UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTE

Educaia i problematica lumii contemporane.coala romneasc n pragul mileniului III

1.Educatia in societate. Dimensiunea educativa a dezvoltarii economico-sociale si culturale In ultimele decenii savantii, dar si oamenii politici sau responsabilii diferitelor sectoare ale vietii sociale au inceput prin a identifica un nou tip de probleme (deteriorarea continua a mediului, caracterul limitat al resurselor naturale, cresterea galopanta a populatiei). Aceste probleme ii vizau pe toti oamenii. S-au descoperit conexiuni intre aceste probleme: dezvoltarea nu poate avea loc fara pace, pacea nu poate fi autentica fara respectarea drepturilor omului si asigurarea libertatilor fundamentale; aceste libertati si drepturi sunt iluzorii acolo unde domneste mizeria, foametea si analfabetismul.

Astfel a aparut un nou concept: "problematica a lumii contemporane; aceasta problematica are:

caracter universal (nici o tara si nici un regim nu se pot plasa in afara acestor problematici); caracter global (afecteaza toate sectoarele vietii sociale); evolutie rapida si greu previzibila (oamenii sunt pusi in fata unor probleme pentru care nu sunt pregatiti);

caracter pluridisciplinar, adica cu conexiuni puternice si numeroase;

caracter prioritar (cere raspunsuri prompte, ingeniozitate si eforturi financiare).

Problematica lumii contemporane a generat atat in sfera politicii si culturii, cat si in cea a educatiei, un numar de imperative (apararea pacii, salvarea mediului, promovarea unei noi ordini economice).

In functie de raspunsul dat acestor imperative de catre sistemele educative si responsabilii educatiei intalnim:

scepticii, care considers ca sistemele educative nu au si nu pot avea un rol important in pregatirea lumii de maine (acestia sunt putini la numar); un numar mare de specialisti care cred in puterea educatiei si in capacitatea ei de a contribui cu resurse specifice la constituirea viitorului.

In epoca noastra, dezvoltarea societatii si a individului se gaseste in legatura cu educatia si productia. Preocuparile specialistilor pentru dezvoltarea economico-sociala isi indreapta privirile catre descoperirea acelor modalitati care sa faciliteze traducerea ideilor stiintifice in valori economice. Obiectivul productiei educationale este, mai presus de productia de bunuri, o productie de forta de munca corespunzatoare cerintelor industriei, vietii economico- sociale si in acelasi timp, o productie de cunostinte, idei, atitudini stiintifico-tehnice. Stiinta insasi se afIa, pana la un punct, sub puterea educatiei asa cum spunea si G. Vaideanu: "Dezvoltarea va trece prin educatie sau dezvoltarea se va face cu ajutorul educatiei ori nu se va realiza deloc.

2. Caracterul prospectiv al educatiei

Procesul de invatare se desfasoara pe baza unor elemente anticipative, respectiv pe prospectarea starii de lucruri in care urmeaza sa se desfasoare activitatea seriilor de absolventi dupa terminarea scolii. Responsabilii educatiei solicita studii de prospectiva educatiei si iau decizii in functie de acestea. Functia educatiei dobandeste tot mai mult in contextul contemporan o dimensiune prospectiva: educatia se prezinta in dubIa ipostaza a premizei si a consecintei dezvoltarii, fiind factor de propulsie sociala, de crestere si dezvoltare economico-sociala; gradul de realizare al educatiei depinde insa de aceasta dezvoltare.

