ELECTROSTIMULAREA

Electrostimularea, sau stimularea electrică neuromusculară

(NMES), constă în aplicarea de stimuli electrici transcutan asupra

nervilor periferici, pentru producerea de contracţii ale musculaturii

scheletice, este evident cunoscută de mult la noi în ţară, la nivelul

clinicilor de balneofizioterapie, a secţiilor de fizioterapie şi a

policlinicilor de medicină sportivă, unde sunt folosite mai ales pentru

destinaţia lor iniţială, în cadrul programelor de reabilitare, atunci când

este compromisă funcţia nervoasă, posttraumatic sau prin procese

ischemic – degenerative, precum şi pentru a întârzia/împiedica apariţia

atrofiei musculare în perioadele de imobilizare, în special după

traumatisme şi procedee chirurgicale articulare. De la folosirea lor pentru

reantrenarea selectivă a unor muşchi, la concluzia că stimularea electrică

neuromusculară este un bun complement sau supliment la procesul

voluntar de contracţie şi antrenament muscular1, nu era decât un pas, şi în

1 Enoka RM – „Muscle strength and its development: new perspective”, Sports Med 1988; 6:146 – 148.

Electrostimularea

ultimii ani a început să fie din ce în ce mai mult folosit de atleţi ca parte

integrantă şi importantă în cadrul programului lor de antrenament, în

scopul creşterii forţei şi performanţelor lor fizice.

În ţara noastră, deşi cunoscute aceste efecte ale NMES în

cadrul secţiilor de fizioterapie, nu au fost promovate şi/sau acceptate

la nivelul cluburilor sportive sau şcolilor sportive ca metodă de

antrenament. La noi în ţară, doar câţiva dintre fotbaliştii de marcă ai

unora din cluburile diviziei A, unii dintre atleţii de talie

internaţională şi kinetoterapeuţi implicaţi în procesul de

pregătire/recuperare motorie a unor sportivi de performanţă, folosesc

astfel de stimulatoare, achiziţionate individual din UE. Pe de o parte,

pentru că legislaţia în vigoare, stabileşte că pentru folosirea acestor

stimulatoare individuale, care de obicei înglobează şi o componentă

pentru recuperare şi analgezie (TENS), operatorul trebuie să deţină o

competenţă în electrofizioterapie sau să fie specialist balneo-fizio-

terapeut, ceea ce ar necesita angajarea unui astfel de specialist de

către orice club sau şcoală sportivă doritoare să promoveze acest tip

de antrenamente. Spre deosebire de noi, în ţările din UE, astfel de

stimulatoare individuale de înaltă performanţă sunt date în folosinţă

individuală acasă atleţilor, sau aceştia îşi pot permite să le deţină cu

titlu personal, mai ales că folosirea lor este deosebit de uşoară, graţie

unor programe pe CD, care odată introduse într-un PC, te ghidează

fără greş spre programul de antrenament dorit pentru o anumită

grupă de muşchi. Un alt obstacol esenţial îl reprezenta până de

curând inexistenţă pe piaţa Românească a acestor stimulatoare

Electrostimularea

portabile, preţul oarecum prohibitiv pentru cele profesioniste,

precum şi confuzia generată de reţelele de tele-marketing ce

promovează electro-stimulatoare “de duzină” pentru tonifiere, dar cu

design oarecum asemănător, pentru marea populaţie. Să sperăm că pe

viitor, odată adoptată legislaţia comunităţii europene, această opţiune

de antrenament va fi oferită şi sportivilor noştri.

Iată o scurtă recapitulare a tipurilor de curenţi folosiţi pentru

stimulare neuromusculară, a parametrilor importanţi şi a efectului lor

asupra stimulării musculare, a protocoalelor recomandate pentru

creşterea forţei musculare în general şi selectiv, şi încearcă să aducă, din

literatura de specialitate, dovezile în favoarea promovării acestei metode

printre sportivii noştrii. Deasemena se încearcă o succintă trecere în

revistă a motivelor pentru care această metodă este încă puţin folosită la

noi în ţară în ziua de azi.

7.1.Curenţii folosiţi în scop terapeutic

Aceşti curenţi se clasifică în (conform APTA = Asociaţia

Americană de Terapii Fizicale):

- direct sau (c.continuu, polarizat, unidirecţional,

monofazic, monopolar, curent galvanic = este folosit

pentru stimularea cicatrizării şi în iontoforeză, nu în

NMES), deci nu reprezintă obiectul acestei prezentări,

- alternanţi (c. alternativ, bidirecţional, bifazic, bipolar) şi

- pulsat (în impulsuri).

