Upload
tatiana-vicol
View
481
Download
5
Embed Size (px)
Citation preview
ECOTURISM ŞI TURISM RURAL
DRD. CANDREA ADINA NICOLETA
1
CUPRINS:
Introducere............................................................................................4Obiectivele cursului...............................................................................4Cerinţe preliminare................................................................................4Mijloace de lucru...................................................................................5Structura cursului..................................................................................5Durata medie de studiu individual........................................................5Evaluarea...............................................................................................5
Modulul 1. Dezvoltarea durabilă a turismuluiIntroducere........................................................................................6Obiectivele modulului......................................................................6M1.U1. Analiza caracterului durabil al turismului...........................7
M1.U1.1. Introducere...................................................................7M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................7M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă.................................8M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului10
M1.U1.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului.............11M1.U1.6. Rezumat......................................................................17M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................18
Modulul 2. Noţiuni introductive privind ecoturismulIntroducere..................................................................................20Obiectivele modului....................................................................20
M2.U1. Ecoturismul, între teorie şi practică...................................21M2.U1.1. Introducere.................................................................21M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................21M2.U1.3. Conceptul de ecoturism..............................................22M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă................................24M2.U1.5. Rezumat......................................................................28M2.U.1.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor.........................28
M2.U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional.................................................................................30
M2.U2.1. Introducere.................................................................30M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................30M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului
.............................................................................................................30
2
M2.U2.4. Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice....................36M2.U2.5. Rezumat......................................................................38M2.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................39
Modulul 3 Dezvoltarea ecoturismului în RomâniaIntroducere..................................................................................41Obiectivele modulului................................................................41
M3.U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România ..............42M3.U1.1. Introducere.................................................................42M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................42M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România............43M3.U2.3. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în
România..............................................................................................47M3.U1.5. Rezumat......................................................................54M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................55
M3.U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România. . .57M3.U2.1. Introducere.................................................................57M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................57M3.U2.4. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în
România..............................................................................................58M3.U2.5. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din
România..............................................................................................61M3.U2.6. Rezumat......................................................................66M3.U2.7. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................66
Modulul 4. Turismul rural Introducere................................................................................148Obiectivele modulului..............................................................148
M5.U1. Noţiuni introductive despre turismul rural .....................149M5.U1.1. Introducere...............................................................149M5.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.................................149M5.U1.3. Definirea turismului rural.........................................150M5.U1.4. Caracteristicile turismului rural................................152M5.U1.5. Rezumat....................................................................157M5.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor...............................158
M5.U2. Dezvoltarea turismului rural în România........................161M5.U2.1. Introducere...............................................................161M5.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.................................161
3
M5.U2.3. Specificităţile produsului turistic rural românesc.....162M5.U2.4. Strategii de dezvoltare a turismului rural în România
...........................................................................................................166
Bibliografie generală...........................................................................68
Introducere
Cursul intitulat Ecoturism şi turism rural abordează principalele
noţiuni şi concepte specifice unor forme de turism alternativ în care se
regăsesc principiile dezvoltării durabile. Cererea pentru aceste forme
de turism pe plan internaţional este o consecinţă a nemulţumirii
turiştilor cu privire la formele convenţionale de turism, care ignoră
efectele sociale şi ecologice ale practicării turismului în favoarea unei
abordări orientate spre obţinerea de profit pe termen scurt. Având în
vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională privind cererea de
produse turistice desfăşurate în natură, potenţialul turistic natural
poate deveni avantajul competitiv al României ca destinaţie turistică,
dacă este valorificat prin politici de dezvoltare durabilă. În vederea
exploatării turistice raţionale a patrimoniului natural apare aşadar
necesitatea dezvoltării unor forme durabile de turism, cele mai
întâlnite fiind ecoturismul şi turismul rural.
4
Obiectivele cursului
Cursul intitulat Ecoturism şi turism rural are ca obiectiv
principal îmbogăţirea cunoştinţelor din sfera disciplinelor cu
caracter economic ale studenţilor Programului de studii
Economia Comertului, Turismului şi Serviciilor, forma de
învăţământ ID. La sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi
capabili să:
identifice indicatorii dezvoltării durabile;
înţeleagă principiile dezvoltării durabile;
identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare
durabile;
înţeleagă principiile dezvoltării durabile;
identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;
explice caracteristicile ecoturiştilor;
să identifice categoriile de arii protejate din România;
identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de
certificare ecoturistică din România.
Cerinţe preliminare
Deţinerea unor noţiuni de bază legate de economie generală şi
marketing pentru a putea înţelege fenomenele şi situaţiile
exemplificate în curs.
Mijloace de lucru
Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente primului modul nu
necesită existenţa unor mijloace sau instrumente de lucru.
5
Structura cursului
Cursul Ecoturism şi turism rural este structurat în trei
module: primul modul are o unitate de învăţare, iar cel de-al
doilea şi cel de-al treilea modul au câte două unităţi de
învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde:
obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii de
învăţare respective, exemple, teste de autoevaluare precum şi
probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.
La sfârşitul fiecărui modul este indicată o temă de control.
Rezolvarea acestor două teme de control este obligatorie.
Acestea vor fi încărcate de către studenţi pe platforma e-
learning până la o dată prestabilită.
Durata medie de studiu individual
Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale
cursului Ecoturism şi turism rural (atât aspectele teoretice cât
şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi rezolvarea
problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore pentru fiecare
unitate.
Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care
va cuprinde: un test grilă, ce va conţine întrebări teoretice din
materia prezentată în cadrul acestui material, test de va deţine
o pondere de 60% în nota finală iar notele aferente temelor de
control, realizate pe parcursul semestrului vor deţine o
6
pondere de 40% din nota finală.
Modulul 1. Dezvoltarea durabilă a turismului
Cuprins
Introducere....................................................................................6
Obiectivele modului......................................................................6
U1. Analiza caracterului durabil al turismului..............................7
Introducere
Formele de dezvoltare durabilă a turismului au apărut în
vederea protejării patrimoniului natural, social şi cultural şi
pentru satisfacerea nevoilor turiştilor şi a comunităţilor locale.
Obiectivele, principiile şi cerinţele dezvoltării durabile a
turismului se regăsesc în forme ale turismului precum
ecoturismul şi turismul rural. Aceste forme de turism
urmăresc atât dezvoltarea economică cât şi protejarea
mediului înconjurător. Prezentul modul abordează
ecoturismul şi turismul rural din perspectiva dezvoltării
durabile, atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Obiectivele modulului
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
7
definească conceptul de dezvoltare durabilă;
identifice indicatorii dezvoltării durabile;
înţeleagă principiile dezvoltării durabile.
identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare
durabile
cunoască obiectivele unei strategii pentru dezvoltarea
durabilă a turismului
identifice domeniile vizate de planurile de acţiune în
domeniul dezvoltării durabile a turismului
cunoască factorii care se analizează din punct de vedere
cantitativ pentru monitorizarea efectelor şi nivelului
dezvoltării durabile a turismului.
Unitatea de învăţare M1.U1. Analiza caracterului durabil al turismului
Cuprins
M1.U1.1. Introducere...................................................................7
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................7
M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă.................................9
M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului10
M1.U1.5 Strategii de dezvoltare durabilă a turismului
M1.U1.5. Rezumat......................................................................12
8
M1.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................12
M1.U1.1. Introducere
Conceptul „dezvoltare durabilă” se referă la o formă de
creştere economică care satisface nevoile societăţii şi aduce
bunăstare, pe termen scurt, mediu dar mai ales pe termen
lung. Acest concept se fundamentează pe considerentul că
dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente
fără să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. În
termeni practici, conceptul presupune crearea condiţiilor
pentru dezvoltarea economică pe termen lung, protejând în
acelaşi timp mediul înconjurător.
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare are ca obiectiv principal analiza
caracterului durabil a turismului.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili
să:
definească conceptul de dezvoltare durabilă;
identifice indicatorii dezvoltării durabile;
înţeleagă principiile dezvoltării durabile.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare
este de 3 ore.
9
M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă
Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona
local". Strategiile de dezvoltare durabilă evidenţiază interdependenţa
între local şi global, între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare,
accentuând necesitatea cooperării între sectorul economic, social şi cel
de mediu. Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective
majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea
calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale viabile
şi eficiente.
Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe trei
planuri:
• economic – creşterea gradului de exploatare şi valorificare a
resurselor;
• ecologic – reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea
sustragerii terenurilor din circuitul agricol;
• social – creşterea numărului de locuri de muncă, practicarea
unor meserii tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea
turismului.
Dezvoltarea durabilă a turismului se realizează prin forme de
turism alternativ, care au la bază următoarele principii:
a. Minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului
natural în vederea obţinerii durabilităţii ecologice contribuind la
menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare prin întoarcerea unei
părţi a veniturilor la ariile protejate;
10
b. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra
comunităţii locale şi a membrilor ei în vederea obţinerii durabilităţii
sociale prin dezvoltarea acelor forme de turism care nu perturbă şi nu
întrerup viaţa de zi cu zi a populaţiei din destinaţiile turistice, evitarea
unor situaţii ostile în relaţia cu comunităţile locale;
c. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra
culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor comunităţilor locale în vederea
obţinerii durabilităţii culturale prin dezvoltarea unui turism capabil să
determine menţinerea autenticităţii şi individualităţii culturilor locale
şi care să evite saturarea acestora cu influenţe culturale externe;
d. Maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii
locale ca urmare a dezvoltării turismului în vederea obţinerii
durabilităţii economice, constituie unul dintre cele mai importante
principii ale dezvoltării durabile, pus în slujba protecţiei şi dezvoltării
economice a comunităţilor locale şi ariilor protejate;
e. Educaţia, pregătirea, informarea turistului în vederea
îmbunătăţirii atitudinii personale în ceea ce priveşte mediul şi
reducerea impactului său negativ; include o componentă ecologic-
educativă pentru vizitatori, localnici, administraţia locală şi populaţia
locală.
f. Controlul local, principiu de bază al dezvoltării durabile,
conform căruia comunitatea locală participă şi este consultată în tot
ceea ce priveşte dezvoltarea turistică durabilă, constituind un factor de
decizie activ; elementele cheie sunt proprietatea locală asupra
11
elementelor de infrastructură turistică (de exemplu structuri de cazare)
şi implicarea comunităţii şi administraţiei locale.
Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte dimensiunile
capitalului economic, ecologic şi uman, precum şi gradul în care
populaţia are acces la aceste tipuri de capital. Un sistem integrat de
indicatori care să îndeplinească aceste cerinţe este dificil de construit,
astfel încât să asigure condiţiile de completitudine şi comparabilitate a
informaţiilor.
Dimensiunile economice, sociale şi ecologice ale dezvoltării
durabile pot fi surprinse prin indicatori ce caracterizează aceste
problematici la nivel local, regional şi global, dar şi prin indicatori de
legătură, de relaţie între aceste domenii, indicatori despre care se poate
spune că sunt la graniţa dintre indicatorii celor trei tipuri de capital.
Exemple
Indicatori ai dezvoltării durabile a turismului pot fi:
numărul de turişti sau număr-zile-turist dintr-o destinaţie
turistică, nivelul emisiilor de dioxid de carbon datorate
mijloacelor de transport în comun dintr-o destinaţie
turistică, nivelul poluării fonice de către turişti, deşeurile
lăsate de către turişti pe traseele turistice, deşeurile
reziduale datorate turismului.
Exemplificaţi o serie de indicatori ai dezvoltării durabile a
turismului la nivelul unei unităţi de cazare.
12
Să ne reamintim...
Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a
acţiona local" .
Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte
dimensiunile capitalului economic, ecologic şi uman,
precum şi gradul în care populaţia are acces la aceste
tipuri de capital.
Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt:
minimizarea impactului activităţii turistice asupra
mediului natural, asupra comunităţilor locale şi
tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor
economice la nivelul comunităţii locale, componenta
ecologic-educativă şi controlul local.
M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a
turismului
Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă
a turismului, mai mult decât despre turismul durabil, din cel puţin
două motive principale: unul ar fi acela că, pentru a asigura un turism
durabil este necesar să aibă un caracter intergrat al componentelor
sale, iar al doilea constă în faptul că unele componente ale turismului,
cum ar fi transportul aerian pe distanţe mari, pot să nu fie durabile în
13
condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu utilizarea celor mai bune
practici.
Dezvoltarea turismului de masă, în cea de-a doua jumătate a
secolului XX, a coincis cu crearea unei mişcări ecologiste pe plan
internaţional. Odată cu creşterea fluxurilor turistice în zonele naturale
s-au intensificat şi acţiunile organizate de mişcările ecologiste în
scopul conştientizării presiunii pe care turismul o realizează în zonele
naturale.
În 1992, la Earth Summit (Summit-ul Pământului) organizat în
Rio de Janeiro, Brazilia, Organizaţia Naţiunilor Unite a pus bazele
Agendei Locale 21 conştientizând rolul important al autorităţilor
locale în procesul planificării durabile. Agenda Locală 21 este un
document care include o strategie de dezvoltare durabilă şi planul de
acţiune necesar implementării acesteia. Agenda Locală 21 include
activităţi de planificare durabilă a planurilor de urbanism, a
transportului, a colectării şi reciclării deşeurilor, dar şi activităţi cu
privire la dezvoltarea durabilă a turismului, în special în comunităţi
locale care sunt şi destinaţii turistice.
Dezvoltarea durabilă a turismului necesită implicarea tuturor
acţionarilor locali dar şi participare politică. Realizarea unei dezvoltări
durabile a turismului este un proces continuu şi presupune o constantă
monitorizare a impactului pe care această activitate îl are asupra
diferiţilor factori de mediu. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca
scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor,
14
creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi
promovarea celor mai bune practici turistice.
Măsurile pentru protejarea şi conservarea calităţii mediului, în
special în zonele cu potenţial turistic deosebit, se impun atât pentru
mediul natural prin sensibilizarea conştiinţei ecologice şi educarea
turiştilor cât şi pentru mediul antropic prin reglementări legislative
privind stabilirea capacităţii maxime de vizitare a obiectivelor
turistice, împiedicarea poluării vizuale şi sonore a acestora.
Scopul realizării unei dezvoltări durabile a turismului trebuie să
fie subordonat planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare
economică şi socială. Acţiunile pot viza ţeluri economice: creşterea
veniturilor, diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul,
potenţarea şi zonarea dezvoltării; arii sociale: ameliorarea sărăciei şi
inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia patrimoniului socio-
cultural indigen, participarea şi implicarea comunităţilor locale; şi arii
ecologice: protejarea funcţiilor ecosistemelor, conservarea şi utilizarea
durabilă a biodiversităţii.
În construirea unei politici de dezvoltare durabilă, evaluarea
efectelor economice ale turismului este importantă şi prin urmare,
trebuie avut în vedere impactul pozitiv dar şi cel negativ. Din această
perspectivă este utilă o analiză mai atentă a efectelor negative, tocmai
pentru a oferi posibilitatea desfăşurării unor acţiuni de eliminare a
dezavantajelor şi de potenţare a beneficiilor dezvoltării acestui sector
de activitate.
15
Exemple
Strategia Comunităţii Europene asupra biodiversităţii
include un îndrumar atât în privinţa problemei dezvoltării
unui turism durabil în cadrul ariilor protejate, cât şi a
dezvoltării unui turism cu impact scăzut în cadrul locaţiilor
protejate prin programul european „Natura 2000”. Carta
Albă intitulată „Politici pentru anul 2010 privind
transporturile în UE: timpul deciziei” şi politicile UE
referitoare la managementul resurselor de apă şi a
deşeurilor, care afectează în mod direct sectorul turismului,
pot ajuta de asemenea la promovarea durabilităţii
turismului.
M1.U1.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului
În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului
pot fi identificate 3 stadii:
• analiza problemelor, oportunităţilor şi a contextului;
• identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice;
• dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.
Primul stadiu presupune analiza obiectivă a contextului turistic
şi a resurselor turistice, acordând o importanţă deosebită factorilor
care influenţează dezvoltarea durabilă: viabilitatea întreprinderilor,
capacitatea turistică, evoluţia pieţei, degradarea mediului,
nemulţumirile comunităţilor locale. Toate aceste aspecte trebuie
cuprinse într-un studiu accesibil tuturor factorilor implicaţi pentru a
16
putea fi ulterior discutate în cadrul unor întalniri, discuţii libere,
workshop-uri şi promovate prin mijloacele media locale şi naţionale.
Analiza situaţiei se bazează pe culegerea unor date cu privire la:
circulaţia turistică, calitatea mediului înconjurător, opinia populaţiei
locale, satisfacţia turiştilor, analiza firmelor de turism, a infrastructurii
turistice, dar şi a pieţei ţintă.
Pentru a ajunge la cel de-al doilea stadiu, organismele
guvernamentale locale şi naţionale trebuie să stabilească împreună cu
ceilalţi factori implicaţi, un set de obiective strategice, bazate pe
principiile dezvoltării durabile şi să găsească modalităţile concrete de
a le atinge.
Dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune presupune
punerea în aplicare a strategiilor pentru a atinge obiectivele stabilite
iniţial. Un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă a turismului
trebuie să conţină:
• definirea ariei turistice pentru care se realizează strategia de
dezvoltare durabilă.
• identificarea patrimoniului natural, istoric, cultural, analiza
infrastructurii, situaţiei economico-sociale.
• analiza clienţilor actuali şi identificarea turiştilor potenţiali şi a
pieţelor ţintă;
• stabilirea unor obiective strategice pentru dezvoltarea şi
managementul turismului: conservarea patrimoniului şi a
mediului înconjurător, îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii
17
locale şi oferirea unor servicii turistice pe măsura aşteptărilor
clienţilor;
• realizarea unui plan de acţiune care să facă posibilă atingerea
acestor obiective;
• propuneri de monitorizare a rezultatelor şi îmbunătăţirii
acţiunilor.
Politica de dezvoltare regională întăreşte rolul şi
responsabilităţile administraţiei publice locale şi a organismelor
regionale în dezvoltarea economică şi socială a fiecărei localităţi şi a
regiunilor de dezvoltare, concomitent cu diminuarea implicării
instituţiilor guvernamentale în astfel de activităţi. Politica de
dezvoltare regională devine o componentă esenţială a autonomiei
locale.
Exemple
În scopul încurajării dezvoltării durabile a turismului, la
nivelul Uniunii Europene s-au promovat măsuri care expun
reglementări şi directive privind managementul mediului şi a
zonelor litorale, instrumentele de finanţare şi îndrumarea
necesară. Strategia privind managementul integrat al zonei
costiere din cadrul Comunităţii Europene - European
Community Integrated Coastal Zone Management (ICZM) şi
recomandarea asociată acesteia, care defineşte modalitatea sa
de promovare, au relevanţă specială atât pentru activităţile
din domeniul turismului cât şi pentru destinaţiile turistice.
18
Un management de mediu adecvat al facilitaţilor turistice şi în
special al hotelurilor, care să acţioneze pentru economisirea apei şi
energiei, minimizarea cantităţilor de deşeuri, utilizarea materialelor
care nu sunt dăunătoare mediului înconjurător poate diminua impactul
turismului asupra mediului. Planificarea ajută la stabilirea opţiunilor
în cadrul conflictelor de interese existente între sectorul industriei şi
al turismului în scopul identificării acelor modalităţi de minimizare a
acestor conflicte. Printr-o planificare timpurie a procesului de
dezvoltare a turismului, prejudiciile şi erorile pot fi prevenite,
evitându-se astfel deteriorarea graduală a acelor valori ale mediului
înconjurător care sunt esenţiale desfăşurării activităţilor din turism.
Exemple
Un exemplu de bune practici în vederea dezvoltării durabile
a turismului este zona litorală situată de-a lungul Mării Roşii
(Egipt), unde pot fi găsite o multitudine de atracţii naturale
precum recife de corali, plaje de nisip sau specii de broaşte
ţestoase. Este considerată o zonă cu un enorm potenţial în
ceea ce priveşte dezvoltarea turismului local şi internaţional
prezentând oportunităţi pentru construcţia de locuinţe şi
crearea unor noi locuri de muncă pentru populaţia în creştere
a Egiptului. Sistemul de informare geografică pentru Marea
Roşie (Red Sea Information System - RSIS) a ajutat la
crearea unui plan durabil de acţiune privind noile dezvoltări
ale sectorului turistic, infrastructurii şi ale sectorului
industrial de-a lungul acestei zone litorale.
19
O strategie privind dezvoltarea durabilă a turismului defineşte
problemele prioritare, stabileşte comunitatea factorilor de interes,
obiectivele potenţiale şi un set de metodologii prin care pot fi
realizate:
• conservarea anumitor peisaje sau habitate, determinante în ceea
ce priveşte atractivitatea zonei sau sunt protejate prin legislaţia
în vigoare referitoare la protecţia mediului;
• dezvoltarea unor sectoare regionale specifice ale economiei care
pot fi interconectate cu sectorul turismului (de exemplu,
producerea specialităţilor culinare şi a obiectelor de artizanat);
• creşterea veniturilor locale prin intermediul investiţiilor din
sectorul turismului;
• facilitarea dezvoltării unei entităţi culturale specifice regiunii.
Planul de acţiune cuprinde paşii necesari implementării
strategiei şi implică soluţionarea unor serii de aspecte practice cum ar
fi: organizaţiile care vor prelua anumite activităţi, tipul activităţilor,
perioada de timp, prin ce mijloace vor fi îndeplinite aceste activităţi
şi cu ce resurse.
