la profitul statului şi mai puţin o cheltuială cu caracter public.

2.6. Principiul legalităţii, în sensul că impozitul trebuie să aibă o bază legală.

În lucrarea „Avuţia naţiunilor”, Adam Smith evidenţiază patru principii care trebuie

să stea la baza politicii fiscale a unui stat capitalist: echitatea fiscală, certitudinea

impunerii, comoditatea perceperii impozitelor şi randamentul fiscal.

3. Instrumentele de realizare a politicii fiscale

Sunt instrumente fiscale: diversitatea impozitelor utilizate, precum şi varietatea

facilităţilor fiscale (reduceri, scutiri, deduceri).

În ceea ce priveşte impozitele, se disting impozitele directe şi impozitele indirecte.

3.1. Impozitele directe se aşază şi se percep direct de la sursă (de la contribuabili),

la anumite termene dinaninte stabilite, având ca obiect venitul sau averea.

Impozitele directe se clasifică în impozite reale şi impozite personale.

Impozitele directe reale (pe obiecte) se aşază pe obiecte, bunurile şi pe diverse

alte elemente ale averii contribuabililor, fiind indiferentă persoana plătitorilor, situaţia şi

sarcinile familiale. Cu titlu de exemplu: impozite pe pământ, pe clădiri etc.

11 Ibidem, p.22.

15

Impozitele directe personale (subiective) se aşază pe veniturile sau averea

persoanelor, în strânsă legătură cu situaţia personală a contribuabilului.

Tipuri de impozite directe:

Impozitul funciar sau pe pământ a fost instituit în Europa secolului XXI. Iniţial

se calcula pe suprafaţa terenurilor, apoi în funcţie de valoarea productivă a acestora. În

prezent, calcularea impozitului pe pământ se face în fucnţie de randamentul mediu.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice vizează persoanele ce au domiciliul sau

reşedinţa într-un anume stat, precum şi persoanele nerezidente, dar care realizează

venituri a căror sursă de provenienţă se află pe teritoriul statului respectiv. Acest tip de

impozit se stabileşte anual, pe baza unei declaraţii de impunere a contribuabilului ori a

informaţiilor organelor fiscale.

Impozitul pe veniturile persoanelor juridice se stabileşte prin aplicarea unei cote

fixe sau proporţionale, anual ori trimestrial, e baza declaraţiei persoanelor juridice.

Impozitul pe avere este în legătură cu dreptul de proprietate al persoanelor asupra

bunurilor mobile şi imobile. Poate îmbrăca forma impozitului asupra averii propriu-zise,

impozitului pe circulaţia averii, impozitului pe sporul pe avere.

Tipuri de impozite indirecte:

Taxa de consumaţie pe produs (accizele) sunt incluse în preţul de vânzare al

mărfurilor fabricate în cadrul ţării în interiorul căreia sunt percepute. Obiectul accizelor

pleacă de la bunurile de lux până la produsele de larg consum (zahăr, sare, ulei).

Taxele vamale vizează importuri, exporturi, tranzitul de mărfuri.

Monopolurile fiscale sunt instituite de către stat asupra producţiei şi/sau vânzării

unor mărfuri specifice: tutun, alcool, cărţi de joc etc.

Taxele judiciare de timbru reprezintă taxa serviciilor prestate de către instanţele

judecătoreşti, Ministerul Justiţiei. Acestea sunt proporţionale ori fixe.

Taxele de timbru privind activitatea notarială datorate de către persoanele fizice

şi juridice care solicită îndeplinrea actelor şi serviciilor notariale. Acestea se plătesc

anticipat, cu excepţia taxelor pentru efectuarea procedurii succesorale, stabilite după

întocmirea încheierii finale şi care se achită până la eliberarea certificatului de

moştenitor.

16

Principalele impozite directe reglementate de Codul nostru fiscal sunt: impozitul pe

profit, impozitul pe dividende, impozitul pe veniturile realizate în România de către

nerezidenţi, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile obţinute

de persoane fizice (impozitul pe salarii, impozitele pe veniturile liber-profesioniştilor,

impozitul pe veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor), impozitele şi taxele

datorate administraţiilor locale ş.a.

Între impozie şi taxe se situează categoria intermediară a contribuţiilor, care

semnifică sumele de bani încasate de anumite instituţii de drept public de la persoane

fizice şi juridice, pentru avantajele reale sau presupuse de care beneficiază acestea.

4. Efectele fiscalităţii

Între efectele fiscalităţii se numără: frauda şi evaziunea fiscală, riscul de inflaţie

prin fiscalitate, precum şi deteriorarea competitivităţii internaţionale.

4.1. Frauda fiscală reprezintă încălcarea legilor fiscale (nedeclararea unor venituri,

vânzarea în lipsa facturii), iar evaziunea fiscală reprezintă o utilizare abilă a

posibilităţilor oferite de lege.

Evaziunea fiscală poate avea un caracter licit sau, dimpotrivă, unul ilicit. În prima

categorie se înscriu paradisurile fiscale şi respectiv înfiinţarea în unul dintre acestea a

unei societăţi comerciale offshore, pe care le vom dezvolta în continuare.

4.2. Riscul de inflaţie prin fiscalitate

Creşterea impozitelor sau a taxelor care influenţează procesul de determinare a

preţurilor şi a salariilor este de natură să conducă la o creştere inflaţionistă.

4.3. Deteriorarea competitivităţii internaţionale

Creşterea impozitelor şi a taxelor pe care le suportă agenţii economici ar putea să

aducă prejudicii capacităţii lor competitive, motivat de faptul că aceasta se reflectă în

preţurile produselor, diminuându-se capacitatea lor de investiţii şi de modernizare şi

repercutându-se asupra competitivităţii lor.

17

Societăţile offshore

1. Prezentare societati off-shore

O parte a doctrinei existente în aceasta materie prezintă ca alternativă a societatilor

comerciale offshore, “evaziunea fiscala legala” 12. Constituirea unei astfel de societati

comerciale intr-unul din statele denumite curent “paradisuri fiscale” reprezintă o tehnica

de evitare a politicii fiscale practicata de statul in care au constituita o alta societate

comerciala, prin care isi deruleaza, in fapt, activitatea comerciala.

Societăţile comerciale offshore sunt strict legate de paradisurile fiscale: Alderney,

Andorra, Anguilla, Anjouan, Antigua şi Barbuda, Antilele Olandeze, Aruba, Bahamas,

Bahrain, Barbados, Belize, Bermuda, British Virgin Islands, Cayman Islands, Cipru,

Cook Islands, Costa Rica, Delaware, Dominica, Dubai, Elvetia, Gibraltar, Grenada,

Guernsey, Irlanda, Isle of Man, Jersey, Labuan, Liberia, Liechtenstein, Luxemburg,

Madeira, Malta, Marshall Islands, Mauritius, Monaco, Montserrat, Nauru, Nevis, Niue,

Panama, Saint Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Samoa, Seychelles, Singapore,

Turks şi Caicos, U.S. Virgin Islands, Uruguay, Vanuatu.

Faptul că o societate comercială - a cărei firma este de notorietate - plateşte

impozite pe profit foarte mici sau nu plateste deloc astfel de impozite nu trebuie sa ne

conduca la concluzia ca aceasta societate nu este profitabila. Într-o astfel de situatie este

interesant de observat daca aceasta nu are deschisa o filiala intr-unul din paradisurile

fiscale bine cunoscute, prin intermediul careia repatriaza profitul său, cu scopul de a nu

plati impozit.

In Bahrein, de exemplu, nu se percep impozite decât în cazul veniturilor obtinute in

industria petroliera (în cuantum de 45%). Asadar impozitele pe cladiri, pe terenuri, pe

dividende etc. nu sunt cunoscute. Totodată, nu se realizează controale valutare, iar

băncile au interdicţia legală de a percepe dobânzi (la credite etc.)

Deci societatile offshore sunt acele societati comerciale care fiinteaza în tari în care

ansamblul legislativ, reglementarile, traditia, tratatele de evitare a dublei impuneri fac

posibila reducerea fiscalitatii.

12 Adrian Manaila, “Companiile offshore sau evaziunea fiscala legala”, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p. X

18

Domeniile principale în care pot fi utilizate societatile offshore sunt urmatoarele:

a) serviciile financiar- bancare;

b) serviciile de asigurari;

c) societatile de comert (import-export);

d) societatile de recrutare personal;

e) serviciile de consultanta legala, management, constructii etc.

Pentru infiintarea unei astfel de societati sunt necesare parcurgerea etapelor

obisnuite ale infiintarii oricarei companii, cu precizarea ca legislatia care guverneaza

aceste paradisuri fiscale este caracterizata de un nivel redus al birocratiei, de taxe mici

practicate in sensul infiintarii unei astfel de societati comerciale si de o fiscalitate extrem

de redusa.

Infiintarea unei societati off-shore presupune existenta unui capital social al carui

cuantum variaza în functie de legislatia locului unde este înfiintata societatea, a

documentelor de înfiintare si de plata unei taxe de constituire. Toate formalitatile de

înfiintare pot fi îndeplinite de consultanti legali internationali sau locali.

De exemplu, in cazul infiintarii unei societati comerciale in Bermuda, capitalul

social minim este de 1 dolar; in Costa Rica, limita minima a capitalului social este de 100

dolari.

