PSIHOPATOLOGIA EPILEPSIEI

Structura lecţiei

Generalităţi

Etiologia epilepsiei

Simptomatologie

Formele de epilepsie

Natura dizabilității în epilepsie

Generalităţi

Epilepsia este o boală care se manifestă prin crize convulsive şi echivalenţe psihice ale acestora cu caracter paroxistic, apariţia unor stări psihotice şi modificări specifice ale personalităţii.

Este cunoscută din cele mai vechi timpuri, descrieri şi observaţii păstrîndu-se încă de la Hipocrate.

Denumirea de “epilepsie” a fost intrebuinţată pentru prima oară de Avicena. Termenul provine de la “epilamvano” (greacă) care înseamnă ”a apuca, a strînge” şi reflectă starea bolnavului din criza majoră. Frecvenţa este de 5-6 bolnavi la 1000 locuitorii. Nu se constată diferenţe semnificative între sexe. În general, epilepsia este o afecţiune care debutează mai ales în copilărie şi la vîrstele tinere. Cercetările relevă că cca 40% din epileptici au prima criză înaintea vîrstei de 10 ani.

Etiologia epilepsiei

Timp îndelungat epilepsia a fost considerată boală ereditară. S-a vorbit de o transmitere recesivă, sau alţi autori indică două forme de transmitere – una dominantă şi alta recesivă. Cercetările ulterioare au arătat că se poate transmite numai predispoziţia către crize, fond pe care sub influenţa diferitor factori pot apărea crizele. Actualmente factorii incriminaţi în etiologia epilepsiei sunt de natură exogenă, fiind numeroşi şi incomplet cunoscuţi.

Astfel se evidenţiază cauze exogene locale şi generale.

Cauzele locale: procesele inflamatorii meningoencefalice, traumatismele craniocerebrale, tulburările encefalice vasculare şi circulatorii, malformaţiile encefalice etc. Acţionînd indiferent în care peroadă a dezvoltării ontogenetice (pre-, peri-, postnatale) aceste cauze pot determina leziunea cerebrală epileptogenă. Prin frecvenţă, locul principal îl ocupă leziunile cerebrale căpătate în peroada perinatală şi postnatală timpurie (3-5 ani).

Între cauzele generale se citează intoxicaţii exogene(plumb, alcool, cocaină), tulburări metabolice, endocrine, alergice etc.

Actualmente, în epilepsie rămîn încă necunoscute cauzele care fac ca o leziune cerebrală de orice origine să se transforme în focar epileptogen.

Subliniem doar faptul că la nivelul neuronilor epileptogeni s-a pus în evindenţă un fenomen electric particular, numit “Depolarization paroxismal shifts DPS”. El constă dintr-o modificare electrică neobişnuit de mare a potenţialului de membrană a neuronilor din focar. Astfel se defectează controlul echilibrului excitaţie - inhibiţie. Excitaţia neuronală depăşeste limitele fiziologice. Fiecare “DPS” este însoţit de o salvă de potenţiale de acţiune de mare frecvenţă care declanşează criza.

De obicei criza epileptică paroxistică se declansează fară acţiunea unor factori interni sau externi evidenţiabili. Se constată că uneori o serie de stimuli extero- sau interoceptivi sunt în măsură să precipite accesul epileptic (ingestia de alcool, excesul de lichide, unele preparate farmacologice, hipoglicemia, hipocalcemia, stările febrile, perioada premenstruală, dezechilibrul hormonal etc.).

Simptomatologia

Este necesar de a face o delimitare între epilepsie, sindromul epileptic şi convulsii.

Epilepsia este o patologie cerebrală cronică manifestată prin crize, datorate descărcării paroxistice neuronale.

Sindromul epileptic – reprezintă manifestarea clinică prin crize epileptice a unor boli neurologice: tumori cerebrale, accidente vasculare cerebrale, meningita, meningoencefalita, traumatisme craniocerebrale, tensiune intracranială etc.

Convulsiile sunt manifestări(simptome) care apar în contextul crizei epileptice, în sindromul epileptic, dar totodată pot apărea şi la un creier normal ca raspuns la anumite agresiuni externe – droguri, alcool, febra, infectii cerebrale, hipoglicemie; acestea din urmă intra in categoria crizelor ocazionale.

Convulsiile se caracterizează prin contracţii musculare tonice (fără deplasarea segmentelor corpului) şi clonice (cu mişcarea ritmică, stereotipă sau anarhică a segmentelor corpului).

Simptomele epilepsiei sunt variate şi se impart în trei grupe:

1. manifestări epileptice cu character net paroxistic;

2. echivalenţe psihice ale crizelor;

3. tulburări psihice permanente.

Trebuie subliniat că manifestările cu caracter net paroxistic sunt cele mai specifice tulburări epileptice, fiind suficiente pentru susţinerea diagnosticului. În practică, de multe ori, manifestările celor trei grupe se combină, coexistind sau succedîndu-se, la acelaşi bolnav.