ELEVI PREMIAȚI LA CONCURSURI

Ştefan cel Mare“Ştefan Vodă, domn cel mare,

seamăn pe lume nu are, decât

numai mândrul soare !“

DOMN AL MOLDOVEI ÎNTRE 1457 ŞI 1504

EI SUNT MÂNDRIA NOASTRĂ

VLAD ȚEPEȘ

1448,1456-1462,

1476

Domn al Țării Românești

ISTORIA PRIN OCHI DE COPIL

Petru Rareș - portret realizat de Volanschi Mugurel, clasa a VIII-a B

ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSTRA ÎN IMAGINI

EXPOZIȚII TEMATICE

Comuna Ostra, județul Suceava Tradiții și obiceiuri românești

Domnitori, eroi, evenimente din trecutul glorios al poporului român

LECȚIA DE PATRIOTISM

GÂNDURI DESPRE ȚARA MEA

"Iubesc România pentru că mă iubesc pe mine, ca român – sau mai curând, ca

româncă...", citat din Sandra Pralong

Pentru mine, România este cea mai frumoasă țară din lume. Cu formă de

floare, cu relief armonios și variat, cu graiul dulce și oameni primitori, cu

tradiții și obiceiuri pe care nu le mai întâlnești nicăieri altundeva. Peisaje

pitorești vezi oriunde te poartă pașii: pe crestele Carpaților, în Delta Dunării

sau pe plajele Mării Negre, în dulcea Bucovină sau în Țara Maramureșului, prin

peșterile Apusenilor ori pe platoul Bucegilor. Și câte alte minuni naturale sau

create de mâna omului ar merita să fie amintite!

Lor li se adaugă locurile în care s-a scris istoria poporului român:

Sarmizegetusa, Castelul Huniazilor, Țebea, Sighișoara, Mărășești, Alba Iulia,

Suceava, precum și marii noștri conducători, făuritori de țară și apărători ai

independenței: Burebista, regele erou Decebal, voievozii Mircea, Iancu, Vlad,

Ștefan, Mihai, Al. I. Cuza - Domnul Unirii, dinastia regală a Hohenzollern-ilor.

Acum suntem europeni. Toate valorile noastre, limba, tradițiile și

obiceiurile îmbogățesc cultura continentului. Suntem prețuiți pentru inteligența

noastră, hărnicia și gustul bucatelor, frumusețea costumelor populare și a

sărbătorilor, cântecele și dansurile, ospitalitatea și puterea de a depăși orice

obstacol.

Nicăieri nu-i mai frumos decât în satul românesc. Satul cu doinele și

baladele, legendele și datinile, proverbele și zicătorile pline de tâlc reprezintă

identitatea noastră națională. Din orice colț al lumii ai fi, în satele noastre te

simți acasă. Niciunde aerul nu este mai dulce și mai curat, mâncarea mai

gustoasă, apa mai limpede. Răcoarea dimineții îți alungă somnul, iar umbra

copacului te apără de arșița zilei. Un

colț de rai pe care îl vom purta în

suflet oriunde ne vor îndrepta pașii

de-a lungul vieții. Nu cred să fie ceva

mai frumos în toată această lume.

Prof. Murgu Eugenia-Angela

LEGENDE LOCALE

POIANA NEGRUȚEI, de Elena Mătase (rezumat)

Demult, foarte demult, pe când Moldova era puternică și prosperă, în ținuturile Stulpicanilor

și al Poienilor cu pășuni străbătute de herghelii de cai sălbatici și izvoare repezi, Domnitorul

dăruia celor care au dat dovadă de mult curaj în război pământuri, loc pentru a-și construi case.

Și printre cei aleși de Vodă se afla și Costan Negrilă, care a rămas fără o mână în război, și se

trăgea să își gospodărească averea. Acest sfetnic al Domnitorului își construi o casă mare, cu

prispă și două uși. Una era pentru oamenii buni, către drumul larg, iar cealaltă ducea spre codrii

falnici, care serveau drept adăpost în timpuri de răscruce. Boierul Negrilă avea chiar și câțiva robi

tătari, dar care au rămas de bunăvoie.

Dar cea mai mare mândrie a lui și a soției sale Casandra, erau cei doi copii ai lor,

Rucsandra și fratele ei mai mare, Roman. Însă copila se botezase cu alt nume. Dacă cineva o

întreba cum o cheamă, răspundea mereu, Negruța. Cei doi frați se iubeau foarte mult. Când

Roman se întorcea de la stână, ea îl aștepta în poartă. De departe îi zărea cușma cu pană de vultur.

Cum ajungea lângă ea, i se încolăcea de picior arătându-se puternică și isteață. Negruța îl întreba

mereu când o va lua și pe ea în munți, căci știe să facă o mulțime de lucruri. Apoi, copila intra în

ogradă și îi ordona robului Tărtăcuță să ia calul Porumb și să îl adape. Tătarul îndeplinea repede

porunca, apoi se întorcea să o privească pe fată, uimit de frumusețea ei. Era înaltă și subțire, cu

părul împletit în cozi ca două fuioare de aur. Fratele ei își dădu seama de asta, dar nu îi povesti

nimic surorii sale.

