43
CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND EVALUAREA ÎNTREPRINDERII 1.1 EVALUARE - REEVALUARE În limbajul curent, "a evalua" înseamnă a aprecia, a stabili o valoare, a calcula, a socoti, a preţui, a determina un preţ care poate fi utilizat într-o anumită tranzacţie. De regulă, se afirmă că un asemenea preţ se formează în cadrul "jocului liber" dintre cerere şi ofertă. Aceasta înseamnă că ofertantul (vânzătorul) trebuie să solicite un preţ, iar cumpărătorul să-l accepte sau să-l negocieze în funcţie de puterea sa de cumpărare sau în funcţie de gradul de solvabilitate. Teoretic, lucrurile par a fi simple. În mod practice, situaţia se modifică radical atunci când obiectul tranzacţiei îl constituie o întreprindere care este prin natura sa un organism viu, un system extreme de complex care trebuie în mod obligatoriu să fie evaluat în mod correct pentru a avea o bază în formularea unui "preţ" al tranzacţiei. Caracterul complex, specific unei operaţiuni complexe de evaluare a întreprinderii este determinat de o serie întreagă de elemente, cum ar fi: Natura şi mărimea întreprinderii, domeniul în care activează firma îşi pune amprenta asupra modalităţii de evaluare în sensul că anumite metode de evaluare se utilizează pentru o întreprindere productivă şi cu totul alte metode pentru o firmă prestatoare de servicii (ex. Agenţie de turism); în ceea ce priveşte mărimea unei întreprinderi, aceasta se reflectă la nivelul dimensiunii activităţii de evaluare care ca durată de timp poate fi chiar de ordinal lunilor. Patrimoniul firmei şi posibilităţile de valorificare ale acestuia; întreprinderea dispune de bunuri materiale achiziţionate la preţuri şi momente diferite care trebuie să fie însă evaluate de valoarea lor de utilitate, aceste bunuri prezintă o valoare intrinsecă în măsura în care acestea pot fi valorificate. Reflectarea în contabilitate a patrimoniului firmei; cu ocazia evaluării unor societăţi comerciale s-au constatat

Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

CAPITOLUL 1.CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND EVALUAREA ÎNTREPRINDERII

1.1 EVALUARE - REEVALUARE

În limbajul curent, "a evalua" înseamnă a aprecia, a stabili o valoare, a calcula, a socoti, a preţui, a determina un preţ care poate fi utilizat într-o anumită tranzacţie.

De regulă, se afirmă că un asemenea preţ se formează în cadrul "jocului liber" dintre cerere şi ofertă. Aceasta înseamnă că ofertantul (vânzătorul) trebuie să solicite un preţ, iar cumpărătorul să-l accepte sau să-l negocieze în funcţie de puterea sa de cumpărare sau în funcţie de gradul de solvabilitate.

Teoretic, lucrurile par a fi simple. În mod practice, situaţia se modifică radical atunci când obiectul tranzacţiei îl constituie o întreprindere care este prin natura sa un organism viu, un system extreme de complex care trebuie în mod obligatoriu să fie evaluat în mod correct pentru a avea o bază în formularea unui "preţ" al tranzacţiei.

Caracterul complex, specific unei operaţiuni complexe de evaluare a întreprinderii este determinat de o serie întreagă de elemente, cum ar fi:

Natura şi mărimea întreprinderii, domeniul în care activează firma îşi pune amprenta asupra modalităţii de evaluare în sensul că anumite metode de evaluare se utilizează pentru o întreprindere productivă şi cu totul alte metode pentru o firmă prestatoare de servicii (ex. Agenţie de turism); în ceea ce priveşte mărimea unei întreprinderi, aceasta se reflectă la nivelul dimensiunii activităţii de evaluare care ca durată de timp poate fi chiar de ordinal lunilor.

Patrimoniul firmei şi posibilităţile de valorificare ale acestuia; întreprinderea dispune de bunuri materiale achiziţionate la preţuri şi momente diferite care trebuie să fie însă evaluate de valoarea lor de utilitate, aceste bunuri prezintă o valoare intrinsecă în măsura în care acestea pot fi valorificate.

Reflectarea în contabilitate a patrimoniului firmei; cu ocazia evaluării unor societăţi comerciale s-au constatat diferenţe semnificative între evidenţa contabilă şi situaţia efectivă existentă în teren, în aceste condiţii echipa de evaluare a trebuit să efectueze o serie de operaţiuni pentru a se putea asigura concordanţa dintre evidenţe şi realitatea dinteren.

Capacitatea echipei de conducere de a gestiona şi elabora strategia firmei; cumpărătorul nu achiziţionează trecutul întreprinderii, ci viitorul acesteia întrucât numai astfel poate fi recuperată valoarea investită, este adevărat că trecutul e luat în considerare doar pentru a se stabili valoarea prezentă a întreprinderii.

Reevaluarea înseamnă a evalua din nou, de regulă însemnând aducerea valorii la "preţul zilei". Cu alte cuvinte, între noţiunile de evaluare şi reevaluare nu există deosebiri esenţiale, diferenţa vizând momentele diferite de existenţă a elementelor care fac obiectul operaţiei.

În cadrul operaţiunii de evaluare intervin următoarele elemente: Subiectul evaluării, este cel care realizează evaluarea, respective specialistul evaluator care

poate avea pregătire economică, juridică, tehnică etc. Obiectul supus evaluării sau reevaluării reprezintă prin proprietăţi mobiliare sau

imobiliare, afaceri sau diverse active intangibile.

Page 2: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

În principiu, valoarea întreprinderii reflectă rezultatul unei judecăţi care se bazează pe o apreciere în funcţie de anumite criterii de comparaţie, avându-se în vedere anumite analize, calcule sau diverse expertize.

Evaluarea unei întreprinderi vizează stabilirea valorii afacerii la un moment dat, măsurarea avuţiei (bogăţiei) reale, precum şi potenţialului acesteia de sporire a valorii în perioada următoare.

Aceasta înseamnă că evaluarea întreprinderii nu reprezintă doar stabilirea valorii unor proprietăţi sau bunuri din patrimonial acesteia ci şi la determinarea capacităţii firmei de a genera fluxuri (financiare – profit, cash-flow etc.) aflate la dispoziţia proprietarului său, avându-se în vedere faptul că obiectul evaluat (firma) este un bun care are capacitatea de a crea alte bunuri.

În literature de specialitate se prezintă numeroase exemple în baza unei anumite experienţe accumulate prin care se arată complexitatea, multitudinea de factori care determină valoarea şi care trebuie luaţi în considerare la stabilirea evaluării întreprinderii. Nimeni nu a reuşit să găsească o soluţie comună cu ajutorul căreia să se decidă o singură valoare a întreprinderii.

În cazul întreprinderii, cumpărătorul respective cele ce investeşte poate întâlni următoarele situaţii:

a) un patrimoniu imobiliar şi mobiliar, respective mijloace de producţie ce încorporează un potenţial tehnic ridicat

b) o activitate rentabilă, respective o sursă de câştig rezultat care poate fi inclus în rezerve în limitele legale reinvestit pentru dezvoltare sau distribuit sub formă de dividende

c) o organizare foarte bună a activităţii, un personal calificat precum şi aplicarea unor metode perfecţionate în ceea ce priveşte organizarea muncii

d) o clientelă fidelă ce reprezintă baza menţinerii performanţelor economico-financiare şi pe viitor.Combinarea acestor elemente determină în ultimă instanţă valoarea întreprinderii, fiecare

grupă de astfel de elemente trebuind să fie avută în vedere de către specialistul evaluator. În mod evident, aprecierea se face la un moment dat în baza unor criterii specifice acestor elemente, cum ar fi:

primul element poate fi apreciat pornind de la activul net care se determină ca diferenţă între activul bilanţier şi totalul datoriilor, după ce s-au realizat toate corecţiile necesare

al doilea element poate fi apreciat pe baza profitului realizat în ultimii ani, precum şi proiectarea acestuia avându-se în vedere o anumită perioadă de previziune

al treilea element poate fi apreciat în baza unor indicatori specific ice se utilizează în cadrul elaborării unui diagnostic al întreprinderii, dar şi prin luarea în considerare a primelor 2 elemente menţionate anterior, prin evoluţia cifrei de afaceri, a profitului la nivel de firmă, politica de investiţii etc.

al patrulea element poate fi o explicaţie în situaţia în care viitorul întreprinderii este considerat a fi mai valoros decât prezentul său, respectiv pentru cazul în care valoarea de randament este mai mare decât valoarea patrimonială

Specialistul evaluator, prin practicarea unor metode de evaluare corespunzătoare ce se prezintă în mod detaliat în cadrul raportului de evaluare stabileşte valoarea afacerii care desigur va fi apreciată diferit de cele două părţi implicate în tranzacţie, şi anume: cumpărătorul doreşte să cumpere cât mai ieftin în timp ce vânzătorul urmăreşte să obţină un preţ cât mai bun pentru afacerea sa chiar dacă aceasta nu prezintă performanţe deosebite.

2

Page 3: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

1.2 VALOARE ŞI PREŢ

Teoria economică oferă numeroase concepte ale valorii care sunt aplicabile proprietăţii ca factor al producţiei. Practica de evaluări a interpretat aceste concepte pe care le-a dezvoltat în definiţiile referitoare la procesul la procesul de evaluare.

Obiectivul principal al acestor definiţii este acela de a comunica utilizatorilor evaluării semnificaţia cifrelor şi să realizeze consistenţa şi coerenţa aprecierilor între evaluatori.

Valoarea unui bun este fondată pe noţiunea de schimb, preţul fiind acel punct de echilibru în care vânzătorul şi cumpărătorul acceptă tranzacţia.

Valoarea reprezintă o calitate convenţională a unui bun, a unei proprietăţi sau afaceri care îi este atribuită în mod convenţional în urma efectuării unor calcule complexe sau întocmirii şi elaborării de expertize. Trebuie menţionat faptul că valoarea nu reprezintă un fapt, ci ea reprezintă o opinie.

Preţul este rezultatul negocierilor între vânzător şi cumpărător, respectiv suma plătită (încasată) pentru încheierea tranzacţiei. Acesta prezintă un caracter obiectiv fiind totodată un fapt tangibil, real, verificabil.

Valoarea rezultă în urma operaţiunii de evaluare şi reprezintă o mărime convenţională stabilită de evaluator fiind independentă de părţile ce sunt implicate în cadrul procesului de negociere.

Valoarea prezintă un evident caractersubiectiv, deoarece aceasta reprezintă opinia evaluatorului în condiţiile specifice ale întreprinderii sau proprietăţii evaluate.

