41
SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL NOTIUNE SI CLASIFICARE

Drept International

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Drept International

Citation preview

Page 1: Drept International

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL

NOTIUNE SI CLASIFICARE

Page 2: Drept International

CHIŞINĂU, 2014

Cuprins:

Introducere

I.Abordari teoretice a subiectelor dreptului international public

II.Clasificare subiectelor DIP

1.. Statul-subiect principal al dreptului international public

2.Organizatiile internationale

3.Natiunile care lupta pentru eliberarea nationala

4.Recunoasterea in dreptul international

III. Republica Moldova ca subiect de drept internaţional public contemporan

CONCLUZII SI RECOMANDARI

BIBLIOGRAFIE

Page 3: Drept International

Introducere

Actualitatea şi importanţa problemei abordate.

Dreptul internaţional reprezintă ansamblul de reguli şi principii ce reglementează relaţiile

şi conduita statelor între ele. Dreptul internaţional este privit deseori în sensul de drept

internaţional public, adică reglementând problemele drepturilor dintre mai multe naţiuni ori chiar

dintre naţiuni şi cetăţeni sau subiecţi aparţinând altor naţiuni.

Dreptul internaţional este înrădăcinat în acceptul statelor de a constitui un sistem aplicabil în

relaţiile dintre ele. În acest context cutuma internaţională şi tratatul internaţional reprezintă

sursele primare ale dreptului internaţional. Dreptul internaţional cutumiar se formează prin

conduita statelor de a urma anumite practici generale şi de valoare în afara unei obligaţii legale,

dar considerând că aceste practici reprezintă dreptul. Cutuma internaţională a fost codificată în

urma dezbaterilor în cadrul Congresului de la Viena, adoptându-se în acest sens Convenţia

privind dreptul tratatelor (Viena, 1969). Dreptul internaţional convenţional rezultă din înţelegerile

internaţionale (International agreements) ce se pot stabili în numeroase forme de către părţile

contractante prin manifestarea lor de voinţă. Statele pot deasemenea crea cutume internaţionale

prin practica unor conduite generale ce sunt întâlnite în mod repetat devenind larg recunoscute şi

acceptate.

Subiectele dreptului international reprezintă entitati participante la viața internaționala, la raporturi

juridice reglementate de normele acestui drept. A fi subiect de drept internațional înseamnă a

beneficia de personalitate juridica internaționala, ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de

drepturi si obligații cu caracter internațional.

Problematica abordată, şi anume calitatea de subiect de drept internaţional public, considerăm că nu

este una închisă. Dimpotrivă, evoluţia excepţională a dreptului internaţional public îşi lasă amprenta

şi asupra acelor subiecte de drept ce îşi exercită drepturi ori le incumbă obligaţii în cadrul unor relaţii

internaţionale a căror reglementare este dată de norme ale dreptului internaţional public. Astfel,

rămâne la fel de actuală afirmaţia profesorului Louis Le Fur în cursul său de drept internaţional pe

care îl preda la începutul sec. XX la Facultatea de Drept din Paris: „Dreptul internaţional este în

prezent în plină evoluţie”

Page 4: Drept International

Aşa cum se cunoaşte, statele sunt cu siguranţă subiectele cele mai importante ale dreptului

internaţional public. Dealtfel, o lungă perioadă de timp, acestea au fost considerate singurele subiecte

de drept internaţional public. Această situaţie istorică dată ne permite prin analiza elementelor

constitutive statale, să înţelegem care au fost criteriile avute în vedere în a se aprecia Statul ca subiect

al raporturilor juridice internaţionale.

Referatul este structurat în trei compartimente, succedate logic, precedate de o introducere, ca iniţiere

în studiu. Încheierea conţine concluzii şi este urmată de bibliografie.

Scopul şi obiectivele referatului.

În realizarea scopului ne-am propus următoarele obiective:

Definirea termenului de “subiectele dreptului international public”

Stabilirea importanței temei studiate;

familiarizarea cu evoluția istorică a subiectelor dreptului international

particularităţile statului ca subiect principal al dreptului international public

Cuvinte cheie: drept international,subiecte,organizatii,state,eliberarea natioanala,entitati,

Page 5: Drept International

I.Abordari teoretice a subiectelor dreptului international public

In sistemul dreptului international subiectele ocupa un loc central,deoarece insasi natura

acestuai este determinata de caracterul lor si de ordinea interactiunii dintre ele.In general se

considera ca o entitate constituie un subiect de drept in cazul in care ea, prin normele unei anumite

ordini juridice,este investita cu un ansamblu de drepturi si obligatii precum si cu capacitati necesare

exercitarii acestora.

Subiecte ale dreptului international sunt considerate acele entitati care participa nemijlocit atit

la elaborarea si realizarea normelor de drept international,cit si la desfasurarea raporturilor juridice

international,dobindind drepturi si obligatii international.Aptitudinea de a fi titular de drepturi si

obligatii internatiolane.Aptitudinea de a fi titular de drepturi si obligatii internationale mai

inseamna si capacitatea de a avea personalitate internationala sau personalitate juridica

internationala.1

Dictionarul de drept international public defineste subiectele dreptului internatioanal ca entitati

participante la viata internationala,cu drepturi si obligatii directe

Intr-o alta opinie,subiectul de drept international este o entitate care participa la raporturi juridice

reglementate nemijlocit de dreptul international.

De asemenea,se apreciaza ca termenul de subiect de drept international este folosit in mod

obisnuit pentru a desemna pe cel care,dependent direct de dreptul international,este apt sa fie titular

de drepturi international si sa aiba acces la procedurile internationale,desemnind pe scurt pe cel

caruia I se adreseaza regulile de drept international public pentru a-I impune direct obligatii sau sa-I

atribuie drepturi.2

Analizind aceste opinii,dar si altele,constatam ca elementele definitorii ale subiectului dreptului

international public sunt urmatoarele:

1 Nastase A. “Drept international public”p. 122.2 Dictionar de drept international public,op.cit,p.282.

Page 6: Drept International

-calitate de titular de drepturi si obligatii internationale,concretizata in posibilitatea de a dobindi si

exercita direct drepturi si de a-si asuma si indeplini direct obligatiile in cadrul raporturilor juridice

international,in conformitate cu dreptul international public.

-aptitudinea de a participa la crearea normelor de drept international public,fie pe cale cutumiara,prin

practica lor generala,constanta si repetata,fie pe cale conventional,prin acorduri scrise.

-capacitatea de a avea success direct la procedurie jurisdictionale internationale,pentru a-si apara

drepturile stabilite in dreptul international.

-aptitudinea de a participa la viata organizatiilor internationale guvernamentale ca membri cu

drepturi depline ori numai in calitate de observatori3

Intr-un concept general, subiectul de drept internaţional este titularul de drepturi şi obligaţii

internaţionale, participant la relaţiile reglementate de normele dreptului internaţional.