3.Educatia permanenta. Concept, factori determinanti, continuturi, metodologii. Relatia educatie-autoeducatie

Tota vita schola est Comenius

Conceptul de educatie permanenta e specific pedagogiei contemporane. Educatia nu trebuie sa se rezume la ceea ce ofera scoala Ea trebuie sa continue si dupa absolvirea scolii, trebuie sa continue toata viata . Dimensiunea educaionala se suprapune peste dimensiunea intregii existene a omului. Educaia permanenta este conceputa ca un principiu organizatoric al intregii educaii; ea implica un sistem complet, coerent i integrat, oferind mijloace proprii de a raspunde aspiraiilor de ordin educativ i cultural ale fiecarui individ, potrivit facultatilor sale. Impunerea acestui principiu se datoreaza unei serii de condiii dintre care amintim:

revoluia tehnica i tiinifica ce au dus la explozia cunoaterii i la o mare perisabilitate a cunotinelor;

schimbarea masiv a statutului economico-social al multor oameni (trecerea forei de munc in sectorul serviciilor i in sectorul cercetarii);

creterea timpului liber (daca i se d o utilizare creatoare, poate deveni o sursa de progres social).

Caracteristicile conceptului de educaie permanenta:

Cei trei termeni fundamentali pe care se bazeaza semnificatia conceptului sunt viata, "permanent, "educatie. Educatia nu se termina la sfrsitul instructiei scolare, ci constituie un proces permanent. Educatia permanenta imbraca un caracter universal si democratic. Educatia permanenta se caracterizeaza prin: suplete de continut, de instrumente, de tehnici si timp de invatare. Educatia permanenta admite modalitati si moduri alternative de a dobandi educatia. Educatia permanenta are doua laturi componente: generala si profesionala. Ele sunt legate una de alta si interactive. Educatia permanenta exercita o functie corectiva, are ca scop sa mentina si amelioreze calitatea vietii. Principiul educatiei permanente a dus la o reconsiderare a intregii conceptii cu privire la scoala, educatie, invatamant; scoala trebuie sa-l pregateasca pe elev spre a avea o conceptie adecvata fata de autoeducatie si autoinvatare.

Educatia permanenta inseamna reciclarea, perfectionarea profesionala (postuniversitara). Educatia permanenta este un sistem educational deschis, compus din obiective, continuturi, forme si tehnici educationale, care asigura intretinerea si dezvoltarea continua a potetialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii , formarea capacitatii si deprind de autoeducatie, formarea de personalitati independente si creative. Educatia permanenta trebuie sa raspunda schimbarilor care se produc in societate, in stiinta, tehnica, cultura. Obiective: inelegerea necesitatii educatiei permanente de factorii de decizie a unitatilor de invatamant, a altor factori educativi a individului tanar si adult;

asigurarea improspatarii si imbogatirii continue a cunostintelor generale si speciale ;

perfectionarea capacitatilor si deprinderilor intelectuale si profesionale

adaptarea pregatirii profesionale la schimbarile din stiinta-tehnica, mergand in unele situatii pana la schimbarea calificarii, a profesiei, fenomen cerut de economia libera, de reincadrarea somerilor in munca asigurarea progresului social continuu ; diminuarea efectelor uzurii morale a cunostintelor teoretice si practice

Factorii educatiei permanente sunt : 1.Factori institutionali scolari Scoala de toate gradele este primul (si cel mai important) factor de educatie, si de educatie permanenta .Scoala trebuie sa asigure :- pregatirea pentru autoeducatie dupa absolvirea scolii ;- realizarea sistematica si organizata a educatiei permanente;

2. Factori institutionali peri si extrascolari -mass-media :

-radio-tv , presa, teatrul-cinematograful, internetul-universitatile populare ;-expozitii , muzee ;-simpozioane, sesiuni stiintifice,consfatuiri-cluburi-excursii 3. Factori generali

- progresul social, revolutia stiintifico-tehnica, culturala.- schimbarile produse in activitatile socio-profesionale- setea de cunoastere a omului- necesitatea restructurarii educatiei si invatamantului in conformitate cu progresul social si tehnico-stiintific si cultural Forme de educatie permanenta- organizate de scoala(care pregatesc pentru educatie permanenta )- organizate de sistemul de educatie permanenta- forme libere, spontane