Evaluatorul, prin parcurgerea întregului proces de evaluare, stabileşte adesea o multitudine de valori care se vor constitui ca bază de pornire în cadrul proceselor de negociere.

Diferenţa dintre preţ şi valoare este determinată de diferite motivaţii ce aparţin atât vânzătorului cât şi cumpărătorului, de raportul de forţe existent pe piaţă la momentul respective precum şi de unele criterii de natură subiectivă.

Opţiunea de a vinde poate fi determinată de următoarele elemente:- scăderea nivelului afacerii, respective a cotei de piaţă deţinute- nevoia urgentă de lichidităţi- consideraţii de ordin strategic- degradarea conjucturii economice- modificarea tipului de proprietate prin intermediul politicii promovate de către Guvern- diferite cauze naturale

Motivaţia de a cumpăra poate fi determinată de:- dorinţa de a-şi consolida poziţia de piaţă- iniţierea unei afaceri noi, precum şi dorinţa de a avea o nouă afacere- rentabilitatea ridicată a afacerii- diversificarea activităţii în scopul diminuării riscului- intensitatea procesului de integrare pe verticală

Cu alte cuvinte, preţul este influenţat atât de existenţa unor criterii obiective cât şi de existenţa unor criterii subiective.

Criteriile obiective sunt determinate de anumite metode de calcul ce sunt capabile să stabilească "valoarea corectă" a unei întreprinderi. Valoarea corectă se axează în principal pe proprietăţi, bunurile tangibile şi activele intangibile pe de o parte precum şi pe volumul bunurilor considerate pe de o altă parte.

Caracterul obiectiv rezultă din faptul că valoarea în acest caz se bazează în cea mai mare măsură pe tranzacţii recunoscute de piaţă (achiziţionarea unui teren, unui anumit tip de marfă, contractarea unui anumit tip de credit), acestea având deasemenea un character verificabil.

3

Page 4: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Criteriile subiective se bazează preponderent pe noţiunea de utilitate sau mai bine zis pe intensitatea dorinţei de a vinde respectiv de intensitatea dorinţei de a cumpăra.

Pentru evaluator o adevărată provocare o constituie luarea în calcul a elementelor capabile să influenţeze în mod decisive atât dorinţa de a vinde cât şi voinţa de a cumpăra.

În cazul criteriilor subiective se disting două mari categorii de elemente, şi anume: elementele de ordin psihologic elementele de natură economică

Elementele psihologice. În general cel mai frecvent element psihologic îl reprezintă notorietatea, ceea ce înseamnă că cumpărătorul va accepta să plătească un suprapreţ, adică o valoare superioară valorii reale a întreprinderii, pentru că odată cu această întreprindere, acesta îşi va însuşi şi prestigiul firmei. Totodată trebuie subliniat faptul că nu este vorba doar de un element psihologic ci în acelaşi timp se are în vedere un anumit obiectiv de natură economică.

Elementele economice. Cele mai importante elemente din această categorie pot fi grupate astfel:

- elemente economice bazate pe raritate, respective posibilitatea de a cumpăra o firmă aflată într-o situaţie de monopol sau o întreprindere concurentă care-I crează cumpărătorului o situaţie extreme de favorabilă de piaţă

- elemente economice bazate pe sinergie (conlucrare), spre exemplu absorbirea un ei firme care deţine o reţea comercială importantă generează un effect de sinergie

În ceea ce priveşte preţul efectiv al tranzacţiei, printre elementele fundamentale care-l determină, practica indică faptul că aici intervin şi anumite aspecte care vizează condiţiile în care se realizează transferal de proprietate.

Dacă există drept obiect faptul că "trebuie să vindem mult şi repede" este evident că nu se poate "ţine la preţ" şi în consecinţă favorizat va fi cumpărătorul.

Dacă există un singur cumpărător cu interese "speciale", aceasta va trebui să plătească o sumă mai mare decât ceilalţi cumpărători pentru a fi siguri de achiziţie.

Un cumpărător cu interese speciale este acela care doreşte să obţină o valoare suplimentară prin combinarea întreprinderii cumpărate cu alte afaceri care le deţin.

După cum nu este exclusă şi situaţia în care prin achiziţia întreprinderii respective să se elimine un anumit concurent.

Dacă sunt mai mulţi cumpărători cu interese speciale, aceştia îi vor exclude pe ceilalţi şi vor creea astfel o piaţă numai pentru ei. O asemenea situaţie este importantă pentru vânzător în ceea ce priveşte formularea preţului solicitat.

Evaluarea întreprinderii în cazul privatizării, situaţie specifică prezintă anumite particularităţi în funcţie de interesele participanţilor.

Astfel, "puterea" poate să-şi stabilească drept obiectiv major privatizarea rapidă, ceea ce înseamnă ofertă mare, fapt ce conduce la evaluări multiple, contribuind totodată şi la preţuri reduse.

La polul opus se situează "opoziţia" care îi acuză pe cei dinainte de risipirea averii naţionale şi în consecinţă doreşte obţinerea de preţuri cât mai mari.

Aplicarea acestor măsuri însă încetineşte în mod considerabil ritmul procesului de privatizare. Pe de altă parte, salariaţii în calitate de participanţi în cadrul procesului de privatizare prin diverse metode, nedispunând de fonduri trebuie să apeleze la credite purtătoare de dobânzi, aceştia fiind direct interesaţi în obţinerea unor preţuri reduse.

Investitorii strategici urmăresc asiguarea fiabilităţii respective, aceştia fiind direct interesaţi în recuperarea capitalului care urmează a fi investit.

4

Page 5: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

În legătură cu valoarea întreprinderii, există mai multe curente de gândire care pot fi grupate în 3 mari categorii:

curentul fondist reprezentat de Adam Smith după care valoarea unei întreprinderi este dată de fondul de muncă investit în întreprindere, precum şi stocul de produse finite destinate vânzării, acestea fiind generatoare de profit. Deasemenea, se mai are în vedere în şi actualizarea profitului care urmează a se realize în perioada următoare.

Curentul materialist (realist) are în vedere noţiunea de capital ca factor determinant al valorii, în sensul că valoarea de piaţă a întreprinderii este dată de activele sale, unde apare şi capitalul investit

Curentul neofondist pune la baza valorii întreprinderii fluxurile viitoare pe care le generează activele corporale şi necorporale în cadrul procesului de exploatare al acestora.

1.3 CLASIFICAREA EVALUĂRII

Evaluările pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. Obiectul supus evaluării: evaluări de bunuri: active fixe, elemente ale activelor circulante (stocuri,

creanţe) evaluări de active intangibile (care nu pot fi percepute prin atingere) care pot

sau nu să fie înregistrate în contabilitateDeasemenea se au în vedere atât activele intangibile ce nu pot fi identificate şi evaluate

separate (brevete, mărci, licenţe) cât şi goodwill-ul. evaluări de active economice (părţi dintr-o întreprindere: secţii, ateliere,

depozite) evaluări de societăţi comerciale, firme, întreprinderi, acestea având ca obiect

al evaluării afacerile în ansamblul lor

2. Scopul evaluării implică următoarea clasificare: evaluări administrative: se realizează de regulă în scopuri fiscale (pentru

determinarea masei impozabile), având la bază reglementările speciale aferente domeniului de activitate respective

evaluări economice: au în vedere stabilirea valorii de piaţă a unei proprietăţi sau afaceri în vederea privatizării, acolo unde e cazul în vederea vânzării sau având în vedere alte scopuri

3. Beneficiarul evaluării: evaluări pentru proprietarii afacerii sau evaluări pentru proprietarii de

proprietăţi: evaluate în vederea stabilirii unei baze de negociere corecte şi concrete pentru vânzare

evaluări pentru instituţii financiar-bancare şi fiscale: în vederea constituirii unor garanţii pentru credite, impozitarea unor operaţii de vânzare, cumpărare, fuziune etc.

evaluări pentru instituţii sau organisme publice evaluări pentru instanţele judecătoreşti atunci când apar acţiuni sau litigii

legate de mărimea, mişcarea sau lichidarea patrimoniului sau averii ce aparţine unei personae juridice

evaluări pentru persoane fizice, salariaţi, moştenitori ai proprietarilor sau persoane care doresc să achiziţioneze titluri de valoare sau să realizeze operaţiuni de asociere

4. Poziţia evaluatorului:

5

Page 6: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

evaluări realizate de evaluatorul consultant: consultant al vânzătorului sau al cumpărătorului

evaluări realizate de evaluatorul arbitru: consultant al vânzătorului şi al cumpărătorului

evaluări realizate de evaluatorul expert neutru: adică persoana numită în mod frecvent să soluţioneze în mod corect diversele situaţii litigioase, în această situaţie find neapărată nevoie de opinie neutră în domeniul de activitate respective.

5. Metoda de evaluare utilizată face distincţia între: evaluări patrimoniale: care se axează în principal pe latura patrimonială a unei

întreprinderi evaluări bazate pe randamentul unei afaceri evaluări combinate evaluări bazate pe cifra de afaceri alte metode de evaluări

1.4 MOMENTELE EVALUĂRII ÎNTREPRINDERII

De la bun început trebuie făcută distincţia între evaluarea unei întreprinderi în condiţii de instabilitate economică şi într-un anumit sistem economico-social. Totodată, nu trebuie să pierdem din vedere şi schimbările determinate de către mediul socio-politic existent.

În general, evaluarea unei întreprinderi este necesară în următoarele situaţii:

a) operaţiuni de achiziţii, operaţiuni de fuziuni, operaţiuni aferente majorărilor de capital

O evaluare joacă un rol major atunci când e vorba de achiziţionare unei anumite întreprinderi. Ea furnizează o opinie independentă în ceea ce priveşte valoarea afacerii care reprezintă de cele mai multe ori baza de pornire în ceea ce priveşte stabilirea preţului.

Cumpărătorul sau vânzătorul trebuie de cele mai multe ori să aibă o imagine completă ce are în vedere estimarea corectă a valorii specifice unei anumite afaceri.

