1

UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI

CENTRUL UNIVERSITAR CONSTANŢA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

CATEDRA DE DREPT PUBLIC

DREPT PROCESUAL PENAL

Parte Speciala

LECTOR UNIVERSITAR Dr.

Tiberiu Dutu

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI STIINTE ECONOMICE CONSTANTA

2

I N T R O D U C E R E

Dreptul procesual penal român este o ştiinţă socială foarte importantă a sistemului

judiciar din ţara noastră, pentru are menirea de a arată - exact şi precis – care este calea de urmat

în fiecare proces penal.

Importanţa deosebită a acestei ramuri de drept are în vedere faptul că – în fiecare caz

concret – se lucrează cu oameni, aşa încât, organele judiciare abilitate, ca reprezentante ale

statului, au dreptul şi mai ales obligaţia unei conduite profesionale ireproşabile, în strictă

conformitate cu reglementările existente.

Tocmai datorită acestui fapt dar şi împrejurării că ţara noastră trebuie să se alinieze la

standardele europene spre care tindem, dreptul procesual penal român este într-un continuu proces

de transformare, necesar atingerii perfecţiunii.

Astăzi, după revizuirea Constituţiei, precum ş prin adoptarea Legii nr. 356 şi a O.U.G.

nr. 60, ambele di 2006, putem afirma că regulile înscrise în codul de procedură penală sunt tot mai

aproape de cerinţele europene, modificările hotărâte de puterea legislativă şi de cea executivă, dând

posibilitatea celei de a treia puteri din stat să aibă la dispoziţie un instrument modern şi eficient de

lucru în materie procesual penală.

Prin modificările adoptate a fost limitată puterea de dispoziţie a procurorului, în special

în materia luării măsurilor preventive şi a percheziţiei şi a crescut foarte mult rolul judecătorului în

întreaga desfăşurare a procesului penal.

Importanţa materiei fiind evidentă pentru activitatea de zi cu zi ai practicienilor, dreptul

procesual penal constituie materie de licenţă.

De aceia, studiul şi aprofundarea sa, trebuie să devină o obligaţie primordială a fiecărui

student al facultăţii noastre.

SCOPUL CURSULUI

1. Cunoaşterea de către studenţi a modului în care este reglementată desfăşurarea

procesului penal în România ;

2. Însuşirea materiei de către fiecare student, de o asemenea manieră încât, - în momentul

în care va deveni practician al dreptului – să fie în măsură să se comporte la nivelul exigenţelor şi

cerinţelor ;

3. Pentru o parte – mai mică – cursul are menirea de a deschide calea spre studiu şi

cercetare.

OBIECTIVELE CE TREBUIE ATINSE DE STUDENT

a. Studiul părţii generale a dreptului procesual penal

b. Studiul părţii speciale a dreptului procesual penal .

Pentru realizarea acestui deziderat, fiecare student trebuie să parcurgă, cu ajutorul cadrelor

didactice, prin participare activă la cursuri, seminarii, cerc ştiinţific şi ore de consultaţii, dar mai

ales prin studiul individual, întreaga materie şi materialele bibliografice ce-i sunt puse la dispoziţie

de biblioteca facultăţii.

Pentru uşurinţa însuşirii materiei, cursul de drept procesual penal a fost structurat pe

titluri, capitole şi secţiuni, într-o ordine firească, conformă cu aceia existentă în codul de procedură

penală, care constituie principalul izvor al acestei materii.

Faptul permite studentului - după aprofundarea instituţiilor de baza ale părţii generale –

care are în vedere scopul procesului penal, regulile de bază, acţiunile, părţile, competenţele, probele

şi mijloacele de probă, măsurile preventive şi cele procesuale, să ştie – la finele anului de studiu –

3

modul în care trebuie să se deruleze procesul penal, în cele trei faze ale sale ( urmărirea penală,

judecata, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti ) indiferent de obiectul concret al cauzei.

IN DETALIU, obiectivele mai sus arătate sunt următoarele :

PARTEA SPECIALĂ

Titlul I - Urmărirea penală ;

Capitolul 1 - Competenţa organelor de urmărire penală ;

Capitolul 2 - Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire

penală.

Capitolul 3 - Efectuarea urmăririi penale ;

Secţiunea 1 - Sesizarea organelor de urmărire penală ;

Secţiunea 2 - Desfăşurarea urmăririi penale;

Secţiunea 3 - Terminarea urmăririi penale ;

Secţiunea 4 - Prezentarea materialului de urmărire penală;

Secţiunea 5 - Soluţiile ce pot fi date de procuror

Capitolul 4 - Reluarea urmăririi penale ;

Capitolul 5 - Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală ;

Capitolul 6 - Procedura plângerii prealabile ;

Titlul II - Judecata .

Capitolul 1 - Judecata în primă instanţă

Secţiunea 1 - Desfăşurarea judecării cauzei ;

Secţiunea 2 - Deliberarea şi hotărârea instanţei ;

Capitolul 2 - Căile de atac ordinare ;

Secţiunea 1 - Apelul ;

Secţiunea 2 - Recursul ;

Capitolul 3 - Căile extraordinare de atac ;

Secţiunea 1 - Contestaţia în anulare ;

Secţiunea 2 - Revizuirea ;

Secţiunea 3 - Recursul în anulare ;

Secţiunea 4 - Recursul în interesul legii ;

Titlul III - Executarea hotărârilor penale.

Capitolul 1 - Punerea în executarea a pedepselor principale ;

Capitolul 2 - Punerea în executarea a pedepselor complementare;

Capitolul 3 - Punerea în executare a măsurilor de siguranţă ;

Capitolul 4 - Punerea în executare a amenzii judiciare ;

Capitolul 5 - Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre;

Titlul IV - Proceduri speciale :

Capitolul 1 - Urmărirea şi judecarea infracţiunilor flagrante;

Capitolul 1/1 –Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei

juridice ;

Capitolul 2 - Procedura în cauzele cu infractori minori ;

Capitolul 2/1 – Darea în urmărire ;

Capitolul 3 - Procedura privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie .

Capitolul 4 - Procedura reabilitării judecătoreşti ;

Capitolul 5 - Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul

condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept ;

4

Capitolul 6 - Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare ;

Capitolul 7 - Asistenţa juridică internaţională ;

Secţiunea 1 - Comisia rogatorie internaţională ;

Secţiunea 2 - Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice

străine.

Secţiunea 3 - Rejudecarea în caz de extrădare.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE .

1. Constituţia României, astfel cum a fost revizuită ;

2. Codul de procedură penală, cu completările şi modificările la zi ;

3. Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală de Vintilă Dongoroz ş.a., ediţia 1975;

4. Tratat de drept procesual penal de Ion Neagu, ediţia 2007 ;

5. Drept procesual penal Curs de Niculae A. Dărângă, ediţia 2006 .

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

1. Tratat de procedură penală de Nicolae Volonciu, ediţia 1993 ;

2. Drept procesual penal român de Grigore Theodoru, ediţiile 1971 şi 1974 ;

3. Apelul Penal de V. Papadopol şi C. Turianu, ediţia 1994 ;

4. Căile extraordinare de atac în procesul penal de D.V. Mihăiescu şi V. Rămureanu, ediţia

1970.

5. Reabilitarea în dreptul penal de Ioan Cozma, ediţia 1970;

6. Probele şi mijloacele de probă în procesul penal român de dr. Ioan Doltu, ediţia 1997;

7. Legea nr. 303 din 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ;

8. Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară ;

9. Legea nr. 317 din 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ;

10. Legea nr. 247 din 2005, publicată în M.O.R. nr. 653 din 22. 7. 2005, intrată în vigoare

la 25. 7. 2005, prin care au fost modificate cele 3 legi arătate mai sus ;

11. Legea nr. 503 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Parchetului Naţional

Anticorupţie cu modificările şi completările ulterioare ;

12. Legea nr. 40 din 1990, cu modificările şi completările ulterioare privind organizarea şi

funcţionarea Ministerului de Interne ;

13. Legea nr. 218 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române cu

modificările şi completările ulterioare;

14. Legea nr. 51 din 1995, modificată, completată şi republicată de organizare şi exercitare

a profesiei de avocat;

15. Legea nr. 456 din 2001 privind modificarea şi completarea codului de procedură

penală;

16. Legea nr.169 din 2002 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală;

17. Legea nr. 281 din 2003 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală

şi a altor legi speciale

18. O.U.G. nr. 109 din 2003 privind modificarea codului de procedură penală

19. Legea nr. 356 din 2006 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală,

publicată în M.O.R. din 21.7 2006 ;

20. O.U.G. nr. 60 din 2006 privind modificarea şi completarea codului de procedură penală,

publicată în M.O.R. nr. 764 din 7.9. 2006 ;

5

C U R S S I N T E Z Ă

Partea specială.

