http://finlanda.ro/finlanda-tara-europeana-cu-cel-mai-performant-sistem-de-invatamant-pregateste-o-reforma-radicala-in-educatie-ce-a-fost-bun-in-1900-nu-mai-este-in-secolul-21/

Un sistem bine gândit poate face dintr-un elev obișnuit, unul excepțional.

Finlanda are cel mai ridicat nivel de trai din lume și cel mai evaluat sistem educativ. Finlanda atrage atenția lumii atunci când se constată că elevii săi obțin constant poziții de top la testele PISA – teste internaționale menite să verifice nu atât cunoștințele tinerilor, cât mai ales modul cum aceștia gândesc. Cum se face că finlandezii se plasează consecvent pe primele locuri la testările educaţionale internaţionale? Nu este de mirare. Sunt mai multe explicații pentru aceste performanțe.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, filosoful finlandez John Vilheln Snellman mobiliza masele în jurul unei idei că numai educația poate duce la bunăstare și punea bazele a ceea ce avea să devină cel mai performant sistem educațional din lume. Ideile acestuia au prins rapid și populația finlandeză a început să investească, mai întâi efort și apoi bani în educație. În prezent, învățământului îi revine nu mai puțin de 14% din bugetul de stat.

7-16 ani. 0 bani.

Secretul stă în importantele reforme educaționale, implementate în urmă cu 40 de ani. Guvernul a hotărât să „reseteze” sistemul și să abordeze o altă direcție, dedicând astfel fonduri importante educației, cercetării și tehnologiei. Atunci a fost adoptat un nou sistem educațional. Iar acest sistem se referă de fapt la egalitate de șanse pentru toți copiii, indiferent de mediul socio-economic din care aceștia provin. Conceptul este „peruskoulu” și el desemnează o școală „comprehensivă” pentru toți elevii între 7 și 16 ani.

Primul lucru care s-a decis a fost ca școala elementară să fie formată din nouă clase. Este o școală finanțată de stat și care oferă tuturor copiilor educație gratuită, o școală obligatorie și disponibilă pentru toți, dar și o școală fără examene de admitere și fără taxe.

Egalité, Fraternité

Sistemul este unul egalitarist, oferind şanse egale pentru oricine, indiferent de mediul socio-economic din care provin, sau de zona în care locuiesc, au același potențial de a învăța și trebuie să aibă aceleași șanse la o educație de calitate. În Finlanda nu există școli mai bune și școli mai proaste. Nu există învățământ privat. Întregul sistem universitar este de stat. Sunt permise liceele private, dar perceperea de taxe de studiu este interzisă.

Această țară consideră pur și simplu că absolut toți copiii trebuie să beneficieze de același tratament. Copiii cu dizabilități învață în școlile normale. Copiii cu cerințe educaționale speciale nu studiază la domiciliu, nu sunt excluși sau izolați în școli speciale, ci participă la ore în clase normale, indiferent dacă au handicapuri grave.

„Politicile educaționale în majoritatea țărilor lumii merg pe ideea de a identifica elevii cei mai buni, de a alege vârfurile, în timp ce ceilalți elevi sunt lăsați deoparte”, spune Pasi Sahlberg, un educator celebru în Finlanda. „Noi nu suntem așa, noi mergem pe cooperare, nu pe competiție. Dacă e să ne întrecem cu cineva, atunci tot ce putem spune e că vrem să fim mai buni decât suedezii. Pentru noi asta e suficient.”

Profesorii. În Finlanda este mai ușor să devii medic sau avocat decât profesor.

În Finlanda, școala pune preț pe calitatea profesorilor, investind doar în cei care realizează performanțe. Calitatea profesorilor finlandezi este, pur și simplu, exemplară. În Finlanda trebuie să ai facultate ca să predai la grădiniţă şi masterat ca să predai la şcoală. Astfel, legea impune fiecărui cadru didactic să aibă la bază cinci ani de facultate și un masterat în pedagogie. Poziția de profesor este drept una cu o mare responsabilitate și, în consecință, nu oricine poate intra în sistem. În Finlanda este mai ușor să devii medic sau avocat decât profesor. Salariile pe care le primesc sunt printre cele mai mari din Europa, alături de Germania, Marea Britanie și Franța. Profesorilor care nu își dovedesc competența nu li se prelungește contractul de angajare.

Bonus!

Cum spuneam, în Finlanda nu trebuie să plăteşti nimic pentru serviciile educaţionale nici măcar când faci o facultate, masterat sau doctorat. În plus, elevilor li se asigură un prânz gratuit şi transport gratuit dacă locuiesc la mai mult de 5 km de şcoală. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv, și cu multe feluri de salate și fructe. Dacă orele se prelungesc până după-amiază, școala are obligația de a oferi o gustare elevilor.

Practică, experimente, lectură.

Copiii încep școala la 7 ani şi nu se confruntă cu examene până la vârsta de 16 ani, când susțin singurul examen important în sistemul lor educațional. Orele sunt scurte (45 min), intense și, mai ales, foarte participative. Au foarte puţine teme pentru acasă, se stimulează raționamentul critic înaintea memorizării mecanice. Învăţământul finlandez pune mare preţ pe ştiinţe şi pe practică, de aceea cele mai multe cursuri de ştiinţe au loc în laboratoare, în grupuri de maximum 16 elevi şi se concentrează pe experimente ştiinţifice.

