Eutanasia in lumina moralei crestineCuvantul "eutanasie" este de origine greaca si a fost folosit in Grecia antica, insemnand moarte usoara, pentru a arata, in primul rand, moartea fara dureri. Prin cuvantul eutanasia se intelege moartea provenita in liniste, seninatate si fara agonie, suferinta, dureri si alte necazuri ale muribundului. In al doilea rand, mai inseamna si moartea mareata, adica moartea in favoarea unui scop nobil, avand legatura mai mult cu sacrificiul de sine insusi. Eutanasia poate sa fie fiziologica, avand o moarte fara dureri si cu o seninatate psihica, constituind cazul cel mai obisnuit. Intr-adevar, in multe cazuri, muribundul ramane linistit pana in ultima clipa, nearatand agonia mortii, nefiind chinuit de dureri sau de alte necazuri, dar se stinge, putem zice, linistit, cazand de la viata la moarte fara sa simta.

Totusi, eutanasia poate fi provocata pentru scopul de a curma o suferinta grea si indelungata, cu metode stiintifice care aduc moartea, de multe ori fiind fulgeratoare. Acesti muribunzi pot sa sufere de invaliditate, de boli nevindecabile dar dureroase, de paralizii, de cancer si multe alte boli. Eutanasia scuteste pe cel suferind, pe cel gasit pe patul de moarte, de o moarte grea si chinuita, garantandu-i o moarte linistita. Aceasta trecere de la viata la moarte se practica foarte usor de Asclipiu. O injectie de ser in vena sau o mare doza de narcotice poate avea un efect mortal.

Metoda eutanasiei se practica si de stat pentru diferite scopuri, asa cum este eutanasia sociala sau eugenica si in cazul condamnarii la moarte a unor detinuti. Problema eutanasiei nu este noua ; se practica din vremuri antice, sub forme de ucidere a copiilor, de ucidere a parintilor si de sacrificiu de sine insusi.

In ceea ce ne priveste, cercetarea ne-a aratat ca eutanasia se practica de multe popoare primitive care parasesc pe cei in varsta sau pe cei bolnavi nevindecabili, ingropandu-i de vii sau sugrumandu-i. John Koty, cel caruia ii datoram multe in ceea ce priveste cercetarea in domeniul eutanasiei la popoarele primitive, isi formuleaza parerea ca aceasta practica nu constituie o lege generala a comportarii popoarelor primitive, iar acolo unde se intalneste, are ca stimulent iubire si mila pentru cel suferind. Deci, este vorba de eutanasia care este prezentata muribunzilor si considerata ca "viata nedemna de a trai".

Totusi, avem si cazuri economice, cand se aplica eutanasia; in societati primitive cand hrana nu era destula pentru popor, tineri sau batrani, invalizii erau ucisi, dar din cauza situatiei varsarii de sange in trib, acestia erau parasiti. Niste triburi ale eschimosilor, ale polinidionilor si ale altor popoare mai necivilizate, ucideau pe batranii invalizi. Probabil, pentru existenta acestui obicei, erau problemele economice, decat motivele sentimentale.

Eutanasia a avut sustinatori, atat in teorie, cat si in fapta, in Grecia Antica. Isiot, in cartile sale cu caracter didactic si moral, ne spune ca locuitorii de atunci ai planetei au fost fara mila nu numai in fata celor suferinzi de diferite boli, ci si in fata parintilor lor, care erau batrani. Uciderea celor neputinciosi nu se datora milei sau compatimirii fata de suferind, ci a fost un epilog tragic al vietii aspre si situatiei economice. Grecii respectau batranetea si de aceea, in istoria lor, nu se mentioneaza prea multe cazuri de eutanasie. Totusi, mentioneaza de Strabon un caz curios, cand batranii din insula Cos s-au adunat, incoronati, ca la un simpozion, band cucuta, ceea ce era considerat bine si legal, deoarece "Cel care nu poate sa traiasca bine, nu trebuie sa traiasca rau" (Strabon 10, 486).

In Grecia Antica avem si cazuri de ucidere a copiilor. Spartanii au fost duri fata de copiii bolnavi, "crezand" -asa cum spune Licurg -, ca "pentru un copil a carui sanatate si putere sunt de la nastere subrede, viata este dezavantajata, atat pentru copii, cat si pentru cetate". Uciderea copiilor se facea numai din motive eugenice. Tatal era obligat de lege sa aduca copilul sau pentru examinarea lui de catre o comisie publica. Atunci cand copilul era capabil i se dadea un loc de pamant pentru cultivare, din partea comisiei, iar cand suferea de o boala mintala sau trupeasca, il obligau pe tata sa-l aruncein Caiada din Taiget. Si Platon se declara in favoarea eutanasiei eugenice (Platonos, Politeta, Cartea C, 407 d ; C, 410 a), incat societatea sa se lipseasca de copiii bolnavi si pentru interesul celui suferind, cat si pentru interesul "cetatii", dar si din mila pentru cei suferinzi. Aristotel mentioneaza ca, copiii subrezi nu merita sa mai traiasca.

Valerius Maxim istoriseste ca in Masalia a existat un loc unde se pastra o bautura otravitoare pusa la dispozitia acelora care isi motivau, in fata batranilor orasului, dorinta de a muri linistiti, deoarece se considerau foarte tristi in aceasta viata.

In epoca romana, practicau eutanasia mai ales filosofii stoici, prin sinucidere, sustinand dreptul fiecarui individ sa aiba o moarte usoara. Astfel, Zenon s-a sugrumat, Cleante, Caton, Seneca si alti stoici s-au sinucis. Seeley observa la romani ca "uciderea copiilor practicata de un prieten al familiei a fost considerata o masura de economie inteleapta".

Acest fenomen nu este intalnit la poporul israelit. Israelitii isi cresteau si educau chiar si copiii orbi, invalizi, ai caror parinti nu erau in stare sa-i creasca sau erau morti.

Adevaratul merit si valoarea pentru viata omeneasca a fost data de Mantuitorul, dupa care numai Dumnezeu are dreptul sa ia viata din om pe care i-a daruit-o. Nici in religia descoperita de Dumnezeu, nici in diferitele legislatii n-au pus in codicele lor clauza eutanasiei.

In Evul mediu, eutanasia a fost considerata un pacat grav si sinuciderea era pedepsita ; dar cei care au fost turbati au fost sugrumati, ca sa-i elibereze din agonia infricosatoare in care se aflau.

Ideea eutanasiei, din motive umanitare, a fost impusa chiar din antichitate de Epictet, Seneca, Plinius cel Tanar si altii. In vremuri mai noi, a gasit sustinatori infocati pe cei doi ganditori insemnati : Thomas Morus si Francis Bacon.

Primul este englezul filozof, politician si sociolog Thomas Morus (1478-1535), care, in romanul sau sociologic "Utopia", se declara in favoarea eutanasiei, spunand ca este logic si necesar sa ajutam pe cei suferinzi de boli incurabile, punandu-si singuri capat vietii sau cu ajutorul altora, plecand din viata cu suferinte mai suportabile.

Dupa cativa ani aceasta idee a fost sustinuta si de filozoful si politicianul englez Francis Bacon (1561-1625), care este primul sustinator ca "medicii au obligatia sa foloseasca stiinta lor astfel incat cei muribunzi sa iasa din viata cat mai usor posibil si fara dureri. Bacon, in special, foloseste termenul de "eutanasia exterioara" cand este vorba de activitatile medicului, care privesc o moarte usoara, iar termenul de "eutanasia interioara", cand este vorba sa caracterizeze pregatirea psihica a muribundului pentru infruntarea mortii".

Astfel, Bacon este considerat cel care a folosit pentru prima data cuvantul "eutanasie" cu sensul de uciderea celui care este suferind.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, chestiunea eutanasiei a capatat un caracter de masa, incepand sa fie un subiect mai extins in discutii si cu o abordare publica. Probabil, prima discutie publica, in ceea ce priveste chestiunea eutanasiei, este considerata, in Anglia, facuta prin intermediul presei, dupa publicarea in februarie 1973 a articolului din "Forthightly Review" in favoarea "eutanasiei" ; "The New Cure for Incurables".

Multi au sustinut ca grabirea mortii unui individ, care dupa parerea medicilor este condamnat sa moara, reprezinta o eliberare atat pentru cel bolnav, cat si pentru cei ai sai. Dar nu trebuie sa uitam progresul rapid al stiintei si mai ales al medicinei, care a reusit sa diminueze in totalitate sau partial bolile nevindecabile sau mortale, care in timpurile trecute erau periculoase pentru omenire. Ca exemplu, ne referim la insulina, pentru cei diabetici, din care se vindeca nenumarati bolnavi, care erau, in anii precedenti, condamnati la moarte. De asemenea, nu rare sunt cazurile de insanatosire a bolnavilor nevindecabili pe care stiinta nu le poate explica in mod logic. Astfel deducem ca nu avem dreptul sa practicam eutanasia, luand viata unui om, lucru pe care numai Dumnezeu il poate face ca Creator si Domn al ei, iar omul nu trebuie sa intervina in operele Sale. Sociologi si juristi sustin ca legalizarea eutanasiei poate deveni o arma periculoasa in mainile criminalilor, ridicand astfel procentul criminalitatii, deoarece va fi folosit de multi inconstienti, in interesul si castigul lor. Astfel, nefiind usor sa se constate daca se face din motive omenesti sau din motive economice si de interese testamentare sau din motive politice. De asemenea, nu va fi posibil sa se observe daca se face cu voia silita sau nesilita a bolnavului. In acest caz avem eutanasia numita sociala sau eugenica. Prin notiunea de eutanasie sociala sau eugenica se face cunoscut, mai ales "vigurozitatii societatii, in general, scutirea acesteia de cei caracterizati ca "povara a societatii", redusi mintal, invalizi si neputinciosi, incapabili totalmente pentru munca".

Aceasta notiune "eugenica" a fost consacrata prima data (1869) de antropologul englez Sir Francisc Galton (1822-1911).