În ceea ce priveşte preţul, acesta se poate baza şi pe anumite consideraţii de natură subiectivă sau emoţională. Sunt cazuri în care aşteptările vânzătorului sunt foarte ridicare deoarece el a depus mulţi ani un efort susţinut şi un devotament continuu în afacerea respectivă.

b) expropriereProprietăţile pot fi expropriate de autorităţi în funcţie de importanţa fiecărei proprietăţi sau

importanţa fiecărei afaceri poate fi stabilită pierdere determinată de reamplasarea acesteia.În acest caz, evaluatorul trebuie să determine în mod obiectiv suma pierderilor ce vor fi

compensate alături de valoarea de piaţă a proprietăţii, respective a afacerii expropriate.În mod uzual, despăgubirile sunt legate de pierderea definitivă sau temporară în ceea ce

priveşte noţiunea de goodwill, ca urmare şi în timpul reamplasării. În plus, firmele respective pot fi compensate pentru pierderea suferită pe parcursul exproprierii.

c) suport în caz de litigiiÎn ţările cu economie dezvoltată sunt numeroase cazuri în care prin acţiunea în instanţă o

firmă doreşte să îşi recupereze pierderile de valoare specifice domeniului afacerilor, astfel evaluarea afacerii va furniza o valoare reală a pierderii, fiind utilizată în instanţă pentru susţinerea cauzei.

d) Disputele între acţionari

6

Page 7: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Nu sunt rare cazurile în care pentru o firmă necotată la bursă apare necesitatea evaluării deoarece un anumit acţionar doreşte să se retragă.

e) disputele între soţiÎn practică, este posibil ca evaluarea unei afaceri să fie necesară în cazul divorţului dacă

unul dintre soţi deţine acţiuni la una sau mai multe companii.

f) solicitarea instituţiilor financiareEvaluarea poate fi cerută de către anumite instituţii financiare sau alţi furnizori de capital

care doresc să aibă înainte de a decide finanţarea sau continuarea finanţării valoarea companiei împrumutate.

De regulă, în aceste cazuri, evaluatorul prezintă atât valoarea în condiţii de exploatare continuă, cât şi valoarea de lichidare a afacerii.

g) în acţiuni juridice cu scop patrimonial: succesiune, faliment, constituire de ipoteci.

1.5 CADRUL ACTIVITĂŢII DE EVALUARE

Activitatea practică de evaluare a întreprinderii este o activitate foarte complexă. Utilizarea unor informaţii din numeroase domenii de activitate sau discipline, face cu atât mai dificil demersul înţelegerii evaluării şi impune lucrul în echipă, implicând totodată:

a) existenţa unui cadru profesional, metodologic acceptat şi recunoscut în cadrul comunităţii economic-financiare respective, cadru ce nu contravine reglementărilor legale.

Existenţa unui cadru legal adecvat nu este de natură să îngrădească sau să limiteze iniţiativa specialistului evaluator, dar este necesară asigurarea caracterului unitar al operaţiunii, îndeosebi în condiţiile ţării noastre, unde experienţa în domeniul evaluării nu e foarte ridicată, iar obiectivul evaluării îl constituie societăţile cu capital de stat.

În ceea ce priveşte cadrul metodologic, acesta este asigurat în primul rând de către Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România care derulează o activitate puternică pentru dezvolatrea profesiei de evaluator:

- cursuri de pregătire organizate împreună cu alte organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale

- editări de publicaţii şi materiale de specialitate- intrarea în sistemul European şi internaţional de organizare a profesiei etc.

b) noţiunile categorical-valorial utilizate, cum ar fi:- preţurile libere formate prin negociere sau cotate în funcţie de evoluţia raportului de schimb

aferent monedei naţionale- preţurile interne utilizate în contabilitatea de gestiune de către agenţii economici- preţul de achiziţie care reprezintă costul de cumpărare al bunurilor, respective costul de

construcţie, acolo unde se impune acest lucru- valoarea contabilă sau valoarea de intrare care reprezintă valoarea de înregistrare în

patrimoniul societăţii comerciale- valoarea rămasă care reprezintă valoarea netă a unui active imobilizat la un anumit moment

Enumerarea acestor noţiuni trebuie să fie considerată ca fiind exemplificativă, întrucât fiecare din metodele de evaluare practicate implică anumiţi termini specifici.

c) instrumentul tehnico-economic utilizat, cum ar fi:

7

Page 8: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- aparate de măsură ( de suprfaţă, volum, greutate), control şi reglare- coeficienţi, indici sau diferite norme ori bareme prevăzute în acte normative sau recunoscute

în baza unor practice interne sau internaţionaleProblemele cu care s-au confruntat comunităţile financiare şi guvernamentale au impus

necesitatea existenţei şi impunerii profesioniştilor în domeniul evaluării.Prin noţiunea de valoare a întreprinderii se înţelege acea calitate convenţională a unui

obiect, valoare ce îi este atribuită în urma unor calcule complexe, precum şi în urma unei expertize.Valoarea reprezintă rezultatul unei abordări teoretice care încearcă să se întemeieze pe un

fundament logic sau matematic cât mai riguros posibil, ceea ce ne determină să afirmăm că valoarea nu reprezintă un fapt, ci o anumită opinie a celui ce o stabileşte. Aceasta înseamnă că valoarea deseori se stabileşte fie în baza unei expertize, fie în baza opiniei unor experţi care vizează neutralitatea, obiectivitatea şi independenţa în raport cu părţile implicate, în raport cu forţele existente pe piaţă şi chiar prin raportare directă la piaţă.

Spre deosebire de această noţiune, preţul reprezintă un fapt tangibil, acesta constituindu-se într-o informaţie exttem de reală.

În mod curent, prin evaluare se înţelege stabilirea valorii aproximative a unui lucru sau a unui anumit bun.

Dacă asociem această noţiune întreprinderii, atunci putem să o privim din 3 puncte de vedere:

d.p.v. contabil d.p.v administrativ d.p.v economic

Evaluarea contabilă este definită ca fiind procedeul metodei contabilităţii, prin care prin care elementele patrimoniale, precum şi rezultatele activităţii se măsoară în bani în scopul reflectării acestora în conturile contabile.

Evaluarea administrativă este declanşată prin reglementări a organelor centrale ale administraţiei de stat care sunt interesate fie de stabilirea masei impozabile a profitului, fie de reevaluarea mijloacelor fixe etc.

Evaluarea economică, în general poate fi definită ca un ansamblu de tehnici, procedee şi metode prin care se stabileşte valoarea unui bun, active sau întreprinderi.

Scopul acestui tip de evaluare este acela de a furniza informaţii despre valoarea bunului evaluat, a activelor sau întreprinderilor prin raportarea lor directă la condiţiile pieţei astfel încât cei interesaţi să poată tranzacţiona preţul afacerii la un nivel cât mai apropiat în raport cu preţul real.

Spre deosebire de evaluarea de bunuri, evaluarea întreprinderii este mult mai complexă, deoarece întreprinderea nu este doar o ulţime de bunuri deţinută în patrimoniu, ci aceasta înseamnă şi o marcă, o poziţie în cadrul economiei, profesionalismu oamenilor săi precum şi capacitatea de a produce profit.

De aceea, evaluarea economică a unei întreprinderi nu reprezintă doar stabilirea unor proprietăţi sau bunuri, ci şi determinarea potenţialului întreprinderii, a capacităţii acesteia de a genera fluxuri (profit, cash-flow) în perioada imediat următoare.

Cu alte cuvinte procesul de evaluare a întreprinderii poate fi definit ca un ansamblu de metode şi tehnici prin care se staileşte valoarea acesteia la un moment dat, fie ca activitate de măsurare a bogăţiei şi potenţialului întreprinderii de a-şi mări bogăţia în perioada următoare.

În mod practic, valoarea unei întreprinderi reflectă rezultatul unei judecăţi care se bazează pe o apreciere în funcţie de anumite criterii de comparaţie, caracteristici, calcule sau expertize.

Valoarea stabilită de către evaluator prezintă un puternic caracter subiectiv. Ea reprezintă opinia evaluatorului privind condiţiile specifice ale întreprinderii, totodată ţinându-se seama în mod exclusiv şi de ipotezele şi aprecierile cuprinse în raportul de evaluare.

Aceasta conduce la mai multe mărimi valorice, mărimi ce sunt avute în vedere în procesul de negociere ditre partenerii de afaceri.

8

Page 9: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Există pe parcursul funcţionării întreprinderii mai multe situaţii care impun efectuarea unei evaluări şi anume:

- tranzacţiile comerciale de vînzare-cumpărare- acţiunile juridice cu scop patrimonial (fuziune, divizare, lichidare)- schimbări în ceea ce priveşte numărul şi componenţa acţionarilor- schimbări în mărimea şi structura capitalului- necesitatea cunoaşterii de către manageri a valorii întreprinderii pe care o conduc precum şi

evoluţia în timp- comparaţie între întreprinderi din acelaşi domeniu şi de aceeaşi mărime- cu ocazia cotării la bursă

Atunci când evaluarea întreprinderii se face cu prilejul tranzacţiei de vânzare-cumpărare motivaţia acesteia este privită în mod diferit atât de vânzător cât şi de cumpărător.

Pentru vânzător există o varietate de motivaţii care îl determină să participe la tranzacţii:- scăderea nivelului afacerii respectiv al cotei de piaţă deţinute- nevoia urgentă de lichidităţi (indiferent de rentabilitatea afacerii)- consideraţii strategice- degradarea conjuncturii economice- modificarea tipului de proprietate ca urmare a politicii promovate de Guvern (privatizare,

naţionalizare)- cauze naturale (moştenitorii proprietarului nu doresc să păstreze afacerea)

Dacă vânzătorul este acţionar majoritar sau mandatarul unui grup de acţionari, atunci acestava urmări pe lângă preţul obţinut şi:

- menţinerea statutului personal- conservarea propriei puteri- perenitatea mărcii- echitatea tranzacţiei

Pentru cumpărători obiectivele se regăsesc în criteriile de rentabilitate estimate pentru investiţia ce urmează să o realizeze. Pe lângă acestea, motivaţia de a cumpăra poate fi determinată şi de: - dorinţa de a-şi consolida poziţia de piaţă

- dorinţa de avea propria afacere- rentabilitatea afacerii- diversificarea activităţii pentru diminuarea riscului- intensificarea procesului de integrare pe verticală

Raţiunea evaluării este dată de faptul că de cele mai multe ori valoarea înregistrată în contabilitate a capitalului propriu şi valoarea stabilită prin evaluare nu sunt identice existând o abatere pozitivă ori negativă.

Abaterea pozitivă este generată de neînregistrarea în contabilitate a anumitor active (mărci, brevete, licenţe, mijloace fixe) sau de înregistrare a lor la valori mai mari precum şi de particularităţile procesului de exploatare sau comercializare.

Abaterea negativă este dată în primul rând de starea elementelor patrimoniale (tehnologie învechită, maşini şi utilaje cun un grad înalt de uzură fizică şi morală ce este superior celui întegistrat) şi în al doilea rând de nivelul necorespunzător al managementului.

Pe lângă factorii reamintiţi care influenţează valoarea unei întreprinderi, preţul mai depinde şi de anumite criterii utilizate în cadrul procesului de evaluare, şi anume criteriile obiective care sunt determinate de metodele de calcul folosite pentru stabilirea valorii întreprinderii, acestea utilizând un instruement matematic adecvat.

