EVALUAREA FUNCTIEI CARDIO-VASCULARE

Problema homeostaziei functionale a diverselor aparate si sisteme priveste interventia reactiilor adaptative ce asigura mentinerea regimului stabil functional atat in conditii obisnuite, cat si in conditii neobisnuite, cand se produc alterari functionale ce pot fi accentuate de solicitari.

Aparatului cardio-vascular, prin legaturile morfologice si functionale pe care le stabileste intre organe si tesuturi, este considerat cel mai vechi sistem filogenetic de integrare functionala a organismului, in centrul acestei activitati integrative fiind zona capilara tisulara. Necesitatile acestui teritoriu determina sensul modificarilor morfologice si functionale pe care le inregistreaza aparatul in ansamblul sau.

Din punct de vedere hemodinamic cordul este principalul organ care produce energia necesara asigurarii circulatiei sanguine, si deci si a aprovizionarii teritoriilor tisulare cu oxigen si substante energetice. In acelasi timp cordul este la randul sau dependent de influentele ce rezulta din activitatea integrata a diferitelor tesuturi. 

In conditiile efortului fizic necesitatile de oxigen si substante nutritive ale diferitelor tesuturi implicate cr 939b12j esc in functie de intensitatea lucrului prestat. Modificarile aparute la nivelul sistemului reprezinta reactii adaptative la suprasarcinile hemodinamice – volumetrice si / sau presionale – la care este supus organismul.

Adaptarea cardio-vasculara la efort reprezinta reflectarea modificarilor aparute la nivelul sistemului ca raspuns la solicitari extrinseci si intrinseci, reprezentand o caracteristica esentiala a vietii. Ea este conditionata de diferentele individuale de raspuns la efort ale organismului, acestea exprimand interactiunea organism – mediu, partial cu determinare genetica, si consta din :

       cresterea componentelor dimensionale – volum sanguin, hemoglobina totala, volum cardiac, etc

       posibilitatea realizarii unui debit cardiac maxim bun prin cresterea volumului sistolic

       cresterea diferentei arterio -venoase.

Antrenamentul, mai ales cel practicat in regim de anduranta lunga, stimuleaza functiile adaptative ale inimii si duce in timp la instalarea “cordului sportiv.

Adaptarea cardio-vasculara la efort implica aparitia de modificari la nivelul tuturor componentelor sistemului – cord, vase sanguine si sange, modificari care vizeaza atat aspecte cantitative si calitative, cat si aspecte morfologice si functionale. Capacitatea de adaptare apartine evolutiei naturale si este conditionata de diferentele individuale ale raspunsurilor organismului la stimulii indusi de  efort .

Principalii parametrii morfo-functionali care sufera modificari adaptative la efort fizic sunt :

        Volumul cardiac  –  creste prin modificarea diametrelor endocavitare si hipertrofierea structurilor musculare (sept interventricular si perete liber ventricular). Mecanismul modificarilor anatomice cardiace are la baza suprasarcina hemodinamica determinata de efortul fizic, dar este influentat si de aspectele caracteristice genetice si endocrine ale individului.

Hipertrofia miocardica (concentrica) este asociata in mod semnificativ cresterilor presionale cronice sanguine induse de efort – legea La PLACE, in timp ce dilatarea cavitatilor ventriculare (hipertrofie excentrica) este asociata cu suprasarcina volu-metrica .

Modificarile adaptative morfologice ale cordului induse de efort.

Cresterea masei miocardice la sportivii bine antrenati determina reducerea tensiunii de la nivelul peretilor ventriculari, necesara asigurarii fractiei de ejectie. Dilatarea ventriculara asigura un volum rezidual crescut, ca volum sistolic de rezerva, care poate fi rapid folosit in cazul necesitatilor tisulare periferice crescute din efort.

