22
ROMANUL REALIST OBIECTIV DE TIP BALZACIAN Enigma Otiliei de George Călinescu ÎNCADRAREA ÎN CONTEXT ( opera autorului, epocă, specie): Încadrarea în opera autoruluzi: roman de sinteză estetică, romanul Enigma Otiliei, publicat în 1938, aparţine unei personalităţi complexe a literaturii române, G.Călinescu, care s-a afirmat în toate domeniile literare: Poezie :,, Poezii” ( 1937) şi ,,Lauda lucrurilor”, proză :,,Cartea nunţii „ 1933, Enigma Otiliei( 1938), Bietul Ioanide ( 1953), Scrinul negru ( 1960) şi dramaturgie: ,,Şun sau calea netulburată”(1943). Încadrarea în specie şi curent literar : roman realist de tip balzacian prin: ,,atenta observaţie a socialului, zugrăvirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanităţii sub latura ei morală, fresca Bucureştiului de dinainte de Primul Război Mondial, naraţiunea la persoana a III-a şi menţinerea naratorului omniscvient”( Gheorghe Glodeanu- Poetica romanului românesc interbelic) -depăşeşte modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic şi polemic ( parodic şi ludic) ca şi prin diferitele elemente ale modernităţii. CONCEPŢIA AUTORULUI DESPRE LITERATURĂ: Ca teoretician al romanului românesc, G.Călinescu ,recomandă racordarea romanului la viaţa modernă,dar îşi afirmă preferinţa pentru clasicism:,,Clasicismul e un mod de a crea durabil şi esenţial ”( G.Călinescu- Sensul clasicismului”) G.Călinescu însuşi definea romanul ca fiind o ,,scriere de dimensiuni mari, bizuită pe fapte ca elemente de documentare a conştiinţei umane” şi consideră că numai orientarea ,,spre o psihologie caracterologică şi spre o umanitate canonicăduce la adevărata creaţie în roman(din Sensul clasicismului) -în 1932 susţine ideea unui roman de atmosferă modernă, deşi respinge teoria lui Lovinescu despre sincronizarea obligatorie a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că:,,literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman”. -pledând pentru ideea unui roman de tip obiectiv şi formulă balzaciană , Călinescu socoteşte că timpul experienţelor romaneşti nu a 1

ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Literatura romana

Citation preview

Page 1: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

ROMANUL REALIST OBIECTIV DE TIP BALZACIAN

Enigma Otiliei de George Călinescu

ÎNCADRAREA ÎN CONTEXT ( opera autorului, epocă, specie):Încadrarea în opera autoruluzi: roman de sinteză estetică, romanul Enigma Otiliei, publicat în 1938, aparţine unei personalităţi complexe a literaturii române, G.Călinescu, care s-a afirmat în toate domeniile literare: Poezie :,, Poezii” ( 1937) şi ,,Lauda lucrurilor”, proză :,,Cartea nunţii „ 1933, Enigma Otiliei( 1938), Bietul Ioanide ( 1953), Scrinul negru ( 1960) şi dramaturgie: ,,Şun sau calea netulburată”(1943).Încadrarea în specie şi curent literar: roman realist de tip balzacian prin: ,,atenta observaţie a socialului, zugrăvirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanităţii sub latura ei morală, fresca Bucureştiului de dinainte de Primul Război Mondial, naraţiunea la persoana a III-a şi menţinerea naratorului omniscvient”( Gheorghe Glodeanu-Poetica romanului românesc interbelic)-depăşeşte modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic şi polemic ( parodic şi ludic) ca şi prin diferitele elemente ale modernităţii.

CONCEPŢIA AUTORULUI DESPRE LITERATURĂ:Ca teoretician al romanului românesc, G.Călinescu ,recomandă racordarea romanului la viaţa modernă,dar îşi afirmă preferinţa pentru clasicism:,,Clasicismul e un mod de a crea durabil şi esenţial”( G.Călinescu-Sensul clasicismului”)G.Călinescu însuşi definea romanul ca fiind o ,,scriere de dimensiuni mari, bizuită pe fapte ca elemente de documentare a conştiinţei umane” şi consideră că numai orientarea ,,spre o psihologie caracterologică şi spre o umanitate canonică” duce la adevărata creaţie în roman(din Sensul clasicismului)-în 1932 susţine ideea unui roman de atmosferă modernă, deşi respinge teoria lui Lovinescu despre sincronizarea obligatorie a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că:,,literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman”.-pledând pentru ideea unui roman de tip obiectiv şi formulă balzaciană, Călinescu socoteşte că timpul experienţelor romaneşti nu a sosit pentru noi: ,,tipul firesc de roman românesc este deocamdată, acela obiectiv”, ilustrându-şi opinia în romanul obiectiv de tip balzacian ,,Enigma Otiliei”roman de critic, în care realismul, balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic” ( Nicolae Manolescu). Dar autorul îşi depăşeşte programul estetic, realizând un roman cu evidente implicaţii moderne.

CARACTERISTICILE ROMANULUI OBIECTIV REALIST BALZACIAN:1) Elemente de realism balzacian în roman:

-roman de observaţie socială , cu o problematică morală;-tema principală şi ariile tematice prin care se particularizează această temă;-formula narativă, narator omniscient;-incipitul descriptiv, generând ,,efectul de real”( cu repere spaţio-temporale precis determinate);-construcţia subiectului( cu un ritm foarte lent la început, accelerat doar în ultima parte- începând cu capitolul al XVIII-lea);

1

Page 2: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

-arta construirii personajelor: intrarea în scenă a personajelor este însoţită de un portret iniţial( detalii fizice pentru a individualiza trăsătura morală dominantă, înscriind personajul într-o tipologie) , modalităţi diverse de caracterizare: descrierea vestimentaţiei şi a mediului, sugerarea prin fizionomie a caracteristicii morale, ticul nervos sau gestul semnificativ);-tipologii balzaciene construite pe o dominantă de caracter: avarul, parvenitul, etc.

2) Elemente clasice: -principii compoziţionale: cronologie, simetrie, circularitate;-personaje construite pe tiparul eroilor clasici( personaje plate construite pe o singură trăsătură, statice): fata bătrână, aristocratul, ,,baba absolută, fără cusur în rău”;

3) Elemente romantice: -tema iubirii, motive literare: triunghiul erotic, orfanul , străinul;-elemente de bildungsroman: evoluţia personajelor Felix şi Otilia;-procedeul antitezei în construirea personajelor( Stănică/Felix, Aurica/ Otilia, Aglae/ Pascalopol, Felix/ Pascalopol);-descrierea Bărăganului din perspectiva naturii primordiale;

4) Elemente de modernitate: -roman citadin, problematica intelectualului;-tehnici narative moderne: discontinuitatea narativă, pluriperspectivismul;-personaje moderne: Otilia( personaj relativizat), maladivi psihici-Simion şi Titi Tulea (simbolizând alienarea omului modern);-registre stilistice diverse( limbaj citadin colocvial/ limbaj intelectualizat).

