1

R E F E R A T

Disciplina : EDOLOGIA SISTEMELOR ANTROPICE (III IM)

Cap.1. ECOSISTEMELE ANTROPICE IN PREZENT SI PERSPECTIVA

Definire, componente si tipuri

Conceptia sistemica aplicata in ecologia aplicata

Strategiile alternative privind dezvoltarea societatii umane (raporturile om-natura)

Echilibre si dezechilibre in biosfera

Cap.2.ECOSISTEMELE AGRICOLE SI TIPURILE DE AGRICULTURA

2.1 Conceptul de ecosistem agricol si deosebirea fata de ecosistemele naturale

2.2.Sistemele de agricultura. Performante si limite ecologice

2.3. Ecosistemele din zona de resedinta si sistemul de agricultura practicat in prezent

2.4.Caracteristicile agriculturii durabile. Ce e de facut pentru promovarea ei in zona de resedinta

2.5.Caracteristicile si componentele agriculturii ecologice/biologice. Ce sanse acordati sistemului de agricultura ecologica in prezent si viitor

2.6Ecosistemul agricol de camp. Cum se prezinta in zona dvs.diversitatea ecosistemelor

2.7.Complexele zootehnice de tip intensiv. Probleme ecologice generate de existenta lor si modul de rezolvare

2.8.Productivitatea agricola. Factorii care influeteaza recolta agricola din zona dvs.

2.9.Sursele de energie pentru agroecosisteme si indicii de apreciere a eficientei energiei investite de om. Concretizare in zona dvs.

2.10.Resursele alimentare in Romania si zona dvs.

2.11.Caile de crestere a productiei de alimente si limitele ecologice ale acestora

Cap.3.ECOSISTEMELE INDUSTRIALE. TRECUT, PREZENT SI VIITOR

3.1.Definire, componente si tipuri. Deosebirea fata de ecosistemele agricole si silvice

3.2.Exploatarile miniere de suprafata

3.3.Redati un caz cunoscut din zona dvs.

3.4.Probleme ecologice generate de marile unitati industriale. Studiu de caz in zona

3.5.Ploile acide. Cauze si efecte

Cap.4. ECOSISTEMELE URBANE

4.1.Definire, componente si tipuri

4.2.Deosebirea fata de ecosistemele agricole silvice, industriale

4.3.Poluantii din asezarile umane

4.4.Alimentarea cu apa, colectarea apelor uzate si a deseurilor din asezarile umane. Cazul localitatii dvs.

4.5.Depozitarea deseurilor. Pozitia dvs privind colectarea, sortarea, reciclarea si neutralizarea deseurilor din asezarile umane

Cap.5.RESURSELE NATURALE ALE BIOSFEREI

5.1. Resursele naturale. Definire si clasificare

5.2. Resursele naturale din zona dvs, modul de exploatare

2

5.3. Capacitatea de suport a mediului

5.4. Vocatia ecologica a teritoriului

5.5. Principii ecologice de folosire a resurselor naturale si de conservare a mediului

Cap.6. DEZVOLTAREA DURABILA

6.1.Conceptul de dezvoltare durabila/ecodezvoltare si obiectivele ecodezvoltarii

6.2.Dezvoltarea agricola durabila

6.3.Criterii de evaluare a durabilitatii in agricultura

6.4.Conservarea resurselor genetice.

Capitolul I

Ecosistemele antropice in prezent si perspectiva

Definire, componente si tipuri

Sistemele antropizate sunt formate prin transformarea si simplificarea sistemelor ecologice naturale.

Fiind ecosisteme simplificate, cu nivel redus de complexitate a organizarii si cu echilibru precar, sistemele antropizate nu se pot mentine decât prin interventia severa si permanenta a populatiei umane pe cai multiple si specializate, cu imputuri mari de energie auxiliara sub forma combustibililor fosili. În perspectiva nu prea îndepartata (aproximativ sub 100 de ani) este probabil ca stocurile utilizabile de combustibili fosili sa se epuizeze. Unii autori mai putin optimisti (sau poate mai realisti) afirma ca timpul de epuizare este si mai scurt, de 40-50 de ani. De aceea, se impune de urgenta revizuirea tehnologiilor în favoarea celor cu consumuri energetice reduse, paralel cu stimularea mecanismelor si proceselor de maximizare si concentrare a energiei solare.

Componente antropice

Asezari

rurale – presiunea exercitata de om este redusa

urbane mici – putini locuitori, activitati economice reduse, unele schimbari în mediu

marile centre urbane – mediul natural complet schimbat

Agricultura

Extensiva:

Defrisari masive

Întroducerea culturilor cerealiere

Intensiva:

Cresterea productiei agricole

Mecanizare, chimizare, irigatii, desalinizare, desecare, soluri cu productivitate crescuta

Cresterea animalelor

Pastoritul de transhumanta

Resurse de hrana limitate

Resurse impuse de conditii climatice

3

Intensiva

În statele dezvoltate economic

Ferme moderne

Hrana abundenta

Rase de animale selectionate

Organizarea în spatii amenajate, bine întretinute

Industria

Modifica negativ prin: excavatii, extractia petrolului, baraje si lacuri hidroenergetice, platforme industriale, diguri, bazine portuare, noxe, deseuri, constructii abandonate etc

Omul

A creat forme de relief:, diguri, canale, taluze

A nivelat ondularile reliefului

A crescut riscul producerii de alunecari, surpari, torenti

A schimbat complet medil terenurilor mlastinoase

Poluarea aerului si solului

Cele mai importante transformari s-au produs în regiunile de câmpie prin înlaturarea vegetatiei spontate si introducerea speciilor de cultura.

1.2 Conceptia sistemica aplicata in ecologia aplicata

Definirea notiunii Sistem de Agricultura

Teoria sistemelor a fost elaborata de L. Von Bertalamffy în 1952, aceasta postulând universul este organizat în sisteme si ansambluri de elemente ce se afla în interactiune. Sistemele au cea mai ampla, mai cumprinzatoare si mai evidenta organizare în lumea organismelor vii, în acest domeniu vast fiind inclusa si agricultura, cu toate sferele sale complexe de activitate. Notiunea de sistem a aparut prima data în fizica, de unde a fost transferata, preluat, adaptata si explicata si în diverse ramuri ale biologiei. Sistemele biologice sunt, prin definitie, sisteme structurale, adica poseda doua însusiri esentiale ce trebuie luate în considerare la definirea sistemelor din biologie, aceste însusiri fiind structura si functia. Structura se refera la componentele sistemului, iar functiile la interrelatiile dintre componente între ele si la relatiile sistemului la care ne referim cu sistemul în care acesta este integrat. Asadar, prin functionalitate se întelege relatia unui sistem inferior dat cu sistemul ierarhic imediat superior acestuia, ceea ce se poate exemplifica prin relatia ce exista între o populatie dintre o specie de plante spontane, cu biocenoza din care acestea fac parte, iar prin structura se defineste entitatea vizibila sau componentele sistemului, adica partea concret intuitiva. Un sistem biologic dat se situeaza pe o anumita trepta în totalitatea sistemelor biologice, adica aceasta este integrat pe un anumit nivel al ansamblului sistemelor biologice. Astfel, o planta sau un alt organism pluricelular are integrat în el o ierarhie întreaga de sisteme, începînd de la cele subatomice (ioni), continuând cu cele atomice, molecule si trecând apoi la organite ale celulelor, la celule, tesuturi, organe, complexe de organe si sfârsind cu individul ca atare. Si tot la fel, planta respectiva se afla, în anumite conditii de mediu, într-o anumita alta asociatie cu

4

alte specii de plante spontane sau cultivate. Din cele spuse rezulta ca în asa numita integrare a sistemului biologic sunt cuprinse atât sisteme nebiologice, care în exemplul dat sunt reprezentate de atomi si molecule, cât si de sisteme biologice, care în acelasi exemplu sunt celulele sau tesuturile, fara a tine seama de gradul lor de generalitate. Sistemele biologice sunt sisteme deschise informationale, care au capacitatea de autoconservare, autoreproducere, autoreglare si autodezvoltare de la formele simple la cele complexe de organizare, al caror comportament antientropic le asigura stabilitate în relatiile lor cu alte sisteme (N. Botnariuc, 1974). Unitatea biologica de baza în sistematica plantelor si animalelor este specia, care aparent are o valoare statica, în realitate fiind maleabila, adaptativa si evolutiva. În functie de gradul de înrudire, organismele superioare (plante, animale) au fost sistematizate si încadrate în genuri, acestea în familii, familiile în ordine, ordinele în clase si ramuri, iar ultimele în încrengaturi. Unitatile subordonate speciei sunt subspecia, varietatea sau rasa si forma, toate aceste subunitati fiind numite taxoni.Lumea vie este alcatuita nu doar din niveluri de integrare, ci si din niveluri de organizare.

S-au stabilit 5 niveluri de organizare a sistemelor biologice: 1) nivelul individual, reprezentat prin indivizi biologici; 2) nivelul populational sau de specie si de populatie caracterizat prin relatii interspecifice între indivizi; 3) nivelul biocenotic, reprezentat prin biocenoze, a caror trasatura specifica o constituie relatiile interspecifice; 4) nivelul complexelor de biocenoze (macrobiocenoza) ce cuprinde un complex de biocenoze, caracterizat prin relatii interbiocenotice; 5) nivelul biosferei, care se refera la totalitatea materiei vii de pe Pamânt, ce functioneaza ca un sistem la scara planetara; Sistemul agricol. Biosfera are o organizare sistemica, iar agricultura, ca o componenta a biosferei, poate fi privita ca un sistem aparte, agricol sau agrosistemul. Notiunea de sistem face parte din sfera de gândire si cercetare a domeniului formulat sub numele de ecologie.

Termenul ecologie a fost definit de zoologul Ernst Haeckel (1834-1919) ca fiind stiinta conditiilor luptei pentru existenta si a economiei naturii, prin economia naturiiîntelegându-se modul în care se realizeaza substanta vie repartizata pe specii de vietuitoare si cum aceasta circula pâna la biodegradarea sub actiunea microorganismelor.În centrul definitiei data de Haeckel în 1866 sta principiul interactiunii, ca veriga funfamentala între diferitele niveluri de organizare a lumii organismelor vii, de aceea vechea conceptie a lui Haeckel despre economia naturii este integrate în conceptia contemporana despre organizarea sistemica a materiei vii, ceea ce înseamna ca ecologia poate fi definita ca o stiinta a interactiunilor între sistemele supraindividuale. Se vorbeste astazi despre o ecologie marina, o ecologie a apelor continentale si o ecologie terestra. Ecologia este definita astazi ca fiind stiinta ecosistemelor (oikos = casa, loc de viata, în greceste) si logos = stiinta, adica stiinta care studiaza modul de existenta a vietuitoarelor la ele acasa, adica în conditiile lor naturale. Biologul Grigore Antipa (1867-1944), a intermeietorului Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti, care a elucidat problemele productivitatii piscicole în Lunca si Delta Dunarii si a pus bazele scolii românesti de hidrobiologie si ihtiologie, a fost unul din favoritii lui Haeckel, sub îndrumarea caruia s-a trecut teza de doctorat cu magna cum laude . Ecosistemul.

Un ecosistem este un spatiu sau teritoriu delimitat oarecum arbitrar pe baza a doua componente esentiale care-l caracterizeaza:

5

a) componenta abiotica, reprezentata prin conditiile naturale de clima, sol, geografice si geomorfologice care formeaza ceea ce se numeste biotop, sib) componenta biotica sau oeganica, reprezentata prin vietuitoarele ce traiesc pe un anumit teritoriu si care poarta numele de biocenoza sau comunitate. Ecosistemele sunt unitati functionale si structurale rezultate din integralitatea biotopurilor (habitatelor) si a biocenozelor. Dar biotopul si biocenoza sunt atat de întrepatrunse, separarea lor in spatiu este absolut imposibila. Biotopul fara biocenoza si biocenoza fara biotop sunt de neconceput. In ecosisteme se realizeaza interactiunile dintre biotop si substanta vie. Orice ecosistem dispune de un fond de substante abiotice pe care se „ suprapun” procesele biologice prin care atomii trec din combinatii minerale in combinatii organice si invers. Ecosistemul este alcatuit din doua subsisteme care se interconditioneaza: - Componenta anorganica a ecosistemelor mai poarta denumirea si de habitat si reprezinta susrsa de materie si energie pentru procesele biologice.Habitatul este alcatuit din substrat si microclimat. - Componenta biologica este alcatuita din totalitatea microorgabismelor si macroorganismelor vagetale si animale care stabilesc relatii intraspecifice si interspecifice. Asadar, ecosistemul este un sistem complex, alcatuit din:biotop – subsistem primar anorganic, respectiv partea nevie (abiotica) sau cadrul natural cu conditiile sale fizice si chimice;biocenoza – subsistem biologic, respectiv partea vie (biotica), formata din populatiile diferitelor specii, aflate în interactiune. Aceste doua componente nu sunt separate fizic în natura. Biocenoza are functie de reglator al metabolismului atomilor elementelor chimice în biotop, al ciclului biogeochimic local, ca acumulator si captator de atomi si energie solara.Împreuna, cele doua componente formeaza, sub aspect structural si functional, o arhitectura unica, un sistem deschis. Acest sistem – ecosistemul – constituie unitatea de lucru a biosferei, care utilizeaza constructiv, sub raport dinamic si structural, curentul de energie, captat de la Soare sau introdus pe alte cai în interiorul unitatii. Biotopul constituie, conform acceptiunii generale, partea nevie a ecosistemului, reprezentând mediul fizic si chimic al unei comunitati. Biotopul reprezinta un sistem abiotic sau abiogen, format dintr-un complex de factori ecologici prezenti într-o anumita portiune a suprafetei Pamântului sau a partii lui subterane care asigura mijloacele materiale necesare biocenozei. Mediul fizic trebuie considerat drept spatiul ocupat de diversele populatii ale speciilor alcatuitoare, precum si locul care ar putea fi ocupat de viata în ansamblu si este analizat prin prisma caracteristicilor pe care le înregistreaza urmatoarele componente (factori ecologici): - lumina, temperatura, focul, gravitatia, orografia, precipitatiile, presiunea atmosferica, presiunea hidrostatica, aprovizionarea cu macroelemente, ph-ul. Biocenoza reprezinta un nivel supraindividual de organizare a materiei vii si descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoza) si animale (zoocenoza) care interactioneaza între ele si care convietuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosfera (biotop), formând cu el un tot unitar si care se afla într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizeaza printr-o anumita structura si functionare data de modelul circulatiei materiei, energiei si informatiei. Biocenoza si mediul ei de viata (biotopul) formeaza un tot unitar: ecosistemul, în cadrul caruia ele sunt strâns corelate si interconditionate dialectic, astfel ca biocenoza poate fi definita ca populatia biotopului, iar biotopul ca locul, sau mediul, ocupat de biocenoza. Reprezinta partea vie a ecosistemului (comunitatea), fiind formata din totalitatea diferitelor specii cuprinse în trei sectoare interdependente: - fitocenoza (comunitatea plantelor),cu ocontributie determinanta la biomasa

6

ecosistemului; - zoocenoza (comunitatea animalelor) si - microbiocenoza (comunitatea microorganismelor).Clasificarea ecosistemelorDupa locul în care se gasesc, ecosistemele sunt în general clasificate în: - Ecosisteme acvatice; - Ecosisteme terestre. O alta clasificare a ecosistemelor: - ecosistem autotrof - ecosistem în care predomina activitatea plantelor verzi, si care se poate autosustine. - ecosistem heterotrof - ecosistem în care predomina activitatea organismelor consumatoare. - ecosistem tânar - ecosistem în care productia plantelor verzi întrece consumul organismelor heterotrofe. - ecosistem matur - ecosistem în care productia plantelor verzi este aproximativ egala cu cea a organismelor consumatoare. - ecosistem natural - ecosistem care a aparut spontan, prin lupta pentru existenta a speciilor vegetale si animale, în care omul nu a avut nici un rol în modificarea densitatii, abundentei si diversitatii organismelor. - ecosistem antropogen - ecosistem în care interventia omului este partiala sau totala. - ecosistem uman - ansamblul planetar în interactiune al populatiilor umane, împreuna cu factorii de mediu.

1). Ecosistemul acvatic este un ecosistem al carui biotop este strâns legat de mediul acvatic. Aceste ecosisteme pot fi de diferite marimi, de la mari pâna la iazuri mici. Ecosistemele acvatice sunt clasificate în: - ecosisteme acvatice cu apa dulce (lacuri, iazuri); - ecosisteme acvatice cu apa sarata (mari). Biocenoza acestor ecosisteme este una acvatica.Mediul acvatic se caracterizeaza prin o serie de factori specifici: - Cantitate de oxigen mica; - Presiunea mare a apei; - Temperatura joasa; - Luminozitate mica.

Ecosistemul fiind o structura functionala, functionalitatea lui rezulta din relatiile dintre speciile care il compun, cat si din interactiunile acestora cu factorii abiotici. Scopul ecosistemului este de a antrena energia solara si substantele nutritive in circuitul biologic, pentru a fi transformate in substantele organice ce alcatuiesc indivizii populatiilor din biocenoza. Astfel, ecosistemul este o unitate productiva de substanta organica ce se materializeaza in organismele ce populeaza biotopul respectiv. Un ecosistem nu are granite definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari (desertul Sahara), sau dimensiuni foarte mici (un iaz).

1.3 Strategiile alternative privind dezvoltarea societatii umane (raporturile om-natura)

Evolutia îndelungata a omului în cadrul unor ecosisteme naturale sau putin artificializate a determinat pe plan spiritual stabilirea cu natura salbatica a unor raporturi de adânca rezonanta afectiva. Perturbarea acestor raporturi are serioase implicatii asupra zonelor adânci ale trairii emotionale, fiind una din cauzele carentei afective si a numeroase boli psihice din marile metropole. Numeroase anchete arata ca 11-24 % din locuitorii aglomerarilor urbane sunt psihopati, pentru ei evadarile de la sfârsitul saptamânii si vacantele din zonele naturale nu sunt

7

decât încercari de restabilire chiar si pentru scurta durata a legaturilor cu natura. Studii de cuantificare a actiunii binefacatoare a unor ecosisteme complexe cum sunt padurile, asupra starii de sanatate si regenerare psihica a populatiie umane, aduc noi argumente în pledoaria pentru conservarea integrala a genofondului spontan.

Ecosistemele biosferei reprezinta structuri ce ofera populatiilor umane nu numai cadrul dezvoltarii lor materiale ci si spirituale. Ele, asigura, în ansamblu si prin constituientii lor, resursele informationale, inclusiv cele emotive, pentru creatia culturala regasindu-se cu vigoare în culturile populare, pe care le circumscriu împreuna cu alti factori unor teritorii ecologice si geografice precis delimitate. Saracirea patrimoniului genetic mondial si uniformizarea ecosistemelor apar ca pericole nu numai pentru bunastarea materiala a omenirii ci si pentru evolutia sa spirituala în viitor.

1.4 Echilibre si dezechilibre in biosfera

In materia vie este o continua miscare. Un oraganism preia din mediu materie si energie, construindu-se pe sine si in acelasi timp, cedeaza materie si energie mediului. Putem spune ca organismul este strabatut permanent de un flux material si energetic si cu toate acestea, el continua sa existe. Mai mult: el nici n-ar putea exista fara acest flux, iar intre ceea ce primeste si ceea ce elimina trebuie sa existe un echilibru. La fel se pune problema si in cazul nivelurilor spraindividuale de organizare a materiei vii: populatie, biocenoza, biosfera. Fiecare dintre aceste sisteme supraindividuale realizeaza schimburi echilibrate cu mediul sau, rezultand de aici chiar echilibrul ecologic.

Populatie: -producatori

-consumatori primari

-consumatori secundari

-consumatori tertiari

Intre cele 4 populati exista un echilibru cantitativ:exista atatia indivizi intr-o populatie cati poate hrani populatia anterioara.

Echilibru dintre doua verigi invecinate ale lantului trofic nu este fix.El este permanent modificat de factorii intamplatori care fac sa creasca sau sa scada efectivul unuia dintre poupulatii.

Lanturile trofice se intretaie deoarece fiecare populatie de regula face parte in acelasi timp din mai multe lanturi trofice,rezultand reteaua trofica.Cu cat o biocenoza este mai bogata in specii, cu atat ea se ehilibreaza mai rapid, avand mai multe sisteme reglatoare.

In biocenoza exista un echilibru intre cele trei categori trofice:producatori, consumatori si descompunatori.La nivel plantelor exista un echilibru intre fotosinteza si respiratie prin care se mentine constanta compozitia atmosferei.

Cauzele dezechilibrelor ecologice

Am vazut cum echilibrul ecologic (care se manifesta in sistemele biologice supraindividuale) este supus permanent actiunii unor factori pertubatori. Materia vie are mecanisme de autotreglare, stabilizatoare. Totusi, daca perturbatiile sunt prea puternice, echilibrarea nu se mai produce.

8

Din pacate, civilizatia umana executa cele mai periculoase influente destabilizatoare la nivelul intregii biosfere.

Cateva dintre acestea sunt:

1. Supraexploatarea resurselor biosferei. Prin supraexploatare intelegem extragerea unei cantitati de biomasa mai mare decat sporul ei natural. Rezultatul este distrugerea specilor asupra carora se exercita.

2. Restrangerea ecosistemelor naturale. Omul primitiv, culegator si vanator se integra organic in ecosistemele naturale pune in primejdie multe specii, mai ales pe consumatorii de varf, care au nevoie de un spatiu mai mare de hranire. Ea nu are numai un inteles geometric. Multe specii nu se mai pot repoduce deoarece chiar in spatiul in care le-a mai ramas nu au linistea necesara sau nu mai au baza trofica suficenta pentru reproducere.

3. Restrangerea biodiversitatii. Cea mai evidenta consecinta a supraexploatarii este disparitia unor specii. Ecosistemele naturale devin tot mai sarace in specii si, din aceasta cauza, din ce in ce mai nestabile.

4. Introducerea unor specii noi in ecosisteme. O populatie introdusa intr-un ecosistem nou poate produce dezichilibre deoarece efectivul nu mai este controlat de dusmanii naturali din ecosistemul de origine.

5. Poluarea. Diferite forme ale poluarii afecteaza toate speciile. Populantii chimice si radioctivi se concentreaza progresiv de-a lungul lanturilelor tropice, atingand concentratii mortale in organismul consumatorilor de varf.