Caracterul obiectiv rezultă din faptul că valoarea se bazează în cea mai mare parte pe anumite evenimente ce prezintă un puternic caracter verificabil.

9

Page 10: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Criteriile subiective se bazează pe intensitatea dorinţei de a vinde respectiv de a cumpăra şi care au la bază 2 categorii de elemente:

elemente psihologice generate de proprietarul afacerii şi mai ales de notorietatea acesteia

elemente conomice care se referă la elemente bazate pe raritate (posibilitatea de a cumpăra o întreprindere aflată î situaţie de monopol sau posibilitatea de a achiziţiona o întreprindere concurentă) respectiv la elemente bazate pe sinergie (achiziţionarea ueni întreprinderi ce deţine o reţea comercială puternică)

Diferenţa dintre valoarea stabilită şi preţul plătit este întotdeauna cauzată pe lângă factorii menţionaţi şi de contextul tranzacţiei care nu este niciodată acelaşi. Pot fi identificate cel puţin 3 situaţii în care se manifestă atitudinea cumpărătorului faţă de valoarea unei întreprinderi:

examinarea mijloacelor de producţie care îi vor permite cumpărătorului să obţină un anumit venit rezultat dina ctivitatea economică

examinarea formei în care cumpărătorul îşi materializează fondurile respectiv dacă face o inevstiţie sau plasament de capital

arta de a negocia care depinde în măsură considerabilă de calitatea profesională a celor care negociază tranzacţia şi de atu-urile fiecăruia în argumentarea preţului

Când întreprinderea sau părţi dintr-o întreprindere sunt destinate vânzării, piaţa poate prezenta una din următoarel situaţii:

- un vânzător – nici un cumpărător la preţ de ofertă- un cumpărător – nici un vânzător la preţ de ofertă- un cumpărător – un vânzător principal- un vânzător – câţiva cumpărători- un cumpărător – mai multe oportunităţi- mai mulţi cumpărători – mai mulţi vânzători

Calitatea unei lucrări de evaluare este dată de "măiestria" evaluatorului care prin opinia sa asupra valorii reuşeşte să se apropie de preţul de tranzacţie.

Efectuarea evaluării unei întreprinderi pentru o diversitate de scopuri face posibilă clasificarea acestora după mai multe criterii.

1. D.p.v. al obiectului supus evaluării: evaluări de bunuri: active fixe, active circulare evaluări de grupuri de bunuri evaluări de elemente intangibile evaluări de active economice (părţi dintr-o întreprindere: secţii, ateliere,

depozite) evaluări de întreprinderi

2. D.p.v al scopului evaluării evaluări administrative: se realizează de regulă în scopuri fiscale sau pentru

actualizarea la un moment dat a capitalului evaluări economice: care au în vedere individualizarea entităţii supuse evaluării,

ţinând sema ca reper doar de piaţă în momentul evaluării

3. D.p.v. al beneficiarul evaluării: evaluări pentru proprietarii afacerii în vederea stabilirii unei baze de

negociere corecte şi concrete pentru vânzare evaluări pentru instituţii financiar-bancare şi fiscale: în vederea constituirii

unor garanţii pentru credite, impozitarea unor operaţii de vânzare, cumpărare, fuziune etc.

10

Page 11: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

evaluări pentru instituţii sau organisme publice evaluări pentru instanţele judecătoreşti atunci când apar acţiuni sau litigii

legate de mărimea, mişcarea sau lichidarea patrimoniului unei întreprinderi evaluări pentru persoane fizice, salariaţi, moştenitori ai proprietarilor sau

persoane care doresc să achiziţioneze titluri de valoare sau să realizeze operaţiuni de asociere

4. D.p.v. al metodei de evaluare folosite face distincţia între: evaluări patrimoniale: care se axează în principal pe latura patrimonială a unei

întreprinderi evaluări pe baza capacităţii beneficiare (prin randament, rentabilitate) evaluări combinate (îmbină cele 2 metode de evaluare prezentate anterior) evaluări prin metoda comparaţiilor pe piaţă evaluări bursiere

1.6 STANDARDELE ŞI PRINCIPIILE DE EVALUARE

În România, s-a constituit în 1992 Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) care are ca obiective principale elaborarea de standarde de evaluare specifice întreprinderilor şi proprietăţilor, standarde care să reprezinte punctul de vedere al profesioniştilor în cadrul acestui domeniu.

În 1995, ANEVAR a creat Institutul Român de Cercetare în Domeniul Evaluării (EROVAR), instituţie specializată care îndeplineşte sarcina de coordonare a activităţilor de elaborare a standardelor de evaluare prin colaborarea sa cu organizaţiile europene (grupul european al evaluatorilor de active fixe: TEGOFOVA şi Organizaţia Europeană a Evaluatorilor: EUROVAL) cu Comitetul Internaţional pentru Standarde de Evaluare (TIAVSC) precum şi cu asociaţiile profesionale din ţările cu experienţă în domeniu.

Rolul standardelor de evaluare este: Să instituie proceduri care să permită certificarea valorii în condiţii comparabile cu

legislaţia internă şi internaţională cu practica evaluării şi cu standardele contabile. Să ajute evaluatorii prin definirea elementelor fundamentale ale evaluării, creându-se

o bază precisă şi compatibilă aferentă domeniului Să asigure parametrii de calitate pentru beneficiarii evaluărilor Să asigure o bază coerentă pentru analiza economicăa utilizării eficiente a resurselor

limitate aferente terenurilor şi clădirilor Să promoveze în rândul evaluatorilor o orientare îndreptată către client şi spre cerere Să insiste pe conştientizarea rolului evaluatorului Să instituie proceduri care să conducă la exprimarea exactă a certificării valorii

corecte şi neambigue corespunzătoare cu legislaţia naţională şi internaţională cu standardele de evaluare şi de contabilitate

Principalele standarde de evaluare vizează: Valorea de piaţă Categorii de valori înafara valori de piaţă Evaluarea pentru garantarea creditelor, ipoteci şi gajuri

Valorea de piaţă reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării între un cumpărător hotărît şi un vînzător hotărît într-o tranzacţie echilibrată dpă un marketing adecvat în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent.

11

Page 12: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Categorii de valori înafara valori de piaţă:- valoarea de utilizare se referă la valoarea cu care un anumit activ contribuie la valoarea

întreprinderii din care face parte fără a avea însă în vedere cea mai bună utilizare sau suma ce s-ar obţine prin vînzarea acestuia

- proprietatea cu piaţă limitată reprezintă acea proprietate sau afacere care datorită condiţiilor pieţei atrage puţini cumpărători potenţiali la un moment dat

- proprietăţi specialecu destinaţii speciale sau proiectate special, au o utilizare restrânsă şi sunt rareori vîndute pe piaţa liberă înafara cazului în care reprezintă parte componentă dintr-o întreprindere

- valoarea de asigurare reprezintă valoarea unei proprietăţi ce face obiectul contractului de asigurare

- valoarea de impozitare se bazează în general pe definiţia şi accepţiunea dată în legislaţia fiscală refritoare la taxele pentru proprietăţi

- costul de înlocuire reprezintă o metodă care se bazează pe estimarea valorii în funcţie de valoarea de piaşă curentă a terenului şi a constucţiilor de pe acest teren minus cota alocată pentru uzura fizică şi morală

- valoarea de recuperare reprezintă valoarea unei proprietăţi (exclusiv terenul) vîndută pentru materialele recuperabile şi nu pentru utilizarea în continuare

- valoarea de lichidare sau de vînzare forţată reprezintă suma ce poate fi obţinută în mod rezonabil din vînzarea unei proprietăţi sau afaceri într-un interval de timp mai mic

- valoarea specială se referă la un element de valoare cu caracter extraordinar superior valorii de piaţă, apare adesea prin asociere fizică, funcţională sau economică cu o altă proprietate.

Evaluarea pentru garantarea creditelor, ipoteci şi gajuri reprezintă o importanţă deosebită îndeosebi în lumea financiar-bancară a creditului ipotecar în speţă .

În România băncile comerciale au elaborat norme metodologice pentru evaluarea bunurilor care fac obiectul garanţiilor creditelor.

PRINCIPII ALE EVALUĂRII ÎNTREPRINDERII.

Principiile evaluării întreprinderii reprezintă o rezultantă a teoriei economice a realităţilor pieţei, jurisprudenţei, experienţei şi cercetărilor profesioniştilor în domeniu.

1. Valoarea întreprinderii este estimată la un anumit moment dat.Întreprinderea, ca obiect al cerectărilor economice (inclusiv al evaluării) este poate cea mai

apropiată de conceprul filozofic "totul curge". (PANTARREI)Este indiscutabil faptul că orice modificare în cadrul întreprinderii de natură tehnică

comercială, juridică. Economico-financiară poate conduce la modificarea valorii acesteia.Valoarea întreprinderii corespunde unui aumit moment dat, ea fiind o funcţie ce face referire

la totalitatea informaţiilor cunoscute de către evaluator până la acel moment.

2. Valoarea întreprinderii este orientată spre viitor.În condiţiile în care valoarea reprezintă cel mai probabil preţ negociabil între vânzător şi

cumpărător, iar cumpărătorul achiziţionează în fond potenţialul afacerii, respectiv valoarea prezentă, actuală a tuturor câştigurilor asupra întreprinderii, este evidentă orientarea spre viitor a procesului de evaluare.

3. Pornind de la faptul că valoarea afacerii reprezintă valoarea actualizată a tuturor câştigurilor viitoare anticipate care derivă din proprietatea asupra întreprinderii, reţinem 2 componente importante, şi anume:

- valoarea transferabilă sau comercială

12

Page 13: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- valoarea netransferabilă sau necomercialăValoarea netransferabilă aparţine proprietarulu actual în virtutea atribuţiilor sale personale

ce în mod normal nu pot fi vândute.În estimarea valorii de piaţă se ia în considerare numai valoarea transferabilă sau

comercială.

4. Participaţia de control într-o firmă prezintă o valoare pe acţiune mai mare decît valoarea pe acţiunea unui pachet minoritar (cu excepţia cazurilor în care există acorduri speciale între asociaţi care conferă drepturi suplientare acţionarilor minoritari).

Un asociat cu participaţie minoritară nu poate influenţa determinant hotărârile AGA.Suma valorilor tuturor participaţiilor dintr-o întreprindere necotată poate fi mai mică decât

valoarea întreprinderii în întregul său.

5. Rata de fructificare a capitalului aşteptată de un investitor (cumpărător) este rezultatul condiţiilor de pe piaţă la acel moment.