Deoarece acţiunile trebuie adaptate circumstanţelor locale, se
poate spune că nu există un plan standard de acţiune. Planurile de
acţiune includ, de obicei, măsurile necesare în următoarele domenii:
• Administraţie: de exemplu, promovarea cooperării dintre
sectoare şi a modelelor de dezvoltare inter-sectorială;
implicarea populaţiei locale în trasarea politicilor şi a deciziilor
în sectorul turismului;
20
• Sectorul socio-economic: de exemplu promovarea achiziţionării
de alimente şi materiale de construcţii autohtone; formarea unor
reţele de producători locali pentru un marketing eficient;
dezvoltarea de noi produse care să satisfacă necesităţile
turiştilor etc;
• Mediul înconjurător: de exemplu, îmbunătăţirea controlului şi
aplicarea unor standarde ridicate de mediu (poluare fonică, apa
potabilă, apa de îmbăiere, tratarea apelor uzate etc.);
identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericol; crearea
unor zone tampon în jurul zonelor naturale sensibile; interdicţia
în zonele ameninţate a sporturilor dăunătoare mediului
înconjurător; aplicarea strictă, în cadrul tuturor proiectelor şi
programelor privind turismul, a procedurilor referitoare la
Evaluarea Impactului de Mediu şi la Evaluarea Strategică de
Mediu;
• Experienţa: instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii
patrimoniului istoric; managementului de mediu; instruirea
personalului implicat în managementul zonelor protejate în
privinţa interpretării naturii; ridicarea gradului de conştientizare
a populaţiei locale în ceea ce priveşte mediul înconjurător;
introducerea programelor de informare pentru vizitatori
(inclusiv a informaţiilor despre mediu).
Nivelul şi capacitatea de dezvoltare a turismului sunt
determinate de distribuţia sa spaţială şi de sezonalitatea sa, iar
dezvoltarea durabilă a turismului presupune evitarea problemelor care
21
apar din cauza acestor limite ale industriei turistice: se utilizează mult
mai eficient resursele turistice şi infrastructura, se îmbunătăţeşte
calitatea forţei de muncă, şi nu în cele din urmă, se evită impactul
negativ asupra populaţiei locale şi mediului înconjurător, generat de
cererea în exces din perioada sezonului.
Un rol cheie în dezvoltarea durabilă a turismului îl au turiştii
care vizitează destinaţia respectivă, de unde şi necesitatea “educării”
acestora în concordanţă cu principiile durabilităţii, având în vedere
anumiţi factori:
• momentul sejurului: dezvoltarea durabilă a turismului se
realizează mai ales prin uniformizarea fluxurilor turistice pe
parcursul întregului an;
• locurile vizitate: în anumite destinaţii ar trebui încurajat turismul
în ariile protejate datorită veniturilor aduse în favoarea
conservării lor însă în anumite zone poate fi restricţionat datorită
sensibilităţii ecologice a acestor zone;
• mijlocul de transport: călătoria cu maşina proprie sau cu avionul
nu este cea mai recomandată pentru favorizarea unui turism
durabil;
• alegerea furnizorilor de servicii turistice: vizitatorii trebuie
încurajaţi să aleagă acele firme care urmează principiile
dezvoltării durabile;
• mărimea grupurilor: în cazul unor grupuri mari de turişti care
vizitează simultan obiectivele turistice se înregistrează un impact
negativ asupra mediului şi comunităţii locale;
22
• durata sejurului: dezvoltarea durabilă se realizează în condiţii
mai bune atunci când durata sejurului este mai mare.
Sunt necesare eforturi de încurajare a vizitatorilor să adopte
principiile dezvoltării durabile a turismului, cum ar fi:
• respectarea comunităţilor locale;
• cumpărarea produselor locale;
• reducerea impactului asupra mediului înconjurător;
• încurajarea iniţiativelor locale sociale sau de conservare.
Touroperatorii au un rol central în industria turistică şi implicit şi
în dezvoltarea durabilă a turismului. Ca intermediari între turişti şi
prestatorii de servicii turistice, touroperatorii pot influenţa opţiunile
turiştilor, practicile prestatorilor de servicii turistice şi modelele de
dezvoltare ale destinaţiilor turistice. Acest rol cheie în industria
turistică le conferă touroperatorilor şi posibilitatea de a avea o
contribuţie importantă în dezvoltarea durabilă a turismului şi
protejarea resurselor naturale şi culturale.
Exemple
Touroperatorul britanic Exodus are o politică privind
„turismul responsabil” care include:
• angajarea ghizilor locali pentru a oferi turiştilor o
experienţă autentică şi pentru a contribui la
dezvoltarea comunităţilor locale;
• achiziţionarea de servicii şi produse locale în zonele
vizitate;
• limitarea mărimii grupurilor de turişti în funcţiile de
23
condiţiile locale.
Exemplificaţi iniţiativele de dezvoltare durabilă a turismului
ale unui lanţ hotelier internaţional.
Pentru monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a
turismului din punct de vedere cantitativ se analizează următorii
factori:
• nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta
turistică;
• stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii locale;
• profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilor;
• performanţele firmelor implicate.
Unele ţări au introdus taxe de turism care sunt suportate fie de
vizitatori fie de firmele de turism şi trebuie folosite la nivel local
pentru managementul destinaţiei turistice, pentru cauze sociale şi
pentru conservarea naturii.
Exemple
În Bulgaria există o lege care permite păstrarea de către
municipalitate a veniturilor obţinute din colectarea taxelor
locale pentru a le folosi în scopul îmbunătăţirii
infrastructurii. De asemenea întreprinderile ecoturistice sunt
susţinute prin capitalul colectat prin taxele de poluare şi
consum de combustibil. Totodată s-a hotărât la nivel naţional
nu doar integrarea ecoturismului în strategiile asociaţiilor
regionale de turism, ci şi dezvoltarea unei strategii de
24
dezvoltare a ecoturismului în paralel cu implementarea unor
planuri concrete de acţiune.
În ultimii treizeci de ani s-a observat creşterea atenţiei acordate
pe plan internaţional dezvoltării durabile nu doar în domeniul
economic cât şi în cel cultural şi social. Astfel, majoritatea guvernelor,
asociaţiile de comerţ, instituţiile academice precum şi organizaţiile
nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate realiza un
progres real care să aducă beneficii tuturor părţilor implicate fără
această abordare durabilă a dezvoltării economice.
Să ne reamintim...
Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea
unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea
conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi
promovarea celor mai bune practici turistice.
Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a
planurilor de urbanism, a transportului, a colectării şi reciclării
deşeurilor, dar şi activităţi cu privire la dezvoltarea durabilă a
turismului, în special în comunităţi locale care sunt şi destinaţii
turistice.
În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului
pot fi identificate 3 stadii: analiza problemelor, oportunităţilor
şi a contextului, identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor
strategice, dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.
Ca intermediari între turişti şi prestatorii de servicii turistice,
touroperatorii pot influenţa opţiunile turiştilor, practicile
25
prestatorilor de servicii turistice şi modelele de dezvoltare ale
destinaţiilor turistice.
Exemplificaţi politicile de dezvoltare durabilă a turismului
incluse în Agenda Locală 21 a unei destinaţii turistice din
România .
M1.U1.6. Rezumat
Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona
local".
Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective
majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea
calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii locale
viabile şi eficiente.
Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea
impactului activităţii turistice asupra mediului natural, asupra
comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora, maximizarea
beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale,
componenta ecologic-educativă şi controlul local.
Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea
durabilă a turismului, mai mult decât despre turismul durabil.
Agenda Locală 21 este un document care include o strategie de
dezvoltare durabilă şi planul de acţiune necesar implementării
acesteia.
Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea
unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea
26
conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi
promovarea celor mai bune practici turistice.
M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe
următoarele planuri:
a) economic şi social
b) social şi ecologic
c) economic, ecologic şi social
2. Dezvoltarea durabilă a turismului presupune maximizarea:
a) beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale
b) impactului activităţii turistice asupra mediului natural
c) impactului activităţii turistice asupra mediului natural
d) impactului negativ al activităţii turistice asupra comunităţii locale
3. Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a:
a) planurilor de urbanism
b) transportului, colectării şi reciclării deşeurilor
c) turismului
d) toate raspunsurile sunt corecte
27
4. Care este ordinea corectă a etapelor parcurse în formularea unei
strategii de dezvoltare durabilă a turismului ?
a) dezvoltarea politicilor, a planului de acţiune şi analiza
problemelor
b) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului, identificarea
obiectivelor şi luarea deciziilor strategice şi dezvoltarea politicilor
şi a planului de acţiune.
c) identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice, analiza
problemelor, oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea politicilor
şi a planului de acţiune
d) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea
politicilor şi a planului de acţiune
5. Măsurile socio-economice incluse într-un plan de acţiune pentru
dezvoltarea durabilă a turismului se referă la:
a) instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii patrimoniului
istoric
b) promovarea achiziţionării de alimente şi materiale de
construcţii autohtone
c) identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericol
d) promovarea cooperării dintre sectoare şi a modelelor de
dezvoltare inter-sectorială
6. Ce factori se analizează pentru monitorizarea efectelor şi nivelului
dezvoltării durabile a turismului din punct de vedere cantitativ?
28
a) profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilor
b) nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta
turistică
c) stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii locale
d) toate răspunsurile sunt corecte
Temă de control
Redactaţi o lucrare de maxim 3 pagini în care să analizaţi
gradul de respectare a principiilor de dezvoltare durabilă într-
o destinaţie turistică din România.
29
Modulul 2. Noţiuni introductive privind ecoturismul
Cuprins
Introducere..................................................................................20
Obiectivele modului....................................................................20
U1. Ecoturismul, între teorie şi practică.....................................21
U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe
plan internaţional.................................................................................30
Introducere
Ecoturismul face parte din domeniul turismului durabil, o
componentă indispensabilă în orice strategie de marketing
turistic. Dezvoltarea durabilă a turismului este adeseori
asociată unei ramuri a turismului însă toate formele de turism
trebuie să aducă beneficii economice şi sociale comunităţii
locale şi să încurajeze protecţia mediului înconjurător.
În prezent, ecoturismul este forma de turism cu cel mai ridicat
ritm de creştere pe plan internaţional, în special ca urmare a
faptului că nu se supune într-o măsură la fel de mare ca
celelalte forme de turism regulilor convenţionale de
dezvoltare economică. Prin urmare, dezvoltarea produselor
ecoturistice presupune în primul rând existenţa resurselor
30
naturale şi a biodiversităţii mediului natural, în timp ce
infrastructura turistică nu presupune investiţii atât de mari ca
în cazul turismului clasic.
Obiectivele modulului
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
definească ecoturismul;
identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;
identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti;
explice caracteristicile ecoturiştilor;
cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism;
cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din
2002;
identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism;
identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice.
Unitatea de învăţare M2.U1. Ecoturismul, între teorie şi practică
Cuprins
M2.U1.1. Introducere.................................................................21
M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................21
M2.U1.3. Conceptul de ecoturism..............................................22
M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă................................24
M2.U1.5. Rezumat......................................................................28
M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................28
31
M2.U1.1. Introducere
Ecoturismul a apărut ca o extensie a turismului alternativ fiind
o consecinţă a nemulţumirii turiştilor cu privire la formele
convenţionale de turism care ignoră efectele sociale şi
ecologice ale practicării turismului în favoarea unei abordări
orientate spre obţinerea de profit pe termen scurt.
M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o
iniţiere a studenţilor în interesanta lume a marketingului.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili
să:
definească ecoturismul;
să înţeleagă legătura dintre ecoturism şi turism durabil;
identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;
identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti;
să înţeleagă diferenţa între diferite forme de turism în
natură;
explice caracteristicile ecoturiştilor.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare
este de 3 ore.
M2.U1.3. Conceptul de ecoturism
32
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în anul 2001
Codul Global de Etică pentru Turism. Planul de Implementare a fost
adoptat la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă (World
Summit on Sustainable Development) care a avut loc la Johannesburg
în Africa de Sud în 2002. Atunci au fost identificate măsuri de
promovare a dezvoltării durabile a turismului având în vedere
creşterea beneficiilor comunităţilor locale din zonele vizitate,
menţinerea integrităţii culturale a acestora şi conservarea naturii.
Acest Plan de Implementare face referiri şi la activităţi realizate în
cadrul Anului Internaţional al Ecoturismului declarat de Organizaţia
Naţiunilor Unite, în 2002. Acest eveniment a oferit o oportunitate
pentru promovarea unor experienţe ecoturistice pe plan internaţional
dar şi pentru promovarea necesităţii dezvoltării durabile a turismului.
Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a
turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale
legate de natură şi care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
(definiţia consacrată a Organizaţiei Mondiale a Turismului):
• conservarea şi protejarea naturii;
• folosirea resurselor umane locale;
• să aibă un caracter educativ, respect pentru natură şi să realizeze
conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;
• să aibă un impact negativ minim asupra mediului natural şi socio-
cultural.
Sunt des întâlnite confuzii între turismul durabil şi ecoturism
însă acesta din urmă deşi respectă principiile de dezvoltare durabilă se
33
referă la turismul practicat în general în arii naturale protejate, cu
grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât patrimoniul natural cât şi
cel cultural aducând beneficii comunităţilor locale.
Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se
regăsesc în diferite forme ale turismului cum ar fi: ecoturismul,
turismul rural sau turismul cultural. Aceste forme sunt expresia
dorinţei ca turismul să reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de
dezvoltare şi o soluţie practică de păstrare nealterată a mediului. Nu
toate formele de turism care au ca principală motivaţie vizitarea
naturii sunt incluse în ecoturism aşa cum nu toate activităţile turistice
care se desfăşoară în natură fac parte din această categorie.
Ecoturismul presupune în plus faţă de aceste alte forme de turism
conservarea naturii şi aducerea de beneficii comunităţilor locale.
Pe piaţa turistică internaţională ecoturismul a început să se
dezvolte din anul 1980. Începând cu anii ’90 ecoturismul a cunoscut o
creştere anuală de 20% până la 34%. În 2004 ecoturismul avea o rată
de creştere de 3 ori mai mare decât turismul global. De asemenea
Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a apreciat că cea mai rapidă
creştere a fluxurilor turistice se atinge în interiorul şi în apropierea
zonelor naturale.
Sub presiunea prevederilor legislative ale Uniunii Europene
numeroase companii de turism au început să iniţieze activităţi de
ecoturism în Europa, ca de pildă:
34
Oferirea de pachete turistice ecologice – turism rural,
turism combinat cu programe ecologice, turism cu
organizare de conferinţe pe teme ecologice.
Oferirea de pachete turistice în extrasezon la preţuri
convenabile, însoţite de diverse alte mijloace de atracţie,
pentru a descongestiona aglomerarea zonelor turistice în
plin sezon şi implicit pentru a reduce efectul negativ asupra
mediului produs de turismul excesiv în aceste perioade ale
anului.
Activitatea ecoturistică pe plan internaţional este reglementată în
cadrul unei tipologii ce cuprinde stilurile de eco-experienţe, precum şi
forme de eco-activităţi în funcţie de eco-produsele de pe piaţă şi
consumatorii acestora. Principalele ţări emiţătoare de turişti sunt cele
dezvoltate datorită, pe de o parte nivelului de trai ridicat ce le permite
achitarea costurilor destul de ridicate ale unor astfel de programe
turistice, iar pe de altă parte datorită ofertei autohtone destul de
limitate sau chiar inexistente.
Exemple
Importante destinaţii ecoturistice pe piaţa internaţională sunt:
Australia, Canada, Costa Rica, Mexic, Guatemala, Cuba,
Brazilia, Bolivia, Kenya, Ghana, Africa de Sud, Madagascar,
Indonezia, Nepal.
Cele mai puternice agenţii turistice şi touroperatori în
domeniu sunt în special cele din statele emiţătoare de turişti:
35
Marea Britanie, SUA., Germania, Olanda, Franţa, Austria,
Elveţia, dar şi cele din statele receptoare: Africa de Sud,
Australia, Kenya, Mexic, Canada. La nivelul continentul
european destinaţiile ecoturistice consacrate sunt foarte
puţine, mai ales în Europa Centrală şi de Est.
Exemplificaţi şi prezentaţi pe scurt două destinaţii
ecoturistice din Europa.
În prezent, ecoturismul este forma de turism cu unul dintre cele
mai ridicate ritmuri de creştere pe plan internaţional, în special ca
urmare a faptului că nu se supune într-o măsură la fel de mare ca
celelalte forme de turism regulilor convenţionale de dezvoltare
economică. Prin urmare, dezvoltarea produselor ecoturistice
presupune în primul rând existenţa resurselor naturale şi a
biodiversităţii mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu
presupune investiţii atât de mari ca în cazul turismului clasic. Aceasta
a făcut posibilă implementarea acestei forme de turism şi în ţările în
curs de dezvoltare sau în ţările lumii a treia. De altfel, printre cele mai
cunoscute destinaţii pentru practicarea ecoturismului, se află o serie de
ţări în curs de dezvoltare cum ar fi: Kenya, Costa Rica, Nepal,
Madagascar.
Datorită creşterii atenţiei acordate pe plan internaţional
dezvoltării durabile în domeniul economic, cultural şi social,
guvernele, asociaţiile de comerţ, instituţiile academice precum şi
organizaţiile nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate
36
realiza un progres real, care să aducă beneficii tuturor părţilor
implicate, fără o abordare ecologică. Dezvoltarea durabilă poate
rezolva problema sărăciei sau a degradării şi reducerii resurselor
naturale. În acest context, sectorul turistic nu poate rămâne indiferent
şi trebuie să urmeze calea unei dezvoltări durabile, cu atât mai mult cu
cât resursele turistice sunt atât de vulnerabile.
Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie să se facă cu
sprijinul autorităţilor locale, care trebuie să ţină cont de faptul că, pe
lângă efectele pozitive, turismul generează şi o serie de efecte
negative. Printr-o planificare atentă şi un management inteligent,
beneficiile pot fi maximizate iar problemele minimizate. Astfel, se
poate realiza dezvoltarea durabilă a sectorului turistic prin protejarea
mediului înconjurator şi a culturii locale.
M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă
Ecoturismul este o industrie mică, dar care se extinde rapid, în
cadrul unei nişe guvernate de forţele şi de legile pieţei. El a fost
promovat iniţial ca fiind echivalent cu turismul în arii naturale, iar
lipsa politicilor sociale şi de mediu din unele ţări, firme şi destinaţii a
condus la o confuzie generală în privinţa sensului ecoturismului ca
segment de piaţă. Astfel s-a simţit nevoia unor linii directoare
specifice şi a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltării
durabile, iar discuţiile referitoare la aceste probleme sunt în plină
desfăşurare. Întrucât tot mai mulţi turişti şi-au manifestat dorinţa de a-
37
şi petrece timpul liber în mijlocul naturii, segmentul de piaţă a devenit
suficient de vast pentru a permite fragmentarea sa în patru nişe
distincte: ecoturism, turism de aventură, turism în medii sălbatice şi
camparea, diferenţiate în funcţie de motivaţia principală a călătoriei.
Fiecare dintre aceste segmente are un echipament specializat,
necesităţi informaţionale distincte, impact diferit asupra mediului.
Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii
ecologice) este călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a
căuta aventura. Turiştii care practică această formă de turism nu
urmează un program fix, preferând spontaneitatea şi incertitudinea.
Turismul de aventură include adesea activităţi cum ar fi: alpinism,
scufundări sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc., necesitând
rezistenţă şi abilităţi fizice. Deşi acest tip de turism se desfăşoară de
obicei în mijlocul naturii, el implică puţin sau deloc protejarea şi
conservarea mediului.
Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri neatinse
de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a
observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor natural. Aceste
călătorii implică utilizarea unor mijloace de locomoţie nepoluante ca
mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tracţiune, pe jos. Acest tip
de călătorie trezeşte interesul pentru frumuseţile naturii, dar contribuie
puţin la conservarea echilibrului fragil al naturii.
Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între
civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi
folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul (carcamping).
38
Motivaţia principală este relaxarea în mijlocul naturii, dar utilizarea
automobilului indică o lipsă a preocupării pentru protejarea mediului.
Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul
pus pe conservare, educare, responsabilitate şi implicarea activă a
comunităţii locale. Un turist în arii naturale poate merge să observe
comportamentul păsărilor, însă un ecoturist va merge să privească
păsările însoţit de un ghid local şi va sta în cabana unui localnic,
contribuind astfel la prosperitatea economiei locale.
Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă
însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată
decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în general studii
superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec
mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea
acesteia şi planificarea diverselor activităţi.
Conform lui Chipkin spre deosebire de alte categorii de
vizitatori, ecoturiştii au venituri ridicate, un nivel înalt de educaţie şi
sunt dispuşi să cheltuiască mai mult într-o destinaţie pe durata unui
sejur extins. Ecoturiştii sunt interesaţi să participe activ în diferite
sporturi desfăşurate în natură şi doresc experienţe în comunităţile
locale pentru descoperirea culturii tradiţionale, preferând servicii
turistice oferite de localnici (de exemplu, gustarea specialităţilor
gastronomice locale).
Până în prezent, un studiu amplu realizat pe piaţa turistică nord
americană ne oferă o caracterizare a turistului în arii naturale.
Caracteristici sociodemografice:
39
• Vârsta – 35-54 ani, variind în funcţie de activităţile desfăşurate şi de
alţi factori cum ar fi costul călătoriei.
• Sexul – 50% femei şi 50% bărbaţi, dar s-au constatat diferenţe clare
în funcţie de activităţile desfăşurate.