Masuri de combatere a dezechilibrelor ecologice.

Dezechilibrele ecologice au atins un punct critic.De aceea omenirea trebuie sa actioneze acum, deoarece mai tarziu va fi prea tarziu.

Pentru specile care nu sunt foarte grav amenintate trebuie reglementata exploatarea. De aceea au fost reglementate vanatoarea si pescuitul.

Pentru specile grav amenintate se cere interzicererea exploatarii si monitorizarea individuala pentru a le da posibilitatea de a ajunge la efective viabile.

Pentru speciie aflate in pragul disparitiei se impun masuri de asigurare a supravietuirii individuale si a reproducerii pentru mentinerea speciei in patrimoniul genetic planetar, cu perspectiva repopularii zonelor de origine.

9

Capitolul II

Ecosistemele agricole si tipurile de agricultura

2.1. Conceptul de ecosistem agricol si deosebirea fata de ecosistemele naturale

Agroecosistemul sau ecosistemul agricol reprezinta o unitate functionala a biosferei creata si intretinuta de catre om pentru a obtine biomasa destinata consumului propriu. Pentru a crea aceste agroecosisteme, omul a modificat dupa propria dorinta ecosistemele naturale existente ca de exemplu paduri, pasuni, fanete inlocuindu-le cu alte ecosisteme care nu se gasesc in natura ca de exemplu culturile si complexele de crestere a animalelor domestice.

Structura si functia agroecosistemului sunt astfel infaptuite incat sa duca la obtinerea unei cantitati maxime de biomasa necesare societatii umane acest lucru realizandu-se prin inducerea unei stari permanente de instabilitate sau simplificand la maxim aceste structuri si functii. Spre deosebire, ecosistemele naturale nu evolueaza in directia maximizarii unui singur component ci spre dezvoltarea tuturor componentelor biocenotice, utilizarea la maxim a energiei solare pe care o are la dispozitie ecosistemul precum si intrarea in echilibru cu biotopul.

Agroecosistemele sunt entitati fragmentate in timp si spatiu . Ele sunt asemeni unor insule de marimi variabile in cadrul ecosistemelor naturale asa cum pot fi vazute culturile agricole asezate in parcele formand in final un mozaic. In alta ordine de idei nivelurile trofice din agroecosistem sunt disjuncte astfel ca atat productia primara cat si cea secundara este destinata in principal necesitatilor umane acest lucru necesitand exportul acesteia deoarece consumul are loc in alt spatiu. Mai mult decat atat consumul poate fi temporizat prin depozitatrea de lunga durata a productiei. Privind din nou la ecosistemele naturale, mature biomasa, cu putine exceptii, biomasa se consume integral in acelasi biotop si orizont de timp.Asfel I.PUIA si colab., 2001 sugereaza ca agrosistemul este necesar a fi abordat diferentiat sub aspect scalar luindu-se in discutie unitatile de producere directa a biomasei si pe de alta parte studiul sa se extinda asupra unitatilor de producere a biomasei si consum al biomasei.

Agroecosistemele sunt constituite ca si ecosistemele naturale dintr-o componenta abiotica numita agrobiotopul si una biotica numita agrobiocenoza.

Agrobiotopul sau biotopul agricol este amenajat de om pe fondul biotopului natural in asa fel incat cerintele biologice ale plantelor de cultura sau animalelor domestice sa fie indeplinite cu prioritate de cele mai multe ori in detrimentul populatiilor spontane. Aceasta interventie se face in general in scopul uniformizarii biotopului exprimand astfel destul de clar gradul de intensivizare a activitatii agricole. Aceasta uniformizare inseamna in principal crearea de suprafete plane si asigurarea unui aport uniform de apa si elemente nutritive, iar in cazul serelor aceasta uniformizare merge pana l controlul strict al tuturor factorilor de biotop.

Biocenoza agricola este impusa de om in functie de scopul urmarit. Omul cauta sa creasca si sa cultize intr-un biotop plantele care ii sunt necesare alegand sa indeparteze in acelasi timp din agrobiocenoza plantele spontane care ar putea impieta asupra bunei dezvoltari a plantei sau animalelor utile lui. Omul se comporta ca specie dominanta a agrobiocenozelor nu atat prin abundenta sau biomasa cat prin activitatea sa reglatoare.

10

Omul a creat agroecosistemele inlocuind astfel ecosistemele naturale temporar sau definitiv in scopul largirii bazei sale alimentare. Deliminarea topografica a agroecosistemelor se face in general usor fiind evidente in majoritatea cazurilor prin comparatie cu ecosistemele naturale din jur. Este oarecum mai dificil in cazul pajistilor exploatate ca pasuni care trec treptat in pajisti putin sau deloc modificate de om situatii intalnite in savane si in regiunile alpine temperate. Delimitarea agroecosistemelor intampina oarecare dificultate din punct de vedere conceptual atunci cand se pune problema incadrarii in agroecosistem si a populatiilor umane care utilizeaza in orase recolta agricola. In conceptia sistemica specifica abordarii ecologice, este necesar ca omul sa fie considerat componenta agroecosistemului din punctul de vedere al actiunilor sale specific umane care il deosebesc de actiunile celorlalte vietuitoare.

In acelasi context o alta problema este cea a interrelatiilor dintre populatiile de animale domestice din complexele de crestere intensiva si agroecosistemele care le asigur hrana. In acest sens este evident ca dimensiunile si repartitia agroecosiatemelor de culturi de plante furajere este si trebuie sa fie in concordanta cu dimensiunile si structura populatiilor de animale.

Prin analogie cu ecosistemele naturale pot sa fie: agroecosisteme autotrofe sau majore si agroecosisteme heterotrofe (minore) in primul caz nivelul producatorilor este bine reprezentat prin culturi si pajisti iar in al doile caz nivelul producatorilor este absent ca in cazul complexelor de crestere a animalelor.

In cazul in care se reunesc agroecosisteme asemanatoare prin strutura si functiile lor fara sa se tina cont de localizarea geografica si compozitia specifica completa acestea formeaza un agrobiom. I.Coste in 1986 grupeaza ecosistemele naturale prin analogie cu biomurile in unitati erarhic superioare astfel:

Culturi ierboase anuale si bienale;

Pasuni si fanete permanente;

Plantatii de pomi si arbusti fructiferi;

Culturi protejate;

Complexe zootehnice de crestere intensiva a animalelor.

2.2. Sisteme de agricultura. Performante si limite ecologice.

Nasterea agriculturii este apreciata in zilele noastre ca fiind cea mai importanta revolutie din istoria evolutiei umane denumita si revolutia agricola, revolutia din neolitic sau revolutia in producerea de alimente. Ea a aparut ca urmare a trecerii omului din stadiul de procurare a hranei prin cules si vanatoare la cel de producator al acesteia pe seama unor plante cultivate si animale domestice, proces care a avut loc in decursul unei periode foarte lungi de timp si sa constituit in final in activitate specific umana.

Indiferent forma de dezvoltare, crearea agriculturii a presupus efectuarea de catre om a unor lucrari ale solului avand ca finalitate semanarea sau plantarea culturilor iar dupa aceea ingrijirea si recoltarea acestora. Observarea de catre om a culturilor spontane producatoare de recolte au dus la convingerea ca acestea pot asigura o recolta sigura prin introducerea germenilor de reproducere (seminte sau rasaduri) in sol. Acest lucru a presupus scormonirea pamantului initial cu unelte destinate culesului si mai apoi cu unelte specializate.

Modelul de geneza a agriculturii este ssa cum afirma istoricul englez C. Ghilde in 1936 un mod fericit de imbinare a culturii pamantului cu domesticirea bovinelor ca premisa a

11

utilizarii lor in producerea utilizata de hrana; de aici au avoluat variantele de agricultura sedentara.

Aparitia si dezvoltarea agriculturii a fost precedata de marirea complexitatii limbajului capabil sa sustina constructii logice prospective, in acelasi timp agricultura a asigurat dobandirea unui nr impresionant de cunostinta care au stimulat dezvoltarea psiho-sociala umana.

Pentru a crea aceste agroecosisteme a fost necesar sa se inlature de pe o anumita suprafata biocenozele naturale existente si care fusesera instituite dealungul unor perioade lungi de evolutie si inlocuirea lor cu biocenoze simple controlate de om. Primele agroecosisteme pastrau totusi un nr apreciabil de populatii biologice din ecosistemele naturale, intinderea pe suprafata era restransa astfel ca nu prejudiciau structura initiala a ansamblului. Agrobiocenoza pe care o impune omul are ca scop favorizarea speciilor utile in locul celor natural adaptate mentinand in permanenta caracterul nesaturat al agroecosistemului inlaturand permanent prin agrotehnica producatorii de biomasa inutili in dieta proprie sau a animalelor pe care le crestem. Utilizarea biomasei ce constitue recolta are loc in afara ecosistemelor, elementele extrase din plante nu se mai reintorc in acelasi biotop rezultatul fiind un biotop tot mai sarac in elemente nutritive pentru plantele cultivate. Consecinta directa a exportului consta in perturbarea circuitelor biogeochimice proprie ecosistemelor.

Functia antierozionala manifestata de biogenozele naturale are valori extrem de mici datorita caracterului nesaturat al agrobiogenozei ceea ce face sa fie indepartate din agroecosistem sub actiunea apei atat elemente cat si cantitati apreciabile de sol. Acest lucru corelat cu scaderea drastica a productivitatii poate duce la prabusirea definitiva a agroecosistemului. Pentru a preintampina astfel de evolutii omul actioneaza in doua directii: refcerea naturala a fertilitatii prin reinstalarea ecosistemelor naturale si deci si a circuitelor biogeochimice naturale sau prin compensarea artificiala a pierderilor cu adaos de biomasa in curs de mineralizare si initierea unor circuite agronomice controlate. Aceste masuri corespund prima agriculturii itinerante si a doua agriculturii sedentare.

Agricultura itineranta.

Acest tip de agricultura este o forma clasificata ca cea mai primitiva de exploatare a solului care se mai intalneste astazi la tropice, in regiunile de savana sau paduri tropicale. In acest sistem culturile inlocuesc pe o perioada de 2-5 ani ecosistemele naturale,acestea refacandu-se dupa incheerea exploatarii. Campurile cultivate sunt obtinute prin defrisarea vegetatiei lemnoase de pe suprafete mici, prelucrarea pamantului fiind limitata la scormonire.

In forma mai avansata, agricultura itineranta, este practicata in jurul unor asezari umane stabile constand de regula din membrii unuia sau mai multor clanuri tribale, suprafetele exploatate fiind de regula dispuse concentric. Deseori aceste gradini sunt inconjurate de savana sau padure care le separa de campurile temporare.

Desi sunt relativ complexe, cele mai multe agrosisteme itinerante, nu pot sa aiba un rol protector in eroziunea solului in principal datorita faptului ca sunt localizate astazi in regiuni cu averse violente si foarte dese. Datorita eroziunilor pluviale si chiar si eoliene ale solului, productivitatea scade rapid acest lucru ducand la abandonarea terenurilor cultivate. Pe aceste terenuri abandonate incepe evolutia naturala a ecosistemelor ce are ca rezultat final refacerea fertilitatii solului. Acest lucru poate fi impiedicat insa daca perioada de timp necesara refacerii este prea scurta sub presiunea cresterii populatiei si a stabilizarii circulatiei acesteia.

Agricultura itineranta apare adaptata ecologic la tinuturile paduroase si de savana din zonele tropicale unde vegetatia si respectiv fertilitatea se reface relativ usor, fapt ce explica si perpetuarea sa pana in zilele noastre. Acelsi lucru nu se intampla si in zonele continentale si

12

temperate unde timpul de instalare a vegetatiei si refacere a fertilitatii initiale este mult mai lung iar necesarul de teren pentru rotatia culturii agricole mult prea mare.

Agricultura sedentara traditionala

Agricultura sedentara reprezinta forma evolutiva ascendenta directa a agriculturii primitive si este caracterizata prin substituirea definitiva a biocenozelor naturale prin agrobiocenoze create de om. In acest tip de agricultura importanta solului este maxima el fiind in acest caz rezervorul de substante nutritive chiar daca este saracit in mod constant prin recoltare si eroziune.

Agricultura sedentara a aparut ca urmare a cresterii numarului populatiei de pe langa terenurile destelinite devenite insuficiente. Anterior, omul a observat ca prin folosirea pentru pasunat a terenurilor de pe care s-a recoltat are ca rezultat fertilizarea solurilor. Acest lucru a ajutat omul sa intervina in desfasurarea ciclurilor biogeochimice asigurand revenirea rapida sau bpartiala a elementelor extrase din agroecosistem. Aplicarea ingrasamintelor organice pe ogoarele cultivate reprezinta cea mai importanta masura pe care omul a luato pentru permanentizarea agroecosistemelor.

Cu trecerea timpului omul a invatat sa foloseasca si energia animalelor pentru cultivarea pamantului, sa foloseasca unelte metalice cu ajutorul carora a crescut calitatea lucrarii pamantului. Utilizarea animalelor in desfasurarea lucrarilor agricole reprezinta interventia pe cel putin doua planuri in fluxul energetic ce strabate agroecosistemul si prin consum de recolta, stocata sub forma de legaturi chimice, in energie proprie.

Agricultura, bazata pe aplicarea ingrasamintelor organice si folosirea energiei animale, s-a raspandit din ce in ce mai mult pe suprafete intinse iar in functie de locul folosirii si variantele utilizarii au fost diferite. Asa cum observa I.Puia si V. Soran in 1977, toate aceste variante corespund sistemului de agricultura traditionala cladit pe cele doua caracteristici comune si perpetuat de peste 6000 ani. In tot acest timp cresterea productivitatii a agroecosistemelor traditionale sa realizat lent indeosebi pe seama unor soiuri din ce in ce mai productive adaptate conditiilor locale.

Agricultura intensiv-industriala

Evolutia in domeniul industrial al omenirii, marcata in special prin utilizarea masiva a energiei combustibililor fosili, a initiat transformari imense si in agricultura traditionala. Sau descoperit substante cu caracter biocid asupra unor specii concurente (erbicide) sau consumatoare (pesticide) ale plantelor de cultura, initiind cu ajutorul acesteia controlul sever asupra populatiilor acestor specii folosind pentru aceasta energie umana si animala redusa. In acelasi timp introducerea in cultivarea pamantului a elementelor de mecanizare inlocuind astfel energia animala, agricultura traditionala si-a pierdut modul in care aceasta era efectuata devenind o agricultura intensiv industriala.

In acest tip de agricultura ciclurile biogeochimice din agroecosisteme sunt dependente in totalitate de om, singura legatura cu ecosistemul natural invecinat sau anterior fiind data de populatiile de fitofagi sau alti daunatori e nu pot fi distrusi sub o anumita limita. Astfel omul a simplificat la extrem reteaua trofica a agroecosistemelor in directia ealizarii necesitatilor proprii, a uniformizat pronuntat intreg sistemul agricol mondial prin imputinarea speciilor cultivate si a animalelor domestice pe de o parte si prin eliminarea soiurilor si raselor cu productivitate nesatisfacatoare pe de allta parte.

Caracterul puternic nnesaturat al fitocenozelor din agroecosistemele intensive face ca acestea sa ocupe solul in proportie relativ redusa si obisnuit numai cu intermitente astfel ca rolul protector antierozional este foarte redus. In acest fel gradul de stabilitate naturala al

13

agroecosistemului intensiv este scazut necesitand astfel energii suplimentara pentru protectia solului.

Ca o conclizie se poate spune ca agricultura intensiv industriala este sursa unor productii foarte mari de alimente pretul fiind dat de investitiile masive de substanta, energie si informatie in conditiile indepartarii semnificative a agroecosistemelor de statutul lor natural. Asa cum a precizat J. Barloy in 1997 in planul tehnologiilor agricole intensifizarea a insemnat:

Cresterea imput-urilur de fatori de productie;

Cresterea productiilor, care a urmat firesc cresterii intrarilor;

Organizarea mai judicioasa a productiei agricole.

Toate aceste schimbari tehnologice au avut ca rezultanta fireasca modificari in plan socio-economic ca de exemplu cresterea productivitatii muncii, a investitiilor, reducerea mainii de lucru salariate, etc.

Ca un top al efectelor pozitive al intensifizarii se pot enumera:

Asigurarea autosuficientei alimentare si securitatii alimentare a unor regiuni si state;

Cresterea productivitatii muncii;

Cresterea calificarii profesionale a agricultorilor;

Cresterea standardului de viata a acestora.

Ca efecte negative mentionez:

Afectarea in diferite stadii reversibil sau ireversibil a mediului;

Fragilizarea exploatatiilor din punct de vedere economic prin intrarea acestora in jocurile pietei;

Atingerea unor praguri ale productivitatii biologice care se mentin cu investitii mari fara de care este greu de avansat.

2.3. Ecosistemele din zona de resedinta si sistemul de agricultura practicata in prezent.

In Banat se gasesc o multitudine de ecosisteme terestre si acvatice. In acest sens, pot spune ca Banatul abunda de parcuri si rezervatii naturale in care ecosistemele naturale de toate tipurile, paduri, pajisti, fauna variata si rara intregesc un panou complet al ecosistemelor prezente.Reprezentativ in acest sens pentru varietatea de ecosisteme prezente,muntii Banatului vor fi prezentati in continuare.

Diversitatea biologica, functionalitatea si naturalitatea ecosistemelor din Muntii Banatului este o rezultanta a evolutiei în timp a acestora si a succesiunii diferitelor  “civilizatii montane” care au dereglat echilibrul componentelor mediilor initiale.

In acest spatiu montan, s-au delimitat unele dintre cele mai mari arii protejate din România, din categoria parcurilor nationale (Cheile Nerei – Beusnita, Semenic - Cheile Carasului), parcurile naturale (Parcul Natural Portile de Fier), carora li se adauga alte 15 rezervatii naturale si monumente ale naturii.

Muntii Banatului prin pozitia geografica si evolutia în timp istoric s-au constituit într-un spatiu cu diversitate a peisajelor ce concentreaza categorii de ecosisteme diferentiate ca tip, heterogenitate, dinamica spatiala si temporala ori ca stadiu de antropizare.

Evolutia recenta a peisajelor din Muntii Banatului sub presiune antropica (exploatarea padurii, intensificarea extinderii terenurilor construite în detrimentul ecosistemelor naturale,

14

transformare 20420o1417u a profunda a unor ecosisteme de pajisti sau acvatice) va conduce la diminuarea evidenta a productivitatii, dar si la perturbarea functionalitatii si productivitatii lor.

Ecosistemele antropice reprezinta componente importante ale peisajului Muntilor Banatului care contribuie la destabilizarea mediilor naturale si la crearea unor zone cu disfucntionalitati de mediu. Astfel, în arealul Muntilor Banatului au fost identificate ecosisteme rurale si ecosisteme urbane, care imprima o evolutie specifica mediilor naturale care le sustin si pe care le transforma.

            De asemenea, functie de activitatea antropica dominanta au fost identificate ecosisteme antropice industriale (arealele Resita, Moldova Noua, Caransebes, Orsova, Toplet, Oravita), agricole (în special la contactul cu Dealurile de Vest), miniere (Moldova Noua, Cozla, Baia Noua, Ciudanovita etc.), turistice (Baile Herculane, Semenic), rezidentiale (intravilanul construit din majoritatea asezarilor umane). Acestea au fost ierarhizate functie de gradul de interventie antropica si functie de masurile care sunt necesare pentru reconstructia ecologica a mediilor naturale, precum si functie de valorile indicelui de naturalitate .

In ceea ce priveste agricultura practicata in Banat, aceasta cuprinde atat forma mai raspandita de agricultura intensiva practicata de investitori privati pe spatii intinse cat si agricultura sedentar – traditionala practicata in spatii reduse de tarani fermieri produsele finale fiind folosite consumului propriu iar in mica masura valorificarii .

2.4. Caracteristicile agriculturii durabile. Ce e de facut pentru promovarea ei in zona de resedinta.

Conceptul de ecodezvoltare sau dezvoltare durabila este un derivat care provine din ingrijorarea specialistilor preocupati de problemele mediului si sanatatii a exercita presiune asupra factorilor politici indicand faptul ca actualul model al dezvoltarii societatii umane este depasit si incorect fata de mediu si este necesar a fi inlocuit cu o conceptie economica care sa respecte si sa conserve mediul. Asadar conceptul de ecodezvoltare vizeaza atat termeni si tehnici apropiate ecologistilor si ecologilor cat si economistilor si ecoeconomistilor vizand aceleasi obiective de natura economica, ecologica, sociala si etica.

Avand ca model dezvoltarea durabila, conceptul de agricultura durabila (sustenabila), subscrie conceptul de agricultura ecologica avand ca obiective principale mentinerea diversitatii sistemelor agricole prin utilizarea traditiilor culturale indiferent de regiune concomitent cu satisfacerea necesitatilor alimentare, locale si regionale.

Pentru a putea evalua pricipiul durabilitatii in agricultura este necesar a fi luate in considerare o suma de criterii astfel:

Criteriul economic - al viabilitatii si al autonomiei

Criteriul tehnologic – al asigurarii productivitatii, valorificarii optime ale resurselor naturale si al adaptabilitatii la conditiile pietii

Criteriul ecologic – al calitatii apei, solului si alimentelor, biodiversitatea, bunastarea animalelor domestice si peisajul

Criteriul social – al calitatii vietii si distributiei bunurilor

Pentru a putea fi implementate principiile agricuturii durabile J. Barloy in 1997 subliniaza ca pe langa interventiile de punere in practica elaborate de state, trebuiesc asociate si reglementari directe, instrumente ecologice, si persoasiunea.

15

Tranzitia spre agricultura durabila presupune renuntarea la vechile metode care presupuneau doar functia de producere de hrana si bunuri, si trecerea la exploatarea corecta a functiilor de protectie a mediului, de conservare a resurselor, de recreere, functie culturala si estetica.