In doctrina juridică, subiectul de drept internaţional face obiectul unor definiţii care, deşi diferite,

cuprind şi unele elemente comune… „Subiecţi ai dreptului internaţional sunt acele entităţi

care au capacitatea de a participa la raporturile juridice reglementate de dreptul internaţional”.

„Subiecţii dreptului internaţional, se arată in „Курс международного права”, „sunt entităţile care

participă sau pot participa la relaţiile reglementate de normele dreptuluicinternaţional”.

Prin altă definiţie se susţine că subiecţi ai dreptului internaţional sunt entităţile participante

la viaţa internaţională, cu drepturi şi obligaţii directe. Sintagma „viaţa internaţională” nu-i cea

mai potrivită, ea putand include şi domenii nereglementate de dreptul internaţional public, cum

ar fi, spre exemplu, relaţiile comerciale internaţionale.4

Juristul african N.Mugerwa indică trei elemente esenţiale ale „calităţii de subiect al unui

sistem

de drept”:

1) subiectul să aibă obligaţii;

2) să fie capabil a reclama beneficiul drepturilor sale;

3) să aibă capacitatea de a intra in raporturi juridice cu alte persoane juridice recunoscute de

sistemul particular de drept.

Autorul nu ia insă in considerare particularităţile subiectului de drept internaţional in sensul

că acesta există ca atare in temeiul unui criteriu obiectiv, al unei insuşiri esenţiale fie inerentă

subiectului respectiv – suveranitatea pentru state, dreptul la autodeterminare pentru naţiuni – fie

atribuită acestuia prin acordul statelor, de pildă, organizaţiile internaţionale.

Autorul englez D.W.Greig afirmă „in dreptul internaţional, statul este persoană juridică

3 Scaunas S. “Drept international public” p.814 Slonovschi V. dr. în drept, lector superior,” DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC”

Page 7: Drept International

tipică, iar alte entităţi pot fi considerate ca „subiecţi” ai dreptului internaţional in măsura in care

pot intra in raporturi juridice pe plan internaţional”.

Un alt mod de definire este acela că subiect al dreptului internaţional este cel căruia i se

adresează regulile de drept internaţional pentru a-i impune direct obligaţii sau a i se atribui

drepturi. Subiectul dreptului internaţional este dependent direct de dreptul internaţional, este

apt să fie titular de drepturi internaţionale, să fie legat de obligaţii internaţionale şi să aibă acces

la proceduri internaţionale.

Paul Reuter propune „pentru a recunoaşte unei entităţi calitatea de subiect al dreptului

internaţional se cere o dublă cerinţă să fie titulară de drepturi şi obligaţii stabilite şi sancţionate

direct de acest drept”.

Din definiţiile expuse mai sus, rezultă doar unul din elementele caracteristice ale subiectului

dreptului internaţional public, şi anume acela de a fi titular de drepturi şi obligaţii internaţionale

in mod direct, adică de a avea personalitate internaţională (aptitudinea de a fi titular de drepturi şi

obligaţii potrivit dreptului internaţional), trăsătură considerată esenţială şi de mulţi alţi autori.

Aceeaşi opinie o găsim şi in doctrina franceză „pentru a fi considerat drept subiect activ

al unei ordini juridice, o entitate trebuie, in primul rand, să fie investită de această ordine cu

drepturi şi obligaţii definite in mod clar”.

Calitatea de subiect al dreptului internaţional trebuie abordată in contextul particularităţilor

pe care le reprezintă acest sistem de drept. In dreptul internaţional important este nu numai

aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, ci şi posibilitatea practică de a le exercita, aspect in care, de

fapt, se concretizează finalitatea principiilor şi normelor sale.

Posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii presupune obţinerea drepturilor şi obligaţiilor

internaţionale prin participarea la raporturile juridice internaţionale.

G.Tunkin, defineşte subiecţii dreptului internaţional ca fiind participanţii la relaţiile

internaţionale, posesorii drepturilor şi obligaţiilor internaţionale, ce le realizează in baza drep tului

internaţional şi care, in cazurile necesare, poartă răspundere internaţională. In această

definiţie apare un nou accent „realizarea drepturilor şi obligaţiilor internaţionale”, adică, participarea

nemijlocită la raporturile juridice reglementate de dreptul internaţional public. In aceeaşi definiţie

intalnim şi un element specific, esenţial, după părerea noastră, şi anume „răspunderea internaţională a

subiecţilor dreptului internaţional public”.5

Unul din semnele subiecţilor dreptului internaţional este faptul că ei nu numai că pot fi

supuşi răspunderii internaţionale, dar şi dispun de capacitatea de a acţiona in mod direct prin

proceduri adecvate ale dreptului internaţional, pentru a-şi face efectivă respectarea drepturilor

sale in aceste relaţii, deci, capacitatea „de a avea acces direct la procedurile internaţionale

pentru a-şi apăra drepturile (fie in faţa unor instanţe judiciare internaţionale, fie in cadrul unor5 Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009 p.108

Page 8: Drept International

organizaţii internaţionale)”6

II.Clasificare subiectelor DIP

Concepţiile cu privire la subiecţii dreptului internaţional au evoluat in decursul timpului.

Intr-o concepţie considerată tradiţională, clasică, autori reputaţi ca M.Bluntskli, P.Fiore ş.a. au

susţinut că statele sunt unicii subiecţi ai dreptului internaţional.

Sistemul subiecţilor de drept internaţional cuprinde, in afară de state, naţiunile care luptă pentru

eliberare, organizaţiile internaţionale determinate ca atare prin acordul statelor member şi Vaticanul.

Referindu-ne la importanţa generală a clasificării subiecţilor dreptului internaţional, putem

susţine că, in baza acestei clasificări, evidenţiem legătura lor, in diferite relaţii internaţionale,

reflectand caracteristica generală a anumitor tipuri de subiecţi, cat şi statutul juridic individual

al fiecărui. Subiecţii dreptului internaţional se deosebesc unul de altul după modul de apariţie

(formare), scopurile sale, toate avand trăsături individuale, neexistand o identitate intre

natura şi intinderea drepturilor şi obligaţiilor lor, deci, a personalităţii lor internaţionale.7

In literatura de specialitate există mai multe modalităţi de clasificare a subiecţilor dreptului

internaţional. D.Feldman şi G.Kurdiukov clasifică subiecţii dreptului internaţional după modul de

manifestare a capacităţii juridice internaţionale in:

• subiecţi universali (tipici) – statele care dispun de toate drepturile şi obligaţiile internaţionale;

• subiecţi speciali (derivaţi) – organizaţiile internaţionale care au capacitatea juridică

internaţională limitată prin voinţa statelor.8

Bazandu-se pe criteriul suveranităţii, aceiaşi savanţi propun şi o altă clasificare a subiecţilor

dreptului internaţional: „…suveranitatea este unicul criteriu obiectiv pentru clasificarea subiecţilor de

drept internaţional, care se impart in subiecţi de bază (originari) şi secundari, suverani şi nesuverani”.