Forme organizate de scoala Pregatirea tineretul studios pentru o autoeducatie si educatie permanenta astfel :- participarea activa a elevilor la predarea noilor cunostinte- raspunderea la intrebarile prof sau discutii privind stabilirea unor concepte, definitii, legi- particip la efectuarea unor ex noi d.p.d.v. teoretic , practic- prin efectuarea independenta a anumitor teme pt acasa- prin studiul individual- prin efectuarea unor referate, eseuri, comunicari la inceput dirijate de profesor

Forme organizate de sistemele de educatie permanenta

- cursuri postscolare/postuniversitare- cursuri de perfectionare a pregatirii profesionale(reciclare)- cursuri de management/marketing- doctoratul- pentru cadrele didactice : definitivate , gr II , I .

Forme relativ libere , spontane de educatie permanenta:

- educatia mas-media- educatia prin activitati cultural, stiintifice in cercuri de elevi, cluburi ale copiilor.- educatia prin vizite , execursii, expozitii, muzee- educatia lectura libera , independenta

Educatia permanenta se realizeaza si prin :

- tehnica de a invata singur cu cartea tehnica muncii intelectuale(tehnica lecturii)- tehnica de a investiga (cerceta singur)- tehnica de a reinvata si reinvestiga singur sau in echipa.

Raportul educatieautoeducatie in contextul educatiei permamente. Factori interni si externi declansatori de autoeducatie.

Raportul educatieautoeducatie depinde de factori interni si externi. "Nu exista educatie fara autoeducatie Educatia si autoeducatia trebuie sa aiba un raport echilibrat si continuu. Autoeducatia nu este opusul educatiei si nu se identifica cu ea. Autoeducatia are aceleasi elemente ca si educatia (scop,obiect,subiect,mijloace,metode)." Individul poate fi subiect al educatiei la orice varsta, autoeducatia implica un anumit grad de maturitate(preadolesc, adolesc). Autoeducatia si-a demonstrat necesitatea permanentei. Numai astfel se poate face fata exigentelor dezvoltarii sociale, economice si cultural- politice a epocii in care traim. Autoeducatia se realizeaza numai prin forte proprii, fara ajutorul sau apelul la factori educativi externi. Autoeducatia este o urmare, dar si o conditie a eficentei educatiei, este o completare a educatiei. Elevul trebuie sa invete cum sa invete si cum sa devina intr-o continua devenire.

Particularitatile procesului de autoformare la preadolescenti si adolescenti

Educatia pentru autoeducatie este lasata pe seama sansei; preocuparile autoeducative sunt insufiecient reprezentate in mediul scolar. Greutatile intampinate de adolescenti in absenta unui indrumari adecvate nu pot fi depasite totdeauna in mod fericit. Autoeducatia este un proces care implica o anumita strategie temporala atat social, cat si individuala. Munca pentru autoeducatie trebuie inceputa la inceputul adolescentei, atunci cand s-au creat deja conditiile psihologice necesare unei astfel de activitati. Autoeducatia are rolul de a dezvolta capacitati intelectectuale, de a modela trasaturi fundamentale ale personalitatii elevilor, la varsta la care se decide si se precizeaza idealul profesional si nivelul de aspiratii. Incepand cu varsta de 11 ani elevii incep sa ia singuri decizii , desi pe la 13-14 ani ei revin la profesor pentru a-i cere incontinuare ajutorul; pe la varsta de 13 ani numarul elevilor cu activitati preferate este in crestere , acestia incep sa fie tot mai mult preocupati de organizarea timpului lor liber ; pe la 14 ani tinerii isi propun multe, dar sunt incapabili sa-si sincronizeze actiunile in timp si spatiu, in unele zile nemaivazandu-si capul de treburi , in timp ce in alte zile nu au ce face; la 14 ani tanarul tine sa-si argumeteze deciziile insa simte lipsa unor informatii. La 15 ani ele stie ce vrea sa faca, este totusi mai putin capabil sa se automobilizeze la activitate , sa depuna un efort sustinut; nevoia cunostinte despre natura si comportarea umana devine mai acuta. Obiectul preocuparilor de autocunoastere ale adolescentilor se schimba cu inaintarea in varsta; daca la 13 ani il preocupa mai mult fizicul sau , la 15 ani il preocupa gandurile si ideile sale, iar pe la 16-18 ani comportarea , normele morale, firea sa in comparatie cu ale altora . Profesorul trebuie sa trezeasca elevilor sai interesul pentru autoperfectionare.In cadrul autoeducatiei pot functiona si metodele euristice, lucrul cu manualul si resursele extrascolare; problematizarea este un alt mijloc care concura la aparitia autoeducatiei . Invatarea programata este un mijloc de autoinstruire atunci cand permite initierea intr-un domeniu care constituie obiectul autoinstruirii. Profesorul e o sursa suplimentara de informatie Ca membru al unui grup, tanarul adopta cerintele colectivului , care devin un factor de autoeducatie. Toate acestea trebuiesc cunoscute de educator si grupul din care tanarul face parte.

