134
CUPRINS CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE CAPITOLUL I ROLUL, PRINCIPIILE ȘI STRUCTURA ORGANIZAȚIEI NAȚIUILOR UNITE Secțiunea 1: Scopurile și principiile Organizației Națiunilor Unite .................6 Secțiunea 2: Organele O.N.U. și activitatea organizației ................................10 Secțiunea 3: Direcțiile principale ale activității O.N.U. ..................................10 3.1. Menţinerea păcii şi asigurarea securităţii internaţionale ................11 3.2. Preocuparea Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul dezarmării statelor ..................................................................................................... 13 3.3. Monitorizarea şi reglementarea acţiunilor statelor în spaţiul extraatmosferic si pe corpurile cereşti ....................................................14 3.4. Decolonizarea ...................................................................................15 3.5. Dezvoltarea omenirii sub multiple aspecte şi lichidarea treptată a subdezvoltării şi decalajelor dintre ţările lumii ......................................16 3.6. Problema alimentaţiei în lume .........................................................18 3.7. Protejarea mediului înconjurător, precum şi problemele demografice ............................................................................................. .....................19 3.8. Controlul internaţional al stupefiantelor, pentru evitarea şi lichidarea traficului ilicit cu aceste produse, asigurarea universalităţii drepturilor fundamentale ale omului, precum si [1]

Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

  • Upload
    dagga

  • View
    744

  • Download
    2

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

CUPRINS

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

CAPITOLUL IROLUL, PRINCIPIILE ȘI STRUCTURAORGANIZAȚIEI NAȚIUILOR UNITE

Secțiunea 1: Scopurile și principiile Organizației Națiunilor Unite .................6Secțiunea 2: Organele O.N.U. şi activitatea organizaţiei ................................10Secțiunea 3: Direcţiile principale ale activităţii O.N.U. ..................................10

3.1. Menţinerea păcii şi asigurarea securităţii internaţionale ................113.2. Preocuparea Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul dezarmării statelor .....................................................................................................133.3. Monitorizarea și reglementarea acţiunilor statelor în spaţiul extraatmosferic si pe corpurile cereşti ....................................................143.4. Decolonizarea ...................................................................................153.5. Dezvoltarea omenirii sub multiple aspecte şi lichidarea treptată a subdezvoltării şi decalajelor dintre ţările lumii ......................................163.6. Problema alimentaţiei în lume .........................................................183.7. Protejarea mediului înconjurător, precum şi problemele demografice ..................................................................................................................193.8. Controlul internaţional al stupefiantelor, pentru evitarea şi lichidarea traficului ilicit cu aceste produse, asigurarea universalităţii drepturilor fundamentale ale omului, precum si dezvoltarea progresivă si codificarea dreptului internaţional public ..............................................19

CAPITOLUL IIORGANELE PRINCIPALE ALE O.N.U.

Secțiunea 1: Adunarea Generală a O.N.U. .....................................................201.1. Funcţiile si puterile Adunării Generale ...........................................21

1.1.1. Funcţiile şi puterile Adunării Generale cu caracter general ........................................................................................................211.1.2. Funcţiile şi puterile Adunării Generale cu caracter special ........................................................................................................22

Secțiunea 2: Consiliul de Securitate ................................................................232.1. Funcţiile şi puterile Consiliului de Securitate ..................................25

Secțiunea 3: Consiliul Economic şi Social (E.C.O.S.O.C.) .............................273.1. Funcţiile şi puterile Consiliului Economic şi Social .......................27

[1]

Page 2: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Secțiunea 4: Consiliul de Tutelă ......................................................................28Secțiunea 5: Curtea Internaţională de Justiţie ................................................29Secțiunea 6: Secretariatul O.N.U. ...................................................................31

CAPITOLUL IIIINSTITUŢIILE SPECIALIZATE ALE O.N.U.

Secţiunea 1: Noţiuni generale ..........................................................................331.1. Rolul instituţiilor specializate ...........................................................331.2. Instituţiile specializate ......................................................................35

Secţiunea 2: Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) ..............................372.1. Organismele Organizaţiei Internaţionale a Muncii .........................372.2. Atribuțiile organelor Organizației Internaționale a Muncii ............38

Secţiunea 3: Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) .................................................................................................................39

3.1. Direcțiile de acțiune ale FAO ...........................................................393.2. Funcțiile FAO ...................................................................................403.3. Atribuțiile Conferinţei FAO ..............................................................41

Secţiunea 4: Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Știinţă şi Cultură (UNESCO) .........................................................................................................41

4.1. Atribuţiile UNESCO .........................................................................424.2. Atribuțiile Conferinţei Generale a UNESCO ...................................444.3. Atribuțiile Consiliului Executiv ........................................................45

Secţiunea 5: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ..................................455.1. Direcţiile de acțiune ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ...........455.2. Atribuţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ..................................465.3. Atribuțiile Adunării Mondiale a Sănătăţii ........................................485.4. Atribuţiile Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ..................................................................................................................49

Secțiunea 6: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) ............................................................................................................................50Secţiunea 7: Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO) ....................50

7.1. Scopurile Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale ......................507.2. Atribuţiile Adunării Generale a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale ..........................................................................................517.3. Atribuțiile Consiliului Reprezentativ al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale ..........................................................................................52

Secţiunea 8: Uniunea Poştală Universală (UPU) ...........................................538.1. Atribuţiile Consiliului de Administraţie al Uniunii Poştale Universale ..................................................................................................................558.2. Atribuțiile Consiliului de Exploatere Poştală ..................................55

Secţiunea 9: Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (UIT) ...................56

[2]

Page 3: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

9.1. Domeniile de activitate ale Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii .......................................................................................569.2. Atribuțiile UIT ..................................................................................579.3. Atribuțiile Conferinţei Plenipotenţiarilor .........................................579.4. Atribuțiile Consiliului de Administraţie al Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii .......................................................................................58

Secţiunea10: Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) ............................5910.1. Atribuțiile OMI ...............................................................................6010.2. Atribuțiile Adumării Generale a OMI ............................................61

Secţiunea 11: Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) .........................6211.1. Scopurile OMM ..............................................................................6211.2. Programe sub egida OMM .............................................................6311.3. Atribuțiile Congresului Meteorologic Mondial ..............................6411.4. Atribuţiile Consiliului Executiv al OMM ........................................64

Secţiunea 12: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).....6512.1. Atribuţiile AIEA ..............................................................................65

Secţiunea 13: Fondul Monetar Internaţional (FMI) ......................................6813.1. Scopurile FMI .................................................................................73

Secţiunea 14: Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI).............................................................................................................76

14.1. Funcţiile ONUDI.............................................................................7614.2. Funcţiile Consiliului de Dezvoltare Industrială .............................78

Secțiunea 15: Agenția Internațională pentru Dezvoltare (IDA) .....................78Secţiunea 16: Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) ......79

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CUPRINS

[3]

Page 4: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Organizaţia Naţiunilor Unite este succesoarea Societăţii Naţiunilor, care a

existat în perioada interbelică. Societatea Naţiunilor a fost prima organizaţie

internațională având ca scop menţinerea păcii şi apărarea securităţii

internaţionale, fiind o organizaţie cu vocaţie de universalitatate.

În timpul celui de-al doilea război mondial, statele din coaliţia antifascistă

au considerat necesară înlocuirea Societăţii Naţiunilor cu o nouă organizaţie

internaţională, deoarece Societatea Naţiunilor s-a dovedit incapabilă să

împiedtce izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

În cadrul conferinţelor internaţionale ale principalelor state din coaliţia

antifascistă din timpul războiului s-a dezbătut şi problema înfiinţării unei noi

organizaţii internaţionale, ca instrument de menţinere a păcii şi securităţii

internaţionale1.

Dorinţa arzătoare a popoarelor de a-şi edifica un forum mondial capabil

să asigure pacea şi-a găsit expresia în mai multe acţiuni întreprinse de coaliţia

antihitleristă. Astfel, reprezentanţii a 26 de state din această coaliţie - într-o

Declaraţie adoptată la 1 ianuarie 1942 cu privire la lupta comună împotriva

axei- au folosit denumirea „Naţiunile Unite" pentru a desemna această alianţă2.

Conferinţa la nivel înalt de la Teheran la care au participat S.U.A, Anglia

şi U.RS.S, din 1943, a hotărit ca miniştrii de externe a celor trei state să se

reunească pentru a pregăti proiectul statutului noii organizaţii internaţionale.

Reuniunea miniştrilor de externe ai S.U.A, Angliei şi U.R.S.S a avut loc la

1 Mazilu, Dumitru , Dreptul Internaţional Public, Volumul II, Editura Lumina Lex, 2002, pag. 2192 Niciu, Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura "Culegere de documente de drept international public", Editura Lumina Lex, 1997, pag. 250

[4]

Page 5: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Dumbarton Oaks, în 1944. În cadrul acestei reuniuni a fost pregătit proiectul de

statut al noilor organizaţii, denumit "Propuneri pentru înfiinţarea unei

organizaţii internaţionale universale". Unele chestiuni referitoare la funcţionarea

noii organizaţii, la calitatea de membru al ei, mecanismul de vot în cadrul

organelor ei n-au fost soluţionate în cadrul reuniunii de la Dumbarton Oaks. Ele

au fost discutate de Conferinţa la nivel înalt de la Yalta, din februarie 1945. în

acest cadru s-a adoptat regula unanimităţii de voturi a celor cinci membrii

permanenţi ai Consiliului de Securitate. De asemenea, s-a admis ca membrii

fondatori ai noii organizaţii intemaţionale două republici unionale din cadrul

U.R.S.S, R.S.S. Ucraina şi R.S.S. Bielorusă.

Conferinţa de la Yalta a hotărât şi convocarea unei conferinţe

internaţionale cu participarea tuturor statelor membre ale coaliţiei antifasciste.

Între 25 aprilie şi 26 iunie 1945 s-au desfăşurat lucrările Conferinţei de la San-

Francisco, la care au participat 50 de state. Conferinţa a definitivat statutul noii

organizaţii internaţionale, sub denumirea de "Carta Naţiunilor Unite", care este

un tratat internaţional multilateral. Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 şi

supusă ratificării statelor fondatoare ale noii organizaţii. Deşi n-a participat la

Conferinţa de la San-Francisco, Polonia este recunoscută ca cel de-al 51-lea

stat fondator al O.N.U.3

Carta O.N.U. a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945. Ziua de 24

octombrie a fost proclamată ca "Ziua Naţiunilor Unite". Pe baza Cartei a luat

fiinţă ”Organizaţia Naţiunilor Unite". Romulus Neagu defineşte O. N.U ca fiind

"o organizaţie internaţională cu vocaţie de universalitate, atât în ceea ce

priveşte aria sa de interes, cât şi competenţa creată cu scopul să menţină pacea

şi securitatea internaţională; să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni; să real-

izeze cooperarea între state pentru rezolvarea problemelor internaţionale cu

caracter economic, social, cultural sau umanitar. În completarea acestei definiții

3 Miga-Besteliu, Raluca, "Organizatii internationale interguvernamentale", Editura ALL Beck, Bucuresti, 2000, pag. 300

[5]

Page 6: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

este necesară precizarea că O.N.U are personalitate juridică, ea fiind subiect de

drept internaţional public, derivat şi limitat.

CAPITOLUL I

ROLUL, PRINCIPIILE ȘI STRUCTURA

ORGANIZAȚIEI NAȚIUILOR UNITE

Secțiunea 1

Scopurile și principiile Organizației Națiunilor Unite

Ca organizaţie internaţională care a fost creată pentru menţinerea păcii şi

apărării securităţii internaţionale, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi propune

izbăvirea generaţiilor viitoare de flagelul războiului, care , „în timpul vieții

noastre a pricinuit de două ori omenirii suferinţe de nespus4.„

Organizaţia Naţiunilor Unite a fost astfel concepută, încât prin

întreaga sa activitate să realizeze năzuinţele luminoase ale popoarelor spre

înţelegere şi conlucrare, încredere şi respect reciproc.

Carta O.N.U, în articolul 1, proclamă următoarele scopuri ale

organizaţiei:5

menţinerea păcii și securității naționale;

să dezvolte între naţiuni relații prieteneşti, întemeiate pe respectarea

principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a

dispune de ele însele;

să realizeze cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor

internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar şi în

4 Preambulul Cartei O.N.U, al.1. 5 Moca,Gheorghe, Mariana Draghici, "Documente de drept international public", Vol. I, Centru de multiplicare al Universitatii din Bucuresti, 1972

[6]

Page 7: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

promovarea şi încurajarea respectării drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului, fără deosebire de rasă, sex, limbă său religie;

să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor în

atingerea acestor ţeluri.

În acest sistem de scopuri ale O.N.U, locul principal îl are menţinerea

păcii şi securităţii internaţionale. Prin prevederile Cartei se pun bazele unui

sistem nou de securitate internaţională, întemeiat pe măsuri colective eficace de

prevenire şi înlăturare a ameninţărilor la adresa păcii şi de reprimare a actelor de

agresiune sau a altor încălcări ale păcii. Noul sistem de securitate internaţională

se bazează pe soluţionarea prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale,

"în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional" (art.1,pct.1)6.

Între scopurile O.N.U există o legătură logică, de condiţionare reciproca.

Astfel, cea mai bună garanţie a păcii şi securităţii internaţionale este existenţa şi

dezvoltarea de relaţii prieteneşti între toate statele şi popoarele, relaţii care

trebuie să se întemeieze pe principiile fundamentale ale dreptului internaţional

public. Aceste relaţii prieteneşti între popoare pot exista şi să se dezvolte, cel

mai bine, în cadrul unei cooperări internaţionale cit mai cuprinzătoare şi în

vederea rezolvării problemelor globale ale omenirii, -inclusiv promovarea şi

garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum sînt ele

prevăzute în actele internaţionale.

Carta O.N.U stipulează şi principiile care trebuie respectate de

organizaţie şi de statele membre în activitatea lor. Aceste principii sînt7:

a) principiul egalităţii suverane a membrilor organizaţiei. Sub această

formulare sînt reunite două principii fundamentale ale dreptului internaţional

public: principiul suveranităţii statelor şi cel al egalităţii lor în drepturi. Din

aşezarea la temelia O.N.U. a principiilor respective rezultă că această

organizaţie internaţională este o organizaţie interstatală, iar nu una

6 Năstase, Adrian, Bogdan Aurescu, ”Drept internaţional contemporan. Texte esenţiale”, Regia autonomă Monitorul Oficial, 2001, pag. 2147 Mazilu, Dumitru , op. cit., pag. 220

[7]

Page 8: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

suprastatală. In consecinţă, nici un stat membru sau grup de state membre nu

sunt îndrituiți să-și subordoneze O.N.U. intereselor proprii sau să caute

transformarea ei într-o organizaţie suprastatală (supranaţională), fără acordul

tuturor statelor membre.

Egalitatea statelor membre trebuie respectată atât în ceea ce privește

reprezentarea lor în organele O.N.U., cât și în mecanismul de vot din cadrul

lor.

b) principiul îndeplinirii cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate de

statele membre, în conformitate cu Carta O.N.U;

c) principiul soluţionării prin mijloace paşnice a diferendelor

internaţionale, în aşa fel încît pacea şi securitatea internaţionala, precum şi

justiția să nu fie puse în primejdie;

d) principiul abţinerii de la ameninţarea cu forţa sau folosirea ei în

relaţiile internaţionale, împotriva integrităţii teritoriale sau a independenţei

politice a vreunui stat, sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile

Naţiunilor Unite;

e) principiul neamestecului în chestiunile care aparţin în mod esenţial

de competenţa, unui stat. Totodată, statele membre nu sînt datoare să supună

astfel de chestiuni spre soluţionare O.N.U. Carta mai precizează că acest

principiu nu limitează aplicarea de către O.N.U. a măsurilor, de constrîngere

prevăzute în Capitolul VII al ei.

f) Carta O.N.U mai proclamă şi principiul dreptului la autodeterminare

al popoarelor.

În articolul 2 al Cartei O.N.U se mai prevăd două reguli importante

pentru activitatea organizaţiei şi a membrilor ei. Ele sunt8: obligaţia membrilor

O.N.U. de a acorda totajutorul acţiunilor întreprinse de organizaţie, dacă sînt în

conformitate cu prevederile Cartei; şi îndatorirea O.N.U de a asigura ca şi

statele nemembre ale organizaţiei să respecte principiile Cartei.8 Diaconu, Ion, "Curs de drept international public", Casa de editura si presa "Sansa", Bucuresti, 1993, pag. 235

[8]

Page 9: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Membrii O.N.U. se împart în 2 categorii9:

a) membrii originari (fondatoriai organizaţiei), adică statele care au

participat la Cortferinţa de la San-Francisco, au semnat şi ratificat Carta O.N.U;

b) membrii admişi ulterior - pentru ca un stat să fie admis în O.N.U. el

trebuie să îndeplinească 2 condiţii: să fie un stat iubitor de pace, care acceptă

obligaţiile ce revin membrilor organizaţiei din prevederile Cartei şi după

aprecierea organizaţiei să fie capabil şi dispus să le îndeplinească (art.4, pct.1).

Admiterea unui stat în O.N.U. se face pe baza hotărîrii Adunării generale a

organizaţiei, la recomandarea Consiliului de Securitate (art.4, pct.2).

Recomandarea de primit unui stat în O.N.U este adoptată de Consiliul de

Securitate cu 9 voturi afirmative, inclusiv cele ale membrilor permanenţi

(S.U.A, Anglia, Franţa, China, Rusia). Pe baza acestei recomandări, Adunarea,

Generală a O.N.U hotâreşte primirea statului în organizaţie prin votul afirmativ

a două treimi din membrii ei prezenţi şi votanţi10.

Deşi Carta O.N.U. nu reglementează în mod expres dreptul de retragere

din organizaţie, în practica O.N.U. de până acum, se cunoaşte un caz de

retragere.

Carta O.N.U. reglementează şi sancţiunile pe care organizația le poate

aplica statelor membre. Un membru al organizaţiei poate fi suspendat din

calitatea de membru, dacă împotriva lui Consiliul de Securitate a adoptat o

acţiune preventivă sau de constrîngere. Hotarîrea de suspendare a unui membru

al organizaţiei este adoptată de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului

de Securitate (art.5). De asemenea, unui stat membru i se poate suspenda

dreptul de vot în Adunarea Generată dacă nu şi-a plătit contribuţia financiară la

O.N.U pe timp de 2 ani (art.19).

Un membru al O.N.U poate fi exclus din organizaţie, dacă a încălcat

sistematic principiile Cartei. Hotarîrea de excludere este adoptată de Adunarea

Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate (art.6).9 Mazilu, Dumitru , , op. cit, pag. 22210 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, , op. cit, pag. 215

[9]

Page 10: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Secțiunea 2

Organele O.N.U. şi activitatea organizaţiei

O.N.U. are organe principale şi organe subsidiare (ajutătoare)11.

Organele principale ale O.N.U sînt:

Adunarea Generală;

Consiliul de Securitate;

Consiliul Economic şi Social (E.C.O.S.O.C)

Consiliul de Tutelă;

Curtea Internaţională de Justiţie şi

Secretariatul (art.7).

Organele subsidiare sunt înființate de organele principale pentru a le

ajuta în activitatea lor. Ele nu au o competenţă proprie, ci una delegată de

organul principal. Organele subsidiare pot fi formate din reprezentanţii statelor

membre ale O.N.U şi din persoane care participă la ele cu titlu personal.