APARIŢIA ROMANULUI: Enigma Otiliei-1938, al doilea roman al lui Călinescu.

SURSE DE INSPIRAŢIE:-elemente de geneză a romanului se află în biografia autorului:

Decesul soţilor Popescu, în urma căruia fratele decedatului, împreună cu numeroşii săi copii au invadat casa, căutându-le banii,

Imaginea Otiliei e a unei rude din copilărie care s-a metamorfozat în roman într-o proiecţie ideală,

Felix Sima pare a fi sugestia autorului, prin portretul său fizic: ,,ten măsliniu, nas acvilin”, dar şi seriozitatea studioasă a medicinistului care visa o carieră.

TEMA FUNDAMENTALĂ( de factură clasică şi balzaciană, complicată cu elemente romantice şi moderne): Viaţa burgheziei bucureştene, în primele decenii ale secolului al XX-lea-dezvoltată în patru arii tematice: -tema moştenirii( de factură balzaciană)-susţinută de un conflict economic, -tema parvenirii ( de factură balzaciană)-susţinută de un conflict moral, -tema paternităţii( de factură balzaciană)-susţinută de un conflict moral, -tema iubirii ( de factură romantică) –susţinută de un conflict psihologic.

MOTIVE: orfanul, străinul, drumul,motivul modern ,,nimeni”,arivistul.

2

Page 3: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

TITLUL: iniţial Părinţii Otiliei-subliniază tema paternităţii, relaţia părinţi –copii sub determinismul socio-economic. -titlul sub care a fost publicat( modificat la sugestia editorului) : Enigma Otiliei reliefează misterul şi ambiguitatea personajului central. -eternul mister feminin:,,Enigmă este tot acel amestec de luciditate şi ştrengărie, de onestitate şi uşurătate” care caracterizează eroina omonimă-G.Călinescu -misterul unei vârste:,,Această criză a tinereţii lui Felix, pus pentru întâia oară faţă în faţă cu absurditatea sufletului unei fete, aceasta este ,,enigma”-G.Călinescu; -misterul vieţii înseşi: Felix afirmă:,, Nu numai Otilia era o enigmă, ci şi destinul însuşi”.

INCIPITUL: este amplu, cuprinzând o descriere a străzii Antim, din Bucureşti, într-o seară de iulie a anului1909. În acest cadru este prezentat tânărul Felix Sima, căruia autorul îi face un bogat portret fizic.Incipitul are rolul de a introduce acest personaj-reflector, în lumea nouă în care se va forma: :,, Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean,intra în strada Antim...”

FINALUL: romanului prezintă casa lui Giurgiuveanu, văzută de acelaşi Felix, cu melancolie, după mai mulţi ani: ,, Casa lui Moş Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ şi curtea toată năpădită de scaieţi(...) I se păru că ţeasta lucitoare a lui moş Costache apare la uşă şi vechile lui vorbe îi răsunau limpede în ureche:,,Aici nu stă nimeni”.Incipitul şi finalul sunt construite simetric, înfăţişând aceleaşi repere spaţiale contemplate de acelaşi personaj.Alte elemente de simetrie:

cuvintele ,,Aici nu stă nimeni” care încheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe care moş Costache le rostise la începutul acţiunii,

descrierea casei lui Giurgiuveanu( cu care se începe romanul) este reluată în final, cu deosebirea că, în final, aspectul ei părăginit sugerează moartea lucrurilor.

RELAŢII SPAŢIALE ŞI TEMPORALE-timpul şi spaţiul acţiunii sunt fixate încă din incipitul romanului:,, Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean,intra în strada Antim...”

COMPOZIŢIA: -romanul cuprinde 20 de capitole( numerotate cu cifre romane şi fără titlu) Principii compoziţionale:

Principiul cronologic( clasic): susţinut prin sintagmele temporale cu care debutează aproape toate capitolele: ,,Într-o seară la începutul lui iulie 1909...”, ,,a doua zi ...”, ,,În ziua următoare...”,,Cu timpul...”( tehnica înlănţuirii)

Principiul simetriei şi al circularităţii ( clasice) : guvernează intrarea şi ieşirea din universul cărţii prin cele două tablouri care au acelaşi decor-strada Antim, contemplate de acelaşi personaj-Felix, care aude aceleaşi cuvinte cu putere de destin:,,aici nu stă nimeni”( motivul modern al lui ,,nimeni”)

Principiul contrapunctului( casa din strada Antim/ casa din Calea Victoriei, decorul citadin e brusc substituit de peisajul Bărăganului)

Principiul colajului( juxtapunerea planurilor)

3

Page 4: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

STRUCTURA: Structura romanului însumează trei planuri: două planuri narative- unul principal, altul secundar şi un plan cadru)

o Planul epic principal : urmăreşte destinul clanului familial Giurgiuveanu, Tulea, Raţiu, el se ordonează în jurul istoriei moştenirii şi dezvoltă tema paternităţii.

o Al doile plan narativ: e centrat pe tema iubirii, urmărind formarea tânărului Felix Sima, din momentul sosirii în Bucureşti şi povestea de iubire dintre acesta şi Otilia, eroi surprinşi în devenire, în confruntarea cu lumea şi cu ei înşişi, i se adaugă Leonida Pascalopol, care trăieşte revelaţiile unei iubiri târzii;

o Un plan cadru monografic, în care este surprinsă existenţa burgheziei bucureştene la începutul secolului al XX-lea.

-legătura dintre cele două planuri narative se realizează prin alternanţă, iar secvenţele narative se leagă prin înlănţuire.

CONFLICTUL: dublu conflict

un conflict erotic ( între Pascalopol şi Felix) un conflict succesoral ( lupta rudelor lui Costache Giurgiuveanu pentru acapararea

averii acestuia)

CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI:Subiectul este linear: în primele capitole, desfăşurarea epică lentă, rezultând din însumarea unor ,,dosare de existenţă” care fixează tipuri psihologice bine determinate, mişcarea epică se precipită brusc în ultimele trei capitole.