Birocratia mult diminuata permite infiintarea unei societati comerciale intr-un

interval orar de 24 de ore în Costa Rica. În statul american Delaware, durata înregistrării

unei companii este de 10 minute, iar actele necesare pot fi obţiute într-un interval de 24

de ore.

Jurisdictia paradisurilor fiscale impune stabilirea unui sediu social, care, uneori,

poate fi si o casuta postala, a unui reprezentant ce îndeplineste rolul de functionar

nominalizat sau a unui manager local.

Asociaţilor societăţilor offshore le este garantată discreţie absolută, acestia putând

sa ramâna anonimi, în Registrul Oficial al actionarilor figurând, de fapt, reprezentantii

numiti de proprietari.

Important este faptul ca in cadrul unei astfel de societati exista o rigoare in privinta

protejarii caracterului anonim al actionarilor pe de o parte si, pe de alta parte, al asigurarii

controlului deplin al adevaratilor proprietari asupra firmei.

19

Elveţia ocupă un loc cheie din acest punct de vedere. Se ştie că “singurul produs

offshore căutat în Elveţia este contul elveţian.”13 Acesta oferă avantaje incredibile; astfel

secretul bancar nu este negociabil, iar evaziunea fiscală nu este reglementată în legislaţia

elveţiană ca infracţiune, ci ca delict civil. De aceea autorităţile elveţiene nu au

permisiunea de a colabora cu serviciile fiscale străine. Inflexibilitatea elveţiană se explică

prin faptul că serviciile financiare au o pondere de 11% din produsul intern brut.

Aspectele legate de existenta unui sediu social, cerinta ca reprezentantul societatii si

managementul sa fie local sau nu, cerinta existentei si tinerii adunarilor generale în tara

unde este situat respectivul off-shore sunt reglementate diferit, in functie de fiecare

paradis fiscal in parte.

2. Reglementarea si functionarea societatilor off-shore

In ceea ce priveste incidenta legilor românesti cu utilizarea societatilor offshore

trebuie aratat ca, în conformitate cu Regulamentul Bancii Nationale a României nr.

3/1997, privind operatiunile valutare, investitiile directe ale rezidentilor în strainatate

necesita aprobarea B.N.R. Având în vedere insa caracterul anonim al investitiilor, precum

si faptul ca, în anumite paradisuri fiscale, capitalul minim de înfiintare nu este cerut, se

poate concluziona ca nu în toate cazurile este necesar acordul B.N.R.

In afara de acest document legal citat nu exista un alt text de lege care sa aiba incidenta

asupra acestui tip de structurare a unei afaceri prin crearea unui offshore. Pentru

înfiintarea si mentinerea unui offshore este necesara plata unor costuri de început de

minim 2.000 USD, reprezentând plata consultantilor legali pentru redactarea actelor de

înfiintare, autentificari notariale, costuri privind înregistrarea firmei si deschiderea unui

cont.

Alte costuri sunt legate si de deplasarea avion - hotel, precum si cele de reînnoire a

autorizatiei de tinere a evidentei contabile.

In functie de tipul de afacere, de structura aleasa si de paradisul fiscal localizat,

aceste costuri pot fi evitate prin implementarea semnaturilor electronice la banca sau prin

dirijarea întregii afaceri cu ajutorul internet-ului.

13 Ibidem, p. 77

20

3. Formele juridce de infiintare a societăţilor offshore - LLC si IBC

Cel mai des întâlnite forme juridice de infiintare a unui off-shore sunt urmatoarele:

- Limited Lability Company - LLC;

- International Business Corporation - IBC.

Componenta unei LLC se poate determina în functie de elementele cuprinse in actul

de organizare (statutul), care este un document public, precum si in datele continute în

contractul de înfiintare, care este un document nesupus formelor de publicitate.

Prin contractul de infiintare sunt numiti membrii care compun un LLC, care pot fi

persoane fizice dar si persoane juridice, se stabileste cota de participare la formarea

capitalului si se defineste structura organizatorica a societatii.

Un LLC poate emite certificate de participare, care sunt similare actiunilor, prin care se

evidentiaza cota detinuta de fiecare actionar. Prin intermediul unui LLC se poate asigura

protectia membrilor sai împotriva plângerilor si actiunilor de urmarire de orice fel al

creditorilor.

Un LLC poate avea o durata nelimitata, iar cota de participare a membrilor sai

componenti poate fi transferata fara nici un fel de restrictii catre terti.

IBC (International Business Company)- este forma “la modă”14 de identitate juridica,

care functioneaza în jurisdictiile paradisurilor fiscale. Un IBC este unul dintre elementele

componente ale unei strategii de afaceri in zonele care nu impun nici un fel de obligatii

fiscale. Acest tip de societate oferă flexibilitate şi operativitate la momentul întocmirii

actelor de înfiinţare şi în vederea înmatriculării, poate fi înfiinţată cu un unic asociat,

poate emite acţiuni la purtător şi presupune condiţii minimale în stabilirea unui sediu,

care poate fi şi o căsuţă poştală.

Din punct de vedere al localizării lor, societăţile offshore pot fi nerezidente sau

exceptate.

Societatea offshore nerezidentă este utilizată, de regulă, în zona de incidenţă a

common-law-ului. În cazul înfiinţării acestui tip de societate nu există obligaţia de a avea

un sediu în statul de încorporare, nu este obligatorie depunerea bilanţului contabil, faţă de

autorităţile locale existând obligaţia plăţii unei taxe anuale. Inconvenientul major îl

reprezintă “lipsa de protecţie a companiei, care deşi este înregistrată într-o zonă cu

14 Ibidem, p. 10

21

fiscalitate redusă , aceasta va fi supusă legislaţiei fiscale din statul în care este înregistrat

sediul principal.”15

Societăţile offshore exceptate sunt societăţile comerciale care, în jurisdicţii cu un

regim fiscal normal, beneficiază de o serie de facilităţi (confidenţialitate, tratament fiscal

preferenţial, dreptul de a rezolva conflictele în instanţele locale).16

Alte entităţi comerciale cunoscute în practica offshore sunt trustul, sole trader

(comerciantul persoană fizică), societatea de asigurări captive, holdingurile, anstaltul

(cunoscută în Liechtenstein, similară în legislaţia noastră cu grupul de interes economic)

şi stiftungul (instituţie non-profit).

Trebuie precizat ca operatiunile fiscale, prin utilizarea in schema unei afaceri a unei

societati off-shore, nu trebuie confundata cu evaziunea fiscala sau cu spalarea de bani. In

acest context se impune o delimitare clara între spalarea banilor, operatiune pentru

deghizarea originii fondurilor si activelor financiare si crearea aparentei unei surse legale

si protectia identitatii fondurilor legale ("Protection of Identity of Legitimate Funds -

PILF"), activitate care poate fi definita drept plasarea legala si corecta a unor fonduri si

active financiare in mainile unor institutii financiare sau ale unui administrator dintr-un

centru financiar international (International Offshore Finnancial Center - IOFC), în

scopul obtinerii de beneficii si al protejarii fondurilor în fata hotilor, clientilor, membrilor

familiei si chiar fiscalitatii împovaratoare care cauta un acces foarte convenabil la aceste

fonduri.

Paradisuri fiscale sunt în Europa, America, Oceanul Pacific, zona Caraibelor,

Africa, Oceanul Indian, existand in lume aproximativ 70 de astfel de paradisuri fiscale.

3.4. Principalele paradisuri fiscale la nivel international

Jurisdictie Impozitare

Protectia

anonimatului

proprietarilor

Existenta actiunilor

la purtator

Existenta tratatelor

de evitare a dublei

impuneri

Anguilla 0 DA DA NU

Antigua 0 DA DA NU

15 Ibidem, p. 9 16 Ibidem, p. 9

22

Bahamas 0 DA DA NU

Belize 0 DA DA NU

Bermude 0 NU NU NU

BVI 0 DA DA NU

Insulele Cayman 0 DA DA NU

Insulele Cook 0 DA DA NU

Cipru 4,25% NU NU DA

Gibraltar 0 DA DA NU

Hong-Kong 0 pentru straini DA NU NU

Irlanda 0 NU NU NU

Insula Man 0 DA NU NU

Jersey 0 NU NU NU

Liberia 0 DA DA NU

Liechenstein 0 DA DA DA

Luxembourg 0 DA DA DA

Maderra 0 DA DA DA

Insulele Marshall 0 DA DA DA

Mauritius 0 DA DA NU

Antilele Olandeze 4,8 % DA DA DA

Nevis 0 DA DA DA

Panama 0 DA DA NU

Seychelles 0 DA DA NU

Singapore variaza NU NU NU

Elvetia 0 pentru straini DA DA DA

Turks si Caicos 0 DA DA DA

Vanuatu 0 DA DA NU

23

3.5. Avantajele constituirii unei societăţi comerciale offshore

Constituirea unei societăţi comerciale offshore se explică prin avantajele oferite:

- fiscalitate minimă sau chiar egală cu zero;

- formalităţi contabile minime. De cele mai multe ori nu există obligaţia depunerii

bilanţului contabil anual sau a unor declaraţii fiscale;

- asigurarea confidenţialităţii asociaţilor unei astfel de societăţi comerciale;

- operativitate la înmatricularea unei societăţi offshore;

- taxe minime la întocmirea actelor constitutive şi la înmatricularea unei societăţi

offshore;

- capital social minim cerut pentru înfiinţarea unei societăţi offshore;

- absenţa controalelor fiscale;

- absenţa restricţiilor valutare.