• Ecoturiştii tind să aibă un nivel al venitului mai ridicat decăt cel al
turiştilor în general.
• Educaţia – nivel ridicat de educaţie, 82% fiind absolvenţi de studii
superioare
• Afiliere – mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor
organizaţii bazate pe natură.
• Publicaţii – ecoturiştii sunt interesaţi de publicaţiile orientate spre
natură şi activităţi în aer liber.
Caracteristici ale călătoriei:
• Durata călătoriei – variază în funcţie de destinaţie, activităţi
desfăşurate, dar durata preferată de 50% dintre turiştii experimentaţi
(care au fost în cel puţin o călătorie „ecoturistică”) este de 8-14 zile
• Cheltuieli – Ecoturiştii tind să cheltuiască mai mult decât turistul
mediu, plătind sume considerabile pe echipamente, cotizaţii, reviste,
donaţii. 26% dintre ei au declarat că ar fi dispuşi să cheltuiască 1000 –
1500 USD pentru o călătorie în care să beneficieze de servicii de
calitate.
• Componenţa grupului – o majoritate de 60% dintre turiştii
experimentaţi au declarat că preferă să călătorească în cuplu, 15% cu
familia, iar 13% preferă să călătorească singuri.
40
• Surse de informare – Ecoturiştii acordă mare încredere
recomandărilor celorlalţi (prieteni, familie), dar şi diferite forme de
materiale scrise reprezintă surse importante de informaţii. De
asemenea, experienţa proprie din călătorii anterioare joacă un rol
decisiv în alegerea destinaţiei. Internetul devine tot mai utilizat pentru
planificarea vacanţelor ecoturistice, dar mulţi ecoturişti sunt suficient
de experimentaţi pentru a-şi organiza singuri călătoria.
Motivaţii şi preferinţe:
• Motivaţiile călătoriei – Natura (flora, fauna, relieful) este principala
motivaţie a ecoturiştilor. Ei nu vor numai să o vadă, ci şi să o
experimenteze şi să înveţe despre ea. Ei sunt interesaţi şi de istorie, de
alte culturi, le place să participe la diverse activităţi în aer liber şi
apreciază oportunitatea de a întâlni oameni noi.
• Activităţi preferate – Ecoturiştii participă la o gamă foarte largă de
activităţi, de la observarea şi înţelegerea naturii (vizitarea parcurilor
naţionale, observarea vieţii sălbatice), la activităţi orientate mai mult
sau mai puţin spre aventură şi activităţi cu specific cultural - istoric. Ei
sunt în căutarea noului, a unor experienţe care să le îmbogăţească
viaţa.
• Modalităţi de cazare – Ecoturiştii preferă facilităţi de cazare cu
confort mediu sau chiar de bază, cum sunt cortul, cabana, motelul,
pensiunea sau hanul.
Ecoturiştii au nevoie de informaţii detaliate şi specializate atât
înainte cât şi pe parcursul călătoriei, sub forma broşurilor, pliantelor,
ghidurilor de călătorie, hărţilor, centrelor de interpretare, ecomuzeelor,
41
indicatoarelor şi potecilor, precum şi prin intermediul ghizilor
specializaţi. Furnizarea de informaţii complete este unul dintre
elementele de diferenţiere a ecoturismului faţă de turismul tradiţional.
Exemple
Un rol important în educarea ecoturiştilor îl reprezintă
elaborarea unor coduri de comportament, cum ar fi cel
elaborat de autoritatea de turism din provincia canadiană
Québec. Acest cod arată turiştilor ce trebuie şi ce nu
trebuie să facă pentru practicarea corectă a ecoturismului.
El este mai mult decât un cod etic general care se întâlneşte
frecvent în parcurile din Statele Unite. Pe lângă limitarea
impactului negativ al omului în arealul natural, codul de
conduită promovează şi protejarea patrimoniului cultural şi
natural. Inspirat după documentul numit ÉcoRoute al
Uniunii pentru Conservarea Naturii din Québec, el se
adresează tuturor celor care practică ecoturismul şi
vizitează zone naturale.
Sintetizaţi caracterizarea ecoturistului, a preferinţelor sale
de vacanţă comparativ cu turistul obişnuit, aşa cum reiese
din declaratia unui ecoturist veritabil. Textul poate fi
vizualizat la adresa:
http://csf.colorado.edu/bioregional/jul98/0020.htm
42
Să ne reamintim...
Ecoturismul, respectă principiile de dezvoltare durabilă şi se
referă la turismul practicat în general în arii naturale
protejate, cu grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât
patrimoniul natural cât şi cel cultural aducând beneficii
comunităţilor locale.
M2.U1.5. Rezumat
Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie
a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor
locale legate de natură. Ecoturismul presupune în plus faţă de
aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea de
beneficii comunităţilor locale.
Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii
ecologice) este călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de
a căuta aventura.
Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri
neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de
natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul
lor natural.
Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între
civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau
prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul.
Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul
43
pus pe conservare, educare, responsabilitate şi implicarea
activă a comunităţii locale.
Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este
dificilă însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor
este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în
general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri
medii şi mari şi petrec mult timp înainte de realizarea unei
călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea diverselor
activităţi.
M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Care dintre următoarele condiţii trebuie să fie îndeplinite de
ecoturism?
a) conservarea naturii şi caracterul educativ
b) folosirea resurselor umane locale
c) impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural
d) toate răspunsurile sunt corecte
2. Anul Internaţional al Ecoturismului a fost declarat de Organizaţia
Naţiunilor Unite:
a) 2002
b) 2000
c) 1992
d) 2005
3. Cele mai puternice agenţii turistice specializate în ecoturism sunt
cele din:
44
a) România, Bulgaria, Ungaria
b) Marea Britanie, SUA, Germania
c) Nepal, Madagascar, Guatemala
d) Asia
5. Ecoturismul este:
a) călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte
şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi
peştii în mediul lor natural
b) călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie,
de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori
ca mijloc de locomoţie automobilul
c) călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura
d) o formă de turism care pune accentul pe conservare, educare,
responsabilitate şi implicarea activă a comunităţii locale
6. O caracteristică sociodemografică a ecoturiştilor este:
a) vârsta medie sub 20 ani
b) mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor organizaţii
bazate pe natură
c) majoritatea ecoturiştilor sunt bărbaţi
d) 22% dintre ecoturişti sunt absolvenţi de studii superioare
7. Activităţile preferate ale ecoturiştilor sunt:
a) vizitarea obiectivelor turistice religioase
45
b) observarea şi înţelegerea naturii
c) practicarea sporturilor extreme
d) vizitarea centrelor urbane
Temă de control
Prezentaţi într-o lucrare de maxim 10 pagini principalele
organizaţii internaţionale care acţionează în sfera
ecoturismului.
Unitatea de învăţare M2.U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a
ecoturismului pe plan internaţional
M2.U2.1. Introducere.................................................................30
M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................30
M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului
.............................................................................................................31
M2.U2.4.Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice.....................36
M2.U2.5. Rezumat......................................................................38
M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................39
M2.U2.1. Introducere
În acest capitol sunt prezentate principalele tendinţe de
dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional. Sunt
46
menţionate activităţile organizaţiilor internaţionale de
ecoturism, precum şi caracteristicile destinaţiilro ecoturistice.
M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili
să:
cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism;
cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din
2002;
identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice;
identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism.
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare
este de 3 ore. M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea
ecoturismului
Ecoturismul îşi trage rădăcinile din mişcarea de conservare a
biosferei, el dovedindu-se o sursă importantă de venituri pentru ariile
naturale care aveau nevoie de protecţie. Cercetările întreprinse în
Kenya în anii 70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în
arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost
interzisă în anul 1977. La începutul anilor 80, pădurile tropicale şi
recifele de corali au devenit subiectul unor nenumărate studii
ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor
mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi
47
reporterilor în zone sălbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit
prospere în ţări ca Ecuador şi Costa Rica, şi o adevărată industrie a
început să se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de
turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice.
La începutul anilor 80, întreprinzătorii din turismul bazat pe
atracţii naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu
interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber.
Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante
a favorizat acest fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea
avea iniţiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări
locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei au
învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea
aveau numai de câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei
locale beneficii importante.
Exemple
Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele
Galapagos, Costa Rica, Kenya şi Nepal sunt printre primii
care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi pionieri ai
ecoturismului., deşi nu au avut la îndemână un set de
principii, aşa cum le cunoaştem în prezent.
Specificaţi 3 touroperatori internaţionali specializaţi în
vânzarea produselor ecoturistice.Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină,
multe organizaţii l-au promovat fără a-i cunoaşte principiile de bază.
48
Eforturi pentru stabilirea unor principii şi criterii de acreditare
recunoscute pe plan internaţional au fost iniţiate încă din anul 1990,
dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor,
experienţelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune
în care se practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii,
linii directoare şi criterii de certificare, bazate pe materialele
disponibile pe plan internaţional. Societatea Internaţională de
Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 până în
prezent într-un set de principii care au fost acceptate şi preluate de tot
mai multe organizaţii, guverne, firme private, universităţi şi
comunităţi locale.
Societatea Internaţională de Ecoturism a publicat în 1993 un set
de recomandări: „Ecotourism Guidelines for Tour Operators”, care au
fost acceptate de către reprezentanţi ai industriei turistice, ONG-uri şi
specialişti din întreaga lume. Următorul pas şi cel mai dificil în
atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem
de acreditare. Acreditarea în industria ecoturistică presupune
colectarea de la firme a datelor privind performanţa socială şi de
mediu şi apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din specificul
operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse şi foarte
dispersaţi în spaţiu. Mulţi dintre ei sunt situaţi în ţări sau regiuni slab
dezvoltate, unde serviciile de monitorizare şi chiar sistemele de
comunicaţii sunt ineficiente sau lipsesc.
Eforturile de acreditare au fost iniţiate de Australia, care a lansat
în anul 1994 un program de cercetare, iar în 1996 un program de
49
acreditare cu specific ecoturistic la nivel federal, singurul de acest fel
din lume.
Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al
Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a
desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai 2002 cu
sprijinul Oficiului de Turism local şi al Comisiei Canadiene de
Turism, sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO) şi a
Programului Naţiunilor Unire pentru Mediul Înconjurător (UNEP). În
intervalul 19-22 mai 2002, aici s-au reunit peste 1000 de participanţi
din 132 de state din sectorul public, privat sau neguvernamental.
Summitul a reprezentat încununarea cu succes a celor 18 întâlniri
preparatorii desfăşurate în anii 2001 şi 2002, care au implicat peste
3000 de participanţi reprezentând guvernele naţionale sau locale,
incluzând administratori de turism, mediu sau oameni de afaceri din
domeniul ecoturismului şi parteneri ai acestora, precum şi organizaţii
neguvernamentale, instituţii de învăţământ, consultanţi, organizaţii
interguvernamentale şi reprezentanţi ai comunităţilor locale.
Participanţii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului , desfăşurat
la Quebec în mai 2002, au recunoscut faptul că ecoturismul respectă
principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social
şi de mediu, formulând în plus câteva principii specifice:
• Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi
cultural.
• Ecoturismul include comunităţile locale în activităţile de planificare,
dezvoltare şi operare şi contribuie la bunăstarea lor.
50
• Ecoturismul implică explicaţii complete şi interesante pentru
vizitatori, privind resursele naturale şi culturale.
• Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum
şi grupurilor organizate de mici dimensiuni.
Pe măsura extinderii ecoturismului, s-a simţit nevoia organizării
unor structuri bine definite, care să poată permite o cât mai bună
penetrare a acestuia în rândul comunităţilor. În consecinţă, au luat
naştere o serie de organisme care se ocupă strict de această
problematică. Pe lângă acestea, în cadrul unor organizaţii deja
consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând
ecoturismul.
Cea mai importantă organizaţie este Societatea Internaţională
de Ecoturism (TIES).
Aceasta a luat fiinţă în 1990, urmărind, încă din prima zi, „să asiste cât
mai multe asociaţii profesionale care se străduiesc să facă din
ecoturism un mijloc util în activitatea de conservare şi dezvoltare
durabilă” (Megan Wepler Wood – preşedinte şi fondator). TIES
numără în prezent circa 1600 de membri din 110 ţări (fie persoane
fizice, fie asociaţii, organizaţii etc.) având înscrise următoarele
obiective pe termen lung: desfăşurarea unor programe educaţionale şi
traininguri, furnizarea de informaţii tuturor celor interesaţi, elaborarea
unor coduri în domeniu, crearea unei reţele internaţionale
instituţionale şi profesionale, cercetarea şi dezvoltarea unor modele
economice.
51
Ecoturism Australia (EA) a fost fondată în 1991, ca o asociaţie
non-profit, incluzând
societăţi care administrează spaţii de cazare, tour operatori, agenţii de
turism, manageri ai ariilor protejate, studenţi şi profesori, consultanţi,
asociaţii regionale şi locale, toate având punct comun preocuparea
pentru dezvoltarea şi promovarea industriei ecoturismului. Este
remarcabil faptul că, în viziunea statului Australian, ecoturismul însuşi
poate fi văzut ca o ramură economică distinctă.
Obiectivul general al EA este „de a fi lideri în asistarea
activităţilor de ecoturism pentru a deveni durabile, viabile economic şi
responsabile din punct de vedere social şi cultural”. Pe lângă aspectele
care ţin de desfăşurarea generală a turismului de tipul eco în sfera
durabilităţii (obiectiv prioritar pentru orice organizaţie de acest tip),
Ecoturism Australia şi-a concentrat activitatea şi pe elaborarea unor
programe de acreditare. Este vorba despre NEAP – Programul de
Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură şi Programul de
Atestare Ecoguide. Aplicat iniţial doar în Australia, programul vizează
identificarea şi etichetarea adevăratului turism de tipul eco şi în
natură. Actualmente el este exportat în întreaga lume sub denumirea
de Standardul Internaţional pentru Ecoturism. Scopul acestui program
este de a certifica produse care se bazează pe principiile ecoturismului,
fiind o garanţie pentru o prestaţie corespunzătoare şi din punctul de
vedere al durabilităţii. NEAP acreditează produse şi nu companii,
circumscrise unuia din următoarele trei domenii: cazare, circuite,
obiective turistice. Programul Ecoguide are un domeniu de activitate
52
mai restrâns, el atestând anumite capacităţi ale ghizilor care deservesc
programe din sfera ecoturismului sau turismului în natură. Este o
completare a NEAP dar cu centrarea pe persoane fizice.
Exemple
Eligibilitatea pentru Programul de Acreditare pentru
Ecoturism şi Turism în Natură se bazează pe următoarele opt
principii:
1. Accent pe natură: Pune accent pe contactul direct cu
natura, în moduri care să ducă la o mai bună înţelegere şi
apreciere.
2. Interpretare: Integrează oportunităţi de înţelegere a naturii
în fiecare experienţă.
3. Durabilitatea de mediu: Aplică cele mai bune practici
pentru un turism durabil din punct de vedere ecologic.
4. Contribuţia la conservare: Contribuie în mod pozitiv la
conservarea permanentă a zonelor naturale.
5. Implicarea comunităţilor locale: Contribuie în mod
constant la bunăstarea comunităţilor locale.
6. Componenta culturală: Protejează, explică şi implică
diferitele culturi locale.
7. Satisfacţia consumatorilor: îndeplineşte în mod consecvent
aşteptările consumatorilor.
8. Marketing responsabil: Acţiunile de marketing sunt
precise şi conduc la aşteptări realiste.
53
Pentru un touroperator naţional specializat în ecoturism
verificaţi respectarea principiilor de acreditare incluse în
Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în
Natură propus de asociaţia Ecotourism Australia.
Apariţia şi dezvoltarea în ultimii ani a Internetului a permis
apariţia unui nou model de
colectare şi distribuire a informaţiilor din orice domeniu. Astfel,
iubitori ai naturii din Europa s-au reunit şi au creat un site cuprinzător
numit Eco-Tour, sub girul Comisiei Europene. Site-ul este extrem de
util pentru cei interesaţi de lumea ecoturismului: produse oferite, tipuri
de obiective, materiale scrise. Acestea se regăsesc în mai multe limbi
şi sunt accesibile pentru toată lumea. Eco- Tour se defineşte ca un
centru al informaţiilor pentru toţi utilizatorii de Internet care doresc
să-şi planifice o vacanţă respectând cerinţele de conservare şi protejare
a mediului înconjurător. Site-ul reuneşte informaţii despre ofertanţii
de locuri de cazare (hoteluri şi alte forme), regiuni şi staţiuni turistice,
produse turistice şi numeroase modele întâlnite în diferite ţări.
În cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este văzut ca un factor
economic important în special în zonele rurale şi de aceea,
interacţionând cu agricultura, poate contribui cu succes la dezvoltarea
comunităţilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat să ofere
micilor întreprinzători din acest domeniu o posibilitate reală de
promovare la nivel mondial şi pe de altă parte să arate consumatorilor
interesaţi diferite variante pentru petrecerea unor vacanţe de tip eco.
54
Preocupări în aria ecoturismului sunt înregistrate şi la nivelul
Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO), cea mai puternică
organizaţie din turism. Aceasta numără peste 130 de membri şi a
participat la 511 misiuni şi 126 proiecte pe tot globul. De cea mai
mare susţinere au beneficiat continentele Africa şi Asia39. Dacă se va
urmări aceeaşi structură continentală a interesului OMT şi în sfera
ecoturismului acest lucru va fi un factor pozitiv deoarece continentele
menţionate au un imens potenţial în acest domeniu. Pe de altă parte ar
constitui un mijloc palpabil de ridicare a nivelului de trai în special în
zonele extrem de sărace.
Implicaţii în activitatea ecoturistică la nivel mondial se mai
înregistrează din partea Naţiunilor Unite prin Programului
Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP).
Pe lângă aceste organisme există în cadrul politicilor guvernamentale
ale statelor anumite strategii care vizează domeniul ecoturismului.
Multe dintre direcţii au avut o strânsă legătură cu Anul Internaţional al
Ecoturismului.
Să ne reamintim...
Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al
Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a
desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22 mai
2002.
Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul
ecoturismului este Societatea Internaţională de Ecoturism
55
(TIES).
Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în
Natură şi Programul de Atestare Ecoguide au fost realizate de
asociaţia Ecotourism Australia.
M2.U2.4. Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice
Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu
natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de
multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte
tipuri de arii protejate. Aceste destinaţii includ atât potenţialul natural
cât şi cultural al zonei şi sunt diferite de alte staţiuni turistice printr-o
planificare urbanistică mult mai atentă şi durabilă. Autorităţile locale
au un rol vital în orientarea dezvoltării turistice pentru a evita
deteriorarea mediului natural şi patrimoniului cultural al destinaţiei.
Pentru o exploatare durabilă a potenţialului ecoturistic sunt necesare
politici şi strategii de dezvoltare locală, Agenda Locală 21, stabilirea
unor reguli cu privire la activităţile turistice dar şi a unor limite
maxime ale circulaţiei turistice.
56
Principalele caracteristici ale unei destinaţii ecoturistice sunt
următoarele:
• Potenţial turistic natural, de obicei conservat în cadrul unei arii
protejate.
• Densitate redusă a construcţiilor astfel încât potenţialul natural
să fie mai prezent decât potenţialul antropic.
• Existenţa afacerilor mici, deţinute de localnici, care oferă
servicii de cazare şi masă dar şi produse de artizanat.
• Existenţa zonelor de recreere în aer liber, care protejează
ecosistemele fragile (poteci, piste pentru biciclete etc.).
• Ospitalitatea personalului din cadrul unităţilor de cazare şi
alimentaţie.
• O varietate de festivaluri locale şi alte evenimente culturale care
demonstrează perpetuarea tradiţiilor.
• Facilitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele
naturale.
Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă:
• un master plan pentru dezvoltarea turistică din zonă care să
sepcifice clar spaţiile verzi, aleile de promenadă, potecile turistice,
zonele de acces public, precum şi reguli clare cu privire la densitatea
dezvoltării urbanistice permisă în zonele rezidenţiale şi comerciale;
• un plan de management al vizitatorilor;
• consultarea actorilor locali cu privire la tipul de turism care se
doreşte a fi dezvoltat în zonă, folosind intermediari neutri care înţeleg
punctul de vedere al comunităţii locale;
57
• planificarea integrată a resurselor naturale în vederea oferirii mai
multor alternative de dezvoltare economică durabilă rezidenţilor
alături de ecoturism.
Dezvoltarea industriei ecoturistice la nivel internaţional se
constituie într-un important şi potenţial factor pozitiv pentru ariile
naturale protejate şi comunităţile acestora. Din ce în ce mai multe
persoane aleg destinaţiile ecoturistice, caută să se implice în
activităţile de conservare a naturii, promovează şi apreciază culturile
tradiţionale şi stilurile de viaţă. Ecoturismul oferă turism natural
durabil şi responsabil care se ghidează după reguli etice şi practici
specifice: respect faţă de valorile naturale (călătorii responsabile prin
natură), sprijin în conservarea pe termen lung a naturii (un flux de
venituri care să ajute la conservarea biodiversităţii şi culturii) şi
contribuţii la îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale (prin
participarea la activităţile turistice).
Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor ecoturistice
sunt: managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea produselor
ecoturistice.
Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care
îndrumă tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivite, oferind cele mai
bune oportunităţi pentru satisfacerea experienţei în natură a fiecărui
vizitator, producând un impact negativ minim asupra naturii şi
comunităţilor locale şi creând cele mai bune şanse pentru dezvoltarea
de mici afaceri locale care respectã principiile ecoturismului.