Cresterea dimensiunilor anatomice ale cordului la sportivi reprezinta un mecanism biologic adaptativ fundamental in asigurarea eficientei si economicitatii functionale cardiace. Factorii care determina eficienta cardiaca sunt dependenti de ejectarea unui volum sistolic cat mai mare, realizat printr-o scurtare miocardica minima, deci cu cheltuiala energetica cat mai mica, lucru posibil daca contractia incepe la un volum mai mare. Cu cat diametrul telesistolic al ventriculului stang este mai mare cu atat energia

pierduta sub forma de frictiune si tensiunea dezvoltata in peretele cardiac scad, iar fibrele musculare elastice dezvolta o tensiune mai mare.

Efectele efortului fizic asupra aspectelor dimensionale ale cordului sunt diferite in functie de natura efortului. Astfel eforturile izotonice sau de anduranta determina in principal cresterea diametrului telediastolic (dilatarea cavitatilor ventriculare), ca expresie a adaptarii la suprasarcina volumetrica. Eforturile de tip izometric determina in principal hipertrofierea ventriculara pana la anumite valori admise (11 – 12 mm pentru septul interventricular si peretele posterior al ventriculului stang), ca expresie a suprasarcinii presionale. 

Raportul volum cardiac / greutate corporala furnizeaza date importante privitoare la aspectele de „sanatate” cardiaca ale sportivilor si reprezinta in acelasi timp un element de predictie pentru performanta si longevitatea sportiva. In mod normal acest raport variaza intre 10 – 20 ml / kg si este mai mare la sportivii de anduranta cu stagiu mare in activitatea sportiva.

Hipertrofia cardiaca adaptativa secundara antrenamentului sportiv sistematic este armonioasa si regreseaza la deconditionarea de efort. De cele mai multe ori insa regresia nu este totala, sportivii prezentand in continuare corduri cu dimensiuni mai mari decat persoanele neantrenate.

           Frecventa cardiaca  –  reprezinta cel mai rapid mecanism de adaptare la efort prin posibilitatea cresterii rapide a debitului cardiac. Valoarea ei creste liniar cu intensitatea efortului si este direct proportionala cu consumul maxim de oxigen, pana la valori de 120 – 170 b/min.

La sportivii de performanta F.C. de repaus are valori mult mai mici decat la nesportivi, ceea ce asigura economicitate energetica si ameliorare a aprovizionarii cardiace (raport diastola / sistola favorabil) semnificative. Astfel o scadere cu numai 10 b/min a F.C. de repaus permite o economie de energie de aproximativ 15% la nivelul travaliului cardiac. 

Variabilitatea F.C. este o masura a calitatii activitatii cardiace. Cu cat F.C. de repaus este mai mica cu atat variabilitatea sa este mai mare si calitatea functionala a inimii creste.

Valorile maxime utile ale F.C. variaza cu varsta, putand fi estimate prin formulele :

                                     F.C.max = 220 – varsta

                                                  = 206,3 – (0,711 x varsta)

                                                                   (LONDEREE & MOESCHBERGER – 

                                                                                   Univ. Missouri – Columbia)

                                                  = 217 – (0,85 x varsta)

                                                                   (MILLER & al – Univ. Indiana)

Calcularea valorii F.C.max are importanta in procesul de dirijare a antre-namentului deoarece in functie de valoarea ei si de intensitatea efortului se poate calcula F.C. utila de antrenament dupa formula :

F.C.antren  =  F.C.rep + (F.C.max – F.C.rep) x % I.E.

unde I.E. reprezinta % din intensitatea efortului caracteristic zonei de antrenament

         pentru incalzire si refacere I.E. = 50 – 60%

         pentru efortul de anduranta lunga I.E. = 60 – 70%

         pentru efortul de anduranta scurta I.E.= 70 – 80%

         pentru efortul anaerob I.E. = 80 – 90%.