Singurul stat din timpurile moderne, care a legiferat condamnarea alienatilor, neputinciosilor, redusilor mintal si, in general, persoanelor care constituie o povara pentru societate, este Germania hitlerista. La 1 septembrie 1939 s-a publicat un decret al lui Hitler -care a ramas ascuns -, prin care se dadea dreptul la eliberarea societatii de cei incapabili de munca si bolnavi. Probabil, in aceasta privinta au avut in vedere atat motive teoretice, dar mai mult, motive practice. Data aprobarii acestui decret -doua zile inainte de izbucnirea celui de al doilea razboi mondial -justifica pe deplin aceasta hotarare; Hitler, pregatindu-se pentru razboi a avut grija sa faca o purificare a societatii nemtesti de elementele pe care le considera pasive pentru razboi. Au fost ucisi, prin aplicarea eutanasiei active, mii de sugari, nou-nascuti si copii care sufereau de invaliditate, precum si 70-80 de mii de majori alienati mintal. Aplicarea eutanasiei active de catre Hitler s-a facut prin otravire cu pantopon.

De mentionat este ca orice act de a atenta la viata celuilalt constituie o crima, iar in cazul nostru este o ucidere.

Diferenta de baza dintre eutanasie si sinucidere consta in faptul ca eutanasia este mai mult "obiectiv" fondata decat sinuciderea. Sinuciderile sunt "rezultatele slabiciunii caracterului individului pentru acomodarea lui in grelele situatii si lipsurilor vietii", iar aceasta nu este un mod de rezolvare a problemelor personale ale celor care se sinucid. Fata de societate, "sinuciderea este o crima, deoarece cel sinucis se rupe violent de familie, de societatea sa, de stat si de biserica fata de care, daca ar fi ramas in viata, era obligat sa devina util".

Crestinismul condamna sinuciderea pentru ca "trupul credinciosului in Hristos poseda o insemnatate deosebita, fiind dupa Noul Testament, nu numai salasul sufletului nemuritor si in serviciul lui, ci si "madularul trupului lui Hristos" (I Cor. 6, 15, 12, 27 ; Efes. 5, 30), iar omul intreg, cel alcatuit din trup si suflet, are o valoare incomparabila, deoarece este "templu al Dumnezeului celui viu" (IICor. 6, 16), iar "duhul lui Dumnezeu locuieste in voi" (I Cor. 3, 16). Aici se observa ca din punct de vedere moral crestin, sinuciderea este condamnata dublu : in primul rand, lipsa de respect si razvratirea fata de Dumnezeu, iar in al doilea rand este caracterizat ca o stricare a templului lui Dumnezeu, precum si condamnata ca un pacat de moarte, asa cum zice Sf. Apostol Pavel : "De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el"(I Cor. 3, 17).

In cazul eutanasiei, dorinta de a pune capat vietii omului nu provine de la vreo oarecare dificultate a vietii, ci de la o situatie dramatica in care omul isi vede existenta sa slabita, iar fundamentul sau organic sa se prabuseasca, fiind consecinta bolii sale nevindecabile care 1-a lovit. Aici, omul a intrat in procesul mortii, neexistand posibilitatea evitarii.

Exista mare deosebire intre eutanasia si asa-zisa "viata nedemna de a trai". In ultima notiune intra, in mod special, nou-nascutii sau copiii care s-au nascut cu malformatii trupesti si mintale, cei suferinzi din cauza ranirii creierului cu consecinta slabirii sau suspendarea multor functiuni de baza si, in sfarsit, oameni care din cauza batranetii s-au ramolit. In aceste cazuri nu este permis sa se foloseasca notiunea de eutanasie, deoarece nu este vorba despre oameni care se gasesc in procesul mortii. Dimpotriva, in aceste cazuri este vorba despre viata omeneasca in care poate exista o mica perspectiva si care, in orice caz nimeni n-are dreptul sa caracterizeze viata lipsita de valoare si sens. Cu atat mai putin nu o poate condamna oricine, ori pentru motive eugenice, ori pentru motive economice, ori pentru diferite alte motive. Noi, oamenii, trebuie sa-i aparam cu duhul iubirii crestinesti pe acesti oameni si sa-i ajutam cu orice pret.

Cu aceste lamuriri, putem afirma ca eutanasia capata un alt sens, in zilele noastre, decat acela pe care l-a avut la inceputul aparitiei ei, adica o moarte buna, linistita si fara dureri, dar cu consimtamantul muribundului. Ramane insa ideea ca "este datoria umana de a usura agonia celor cuprinsi de suferinte cumplite in clipa mortii. Deci este vorba : a) -totdeauna de oamenii care se gasesc in procesul mortii ; b) -acesti oameni sufera de dureri ; c) -aplicarea eutanasiei inseamna ajutor si usurare de procesul chinuitor al mortii".

Toate cazurile aplicarii eutanasiei pot fi incadrate in trei grupe : 1). Eutanasia pura, prin care se intelege transpunerea in stare de insensibilitate a unui individ, aflat in fata mortii, administrandu-i narcotice, substante soporifice si altele fara intentia uciderii nemijlocite, dar cu probabilitate destul de accentuata sa produca efect mortal. In cazuri de acestea ar fi vorba mai mult de o usurare pentru clipa mortii sigure. 2). Eutanasia in sens restrans, prin care se intelege administrarea unei substante provocatoare de moarte celor grav bolnavi si anume la cerere proprie. Aici ar fi vorba de un ajutor dat pentru a putea muri mai repede.

3). Eutanasia in sens larg, prin care se intelege inlaturarea in forma nedureroasa a acelora pentru care viata proprie n-ar mai avea nici un sens si valoare si care, in plus, ar fi numai o sarcina pentru cei din jurul lor, de pilda, alienatii, cretinii, schiopii suta la suta si cei care prezinta o primejdie pentru vigoarea unui neam.

Eutanasia se distinge in : eutanasia activa sau directa si eutanasia pasiva sau indirecta.

Prin notiunea de eutanasie activa intelegem interventia activa in procesul mortii cu intentia sa provocam mai repede moartea muribundului, adica celui suferind grav, care cu absoluta convingere a intrat in procesul mortii, fara cea mai mica perspectiva de insanatosire. Deci este vorba de o moarte timpurie, acceptata de buna voie de catre om, care se afla in procesul mortii, cu ajutorul cunostintelor si metodelor medicale.

Prin eutanasia pasiva intelegem intreruperea de buna voie sau nefolosirea unei actiuni terapeutice, a carei aplicare ar avea ca urmare prelungirea vietii bolnavului, care este irevocabil condamnat. Prin intreruperea sau nepracticarea unei actiuni terapeutice, in aceste cazuri, boala fatala este lasata sa avanseze, fara sa i se aplice vreun impediment.

Eutuanasia a gasit multi sustinatori care, asa cum observa Sicard, sunt, probabil, ideologi sau utopisti. Dintre medici, putini la numar se declara in favoarea eutanasiei. Totusi trebuie sa deosebim doua grupe intre cei care impartasesc moartea usoara :

a) Unii prezinta moartea usoara acelor oameni pentru care viata este un chin si o greutate si care din acest motiv sunt primii care practica sinuciderea ; deoarece nu este usor sa acceptam ca un bolnav cand nu este in totalitate neputincios, incredinteaza altora grija terminarii vietii sale, cand poate singur sa o faca.

b) A doua grupa, care infrunta aceasta problema, declara ca agonia mortii este o suferinta groaznica si ca este drept sa o stingem la toti care sunt recunoscuti ca bolnavi nevindecabili. Doua sunt argumentele de baza care iau apararea eutanasiei : a) -mila pentru cei muribunzi, care au chinuri trupesti si in generalcelor care sunt bolnavi nevindecabil ; b) -"dreptul fiecaruia sa-si puna capat vietii si sa ceara sfarsirea ei".

In ceea ce priveste primul argument acceptam ca "aceasta stare jalnica, de multe ori mai groaznica celei prezentate a celui care se indreapta spre o moarte sigura si fara aparenta salvarii, naste de multe ori in bolnav repulsie fata de viata si, probabil, dorinta de a-si pune capat zilelor, iar celor din familia lui si din cadrul medical se naste si creste foarte repede mila pentru ingrozitoarea situatie". De aceea, scopul eutanatistilor "ar fi numai inlaturarea vietii fara sens si a chinurilor mortii, inlesnind o moarte linistita cu aparenta de binefacere... avand un continut nobil exprimat prin termenul umanitate. Eutanasia fiind o forma de exprimare a milei si iubirii crestine fata de aproapele suferind, deci o argumentare de cel mai inalt grad moral".

Caracteristica in cazul nostru, este declaratia posesorilor Premiului Nobel : Jacques Monod, Linus Pauling, George Thomson, din anul 1974 care s-au adaugat eutanasiei. Intre altele, in declaratia lor mentioneaza : "... Apelam la opinia publica luminata sa depaseasca tabu-urile traditionale si sa adopte o atitudine de simpatie fata de suferinta inutila din ceasurile mortii.

Nu acceptam teoriile care sustin ca durerea omeneasca este inevitabila si nimic nu poate fi pentru imbunatatirea soartei omenesti.

Insistam ca este imoral sa rabdam, sa acceptam sau sa-i impunem bolnavului sa suporte durerea.

Credem in valoarea demnitatii individului. Aceasta inseamna ca, comportamentul sau trebuie sa fie respectat si ca individul trebuie sa se gandeasca la soarta sa. Nici o etica nu poate interzice, in mod categoric, individului sa puna capat vietii sale, daca boala de care sufera nu e posibil sa se vindece eu metodele terapeutice cunoscute.

Eutanasia inseamna "moarte buna". Si poate fi determinata ca "o metoda sau o fapta cu care se pune capat suferintei prin moarte sau se provoaca moarte fara dureri". Cu alte cuvinte, inseamna moarte "dulce" si "usoara" pentru cei care sufera de o boala nevindecabila sau au boli organice iremediabile.