1.7 ETAPELE EVALUĂRII ÎNTREPRINDERII

Desfăşurarea activităţii de evaluare a unei întreprinderi se face în baza unui contract încheiat între echipa de evaluare şi benficiarul lucrării în urma câştigării licitaţiei organizate de beneficiar sau la cererea de ofertă a acestuia către o firmă de consultanţă.

Contractul încheiat între beneficiar şi echipa de evaluare trebuie să conţină:- părţile contractante- scopul evaluării- obligaţiile beneficiarului şi ale echipei de evaluare- baza şi metodele de evaluare care trebuie aplicate- modul de evaluare a elementelor patrimoniale- prevederi referitoare la textul şi contextul în care conţinutul raportului poate fi publicat- existenţa unei clauze de confidenţialitate- valoarea contractului şi condiţiile de plată- clauzele de forţă majoră

Evaluarea unei întreprinderi presupune parcurgerea mai multor faze:1. Faza iniţială2. Faza de realizare3. Faza concluziilor

Fiecare fază cuprinde mai multe etape.

Faza iniţială presupune o perioadă de acomodare cu specificul întreprinderii şi cuprinde:a) cunoaşterea preliminară când se intră în contact cu factorii decizionali ai întreprinderii şi se

primesc de la aceştia informaţii şi documente necesare activităţii de evaluare.În această etapă, evaluatorul ăşi formează o vedere de ansamblu asupra întreprinderii, a

problemelor cu care se confruntă aceasta, cunoaşte conducătorii şi problemele pe care le au aceştia de rezolvat în cadrul politicii generale ale întreprinderii.

b) pregătirea acţiunii când se planifică activitatea de evaluare se vizitează întreprinderea şi deasemenea se verifică datele şi informaţiile care vor fi folosite în activitatea de evaluare.Vizitarea întreprinderii este absolut indispensabilă deoarece în această fază se va urmări

cunoaşterea:- mijloacelor de acces şi de transport (şosele, căi ferate etc.)- amplasamentelor industriale

13

Page 14: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- fluxurilor de producţie (dispunerea mijloacelor fixe, existenţa unor anumite locuri neutilizate, posibilitatea practicării altor activităţi etc.9

- cunoaşterea condiţiilor de muncă.

Sunt importante deasemenea şi informaţii necesare pentru evaluarea unei întreprinderi care se referă la:

- informaţii privind elementele de identificare şi istoricul întreprinderii ce se evaluează- informaţii juridice care se referă la dreptul de proprietate şi/sau folosinţă asupra elementelor

patrimoniale; bunurile din patrimoniu al căror drept de folosinţă a fost cedat prin drept de cesiune; proprietatea intelectuală (invenţii, mărci etc.)elemente de drept al muncii, de drept în domeniul fiscalităţii şi mediului

- informaţii comerciale: principalele grupe de produse şi ponderea acestora în activitatea de bază, poziţia întreprinderii pe piaţă, tipologia clienţilor şi furnizorilor întreprinderii, concurenţii întreprinderii, contractele comerciale şi reţeaua de distribuţii.

Faza de realizare cuprinde:a) diagnosticarea stării întreprinderii când are loc identificarea punctelor forte care menţin

întreprinderea în domeniul concurenţial precum şi a principalelor puncte slabe care pot conduce la falimentul întreprinderiiProcedeele de lucru utilizate în stabilirea diagnosticului întreprinderii fac referire la:

- vizitarea şi inspecţia la faţa locului- studierea documentelor financiar – contabile şi juridice precum şi verificarea corectitudinii

şi a corelaţiei cu alte documente- întocmirea chestionarelor de diagnostic şi a foilor de lucru- interviuri cu factori de decizie care îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentelor

funcţionale- analiza structurii organizatorice şi a circuitului informaţional în vedrea cunoaşterii sarcinilor

fiecărui responsabil- întocmirea pentru fiecare diagnostic a unei fişe sintetice în care se înscriu punctele forte şi

cele slabeb) evaluarea constă în aplicarea unui set de metode de evaluare, care să conducă la o valoare

cât mai reală a întreprinderii

Faza concluziilor se referă la finalizarea activităţii de evaluare şi cuprinde:a) întocmirea raportului de evaluare cu motivarea metodelor de evaluare folosite, precum şi a

valorilor obţinute precum şi exprimarea opiniei evaluatorilorb) întocmirea documentaţiei de prezentare a întreprinderii care cuprinde informaţii necesare

oricărui investitor

Fără a exista o stuctură standard a raportului de evaluare, totuşi, prin intermediul sistemului legislativ ce reglementează acest domeniu, se prezintă u conţinut cadru al raportului de evaluare în cazul vânzării de întreprinderi care trebuie să cuprindă următoarele elemente:

metodele de evaluare folosite scenariile de evaluare utilizate în cadrul fiecărei metode (optimist, pesimist, cel

mai probabil) ipotezele tehnico – economice care stau la baza scenariilor de evaluare alte elementefolosite pentru fiecare metodă de evaluare şi fundamentarea

acestora prezentarea calculelor aferente fiecărui scenariu rezultatele procesului de evaluare precizarea principalelor surse de informaţie

14

Page 15: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

concluzii şi recomandări

CAPITOLUL 2.ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE

2.1 CONTRACTAREA ACTIVITĂŢII DE EVALUARE

Specialistul evaluator (echipa de evaluare) îşi desfăşoară activitata în baza unui contract încheiat cu beneficiarul evaluării 8 vânzătorul, cumpărătorul, instituţia fiscală etc.).

Contractul sau convenţia se încheia fie în urma câştigării licitaţiei organizate de beneficiarul asisteţei fie la cererea de ofertă a acestuia către o firmă de consultanţă.

În cazul evaluării întreprinderii cu capital de stat, trebuie să se organizeze licitaţii la care să participle cel puţin 3 firme care au în obiectul de activitate asemenea lucrări.

Organizarea şi desfăşurarea licitaţiei se face conform reglementărilor legale existente în acest domeniu.

În general, beneficiarul anunţă prin presă intenţia de a face o evaluare întocmind caietul de sarcini în care se prezintă şi se formulează condiţiile şi obiectivele ce se urmăresc.

Firmele interesate cumpără caietul de sarcini şi formulează ofertele în care se prezintă şi se arată condiţiile în care îşi propun să efectueze lucrarea de evaluare întocmind totodată oferta tehnică şi oferta financiară.

Coomisia de licitare a benaficiarului analizează ofertele şi dă câştig firmei care îndeplineşte în cea mai bună măsură acoperirea sarcinilor şi responsabilităţilor stabilite.

Criteriul principal după care se judecă aceste oferte este dat de capabilitatea evaluatorului (umană, tehnică etc.) determinată în principal de:

- experienţa generală a firmei de consultanţă în domeniul evaluării afacerilor- experienţa consultantului în doemniul specific în care activează firma ce va fi evaluată- componenţa echipei de consultanţă (persoane calificate, cu experienţă etc.)- infrastructura deţinută de firma de consultanţă- propunerea de colaborări cu alte firme, respectiv specialişti la realizarea lucrării etc.

Alături de aceste criterii, un rol important revine ofertei financiare, respectiv preţului solicitat de consultant pentru realizarea lucrării.

Sunt frecvente cazurile în care predomină prestigiul firmei, experienţa acesteia redominând totodată spectrul şi garanţia unei activităţi competente şi de calitate. Nu este exclusă situaţia în care firma respectivă trebuie să fie agreată de către anumite organisme de specialitate (spre exemplu beneficiarul sau destinatarul lucrării de evaluare poate solicita ca firma de consultanţă să fie membră a ANEVAR).

După câştigarea licitaţiei, firma îşi numeşte coordonatorul lucrării şi echipa de evaluatori vare va lucra în mod efectiv.

În cadrul mambrilor echipei, trebuie să fie experţi tehnici, contabili, jurişti etc., persoane cu pregătire diversă care să poată acoperi inclusiv toate aspectele specifice ale sectorului din care face parte firma evaluată.

Este posibil ca firma de evaluare să încheie contracte de subcontractare a anumitor părţi din raportul de evaluare cu alte firme sau cu persoane fizice.

Contractul trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente:- părţile contractante cu o scurtă prezentare a acestora- definiţii aferente termenilor utilizaţi în contract- obligaţiile firmei de consultanţă- obligaţii ale beneficiarului

15

Page 16: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- valoarea contractului şi condiţiile de plată- clauzele asiguratorii- diverse alte prevederi- anexe în care să se prezinte modalitatea de punere la dispoziţie echipei de evaluare a

informaţiilor necesare

Pentru colaboratorii externi se încheie convenţii sau contracte în care se specifică oblgaţiile acestora cu privire la obiectul lucrării, termenele de execuţie şi condiţiile de plată.

În cazul în care evaluarea se face de o persoană fizică, aceasta trebuie să fie autorizată conform prevederilor legale aflate în vigoare.

2.2 CUNOAŞTEREA PRELIMINARĂ ŞI PREGĂTIREA ACTIVITĂŢII DE EVALUARE

Începerea acţiunii de evaluare economică a întreprinderii este marcată de un prim contact al echipei cu conducerea întreprinderii evaluate care face o prezentare a întreprinderii d.p.v. al:

- evoluţiei sale de la înfiinţare până la momentul dat- structurii organizatorice şi funcţionale- profilului de activitate şi schimbărilor intervenite în ultimii ani, precum şi proiecţiile pentru

perioadele următoare- poziţiei întreprinderii în cadrul ramurii de activitate pe piaţa internă sau externă- altor informaţii referitoare la activitatea curentă a firmei

În această etapă se recomandă vizitarea înterprinderii pentru formarea unei imagini directe în ceea ce priveşte firma ce este supusă evaluării.

Întrucât în contract este prevăzut termenul de executare al lucrării echipa de evaluare trebuie să-şi elaboreze un grafic de realizare în care se prevăd obiectivele şi timpul necesar pe ansamblul echipei şi pe componenţii acesteia (aceasta respectă în linii generale etapele de realizare a raportuui prezentat în oferta tehnică). Acest lucru este absolut necesar întrucât realizarea unei acţiuni este condiţionată de cele care o preced.

Pentru buna desfăşurare a întregii activităţi a echipei de evaluare este necesar să se stabilească o persoană din partea beneficiarului care are ca sarcină asigurarea corespunzătoare a relaţiei beneficiar consultant pe perioada de realizare a evaluării.

2.3 STRUCTURA RAPORTULUI DE EVALUARE

Raportul de evaluare reprezintă produsul final al activităţii desfăşurate de către echipa de evaluare. Pentru a putea fi utilizat în conformitate cu scopul pentru care s-a realizat evaluarea societăţii comerciale, el trebuie să conţină în mod obligatoriu anumite elemente.