Secțiunea 3

Direcţiile principale ale activităţii O.N.U.

În cei peste 40 de ani de existenţă, Organizaţia Naţiunilor Unite a

desfăşurat o activitate bogată şi complexă determinată de problemele globale ale

vieţii internaţionale. Printre aspectele mai importante ale acestei activităţi

semnalăm următoarele:

11 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, , op. cit, pag.217

[10]

Page 11: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

3.1. Menţinerea păcii şi asigurarea securităţii internaţionale, ceea ce

corespunde scopului principal al organizaţiei.

Pentru asigurarea păcii şi securităţii internaţionale prezintă importanţă

aşezarea relaţiilor dintre state pe respectarea riguroasă a principiilor de bază ale

dreptului internaţional public, aşa cum au fost ele enunţate în Carta O.N.U şi în

alte acte adoptate de organizaţie.

Toate organele principale ale O.N.U sînt chemate să contribuie la

asigurarea păcii şi securităţii internaţionale. Conform prevederilor Cartei

O.N.U, în special, două dintre aceste organe au un rol deosebit în acest

domeniu: Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate12.

Adunarea Generală a O.NU este competentă să studieze principiile

generale de cooperare a statelor în vederea menţinerii păcii şi să discute

chestiunile privind menţinerea păcii şi să facă recomandări privind aceste

chestiuni. Un aspect important în activitatea Adunării Generale a fost şi este

preocuparea ei pentru precizarea conţinutului principiilor de bază ale dreptului

internaţional public. Ca expresie a acestei preocupări, Adunarea Generală a

O.N.U a adoptat "Declaraţia asupra principiilor dreptului internaţional privind

relaţiile de prietenie şi cooperare între state, conform Cartei", din anul 1970.

Toate principiile cuprinse în acest document trebuie respectate deopotrivă, iar

statul care le încalcă trebuie să fie sancţionat de către organizaţie.

În asigurarea legalităţii internaţionale şi a apărării păcii şi securităţii

internaţionale un rol deosebit îi revine Consiliului de Securitate al O.N.U,

organul competent să aplice măsurti de constrângere împotriva celor care

încalcă pacea şi securitatea internaţională.

Consiliul de Securitate este chemat nu numai să constate existenţa unei

ameninţări la adresa păcii sau a unui act de agresiune, ci şi să hotărească

măsurile necesare apărării păcii şi restabilirea ei. Aplicarea măsurilor adoptate

de Consiliul de Securitate se va face de toţi membrii organizaţiei sau numai de

12 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, , op. cit, pag. 217

[11]

Page 12: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

unii dintre ei, după cum stabileşte Consiliul. Carta O.N.U prevede "Membrii

Naţiunilor Unite se vor asocia spre a-şi acorda ajutor reciproc în executarea

măsurilor hotărîte de Consiliul de Securitate" (art.49).

Acţiunile Consiliului de Securitate pentru apărarea sau restabilirea păcii

au îmbrăcat diferite forme. Astfel, Consiliul a adoptat măsuri care nu se bazau

pe forţă, cum sînt: embargoul economic împotriva Rhodeziei de Sud sau

embargoul privind livrarea de arme Republicii Africa de Sud. De asemenea,

trimiterea de misiuni de observatori militari în Orientul Mijlociu sau în Caşmir.

Consiliul de Securitate a întreprins şi acţiuni de bune oficii sau de mediaţiune

prin intermediul Secretarului general al organizaţiei sau printr-un reprezentant

al acestuia. Consiliul a trimis şi comisii de anchetă în diferite regiuni.

Consiliul de Securitate a adoptat şi hotărîri privind aplicarea de măsuri

bazate pe forţă în vederea apărării sau restabilirii păcii. Ele au fost realizate prin

aşa-numitele "operaţiuni pentru menţinerea păcii". Aceste operaţiuni au fost

îndeplinite de forţele armate ale O.N.U, constituite din contigente militare puse

la dispoziţia organizaţiei de către statele membre. Forţele militare ale O.N.U

(căştile albastre) au misiunea de a contribui fie la menţinerea încetării

ostilităţilor dintre beligeranţi, fie să contribuie la restabilirea păcii, la menţinerea

ordinei şi legalităţii internaţionale în zona lor de staţionare; fie să faciliteze

revenirea la situaţia existentă înaintea conflictului.

În cazul operaţiunilor forţelor militare ale O.N.U de menţinere a păcii, ele

patrulează sau se interpun între beligeranţi, avînd dreptul de a recurge la forţă

numai in caz de legitimă apărare.

Din punct de vedere juridic, operaţiunile de menţinere a păcii ale O.N.U

se deosebesc de măsurile de constrîngere bazate pe forţa militară exercitate de

O.N.U prin următoarele13:

operaţiunile de menţinere a păcii au un caracter consensual, la baza lor

stând consimţămîntul tuturor statelor interesate şi anume: statul pe a

13 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, , op. cit, pag. 218

[12]

Page 13: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

cărui teritoriu se desfăşoară operaţiunea O.N.U; statele care pun la

dispoziţia O.N.U contigentele militare necesare şi statele cărora

Consiliul de Securitate Ie-a recomandat încetarea ostilităţilor;

operaţiunea de menţinere a păcii are un caracter necoercitiv. Nici una

dintre părţile beligerante nu este declarată de Consiliul de Securitate ca

agresor şi în consecinţă nu se întreprind operaţiuni militare împotriva ei;

operaţiunea de menţinere a păcii are un caracter conservator privind

situaţia care s-a creeat ca urmare a hotărîrii Consiliului de Securitate de

încetare a ostilităţilor.

Forţele militare ale O.N.U au acţionat, în decursul anilor, în diferite

regiuni ale Terrei şi continuă să fie prezente în unele zone. Astfel, ele au

acţionat în Orientul Mijlociu, Cipru, Liban, Congo belgian, etc14.

3.2. Preocuparea Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul dezarmării

statelor

O.N.U are o responsabilitate specială în acest domeniu, fapt marcat prin

adoptarea de către Adunarea Generală a rezoluţiei din 24 ianuarie 1946, care

cere statelor membre să elimine din dotarea lor a armelor nucleare şi a celorlalte

arme de distrugere în masă (este prima rezoluţie adoptată de Adunarea

Generală).

Ca urmare a activităţii O.N.U, în decursul anilor, au fost adoptate mai

multe acte internaţionale referitoare la dezarmarea statelor, la reducerea cursei

înarmărilor. Dintre aceste acte pot fi amintite15:

Declaraţia sovieto-ameri-cană asupra principiilor convenite care să

stea la baza tratativelor privind dezarmarea completă a statelor, din

1961;

14 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura "Culegere de documente de drept international public", Editura Lumina Lex, 1997, pag. 29915 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura, op. cit., pag. 305

[13]

Page 14: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Acordul interzicînd experienţele cu armele nucleare în atmosferă, în

spaţiul extraatmosferic şi sub apă, din 1963;

Tratatul Spaţial din 1967 prin care se interzice plasarea şi folosirea

armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă, în spaţiul

extraatmosferic;

Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (1968);

Tratatul de interzicere a amplasării armelor nucleare şi a altor arme de

distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul lor

(1971);

Convenţia de interzicere a punerii la punct, a fabricării şi stocării a

armei bacteriologice (biologice) sau toxice şi de distrugere a lor (1975);

şi altele.

Această convenţie din 1975 este primul tratat internaţional, adoptat sub

egida O.N.U, care prevede măsuri reale de dezarmare parţială a statelor, prin

stipularea obligaţiei de a se distruge o anumită armă de distrugere în masă.

Adunarea Generală a O.N.U a ţinut sesiuni extraordinare consacrate

dezarmării statelor şi a proclamat două decenii ale dezarmării (1970-1979 şi

1980-1989).

Pe baza actelor internaţionale privind dezarmarea statelor a apărut şi se

dezvoltă un nou principiu al dreptului internaţional - principiul dezarmării, şi se

cristalizează un nou domeniu al acestui drept - dreptul dezarmării.

3.3. Monitorizarea și reglementarea acţiunilor statelor în spaţiul

extraatmosferic si pe corpurile cereşti16

Preocupările O.N.U în acest domeniu au ca obiectiv principal asigurarea

ca activitatea spaţială a statelor să se desfăşoare numai în scopuri paşnice şi spre

binele întregii omeniri.

16 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura, op. cit. , pag. 300

[14]

Page 15: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Adunarea Generală a O.N.U a înfiinţat Comitetul pentru folosirea

spaţiului extraatmosferic numai în scopuri paşnice, ca organ subsidiar al ei.

Acest comitet şi-a creat două subcomitete: unul pentru aspectele ştiinţifice şi

tehnice ale activităţii spaţiale, şi celălalt pentru reglementarea juridică a acestei

activităţi17.

Ca urmare a activităţii Subcomitetului juridic al Comitetului pentru

folosirea spaţiului extraatmosferic numai în scopuri paşnice au fost elaborate şi

adoptate mai multe acte internaţionale, cu caracter de universalitate, prin care se

reglementează activitatea spaţială a statelor şi organizaţiilor internaţionale

participante la ea. Aceste acte sunt: "Tratatul privind principiile care

guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului

extraatmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti", din 1967; "Acordul

asupra salvării astronautilor şi restituirea obiectelor lansate în spaţiul

extraatmosferic", din 1968; "Convenţia privind răspunderea internaţională

pentru daunele provocate de obiectele spaţiale", din 1972"; "Convenţia privind

înmatricularea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic", din 1976; şi

"Acordul guvernînd activitatea statelor pe Lună şi celelalte corpuri cereşti", din

1979. Pe baza acestor acte internaţionale a apărut şi se dezvoltă un nou domeniu

al dreptului internaţional public -dreptul spaţial.

Adunarea Generală a O.N.U a organizat două conferinţe internaţionale (în

anii 1968) privind folosirea paşnică a spaţiului extraatmosferic, de către toate

statele.

3.4. Decolonizarea18

În acest domeniu organizaţia a obţinut rezultate remarcabile, care şi-au

găsit

expresia în obţinerea independenţei de către numeroase popoare şi consti

tuirea lor în state suverane.17 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 22018 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 302

[15]

Page 16: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Un document de bază pentru activitatea de lichidare a colonialismului a

fost "Declaraţia pentru acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor

coloniale" adoptată de Adunarea Generală a O.N.U în anul 1960. Acest

document a pus bazele principiale ale activităţii organizaţiei privind

decolonizarea.

3.5. Dezvoltarea omenirii sub multiple aspecte şi lichidarea treptată a

subdezvoltării şi decalajelor dintre ţările lumii.

Concepţia O.N.U asupra dezvoltării popoarelor se întemeiază pe

următoarele idei de bază19:

progresul omenirii depinde de activitatea tuturor ţărilor lumii, cărora le

revine şi răspunderea pentru ea;

în domeniul dezvoltării ţărilor şi popoarelor nu sînt admisibile nici

spontaneitatea, nici existenţa unor reguli imuabile;

industrializarea ţărilor trebuie să fie precedată de îmbunătăţirea

agriculturii, ceea ce permite o creştere echilibrată a economiilor

naţionale;

dezvoltarea nu se poate face cu oameni subalimentaţi, analfabeţi şi

ignoranţi, şi nici cu şomeri fără calificare.

De asemenea, dezvoltarea nu se poate obţine cu oameni bolnavi, care nu

pot nici să înveţe, nici să lucreze eficace.

Printre acţiunile întreprinse de Organizaţia Naţiunilor Unite în domeniul

dezvoltării omenirii un loc special îl ocupă "Deceniile pentru dezvoltare".

Primul deceniu al dezvoltării a fost proclamat de Adunarea Generală a

O.N.U în anul 1960, pentru anii 1961-1970. Principalul său obiectiv a fost de a

atrage atenţia opiniei publice mondiale asupra problemelor dezvoltării omenirii

şi asupra necesităţii cooperării tuturor ţărilor şi popoarelor la realizarea ei. în

documentul adoptat de Adunarea Generală cu privire la acest deceniu s-a

19 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 220

[16]

Page 17: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

preconizat acordarea de către ţările bogate a unor ajutoare ţărilor în curs de

dezvoltare, în echivalentul de 1 la sută din venitul naţional brut al ţărilor bogate.

Rezultatele acestui deceniu al dezvoltării au fost mai mult negative decît

pozitive. Decalaljul între ţările bogate şi ţările în curs de dezvoltare a crescut şi

în acest deceniu. Ajutorul dat de ţările bogate celor în curs de dezvoltare a

reprezentat numai 0,66 la sută din produsul naţional brut al acestor ţări.

În cadrul primului deceniu al dezvoltării, Adunarea Generală a O.N.U a

înfiinţat două organisme internaţionale pentru dezvoltare şi cooperare eco-

nomică internaţională. Ele sunt: "Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi

Dezvoltare" (U.N.C.T.A.D.), în anul 1964 şi "Programul Naţiunilor Unite

pentru Dezvoltare" (P.N.U.D.), în anul 196520.

În anul 1970, sesiunea a XXV-a a Adunării Generale a O.N.U a

proclamat cel de-al doilea deceniu al dezvoltării (1971 -1980). În rezoluţia

adoptată de ea s-a prevăzut o strategie globală a dezvoltării omenirii, întemeiată

pe acţiuni comune ale ţărilor în curs de dezvoltare şi a celor dezvoltate, în toate

domeniile vieţii economice şi sociale. Rezoluţia Adunării Generale recomandă

ca rata medie de creştere a produsului naţional brut al ţărilor în curs de

dezvoltare să fie de 6 la sută, iar exportul şi importul lor să crească cu cca. 7 la

sută. Ea mai prevedea ca ajutorul ţărilor bogate către ţările în curs de dezvoltare

să fie de 0,7 la sută din produsul lor naţional brut. De asemenea, rezoluţia

preconiza instaurarea unei noi ordini economice internaţionale şi schimbarea

structurală a economiilor naţionale ale ţărilor în curs de dezvoltare.

Sesiunea a XXV-a a Adunării Generale a O.N.U a proclamat, la pro-

punerea României, un deceniu al dezarmării (1971-1980), ca o acţiune com-

plementară la deceniul dezvoltării.

În timpul celui de-al doilea deceniu al dezvoltării, Adunarea Generală a

O.N.U s-a întrunit în 3 sesiuni extraordinare, care au dezbătut problematica

instaurării unei noi ordini economice internaţionale. În anul 1974, Adunarea

20 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 215

[17]

Page 18: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Generală a O.N.U a adoptat Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale

statelor", document important pentru dezvoltarea cooperării economice

internaţionale, pe baze democratice21.

La 5 decembrie 1980, Adunarea Generală a O.N.U a proclamat cel de-al

treilea deceniu al dezvoltării (1981 -1990). Bilanţul făcut celui de-al doilea

deceniu al dezvoltării a fost tot negativ. în noua strategie internaţională a

dezvoltării enunţată în rezoluţia Adunării Generale a O.N.U nr.35/56 din 1980

se preconizează, pentru cel de-al treilea deceniu al dezvoltării, realizarea

următoarelor acţiuni: liberalizarea şi expansiunea comerţului internaţional;

industrializarea ţărilor în curs de dezvoltare; o participare mai directă a ţărilor în

curs de dezvoltare la adoptarea deciziilor în domeniul sistemului monetar

internaţional; creştereaa ajutorului oficial acordat de ţările bogate ţărilor în curs

de dezvoltare; mărirea producţiei alimentare în ţările în curs de dezvoltare;

întărirea potenţialului tehnic şi ştiinţific, eliminarea analfabetismului şi valorifi-

carea resurselor umane din ţările în curs de dezvoltare.

3.6. Problema alimentaţiei în lume

În anul 1974, sub egida O.N.U s-a ţinut Conferinţa mondială a

alimentaţiei, care a recomandat Adunării Generale a O.N.U înfiinţarea unui

"Consiliu mondial al alimentaţiei", ca organ subsidiar al ei şi cu misiunea de a

examina, periodic, problema alimentaţiei în lume şi să exercite influenţe asupra

statelor şi organelor O.N.U.

Consiliul mondial al alimentaţiei a adoptat, în 1977, "Programul de

acţiune pentru eliminarea definitivă a foametei şi subnutriţiei", în vederea

eradicării foametei din lume22.

21 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 21722 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 225

[18]

Page 19: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

3.7. Protejarea mediului înconjurător, precum şi problemele demografice

În anul 1972 s-a ţinut Conferinţa Naţiunilor Unite privind mediul

înconjurător. Ea a adoptat "Declaraţia internaţională asupra principiilor vizînd

protecţia mediului înconjurător" şi "Planul de acţiune" în acest domeniu.

Din anul 1946, O.N.U se preocupă de problema demografică. în acest an,

Consiliul Economic şi Social a creat "Comisia pentru populaţie". În anul 1967 a

luat fiinţă "Fondul Naţiunilor Unite pentru activităţi în domeniul populaţiei",

care se preocupă de adunarea datelor referitoare la populaţia lumii, studiază

evoluţia acesteia, se preocupă de planificarea familială şi stabileşte programe de

informare şi educare privind explozia demografică.

În anul 1974 s-a ţinut "Conferinţa mondială a populaţiei", la Bucureşti,

care a adoptat "Planul de acţiune privind populaţia".

3.8. Controlul internaţional al stupefiantelor, pentru evitarea şi lichidarea

traficului ilicit cu aceste produse, asigurarea universalităţii drepturilor

fundamentale ale omului, precum si dezvoltarea progresivă si codificarea

dreptului internaţional public23.

Printre primele comisii ale Consiliului Economic şi Social face parte şi

"Comisia stupefiantelor", din 1946. În anul 1968 a fost creat "Organul

internaţional de control al stupefiantelor", cu misiunea de a supraveghea felul

în care statele aplică tratatele internaţionale referitoare la stupefiante. În anul

1971 a luat fiinţă "Fondul Naţiunilor Unite de luptă contra abuzului de

droguri". El ajută statele cu fonduri pentru lupta lor împotriva producerii

stupefiantelor şi a traficului ilicit cu acestea.

O.N.U acordă o atenţie deosebită garantării internaţionale a drepturilor

fundamentale ale omului şi a dezvoltării reglementărilor internaţionale referi-

toare la aceste drepturi.

23 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 218

[19]

Page 20: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

CAPITOLUL II

ORGANELE PRINCIPALE ALE O.N.U.

Secțiunea 1

Adunarea Generală a O.N.U.

Este organ principal şi cel mai reprezentativ al organizaţiei, fiind formată

din reprezentanţii tuturor statelor membre. Delegaţiile statelor membre în

Adunarea Generală sînt formate din cel mult 5 membrii şi 5 supleanţi (art.9).

Fiecare stat membru are în Adunarea Generală un singur vot, independent de

numărul delegaţiilor săi24.

Adunarea generală îşi desfăşoară activitatea în sesiuni ordinare, o dată pe

an, şi în sesiuni extraordinare. Sesiunile extraordinare sînt convocate de

Secretarul General al organizaţiei la cererea Consiliului de Securitate sau a

majorităţii membrilor organizaţiei (art.20). Sesiunile extraordinare pot fi şi de

urgenţă, cînd Adunarea Generală se întruneşte în decurs de 24 de ore de la

primirea de către Secretarul General a unei cereri din partea Consiliului de

Securitate sau din partea majorităţii membrilor O.N.U.