Este dur, barbarie sa fie lasata o persoana in viata, impotriva vointei sale, tagaduindu-i atat de mult dorita eliberare, cand viata sa a pierdut orice demnitate, frumusete, sens si orice perspectiva. Suferinta fara motiv este un rau, pentru care noi suntem datori sa o scoatem din societatea civilizata".

Dar nu e solutia indicata moartea bolnavului. Astazi, stiinta a descoperit multe medicamente contra durerilor, calmandu-l pe cel suferind, de multe ori scapandu-l de ele. Bineinteles, nu s-a gasit inca cel mai potrivit medicament indicat pentru dureri, astfel lasand o posibilitate de ridicare a chestiunii eutanasiei.

Oare se cunosc mijloacele terapeutice care vor exista maine? In afara de acestea, stiinta, inca si in prezent, nu poate pune exact diagnosticul si cu atat mai mult sa prognozeze ceva infailibil. Dese sunt cazurile bolnavilor care au fost condamnati la moarte, dar care, totusi au trait. Deci, nu ne putem baza pe un diagnostic ca fiind ceva absolut si sa aplicam eutanasia, deoarece in aceste cazuri va fi o crima stiintifica. De asemenea, este foarte trist si deceptionant faptul ca in epoca noastra se observa o mare indiferenta a oamenilor fata de cei care sufera boli nevindecabile si care creeaza o stare de decadere psihico-trupeasca, chiar daca "mila este prima miscare a inimii omenesti la privirea suferintelor si chinurilor altora". Pe baza acestui sentiment de compatimire se sustine intreaga constructie omeneasca si prevederile sociale ale popoarelor civilizate. Filantropia este o fapta nobila a solidaritatii omenesti, mai ales fata de cel suferind sub diferite aspecte ale mahnirii, durerii si necazurilor, si de oriunde din alta parte. Omul, in loc sa lupte pentru legalizarea eutanasiei, va trebui sa lupte pentru imbunatatirea propriilor conditii de viata, ajutand sufleteste si material pe cel suferind. Va trebui, de asemenea, sa lupte pentru cultivarea duhovniceasca a semenilor sai incat sa rabde cu perseverenta bolile, schimband astfel, mila celorlalti in adevarata admiratie. Cu alte cuvinte, sa fie apreciata corect insemnatatea durerii omenesti. Dar aceasta reusita se poate realiza numai atunci cand omul crede in Hristos, Care este daruitor al vietii noastre. Suferinta, potrivit invataturii crestine, nu este de neinvins. "Este rodul rautatii care izvoraste de la incorecta folosire a libertatii". Astfel, "daca omul continua sa traiasca liber, este, prin urmare, obligat sa rabde suferinta", pe care "o transforma si o foloseste pentru desavarsirea sa".

Crestinismul da adevarata valoare a acestei virtuti -suferinta -intrucat el nu cere stingerea vietii, ci surplusul de viata spirituala prin suferinta si sacrificiu.

In cea de a XVII-a Epistola (407), Sfantul Ioan Hrisostom scria catre Olympiada : "nu cunoasteti cata rasplata aduce boala in inima celui care o accepta multumit si slavindu-L pe Dumnezeu ?... Olympiada, nimic nu este egal cu rabdarea bolii din punct de vedere al desavarsirii duhovnicesti, deoarece, in special, aceasta este regina virtutilor si cea mai valoroasa coroana a crestinilor ?... Cu cat suferintele sunt mai grele, cu atat roadele sunt mai bogate... Aceasta virtute a rabdarii bolilor trupesti este atat de valoroasa incat, cei care o au, daca au savarsit pacate mari, ii salveaza de greutatea lor, iar daca au multe virtuti si sunt drepti, le creste mult credinta si increderea in Dumnezeu, care nu este un lucru mic...". Sfantul Apostol Pavel scrie catre Timotei, care era bolnav si avea un trup foarte slabit : "Foloseste putin vin pentru stomacul tau si pentru desele tale slabiciuni" (I Tim. 5, 23). Sfantul Apostol Pavel, care si mortii ii invia, nu 1-a vindecat, dar l-a lasat sa se arda in focul bolii sale ca sa adune si de la aceasta multe bogatii curate de la Dumnezeu...".

Tot in Epistola a XVII-a, Sf. Ioan Hrisostom spune Olympiadei : "Deci si voi daca ramaneti inchisi in casa voastra si tintuiti la pat din cauza bolii, sa nu credeti ca viata voastra este inutila. Mahnirile voastre sunt mai grele decat ale acelora care sunt tarati de catre calai si care sunt sfasiati, primind ultima pedeapsa -moartea -deoarece voi aveti un calau ingrozitor si in permanenta alaturi de voi, adica, boala voastra atat de chinuitoare. Deci, sa nu va doriti moartea si sa nu fiti neglijenti sa va supuneti terapiei, deoarece aceasta nu este intelept ; lucrul care se poate vedea la Sf. Apostol Pavel atunci cand il indemna pe Timotei sa-si ingrijeasca trupul".

Crestinul, cand este grav bolnav, isi gaseste refugiu in iubirea si providenta lui Dumnezeu, dar nu uita sa ceara si ajutorul stiintei. Nici indiferenta, nici fatalismul, nici panica si nici deznadejdea n-au loc in viata crestinului. Astfel, accepta cu rabdare boala sa, incercand sa castige un folos duhovnicesc, pentru ca boala este o invatatura de mare valoare.

Crestinismul cunoaste scripturile, care spun : "... Eu mor si inviez, Eu ranesc si tamaduiesc si nimeni nu poate scapa din mana Mea" (Deut 32, 39), si ca viata sa este plina de mahniri, asa cum a adeverit Hristos spunand: "...In lume necazuri veti avea; dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 37). Mai cunoaste "...ca prin multe suferinte trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu" (Fapte XIV, 22).

Rezumand cele de pana acum, putem afirma ca suferintele, durerile si incercarile, in general, sunt date omului sau permise de Dumnezeu pentru urmatoarele scopuri binefacatoare :

1) ca o incercare a omului : "Ca pe aur in topitorie, asa i-a lamurit" (Intelep. lui Solomon 3, 6) ;

2) pentru cainta : "Doamne, pe Tine Te-au cautat si in vreme de restriste..." (Isaia 26, 16) ;

3) pentru umilinta : "Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc" (II Cor. 12, 7) ;

4) pentru dovada simpatiei si iubirii din partea celor care nu sufera, pentru cei care sufera ;

5) pentru cinste si slava celor care rabda si lupta pana la sfarsit : "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor" (Matei 5, 10) ;

6) pentru aratarea atotputerniciei lui Dumnezeu (Vezi cazul orbului din nastere) ;

7) pentru pedeapsa. De exemplu, plagile trimise de Dumnezeu lui Faraon ;

si pentru alte multe scopuri.

In consecinta, credinciosul trebuie sa rabde cele date de Dumnezeu prin cainta, deoarece, dupa invatatura crestina, nu exista pacat care nu poate fi iertat de El.

Incredintandu-ne in mila si iubirea lui Dumnezeu, ajungem la concluzia ca niciodata n-avem dreptul sa intervenim cu brutalitate in scoaterea vietii celui suferind, avand ca pretext mila sau compatimirea lui. Exemplu ne-a dat insusi Mantuitorul "tamaduind toata boala si toata neputinta in popor" (Matei IV, 23) si "umbland toata viata Sa, facand bine si vindecand pe toti" (Fapte 10, 38).

Grija permanenta a Mantuitorului fata de cei obiditi si bolnavi, vindecarea bolnavilor si invierea din morti a lui Lazar, sunt argumente impotriva si nu pentru eutanasie. Pe bolnavul care zacea si suferea de 38 de ani, Mantuitorul il intreaba : "Vrei sa fii sanatos ?" si il vindeca, nu-l ucide pentru a-l scapa de suferinte, asa cum ar fi trebuit sa faca dupa conceptiile eutanasistilor.

Dupa morala propovaduita de Mantuitorul lumii, nici cele mai grele suferinte nu indreptatesc distrugerea vietii, caci orice clipa a ei, daca pare fara sens pentru viata pamanteasca, pretuieste mult, chiar foarte mult, sub aspectul moral pentru viata de dincolo, putand prilejui crestinului cainta pentru pacatele sale. De aceea, si Mantuitorul pretinde sa ne ducem cu rabdare crucea vietii, adica sa suportam orice suferinta cu deplina incredere in milostivirea divina. Iisus Hristos, pe langa poruncile catre ucenicii Sai, a lasat-o si pe aceea : "Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi..." (Matei X, 8). Cu aceasta porunca suntem obligati sa ajutam si noi pe aproapele nostru.

Venind cu cel de al doilea argument, adica al "dreptului" fiecarui individ de a-si pune capat vietii sale si de a cere terminarea ei, aparatorii eutanasiei sustin ca omul este o persoana libera si domn al vietii sale, avand inca si "dreptul" de a alege insasi moartea sa, adica "dreptul de alegere intre viata si moarte". Dar acest "drept" al omului nu este posibil de acceptat in conceptia crestinului. "Omul nu este creator al eului sau si al libertatii sale. Existenta si libertatea omului se leaga de parintii sai, de aproapele lui, de mediul inconjurator si, in sfarsit, de Dumnezeu". Deci, libertatea omului nu este absoluta. "In primul rand, trebuie subliniat faptul ca nici un om nu intra cu voia lui in viata. Venirea pe lume a fiecaruia este rezultatul folosirii uneia dintre libertatile altor oameni". Dar si continuarea vietii nu depinde absolut de el, deoarece multi factori exteriori exercita in el o influenta directa si indirecta.