4.Noile educatii

Acestea sunt: educatia pentru democratie si drepturile omului, educatia ecologie, educatia antreprenoriala, educatia pentru sanatate, educatia interculturala, educatia pentru timpul liber etc.Noile educatii sunt un raspuns util al sistemelor educative la imperativele generate de problematica lumii contemporane. Aceste noi educatii nu sunt epifenomene, fiecare dintre ele aparand datorita unor necesitati.

Educatia ecologica

Obiectivul : oamenii trebuie sa inteleaga ca ei si mediul sunt inseparabili si ca tot ce face un om asupra mediului are consecinte asupra vietii sale. Prin educatie ecologica se urmareste ca elevii sa dobandeasca cunostinte despre mediu si despre modalitatile de rezolvare/mentinere a unui mediu nepoluat. Acesta este obiectivul cognitiv. Obiectivul actional: elevii sa se implice in lupta pentru pastrarea unui mediu curat.

Educatia pentru sanatate

Scop: formarea si cultivarea capacitatilor specifice de organizare rationala a vietii in conditiile rezolvarii unor probleme specifice: comportament nutritional-alimentar corect;

comportament igienic general corect;

comportament de autoterapiecorect; comportament motric si sportiv corect; comportament sexual corect.

Moduri de realizare: exemplul oferit de adult, discutii, evaluare propriului comportament etc

Educatia pentru democratie

Dobandirea informatiilor cu privire la formele de guvernare democratice prin comparatie cu cele nedemocratice, cunoasterea istorie, cunoasterea principiilor democratice, cunoasterea cadrului juridic international si national, al dreptului, libertatilor si indatoririlor, formarea atitudinii de toleranta politica, etnica, religioasa sau fata de diferite opinii.

Exista doua modalitati fundamentale pentru realizarea noilor educatii: dispersia continuturilor in cadrul altor discipline (exemplu: pentru educatia ecologica biologie si chimie); dezavantaj: continutul e fragmentat, distorsionat;

introducerea orelor, disciplinelor ca atare; dezavantaj: elevii au un orar prea incarcat si mai apare si problema cadrelor care sa predea noile educatii.Educatia interculturala

n tarile in care fenomenul migratiei este o problema, interculturalismul poate fi un instrument eficient pentru a lupta impotriva intolerantei si xenofobiei. Multiculturalismul european este o bogatie potentiala cu conditia sa nu diminueze sau sa anuleze identitatea fiecarei culturi. Sarcina scolii de astazi este de a forma elevilor o constiinta europeana. Inca din clasele primare este de dorit sa se cultive respectul si solidaritatea fata de cultura unor popoare.Cteva valori-cheie: aspiratia catre democratie, respectarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, justitia sociala, echilibrul ecologic, toleranta si pacea, traditiile culturale etc. Educatia interculturala are rol terapeutic (poate stinge unele conflicte) si preventiv (poate preveni unele conflicte).