Începutul romanului este cu adevărat balzacian. După fixarea temporală a acţiunii,,începutul lui iulie 1909”, naratorul, prin tehnica focalizării( procedeul restrângerii treptate a cadrului, de la stradă, la casă, la interioare, la fizionomia şi la gesturile locatarilor) fixează cadrul general de desfăşurare a acţiunii:,,marele sat ce era atunci Capitala”, apropiindu-se apoi şi intrând pe strada Antim, pe care se afla casa lui Costache Giurgiuveanu. Va urma şi o sumară prezentare a personajului Felix Sima, pentru ca apoi, privirea să se îndrepte spre elementele cadrului, casele de pe strada Antim. În observarea elementelor cadrului va fi adoptată tehnica descrierii mediului , al cărui rol este, ca şi în romanele lui Balzac, de a indica trăsăturile de caracter ale celor care trăiesc în el.Prin arhitectură se poate cunoaşte viaţa, se poate ajunge la o idee despre oameni. În descrierea arhitecturii casei lui Costache Giurgiuveanu se remarcă o serie de adjective calificative, inserate într-un discurs despre arhitectură:,,geamuri pătrate”,,,scund parter soclu”, ,,înălţime absurdă” ,,rozetă gotică”, ,,mici frontoane clasice” ,,cel mai antic stil” ,,ulei cafeniu” ,,zidăria era crăpată şi scorojită” ,,grilaj înalt şi greoi de fier ruginit” ,,uşa de forma unei enorme ferestre gotice” ,,lemn umflat şi descleiat”.Naratorul descrie spaţiul pentru a contura cu anticipaţie portretul personajelor. Sunt oameni cu o situaţie materială bună, dar zgârciţi, lipsiţi de gust, inculţi, fiindcă acceptă asocierea a două tipuri de arhitectură incompatibile-gotic şiclasic. Imaginile vizuale conturează o construcţie bazată pe acumularea de imagini care aparţin aceluiaşi univers: casa,dimensionat în plan orizontal şi vertical, exterior şi parţial interior. Cu minuţiozitate pedantă, privirea se opreşte asupra detaliilor, realizând prin precizia notaţiei, atmosfera specifică acestei lumi: disproporţia neobişnuită dintre ansamblul arhitectonic, lăsat în paragină sau cârpit cu

4

Page 5: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

materiale ieftine. Compoziţia şi grandoarea unor detalii sugerează meschinăria şi zgârcenia locatartilor, dar şi orgoliul acestora. Caracteristicile arhitectonice ale străzii şi ale casei lui moş Costache sunt surprinse cu ochiul unui estet, din perspectiva naratorului specializat, deşi observaţia îi este atribuită personajului intrus, care caută o anumită casă. Momentele subiectului ( romanul nu are un fir epic structurat, el aducând în faţa cititorilor secvenţe memorabile, care vor constitui până la urmă o imagine a întregii societăţi. Un anumit fir epic nu se poate urmări încă de la început, ci el se manifestă abia odată cu capitolul al XVIII-lea, în care este înfăţişat primul accident cerebral al bătrânului avar. De aceea este greu de menţionat care sunt momentele subiectului literar, după împărţirea lor tradiţională, dar se poate constata un moment puternic tensionat atunci când bătrânul cade victimă primului accident, de unde acţiunea evoluează spre deznodământ).

Incipitul romanului realist Enigma Otiliei fixează veridic cadrul temporal(,, într-o seară de la începutul lui iulie 1909”) şi spaţial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moş Costache, a interioarelor), şi prezintă personajele reunite în jurul mesei de joc în casa lui moş Costache, sugerând conflictul şi trasând principalele planuri epice. Intriga se dezvoltă pe două planuri narative care se întrepătrund:pe de-o parte

istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de altă parte destinul tânărului Felix Sima.

Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix Sima, absolvent al Liceului Internat din Iaşi, la Bucureşti, în casa unchiului şi tutorelui său legal, Costache Giurgiuveanu( cumnat al tatălui său prin căsătoria cu unica soră a doctorului) . Felix,fiul doctorului militar Iosif Sima, încă minor şi orfan, după terminarea liceului, vine la Bucureşti să-şi continue studiile la Facultatea de Medicină, dar este primit cu vădită neplăcere de însuşi unchiul Costache, împuternicit să-i administreze averea. Tânărul este întâmpinat de acesta cu replica lipsită de logică: ,, nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”, dar este salvat de intervenţia Otiliei Mărculescu ,fata celei de a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, pe care o creşte în casa sa cu intenţia de a o înfia. Condus în sufragerie de Otilia, Felix cunoaşte o parte a familiei Tulea: Aglae( sora lui Costache), Aurica ( fiica ei), şi Simion ( soţul Aglaei). Era prezent şi moşierul Leonida Pascalopol, prietenul gazdei şi protectorul Otiliei. Din clanul Tulea mai fac parte şi ceilalţi doi copii ai familiei : Olimpia ,căsătorită cu Stănică Raţiu( vag avocat ) şi Titi, un întârziat mintal, care moşteneşte probabil, tarele tatălui său ,Simion. Tuturor acestor personaje scriitorul le întocmeşte direct, prin descriere, scurte ,,fişe biografice”, reliefând o parte a trăsăturilor lor morale dominante. În postură de personaj –martor, Felix îi observă pe cei din jurul său şi constată răutatea Aglaei, care îi jigneşte pe cei doi tineri, făcând referire la statutul lor de orfani şi la studiile lui Felix şi insinuând comportamentul neadecvat al lui Pascalopol faţă de Otilia. Totodată Felix constată zgârcenia lui Costache, frumuseţea , gingăşia şi răsfăţul Otiliei, decrepitudinea ( ramolismentul)lui Simion şi blazarea, rafinamentul şi generozitatea lui Pascalopol. Felix se simte încă de acum atras irezistibil de Otilia şi în suflet îi încolţeşte sentimentul de iubire, concomitent cu cel de gelozie, din cauza familiarităţii cu care aceasta îl trata pe Pascalopol.

În continuare, este urmărită idila dintre cei doi orfani, cu momentele ei de candoare, de înălţare sufletească sau de zbucium, de suspiciune, brodată pe o serie de scene care au ca punct central moştenirea averii lui moş Costache şi ,,dramele” familiei Tulea. Zbuciumul sufletesc al lui Felix este cauzat de relaţia lui Pascalopol cu Otilia, căreia tânărul nu-i găseşte nici o explicaţie, în ciuda strădaniilor tinerei de a-l face să înţeleagă adevărul.

5

Page 6: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

Felix asistă la partidele de table sau de cărţi din casa tutorelui său, tot aici o ascultă pe Otilia cântând la pian, încearcă zadarnic să-l mediteze la limba latină pe Titi şi îl vizitează pe Pascalopol împreună cu Otilia.

Odată cu capitolul al cincilea intră în scenă Olimpia, fata Aglaei, şi Stănică Raţiu, viitorul ei soţ. Ei reuşesc până la urmă să-l convingă pe Simion să fie de acord cu căsătoria lor, dorind să obţină averea care îi interesa în primul rând.

Acestei scene îi urmează alta, şi anume călătoria Otiliei şi a lui Felix la moşia lui Pascalopol, situată la vreo cincispezece kilometri depărtare de Ciulniţa.Perioada petrecută la moşie îl edifică pe Felix asupra atitudinilor ciudate ale Otiliei, el îşi dă seama că este vorba de un amestec bizar de copilărie, răsfăţ, de gingăşie din felul în care se comportă ( la heleşteu, mergând călare pe câmp,în şopron, la şuri) dar şi de maturitate în aprecierile pe care le face asupra lui Pascalopol. Întorşi la Bucureşti ,ei află de la Stănică Raţiu, că acesta reuşise , printr-o serie de mijloace mai mult sau mai puţin oneste, să smulgă socrilor tot ceea ce îşi propusese. Numai că Aurel, copilul lui Stănică şi al Olimpiei, moare pentru că fusese total neglijat. După întoarcerea celor trei de la moşie, Stănică răspândeşte zvonul că Pascalopol se logodeşte cu Otilia, ba insinuează şi faptul că între ea şi Felix există legături nepermise.