"Libertatea absoluta se poate face posibila numai cu referinta religioasa, adica numai cu depasirea relativitatii...". Astfel, "libertatea vine ca un dar al iubirii lui Dumnezeu catre om si ca rod al raspunsului omului pentru iubirea lui Dumnezeu". Crestinul ramane si se desavarseste in libertate, cand ramane in Hristos, cand traieste cu Duhul lui Hristos ; dar, precum observa cuviosul Isaac Sirul, "nu exista libertate desavarsita in acest veac imperfect" (Isaac Sirul, Cuv. 65, Ed. 1. Spetsieri, p. 261). Cunoscut se face ca omul capata absoluta libertate numai atunci cand se elibereaza de lume si se uneste cu Dumnezeu. In afara de acestea, "cei doi poli", asa cum ne spune profesorul Bonis, in jurul carora se invarteste toata teologia, ca stiinta, este viata si moartea. Ambii sunt "Legi ale naturii, in afara vointei omenesti". Este cunoscut aforismul : "Cel care se opune "Legii naturii" se opune lui Dumnezeu -Creatorul legilor naturale".

Viata, dupa invatatura crestina, nu este o creatura omeneasca, ci un dar al lui Dumnezeu. Crestinul recunoaste ca s-a creat de Dumnezeu si pentru El, "dupa chipul si asemanarea Lui" si ca viata sa este sfanta si inviolabila. "Caci nimeni dintre noi nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine. Ca daca traim, pentru Domnul traim si daca murim, pentru Domnul murim. Deci, si daca traim si daca murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 7-8). Ceea ce inseamna ca nu ne apartinem noua, ci Domnului, Care are absoluta suveranitate asupra vietii noastre.

"Reinnoirea in Hristos nu se limiteaza in duhul sau sufletul omului, ci se refera la intreaga existenta a sa. Harul lui Dumnezeu ii sfinteste pe oameni in intreg duhul, "sufletul si trupul" lor (I Tes. 5, 23). Trupul nu se gaseste in afara sferei reinnoirii Harului lui Dumnezeu, deoarece "trupul omenesc este templu al Duhului Sfant" (I Cor. 6, 19). De aceea, dispretul trupului nu are loc in crestinism".

Viata omului este totodata mijloc si scop pentru desavarsirea sa.

Este mijloc, deoarece este punct de pornire al vietii morale si stadiu al activitatii de crestere morala.

Este scop, pentru ca are destinatie sa se reinnoiasca in invierea comuna si sa participe la fericirea viitoare.

Omul ca fiu al lui Dumnezeu si "fiu al imparatiei Sale" (Matei 8. 12) are datoria sa slujeasca viata sa, umbland cu vrednicie dupa chemarea cu care a fost chemat (Efss. 4, 1), "pana ce Hristos va lua chip" in el (Gal. 4, 19).

"Crestinul care filosofeste Taina mortiiintelege mai adanc valoarea vietii pamantesti. El se convinge ca prezenta viata, daca este traita corect duce "la castigarea vietii viitoare" (P.G. 53, 319). Inca mai invata ca Domnul a venit pe pamant nu ca sa ne omoare si sa ne scoata din aceasta viata, ci sa ne lase in lume si sa ne pregateasca astfel incat sa devenim vrednici de viata cereasca. Daca viata pamanteasca ar fi fost ceva rau, atunci ar fi trebuit sa premiem pe ucigasi, pentru ca omorandu-ne, ar face o binefacere.

"Asa cum originea vietii se reduce la voia libera a lui Dumnezeu, la fel si continuarea ei. Astfel, omul nu poate dispune de ea, dupa bunul plac, fara a pacatui. Dumnezeu, chemandu-l pe om ia existenta, nu-l pune in fata alegerii : sa primeasca sau sa refuze darul vietii Aceasta ii este data si trebuie sa o utilizeze potrivit poruncilor divine. Omul nu-i proprietarul absolut al vietii, aceasta nefiind, in ultima analiza, opera sa, ci a lui Dumnezeu".

Cel care scoate viata unui om, distruge, asa cum am vazut, cel mai insemnat bun omenesc, care nu mai poate fi readus. Astfel, comite o dubla crima : fata de Dumnezeu, in primul rand, deoarece distruge o persoana care constituie "chipul" Lui si pe care El a creat-o pentru un scop inalt. In al doilea rand, incalca una dintre poruncile Decalogului : "Sa nu ucizi" (Iesire 20, 13) cu care Sfanta Scriptura declara insemnatatea vietii.

In ceea ce priveste chestiunea eutanasiei, se mai pune o piedica de netrecut, aceea a exprimarii dorintei bolnavului de a pune capat vietii sale. Aceasta dorinta este o exprimare adevarata ? Doreste cu adevarat moartea sa cel care exprima aceasta dorinta ? Este, intr-adevar, o dorinta pornita din vointa sa libera ? Sau alti factori exteriori sau interiori il obliga sa ia aceasta hotarare ?

Sa presupunem ca un individ, care sufera de o boala nevindecabila si dureroasa doreste o moarte fara chinuri, consimtind, astfel, in fata martorilor. Dar se pun intrebarile : Este intotdeauna cel bolnav stapan al gandirii si dorintei sale ? Consimtamantul sau de a muri fara chinuri este rezultatul gandirii sale logice, sanatoase si a liberei alegeri si vointe ? Boala sa n-a avut nici o influenta in evolutia normala a gandirii sale ? Este imposibil, ca cel suferind sa fie in stransa legatura psihica cu viata si lumea ?

Dar si in cazul in care bolnavul se gaseste in depline facultati mintale si consimte pentru aplicarea eutanasiei, se ridica iarasi intrebarea : poate aceasta dorinta sa constituie o cerere de baza pentru aplicarea eutanasiei ?

Bonhoeffer spune ca "nu poate fi vorba aici de o cerere de baza, deoarece trebuie sa se ia in consideratie insasi viata bolnavului care are pretentiile sale proprii si care nu coincid cu cererea acestuia de aplicare a eutanasiei. Asa cum ne este cunoscut, viata este impotriva mortii. Medicul nu este obligat sa se conformeze cererii bolnavului de a muri, ci cererii de a trai".

Toti sunt de acord ca este foarte dificil sa inteleaga cineva sensul adevarat al cerintelor spuse de oamenii care parcurg drumul catre moarte. "Exprimarea dorintei pentru moartea celor suferinzi, provine de la o frica momentana si de la o neputinta de infruntare a durerilor sau de la o decadere psihologica sau, inca, de la o anomalie provenita din cauza chinurilor bolii ; mai poate proveni de la intelegerea obligatiilor economice fata de familie si fata de cei din jurul lor". Nu este cunoscut ca dupa o oarecare calmare a durerilor, dorinta bolnavului de a muri inceteaza. Aplicarea eutanasiei, dupa dorinta bolnavului, nu este posibila.

Am ascultat pe BBC o emisiune foarte interesanta (Everyday ethics) despre sinuciderea asistat i eutanasie. n Marea Britanie sinuciderea asistat de medici nu este legal, aa c unele persoane cu boli n stadiul terminal care vor s-i scurteze agonia sunt obligate s mearg n Elveia pentru a alege eutanasierea. Teoretic persoanele care au facilitat deplasarea bolnavului ar putea fi aduse n faa tribunalului, ns n fapt asta nu prea se ntmpl, pentru c e greu s acuzi de crim de nite prini care i-au dus copilul s moar n strintate.Marea dilem ar fi c dac sinuciderea asistat ar fi legalizat, muli batrni sau persoane foarte bolnave s-ar simi obligate moral s nu-i mai chinuie rudele i s nu le mai fie o povar, alegnd moartea provocat. Pe de alt parte, n rile unde sinuciderea asistat este permis, pacientul este examinat de doi sau trei medici diferii care trebuie toi s declare c sperana de via este mai mic de ase luni, urmnd ca bolnavul s fac o cerere de eutanasiere, ntrit de o a doua cerere la interval de dou sptmni.Printre comentatori era i o fa bisericeasc care se exprima bineneles mpotriva eutanasierii. Confruntat cu afirmaia c n Biblie sinuciderea nu este explicit incriminat, ci a fost declarat drept pcat abia prin secolul 4 cnd muli cretini se grbeau s ajung pe lumea cealalt, preotul a amintit de cele zece porunci printre care i S nu ucizi. A putea la rndul meu s spun c dac trebuie s respectm prounca ad litteram, ca buni cretini nu ar trebui s ucidem nici animale. Din pcate Biserica insist enorm pe superioritatea omului, the ultimate achievement of Creation, si rolul instrumental al restului naturii. Om fi noi oamenii creaia cea mai ambiioas a Domnului, dar n-a zice c suntem chiar o reuit.Oricum, e greu de stabilit ce nseamn o moarte natural versus intervenia nenatural a omului pentru a prelungi viaa : dac o persoan n com este inut n via doar cu aparate, oare e o crim s deconectezi aparatele? Dac durerile unui bolnav n stare terminal necesit morfin care eventual poate s induc moartea, se cheam crim? Dac am suporta toate adversitile sorii fr ngrijiri paliative i am iei n strad urlnd de durere precum femeile cnd nasc, oare oamenii s-ar mai ine atta cu coada pe sus c sinuciderea e un pcat? Dar bolnavii stau ascuni n case i spitale, nchidem ochii i ne prefacem c durerea nu exist. Sau c e suportabil. Sau c o meritm ca s ne purificm.Totui, avnd n vedere c nu alegem dac ne natem sau nu, cred c mcar moartea ne-o putem decide. De altfel, liberul arbitru nseamn c putem face orice vrem, asumndu-ne consecinele, nu?Cazul cel mai groaznic pe care mi-l pot nchipui este s fiu paralizat complet, cu dureri atroce, dorind i cernd s mi se ia viaa, neputnd s m servesc de nici un instrumnt contondent, nconjurat de rude care mi refuz rugminile. i condamnat la nc ase luni de chin din ce n ce mai intens. Dac ni se pare c pisicile i cinii bolnavi pot fi eutanasiai pentru binele lor, cred c acelai lucru e valabil i pentru oameni. Dreptul la viatavs"dreptul la moarte"

Legalizarea eutanasiei reprezinta un subiect controversat si indelung dezbatut in ultimele decenii. Despre sinuciderea asistata se discuta in biserici, in cursuri de filozofie, in baruri, pe strazi, in casele oamenilor, in spitale si azile, in comunitatile medicale, precum si in diferite foruri legislative. Eutanasia implica atat probleme de natura etica si religioasa, cat si probleme care vizeaza indatoririle profesiei de medic si respectarea drepturilor omulului.