5. Inovare si reforma in invatamantul romanesc. Politici si programe educationale

Inovatia este necesitatea schimbarii cu eliminarea rezistentei la innoire. Termenul de schimbare subordoneaza inovatia si reforma. Reforma vizeaza schimbarile de ansamblu a contextului de desfasurare a invatamantului. Cercetarea stiintifica isi propune constient si planificat sa introduca inovatie, adica schimbari cu rezistenta in timp, cu utilizare pe scara larga, fara a-si pierde insusirile initiale. Inovatia este selectia, organizarea si utilizarea creatoare a resurselor umane.In sistemele scolare pot fi introduse: schimbari materiale (imbunatatirea bazei materiale a scolii); schimbari de conceptie (efecte asupra programelor, metodelor de transmitere-receptare a cunostintelor); schimbari in relatii interpersonale(profesor-elev, profesor-administratie, profesor-profesor)

In functie de nivelul pe care-l vizeaza, inovatia se poate gasi la:

nivelul sistemului de invatamant (inovarea macroeducationala sau reforma scolara) si consta intr-un complex unitar de inovatii, adoptate in conditiile in care mutatiile sociale, politice, economice si culturale sunt atat de puternicce incat vechiul sistem de educatie si invatamant devine necorespunzator

nivelul corespondentelor sistemului instructiv-educativ: noi planuri de invatamant sau programe scolare, noi tehnici de instruire sau mijloace de invatamant (inovarea microeducationala).Politici si progrese: politica educationala in contextul tranzitiei

principiile: reformei, coerentei, functionalitatii, autoreglarii; obiectivele sistemului educativ: democratizarea sistemului educativ, ameliorarea calitatii invatamantului, cresterea rolului social al educatiei.

Unele dintre ideile esentiale pe care s-a bazat (si se mai bazeaza nca) multa vreme organizarea si functionarea sistemelor scolare sunt n prezent supuse unei analize critice, adevarul lor fiind, total sau partial, contestat. Evolutiile societatii contemporane pun sub semnul ndoielii unele dintre afirmatiile al caror continut a fost, uneori, considerat axiomatic. Redam cteva dintre aceste idei-principii: 1. Copilaria este vrsta ideala pentru educatie

Aceasta afirmatie, cu o lunga traditie europeana, (care si-a gasit o exprimare explicita la Comenius) a fost, n urma cercetarilor si ideilor puse n circulatie de psihologul american W. James, considerata ca fiind unul dintre principiile psihopedagogice fundamentale ale organizarii sistemelor de nvatamnt. Dupa W. James, dezvoltarea individului poate fi subdivizata n doua mari etape: pna la 24 (25) de ani, vrsta maximei receptivitati formative ce trebuie deci consacrata proceselor de educare, de regula, institutionalizate; dupa 24 de ani, perioada vietii active, consacrata carierelor profesionale, n care individul pune n valoare ceea ce a asimilat n prima etapa. Surprinzatoare nu este nici afirmatia maximei receptivitati educative din prima etapa, nici separarea celor doua perioade (cu exceptia, poate, a momentului acestei separari). Ideea care a produs impactul teoretic cel mai important a fost cea privitoare la incapacitatea adultului de a nvata, de a fi supus unor influente educationale sistematice. n fapt, W. James considera ca cele doua perioade de vrsta sunt specializate, criteriul fiind receptivitatea educationala. Aceasta conceptie s-a tradus n organizarea scolara pe care o cunoastem si care se ncheie n jurul vrstei de 24-25 de ani, consacrnd practic ceea ce se afirmase teoretic.