În urma evaluărilor internaţionale, elevii finlandezi s-au dovedit a fi cei mai inteligenţi. Ei au obţinut cele mai bune rezultate la cunoaştere ştiinţifică şi s-au clasat printre primii la matematică şi apetitul pentru lectură.

Statul finlandez e preocupat de asigurarea unui învățământ viabil, capabil să motiveze elevii. Sistemul educativ este foarte bine gândit și făcut în sprijinul elevilor. Finlanda are cel mai mare procent, din Europa, al elevilor care ajung la facultate, 66%, iar 93% dintre finlandezi promovează liceul. În același timp, diferența dintre cei mai slabi și cei mai buni elevi este cea mai mică din lume.

Sistemul de valori al finlandezilor are la bază educația nu acumularea de bunuri. Acest lucru este valabil pe tot parcursul vieții, când, arată statisticile, adulții preferă să dea bani pe un program de educație continuă decât pe ultimul telefon scos pe piață. Este un sistem de valori format în familie, consolidat în școală, pus apoi în slujba țării.

(Articol, timpul.md)

Finlanda - fără teme pentru acasă şi probe de evaluare

Pasi Sahlberg, un educator şi autor finlandez, a avut o întrebare simplă pentru elevii de liceu în ani terminali cărora le vorbea într-o dimineaţă, săptămâna trecută, în Manhattan: "care dintre voi vrea să devină profesor?"

Dintr-o clasă de 15, două mâini s-au ridicat - una uşor ezitantă.

"În ţara mea, ar ridica mâna 25% dintre elevi", a zis dr. Sahlberg. "Şi", a adăugat, ridicând cu entuziasm mâna în aer, "ar fi mai degrabă aşa."

În ţara sa, dr. Sahlberg a spus mai târziu într-un interviu, profesorii petrec în mod obişnuit 4 ore pe zi la clasă, şi sunt plătiţi ca să petreacă două ore pe săptămână pentru dezvoltare profesională. La Universitatea din Helsinki, unde predă, 2 400 de persoane au concurat anul trecut pe 120 de locuri (fără taxă) în programul de master pentru profesori. "E mai greu să intri în învăţământ decât la drept sau la medicină".

Dr. Sahlberg pune profesorii de înaltă calitate în centrul poveştii de succes a educaţiei  din Finlanda.

De când Finlanda, o ţară de aproximativ 5.5 milioane de oameni, în care educaţia formală nu începe înainte de vârsta de 7 ani şi care dispreţuieşte temele pentru acasă şi testarea  până la vârsta adolescenţei, a reuşit să se claseze în top la un test internaţional de prestigiu în matematică, ştiinţe şi citire în anul 2001, a devenit obiectul fascinaţiei pentru educatorii americani şi creatorii de politici publice.

Finlandofilia s-a răspândit când ţara s-a plasat din nou în top în anul  2009, în timp ce Statele Unite ale Americii s-au clasat pe locul 15 la citire/lectură, 19 la matematică şi pe locul 27 la ştiinţe.

Ambasada Finlandei din Washington găzduieşte seminarii cu titluri precum "De ce sunt copiii finlandezi atât de deştepţi?" şi organizează excursii în Finlanda pentru jurnalişti nerăbdători să vadă totul cu ochii lor. Din anul 2005 încoace, în Helsinki, Ministerul Educaţiei a primit 100 de delegaţii oficiale pe an, din 40 - 45 de ţări. Şcolile s-au bucurat să fie în centrul atenţiei, preparând prăjituri şi pregătind dansuri populare pentru străini, dar acum mulţimea de observatori e considerată o distragere a atenţiei la nivel naţional.

Dr. Sahlberg a explicat că punctul de cotitură a fost decizia guvernării din anii 1970 de a impune ca toţi profesorii să aibă studii de master - plătite de la bugetul statului. Salariul de pornire pentru profesorii din Finlanda era de aproximativ 29 000 dolari pe an în 2008, conform Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, comparativ cu 36 000 dolari pe an în Statele Unite.

Finlanda dispreţuieşte aproape toate testările standard înaintea vârstei de 16 ani şi descurajează temele pentru acasă, iar începerea şcolii înainte de vârsta de 7 ani este considerată o violare a dreptului copiilor de a fi copii, a mai spus Dr. Sahlberg.

"Primii şase ani de educaţie nu sunt despre succesul academic. Nu măsurăm copiii în nici un fel. În primii ani  copiii se pregătesc să înveţe şi-şi descoperă pasiunile.

Dr. Sahlberg a enunţat un alt motiv pentru care sistemul finlandez a avut succes: "doar peştii morţi merg după val".

Finlanda merge împotriva valului de "reformă a educaţiei globale", care se bazează pe discipline în trunchiul comun, competiţie, standardizare, testare, control.