Electrostimularea

Fig .7.1: principalele forme de curenţi terapeurici (după T. Verison)

Curenţii alternanţi, folosiţi în scop terapeutic, sunt livraţi cu o frecvenţă

cuprinsă între 2500 şi 4100 Hz (curenţi de medie frecvenţă), şi sunt

modulaţi în salve sau prin interferarea cu un al doilea curent (curenţi

interferenţiali)2.

1. Curenţii interferenţiali sunt obţinuţi prin trecerea a 2 curenţi prin 2

circuite diferite, cu unul menţinut constant la 4000Hz şi cel de-al doilea

variind între 4001 şi 4100 Hz, cei doi curenţi suprapunându-se fie în

stimulator, fie în corpul pacientului, şi prin această modulare a

amplitudinii obţinându-se vârfuri de intensitate mare atunci când cei doi

curenţi alternativi defazaţi coincid şi care sunt percepute ca stimuli

individuali. Acest tip de curenţi este folosit în special pentru obţinerea de

efecte analgetice şi mai rar pentru NMES, dar trebuie totuşi menţionat,

efectul excitomotor obţinându-se la un defazaj de sub 10 Hz.

2 Rădulescu A. – „Electroterapie”, Editura medicală, Bucureşti 2004.

Electrostimularea

2. Curenţii Kots (curenţi alternanţi modulaţi în salve sau trenuri de

impulsuri), terapie NMES introdusă de ruşi, iniţial curenţii fiind

obţinuţi prin modularea unui curent livrat la 2500 Hz, în salve de 10

msec ce se repetă după 10 msec pauză, rezultând 50 de salve pe

secundă. La ora actuală stimulatoarele moderne au o plajă mult mai

largă de frecvenţă a curenţilor (până la 2500 Hz) şi a duratei salvelor

(până la 125 şi 200 µsec)3.

CONTRACŢII: TETANIZANTE NETETANIZANTE

I LENTE: 12-20 Hz <10 Hz

IIa INTERMEDIARE: 24-40 Hz <20 Hz

IIb RAPIDE: 50-100 Hz <40 Hz

Fig.7.2: activarea unităţilor motorii funcţie de frecvenţa curentului aplicat (după T. Verison)

Fig.7.3: activarea unităţilor motorii funcţie de intensitatea efortului (după T. Verison)

Din tabelul de mai sus se

trage însă uşor concluzia, că din

moment ce sunt suficiente frecvenţe

de maxim 100 Hz pentru stimulare

musculară, folosirea curenţilor de

3 Lake A. D. – „Neuromuscular Electrical Stimulation” - Sports Medecine 13 (5): 320-336, 1992.

Electrostimularea

frecvenţă medie cu scop stimulator muscular devine inutilă, fiind mult mai

puţin folosiţi în ultimul timp, excepţie făcând aplicarea lor cu scop

recuperator pe structuri musculare şi periarticulare profunde.

Curenţii pulsaţi (în impulsuri), sunt curenţi de joasă frecvenţă,

obţinuţi prin întreruperea repetată, pe o perioadă bine definită, a fluxului

de curent continuu trimis unidirecţional (monofazic – unda curentului

având aspect bigeminat) sau bidirecţional (bifazic). În acest din urmă

caz, funcţie de încărcarea electrică şi amplitudinea/forma undei a fiecărei

faze, curentul bifazic poate fi simetric, asimetric echilibrat sau asimetric

neechilibrat.

Curentul pulsat monofazic bigeminat este generat de aşa zise

stimulatoare “de voltaj mare” (>150 Volţi), ceea ce poate apărea

periculos, numai că descărcarea încărcăturii electrice este de o durată

extrem de mică încât nici un efect nociv nu este semnalat. Este nevoie de

stimulare la intensitate mare, sunt curenţi consideraţi mai puţin eficienţi

pentru creşterea contractilităţii segmentelor proximale, dar cu un bun confort

al stimulării. Aceste stimulatoarele “de voltaj mare”, ce se pot folosi în cadrul

policlinicilor de medicină sportivă, sau de către fiziokinetoterapeuţii unor

cluburi sportive, nu sunt însă foarte răspândite şi în general nici nu sunt

portabile, deci nu sunt folosite în mod prea curent în practică.

