DUMNEZEU PRONIATORUL

Providenţa divină. Definiţia şi aspectele providenţei. Definitie. : providenţa divină sau pronia dumnezeiască este purtarea de grijă

pe care Dumnezeu o manifestă în mod permanent faţă de întreaga creatură şi în mod special faţă de om – deosebim trei actiuni sau aspecte ale proniei divine: conservarea, cooperarea sau conlucrarea, guvernarea sau conducerea lumii

Conservarea lumii este lucrarea dumnezeiască prin care lucrurile şi fiinţele create sunt păstrate în forma lor originară; aceasta actiune nu inseamna doar ferirea creaturii de distrugere ci si o influenţă neîntreruptă a lui Dumnezeu asupra lumii, pentru ca ea, în continuă mişcare şi schimbare, să ajungă la ţinta ei finală: desăvârşirea (numita de teologii scolastici „creaţie continuă”)

Cooperarea, conlucrarea sau asistenţa este acţiunea prin care Dumnezeu acordă întregii creaturi ajutorul Său, pentru ca aceasta să-şi poată ajunge scopul dat de El – deşi este constantă nu este identică sau uniformă caci intr-un fel se manifesta aceasta actiune fata de creatura neinsufletita – „soarele si-a cunoscut apusul sau, pus-ai intuneric si s-a facut noapte” (Ps. 103.20-21) si in alt fel fata de om; cu privire la coopearea lui Dumnezeu cu omul, putem spune ca atunci cand viata omului se indreapta catre un scop inalt, Dumnezeu ajuta pe omul in cauza pentru a ajunge cat mai usor la ceea ce si-a propus; fata de un om care se indreapta involuntar catre un scop rau, cooperarea se manifesta prin faptul ca Dumnezeu lumineaza mintea celui in cauza, ca acesta sa-si dea seama de urmarile nefaste ale actiunii pe care urmeaza sa o desfasoare si sa isi paraseasca scopul; daca omul de indreapta voluntar spre rau, Dumnezeu nu il poate opri de la savarsirea acestor fapte, caci omul este inzestrat cu libertate si nimeni nu are dreptul sa i-o stirbeasca, nici chiar Dumnezeu; in acest sens sunt cuvintele: „Eu astazi ti-am pus inainte viata si binele, moartea si raul...binecuvantarea si blestemul...alege dar Viata” (Dt. 30.15, 19); Dumnezeu deschide omului calea spre o viata noua, dar pentru a calca pe aceasta cale trebuie sa ne inoim viata prin curatirea sufletelor de patimi ca astfel sa putem ajunge desavarsiti dupa cuvintele Mantuitorului: „Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este” (Mt. 5.48);

Guvernarea, conducerea sau cârmuirea lumii este activitatea prin care Dumnezeu conduce creatura în general şi fiecare creatură în special spre înfăptuirea scopului ei – creatura neînsufleţită este condusă prin legile pe care Dumnezeu le-a sădit în natura fiecăreia – „Pus-ai hotar apelor peste care nu vor trece, nici se vor intoarce ca sa acopere fata pamantului” (Ps. 103.9), iar omul este condus printr-o activitate de împreună-lucrare (creaţie progresivă);

Generală şi specială – providenta divina nu imbratiseaza numai lumea in general ci si fiecare creatura in parte;

Ordinară şi extraordinară adica prin mijloace naturale şi prin mai presus de legile naturii, adica prin minuni;

Realitatea providentei divine este dovedita atat in Sfanta Scriptura cat si in Sfanta Traditie; intreaga Scriptura cuprinde cea mai vie si mai poetica expresie a providentei divine. Asemenea pagini gasim in cartea Iov si Psalmii lui David (in special psalmul 103), dar si in cuvintele Mantuitorului; astfel si Sfintii Parinti sustin in unanimitate ca Dumnezeu este Facatorul cerului si al pamantului dar si Atottiitorul acestora cum observam in articolul I din Crez. Actiunea providentei divine este comuna celor trei Persoane ale Sfintei Treimi; vorbind despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de oameni, Mantuitorul spune: „Deci nu va ingrijiti zicand: Ce vom manca? Sau Ce vom bea? sau Cu ce ne vom imbraca?...ca stie Tatal vostru Cel ceresc ca aveti trebuinta de toate acestea” (Mt. 6.31-32).