Stănică perseverează în dorinţa sa de a se îmbogăţi, şi de aceea încearcă să şi-l facă pe Felix complice pentru a afla dacă bătrânul a făcut vreun testament. Apoi, urmărind să devină, prin Aglae, moştenitor al bătrânului, aduce în casa acestuia un medic pentru a-i sugera bătrânului că e grav bolnav.

Paralel cu aceste scene se desfăşoară idila celor doi tineri, dar Felix nu îndrăzneşte să-şi declare sentimentele şi îi adresează Otiliei o scrisoare, aşteptând cu înfrigurare răspunsul. Neîncrederea lui Felix în sinceritatea spuselor fetei o determină pe aceasta să îi ceară lui Pascalopol să nu-i mai viziteze. După o întâlnire întâmplătoare a lui Felix cu Pascalopol, moşierul îi face destăinuiri acestuia şi îl determină să renunţe la pretenţiile sale.

În secvenţele următoare, autorul prezintă căsătoria neaşteptată, dar eşuată într-o notă comică, a lui Titi Tulea cu Ana Sohaţchi, dorinţa lui Costache de a o înfia pe Otilia, reacţia ,,familiei” şi plecarea neaşteptată a Otiliei cu Pascalopol la Paris.

Rămas singur, Felix încearcă să treacă peste acest moment dificil, frecventând-o pe Georgeta, întreţinuta unui bătrân general, prezentată de Stănică în localul al cărui proprietar era bătrânul Giurgiuveanu. Primeşte veşti de la Otilia, îi răspunde şi meditează apoi la vânzarea localului lui moş Costache chiriaşului acestuia, Iorgu. Lui Simion îi este din ce în ce mai rău şi înnebuneşte, ca apoi să fie internat într-un sanatoriu, unde este aproape uitat de ai săi.

Stănică pândeşte din ce în ce mai agitat averea lui moş Costache: doreşte să-l căsătorească pe Titi cu Georgeta, apoi cu Lucia, fiica lui Iorgu; aduce în casa bătrânului Giurgiuveanu un grup de studenţi şi studente de la medicină, dintre care una îl consultă pe bătrân; îşi frecventează rudele cu ocazia aniversării mătuşii Agripina, de unde mai sustrage sau obţine câte ceva, indiferent ce( chiar şi bibelouri), şi pune la cale căsătoria nepoatei sale, Lili cu Felix.

Otilia se reîntoarce acasă, totul intră în normal, iar declaraţiile de dragoste ale lui Felix sunt din ce în ce mai patetice, mai profunde, dar la fel de pure. Agitaţia celor din familie, interesaţi de moştenire, se accentuează atunci când bătrânul începe să adune materiale pentru a construi o casă pentru Otilia, în curtea celei vechi. Din cauza efortului, Costache Giurgiuveanu face o primă congestie cerebrală. Este momentul în care ,,familia” intră în alertă, se instalează în sufragerie şi păzeşte cu străşnicie casa ca pe o adevărată fortăreaţă, cât ,,să nu iasă un ac din ea”, aşteptând ca bătrânul să moară. Însă bătrânul îşi revine pentru un timp, dar intervine al doilea accident vascular, care îi este fatal. Mai înainte, Costache pusese la bancă, pe numele Otiliei, o sută de mii de lei şi apoi, într-un moment de neatenţie, Stănică sustrage restul sumei ascunse de bătrân sub saltea,ceea ce provoacă moartea bătrânului. O părăseşte pe Olimpia şi o lasă pe Aurica fără zestre şi fără posibilitatea de a-şi face o situaţie. Familia îl îngroapă cu fast pe Costache, pentru a nu se compromite în faţa vecinilor.

După aceea, Otilia refuză căsătoria cu Felix, pe motiv că nu vrea să fie o piedică în calea realizării lui profesionale, şi părăseşte pentru totdeauna casa , lăsându-i lui Felix câteva rânduri

6

Page 7: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

scrise:,,Cine a fost în stare de atâta stăpânire e capabil să învingă şi o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor. Otilia.” În epilog,câţiva ani mai târziu de la aceste întâmplări ,se prezintă evoluţia unora dintre personaje după moartea lui Costache.Felix ajunge un renumit profesor universitar, autor de tratate de medicină, căsătorit în mod strălucit. Stănică Raţiu , îmbogăţit cu suma furată, se căsătoreşte cu Georgeta şi intră în politică. Felix îl întâlneşte, întâmplător, pe Pascalopol, în tren, de la care află că fusese căsătorit cu Otilia, dar că se despărţiseră. Tot de la Pascalopol , Felix află că Otilia a devenit soţia unui conte exotic, undeva în Argentina. Fotografia Otiliei la Buenos-Aires , pe care Felix o vede după ani de zile, îi prezenta o femeie total diferită de fata nebunatică pe care o cunoscuse.,, un aer de platitudine stingea totul” . La rândul său, Felix îşi realizează ambiţiile profesionale, devenind un medic renumit şi un profesor universitar. Finalul este construit simetric cu începutul: Felix trece într-o duminică pe strada Antim, zece animai târziu, şi retrăieşte nostalgic momentul venirii sale în casa lui moş Costache, când bătrânul îirăspunse morocănos:,,Aici nu stă nimeni”.

CONSTRUCŢIA PERSONAJELOR:

Pentru realizarea portretelor integrale ale personajelor, Călinescu alege tot o tehnică balzaciană, surprinzînd direct , prin elemente ale portretului exterior, trăsături de caracter dominante. Tehnica portretizării călinesciene nu este unitară. Dacă majoritatea personajelor sunt introduse în scenă prin imaginea celebrei secvenţe a intrării lui Felix în casa de pe strada Antim, Otilia, ca personaj care se distinge de celelalte,va fi caracterizată, capitole la rând, doar prin comportamentism. În scena jocului de cărţi, Călinescu găseşte pretextul pentru a realiza portretele, din care se pot deduce unele trăsături de caracter ale personajelor. Naratorului nu-i este străin nici unul dintre mijloacele clasice de caracterizare a personajelor. Astfel, el trece de la caracterizarea indirectă ,prin mijlocirea mediului, prin comportament, acţiuni sau vestimentaţie, la caracterizarea directă, autocaracterizare în special. Portretul balzacian porneşte de la caractere clasice :( avarul, ipohondrul, gelosul), adăugând un alt tip uman, arivistul. Romanul realist obiectiv devine astfel o adevărată comedie umană, plasând în contextul social personaje tipice . Tendinţa de generalizare conduce la realizarea unei tipologii: moş Costache-avarul iubitor de copii, Aglae-,, baba absolută fără cusur în rău”, Aurica-fata bătrână, Simion-dementul senil, Titi-debil mintal,infantil şi apatic, Stănică Raţiu- arivistul, Otilia-cocheta, Felix –ambiţiosul, Pascalopol-aristocratul rafinat.