           Volumul de ejectie sistolica,  debitul  bataie sau debitul  (volumul) sistolic – reprezinta principala si cea mai economicoasa modalitate de crestere a debitului cardiac, prin doua mecanisme distincte : unul intrinsec, miocardic, reprezentat de cresterea umplerii diastolice si a contractilitatii miocardice, si unul extrinsec, reprezentat de influentele neurohormonale.

Valoarea crescuta a debitului sistolic de efort la persoanele antrenate reprezinta o conditie esentiala pentru asigurarea celei mai bune capacitati de transport a oxigenului. 

La sportivii de anduranta debitul sistolic creste pe seama cresterii dimensiunilor cavitare, in special ale ventriculului stang, determinate la randul lor de cresterea presarcinii secundar cresterii volumului plasmatic. In plus creste si complianta ventriculara stanga, marind astfel capacitatea ventriculului de a primi cantitati crescute de sange in timpul diastolei.

Valoarea debitului sistolic depinde de volumul cardiac si inregistreaza o regresie la  circa 3 – 4 saptamani de la oprirea antrenamentului.

           Debitul  cardiac,  parametrul  care  reflecta  capacitatea   functionala a sistemului cardio-vascular, creste la persoanele antrenate atat pe seama frecventei cardiace, cat si a debitului sistolic. El poate atinge valori de 40 l/min in efort maximal la sportivii bine antrenati, de 8 ori mai mult decat valoarea de repaus.

Ca si in cazul frecventei cardiace debitul cardiac are evolutie liniara cu consumul de oxigen, fiind unul dintre principalii factori limitativi ai capacitatii aerobe de efort.

Nu toate sectoarele vasculare ale organismului au aceeasi importanta si semnificatie functionala, atat in repaus, cat mai ales in timpul efortului. Nevoile energetice crescute ale teritoriului muscular in efort determina intensificarea irigatiei la acest nivel pe seama fenomenelor de redistribuire circulatorie, proportia din debitul cardiac distribuita fiecariu teritoriu functional fiind diferita astfel intre repaus si efort.

  Echivalentul volumului cardiac (VC / VO2 – puls max)  reprezinta un indice de apreciere a rezervelor de efort ale cordului. Corelarea unui factor dimensional, cum este VC, cu un parametru functional al capacitatii aerobe de efort (VO2max) determina estimarea capacitatii functionale cardiace actuale, fiind in acelasi timp si un element de predictie pentru rezervele cardiace de viitor.

         Pulsul de  oxigen, respectiv  cantitatea de  oxigen  consumata la fiecare contractie cardiaca (VO2 / FC), creste paralel cu debitul sistolic. Cresterea pulsului de oxigen este dependenta de intensitatea efortului si permite

evaluarea economiei si rezervei de performanta a sistemului cardio-vascular, valori mari aratand o mare rezerva de performanta cardiaca.

Distributia debitului cardiac in diferite teritorii functionale

                               in repaus si efort.

Evaluarea functiei cardio - vasculare. In multitudinea metodelor de investigare care au fost propuse se dovedesc a fi mai utile, si deci si valabile, acele metode care se caracterizeaza prin accesibilitate, in sensul aparaturii si a complexitatii tehnicii de lucru, prin reproductibilitate si comparabilitate cu un model biologic sau cu date specifice de teren. Metodele pot fi structurate in doua mari categorii :

       probe functionale cardio–vasculare

       metode de explorare clinica.

Probe functionale cardio-vasculare.  Prezinta interes atat in evaluarea cardiaca propriu-zisa, cat si in dirijarea antrenamentului sportiv si reprezinta teste simple care folosesc eforturi standard (in laborator) dozate sau nedozate si care urmaresc evolutia parametrilor functionali frecventa cardiaca  si tensiune arteriala in repaus, in efort si in perioada de revenire.

        Indicele reflexului clino – ortostatic (IRCOS) se apreciaza  pe  baza formulei :

F.C. orto max - F.C. clino

 F.C. orto stabil

unde

o F.C. orto max  =  frecventa cardiaca maxima masurata in ortostatismo F.C. orto stabil  =  frecventa cardiaca stabilizata in ortostatismo F.C. clino  =  frecventa cardiaca masurata in clinostatism.