Pentru inceput, consider ca este necesar un "dictionar" al eutanasiei si al formelor in care ea se manifesta. Prin eutanasie, care in greceste nseamna moarte frumoasa" sau "usoara", se intelege uciderea intentionata, prin act sau omisiune, a unei fiinte umane ce sufera de o boala incurabila. Eutanasia poate fi voluntara, atunci cand persoana bolnava a cerut sa fie ucisa, non-voluntara, cand aceasta nu a cerut sau nu si-a dat consimtamantul de a fi ucisa sau involuntara, cand s-a opus in mod explicit. Cand cineva ofera informatia, calauzirea si mijloacele necesare unei persoane care doreste sa se sinucida, cu intentia de a fi folosite in scopul respectiv, vorbim de sinucidere asistata. Cand un medic este cel care ofera acest "ajutor" este vorba de sinucidere asistata de medic. Eutanasia poate fi realizata prin actiune, eutanasie activa (cauzarea intentionata a mortii unei persoane prin savarsirea unei actiuni ca administrarea unei injectii letale) sau prin omisiune, eutanasie pasiva (cauzarea intentionata a mortii unei persoane prin incetarea tratamentului sau prin nefurnizarea de hrana si apa).

Nu se poate vorbi de eutanasie decat daca moartea esta cauzata in mod intentionat. Asadar, anumite practici medicale, etichetate drept eutanasie pasiva, nu reprezinta o forma de eutanasie de vreme ce lipseste intentia de a lua viata persoanei respective. Printre acestea se numara: neinceperea unui tratament care nu ar aduce beneficii pacientului, retragerea unui tratament care s-a dovedit ineficient, greu de suportat sau pe care pacientul nu-l doreste si administrarea de doze mari de paliative, atunci cand acestea s-au dovedit a fi necesare, dar care pot pune in pericol viata pacientului. Toate aceste exemple reprezinta practici medicale corecte, sprijinite de lege.

Dezbaterea moralitatii si legalitatii eutanasiei voluntare este, in cea mai mare parte, un fenomen care s-a manifestat mai ales in a doua jumatate a secolului al XX-lea. In Antichitate, grecii si romanii practicau eutanasia, caci nu considerau ca viata trebuie conservata cu orice pret, tolerand, prin urmare, sinuciderea in cazurile in care nu se putea aduce nici o alinare a suferintei pacientului. In secolul al XVI-lea, Thomas More descria o comunitate utopica in care era facilitata moartea celor ale caror vieti deveneau de nesuportat in urma suferintei indelungate. Insa, abia in ultima suta de ani s-au depus eforturi concertate pentru obtinerea legalitatii eutanasiei voluntare. Pana de curand, aceste eforturi nu au avut succes, desi sinuciderea asistata a fost tolerata legal in Elvetia timp de multi ani.

In anii 70 si 80, o serie de cazuri din Olanda au dus la incheierea unui acord intre autoritatile legale si cele medicale, care sa asigure faptul ca nici un medic nu va fi judecat pentru asistarea la sinuciderea unui pacient, atata vreme cand se urmaresc anumiti termeni impusi de lege. Pe scurt, acesti termeni au fost stabiliti astfel incat sa permita medicilor sa practice eutanasia voluntara in cazurile in care: un pacient competent a luat decizia, voluntara si informata, de a muri; suferinta pacientului este insuportabila; nu exista nici o modalitate de a face durerea suportabila pentru pacient; diagnosticul si prognoza medicului sunt confirmate dupa consultarea unui al doilea medic.

In anii 90 a fost obtinuta pentru prima oara legalitatea eutanasiei voluntare in teritoriul nordic al Australiei. In 1997 insa, in urma contestatiilor facute de opozantii eutanasiei, Parlamentul Australiei a decretat-o ilegala.

In statul Oregon din SUA, sinuciderea asistata de medic a devenit legala in 1997. In acelasi an, Curtea Suprema a Statelor Unite a decretat ca sinuciderea asistata nu constituie un drept constitutional. In noiembrie 2000, Olanda a inaintat procedurile de legalizare a eutanasiei voluntare, devenita lege in anul 2001.

Printre organizatiile care sustin legalizarea eutanasiei se numara: Societatea Hemlock, Societeatea Eutanasiei Voluntare din Auckland, Societatea Eutanasiei Voluntare din Londra, Societatea Eutanasiei Voluntare din Scotia etc.

Problema eutanasiei ridica, in primul rand, intrebari de natura religioasa si etica. Atitudinea oamenilor fata de eutanasie este, de obicei, determinata de viziunea pe care o au despre viata si moarte. De asemenea, sunt in joc si considerente sociale si politice. Relatiile noastre sociale sunt determinate in mare masura de faptul ca nu ne este permis sa ucidem in mod intentionat o alta persoana, la fel cum societatea ne protejeaza spre a nu fi ucisi. Apar atunci mai multe intrebari: ce se va intampla daca renuntam la aceasta protectie? De ce ar fi "uciderea acceptabila" restrictionata la eutanasie? De ce nu am permite ca si suicidul sa devina valid din punct de vedere moral? In al treilea rand, este pusa sub semnul intrebarii natura profesiei de medic. Medicii ar trebui sa fie cei care trateaza bolile oamenilor, care le alina suferinta. "Administrarea" mortii reprezinta exact contrariul si schimba in totalitate relatia medicului cu pacientul.

In ceea ce priveste biserica, ea nu admite eutanasia, considerand ca are un caracter anticrestin, care contravine poruncii dumnezeiesti Sa nu ucizi". Crestinii, majoritatea oponenti ai eutanasiei, isi bazeaza argumentele pe conceptia religioasa ca viata este un dar de la Dumnezeu, si, prin urmare, numai Dumnezeu o poate lua. Unele biserici accentueaza faptul ca este important ca nimeni sa nu intervina in procesul natural al mortii. In viziunea crestina nici un om nu are autoritatea sa ia viata altei persoane, chiar daca aceasta doreste sa moara. A propune eutanasia cuiva inseamna a considera ca viata acelei persoane nu merita traita, aceasta opinie fiind incompatibila cu recunoasterea valorii si a demnitatii persoanei care ar urma sa fie ucisa. Asadar, argumentele bazate pe calitatea vietii sunt complet irelevante.

Pentru crestini, vietile tuturor oamenilor au aceeasi valoare. Ei nu considera ca demnitatea si valoarea umana se masoara in functie de mobilitate, inteligenta sau alte capacitati si realizari. Considerarea fiintelor umane ca fiind egale ca valoare pentru simplul motiv ca sunt finte umane are implicatii clare asupra felului in care este vazuta eutanasia. Astfel, pacientii aflati intr-o stare vegetativa indelungata sunt vazuti in continuare ca fiinte umane, a caror valoare intrinseca ramane aceeasi. Ar fi o gresala sa le tratam vietile ca fiind inutile si sa concluzionam ca "le-ar fi mai bine daca ar fi morti". Batrani sau bolnavii care sunt la sfarsitul "vietii pamantesti", precum si cei care au handicapuri psihice sau fizice valoreaza la fel de mult ca orice alta persoana, caci toti am fost creati dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Exista, totusi, si exceptii de la viziunea crestina conform careia eutanasia este un pacat. Crestinismul ne cere sa respectam fiecare fiinta umana si, prin urmare, sa ii respectam si dorintele privind sfarsitul vietii. Astfel, ar trebui sa acceptam deciziile rationale de a refuza tratamentele grele si fara nici un rezultat, chiar daca acestea i ar mai putea prelungi viata cu cateva saptamani.

Invataturile budiste nu fac nici o referire directa la sinuciderea asistata, insa, in marea lor majoritate, budistii se impotrivesc eutanasiei voluntare; pozitia lor fata de eutanasia involuntara este mai putin clara. Pentru ei, terminarea intentionata a unei vieti este impotriva invataturilor lui Buddha si, deci, eutanasia ar trebui interzisa. Religia budista vede moartea ca o tranzitie, persoana decedata urmand sa primeasca o noua viata, a carei calitate este rezultatul karmei sale. Aceasta credinta ridica doua probleme. Pe de o parte, nimeni nu stie cum va fi viata ulterioara. Daca ea va fi chiar mai grea decat cea pe care pacientul o indura in prezent, atunci eutanasia este vazuta ca optiunea gresita, intrucat scurteaza situatia prezenta a lucrurilor in favoarea uneia mai rele. In al doilea rand, scurtarea vietii intervine in cursul normal al karmei si altereaza echilibrul acesteia.

Exista mai multe puncte de vedere ale hinduismului privind eutanasia, insa majoritatea hindusilor cred ca un medic ar trebui sa refuze cererea unui pacient de a fi eutanasiat, caci aceasta ar face ca trupul si sufletul sa se separe in mod nenatural, rezultatul fiind afectarea karmei atat pentru pacient, cat si pentru medic. Alti hindusi considera ca sinuciderea asistata nu poate fi permisa deoarece incalca invatatura ahimsa (a nu face rau). Cu toate acestea, unii hindusii vad in ajutarea unei persoane sa termine o viata plina de suferinta o fapta buna si indeplinirea unei obligatii morale.

Hinduismul este mai putin interesat decat filozofii occidentali de conceptele de "bine" si "rau", ci se concentreaza mai mult pe consecintele faptelor din timpul vietii. Uciderea (eutanasia, crima, sinuciderea) intervine in cursul firesc al sufletului catre eliberare si afecteaza in mod negativ karma ucigasului, deoarece reprezinta o incalcare a principiului non-violentei. Cand sufletul se va reincarna in alt trup fizic, va suferi ca si in viata anterioara, deoarece va avea acceasi karma. Acelasi argument sugereaza ca mentinerea vietii unei persoane in mod artificial, cu ajutorul aparatelor, este un pacat, insa nu si in cazul in care aceasta reprezinta doar o incercare temporara de vindecare.