Este corect acest punct de vedere, multa vreme considerat incontestabil? El este doar n parte adevarat, si anume n acea parte care sustine ca perioada copilariei si tineretii se caracterizeaza prin maxima receptivitate sub raport educational. Cercetarile actuale de psihologie genetica si a nvatarii, de psihopedagogie a adultilor dovedesc cu certitudine ca la vrsta adulta capacitatea de nvatare nu dispare. O serie de aspecte ale nvatarii se realizeaza mai bine la vrsta adulta. Desigur, capacitatea de nvatare a adultului nu se manifesta la acelasi nivel de performanta pe toata durata vietii, ea reducndu-se progresiv. Dar este cert ca adultul are suficiente disponibilitati pentru nvatare.

Aceasta separare si specializare educationala a vrstelor a fost determinata si de ambiguitatile privind modul n care a fost nteles raportul dintre copilarie si vrsta adulta. n perspectiva diacronica putem distinge trei moduri succesive de ntelegere a acestui raport.

Primul model este dominat de (paradigma) teoria homunculului si se caracterizeaza prin cvasiidentificarea copilului cu adultul. Copilul era considerat un adult n initiativa, diferenta dintre ei fiind doar de natura cantitativa. Nici un fel de diferenta calitativa, nici o separare a dezvoltarii fizice de cea psihica de natura sa surprinda evolutiile calitativ-specifice din copilarie n raport cu vrsta adulta. Acest model nu a permis, de aceea, elaborarea unor abordari educationale particularizate n raport cu specificul vrstelor.

Aceasta orientare a fost puternic zdruncinata si apoi anulata de punctul de vedere al lui J. J. Rousseau, care afirma, n mod explicit (cu argumente care n spiritul lor sunt si astazi corecte), existenta unei deosebiri calitative ntre copil si adult. Spre deosebire de modelul homunculului, punctul de vedere rousseauist accentueaza diferenta, ruptura, separarea copilariei de vrsta adulta. Este o ruptura epistemologica fundamentala care a fost asemuita cu o revolutie coperniciana n pedagogie si psihologie. Rousseau afirma un nou statut psihologic si educational al copilariei, ca etapa de vrsta ce se caracterizeaza prin particularitati psihice ce o diferentiaza calitativ si fundamental de celelalte vrste. Acest punct de vedere a deschis calea unor cercetari sistematice de psihologie a vrstelor (mai ales a copilului) ndeosebi a celor privind identificarea specificului copilariei, ajungndu-se la conceperea unor modalitati educationale fundamentate pe acest specific. Dincolo de progresele remarcabile nregistrate n abordarea copilariei, aceasta orientare s-a concretizat ntr-o anumita marginalizare a cercetarilor asupra vrstei adulte, asupra potentialului sau educational. Punctul de vedere rousseauist poate fi considerat sursa ideilor lui W. James, care au putut fi admise ca adevaruri atta timp ct cercetarile privind adultul au fost insuficient dezvoltate.

Treptat s-a conturat o noua perspectiva asupra raportului dintre copilarie si vrsta adulta. n ultimul deceniu, o data cu extensia considerabila a cercetarilor de psihopedagogie a adultilor, aceasta relatie a fost repusa n termenii continuitatii si unitatii vrstelor, fiecare din vrste fiind marcata de specificul ei, dar avnd certe elemente de continuitate. Fiecare vrsta este deci un element ntr-un continuum.

2. Sa-l nvatam pe copil tot ceea ce trebuie sa stie la vrsta adulta Acest al doilea principiu se bazeaza pe modelul stabilitatii sociale, care asigura, ntre altele, o cariera socio-profesionala, ce se poate realiza pe toata durata ei, prin cunostinte si competente asimilate n perioada formarii initiale.

Dinamica societatii contemporane, caracterizata prin accelerarea schimbarilor n toate sferele dezvoltarii sociale, a anulat treptat acest model. Cresterea rapida a volumului informational n toate domeniile, "uzura morala" a cunostintelor corelate cu dinamica diferitelor profesii fac caduca asezarea nvatamntului pe principiul amintit.