Proba se realizeaza prin inregistrarea electrocardiografica a F.C. initial in clinostatism, dupa o perioada de stabilizare a valorilor de aproximativ 5 minute, dupa care se continua inregistrarea in ortostatism, pana la stabilizarea valorilor F.C. in aceasta pozitie.

Interpretare :

VALORI BUNE    In jur de 0,200

VALORI NEADAPTATE In jur de 0,300

VALORI NEECONOMICOASE

In jur de 0,400

Proba apreciaza adaptarea neurovegetativa a aparatului cardiovascular la modificarea de pozitie a corpului, adaptare care se face prin interventia reflexelor cardiace in reechilibrarea hemodinamica in cadrul unui efort minim reproductibil.

  Proba SCHELLONG clino-ortostatica urmareste tot adaptarea neurovegetativa cardio-vasculara la modificarile de pozitie, respectiv trecerea din clino in ortostatism, prin aprecierea initiala si comparativa a valorilor  F.C. si T.A.

Dupa o perioada de stabilizare a valorilor in clinostatism de circa 5 minute se masoara valorile de repaus, de baza, ale F.C. si T.A., dupa care se face trecerea lenta la pozitia ortostatica. Dupa un minut se recolteaza din nou valorile F.C. si T. A.

Interpretarea tine cont de valorile celor doi parametrii, in clino si ortostatism :

 Valorile  de  baza –  F.C. normala este cuprinsa intre  60 – 80 b/min. Valorile mai mari de 80 b/min sunt considerate tahicardice, in timp ce valorile sub 60 b/min sunt considerate bradicardice si sunt caracteristice sportivilor cu un inalt grad de antrenament. 

 – T.A. sistolica normala este de 100 – 140 mmHg. Valorile ce depasesc 140 mmHg sunt considerate hipertensive,  in timp ce valorile mai mici de 100 mmHg sunt considerate hipotensive.

– T.A. diastolica normala reprezinta 1/2 din T.A. sistolica + 10 mmHg, iar T.A. diferentiala normala nu trebuie sa fie mai mica de 30 mmHg

 In ortostatism  –  F.C. creste in mod normal cu  12 – 18 b/min (limita superioara pentru fete), T.A. sistolica si diastolica cresc sau scad cu 5 – 10 mmHg, iar T.A. diferentiala nu trebuie sa fie mai mica de 30 mmHg.

Cu cat diferentele dintre valorile din clino si ortostatism sunt mai mici sau chiar nule cu atat echilibrul vegetativ va fi apreciat mai bine. In functie de nivelul modificarilor aparute SCHELLONG, completat ulterior de LETUNOV, a cla-sificat posibilele dereglari aparute in cadrul probei in dereglari de tip hipoton, hiperton si hipodinamic .

Proba PACHON-MARTINET urmareste evolutia F.C si a T.A. sistolo-diastolice in repaus (clinostatism), dupa efectuarea probei clino-ortostatice, dupa un efort standard reprezentat de 20 de genuflexiuni executate in 40 de secunde si in perioada de revenire, respectiv 5 minute in clinostatism.

Proba ofera relatii in ceea ce priveste echilibrul neurovegetativ al organismului si adaptarea cardio-vasculara la efort standard.

Interpretarea se face astfel :

pentru valorile de repaus  interpretarea se face ca si in cazul probei SCHELLONG

pentru reactia clino-ortostatica interpretarea se face de asemenea ca si in cazul probei SCHELLONG                   

 pentru reactia la efort –  se considera normala cresterea F.C. cu  40 – 60 % fata de valorile de repaus, fara a depasi insa  valoarea de 120 b/min, valoare considerata tahicardie moderata. De asemenea este considerata normala cresterea T.A. sistolice cu 20 – 30 mmHg  si cresterea  sau scaderea T.A. diastolice cu 5 – 10 mmHg (valoarea putand ramane chiar si nemodificata). T.A. diferentiala creste usor.