Otilia Mărculescu- personajul eponim al romanului, protagonist şi multidimensional, nu se înscrie într-o tipologie, oferind mereu ,,o altă faţă”. Fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, Otilia continuă să trăiască în casa acestuia şi după moartea mamei sale. După sosirea lui Felix( pe care Otilia îl cunoştea din scrisori),existenţa ei continuă în acelaşi stil lipsit de constrângeri, evoluând între vizitele lui Pascalopol şi frecventarea cursurilor la Conservator, într-o linişte aparentă. Cele câteva mici evenimente( o vizită la moşia lui Pascalopol, o excursie la Paris) se înscriu în aceeaşi traiectorie aparent calmă. Boala şi moartea lui Costache schimbă radical viaţa tinerei. Rămânând într-o situaţie incertă( întrucât Costache nu o înfiase din zgârcenie şi de teama Aglaei), Otilia este nevoită să-şi caute un alt destin: după o noapte castă petrecută în patul lui Felix, tânăra va pleca împreună cu Pascalopol.

7

Page 8: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

Este caracterizată prin mai multe mijloace: a) prin cuvintele autorului în imaginaţia căruia se cristalizase chipul unui personaj : ,,în

multitudinea imaginilor suave ale femeii, una, imprecisă, fireşte, domina: fata cu părul ca un fum, exuberantă şi reflexivă, cultă, nebunatică, serioasă, meditativă, muzicantă (...) Ori de câte ori admiraţia mea a înregistrat o fiinţă feminină, în ea era un minimum de Otilie”. Chipul personajului devine apoi proiecţia sa lirică. ,,Flaubertian, aş putea spune şi eu: <<Otilia c*est moi>>, e fondul meu de ingeniozitate şi copilărie (...) Otilia este oglinda mea de argint”.

b) Portretul fizic este un alt mijloc de caracterizare. Romanul începe şi se sfârşeşte cu câte o imagine a Otiliei, reconstituită de personajul-reflector Felix Sima: Prima imagine a Otiliei, pe care tânărul o întâlneşte în casa din strada Antim.avea: ,,un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând peste umeri”. Tânăra îi întindea ,,un braţ gol şi delicat”. În finalul romanului, Felix vede ( în fotografia pe care Pascalopol i-o arată în tren) imaginea neînsufleţită a unei doamne frumoase, cu linii fine, dar care nu mai era Otilia de altădată, îşi pierduse inefabilul, aura misterioasă , pusă sub semnul tainei.c) Mediul în care trăieşte Otilia îi relevă sufletul de artistă care trăieşte uneori lent, alteori

furtunos, aşa cum cântă la pian. Chiar dezordinea din camera Otiliei( descrisă în primul capitol al romanulu) nu constituie decât expresia unui tumult sufletesc imposibil de încadrat în anumite norme.

d) Atitudinea, cuvintele şi faptele personajului :În fiecare pagină a romanului ,se simte prezenţa ei suavă şi învăluitoare, amestec de exubernţă şi seriozitate, nebunatecă şi nestatornică, alergând prin grădină, căţărându-se pe stogurile de fân de la moşia lui Pascalopol, sau revărsându-şi prea plinul sufletesc în acordurile tumultuoase ale pianului, Otilia reprezintă însăşi feminitatea. Sinceritatea, candoarea şi bunătatea o fac pe Otilia să se detaşeze de orice scop material şi să ierte cu mărinimie răutatea celor din jur: ,,La banii lui papa nici nu mă gândesc, nici nu-mi trece prin cap că are să moară”( iar după moartea bătrânului, îi dăruieşte Auricăi pianul, cu toate că era o amintire de la mama sa). După congestia cerebrală a bătrânului, Otilia trăieşte o suferinţă adâncă, amplificată de sensibilitatea ei aparte. Mai târziu, la moartea bătrânului, îşi arată încă o dată superioritatea morală:,,Mie nu-mi trebuie absolut nimic”.

Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne: comportamentismul şi reflectarea poliedrică . Până în cap. al XVI-lea , Otilia este prezentată exclusiv prin comportamentism( fapte, gesturi, replici), fără a-i cunoaşte gândurile din perspectiva unică a naratorului, cu excepţia celor mărturisite chiar de personaj. Această tehnică este dublată, în acelaşi spaţiu narativ, de reflectarea poliedrică a personalităţii Otiliei în conştiinţa celorlalte personaje, ceea ce conferă ambiguitate personajului, iar în plan simbolic sugerează enigma, misterul feminităţii. Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multe oglinzi , alcătuieşte un portret complex şi contradictoriu: ,,fe-fetiţa” cuminte şi iubitoare pentru moş Costache, fata exuberantă, ,,admirabilă, superioară” pentru Felix, femeia capricioasă, ,,cu un temperament de artistă”pentru Pascalopol, ,,o dezmăţată, o stricată” pentru Aglae, ,,o fată deşteaptă”, cu spirit practic, pentru Stănică, o rivală în căsătorie pentru Aurica.

Felix Sima este personajul protagonist, participând la acţiune în calitate de martor şi reflector al momentelor înfăţişate. Statutul său social şi psihologic îl încadrează în categoria intelectualilor de elită, autentici( alături de Ioanide, din romanul ,,Bietul Ioanide” al aceluiaşi autor).