58
Interpretarea naturii şi culturii este una din căile prin care
aspectele de interes, semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale
sau culturale se comunică turiştilor. Interpretarea este un instrument
important pentru managementul vizitatorilor şi poate fi aplicată sub
următoarele forme:
• Personală –faţă în faţă - plimbări cu ghid, ture, personal din
centrele de vizitare sau punctele de informare turistică;
• Ne-personală – publicaţii, trasee care permit orientarea fãrã ghid,
centre de vizitare, panouri de interpretare;
• Bazată pe artă – sculptură, arta dramatică, povestiri;
• New media – ghiduri ce se pot descărca de pe internet, trasee cu
ghid audio.
Exemple
Pentru a proteja resursele naturale pentru generaţiile
următoare, regiunea Parcului Naţional Retezat a fost
împărţită în Strategia Pentru Dezvoltarea unui Turism
Durabil, elaborată în cadrul programului PAN Parks, în
patru zone de dezvoltare. Fiecare zonă reflectă un amestec
diferit de surse, diferite interese de piaţă şi diferite
capacităţi de cazare unde se pot organiza toate tipurile de
activităţi. Bineinţeles că acele zone care sunt mai fragile şi
mai îndepărtate vor fi destinate unui număr mai restrâns de
turişti, în timp ce zonele din exteriorul parcului vor fi
destinate unui număr mai mare de vizitatori care să
59
petreacă mai multe zile în zonă.
Pentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România
identificaţi soluţii pentru evitarea conflictelor între diferite
categorii de vizitatori.
Să ne reamintim...
Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un
patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital
ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor
rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.
Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor
ecoturistice sunt: managementul fluxului de vizitatori şi
interpretarea produselor ecoturistice.
Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să
includă: un master plan, un plan de management al
vizitatorilor, consultarea actorilor locali şi planificarea
integrată a resurselor naturale.
M2.U2.5. Rezumat
Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un
patrimoniu natural şi cultural special dar şi printr-un „capital
ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor
rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.
Ecoturismul oferă turism natural durabil şi responsabil care
se ghidează după reguli etice şi practici specifice: respect
60
faţă de valorile naturale (călătorii responsabile prin natură),
sprijin în conservarea pe termen lung a naturii (un flux de
venituri care să ajute la conservarea biodiversităţii şi culturii)
şi contribuţii la îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale
(prin participarea la activităţile turistice).
Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al
Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-
a desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada 19-22
mai 2002.
M2.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Care dintre următoarele principii sunt specifice ecoturismului:
a) contribuţia activă la conservarea patrimoniului natural şi cultural
b) comunităţile locale nu sunt incluse în activităţile de planificare
turistică
c) turiştii primesc puţine explicaţii privind resursele naturale şi
culturale ale zonelor vizitate
d) grupurile de ecoturişti sunt de dimensiuni mari
2. Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul
ecoturismului este:
a) Ecoturism Australia (EA)
61
b) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător
(UNEP)
c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)
d) Eco-Tour
3. Ce asociaţie internaţională a propus Programul de Acreditare pentru
Ecoturism şi Turism în Natură (NEAP):
a) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător
(UNEP)
b) Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO)
c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)
d) Ecoturism Australia (EA)
4. Care dintre următoarele principii sunt incluse în Programul de
Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură (NEAP):
a) contribuţia la conservarea naturii
b) implicarea comunităţilor locale
c) marketing responsabil
d) durabilitatea de mediu
e) toate răspunsurile sunt corecte
5. Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate prin:
a) potenţial turistic cultural
b) existenţa zonelor de recreere în aer liber
c) densitate mare a construcţiilor
62
d) evitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele
naturale
6. Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă:
a) un plan de management al vizitatorilor
b) restaurarea patromoniului cultural
c) Agenda Locală 21
d) strategia de dezvoltare regională
7. Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care:
a) îndrumă vizitatorii către zonele naturale
b) produce un impact negativ asupra naturii şi comunităţilor locale
c) îndrumă tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivite
d) îndrumă vizitatorii către centrele de informare turistică
8. Interpretarea ne-personală a naturii şi culturii se poate face prin:
a) plimbări cu ghid
b) sculptură
c) arta dramatică
d) panouri de interpretare
Temă de controlPentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România propuneţi o strategie pentru interpretarea naturii şi culturii locale şi modalitatea de implementare.
63
Modulul 3. Dezvoltarea ecoturismului în România
Cuprins
Introducere..................................................................................41
Obiectivele modului....................................................................41
U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România.................42
U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România......57
Introducere
Având în vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională
privind cererea de produse turistice desfăşurate în natură,
potenţialul turistic natural poate deveni avantajul competitiv
al României ca destinaţie turistică, dacă este valorificat prin
politici de dezvoltare durabilă. Biodiversitatea şi potenţialul
natural sunt afectate de poluare, exploatare excesivă a
resurselor dar şi de investiţiile necorespunzătoare în turism.
Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră poate fi şansa de
64
valorificare a potenţialului turistic natural într-o modalitate
durabilă astfel încât să putem beneficia pe termen lung de
aceste resurse turistice. Ecoturismul poate aduce fonduri
pentru conservarea naturii dar şi noi şanse de dezvoltare a
comunităţilor locale din interiorul sau din apropierea ariilor
protejate.
Obiectivele modulului
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
identifice principalele atracţii ecoturistice din România;
cunoască principiile dezvoltării ecoturismului în România;
să înţeleagă criteriile de certificare a prestatorilor de servicii
ecoturistice din România
să înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la
conservarea naturii;
să cunoască obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din
România;
să identifice categoriile de arii protejate din România.
Unitatea de învăţare M3.U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în
România
Cuprins
M3.U1.1. Introducere.................................................................42
65
M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................42
M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România............43
M4.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în
România..............................................................................................47
M3.U1.5. Rezumat......................................................................54
M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................55
M3.U1.1. Introducere
România are un capital natural deosebit: păduri
nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi
linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării,
peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale
autentice. Ţinând cont de situaţia existentă pe piaţa turistică
europeană, precum şi de punctele forte pe care le are România
în competiţia cu celelalte posibile destinaţii din regiunea
Europa Centrală şi de Est, ecoturismul poate reprezenta o
soluţie pentru revigorarea turismului românesc.
M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune prezentarea premiselor
care au stat la baza dezvoltării ecoturismului în România.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili
să:
identifice principalele atracţii ecoturistice din România;
înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la
conservarea naturii;
66
cunoască modul de înfiinţare şi obiectivele Asociaţiei de
Ecoturism din România;
identifice şi să exemplifice categoriile de arii protejate din
România.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare
este de 3 ore.M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România
România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă în
prezent în jur de 5% din teritoriul ţării. Majoritatea destinaţiilor
ecoturistice sunt situate în interiorul sau în imediata vecinătate a
acestor arii protejate, cum ar fi: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,
„paradisul păsărilor”; comunităţile din zona de nord a Parcului
Naţional Piatra Craiului cu programe ecoturistice axate pe carnivore
mari (urşi, lupi şi linx); Parcul Naţional Retezat, cel mai vechi parc
din România, intrat în reţeaua PanPark şi Parcul Natural Apuseni cu
ancestralele tradiţii legate de natură. De asemenea, trebuie evidenţiat
faptul că în ţara noastră există încă păduri nefragmentate, şi peste o
treime din populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al
păsărilor din Delta Dunării, peste 12 000 de peşteri şi, nu în ultimul
rând, tradiţii locale pline de autenticitate. Ecoturismul permite
valorificarea acestui capital natural şi totodată conservarea acestuia.
67
Dezvoltarea ecoturismului în România este dificilă deoarece
politica de conservare a naturii are deficienţe şi există probleme de
depozitare a deşeurilor în zonele rurale.
Exemple
România are un capital natural deosebit: păduri
nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi
linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării,
peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale
pline de autenticitate.
În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante
şi animale declarate endemice sau monumente ale naturii. De
asemenea, România încă mai păstrează în mediul natural exemplare de
floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate
decât în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele
zone a formelor clasice de turism a dus la menţinerea cadrului natural
în vederea dezvoltării ecoturismului.
România poate deveni o destinaţie importantă pentru practicarea
ecoturismului. Argumentele în favoarea acestei premise sunt:
• existenţa unor zone sălbatice, neafectate de intervenţia omului şi
a unor mari suprafeţe de pădure;
• fauna şi flora bogată, cu specii şi ecosisteme unicat în Europa;
• diversitatea resurselor turistice naturale: fauna, flora, geologice,
speologice etc.;
68
• infrastructura de acces în zone turistice unde se practică
ecoturismul;
• existenţa unităţilor turistice care se adresează segmentelor de
clienţi interesaţi de turism rural şi agroturism;
• cererea în creştere pentru ecoturism;
• existenţa cadrului legal care prevede atât delimitarea parcurilor
naturale şi naţionale, a ariilor naturale protejate, cât şi condiţiile
necesare instruirii administraţiei pentru zonele protejate, în
vederea iniţierii managementului acestora.
În percepţia Asociaţiei de Ecoturism din România principalele
„eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării - unică în Europa,
Carnivore mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi, peisaj montan
pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală - viaţa de zi cu zi (de
exemplu: căruţe, agricultura tradiţională), oierit, peşteri.
Conform unui studiu efectuat în rândul touroperatorilor străini,
turiştii caută în România, în primul rând, natura neatinsă de om şi
obiceiurile tradiţionale româneşti. După tradiţii, în topul interesului, se
află apoi Delta Dunării, populaţia de carnivore mari a României, care
este pe locul al doilea în Europa din punctul de vedere al efectivului,
după Rusia. Un alt element îndrăgit de turiştii străini este ospitalitatea
românească. Unul din avantajele competitive de care beneficiază
România, în comparaţie cu destinaţiile turistice consacrate, este
păstrarea în anumite zone a unui mediu natural nealterat de prezenţa şi
activităţile omului.
69
70
9284 83 82 82 81 79 78
72
0102030405060708090
100Scor (0 -100)
Nat
ura
Aute
ntic
itate
atra
ditiil
or
Car
nivo
rele
mar
i
Del
ta D
unar
ii
Padu
rine
fragm
enta
te
Osp
italita
te
Div
ersi
tate
ape
isaj
ului
Rel
atia
om
-na
tura
Pest
erile
Eco-atractii turistice
"Eco-atractiile" Romaniei, percepute de agentiile de turism olandeze in anul 2002
Sursa: Blumer, A., Romania tourism destination image facing
the Dutch market perception, An assessment of the destination image
of Romania in relation to ecotourism, master thesis, World
International Centre of Excellence Wageningen University, Olanda,
2002, pag. 26
Figura 1 „Eco-atracţiile” României percepute de agenţiile olandeze de
turism în anul 2002
Primele programe de ecoturism din România, au început să
apară în anul 2000, iniţiate de câteva Parcuri Naţionale şi Naturale:
Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamţ, beneficiare ale unui grant
oferit de Fondul Global de Mediu (The Global Environment Facility).
Au urmat proiecte de conservare a naturii care aveau şi o componentă
de ecoturism: Proiectul Carnivore Mari în Carpaţi – Zărneşti, care a
dezvoltat programe axate pe observarea animalelor: urşi, lupi, linx şi
71
tradiţiile locale conexe acestora şi proiectul “Acţiuni combinate pentru
protecţia şi valorificarea patrimoniului natural al Munţilor Apuseni”,
implementat de către Federaţia Română de Speologie, care a dezvoltat
programe de ecoturism axate pe valorificarea tradiţiilor locale şi a
potenţialului carstic.
În prezent, programele de ecoturism din România se
concentrează în următoarele zone:
- Delta Dunării şi Dobrogea: observarea păsărilor, plimbări cu bărci;
- Parcul Naţional Piatra Craiului: programe bazate în special pe
observarea carnivorelor mari: lup, urs, râs, dar şi a unor specii de
plante specifice, turism ecvestru, biciclete, plimbare cu rachete de
zăpadă etc.;
- Munţii Apuseni: speoturism, drumeţii tematice, programe culturale,
schi de tură, turism ecvestru, biciclete;
- Transilvania: descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie,
drumeţii tematice etc.;
- Maramureş: programe culturale, descoperirea naturii: faună şi floră,
ocupaţii tradiţionale, arhitectură, călărie, cicloturism etc.;
- Bucovina: turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturii:
floră şi faună, drumeţii tematice etc.;
- alte zone din Munţii Carpaţi: numeroase arii naturale protejate, unele
cu statut de parc naţional sau natural) cu programe axate pe: turism
ecvestru, cicloturism, drumeţie tematică, schi de tură, plimbare cu
rachete de zapadă etc.
72
România are un patrimoniu natural şi cultural unic ce poate
deveni o destinaţie intersantă pentru turismul mondial, având în
vedere faptul că se manifestă ca tendinţă, căutarea destinaţiilor cu
potenţial natural unic, neafectate de turismul de masă. România
trebuie să conserve capitalul natural de care dispune pentru a putea
beneficia pe termen lung prin stabilirea unor strategii şi politici de
dezvoltare a ecoturismului pe plan local, regional şi naţional.
Dezvoltarea şi promovarea ecoturismului în România reprezintă
un instrument pentru conservarea naturii care poate acţiona prin:
1. finanţare directă în proiecte de conservare a naturii;
2. crearea unor surse alternative de venituri pentru comunităţile
locale, mărind capacitatea lor de a dezvolta servicii de înaltă
calitate pentru diminuarea presiunii asupra naturii;
3. încurajarea dezvoltării durabile la nivel local a comunităţilor rurale
din ariile protejate (de exemplu măsuri de planificare a folosirii
terenurilor care ţin seama de conservarea naturii şi de ariile
protejate);
4. promovarea celor mai bune practici de mediu ale touroperatorilor şi
pensiunilor;
5. creşterea nivelului de conştientizare al localnicilor şi turiştilor cu
privire la conservarea naturii, consumul redus de energie şi
adoptarea măsurilor de colectare ecologică a deşeurilor.
Programele de ecoturism din România sunt oferite turiştilor prin
intermediul unor touroperatori locali care colaborează de regulă cu
touroperatori din străinatate.
73
Exemple
Cei mai importanţi touroperatori români care vând programe
de ecoturism în prezent sunt: Daksa, Carpathian Nature
Tours, Roving Romania, Absolute Nature, Colin Shaw,
Delta Travel, Equus Silvania, InterPares, Stefan cel Mare
etc. De asemenea, marile agenţii de turism din România,
care au dezvoltat în ultimii ani programe de turism în natură
sunt: Ţiriac Travel, Paralela 45, J’info Tours, Perfect Tour,
Transilvania Tour etc.
Să ne reamintim...
România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă
în prezent în jur de 5% din teritoriul ţării.
România are un capital natural deosebit: păduri
nefragmentate, peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi
linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării,
peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale
pline de autenticitate.
Prezentaţi un produs ecoturistic oferit de un touroperator din
România specializat în domeniul ecoturismului.
M3.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în
România
74
Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în primul
rând eforturilor despuse de Asociaţia de Ecoturism din România
(AER). Aceasta este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc
touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi
conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea
unor programe ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul
românesc. Modele internaţionale aplicate cu succes sunt: Strategia de
dezvoltare a ecoturismului în Australia şi Programul de acreditare în
domeniul ecoturismului şi a turismului legat de natură (“Nature and
Ecotourism Acreditation Programe”) şi Programul de acreditare în
ecoturism, aplicat în Suedia (“Nature’s Best”, primul sistem de
acreditare în ecoturism din emisfera nordică.
Misiunea asociaţiei este promovarea conceptului de ecoturism şi
a dezvoltării ecoturismului în vederea sprijinirii conservării naturii, a
dezvoltării durabile a comunităţilor locale din zonele cu valori
naturale, pentru creşterea calităţii serviciilor legate de ecoturism şi
promovarea naturii ca element esenţial al imaginii turistice a
României. Înfiinţarea acestei asociaţii a fost determinată de faptul că
România are un patrimoniu natural şi cultural unic, ce poate deveni o
atracţie deosebită pentru turismul mondial. Având în vedere tendinţele
actuale ale turiştilor de a căuta destinaţii cu potenţial natural unic,
neafectate de turismul de masă, acest capital natural trebuie conservat
pentru a putea beneficia de el pe termen lung.
Obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din România sunt:
75
• promovarea conceptului şi a principiilor ecoturismului la nivel
local, regional şi naţional;
• promovarea ecoturismului ca instrument de conservare a naturii;
• promovarea valorilor naturale şi tradiţionale care respectă natura
ca atracţii ecoturistice şi păstrarea acestora;
• implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea infrastructurii şi
serviciilor ecoturistice;
• promovarea ecoturismului ca instrument prin care populaţiile
locale pot realiza venituri;
• încurajarea folosirii resurselor locale de către ofertanţii de
produse ecoturistice;
• crearea şi menţinerea unui sistem de servicii de calitate în
ecoturism;
• crearea şi implementarea unui sistem de certificare în ecoturism.
În documentele Organizaţiei Mondiale a Turismului se
menţionează în 2002, considerat Anul Internaţional al Ecoturismului
următoarele caracteristici ale „ecoturiştilor”: în general au vârsta
cuprinsă între 30 şi 59 ani, studii superioare şi venituri peste medie.
Ecoturiştii doresc servicii turistice de calitate, ghizi locali excelenţi,
doresc să călătoreasca în grupuri mici, sunt interesaţi de programe
educative, mâncare de calitate bazată pe produse naturale, zone
neaglomerate, spaţii de cazare de calitate şi sunt sensibili la
problemele de conservare a naturii.
Pentru a răspunde acestor cerinţe pot fi dezvoltate şi promovate
următoarele tipuri de activităţi:
76
• Vizionare de păsări (“birdwatching”);
• Vizionare de animale sălbatice (“wildlife watching”);
• Drumeţii /programe tematice;
• Călărie;
• Vizitare peşteri (“caving”);
• Alte activităţi în aer liber: plimbare cu bicicletele, ture pe schiuri de
fond sau raquettes, plimbări cu căruţa, vizite în locuinţe tradiţionale
etc..
În prezent există câteva agenţii de turism touroperatoare din
România care au reuşit să promoveze cu succes produse ecoturistice,
în special turiştilor din tările vest-europene: Marea Britanie, Franţa,
Germania, Olanda, Austria, Elveţia. Cu toate acestea, potenţialul
ecoturistic al României este încă puţin exploatat, fiind necesare
investiţii în produsele ecoturistice româneşti. Se poate spune că piaţa
ecoturismului în România este la început de drum, cu mari posibilităţi
de afirmare.
Alături de eforturile Asociaţiei de Ecoturism din România există
şi iniţiativele altor organizaţii din acest domeniu: în Zărneşti -
Asociaţia de Ecoturism Plaiuri Zărneştene, în Munţii Apuseni -
Centrul de Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă pentru zona carstică,
Parcurile Naţionale şi Naturale - Retezat, Piatra Craiului, Vânători
Neamţ, dar şi iniţiativele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural,
Ecologic şi Cultural - ANTREC pentru dezvoltarea turismului rural.
Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic ridicat sunt situate
în perimetrul sau în apropierea ariilor protejate iar România deţine în
77
prezent 12 parcuri naţionale. În afara parcurilor naţionale, parcurilor
naturale şi rezervaţiilor biosferei există aproximativ 800 de rezervaţii
ştiinţifice, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale a căror
suprafaţă totală nu a fost încă determinată însă este estimată la
aproximativ 169.000 hectare.
În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante
şi animale declarate endemice sau monumente ale naturii. De
asemenea, România încă mai păstrează în mediul natural exemplare de
floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate
decât în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele
zone a formelor clasice de turism a dus la menţinerea cadrului natural
în vederea dezvoltării ecoturismului.
România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate şi
iniţiativele de dezvoltare turistică potrivite acestor zone sunt cele
ecologice. Succesul dezvoltării turismului în ariile protejate este
condiţionat de sprijinul autorităţilor locale şi centrale şi de o abordare
echilibrată care să aibă în centrul atenţiei valorile culturale şi naturale
ale acestor zone.
Având în vedere riscurile pe care le implică dezvoltarea
turismului în ariile protejate, ecoturismul apare ca una dintre cele mai
potrivite forme de turism pentru aceste zone, deoarece punctul
principal de atracţie este potenţialul natural şi încurajează conservarea
naturii şi dezvoltarea comunităţilor locale.
Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a
stabilit categoriile de zone protejate existente în ţara noastră, ţinând
78
cont de clasificarea Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii
(IUCN):
a) Rezervaţii ştiinţifice
Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre
şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes
ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic,
paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor
ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea
integrităţii zonei protejate.
Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de
protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil
neperturbată. În perimetrul lor se pot desfăşura numai activităţi
ştiinţifice, cu acordul forului ştiinţific competent. Rezervaţiile
ştiinţifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internaţională
pentru Conservarea Naturii) - "Rezervaţie Naturală Strictă: arie
protejată, administrată în principal în scopuri ştiinţifice".
Exemple
Rezervaţia ştiinţifică Pietrosul Mare din Munţii Rodneib) Parcuri naţionale
Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative
pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale
cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic,
hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă
79
natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative,
recreative şi turistice.
Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului
fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor,
conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii
de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a
resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă
scopului atribuit.
În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile
tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului
naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de
management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN -
"Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia
ecosistemelor şi pentru recreere".
Exemple
Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Retezat,
Parcul Naţional Călimanic) Monumente ale naturii
Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare
şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite,
reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice
sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi
faunistice, fenomene geologice - peşteri, martori de eroziune, chei,
cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice,
80
depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de
patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.