Proba are avantajul ca este accesibila si prezinta o mare utilitate in procesul de dirijare a antrenamentului.

         Proba LIAM, considerata de autorul ei ca fiind utila in evaluarea capacitatii de adaptare la efort, urmareste timpul de revenire a F.C. la valorile de repaus dupa un efort ce consta din alergare pe loc cu calcaiele  la sezut, timp de 1 minut in tempo de 120 / minut.

Interpretare se face in functie de valorile F.C. astfel :

CALIFICATIVTIMP DE REVENIRE AL F.C.

ADAPTARE FOARTE BUNA LA EFORT

< 2 min

ADAPTARE BUNA LA EFORT 2 – 3 min

ADAPTARE SLABA LA EFORT > 3 min

Proba este utila in educatie fizica, in mod special in educatia fizica scolara, si are avantajul ca este foarte accesibila si usor aplicabila.

         Proba LETUNOV evalueaza reactivitatea cardiovasculara in cazul a trei tipuri de efort cu caracteristici diferite,

respectiv efort de forta, de rezistenta si de viteza. Ea reprezinta o proba functionala in trei trepte, cu efort nedozat.

Efortul consta din 20 de genuflexiuni efectuate in timp de 30 secunde, urmate de alergare pe loc timp de 15 secunde cu viteza maxima si cu gambele flectate in unghi drept pe coapse, urmata apoi de alergare pe loc timp de 3 minute cu o frecventa de 180 de pasi / minut.

Interpretarea presupune o apreciere cantitativa (durata si intensitatea modificarilor) si una calitativa (raportul dintre modificarile F.C. si cele ale T.A.), pentru parametrii de repaus, de efort, pentru fiecare tip de efort in parte, si de re-venire, la fel ca si in cazul probei MARTINET.

Proba permite aprecierea adaptabilitatii cardio--vasculare datorita faptului ca reuneste valori de repaus, de efort si de revenire in cazul a trei tipuri distincte de efort. Ea permite astfel elaborarea unor indicatii tehnico - metodice pentru procesul de antrenament, detaliate pe cele trei tipuri de calitati  motrice. Ea este extrem de utila in cadrul probelor combinate si in timpul  perioadelor pregatitoare.

        Proba FLACK este o proba functionala cardiorespiratorie de efort de forta care urmareste modificarile hemodinamice ce apar in cazul unei hiperpresiuni intratoracice, respectiv fenomen VALSALVA indus.

Proba consta dintr-o expiratie fortata intr-un tub ce contine mercur, pana la ridicarea acestuia la nivelul de 40 mmHg in cazul baietilor, 30 mmHg in cazul fetelor si 20 mmHg in cazul copiilor, si mentinerea acestui nivel cat mai mult timp posibil, minimum 40 secunde. Mentinerea nivelului mercurului se face prin cresterea presiunii intratoracice, prin intrare in apnee. Se masoara F.C. initial in repaus, inainte de inceperea probei, si apoi pe  toata durata de apnee, pe cate 5 secunde.

Interpretarea se face dupa durata apneii si dupa modificarile valorilor F.C.

    dupa durata timpului de apnee

CALIFICATIV VALOARE

FOARTE BINE > 50 sec

BINE 40 – 50 sec

SATISFACATOR 35 – 40 sec

NESATISFACATOR < 30 sec

    dupa  modificarile valorilor FC se descriu cinci tipuri de curbe:

        curba de tip I, caracteristica sportivilor antrenati, in care  FC creste pana la 7 b/5 sec

        curba de tip II, caracteristica sportivilor neantrenati, in care FC creste lent pana la 9 b/5 sec

        curba de tip III, nefavorabila, in care FC creste rapid la 10 b/5 sec, este tipul de evolutie care reclama investigatii suplimentare cardio-vasculare.

        curba de tip IV, sau reactia hipotona, in care FC creste rapid la 10 – 11 b/5 sec, iar apoi scade sub valorile de re-paus, este tipul de evolutie in care se  contraindica efortul sportiv de performanta

        curba de tip V, care apare la persoane distonice neuro-vegetativ,  in care FC creste initial la 9 – 10 b/5 sec, pentru ca apoi, la circa 20 secunde, sa revina la 6 – 7 b/5 sec.