Masuri de promovare

sensibilizarea locuitorilor jud Timis cu privire la beneficiile agriculturii ecologice: calitatea produsului ecologic, modul prietenos in care a fost prelucrat solul etc.

incurajarea micilor fermieri pentru a folosi modele ecologice de cultivare a plantelor sau cresterea animalelor prin popularizarea calitatilor produselor ecologice precum si a avanjele financiare rezultate din inbratisarea acestui tip de agricultura

prezentarea catre fermieri a avantajelor legate de reducerea consumului de energie in cazul in care apeleaza la surse de energie bio

incurajarea fermierilor care nu cunosc agricultura ecologica pentru a lucra sub directa indrumare a specialistilor in scopul trecerii treptate catre tipul de agricultura ecologica

popularizarea succeselor obtinute de catre fermierii care au facut trecerea la acest tip de agricultura

2.5. Caracteristicile si componentele agriculturii ecologice/biologice. Ce sanse acordati sistemului de agricultura ecologica in prezent si in viitor?

Ca un raspuns la preocuparile legate de cautarile pentru gasirea unor sisteme de agricultura care sa indeplineasca noile cerinte de calitate a produselor si sa asigure o imbunatatire a relatiei om–natura au aparut o serie de metode si denumiri diferite pentru acelasi obiectiv: agricultura biodinamica, agricultura biologica, agricultura organica, agricultura ecologica, agricultura cu imput-uri reduse etc.

Agricutura ecologica nu-si doreste sa fie o intoarcere si o revenire la metodele agriculturii traditionale de dinainte de mecanizare si chimizare, ea inseamna o imbinare intre cele mai noi cunostinte si mijloace tehnologice si practicile agricole traditionale in vederea asigurarii unui randament de durata viitoarei agriculturi. Pentru a ajunge la astfel de scopuri este necesar sa se gaseasca metode care sa pastreze intacte circulatia biogeochimica, sa asigure regenerarea resurselor principale in cadrul ecosistemelor iar agroecosistemul realizat sa fie similar in functionare cu un ecosistem natural.

Pentru a putea utiliza eficient resursele naturale in agricultura(clima, apa, sol, speciile de plante si animale)este necesar ca productia agricola sa tina seama de cerintele speciilor de plante cultivate si ale animalelor domestice precum si de caracteristicile agrobiotopului ameliorat. De asemenea de cele enuntate anterior este necesar sa se tina seama si in proectarea in continuare a agroecosistemelor.

Agricultura ecologica trebuie sa fie un sistem intensiv de inalta productivitate pentru a fi acceptata economic. Ea are la baza urmatoarele caracteristici si principii:

Agricultura ecologica asigura diversificarea si imbinarea echilibrata a agroecosistemelor si ecosistemelor naturale in functie de vocatia ecologica a teritoriului;

Refacerea ciclurilor biogeochimice a elementelor nutritive principale trebuie sa se realizeze prin:

Revenirea (in parte) a substantelur organice exportate cu recolta sub forma de fertilizanti organici

16

Utilizarea de fertilizanti chimici greu solubili si in cantitati mici

Dezvoltarea de ferme zootehnice care sa valorifice surplusul de productie vegetala

Reducerea consumului de energie tehnologica prin folosirea de surse de energie din biomasa vegetala

Stimularea productivitatii prin :

Promovarea soiurilor si raselor valoroase provenite din genofondul local si cu stabilitate ecologica mare

Asigurarea dezvoltarii individuale si a rezistentei prin nutritie echilibrata

Marirea productivitatii prin stimularea relatiilor alelopatice pozitive (culturi mixte, rotatia culturilor)

Controlul consumatorilor spontani din agroecosistem

In agricultura ecologica reducerea efectelor negative de lunga durata asupra mediului are loc folosind urmatoarele metode:

Reducerea sau excluderea poluarii chimice

Conservarea fertilitatii solului

Protectia solului impotriva eroziunii

Protejarea genofondului spontan

Integrarea armonioasa in peisaj

Agricultura ecologica foloseste eficient forta de munca umana

Componentele agriculturii ecologice sunt:

Obtinerea si folosirea de hibrizi de plante cu potential genetic ridicat;

Utilizarea optima a factorilor de mediu si zonarea ecologica optima

Este necesar ca factorii de mediu, temperatura, lumina, apa sa fie folosite in stransa concordanta cu tipurile de plante cultivate si in functie de necesarul acesteia de astfel de factori.

Pentru fiecare planta sau specie trebuie stabilite urmatoarele zone ecologice dupa criteriul:

Zona foarte favorabila in care conditiile pedoclimatice sunt cele mai favorabile cresterii si dezvoltarii plantelor si unde productiile sunt mari, constante si de calitate;

Zona favorabila unde conditiile pedoclimatice sunt favorabile obtinerii unor productii bune cantitativ si calitativ dar mai putin constante;

Zona mai putin favorabila in care specia are conditii mai putin favorabile realizarii unor recolte bune si de calitate.

Folosirea rationala a resurselor funciare si cresterea potentialului productiv prin lucrari de imbunatatiri funciare si de fertilizare a solului.

Imbunatatire funciara inseamna asigurarea mai buna cu apa a plantelor cultivate.

Evacuarea excesului de apa

Protejarea impotriva inundatiilor

Combaterea eroziunii solului

Amplasarea optima a culturilor

17

Executarea de drumuri si perdele de protectie

Valorificarea rolului pozitiv al asolamentului si rotatiei culturilor.

Rotatia culturilor reprezinta o masura tehnologica care reprezinta relatia de dependenta dintre cultura si mediul sau si are in vedere urmatoarele:

Perioda de vegetatie diferita a plantelor cultivate;

Utilizarea rationala a rezervelor de apa din sol;

Esalonarea lucrarilor solului pentru combaterea buruienilor si distrugerea de boli si daunatori;

Consumul specific diferit de elemente nutritive;

Legarea azotului in sol de catre plantele leguminoase;

Fenomenul de suportare si autosuportare.

Folosirea aportului chimizarii agriculturii respectiv fertilizarea si combaterea chimica.

Agricultura ecologica nu exclude folosirea fertilizantilor si a pesticidelor, dar considera ca utilizarea acestora reprezinta numai o componenta a actiunii de sporire a fertilitatii solului si protectiei plantelor. Cresterea fertilitatii presupune doua conditii : asigurarea unui circuit complet al materiei organice in agroecosisteme si adaosuri noi de ingrasaminte chimice;

Optimizarea lucrarilor solului si reducerea cheltuielilor de energie cu mecanizarea:

- energia activa directa (energia combustibilului si cea umana).

- energia activa indirecta (înglobata în materie ca samânta,

îngrasamânt, pesticide);

- energia pasiva (uzura masinilor agricole, amortismente, reparatii);

Caile de reducerea consumului de energie pentru lucrarile solului (în deosebi pentru executarea araturii) sunt:

- înlocuirea araturii cu discuitul (renuntarea la aratura);

- executarea la o singura trecere a mai multor lucrari (mobilizat, pregatirea patului germinativ, administrarea de îngrasaminte chimice).

- Pregatirea terenului plus erbicidat plus administrarea de îngrasaminte plus semanat.

Alte cai de economisire a energiei tehnologice:

- alegerea celei mai bune metode de irigare (irigarea prin picurare);

- economisirea apei si energiei de pompare;

- folosirea faziala a îngrasamintelor (odata cu irigatul);

- utilizarea asolamentelor cu plante amelioratoare (leguminoase perene si anuale, graminee perene);

- economii la lucrarile de transport, recoltare, uscare;

- cultivarea de soiuri si hibrizi cu coacere timpurie;

- amplasarea cât mai potrivita a cailor de transport, depozite, fabrici de prelucrare si organizarea teritoriului.

7) Pastrarea echilibrelor biologice, lupta si combaterea biologica integrata.

18

In agroecosisteme echilibrul biologic se gaseste sub influenta ecosistemelor naturale inconjuratoare .El poate fi pastrat in doua moduri prin :

- lupta biologica prin utilizarea comportamentului unor microorganisme de a anihila efectul daunator al altora.

- combatere integrata metoda care cuprinde toate procedeele de lupta eficiente combinate in functie de nevoi. Ea presupun:

- identificarea si recenzarea populatiilor daunatoare;

- perfectionarea sistemului de avertizare;

- organizarea tratamentelor colective (privesc si culturile învecinate);

- înlocuirea tratamentelor calendaristice cu cele pe baza de prognoza;

-protejarea faunei folositoare, respectiv a pradatorilor ca specii de antidaunatori. (ex. Trichogramma);

- folosirea entomofagilor crescuti special pentru combaterea biologica.

Alte mijloace ale combaterii integrate:

- cultivarea de soiuri cu rezistenta ridicata la boli si daunatori; - aplicarea celor mai rationale masuri agrotehnice (lucrarile solului, fertilizarea rationala si echilibrata, semanatul); - mijloace chimice de întretinere a culturilor (substante cu specificitate ridicata si remanenta scazuta); - utilizarea mijloacelor fizice nepoluante de combatere (ultrasunete, infrasunete, radiatiile x si gama, termoterapiile, semnale acustice.

8) Zootehnia în sistemul de agricultura ecologica.

Tendinta de concentrare, specializare si industrializare a zootehniei prezinta urmatoarele dezavantaje:

- determina schimbari în comportamentul fiziologic al animalelor, devenind un stres în viata acestora;

- dificultatea asigurarii în conditii optime a necesarului de substante nutritive pentru un numar mare de animale (import de furaje).

- creeaza mari probleme de protectie a mediului (cantitati mari de

dejectii si reziduuri). Epurarea apelor uzate si compostarea dejectiilor este greoaie si costisitoare;

- calitatea produselor animaliere obtinute în supercomplexe este în scadere datorita hranei artificializate si medicatiei abundente.

Agricultura ecologica preconizeaza ferme de animale de dimensiuni moderate (în zonele colinare ferme individuale) în care furajele se produc în pajistile si terenurile cultivate învecinate.

Agricultura biologica

Chiar daca numeroase experimentari au aratat ca sistemul intensiv de agricultura este rentabil acest sistem de productie are si efecte negative, ecologice, economice si sociale.

Consecinte ecologice;

Consecinte economice;

19

Cresterea productiei la hectar a condus in final la supraproductie permanenta cu efect asupra bugetului UE. In plus sistemul necesita interventii financiare mari pentru cumpararea de materiale performante. Nu in ultimul rand efectele s-a manifestat asupra producatorilor individuali care nu pot tine pasul cu marii producatori.

Consecinte sociale care presupun diminuarea fortei de munca.

Fata de aceste inconveniente a aparut necesitatea dezvoltarii agriculturii biologice ca alternativa, dar care nu s-a putut dezvolta in absenta cererii mari de produse ecolugice.

Caracteristicile agriculturii biologice

Sansa ca agricultura biologica sa prevaleze in fata agriculturii intensiv chimizate este determinata in opinia mea de modul in care oamenii vor imbratisa ideea de produs ecologic si tot ceea ce presupune aceasta: preturi mai mari ale produselor si intoarcerea unui nr mai mare din populatie in agricultura sub forma de mana de lucru.

Daca trecerea catre acest tip de agricultura se va face lin eliberand treptat agroecosistemul de presiunea productiei cu orice pret, al metodelor chimizate de obtinere a recoltei in folosul metodelor ecologice de ”ingrasare a solului”, daca se va intelege ca energia consumata acum in agricultura poate fi diminuata considerabil prin practici eco atunci agricultura biologica va avea succes.

2.6. Ecosistemul agricol de camp. Cum se prezinta in zona dumneazoastra diversitatea ecosistemelor

Acest agrobiom include ecosisteme de pajisti naturale exploatate de catre om in scopul obtinerii de resurse alimentare prin intermediul animalelor domestice. In acest agroecosistem interventia omului este directa fie prin recoltarea produselor vegetale aeriene in fanete fie prin introduerea animalelor domestice pe pasuni.

Biotopul fiecaruia dintre agrobiosisteme manifesta o heterogenitate spatiala accentuata determinata orografic si edafic.

Spre deosebire de alte agroecosisteme, omul nu indeparteaza direct din fitogeneza ecosistemelor de camp decat putine specii – cele vatamatoare sau toxice.

Zoocenoza modificata cantitativ din cauza exloatarii ramane totusi complexa si apropiata de structura initiala mai putin erbivorele si carnivorele salbatice mari inlocuite cu erbivore domestice. Nevertebratele continua sa existe in camp datorita faptului ca sunt competitive sau s-au integrat mai bine in lantul trofic.

Pasunatul are ca efect o actiune complexa selectiva si consta in restrangerea compozitie floristice si schimbarea dominantelor. Pasunatul deranjeaza de regula consumatorul secundar (insecte si acarieni pradatori) care controleaza nivelul fitofagilor din pajistile naturale favorizand astfel dezvoltarea acestora.

Lanturile trofice parazitare se articuleaza in reteaua trofica a pajistilor naturale influentand prin activitatea lor productia calitativa a gazdei pe care se grefeaza.

Lanturile trofice saprofage realizeaza mineralizarea biomasei vegetale si animale moarte (frunze, fructe,cadavre de animale) cu viteza variabila in functie de biotop. Aceste lanturi completeaza lantul trofic erbivor dominant asigurand utilizarea in continuarea energiei si elementelor cuprinse in substantele organice elemente ca deseuri nedigerate pana la mineralizarea lor completa.

Productivitatea primara a agroecosistemelor de pasuni si fanete poate fi crescuta pana la un anumit nivel printr-o exploatare rationala constand din optimizarea nr de cosiri sau pasunari

20

si se realizeaza pe seama unui covor vegetal compus din hemicriptofite, fotosintetic active aproape tot anul.

Circulatia substantei in ecosistemul de pasuni este reprezentat in deosebi prin biomasa animalelor sau a produselor lor si este in rapor direct cu incarcatura de animale si productivitatea primara.

Agroecosistemele de pasuni si fanete se pastreaza in general in starea anterioara exploatarii de catre om realizand astfel starea stationara de agroecoclimax pe fondul stabilitatii naturale printr-o interventie a omului.

2.7. Complexele zootehnice de tip intensiv. Probleme ecologice generate de existenta lor si modul de rezolvare.

Sistemele agrozootehnice sunt constituite in principal prin concentrarea intr-un spatiu restrans a unui nr foarte mare de consumatori primari reprezentati de animale domestice. Aceste agroecosisteme reprezinta un segment al unui agrosistem mai larg in care primul nivel este ocupat de consumatorii primari caracterizat in principal privit din alt unghi, de importul permanent de biomasa din exterior.

Pentru a putea exista acestui agroecosistem ii este necesar a-i fi asigurate conditii de biotop care sa vizeze in principal asigurarea in adaposturi a unui microclimat specific pentru fiecare specie care sa conduca in final la o productivitate maxima indiferent daca aceste conditii sunt sau nu optimul biologic al speciei.

Din punct de vedere al biocenozei complexele zootehnice concentreaza animale domestice care apartin unei specii si deseori unei singure rase cu performante ridicate. Astfel repartizarea animalelor in adaposturi si boxe se face pe categorii de varsata si sex constituindu-se in final populatii omogene genetic si fenotipic avand ca rezultat final inbunatatirea starii biologice si de productivitate a acestora.

Desi omul are interesul sa mentina in ecosistem o stare maxima de nasaturare a niselor ecologice, el nu poate revenii ca odata cu animalele domestice in adaposturi sa-si faca aparitia si alte specii de consumatori care patrund in ecosistem si creeaza concurenta pentru hrana ca de exemplu rozatoarele.

Asa cum subliniau Poleakov si Dudnitki in 1976, nesaturarea niselor ecologice din ecosistem are ca finalitate o crestere exploziva a populatiilor de microorganisme ca de exemplu microorganismele conditionat patogene producatoare de pneumonii, gastroenterite sau pasteureloze.

Baza trofica a animalelor din complexele zootehnice este asigurata de culturi furajere ca sursa primara de hrana a caror aprovizionare este realizata prin concentrarea acestor culturi pe suprafete intinse cu investitii majore si consum ridicat de energie si mijloace tehnice.

Complexele de crestere intensiva a animalelor sunt generatoare de mari probleme ecologice datorita producerii de reziduuri digestiv-metabolice in concentratie mare si intr-un spatiu restrans. Pentru indepartarea acestor reziduuri sunt necesare cantitati mari de apa pentru spalare ceea ce face aceste complexe sa fie producatori majori de ape uzate si poluatori ai mediului inconjurator. Ceea ce da caracterul poluant este nivelul mare de substante organice populatii de microorganisme sau agenti de spalare cu capacitati ridicate de perturbare a starii mediului.

21

In scopul reducereii caracterului poluant si al stabilizarii reziduurilor de la complexele zootehnice in scopul utilizarii lor in conditii de protectie a ecosistemelor inconjuratoare, se actioneaza in doua directii:

Includerea lor in circuitele naturale astfel ca ele sa nu polueze mediul ambiant ci sa devina pe cat posibil utile in productia de hrana;

Reciclarea acestor reziduuri ca surse de hrana pentru animale chiar in complexe zootehnice.

Prima directie de utilizare a deseurilor zootehnice poate manifesta variante numeroase:

Utilizarea ca ingrasamant organic pe terenurile agricole;

Administrarea direct prin irigare cu apa uzate sau compostat prin fermentatie;

Utilizarea ca sursa de energie cu producere de biogaz in statii de piroliza;

Utilizarea reziduurilor ca sursa de hrana pentru microorganisme furajere cum sunt algele, drijdii, mucegaiuri.

A doua directie ar putea fi utilizarea unei parti din reziduurile de la complexele zootehnice pentru furajarea directa a animalelor domestice prin intermediul unor procese de coprofagie dirijata. Acest lucru are ca suport continutul ridicat de substante nutritive pe care il au dejectiilor animalelor domestice cum sunt iepurii sau observarea unor fenomene de auto sau heterocoprofagie observat la unele specii. Se considera ca pasarile pot devenii donatori universali de dejectii dupa autoclavizare, necesare ratiilor furajere ale rumegatoarelor intrucat contin numerosi compusi mai bogati in azot decat semintele leguminoase.

2.8. Productivitatea agricola. Factorii care influenteaza recolta agricola din zona dumneavoastra.

In agricultura productivitatea muncii are anumite trasaturi specifice determinate de particularitatile productie agricole si ale muncii din aceasta ramura:

Este influentata intr-o masura mai mare de conditiile naturale de productie. Conditiile diferite de localizare geografica, de sol, de clima, etc. fac ca acelasi consum de munca sa aiba rezultate diferite. Tot odata conditiile de clima difera de la an la an determinand importante variatii in planul rezultatelor productiilor agricole si implicit al productivitatii.

Deoarece rezultatele muncii din agricultura (productia)devin vizibile abia la sfarsitul ciclului de productie, in momentul recoltarii, productivitatea muncii se poate determina o singura data pe an, in timpul anului folosindu-se indicatori partiali.

In agricultura din acelasi proces de productie rezulta mai multe produse, de aceea pentru calculul productivitatii muncii, pelanga metoda unitatilor naturale este necesara si metoda unitatilor natural-conventionale si metoda unitatilor valorice.

Nivelul productivitatii muncii din agricultura nu depinde numai de gradul de inzestrare tehnica si de indemanarea si efortul lucratorilor, ci si de calitatea biologica a plantelor si animalelor.

Tabel 1. Productivitatea muncii agricole in functie de nr de persoane ce pot fi hranite de un agricultor(media perioadei 1999-2001)

Specificare Populatia totala(mii persoane)

Populatia agricola(mii persoane)

Nr.de persoane/ persoana activa agricultura

Corectie in functie de soldul comertului exterior

Nr.de persoane hranite de o persoana activa din

22

agricultura

Total mondial 6056523 1318646 4,6 0 4,6

Uniunea europeana(15)

376700 7603 49,5 -0,4 49,3

Germania 82017 1014 80,9 -25,1 60.6

Austria 8080 191 42,3 -18.7 34,4

Belgia 10685 81 139,1 19,1 165,6

Spania 39908 1291 30,9 8,7 33,6

Marea Britanie 59630 537 111 -48,4 57,3

Romania 22435 1622 13,8 -6,4 12,9

Sursa: calculat pe baza datelor FAOSTAT si EUROSTAT

In agroecosisteme omul este interesat de fractiunea de biomasa ce poate fi utilizata direct in hrana proprie si a animalelor domestice sau in scopuri economice bine precizate.

Aceasta fractiune constituie bprodusul agricol principal sau recolta principala si se exprima in procente ca indice de recolta. Restul biomasei reprezinta produse secundare care sunt tratate ca deseuri si sunt descompuse de consumatorii spontani din agroecosistem.

Raportat la continutul energetic al produsului agricol principal plantele cultivate pot fi atribuite la trei grupe distinctive conform lui N. Zamfirescu in 1977:

Plante a caror produs agricol principal reprezentat prin seminte bogate in grasimi au valoare energetica de peste 5000 kcal/ kg;

Plante a caror produs agricol principal reprezentat prin seminte bogate in proteine sau amidon cu valoare energetica de 3700 – 4000 kcal/kg;

Plante a caror produs agricol principal reprezentat prin vegetative cu continut energetic intre 900 - 1300 kcal/kg.

Din punctul de vedere al continutului proteic, plantele de cultura, se impart de asemenea in trei grupe stabilite pe criteriu energetic:

Plante cu produsul agricol reprezentat prin seminte ce concentreaza cantitati mari de proteina de calitate superioara, cca 130 – 300 g/kg;

Plante cu produsul agricol reprezentat prin seminte preponderent amidonoase cu cantitati mijlocii de proteina, cca 60 – 90 g/kg;

Plante cu produsul agricol reprezentat prin organe vegetative sarace in proteina de cca 10 g/kg.

Un produs agricol deosebit din punctul de vedere al cantitatii mari de proteina aprox. 25 – 40 g/kg este reprezentat prin leguminoasele furajere: lucerna, trifoi, mazare, mazariche si altele.

Produsele agricole secundare contin cantitati de energie asemanatoare produselor principale datorita celulozei insa cantitatea de proteina este mult scazuta. Din perspectiva analizei productiei totale (produs principal plus produs secundar) de energie si proteina realizate la principalele plante de cultura la noi avem de a face cu patru grupe:

Culturi cu productie mare de energie 20 – 32 ∙10⁶kcal/ha si productie mare de proteina de calitate mijlocie 300 – 400 kg/ha: cereale, sfecla de zahar;

23

Culturi cu productie mica de energie 5 - 9∙10⁶kcal/ha si productie mare de proteina de calitate superioara 200 – 400 kg/ha: leguminoase pentru boabe;

Culturi cu productie mijlocie de energie 12 - 14∙10⁶kcal/ha si productie relativ redusa de proteina 200 – 300 kg/ha dar care furnizeaza si acizi grasi: oleaginoase;

Culturi cu productie ridicata de energie 15 - 28∙10⁶kcal/ha si productie foarte ridicata de proteina de calitate medie 450 – 1000 kg/ha incluse in biomasa utilizabila in hrana animalelor: leguminoase furajere.