TEMA nr. 1

URMĂRIREA PENALĂ – PRIMA FAZĂ A PROCESULUI PENAL-OBIECTUL

URMĂRIRII PENALE

În conformitate cu prevederile art. 200 cpp, obiectul urmăririi penale îl constituie

strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la

stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în

judecată.

TRĂSĂTURILE SPECIFICE ALE URMĂRIRII PENALE

1. Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală.

2. Lipsa de publicitate a urmăririi penale

3. Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale.

4. Caracterul preponderent al formei scrise.

COMPETENŢA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

1. Competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare.

Au o competenţă foarte largă, putând să efectueze cercetarea pentru orice infracţiune care

nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe , având dreptul şi obligaţia de a constata,

cerceta, de a face probe, de a urmări, de a prinde şi a cere tragerea la răspundere a infractorilor de

către instanţă.

Funcţional şi material, au o competenţă generală.

Teritorial, ele instrumentează cauzele penale din raza de competenţă stabilită de lege.

2. Competenţa organelor de cercetare penală speciale.

Funcţional şi material, competenţa acestor organe se circumscrie naturii unor infracţiuni

sau calităţii unor persoane ce apar în postura de făptuitori, în timp ce teritorial, au anumite limite

stabilite administrativ.

3. Competenţa procurorului în efectuarea urmăririi penale (art. 209 cpp).

Sunt infracţiuni expres prevăzute de lege în care urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procuror.

Când urmărirea penală este efectuată de procuror, ordonanţa prin care s-a dispus arestarea

preventivă şi rechizitoriu sunt supuse confirmării conducătorului parchetului, nerespectarea acestei

dispoziţii atrăgând sancţiunea nulităţii absolute.(art. 209 al. 4 cpp. )

4. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală, vizează

realizarea scopului procesului penal în condiţiile respectării tuturor dispoziţiilor care disciplinează

înfăptuirea actului de justiţie penală.

6

Procurorul veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, fiecare infractor să fie tras la

răspundere penală şi ca nici-o persoană să nu fie urmărită penal, fără să existe probe sau indicii

temeinice că a săvârşit o infracţiune, ca nimeni să nu fie reţinut sau arestat decât în cazurile şi

condiţiile prevăzute de lege.

SESIZAREA ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ

Declanşarea activităţii organelor de urmărire penală este condiţionată, în toate cazurile, de

încunoştinţarea acestora despre săvârşirea unei infracţiuni.

Mijlocul prin intermediul căruia este informat organul judiciar despre săvârşirea unei

infracţiuni, poartă denumirea de act de sesizare.

Plângerea este încunoştinţarea făcută de către o persoană sau de o persoană juridică,

referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

Denunţul (art. 223 cpp.), este încunoştinţarea făcută de către o persoană sau de către o

persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni. Poate fi făcut de orice persoană fizică sau

parte vătămată prin infracţiune şi fără ca acestea să aibă vreo obligaţie expres prevăzută de lege.

Sesizarea din oficiu

În toate situaţiile în care organul de urmărire penală constată în mod direct săvârşirea unei

infracţiuni sau află despre aceasta prin intermediul mass-media se sesizează din oficiu, cu excepţia

cazurilor în care este vorba de moduri speciale de sesizare anume prevăzute de lege.

În lipsa acestora urmărirea penală nu poate începe.

Moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire penală.

De la regula obligativităţii procesului penal, legea a prevăzut anumite derogări, cum sunt

cele cuprinse în art. 221 al. 2 şi 3 cpp.

- Senatul şi Camera deputaţilor, pot hotărî, în şedinţă comună, punerea sub acuzare a

Preşedintelui ţării, pentru comiterea infracţiunii de înaltă trădare, cu votul a cel puţin 2/ 3 din

numărul total al parlamentarilor ;

- în cazul infracţiunii contra reprezentantului unui stat străin, urmărirea penală nu poate

începe fără exprimarea dorinţei guvernului căruia îi aparţine respectiva persoană;

- atunci când este vorba de infracţiuni săvârşite de membrii guvernului, în exerciţiul

funcţiei lor, urmărirea penală poate fi cerută, potrivit art. 108 pct. 2 din Constituţie numai de către

camera deputaţilor, senat sau de preşedintele ţării;

- Conform art. 91 din Legea nr. 92 din 1992, astfel cum a fost modificată, magistraţii nu

pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată fără avizul ministrului

justiţiei;

- în anumite cazuri (infracţiuni săvârşite de militari, unele fapte prevăzute de legea

penală săvârşite pe calea ferată) acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea organelor

competente, făcută în scris, semnată şi cuprinzând toate datele necesare ori la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate în cazul comiterii unor infracţiuni expres prevăzute de lege.

Actele premergătoare urmăririi penale

Actele premergătoare, denumite şi investigaţii prealabile, au menirea fie de a completa

informaţiile pe care le au organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie

numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură

cu începerea urmăririi penale.

În cazul în care există indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se pregăteşte

săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei naţionale, precum şi în cazul anumitor fapte cum ar fi

traficul de stupefiante, de arme, de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, etc., ori a unei

7

alte infracţiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte

mijloace, pot fi folosiţi – în vederea strângerii probelor necesare – investigatorii sub acoperire,care

sunt lucrători operativi din M.A.I. ori din alte organe cu atribuţiuni pe linie de informaţii, datele

obţinute putând fi folosite în cadrul procesului penal.

Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire.

Atunci când există indicii temeinice şi concrete să s-a săvârşit ori că se pregăteşte

comiterea unei infracţiuni din cele la care se referă în mod concret art. 224/1 al. 1 din cpp., ( contra

siguranţei naţionale, trafic de persoane, de arme, de stupefiante, terorism , etc. ) care nu pot fi

descoperite ori ai căror făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi – în vederea

strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea presupuşilor făptuitori, investigatorii

sub o altă identitate decât cea reală, cu autorizarea motivată a procurorului.

Autorizarea care se dă prin ordonanţă, poate fi dată pentru o perioadă de 60 de zile şi poate

fi prelungită de procuror, cu câte 30 zile, pentru motive temeinice.

TEMA nr. 2

DESFĂŞURAREA URMĂRIRII PENALE.

ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE este un moment procesual cu semnificaţii

deosebite pentru că marchează declanşarea procedurii penale, fapt ce implică drepturi şi obligaţii

specifice atât pentru organul de urmărire penală, cât şi pentru ceilalţi participanţi la proces.

Începerea urmăririi penale se realizează fie prin rezoluţie, fie printr-un proces verbal în

care sunt cuprinse menţiunile prevăzute de lege în art. 90-91 cpp, la care se adaugă dispoziţia de

începere a urmăririi penale.

Rezoluţia sau procesul verbal de începerea urmăririi penale de către organul de cercetare

penală este supusă confirmării procurorului, în cel mult 48 de ore de la dispunerea măsurii

PUNEREA ÎN MIŞCARE A ACŢIUNII PENALE se face de procuror, după examinarea

dosarului, prin ordonanţă, conform art. 235 cpp, la propunerea organului de cercetare penală.

Regula este că, la punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul este ascultat, afară de

cazul în care este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară. Aceasta, deoarece

odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţă, procurorul poate cere instanţei să

dispună şi arestarea preventivă a inculpatului

SUSPENDAREA URMĂRIRII PENALE când se constată printr-o expertiză medico-

legală că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul

penal, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului împreună cu propunerile sale, pentru ca

acesta să dispună suspendarea urmăririi.

Procurorul se pronunţă prin ordonanţă motivată, urmând ca – în caz de admitere – măsura

să fie comunicată părţii civile care, în această situaţie, poate părăsi procesul penal şi se poate adresa

cu acţiune – în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune – instanţei civile.