În teorie şi practică sunt prezentate diferite variante de structură a raportului de evaluare adaptat de fiecare societate de consultanţă în parte societate care întocmeşte rapoarte de evaluare.

Se consideră că nu este absolut obligatoriu ca acest raport să aibă o structură tip, dar trebuie să conţină elementele necesare care să-l facă util scopului pentru care a fost elaborat.

O structură a raportului de evaluare poate fi următoarea :1. Titlul raportului2. Prezentarea succintă a întreprinderii evaluate, respectiv denumire, adresă, act de

înfiinţare, număr de înregistrare la Registrul Comerţului, codul fiscal, obiectul de activitate etc.

16

Page 17: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

3. Scopul evaluării şi beneficiarul şi/sau destinatarului acesteia. Aici se precizează în mod distinct scopl pentru care s-a elaborat raportul de evaluare cum ar fi : vânzare, privatizare, înscrierea sau cotarea la bursă etc.

4. Prezentarea evaluatorului se menţionează datele de identificare specifice societăţii comerciale desemnate pentru realizarea evaluării, prezentarea pe scurt a experienţei acesteia, precum şi echipele de evaluatori

5. Diagnosticul pentru evaluare presupune acoperirea tuturor elementelor de diagnostic specifice întreprinderii precum şi precizarea principaleleor concluzii rezultate în urma analizei :

- diagnosticului juridic- diagnosticului tehnic sau industrial- diagnosticului resurse umane şi diagnosticul managementului- diagnosticului comercial- diagnosticului economico-financiar- concluziilor finale ale diagnosticului

6. Evaluarea societăţii comerciale presupune:- procedura de evaluare şi motivaţia alegerii metodelor utilizate, echipa de

evaluare trebuie să menţioneze că evaluarea s-a făcut conform regulilor procedurilor, standardelor existente în domeniu; dacă sunt anumite forme obligatorii stablilite de diferite organisme, atunci se menţionează denumirea, numărul şi data publicării actului în Monitorul Oficial; în ceea ce priveşte motivaţia alegerii metodelor de evaluare se prezintă în mod succinct argumentele pentru opţiunea realizată

- aplicarea metodelor de evaluare unde se prezintă în mod detaliat procedura de evaluare, precum şi argumentele şi ipotezele care au dus la utilizarea metodelor respective

- sinteza rezultatelor în care evaluatorul îşi exprimă opinia asupra valorii întreprinderii sau limitelor în cadrul cărora se cuprinde zona aprecierilor

- recomandări sau precizări finale- alte precizări acolo unde e cazul

7. Autentificări. Aici se precizează locul şi data întocmirii raportului de evaluare. Totodată se realizează o pagină cu semnăturile echipei de evaluare în care trebuie să se menţioneze în mod clar şi citeţ numele şi prenumele membrilor ce au făcut parte din echipa de evaluare

În legătură cu forma de prezentare, raportul de evaluare se redactează integral şi cuprinde de regulă un anumit volum distinct împreună cu anexele referitoare.

In situaţia în care dimensiunea lucrării este semnificativă, se prezintă şi o sinteză a raportului în scopul punerii în evidenţă doar a concluziilor cheie, precum şi a rezultatelor evaluării.

2.4 CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE EVALUATOR

Referitor la îndatoririle şi responsabilităţile evaluatorilor sunt stabilite în principal :- obligaţia evaluatorului de a determina tipul potrivit de evaluare în fiecare situaţie

17

Page 18: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- evaluatorul trebuie să execute în mod competent şi conştiincios fiecare evaluare, să fie imparţial, loial şi util clientului său

- evaluatorul are obligaţia de a evita abordarea greşită sau aproximările foarte largi pentru a nu furniza rezultate false legate de procesul de evaluare

Printre obligaţiile evaluatorului faţă de client sunt stabilite următoarele cerinţe :- prezentarea către client a concluziilor şi rezultatelor reale şi precise, indifferent de indicaţiile

şi dorinţa acestuia- angajarea evaluatorului într-o lucrare de evaluare reprezintă o chestiune de confidenţialitate,

evaluatorul având obligaţia de a nu dezvălui angajarea sa de către client unor terţe personae şi obligaţia de a nu dezvălui sau folosi rezultatele evaluării fără permisiunea scrisă a clientului său sau fără să fie obligat de vreo procedură juducuară

- nu este corect ca evaluatorul să accepte un contract de evaluare pentru un domeniu pentru care nu este calificat, cu excepţia cazurilor în care a adus la cunoştinţă clientului acest fapt, sau în cazul în care s-a asociat cu un alt evaluator care are calificarea necesară

- dacă serviciile unui evaluator sunt solicitate de 2 sau mai mulţi clienţi pentru acceaşi lucrare, evaluatorul nu poate accepta decât pe unul dintre aceştia, cu excepţia cazului în care există acceptul părţilor implicate.

CAPITOLUL 3.DIAGNOSTICUL ÎNTREPRINDERII

În funcţie de gradul de extindere a analizei, diagnosticul se poate elabora:

diagnosticul global, care urmăreşte analiza principalelor funcţii ale întreprinderii:- funcţia juridic – patrimonială- funcţia comercială- funcţia tehnic – operaţională- funcţia de personal- funcţia financiar – contabilă

diagnosticul special, care urmăreşte analiza în detaliu a situaţiei juridice a întreprinderii, precum şi a situaţiei financiar – contabile

Pentru realizarea diagnosticului unei întreprinderi se parcurg următoarele etape:1. Cunoaşterea întreprinderii şi a mediului său2. Stabilirea stării pe fiecare funcţie a întreprinderii3. Analiza riscurilor la care e supusă întreprinderea

3.1 CUNOAŞTEREA ÎNTREPRINDERII ŞI A MEDIULUI SĂU

Întreprinderea este definită adesea ca un organism viu, aflat într-un anumit mediu ce se află în mişcare, putând fi delimitat în mediul intern şi mediul extern. Mediul intern reprezintă resursele din cadrul întreprinderii: oameni organizaţi într-o

structură specifică şi dotaţi cu o cultură specifică, acumulată de-a lungul timpului.Această organizaţie acumulează active şi pasive şi este capabilă să ofere produsele şi/sau

servicile care fac obiecul ei de activitate.Mediul extern este format din totalitatea elementelor din afara întreprinderii şi care

influenţează activitatea acesteia într-un fel sau altul.Într-o prezentare succintă, mediul extern al unei organizaţii poate fi format din:

18

Page 19: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- mediul direct, care cuprinde acele componente ale mediului ce prezintă efecte directe asupra întreprinderii şi care e constituit dinproprietarii întreprinderii şi agenţilor economici cu care întreprinderea are relaţii directe, influenţele fiind puternice şi directe: furnizori, clienţi, intermediari, concurenţi, piaţa de capital, instituţii guvernamentale

- mediul public, care e format din resursele mass – media, existenţa unor grupuri de presiune, publicul şi administraţia publică care la momentul actual sau în perspectivă prezintă un interes major ce poate influenţa decisiv atingerea obiectivelor întreprinderii

3.2. DIAGNOSTICUL JURIDIC

Diagnosticul juridic are ca obiectiv aprecierea riscurilor inerente situaţiei juridice a întreprinderii precum şi verificarea tuturor aspectelor juridice specifice desfăşurării activităţii firmei. Pe baza documentelor şi informaţiilor primite din partea întreprinderii se vor urmări toate aspectele îndeplinirii prevederilor legale si a reglementărilor aflate în vigoare privind drepturile şi obligaţiile întreprinderii prin gruparea acestora pe următoarele probleme:

a) Legea societăţilor comerciale , când se verifică contractul de societate, statutul, Registrul Adunărilor Generale, Registrul Consiliului de Adm., Registrul Acţionarilor.

b) Dreptul comercial, atunci când se verifică: acte şi contracte privind privind activele; acte si contracte privind modul de exploatare a întreprinderii; acte si contracte privind finanţarea pe termen mediu si lung, constituirea garanţiilor,

existenţa creditelor nerambursabile la scadenţă; acte si contracte privind aprovizionarea şi vânzarea produselor sau serviciilor; acţiuni juridice în curs pt cauze comerciale.

c) Dreptul muncii, când se verifică: existenţa contractelor de muncă individuale şi colective; date cu privire la ultimul control al organismelor de asigurări sociale (constatări,

recomandări, sancţiuni); relaţiile cu sindicatul şi conflictele sociale; evidenţa personalului si a statelor de plată.

d) Dreptul fiscal, când se verifică: înregistrarea întreprinderii la organele abilitate ale administraţiei financiare; dacă s-au achitat obligaţiile legale datorate; situaţia plăţilor restante comparativ cu termenele exigibile; ultimul control fiscal si rezultatul acestuia.

e) Dreptul mediului prin verificarea efectelor activităţii întreprinderii asupra mediului, respectiv dacă activitatea întreprinderii se derulează în cadrul reglementat impus de legislaţia de mediu.

Concluziile diagnosticului juridic trebuie să evidenţieze dacă întreprinderea s-a înfiinţat si funcţionează în condiţiile legale si de asemenea să evidenţieze punctele forte si punctele slabe ale firmei.

Puncte forte: - contract si statut corespunzător mărimii întreprinderii;- absenţa împrumuturilor restante;- absenţa litigiilor contractuale precum şi a litigiilor de muncă;

19

Page 20: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- relaţii contractuale cu terţii, corecte şi de lungă durată;- reglementări fiscale îndeplinite la timp.

Puncte slabe:- contract si statut necorespunzător situaţiei de fapt;- inexistenţa unor clienţi si furnizori cu contracte pe termen lung;- existenţa de litigii contractuale cu terţii si proprii salariaţi;- conflicte de muncă;- obligaţii fiscale neonorate.

3.3. DIAGNOSTICUL POTENŢIALULUI UMAN

Diagnosticul potenţialului uman urmăreşte stabilirea caracteristicilor resurselor umane prin folosirea unui sistem de indicatori care privesc pe de o parte dimensiunea, calificarea, structura si comportamentul personalului, iar pe de altă parte eficienţa utilizării personalului.