Managementul monumentelor naturii se face după un regim
strict de protecţie care asigură păstrarea trăsăturilor naturale
specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul
populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii
corespund categoriei III IUCN - "Monument natural: arie protejată
administrată în special pentru conservarea elementelor naturale,
specifice".
Exemple
Stejarii seculari din specia stejarului brumăriu – monument
al naturii- comuna M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa.d) Rezervaţii naturale
Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale
importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic,
geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este
determinată de arealul necesar asigurării integrităţii elementelor
protejate.
Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în
funcţie de caracteristicile acestora, prin măsuri active de gospodărire
pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în vederea protejării
anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lângă
activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice,
educaţionale, organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare
durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise folosinţe ale
81
terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor
atribuite. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate,
rezervaţiile naturale pot avea caracter predominant: botanic,
zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic,
de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste
rezervaţii corespund categoriei IV IUCN, şi anume arie de
gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în
special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire.
Exemple
Lacul şi golul alpin Bâlea, Munţii Făgăraş, care ocroteşte
peisajul glaciar, stâncăriile, flora şi fauna specific alpine.
e) Parcuri naturale
Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop
este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care
interacţiunea activităţilor umane cu natura de-a lungul timpului a
creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau
culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.
Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea
interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea
diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea
folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea
activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale.
Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN - "Peisaj protejat:
arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului
şi recreere".
82
De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi
turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.
Exemple
Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Bucegif) Rezervaţii ale biosferei
Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a
diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe
suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau
acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi
biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase
naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului,
ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la
starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe
valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi
armonioase.
Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform
unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în
conformitate cu recomandările Programului Om-Biosferă de sub
egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt
cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul
rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei
privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub
egida UNESCO. Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel
gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor
umane în armonie cu mediul natural.
83
Exemple
Rezervaţia Biosferei Delta Dunăriig) Zone umede de importanţă internaţională
Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii
naturale protejate al căror scop este de a se asigura protecţia şi
conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică
zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării
lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează,
în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea
zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al
păsărilor acvatice.
h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal
Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele
arii naturale protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor
zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a
căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală.
Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea
integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de
protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale
căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu
cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural.
Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural
universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile
proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor
84
Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi
natural, de sub egida UNESCO.
i) Arii speciale de conservare
Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al
căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul,
de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale
şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat.
Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de
management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în
alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau
contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a
habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care
zonele au fost desemnate.
j) Arii de protecţie specială avifaunistică
Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale
protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo
unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă
habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări
migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se
realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare.
Acest sistem de clasificări are la bază o serie de obiective de
management: cercetare ştiinţifică, protecţia sălbăticiei, protecţia
diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice, menţinerea serviciilor,
protecţia unor trăsături naturale şi culturale specifice, turism şi
85
recreere, educaţie, utilizarea durabilă a resurselor ecosistemelor
naturale, menţinerea caracteristicilor culturale şi tradiţionale.
Să ne reamintim...
Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în
primul rând eforturilor despuse de Asociaţia de Ecoturism din
România (AER).
AER este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc
touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare
locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă
dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să
revigoreze turismul românesc.
Principalele activităţi ecoturistice propuse de AER sunt:
vizionarea de păsări (“birdwatching”), vizionarea de animale
sălbatice (“wildlife watching”); drumeţii, călărie, vizitarea
peşterilor (“caving”), plimbări cu bicicletele, ture pe schiuri de
fond sau raquettes, plimbări cu căruţa.
România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate.
Prezentaţi potenţialul ecoturistic al unei arii protejate din
România.
M3.U1.5. Rezumat
Principalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării -
unică în Europa, Carnivore Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii
Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona
86
rurală.
Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă
sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii
nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii
şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe
ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul românesc.
Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic din România sunt
situate în perimetrul sau în apropierea ariilor protejate.
M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Ariile protejate din România acoperă:
a) 10% din teritoriul ţării
b) 30% din teritoriul ţării
c) 1% din teritoriul ţării
d) 5% din teritoriul ţării
2. Asociaţia de Ecoturism din România s-a constituit printr-un
parteneriat între:
a) primăriile locale din zone turistice
b) touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare
locală şi conservarea naturii, asociaţii de turism
c) Ministerul Turismului şi touroperatori
d) administraţiile ariilor protejate
87
3. Care dintre următoarele activităţi este promovată de Asociaţia de
Ecoturism din România:
a) vânătoarea
b) plimbările cu ATV
c) motociclismul
d) drumeţia
4. Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop
este:
a) desfăşurarea activităţilor ştiinţifice
b) conservarea peisajului şi recreere
c) de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu
diversitatea biologică specifică zonelor umede
d) conservarea unor zone de habitat natural a căror valoare este
recunoscută ca fiind de importanţă universală
5. În ce categorie de arie protejată se încadrează Delta Dunării?
a) Rezervaţie a Biosferei
b) Parc Natural
c) Parc Naţional
d) Monument al naturii
6. În ce categorie de arie protejată se încadrează Munţii Piatra
Craiului?
a) Parc Natural
88
b) Rezervaţie ştiinţifică
c) Rezervaţii naturale
d) Parc Naţional
7. Programele de ecoturism din Munţii Apuseni se concentrează pe:
a) descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie, drumeţii
tematice
b) turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturii
c) speoturism, drumeţii tematice, turism ecvestru, biciclete
d) observarea carnivorelor mari
8. Modelele internaţionale aplicate de Asociaţia de Ecoturism din
România pentru certificarea ecoturistică sunt:
a) „Ecotrans” şi „Ecotour”
b) „NEAP” şi „Nature’s Best”
c) „Blue Flag” şi Ecoguide”
d) „Blue Flag” şi „NEAP”
Temă de controlAlegeţi o arie protejată din România şi prezentaţi activităţile ecoturistice care pot fi dezvoltate şi infrastructura necesară desfăşurării acestora.
89
Unitatea de învăţare M3.U2. Iniţiative pentru dezvoltarea
ecoturismului în România
Cuprins
M3.U2.1. Introducere.................................................................57
M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare...................................57
M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în
România..............................................................................................58
M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din
România..............................................................................................61
M3.U2.5. Rezumat......................................................................66
M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................66
M3.U2.1. Introducere
România dispune de un bogat patrimoniu natural şi are şanse
excelente de a deveni o atracţie specială pentru turismul
internaţional având în vedere tendinţele actuale pe plan
mondial, de orientare a fluxurilor turistice către destinaţii cu
potenţial turistic natural. Schimbările socio-economice din
ţara noastră, induse pe de o parte de trecerea la o economie de
piaţă dar şi de Integrarea Europeană, aduc numeroase
90
ameninţări conservării naturii în Munţii Carpaţi şi în Delta
Dunării, dar oferă în acelaşi timp o serie de oportunităţi.
Dezvoltarea ecoturismului poate fi considerată principala
oportunitate oferită de actualul context economic deoarece
această formă de turism aduce beneficii socio-economice cu
investiţii minime, prin exploatarea într-o manieră durabilă a
potenţialului turistic natural şi constituie un instrument de
conservare a naturii şi dezvoltare durabilă locală.
M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune clarificarea
principiilor de bază ale dezvoltării ecoturismului în România
şi prezentarea sistemului de certificare a prestatorilor de
servicii ecoturistice din ţara noastră.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili
să:
identifice principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în
România;
cunoască sisteme de certificare internaţionale în domeniul
turismului durabil şi ecoturismului;
înţeleagă criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un
sistem de certificare credibil;
înţeleagă avantajele certificării prin sistemul propus de
Asociaţia de Ecoturism din România;
cunoască etapele şi condiţiile preliminare pentru certificarea
prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din România;
91
identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de
certificare ecoturistică.
Durata medie de parcurgere a celei de-a doua unităţi de
învăţare este de 3 ore.M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în
România
Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două
modele internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation - program
dezvoltat de către Asociaţia de Ecoturism din Australia şi Nature’s
Best - sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia de
Ecoturism din Suedia şi sunt formulate astfel:
a) Focalizarea pe zone naturale
Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în
natură, se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe utilizarea ei,
respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice şi
culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este
esenţial în planificarea, dezvoltarea şi managementul ecoturismului.
Exemple
Cazarea se face într-o zonă cu potenţial turistic natural; peste
50% din imaginile de marketing pentru produs includ natura
ca element sau ca fundal.
b) Interpretarea produsului ecoturistic
92
Ecoturismul oferă posibilităţi de experienţe în natură ce duc la o
mai bună înţelegere, apreciere şi bucuria de a descoperi, ocroti natura
şi cultura tradiţională locală, atât pentru vizitatori, cât şi pentru
comunitatea locală. Produsele de ecoturism atrag acei turişti ce doresc
să intre în interacţiune cu mediul natural şi, în grade variate, doresc
lărgirea nivelului de cunoaştere, înţelegere, apreciere şi plăcere.
Produsul ecoturistic se planifică, se proiectează şi se oferă în aşa fel
încât să vină în întâmpinarea intereselor, nevoilor şi aşteptărilor
clientului, cu includerea unei game largi de posibilităţi de interpretare
atât personală, cât şi nonpersonală.
Exemple
Turiştilor li se oferă posibilitatea de a cunoaşte patrimoniul
natural şi cultural al mediului vizitat. Fiecare unitate de
cazare trebuie să promoveze imaginea legată de ecoturism
prin cel puţin un mijloc de interpretare personală.
c) Principiul durabilităţii, din perspectiva protejării mediului natural
Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele
mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere al
conservării naturii şi dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie
să fie planificată şi derulată astfel încât să reducă impactul produs
asupra naturii. Produsul ecoturistic se desfăşoară, şi este condus, astfel
încât să conserve şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în
care se desfăşoară, prin recunoaşterea şi aplicarea practicilor
caracteristice turismului durabil.
93
Exemple
Personalul înţelege şi aplică măsurile luate în cadrul
planificării produselor, pentru asigurarea durabilităţii
mediului. Au fost identificate riscurile cu impact asupra
mediului cauzate de produsele operatorilor şi au fost stabiliţi
paşii ce trebuie urmaţi pentru înlăturarea sau diminuarea lor.
Activităţile ecoturistice derulate în arii protejate se
desfăşoară în locuri desemnate prin planul de management al
zonei, ca fiind potrivite tipului de activitate sau desemnate ca
atare de administratorul/custodele ariei protejate.
Amenajarea şi utilizarea facilităţilor au produs un impact cât
mai mic asupra vegetaţiei autohtone şi a faunei locale.d) Contribuţia la conservarea naturii
Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor
naturale. Ecoturismul implică participarea la conservarea ariilor
naturale vizitate, oferind modalităţi constructive pentru managementul
şi conservarea acestor arii naturale (de exemplu oferirea ajutorului
financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea
deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii financiare pentru
organizaţiile de conservare).
Exemple
Operatorul asigură o contribuţie financiară la proiecte de
conservarea naturii pe plan local de minim 3% din valoarea
pe care o plăteşte fiecare turist (se plăteşte doar o dată pe
turist/sejur). e) Gradul de satisfacere a turiştilor
94
Ecoturismul răspunde aşteptărilor turiştilor. Gradul de satisfacţie
al turiştilor în privinţa produsul ecoturistic este esenţial, experienţa
oferită îndeplinind sau chiar depăşind aşteptările clienţilor.
Exemple
Produsul prevede existenţa unui mecanism de evaluare a
satisfacerii aşteptărilor turiştilor (de exemplu un chestionar
de evaluare), de procesare a rezultatelor şi accesul AER la
rezultatele evaluării şi monitorizării.f) Marketing corect
Marketingul în domeniul ecoturismului oferă clienţilor
informaţii complete şi responsabile care conduc la creşterea
respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a
gradului de satisfacere a turiştilor.
Exemple
Marketingul practicat pentru promovarea produsului este
corect, responsabil şi creează aşteptări realiste ale clientului
cu privire la programele oferite.
De multe ori ecoturismul este asociat cu "turismul de aventură",
"turismul de natură", "turismul rural" şi cu "agroturismul" însă nici
una din formele menţionate mai sus nu este în mod necesar o formă de
ecoturism, decât atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în
definiţia ecoturismului. Ecoturismul are ca principală motivaţie
observarea şi aprecierea naturii, iar turismul de aventură este bazat pe
exerciţiul fizic şi activităţi sportive, cu un anumit grad de risc,
desfăşurate în cadrul natural.
95
Integrarea României în Uniunea Europeană creează posibilitatea
dezvoltării laturii ecoturistice a producţiei turistice româneşti, care,
prin specificul său, are posibilitatea pătrunderii pe piaţa comunitară
europeană. Dezvoltarea ecoturismului oferă o şansă de supravieţuire
întreprinderilor mici şi mijlocii din industria ospitalităţii, precum şi de
relansare a activităţilor economice din cadrul colectivităţilor rurale.
Orientarea acestora spre produsul ecoturistic, respectiv către activităţi
de agroturism şi turism rural, care să valorifice atât peisajul natural,
cât şi tradiţiile româneşti constituie o posibilitate de redimensionare şi
repoziţionare a ofertei turistice româneşti.
Să ne reamintim...
Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază
două modele internaţionale: Nature and Ecoturism
Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de
Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de
acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din
Suedia.
M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice
din România
Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de
Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează
evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului,
în raport cu criteriile ecoturismului. Acest sistem urmăreşte realizarea
96
rezultatelor concrete vizând conservarea naturii, dezvoltarea durabilă a
comunităţilor locale şi punerea în valoare a resurselor naturale şi
culturale locale. Sistemul propune certificarea produselor ecoturistice
dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi touroperatori, certificarea
destinaţiilor precum şi a structurilor de cazare din România, în
vederea garantării calităţii ecoturistice a acestora.
Dintre avantajele deţinerii mărcii de ecoturism se pot menţiona
următoarele:
• ajută clienţii să identifice mai uşor acele produse care oferă
experienţe autentice legate de natură şi cultură;
• garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţă;
• devine o imagine şi un instrument de marketing pentru
touroperatorii, unităţile de cazare şi destinaţiile certificate;
• contribuie activ la conservarea naturii şi încurajarea dezvoltării
durabile la nivel zonal;
• sprijină administraţiile ariilor protejate în vederea realizării unui
turism cu impact minim asupra mediului;
• garantează existenţa canalelor de comunicare şi de realizare de
acţiuni concrete între sectorul de afaceri (agenţii de turism) şi
organismele interesate de conservarea naturii (administraţiile ariilor
protejate).
Organizaţia Mondială a Turismului recomandă încă din martie
2003 autorităţilor naţionale în turism să sprijine elaborarea şi
implementarea unor sisteme de certificare în vederea realizării unui
turism durabil care să răspundă specificului naţional.
97
Pentru a evita folosirea termenilor de „ecoturism” sau „eco-
certificat” de către acele structuri care nu respectă principiile
ecoturismului a apărut necesitatea realizării unor sisteme de certificare
care să stabilească nişte norme stricte ce trebuie adoptate de unităţile
care vor să se încadreze în domeniul ecoturismului. Nu s-a stabilit însă
până în prezent un sistem de certificare în ecoturism, valabil pe plan
internaţional. Există numeroase sisteme de ecocertificare în domeniul
turistic, unele fiind generale şi globale iar altele locale şi specializate.
Un studiu, realizat de Organizaţia Mondială a Turismului în
2002, a identificat peste 100 de scheme de certificare şi aproximativ
700 de companii care implementează un asemenea sistem. Există de
asemenea ţări şi regiuni care au stabilit propriile sisteme de certificare,
cum ar fi: Australia, Costa Rica, Uniunea Europeană, dar există şi
companii de turism care şi-au dezvoltat propria schemă de certificare,
cum ar fi touroperatorul german TUI. În domeniul ecoturismului nu
există un organism internaţional care să se ocupe de certificare şi un
sistem unic aplicabil pe plan global.
Exemple
Pe plan internaţional au apărut sisteme de certificare în
domeniul turismului durabil şi ecoturismului cum ar fi: Blue
Flag, Green Globe 2000, Green Hotel Initiative, Kiskeya
Alternativa, Alianza Verde’s Green Deal, PAN Parks, Smart
Voyager, Saskatchewan’s Horizons precum şi iniţiativele la
nivel naţional din Belize, Brazilia, Fiji, Kenya, Peru, Africa
98
de Sud, Sri Lanka, Suedia, Fiji.
Un sistem de certificare credibil trebuie să includă:
• existenţa şi interpretarea standardelor;
• evaluatori calificaţi, standarde care să definească pregătirea şi
calificarea acestora;
• un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de
clienţi şi competent în domeniu;
• proceduri bine stabilite;
• un mecanism uşor de implementat şi transparent.
În noiembrie 2000 a fost organizat un seminar cu tema:
“Necesitatea certificării din perspectiva ecoturismului şi turismului
durabil”, la Mohonk Mountain House din New Paltz, statul New
York, SUA. La acest seminar au participat 45 de specialişti în
domeniul certificării turistice din 20 de ţări. Discuţia s-a concentrat
spre stabilirea unor standarde operaţionale pentru prestatorii de
servicii ecoturistice, relevând trei subiecte cheie: stabilirea
caracteristicilor unui sistem de certificare de succes, factorii critici ai
cererii şi ai ofertei.
În cadrul acestui seminar internaţional s-au stabilit principalele
caracteristici ale unui sistem de certificare de succes:
• credibilitatea;
• să cuprindă toate fazele prestaţiei turistice;
• să fie stabilit în funcţie de cererea de servicii turistice;
• să fie transparent şi deschis;
99
• să permită o implementare uşoară;
• să se poată autosusţine financiar.
Factorii critici ai cererii au fost identificaţi ca fiind:
• cunoaşterea sistemului de către consumatori;
• înţelegerea de către consumatori a atributelor certificate;
• valoarea acestor atribute pentru consumatori;
• credibilitatea procesului de certificare;
• consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe
piaţă;
• acreditarea, ca element important al sistemelor de certificare
descentralizate.
Principalii factori critici ai ofertei, de care un sistem de certificare
trebuie să ţină cont sunt:
• costul certificării;
• training-ul;
• consultanţii;
• autoevaluarea aplicanţilor;
• evaluarea propriu-zisă;
• informarea aplicanţilor cu privire la cele mai bune practici şi
sursele de procurare a echipamentelor, materialele şi serviciile
necesare certificării;
• posibilitatea interpretării cerinţelor atât de către auditori cât şi de
către aplicanţi.
Sistemul de Certificare în Ecoturism din România atestă nivelul
ridicat al serviciilor unui prestator de servicii turistice. Criteriile de
100
certificare ecoturistică în România sunt: includerea activităţilor
desfăşurate în mijlocul naturii, tururi de maximum 15 turişti cu ghizi
specializaţi pe zona respectivă, unităţile turistice cu maximum 20
camere de cazare.
Conservarea naturii trebuie să fie principiul de bază în
activităţile ecoturistice, ofertanţii de produse ecoturistice nu trebuie să
promoveze vânătoarea şi activităţile dăunătoare naturii, ca off-road-ul
sau schijet-ul. Sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din
România este rezultatul studiului mai multor sisteme de certificare din
diverse ţări având ca model sistemul de acreditare propus de Asociaţia
de Ecoturism din Australia.
Mecanismul de certificare cuprinde mai multe etape, în
următoarea succesiune:
Etapa 1 – depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluării.
Cererea precum şi documentaţia necesară evaluării constă într-un set
de formulare, la care vor fi anexate documente relevante, toate acestea
fiind depuse la Asociaţia de Ecoturism din România.
Etapa 2 – evaluare preliminară.
Asociaţia de Ecoturism din România realizează evaluarea preliminară
a dosarului.
Etapa 3 – întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară.
Pe baza analizei din etapa 2 Asociaţia de Ecoturism din România
întocmeşte un raport de evaluare preliminară care stă la baza evaluării
de către comisie. Scopul raportului de evaluare preliminară este acela
101
de a pune la dispoziţia Comisiei un instrument de evaluare care să
faciliteze decizia de acordare a certificării.
Etapa 4 – analiza cererii, a documentaţiei anexate şi a raportului de
evaluare preliminară în cadrul comisiei de evaluare, care poate decide
efectuarea unui audit.
Etapa 5 - decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de
evaluare.
Exemple
Comisia de evaluare este formată din experţii Asociaţiei de
Ecoturism din România şi câte un reprezentant invitat al
organismelor interesate, respectiv:
- Ministerul Mediului – Direcţia de Conservare a
Biodiversităţii;
- Ministerul Turismului;
- Institutul de Cercetare şi Dezvoltare în Turism;
- Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Arii Protejate şi
Imagine;
- Asociaţia de Ecoturism din România.
Caracterul interdisciplinar al ecoturismului implică participarea
autorităţilor administrative din următoarele domeniile: conservarea
naturii, ariile protejate, dezvoltare durabilă, turism.
În cazul neparticipării reprezentanţilor invitaţi, comisia formată
din experţii AER este pe deplin decizională. Comisia se întâlneşte
trimestrial şi AER asigură secretariatul acestei comisii. Sistemul de
102
certificare ecoturistică se adresează sectorului de afaceri din sfera
turismului, administraţiilor locale, administraţiilor ariilor protejate şi
structurilor de cazare.