Religia musulmana se opune eutanasiei deoarece considera ca viata este sfanta, fiind data de Allah. Numai Allah poate hotari cat traieste fiecare om, deci nimeni nu poate interveni in aceasta decizie. Eutanasia si sinuciderea nu sunt incluse printre motivele pentru care uciderea este permisa in Islam.

In traditia iudaica, prezervarea vietii reprezinta o valoare morala suprema si orice act menit sa scurteze viata este interzis. Viata are o valoare inestimabila indiferent de durata si calitatea sa. Sa scutesti pe altcineva sau pe tine insuti de suferinta nu este un motiv ca sa ucizi. Iudaismul interzice eutanasia activa, pe care o considera crima si nu accepta nici o exceptie de la aceasta regula, chiar daca persoana in cauza vrea sa moara. Scurtarea vietii este un pacat chiar daca moartea unei persoane este oricum foarte aproape, deoarece fiecare moment al vietii are aceeasi valoare cu multi ani de viata.

In ceea ce priveste eutanasia pasiva, legea iudaica spune ca medicii au obligatia de a face tot ce este posibil pentru a salva viata unui pacient, chiar daca acesta nu o doreste. Exista totusi o limita in datoria de a mentine o persoana in viata. Daca viata pacientului este pe sfarsit si are dureri insuportabile medicul nu trebuie sa ii pricinuiasca si mai multa suferinta prelungindu-i agonia. Daca exista un impediment in procesul natural al mortii (aparatura medicala, de exemplu) si acesta este singurul motiv pentru care pacientul se mai afla in viata, legea permite ca acel lucru sa fie indepartat.

Majoritatea sustinatorilor eutanasiei nu detin aceste convingeri religioase, sau, cel putin, nu doresc ca acestea sa ii impiedice sa ia hotarari in ceea ce priveste viata si, implicit, moartea.

Exista numeroase motive pentru care eutanasia nu ar trebui sa fie acceptata legal. Argumentul etic central al sustinatorilor eutanasiei voluntare este acela ca respectul pentru orice persoana ar trebui sa impuna, in mod automat, respectul pentru alegerile pe care aceasta le face. Acest argument se afla in legatura directa cu conceptul de autonomie si autocontrol. Oamenii iau, in general, deciziile importante privitoare la viata lor in concordanta cu modul in care vor sa-si desfasoare viata. Exercitandu-si autonomia, ei isi asuma responsabilitatea pentru propria viata si, implicit pentru modul in care vor sa moara. Majoritatea motivelor de ingrijorare a oamenilor in fata mortii tin mai putin de teama de suferinta, cat de dorinta de a muri fara sa-si piarda demnitatea si controlul asupra propriei vieti. Sunt de acord ca, traind intr-o societate libera oamenii au dreptul de a lua propriile decizii, insa, tocmai pentru ca traim intr-o societate, trebuie sa ne incadram regulilor pe care aceasta le impune, in masura in care nu incalca drepturile cetatenilor. Iar "a muri" nu este (si nici nu ar trebui sa fie) un drept. Nici o persoana nu decide sa se sinucida in izolare. Numerosi oameni din jurul sau vor fi afectati, intr-o masura mai mica sau mai mare, de aceasta decizie: familia si prietenii care raman in urma, precum si staff-ul medical implicat. In concluzie, indiferent de statusul autonomiei, aceasta nu ar trebui sa fie absoluta si nu ar trebui sa faca abstractie de ilegalitatea luarii unei vieti. In plus, respectul fata de autonomia unei persoane ar trebui sa urmeze standarde mai inalte decat simpla dorinta a individului. Apelarea la autonomie, ca inalt principiu etic, pentru a justifica un act ce aboleste viata este profund contradictoriu. Daca dreptul la sinuciderea asistata devine legal bazandu-se pe autonomia persoanei, atunci nu mai exista nici un motiv logic pentru care aceasta practica sa fie restrictionata doar la cazurile in care bolnavii se afla in faza terminala a bolii. De ce nu ar fi acceptata cererea de eutanasie si din partea unui bolnav cronic ce nu este pe moarte sau a unuia care sufera de o boala psihica, si nu fizica? Cu toate acestea, legea prevede ca pacientii au dreptul de a refuza orice tratament medical. Un medic ce trateaza un pacient care nu doreste acest lucru poate fi acuzat de abuz.

Un alt argument il reprezinta faptul ca rareori cererile de eutanasie voluntara sunt libere si voluntare. Un pacient care sufera de o boala aflata in faza terminala este extrem de vulnerabil. Acesta poate suferi de teama de viitor si de efectele pe care boala sa le are asupra celor din jurul sau. Astfel, el nu poate fi in totalitate obiectiv fata de starea in care se afla. In general, acesti bolnavi sufera de depresie sau de un sentiment de inutilitate, ceea ce le afecteaza discernamantul. Capacitatea lor de decizie poate fi de asemenea influentata de dementa sau de simptome tulburatoare, care, cu tratamentul adecvat, pot fi inlaturate. Aceste persoane, dar mai ales batranii simt ca sunt o povara pentru rudele lor si pentru societate din cauza costurilor pe care le implica ingrijirea lor. Acesta poate fi unul din motivele pentru care se simt obligati sa ceara eutanasia in mod "voluntar". Cererea de sinucidere asistata este mai mult un strigat de ajutor. Oamenii aflati in aceasta situatie au nevoie sa auda ca sunt apreciati si iubiti si ca bunastarea lor vine pe primul plan, chiar daca necesita investitii mari de timp si bani. Ei pot fi ajutati prin consiliere, asistenta si oferirea unor alternative pozitive la problemele cu care se confrunta. Tentativele de suicid sunt, in general trecatoare. Studiile efectuate arata ca din cei care incearca sa-si ia viata si sunt impiedicati, mai putin de 4% repeta aceasta tentativa in urmatorii 5 ani; mai putin de 11% se vor sinucide in urmatorii 35 de ani.

In multe cazuri, oamenii care sufera de boli grave sau infirmitati nu sunt bine informati in legatura cu starea lor de sanatate si perspectivele pe care le au. Asadar, nu ne putem astepta ca acestia sa ia decizia de a apela la sinuciderea asistata in mod rational. De multe ori, pacientilor le pot fi oferite informatii neclare sau care ii induc in eroare despre sansele pe care le au sau cat timp mai au de trait, deoarece cadrele medicale nu pot stii cu siguranta aceste lucruri sau se pot insela. Acestia pot oferi informatii absolut sigure in aceste directii abia in momentul cand moartea unui pacient este atat de apropiata incat eutanasia nu ar face mare diferenta.

Sustinatorii legalizarii sinuciderii asistate sustin ca bolnavii cronici sau invalizi sunt capabili sa ia decizia de a se sinucide, dar nu toti sunt capabili din punct de vedere fizic sa puna in practica aceasta decizie. In realitate, asemenea cazuri sunt rare. Marea majoritate a persoanelor aflate in aceasta situatie sunt perfect capabile sa-si ia viata prin aceleasi metode folosite de oricare alt individ. Multi dintre cei a caror conditie fizica ii impiedica sa se sinucida fara ajutorul altcuiva, sunt de asemenea incapabili sa hotarasca singuri ca vor sa moara (de exemplu cei aflati in coma). Unii pacienti lasa testamente sau alte documente in care isi exprima dorinta de a fi eutanasiati, stipuland si conditiile in care ar trebui aplicata aceasta masura.

Legalizarea eutanasiei voluntare ar duce, inevitabil, la eutanasia involutara. Daca devine legal ca bolnavii cronici in deplinatatea facultatilor mentale sa apeleze la sinuciderea asistata, de ce nu le-ar fi acordat acelasi drept si celor care nu sunt capabili sa ia singuri aceasta hotarare (bolnavii mental, persoanele cu hadicap psihic sau persoanele senile)? Este de la sine inteles ca altcineva ar hotari pentru cei aflati in aceasta situatie, dar oare deciziile ar fi luate in beneficiul pacientilor? Cum ar putea fi identificate si mai ales evitate abuzurile? O mostenire consistenta, eliberarea de "povara" pe care o reprezinta bolnavul, reducerea costurilor spitalelor etc pot fi tot atatea motive pentru care eutanasia ar putea deveni o optiune.

In Olanda, jumatate din cazurile de eutanasie sunt acum nonvoluntare si printre problemele pentru care sinuciderea asistata este legala au fost incluse: bolile mentale, dizabilitatile permanente si chiar batranetea.

In plus, ar fi destul de dificil sa se faca diferenta intre uciderea unor persoane bolnave sau cu dizabilitati si sinuciderea asistata. Diferenta intre crima si sinucidere asistata depinde de intentie si alti factori care sunt greu de demonstrat cu certitudine. Luand in considerare si faptul ca sinuciderea asistata s-ar aplica numai in cazurile mai sus amintite, s-ar putea concluziona ca oamenii care sufera de boli cronice sau invaliditati severe nu ar beneficia de protectia vietii in egala masura cu ceilalti cetateni, ceea ce reprezinta o incalcare a drepturilor fundamentale ale omului. Declaratia Universala a Drepturilor Omului stipuleaza ca "fiecare om are dreptul la viata, libertate si securitate personala."

Datorita progreselor din domeniul medicinei, eutanasia voluntara nu este necesara in cazul pacientilor care sufera de dureri atroce, deoarece pot beneficia de calmante si asistenta medicala corespunzatoare, ce le poate alina suferinta. Legalizarea eutanasiei ar submina cercetarile intreprinse in medicina.