Curentul pulsat bifazic simetric şi asimetric este folosit cel mai

des pentru stimulare tip NEMS în clinicile de medicină sportivă sau la

nivelul centrelor de pregătire sportivă a atleţilor ce incorporează NEMS

în programul normal de pregătire al sportivilor.

Electrostimularea

Mai mult, majoritatea stimulatoarelor portabile moderne folosesc

aceste forme de curent, dispunând de posibilităţi multiple de reglaj ce asigură

un foarte bun comfort al stimulării. Spre deosebire de primele (stimulatoare

„de înalt voltaj”, generând curenţi monofazaţi), aceste stimulatoarele au

câştigat enorm teren în ultimul timp, pe de o parte datorită portabilităţii, a

versatilităţii şi a uşurinţei de folosire, iar pe de alta, datorită faptului că

amplitudinea relativ mică necesară pentru stimulare (datorită duratei mai mari

a stimulului), oferă o plajă largă de stimulare din punct de vedere a

intensităţii, iar curentul bipolar este mai bine suportat decât cel monopolar.

Indiferent de producător, ele înglobează în general mai multe programe

prestabilite, precum şi posibilitatea de modificare a parametrilor (frecvenţă,

durata stimulului, ciclul de lucru, rampa de stimulare) cu scopul personalizării

unor programe de antrenament. Fiecare program poate fi alcătuit din una

până la 5 faze diferite, permiţând un antrenament gradat funcţie de scopul

urmărit şi nivelul de antrenament.(Ex : faza I încălzire 5 min, faza II

contracţie izometrică maximală 20 min, faza III de recuperare 5 min).

În plus, majoritatea oferă pe lângă programele de stimulare musculară

şi programe de refacere şi de combatere a durerii prin curenţi TENS (trans

electrical nerve stimulation).

Aparatele sunt uşoare, putându-se ataşa la nivelul centurii cu un

clip. Sunt alimentate cu baterii uzuale şi de obicei oferă cel puţin 2

canale de stimulare. Electrozii sunt de regulă de tip autocolant,

permiţând refolosirea de până la o sută de ori. Pentru aplicarea lor,

producătorii livrează planşe clare cu localizarea sugerată pentru fiecare

program al aparatului , alături de lista de programe. Aparatele mai

Electrostimularea

sofisticate oferă pe lângă până la 130 de programe, posibilitatea de

personalizare până la 20 de programe şi opţiune de download de pe site-

ul companiei a mai multor programe prestabilite. Exemple de astfel de

aparate: Compex-2 (Medicompex SA – Elveţia), Myo Sport2

(CefarMedical AB, Suedia).

Caractere generale ale curenţilor emişi de aceste aparate:

TENS: - stimularea este continuă

- curent pulsat bifazic asimetric

- amplitudinea 0 – 60 mA

- frecvenţa 2 Hz (TENS de joasă frecvenţă), sau 50 –120Hz,

TENS convenţional, sau frecvenţă mixtă (3 sec la 2Hz, 3 sec

la 100Hz)

- modulare simplă (durata impulsului), sau în salve (trenuri de

impulsuri / pauză)

EMS: - stimularea este intermitentă

- curent pulsat bifazic simetric rectangular

- amplitudinea 0 – 120 mA

- frecvenţa până la max. 120 Hz

- durata impulsurilor până la max 450 µsec.

7.1.1Parametrii importanţi ai curenţilor NMES

1. Tipul de curent – atunci când sunt aplicaţi asupra

muşchilor mari, proximali, cele mai eficiente tipuri de curent pentru a

genera contracţii maximale sunt curenţii Kots şi curenţii in impulsuri

Electrostimularea

bifazici simetrici şi asimetrici echilibraţi, în timp ce la nivelul

musculaturii distale în scopul obţinerii de stimuli de intensitate mai

redusă, cel mai bine toleraţi sunt curenţii în impulsuri monofazaţi

bigeminaţi.

2. Forma undei curenţilor folosiţi – sinusoidală, triunghiulară

sau rectangulară - apare a fi importantă doar prin prisma comfortului

perceput de individ, neexistând o formă de curent general percepută ca

fiind mai comfortabilă în raport cu celelalte la excitaţie maximală. La

stimulări ce generează o forţă mai mică, disconfortul perceput la unele

din formele de curent de către un anumit individ tind să se estompeze.