SOLUŢII CE POT FI DATE DE PROCUROR PE PARCURSUL SAU LA

TERMINAREA URMĂRIRII PENALE

Pe parcursul activităţii de urmărire penală sau la terminarea acesteia, se poate constata

existenţa vreunui caz din cele prevăzute în art. 10 cpp, situaţie în care , procurorul, la propunerea

organului de cercetare penală, poate dispune scoaterea de sub urmărire penală (de regulă, la

terminarea cercetării, după administrarea probelor necesare) încetarea urmăririi penale sau clasarea,

soluţii ce nu au un caracter definitiv, pentru că ele pot fi desfiinţate în condiţiile legii, astfel cum se

va vedea.

O altă soluţie este cea a trimiterii în judecată.

8

1. Scoaterea de sub urmărire penală (art. 249 – 249/1 cpp) are loc când se constată

existenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 al. 1 lit. a-e cpp şi există învinuit sau inculpat în

cauză.

Procurorul se pronunţă prin ordonanţă când acţiunea penală este pusă în mişcare sau prin

rezoluţie motivată şi înştiinţează persoanele interesate despre soluţia de scoaterea de sub urmărire

penală.

2. Încetarea urmăririi penale poate fi dispusă când intervine unul din cazurile prevăzute

de art. 10 al. 1 lit. f-h, i/1 şi j cpp şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare, procurorul – fiind de acord cu

propunerea făcută – se pronunţă asupra încetării prin ordonanţă, iar dacă nu a fost pusă în mişcare

acţiunea penală, prin rezoluţie motivată.

3. Clasarea cauzelor penale

În situaţia când se constată – cumulativ - existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art.

10 cpp şi că nu există învinuit în cauză, procurorul dispune clasarea. De exemplu, atunci când are

loc un incendiu care a fost provocat de o cauză naturală (fulger).

PROCEDURA PREZENTĂRII MATERIALULUI DE URMĂRIRE PENALĂ

Constituie un moment de contact obligatoriu între organul de urmărire penală şi inculpat,

care oferă acestuia din urmă posibilitatea să ia cunoştinţă de probele existente în dosar şi să-şi

organizeze apărarea.

Pentru efectuarea prezentării materialului de urmărire penală se cer a fi îndeplinite –

cumulativ – condiţiile:

să fie pusă în mişcare acţiunea penală;

să fie efectuate toate actele de urmărire necesare rezolvării cauzei;

să fie posibil contactul inculpatului cu organele de urmărire penală:

să existe probe pentru trimiterea inculpatului în judecată.

TERMINAREA URMĂRIRII PENALE

Terminarea urmăririi penale înseamnă epuizarea activităţii organelor de cercetare penală,

nu a urmăririi penale, ca fază a procesului penal.

Urmărirea penală se poate desfăşura cu sau fără acţiunea penală pusă în mişcare, în două

proceduri distincte.

După ce acesta apreciază că a efectuat toate activităţile impuse de rezolvarea cauzei,

dosarul ajunge la procuror, care va da una din soluţiile la care ne vom referi, moment în care –

practic – organele de urmărire de dezinvestesc.

- Primind dosarul, procurorul este obligat să prezinte materialul de urmărire penală

învinuitului, chiar dacă organul de cercetare penală – anterior– i-a adus la cunoştinţă acestuia,

învinuirea.

4. Trimiterea în judecată (art. 261-269 cpp) este un moment distinct faţă de cel al

terminării urmăririi penale, deşi ambele se înscriu în faza de urmărire a procesului penal.

Trimiterea în judecată este punctul final al întregii urmăriri penale.

- trimiterea în judecată are loc atunci când urmărirea penala este completă, fapta este

prevăzută de legea penală, a fost săvârşită de învinuit sau inculpat şi acesta răspunde penal, condiţii

care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

In cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale,

procurorul dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în

judecată.

9

Dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, procurorul

întocmeşte rechizitoriu

RECHIZITORIUL este actul de sesizare a instanţei, prin care procurorul cere acesteia să

aplice legea fată de inculpat.

Actul de inculpare, care se compune din partea introductivă,( numele prenumele celui care-

l întocmeşte, parchetul din care face parte, calitatea, numele şi prenumele învinuitului sau

inculpatului, fapta ce i se reţine în sarcină) expozitiv şi dispozitiv, trebuie să se limiteze la fapta şi

persoana faţă de care s-a efectuat urmărirea penală, la încadrarea juridică, la probe, la măsurile

preventive şi asiguratorii şi să cuprindă dispoziţia de trimitere în judecată.

Procurorul mai poate dispune:

Restituirea cauzei în vederea completării sau refacerii urmăririi penale, conform art. 265

cpp, situaţie care se produce atunci când constată că aceasta nu este completă ori că nu au fost

respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului.

Trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală, atunci când -

verificând lucrările dosarului -, constată că aceasta s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut de

lege. În astfel de cazuri, rămân valabile măsurile asiguratorii luate, actele sau măsurile procesuale

confirmate sau încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale ce nu pot fi refăcute.

Reluarea urmăririi penale.(art. 270 cpp)

Soluţiile ce sunt date la epuizarea fazei de urmărire penală nu au autoritate de lucru

judecat, existând posibilitatea ca urmărirea să fie reluată cu privire la aceleaşi persoane şi fapte.

Reluarea are loc în caz de:

a. - încetare a cauzei de suspendare (art. 271 cpp); dacă urmărirea penală a fost

suspendată şi după o anume perioadă, se constată că inculpatul s-a însănătoşit, organul de cercetare

penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de se a relua urmărirea penală.

b. - restituire a cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii urmăririi penale ;

(art. 272 cpp).

c. - redeschidere a urmăririi penale atunci când se constată că nu a existat în fapt cazul

care a determinat scoaterea sau încetarea, ori că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia soluţia

de neurmărire (art. 273 cpp).

PLÂNGEREA ÎMPOTRIVA MĂSURILOR ŞI ACTELOR DE URMĂRIRE

PENALĂ .

Ca o garanţie a respectării legii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca

orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere

împotriva acestora. Conform art. 275. cpp., o persoană poate face plângere numai dacă prin acestea

i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Plângerea împotriva actelor şi măsurilor organelor de cercetare penală se adresează

procurorului care supraveghează activitatea de cercetare şi se depune fie direct la acesta, fie

organului de cercetare, caz în care există obligaţia ca în termen de 48 ore de la primirea ei să o

înainteze procurorului împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare.

Procurorul are obligaţia de a rezolva plângerea în cel mult 20 de zile de la primire şi să

comunice soluţia.

PLÂNGEREA ÎMPOTRIVA ACTELOR PROCURORULUI se rezolvă de prim-

procurorul parchetului sau de procurorul ierarhic superior, în aceleaşi condiţii ca şi plângerea

împotriva actelor organelor de cercetare penală.

PLÂNGEREA ÎN FAŢA JUDECĂTORULUI ÎMPOTRIVA REZOLUŢIILOR SAU

ORDONANŢELOR PROCURORULUI DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ.

Este o instituţie nouă care are în vedere posibilitatea ca instanţa de judecată să examineze

actele dosarelor în care procurorul a dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care au fost

10

examinate iniţial de conducătorii parchetului la sesizarea persoanelor vătămate ori ale căror interese

legitime au fost vătămate şi care au fost menţinute.

O astfel de plângere poate fi introdusă în termen de 20 de zile.

Primind plângerea şi examinând dosarul instanţa poate să o respingă sau să o admită, caz în

care se urmează o procedură distinctă : fie dosarul se trimite procurorului pentru începerea sau

redeschiderea urmăririi penale, fie acesta se reţine, instanţa procedând la judecare, conform

regulilor obişnuite.

Şi instanţa are obligaţia de rezolva plângerea în acelaşi interval de 20 de zile.

PROCEDURA PLÂNGERII PREALABIL

Instituţia plângerii prealabile se înscrie ca o excepţie de la principiul oficialităţii cuprins în

art. 2 al. 2 cpp şi constă în posibilitatea oferită de lege persoanei vătămate de a decide dacă

sesizează sau nu organele competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului.