Desi nu se poate nega faptul ca exista (si va exista totdeauna) un set de cunostinte si competente ce trebuie asimilate n perioada formarii initiale, societatea contemporana ne pune n fata unor situatii noi care impun cu necesitate educatia continua si permanenta a individului pentru a se adapta noilor solicitari. 3. Primordialitatea scolii n raport cu alte mijloace educationale Sistemele educationale cunoscute pna n prezent s-au bazat pe monopolul institutional al scolii. Un astfel de model a putut functiona optim atta vreme ct alternativele educationale din afara scolii erau putin dezvoltate si nu puteau deveni concurente. Deceniile din urma nsa au pus n evidenta o dezvoltare a noi medii educationale n afara scolii, capabile sa devina o alternativa (fie complementara, fie concurentiala) pentru educatia formala de tip scolar. Extensia educatiei nonformale si informale a evidentiat si anumite carente ale educatiei scolare, conducnd la anumite contestari si critici (uneori foarte vehemente, ca n teoria "descolarizarii societatii"). S-a conturat, din ce n ce mai mult, ideea ca scoala trebuie considerata n ansamblul modalitatilor sociale de educatie, care constituie sistemul social de educatie. Multe din noile modalitati de educatie satisfac nevoia de educatie permanenta a individului.

Constatam deci ca, n mare masura, cele trei principii sunt astazi reconsiderate, ele pierznd din importanta lor de altadata. Si aceasta sub presiunea schimbarilor sociale care impun o noua viziune n domeniul educational, dominata de paradigma educatiei permanente, care constituie, fara nici o ndoiala, una dintre achizitiile fundamentale ale ultimelor decenii.

Conceptul de educatie permanenta are o pregnanta valoare euristica, el determinnd ample si profunde reconsiderari si regndiri att n sfera conceptuala (teoretica), ct si n cea actionala (practica) a educatiei contemporane. El a permis o mai corecta ntelegere si definire a scopurilor si obiectivelor educatiei, reconsiderarea si organizarea pe alte baze a continuturilor nvatamntului, introducerea unor noi modalitati si forme de instruire si educare, asigurarea coerentei si unitatii sistemului educational.

Pentru a ntelege mai bine valoarea acestui concept se impune o sumara precizare a sensului sau. Aceasta cu att mai mult, cu ct, desi este un concept foarte vehiculat, intrnd chiar n limbajul cotidian, el este asimilat si utilizat cu sensuri si n contexte, de multe ori, inadecvate sub raport stiintific. Desigur, acest lucru se datoreaza, pe de o parte, noutatii sale, iar, pe de alta parte, unei foarte largi arii de folosinta. Fara a enumera toate utilizarile sale inadecvate, vom evidentia pe cele mai des ntlnite.

Confuzia cea mai frecventa este considerarea educatiei permanente ca o noua forma sau un nou tip de educatie, alaturi de cele traditionale (intelectuala, morala, estetica etc.). Aceasta confuzie este alimentata si de cunoscutul fenomen de diversificare a cmpului educatiei, prin adaugarea unor noi componente, cum sunt educatia pentru pace si cooperare internationala, educatia ecologica, educatia nutritionala, educatia pentru dezvoltare si participare etc. n acest context ntlnim, adesea, (eronat, desigur,) enumerata si educatia permanenta.

Termenul "permanenta" prezent n sintagma "educatie permanenta" produce si el confuzii, una dintre ele fiind considerarea sensului sau ntr-o perspectiva istorica, n acest caz educatia permanenta fiind cvasiidentificata cu permanenta educatiei. Ori, n acest din urma caz, este vorba de faptul ca educatia reprezinta un proces social-uman prezent n viata societatilor, nca de la formele primitive, incipiente de organizare sociala, fiind permanent implicat n schimbarile sociale.

n fine, trebuie sa semnalam si anumite interpretari reductioniste, care desi se apropie de sensul corect, cuprind doar anumite aspecte, partiale. Este cazul considerarii educatiei permanente ca educatie continua, ce se realizeaza pe tot parcursul vietii individului. n acest caz avem o definire doar din perspectiva axei temporale, care, desi corecta, este unilaterala.