In judetul Timis principalii factori care pot influenta productia si productivitatea agricola sunt in opinia mea determinati de :

Factori economici. Acestia pot influenta calitatea si cantitatea productiei prin variabilitatea preturilor de achizitie a semintelor pentru plantele de cultura, cresterea costurilor imput-urilor, cresterea costurilor in cazul terenurilor irigate etc.

Factori tehnologici. Acesti factori de risc sunt determinati de nivelul de echipare al fermelor cu materiale si mijloace de prelucrare a solului avansat. Deasemenea tinerea pasului cu avansul tehnologic poate influenta cresterea productivitatii de la an la an.

2.9. Surse de energie pentru agroecosisteme si indicii de apreciere a eficientei energiei investite de om. Concretizare din zona dumneavoastra.

Pentru a aprecia activitatea energetica in agroecosisteme trebuie sa facem referire la doua valori: bilantul energetic si randamentul energetic.

Bilantul energetic (Be)este diferenta dintre suma iesirilor energetice si suma intrarilor energetice din agroecosistem

Be=Σa-Σi

Randamentul energetic este un raport dintre suma iesirilor energetice si suma intrarilor energetice

Re =Σa/Σi

In agroecosistemele autotrofe energia provine din doua surse: energia radiatie solare incidente la suprafata agroecosistemului si energia investita de om in activitatea de gospodarire a agroecosistemului.

Pentru a intercepta prima sursa de energie enumerata este necesar sa se tina seama de un ansamblu de fenomene de reflectie, absorbtie si transmisie care au loc la nivelul covorului vegetal determinate fiind de urmatorii factori:

Conditiile de incidenta ale radiatiilor: radiatia directa sau radiatia difuza

Proprietatile optice ale substratului determinat in special de coeficientul de reflectie

Proprietatile optice ale covorului vegetal determinat de structura organelor plantei si de modul de dispunere al covorului vegetal.Legat de aceasta a treia proprietate, proprietatile optice ale frunzelor, tulpinii si florilor sunt caracterizate prin coeficienti proprii de refelctie, transmisie si absorbtie.

Deoarece covorul vegetal nu este continuu si nici nu este alcatuit din organe numai cu clorofila rezultatul este ca doar o mica fractiune din radiatia solara incidenta poate fi receptionata de vegetatie. Aceasta suprafata poarta denumirea de suprafata foliara iar raportul dintre suprafata foliara a covorului vegetal si suprafata biotopului ocupat este definit ca indice foliar care atinge un maxim de regula in perioada infloririi si este diferit de la specie la specie.

24

Indicele foliar (IF) la cateva culturi agricole (N Zamfirescu 1977)

Cultura IF Cultura IF

Grau, orz, secara 3 – 3,5 Cartof 20 – 40

Porumb 5 – 7 Rapita 30 – 40

Soia 4 - 6 Lucerna 60 – 80

Sfecla 6 - 8 Livada de peri 23 – 25

Suprafata foliara scade o data cu cresterea densitatii de plante cultivate pe suprafata activa ceea ce duce la grabirea procesului de imbatranire si uscare a frunzelor inferioare. Pentru a contracara acest efect este necesara aprovizionarea cu elemente minerale in special cu azot care duce la cresterea suprafetei foliare maximul fiind observat la orez in perioada de inflorire. Deasemenea si buna hidratare are efecte asemanatoare.

Este necesara cresterea IF deoarece aceasta duce la cresterea capacitatii fotosintetice a agroecosistemului si a productiei agricole dar numai pana la o anumita valoare dupa care acesta scade. Cresterea IF peste valoarea optima are ca efect intensificarea transpiratiei si ca urmare cresterea consumului specific de apa.

Pentru a asigura patrunderea radiatiei solare este necesar sa se tina cont si de repartizarea pe etaje a frunzelor si orientarea acestora una fata de alta si fata de fluxul luminos. Modul in care covorul vegetal este asezat se exprima cu ajutorul unghiului foliar si al distributiei foliare:

Unghiul foliar reprezinta pozitia limbului frunzei fata de orizontala masurat in grade.

Distrubutia suprafetei foliare reprezinta fie suprafata frunzelor la un anumit nivel fie suprafata foliara totala in raport cu volumul frunzisului considerat de la suprafata substratului pana la nivelul respectiv.

In cazul culturilor intercalate practicate si in Romania plantele dicotiledonate folosesc lumina patrunsa prin straturile covorului vegetal si utilizeaza dioxidul de carbon acumulat in concentratii mari la suprafata solului marin rata totala de fixare a energiei solare de catre agroecosistem.

Eficienta cu care o planta utilizeaza energia in interior depinde de respiratie si de natura substantelor prin care ea este depozitata in biomasa si mai ales in produsul util.

Intensitatea respiratiei are caracter ereditar dar care poate fi modificata. Acest lucru se realizeaza prin manipularea temperaturii in sensul cresterii acesteia pentru a creste si respiratia insa o crestere a respiratiei are ca rezultat un consum suplimentar de energie reducand astfel productia bruta astfel ca productia neta este reprezentata de formula

PN = PB – R

Randamentul de conversie a energiei solare in energia chimica a biomasei vegetale este calculat plecand de la premisa ca sunt necesare opt zece cuante de energie luminoase pentru a fixa o molecula de dioxid de carbon.

Randamentul fotosintetic este o insusire genetica caracteristica fiecarei specii si nu reprezinta neaparat o constanta. Aceasta reprezinta 45 – 50% din totalul radiatie globale iar fixarea energiei absorbite de catre frunza si depozitarea ei ca energie a biomasei nete se situeaza undeva intre 4 si 7% la plantele de cultura. Raportat la randamentul fotosintetic al altor agroecosisteme este comparabil cu ecosistemele naturale forestiere si este ceva mai ridicat fata de ecosistemele naturale de pajisti.

25

Omul investeste in agroecosisteme trei forme de energie: animala, combustibili fosili si umana (comerciala sau culturala). Aceasta are valori care variaza in functie de specie si tipul de agricultura si difera de la valori minime in agroecosistemul primitiv (analizat in Mexic)si valori foarte mari in agroecosistemul de tip intensiv diu SUA. Costul energetic al fiecarei calorii din produs sau randamentul de revenire a energiei consumate se afla facand raportul dintre energia regasita in produsul agricol principal (autput)si energia investita in ecosistem (input) si poarta denumirea de randament de conversie a energiei investite.

Daca luam in discutie produsele agricole vegetale vom vedea ca cele mai multe sunt transformate in produse finite numai dupa o prelucrare ulterioara ceea ce duce la scaderea randamentului de utilizare a energiei consumate. Pretul pe caloria consumata creste in functie si de consumul energetic necesar pentru transportul si comercializarea alimentelor. Ca un exemplu D. Pimentel si Marcia Pimentel au calculat ca pentru o calorie de aliment finit provenit din prelucrarea porumbului se cheltuie 11 cal energie conventionala.

Stabilirea ponderii energiei cheltuite pentru producerea si prelucarea produsului agricol in aliment finit sugereaza solutii de imbunatatire a randamentelor energetice ale fiecarei verigi si ofera criterii pentru stabilirea preturilor si repartitie echitabila a beneficiilor partenerilor implicati in realizarea produsului finit.

Si in Romania D. Dumitru in 1979 arata ca existan o tendinta generala de crestere a energiei cheltuite atat pe unitate de suprafata agricola cat si pe unitate de produse alimentare concomitent cu scaderea randamentelor de conversie a energiei comerciale in energie – aliment.

Principalele cai de marire a randamentului de conversie a energiei investite de om in agroecosisteme sunt date de urmatoarele:

Economisirea de energie – imbunatatirea randamentului de functionare si folosire a masinilor agricole, economisirea energiei consumate prin irigari, prin folosirea perioadelor optime de lucru. Acest lucru este cunoscut acum sub denumirea de minimtillage sau nowtillage. Fertilizarea terenurilor agricole sa se faca cu ingrasaminte chimice obtinute cu cantitati energetice mici sau ingrasaminte organice. Incalzirea serelor trebuie sa se faca prin renuntarea la combustibili conventionali si folosirea surselor de caldura din industrie sau ape termale, energie solara, etc.

Substituirea combustibililor fosili – folosirea lemnului ca sursa de biomasa are ca rezultat, inlocuirea combustibililor fosili.

Reducerea consumurilor energetice pentru pastrarea si prelucrarea produselor agricole. Acest lucru se poate realiza prin reducerea numarului de procese tehnologice de prelucrare si consumarea produselor in starea cat mai apropiata de starea naturala.

2.10. Resursele alimentare in Romania si in zona dumneavoastra.

Conform teoriei lui Th.Malthus populatia umana se multiplica in progresie geometrica iar resursele alimentare cresc in progresie aritmetica. Aceasta teorie nu tine cont de faptul ca anumite resurse alimentare provin de pe urma unor populatii biologice sa se inmulteasca in acelasi mod si nici de faptul ca productia de hrana are determinanti multiplii. In multe tari in curs de dezvoltare posibilitatea de a asigura resursa alimentara populatiei a fost depasita de explozia demografica acest lucru ducand la alte resurse pentru obtinerea de alimente iar aceste tari devin dependente de tarile bogate in resurse.

26

In ceea ce priveste Romania, aceasta se afla printre putinele tari care dispun de resurse naturale climatice si edafice favorabile dezvaltarii agricole pana la nivelul satisfacerii necesitatilor alimentare proprii cat si disponibilitati pentru export.

Raportat la nr de locuitori rezulta o medie de 0,65 ha/locuitor de teren agricol si 0,41ha/locuitor teren cultivat, situatie ce plaseaza Romania intr-o situatie favorabila ca medie in ceea ce priveste situatia funciara comparabila cu a altor tari. Din pacate acest indicator nu este suficient deoarece acoperirea necesarului de resurse de hrana depinde si de capacitatea de productie a terenurilor agricole care din pacate variaza in limite foarte largi din cauze naturale si de exploatare. In Romania doar 27,5% din terenuri au potential ridicat de productie, restul necesita proceduri de refacere a capacitatii de productie datorita eroziunii, saraturarii, excesului de umiditate , etc.

Statistic vorbind Romania se incadreaza in media consumului de resurse alimentare vegetale si animale din punctul de vedere fiziologic. Se observa totusi diferente majore de consum si diete daca se iau in calcul grupuri sociale diferite.

Pentru a putea fi inbunatatit raportul dintre cererea de hrana si modul de satisfacere a acesteia, problema trebuie sa tina cont de conditiile fiecarei tari de tehnologiile existente si de previziunile legate de cresterea productiei de alimente dar si de evolutia contextului politico social si economic mondial. Aceste masuri de crestere a cantitatii de resurse de hrana sunt viabile daca pe langa posibilitatile de marire a productiei de resurse alimentare se i-au in calcul si posibilitati de marire a randamentului de utilizare a resurselor in sistemul agroalimentar national si eliminarea deficitelor prin schimburi alimentare.

In ceea ce priveste resursele alimentare ale jud Timis pot opina ca acestea se afla usor peste media nationala in ceea ce priveste productia animaliera si in special a carnii de porc de asemenea productia agricola vegetala datorita asezarii geografice a judetului si a conditiilor naturale climatice avantajoase permit jud Timis sa creeze resurse alimentare variate atat ca tip de cultura cat si ca mod de utilizare a acesteia. Pe viitor, datorita cooperarii regionale, productia agricola precum si suprafata de teren exploatata se preconizeaza a creste si prin folosirea de noi tehnologii si masini agricole.

2.11. Caile de crestere a productiei de alimente si limitele ecologice ale acestora.

Pentru a se putea eradica foametea si a se imbunatii situatia alimentara a omenirii, este necesar sa se creasca foarte rapid productia alimentara peste rata de crestere a populatiei. Din acest punct de vedere viitorul pare a fi al tarilor in curs de dezvoltare datorita neutilizarii complete a fondului funciar dar si datorita nivelului inca scazut al randamentului de exploatare al terenurilor deja cultivate.

Una din caile principale de crestere a productiei agricole si care a reprezentat ponderea principala in cresterea inregistrata in tarile lumii a treia este reprezentata de extinderea suprafetelor cultivate. Se aproximeaza ca se cultiva in medie doar 44% din suprafata agricola mondiala totala desi exista zone din America latina, Savana semiumeda din sudul Saharei ar putea fi transformate in terenuri agricole. Acest lucru este posibil daca ne uitam la zonele deja amenajate funciar din China, Arabia Saudita, Olanda. Din nefericire zonele care trebuiau si puteau fi prelucrate sunt deja in circuitul agricol, pentru celelalte introducerea lor in acest circuit insemnand un consum urias de energie, amenajari costisitoare care ar genera in final cresteri uriase ale preturilor alimentelor. In tarile avansate, industrializarea si urbanizarea a dus la restrangerea unor suprafete agricole sau restrangerea altora. Deasemenea prin fenomenul de desertificare, eroziune si urbanizare omenirea pierde cantitati insemnate de teren agricol.

27

Cele expuse mai sus pot fi combatute prin cresterea productivitatii agroecosistemelor asta insemnand in fapt o generalizare a metodelor intensive si la nivelul tarilor in curs de dezvoltare. Acest lucru este necesar cu atat mai mult cu cat se vede cum tari ca Japonia cu soluri fara fertilitate deosebita obtine productii de orez mai mari decat India, Filipine si altele.

Cei trei factori tehnologici care ar putea conduce la o crestere a productivitatii sunt:

Cultivarea de soiuri cu productie ridicata si rezistenta la boli ;

Generalizarea tehnologiilor moderne de organizare a teritoriului, fertilizare, combaterea buruienilor si daunatorilor;

Stimularea unor politici de preturi pentru investitii in material semincer, fertilizanti si tehnologie.

Se estimeaza ca cca 20% din productia agricola vegetala se pierde inainte de recolta datorita buruienilor, bolilor sau consumatorilor naturali. Este necesar asadar reducerea pierderilor de alimente pe aceste cai chiar daca aceasta nu inseamna aplicarea masurilor de intensifizare a agriculturii identic in toate agroecosistemele ci diferentiat conditiilor locale.

Resursele alimentare provenite din resurse naturale vor putea sa contribuie la imbunatirea retetei alimentare a omenirii, reteta care in acest moment cuprinde doar 1% din total. Exista arii cu productivitate biologica scazuta echivalente deserturilor in care nu exista material organic necesar dezvoltarii vietii. De aceea zonele de recoltare naturala sunt foarte restranse pe glob. Dar de asemenea, daca vorbim din punct de vedere al speciilor, recoltarea excesiva a unora va conduce in final la disparitie.

Mijloacele neconventionale de producere a hranei au la baza fie cresterea unor microorganisme in spatii amenajate prin utilizarea deseurilor industriale si agricole ca de exemplu culturile de alge microscopice si drojdii in ape provenite de la complexe zootehnice sau industrie alimentara in scopul obtinerii de derivati de petrol si gaz metan fie au la baza plante superioare si vizeaza optimizarea tehnologiilor de cultivare si crearea unor soiuri mai eficiente. In primul caz tehnologia este apanajul tarilor industrializate si are dezavantajul ca populatia biologica imbatraneste si productia se prabuseste, iar in al doilea caz metoda se profileaza ca o premisa de extindere a suprafetelor cultivate dar are dezavantajul unor costuri foarte ridicate (50000 la 200000 dolar/ha).

Utilizarea ingineriei genetice poate fi cheia obtinerii de produse agricole cu continut ridicat de proteine rezistente la boli, care sa-si poata fixa singur azotul din aer. Cu toate acestea exista semne care arata ca acest lucru duce la restrangerea extrema asortimentului de soiuri si hibrizi cultivati si chiar instituirea unui monopol al producatorilor de material semincer.

O parghie importanta pentru rezolvarea regionala si globala a alimentatiei o reprezinta corelarea cresterii demografice cu posibilitatile productiei de resurse alimentare.

Nu in ultimul rand solidaritatea nationala su internationala ar trebui sa fie conceptul care sa concentreze toate actiunile menite sa asigure accesul la resurse alimentare a tuturor oamenilor si sa permita stabilizarea productiei de alimente sau a posibilitatilor de achizitionare a acestora.

28

Capitolul III

Ecosistemele industriale. Trecut, prezent si viitor

3.1. Definire, componente si tipuri. Deosebirea fata de ecosistemele agricole si silvice.

Asocierea atributului industrial cu notiunea de ecosistem are,aparent, caracterul unei contradictii, a unei situatii imposibile.

Faptul se datoreaza obisnuintei de a considera ecologia si sistemele pe care le studiaza în termenii definitiei clasice – „economia naturii”. Dar, nu trebuie sa uitam faptul ca si noi, oamenii, împreuna cu tehnologiile noastre, suntem parte intengranta a naturii. „Natura înseamna totul, inclusiv omul cu «minunatele lui ...masini lucratoare».”Primele studii de ecologie aplicata s-au concentrat mai multe asupra efectelor determinate de poluare si mai putin asupra modului în care se produc emisiile. În ecologia industriala, cercetarile pleaca de la o abordare diametral opusa: sistemul industrial trebuie interpretat ca un ecosistem, fiind caracterizat de mijlocirea continua a unui flux de substanta, energie si informatie. Mai mult, întregul sistem industrial se bazeaza pe resurse si servicii furnizate de celalalte ecosisteme, de care nu poate fi disociat. Continutul atributului „industrial” este, în acest context, mai larg, el cuprinzând toate activitatile umane care au loc în societatea tehnologica moderna – turism, menaje, servicii medicale, transporturi, industrie etc.

Ecosistemul industrial s-a conceptualizat plecând de la nevoia de a identifica o abordare practica a durabilitatii si de a aduce raspunsul la întrebarea „Cum poate fi operationalizat conceptul de dezvoltare durabila într-un mod fezabil din punct de vedere economic?”

În ecosistemele industriale, se admite prezenta asa-ziselor lanturi trofice industriale, pe baza carora s-a formulat conceptul de parc (retea) industrial ecologic (PIE).

Parcul industrial ecologic este un ansamblu de întreprinderi care cooperaza pentru a valorifica cât mai bine resursele prin recuperarea reciproca a deseurilor pe care le genereaza (deseul produs la o întreprindere este folosit ca materie prima la o alta întreprindere).

Notiunea de parc are un continut functional, asemenea ecosistemului, si nu are o proiectie spatiala. În prezent, sunt în faza de proiectare peste 50 de PIE, în special în America de Nord, Europa de Vest si Asia. Analog cu modelul natural al structurii functionale, si în ecosistemele industriale se difernetiaza componente cu functii industriale in toate activitatile umane. specifice, mai mult sau mai putin importante, pentru integralitatea sistemului. Astfel, centralele producatoare de electricitate reprezinta o „specie cheie”.

Adoptarea modelului „ecosistem” în proiectarea întreprinderilor industriale va însemna si abandonarea realizarii unor unitati singulare. Astfel, daca obiectivul principal este o fabrica de prelucrare a trestiei de zahar, ecosistemul industrial va mai cuprinde o fabrica de hârtie, o rafinarie, o centrala termica pentru a recupera toate produsele secundare.

Edificarea ecosistemelor industriale va avea la baza urmatoarele principii:

-deseurile si produsele secundare trebuie valorificate sistematic, asemenea proceselor trofice din ecosistemele naturale, unde toate reziduurile devin resurse. Reciclarea este numai un aspect, care vizeaza, în general, produsele finite, dupa ce s-a încheiat durata de viata a acestora;

- diminuarea pierderilor prin dispersarea care se produce o data cu trecerea produselor finite la consumatori;

- economia trebuie dematerializata, pentru a se minimiza fluxul de substanta si energie. De exemplu, promovarea telefoniei mobile, înlocul telefoniei fixe, economia bazata pe internet s.a.;

29

- diminuarea contributiei energetice a combustibililor fosili.

Desi relativ nou, conceptul de ecosistem industrial a fost deja pus în aplicare. Astfel, în Danemarca, acesta s-a materializat în Simbioza industriala de la Kalundberg, în care sunt implicate:centrala termoelectrica Asnćs, o rafinarie de petrol norvegiana, o companie multinationala de biotehnologii (Novo Nordisk), o companie suedeza de materiale de constructii (Gyproc), orasul Kalundberg care beneficiaza de energia termica, o companie care se ocupa cu refacerea solului (Bioteknisk Jordrens) si alte companii mai mici la care ajung fluxurile de substanta si energie.

Ecosistemele industriale nu sunt imitatii ale ecosistemelor naturale. Ceea ce s-a preluat din notiunea de ecosistem este însasi esenta ei, respectiv functionarea asigurata de fluxul continuu de substanta si energie. Cu alte cuvinte, imitatia a fost depasita prin adoptarea principiilor pe care se bazeaza fenomenele ecologice si prin interpretarea lor în termenii civilizatiei industriale.

3.2 Exploatarile miniere de suprafata

Unele zacaminte de substante minerale utile si roci apar la suprafata sau la o adîncime mica fata de suprafata.

În asemenea situatii, exploatarea lor se face prin „lucrari miniere la zi" sau prin „cariere". Exploatarea la zi a fost cunoscuta si aplicata din timpuri foarte vechi. Extragerea materialelor de constructii, ca si astazi, s-a facut exclusiv prin lucrari la zi. În România, în exploatarile la zi Teliuc, Ghelari, Ocna de Fier, Iacobeni si Delinesti s-au extras în trecut peste 90% din productia de minereuri fero-manganoase a tarii. Organizarea pe scara larga a exploatarilor la zi si cresterea capacitatilor de productie începe abia în secolul trecut, ca o consecinta a realizarilor în constructia utilajelor miniere si a constructiilor de masini în general. Marile zacaminte de fier, ca cele din fosta U.R.S.S., Labrador, Venezuela, Coasta Africii de Vest (Mauritania) si marile zacaminte de cupru din Chile si Statele Unite se exploateaza în cariere. Mari perspective pentru exploatarea în cariere prezinta zacamintele de lignit, în special cele care apar în straturi orizontale si sunt de mare extindere. În Germania, peste 200 milioane tone de lignit se extrag prin lucrari la zi. Utilajele folosite permit, la ora actuala, sa se exploateze la mari capacitati de productie, chiar si zacamintele de carbuni cu grosimi mici în raport cu straturile acoperitoare. În Pensilvania se exploateaza strate de carbune cu grosimi de 1-2 m si grosimea straturilor acoperitoare pîna la 30 m.