DREPTUL DE A FACE PLÂNGERE PREALABILĂ

Conform art. 279 cpp., dar şi a art. 131 cp., plângerea prealabilă poate fi introdusă la

organul de cercetare penală sau la procuror, după caz, de către persoana fizică vătămată moral sau

material, lipsa acesteia înlăturând răspunderea penală.

INTRODUCEREA PLÂNGERII LA ORGANUL DE CERCETARE

La infracţiunile pentru care plângerea prealabilă se introduce la organul de

cercetare penală sau la procuror se referă art. 279 al. 2 cpp.

INTRODUCEREA PLÂNGERII PREALABILE LA PROCUROR

Conform aceluiaşi text, când plângerea este îndreptată împotriva unui judecător, procuror,

notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană, controlor

financiar de la Curtea de Conturi sau contra unei persoane din cele prevăzute în art. 29 pct. 1 cpp.

(senatori, deputaţi, membrii ai guvernului, judecători de la Curtea Constituţională, membri,

judecători, procurori şi controlori financiari ai Curţii de conturi, preşedintele Consiliului Legislativ,

mareşali, amirali, generali, şefii cultelor religioase judecătorii şi magistraţii asistenţi de la C.S.J.

judecătorii de la Curţile de Apel şi procurorii de la parchetele de pe lângă acestea), deci atunci când

subiectul activ al infracţiunii este circumstanţiat, plângerea prealabilă se introduce întotdeauna la

procuror, deoarece acesta este competent să efectueze urmărirea penală, diferenţierea urmând a fi

făcută pe parchete, în funcţie de locul unde îşi desfăşoară activitatea persoana împotriva căreia se

face plângerea. De menţionat că atunci când subiectul este militar, plângerea prealabilă se

adresează parchetului militar.

Procedura în cazul infracţiunilor flagrante.

În cazul unor astfel de fapte organul de urmărire are obligaţia de a constata infracţiunea,

chiar în lipsa plângerii prealabile, întocmind un proces-verbal care este semnat conform art. 467

cpp., de organul constatator, de către învinuit şi de persoanele ascultate.

Dacă infracţiunea flagrantă este una din cele arătate în art. 279 cpp., organul de urmărire

penală cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, continuă

urmărirea penală.

În caz contrar, procurorul dispune încetarea urmăririi penale.

Procedura în caz de conexitate şi indivizibilitate.

În cazul infracţiunilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate,

dacă acestea sunt în stare de conexitate sau indivizibilitate şi atrag competenţa unor organe diferite,

potrivit art. 279 al. 2 cpp.( adică organ de cercetare ori procuror) sau dacă asemenea fapte sunt

conexe ori indivize cu infracţiuni pentru care funcţionează principiul oficialităţii, regula este

disjungerea.

11

Deci, în atare situaţii, regula este opusă celei de la prorogarea de competenţă, adică

pricinile nu se reunesc, ci se disjung.

Totuşi, conform art. 281 cpp, dacă disjungerea nu este posibilă, întreaga pricină se trimite

organului competent să efectueze cercetări pentru infracţiunea supusă regimului oficialităţii,

aplicându-se prevederile art. 45 al. 1 cpp., cu referire la art. 35 cpp., acest ultim text stabilind care

este organul competent să rezolve cauze penale în caz de conexitate şi indivizibilitate.

Când o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă este conexă cu una în

care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu – şi disjungerea nu este posibilă - întreaga cauză

se trimite la procuror pentru a efectua ori a dispune efectuarea cuvenitelor cercetări iar după

finalizarea lor, instanţa va fi investită prin rechizitoriu.

TEMA nr. 3

JUDECATA – a doua fază a procesului penal.

Ca fază a procesului penal prin judecată se înţelege acea etapă procesuală care se

desfăşoară în faţa instanţelor penale din momentul sesizării iniţiale şi până la soluţionarea definitivă

a dosarului.

În fapt, judecata constituie activitatea principală a procesului penal, deoarece instanţa

verifică întreaga muncă procesuală desfăşurată de toţi ceilalţi participanţi, pentru a putea să-şi

formeze o convingere, care se concretizează în hotărârea judecătorească.

TRĂSĂTURILE SPECIFICE FAZEI DE JUDECATĂ

1. PUBLICITATEA

2. NEMIJLOCIREA

3. CONTRADICTORIALITATEA

4. ORALITATEA

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND JUDECATA

ROL ACTIV.

LOCUL UNDE SE DESFĂŞOARĂ JUDECATA

CITAREA PĂRŢILOR.

COMPUNEREA INSTANŢEI

JUDECAREA DE URGENŢĂ A CAUZELOR CU DEŢINUŢI,

ASIGURAREA APĂRĂRII

ALTE MĂSURI PREGĂTITOARE PENTRU ŞEDINŢA DE JUDECATĂ.

STRIGAREA CAUZEI ŞI APELUL CELOR CITAŢI

ASIGURAREA ORDINII ŞI SOLEMNITĂŢII ŞEDINŢEI DE JUDECATĂ

CONSTATAREA INFRACŢIUNILOR DE AUDIENŢĂ

VERIFICAREA REGULARITĂŢII ACTULUI DE SESIZARE

REZOLVAREA CHESTIUNILOR INCIDENTE.

SUSPENDAREA JUDECĂŢII

NOTE PRIVIND DESFĂŞURAREA PROCESULUI.

ÎNCHEIEREA DE ŞEDINŢĂ.

12

SOLUŢIONAREA CAUZEI, presupune deliberarea, luarea, pronunţarea,

redactarea şi semnarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea judecătorească ca act procesual constituie rezultatul deliberării. La deliberare iau

parte numai membrii completului de judecată în faţa cărora a avut loc dezbaterea. Hotărârea trebuie

să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor

supuse deliberării (art. 308 cpp).

Conform art. 309 cpp, rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care constituie

dispozitivul hotărârii şi care trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la persoana inculpatului, soluţia

dată de instanţă cu privire la infracţiune, la textul de lege, la pedeapsă, la repararea pagubei, sub

sancţiunea nulităţii absolute.

Întocmirea minutei este obligatorie şi în cazurile în care judecătorul sau instanţa dispune

asupra măsurilor preventive.

Conform dispoziţiilor art. 309 al. 3 cpp., minuta se întocmeşte în două exemplare originale,

din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de

minute al instanţei.

Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului asistat de

grefier, se redactează – conform art. 310 al. 2 cpp. - în cel mult 20 zile de la pronunţare de unul

dintre magistraţii care au participat la judecarea cauzei şi se semnează de toţi membri completului şi

de către grefier.( art. 312 cpp )

Felurile hotărârilor judecătoreşti.

Hotărârea judecătorească este actul procesual prin care instanţa soluţionează cauza penală

sau rezolvă orice problemă în cursul judecăţii şi sunt de mai multe feluri :

- sentinţe, prin care cauza este rezolvată de prima instanţă de judecată ori prin care

aceasta se dezinvesteşte, fără a soluţiona fondul;

- decizii, adică hotărâri prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului,

recursului în anulare, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de

recurs în rejudecarea cauzei;

- încheierile, care sunt toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecăţii, prin

care sunt rezolvate alte probleme decât cele la care se referă sentinţele ori deciziile.

Judecata în primă instanţă .

In sistemul nostru judecătoresc, fiecare instanţă – judecătorie, tribunal militar, tribunal,

tribunal militar teritorial, curte de apel, curte militară de apel şi curtea supremă de justiţie – judecă

în primă instanţă, conform competenţei specifice fiecăreia dintre ele, tribunalele şi curţile de apel

judecă şi în apel şi în recurs iar C.S.J., judecă în recurs, recursurile în anulare, cele în interesul legii

şi cererile de strămutare.

Participarea procurorului la judecarea cauzelor penale, este obligatorie, excepţii fiind

doar la judecătorii şi tribunalele militare, unde în anumite cauze, limitativ prevăzute de lege,

participarea nu este obligatorie.

Participarea este obligatorie,la toate termenele de judecată, sub sancţiunea nulităţii

absolute.

Părţile, trebuie să fie citate, pentru ca hotărârea dată să nu fie lovită de nulitate, chiar dacă

– legal citate fiind – nu se prezintă, însă ele pot fi şi reprezentate.