Acest sistem de certificare reprezintă un instrument, pus la
dispoziţia organismelor participante în comisia de evaluare, care să
faciliteze:
• asigurarea calităţii serviciilor din ecoturism;
• asigurarea unui instrument util în promovarea imaginii României pe
plan extern;
• crearea unei reţele de destinaţii la nivel naţional, întrunind un nivel
similar de cerinţe este mult mai uşor de promovat;
• este un instrument util în realizarea de acţiuni concentrate în
domeniul conservării naturii;
• asigură terenul comun cu agenţii economici precum şi cu alte
structuri în vederea realizării de acţiuni de conservare;
• încurajează politici de dezvoltare durabilã la nivel local, regional şi
naţional;
• crează mecanismul de creştere a eficienţei utilizării fondurilor
provenite din diverse surse, cum ar fi programele de finanţare ale
Uniunii Europene;
• reprezintă o alternativă durabilă în utilizarea resurselor naturale.
Condiţiile preliminare pentru acreditare sunt următoarele:
• Solicitanţii trebuie să deţină toate documentele şi licenţele necesare
pentru fiecare tip de activitate desfăşurată. La definirea destinaţiilor
trebuie să fie incluse şi primării, administraţiile ariilor protejate –
103
contracte de administrare în custodie, ONG-uri, parteneriate cu alte
tipuri de organizaţii.
• Se exclud de la acreditare solicitanţii a căror ofertă turistică include
vânătoarea, şi sporturile cu motor care au impact negativ asupra
mediului: motociclete de teren, bărci cu motor de mare putere, sănii
cu motor, competiţii off-road.
În viziunea Asociaţiei de Ecoturism din România certificarea se
doreşte a fi un sistem transparent şi independent, în realizarea şi
implementarea căruia este necesară participarea factorilor decizionali
interesaţi în dezvoltarea şi promovarea acestui tip de turism, precum şi
a celor din domeniul conservării mediului.
Să ne reamintim...
Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia
de Ecoturism din România este un mecanism prin care se
realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor
desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile
ecoturismului. Sistemul propune certificarea produselor
ecoturistice dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi
touroperatori, certificarea destinaţiilor precum şi a
structurilor de cazare din România, în vederea garantării
calităţii ecoturistice a acestora.Exemplificaţi criteriile de certificare propuse de Asociaţia de Ecoturism din România pentru unităţile de cazare. Fişele de evaluare le puteţi găsi pe website-ul: www.eco-romania.ro la secţiunea Sistemul de certificare.
104
M3.U2.5. Rezumat
Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de
Ecoturism din România este un mecanism prin care se
realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în
sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului.
Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază
două modele internaţionale: Nature and Ecoturism
Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de
Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de
acreditare promovat de către Asociaţia de Ecoturism din
Suedia.
M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Certificarea prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din
România:
a) garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţă
b) contribuie activ la conservarea naturii
c) este un instrument de marketing pentru touroperatorii, unităţile
de cazare şi destinaţiile certificate
d) toate răspunsurile sunt corecte
2. Un sistem de certificare credibil trebuie să includă:
a) un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de
clienţi şi competent în domeniu
105
b) proceduri negociabile
c) lipsa standardelor
d) nici un răspuns nu este corect
3. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de
certificare sunt expresia cererii?
a) autoevaluarea aplicanţilor
b) costul certificării
c) consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe
piaţă
d) consultanţii
4. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de
certificare sunt expresia ofertei?
a) cunoaşterea sistemului de către consumatori
b) înţelegerea de către consumatori a atributelor certificate
c) credibilitatea procesului de certificare
d) costul certificării
5. Etapa 3 a mecanismului de certificare propus de Asociaţia de
Ecoturism din România presupune:
a) întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară de către
Asociaţia de Ecoturism din România
b) decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de
evaluare
106
c) depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluării
d) evaluarea preliminară
6. Pentru respectarea principiului privind contribuţia la conservarea
naturii trebuie asigurată o contribuţie financiară la proiecte ecologice
locale de minim:
a) 10% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist
b) 3% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist
c) 8% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist
d) 5% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist
7. Pentru respectarea principiului privind focalizarea pe zone naturale
a) peste 50% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să
includă natura ca element sau ca fundal
b) peste 10% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să
includă natura ca element sau ca fundal
c) peste 30% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să
includă natura ca element sau ca fundal
d) peste 25% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să
includă natura ca element sau ca fundal
Temă de controlPentru o unitate de cazare sau un touroperator din ţara noastră verificaţi încadrarea în criteriile care propuse de Asociaţia de Ecoturism din România şi propuneţi măsuri pentru certificarea prestatorului de servicii ecoturistice.
107
Modulul 4. Managementul integrat al calităţii în destinaţiile
turistice rurale
CuprinsIntroducere....................................................................................3Obiectivele modului......................................................................3U1. Noţiuni introductive despre calitate în turismul rural............4U2. Aplicarea sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale.........................................................4
Introducere
Numeroşi specialişti în turism rural au identificat
România ca fiind ţara cu potenţialul deosebit în ceea ce
priveşte dezvoltarea turismului rural ca o sursă de venit
importantă atât pentru investitori cât şi pentru bugetul ţării.
Cu toate acestea, turismul rural în România este încă într-o
fază incipientă, mai ales pentru că autorităţile româneşti nu
recunosc importanţa şi potenţialul acestui tip de turism,
continuând să sprijine investiţii majore în turismul clasic, de
masă.
Turismul rural are drept scop ridicarea nivelului de trai
în regiunile rurale, ajută la păstrarea culturii moştenite şi în
acelaşi timp să reducă fenomenul de migraţie. Practicarea
turismului rural se face într-un spatiu rural bine păstrat, cu
specificul său rustic, dar nu necesită neapărat activitaţi în
sectorul primar. Un spaţiu fără oameni şi fără produse nu
poate răspunde atenţiei turismului rural şi la fel turismul rural
nu-şi găseşte toate dimensiunile decât în modul viu de
108
primire al populaţiei autohtone.
Calitatea destinaţiilor turistice rurale nu presupune doar
un potenţial natural deosebit, unităţi de cazare
corespunzătoare şi un personal amabil. Un element deosebit
de important în dezvoltarea unei destinaţii turistice este
asigurarea unor experienţe de calitate pentru vizitatori.
Turiştii nu percep calitatea destinaţiilor turistice rurale ca
expresie a luxului sau sofisticării, ci din perspectiva unei
experienţe autentice în natură, o cazare confortabilă, şi
activităţi care să le permită cunoaşterea istoriei, tradiţiilor,
obiceiurilor acesteia.
Obiectivele modululuiLa sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice şi specificităţile acestora;înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor; identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în managementul destinaţiilor turistice;înţeleagă etapele aplicării sistemului de management integrat al calităţii in destinaţiile turistice rurale;identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de marketing a destinaţiei turistice rurale;cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi orientării turiştilor în cadrul destinaţiei.
109
Unitatea de învăţare M4.U1. Noţiuni introductive despre calitate în
turismul rural
Cuprins
M4.U1.1. Introducere...................................................................4M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................4M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural ..................4M4.U1.4. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice.....................5M4.U1.5. Prezentarea sistemului de management integrat al
calităţii.................................................................................................10
110
M4.U1.6. Rezumat......................................................................16M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................16
M4.U1.1. Introducere
Calitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea
experienţei turistice, adică prin calitatea vieţii persoanelor
care călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt loc decât
reşedinţa permanentă (de multe ori aşteptările turiştilor cu
privire la calitatea vieţii pe perioada călătoriei sunt mai
ridicate decât calitatea vieţii experimentate în locul de
reşedinţă). În mod greşit de multe ori calitatea este asociată cu
un preţ ridicat şi cu luxul, însă calitatea poate fi atinsă şi de
către prestatorii de servicii de categorie inferioară sau cu
preţuri mici.
Dacă în cadrul firmelor din domeniul turistic
demersurile de îmbunătăţire a calităţii serviciilor sunt
realizate prin măsuri organizatorice impuse de structura de
conducere, la nivelul destinaţiilor turistice managementul şi
marketingul necesită o abordare integrată, din perspectiva
tuturor acţionarilor locali. Responsabilitatea aplicării
sistemului de managementul integrat al calităţii la nivelul unei
destinaţii turistice rurale revine unei organizaţii responsabile
de managementul destinaţiei, formate printr-un parteneriat
public-privat între acţionarii locali interesaţi în dezvoltarea
turismului.
111
M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţareAceastă unitate de învăţare subliniază importanţa asigurării calităţii la nivelul destinaţiilor turistice. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să: cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice şi specificităţile acestora; înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor; cunoască componentele lanţului turistic al formării percepţiei finale a turiştilor; identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în managementul destinaţiilor turistice; înţeleagă avantajele utilizării sistemului Qualitest; cunoască etapele aplicării sistemului Qualitest.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural
În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului, turismul
rural este „o formă a turismului care include orice activitate turistică
organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală,
valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice,
umane), precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şî
fermele agroturistice”.
Această definiţie are la bază o serie de trăsături specifice care
caracterizează activităţile de turism rural:
• localizarea în zonele rurale;
• construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe
caracteristicile lumii rurale (spaţiu deschis, contact cu natura,
tradiţie, organizare şi practici tradiţionale);
112
• ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor şi
amenajărilor);
• caracterul tradiţional;
• diversitatea formelor de prezentare în funcţie de: mediul rural,
economic, istoric, cultural.
Definirea turismului rural trebuie să ia în calcul şi o serie de
dimensiuni, precum:
• dimensiunea psihologică (bazată pe nevoia umană de odihnă,
recreere);
• dimensiunea socială (generată de contactul cu lumea rurală);
• geografică (legată de configuraţia reliefului, care poate favoriza
sau limita diferite activităţi turistice);
• urbanistică (organizarea spaţială, mărimea aşezărilor).
Turismul rural este integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire,
unde pune în valoare potenţialul natural, cultural şi uman pe baza
căruia se elaborează şi promovează produsele turistice la nivel local,
regional, naţional şi internaţional. Dezvoltarea rurală integrată prin
turism presupune participarea activă a populaţiei la operaţiuni turistice
de primire şi animaţie care trebuie efectuate conform unui proiect
colectiv de dezvoltare locală.
Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de
cadrul natural nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate
în aceste areale. Ca atare, procesul de amenajare turistică a spaţiilor
rurale vizează crearea condiţiilor pentru satisfacerea nevoilor turişţilor
şi pentru stimularea activităţilor economice specifice.
113
Agroturismul este un concept care face referire la diferitele forme
de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu
construcţiile cu funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă
specifică de turism rural este bazată pe asigurarea, în cadrul
gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi alte
servicii complementare acestora. Această formă de turism rural este
practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei, ca activitate
secundară, activitatea desfăşurată în gospodăria sau ferma proprie
rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.
Exemple
În Marea Britanie şi Franţa, două ţări cu tradiţie în domeniul turismului rural se face distincţie între „agroturism” şi „vacanţa la fermă” pentru a evidenţia utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Astfel, închirierea gospodăriilor drept case de oaspeţi, cabane de vânătoare, este considerat a nu fi agroturism datorită pierderii unei părţi din funcţia agricolă, ele neffin ocupate de ţăranii activi. Trebuie precizat de asemenea faptul că în majoritatea cazurilor gazdele pun la dispoziţia turişţilor spaţiul locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat sau construit special pentru astfel de activităţi.
Termenul de turism verde, a fost folosit îndeosebi în Uniunea
Europeană pentru a defini activităţile turistice practicate mai ales în
comunităţile rurale aflate în spaţiul sau în apropierea unor parcuri
naturale, naţionale, rezervaţii ale biosferei sau alte tipuri de arii
protejate. Turiştii interesaţi de turismul verde sunt cei care apreciază
în mod deosebit produsele ecoturistice.
114
După maniera în care sunt constituite, distingem următoarele
tipuri de produse turistice rurale solicitate pe plan european:
a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi, plecând de la
elementele constitutive ale vacanţei pe care o planifică, de
exemplu: cazul campingurilor de pe litoral;
b) produsele turisticearanjate de mediul de primire, de exmplu
fermele care propun servicii de cazare şi masă, precum şi
posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei, drumeţiei etc.;
c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism, de
exemplu sejururile organizate de agenţiile de turism;
d) produsele turistice „totul inclus”, răspândite sub numele de
„produse forfetare”.
M4.U1.4. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice
Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică
satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la
serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate
cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii:
siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa,
autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului
uman, cât şi a mediului natural.
Această definiţie are mai multe implicaţii:
115
• consumatorul nu trebuie să se confrunte cu suprize neplăcute în
destinaţia turistică şi trebuie să primească întocmai serviciile pe
care le-a rezervat;
• calitatea poate fi realizată de fiecare prestator de servicii
turistice, indiferent de categorie, de exemplu o unitate de cazare
modestă şi ieftină poate oferi clienţilor săi servicii de calitate şi
pe de altă parte, nu toate unităţile de cazare scumpe şi clasificate
superior implică şi o calitate superioară a serviciilor;
• calitatea în turism trebuie să fie realizată într-o manieră durabilă,
pentru a putea atrage aceeaşi clienţi în timp;
• calitatea în turism trebuie să fie îndeplinită şi dincolo de nivelul
prestatorilor de servicii turistice (cazare, masă, transport), ea
depinzând şi de mediul înconjurător, infrastructura generală,
condiţiile climatice şi socio-politice.
Planificarea mangementului unei destinaţii turistice este
necesară în vederea unei dezvoltări durabile a turismului, dar şi pentru
a creşte competitivitatea destinaţiei pe piaţa turistică. Un asemenea
sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă trei
componente ilustrate în figura 2.
116
Sursa: *** A National Framework For Best Practice Destination Management Planning, Australia, 2007, http://www.ret.gov.au/tourism/Documents/Tourism%20Industry%20Development/Best_Practice_Destination_Management_Planning_Framework.pdf, pag. 4
Figura 2 Sistemul de management al unei destinaţii turistice
1) Planificarea dezvoltării destinaţiei turistice include:
• evaluarea potenţialului turistic şi monitorizarea procesului;
• consultarea acţionarilor locali şi stimularea colaborării
între aceştia;
• concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de
îmbunătăţire a infrastructurii;
• planificarea forţei de muncă astfel încât să genereze
creşterea gradului de ocupare la nivelul populaţiei locale;
117
• realizarea unor strategii în vederea dezvoltării industriei
turistice.
2) Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice presupune:
• realizarea unor cercetări de marketing;
• identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă
corespunzătoare, inclusiv pieţe noi;
• creşterea gradului de conştientizare a consumatorilor cu
privire la calitatea destinaţiilor turistice.
3) Managementul destinaţiei turistice include:
• protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei
turistice;
• asigurarea calităţii experienţelor turiştilor;
• dezvoltarea durabilă a industriei turistice.
Din punctul de vedere al turistului, serviciile turistice sunt
percepute ca un pachet format din mai multe servicii individuale, dar
interdependente: informarea şi documentarea prealabilă despre
destinaţia turistică, transportul, cazarea, alimentaţia şi diverse servicii
de agrement, fiecare lăsând amprenta asupra gradului de satisfacţie a
turistului.
Anumite teorii cu privire la calitate, cum ar fi cea a lui Kano1,
vorbesc despre norme „minimale” şi norme „complementare”. Prin
fixarea unor norme de calitate pentru serviciile şi echipamentele unei
destinaţii turistice, se pot lua în considerare trei niveluri ale nevoilor
turiştilor care trebuie satisfăcute:1 Kano, N., Nobuhiku S., Fumio T., Shinichi T., Attractive Quality and Must-Be Quality, The Journal of the Japanese Society for Quality Control, nr. 14 (2), 1984, pag. 39-48.
118
Nivelul 1: exigenţe minimale - se referă la factori cum ar fi siguranţa
şi igiena. Nesatisfacerea lor poate duce la eşecul total al unei destinaţii
turistice, dar satisfacerea lor nu duce la o importantă creştere a
competitivităţii.
Nivelul 2 : nevoi măsurabile - se referă la factori măsurabili, cum ar
fi numărul atracţiilor turistice, mărimea camerelor etc. acestea putând
influenţa decizia turistului privind alegerea destinaţiei. În acest caz
sunt necesare informaţii exacte, turiştii trebuie să ştie ce vor obţine
pentru a fi mulţumiţi o dată ajunşi la faţa locului.
Nivelul 3: nevoi complementare - se referă la aspecte mai subiective
cum ar fi stilul echipamentelor sau modul în care este tratat turistul.
Mai poate fi vorba spre exemplu despre mici atenţii („extra”) care au
ca efect depăşirea aşteptărilor clienţilor, putând avea o influenţă
determinantă asupra experienţei trăite în final de turist şi asupra
posibilităţii ca acesta să mai revină în respectiva destinaţie turistică.
Prestarea serviciilor turistice depinde de fiecare client în parte,
de aşteptările sale, nevoile şi opiniile sale şi oricât de bine pregătit ar
fi personalul, pot apărea şi situaţii neplăcute sau neînţelegeri.
Asemenea situaţii au fost denumite “incidente critice”, fiind percepute
ca defecte sau variaţii în lanţul serviciilor turistice, care duc la
scăderea gradului de satisfacţie al turiştilor.
Clienţii îşi amintesc de obicei tocmai aceste incidente, şi există o
teorie că o singură greşeală în lanţul de prestaţii turistice poate fi
compensată prin şapte puncte pozitive pe parcursul lanţului turistic
119
pentru ca percepţia finală a clientului să nu fie afectată negativ. Aceste
aspecte sunt ilustrate prin figura 3.
Sursa: Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” –
Commission Europeenne, Pour un Tourisme Rural de Qualite. La
Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques
Rurales , Bruxelles 2000, pag. 11
Figura 3 Lanţul turistic al formării percepţiei finale
Pentru o destinaţie turistică rurală identificaţi 3 tipuri de incidente critice care pot apărea şi modalităţi de prevenire sau de rezolvare a acestora.
Calitatea serviciilor turistice nu trebuie doar realizată ci şi
comunicată clienţilor; de multe ori datorită unei comunicări
inadecvate informaţiile nu ajung la consumatori şi eforturile de
îndeplinire a standardelor de calitate nu sunt răsplătite printr-o
evoluţie ascendentă a încasărilor. Principalele insuficienţe în
comunicarea calităţii serviciilor turistice apar din următoarele motive:
comunicarea nu este adecvată (forma, limba, momentul) şi nu se ţine
cont de percepţia calităţii de către fiecare segment în parte sau
aşteptările turiştilor nu sunt comunicate întregului personal implicat în
prestaţia serviciilor turistice. Aşteptările consumatorilor nu coincid cu
Masă Transport Agre-ment
Informare/Rezervare Călătoria Informaţii
locale Cazare Activit ReturActivit post-
consum
120
percepţia prestatorilor de servicii turistice, fiind necesară comparaţia
cu alte destinaţii sau alţi prestatori care oferă servicii similare.
Comunicarea calităţii serviciilor turistice clienţilor implică o
cooperare la diferite niveluri: de la organizaţii guvernamentale până la
personalul firmelor de turism deoarece în turism nu se oferă doar un
produs, ci o experienţă la reuşita căreia contribuie mai mulţi factori şi
se implică mai mulţi prestatori. Atât Guvernul cât şi Oficiul Naţional
de Turism trebuie să susţină şi să transmită mesaje legate de imaginea
de ansamblu a unei ţări care este şi o destinaţie turistică pentru a
asigura turiştii de siguranţa şi securitatea acesteia, nediscriminarea,
asistenţa în caz de urgenţe, respectarea drepturilor consumatorilor etc.
Municipalitatea destinaţiilor turistice are un rol deosebit de important
atât în asigurarea, cât şi în comunicarea calităţii serviciilor turistice dar
în contextul unei cooperări cu rezidenţii zonei respective. Localnicii
sunt adevăratele „gazde” într-o destinaţie turistică şi atitudinea lor
poate influenţa pozitiv sau negativ experienţa turistică. Prestatorii de
servicii turistice sunt de asemenea deosebit de importanţi în
comunicarea calităţii serviciilor turistice sau a unei destinaţii turistice.
Personalul are un rol cheie pentru că intră în contact direct cu turiştii
şi în lipsa unei instruiri corespunzătoare standardele de calitate pot
rămâne doar la nivelul teoretic sau la nivelul managemenetului fără a
fi percepute de clienţi. Comunicarea calităţii în turism poate fi făcută
şi prin diferite simboluri şi clasificări: prin brand, etichetă (label) de
calitate, dar şi prin certificare.
121
M4.U1.5. Prezentarea sistemului de management integrat al
calităţii
Sistemele de management al calităţii totale sunt deja utilizate de
prestatorii de servicii turistice (touroperatorii, hotelurile, restaurantele
etc.). Totodată, în ceea ce-l priveşte pe turist, satisfacţia obţinută în
urma unui sejur într-o anumită destinaţie turistică, depinde nu numai
de serviciile turistice specifice, dar şi de factori mai generali, cum ar
fi: ospitalitatea, siguranţa, igiena, salubritatea, traficul şi gestiunea
fluxurilor de turişti. Un număr mare de elemente influenţează
percepţia turistului cu privire la o destinaţie turistică, nivelul său de
satisfacţie, dar şi dispoziţia de a reveni sau de a recomanda destinaţia
respectivă unor turişti potenţiali.
Prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice se speră şi
încurajarea dezvoltării durabile şi crearea de noi locuri de muncă.
Astfel, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că este necesară o
abordare integrată a managementului calităţii deoarece percepţia
calităţii unei destinaţii de către turişti este afectată de o multitudine de
elemente: transportul, cazarea, informarea, atracţiile turistice, mediul
înconjurător. Managementul integrat al calităţii ia în considerare
prestatorii de servicii turistice, nevoile turiştilor, comunitatea locală şi
mediul înconjurător în încercarea de a le influenţa în mod pozitiv.