MAXIME PRIVIND IMPUNEREA17

Autor al „Teoriei sentimentelor morale” şi al „Avuţiei Naţiunilor”, Adam Smith a

absolutizat principiul „laissez-fair-ului”. În concepţia lui, statul nu trebui să intervină.

Altfel spus, fără reglementări, fără subvenţii, restricţii ori privilegii18.

După Adam Smith, maximele impunerii sunt următoarele:

I. MAXIMA JUSTIŢIEI – „cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie la

cheltuielile gvernamentale atâta cât le permit facultăţile proprii, adică în

proporţia venitului pe care îl realizează sub protecţia statului.”

II. MAXIMA CERTITUDINII – „impozitul fiecărui cetăţean trebuie să fie

prestabilit şi nu arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plăţii trebuie să fie

cert pentru contribuabil, ca şi pentru orice altă persoană”.

III. MAXIMA COMODITĂŢII – „toate contribuţiile trebuie să fie pretinse la

termenele şi urmând procedeul care este mai convenabil contribuabilului.”

17 Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, op.cit., p. 30. 18 A se vedea Ion Pohoaţă, Doctrine economice universale, Ed. Fundaţiei Economice „Gh. Zane”, Iaşi, 1996, p. 88.

24

IV. MAXIMA ECONOMIEI – „toate contribuţiile trebuie să fie stabilite de o

manieră care să scoată din buzunarul cetăţeanului cât mai puţin posibil faţă

de ceea ce urmează să intre în trezoreria statului.”

CATEGORII DE OBLIGAŢII FISCALE ÎN ROMÂNIA

Obligaţiile fiscale în România pot fi clasificate în raport de anumite criterii. Astfel:

I. În funcţie de activităţile desfăşurate de către contribuabili, aceştia au obligaţia de

a achita:

- impozitul pe profit;

- accizele sau taxele speciae de consumaţie la produsele din import şi la petrolul din

producţia proprie şi de gaze naturale;

- impozitul pe dividende;

- taxa pe valoarea adăugată;;

- impozitul pe venitul reprezentanţelor firmelor străine în România;

- contribuţia la fondul special de sănătate;

- contribuţia la fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor

publice;

- taxele vamale.

II. În funcţie de salariile plătite contribuabililor:

- impozitul suplimentar pe fondul de salari;

- contribuţia pentru asigurări sociale;

- contribuţia la fondul pentru ajutorul de şomaj;

- contribuţia la fondul specil pentru sănătate;

- contribuţia la fondul de risc şi accident;

- impozitul pe salarii;

- impozitul pe indemnizaţii în cadrul asigurărilor sociale;

- contribuţia pentru pensia suplimentară;

- contribuţia la fondul pentru ajutorul de şomaj.

III. În funcţie de valorile patrimoniale ale contribuabililor:

- impozitul pe clădiri;

25

- impozitul pe venitul agricol;

- impozitul pe terenurile neagricole;

- taxe asupra mijloacelor de transport;

- taxe de metrologie;

- taxe pentru folosirea terenurilor propietate de stat utilizate în alte scopuri decât

pentru agricultură sau silvicultură;

- taxa de întabulare pentru vânzările de active.

IV. Taxele locale:

- taxa pentru eliberarea avizelor şi autorizaţiilor de construcţii;

- taxa pentru reclamă, publicitate, afişaj ş.a.

V. Taxe datorate statului pentru diverse servicii prestate:

- taxe de timbru, judiciare şi extrajudiciare;

- taxe consulare ş.a.

Obligaţia fiscală este stabilită de către statul român în mod unilateral, în sarcina

contribuabililor – persoane fizice şi persoane juridice – în sensul de a plăti o sumă de

bani, la un anumit termen, aceasta alimentând bugetul de stat.

Izvorul obligaţiei fiscale este legea.

Obligaţia fiscală îmbracă forma scrisă, respectiv titlul de creanţă fiscală. Acesta

este un act juridic unilateral, declarativ de drepturi. Întocmirea ori confirmarea acestuia se

face de către organele financiare ale statului cu atribuţii în acest sens.

Obligaţie de a face, obligaţia fiscală se stinge prin modalităţile generale,

reglementate în dreptul civil (plata, executarea silită şi prescripţia), şi prin modalităţi

specifice (compensarea, scăderea sau anularea obligaţiei cu caracter fiscal).

Plata poate îmbrăca următoarele forme:

- plata directă (prin decontare bancară, în numerar, prin mandat poştal);

- reţinerea la sursă sau stopajul la sursă (prin calcularea, reţinerea şi vărsarea

veniturilor bugetare de o altă persoană decât contribuabilul. De exemplu:

impozitele pe salarii şi impozitele pe dividende);

- aplicare şi anulare de timbre (fiscale şi/sau judiciare) mobile. Dovada plăţii se

va face prin marca timbrului aplicată şi anulată pe baza actului eliberat.

26

Termenul de prescripţie în materie fiscală este de 5 ani de zile şi începe să curgă

începând cu 1 ianuarie a anului următor aceluia în care a luat naştere acest drept.

Anularea obligaţiei fiscale se realizează în baza actelor organelor financiare

competente. E.g. art. 178 din Codul de procedură fiscală prevede că în cazul în care

cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari

decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate

proba anularea respectivelor debite. De asemenea, creanţele aflate în sold la 31 decembrie

a anului, mai mici de 10 lei, se anulează. Alte exemple vizează:

- art. 1 din OUG nr. 13/1999 pentru acordarea unor înlesniri la plata obligaţiilor

bugetare a unor agenţi economici din minerit. Conform acestui text de lege, companiile şi

societăţile naţionale din domeniul minier beneficiază de anularea obligaţiilor restante la

bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi a majorărilor de

întârziere aferente, proporţional cu ponderea personalului efectiv disponibilizat din

subunităţile aparţinătoare la care încetează procesul de producţie în vederea închiderii

unor mine.

Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere se realizează în cazul contribuabilului

persoană fizică dacă a decedat fără a lăsa avere, este insolvabil sau a dispărut, iar în cazul

persoanei juridice dacă a fost supus procedurii de insolvenţă comercială şi aceasta a fost

închisă prin falimentul contribuabilului; dacă îşi încetează existenţa în altă modalitate şi

rămân neachitate obligaţii bugetare. Sumele de bani datorate sunt scoase din evidenţa

curentă şi sunt trecute într-o evidenţă separată până la împlinirea termenului de

prescripţie. Ulterior trecerii în evidenţa separată, organele financiare au obligaţia ca cel

puţin o dată pe an să reia investigaţiile pentru a constata dacă există sau nu posibilităţi de

a se încasa sumele datorate, scăderea definitivă din evidenţa separată operând la

împlinirea termenului de prescripţie.

Compensarea, ca modalitate de stingere a obligaţiei fiscale apare atunci când un

contribuabil a plătit bugetului de stat o sumă nedatorată ori a plătit mai mult decât datora.

Sumele plătite astfel se vor compensa cu alte obligaţii fiscale ale aceluiaşi contribuabil,

fie ele restante ori viitoare. Plata nedatorată poate apărea când nu există titlul de creanţă

bugetară ori când titlul de creanţă bugetară a fost emis urmare a aplicării eronate a

prevederilor legale.

27

Titlul de creanţă fiscală are caracter executoriu, fără a fi necesară învestirea sa cu

formulă executorie.

Exigibilitatea creanţei fiscale este pendente de termenul prevăzut prin actul

normativ ce o reglementează.

Neexecutarea în termen a obligaţiilor fiscale atrage obligarea contribuabilului la

plata majorărilor de întârziere, reglementate de Codul de procedură fiscală. Cuantumul

majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere cu precizarea că nu

sunt datorate astfel de majorări pentru sumele datorate cu tilu de amenzi.

EXECUTAREA SILITĂ A CREANŢELOR FISCALE

Executarea silită a creanţelor fiscale este reglementată de Codul de procedură

fiscală.

I. Condiţiile declanşării executării silite

1. Existenţa unui titlu de creanţă transformat în titlu executoriu. Este titlu executoriu

titlul de creanţă emis cu respectarea condiţiilor legale, de către organul fiscal competent

sau aprobat de către acesta, după caz.

2. Creanţa fiscală trebuie să fie exigibilă. Scadenţa are loc la expirarea termenului

de plată.

3. Dreptul statuluide a începe executarea silită să nu se fi prescris.

II. Subiectele executării silite

1. Creditorul – statul, prin organele financiare.

2. Debitorul – contribuabilul, persoană fizică şi/sau juridică.

Excutarea fiscală se realizează prin executorii fiscali. Sunt organe de executare

fiscală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; organe de specialitate ale Direcţiilor

generale ale Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Judeţene şi a municipiului

Bucureşti, precum şi unităţile subordonate acestora; Autoritatea Naţională a Vămilor,

precum şi organele administraţiei publice locale (pentru creanţele bugetelor locale).

28

III. Competenţa teritorială revine organelor financiare în a căror rază teritorială se

găsesc bunurile supuse urmăririi.

IV. Obiectul executării silite îl reprezintă toate elementele active ale patrimoniului

debitorului, respectiv bani şi bunuri.

V. Nu pot fi urmărite silit: ajutoarele sociale, compensaţii acordate salariaţilor în

situaţii de desfacere a contractului de muncă; diurnele; bursele de studii s.a.