Curenţii rectangulari sunt cei mai folosiţi pentru electrostimulare.

3. Amplitudinea curentului (în mA) şi durata impulsurilor –

forţa contracţiei musculare este direct proporţională cu cantitatea de

curent aplicată, şi care depinde de 2 factori majori: tipul de curent aplicat

şi rezistivitatea pielii la pătrunderea curentului electric.

Rezistivitatea pieli este dată de rezistenţa ohmică a pielii şi de

impedanţa sa capacitivă. Cea din urmă nu poate fi modificată, fiind o

caracteristică individuală, dar rezistenţa ohmică poate fi redusă prin

spălarea tegumentelor şi bărbierirea lor, ceea ce va duce la o reducere a

voltajului necesar (permite şi o mai bună aplicare a electrozilor

autoadezivi).

Amplitudinea curentului necesar pentru a obţine o contracţie de o

anumită forţă, este invers proporţională cu durata impulsurilor

(impropriu numită uneori lărgimea impulsurilor), astfel încât cea mai

mică amplitudine necesară se înregistrează în cazul curenţilor Kots (400

Electrostimularea

µsec), apoi mai mare pentru curenţii în impulsuri bifazici (aici putem

varia durata impulsurilor) şi cea mai mare pentru cei în impulsuri

monofazici (≤90 µsec), ceea ce explică şi eficacitatea mai mare a

primilor 2 în programele de creştere a forţei musculare.

Pe de altă parte, cu cât durata impulsurilor este mai mică, cu atât

este mai bine suportat curentul respectiv de către subiectul supus

electrostimulării. Aceasta se explică prin faptul că la această frecvenţă de

stimulare, fibrele nervoase motorii şi cele senzitive inhibitorii se

depolarizează mai rapid decât cele nociceptive4. În figura alăturată

(curbele Howson), se observă apropierea între fibrele senzitivo-

proprioceptive Ia (fus neuro-muscular) şi Ib (tendon) şi fibrele nociceptive

Aδ şi C.

Fig.7.4: curbele lui Howson (după T. Verison)

4. Frecvenţa stimulilor – numărul de stimuli / sec este stabilită

de frecvenţa şi tipul curentului aplicat (mono sau bifazat), deci de durata

4 Verson T – „Electrotherapie”, Edit.CEFIPS, Toulouse – France.

Electrostimularea

stimulilor şi pauza dintre stimuli. De aici rezultă o relaţie de directă

proporţionalitate între amplitudine şi frecvenţa stimulilor.

De altfel, uneori, mai ales în programele de creştere a forţei

musculare, pentru obţinerea celor mai bune rezultate, respectiv pentru a

stimula maximal un anumit grup de muşchi, balanţa acestor doi

parametri trebuie modificată în sensul dorit. De asemenea, (vezi tabelul 2

şi fig. 1) cu cât frecvenţa de tetanizare este mai înaltă, cu atât stimularea

electrică de acea frecvenţă va determina recrutarea a mai multe fibre

musculare şi implicit va determina o stimulare de intensitate mai mare.

Astfel, deşi în principiu frecvenţa de stimulare de 100 Hz, ar putea pare

ideală, la această frecvenţă, durata impulsului este adesea prea mică şi

necesită curenţi da amplitudine mai mare pe care unele aparate nu o pot

genera (exceptând aparatele de "voltaj înalt", generând curenţi

monofazaţi bigeminaţi). De aceea, pentru a putea recruta cât mai multe

fibre musculare (tip I şi tip II) şi a le stimula maximal la amplitudini mai

mici, ideal este să se folosească o frecvenţă de 50-60Hz. (Dealtfel, peste

70 Hz se constată instalarea progresivă a efectului antalgic, cu efect

maxim între 90 şi 100 Hz5).

5. Ciclul de lucru – este raportul între perioada activă, de

stimulare (compusă dintr-o serie de stimuli) şi pauza ce îi urmează, şi

reprezintă un element foarte important în NMES pentru preântâmpinarea

oboselii musculare, toate stimulatoarele bifazice având posibilitatea

obţinerii unei varietăţi de cicluri de lucru. Trebuie deci ţinut cont că:

5 Nica A. S. – „Recuperare Medicală”, Editura Universitară Carol Davilla, Bucureşti, 2004.

Electrostimularea

- o contracţie musculară maximală la nivelul musculaturii

scheletice, necesită între 60 şi 100 stimuli/sec, dar determină o

obosire rapidă a musculaturii, deci

- este necesară alternarea fazelor de contracţie maximală în cadrul

acestor programe NMES cu faze de relaxare/cruţare cu o

stimulare de sub 20 stimuli/sec, unde muşchiul e antrenat în

continuare dar până la max. 65% din capacitatea sa. Acest al

doilea regim de stimulare este folosit deasemenea când este

urmărită o creştere a anduranţei.