8

Page 9: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

Rămânând orfan( după ce-i moare şi tatăl) Felix soseşte în Bucureşti, la ruda sa prin alianţă-Costache Giurgiuveanu, care îi era şi tutore. Absolvent al Liceului Internat din Iaşi, Felix intenţiona să se înscrie la Facultatea de Medicină, urmând să aibă aceeaşi carieră ca şi a tatălui său. Sosit în iulie 1909, la poarta casei din strada Antim, tânărul pătrunde într-o lume care contrariază: ezitările lui Costache, sufrageria plină de fum cu figurile celor care jucau cărţi, imaginea lui Simion ( care broda la gherghef), traiul dezordonat al familiei-toate îi oferă o altă imagine a vieţii decât cea cunoscută. Treptat, tânărul se integrează traiului ciudat din vechea casă, singurul său punct de sprijin fiind Otilia, de care Felix se îndrăgosteşte. Prezenţa permanetă a lui Pascalopol în preajma fetei, ca şi atitudinea oscilantă a acesteia îl derutează pe Felix. Hotărât să-i asigure un viitor Otiliei( pe care o cere în căsătorie), Felix( devenit student) , învaţă temeinic remarcându-se în faţa profesorilor şi a colegilor. Boala şi moartea bătrânului vor schimba şi destinul lui Felix: pierzând-o pe Otilia( care se căsătoreşte cu Pascalopol), tânărul iese din mitul iubirii.. Sfârşitul formării acestui tânăr( prezentat în unul dintre planurile narative ale romanului) este prezentat în epilogul romanului:,,Războiul dădu lui Felix, peste câţiva ani, prilejul de a se afirma încă de tânăr. După încheierea păcii fu aproape numaidecât profesor universitar, specialist cunoscut, autor de memorii şi comunicări ştiinţifice,colaborator la tratate de medicină cu profesori francezi.Se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane influente.” Onest, sincer şi incapabil să urască, Felix nu se înscrie în rândul celor care râvnesc la averea lui Costache şi acceptă prezenţa familiei Tulea în casă, fără să obiecteze. Naiv şi preocupat mai mult de formarea sa intelectuală, Felix nu-şi cunoaşte nici propria avere. Din această cauză. Atunci când este trimis de Costache( bolnav) să aducă nişte bani din şifonier, rămâne uimit de felul în care ,,unchiul” îi administrase fondurile. Generos, îşi iartă tutorele pentru că se folosise de banii lui, experienţa impunându-i să facă planuri de viitor. Trăind în mijlocul acestei lumi pline de răutate, Felix are meritul de a-şi fi păstrat integritatea morală: atunci când Costache, mort, e neglijat de rudele care scotoceau prin casă, Felix ia măsuri pentru a se respecta tradiţia.Mijloace de caracterizare:

a) Directă: prin portretul fizic pe care autorul i-l face în deschiderea romanului, este cel al unui tânăr ,,de vreo optsprezece ani”,care purta încă uniforma de licean şi ducea în mână o valiză grea. Trăsăturile feţei îi relevă o anume fineţe, prevestind firea sa voluntară:,,Faţa îi era juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau, printr-o notă voluntară întâia expresie”.

b) Indirectă: traseul existenţial anterior sosirii la Bucureşti îl marcase pe Felix, orfan ca şi Otilia ( îşi pierduse mama încă din şcoala primară şi devenise un însingurat printre colegi)tânjise mereu după iubire, pe care o găseşte la Otilia( iubire pe care o simte când maternă, când erotică)

Fapte, actele sale existenţiale : ambiţios, inteligent şi harnic, tânărul îşi dă seama că ,,Singura carieră în care un om normal(...) poate ajunge în frunte, numai prin voinţă, este aceea ştiinţifică”; prin urmare începe să publice articole ştiinţifice în revistele de specialitate, citeşte romane în care erau surprinse ,,biografiile oamenilor mari” , cărţile care tratau ,,problema educării voinţei”, convins fiind că numai prin ambiţie poate răzbi în viaţă:,,Era aşa de ambiţios, încât nici nu putea să-şi închipuie că n-ar ajunge cel dintâi într-o ramură de activitate”

Comportamentul său faţă de familia Tulea şi faţă de Costache, evidenţiază bunătatea, sinceritatea şi mărinimia fiind disponibil de a ajuta familia Tulea( îl meditează pe Titi, sau ajută familia când se îmbolnăveşte Simion), iar pe Costache îl iartă după ce observase că îi gestionase incorect veniturile.

9

Page 10: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

Sentimentele faţă de Otilia: se simte de la început subjugat de prezenţa ei suavă şi enigmatică: ,,De la început ghicise în Otilia o prietenă de vârsta lui, un factor feminin care-i lipsise” şi trăieşte la modul romantic această iubire: ,,Se închidea în odaie cu fotografia fetei şi se lăsa în voia visării” .Crescută din visul adolescentin, dragoastea devine când suferinţă, mâhnire, amărăciune, dezamăgire( cauzată de continua prezenţă a lui Pascalopol în viaţa familiei), dar şi iluzia fericirii( în timpul lungilor reverii nocturne, când stătea cu Otilia. Ultima plecare a Otilie cu Pascalopol la Paris, îi provoacă o durere profundă şi îi determină izolarea în lumea ştiinţei.

Costache Giurgiuveanu este personaj principal, static şi tipic, reprezentând tipul zgârcitului( avarului). În comparaţie cu avarul clasic din literatura universală( Harpagon) sau română( Hagi Tudose), moş Costache apare umanizat prin dragostea pentru Otilia şi prin frica de Aglae. Impulsul de a aduna cât mai mulţi bani, de care nu se poate despărţi, îl plasează în rândul maniacilor. Prin statutul său social, Costache Giurgiuveanu este rentier, trăind din mai multe categorii de venituri:are mai multe case, un restaurant şi o tutungerie ( de pe urma cărora încasează chirie), administrează averea lui Felix şi şi-a însuşit averea soţiei sale, mama Otiliei. Costache trăieşte într-o casă de epocă, din strada Antim, alături de fiica sa vitregă, Otilia şi pândit cu răutate, din curtea vecină, de sora sa Aglae. Dorind să-i facă o situaţie ,,fe-fetiţei” lui( fără să cheltuiască din propria avere), Giurgiuveanu decide să-i ridice o casă, cu prăvălie la parter( sursă tot de bani). În acest scop, îşi procură materiale rezultate din demolări, pe care le depozitează, mai întâi în curte, apoi în casă. Din pricina efortului, Costache face congestie cerebrală, moment în care familia Tulea ocupă casa ,,milităreşte”, aşteptându-l să moară. Îşi revine, dar nici în urma acestei întâmplări nu se hotărăşte s-o înfieze pe Otilia sau să-şi protejeze venitul de lăcomia familiei. La cel de al doile atac cerebral, Costache devine victima lui Stănică Raţiu care îi provoacă moartea , smulgându-i banii de sub saltea. Costache e un om blajin, pe care pretenţiile surorii sale îl irită, dar teama de conflicte îl face inofensiv în faţa clanului Tulea. Reticent în faţa oricărei schimbări, nu-şi investeşte banii, dar nici nu-i depune la bancă, nefiind în stare să se despartă de ei; scena în care Costache ( lovit de dambla),,ţinea strâns la subsuoară cutia de tinichea cu bai, iar în mâini inelul cu chei”, este elocventă în acest sens. Ezitant în faţa perspectivei de a o înfia pe Otilia, îl anunţă totuşi pe Pascalopol că-i va da 300,000 de lei pentru a-i depune la bancă pe numele fetei, dar apoi se răzgândeşte, preferând să ţină banii la el.. Această amânare îşi are originea în mania de a strânge bani şi în convingerea că viaţa i se va prelungi încă mulţi ani.Mijloace de caracterizare:

a) Directă:prin portretul fizic realizat prin intermediul personajului –reflector Felix, în acea seară de iulie, 1909, când tânărului i se deschise uşa casei din strada Antim.;,un omuleţ subţirel şi puţin încovoiat”, având ,,Capul atins de o calviţie aproape totală şi faţa părea aproape spână şi, din cauza aceasta pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os.”Două amănunte din acest portret au rolul de a sugera caracterul personajului: vârsta înaintată care ,,părea incertă”( întrucât Costache trăia parcă într-un timp oprit) şi clipitul ,,rar şi moale” , ca al bufniţelor speriate de lumină( sugerând carcterul său ascuns). Într-adevăr nimeni nu-i cunoştea afacerile sau felul în care îşi administra banii.( Chiar Felix, descoperind din întâmplare un registru în care îi erau înscrise cheltuielile din contul său, rămâne mirat de sumele imaginare pretinse pentru consum. Alte mijloace prin care se dezvăluie avariţia lui Costache ca o manie este vestimentaţia bătrânului, prezentată în momentul primului său atac cerebral: ,,Otilia se repezi să-i scoată ghetele cu gumilastic, uscate şi încovoiate de vechime, ca nişte iminei turceşti. Picioarele lui Costache apărură înfăşurate în nişte ciorapi de lână, de o grosime fabuloasă. Degetele mari