În Uniunea Europeană există un cadru legal privind conceptul de
management integrat al calităţii destinaţiilor turistice: ”Managementul
integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze
122
favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi
mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi
antropic al destinaţiei. Nevoile turiştilor trebuie să constituie una din
preocupările majore ale strategiei de management integrat al
destinaţiilor turistice”2.
Turismul este o industrie competitivă, care nu se mai poate baza
în competiţie doar pe avantajul de cost; calitatea a devenit o
preocupare majoră în cadrul Uniunii Europene. Această preocupare se
datorează creşterii concurenţei în domeniul turistic, scăderii gradului
de personalizare a serviciilor prin standardizarea acestora, precum şi
diferitelor rapoarte între preţ şi performanţă.
În anul 2000, Comisia Europeană a publicat rezultatele a trei
studii, care identifică şi promovează cele mai bune practici în
domeniul Managementului integrat al calităţii destinaţiilor turistice
(IQM), fiind stucturate pe trei tipuri de destinaţii: litorale, urbane şi
rurale. În anul 2003, s-a realizat un studiu pentru identificarea
indicatorilor necesari monitorizării progreselor făcute în domeniul
calităţii de către destinaţiile turistice.
Pe baza acestuia s-a realizat un manual pentru evaluarea
performanţei destinaţiilor turistice în domeniul calităţii utilizând un
set de indicatori. Aceşti indicatori măsoară progresele în domeniul
calităţii înregistrate în trei stadii ale managementului destinaţiilor
turistice, în vederea creşterii competitivităţii acestora şi dezvoltarea
lor durabilă prin îmbunătăţirea calităţii ofertei turistice.2 *** Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” – Commission Europeenne, , Pour un Tourisme Rural de Qualite. La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques Rurales, Bruxelles 2000, pag. 10
123
Sistemul de evaluare a calităţii, denumit Qualitest, este un
complement al sistemului de management integrat al calităţii
destinaţiilor turistice deoarece propune indicatori pentru cele patru
elemente principale ale sistemului de monitorizare a diferitelor
niveluri ale calităţii destinaţiei turistice: satisfacţia clienţilor,
satisfacţia personalului, integrarea în comunitate şi rezultatele
exploatării.
În majoritatea destinaţiilor turistice, experienţa oferită turiştilor
este o combinaţie de factori, cum ar fi: industria turistică locală,
populaţia locală, dar şi mediul înconjurător. Există o relaţie strânsă
între aceşti factori deoarece ei influenţează experienţa turistică, dar la
rândul lor, turiştii pot şi ei influenţa aceste aspecte. Qualitest aduce un
instrument integrat de măsurare şi monitorizare a performanţei
destinaţiei turistice în domeniul calităţii. Managementul calităţii este
un proces ciclic, iar dezvoltarea unei strategii în domeniul calităţii nu
este sfârşitul acestui proces, ci începutul.
Obiectivele stabilite în strategie trebuie implementate şi ulterior
măsurate pentru a evalua succesul acţiunilor. Prin folosirea sistemului
Qualitest destinaţiile turistice utilizează o serie de indicatori pentru a
măsura şi monitoriza rezultatele managementului calităţii serviciilor
turistice, mediului înconjurător şi comunităţii locale. Prin evidenţa
performanţei destinaţiei turistice de-a lungul mai multor ani se poate
observa evoluţia indicatorilor în timp şi se pot lua măsuri.
Utilizarea sistemului Qualitest aduce beneficii destinaţiilor
turistice deoarece promovează îmbunătăţirea calităţii turismului şi
124
include tipul informaţiei necesare managementului la nivelul
destinaţiei (grad de ocupare, număr zile turişti etc.). Prin folosirea
acestui sistem de evaluare a calităţii o destinaţie turistică beneficiază
de oportunitatea de identificare a percepţiei calităţii din punctul de
vedere al turiştilor, beneficiază de o serie de indicatori de măsurare a
calităţii managementului la nivelul destinaţiei şi de modalităţi de
comunicare a performanţei în domeniul calităţii acţionarilor locali
(figura 4).
Cal
itate
a de
stin
aţie
i tur
istic
e
TematicaIndicato
rii percepţi
ei calităţii (QPCI)
Indicatorii calităţii
managementului (QMI)
Indicatorii
performanţei
calităţii (QPI)
Viabilitatea industriei turistice localeSatisfacţia localnicilorSuportul adus turismului localMarketing şi promovareSiguranţă şi securitateCalitatea aeruluiCalitatea mediului înconjurător
125
Cal
itate
a pr
odus
elor
turi
stic
e Comunicare înaintea sosirii la destinaţieAccesibilitateTransportCazareInformare turisticăAlimentaţieActivităţiCalitatea apeiValoarea banilor
Sursa: Comisia Europeană, A Manual for Evaluating the Quality
Performance of Tourist Destinations and Services, Luxembourg,
2003, pag. 8
Figura 4 Sistemul de evaluare a calităţii Qualitest
Conceptul de management integrat al calităţii destinaţiilor
turistice se bazează pe patru elemente cheie:
• Satisfacţia turiştilor, respectiv monitorizarea nivelului de
satisfacţie a turiştilor cu privire la serviciile turistice de care au
beneficiat în destinaţia turistică.
• Nivelul de satisfacţie a industriei turistice locale, o activitate
cheie în demersul IQM constând în evaluarea calităţii locurilor
de muncă şi a carierei angajaţilor din industria turistică locală
dar şi starea întreprinderilor locale.
126
• Calitatea vieţii localnicilor, monitorizarea efectelor pe care
turismul le are asupra comunităţii locale.
• Calitatea mediului înconjurător, măsurarea impactului turismului
asupra mediului.
Utilizarea sistemului Qualitest aduce următoarele beneficii
destinaţiilor turistice:
• Un set de indicatori care pot fi utilizaţi pentru a măsura efectele
managementului calităţii şi să monitorizeze evoluţia în timp.
• Reprezintă o oportunitate de a vedea legăturile dintre diferitele
aspecte ale calităţii în destinaţie.
• Este un mijloc de comunicare a performanţei.
• Aduce un set de indicatori ce pot fi folosiţi pentru o evaluare
comparativă cu destinaţii similare.
Qualitest constă în 16 de teme de calitate împărţite în două grupe
principale: calitatea destinaţiei şi calitatea produsului turistic.
Prima grupă oferă informaţii despre calitatea destinaţiei iar cea
de-a doua grupă se referă la calitatea produsului turistic văzut din
perspectiva turistului şi se bazează pe activităţile desfăşurate de turişti
pe parcursul vacanţei. Fiecare temã conţine trei tipuri de indicatori:
indicatori cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception
Condition Indicators (QPCI), indicatori cu privire la managementul
calităţii - Quality Management Indicators (QMI) şi indicatori cu
privire la performanţa calităţii - Quality Performance Indicators (QPI).
Aceşti indicatori sunt interdependenţi şi reflectă abordarea integrată a
managementului calităţii.
127
Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality
Perception Condition Indicators (QPCI) reprezintă punctul de
început în demersul de management integrat al calităţii destinaţiilor
turistice şi indică nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de
servicii turistice locali în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea
destinaţiei turistice. Această categorie de indicatori este obţinută prin
cercetări de marketing realizate atât în rândul turiştilor cât şi în rândul
profesioniştilor din turism. Tot în această categorie se încadrează şi
indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător.
Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality
Management Indicators (QMI) sunt de natură calitativă şi sunt în
strânsă interdependenţă cu Indicatorii cu privire la percepţia calităţii -
Quality Perception Condition Indicators (QPCI). Ei sunt consideraţi o
formă de autoevaluare deoarece pot certifica punerea în aplicare a
activităţilor de management esenţiale pentru succesul demersului IQM
(Integrated Quality Management).
Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality
Performance Indicators (QPI) sunt de natură cantitativă.
Exemple
Aceşti indicatori se pot măsura de exemplu prin numărul
plângerilor înregistrate din partea clienţilor la 100.000 turişti
sau costurile de marketing pe zile-turist.
Evaluarea performanţei calităţii se poate realiza prin măsurarea
indicatorilor şi monitorizarea lor în timp pentru a înregistra tendinţele
128
dar şi prin compararea rezultatelor cu cele ale altor destinaţii turistice
similare (benchmarking). Pentru utilizarea sistemului Qualitest sunt
necesare o serie de acţiuni care trebuie repetate ciclic:
1. Definirea destinaţiei turistice.
2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea
gradului de satisfacţie a turiştilor.
3. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la percepţia calităţii -
Quality Perception Condition Indicators (QPCI).
4. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la managementul
calităţii - Quality Management Indicators (QMI).
5. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea
gradului de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice .
6. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la performanţa
calităţii - Quality Performance Indicators (QPI).
7. Monitorizarea rezultatelor pe un anumit orizont de timp.
8. Compararea rezultatelor cu cele ale altor destinaţii turistice
similare (benchmarking).
Responsabilitatea realizării acestor acţiuni revine organizaţiei
responsabile de managementul a destinaţiei turistice, iar rezultatele
obţinute trebuie puse la dispoziţia tuturor acţionarilor implicaţi în
dezvoltarea turismului pe plan local.
1. Definirea limitelor geografice ale destinaţiei turistice este o
activitate cheie deoarece poate duce la creşterea sentimentului de
apartenenţă a acţionarilor locali şi din motive practice limitele stabilite
ar trebui să urmeze şi limitele municipale pentru a facilita cooperarea
129
politică şi strângerea datelor. O destinaţie turistică este o arie cu
potenţial turistic promovată turiştilor în mod unitar şi în care produsul
turistic este coordonat de una sau mai multe autorităţi sau organizaţii.
2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului
de satisfacţie a turiştilor este indispensabilă pentru utilizarea
sistemului Qualitest deoarece aceste anchete furnizează informaţiile
necesare managementului şi evaluării performanţei calităţii unei
destinaţii turistice.
Exemple
Aceste informaţii pot fi: motivele pentru care turiştii
vizitează destinaţia turistică, gradul de satisfacere a nevoilor
acestora sau diferenţa între aşteptările lor şi serviciile
prestate în destinaţia turistică. Este recomandată încorporarea
în cercetările de marketing efectuate a următoarelor
elemente:
• întrebări demografice pentru obţinerea de informaţii
personale despre turiştii care vizitează destinaţia;
• informaţii legate de motivele vizitării destinaţiei: cum
au aflat despre ea, elemente de atracţie;
• obiceiuri de consum turistic: cheltuieli efectuate la
destinaţie, mijlocul de transport folosit;
• recomandări pentru îmbunătăţirea calităţii destinaţiei
turistice;
• fidelitatea faţă de destinaţie deoarece este mai
costisitoare atragerea de noi turişti decât fidelizarea
130
turiştilor existenţi.
S-au formulat şi o serie de recomandări cu privire la aspectele
organizatorice în cadrul realizării cercetării de marketing:
• distribuirea chestionarelor prin intermediul prestatorilor de
servicii turistice;
• încurajarea turiştilor să răspundă prin oferirea unor premii prin
tragere la sorţi;
• încurajarea prestatorilor de servicii turistice să promoveze
completarea chestionarelor de către turişti prin oferirea unui
premiu săptămânal organizaţiei cu cele mai multe chestionare
completate;
• lăsarea unui spaţiu în chestionar astfel încât turiştii sau
intervievatorii să poată consemna evenimente sau experienţe
mai puţin satisfăcătoare.
• începerea din timp a anchetei pe bază de sondaj în rândul
turiştilor, nu în mijlocul sezonului turistic.
3. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la percepţia calităţii se face pe
baza întrebărilor din chestionarul cercetării de marketing pentru
evaluarea gradului de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice, dar
şi pe baza câtorva întrebări din chestionarul administrat turiştilor.
4. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului
de satisfacţie a prestatorilor de servicii turistice. Această cercetare este
o componentă esenţială de evaluare a calităţii performanţei şi este
bazată pe două chestionare realizate simultan în destinaţia turistică:
131
unul în rândul prestatorilor de servicii de cazare şi unul în rândul
prestatorilor de servicii de transport şi alte servicii turistice.
Exemple
Respondenţii sunt rugaţi să răspundă la întrebări referitoare
la:
• Date de identificare: nivelul clasificării, dacă sunt
certificaţi printr-un sistem ecologic sau de
calitate, capacitatea de cazare, număr angajaţi.
• Iniţiative de depunere a unor proiecte de
finanţare.
• Circulaţia turistică, indicatori statistici.
• Gradul de ocupare a capacităţii.
• Investiţii în pregătirea şi motivarea personalului.
• Evoluţia activităţii faţă de anul precedent.
• Eforturile de marketing şi promovare a
destinaţiei.
Pot fi incluse de asemenea şi întrebări referitoare la percepţia
prestatorilor de servicii turistice cu privire la diferite aspecte legate de
calitatea destinaţiei turistice. Această cercetare de marketing este
totodată destinată adunării datelor pentru stabilirea indicatorilor cu
privire la performanţa calităţii şi a indicatorilor cu privire la percepţia
calităţii.
5. Dezvoltarea indicatorilor de management al calităţii.
6. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la performanţa calităţii.
132
Nu este realistă presupunerea că toţi prestatorii de servicii
turistice vor răspunde la întrebările din chestionar, aşadar va fi
necesară estimarea datelor pentru acei prestatori care nu au răspuns
prin compararea cu acele unităţi similare care au furnizat aceleaşi date.
7. Monitorizarea rezultatelor interne trebuie realizată prin studierea în
timp a evoluţiei indicatorilor menţionaţi mai sus, iar acest proces ar
trebui realizat cel puţin o dată pe an. Dacă destinaţia are o strategie de
dezvoltare a turismului atunci rezultatele obţinute în urma
monitorizării pot fi incluse în strategie şi o pot actualiza permanent şi
completa cu acţiunile care trebuie realizate pentru îmbunătăţirea
calităţii. Dacă destinaţia nu are o strategie de dezvoltare a turismului
rezultatele monitorizării pot fi comunicate factorilor locali de decizie
printr-un raport anual printat sau disponibil pe internet.
8. Compararea rezultatelor obţinute cu cele ale altor destinaţii
turistice similare din ţară sau chiar din străinătate.
Să ne reamintim...
Calitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea
experienţei turistice, adică prin calitatea vieţii persoanelor care
călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt loc decât
reşedinţa permanentă.
Sistemul Qualitest constă în 16 de teme de calitate
împărţite în două grupe principale: calitatea destinaţiei şi
calitatea produsului turistic.
Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality
Perception Condition Indicators (QPCI) indică nivelul de
133
satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de servicii turistice locali
în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea destinaţiei
turistice.
Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality
Management Indicators (QMI) sunt de natură calitativă.
Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality
Performance Indicators (QPI) sunt de natură cantitativă.
Alegeţi o destinaţie turistică rurală din România şi exemplificaţi cele trei categorii de indicatori ai sistemului Qualitest.
M4.U1.6. RezumatCalitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii: siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a mediului natural.Un sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă: planificarea dezvoltării destinaţiei turistice, activitatea de marketing şi managementul destinaţiei turistice.Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.
M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
134
1. Exigenţele minimale ale turiştilor se referă la:
a) siguranţă, igienă
b) numărul atracţiilor turistice, mărimea camerelor
c) stilul echipamentelor, modul în care sunt trataţi
d) toate răspunsurile sunt corecte
2. Cum poate fi realizată comunicarea calităţii în turism?
a) prin brand
b) etichetă (label) de calitate
c) certificare
d) toate răspunsurile sunt corecte
3. Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception
Condition Indicators (QPCI):
a) măsoară nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de
servicii turistice locali
b) sunt consideraţi o formă de autoevaluare
c) sunt de natură cantitativă
d) măsoară circulaţia turistică din cadrul destinaţiei
4. Indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător se
încadrează în categoria:
a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţii
b) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţii
c) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţii
135
d) Indicatorilor circulaţiei turistice
5. Managementul integrat al calităţii trebuie să influenţeze favorabil:
a) activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul
înconjurător
b) agenţiile de turism
c) mediul înconjurător
d) comunitatea locală
6. Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice include:
a) concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de îmbunătăţire
a infrastructurii
b) identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă corespunzătoare,
inclusiv pieţe noi
c) protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei turistice
d) nici un răspuns nu este corect
7. Numărul plângerilor înregistrate din partea clienţilor la 100.000
turişti se încadrează în categoria:
a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţii
b) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţii
c) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţii
d) Nici un răspuns nu este corect
136
8. În ce temă de calitate a sistemului Qualitest se încadrează nivelul
de satisfacţie al localnicilor?
a) calitatea destinaţiei turistice
b) calitatea produselor turistice
c) calitatea mediului înconjurător
d) calitatea industriei turistice
Temă de controlPentru o destinaţie turistică rurală exemplificaţi activităţile din domeniul planificării, managementului şi marketingului în vederea îmbunătăţirii calităţii.
Unitatea de învăţare M4.U2. Aplicarea sistemului de management
integrat al calităţii în destinaţiile
turistice rurale
CuprinsM4.U2.1. Introducere...................................................................4M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare.....................................4M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice.......................5
137
M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului de implementare.................................10M4.U2.5. Rezumat......................................................................16M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor.................................16
M4.U2.1. Introducere
Îmbunătăţirea calităţii destinaţiilor turistice rurale necesită o
abordare integrată si este esenţială pentru satisfacerea
nevoilor turiştilor, pentru revigorarea competitivităţii şi
asigurarea unei dezvoltări durabile a zonelor rurale. Deoarece
succesul unei destinaţii turistice din punct de vedere al
satisfacţiei turiştilor depinde de mai mulţi factori
interdependenţi - serviciile turistice, ospitalitatea, siguranţa,
igiena, gestiunea fluxurilor de turişti - apare necesitatea unei
planificări strategice şi integrate în destinaţiile turistice rurale.
M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare prezintă specificităţile aplicării
sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile
turistice rurale.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili
să:
înţeleagă etapele aplicării sistemului de management
integrat al calităţii in destinaţiile turistice rurale;
identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii
de marketing a destinaţiei turistice rurale;
cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi
orientării turiştilor în cadrul destinaţiei;
138
exemplifice obiective ale strategiei de îmbunătăţire a
calităţii unei destinaţii turistice rurale.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice
Un model de management al calităţii conceput de Fundaţia
Europeană pentru Managementul Calităţii (EFQM) este utilizat în
prezent atât în sectorul public cât şi în cel privat. El poate fi util pentru
gândirea manierei în care o destinaţie turistică ar trebui să se
organizeze pentru a putea pune în aplicare managementul integrat al
calităţii. Modelul a identificat nouă elemente, cinci referitoare la
structură şi funcţii (leadership, strategie, gestiunea personalului,
utilizarea resurselor şi furnizarea serviciilor) şi patru cu privire la
rezultate (satisfacţia clienţilor, satisfacţia personalului, integrarea în
comunitate şi rezultatele exploatării).
Aplicarea managementului integrat al calităţii în destinaţiile
turistice se poate face în diferite zone şi pentru forme diferite de
turism: turism rural, turism litoral, turism montan, turism urban,
turism de aventură.
Demersul de management integrat al calităţii necesită intervenţia
diferiţilor acţionari, trebuind să existe structuri care să permită acest
lucru:
139
• firme locale din domeniul turismului – acestora trebuie să li se
permită cooperarea în interesul general al destinaţiei;
• comunitatea locală;
• o strategia clară bazată pe o analiză temeinică, care să fie uşor
acceptată, incluzând obiectivele referitoare la îmbunătăţirea
calităţii.
Managementul integrat al calităţii necesită o atenţie sporită
având în vedere faptul că el influenţează atât turiştii, cât şi mediul
înconjurător şi populaţia locală. Demersul implementării presupune un
ciclu: fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul
rezultatelor:
înţelegerea nevoilor turiştilor şi satisfacerea acestora;
punerea în aplicare a normelor de calitate, controlarea
cunoaşterii lor şi aplicării;
colaborarea pentru formare şi îmbunătăţire a calităţii pentru toţi
profesioniştii;
evaluarea impactului local asupra economiei, populaţiei şi
asupra mediului înconjurător.
Un prim pas în aplicarea managementului integrat al calităţii
într-o destinaţie turistică rurală este stabilirea unei întâlniri cu toţi
acţionarii locali implicaţi în domeniul turistic şi asigurarea unei
înţelegeri a acestui concept şi a necesităţii utilizării acestuia în
destinaţia respectivă. Cel de-al doilea pas constă în realizarea unui
parteneriat între prestatorii de servicii turistice şi comunitatea locală.
140
Organizaţia care poate face demersurile pentru un management
integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include:
autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate,
asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii
de dezvoltare locală sau regională. Principalii factori cheie ai
succesului unei asemenea organizaţii sunt:
• participarea autorităţilor locale;
• găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen mediu;
• păstrarea legăturii cu oficiile de turism regionale şi
naţionale;
• recunoaşterea acestei organizaţii la nivelul comunităţilor
locale;
• implicare unui număr mare de prestatori de servicii
turistice;
• un grup de lucru restrâns care să se ocupe de calitate.
Aceste grupuri de lucru pot implica prestatori de servicii
turistice şi organizaţii locale pentru îndeplinirea
obiectivelor strategiei de dezvoltare. Acestea se pot întâlni
pe anumite teme (de exemplu promovarea), pe anumite
domenii (de exemplu unităţi de cazare) sau pe criterii
geografice şi trebuie să încurajeze ajutorul reciproc şi
schimbul de idei între participanţi.
O importanţă deosebită o are menţinerea unei bune comunicări
interne între membrii organizaţiei.