Un aspect important al dezbaterii problemei eutanasiei il reprezinta participarea medicului in acest act. Medicina este o profesie care se conduce dupa anumite reguli interne. Orice actiune care violeaza aceste valori interne vine in contra integritatii profesionale a medicilor. Codurile etice ale medicinei traditionale nu au aprobat niciodata eutanasia, chiar daca aceasta face recurs la compasiune. Codul International al Eticii Profesionale, in varianta originala adoptata de Asociatia Mondiala a Medicilor in 1949 ca raspuns la Holocaustul nazist, declara ca "un medic trebuie sa tina intotdeauna prezenta obligatia de a prezerva viata umana de la nastere si pana la moarte". In Declaratia de la Marbella din 1992, Asociatia Mondiala a Medicilor a confirmat ca sinuciderea asistata nu este etica si trebuie condamnata de profesia de medic. Sectiunea C, art. 23 al Codului Deontologic afirma: "Medicul trebuie sa ncerce reducerea suferinei bolnavului incurabil, asigurnd demnitatea muribundului, dar n nici un caz nu are dreptul sa-i provoace moartea n mod deliberat, act ce constituie o crima, chiar daca a fost cerut insistent de un bolnav perfect constient."

Un ultim argument ar fi ca, desi practica eutanasiei ar putea parea justificabila in anumite cazuri, legalizarea ei ar avea efecte negative asupra societatii. Astfel, relatia medic-pacient ar fi denaturata, iar increderea in cadrele medicale subminata. In cazul batranilor si al persoanelor fara asigurare medicala, "dreptul de a muri" s-ar putea transforma cu usurinta in "datoria de a muri". In plus, legea are un puternic rol educativ pentru constiinta publica. Cand o practica devine legala, acceptate si larg raspandita in societate, cetatenii inceteaza sa i se mai impotriveasca.

Atat sustinatorii legalizarii eutanasiei, cat si cei care se opun acesteia, sunt de acord ca nu exista nici o relatie intre programul nazist de "eutanasie" si dezbaterea actuala a acestei probleme, deoarece nazistii au folosit termenul de eutanasie doar pentru a camufla crimele in masa. Toate victimele au murit involuntar, si nu exista nici un document care sa ateste ca un pacient aflat pe moarte a cerut sa fie ucis.

Ca o concluzie, problemele de sanatate nu pot fi rezolvate prin descotorosirea de cei bolnavi, ci infruntandu-le si cautand cele mai bune solutii, pastrand in minte datoria pe care o avem fata de semenii nostri care sufera. O data ce acceptam ca moartea este o rezolvare a problemelor oamenilor, va deveni din ce in mai greu sa impunem o limita, iar moartea va fi vazuta ca raspuns la tot mai multe probleme, cu motive tot mai putin intemeiate.Eutanasierea uman, pcat sau liber arbitru?

Autori Ionel Dancu , Mihaela Stoica Data: 8 ian 2009

1317 afiri

Rank: 4,47 din 9 voturi

Mrime text:

- + |

Trimite unui prieten |

Print

Religia cretin spune c viaa este un dar de la Dumnezeu i nu poate fi curmat de nimeni.

(+) Click pentru a mri

Foto: Lucian Muntean

Publicitate

Fie c sunt medici, avocai sau sociologi, specialitii romni spun c e foarte greu de discutat despre eutanasierea uman. Oare e bine s lai un pacient care este n faz terminal s se chinuie? Dar ce drept poi s ai ca s decizi asupra vieii unui om? Chiar nu mai exist speran? Acestea sunt ntrebrile frecvente care ne vin n minte cnd ne gndim la aceast problem.

n Antichitate, grecii i romanii nu considerau c viaa trebuie pstrat cu orice cost i de aceea erau mai tolerani n cazurile n care bolnavul nu mai avea nicio ans de nsntoire sau, n cazul epicurienilor i stoicilor, cnd unei persoane nu i mai psa de viaa ei.

nc din secolul 19, eutanasia a generat permenent controverse i dezbateri ample n America de Nord i Europa

Domnule preedinte, v rog s m lsai s mor!

Pn anul trecut, n Romnia nu s-a pus explicit problema eutanasierii. n noiembrie 2008, un tnr de 29 de ani, internat la Spitalul Clinic Judeean de Urgen Constana, i-a solicitat preedintelui Traian Bsescu s fie eutanasiat deoarece era grav bolnav, suferind, printre altele, de ciroz hepatic i fiind n imposibilitatea de a se deplasa.

"V cer imperios s acceptai eutanasierea mea, sufr de prea mult timp i am depus nenumrate eforturi, i eu i prietenii mei, pentru a fi ajutat. Dar, din pcate, nu mai suport aceast suferin inimaginabil i doresc s plec din aceast lume crud", scrisese bolnavul n cererea sa.

Preedintele Traian Bsescu a refuzat, rspunznd c poate nelege suferina prin care trece acest tnr, dar c n Romnia eutanasierea este interzis prin Codul penal, iar cel care asist este complice la sinucidere, fapt care se pedepsete cu nchisoarea de la trei la apte ani.

La numai cteva zile dup, tnrul a decedat n urma unui stop cardio-respirator.

n afara ctorva ri, toate statele lumii au interzis prin lege uciderea unui pacient incurabil la solicitarea acestuia i au prevzut pedepse de zeci de ani de nchisoare pentru oricine recurge la o asemenea fapt.

Dac legile sunt clare, opinia public este mprit. Sinuciderea asistat medical (SAM - terminarea de catre un pacient a propriei vieti, cu ajutorul medicului) a strnit controverse peste tot n lume, fie c aceast practic a fost permis ori nu.

Ce nseamn eutanasia?

Termenul eutanasie vine din cuvintele greceti "eu"(bun) i "thanatos"(moarte). Hipocrate menioneaz eutanasia n jurmntul lui Hipocrate, document scris ntre anii 400-300 .Hr.

Eutanasia - terminarea activ, intenionat a vieii unui pacient de ctre un doctor care consider c moartea va fi n beneficiul pacientului. Eutanasia voluntar pacientul bolnav cere expres sau i d consimmntul s fie ucis. Eutanasia involuntara uciderea unei persoane competente (adic n deplintatea facultilor mentale) care i poate exprima voina. Eutanasia non-voluntara - eutanasia unui pacient non-competent, precum persoane suferind de demen senil sau copii mici bolnavi. Eutanasia activ terminarea intenionat a vieii unui pacient de ctre un medic care crede c moartea este n beneficiul pacientului. Eutanasia pasiv terminarea vieii unui pacient prin omisiune, spre exemplu prin retragerea tratamentului, a alimentaiei sau a apei. Sinuciderea asistat medical terminarea de ctre un pacient a propriei viei, cu ajutorul medicului (n practic diferena fa de eutanasia voluntar este minim).

Exist dreptul la via, dar nu la moarte

Prof. dr. Vasile Astrstoae, preedintele Colegiului Medicilor din Romnia (CMR) i preedinte al Comisiei de Bioetic din cadrul Colegiului, afirm c eutanasia pleac de la urmtoarele premise: dreptul bolnavului la o moarte decent prezumia c ntotdeauna diagnosticul este unul corect i nu poate fi schimbat nu exist alternativ de a ajuta bolnavul incurabil

Dup prerea preedintelui CMR, toate cele trei premise sunt eronate pentru c nu ntotdeauna diagnosticul stabilit bolnavului considerat incurabil este corect, acesta se poate schimba n timp.

Toate legislaiile, inclusiv cea romneasc, stabilesc c exist dreptul la via, dar nu la moarte i din aceast cauz eutanasierea i suicidul asistat sunt foarte greu de legiferat, precizeaz prof. dr. Astrstoae.

Codul lui Hipocrate: s nu ucizi

Toate codurile deontologice, inclusiv cel romnesc, interzic eutanasia i de aceea toate declaraiile sunt pe acelai ton, afirm preedintele CMR. Medicii i practic meseria n baza jurmntului lui Hipocrate.

Ca s fiu pe placul cuiva nu voi prescrie un medicament ucigtor i nici nu voi da un sfat care poate s-i cauzeze moarte". (extras din jurmntul lui Hipocrate)

Dei a existat un singur caz special, subiectul eutanasierii este unul foarte sensibil n Romnia. Sunt foarte muli cei care i-au pus problema, ns sunt puini cei care discut. Codul deontologic i legislaia te oblig s fii mpotriv. Este destul de greu ca medic s i exprimi prerea despre asta, pentru c ai putea avea ulterior probleme, afirm dr. Dan Pereianu, preedintele Camerei Federative a Medicilor din Romnia.

Medicina trebuie s se menin acolo unde i este locul: s ajute i s alineze suferina, spune prof dr. psihiatru Florin Tudose, eful seciei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Universitar de Urgen din Bucureti.O idee greu de acceptat

Ideea eutanasierii este greu de acceptat n Romnia. Dr. Pereianu, preedintele Camerei Federative a Medicilor, crede c societatea romneasc nu este nc dispus s accepte ideea. Dac eti credincios nu accepi aceast idee, afirm la rndul ei dr. Cristina Isar, vicepreedintele Centrului Naional de Studii pentru Medicina Familiei (CNSMF).

De profesie medic de familie, Cristina Isar spune c s-a confruntat cu dou cazuri n care bolnavii i-au cerut s fie eutanasiai. Unul dintre acestea, era o doamn n vrst de 65 de ani, inteligent i educat, care se afla n faza terminal a bolii, i care era imobilizat la pat.

Mi-a cerut s o ajut s moar, dar am refuzat, moment n care mi-a pus c dac a putea s m mic, a face ceva, i amintete Cristina Isar.

Dincolo de problema moral, sistemul medical romnesc nu este pregtit. n rile n care acest lucru se practic sunt resurse foarte mari, care la noi nu se pot regsi, precizeaz vicepreedintele CNSMF. Sociologul Mircea Kivu crede c societatea romneasc este nc foarte puin pregtit s accepte eutanasia i suicidul asistat datorit tradiiilor, mentalitii i a Bisericii Ortodoxe. Nimeni nu poate garanta c nu poate exista o soluie dup ce se ntmpl asta. Exist o speran pn la urm, afirm Kivu.