De la o vreme, Tărtăcuță tot dispărea, și nimeni nu știa unde se duce. După câteva zile,

Negruța stătea pe prispă și cosea, când a apărut fratele ei pregătit să meargă la stână. Purta suman

cu glugă, buzunare adânci, mâneci largi, pe margini cu zgărdițe împletite și canafi la piept. Calul

Porumb căra în spate două straițe cu de mâncare pentru oamenii de la stânile din poieni. Negruța,

rămasă singură s-a apucat de cusut. Pe la amiază, în curtea sfetnicului Negrilă dădură navală

mulțime de tătari. Printre ei își făcu apariția Tărtăcuță, robul dispărut. Le porunci oamenilor din

ogradă să nu anunțe sosirea lor, căci ei vroiau doar să o ia pe Negruța pentru împăratul lor.

Sfetnicul strigă după ajutor, iar tătarii au intrat în casă să o caute pe fată. Dar Negruța fu de

negăsit. Furioși, tătarii au pornit spre munți, unde bănuiau

că se refugiase.

Prin șanțul din spatele casei, fata a ajuns la imașul

unde pășteau caii. Și-a chemat calul, Sâmburel de Ziuă. Ca

pe un prieten drag, l-a rugat să o scape de tătari. Au urcat

către Vadul Haiducului, pe drumul De-a Ascunsa spre cea

mai îndepărtată stână a lui Roman. Aproape de stână, văzu

colb la poalele muntelui, semn că tătarii erau aproape.

Ajungând cu greu la stână, își văzu fratele. Când ajunse în

sfârșit la picioarele lui Roman, era atât de obosită, iar

stâncile ascuțite o răniră atât de rău, încât era pe moarte. Cu ultima suflare i-a spus lui Roman să

coboare muntele și să adune oameni, pentru a-i învinge pe tătari. Înainte să moară, fratele ei i-a

scos cerceii din urechi și i-a pus mieluților pentru ca atunci când se vor trezi, cerceii vor zornăi și

de ea își vor aminti. Din sângele Negruței au răsărit tulpinițe, au crescut și au înflorit de îndată.

Toată valea s-a umplut de flori roșii de părea o vatră cu cărbuni încinși. Oamenii le-au numit

bujori de munte, iar locul în care au răsărit s-a numit Poiana Negruței.

Robaniuc Diana, clasa a VII-a B

PAGINA DE ISTORIE LOCALĂ

COMUNA OSTRA ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

În anul 1941, România s-a alăturat Germaniei în războiul împotriva URSS-ului. În iunie s-au iniţiat

primele lucrări cu scop de apărare în caz de bombardament. La Ostra s-au săpat atunci 44 m de tranşee, ale

căror urme se mai văd și astăzi. În februarie 1943, și-au făcut apariția unităţi militare germane, formaţiuni

venite de pe front şi cantonate în satele din zonă pentru a se putea reface. Trupele au pregătit sistemul de

fortitifații de pe Valea Suhei, unde s-au ridicat cazemate, s-au construit drumuri, s-au săpat mai multe

tranșee. Acum se va realiza legătura cu bazinul Bistriţei, cu ajutorul drumului Ostra-Fântânele-Holda, podit

cu lemne.

Evenimentele din 23 august 1944 au provocat panică în rândul trupelor germane. Localnicii au luat

tot ce-au putut cu ei, animale şi alimente, şi s-au adăpostit în adîncimile pădurii. Deoarece linia frontului din

apropierea bazinului Suhei a fost mutată, comandantul german a fost nevoit să comande retragerea trupelor.

Pe 28 august 1944, batalionul I, din Regimul 6 Grăniceri a primit

acordul de a acţiona pe direcţia Negrileasa-Ostra, să elibereze localitatea

Ostra şi să intercepteze comunicaţia Stulpicani-Ostra-Broşteni. În

dimineaţa zilei de 29 august, grănicerii români i-au luat prin surprindere

pe germanii din Ostra, învingându-i, eliberarând localitatea şi

interceptând comunicația. Luptele continuă spre Stulpicani. În acțiunile

de adunare de informații despre inamic s-au implicat voluntari. Într-un

schimb de focuri, mecanicul Gheorghe Tanu este grav rănit, dar reușește

să conducă locomotiva înapoi la Ostra. Dispozitivul de luptă este

organizat pe baza informațiilor culese de el.

Contraatacul german, din 29 august, a provocat pierderi umane

și materiale. Ai noștri, împreună cu sovieticii, se retrag spre Muntele

Lung. Ostra a fost recucerită. S-au înregistrat 70 de morţi şi aproximativ

120 de răniţi în rândul grănicerilor. Au ars 3 gospodării și au fost

aruncate în aer 3 poduri pe drumul Ostra-Stulpicani. Oamenii au avut de

suferit de pe urma represaliilor, 3 grăniceri răniți au fost împușcați de

hitleriști, 2 dintre ei în casa lui Răcilă Alexa, iar al treilea în șanțul

șoselei. La scurt timp după retragerea germanilor, în zonă au ajuns trupele sovietice. Hitleriștii au lăsat în

urmă numeroase mine care au făcut victime printre oameni și animale.