VI. Formele şi procedura executării silite

Etapa premergătoare – constă în primirea de către contribuabil, de la organul

fiscal, a înştiinţării de plată. Neplata în termen de 15 zile de la comunicarea înştiinţării de

plată conduce la declanşarea executării silite de către organul de executare.

Declanşarea procedurii de executare silită este condiţionată de emiterea somaţiei

de plată. Contribuabilul-debitor este încunoştiinţat astfel că are obligaţia de a efectua

plata sumelor datorate sau de a face dovada stingerii obligaţiei fiscale imputate.

Întotdeuna somaţia este conexată cu o copie certificată de pe titlul executoriu.

Este obligatorie comunicarea somaţiei printr-o modalitate care să certifice

confirmarea primirii sale, aşadar prin poştă (prin scrisoare recomandată cu confirmarea

de primire), prin executorii bugetari (conform dispoziţiilor procedurale civile, conform

regulilor de comunicare a citaţiilor şi a altor acte de procedură), prin prezentarea

personală a celui care este somat şi primirea somaţiei prin semnătură; prin alte modalităţi

de înştiinţare care asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii sale (fax, mail

etc.).

Modalităţi de executare silită

Codul de procedură fiscală reglementează trei modalităţi de executare silită: prin

poprire, executarea silită a bunurilor mobile şi executarea silită a bunurilor imobile.

Executarea silită prin poprire

Poprirea este acea formă de executare silită prin care creditorul urmăreşte sumele

pe care o terţă persoană le datorează debitorului urmărit. Aceste sume sunt

29

indisponibilizate în mâinele terţului, acesta având obligaţia de a plăti direct creditorului

urmăritor ceea ce datorează debitorului urmărit.

Subiecţii popririi:

- creditorul urmăritor - statul;

- debitoru poprit - contribuabilul;

- terţul poprit –debitor al contribuabilului.

Etapele popririi:

- înfiinţarea popririi de către organul fiscal, după expirarea termenului la care trebuia

realizată plata corespunzătoare obligaţiei fiscale. Nefiind supusă procedurii de validare,

poprirea devine executorie din momentul în care terţului poprit i-a fost comunicată adresa

de înfiinţare a popririi.

- în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit are

obligaţia de a înştiinţa organul de executare dacă datorează sau nu vreo sumă de bani

debitorului;

- deîndată ce a fost înfiinţată poprirea, terţul poprit are obligaţia de a reţine sumele

respective şi de a le vira în contul organului fiscal urmăritor.

Împotriva tilului executor se poate introduce contestaţie la poprire. Pot fi motive ale

unei contestatii la poprire, fara a fi trecute limitativ: lipsa titlului executor, înfiinţarea

popririi peste cota urmăribilă, dar şi orice alte neregularităţi referitoare la drepturile şi

obligaţiile părţilor privind înfiinţarea popririi.

Executarea silită mobiliară presupune că, după somaţia de plată – menţionată şi

mai sus – organele fiscale identifică bunurile mobile asupra cărora se va aplica sechestrul,

iar ulterior se va trece la aplicarea sechestrului, în acest sens fiind întocmit un proces-

verbal de sechestru. Totodată, aceste bunuri mobile sunt evaluate. Prin aplicarea

sechestrului bunurile mobile sunt indisponibilizate până când vor fi valorificate.

Valorificarea acestora se va face prin vânzarea lor la licitaţie publică.

Se acordă totuşi debitorului un termen de 15 zile de la data întocmirii procesului-

verbal de aplicare a sechestrului pentru efectuarea plăţii.

Valorificarea bunurilor se poate realiza prin:

- înţelegerea părţilor;

- vânzare în regim de consignaţie;

30

- vânzare directă;

- vânzare la licitaţie;

- alte modalităţi permise de lege (prin case de licitaţii s.a.).

Executarea silită imobiliară debutează tot printr-o somaţie de plată, urmează

identificarea bunurilor supuse urmăririi, aplicarea sechestrului şi evaluarea bunurilor

supuse urmăririi. Se apelează la această modalitate de executare silită atunci când

creanţele fiscale au un volum important, nefiind posibilă recuperarea acestora prin

poprire ori prin urmărirea bunurilor mobile.

Valorificarea bunurilor supuse urmăriri se face prin vânzare la licitaţie, vânzare

directă şi alte modalităţi prevăzute de lege. Procesul-verbal de adjudecare întocmit ca

urmare a vânzarii imobilului la licitaţie publică reprezintă titlul de proprietate a

imobilului, fiind necesar şi suficient pentru realizarea formalităţilor de publicitate

imobiliară.

Sumele recuperate prin oricare din modalităţile de executare silită se fac venit la

bugetul de stat.

Contestaţia la executare se poate îndrepta împotriva titlului executoriu, precum şi

a oricăror măsuri de executare silită luate de către organul de executare.

Termenul de introducere a contestaţiei la executare este de 15 zile, calculat, după

caz, de la momentul la care contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare ori de

executare, de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare sau de

eliberarea sau distribuirea sumelor contestate.

Până la soluţionarea contestaţiei la executare, instanţa competentă va putea dispune,

la cererea motivată a debitorului contestator, şi în urma achitării unei cauţiuni,

suspendarea executării silite.

În urma soluţionării contestaţiei, instanţa poate decide admiterea contestaţiei şi, pe

cale de consecinţă, desfiinţarea actelor de executare nelegale, ori respingerea contestaţiei,

situaţie în care organul fiscal va continua procedura de executare.

Exemplu Contestatie la Poprire

DOMNULE PRESEDINTE,

31

Subsemnata, ______________, domiciliată în _____________________, în termen legal, formulez

CONTESTATIE LA POPRIREA

înfiinţată la cererea creditorului __________________, domiciliat în ______________________, de către Biroul Executorului Judecătoresc

_________________, având sediul în ___________________, la data de

____________, în dosarul de executare silită nr. __________. Vă solicit: 1. admiterea contestaţiei la poprire şi anularea actului de poprire; 2. suspendarea executării iniţiate astfel; 3. obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul

proces.

MOTIVELE CONTESTATIEI

ÎN FAPT, la data de 1 iunie 2006, mi-a fost comunicat actul de înfiinţare a popririi privind suma de 486 RON, în raport de care ____________ pretinde că ar avea calitatea de creditor. Terţ poprit este Casa Judeţeană de Pensii ______, căreia i-a fost pusă în vedere interdicţia de a-mi plăti sumele de bani sau bunurile mobile incorporale pe care aceasta din urmă mi le datorează, toate acestea fiind declarate poprite în măsura necesară realizării obligaţiei ce urmează a fi executată silit.

Pentru înfiinţarea popririi executorii este imperativă îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres de art. 452 din Codul de procedură civilă. Or, conform acestui text de lege “sunt supuse executării prin poprire sumele de bani (…) urmăribile

datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în

viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente”. Obiectul popririi se limitează, aşadar, la sumele de bani urmăribile; în speţă, obiectul popririi îl reprezintă sumele de bani pe care Casa Judeţeană de Pensii Iaşi mi le datorează cu titlu de

pensie. Menţionez că sunt beneficiara unei pensii în cuantum lunar de 127 RON,

venit cu ajutorul căruia reuşesc cu dificultate să îmi asigur mijloacele necesare traiului zilnic, precum şi să îmi procur medicamentele care îmi sunt indispensabile.

Art. 409 alin. 3 din Codul de procedură civilă instituie o dispoziţie specială menită să asigure şi să garanteze, totodată, un anumit grad de protecţie socială. Astfel, în cazul veniturilor din muncă sau în cazul oricăror altor sume care se plătesc periodic debitorului şi care sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, dacă acestea sunt mai mici decât cuantumul salariului

32

minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte

jumătate din acest cuantum. Conform art. 37 alin. 3 din Actul Adiţional la Contractul Colectiv de

Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005-2006 nr. 710/2006 din 3 aprilie 2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 7 din 2 mai 2006, partea a-V-a, cuantumul salariului minim brut pe economie este de 370 RON. Potrivit O.U.G. nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cota unică de impozitare a veniturilor este de 16%. Un simplu calcul indică faptul că salariul minim net pe economie este în cuantum de 310 RON. Aşadar, executarea silită în forma popririi vizează, conform legii de procedură civilă, partea din pensie care ar depăşi 155 RON.

Cuantumul integral al pensiei a cărei beneficiară sunt este de 127 RON. În consecinţă, poprirea înfiinţată asupra pensiei datorate de Casa Judeţeană

de Pensii _________are un obiect neurmăribil. Pentru toate aceste considerente, având în vedere că obiectul popririi

executorii înfiinţate asupra pensiei datorate de Casa Judeţeană de Pensii ________ este insesizabil, nefiind îndeplinite condiţiile legale cumulative pentru înfiinţarea executării silite, solicit admiterea contestaţiei la poprire şi anularea actului de înfiinţare a popririi.

IN DREPT: art. 401, art. 409 alin. 3 din Codul de procedură civilă, art. 37

alin. 3 din Actul Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005-2006 nr. 710/2006 din 3 aprilie 2004, Legea nr. 163/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2004 pentru modificarea legii privind Codul fiscal.