FinlandaSistemul de evaluare e alcatuit, în mod traditional, din note de la 0 la 10, cu mentiunea ca în timp s-a renuntat la notele sub 4, iar 4 a devenit cea mai mica nota acordata. A se remarca si asemanarile cu sistemul autohton de notare:� 10 - excelent - nota luata de aproximativ 5% din elevi� 9 - foarte bine� 8 - bine� 7 - satisfacator� 6 - satisfacator� 5 - mediocru� 4 - nota cu care se pica

Aproape o jumătate de secol de reforme şi o uriaşă investiţie, financiară şi socială, au dus la crearea celui mai performant sistem de educaţie din lume – şcoala finlandeză. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă  cu experţi români şi finlandezi pentru a aduce la lumină secretele acestui model. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ STUDIU PISA În ce ţări sunt cei mai buni elevi din lume. România se af... 97.000 de euro la INSEAD, cel mai scump Master în Administrarea Afacer... Sfaturile absolvenţilor români de la universităţi străine de top Învăţământul finlandez pleacă de la un crez simplu: toţi copiii sunt îndreptăţiţi la o educaţie egală, nu trebuie lăsaţi pe dinafară fiindcă au avut un start mai nefericit în viaţă şi nu trebuie etichetaţi. Sună idealist, dar printr-un efort cumulat, finlandezii au reuşit în câteva zeci de ani să aibă rezultate remarcabile, nu numai la testele de evaluare PISA, ci în toate privinţele sistemului educaţional: de la grădiniţă la universitate, Finlanda ocupă primul loc în topul mondial pe educaţie în rândul statelor

dezvoltate, clasament realizat de firma Pearson. Printre particularităţile educaţiei finlandeze se numără o încredere foarte mare în competenţele profesorilor, iar sistemul este descentralizat, nici măcar nu există inspectori şcolari. Testele sunt de aşa natură încât să nu-i ierarhizeze deloc pe copii, nu există liste cu note primite la evaluări naţionale, cu admişi şi respinşi, nu există eticheta elevului picat, copilul de nota 2 şi cel de nota 10, şi nu există şcoli slabe şi şcoli pentru elite. Părinţii ştiu că oriunde îşi dau copilul, el va beneficia de

aceeaşi calitate a educaţiei. De asemenea, pentru ca în perioade de tumult politic guvernanţii să nu facă abuz de legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, s-a decis în anii ’70 ca în trei ministere esenţiale să nu se schimbe miniştrii mai devreme de patru ani, iar aceştia să fie numai tehnocraţi, în niciun caz oameni politici. Educaţia era unul dintre aceste ministere şi tot la ei s-a mai decis ca niciun ministru să nu schimbe ce a făcut predecesorul său, ci să completeze. Pe scurt, la ei nu se modifică Legea Educaţiei după placul fiecărui ministru. Toate acestea au fost explicate pentru „Weekend Adevărul“ de trei experţi în educaţia finlandeză: un consilier din cadrul Ministerului Educaţiei şi Culturii din Finlanda, Reijo Aholainen, profesoara Alexandra Anton, care a studiat la programul de masterat „Învăţare, medii de învăţare şi sisteme educaţionale“ la Universitatea Turku din Finlanda şi care urmează acum un stagiu în Ministerul Educaţiei, şi directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă. De la stânga la dreapta: Consilierul Reijo Aholainen de la Ministerul Educaţiei şi Culturii din Finlanda, directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă şi profesoara Alexandra Anton care a studiat educaţia la Universitatea Turku din Finlanda. FOTO: Arhive personale Sistem clădit în peste 50 de ani Povestea celui mai performant sistem educaţional din lume, spusă de consilierul finlandez, începe cu mai bine de jumătate de secol în urmă. La vremea respectivă, Finlanda era o ţară agrară, iar în anii ’50-’60 au început industrializarea şi urbanizarea ei şi tot atunci au avut loc şi alte transformări radicale la nivel economic şi social. Finlandezii şi-au dat seama că societatea industrializată necesită competenţe şi calificări care nu există într-o societate agrară, motiv pentru care s-au orientat mai întâi spre sistemul de educaţie, la care avea acces atunci mai mult elita populaţiei. Generaţia celor care au iniţiat schimbarea atunci era generaţia care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial şi, aşa cum se întâmplă după război, supravieţuitorii au început să-şi reclădească societatea şi ţara. Finlandezii au decis că vor un viitor mai bun pentru copiii lor, iar această voinţă s-a materializat în reforma învăţământului obligatoriu, despre care consilierul Reijo Aholainen spune că este premergătoare oricărei alte reforme. Nu cu mult timp în urmă, Aholainen a venit în România cu ocazia unei conferinţe, unde a vorbit despre reforma din educaţie în ţara sa, şi a acordat un interviu pentru „Weekend Adevărul“. „Oamenii erau nesiguri în privinţa reformei şi au fost multe dezbateri la început, când au fost comasate şcolile populare şi şcolile elitiste. Mulţi finlandezi, inclusiv profesori, nu credeau că este posibil să se asigure un învăţământ egal pentru toţi copiii dintr-o generaţie, dar guvernul din vremea aceea a decis să impună reforma. A fost nevoie de 10 ani ca să o introducă, dar într-un final toate categoriile de copii puteau să beneficieze de învăţământ. Am început cu perfecţionarea profesorilor care se aflau deja în sistem şi, în acelaşi timp, a fost reformată pregătirea cadrelor didactice, care s-a făcut, de atunci încolo, numai în cadrul universităţilor. Reforma s-a conturat şi a dat rezultate evidente abia de la sfârşitul anilor ’80 încolo, fiindcă este nevoie de foarte mult timp pentru a face asemenea schimbări şi a le consolida“, a explicat Aholainen. Directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă, care a studiat la rândul ei în Finlanda, spune că sistemul finlandez de educaţie are atât de mult succes pentru că „a fost construit încet şi bine, este depolitizat şi pus pe un înalt piedestal în societate“. Cîrjă este de părere că finlandezii au demonstrat înţelepciune în descentralizarea sistemului lor deoarece au început reforma educaţională