Juritii sunt pro i contra

Legislaia romneasc incrimineaz eutanasierea i moartea asistat.

Principiile noastre de drept i morale nu permit acest lucru. Eu nu sunt de accord cu aceasta, chiar dac nu mai au nicio speran de via. Bolnavii trebuie s i duc sfritul aa cum este dat de la Dumnezeu, este de prere avocatul Ion Comnoiu.

De cealalt parte, avocatul Domenica Antonicu spune c este destul de greu s iei o decizie, dar dac te gndeti la suferina omului. Sigur c viaa este dat de la Dumnezeu, dar cnd un om se chinuie, nu are sens s se interzic acest lucru, afirm Domenica Antonicu.

Carmen Omar (avocat) nu este de accord cu ideea eutanasierii. Ar trebui s li se mai ofere o ans. ntotdeauna este bine s ai rbdare, D-zeu i medicina pot face oricnd o minune, este de prere Carmen Omar.

Pedeaps mai mic pentru suicidul asistat n noul Cod penal

n Codul penal romnesc suprimarea vieii este considerat infraciune. Eutanasia i suicidul asistat medical sunt incriminate, fiind considerate omor calificat, care se pedepsete cu nchisoare ntre 1525 ani, i omor simplu (1020 ani de nchisoare).

Proiectul noului cod penal, finalizat n noiembrie anul trecut modific acuzaiile aduse pentru moartea asistat n cazul unei persoane adulte, astfel c pedeapsa este redus la 37 ani de nchisoare. Uciderea svrit la cererea explicit, serioas, contient i repetat a victimei care suferea de o boal incurabil sau de o infirmitate grav atestate medical, cauzatoare de suferine permanente i greu de suportat se pedepsete cu nchisoare de la 3 la 7 ani (articolul 188 din proiectul Codului penal).

Mihail Udroiu, judector la Tribunalul Bucureti i fost membru n Comisia de realizare a noului Cod penal, afirm c au fost discuii pro i contra n privina suicidului asistat, dar s-a optat pentru incriminare. Protejm viaa n orice form i viaa se sfrete natural. Suprimarea vieii n orice situaie este considerat infraciune i este pedepsit ca atare, a declarat Mihail Udroiu.

Legislaia european stabilete c exist un drept la via, dar nu se interpreteaz corelativ c exist un drept la moarte, mai spune judectorul Udroiu.

Sociologii, destul de sceptici

ntrebat dac noul Cod penal care diminueaz pedeapsa pentru suicidul asistat este un prim pas spre aprobare, sociologul Mircea Kivu afirm c lucrurile astea nu schimb mult lucrurile, un medic nu este dispus s rite. Provocarea morii nu este nesemnificativ, iar eu unul nu cred c se va ajunge la un compromis", este de prere Mircea Kivu.

De cealalt parte, sociologul Vasile Dncu crede c treptat societatea va accepta acest lucru, iar legislaia se va schimba, ns cu condiii foarte drastice.

Biserica se opune

Cretinismul respinge orice aciune sau omisiune prin care s-ar ncerca ridicarea vieii cuiva i orice modalitate prin care cineva ar ncerca s-i ridice viaa.

Viaa este un dar de la D-zeu i nimeni nu are dreptul s suprime acest dar divin, afirm printele Constantin Stoica, consilierul de pres al Patriarhiei Romne.

n cazul bolilor incurabile, Biserica recomand folosirea tuturor mijloacelor n vederea uurrii durerii provocat de boala: consiliere duhovniceasc, rugciunea, susinere moral, administrarea tratamentelor normale i a celor paleative.

Eutanasia nu poate avea justificare nici medical, nici economic. Medicul care o practica i-a nclcat menirea i comite un pacat grav, condamnat de Dumnezeu i detestat de Biseric, este menionat pe site-ul Patriarhiei Romne.

ngrijirile paliative, o soluie la durere

ngrijirile paliative reprezint totalitatea aciunilor destinate s atenueze simptomele unei boli fr a vindeca totui. Acestea sunt acordate ndeosebi bolnavilor aflai n faza terminal a unei boli incurabile.

ngrijirile paliative se fac medicamentos, prin tratamente care au drept scop calmarea durerii, i prin consiliere psihologic i spiritual.

n Romnia exist o serie de centre de ngrijiri paliative. Unul dintre acestea, Casa Speranei are sediu n Braov i n Bucureti. La sediul din Braov, aproximativ 650 de bolnavi incurabili au apelat anul trecut la serviciile noastre, fie n hospice, ambulatoriu sau au primit asisten la domiciliu, afirm Sorina Ciglenean, asistent program dezvoltare naional Hospice Casa Speranei.

ngrijirea paliativ se face gratuit de ctre medici, asisteni medicali, asisteni sociali, psiholog, preot, ngrijitori i voluntari, care lucreaz n colaborare cu medicii de familie i medicii de specialitate din spital.

Eutanasia, acceptat n cteva state

In 1995, nordul Australiei a adoptat, n premier mondial, un act normativ privind legalizarea eutanasiei. Patru pacieni au murit folosindu-se de prevederile legii. Actul a fost abrogat ns n 1997.

Statul Oregon (SUA) a aprobat n 1997 Legea privind Moartea cu demnitate. Pentru a beneficia de sinucidere asistat de medic n Oregon, o persoan trebuie s fie rezident al statului, s aibe peste 18 ani, s aibe capacitatea de decizie i s sufere de o boal de pe urma creia va muri n 6 luni de zile. De asemenea, pacientul trebuie s fac o cerere n scris i dou ntiinri verbale pentru a primi medicamente care s i ia viaa. Cererile trebuie fcute n prezena a doi martori care pot atesta faptul c pacientul este capabil, acioneaz voluntar, i nu este constrns s semneze cererea. Un alt doctor trebuie s confirme starea de sntate a pacientului, capacitatea lui de decizie i calitatea voluntar a deciziei sale. Pacientul se poate rzgndi n orice clip. Dac criteriile de mai jos sunt ndeplinite, pacientul primete n Oregon o prescripie medical pentru a muri.

Prima ar din Uniunea European care a legalizat eutanasia este Olanda (aprilie 2002). Codul penal olandez permite sinuciderea asistat doar dac sunt ndeplinite urmtoarele criterii: Doctorul trebuie s fie sigur c cererea pacientului a fost sincer i voluntar Doctorul trebuie s fie sigur c suferina pacientului a fost de nesuportat i fr nicio speran de ameliorare Doctorul trebuie s se fi consultat cu pacientul despre situaia sa Doctorul i pacientul trebuie s ajung amndoi la aceeai concluzie c nicio alt alternativ nu este posibil Pacientul trebuie s fie consultat de cel puin un doctor neutru, care trebuie s prezinte n scris opinia sa despre ndeplinirea sau nu a celor patru criterii de mai sus

Sinuciderea asistat mai este legal sub diferite forme n Elveia, Suedia, Belgia (mai 2002), Albania (1999). n Luxemburg eutanasia este permis din februarie 2008 doar dac pacienii au fcut mai multe cereri n scris, cu martori, pe aceast tem. Poate fi fcut doar cu acordul a doi doctori i a unei echipe de experi. Iniiativa 1000 a legiferat eutanasia i n Washington i tot n Statele Unite, statul Montana a intrat n decembrie 2008, printr-o decizie judectoreasc, n rndul celor care accept legal sinuciderea. n Thailanda, pe 20 martie 2007 a intrat n vigoare un act care prevede dreptul unui pacient de a cere n scris ntreruperea tratamentului care l ine n via.

Perspective

Quebecul (Canada) a achitat recent un om acuzat de sinucidere asistat, lucru care poate deschide calea ctre legalizarea acestei practici n provincie. n comunitatea autonom din Andalusia (regiune n SV Spaniei), se pregtete o lege n acest sens. Guvernul ntocmete un act normativ care s permit pacienilor aflai n faza terminal a unei boli s aleag ajutor medical care s le grbeasc moartea. Oficialii guvernului de la Sevilla sper ca legea s treac n 2009. Kenya ar putea deveni prima ar african care legalizeaz sinuciderea asistat, n condiiile n care se face lobby la nivelul oficialitilor pentru legiferarea acestei forme de eutanasie.

n Australia s-a inventat mainria care provoac moartea

Un doctor australian din Sidney, Philip Nitschke (foto), a prezentat de curnd o mainrie care provoac moartea pacienilor care aleg s fie eutanasiai. Mainria funcioneaz cu ajutorul unui gaz toxic, pe care pacienii l inhaleaz i mor la cteva minute dup aceasta.

Medicul susine c invenia sa este perfect legal. El subliniaz faptul c motivul morii pacientului su va fi greu de dovedit n autopsie.

De asemnea, Philip Nitschke spune: Este important s putem oferi servicii publice, n conformitate cu regulile de bun practic medical, pentru a permite pacienilor s tie care le sunt opiunile.

Philip Nitschke a precizat c aparatul sau cost 56 de dolari si c va drui suferindului o moarte uoar prin inspirarea gazului, cu ajutorul unei mati aplicate pe fa. Nitschke a alctuit deja o list de ateptare, care conine numele a 200 de persoane. (Aura Bolboa)

Prima eutanasie transmis la TV Postul american de televiziune Sky Real Lives a difuzat n decembrie 2008, n premier, un documentar care prezint momentul n care un britanic este eutanasiat la o clinic specializat din Elveia.

Filmul prezint povestea lui Craig Ewert, un bolnav de neuropatie degenerativ, care a decis s i pun capt zilelor la vrsta de 59 de ani.

Conducerea Sky Real Lives a spus c documentarul intitulat "Right to Die?" (Dreptul la moarte?), realizat de unul dintre cei mai cunoscui regizori ai genului, John Zaritsky, ncearc s fie un reper important ntr-o dezbatere public i nicidecum o popularizare a eutanasiei.

12 ianuarie 2009_1293285449.bin