Fiecare sesiune a Adunării generale îşi alege un preşedinte şi 21 de

vicepreşedinţi. Aceştia împreună cu cei 7 preşedinţi ai comitetelor principale ale

Adunării formează Biroul ei. Activitatea Adunării Generale se desfăşoară în

şedinţele ei plenare şi în cadrul celor 7 comitete principale. Aceste comitete

sunt25:

comitetul politic special;

comitetul pentru problemele politice şi de securitate;

comitetul pentru problemele economice şi financiare;

comitetul pentru problemele sociale, umanitare şi culturale;

24 Miga-Besteliu Raluca, "Organizatii internationale interguvernamentale", Editura ALL Beck, Bucuresti, 2000, pag. 30225 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 250

[20]

Page 21: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

comitetul pentru problemele de tutelă;

comitetul pentru problemele administrative şi bugetare şi

comitetul pentru problemele juridice.

Adunarea Generală a O.N.U practică următorul mecanism de vot26:

hotărârile sale în problemele importante se adoptă cu o majoritate de două

treimi din membrii prezenţi şi votanţi (art.18, pct.2 din Cartă), iar în celelalte

chestiuni hotărârile sînt adoptate cu majoritatea simplă de voturi a membrilor

prezenţi şi votanţi (art.18, pct.3). Pentru modificarea Cartei O.N.U sunt necesare

voturile a două treimi din membrii organizaţiei (art.108 şi 109). În ultimul timp,

Adunarea Generală practică adoptarea actelor sale pe baza consensului27.

1.1. Funcţiile si puterile Adunării Generale pot fi grupate în:

funcții cu caracter general, care vizează relaţiile dintre statele membre ale

O.N.U

funcţii cu caracter special privind funcţionarea organizaţiei.

1.1.1. Funcţiile şi puterile Adunării Generale cu caracter general28 sunt:

discutarea oricărei probleme care intră în cadrul Cartei sau care se referă

la puterile şi funcţiile vreunuia din organele prevăzute de Cartă

să facă recomandări membrilor organizaţiei sau Consiliului de Securitate

asupra chestiunii, sub rezerva prevederilor articolului 12 (art.10).

Articolul 12 al Cartei precizează că, atâta timp cât Consiliul de Securitate

exercită, cu privire la orice diferend sau situaţie, funcţiile sale, Adunarea

Generală nu are dreptul să facă recomandări asupra acelui diferend sau situaţie,

decît dacă îi cere Consiliul de Securitate (art.12, pct.1)29.26 Mazilu Dumitru , op. cit., 2002, pag. 21827 Miga-Besteliu Raluca, op. cit., pag. 30328 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 22729 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 220

[21]

Page 22: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Adunarea Generală poate discuta orice chestiuni privind menţinerea păcii

şi securităţi internaţionale supusă ei de un stat membru sau de Consiliul de

Securitate (art.11, pct.2). De asemenea, ea poate atrage atenţia Consiliului de

Securitate asupra situaţiilor care pun în primejdie pacea şi securitatea

internaţională.

Adunarea Generală poate examina principiile generale ale cooperării

pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, inclusiv pricipiile care

guvernează dezarmarea şi reglementarea înarmărilor şi poate face recomandări

privind aceste principii (art.11, pct.1)30.

Adunarea Generală iniţiază studii şi face recomandări în vederea

promovării cooperării internaţionale în domeniul politic, economic, social,

cultural, educativ, al sănătăţii, a înfăptuirii drepturilor fundamentale ale omului,

fără discriminări, precum și cu privire la dezvoltarea, progresia şi codificarea

dreptului internaţional (art. 13).

Din prevederile Cartei O.N.U. rezultă că competenţele Adunării

Generale și ale Consiliului de Securitate în problemele păcii şi securităţii

internaţionale sunt strict delimitate, pentru a se evita paralelismul de

competenţe, între cele două organe. Consiliului de Securitate îi revine

răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale

(art.24).

1.1.2. Funcţiile şi puterile Adunării Generale cu caracter special31 sunt:

adoptarea propriului regulament de funcţionare (art.21);

admite, suspendă sau exclude membrii organizaţiei (art.4,5,6 şi 19);

alege membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, membrii

Consiliului Economic şi Social şi o parte din membrii Consiliului de

Tutelă.

30 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 22031 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 227

[22]

Page 23: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

alege Secretarul General al organizaţiei şi judecătorii Curţii Internaţionale

de Justiţie.

creează organe subsidiare (art.22)

aprobă acordurile încheiate de Consiliul Economic şi Social cu instituţiile

specializate şi cele de tutelă.

aprobă bugetul O.N.U şi poate cere avize consultative din partea Curţii

Internaţionale de Justiţie

controlează activitatea Consiliului Economic şi Social şi primeşte

rapoarte anuale de la celelalte organe ale O.N.U.

Secțiunea 2

Consiliul de Securitate

Spre deosebire de Adunarea Generală care este organul principal

deliberativ şi de recomandare al organizaţiei, Consiliul de Securitate este

organul principal de acţiune şi aplicare măsurilor de constrîngere ale

organizaţiei.

Consiliul de Securitate este format din 15 membri, dintre care 5 sînt

membri permanenţi (S.U.A, Rusia, Anglia, Franţa şi R.P. Chineză), iar celelalţi

sînt aleşi de Adunarea Generală pe timp de 2 ani. Membri nepermanenţi ai

Consiliului de Securitate sunt aleşi pe considerentul contribuţiei lor la

menţinerea păcii și criteriul repartiţiei geografice echitabile (art.23).

Consiliul de Securitate fiind un organ permanent al O.N.U membrii săi

trebuie să aibă reprezentanţi permanenţi la sediul organizației32.

Mecanismul de vot în Consiliul de Securitate este următorul: hotărîrile în

problemele de fond se adoptă cu votul afirmativ a 9 membri, printre care trebuie

să fie voturile celor 5 membri permanenţi. În problemele de procedură hotărîrile

se adoptă tot cu votul afirmativ a 9 membri, indiferent de votanţi (art.27, pct.2 şi 32 Diaconu Ion, "Curs de drept international public", Casa de editura si presa "Sansa", Bucuresti, 1993, pag. 250

[23]

Page 24: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

3). Un membru al Consiliului de Securitate care este parte într-un diferend

dezbătut de el are datoria să se abţină de la vot33.

În mecanismul de vot al Consiliului de Securitate membrii permanenţi

beneficiază de dreptul de veto. În temeiul acestui drept, votul lor negativ

împiedică adoptarea hotărîrilor acestui organ, chiar dacă ceilalţi membri ai

Consiliului de Securitate au votat pentru acea hotărîre. Dreptul de veto al

membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate rezultă din regula

unanimităţii lor, stabilită la Conferinţa de la Yalta, din 1945. Valoarea deosebită

a votului membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate este contrară

principiului egalităţii în drepturi a statelor membre în O.N.U.

Membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate pot să se abţină de la

vot, ceea ce nu echivalează, în mod automat, cu un veto.

2.1. Funcţiile şi puterile Consiliului de Securitate34 sînt următoarele:

a) are răspunderea principală pentru menținerea păcii și securității

internaționale; în acest domeniu, Consiliul de Securitate acționează în numele

tuturor membrilor O.N.U. și în conformitate cu principiile Cartei (art.24, alin.1

și 2);

b) acționează în vederea rezolvării diferendelor internaționale pe cale

pașnică, conform prevederilor capitolului VI al Cartei O.N.U.;

c) constată existența unei amenințări împotriva păcii, a încălcării ei sau a

oricărui act de agresiune și face recomandări pentru restabilirea păcii sau

hotărăște măsurile care se vor aplica de O.N.U. pentru menținerea sau

restabilirea păcii, în conformitate cu articolele 41 și 42 ale Cartei.

Consiliul de Securitate poate adopta măsuri paşnice, care nu implică

folosirea forţei armate. Ele sînt: întreruperea parţială sau totală a relaţiilor

economice între statele membre ale O.N.U şi statul vinovat, sau întreruperea

33 Diaconu Ion, op. cit., pag. 25034 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag.228

[24]

Page 25: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

comunicaţiilor feroviare, maritime, aeriene între aceste state. De asemenea, pot

fi întrerupte relaţiile diplomatice cu statul vinovat (art.41 al Cartei O.N.U.)35.

Consiliul de Securitate poate adopta şi aplica şi măsuri de constrîngere

bazate pe folosirea forţei armatet (art.42). In acest caz, se instituie "Forţele

militare ale O.N.U", care pot desfăşura acţiuni de supraveghere a încetării

ostilităţilor, sau operaţiuni militare terestre, navale sau aeriene. Aceste forţe

militare ale O.N.U sînt formate din contigente militare ale unora dintre statele

membre ale organizaţiei, care au fost stabilite, în mod expres de către Consiliul

de Securitate. Între statul membru al O.N.U solicitat să pună la dispoziţia

organizaţiei unităţii militare şi Consiliul de Securitate se încheie un acord

special (ar.43, pct.1), prin care se fixează efectivele şi natura forțelor militare pe

care statul respectiv le pune la dispoziţia organizaţiei şi gradul lor de pregătire şi

amplasare (art.43, pct.2)36.

Folosirea forţelor militare ale O.N.U se face sub egida Consiliului de

Securitate sprijinit de Comitetul de Stat-Major (art.46). Comitetul de Stat-Major

urma să fie alcătuit din şefii statelor-majore ale membrilor permanenţi ai

Consiliului (art.47, pct.2). Din cauza ”războiului rece" comitetul de stat-major

nu s-a constituit. De aceea, de forţele militare ale organizaţiei s-a ocupat

Secretarul general al O.N.U, pe baza mandatului primit din partea Consiliului de

Securitate.

Consiliul de Securitate, în îndeplinirea funcţiei sale de apărare a păcii și

securităţii internaţionale, de soluţionare paşnică a diferendelor internaționale,

poate invita părţile aflate în conflict să se conformeze unor măsuri provizorii

stabilite de ei cu scopul de a preîntâmpina agravarea situaţiei existente37.

Carta O.N.U. stabileşte că un membru al organizaţiei, care nu este

membru al Consiliului de Securitate, poate participa la ședința acestuia în care

35 Mazilu Dumitru , op. cit., 2002, pag. 23036 Mazilu Dumitru , op. cit., 2002, pag. 23037 Geamanu Grigore, "Dreptul International Public", Editura Didactica si Pedagogica, Vol. I si II, Bucuresti, 1983, pag. 332

[25]

Page 26: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

se dezbate o problemă care afectează interesele sale sau dacă este parte într-un

diferend examinat de Consiliu, fără a avea drept de vot.

Este admisă şi participarea unui stat nemembru al O.N.U, dacă este parte

la un diferend cercetat de Consiliul de Securitate și dacă a fost invitat de acesta

(art.32).

Consiliul de Securitate mai are ca funcţii38:

să elaboreze un sistem de reglementare a armamentelor (art.26);

să supravegheze teritoriile puse sub tutela O.N.U şi declarate "zone

strategice" (art.83);

să aplice măsuri ele constrângere pentru a garanta respectarea hotărîrilor

Curţii Internaţionale de Justiţie (art.49);

să ceară avize consultative de la Curtea Internaţionala de Justiţie;

să recomande primirea de noi membri în organizaţie

să aleagă Judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie.

De asemenea, Consiliul de Securitate ţine legătura cu organizaţiile

internaţionale regionale, în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale

în regiune şi pentru soluţionarea paşnică a diferendelor care se pot ivi între

membrii acestor organizaţii. El are îndatorirea de a încuraja soluţionarea paşnică

a diferendelor locale prin intermediul organizaţiilor regionale (art.52).

Carta O.N.U stipulează obligaţia membrilor organizaţiei de a accepta şi

executa hotărîrile Consiliului de Securitate care sînt conforme cu scopurile şi

principiile ei (art.25).

Secțiunea 3

Consiliul Economic şi Social (E.C.O.S.O.C.)

Este format din membrii aleşi de Adunarea Generală a O.N.U., printre

care se numără şi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate.

38 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana op. cit. pag. 254

[26]

Page 27: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Consiliul Economic şi Social este organul principal al organizaţiei de

coordonare a activităţii economice şi sociale a ei, în domeniul relaţiilor

internaţionale. El îşi desfăşoară activitatea sub directa îndrumare şi control a

Adunării Generale39.

În activitatea sa, Consiliul urmăreşte realizarea următoarelor obiective

principale40: să contribuie la ridicarea nivelului de trai al popoarelor, folosirea

completă a forţei de muncă şi favorizarea condiţiilor necesare progresului lor

economic şi social; să rezolve problemele internaţionale economice, sociale,

sanitare, culturale şi de educaţie; să asigure respectarea universală şi efective a

drepturilor fundamentale ale omului (art.55).

Consiliul Economic şi Social se întruneşte în sesiuni ordinare, de două ori

pe an. El adoptă recomandări, cu majoritatea simplă de voturi (art.67).

3.1. Funcţiile şi puterile Consiliului Economic şi Social sunt41:

efectuarea de studii şi rapoarte în problemele care ţin de competenţa sa şi

formularea de recomandări către Adunarea Generală privind aceste

probleme (art.62, pct.1);

face recomandări pentru asigurarea respectării efective a drepturilor

fundamentale ale omului, fără discriminare (art.62, pct.2);

pregăteşte proiecte de convenţii asupra chestiunilor ce ţin de competenţa

sa şi le supune Adunării Generale sau convoacă conferinţe internaţionale

pentru dezbaterea şi adoptarea lor (art.62, pct.3 și 4);

încheie acorduri cu instituțiile specializate prin care se stabilesc condiţiile

în care ele sînt legate de O.N.U şi coordonează activitatea acestor

instituţii, prin consultări şi recomandări făcute lor (art.63).

De asemenea, Consiliul Economic şi Social poate furniza informaţii

Consiliului de Securitate şi să acorde servicii membrilor O.N.U sau instituţiilor

39 Mazilu Dumitru , op. cit., 2002, pag. 23440 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 25441 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 255

[27]

Page 28: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

specializate, cu aprobarea Adunării Generale (art.66, pct.2). El poate consulta

organizaţiile neguvernamentale, care se ocupă de chestiuni ce intră în

competenţa sa (art.71)42.

Consiliul Economic şi Social a creat un număr mare de organe subsidiare,

sub forma de comitete permanente şi comisii, respectiv subcomisii. Comitetele

sale permanente funcţionează pentru problemele de locuinţă, resurse naturale,

aprecierea deceniilor dezvoltării, pentru ştiinţă şi tehnologie, etc. Din categoria

comisiilor Consiliului fac parte: Comisiile economice regionale (pentru Europa,

Asia şi Extremul Orient, America Latină, Africa şi Asia de vest); comisiile pe

probleme (Comisia pentru statistică, Comisia pentru populaţie, Comisia pentru

drepturile omului, cu subcomisia pentru lupta împotriva măsurilor discriminării

şi protecţia minorităţilor), precum şi Comisia pentru stupefiante (cu subcomisia

pentru comerţul ilicit cu droguri).

Secțiunea 4

Consiliul de Tutelă

Este legat de regimul internaţional de tutelă al O.N.U (Carta O.N.U

cap.XI şi XIII).

În "Declaraţia privind teritoriile care nu se autoguvernează" sînt

pevăzute regulile generale referitoare la aceste teritorii. Astfel, se stabileşte că

statele care administrează popoare aflate pe teritorii ce nu se autoguvernează

trebuie să aplice principiul că "instanţele locuitorilor din aceste teritorii au

întîietate". De asemenea, statele respective au obligaţia de a promova bunăstarea

locuitorilor de pe aceste teritorii (art.73)43.

Autoritatea administratoare a acestor teritorii mai are obligaţia de a

asigura respectul cuvenit culturii popoarelor respective şi progresul lor politic,

42 Popescu Dumitra , Adrian Nastase, op. cit., pag. 32643 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 255

[28]

Page 29: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

economic, social, în domeniul educaţiei şi al dezvoltării autoguvernării lor

(art.73, pct. a şi b).

Regimul internaţional al tutelei O.N.U s-a instituit pe baza unor acorduri

speciale de tutelă, cu scopul asigurării progresului popoarelor respective şi a

consolidării păcii şi securităţii internaţionale (art.76).

Au fost puse sub tutela O.N.U teritorii care au fost sub regimul mandatu-

lui internaţional al Societăţii Naţiunilor, cele care au putut fi desprinse din

fostele state inamice în timpul celui de-al doilea război mondial şi teritoriile

puse sub tutelă, în mod voluntar, de către statele care le administrau (art.77).

Carta precizează că nu pot fi puse sub tutela O.N.U ţările membre ale

organizaţiei.

Consiliul de tutelă are misiunea de a supraveghea modul în care erau

administrate teritorile puse sub tutela O.N.U. El este format din membri ai

organizaţiei care administrează astfel de teritorii şi din membrii care nu

administrează teritorii puse sub tutela O.N.U.

Ca urmare a obţinerii independenţei de către popoarele de pe teritoriile

aflate sub tutela O.N.U, Consiliul de Tutelă şi-a pierdut utilitatea.

Secțiunea 5

Curtea Internaţională de Justiţie

Este organul judiciar principal al O.N.U.

Sediul ei este la Haga. Membrii O.N.U sunt automat (ipso facto) părţi la

Statutul OU ca urmare a faptului că acesta face parte din Carta O.N.U (art.92

şt 93). La Statutul C.I.J pot fi părţi şi state care nu sînt membre ale O.N.U, în

condiţiile stabilite de Adunarea Generală a organizaţiei şi la recomandarea

Consiliului de Securitate (art.93, pct.2)44

44 Mazilu Dumitru , op. cit., 2002, pag. 237

[29]

Page 30: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

În faţa Curţii Internaţionale de Justiţie pot apare ca părţi într-o cauză

numai statele (Statutul C.I.J, art.34, pct.1)45.

Curtea Internaţională de Justiţie are o competenţă facultativă. Ea poate

judeca numai cauzele supuse ei de către părţile în diferend, care au căzut de

acord, în prealabil, să supună diferendul dintre ele acestui mijloc paşnic. C.I.J.

poate judeca şi toate chestiunile prevăzute în mod special de Carta O.N.U, sau

de tratatele internaţionale (art.36, pct.1). Această activitate a C.I.J reprezintă

competenţa sa contencioasă.

De la regula fundamentală că această competenţă a Curţii are un caracter

facultativ se admite excepţia ca statele părţi la Statutul C.I.J. să declare că

recunosc competenţa ei obligatorie, în anumite condiţii, în raport cu un alt stat

care şi-a asumat aceiaşi obligaţie (art.36, pct.2)46.

Curtea Internaţională de Justiţie are şi o competenţă consultativă, care

constă în avizele consultative pe care le poate acorda la cererea Adunării

generale, Consiliului de Securitate sau a altor organe ale O.N.U, precum şi la

cererea instituţiilor specializate, cu aprobarea Adunării Generale (Carta O.N.U

art.96).

Hotărîrile Curţii au forţă obligatorie numai pentru părţile în litigiul

judecat şi numai pentru cauza soluţionată (art. 59 al Statutului C. I.J). Totodată,

hotărîrile ei sînt definitive şi nu pot fi atacate (art.60). Se poate cere revizuirea

acestor hotărîri de către C.I.J. în condiţiile prevăzute de statutul ei47.