în anii ’70 şi au văzut primele rezultate pozitive în 2001. În tot acest răstimp au lucrat atent, cu răbdare şi consecvenţă. „Haideţi să facem un calcul simplu pentru România: 1960-1989 un sistem comunist ultra-centralizat, 1990-2007 – un sistem democratic neclar din punct de vedere educaţional, 2007-2013 – influenţa europeană şi deschiderea proiectelor de anvergură educaţională. Astfel că, dacă am începe acum o reformă coerentă... am putea aştepta rezultate în 2050. Avem noi răbdare şi consecvenţă să facem acest lucru?“, se întreabă directoarea. „Respectul de care se bucură profesorii finlandezi vine din suportul întregii societăţi, nu din promovarea unor non-valori în media, din acceptarea neimplicării familiei în mediul educaţional sau din tolerarea sărăciei în rândul copiilor, unde România ocupă un loc fruntaş. Pentru a reuşi, educaţia are nevoie de suportul întregii societăţi, asta trebuie să reţinem“, este de părere Alexandra Anton. Elevii finlandezi, cei mai buni la testele PISA Rezultatul a fost că acum, în Finlanda, 99% din copii îşi finalizează studiile obligatorii, iar aici trebuie menţionat că în învăţământul obligatoriu, de nouă ani, sunt cuprinşi toţi copiii, inclusiv cei cu probleme speciale sau copiii imigranţilor. 86% dintre tineri îşi finalizează studiile secundare superioare (clasele a XI-a şi a XII-a, ultimii doi ani de liceu, care la noi nu sunt obligatorii) până la vârsta de 25 de ani, iar 40% dintre tineri finalizează studiile superioare până la vârsta de 30 de ani. Şi bineînţeles trebuie amintit că elevii finlandezi au cele mai bune rezultate din lume la testele internaţionale PISA. „Am încercat să ne dăm seama cum a fost posibil acest succes. Scopul nostru iniţial nu a fost să fim cei mai buni din lume, dacă am vrut ceva a fost să fim mai buni decât suedezii. Ne-am dorit să putem oferi educaţie de calitate pentru toţi. De aceea ne preocupă foarte mult cei 14% din adolescenţi care nu şi-au finalizat studiile secundare superioare şi facem tot ce ne stă în putere să remediem situaţia“, a explicat consilierul. Când au început reforma, finlandezii au copiat de la cei care aveau, la momentul respectiv, cele mai bune rezultate şi au adaptat ceea ce au văzut la alţii pentru societatea lor. Spre exemplu, în Finlanda nu mai există inspectori şi nici teste naţionale înainte de finalul învăţământului secundar. „Sistemul nostru de evaluare este bazat pe eşantionare, nu pe ierarhizare. Scopul evaluării este de a sprijini dezvoltarea şi învăţarea, profesorii nu sunt concediaţi dacă elevii nu obţin cele mai bune note, ci se încearcă metode mai bune“, a spus Reijo Aholainen. Modelul finlandez în România Consilierul din Ministerul finlandez al Educaţiei spune că sunt multe lucruri care pot fi preluate şi la noi: valorizarea şi formarea profesorilor, facultatea gratuită, un învăţământ vocaţional foarte bine pus la punct, cu servicii de consiliere, mese calde gratuite în şcoli şi un învăţământ egalitar. În primul rând, Aholainen spune că profesia de cadru didactic trebuie să fie una atrăgătoare şi respectată. El mai spune că este deosebit de important ca dascălii să-i motiveze pe elevi să înveţe, fiindcă plăcerea pentru învăţat le va rămâne tot restul vieţii. Aici este una dintre problemele cu care se confruntă România, unde meseria de dascăl nu este valorizată, cel puţin judecând după salariile din sistem (un profesor debutant câştigă în jur de 800 de lei pe lună). În Finlanda, toţi profesorii au masterat didactic, de trei ani, subvenţionat 100% de către stat, iar concurenţa este mai mare la specializările de profil didactic, decât la Medicină sau la Drept, susţine şi expertul Tincuţa Apăteanu, cofondator al Edusfera şi blogger adevarul.ro. De asemenea, Alexandra Anton, care a văzut personal efectele reformei din Finlanda, spune că, dacă vrem să facem ceva asemănător şi în România, „aspectul financiar este unul foarte arzător şi amânarea rezolvării lui duce cu fiecare zi mai aproape de un eşec total.“ Un alt