PROBE: înscrisuri, martori. Depunem duplicat, în vederea comunicării. Anexăm dovada plăţii taxei judiciare de timbru, precum şi timbrul judiciar,

aferente. _______________

_________________

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI IASI

33

FISCALITATEA ÎN ROMÂNIA

IMPOZITELE

I. Definiţie

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie, cu titlu nerambursabil,

datorată, conform legii bugetului de stat, de către persoanele fizice şi persoanele juridice,

pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă19.

II. Trăsături caracteristice ale impozitelor:

- reprezintă o contribuţie bănească;

- sunt o contribuţie obligatorie – toate persoanele fizice şi juridice trebuie să

participe la formarea fondurilor generale ale societăţii;

- reprezintă prelevări cu titlu nerambursabil;

- sunt datorate conform legii, conform principiului nullum impositum sine lege;

- reprezintă o modalitate de implicare activă a cetăţenilor la constituirea

fondurilor generale ale societăţii;

- au un obiect limitat la veniturile realizate şi bunurile deţinute. Dacă o persoană

fizică ori juridică nu realizează venituri ori nu deţine bunuri nu are obligaţia

achitării impozitului.

În schimbul perceperii de impozite şi taxe, statul are obligaţia de a crea şi de a

asigura un cadru favorabil desfăşurării activităţilor economice, sociale şi politice în

societate.

CONTRIBUŢIILE

I. Definiţie

Contribuţiile reprezintă sumele de bani încasate de către diverse întreprinderi ori

instituţii publice ori private, de la persoanele fizice sau juridice, pentru avantaje reale sau

potenţiale de care acestea beneficiază. Reprezintă o formă de participare la acoperirea

unor cheltuieli ale statului. Aceste sume de bani alimentează fonduri speciale

extrabugetare.

19 Dan Drosu Şaguna si Dan Şova, op.cit., p. 85.

34

TAXELE PARAFISCALE

I. Definiţie

Taxele parafiscale sunt taxe speciale instituite de către colectvităţile locale, pentru

serviciile speciale organizate la nivel local. În România sunt reglementate prin Legea nr.

273/2006 privind finanţele publice locale şi poartă denumirea de taxe speciale pentru

funcţionarea unor servicii publice locale.

CLASIFICAREA IMPOZITELOR

I. După forma în care se percep: impozite în natură şi impozite în bani;

II. După obiectul impunerii: impozite pe avere, impozite pe venit şi impozite

pe cheltuieli;

III. Impozite directe şi impozite indirecte.

III. 1. Impozitele directe reprezintă perceperea normală, cu caracter periodic, de sume

de bani direct de la persoane fizice şi juridice pe baza venitului constatat ori asupra

valorii bunurilor ce le aparţin. Acestea sunt pendente de existenţa venitului ori a averii.

Impozitul pe venit (income tax) a fost adoptat prima oară în Anglia, în secolul al

XVIII-lea. Ulterior a fost introdus în S.U.A., Japonia, Germania etc. Acesa are ca obiect

veniturile muncitorilor, funcţionarilor, fermierilor, micilor întreprinzători, meşteşugarilor,

liber profesioniştilor, închirieri, arendări etc. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se

stabileşte pe baza declaraţiei de impunere ori a elementelor de care dispun organele

financiare.

Impozitele pe avere sunt legate de dreptul de proprietate asupra anumitor bunuri

mobile ori imobile. Sunt cunoscute astfel: impozitele propiu-zise asupra averii,

impozitele asupra circulaţiei averii (vizează translarea dreptului de proprietate asupra

anumitor bunuri de la o persoană la alta), impozitele asupra sporului de avere (circulaţiei

averii).

Impozitele directe sunt reale ori personale.

Impozitele reale nu ţin cont de situaţia personală a subiectului impozitului, având

ca obiect bunurile, elemente ale averii contribuabilului. De exemplu:

-impozitul pe clădiri,

- impozitul pe teren,

35

- impozitul pe activităţi industriale,

- impozitul pe activităţi comerciale şi profesii libere,

- impozitul pe avere.

Impozitele personale (subiective) au în vedere persoana (subiectul) impozitului.

De exemplu:

- impozitul pe succesiuni;

- impozitul pe donaţii;

- impozitul pe suflet (capitaţie);

- impozitul pe obiecte de consum.

Impozitele directe conduc la scăderea nivelului de trai al populaţiei, prin scăderea

veniturilor nominale.

III.2. Impozitele indirecte, prin comparaţie, nu se aşază direct asupra contribuabililor, ci

asupra vânzării de bunuri ori prestării de anumite servicii. Acestea vizează nu existenţa,

ci utilitatea veniturilor sau a averii contribuabilului. În categoria impozitelor indirecte

intră: taxele de consumaţie (accizele), monopolurile fiscale şi taxele vamale.

Sunt taxe de consumaţie (accize): pe obiecte de lux, pe cifra de afaceri, pe alte

bunuri.

Monopolurile fiscale se instituie asupra: producţiei, vânzării, producţiei şi vâzării,

importului.

Taxele vamale sunt: de import şi de tranzit.

Impozitele indirecte sunt, de regulă, impozite pe consum. Îi vizează pe toţi aceia

care consumă bunuri din categoria celor impuse, fără a ţine cont de veniturile, averea ori

situaţia lor personală.

Impozitele indirecte conduc la scăderea nivelului de trai al populaţiei prin

diminuarea puterii de cumpărare a contribuabililor.

IV. După scop: impozite financiare şi impozite de ordine.

V. După frecvenţă: impozite permanente şi impozite incidentale (ocazionale)

– de exemplu: impozitul pe avere.

VI. După imstiuţia care le administrează: impozite federale/ale statului şi

impozite locale.

36

TAXELE

I. Definiţie

Taxele reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile

prestate către acestea de către instituţii ori de către autorităţi publice. Fac parte din

această categorie: taxele judiciare de timbru; taxele de înregistrare; taxele de arbitrare;

taxele de metrologie, taxele consulare; axele de spitalizare etc.

Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează prin:

- este o plată neechivalentă (deoarece poate fi mai mică sau mai mare comparativ

cu serviciile prestate) pentru servicii ori pentru lucrări efectuate de către organe

ori de către instituţii ori autorităţi publice;

- sunt plătite doar de către beneficiarul serviciilor;

- acoperă cheltuielile necesare pentru plata serviciilor solicitate, în timp ce

impozitele contribuie la acoperirea cheltuielilor generale ale societăţii.

II. Principiile taxelor:

- principiul unicităţii taxării;

- principiul răspunderii funcţionarului pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată,

iar nu al răspunderii debitorului;

- principiul nulităţii actelor nelegal taxate;

- principiul plăţii anticipate a taxelor.

FUNCŢIILE IMPOZITELOR ŞI TAXELOR

I. Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii în

sensul finanţări de obiective şi acţiuni cu caracter genral, finanţării instituţiilor

publice, constituirii rezervelor de stat, alte acţiuni şi obiective cu caracter

geneal economic, dezvoltarea bazei materiale a unităţilor şi organelor de stat

etc.

II. Redistribuirea unor venituri primare ori derivate constă în repartizarea

resurselor în folosul altor persoane decât contribuabilii de la care sunt

percepute resursele financiare.

37

IMPOZITUL PE PROFIT

I. Definitie Impozitul pe profit reprezintă avantajul bănesc ce derivă din

desfăşurarea unei activităţi economice. Reprezintă diferenţa dintre ceea ce se încasează şi

ceea ce se plăteşte sau altfel spus, între preţul de vânzare şi preţul produsului realizat ori

al serviciului prestat. Este reglementat în Titlul al-II-lea din Codul fiscal.

II. Există două forme ale profitului:

- profit brut şi

- profit net.

III. Impozitul pe profit are ca obiect profitul net. Acesta este profitul

contribuabilului după ce au fost luate în considerare toate facturile şi cheltuielile acestuia.

Profitul net există după ce au fost deduse din profitul brut toate cheltuielile.

IV. Sunt obligaţi la plata impozitului pe profit persoanele fizice şi juridice

prevăzute în art. 13 din Codul fiscal:

a) persoanele juridice romane;

b) persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu

permanent in Romania;

c) persoanele juridice straine si persoanele fizice nerezidente care desfasoara

activitate in Romania intr-o asociere fara personalitate juridica;

d) persoanele juridice straine care realizeaza venituri din/sau in legatura cu

proprietati imobiliare situate in Romania sau din vanzarea/cesionarea titlurilor de

participare detinute la o persoana juridica romana;

e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice romane, pentru veniturile

realizate atat in Romania cat si in strainatate din asocieri fara personalitate

juridica; in acest caz, impozitul datorat de persoana fizica se calculeaza, se retine

si se varsa de catre persoana juridica romana.

V. Sunt scutite de la plata impozitului pe proft, conform art. 15 din Codul fiscal:

a) trezoreria statului;

b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi

disponibilitãţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice,

38

cu modificãrile ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu

modificãrile şi completãrile ulterioare, dacã legea nu prevede altfel;

c) persoanele juridice romane care platesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor,

in conformitate cu prevederile cuprinse in titlul IV;

d) fundatiile romane constituite ca urmare a unui legat;

e) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi

produselor necesare activitãţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte

venituri obţinute din activitãţi economice, venituri din despãgubiri în formã bãneascã,

obţinute ca urmare a mãsurilor reparatorii prevãzute de legile privind reconstituirea

dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective sã fie utilizate, în anul curent

şi/sau în anii urmãtori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unitãţilor de cult, pentru lucrãri

de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lãcaşurilor de cult şi a clãdirilor

ecleziastice, pentru învãţãmânt, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat,

de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activitãţi

nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi

regimul general al cultelor.

g) institutiile de invatamant particular acreditate, precum si cele autorizate, pentru

veniturile utilizate, in anul curent sau in anii urmatori, potrivit Legii invatamantului nr.