Curtea Internaţională de Justiţie este alcătuită din 15 judecători aleşi de

Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate, pe timp de 9 ani. în alegerea lor

se urmăreşte asigurarea reprezentării principalelor sisteme juridice din lume.

Judecătorii C.I.J. nu pot exercita alte funcţii, în timpul mandatului lor48.

Secțiunea 645 Elian George, op. cit., pag. 20046 Elian George, op. cit., pag. 20147 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 23848 Elian George op. cit., pag. 201

[30]

Page 31: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Secretariatul O.N.U.

Este format din Secretarul general al organizaţiei şi personalul său.

Secretarul general este cel mai înalt funcţionar al organizaţiei. El este

numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate (Carta

O.N.U art.97), pe timp de 5 ani. Aceiaşi persoană poate îndeplini 2 mandate de

secretar general al O.N.U49.

Secretarul general acţionează în această calitate la şedinţele Adunării

Generale, ale Consiliului de Securitate, ale Consiliului Economic şi Social şi ale

Consiliului de Tutelă. De asemenea, el îndeplineşte orice alte funcţii

încredinţate lui de celelalte organe principale ale organizaţiei. El prezintă

Adunării Generale un raport anual asupra activităţii organizaţiei.

Secretarul general al O.N.U. este competent să atragă atenţia Consiliului

de Securitate asupra oricărei situaţii care periclitează pacea şi securitatea

internaţională (art.99).

Carta O.N.U subliniază caracterul internaţional şi de independenţă a

activităţii desfăşurată de personalul Secretariatului O.N.U. De asemenea, ea

prevede îndatorirea Secretarului general al O.N.U şi a personalului secreta-

riatului de a nu solicita, de a nu primi instrucţiuni de la vreun guvern sau altă

autoritate exterioară organizaţiei. Personalul secretariatului O.N.U răspunde

pentru activitatea sa numai în faţa organizaţiei (art.100, pct.1)50.

Totodată, Carta O.N.U stipulează datoria membrilor organizaţiei de a

respecta caracterul exclusiv internaţional al funcţionarilor secretariatului, în

frunte cu Secretarul general şi să nu caute să-i influenţeze în activitatea lor

(art.100, pct.2).

Personalul secretariatului O.N.U este numit de Secretarul general al

organizaţiei, pe baza competenţei lor, a celei mai înalte eficiente şi integrităţii

49 Andronovici C., Drept internaţional public. Ed. “Graphix”, Iaşi, 1993, pag. 34550 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 238

[31]

Page 32: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

lor morale De asemenea, în recrutarea lor se asigură o largă reprezentare

geografică (art. 101).

Bugetul O.N.U se realizează din contribuţiile financiare ale statelor

membre.

CAPITOLUL III

INSTITUŢIILE SPECIALIZATE ALE O.N.U.

Secţiunea 1

[32]

Page 33: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Noţiuni generale

În ansamblul structurilor existente, un rol deosebit revine organziaţiilor

internaţionale pe domenii de activitate. Constituite ca instituţii specializate ale

forumului mondial, aceste organizaţii îndeplinesc funcţii în domeniul economic,

social, al culturii, al educaţiei, al cercetării ştiinţifice, învăţământului, al

sănătăţii şi în alte domenii, potrivit scopurilor Organizaţiei Naţiunilor Unite51.

1.1. Rolul instituţiilor specializate

Dacă în privinţa atribuţiilor şi funcţiilor îndeplinite, organizaţiile

internaţionale specializate se limitează la domeniul de activitate pentru care au

fost create prin actele lor constitutive, în ce priveşte sfera de cuprindere nu au

limite geografice, având vocaţie universală; ele acţionează pe plan mondial,

fiind deschise participării tuturor statelor lumii. Prin Consiliul Economic şi

Social, Forumul mondial coordonează activitatea acestor organizaţii, urmărind

ca în îndeplinirea obiectivelor şi programelor lor să realizeze ţelurile

fundamentale ale Naţiunilor Unite.

Având atribuţii precise în acele domenii de activitate pentru care au fost

constituite, Carta stipulează că aceste organizaţii contribuie la promovarea şi

consolidarea păcii în lume prin52:

realizarea colaborării statelor în rezolvarea problemelor internaţionale cu

caracter economic, social, umanitar, prin încurajarea şi dezvoltarea

respectului pentru drepturile omului şi libertăţilor fundamentale pentru

toţi, fără deosebire de rasă, limbă şi religie (pct. 3 art. 1);

armonizarea acţiunilor statelor în domeniile respective de activitate;

soluţionarea - în procesul cooperării pe care o organizează - a

problemelor complexe existente în acele domenii de activitate;

dezvoltarea unor relaţii prieteneşti între naţiuni (pct. 2 art. 1). 51 Andronovici C., Drept internaţional public. Ed. “Graphix”, Iaşi, 1993, pag. 34652 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 233

[33]

Page 34: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Aceste obiective au o importanţă şi semnificaţie deosebite în menţinerea

şi dezvoltarea relaţiilor paşnice între naţiuni şi popoare. Dezvoltarea cooperării

internaţionale în diferite domenii de activitate este de fapt unul din ţelurile

fundamentale ale Forumului mondial, indisolubil legat de menţinerea păcii şi

securităţii internaţionale, care nu pot fi concepute decât în condiţiile dezvoltării

unei colaborări paşnice, multilaterale între toate statele lumii. De altfel, chiar şi

în actele constitutive ale acestor organizaţii se subliniază rolul ce-şi asumă în

promovarea şi consolidarea păcii în lume. Aşa, de pildă, în actul constitutiv al

UNESCO se precizează - chiar în primul articol - că „organizaţia îşi propune să

contribuie la menţinerea păcii şi securităţii prin educaţie, ştiinţă şi cultură,

colaborarea între naţiuni, în vederea asigurării respectului universal al justiţiei,

dreptului, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără

deosebire de rasă, limbă sau religie", iar în Statutul A.I.E.A. se consacră rolul

important al acestei organizaţii în promovarea unor relaţii paşnice în lume.

Scopul organizaţiei - se precizează în statut - este accelerarea şi sporirea

contribuţiei energiei atomice pentru pace, sănătate şi prosperitate în întreaga

lume. Agenţia îşi propune să acţioneze - pe măsura posibilităţilor ei - ca ajutorul

furnizat de ea sau la cererea ei, sub conducerea sau controlul ei să nu fie folosit

în scopuri militare (art. II şi III).

Prin dezvoltarea cooperării economice a statelor, asemenea organizaţii

cum sunt Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare; Organizaţia

Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială; Acordul General pentru Tarife

şi Comerţ; Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, aduc o contribuţie

remarcabilă la soluţionarea unor complexe probleme cu care se confruntă

omenirea în aceste domeni, facilitând înţelegerea între popoare, menţinerea şi

consolidarea unor relaţii paşnice în lume53.

53 Popescu Andrei, Jinga Ion, "Organizatii Europene si Euroatlantice", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 233

[34]

Page 35: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Fiind instituţii cu vocaţie universală, organizaţiile internaţionale pe do-

menii de activitate alcătuiesc - împreună cu Forumul mondial - o construcţie de

ansamblu care serveşte realizării obiectivelor cooperării şi înţelegerii

internaţionale, promovării şi dezvoltării relaţiilor prieteneşti între naţiuni.

1.2. Instituţiile specializate

În prezent există urmă'oarele instituţii specializate (organizaţii internaţio-

nale pe domenii de activitate)54:

Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.), înfiinţată în 1919

(partea a XIII-a a Tratatului de la Versailles), a căpătat statut de

instituţie specializată a O.N.U. în 1946;

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură

(F.A.O.), înfiinţată prin Constituţia din 16 octombrie 1945, adoptată la

Conferinţa de la Quebec;

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură

(UNESCO), înfiinţată prin Convenţia adoptată la Londra la 16

noiembrie 1945;

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.), înfiinţată la Conferinţa de

la New York în 1946. Constituţia O.M.S. a fost semnată la 22 iulie 1946

şi a intrat în vigoare în 1948;

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.),

înfiinţată la Conferinţa de la Bretton Woods în iulie 1944, a dobândit

statut de instituţie specializată în 1947;

Organizaţia Aviaţiei Civile internaţionale (O.A.C.I.) şi-a început activi-

tatea la 4 aprilie 1947, după intrarea în vigoare a Convenţiei pentru

Aviaţia Civilă Internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944;

Uniunea Poştală Universală (U.P.U.), înfiinţată în 1875, a dobândit

statut de instituţie specializată a O.N.U. de la 1 iulie 1948;

54 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 240

[35]

Page 36: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (U.I.T.), constituită în

1932 prin fuzionarea Uniunii Telegrafice a Comunicaţiilor, constituită

în 1865, cu Uniunea Internaţională Telegrafică, fondată în 1906. Are

statut de instituţie specializată a O.N.U. de la 1 ianuarie 1949;

Organizaţia Maritimă Internaţională (I.M.O.) a devenit instituţie

specializată a O.N.U. în 1959;

Organizaţia Meteorologică Mondială (O.M.M..) funcţionează din 23

martie 1950 şi a dobândit statut de instituţie specializată în 1959;

Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (A.I.E.A.), creată în

1957 prin intrarea în vigoare a statutului ei, adoptat de Convenţia de la

New York din 1956;

Fodul Monetar Internaţional (F.M.I.), înfiinţat în anul 1945;

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială

(O.N.U.D.I.), înfiinţată în 1965, cu statut de instituţie specializată din

anul 1979;

Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (I.D.A.), înfiinţată în 1960,

cu statut de instituţie specializată din anul 1961;

Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă (F.I.D.A.), înfiinţat în

anul 1962.

Secţiunea 2

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM)

[36]

Page 37: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

OIM, a cărei constituire făcea parte din Tratatul de la Versailles, a fost

fondată în 1919 şi are 178 de state membre.55 În 1946, ea devine prima instituţie

specializată a ONU. OIM este unica instituţie majoră care a supravieţuit

Tratatului de la Versailles.

Necesitatea apariţiei organizaţiei a fost subliniată încă din sec. XIX de doi

industriaşi, galezul Robert Owen (1771 - 1853) şi francezul Daniel Legrand

(1783 - 1859). Prima motivaţie a fost una umanitară. Muncitorii erau din ce în

ce mai exploataţi, fără a se da importanţă sănătăţii56.

OIM caută să promoveze justiţia socială pentru muncitorii din întreaga

lume. OIM elaborează politici şi programe internaţionale destinate să

amelioreze condiţiile de muncă, fixează norme internaţionale pentru a facilita

aplicarea lor de către autorităţile naţionale, conduce un program larg de

cooperare tehnică pentru a ajuta guvernele să le pună în practică şi se ocupă de

formarea, învăţământul şi cercetarea în vederea promovării de diverse acţiuni.

OIM se distinge de alte organizaţii mondiale prin faptul că reprezentanţi

ai muncitorilor şi angajaţilor participă la elaborarea politicilor sale pe picior de

egalitate cu reprezentanţii guvernelor.

2.1. Organismele Organizaţiei Internaţionale a Muncii

OIM se compune din 3 organisme57:

Conferinţa Internaţională de Muncă reuneşte reprezentanţi ai

guvernelor, angajatori şi angajaţi din toate statele membre. Aceasta

adoptă bugetul şi fixează norme de muncă internaţionale. Aceasta se

întruneşte cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori e nevoie58şi este

55 Samoa a devenit al 178 stat membru al OIM la 11 martie 2005.56 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 24057 Art. 2, Constituţia OIM.58 Art. 3, Constituţia OIM.

[37]

Page 38: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

compusă din 4 reprezentanţi59 ai fiecărui stat membru. Conferinţa alege60

un preşedinte şi 3 vicepreşedinţi.61

Consiliul de Administraţie este alcătuit din 56 de membri62 şi se

întruneşte de două ori pe an. Acesta dirijează operaţiunile OIM,

pregăteşte programul şi bugetul şi examinează cazurile în care normele

OIM nu sunt respectate;

Biroul Internaţional de Muncă este secretariatul permanent al OIM,

fiind sub direcţia Consiliului de Administraţie. Personalul acestuia este

ales de către Directorul General conform regulilor adoptate de Consiliul

de Administraţie.63 Un anumit număr de persoane trebuie să fie femei.

2.2. Atribuțiile organelor Organizației Internaționale a Muncii64

Consiliul de Administraţie stabileşte ordinea de zi a sesiunilor Conferinţei

după ce examinează toate propunerile făcute de către guvernele statelor membre

şi stabileşte reguli pentru a asigura o pregătire tehnică şi o consultare a

principalelor interese ale statelor membre.65

Biroul Internaţional de Muncă are următoarele atribuţii66:

pregăteşte documentaţia pentru ordinea de zi a Conferinţei;

furnizează guvernelor, la cererea acestora şi în măsura puterilor, tot

ajutorul pentru elaborarea legislaţiei, pe baza deciziilor Conferinţei;

întocmeşte teme cu privire la observarea efectivă a convenţiilor;

redactează publicaţii în limbile pe care Consiliul de Administraţie le

consideră necesare.

Posibilităţile de studiu si de formare sunt oferite Centrului Internaţional

de perfecţionare profesională şi tehnică de la Turin (Italia). Institutul 59 2 reprezentanţi ai guvernului, un reprezentant al angajatorilor şi un reprezentant al angajaţilor.60 Art. 17, Constituţia OIM.61 Un reprezentant al guvernelor, unul al angajatorilor şi unul al angajaţilor. 62 28 de reprezentanţi ai guvernelor, 14 reprezentanţi ai angajatorilor şi 14 reprezentanţi ai angajaţilor.63 Art. 9, Constituţia OIM.64 Mazilu Dumitru , op. cit., pag. 24065 Art. 14, Constituţia OIM.66 Art. 10, Constituţia OIM.

[38]

Page 39: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Internaţional de studii sociale al OIM dispune de mai multe mijloace de acţiune

printre care: reţele de cercetare, instanţe de politici sociale, cursuri şi seminarii,

conferinţe ale experţilor şi programe de cercetare şi publicaţii67.

OIM e condusă de un Director General68 ales de către Consiliul de

Administraţie. Pentru a 50-a sa aniversare, în 1969, OIM a primit premiul Nobel

pentru pace.

România a aderat la OIM în 1919.

Secţiunea 3

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO)

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură este

principalul organism de dezvoltare rurală din sistemul Naţiunilor Unite. Această

organizaţie luptă împotriva sărăciei şi foametei încurajând dezvoltarea

agriculturii, ameliorarea nutriţiei şi creşterea securităţii alimentare şi accesul

tuturor, în orice moment, la hrana de care au nevoie pentru a duce o viaţă activă

şi sănătoasă.

FAO a fost fondată la 16 octombrie 1945 în timpul unei conferinţe desfăşurate

la Quebec. Din 1981, această dată este celebrată în fiecare an ca ziua

internaţională a alimentaţiei.

FAO strânge, analizează, interpretează şi difuzează informaţii privind

hrana, alimentaţia şi agricultura. Termenul „agricultură” şi derivatele lui includ

pescăriile, produsele mării, pădurile şi produsele brute ale exploatării forestiere.

3.1. Direcțiile de acțiune ale FAO69:

cercetări ştiinţifice, tehnologice, sociale şi economice privind hrana,

alimentaţia şi agricultura;67 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura "Culegere de documente de drept international public", Editura Lumina Lex, 1997, pag. 33368 Art. 8, Constituţia OIM.69 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 333

[39]

Page 40: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

îmbunătăţirea învăţământului şi administraţiei în domeniul hranei,

alimentaţiei şi agriculturii şi răspândirea cunoştinţelor teoretice şi

practice privind hrana şi agricultura;

conservarea resurselor naturale şi adoptarea unor metode perfecţionate

de producţie agricolă;

perfecţionarea metodelor de prelucrare, vânzare şi distribuţie a

produselor alimentare şi agricole;

adoptarea unor sisteme satisfăcătoare de credit agricol pe plan naţional

şi internaţional;

adoptarea unor politici internaţionale în privinţa acordurilor asupra

produselor agricole.

3.2. Funcțiile FAO70:

furnizează asistenţa tehnică pe care guvernele o cer;

organizează, în cooperare cu guvernele interesate, misiunile necesare

pentru a le ajuta să-şi îndeplinească obligaţiile care decurg din

acceptarea de către ele a recomandărilor Conferinţei Naţiunilor Unite

pentru alimentaţie şi agricultură;

în general, ia toate măsurile necesare şi indicate spre a realiza scopurile

organizaţiei.

Programele speciale ale FAO ajută ţările să se pregătească pentru crizele

alimentare şi permit furnizarea de ajutoare în caz de necesitate. În medie FAO

are cam 2000 de proiecte în orice moment. Proiectele FAO cheltuiesc mai mult

de 300 milioane $ pe an din fondurile asigurate de agenţiile donatoare şi

guverne.

FAO este condusă de Conferinţa statelor membre, care se reuneşte o dată

la 2 ani. Conferinţa alege 49 de membrii ai Consiliului, care acţionează ca organ

director între sesiunile Conferinţei.

70 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 334

[40]

Page 41: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

3.3. Atribuțiile Conferinţei FAO:

hotărăşte politica generală şi aprobă bugetul organizaţiei;

adoptă regulamentul interior şi regulamentul financiar pentru

organizaţie;

poate, cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, să facă

recomandări statelor membre şi membrilor asociaţi în problemele

referitoare la alimentaţie şi agricultură, ca acestea să le examineze şi să

le pună în aplicare printr-o acţiune nominală;

poate face recomandări oricărei organizaţii internaţionale în orice

problemă legată de scopurile organizaţiei;

poate revizui orice hotărâre luată de Consiliu.

FAO are un Director general, care va fi numit de Conferinţă pe o durată

de 4 ani. La expirarea perioadei de 4 ani, Directorul general poate fi din nou

numit pe o perioadă de 2 ani. După expirarea acestei perioade de 2 ani,

Directorul general poate fi din nou numit pe o nouă perioadă de 2 ani, după care

nu va mai putea fi reales.

Secţiunea 4

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie,

Știinţă şi Cultură (UNESCO)

UNESCO a fost creată la 16 noiembrie 1945 pentru a instaura o pace

mondială durabilă construită pe solidaritatea intelectuală şi morală a umanităţii.

Aceasta exercită activităţile sale în domeniul educaţiei, ştiinţelor naturale,

ştiinţelor sociale şi umane, culturii şi comunicaţiei71.

Constituţia UNESCO adoptată în Conferinţa de la Londra din noiembrie

1945 şi aplicată începând cu 4 noiembrie1946, a fost adoptată de cele 20 de

71 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 334

[41]

Page 42: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

state fondatoare (Anglia, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud,

Australia, India, Mexic, Franţa, Republica Dominicană, Turcia, Egipt,

Norvegia, Canada, China, Danemarca, SUA, Cehoslovacia, Brazilia, Liban şi

Grecia).

UNESCO îşi propune să contribuie la menţinerea păcii şi securităţii,

strângând legăturile de colaborare între naţiuni prin educaţie, ştiinţă şi cultură

spre a asigura respectul universal pentru justiţie, lege, drepturile omului şi

libertăţile fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă şi religie,

pe care Carta Naţiunilor Unite le recunoaşte tuturor popoarelor.