10

Page 11: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

tăiaseră cu unghia vârfurile şi ieşiseră ca două ghemuri de ceară”. ( instinctul păstrării banilor se dovedeşte mai puternic decât cel de conservare).

b) Indirectă: prin mediul din care face parte personajul: astfel casa din strada Antim ( descrisă la modul balzacian în ampla expoziţiune a romanului), are zidurile erodate de trecerea timpului, pereţii crăpaţi, treptele tocite şi ferestrele pline de un praf ,,străvechi”, amănunte ce denotă aceeaşi zgârcenie, dar şi decrepitudinea nu doar a casei, ci şi a lui Costache.În acest spaţiu, bătrânul duce o viaţă monotonă şi rece, în care libertatea de a face ceea ce-şi doreşte îi este îngrădită de doi factori: patima banului şi teama de sora sa Aglae.În final, aceeaşi casă, văzută de personajul martor Felix, se află într-o altă fază: ,,leproasă, înnegrită” şi având poarta închisă cu un lanţ.

c) Cuvintele personajului , de la începutul romanului, pe care i le adresase lui Felix, închid în ele parcă un destin: ,,aici nu stă nimeni”, devenind un alt mijloc de caracterizare. Cele câteva cuvinte caracterizează practic esenţa personajului: nelăsând nici o urmă a trecerii sale prin viaţă, Giurgiuveanu este un ,,nimeni”. De altfel , întreaga lui atitudine din această scenă este elocventă: felul în care clipeşte, răguşeala, vocea înceată ca şi bâlbâiala, arată că bătrânul este închistat în modul său de viaţă şi nu doreşte nici un intrus. Şi în alte scene, bâlbâiala lui voită nu e decât un mijloc de a câştiga timp.

d) Faptele şi atitudinile personajului constituie cel mai amplu mijloc de caracterizare. În relaţiile cu Felix denotă şiretenie şi un mod tăinuit de a-şi spori propria avere, nu-i prezintă situaţia banilor, îi pune în seamă cheltuieli prea mari( unele chiar imaginare) şi încearcă să-i vândă o carte de medicină confiscată de la propriii chiriaşi.Când Felix îi cere bani pentru a se înscrie la facultate, Giurgiuveanu îl sfătuieşte să ia din altă parte( soluţie imposibilă), problema fiind rezolvată tot de Otilia. Pe aceasta Costache o iubeşte, dar în felul său, cheltuindu-i moştenirea rămasă de la mama ei şi oferindu-i în schimb afecţiunea lui, care nu costa bani. Amânând înfierea şi deschiderea unui cont pe numele acesteia , o lasă pe Otilia , după moartea bătrânului, pe drumuri. Avariţia lui Costache este evidentă şi în alte împrejurări: ,,împrumută „ bani de la Pascalopol, ,,uitând” să-i mai dea, mănâncă pe seama celui căruia îi vânduse restaurantul, colindă oraşul pentru a găsi o farmacie cu preţuri mai mici, etc.

Dintre personajele romanului, celui care îi decide soarta, Stănică Raţiu, îi intuieşte caracterul şi chiar şi manevrele , însă nu se ştie proteja, şi în final, Costache Giurgiuveanu este un învins.

Stănică Raţiu este personaj principal, realist şi tipic, reprezentând tipul arivistului. Statutul său social va cunoaşte, în roman, o ascensiune uimitoare, de la situaţia de avocat fără procese, până la aceea de mare proprietar şi om politic. În iulie 1909, când începe acţiunea romanului, Raţiu este un fel de ginere al Aglaei Tulea, trăind necununat cu Olimpia, una dintre fetele soţilor Tulea. Provenind dintr-o familie numeroasă, Stănică rămăsese orfan, în copilărie, fapt care îi declanşase un sentiment al neamului, al dorinţei de stabilitate. Din această cauză amână legalizarea căsătoriei cu Olimpia, până când tatăl acesteia, Simion, nu-i dă casa promisă. Având oroare de muncă, Stănică îşi duce traiul din mici expediente, cerându-le tuturor bani, sub ameninţarea că se împuşcă. Viclean, fără reţineri, ipocrit şi abil, îl vizitează mereu pe Costache, exercitând asupra bătrânului un atac neobosit: aduce un doctor să îl consulte, urmărind în realitate să-l declare iresponsabil, pentru a-i lua averea, sau îi cultivă teama de hoţi, pentru a afla ascunzătoarea banilor. Când Costache se gândeşte s-o înfieze pe Otilia, Stănică îi trimite o scrisoare anonimă plină de ameninţări, fapt care îi dezvăluie laşitatea şi perfidia. Gestul lui are efectul scontat, dovedind că speculase inteligent teama lui Costache în faţa cuvântului scris.

11

Page 12: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

Când Giurgiuveanu suferă primul atac de apoplexie, Stănică îşi arată din nou, josnicia: devastează dulapul cu provizii, îndemnându-i pe toţi să manânce şi se opune ca doctorul să-i ia sânge bolnavului, sperând că acesta va muri.

Pe moş Costache îl pândeşte atent multă vreme, până când află locul în care acesta îşi ţine banii. Într-o zi, găsindu-l singur, Raţiu smulge, de sub saltea, pachetul cu bani, provocând moartea bătrânului. Divorţând apoi de Olimpia, se căsătoreşte cu Geogeta, devenind pe urmă om politic(prefect) şi proprietar al unui blochaus central, unde patronează cercuri de morfinomani.Modalităţi de caracterizare:

a) Directă: prin portretul fizic, care apare abia în capitolul V, văzut prin ochii personajului-reflector Felix ( sugerând , ca şi în cazul celorlalte personaje, anumite trăsături de caracter): ,,Stănică, în schimb, era roşu la faţă, fără să fie propriu-zis gras, de o sănătate agresivă, contrastând cu părul lui mare şi negru, foarte creţ şi cu mustaţa în chip de muscă”. Prin portretul fizic ,,mustaţa în chip de muscă”, dar şi prin vestimentaţie, haina prea largă şi pălăria prea mică, dau personajului o notă de grotesc.

