Etapele Ameliorarii La Vita de Vie

8/16/2019 Etapele Ameliorarii La Vita de Vie

http://slidepdf.com/reader/full/etapele-ameliorarii-la-vita-de-vie 1/12

H I B R I D A R E A A R T I F I C I A L A

Etapele ameliorarii la vita de vie



Hibridarea artificială la viţa de vie se efectuează respectându-se strictetapele şi ordinea de lucru caracteristice speciei: alegerea genitorilor,

alegerea inflorescenţelor şi a florilor în inflorescenţe, izolarea şicastrarea florilor genitorului matern, recoltarea polenuluigenitorului patern, polenizarea artificială, controlul polenizării,recoltarea fructelor şi extragerea seminţelor din boabe.

Pentru a exista premizele obţinerii unor descendenţi hibrizi valoroşi, din

care să se poată extrage plante elită, un rol hotărâtor îl joacă alegereagenitorilor şi a inflorescenţelor ce urmează a fi utilizate. Se recomandă ca, în hibridările dirijate, soiurile cu cele mai multe

caractere şi însuşiri valoroase să fie utilizate ca genitori materni, întrucâtmulte din aceste caracteristici se transmit pe linie maternă.

În cadrul soiurilor genitoare, vor fi aleşi pentru a participa la hibridare doar butucii tipici soiului, neafectaţi de boli sau dăunători, remarcaţi în anii precedenţi prin rezultate bune de producţie şi calitate a strugurilor.



Pentru castrare şi polenizare artificială se vor alege inflorescenţele situate pe internodiile 2-3 ale celor mai viguroşi şi mai fertili lăstari de pe

butuc. Cu 4-5 zile înainte de deschiderea florilor, inflorescenţele alese se

„fasonează”, operaţiune prin care, cu ajutorul unei forfecuţe, se eliminăflorile situate la baza şi vârful inflorescenţei, care se deschid primele şirespectiv ultimele.

Pe ciorchinii aleşi se lasă doar florile din zona de mijloc, într-un număr limitat (aproximativ 20-100 flori), care vor înflori relativ uniform, într-o perioadă scurtă de timp, şi care urmează să fie castrate şi polenizateartificial.

Pentru protejarea inflorescenţelor alese şi evitarea eventualelor polenizări

străine, ciorchinii astfel lucraţi se izolează în pungi izolatoare(confecţionate cel mai adesea din hârtie pergamentată), de dimensiuniadecvate.

Izolatorii se vor deschide ulterior doar pe durata castrării şi polenizăriiflorilor, după fiecare operaţiune, executată în cel mai scurt timp posibil

(pentru evitarea unor suprapolenizări accidentale, nedorite),pungile pergamentate fiind amplasate la loc.



Castrarea este obligatorie la genitorii materni cu flori hermafrodite, pentrua se evita autopolenizarea, şi nu este necesară la formele cu flori hermafroditefuncţional femele, întrucât la acestea nu apare riscul autofecundării.

Castrarea (sau emascularea) se execută cu 2-3 zile înainte de deschidereaflorilor, când încă elementele sexuale din flori sunt imature şi nu există

posibilitatea autopolenizării. Se folosesc pensete cu vârful ascuţit, cu care se prinde capişonul (corola florii)

format din petale şi, prin mişcări fine, laterale şi de ridicare, se smulge corola

împreună cu anterele, nedeschise încă. La soiurile cu flori mari (4-5 mm, cum sunt Italia sau Muscat Hamburg), lucrătorii

cu experienţă pot executa castrarea şi prin prinderea şi detaşarea capişonuluiformat de corolă şi a anterelor cu unghiile degetului mare şi arătător.

După castrare, se verifică dacă pe stigmatele florilor castrate nu au rămas

fragmente de antere sau chiar antere întregi. Verificarea se face cu ochiulliber sau cu lupa (la soiurile cu flori mici), iar în cazul în care se constatăexistenţa unor antere sau fragmente de antere care nu pot fi înlăturate, se recurgela eliminarea florii respective.



De la florile genitorului patern se recoltează polen, care se păstrează încondiţii corespunzătoare până când stigmatul florilor mamă ajunge la

maturitatea fiziologică, moment indicat de apariţia unei secreţii incolore,lipicioase pe stigmat (aşa numita „picătură de nectar”). Polenizarea artificială constă în depunerea polenului genitorului

patern pe stigmatul florilor castrate ale genitorului matern,operaţiune care se execută de cele mai multe ori cu ajutorul unei

pensule fine, în primele 2-4 zile de la începutul înfloririi, între orele 6 şi10 dimineaţa, când se realizează cel mai ridicat procent de prindere. Recoltarea ciorchinilor rezultaţi în urma hibridărilor se face la maturitatea

fiziologică a strugurilor, evitându-se pierderile de boabe prinscuturare, strict pe combinaţii hibride şi ţinându-se o evidenţă

riguroasă a materialului biologic şi datelor de lucru. Seminţele extrase din boabe se spală şi se usucă, urmând a fi postmaturate peste iarnă şi semănate primăvara devreme pentru obţinerea plantelor hibride care vor constitui materialul necesar selecţiei