Judecata în primă instanţă, presupune în primul rând o serie de măsuri premergătoare, de

ordin administrativ, după care are loc începutul judecăţii, urmată de cercetarea judecătorească, în

cadrul căreia sunt readministrate probatoriile de la urmărirea penală şi sunt administrate eventual

probatorii noi, este audiat inculpatul, apoi părţile, martorii, după care are loc terminarea cercetării

judecătoreşti, urmate de dezbaterile judiciare, ultimul cuvânt al inculpatului, deliberarea şi

hotărârea instanţei.

13

După terminarea cercetării judecătoreşti, cauza poate fi restituită la procuror dacă se

constată că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, instanţa poate să schimbe

încadrarea juridică a faptelor, poate extinde acţiunea penală pentru alte acte materiale ori

procesul penal pentru alte fapte sau faţă de alte persoane.

Rezolvarea cauzei penale, presupune :

- rezolvarea acţiunii penale, dispunând condamnarea, atunci când constată că fapta

există, constituie infracţiune, a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie, achitarea, în situaţiile la care

se referă art. 10 al.1 lit. a- e cpp., ori încetarea procesului penal, dacă ne aflăm într-una din

situaţiile la care se referă art. 10 al. 1 lit. f-j cpp.;

- rezolvarea laturii civile, adică tragerea la răspundere la răspundere civilă a

inculpatului şi a părţii responsabile civilmente

Hotărârea care se pronunţă în şedinţă publică de preşedintele completului, în prezenţa

grefierului , sub sancţiunea nulităţii absolute, are trei părţi: partea introductivă, partea expozitivă şi

partea dispozitivă.

TEMA nr.4

Căile ordinare de atac sunt apelul şi recursul.

În apel, instanţa superioară face o reexaminare a cauzei şi a judecăţii anterioare, ceea ce

presupune o nouă judecată în fond privind chestiunile de fapt şi de drept, tinzând spre reformarea

hotărârii dată în primă instanţă, în cazul în care aceasta nu reflectă adevărul.

Poate fi atacată cu apel orice sentinţă, cu excepţiile prevăzute de art. 361 al.2 cpp., fără să

intereseze dacă este vorba de hotărâri de condamnare, de achitare ori de încetarea procesului penal.

Pot face apel procurorul în ce priveşte ambele laturi ale procesului penal, inculpatul în ce

priveşte ambele laturi ale procesului penal, partea vătămată, dar numai în ce priveşte latura penală,

partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura penală şi cea civilă, martorul,

expertul, interpretul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora, precum şi orice persoană

ale cărei interese au fost vătămate printr-un act al instanţei.

Termenul de apel este de 10 zile şi – excepţional – de 3 zile în cazurile la care se referă art.

45o al. 4 şi respectiv art. 477 al.1 cpp..

Efectele apelului: suspensiv, cu consecinţă că suspendă – de regulă – executarea

dispoziţiilor din hotărârea primei instanţe, pe timpul judecării căii de atac; devolutiv, ceea ce

presupune trecerea pricinii de la prima instanţă, cu toate chestiunile de fapt şi de drept la instanţa de

apel, care face un nou examen fără desfiinţarea hotărârii, instanţă care însă trebuie să judece numai

cu privire la persoana care l-a declarat şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în

proces; neagravarea situaţiei în propriul apel , principiu cunoscut sub numele de non reformatio in

pejus, care presupune că instanţa nu poate crea o situaţie mai grea pentru partea care a uzat de calea

de atac şi nici asupra părţilor în favoarea cărora s-a făcut apel de procuror ; extensiv, adică

posibilitatea de răsfrângere a unei căi de atac şi faţă de părţile în privinţa cărora hotărârea rămăsese

anterior definitivă prin neatacare, fără însă a se putea crea acestora o situaţie mai grea.

Judecarea apelului se face de reguli pe baza probelor care au format obiectul examinării

primei instanţe, însă instanţa de apel are posibilitatea administrării de probe noi pe care le consideră

necesare.

În apel, pot fi date următoarele soluţii:

a – instanţa poate respinge apelul ca tardiv, inadmisibil ori ca nefondat;

b – instanţa poate admite apelul, atunci când constată că hotărârea atacată este greşită şi:

1. – desfiinţează sentinţa primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre;

14

2. – desfiinţează sentinţa primei instanţe şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa a

cărei hotărâre a fost desfiinţată;

Cu ocazia judecării apelului, instanţa are obligaţia de a asculta pe inculpat, atunci când

constată una din următoarele situaţii:

a – la instanţa de fond acesta nu a fost ascultat;

b – la instanţa de fond inculpatul nu a fost condamnat ;

Soluţia se dispune printr-o decizie.

Recursul este un remediu procesual prin care se asigură îndreptarea eventualelor greşeli

comise de instanţă sau de părţi cu ocazia primei judecăţi sau a celei efectuate în apel.

Recursul este o cale ordinară de atac, exclusiv de drept, de anulare, ireverenţioasă, care nu

pune în mişcare o nouă judecată a cauzei de fond, ci doar o verificare a hotărârii atacate.

Sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate de instanţele de apel şi – în mod excepţional

–împotriva celor date de prima instanţă, care, potrivit legii,nu sunt supuse apelului.

Titularii recursului sunt aceiaşi ca şi în cazul apelului.

Termenul de recurs este de 10 zile şi – în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege – de 3

zile.

Spre deosebire de apel, în cazul recursului este necesar să se constate existenţa unora dintre

motivele de drept formal ( procesual ) sau de drept material ( substanţial ) din cele la care se referă

art. 385/ 9 al. 1 pct. 1- 21 cpp, trebuie să fie declarat în scris, trebuie să fie motivat şi depus la

instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Efectele recursului sunt : suspensiv, devolutiv, neagravarea situaţiei în propriu recurs şi

extensiv.

Soluţiile ce pot fi date în recurs :

a – respingerea ca tardiv, inadmisibil sau neîntemeiat;

b – admiterea, ocazie cu care instanţa poate dispune :

1. casarea totală ;

2. casarea parţială a hotărârii ;

În urma casării, instanţa poate dispune :

- menţinerea hotărârii;

- achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal faţă de acesta, după caz ;

- rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată;

- rejudecarea de către instanţa de recurs în funcţie de cazurile de încălcare constatate,

situaţii pe care le regăsim în art. 385/15 cpp .

Hotărârea se pronunţă printr-o decizie.

Căile extraordinare de atac.

Constituie mijloace legale pentru îndreptarea unor hotărâri judecătoreşti penale definitive

care sunt greşite, adică nişte remedii procesuale de natură a repara erorile pe care conţin anumite

soluţii. Constituie căi extraordinare de atac :

1. Contestaţia în anulare, instituţie prin care se poate cere unei instanţe care a pronunţat o

hotărâre definitivă să rejudece cauza şi să revină în total sau în parte asupra soluţiei dată acesteia,

atunci când:

a. – procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa

de recurs nu a fost îndeplinită;

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI STIINTE ECONOMICE CONSTANTA

15

b. – când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza, a fost imposibilitate

de a se prezenta şi de a încunoştinţa despre această împiedicare ;

c. – când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetarea procesului

penal, cu privire la care existau probe la dosar;

d. - când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceiaşi

faptă;

e. – când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea era obligatorie, conform legii.

Contestaţia la executare se poate face de oricare dintre părţi, cu condiţia ca aceasta să fi

fost implicată ca recurent sau intimat într-o cauză soluţionată în recurs.

Competenţa de soluţionare aparţine instanţei de recurs care a pronunţat hotărârea sau cea

care a dat ultima hotărâre definitivă.

2. Revizuirea este mijlocul procesual cu ajutorul căruia sunt înlăturate erorile judiciare

ce ar putea fi cuprinse în hotărârile penale definitive, în următoarele situaţii:

a.– s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă La

soluţionarea cauzei;

b. - un martor, expert sau interpret a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza

respectivă

c. - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals

d. - un membru al completului, procurorul sau organul de cercetare a comis o infracţiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e. - când două sau mai multe hotărâri penale definitive, nu se pot concilia .

Cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a

judecat cauza în fond, care are obligaţia de a efectua cuvenitele cercetări în termen de 2 luni şi a

trimite apoi dosarul instanţe – în principiu – care a judecat cauza în fond, care o va soluţiona prin

admitere sau respingere.