În România, în urma progresului tehnic care a permis mecanizarea operatiilor miniere, exploatarea la zi a fost generalizata datorita posibilitatilor pe care le prezinta în acest sens, ajungîndu-se ca astazi aproape 45% din întreaga cantitate a substantelor minerale utile sa se extraga prin lucrari la zi. Prin lucrarile la zi se extrag în prezent aproape 100% materiale de constructii, 65...70% din carbunele brun, 75-85% din mineralele nemetalifere si 45-50% din mineralele de metale colorate. Sunt organizate la capacitati mari de productie si cu utilaje moderne unele cariere, cum sunt : carierele din bazinele Rovinari, Jilt si Motru pentru carbune, Sandulesli, Lespezi, Cuciulat, Chiscadaga pentru calcar, Rosia Montana, Rosia Poieni si Moldova Noua pentru minereuri cuprifere etc.

Extinderea exploatarii prin lucrari la zi se datoreaza avantajelor mari pe care le prezinta în comparatie cu exploatarea subterana. Astfel, productivitatea muncii este de 3-5 ori mai mare, cazurile de accidente de 5-6 ori mai reduse, costul exploatarii de 2-3 ori mai scazut, posibilitatea mecanizarii integrale a proceselor de productie si folosirea unor utilaje de mare

30

capacitate, pierderi de exploatare de aproape trei ori mai mici, folosirea amestecurilor explozive simple si a explozivului cu o sensibilitate la detonatie mai redusa, posibilitatea efectuarii unei extrageri selective, reducerea autoaprinderii carbunilor, a piritei sau a piritei cuprifere, intrarea în productie a carierei se realizeaza întrun timp mai scurt, adaptarea mai usoara a capacitatilor de productie la nevoile industriei consumatoare, suprimarea cheltuielilor de aeraj si reducerea la minimum a cheltuielilor de sustinere si iluminat, personal mai putin numeros etc.

Ca dezavantaje ale exploatarii la zi fata de exploatarea subterana se remarca : dereglarile procesului de productie în anotimpurile cu precipitatii abundente si temperaturi scazute, cheltuielile mari cu evacuarea apelor provenite din ploi, zapezi în regiunile cu clima umeda, necesita suprafete de terenuri mari pentru lucrarile de deschidere si de depozitare a sterilului, investitiile initiale mari pentru achizitionarea utilajelor care în general sunt grele si de mare capacitate, ocupa si degradeaza suprafete importante de teren ce necesita reamenajari pentru redarea circuitului economic.

Zacaminte exploatabile prin lucrari la zi

În functie de forma, dimensiunile, pozitia în scoarta si morfologia regiunii, zacamintele pot fi :

- exploatabile integral prin lucrari la zi ;

- exploatabile partial prin lucrari la zi, restul rezervelor urmînd a fi extrase prin lucrari subterane.

Zacamintele exploatabile în întregime prin exploatari la zi se pot prezenta sub urmatoarele forme :

Zacaminte exploatabile integral prin lucrari la zi.

-depozit, stoc de dimensiuni mari localizat deasupra

sau la adîncime mica fata de nivelul suprafetei terenului

-straturi de grosime mica sau pachete de straturi orizontale cu înclinare constanta egala ori putin diferita de panta terenului acoperitor

-straturi cu grosime medie si mare cu înclinare variabila dar apropiata de cea a straturilor acoperitoare

Pentru ca exploatarea la zi sa fie avantajoasa din punct de vedere tehnic si economic, în afara de conditiile geologice de asezare mai este necesar ca : sa existe un relief favorabil care sa permita desfasurarea normala a exploatarii (extragere, transport, haldare etc.) ; un regim hidrogeologic favorabil lipsit la suprafata de rîuri, lacuri, mlastini, pînze acvifere etc, straturile acoperitoare sa fie alcatuite din roci moi sau dezagregate, usor de îndepartat si un climat lipsit de manifestari atmosferice excesive.

Pentru zacamintele ce se exploateaza numai partial prin lucrari la zi, iar alta parte este extrasa prin lucrari subterane, se pune problema stabilirii limitei rationale a exploatarii la zi. În privinta adîncimilor maxime proiectate sau realizate în exploatarile la zi de minereuri si carbuni, dupa forma, asezarea si caracteristicile rocilor înconjuratoare, sau atins adîncimi de 600-700 m si respectiv de 500 m.

Din punct de vedere tehnic si economic, în conditiile mentionate se preteaza a fi exploatate prin lucrari la zi :

- zacamintele de combustibili minerali solizi ;

- de minereuri metalifere si nemetalifere

31

- rocile de toate tipurile folosite ca material de constructii si decoratiuni.

Aceste lucrari se deosebesc însa de cele subterane, atît prin forma si dimensiunile lor cît si prin modul de amplasare. Dupa succesiunea operatiilor care au loc, la punerea în exploatare prin lucrari la zi se disting urmatoarele faze : pregatirea suprafetei, asecarea zacamîntului si protejarea acestuia contra afluentilor de apa, executarea cladirilor si instalatiilor necesare productiei, organizarea depozitelor de substanta minerala utila si a haldelor de steril, saparea lucrarilor miniere de deschidere,

exploatarea propriu-zisa a zacamîntului si lucrarile auxiliare.

Pregatirea suprafetei consta din înlaturarea obstacolelor naturale sau artificiale care îngreuiaza sau

împiedica exploatarea la zi, cum sunt : paduri, mlastini, pîraie sau diferite constructii (sosele, cai ferate etc).

Asecarea zacamintelor se face în scopul înlaturarii apei din zacamint si din rocile înconjuratoare si pentru protejarea zacamîntului de apele subterane. Asecarea se executa cu lucrari speciale de drenare.

Deschiderea zacamîntului se realizeaza prin saparea transeelor principale si a transeelor de acces, care fac legatura zacamîntului cu suprafata si care constituie frontul initial la excavarea treptelor.

Dezvelirea (decopertarea) consta în înlaturarea rocilor sterile care acopera substanta minerala utila. Prin caracterul lor, lucrarile de dezvelire sunt lucrari de pregatire.

Lucrarile de exploatare sau lucrarile de abataj constau în extragerea substantei minerale utile din zacamint si formeaza, ultima faza în exploatarea la zi a zacamintelor.

Lucrarile auxiliare constau din decapari preliminare a formelor pozitive de relief din perimetrul exploatarii la zi, alinierea taluzelor, nivelarea bermelor, treptelor etc

3.4 Probleme ecologice generate de marile unitati industriale. Studiu de caz in zona Timisoara

Arderea carbunelui, petrolului si gazului natural, deforestarea si diverse practice agricole si industriale modifica compozitia atmosferei si contribuie la schimbarea climei. Aceste activitati umane au condus la concentratii sporite ale unui sir de gaze de sera in atmosfera CO2, CH4, oxid nitros, cloroflorocarburi, O3) in partea mai joasa a atmosferei.

Utilizarea combustibilului fosil în prezent e pricina adaosului a 80-85% de CO2 în atmosfera. Schimbarea utilizarii Pamantului (taierea copacilor, pasunatul, agricultura) conduc la emisii de CO2, atunci cand vegetatia se descompune sau arde. Vegetatia contine carbon, care se elibereaza in forma de CO2, atunci cand vegetatia se descompune sau arde. Vegetatia, care se pierde, se inlocuieste cu una noua prin cresterea ei din nou cu emisii minimale sau lipsa de CO2. Schimbarile utilizarii Pamantului sunt responsabile pentru 15-20% din emisiilor de CO2.

Metanul se produce prin cultivarea orezului, pasunatul animalelor mari cornute si oilor si prin descompunerea materialelor inhumate. Metanul se emite in timpul extragerii carbunelui din mine, a forarii petrolului si din conducte defectate de gaz. Activitatile umane au sporit

32

concentratia metanului in atmosfera cu aproximativ 145% in exces la volumul, care ar fi existat in mod normal.

Oxidul nitros se produce prin diferite practici agricole si industriale. Activitatile umane au sporit concentratia oxidului nitros in atmosfera cu aproximativ 15% în exces la volumul, care ar fi existat în mod normal.

Cloroflorocarburile (CFC) s-au utilizat in frigorifere, instalatii de conditionare a aerului si in solventi. Ele epuizeaza stratul de ozon stratosferic.

Ozonul din troposfera provine din activitati industriale. El se creeaza in mod natural si, de asemenea, prin reactii in atmosfera cu implicarea gazelor, care provin din activitatile umane, inclusiv oxizii de azot de la automobile si centrale electrice.

Ce inseamna efectul gazelor de sera?

Intr-un interval mai lung de timp, pamantul trebuie sa emita energia in spatiu cu aceeasi viteza cu care o absoarbe de la soare. Energia solara ne parvine in forma de radiatie cu lungime de unda scurta. O parte din aceasta radiatie este reflectata inapoi de catre suprafata pamantului precum chiar si de catre atmosfera. Insa, majoritatea acestei radiatii trece direct prin atmosfera si incalzeste suprafata terestra. Pamantul se elibereaza de aceasta energie, transmitand-o inapoi in spatiu, sub forma unei radiatii infrarosii cu lungime de unda lunga.

Majoritatea radiatiei infrarosii, emisa in atmosfera de suprafata pamantului, este absorbita de catre vaporii de apa, de bioxidul de carbon si de alte “gaze de sera ” care se gasesc in natura. Acestea impiedica trecerea directa in spatiul cosmic a energiei de la suprafata pamantului. Prin mai multe procese de interactiune - inclusiv prin radiatie, curenti de aer, evaporare sau prin formarea norilor si caderea ploii - energia este transportata in partile superioare ale atmosferei. De acolo, ea poate radia in spatiul cosmic. Acest proces, mai incet si indirect, e benefic pentru noi deoarece, daca suprafata pamantului ar putea iradia energia in spatiul cosmic fara nici o piedica, atunci pamantul ar fi un loc rece, lipsit de viata, o planeta sumbra si pustie asa cum este, de exemplu, planeta Venus. Emisiile gazelor de sera pe care le producem in prezent, sporesc capacitatea atmosferei de a absorbi energia infrarosie si incalca astfel modul climei de a mentine balanta optima intre energia care vine si cea care se duce. Daca nimic nu se va schimba, dublarea concentratiei gazelor de sera cu durata lunga de stabilitate va reduce cu aproximativ 2% rata cu care planeta isi poate distribui energia in spatiul cosmic. Acest fenomen este pronosticat sa aiba loc chiar la inceputul secolului viitor. Pur si simplu, energia nu poate sa se acumuleze si atunci clima va trebui cumva sa se adapteze pentru a se elibera de surplusul de energie. Desi 2% nu par fi prea mult, in realitate, pentru tot globul, ele reprezinta captarea unui continut de energie echivalent cu aproximativ 3 milioane de tone petrol pe minut. Conform datelor stiintifice de ultima ora, noi modificam ” motorul ” energetic care asigura functionarea sistemului climei. Pentru absorbirea socului ceva va trebui sa se schimbe.

Poluarea în Timisoara

Degradarea progresiva a calitati mediului natural si antropic, la nivel mondial, continental, national, regional se constata si la nivel local sub forme specifice de manifestare a poluarii existente.

Depasiri ale valorilor maxime admise în Timisoara, s-au constatat dupa cum urmeaza:

1. Poluarea cu pulberi în suspensie

33

S-au efectuat 17 determinari de pulberi în suspensie, în zona industriala Sud-Est (S. Vidrighin). Valoarea medie lunara a fost de 0,076 mg/mc.

2. Poluarea cu pulberi sedimentabile

S-au prelevat 10 probe de pulberi sedimentabile în Timisoara înregistrându-se depasiri ale concentratiei maxime admise si depasiri ale pragului de atentie pe str. Sulina, str. Dunarea etc.

3. Poluarea fonica

Din studiul buletinelor de masurare a nivelului de zgomot produs de traficul urban în perioada 1996 - 2005, în cazul a 87,5% nivelul de zgomot echivalent depaseste valoarea admisa prin STAS 10009-88 privind Acustica urbana, având valori cuprinse între 0,3 – 15,3 db0.

De asemenea, au fost efectuate masuratori de acustica urbana în cadrul actiunii de actualizare a bazei de date necesare întocmirii hartii de zgomot a Timisoarei. S-au facut determinari ale nivelului de zgomot generat de traficul rutier pe timp de zi, în zonele rezidentiale din vecinatatea arterelor si intersectiilor municipiului. S-au înregistrat depasiri ale limitei maxime admise în toate punctele de masurare.

4. Gradul de poluare al solului

Valorile obtinute pentru principalele elemente: cupru, mangan, cadmiu, plumb, fier la probele de sol recoltate din principalele zone ale Timisoarei, situeaza locurile investigate, în ceea ce priveste concentratia acestor elemente, în comparatie cu valorile de referinta, în grupa tere-nurilor cu valori normale. Valorile cele mai ridicate înregistrate de plumb au fost în zona Utvin în apropierea abatorului Comtim.

Sursa principala de poluare cu plumb o constituie traficul rutier, depozitarea de deseuri, situatia putând deveni periculoasa în cazul în care aceste terenuri sunt utilizate pentru culturi de zarzavat sau prin consum al ceaiurilor din plante, flori ori frunze recoltate din vegetatia proxi-mala.

Echilibrul în atmosfera se mentine de catre vegetatia lemnoasa în primul rând, care consuma bioxid de carbon si produce oxigen. Acest echilibru este o conditie a confortului ambiental si a însasi existentei umane si este foarte labil în aglomerarile umane din zonele lipsite de paduri. Aceasta este situatia si în Aglomerarea Urbana Timisoara, oras de câmpie, situat într-o zona în care pe o raza de 20 – 30 km procentul de împadurire este de 2 – 3%. Având în vedere aceste elemente municipalitatea si-a trecut pe agenda sa, pentru anul 2006, o suma de activitati prioritare dezvoltarii spatiilor verzi, a calitatii peisagiste, ecologice, botanice a acestora, a realizarii unei perdele forestiere de protectie de 20 hectare situate în Nord-Vestul orasului între Calea Jimboliei si Calea Torontalului, a promovarii dezbaterilor publice privind afectarea spatiilor verzi (Parcul Centrul Civic), sprijinirea cu material dendrologic a asociatiilor de proprietari.

3.5 Ploi acide .Cauze si efecte

Sub termenul de "ploi acide" sau "precipitatii acide" se includ toate tipurile de precipitatii - ploaie, zapada, lapovita, ceata, ale caror pH e mai mic decat pH-ul apei naturale, care este egal cu 5,6. Ploaia acida se formeaza in rezultatul reactiilor din atmosfera cu substante, ce contin sulf si azot, sau altfel spus, eliminandu-se in urma activitatii umane SO2 si NOx se transforma in atmosfera in particule acide. Aceste particule intra in reactie cu vaporii de apa, transformandu-le in amestecuri acide, ce scad pH-ul apei de ploaie. Formarea in cantitati mari a oxizilor se formeaza in urma arderii petrolului si carbunelui. Cea mai mare cantitate de oxizi se intalneste in orase. Ploile acide duc la distrugerea suprafetelor date cu lac si vopsea, pierderea lumii vii a bazinelor acvatice, la coroziunea podurilor si monumentelor arhitecturale, determina

34

toxicitatea apei potabile in urma dizolvarii in apa a Pb din conducte si scade transparenta apei duce la scaderea fertilitatii solului.

Ploaia acida are o actiune negativa asupra bazinelor acvatice: duce la marirea aciditatii pana la asa nivel, incat este nimicita flora si fauna. Plantele acvatice cresc foarte bine in apa cu pH de 7-9,2. La pH de 6 mor crevetele; la pH de 5,5 mor bacteriile bentonice. Moartea lor duce la acumularea reziduurilor organice la fundul bazinelor acvatice. Apoi, dispare planctonul. La pH de 4,5 mor pestii, amfibiile, insectele. Din substantele organice depuse la fundul bazinului acvatic are loc eliberarea metalelor toxice. Aciditatea mare a apei duce la descompunerea Al, Cd, Hg, Pb. "Ploile acide" au fost depistate pentru prima data in R.F.Germana catre sf. anilor 70 (mai mult de o treime din cele 7,5 milioane hectare de padure ale tarii au fost distruse). Infestarea mediului inconjurator datorita CO2 furnizat de industrie si de parcul auto se afla la originea pierderilor ireparabile cauzate padurii de "ploile acide".

Cand se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul, se emit oxizi de sulf, carbon si azot in atmosfera. Acesti oxizi se combina cu umezeala din aer si formeaza acid sulfuric, acid carbonic si acid azotic. Cand ploua sau ninge, acesti acizi ajung pe pamant sub forma a ceea ce numim ploaie acida.

Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viata, inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt insa mai vizibile in lacuri, rauri si pariuri si la nivelul vegetatiei. Aciditatea apei omoara practic orice forma de viata. La inceputul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acida. Cele mai grave probleme au existat in Norvegia, Suedia si Canada. Amenintarea reprezentata de ploaia acida nu e limitata de granitele geografice, caci vanturile transporta substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetarile confirmau faptul ca poluarea provenita de la centarlele electrice care functioneaza cu carbuni in centrul si vestul SUA erau cauza principala a marilor probleme legate de ploaia acida in estul Canadei si nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural. Structuri de piatra , metal sau ciment au fost si ele afectate sau chiar distruse. Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colisseum-ul din Roma, prezinta semne de deteriorare datorata ploii acide.Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care nu contine nici aizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerata acida. Ploile din estul SUA si din Europa au adesea un pH intre 4.5 si 4.0

Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colisseum-ul din Roma, prezinta semne de deteriorare datorata ploii acide. Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care nu contine nici aizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerata acida.

35

Capitolul IV

Ecosistemele urbane

4.1. Definire, componente si tipuri.

Un exemplu de sistem antropizat o reprezinta mediul urban.

Mediul natural în care omul îsi desfasoara activitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, în general reprezinta relatia dintre lumea organismelor vii si mediul lor de viata, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoza si biotip(exemplu: un lac, o padure, etc. formeaza în parte un ecosis-tem ). Un grup de oameni pe un spatiu determinat si mediul ambiant respectiv alcatuiesc împreuna un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor planetei, între care exista relatii complexe de interconditionare,constituie ecosfera. Întrucât omul este singura fiinta vie care poate depune o activitate constienta, ecosistemul uman joaca rolul principal în cadrul ecosferei.

Biotopul urban reprezinta rezultatul actiunii modelatoare a omului asupra mediului “fizic”, actiune desfasurata într-un lung proces istoric, spre folosul sau. Ca si în cazul ecosistemelor naturale, si în acest caz se poate vorbi de factorii stationari ai biotopului urban, dar în elementele de biotop urban se pot include factorii indusi de catre societatea umana (factori ce se exprima prin elemente antropogenice )

Factorii stationari sunt cei geografici, geologici si pedologici. Acestia reprezinta elemente fixe care determina evolutia unei asezari umane. Într-o di-ferita masura, acesti factori (în special cei pedologici) sunt supusi actiunii antropice si modificati.

Elemente antropice ale biotopului

Elemente generate de structurile urbane. Asezarea umana reprezinta prin manifestarea sa spatial-functionala o entitate complet diferita din punct de vedere al biotopului, fata de ecosistemele naturale ; zone functionale urbane, pu-ternic antropizate, în special cele industriale, comerciale, si de afaceri, si în diverse masuri cele rezidentiale, învatamânt sau de agrement, prezinta modifi-cari spatiale specifice ale biotopului initial, orientat spre îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate. Rezulta astfel modificari le tuturor factorilor de mediu (apa, aer, sol), precum si schimbari semnificative ale microclimatului.

Biocenozele urbane, a doua parte componenta a ecosistemului urban este caracterizat prin evolutia speciei dominante,în teritoriul urban pe care o repre-zinta omul si antropocenoza care constituie cenoza principala în orase.

În ceea ce priveste celelalte specii din teritoriul urban, se pot face urmatoarele consideratii:fondul de specii din care este alcatuita biocenoza corespunde conditiilor de existenta din biotop.

Antropocenoza. Sistemul populatiei umane prezinta caracteristici distincte în raport cu celelalte cenoze, în primul rând generate de gradul înalt de structu-rare social-economica, care îi permite pe de o parte manipularea unor mari cantitati de materie si energie, iar pe de alta parte o puternica actiune modelatoa-re asupra mediului. Puternica mobilitate în teritoriu,

36

precum si viteza sporita de circulatie a informatiei constituie alte elemente definitorii ale antropocenozei, care îi permite modificarea relativ rapida a mediului înconjurator pentru propriile nevoi. Datorita faptului ca omul ajunge sa-si creeze si sa utilizeze uneltele care îi sporesc continuu forta si raza lui de actiune, el dispune treptat de o capacitate tot mai mare de a adapta si transforma obiectele si fortele naturii, de a produce în natura modificari mai mici sau mai profunde. Însa atât timp cât mijloacele de care a dispus omul au fost modeste, schimbarile declansate de el în mediu natural au fost lente si ele permiteau sa se readapteze,modificarile produse nu se caracterizau printr-o amploare si gravitate deosebita. În conditiile contemporane când acestea îi confera omului o uriasa forta transformatoare,el genereaza la rându-i modificari de o amploare,profunzime si rapiditate exceptio-nale. Crescând ca numar si dezvoltându-se istoric (astfel în sec.16-lea pe Pamânt traiau 450 milioane de oameni,în1900 s-au ajuns la 1,5 miliarde de persoane, iar în 1950 la peste 2 miliarde,astazi populatia planetei creste într-un ritm fara precedent ajungând la 5,8 miliarde de indivizi si cifra va ajunge 7,6 miliarde într-un sfert de veac, stabilindu-se probabil în jurul a 10 miliarde spre anul 2050) societatea umana a sporit mereu gama resurselor folosite, ca si proportiile exploatarii resurselor oferite de natura. În aceasta privinta este ilustrativ faptul ca în sec. al 17-lea erau utilizate doar 29 elemente chimice, în secolul al 19-lea se foloseau deja 62, pentru ca astazi sa fie utilizate toate elementele cunoscute a exista pe Terra.