- modularea ciclului de lucru, permite şi lucrul asupra unui anumit

tip de fibre (lente sau rapide), prin adaptarea stimulării la

metabolismul fibrei respective. Pentru fibrele lente, cu

metabolism aerob, trebuiesc introduse perioade de pauză

contractilă pentru a permite oxigenarea lor. Reducerea timpilor de

repaos sub 0,5 sec., va reduce participarea fibrelor lente prin

privarea lor de oxigen, forţând lucrul doar cu fibrele rapide.

Trebuie reţinut însă că la un asemenea regim de lucru, intensitatea

contracţiei lor se va reduce rapid, aceste fibre obosind uşor, mai

ales dacă se asociază cu antrenament dinamic (contracţii

voliţionale asociate). Se obţine însă o creştere a contracţiei

explozive şi a vitezei de reacţie.

6. Rampa de modulare – element important pentru confortul

sportivului, permiţând o creştere gradată a numărului de unităţi motorii

recrutate şi a forţei la începutul antrenamentului – în medie 2-4 sec.,

precum şi o descreştere gradată la finalul lui (1-2 sec.) Aparatele

Electrostimularea

moderne au multiple posibilităţi de reglaj în acest sens, permiţând o

personalizare a programului, precum şi un număr destul de mare de

programe presetate funcţie de scopul urmărit prin electrostimulare

(contracţie maximală, explozivă, refacere musculară, încălzire, etc.)

7. Mărimea şi forma electrozilor – este de o deosebită

importanţă. În acest sens, pentru creşterea eficacităţii stimulării, se

preferă:

- electrozii mai mari determină contracţii mai puternice şi

concomitent sunt mai bine toleraţi, dar dacă sunt prea mari

pot stimula simultan antagoniştii.

- se preferă electrozii bipolari, cu unul dintre electrozi aplicat

pe punctul motor,

- cei doi electrozi pe o direcţie paralelă cu direcţia fibrelor

musculare.

- grupele musculare mari pot necesita folosirea unui canal cu 4

electrozi sau 2 canale x 2 electrozi.

- se preferă electrozi autocolanţi reutilizabili, uşor de folosit pe

pielea fără pilozitate (rasă în prealabil), sau electrozi de

elastomer ce necesită însă prinderea cu benzi de cauciuc

7.2.Folosirea NMES pentru creşterea forţei musculare

NMES generează contracţii musculare sau vibraţii, stimulând

muşchiul prin nervul motor. Antrenamentul de creştere a forţei

musculare prin NMES în condiţii izometrice este foarte asemănător ca

Electrostimularea

rezultate cu antrenamentul izometric voliţional, crescând forţa izometrică

şi dinamică, crescând volumul muscular şi realizând o creştere a

circulaţiei (şi atenţie, creştere a TA) şi metabolismului local. În acest

sens, în ultimii 10-12 ani au existat nenumărate studii comparative ce au

demonstrat, pe grupe musculare, sau pentru antrenamente specifice

anumitor sporturi, că NMES este la fel de eficient ca exerciţiile

voliţionale în creşterea forţei musculare (la o încărcare de aproape

jumătate din contracţia voluntară maximală iniţială), iar în asociere cu

antrenamentul izometric voliţional şi antrenamentele specifice poate

creşte performanţa funcţională. De asemenea au fost cercetători care au

raportat o creştere a rezistenţei, indiferent de tipul de curent folosit, dar

rapoarte nete în favoarea curenţilor pulsaţi bifazici faţă de cei

monofazici, atunci când se urmărea creşterea forţei musculare.

Diferenţa dintre contracţia voluntară şi cea generată prin EMS este

că activarea fibrelor musculare se face sincron, iar fibrele musculare tip

II (unităţi motorii mari, de viteză şi forţă mare, mai uşor fatigabili), sunt

activate înaintea fibrelor tip I (unităţi motorii mici, lente = de rezistenţă),

în ordine exact inversă faţă de contracţia musculară voliţională. Aceasta

explică de ce în unele studii forţa musculară obţinută prin stimulare EMS

a fost mai mare.6 Acest câştig este mai puţin important la sportivii de

performanţă, care au deja un grad mare de recrutare a fibrelor motorii.