Mai trebuie spus că sunt supuse revizuirii, conform art. 408/1 cpp., şi hotărârile definitive

pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a drepturilor omului a constatat o încălcare a

C.E.D.O. şi a libertăţilor fundamentale cu condiţia să se constate că acestea au fost date cu

încălcarea gravă continuă să se producă şi că aceasta nu poate fi remediată decât folosindu-se

respectiva cale extraordinară de atac.

Cauza se soluţionează de Î.C.C.J., iar decizia acestei instanţe nu este supusă nici unei căi

de atac.

3. Recursul în interesul legii. Pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legilor

penală şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Î.C.C.J., direct sau ministrul justiţiei prin acesta, are dreptul să ceară instanţei supreme să se

pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor de

recurs.

Soluţiile astfel pronunţate nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi

nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.

TEMA nr. 5

Executarea hotărârilor penale – faza a treia a procesului penal.

Această fază are ca obiect desăvârşirea activităţii de realizare a justiţiei penale, prin

aducerea la înfăptuire a celor decise prin soluţii penale definitive.

16

Trăsăturile fazei a treia a procesului penal sunt :

- obligativitatea ;

- executabilitatea ;

- jurisdicţionalitatea ,

- continuitatea.

Autoritatea de lucru judecat al hotărârilor penale definitive.

Hotărârile instanţele penale devin executorii, la data când au rămas definitive.

Pentru a se evita situaţiile în care o persoană ar putea fi judecată şi – eventual –

condamnată, a doua oară pentru aceiaşi faptă, deci într-un nou proces penal, legiuitorul a instituit

autoritatea de lucru judecat şi mai ales a prevăzut că într-un asemenea caz există un impediment

pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Pentru a putea fi invocată această excepţie, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii,

cumulativ :

- existenţa unei hotărâri penale definitive ;

- să existe un nou proces penal declanşat împotriva aceleiaşi persoane;

- să fie vorba de acelaşi fapt material ;

Punerea în executare a pedepselor principale.

1. Punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se realizează prin

emiterea de către instanţă a mandatului de executare care se trimite la organul de poliţie de la

locul de domiciliu al celui condamnat, act în baza căruia se procedează la arestarea celui

condamnat.

2. Punerea în executare a pedepsei amenzii, se realizează prin plata acesteia de către

persoana condamnată, care este obligată să depună recipisa de achitare a amenzii la instanţa de

executare în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii;

3. Punerea în executare a pedepselor complementare, se realizează prin trimiterea de către

instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii la consiliul local de la locul de

domiciliu şi organuluicare supraveghează exercitarea acestor drepturi.

4. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă, se va realiza prin trimiterea unei copii

de pe dispozitivul hotărârii definitive la direcţia sanitară a locului de domiciliu, la unitatea care

are dreptul de a lua măsura interzicerii ocupării unei funcţii sau exercitării unei profesii, la

organul de poliţie din localitatea unde prezenţa făptuitorului este interzisă sau prin predarea

obiectelor confiscate organelor în drept a le valorifica sau distrugerea acestora.

5. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărârile penale definite, privind

repararea pagubei produsă prin infracţiune se face, conform legii civile, de preferinţă în natură,

prin restituirea bunului ori prin plata unei despăgubiri băneşti.

Amânarea executării pedepsei sau a detenţiunii pe viaţă, constituie o excepţie de la

regula privind executarea de îndată a hotărârilor penale definitive şi poate avea loc, în trei cazuri:

- când se constată pe bază de expertiză medico – legală că cel condamnat suferă de o boală care îl

pune în imposibilitate de a executa pedeapsa şi că maladia nu poate fi tratată în reţeaua penitenciară

;

- dacă femeia condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an ;

- când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave

pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează.

Competentă să soluţioneze o asemenea cerere este instanţa de executare, cu citarea părţilor

şi după desemnarea unui apărător din oficiu.

17

Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă.

Poate fi dispusă pentru aceleaşi cazuri ca şi în situaţia amânării pedepsei şi se dispune pe

timp limitat, nu definitiv, faţă de persoane care se află în executarea pedepsei.

Cererea poate fi soluţionată de instanţa de executare ori de cea de la locul unde deţinere

sau pe raza căreia se află unitatea unde condamnatul ispăşeşte pedeapsa prin muncă.

Contestaţia la executare.

Este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor şi a plângerilor ocazionate de

punerea în executare a hotărârilor penale definitive, prin care nu se reclamă nelegalitatea sau

netemeinicia acesteia, ci incidente ce s-ar constata prin punerea ei în executare.

Contestaţia la executare poate fi formulată atunci când se constată unul din următoarele

cazuri:

- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de

condamnare;

- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare;

- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a

pedepsei.

De regulă, competentă să soluţioneze o astfel de cerere, este instanţa de executare ori cea

de la locul unde condamnatul este deţinut sau execută pedeapsa închisorii cu obligarea la muncă

corecţională.

TEMA nr. 6

PROCEDURI SPECIALE.

În anumite situaţii, pentru atingerea scopului procesului penal, este necesară adoptarea

unui regim juridic cu caracter special, aplicabil numai unor anumite cauze penale, normele

respective fiind denumite proceduri speciale.

În reglementarea actuală, procedurile speciale pot fi întâlnite atât în realizarea tragerii la

răspundere penală cât şi cu ocazia rezolvării pe cale jurisdicţională a unor aspecte adiacente

sarcinilor fundamentale ale procesului penal, astfel:

Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante.

Noţiunea de flagranţă, presupune prinderea făptuitorului în momentul în care acţionează

ori imediat după comiterea infracţiunii.

Pentru a se putea aplica procedura specială, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii

:

- infracţiunea să fie flagrantă ;

- infracţiunea să fie pedepsită cu închisoare mai mare de 1 an şi de cel mult 12 ani, precum

şi în formele agravante ale acestor fapte ;

- infracţiunea să fi fost săvârşită într-un loc public sau aglomerat.

Constatarea infracţiunii se face prin consemnarea într-un proces verbal a celor petrecute,

act în care se înserează declaraţiile învinuitului şi ale celorlalte persoane ascultate şi care constituie

atât actul de începerea urmăririi penale cât şi un mijloc de probă cu caracteristici specifice.

În mod obligatoriu, făptuitorul este reţinut iar trimiterea în judecată a acestuia se face, în 5

zile de la constatarea infracţiunii, în stare de arest preventiv.

18

Cercetarea judecătorească şi soluţionarea pricinii nu poate depăşi 10 zile, pentru că în caz

contrar, dosarul se trece la procedura obişnuită.

Minorii nu pot fi judecaţi conform procedurii speciale.

Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice.1

Are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice care au săvârşit

infracţiuni.

Persoana juridică aflată într-o asemenea postură este reprezentată la îndeplinirea actelor

procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal.

Fie în cursul urmăririi penale, fie în faza de judecată, instanţa poate dispune faţă de

persoana juridică învinuită de comiterea unei fapte penale, măsuri preventive, cum ar fi suspendarea

procedurii de dizolvare sau de lichidare, suspendarea fuziunii, interzicerea efectuării unor operaţiuni

patrimoniale specifice, interzicerea de a efectua anumite activităţi specifice ori de natura acelora

care au condus la comiterea infracţiunii.

Faţă de persoana juridică învinuită de comiterea unei fapte penale, pot fi luate măsuri

asiguratorii în condiţiile legii procesual penale.

Persoana juridică poate fi condamnată la pedeapsa amenzii, iar ca pedeapsă complementară

se poate ajunge la dizolvarea acesteia.

Punerea în executare a pedepselor aplicate se face prin transmiterea dispozitivului hotărârii

definitive la Oficiul registrului comerţului, la Ministerul Justiţiei şi la autorităţile care ţin evidenţa

persoanelor juridice.

Procedura în cauzele cu infractori minori.

Răspunderea penală începe la vârsta de 14 ani. Minorul care are vârsta cuprinsă între 14 şi

16 ani răspunde penal, numai dacă se stabileşte medico legal că au săvârşit fapta cu discernământ.