În acest context general, patru resurse – pamântul,apa,aerul si energia – ramân cu totul fundamentate si permanent necesare, conditionând însasi existenta umana. Este firesc, deci, ca tocmai starea acestor resurse si modul lor de utilizare sa constituie,în primul rând, o preocupare majora pentru umanitate.

4.2. Deosebirea fata de ecosistemele agricole, silvice, industriale

Omul ca diferenta specifica a ecosistemului urban. Diferenta esentiala a ecosistemelor urbane fata de cele naturale o constituie prezenta omului ca specie dominanta,supus în primul rând legitatilor socio-economice si nu celor biologice. Aceasta face ca, pe lânga elementele structurale caracteristice ecosistemelor naturale, biotopul si biocenoza, ecosistemul urban sa includa structural si functional,ca o parte distincta si de cea mai mare importanta,sistemul socio-economic.

Unele caracteristici ale dinamicii ecosistemului urban. Ecosistemul natural este de cele mai multe ori un sistem complet,adica independent în ceea ce priveste resursele si functionarea sa (fiind dependent doar de energia solara care este introdusa în sistem de catre producatorii primari). În cadrul acestuia se întâlnesc specii de vietuitoare cu roluri ecologice distincte. Marea masa (ca numar) a componentelor o constituie plantele verzi,adica tocmai acelea care transforma energia solara în energie biochimica.

Biodiversitatea. Concentrarile din ce în ce mai mari ale populatiei umane au la baza pe lânga motivatii economice si altele de natura sociala si psihologica; daca initial, omul a trait într-un mediu cu biodiversitate ridicata, ulterior, o parte a speciilor considerate agresive sau nefolositoare pentru scopurile sale au fost înlaturate, ceea ce a atras dupa sine si eliminare multor altor specii aflate în strânse legaturi ecologice cu primele, iar pe de alta, modificarea extrema a bioto-pului urban (culminând cu realizarea unor “deserturi naturale”), a condus la rândul ei la eliminarea dramatica a majoritatii covârsitoare a formelor de viata initiale di teritoriul respectiv,prin antropizarea factorilor specifici de mediu.

Eterogenitate si omogenitate în procesele de antropizare a teritoriului urban. Orasul trebuie înteles ca un teritoriu ce prezinta o eterogenitate ridicata, atât din punct de vedere socio-profesional, economic cât si în ceea ce priveste mediul fizic,rezultat al activitatilor de constructii. Varietatii factorilor de mediu, omul ia opus o varietate de actiuni modelatoare, care au condus la o mare diversitate de configuratii spatiale si functionale. Acestora trebuie sa li se

37

adauge varietatea modelelor socio-culturale, care au generat dezvoltari specifice, identi-ficabile chiar pe teritoriu aceleiasi asezari umane.

Spre deosebire de acestea, ecosistemul urban este un sistem incomplet, în sensul ca simplificarea biodiversitatii naturale nu poate asigura specializarea componentelor sale. Consumatorii nu se pot organiza în cadrul unor lanturi trofice complete. Acesta are drept consecinta simplificarea sau ruperea circuitelor biogeochimice. Circuitul materiei este afectat îi sensul ca dinamica circuitelor naturale materiale si energetice este perturbata, ajungându-se la o linearizare a acestora. Din toate aceste puncte de vedere, ecosistemele urbane pot fi caracterizate ca fiind tinere. Functionarea ecosistemului urban devine dependenta de fluxurile de energie si materiale introduse de catre om, care sunt luate din “zestrea” capitalului natural, într-un ritm care depaseste capacitatea de refacere a acestuia.

Una din cele mai importante trasaturi definitorii ale ecosistemului urban o constituie circuitele energetice; acestea sunt puternic perturbate de activitatile omului,aportul energetic al acestuia fiind determinat pentru mentinerea sistemului socio-uman, dar si a unor asociatii de plante si animale din teritoriul orasului. Hrana introdusa de om în oras este produsa în ecoagrosisteme. Cantitatea de energie introdusa de catre om în ecosistemul urban prin diferite cai (îngrasaminte, pesticide, dar mai ales energia de intrare din ariile industriale si de locuit)depaseste cu mult energia solara introdusa în sistem de catre producatorii primari si are drept consecinta puternica antropizare a teritoriului urban. Dependenta ecosistemului urban fata de resurse externe materiale si energetice duce la un mare grad de vulnerabilitate în cazul unei perturbari majore. Cea mai mare parte a ecosistemelor din teritoriile oraselor sunt create de om, pentru a îndeplini functiuni precise.

Concluzii . Urbanizarea reprezinta una din marile probleme ale omenirii. Complexitatea problemelor legate de managementul ariilor urbane este amplifi- cata de necesitatea stringenta a tranzitiei socio-economice catre o dezvoltare durabila. Fenomenele negative din orase au un caracter global si sunt în directa conexiune cu celelalte probleme ale umanitatii, în special cu cresterea demogra-fiica. În plus, problemele legate de marile concentrari de energie si materiale din orase necesita restructurarea asezarilor umane la nivel micro si macro, prin transformari si conversii ale zonelor functionale urbane, printr-un atent manage-ment al ritmului înlocuirii structurilor spatiale si tehnice si prin promovarea diversitatii sub toate aspectele sale: sociala,urbanistica, functionala,tehnologica, culturala si politica.

4.3. Poluantii din asezarile umane.

Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activitatilor umane ce se des-fasoara pe teritoriul orasului .Fara îndoiala ca la originea poluarii sta productia de materiale nespecifice mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reala, ci modul de gospodarire a acestora care, pe lânga faptul ca încorpo-reaza resurse neregenerabile si epuizabile, dupa utilizare sunt deversate în mediul natural, fara sa se cunoasca efectele de lunga durata asupra acestuia. Poluarea mediului înconjurator produce amenintare de mare proportii asupra întregului genofond inclusiv uman. Efectelor toxice fiziologice manifestate la nivelul fiziologic li se alatura altele de natura mutagena ce vor putea afecta nu numai structura, genofondurile uneia sau alteia ci prin eliminari succesive va afecta însasi structura patrimoniului genetic mondial.

Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activitatilor umane ce se des-fasoara pe teritoriul orasului. Fara îndoiala ca la originea poluarii sta productia de materiale nespecifice mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reala, ci modul de gospodarire a acestora care, pe lânga faptul ca încorpo-reaza resurse neregenerabile si epuizabile, dupa

38

utilizare sunt deversate în mediul natural, fara sa se cunoasca efectele de lunga durata asupra acestuia.

Factorii de poluare urbana sunt cei care se încadreaza în factorii general valabil de poluare a mediului înconjurator si se refera la:

- Lipsa unei organizari si dezvoltari economice pe criterii ecologice, cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabila

- Cresterea demografica exploziva care implica aglomerarea oraselor, ex-tinderea suprafetelor ocupate de orase si cresterea necesitatii de tot felul, constituie principala presiune exercitata din partea centrelor urbane asupra mediului.

- Dezvoltarea tehnicii fara sa tina seama de principiile ecologice.

- Crearea de bunuri materiale care încorporeaza resurse neregenerabile (sau greu regenerabile) si epuizabile.

- Lipsa unei constiinte ecologice cu privire la posibilitatile mediului înconjurator constituie acel factor de comportament care concura în egala masura cu alti factori,la degradarea mediului.

- Cresterea necesarului de apa în viitor.

Crearea marilor aglomerari urbane provoaca dezechilibre care pot sa se transforme în catastrofe (exemplu: la Milano în ultimii 20 de ani, nivelul apei subterane a scazut cu 20 m, la Bologna, pânza freatica în 1945 se gasea la 12m, astazi se afla la 35m adâncime. Se pune problema nu numai a lipsei posibile de apa în urmatoarele decenii, ci si a posibilitatii ca prin tasarea pamântului sa se produca alunecari masive de teren si distrugerea unor suprafete întinse de con-structii .

Varietatea poluarii ca si a cazurilor care o produc,conduce la schimbari specifice, uneori ireversibile, ale calitatilor factorilor de mediu.

Echilibrul dintre comunitatea biotica si mediul fizic este decisiv pentru comunitate. Întreaga miscare a societatii este indisolubil legata de dezvoltarea istorica a productiei, de munca. Fiind un proces între om si natura, în cursul caruia omul efectueaza, reglementeaza si, prin actiunea sa, controleaza schimbul de materie dintre el si natura, munca presupune atât unitate cât si contradictia dintre om si natura. În procesul muncii, producând cele necesare existentei, oamenii pe de o parte extrag din mediul natural resursele regenerabile, iar pe de alta parte arunca în mediul natural reziduuri si deseurile activitatii productive si ale gospodariei fiecarei familii. Drept urmare, între mediul natural si cel creat de om se desfasoara o dubla contradictie:

Contradictia dintre dimensiunile necesitatilor mediului creat de om si volumul de resurse oferit de natura .

Contradictia dintre mediul creat de om si mediul natural,sub aspectul dezechilibrelor pe care omul le poate provoca în natura si al efectului acestora asupra omului.

4.4. Alimentarea cu apa, colectarea apelor uzate si a deseurilor din asezarile umane. Cazul localitatii dumneazoastra.

Alimentarea cu apa si colectarea apelor uzate in Timisoara

39

Apa înseamna viata nu numai pentru fiintele vii, dar si pentru economia tuturor tinuturilor, din toate timpurile, fiind un element de neînlocuit pentru agricultura, industrie si transport.

Din suprafata întregii planete de circa 510 milioane de kilometri patrati, peste doua treimi, respectiv 360 milioane kilometri patrati reprezinta întinderea apelor.Numai o treime din suprafata continentelor este bogata în apa,restul reprezentând tinuturi sarace si aride .Pentru a corecta factorii care conditioneaza prezenta apei este necesar sa se recurga la un ansamblu de masuri pentru folosirea rationala a surselor de apa ,cum ar fi: captarea, înmagazinarea,tratarea apei,etc.

Apa mai poate fi folosita si pentru producerea de energie electrica ,prin amenajarea potentialului energetic al cursurilor de apa, a mareelor , a valurilor, etc

In ceea ce priveste alimentarea cu apa si colectarea apelor uzate, conform datelor guvernamentale, în România 98 % din populatia urbana si doar 33 % din populatia rurala (!) este racordata la sistemele centrale publice de alimentare cu apa. Conform acelorasi date, 90 % din populatia urbana si doar 10 % din populatia rurala (!) este racordata la retelele publice de canalizare. La nivelul tarii, 31 % din apele uzate (orasenesti si industriale) se evacueaza fara epurare, 41 % sunt insuficient epurate si doar 25 % sunt epurate corespunzator.

In municipiul Timisoara este asigurata alimentarea cu apa a 21.442 de abonati(numar de bransamente), in comuna Giroc este asigurata pentru 89 de abonati, iar comuna Dumbravita fiind doar partial alimentata cu apa potabila. In prezent se poate asigura atat necesarul presiunilor cat si cel al debitelor la majoritatea consumatorilor din zona Timisoara, fiind posibila livrarea apei potabile din reteaua municipiului Timisoara catre localitatiile periurbane, dar densitatea consumatorilor in aceste zone este relativ mica, iar capacitatea de sustinere a programelor de dezvoltare a lucrarilor hidroedilitare este redusa.    Pentru alimentarea cu apa a municipiului Timisoara, cu un consum de aproximativ 25 mil.mc/an, se utilizeaza doua surse principale:

sursa de adancime, care reprezinta 35 % din volumul total de apa distribuit in reteaua orasului asigurata de Uzina de Apa nr. 1, cu o capacitate de tratare de 600 l/s si Uzina 5 cu o capacitate de tratare de 20 l/s;

sursa de suprafata - raul Bega - reprezinta 65% din volumul total de apa distribuit in reteaua orasului, asigurat de Uzinele 2 si 4, avand capacitatea totala de tratare de 2280l/s.

    Alimentarea cu apa potabila se face printr-o retea inelar-radiala in lungime totala de 601,1 km si este distribuita consumatorilor prin intermediul a trei statii de pompare, care un debit total instalat de peste 5.000 l/s, volumul total al rezervoarelor de inmagazinare a apei insumand in prezent doar 60.000 m3. Reteaua de distributie a apei potabile a fost realizata in proportie de peste 30% din materiale necorespunzatoare, necesitand in viitor lucrari costisitoare de inlocuire, aceasta fiind una dintre principalele prioritati. Problema principala a retelei de distributie este stadiul actual de uzura prin corodare, indeosebi a tronsoanelor realizate din otel, motivat de calitatea materialelor, a curentilor vagabonzi cat si de activitatea bacteriana.

Structura retelei de alimentare cu apa potabila este urmatoarea: 41% otel, 29,84% fonta, 4,97 % azbociment, 3,27% PVC, 2,49% fonta ductila, 15,92 % beton comprimat, 1,49% HDPE si 0,19 % poliester armat cu fibra - HOBAS.

Sistemul de canalizare al municipiului Timisoara este de tip unitar, acesta colecteaza si transporta gravitational apele uzate menajere, industriale si apa meteorica spre statia de epurare si deserveste 94% din populatia municipiului Timisoara.. Sistemul unitar actual de canalizare detine retele suficiente pentru colectarea si transportul, in conditii normale, a apelor uzate si

40

meteorice provenite atat de la evacuatorii casnici, cat si de la cei industriali. In cazul ploilor torentiale, insa, unele retele de canalizare intra sub presiune, iar la cateva dintre pasajele rutiere din municipiu, apele meteorice acumulate sunt evacuate cu o oarecare intarziere dpa scaderea presurizarii sistemului.    Din cele 938 strazi ale orasului, 687 sunt complet canalizate, 62 strazi au doar partial retele de canalizare, iar 189 strazi nu au retele de canalizare. Comunele periurbane nu au retea de canalizare subterana, exceptie facand partial comuna Dumbravita, respectiv comuna Giroc, unde se afla in executie un sistem de canalizare.     Reteaua de canalizare pentru apele uzate menajere si meteorice este putin dezvoltata in zona periferica, in zonele unde nu exista retele subterane de canalizare, apele pluviale fiind colectate prin rigole si santuri stradale. Astfel de zone sunt in special la periferia Timisoarei, in zonele: Mehala, Freidorf, Ciarda Rosie, Plopi, cartier Ghiroda si in comunele periurbane. Apele pluviale colectate de santuri si rigole ajung in sistemul de desecare din exploatarea RAIF Timisoara.    Totalitatea apelor uzate ajung gravitational - prin intermediul a patru colectoare principale cu o lungime de 25,6 km - la Statia de Epurare a municipiului, de unde, prin pompare, o parte sunt dirijate spre procesele de epurare, iar surplusul, cu precadere la ploi torentiale, ce depaseste capacitatea actuala de epurare a statiei, este descarcat direct in Bega.    Conditiile de calitate a apelor epurate evacuate sunt severe avand in vedere ca emisarul, raul Bega, traverseaza granita tarii. Capacitatea actuala a Statiei de Epurare este de 2.000 l/s, avand o treapta mecanica si una biologica de epurare.

    Poluantii industriali fie ca nu pot fi epurati de statia de epurare municipala fie sunt inhibatori ai procesului de epurare biologica. Sistemul are problemele caracteristice unui oras de campie, respectiv pante mici de scurgere gravitationala, la care se adauga existenta unor evacuari de ape uzate industriale, insuficient preepurate.     Pe vatra orasului sunt 51 statii de preepurare a apelor uzate industriale apartinand diferitilor agenti economici.

Colectarea deseurilor in Timisoara

Pana în prezent în practica mondiala ca si în tara noastra predomina înca evacuarea deseurilor menajere în asa zise „gropi de gunoi” care de fapt sunt niste gropi provenite fie din depresiuni geografice naturale, fie rezultate în urma unor decopertari de teren sau cariere de constructii (pentru nisip si caramizi).

In ultimul timp aceste gropi din jurul localitatilor urbane ramân tot mai putine, iar distanta pâna la cele ce au mai ramas este din ce în ce mai mare si deci si cheltuielile cu transportul deseurilor colectate se maresc. De aceea, cu avizul organelor locale agricole, sanitare si de productia apelor se mai folosesc si alte terenuri care nu sunt în totalitate gropi sau maidane, ci terenuri mai putin fertile pentru agricultura din care o parte sunt amenajate în asa fel încât depozitarea deseurilor menajere sa se faca pe verticala, în adâncime si în înaltime – raportat la nivelul suprafetei terenului respectiv. Din aceasta cauza locurile de depozitare a deseurilor menajere mai poarta denumirea si de rampe sau halde iar depozitarea deseurilor, dupa modul în care asigura protectia mediului înconjurator, poarta denumirea de depozitare simpla sau depozitare controlata.

In Timisoara desi problema colectarii deseurilor menajere este rezolvata prin aportul unei firme private, depozitarea acestora creaza probleme datorita inchiderii gropii de gunoi de la Parta datorita depasirii capacitatii de stocare si a neasigurarii termenilor tehnici de mediu necesari functionarii.In prezent deseurile din Timisoara se compacteaza si se ambaleaza fiind transportate in judetele vecine pana la finalizarea constructiei unuji nou deponeu agreat de

41

mediu.

4.5. Depozitarea deseurilor. Pozitia dumneavoastra privind colectarea, sortarea, reciclarea si neutralizarea deseurilor din asezarile umane.

Depozitarea controlata a deseurilor menajere creeaza probleme din punct de vedere al protectiei mediului înconjurator a caror rezolvare implica cheltuieli suplimentare, dar care însa pot fi partial recuperate daca aceste probleme sunt rezolvate si din punct de vedere economic.

Din punctul meu de vedere, in Timisoara, colectarea si sortarea deseurilor nu a atins inca nivelul necesar, care sa asigure refolosirea meterialelor sau sortarea deseurilor pe locul de depozitare desi, pasi timizi s-au facut in acest sens prin amplasarea de tomberoane pentru colectare duala a plasticului si hartiei.Pentru a atinge nivelul tarilor europene avansate, este necesar ca pe langa acordarea fondurilor necesare implementarii noilor tehnologii de recuperarea materialelor refolosibile sau a folosirii cu precadere a materialelor ecologice, sa se acorde o atentie deosebita educatiei oamenilor in sensul respectarii normelor minime de convietuire si a respectului pentru mediu.

Depozitarea deseurilor va trebui sa permita in final sa protejeze mediul prin modul in care acest lucru se face, finalul fiind acela ca dupa ’’parasirea’’ deponeului mediul sa ramana curat si fara sa influenteze dezvoltarea ulterioara a ecosistemului.

Capitolul V

Resursele naturale ale biosferei

Resursele naturale reprezinta totalitatea zacamintelor de minerale si de minereuri, a terenurilor cultivabile, a padurilor si apelor de care dispune o anumita tara.

Resursele naturale sunt substante care apar în mod natural dar care sunt considerate valoroase în forma lor relativ nemodificata. O materie este considerata o resursa naturala atunci cand activitatile primare asociate cu ea sunt extragerea si purificarea, ele fiind opuse creatiei. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul si silvicultura sunt în general considerate

42

industrii ale resurselor naturale, în timp ce agricultura nu e. Acest termen a fost introdus unei audiente largi de catre E.F. Schumacher în cartea "Small Is Beautiful" din anul 1970.

Clasificare

Resursele naturale sunt de obicei clasificate în:

- resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili;

- resurse regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;

- resurse permanente – energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor .

Resursele regenerabile sunt în general resursele vii (pesti, paduri, de exemplu), care pot sa se refaca daca nu sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot sa se refaca si pot fi folosite pe termen nelimitat daca sunt folosite rational. Odata ce resursele regenerabile sunt consumate la o rata care depaseste rata lor naturala de refacere, ele se vor diminua si în cele din urma se vor epuiza. Rata care poate fi sustinuta de o resursa regenerabila este determinata de rata de refacere si de marimea disponibilului acelei resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu sunt vii includ solul, apa, vantul, mareele si radiatia solara.

Resursele pot, de asemenea sa fie clasificate pe baza originii lor ca fiind:

resurse biotice, derivate din animale si plante;

resurse abiotice, derivate din pamant, aer, apa, s.a.m.d.; resursele minerale si energetice sunt de asemenea resurse abiotice, unele sunt derivate din natura.ass

Nu este lipsita de sens asocierea notiunii de bogatie naturala cu aceea de materie prima, adica prima forma sub care o resursa naturala se prezinta ca rezultat al aplicarii unei avtivitatii productiv umane.Aceasta poate fi prelucrata mai departe pana la obtinerea produsului finit sau poate face obiectul comercializarii de piata.

Rezervele mondiale, productia si durata exploatarii pentru principalele resurse naturale din scoarta terestra

Nr.

Crt.

Denumirea

resursei

Rezerva

Mondiala

(2001)

Productia

(2001)

Durata

epuizarii (ani)

(2001)

1 Carbuni 1122.4 mld.t 3.175 mld.t 354

2 Petrol 141.2 mld.t 3.415 mld.t 41

3 Gaze naturale 157703 mld.m² 2402.5 mld.m² 66

4 Fier 74 mld.t 1.017 mld.t 73

5 Bauxita 23 mld.t 0.124 mld.t 185

6 Cupru 340 mil.t 4.36 mil.t 78

7 Plumb 143 mil.t 2.3 mil.t 62

8 Zinc 430 mil.t 8.4 mil.t 51

43

Sursa: Prelucrare dupa Cedigaz, 2001; B P Amoco, 2001; Agence international de l’énergie, 2001, Fédération française de l’acier, 2001, Imetal, 2001; World Metal Statistics, 2001; Metaeurop, 2001; Quid, 2001, Editions Robert Lafonte, Paris

Dependenta omului de natura si resursele sale ramane înca o realitate, caracterul si acuitatea sa variind în functie de nivelul dezvoltarii social-economice, a standardului de civilizatie si a modelului cultural ce caracterizeaza fiecare natiune a lumii.De aceea, analiza relatiei om-natura nu poate fi tratata separat de evaluarea corecta a resurselor naturale si de distinctia care trebuie realizata , concomitent, între resursele ce mai pot si acelea care nu mai pot fi reînoite (Veyeret,Pech,1993).

Resursele ce mai pot fi reînoite sunt, în general, cele reproductibile, asa cum este cazul apei.Tot în aceasta categorie de resurse (permanente) specialistii includ energia solara, eoliana,si mareomotrica.Resursele ce nu mai pot fi reînoite (nepermanente) sunt cele aflate în stocuri, mai mult sau mai putin generoase în ceea ce priveste asigurarea consumului viitor (resursele energetice fosile, minereurile de toate categoriile).