In acest sens, se propune următoarea clasificare:

• subiecţi suverani (primari), din care fac parte statele şi popoarele ce luptă pentru

independenţă;

6 https://www.academia.edu/4718786/Drept-International-Public (vizitat 08.12.2014)7 Scaunas S. “Drept international public” p.828 Ion M. Anghel, p.74

Page 9: Drept International

• subiecţi nesuverani (secundari) - organizaţiile internaţionale.

O clasificare specifică a subiecţilor dreptului internaţional intalnim in cursul academic de

drept internaţional (in şapte volume), unul din cele mai importante cursuri de drept internaţional

al secolului XX. Autorul compartimentului respectiv R.Miullerson propune clasificarea subiecţilor

dreptului internaţional in:

• subiecţi ce dispun de drepturi şi obligaţii ce se deduc direct din normele dreptului inter naţional

şi care participă direct la crearea acestor norme şi veghează respectarea lor. Aceştia sunt

statele, popoarele ce luptă pentru independenţă şi organizaţiile internaţionale guvernamentale;

• subiecţi ce dispun de un anumit volum de drepturi şi obligaţii internaţionale, destul de limitat,

şi care nu participă direct la procesul de creare a normelor dreptului internaţional. Aceştia

sunt indivizii, organizaţiile internaţionale neguvernamentale, organele internaţionale (comisii,

comitete, organe judiciare şi arbitrale).

In doctrina rusă actuală de drept internaţional, care se formează in condiţii geopolitice noi

determinate de dispariţia URSS ca subiect unic de drept internaţional, se observă o modificare

esenţială a conceptului de subiect de drept internaţional.

In una din cele mai recente lucrări din domeniul dreptului internaţional –„Precedentele in

dreptul internaţional public şi privat” – cunoscuţii savanţi ruşi I.Blişenko şi G.Doria acordă acestei

probleme – subiecţii dreptului internaţional – o atenţie deosebită, tratand problema intr-un mod

deosebit şi specific in comparaţie cu conceptul cunoscut şi acceptat. Autorii afirmă că, in

condiţiile actuale, calitatea de subiect de drept internaţional public urmează să fie recunoscută:

a. – poporului;

b. – statelor;

c. – organizaţiilor interstatale;

d. – naţiunilor care luptă pentru eliberarea naţională reprezentante prin organele eliberării

naţionale.

Toţi aceşti subiecţi sunt primari, in opinia autorilor, calitatea de subiect avand-o şi:

a. – corporaţiile transnaţionale:

b. – persoanele fizice şi persoanele juridice, care participă la circuitul internaţional economic;

c. – organizaţiile interstatale neguvernamentale.9

O clasificare reuşită a subiecţilor dreptului internaţional se face in raport de drepturile pe care

le pot dobandi şi obligaţiile pe care şi le pot asuma, clasificare ce cuprinde două categorii de subiecţi,

şi anume:

9 Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009 p.115

Page 10: Drept International

• subiecţi primari, originari, direcţi şi cu capacitate deplină;

• subiecţi derivaţi şi cu capacitate limitată.

Subiecţii primari, originari sunt statele. Ele sunt creatoarele şi destinatarele principale ale

normelor şi principiilor fundamentale ale dreptului internaţional. Statele mai sunt definite ca

subiecţi direcţi cu capacitate deplină, avand predilecţia „de a fi parte in orice raport juridic

internaţional”.

Subiecţii derivaţi sunt acele entităţi implicate in raporturile juridice internaţionale, cărora statele

le conferă statutul, prin acordul lor de voinţă. In această categorie intră organizaţiile inter naţionale

interguvernamentale, naţiunile care luptă pentru eliberare, la care se adaugă Vaticanul.

In doctrina actuală se susţine diversificarea entităţilor ce ar urma să fie incluse in ordinea

juri dică internaţională ca subiecţi distincţi, alături de state, organizaţiile guvernamentale şi popoarele

ce luptă pentru independenţă, corporaţiile multinaţionale, organizaţiile internaţionale

neguvernamentale, persoanele fizice, persoanele juridice şi chiar omenirea in intregul ei.

Autorii I.Blişenko şi G.Doria, clasifică subiecţii dreptului internaţional nu numai in categorii,

dar şi in trei niveluri:

Nivelul unu: poporul, statele şi naţiunile care luptă pentru eliberarea naţională, organizaţiile inter

naţionale interstatale. Toţi aceşti subiecţi, direct sau indirect, participă la crearea normelor de drept

internaţional, sunt posesori şi purtători ai drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din tratate şi acorduri

internaţionale.

Nivelul doi şi trei: persoanele fizice, persoanele juridice, corporaţiile transnaţionale, organizaţiile

internaţionale neguvernamentale, participanţi la relaţiile internaţionale, care prin acţiunile lor

participă, direct sau indirect, la formarea normelor de drept internaţional, оnsă influenţa lor nu este

decisivă ca in cazul subiecţilor de nivelul unu.

Sunt considerate subiecte ale dreptului international public urmatoarele entitati:

- Statul ca subiect primar si cu personalitate deplina,cu o pozitie dominant in ansamblul

subiectelor de drept international

- Organizatiile internationale guvernamentale (organizatii interguvernamentale),dar

numai daca numa si in masura in care statele care le-au creat recunosc personalitatea

juridical international.De aceea, ele sunt considerate ca subiecte ale dreptului international

public derivate prin acordul de vointa al statelor membre si limitate la competentele pe care

statele le-au acordat prin statutul lor

Page 11: Drept International

- Popoarele sau natiunile care lupta pentru eliberarea de sub dominatie colonial sau

ocupatie straina,ori impotriva regimurilor rasiste,in exercitarea dreptului lor la

autodeterminare si de a dispune de ele insele.10

1.Statul-subiect principal al dreptului international public

Dupa parerea aprope unanima a autorilor de drept international,statele sint subiectele

principale,originare si universal ale dreptului international.Statutul de subiecte principale este

dominant de locul pe care acestea il ocupa in sistemul relatiilor international.In miinile acestora sint

concentrate principalele mijloace de influenta asupra vietii internationale.Prin intermediul si sub

controlul statelor isi desfasoara activitatea si alti participanti la viata sociala international-unitatile

administrative ale statelor,asociatiilor obstesti,intreprinderile,indivizii.Nici o societate umana nu

poate exista in afara statului. Astfel,juristul sovetic D.Levin scria ca : “statul suveran reprezinta

forma principal de organizare a vietii popoarelor”11

Statele sunt subiecte universal datorita faptului ca acestea sunt in drept sa participle la toate

raporturile de drept international.Nu intimplator,CIJ,in Avizul consultative din 11 aprilie 1949

privind repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite,mentiona ca ceea ce diferentiaza un

stat de o organizatie internationala este faptul ca el poseda totalitatea drepturilor si obligatiilor

international,spre deosebire de drepturile si obligatiile organizatiei international,limitatea prin

obiectul si scopurile pentru care a fost infiintata.