Minori care au împlinit 16 ani, răspund penal. In cazul minorului de până la 16 ani, la orice

ascultare sau confruntare a acestuia, organul judiciar are obligaţia de a cita autoritatea tutelară şi

părinţii sau reprezentanţii legali. De asemenea, organele judiciare au obligaţia de a dispune

întocmirea referatului de evaluare, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Judecarea infractorilor minori se face de complete compuse din judecători anume

desemnaţi de Ministrul Justiţiei.

De menţionat că instanţa constituită conform legii, rămâne competentă si judece şi face

aplicarea dispoziţiunilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a

împlinit 18 ani.

Judecarea minorului trebuie să aibă loc – obligatoriu – în prezenţa acestuia, cu excepţia

situaţiei când se sustrage, sub sancţiunea nulităţii actului.

Tot sub sancţiunea nulităţii absolute este şi situaţia în care infractorului minor nu i se

acordă asistenţă juridică sau dacă pricina s-a judecat fără participarea procurorului.

Prin O.U.G. nr. 60 din septembrie 2006 a fost introdusă în codul de procedură penală o

nouă instituţie, sub denumirea de „ Darea în urmărire.”

Darea în urmărire se solicită şi se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea şi

prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori a punerii în

executare a anumitor hotărâri judecătoreşti, în situaţii precis arătate de art. 493/1 cpp., cum ar fi : nu

s-a putut executa un mandat, pentru că persoana nu a fost găsită, persoana a evadat, etc.

1 Instituţia a fost introdusă în cod prin Legea nr. 356 din 2006 ;

19

Ordinul de dare în urmărire se solicită de organul de poliţie, de procuror ori de

administraţia locului de deţinere, după caz şi se pune în executare de îndată de către structuri

specializate din cadrul M.A.I., activitate în desfăşurarea şi realizarea căreia pot fi înregistrate şi

interceptate convorbiri şi comunicări, în condiţiile legii, pot fi efectuate percheziţii, pot fi ridicate

obiecte şi înscrisuri, pot fi puse sub supraveghere conturi bancare.

Urmărirea se revocă atunci când persoana a fost prinsă sau dacă au dispărut temeiurile care

au determinat darea în urmărire, prin ordin al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Procedura privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Este o procedură derogatorie, prevăzută de Legea nr. 78 din 2000 pentru prevenirea,

urmărirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi de Legea nr. 503 din 2002 de înfiinţare şi

funcţionare a Parchetului naţional anticorupţie.

Prin aceste două acte normative sunt definite infracţiunile de corupţie şi cele asimilate

acestora, fiind în acelaşi timp stabilite şi atribuţiunile organului de urmărire penală, compus din

procurori, lucrători de poliţie şi specialişti de înaltă calificare în diferite domenii de activitate,

activitatea tuturor acestora fiind coordonată de procurorul general al P.N.A., structură autonomă, cu

personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecarea acestor infracţiuni se face de complete specializate.

Procedura reabilitării judecătoreşti.

Instituţia constituie mijlocul legal prin care sunt înlăturate consecinţele condamnării, ceea

ce face ca fostul condamnat să se poată bucura, fără nici o restricţie, de toate drepturile recunoscute

cetăţenilor statului nostru. Reabilitarea poate fi de drept, în cazul condamnării la pedeapsa amenzi

sau la închisoare care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de 3 ani, condamnatul nu a săvârşit nici o

infracţiune şi judecătorească, numai la cerere, dacă sunt îndeplinite anumite cerinţe ale legii.

Cererea de reabilitare se judecă de instanţa care a pronunţat – în fon – condamnarea ori

aceea de la locul de domiciliu al persoanei care formulează cererea.

Hotărârea este supusă căilor ordinare de atac.

Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept

sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.

Orice persoană condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei

suferită, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă, că este nevinovat, fiind

achitat.

Tot astfel are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a

fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Situaţia trebuie să fie constatată fie prin ordonanţa de încetare, fie prin hotărârea definitivă

a instanţei, ambele având drept temei art. 10 al.1 lit. j cpp.

Acţiunea poate fi pornită de cel îndreptăţit iar după moartea acestuia poate fi continuată de

către persoanele care se aflau întreţinerea sa.

Termenul este de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei ori a ordonanţelor

procurorului.

Instanţa competentă este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază

persoană îndreptăţită să promoveze acţiunea.

Cel interesat acţionează în instanţă statul, care este reprezentat de Ministerul Finanţelor,

instituţie care are acţiune în regres – obligatorie - faţă de cel care cu rea credinţă sau din gravă

neglijenţă a provocat situaţia generatoare de prejudicii.

Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare.

20

Pe parcursul procesului penal sau după terminarea acestuia este posibil ca anumite

înscrisuri judiciare sau chiar dosare penale să dispară,. Fapt ce impune refacerea acestora.

Constatând o asemenea situaţie, organul judiciar întocmeşte un proces verbal, în baza

căruia se declanşează procedura specială de înlocuire sau de refacere a înscrisurilor care au dispărut.

Pe baza acestui proces verbal, procurorul prin ordonanţă şi instanţa de judecată prin

încheiere dispune, după caz, înlocuirea sau reconstituirea înscrisului dispărut.

Încheierea instanţei,se dă fără citarea părţilor şi nu este supusă nici unei căi de atac

Rezultatul reconstituirii se constată prin ordonanţa procurorului sau prin hotărârea

instanţei, dată cu citarea părţilor.

Această hotărâre este supusă căilor ordinare de atac.

Asistenţa juridică internaţională în materie penală.

Asistenţa juridică internaţională în materie penală, are în vedere politica externă a ţării

noastre şi cuprinde regulile privind cooperarea în materie penală a organelor de poliţie judiciară,

condiţiile de recunoaştere şi exercitare a hotărârilor judecătoreşti penale, reglementarea extrădării,

comisiile rogatorii internaţionale în această materie.

Comisiile rogatorii :

Pe plan internaţional, comisia rogatorie implică o deplasare de competenţă teritorială de la

un organ judiciar la altul, situaţie în care se instituie o excepţie de la principiul teritorialităţii legii

penale.

Pot fi comisii rogatorii în străinătate şi din străinătate.

Cererile se adresează organului judiciar competent, prin Ministerul de externe şi

Ministerul Justiţiei, după care ajung la organul de urmărire penală sau instanţa de judecată

competentă.

Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine.

Prin această procedură specială, statul nostru dă eficienţă unor hotărâri penale sau a altor

acte străine, ele putând fi folosite în cadrul activităţilor procesual penale sau extra procesuale ce au

loc pe teritoriul ţării noastre.

Hotărârile penale definitive pronunţate de către instanţele judecătoreşti din străinătate, pot

fi recunoscute dacă, potrivit legii române, sunt de natură să producă efecte juridice penale şi dacă

îndeplinesc următoarele condiţii :

hotărârea să fie pronunţată de către o instanţă competentă sau actul să emane de la organul judiciar

competent ;

- hotărârea sau actul judiciar să nu contravină ordinii publice din România ;

- hotărârea sau actul judiciar să poată produce efecte juridice în ţară, potrivit legii penale

române.

Recunoaşterea se poate face pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs sau pe

cale principală, numai de către instanţa de judecată,ca urmare a sesizării declanşată de procuror.

Competenţa aparţine, în astfel de cazuri, judecătoriei în a cărei rază teritorială se află

condamnatul.

3. rejudecarea în caz de extrădare.

În situaţia în care se cere extrădarea unei persoane judecată şi condamnată în lipsă, cauza

va putea fi soluţionată de instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului, după

procedura prevăzută de lege pentru instituţia revizuirii unei hotărâri, situaţie la care se referă art.

406 – 408 cpp., care a fost analizată.

21

ÎNTREBĂRI DIN CARE SE VOR ÎNTOCMII TESTELE GRILĂ

1. Din punct de vedere al metodelor folosite în interpretarea normelor juridice procesual

penale, aceasta poate fi :

2. Când este obligată instanţa penală să rezolve din oficiu acţiunea civilă ?

3. Care dintre organele judiciare pot efectua o reconstituire a locului faptei, fără a fi

necesară prezenţa martorilor asistenţi ?

4. Care este momentul de început al fazei de urmărire penală ?

5. Conform competenţei funcţionale, care instanţă judecă apelurile împotriva unor

hotărâri penale pronunţate de o instanţă de fond ?