exemplu demn de urmat este aspectul egalitar al sistemului. Apăteanu a explicat că la ei nu există segregare în funcţie de abilităţi sau performanţe, toate clasele includ atât copii cu abilităţi intelectuale înalte, cât şi copiii cu dificultăţi în anumite zone. De asemenea, şcolile cu elevi imigranţi sau cu elevi ai căror părinţi au o situaţie socio-economică dezavantajată primesc mai mulţi bani. Un alt lucru pe care am putea să-l asigurăm elevilor români la şcoală este o masă caldă gratuită pe zi, de care beneficiază toţi copiii finlandezi. De asemenea, la şcoală, ei primesc consiliere psihologică şi vocaţională. „În cadrul consilierii vocaţionale, fiecare elev îşi petrece două săptămâni la un loc de muncă ales. Consilierea vocaţională minimizează riscul ca un elev să ia decizii greşite în legătură cu viitorul său. Acesta are trei opţiuni: să îşi continue studiile generaliste, să meargă la o şcoală vocaţională sau să se angajeze. Dar este important de menţionat că, după şcoala vocaţională, acesta poate alege să meargă la universitate“, a explicat Apăteanu. Descentralizarea nu este un panaceu Însă cea mai de seamă calitate a învăţământului finlandez, descentralizarea educaţiei, nu este pentru orice ţară, iar pentru România nu e deocamdată un model aplicabil, susţin experţii. În Finlanda, dascălii au libertatea să-şi aleagă singuri manualele, elaborează propriul curriculum în funcţie de programa naţională, elaborează propriile teste şi evaluări pentru elevi şi participă la deciziile referitoare la oferta educaţională a şcolii, explică Tincuţa Apăteanu. „Descentralizarea presupune o foarte mare asumare de responsabilitate din partea profesorilor şi a directorilor. Astfel că, personal, cred că nu suntem pregătiţi la nivel de macrosistem să ne asumăm această responsabilitate. Pe de altă parte, există multe şcoli care practică ideea de «management educaţional» în adevăratul sens al cuvântului şi deja aplică aceste concepte. Aş începe deci de jos în sus, cu câteva modele de descentralizare pe care să încercăm să le replicăm la nivel mare“, spune directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă. Reforma sistemului, de la zero Şi consilierul finlandez Aholainen atrage atenţia că în unele situaţii este mai bine să ai un sistem de învăţământ centralizat. „Cu cât sunt mai competenţi indivizii care participă la procesul de educaţie, cu atât este mai descentralizat sistemul, însă există situaţii în care este nevoie de centralizare, de supervizare, mai ales acolo unde nu există încredere“, a explicat consilierul, care susţine varianta unei schimbări în educaţie care să pornească de la zero. Aholainen mai spune că în toate ţările este nevoie de reformă, pentru că lumea din jurul nostru se schimbă atât de rapid, iar educaţia trebuie să ţină pasul cu aceste transformări. „Cel mai uimitor lucru este că se schimbă în momentul de faţă trăsăturile-cheie ale educaţiei: cunoştinţele şi modul în care învăţăm. Devin din ce în ce mai importante competenţele legate de gândire creativă, de creativitate şi de inovare, în general. În şcoala tradiţională li se cerea copiilor să ştie răspunsul corect la întrebare, în şcoala modernă pornim de la presupunerea că nu ştim care este răspunsul corect, trebuie să explorăm împreună“, a conchis consilierul finlandez.

Învățământul finlandez, un posibil model pentru învățământul românesc

În cadrul sesiunii plenare din deschiderea Congresului Educației 2013,  Reijo Aholainen, consilier în Ministerul Educației și Culturii din Finlanda, a susținut comunicarea Sistemul de învățământ finlandez.  Trecut și prezent.Reforme și alte măsuri pentru succes.

Această expunere în fața unei săli arhipline a prezentat un interes special pentru decidenții și actorii sistemului educațional românesc, în contextul în care învățământul finlandez este considerat cel mai performant din lume. În cadrul dezbaterii privitoare la reforma învățământului românesc, învățământul finlandez a fost invocat deseori ca un exemplu de eficiență și performanță și ca un posibil model. Rămâne de văzut în ce măsură modelul finlandez poate inspira reforma Educației în România și genera schimbările necesare pentru modernizarea și eficientizarea sistemului. În cele ce urmează, prezentăm selectiv o serie de date relevante referitoare la sistemul de învățământ finlandez.

Pregătirea profesorilor în Finlanda• Master la universitate; • Învățământul superior permite profesorilor să adapteze teoriile educaționale la clasă; • Programele includ multă practică la clasă; • Programele de pregătire a profesorilor sunt foarte solicitate – doar 10% dintre candidați sunt acceptați.