Acest lucru explică şi reluctanţa multor sportivi de a introduce

electrostimularea în programul lor de antrenament, lipsa de percepere a

unui câştig rapid şi evident de forţă fiind un factor demotivant. Studii au 6 www.cefar.se

Electrostimularea

evidenţiat însă, că EMS permite la început de sezon o mai rapidă intrare

în formă competiţională, iar apoi menţinerea acestei forme mult mai

uşor.

De asemenea, studiile au evidenţiat că pentru succesul

stimulării, trebuie redus la maxim discomfortul asociat cu stimularea

musculară, la care se poate ajunge prin:

- acomodarea în timp, şi

- crioterapie (masaj cu gheaţă), sau

- terapie TENS (stimulare continuă electrică cu scop analgetic)

anterior plasării electrozilor cutanaţi

- contracţie voluntară izometrică maximală concomitentă

7.3.Folosirea NMES pentru reeducare şi recuperare musculară

Recuperarea medicală a leziunilor posttraumatice sportive prin

electroterapie este un subiect suficient de vast pentru a fi doar el subiectul

unei cărţi, de aceea nu va fi tratat pe larg în cadrul acestui capitol. Mai mult

decât atât, recuperarea posttraumatică a sportivilor, trebuie făcută de către

medici cu experienţă în medicină sportivă şi recuperare.

Dar pentru :

- cazurile uşore, de leziuni de părţi moi, aproape inerente în activitatea

sportivă, fie că sunt produse de actuale căderi, lovituri, etc. sau de

microtraumatisme repetitive determinate de contracţii maximale,

- pentru continuarea la domiciliu a unui tratament prescris de medic,

- penrtru refacerea mai rapidă după fiecare antrenament

Electrostimularea

- intrarea mai rapidă în forma competiţională,

aparatele portabile de electrostimulare musculară, şi-au câştigat un foarte bun

renume, prin efectele fiziologice generate de curenţii de joasă frecvenţă, şi

anume:

- excitomotor, pentru recuperarea selectivă a anumitor muşchi sau

porţiuni de muşchi lezaţi, a căror contracţie poate fi obţinută la

intensitate redusă cu stimulare la frecvenţa cea mai mică ce produce

contracţie tetanică nedureroasă;

- stimulator al drenajului venos şi limfatic (prin pompa musculară pe

care o realizează, cu efecte deosebit de bune în reducerea edemului

posttraumatic);

- decontracturant şi analgetic, reducerea durerii şi a contracturii fiind

unul din obiectivele terapeutice principale posttraumatice;

- hiperemiant şi trofic; creşterea microcirculaţiei locale promovează o

mai bună oxigenare a muşchiului, o revenire mai rapidă după efort

maximal prin readucerea mai rapidă a pH-ului la normal şi

eliminarea metaboliţilor toxici (ac. lactic, etc.). În plus creşterea

fluxului sanghin ajută refacerea miofibrilelor lezate sau/şi

hiperplazierea lor.

Electrostimularea

7.4.Exemple de programe de electrostimulare cu stimulatoare

“de voltaj mare”, curent alternativ, monofazat

7.4.1.Program de stimulare motorie generală / tonifiere

Obiectiv: stimularea tuturor fibrelor musculare

Tip curent : alternativ, frecvenţă 60Hz, curent monofazat generat de

stimulatoare “de voltaj mare”, cu durată mică a stimulului (≤90 µsec)

Rampa de lucru : urcare 2s, platou 2s, coborâre 1s.

Ritm aplicare: zilnic

Durata aplicării: variabilă

Repaus: durată variabilă

Durata stimulului: a se regla, funcţie de contracţia voluntară

Intensitatea curentului: a se regla, funcţie de contracţia voluntară

Poziţionarea electrozilor:

- 2 electrozi, mărimea funcţie de puterea aparatului, dar cât mai

mari pentru confort sporit

- poziţionare pe corpul muscular, nu pe inserţia tendinoasă

Mod de lucru:

- stimularea dinamică e preferabilă stimulării statice (risc de

creştere a TA);

- creşte recrutarea unităţilor motorii tip I, cu un câştig de 5-

10% în forţă după 3-5 şedinţe de stimulare (nu şi la atleţii de

performanţă în plină formă);