Una din misiunile UNESCO este cea de a menţine o listă de locuri din

patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural

sau istoric, a căror conservare şi salvare sunt importante pentru comunitatea

mondială72.

4.1. Atribuţiile UNESCO73:

favorizează cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă între popoare, acordând

concursul său organelor de informare a maselor; le recomandă în

această priviinţă încheierea acelor acorduri internaţionale pe care

consideră utile spre a înlesni circulaţia liberă a ideilor prin cuvânt şi

imagine;

imprimă un puternic impuls educaţiei şi răspândirii culturii;

colaborează cu statele membre ale organizaţiei care doresc aceasta

pentru a le ajuta să dezvolte acţiunea lor educativă;

instituie colaborarea între popoare în scopul realizării treptate a

idealului ca accesul la educaţie să fie deschis în mod egal tuturor, fără

deosebire de rasă, religie, sex sau de condiţie economică sau socială;

72 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 33573 Art. 1 – Convenţia UNESCO.

[42]

Page 43: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

sugerează metodele de educaţie cele mai adecvate pentru pregătirea

copiilor din lumea întreagă în spiritul răspunderilor omului liber;

ajută la păstrarea, progresul şi răspândirea ştiinţei;

veghează la conservarea şi protecţia patrimoniului universal de cărţi,

opere de artă şi alte monumente de importanţă istorică sau ştiinţifică şi

recomandă popoarelor interesate să încheie convenţii internaţionale în

această priviinţă;

încurajează colaborarea între popoare în toate domeniile activităţii

intelectuale, schimbul internaţional de persoane care lucrează în

domeniul educaţiei, al ştiinţei şi culturii, precum şi schimbul de

publicaţii, obiecte de artă, materiale de laborator şi orice fel de

documentaţii utile;

înlesneşte prin metode corespunzătoare de cooperare internaţională

accesul tuturor popoarelor la materiale publicate în fiecare ţară.

Fiind preocupată să asigure statelor membre independenţa, integritatea şi

diversitatea rodnică a culturilor şi sistemelor lor de educaţie, UNESCO se abţine

de la orice amestec care ţine în mod esenţial de competenţa internă a acestora.

Programele UNESCO caută să promoveze o cultură a păcii şi a dezvoltării

durabile. Acestea sunt axate pe următoarele obiective: asigură educaţie pentru

toţi, încurajeaza cercetarea asupra mediului înconjurător datorită unor programe

ştiinţifice internaţionale, susţine expresia de identităţi culturale, ocroteşte şi

pune în evidenţă patrimoniul cultural al lumii şi încurajează circulaţia liberă a

informaţiei, libertatea presei şi întăreşte mijloacele de comunicare ale ţărilor în

curs de dezvoltare74.

UNESCO este susţinută de comisiile naţionale, asociaţiile UNESCO,

centre şi cluburi. Ea cooperează cu mai mult de 395 de organizaţii şi fundaţii cât

şi cu reţele internaţionale şi regionale.

74 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 335

[43]

Page 44: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Organul director al UNESCO, Conferinţa Generală, se compune din

reprezentanţi ai tuturor statelor membre şi se reuneşte o dată la doi ani.

Consiliul Executiv, compus din 58 de membri aleşi de către Conferinţă, este

însărcinat cu supervizarea execuţiei programului adoptat de Conferinţă75.

4.2. Atribuțiile Conferinţei Generale a UNESCO76:

stabileşte orientarea şi linia de conduită generală a organizaţiei şi se

pronunţă asupra programelor prezentate de Consiliul Executiv;

convoacă dacă este cazul, în conformitate cu regulamentul stabilit de ea,

conferinţe interguvernamentale în probleme privind educaţia, ştiinţele

naturii şi umanistice şi răspândirea cunoştinţelor; conferinţe

neguvernamentale în aceleaşi probleme pot fi convocate de Conferinţa

Generală sau de Consiliul Executiv în conformitate cu regulamentul

întocmit de Conferinţă;

dă consultaţii ONU asupra aspectelor educative, ştiinţifice şi culturale

ale problemelor interesând acea organizaţie, în condiţiile şi după

procedura care vor fi stabilite de autorităţile competente ale ambelor

organizaţii;

primeşte şi examinează rapoartele care îi sunt prezentate periodic de

către statele membre;

alege membrii Consiliului Executiv şi numeşte Directorul General la

propunerea Consiliului Executiv.

4.3. Atribuțiile Consiliului Executiv77:

pregăteşte ordinea de zi a reuniunilor Conferinţei Generale;

răspunde faţă de Conferinţă pentru îndeplinirea programului adoptat de

aceasta;

75 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 33676 Art. IV – Convenţia UNESCO.77 Art. V – Convenţia UNESCO.

[44]

Page 45: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

în perioada între două sesiuni ale Conferinţei Generale, poate îndeplini

atribuţii consultative pe lângă Naţiunile Unite;

face Conferinţei Generale recomandări priviind admiterea de noi

membrii în organizaţie;

întocmeşte regulamentul său interior;

ia toate măsurile necesare pentru consultaţii cu reprezentanţi ai

organizaţiilor internaţionale sau cu persoane calificate care se ocupă de

problemele de competenţa lui;

poate cere avize consultative Curţii Internaţionale de Justiţie în

problemele juridice care s-ar ivi în cadrul activităţii organizaţiei.

România a aderat la UNESCO în 1956.

Secţiunea 5

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)

Creată în 1948, OMS este principala instituţie în domeniul sănătăţii.

Scopul său este să aducă toată populaţia la nivelul de sănătate cel mai ridicat

posibil.

5.1. Direcţiile de acțiune ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii78:

reducerea mortalităţii excesive, morbidităţii, în special la populaţiile

marginalizate şi sărace;

promovarea stilului de viaţă sănătos şi reducerea riscurilor sănătăţii

care decurg din cauze ce ţin de mediul înconjurător, economic, social şi

comportament;

dezvoltarea sistemelor de sănătate mai echitabile şi eficace, care răspund

cerinţelor legitime ale oamenilor şi corecte din punct de vedere

financiar;

78 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 338

[45]

Page 46: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

dezvoltarea politicilor sănătoase şi promovarea dimensiunilor sănătoase

în politicile sociale, economice şi de dezvoltare.

5.2. Atribuţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii79:

acţionează ca autoritate conducătoare şi coordonatoare în domeniul

sănătăţii în lucrările cu caracter internaţional;

stabileşte şi menţine o colaborare efectivă cu Naţiunile Unite, instituţiile

specializate, administraţiile guvernamentale de sănătate, grupurile

profesionale şi, de asemenea, cu oricare altă organizaţie care va părea

indicată;

acordă ajutor guvernelor, la cererea acestora, pentru a-şi întări

serviciile de sănătate;

procură asistenţă tehnică potrivită şi, în caz de urgenţă, dă ajutorul

necesar la cererea guvernelor sau după aprobarea lor;

acordă ajutor la procurarea unor servicii sanitare unor populaţii

speciale;

înfiinţează şi întreţine servicii administrative şi tehnice care vor părea

necesare, precum şi servicii de epidemiologie şi de statistică;

încurajează şi îşi aduce contribuţia la suprimarea bolilor epidemice,

endemice şi oricăror alte boli;

încurajează adoptarea de măsuri proprii prevenirii neajunsurilor aduse

de accidente, colaborând la nevoie cu alte instituţii specializate;

uşurează cooperarea între grupurile ştiinţifice şi profesionale care

contribuie la progresul sănătăţii;

propune convenţii, acorduri şi regulamente, face propuneri privind

chestiuni internaţionale de sănătate;

face să progreseze acţiunea în sprijinul sănătăţii şi al bunăstării fizice a

mamei şi a copilului;

79 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 338

[46]

Page 47: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

favorizează toate activităţile în domeniul igienei mentale, în special

măsurile care se raportează la stabilirea relaţiilor armonioase dintre

oameni;

stimulează şi promovează cercetarea în domeniul sănătăţii;

favorizează îmbunătăţirea normelor de învăţământ şi pe cale de formare

a personalului sanitar şi medical;

studiază şi face cunoscute tehnicile administrative şi sociale privind

igiena publică şi grija medicală preventivă şi curativă, cuprinzând şi

serviciile spitaliceşti şi securitatea socială şi colaborează la nevoie cu

alte instituţii specializate;

dă toate informaţiile, sfaturile şi toată asistenţa în domeniul sănătăţii;

ajută la formarea printre popoare a unei opinii publice luminate în ceea

ce priveşte sănătatea;

standardizează în limitele necesare metodele de diagnostic;

dezvoltă, stabileşte şi încurajează adoptarea de norme internaţionale în

ceea ce priveşte alimentele, produsele biologice, farmaceutice şi

similare;

în general, ia orice măsură necesară pentru atingerea scopului subscris

de organizaţie.

Organul director al OMS este Adunarea Mondială a Sănătăţii, compusă

din reprezentanţi ai tuturor statelor membre şi care se reuneşte în fiecare an.

Adunarea Mondială a Sănătăţii are în prezent 192 de membri80.

5.3. Atribuțiile Adunării Mondiale a Sănătăţii81:

stabileşte politica organizaţiei;

alege statele chemate să desemneze o personalitate în Consiliu Executiv;

numeşte Directorul General;

80 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 33981 Art. 18 – Constituţia OMS.

[47]

Page 48: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

studiază şi aprobă rapoartele şi activităţile Consiliului şi ale Directorului

General; dă Consiliului instrucţiuni în materie acolo unde unele măsuri,

studii şi cercetări, ca şi prezentarea rapoartelor, ar fi necesare;

crează orice comisie necesară activităţii organizaţiei;

controlează politica financiară a organizaţiei, examinează şi aprobă

bugetul său;

dă instrucţiuni Consiliului sau Directorului General pentru a atrage

atenţia statelor membre şi a organizaţiilor internaţionale guvernamentale

sau neguvernamentale asupra oricărei chestiuni privind sănătatea pe

care Adunarea va putea să le considere demne de semnalat;

invită orice organizaţie naţională sau internaţională, guvernamentală

sau neguvernamentală, care are răspunderi înrudite cu cele ale

organizaţiei, să numească reprezentanţi care să participe fără drept de

vot la sesiunile sale;

studiază recomandările referitoare la sănătate, emanând de la Adunarea

Generală, de la ECOSOC, de la Consiliul de Securitate şi raportează

acestora măsurile luate de organizaţie în executarea unor astfel de

recomandări;

face un raport ECOSOC conform dispoziţiilor oricărui acord intervenit

între organizaţie şi ONU;

ajută sau conduce orice lucrări de cercetare în domeniul sănătăţii;

crează orice altă instituţie care va crede că este de dorit;

ia orice altă măsură proprie ducerii la bun sfârşit a scopului

organizaţiei.

În anul 1977, Adunarea a adoptat formula “Sănătatea pentru toţi de aici în

anul 2000”, obiectiv prioritar al OMS.

[48]

Page 49: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Deciziile şi politicile Adunării Mondiale a Sănătăţii sunt date în seama

Consiliului Executiv compus din 32 de experţi numiţi de guverne care se

întâlnesc de două ori pe an.

5.4. Atribuţiile Consiliului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii82:

aplică deciziile şi directivele Adunării;

acţionează ca organ executiv al Adunării;

exercită orice altă funcţie cu care a fost însărcinat de către Adunarea;

dă consultaţii Adunării asupra problemelor care îi vor fi supuse de către

acest organism;

supune din proprie iniţiativă Adunării consultări sau propuneri;

supune Adunării spre examinare şi aprobare un program general de

lucru pe o perioadă de timp determinată;

studiază toate cheltuielile care îi intră în componenţă;

ia toate măsurile de urgenţă în cazul unor evenimente care vor cere o

acţiune imediată.

România a aderat la OMS în 1948.

Secțiunea 6

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)

Articolele BIRD au fost elaborate în 1944 în timpul Conferinţei de la

Bretton Woods şi Banca a început operaţiunile sale în 1946. Mandatul său

constă în a încuraja mişcările de capitaluri şi a ajuta ţările devastate de cel de-al

doilea război mondial să-şi revină83.

Operaţiunile de împrumuturi ale Băncii sunt finanţate cu 90% de către

pieţele de capitaluri internaţionale. În timpul existenţei BIRD, acţionarii săi au

82 Popescu Andrei, Jinga Ion, "Organizatii Europene si Euroatlantice", Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, pag. 31183 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 259

[49]

Page 50: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

subscris 11 miliarde $ în capitaluri, iar această sumă a permis emiterea a mai

mult de 280 miliarde $ în împrumuturi.

Împrumuturile acordate de BIRD sunt investite în sectoare variate:

energie, petrol şi gaz, industrie şi minerit, transporturi, dezvoltare urbană, apă şi

igienă şi sectorul financiar.

BIRD are 184 state membre.

Secţiunea 7

Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO)

Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, creată în 1944, stabileşte

standardele internaţionale şi regulile necesare pentru siguranţa, securitatea şi

regularitatea în transportul aerian şi serveşte pentru cooperarea în toate

domeniile aviaţiei civile printre altele celor 188 de state contractante84.

ICAO are ca scop85 să dezvolte principiile şi tehnica navigaţiei aeriene

internaţionale, precum şi să favorizeze stabilirea şi dezvoltarea transporturilor

aeriene internaţionale.

7.1. Scopurile Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale86:

să asigure dezvoltarea ordonată şi sigură a aviaţiei civile internaţionale

în întreaga lume;

să încurajeze în scopuri paşnice tehnica construcţiei şi exploatării

aeronavelor;

să încurajeze dezvoltarea căilor aeriene, a aeroporturilor şi a

instalaţiilor de navigaţie aeriană pentru folosinţa aviaţiei civile

internaţionale;

84 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 26085 Art. 44 – Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională.86 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 342

[50]

Page 51: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

să pună la dispoziţie popoarelor lumii transporturi aeriene sigure,

regulate, eficace şi economice;

să evite risipa economică provocată de concurenţa excesivă;

să asigure ca drepturile statelor contractante să fie integral respectate şi

ca fiecare stat contractant să aibă o posibilitate echitabilă de a exploata

întreprinderi de transport;

să evite orice discriminare între statele contractante;

să amelioreze siguranţa zborului în navigaţia aeriană internaţională;

să favorizeze, în general, dezvoltarea aeronauticii civile internaţionale

sub toate aspectele sale.

ICAO are o Adunare formată din reprezentanţi ai tuturor statelor membre

şi un Consiliu Reprezentativ alcătuit din 36 de membri aleşi de Adunare.

Adunarea se întruneşte cel puţin o dată la 3 ani când decide politicile

Organizaţiei.

7.2. Atribuţiile Adunării Generale a Organizaţiei Aviaţiei Civile

Internaţionale87:

alege la fiecare sesiune preşedintele;

alege statele contractante care vor fi reprezentate în Consiliu;

examinează rapoartele Consiliului şi ia măsurile cuvenite; hotărăşte

asupra oricărei chestiuni cu care este sesizată de Consiliu;

întocmeşte propriul său regulament interior;

votează bugetele anuale şi stabileşte regimul financiar al organizaţiei;

verifică cheltuielile şi aprobă conturile organizaţiei;

trimite, dacă crede de cuviinţă, Consiliului orice chestiune care intră în

competenţa sa;

87 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi op. cit., pag. 342

[51]

Page 52: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

deleagă Consiliului împuternicirile şi autorizaţiile necesare sau utile

exercitării funcţiilor organizaţiei şi revocă sau modifică sau revocă în

orice moment aceste delegări sau împuterniciri;

se ocupă de orice chestiune care este de competenţa organizaţiei şi cu

care Consiliul nu este în mod expres însărcinat.

7.3. Atribuțiile Consiliului Reprezentativ al Organizaţiei Aviaţiei Civile

Internaţionale 88

supune Adunării rapoarte anuale;

pune în aplicare directivele date de Adunare şi îndeplineşte toate

funcţiile şi obligaţiile care îi incumbă;

întocmeşte regulamentul interior;

administrează fondurile organizaţiei;

fixează retribuţia preşedintelui Consiliului;

întreprinde cercetări în toate domeniile transportului aerian şi ale

navigaţiei aeriene, care sunt de importanţă internaţională; comunică

rezultatele cercetărilor sale statelor contractante şi înlesneşte schimbul

între statele contractante de informaţii referitoare la transportul aerian şi

la navigaţia aeriană;

studiază orice problemă privitoare la organizarea şi exploatarea

transporturilor aeriene internaţionale inclusiv proprietatea şi

exploatarea internaţională a serviciilor aeriene internaţionale pe rutele

principale şi supune Adunării proiectele respective;

face anchete, la cererea oricărui stat contractant, asupra oricărei situaţii

susceptibile de a crea în calea dezvoltării navigaţiei aeriene

internaţionale obstacole care pot fi evitate şi, după efectuarea acestor

anchete, publică rapoartele;

88 Art. 54 – Convenţia privind Aviaţia Civilă Internaţională.

[52]

Page 53: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

cere, centralizează, studieză şi publică informaţii referitoare la

progresele navigaţiei aeriene şi la exploatarea serviciilor aeriene

internaţionale, inclusiv toate informaţiile privitoare la cheltuielile de

exploatere şi la subvenţiile plătite de stat întreprinderilor de transport

aerian;

comunică statelor contractante orice infracţiune şi orice abatere de la

recomandările sau de la deciziile Consiliului;

adoptă normele şi practicile internaţionale;

examinează orice problemă semnalată de un stat membru.

România a aderat la ICAO în 1956.

Secţiunea 8

Uniunea Poştală Universală (UPU)

Uniunea Poştală Universală (UPU) a fost creată în 1874 prin tratatul de la

Berna, fiind, după Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii, cea mai veche

organizaţie internaţională şi devine instituţie specializată a ONU în 1948. UPU

este instituţia specializată care reglementează serviciile poştale internaţionale89.

UPU are ca scop să stimuleze dezvoltarea durabilă a serviciilor poştale

pentru a facilita comunicarea între locuitorii planetei prin:

garantarea liberei circulaţii a coletelor pe un teritoriu poştal unic

compus din reţele interconectate;

asigurarea cooperării şi interacţiunea între părţile interesate;

favorizarea cooperării tehnice;

satisfacerea nevoilor evolutive ale clienţilor.

Scopul UPU este asigurarea organizării şi perfecţionării serviciilor

poştale şi favorizarea dezvoltării colaborării internaţionale în acest domeniu90.89 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 34490 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 345

[53]

Page 54: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

UPU joacă un rol important în revitalizarea continuă a serviciilor poştale.

Formată din 190 de state membre, UPU este principalul organism de cooperare

între serviciile poştale. Consiliază, arbitrează şi oferă asistenţă tehnică de câte

ori e nevoie. Promovează serviciile poştale universale, creşterea volumului de

curier prin oferirea de produse şi servicii poştale moderne şi ameliorarea

calităţii serviciilor poştale. UPU îndeplineşte misiunea sa fundamentală care

constă a încuraja şi dezvolta comunicarea între toate popoarele de pe Terra.

Fiind o organizaţie apolitică, UPU nu intervine în problemele interne ale

serviciilor poştale naţionale. De exemplu,serviciile poştale naţionale fixează

propriile lor tarife şi decid natura şi cantitatea timbrelor poştale emise.

UPU fixează tarife indicative, limite maxime şi minime ale greutăţii şi ale

dimensiunilor şi condiţiile de acceptare a obiectelor poştale, care conţin articole

prioritare şi neprioritare, scrisori, cărţi poştale, mici pachete.