Asa cum remarca J. Thomas, unul dintre cunoscutii teoreticieni ai domeniului, conceptul de educatie permanenta nglobeaza toate aspectele si dimensiunile actului educativ, iar ntregul care rezulta este mai mult dect suma partilor. Educatia permanenta nu este nici un sistem, nici un domeniu educativ, ea este principiul pe care se bazeaza organizarea globala a sistemului educational.

Principiul educatiei permanente inspira astazi majoritatea reformelor educative din lume. Cu toate acestea, nu exista nca vreun sistem global de educatie conceput n ntregime n perspectiva educatiei permanente, ci doar ncercari si experiente. n acest sens se poate spune ca reflectia teoretica depaseste realitatea practica.

Dificultatile punerii n practica a ideii educatiei permanente provin mai ales din profunzimea si radicalitatea transformarilor pe care le impune. Educatia permanenta este un adevarat proiect educativ, care are un caracter prospectiv si vehiculeaza un sistem de valori. Ea implica, n ultima instanta, un proiect de societate.

Educatia implica doua dimensiuni fundamentale ce trebuie avute n vedere n definirea si ntelegerea sa:

Dimensiunea (axa) spatiala (desi termenul nu este probabil cel mai adecvat) sau orizontala, prin care desemnam extensia educatiei n toate sferele existentei si vietii socio-umane. Aceasta perspectiva interpretativa a condus la nlaturarea mentalitatii pagubitoare ca educatia se realizeaza doar prin institutiile scolare. Evolutiile sociale contemporane au pus n evidenta existenta a numeroase alte surse de educatie de tip extra- si nonscolar, configurnd alaturi de educatia formala (de tip scolar) alte doua mari spatii educationale - educatia nonformala (realizata prin numeroase institutii sociale cu relevanta educationala, cum sunt institutiile cultural-stiintifice, mass-media, unitatile economice etc.) si educatia informala (ce acopera gama larga a numeroaselor influente spontane, nesistematice, tranzitorii, ce se realizeaza n spatiul contactelor sociale de tot felul, n care este implicat individul n diferite momente ale existentei sale extrainstitutionale).

Dimensiunea (axa) temporala (sau vertical-longitudinala). Sensul ei major este extensia educatiei pe toata durata vietii individuale. Noile achizitii din domeniul psihologiei vrstelor si nvatarii au dovedit, fara dubiu, capacitatea indivizilor de a nvata si de a fi educati la orice vrsta, desigur n forme si cu intensitati modelate de particularitatile psihosociale la diferite vrste.

Conceptul de educatie permanenta ne atrage atentia, de asemenea, asupra faptului ca influentele educationale trebuie sa vizeze integralitatea persoanei umane. Se vorbeste, de aceea, de "educatie permanenta integrata", termenul "integrata" desemnnd , pe de o parte, integrarea tuturor instantelor si formelor de educatie la diferite nivele (educatie prescolara, educatie scolara, educatia adultilor) si, pe de alta parte, integrarea ntr-un sistem unitar a tuturor formelor sociale de educatie (formala, nonformala si informala).

Educatia permanenta nseamna deci un proces integrator al tuturor influentelor educationale, ntr-un sistem coerent si convergent, exercitate asupra individului - n modalitati variate si specifice - pe toata durata vietii sale. Educatia permanenta trebuie deci nteleasa, mai degraba, ca un principiu de organizare a educatiei. Ea are, n ultima instanta, un caracter paradigmatic pentru organizarea educatiei contemporane.