Notiunea de stat a cunoascut mai multe definitii,de exemplu: “ statul este un subiect de drept

international care poseda urmatoarele caracteristici:

a)populatie, b)teritoriu, c)guvern, d) capacitatea de a intra in relatie cu alte state,un stat este

formatiune alcatuita din populatie ce locuieste pe un anumit teritoriu.

Populaţia

Dimensiunea umană reprezintă unul din elementele constitutive ale statului şi este un criteriu

pentru definirea acestui concept.

Statul reprezintă o colectivitate umană şi el nu poate exista fără populaţie, aşa cum nu poate

exista fără teritoriu sau guvern. Ipotetic, dispariţia totală a populaţiei unui stat – prin emigrare sau

datorită altor cauze – duce la dispariţia acelui stat. Populaţia unui stat este definită ca totalitatea

locuitorilor acelui stat. Dacă acceptăm sensul larg al acestei definiţii, inţelegem că populaţia unui stat

cuprinde toţi indivizii care locuiesc pe teritoriul său. Dar, din punct de vedere juridic, această

definiţie prezintă un dublu inconvenient:

10 Serbenco E..,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2005,editia II, p.10111 Ion M. Anghel, Subiecte de drept internaţional, ed. Lumina Lex, 1998, pag. 35

Page 12: Drept International

- este prea largă pentru că include şi străinii domiciliaţi intr-un stat, dar care n-au renunţat la

cetăţenia de origine şi care nu pot fi consideraţi ca „elemente constitutive” ale statului;

- exclude cetăţenii proprii, instalaţi in alte ţări, dar care continuă să participe la viaţa politică

a statului de origine.

Ca element constitutiv al statului, populaţia este alcătuită din totalitatea indivizilor legaţi de

stat prin cetăţenie.Majoritatea lor locuiesc pe teritoriul acelui stat, o parte dintre ei se află in

alte state. Pe teritoriul unui stat, alături de cetăţenii proprii se pot afla şi străini, fie pe o bază, in

general, permanentă (cetăţeni ai altor state dar cu domiciliul de bază in statul de reşedinţă, personae

fără cetăţenie şi refugiate), fie in mod temporar (turişti, oameni de afaceri etc.).

Populaţia aflată in graniţele unui stat, indiferent dacă este legată permanent (cetăţeni) sau

numai temporar de acesta (străini), este supusă dreptului intern al statului respectiv, in baza

suveranităţii acestuia. Statutul juridic al fiecărei categorii de persoane ce formează populaţia este

stabilit prin legile statului cu excepţia anumitor categorii, asupra cărora jurisdicţia statului este

limitată (spre exemplu, persoanele cu statut diplomatic). Unele probleme privind populaţia fac

obiectul cooperării internaţionale (drepturile omului, protecţia diplomatică, statutul juridic al

apatrizilor şi bipatrizilor, regimul juridic al refugiaţilor etc.). Deşi exclusivă şi discreţionară,

exercitarea acestei atribuţii se realizează cu luarea in considerare a două postulate:

- regimul propriilor cetăţeni să nu aducă atingeri ireversibile drepturilor fundamentale ale

omului, iar

- regimul străinilor să nu prejudicieze interesele acestora sau ale statului lor de origine şi să

nu fie discriminatoriu.

In acelaşi timp, orice stat urmăreşte asigurarea unui regim cat mai favorabil cetăţenilor săi

aflaţi permanent sau temporar pe teritoriul altor state.12

Guvernul

Cel de-al treilea element, care condiţionează existenţa statului il constituie guvernul.

Statul fiind un organism politico-social nu poate fi alcătuit numai din populaţie şi din teritoriu,

ci trebuie, ca pe acest teritoriu, să existe o organizare politică care să controleze teritoriul şi

căreia să-i fie supusă, in mod efectiv, populaţia care-l locuieşte.

In acest sens, un stat presupune reunirea elementelor sale constitutive – teritoriu şi populaţie

in cadrul unei societăţi organizate cu un guvern capabil să asigure funcţiile externe şi interne,

precum şi stabilirea unei ordini juridice şi materiale efective. Astfel, cel de-al treilea element il

constituie existenţa unui mecanism guvernamental, a unui sistem de organe care işi exercită

autoritatea in entitatea respectivă, o organizează şi o reprezintă in relaţiile internaţionale.

Pentru ca acest element să se considere intrunit, in planul raporturilor internaţionale, se cere

12 http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/017_-_Drept_international_public.pdf (vizitat 08.12.2014)

Page 13: Drept International

ca exerciţiul acestei autorităţi să fie:

- exclusiv, in sensul inexistenţei unei alte autorităţi căreia să-i fie supusă aceeaşi populaţie şi

acelaşi teritoriu;

- efectiv, in sensul realizării in mod real a puterii asupra celorlalte două elemente.

Guvernul constituie elementul care dă forma şi caracterul propriu statului, asigurand integritatea

teritorială şi politică a acestuia.13

Suveranitatea

Aceste elemente caracterizează statul din punct de vedere politic şi social, dar in doctrină se

arată că drept criteriu al existenţei statului ar trebui să fie luat un element de ordin juridic –

suveranitatea.

Astfel, suveranitatea constituie elementul definitoriu al existenţei statului (o trăsătură

esenţială a puterii de stat).

In literatura de specialitate, suveranitatea a fost definită ca fiind „supremaţia unică, deplină

şi indivizibilă a puterii de stat in limitele frontierelor teritoriale şi independenţa acesteia in raport

cu orice altă putere”.14

Suveranitatea este caracteristica de bază a statului, fundament in egală măsură politic şi juridic

al calităţii statului de subiect de drept internaţional.

In calitatea sa de concept juridic, suveranitatea aparţine atat dreptului intern (dreptului con stitu

ţional), cat şi dreptului internaţional public. Ea se defineşte prin două componente esenţiale:

- suveranitatea externă sau independenţa; şi

- suveranitatea internă sau supremaţia puterii de stat.

Structura si calitatea statelor

În societatea internaționala exista mai multe tipuri de state:

• state unitare care au un sistem unic de organe supreme ale puterii si

administrației de stat, manifestându-se, in relațiile externe, ca subiecte unice de drept

internațional;

• uniuni de state ce reprezenta forme de asociere cu o structura statala complexa

a doua sau mai multe state care, după intrarea in uniune, continua sa exercite, in

limitele teritoriului lor, atribute prevăzute in actul constitutiv al uniunii. Cele mai

reprezentative uniuni de state sunt confederațiile si federațiile;

• statul permanent neutru, in sensul neparticipării la război, care are un statut

propriu.

13 Conform art. 96 al Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externea statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice14 ANGHEL, I. M. Subiectele de drept internaţional. – Bucureşti: Editura Lumina-Lex, 1998, p.107.