Electrostimularea

- datorită apropierii existente între fibrele nociceptive şi fibrele

motorii tip I (vezi fig. nr. 3), devine imperios necesar ca subiectul

să asocieze stimulului electric o contracţie musculară voluntară

maximală ( cu rezistenţă egală forţei dezvoltate), pentru a

„descărca” fibra motorie. Fără contracţia voluntară maximală,

stimularea este dureroasă, şi subiectul supus stimulării trebuie să

contracte voluntar pentru a disipa senzaţia neplăcută;

- imediat ce subiectul a reuşit să se acomodeze şi nu mai

percepe stimularea ca neplăcută, se opreşte stimularea şi se

creşte durata stimulului. Procesul se repetă până ce subiectul

ajunge la o perfectă sincronizare cu stimulatorul electric,

ajungând practic la un antrenament de forţă reflex, declanşat

de stimularea electrică, subiectul fiind incapabil să întrerupă

exerciţiul în mod voluntar;

- este importantă corelarea respiraţiei cu efortul contractil

sincron volitiv/stimulat;

- în cazul în care se ajunge la limita maximă a capacităţii de

stimulare a aparatului (intensitate şi durată a stimulului), se

poate diminua mărimea electrozilor în mod compensator.

Electrostimularea

7.4.2.Program de creştere a forţei musculare = electroculturism

Obiectiv : creştere a forţei musculare, hipertrofie musculară,

electroculturism

Tip curent : alternativ, frecvenţă 60Hz, curent monofazat generat de

stimulatoare “de voltaj mare”

Rampa de lucru : urcare 1s, platou 4s, coborâre 1s.

Ritm aplicare: variabil, dar nu mai mult de 5 şedinţe

Durata aplicării: variabilă

Repaus: durată variabilă

Durata stimulului: a se regla, funcţie de contracţia voluntară, până la

limita suportabilităţii

Intensitatea curentului: maximă

Poziţionarea electrozilor:

- 2 electrozi, mărimea funcţie de puterea aparatului, dar cât mai

mari pentru confort sporit

- poziţionare pe corpul muscular, nu pe inserţia tendinoasă

Mod de lucru:

- asemănător programului anterior, subiectul trebuind să

asocieze o contracţie voluntară cât mai puternică;

- se creşte treptat rezistenţa (contragreutăţi), numărul de unităţi

motorii recrutate fiind direct proporţional cu rezistenţa opusă,

având grijă însă ca valoarea lor să fie cu puţin sub forţa

contractilă dezvoltată de subiect, pentru a menţine caracterul

dinamic al exerciţiilor;

Electrostimularea

- se creşte treptat durata stimulului până la limita

suportabilităţii;

- prin modularea timpului de repaus se îndreaptă antrenamentul

către unul de anduranţă sau de forţă, aerobic sau anaerobic,

specific fibrelor rapide II;

- pornirea se face cu muşchiul în poziţie scurtată

- contracţiile pot fi izometrice, concentrice sau excentrice asistate

- a nu se depăşi 5 şedinţe de electrostimulare/zi

- acest tip de antrenament este sfătuit doar pentru subiecţii deja

bine antrenaţi

- la sfârşitul programului este preferabil să se instituie 5 minute

de electroterapie miorelaxantă, sau exerciţii uşoare voluntare,

pentru a ajuta disiparea metaboliţilor (ac. lactic, etc).

Ca şi în cazul antrenamentului

clasic, câştigul imediat de forţă

trebuie pus pe seama recrutării

unui număr superior de fibre

musculare. Dacă prin

antrenamentul clasic însă se

reuşeşte convertirea fibrelor

intermediare în fibre lente sau rapide, electrostimularea este singura capabilă să

obţină şi transformarea fibrelor lente direct în fibre rapide7. Hipertrofia, ca şi în

antrenamentul clasic va surveni mai târziu, dar se va ajunge la ea mult mai rapid.

7 T. Verson - „Electrotherapie”, Edit.CEFIPS, Toulouse – France.

Electrostimularea

Fig.7.5, 7.6 şi 7.7 Electro-

culturism pentru

ischiogambieri respectiv

pectorali şi bicepşi (sursa T.

Verson).

7.4.3. Program de stimulare anaerob

Obiectiv : creştere a forţei musculare

explozive, definire musculară,

electroculturism

Tip curent : alternativ, frecvenţă 60Hz,

curent monofazat generat de stimulatoare

“de voltaj mare”

Rampa de lucru : urcare 0.5s, platou

2s, coborâre 0.5s.