b) Indirect: prin verbalismul său nesecat: Stănică se caracterizează ca un demagog ale cărui teme preferate sunt paternitatea şi familia. Acest ,,Caţavencu al ideii de paternitate” cum îl numeşta Crohmălniceanu, simulează o durere sfâşietoare atunci când îi moare copilul( din neglijenţa părinţilor) şi compune un anunţ scris în termeni bombastici, pentru a profita de mila celorlalţi. Profitor e Stănică şi atunci când le cere bani tuturor, sau când merge în vizită la o mătuşă, luându-i nişte ,,amintiri” din serviciul scump de ceai.Olimpiei, placida lui soţie, îi pretinde ,,fii”, transformând apoi solicitarea nesatisfăcută în motiv de divorţ.

c) Comportamentul lui Stănică e mereu condamnabil: mincinos şi ingrat, transmite veşti reale sau imaginare, provocând nemulţumiri şi duşmănii acute. Grosolan faţă de Otilia( pe care o bârfeşte şi îi strecoară aluzii indecente), devine neruşinat la întoarcerea fetei de la Paris, smulgându-i toate cravatele aduse pentru Felix.

d) Din faptele lui Stănică, provocarea morţii lui Giurgiuveanu, îl face odios.Arivist şi demagog fără scrupule, Stănică este un personaj de certă valoare literară.

Aglae Tulea -Un alt exemplu pentru relizarea portretului de tip balzacian În acest portret, realizat direct de către narator, trebuie observate şi sugestiile indirecte pe care le indică unele detalii vestimentare sau fizice. Naratorul deduce din unele trăsături exterioare ale personajului( buze subţiri, acre), trăsături de caracter( răutatea, zgărcenia),lăsînd însă şi cititorului plăcerea de a intui în celelalte elemente exterioare indicii privitoare la caracterul personajului. Tipul ,,babei absolute”, după cum o defineşte Weissmann, Aglae este o femeie rea, cu ,,buze subţiri şi acre” ,otrăvită de propria-i răutate( ,,faţa îi era gălbicioasă”), care lasă şi semne exterioare( ,,obrajii brăzdaţi de câteva cute mari, acuzând o slăbire bruscă”). Avariţia şi lăcomia femeii sunt sugerate şi ele indirect prin intermediul nasului încovoiat şi al ochilor bulbucaţi. Îmbrăcămintea ei este atent descrisă, sugerând pe de o parte o eleganţă tradiţională, cam bătrânească, iar pe de altă parte, prin corectitudinea excesivă şi sobrietatea veşmintelor , un model cam învechit de virtute şi puritate,, bluză de mătase neagră cu numeroase cerculeţe, strânsă la gât”. Portretul Aglaei este progresiv realizat, adevăratul caracter al personajului iese la iveală chiar din scena introductivă când plasează câteva replici maliţioase la adresa nou –venitului, Felix. Antologice rămân şi alte secvenţe, cea a internării în ospiciu a soţului ei şi mai ales scena în care, căzând la pat Costache, sora grijulie pune stăpânire pe întraga casă, tulburată de obsesia că Otilia sau

12

Page 13: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

Felix ar putea să fure banii bătrânului. Gesturile şi ordinele ei au fermitate rece, denotând calculul precis, fără nici o urmă de afecţiune, de îngrijorare pentru soarta fratelui care zăcea semiparalizat.

Arta portretului: -cele mai multe portrete sunt de factură realistă, mijloacele de caracterizare sunt pronunţat balzaciene, iar în cazul Otiliei, moderne. -portretele morale ale personajelor: Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea, Stănică Raţiu, Aurica, Pascalopol sunt întemeiate pe o trăsătură dominantă, care le proiectează într-o anumită tipologie umană( ipostazele şi situaţiile existenţiale în care sunt surprinşi eroii confirmă apartenenţa lor la o categorie tipologică) - portretul fizic surprinde amprenta deformării sufleteşti a personajului(trăsătura morală se refletă în fizionomie). Portretul fizic este completat de descrierea ticurilor nervoase sau verbale, a gesturilor semnificative, a vestimentaţiei sau chiar a mediului. Analiza psihologică:este practicată cu minuţiozitatea scriitorului realist, într-un limbaj abstract.-sondarea conştiinţelor se realizează mai ales prin confesiune sau monolog interior( stil direct), dar şi prin dezvăluirea madiată a fluxului gândirii ( stil indirect liber)

PERSPECTIVA NARATIVĂ Perspectiva scriitorului este una realistă, obiectivă, prezentată prin prisma unui narator omniscient, şi de aceea relatarea se face la pers. a III-a

ARTA NARATIVĂ:-se împletesc formule narative realist balzaciene( naraţiune la pers. a III-a, narator omniscient) cu modalităţi moderne(sondează psihologii, deplasează accentul de pe evenimentul exterior pe cel interior, transferă rolul de narator lui Felix sau altor personaje( multiplicarea perspectivelor narative);-epicul e relativ redus, substituindu-se dramaticului( dialoguriole şi monologurile sunt prezente în proporţie de 75% );-limbajul personajelor, ca şi cel al naratorului, e încărcat de termeni citadini, de neologisme, de termeni abstracţi, de referinţe culturale. Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul se ascunde în spatele măştilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat. În limbajul personajelor se utilizează aceleşi mijloace lingvistice, indiferent de situaţia socială sau de cultura lor. Se utilizează fraza amplă, observându-se preferinţa în descriere pentru substantive şi epitete neologice:,,faţa juvenilă” ,,tăietura elinică a nasului”, aspect bizar”.-descrierile sunt realizate în acelaşi limbaj citadin cult( descrierea Bărăganului ), prin aglomerarea detaliilor, ) principiul enumerativ) sau prin hiperbolizare.

VIZIUNEA DESPRE LUME A SCRIITORULUI : Viziunea despre lume a scriitorului este una realistă, obiectivă, reflectă în romanul prin temă, structura simetrică, circulară, specificul secvenţelor descriptive( în tehnica balzaciană), realizarea personajelor( preocuparea pentru aspectul moral, tipologiile, modalităţile de caracterizare). Caracterul realist balzacian al romanului este evident prin accentul pus asupra socialului şi problematica îmbogăţirii şi problema patzernităţii ( ilustrată şi prin primul titlu al romanului –Părinţii Otiliei)Societatea românească de la începutul sec. al XX-lea estze prezentată detaliat, urmărindu-se mediul familial, universitar, al restaurantelor, al cinematografelor şi al plimbărilor cu trăsura, arhitectura

13

Page 14: ENIGMA OTILIEI de G.calinescu -Date Generale Final

specifică începutului de secol XX şi preocupările oamenilor: căsătorie, carieră,îmbogăţire prin orice mijloace. Spăaţiul citadin este descris în toate dimensiunile lui, evidenţiind preocuparea scriitorului pentru atenta observaţie a socialului. Însă romanul depăşeşte modelul realismului clasic , prin elemente specifice viziunii clasice, romantice şi moderne.

14