Profesorii• Independență la clasă, în școli cu largă autonomie; • Stabilesc standarde înalte de cunoștințe și evaluează rezultatele elevilor; • Profesioniști foarte apreciați.Reformă continuă în sistemul de învățământReforme după reforma învățământului obligatoriu:• Reforma înv. pedagogic 1973; • Reforma învățământului secundar (și gimnaziu) 1982-1988; • Descentralizare 1991-1997; • Reforma politehnici 1991-1999; • Reforma înv. preprimar 2001; • Reforma înv. pentru adulți 2001-2006; • Reforma universitară 2007-2010.DescentralizareaSistemul a fost descentralizat rapid la începutul anilor ’90• Administrație publică nouă – a promovat descentralizarea; • S-a eliminat inspecția școlară și a manualelor; • Responsabilitate sporită a școlii pentru curriculum local laolaltă cu un curriculum-cadru național; • Reforma finanțării – transfer al responsabilității decizionale la nivel local.Evaluarea în învățământPrincipiile evaluării:• Evaluarea trebuie să sprijine dezvoltarea școlară; • Evaluarea rezultatelor școlare pe bază de eșantionare – fără clasamente; • Autoevaluarea obligatorie pentru școli și municipalități; • Comitete de evaluare independente responsabile pentru evaluarea națională.Politică educațională consecventă, susținută• Finanțarea și politicile privind învățământul public au rămas relativ constante și de durată; • Încrederea în școli și profesori, condiții preliminare pentru politici consecvente, susținute; • Consensul privind politicile educaționale au supraviețuit recesiunii și reorganizării administrației publice din anii ’90; • Guverne multipartid au promovat continuitatea politicilor educaționale.Aspecte-cheie privind învățământul obligatoriu1. Calitate• Curriculum cadru național ca bază pentru curriculumul în dezvoltare locală; • Profesori foarte competenți.2. Egalitate• Grupe de studiu eterogene; • Servicii de bunăstare (mese gratuite, transport școlar, sănătate, consiliere); • Acces la continuarea studiilor.3. Cultură a încrederii

• Școli publice locale cu autonomie; • Cooperarea cu comunitatea locală.4. Dezvoltare continuă• Politici sprijinite de cercetare; • Dezvoltarea unui model pentru evaluare.Ce se poate învăța din experiența finlandeză?Un ciclu motivațional pozitiv1) Creșterea nivelului de educație a contribuit la creștere și a pavat calea către societatea informațiilor.2) Învățământul ca o cale a progresului social.3) Creșterea și bunăstarea au facilitat mobilitatea socială.Motivația pentru învățare este încă mare în Finlanda.Învățământul pedagogic de calitate asigură învățare de calitate, dar necesită timp și răbdare.

Copiii finlandezi vor deveni cei mai pregatiti profesionisti din lume, potrivit unor date recente.

Din momentul in care Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica a inceput in 2000 elaborarea Raportului pentru evaluarea elevilor (PISA), Finlanda a acaparat primele locuri ale podiumului in Europa, datorita excelentului sau nivel educativ, scrie evz.ro.

Copiii incep scoala la varsta de sapte ani si pe durata primilor sase ani ai scolii primare, copiii au la toate materiile sau la majoritatea lor, acelasi profesor care vegheaza ca niciun elev sa nu ramana exclus, acesta fiind modul in care se urmareste consolidarea stabilitatii emotionale a elevilor si increderea in fortele proprii.

Pe durata acestor ani, nu se cauta incurajarea concurentei intre elevi, nici a comparatiilor competentelor. Nici macar nu se acorda note.

Sistemul acesta pare sa fuinctioneze din moment ce diferenta dintre cel mai bun si cel mai slab elev este extrem de mica, cea mai mica din Europa, conform businessinsder.com.

La scoala generala, elevii finlandezi au parte de 75 de minute de pauza pe zi. Curicula nationala reprezinta mai degraba un set de "indicatii" decat o programa bine pusa la punct. Profesorii si invatatorii sunt liber sa foloseasca aceste indicatii dupa cum isi doresc sau cred de cuviinta.

Singurul test standardizat (gen Evaluare Nationala sau Bacalaureat) impus elevilor se da la varsta de 16 ani, iar in urma acestuia 93% din elevii finlandezi vor absolvi liceul.

66% dintre absolventii de liceu ajung la facultate, aceasta fiind cea mai inalta rata din Europa.

Reforma din educaţie care a fost implementată în Finlanda în urmă cu 40 de ani a propulsat

sistemul de învăţământ al ţării în fruntea altor sisteme mai riguroase. Cum a fost posibil acest

lucru? Reforma învăţământului finlandez a avut la bază trecerea la un sistem simplificat la

maxim, prin scoaterea evaluării din centrul activităţii şcolare şi a modelului centralizat de

învăţământ, atât de popular în ţările vestice.

În Finlanda, copii sunt daţi la şcoală numai dacă au împlinit 7 ani şi nu se confruntă cu examene sau

teme pînă la vîrsta adolescenţei. Mai mult, aceştia nu trec prin nicio formă de evaluare în primii 6 ani

de şcoală, primul examen obligatoriu fiind susţinut de către elevii finlandezi la vârsta de 16 ani. În

urma aflării rezultatelor, copiii nu sunt separaţi pe grupuri sau clase în funcţie de acestea. Rezultatul

este unul fericit pentru Finlanda, căci statul investeşte cu 30% mai puţin per student în comparaţie

cu Statele Unite, potrivit analizei Business Insider.

Reforma în educaţie trebuie făcută aşa încît să dea roade. Pe această premisă au mers

responsabilii cu educaţia din Finlanda. Aici este cel mai performant sistem de învăţământ din

Europa, iar condiţiile în care studiază elevii sunt de invidiat!