Având ca misiune dezvoltarea comunicaţiei sociale, culturale şi

comerciale între popoare datorită funcţionării eficace a serviciilor poştale, UPU

este chemată să joace un rol preponderent în dinamizarea constantă a serviciilor

poştale.

Congresul Poştal Universal este autoritatea supremă a UPU. Se reuneşte o

dată la 5 ani când stabileşte programul general al activităţi UPU şi fixează

bugetul.

Congresul alege Directorul General şi Vice-Directorul General şi

membrii Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului de exploatare poştală.

Dacă principala funcţie a Congresului este legislativă, tendinţa este, în ultimii

ani, de a se concentra pe probleme strategice şi de politică generală.

Consiliul de Administraţie este compus din 41 de membri şi se reuneşte

de principiu în fiecare an la sediul său de la Berna.

8.1. Atribuţiile Consiliului de Administraţie al Uniunii Poştale Universale91:

91 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 345

[54]

Page 55: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

asigură continuitatea misiunilor UPU între două congrese;

supervizează activitatea UPU;

examinează probleme regulamentare, administrative, legislative şi

juridice;

aprobă bugetul Uniunii.

Consiliul de Administraţie a fost investit cu puterea de a aproba

propunerile Consiliului de exploatare poştală. Consiliul de Administraţie poate

lua orice măsură pe care o consideră necesară pentru rezolvarea problemelor

urgente.

Preşedinţia Consiliului de Administraţie revine din oficiu ţării gazdă a

ultimului Congres.

Consiliul de exploatere poştală este organul UPU însărcinat cu probleme

tehnice şi probleme de exploatare şi are 40 de membri aleşi.

8.2. Atribuțiile Consiliului de Exploatere Poştală:

tratează aspectele economice şi comerciale ale serviciilor poştale

internaţionale;

la prima întrunire după fiecare Congres, revizuieşte regulamentele

Convenţiei;

încurajează introducerea de noi produse poştale;

face recomandări statelor membre asupra normelor de adoptat.

Ultimele 3 Congrese au avut loc la Seul în 1994, la Beijing în 1999 iar al

23-lea Congres la Bucureşti, în septembrie 2004.

România a aderat la UPU în 1865.

Secţiunea 9

Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (UIT)

[55]

Page 56: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (UIT) a fost fondată la Paris în

1865 sub numele de Uniunea Telegrafică Internaţională. Uniunea Internaţională

de Telecomunicaţii (UIT) a luat actualul nume în 1934 şi a devenit instituţie

specializată a ONU în 1947.

UIT este compusă din 189 de state membre şi 719 sectoare membre şi

asociaţii (companii ştiinţifice şi industriale, operatori publici şi privaţi,

televiziuni, posturi de radio, organizaţii regionale şi internaţionale).

9.1. Domeniile de activitate ale Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii92:

un domeniu tehnic: încurajează dezvoltarea şi operarea cu eficienţă a

instalaţiilor de telecomunicaţii în vederea îmbunătăţirii eficacităţii şi

accesului la servicii de telecomunicaţii;

un domeniu de dezvoltare: încurajează şi oferă o asistenţă tehnică ţărilor

în curs de dezvoltare în sectorul telecomunicaţiilor, încurajează

mobilizarea resurselor financiare şi umane necesare pentru dezvoltarea

telecomunicaţiilor şi veghează ca noile tehnici de telecomunicaţii să fie

puse la dispoziţia populaţiei de pe glob;

un domeniu de politică: promovarea, la nivel internaţional şi adoptarea

unor demersuri globale a problemelor de telecomunicaţii într-o economie

şi o societate marcate de mondializarea informaţiei.

9.2. Atribuțiile UIT93:

efectuează repartizarea frecvenţelor spectrului radioelectric şi

înregistrarea atribuirilor de frecvenţe, astfel încât să se evite interferenţe

dăunătoare între staţiile de radiocomunicaţii ale diferitelor ţări;

coordonează eforturile pentru a elimina interferenţele dăunătoare între

staţiile de radiocomunicaţii ale diferitelor ţări şi de a îmbunătăţi

folosirea spectrului de frecvenţe;

92 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 30093 Art. 6 – Constituţia UIT.

[56]

Page 57: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

favorizează colaborarea între membri ei şi membri asociaţi în scopul de

a se stabili tarife cât mai coborâte posibil, compatibile cu un serviciu de

înaltă calitate şi cu o gestiune financiară independentă şi sănătoasă a

telecomunicaţiilor;

încurajează crearea, dezvoltarea şi perfecţionarea instalaţiilor şi a

reţelelor de telecomunicaţii noi sau în curs de dezvoltare prin toate

mijloacele pe care le are la dispoziţie, în special prin participarea sa la

programele corespunzătoare ale Naţiunilor Unite;

provoacă luarea de măsuri permiţând să se asigure securitatea vieţii

omeneşti prin cooperarea între serviciile de telecomunicaţii;

întreprinde studii, edictează reglementări, adoptă rezoluţii, formulează

recomandări, strânge şi publică informaţii în problemele

telecomunicaţiilor în folosul tuturor membrilor şi membrilor asociaţi.

Organul suprem al UIT este Conferinţa Plenipotenţiarilor care se reuneşte

o dată la 4 ani şi care alege 46 de membri ai Consiliului de Administraţie, acesta

din urmă întrunindu-se anual.

9.3. Atribuțiile Conferinţei Plenipotenţiarilor94:

determină principiile generale pe care trebuie să le urmeze Uniunea

pentru a atinge obiectivele sale;

examinează raportul Consiliului de Administraţie asupra activităţii sale

şi asupra activităţii Uniunii de la ultima Conferinţă a Plenipotenţiarilor;

stabileşte elementele de bază ale bugetului Uniunii, precum şi limitele

cheltuielilor pe perioada până la următoarea Conferinţă a

Plenipotenţiarilor;

stabileşte toate salariile angajaţilor Uniunii;

alege membrii Consiliului de Administraţie;

94 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 302

[57]

Page 58: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

încheie sau revizuieşte, dacă e cazul, acordurile dintre Uniune şi alte

organizaţii internaţionale, examinează fiecare acord provizoriu încheiat

de Consiliul de Administraţie în numele Uniunii cu aceste organizaţii şi

ia măsurile de aplicare pe care le socoteşte indicate;

se ocupă cu orice alte probleme privind telecomunicaţiile pe care le

consideră necesare.

Consiliul de Administraţie al UIT este însărcinat să ia toate măsurile

pentru a înlesni îndeplinirea de către membri a dispoziţiilor convenţiei, a

regulamentelor, a hotărârilor Conferinţei Plenipotenţiarilor şi, atunci când este

cazul, a hotărârilor altor conferinţe95.

9.4. Atribuțiile Consiliului de Administraţie al Uniunii Internaţionale de

Telecomunicaţii96:

îndeplineşte toate sarcinile care îi sunt încredinţate de Conferinţa

Plenipotenţiarilor;

este însărcinat ca, în intervalul dintre Conferinţele Plenipotenţiarilor, să

asigure coordonarea activităţii cu toate organizaţiile internaţionale. În

acest scop, încheie în numele Uniunii acorduri provizorii cu organizaţiile

internaţionale;

întocmeşte toate regulamentele pe care le consideră necesare pentru

activitatea administrativă şi financiară a Uniunii;

controlează activitatea administrativă a Uniunii;

examinează şi aprobă bugetul anual al Uniunii;

ia măsurile necesare pentru verificarea anuală a conturilor Uniunii

întocmite de Secretarul general şi le aprobă pentru a fi prezentate

următoarei Conferinţe a Plenipotenţiarilor;

ia măsurile necesare pentru convocarea Conferinţei Plenipotenţiarilor;

95 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 30296 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 366

[58]

Page 59: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

supune Conferinţei Plenipotenţiarilor avizele pe care le consideră

necesare;

coordonează activităţile organismelor permanente ale Uniunii;

ia măsurile necesare, după ce obţine acordul majorităţii membrilor

Uniunii, pentru a rezolva cu titlu provizoriu cazurile care nu sunt

prevăzute în Convenţia UIT;

supune spre examinare Conferinţei Plenipotenţiarilor o dare de seamă

asupra activităţilor sale şi ale Uniunii;

favorizează cooperarea internaţională în scopul de a asigura prin toate

mijloacele pe care le are la dispoziţie cooperarea tehnică cu ţările în

curs de dezvoltare.

România a aderat la UIT în 1856.

Secţiunea10

Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI)

Organizaţia Maritimă Internaţională, care începe să funcţioneze în 1959,

este singura instituţie a ONU care nu se interesează decât de sănătatea şi

securitatea transportului maritim internaţional şi de prevenirea poluării

provenite de la nave.

Principalul obiectiv al OMI este de a facilita cooperarea între guverne

asupra problemelor tehnice cu privire la navigaţia internaţională în vederea

adoptării celor mai înalte standarde de siguranţă maritimă şi eficacitate în

navigaţie. OMI contribuie la protecţia mediului marin, luptând împotriva

poluării marine cauzată de nave şi alte ambarcaţiuni.

10.1. Atribuțiile OMI97:

97 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 364

[59]

Page 60: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

încurajează abandonarea măsurilor discriminatorii şi a restricţiilor

aplicate de guverne navigaţiei internaţionale, spre a pune resursele

serviciilor maritime la dispoziţia comerţului mondial fără discriminare;

examinează problemele referitoare la practicile restrictive neloiale ale

întreprinderilor de navigaţie maritimă;

examinează toate problemele referitoare la navigaţia maritimă cu care ar

putea fi sesizată de orice organ sau instituţie specializată a ONU;

înlesneşte schimburile de informaţii între guverne cu privire la

problemele studiate de organizaţie.

elaborează proiecte de convenţii, de acorduri sau de alte instrumente

corespunzătoare şi le recomandă guvernelor şi organizaţiilor

interguvernamentale;

instituie un sistem de consultări între membri şi de schimburi de

informaţii între guverne.

OMI a redactat mai mult de 40 de convenţii şi acorduri şi în jur de 1000

de coduri şi recomandări care au fost adoptate de guverne şi implementate

global. Există chiar şi Convenţii internaţionale asupra securităţii vieţii umane pe

mare, prevenirea poluării maritime de către nave, formarea de specialişti şi

eliberarea certificatelor, prevenirea accidentelor pe mare cât şi multe alte

documente98.

Institutul de Drept Maritim Internaţional al OMI a fost creat în 1989 la La

Valleta (Malta) pentru formarea avocaţilor specialişti în dreptul maritim

internaţional. Academia Maritimă Internaţională a OMI a fost fondată în 1989 la

Trieste (Italia). Ea oferă cursuri specializate pe orice gamă de subiecte cu

privire la mare.

98 Geamanu Grigore, "Dreptul International Public", Editura Didactica si Pedagogica, Vol. I si II, Bucuresti, 1983, pag. 402

[60]

Page 61: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

În 1983 OMI a creat la Malmoe (Suedia) Universitatea Maritimă

Internaţională, care oferă o pregătire avansată administratorilor şi altor persoane

care se ocupă de tranporturile maritime la cel mai înalt nivel.

Organul director al OMI este Adunarea care este alcătuită din

reprezentanţi ai tuturor statelor (în acest moment 163 membri) şi se întruneşte o

dată la doi ani.

10.2. Atribuțiile Adumării Generale a OMI99:

alege la fiecare sesiune Secretarul general;

stabileşte regulamentul interior;

alege membrii Consiliului;

primeşte şi examinează rapoartele Consiliului şi se pronunţă asupra

oricărei probleme cu care este sesizată de acesta;

recomandă membrilor adoptarea unor reguli referitoare la securitatea

maritimă;

trimite Consiliului spre examinare sau spre a decide orice problemă de

competenţa organizaţiei.

Adunarea alege 40 de membri ai Consiliului, care este organ executiv al

OMI ce se întruneşte de două ori pe an100.

Consiliul supervizează lucrările Adunării iar între sesiunile acesteia are

toate atribuţiile Adunării, mai puţin atribuţia de a face recomandări guvernelor

asupra siguranţei maritime şi prevenirea poluării.101

România aderă la OMI în 1959.

Secţiunea 11

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM)

99 Art. 16 – Convenţia OMI.100 Geamanu Grigore, op. cit., pag. 406101 Această funcţie este rezervată Adunării Generale conform art. 15 din Convenţia OMI.

[61]

Page 62: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a fost creată în 1878 şi a

devenit instituţie specializată a ONU în 1951.

OMM oferă informaţii ştiinţifice despre mediul înconjurător, atmosferă,

climă şi resursele de apă dulce de pe Terra. Organizaţia furnizează servicii de

meteorologie, oferind în special previziuni sezoniere, contribuie la cooperarea

internaţională, supraveghează climatul din întreaga lume; ea permite schimbul

rapid de informaţii meteorologice şi încurajează activităţile de hidrologie.

11.1. Scopurile OMM102 sunt următoarele:

de a uşura cooperarea mondială în ceea ce priveşte stabilirea reţelei de

staţii făcute pentru observaţiile meteorologice şi alte observaţii geofizice

care se referă la meteorologie şi de a încuraja stabilirea şi menţinerea

centrelor meteorologice însărcinate să aprovizioneze serviciile

meteorologice;

de a încuraja stabilirea şi menţinerea sistemelor pentru schimbul rapid al

semnelor meteorologice;

de a încuraja normalizarea observaţiilor meteorologice şi a asigura

publicarea uniformă a observaţiilor şi statisticilor;

de a încuraja aplicarea meteorologiei la aviaţie, la navigaţia maritimă,

la agricultură şi la alte activităţi omeneşti;

de a încuraja învăţământul şi cercetările meteorologice şi de a concura

la coordonarea aspectelor internaţionale în acest domeniu.

11.2. Programe sub egida OMM103:

Programul de supraveghere a meteorologiei mondiale;

Programul climatologic mondial;

Programul consacrat cercetării atmosferice şi mediului înconjurător;

Programul de aplicaţii meteorologice;102 Art. 2 – Convenţia OMM.103 Geamanu Grigore, op. cit., pag. 407

[62]

Page 63: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Programul de hidrologie şi de punere în valoare a resurselor de apă;

Programul de învăţământ şi de formare profesională;

Programul de cooperare tehnică.

Aceste programe ale OMM permit să se prevadă mai bine gravele

fenomene naturale cum sunt cicloanele tropicale, El Nino, inundaţiile, seceta şi

alte catastrofe naturale şi deci de a se pregăti mai bine, ceea ce permite salvarea

de vieţi omeneşti şi protejarea bunurilor. În plus, contribuie la mai buna

înţelegere a mediului înconjurător şi a climatului.

OMM atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra problemelor

majore cum sunt epuizarea stratului de ozon, încălzirea planetei şi diminuarea

resurselor de apă dulce.

OMM are 187 de state membre şi 6 teritorii care îşi gestionează propriile

lor servicii meteorologice şi hidrologice. Organul director al OMM, Congresul

Meteorologic Mondial, se reuneşte o dată la 4 ani. Consiliul Executiv este

alcătuit din 36 de membri se întruneşte o dată pe an104.

11.3. Atribuțiile Congresului Meteorologic Mondial105:

stabileşte o regulă generală care fixează constituţia şi funcţiile diverselor

organe ale OMM;

stabileşte propriul regulament interior;

alege preşedintele şi membrii Consiliului Executiv;

adoptă regulile tehnice referitoare la practicile şi la procedurile

meteorologice;

determină măsurile de ordin general pentru a atinge scopurile

organizaţiei;

face recomandări membrilor asupra problemelor care intră în

competenţa organizaţiei;

104 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 370105 Art. 7 – Convenţia OMM.

[63]

Page 64: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

examinează raporturile şi activităţile Consiliului Executiv şi ia toate

măsurile necesare în acest sens;

ia toate măsurile susceptibile de a servi la atingerea scopurilor

organizaţiei.

11.4. Atribuţiile Consiliului Executiv al OMM106:

supraveghează executarea rezoluţiilor Congresului;

furnizează informaţii şi dă avize de ordin tehnic şi orice asistenţă tehnică

posibilă în domeniul meteorologiei;

studiază toate problemele interesând meteorologia internaţională şi

funcţiile serviciului meteorologic şi face recomandări referitoare la

aceasta;

prezintă un raport asupra activităţii fiecărei sesiuni a Congresului;

administrează finanţele organizaţiei;

asigură toate celelalte atribuţii care îi vor fi încredinţate de către

Congres.

Secţiunea 12

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a fost creată în

1957 şi este principala instanţă guvernamentală pentru cooperarea ştiinţifică şi

tehnică privind utilizarea paşnică a energiei nucleare107.

AIEA furnizează asistenţă tehnică celor 137 state membre pentru a pune

la punct programele de cercetare nucleară ale acestor ţări.

Aproape jumătate din activitatea AIEA este axată pe programe care pot să

fie aplicate în sectoare ca alimentaţie, agricultură, sănătate, industeie,

hidrologie, poluarea mediului înconjurător.

106 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 371107 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana op. cit., pag. 310

[64]

Page 65: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

AIEA depune eforturi pentru a grăbi şi a face să crească contribuţia

energiei atomice pentru pace, sănătate şi prosperitate în lumea întreagă. Pe

măsura posibilităţilor sale, AIEA se asigură că ajutorul furnizat de ea sau la

cererea ei, sub conducerea sau controlul ei, să nu fie folosit în scopuri militare.

În acest moment, în jur de 250 de inspectori inspectează mai mult de

900 de instalaţii şi alte locaţii acoperite de Programul de Siguranţă al AIEA.

AIEA stabileşte norme fundamentale de siguranţă şi publică reglementări

şi coduri de bună conduită referitoare la anumite operaţiuni, în special

transportul de materiale radioactive. AIEA facilitează ajutoare de urgenţă

statelor membre în caz de accidente urmate de degajări de materiale radioactive.

12.1. Atribuţiile AIEA108 sunt următoarele:

să încurajeze şi să înlesnească dezvoltarea şi folosirea practică a

energiei atomice în scopuri paşnice şi cercetările ştiinţifice în acest

domeniu în lumea întreagă; dacă e solicitată, acţionează ca intermediar

pentru ca un membru să furnizeze altui membru servicii, produse,

aparataj sau instalaţii; îndeplineşte orice operaţii şi să efectueze orice

serviciu de natură să contribuie la dezvoltarea sau la folosirea practică a

energiei atomice în scopuri paşnice sau la cercetările din acest domeniu;

să se îngrijească, în conformitate cu statutul său, de aprovizionarea cu

produse, servicii, aparatură şi instalaţii necesare dezvoltării şi folosirii

practice a energiei atomice în scopuri paşnice, în special în producţia de

energie electrică şi în cercetările din acest domeniu, ţinând cont de

nevoile regiunilor slab dezvoltate ale lumii;

să favorizeze schimbul de informaţii ştiinţifice şi tehnice cu privire la

folosirea energiei atomice în scopuri paşnice;

să dezvolte schimbul şi mijloacele de formare a savanţilor şi a

specialiştilor în domeniul folosirii energiei atomice în scopuri paşnice;

108 Art. III – Statutul AIEA.

[65]

Page 66: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

să stabilească şi să aplice măsuri care să garanteze că produsele,

serviciile, aparatura, instalaţiile şi informaţiile furnizate de AIEA sau la

cererea sa, sub conducerea sau controlul său, să nu fie folosite în scopuri

militare; extinde, la cererea părţilor, aplicarea acestor garanţii asupra

oricărui acord bilateral sau multilateral sau, la cererea unui stat, asupra

oricărei activităţi a acestui stat în domeniul energiei atomice;

să stabilească sau să adopte, consultându-se sau, dacă e cazul, în

colaborare cu organele competente ale ONU şi cu instituţiile specializate

interesate, norme de securitate destinate să protejeze sănătatea şi să

reducă la minim primejdiile la care sunt expuse persoanele şi bunurile;

ia măsuri pentru aplicarea acestor norme la propriile sale operaţii,

precum şi la cele care comportă folosirea produselor, serviciilor,

aparaturii, instalaţiilor şi informaţiilor furnizate de AIEA sau la cererea

sa, sub conducerea sau controlul său; ia măsuri, la cererea părţilor,

pentru aplicarea acestor norme la operaţiile efectuate în virtutea unui

acord bilateral sau multilateral sau, la cererea unui stat, la orice fel de

activitate a acestui stat în domeniul energiei atomice;

să achiziţioneze sau să monteze instalaţiile, materialul sau aparatura

necesară exercitării atribuţiilor sale atunci când instalaţiile, materialul şi

aparatura de care ea ar putea dispune în regiunea interesată sunt

insuficiente sau nu sunt disponibile decât în condiţii pe care AIEA le

socoteşte nesatisfăcătoare.