Diagnosticul potenţialului uman va trebui să răspundă la următoarele probleme:

1. Asigurarea cu personalul urmăreşte evidenţierea concordanţei dintre nr de personal existent si cel necesar pt realizarea sarcinilor. Pt urmărirea acestei corelaţii, se investighează fiecare nivel de diagnosticare folosindu-se următorii indicatori:

a) numărul scriptic de personal, ce include personalul încadrat in societatea comercială la un moment dat cu contract de muncă, pe perioadă nedeterminată, temporar sau sezonier;

b) numărul mediu scriptic de salariaţi reprezintă disponibilul mediu de personal aflat in întreprindere pt o perioadă de gestiune (luna, trimestru, an);

c) numărul efectiv de salariaţi măsoară disponibilul de personal prezent la lucru intr-o anumită zi;

d) numărul mediu efectiv de personal reprezintă disponibilul de personal prezent in medie pe zi de lucru, in cadrul unei perioade de gestiune;

e) numarul maxim de personal reprezintă limita superioară stabilită in funcţie de volumul efectiv de activitate si productivitatea muncii estimată.

2. Calificarea personalului urmăreşte concordanţa dintre nivelul de calificare al salariatului si cerinţele postului. Calificarea personalului este dată de cunoştinţele acumulate in desfăşurarea activităţii, aptitudinile si atitudinile individuale.

3. Structura personalului poate fi urmărită prin folosirea mai multor criterii de structurare:a) structura pe categorii de salariaţi se urmăreşte ţinând seama de specificul activităţii

întreprinderii, structura agenţilor economici cu activitate similară, respectiv evoluţia structurii in perioada anterioară. Principalii indicatori care se urmăresc se referă la:

- ponderea muncitorilor in total salariaţi;- ponderea muncitorilor necalificaţi in total muncitori;- nr de personal tehnico-operativ la 100 muncitori;- nr de personal din cercetare la 100 salariaţi;- ponderea personalului de deservire generală în total personal.

b) structura personalului pe categorii de vârstă si sexe relevă anomalii in ceea ce priveşte: - raportul dintre personalul tânăr si vârstnic;- repartiţia pe sexe in cadrul compartimentelor funcţionale si de producţie.

c) structura personalului pe nivele de pregătire, sexe si vechime in întreprindere relevă anomalii in ceea ce priveşte:

- nivelul necorespunzător de pregătire a muncitorilor;

20

Page 21: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- nivelul necorespunzător de pregătire a şefilor de compartimente (fără studii superioare);

- personal in majoritate cu vechime mică în întreprindere.

4. Flexibilitatea personalului exprimă capacitatea acestuia de a se adapta la o gamă variată de sarcini cu efort minim, fiind influenţată de pregătirea economică si tehnică, capacitatea de adaptare si alte însuşiri individuale ale factorului uman. Flexibilitatea personalului este dată de pregătirea personalului in două sau mai multe profesii.

5. Comportamentul si disciplina personalului se urmăreşte atât prin aprecieri calitative cât si prin calcularea unor indicatori ca:

a) gradul de utilizare a timpului de lucrub) gradul de indeplinire a normelorc) circulaţia forţei de muncăd) rata generală a absenteismuluie) indicatori de conflictualitate când se urmăreşte:

- nr de greve;- durata in zile a unei greve;- nr de zile ale grevei (calculat ca produs intre durata unei greve si nr de grevişti);- gradul de importanţă al grevei.

6. Eficienţa utilizării forţei de muncă se urmăreşte cu ajutorul indicatorilor sintetici de eficienţă si anume productivitatea si profitabilitatea muncii.

Productivitatea muncii este indicatorul sintetic care măsoară gradul de utilizare al potenţialului uman, calculându-se în mărimi absolute si in mărimi relative. Profitabilitatea muncii exprimă capacitatea forţei de muncă de a produce profit.

Diagnosticul resurselor umane trebuie să conţină si aspecte referitoare la problemele sociale ale întreprinderii, cum ar fi:

condiţiile de muncă si respectarea prevederilor legale specifice domeniului; rata accidentelor de muncă; organizarea sindicală si raporturile cu conducerea societăţii; contractul colectiv de muncă, dacă au existat încălcări ale prevederilor acestuia; nivelul de salarizare si motivare al personalului; climatul social din întreprindere; politici de angajare si selectare folosite; frecvenţa grevelor; vulnerabilitatea întreprinderii la greve.

Diagnosticul managementului întreprinderii ca şi componentă a diagnosticului potenţial uman trebuie să prezinte următoarele aspecte:

a) echipa de conducere;b) baza legală in virtutea căreia ocupă funcţia de conducere;c) poziţia echipei de conducere faţă de acţionarii întreprinderii, bănci, administraţie financiară;d) referiri si aprecieri asupra stilului de conducere managerial (colegial, autoritar, pe obiective,

centralizat, descentralizat);e) referiri asupra legăturilor de dependenţă a conducătorilor faţă de un grup sau acţionar

majoritar;

21

Page 22: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

f) existenţa unor relaţii privilegiate ale conducătorilor cu parteneri de afaceri (clienţi, furnizori, bănci);

g) obiectivele negociate si prevăzute in contractul de management care vizează strategia societăţii comerciale:

- evoluţia volumului producţiei;- evoluţia rezultatelor financiare (creşterea profitului, diminuarea pierderilor);- priorităţi ale restructurării (eforturi, efecte, volum de investiţii, surse de finanţare);- îmbunătăţirea poziţiei întreprinderii pe piaţa internă şi externă

h) gradul de realizare a criteriilor de performanţă stabilite prin contractele de management.

Concluziile diagnosticului potenţialului uman se grupează in puncte forte si puncte slabe, care pot fi:

Puncte forte:- nr de personal existent este la nivelul necesarului;- nivelul de calificare corespunde cerinţelor postului;- structura personalului este echilibrată;- personalul este capabil să se adapteze la înnoire;- grad ridicat de îndeplinire a normelor de muncă;- nivel ridicat al productivităţii si profitabilităţii muncii in tendinţă de creştere;- absenţa grevelor;- protecţia muncii corespunzătoare;- echipă managerială tânără, dinamică, cu rezultate notabile;- realizarea şi depăşirea criteriilor de performanţă negociate;- colaborarea bună cu sindicatele.

Puncte slabe:- personal supradimensionat;- utilizarea necorespunzătoare a timpului de lucru;- existenţa conflictelor de muncă;- productivitatea si profitabilitatea muncii in scădere;- slăbirea poziţiei firmei in plan concurenţial;- insuficienta preocupare pt stimularea activităţii salariaţilor;- tensiuni in relaţiile cu sindicatele, creşterea nr grevelor;- nerealizarea anumitor criterii de performanţă de către manageri.

3.4. DIAGNOSTICUL POTENŢIALULUI TEHNIC SI TEHNOLOGIC

Diagnosticul potenţialului tehnic are ca obiectiv determinarea măsurii în care mijloacele de producţie materiale răspund nevoilor actuale sau viitoare ale întreprinderii. Potenţialul tehnic al întreprinderii este dat de stare mijloacelor de muncă (volumul, gradul de uzură, posibilităţi de modernizare si structură), de gradul de utilizare al acestora precum si nivelul de performanţă realizat. Criteriile pe care le urmărim atunci când se realizează diagnosticul potenţialului tehnic sunt:

a) asigurarea cu mijloace de muncă urmăreşte evidenţierea concordanţei dintre utilajele si echipamentele existente si cele necesare pt realizarea obiectivelor programate. Gradul de concordanţă se măsoară cu ajutorul capacităţii de producţie. În funcţie de această mărime întâlnim noţiuni de:

- rezervă de capacitate sau rezervă potenţială de creştere a volumului producţiei- deficit de capacitate.

22

Page 23: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Utilizarea capacităţii de producţie mai poate fi urmărită si cu indicatorul gradul de folosire al capacităţii de producţie.

b) uzura mijloacelor fixe înţeleasă ca o pierdere a însuşirilor tehnice si economice poate fi calculată ca şi uzură tehnică, respectiv uzură economică:

uzura tehnică – expresie a pierderii de însuşiri tehnice cum ar fi: coroziunea suprafeţelor, diminuarea preciziei cauzată de factori naturali si de producţie. Această uzură se apreciază prin:

comparaţie in timp a acestor 2 caracteristici; nivelul cheltuielilor necesare efectuării unor reparaţii.

uzura economică – pierderea caracteristicilor economice ale mijloacelor de muncă care are loc ca urmare a trecerii timpului, atât ca urmare a folosirii, cât si a nefolosirii. Uzura economică prezintă 2 forme esenţiale:

uzura economică fizică; uzura economică morală.

c) posibilităţile de modernizare a mijloacelor de muncă sunt generate de starea mijloacelor de muncă. Întreprinderea care are posibilitatea să-şi modernizeze utilajele, se va adapta mai repede la exigenţele pieţei, ceea ce va avea ca efect îmbunătăţirea situaţiei financiare.

d) structura pe categorii de utilaje urmăreşte încadrarea mijloacelor fixe pe categorii conform „Catalogului privind clasificarea si duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe”. Pentru urmărirea acestui criteriu se calculează ponderea fiecărei grupe in total iar aprecierea asupra structurii se face avându-se in vedere următoarele:

utilajele active să deţină o pondere mare; ponderea grupelor este dată de specificul activităţii; aprecierea calităţii structurii se face comparând structura cu cea a agenţilor

economici cu activitate similară; evoluţia modificărilor structurale asigură informaţiile necesare in vederea analizei

tendinţei.

e) utilizarea mijloacelor de muncă se poate exprima cu ajutorul indicatorilor:- gradul de utilizare a capacităţii de producţie;- coeficientul de instalare a utilajelor din dotare;- coeficientul de folosire a utilajelor instalate;- utilizarea timpului de lucru.

f) performanţele mijloacelor fixe poate fi exprimată cu ajutorul indicatorilor: - productivitatea (randamentul) mijloacelor fixe;- profitabilitatea mijloacelor fixe.

Concluziile privind diagnosticul tehnic si tehnologic se evidenţiază prin puncte forte si puncte slabe.

Puncte forte: dotarea întreprinderii se situează la un nivel ridicat de performanţă; întreţinerea utilajelor este preventivă iar întreruperile neprogramate sunt

accidentale; programarea si urmărirea producţiei se face punctual;

23

Page 24: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

productivitatea produselor reprezentative este la un nivel comparabil cu cel al concurenţei;

capacitatea de cercetare-proiectare a noilor produse este la un nivel ridicat.

Puncte slabe: dotarea întreprinderii se bazează pe utilaje convenţionale, cu performanţe medii, in sare de uzură avansată; planificarea defectuoasă a producţiei; întreţinerea utilajelor se face la „avarie”; produsele se confruntă cu probleme de calitate.