5.2 Resursele naturale existente in regiunea de Vest

Resurse subsolice importante

Ca urmare a alcatuirii geologice complexe si a reliefului variat, Regiunea Vest poseda bogate si diverse resurse subsolice dintre care se pot aminti: hidrocarburi lichide si gazoase (petrol si gaze naturale) în special în zona de câmpie, minereuri de metale feroase si neferoase care predomina în zonele de deal si de munte, zacaminte de carbuni concentrate mai ales în judetele

RESURSE

Resurse

nepemanente

Resurse

nepemanente

Energie solara

Vânt,maree,

ape

curgatoare

Minerale(argile,nisipuri,fosfati)

Energie

fosila

Aer Apa Sol Plante si animale

44

Hunedoara si Caras-Severin si materiale de constructii.2. Bogate resurse de ape termale si mineraleStructura geologica si tectonica Regiunii Vest au favorizat exploatarea si valorificarea bogatelor ape termale, minerale si de apa plata din regiune, care au fost cunoscute si captate din cele mai vechi timpuri. Potentialul balnear al apelor termale este valorificat în urmatoarele statiuni de interes national si regional: Baile Herculane (judetul Caras-Severin), Geoagiu-Bai (judetul Hunedoara) si Moneasa (judetul Arad), dar si în alte statiuni mai mici, de interes local. Sunt valorificate intens apele minerale de la Lipova (judetul Arad) si Buzias (judetul Timis), precum si apa plata de la Baile Herculane. 3. Potential teren agricolPotentialul agricol al Regiunii Vest se bazeaza pe terenurile agricole fertile, în special pe existenta molisolurilor care datorita continutului ridicat de humus sunt cele mai fertile soluri pentru cultura plantelor. Raspândirea mare a acestui tip de soluri în Regiunea Vest, cât si fertilitatea ridicata a acestuia a transformat Câmpia Banato-Crisana în cea de-a doua mare zona agricola a tarii. Regiunea Vest detine importante resurse forestiere, care depasesc media nationala, cu precadere în zonele de deal si de munte, respectiv în judetele Hunedoara si Caras-Severin. Gradul ridicat de împadurire din arealele montane a favorizat dezvoltarea unui sector intens de exploatare, cu unitati de prelucrare a lemnului la marginea muntelui, care a stat la baza dezvoltarii economiei din acea zona. tarii.

5.3 Capacitatea de suport a mediului

Pentru a ajunge la o folosire sustenabila a resurselor trebuie definita strategia de a organiza in asa fel consumarea resurselor regenerabile si a celor neregnerabile, incat sa fie mentinuta capacitatea se suport de mediului .Masurile propuse de U.E. pentru atingerea acestui obiectiv sunt:

-implementarea unei calitati integrate a produselor

- realizarea de programe de aplicatii practice in intreaga productie industriala

- utilizarea consecventa a instrumentelor economice, cum ar fi o impozitare ex\ficienta si evitarea subventiilor ineficiente.

Conservarea capacitatii de suport” asigura finalitate politicii de mediu, conceptul de

“conservare” neexcluzând ci presupunând cuplarea mediului la activitatea economicosociala,

dar în limitele de manifestare a legilor biologice, ecologice. De asemenea, facând

trimitere la “conservarea capacitatii de suport”, se ofera suficient spatiu pentru “maturizarea”

polemicilor privind obiectivele politicii de mediu, polemici si dezbateri care se înscriu în

dinamica conceptului de “politica de mediu”.

5.4 Vocatia ecologica a teritoriului

In Europa de Est, spre exemplu, amprenta ecologica a Ungariei – ca si a altor tari care au avut o economie centralizata – s-a redus incepand cu anul 1991, in special datorita schimbarilor economice aparute odata cu incheierea perioadei sovietice. In cazul Sloveniei, in anul 1995 se putea vorbi de o dezvoltare durabila, in termeni globali; in 2003 insa, amprenta ecologica per capita s-a dublat, in timp ce nivelul de dezvoltare a crescut cu mai putin de 5%. In Romania, amprenta ecologica este de 2.4, cea mai scazuta din UE, dar tara ramane un debitor ecologic (biocapacitatea fiind de 2.3). Diferenta dintre amprenta ecologica si biocapacitate a variat in

45

timp: pana in 1970, biocapacitatea a fost mai mare decat amprenta ecologica; intre 1970 si 1994, raportul s-a inversat. Evaluarile realizate dupa 1994, pana in 2003, arata ca biocapacitatea a fost mai mare decat amprenta ecologica, cu exceptia a doi ani. Este interesant de urmarit daca aceste tendinte vor continua, tinand cont de cresterea PIB care s-a realizat in aceasta perioada si de integrarea tarii in UE.”, se arata in raportul „Europa 2007 – Produsul Intern Brut si Amprenta Ecologica”. Romania dispune inca de un capital natural exceptional, comparativ cu alte tari ale UE. Presiunile la care acesta este supus sunt insa enorme. Dezvoltarea economica haotica, proiecte de infrastructura – unele finantate chiar cu fonduri UE – care nu tin cont de impactul devastator asupra mediului, exploatarea irationala a resurselor naturale, toate acestea conduc la o crestere rapida a presiunii asupra ecosistemelor. Exista solutii pentru o dezvoltare economica sanatoasa, care sa nu rezulte in cresterea datoriei ecologice., afirma Dana Caratas, Coordonator Comunicare WWF Programul Dunare-Carpati Romania.

5.5 Principii ecologice de folosire a resurselor naturale si de conservare mediului

- Exploatare resurselor naturale trebuie sa tina in permanenta cont de mentinerea populatiilor si habitatelor de interes comunitar, national si international, conservarea peisajului caracteristic si a elementelor geologice, geomorfologice si paleontologice specifice;

- Formarea prin educatie ecologica, informare, constientizare si consultare a unei atitudini favorabile comunitatilor locale si a factorilor de decizie fata de valorile ecologice, influentarea perceptiei si comportamentului oamenilor în spiritul imperativelor de conservare a patrimoniului locului si de dezvoltare durabila;

- Mentinerea si promovarea în zona industriala respectiva a activitatilor durabile de exploatare a resurselor si eliminarea celor susceptibile de a avea un impact negativ asupra mediului;

- Asigurarea oportunitatilor pentru ca turismul si recreerea sa se desfasoare în conformitate cu imperativele de conservare a patrimoniului rezervatiei;

Principiul general al evitarii prejudicierii mediului, acceptat în dreptul international al mediului, solicita statelor sa asigure ca activitatile desfasurate în cadrul propriei jurisdictii sau propriului control sa nu produca pagube mediului din alte state sau mediului comun. Acest principiu a fost adoptat prin Declaratia de la Stockholm si reiterat integral prin Declaratia de la Rio (Principiul 2):

În conformitate cu Carta Natiunilor Unite si cu principiile de drept international, statele au... responsabilitatea sa asigure ca activitatile din propria jurisdictie sau sub propriul control sa nu provoace pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdictiei nationale

a) Principiul nediscriminarii între state reprezinta o variatie mai îngusta a obligatiei

cu caracter general de a împiedica prejudicierea mediului, care consta în obligatia de a nu lua masuri care sa deplaseze poluarea de pe teritoriul unui stat catre teritoriul altui stat. Principiul nediscriminarii asigura ca poluatorii care provoaca poluare transfrontaliera sa fie supusi unor prevederi legale obligatorii cel putin la fel de severe ca cele aplicabile oricarei poluari echivalente produse în propria tara. Aceasta înseamna ca regulamentele si regulile nationale din domeniul protectiei mediului, cum ar fi cele care stabilesc niveluri admisibile de poluare, care prevad raspunderea juridica, accesul la justitie sau alte prevederi de fond similare sau regulamente procedurale, trebuie sa fie în mod egal aplicate, indiferent daca poluarea afecteaza resursele nationale sau pe ale altui stat.

46

b) Principiul prevenirii poluarii deriva de asemenea din obligatia cu caracter

general de evitare a producerii de pagube asupra mediului si a fost adoptat prin:

DECLARATIA DE LA STOCKHOLM, Principiul 6

Trebuie stopate evacuarile de substante toxice sau de alte substante si eliberarile de

caldura, în atare cantitati sau concentratii, care pot produce depasirea capacitatii

mediului de a le face inofensive, pentru a asigura ca ecosistemele nu vor fi supuse unor pagube ireversibile severe.

c) Principiul precautiei este unul dintre cele mai generale principii de protectie a mediului, care vizeaza evitarea pagubelor aduse mediului si realizarea dezvoltarii durabile:

Declaratia de la Rio, Principiul 15

... În cazurile în care exista pericolul producerii unor pagube severe sau ireversibile, nu se va utiliza ca argument lipsa certitudinii stiintifice integrale, pentru a amâna aplicarea unor masuri eficiente sub aspectul costurilor, în vederea prevenirii producerii degradarii mediului.

Principiul responsabilitatii statului este confirmat prin Declaratia de la Stockholm:

Declaratia de la Stockholm, Principiul 21

Statele au...responsabilitatea de a asigura ca activitatile aflate în jurisdictia sau sub controlul

lor nu provoaca pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor

jurisdictiei nationale.

Principiul protejarii resurselor naturale si al zonelor comune

La fel de importante pentru realizarea dezvoltarii durabile sunt problemele privind utilizarea durabila a resurselor naturale. În mod traditional, resursele naturale localizate în întregime în interiorul frontierelor nationale au fost considerate ca fiind de domeniul legilor si prioritatilor de dezvoltare nationale.

În cele ce urmeaza se prezinta aceste concepte si implicatiile lor pentru dreptul international al mediului si al dezvoltarii durabile.

a) Suveranitatea perpetua asupra resurselor naturale. În relatiile dintre state, suveranitatea semnifica independenta; adica dreptul de a exercita, în cadrul unui teritoriu delimitat si fara amestecul altor state, functiile unui stat, cum sunt exercitarea jurisdictiei si a impunerii legilor asupra persoanelor din interior. Conceptul de suveranitate perpetua nu este absolut, ci este supus unei îndatoriri generale de a nu prejudicia interesele altor state. Resurse împartite. Acest concept se refera la resurse care nu se afla în întregime în jurisdictia teritoriala a unui singur stat, ci sunt repartizate de ambele parti ale frontierelor sau migreaza de la un teritoriu la altul.

Mostenirea comuna a umanitatii. Zonele globale comune sau zonele universale desemneaza acele zone aflate în afara limitelor jurisdictiilor nationale, cum sunt marile nordului, fundul marilor, Antarctica, spatiul extraterestru sau stratul de ozon.

În România, Legea protectiei mediului consacra urmatoarele principii si elemente strategice:

LEGEA PROTECTIE MEDIULUI, Art. 3

Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul asigurarii unei

47

dezvoltari durabile, sunt:

a) principiul precautiei în luarea deciziei;

a1) principiul prevenirii, reducerii si controlului integrat al poluarii prin utilizarea celor mai

bune tehnici disponibile pentru activitatile care pot produce poluari semnificative;

b) principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor;

c) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

d) principul "poluatorul plateste”;

e) înlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea

oamenilor;

f) crearea sistemului national de monitorizare integrata a mediului;

g) utilizarea durabila a resurselor naturale;

h) mentinerea, ameliorarea calitatii mediului si reconstructia zonelor deteriorate;

i) crearea unui cadru de participare a organizatiilor neguvernamentale si a populatiei la

elaborarea si aplicarea deciziilor;

j) dezvoltarea.

Capitolul VI

Dezvoltarea durabila

6.1. Conceptul de dezvoltare durabila/ecodezvoltare si obiectivele ecodezvoltarii.

Conceptul de ecodezvoltare sau dezvoltare durabila este un derivat care provine din ingrijorarea specialistilor preocupati de problemele mediului si sanatatii a exercita presiune asupra factorilor politici indicand faptul ca actualul model al dezvoltarii societatii umane este

48

depasit si incorect fata de mediu si este necesar a fi inlocuit cu o conceptie economica care sa respecte si sa conserve mediul. Asadar conceptul de ecodezvoltare vizeaza atat termeni si tehnici apropiate ecologistilor si ecologilor cat si economistilor si ecoeconomistilor vizand aceleasi obiective de natura economica, ecologica, sociala si etica.

Ecodezvoltarea a fost decisa ca o optiune a dezvoltarii durabile a societatii umane in ultimiul deceniu datorita degradarii mediului. Degradarea mediului are tendinte de globarizare fiind evidentiata si de membrii Clubului de la Roma in raportul limitelor cresterii.

Consideratii generale privind dezvoltarea durabile

Dezvoltarea durabila, viabila si sustinuta din punct de vedere ecologic, este considerata acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a- si satisface propriile nevoi. Pe scurt regula echivalenta ar fi: “Lasa locul în acelasi fel în care ti-ar place sa-l gasesti” si, adaugam noi “putin mai bine chiar”. In linii mari, conceptul de dezvoltare durabila este actualmente acceptat si sprijinit pe plan mondial, mesajul sau fiind preluat de Conferinta de la Rio din anul 1992. Cu toate acestea, aplicarea practica este dificil de realizat, mai ales în ceea ce priveste obiectivele concertate la nivel international, în care scara valorilor si a nevoilor este diferita. Obiectivul general al dezvoltarii durabile este de a gasi un echilibru al interacþiunii dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental si tehnologic, într-un proces funcþional dinamic si flexibil. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi susþinuta de catre cele patru sisteme. Pentru ca modelul sa fie operational, trebuie ca aceasta sustinere sau viabilitate sa fie aplicabila la toate subsistemele ce se circumscriu celor patru dimensiuni ale dezvoltarii durabile, adica, plecând de la energie, transporturi, agricultura, industrie si pâna la investitii, asezari umane si conservarea biodiversitatii. De peste 20 de ani, începând cu Conferinta asupra Mediului, de la Stockholm din 1972, omenirea a început sa recunoasca faptul ca problemele mediului înconjurator sunt inseparabile de cele ale bunastarii si de procesele economice, în general. In acest sens a fost stabilita Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii de pe lânga ONU, care a finalizat studiile cu o serie de recomandari. Pâna în anul 1987 au fost identificate 60 de definitii ale conceptului ce trebuia sa redea continutul acelui proces de dezvoltare care sa nu stopeze cresterea economica asa cum se preconiza în primul raport al Clubului de la Roma si nici sa absolutizeze rolul mediului precum o fac "verzii". In Raportul Bruntland, intitulat "Viitorul nostru comun", Comisia pleda pentru o reconciliere între economie si mediul înconjurator pe o noua cale de dezvoltare care sa susþina progresul uman nu numai încâteva locuri si pentru câtiva ani, ci pentru întreaga planeta si pentru unviitor îndelungat. Dezvoltarea durabila a fost conceptul inovator de dezvoltare, urmând ca, de la planul general si teoretic de dezvoltare, sa fie gasite solutiile de particularizare ale acestuia pe domenii de activitate, concomitent cu masurile potrivite de realizare practica a principiilor conceptului.

Dezvoltarea durabila este necesitatea integrarii obiectivelor economice cu cele ecologice si de protectie a mediului. Dezvoltarea durabila este o abordare care are ca scop echilibrarea problemelor sociale, economice si impactul actiunilor noastre asupra mediului înconjurator. Dezvoltarea durabila impune revizuirea nevoilor prezente: securitate economica, adapost, mâncare, educatie, spatii libere, reprezentare politica, contactul cu natura, fara a compromite posibilitatile generatiei viitoare. Reducând folosirea resurselor neregenerabile ca: petrolul, uleiul si gazul, reducând deseul si poluarea, protejam sistemele naturale. In ultimul timp opinia publica si-a exprimat tot mai acut nevoile economice si

49

sociale. Toata lumea trebuie sa aiba acces la acele lucruri care îmbunatatesc calitatea vietii precum securitatea economica, adapost, sanatate, educatie, libertate si reprezentare politica.

Obiectivele dezvoltarii durabile se refera la toate aspectele dezvoltarii societatii umane si a raporturilor sale cu mediul înconjurator (Christine Richard, P. Claudez, 1994, A. Vadineanu, 1998):

- Obiective economice: viabilitatea economica a sistemelor socio-economice;

- Obiective ecologice, privitoare la mediul înconjurator, conservarea resurselor naturale, regenerarea mijloacelor de productie si a mediului înconjurator ca matrice a existentei;

- Obiective sociale: acceptarea de catre societate a tipurilor de activitate si moduri de productie propuse;

- Obiective geopolitice: conflictele comerciale si concurenta neloiala repun în discutie durabilitatea mondiala a acestui tip de dezvoltare;

- Obiective etice: dezechilibrele dintre tarile dezvoltate si ele nedezvoltate, dezechilibrele de dezvoltare între regiuni, între clase de populatii sunt incompatibile cu obiectivele si posibilitatile de realizare a dezvoltarii durabile;

- Obiectivele privind calitatea vietii sunt integrate în obiectivele precedente si se refera la calitatea produselor, a serviciilor, a peisajului, calitatea relatiilor interumane;

- Obiective demografice: corelarea cresterii populatiei umane cu resursele disponibile.

Dezvoltarea durabila este un concept unanim acceptat dar punerea in aplicare este conditionata de interesele prezentate de grupuri mai mari sau mai mici de persoane sau tari.

Conceptul de agricultura durabila se bazeaza pe realizarea unor randamente optime, eficienta economica acoperitoare si asigurarea echilibrului ecologic. De aici rezulta necesitatea integrarii politicii agricole în politica privind mediul înconjurator. Directiile si prioritatile majore ale cercetarilor stiintifice în pedologie si agrochimie, pentru promovarea agriculturii durabile si competitive în România necesita:

• Caracterizarea exhaustiva a solurilor sub toate aspectele, asigurându-se mentinerea unui inventar cât mai detaliat si la zi a resurselor de sol;

• Elaborarea si validarea tehnicilor de protectie si ameliorare a solurilor, de prevenire si combatere a poluarii solului sub toate ipostazele;

• Generalizarea utilizarii tehnicilor de vârf, în special, teledetectia si sistemele informatice geografice, pentru a asigura maximum de performante în activitatea de monitoring al calitatii solului

• Dezvoltarea cooperarii cercetarii stiintifice internationale în domeniul promovarii agriculturii durabile;

• Asistenta tehnico-stiintifica pentru transferul rapid al tehnologiilor necesare implementarii agriculturii durabile;

• Evitarea consecintelor daunatoare ale folosirii necorespunzatoare a solului cu ocazia implantarii diferitelor activitati umane, altele decât productia vegetala agricola si forestiera;

• Fundamentarea stiintifica a strategiei nationale în domeniul pedologiei si agrochimiei, sub aspect legislativ, institutional, operational, ca premiza esentiala pentru accelerarea dezvoltarii agriculturii durabile.

50

Trebuie subliniat ca orice definitie a agriculturii durabile trebuie sa includa pe lânga protectia mediului înconjurator, dimensiunea umana. Dimensiunea umana include doua componente - cheie:

1. Fermierii:

• care deja aplica tehnologii avansate ale agriculturii durabile;

• care vor practica agricultura durabila doar daca acest lucru se poate face fara pierderi materiale substantiale si daca au acces la informatii si tehnologii specifice acestui tip de agricultura.

2. Consumatorii:

• a caror cerere pentru produse agroalimentare ecologice, sanatoase, de calitate este recunoscuta;

• care trebuie informati despre costurile sociale totale ale produselor agricole obtinute cu ajutorul agriculturii intensive, în absenta unor valori de piata exacte care ar face vizibile costurile ecologice mascate.

6.2. Dezvoltarea agricola durabila

Avand ca model dezvoltarea durabila, conceptul de agricultura durabila (sustenabila), subscrie conceptul de agricultura ecologica avand ca obiective principale mentinerea diversitatii sistemelor agricole prin utilizarea traditiilor culturale indiferent de regiune concomitent cu satisfacerea necesitatilor alimentare, locale si regionale.

Conceptual, agricultura durabila implica patru aspecte:

Un sistem de productie pe plan economic;

Conservarea si punerea in valoare a resurselor naturale de baza din exploatatii;

Conservarea si punerea in valoare a altor ecosisteme influentate de activitatile agricole;

Managementul resurselor cu mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului.

Agricultura durabila substituie sensul propus de Puia si Soran despre agricultura ecologica propunandu-si ca obiective mentinerea diversitatii sistemelor agricole prin utilizarea traditiilor culturale si satisfacerea egala a necesitatilor alimentare locale si regionale. Agricultura ecologica este o metoda de productie care tine cont de cunostintele traditionale ale taranilor si care integreaza progresele stiintifice în toate disciplinele agronomice, raspunzând preocuparilor sociale fi ale mediului înconjurator, fumizandu-se consumatorilor produse de calitate chiar si în tarile mai sarace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera si resursele naturale aie planetei, excluzând utilizarea îngrasamintelor chimice, pesticidelor de sinteza si a erbicideior, metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva daunatorilor, boliior si a buruienilor.

Pentru a practica o agricultura în armonie cu natura trebuie sa se tina seama de tehnicile biologice utilizate si de conditiile locale, adaptându-se la realitatile socio-economice dar si la metodele traditionale, prin utilizarea optima a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor esential pentru obtinerea unor rezultate optime si de lunga durata.

Principiile pe care este fondata agricultura ecologica sunt universale, dar tehnicile utilizate sunt adaptate în functie de conditiile pedoclimatice, de resurse si de traditiile locale.

51

Agricultura ecologica este o metoda care necesita capacitate de observare si de reflexie. Foloseste un potential ridicat de mâna de lucru, necesitând deci locuri noi de munca, si mentine taranii la munca câmpului, aspect important într-o perioada de somaj, pe de o parte si exod masiv din zonele rurale catre aglomerarile urbane, pe de alta parte.

Agricultura durabila – o actiune cu scop pe termen lung prin care se urmareste sa se depaseasca problemele si restrictiile cu care se confrunta agricultura conventionala, societatea în general, pentru a se asigura:

• viabilitatea economica

• starea buna a mediului înconjurator

• acceptarea sistemului de agricultura alternativa.

Prioritatile cercetarilor stiintifice pentru promovarea unei agriculturi durabile sunt:

• mentinerea unui inventar cât mai detaliat si la zi al resurselor de sol;

• elaborarea tehnicilor de prevenire si poluare a solului, sub toate ipostazele;

• generalizarea utilizarii tehnicilor de vârf (teledetectia, sisteme informatice geografice) pentru a asigura maximum de performante în activitatea de monitoring al calitatii solului, pe o baza landzaftica;

• asistenta tehnico-stiintifica pentru transferul rapid al tehnologiilor necesare implementarii agriculturii durabile.