Page 14: Drept International

Confederațiile sunt acele uniuni de state în cadrul cărora statele membre își păstrează independenta

si calitatea de subiecte de drept international, fiind state independente care își conduc singure

relațiile internaționale. Statele uniunii instituie organe comune, care centralizează si coordonează

activitatea acestora în anumite domenii. De exemplu, Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.) se

apropie de modelul unei confederații regionale, constituita în baza unui acord - Acordul de la Minsk

(1991) - încheiat între statele fostei U.R.S.S. si cuprinde în structura sa mai multe organe: Consiliul

Șefilor de State care este organul decizional suprem, Consiliul Șefilor de Guverne, Comitetul de

coordonare si consiliere – organ permanent executiv, Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe, care

coordonează politica externa a statelor membre, Consiliul Miniștrilor Apararii – responsabil de

coordonarea politicii militare a statelor membre, un Stat Major, Consiliul Comandanților trupelor

frontaliere, Tribunalul afacerilor economice, Banca interstatala si un Secretariat executiv. Prin

tratatele încheiate la nivel de confederație, statele membre vizează sa creeze o uniune economica în

care sa fie asigurata libera circulație a mărfurilor, a capitalului, a serviciilor si a persoanelor din

aceasta zona, precum si asigurarea unei zone de liber schimb.

De cele mai multe ori, confederația este o forma de tranziție înspre constituirea unei federații. Este

cazul S.U.A., care, înainte de a deveni un stat federativ a prezentat forma unei confederații.

Federațiile reprezintă uniuni de state care au renunțat la independenta lor, transferând calitatea de

subiect de drept statului federal. Statele membre își păstrează competenta de a administra strict

probleme de interes local, statul federal fiind cel care le conduce relațiile externe. Este cazul Belgiei,

a Elveției, S.U.A. etc.

O situație particulara este cea a statului permanent neutru, care dispune de o capacitate limitata de

a-si asuma drepturi si obligații, determinata de statutul sau specific. State cu neutralitate permanenta

sunt Elveția si Austria. Neutralitatea unui stat trebuie sa rezulte din acte interne ale acestuia – legi si

dispoziții constituționale. Statului neutru îi revin obligații specifice:

• de a nu participa la alianțe militare, politice sau economice care urmăresc

pregătirea unui război;

• de a nu permite folosirea teritoriului lor drept teatru al unor operațiuni militare,

sau ca loc de depozitare a munițiilor, armamentului si a trupelor militare;

• de a colabora activ cu celelalte state pentru asigurarea păcii si securității

internaționale.

Statul neutru are dreptul:

• la autoapărare individuala si colectiva;

Page 15: Drept International

• de a acorda sprijin statului victima, în cazul unui război, si nu sa ajute

agresorul. Acest din urma drept îi este recunoscut statului neutru, care, în societatea

contemporana, nu mai este “ținut” de obligația de imparțialitate.

Drepturile fundamentale ale statului:

-dreptul la existeta si la respectarea personalitatii lor internationele

-dreptul al suveranitate si independent

-dreptul de a-si allege liber si de a-si organiza sistemul politic,economic si social

-dreptul la pace si securitatea

-dreptul la integritatea teritoriala si la inviolabilitatile frontierelor

Indatoririle fundamentale ale statului:

- obligaţia de a nu recurge la forţă şi la ameninţarea cu forţa;

- obligaţia de a respecta inviolabilitatea frontierelor şi integritatea teritorială a fiecărui stat;

- obligaţia de a respecta personalitatea statelor;

- obligaţia de a respecta suveranitatea şi independenţa statelor;

- obligaţia de a nu interveni in treburile interne ale altor state;

2.Organizatiile internationale

Organizatiile internationale interguvernamentale reprezinta forme institutionalizate de

cooperarea a statelor.Ele sunt infiintate pentru coordonarea colaborarii statelor in diverse domenii ale

relatiilor internationale.In vederea realizarii sarcinilor ce stau in fata acestora,statele le inzestreaza

cu calitatea de personalitate juridica international.In acest mod,dispunind de o vointa autonoma de

cea a statelor,organizatia internationala apare ca titular al anumitor interese commune,chemata tot

odata sa si le apere.

Actualmente personalitatea juridica internationala este recunoscuta tuturor organizatiilor

international interstatale.Ceea ce insa nu putem spunem despre recunoasterea expresa a acestei

calitati in actele lor constitutive.In dispozitiile corespunzatoare ale statelor lor de cele mai dese ori se

vorbeste despre capacitatea lor juridical (de ex: art.104 din Carta ONU,art 66 din Statutul

OMS,art.XII din Statutul UNESCO).15 Majoritatea autorilor considera ca prin aceasta se are mai

mult in vedere personalitatea juridical de drept intern a organizatiei international.Potrivit acesteea o

organizatie internationala dispune de urmatoarele capacitati:

15 http://www.cpcs.ro/articol-oi-onu.php (vizitat 08.12.2014)

Page 16: Drept International

-dreptul de a incheia contracte,inclusive contracte de munca,cu functionarii sai

-dreptul de a dispune de bunuri immobile si mobile

-dreptul de a sta in justitie

Organizatiile international interguvernamentale sunt subiecte de drept international

derivate,intrucit ele sunt produsul acordului de vointa al statelor care le-au constituit,spre deosebire

de state-subiecte originare ale acestuia si subiecte limitate,deoarece ele isi desfasoara activitatea si isi

exercita competentele numa in limitele prevederilor statului lor.

In ultima jumătate a secolului XX, organizaţiile internaţionale s-au proliferat şi extins

considerabil, constituindu-se, astfel, un complex de organizaţii. Datorită numărului extins de

organizaţii internaţionale şi a varietăţii lor, s-a impus necesitatea clasificării lor după anumite

criterii, şi anume:

1. Din punctul de vedere al vocaţiei lor, se disting:

- organizaţii cu caracter universal,

- organizaţii cu caracter regional,

- organizaţii cu caracter subregional.

Organizaţia cu caracter universal, conform statutului, este deschisă tuturor statelor, indiferent

de situarea geografică a acestora, chiar dacă nu toate statele lumii participă la ea. Aceste

organizaţii sunt impuse de imperativele globalizării, astfel că unele probleme nu pot fi abordate

decat la scară globală. Singurul exemplu, in acest sens, este cel al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al

organizaţiilor din sistemul său - instituţiile specializate.

Organizaţiile cu caracter regional sunt compuse din state care fac parte din aceeaşi regiune,

liantul constituindu-l apropierea geografică sau interesul comun de cooperare economică. Spre

exemplu, Organizaţia Statelor Americane, Consiliul Europei, Organizaţia Unităţii Africane, Liga

Statelor Arabe etc.

Fenomenele politice care au avut loc după anul 1989 au favorizat intensificarea cooperării in

diverse forme, inclusiv prin organizaţii internaţionale la nivel subregional (cu caracter tehnic,

economic,

dar şi politic), cum ar fi Cooperarea Economică a Mării Negre, Comisia Dunării ş.a.

2. După calitatea membrilor, organizaţiile internaţionale se impart in:

- organizaţii guvernamentale; şi

- organizaţii neguvernamentale.

Atunci cand vorbim despre organizaţii internaţionale, ca subiecţi de drept internaţional,

avem in vedere organizaţiile internaţionale guvernamentale, cele cu caracter statal, in măsura in

care este infiinţată printr-un acord dintre state.