3.5. DIAGNOSTICUL COMERCIAL

Efectuarea diagnosticului comercial are ca obiectiv fundamental determinarea „pieţei” si a locului ocupat de întreprindere pe această piaţă atât in prezent cât si in perspectivă. Diagnosticul comercial se efectuează asupra elementelor care condiţionează si acţionează pe piaţă si anume: produse, clienţi, furnizori, concurenţă, modalitate de distribuţie a produselor si serviciilor. Criteriile urmărite se referă la :

a) evoluţia vânzărilor, ne arată dacă întreprinderea este in dezvoltare sau in declin, in funcţie de cifra de afaceri. Cifra de afaceri este un indicator al activităţii de comercializare care exprimă nivelul vânzărilor de bunuri, lucrări si servii care formează obiectul de activitate al întreprinderii. Evoluţia vânzărilor este completată cu evidenţierea evoluţiei cifrei de afaceri pe principalele tipuri de produse si pe pieţele pe care are loc comercializarea lor.

b) produsele si serviciile comercializate vor fi prezentate pe principalele grupe scoţându-se in evidenţă caracteristicile lor fizice si tehnice precum si ponderea pe care acestea o deţin in totalul produselor. Urmărirea produselor si serviciilor va evidenţia si politica de produs care conţine deciziile luate cu privire la gama comercializată, mărimea ei, strategia de produs.

c) dimensiunea pieţei de desfacere prezintă piaţa pe care activează întreprinderea (piaţa potenţială, piaţa reală). Această informaţie ne oferă informaţii despre posibilitatea de dezvoltare a profilului si specializării întreprinderii ţinând seama si de posibilităţile de pătrundere pe piaţă. În funcţie de gradul de permeabilitate identificăm 3 tipuri de piaţă:

piaţa deschisă, este aceea pe care extinderea sau pătrunderea sunt posibile, fără a exista limitări;

piaţa închisă, este aceea pe care sunt protejaţi producătorii autohtoni, iar intrarea este limitată;

piaţa protejată, este caracterizată prin existenţa unor bariere la intrare, dar care nu opresc concurenţa.

d) poziţia ocupată pe piaţă de întreprindere urmăreşte evaluarea globală a întreprinderii pe piaţa in care îşi desfăşoară activitatea, reflectând segmentul de piaţă pe care întreprinderea domină sau dimpotrivă dacă deţine o poziţie nesemnificativă. Pornind de la dimensiunea pieţei, criteriul exprimă nivelul pătrunderii si ocupării anumitor segmente de piaţă în funcţie de volumul produselor vândute, calitatea lor, raportul calitate-pret.

e) relaţiile cu clienţii evidenţiază structura clientelei societăţii (clienţi interni si externi), tipurile de clienţi si ponderea pe care o deţin aceştia in totalul veniturilor.

24

Page 25: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

Important pentru diagnostic este, pe lângă prezentarea principalilor clienţi, si urmărirea dinamicii vânzărilor către aceştia. Evidenţierea tipului si a nr de clienţi este importantă pt că, in cazul unui nr restrâns de clienţi, întreprinderea are un punct slab, deoarece renunţarea la colaborare cu întreprinderea analizată sau dificultăţi financiare ale clienţilor pot crea probleme de desfacere care să conducă la restrângerea activităţii.

f) concurenţii societăţii se manifestă pe piaţă prin calitatea produselor oferite, preţul de vânzare, service-ul asigurat si cantitatea de produse vândută. Concurenţa nu trebuie înţeleasă limitat, evidenţiind doar concurenţii actuali, ci trebuie înţeleasă în sens larg când se consideră şi concurenţii potenţiali ai mediului economic. Analiza concurenţei trebuie să urmărească următoarele aspecte:

- nominalizarea principalilor concurenţi;- stabilirea cotei de piaţă deţinută de întreprindere si de către principalii concurenţi;- raportul preţ-calitate la produsele concurenţei;- durata si serviciile de garanţie si postgaranţie asigurate de concurenţi;- modalităţile de distribuţie a produselor.

g) reţeaua de distribuţie a produselor reflectă modul in care produsul ajunge la cumpărător, canalele de distribuţie putând fi directe (prin unităţi proprii de comercializare, prin poştă, vânzări directe la domiciliu) sau indirecte (cu unul sau mai mulţi intermediari – angrosişti, detailişti). Informaţiile referitoare la reţeaua de distribuţie se referă la:

- existenţa unei reţele proprii de distribuţie;- strategia aplicată in cazul distribuitorilor;- durata contractelor cu distribuitorii;- obligaţiile si drepturile întreprinderii faţă de distribuitori;- alte aspecte privind distribuţia produselor.

h) promovarea produselor si serviciilor urmăreşte contribuţia unor factori ai funcţiei de marketing la ocuparea poziţiei pe care întreprinderea o deţine pe piaţă.

i) relaţia întreprinderii cu furnizorii urmăreşte să evidenţieze relaţiile care există între întreprindere si furnizori. Principalele aspecte urmărite vizează:

- criteriile care au stat la alegerea furnizorilor (relaţii tradiţionale, preţ, calitate, facilităţi);- structura furnizorilor in raport cu cantitatea si valoarea aprovizionărilor;- sistemul de aprovizionare practicat;- aprecierea dependenţei faţă de anumiţi furnizori si implicaţiile gradului de dependenţă;- posibilităţi de înlocuire a materiilor prime si materialelor;- calitatea materiei prime si materialelor si termenele de garanţie.

Punctele forte sau slabe ale întreprinderii se evidenţiază pornind de la influenţa unor factori pozitivi sau negativi.

Puncte forte: poziţia întreprinderii pe piaţă este bună, fiind competitivă in raport cu principalii

concurenţi; întreprinderea dispune de clienţi stabili, de lungă durată; produsele oferite sunt de calitate ridicată, iar raportul calitate-preţ ridicat; reţeaua de distribuţie este puternică, asigurând o livrare rapidă;

25

Page 26: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

activitatea de marketing este de bună calitate si contribuie decisiv la ocuparea poziţiei de lider;

exporturile cresc; se oferă garanţii de calitate, iar serviciile post-vânzare sunt prompte.

Puncte slabe: poziţia întreprinderii pe piaţă este modestă, fără perspective de îmbunătăţire; produsele sunt scumpe comparativ cu performanţele realizate de acestea; activitatea de marketing este slabă, ineficientă si insuficientă; deficienţe in asigurarea materiilor prime si materialelor; ambalaje necorespunzătoare.

3.6. DIAGNOSTICUL FINANCIAR

Etapele parcurse în elaborarea diagnosticului financiar sunt: prelucrarea informaţiilor contabile, prin corecţii si regrupări in vederea constituirii bilanţului

financiar; identificarea caracteristicilor diagnosticului si calculul indicatorilor financiari; interpretarea si aprecierea indicatorilor din pct de vedere al echilibrului, stării, gestiunii si

eficienţei activităţii; stabilirea punctelor tari si a punctelor slabe a activităţii întreprinderii; stabilirea premiselor privind activitatea viitoare a întreprinderii.

Informaţiile necesare diagnosticului financiar sunt preluate din conturile anuale care cuprind: bilanţul, contul de profit si pierdere, anexa. Prezentarea informaţiilor in bilanţul contabil referitoare la sursele financiare si mijloacele economice răspunde unor cerinţe de ordin fiscal, contabil si juridic. În consecinţă, bilanţul contabil va fi supus unor corecţii si regrupări care să ordoneze elemente de activ si pasiv in funcţie de gradul de lichiditate, respectiv gradul de exigibilitate. Corecţiile aplicate bilanţului contabil privesc:

a) retragerea bilanţului ce face referire atât la elementele de activ cât si de pasiv;b) regruparea elementelor bilanţiere prin agregarea anumitor date si divizarea altora in

funcţie de gradul de lichiditate respectiv exigibilitate, astfel încât să se obţină valori semnificative pe plan financiar;

c) înregistrarea datoriei fiscale.

Realizarea diagnosticului financiar presupune utilizarea a 2 metode de analiză financiară: metoda maselor financiare, care reflectă echilibrul financiar al întreprinderii; metoda ratelor, care permite studierea succesivă a cel puţin 3 dimensiuni financiare ale

întreprinderii: structura financiară, rotaţia elementelor de activ si pasiv, rentabilitatea înreprinderii.

Metoda maselor financiare Ordonarea elementelor bilanţului financiar in funcţie de criteriul de lichiditate-exigibilitate pune in evidenţă 2 categorii de mase financiare:

- o masă financiară cu o durată mai mare de 1 an, regăsită in partea de sus a bilanţului si care reflectă echilibrul financiar pe termen lung;

- o masă financiară cu o durată mai mică de 1 an, regăsită in partea de jos a bilanţului si care reflectă echilibrul financiar pe termen scurt.

Grupate astfel, posturile din bilanţ reflectă 2 reguli principale ale finanţării:

26

Page 27: Evaluarea Financiara a Intreprinderii

- nevoile permanente de alocare a fondurilor băneşti se vor acoperi din capitaluri permanente;- nevoile temporare se vor acoperi din resurse temporare si permanente.

Indicatorii care reflectă echilibrul financiar se regăsesc in: fondul de rulment, necesarul de

fond de rulment, trezorerie.

Metoda ratelor Ratele sunt calculate ca raport între 2 mărimi absolute avându-se drept scop obţinerea unor mărimi financiare relevante. Metoda ratelor în cadrul diagnosticului financiar este utilizată pt reflectarea următoarelor caracteristici:

A. Lichiditatea si solvabilitatea întreprinderii Lichiditatea in sens general este definită ca fiind caracteristica elementelor patrimoniale de a fi transformate in bani, la un moment dat. În termeni de echilibru financiar, prin lichiditate se înţelege capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi obligaţiile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante. Solvabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe t.mediu si lung.

B. Structura financiară a întreprinderii Prin structura financiară a întreprinderii se înţelege raportul existent între finanţările pe t.scurt si pe t.lung. Ratele de structură financiară permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin evidenţierea unor aspecte privind stabilitatea financiară, autonomia financiară respectiv gradul de îndatorare.

C. Gestiunea resurselor Exprimarea modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de rotaţie a lor, cu ajutorul căreia se măsoară durata in timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare si comercializare. Viteza de rotaţie a resurselor se urmăreşte prin:

- viteza de rotaţie a stocurilor;- viteza de rotaţie a clienţilor;- viteza de rotaţie a furnizorilor.

D. Randamentul resurselor utilizate Aprecierea randamentului resurselor utilizate se face cu ajutorul indicatorilor de rentabilitate, care oferă informaţii asupra situaţiei trecute si prezente si dau posibilitatea estimării perspectivei afacerii. În general ratele de rentabilitate se determină ca raport intre efectele economice sau financiare obţinute si eforturile depuse pt obţinerea lor. Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obţinute in raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitatea comercială), cu resursele economice utilizate (rentabilitatea economică) si financiare (rentabilitatea financiară).

27