Tributul de sânge dat de oamenii acestei aşezări, pe frontul de est, cât şi pe cel de vest a fost mare. A

avut și alte urmări dureroase: copii orfani, văduve, oameni invalizi. În perioada 22 septembrie-29 octombrie

1944, sovieticii au ridicat din sat localnici pe care i-au dus în locuri necunoscute (Catrinari Mihai,

Ungureanu Mihai, Catrinari Toader). După ce trupele rusești au plecat s-a instalat mizerea, sărăcia și

foametea. S-au declanşat boli grave, precum tifosul, ce au făcut ravagii aproximativ 1 an. În primăvara

anului 1945, foamea a făcut pe mulţi bărbați să plece în ţară, să caute pâinea necesară traiului celor de acasă.

La începutul anului 1945, etnici germani au fost ridicaţi şi duşi în URSS la muncă pentru refacerea

economiei sovietice. Au plecat bărbaţi între 17

ani şi 45 de ani şi femei între 18-30 ani, cu

excepţia celor care aveau copii ce nu

împliniseră 1 an. Majoritatea nu s-au mai

întors, iar supravieţuitorii lagărelor de muncă,

după ce-au scăpat, s-au îndreptat spre Austria,

şi RFG. Ceilalți locuitori ai Ostrei încep, ca în

toate satele din jur, activitatea de reconstrucție.

Ungurean Georgel, clasa a VI-a (Sursa: V.Diacon, Vechi așezări pe Suha bucovineană, 1989)

DIN ISTORIA JUDEȚULUI SUCEAVA

MUZEELE SCRIITORILOR SUCEVENI

SIMION FLOREA MARIAN

În centrul Sucevei, printre brazi, se vede casa

părintelui S.F.Marian, personalitate de prim rang a

culturii locurilor, care s-a aplecat cu stăruință asupra

folclorului și tezaurului de valori ale acestuia.

Bustul din fața casei, înlăturat în anii comunismului,

a fost reinstalat după Revoluția din 1989. Pe placa de

granit a casei citim: "În această casă, câștigată cu

condeiul, a trăit și a lucrat acad. Simion Florea

Marian, care a cules și a studiat roadele

înțelepciunii și simțirii poporului român".

Născut la Ilișești în 1847, eminentul folclorist

a publicat: colecția de Poezii populare, Tradiții

poporane române din Bucovina, Povești din

Bucovina, Descântece poporane române etc. După

1907, când s-a stins părintele cărturar, locuința cu

zestrea ei culturală a fost moștenită de fiica preotului,

Maria Marian. În 1944, la refugiu, s-au salvat doar

unele cărți și manuscrise, iar mobilierul a fost ridicat și trimis în URSS.

În 1957 a luat ființă muzeul, în două încăperi. Această casă din sec al XVII-lea era să fie

dărâmată în anii comunismului, abia fiind salvată de la sistematizare. Urmașii au donat-o în 1972

Muzeului Județean Suceava. Casa, cu cele 10.000 de volume și numeroase manuscrise, e un rai al

iubitorilor de folclor.

EUSEBIU CAMILAR

Cunoscut elevilor prin Stejarul din Borzești

și alte povestiri istorice, precum și prin prelucrarea

basmelor orientale (1001 de nopți), Eusebiu

Camilar este moldovean din Udești (1919-1965).

A avut o tinerețe mizeră, de vagabond, salahor

și spălător de rufe. A făcut studii universitare la Iași.

S-a impus ca prozator prin Cordun (1942), Turmele

(1946), Negura (1949), însă a făcut concesii

realismului socialist, elogiind colectivizarea forțată

în Temelia (1951).

Casa din Udești a devenit muzeu în

1980, incluzând documente și obiecte

privind viața și opera prozatorului. Cărțile,

fotografiile, manuscrisele, scrisorile cu

personalitățile vremii constituie substanța

acestei case memoriale. Sursa: B.Crăciun/D.Vacariu, Pe urmele scriitorilor din

vatra limbii române, Ed.Porțile Orientului, Iași

MĂNĂSTIRI DIN BUCOVINA

MĂNĂSTIREA SUCEVIȚA

Este ctitoria boierilor

Movileşti, ai căror reprezentanţi

vor urca pe tronul Moldovei în sec

al XVI-lea.

A fost zugrăvită de fraţii Ion şi

Sofronie, una dintre cele mai reuşite

picturi fiind Scara lui Ioan Climax.

Atrage atenţia şi friza

filozofilor (Aristotel, Pitagora,

Platon, Sofocle etc.)

Predomină culoarea verde.

Elevi colaboratori: Flaișner Mihaela-

Gabriela, Robaniuc Denisa, Robaniuc Diana,

Suca Anamaria-Georgiana, Vrabie Andrei