Page 17: Drept International

Organizaţiile neguvernamentale sunt constituite din persoane fizice sau persoane juridice

neguvernamentale, chiar dacă acestea indeplinesc sarcini guvernamentale de importanţă.

Spre exemplu, INTERPOL indeplineşte funcţii guvernamentale importante, iar Comitetul

Internaţional al Crucii Roşii işi desfăşoară activităţile in relaţie cu statele şi in cadrul dreptului

internaţional, dar, cu toate acestea, ele sunt organizaţii neguvernamentale.

3. După competenţa organizaţiilor internaţionale in domeniul relaţiilor internaţionale, distingem:

- organizaţii cu competenţă generală sau cu vocaţie de universalitate; şi

- organizaţii cu competenţă specială.

3.Natiunile care lupta pentru eliberarea nationala

Din punct de vedere istoric, apariţia naţiunilor care luptă pentru eliberare – drept categorie

juridică specifică, supusă unui regim juridic ce implică drepturi şi obligaţii – este de dată relativ

recentă. Ea se regăseşte in perioada luptei anticolonialiste. După cel de-al doilea război mondial,

mişcărilor de eliberare naţională li s-a recunoscut calitatea de subiecţi de drept internaţional

in relaţiile cu alţi subiecţi de drept internaţional. O asemenea recunoaştere a avut loc, pe

langă ONU, şi in cadrul Organizaţiei Unităţii Africane, odată cu afirmarea principiului politic

privind autodeterminarea popoarelor ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului

internaţional.

O miscare de eliberarea nationala poate accede la statutul de participant la raporturile juridice

international numai ca urmare a recunoasterii ei din partea statelor si organizatiilor

international.Poate insa pretinde la recunoasterea statutului de eliberarea nationala doar acea

miscare anticoloniala ale carei actiuni,pasnice sau armate,permit constatarea faptului ca ea se gaseste

intr-o situatie tranzitorie in procesul de creare a unui stat independent.Constatarea se face in baza

anumitor conditii:

-este necesar ca in teritoriu locuit de poporul ce lupta pentru independenta,miscarea de eliberare

nationala sa se manifeste ca o autoritate efectiva ce detine mai mult sau mai putin controlul

-existenta unor organe de conducere(de ex: un comitet national,front al salvarii nationale,guver

provizoriu,organul de conducere al unui partid politic)16

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dreptul international public a consacrat dreptul la

autodeterminare a popoarelor aflate sub dominatia coloniala. În acest mod s-a legalizat lupta lor de

16 Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009 p.140

Page 18: Drept International

eliberare nationala în vederea constituirii ca stat independent. Popoarelor care lupta pentru

independenta li s-a recunoscut calitatea de subiecte de drept international public, dar cu caracter

limitat si tranzitoriu, aceasta calitate existând pâna la constituirea statului independent care va deveni

subiect cu personalitate juridica deplina. Personalitatea lor juridica internationala se dobândeste din

momentul în care îsi creeaza organe proprii ce exercita functii de putere publica. Pentru a exista ca

subiecte de drept, nu este nevoie de recunoasterea statelor.

Poporul care lupta pentru independenta se bucura de dreptul de a încheia tratate internationale, de a

întretine relatii oficiale internationale, de a primi ajutoare din partea statelor si a organizatiilor

internationale, de a participa la crearea dreptului international public.17

4.Recunoasterea in dreptul international

In dreptul international recunoasterea poate fi definita ca un act unilateral prin care un stat sau

mai multe state iau act de existenta unui fapt sau a unei situatii juridice nou aparute in comunitatea

international,de natura sa determine raporturile juridice intre acestea si situatia sau entitatea

recunoscuta de el.In calitatea de obiecte ale recunoasterii international pot fi:statul nou aparut(ca

subiect de drept international),guvernul instalat pe cale neconstitutionala.18

 Recunoasterea statelor

Reprezinta actul unilateral care emana de la un stat, prin care acesta constata aparitia sau existenta

altui stat, pe scena vietii internationale. Actul recunoasterii reprezinta un act de suveranitate al

statelor, un drept al unui stat si nu o obligatie a acestuia.

În literatura de specialitate se discuta valoarea actului de recunoastere internationala a noului stat si

efectele sale. Recunoasterea este un act declarativ si nu un act constitutiv de drepturi, statul

recunoscut nu dobândeste personalitate juridica din momentul recunoasterii sale, ci din cel al formarii

sale ca stat. Prin actul recunoasterii, statul stabileste relatii oficiale (diplomatice si consulare) cu

statul care face obiectul recunoasterii.

Recunoasterea poate fi expresa, atunci când recunoasterea se face printr-un act scris, oficial care este

comunicat statului vizat; poate fi tacita, atunci când din comportamentul statului rezulta intentia sa de

a recunoaste un alt stat ( de exemplu, încheie un tratat cu acesta).

17 Nastase A.,Jura A. “drept international public” p.14318 Dicţionar de Drept Internaţional Public, coordonator I.CLOŞCA. – Bucureşti: Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, 1982, p.119.

Page 19: Drept International

Recunoasterea guvernelor

Intervine atunci când noul guvern se formeaza altfel decât pe cale constitutionala (prin revolutie,

insurectie, lovitura de stat etc), sau se formeaza doua guverne.

Recunoasterea guvernelor reprezinta un act unilateral prin care un stat accepta guvernul altui stat ca

organ al puterii publice a acestui stat.

Pentru a face obiectul recunoasterii, guvernul trebuie sa beneficieze de suportul majoritatii populatiei

statului si sa fie capabil sa se achite de obligatiile internationale ale predecesorilor sai.

Actul recunoasterii are ca efecte: obtinerea de catre guvernul recunoscut a dreptului de a stabili relatii

diplomatice cu statul care l-a recunoscut si cu alte state; dobândirea dreptului de a înainta actiuni în

fata instantelor judecatoresti ale statului care l-a recunoscut; dobândirea dreptului la imunitatea de

jurisdictie si de executie. (Imunitatea de jurisdictie reprezinta un principiu potrivit caruia un stat nu

poate fi actionat de catre alt stat - împotriva vointei sale - în fata unei instante de judecata.)19

III. Republica Moldova ca subiect de drept internaţional public contemporan

Republica Moldova la 27.august.1991 , marchează o noua viziune asupra valorilor naţionale, statului

de drept, respectării legilor şi ocrotirii drepturilor fundamentale ale omului. Actul care declara:

“Republica Moldova este un stat Suveran,Independent si Democratic,Liber să-şi hotărască prezentul

şi viitorul,fără nici un amestec din afară,în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale

poporului in spaţiul istoric si etnic al devenirii sale naţionale”20.Declaraţia de Independentă a

Republicii Moldova constituie începutul a noi valori , care respectă egalitatea în drepturi a societăţii

şi a valorilor umane. Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova avea adresare către