84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si Ordonantei de urgenta a

Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru imbunatatirea finantarii

invatamantului superior, cu modificarile ulterioare;

h) asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociatiile de locatari

recunoscute ca asociatii de proprietari, potrivit Legii locuintei nr. 114/1996, republicata,

cu modificarile si completarile ulterioare, pentru veniturile obtinute din activitati

economice si care sunt sau urmeaza a fi utilizate pentru imbunatatirea utilitatilor si a

eficientei cladirii, pentru intretinerea si repararea proprietatii comune;

i) Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit potrivit legii;

j) Fondul de compensare a investitorilor, infiintat potrivit legii.

k) Banca Nationala a Romaniei.

l) Fondul de garantare a pensiilor private, infiintat potrivit legii.

39

Organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale sunt scutite

de la plata impozitului pe profit si pentru veniturile din activitati economice realizate

pana la nivelul echivalentului in lei a 15.000 euro, intr-un an fiscal, dar nu mai mult de

10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit. Aceste organizatii

datoreaza impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor,

altele decat cele prevăzute expresprin lege.

Cota de impozitare, prevăzută de art. 17 din Codul fiscal, este de 16%.

Calculul impozitului pe profit:

Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa

si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad

veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile.

Se acordă facilităţi fiscale în situaţia desfăşurării de activităţi de cercetare-

dezvoltare, scutiri în situaţia profitului reinvestit (în producţia şi/sau achiziţia de

echipamente tehnologice).

Cheltuielile deductibile cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri

impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare. Acestea au

caracterul cheltuielilor necesare din dreptul civil, respectiv cheltuieli efectuate pentru

conservarea lucrului şi care trebuie neapărat făcute.

Cheltuielile deductibile limitat sunt necesare realizării obiectului de activitate al

contribuabilului, limitate în condiţiile legii fiscale. Au caracterul cheltuielilor utile din

dreptul civil, fiind acele cheltuieli care sporesc valoarea fondului.

Cheltuielile nedeductibile, deşi realizate în mod legal, în vederea realizării

obiectului de activitate al contribuabilului, nu pot fi scăzute din veniturile

contribuabilului, considerându-se făcute în scop de lux ori de plăcere.

Plata impozitului pe profit se realizează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a

primei luni din următorul trimestru. Neplata la termen a impozitului pe profit atrage plata

de majorări de întârziere.

40

IMPOZITUL PE DIVIDENDE

Dividendul reprezintă cota-parte din beneficiile unei societăţi comerciale, cuvenite

unui asociat ori acţionar, proporţional cu numărul şi valoarea acţiunilor ori a părşilor

sociale, după caz, pe care le deţine.

Impozitul pe dividende se percepe prin reţinere la sursă.

Termenul de prescripţie pentru stabilirea impozitului pe dividende este de cinci ani

de la sfârşitul anului fiscal în care a fost distribuit dividendul.

Cota impozitului pe dividende este de 16% pentru persoanele fizice, respectiv 10%

pentru persoanele juridice.

Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitelor pe dividende aparţine persoanelor

juridice din momentul plăţii dividendelor către asocaiţi ori acţionari, după caz.

IMPOZITUL PE REPREZENTANŢE

Reprezentanţele sunt înfiinţate de către societăţile comerciale străine în România.

Pentru legala lor înfiinţare este nevoie de autorizaţia eliberată de către Ministerul

Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Acestea desfăşoară

activităţile prevăzute în utorizaţia sus menţionată.

Pentru activitatea pe care o desfăşoară în România, reprezentanţei societăţii

comerciale străine îi revone obligaţia de a plăti un impozit anual, fix, în cuantum de 4000

euro în echivalent lei, la cursul de schimb BNR al efectuării plăţii. Acest impozit se

plăteşte în două traşe egale, prima pânăa la 20 iunie, a doua până la 20 decembrie.

IMPOZITUL PE VENITUL MICROÎNTREPRINDERILOR

Microîntreprinderea este persoana juridică română care, până la dat de 31

decembrie a anului fiscal precedent a îndeplinit condiţiile: a realizat venituri (altele di

consultanţă şi management) în proporţie de peste 50% din veniturile totale, are de la unu

până la nouă salariaţi, a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000

41

euro, capitalul social este deţinut de persoane fizice şi juridice de drept privat, neputând fi

asociat statul, autorităţile locale ori instituţiile publice.

Microîntreprinderea poate fi impozitată în acesată manieră sau poate opta pentru

impozitul de profit. Altfel spus, impozitul pe venitul microîntreprinderilor este opţional.

Cota de impozitare pe venitul microîntreprinderilor este de 3% pentru anul 2009.

IMPOZITAREA PERSOANELOR FIZICE

Reglementat în Titlul al-III-lea al Codului fiscal, impozitul pe venitul persoanelor

fizice are ca şi contribuabili, conform art. 39 din Codul fiscal:

a) persoanele fizice rezidente;

b) persoanele fizice nerezidente care desfasoara o activitate independenta prin

intermediul unui sediu permanent in Romania;

c) persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitati dependente in Romania;

d) persoanele fizice nerezidente care obtin venituri prevazute la art. 89.

Fac obiectul impozitului pe venit următoarele categorii de venituri:

a) venituri din activitati independente;

b) venituri din salarii;

c) venituri din cedarea folosintei bunurilor;

d) venituri din investitii;

e) venituri din pensii;

f) venituri din activitati agricole;

g) venituri din premii si din jocuri de noroc;

h) venituri din transferul proprietatilor imobiliare;

i) venituri din alte surse.

Nu sunt impozabile o serie de venituri prevăzute expres de art. 42 din Codul fiscal.

Acestea sau au caracter de ajutoare sociale, de despăgubiri, de venituri ale sportivilor ori

aparţinând unor persoane nerezidente:

a) ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala, acordate din

bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele

locale si din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la alte

42

persoane, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca. Nu sunt

venituri impozabile indemnizatiile pentru: risc maternal, maternitate, cresterea copilului

si ingrijirea copilului bolnav, potrivit legii;

b) sumele incasate din asigurari de orice fel reprezentand despagubiri, sume asigurate,

precum si orice alte drepturi, cu exceptia castigurilor primite de la societatile de asigurari

ca urmare a contractului de asigurare incheiat intre parti, cu ocazia tragerilor de

amortizare. Nu sunt venituri impozabile despagubirile in bani sau in natura primite de

catre o persoana fizica ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv

despagubirile reprezentand daunele morale;

b¹) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauzã de utilitate publicã, conform

legii;

c) sumele primite drept despagubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamitatilor

naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;

d) pensiile pentru invalizii de razboi, orfanii, vaduvele/vaduvii de razboi, sumele fixe

pentru ingrijirea pensionarilor care au fost incadrati in gradul I de invaliditate, precum si

pensiile, altele decat pensiile platite din fonduri constituite prin contributii obligatorii la

un sistem de asigurari sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative si cele

finantate de la bugetul de stat;

e) contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu

gratuit persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in vigoare;

f) sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare sau mecenat;

g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor

imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat castigurile din transferul titlurilor

de valoare;

h) drepturile in bani si in natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus,

studentii si elevii unitatilor de invatamant din sectorul de aparare nationala, ordine

publica si siguranta nationala si persoanele civile, precum si cele ale gradatilor si

soldatilor concentrati sau mobilizati;

i) bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare

in cadru institutionalizat;

43

j) sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire ori donatie;

k) veniturile din agricultura si silvicultura, cu exceptia celor prevazute la art. 71;

l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice si ai posturilor consulare pentru

activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, in conditii de reciprocitate, in

virtutea regulilor generale ale dreptului international sau a prevederilor unor acorduri

speciale la care Romania este parte;

m) veniturile nete in valuta primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare

si institutelor culturale ale Romaniei amplasate in strainatate, in conformitate cu legislatia

in vigoare;

n) veniturile primite de oficialii organismelor si organizatiilor internationale din

activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, cu conditia ca pozitia acestora,

de oficial, sa fie confirmata de Ministerul Afacerilor Externe;

o) veniturile primite de cetateni straini pentru activitatea de consultanta desfasurata in

Romania, in conformitate cu acordurile de finantare nerambursabila incheiate de

Romania cu alte state, cu organisme internationale si organizatii neguvernamentale;

p) veniturile primite de cetateni straini pentru activitati desfasurate in Romania, in calitate

de corespondenti de presa, cu conditia reciprocitatii acordate cetatenilor romani pentru

venituri din astfel de activitati si cu conditia ca pozitia acestor persoane sa fie confirmata

de Ministerul Afacerilor Externe;

q) sumele reprezentand diferenta de dobanda subventionata pentru creditele primite in

conformitate cu legislatia in vigoare;

r) subventiile primite pentru achizitionarea de bunuri, daca subventiile sunt acordate in

conformitate cu legislatia in vigoare;

s) veniturile reprezentand avantaje in bani si/sau in natura primite de persoanele cu

handicap, veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, accidentatii de razboi in

afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura

instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, cele deportate in strainatate ori constituite in

prizonieri, urmasii eroilor-martiri, ranitilor, luptatorilor pentru victoria Revolutiei din

decembrie 1989, precum si persoanele persecutate din motive etnice de regimurile

instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945;

44

t) premiile obtinute de sportivii medaliati la campionatele mondiale, europene si la

jocurile olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele si indemnizatiile sportive

acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti in legislatia in

materie, in vederea realizarii obiectivelor de inalta performanta: clasarea pe podiumul de

premiere la campionatele europene, campionatele mondiale si jocurile olimpice, precum

si calificarea si participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale si europene,

prima grupa valorica, precum si la jocurile olimpice, in cazul jocurilor sportive. Nu sunt

venituri impozabile primele si indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor,

tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti de legislatia in materie, in vederea pregatirii si

participarii la competitiile internationale oficiale ale loturilor reprezentative ale

Romaniei;

u) premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport si altele asemenea,

obtinute de elevi si studenti in cadrul competitiilor interne si internationale, inclusiv elevi

si studenti nerezidenti in cadrul competitiilor desfasurate in Romania;

v) prima de stat acordatã pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru

domeniul locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.