În exercitarea funcţiilor sale, AIEA:

acţionează conform ţelurilor şi principiilor adoptate de O.N.U. pentru

favorizarea păcii şi colaborării internaţionale, conform politicii urmate

de O.N.U. pentru realizarea unei dezarmări universale bazate pe garanţii

şi în conformitate cu orice acord încheiat ca urmare a acestei politici;

[66]

Page 67: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

stabileşte un control asupra folosirii produselor fisionabile speciale

primite de AIEA în sensul de a asigura ca aceste produse să servească

numai în scopuri paşnice;

repartizează resursele sale în aşa fel încât să asigure folosirea lor eficace

şi în folosul bunăstării generale în toate regiunile lumii, ţinând cont de

necesităţile speciale ale regiunilor slab dezvoltate;

adresează rapoarte anuale asupra lucrărilor sale Adunării Generale a

O.N.U. şi, dacă e cazul, Consiliului de Securitate. Dacă în cadrul

lucrărilor AIEA se ivesc probleme care sunt de competenţa Consiliului de

Securitate, ea sesizează Consiliul de Securitate ca organ căruia îi revine

răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii

internaţionale;

adresează rapoarte ECOSOC, precum şi altor organe ale ONU asupra

problemelor care intră în competenţa lor.

În exercitarea atribuţiilor sale, AIEA nu subordonează ajutorul pe care îl

acordă membrilor săi unor condiţii politice, economice, militare sau altor

condiţii incompatibile cu statutul său.

AIEA este fundamentată pe principiile egalităţii suverane a tuturor

membrilor săi şi, pentru a asigura tuturor drepturile şi privilegiile care decurg

din calitatea de membru al AIEA, fiecare membru are datoria de a îndeplini cu

bună-credinţă obligaţiile asumate de el în virtutea statutului AIEA.

Organele directoare ale AIEA sunt Conferinţa Generală, compusă din

toate statele membre (137) care se întruneşte annual şi Consiliul Guvernatorilor,

compus din 35 de membri (13 desemnaţi de Consiliu şi 22 aleşi de Conferinţă)

şi care se întruneşte periodic în timpul anului109.

109 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 318

[67]

Page 68: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Personalul AIEA are în fruntea sa un Director General. Directorul

General este numit de Consiliul Guvernatorilor pentru o perioadă de 4 an, cu

aprobarea Conferinţei Generale. Acesta este cel mai înalt funcţionar al AIEA.

Ţinta adiţională a AIEA este strângerea a 74,8 milioane $ din contribuţii

voluntare.

România a aderat la AIEA în 1957.

Secţiunea 13

Fondul Monetar Internaţional (FMI)

Fondul Monetar Internaţional îşi are originea în recesiunea economică din

perioada anilor 1930. În acei ani, ţările se sflau sub presiunea cotei aurului, care

fusese reintrodusă după primul război mondial, cu rate de schimb care s-au

dovedit a fi nerealiste. Mai multe ţări au luat măsuri protecţioniste pentru a-şi

proteja industria naţională. Ca rezultat al acestor măsuri, s-a produs prăbuşirea

comerţului. Între anii 1929 – 1932 volumul comerţului a scăzut cu peste 60

%110.

FMI este o organizaţie internaţională care are 184 de tări membre,

înfiinţată pentru a promova cooperarea monetară internaţională, stabilitatea

valutară şi acorduri valutare sistematice, pentru a stimula creşterea economică şi

niveluri înalte de folosire a forţei de muncă şi pentru a acorda asistenţă

financiară ţărilor, în condiţii adecvate de siguranţă pentru a ajuta la ajustarea

balanţei de plăţi.

La începutul anilor 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial,

John Maznard Keynes, de la trezoreria Marii Britanii şi Harry Dexter White, de

la trezoreria S.U.A., au conceput aproape simultan planuri pentru instaurarea

unui sistem monetar complet nou, care să stabilizeze ratele de schimb şi să

propulseze comerţul liber. În locul aranjamentelor realizate prin intermediul

110 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 389

[68]

Page 69: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

unor conferinţe neregulate între ţările importante, era nevoie de o instituţie

internaţională permanentă, care să acorde asistenţă financiară ţărilor cu

probleme în domeniul balanţelor de plăţi. S-a sperat că în acest mod ţările vor fi

împiedicate să folosească protecţionismul sau devalorizarea competitivă drept

metode de redresare a balanţei111.

Keynes şi White au avut viziuni diferite asupra modului de acordare a

asistenţei financiare. Keynes, vedea instituţia internaţională ca pe un tip de

bancă mondială centrală, care ar putea crea masa monetară prin propria

autoritate şi să o acorde ţărilor cu probleme. While susţinea suportul financiar,

ca sursa asistenţei financiare să fie contribuţie a ţărilor membre.

Negocierile finale au avut loc la Bretton Woods, în statul New

Hampshire, în iulie 1944, şi acest loc a dat numele său FMI-ului şi Băncii

Mondiale. Împreună ele formează Instituţiile Bretton Woods.

Deşi varianta americană a predominat, forma finală poate fi considerată

un hibrid. Astfel, crearea de masă monetară invocată de Keynes a fost integrată

cu sistemul de cooperare promovat de White, creându-se astfel fondurile unei

instituţii monetare, care oferea membrilor săi ajutor temporar în balanţele de

plăţi prin creare de lichidităţi internaţionale.

FMI a dobândit statutul de instituţie specializată a O.N.U. în anul 1947 şi

are sediul la Washington.

FMI e condus în mod oficial de Consiliul Guvernatorilor alcătuit din câte

un membru din fiecare ţară. Guvernatorii sunt, de obicei, miniştri de finanţe sau

guvernatorii băncilor centrale şi vorbesc în numele guvernului ţării din care

provin.

Guvernatorii decid asupra problemelor importante, cum ar fi creşterea

capitalului fondului, aderarea de noi membrii sau acordarea drepturilor speciale

de tragere. O dată pe an, de obicei în septembrie, guvernatorii se întâlnesc într-o

şedinţă anuală care se ţine împreună cu cea a Băncii Mondiale112.111 Miga-Besteliu Raluca, op. cit., pag. 412112 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 390

[69]

Page 70: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Deciziile politice curente sunt luate de către Consiliul Executiv, căruia

guvernatorii îi deleagă aplicarea politicii FMI. Acest Consiliu este compus din

24 de directori executivi care se întâlnesc cel puţin de trei ori pe săptămână. Ei

primesc rapoartele de la nivel guvernamental. Cele cinci ţări cu cea mai mare

cotă de participare: S.U.A., Anglia, Germania, Franţa şi Japonia au dreptul la un

director permanent fiecare. Celelalte ţări îşi combină voturile, de obicei pe

grupe regionale, cu excepţia Arabiei Saudite, Chinei şi Rusiei, care îşi numesc

propriul Director113.

Consiliul Executiv e prezidat de Directorul General, numit pe o perioadă

de cinci ani. El este totodată şi şeful întregului personal.

Cel mai important organism care trasează politica FMI e Comitetul

Interimar, compus din reprezentanţii aceloraşi 24 de ţări care au loc în Consiliul

Executiv. Acest Comitet se întâlneşte de două ori pe an, cu puţin înainte de

şedinţa anuală şi în cursul primăverii. Preşedinţia Comitetului Interimar este

asigurată prin rotaţie.

Deciziile FMI sunt luate prin vot proporţional. Fiecare ţară membră are

un număr mic de voturi de bază, care se multiplică proporţional cu mărimea

cotei de participare. Astfel, puterea de votare este determinată de contribuţia

financiară în cadrul FMI. Cu 18% din voturi, S.U.A. au drept de veto asupra

celor mai importante voturi, cum ar fi: suplimentările de capital, amendamentele

la prevederile acordului de înfiinţare, pentru care este nevoie de 85% din voturi.

Deşi FMI este cunoscut mai ales prin faptul că acordă credite, aceasta nu este

principala sa funcţie. Rolul cel mai important pe care îl deţine este acela de

manager al unui sistem monetar internaţional ordonat, previzibil şi stabil, cu

graniţe deschise şi care să ofere cadrul unei creşteri echilibrate în comerţul

mondial şi în economiile ţărilor membre. În acest sens, FMI funcţionează ca un

organism permanent de consultanţă, în care membrii cooperează şi participă

activ în sfera monetară internaţională114.113 Miga-Besteliu Raluca, op. cit., pag. 415114 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 392

[70]

Page 71: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

FMI acordă credite numai în urma satisfacerii unor condiţii de politică

economică şi financiară. Această condiţionare este o consecinţă directă a

funcţiei FMI de supraveghere a procesului de ajustare şi serveşte două scopuri:

asigurarea că ţările care primesc credite le folosesc în scopul redresării balanţei

şi că ţările respective vor fi în măsură să restituie creditul primit.

Fondul poate aloca drepturi speciale de tragere DST \ SDRS pentru a

suplimenta rezervele oficiale existente ale ţărilor membre. Începând cu anul

1969, când a intrat în vigoare amendamentul la acordul de finanţare, prin care se

autoriza crearea de DST115, au fost alocate membrilor FMI 21,4 miliarde DST,

proporţional cu cota fiecăruia.

În ultimii ani nu s-a mai ajuns la un acord privind necesitatea alocării

unor noi DST datorită creşterii uriaşe a pieţelor financiare internaţionale, în care

multe ţări îşi pot suplimenta cu uşurinţă propriile rezerve oficiale. Tentativa de a

crea DST a eşuat în anul 1994 la şedinţa anuală de la Madrid. Ţările din G7 au

recunoscut necesitatea de a aloca DST ţărilor membre care au fost parte din

fosta Uniune Sovietică sau din Europa de Est care nu au beneficiat de alocările

anterioare, dar nu au considerat necesară o infuzie generală de lichidităţi în

sistemul monetar internaţional116.

Este foarte dificil de determinat cotele optime. În cadrul FMI, un criteriu

folosit, cu toate că este imperfect, este raportarea cotelor la importurile

mondiale. În acelaşi timp, pentru multe ţări este important de luat în considerare

valoarea maximă acceptabilă a rezervei lor monetare care poate fi deţinută de

FMI.

Fondurile de care dispune FMI pentru acordarea creditelor sunt în diferite

monede naţionale şi în DST-uri. Dacă o ţară solicită credit FMI-ului, acesta

foloseţte o monedă specială: se ia valută general acceptată de la FMI şi se

115 DST = lichidităţi internaţionale create de F.M.I., folosite de băncile naţionale (centrale) în circuit închis. Sunt alocate de F.M.I. ţărilor membre în mai multe tranşe, proporţional cu cotele de participare ale acestora în cadrul fondului. Orice ţară membră îşi poate schimba DST cu alte ţări membre, primind în schimb valută forte (de obicei dolari), schimbul făcându-se prin intermediul F.M.I., care ţine evidenţele.116 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 325

[71]

Page 72: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

returnează echivalentul în monedă naţională. Aceasta poartă numele de

“tragere” în cadrul Fondului117.

În momentul aderării ca membru a FMI, fiecare ţară contribuie cu o

anumită sumă de bani numită „cotă de subscriere”. De asemenea, cota

determină importanţa şi mărimea votului în cadrul FMI. Ca o consecinţă a

structurii financiare unice a FMI, ţările trebuie să fie asigurate în orice moment

cu lichidităţi pentru solicitările lor. Aceasta înseamnă că sursele Fondului nu pot

fi împrumutate pe termene lungi.

În urma unor majorări cu 45% a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie

1999, totalul acestor cote se ridică la 212,4 miliarde DST (aproape 265 miliarde

$).

Ajutorul financiar acordat de FMI se bazează pe sistemul tranşelor de

credit, în care fiecare tranşă reprezintă 25% din cota de participare a ţării

respective la Fond. Prima tranşă este uşor de obţinut pentru ţările cu probleme

în balanţa de plăţi. Pentru acordarea următoarelor tranşe, problema se pune în

mod diferit: ţara care solicită ajutorul financiar trebuie să adopte un program

politic elaborat în colaborare cu FMI.

Se pune problema unor condiţii, a unor criterii de performanţă care pot fi

folosite pentru a monitoriza progresele programului. Creditul este luat în etape

şi modificat după gradul în care sunt îndeplinite condiţiile impuse. Aceste

facilităţi de creditare, inclusiv prima tranşă sunt limitate la maximum 100% din

cota de participare şi trebuie reconsiderat în termen de 5 ani.

Condiţiile pe care FMI-ul le impune pe lângă facilităţile de creditare nu

pot constitui o compensaţie standard, deoarece motivaţiile pentru echilibrarea

balanţei de plăţi diferă. Condiţiile vizează întotdeauna reechilibrarea balanţei

interne şi externe şi stabilitatea preţurilor. Programul conceput pentru situaţii

normale, obişnuite prevede măsuri de politică fiscală şi monetară, politica în

117 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 395

[72]

Page 73: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

domeniul ratei de schimb, reforma în sectorul public, liberalizarea comerţului şi

reforme în sectorul financiar şi pe piaţa muncii.

Programele de ajustare ale FMI au propriile lor costuri. Reducerea

cheltuielilor şi reformele economice vor lovi întotdeauna în grupuri individuale

sau industrii neproductive, cu resurse limitate. De aceea, programele sunt

deseori criticate sever, mai ales atunci când ele par a avea efecte

disproporţionate asupra celei mai sărace populaţii.

13.1. Scopurile FMI sunt următoarele118:

de a promova cooperarea monetară internaţională prin intermediul unei

instituţii permanente care să ofere cadrul adecvat pentru consultare şi

colaborare în problemele monetare internaţionale;

de a facilita extinderea şi creşterea echilibrată a comerţului internaţional

şi de a contribui astfel la promovarea şi menţinerea unui nivel înalt al

angajărilor şi al venitului real şi de a dezvolta resursele productive ale

tuturor ţărilor membre, ca obiectiv principal al politicii economice;

de a promova stabilitatea schimbului, de a menţine disciplina în

acordurile de schimb dintre membrii şi de a evita deprecierea schimbului

competitiv;

de a asigura asistenţă în stabilirea unui sistem multilateral de plăţi

pentru tranzacţiile curente dintre membrii şi eliminarea restricţiilor în

schimbul internaţional care stânjenesc dezvoltarea comerţului mondial;

de a da încredere membrilor, prin disponibilizarea temporară a

resurselor generale ale Fondului, în scopul folosirii lor de către ţările

membre, cu anumite măsuri de precauţie, astfel dându-le posibilitatea de

a face în mod corect ajustările în balanţele de plăţi, fără a recurge la

măsuri distructive pentru prosperitatea naţională sau internaţională;

118 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 399

[73]

Page 74: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

de a micşora durata şi intensitatea dezechilibrului din balanţele de plăţi

internaţionale.

De la înfiinţarea sa în decembrie 1945, scopurile urmărite de FMI au

rămas neschimbate dar operaţiunile sale, care includ supravegherea şi asistenţa

financiară şi tehnică, au evoluat pentru a răspunde nivelului cerinţelor

economiei mondiale în schimbare.

Participarea României la FMI se ridică la 1030,2 milioane DST sau

0,48% din cota totală. Puterea de vot a României este de 10552 voturi sau

0,49% din total.

FMI a acordat României asistenţă tehnică în câteva domenii, incluzând

domeniul fiscal şi vamal, politica monetară şi organizarea băncii centrale,

supraveghere bancară şi statistică.

Previziunile FMI pentru anul 2004 au crescut de la 4,6% la 5%, în ceea ce

se conturează a fi cea mai mare creştere economică din 1973 încoace. Cu toate

acestea, FMI nu este la fel de optimist în priviinţa prognozelor creşterii

economiei globale pentru 2005, coborând de la 4,4% la 4,3%, principalul motiv

de îngrijorare constituindu-l petrolul foarte scump.

În Raportul Economic pe care îl întocmeşte de două ori pe an, FMI atrage

atenţia pentru anul 2005: „Creşterea economiei, deşi solidă, va evolua sub

aşteptări, întrucât balanţa riscurilor s-a dezechilibrat, având în prim-plan

volatilitatea preţului la resursele energetice”.

FMI a anunţat că petrolul supralicitat va avea un impact moderat asupra

economiei şi inflaţiei din ţările industrializate. În viziunea Fondului, aceste state

sunt mult mai pregătite să facă faţă fluctuaţiilor preţurilor la „aurul negru”, iar

băncile centrale au câştigat mai multă credibilitate în lupta cu inflaţia.

Cu toate acestea, ţările ale căror economii sunt în plină dezvoltare rămân

vulnerabile, şi băncile centrale trebuie să fie foarte vigilente. „Campionii”

dezvoltării globale rămân SUA, urmate puternic de China.

[74]

Page 75: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

America Latină cunoaşte de asemenea o perioadă de revenire, şi în mod

surprinzător, regiunea Sub – Sahariană, „renumită” pentru nivelul foarte scăzut

de trai, profită de roadele unui petrol scump, şi de refacerea parţială a

agriculturii lovite de secetă.

Marea Britanie este „cotată” cu o creştere economică de 3,4% în anul

2004, care va coborî spre 2,5% în 2005, un risc considerabil constituindu-l

scăderea bruscă a preţurilor la bunurile imobiliare.

Continentul asiatic nu s-a dezis şi continuă să treacă printr-o perioadă

foarte favorabilă, din punct de vedere economic. FMI recomandă Chinei să „fie

cu ochii” pe yuan119 în raportul cu moneda americană, pentru a ţine inflaţia sub

control.

China este aşteptată să afişeze o creştere economică de 9% în 2004 şi de 7,5%

în 2005. O curbă descendentă în graficul dezvoltării poate afecta negativ

exportatorii din regiune, printre care Japonia, care depinde puternic de China.

Dintre ţările G7, cea mai mare rată a dezvoltării o va avea Japonia

(4,4%), care se va răci ulterior la 2,3% în 2005.

Secţiunea 14

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI)

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI) a

fost creată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1967. A devenit a 16

instituţie specializată a ONU în 1985120.