În lucrările de ameliorare a viţei de vie, când se obţin seminţe hibride (sauseminţe tratate cu agenţi mutageni), se preferă ca, după parcurgerea

perioadei de postmaturare a acestora (perioada rece a anului), seminţele săfie semănate în sere încălzite, într-un amestec de pământ, în lădiţe de lemn. Semănatul se poate efectua şi direct în câmp, însă în acest caz pierderile

sunt foarte mari, doar o mică parte din seminţe (30-40%) ajungând săgermineze şi să formeze plante

În sere, semănatul se face cât mai timpuriu, spre sfârşitul lunii februarie,începutul lunii martie. Germinarea seminţelor are loc în condiţii optime la temperatura de 25-

28ºC, când nu durează mai mult de 8-10 zile. Perioada de la răsărirea plăntuţelor şi până la apariţia primei frunze

adevărate este destul de lungă (20-30 de zile), de aceea, primul repicat (dinlădiţe în ghivece mici) este bine să se execute în acest interval de timp,când plantele suferă mai puţin prin transplantare.



În următoarele 3-4 săptămâni se formează primele 5-6 frunze adevărate, perioadă la sfârşitul căreia este recomandat să se facă cea dea doua

repicare(în ghivece mari, cu diametrul de 20 cm). Spre sfârşitul lunii mai, plantele aflate în ghivece se scot din seră în

paturi reci, în vederea „călirii”. După aproximativ două săptămâni de „călire”, în prima jumătate a lunii

iunie, plantele se transplantează la locul definitiv, în câmpurile de hibrizi

(sau plante mutante), care devin şi câmpuri de alegere (deidentificare şi alegere a plantelor elită). În condiţii favorabile de temperatură, umiditate şi nutriţie, creşterea

plantelor tinere este destul de rapidă, ajungând să depăşească 80-100 cm până toamna.

Elementele caracteristice viţei apar în mod treptat: cârceii se dezvoltăîncepând din anul 1 sau 2, iar inflorescenţele cu începere din anii 3-5. La prima apariţie, aceste organe sunt slab dezvoltate devenind, apoi, tot

mai tipice pe măsura trecerii anilor.



La plantele obţinute din seminţe, în primul şi al doilea an de la răsărire,creşterea este redusă, după care, în anii următori, se înregistrează un ritmascendent de creştere, care duce la o sporire rapidă a masei vegetale, într-un singur an lăstarii putând atinge creşteri medii de la 2-3 m până la 5-6 m.

Durata perioadei juvenile a plantelor obţinute din seminţe diferă foartemult comparativ cu cea a plantelor obţinute pe cale vegetativă.

Hibrizii pe rădăcini proprii, obţinuţi din seminţe, intră pe rod târziu, astfelcă, după 3-5 de la plantare, doar o proporţie foarte redusă formează flori şifructe (20-30%).

În condiţii de mediu şi cultură similare, plantele înmulţite vegetativ intră pe rod, în proporţie mare, încă din anul doi de la plantare şi aproape 100%în anul trei

Lungimea perioadei juvenile a viţelor înmulţite prin seminţe (duratade timp de la obţinerea plantelor din seminţe până la primul an defructificare) variază mult în funcţie de specie, soi şi condiţiile de mediu.

În general, speciile americane intră cel mai devreme pe rod, unele încă dinanul 3 de la obţinerea din seminţe, cele asiatice după 4-6 ani, iar celeeuropene după 6-10 ani.



În funcţie de posibilităţile pe care le are amelioratorul, perioada juvenilă poate fi scurtată considerabil, prin creştereahibrizilor pe rădăcini proprii în sere, unde, în condiţii optimede temperatură, umiditate şi nutriţie, fazele dezvoltăriigenerative sunt mult accelerate, intrarea pe rod realizându-semult mai devreme decât în condiţii de câmp.

În condiţii de seră, fructificarea la unele plante obţinute dinseminţe poate avea loc chiar şi în anul al doilea (Oprea, 2001).În plus, se evită şi operaţiunea de transferare a puieţilor din

seră în câmp, moment care cauzează aşa numitul „şoc altransplantării”, care provoacă o stagnare a creşterii plantelor înanul respectiv şi, prin urmare, întârzierea intrării pe rod.







Documents

Etapele Ameliorarii La Vita de Vie