99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi

completãri prin Legea nr. 227/2007

x) alte venituri care nu sunt impozabile, asa cum sunt precizate la fiecare categorie de

venit.

Pentru toate categoriile de venituri impozabile se aplică cota de impozitare de 16%.

Perioada pentru care se aplică impozitul este anul fiscal (anul calendaristic).

În funcţie de modalitatea concretă de impozitare există două categorii de venituri:

- venituri supuse impozitului pe venit net anual impozabil şi

- venituri supuse unui impozit final.

Venituri supuse impozitului pe venitul net anual impozabil:

1. Venituri din activităţi independente se referă la: venituri comerciale,

venituri din profesii libere, venituri din drepturile de proprietate

intelectuală.

2. Venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

3. Venituri din activităţi agricole.

45

Venituri supuse unui impozit final:

1. Veniturile din salarii, salariul fiind venitul în bani şi/sau în natură obţinut de

către persoana fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă

sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de

denumirea veniturilor sau de forma sub care sunt acordate, inclusiv indemnizaţii pentru

incapacitate temporară de muncă.

Art. 55 din Codul fiscal stabileşte care venituri sunt asimilate salariilor şi, ca atare,

sunt impozabile, precum şi care venituri nu sunt asimilate salariului, nefiind supuse

impozitării.

Pentru contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din salarii la locul unde

se află cu funcţia de bază, art. 56 din Codul fiscal reglementează deducerea personală,

având ca obiect o anumită sumă de bani, acordată pentru fiecare lună a perioadei

impozabile. Astfel:

Deducerea personala se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut

de pana la 1.000 lei inclusiv, astfel:

- pentru contribuabilii care nu au persoane in intretinere – 250 lei;

- pentru contribuabilii care au o persoana in intretinere – 350 lei;

- pentru contribuabilii care au doua persoane in intretinere – 450 lei;

- pentru contribuabilii care au trei persoane in intretinere – 550 lei;

- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane in intretinere – 650 lei.

Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre 1.001

lei si 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fata de cele de mai sus si se

stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii de peste 3.000

lei nu se acorda deducerea personala.

Impozitul pe venitul din salarii se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii

devenituri.

Impozitul pe venitul lunar se calculează conform art. 57 din Codul fiscal:

a) la locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul

determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul

brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele:

46

- deducerea personala acordata pentru luna respectiva;

- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;

- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se

depaseasca echivalentul in lei a 400 euro.

b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei

de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare

loc de realizare a acestora.

Conform art. 58 Cod fiscal, platitorii de salarii si de venituri asimilate salariilor au

obligatia de a calcula si de a retine impozitul aferent veniturilor fiecarei luni la data

efectuarii platii acestor venituri, precum si de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25

inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc aceste venituri.

Informatiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind in

fisele fiscale.

2. Veniturile din investiţii

Veniturile din investitii constau în:

- veniturile din dividende. Obligaţia calculării şi reţinerii revine persoanelor

juridice începând cu momentul plăţii dividendelor;

- veniturile din dobânzi. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de

dobânzi, în momentul înregistrării lor în contul curent etc. Cota de impozitare este

de 16%;

- venituri provenind din transferul titlurilor de valoare. Obligaţia calculării şi

reţinerii revine dobânditorului. Cota de impozitare este de 1%;

- venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, în baza unui

contract, precum şi orice alte operaţiuni similare. Obligaţia calculării şi reţinerii

revine intermediarului. Cota de impozitare este de 1% pentru fiecare tranzacţie;

- venituri din lichidare/dizolvare fără lichidarea persoanei juridice. Obligaţia

calculării şi reţinerii revine persoanei juridice. Cota de impozitare este de 16%.

3. Veniturile din pensii

Venitul impozabil lunar din pensii se stabileste prin deducerea din venitul din

pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei si a contribuiilor obligatorii

calculate, retinute si suportate de persoana fizica.

47

Cota de impunere este de 16%.

Impozitul calculat se retine la data efectuarii platii pensiei si se vireaza la bugetul de

stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se face plata pensiei.

4. Veniturile din premii şi jocuri de noroc

Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decat cele considerate

ca venituri neimpozabile, precum si cele din promovarea produselor/serviciilor ca urmare

a practicilor comerciale, potrivit legii.

Veniturile din jocuri de noroc cuprind castigurile realizate ca urmare a participarii

la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot.

Veniturile sub formã de premii se impun, prin reţinerea la sursã, cu o cotã de 16%

aplicatã asupra venitului net realizat din fiecare premiu.

Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursã, cu o cotã de 20%

aplicatã asupra venitului net care nu depãşeşte cuantumul de 10.000 lei şi cu o cotã de

25% aplicatã asupra venitului net care depãşeşte cuantumul de 10.000 lei inclusiv.

Venitul net se calculeazã la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator

sau plãtitor Obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului revine platitorilor de

venituri.

Nu sunt impozabile veniturile obtinute din premii si din jocuri de noroc, in bani

si/sau in natura, sub valoarea sumei neimpozabile stabilita in suma de 600 lei, realizate de

contribuabil:

a) pentru fiecare premiu;

b) pentru castigurile din jocuri de noroc, de la acelasi organizator sau platitor într-o

singura zi.

Impozitul pe venit astfel calculat si retinut se vireaza la bugetul de stat pana la data

de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut.

4. Veniturile provenind din transferul proprietăţilor imobiliare

La transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia, prin acte

juridice intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora,

precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, contribuabilii datoreaza un

impozit pe venitul provenind din transferul proprietăţii.

48

Impozitul pentru venitul obţinut ca urmare a înstrăinării unei constructii de orice fel

cu terenurile aferente acesteia, precum si pentru terenurile de orice fel fara constructii,

dobandite intr-un termen de pana la 3 ani inclusiv, impozitul este de 3% pana la valoarea

de 200.000 lei inclusiv; peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce

depaseste 200.000 lei inclusiv.

Pentru aceleaşi imobile dobandite la o data mai mare de 3 ani:

impozitul este de 2% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv; iar pentru acelea de peste

200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv.

Impozitul pe venitul obţinut din tranferul proprietăţilor imobiliare nu se datoreaza in

urmatoarele cazuri:

a) la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si constructiilor de orice

fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legilor speciale;

b) la dobandirea dreptului de proprietate cu titlul de donatie intre rude si afini pana

la gradul al III-lea inclusiv, precum si intre soti.

Pentru transmisiunea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor acestuia cu

titlul de mostenire nu se datoreaza impozit daca succesiunea este dezbatuta si finalizata in

termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. In cazul nefinalizarii procedurii

succesorale in termenul prevazut mai sus, mostenitorii datoreaza un impozit de 1%

calculat la valoarea masei succesorale.

Impozitul se calculeaza la valoarea declarata de parti in actul prin care se transfera

dreptul de proprietate sau dezmembramintele sale. In cazul in care valoarea declarata este

inferioara valorii orientative stabilite prin expertiza intocmita de camera notarilor publici,

impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilite prin expertiza, cu exceptia tranzactiilor

incheiate intre rude ori afini pana la gradul al II-lea inclusiv, precum si intre soti, caz in

care impozitul se calculeaza la valoarea declarata de parti in actul prin care se transfera

dreptul de proprietate.

Impozitul se va calcula si se va incasa de notarul public inainte de autentificarea

actului sau, dupa caz, intocmirea incheierii de finalizare a succesiunii.

Impozitul calculat si incasat se vireaza pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare

celei in care a fost retinut.

49

In cazul in care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor

acestuia se realizeaza prin hotarare judecatoreasca sau prin alta procedura, impozitul se

calculeaza si se incaseaza de catre organul fiscal competent. Instantele judecatoresti care

pronunta hotarari judecatoresti definitive si irevocabile comunica organului fiscal

competent hotararea si documentatia aferenta in termen de 30 de zile de la data ramanerii

definitive si irevocabile a hotararii. Pentru alte proceduri decat cea notariala sau

judecatoreasca contribuabilul are obligatia de a declara venitul obtinut in maximum 10

zile de la data transferului, la organul fiscal competent, in vederea calcularii impozitului.