Ritm aplicare: 2 ori / săptămână

Durata aplicării: variabilă

Repaus: fără = 0

Durata stimulului: a se regla, funcţie

de contracţia voluntară, până la limita suportabilităţii

Electrostimularea

Intensitatea curentului: maximă

Poziţionarea electrozilor:

- 2 electrozi, mărimea funcţie de mărimea grupelor musculare

de definit

Mod de lucru:

- asemănător programului anterior, subiectul trebuind să

asocieze o contracţie voluntară cât mai puternică;

- la sfârşitul programului este preferabil să se instituie 10 minute de

electroterapie miorelaxantă, sau exerciţii uşoare voluntare, pentru

a ajuta disiparea metaboliţilor (ac. lactic, etc), care tind să se

acumuleze în cantitate mare după acest tip de exerciţii.

Electrostimularea

7.5. Exemple de programe de electrostimulare cu stimulatoare

portabile, curent pulsat bifazic

7.5.1. Program de încălzire Obiectiv :

- activare a metabolismului muscular,

- creşterea temperaturii musculare

- pregătire pentru exerciţii ulterioare

Tip curent : pulsat, frecvenţă 5Hz, curent bifazat simetric

Ritm aplicare: înainte de orice exerciţiu, precedat de stretching

Durata aplicării: 5 min, stimulare continuă, program cu o singură fază

Durata stimulului: cu durată marea stimulului (400µsec)

Intensitatea curentului: moderată, până se obţine o vibraţie vizibilă

şi/sau palpabilă

Poziţionarea electrozilor:

- 2 electrozi mari, negativul (fir negru) pe punctul motor,

pozitivul proximal;

Mod de lucru:

- se lucrează simultan cu 2 sau 4 canale, deci 4 sau 8 electrozi,

plasaţi pe muşchii mari, importanţi ai membrelor sau

trunchiului (ex cvadriceps, ischiogambieri, triceps sural)

Electrostimularea

7.5.2. Program de electroculturism

Obiectiv :

- creşterea masei musculare,

- creşterea forţei musculare maxime

Tip curent : pulsat, frecvenţă 60Hz, curent bifazat simetric, şi între 3-5 Hz

pentru fazele de încălzire (5Hz), odihnă activă (4Hz), şi relaxare (3Hz)

Ritm aplicare: 1 – 2 şedinţe de stimulare pe zi, la interval de 1-2 zile.

Programul determină acumulare de metaboliţi, cu redoare („febră”)

musculară timp de 24 -48 ore după stimulare. Programul poate fi folosit

înainte de exerciţii de musculaţie implicând contracţii volitive

izodinamice concentrice. În acest caz, faza a 3-a astimulării electrice se

va institui la sfârşitul programului de lucru.

Durata aplicării: program de 30 min, în 3 faze: încălzire = stimulare

continuă – 5 min, contracţie maximală alternând cu odihnă activă 15

min, relaxare finală = stimulare continuă – 10 min

Durata stimulului: cu durată marea stimulului (400µsec)

Intensitatea curentului: moderată, până se obţine o vibraţie vizibilă

şi/sau palpabilă, pentru fayele 1 şi 3, intensitate maximă pentru faza a 2-

a, pentru a permite recrutarea a cât mai multe fibre motorii.

Poziţionarea electrozilor:

- 2 electrozi mari, negativul (fir negru) pe punctul motor,

pozitivul proximal;

Electrostimularea

Mod de lucru:

- se lucrează simultan cu 2 sau 4 canale, deci 4 sau 8 electrozi,

plasaţi pe muşchii mari, importanţi ai membrelor sau

trunchiului (ex cvadriceps, triceps sural). Nu este indicată

aplicarea pe m. ischiogambieri, deoarece la intensitate

maximală stimularea poate fi dureroasă.

- se păstrează ritmul antrenamentelor clasice, din moment ce

această stimulare se face ca o metodă adjuvantă a musculaţiei

clasice.

- ulterior, se poate creşte nivelul stimulării, crescându-se faza a

2-a ca durată, la 18, respectiv 20 min

Bibliografie:

Niculescu.M., Mateescu.A., Cretu.M., Traila. H., (2007) - Bazele

stiintifice si aplicative ale pregatirii musculare, Ed. Universitaria

Craiova