6. Când este posibilă reprezentarea convenţională, în faza de judecată ?

7. Punerea în mişcare a acţiunii penale în faza de judecată se face de :

8. Care din persoanele fizice, participante la desfăşurarea procesului penal, nu are

obligaţia de a depune jurământ:

9. Când trebuie să fie prezenţi martorii asistenţi, alături de organele judiciare ?

10. Poate face obiect al comisiei rogatorii, administrarea următoarelor mijloace de probă:

11. Delegarea, ca procedeu folosit pentru administrarea unor probe, se realizează de :

12. Liberarea provizorie pe cauţiune poate fi admisă atunci când:

13. Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi, în caz de condamnare, se face de :

14. Amenda judiciară se aplică următoarelor persoane:

15. După modul de calcul, termenele pot fi :

16. Ce fel de hotărâre pronunţă instanţa de fond atunci când dispune restituirea cauzei la

procuror, pentru refacerea urmăririi penale ?

17. În cadrul activităţii de supraveghere a cercetării penale, procurorul poate dispune :

18. Cine poate declara recurs, privind latura civilă a procesului penal ?

19. Cazurile de revizuire sunt :

20. Care sunt căile extraordinare de atac:

21. Din punct de vedere al subiectului care face interpretarea normelor juridice procesual

penale, aceasta poate fi :

22. Care sunt cazurile în care Instanţa penală, rezolvă din oficiu acţiunea civilă :

23. Care dintre participanţii în desfăşurarea procesului penal, este parte în procesul penal?

24. Începerea urmăririi penale se dispune prin :

25. Cererea de recuzare poate fi formulată de:

26. Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, are în

vedere:

27. Asistenţa juridică este obligatorie în următoarele cazuri:

28. Punerea în mişcare a acţiunii penale se dispune în faza de urmărire penală prin :

29. Obligarea de a nu părăsi localitatea, se dispune, în faza de judecată, pe timp de :

30. Care este diferenţa dintre comisia rogatorie şi delegare ?

31. Măsurile asiguratorii se iau de :

32. În funcţie de factorul care stabileşte durata, termenele pot fi :

33. Care sunt trăsăturile specifice fazei de urmărire penală?

34. Sesizarea organelor de urmărire penală poate avea loc prin următoarele moduri :

35. Care din persoanele fizice sunt titulari ai plângerii prealabile?

36. Trăsăturile specifice fazei de judecată sunt :

37. Rezolvarea cauzei penale în fond de către instanţa de judecată presupune:

38. Care sunt hotărârile supuse recursului ?

39. Cazurile în care se poate formula contestaţie la executare sunt :

40. Când poate fi invocată autoritatea de lucru judecat ?

41. Sarcinile ştiinţei dreptului procesual penal sunt :

42. Care sunt cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale este împiedicată ?

43. Trăsăturile acţiunii civile sunt :

22

44. Atribuţiile instanţelor judecătoreşti sunt :

45. Reprezentarea legală are loc atunci când :

46. În ce cazuri are loc prorogarea de competenţă:

47. Fapte şi împrejurări care nu pot forma obiectul probaţiunii:

48. Care sunt instituţiile ce constituie remedii sau sancţiuni procedurale, care au menirea

de a înlătura sau zădărnici producerea de consecinţe juridice a actelor ?

49. Punerea în mişcare a acţiunii penale de instanţă, în faza de judecată se face prin :

50. Un termen procedural de 3 zile care începe să curgă miercuri 1 martie a.c., expiră :

51. Care sunt trăsăturile specifice ale acţiunii penale ?

52. În materie procesual penală ,sesizare a instanţei de judecată se face prin :

53. În caz de achitare, plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, se suportă de:

54. Încetarea urmăririi penale se dispune în faza de urmărire penală de procuror prin:

55. Procesual, ce este plângerea prealabilă a persoanei vătămate?

56. Constituie motive legale de restituire a cauzei de către instanţă pentru refacerea

urmăririi penale, conform art. 332 c.p.p., atunci când aceasta constată că :

57. În desfăşurarea judecăţii în primă instanţă sunt considerate etape procesuale:

58. Care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu apel şi care sunt cele exceptate de la folosirea

acestei căi de atac?

59. Cărui organ judiciar se adresează cererea de revizuirea ?

60. Care este momentul în care hotărârile judecătoreşti penale rămân definitive la instanţa

de recurs?

61. Care din atributele de mai jos, face parte din sarcinile ştiinţei dreptului procesual

penal:

62. Care sunt cerinţele legii, pentru a putea fi exercitată acţiunii civilă ? :

63. Care este momentul limită până la care persoana vătămată se poate constitui parte

civilă contra învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente ?

64. Începerea urmăririi penale poate fi dispusă de :

65. Până în ce moment poate fi invocată excepţia de ne competenţă materială ?

66. Care instanţa este competentă să soluţioneze un dosar, în cazul în care – după

începerea cercetării judecătoreşti – are loc schimbarea încadrării juridice, dintr-o

infracţiune mai gravă, într-o infracţiune de competenţa materială a unei instanţe

inferioară în grad ?

67. Care sunt cazurile în care procurorul nu este obligat să participe la soluţionarea unei

cauze aflată pe rolul instanţei de fond ?

68. Arestarea preventivă a inculpatului, în faza de urmărire penală se dispune prin :

69. Care categorii de martori nu sunt obligate să depună jurământ, înainte de a fi

ascultate:?

70. Când poate efectua organul de cercetare penală o percheziţie domiciliară, fără a fi

necesară autorizaţia judecătorului ?

71. La care instanţă se poate face plângere împotriva ordonanţei de obligare de a nu

părăsi ţara ?

72. Liberarea provizorie pe cauţiune poate fi admisă atunci când:

73. Ordonanţa de luare a măsurilor asiguratorii se aduce la îndeplinire de:

74. Hotărârilor judecătoreşti pot fi :

75. Nulităţile, după modul de aplicare şi efectele pe care le produc, pot fi :

76. Plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de încetare a procesului penal în

faţa instanţei de judecată, se suportă de :

77. În cadrul activităţii de supraveghere a cercetării penale, procurorul poate :

78. Soluţiile ce pot fi date pe parcursul sau la terminarea urmăririi penale :

79. În faza de judecată, extinderea procesului penal pentru alte fapte poate avea loc,

atunci când :

80. Care din motivele de drept formal duc la casarea hotărârii în recurs ?

81. Din punct de vedere al subiectului care face interpretarea normelor juridice procesual

penale, aceasta poate fi :

23

82. Care sunt soluţiile ce pot fi date de instanţă în rezolvarea acţiunii penale ?

83. Care sunt soluţiile ce pot di date de instanţă, în soluţionarea acţiunii civile în procesul

penal ?

84. Constituie reguli de cază ale procesului penal :

85. Constituie motive substanţiale de recurs :

86. Care instanţă este competentă să soluţioneze un dosar în cazul în care – după

începerea cercetării judecătoreşti – are loc schimbarea încadrării juridice, într-o

infracţiune de competenţă materială a unei instanţe superioare?

87. Incompatibilitatea procurorului există atunci când :

88. Care din persoanele fizice, participante la desfăşurarea procesului penal, nu depune

jurământ:

89. Obligarea de a nu părăsi ţara, se dispune, în faza de judecată, pe timp de :

90. Care sunt cazurile în care procurorul poate dispune încetarea procesului penal ?

91. Măsurile preventive încetează de drept în următoarele situaţii :

92. Care este organul judiciar care soluţionează plângerea împotriva ordonanţei de

arestare ?

93. În ce condiţii poate avea loc extinderea acţiunii penale în faza de judecată ?

94. Cauţiunea se restituie inculpatului în următoarele situaţii ?

95. Cum se realizează punerea în executare a pedepselor principale ?

96. În ce fel de cauze este obligatorie luarea măsurii de prevenţie a reţinerii ?

97. Care sunt cazurile în care se poate ajunge la întreruperea executării pedepsei închisorii

sau detenţiei pe viaţă ?

98. Cine poate face parte dintr-un complet de judecată de divergenţă ?

99. Care sunt soluţiile pe care instanţa le poate dispune în recurs ?

100. Care sunt cerinţele legii, pentru a se putea aplica procedura specială de urmărire şi

judecare a unor infracţiuni flagrante ?

Lector universitar Dr.

Tiberiu Dutu