Pentru inscrierea drepturilor dobandite in baza actelor autentificate de notarii publici ori a

certificatelor de mostenitor sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti si a altor documente

in celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica indeplinirea

obligatiei de plata a impozitului si, in cazul in care nu se va face dovada achitarii acestui

impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la plata impozitului.

IMPOZITELE LOCALE

Impozitele şi taxele locale sunt reglementate prin titlulal-IX-lea din Codul fiscal.

Fac parte din această categorie: impozitul pe clădiri; impozitul pe teren; taxa asupra

mijloacelor de transport; taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor,

taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxa

hotelieră, taxe speciale şi alte taxe locale.

Impozitul pe clădiri are ca obiect valoarea clădirilor. Codul fiscal reglementează o

serie de scutiri impuse sau de natura clădirii (de exemplu monumente istorice ş.a. astfel

cum sunt prevăzute de art. 250 alin. 1 din Codul fiscal), sau de impuse de persoana fizică,

titulară a dreptului de proprietate asupra clădirii (de exemplu: debitorul este veteran de

război ş.a.). Scutirile sunt acordate sau prin lege (cum sunt cele deja menţionate), sau sunt

cu caracter adminsitrativ, Consiliul Local având îndrituirea de a acorda scutiri ori

reduceri de la plata impozitului pe clădiri.

Cota de impozitare pentru persoanele fizice este de 0,1%, aplicabilă valorii

impozabile a clădirii. În cazul în care persoanele fizice deţin mai multe clădiri cu titlu de

locuinţă, impozitul se majorează astfel:

50

a) cu 15% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru cea de-a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de-a treia cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de

domiciliu.

Persoanelor fizice care detin in proprietate cladiri dobandite prin succesiune legala

nu li se aplică cotele majorate sus-menţionate.

In cazul detinerii a doua sau mai multe cladiri in afara celei de la adresa de

domiciliu, impozitul majorat se determina in functie de ordinea in care proprietatile au

fost dobandite, asa cum rezulta din documentele ce atesta calitatea de proprietar.

Cota de impozitare pentru persoanele juridice este cuprinsă între 0,25% şi 1,5%,

fiind stabilită prin hotărâre a Consiliului Local. Această cotă se aplică la valoarea de

inventar a clădirii.

Impozitul pe teren este datorat de orice persoană fizică ori juridică care are î

propietate un teren.

Obiectul impunerii este reprezentat de valoarea terenului deţinut în proprietate. În

cazul terenului deţinut în coproprietate, fiecare coproprietar datorează impozit pentru

partea de teren ce se află în proprietatea sa.

Conform art. 257 din Codul fiscal sunt acordate o serie de scutiri, sau în funcţie de

obiectul impunerii (de exemplu: terenuri degradate incluse în perimetrul de ameliorare)

ori în fucnţie de subiectul impunerii (scutiri care pot fi legale ori cu caracter

adminsitrativ, ca şi în cazul impozitelor pe clădiri).

Impozitul pe teren se stabileste luand in calcul numarul de metri patrati de teren,

rangul localitatii in care este amplasat terenul si zona si/sau categoria de folosinta a

terenului, conform incadrarii facute de consiliul local.

Impozitul/taxa pe teren se plateste anual, in doua rate egale, pana la datele de 31

martie si 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe teren, datorat

pentru intregul an de catre contribuabili, pana la data de 31 martie inclusiv, a anului

respectiv, se acorda o bonificatie de pana la 10%, stabilita prin hotarare a consiliului

local.

Taxa asupra mijloacelor de transport

51

Taxa anuală pentru mijloacele de transport este datorată de către orice persoană care

are în proprietate un mijloc de transport, înmatriculat în România.

Impozitul pe mijloacele de transport se calculeaza in functie de tipul mijlocului de

transport. Impozitul pe mijlocul de transport se calculeaza in functie de capacitatea

cilindrica a acestuia, prin inmultirea fiecarei grupe de 200 de cm3 sau fractiune din

aceasta cu suma corespunzatoare din tabelul furnizat în art. 263 din Codul fiscal.

Scutirile sunt prevăzute expres de art. 262 Cod fiscal.

Instrainarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalitatile prevazute de

lege, nu poate fi efectuata pana cand titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului

de transport respectiv nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor

fiscale aflate in litigiu, cuvenite bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale unde

este inregistrat mijlocul de transport, cu termene de plata scadente pana la data de intai a

lunii urmatoare celei in care are loc instrainarea. Atestarea achitarii obligatiilor bugetare

se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritatilor

administratiei publice locale. Actele prin care se instraineaza mijloace de transport cu

incalcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.

Impozitul pe mijlocul de transport se plateste anual, in doua rate egale, pana la

datele de 31 martie si 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipatie a impozitului pe

mijlocul de transport, datorat pentru intregul an de catre contribuabili, pana la data de 31

martie a anului respectiv inclusiv, se acorda o bonificatie de pana la 10% inclusiv,

stabilita prin hotarare a consiliului local.

Impozitul pe spectacole

Impozitul pe spectacole este datorat de către orice persoana care organizeaza o

manifestare artistica, o competitie sportiva sau alta activitate distractivă.

Impozitul pe spectacole se calculeaza prin aplicarea cotei de impozit la suma

incasata din vanzarea biletelor de intrare si a abonamentelor.

Există reguli speciale în cazul unei manifestari artistice sau al unei activitati

distractive care are loc intr-o videoteca sau discoteca, situaţie în care impozitul pe

spectacole se calculeaza pe baza suprafetei incintei. Impozitul pe spectacole se stabileste

pentru fiecare zi de manifestare artistica sau de activitate distractiva, prin inmultirea

52

numarului de metri patrati ai suprafetei incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilita

de consiliul local.

Impozitul pe spectacole se plateste lunar pana la data de 15, inclusiv, a lunii

urmatoare celei in care a avut loc spectacolul.

Impozitul pe spectacole nu se aplica spectacolelor organizate in scopuri umanitare.

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor, autorizaţiilor

Orice persoana care trebuie sa obtina un certificat, aviz sau alta autorizatie trebuie

sa plateasca taxa pentru eliberarea respectivului act la compartimentul de specialitate al

autoritatii administratiei publice locale inainte de a i se elibera certificatul, avizul sau

autorizatia necesara.

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, in mediul urban, de exemplu, este

egala cu suma stabilita de consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau

consiliul judetean, dupa caz, în funcţie de suprafaţa pentru care se solicită obţinerea

certificatului.

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor nu se datoreaza

pentru:

a) certificat de urbanism sau autorizatie de construire pentru lacas de cult sau constructie

anexa;

b) certificat de urbanism sau autorizatie de construire pentru dezvoltarea, modernizarea

sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care apartin domeniului public al

statului;

c) certificat de urbanism sau autorizatie de construire, pentru lucrarile de interes public

judetean sau local;

d) certificat de urbanism sau autorizatie de construire, daca beneficiarul constructiei este

o institutie publica;

e) autorizatie de construire pentru autostrazile si caile ferate atribuite prin concesionare,

conform legii.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Orice persoana, care beneficiaza de servicii de reclama si publicitate in Romania in

baza unui contract sau a unui alt fel de intelegere incheiata cu alta persoana, datoreaza

plata taxei pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, cu exceptia serviciilor

53

de reclama si publicitate realizate prin mijloacele de informare in masa scrise si

audiovizuale.

Această taxă se plateste la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale in raza

careia persoana presteaza serviciile de reclama si publicitate.

Taxa pentru servicii de reclama si publicitate se calculeaza prin aplicarea cotei taxei

respective la valoarea serviciilor de reclama si publicitate.

Cota taxei se stabileste de consiliul local, fiind cuprinsa intre 1% si 3%.

De asemenea, orice persoana care utilizeaza un panou, afisaj sau structura de afisaj

pentru reclama si publicitate intr-un loc public datoreaza plata taxei anuale pentru afişaj

catre bugetul local al autoritatii administratiei publice locale in raza careia este amplasat

panoul, afisajul sau structura de afisaj respectiva.

Valoarea taxei pentru afisaj in scop de reclama si publicitate se calculeaza anual,

prin inmultirea numarului de metri patrati sau a fractiunii de metru patrat a suprafetei

afisajului pentru reclama sau publicitate cu suma stabilita de consiliul local.

Taxa pentru afisajul in scop de reclama si publicitate se plateste anual, anticipat sau

trimestrial, in patru rate egale, pana la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15

noiembrie, inclusiv.

Taxa hotelieră

Consiliul local poate institui o taxa pentru sederea intr-o unitate de cazare, intr-o

localitate asupra careia consiliul local isi exercita autoritatea.

Taxa hoteliera se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare

practicate de unitatile de cazare. Cota taxei se stabileste de consiliul local si este cuprinsa

intre 0,5% si 5%.

Unitatile de cazare au obligatia de a varsa taxa hoteliera la bugetul local, lunar, pana

la data de 10, inclusiv, a lunii urmatoare celei in care s-a colectat taxa hoteliera de la

persoanele care au platit cazarea.

Alte taxe locale

Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau consiliile

judetene, dupa caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporara a locurilor publice si

pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectura si

arheologice si altele asemenea.

54

Consiliile locale pot institui taxe pentru detinerea sau utilizarea echipamentelor si

utilajelor destinate obtinerii de venituri care folosesc infrastructura publica locala, pe raza

localitatii unde acestea sunt utilizate, precum si taxe pentru activitatile cu impact asupra

mediului inconjurator.