Proba are indicatie in special pentru sportivii care lucreaza cu toracele blocat si reclama o foarte buna cooperare din partea sportivului.

       Proba BURGER reprezinta o varianta a probei FLACK, in care se adauga si masurarea T.A. in repaus, dupa 10 respiratii ample, in efort imediat si la 20 secunde dupa incetarea apneeii.

Interpretarea se face in functie de valorile T.A., rezultatele putand  fi clasificate in trei tipuri de reactii :

                         cord normal – T.A. sistolica creste cu pana la 20 mmHg in perioada presoare, continua sa creasca apoi cu pana la 40 mmHg

peste valoarea de repaus dupa terminarea probei si apoi revine catre valorile de repaus in 20 secunde

                         cord astenic – T.A. sistolica scade cu pana la 40 mmHg in timpul pe-rioadei presoare fata de perioada de repaus, revenirea facandu-se foarte lent dupa incetarea probei

                         cord sportiv sau hipertrofic – T.A.  sistolica creste cu 20 – 30  mmHg  in faza presoare comparativ cu perioada de repaus, se mentine crescuta si dupa terminarea apneeii si revine la valorile normale de repaus in timp de pana la 20 secunde.

       Proba GRUBICI este tot o varianta a probei FLACK, care individualizeaza intensitatea hiperpresiunii in functie de forta expiratorie maxima, folosind 60 % din valoarea acesteia in cazul barbatilor, 50 % in cazul femeilor si 40 % in cazul copiilor. Timpul minim de mentinere a apneei este de 20 secunde. Se masoara F.C. in perioada de repaus, pe toata durata apneei si pe toata durata revenirii, pana la restabilirea valorilor de repaus, pe cate 5 sec.

CALIFICATIVTIP DE REACTIE

TIMP DE REVENIRE

FOARTE BINE I – II < 40 sec

BINE I – II 40 – 60 sec

SATISFACATOR Indiferent 1 – 2 min

NESATISFACATOR Indiferent 3 – 4 min

PATOLOGIC indiferent > 4 min

Interpretarea se face atat in functie de tipul de evolutie a F.C., deci  in functie de tipul de reactie, cat si in functie de timpul de revenire a valorilor F.C. , conform tabelului.

Proba necesita in prealabil instruirea sportivului in vederea unei cat mai bune cooperari si are avantajul ca ofera indicii referitoare la dozarea efortului din timpul antrenamentului in functie de tipul de proba. De asemenea are utilitate in selectie, in vedere depistarii aptitudinilor de efort in conditii de torace  blocat.

Metode de explorare clinica.

        Electrocardiografia reprezinta o metoda de investigare a activitatii electrice a cordului in vederea aprecierii starii de sanatate a inimii, a calitatilor sale morfofunctionale (excitabilitate, conductibilitate, automatism) si a modificarilor aparute in urma antrenamentului, respectiv capacitatea de adaptare a cordului.

Determinarile se fac in conditii de repaus, de efort standard sau specific si dupa efort, in perioada de revenire, prin folosirea in mod curent a celor 12 derivatii clasice, bipolare ale membrelor, unipolare ale membrelor si precordiale.

Pentru EKG-ul de efort se utilizeaza inregistrarile bipolare, deoarece inregistrarile electrice ale contractiei musculare pot induce deformari ale traseului.