ONUDI are în prezent 170 state membre. Se reuneşte o dată la 2 ani cu

ocazia Conferinţei Generale care aprobă bugetul şi programul de lucru al

ONUDI şi numeşte Directorul General.

119 Yuan – moneda naţională a Chinei.120 Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda, Macarovschi Laura op. cit., pag. 399

[75]

Page 76: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Scopul ONUDI este să promoveze dezvoltarea industrială încurajând

mobilizarea resurselor naţionale şi internaţionale, să faciliteze, să favorizeze şi

să accelereze industrializarea ţărilor în curs de dezvoltare.

Pentru aceasta ONUDI angajează ingineri, economişti şi specialişti în

tehnologie şi în domeniul mediului înconjurător la sediu, în Viena, cât şi

administratori ai reţelei de birouri şi antene pe teren. Aceste antene din teren

sunt conduse de către directorii de ţări.

14.1. Funcţiile ONUDI121 sunt următoarele:

încurajează şi promovează acţiunea naţională, regională şi

internaţională pentru a accelera industrializarea ţărilor în curs de

dezvoltare;

contribuie la aplicarea, în ţărrile în curs de dezvoltare, a metodelor

moderne de producţie, de programare şi de planificare industrială,

ţinând seama de experienţa statelor cu sisteme economice şi sociale

diferite;

crează în ţările în curs de dezvoltare instituţii şi servicii administrative

în materie de tehnologie, de producţie, de programare şi de planificare

industrială;

difuzează informaţii privind descoperirile tehnice făcute în diverse ţări şi

ajută ţările în curs de dezvoltare să pună în aplicare măsuri practice

pentru utilizarea acestor informaţii;

ajută, la cererea guvernelor statelor în curs de dezvoltare, la formarea

programelor de dezvoltare industrială şi la pregătirea de proiecte

industriale precise;

cooperează cu comisiile economice regionale;

recomandă dispoziţii speciale, permiţând adoptarea şi coordonarea

măsurilor adoptate;

121 Art. II – Constituţia ONUDI.

[76]

Page 77: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

dă avize şi sfaturi, în strânsă cooperare cu organele competente ale

ONU, cu instituţiile specializate;

ajută ţările în curs de dezvoltare să-şi formeze personalul tehnic şi alte

categorii de personal de care au nevoie pentru dezvoltarea lor

industrială;

propune, în cooperare cu organismele internaţionale care se ocupă de

proprietatea industrială, măsuri în vederea îmbunătăţirii regimului

internaţional al proprietăţii industriale;

ajută guvernele statelor în curs de dezvoltare, care cer, să obţină

capitaluri externe pentru finanţarea proiectelor industriale existente.

Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare este una din principalele

surse de finanţare a ONUDI.

Organul director al ONUDI, Consiliul de Dezvoltare Industrială (53 de

state membre), face recomandări referitoare la planificarea şi implementarea

programului şi la buget122.

14.2. Funcţiile Consiliului de Dezvoltare Industrială sunt următoarele123:

formulează principii şi politici pentru atingerea scopului organizaţiei;

face propuneri pentru aplicarea acestor principii şi politici şi adoptă

orice alte măsuri ţinând de competenţa sa;

întreprinde orice altă acţiune care ar fi necesară şi adecvată pentru a

atinge scopul organizaţiei;

examinează şi aprobă programul de activităţi al organizaţiei;

examinează şi facilitează coordonarea activităţilor organismelor ONU în

domeniul dezvoltării industriale;

122 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 338123 Miga-Besteliu Raluca, op. cit., pag. 453

[77]

Page 78: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

controlează utilizarea efectivă a resurselor puse la dispoziţie

organizaţiei;

supraveghează lucrările organizaţiei;

face un raport anual Adunării Generale prin intermediul ECOSOC.

România a aderat la ONUDI în 1967.

Secțiunea 15

Agenția Internațională pentru Dezvoltare (IDA)

Asociatia Internationala de Dezvoltare (AID) a fost creata in 1960, ca

raspuns la criticile criteriilor conservatoare ale BIRD. Ofera credite tarilor celor

mai sarace, fara dobanda si pe termene foarte lungi, 35-40 de ani, cu zece ani de

scutire. Criteriile de concesionare sunt efectul impulsiv al dezvoltarii proiectului

care se finanteaza. Fondurile se obtin in principal prin intermediul contributiilor

voluntare ale tarilor celor mai bogate pentru care cauza rezulta intotdeauna

insuficiente.

Secţiunea 16

Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA)

Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA), instituţie

financiară multilaterală constituită în 1977 ca urmare a deciziei luate în 1974 de

Conferinţa Mondială a Alimentaţiei, este mandatată să combată foamea şi

sărăcia rurală în ţările în curs de dezvoltare şi are 164 de state membre.

Scopul principal al FIDA este de a mobiliza resurse pentru îmbunătăţirea

alimentaţiei şi nutriţiei în statele în curs de dezvoltare124.

Cel puţin 20% din locuitorii Africii, Asiei şi Americii Latine suferă

cronic de foame şi malnutriţie iar FIDA îşi concentrează eforturile pe nevoile

124 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 340

[78]

Page 79: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

colectivităţilor rurale cele mai sărace. Acestea împrumută bani în condiţii foarte

bune şi cooperează cu instituţii cum ar fi Banca Mondială, bănci regionale de

dezvoltare, alte organisme financiare regionale şi organisme ale Naţiunilor

Unite. Multe dintre aceste instituţii cofinanţează proiecte ale FIDA.

FIDA este finanţată din contribuţii voluntare ale guvernelor, contribuţii

speciale, împrumuturi rambursabile şi venituri din investiţii. Proiectele noi ale

FIDA sunt în jur de 450 milioane $ pe an125.

Organul director al FIDA este Consiliul de Guvernare compus din

reprezentanţi ai tuturor statelor membre ce se reuneşte o dată pe an. În acest

moment, Consiliul de Guvernare are 164 de membri. Consiliul Executiv compus

din 18 membri şi 18 membri supleanţi supraveghează operaţiunile FIDA şi

aprobă împrumuturi şi acordă garanţii.

România a aderat la FIDA în 1977.

CONCLUZII

Este ştiut că raţiunea fundamentală care a stat la baza constituirii

organizaţiei a fost şi este de a feri generaţiile viitoare de flagelul războiului, de a

asigura soluţionarea pe cale paşnică a oricăror diferende internaţionale. Acest

obiectiv fundamental este însă departe de a fi realizat corespunzător datorită

unor neajunsuri existente în activitatea sa, în funcţionarea structurilor sale

constitutive şi îndeosebi în conferirea unui rol redus Adunării Generale în

menţinerea şi consolidarea păcii. Naţiunile lumii sunt îngrijorate de faptul că au

existat şi continuă să existe multe cazuri de recurgere la forţă sau la ameninţarea

cu forţa, au loc numeroase confruntări armate, pacea şi securitatea popoarelor

sunt puse în pericol. Iată de ce prevenirea stărilor conflictuale şi soluţionarea

diferendelor pe cale paşnică reprezintă un obiectiv central al întregii comunităţi

internaţionale, la a cărui înfăptuire Forumului mondial - conceput ca o

Construcţie a păcii - îi revine un rol deosebit de important.125 Crețu Vasile, "Drept International Public", Editie revazuta si adaugita, Editura Fundatiei "România de Mâine", Bucuresti, 2002, pag. 435

[79]

Page 80: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Acest rol poate fi îndeplinit cu succes numai cu sprijinul şi cu participarea

tuturor statelor, pe bază de egalitate. Fără îndoială că, în atingerea acestui

obiectiv, anumite îmbunătăţiri şi perfecţionări sunt nu numai posibile, ci şi

necesare. Între acestea, crearea unei Comisii permanente a Adunării Generale

care să îndeplinească funcţii de mediere, bune oficii şi conciliere ar avea o

semnificaţie şi consecinţe practice deosebite, deoarece ar oferi nu numai cadrul

propice găsirii căilor şi mijloacelor practice de rezolvare pe cale paşnică a

diferendelor existente, pe care să le supună Adunării Generale şi Consiliului de

Securitate, dar ar avea un rol activ şi eficace şi în prevenirea izbucnirii unor

stări de încordare, a agravării şi degenerării acestora. La activitatea acestei

comisii ar urma să participe statele interesate care nu sunt părţi la diferendul

examinat, îndeosebi din zona respectivă126.

Totodată, adoptarea unor măsuri care să ducă la creştere a eficacităţii

activităţii de ansamblu a organizaţiei în promovarea păcii şi cooperării inter-

naţionale, în întărirea securităţii tuturor popoarelor ar fi de natură să ofere

garanţiile necesare dezvoltării încrederii în relaţiile dintre state, consolidării

unor relaţii paşnice în lume.

Experienţa demonstrează că în condiţiile contemporane - când viaţa

internaţională a devenit atât de complexă, când s-au multiplicat factorii de

încordare şi conflict - se impune mai mult ca oricând creşterea rolului

Organizaţiei Naţiunilor Unite, perfecţionarea activităţii sale şi a altor organisme

internaţionale, oferind tuturor popoarelor posibilitatea să contribuie efectiv la

dezbaterea şi rezolvarea unor probleme atât de importante cum sunt cele care

privesc menţinerea păcii şi securităţii internaţionale41. O.N.U. trebuie să devină

un instrument internaţional mai puternic şi mai eficace, în măsură să răspundă

cu adevărat aspiraţiilor de pace, colaborare şi progres ale tuturor popoarelor.

Dacă la întemeierea Organizaţiei în lume erau mai multe popoare sub

dominaţie colonială, în cele peste cinci decenii care au trecut de la apariţia

126 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 350

[80]

Page 81: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Forumului mondial, sistemul colonial s-a destrămat, au apărut zeci de state noi,

care au păşit pe calea dezvoltării libere, independente, ceea ce face anacronice

acele prevederi ale Cartei prin care se acceptă şi recunosc „drepturile" unor ţări

de a domina pe altele, de a avea colonii şi de a ţine sub tutelă alte popoare şi

teritoriile acestora (art. 73-91)127.

Asemenea prevederi sunt în contradicţie totală cu realităţile lumii de

astăzi, cu cerinţa dezvoltării libere şi independente a popoarelor; menţinerea lor

ar însemna recunoaştera relaţiilor de dominaţie, de inegalitate şi de amestec în

treburile altor state, ceea ce contravine procesului ireversibil de lichidare a

colonialismului, de afirmare a independenţei şi suveranităţii a zeci şi zeci de

popoare ale lumii, lată de ce actul constitutiv al Forumului mondial trebuie să

înscrie abolirea deplină şi definitivă a colonialismului, neocolonialismului şi

rasismului, hotărârea tuturor statelor membre, a Organizaţiei însăşi, de a eradica

orice practici de această natură. Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale pre

supune să nu se admită sub nici o formă imixtiunea unui stat în treburile interne

ale altora, dependenţa şi subordonarea în relaţiile dintre state128.

Forumul mondial trebuie să afirme cu toată tăria şi să asigure în practică

realizarea dreptului fundamental al fiecărui popor de a fi stăpân pe destinele

sale, de a-şi exercita suveranitatea permanentă asupra resurselor naturale şi de a

valorifica pe deplin potenţialul său material şi uman, de a-şi determina soarta în

deplină libertate, conform intereselor şi aspiraţiilor sale. Atât în actul său

constitutiv, ca şi în toate acţiunile practice, Organizaţia Naţiunilor Unite trebuie

să reflecte principiile de drept şi justiţie pe care le-a impus evoluţia relaţiilor

internaţionale, să statueze căile şi modalităţile creşterii nivelului de dezvoltare

al tuturor statelor şi, în primul rând, al celor mai puţin dezvoltate - ceea ce are o

mare importanţă în statornicirea şi consolidarea păcii. Se înţelege că reflectarea

127 Moca Gheorghe, Mariana Draghici, "Documente de drept international public", Vol. I, Centru de multiplicare al Universitatii din Bucuresti, 1972, pag. 512128 Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, op. cit., pag. 351

[81]

Page 82: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

acestor evoluţii şi exigenţe impune efectuarea unor îmbunătăţiri ale Cartei şi

completarea ei în lumina cerinţelor etapei pe care o parcurge astăzi omenirea.

În Carta O.N.U. se face distincţie între diferite categorii de ţări, vorbindu-

se, de pildă, despre „ţări inamice", ceea ce oglindea situaţia existentă în lume în

momentul elaborării sale. Asemenea prevederi nu mai corespund realităţilor

actuale46; în condiţiile în care în cele peste cinci decenii ce s-au scurs de la

semnarea Cartei s-au încheiat tratate de pace şi mai multe acorduri de

normalizare a relaţiilor de după război, când la Helsinki, în 1975, s-a adoptat

Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare, când 185 de state ale

lumii au devenit membre ale Forumului mondial, menţinerea unor asemenea

prevederi reprezintă nu numai un anacronism, ci şi un obstacol în calea

destinderii, a dezvoltării unei cooperări bazate pe deplina egalitate în drepturi a

tuturor statelor. De asemenea, se face distincţie între ţările semnatare ale Cartei

şi ţările care au aderat ulterior la ea. Carta însă, ca instrument de bază al

cooperării tuturor statelor lumii, al menţinerii păcii şi securităţii internaţionale,

nu trebuie să lase loc, în nici un fel, interpretării că nu exista categorii diferite

de state membre, deoarece nu există decât o singură categorie de state: aceea de

membri egali ai Organizaţiei Naţiunilor Unite, fără deosebire de mărime, de

potenţial economic sau militar, de orânduire socială. Carta - acest important

document al erei noastre - trebuie să conţină prevederi clare cu privire la

drepturile şi îndatoririle tuturor statelor de a participa la eforturile generale

pentru împiedicarea şi stingerea conflictelor49, lichidarea stărilor conflictuale şi

pentru menţinerea şi consolidarea păcii şi securităţii internaţionale50.

Se înţelege că îmbunătăţirile ce se cer a fi aduse structurilor de ansamblu

ale construcţiei păcii trebuie să vizeze, în primul rând creşterea rolului Adunării

Generale la soluţionarea pe cale paşnică a oricăror diferende internaţionale, la

menţinera păcii şi securităţii internaţionale. În anii care au trecut de la crearea

O.N.U., nu rare au fost situaţiile în care stările de încordare şi situaţiile

conflictuale au generat îngrijorarea şi neliniştea popoarelor, ca urmare a

[82]

Page 83: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

încălcărilor repetate ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale a unor state,

recurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa, de natură a crea grave pericole

pentru pacea şi securitatea întregii lumi. Cu toate că Adunarea Generală a fost

solicitată uneori să adopte măsuri pentru menţinerea şi consolidarea păcii în

anumite zone ale lumii, eficienţa acestora nu a fost pe măsura rolului ce ar

trebui să-i revină acestui Forum important al naţiunilor în sistemul relaţiilor

internaţionale.

Este cunoscut că în prezent Consiliului de Securitate îi revin atributele

cele mai importante în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. În temeiul

Cartei Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate are răspunderi deosebite în

cazul unor acţiuni de natură a primejdui pacea sau al unor încălcări ale păcii ori

comiterii unor acte de agresiune. În aceste cazuri, Consiliul de Securitate are

obligaţia să facă recomandări ori să hotărască ce măsuri urmează a fi luate - cu

respectarea prevederilor Cartei - pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi

securităţii internaţionale. Pentru a preîntâmpina o agravare a situaţiei, Consiliul

de Securitate - înainte de a face recomandările sau de a hotărî luarea măsurilor

necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii - poate invita părţile interesate

să se conformeze măsurilor provizorii pe care le socoteşte necesare sau de dorit,

ceea ce nu trebuie să prejudicieze asupra drepturilor, pretenţiilor sau poziţiei

părţilor interesate. Toate acestea au o însemnătate deosebită în îndepinirea

rolului ce-i revine Consiliului de Securitate în direcţia menţinerii păcii şi

securităţii internaţionale.

Implicarea însă în mod preponderent a Consiliului de Securitate în

soluţionarea unor diferende existente sau posibile restrânge foarte mult sfera de

acţiune a celorlalte organe principale ale Forumului mondial, ca urmare a

nevalorificării potenţialului oferit de Adunarea Generală şi de cadrul pe care

aceasta îl poate constitui pentru rezolvarea unui conflict sau a unei stări

conflictuale. Tocmai de aceea se pune problema delimitării mai riguroase a

rolului şi funcţiilor Consiliului de Securitate şi creşterii contribuţiei Adunării

[83]

Page 84: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Generale în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale". Totodată, s-

au făcut mai multe propuneri cu privire la perfecţionarea activităţii Consiliului

de Securitate, atât în privinţa modalităţilor de elaborare şi adoptare a soluţiilor,

cât şi în ce priveşte aplicarea lor în îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin în

menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

BIBLIOGRAFIE

Alland Denis, Drept internaţional public. Ed. PUF, Paris 2000

Andronovici C., Drept internaţional public. Ed. “Graphix”, Iaşi, 1993.

Closca Ionel, Edwin Glaser, Neagu Cosma, Martian Niciu, George

Elian, Miklos Antal, "Dictionar de drept international public", Editura

Stiintifica si Enciclopedica", Bucuresti, 1982

Crețu Vasile, "Drept International Public", Editie revazuta si adaugita,

Editura Fundatiei "România de Mâine", Bucuresti, 2002

Diaconu Ion, "Curs de drept international public", Casa de editura si

presa "Sansa", Bucuresti, 1993

Elian George, "Curtea Internationala de justitie", Editura Stiintifica,

Bucuresti, 1970

Geamanu Grigore, "Dreptul International Public", Editura Didactica si

Pedagogica, Vol. I si II, Bucuresti, 1983

[84]

Page 85: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

Mazilu Dumitru, Dreptul Internaţional Public,Volumul I, Editura

Lumina Lex, 2001

Mazilu Dumitru , Dreptul Internaţional Public, Volumul II, Editura

Lumina Lex, 2002

Meitani G., "Curs de drept international public", Editura Al. T.

Doicescu, Bucuresti, 1931

Miga-Besteliu Raluca, "Drept International. Introducere în Dreptul

International Public", Editura ALL, Bucuresti, 1998

Miga-Besteliu Raluca, "Organizatii internationale

interguvernamentale", Editura ALL Beck, Bucuresti, 2000

Moca Gheorghe, Mariana Draghici, "Documente de drept international

public", Vol. I, Centru de multiplicare al Universitatii din Bucuresti,

1972

Năstase Adrian, Bogdan Aurescu, Cristian Jura, ”Drept internaţional

public. Sinteze de examen”, Ed. All, 2001

Năstase Adrian, Bogdan Aurescu, ”Drept internaţional contemporan.

Texte esenţiale”, Regia autonomă Monitorul Oficial, 2001

Niciu Martian , Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Nicolae Purda,

Macarovschi Laura "Culegere de documente de drept international

public", Editura Lumina Lex, 1997

Popescu Andrei, Jinga Ion, "Organizatii Europene si Euroatlantice",

Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001

Popescu Dumitra , Adrian Nastase, Florian Coman, "Drept

International Public", Casa de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti,

1994

Popescu Dumitra , Adrian Nastase, "Drept international public", Casa

de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997

Purdă Nicolae, Țarcă Ștefan, Velișcu Viorel, Pârvu Loredana, ”Drept

Inernațional Public”, Editura Universitară, 2008

[85]

Page 86: Drept International Public - Institutiile Specializate Ale O.N.U

[86]