Dezvoltarea durabila a ecosistemelor agricole si posibilitatea de a produce alimente de cea mai buna calitate, poate fi considerata cea mai însemnata contributie a agriculturii în asigurarea viitorului omenirii.

Agricultura durabila (sustenabila) este în primul rând viabila din punct de vedere economic, raspunde exigentei cererii de alimente sanatoase si de calitate superioara, este o agricultura care garanteaza protectia si ameliorarea resurselor naturale pe termen lung si le transmite nealterate generatiilor viitoare. O astfel de agricultura determina si diversifica activitati economice deoarece materiile prime apar si se prelucreaza prioritar în zonele rurale, dezvolta infrastructura si cresterea potentialului economic al satelor.

Deci, agricultura durabila trebuie sa fie: productiva, profitabila, ecologica, sa conserve resursele, echilibrata social si uman.

Agricultura durabila este si o problema de educatie, în spiritul respectarii naturii si a cunoasterii traditiilor. în conditiile acestor mosteniri de cunostinte teoretice si practice, agricultura ecologica, în toate curentele sale, propune actualizarea metodelor traditionale verificate timp de secole si îmbinarea lor cu metodele moderne. în scopul mentinerii si cresterii potentialului productiv natural al solului.

6.3 Criteriile de evaluare ale agriculturii ecologice:

Aprecierea durabilitatii poate fi facuta mai bine la nivel local sau al unei exploatatii. Modelul utilizat de Comisia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabila (UNCSD) si de OECD distinge trei clase de indicatori ce definesc:

-Presiunile asupra mediului de catre activitatea oamenilor, economica si de alta natura (practici de management si utilizare a resurselor);

-Starea mediului (climat, apa, sol, biodiversitate, peisaj, calitatea produselor);

52

-Raspunsul societatii la schimbarile survenite la nivelul presiunii si raspunsului (etica, legislatie, reglementari economice, informare, raspunsul consumatorilor si fermierilor.

-Formarea unei agriculturi durabile este un proces de lunga durata si nu în ultimul rând foarte greu de realizat deoarece exista numeroase contradictii. Exista multe bariere în adoptarea unor practici si tehnologii specifice agriculturii durabile. Una din cele mai importante bariere este faptul ca politicile si programele existente contin uneori obiective contradictorii.

-In cadrul acordului de integrare a tarii noastre in UE, una dintre masurile impuse, printre altele, este implementarea sistemului de agricultura ecologica. Aparent ceva nou si usor de pus in practica, cunoscandu-se faptul ca nu se admit imput-uri de ordin chimic, sintetic, lucru pe care noi l-am si respectat si il respectam in continuare pe multe din suprafetele agricole. Ingrijorator, insa, este lipsa cererii pe piata a produselor certificate ecologic, precum si puterea redusa de cumparare a consumatorului, cunoscut fiind faptul ca pretul de vanzare a unui produs ecologic va fi mai ridicat decat omologul sau obtinut in sistem conventional. Deci, cel putin pentru inceput, intreaga cantitate de produse agricole ecologice trebuie exportata. In urma unui studiu efectuat de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor s-a preconizat ca pana in anul 2006 consumul national de produse ecologice sa atinga cota de 10 % din productia totala, restul mergand la export.

-In Romania, productia ecologica se defineste prin obtinerea de produse agroalimentare fara utilizarea produselor chimice de sinteza, in conformitate cu regulile de productie ecologica, care respecta standardele, ghidurile si caietele de sarcini nationale si sunt atestate de un organism de inspectie si certificare. Cererea de produse agricole ecologice fiind in crestere, se poate considera o noua oportunitate pentru exportul agriculturii romanesti. Romania, desi este cel mai mare producator din zona, cu cea mai curata agricultura, din cauza imposibilitatii financiare pentru chimizare masiva, poate face fata acestei provocari, dar nu poate exporta produsele agricole ecologice decat sub certificare straina, costisitoare si anevoioasa.

-Potentialul productiv in sistem ecologic de agricultura al tarii noastre poate sa ajunga pana la 15-20% din suprafata totala agricola, suprafetele cele mai mari fiind concentrate in zona de deal - munte unde tehnologiile de intretinere si exploatare a pasunilor s-au bazat pe metode traditionale - ecologice (aplicarea gunoiului de grajd, exploatare prin pasunat si/sau cosit, folosirea trifoiului ca planta furajera si amelioratoare a fertilitatii solului, utilizarea sistemului mixt vegetal-zootehnic).

-Dar nu sunt de neglijat nici suprafetele arabile din Romania, in anul 2001, suprafata cultivata dupa modul de productie ecologica a fost de 28800 ha, in 610 exploatatii agricole, din care 160 exploatatii zootehnice pentru cresterea vacilor de lapte. (Sursa : Strategia de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare si silviculturii pe termen lung si mediu, 2001-2005 si 2005 - 2010 ; MAAP, 2002)

-Productia certificata ecologic a fost de 24400 tone se refera la productia obtinuta din zonele de cultura pentru cereale, plante tehnice si leguminoase in partea de sud a tarii, iar pentru productia animaliera in zona de nord. Deoarece Romania nu are o piata interna de produse ecologice, intreaga productie certificata a fost exportata pe pietele europene unde cererea pentru astfel de produse este destul de mare.

-In toate tarile Uniunii Europene se manifesta o reala vointa de dezvoltare a agriculturii ecologice, care va detine peste 10 % din suprafata cultivata. Suprafata agricola utila in "bio" in unele tari se prezinta astfel: Italia - peste 1.100.000 ha, Germania, Marea Britanie - 600.000 ha, Franta - 400.000 ha, Spania - 380.000 ha, Austria - 250.000 ha, iar in SUA si Japonia in jur de 20 % din sistemul de productie alimentara este ecologica.

53

-Spre deosebire de agricultura conventionala, care reprezinta un sistem energo-intensiv, costisitor pentru societate, cu potential daunator asupra mediului inconjurator si a sanatatii populatiei (Lampkin, 1990), conceptul agriculturii ecologice se bazeaza pe o abordare holista, in cadrul careia natura este perceputa mai mult decat elementele componente, considerate individual. Principiile agriculturii ecologice se regasesc in principiile ecologiei, stiinta care studiaza interrelatiile dintre organisme si mediu. In termeni practici, aceasta inseamna ca agricultura organica se inspira si invata din existenta ecosistemelor naturale.

-In acord cu statisticile I.F.O.A.M. (februarie 2001) suprafata agricola mondiala destinata productiei ecologice se cifreaza la 15.8 milioane ha, cele mai mari suprafete fiind detinute de Australia (7.6 milioane ha), Argentina (3 milioane ha), Italia (1 million ha). Repartitia suprafetelor pe continente este astfel : Oceania 48.5%; Europa 23.6%; America latina 20%; America de Nord 7.5%; Asia 0.33%; Africa 0.14%.

- Necesitatea de a supune agricultura unor reguli pentru a putea forma exploatatii agricole durabile, induce dimensiunea eminamente politica a problemei mediului natural si a asigurarii securitatii alimentare. Este o reglementare si aceasta presupune interventia „fortei publice“ care are legitimitatea pentru a impune o regula colectiva. Caracterul politic al acestei interventii este cu atât mai vizibil cu cât se face în numele interesului general al umanitatii. Necesitatea adoptarii unor asemenea reglementari este cu atât mai mare deoarece spatiul poluator nu este neaparat spatiul poluat si de aceea trebuie aplicat principiul „poluatorul plateste”.

Criteriile de evaluare ale agriculturii ecologice pot fi legate de felul cum se:

realizeaza produse agricole de înalta calitate nutritiva si în conditii eficiente;

dezvolta si sa întareasca sistemele vii pe parcursul ciclurilor de productie;

mentine si sa amelioreaza fertilitatea solului pe termen lung;

evita toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricola;

permite agricultorilor o remunerare justa ca satisfactie a muncii lor si un mediu de lucru sigur si sanatos.

6.4 Conservarea resurselor genetice

  Prioritatile nationale în politicile de conservare, dezvoltare si utilizare a diversitatii genetice a animalelor domestice sunt orientate spre producerea si utilizarea durabila a unor rase si hibrizi cu un înalt potential productiv si conservarea in situ sau ex situ a raselor importante genetic, aflate in pericol de disparitie.

In Romania, A.N.A.R.Z.( Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie în Zootehnie “Prof. Dr. G. K. Constantinescu) are un rol important pentru protectia, dezvoltarea cantitativa si ameliorarea calitativa a patrimoniului genetic din zootehnie, atât la nivel national cât si în profil teritorial, sub aspectul calitatii zootehnice, îi revine  A.N.A.R.Z:

- Pentru acordarea sprijinului tehnic si economico-financiar, diversificat si diferentiat pe specii de animale, pentru a se realiza consecvent si eficient o protectie reala si o dezvoltare sustinuta a patrimoniului genetic national din zootehnie adaptate managementului de piata si corelate cu cerintele mpuse de legislatia internationala, Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie în Zootehnie “Prof. Dr. G. K. Constantinescu“ colaboreaza cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si cu Asociatiile crescatorilor de animale.

- Conservarea si utilizarea durabila a resurselor genetice animale a reprezentat obiectul Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite de la Rio de Janeiro din anul 1992 si  unul dintre

54

principalele obiective ale Planului de actiune mondiala al FAO si ale Tratatului International privind resursele fitogenetice pentru alimentatie si agricultura

- Conservarea resurselor genetice a fost stiintific acceptata si oarecum aplicata în România din anii 1960, însa în acest moment  ea  a capatat  suport legislativ, fiind de-a lungul vremii  afectata  de decizii arbitrare, de competenta cel putin discutabila: un depozit de 4000 doze material seminal facut în  anul 1963 de la ultima ferma de elita de Sura de Stepa a fost lichidat în anii 1970; genoteca avicola cu un numar de  94 de rase si varietati, organizata în 1969 la Mosneni-Constanta a fost lichidata în  anul 1990. Nucleele de Mangalita si Bazna, pastrate mult timp la  Statiunea Experimentala Agricola Turda se regasesc astazi în efective mici la diferiti detinatori. Pe lânga importanta lor pentru conservarea naturii, argumentata  de Conventia de la Rio de Janeiro (1992), semnata si de România, rasele au si o importanta cultural istorica; acestea atesta prezenta românilor pe vaste spatii din aceasta zona a Europei si concura la clarificarea unor probleme controversate (cazul rasei Valahe cu coarne în tirbuson si al rasei Turcane, aflata aproape în tot arealul montan al Europei).

Biodiversitate în avicultura

Diversitatea genetica avicola din România este asigurata în cea mai mare parte de cele 17 linii pure de gaini rase usoare, de  populatiile aflate în colectiile de rase ale crescatorilor particulari si de genofondul speciilor de curci si palmipede din institute de cercetare sau statiuni experimentale .

Rezerva de gene existenta la crescatorii particulari sub forma unor populatii crescute în rasa pura reprezinta o alternativa de resurse genetice valoroase, bine adaptate la conditiile de mediu ti poate contribui la diversificarea populatiilor existente la un anumit moment. De-a lungul timpului biodiversitatea pasarilor s-a diminuat datorita numarului redus de rase care au corespuns cerintelor zoo-economice, astazi aflându-se în programele de conservare si utilizare  a acestora un numar de 56 de rase de gaini, 7 rase de curci, 4 rase de rate si 4 rase de gâste. Mentinerea unor populatii ca rezerva de gene a impus adoptarea unor masuri de finantare de la bugetul statului cu privire la conservarea si utilizarea resurselor genetice animale în stare critica, în pericol de disparitie  si a celor vulnerabile .

Prin conservarea raselor din speciile  restrânse numeric se constituie o sursa de gene ce ar putea ajuta la rezolvarea unor aspecte, cum ar fi:

- asigurarea unei baze de progres continuu în cresterea productivitatii pasarilor;- refacerea vitalitatii liniilor selectionate si refacerea rezistentei la boli; - evitarea deteriorarii efectivelor de pasari din cauza aparitiei de homozigoti purtatori ai unor gene recesive daunatoare, rezultat care poate aparea în starea de homozigotie a procesului dispersiv;- posibilitatea utilizarii în viitor a unor gene care la acest moment nu prezinta interes;- importanta valorii cultural-istorice;

Patrimoniul genetic avicol se poate dezvolta prin:

- cresterea numerica a raselor existente de la 56 în prezent, la 94 de rase în anul 1995, în World Watch List for Domestic Animal Diversity, România era reprezentata de un numar de 94 rase, varietati si linii de gaini;

55

- cresterea numerica a efectivelor de pasari la crescatorii particulari - în România a existat si exista o anumita traditie empirica, ca hobby sau din ratiuni practice, de conservare a raselor de animale, vizibila în special la gaini, dar si la alte specii;- încadrarea raselor existente în standardul de rasa;- organizarea schimburilor de reproducatori între crescatori si folosirea cocosilor în scopul evitarii consangvinizarii;

SPECIA GALINACEAE

În scopul protejarii, utilizarii si pastrarii biodiversitatii genofondului avicol national, orientarea ameliorarii este corelata direct cu exploatarea si diversitatea productiilor realizate, ale celor 56 de rase de gaini, în numar  de 34.436 capete, structurate pe linii pure si genoteca.

Rezerva de gene existenta la crescatorii particulari sub forma unor populatii crescute în rasa curata, inventariata în numar total de 7.236 capete, reprezinta o alternativa de resurse genetice valoroase, ce pot contribui la diversificarea populatiilor existente în fermele, luându-se în consideratie evitarea cresterii consangvinizarii, prin asigurarea unei marimi efective cores-punzatoare.

Cresterea numerica a numarului de pasari la crescatorii particulari, deoarece în România a existat si exista o anumita traditie, ca hobby sau din ratiuni practice, în ceea ce priveste conservarea raselor de animale, vizibila în special la gaini.

SPECIA PALMIPEDE

În ultimii ani s-a constatat ca biodiversitatea pasarilor s-a diminuat datorita numarului redus de rase, care au corespuns cerintelor zoo-economice, masurile de conservare luate fiind adaptate pentru fiecare rasa de rate: Leseasca, Pekin, Campbell, si Alergatoare Indiana în numar de 450 capete si rase de gâste:  Toulouse, Emden, Chineza alba si Chineza castanie, în numar de 130 capete.

Programele de conservare ale acestor specii întrunesc conditiile de echilibru genetic, pasarile fiind crescute în rasa curata, izolate reproductiv, astfel încât sa poata raspunde de cerintele pietii avicole privind carnea de rata, ficat gras, oua, puf si pene.

SPECIA CURCI

Spre deosebire de gaini, curcile domestice prezinta un numar mai mic de rase si varietati caracterizate toate prin aceeasi conformatie corporala, dar diferite între ele prin culoarea penajului, proprietatile carnii, însusirile de reproductie si de crestere.

Rezerva de gene la aceasta specie este concentrata în nucleul existent, reprezentat de cele 7 populatii de curci : Alba mica, Alba de Brasov, Alba de Rusetu, Anemona, Bronzata, Alba mare si Diana, în numar de 3.170 capete.

SPECIA BUBALINE

Domesticite cu peste 5.000 de ani în urma bubalinele s-au impus prin principalele productii pe care au fost si sunt capabile sa le asigure, în principal forta de tractiune, productia de lapte si productia de carne.

-  Marturie a importantei social-economice atribuite si recunoscute de om stau numeroasele legende si mituri create si mostenite, ce s-au întâlnit de-a lungul vremii la diferite popoare, credinte si ritualuri care în unele tari persista si astazi, aspecte la care se adauga faptul ca bivolul a patruns si se face simtit în toate domeniile de cultura si arta umana.

56

SPECIA TAURINE

Se pune problema prezervarii resurselor genetice, reprezentate de rasele de taurine indigene.

Unicat ca importanta biologica si cultural-istorica, în pericol de disparitie, rasa Sura de stepa face obiectul unui numar de 45 capete, incluse în Programul de conservare si utilizare a resurselor genetice ale acestei specii. Posesoare a unor calitati remarcabile: rusticitate, longevitate, adaptabilitate, rezistenta deosebita la intemperii si boli, precum si caracteristici productive-lapte gras si carne de calitate, se impune ca genofondul acesteia sa fie conservat prin cresterea, înmultirea, ameliorarea ei ca populatie redusa, izolata reproductiv, scoasa de sub influenta si actiunea factorilor care pot modifica frecventa genelor astfel încât acestea sa ramâna neschimbate.

Exemplarele din rasa Sura de stepa cu aptitudinile lor interesante constituie parte integranta dintr-un patrimoniu comun, fiind necesar sa se acorde toata atentia asigurarii acelor tehnologii de crestere si de exploatare care sa protejeze aceasta rasa de la disparitie.

SPECIA OVINE

Cresterea oilor a format o îndeletnicire a poporului român înca de la primele începuturi ale istoriei sale. Genofondul valoros al acestei specii cu o buna adaptabilitate la conditiile naturale locale, specialistii competenti în acest domeniu, tehnologiile specifice performante si bogata experienta profesionala ofera posibilitatea de redresare numerica rapida a ovinelor. Conservarea într-un numar total de 15.936 capete a celor 12 rase de ovine si cresterea lor în raport cu conditiile naturale si economice existente si cu traditia acestei activitati, are ca motor principal activitatea de ameliorare, în directia îmbunatatirii calitatii productiilor de carne si lapte, evitându-se totodata disparitia unora dintre ele, cu rol determinant în evolutia genetica a efectivelor.

SPECIA CAPRINE

Caprinele pot contribui în masura apreciabila la acoperirea deficitului de proteine în hrana populatiei datorita numarului lor si capacitatii de înmultire rapida, potentialului productiv superior si cheltuielilor reduse de investitie, întretinere si comercializare a produselor, comparativ cu cerintele altor specii. Cresterea caprinelor prezinta o mare importanta socio-culturala, fiind specia care s-a format si selectat în zona arcului subcarpatic si zonele de câmpie din sud-estul tarii.

Datorita cresterii usoare, deoarece este un animal putin pretentios s-a adaptat în toate zonele tarii fiind rezistenta la temperaturi extreme. Capra este un animal cultural reflectat în folclorul românesc si prezenta în obiceiurile prilejuite de sarbatorile de iarna si pascale, sursa de inspiratie a mesterilor populari, fiind stilizat reprezentata în tapiserii rustice, fotele costumelor populare sau pe obiectele de ceramica. Fondul genetic a fost transmis din generatie în generatie acumulând calitati legate de rezistenta la boli, la temperaturi extreme.

SPECIA SUINE

Diversificarea genetica s-a redus foarte rapid în conditiile procesului de ameliorare, în care un numar redus de rase s-au evidentiat si corespund sub aspectul indicilor tehnico-economici si calitativi.

Pentru mentinerea unor populatii de porcine autohtone ca stoc genetic s-au întocmit programe de conservare si de utilizare pentru rasele Mangalita si Bazna. Nucleele acestor rase cu efective reduse numeric si care reprezinta rezerva de gene se afla la dispozitia cercetarii stiintifice pentru eventuale noi creatii biologice.

57

SPECIA ANIMALE DE BLANA

Mentinerea în stoc genetic a speciilor si varietatilor coloristice existente de nurca în numar de 200 capete, vulpe argintie  110 capete, vulpe polara  90 capete, dihor 250 capete si lup  10 capete, are în vedere pe de o parte asigurarea materialului biologic pentru reproductie si ameliorare, iar pe de alta are ca scop îmbunatatirea din punct de vedere genetic, a potentialului productiv al animalelor si implicit al calitatii blanurilor.

SPECIA PESTI

În abordarea problemelor privind conservarea genofondului raselor de pesti, obiectivele principale sunt pastrarea în dinamica a populatiilor, în totalitatea acestora sau într-o proportie cât mai mare, mentinerea diversitatii genetice, evitarea fenomenului de eroziune genetica. SPECIA ALBINE

Familiile de  albine care constituie genofondul acestei specii sunt supuse unui plan de selectie, ameliorare si crestere a reproducatorilor - matci selectionate, care se difuzeaza numai în zona de influenta a ecotipului respectiv. Datorita faptului ca selectia practicata în fermele de elita poate duce la uniformizarea familiilor de albine în fiecare zona si la modificarea lor genetica, apare necesitatea de a se conserva anumite populatii locale cu însusiri valoroase adaptate la zona respectiva. Aceste populatii sunt identificate si nominalizate în zone relativ izolate reproductiv, care nu practica stuparit pastoral si nu introduc matci de crescatorie. SPECIA VIERMI DE MATASE

Elaborarea programelor de ameliorare a viermilor de matase pe baze genetice este conditionata de existenta unei largi diversitati a resurselor genetice, în acest scop fiind întreprinse unele actiuni pentru îmbogatirea permanenta a  fondului genetic prin identificarea de noi surse de gene si conservarea genofondului sericicol existent din rasa Bombyx mori, în numar de 3250 familii si mentinerea parametrilor acestui genofond la un nivel care sa asigure o variabilitate genetica cât mai mare si un complex de însusiri valoroase utile pentru ameliorare.

In ceea ce priveste conservarea resurselor genetice vegetale aceasta are in Romania urmatoarele obiective :

Reorganizarea activitatilor specifice din cadrul unitatii, dupa finalizarea proiectului de investitii – „Consolidare, reabilitare, retehnologizare sediu si laboratoare Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava”

Introducerea si aplicarea biotehnologiei în studiul germoplasmei vegetale prin transformarea laboratorului de conservare în laborator de conservare si biologie moleculara, având ca scop principal cresterea competitivitatii si vizibilitatii bancii la nivel european si international

Conservarea în conditii de siguranta a celor trei tipuri de colectii ale bancii: seminte, plante vii în câmp si plantule „in vitro”, în acord cu standardele internationale aprobate

Extinderea conservarii „ex situ” a rudelor salbatice ale plantelor de cultura

Inventarierea si promovarea prezervarii „in situ – on farm” a populatiilor locale ale principalelor specii agricole, existente în cultura

58

Dezvoltarea si adoptarea unor strategii eficiente în vederea constientizarii factorilor politici si decizionali, a opiniei publice, cu privire la importanta fondului de material genetic conservat în colectiile bancii