Interpretarea se bazeaza pe criteriile de apreciere a starii normale sau patologice ale ekg-ului cunoscute din clinica. Exista insa si o serie de aspecte la limita, caracteristice sportivului, care cer o buna cunoastere a specificului adaptarii cardiace in functie de tipul de efort prestat. Examinarea se face in dinamica, prin compararea mai multor trasee ekg in diferite etape de antrenament.

Criteriile de apreciere caracteristice sportivilor sunt diferite, in raport cu momentul efectuarii examenului. Astfel, pentru ekg de repaus criteriile sunt :

o       ritmul  –  sinusal sau atrial inferior

o       frecventa cardiaca  –  bradicardie

o       pozitia electrica – cord orizontalizat in cazul sportivilor ce practica eforturi de rezistenta sau cord verticalizat in cazul  sportivilor care practica eforturi cu hiperpresiune toracica

o       axele electrice  –  + 30  + 80 grade unda P

                                   –  0  + 90 grade complexul QRS

                                   –  diferenta T fata de QRS pana la 60 grade

o       atriograma  –  unda P aplatizata in repaus si ampla dupa efort

                              –  intervalul PR la limita

o       ventriculograma  –  complexul QRS cu amplitudine crescuta

                                      –  ST usor supradenivelat oblic ascendent,

                                            concav

                                       –  T amplu si asimetric

                                       –  intervalul QT usor alungit.

In functie de tipul sportului practicat apar particularitati ale traseului EKG. Astfel in cazul sportivilor care practica eforturi de viteza, la care predomina hipertrofia de cordul drept, apar unde R inalte in derivatiile V5 si V6, iar indicele cardiac este mai mic de 0,5.

In cazul sportivilor care practica eforturi de rezistenta apare bradicardia sinusala marcata si predominanta cordului stang, cu hipertrofie si dilatatie ventriculara stanga, exprimate prin devierea axei QRS spre stanga si unde R inalte in derivatiile V1 si V2.

In cazul ekg - ului de efort criteriile de apreciere sunt :

o       amplificarea modificarilor, proportional cu intensitatea efortului

o       revenirea rapida dupa efort, fara aparitia unor elemente supraadaugate de tipul tulburarilor de excitabilitate (extrasistole) sau de conductibilitate (blocuri).

Metoda ofera relatii pretioase in cadrul evaluarii starii de sanatate si a starii de antrenament, respectiv gradul de adaptare cardiaca la un anumit efort, si de asemenea poate pune in evidenta aparitia starilor de suprasolicitare cardiaca din timpul oboselii cronice patologice, reprezentand astfel un mijloc eficient de dirijare a antrenamentului sportiv.

Teleradiografia reprezinta determinarea radiografica a volumului cardiac, practicata curent in medicina sportiva in scopul aprecierii capacitatii de anduranta. Ea se realizeaza prin executarea a doua imagini radiografice, prima imagine executata in decubit ventral, iar a doua imagine (cord profil stang) executata in decubit lateral stang, dupa administrarea prealabila a unei inghitituri de sulfat de bariu. Ambele radiografii se executa in inspir profund.

Este foarte importanta compararea datelor obtinute in aceleasi conditii de determinare si raportarea valorilor la greutatea  in kg a sportivului.

Pentru interpretare se aplica formula :

V.C.  =  ( D*S x DS* x P )  x  0,373

unde  

o D*S  -  diametrul longitudinal pe radiografia de fatao DS*  -  diametrul transversal pe radiografia de fatao P      -  diametrul de profunzime pe radiografia de profil.