Organizaţia Naţiunilor Unite unde se cerea de a deveni membru cu drepturi depline în organizaţia

mondiala şi în agenţiile sale specializate.21 Organizaţia Naţiunilor Unite constituie Carta Naţiunilor

Unite în 1945 la 26 iunie, San Francisco , unde are ca scop de a opri acţiunile negative asupra

statelor, astfel îndemnînd popoarele de a crea condiţii pentru respectarea justiţiei,promovarea

progresului social şi libertatea de care are nevoie societatea,menţinerea păcii între popoare şi

securităţii internaţionale.Momentul de afirmare a Republicii Moldova a constituit un fenomen de

stabilire a relaţiilor externe,prima ţara care a recunoscut RM ca stat suveran şi independent,unitar şi

indivizibil a fost Romînia.Ca urmare a acestor etape de consolidare a statului în emanciparea

relaţiilor externe s-a înfiinţat ambasade la Chişinau ,într-o perioada progresiva au aparut oportunităţi

naţionale de consolidare a obiectivelor internaţionale.Pentru a crea şi a respecta condiţiile de

19 I.M. Anghel, Subiectele dreptului internaţional, p. 188-18920 Constituţia Republicii Moldova 29.07.1994,Articol:8,77,8621 Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Page 20: Drept International

participare a Republicii Moldova la dezvoltarea internaţionala, pe plan extern este nevoie de a fi

implementate strategii de viitor în domeniul juridic,activităţi diplomatice pe întregul arial al practicii

externe şi a politicii internaţionale. 22

Perioada de recunoastere a Republicii Moldova a trecut prin mai multe etape care au creat noi relaţii

externe cu statele vecine în domenii relaţii politice, economice, culturale şi alte interese de ordin

comun cu ţările europene în activităţile diplomatice, prevăzute de normele dreptului Internaţional şi

practicii existente în domeniu. Pe parcursul anilor următori Moldova desfăşoară o activitate intensă

de afirmare pe plan internaţional prin aderarea la un şir de organizaţii internaţionale: la 30 ianuarie

1992 la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (actual,Organizaţia pentru Securitate şi

Cooperare în Europa,OSCE); la 2 martie 1992 Republica Moldova devine membru al Organizaţiei

Naţiunilor Unite;

la 4 mai 1992 devine membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;al Fondului Monetar

Internaţional; al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; la 12 august 1992 al Băncii

Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. La 25 iunie 1992 Republica Moldova participă

împreună cu alte state în calitate de membru fondator la instituirea organizaţiei regionale Cooperarea

Economică la Marea Neagră. În vederea includerii în circuitul internaţional cultural Republica a

aderat la UNESCO la 27 mai 1992 şi la Uniunea Latină la 12 decembrie 1992.Concomitent cu

eforturile de integrare în organizaţiile şi structurile internaţionale, pe parcursul anilor 1992-1993 s-au

extins relaţiile bilaterale. Spre sfârşitul anului 1993, Republica Moldova era recunoscută de peste 120

de state, având relaţii diplomatice cu peste 80 de ţări. Au fost deschise primele ambasade ale

Republicii Moldova peste hotare la: Bucureşti (24 februarie 1992),Moscova (16 octombrie 1992),

Kiev (26 mai 1993), Bruxelles (21 iunie 1993), Minsk (6 octombrie1993), Washington (9 decembrie

1993); la 5 iunie 1992 a început să funcţioneze Reprezentanţa permanentă a Republicii Moldova pe

lângă ONU. Totodată la Chişinău au fost deschise primele ambasade străine ale: României (24

ianuarie 1992), SUA (29 martie 1992), Ucrainei (martie1992), Federaţiei Ruse (iunie 1992), RFG

(noiembrie 1992) ş. a.Importante momente în afirmarea statalităţii Republicii Moldova şi a calităţii

de subiect de drept internaţional le-au constituit alegerile parlamentare pe bază de pluripartitism, care

au avut loc la 27 februarie 1994 şi elaborarea noii Constituţii care intră în vigoare la 27 august

1994.Constituţia Republicii Moldova devine astfel cadrul juridic al relaţiilor bilaterale şi al

colaborăriimultilaterale cu alte state.23

La momentul actual Republica Moldova dispune de criteriile principale a unui stat suveran si

independent ,apărut pe harta lumii drept consecinţă a destrămării imperiului sovietic,fapt care îi

22Carta Natiunilor Unite23 Manual:Drept Internaţional Public ,capitolul II,Dreptul Internaţional,şi evoluţia sa istorică.pag.41 ,ediţia III.2009. Oleg Balan.doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar

Page 21: Drept International

justifică apariţia.Constituirea fundamentelor statului Republica Moldova şi ale societăţii democratice

a fost efectuată cu participarea activă a populaţiei şi a trecut prin două etape relative dinstincte. Prima

– fiind calificată ca etapă confuză, contradictorie şi de scurtă durată , începe în 1990,odată cu

desfăşurarea primelor alegeri libere care au marcat un pas important în procesul de democratizare a

societăţii (deşi încă sovietice) şi de edificare a statului moldovenesc. La 5 ani dela anunţarea cursului

de „Perestroika”, s-au desfăşurat alegerile în ultimul Soviet Suprem al R.S.S.Moldoveneşti. Legea

privind alegerile deputaţilor poporului din R.S.S.M., din 23 noiembrie 1989,introducea elemente noi,

imposibil de imaginat în practica alegerilor anterioare din Uniunea Sovietică.

Un pas important în democratizarea vieţii politice din Republică l-a constituit alegerile parlamentare

din 25 februarie 1990, apreciate ca primele alegeri democratice. Deşi alegerile nu s-au desfăşurat în

condiţiile unui pluralism politic real, totuşi candidaţii au avut posibilitatea să participe în condiţii

egale la campania electorală, prezentându-şi platformele în faţa electoratului.În urma scrutinului, în

Sovietul Suprem au fost aleşi 380 de deputaţi, majoritatea dintre ei fiind înaintaţi şi susţinuţi de noile

formaţiuni politice în componenţa forului legislativ suprem al republicii au intrat reprezentanţii mai

multor formaţiuni politice cu programe diverse.

Pornind de la realitate şi fiind ghidaţi de conjunctura internă şi externă, într-o perioadă relativ scurtă,

Sovietul Suprem a elaborat şi a aprobat un set de legi şi hotărâri, care au creat baza juridică şi au

trasat direcţiile principale de dezvoltare a noului stat, Republica Moldova Analizând activitatea

Sovietului Suprem al RSSM de legislatura a XII-a, vom observa că începând cu aprilie 1990 s-a mers

pas cu pas spre declararea Independenţei la 27 august 1991.

Chiar la prima şedinţă a Sovietului Suprem, exprimând voinţa poporului, a fost confirmată hotărârea

revenirii la vechile atribute ale statalităţii moldoveneşti, adoptându-se un nou Drapel de Stat,

Tricolorul – albastru, galben, roşu , simbol oficial al suveranităţii. Pe parcursul următoarelor şedinţe

au fost adoptate un şir de documente de o importanţă excepţională pentru constituirea şi consolidarea

statului.