141
Exemple
O bună comunicare se poate realiza prin:
• scrisori de informare pentru comunicarea iniţiativelor
organizaţiei către firmele şi comunitatea locală;
• crearea unei legături permanente cu reprezentanţii media;
• organizarea unor călătorii de studiu sau a unor schimburi de experienţă.
Prin discuţii cu aceste grupuri de interese trebuie stabilită o
strategie de dezvoltare a turismului cu obiective clare de îmbunătăţire
a calităţii. Managementul integrat al calităţii are ca punct central
satisfacerea nevoilor vizitatorilor ţinând cont de obiectivele
economice, sociale şi ecologice ale destinaţiei turistice. O strategie de
dezvoltare a acestui concept într-o destinaţie turistică rurală trebuie să
îndeplinească simultan următoarele condiţii: să asigure un nivel înalt
de satisfacere a nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi
comunităţii locale şi să minimizeze impactul asupra mediului
înconjurător.
Exemple
Obiectivele acestei strategii pot fi:
• creşterea duratei medii a sejurului;
• creşterea încasărilor din turism fără a creşte neapărat
numărul turiştilor;
• îmbunătăţirea imaginii destinaţiei turistice rurale;
• stimularea revenirii turiştilor, fidelizarea lor;
142
• îmbunătăţirea condiţiilor şi facilităţilor oferite de unităţile
de cazare;
• diversificarea posibilităţilor de agrement;
• reducerea impactului turismului asupra mediului
înconjurător;
• îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare între acţionarii
implicaţi în dezvoltarea turismului.
Stabiliţi obiectivele unei strategii de dezvoltare a managementului integrat al calităţii într-o destinaţie turistică rurală din România.
Realizarea strategiei de dezvoltare a turismului într-o destinaţie
turistică rurală ar trebui să înceapă cu o evaluare a situaţiei existente,
stabilirea celor mai potrivite forme de turism pentru destinaţie,
identificarea pieţelor potenţiale şi adaptarea ofertei turistice la
caracteristicile segmentelor de piaţă vizate. Procesul de evaluare a
situaţiei la nivelul destinaţiei ar trebui să includă studierea
segmentelor de vizitatori şi a nevoilor acestora, analiza resurselor
turistice şi a modalităţii de îmbunătăţire a acestora şi studiul
constrângerilor şi ameninţărilor. Această strategie de dezvoltare a
turismului trebuie să fie într-o relaţie de interdepenenţă cu
planificările altor sectoare (agricultură, protecţia mediului
înconjurător) şi trebuie corelată cu alte strategii cum ar fi de exemplu
Agenda Locală 21. Această strategie nu trebuie să fie un document
finalizat ci trebuie îmbunătăţit permanent pe baza monitorizării
rezultatelor şi identificării măsurilor de adaptare necesare.
143
Un element cheie al managementului unei destinaţii turistice
rurale este implicarea comunităţii locale deoarece impactul turismului
asupra unei zone nu este la fel pentru toţi rezidenţii şi în dezvoltarea
turistică a destinaţiei trebuie luate în considerare interesele de multe
ori diferite ale localnicilor. Deşi există atât beneficiari direcţi,
participanţi la dezvoltarea industriei ecoturistice cât şi beneficiari
indirecţi ai dezvoltării acestei forme de turism într-o destinaţie este
important de subliniat că întreaga comunitate locală trebuie să simtă
beneficiile dezvoltării acestei forme de turism Acest criteriu este cu
atât mai important în destinaţiile în care se practică ecoturismul
deoarece el are ca scop aducerea de beneficii comunităţilor locale şi
crearea unui impact pozitiv.
M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi
monitorizarea procesului de implementare
Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul
valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al
serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin:
1. Marketing şi comunicare;
2. Informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice;
3. Calitatea cazării;
4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală;
5. Atracţii turistice şi evenimente;
6. Agrement;
144
7. Mediul înconjurător şi infrastructură.
1. Marketing şi comunicare – presupune studierea caracteristicilor
potenţialilor vizitatori, practicarea unei promovări corecte care nu
creează aşteptări false înaintea sosirii la destinaţie, şi diversificarea
posibilităţilor de rezervare a serviciilor turistice.
Exemple
Metodele de comunicare folosite pot fi:
• presa scrisă şi televiziunea prin încurajarea unor tururi
pentru jurnalişti;
• promovarea în ghiduri de călătorie;
• broşuri, cd-rom;
• pagini internet;
• stabilirea unui brand, un logo şi a unui slogan.
Este recomandată dezvoltarea unui sistem online de rezervări,
care să permită turiştilor vizualizarea nu doar a informaţiilor generale
despre potenţialul turistic al destinaţiei, ci şi vizualizarea în timp real a
disponibilităţii locurilor de cazare şi posibilitatea de a le rezerva şi
plăti online.
2. Informarea şi orientarea în cadrul destinaţiei se realizează prin
managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea naturii şi culturii.
Interpretarea naturii şi culturii este una din căile prin care aspectele de
interes, semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale sau
culturale se comunică turiştilor.
145
3. Calitatea cazării – în general destinaţiile turistice sunt situate în
zone rurale unde firmele în turism sunt de dimensiuni mici, de multe
ori afaceri de familie fiind necesară acordarea unei atenţii speciale
facilităţilor şi serviciilor oferite de aceşti prestatori deoarece aceasta
poate influenţa calitatea experienţei turistice.
4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală pot da un specific
deosebit fiecărei destinaţii turistice rurale şi pot individualiza
experienţa turiştilor aducând totodată beneficii economiei locale.
Exemple
Pentru o mai bună promovare a produselor locale şi oferirea
unei şanse turiştilor să le achiziţioneze se pot lua următoarele
măsuri: organizarea unor evenimente locale pentru
promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a unor expoziţii cu
vânzare a produselor tradiţionale locale, amplasarea în zone
turistice a unor magazine cu specialităţi alimentare locale sau
cu suveniruri tradiţionale sau realizare unor poteci tematice
pe parcursul cărora turiştii pot degusta diferite preparate
culinare sau produse alimentare specifice zonei sau pot
achiziţiona diferite suveniruri autentice.
Restaurantele locale pot fi încurajate să ofere turiştilor preparate
specifice zonei printr-o serie de acţiuni: dezvoltarea unor reţele locale
de restaurante care respectă anumite standarde de calitate, programe
de perfecţionare a bucătarilor şi ospătarilor pentru o mai bună
prezentare a preparatelor culinare, organizarea unor evenimente şi
146
concursuri culinare sau realizarea unui ghid al restaurantelor cu
preprate ecologice sau cu reţete tradiţionale.
5. Atracţiile turistice şi evenimentele promovate corespunzător pot
să reflecte mediul şi tradiţiile locale. Este recomandată uniformizarea
amenajării atracţiilor turistice deoarece turiştii sunt mereu în căutare
de noi experienţe şi în acelaşi timp trebuie respectat mediul
înconjurător şi comunitatea locală.
Exemple
O atenţie deosebită se acordă şi interpretării turistice pentru
copii prin organizarea unor poteci tematice specifice sau
realizarea unor jocuri pentru aceştia urmărind în acelaşi timp
educarea lor pentru respectarea mediului înconjurător şi a
comunităţii locale.
6. Agrementul are un rol deosebit de important în procesul de creştere
a nivelului de satisfacere a nevoilor turiştilor.
Exemple
În Europa s-a înregistrat o creştere a interesului turiştilor
pentru activităţi de drumeţie şi ciclism, iar destinaţiile
turistice rurale, care se bazează pe aprecierea mediului
natural pot să ofere facilităţi şi amenajări pentru practicarea
acestor sporturi fără a avea un impact major asupra mediului
înconjurător. Trebuie dezvoltate poteci tematice cu diferite
nivele de dificultate pentru a satisface cerinţele eterogene ale
147
turiştilor şi o atenţie deosebită trebuie acordată semnalizării
corespunzătoare şi indicatoarelor, panourilor de informare de
pe aceste rute. Aceste poteci tematice pot lega mai mulţi
prestatori de servicii turistice din zonă implicând inclusiv
artizani, restaurante, unităţi de cazare, ghizi.
7. Mediul înconjurător şi infrastructura sunt factori esenţiali într-o
destinaţie rurală, aşadar atât turiştii cât şi localnicii trebuie informaţi
în vederea protejării mediului înconjurător.
Implementarea managementului integrat al calităţii, precum şi
satisfacerea nevoilor turiştilor, a comunităţii locale şi a mediului
înconjurător presupune urmărirea unui proces ciclic care începe cu
stabilirea unor standarde, continuă cu îmbunătăţirile aferente şi se
termină cu verificarea rezultatelor.
Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacere a
acestora se face prin intermediul unor cercetări de marketing
periodice. Un prim pas în studierea nevoilor şi comportamentului
clienţilor este realizarea unei cercetări în rândul vizitatorilor potenţiali
pentru a afla imaginea pe care aceştia o au despre destinaţia
ecoturistică chiar dacă nu au vizitat-o încă şi aşteptările lor în cazul
intenţiei de a o vizita, în acest mod putându-se adapta oferta turistică
la aşteptările vizitatorilor. Cel de-al doilea pas îl constituie realizarea
unor cercetări de marketing pentru a afla opiniile, intenţiile şi
comportamentul turiştilor care vizitează destinaţia. Aceste cercetări de
marketing pot fi realizate în diferite forme: prin încurajarea
prestatorilor de servicii turistice să discute cu clienţii despre
148
experienţele lor, prin intermediul caietelor de impresii şi sugestii din
unităţile de cazare, atracţiile turistice sau centrele de informare
turistică, prin intermediul chestionarelor fie administrate direct, fie
incluse în broşurile turistice.
Este recomandată stabilirea unor sisteme de certificare şi
acordarea unor etichete care să le permită turiştilor identificarea
acelor prestatori de servicii turistice care fac eforturi de îmbunătăţire a
calităţii serviciilor sau de minimizare a impactului asupra mediului
înconjurător.
Pregătirea resurselor umane ocupă un rol deosebit de
important deoarece personalul în turism este cheia unei prestaţii
turistice de calitate. Cursurile trebuie adaptate la nevoile specifice
lucrătorilor în turism din zona respectivă, nu trebuie să fie generale ci
aplicative şi nu trebuie să dureze foarte mult timp. Tematica cursurilor
poate fi legată de modalităţile de îndeplinire a anumitor standarde, de
interpretare a naturii şi culturii, realizarea de pachete turistice tematice
etc.
Exemple
Din practica destinaţiilor turistice europene s-au dovedit a fi
relevante următoarele cursuri pentru prestatorii de servicii
turistice din destinaţii turistice rurale:
• relaţii cu clientul: modalitatea de a interacţiona cu clienţii,
ospitalitatea;
• cursuri pentru dobândirea unor aptitudini speciale legate
149
de marketing, catering, siguranţă, igienă, IT, design, limbi
străine;
• cursuri pentru o mai bună cunoaştere a zonei astfel încât
prestatorii de servicii turistice să reflecte specificul şi
cultura locală şi să informeze corect turiştii;
• dezvoltare durabilă şi ecoturism;
• management şi investiţii.
Monitorizarea impactului turismului asupra economiei
locale, asupra comunităţilor locale şi asupra mediului înconjurător
este importantă în destinaţiile în care se practică turismul „verde”
deoarece această formă de turism încurajează aprecierea naturii şi
culturii locale. Aceasta este etapa finală a ciclului de management al
calităţii şi constă în verificarea rezultatelor pentru a putea îmbunătăţi
şi adapta permanent eforturile; se poate realiza prin diferite metode:
• Obţinerea unui feedback din partea prestatorilor privaţi de
servicii turistice.
• Monitorizarea impactului eforturilor de management integrat al
calităţii asupra economiei locale. Aceasta se poate realiza prin
administrarea unor chestionare firmelor locale din domeniul
turistic, în rândul magazinelor locale sau prin aflarea
cheltuielilor turiştilor.
• Monitorizarea impactului asupra mediului înconjurător prin
chestionarea vizitatorilor cu privire la problemele ecologice ale
zonei, prin verificarea poluării, a calităţii aerului şi apei.
150
Calitatea există doar în măsura în care produsul sau serviciul
satisface nevoile şi aşteptările consumatorului, prin urmare elementele
individuale care formează strategia bazată pe norme de calitate
necesită o cunoaştere aprofundată a consumatorului. Succesul unei
destinaţii turistice din punct de vedere al satisfacţiei turiştilor depinde
de mai mulţi factori interdependenţi. Acest lucru evidenţiază
necesitatea unei planificări strategice, integrate pentru destinaţiile
turistice precum şi necesitatea unor instrumente şi tehnici specifice
care sa permită asigurarea unui management integrat al calităţii
(inclusiv controlul calităţii) destinaţiei.
Să ne reamintim...
Aplicarea managementului integrat al calităţii în
destinaţiile turistice se poate face în diferite zone şi pentru
forme diferite de turism: turism rural, turism litoral, turism
montan, turism urban, turism de aventură.
O strategie de dezvoltare a acestui concept într-o
destinaţie turistică rurală trebuie să îndeplinească simultan
următoarele condiţii: să asigure un nivel înalt de satisfacere a
nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi
comunităţii locale şi să minimizeze impactul asupra mediului
înconjurător.
Pentru o destinaţie turistică rurală din România prezentaţi modalitatea de înfiinţare, precum şi activităţile organizaţiei care poate face demersurile pentru un management integrat al
151
calităţii.
M4.U2.5. RezumatOrganizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de dezvoltare locală sau regională. Demersul implementării managementului integrat al calităţii presupune un ciclu: fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul rezultatelor.Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin: marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice, calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală, atracţii turistice şi evenimente, agrement, mediul înconjurător şi infrastructură.
M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Demersul implementării managementului integrat al calităţii
presupune:
a) fixarea normelor
b) măsuri de îmbunătăţire
c) controlul rezultatelor
d) toate răspunsurile sunt corecte
152
2. Organizaţia care poate face demersurile pentru un management
integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale trebuie să includă:
a) autorităţi locale,
b) administraţiile ariilor protejate,
c) asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau
agenţii de dezvoltare locală sau regională
d) toate răspunsurile sunt corecte
3. Un factori cheie ai succesului unei organizaţii responsabile de
managementul integrat al calităţii unei destinaţii ecoturistice este:
a) exculderea autorităţilor locale din procesul de planificare
b) implicare unui număr mare de prestatori de servicii turistice
c) un grup de lucru format din cât mai mulţi membrii, care să se ocupe
de calitate
d) găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen scurt
4. Strategia de dezvoltare a turismului într-o destinaţie turistică rurală:
a) trebuie îmbunătăţită o dată la 10 ani pe baza monitorizării
rezultatelor
b) trebuie îmbunătăţită permanent pe baza monitorizării rezultatelor
c) trebuie îmbunătăţită o dată la 20 ani pe baza monitorizării
rezultatelor
153
d) trebuie îmbunătăţită o dată la 15 ani pe baza monitorizării
rezultatelor
5. Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacţie a acestora
se face prin:
a) studiul tendinţelor internaţionale
b) estimări realizate pe baza experienţelor anterioare
c) cercetări de marketing periodice
d) nici un răspuns nu este corect
6. Cursurile pentru pregătirea resurselor umane într-o destinaţie
turistică rurală trebuie:
a) să fie generale, teoretice
b) să dureze foarte mult timp
c) să fie adaptate la nevoile specifice lucrătorilor în turism din zona
respectivă
d) toate răspunsurile sunt corecte
7. Verificarea rezultatelor obţinute în urma aplicării managementului
integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale se poate realiza prin:
a) administrarea unor chestionare firmelor locale din domeniul
turistic
154
b) administrarea unor chestionare vizitatorilor
c) evaluarea cheltuielilor turiştilor
d) toate răspunsurile sunt corecte
Temă de controlPrezentaţi şi exemplificaţi etapele implementării sistemului de mangement integrat al calităţii pentru o destinaţie turistică rurală din România.
155
Rezumat final
Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local"
şi are ca obiective majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei,
îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei economii
locale viabile şi eficiente.
Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea
impactului activităţii turistice asupra mediului natural, asupra
comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor
156
economice la nivelul comunităţii locale, componenta ecologic-
educativă şi controlul local. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca
scop şi menţinerea unui nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor,
creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile durabilităţii şi
promovarea celor mai bune practici turistice.
Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a
turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale
legate de natură. Ecoturismul presupune în plus faţă de aceste alte
forme de turism conservarea naturii şi aducerea de beneficii
comunităţilor locale.
Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă
însă se poate spune că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată
decât în alte forme de turism, ecoturiştii au în general studii
superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec
mult timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea
acesteia şi planificarea diverselor activităţi.
Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu
natural şi cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de
multe ori incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte
tipuri de arii protejate.
Principalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării -
unică în Europa, Carnivore Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi,
peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală.
Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă
sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de
157
dezvoltare locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism, care
încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să
revigoreze turismul românesc.
Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de
Ecoturism din România este un mecanism prin care se realizează
evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în sfera turismului,
în raport cu criteriile ecoturismului.
Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică
satisfacerea nevoilor, cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la
serviciile şi produsele turistice, la un preţ acceptabil, în conformitate
cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii:
siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa,
autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului
uman, cât şi a mediului natural.
Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în
considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din
turism, populaţia locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de
potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.
Organizaţia care poate face demersurile pentru un management
integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale poate include:
autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile ariilor protejate,
asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii
de dezvoltare locală sau regională.
Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul
valorii în turism şi se referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al
158
serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei turistice prin:
marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul destinaţiei
turistice, calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală,
atracţii turistice şi evenimente, agrement, mediul înconjurător şi
infrastructură.
Bibliografie generală
159
1. Baltaretu, A. M., Ecoturism si dezvoltare durabilă, Editura
Prouniversitaria, Bucuresti, 2007
2. Barkin, D., Ecotourism: A Tool for Sustainable Development
http://www.planeta.com/planeta/96/0596monarch.html , Mai,
1996
3. Bell, G., Noţiuni introductive privind interpretarea naturii şi
culturii locale, Seminarul de instruire Managementul
vizitatorilor în interiorul şi în jurul ariilor protejate – în
sprijinul dezvoltãrii locale, 9-10 septembrie 2008, Nucşoara -
Parcul Naţional Retezat
4. Blumer, A., Romania tourism destination image facing the
Dutch market perception, An assessment of the destination
image of Romania in relation to ecotourism, master thesis,
World International Centre of Excellence Wageningen
University, Olanda, 2002
5. Blumer, A., Planul de management al vizitatorilor în Arii
Protejate, Seminarul de instruire Managementul vizitatorilor în
interiorul şi în jurul ariilor protejate – în sprijinul dezvoltãrii
locale, 9-10 septembrie 2008, Nucşoara - Parcul Naţional
Retezat
6. Bran, F., Nistoreanu, P., Simon, T., Ecoturism, Editura
Economica, Bucureşti, 2000
7. Drumm, A., Moore, A., Ecotourism Development, A Manual for
Conservation Planners and Managers, Volume l An
160
Introduction to Ecotourism Planning Volume l, The Nature
Conservancy, USA, 2005
8. Dumitriu, Camelia, Management şi Marketing Ecologic, o
Abordare Strategică, Editura Tehnopress, Iaşi, 2004
9. Eagles, P., International Ecotourism Management: Using
Australia and Africa as Case Studies,
http://www.ecotourism.org.hk/other%20files/International
%20Ecotourism%20Management.doc
10. Epler Wood, M., UNEP, Ecotourism: principles, practices &
policies for sustainability, Paris-France, 2002
11. Fennell, D., Ecotourism, an introduction, Routledge, Londra,
2003
12. Handszuh, H., Communicating Quality to Tourism Consumers,
the material from European seminar- Workshop on Tourism
Quality Systems, WTO, Vilnius, Lithuania 4-5 November 2004
13. Kano, N., Nobuhiku S., Fumio T., Shinichi T., Attractive
Quality and Must-Be Quality, The Journal of the Japanese
Society for Quality Control, nr. 14 (2), 1984
14. Koch, K., Quality Offensive in Swiss Tourism, the material from
European seminar- Workshop on Tourism Quality Systems,
WTO, Vilnius, Lithuania 4-5 November 2004
15. Middleton, V.T.C., Hawkins, R.; Sustainable Tourism: a
Marketing Perspective, Butterworth-Heinemann, Oxford, 1998
16. Nistoreanu P., Ecoturism si turism rural, Editura ASE,
Bucureşti, 2006
161
17. Page, S. J., Dowling, R., Ecotourism, Pearson Education
Limited, UK, 2002
18. Wood, M., UNEP, Ecotourism: principles, practices & policies
for sustainability, Paris-France, 2002
19. *** Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” –
Commission Europeenne, , Pour un Tourisme Rural de Qualite.
La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations
Touristiques Rurales, Bruxelles 2000
20. *** European Commission, A Manual for Evaluating the
Quality Performance of Tourist Destinations and Services,
Luxembourg, 2003
21. *** European Commission, Tourism Sustainability Group, 2007,
Action for More sustainable European Tourism,
http://ec.europa.eu/enterprise/tourism/docs/tsg/tsg_final_report_
en.pdf
22. *** United Nations Environment Programme, World Tourism
Organization, Making tourism more sustainable- a guide for
policy makers, Paris 2005
23. *** World Tourism Organization, Indicators of Sustainable
Development for Tourism Destinations, A Guidebook, 2004
24. http://www.ecoroute.eu/ro website-ul Eco Route
25. www.eco-romania.ro website-ul Asociaţiei de Ecoturism din
România
162