EDUCAŢIA DE BAZĂ finlandeză cuprinde: Educaţia de bază este educaţia obligatorie, realizată

pe 9 ani de studiu. Educaţia în clasele 1 – 6 este asigurată de învăţător Educaţia în clasele 7 – 9 este asigurata de profesori

ce predau diverse specialităţi. Numărul de ore pe săptămână sunt de :

- 19 (7 ani)- 23 (10 ani)- 30 (clasele 7-9)

nu există diriginţi, fiecare şcoală dispune de consilieri educativi;

în fiecare şcoală există profesori de sprijin; există şcoli pentru copii cu nevoi speciale în

educaţie; evaluarea se bazează pe scopurile înscise în

curriculum şi face parte dintr-un raport despre fiecare elev;

realizările elevului sunt evaluate atît continuu cît şi prin teste stabilite de profesor;

promovarea se bazează pe realizările obţinute în cadrul fiecărei discipline.

• În Finlanda, copiii merg la şcoală numai dacă au împlinit 7 ani, nu dau teste sau lucrări scrise şi nici nu trebuie să facă teme până la vârsta de 16 ani.• În primii 6 ani de şcoală elevii nu sunt sub nicio formă evaluaţi.

• Deşi pare că sistemul educaţional nu merge, rezultatele elevilor contrazic: după terminarea studiilor gimnaziale, 66% din tineri urmează o facultate, cel mai ridicat procent din Europa.• Diferenţa dintre cei mai buni şi cei mai slabi elevi la învăţătură este insesizabilă, fiind cea mai mică din lume. Sistemul educaţional din Finlanda pune mare accent pe practică.

• Majoritatea cursurilor se desfăşoară în laboratoare, iar grupele de studiu nu sunt mai mari de 16 persoane. Toate aceste măsuri luate în sistemul de educaţie au drept efect o rată a promovabilităţii de 93% la terminarea studiilor liceale, iar 43% din elevii care termină liceul se îndreaptă spre şcoli vocaţionale.• În primii ani de şcoală, elevii stau într-o zi obişnuită 75 de minute în pauze, în timp ce în SUA elevii petrec numai 25 de minute în recreaţie.

• Profesorii finlandezi optează şi pentru orele desfăşurate în aer liber, astfel ei nu petrec mai mult de 4 ore în clasă cu elevii.

• Dascălii sunt în număr foarte mare în Finlanda, dar nu pot profesa decât dacă au masterul luat. Salariul unui profesor începător era în urmă cu trei ani aproape de 30.000 de dolari pe an. Statutul profesorilor finlandezi este asemănător cu cel al medicilor sau avocaţilor, fiind foarte respectaţi de societate.• Sistemul educaţional finlandez este finanţat în totalitate de către stat.Sursa: Business Insider

 

 

Puţine teme acasă, puţine ore de curs şi evaluare fără note în şcoala generală. Acestea sunt câteva dintre metodele de reuşită ale modelului educaţional finlandez, învăţământ asigurat de stat 100%. Însă una dintre cele mai remarcabile politici este sistemul de evaluare a elevului, care îşi propune ca scop dezvoltarea educaţiei în detrimentul competiţiei, adică a comparaţiei.

PISA şi CEDO au considerat, în urma evaluărilor din intervalul 2006-2010, că cel mai bun sistem de învăţământ din lume este modelul adoptat de Finlanda. Cifrele vorbesc de la sine: 93% dintre liceenii finlandezi devin absolvenţi, 43% dintre elevii de liceu

urmează profile vocaţionale, 66% dintre ab-solvenţii de liceu sunt acceptaţi la facultate, diferenţa dintre cel mai slab şi cel mai inteligent elev este cea mai mică din lume, Finlanda are acelaşi număr de profesori ca şi New Yorkul, însă mult mai puţini elevi (600.000 elevi comparativ cu 1,1 milion elevi), şi alte apogeuri asemănătoare1. Sigur că toate aceste rezultate confirmă statutul conferit profesorului în Finalnda, care este considerat la acelaşi nivel cu medicul şi a-vocatul, iar după unele publicaţii meseria de profesor este percepută ca şi cea mai înaltă consideraţie în societatea finlandeză. Pe lângă o pregătire excepţională şi o dedicare totală pedagogiei - care nu aduc vreun bonus financiar! -, profesorii se concentrează pe formarea tânărului, într-un mod perso-nal pe cât le este accesibil cu putinţă. Ceea ce occidentalii au denumit modernizarea în-văţământului finlandez se traduce mai curând ca personalizareaeducaţiei, fără a fi recurs obligatoriu la tehnologii de ultimă generaţie, cum ar fi platformele e-Learning sau BDI Agent. De ce am numi reforma învăţământului finlandezpersonalizarea educaţiei? Cum reuşeşte relaxarea programului şcolar să genereze performanţe la ni-vel mondial? Şi cum ajung profesorii să fie profund respectaţi de întreaga societate finlandeză, inclusiv de către elevi, astăzi, când etica se confruntă tot mai des cu schimbări de valori? Iată câteva întrebări, unele cu un conţinut paradoxal, care suscită interesul statelor cu tradiţie în învăţământul de calitate.