În decursul a 21 de ani de la declararea independenţei ,Republica Moldova a înregistrat mari progrese

pe plan naţional,acţiuni de mare importanţa cu statele din exterior au fost tot mai frecvente ce

primeşte cooperare diplomatică a Republicii Moldova cu tări ca,Romînia,Ucraina,Belarus, Bulgaria,

Franţa, Ungaria, Turcia, China, Rusia,SUA.În complexul de studiu Republica Moldova rămîne a fi

principalul partener ai Uniunii Europene , unde peste 50% din totalul exporturilor moldoveneşti se

orientează spre UE.Anul 2009 decembrie ,Moldova şi UE au reconfirmat intenţia de a crea o zonă de

liber schimb aprofundat ,aceasta are efecte dinamice pentru economia moldovei

Page 22: Drept International

CONCLUZII SI RECOMANDARI

În doctrina juridică, de regulă, s-a apreciat că, calitatea de subiect de drept internaţional public o

presupune şi pe aceea de subiect al dreptului tratatelor. Astfel, părţile tratatelor internaţionale pot fi

numai subiectele de drept internaţional, adică statele, naţiunile care luptă pentru eliberare, precum şi

organizaţiile internaţionale în limitele competenţei lor.

În doctrina juridică, problema calităţii de subiect de drept internaţional public există cu siguranţă,

reieşind din însăşi prezentările care se fac în materie. Astfel se arată că „pentru identificarea unui

subiect de drept internaţional este necesar să se constate dacă acesta posedă personalitate juridică

în cadrul ordinii juridice internaţionale, dacă are deci capacitate juridică de a acţiona pe plan

internaţional”. Credem că elementul capacitate juridică apare într-un prim plan, iar acest proces

este în plină desfăşurare, finalitatea acestui proces exprimându-se prin faptul ca acest element să

ajungă singurul criteriu de apreciere a calităţii de subiect de drept internaţional public.

Procesul despre care aminteam este credem evidenţiat şi de apariţiile doctrinare ale acestor

subiecte. Astfel, subiectul de drept internaţional public a mai fost identificat ca:

a) titularul de drepturi şi obligaţii pe planul dreptului internaţional.

b) titularul dreptului de a intenta o acţiune la un tribunal internaţional.

c) titularul unor interese în privinţa cărora există prevederi în dreptul internaţional.

În acest sens, potrivit avizului consultativ, dat la cererea Adunării Generale a ONU (1949)

asupra „prejudiciilor suferite în serviciul ONU”, Curtea Internaţională de Justiţie a considerat că

„50 de state reprezentând o majoritate a membrilor comunităţilor internaţionale au puterea,

conform dreptului internaţional, de a crea o entitate posedând personalitate juridică obiectivă şi

nu numai una recunoscută doar de ele”.

Este evident că o asemenea „asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o constituţie

şi organe comune şi posedând o personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre”, apare

ca un subiect de drept internaţional public de sine stătător. Cu toate acestea rămâne întrebarea

Page 23: Drept International

dacă aceste organizaţii internaţionale au o personalitate juridică opozabilă, „erga omnes”, şi dacă

nu este necesar un acord tacit sau expres al statelor membre.

Tot în planul dreptului internaţional apar popoarele şi mişcările de eliberare naţională, care

sunt acceptate în genere ca subiecte de drept internaţional. Pe de altă parte, în mod necesar, se

arată că recunoaşterea calităţii nu depinde de capacitatea internaţională, şi anume de acţiona în

planul dreptului internaţional, ci de întrunirea unor elemente ale personalităţii juridice de tip

statal, şi anume să aibă organe proprii de conducere, un teritoriu (eliberat) şi forţe organizate care

să poarte lupte de eliberare.

În doctrină se arată că aceste subiecte de drept, au o capacitate internaţională limitată.

Astfel, exemplificativ este că reprezentanţii mişcărilor de eliberare naţională primesc invitaţii la

conferinţele internaţionale fără a putea avea drept de vot.

Multe alte discuţii în legătură cu calitatea de subiect de drept internaţional public se ridică şi

în privinţa organizaţiilor neguvernamentale, a societăţilor transnaţionale şi chiar a individului. În

acest sens, în dreptul internaţional public noua apariţie o reprezintă individul, despre care

exemplificăm că, atunci când i se încalcă drepturi fundamentale, are capacitate procesuală în

planul dreptului internaţional.

În concluzie, apreciem că evoluţia dreptului internaţional public poate determina ca în viitor

singurul criteriu pentru stabilirea calităţii de subiect de drept internaţional public sa-l reprezinte

capacitatea de a acţiona în planul raporturilor internaţionale, bineînţeles, făcându-se astfel o

diferenţiere doar de natură funcţională a acestei capacităţi. Referindu-se la evoluţia dreptului

internaţional, domnul prof. Victor Duculescu sublinia următoarele: „Ca o consecinţă a afirmării

preocupărilor pentru protecţia şi respectul drepturilor omului, Consiliul Europei a statornicit un

mecanism juridic instituţional deosebit de eficace-Curtea Europeană a Drepturilor Omului-care,

ca o consecinţă a punerii în aplicare a Protocolului nr. 11 la Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului, permite un acces direct al indivizilor la acest important forum jurisdicţional european”

Asfel, se readuce în prim plan rolul valorilor sociale şi supremaţia forţelor morale în crearea

dreptului.

Page 24: Drept International

Bibliografie:

1. Scăunaş S. Drept internaţional public, Bucureşti 2002

2. .Nastase A. “Drept international public”

3. Dictionar de drept international public,op.cit,p.282

4. Slonovschi V. dr. în drept, lector superior,” DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC”

5.Buruian A.,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2009

6. https://www.academia.edu/4718786/Drept-International-Public (vizitat 08.12.2014)

7. Serbenco E..,Balan O. … “Drept international public”Chisinau 2005,editia II,

8..http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/017_-

_Drept_international_public.pdf (vizitat 08.12.2014)

9.. Conform art. 96 al Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul asigură realizarea politicii interne

şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice

10.. ANGHEL, I. M. Subiectele de drept internaţional. – Bucureşti: Editura Lumina-Lex, 1998,

11. http://www.cpcs.ro/articol-oi-onu.php (vizitat 08.12.2014)

12. Dicţionar de Drept Internaţional Public, coordonator I.CLOŞCA. – Bucureşti: Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982

13. Constituţia Republicii Moldova 29.07.1994,Articol:8,77,86

14. Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

15. Carta Naţiunilor Unite

Page 25: Drept International

16. Manual:Drept Internaţional Public ,capitolul II,Dreptul Internaţional,şi evoluţia sa

istorică.pag.41 ,ediţiaIII.2009.

17. M. Niciu, Drept internaţional public, Ed. Fundaţia Chemarea - Iaşi, 1993

18. A. Bonciog, Drept diplomatic, Editura Pandeia, Bucureşti, 1997