Prin raportarea datelor la greutatea corporala se obtin 4 tipuri de volume  cardiace :

TIPULVOLUMUL CARDIAC

VALOAREA (ml / kg)

I MIC < 11

II MEDIU 11 – 14

III MARE 14 – 17

IV FOARTE MARE > 17

Raportul dintre volumul cardiac si oxigen-puls, denumit echivalentul volumului cardiac (EVC),  poate prognoza rezervele de performanta cardiaca, permitand predictia capacitatii aerobe. Astfel un volum cardiac mic si un EVC mediu (40 – 50) indica posibilitati de crestere a capacitatii aerobe, un volum cardiac mediu si un EVC mic (sub 40) indica sanse mari de crestere aeroba,  un volum cardiac mare si un EVC mare (50 – 60) indica sanse mici de imbunatatire a capacitatii aerobe, iar un volum

cardiac foarte mare si un EVC foarte mare (peste 60) indica plafonarea puterii aerobe. 

Ecocardiografia, metoda neinvaziva de investigare care foloseste sunete cu frecventa inalta neionizate pentru a crea imagini, permite atat evaluarea anatomica a cordului, cat si aprecierea dinamicii cordului, a valvelor, peretilor si a marilor vase, apreciere obtinuta altfel numai prin angiografie.

Evaluarea anatomica se face prin masurarea diametrelor telediastolice (LVIDd) si telesistolice (LVIDs) ale ventriculului stang, grosimea peretelui ventriculului stang (LVWT) si masa ventriculului stang (LVMass). Pentru calcul se fo-loseste formula :

LVMass   =   ( (LVIDd - 2 LVWT)  - LVIDd  ) x  1,05

in care 1,05 reprezinta greutatea specifica a muschiului cardiac.

Valorile parametrilor anatomici cardiaci ecografici la sportivi, comparativ cu nesportivii, sunt :

PARAMETRU SPORTIVI NESPORTIVI

LVIDd 2,87  +/-  0,26  cm / m 2,55  +/-  0,25 cm / m

LVWT 0,54  +/-  0,07 cm / m 0,47  +/-  0,07 cm / m

LVMass 132  +/-  20 g / m 88  +/-  16 g / m

Estimarea anatomica a cordului prezinta diferente in functie de tipul de efort practicat. Astfel sportivii care practica eforturi de anduranta reactioneaza prin cresterea marcata a diametrului telediastolic al ventriculului stang si mai putin prin cresterea diametrului telesistolic. Sportivii care practica eforturi de forta reactioneaza prin cresterea grosimii peretelui ventriculului stang si a septului inter-ventricular, raportul sept / perete fiind de peste 1 – 1,3. Atingerea sau depasirea valorii de 2 a acestui raport necesita investigatii suplimentare in vederea  diagnosticului diferential cu cardiomiopatia hipertrofica.

Aprecierea dinamicii cardiace, mai exact a parametrilor performantei cardiace, se refera la contractilitate, respectiv la scurtarea circumferentiala

(VCF), scurtarea medie circumferentiala (MVCF) si fractia de ejectie (EF) si la debitul - bataie (SV)  (simbolistica este pe nomenclatura anglo-saxona).

Astfel  :   

        scurtarea circumferentiala

VCF   =   ( LVIDd  -  LVIDs )  :  LVIDd

unde

o LVIDd  este diametrul telediastolic al ventriculului stango LVIDs  este diametrul telesistolic al ventriculului stang

fractia de ejectie

EF   =   ( ( LVIVd  -  LVIVs )  :  LVIVd )  x  100

unde

o LVIVd  este volumul telediastolic al ventriculului stango LVIVs  este volumul telesistolic al ventriculului stang.

debitul – bataie

SV   =   LVIVd  -  LVIVs.

Deoarece estimarea ecocardiografica este foarte usoara, neinvaziva si corecta astazi ea se foloseste pe scara extinsa.

In concluzie efortul fizic efectuat sistematic contribuie la pastrarea calitatilor pozitive cardio-vasculare. Cu cat activitatea fizica se incepe la varste mai tinere si se executa de o maniera mai sustinuta si sistematica, cu atat performantele biologice ale inimii si sistemului vascular sunt de durata mai mare, contribuind astfel la profilaxia imbatranirii – „Omul are varsta arterelor sale „.