Notele şi riscul comparaţiei neloiale

Una dintre politicile care atrag atenţia o reprezintă sistemul de evaluare a elevului. În şcoala generală (1-6), elevii finlandezi nu sunt evaluaţi prin intermediul notelor. Metoda urmăreşte să insufle fiecărui elev un nivel înalt de încredere şi stima de sine. Deşi profesorii îi testează periodic, notele nu sunt trecute nicăieri şi nu sunt comunicate părinţilor, nici elevilor, iar acest fapt este posibil pentru că nu există un sistem de evaluare centralizat. Notările reprezintă mai curând nişte indicatori pentru profesori, în funcţie de care ştiu cum să se repereze la fiecare copil în parte: profesorul observă care este nivelul de cunoştinţe, ce probleme întâmpină la învăţat sau dacă a fost ceva greşit în modul de predare (în abordarea su-biectului), stabileşte împreună cu părinţii o programă specifică pentru studiu. În urma a-doptării acestui sistem de evaluare, rata de absolvire a ciclului primar în şcolile finlandeze este de 99%.În contextul actual - la nivel etic, cultural şi psihologic - notele încep să devină predictori ineficienţi şi instabili, adesea irelevanţi (sau neloiali) în evaluarea elevului sau studentului, cu atât mai mult cu cât voinţa de putere tinde să corupă balanţa calităţii în favoarea cantităţii. Dincolo de orice criti-că a sistemelor de învăţământ de pe mapamond, de-a lungul timpului s-a putut observa că orice evaluare comparativă face loc concurenţei şi orice concurenţă implică ideea de comparaţie, chiar şi atunci când nu acesta este scopul. Dacă urmărim firul, nota a devenit sinonimică cu un anumit nivel în concurenţă, concurenţa aduce cu sine comparaţia, iar comparaţia cu un

oricare celălalt riscă să dea naştere mai curând invidiei decât perseverenţei (deşi există şi o motivaţie negativă antrenată de invidie, care însă intră într-un cerc vicios asumat cu consecinţe în plan psihosomatic).

Într-o altă optică, notele reprezintă un mijloc de recompensă şi concurenţă (formă de motivaţie), sau obstacol în calea dezvoltării competenţelor per-sonale? Oamenii sunt diferiţi şi au diferite talente. Nu toţi sunt la fel, nici nu dispun toţi de aceeaşi capacitate intelectuală. Unii sunt dotaţi cu inteligenţă matematică, alţii cu inteligenţă artistică, unii dispun de un IQ remarcabil, în timp ce alţii se evidenţiază prin EQ, SQ. Şcoala îl formează pe om, îi capacitează talentele, nu îl standardizează. Atunci, în acest context, nota devine mijloc de discriminare?

Autoevaluarea - formă de asceză?

Privind retrospectiv în istorie, comparaţia cu celălalt, iar nu cu Modelul, este cea care distruge şi cea responsabilă pentru degenerarea modului de autoevaluare prin reducţia de la persoană la individ, de la dorinţa de a fi împreună cu ceilalţi la dorinţa de autoafirmare, adică de la o vedere de tip „cineva între alţi cineva“ la o vedere de tip „eu“ (un joc independent). Prima ucidere din istorie a plecat de la o comparaţie înţeleasă greşit. Cain a văzut că fumul de la jertfa lui nu s-a îndreptat către cer şi a interpretat acest semn - atenţie! - princomparaţie cu jertfa fratelui său, Abel. Însă Cain a omis că Dumnezeu este personal şi vede pe fiecare în mod unic, aşa cum este el, fără să-l compare cu celălalt. Acest fapt îl re-confirmă Hristos într-un cunoscut episod, după Înviere, când îi răspunde lui Petru, îndreptându-i vederea de la indiscreţia vederii comparative: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“ (In. 21, 20-22).Pe de altă parte, acelaşi Cain - care a interpretat semnul fără să-i cunoască totuşi cu certitudine semnificaţia - a văzut în Abel un concurent, nu un frate2. În acest context, Cain dezvoltă firul comparaţiei şi ajunge la ucidere (eliminarea celui care i-a creat neplăcerea), în loc să ia seama la sine însuşi. „Am greşit? Cu ce am greşit? Ce pot face acum (pentru căacum este «timpul» lui Dumnezeu)?“ Sfinţii Părinţii pun în lumină faptul că judecata de sine sau osândirea de sine dă naştere pocăinţei, însă unei pocăinţe revelatoare şi creatoare care îl scoate pe om din deznădejde şi din deprimare. De aceea, timpul ascetic merge întotdeauna în sensul metaniei (teo-logia durerii): rănirea (căderea), căinţa şi starea de mulţumire (omul se ridică îndreptat şi cu o recunoştinţă vie)3.Aşadar, în lumina scrierilor ascetice şi ale reperelor biblice, sistemul de învăţământ fin-landez ne pare o alternativă cu un foarte fin

simţ al ethosului, foarte practic în viaţa cotidiană. Faptul că în şcoala generală nu se recurge la note, însă încurajează autoevaluarea individuală (a elevului, a profesorului) şi a şcolii4 denotă importanţa pe care o acordă îmbunătăţirii propriului mod de învăţare/predare şi corespunde unui ra-port CEDO - Finlanda: accent pe dezvoltare în loc de competiţie şi comparaţie.